Analiza Valorii Intreprinderii

ANALIZA VALORII INTREPRINDERII

1. ABORDARI CONCEPTUALE ALE VALORII INTREPRINDERII

Analiza valorii intreprinderii sau Enterprise value (EV eng) este o măsură a valorii totale a unei companii, adesea folosit ca o alternativă mai cuprinzătoare a pieței de capital. Valoarea întreprindere reprezintă întreaga valoarea economică a unei societăți. Mai precis, este o măsură a prețului teoretic de preluare pentru care un investitor ar trebui să plătească pentru a dobândi o anumit firmă.

Putem spune ca valoarea intreprinderii este valoarea generata de activitatea ei comerciala dovedita. Ea este expresie a unei afaceri stabile si rezulta din analiza cash-flow-ului actualizat sau din capitalizarea profiturilor, care reflecta cifra de afaceri si eventualele datorii viitoare conditionate. Valoarea astfel calculata include contributia terenului, cladirilor, masinilor, echipamentelor, goodwill-ul si altor intangibile.

Valoarea intreprinderii este totodata o măsură economică care reflectă valoarea de piață a unei întregi afaceri. Este o sumă corespunzătoare creanțelor tuturor reclamanților: creditori (garantate și negarantate) și actionari (preferate și comune). EV este una dintre valorile fundamentale utilizate în evaluarea de afaceri, modelare financiara, contabilitate, analiza de portofoliu, analiza de risc, etc.

Intelegerea legaturilor dintre abilitatile intreprinderii si pozitia concurentiala are la baza cunoasterea modului in care activitatile sale genereaza valoare adaugata. Scopul principal al activitatii oricarei intreprinderi este acela de a crea profit, de a crea produse care au o piata sigura de desfacere, realizate in conditii de profitabilitate.

Metodele ce pot fi utilizate in evaluarea intreprinderii sunt foarte diverse, insa in concordanta cu obiectivul strategic fundamental al intreprinderii, cele mai importante sunt:

Valoarea activelor intreprinderilor sau capitalurile investite;

Valoarea capitalurilor proprii.

Pentru ambele tipuri de valori se au in vedere:

valoarea contabila (patrimoniala);

valoarea de piata (financiara sau de randament).

Atat valoarea capitalurilor proprii, cat si cea a activelor intreprinderii vizeaza cuantificarea averii actionarilor, insa valoarea activelor prezinta valente mai largi, deoarece satisface nevoile informationale ale celor ce participa la viata intreprinderii: actionarii, managementul, creditorii, statul si inclusiv intreprinderea.

Toate aceste metode de evaluare prezinta urmatoarele caracteristici:

A. Valoarea activelor intreprinderilor sau capitalurile investite:

valoarea contabila:

definitie: aceasta metoda reprezinta valoarea data de costul istoric al activelor, fara a lua in considerare modul lor de utilizare si capacitatea acestora de a genera valoare peste cea contabila;

denumire- cele doua componente se prezinta astfel: activul economic reprezinta forma economica a capitalului investit, dupa decizia de alocare a capitalului, iar capitalul investit reprezinta forma economica a activului economic, existenta inainte de decizia de alocare.

elemente de calcul: posturile de activ si de pasiv ale bilantului contabil rectificat prin eliminarea activelor fiscale.

Elemente cheie: aceasta metoda ia in considerare toate sursele de finantare a activelor indiferent de provenienta sau termen( surse proprii + surse imprumutate) si lucreaza cu date contabile, nete sau brute.

valoarea de piata:

definitie: repezinta valoarea data de capacitatea activelor de a genera in viitor rezultate si de a adauga valoare peste cea contabila.

componente: valori clasice ce reprezinta actualizarea fluxului de numerar operational si valori adaugate, ce reprezinta un indicator sintetic fundamental care exprima o valoare nou creata. Aceasta reprezinta bogatia unei intreprinderi si rezulta din activitatea de ansamblu a acesteia din care se deduc cheltuielile materiale.

B. Valoarea capitalurilor proprii:

valoarea contabila

definitie: reprezinta valoarea data de costul istoric al capitalurilor proprii, fara a lua in considerare modul lor de utilizare si capacitatea acestora de a genera valoare peste cea contabila;

denumire: cele doua componente, activul net contabil, reprezinta valoarea contabila a activelor negrevate de datorii sau valoarea contabila a averii actionarilor si activul net corijat, acesta caracterizeaza tot o valoarepatrimoniala obtinuta pe aceleasi principii ca si in cazul activului net contabil, dar dupa ajustarea valorii contabile a activelor prin atribuirea unor valori reale, care sa reflecte valoarea intriseca actuala a activelor.

elemente de calcul: posturile de activ si de pasiv ale bilantului contabil rectificat prin eliminarea activelor fiscale.

particularitati: se ia in considerare valoarea patrimoniala reala a activului, dar elimina toatesursele de finantare imprumutate sau atrase, indiferent de termen si lucreaza cu date contabile, la valori nete.

valoarea de piata

semnificatie: reprezinta valoarea data de capacitatea capitalurilor proprii de a genera in viitor rezultate si de a adauga valoare peste cea contabila.

componente: valori clasice ce cuprind actualizarea dividendelor si actualizarea fluxului de numerar la dispozitia actionarilor, precum si valori adaugate ce cuprind actualizarea valorii economice adaugate pentru actionari pe baza profiturilor nete suplimentare si actualizarea valorii economice adaugate pentru actionari pe baza fluxurilor de numerar la dispozitia actionarilor suplimentari.

1.2. VALOAREA ACTIVELOR INTREPRINDERII

1.2.1. Valoarea contabila a activelor intreprinderii

Activele intreprinderii sunt rodul deciziilor de investitii, de alocare a capitalului investit. Astfel, acestea pot fi exprimate in doua modalitati: activul economic si capitalul investit.

Cele doua modalitati de exprimare ale activelor/ capitalului investit pot fi prezentate:

in forma bruta: capitalul investit brut= active fixe brute+necesar fond de rulment+disponibilitati= capital propriu+amortizare+imprumuturi pe termen mediu si lung+credite bancare pe termen scurt= active brute;

Cinvb= Afb+NFR+Dips= Cpr+Am+ITML+ITS=Ab (1.1.)

in forma neta: capitalul investit net= active fixe nete+ necesar de fond de rulment+ disponibilitati= capital propriu+ imprumuturi pe termen mediu si lung+ credite bancare pe termen scurt= active nete.

Cinvn= Afn+ NFR+Dips= Cpr+ITML+I TS= An (1.2.)

Pentru obtinerea valorii contabile reale a activelor, pornind de la bilantul contabil se impun cateva retratari ale posturilor contabile:

– sumele reprezentand ,, cheltuieli de cercetare- dezvoltare” (ct.203) se vor retrata, fie eliminandu-le de la nivelul activului si concomitent, cu aceeasi suma reducand capitalurile proprii pe pasiv in cazul in care se apreeciaza ca finalitatea lor va fi un esec, fie daca se intrevede un succes acestea se mentin pe activ; se admit si situatii partiale;

– creante din contul ,,Decontarile cu asociatii privind capitalul” (ct. 456- sold debitor) se deduc de pe activ si concomitent, cu acceasi suma, se va reduce nivelul capitalului propriu pentru mentinerea egalitatii bilantiere;

– ,,Cheltuielile inregistrate in avans” (ct. 471) se vor elimina din activ, egelitatea bilantiera obtinandu-se prin deducerea sumelor respective din capitalul propriu, conform abordarii statice, aceste cheltuieli pot fi considerate ,,pierdere pura” deoarece la nivelul perioadei se presupune ca intreprinderea nu a obtinut venituri in relatie directa cu acestea;

-provizioanele vor fi asimilate capitalurilor proprii deoarece, potrivit abordarii statice probabilitatea de aparitie a riscului greveaza doar asupra exercitiului financiar urmator respectiv acestea vor majora nivelul rezultatului exercitiului avand in vedere ca reprezinta la nivelul perioadei profituri latente, fiind constituite pe cheltuielile perioadei;

– ,,Veniturile inregistrate in avans” (ct.472) se vor asimila capitalurilor proprii, crescand nivelul acestora, conform aceleasi abordari, aceste venituri pot fi considerate ,,profituri pure”(mai putin impozitul pe profit) deoarece la nivelul perioadei se presupune ca intreprinderea nu a angajat cheltuieli in relatia directa cu acestea;

– ,,Subventiile pentru investitii”(ct. 131) se vor asimila capitalurile proprii, crescand nivelul acestora- pot fi considerate surse de finantare proprrii ale intreprinderii.

1.2.2. Valoarea de piata a activelor prin valori adaugate

A. Metoda actualizarii valorii economice adaugate pe baza profiturilor nete suplimentare din exploatare

Aceasta metoda porneste de la considerentul ca valoarea de piata a activelor este data de valoarea contabila a capitalurilor investite in perioada luata drept baza si sporul de valoare al capitalurilor investitebvalidat de piata. Aporul de valoare are la baza profiturile nete din exploatare. Profiturile nete din exploatare sunt acele profituri care depasesc costul in marimi absolute al capitalului investit.

Va =A0+ VP pnsev (1.3.)

sau

VCinv =Cinv0+ VPpnsev (1.4.)

unde:

Va( VCinv)- valoarea de piata a activelor;

A0, Cinv0- valoarea prezenta a profiturilor nete suplimentare din exploatare viitoare, adica suma profiturilor nete suplimentare din exploatare actualizate.

B. Metoda actualizarii valorii economice adaugate pe baza fluxurilor de numerar operationale suplimentare

Aceasta metoda corecteaza un neajuns al metodei precedente si anume lipsa de exprimare in numerar a valorii economice adaugate.

Astfel, valorea economica adaugata este sporul de flux numerar operational care depaseste costul capitalurilor investite in marimi absolute sau reprezinta sporul ratei de remunerare a capitalurilor investite in termeni de numerar peste costul mediu ponderat al capitalului investit.

VEAi= FNOi – (kCinvx Cinvi)= FNOsi (1.5.)

unde:

VEAi= valoarea economica adaugata;

Cinvi= rata remunerarii capitalurilor investite in termini de numerar in anul ,,i”;

FNOsi – FNOi (net de impozit) suplimentar in anul ,,i”.

Pentru estimarea valorii economice adaugate cu baza de calcul fluxul de numerar operational este necesar a fi parcurse urmatoarele etape:

estimarea fluxului de numerar operational;

calcularea costului mediu ponderat al capitalului investit pentru fiecare an al orizontului de previziune;

calcularea VEA pentru fiecare an al orizontului de previziune;

calcularea VEA actualizat prin aducerea in prezent a viitorelor VEA asteptate.

1.3. VALOAREA CAPITALURILOR PROPRII

1.3.1. Valoarea contabila a capitalurilor proprii

Valoarea contabila a capitalurilor proprii (Cpr) este data de activul net contabil. Un alt mod de exprimare esste prin activul net contabil corijat, care caracterizeaza o valoare patrimoniala.

ANC= Ar- DT (1.6.)

Ar = A- Af (1.7.)

unde:

Ar- activul real al intreprinderii;

DT- datoriile totale ale intreprinderii;

A- activul contabil al intreprinderii;

Af- active fictive (nonvalori).

1.3.2 Valoarea de piata a capitalurilor proprii

1.3.2.1. Valoarea de piata a capitalurilor proprii prin metode clasice

A. Metoda actualizarii dividendelor

Teoria financiara spune ca valoarea capitalurilor proprii este data de valoarea actualizata a dividendelor susceptibile a fi primite pentru plasamentul efectuat.

Daca aceasta valoare se ridica la nivelul asteptarilor actionarilor, atunci acestia sunt sarisfacuti, iar investitia facuta in actiunile intreprinderii este profitabila.

Valoarea de piata a capitalurilor proprii (VCpr) este egala cu valoarea prezenta a dividendelor viitoare asteptate pe orizontul de previziune luat in calcul.

B. Metoda actualizarii fluxului de numerar la dispozitia actionarilor

Conform acestei metode valoarea de piata a capitalurilor proprii este data de valoarea prezenta a fluxului de numerar ramas la dispozitia actionarilor susceptibil a se degaja in orizontul de previziune luat in calcul.

2. LANTUL VALORII

Pentru a realiza o analiza a intreprinderii, Michael Porter, a elaborat un instrument de analiza, numit ,,lantul valorii”. Acesta reprezinta ansamblul activitatilor destinate conceperii, fabricarii, comercializarii si sustinerii unui produs intr-un anumit mediu concurential.

Analiza lantului valoric este o componenta ce face parte din analiza abilitatii strategice globale a intreprinderii. Plecand de la faptul ca intreprinderea este mai mult decat un ansamblu de resurse. Lantul valorii reprezinta totodata competenta intreprinderii de a desfasura diferite activitati si capacitatea de a organiza legaturile intre activitatile ce sunt surse ale avantajului concurential. Ideea lanțului valoric se bazează pe punctul de vedere al procesului de organizații, ideea de a vedea o organizație de producție (sau serviciu), ca un sistem, compus din subsisteme, fiecare cu intrari, procese de transformare și ieșiri. Aceste intrări, procese de transformare și ieșiri implică achiziționarea și consumul de resurse – bani, munca, materiale, echipamente, clădiri, terenuri, administrare și management. Modul în care activitățile lanțului valoric se desfășoară determină costurile și afectează profiturile. Pentru intelegerea abilitatii intreprinderii este necesara indentificarea fiecarei activitati creatoare de valoare. Conform modelului lui M. Porter, activitatile unei intreprinderi sunt impartite in doua categorii, activitati primare, care cuprind toate activitatile de la crearea produsului pana la serviciile post-vanzare si activitati de sustinere, care sprijina realizarea activitatilor de baza.

Cele mai multe organizații se angajeaza în sute, chiar mii, de activități în procesul de conversie intrări-ieșiri.

Fig.1 Lantul valorii lui Porter

Sursa: http://www.ifm.eng.cam.ac.uk/research/dstools/value-chain-/

Potrivit lui Porter (1985), activitățile de bază sunt:

Logistica interna- implica relatiile cu furnizorii și include toate activitățile necesare pentru a primi, stoca, și disemina intrări.

Operațiuni – sunt toate activitățile necesare pentru a transforma intrările în ieșiri (produse și servicii).

Logistica externa – include toate activitățile necesare pentru a colecta, stoca, și distribui rezultatul.

Marketing și Vânzări – includ activități care informează cumpărătorii despre produse și servicii, induce cumpărătorii să le cumpere, și faciliteaza achiziționarea lor.

Servicii – include toate activitățile necesare pentru a menține produsul sau serviciul si funcționează eficient pentru cumpărător după ce este vândut și livrat.

Activitățile secundare sunt:

Achiziții publice – se refera la achiziționarea de intrări sau resurse pentru firma.

Managementul Resurselor Umane – cuprinde toate activitățile implicate în recrutarea, angajarea, instruirea, dezvoltarea, compensarea și (dacă este necesar) concedierea personalului.

Dezvoltare tehnologică – se referă la echipamentul, hardware, software, proceduri și cunoștințe tehnice pe care le aduce în transformarea firmei de intrări în ieșiri.

Infrastructura – servește nevoilor companiei și aduce diveritele parti împreună, este alcătuită din funcții sau departamente, cum ar fi: contabilitate, juridic, financiar, de planificare, relatii guvernamentale, de asigurare a calității și activități de management.

Putem spune ca in analiza lantului valorii exista mai multe puncte de plecare:

toate aceste activitati pot avea o importanta mai mica sau mai mare asupra crearii de valoare si atingerii avantajului concurential, ceea ce necesita o clara identificare si delimitare in cadrul intreprinderii.

totodata in practica se intampla rar ca o intreprindere sa desfasdoare toate activitatile de la proiectare pana la livrarea produsului/serviciului catre consumatorul final. De obicei se produce o specializare si fiecare intreprindere este o parte a unui sistem al valorii ce creeaza un bun sau serviciu, ceea ce necesita o integrare a lantului valorii intreprinderii in sistemul valoriii dentificat.

un al treilea punct de plecare poate fi modul de organizare a legaturilor dintre activitati si modul in care acestea se cer a fi optimizate pentru protejarea competentelor.

Prin analiza lantului valorii reiese faptul ca atingerea avantajului concurential este dat de calitatea legaturilor dintre activitati si de modul in care se utilizeaza resursele in activitatile luate separate. Intreprinderea trebuie sa atinga un nivel prag de competente in toate activitatile sale, insa competentele speciale permit intreprinderii sa depaseasca concurenta. Aceste competente trebuie identificate nu numai pentru a se asigura in prezent sau in viitor o buna integrare in mediul extern intr-o continua schimbare, ci pot fi de asemenea si baza de care intreprinderea se poate folosi in exploatarea noilor oportunitati aparute in mediu.

Analiza lantului valorii arata ca detinarea avantajului concurential pe termen lung de capacitatea acesteia de a crea valoare si poate fi utila in identificarea activitatilor pe care intreprinderea trebuie sa le desfasoare la un nivel prag de competenta si a acelora ce reprezinta competente speciale. Pentru a stabili lantul valorii trebuie parcurse urmatoarele etape:

Selectia lantului valorii

Un lanț de valori include designeri, producători, procesatori, furnizori de intrare, angrosiști, comercianți cu amănuntul și este definit de un anumit produs finit sau serviciu În timpul acestei etape se utilizează criterii de selecție pentru a alege lanțuri de valori promitatoare. Aceste criterii ar putea include:

cererea nesatisfacuta pe piață pentru anumite produse;

potențial pentru creșterea veniturilor populației;

numărul de IMM-uri în lanțul valoric;

potențial pentru generarea locurilor de muncă

existența legăturilor care să conducă la o colaborare inter-firmă;

potențial pentru coordonarea pozitiva și sinergia cu donatori și guvern

reprezentarea femeilor în lanțul valoric

După ce sunt stabilite criterii care sunt utilizate pentru a compara diferite lanțuri valorice, cele care au rangul cel mai înalt sunt apoi alese pentru o analiză mai detaliată.

Analiza lantului valorii

În timpul acestei etape se realizează interviuri și cercetări pentru a obține o mai bună înțelegere a tendințelor pieței și dinamica industriei, inclusiv participanți la lantul valoric, rolurile lor, precum și interdependențele. Scopul acestui pas în abordare este de a determina problemele-cheie în calea creșterii IMM-urilor și competitivitatea.

O hartă a lanțului valoric prezintă grafic toți actorii relevanți din sectorul privat și relațiile lor. Pe baza constatărilor inițiale ale aceastei harti, interviuri cu participantii de piață și "informatorii cheie", atât mari și mici, sunt efectuate pentru a identifica constrângeri și oportunități majore de-a lungul lanțului valoric. Acestea pot fi grupate în următoarele categorii:

tehnologie/ dezvoltare de produs,

accesul pe piață,

aprovizionare de intrare,

management și organizare,

politica si finanțe,

infrastructură

Instrumente de analiză sunt, de asemenea, folosite pentru a intelege structurile de guvernanță în cadrul lanțurilor de valori; a explora atât cooperarea inter-firmă verticală și orizontală; efectuarea de benchmarking la nivel mondial pentru a compara o țară țintă cu concurenții internaționali.

Analiza lanțului valoric poate fi realizată folosind diferite metodologii, inclusiv studii aprofundate, interviuri semi-structurate, focus grup și reuniuni cu părțile interesate, și aplicații în câmpuri elementare.

Identificarea solutiilor comercial viabile

În timpul acestei etape, o varietate de metode sunt folosite pentru a identifica și prioritiza soluții durabile, bazate pe piață (potențiale la acest punct), care pot contribui la competitivitatea lanțului valoric vizat și pot aborda constrângerile și oportunitățile identificate în pasul 2.

3. INFLUENTELE PRETURILOR DE TRANSFER ASUPRA VALORII INTREPRINDERII

Pornind de la faptul ca valoarea intreprinderii reprezinta valoarea generata de activitatea ei comerciala dovedita si prețurile de transfer reprezintă deasemenea o realitate comercială și sunt prețurile la care se vând/cumpără bunuri sau servicii, cu mențiunea că atât vânzătorul, cât și cumpărătorul sunt controlați de aceeași entitate sau entități comune, putem spune ca aceste doua componente sunt interdependente si importanța corelării prețurilor de transfer cu prețul de piață al intreprinderii și verificarea realizării acestui punct, vine din faptul că prețurile de transfer pot influența fluxul de numerar al companiei afiliate cât și profitabilitatea acesteia. Preturile de transfer pot inflenta activitatea intreprinderii nu numai prin prisma implicațiilor fiscale, dar și prin impactul pe care acestea îl au asupra profitabilitatii firmelor afiliate, asupra fluxurilor de trezorerie, asupra deciziilor investiționale, dar si asupra indicatorilor de performanță ai societatilor.

De obicei, valoarea intreprinderii poate fi caracterizată și comparata cu tranzacțiile uneia dintre părțile independente si poate fi determinată de factori, precum, activele utilizate, riscurile asumate, și funcțiile îndeplinite de fiecare membru al grupului într-o tranzacție intra-grup.

Prețurile de transfer sunt prețurile la care se fac tranzacții între firme parte a aceluiași grup și sunt folosite frecvent de marile companii pentru "optimizări" fiscale, favorizând anumite filiale, în speță cele din țări cu regim de taxare mai blând. Cunoscut este faptul că prețurile de transfer sunt văzute că o oportunitate legitimă de afaceri pentru corporațiile transnaționale, iar adesea sunt folosite pentru a denatura financiar și pentru a se sustrage de la impozitare. Companiile mai mult decât oricând, la nivel mondial, caută să atenueze proactiv riscurile asociate cu prețurile de transfer – reducerea riscului unui audit defectuos sau prevenirea unei duble sau triple impozitări, rezultat al punerii în aplicare a unei strategii greșite. Prețurile de transfer intervin ori de câte ori, două societăți care fac parte din același grup multinațional realizează tranzactii: de exemplu, atunci când un subsidiar american de la Coca-Cola, cumpără ceva de la o filială franceză asociată Coca-Cola. Atunci când părțile stabilesc un preț pentru tranzacție, aceasta este modalitatea de stabilire a prețurilor de transfer.

Prețul de transfer în cele din urmă este folosit pentru a determina daca venitul impozabil la nivel transfrontalier este considerat a fi la lungimea brațului si dacă se încadrează în gama calculata. Efortul necesar al unui contribuabil variază în funcție de importanța problemei prețurilor de transfer.

Stabilirea prețurilor de transfer se afla în crucea reticulară a politicii fiscale care se referă la obiectivele concurente impartite in trei categorii: obiectivul- maximizarea veniturilor autorităților fiscale interne, obiectivul- maximizarea veniturilor autorităților fiscale străine, și obiectivul- minimizarea fiscală a contribuabilului. Din cauza diferențelor inerente în judecată și interpretarea faptelor, atunci când se realizeaza analiza prețurilor de transfer a unei companii, împreună cu obiectivele de venituri discordante ale autorităților fiscale multiple și contribuabililor, riscul de ajustări la veniturile impozabile, evitarea dublei impuneri, precum și potențialul de sancțiuni este nontrivial, chiar pentru companii multinaționale care fac eforturi de bună credință pentru a se conforma.

Determinarea prețului de transfer si a valorii unei intreprinderi, de obicei necesită identificarea analizei unor factori, care este creata si transferată de valoarea, cum ar fi, a activele utilizate, a riscurilor asumate și a funcțiilor părților respective, precum si aplicarea în mod corect a unei metode economice adecvate, prevăzută în reglementările de tezaur.

Prețurile de transfer nu sunt o știință exactă și aplicarea conceptelor necesita o oarecare flexibilitate pentru a produce un rezultat care reflectă obiectivul fundamental al dispozițiilor legale. Pe langa faptul ca prețurile de transfer reprezintă o problemă fiscală internațional si pentru ca intreprinderile sa functioneze in conditii optime, directivele OCDE (Ghidul Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică) au consacrat ”arm’s length” ca fiind principiul de bază al teoriei prețurilor de transfer. Acest principiu presupune urmatoarea situatie: – când doi apropiați (afiliați) se întâlnesc, au tendința firească să se îmbrățișeze. Teoria cere ca între ei să rămână însă aceleași raporturi ca între doi necunoscuți (independenți), care își dau mâna atunci când încheie o tranzacție și astfel rămân la un braț distanță (Arms’s Length Principle – ALP eng.)

Pentru a explica mai bine acest principiu, avem urmatorul exemplu: Dacă două societăți care nu au avut legaturi comerciale, incheie o tranzactie, aceasta va avea in general, un preț de piață ca rezultat. Acest lucru este cunoscut sub numele de "lungime de brat " de tranzacționare, pentru că este produsul de negociere reală într-o piață. Prețul brat-lungime este de obicei considerat a fi acceptabil pentru scopuri fiscale. Dar atunci când două societăți, au legaturi comerciale, ele ar putea dori să denatureze în mod artificial prețul la care este înregistrată tranzactia, pentru a minimiza factura fiscală totală. Acest lucru ar putea, de exemplu, sa ajute la înregistrarea profitului într-un paradis fiscal cu impozite mici sau chiar zero.

În cele mai multe situații, alegerea corectă și aplicarea metodologiilor de stabilire a prețurilor de transfer sunt cel mai bine abordate într-un mod structurat. De obicei este necesar:

identificarea naturii și amplorii afacerile transfrontaliere cu întreprinderi asociate și pentru a înțelege, de asemenea, afacerile contribuabilului, în contextul piețelor și industria în care operează;

luarea în considerare a disponibilitatii și fiabilitatii informațiilor care pot fi utilizate pentru a stabili comparabilitatea în conformitate cu principiul lungimii de brat sau principiul valorii de piata.

selecția și aplicarea metodologiei adecvate poate continua apoi cu informații suficiente pentru a lua decizii care să reflecte rezultatul principiului lungime de braț.

normele de stabilire a prețurilor de transfer au un domeniu larg de aplicare în recunoașterea faptului că relațiile dintre întreprinderile asociate implica mai multe tipuri de proprietate și servicii, inclusiv bunuri corporale, acordarea de licențe necorporale și servicii financiare și de gestiune.

Conceptual, principiul valorii de piata sau deplinei concurente necesită un calcul al venitului impozabil, care ar putea fi în rezonabil în cazul în care părțile au avut de-a face unele cu celelalte la o lungime de brat. Se poate face acest lucru prin contrast, combinand alegerile făcute și rezultatele obținute de contribuabil cu cele care ar fi rezultat din interacțiunea forțelor de cerere și ofertă într-o piață deschisă sau de la negocierea dintre părți independente comparabile în setări mai complexe. Într-adevăr, acest principiu utilizează avantajele piaței deschise sau comportamentul părților independente care se ocupă cu respectarea lungimii de braț. Conceptul de comparabilitate este, prin urmare esențial pentru punerea în aplicare a principiului deplinei concurențe sau valorii de piata.

Natura acestei comparații cu activitatea lungimii de braț, înseamnă că precizia absolută și securitatea este foarte dificil de realizat. Metodologiile de stabilire a prețurilor de transfer, care au fost dezvoltate pentru a stabili rezultatul principiului lungime de braț sunt destinate să ofere o bază pentru testarea alegerilor părților affiliate. Metodologia de aplicare a principiului concurential se bazează pe conceptul de comparare a prețurilor sau marjelor realizate de întreprinderile asociate în relațiile lor cu cele obținute de întreprinderi independente. Sunt multe aspecte care pot influența prețurile sau marjele, si de aceea este necesar să se examineze cu atenție afacerile și circumstanțele părților implicate.

Implicit, “principiul valorii de piață denota ideea că părțile independente ar trebui sa compare, fiecare, opțiunile disponibile pentru ei, și să încerce să maximizeze valoarea totală a entităților respective din resursele economice disponibile sau obținute de către aceștia” (Raport OCDE, 1995, punctul 1.16, TR 94/14, punctul 66).