Analiza Turismului In Zona Margimii Sibiului

INTRODUCERE

Fenomenul turistic a cunoscut de–a lungul timpului o evoluție spectaculoasă grație multitudinii transformărilor care au avut loc în economie și societate. Dezvoltarea durabilă este un concept complex, multidimensional, iar turismul în general prin conținutul său, se integrează în această dezvoltare. Dezvoltarea durabilă în turism este o necesitate, iar legătura între turism și mediu este mult mai puternică decât în cazul altor industrii.

Motivul alegerii acestei teme îl reprezintă dorința de a face cunoscut stadiul actual de dezvoltare a turismului durabil în Mărginimea Sibiului, zonă de care mă leagă amintirile din vacanțe Mărginimea Sibiului a fost nominalizată de prestigioasă revistă Forbes drept cea mai romantică destinație de ecoturism din lume. Nicolae Iorga spunea foarte sugestiv că „fiecare loc de pe pământ are o poveste anume, trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi, trebuie un gram de iubire ca s-o înțelegi”. De aici a plecat și povestea cu „Mărginimea Sibiului” și așa, de la „un gram de iubire” s-a ajuns la mai multe grame de aur îngemănate într-un măr. Mărginimea Sibiului, unul dintre centrele etnografiei românești, a obținut un binemeritat „Măr de Aur ”, decernat la Săliște de către FIJET, pentru ospitalitatea oamenilor și vechimea agroturismului din Sibiel, un loc în care tradițiile locale sunt puse la mare cinste de locuitori. Acest tezaur etno – folcloric se păstrează cu precădere în satele din arealele de munte și deal, acolo unde tentaculele emancipării contemporane au pătruns mai lent. De aceea, se impune ca satul să rămână și mai departe păstrătorul autenticului românesc, pentru că “veșnicia s-a născut la sat ”.

Lucrarea de față este structurată pe trei capitole, la care se adaugă concluziile, o bogată listă bibliografică și numeroase anexe privind evoluția indicilor turistici. Capitolul I abordează sintetic caracteristicile generale de dezvoltare durabilă a turismului, pe principii eco-economice și ținând seama de relația turism – mediu înconjurător.

Capitolul al II-lea cuprinde o prezentare generală a Mărginimii Sibiului, cu sublinierea particularităților oferite de potențialul turistic natural și antropic și o clasificare a formelor de turism practicate. Cererea turistică rămâne foarte greu de surprins ca urmare a limitărilor metodologice semnalate la nivelul unităților de primire turistică, a pronunțatului său caracter de tranzit și a lipsei studiilor în domeniu atât pentru analiza cantitativă, cât și calitativă.

În capitolul al III-lea, sintetizarea strategică sub forma unei analize SWOT, a elementelor cheie specifice, a permis formularea unor recomandări privind dezvoltarea activităților turistice viitoare pe criterii de durabilitate.

Abordarea de față reprezintă mai mult decât o interacțiune dintre resursele turistice și valorificarea acestora, devenind astfel un laborator virtual de cercetare în vederea elaborării unui produs turistic viabil pentru Mărginimea Sibiului.

CAPITOLUL 1.

DEZVOLTAREA DURABILĂ A TURISMULUI

Conceptul de dezvoltare durabilă are rădăcini adânci în teoria economică, numărându-se fără îndoială, printre provocările majore ale evoluției contemporane.

1.1. Dezvoltarea durabilă – sfidare a secolului XXI

În literatura de specialitate, Rodica Minciu menționează că realizarea acestui deziderat presupune identificarea cauzelor deteriorării mediului și evaluarea dimensiunilor acesteia precum și găsirea unor soluții realiste, viabile care să contracareze manifestarea acestui fenomen și să diminueze impactul negativ asupra vieții economice și sociale.

Ultimele decenii au adus în atenția opiniei publice și a factorilor de decizie o nouă dimensiune, cea ecologică. Minimalizarea consecințelor acțiunilor noastre explică modul in care omul s-a comportat sau s-a raportat la lumea în care trăiește, la celelalte forme de viață de care depinde direct sau indirect prin alimentație sau alte nevoi.

  În perioada 1950-2014, economia mondială a crescut de 7 ori, iar populația planetei a crescut la peste 7 miliarde, limitând astfel condițiile de mediu pentru generațiile viitoare.

Managementul defectuos afectează cele patru ecosisteme care constituie sursele de hrană ale omenirii: pădurile, pășunile, suprafețele agricole și zonele piscicole. Care este atunci soluția? Un răspuns pertinent la această întrebare oferă Lester R. Brown, care în lucrarea sa Eco-Economy: Building an Economy for the Earth a introdus conceptul de eco-economie.

Decizia a fost luată în baza unor concluzii la care acesta a ajuns, pe baza experienței acumulate în calitatea sa de președinte al World Watch Institute: "trebuie să înțelegem ce este o economie ecologică; avem nevoie de o viziune asupra economiei durabile din punctul de vedere al factorilor de mediu – o eco-economie – un ghid pentru realizarea acestui deziderat și o evaluare continuă a progreselor acestui efort; pentru a atinge aceste obiective, avem nevoie de un nou tip de organizație de cercetare: unul care să elaboreze studii scurte destinate utilizării de către mass-media, de către politicienii mult prea ocupați și care să poată fi transmise în mass-media".

Economiștii și ecologiștii trebuie să lucreze împreună pentru a proiecta și construi o eco-economie, care să asigure atât progresul economic, cât și condițiile existenței umane pentru viitor (principiile dezvoltării durabile).

Problematica dezvoltării durabile a parcurs o serie de etape importante până la includerea ei în politicile publice, dar și în activitatea organizațiilor din diverse domenii. În anul 1983, Națiunile Unite a înființat Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (Comisia Brundtland) care a publicat în anul 1987 raportul “Viitorul nostru comun”(Raportul Brundtland), constituind baza Agendei 21 și a celor 27 de principii ale Declarației de la Rio, care au stabilit obiectivul dezvoltării durabile – “dezvoltare care îndeplinește necesitățile generației prezente fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile necesități” – concept ce integrează dezvoltarea economică și protecția mediului. Concretizarea acestui obiectiv ”implică schimbări atât în plan structural, cât și în metabolismul fiecăreia din cele trei componente ale sistemului – economică, socială și de mediu – privit ca un întreg”.

În cadrul Uniunii Europene dezvoltarea durabilă reprezintă subiectul a numeroase summit-uri, tratate și acorduri, printre cele mai importante fiind Summit-ul de la Johannesburg (2002), Tratatul de la Lisabona (2007) ș.a. Țara noastră a participat activ la aceste manifestări și, ca urmare, Guvernul României a aprobat în anul 2008 Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă la orizontul anilor 2013-2020-2030.

Conceptul dezvoltării sustenabile a fost dezbătut atât în cadrul unor întruniri ale organismelor internaționale (Earth Summit 1992) unde se încuraja formularea și transpunerea în practică a unor căi de acțiune și/sau strategii axate pe dezvoltarea sustenabilă cât și de către cercetători. După opinia specialiștilor Muhibudin, M. și Mohamed, B., dezvoltarea sustenabilă a unei afaceri se bazează pe găsirea acelor oportunități ale pieței care permit companiei să genereze avantaj competitiv prin îmbinarea și integrarea armonioasă și sinergică a dimensiunii economice, sociale, respectiv ambientale. În timp ce sustenabilitatea dimensiunii economice se referă la ansamblul activităților care vizează vânzările, profiturile, fluxurile financiar-monetare sau numărul locurilor de muncă create în cadrul propriei afaceri, cele ambientale se pot referi la calitatea apei sau a aerului, la utilizarea eficientă a energiei, la reciclarea sau refolosirea deșeurilor rezultate în urma proceselor productive:

Dacă inițial dezvoltarea durabilă avea în vedere conservarea resurselor actuale pentru generațiile viitoare conceptul a evoluat și urmărește echilibrul a trei domenii – ecologie, societate și economie. Pe baza acestor trei poli, dezvoltarea respectă integritatea mediului, contribuind la bunăstarea persoanelor și societăților, pe baza performanțelor economice obținute în acest cadru Altfel spus, protecția mediului reprezintă o condiție, eficacitatea economică un mijloc și dezvoltarea socială și individuală o finalitate a dezvoltării durabile.

1.2. Eco-economia – o viziune de dezvoltare durabilă a societății

Lester R. Brown consideră că eco-economia poate fi realizată cu tehnologiile existente, cu condiția ca piața să comunice costul total al produselor și serviciilor pe care le cumpărăm – adică să spună adevărul ecologic.

În lucrările sale “Eco-economia”, “Planul B 2.0 pentru salvarea unei planete sub presiune și a unei civilizații în impas”, “Planul 3.0 – Mobilizare pentru salvarea civilizației” și „Planul B 4.0 – Mobilizare generală pentru salvarea civilizației”, Lester Brown a relevat importanța integrării și asumării de către fiecare stat, a unei strategii privind dezvoltarea durabila, ale cărei componente esențiale sunt: stabilizarea populației, reducerea dependenței de petrol, dezvoltarea resurselor de energii regenerabile, conservarea solului, protejarea sistemelor biologice ale Pământului, reciclarea materialelor.

„Lumea pe marginea prăpastiei – cum să prevenim colapsul ecologic și economic” a lui Lester Brown propune schimbarea opticii asupra conceptului de securitate pentru secolul al XXI-lea. Autorul consideră că principala amenințare la adresa securității naționale o reprezintă schimbările climatice, alături de creșterea populației predominant în țările sărace, criza apei, sărăcia, creșterea prețurilor la alimente și falimentul statelor.

„O carență majoră a economiei noastre de piață este aceea că nu sunt nici recunoscute, nici respectate limitele durabile ale exploatării sistemelor naturale…Lumea dispune astăzi de tehnologiile și resursele financiare pentru atingerea unor obiective precum stabilizarea climei, eradicarea sărăciei, stabilizarea populației, refacerea sistemelor naturale de susținere a economiei și, mai presus de toate, restaurarea speranței…Alegerea ne aparține – ție și mie. Putem continua să procedăm ca și până acum, dirijând o economie care continuă să distrugă sistemele ei naturale de susținere până când se va autodistruge, sau putem fi generația care schimbă direcția, mutând lumea pe un făgaș al progresului susținut. Alegerea va fi făcută de către generația noastră, dar ea va afecta viața pe pământ a tuturor generațiilor viitoare.”

Planul B 3.0 presupune o serie de soluții inspirate de conceptul dezvoltării durabile pentru depășirea crizei iminente care ar interveni în ipoteza în care tendințele actuale se vor menține (Planul A): stabilizarea climei, controlul numeric al populației, eradicarea sărăciei și refacerea ecosistemelor Pământului. În viziunea lui Lester Brown, odată cu înțelegerea și măsurarea realității, vom putea acționa în timp util pentru dezvoltarea în condiții eco-economice a spațiului rural.

Planul B 4.0, a patra ediție a lucrării subintitulată „Mobilizare generală pentru salvarea civilizației” subliniază urgența aplicării măsurilor propuse care să asigure stabilizarea climatică prin creșterea eficienței energetice și prin reducerea consumului de materiale, promovarea unei agriculturi raționale, ecologice, protejarea diversității plantelor și animalelor, eradicarea sărăciei și stabilizarea demografică, asigurarea hranei pentru locuitorii planetei, alături de necesitatea participării întregii societăți la acțiunile prin care să se realizeze toate aceste deziderate.

Dezvoltarea economică pe termen lung fără a afecta mediul nu este un simplu deziderat ecologist, ci înglobează o multitudine de componente care capătă un rol tot mai important în dezvoltarea durabilă, de unde necesitatea tot mai des dezbătută de a asigura echitatea între generații, dar și în cadrul acestora.

Dezvoltarea producției materiale din ultimele decenii, concomitent cu creșterea populației și a cerințelor de energie, de materii prime pentru industrie și de produse alimentare au accentuat conflictul dintre om și natură, dintre procesele de dezvoltare economico-socială și resursele naturale, cu urmări tot mai îngrijorătoare asupra echilibrului ecologic al planetei.

Amploarea planetară a problemelor de mediu cu care se confruntă societatea umană în prezent a pus în fața specialiștilor și a factorilor de decizie o serie de modele de evoluție pentru următorii ani. De aceea, continuarea în același ritm, sens și stil, poate fi justificată de capacitatea (verificată în cursul istoriei) că omenirea va găsi soluțiile de ieșire din criză la momentul potrivit, dar nu poate fi susținută pentru că în materie de mediu efectele nu sunt imediate. Aceste efecte, cel mai adesea ireversibile, sunt deja simțite. Stoparea ritmului de dezvoltare economică la nivelul minim al asigurării materiale și al creșterii populației este o soluție nerealistă. Controlul populației este neacceptat de religie sau tradiție (evoluția populației în China sau India schimbă multe reguli ale economiei mondiale), iar limitarea accesului populației la bunăstare este împotriva firii umane.

Impunerea în rândul societății a unei atitudini ecologice prin metode dictatoriale nu este fezabilă, istoria recentă dovedind încă o dată (evenimentele din Tunisia, Egipt, Libia, Siria, Ucraina și probabil alte țări care vor urma), dacă mai era nevoie, că soluțiile nedemocratice nu sunt viabile. Practic, singura soluție unanim acceptată este dezvoltarea durabilă, care conduce la promovarea elementelor economiei de piață într-un cadru democratic, prin respectarea exigențelor și criteriilor ecologice.

Elaborarea unui nou model de dezvoltare a societății umane presupune o schimbare a vechilor concepte, mai ales a celor economice și racordarea lor la specificul managementului de mediu și la condițiile crizei actuale.

În acest sens, ne-am oprit la analiza a două din componentele de bază ale conceptului dezvoltării durabile: economia, pe de o parte și protecția mediului, pe de altă parte. Aceste componente se regăsesc și ca puncte de plecare ale domeniului eco-economiei, care trebuie să elaboreze mecanisme, criterii, instrumente, modele ce pot fi avute în vedere într-o viziune economico-ecologică de dezvoltare a societății. Găsirea alternativelor optime între economie și protecția mediului depinde de abilitatea factorilor de decizie la nivel local sau central de a alege și utiliza instrumente financiar-economice adecvate unei eficiente promovări a acțiunilor de protecția mediului. Instrumentele financiare ce pot fi utilizate, a căror eficiență a fost verificată în alte țări sunt: impozite (taxe) care pot fi promovate și sub forma unor diferențieri de taxe; subsidii care să încurajeze schimbarea de atitudine și să disponibilizeze fonduri pentru stoparea poluării; introducerea unor noi mecanisme ale economiei de piață (comerț cu dreptul de emisii, asigurări); stimulente pentru consolidare financiară etc.

Se pune însă și problema rezultatelor și consecințelor economice ale dezvoltării durabile. Din acest punct de vedere, nu există o experiență pe termen lung în aplicarea acestui concept. O serie de consecințe pot fi intuite, fără a avea în vedere un anume grad de certitudine și fără a pretinde că ar fi epuizate: îmbunătățirea calității serviciilor; evoluția sectoarelor mari consumatoare de energie și resurse spre tehnologii “mai curate” și utilizatoare de mai puține resurse; dezvoltarea unor noi tipuri de preocupări, locuri de muncă, activități; reducerea resurselor și urgențelor de mediu și în special a efectelor acestora.

Noțiunea de dezvoltare durabilă, numită și eco-dezvoltare, presupune realizarea unei interdependențe între cele trei modalități principale de atingere a acestui deziderat: educație, cercetare științifică, acțiune politică. Desigur, conceperea și înfăptuirea noului gen de dezvoltare depind de experiența anterioară a oamenilor și guvernelor, de capacitatea de receptare a prezentului, de dificultățile multiple cu care se confruntă popoarele în prezent.

Desfășurându-se în condițiile unor resurse limitate și în mare măsură neregenerabile și nerecuperabile, procesul creșterii economice nu este un set continuu de fluxuri circulare, ai cărui poli sunt producția și consumul personal final. Aceasta înseamnă că, pe de o parte, dezvoltarea economică este dependentă de mediul natural, de calitatea lui. Pe de altă parte, orice activitate economică provoacă dereglări între natură și economie, între om și mediul său natural.

Nicolas Georgescu-Roengen a adus o contribuție fundamentală la modificarea opticii asupra dezvoltării economice: “în ultimele secole, progresul tehnic, industrial a fost asigurat în condițiile înlocuirii tot mai accentuate a sursei solare de energie (sursă primară, cea mai bogată în entropie joasă de o infinită bogăție și putere de regenerare) cu sursele de energie provenind din utilizarea resurselor minerale terestre (surse finite, cele mai sărace în entropie joasă, cu o putere infinit mai mică). Consumul masiv și ireversibil de astfel de resurse provoacă un consum rapid al zestrei speciei umane și îi scurtează cariera

Astăzi, mai mult ca oricând, se adeveresc teoriile ilustrului cercetător român, în sensul că procesele social-economice negative și pozitive pentru Terra sunt luate în considerare de către oameni în mai multe moduri: găsirea și folosirea de noi tipuri de energie, gospodărirea cu grijă a celor existente, evitarea oricărui fenomen de poluare a mediului natural, de degradare a factorilor de mediu. Iată de ce, una dintre cele mai importante opțiuni contemporane este selectarea cu responsabilitate – pentru specia umană și pentru viitorul ei – a tipului de dezvoltare economică.

Stringența găsirii și aplicării unui astfel de tip de dezvoltare decurge din manifestarea tot mai puternică a crizei ecologice, care se suprapune peste criza economico-financiară globală.

1.3. Relația turism – mediul înconjurător

Turismul este considerat o activitate majoră în viața națiunilor, cu influențe directe asupra sectoarelor sociale, culturale, educative, economice cu largă deschidere spre schimburile internaționale. În ultimii 60 de ani, turismul a cunoscut un avânt considerabil, în condițiile creșterii numărului de posesori de automobile, reducerii la tarifele de transport aerian, dezvoltării excursiilor organizate, ceea ce a permis unui număr mare de turiști să se deplaseze în stațiunile balneare, montane, de litoral, în centre urbane, culturale de renume.

Într-o viziune ecologică, turismul se află într-o strânsă interacțiune cu elementele abiotice, biotice, antropice, economice, sociale, culturale ale mediului, depășind sfera strictă a mediului înconjurător.

Evoluția actuală a turismului este caracterizată de profunda înnoire a ofertei turistice mondiale, în special prin dezvoltarea unei game de produse turistice noi, superioare atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ.

Patru factori generali determină și influențează direct activitatea turistică: valoarea calitativă și cantitativă a resurselor turistice; creșterea economică generală, care determină în mare parte locurile de muncă și veniturile; cursul valutar, care determină evoluția puterii de cumpărare a rezidenților și nonrezidenților; repartiția, care determină evoluția puterii de cumpărare a clienților. Acești factori se sprijină în principal pe exploatarea resurselor naturale și culturale cu valențe turistice. Toate activitățile turistice determină în timp și spațiu efecte potențiale asupra mediului, sănătății sau sistemului social. Aceste influențe cumulate sunt exprimate de noțiunea de impact.

Deosebit de utile sunt modalitățile de control ale impactului care acționează ca niște pârghii în dezvoltarea activităților turistice și care determină evoluția motivațiilor turistice .

Ca orice activitate economică, turismul poate avea unele efecte negative asupra calității mediului. Turismul, mai mult ca oricare alt domeniu de activitate, este dependent de mediul înconjurător, acesta reprezentând “materia sa primară” , obiectul și domeniul de activitate și de desfășurare al turismului, fiind suportul său cadru, purtătorul resurselor sale; el se desfășoară în mediu și prin mediu, “calitatea” acestuia putând favoriza sau limita activitățile turistice.

Relația turism – mediu înconjurător are o semnificație deosebită, dezvoltarea și ocrotirea mediului reprezentând condiția sine qua non a turismului, orice modificare produsă acestuia aducând prejudicii și potențialului turistic prin diminuarea sau chiar anularea resurselor sale.

Concludentă în acest sens este și aprecierea făcută de specialistul elvețian prof. Jost Krippendorf: „dacă putem să pierdem, și apoi reconstruim capitalul în alte domenii ale economiei, nu același lucru se întâmplă și în turism, unde substanța de bază – peisajul și pământul – o dată pierdută, este iremediabil pierdută”.

Bineînțeles, problema se pune în aceeași măsură la toate categoriile de resurse turistice ale căror existență și atracție sunt influențate direct de „calitatea” diferitelor componente ale mediului înconjurător. Cu cât degradările produse acestuia au o amploare mai mare, cu atât activitățile turistice sunt mai afectate. În cazul turismului, consecințele degradării resurselor turistice pot avea implicații social – economice dintre cele mai grave.

Din punct de vedere economic, neajunsurile semnalate ca urmare a existenței de resurse turistice degradate se reflectă, în primul rând, în imposibilitatea valorificării lor turistice și, implicit, utilizarea mai redusă a bazei materiale turistice și, implicit, scăderea încasărilor.

Dacă se acceptă că cele mai semnificative funcții ale turismului modern sunt cele recreativ-recuperative și instructiv-educative, se înțelege mai ușor raportul dintre turism și mediul înconjurător. Afectarea, chiar în mică măsură, a acestuia, reduce posibilitățile de refacere a sănătății și a capacității de muncă, prin diminuarea calității factorilor terapeutici sau a celor ce favorizează odihna și recreerea, ca și a posibilităților de satisfacere a necesităților de cultură și educație ale oamenilor.

Prin intermediul turismului și activităților sale componente apar numeroase efecte asupra mediului, fiind discutate atât cele pozitive cât și cele negative. Efectele pozitive ale turismului sunt: refacere, relaxare, aventură, dezvoltare personală, satisfacerea curiozității, împlinirea viselor de a călători, crearea de noi locuri de muncă și îmbunătățirea sistemului de venituri (unele zone obțin majoritatea veniturilor din turism). Raportarea turismului la alte ramuri scoate în evidență un multiplicator al venitului, creșteri ale încasărilor în monedă străină, dezvoltarea generală a economiei, încurajarea afacerilor locale și bunăstare în regiunile în care se practică.

Efecte negative pot fi considerate următoarele: natura sezonieră a turismului, creșterea poluării și pericolul de a depinde numai de turism. În Anexa 1. am prezentat analiza efectelor negative ale turismului asupra mediului înconjurător din zonele protejate.

Un alt aspect se referă la faptul că efectele economice ale turismului – venituri în devize, locuri de muncă – sunt ușor de evidențiat, în timp ce efectele ecologice, de multe ori nu se pot măsura din punct de vedere cantitativ, ci mai degrabă calitativ.

1.4. Conceptul de turism durabil

Locul turismului în dezvoltarea durabilă este logic dat de rolul său ca industrie care vinde mediul fizic și uman ca produs al său.

Turismul este una din industriile care trebuie să se implice în dezvoltarea durabilă, ca industrie a resurselor, dependentă de înzestrarea naturii și moștenirea culturală a fiecărei societăți; turismul vinde aceste resurse ca parte a produsului său și, în același timp, împarte anumite resurse cu alți utilizatori, inclusiv populația locală.

Conceptul de turism durabil este legat de procesul de creștere a populației, a nivelului său de trai și a capacității de protecție a mediului natural. Strategia de realizare a unui turism durabil presupune:

respect și grijă față de modul de viață al comunităților umane;

creșterea nivelului de viață al habitatelor umane;

conservarea ecosistemului Terrei, a biodiversității acestuia;

reducerea exploatării resurselor epuizabile și păstrarea capacității de susținere a Terrei;

schimbarea atitudinii individuale în favoarea dezvoltării durabile;

posibilitățile comunităților de a-și păstra propriul mediu ambiant, paralel cu realizarea cadrului național pentru dezvoltare și conservare integratoare.

Este în interesul turismului să fie activ în problema dezvoltării durabile și să lucreze în cooperare cu celelalte industrii în asigurarea calității bazei de resurse și a supraviețuirii acesteia. Industria turismului este privită, prin specificul său, ca fiind legată de mediu, dar mărimea și prezența ei au creat impacturi de natură fizică și socială negative asupra mediului.

În consecință, a apărut necesitatea unei conduceri noi, profesionale a turismului care să atragă mai mult guvernele și partenerii din sectorul privat și public.

Dezvoltarea durabilă în turism este o necesitate, având în vedere că economia și mediul sunt fețe ale aceleiași monede, cu alte cuvinte cele două sunt strâns legate și interdependente. Industria turismului a acceptat conceptul de dezvoltare durabilă și a adoptat noțiunea de turism durabil, care „dezvoltă ideea satisfacerii nevoilor turiștilor actuali și a industriei turistice și, în același timp, a protejării mediului și a oportunităților pentru viitor. Se are în vedere satisfacerea tuturor nevoilor economice, sociale, estetice etc. ale actorilor din turism, menținându-se integritatea culturală, ecologică, diversitatea biologică și toate sistemele ce susțin viața.”

La nivel macroeconomic, conceptul de “turism durabil” nu a avut încă un impact major. OMT a realizat un set de recomandări privind dezvoltarea turismului în zonele protejate (cum ar fi, de exemplu, parcurile naționale).Conceptul de turism durabil a devenit la ora actuală mult mai popular la nivel microeconomic, prin oferirea alternativei turismului verde.

Pe măsură ce sute de milioane de călători traversează granițele în fiecare an, tentația obținerii unor venituri ridicate, generate de primirile de vizitatori, poate determina luarea unor decizii de dezvoltare, ducând astfel la descreșterea numărului de elemente verzi, naturale. Cu toate acestea numărul campaniilor de turism verde este în creștere, unele determinând doar o atitudine verde, dar, în final, toate au impact asupra brandului și credibilității sectorului.
În Romania, turismul desfășurat în zonele naturale suferă din mai multe puncte de vedere. Nivelul redus al calitatii serviciilor oferite turistilor este un prim aspect negativ care trebuie mentionat. In al doilea rand, legislatia nationala este deficitara in acest domeniu al protejarii mediului natural si antropic. Un al treilea aspect negativ este practica denumita “Greenwashing”. Aceasta se refera la intreprinderile care se autointitulează ca fiind „durabile”, „ecologice”, „verzi”, „responsabile”, „ecoturistice”, dar de fapt ele nu corespund standardelor generale acceptate, sau chiar sunt în contradicie cu aceste concepte.

Încă din 1991 conceptul de turism durabil a fost definit de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii, Federația Mondială pentru Ocrotirea Naturii, ca fiind „dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul și marketingul turistic care să respecte integritatea naturală, socială și economică a mediului, cu asigurarea exploatării resurselor naturale și culturale și pentru generațiile viitoare”.

Dezvoltarea conceptului de turism durabil, precum și experiența unor țări care aplică o politică turistică în acest spirit permit enunțarea câtorva principii de dezvoltare durabilă a turismului, și anume:

mediul are o valoare intrinsecă, care este deosebit de mare pentru turism; de el trebuie să se bucure și generațiile viitoare;

turismul trebuie văzut ca o activitate pozitivă de care să beneficieze mediul ambiant, comunitățile locale și vizitatorii;

relația mediu – turism poate fi dezvoltată astfel încât mediul să susțină activitatea turistică pe termen lung, iar, dezvoltarea turismului, nu trebuie să ducă la degradarea mediului

dezvoltarea activității de turism trebuie să respecte caracteristicile locului unde se desfășoară (ecologice, sociale, economice, culturale);

scopul dezvoltării turismului trebuie să fie întotdeauna echilibrarea nevoilor turiștilor cu cele ale destinațiilor și gazdelor acestora;

industria turistică, guvernele, autoritățile de mediu și organismele internaționale trebuie să respecte aceste principii și să conlucreze pentru a le pune în practică.

Relevanța conservării resurselor naturale, coroborată cu asigurarea echilibrului social al destinațiilor turistice constituie un adevărat vector strategic al dezvoltării sustenabile realizate la nivel internațional și național.

Această realitate este recunoscută de multe organizații, asociații și instituții cu activități în sfera turismului internațional, ele aducându-și aportul la susținerea eforturilor întreprinse de autoritățile naționale și locale,dar și de reprezentanții afacerilor din turism, care recunosc că activitățile lor impactează mediul ambiental și conduc la degradarea infrastructurii din zonă. De remarcat că aceste eforturi se bucură și de o largă acceptare și de un sprijin corespunzător din partea publicului.

Pentru ca o anumită regiune să poată beneficia de aportul pozitiv al dezvoltării sustenabile reliefat prin intermediul componentei economice – îmbunătățirea sistemului de transport, refacerea infrastructurii, creșterea venitului locuitorilor, mărirea standardului de viață și a angajării, utilizarea infrastructurii locale pentru evenimente sportive, culturale etc. este necesar ca factorii publici de decizie să elaboreze un plan concret de acțiune cu obiective atent conturate, să susțină inițiativele și afacerile turistice locale menite a atrage mai mulți turiști, să investească susținut în promovarea turismului la nivel national și regional.

Importante responsabilități revin și agenților economici care realizează sau inițiază proiecte de amenajare turistică. Proiectele trebuie să aibă în vedere calitatea și să nu aducă prejudicii mediului; ele trebuie să țină seama de legislația și de problemele de mediu, chiar dacă acestea nu sunt incluse în regulamentele comunităților locale.

Calitatea este importantă pentru clienți, pentru personal, poate contribui la reducerea costurilor și poate oferi un serviciu mai bun în același buget. Pe o piață concurențială, obținerea unui avantaj competitiv nu se poate realiza fără a îndeplini cerințele clienților în ceea ce privește calitatea serviciilor, fiind necesar să se aplice mijloace adecvate și proceduri recunoscute de îmbunătățire a calității serviciilor pentru a satisface nevoile speciale ale clienților.

Transpunerea conceptului de dezvoltare sustenabilă în cadrul afacerilor din turism prezintă unele particularități, reieșite din formele și tipurile de afaceri specifice acestui domeniu, cât și din diferitele influențe ale acțiunilor companiilor asupra mediului ambiental.

În zilele noastre multe companii de succes din domeniul turismului au atins niveluri competitive prin dezvoltarea strategiilor referitoare la dezvoltarea relațiilor strânse cu clienții, a modurilor de motivare și determinare a productivității angajaților și bineînțeles dorința incontestabilă de a excela. Agenții economici responsabili cu respectarea și dezvoltarea strategiilor mai sus menționate sunt grupați în organizații specifice de servicii turistice cum ar fi cele de cazare, alimentație, transport, divertisment, spa și așa mai departe. Ca în orice ecuație simplă de pe piața turismului există cererea și oferta care din punct de vedere practic, ar echivala cu turistul și agentul de turism (operator din turism sau alte organizații).

Chiar dacă uneori este dificil sau chiar imposibil de cuantificat impactul afacerii de turism asupra mediului, efectele adverse ale unei activității economice nesustenabile pot cauza dispariția turismului într-o anumită zonă sau diminuarea drastică a importanței sale.

Dezvoltarea unui turism durabil trebuie să se realizeze în strânsă legătură cu competitivitatea. Radu Emilian împreună cu colaboratorii definesc conceptul de competitivitate în acest sector după cum urmează: ”rezultatul procesului continuu de adaptare a organizației la cerințele clienților în condiții de consum optim de resurse pentru toate operațiile, cu scopul obținerii celor mai bune rezultate economice și sociale și menținerii pe termen lung a unei poziții importante pe piață”.

Turismul durabil are la bază o acțiune comună de parteneriat, între factorii chemați să ia principalele decizii privind realizarea acestui deziderat. Practicarea unui sistem de facilități fiscale, a unui regim de concesionări ale multor servicii turistice în regim privat, poate constitui baza de autofinanțare pentru zonele protejate și renunțarea treptată la resursele bugetare.

Turismul, mai mult ca oricare alt domeniu de activitate, este dependent de condițiile meteo și de starea mediului înconjurător. Astfel, întreg potențialul turistic – materia primă a “industriei călătoriei și ospitalității” – este parte integrantă a mediului înconjurător și, drept urmare, evoluția unei zone turistice depinde în mod direct și de calitatea și prospețimea acestuia.

Turismul, prin natura lui, este unul din principalii utilizatori ai mediului și implicit,un important contribuitor la deteriorarea acestuia. Intensificarea călătoriilor turistice generează, cum este și firesc, o creștere a impactului negativ asupra mediului și, pe termen lung, o diminuare a oportunităților dezvoltării turismului. Rodica Minciu și colaboratorii argumentează faptul că, în acest context, se pune tot mai acut problema găsirii și promovării acelor forme de călătorie cu impact redus asupra mediului, între care ecoturism, turism rural, turism în ariile protejate, turism cultural, turism de aventură etc, concomitent cu încurajarea, stimularea turiștilor potențiali pentru consumarea acestor categorii de produse (vacanțe).

Studiile întreprinse la nivel mondial au evidențiat o bună înțelegere și o receptivitate în creștere a turiștilor față de formele durabile de călătorie, însă, locul deținut de ele în structura circulației turistice este modest, argumentat în principal de oferta insuficientă, determinată la rândul ei de o necunoaștere a cererii dar și de cerințele suplimentare cărora trebuie să le răspundă consumatorul unor astfel de vacanțe, mai ales, în privința comportamentului.

De asemenea, promovarea formelor sale durabile precum: ecoturismul, turismul rural și agroturismul, turismul de aventură, turismul cultural și, nu în ultimul rând, turismul în ariile protejate precum și încurajarea turiștilor în practicarea acestora sunt în măsură să asigure o atenuare a consecințelor negative ale acestora.

Prin focalizarea sistemelor de certificare turistice asupra calității, sănătății, igienei, siguranței și a celor trei dimensiuni ale dezvoltării durabile (de mediu, socio-cultural și economic) s-a urmărit creșterea satisfacției turiștilor. Conform aprecierilor OMT, în lume există, în prezent, peste 80 de programe de certificare turistică durabilă și ecoturistică în competențele cărora se regăsesc aspecte legate de impactul turismului asupra mediului economic, socio-cultural și ambiental. Majoritatea programelor evaluează cazarea, doar câteva programe certificând sectoare și alte aspecte ale industriei turistice.

Dezvoltarea unui turism durabil (ecologic) trebuie să fie intersectorială și integrată în economia locală sau regională (națională) și presupune, la nivel de decizie, de execuție și control, o colaborare a organizatorilor de turism, organismelor publice, societăților private, agențiilor de protecție a mediului, asociațiilor nonguvernamentale, a turiștilor și populației locale. Turismul dispune de mijloace necesare contracarării efectelor negative, acolo unde dezvoltarea turistică a zonelor se realizează în limitele capacității optime de primire/suport a acestora, prin practicarea unor metode de management adecvate specificului fiecărei arii.

Sistemul de certificare a fost instituit prin Regulamentul (CEE) nr. 880/1992 și modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1980/2000 al Parlamentului European și al Consiliului UE privind sistemul comunitar revizuit de acordare a etichetei ecologice. În legislația românească prin Hotărârea Guvernului României nr. 189/2002, ulterior înlocuită prin HGR nr. 236/2007, au fost identificate 24 de categorii de produse din sectoare diferite de activitate și două activități din sectorul serviciilor (serviciile de cazare turistică și serviciile de camping).

Eticheta ecologică este o schemă facultativă, concepută să încurajeze operatorii economici să comercializeze bunuri/servicii cu un impact redus asupra mediului și să-i sprijine pe consumatorii europeni – cumpărători publici și privați – să le identifice cu ușurință.

CAPITOLUL 2.

ANALIZA TURISMULUI ÎN ZONA MĂRGINIMII SIBIULUI

Așa cum spunea Constantin Noica: "călător grăbit într-o lume poate fără rost, oprește-te puțin", să ne oprim și să admiram peisajul de basm pe care ni-l oferă zona situată în imediata apropiere a Sibiului, mai precis Mărginimea Sibiului. Atât orașul cât și satele din apropierea lui au un potențial turistic imens, care prezintă rezerve de valorificare superioară.

2.1. Mărginimea Sibiului – descriere și localizare

Sibiul și împrejurimile sale sunt una din cele mai vizitate zone din România. Centrul istoric este unul dintre cele mai bine păstrate locații istorice din țară. Multe din zidurile și sistemele de fortificații sunt menținute într-o stare foarte bună. Centrul istoric este în proces de a deveni Patrimoniu UNESCO. Orașul se află aproape de munții Făgărașului (destinație importantă pentru drumeții) și de stațiunea Păltiniș – o destinație pentru sporturile de iarnă, dar satele pitorești din județul Sibiu reprezintă una dintre principalele atracții ale zonei. Aici casele, oamenii, tradițiile și nu în ultimul rând bogăția naturii transformă realitatea într-o lume cu adevărat deosebită.

Mărginimea Sibiului a devenit în ultimii ani un obiectiv turistic consacrat, vizitat de mii de turiști străini și români, un brand consacrat. Cea mai mare parte a satelor din zonă au păstrat puternice tradiții spirituale și etno-folclorice, dând acestor comunități o fizionomie aparte. Cadrul geografic încântător, puritatea naturii și a oamenilor, accesibilitatea locurilor, bogăția și diversitatea patrimoniului cultural, fac din Mărginimea Sibiului o zonă cu un mare potențial turistic. Această zonă unică are o arie de peste 200 km², fiind delimitată de râul Sadu la sud și râul Săliște la nord. Satele sunt situate pe văile râurilor care izvorăsc din Munții Cindrel și străbat platoul transilvan.

Zona este alcătuită din 21 localități, cu centrul la Săliște, toate având o moștenire etnologică, arhitecturală și istorică unică. Aceste localități sunt: Boița, Sadu, Râu Sadului, Tălmaciu, Tălmacel, Cisnădioara, Cisnădie, Rășinari, Poplaca, Gura Râului, Orlat, Fântanele, Sibiel, Vale, Săliște, Cristian, Galeș, Tilișca, Rod, Poiana Sibiului și Jina (Anexa 2).

Revista Forbes o consideră cea mai romantică zonă de ecoturism din lume. La 400 de metri peste nivelul mării, se respiră un aer perfect, iar căpițele de fân sunt peste tot. În aceste locuri de vis, tradițiile sunt puse la mare cinste de către locuitori.

Prin aspectele sale de cultură materială și spirituală, Mărginimea Sibiului se înscrie între cele mai vechi vetre ale etnogenezei românești. Locuitorilor acestor așezări din județul Sibiu li s-a spus „mărgineni” deoarece locuiau într-o zonă de contact între deal și munte, pe vechea frontieră austro-ungară din sudul Transilvaniei. Această zonă și-a dezvoltat o economie mixtă, bazată pe agricultură, creșterea animalelor și meșteșuguri, cu pondere deosebită pe oierit.

Cea mai mare parte a satelor din zonă au păstrat puternice tradiții spirituale și etno-folclorice. Deși progresiv construcțiile moderne le-au înlocuit pe cele vechi, tradiționale, atmosfera în Mărginimea Sibiului a rămas neschimbată. Atmosfera tipic țărănească, păstrarea intactă a tradițiilor și obiceiurilor, ospitalitatea sătenilor, măresc atractivitatea regiunii .

Această zonă unică în România și-a dovedit valoarea pe care o are în domeniul turismului atunci când, în anul 2009, a primit “Mărul de Aur" decernat de către FIJET, trofeu echivalent al premiului "Oscar" în domeniul turismului,  datorită nunții tradiționale din Sibiel, peisajului Mărginimii, ospitalității oamenilor și vechimii agroturismului din Sibiel. 

2.2. Condițiile naturale și antropice – premise de dezvoltare a ecoturismului, turismului rural și agroturismului

Mărginimea Sibiului are un potențial turistic de excepție, ce se remarcă printr-un peisaj pitoresc, presărat cu monumente ale naturii de o rară frumusețe. De la culmile muntoase și până în vatra satelor, obiectivele naturale se îmbină armonios cu cele izvorâte din munca mărginenilor, din folclorul, tradițiile și obiceiurile locului.

2.2.1. Analiza potențialului turistic natural

Relieful din Mărginimea Sibiului, cuprins între 380 și 650 m altitudine, este dispus, de la sud spre nord, în trepte ce corespund în general marilor etape de evoluție a depresiunii. Prin poziție, dimensiuni, geneză, evoluție și funcții economice, depresiunea constituie o unitate de contact bine definită a culoarului depresionar Olt-Mureș,

Se evidențiază trei trepte de relief: treapta colinară (constituită din câmpii piemontane, fragmentate, grefate pe depozite miocene), treapta câmpiei piemontane (situată în prelungirea celei precedente și alcătuită dintr-o succesiune de conuri piemontane pleistocene, în care au fost sculptate terasele din dreapta văilor Săliște și Cibin, cu formațiuni cuaternare) și treapta de luncă (situată în lungul văilor Săliște și Cibin, cu lunci largi și având tendința de înmlăștinire).

Clima caracteristică acestei zone este cea continental moderată, mai rece decât media pe țară, cu influență oceanică, caracterizată prin ierni moderate din punct de vedere termic și veri în general nu foarte călduroase, cu efecte climatice secundare conferite de formele de relief.

Rețeaua hidrografică a zonei Mărginimii Sibiului este destul de bogată, fiind reprezentată de ape curgătoare, lacuri naturale și artificiale utilizate pentru irigații, hidroenergie și recreere.

Cu toate că, în general, vegetația se încadrează în ansamblul celei central-europene, există totuși unele elemente specifice acestei regiuni, motiv pentru care o parte a florei este protejată prin lege. Sunt întâlnite patru mari etaje vegetale, fapt datorat dispunerii reliefului în trepte, de la 2500 m la sub 400 m, de la pajiștile alpine până la palierul stejarului (Quercus robur).

Pe culmile munților Făgăraș, Lotru și Cindrel, în etajul alpin întâlnim: degetarul pitic montan (Soldanella montana) și floarea de colț (Leontopodium alpinum).

Pădurile de molid (Picea abies) acoperă pantele munților până la 1300 m, de unde, până la cota de 1500 m, sunt prezente pădurile de fag (Fagus sylvatica) în amestec cu rășinoasele, în pajiștile de stepă grupările de iarba vântului (Apera spica venti), păiuș (Festuca cinerea) și sadină (Nardus stricta), iar în podiș, vegetația spontană a fost înlocuită de culturi agricole.

Fauna este variată și adaptată, în cea mai mare parte, domeniului forestier. Astfel, pe crestele munților pot fi întâlnite turme de capre negre (Rupicapra rupicapra), iar în pădurile de munte trăiesc ursul (Ursus arctos), râsul (Lynx lynx), cerbul (Cervus elaphus), căpriorul (Capreolus capreolus), mistrețul (Sus scrofa), vulpea (Vulpes vulpes crucigera), iepurele (Lepus europaeus), veverița (Sciurus vulgaris), potârnichea (Perdix perdix). Apele râurilor și lacurilor sunt populate de păstrăv (Salmo trutta fario), clean (Leuciscus cephalus), crap (Cyprinus carpio carpio), știucă (Esox lucius), șalău (Stizostedion lucioperca), mreană (Barbus barbus).

În apropiere de Mărginimea Sibiului se află numeroase monumente naturale și formațiuni spectaculoase precum: Masa Jidovului, La Grumazi și pintenii din Coasta Jinei.

Parcul Natural Cindrel reprezintă o zonă complexă de floră, faună, geomorfologică și hidrografică cuprinzând culmi netede și circuri glaciare, având o suprafață de 9.043 ha. Acest parc se afla în masivii muntoși Cindrel și Lotru. Este protejat prin Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național, Secțiunea a III-a – zone protejate, coroborată cu o hotărâre a Consiliului Județean Sibiu din 2004. Relieful este unul glaciar compus din văi glaciare, morene, lacuri și 12 căldări glaciare. Dintre aceste formațiuni se remarcă: lacurile glaciare Iezerul Mare, Iezerul Mic, Gropota și Iujbea. În perimetrul parcului au fost identificate în jur de 500 de specii de plante aparținând tuturor încrengăturilor regnului vegetal. Printre raritățile floristice se numără mușchiul (Aulacomnium turgidum), lichenul (Cladonia spumosa), angelica (Angelica archangelica), zmeoaia (Laserpitium krapfii), bujorul de munte (Rhododendrum kotschyi), gențienele (Gentiana kochiana), clopoțeii (Campanula transsilvanica), capul călugărului (Leontodon croceus). Starea de conservare este bună, turismul neecologic și pășunatul adesea excesiv reprezentând surse de presiune antropică asupra ariei.

Rezervația naturală Iezerele Cindrelului este o rezervație mixtă, prezentând valori geologico-peisagistice, floristice și faunistice unitare, având o suprafață totală de 609,6 ha și cuprinde două văi glaciare (Iezerul Mare situat la 1.999 m altitudine, cu o suprafață de 3 ha și adâncime maximă de 13,3 m și Iezerul Mic, situat la 1946 m altitudine, cu o adâncime de 1,7 m).

Este singura rezervație din județul Sibiu marcată și dotată cu înscrisuri conform uzanțelor europene, prin piloni, borne, tabele toponimice, hărți, indicatoare.

Relieful este unul spectaculos, cu circuri și văi glaciare care includ căldări cu pereți abrupți și stâncoși, văi în formă de “U”, morene, pantă amplă a scurgerii ghețarului.

Rezervația naturală botanică Șuvara Sașilor. Amplasată pe terasa râului Sadu, între localitățile Sadu și Tălmaciu, Șuvara Sașilor are o suprafață de 20 de hectare și este bogată în specii rare de plante. Prezența dominantă a unei specii de graminee, cunoscută și sub numele de șuvară (Poa pratensis) a dat numele generic acestui spațiu deținut anterior de sași.

Calcarele eocene de la Turnu Roșu reprezintă o rezervația paleontologică formată cu 53 de milioane de ani în urmă. Ocupă o suprafață de 60 de ha în partea de S-SE a comunei Turnu Roșu, desfășurându-se pe ambele maluri ale Văii Sadului. Este unica insulă de vârstă eocenă din partea de sud a Transilvaniei, rocile sedimentare de aici fiind alcătuite din corpurile fosile ale multor specii de plante și animale care au trăit în apele mării de atunci. Un interes deosebit îl prezintă bogăția cu totul neobișnuită a formelor de rechini, fiind identificate până în prezent 23 de specii. Datorită diversității de fosile marine, aceste calcare sunt unice în România.

Masa Jidovului(cu înțelesul de "masa uriașului", deoarece în credința localnicilor această masă a fost făcută de uriași) și La Grumazi sunt monumente ale naturii cu valoare geologică deosebită, care aparțin de comuna Jina, reprezentând stânci izolate, formate din șisturi cristaline, înălțate deasupra peretelui abrupt de pe malul stâncos al Văii Sebeșului, la circa 10 km sud de Șugag, în aval de lacul de acumulare Tăul Bistrei. Pe acești versanți stâncoși crește spontan pinul de pădure (Pinus silvestri) într-unul dintre puținele locuri din țară, larice sau zadă (Larix decidua) – specie ocrotită, datorită rarității sale. Starea de conservare a monumentelor este foarte bună, presiunea antropică fiind limitată, datorită dificultății de a ajunge în apropiere.

Pintenii din Coasta Jinei (sau Colții din Coasta Jinei) sunt un monument al naturii, format dintr-un grup de stânci izolate aflate într-o pădure de fag, la altitudinea de 750-900 de m, constituite din șisturi cristaline. Această arie protejată are o suprafață de 2 ha și se află pe malul pârâului Sihoi, la nord-vest de comuna Jina, în apropiere de localitatea Dobra.

Calcarele cretacice de la Cisnădioara sunt monumente ale naturii de valoare paleontologică, situate pe Valea Argintului, care se întind pe o suprafață de 0.9 ha și au o vechime de peste 65 milioane de ani. În aceste roci este sculptată stânca cu forma bizară alcătuită din conglomerate și calcare cretacice numită “Piatra Broaștei”. Este înaltă de 3-4 metri și este rezultatul eroziunii diferențiate a apelor curgătoare. În formațiunile calcaroase există o bogată microfaună acvatică datorată unei mări neocretacice care a existat odinioară și unde s-au acumulat resturi organice, fiind identificate stridii și hipuriți, arici și stele de mare. Fosilele acestora se găsesc pe întregul areal de 9 arii destinate acestui spectaculos monument al naturii, a cărui formă oarecum bizară atrage atât cercetătorii cât și numeroși turiști.

Alte arii naturale care întregesc tabloul atracțiilor turistice naturale din Mărginimea Sibiului sunt prezentate în Anexa 3.

2.2.2. Analiza potențialului turistic antropic

Cea mai mare parte a satelor din zona Mărginimii Sibiului  au păstrat puternice tradiții spirituale și etno-folclorice, dând acestei comunități o fizionomie aparte. Obiceiurile, având rădăcini foarte adânci, s-au consolidat, rămânând indiferente la asalturile modernismului. Zona are o bogăție excepțională a obiceiurilor legate de diferite momente din viață; și astăzi există obiceiul de a purta costumul popular tradițional – alb-negru – cu o pălărie rotunjită, numită clop, purtată de bărbați la evenimentele importante. Pictura pe sticlă este o altă tradiție a Mărginimii.

Tradiția obiceiurilor de iarnă din Mărginime cere ca flăcăii ce colindă să fie organizați în cete. Participanții la ceată se numeau juni, de aici „Ceata Junilor”. Patru zile după Crăciun, toate cetele se întâlnesc într-una din marile sărbători ale Mărginimii, Întâlnirea Jocurilor. După această sărbătoare venea rândul pețitului și nunților tradiționale. Acestea încetau odată cu Lăsatul Secului, care include obiceiul numit “La Hodăitat” unde tinerii aprindeau focuri pe culmile dealurilor și satirizau fetele rămase nemăritate.

Prinsul verilor și văruțelor este un obicei de primăvară, ce marchează trecerea de la o categorie de vârstă la alta, practicându-se în fiecare an de Sfântul Toader.

Un alt obicei de primăvara este Sângeorzul (de Sfântul Gheorghe – 23 aprilie), sărbătoarea ciobanilor, ce marchează principalul moment de explozie al vegetației și urcatul oilor la fânețele de sub munte. La Ispas (în a doua jumătate a lunii mai), ciobanii, înainte de a-și împreuna oile, le „băteau” cu leuștean, ca să nu le strice strigoii. Sărbătoarea Sânzienelor (24 iunie), era prilej de voie bună pentru băcițele urcate și ele la strungă. Pe lângă aceste obiceiuri foarte frumoase, Mărginimea Sibiului se poate mândri și cu obiective turistice unice nu numai în țară, ci și în lume. Aceste obiective sunt enumerate în Anexa nr. 4.

Pe lângă obiectivele din Mărginimea Sibiului putem adăuga și pe cele din apropierea Mărginimii, din localitățile vecine. Aceste obiective sunt enumerate în Anexa nr. 5

2.3. Forme de turism practicate în Mărginimea Sibiului

Așezată la poalele munților, Mărginimea Sibiului este leagănul păstrării obiceiurilor străvechi românești și locul de desfășurare a unor festivaluri și târguri de tradiție populară, precum și a practicării meșteșugurilor și ocupațiilor ancestrale. Gastronomia zonei este de asemenea recunoscută, atât datorită produselor agricole tradiționale, cât și prin ineditul ușoarelor influențe săsești în bucătăria românească. Așadar, patrimoniul turistic antropic are și o importantă componentă imaterială, al cărei potențial începe să fie exploatat.

Principalele forme de turism ce se desfășoară în Mărginimea Sibiului sunt:

agroturism în numeroasele pensiuni din zonă, cu tradiție în găzduirea turiștilor;

turism activ și de recreere, practicat în toate satele mărginene și care include odihnă, gastronomie tradițională, drumeții și sporturi extreme. La acestea se adaugă iarna dotările pentru domeniul schiabil, atât pe pârtia din Gura Râului, cât și la Păltiniș, iar vara traseele de cicloturism;

turism cultural, cu accent pe etnografie, folclor, obiceiuri, tradiții și meșteșuguri (pictura iconografică pe sticlă, crestatul și cioplitul lemnului, țesutul covoarelor și confecționarea costumelor populare);

turismul de afaceri în pensiunile dotate cu săli de conferință;

turismul științific, având în vedere că Mărginimea Sibiului se suprapune sit-ului Natura 2000 Frumoasa (SCI-ul Frumoasa, ROSCI0085, Directiva 92/43 din 1992 privind Conservarea Habitatelor Naturale și a Faunei și Florei Sălbatice, sit Natura 2000 de importanță comunitară) și din SPA-ul Frumoasa ROSPA0043 (Aria de Protecție Specială Avifaunistică – Directiva 79/409 din 1979, referitoare la conservarea păsărilor sălbatice));

ecoturism, activitate care deși este abia la început, prinde contur și are numeroși adepți.

În Anexa 6 am prezentat principalele trasee care pot fi practicate în zonă.

În prim-planul Mărginimii Sibiului, se află zona etno-folclorică consacrată, beneficiind de notorietate națională, care s-a dezvoltat ca spațiu autentic românesc. Cele trei localități în care se păstrează influențele săsești, incluse pe criterii turistice și geografice în aceeași resursă turistică antropică majoră, contribuie la caracterul multicultural al zonei analizate și adaugă la gradul de atractivitate turistică o regiune consacrată deja pentru agroturism și turism activ.

. Săliște reprezintă „capitala spirituală” a Mărginimii Sibiului, fiind considerată, istoric vorbind, drept cea mai importantă localitate a zonei. Cea mai importantă atracție în Sibiel este Muzeul de icoane pe sticlă „Pr. Zosim Oancea”, cel mai mare muzeu de acest gen din România, ce găzduiește aproximativ 600 de icoane. Numărul mediu anual de vizitatori la muzeu este de aproximativ 15.000 (cu un vârf de aproximativ 19.000 de persoane în 2007), ponderea majoritară fiind deținută de turiștii străini. Satul este preponderent tranzitat de către turiști, doar o parte mai restrânsă alegând să înnopteze aici (numărul de înnoptări turistice este printre cele mai mari din Mărginime, dar este relativ mic în comparație cu numărul total de turiști sosiți).

În același timp, o altă atracție în zonă este gastronomia, de asemenea apreciată de către turiștii străini, mai ales în cazul în care însăși pregătirea și servirea mesei reiau elemente străvechi, atmosfera patriarhală și păstrarea unor tradiții puternic individualizate, constituind, la rândul lor o resursă turistică.

Gura Râului reprezintă o zonă bine dezvoltată turistic, având o ofertă diversificată de servicii, bazate fie pe cadrul natural pentru turismul activ (drumeții în masivul Cindrel, prin Cheile Cibinului, barajul de la Gura Râului), fie pe elemente culturale tradiționale (gastronomie, obiceiuri, meserii). De asemenea, în zonă se practică parapanta și sunt oferite și servicii pentru turismul de business (de exemplu: mini sală de conferințe, organizarea de team building-uri).

Pârtia de la Gura Râului („Poiana Zăpezii”) are aproape 500 m lungime, este de dificultate scăzută și are ca dotări instalație de teleschi și tun de zăpadă.

În mod deosebit, Cetatea din Cisnădioara se bucură de o notorietate ridicată, beneficiind de un flux important de turiști (o bună parte dintre aceștia sosesc în mod special pentru acest obiectiv sau cu prilejul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu). În această zonă, se organizează etape ale mai multor serii de evenimente sportive precum „Redbull 1000 Trails”, „ATV Territory”, concursuri de orientare, mountain-biking (există trasee cicloturistice amenajate), motocross, dar și secțiuni ale unor festivaluri precum Artmania sau Festivalul Internațional de Teatru Sibiu. Alte obiective ale zonei sunt Expoziția muzeală de Etnografie – Cisnădioara și Expoziția muzeală „Istoricul Industriei Textile" – Cisnădie. La nord de Cisnădie există un aerodrom pentru avioane ultra ușoare, moto-deltaplane, parapante.

Serviciile oferite de structurile de cazare din Cisnădioara au atras în turismul local și o importantă componentă de business, atât pe partea de workshop-uri, training-uri sau conferințe, cât și pe cea de team building. Această zonă, în mod similar cu Săliște-Sibiel, este ambivalentă din punct de vedere al atracțiilor, cuprinzând atât resurse antropice, cât și naturale. Alături de Rășinari, această zonă reprezintă un punct de acces către sudul masivului Cindrel.

Munții Cindrel reprezintă o zonă cu o largă diversitate de categorii de resurse naturale, propice practicării cicloturismului, sporturilor extreme (parapantă, „adventure race”), dar și a sporturilor cu motor (motocross), de altfel existând inițiative de dezvoltare în această direcție. Dispunerea și înălțimea versanților permit amenajarea unor puncte de perspectivă asupra masivului (pe Vf. Cindrel, Vf. Frumoasa, Vf. Șteflești). Munții Cindrel adăpostesc și zone turistice consacrate, cel puțin pe plan local, respectiv Crinț (fostă stațiune turistică) și Fântânele.

Domeniul schiabil include pârtiile amenajate la Păltiniș și Platoș (toate sunt relativ scurte, de interes local și regional, dar se dovedesc în multe ocazii neîncăpătoare în sezon). Pentru zona Păltiniș sunt amenajate două pârtii de coborâre – una de dificultate medie cu lungime de 1.150 de metri (Oncești I) și una de dificultate scăzută, de 450 de metri (Oncești II). Pârtiile sunt dotate cu teleschi și telescaun și cu nocturnă (Oncești I), iar cea de la Arena Platoș inclusiv cu tun de zăpadă; există și pârtii de schi fond (aproximativ 15 km în total).

Agenda manifestărilor culturale și sportive este o resursă turistică de sine stătătoare, chiar dacă se sprijină pe elementele de patrimoniu prezentate anterior. Mărginimea Sibiului are o bogată agendă de evenimente, fapt ce se reflectă în inventarierea unui număr de aproximativ 40 de manifestări principale, din cele 21 de localități. Principalele evenimente cu impact asupra turismului includ Festivalul Brânzei și Țuicii de la Rășinari, Festivalul Național al Tradițiilor Populare, Festivalul Bujorului de Munte de la Gura Râului, Festivalul Sus pe Muntele din Jina, Târgul Creatorilor Populari.

2.4. Infrastructura turistică

Căile de acces în Mărginimea Sibiului sunt numeroase și variate, reprezentate prin drumuri modernizate, drumuri forestiere și poteci turistice. Transportul rutier este cel mai important și totodată cel mai utilizat dintre toate modalitățile de transport. Un aspect pozitiv este dat de existența unei centuri ocolitoare a municipiului Sibiu, care descongestionează traficul, astfel încât călătoria până sau dinspre Mărginimea Sibiului să fie mai scurtă. În Județul Sibiu există trei noduri de cale ferată: la Sibiu, Copșa Mică și Podu Olt. Sibiul dispune de un aeroport internațional, care se dovedește a fi un punct forte în transportul la nivelul județului și este poziționat pe DN1, pe una din căile de acces spre Mărginimea Sibiului ecologică.

Înzestrarea teritoriului cu numeroase facilități pentru cazare, restaurație și agrement, ca volum și nivel corespunzător, constituie, alături de alte componente, o premisă fundamentală a valorificării potențialului turistic al zonei. Structurile de primire turistică sunt reprezentate în general prin pensiuni agroturistice, fiind vorba de o zonă majoritar rurală, dar nu lipsesc nici vilele, casele de vacanță și cabanele. În Anexa 7 sunt enumerate pensiunile din Mărginimea Sibiului (date din ancheta în teren, care diferă de cele statistice oficiale).

Din informațiile primite de la ANTREC (2014), până în prezent, sunt omologate circa 5000 de pensiuni turistice în mediul rural din țara nostră. Din analiza datelor statistice oficiale, numărul pensiunilor agroturistice la nivelul anului 2013 a fost de 1598; în perioada 2009-2013 s-a înregistrat o creștere cu 113,7% a numărului de unități și cu 145,45% a numărului de locuri de cazare, situație ce reiese și din datele înscrise în Anexa 8.

Fig. 2.1. Dinamica numărului de pensiuni agroturistice din România și a numărului de locuri în perioada 2009-2013

Sursa : INSEE, 2014

Această neconcordanță între surse poate fi explicată prin aceea că, la omologare e posibil să nu se facă distincția între pensiunea agroturistică și cea turistică, dar în statistici apare diferențiat. În analiza infrastructurii turistice, am utilizat informațiile ce provin din baza Autorității Naționale de Turism, care conține doar structurile de cazare clasificate, numărul unităților de primire turistică cu funcțiune de cazare fiind mult mai mare în realitate (situație confirmată din ancheta de teren și prin informațiile prezentate în portalurile de turism). Situația numărului de pensiuni agroturistice și a numărului de locuri –zile, în județul Sibiu se prezintă astfel:

Fig. 2.2. Dinamica capacității de cazare în pensiunile agroturistice din județul Sibiu în perioada

2009-2013

Sursa: INSEE, 2014

Observăm că numărul de pensiuni agroturistice a scăzut foarte mult în anul 2011 față de anul 2010 ca urmare a faptului că mulți întreprinzători au renunțat la afacere datorită concurenței acerbe în anumite localități cum ar fi Sibiel și Gura Râului și datorită crizei economico – financiare persistente. Din perspectiva repartizării spațiilor de cazare în Mărginimea Sibiului, pot fi observate anumite zone de concentrare, care se suprapun unor atracții turistice cu notorietate atât la nivel național, cât și internațional.

În zona de concentrare a structurilor de cazare Mărginimea Sibiului au fost cuprinse cele 18 localități care definesc în mod tradițional zona etno-folclorică (Boița, Fântânele, Galeș, Gura Râului, Jina, Orlat, Poiana Sibiului, Poplaca, Rășinari, Râul Sadului, Rod, Sadu, Săliște, Sibiel, Tălmăcel, Tălmaciu, Tilișca și Vale), plus alte trei localități din imediata apropiere a zonei (Cristian, Cisnădie și Cisnădioara). Dintre localitățile menționate mai sus, cele mai importante capacități de cazare le au localitățile Rășinari, Sibiel, Gura Râului și Cisnădioara, totalizând aproape două treimi din numărul de locuri de cazare disponibile în această zonă. În fig. 2.3. am reprezentat numărul de structuri de primire cu funcțiune de cazare din Mărginimea Sibiului, iar în figura 2.4. numărul de locuri de cazare:

Fig. 2.3. Capacitatea de cazare turistică existentă în Mărginimea Sibiului pe tipuri de structuri de

primire turistică – nr. unități (Date prelucrate după INSSE, 2014

La nivelul anului 2013, zona Mărginimii Sibiului dispunea de 1002 locuri de cazare distribuite în 37 structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare. Conform specificului zonei, unitățile de cazare de tip pensiune agroturistică sunt preponderente (62,20%), concentrând totodată și cel mai mare număr al locurilor de cazare disponibile (446 de locuri, adică 44,50% din totalul capacității de cazare din zona considerată). Le urmează structurile destinate taberelor școlare și unitățile de tip pensiune turistică. Se remarcă diferențe notabile între numărul de unități și de locuri înregistrate în statistica oficială și numărul de unități și locuri existente în realitate (Anexa 9). Aceste diferențe sunt inexplicabile, în condițiile în care unitățile de cazare de tip pensiune agroturistică funcționează pe baza unor certificate eliberate de ministerul de resort.

Fig. 2.4. Capacitatea de cazare turistică existentă în Mărginimea Sibiului pe tipuri de structuri de

primire turistică –nr. locuri

Pe localitățile din Mărginimea Sibiului, situația se prezintă astfel:

Fig. 2.5. Capacitatea de cazare turistică existentă în Mărginimea Sibiului pe localități(nr.unități și nr.locuri)-date din buletinele statistice și din ancheta în teren

Cca. 2/3 din totalul capacității de cazare inventariate din zona Mărginimii Sibiului nu este clasificată de Autoritatea Națională de Turism, iar ponderea capacității de cazare a unităților pentru care nu a fost identificat un nivel de confort se ridică la 16% din total.

Din analiza în teren, s-a constatat că unitățile cu un grad de confort scăzut (2 margarete) predomină atât ca număr, cât și ca mărime a capacității de cazare, urmate fiind de cele cu un grad de confort mediu (3 margarete), care cumulează aproximativ un sfert din totalul capacității de cazare din zona considerată (Anexa 7). Un număr notabil de unități au posibilitatea de a închiria turiștilor ATV-uri (17%) sau de a oferi plimbări cu sania trasă de cai pe timp de iarnă (33%).

Deși specificul gastronomic reprezintă una dintre atracțiile acestei zone, puține unități de cazare dispun de restaurante proprii (24%), majoritatea preferând să pună la dispoziția turistului o bucătărie utilată, grătar în curte și sală de mese unde să poată servi masa. Totuși, numărul de pensiuni care pregătesc masa turiștilor este mai mare, nu neapărat ca parte a unor servicii organizate de tip restaurant. Asigurarea unui spațiu de parcare pentru turiștii veniți cu autovehicule reprezintă o prioritate pentru structurile de cazare din această zonă; mai mult, există o disponibilitate ridicată din partea acestora (33% dintre unități) de a asigura inclusiv transportul auto al turistului înspre și dinspre unitatea de cazare (preluare de la aeroport/gară). În aceste condiții, se constată că numărul de sosiri în satele mărginene este în creștere. În creștere este și raportarea acestor date. Dacă în 2011 există localități unde statistica nu înregistrează sosiri, în 2013 datele raportate sunt cele apropiate de situația reală din teren, situație prezentată în Anexele nr. 7 și 8. Cât privește situația înnoptărilor, datele înregistrate în statistica oficială demonstrează o preferință în creștere pentru cazarea în Mărginimea Sibiului, pentru întreg anul, cu câteva vârfuri notabile în perioada sărbătorilor de iarnă și a celor pascale, dar mai ales pentru vacanța de vară. În Fig.2.5. am reprezenat evoluția numărului de innoptări pe localități:

Fig.2.5. Evoluția numărului de înnoptări ale turiștilor în structuri de cazare de tip pensiune agroturistică din Mărginimea Sibiului în intervalul 2011-2013 (nr. zile -turist)

Observăm că localitatea Rășinari, care se află în apropierea Sibiului a atras mai mulțe înnoptări turistice decât localitățile Sibiel sau Gura Râului, deși numărul de turiști atrași este mai mic decât cel atras de cele două destinații, aspect care se explică prin faptul că apropierea de Sibiu oferă mai multe posibilități de agrement, practicarea unor forme de turism diverse, mai ales cultural și, implicit, o durată medie a sejurului în creștere.

CAPITOLUL 3

STRATEGII DE DEZVOLTARE DURABILĂ A TURISMULUI ÎN

MĂRGINIMEA SIBIULUI

Mărginimea Sibiului, spațiu etno-folcloric recunoscut și promovat ca atare cuprinde câteva nuclee de dezvoltare turistică (Cisnădioara, Rășinari, Gura Râului, Sibiel) deja consacrate, în jurul cărora se poate constitui dezvoltarea viitoare a celorlalte sate din Mărginimea Sibiului (Jina, Poiana Sibiului, Sadu etc.). Mărginimea Sibiului include și localitățile Cristian, Cisnădie și Cisnădioara, întrucât există o suprapunere a intereselor turiștilor care sosesc în ceea ce este convențional delimitat drept „zona etno-folclorică Mărginimea Sibiului”, la care se adaugă multiculturalismul pe care îl imprimă această alăturare, ceea ce conduce la reale posibilități de dezvoltare comună a turismului în zonă.

De altfel, și din punct de vedere al managementului programelor de dezvoltare a turismului / promovării turistice, este mai eficientă o alăturare a localităților Cristian, Cisnădie, Cisnădioara la Mărginimea Sibiului decât la Sibiu (practic, orice entitate asociată cu Sibiul ar trece clar în plan secund datorită concentrării de obiective turistice cu notorietate din municipiu), iar excluderea lor din orice zonă și formarea unei entități separate ar genera o fragmentare care, la rândul ei, ar putea conduce la ineficiență administrativă din punct de vedere turistic.

3.1. Analiza SWOT a turismului în Mărginimea Sibiului

Analiza SWOT este o metodă de planificare strategică utilizată pentru a evalua punctele tari, punctele slabe, oportunitățile și amenințările ce caracterizează și influențează anumiți factori din cadrul evoluției viitoare a turismului din Mărginimea Sibiului.

Principalele atracții ale zonei sunt cadrul natural pitoresc și reconfortant, specificul vieții la țară, pârtiile de schi, muzeele etno-grafice și de folclor, în prim-plan fiind muzeul de icoane pe sticlă de la Sibiel.

Zona concentrează peste 30% din totalul capacității de cazare disponibile în județul Sibiu. Deși este o zonă rurală, oferta turistică este diversă (turism activ și de recreere, bucătărie tradițională, turism cultural și acoperirea segmentului de business prin dotări specifice, la toate acestea adăugându-se multitudinea serviciilor de agrement), iar gradul de confort este sporit.

Din analiza potențialului turistic natural și antropic și a fluxului turistic în Mărginimea Sibiului, au fost identificate o serie de puncte tari, puncte slabe, oportunități și amenințări, prezentate în analiza SWOT:

Puncte tari:

diversitatea resurselor turistice naturale și antropice, ușor accesibile și armonios repartizate (de la păduri de foioase la pajiști alpine și relief glaciar), cu zone propice practicării schiului, drumețiilor, zborurilor cu parapanta, ciclismului montan, curselor ATV și motociclismului);

climă temperat-continentală favorabilă practicării turismului în tot cursul anului;

poluare inexistentă sau foarte redusă; existența centurii ocolitoare a Sibiului;

starea bună de conservare a naturii (Situri Natura 2000 cuprinzând sudul munților Cindrel, Valea Frumoasei, munții Lotrului);

păstrarea aspectului tradițional al satelor; bucătărie tradițională și specialități regionale; diversitatea produselor agro-alimentare ecologice;

zonă etno-folclorică recunoscută la nivel național și consacrată drept pol agroturistic;

calendar bogat de târguri tradiționale și manifestări folclorice pe tot parcursul anului și în toate zonele (numeroase festivaluri locale cu specific etno-folcloric și gastronomic);

concentrare de muzee cu specific etnografic (bună reprezentare a „Ecomuzeului Regional” la Gura Râului, Săliște) sau memorial (satele mărginene sunt locul de origine a unor importante personalități ca Octavian Goga, Emil Cioran, academicieni de renume);

titlul de “Destinație Europeană de Excelență” și de ”Cea mai romantică destinație de ecoturism”, deținerea trofeului “Mărul de Aur”;

acces facil, inclusiv refacerea „Drumului Regelui”, ce leagă zona etnografică a Mărginimii Sibiului cu cea a Văii Sebeșului, cu cea a Văii Oltului și Văii Jiului;

existența unei vaste rețele de localități rurale înfrățite cu localități europene;

cadru legislativ turistic aliniat la cerințele și standardele europene;

susținerea de către ministerul de resort a promovării la târgurile internaționale de turism;

Puncte slabe

infrastructură utilitară deficitară (nu toate localitățile din zonă beneficiază de apă curentă – Boița, Cisnădioara, Râul Sadului, iar în unele localități sistemul de canalizare nu este complet extins sau chiar lipsește – Cisnădioara, Jina, Tălmaciu, Tilișca);

existența unor zone unde semnalizarea atracțiilor turistice este deficitară (Sadu, Râu Sadului, Tălmaciu);

deficiențe în semnalizarea traseelor turistice din Munții Lotrului și Cindrel (lipsa unor indicatoare cu schema marcajelor în zona montană, a panourilor cu locurile de popas) ;

starea nesatisfăcătoare a drumurilor comunale în unele zone

sistemul de distribuție al energiei electrice necesită modernizări în zona Poiana Soarelui – Săliște

obiectivele turistice din Munții Cindrel și Lotru sunt relativ puțin cunoscute datorită unei activități promoționale limitate;

unele zone nu sunt acoperite de rețeaua de telefonie mobilă;

slaba exploatare a colecțiilor etnografice;

lipsa unui sistem organizat de indicatoare pentru obiective și trasee turistice în gările locale, autogări, drumuri europene;

insuficiența cooperării între diferiți operatori din turism în vederea diversificării ofertei;

lipsa programelor de promovare la nivel regional;

insuficiente centre locale de informare și promovare turistică;

sisteme de informare și semnalizare turistică insuficient dezvoltate și necorelate cu nivelul de dezvoltare al turismului rural;

ofertă de servicii turistice puțin diversificată și necoroborată cu nivelul tarifelor și calitatea serviciilor prestate;

percepția slabă a unei „dezvoltări durabile” a turismului și implicit a importanței protecției mediului și a patrimoniului cultural-istoric și arhitectural specific.

Oportunități

amenajarea unor pârtii de schi în zonele Tocile, Prejba și Jina

amenajarea traseelor turistice din Munții Cindrel și Lotrului (Crinț – Jina)

folosirea lacurilor de baraj în scop turistic

fructificarea mai amplă a patrimoniul etno-folcloric imaterial (gastronomie, obiceiuri și tradiții, meserii) prin introducerea în oferta turistică a unor servicii specifice

dezvoltarea ecoturismului, cicloturismului, turismului activ;

dezvoltarea și promovarea de programe turistice în domeniul turismului rural (bucătărie tradițională cu produse agroalimentare ecologice, faună și floră rară, comunități care întrețin și practică vechi tradiții etnofolclorice, medicină naturistă etc.);

reactivarea vechilor zone turistice Crinț și Fântânele pentru turismul montan

relansarea rapidă și durabilă a turismului cu acordarea unei atenții speciale locului agroturismului în dezvoltarea economiei locale;

realizarea de proiecte care pun în valoare elementele patrimoniului cultural-istoric și de arhitectură tipica rurală, a celor care promovează obiective și evenimente cultural spirituale și tradiționale românești;

diversificarea ofertei turistice prin derularea și promovarea unor micro-programe ce răspund tendințelor actuale de agrement și vacanțe active de tipul circuite de cicloturism, mountainbike, motociclism, rafting, parapantă, circuite pentru practicarea turismului ecvestru etc.

promovarea și introducerea în circuitele ecoturistice a ariilor naturale protejate;

declanșarea unor acțiuni promoționale de amploare prin includerea ofertei turistice românești în cataloagele marilor firme touroperatoare;

dezvoltarea turismului rural în pensiuni turistice și agroturistice prin reintroducerea/ extinderea de subvenții și facilități;

introducerea sistemului de management al calității și în turismul rural;

extinderea piețelor țărănești tradiționale la sfârșit de săptămână.

Amenințări

pierderea specificului arhitectural sătesc prin folosirea unor materiale de construcții și finisaj care nu se integrează în peisajul rural;

degradarea mediului înconjurător (datorită defrișărilor, lipsei canalizării, presiunii turistice în ariile protejate);

degradarea patrimoniului arhitectural rural prin depopularea localităților și a îmbătrânirea comunităților rurale;

lipsa unui sistem de creditare a investițiilor în turism și restaurarea patrimoniului național cultural, insuficiente fonduri alocate pentru dezvoltarea turistică, cu consecințe imediate în degradarea cetăților / fortificațiilor (Salgo, Landskrone, Tilișca etc.);

nivel redus al colaborării între operatorii economici din turism și sectorul public;

consolidarea, în lumea turistică, a percepției de ofertă ieftină în dauna calității;

micșorarea puterii de cumpărare a populației, cu efecte în planificarea evoluției cererii de servicii turistice, constrângeri financiare;

influențele celorlalte sectoare de activitate asupra turismului – activitate economică de consecință;

existența unor dotări edilitar-gospodărești subdimensionate și neadaptate cererilor determinate de dezvoltarea turismului rural, a agroturismului și ecoturismului;

infrastructura generală pentru transport, la nivel național și mai ales local, insuficient dezvoltată și modernizată;

necorelarea furnizării de pregătire minimă precum și a învățământului turistic în structură, cu dezvoltarea actuală a turismului;

lipsa cunoștințelor minime de management turistic în domeniu și

neconștientizarea rolului introducerii sistemului de management al calității;

amânarea creării structurilor instituționale administrative de turism, la nivel regional și local;

3.2. Produsul turistic ”Mărginimea Sibiului”

În definirea produsului turistic ”Mărginimea Sibiului”, satul tradițional este un adevărat tezaur cultural în care se păstrează cât mai mult din atmosfera și viața ancestrală a oamenilor, este un important nucleu de interes pentru turiștii străini; motivațiile principale sunt pitorescul inedit, faptul că astfel de peisaje rurale nu se mai întâlnesc în țările de origine ale turiștilor, dar și înclinația spre cunoaștere și gustul pentru autentic al acestor turiști. Principalele elemente de interes sunt legate de aspectul satelor și arhitectura caselor tradiționale, unele obiecte vechi din gospodărie care s-au păstrat (piuă de haine, piuă de ulei, batoză, moară de apă); desfășurarea vieții tihnite a sătenilor, păstrarea unei permanente legături cu natura (dată de specificul agrar al satelor, fie axate pe cultura plantelor, fie pe creșterea animalelor); observarea unor activități și îndeletniciri ale oamenilor, indiferent că e vorba de acțiuni desfășurate special pentru turiști sau de aspecte reale ale vieții oamenilor („ciurda satului”, prelucrarea cânepii, realizarea țesăturilor din bumbac, vizitarea stânelor și observarea modului de viață al ciobanilor etc.); obiceiuri și tradiții populare, de la întâmpinarea oaspeților cu călăreți, până la organizarea unei „nunți false” (la Sibiel), manifestările populare (festivaluri locale); gastronomia tradițională este foarte apreciată de către turiști (cârnați, brânză de oaie sau de bivoliță, balmoș etc.).

În cazul vizitelor turistice organizate, turiștii sunt de asemenea interesați să înțeleagă mai bine cum se fac unele treburi din gospodărie (cum se face pâine, cum se mulg vacile, cum se strânge fânul etc.) și chiar să participe, să fie parte a acestei vieți rurale active (să cosească, să adune lemne, să culeagă fructe de pădure sau ciuperci, să hrănească animalele etc.). De asemenea, plimbările cu cai sau cu căruțe, cu sănii, pe lângă caracterul activ al activității, sunt apreciate tot datorită specificului rural și noutății pe care o reprezintă pentru vizitatori.

De menționat că în Mărginimea Sibiului există premisele potențării acestei categorii de interese turistice prin intermediul unor concepte care sunt dezvoltate în zona rurală, reprezentative fiind organizarea așa numitelor „muzee vii” (Ecomuzeu Regional), respectiv conceptul de „sat independent” („whole village”). Practic, aceste proiecte pun accentul pe dezvoltarea satelor prin conservarea autenticului și fructificarea atractivității turistice în condițiile creării unor avantaje comunităților (păstrarea tradițiilor, deprinderea unor noi meserii, nivel echilibrat al agriculturii de subzistență, înglobarea oamenilor și produselor autentice în produsul turistic).

Turiștii interesați de acest produs sunt, în general, turiști străini din Germania, Franța, Anglia, Israel, Japonia, Statele Unite – o primă categorie sunt cei cu venituri medii și peste, cu înclinație spre cultură, cu o anumită pregătire, de vârsta a doua și a treia, iar o altă categorie ar fi „turiștii activi”, mai tineri, adepții unei vacanțe de „educație culturală”, cu rucsacul în spate sau pe bicicletă.

Interesele și consumul turistic generat de nevoia de relaxare îmbracă următoarele forme:

“evadarea” turiștilor români sau străini din cotidian către un mediu curat, cu peisaj natural pitoresc și liniște, fie pentru un sejur de odihnă (concediu, vacanță), fie pentru un weekend sau mini-vacanță (îmbinarea odihnei cu turismul activ).

pentru străini, atractivitatea acestor zone se leagă de peisajele naturale virgine, puțin sau deloc alterate de intervenția omului (pe care nu le întâlnesc prea des în țara de origine).

zonele agroturistice sunt căutate de turiști pentru spațiile de cazare mai discrete, mai ieftine, dar și pentru posibilitatea de a interacționa cu proprietarii de pensiuni și, în general, cu oamenii locului, pentru a afla lucruri despre specificul zonei

Din punct de vedere al turismului de relaxare, destinațiile agroturistice din Mărginimea Sibiului suscită interesul turiștilor și pentru că nu sunt încă foarte aglomerate, chiar pe fondul unui stoc de locuri de cazare bine dezvoltat, păstrând în mare măsură neatinse tocmai punctele forte ale unor astfel de obiective turistice.

Turiștii interesați de destinația Mărginimea Sibiului sunt în special turiști români din jumătatea de sud a țării, incluzând ca piețe importante Bucureștiul, alături de Constanța, Craiova sau Ploiești, dar și din județele limitrofe și apropiate (Alba, Mureș, Cluj) sau chiar din Moldova (Galați, Iași). Un profil de turist întâlnit adesea sunt persoanele peste 40 de ani, cu venituri medii, aflați în concediu de odihnă (sejur de 6-7 zile), iar pentru turismul de week-end, segmentele cele mai importante sunt bucureștenii și tinerii din Sibiu.

Produsul turistic ”Mărginimea Sibiului” oferă și multiple posibilități de practicare a turismului activ, de aventură și sportiv (cu componente variate: sporturi convenționale de iarnă, sporturi extreme, enduro), în special în zonele montane. Interesele turiștilor se concentrează asupra următoarelor activități:

drumeții prin munții Cindrel, în zona limitrofă satelor agroturistice, în funcție de pregătirea fizică a turiștilor; aceste excursii sunt fie componenta de bază a produsului turistic, fie o parte de a unui produs turistic complex

practicarea sporturilor de iarnă (în special schi) pe pârtiile de la Păltiniș, Gura Râului, Sadu, suscită doar un interes local și regional;

cicloturismul rutier sau montan sunt activități ce beneficiază de un cadru natural și antropic propice în Mărginimea Sibiului (drumurile montane, șoselele mai puțin aglomerate către o serie de atracții culturale); interesul turiștilor pentru practicarea acestui tip de turism este strâns legat de existența unor trasee sau zone marcate pentru bicicliști;

sporturi motorizate (ATV, motociclism „enduro”) pe drumurile forestiere și sporturi extreme (parapantă, moto-deltaplan, tiroliană); în cazul acestor activități pentru pasionați, componenta de turism (adică sosirea în zonă a altor practicanți decât cei localnici) este influențată de proximitate, dar și de evenimentele de profil organizate în zonă;

alte elemente de interes pentru turismul activ sunt componentele de observare a florei și faunei din cadrul produselor ecoturistice (culegerea plantelor medicinale, observarea păsărilor – „bird- watching”), dar și unele activități inovatoare propuse turiștilor (mai ales străinilor) de către ghizi sau lideri de grup, ca parte a unor programe mai complexe (culturale – tradiționale – active. Interesul turiștilor străini pentru mișcarea în natură, mai ales când este combinată cu vizitarea unor obiective turistice (culturale, naturale), a determinat adoptarea unui concept internațional cu reală forță de atracție. „Traseele verzi” din România („Greenways" – circuite tematice care presupun doar deplasare prin mijloace nemotorizate) se bucură treptat de tot mai mult succes, iar organizarea în Mărginimea Sibiului a unor astfel de trasee este extrem de oportună.

Sporturile de iarnă, cele extreme și cele motorizate atrag în mare parte turiști români pasionați, fără a exclude și unele segmente de străini (tineri din Ungaria sau Croația, care aleg România ca destinație pentru sporturi și datorită prețurilor mai mici); de drumeții și cicloturism sunt interesați și străinii, cu mențiunea că totuși românii constituie masa vizitatorilor

Pe lângă categoriile și ipostazele de interes turistic majore consemnate, analiza motivațiilor și a elementelor care îi atrag pe turiști în Mărginimea Sibiului a generat și alte perspective prin care pot fi privite interesele turiștilor, dar și observații despre tipuri de turism secundare ca importanță și grad de dezvoltare.

Suprafețele întinse de păduri favorizează atragerea segmentelor de turiști către activități caracteristice silvoturismului. Pasionații beneficiază de un fond de vânătoare ce include cerbi, urși și mistreți (atât pe domenii ale statului, cât și private), respectiv de posibilități de pescuit (în lacuri, în eleșteie) și de structuri turistice unde se poate practica echitația, segment încurajat și de posibilitățile oferite de cadrul pitoresc al regiunii analizate.

Deși menționată ca atracție majoră în cadrul mediului rural tradițional, gastronomia reprezintă un element de interes pentru o categorie mult mai amplă de turiști decât cei atrași de autenticul satelor, cu perspective de a fi fructificată ca punct forte al întregii zone, cu condiția unor preocupări ale agenților economici și autorităților în această direcție.

Există o serie de segmente de vizitatori care ajung în zone turistice datorită unor interese indirecte determinate (calendar bogat de manifestări culturale și evenimente sportive, dezvoltare economică și posibilități de afaceri și investiții etc.). Conform specificului Mărginimii Sibiului, suvenirurile care atrag interesele turiștilor sunt obiectele de artizanat și produsele tradiționale. O constantă în ceea ce privește evoluția intereselor turiștilor este rafinarea lor, în sensul că turiștii cu experiență deja caută mai mult decât atracțiile clasice. În cazul Mărginimii Sibiului, turiștii apreciază arhitectura, liniștea și gastronomia locală, muzeele, dar doresc în completare cât mai multe posibilități de agrement, de tipul manifestărilor cultural-artistice, centrelor de închirieri biciclete etc.

De cele mai multe ori, motivația desfășurării unei călătorii turistice este complexă, rezultând din combinarea mai multor surse de atractivitate. Astfel, se pot distinge o serie de interese mixte predominante pentru turiștii din Mărginimea Sibiului și anume:

– cultură și relaxare – aceasta din urmă poate avea o importanță mai mare sau mai mică pentru turiști; contactul cu principalele obiective culturale ale zonei, dublat de alegerea unor activități de agrement în restul timpului este o ipostază întâlnită pe scară largă în zona Mărginimii, un segment reprezentativ fiind turiștii de vârsta a doua și a treia;

– „turism pentru omul modern și activ” – presupune o vacanță cu activități cât mai diversificate, fiind în general nevoie ca nucleul să îl reprezinte un oraș mare (de exemplu, ziua vizitarea Sibiului, excursii pe munte sau prin sate, iar serile rezervate teraselor sau cluburilor);

– cunoaștere și învățare – mulți străini combină interesele culturale cu interacțiunea cu localnici, respectiv cu o componentă educațional-ocupațională (află cum se face mâncarea la țară și eventual participă la pregătirea ei, învață noțiuni despre pictura ornamentală pe obiecte de sticlă, despre tâmplărie sau alte meșteșuguri etc.); pentru contactul cu arta populară și pentru învățarea unei meserii sosesc și elevii sau tinerii din taberele tematice;

– business și agrement – participanții la un eveniment în interes de serviciu, organizat în afara zonei de reședință (seminar, training) caută tot mai mult posibilitățile de relaxare după ziua de muncă (muzee, excursii sau pur și simplu o plimbare și o cafea într-un local).

Turiștii care doresc să cunoască meșteșugurile tradiționale din zonă au această posibilitate prin intermediul gazdelor din localitățile mărginene, în cadrul pachetelor turistice comercializate de agențiile touroperatoare.

Analiza de preț a produsului turistic”Circuit în Mărginimea Sibiului”

Se ia în considerare itinerariul (circuitul) turistic, prezentat mai jos, pentru care se realizează analiza de preț și un decont al acțiunii de către agentul de turism de la agenția “Prima Ardeleană” din Sibiu. Itinerariul turistic se desfășoară în două etape, pe durata a două zile, cu autocarul și cu ghid însoțitor.

Denumirea acțiunii: Circuit în Mărginimea Sibiului, simbol: CMR, pentru 40 turiști belgieni sosiți cu caravana(campare în camping cu rulote), perioada: 01.06–02.06 .a.c., beneficiar: Touroperatorul România Internațional Touring., organizator: Agenția de turism „Prima Ardeleana“ din Sibiu, itinerariu: Cârța (camping) – Tălmăcel – Sadu –Râu Sadului – Cisnădie – Cisnădioara – Rășinari – Poplaca – Gura Râului – Orlat – Sibiel – Săliște – Tilișca -Poiana Sibiului – Jina – Miercurea Sibiului – Cristian – Sibiu – Cârța.

Servicii asigurate:

Agenția de turism Prima Ardeleana din Sibiu a primit o comandă pentru prestarea următoarelor servicii către Agenția touroperatoare România Internațional Touring:

transport cu autocarul pentru un grup de 40 de turiști belgieni, sosiți în sistemul caravanning (campare cu rulotele în campingul din localitatea Cârța, județul Sibiu) pe itinerariul de mai sus cu o lungime de 200 km dus – întors (tariful este de 5 lei/km);

cazare o noapte la Pensiunea Lunca Sibielului, ctg. 3 margarete, în 20 camere „double“ și 2 camere „single“ (pentru ghid și șofer) la tariful de 50 lei/un loc în camera „double“;

cină la restaurantul Pensiunii Lunca Sibielului din Sibiel la prețul de 45 lei/persoană;

două prânzuri la restaurantele pensiunilor Apfelhaus din Cisnădioara (la prețul de 35 de lei /persoană și Hanul Rustic din Sibiu(40 de lei /persoană)

1 mic dejun la restaurantul Pensiunii Lunca Sibielului la prețul de 15 lei/persoană (nu este inclus în tariful de cazare);

4 intrări la muzee, cetăți; diurnă șofer 50 lei/zi x 2 zile; cota ghid 60 lei/zi x 2 zile;

comisionul agenției de turism organizatoare este de 20 %;

b) Etapele realizării programului turistic:

ZIUA I:

– Preluarea turiștilor cu autocarul din campingul de la Cârța (turiștii au sosit cu rulotele în cadrul unui circuit în România organizat de agenția de turism RIT);

– vizitarea localităților Tălmăcel, Sadu, Râu Sadului, Cisnădie, Cisnădioara;

– dejun la restaurantul pensiunii Apfelhaus din Cisnădioara;

– vizitarea localităților Rășinari, Poplaca, Gura Râului, Orlat, Sibiel;

– cină festivă la Sibiel, foc de tabără, program artistic (dansuri populare din zonă).

ZIUA a II-a:

Sibiel – mic dejun, tur al pensiunilor din Sibiel, vizitarea Muzeului de icoane pe sticl0ă, întâlnire cu meșteri și artizani din localitate;

vizitarea localităților Săliște, Tilișca, Poiana Sibiului, Jina, Cristian;

dejun în cadrul Muzeului ASTRA la Hanul Rustic;

vizitarea obiectivelor turistice din municipiul Sibiu;

plecare spre Cârța.

c) Analiza de preț a programului

Comisionul agenției Prima Ardeleana a fost de 51,70 lei/ turist x 40 turiști = 2.068 lei.

Acest produs turistic poate fi comercializat de agențiile de turism interesate fie în colaborare cu agenția de turism “Prima Ardeleana” din Sibiu, fie prin încheierea unor contracte de prestări – servicii turistice cu pensiunile turistice și unitățile de alimentație din zonă.

3.3. Strategii de dezvoltare a turismului durabil în Mărginimea Sibiului

Dezvoltarea durabilă a turismului este în deplină concordanță cu Orientările Strategice Comunitare, întrucât implementarea acestei axe prioritare contribuie la îmbunătățirea gradului de atractivitate a regiunii analizate și la crearea de noi locuri de muncă.

Turismul durabil poate avea o contribuție substanțială la dezvoltarea zonei Mărginimea Sibiului, dar pentru a putea fi valorificat la un nivel superior, potențialul turistic trebuie să profite de resursele montane unice, care constituie atracția principală pentru dezvoltarea turismului. Practicarea unui turism durabil în zonă contribuie la: conservarea patrimoniului natural și a biodiversității din SCI Frumoasa; respectarea autenticității socio-culturală a comunității locale; conservarea moștenirii culturale și a valorilor tradiționale ale zonei, contribuind la cunoașterea inter-culturală; facilitarea activităților economice viabile pe termen lung, care să aducă beneficii socio-economice, inclusiv locuri de muncă stabile și oportunități de a obține venituri financiare și servicii sociale pentru comunitățile componente, contribuind astfel la prosperitatea zonei.

Dezvoltarea unui turism durabil presupune implicarea informată a tuturor actorilor relevanți, administrații locale implicate și o conducere la nivel județean care să faciliteze consensul.Turismul durabil ar trebui de asemenea să mențină un grad ridicat al satisfacției turiștilor și să promoveze bunele practici din alte regiuni.

Activitățile de turism rural, agroturism și ecoturism, pe lângă ancorarea în zona durabilului, sunt în pas cu integrarea economică și generează structuri necesare susținerii dezvoltării zonei. În aceste forme durabile de turism se regăsesc modernizarea infrastructurii, dezvoltarea rural-urbană durabilă, utilizarea de forme de energie neconvenționale și de tehnologii nepoluante. Devine tot mai evident că dezvoltarea turismului în arii naturale sensibile în absența unui management corespunzător poate prezenta o amenințare pentru integritatea ecosistemelor și a comunităților locale. În plus, schimbările climatice, instabilitatea economică și condițiile politico-sociale pot face din turism o afacere riscantă, mai ales în localitățile puternic dependente de activitatea economică, așa cum este și cazul orașelor Cisnădie sau Tălmaciu.

Dezvoltarea turismului creează numeroase oportunități atât pentru conservare cât și pentru bunăstarea comunităților locale. Turismul oferă contribuții durabile comunităților locale prin: folosirea serviciilor ghizilor locali, ale altor persoane de pe plan local (personal pentru bucătărie, transport, închiriat biciclete, trăsuri etc.); comercializarea de produse locale, suveniruri; contribuție financiară pentru crearea de infrastructură sau evenimente locale: festivaluri și alte sărbători tradiționale locale, întâlnirea cu membrii FIJET, organizarea unei nunți tradiționale; punerea în practică a unui program de consiliere și instruire în servicii de turism a localnicilor; accesul localnicilor la pregătire gratuită pentru îmbunătățirea nivelului lor de pregătire profesională, de exemplu cursurile organizate pentru administratorii de pensiuni turistice; experiența de muncă pentru unul sau mai mulți studenți care trăiesc în zonă (ex. mulți studenți și absolvenți ai facultăților cu profil de turism dețin pensiuni agroturistice în zonă).

Ecoturismul contribuie pozitiv la conservarea ariilor naturale protejate. Informarea turiștilor cu privire la proiectele de conservare a biodiversității existente la nivelul destinației turistice poate determina participarea acestora la astfel de activități (sponsorizări, donații, achiziționarea de obiecte realizate de localnici, participarea benevolă la acțiuni de ecologizare, publicarea de articole și materiale informative, realizarea de expoziții cu imagini din zonă etc.).

Ecoturismul trebuie să pună în evidență și componenta culturală a ariei vizitate și să contribuie la conservarea acestei componente: prezentarea pentru turiști a unor obiceiuri ale zonei; încurajarea participării la festivalurile tradiționale precum: „Festivalul bujorului de munte” de la Gura Râului, festivalul „Sus pe muntele din Jina”, „Udatul Ionilor” de la Tălmăcel, achiziționarea unor produse locale (suveniruri, alimente, băuturi) etc.; crearea unor centre destinate valorificării obiceiurilor tradiționale, ansambluri de dansuri folclorice, cor, orchestră de muzică populară, grupuri de colindători; valorificarea unor meșteșuguri tradiționale – prelucrarea lânii, a lemnului, pietrei, a pieilor, încondeiat ouă, ceramică; susținerea înființării unor spații destinate valorificării produselor de artizanat și a altor produse specifice realizate în cadrul comunității locale: ceaiuri de plante, sirop, dulceață, tincturi, miere și alte produse derivate etc. Construirea unor parteneriate cu meșteri populari (artizani) din regiune este o modalitate eficientă de a oferi produse autentice și interesante pentru vizitatori. Decorarea camerelor cu obiecte tradiționale din comunitate, invitarea unor meșteri populari la anumite intervale pentru demonstrații de artă populară, tururi cu ghid pentru a arăta turiștilor cum trăiesc și muncesc artiștii populari, colaborarea onestă cu artiști și meșteri populari din comunitate reprezintă tot atâtea modalități de colaborare pe plan local in beneficiul ambelor părți.

Pentru a putea oferi și comercializa produsele agroturistice, ofertele trebuie definite clar în sistemul unitar din UE de pictograme (semne convenționale), care reprezintă un sistem eficient de codificare și recunoaștere. Aceste pictograme se referă la pensiunea turistică/agroturistică cu oferta sa de servicii de cazare și/sau masă, dotările de agrement și animație, specificul agrar/zootehnic/silvic al fermei agroturistice etc. Pentru amenajările și dotările din afara fermei trebuie să fie amintite locul și distanța, iar pictogramele respective vor fi tipizate ca formă, semn și culoare. Acest sistem de inscripționare prin pictograme este recunoscut de majoritatea țărilor europene și prezintă avantajul că nu mai necesită traducere și tipărire.

Promovarea pensiunilor turistice și agroturistice din Mărginimea Sibiului trebuie realizată prin mai multe forme și mijloace: înscrierea în cataloagele de specialitate a ofertei agroturistice specifice; tipărirea de către Asociația Județeană de Turism sau proprietarii – prestatori de servicii turistice de pliante, hărți, ghiduri etc.; promovarea prin mass-media (audio–vizuală, presa scrisă); promovarea prin intermediul unor agenții turistice touroperatoare sau detailiste, interne sau străine, alți agenți economici interesați; prezentarea ofertei agroturistice la târguri, expoziții și burse de turism; colaborarea cu diverse organisme specializate interne (ANTREC și filialele județene) sau internaționale (Eurogîtes, sau cu alte asociații europene de profil); promovarea ofertei agroturistice prin rețeaua Internet, în cadrul întâlnirilor cu localitățile înfrățite.

CONCLUZII

Investițiile în turism și cultură permit regiunilor de dezvoltare să folosească avantajele oferite de potențialul lor turistic și patrimoniul cultural, în vederea identificării și pentru consolidarea identității proprii, cu scopul de a îmbunătăți avantajele competitive în sectoare cu valoare adăugată mare și conținut calitativ și cognitiv ridicat, atât pe piețe tradiționale cât și pe piețe noi, în formare.

În Mărginimea Sibiului, turismul rural creează oportunități de creștere economică regională și locală și contribuie la crearea de noi locuri de muncă prin valorificarea patrimoniului cultural și natural specific. De asemenea, o parte importantă din noile locuri de muncă create constituie o oportunitate regională pentru ocuparea forței de muncă feminine. De aici rezultă necesitatea implementării a numeroase proiecte, ce aduc în prim-plan stabilizarea populației active în zona rurală, valorificarea potențialului turistic natural și antropic în contextul eco-economiei și implicit creșterea nivelului de trai.

Strategiile de dezvoltare a turismului rural și ecoturismului trebuie să aducă un concept nou de abordare integrată și sistemică a rolului activității de turism. Sustenabilitatea acestora este reliefată de cererea pe piață a unor cadre specializate, bune cunoscătoare ale tradițiilor locale și dornice să promoveze în mod profesionist originalitatea produselor turistice existente în zonă. Conceptul de globalizare este înțeles astfel ca o oportunitate de a face cunoscute pe scară largă tipurile de turism desfășurate în zonă, păstrând totodată amprenta personală a fiecărei regiuni.

Activitatea turistică creează cerere pentru o gamă largă de bunuri și servicii, achiziționate ulterior de turiști și companii de turism, inclusiv bunuri și servicii produse de alte sectoare economice (comerț, construcții, transporturi, industria alimentară, confecții și încălțăminte, industria mică și de artizanat).

Dezvoltarea turismului ține cont de principiile dezvoltării durabile, în sensul conservării și protejării patrimoniului natural și cultural, dar și al reducerii presiunii antropice asupra mediului, inerentă în condițiile practicării turismului pe scară largă. În acest sens, considerăm oportune abordări privind ecoturismul, valorificarea produselor culinare tradiționale, promovarea ideilor privind trecerea de la agro-pensiunile turistice la eco-pensiuni.

Prin abordarea prezentă suntem în acord cu Master-Planul pentru dezvoltarea turismului național, ce tratează câteva din deficiențele fundamentale ale dezvoltării rurale de slabă calitate și neintegrate fizic, precum coordonarea ineficientă și managementul asigurat de sectorul public, procedurile depășite de pregătire a resurselor umane, lipsa de baze statistice solide pentru analiză și dezvoltare planificată, un mod învechit de abordare a marketingului destinațiilor.

În plan intern, populația tânără își manifestă tot mai mult dorința de a-și cunoaște țara, optând pentru turismul cultural, ecoturism (de tipul „întoarcerea la natură”), în timp ce populația vârstnică, în creștere numerică, manifestă un interes tot mai ridicat față de zona montană, ale cărei proprietăți de refacere atrage inclusiv turiști străini.

Mărginimea Sibiului are o mare diversitate de resurse naturale care formează o parte din produsul turistic „de bază”. Cele mai importante oportunități pentru dezvoltarea turismului pe termen scurt sunt date însă de turismul de nișă (turismul ecvestru, turismul de aventură, ecoturism etc.), bazat pe resursele naturale (areale silvice, arii naturale protejate, zone care oferă posibilitatea practicării sporturilor de iarnă etc.). Valorificarea atracțiilor turistice este în mare parte limitată de calitatea infrastructurii zonelor turistice, a serviciilor în general, și a serviciilor de agrement în special, toate acestea constituind obstacole majore în dezvoltarea turismului. Acestea vor putea fi însă parțial suplinite de profesionalismul actorilor din turismul rural, care vor trebui să evidențieze punctele tari ale turismului în zonă, diminuând astfel impactul negativ creat de lipsurile încă existente în privința infrastructurii. Este, așadar, necesară abordarea modernă, realistă, a avantajelor și oportunităților pe care le prezintă arealele turistice rurale.

Ecoturismul ca activitate economico-socială trebuie să devină o componentă a turismului durabil. Pentru a permite dezvoltarea ecoturistică a Mărginimii Sibiului, turismul actual trebuie să înmagazineze principiile dezvoltării durabile, să sprijine conservarea atât din punct de vedere natural cât și cultural a patrimoniului acestei zone.

Un alt element de care trebuie să se țină cont pentru dezvoltarea ecoturistică a diverselor regiuni este caracterul educativ și informativ pe care turismul trebuie să-l îmbrățișeze.

Un principiu important al ecoturismului, pe care actorii implicați în activitățile turistice ar trebui să-l integreze în practică, este acela că mai importantă decât cantitatea este calitatea. Comunitățile din Mărginimea Sibiului, ori alte zone de turism rural, agroturism și ecoturism, ar trebui să măsoare succesul din turism nu doar prin numărul de vizitatori, ci și prin durata medie a șederii, în sensul creșterii acesteia, veniturile obținute și calitatea experienței turistice. Se apreciază că un eco-turist este dispus să plătească mai mult, chiar dacă nu beneficiază de un confort sporit, dar cu condiția că „sacrificiul” pe care îl face duce la protejarea mediului .

Toate aceste lucruri se pot realiza datorită trăsăturii distinctive a comunităților din Mărginimea Sibiului, care constă în spiritul cultural deschis și receptiv al localnicilor față de valorile culturale autentice, exprimând o evoluție paralelă a civilizației regiunilor între pastoral și tehnic, între arhaic și progres cultural, între tradiție și permanentă inovație.