Analiza Teoretica Si Proiectarea Lucrarilor de Regenerare Artificiala a Arboretelor din Unitatea de Productie 1 Criva, Ocolul Silvic Craiova
Introducere
1. DESCRIEREA GENERALĂ A UNITĂȚII DE PRODUCȚIE 3
1.1 LOCALIZAREA GEOGRAFICĂ ȘI SITUAȚIA ADMINISTRATIVĂ 3
1.1.1 Vecinătăți, limite, hotare 3
1.1.2 Trupuri de pădure (bazinete) componente 4
1.1.3 Administrarea fondului forestier 5
1.1.4 Vegetația forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier national 6
1.2 STUDIUL CONDIȚIILOR STAȚIONALE 6
1.2.1 Geologie 6
1.2.2 Geomorfologie 8
1.2.3 Hidrografie 9
1.2.4 Climatologie 10
1.2.4.1 Regimul termic 10
1.2.4.2 Regimul pluviometric 11
1.2.4.3 Regimul eolian 13
1.2.4.4 Date fenologice 13
1.2.5 Condiții edafice 15
1.2.5.1 Evidența și răspândirea teritorială a tipurilor de sol 15
1.2.5.2 Descrierea tipurilor de sol și subtipurilor de sol 16
1.2.6 Tipuri de stațiuni 17
1.2.6.1 Evidența tipurilor de stațiuni 17
1.2.6.2 Descrierea pricipalelor tipuri de stațiuni 21
1.3 STUDIUL VEGETAȚIEI FORESTIERE 27
1.3.1 Evidența tipurilor naturale de pădure 27
1.3.2 Formații forestiere și caracterul actual al tipului de pădure 28
1.3.3 Structura fondului de producție și protecție 29
1.3.4 Arborete slab productive și provizorii 34
1.3.5 Arborete afectate de factori destabilizatori si limitativi 35
1.3.6 Starea sanitară a pădurii 36
1.3.7 Concluzii privind condițiile staționale și de vegetație 37
2. FUNDAMENTAREA SOLUȚIILOR DE ÎMPĂDURIRE 38
2.1 IDENTIFICAREA ȘI CARACTERIZAREA UNITĂȚILOR DE CULTURĂ FORESTIERĂ 38
2.2 SITUAȚIA ACTUALĂ A TERENURILOR DE ÎMPĂDURIT 39
2.3 NECESITATEA ȘI OPORTUNITATEA INTERVENȚIEI CU LUCRĂRI DE ÎMPĂDURIRE 41
2.4 EȘALONAREA INTERVENȚIILOR CU LUCRĂRI DE REGENERARE ARTIFICIALĂ ÎN U.C.F.-URI 44
3. STABILIREA SOLUȚIILOR TEHNICE DE INSTALARE A CULTURILOR 47
3.1 CONSIDERAȚII GENERALE 47
3.2 STABILIREA INTERVENȚIILOR ARTIFICIALE PE CATEGORII DE LUCRĂRI DE ÎMPĂDURIRE 47
3.3 ALEGEREA SPECIILOR PENTRU ÎMPĂDURIRE ȘI JUSTIFICAREA LOR SILVO-ECONOMICĂ 48
3.4 ALCĂTUIREA COMPOZIȚIILOR DE REGENERARE ȘI STABILIREA COMPOZIȚIILOR DE ÎMPĂDURIRE 52
3.5. METODE ȘI PROCEDEE DE ÎMPĂDURIRE 55
3.6. SCHEME DE ÎMPĂDURIRE 56
3.7. PREGĂTIREA TERENULUI ȘI A SOLULUI 58
3.8. Materialul de împădurire 61
3.9. Epoca de instalare a culturilor și tehnica de execuție 62
BIBLIOGRAFIE 66
DESCRIEREA GENERALĂ A UNITĂȚII DE PRODUCȚIE
LOCALIZAREA GEOGRAFICĂ ȘI SITUAȚIA ADMINISTRATIVĂ
Vecinătăți, limite, hotare
Vecinătățile, limitele și hotarele unității de producție precum felul și natura acestora sunt prezentate îm tabelul următor:
Tabelul 1.1
Trupuri de pădure (bazinete) componente
Fondul forestier proprietate publică a statului din U.P.I Criva este constituit din următoarele trupuri de pădure:
Tabelul 1.2
Administrarea fondului forestier
Fondul forestier al U.P. I Criva este o proprietate publică a statului fiind administrat de REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA prin [NUME_REDACTAT] Craiova, respectiv [NUME_REDACTAT] Craiova, din cadrul acesteia.
Pe teritoriul U.P. I Criva, fondul forestier proprietate privată aparține persoanelor fizice și este constituit din suprafețele de pădure predate în baza Legii 18/1991 și în baza Legii 1/2000, ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate.
Astfel, pe parcursul aplicării amenajamentului expirat s-au predat în baza legilor fondului forestier 70,6 ha (70,3 ha conform Legii 1/2000 din care ocolul silvic a cumpărat 10,0 ha si 0,3 ha conform Legii 18/1991). Menționăm că anterior amenajamentului expirat s-au mai predat 63,9 ha în baza Legii 18/1991.
Administrarea pădurilor proprietate privată se face conform legislației în vigoare cu respectarea aplicării regimului silvic prin ocoale silvice autorizate.
În limitele teritoriale ale U.P. I Criva, Ocolul silvic Craiova nu are în evidență suprafețe acoperite cu vegetație în afara fondului forestier.
Pe parcursul aplicării amenajamentului, Ocolul silvic Craiova va identifica și înregistra toate terenurile cu vegetație forestieră din limitele teritoriale ale unității de producție. Acestea vor fi administrate de deținătorii legali și gospodărite pe bază de norme tehnice și silvice emise de autoritatea publică centrală.
Vegetația forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier national
În limitele teritoriale ale U.P. I Criva, Ocolul silvic Craiova nu are în evidență suprafețe acoperite cu vegetație forestieră în afara fondului forestier.
Pe parcursul aplicării tratamentului, Ocolul silvic Craiova va identifica și înregistra toate terenurile cu vegetație forestieră din limitele teritoriale ale unității de producție. Acestea vor fi administrate de deținătorii legali și gospodărite pe bază de norme tehnice și silvice emise de autoritatea publică centrală.
STUDIUL CONDIȚIILOR STAȚIONALE
[NUME_REDACTAT] U.P. I Criva este situat în partea de nord a platformei Moessice care îmbrățișează [NUME_REDACTAT] și este separată de [NUME_REDACTAT] printr-o zonă intermediară, care ocupă cea mai mare parte din acest teritoriu.
Din punct de vedere stațional, interesează în mod deosebit stratul superior al formațiilor litologice care practic influențează geneza și proprietățile fizico-chimice ale solului.
La sfârșitul pliocenului, când Carpații au suferit o puternică înălțare epirogenetică, întreg sectorul depresiunii Getice a fost acoperit de o cuvertură groasă de prundișuri, nisipuri și argile cunoscute sub numele de depozite de Cândești.
În levantinul superior, această cuvertură de pietrișuri fluvio-lacustre a acoperit monoclinalul și [NUME_REDACTAT], iar în cuaternar eroziunea și mișcările tectonice pozitive ale scoarței a dezgolit relieful subcarpatic delimitându-l la piemontul propriu-zis cu fragmentare deluroasă complexă în nord și o câmpie întinsă, larg valurată în sud – podișul Bălăciței în cazul de față.
În cadrul U.P. I Criva deosebim două categorii de forme de relief cărora le corespund substraturi geologice diferite și anume:
Districtul câmpiei colinare ( podișul Bălăciței), câmpie de tip Desnățui, acoperită parțial cu argile și depozite deluviale;
Districtul câmpiei Sălcuței este o câmpie fluvio – lacustră, slab fragmentată, acoperită cu depozite loessoide;
Litologic, teritoriul U.P. I Criva are la suprafață formațiuni care aparțin aproape exclusiv cuaternarului.
În concluzie, referitor la substratul litologic deosebim următoarele substraturi:
– argile, depozite aluviale, pietrișuri și nisipuri în partea de nord;
– depozite loessoide (lut-lut argilos) în rest.
Cele mai vechi depozite cuternare aparțin Willafranchianului (strate Cândești). Depozitele sunt constituite din nisipuri fine până la grosiere cu lentile de pietrișuri, bolovănișuri și argile. Peste depozitul Willafranchian, urmează un strat gros de 3-15 cm argilo-nisipos, cunoscut sub numele de ,,argilă roșie”.
Pe baza poziției stratigrafice, argila roșie s-a format într-un interval destul de larg, începând cu pleistocenul mediu până în pleistocecenul superior.
Sub raport genetic, depozitele loessoide din această zonă sunt de tip deluvial, cu caracter mai argilos și roșcat ce crește pe măsură ce se inaintează de la sud la nord.
În aceste condiții s-au format tipurile de sol corespunzătoare:
Preluvisol roșcat, preluvisol și preluvisoluri roșcate luvice pe depozite loessoide, argile, etc. din zona de câmpie, slab fragmentată, reprezentată prin platouri, versanți divers înclinați și cu diferite expoziții pe care vegetează arborete de cer, gârniță, gorun și amestecuri ale acestora.
Aluviosol, pe depozite aluviale din zona luncilor interioare, pe care vegetează arborete de stejar în amestec cu diverse foioase (frasin, tei, arțar, jugastru) precum și arborete artificiale de plop euroamerican.
[NUME_REDACTAT] punct de vedere geomorfologic, pădurile din U.P. I Criva sunt situate în [NUME_REDACTAT] (câmpul Sălcuței) din [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] din [NUME_REDACTAT].
Pădurile sunt situate pe diverse unități geomorfologice, dintre care predomină câmpia înaltă plană. Ca forme negative de relief se întâlnesc vâlcelele, văile și numeroase depresiuni și microdepresiuni închise, în care în funcție de întinderea și adâncimea lor s-au format soluri ce corespund unor condiții cu exces de umiditate.
Sintetic , datele cu privire la unitatea de relief, înclinare, expoziție și altitudine, se prezintă astfel:
Tabelul 1.3
Tabelul 1.4
Pentru teritoriul U.P. I Criva analiza distribuției pădurilor în funcție de factorii prezentați, arată că teritoriul respectiv oferă condiții prielnice pentru speciile de lumină pe suprafețele însorite sau parțial însorite (gârniță, cer, ulm, jugastru, arțar) și mai puțin pe versanți parțial însoriți sau umbriți unde cerul formează uneori arborete pure sau în amestec cu gârnița, carpen, arțar, jugastru.
Înclinarea versanților este predominant mică și medie astfel încât speciile de lumină și semiumbră pot vegeta în bune condiții și pe versanți umbriți, beneficiind de aportul de lumină rezultat din înclinarea slabă a acestora.
Ca unitate de relief predomină câmpia (64 %) și versantul (33%). Din punct de vedere altitudinal, teritoriul U.P. I Criva este situat între 88 m (u.a. 184) și 190 m (u.a. 165H).
Configurația terenului este în general ondulată.
Din punct de vedere geomorfologic, analizând toți factorii anterior enumerați (forma de relief, expoziția, altitudinea, înclinarea etc.) se constată că în zona luată în studiu s-au format soluri zonale caracteristice (preluvosol roșcat, preluvosol și preluvosoluri roșcate luvice) câmpiei forestiere.
De asemenea, corespunzător zonei de luncă existente pe acest teritoriu s-au format soluri aluviale (aluviosol) pe care vegetează viguros arborete de stejar pedunculat.
[NUME_REDACTAT] U.P. I Criva este situat în bazinul hidrologic al râului Desnățui (obârșia acestuia – 80%) și bazinul hidrografic al râului Jiu (20 %).
Rețeaua hidrologică este deci reprezentată în principal prin râul Desnățui (limita de sud) ce are următorii afluenți: V. Ciuturica și V. Terpezița (stânga) și râul Jiu ce colectează V. Palilula, V. Hoțului, V. Nucilor, V. Ursoaia și V. Bisericii care străbat teritoriul U.P. I Criva în estul acestuia și se varsă în râul Jiu pe dreapta.
La rândul lor văile menționate mai sus culeg un număr de pârâiașe (V. Frăsinet și V. Gabrului se varsă în V. Terpeziței etc.).
Cea mai mare parte dintre aceste pârâiașe au debitul variabil care în timpul verilor secetoase scade foarte mult, unele din ele devenind văi seci.
În general, regimul hidrologic al apelor este relativ constant, dar se constată și variații:
Viituri de primăvară pe râul Desnățui produse din cauza acumulării de zăpadă și topirea bruscă a acesteia în jumătatea a doua a lunii martie și prima jumătate a lunii aprilie;
Viituri în timpul verii pe durata ploilor torențiale.
Apa freatică se găsește la adâncimea de 2-6 m în regiunea de luncă și la peste 20 m în cea de câmpie. Regimul hidrologic al solului este din precipitații iar umiditatea solului variază de la uscat-reavăn-reavăn (Ue1-2) la reavăn-jilav-jilav (Ue3-4).
În anumite condiții (versanți sudici expuși la uscăciune sau lunci cu apă freatică la 1,5-2 m) umiditatea solului variază de la uscat (Ue0) respectiv reavăn-jilav-jilav (Ue3-4) la reavăn-reavăn-jilav (Uv2-3) respectiv la jilav-jilav-umed (Uv4-5).
În aceste condiții și distribuția vegetației este direct influențată de regimul hidrologic și de umiditate al solului.
În urma efectuării cartărilor staționale, a interpretării datelor de laborator la probele de sol recoltate, s-au stabilit pentru fiecare u.a. în parte potențialul stațional pentru speciile existente cât și pentru alte specii forestiere ce ar putea fi introduse în suprafețele respective.
S-a constatat că atât pe platouri cât și pe versanți unde solurile sunt de bonitate mijlocie și inferioară spre mijlocie vegetează arborete de cer, gârniță, gorun și amestecuri ale acestora, condițiile edafice compensează într-un anumit grad regimul hidric deficitar. În situațiile în care solurile sunt de bonitate inferioară, acestea găsindu-se și pe versanți sudici expuși uscăciunii accentuate, regimul hidirc devine esențial, în existența speciilor forestiere, acestea cedând locul deseori speciilor puțin pretențioase (mojdrean, cărpiniță) și arbuștilor (măceș, păducel, porumbar etc.).
În zona de luncă, nivelul pânzei de apă freatică găsindu-se la o adâncime de 1,5-3 m influențează favorabil creșterea și dezvoltarea arborilor, reflectându-se în starea arboretelor de stejar și plop euroamerican existente.
[NUME_REDACTAT] termic
Regimul termic, caracterizat prin temperaturi medii lunare și anuale, valori maxime și minime, temperaturi medii pentru perioada bioactivă și cea de vegetație, precum și datele privind primul și ultimul îngheț, în mod sintetic se prezintă astfel:
Tabelul 1.5
Tabelul 1.6
Tabelul 1.7
Tabelul 1.8
Regimul pluviometric
Regimul pluviometric, caracterizat prin precipitații atmosferice (mm), medii lunare și anuale, cantități maxime în 24 de ore, ploi torențiale și abundente, evapotranspirație, se prezintă sintetic astfel:
Tabelul 1.9
Tabelul 1.10
Tabelul 1.11
Tabelul 1.12
Pădurea influențează atât depunerea stratului de zăpadă cât și durata acestuia, s-a constatat că primele apariții ale stratului de zăpadă au o durată mai scurtă în pădure decât pe terenurile descoperite, iar primăvara topirea stratului de zăpadă întârzie în pădure cu 5-6 zile față de terenurile descoperite.
Deficitul de apă în sol, se înregistrează în timpul sezonului de vegetație înregistrându-se un maxim în lunile iulie-august dar acesta nu are valori care să indice perioada de uscăciune. În acest sens, trebuie menționat faptul că începând cu anul 1981, teritoriul U.P. I Criva a fost afectat de secetă, cantitatea redusă de precipitații influențând negativ creșterea și dezvoltarea vegetației forestiere, în special a gârniței.
Deficitul prelungit de apă din sol, coroborat cu solul greu, compact, cu proveniența din lăstari a arboretelor (unele la a doua sau a treia generație), cu dispariția microflorei din sol și ploile acide, au condus la apariția fenomenului de uscare anormală, în special la gârniță și salcâm.
Influența nefavorabilă a precipitațiilor reduse se resimte și în cazul întemeierii de noi arborete, când seceta excesivă duce la un procent mic de reușită a plantațiilor.
Regimul eolian
Datele caracteristice privind regimul eolian, pentru teritoriul U.P. I Criva, sunt prezentate în tabelul următor:
Tabelul 1.13
Domină vânturile estice și vestice. Viteza medie a vântului redusă și nu prezintă pericol pentru vegetația forestieră.
Atunci când bat cu viteze mici, în condiții normale de umiditate, vânturile au o influență favorabilă asupra vegetației forestiere, stimulând creșterile și acumulările de material lemnos. Atunci când bat cu viteze mari, vânturile influențează nefavorabil vegetația forestieră. În afara faptului că duc la închiderea stomatelor și, deci, la diminuarea creșterilor, ele pot produce chiar ruperea sau dezrădăcinarea acestora.
Date fenologice
Cu privire la datele climatice se desprind următoarele:
conform raionării climatice ([NUME_REDACTAT] a R.P.R.), teritoriul luat în studiu este situat în sectorul de climă continentală, ținutul climei de câmpie, districtul de pădure, subdistrictul central al [NUME_REDACTAT] (IIAp2), cu precipitații de circa 500 mm/an și cu amplitudinea temperaturii de peste 25 0C;
valoarea subunitară a indicelui de compensare hidrică (0,44), precum și cea a indicelui de ariditate în perioada de vară (20,8) indică perioade îndelungate de uscăciune în sol, cu efecte represive pentru vegetația forestieră, letale pentru culturile tinere;
precipitațiile extreme înregistrează oscilații foarte mari. În unii ani cantitatea de apă din precipitații depășește 1000 mm, iar în alți ani rămâne sub 200 mm. La sfârșitul verii, intervalul de timp fără ploi poate să depășească 60 zile. În timpul iernii stratul de zăpadă nu este stabil. Invaziile de aer cald produc dezgheț și topirea zăpezii;
vântul bate cel mai frecvent din direcția estică și vestică;
potențialul termic al teritoriului luat în studiu, exprimat prin suma temperaturilor zilnice cu temperatura peste 0 0C, este de circa 4000 0C, însă acesta se realizează într-o zonă uscată săracă în precipitații (sub 600 mm), având un caracter limitativ asupra vegetației forestiere din zona luată în studiu;
după Köpen, teritoriul U.P. I Criva face parte din subprovincia C.f.a.x., cu temperatura lunii celei mai calde mai mari de 22 0C și cu un maxim de precipitații la începutul verii.
Trebuie menționat că în ultimii ani nivelul precipitațiilor atmosferice a fost în creștere, fapt ce a influențat pozitiv starea de vegetație a cvercineelor, diminuându-se astfel suprafața arboretelor afectate de uscare anormală (1219,7 ha la amenajarea actuală, din care 850,6 ha de intensitate slabă, 108,2 ha de intensitate moderată, 0,5 ha de intensitate puternică, iar 10,3 ha de intensitate foarte puternică față de 1751,6 ha la amenajarea precedentă, din care 1020,9 ha uscare slabă, 598,0 ha uscare mijlocie, 66,2 ha uscare puternică și 66,5 ha uscare foarte puternică).
Din punct de vedere fitoclimatic, teritoriul luat în studiu este situat în etajul ,,Câmpie forestieră” (C.F.).
Actualul amenajament a ținut seama de datele de mai sus amintite, în scopul unei gospodăriri raționale prin:
zonarea funcțională a pădurilor;
constituirea unităților de gospodărire corespunzătoare formațiilor forestiere și funcțiilor de protecție atribuite pădurilor;
stabilirea compozițiilor țel și de regenerare conform cartărilor staționale;
alegerea tratamentelor și a metodelor de îngrijire și conducere a arboretelor.
În concluzie, din analiza datelor climatice ce caracterizează teritoriul U.P. I Criva, rezultă că în general, acestea nu au caracter limitativ asupra vegetației forestiere, exceptând perioadele de secetă prelungită care pot acționa periodic ca factori limitativi.
Condiții edafice
Evidența și răspândirea teritorială a tipurilor de sol
Alături de condițiile climatice, forma de relief și vegetația forestieră, substratul litologic (materialul parental mineral), o importanță deosebită pentru specificul ecologic și potențialul productiv al stațiunilor și pentru formarea diverselor tipuri de sol.
În cadrul U.P. I Criva s-au identificat următoarele tipuri și subtipuri de sol:
Tabelul 1.14
Solurile din cuprinsul U.P. I Criva fac parte (96%) din clasa de soluri Luvisoluri (54%) preluvisol roșcat luvic vertic, 24% preluvisol roșcat tipic, 14% preluvisol tipic și 5 % preluvisol roșcat vertic) și (3%) din clasa de soluri Protisoluri (1% soluri de tip aluviosol tipic și 2 % aluviosol molic-gleizat).
Tipul de sol preluvisol roșcat are următoarele 2 subtipuri: tipic și vertic.
Tipul de sol aluviosol are 2 subtipuri: tipic și molic-gleizat.
Descrierea tipurilor de sol și subtipurilor de sol
Descrierea generală a tipurilor și subtipurilor de sol cu caracteristicile lor esențiale se prezintă astfel:
Preluvisol roșcat tipic cod 2101, cu profil: Ao-Bt-C, format în câmpie forestieră pe suprafețe plane sau slab înclinate frecvent umbrite, cu loess sau depozite loessoide, slab acid, cu pH = 6,3 la suprafață și alcalin, cu pH = 8,6 în profunzime, moderat humifer cu un conținut de humus de 3,6% pe grosimea de 16 cm, eubazic cu V= 76,2-79,7%, foarte slab la moderat aprovizionat în azot total (0,02-0,18 g%), luto-argilos, de bonitate mijlocie pentru cer, gârniță, stejar, carpen, frasin și salcâm. Acest tip de sol nu prezintă factori limitativi severi, singurul factor ce limitează productivitatea este argilitatea medie și o oarecare compactitate ce fac ca productivitatea să nu depășească nivelul mediu (clasa a III-a de producție).
Preluvisol tipic cod 2201, cu profil: Ao-Bt-C, format pe suprafețe plane sau slab înclinate, acid cu pH = 5,6, slab până la moderat humifer cu un conținut de humus de 2,8 – 5,3%, eubazic vu V = 74-78%, moderat până la foarte bine aprovizionat în azot total (0,15-0,27 g%), slab până la moderat aprovizionat în fosfor mobil (7-14 mg%), cu orizontul Ao de 20-30 cm grosime, brun cu pete ferimanganoase, luto- argilos, bulgăros, moderat afânat străbătut de numeroase rădăcini subțiri și intermediare, orizontul Bt este de 30-40 cm grosime, brun deschis cu pete ferimanganice, luto-argilos, compact; solul este foarte slab levigat, mijlociu profund la profund, cu un volum edafic mare, este de productivitate mijlocie, factorii limitativi ce se manifestă fiind regimul deficitar al umidității estivale precum și argilizarea puternică.
Preluvisol roșcat vertic cod 2103, cu profil: Ao-Bty-C, format în câmpie forestieră, pe depozite loessoide sau luturi, pe suprafețe plane sau slab înclinate, frecvent însorite, acid la puternic alcalin cu pH = 5,2-8,5, foarte slab la moderat humifer cu un conținut de humus de 0,4-3,8%, oligomezobazice la eubazic cuV = 50,9-79,7%, foarte slab la moderat aprovizionat în azot total (0,03-0,20 g%), luto-argilos, de bonitate inferioară sau inferioară mijlocie pentru cer și gârniță din cauza argilozității și compactității pe profil ce reprezintă factor limitativ prentru vegetație.
Preluvisol roșcat luvic vertic cod 2302, cu profil:Ao-El-Bty-C, format în câmpia forestieră pe suprafețe plane cu luturi, puternic alcalin la suprafață și în profunzime cu pH = 8,5-8,9, slab humifer (2,5%), moderat la foarte slab aprovizionat în azot total (0,13-0,03), lutos la suprafață și argilos greu (vertic) în profunzime, de bonitate inferioară-mijlocie pentru cer și gârniță datorită debazificării în orizonturile de la suprafață și argilizității puternice (compactității) în profunzime, ce constituie factor limitativ pentru vegetație.
Aluviosol tipic cod 9501, cu profil: Ao-C, format în luncă pe substrate aluviale heterogene din punct de vedere textural, slab acid la moderat alcalin, slab la moderat humifer, slab carbonatic, foarte slab la foarte bine aprovizionat în azot total, cu substrate diverse de la nisipos la argilo-prăfos, de bonitate mijlocie pentru stejar, frasin.
Aluviosol molic gleizat cod 9511, cu profil: Am-C1-C2Gr, slab la moderat alcalin cu pH = 7,5-8,1, moderat humifer cu un conținut de humus 3,4-6,3% pe grosimea de 25 cm, foarte slab carbonatic (0,5-3,01%), mijlociu aprovizionat în azot total (0,10-0,17 g%), foarte slab aprovizionat în fosfor mobil (3,8-6,4 mg%), foarte bine aprovizionat în potasiu mobil (23-27,6 mg%), argilos greu până la 70 cm adâncime și luto-argilos în profunzime, cu nivelul apei freatice frecvent la 70-80 cm adâncime, de bonitate superioară pentru șleaul de luncă.
Factorii pozitivi ai acestui sol sunt: troficitatea ridicată pe un fond optim de umiditate capilar freatic la nivelul de 50-60 cm.
Tipuri de stațiuni
Evidența tipurilor de stațiuni
Tipurile de stațiune au fost determinate ca o totalitate a suprafețelor cu condiții identice sau asemănătoare pentru producția lemnoasă sau ca un ansamblu de unități staționale elementare identice sau ecologice și silvoproductiv echivalente, cu caractere fizico-geografice (situație, topoclimat, relief, substrat litologic, sol, ape supraterane și subterane) asemănătoare cu soluri apropiate ca tip genetic și ca proprietăți fizico-chimice.
De asemenea, tipurile de stațiuni au asociații de plante ce exprimă același regim de troficitate, umiditate, aerație, consistență în sol și care sunt apte pentru aceeași vegetație forestieră, reacționând în același mod la intervențiile silviculturale.
În vederea determinării și delimitării pe teren a tipurilor de stațiuni, concomitent cu lucrările de descrieri parcelare s-a efectuat și studiul stațional, cu luarea în considerare a tuturor factorilor (de climă, sol, vegetație, relief etc.), permițând descrierea și sintetizarea acestora în scopul aplicării acelorași măsuri de gospodărire.
În cadrul U.P. I Criva s-au determinat 5 tipuri de stațiuni a căror repartizare teritorială se prezintă astfel:
Tabelul 1.15
Din punct de vedere al bonității, stațiunile întâlnite în cadrul U.P. I Criva sunt de bonitate mijlocie (78%), de bonitate inferioară (19%) și numai 3% de bonitate superioară.
Descrierea pricipalelor tipuri de stațiuni
Descrierea tipurilor de stațiuni cu factorii limitativi și măsurile de gospodărire impuse de acești factori.
Tabelul 1.18
STUDIUL VEGETAȚIEI FORESTIERE
Evidența tipurilor naturale de pădure
Corespunzător condițiilor climatice și staționale, pe teritoriul U.P. I Criva s-au identificat următoarele tipuri de pădure:
Tabelul 1.19
Așadar, corespunzător condițiilor stationale și climatice pe teritoriul U.P. I Criva s-au identificat 10 tipuri de pădure repartizate pe categorii de productivitate asrfel:
3% sunt de productivitate superioară;
78 % sunt de productivitate mijlocie;
2% sunt de productivitate inferioară.
Formații forestiere și caracterul actual al tipului de pădure
Formațiile forestiere întâlnite în cadrul U.P. I Criva sunt următoarele:
Tabelul 1.20
Se observă că cele mai răspândite formații forestiere din U.P. I Criva sunt cereto-gârnițetele (61%), urmate de gârnițetele pure (26%), amestecurile de gârniță, cer cu stejari mezofiți (5%), cerete pure (4%) și stejeretele pure de stejar (2%).
Vegetația forestieră din U.P. I Criva sistematizată în tipuri de pădure și formații forestiere este în general caracteristică zonei luate în studiu majoritatea acesteia încadrându-se în categoria tipurilor naturale fundamentale (77%) cuprinzând cea mai mare parte a formațiilor forestiere (cereto-gârnițete 61%, gârnițete pure 26% și cerete pure 4%).
Restul tipurilor de pădure (23%), ca urmare a modului de gospodărire a pădurilor, a unor activități pozitive sau negative asupra acestora precum și a unor calamități naturale, caracterul actual al tipului de pădure diferă de la cele naturale fundamentale, astfel încât acestea s-au transformat în arborete artificiale (22%) și parțial derivat (1%).
În viitor sarcina gospodăriei silvice este de a menține în compozițiile arboretelor speciile de bază existente (GÎ, CE, ST), innobilarea acestora cu specii de amestec valoroase (PA, UL, TE, AR, FR, JU) astfel încât structura tipologică să se apropie cât mai mult de forma fundamentală a tipurilor de pădure.
Structura fondului de producție și protecție
Fondul forestier al aceste unități de producție, format în majoritate din cer (45%), gârniță (38%), frasin (6%), stejar (4%), tei (2%), diverse tari (4%) și pin (1%) reflectă de fapt starea actuală a arboretelor (la data amenajării), structura fondului forestier fiind rezultatul modului de gospodărire a acestuia până în prezent. Așa cum se prezintă structura fondului forestier, acesta este capabil ca prin măsurile preconizate și organizare corespunzătoare să îndeplinească pe mai departe rolul său funcțional de producție și protecție.
Structura actuală a fondului forestier U.P. I Criva, sintetizată pe grupe de specii, pe clase de vârstă și pe clase de producție se prezintă în tabelul următor astfel:
Tabelul 1.21
Principalele elemente de caracterizare a structurii fondului forestier de la amenajările precedente până la cea actuală sunt prezente îm tabelul ce urmează:
Tabelul 1.22
Structura fondului forestier se prezintă diferit de-a lungul celor patru etape de amenajare atât datorită modificării suprafeței fondului forestier (restituirea pădurilor foștilor proprietari, conform prevederilor legilor fondului funciar), cât și datorită lucrărilor silvotehnice efectuate de-a lungul acestor etape.
Astfel, în ceea ce privește compoziția, se constată o diminuare a suprafeței ocupate de gârniță și salcâm de la 49%, respectiv 3% la nivelul etapei 1966 la 38%, respectiv sub 1% la nivelul etapei actuale, atât datorită restituirii foștilor proprietari conform legilor fondului funciar, cât și datoriă fenomenului de uscare anormală care a afectat această specie și unei mai atente efectuări a descrierii parcelare. Proporția de participare a cerului a crescut de la 32% la nivelul etapei 1966 la 45% la nivelul etapei actuale ca urmare a vitalității ridicate a acestei specii, comparativ cu a gârniței.
Indicele de creștere curentă prezintă o creștere continuă în primele patru etape analizate pornind de la 3,7 m3/an/ha în anul 1966 și ajungând la 4,5 m3/an/ha în anul 1997, după care a început să scadă (4,0 m3/an/ha în 2007). Această scădere este justificată prin înaintarea în vârstă a arboretelor, precum și prin apariția fenomenului de uscare anormală, în special la gârniță, fenomen ce a efectat creșterea curentă a pădurii.
Clasa de producție medie, după o relativă îmbunătățire în etapele anterioare (IV,3 în 1966, III,9 în 1976, II,8 în 1986 și III,6 în 1997) în etapa actuală (III,7) a ajuns din nou la o valoare apropiată de cea din anul 1976.
Aceasta se datorează în primul rând unei mai atente culegere a datelor de teren (determinarea vârstă și înălțime), precum și modificărilor survenite pe parcurs în ceea ce privește compoziția, suprafața fondului forestier, factorii limitativ și compensatori ce se manifestă, etc..
Consistența medie a avut o evoluție pozitivă în ultimele trei etape de amenajare menținându-se în jurul valorii de 0,79-0,80, urmată de o scădere evidentă în ultimele două etape (0,76 în 1997 și 0,71 în 2007), consecință a extragerilor repetate a arborilor afectați de fenomenul de uscare anormală, precum și a lucrărilor de împădurire cu procente reduse de reușită.
Vârsta medie a înregistrat o creștere de-a lungul etapelor de amenajare corespunzătoare evoluției structurii pe clase de vârstă a arboretelor.
Volumul mediu a înregistrat o evoluție crescătoare pe toată perioada luată în studiu ca urmare a evoluției arboretelor pe clase de vârstă.
În concluzie, principalele caracteristici ale fondului forestier din U.P. I Criva (consistență, clasă de producție, creștere curentă, vârstă etc.) nu au suferit modificări esențiale de-a lungul etapelor de amenajare, modificările acestora fiind rezultatul evoluției structurii pe clase de vârstă a arboretelor.
Arborete slab productive și provizorii
Fondul forestier al U.P. I Criva este afectat din punct de vedere calitativ de existența unor arboreta cu randament scăzut și arboreta derivate, însumând 1700,7 ha, cee ce reprezintă 46% din suprafața păduroasă.
Printre cauzele care au condus la scăderea productivității acestor arborete se pot enumera:
Condițiile staționale grele, cu condiții climatice și edafice limitative (perioade cu deficit deprecipitații, compactitatea solurilor, versanți sudici ce accentuează deficitul de umiditate din sol);
Proveniența din lăstari a arboretelor, unele aflate în a-II-a sau a-III-a generație din lăstari (85% din arborete au proveniență din lăstari);
Atacuri de dăinători de intensitate slabă, care au dus la diminuarea creșterilor arborilor;
Executarea de plantații pe stațiuni necorespinzătoare (salcâm și răsinoase);
Neefectuarea la timp a lucrărilor silvotehnice (curățiri și rărituri);
Înmulțirea delictelor (în special după anul 1989).
Pentru îmbunătățirea productivității arboretelor cu randament scăzut, în cadrul unității de producție s-a analizat fiecare arboret în parte, alegându-se metoda de ameliorare cea mai adecvată.
Eșalonarea lucrărilor de ameliorare a productivității arboretelor s-a făcut pe o perioadă mai lungă de timp, avându-se în vedere:
Exploatarea arboretelor la vărste la care materialul lemnos poate fi valorificat la nivel superior;
Restrângerea lucrărilor de substituire numai la cazurile în care arboretele respective nu mai pot fi regenerate pe cale naturală;
Suprafața parchetelor nu va depăși limitele prevăzute de instrucțiuni;
Arboretele de tip artificial ce înlocuiesc pe cele de tip natural sunt ecosisteme mai puțin stabile, deci extinderea acestora nu este recomandată;
Cea mai mare parte a arboretelor cu randament scăzut se conduc până la vârsta la care regenerarea pe cale naturală din sămânță devine posibilă, când se vor executa lucrări de ajutorarea regenerării naturale pentru obținerea de arborete amestecate, de productivitate sporită și potențial funcțional îmbunătațit.
În vederea ridicării productivității pădurilor și îmbunătățirii rolului funcțional al acestora, în raport de potențialul stațional și structura actuală a arboretelor, s-au prevăzut următoarele măsuri:
Îmbunătățirea sau menținerea structurii naturale a arboretelor, situate pe terenuri cu condiții grele de regenerare;
Substituirea arboretelor necorespunzătoare din punct de vedere stațional;
Efectuarea corectă și la timp a lucrărilor de îngrijire a culturilor și a lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor (curățiri, rărituri etc.);
Ameliorarea stării arboretelor prin aplicarea întregului complex al lucrărilor de conservare;
Interzicerea pășunatului.
La revizuirea amenajamentului se va reanaliza din nou situația arboretelor slab productive și în funcție de evoluția acestora, se va face o nouă eșalonare a măsurilor de gospodărire pentru îmbunătățirea productivității acestora.
Arborete afectate de factori destabilizatori si limitativi
Starea sanitară a pădurii
Starea sanitară a arboretelor din această unitate de producție prezintă o importanță deosebită deoarece o infestare puternică ar produce pagube mari atât în ceea ce privește producția de biomasă cât și asupra efectului de protecție.
Din evidențele amenajamentelor expirate, precum și din precizările acestora privind istoricul pădurilor, rezultă că până în prezent nu au fost calamități care să modifice substanțial caracterul arboretelor.
De aceea, se recomandă executarea la timp și corectă a tuturor lucrărilor, cerute de fiecare arboret, în vederea menținerii unei stări sanitare corespunzătoare și a unei vitalități normale.
În U.P. I Criva a avut loc extinderea monoculturilor forestiere ceea ce implică în mod obișnuit și o serie de dificultăți în ce privește asigurarea unei stări entomo-fitosanitare corespunzătoare, astfel că arboretele respective să poată realiza maximum de producție lemnoasă și de cea mai bună calitate, valorificând în mod rațional potențialul productiv al stațiunilor.
În arboretele cu stare fitosanitară necorespunzătoare se semnalează atacuri de Lymantria dispar Tortrix viridana. Organele competente din cadrul ocolului silvic a efectuat lucrări de depistare și control, determinând în cadrul fiecărui arboret gradul de infestare la care s-a ajuns, luându-se măsuri corespunzătoare de combatere.
Prin controlul fitosanitar trebuie să identifice dăunătorii, suprafața pe care s-au ivit, precum și intesitatea atacului.
Este necesar să se țină o evidență clară a dăunătorilor pe fiecare unitate amenajistică, urmărindu-se evoluția acestora în vederea intervenției la momentul oportun.
Fondul forestier al acestei unități de producție este afectat de existența a 1219,3 ha (33% din suprafața păduroasă) arborete afectate de fenomenul de uscare anormală, aflate în gradele I (850,6 ha), II (358,3 ha), iar numai 0,5 ha se află în gradul III și 10,3 ha se află în gradul IV. Chiar dacă fenomenul de uscare este în regres față de ultima reamenajare (1997), aceste arborete afectate de uscare trebuie să fie în atenția ocolului pentru a nu se extinde uscarea și la alte arborete. Se apreciază că executarea la timp și în bune condițiuni (conform normelor tehnice în vigoare) a întregului complex de lucrări de îngrijire (degajări, curățiri, rărituri, lucrări de igienă), precum și a celorlalte tăieri de regenerare sau de conservare, va putea frâna extinderea fenomenului de uscare.
Mijlocul cel mai eficace de prevenire este asigurarea creșterii viguroase a plantațiilor, pentru care trebuiesc asigurate condiții corespunzătoare ce constau în:
Introducerea speciilor în stațiuni corespunzătoare cu respectarea tehnologiei de pregătire a terenului și folosirea la plantare a puieților viguroși și perfect sănătoși;
Controlul fitosanitar și combaterea tuturor dăunătorilor ce apar în vederea localizării focarelor și limitării pagubelor;
Extragerea exemplarelor puternic infestate, cu ocazia primelor lucrări de îngrijire sau chiar imediat după depistarea lor.
Concluzii privind condițiile staționale și de vegetație
Sintetizând datele prezentate se constată că între condițiile staționale și vegetația forestieră există o strânsă corelație și interdependență.
Majoritatea stațiunilor identificate în U.P. I Criva sunt de bonitate mijlocie (78%) și numai 19% sunt de bonitate inferioară.
Potențialul stațional privit comparativ cu productivitatea arboretelor se prezintă tabelar în tabelul următor:
*- inclusiv CR
Conform datelor prezentate în tabelul de mai sus, productivitatea arboretelor nu corespunde în totalitate condițiilor staționale. Astfel, pentru 1530,3 ha arboretele realizează alte productivități decât potențialul stațional.
Acest lucru se explică prin existența în cadrul unității de producție a 1299,7 ha arborete slab productive, a 2,4 ha arborete total derivate precum și 398,6 ha arborete artificiale de productivitate inferioră. Aceste arborete realizează productivități diferite decât bonitatea stațiunilor. Printre cauzele care au condus la această stare de fapt se pot enumera:
Proveniența din lăstari a arboretelor (85%);
Neefectuarea la timp a lucrărilor de îngrijire a arboretelor;
Apariția fenomenului de uscare anormală;
Seceta prelungită din ultimele decenii;
Introducerea unor specii necorespunzătoare stațional (pin, salcâm).
Speciile existente (CE – 45%, GÎ – 38% etc.) sunt în concordanță cu condițiile staționale si tupurile naturale fundamentale identificate în cuprinsul unității de producție. Un rol important în acest sens l-au avut cartările staționale efectuate cu prilejul descrierii parcelare, ce au stat la baza fundamentării soluțiilor adoptate.
În vederea funcționării la întreaga capacitate, eventual a îmbunătățirii potențialului stațional, se impun următoarele măsuri de ordin tehnic și silvicultural:
Împădurirea de urgență a tuturor terenurilor fără vegetație forestieră situate în condiții de stațiuni normale;
Executarea la timp a lucrărilor de îngrijire preconizate;
Aplicarea diferențiată a tratamentelor (lucrărilor de conservare) și a tehnologiilor de exploatare în raport cu caracterul actual a tipului de pădure și cu funcțiile atribuite arboretelor;
Ameliorarea continuă a arboretelor neexploatabile cu consistențe reduse;
Intensificarea pazei pădurilor în scopul evitării și inlăturării pericolului de incendii și a pășunatului abuziv în pădure;
Combaterea la timp a tuturor dăunătorilor în păduri.
FUNDAMENTAREA SOLUȚIILOR DE ÎMPĂDURIRE
IDENTIFICAREA ȘI CARACTERIZAREA UNITĂȚILOR DE CULTURĂ FORESTIERĂ
Identificarea suprafețelor de împădurit din cuprinsul U.P.- ului, respectiv stabilirea unităților amenajistice (u.a.) în care sunt necesare intervenții cu lucrări de împădurire se va face pe baza specificărilor făcute în amenajament la rubrica "lucrări propuse" din descrierea parcelară.
După stabilirea suprafețelor de împădurit se trece la constituirea unităților amenajistice (u.a. -uri) și apoi la caracterizarea lor din punct de vedere staționai și al vegetației.
Unitatea amenajistică – reprezintă o porțiune distinctă din cadrul unei parcele, ce are în procesul de producție forestieră o însemnătate proprie sau îndeplinește o funcție socială ori de protecție diferită de cea a porțiunilor de pădure vecine și constituie obiect independent de cultură, exploatare, planificare, evidență și control.
Rezultă că subparcela trebuie să fie omogenă din punct de vedere stațional, biometric, structural, funcțional și al folosinței, precum și al măsurilor de gospodărire.
SITUAȚIA ACTUALĂ A TERENURILOR DE ÎMPĂDURIT
Necesitatea intervenției artificiale pentru instalarea culturilor forestiere se impune intr-o mare diversitate de situații determinate de particularitățile staționale și de vegetație ale terenurilor de impădurit. Din necesități practice s-a procedat la o sistematizare a terenurilor de impădurit in raport cu natura folosinței lor anterioare, ca și a specificului vegetației lemnoase in măsura in care este semnalată. Sau diferențiat patru categorii de terenuri, care includ multitudinea de situații ce pot fi intalnite in cuprinsul fondului forestier și in care trebuie să se intervină cu lucrări de impăduriri.
Cartarea pe categorii de teren: Potrivit noilor norme tehnice in vigoare, terenurile de impădurit sau reimpădurit se incadrează in una din următoarele categorii (***,2000 Norme tehnice privind compozitii, scheme și tehnologii de regenerare a pădurilor și de împădurire a terenurilor degradate):
A) terenuri lipsite de vegetație lemnoasă și anume:
poieni și goluri neregenerate din cuprinsul pădurii;
terenuri preluate in fondul forestier, destinate impăduririi;
terenuri fără vegetație lemnoasă ca urmare a unor calamității (incendii, rupturi și doboraturi de vant, zăpadă, uscării in masă ș.a.)
suprafețe (parchete) rezultate in urma exploatării prin tăieri rase.
B) terenuri ocupate de arborete necorespunzătoare silvo-biologic și/sau economic ce urmează a fi reimpădurite:
suprafețe acoperite de arborete derivate provizorii (mestecănișuri, plopișuri de plop tremurător, arțărete, cărpinete, teișuri ș.a.)
terenuri cu arborete slab productive ce nu se pot regenera natural;
suprafețe cu arborete in care sunt necesare lucrări de ameliorare in scopul imbunătățirii compoziției și/sau consistenței.
C) terenuri pe care regenerarea naturală este incompletă:
suprafețe ocupate cu arborete parcurse cu lucrări de regenerare sub adăpost avand porțiuni neregenerate sau regenerate cu specii neindicate in compoziția de regenerare, cu semințiș neutilizabil, vătămat etc;
teritorii ocupate cu arborete parcurse cu tăieri de crang simplu, cu porțiunineregenerate in care este indicată introducerea unor specii valoroase.
D) alte terenuri și anume:
terenuri in care sunt necesare completări in plantații, semănături și butășiri directe;
terenuri aflate in folosință temporară la alți deținători și reprimite in fondul forestier spre a fi impădurite (terenuri decopertate de stratul de sol, halde industriale, menajere etc)
Incadrarea suprafețelor ce necesită intervenții pentru instalarea culturilor pe categorii de terenuri de impădurit, reimpădurit este necesară, pentru că trebuiesc luate in considerare in stabilirea diferențiată a lucrărilor de pregătire a terenului și a solului, de alegere a speciilor, a metodelor de instalare a noului arboret, de ingrijire a culturilor pană la realizarea stării de masiv. Pentru incadrarea corectă a fiecărei unități amenajistice in categoria corespunzătoare stării actuale a terenului de impădurit, se vor analiza datele din descrierea parcelară completate cu date obținute observații proprii efectuate pe teren.
Încadrarea u.c.f.-urilor pe categorii de terenuri de împădurit
Tabelul 2. 1
NECESITATEA ȘI OPORTUNITATEA INTERVENȚIEI CU LUCRĂRI DE ÎMPĂDURIRE
Lucrările de împăduriri și reîmpăduriri au ca scop crearea de culturi care să realizeze funcții de protecție precum și să producă cantități sporite de lemn din speciile și sortimentele cele mai valoroase.
Culturile forestiere, pentru a-și atinge țelul propus, în cazul nostru acela de protecție a terenurilor și solurilor, trebuiesc concepute și conduse pe baza unor principii și anume:
principiul continuității, care implică activitatea administrației silvice în reglarea lucrărilor de cultură în așa fel încât și generațiile viitoare să poată avea de pe urma pădurilor tot atâtea avantaje ca și generația actuală.
principiul eficacității funcționale, care prevede atât creșterea productivității pădurilor cât și sporirea capacității de producție a acestora.
principiul valorificării raționale a tuturor resurselor bio-chimice, energetice, genetice și ecologice poate fi invocat ori de câte ori interesele actuale și de perspectivă ale societății reclamă introducerea în circuitul economic, social a tot ce poate oferi ecosistemul forestier ca urmare a unui mod de gospodărire adecvat. Acest principiu derivă din însușirea conceptului de silvicultură cu țeluri multiple.
principiul ecologic, prin care gospodărirea silvică trebuie să fie bazată pe ecosisteme stabile, echilibrate, care să reziste acțiunii factorilor naturali sau antropici perturbatori.
Scopul urmărit de noi prin aceste reîmpăduriri este tocmai reconstrucția ecologică a ecosistemelor forestiere din U.P. I Criva care au avut de suferit datorită diverșilor factori perturbatori, cum ar fi: exploatarea necontrolată și nerațională, pășunatul abuziv, seceta.
Necesitatea și oportunitatea lucrărilor de reîmpădurire derivă tocmai din cele enumerate mai sus, principii care trebuiesc respectate în totalitate.
Oportunitatea și urgența lucrărilor de împădurire derivă în primul rând din studierea efectelor care ar apărea prin neexecutarea acestor lucrări și anume: instalarea de specii lemnoase și ierboase pe cale naturală care mai târziu ar necesita alte cheltuieli pentru înlăturarea lor, destructurarea solului și altele care nu ar duce decât la pierderi ce cu greu pot fi recuperate. Deci, cu cât intervenim mai repede și mai bine cu lucrări de reîmpădurire, cu atât aceste efecte pot fi înlăturate și pădurea se va putea instala și dezvolta îndeplinindu-și astfel rolul stabilit și anume acela de protecție a terenurilor și solurilor.
Regimul secetos care a caracterizat ultimul deceniu prceum și consecințele acestuia asupra stării de vegetație a pădurilor din zona menționată mai sus a condus la inițierea și întocmirea unui program de reconstrucție ecologică al cărui efect benefic va consta în:
îmbunătățirea situației din punct de vedere ecologic, economic și social.
micșorarea amplitudinilor diurne ale temperaturilor, reducerea evapo-transpirației, acumularea apei din precipitații.
îmbunătățirea condițiilor de conservare a solului.
diminuarea acțiunii nefavorabile a factorilor climatici excesivi.
Efectul economic al intervenției cu lucrări de împădurire, redat prin sporul de biomasă rezultat din analiza comparativă între arboretul existent și cel de referință.
Tabelul 2. 2
EȘALONAREA INTERVENȚIILOR CU LUCRĂRI DE REGENERARE ARTIFICIALĂ ÎN U.C.F.-URI
Planificarea lucrărilor de impădurire se va intocmi pentru o perioadă de 3, 5 sau 10 ani, in funcție de numărul de u.c.f.-uri. La intocmirea planului privind eșalonarea lucrărilor de regenerare se va ține seama pe de o parte de categoriile de teren impădurit in care au fost incadrate suprafețele ce necesită intervenția artificială și pe de altă parte, de rezultatele obținute din analiza comparativă a celor două categorii de referință.
La planificarea suprafețelor pentru impădurire se au in vedere următoarele priorități:
Suprafețe ocupate de semințiș (instalat natural sau artificial) cu o densitate necorespunzătoare.
Suprafețe ocupate de arborete supuse tratamentului tăierilor rase, arborete calamitate.
Suprafețe lipsite de pădure (poieni, enclave) prevăzute a fi impădurite, dacă luarea lor in considerare nu ar duce la creșterea exagerată a suprafeței lucrărilor de impădurire din anul respectiv.
Terenuri ocupate cu arborete degradate, slab productive ținandu-se seama de analiza comparativă.
Arborete cu consistență subnormală, incadrate in grupa a-II-a funcțională, cu stare bună de vegetație, aflate la varste relativ tinere (nuieliș-păriș). Arborete degradate sub raportul consistenței din grupa I-a funcțională, indiferent de varstă.
Suprafețe ocupate de arborete slab productive (avansat degradate sub raportul consistenței sau/și derivate) tot pe baza analizei comparative.
Luând in considerare prioritățile enunțate se trece efectiv la elaborarea planului de regenerare, cu precizarea anului in care se va interveni in perioada de timp stabilită. La stabilirea pe ani a suprafeței efective din suprafața totală a unității amenajistice, pe care se vor efectua lucrările de impădurire, trebuie să se țină seama dacă tehnologic acțiunea de sunt frecvent intalnite in cazul cand unele specii din compoziția de impădurire (Br, Fa) se recomandă a fi instalate sub adăpost, deci inainte de finalizarea lucrărilor de exploatare cu 2-4 ani, celelalte specii urmand a fi introduse prin plantații după eliberarea terenului de materialul lemnos. Stabilirea suprafeței efective a impăduririi in prima etapă rezultă prin inmulțirea suprafeței totale cu ponderea procentuală de participare in compoziția de impădurire a speciei sau speciilor prevăzute a fi instalate cu anticipație. Suprafața de parcurs in a doua etapă va fi stabilită prin diferență din suprafața totală, iar anul executării lucrărilor de regenerare se va preciza in funcție de perioada considerată optimă in care puieții instalați in prima etapă ar necesita protecția arboretului existent.
Periodicitatea intervențiilor etapizate va fi, in principiu, de 4 – 6 ani una față de cealaltă, perioadă de timp considerată suficientă pentru realizarea stării de masiv in cultura instalată in prima etapă anterioară.
Tot in mai multe etape se intervine atunci cand se adoptă tratamentul tăierilor rase la molidișuri in cazul unor parcele cu suprafață mare.
Eșalonarea intervențiilor lucrărilor de împădurire artificială în cadrul ua.-urilor.
Tabelul 2. 3
STABILIREA SOLUȚIILOR TEHNICE DE INSTALARE A CULTURILOR
CONSIDERAȚII GENERALE
La instalarea artificială a vegetației forestiere, alegerea spațiilor lemnoase constituie o problemă de cea mai mare importanță. Reușita calitatea și funcționalitatea culturilor forestiere instalate artificial depind în mare măsură de speciile folosite și de modul în care ele sunt asociate.
Pentru folosirea cât mai rațională a potențialului productiv a fondului forestier este necesar ca pe fiecare suprafață destinată a fi împădurită să se instaleze vegetația lemnoasă cea mai corespunzătoare în raport cu factorii staționali locali și cu cerintțele social-economice.
STABILIREA INTERVENȚIILOR ARTIFICIALE PE CATEGORII DE LUCRĂRI DE ÎMPĂDURIRE
Pentru soluționarea acestui prim aspect de proiectare trebuie cunoscute categoriile de lucrări de împăduriri și particularitățile prin care se diferențiază între ele.
Încadrarea fiecărei suprafețe în una sau alta din categoriile de lucrări de împăduriri se va efectua în funcție de caracteristicile fizico-geografice și de vegetație înscrise în fișa u.a.-ului, și de categoria de teren în care s-a încadrat concret suprafața de împădurit luată în considerare.
ALEGEREA SPECIILOR PENTRU ÎMPĂDURIRE ȘI JUSTIFICAREA LOR SILVO-ECONOMICĂ
Alegerea speciilor se face diferențiat și în funcție de rolul pe care va urma să îl satisfacă viitorul arboret.
Culturile forestiere cu rol principal de protecție a solului și a unor terenuri împotriva eroziunii cum sunt cele care urmează să fie instalate în cadrul UP.I Criva prezintă aspecte particulare în ceea ce privește alegerea speciilor datorită condițiilor staționale mai grele în care sunt puse să vegeteze.
În acest scop pentru alegerea speciilor am luat în considerare datele legate de tipul de stațiune și de tipul natural fundamental de pădure, după cum am enumerat și descris în capitulul precedent. Alături de acestea am ținut seama că pentru stabilirea unei compoziții optime se iau în calcul criterii multiple, cum ar fi:
Criterii economice legate de faptul că arborii pe parcursul dezvoltării lor devin ei înșiși produse, de unde oportunitatea introducerii unor specii care pe lângă satisfacerea rolului de protecție să producă și un lemn cât mai valoros din punct de vedere economic;
Criterii ecologice, care presupun alegerea unor specii și compoziții natural potențiale cât mai apropiate de cele ale ecosistemelor naturale, care să respect căile firești ale naturii. Numai pădurile sănătoase și valoroase, corespunzător structurate și constituite din specii proprii stațiunii sunt capabile la o polifuncționalitate superioară, răspunzând la solicitări multiple de ordin ecologic, hidrologic, igienico-sanitar și nu în ultimul timp productiv;
Criterii sociale. Evoluția degradării factorilor de mediu corelată cu creșterea gradului de poluare ne-a arătat necesitatea păstrării pădurilor cu structuri naturale. În pădurile cu rol de protecție hidrologică și pedologică nu sunt indicate tratamentele cu tăieri rase, se aleg specii cu stabilitate mare, înrădăcinare pivotantă, hidrofite și cu capacitate mare de retenție;
Criterii tehnice. O importanță deosebită o au și factorii tehnici care se referă la totalitatea lucrărilor de înființare sau regenerare a fitocenozelor forestiere și de ameliorare a mediului lor de viață (metodele de pregătire a terenului și solului, aplicarea amendamentelor).
Posibilitarea executării acestor lucrări depinde atât de rentabilitatea lor cât și de dotarea unitățiilor silvice cu mașini și utilaje necesare pentru executarea acestora în cele mai convenabile condiții economice.
Speciile principale de bază utilizate în cadrul lucrărilor de împădurire din U.P. I Criva sunt:
Stejarul (Quercus robur). Stejarul poate atinge până la 50 m înălțime și 1-2 m diametru.
Are înrădăcinare pivotantă; rădăcinile pe soluri profunde, pătrund în adâncime mai mult decât la orice altă specie de la noi (până la 8-10 m). Tulpină dreaptă, bine elagată și coroană destul de îngustă. Pe tulpină se dezvoltă de timpuriu un ritidom brun-negricios, pietros, tare, adânc brăzdat longitudinal și transversal. Coroana, mult mai profundă și mai largă decât a gorunului, se desface în ramuri viguroase, noduroase, întinse orizontal.
Lujerii sunt viguroși, muchiați, glabri, bruni-măslinii, mugurii ovoizi, de 2-4 mm lungime bruni-lucitori, cel terminal cu cinci muchii.
Frunzele, de 6-20 cm lungime, de forma generală obovată și baza terminată în două urechiușe evidente (auriculată), lipsită de pețiol sau pețiol scurt, până la 0,6 cm lungime, sunt lobate până la penat-sectate. Florile sunt unisexuat-monoice, cele femele lung pedunculate, grupate câte 3-6 în ciorchini. Ghindele stau câte 2-5 pe un peduncul lung, de 3-6(10) cm. Nucula, de formă ovoidă, alungită până la cilindrică, de 2-4 cm lungime, este la vârf acută. Cupa lemnoasă, aproape semisferică, acoperită cu numeroși solzi imbricați, triunghiulari, strâns alipiți.
Stejarul este o specie de climat variat, frecvent cu trăsături continentale. Manifestă cerințe ridicate față de căldură în timpul sezonului de vegetație, este mezoterm, se dovedește foarte rezistent la gerurile de iarnă. Este pretențios față de sol.
Crește viguros pe soluri aluvionare din lunci. Datorită rădăcinilor sale profunde poate totuși să reziste și pe soluri compacte, argiloase. Este pretențios față de lumină, la 2-3 ani se autorecepează dacă lipsește lumina, pierde lujerul terminal, iar autoreceparea repetată duce la uscare. Din cauza temperamentului heliofil arboretele se răresc timpuriu și acoperă relativ slab solul; Umbrirea laterală poate stimula creșterea în înălțime și formarea unor trunchiuri bine elagate.
Fructifică târziu, în masiv după 70 de ani iar izolat la 40-50 de ani și la intervale mai mari de timp, odată la 6-10 ani. Creșterea este înceată în primii 5 – 10 ani. În această perioadă, lungimea lujerului anual se menține la 20-30 cm, în timp ce pivotul rădăcinii atinge lungimea de 1 m sau mai mult.
Creșterea este activă până la 150-200 de ani cu o bioacumulare maximă în volum între 50-70 de ani. Productivitatea din stațiunile de optim ecologic este de aproximativ 7,5 m3/an/ha, la 100 ani, 9 m3/an/ha, la 120 ani.
Atinge longevitatea cea mai mare dintre toți stejarii indigeni, obișnuit 500-600 de ani.
Cerul (Quercus cerris). Atinge dimensiuni mari cu înălțimi de până la 35 m și grosimi de 1.50 m. Tulpina este dreptă, cilindrică, care se poate urmări până la vârf. Formează de timpuriu un ritidom caracteristic-gros, pietros și negricios, cu crăpături longitudinale, în profunzime de culoare roșie-cărămizie.
Coroana este îngustă și destul de bogată în frunziș, concentrată spre vârful tulpinii.
Lujerii anuali muchiați, cenușii sau bruni-verzui, tomentoși. Mugurii, mici, ovoizi, de asemenea tomentoși, se recunosc după stipele filamentoase, persistente, ce depășesc lungimea mugurilor. Frunzele sunt eliptice până la oblong-ovate, de 5-15 cm lungime, la vârf acute, la bază îngustate, rotunjite, slab cordate, pe margini sinuat-dințat-lobulate până la penat-sectate. Lobii sunt întregi, dințați sau lobulați, triunghiulari, ascuțiți la vârf, terminați într-un mucron scurt. Frunzele sunt pieloase, marcescente. Ghindele sunt sesile sau scurt pedunculate, se coc numai în toamna anului al doilea, ca la stejarul roșu. Au lungimi de până la 4-5 cm, cu vârful caracteristic, trunchiat și mucronat. Stau cuprinse pe jumătate din lungime într-o cupă cu numeroși solzi lemnoși, alungiți, ghimpoși, recurbați, divergenți.
Este o specie eutermă- mezotermă cu afinitate pentru zone calde, cu sezon de vegetație lung. Suportă bine seceta și uscăciunea fiind o specie mezoxerofită, este mai sensibil decât ceilalți stejari la gerurile puternice.
Datorită înrădăcinării puternice și posibilității de reducere a transpirației, dispune de o mare capacitate de a vegeta pe soluri argiloase, compacte, greu permeabile, cu regim de umiditate foarte variabil (excesiv de umed primăvara, puternic uscate în timpul secetelor de vară). Se adaptează bine la solurile cu conținut mare de carbonat de calciu (CaCO3). Are temperament de lumină (heliofil). Ajunge la maturitate la 50-60 ani. Maturația este bienală.
Periodicitatea fructificației este de 3-5 ani, mai deasă decât a celorlalți stejari, lăstărește viguros, și foarte rar drajonează. Creșterea în primele decenii este mult mai rapidă decât la stejar sau gorun, ulterior, fiind depășit de aceste specii, productivitatea medie este de 5 m3/an/ha. Longevitatea este relativ redusă, nu depășește 200- 300 de ani.
Gârnița (Quercus frainetto). Gârnița poate atinge înălțimi mari, de peste 30m, tulpina, este dreaptă și plină, formand de timpuriu ritidom caracteristic, brun-negricios, solzos, mai subțire decât la ceilalți stejari, moale și friabil. Coroana este largă, relativ deasă.
Lujerii sunt viguroși, măslinii, tomentoși sau pubescenți, iarna glabri, cu lenticele eliptice. Mugurii sunt mai mari decât la ceilalți stejari, până la 1,8 cm lungime, ovoizi, acuți, tomentoși, de culoare brună-gălbuie.
Frunzele sunt de regulă mari, de 10-12 cm lungime și 6-12 cm lățime, concentrate spre vârful lujerilor, sunt lat până la obovat-eliptice, auriculate și sesile sau scurt pețiolate, cu lobii principali profunzi, dispuși simetric aproape orizontal, despărțiți prin sinuri foarte înguste, dosul laminei fiind moale și cenușiu-gălbui, păros. Sunt marcescente și apar după gorun și stejar, dar înaintea cerului. Fructele sunt sesile sau foarte scurt pedunculate, câte 2-8 la vârful lujerilor și au maturație anuală. Ghinda este ovoid-elipsoidală, obtuză sau trunchiată, de până la 2,5 cm lungime. cupa lățit-conică, nu prea mare (maximum 1,2 cm înălțime), are solzi caracteristici, liniar-lanceolați, dezlipiți de pereții cupei și peri deși, bruni-gălbui.
Gârnița este o specie semixerofită, de ținuturi sudice, cu veri lungi, călduroase și ierni relativ blânde. Rezistentă la geruri, dar sensibilă la înghețuri, foarte puțin exigentă față de sol. Poate vegeta pe solurile cele mai compacte și cu regim de alternant de umiditate.
Transpiră foarte puțin și are o mare capacitate de absorbție a apei din sol. Este mai sensibilă decât cerul față de concentrația solului în carbonat de calciu, preferând solurile silicioase. Are temperament de lumină.
Maturitatea este târzie (60-70 ani), periodicitatea fructificației este de 4-6 ani. Se înmulțește bine generativ, dar și lăstărește viguros până la vârste mari. Maturația este anuală. Puterea germinativă de 50-70%. Creșterea în tinerețe este mai înceată decât la ceilalți stejari, la 100 de ani gârnița produce 4,5 m3/an/ha, la 120 de ani productivitatea este de 6 m3/an/ha.
ALCĂTUIREA COMPOZIȚIILOR DE REGENERARE ȘI STABILIREA COMPOZIȚIILOR DE ÎMPĂDURIRE
În toate culturile înființate artificial cunoașterea în de-aproape a factorilor climatici și edafici, ai stațiunii, ai inter-relațiilor cu comunitatea de plante este indispensabilă pentru stabilirea naturii și intensității intervenților omului în dirijarea compoziției, densității, structurii, și a factorilor de mediu în scopul asigurării permanente a condițiilor optime de captare și înmagazinare a energiei și substanțelor mediului.
Studiul stațiunii și al vegetației s-a făcut parcurgând efectiv și luând datele din teren, date primare ce s-au folosit la întocmirea documentației tehnice alături de datele oferite de amenajamentul UP. I Criva. Acest studiu are ca rezultat final alegerea compoziției de regenerare corespunzătoare care să tindă către o compoziție țel propusă precum și alegerea tehnologiilor de instalare și îngrijire a culturilor.
Unitatea amenajistică ce urmează a fi împădurită prezintă anumite particularități legate de dispunerea în teren și de anumiți factori limitativi care trebuie luați în seama și pe cât posibil atenuați sau chiar eliminați.
Compoziții de regenerare și de împădurire stabilite în raport cu natura lucrărilor adoptate pe u.c.f.-uri și rolul atribuit speciilor propuse.
Tabelul 3. 1
METODE ȘI PROCEDEE DE ÎMPĂDURIRE
Culturile forestiere, pot fi instalate artificial prin semănături directe, plantații și, foarte rar, prin butășiri directe.
Alegerea uneia sau alteia din metodele precizate se face ținând seama, în primul rând, de particularitățile biologice ale speciilor din compoziția de împădurire, iar în al doilea rând, de condițiile fitoclimatice și de caracteristicile solului. Totodată, trebuie reținut faptul că pot exista situații în care, pe aceeași suprafață de împădurit, una sau unele din speciile asociate în compoziția de împădurire să fie instalate cu anticipație prin semănături directe, de regulă înainte de înlăturarea arboretului existent, iar celelalte, ulterior, prin plantații după executarea lucrărilor de exploatare. Neajunsul principal al adoptării unor asemenea tehnologii de împădurire constă în faptul că terenul este parcurs cu lucrări de instalare a vegetației în două etape, la intervale de 2-6 ani, fapt ce conduce la sporirea cheltuielilor de împădurire..
Semănăturile, directe dețin o pondere redusă în lucrările de împăduriri din țara noastră, date fiind numeroasele dezavantaje pe care le prezintă această metodă. Cu toate acestea se pot aplica cu succes la brad, fag, specii de stejar și uneori la molid. Semănăturile directe se pot executa, după caz, în cuiburi, în rânduri și prin împrăștiere. In cadrul celor 3 procedee de semănat precizate, se adoptă variante diferentiate de semănat .
Plantarea este metoda de împădurire prin care sunt instalate majoritatea culturilor forestiere, indiferent de caracteristicile terenurilor de împădurit și particularitățile biologice ale speciilor folosite. Materialul de împădurire este constituit din puieți de sortimentatie diferită (în raport cu talia, modul de prezentare a sistemului radicelar, etc), produși în pepinieră.
Soluțiile tehnice de instalare a culturilor forestiere adoptate pe u.a.-uri
SCHEME DE ÎMPĂDURIRE
Modul real de asociere a speciilor din formula de împădurire ca și dispunerea lor spațială pe o anumită suprafață de cultură sunt redate prin schema de împădurire. Prin simboluri într-o reprezentare grafică schema de împădurire indică amplasarea speciilor, dispozitivul de plantare și desimea culturilor.
Schema de împădurire trebuie să fie în așa fel concepută încât prin modul de amplasare să se asigure o bună dezvoltare a tuturor speciilor ce intră în componența unui amestec.
O atenție deosebită trebuie să fie acordată speciilor principale de bază și de amestec în scopul asigurării premiselor necesare pentru realizarea compoziției țel.
Asocierea grupată a speciilor principale se poate realiza în biogrupe sau benzi, iar biogrupele se împart în buchete ( sup. < 100 m 2) și grupe ( sup.100-1000 m2).
Dispozitivul de cultură indică modul cum se instalează exemplarele pe terenul de cultură. Se poate opta pentru un dispozitiv ordonat (geometric, regulat) cu distanțe egale între rândurile de puieți și puieți pe rând (dispozitiv în pătrat), ori cu aceste distanțe diferite (dispozitiv în dreptunghi) sau în cazul terenurilor accidentate se poate folosi un dispozitiv neregulat.
Tabel de descriere a schemelor de împădurire
PREGĂTIREA TERENULUI ȘI A SOLULUI
Lucrările de împădurire vor începe în cazul unităților staționale din U.P. I Criva cu lucrări de pregătire a terenului în vederea împăduririlor care au ca scop pregătirea unor condiții cât mai bune pentru instalarea culturilor. Aceste lucrări constau în: scoaterea cioatelor, evacuarea acestora, nivelarea terenului, scarificarea acestuia. Se va trece apoi la pregătirea solului prin arat și discuit. Toate aceste faze se vor executa mecanizat – pregătirea terenului cu utilaje grele, pregătirea solului cu pluguri și grape cu discuri tractate de tractoare U 65O.
Soluțiile tehnice de pregătire a terenului și a solului stabilite pe u.a.
Materialul de împădurire
În funcție de tehnologiile de împădurire adoptate pentru u.c.f.-uri, se precizează natura materialului de împădurit (semințe, puieți) și se va stabili necesarul de puieți sau semințe pe u.a.-uri.
Materialul de împădurire necesar pentru împădurirea suprafețelor incluse în planul de regenerare
Epoca de instalare a culturilor și tehnica de execuție
Instalarea vegetației forestiere prin metoda plantațiilor este posibilă doar în timpul repausului vegetativ – toamna după căderea frunzelor sau primăvara înainte de desfacerea mugurilor, evitând însă perioada în care solul este înghețat sau acoperit de zăpadă. Mai agreată este plantarea de primăvară, cu condiția ca această să se execute la timp. Cu cât instalarea se face mai devreme, cu atât se reduce riscul dezechilibrului dintre absorbție și transpirație. În plus, topirea lentă a zăpezii asigură valori rselativ constante ale umidității din sol, favorabile consolidării relației dintre sistemul radicelar și substratul fizic ce susține creșterea și dezvoltarea puietului.
Pentru speciile cu semințe mari, cu conținut ridicat în apă, a căror păstrare este dificilă peste iarnă (fag, cvercinee, castan porcesc, brad ș.a.) ca și pentru semințele a căror fructe au fost recoltate „în pârgă” (acerinee, frasin) sunt indicate semănăturile executate toamna, cu condiția ca în zona respectivă să nu existe riscul consumării lor de către mistreți, iepuri, cârtițe. Dat fiind pericolul răsăririi plantulelor în toamnele lungi, care ar suferi de gerurile din timpul iernii sau a răsăririi primăvara timpuriu, fiind periclitate de înghețurile târzii (acerineele de exemplu), semănăturile se execută primăvara „în mustul zăpezii”, cu avantajele și dezavantajele menționate la culturile în pepinieră.\
URMĂRIREA, CONTROLUL ȘI ÎNTREȚINEREA LUCRĂRILOR
URMĂRIREA ȘI CONTROLUL LUCRĂRILOR DE ÎMPĂDURIRE
Procesul de împădurire se poate considera încheiat numai în momentul în care puieții rezultați din semănături directe sau plantații au crescut atât de mult încât pot să se influențeze reciproc și împreună să modifice esențial mediul din cuprinsul culturii. Încheierea procesului coincide cu constituirea stării de masiv.
Constituirea stării de masiv se referă la procesul de apropiere a coroanelor puieților (lăstarilor) și de realizare a coronamentului unui arboret nou întemeiat (Florescu, 2004).
Conform normelor tehnice privind efectuarea controlului anual al regenerărilor (***, 2000, Norme tehnice pentru efectuarea controlului anual al regenerărilor – 7) (NT 7) starea de masiv a regenerărilor se consideră realizată atunci când:
Pentru regenerări naturale:
a) la foioase: ramurile puieților se ating în proporție de minimum 80%;
b) la rășinoase: înălțimea puieților este de 1,00-1,20 m în stațiuni normale și de 0,60-0,70 m în stațiuni extreme.
Pentru regenerări artificiale:
a) la foioase: ramurile puieților pe rând sau în grupe se ating în proporție de cel puțin 80%; pentru plopii euramericani și nuc diametrul tulpinii la înălțimea de 1,30 m este de minimum 8 cm;
b) la rășinoase: înălțimea puieților este de 1,20-1,40 m în stațiuni normale și de 0,60-0,80 m în stațiuni extreme.
De reținut că starea de masiv se declară în anul când aceasta se realizează pe întreaga suprafață a regenerării analizate. La declararea stării de masiv, numărul minim de puieți/ha nu trebuie să fie mai mic decât cel corespunzător reușitei bune pentru speciile principale de bază și de amestec, calculate prin diminuarea numărului de puieți plantați cu pierderile normale (tehnologice) de puieți de la instalarea culturii până la realizarea stării de masiv.
Imediat după ce s-a încheiat instalarea unei culturi forestire pe o anumită suprafață se face recepția tehnico-financiară a lucrărilor de împădurire ce constă în verificarea cantitativă și calitativă a instalării culturilor (se urmărește concordanța dintre prevederile proiectului și realitatea de pe teren). Operația se finalizează printr-un proces verbal de recepție, în vederea decontării cheltuielilor de manoperă. Metodologia este dată în „Îndrumări tehnice pentru efectuarea controlului anual al împăduririlor ”.
După această recepție, anual se vor face controale, care se vor executa la începutul toamnei (1 sept. – 15 oct.), se vor verifica plantațiile de un an și cele vechi care nu au atins starea de masiv. Aceste controale se vor executa până în anul când s-a declarat starea de masiv. Prima verificare a culturilor se face la 2-3 luni după intrarea acestora în primul an de vegetație, iar în urma acesteia se urmărește să se stabilească procentul de prindere a puieților, în cazul plantațiilor , respectiv procentul de răsărire a plantulelor, în cazul semănăturilor directe. Controlul anual al regenerărilor (etapa a II-a) stabilește reușita culturilor, modul lor de dezvoltare și lucrările de întreținere necesare a se efectua pentru ca acestea să atingă starea de masiv în termenul preconizat inițial.
Ultimul control se va face în anul atingerii stării de masiv, când se va întocmi un proces verbal de reușită definitivă și cultura va trece în fondul forestier de producție. Acest ultim control este cunoscut sub numele de recepția definitivă de punere în funcțiune a împăduririlor.
Urmărirea culturilor se va face în suprafețe de probă permanente. Într-o suprafață regenerată, toate suprafețele de control vor fi identice ca formă și mărime. Suprafețele vor fi identificabile cu ajutorul unor borne confecționate din lemn, cu capătul superior vopsit în roșu, pe care va fi înscris numărul de ordine al bornei. Amplasarea pe teren se face conform unei rețele rectangulare, după modelul din figura de mai jos.
Forma suprafețelor de control poate fi circulară sau de dreptunghi, iar aria lor variază în funcție de mărimea suprafeței analizate (100m2 ptr. sup. mai mici de 3 ha, 100 si 200 m2 ptr. sup. mai mari de 3 ha). Acestea vor fi materializate într-o rețea rectangulară imaginară. Aria cumulată a acestor suprafețe de probă va fi de minim 8% din suprafața totală (pentru suprafețe mai mici de 5 ha), 4% din suprafața totală (pentru sup. de 5-10 ha), 2% din suprafața totală (pentru sup.> 10 ha).
Observație: Începând cu anul următor efectuării ultimei completări și până la realizarea stării de masiv, inventarierea puieților se poate face utilizând 50% din suprafețele de control amplasate inițial, uniform răspândite în suprafață.
Reușita este condiționată de volumul pierderilor ce se înregistrează la inventarierea puieților cu prilejul controlului anual al regenerărilor.
Se consideră pierderi: puieții dispăruți, pentru care există semne evidente că au fost plantați; puieții uscați; puieții vătămați, (zdreliți, răniți, roși parțial sau total de vânat, atacați de ciuperci sau alți dăunători ș.a.). Pierderile pot fi: tehnologice (ca urmare a interacâiunii puieților cu factorii de mediu – șocul transplantării, concurența) și accidentale (înregistrate peste cele tehnologice, produse de factori obiectivi – viituri, inundații, grindină, secetă, înghețuri, atacuri ale dăunătorilor ce nu puteau fi prevenite; sau subiectivi: neglijență, deficiențe tehnico-organizatorice, atacuri ale dăunătorilor care putea fi prevenite). Pentru pierderile accidentale se întocmesc acte justificative cu precizarea cauzelor care le-au determinat, pentru ca ulterior să se stabilească dacă pierderile sunt imputabile.
Pierderile pot fi răspândite uniform sau grupat, (lipsa a cel puțin 4 puieți alăturați.
În cazul în care reușita culturilor este sub 20% se consideră că pierderea este totală și se prevede refacerea integrală a lucrării respective.
ELABORAREA REȚELEI PUNCTELOR DE TEREN
Suprafețele de control trebuie să fie uniform repartizate pe teren și să reprezinte media dezvoltării culturilor și a factorilor staționali. Pentru a realiza cele menționate se va proceda astfel:
se va realiza o rețea de linii paralele și perpendiculare,
la intersecția lor se amplasează centrele cercurilor de probă sau colțurile pătratelor sau dreptunghiurilor,
distanțele dintre suprafețe depind de mărimea suprafețelor
numărul de suprafețe de probă ce se amplasează în fiecare u.a. depinde de mărimea suprafeței acesteia, astfel încât suma cumulată a ariilor tuturor suprafețelor de probă va fi minim 2, 4 sau 8 % din suprafața totală a u.a.-ului.
Date de sinteză privind amplasarea suprafețelor de probă pe u.a.-uri
NATURA, SCOPUL ȘI TEHNICA DE APLICARE A LUCRĂRILOR DE
ÎNGRIJIRE
Odată instalate culturile forestiere, acestea au nevoie de întreținere permanentă deoarece după instalare ele trec prin cea mai grea perioadă – faza de adaptare. Lucrările de îngrijire vor fi executate în culturile înființate până la atingerea stării de masiv.
Stabilirea lucrărilor de îngrijire a culturilor pe u.a.-uri și volumul acestora la unitatea de suprafață (ha)
PLANIFICAREA APLICĂRII LUCRĂRILOR DE ÎNGRIJIRE
Lucrările de îngrijire a culturilor:
Recepția puieților: retezarea puieților după plantare, la 1-2 cm deasupra nivelului solului, perpendicular pe tulpină; se execută primăvara devreme, doar la puieții de talie mică de foioase, în zonele cu climat arid pentru a atenua dezechilibrul fiziologic provocat de transplantare;
Mobilizarea solului: se execută prin prașilă și se urmărește distrugerea buruienilor și aerisirea, afânarea solului pe toată suprafața sau parțial (în benzi, tabli, vetre).
Natura și frecvența de aplicare a lucrărilor de îngrijire pe u.a.-uri în raport cu vârsta culturilor
PLANIFICAREA ȘI EVALUAREA LUCRĂRILOR DE ÎMPĂDURIRE
ANTEMĂSURĂTOAREA LUCRĂRILOR DE ÎMPĂDURIRE
Antemăsurătoarea lucrărilor prezintă o eșalonare a volumului de muncă pe ani, categorii de lucrări și u.c.f.-uri. Pentru întocmirea acesteia se va folosi lucrarea „Norme de timp si productie unificate pentru silvicultură” (capitolul C al acestei lucrări oferă informații privitoare la normele echivalente operațiilor specifice acțiunii de împădurire). Fiecare normă oferă informații privitoare la tipul lucrării (se prezintă detalii de realizare a respectivei operații), condițiile de aplicare, norma de timp necesară efectuării unității de măsură și norma de producție (cantitatea/volumul de muncă ce trebuie realizat la unitatea de timp – considerată de 8 ore).
Antemăsurătoarea trebuie să cuprindă succesiunea completă de operații efectuate la nivelul fiecărui u.c.f.: pregătirea terenului, lucrarea solului, metoda și procedeul de instalare a vegetației și lucrările de îngrijire până la atingerea stării de masiv (atenție: sunt unele norme care cumulează mai multe tipuri de lucrări în același indicativ). În tabel se va nota pentru fiecare indicativ de normă ucf-ul în care se intervine (la numărător) și volumul lucrării (la numitor), pentru fiecare an, conform datelor din eșalonarea cu lucrări de instalare, respectiv eșalonarea cu lucrări de îngrijire. La finalul antemăsurătorii se face și o recapitulație pe lucrări, unde volumele din același an, corespunzătoare aceluiași indicativ de normă, vor fi cumulate, fără a se mai menționa în acest caz și ucf-urile în care sunt realizate aceste lucrări (contează doar volumul lucrării de același tip). Recapitulația pe categorii de lucrări va servi la întocmirea devizului lucrărilor.
Antemăsurătoarea lucrărilor
STABILIREA NECESARULUI DE FORȚĂ DE MUNCĂ
Perioade de execuție a lucrărilor de instalare și îngrijire a culturilor
Efectivul de muncitori necesar pentru executarea lucrărilor de împădurire
DEVIZUL LUCRĂRILOR DE ÎMPĂDURIRE
Devizul lucrărilor urmărește evaluarea costurilor acțiunii de împădurire. La întocmirea acestuia se va folosi și recapitulației lucrărilor concepută la finalul antemăsurătorii. Pentru fiecare categorie de lucrări din recapitulație se va calcula un preț unitar pe unitatea de măsură. Acest preț se obține prin efectuarea procesului dintre norma de timp corespunzătare indicativului normei și salariul orar corespunzător grilei de încadrare pentru norma considerată.
Pentru a afla valorile pentru norma de timp și grila de încadrare, se va consulta lucrarea “Norme de timp și producție unificate pentru silvicultură”. Valoarea în lei corespunzătoare grilei de încadrare pentru stabilirea salariului orar se extrage din contractual colectiv de muncă al RNP.
Se va face un total al cheltuielilor conform devizului la care se va adăuga următoarele cote procentuale: CAS 35%, șomaj 1% și sănătate 7% + rotunjiri (max 0.5%). Separat va fi calculată și valoarea materialului de împădurire (tabelul 5.5).
Devizul lucrărilor proiectate
Valoarea materialului de împădurire
BIBLIOGRAFIE
1. Abrudan, I. V., 2006 – Împăduriri, [NUME_REDACTAT] ”Transilvania”, Brașov.
2. Beldie, Al., Chiriță, C., 1968 – Flora indicatoare din pădurile noastre, [NUME_REDACTAT] R.S.R., București.
3. Chiriță, C. și colab., 1977 – Stațiuni forestiere, [NUME_REDACTAT] R.S.R., București.
4. Constantinescu, N., 1973 – Regenerarea arboretelor, [NUME_REDACTAT], București.
5. Damian, I., 1978 – Împăduriri, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.
6. Enescu, V., 1975 – Ameliorarea principalelor specii forestiere, [NUME_REDACTAT], București.
7. Florescu, Gh., Abrudan, I.V., 2003. – Tehnologia de instalare a culturilor forestiere, [NUME_REDACTAT] ”Transilvania”, Brașov.
8. Florescu, I., 1981 – Silvicultuta, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.
9. Giurgiu, V. și colab., 2005 – Compoziții optime pentru pădurile din România, Editura "Ceres", București.
10. Haralamb, At., 1963 – Cultura speciilor forestiere, [NUME_REDACTAT]-Silvică, București.
11. Holonec, L., 2007 – Împăduriri – semințe forestiere, Editura AcademicPres, Cluj-Napoca.
12. Ivănescu, Șt., 1976 – Tehnica culturilor silvice, [NUME_REDACTAT], București.
13. Leahu,I., 1995 – Dendrometrie, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.
14. Marcu, M., 1973 – Meteorologie și climatologie forestieră, [NUME_REDACTAT], București.
15. Miulescu, I., 1972 – Tehnica culturilor silvice. Semințe și butași, [NUME_REDACTAT], București.
16. [NUME_REDACTAT]., [NUME_REDACTAT]., 1957 – Dendrologie, [NUME_REDACTAT] de Stat, București.
17. Nețoiu, C., Vișoiu, Dagmar, Bădele, O., 2008 – Dendrologie, Editura EUROBIT, Timișoara.
18. Pașcovschi, S. și colab., 1958 – Tipuri de pădure din R.P.R., [NUME_REDACTAT]-Silvică de Stat, București.
19. Pașcovschi, S., 1967 – Succesiunea speciilor forestiere, [NUME_REDACTAT]-Silvică, București.
20. Radu, Șt., Lăzărescu, C., 1978 – Tehnica culturilor silvice. Împăduriri, [NUME_REDACTAT], București.
21. Rubțov, Șt., 1957 – Cultura speciilor lemnoase în pepiniere, [NUME_REDACTAT] de Stat, București.
22. Săraru, Al., 2013 – Împăduriri – Suport de curs, [NUME_REDACTAT], Rm. Vâlcea.
23. Stănescu, V., 1979 – Dendrologie, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.
24. Stănescu, V., Șofletea, N., Popescu, O., 1997 – Flora forestieră a României, [NUME_REDACTAT], București.
25. Șofletea, N., Curtu, L., 2000 – Dendrologie, vol.1 și 2, Editura „[NUME_REDACTAT]”, Brașov.
26. Șofletea, N., 2005 – Genetică și ameliorarea arborilor, Editura „[NUME_REDACTAT]”, Brașov.
27. Târziu, D., 1997 – Pedologie și stațiuni forestiere, [NUME_REDACTAT], București.
28. Târziu, D., Spârchez, Gh., 1992 – Elemente de geologie și geomorfologie, [NUME_REDACTAT] ”Transilvania” Brașov.
29. ***, 1960 – Monografia geografică a R.P.R., [NUME_REDACTAT] R.P.R., București.
30. ***, 1961 – Clima R.S.R., vol. II., Date climatologice, [NUME_REDACTAT], București.
31. ***, 1987 – [NUME_REDACTAT], vol. I-II, [NUME_REDACTAT] R.S.R., București.
32. ***, 1994 – Pepiniere. Metode și procedee pentru cultura în pepinieră a principalelor specii forestiere și ornamentale. Recomandări tehnice, București.
33. ***, 1997 – Norme de timp și producție unificate pentru lucrări din silvicultură, București.
34. ***, 2000 – Norme tehnice privind compoziții, scheme și tehnologii de regenerare a pădurilor și de împădurire a terenurilor degradate, București.
35. ***, 2000 – Norme tehnice pentru îngrijirea și conducerea arboretelor, București.
36. ***, 2000 – Norme tehnice pentru amenajarea pădurilor, București.
37. ***, 2000 – Norme tehnice privind efectuarea controlului anual al regenerarilor, București.
38. ***, 2007 – [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT].
39. ***, 2007 – [NUME_REDACTAT] de Producție I Criva, [NUME_REDACTAT] Craiova.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Teoretica Si Proiectarea Lucrarilor de Regenerare Artificiala a Arboretelor din Unitatea de Productie 1 Criva, Ocolul Silvic Craiova (ID: 1173)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.