Analiza Unui Operator Mediatic

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE LITERE

SPECIALIZAREA: PARADIGME ALE COMUNICĂRII ORGANIZAȚIONALE

LUCRARE DE DIZERTAȚIE

Coordonator:

Conf. univ. dr. Ștefan VLĂDUȚESCU

Student:

Florentina-Andreea ENE

Craiova

Iulie 2016

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE LITERE

SPECIALIZAREA: PARADIGME ALE COMUNICĂRII ORGANIZAȚIONALE

ANALIZA UNUI OPERATOR MEDIATIC

Coordonator:

Conf. univ. dr. Ștefan VLĂDUȚESCU

Student:

Florentina-Andreea ENE

Craiova

Iulie 2016

INTRODUCERE

În prezent, în lumea în care trăim internetul este una din cele mai accesate căi de comunicare, dar și de aflare a informațiilor. Cu ceva timp în urmă, majoritatea oamenilor nici nu auziseră de internat sau de multimedia, ci doar de televiziune. Dar cum timpurile se mai schimbă, internetul a devenit mult mai interesant decât televiziunea.

Televiziunea s-a schimbat și ea foarte mult. Înainte, majoritatea persoanelor nu dețineau decât 5 posturi de televiziune. Acum, evoluția a făcut ca numărul posturilor pe care le putem urmări să crească considerabil de la doar 5 posturi la peste 100.

Faptul că dispunem de o rețea de internet, reprezintă o evoluție asupra legăturii dintre persoane. Cu ajutorul internetului putem comunica cu cei care sunt departe, dar cel mai important putem face rost de informații care la televizor nu sunt date publicității, și chiar dacă ne sunt prezentate nu se pune accentul pe conturarea lor într-un mod cat mai elaborat și ușor de înțeles.

Evoluția internetului și a televiziunii au creat un precedent “nesănătos” în sensul că mulți oameni renunță la clasicul ziar sau la clasicile reviste.

De asemenea, și radioul a avut de suferit. Deși, nu este în totalitate un mijloc de comunicare care nu mai stârnește interesul, televiziunea a reușit să acapareze din atribuțiile pe care radioul le deținea. De exemplu, talk show-rile sunt emisiuni care au ca scop informarea poporului în legatura cu un anumit subiect. Deși este televizată acest gen de emisiune este asemănător cu ce radioul transmitea.

La fel s-a întâmplat și cu muzica. Sunt posturi de televiziune care transmit doar muzica precum și videoclipurile acesteia. Același lucru îl făceau și anumite posturi de radio numai că acolo muzica se putea doar asculta.

Mass-media este cea care oferă tuturor mijloacele de informare în masă. Este cea care transmite în cel mai rapid mod știrile de ultimă oră.

De exemplu, în cazul unui accident deosebit de grav la televizor se pot urmări în direct efectele survenite în urma evenimentului. În ceea ce privește ziarul, incidentul avea să fie aflat în urmatoarea zi. Același lucru îl putem spune și despre radio. Emisiunea trebuia prima oara înregistrată, corectată și după transmisă ascultătorilor.

Oamenilor le este mai ușor să cocheteze cu noile mijloace de informație. Prin intermediul televiziunii nu numai că știrile se transmit în direct, dar se pot vedea imagini și auzi în același timp știrea.

În cazul radioului nu se poate spune acest lucru deoarece la radio decât auzim știrea și în cazul ziarului , televiziunea câștigă deoarece ziarul prezintă doar detalii și imagini și nici acelea foarte multe.

Am ales tema respectivă deoarece am vrut să cunosc mult mai bine tainele mass-media, cum se creează o emisiune, efortul din spatele ei, anumite avanjate, dezavantaje precum și oamenii din spatele unei emisiuni.

După cum știm o emisiune este prezentată de unul sau mai mulți prezentatori. De obicei unul sau doi, restul fiind invitații emisiunii.

Operatorul mediatic este cel care deține cârma emisiunii pe care o moderează.

El este cel care cere invitațiilor păreri, informații, detalii în legătură cu subiectul sau subiectele pe care se bazează emisiunea.

Tema “Analiza unui operator mediatic” este tema care ne ajută să înțelegem televiziunea și toate mijloacele de comunicare care au devenit indispensabile în zilele noastre.

Aprofundarea temei pune bazele în definirea cuvântului mass-media precum și a tuturor mijloacelor care alcătuiesc acest cuvânt: ziar, televizor, radio, operator mediatic, emisiune, tot ce are legătură cu mass-media.

Tema are un subiect frumos, lumea fiind fascinată de tot ce înseamnă mass- media și tehnologie.

CAPITOLUL I

OPERATORII MEDIATICI

Trăsături și caracteristici generale

Printre mijloacele de comunicare care au luat amploare în zilele noastre se află încă și ziarul. Deși este cel mai vechi mijloc de comunicare a poporului din cele mai vechi timpuri, ziarul a fost mereu sursa dorită de cei care prețuiau știrile.

Deși pare un mijloc ieftin de informare, nu este deloc așa. Costurile din spatele fabricării unui astfel de mijloc de informare sunt destul de ridicate în comparație cu prețul mic cu care achiziționăm noi ziarul.

Reprezintă de asemenea și o munca foarte mare. Numai obținerea fotografiilor de la diferite evenimente care trebuie introduse invederea informării persoanelor necesită timp, bani și foarte multă răbdare.

Pe lângă acest mare efort se numără și banii care trebuie dați în vederea păstrării unei astfel de publicații. Numai plată salariilor gazetarilor și alte costuri de întreținere se ridică la o suma destul de mare. Iar în ultumul timp sunt multe publicații care încearcă să se mențină pe piață, unele dintre ele dispărând.

“Mijloacele de informare au o importantă deosebită în epoca noastră.” spunea Wilbur Schramm într-un documant care a apărut sub tutela UNESCO.

Tot în același document Wilbur mai spunea că “Ele sunt marii multiplicatori- tot așa cum mașinile revoluției industriale au permis multiplicarea forței umane prin alte forme de energie, mașinile de informare ale "revoluției comunicărilor" multiplica mesajele umane într-o măsură fără precedent".

Că o mică istorie a ziarului, informarea poporului a avut loc chiar înainte de apariția ziarelor. Oamenii puneau afișe și scriau acolo ce trebuia adus la cunostiinta poporului. Anunțuri cuprindeau informații că mărirea impozitelor, înființarea unui târg, vinderea unui loc, etc.

Acele afișe puse un piață se numeau “ziare murale”. Pe lângă aducerea la cunoștință celor enumerate mai sus, ele aveau că principal scop punerea în evidentă a unei schimbări aduse de guvern. Aceasta era cea mai mare informație și prețioasă care era afișată pe vremea aceea.

Tipăritul ziarului îl datorăm unui meșter german pe nume Hohann Gutenberg din orașul Mainz. El a creeat pentru fiecare litera a vocabularui câte o stanță din otel. Literele erau așezate într-o tăviță, erau formate cuvinetele acolo sau propozițiile, date cu cerneala și abia după aceea forma respectivă era așezată pe hârtie pentru a obține cuvântul dorit.

Pentru a lua ființă renumită presa. Gutenberg a modificat o presa de struguri.

După mai multe lucrări tipărite, Gutenberg a tipărit celebră Biblie care conținea doar 42 de rânduri. Din păcate Gutenberg împrumutase banii de care avea nevoie pentru atelier și mașină de tipărit, dat în judecata el pierde atelierul și toate cele 200 de exemplare de cârti pe care le tipărise.

Însă în Europa se reproduceau cârti, dar acelea erau scrise de mână și dură foarte mul timp copierea lor, de asemenea și foarte mulți bani dați pe hârtie și pe cerneala.

Procedul de tipărire ales de el era cunoscut de mult în China. Tot acolo a luat ființă primă carte din lume numită “Diamond Sutra” în anul 800 d. H. În anul 1597 apare primă publicație periodică la Praga. În anul 1612 ia ființă primul periodic în Germania a cârei apariție era regulată. La Paris în anul 1631, doctorul Thoephraste Renaudot, înființează săptămânalul “La Gazette” care conținea 8 pagini. Acesta era reprodus în 1200 de exemplare. Unele articole din acest săptămânal erau redactate chair de Ludovic al XIV-lea.

Producerea propriu-zisă a ziarului a luat ființă la începutul secolului al XVII-lea.

De asemenea trebuie amintită și apariția ziarului “La Presse” al lui Emile de Girardin în, apariție care a avut loc în anul 1836 la dată de 1 iulie la Paris.

Tirajul va fi unul foarte mare pentru acea vreme: 100.000 de exemplare. De asemenea și cei care vor publică în acest articol sunt persoane imporante: Al. Dumas, Balzac.

Ziarul a avut o mare importantă pentru informarea publicului. Și nu numai informarea, oferirea știrilor, ci și distracția s-a încadrat în informarea poporului.

Francis Balle a ținut cont să reamintească că de la dată publicării Bibliei de Gutenberg din anul 1455 de și până la dată primei apariții a ziarelor din anul 1631 au trecut aproximativ 2 secole.

Sunt numai 27 de ani de la apartitia acestor ziare până la apariția presei de mare tiraj, o presa că transimitea din ce în ce mai multe informații, din mai multe domenii publicului.

Marile cotidiane își fac apariția la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Ziarul vizează mereu știrile noi, actualitatea. De la antică presa, informația a ajuns să fie distribuită pe tot felul de cai. Aceste cai s-au îmbunătățit odată cu apariția unor tehnologii mult mai avansate și mai ușor de accesat.

Realizarea presei tipărite s-a realizat în 30 ani, 1900-1930.

Omul, în timpul acela dorea să afle cat mai multe informații. Informațiile nu erau doar despre ce vroia guvernul să transmită. Ele trebuiau să fie de pe toate planurile. Și informația de genul unui anunț care încadră sosirea circului era unul foarte imporatant pentru anumite persoane.

1.2.Rolul și funcțiile mass-media

În urma apariției unor tehnologii noi de informare a poporului a luat ființă cuvântul mass-media. Cuvântul mass-media înseamnă mijloace de comunicare în masa. Adică denumește toate mijloacele de comunicare moderne care au rolul de a distribuii informații pe cat mai multe cai: internet. Știri, emisiuni.

Termenul media este fundamental și el reprezintă:

un limbaj de comunicare, producere și receptare al mesajelor;

tehnologie de comunicare care cuprinde canalele de comunicare , precum și etapele acesteia.

Rolul mijlocului de comunicare mass-media este unul destul de important. Mass-media are rolul de la facilita serviciile de transmisie a știrilor, ele fiind accesibile pe o cale mult mai ușoară.

Termenul mass-media este definit a fii totalitatea cuvintelor care desemnează mijloace de comunicare că: presa, ziarul, radioul, televiziunea, internetul.

Prin folosință acestor mijloace de comunicare, suntem influențați să ne schimbăm opiniile sau să avem unele proprii în legătură cu subiectele care ni se transmit prin intermediul mass-media.

Fred Siebert, Wilbur Schrammm și Theodore Peterson cei trei profesori americani au propus în anul 1956 în cartea numită “ Patru teorii despre presa” ,o referință pentru ceea ce semnifică cuvântul mass-media.

Cele patru teorii sunt:

Modelul autoritarist este reprezentat de prima concretizare filozofică a relației dintre mass-media și stat. Prin prisma filosofiei autoriatariste, indivizii ar trebui să se supună instituțiilor mai înalte pe cale ierarhică, instituții ca: biserica, statul și regalitatea.

După modelul comunist, mass-media era mijlocul perfect de supunere a indivizilor. Din acest comportament reiese faptul că în acel timp televiziunea era folosită cu scopul precis de a determina folosința oamenilor în împlinirea unor obiective politice, economice.

Modelul liberal are cu totul o altă percepție în utilizarea mass-media. El consideră că omul este o persoană cu drepturi sacre, libere care are tot dreptul din lume să facă ceea ce crede de cuviință, capabilă să ia propriile decizii pentru binele și fericirea sa.

Modelul ciului public se referă la responsabilitatea socială pe care o are mass-media în informarea persoanelor, responsabilitate care se referă la distribuirea de informații, statul contribuind la distribuirea lor dar fără să le influențeze în mod direct.

Mass-media are o valoare foarte mare pentru public și trebuie să știe să valorifice informațiile astfel încât ceea ce se dorește e fi transmis, să fie transmis cat mai repede cu putință, cat mai aproape de adevăr și într-un mod cat mai ușor de înțeles.

Se obișnuiește de foarte multe ori că informațiile transmise cu ajutorul mass-media să nu fie întotdeauna corecte. Au fost cazuri unde informația era exagerată. Astfel, publicul primește informații greșite.

Între mass-media și societate poate fi o relație care se bazează pe așa numiții termeni de consecințe globale. Aceste consecințe globale se bazează pe misiuni globale, influente care trebuie să fie precise și chiar lucrările de specialitate se încadrează tot aici.

Denis Mcquail spunea în anul 1987 că noțiunea de mass-media poate să fie folosită că “scop, consecință ori cerințe sau așteptări, putând capătă si alte înțelesuri”.

Un sociolog american pe nume Leo Thayer (1982) a găsit 7 funcții corespunzătoare termenului mass media:

de socializare (oferea subiect pentru ca discuțiile între persoane sa fie cat mai usoare);

de identitate (dădea un contur specific în existența noastră de zi cu zi);

de mitologizare (creea stanțe simbolice culturii noastre);

de compensare (oferă experiențe );

de informare (oferea informații și date concrete în ceea ce privește realitatea );

de divertisment (transmite mesaje care sunt demne de ocuparea timpului liber);

de educație (oferă ajutor specific în civilizarea și modelarea indivizilor).

În lucrarea “Introducere în sistemul mass media”, Mihai Coman a oferit 5 funcții, care sunt invocate frecvent în tipologiile și terminologiile cercetătorilor care activează în domeniu:

funcția de informare;

funcția de interpretare;

funcția de legătură;

funcția de culturalizare ;

funcția de divertisment.

Pentru diseminarea mesajelor în relațiile publice functiia de informare este folosită cat mai des.

În mass-media functiia corelativă, este funcția care are în principal scop crearea de legături între evenimente, este folosită pentru a socializa dar mai ales este utilizată în propagande și pentru atenuarea de evenimate neplăcute.

Funcția continuativă este asemănătoare funcției corelative, ea tot a fel ajutând la consolidarea acțiunilor psihologice.

Funcția mobilizatoare este cea care încadrează toate armele din panoplia informațională, fiind folosită în atingerea scopurilor care au fost stabilite de la început.

Funcția de informare este funcția care ajută oamenii și valorifică transmiterea de informații într-un mod cat mai rapid și pe o cale cat mai ușoară. În zilele noastre populația este dependentă de informație. Orice tip de informație care are legătură cu viată cotidiană începând de la divertisment, cultura până la vreme și sport. Trăim într-o lume în care populația nu se intereseazsa doar de știrile care vizeza tara în care trăiește ci tot ce se întâmplă în lume.

Funcția de interpretare este specifică interpretării stiriilor pe care le găsim în ziar chiar dacă ni se oferă date concrete în legătură cu un anumit eveniment. Unele știri pot fi interpretate până la momentul în care se știe sigur cauza și se cunosc datele întâmplării. Cel mai important demers în ceea ce privește funcția de interpretare este trierea știrilor care vor apărea sau nu.

În fiecare zi redacțiile de știri abundă de informații. Din toate aceste informații trebuie alese cele care sunt cu adevărat importante pentru populație. De exemplu accidentele ușoare sau miniore nu apără la știri. Cele mai imporante știri care nu au nevoie de triere sunt cele care țin de conducerea tarii au de orice eveniment din punct de vedere economic care are legătură strânsă cu viitorul tarii.

După trierea evenimentelor mai urmează o triere dar aceasta constă în așezarea pe pagina în cazulo ziarelor sau în prezentarea la începutul emisiunii. De exemplu în cazul ziarului stiriile care au o importantă mai mare sunt așezate pe primele pagini. În cazul stiriilor difuzate la televizor, subiectele cu o maximă importantă sunt difuzate primele.

În ceea ce privește difuzarea stiriilor populația preferă că subiectele să fie difuzate într-un mod precis și într-o ordine bine stabilită pentru că deciziile care sunt luate să fie cat mai corecte. “Jurnalistul vrea să aducă ordine, să claseze, să ierarhizeze, să lege, să relativizeze, să analizeze și chiar să explice” (M. Palmer, 1994).

Funcția de legătură este cea care stabilește acea legătură între oamnei în privință emoțiilor transmise în urma aflării unui subiect. Este cea care adună oamenii să gândească asemănător, să împărtășească ideiile si să aibă aceleași valori. Datorită presei oamenii au descoperit că se pot îndreptă spre îndeplinirea aceluiași scop până este dus la capăt.

Funcția de legătură este cea care îndeamnă oamenii să fie soplidari cu cazurile celor care au nevoie. De exemplu în cazul unei stangeri de fonduri, oamenii învață să fie solidari.

Funcția de culturalizare. Majoritatea cercetătorilor cred ca mesajele pe care presa le transmite au funcția de a confirmă, de a întări normele societății, chiar dacă comportamentele sunt deviante si actiuniile încălcate în ceea ce privește normele curente.

În acest sens, P. Lazarfeld si R. K. Merton sunt de părere ca, “in societatea de masa, funcția de a expune public un fapt este instituționalizată de mass media, care prezintă publicului fapte antisociale aparte si, in general, aceasta prezentare conduce la o anumita acțiune publica împotrivă a ceea ce, poate, in chip individual, ar fi fost tolerat”.

Transmiterea valorilor cu ajutorul mass media contribuie la realizarea unei stabilității sociale si la menținerea, cu timpul , a structurilor culturale.

În ceea ce privește funcția de divertisment, unele produse mass media sunt create pentru satisfacerea nevoii oamenilor de relaxare, de evadare din grijile de zi cu zi, de odihna. În societatea din zilele noastre , pe măsură ce timpul care era distribuit muncii a scăzut, individul are mai mult timp la dispoziție să se ocupe și de alte activități.

Din secolul al XIX-lea până acum, evoluțiile tehnologice au dus la perfecționarea difuzării, pe arii geografice și în perioade scurte de timp, a mesajelor de interes general. În urma acestui fenomen , mass media este instituția care oferă divertisment la costuri mici– în raport cu teatrul, arta sau sportul.

CAPITOLUL II

SURSA DE INFORMARE MASS-MEDIA

2.1. Genuri jurnalistice

Un text succint de o agenție, de un ziar, de radio sau de televiziune, care reprezintă o primă avizare asupra unuei fapte semnificative se numeste stire.

Tipurile de știri sunt:

știrea obișnuită;

filmul evenimentrului;

cronologia;

bioportret;

ecouri;

continuare;

biografie;

sinteza;

reacții;

antefila;

cadrul;

bilanț;

fila de deschidere;

punctele principale;

știre de sinteză;

text explicativ;

soft news;

hard news;

clasificare

În cazul publicării știrilor trebuie să ne adresăm câteva întrebări: „Ce știre ar trebui publicată și de ce?”; „Ce știre nu trebuie publicată și de ce?”. Acestea sunt întrebările pe care ar trebui să ni le punem în cazul unei producții jurnalistice. Știrile reprezintă transpunerea

scrisă a acestora pentru cei care nu au fost de fata în momentul întâmplării unui eveniment anume.

Pentru a vedea ce merită sau nu publicat, juranlistii iau în seama niște criterii bine definite. Dacă în articolul care trebuie prezentat se află mai multe criterii atunci el, este unul ce sigur trebuie publicat.

În cazul proximității temporale o informație este mai valoroasa dacă s-a petrecut recent. Publicul va fi mult mai atras de o știre sau despre un eveniment care s-a petrecut cu o zi în urmă, decât de o relatare care s-a desfașurat în urma cu mai mulot de 2 săptămâni.

Știrile trebuie să fie proaspete pentru a atrage atenția publicului.

În cazul proximității spațiale, instituțiile de informare au un public țintă. Ele trebuie să fie capabile să observă ce fel de știri se adresează fiecărui tip de public în parte.

Este firesc că locuitorii orașului Tirgu-Jiu vor citi cu atenție în ziarul local relatarea cu privire la eforturile primăriei de a soluționa problema câinilor maidanezi din municipiu.

Cu cât știrea este mai neobișnuită cu atât atrage mai mult atenția mai multor genuri de public. O știre despre nașterea unui animal cu membre neobișnuite va atrage cu siguranță atenția unui public mai larg. Deși nu este o știe care este în beneficiul nimenui, neobișnuitul atrage publicul.

Personalități.

În cazul știrilor despre personalități, știrile au mai multă atracție dacă de exemplu I se întâmplă ceva unui cunoscut cântăreț dacat unui om mai puțin cunoscut.

Implicarea numelui unei vedete într-un accident sau scandal face că știrea să fie de natura mult mai interesantă si să atragă un public numeros.

Impact și consecințe.

O știre capătă o valoare mai mare atunci când evenimentele petrecute captează atenția unui public foarte mare și afectează cat mai multe persoane.

Competiția și conflictul.

Într-o emisiune de genul talk-show trebuie să fie o discuție între două sau mai multe persoane. Discuția trebuie să aibă un subiect comun de pe urma căruia să se realizeze un dialog. Conflicul apare atunci când părerile în legătură cu subiectul discutat sunt diferite. Moderatorul emisiunii trebuie să știe să întrețină o emisiune a cărui subiect poate genera conflicte.

Interesul uman.

În cazul știrilor care vizează interesul uman, ele sunt cele care afectează cel mai mult atitudinea cuiva. De exemplu publicul va fi mult mai afectat de o știre care vizează sărăcia și traiul unei familii.

Reportajul

Michael Voirol era de parere ca reportajul “are drept scop să-l facă pe cititor să vadă, să audă, să simtă, să resimtă ceea ce jurnalistul a văzut, a auzit, a simțit”. În urma acestei definiții, rezultă că reporterul reprezintă un jurnalist care se află la locul unde evenimentul are loc, utilizând din plin observația dar și interviul.

Rezultatele observației sunt prezentate în text: personajele sunt identificate (nume, vârstă, chip, îmbrăcăminte), dialogul/ dramatizarea, decorul apar și ele în emisie. Colectarea informației este una indispensabilă.

Tipurile de reportaj sunt:

specializate (judiciar, politic, social, sportiv, cultural);

nespecializate (faptul divers);

Ele au ca scop transmiterea evenimentelor neprevăzute ca accidente, catastrofe naturale, incendii).

Jurnalismul de opinie are în subordine următoarele specii: recenzie, editorial, comentariu și cronica.

Jurnalismul de opinie este reprezentat, ca o modalitate prin intermediul căreia presa își ajută publicul în orientarea în viața care poate fi socială, politică, cotidiană, economică, creându-și propriile criterii de evaluare, o scară proprie de valori. Toate acestea îi permit să-și exprime drepturile cu o responsabilitate sporită.

Editorialul

Este una dintre cele mai importante specii a jurnalismului de opinie. Prezintă părerea ziarului în ceea ce privește o anumita problema. Marile publicații dedică o pagina sau o emisiune specială articolelor care au o opinie, pentru a le separă in mod sigur de restul materialelor.

În toate aceste cazuri, editorialele sunt alese de diverșii editori, fiecare dintre ei având un punct de vedere, pe care-l cred reprezentativ pentru ziar.

Editorialele dau voie unor confruntări, puncte de vedere diferite si au că scop contribuirea dezbaterilor de interes care vizează publicul. Prin editorialele oferite, oamenii au acces la părerea consecventa, a unei grupări de presa.

Editorialistul are libertate de mișcare in alegerea tonului, al atitudinii. El poate alege diferite tipuri de raționament. El poate nara, poate selectă un număr de umor, sau sarcasm, satira, parabola, ori parodie. Poate redacta și un editorial care să fie polemic.

Editorialul partinic într-un ziar care se știe a fi independent este o propagandă care este mascată, iar editorialul care pune accent pe tot ce ține de capitolul imagine este, de asemenea, publicitate mascată.

Comentariul

Reprezintă un punct de vedere care este personal, ce implică doar opiniile și este creat pe răspunderea autorului. De cele mai multe ori, comentariul este îndreptat spre personalități, deoarece opinia lor este una credibila si influenta și acest lucru se datorează competentei si prestigiului pe care dovedesc a-l avea în domeniul lor de activitate.

Comentariul poate să fie subiectiv sau polemic, el nerezolvand o problema, ci doar reprezintando cale dintre multiplele cai care definesc o anumita problema.

Unghiul de abordare duce la un comentariu nu al autoruluici la cat de impusă este de informația prezentată. Textul nu este unul de sine stătător. Comentariul devine un sinonim cu explicația.

În cazul funcției de interpretare sunt prezente și alte specii ale mass media, exprimând direct sau indirect unele opinii că cronica, pamflet, emisiuni documentare, sinteze referitoare la evoluția unor anumite evenimente, campanii de presa care vizează atingerea unui anumit scop, pagini consacrate care încadrează opiniile publicului etc.

Cronica

Reprezintă un text care este ancorat în actualitate. Este obligatorie, judecată de valoare iar aceasta cu cât pune accentul mai mult pe descrierea evenimentului care este comentat, cu atât devine mai puțin subiectivă, deci argumentată mai mult. Trebuie să se răspundă la urmatoarele întrebările:

ce este?;

cum este?;

cât de bun este?;

pe ce te bazezi?.

Recenzia

Răspunde la întrebările “ce este?” și “cum este?”. Dintr-o recenzie următoarele elemente sunt cele care un pot lipsi: datele care au legătură cu volumul, autorul, tema prezenta; datele de context care sunt semnificative, care ajută la încadrarea mai bună a subiectului principal; o evaluare a importanței volumului care este dat spre analiză.

Principala deosebire de cronică literară este aceea că gradul în ceea ce privește generalitatea este puțin mai redus. Formularea judecății care privește valoarea o distinge de cea a notei de lectură. Recenzia este importantă și pentru informarea rapidă a cititorului ziarului, și pentru orientarea lui estetică.

Analiza

Reprezintă un text care poate să fie de agenție ori de ziar, în care se explică ce reprezintă un eveniment dincolo de fluxul știrilor. Este un text de sine stătător, frontiera în ceea ce privește analiza în dezbatere cu comentariul fiind incertă.

Analiza poate fi considerată ca element al jurnalismului de opinie, întrucât unghiul de abordare este o alegere personală a jurnalistului.

Interviul

Este una dintre cele mai importante tehnici prin care se informația este culeasa, dialog în care, în mod cert, jurnalistul este cel care pune întrebări, iar interlocutorul său este cel care trebuie sa răspundă.

Dat fiindcă scopul este acela de a colecta informația, întrebările trebuie neapărat să încadreze factualul, începând cu mesajul care este esențial și continuând cu mai multe întrebări care vizează unele detalii (cifre, locuri).

Regulile mai importante care trebuie să fie respectate sunt: alegerea clară a interlocutorului, atenție in ascultarea informației care este transmisă, gândirea rapida, formularea cat mai corectă a întrebărilor, repetarea în alt sens și cu alte cuvinte a întrebării care odată pusă nu a primit raspunssi, solicitarea unei ultime declarații.

Ancheta

Este considerată un total al genurilor presei, deoarece investigarea este una aprofundata si cat mai îndelungată si deoarece, uneori, tema de baza a anchetei trebuie fie abordată din mai multe unghiuri diferite, in genuri. Investigarea minuțioasă si complexa duce cat mai aproape ancheta de reportaj.Tema abordată din unghiuri cat mai diferite o apropie de dezbatere, iar pentru ca, uneori, ancheta poate sa surprindă și să detalieze o tendință, se apropie de Interpretative Reporting cat mai mult.

Specificul anchetei face referire în special la strângerea si publicarea unei informații necunoscute care trebuie făcută neapărat publică.

2.2. Mass-media-surse

Reporterii nu trebuie să se ridice la așteptările publicului în a află o informație de la cap la coada. În primele minute ale publicării evenimentului reporterul trebuie să transmită știrea de care este total sigur precum și detaliile acesteia.

Chiar dacă nu se știu toate informațiile, reporterul trebuie să facă tot posibilul să afle și cele mai mici detalii, fără a modifică natura informației.

Informațiile se pot obține doar prin consultarea corectă și elaborată a surselor. Un reporter cunoaște evenimentul și este mult mai bine pregătit si își face mult mai bine treaba, doar cunoscând și stăpânind cat mai multe surse, asta însemnând mai multe feluri și moduri de a obține informații și detalii. Un jurnalist care cunoaște sa valorifice sursele deține toate șansele sa reușească să evite momentele de criza de subiecte.

In primă faza , sursele sunt împărțite in sure interne si surse externe. Sursele interne sunt denumite chiar de reporteri, corespondenții si colaboratorii, care au principală grija se facă munca pe teren, observând realitatea pentru a află știrile. Sursele externe sunt acele surse care se află în afară redacției și sunt consultate de jurnaliști.

De asemenea, sursele se încadrează în surse directe si surse indirecte. Suresele directe sunt acele surse unde ziarul, postul de radio ascultat sau de televiziunea urmărită au acces la "primă mana". Sursele indirecte sunt acele sursele "la mana a doua" sau a treia ori chiar a patra; informațiile sunt preluate de la un anume terț, care a avut mai întâi acces la surse făcându-le mai sigure și clare.

Melvin Mencher împarte sursele in surse fizice si surse umane. Sursele fizice constau in înregistrări, documente, lucrări de referință, colecții de ziare, observare directa. Cele umane sunt autoritățile si persoanele implicate in evenimente. Sursele umane sunt de cele mai multe ori mai puțin credibile decât sursele fizice, pentru ca oamenii au mai multe anumite interese de protejat sau pot avea, din când în când, tendință de a povesti faptele așa cum cred ei de cuviință ca reporterilor le-ar fi mai simplu sa le audă.

O alta clasificare care face diferență este cea intre sursele de birou (materialele care pot fi consultate in sediul redacției) si sursele de teren.

In unele redacții care iau știrea și munca în serios, reporterii dețin o mulțime de posibilități care fac că documentarea să fie una sigură și informația să fie mult mai ușor de publicat. Arhiva este o sursa foartefolositoare pentru alcătuirea unei cronologiei a anumitor evenimente, a documentarelor-sinteza despre acestea.

De asemenea, bazele de date sunt de un mare ajutor reporterilor. Astăzi, redacțiile care nu-și pot permite deținerea unei baze de date personală o pot substitui accesând Internetul. Alte surse de birou la fel de folositoare ca bazele de date sunt:

bibliotecile locale sau on line;

dicționarele explicative;

enciclopediile televizate sau scrise;

agendele de telefon;

diferitele cărți de date (precum “Pagini galbene”);

referințele bibliografice.

Multe redacții serioase și pentru care publicarea unei știri pecum și verificare autenticității ei, au in componentă un anume departament de monitorizare care vizualizează mass media electronică.

Unele instituții pentru care presa este ceva serios au in dotare aparatura specializată care interceptează comunicațiile radio ale politiei, dar si ale pompierilor, mijloc care oferă reporterilor posibilitatea de a află în cel mai scurt timp posibil care sunt operațiunile forțelor de ordine, unde și de ce trebuie ele să intervină precum și amănunte legate de evenimente importante precum accidente, incendii, infracțiuni etc.

Printre sursele la care apelează de cele mai multe ori jurnaliștii, se numără:

Conferințele de presă

A lua parte la conferințele de presă este una dintre preocupările zilnice principale ale reporterilor. În timpul conferințelor de presă, organizatorii, fie instituțiile sau persoanele particulare, au prilejul de a-și etala realizările, iar jurnaliștii veniti in cadrul acelei sedinte pot pune întrebări în legătură cu toate subiectele pe care le consideră interesante si care atrag cititorii.

Briefing-urile

Diferență uriașă între briefing si conferință de presa este ca, in timpul acestuia, informațiile oferite au, de cele mai multe ori , un caracter neoficial, ziariștii permitadu-și să le folosească fără citarea exacta a sursei si doar in cadrul unui material de opinie, sau că o baza de pornire in documentarea unui anumi subiect.

Rapoartele

În cadrul acestei categorii intră diferitele materiale create de instituțiicare aparțin statului și de organizații care sunt independente:

rapoarte de activitate;

rapoarte ale unor instituții specializate in monitorizare;

Uneori, asemenea materiale sunt foarte stufoase și nu prea trezesc interesul cititoriilor. Oferindu-le o atenție sporită, ele pot oferi adevarate subiecte "tari" de presă.

Comunicatele de presă

O altă sursă foarte importanta de știri este reprezentată de comunicatele de presă, care sunt cel puțin la fel de frecvente dar tot cu o importanță sporită ca și conferințele de presă. Ele nu trebuie să fie publicate ca materiale de sine stătătoare, ci tratate ca orice altă sursă.

Deoarece cei care scriu si publica aceste communicate de presa nu sunt, de regulă, jurnaliștii, adesea ele având un limbaj greoi și un vocabular excesiv de specializat. Rolul reporterului este acela de a "traduce" termenii specializați astfel încât publicul să înțeleagă mesajul transmis și să pună în evidență informațiile importante pentru cei interesați de un anumit subiect.

Broșuri, pliante, publicații de promovare

De cele mai multe ori, instituțiile si companiile, produc si difuzează broșuri, cataloage si pliante care oferă o prezentare a instituției, si produselor pe care le creaza, precum si așa numitele newsletters. Jurnaliștii pot găsi de cele mai multe ori informații care se dovedesc a fi utile incadrul materialelor de acest gen.

Ei sunt obligați însă, sa utilizeze aceste informații într-un asemenea mod astfel încât sa nu se transforme in agenți care promovează imaginea și fac publicitate unei anumite companii.

Politicieni și partide politice

O mai mare parte a materialelor prezente in presa au că surse oamenii politici. Cei mai interesați dintre ei cultiva relațiile cu presa, pentru ca aparițiile în public, la televiziune contribuie la menținerea sau sporirea popularității lor. De cele multe ori, ei ajung să întindă capcane jurnaliștilor, cu scopul că ei să cada în acestea și de cele mai multe ori chiar se întâmplă asta ei dându-le crezare.

Foarte multe dintre acest gen de știri se încadrează in categoria articolelor care se bazaeaza doar pe bârfe sau despre ce se spune, si au nici cea mai mică legătură cu ce se întâmplă in realitate. Acest gen de capcane este folosit de cele mai multe ori în preajma campaniilor elecorale.

Unele persoane care vor să ajungă la putere recurca la ajutorul presei pentru a câștigă notorietate sau compasiunea cetățenilor.

Grupurile de presiune

În multe țări ale lumii domină grupurile care își propun să influențeze deciziile și opiniile publice într-o anumită direcție sau alta. Aceste grupuri, au ca centru de activitate acțiunea pe lângă politicieni, dar și pe lângă presă, pentru că, cu ajutorul mass media, problemele și anumite subiecte pot ajunge pe o cale mai ușoară în atenția autorităților și a publicului.

Atunci când, problemele create și scoase în evidență de aceste grupuri sunt, într-o anume măsură, de interes public, ele dețin sigur valoare de știre.

Universități și institute de cercetetare

Asemenea surse sunt un mod ideal pentru obținerea informațiilor legate de invenții, descoperiri, sondaje de opinie, cercetări ștințifice sau de oricare alt gen.

Alți ziariști

În ciuda concurenței mereu prezentă între ziariști, solidaritatea față de alți colegi funcționează, de cele mai multe ori, și printre jurnaliști. Este o situație puțin probabilă ca un ziarist care deține amănunte despre un anume subiect care te atrage să nu-ți ofere informațiile pe care îți dorești să le afli.

Alte publicații, posturi de radio sau de televiziune, agenții de presă

Lecturarea constantă a presei, că si urmărirea constantă a programelor de știri din audiovizual constituie o sursa care este inepuizabila de idei și subiecte pentru anumiți jurnaliști. In fiecare zi apar constant subiecte care au tot meritul să fie aprofundate sau a căror desfășurare și detaliare merita urmărită.

O sursa foarte valoroasa de informații pentru instituțiile mari de presa este constituită de ziarele locale, mai ales atunci când publicația sau postul respectiv nu deține corespondenți locali. Ziarele centrale preiau de foarte multe ori informații din presa.

Ziarele si revistele de specialitate conțin, de asemenea, in multe cazuri, informații care pot fi valorificate de presa de larg interes

Alte surse care sunt de mare ajutor jurnaliștilor, în căutarea de noi subiecte care merită publicate sunt ministerele și alte instituții oficiale, sindicatele, poliția, pompierii, salvarea, spitalele de urgență.

Relația reporter-sursă

De foarte multe ori, reporterii ajung la concluzia ca stabilirea unei comunicări care să fie eficientă cu sursele cu care vin in contact și oferă detaliie unui subiect nu este un lucru chiar atât de ușor de realizat.

Reporterii cu experiență recomanda o atitudine cat mai lejeră si cat mai deschisa fata de sursele umane, pentru a se simți încurajate sa ofere p-resei cat mai multe informații.

O condiție foarte importantă este este legitimarea. Pentru a câștigă compasiunea unei persoane care deține informații în legătură cu subiectul de care reporterul este interesat, el trebuie să își arate identitatea, chiar cu riscul că interlocutorul sa se piardă din cauza emoției, sa vrea sa refuze dialogul.

O alta condiție este de a manifestă suspiciune fata de toate sursele, pentru ca, adesea, oamenii oferă informații dintr-un anumit motiv. Un reporter bun care își iubește meseria, trebuie să-și pună o serie de întrebări esentiale:

Care sunt motivele pentru care sursa oferă anumite informații?;

Are ea vreun anume avantaj potențial câștigat de pe urma informațiilor pe care le oferă și vrea să fie publicate?;

Există cumva și o altă față a problemei?.

Reporterul trebuie, sa verifice autenticitatea și adevărul din spatele informațiilor, iar daca exista ceva îndoieli în legătură cu informațiile oferite de o anume sursa, sa verifice informațiile prin alte surse.

On the record/ Off the record

Surse identificate/ surse neidentificate

Protejarea surselor

Sintagmele “On the record” și “Off the record” nu înseamnă mereu “oficial” și “neoficial”, așa cum erau ele traduse la un moment dat, ci fac referire la declarațiile pe care sursele le oferă, și semnifică “pentru înregistrare” și “în afara înregistrării” sau, mai degrabă, “cu atribuire” și “fără atribuire”.

Felul în care pot fi utilizate informațiile primite “off the record” trebuie să fie stabilit printr-un acord comun cu sursa.

Există două posibilități:

În cazul primei posibilități, sursa oferă informații “de context” (“background”), care trebuie neapărat verificate si confirmate printr-o alta sursa pentru a putea fi folosite. In cazul celei de-a doua posibilități, informațiile pot fi publicate, fără a fi atribuite unei surse, iar sursa va fi citată că fi “sursa neidentificata” sau “anonima”. O știre care nu oferă sursa de unde provine nu poate fiincadrata că știre credibila.

Problema își poate găsi fi rezolvare prin sintagme de genul “sursele care au dorit sa-si păstreze anonimatul”, “sursele sunt oficiale”, “in cadrul altoe surse”, “o sursă din interiorul instituții”, “o voce din interiorul echipei, trupei”. Răspândirea în presă a articolelor care au sursă anonimă sau care nu poate fi identificată indică opacitatea anumitor instituții, ai căror angajați sunt trimisi să ofere informații pot suferi amenințări sau interdicii din partea superiorilor.

În consecință, reporterii trebuie să fie capabili să protejeze sursele care le oferă informații.

STUDIU DE CAZ: ANDREEA ESCA

În cadrul studiului de caz al temei “Analiza unui operator mediatic” am ales să fac analiza unei personalitai care a promovat mass-media de foarte mult timp, fiind una dintre cele mai controversate stiriste.

Andreea Esca are o istorie foarte bogată în cadrul televiziunii. Postul unde are cea mai longevivă apariție este Pro Tv.

A urmat cursurile universitare și postuniversitare în cadrul Scolii Superioare de Jurnalism. Și-a început cariera în cadrul televiziuniiunde activează și în prezent în anul 1995. Din acel an, Andreea Esca apare doar de la ora 19:00 unde prezintă principalele știri ale zilei. Cariera să avut o activitate fluidă la postul de mai sus. Ea și-a întrerupt activitatea doar în cazul concediilor de maternitate sau de odihna dar și acestea au avut un termen scurt.

În timpul stagiului pe care l-a urmat la CNN, ea a văzut pentru primă oară cum decurge prezentarea unui buletin de știri. După parcurgerea stagiului la CNN, Andreea Esca s-a întors înapoi în România unde a primit imediat oferta de a lucra la un post de televiziune.

Sursa : https://ro.wikipedia.org/wiki/Andreea_Esca

Cariera Andreei Esca și realizările sale sunt impresionante, a fost numită de două ori "Femeia anului", a câștigat de trei ori premiul pentru cel mai bun prezentator din România și a fost declarată cel mai bun om de televiziune.

De-a lungul carierei s-a implicat în numeroase campanii de binefacere, este membră a fundației "Renașterea".

Face parte din echipa de reporteri "CNN World Report", astfel, activitatea să de prezentator tv nu s-a oprit doar pe teritoriul României, Andreea a făcut transmisiuni în direct din Paris, Madrid, Helsinki, Sua și Varsovia.

Andreea Esca este și femeie de afaceri, aceasta conduce revista pentru femei "The One" și are o linie de îmbrăcăminte pentru copii numită "Z" ce se poate găsi în Iulius Mall din Timisoara.

Putem spune despre Andreea Esca-Eram că este o femeie remarcabilă din toate punctele de vedere, este mama și soție iubitoare, cea mai longevivă și apreciată prezentatoare de știri din România și femeie de afaceri de succes.

De-a lungul carierei a dobandit o serie de premii precum:

Decorația Femeia anului (2002, 2003),  

Premiul pentru cel mai bun prezentator de stiri (2001, 2002, 2003) ,

Premiul CNA – 2002 ,

Cel mai iubit om de televiziune – 2003.

Ca reporter a transmis in direct din: SUA, Paris, Madrid, Helsinki, Varsovia. Este căsătorită cu arhitectul și omul de afaceri Alexandre Eram, având împreună doi copii: o fetiță Alexia și un băiețel Aris.

Pe scurt despre Andreea Esca :

Nume: Esca-Eram
Prenume: Andreea Ioana 
Data nasterii: 29 august 1972
Locul nasterii: București, Romania

Zodia: Fecioară
Culoarea ochilor: Căprui
Culoarea părului: Blond
Înălțime: 1.60
Naționalitate: Român
Etnie: Român
Stare civilă: Căsătorită
Copii: 2 copii, o fată: Alexia Margot și un baiat : Aris
Ocupație: Editor-prezentator știri Pro-tv, director editorial al revistei "The One" .
Studii: Liceul Gheorghe Lazăr din Bucuresti, Școala Superioară de Journalism.

Este membru în echipa "CNN World Report".

Este membru al Fundației "Renașterea" pentru lupta împotriva cancerului mamar

Este colaborator la revista "CSVD".

Este autoarea cartii "Bună seara Romania, bună seara București!".

Sursa : http://www.europafm.ro/echipa-europa-fm/andreea-esca/

De ce este Andreea Esca faimoasă?

Putem spune că Andreea Esca este faimoasă pentru că este cea mai longevivă prezentatoare de știri din România. S-a lansat în domeniul știrilor încă din anul 1992 și a reușit nu doar să se mențină pe micul ecran ci să evolueze si să se perfecționeze în meseria pe care o practică.

De ce ne place Andreea Esca?

Andreea Esca ne place pentru că este o femeie de succes care a reușit să își facă un nume prin munca și care îmbină cu succes viată profesională cu cea personală, fenomen rar în zilele noastre.

Citate :

"În primul rând nu știu când au trecut atâția ani. Într-un fel mă sperie ideea că 10 ani zboară așa de repede, iar pe de altă parte sunt fericită că am putut să fac parte atât de mult timp dintr-un "stil de viață" inventat și impus de PRO TV."

"Imi plac oamenii care muncesc si nu apreciez pe cei care râd de munca altora neștiind dacă ei ar fi în stare să facă mai bine."

Debutul in televiziune

Persoana deosebit de serioasă și organzizata, nu și-a dorit niciodată să ajungă actriță sau cântăreață, așa cum își doresc în zilele noastre majoritatea adolescentelor. În perioada copilăriei Andreea Esca își dorea să devină sudoriță. Aceasta dorință i-a fost insuflată de faptul că a locuit o perioada la Centrală Nucleară de la Cernavoda.

Dar se pare că viitorul avea să îi rezerve o meserie interesantă și competitivă, aceea de realizator TV, mai exact prezentatoare de știri. În anul 1992 a susținut primul interviu din viată să, pentru postul de prezentatoare de știri al televiziunuii SOTI. Andreea era încă în perioada studenției și nu se simțea tocmai pregătită pentru acest job.

Interviul a constat în câteva întrebări și citirea dintr-un ziar, în fata camerelor. Se pare că s-a descurcat de minune iar atitudinea ei a plăcut pentru că încă din acea seară a rămas să prezinte știrile pentru televiziunea SOȚI. În timpul în care lucra pentru aceasta televiziune a câștigat o bursă la SOROS, la postul de știri CNN. Tot atunci a fost contactată de către Canal 31, Prot-vul de acum. După ce s-a întors de la stagiul de la CNN, a acceptat oferta de angajare a Protv-ului și astfel, din anul 1995 Andreea Esca prezintă știrile pentru acest post deteleviziune.

Sursa: http://www.protv.ro/stiri/andreea-esca-1-decembrie.html

Andreea povestește că experiența de la CNN a ajutat-o foarte mult în cariera, acolo a văzut pentru prima oară un prompter, a fost plăcut impresionată de tehnologia acestora de la acea vreme.

La SOTI nu aveau nici calculator, știrile erau corectate cu pixul iar subiectul era mutat cu o dungă. Faptul că atunci când a debutat nu existau tehnologiile din ziua de azi a ajutat-o să facă performanță, pentru că munca era mai serioasă și mai grea, nu totul era servit pe tava.

Andreea Esca nu și-a construit cariera doar din "citiitul de pe prompter" ci a fost nevoie de studii serioase, de cercetări de teren și de sacrificii pentru a ajunge să acumuleze experiență pe care o are în prezent.

Și se pare că munca și seriozitatea să au fost apreciate atât de postul PRO-TV cat și de telespectatori pentru că Andreea Esca este cel mai longeviv prezentator de știri din România, prezintă știrile în fiecare zi, de aproape 15 ani.

Sursa : http://www.ziare.com/andreea-esca/

“Andreea Esca s-ar putea să nu mai prezinte știrile ProTv: "Revin cu detalii…".

Andreea Esca a făcut un anunț îngrijorător pe contul său oficial de Facebook. Prezentatoarea a fost în weekend la Cluj, unde a organizat un eveniment, alături de mai multe vedete. Luni dimineață, însă, s-a trezit… fără voce. Situația nu este deloc de neglijat pentru ca jurnalista Esca ar putea să nu mai apară la știri, până când nu se vindecă complet.

"Am petrecut un weekend superb la Cluj! "Half is Free" a reușit să aducă laolaltă foarte muuuulti oameni frumoși iar întâlnirea de duminică dimineață a fost o întâlnire cu tinerețea, optimismul și pasiunea. Vă mulțumesc! PS. Singură parte mai puțin plăcută este că amigdalita mea de săptămână trecută, pe care am cam ignorat-o, s-a transformat într-o laringită severă și acum sunt MUTĀ!!!! Chiar cred că îmi va fi imposibil să ne vedem diseară… Nu știu ce să mai fac!!!! Am luat toate pastilele și siropurile și înca nimic… Revin cu detalii mai târziu!" a scris Andreea Esca pe Facebook.”

Secretul a fost dezvăluit! Cât câștigă Andreea Esca, Mihaela Rădulescu, Pavel Bartoș și Dan Negru anual.

Salariul vedetelor de top din showbiz-ul romanesc a fost un secret până acum. Dan Negru (44 de ani) a dezvăluit cât câștigă Andreea Esca, Mihaela Radulescu și Pavel Bartos, făcând o comparație cu un realizator Tv din Grecia.

Dan Negru a publicat pe contul său oficial de Facebook informații senzaționale despre leafa pe care o au cele mai populare vedete de la noi. Conform prezentatorului Antenei 1, Grigoris Arnaoutoglou, un realizator Tv grec, câștigă annual 1.2 miliaone de dolari, adică 1.08 milioane de euro. Dan Negru susține că această sumă este egală cu leafa anuală însumată a patru vedete de calibru din România: Andreea Esca, Mihaela Radulescu, Pavel Bartos și el însuși.

Se poate spune că pe lângă faptul că este una dintre cele mai longevive prezentatoare, deține și o foarte bună experiență în ceea ce privește domeniul mass-media.

Sursa: http://www.ziare.com/andreea-esca/

Experiență acumulată de-a lungul timpului s-a dovedit a fi un bun demers pentru cariera ei.

Andreea Esca reprezintă tipul de prezentator perfect pentru televiziune ea descurcându-se excepțional pe toate domeniile care au legătură cu televiziunea.

Deși, pe parcursul carierei sale au apărut multe discuții în ceea ce privește viată ei personală și profesională, ea a știut întotdeauna să trateze cu foarte multă diplomație situațiile mai puțin plăcute apărute în viața ei.

CONCLUZIE

În concluzie, tema se bazează pe descoparirea și explicarea în detaliu a tot ce însemnă trasmiterea de știri încă din cele mai vechi timpuri.

Capitolele sunt structurate în funcție de derularea evenimentelor care s-au petrecut începând cu crearea ziarului până la dezvoltarea într-un mod accelerat a tot ce înseamnă tehnologie și mass-media.

Mass-media este mijlocul de acaparare a tuturor serviciilor care au că principal scop transmiterea în masa a tot ce înseamnă știri, publicații, observații, reviste, ziare. Încă de la început ziarul a avut un impact în mod plăcut asupra acumulării de știri, dar și transmiterii acestora.

Mass-media este mijlocul prin care putem află ultimele știri, putem păstră legătură cu persoanele din jurul nostrum, dar în special suntem într-o permanentă legătură cu tot ce înseamnă viată noastră și delurarea de evenimente importante care pot avea impact asupra noastră.

Trnsmiterea știrilor precum și păstrarea lagaturilor cu oamenii, au făcut că mai multe persoane să fie atrase de tot ce înseamnă știri și publiciate ajungând să lucreze în domeniul acesta.

Reporterii sunt persoanele care ne țin în legătură cu anumite evenimente care ne pot afecta și care sunt de interes public. Ei sunt cei care ajung primii la locul unde evenimentul a avut sau va avea loc. Ei au obligația de a ne transmite în mod regulat știri și a le transmite doar în momentul în care sunt siguri că datele oferite sunt adevărate.

Sursele trebuie să fie unele adevărate pentru a nu induce cititorii sau asculatatorii în eroare.

Un reporter trebuie să știe să acumuleze știrile în așa fel încât știrea să trezească interes șiș a acapareze asculatatorul.

Cititorul este cel care este pus în legătură cu evenimenele care se petrec în jurul lui. Cu ajutorul mass-media suntem capabili să aflăm tot ce ține de mediul înconjurător atât din jurul noastru cat și din alte zone care nu sunt în apropiere de noi.

Chiar dacă în materie de știri gusturile sunt diferite de la cititor la cititor, sau de la asculatator la asculataor, sunt știri care ne interesează pe toți într-o anumita măsură.

Acestea sunt știri că alegerea președintelui, premierului etc, modificarea sau prezentarea unei noi legi care urmează să se aplice, știrile din domeniul sănătății, muncii, știrile din domeniul valutar sunt cele mai urmărite.

De asemenea, și știrile în care sunt prezentate evenimente cu un subiect neobișnuit atrag publicul. De exemplu o știre că nașterea unui copil cu o culoare de mov va atrge mereu atenția publicul.

Un bun moderator știe întotdeauna să își atragă publicul. Emisiunile televizate care cuprind diferite subiecte sunt cele care fac difertenta între gusturile publicului.

În funcție de cat de urmărită este emisiunea și de vârstă publicului, ne daum seama de gusturile fiecărui gen de public.

Un public tânăr va viziona emisiuni cu subiecte despre vedete acutuale, iar un public care cuperinde persoane cu vârste mai avansate va fi atras de emisiuni cu vedete de vârstă asemănătoare lor și de subiecte mult mai serioase decât casatoaria unei vedete sau divorțul alteia.

Un operator acumulează experiență de-a lungul timpului. El trebuie să sties a acapareze publicul. Cei care prezentă știrile trebuie să aibă o atitudine neutral cat mai serioasă.

Un prezentator de știri în timpul emisinuii nu are voie să își prezinte emoțiile sau să is idea cu părerea despre un subiect care poate l-a deranjat sau i-a stârnit interesul.

De asemenea și reporterii trimiși pe teren pentru a lua interviu despre un eveniment petrecut sau care se va petrece trebuie să știe cum să formulize întrebările, astfel încât cel care răspunde să fie capabil să dea un răspuns cat mai elaborate și cat mai detaliat.

Mass-media este mijlocul de transmitere de informații care va avea mereu impact și importantă asupra publicului.

BIBLIOGRAFIE

Bakenhus N., Radioul local, Iași, Editura Polirom, 1998.

Bondrea A., Sociologia opiniei publice și a mass-media, București, Editura Fundației “România de Mâine”, 1997.

Coman M., Manual de jurnalism, Iași, Editura Polirom, 2000.

Coman M., Mass-media în România post-comunistă, Iași, Editura Polirom, 2003.

Chelcea S., Mărginean I., Cauc I., Cercetarea sociologică. Metode și tehnici, București,Editura Destin, 1998.

Chiru I., Comunicarea interpersonală, București, Editura Tritonic, 2004.

DeFleur M. L., Ball-Rokeach, S., Teorii ale comunicării de masă, Iași, Editura Polirom, 1999.

Drăgan I., Paradigme ale comunicării de masă, Casa de Editură și Presă “Șansa” S.R.L., București, 1999.

Pasti, V., Sociologie politică, București, Editura Politică, 2004.

Petcu M., Tipologia presei românești, București, Institutul European, 2000.

Plano J. C., Riggs R. E., Robin H. S., Dicționar de analiză politică, Iași, Editura Ecce Homo, 1993.

Pop D., Mass-media și politica, Iași, Editura Institutului European 2000.

Popescu C. F., Dicționar explicativ de jurnalism, relații publice și publicitate, Iași, Editura Tritonic, 2002.

Șerb S., Relații publice și comunicare, București, Editura Teora, 1999.

Vlăduțescu, Șt. – Informația de la teorie la științǎ, București, Ed. Didacticǎ și Pedagogicǎ, 2002;