Analiza tehnologică, tipologico-stilistică și statistică a ceramicii vinčiene de la Alba Iulia-Lumea Nouă. [301662]
MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE
UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” [anonimizat]: ISTORIE
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator științific: Absolvent: [anonimizat]. univ. dr. Mihai Gligor Tomuș Diana Elena
Alba Iulia
2015
MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE
UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” [anonimizat]: [anonimizat]-stilistică și statistică a ceramicii vinč[anonimizat].
Coordonator științific: Absolvent: [anonimizat]. univ. dr. Mihai Gligor Tomuș Diana Elena
Alba Iulia
2015
Cuprins
INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………………pg. 1
Capitolul I. Cadrul geografic……………………………………………………………………………pg. 2
Capitolul II. Istoricul cercetărilor…………………………………………………………………….pg. 3
Capitolul III. Cultura Vinča în Transilvania și Banat ………………………………………pg. 4
Aspecte generale………………………………………………………………………………………….pg. 4
Răspândire …………………………………………………………………………………………………pg. 5
Cronologie …………………………………………………………………………………………………pg. 5
Principalele așezări…………………………………………………………………………………….pg. 10
Sincronisme ……………………………………………………………………………………………..pg. 13
Capitolul IV. Analiza materialului ceramic. Aspecte metodologice………………….pg. 19
Apariția ceramicii………………………………………………………………………………………pg. 21
Prepararea pastei………………………………………………………………………………………..pg. 24
Modelare, finisare ……………………………………………………………………………………..pg. 25
[anonimizat] …………………………………………………………pg. 26
Tehnica de ardere ………………………………………………………………………………………pg. 27
Capitolul V. Principalele caracteristici ale ceramicii Culturii Vinča ……………….pg. 29
1.1 Evoluția și principalele caracteristici ale ceramicii culturii Vinča……………………pg. 29
1.2 Degresant. Pastă………………………………………………………………………………………..pg. 31
1.3 [anonimizat]…………………………………………………………………….pg. 33
Capitolul VI. Ceramica Vinča [anonimizat] …………..pg. 39
Contextul arheologic ……………………………………………………………………………pg. 39
Descrierea materialului ceramic ……………………………………………………………pg. 40
Elemente de statistică și studii de caz ……………………………………………………pg. 43
Sp I/2008 – proprietatea Rusu……………………………………………………………….pg. 43
Sp I/2011 – proprietatea Teoc……………………………………………………………….pg. 48
Sp III/2011 – proprietatea Bordea ………………………………………………………..pg. 53
Capitolul VII. Concluzii ……………………………………………………………………………….pg. 58
Bibliografia …………………………………………………………………………………………………..pg. 59
Lista planșelor ………………………………………………………………………………………………pg. 61
Planșe …………………………………………………………………………………………………………..pg. 63
Introducere
Lucrare de față reprezintă valorificarea materialului arheologic în cea mai mare măsură inedit, rezultat din cercetarea a trei complexe diferite, săpate în campaniile arheologice de salvare din anii 2008 și 2011 și discutarea unui set de date și analize statistice făcute pe ceramica vinčiană din situl de la Alba Iulia – Lumea Nouă.
După o scurtă introducere în care sunt prezentate, cadrul geografic, istoricul cercetării și aspectele generale , răspândirea, cronologia, principalele așezări și sincronismele culturii Vinča în Transilvania și Banat, urmează capitolul despre aspectele metodologice ale analizei materialului ceramic, capitolul despre principalele caracteristici ale ceramicii culturii Vinča iar în cele din urmă studiile de caz și elementele de statistică a ceramicii Vinča din situl de la Alba Iulia – Lumea Nouă.
Realizarea acestei lucrări ar fi fost aproape de neconceput fără îndrumarea științifică riguroasă și sprijinul constant al domnului conf. univ. dr. Mihai Gligor. Astfel este o plăcută îndatorire să mulțumesc domnului conf. univ. dr. Mihai Gligor, care cu o deosebită amabilitate mi-a pus la dispoziție materialul provenit din cercetarea sa și care prin sugestiile și informațiile oferite cu generozitatea omului de știință, m-a sprijinit în conceperea acestei lucrări.
Un gând de recunoștință îi datorez și lui Ștefan Lipot, restaurator la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia care mi-a îndrumat pașii în tainele desenului arheologic, și m-a ajutat cu ilustrarea grafică a acestei lucrări.
CADRUL GEOGRAFIC
Așezarea neolitică eneolitică de la Lumea Nouă este situată pe terasa a II-a a râului Mureș, în partea de nord est a orașului Alba Iulia (Pl. 1/2). Limita vestică se află în apropierea DN 74 Alba Iulia-Zlatna, spre nord așezarea s-a extins spre localitatea Micești, partea estică este considerată buza terasei, iar partea de sud este delimitată de către albia secată a unui vechi curs de apă, iar din cauza lucrărilor agricole intensive zona este aplatizată (Pl. 1/3)
Perimetrul sitului se încadrează pe zona superioară a terasei de pe malul drept al Mureșului, cu o dezvoltare de 1.5 – 2 km. Centrul așezării pare să fie în preajma fermei zootehnice aparținând Arhiepiscopiei Romano-Catolice. În această zonă există mai multe surse de apă disponibile, iazuri alimentate permanent cu apă potabilă. Râul Mureș se află la o distanță de 1,5-2 km de zona sitului, dar se presupune că în preistorie albia Mureșului se afla mult mai aproape. Ampoiul sau un braț al acestuia, curgea în apropierea sitului, în zona de S-V a sitului identificându-se în urma săpăturilor, zone cu depuneri aluvionare cu o grosime de peste 1m, ceea ce confirmă existența unui curs de apă ce a existat în vechime, și care a avut un traiect foarte apropiat de cel al canalului colector.
Așezarea este situată la o altitudine de 240-246 m.
Punctul de reper pentru întemeierea unei așezări atât neolitice si nu numai, l-a constituit și zăcământul de sare care este prezent în zona depresionară vestică a Transilvaniei la Ocna Mureș, Daia Română, Miercurea Sibiului. Lutul și argila, din văile apelor curgătoare, precum și de pe terasele Mureșului, erau extrem de importante și necesare, atât pentru confecționarea ceramicii, obținerea coloranților naturali care erau folosiți în ornamentarea vaselor ceramice, dar și pentru confecționarea platformelor, a pereților locuințelor de suprafață, a vetrelor și a cuptoarelor.
ISTORICUL CERCETĂRILOR
Situl neolitic – eneolitic de la Lumea Nouă a fost descoperit în anul 1942, intâmplător, în urma executării unor lucrări cu caracter edilitar (Pl. 1/2). Este situat în zona de nord-est a orașului. Primele campanii de cercetare au debutat în anul 1942 și s-au întins până în anul 1947. Ele au fost conduse de către Ion Berciu, care la acea vreme era directorul Muzeului Regional din Alba Iulia și de fratele său reputatul arheolog Dumitru Berciu. Cei doi au efectuat în acea perioadă mai multe sondaje de verificare stratigrafică, în urma cărora a fost evidențiat stratul de cultură care are o grosime variabilă între 0,70 și 2,00 m. Dumitru Berciu a concluzionat în urma cercatărilor că trecerea de la cultura Vinča-Turdaș la cultura Petrești se face gradual fără nici un fel de cezură.
Între anii 1961-1963 cercetările au fost extinse pe suprafețe din ambele sectoare ale așezării, rezultatul ducând la compararea situațiilor stratigrafice cu cele deja cunoscute anterior. S-a reconfirmat existența a 3 niveluri: nivelul I cu ceramică decorată cu benzi umplute cu puncte incizate, precum și materiale Starčevo-Criș, cu locuiri preponderent în bordeie; nivelul II a dat în primul rând tipul de ceramică pictată specific D1, cu formele și motivele decorative deja caracteristice, precum și urme ale unor locuințe de suprafață; nivelul III cu ceramică pictată, o fază de tranziție spre cultura Petrești, importuri de ceramică liniară, ceramică turdășeană, dar și locuințe de suprafață.
În urma observațiilor stratigrafice, Ion Berciu a definit complexul Lumea Nouă, ca fiind un aspect cultural premergător culturii Petrești.
Sondajul efectuat de Iulia Paul în 1972 în sectorul I al așezării, s-a dovedit a fi important, deoarece au fost descoperite în primul strat două niveluri Ia și Ib, ceramică care a fost încadrată în faza Vinča B1/B2. De asemenea au apărut în partea superioară cateva fragmente de ceramică pictată Lumea Nouă
În anul 1995 au fost deschise noi unități de cercetare conduse de către Iuliu Paul, în sectorul II fiind trasată SII. Aici apare prezența materialelor tipice pentru faza C a culturii Vinča C.
În anul 1996 au fost deschise Secțiunile S VIII și S IX și în stratul de cultură au fost găsite locuiri succesive în bordeie și locuințe de suprafață aparținând culturii Petrești.
În perioada 2002-2008 în situl de la Lumea Nouă au fost întreprinse săpături arheologice de salvare. Cercetările preventive au fost la fel de importante pentru cunoașterea și corectarea încadrării culturale-cronologice a locuirilor umane în cadrul sitului. Ele au adus informații noi și relevante în legătură cu structurile de habitat, ritul și ritualul funerar, sistemul defensiv, stabilirea dinamicii locuirii sitului, depistarea limitelor de est, sud și vest ale așezării, identificarea unor importuri ce permit sincronisme mai fine cu culturi contemporane și mai mult sau mai puțin învecinate. Cercetările au fost conduse în această perioadă de către Iuliu Paul și Mihai Gligor.
Până în prezent au fost întreprinse atăt săpături arheologice de salvare căt și săpături sistematice, conduse de arheologul și conferențiarul universitar Mihai Gligor. Săpăturile sistematice au loc în fiecare vară pe o perioadă de 3 luni, la care participă studenți, masteranzi și doctoranzi ai Universității 1 Decembrie 1918 de la Facultatea de Istorie și Filologie, dar și studenți străini din Marea Britanie.
CULTURA VINČA ÎN TRANSILVANIA ȘI BANAT
Aspecte generale
Numele culturii Vinča vine de la situl eponim care se află la o distanță de 14 km de Belgrad. Situl se află pe partea dreaptă a Dunării și se întinde pe aproximativ 10 hectare. Localizarea geografică a sitului a făcut ca locuitorii săi să dețină o poziție de mediere între culturile înfloritoare din sudul Europei și cele din nordul Europei, zona Europei centrale.
Primele săpături, întreprinse la Vinča- Belo Brdo, au fost făcute de către Miloje M. Vasic în anul 1908. Zona cercetată s-a întins pe 400 de m². Până la începutul Primului Război Mondial, Vasic a lucrat în reprize. După război Sir Charles Hyde i-a acordat lui Vasic un sprijin financiar pentru continuarea cercetărilor. În urma cercetărilor respective Vasic a publicat lucrarea ”The prehistoric of Vinča” în 4 volume.
Urmează o perioadă de 47 de ani, timp în care lucrările au fost sistate. În 1978 Academia de Științe și Arte stabilește un comitet de acțiune sub îndrumarea lui Milutin Garosinin și Dragoslav Srejovic, care întreprind săpături până în anul 1982.
Situl de la Vinča a reprezentat punctul de pornire în alcătuirea sistemelor cronologice ale neoliticului și eneoliticului.
Civilizația creată de purtătorii Vinča reprezintă una din culturile definitorii ale neoliticului mijlociu și tărziu, rezultat al unor procese succesive de migrație și difuziune în zona Balcanilor. Vestigiile culturii materiale și spirituale aparținând purtătorilor culturii se întâlnesc pe un areal întins și ne dezvăluie complexitatea și originalitatea fenomenului vinčian.
Pentru situl de la Lumea Nouă – Alba Iulia, cea mai timpurie locuire este încadrată la purtătorii culturii Vinča.
Răspândire
Cultura Vinča are o arie lungă de răspândire. Ea cuprinde Macedonia, Kosovo- Metohia, Croatia , Bosnia, vestul Bulgariei, Oltenia, Banatul, Vojvodina, sudul Ungariei și Transilvania.
Cronologie
Începuturile neoliticului în spațiul sud-est european sunt cronologizate în mod diferit în literatura de specialitate. În stadiul actual al cercetărilor, reperele cronologice ale neoliticului târziu și eneoliticului timpuriu se prezintă ca un tablou neunitar.
Încă de la primele concluzii, Miloje M. Vasic distingea două faze Vinča I, care include straturile dintre 9,5 și 6m și Vinča II, cuprinsă între adâncimile de 6 și 2,5 m. În anul 1936 Vasic își perfecționează propriul sistem și publică o nouă împărțire a culturii astfel: I între 10,3m și 9m, incluzând ceramica din bordeie; II între 9 și 8 m; III între 7,9 și 6 m; IV între 5,9 și 4 m; V între 3,9 și 2 m; VI între 1,9 și 0m. Vasic definește și trăsăturile caracteristice ale etapelor, trăsături care vor sta la baza sistemelor evolutive ulterioare.
Fr. Holste, pornind de la datele lui Vasic, distinge, după criterii tipologice, cinci faze, notate cu litere de la A la E. Faza A care include descoperirile din nivelul bordeielor și din stratul cuprins între 9 și 8m; faza B, între 8 și 7 m; faza C între 7 și 5 m; faza D, între 5 și 3 m; faza E care aparține perioadei post neolitice.
Vladimir Milojčić, împarte cultura Vinča în patru faze, notate cu litere de la A la D, renunță la faza E care după părerea sa ar reprezenta descoperiri post vinčiene. În comparație cu Holste, Milojčić definește mult mai exact conținutul fiecărei faze și divide faza B în două etape B1 cuprinsă între 8 și 7,3 m și B2, între 7,3 și 6 m. Faza C cuprinde nivelurile de la 5,8 la 4,5 m. Faza de tranziție Vinča C-D, Milojčić a înclinat să o numească etapa C2, care este urmată de faza D ce cuprinde depunerile aflate între adâncimile de 4,5 și 2,5 m.
Dumitru Berciu mergând pe aceeași linie împarte faza Vinča C în trei etape: C1, căreia îi corespund depunerile de la 6 la 5,5 m, C2, cuprinsă între 5,5 și 5 m, și C3 sau tranziție C-D cuprinsă la Vinča între 5 și 4 m.
După ordonarea lui Gh. Lazarovici, faza Vinča A are trei etape numite A1, A2 și A3. Etapei A1 îi corespund o serie de descoperiri de la Vinča aflate la peste 9 m adâncime din așezarea eponimă, fazei A1 încadrate de Dimitrijevic îi corespunde etapa A2 după Lazarovici, iar faza A2 este similară etapei A3. Gh. Lazarovici introduce termenul de B2/C, prin care numește materialele vinčiene ce păstrează chiar dacă nu în totalitate , caracteristicile fazei B2, dar dăinuiesc în vremea fazei C.
În cronologia absolută, datele culturii Vinča creionează orizonturi care se întind pe o perioadă de 700 de ani.
Pe faza A1, nu se cunosc evoluții pe complexe așa cum au fost definite pe Banat.
Faza A2-3 apare prima dată în Transilvania puțin după 6500 BP – atestată la Miercurea Sibiului –Petriș.
Faza A3 se încadrează între 6350-6200 BP. La sfârșitul acestei faze se încadrează complexul ritual cu tăblițele de la Tărtăria și nivelurile cu locuințe de suprafață de la Miercurea Sibiului – Petriș.
Faza B1 se datează între 6250-6050 BP, și este slab corelată radiocarbon. La acest palier se generalizează ceramica pictată Lumea Nouă.
Pentru faza B2 nu există prea multe date corelate dar se poate considera că evoluează paralel cu B1 (aproximativ 6175 BP). Către sfârșitul perioadei se evoluează către cultura Turdaș, care se va cristaliza odată cu primele elemente ale șocului Vinča C.
Pe la 6080 BP sosesc primele date Vinča C1 care rămân pentru aproximativ 200 de ani. Tot acum avem o primă dată Turdaș ( 6070 BP ) cultură ce se va menține până la 5760 BP.
Între 5850 BP și 5700 BP avem ultimele date ale culturii Vinča. Tot acum apar și ultimele date Dudești (5990 la 5860 BP). Acesta este și orizontul Foeni (5855 BP în Banat și durează până la 5650 BP).
Cercetătoarea Zoia Kalmar Maxim, încadrează cultura Vinča în Neoliticul dezvoltat alături de Cultura Banatului, Grupul Szakálhát, Cultura Ceramicii Liniare, Cultura Boian, Complexul cultural CCTLNI și cultura Precucuteni.
Arheologul S.A. Luca, încadrează fazele A și B a culturii Vinča în Neoliticul dezvoltat alături de Cultura Banatului, Cermica liniară, Cultura Dudești, Grupul Ciumești-Pișcolt, Complexul cultural Lumea Nouă-Cheile Turzii-Cluj, iar fazele C și D ale culturii Vinča le încadrează în Eneoliticul timpuriu, alături de Cultura Turdaș, Cultura Petrești A, Cultura Boian, Cultura Precucuteni, Cultura Rast-Hamangia, Cultura Vădastra, Cultura Tisa I, Grupul Iclod, Grupul Suplac. Această cronologie este susținută și de John Chapmann.
Gheorghe Lazarovici și Magda Lazarovici susțin o cronologie diferită. Ei încadrează fazele A și B a culturii Vinča în Neoliticul timpuriu și dezvoltat, alături de Cultura Banatului, Complexul cultural Cluj-Cheile Turzii-Lumea Nouă-Zau-Iclod-Suplac= Cultura Zau, Grupul Pișcolt, Cultura Hamangia, Cultura ceramicii cu capete de note muzicale, Cultura Dudești-Vinča. Iar fazele C și D ale culturii Vinča le încadrează în Neoliticul târziu alături de Grupul cultural Turdaș, Cultura Foeni-Petrești A, Cultura Boian, Cultura Precucuteni, Cultura Rast-Hamangia, Cultura Vădastra, Cultura Tisa, Grupul Iclod, Grupul Suplac.
Cultura Vinča face parte din al doilea mare val de origine sudică și marchează finalul Neoliticului timpuriu. Ea este considerată ca făcând parte din chalcoliticul balcano-anatolian.
În Transilvania cultura Vinča îmbracă forme diferite în funcție de: fondul local pe care se dezvoltă, de natura și intensitatea elementelor noi. Fenomenele care stau la baza acestei civilizații în Transilvania sunt: fondul vechi al culturii Starčevo-Criș, care depinde de evoluția unor comunități din faza II până la IIIB, elementele noi ale Chalcoliticului Balcano-Anatolian caracterizat în estul și sudul Transilvaniei prin policromie și cultura Vinča caracterizată prin descoperirile de la Balomir, Iernut, Hunedoara – Biserica Reformată și în Câmpia de Vest.
După părerea lui Wolfram Schier noile faze definite nu duc la o modificare a subdiviziunii binecunoscutului sistem cronologic al lui Holste și Milojčic. Fazele 2a, 2b, 3 și 4 sugerează pe puțin întreit subdiviziuni ale Vinčei A (A1 – A3) cu o distincție probabilă între A1a și A1b echivalente cu fazele 2a și 2b.
Aceste 4 subfaze ale Vinča A nu corespund cu Vinča A1-A3 propusă de Gh. Lazarovici, deoarece el a presupus o lacună în stratigrafia de la Vinča – Belo Brdo, în timpul fazei A3, și un început târziu al așezării comparat cu Banatul românesc.
Faza Vinča B este considerată echivalentă cu fazele 5a – 5c și de aceea a fost subîmpărțită în B1a, B1b și B2. În contrast cu opinia lui V. Milojčić, care a văzut o graniță între cultura Vinča, cea veche și cea nouă, la adâncimea de 6,0 m, analiza statistică confirmă punctul de vedere a lui M. Garašanin care argumentează o schimbare majoră a fazei între 6,5 și 6,0 m. Același punct de vedere l-a avut și Fr. Holste care prin urmare a crezut ca faza C începe undeva între 7,0 și 6,0 m.
Terminologic se referă mai degrabă la Holste decât la Milojčić în legătura cu faza 6 ca fază inițială a culturii tinere Vinča și o numește Vinča C1. După calibrarea datelor analizelor de C14, făcute pe coarne de cerb și oase de cabaline, se poate estima intervalul de timp maxim dintre faza 3 și 6 ( Vinča A2 – B2) este de aproximativ 5400 spre 4850 cal BC.
Perioada neoliticului mijlociu, cuprinde în linii mari intervalul 5300- 5000 calBC, căruia i se arondează orizonturi precum, Larisa, Tsangli și Arapi în Thesalia, Vassilika I-II, Paradimi I-II, Sitagroi I-II, Dikili Tash I în Macedonia, Karanovo III (Veselinovo) și Karanovo IV-Kalojanovec în Bulgaria, Vinča A-B în Serbia. Pentru Banat și Transilvania, fazele A și B ale culturii Vinča, grupul Bucovăț I-II, cultura Banatului, manifestările culturale aparținând grupului Pișcolt (I-II) și grupul Lumea Nouă se încadrează etapei mijlocii a neoliticului.
După părerea lui J. Demoule și C. Perlès, neoliticului târziu îi aparțin fenomene culturale precum, Dimini clasic și Otzaki în Thesalia, Olynth, Sitagroi III și Dikili Tash II în Macedonia, Vinča C în Serbia, Slatino, Gradešnica și Karanovo V-Marica în Bulgaria. În schimb, L. Pernicheva și M. Séfériadès includ toate aceste culturi la eneoliticul timpuriu. Eneoliticul documentat în spațiul geografic al Bulgariei de azi durează până la 4000-3900 calBC.
Prin urmare se observă faptul că, pentru zona Macedoniei, sfârșitul neoliticului târziu este plasat în jurul datei de 4500 calBC, iar eneoliticul cuprinde în principal culturile Sitegroi III-IV și Dikili Tash III și se termină la 3200 calBC.
În zona dunăreană, în intervalul 5000-4500 BC evoluează culturile specifice neoliticului târziu de pe teritoriul Serbiei, Romăniei și Ungariei de azi. În Banat neoliticul târziu debutează în jurul anului 4900 calBC odată cu venirea purtătorilor fazei C a culturii Vinča. După o evoluție relativ scurtă la 4750 calBC se produce o nouă migrație din centrul Macedoniei, a purtătorilor grupului Foeni, care pun capăt locuirilor de fază Vinča C1.
Pe baza cercetărilor stratigrafice, cea mai timpurie locuire la Lumea Nouă este atribuită purtătorilor culturii Vinča. Dumitru Berciu, în încercarea de a documenta faza Vinča A în primul nivel al așezării de la Alba Iulia – Lumea Nouă, amintește de ceramica cu motivele în benzi incizate adânc, umplute cu puncte și tigăile de pește, Fl. Drașovean combate această încadrare. În urma analizei materialului ceramic din săpăturile mai vechi dar și din cercetările recente, la Lumea Nouă, în stadiul actual al cercetărilor nu se confirmă o locuire mai timpurie de Vinča B1.
M. Lazarovici este de părere că lipsa comunităților de tipul Vinča D, ar putea fi legată de prezența culturii Tisa, în timp ce pentru partea vestică a a zonei vinčiene, la Vinkovici ca exemplu, materialele Tisa sunt datate la nivel Vinča D. Culturile eneolitice Tiszapolgár și Sălcuța au fost deja formate în momentul sosirii lor în Banat. Procesul lor de formare a avut loc în alte zone. De asemenea unii arheologi consideră că la baza culturii Tiszapolgár ar sta mai multe elemente al culturii Vinča D, ceea ce demonstrează influența indiscutabilă a culturii Vinča în dezvoltarea eneoliticului din zona Banatului
Principalele așezări
În cuprinsul așezării neolitice de la Ornița, aflată pe hotarul de vest al satului Liubcova (jud, Caraș Severin) au fost descoperite materiale arheologice din aproape toate fazele de evoluție a culturii Vinča. Așezarea neolitică de la Liubcova-Ornița este una dintre cele mai importante situri ale culturii Vinča din România. Cercetările întreprinse acolo au dus la cristalizarea unei opinii despre stratigrafia și încadrarea cronologică și culturală a materialelor arheologice descoperite acolo.
O așezare reprezentativă pentru faza A ( A1-A3) a culturii Vinča în Banat este Gornea- Căunița de Sus.
Zorlențu Mare, Balta Sărată și Parța sunt așezări reprezentative pentru faza Vinča etapele B1 și B2 în Banat.
Așezarea de la Chișoda Veche s-a dezvoltat pe o ridicătură naturală, care mai apoi, s-a înălțat datorită depunerilor locuirilor vinčiene. Cercetările efectuate de O. Radu au constat un strat de cultură gros de circa 2 metri divizat în 3 niveluri. Primul nivel, relativ subțire suprapune stratul steril din punct de vedere arheologic. Din acesta coboară până la adâncimea de 3 metri gropile unor bordeie. Acest nivel, corespunzător primei locuiri Vinča C de aici, se găsește doar în zona centrală a tellului. Urmează un al doilea nivel gros de circa 1 m, care conține resturile unor locuințe de suprafață cu platforme masive din chirpici, ars, uneori până la vitrifiere. Ultimul nivel, gros de circa 0,4 metri este cenușos și se întinde pe o suprafață mare, depășind nivelul movilei. Toate aceste trei depuneri aparțin culturii Vinča, faza C.
Situl de la Hodoni, se află la 200 de metri sud-est de sat, pe o terasă ce mărginește la vest valea pârâului Iericici. Așezarea neolitică a fost descoperită de M. Moga, și se încadrează în categoria așezărilor de terasă, deschise. Cercetările întreprinse după 1985 au pus în evidență, între adâncimea de 0,45 m și 0,55 m, un strat de culoare brun-gălbui din care au fost săpate gropile unor bordeie în care a fost descoperită ceramică vinčiană târzie, faza C.
Așezarea de la Parța, tell 2 se află situată la vest de așezarea 1, într-o zonă mai înaltă care este înconjurată de fostele brațe ale râului Timiș. Este o așezare de tip tell care s-a dezvoltat pe un grind. În anul 1979, în urma sondajului efectuat, s-a considerat că stratul de cultură vinčian de fază C are o grosime de 2 m. În acesta au fost identificate două niveluri de locuire, unul la 1-1,2 m, iar celălalt, la 1,4 m. În 1992 reluarea cercetărilor a precizat cu claritate că stratul de cultură vinčian nu are o grosime de 2 m, iar cele mai de sus vestigii aparținând culturii vinčia sunt legate de nivelul de călcare aflat la adâncimea de 1 m.
Așezările neolitice de la Zorlențu Mare se grupează în zona numită Codru și includ mai multe puncte aflate pe terasele unor dealuri sau pe vârfurile acestora. Locuirea începe pe dealul Icreliște iar în urma cercetărilor din 1962-1964 au fos identificate 3 nivele, I, II și III. În urma săpăturilor din 1972-1975, Gh. Lazarovici surprinde șapte niveluri de locuire, noate cu cifre arabe, dintre care, cel mai vechi, al șaptelea, este discontinuu. Lazarovici stabilește corespondențe arătând că nivelului III îi corespunde nivelurile 1 și 2, iar acestea aparțin fenomenelor de retardare culturală numit B2/C care sunt sincrone culturii Vinča, faza C. La acest palier stratigrafic și orizont cronologic se petrece un fenomen de roire, fiind ocupate vârfurile unor dealuri și terase ale acestora, în punctele Dealul Giurii, Negrușca, Sălașul lui Momac, Obârșia Alunișului.
Comunitățile vinčiene de la Romoș – La Făgădău, Miercurea Sibiului – Petriș și Limba sunt primele comunități vinčiene timpurii care apar în Transilvania în al treilea val de migrație, la finalul neoliticului timpuriu. În Transilvania așezările de la Tărtăria, Lumea Nouă, Limba nivelurile intermediare sunt reprezentative pentru faza B2 a culturii Vinča.
Așezarea vinčiană care marchează începutul neoliticului mijlociu în Transilvania este cea de la Tărtăria, deoarece o parte a ceramicii din primul nivel poate fi atribuită culturii Vinča A3/B1.
Săpăturile din situl de la Limba – Șesul Orzii (jud, Alba) au început în anul 1996. Au fost excavate 3 suprafețe totalizând 108 m². Au fost descoperite două locuințe de suprafață suprapunând parțial un nivel de bordeie. Nivelurile de bordeie sunt datate la nivel Vinča A3.
Campania de la Limba – Bordane, s-a desfășurat în 1997, acolo au fost deschise 3 secțiuni. S-a conturat un strat de cultură negru-cenușiu de aproximativ 30 de cm, cu materiale ceramice sporadice aparținând unei faze dezvoltate a culturii Vinča faza B.
Săpăturile de la Limba – Vărăria au fost realizate între anii 1996 – 1998, în perioada respectivă s-au realizat două taluzări și o secțiune de control stratigrafic. În 2001 au fost executate două secțiuni și mai multe casete adiacente. Stratigrafic se desprinde următoarea situație: 0,3 – 0,6 m nivel cenușiu închis ce aparține culturii Vinča faza clasică B; 0,6 – 0,85 nivel cenușiu deschis afânat cu ceramică ce aparține culturii Vinča faza timpurie; 0,85 – 1,20 strat brun slab pigmentat care aparține culturii Starčevo-Criș. S. A. Luca consideră că materialele arheologice descoperite în situl de la Limba, sunt caracteristice fazei Vinča A. De asemenea el menționează că materialele arheologice atribuite fazei A a culturii Vinča, din colectia Zsófiei von Torma, aparțin cel mai probabil altor situri neolitice de pe Valea Mureșului.
În anul 1997 dr. Cristian Roman semnala materiale neolitice pe terasa din stânga pârâului Secaș, Miercurea Sibiului în locul numit Petriș. Materialele descoperite în periegheză au fost încadrate în Vinča A3 sau A3/B1. Săpăturile sistematice au început în 1997. Stratigrafia sitului cuprinde: Nivelul I – cel mai vechi, aparține culturii Starčevo-Criș; Nivelul II, aparține culturii Vinča faza timpurie A2 în evoluție către B1; în Nivelul II/III au fost descoperite materiale Vinča B1 cu elemente ale grupului Lumea Nouă, ceramică pictată; Nivelul III, aparține culturii Petrești; Nivelul IV, gropi celto-dacice sec. II-I î.Chr; Nivelul V, morminte gepide, Nivelul VI, o locuință din mileniul I d.Chr.
După părerea lui S. A. Luca cel mai important sit vinčian din sud-vestul Transilvaniei se găsește la Miercurea Sibiului – Petriș. Stratigrafia sitului certifică evoluția culturii Vinča din fazele timpurii.
Pentru orizontul timpuriu vinčian (Vinča A2-A3/ Vinča B1) din Transilvania a fost realizat un repertoriu al punctelor cu descoperiri arheologice: Aiud-Cetățuie, Balomir-Gura Vaii Cioarei, Hunedoara-Biserica Sf. Nicolae, Iernut-Bideșcutul Mare, Limba, Marița- Peștera cu vas, Miercurea Sibiului-Petriș, Orlat, Nandru-Peștera Curată, Romoș-Făgădău, Tărtăria- Gura Luncii, Vurpăr.
Cele mai importante situri aparținând fazei Vinča C1 sunt localizate în Banat. În Valea Mureșului, materiale vinčiene târzii apar într-o serie de așezări: Brănișca, Turdaș, Alba Iulia-Lumea Nouă, Petrești-Groapa Galbenă, Pianu de Jos-Podei.
Sincronisme
În urma reinterpretării materialului arheologic de la Vinča-Belo Brdo, în corelație cu distribuția stratigrafică, W. Schier a constatat că cea mai evidentă schimbare în ceea ce privește forma și decorul vaselor poate fi observată între fazele 5c-6, motiv pentru care a propus o nouă periodizare pentru faza C a culturii Vinča, împărțind-o în 3 subfaze C1-C3.
Probleme ridică importurile de ceramică liniară cu capete cu note muzicale (notenkopf), descoperite în situl de la Lumea Nouă S III/1962, în nivelul III, în asociere cu ceramica pictată și incizată. D. Berciu afirmă că ceramica decorată cu ”note muzicale” apare în asociere cu ”ceramica pictată caracteristică orizontului Turdaș din neoliticul mijlociu”. În ceea ce privește acest tip de materiale, I. Paul le atribuie nivelului Ib, ce corespunde unui orizont Vinča B1/B2 sau cel mai târziu la nivelul Iia. Receptarea timpurie a elementelor nord-estice la Lumea Nouă, este urmată – în opinia aceluiași cercetător – de o pătrundere masivă a elementelor reprezentate prin ceramica pictată de tip Lumea Nouă.
Materialele de tip Precucuteni – ornamentate în tehnica exciziei – de la Lumea Nouă au generat de asemenea dezbateri, prin prisma sincronismelor și paralelismelor realizate de diferiți cercetători. În opinia lui Gh. Lazarovici, în Transilvania apariția ”notenkopf” se leagă de faza Vinča B2, iar materialele Precucuteni nu apar în mediu Vinča B2 ci cu ceramica Vinča C și post C1. Fl. Drașovean aduce în discuție la rândul său situația importurilor Precucuteni I și a ceramicii liniare cu note muzicale ce apar asociate în același nivel, alături de ceramica Vinča B2 și materiale pictate ”Lumea Nouă”, exprimând rezerve legate de situația stratigrafică și de reprezentativitatea materialului arheologic studiat din așezarea de la Alba Iulia – Lumea Nouă.
Datele arheologice noi de la Alba Iulia –Lumea Nouă, vin în sprijinul unei paralelizări între finalul fazei Vinča C1 și faza clasică a culturii Herpaly, sincron cu Lengyel I și etapa D2 a grupului Gorzsa. F. Horváth aduce în discuție importuri de tip Vinča C1 la Gorzsa, faza D1 a grupului.
Începuturile grupului Foeni din Transilvania, așa cum o arată datele C14, este situat în intervalul 4708 –4 206 BC (mean 4527 BC)/4632 –4 499 BC (mean 4557 BC), iar sfârșitul acestuia, conform datelor de la Lumea Nouă, este între 4543 –4 441 BC (mean 4495 BC). Acestea sunt parțial contemporane cu fazele Vinca C3-D în opinia lui Lazarovici și cu începuturile fazei timpurii a culturii Tiszapolgar în arealul pannonic în opinia lui Borić și Diaconescu. Grupul Foeni este parțial contemporan cu sfârșitul unor locuiri Vinča C1 din Banat și paralel cu așezările ce aparțin culturii Tisa faza clasică de la Vesztö-Magor și Őcsöd și culturii Herpály.
Paralelizarea Precucuteni I-Iicu faza B2 a culturii Vinča, nu se justifică atât de timpuriu după părerea lui M. Gligor, care precizează că utilizarea ceramicii excizate de tip Precucuteni ca element de cronologie relativă, trebuie să țină cont de posibilitatea ca –cel puțin pentru siturile din Transilvania centrală și bazinul Mureșului mijlociu – artefactele în discuție să reprezinte produse ceramice locale și nu importuri.
Finalul neoliticului târziu, este acoperit în Thesalia și Macedonia de faza clasică a culturii Dimini, sincronă cu faza C a culturii Vinča.
Cea mai mare parte a ariei de descoperire a ceramicii Lumea Nouă apare într-un spațiu puternic legat de sud, pe un fond Starčevo-Criș care primește influențe vinčiene timpurii și Liniar Ceramice (Alföd). Acest fond se încadrează în termenul de policromie și este prezent la Cârcea, Ocna Sibiului, Trestiana, Lunca, Valea Lupului. Pe parcursul fazei Vinča A2-3, acest fond din estul Transilvaniei se transformă în EsztárPișcolt-Raškovce-Sátoraljaújhely-Lumea Nouă (Zau). Ultimele date Starčevo-Criș în zona de la nord de aria vinčiană datează în jurul reperului 6400-6350 BP, moment la care apar primele date Esztár în zona nord-estului Ungariei. Această zonă păstrează legături ample cu zona sudică-estică documentate prin amplitudinea comerțului cu obsidian, Spondylus/ Glycymeris, vase pictate, dar și o unitate a motivisticii.
După cum o indică poziția stratigrafică a materialelor „Turdaș” de la Uivar, susținut de palierul cronologic absolut al acestora și raportat și la momentul cronologic al fazei a II-a, cultura Turdaș, în ciuda problemelor constatate în definirea fazei timpurii (I), este mai târzie decât etapa Vinca C1 și se naște în vremea fazei Vinča C2 din elemente vinciene din Banat care conțin și trăsăturile ce o vor defini: vasele patrulatere și decorurile tipice
Faza I a culturii Turdaș este mai timpurie decât grupul cultural Foeni și, după cum ne arată datele C¹⁴, începutul fazei a II-a este mai târziu decât debutul Iocuirii de la Foeni și, în ansamblul său, este sincronă cu sfârșitul etapei Vinča C2 și începutul de C3, iar sfârșitul fazei a III-a este paralelă cu faza Vinča C3 și D și cu pătrunderea comunităților Foeni în Transilvania. Utilizarea datelor de C14 consolidează foarte clar poziția etapei Turdaș II, oferind următorul orizont cronologic: Turdaș II = Iclod II = sfârșit Vinča C2 – Vinča C3. Poziția cronologică a etapelor Turdaș I (în Transilvania) și III se poate face doar deductiv folosind principiile de terminus post și ante quem față de etapa Turdaș II. Pentru faza Turdaș I (Banat) se poate folosi data obținută din situl de la Uivar, dată care introdusă în câmpul de analiză oferă posibilitatea susținerii următorului palier cronologic: Turdaș I (Banat) = Iclod 1b =Vinča C2. De asemenea se poate susține și paralelismul cronologic Iclod III = sfârșit Vinča C3 – început Vinča D. În momentul de față paralelismele cronologice absolute Turdaș I-III =Vinča C2 – început de Vinča D au cea mai mare rată de credibilitate.
În Transilvania avem așezări atestate la Morești, Cipău, Rupea, Bancu, Hărman, Biborțeni, la Gligorești – e posibil să fie doar importuri și la Olteni, în cadrul sitului B. E interesant de văzut unde apar materiale liniare cu note muzicale în mediul vinčian din Transilvania. La Limba sunt pomenite materiale liniare cu note muzicale în nivelurile post-Vinča A3, asociate cu material vinčian și cu fragmente pictate Lumea Nouă. La Alba Iulia-Lumea Nouă materialele Notenkopf apar cel mai târziu la nivelul IIa în nivelurile atribuite Vinča B2. Asocierea este contestată de Florin Drașovean, care observă o inadvertență majoră și pune sub semnul întrebării aceste materiale. Un fragment este atestat în nivelul al treilea din SG1/1989, în zona locuințelor de suprafață. Din nefericire, nu se indică în care dintre cele 3 subniveluri apare vasul decorat cu benzi incizate liniare, radiare, întrerupte de capete muzicale.
Datele C14 de la Parța arată că nivelul 7c – 6/6a, situat între 5357 – 5077 calBC (mean 5239 calBC) și 5285 – 5055 calBC (mean 5176 calBC), începe la sfârșitul fazei Vinča A și își încheie existența în timpul etapei B1, iar distrugerea caselor nivelului 6a a avut loc între 5211 – 4857 calBC (mean 5041 calBC), în vremea fazei Vinča B2. Prin prisma acestor datări, din punct de vedere cultural, în situl de la Parța, faza IIB a Culturii Banatului, ale cărei trăsături definitorii se întâlnesc în nivelul 7c, începe la finalul fazei Vinča A și își încheie evoluția în Vinča B1, iar Cultura Banatului IIB-IIC (niv. 6a) este sincronă cu Vinča B2, ceea ce validează doar parțial cronologizările făcute. Aceleași datări arată că sfârșitul fazei II B și începutul fazei IIC a Culturii Banatului din acest sit are loc în vremea fazei B2 a culturii Vinča.
Locuirea neolitică târzie de la Sânandrei, prin nivelul 5d, atribuit Culturii Banatului IIC, începe în intervalul 5483 – 4857 calBC (mean 5085 calBC) este anterior debutului fazei Vinča C1, situată în intervalul 5253 – 4899 calBC (mean 5033 calBC) și este contemporan cu sfârșitul nivelului 6a de la Parța. Această relativă contemporaneitate dintre aceste niveluri ridică problema precizării trăsăturilor ceramicii etapelor IIB și IIC ale Culturii Banatului care, în cele două situri, prezintă trăsături diferite. Individualizarea trăsăturilor caracteristice ale acestora din situl de la Parța a fost explicată prin existența unei grupe culturale distincte în cadrul Culturii Banatului, grupul Parța fapt ce, la acest stadiu al cercetărilor, va trebui demonstrat prin analizarea exhaustivă a materialelor din nivelurile corespunzătoare din siturile de la Bucovăț, Parța, Uivar și Sânandrei.
Datele radiometrice de la Zau de Câmpie arată că datele fazelor timpurii, IB-IC, ale culturii Zau, cuprinse între 5392 – 5031 (mean 5194 calBC) și 5245 – 4992 (mean 5107 calBC), nu sunt sincrone cu etapa Vinča A3 din situl eponim, situată între 5383 și 5217 calBC, mean 5291 BC și 5287 și 5124 cal BC, mean 5210 calBC, ci sunt mai târzii, fiind contemporane cu mijlocul intervalului fazei Vinča B, plasat între 5287–5124 calBC (mean 5210 calBC), și 5204 și 4824 calBC (mean 5013 calBC).
Datele absolute arată că etapa timpurie (Ia) a grupului Iclod este contemporană cu Vinča C1 și începutul etapei C2 și se poate naște în vremea fazelor Zau IIIA-IIIB, iar Iclodul II are o evoluție sincronă cu Zau IIIC, Turdaș II, petrecută în vremea etapelor C2, C3 și D a culturii Vinča.
ANALIZA MATERIALULUI CERAMIC. ASPECTE METODOLOGICE
Ceramica a fost primul material sintetic creat de oameni prin combinarea celor patru elemente primordiale care descriu materia identificate de vechii greci și hinduși: pământ, apă, foc și aer. Exploatând plasticitatea pământului înmuiat în apă și transformarea aproape miraculoasă pe care o suferă un obiect modelat din acest amestec în contact cu focul, omul a creat o tehnologie care îl va însoți de-a lungul evoluției civilizației, de la statuetele și recipientele preistorice până la industria medicală și aero-spațială a secolelor XX-XXI.
Considerată tradițional și mult timp drept ”fosilă directoare”, ceramica a ocupat un loc privilegiat în domeniul studiilor dedicate diverselor epoci și culturi, mai mult sau mai puțin apropiate de noi temporal. Ceramica descoperită prin diverse metode arheologice a fost și este, de aproape două secole, un element principal al cercetării trecutului omenirii. Arheologii și anticarii au observat rapid că variațiile formelor și decorurile artefactelor ceramice erau mărginite în spațiu și timp. Distribuțiile spațiale au fost folosite, așadar, pentru distingerea diferitelor regiuni preistorice, iar cele temporale au ajutat la definirea secvențelor cronologice din interiorul respectivelor regiuni; de asemenea aceleași caracteristici ale ceramicii au permis formularea unor ipoteze în legătură cu relațiile dintre aceste regiuni la un moment dat.
Analiza materialului ceramic, indiferent de perioada căreia îi aparține trebuie să respecte criterii riguroase care să permită surprinderea tuturor caracteristicilor privind compoziția pastei, modelarea, finisarea, arderea, decorul. Studiul ceramicii poate oferi o varietate de alte rezultate: de la identificarea surselor de materii prime, a rutelor ”comerciale” preistorice sau stabilirea funcționalității vaselor, până la cantitatea de efort și de timp depusă pentru însăși făurirea acestora. Lipsa unor analize chimice și microscopice îngreunează însă foarte mult cercetarea arheologică, studiul materialului ceramic rezumându-se , cel mai adesea, la simple înserieri de forme și motive decorative, creându-se în mod artificial noi faze și culturi.
Dacă pentru perioada antică datarea se poate face relativ ușor, pentru preistorie problema este mult mai complexă. De aceea contextul stratigrafic în care au fost descoperite fragmentele ceramice are un rol însemnat. Este recomandată o analiză pe complexe închise cu o situație stratigrafică clară.
În arheologia românească, studierea ceramicii fragmentare nu a reprezentat o prioritate, majoritatea studiilor axându-se pe analizarea vaselor întregi sau reîntregibile, această categorie fiind ignorată. Exceptând câteva studii notabile (de exemplu Popovici et al. 2003 sau Voinea și Neagu 2006), chiar și atunci când a fost urmărită cercetarea materialului ceramic fragmentar din diverse situri, modelul de analiză aplicat a fost departe de a atinge elementele cheie ale unui astfel de demers. Analizarea ceramicii fragmentare reprezintă un demers extrem de important în procesul de studiere și înțelegere a ‘culturii materiale’ specifice diverselor comunități umane din trecut, fiind capabilă să ofere date indirecte privind diverse acțiuni postdepoziționale (antropice sau naturale) ce conduc la situațiile ce le regăsim în săpătura arheologică.
De-a lungul timpului, pe plan mondial, au existat diverse abordări metodologice ale ceramicii arheologice, acoperind diverse aspecte, de la cele tipologico-tehnologice, la cele legate de procedeele de recoltare, conservare și depozitare, continuând cu diversele analize moderne și terminând cu direcțiile interpretative teoretice (Whallon Jr. 1972; Shepard 1974; Rye 1981; 1987; Arnold 1988; Vitelli 1989; Sinopoli 1991; Orton, Tyres și Vince 1995 etc.).
Au existat preocupări, în arheologia românească, privind metodele de analizare a ceramicii, acestea încercând să acopere diverse aspecte, de la tipologie, volumetrie, tehnologie de producție, la înregistrarea și catalogarea informatizată a loturilor ceramice (Dumitrescu 1979; Teodor 1996, 1998a, 1998b; Lazarovici și Micle 2001; Voinea 2001; Popovici et al. 2003; Bugoi et al. 2008; Alaiba și Alaiba 2009; Burens et al. 2010; Paveleț 2010 etc.).
Cel puțin în cazul perioadei neo-eneolitice, dacă pentru categoria vaselor întregi sau reîntregibile situația este relativ bună, în cazul materialului ceramic fragmentar, lucrările cu caracter arheologic (rapoarte, monografii etc.), conțin exclusiv prezentări nu analize ale acestora. Din păcate, studiile în care regăsim prezentat întregul lot ceramic al unui complex închis sunt puțin numeroase (de exemplu Lazarovici și Maxim 1995; Petrescu-Dîmbovița, Florescu și Florescu 1999; Voinea și Neagu 2006 etc.). De asemenea, de cele mai multe ori, materialele ceramice publicate sunt selectate, oferind o imagine distorsionată a loturilor respective. De obicei, decorul și părțile de vase reprezentate în loturile fragmentare (bază, buză, apucătoare, profil întreg etc.) sunt elementele luate în considerare. Materialele prezentate în această manieră nu pot fi utilizate în mod corespunzător pentru efectuarea unor studii comparative, viciind orice încercare de înseriere a datelor din diverse așezări.
Apariția ceramicii
Transformarea lutului în obiecte ceramice este o inovație relativ recentă în istoria omenirii; uneltele de piatră, os și lemn preced ceramica cu multe zeci de mii de ani. Oamenii preistorici au cunoscut și au exploatat proprietatea unor luturi sau argile de a fi modelate în diferite forme cu utilități diverse. Transformarea luturilor prin foc într-un materialmai durabil trebuie să se fi întâmplat în trecut, cu mult ănainte ca oamenii să înceapă să controleze și să exploateze deliberat astfel de produse.
Gordon Childe vorbea despre apariția ceramicii ca despre ”cea mai timpurie utilizare conștientă a unei modificări chimice”. Întrebările care se pun sunt când, de ce și cum s-a făcut legătura între lutul plastic și întărirea prin foc și cum a fost atașată nevoii de recipiente portabile?
Există mai multe teorii care sunt argumentate științific. Una dintre ele se bazează pe paralela dintre construirea locuințelor din lut și modelarea vaselor din lut. Pamela Vandiver propune ipoteza arhitecturală în urma analizei ceramicii timpurii din vestul Asiei. Ceramica respectivă a fost manufacturată prin sudarea unor plăci de lut, tehnică strâns legată, după autor, de metodele de construcție ale locuințelor din zonă – din chirpici și cărămizi din pământ. Vandiver, atrage atenția asupra izomorfismului tehnologic în a utiliza elemente prefabricate, fără dimensiuni standardizate, clădite una peste alta, sugerând că apariția tehnologiei ceramice a fost un proces realizat din doi pași, tehnica de manufacturare dezvoltându-se prima independent de ardere; după o perioadă de trecere, când ceramica era uscată la soare, s-a ajuns la maturizarea olăriei ca meșteșug. Concluzia, Pamelei Vandiver, este că tehnologia ceramicii s-a dezvoltat probabil din tehnologia ghipsului din neoliticul aceramic, din sau odată cu tehnologia arhitecturală.
O a doua teorie pleacă de la ipoteza culinară a producerii ceramicii, aceasta fiind inventată după descoperirea faptului că lutul uscat la soare poate fi folosit pentru crearea unor recipiente rigide, folositoare pentru stocare, capabile de a fi plasate deasupra focului, pentru încălzirea mâncării și impermeabile, în cazul arderii.
O a treia explicație pentru originea și nevoia de recipiente ceramice se află în sfera teoriilor despre schimbările strategiilor de subzistență din tranziția între Pleistocenul târziu și Holocenul timpuriu. Cauzele apariției ceramicii s-ar putea afla undeva în transformările grupurilor de vânători-culegători – ocuparea unor spații bogate în resurse, care determină începuturile sedentarizării. Exploatarea intesificată a unor resurse de către grupurile semi-sedentare este însoțită de apariția competiției din punct de vedere socio-economic și a unor indivizi care acumulează bunuri, putere și prestigiu. După Hayden, tehnologia recipientelor trebuie să fi avut, un rol important ca parte a demonstrațiilor de forță – ospețe și diverse sărbători, unde era nevoie de recipiente pentru prezentarea și servirea diverselor alimente și băuturi.
O altă teorie, situată tot în zona transformărilor climatice și de subzistență din tranziția dintre perioadele geologice menționate, explică începuturile sedentarizării prin diminuarea posibilității de anticipare a sezonalității resurselor, și, prin urmare, prelungirea locuirilor în zonele cu resurse sigure.
Fiecare dintre aceste teorii își are logica și argumentele sale, în funcție de specificul fiecărei zone și perioade, apariția ceramicii poae fi determinată de una sau alta, sau chiar prin concursul mai multor factori expuși mai sus.
Cele mai vechi piese din lut ars au apărut izolat în Moravia, la Dolni Vestonice și Pavlov ( gravettian, 28 000 -20 000 BC) – ” au fost modelate din pământ argilos, amestecat se pare cu o materie osoasă sub formă de pudră și au fost arse pe vetre sau în cuptoare. Această descoperire, unică pentru paleoliticul superios a devansat cu 15000 de ani apariția ceramicii în diverse regiuni ale lumii. Aici au fost descoperite câteva sute de mici fragmente de lut ars provenind de la statuete zoomorfe și antropomorfe, printre care și o celebră „Venus”. (Pl. II/1)
Ceramica aparținând fazelor timpurii ale culturii Jōmon este considerată de toți specialiștii, drept prima ceramica (în sensul de recipiente de lut arse) din lume. Faza incipientă a culturii Jōmon este datată între 13 600 – 9200 BC. (Pl. II/2)
Primele sedimente minerale arse au fost folosite pentru obținerea varului și ipsosului, dacă nu se ia în considerare descoperirile izolate din paleoliticul superior. Transformările pe care le suferă rocile calcaroase sub acțiunea focului au fost observate de comunitățile natufieniene din spațiul siro-palestinian prin construirea vetrelor din blocuri de calcar sau amenajarea acestora în strat calcaros. Dacă pentru var și ipsos zona de geneză poate fi localizată cu siguranță în spațiul siro-palestinian, nu același lucru se poate spune în cazul ceramicii. Ceramica cunoaște o dezvoltare spectaculoasă, răspândire rapidă a noii tehnologii pornind din cel puțin două centre, Mesopotamia și Anatolia.
Primele experiențe tehnice în domeniul ceramicii au fost semnalate la Mureybet III pentru neoliticul aceramic – a doua parte a fazei PrePottery A. În a doua fază a neoliticului aceramic – PrePoterry Neolithic B descoperirile se înmulțesc în zona Eufratului Mijlociu, în zona Damascului la Aswad II, în Levantul de sud la Beidha, Ain Ghazal, Munhata, Jerichon, în Anatolia la Çatalhöyük.
Prepararea pastei
În natură, argilele nu se prezintă, aproape niciodată, sub formă monominerală. Sedimentele argiloase conțin adesea, calcar, dolomită, oxizi și hiroxizi de fier, nisip. Prin urmare noțiunea de argilă acoperă tipuri de sedimente foarte diferite, specifice fiecărui depozit în parte, în funcție de condițiile de formare a sedimentului prin alterarea progresivă a rocii-mamă, de condițiile de depunere în bazine sedimentare sau de compoziția solurilor. Cele situate la o adâncime mare, sub influența temperaturii și presiunii ridicate, se recristalizează progresiv în roci compacte, închizând ciclul geologic. În fapt, prin arderea intenționată a lutului, omul a recreat acest fenomen natural, aportul de energie fiind infinit mai mic decât cel consumat în mod natural în procesul de litificare geologică. După cum se știe, argilele reprezintă produsul final al fiecărei serii complete de sedimentare, deoarece caracteristicile lor fizice sunt determinate de compușii depuși în ultimul strat. În plus, argilele sunt formate în etapa finală a fenomenelor de deteriorare și degradare a unor roci de natură pneumatolitico-hidrotermală, fie a altor sedimente pre-existente.
Principala proprietate a mineralelor argiloase este aceea de a fi diluate, formând soluții coloidale – apa permite alunecarea foilor, dând lutului plasticitate. Prin uscare volumul argilei modelate se micșorează în funcție de cantitatea de apă absorbită de sedimentul argilos și de temperatură.
Argila grasă sau lutul olarului, utilizată pentru producția de ceramică, conține o proporție mai mare sau mai mică, în funcție de calitatea depozitului, de reziduri organice și minerale – particule ce nu prezintă plascticitate. De aceea, pregătirea pastei de bună calitate presupune parcurgerea unui adevărat lanț tehnologic:
pregătirea depozitului natural înainte de extracția lutului prin umeziri repetate;
”iernatul” lutului, perioadă în care particulele organice se elimină prin biodegradare;
epurarea argilei prin cernere sau spălare;
”frământarea” repetată prin care erau eliminate golurile de aer și era omogenizată pasta după adăugarea degresantului.
Modelare, finisare
Mult timp s-a considerat că roata olarului a apărut în sudul Mesopotamiei în cadrul civilizației Ur-Uruk. Și totuși numai la o simplă analiză microscopică a ceramicii eneolitice pictate, de o simetrie aproape perfectă, putem intui folosirea unui dispozitiv special. Roata lentă, compusă dintr-un disc mobil și unul fix, servind drept suport, poate fi considerată tot o inovație revoluționară, până la forma clasică rămânând decât un pas.
Cea mai simplă tehnică de a realiza un vas este prin a face o cavitate în mijlocul unui bulgăre de lut și de a modela pereții vasului între degetul mare al mâinii și celelalte degete; presarea pe o suprafață plată va determina fundul vasului. (Pl. III/1)
O altă tehnică, mai avansată, este cea a fabricării unor „semi-fabricate”- foi de lut. Acestea se obțin prin presarea unei bucăți de lut pe o suprafață plată, cu ajutorul unui sucitor sau a unui obiect asemănător, până la obținerea unor foi, de grosime apropiată de cea dorită pentru pereții vasului. Prin această tehnică se fabrică deseori vasele de formă cilindrică, conică, pătrată sau tronconică. Prin unirea a două sau mai multe corpuri astfel obținute se pot modela vase cu forme mai complicate. (Pl. III/2)
O tehnică foarte răspândită este cea a sulurilor de lut. Aici bucăți de lut sunt rulate cu palmele pe o suprafață plată, până la obținerea unor suluri („colaci”) de lut, clădite apoi pe o bază pregătită anterior, presate și uniformizate. (Pl. III/3)
Tehnica turnării vaselor constă în presarea lutului într-o formă din ceramică arsă, ghips sau alt material. Aceasta este utilizată pentru obținerea unor forme sau decoruri în serie. Pentru desprinderea ușoară a piesei de lut de pe matriță, se folosesc materiale-tampon: nisip fin, praf de lut sau cenușă. (Pl. III/4)
După modelare, uscarea vaselor se făcea gradual pentru a împiedica fisurarea argilei. În lipsa izvoarelor scrise, studiile etnoarheologice ne sugerează câteva detalii – uscarea vaselor se făcea în anotimpurile calde, deoarece iarna ar fi fost un consum de energie suplimentarpentru încălzirea camerei în care se păstrau vasele până la ardere; vasele erau așezate la umbră, cu gura în jos pentru ca apa să se evapore treptat, fără să se producă fisuri în pereții vaselor. După uscare volumul vaselor scădea cu 1/5 – 1/6 față de mărimea inițială.
Metodele de finisare sunt foarte variate, în funcție de destinația vasului, de experiența meșterilor olari: acoperirea cu angobă, lustruirea, aplicarea decorului, a altor elemente modelate în relief – toartă, motive antropomorfe sau zoomorfe.
Forme și decor – criterii de clasificare
Sub aspectul formelor și decorului tipologiile diferă în funcție de preferința pentru unul sau altul dintre criterii: morfologic, utilitar, stilistic, etnografic.
Criteriul morfologic este utilizat cu precădere pentru realizarea tabelului tipologic al formelor. Conform tipologiei propuse de Gh. Postică, pe baza parametrilor calitativi se stabilesc tipuri geometrice – forme ovoidale, sferice, tronconice, bitronconice – în timp ce parametri cantitativi permit gruparea în forme deschise/închise pe baza raportului dintre părțile componente ale vasului:
diametrul maxim (Dmax) / înălțime (H)
diametrul gurii (Dg) / diametrul maxim (Dmax)
diametrul bazei (Db) / diametrul maxim (Dmax)
Criteriul utilitar poate fi utilizat atunci când dispunem de informații sigure privind destinația vaselor.
Criteriul stilistic privește forma de organizare a decorului – respectarea unor tehnici de exacuție asociate cu anumite motive decorative.
Criteriul etnografic predomină în vechile tipologii, termenii utilizați fiind justificați într-o măsură mai mare sau mai mică. Dacă pentru vasele de tip strachină, castron, ceașcă, pahar, borcan, ulcior, chiup, folosirea termenilor populari este consderată potrivită, nu același lucru se poate spune despre termenii care desemnează piese cu o anumită destinație: oca, solniță, tigaie, țest, strecurătoare.
Tehnologia de ardere
De-a lungul timpului metodele de ardere au variat de la forma cea mai simplă – arderea neorganizată la cuptoare tunel în care piesele de porțelan erau așezate pe o placă mobilă ce traversa cuptorul de la un capăt la altul, creșterea temperaturii fiind controlată riguros. Culoarea ceramicii depinde în mare măsură de mediu de ardere – oxidant sau reducător – dar și de natura combustibilului, compoziția angobei sau de arderea secundară. Culoarea ceramicii este influențată si de oxizii metalici din angobă care prin ardere dau o anumită nuanță.
Cuptoarele au fost clasificate în funcție de următoarele criterii:
materialele de construcție utilizate: chirpic, cărămidă, piatră;
compartimentarea interioară: simplu, cu focar și cameră de ardere, cu cameră de ardere etajată;
modul de amenajare: de suprafață, adâncit;
aspectul morfologic al cupolei: conică, tronconică, oviformă, semisferică, piramidală, absidată;
forma de fixare a grilajului: susținut de un stâlp, de un perete median, de pilaștri mobili.
PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE CERAMICII CULTURII VINČA
Evoluția și principalele caracteristici ale ceramicii culturii Vinča
Faza A1 a ceramicii vinčiene reprezintă momentul sosirii unei civilizații străine de mediul local al neoliticului timpuriu, reprezentată de cultura Starčevo-Criș. Faza este caracterizată prin ceramică neagră sau negră-cenușie, lustruită, cu luciu metalic, străchini și castroane bitronconice cu umăr îngroșat și gât scurt, cupe cu picior înalt și gol în interior, ornamente lustruite, pliseuri și caneluri; la ceramica de uz comun lipsesc ornamentele incizate. Ceramica are o ardere foarte bună este amestecată cu nisip și este netezită. Ceramica grosieră are alveole sub buză, brâuri alveolate, barbotină organizată în șiruri verticale. Ceramica semifină este ornamentată cu incizii și triunghiuri hașurate și punctate. Pe ceramica fină motivele ornamentale preferate sunt pliseurile organizate în șiruri oblice, scurte, dispuse pe umăr, orizontale, pe gât sau organizate în registre.
Faza A2 păstrează o parte din caracteristicile fazei A1, în schimb apare o varietate mai mare de forme. Ceramica lustruită înregistrează un regres în ceea ce privește tehnica de lustruire care decade. Ceramica fină are o ardere foarte bună, amestcul este nisipos, rareori apar urme de slip, scade specia blacktopped și crește procentajul nuanțelor de roșu și gălbui. Apar pliseurile și canelurile în ornamentație și în special cele verticale. Ceramica semifină are o ardere bună, predomină culoarea neagră, iar ca degresant este folosit nisipul. Ceramica grosieră are aceleasi caracteristici ca în faza A1; se înmulțesc motivele cu barbotină. Arderea rămâne bună, amestecul nisipos cu foarte puține materii organice.
Faza A3 este redusă în așezarea eponimă. Materialele prezintă elemente ale sintezei Starčevo IV, cu element vinčian dominant. Ceramica are o ardere bună, aspect nisipos, lustruirea nu mai are finețea fazelor anterioare. Crește procentul de ceramică brună sau roșiatică în detrimentul celei negre. Ceramica blacktopped lipsește. Formele vaselor evoluează, se înmulțesc formele cu umărul ascuțit și partea inferioară convexă, gâtul vaselor se înalță. Ornamentele plisate, barbotina, ornamentele incizate și punctele cresc ca proporție.
Pentru definirea fazei B a culturii Vinča, Gh. Lazarovici se bazează pe studiul materialului din situl de la Zorlențu Mare și Balta Sărată. Vinča B1 se dezvoltă din Vinča A nu neapărat din Vinča A3. La Balta Sărată materialele Vinča B1 apar în nivelul I din 1962 -1964 și la nivelul 4-6 din 1973-1974. Ceramica este arsă uniform pasta este nisipoasă sau cu pietricele, mai ales la specia uzuală. Netezirea este bună la fel și lustruirea dar nu atinge aspectul celei din perioada Vinča A. Ceramica fină este cea care definește etapa prin factura, forme și ornamente. Ceramica neagră cenușie bine lustruită se va reduce treptat pe măsura creșterii ceramicii roșii, portocalie – gălbui cu toate nuanțele acestora. Ceramica neagră cenușie nu dispare ci se reduce și degenerează în nuanțe cenușii.
La sfârșitul fazei B, Gh. Lazarovici a constatat câteva fenomene care au aparut în evoluția ceramicii: 1) distrugerea prin incendiere a unui număr mare de stațiuni pe o arie întinsă; 2) apariția în nordul și vestul Banatului a unui fenomen de interferență Vinča cu ceramica liniară, pe care el l-a numit grupul Bucovăț, si pe care l-a sesizat la Parța, Bucovăț și altele; 3) contnuarea trăsăturilor etapei B1 în unele stațiuni cum ar fi cea de la Balta Sărată, până în vremea etapei B2. Termenul B1/B2 sugerează o etapă cu elemente comune, retardarea unor elemente și mai ales apariția interferențelor cu ceramica liniară.
În aria nordică a culturii Vinča, în faza B2, are loc un proces de fărâmițare a complexului vinčan. Comunitățile din Transilvania se rup de Vinča, ajungând la o evoluție locală, diferită, denumită grupul Turdaș. În Banatul de nord evoluția se desfășoară paralel cu Vinča, formându-se grupul Bucovăț. În Banatul estic și central, începe un moment de involuție, care va da naștere unor retardări. Ăn Banatul sudic începe evoluția continuă cu noi influențe sudice, dar șocul Vinča-Pločnik nu este atât de puternic ca în Serbia.
Trăsăturile fazei B2 sunt, amestecul pastei care cuprinde tot mai des pietricele, predominanța pentru culoarea brună a ceramicii uzuale, pentru ceramica fină nuanțele cele mai multe sunt de gălbui, gălbui-roșcat, brune, cenușii sau negru-cenușiu. Din cauza interferențelor cu ceramica liniară pasta este mai moale, folosindu-se în locul pietrișului și al nisipului, mâlul fin.
În faza Vinča B2/C, în cea mai mare parte a Banatului începe declinul culturii Vinča. Pasta este amestecată cu nisip și pietricele. Arderea este bună pentru toate categoriile de vase. Ceramica fină are în pastă mică și nisip fin. Culoarea vaselor este în general neagră sau cu nuanțe întunecate.
Trăsăturile ceramicii Vinča C1 sunt fundamentate prin descoperirile de la Hodoni, Sânandrei, Chișoda Veche, Parța II. Sălbăgelu Vechi, Homojdia, Zorlențu Mare II/III, Ruginosu II și Liubcova. Ceramica grosieră este lucrată dintr-un lut în amestec cu nisip fin sau cu bobul mare , sau nisip în asociere cu cioburi pisate. Arderea este bună, uneori rezonantă ce a dat lutului o culoare brun-gălbuie sau portocali, cenușiu-gălbuie și mai rar nuanțe închise de negru sau negru-cenușiu. Ceramica fină se distinge printr-o pastă care conține nisip fin, bine frământată și arsă rezonant la cenușiu, negru-cenușiu, brun-roșcat și roșcat. Suprafața exterioară și cea interioară este puternic lustruită, fapt ce conferă vaselor un luciu metalic, uneori cu nuanțe argintii. Ceramica intermediară are atât atributele speciei uzuale cât și a celei fine. Ea se disinge printr-o manieră mai îngrijită de modelare și finisare a lutului decât în cazul ceramicii grosiere, dar fără a atinge nivelul speciei fine.
Ceramica Vinča C2 are o pastă densă, amestecată cu nisip fin și mică, bine arsă, de culoare cenușie și cenușie neagră. De cele mai multe ori, în cazul speciei fine, suprafața vasului este acoperită cu un slip de nuanță argintie.
Degresant, pastă
O problemă importantă a prelucrării lutului în vederea modelării și arderii este cea a incluziunilor naturale și a degresanților. Incluziunile naturale sunt materiale prezente deja în lut, iar degresanții sunt materiale adăugate deliberat, din diferite motive, în timpul prelucrării lutului.
Luturile pot conține o gamă foarte largă de incluziuni, de la pietriș mărunt la nisip și nămol. Cel mai frecvent este nisipul care conține cuarț, mică, feldspați și minerale ferice. Pentru a îmbunătății calitățile lutului, în primul rând rezistența la șocurile termice din timpul arderii, în lut se adaugă diferite materiale anorganice. Natura degresantului poate fi organică sau anorganică. Dintre degresanții organici fac parte: paiele tocate, pleava, balega, aceștia prin fermentare produc acid lactic, care acționează la nivel molecular crescând plasticitatea lutului. Degresanții anorganici sunt valvele de scoică pisate, nisipul, spicule spongioase, gresie, piatră de var, bazalt sau cenușa vulcanică și uneori sunt folosite ca degresant cioburi de ceramică pisate mărunt.
Ceramica vinčiană a fazei A din zona Banatului nu are impurități, degresantul folosit este nisipul foarte fin, are foarte puține materii organice, în situl de la Gornea, pasta la unele specii ceramice este nisipoasă din cauza interferențelor cu Vinča-Starčevo-Criș.
Pentru faza B în zona Banatului pasta este nisipoasă sau cu pietricele, mai ales pentru ceramica uzuală pentru fazele B1 și B1/B2. În faza B2 amestecul pastei cuprinde tot mai des pietricele, mai ales în zonele periferice ale stațiunilor în care au loc întârzieri, ca la Balta Sărată, Caransebeș, Zorlenț, Ruginosu sau Liubcova. Ceramica din situl de la Liubcova – Ornița, la specia fină și semifină amestecul este omogen cu mult nisip în pastă, pleavă bine tocată. La specia de uz comun, factura ceramicii este caracterizată prin apariția masivă a plevei în pasta pereților groși ai vaselor. Tot ca degresant se mai folosește și nisipul cu bobul de mărime variabilă.
În faza B2/C în cea mai mare parte a Banatului, începe declinul culturii, Vinča. În zonele din estul Banatului, unde se manifestă fenomenul de retardare, pasta este amestecată cu nisip și pietricele. În sudul Banatului, la Liubcova, în faza Ornița Vest sau Ornița II, în ceramica uzuală se folosește ca amestec nisip cu bobul mare, pietricele de calcar, nisip cuarțitic. Ceramica fină are în pastă mică și nisip fin.
Pentru situl de la Lumea Nouă, degresantul, folosit pentru ceramica din faza Vinča B, este nisipul.
Ceramica etapei Vinča C1, este lucrată dintr-un lut amestecat cu nisip fin sau cu bobul mare, sau nisip în asociere cu cioburi pisate. Pentru zona de câmpie din nordul Banatului, degresantul caracteristic este nisipul și cioburile pisate, pentru zona deluroasă, în care au evoluat comunitățile de tip B2/C, pasta are în amestec pietricele cu bucăți de cuarț, în timp ce în valea Dunării, la Liubcova, nisipul este folosit aproape în exclusivitate. Pentru faza C2, ceramica are o pastă densă, amestecată cu nisip fin și mică.
Elementele tipologico-stilistice
Formele ceramicii Vinča îmbracă o varietate deosebită. Pentru Banat prima ordonare tipologică a fost realizată de Gh. Lazarovici, care, la stadiul de atunci al cercetprilor a precizat și distribuția tipurilor categoriale în cadrul fazelor și etapelor de evoluție a culturii Vinča.
Pentru întreaga evoluție a culturii Vinča există o mare varietate de forme care se pot grupa în câteva tipuri, dar adevărata evoluție a fiecărei etape în parte, nu poate fi urmărită decât studiind fiecare nivel al unui sit în comparație cu următoarele și cu nivelele din celelalte situri. Lazarovici propune următoarele tipuri de vase: strachina simplă, strachina profilată, oala, cupa, amfora, strecurătoarea, patera și ”tigaia de pește”. După anumite elemente ale corpului vaselor, se pot stabili unele variante prin care se poate urmări o mai fină evoluție a formelor în unele etape.
Strachina simpla are variantele: I, tronconică, scundă, plată, cu peretele drept; IIa, tronconică, mijlocie, largă, cu peretele curb, IIb, tronconică, adâncă, largă, cu peretele curb; III, adâncă, îngustă cu peretele curb; IV, globulară; V, profilată; VI, adâncă cu gura evazată.
Strachina profilată are variantele: I, plată cu buza scurtă și umăr ascuțit; II, cu buza scurtă, umăr mijlociu; III, cu buza scurtă, umăr înalt; IV, cu buza de înălțime mijlocie, evazată, umăr scurt; V, aceeași buză, umăr mijlociu, VI, buză de înălțime, dreaptă, umăr înalt; VIIa, buză scurtă, umăr scurt, rotunjit; VIIb, buză de înălțime mijlocie, umăr înalt, rotunjit; VIII, bitronconică: a) cu gura dreaptă; b) cu gura invazată; c) cu gura evazată; IX, strachină-castron, cu umăr profilat.
Oala are variantele: Ia, globulară, fără gât; Ib, butoi; II, cu gât, umăr rotund și: a) picior drept; b) picior profilat; III, bitronconică, cu partea superioară convexă; IVa, bitronconică, cu partea superioară invazată; IVb, bitronconică, cu partea superioară dreaptă; V, bitronconică, cu buza scurtă și umăr ascuțit.
Cupa are variantele: I, cu picior înalt și gol, cu partea superioară scurtă; II, cu picior înalt sau masiv, gol, cu partea superioară profilată; III, cu picior masiv, partea superioară înaltă și profilată.
Amfora are variantele: I, cu gât îngust pentru vasele capac; II, globulară; III, globulară cu gât înalt; IV, piriformă.
”Tigaia de pește” are variantele: I, ovală, cu toartă; II, ovală, cu peretele evazat; III, rotundă.
În faza A1, pentru strachina profilată sunt caracteristice formele: I, plată cu buza scurtă și umăr ascuțit; VIIa, buză scurtă, umăr scurt, rotunjit; VIIb, buză de înălțime mijlocie, umăr înalt, rotunjit; VIII, bitronconică: a) cu gura dreaptă; b) cu gura invazată; c) cu gura evazată. La ceramica fină predomină tipul I, plată cu buza scurtă și umăr ascuțit, urmat de tipurile strachinii simple, IIb, tronconică, adâncă, largă, cu peretele curb, realizat din pastă uzuală, cu tendințe spre bitronconism, strachina profilată de tip VIIa, cu buză scurtă, umăr scurt, rotunjit, strachina de tip VIII, bitronconică: a) cu gura dreaptă din pastă uzuală sau semifină. Oala de tip Ia, globulară, fără gât, predomină pentru faza A1.
Pentru această fază, ornamentele, sunt reprezentate de alveole sub buză, brâuri alveolate, barbotină, organizată în șiruri verticale. Ceramica semifină este ornamentată cu incizii și triunghiuri hașurate sau punctate. Pe ceramica fină motivele ornamentale preferate sunt pliseurile, organizate în șiruri oblice, scurte, dispuse pe umăr, orizontale pe gât sau organizate în registre.
Pentru faza Vinča A2, strachina tronconică este comună pentru toate cele trei categorii ceramice: uzuală, semifină și fină. În această etapă se întâlnesc următoarele variante: IIb, tronconică, adâncă, largă, cu peretele curb, de tip III, adâncă, îngustă cu peretele curb și de tip V, profilată. Strachina profilată este forma cea mai răspândită și în același timp elementul caracteristic al etapei. Oala are formele Ia, globulară, fără gât și Ib, butoi. Picioarele de cupă sunt foarte înalte.
Ornamentele sunt sărăcăcioase, în comparație cu fazele B, dar mai bogate ca în etapa A1. Cel mai des întâlnite sunt alveolele sub buză la ceramcia uzuală și barbotina organizată. La ceramica semifină și mai ales pe capacele de vas sunt preferate motivele incizate, meandrice, în benzi, iar pe ceramica fină ornamentele din pliseuri și caneluri, mai ales cele verticale.
Strachina tronconică, pentru faza B a culturii Vinča, în situl de la Lumea Nouă, este cu buza rotunjită. Castronul bitronconic apare în mai multe tipologii: cu umărul scurt, invazat, buza rotunjită; cu umărul înalt, ușor invazat, buza rotunjită, butoni ornamentali de formă conică, fundul drept, masiv; cu umărul înalt, împins spre interior; sau cu umărul înalt, arcuit.
Categoria cupelor este bine reprezentată, cu precizarea că s-au păstrat doar piciorul și postamentul cupei. O caracteristică a cupelor de la Lumea Nouă sunt picioarele de formă cilindrică, cu arcuirea postamentului moderată. Sunt identificate următoarele variante de cupă cu picior:
(1a) cu postamentul arcuit, cavitatea mai accentuată, talpa dreaptă;
(1b) cu postamentul arcuit, scund, talpa dreaptă, lată și piciorul gros și scund;
(1c) cu postamentul arcuit, scund, talpa realizată cu buza rotunjită, groasă și piciorul masiv și scund;
(1d) cu postamentul foarte ușor arcuit, talpa realizată cu buza rotunjită;
(1e) cu postamentul abia schițat, foarte scund, ardere oxidantă, pastă degresată cu nisip cu bobul mare, finisare neîngrijită;
(1f) cu postamentul arcuit, scund, buza inferioară dreaptă, partea superioară a cupei de aspect tronconic, cu buza rotunjită, de mici dimensiuni, cupa arsă în tehnica black-topped, bine lustruită; se constată dispariția aproape completă a piciorului cupei și unirea postamentului cu partea superioară a vasului;
(1g) o formă deosebită este cupa cu picior masiv, foarte scund, buza rotujită, ornamentată cu banda incizat-punctată și patru butoni aplicați pe zona diametrului maxim al vasului; partea superioară a vasului este de aspect bitronconic.
Vasele miniaturale aparținând categoriei fine pot să fie : de formă bitronconică, cu buza rotunjită, ușor invazată; de formă bitronconică cu umărul ușor arcuit și buza invazată; de formă tronconică cu buza cvadrilobată sau de formă bitronconică, cu corpul rotunjit.
Vasele de provizii sunt de două tipuri, cu buza rotunjită și profilată, cu corpul bombat, diametrul mediu, butoni ornamentali sau cu buza rotujită și profilatp, cu corpul bombat, de mari dimensiuni.
Ca tehnică de ornamentare, incizia, este cea mai răspândită în cazul ceramicii vinčiene de la Lumea Nouă. Predominantă este banda incizată, care poate să fie: 1a, bandă incizată umplută cu puncte de aspect triunghiular, aplicate uniform; 1b, banda incizată umplută cu linii scurte incizate; 1c, banda incizată în interior cu puncte incizate de aspect circular; 1d, benzi de linii incizate fine, trase vertical sau oblic pe suprafața vasului.
O altă tehnică de decorare este și canelura. Canelura poate să fie de două feluri: 2a, benzi canelate verticale, perpendiculare pe buză sau 2b, benzi canelate, dispuse în ”căpriori”.
Urmează ca tehnică de decorare și, pliseurile, care pot să fie dispuse pe umărul vasului, alveolele, care apar pe buza vaselor, sau crestăturile, care formează un profil în formă de U pe buza vasului.
Din categoria ornamentelor plastice, pe ceramica vinčiană de la Lumea Nouă sunt prezenți și butonii, realizați în diferite forme. Butoni dispuși la zona de contact a umărului cu corpul vasului de formă conică sau rotunjită. Buton ornamental de formă ovală, alungit, dispus orizontal pe corpul vasului, ce putea avea și utilitatea unei apucătoare sau de formă conică.
Trăsăturile etapei Vinča C1 sunt fundamentate prin descoperirile de la Hodoni, Sânandrei, Chișoda Veche, Parța II, Sălbăgelu Vechi, Honorici, Homojdia, Zorlențu Mare II/III, Ruginosu II și Liubcova.
Din punct de vedere tipologic, ceramica Vinča C din Banat cuprinde următoarele tipuri categoriale: A) strachină simplă, B) strachină profilată, C) oala, D) cupa, E) amfora, F) strecurătoarea și afumătoarea, G) tava, zisă ”de pește”. Acestea, după forma corpului se divid în mai multe variante care exprimă o parte a trăsăturilor fazei C a culturii Vinča din Banat. (Pl. III/1)
Strachina simplă are următoarele variante: I) tronconică, scundă, cu pereți drepți; IIa) tronconică, mijlocie, gură largă, pereți curbi; IIb) tronconică, mai adâncă, gură largă și pereți curbi; IIIa) tronconică, adâncă, pereți curbi; IIIb) tronconică, adâncă, pereți curbi, torți perforate dispuse în zona buzei sau sub aceasta; IIIc) tronconică, adâncă, pereți drepți cu torți bandate plasate sub buză; IV) globulară; Va) gură îngustă și pereți profilați; Vb) deschisă, pereți profilați și umărul în partea inferioară; Vc) deschisă, pereți profilați; VIa) deschisă, pereți arcuiți, gură evazată; VIb) deschisă, pereți arcuiți, gură evazată, pe buză sunt dispuși lobi sau torți de formă semicirculară orientate oblic; Vic) deschisă, pereți arcuiți, torți semicirculare perforate; VIIa) semisferică sau profilată cu țeavă de scurgere; VIIb) scundă, pereți profilați, buza evazată; VIIc) adâncă, umeri rotunjiți; VIId) largă, umeri rotunjiți; VIII) vas patrulater.
Strachina profilată are următoarele variante: I) plată, umăr ascuțit, buză scurtă; IIa) buză scurtă, umăr mijlociu, ascuțit; IIb) deschisă, buză ușor evazată, umăr mijlociu; IIc) înaltă, buză scurtă, gură îngustă, umăr înalt; IIIa) deschisă, buză evazată, umăr îngust; IIIb) deschisă, buză evazată, umăr mai înalt, drept; IIIc) deschisă, umăr invazat, buză evazată; IVa) adâncă, buză dreaptă, umăr înalt; IVb) adâncă, buză evazată, umăr înalt, ușor arcuit; IVc) adâncă, buză evazată, umăr scurt; IVd) adâncă, buză înaltă invazată, umăr înalt; IVe) adâncă, umăr scurt, buză ușor invazată; Va) înălțime medie, buză scurtă, umăr rotunjit; Vb) buză mai înaltă, umăr rotunjit mai reliefat; Vc) adâncă, buză scurtă, umăr rotunjit; VI) adâncă, umăr rotunjit, gât tronconie, buză evazată; VIIa) bitronconică, partea superioară cilindrică sau ușor profilată; VIIb) bitronconică cu brâu dispus pe circumferința maximă; VIIc) bitronconică, gură invazată; VIId) bitronconică, gură evazată; VIIe) înaltă, bitronconică, partea superioară ușor arcuită și evazată; VIIIa) strachină-castron cu umăr profilat, partea superioară scurtă; VIIIb) strachină-castron cu umăr profilat, partea superioară înaltă.
Oala cuprinde variantele: Ia) globulară, fără gât; Ia1) globulară, fără gât cu buză mai invazată; Ib) globulară cu buza reliefată; lc) umăr rotund, cu gât; Id) profilată, buză evazată; IIa) înaltă, umăr înalt, rotunjit, buză evazată; IIb) înaltă, umăr înalt, rotunjit, buză profilată, ușor evazată; IIc) înaltă, pereți ușor bombați, gură largă; IIIa) mai scundă, corp bombat, buză scurtă, profilată; IIIb) umăr rotund, buză dreaptă, reliefată, partea inferioară arcuită; IVa) bitronconică cu partea superioară arcuită; IVb) bitronconică cu partea superioară invazată sau dreaptă; IVc) bitronconică, umăr ascuțit, buză dreaptă, profilată.
Cupa, nu au fost descoperite cupe întregi, din ele păstrându-se doar partea cea mai masivă, piciorul. In consecință, pentru acest tip, variantele au fost stabilite pe baza configurației piciorului. Astfel, distingem următoarele: 1) picior fusiform, înalt cu bază tronconică ușor albiată; II) tronconic sau cilindric, înălțime medie, gol interior; III) scund, tronconic, gol.
Amfora are următoarele variante: 1) gât cilindric sau tronconic, corp globular; II) gât cilindric, înalt, corp globular; III) piriformă; IV) gât tronconic înalt, buză evazată, umeri rotunjiți, partea inferioară arcuită; V) gât cilindric, drept sau ușor evazat, corp globular.
Tava "de pește" cuprinde următoarele variante: 1) ovală cu toartă pe buză; II) ovală cu toartă pe corp; III) ovală, fără toartă.
Aceste tipuri de vase sunt prezente în așezările Vinca CI din Banatul românesc având însă o pondere diferențiată în funcție de zona de relief și așezare. (Pl. IV/1)
CERAMICA VINČA DIN SITUL DE LA LUMEA NOUĂ
Contextul arheologic
Așezarea neolitică și eneolitică de la Alba Iulia – Lumea Nouă, se împarte din punct de vedere arheologic și topografic în: zona A/sectorul I, zona B/sectorul II și zona C/sectorul III. În prezent, în urma amplificării săpăturilor arheologice și a dispunerii unităților de cercetare în diferite puncte ale sitului, se știe că întinderea așezării depășește 40 ha.
Prelucrarea tuturor datelor rezultate din cercetările arheologice efectuate în ultimii ani și corelarea acestora cu informațiile din săpăturile mai vechi, au oferit posibilitatea de a reprezenta grafic distribuția spațială a locuirilor umane în perioada neolitică și eneolitică la Lumea Nouă, la care a fost adăugată și zona cu vestigii din perioada romană.
Zona A/sectorul I oferă cea mai complexă stratigrafie din cadrul sitului de la Lumea Nouă. În același timp, aici a fost depistată și cea mai timpurie locuire, cu materiale Vinča B1 – B2, ceramică pictată Lumea Nouă; urmează apoi locuirile Foeni și Petrești, fazele dezvoltate A – B și B. De aici provin și artefacte ceramice de tip Precucuteni. La limita vestică a zonei A, nu se mai regăsesc nivelurile de locuire vinčiană, în schimb apar resturi de locuințe de suprafață Foeni, unde au fost găsit importul Herpaly. În această zonă sunt concentrate și descoperirile aparținând epocii romane și totodată cea mai nordică poziționare a descoperirilor de epocă dacică.
În zona B/sectorul II, este documentată o locuire mai târzie, de factură Vinča B2/C – C, cermică pictată Lumea Nouă, răzleț și materiale Petrești.
Zona C/sectorul III ne relevă o locuire intensă Foeni în complexe închise de tipul bordeielor, cu materiale de factură Turdaș și Precucuteni. Materialul ceramic rezultat din prelucrarea acestor complexe atestă cele mai timpurii artefacte aparținând grupului Foeni, de unde se deduce că în această parte a așezării ar fi locul unde purtătorii acestui grup s-au așezat pentru prima dată. Locuirea din acest sector ilustrează procesul de evoluție locală a comunităților de tip Foeni spre cultura Petrești.
Tipurile de locuințe cercetate în cadrul săpăturilor de la Lumea Nouă, scoate în evidență faptul că bordeiul, de formă circulară sau rectangulară reprezintă cel mai răspândit tip de locuință pentru toate culturile documentate în acest sit.
Descrierea materialului ceramic
În faza A a culturii Vinča s-au dezvoltat formele de cupe cu picior înalt și gol în interior. Ceramica neagră, black-topped, ornamentația cu barbotină, formele de străchini cu umărul scurt, profilat, sunt absente de la Lumea Nouă. Așadar, nu sunt întrunite caracteristici tipologico-stilistice pentru documentarea unei faze A a culturii Vinča. Pe baza materialelor analizate, M. Gligor consideră că cea mai consistentă locuire vinčiană are loc la Lumea Nouă în vremea fazei B2. Din descrierea materialelor ceramice din săpăturile vechi, este documentată cu unele rezerve și faza B1, cu precădere în sectorul I al sitului.
Categoria cupelor este bine reprezentată, cu precizarea că s-au păstrat doar piciorul și postamentul cupei. Majoritatea cupelor au fost arse oxidant, angobate cu portocaliu sau roșu-vișiniu și bine lustruite. (Pl. IV/1-8)
O caracteristică a cupelor de la Lumea Nouă sunt picioarele de formă cilindrică, cu arcuirea postamentului moderată. Sunt identificate următoarele variante de cupe:
(1a) cu postamenul arcuit cavitatea mai accentuată, talpa dreaptă.
(1b) cu postamentul arcuit, scund, talpa dreaptă, lată și piciorul gros și scund; (Pl. V/1)
(1c) cu postamentul arcuit, scund, talpa realizată cu buza rotunjită, groasă și piciorul masiv și scund;
(1d) cu postamentul foarte ușor arcuit, talpa realizată cu buza rotunjită; (Pl. V/2)
(1e) cu postamentul abia schițat, foarte scund, ardere oxidantă, pastă degresată cu nisip cu bobul mare, finisare neîngrijită;
(1f) cu postamentul arcuit, scund, buza inferioară dreaptă, partea superioară a cupei de aspect tronconic, cu buza rotunjită, de mici dimensiuni, cupa arsă în tehnica black-topped bine lustruită. (Pl. V/3)
Castronul bitronconic are următoarele variante:
(2a) cu umărul scurt, invazat, buza rotunjită; (Pl. VI/2)
(2b) cu umărul înalt, ușor invazat, buza rotunjită, butoni ornamentali de formă conică, fundul drept, masiv;
(2c) cu umărul înalt, împins spre interior; (Pl. VI/1)
(2d) cu umărul înalt, arcuit;
Ca tehnică de ornamentare, incizia este cea mai răspândită tehnică și în cazul ceramicii vinčiene de la Lumea Nouă. Predomină banda incizat punctată. (Pl. VII/1-5)
Alte tehnici de decorare a ceramicii vinčiene sunt și canelurile (Pl. VIII/1), pliseurile (Pl. VIII/2-3), alveolele (Pl. IX/3) si crestăturile cu profil în formă de U pe buza vasului. (Pl. IX/1-2)
Stratigrafic, materiale tipice Vinča C1 apar la Lumea Nouă IIc, la partea superioară a acestui nivel. Principalul motiv pentru care locuirea de fază Vinča C nu este mai consistentă se datorează, în opinia lui M. Gligor, sosirii – la scurt timp după comunitățile vinčiene târzii în așezările din Transilvania – a unui nou val migraționist, identificat cu purtătorii grupului Foeni.
Materialul ceramic din situl de la Lumea Nouă este fragmentar, astfel că o ordonare tipologică este destul de dificilă. Analiza tipologică i-a permis lui M. Gligor, identificarea unor forme caracteristice, după tipologia propusă de Fl. Drașovean.
1. strachina profilată: (5a) cu buza scurtă și umărul rotunjit, categoria fină, culoare cenușiu- închis, luciu metalic; (7e) bitronconică, partea superioară ușor arcuită și evazată;
2. strachină bitronconică, cu umărul profilat și buza rotunjită;
3. castron bitronconic, dimensiuni reduse, umărul înalt, drept și buza rotunjită;
4. forme tronconice deschise, scunde, cu buza rotunjită sau cu umărul scurt, invazat.
5. vas miniatural, de formă bitronconică, cu buton ornamental aplicat la zona de contact a umărului cu corpul vasului;
6. vas cu cioc de scurgere, ascuțit.
Ornamentele reprezintă, alături de forme, un criteriu esențial în definirea și precizarea trăsăturilor culturii Vinča, faza târzie. M. Gligor a identificat următoarele tipuri de decor și le-a descris urmând tipologia realizată de Fl. Drașovean pe ceramica fazei Vinča C1 din Banat.
Tipul categorial B, ornamentele plisate și canelate
B1. pliseuri foarte fine oblice dispuse pe umărul vasului. Este un motiv ornamental întâlnit pe ceramica fină aparținând fazei Vinča C1 de la Hodoni, Uivar;
B2. pliseuri curboliniare dispuse pe umărul profilat;
B3. pliseuri oblice înclinate spre stânga
B4. pliseuri fine de formă curboliniară ce converg spre buză pe interior, combinate cu decoruri lustruite la exteriorul vasului;
B5. caneluri late orizontale pe suprafața exterioară a vasului, paralele cu buza vasului și pe interior decoruri lustruite;
B6. caneluri verticale înclinate ușor spre stânga cum am întâlnit la Vinča-Belo Brdo;
B7. ornamente canelate dispuse “în căpriori” pe umărul vasului, variantele BI și BJ la Drașovean, cu o bună frecvență în cadrul siturilor Vinča C1 din Banat. Catalogul de ornamente canelate de la Vinča-Belo Brdo ne oferă o motivistică foarte asemănătoare;
B8. caneluri oblice înclinate spre stânga.
2. Tipul categorial C, ornamentele obținute prin lustruire
C1. este aplicat la interior, compus dintr-o bandă lată paralelă cu buza, combinat cu benzi subțiri dispuse ușor oblic, ce converg spre fundul vasului; în cazul de față, decorul lustruit este asociat cu canelura lată. Analogii pentru ornamentele lustruite pe interiorul vasului avem la ceramica Vinca C de la Baciu, Hodoni;
C2. linii subțiri grupate în fâșii, dispuse oblic pe interior;
C3. decoruri lustruite la exteriorul vasului în fâșii subțiri dispuse vertical, combinate pe interior cu pliseuri fine de formă curboliniară, spre buză. Ceramică cu pliseuri fine dispuse pe interiorul vasului avem de la Parța II și Boriaš caracteristic fazei Vinča C1-C2.
Tipul categorial D, decorurile realizate în tehnica inciziei
D1. bandă incizată meandrică umplută cu puncte, la Drașovean tipul Dx, cu analogii la Zorlențu Mare, Liubcova-Ornița, Turdaș, dar și la Vinča-Belo Brdo;
D2. banda punctat-incizată, dispusă în motive unghiulare, cu analogii la Zorlențu Mare;
D3. banda punctat-incizată așternută în zig-zag;
D4. incizii late, oblice pe corpul vasului, cu analogii la Chișoda Veche.
Elemente de statistică și studii de caz
Cercetările arheologice preventive practicate în ultimii ani în cadrul sitului arheologic de la Alba Iulia Lumea Nouă oferă prilejul de a pune în circulație o serie de artefacte ce pot contribui, la o bună cunoașter și mai corectă încadrare cultural-cronologică a locuirii umane din perioada neolitică și eneolitică.
Obiectul studiului de față îl constituie valorificarea materialului arheologic rezultat din cercetarea a câte unui complex din campaniile arheologice de salvare din anii 2008 și 2011.
1.3.1 Sp I/2008 – proprietatea Rusu
Sp. I/2008 (proprietatea Rusu) se află în sectorul A al sitului. Sp I a fost împărțită în 4 carouri cu dimensiuni de 4×4,5 m și martori stratigrafici cu grosimea de 1m; carourile au fost notate cu A-D de la E la V. (Pl. XI/1)
Stratigrafia rezultată în urma cercetărilor arheologice din Sp. I/2008 este următoarea: 0 – 0,25 (0,30) m – stratul vegetal; 0,25 (0,30) m – 0,55 (0,60) m strat cenușiu deschis, afânat, cu materiale aparținând grupului Foeni; 0,55 (0,60) m – 1,00m strat cenușiu închis, maroniu, aparținând culturii Vinča, faza B; 1,00 m – sterilul arheologic, de culoare gălbuie, nisipos.
În caroul A, nivelului vinčian apare un complex arheologic (C1), cel mai probabil resturile unei locuințe de suprafață, nearse, de formă rectangulară, cu latura de aprox. 3m. Pe profilul de V și S, precum și pe profilul de N din caroul C se observă consistența depunerii arheologice considerate ca aparținând locuinței L1. Din golirea complexului a rezultat o cantitate medie de ceramică tipică fazei B2 a culturii Vinča (cupe cu picior, ceramică ornamentată în banda incizat-punctată), precum și greutăți din lut ars, cu perforație circulată incizate și podoabe din scoica Spondylus.
Analiza statistică a materialului ceramic rezultat în urma cercetării complexului 1 din caroul A, este cred eu concludentă pentru stabilirea principalelor caracteristici ale artefactelor arheologice descoperite.
După prelucrarea materialului arheologic din complexul 1, caroul A/Sp I (2008) a rezultat un număr de 595 fragmente ceramice.
Fig. 1
În categoria ceramicii grosiere (uzuale) se includ un număr de 396 fragmente ceramice ceea ce reprezintă 66,55% din totalul ceramicii din complex.
Ceramica semifină însumează 157 fragmente ceramice, adică 26,39% din totalul ceramicii din complex.
Ceramica fină însumează 42 fragmente ceramice, adică 7,06% din totalul ceramicii din complex. Artefactele ceramice care se încadrează în categoria ceramicii fine au fost confecționate dintr-o pastă fină, fără impurități, prin utilizare ca și degresant a nisipului cu bobul fin. Arderea este foarte bună, suprafața vaselor este puternic lustruită atât în interior cât și în exteriorul vaselor.
O analiză după tipul de ardere permite următoarea clasificare: ardere oxidantă (ceramica portocaliu-cărămizie) = 476 fragmente reprezentând un procent de 80,00%; ardere mixtă = 86 fragmente reprezentând un procent de 14,45%; ardere reducătoare (ceramica neagră) = 33 fragmente, reprezentând un procent de 5,55%. (fig. 2)
Fig. 2
În cazul ceramicii portocaliu-caramizie arderea folosită pentru vase este cea oxidantă. Atmosfera oxidantă este aceea în care predomină oxigenul iar aerul circulă liber în instalația de ardere. Pentru ceramica de culoare negră sau gri arderea este cea reducătoare unde predomină mono și dioxidul de carbon, de regulă cu fum în interiorul instalației.Arderea mixtă este întâlnită la categoria black-topped, efectul cromatic black-topped fiind obținut prin ardere controlată, în atmosferă oxidantă și reducătoare. Cel mai probabil vasul este pus în spațiul de ardere cu gura în jos iar partea superioară a vasului este acoperită cu cenușă sau jar, astfel încât în interior se creează o atmosferă reducătoare și obținem în interiorul vasului culoarea neagra, iar în exterior de la buză până la umărul vasului avem de asemenea culoarea negră și în partea inferioară a vasului spre fund, se obține culoarea gălbui-roșiatică, portocalie.
Din totalul de 595 de fragmente ceramice, avem un număr de 71 de fragmente de buze de vase ce reprezintă un procent de 11,93 %, un număr de 62 de funduri de vas ce reprezintă un procent de 10,42%, un număr de 12 fragmente de torți ce reprezintă 2,02%, 419 fragmente de cioburi atipice ce reprezintă un procent de 70,42%, am identificat un număr de 26 de butoni modelați pe corpul vasului de formă circulară sau conică, atât pe vase de factură grosieră cât și pe vase de factură fină sau semifină reprezentând un procent de 4,37% și un număr de 5 fragmente de picioare de cupă în procent de 0,87%.(fig.3).
Fig.3
Din cauza stării fragmentare a ceramicii, am putut identifica un număr redus de forme pentru tipologia vaselor. Pentru categoria cupelor cu picior, 5 fragmente de cupă care reprezintă un procent de 0,82%, pentru categoria oalelor, 14 fragmente care reprezintă un procent de 3,26%, pentru categoria castroanelor tronconice, 9 fragmente reprezentând 2,61%, pentru categoria castroanelor bitronconice, 6 fragmente reprezentând 1,79%, pentru categoria amforelor, 7 fragmente reprezentând un procent de 1,14% , pentru tipologia paharelor nu am identificat nici un fragment ceramic iar restul de 554 de fragmente nu pot fi încadrate din cauza stării fragmentare reprezentând un procent de 90.38%.(fig. 4)
Fig. 4
În categoria ornamentației intră un număr de 14 fragmente ceramice decorate care reprezintă un procent de 2,35% din numărul total de fragmente ceramice din complex (Fig.5). Decorurile sunt întâlnite pe cioburile atipice sau pe buza vaselor. Cea mai des întâlnită tehnică de decorare este incizia în benzi incizate, urmată de benzi punctate, apoi de alveole pe buza vasului sau imediat sub buză, pliseuri și caneluri. La decorarea vaselor au fost folosiți ca și ornamentație și butonii, în diverse variante. Am identificat butoni modelați pe corpul vasului, de formă circulară sau conică, atât pe vase de factură grosieră, semifină cât și pe vase de factură fină.
Fig. 5
1.3.2 Sp I/2011 – proprietatea Teoc
Cercetarea arheologică de pe proprietatea Teoc Nicolae se află poziționată în zona/sectorul A (I). S-a trasat și deschis Sp. I/2011, împărțită în 4 carouri, cu dimensiuni de 5×4,5m și martori stratigrafici cu grosimea de 1m; carourile au fost notate cu A-D, de la nord la sud. Prin metoda de abordare aleasă, s-a sondat întreg perimetrul construibil. Pentru cercetarea complexului C2, a fost demontat parțial martorul dintre carourile C și D. (Pl. XII/1)
Stratigrafia rezultată în urma cercetărilor arheologice din Sp. I/2011 este următoarea: 0 – 0,25 (0,30) m – stratul vegetal; 0,25 (0,30) m – 0,55 (0,60) m strat cenușiu deschis, afânat, cu materiale aparținând grupului Foeni; 0,55 (0,60) m – 0,90m strat cenușiu închis, maroniu, aparținând culturii Vinča, faza B; 0,90m – sterilul arheologic, de culoare gălbuie, lutos.
În caroul D și parțial C s-a conturat complexul C2 (bordeiul B3). Groapa bordeiului este vizibilă pe profilele de V și S. Bordeiul B3, cu 2 camere, cu lungime de aprox. 8 m pe axa N-S, impresionează prin dimensiuni. A fost cercetată cea mai mare parte a gropii bordeiului. În camera a doua, spre profilul sudic, pe fundul gropii (aprox. -2,00m) a fost descoperit un bucraniu, în stare fragmentară. Din prima cameră, situată în zona martorului demontat dintre carourile C-D, au fost recuperate bucăți aparținând la 2 plăci de lut ars, perforate parțial. Se mai observă urme ale degetelor pe partea superioară a plăcilor. Grosimea plăcilor este de aprox. 10 cm, latura lungă este estimată la 50 cm, sunt de formă rectangulară și sunt rotunjite la colțuri. Utilitatea acestor plăci este legată de instalațiile de combustie casnice, specifice structurilor de habitat neolitice. Bordeiul B3 aparține stratului vinčian. Au fost identificate mai multe lentile de arsură de culoare neagră pe profilul de vest, precum și bucăți masive de chirpici. M. Gligor, crede că bordeiul avea la partea superioară o amenajare din chirpici, pe care se sprijinea acoperișul. Locuirea în bordei a luat sfârșit în urma unui incendiu puternic. Ulterior acestei etape, groapa bordeiului a fost refolosită de comunitățile Foeni. Ceramica recoltata din nivelurile și complexele Vinča este specifică fazei B2. (Pl. X/1-2)
După prelucrarea materialului arheologic din caroul D complexul 2, a rezultat un număr de 1978 fragmente ceramice.
În categoria ceramicii grosiere se includ un număr de 1421 de fragmente ceramice care reprezintă un procen de 71,84% din numărul total de fragmente ceramice.
Pentru categoria ceramicii semifine au fost identificate un număr de 390 de fragmente ceramice, reprezentând un procent de 19,72%.
Iar în categoria ceramicii fine au fost identificate un număr de 167 fragmente ceramice, reprezentând un procent de 8,44% din totalul de fragmente cermice descoperite in complex. (Fig. 6)
Fig. 6
Analiza statistică făcută pe tipul de ardere a ceramicii din Sp1/2011 (prop. Teoc) din caroul D complexul 2 permite următoarea clasificare: în categoria arderii oxidante au fost identificate un număr de 1212 fragmente ceramice care reprezintă un procentaj de 61,27%; pentru categoria arderii mixte au fost identificate un număr de 493 de fragmente ceramice care reprezintă un procent de 24,92%, iar în categoria arderii reducătoare au fost identificate un număr de 273 de fragmente ceramice reprezentând un procent de 13,80%. (fig. 7)
Fig. 7
Referitor la statistica făcută pe formele fragmentelor ceramice din Sp1/2011, caroul D, complexul 2, am obținut următoarele rezultate: din totalul de 1978 de fragmente ceramice avem, un număr de 318 buze de vas, care reprezintă un procent de 16,08%; un număr de 34 de toarte reprezentând un procent de 1,72%, un număr de 216 fragmente de funduri de vas reprezentând un procent de 10,92%, un număr de 1312 fragmente de cioburi atipice reprezentând un procent de 66,33%, un număr de 81 de butoni reprezentând un procent de 4,10%, un număr de 17 fragmente de picior de cupă reprezentând un procent de 0,86%.(Fig. 8)
Fig.8
După prelucrarea materialului arheologic din Complexul 2, caroul D, /Sp1 (2011) s-au putut reconstitui 9 profile complete de vase. De asemenea starea fragmentară a ceramicii a dus la identificarea unui număr redus de forme pentru tipologia vaselor.
Pentru categoria cupelor cu picior au fost identificate un număr de 17 fragmente, reprezentând un procent de 0,86%, pentru categoria oalelor au fost identificate un număr de 29 de fragmente, reprezentând un procent de 1,47%, pentru categoria castroanelor tronconice, au fost identificate un număr de 15 fragmente reprezentând un procent de 0,76%, pentru tipologia strachinilor bitronconice au fost identificate un număr de 17 fragemente reprezentând un procent de 0,86%, pentru tipologia paharelor au fost identificate un număr de 2 fragmente, reprezentând un procent de 0,1%, pentru categoria amforelor au fost identificate 7 fragmente reprezentând un procent de 0,9%, iar restul de 1891 de fragmente nu pot fi încadrate din cauza stării lor fragmentare reprezentând un procent de 94%. Fig. 9
Fig.9
În categoria ornamentației pentru Sp1/2011 caroul D, complexul 2, am identificat un număr de 42 de fragmente ceramice decorate, care reprezintă un procent de 2,12%.(Fig 10)
Decorurile care apar pe fragmentele ceramice din complexul 2 caroul D sunt benzile incizate, alveolele pe buza vasului și pe gâtul vasului, pliseurile și canelurile. De asemenea am identificat fragmente ceramice cu ornamentică excizată realizată în șiruri de „dinți de lup” și „tablă de șah” de tip Precucuteni.
Fig.10
1.3.3 Sp III/2011 – proprietatea Bordea
Cercetarea arheologică de pe proprietatea Bordea Andrei se află poziționată în zona/sectorul A (I). S-a trasat și deschis Sp. III, împărțită în 2 carouri, cu dimensiuni de 8,5×5,5m separate de un martor stratigrafic cu grosimea de 1,00m; carourile au fost notate cu A-B, de la Vest la Est. Fiecare carou a fost subâmpărțit in A1-A8 (N-S), B1-B8 (N-S). Prin metoda de abordare aleasă, s-a sondat întreg perimetrul construibil și s-a asigurat raportarea cât mai exactă a contextului arheologic în care au fost descoperite materialele. (Pl. XIII/1, 2; Pl. XIV/1)
Stratigrafia rezultată în urma cercetărilor arheologice din Sp. III/2011 este următoarea: 0 –0,30 (0,35)m – umplutură contemporană, rezultată din lucrările edilitare practicate în zonă pentru aducțiunea de apă; stratul vegetal; 0,30 (0,35) m – 0,60 (0,65) m strat cenușiu închis, pigmentat la partea inferioară, cu materiale aparținând culturii Vinča, faza B; 0,60 (0,65) m – 0,95 (1,00)m strat cenușiu deschis, afânat, aparținând culturii Vinča, faza B; 0,95 (1,00)m – 1,15m strat gălbui, amestecat, fără materiale arhologice; 1,15 (1,20)m – sterilul arheologic, de culoare gălbuie, lutos, pe alocuri nisipos și cu concrețiuni calcaroase. (Pl. XV1, 2)
În caroul A, se menționează cercetarea resturilor unei locuințe de suprafață (L1), în A3-A6, vizibilă pe profilele de E și de V, sub forma unei aglomerări de chirpici, precum și prin identificarea gropilor care conțineau stâlpii de susținere a pereților locuinței. Poziția gropilor pe profile indică direcția NE-SV ca poziționare a locuinței, iar dimensiunile estimate sunt de 4 (5) x 5 (6)m. În caroul B, locuința L1 nu se mai extinde, astfel că îi cunoaștem limita în zona de E. În A6 s-a conturat o aglomerare din chirpici, resturile unui perete prăbușit. Din cercetarea acestei locuințe a rezultat ceramică tipică pentru faza B2 a culturii Vinča. Complexul C1=bordeiul B1 s-a conturat și a fost cercetat în A1-A2. Groapa bordeiului este vizibilă cu claritate pe profilul de N. Adâncimea maximă a B1 este de 3m. Bordeiul a fost cercetat parțial, are o formă ovală, cu latura de aprox. 4m lungime. Pe profilul de N au fost identificate 3 lentile de arsură. Din golirea bordeiului a rezultat material ceramic, litic și faunistic. Se încadrează in cultura Vinča (faza B2). Groapa bordeiului taie complexul C2, așadar în comparație cu acesta, bordeiul a fost edificat ulterior. Complexul C2 s-a conturat în steril (-0,75-0,80m), după forma și dimensiunile unei lentile consistente de arsură de culoare neagră, care marca limita exterioară a complexului. În interiorul perimetrului delimitat de lentila de arsură, s-au conturat 2 zone de culoare cenușiu închisă, de aspect circular, lipite una de alta. Dimensiunile surprinse ale C2 sunt de aprox. 4x3m. Capătul de N al C2 a fost tăiat de groapa bordeiului B1. În interiorul C2 a fost delimitată o zonă cu chirpici, cu urme de nuiele. Chirpiciul pare a fi în poziție secundară, formând o aglomerare de aspect circular cu dimensiunile de 0,70×0,70m. La acest moment al cercetării, credem că utilitatea C2 a fost aceea de instalație de ardere a ceramicii în groapă, cu două camere de formă aprox. circulară. Stratul de cenușă din interiorul C2 este de aprox. 0,70-0,80m. Cercetarea acestui complex a condus la recuperarea unui material arheologic foarte sărăcăcios.
După prelucrarea materialului arheologic din complexul 1, din caroul A, SpIII/2011 (prop. Bordea), a rezultat un număr de 1388 fragmente ceramice.
În categoria ceramicii grosiere (uzuale) se includ un număr de 1042 fragmente ceramice reprezentând un procent de 75,07%, ceramica semifină însumează un număr de 192 fragmente ceramice reprezentând un procent de 13,83%, iar ceramica fină însumează un număr de 154 fragmente ceramice reprezentând un procent de 11.10%. (Fig. 11)
Fig. 11
Analiza statistică după tipul de ardere permite următoarea clasificare: în categoria arderii oxidante intră un număr de 980 fragmente ceramice, reprezentând un procent de 70,61%, în categoria arderii mixte intră un număr de 212 fragmente ceramice reprezentând un procent de 15,27%, iar în categoria arderii reducătoare intră un număr de 196 fragmente ceramice, reprezentând un procent de 14,12%. (Fig 12)
Fig. 12
Din totalul de 1388 fragmente ceramice avem un număr de 217 fragmente de buze de vas reprezentând un procent de 15,68%, 15 toarte reprezentând un procent de 1,08%, 119 fragmente de funduri de vas reprezentând un procent de 8,60%, 43 butoni reprezentând un procent de 3,11%, 980 fragmente de cioburi atipice reprezentânt un procent de 70,81%, 10 fragmente de picioare de cupă reprezentând un procent de 0,72%. (Fig 13)
Fig.13
Din cauza stării de fragmentare a ceramicii, am putut identifica un număr redus de forme pentru tipologia vaselor. Pentru categoria cupelor cu picior am identificat un număr de 10 fragmente reprezentând un procent de 0,72%, pentru categoria oalelor am identificat 11 fragmente reprezentând un procent de 1,30%, pentru categoria castroanelor bitronconice am identificat 14 fragmente reprezentând un procent de 1,01%, pentru categoria castroanelor tronconice am identificat 32 fragmente reprezentând un procent de 2,31%, pentru categoria amforelor am identificat un număr de 14 fragmente reprezentând un procent de 1,01%, iar pentru categoria paharelor am identificat un număr de 4 fragmente reprezentând un procent de 0,29%, restul fragmentelor care nu pot fi incadrate intr-una din cele 6 categorii din cauza stării lor fragmentare sunt în număr de 1296 de fragmente reprezentând un procent de 93,37%. (Fig.14)
Fig.14
În categoria ornamentației pentru complexul 1 din caroul A, Sp III/2011 am identificat un număr de 17 fragmente reprezentând un procent de 1,22%, iar restul ceramicii simple în număr de 1371 fragmente ceramice reprezintă un procent de 98,78%. (Fig. 15)
Decorurile care apar pe fragmentele ceramice, din caroul A, complexul 1, sunt benzile incizate, alveolele pe buza sau pe gâtul vasului, pliseurile și canelurile.
Fig. 15
CONCLUZII
Cultura Vinča face parte din al doilea mare val de origine sudică și marchează finalul eneoliticului timpuriu. Ea este considerată a face parte din chalcoliticul balcano-anatolian.
În Transilvania cultura Vinča pătrunde încă din etapele cele mai timpurii. După părerea lui Gh. Lazarovici comunitățile Vinča A1, se pare că pătrund în Transilvania prin depresiunea Țării Hațegului dinspre Banat spre Hunedoara, valea Mureșului și de aici spre Transilvania.
În urma analizei făcute pe câte un complex din cele trei campanii arheologice de salvare efectuate în anii 2008 și 2011 am tras concluzia că în privința degresantului și a pastei ceramice din cele trei complexe studiate, predomină ceramica grosieră, urmată de ceramica semifină și apoi ceramica fină.
În privința tipului de ardere majoritatea fragmentelor ceramice au fost arse oxidant, pe locul doi se află fragmentele care au suferit o ardere mixtă, iar în cele din urmă avem fragmentele care au suferit o ardere reducătoare.
Din cauza stării fragmentare a materialului arheologic, nu am putut să identific un număr foarte mare de forme tipologice ale vaselor. Numărul profilelor întregi pentru toate cele 3 complexe studiate este de 10 bucăți.
După studierea celor trei complexe arheologice pot sa afirm ca ceramica cercetată face parte din faza B2 a culturii Vinča, fază care reprezintă și maximul evoluției culturii Vinča. În această perioadă apare o diversificare a culorilor vaselor – neagră, neagră-cenușie, roșcată, cărămizie, brun-roșcată. În privința ornamentației se înmulțesc benzile punctate, apare banda punctată cu motiv în spirală, apar ornamentele realizate cu tub de os sau trestie, de forma unor cercuri concentrice, de asemenea se observă și apariția lobilor la unele castroane.
Bibliografie
Diaconescu, Dragoș, „Despre cultura Turdaș și poziția sa cronologică”, în, Analele Banatului, Arheologie. Istorie, XXII, 2014, p. 69-90.
Drașovean, Florin, Cultura Vinča târzie (Faza C) în Banat, Timișoara, 1996.
Drașoven, Florin, „Zona Thessalo-Macedoneană și Dunărea mijlocie la sfârșitul mileniului al VI-lea și la începutul mileniului al V-lea a.chr”, în Apulum XLII, vol. 42, 2005, Alba Iulia, p. 11-26.
Drașovean, Florin, „Cultural relationships in the late neolithic of the Banat”, în Fl. Drașovean, D.L. Ciobotaru, M. Maddison, Ten years after: The Neolithic of the Balkans, as uncovered by the last decade of research, Timișoara, 2009, p. 259-273
Drașovean, Florin, „Despre unele sincronisme de la sfârșitul neoliticului târziu și începutul Eneoliticului timpuriu din Banat și Transilvania. O abordare Bayesiană a unor date absolute publicate de curând și republicate recent”, în Analele Banatului, Arheologie – Istorie, XXI, Timișoara, 2013, p. 11-34.
Drașovean, Florin, Despre cronologia relativă și absolută a neoliticului și eneoliticului timpuriu din răsăritul bazinului carpatic. O abordare Bayesiană”, în Analele Banatului, XXII, Timișoara 2014, p. 33-67.
Gligor, Mihai, Așezarea neolitică și eneolitică de la Alba Iulia – Lumea Nouă în lumina noilor cercetări, Cluj Napoca, Mega, 2009.
Gligor, Mihai, Raport de cercetare preventivă, Alba Iulia, 2008, manuscris
Gligor, Mihai, „Cercetări arheologice preventive la Alba Iulia-Lumea Nouă. O descoperire aparținând grupului Foeni”, în Apulum XLIV, vol 44/ 2007, p. 1-28.
Gligor, Mihai, Raport de cercetare preventivă, Alba Iulia, 2011a, manuscris.
Gligor Mihai, Raport de cercetare preventivă, Alba Iulia, 2011b, manuscris.
Ignat, Theodor, et alii, „Ceramica din locuința nr. 5 de la Sultana – Malu Roșu. Analiza primară”, în Buletinul Muzeului Județean Teleorman Seria Arheologie, nr. 4, București, Renaissance, 2012, p.101-132.
Lazarovici, Cornelia-Magda, „Absolute chronology of the late Vinča culture in Romania and it's role in the development of the early copper age”, în Nikola Tasić, Cvetan Grozdanov, Homage to Milutin Garašanin, Belgrad, 2006, p. 277-293.
Lazarovici, Gheorghe, Neoliticul Banatului, Cluj Napoca, Bibliotheca Mvsei Napocensis, 1979
Luca, Sabin Adrian, Liubcova – Ornița monografie arheologică, Târgoviște, Macarie, 1998.
Luca, Sabin-Adrian, Suciu, Cosmin, „Migrations and local evolution in the early neolithic in Transylvania: The typological-stylistic analysis and the radiocarbon data”, în Michela Spataro and Paolo Biagi, A Short Walk through the Balkans: the First Farmers of the Carpathian Basin and Adjacent Regions, Trieste, 2007, p. 39-56.
Luca, Sabin Adrian, „The Neolithic and Eneolithic Periods in Transilvania”, în The Danube Script. Neo-Eneolithic writing in Southeastern Europe, California, 2008, p. 23-38.
Maxim, Zoia, Neo-Eneoliticul din Transilvania, Cluj Napoca, Bibliotheca Mvsei Napocensis, 1999
Sandu, Ion, Vasilache, Viorica, Tencariu, Felix-Adrian, Cotiugă,Vasile, Conservarea științifică a artefactelor din ceramică, Iași, Editura Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, 2010.
Suciu, Ioan Cosmin, Cultura Vinča în Transilvania, Alba Iulia, Altip, 2009.
Schier, Wolfram, „The relative and absolute chronology of Vinča: New evidence from the type site” în The Vinča culture, its role and cultural connections, Timișoara, 1996, p.141-162.
Tencariu, Felix-Adrian, Instalații de ardere a ceramicii în civilizațiile pre- și protoistorice de pe teritoriul României. Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2009.
Voinea, Valentina Mihaela, Ceramica complexului cultural Gumelnița – Karanovo IV. Fazele A1 și A2, Constanța, Ex Ponto, 2005.
Lista planșelor
Planșa I 1- harta administrativă a României cu poziționarea jud. Alba și a orașului Alba Iulia; 2 – vedere aeriană a orașului Alba Iulia și marcarea zonei sitului; 3 – imagine aeriană a perimetrului sitului de la Alba Iulia – Lumea Nouă, cu delimitarea așezării. (apud Gligor 2009)
Planșa II 1 – Venus de la Dolni Vestonice; după Sandu 2010. 2 – Ceramica Jomon. (apud Sandu 2010)
Planșa III 1 – Modelarea ceramicii dintr-o singură bucată de lut, prin presiunea degetelor. 2 – Modelarea ceramicii din foi „demi-fabricate”. 3 – Modelarea ceramicii prin suprapunerea sulurilor de lut. 4 – Modelarea ceramicii prin tehnica turnării. (apud Sandu 2010)
Planșa IV 1 – Tabelul tipologic al principalelor forme de vase ale culturii Vinča C din Banat. (apud Drașovean 1996)
Planșa V Cupe cu picior – Alba Iulia –Lumea Nouă. (apud Gligor 2009)
Planșa VI Tipologie de cupe cu picior. (apud Gligor 2009)
Planșa VII Castroane bitronconice – tipologie. (apud Gligor 2009)
Planșa VIII Tehnici de ornamentare – incizia. (apud Gligor 2009)
Planșa IX Tehnici de ornamentare – canelura și pliseurile. (apud Gligor 2009)
Planșa X Tehnici de ornamentare – alveolele și crestăturile în formă de U. (apud Gligor 2009)
Planșa XI Sp 1/2008, proprietatea Rusu, caroul A, complexul C1. (apud Gligor 2008)
Planșa XII SpI/2011 la finalul cercetărilor. (apud Gligor 2011a)
Planșa XIII 1 – Sp III/ 2011, caroul A , detaliu cu bordeiul B1 și complexul C2 la finalul cercetărilor; 2 – caroul A la finalul cercetărilor. (apud Gligor 2011b)
Planșa XIV Sp III/2011, caroul A, conturarea C1=B1, C2. (apud Gligor 2011b)
Planșa XV 1 – caroul A, bordeiul B1 și complexul C2 la finalul cercetărilor, imagine dinspre profilul de V; 2 – caroul A, complexul C2 la finalul cercetărilor, imagine dinspre profilul de E.
Planșa XVI Cupă cu picior – SpIII/2011 – Complex C1, caroul A
Planșa XVII Decor pliseuri – SpIII/2011 – Complex C1, caroul A
Planșa XVIII Castron tronconic – SpIII/2011 – Complex C1, caroul A
Planșa XIX 1 – Ornamentație pliseuri Sp III/2011 – Complex C1, caroul A; 2 – Castron tronconic – Complex C1, caroul A,
Planșa XX 1 – Decor incizat SpI/2011, complex C2 , caroul D; 2 – Decor pliseuri și impresiuni pe suprafața vasului, SpI/2011, complexul C2 caroul D.
Planșa XXI Decor alveolat, SpI/2011, complexul C2, caroul D.
Planșa XXII Decor incizat și vas miniatural, SpIII/2011, complexul C1, caroul A.
Planșa XXIII
Planșa XXIV Gât de amforă, Sp I/2008, Rusu, carou A, complex C1.
Planșa XXV Decor incizat, Sp I/2008, Rusu, carou A, complex C1.
Planșa I
1
2
Planșa II
1
2
3
4
Planșa III
1
Planșa IV
Planșa V
3
Planșa VI
Planșa VII
Planșa VIII
Planșa IX
Planșa X
1
Planșa XI
Planșa XII
Planșa XIII
Planșa XIV
Planșa XV
1
Planșa XVI
1
Planșa XVII
1
Planșa XVIII
1
2
Planșa XIX
1
2
Planșa XX
1
Planșa XXI
Planșa XXII
1
2
Planșa XXIII
1
Planșa XXIV
1
Planșa XXV
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza tehnologică, tipologico-stilistică și statistică a ceramicii vinčiene de la Alba Iulia-Lumea Nouă. [301662] (ID: 301662)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.