Analiza Tehnica a Produselor Financiare Derivate

CUPRINS

Lista abrevierilor utilizate în text

Lista figurilor

– se vor introduce toate Figurile incluse în textul lucrării, ordonate crescător, după numărul Figurii, conform următorului model:

Figura nr. 1: Denumirea figurii sau ce reprezintă ea, așa cum apare în textul lucrării ……………………………………………………………………………………………………………………………xx

Figura nr. 2: Denumirea figurii sau ce reprezintă ea, așa cum apare în textul lucrării ……………………………………………………………………………………………………………………………xx

…………………………….

…………………………….

…………………………….

Figura nr. n: Denumirea figurii sau ce reprezintă ea, așa cum apare în textul lucrării …………………………………………………………………………………………………………………………….xx

Figurile se vor numerota în textul lucrării în ordinea în care sunt incluse, de la 1 la n, și nu în funcție de capitolul sau subcapitolul în care apar ele. Adică, dacă în Capitolul 1 avem Figura nr. 1 și nu mai avem figuri decât în Capitolul 3 al lucrării, următoarea Figură inclusă în lucrare se va numerota ca Figura nr. 2, chiar dacă ea apare în Capitolul 3.

Lista graficelor

– se vor introduce toate Graficele incluse în textul lucrării, ordonate crescător, după numărul Graficului, conform următorului model:

Graficul nr. 1: Denumirea figurii sau ce reprezintă ea, așa cum apare în textul lucrării …………………………………………………………………………………………………………………………….xx

Graficul nr. 2: Denumirea figurii sau ce reprezintă ea, așa cum apare în textul lucrării …………………………………………………………………………………………………………………………….xx

…………………………….

…………………………….

…………………………….

Graficul nr. n: Denumirea figurii sau ce reprezintă ea, așa cum apare în textul lucrării …………………………………………………………………………………………………………………………….xx

Graficele se vor numerota la rândul lor, în textul lucrării, în ordinea în care sunt incluse, de la 1 la n, și nu în funcție de capitolul sau subcapitolul în care apar ele. Adică, dacă în Capitolul 1 avem Graficul nr. 1 și nu mai avem grafice decât în Capitolul 3 al lucrării, următorul Grafic inclus în lucrare se va numerota ca Graficul nr. 2, chiar dacă el apare în Capitolul 3.

Lista schemelor

– se vor introduce toate Schemele incluse în textul lucrării, ordonate crescător, după numărul Schemei, conform următorului model:

Schema nr. 1: Denumirea Schemei sau ce reprezintă ea, așa cum apare în textul lucrării………………………………………………………………………………………………………………….xx

Schema nr. 2: Denumirea Schemei sau ce reprezintă ea, așa cum apare în textul lucrării …………………………………………………………………………………………………………………………….xx

…………………………….

…………………………….

…………………………….

Schema nr. n: Denumirea Schemei sau ce reprezintă ea, așa cum apare în textul lucrării …………………………………………………………………………………………………………………………….xx

Schemele se vor numerota în textul lucrării, la rândul lor, în ordinea în care sunt incluse, de la 1 la n, și nu în funcție de capitolul sau subcapitolul în care apar ele. Adică, dacă în Capitolul 1 avem Schema nr. 1 și nu mai avem Scheme decât în Capitolul 3 al lucrării, următoarea Schemă inclusă în lucrare se va numerota ca Schema nr. 2, chiar dacă ea apare în Capitolul 3.

Lista tabelelor

– se vor introduce toate Tabelele incluse în textul lucrării, ordonate crescător, după numărul Tabelului, conform următorului model:

Tabelul nr. 1: Denumirea figurii sau ce reprezintă ea, așa cum apare în textul lucrării …..xx

Tabelul nr. 2: Denumirea figurii sau ce reprezintă ea, așa cum apare în textul lucrării …..xx

…………………………….

…………………………….

…………………………….

Tabelul nr. n: Denumirea figurii sau ce reprezintă ea, așa cum apare în textul lucrării …..xx

Tabelele se vor numerota la rândul lor, în textul lucrării, în ordinea în care sunt incluse, de la 1 la n, și nu în funcție de capitolul sau subcapitolul în care apar ele. Adică, dacă în Capitolul 1 avem Tabelul nr. 1 și nu mai avem Tabele decât în Capitolul 3 al lucrării, următorul Tabel inclus în lucrare se va numerota ca Tabelul nr. 2, chiar dacă el apare în Capitolul 3.

INTRODUCERE

Introducerea lucrării trebuie completată riguros, deoarece la susținerea lucrării se va prezenta introducerea și concluziile acesteia. Astfel, Introducerea trebuie să se refere la următoarele:

importanța temei alese pentru această lucrare (cu referire la economia europeană/națională, la agenții economici din țara noastră, sau la firme etc.) și motivația pentru care ați ales această temă

scopul lucrării (ce se vrea să se arate prin această lucrare, care este elementul de noutate prezentat în ea sau care este utilitatea ei, cine poate beneficia de ea etc.)

metodologia de cercetare utilizată și bibliografia consultată în acest scop: unde și cum s-a efectuat cercetarea, ce date s-au utilizat și cum au fost ele prelucrate, care sunt principalele titluri utilizate ca surse bibliografice și de ce le considerați pe acestea reprezentative pentru tema cercetată în această lucrare etc.

cum a fost structurată lucrarea din punct de vedere logic (câte capitole, ce cuprinde pe scurt fiecare capitol, ce s-a vrut să se arate prin fiecare capitol etc.)

dacă lucrarea are studiu de caz sau nu; dacă da, de ce s-a ales acest studiu de caz, prin ce este el relevant pt subiectul lucrării în ansamblu etc.

dacă s-au introdus anexe la lucrare și în ce scop sau care este relevanța acestora etc.

În mod normal, Introducerea se definitivează după finalizarea capitolelor lucrării.

ATENȚIE! Pentru toate citările utilizezi ghilimele și introduci notă de subsol de fiecare dată scriind exact de unde ai citat (autor, titlul cărții, editura, anul apariției, pagina de unde ai luat citatul) sau indicând exact pagina web de unde citezi și data la care ai vizitat acea pagină web!!!! Nota de subsol arată așa (vezi jos pe pagină)

PARTEA I – ABORDĂRI TEORETICE

Capitolul 1. Piața bursieră

Prin intermediul pieței bursiere, adesea numită și piață de capital, capitalurile disponibile și dispersate existene la nivelul economiei sunt dirijate spre agenții economici, acolo unde nevoile de capital depășesc posibilitățile interne de acoperire sau unde autoritățile monetare impun restricții privind accesul la resursele financiare interne.

1.1. Piața bursieră – concept

Sursele de finanțare ale companiilor se împart, în esență, în două categorii: surse interne și surse externe. Tradițional, întreprinderile românești au apelat la bănci pentru a-și acoperi nevoile de finanțare.

Piața de capital reprezintă ”ansamblul relațiilor și mecanismelor prin care se realizează transferul fondurilor de la cei care au un surplus de capital (investitori), către cei care au nevoie de capital (emitenții de titluri), cu ajutorul unor instrumente specifice (valori mobiliare) și prin intermediul unor operatori specifici (societăți de servicii de investiții financiare – SSIF)”.

Piața de capital este un intermediar specializat în tranzacționarea de active financiare cu scadențe medii și lungi. Prin intermediul pieței de capital, capitalurile disponibile sunt dirijate către agenții economici naționali sau sunt atrase de pe piețele internaționale, acolo unde necesitățile financiare depășesc resursele de capital disponibile sau acolo unde autoritățile monetare naționale impun restricții privind accesul la resursele financiare interne.

Abordarea pieței bursiere presupune evidențierea celor două accepțiuni ale acesteia: accepțiunea anglo-saxonă și cea european-continentală.

Conform accepțiunii anglo-saxone, piața de capital este o componentă a pieței financiare. Alături de piața de capital, celelalte componente ale pieței financiare sunt piața monetară și piața de asigurări.

Piața de capital este destinată tranzacționării capitalurilor pe termen mediu și lung, fiind în această accepțiune sinonimă cu piața valorilor mobiliare.

Piața monetară este destinată capitalurilor atrase și plasate pe termen scurt, iar piața asigurărilor este o piață cu un caracter specific, ce sprijină desfășurarea activității pieței monetare și a pieței de capital.

Conform accepțiunii continentale, structura pieței de capital este complexă și include piața monetară, piața ipotecară și piața financiară.

Piața monetară este o piață destinată capitalurilor pe termen scurt. Obiectul tranzacțiilor pe piața monetară îl reprezintă moneda. În cadrul pieței monetare se includ și tranzacțiile cu efecte de comerț, certificate de depozit, bonuri de tezaur și bilete de trezorerie. Participanții pe piața monetară sunt băncile centrale, băncile comerciale și celelalte bănci specializate, casele de economii, societățile de asigurări și trezoreria publică.

Piața ipotecară s-a format ca urmare a dezvoltării activității de creditare în domeniul imobiliar (construcțiile de locuințe). Dimensiunile ample ale creditului ipotecar implică o mobilizare de resurse, capitaluri disponibile pe termen lung. Participanții pe piața ipotecară sunt casele de economii, societățile de asigurări, băncile și societățile ipotecare și băncile comerciale.

Piața financiară are ca obiect emisiunea, plasarea și tranzacționarea de titluri de capital pe termen lung, prin investiții directe și de portofoliu.

În România, abordarea cea mai des utilizată este cea anglo-saxonă, potrivit căreia piața de capital este o piață financiară. În acest sens, piața de capital se prezintă ca un mecanism de intermediere între investitori și emitenți, a căror decizie de a investi vizează doua obiective principale:

• Rentabilitatea, grad înalt de fructificare a capitalurilor

• Lichiditatea, recuperarea operativă a capitalului investit.

Piața primară reprezintă segmentul pieței de capital pe care se emit și se vând sau valorile mobiliare către primii deținători de titluri. Piața primară permite transformarea în mod direct a economiilor în resurse pe termen lung, resurse de care vor beneficia atât colectivitățile publice, cât și cele private. Pe piața primară se emit valori mobiliare ce conferă anumite drepturi pentru posesorii lor (furnizorii de fonduri). Prin intermediul pieței primare se evidențiază mișcările de capitaluri la nivelul economiei, mișcări generate de emitenți, în calitatea lor de solicitatori.

Elementele caracteristice pieței de capital sunt următoarele:

obiectul este reprezentat de valorile mobiliare

operatorii sunt intermediari:

persoane juridice (societăți de valori mobiliare)

persoane fizice (agenți de valori mobiliare, agenți de bursă)

specialiștii (creatori de piață)

operațiunile de pe piață formează un ansamblu numit tranzacție sau plasament

locul de desfășurare al tranzacției este format din mijloace de comunicații între operațiuni (piața interdealeri), precum și între dealeri și bursa de valori.

În funcție de organizarea teritorială, piața de capital se subdivide în următoarele piețe:

• piața de capital descentralizată

• piața de capital națională

• piața de capital regională

• piața de capital internațională.

1.2. Caracteristicile pieței bursiere

Spre deosebire de piețele monetare, pe care instrumentele se negociază pe termen scurt, pe piața de capital sunt tranzacționate instrumente de capital pe termen mediu și lung. Valorile mobiliare specifice pieței bursiere sunt acțiunile, obligațiunile, bonurile de tezaur, precum și instrumentele derivate (contractele options și contractele futures).

Instrumentele specifice pieței de capital sunt vralori mobiliare ce aduc venituri fixe sau venituri variabile.

Valorile mobiliare cu venituri fixe sunt:

titlurile de trezorerie (bonuri de tezaur, obligațiuni de trezorerie)

titlurile emise de agențiile guvernamentale

obligațiunile municipale

obligațiunile corporative

Valorile mobiliare cu venituri variabile

acțiunile comune

acțiunile preferențiale

produsele derivate: contractele forwards, contractele futures și contractele options.

produsele sintetice: contractele pe indici bursieri

Trăsăturile principale ale pieței de capital sunt enumerate mai jos:

vânzarea și cumpărarea titlurilor se realizează indirect, prin activitatea desfășurată de intermediarii de pe piață. Aceștia asigură legătura între oferta de capital și cererea de capital.

tranzacțiile cu titluri au caracter public

instrumentele pieței de capital pot fi transmise liber între diverși posesori

prețurile titlurilor se stabilesc în funcție de cerere și oferta, prin licitație sau negociere

investirea capitalurilor disponibile se face cu precădere în titluri emise pe termen mediu și lung.

Piața de capital este o piață deschisă în sensul că plasamentul este efectuat în marea masă a investitorilor, iar tranzacțiile cu valori mobiliare au un caracter public. Valorile mobiliare se caracterizează prin negociabilitate și transferabilitate, oferind investitorului posibilitatea de a vinde produsul la pretul pieței sau la un preț negociat.

Rolul pieței de capital este unul foarte important în dezvoltarea economică. Acest rol se realizează prin:

trecerea de la proprietatea centralizată la proprietatea descentralizată

posibilitatea finanțării directe a agenților economici prin emisiune

atragerea excedentului de resurse financiare existent și plasarea eficientă a acestuia

cunoașterea activității agenților economici, prin prisma solvabilității și competitivității.

Piața de capital asigură legătura dintre emitenți și investitori, atât în momentul acoperirii cererii de capitaluri, cât și în procesul transformării în lichidități a valorilor mobiliare deținute de către aceștia.

Piața de capital are două elemente componente din punct de vedere al tipului de instrumente tranzactionabile:

Piața primară, care asigură întâlnirea cererii și ofertei de titluri, permițând finanțarea activității pentru agenții economici și colectivitățile publice. Este mijlocul ideal de distribuire și plasament de titluri. Pe această piața sunt emise valori mobiliare primare, care sunt negociate pentru prima oară. Participanții pe piața primară sunt emitenții în calitate de vânzător și investitorii în calitate de cumpărător.

Piața secundară are rolul de a concentra cererea și oferta derivată. Piața secundară este deschisă, având un caracter public. Chiar dacă există în practică emisiuni și plasamente cu caracter privat, ele nu fac obiectul reglementărilor, nebeneficiind de mecanismele specifice pieței financiare publice. Pe această piață sunt tranzacționate valori mobiliare primare aflate în circulație, se emit și tranzacționează valori mobiliare secundare. Participanții pe piața secundară sunt investitorii în dubla calitate, atât de vânzători, cât și de cumpărători. Piața secundară furnizează lichiditate investitoriilor ce doresc să schimbe portofoliile înainte de data scadenței acestora.

Piața primară reprezintă segmentul pieței de capital pe care se emit și se vând sau valorile mobiliare către primii deținători de titluri. Piața primară permite transformarea în mod direct a economiilor în resurse pe termen lung, resurse de care vor beneficia atât colectivitățile publice, cât și cele private. Pe piața primară se emit valori mobiliare ce conferă anumite drepturi pentru posesorii lor (furnizorii de fonduri). Prin intermediul pieței primare se evidențiază mișcările de capitaluri la nivelul economiei, mișcări generate de emitenți, în calitatea lor de solicitatori.

Participanți pe piața primară sunt:

solicitatorii de capitaluri cum ar fi statul, colectivitățile locale sau întreprinderile private

ofertanții de capital cum ar fi persoanele fizice private, agenți economici, băncile comerciale, casele de economii sau societățile de asigurări

intermediarii cum ar fi societățile de valori mobiliare, băncile comerciale, societățile de investiții financiare ce asigură vânzarea titlurilor.

În acest sens piața primară are rolul de a transforma activele financiare pe termen scurt în capitaluri disponibile pe termen lung. Pe piața primară se vând valori mobiliare emise de entitățile economice care necesită resurse financiare. Aceste valori mobiliare se cumpără de către entitățile posesoare de economii.

Emitenții de valori mobiliare pot opta ca la lansarea pe piață a titlurilor emise să deruleze între ei această operațiune sau pot opta să apeleze la intermediari. Indiferent de modalitatea aleasă pentru derularea operațiunii emitenții vor atrage resurse financiare pe piața primară în scopuri anunțate public înainte de derularea ofertei.

Piața primară permite atragerea de capitaluri în scopul constituirii sau majorării capitalului social al societăților, precum și finanțarea cu resurse împrumutate. Piața primară oferă cadrul și posibilitatea ca o societate închisă să devină societate deschisă, printr-o ofertă publică de vânzare de acțiuni sau prin emisiunea de obligațiuni convertibile în acțiuni.

Negocierea directă dintre vânzător și cumpărător este adesea greoaie și ineficientă, de aceea ar fi ideal ca între ofertantul de fonduri și solicitantul acesora să existe o potrivire a nevoilor financiare. În acest sens calea cea mai simplă implică apelarea la un intermediar financiar în măsură să armonizeze nevoile părților.

Titlurile primare pot fi transformate în titluri secundare în cadrul procesului de intermediere. Toate instituțiile financiare apelează la intermediere, prin crearea de titluri secundare cu caracteristici financiare distincte, în scopul atragerii de noi clienți și a satisfacerii nevoilor acestora.

Piața secundară prin bursele de valori mobiliare și piețele extrabursiere asigură buna funcționare a pieței primare, dar și lichiditatea și mobilitatea economiilor investitorilor. Aceștia au posibilitatea de a negocia acțiunile și obligațiunile deținute în portofoliul lor sau pot achiziționa valori mobiliare și titluri noi.

Un rol important pe piața financiară revine societăților de intermediere a valorilor mobiliare care își asumă angajamentul de distribuire a titlurilor emise, efectuează și intermediază comerțul cu titluri.

Societățile de intermediere a valorilor mobiliare se pot specializa pe una sau mai multe activități astfel că unele acționează pe piața primară, asigurând distribuirea și plasamentul noilor emisiuni, iar altele acționează pe piața secundară.

Piața secundară este o piața organizată care asigură operatorilor de pe piață următoarele avantaje:

informații referitoare la produsul ce va fi tranzacționat

informațiile despre emitent

informațiile sunt difuzate în marea masă a investitorilor

informații despre nivelul și mișcarea prețului.

Cele două segmente ale pieței de capital se intercondiționează, astfel că piața secundară nu poate să existe fără cea primară, iar funcționarea pieței primare este influențată și condiționată de capacitatea pieței secundare de a realiza transferul de valori mobiliare și transformarea în lichidități a acestora.

Funcțiile pieței secundare sunt:

asigurarea lichidității economiilor investite

asigurarea mobilității economiilor investite

evaluarea permanentă a titlurilor listate pe piață

protecția investitorilor.

Clasificarea piețelor secundare

Piețele secundare se caracterizează prin existența mai multor participanți, astfel că există mai multe criterii de departajare:

după continuitatea tranzacțiilor se deosebesc:

piețe intermitente în cadrul cărora formarea prețurilor se bazează pe fixing. Tranzacționarea titlurilor este permisă doar în anumite momente: când un titlu este anunțat persoanele interesate de tranzacție se reunesc pentru o licitație explicită. Se anunță prețuri până ăn momentul în care cantitatea cerută este cât mai aproape de cantitatea oferită. O altă modalitate de formare a prețurilor implică încredințarea ordinelor unui specialist al bursei, care periodic fixează un preț ce permite tranzacționarea unui număr maxim de titluri de la ordinele acumulate anterior.

piețe continue pe care tranzacționarea titlurilor poate avea loc oricând. Tranzacțiile se încheie la prețuri care se modifică în cursul unei ședințe de tranzacționare. Deși mecanismul implică existența investitorilor, execuția practică ar fi ineficientă fără intermediari. Ordinele investitorilor intervin mai mult sau mai puțin aleatoriu, astfel că prețurile pot varia considerabil în funcție de raportul cerere/ofertă. Intermediarii urmăresc câștigul personal, astfel că reduc fluctuațiile de preț, furnizând lichiditate.

piețe mixte.

În funcție de suportul tranzacțional, negocierile pot lua forma licitațiilor libere sau a licitațiilor electronice. După localizarea ringului de negocieri, piețele secundare pot fi:

piețe centralizate

piețe descentralizate

În funcție de proprietatea asupra pieței și accesul operatorilor pe piață se deosebesc următoarele piețe:

piețe private

piețe de stat, privite ca instituții publice, cu acces neîngrădit al operatorilor

după modul de formare a prețului titlurilor există următoarele tipuri de piețe:

piețe de licitație pe care prețul se formează ca un punct de echilibru între cerere și ofertă, iar tranzacționarea este condusă în funcție de suprapunerea prețurilor la ordinele de cumpărare sau de vânzare. Piețele de licitație sunt impersonale și organizate, având reguli fixe de tranzacționare.

piețe de negocieri, de tip over the counter (OTC), unde tranzacțiile se derulează pe baza nivelului negociat al prețului, astfel că o valoare mobiliară poată fi tranzacționată concomitent de mai mulți intermediari, la prețuri diferite. Pe această piață cumpărătorii și vânzătorii negociază prețul și volumul valorilor mobiliare, în mod direct sau prin intermediul unui broker/ dealer. Piața de negocieri OTC este utilă în cazul valorilor mobiliare inactive și a tranzacțiilor mari, care pot cauza pe fluctuații. Această piață este o ”piață la ghișeu”. Prin tehnica electronică, transmiterea în timp real a datelor spre participanți face inutilă concentrarea geografică, explicându-se astfel concurența puternică pe care piețele de tip OTC o exercită asupra burselor oficiale.

În funcție de obiectul tranzacției, piața de capital cuprinde următoarele subdiviziuni:

piața acțiunilor, pe care se tranzacținează acțiuni comune și preferențiale ale companiilor private. Acțiunile nu implică plăți periodice, conferind doar un drept rezidual asupra veniturilor emitentului.

piața obligațiunilor, pe care se tranzacționează orice tip de instrumente de datorii.

piața contractelor la termen (piața contractelor futures), pe care valorile mobiliare (contractele la termen) sunt tranzacționate pentru livrarea și plata viitoare. Valorile mobiliare ce fac obiectul contractelor la termen pot fi valori mobiliare aflate în circulație sau valori mobiliare noi, emise înainte de scadența contractului. În situația în care un contract la termen este tranzacționat la ghișeu, prin negociere, acesta va purta denumirea de contract forward , fiind tranzacționat pe piața forward.

piața opțiunilor (piața options), pe care se tranzacționează valori mobiliare pentru livrare condiționată. Valorile mobiliare ce fac obiectul pieței options sunt denumite contracte de opțiuni. Contractul de opțiuni este executat numai la opțiunea deținătorului. Cele mai des întâlnite tipuri de contracte de opțiuni sunt: opțiunile de tip call (cumpărare) și opțiunile de tip put (vânzare). O opțiune de cumpărare permite deținătorului cumpărarea unei valori mobiliare la un anumit preț, înainte sau la o scadență stabilită. O opțiune de vânzare permite deținătorului vânzarea unei valori mobiliare la un anumit preț, la un moment din viitor.

Piața acțiunilor și piața obligațiunilor sunt piețe de tranzacționare a valorilor mobiliare primare emise de societățile pe acțiuni, stat, colectivitățile publice și apoi tranzacționate pe unul dintre segmentele pieței secundare de capital.

Piața opțiunilor și piața contractelor futures sunt piețe de tranzacționare a valorilor mobiliare derivate emise și negociate de instituțiile participante pe piața de capital (intermediari și burse de valori).

dupa momentul finalizării tranzacțiilor, se deosebesc următoarele tipuri de piețe de capital:

piața la vedere, pe care valorile mobiliare sunt tranzacționate în vederea livrării și plății imediate. Această subdiviziune a pieței de capital este denumită și ”piață cu plata cash”

piața la termen, pe care finalizarea tranzacției și efectuarea plății se realizează ulterior. Pe această piață tranzacțiile se pot derula la termen ferm, în situația în care există certitudinea finalizării la scadență sau la termen condițional, în situația în care finalizarea depinde de evoluția cursului, fiind lăsată la latitudinea cumpărătorului.

1.3. Apariția pieței bursiere în România

Apariția Bursei românești a avut loc în 1881, printr-un decret regal, în urma adoptării ”Legii asupra burselor, mijlocitorilor de schimb și mijlocitorilor de mărfuri”. Activitatea Bursei a debutat abia un an mai târziu.

De la acel moment evoluția pieței de capital românești a urmărit evoluția economiei naționale, cunoscând o perioadă de dezvoltare înainte de criza din 1929-1933 și ulterior în perioada de după criză și până la cel de-al doilea război mondial. Instaurarea comunismului în România a însemnat și dispariția Bursei de Valori București, care a fost reînființată abia în anul 1995, prin decizia Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (CNVM).

După reînființarea Bursei de Valori, interesul pentru piața de capital a crescut, pe măsură ce aceasta trecea prin mai multe faze, cărora a reușit să le supraviețuiască și chiar să iasă mai puternică.

În anul 100, odată cu adoptarea Legii 31/1990 privind societățile comerciale s-a abordat problematica acțiunilor și obligațiunilor și dreptul societăților comerciale de a emite acțiuni pentru a-și majora capitalul social, marcând începutul pieței primare de capital. În anul 1991 devine necesară înființarea unui nou segment al pieței de capital, piața secundară, supusă anumitor reglementări specifice.

Un an mai târziu se înființează Agenția Națională pentru Titluri de Valoare (ANTV), ca o direcție a Ministerului de Finanțe și Centrul de Proiectare și Implementare a Piețelor de Capital, subordonat Băncii Naționale a României. Acestea aveau ca principală activitate elaborarea cadrului legislativ necesar funcționării pieței de capital. ANTV nu supraviețuiește foarte mult, astfel că în locul său se înființează Agenția Valorilor Mobiliare.

Ca urmare a adoptării Legii nr. 52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori, se înființează Sibiu Stock Exchange (SIBEX), cu obiect de activitate intermedierea de mărfuri, Din anul 1997 SIBEX pune accental și pe dezvoltarea și administrarea piețelor de instrumente financiare de tipul valorilor mobiliare și produselor derivate.

Odată cu reînființarea Bursei de Valori București are loc și pregătirea pentru formarea pieței extrabursiere (RASDAQ), care apare în anul 1996, permițând tranzacționarea acțiunilor distribuite gratuit ca urmare a încheierii procesului de privatizare în masă.

Anul 1997 este marcat de un volum mare al tranzacțiilor și crearea primului indice bursier oficial, Indicele BET, ca indice de referință al pietei de capital. Indicele BET reflectă evoluția celor mai tranzacționate 10 companii. Tot în acest an se înființează Bursa Monetar Financiară și de Mărfuri Sibiu (BMFMS).

În anul 2003 Rasdaq se transformă în Bursa Electronică Rasdaq (BER), iar un an mai târziu are loc adoptarea Legii pieței de capital nr. 297/2003.

În anul 2008 au loc listarea la BVB a titlurilor de stat și a primului emitent străin de titluri tranzacționate pe piața locală, Erste Bank. Tot în acest an are loc finalizarea procesului de fuziune BVB – BER, început în 2004. Odată cu declanșarea crizei financiare, au existat repercusiuni și asupra pieței de capital românești.

Capitolul 2. Produsele financiare derivate

2.1. Produsele financiare derivate – concept

Instrumentele financiare derivate (IFD) sunt instrumente financiare al caror randament are la baza randamentul oferit de un alt instrument financiar sau marfa, denumit activ suport (underlying asset). Prin urmare, randamentul IFD este derivat din evolutia pretului unui instrument, marfa sau alt activ. Instrumentele financiare derivate pot fi dezvoltate avand la baza orice tip de activ / eveniment care are drept valoare / rezultat aleatoriu, cum ar fi: aur, valute, actiuni, indici bursieri sau chiar temperatura atmosferica (weather derivatives).

Tranzactionarea contractelor futures si options reprezinta o strategie complementara la tranzactionarea instrumentelor care constituie active suport (actiuni listate, titluri de stat, marfuri, etc.) pentru administrarea unui portofoliu adecvat riscului dorit de fiecare investitor in parte.

Tranzactionarea de catre un investitor pentru prima data a unui instrument financiar derivat conduce la initierea unei pozitii deschise (open position), astfel:

Cumparare: pozitie deschisa Long;

Vanzare: pozitie deschisa Short.

IFD sunt

valori mobiliare

titluri de participare ale organismelor de plasament colectiv

instrumente ale pieței monetare

opțiuni, contracte futures, swap-uri, contracte forward pe rata dobânzii și orice alte contracte derivate în legătură cu valori mobiliare, valute, rate ale dobânzii sau rentabilității ori alte instrumente derivate, indici financiari sau indicatori financiari, care pot fi decontate fizic ori în fonduri bănești

opțiuni, contracte futures, swap-uri, contracte forward pe rata dobânzii și orice alte contracte derivate în legătură cu mărfuri care trebuie decontate în fonduri bănești sau pot fi decontate în fonduri bănești la cererea uneia dintre părți (altfel decât în caz de neplată sau de alt incident care conduce la reziliere)

opțiuni, contracte futures, swap-uri și alte contracte derivate în legătură cu mărfuri și care pot fi decontate fizic, cu condiția să fie tranzacționate pe o piață reglementată și/sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare

opțiuni, contracte futures, swap-uri, contracte forward și orice alte contracte derivate în legătură cu mărfuri, care pot fi decontate fizic, neincluse în categoria celor de mai sus și neavând scopuri comerciale, care au caracteristicile altor instrumente financiare derivate, ținându-se seama, printre altele, dacă sunt compensate și decontate prin intermediul unor case de compensare recunoscute sau sunt subiect al apelurilor în marjă în mod regulat

instrumente derivate pentru transferul riscului de credit

contracte financiare pentru diferențe

opțiuni, contracte futures, swap-uri, contracte forward pe rata dobânzii și orice alte contracte derivate în legătură cu variabile climatice, navlu, aprobări pentru emisii de substanțe sau rate ale inflației ori alți indicatori economici oficiali, care trebuie decontate în fonduri bănești sau pot fi astfel decontate la cererea uneia dintre părți (altfel decât în caz de neplată sau de alt incident care conduce la reziliere), precum și orice alte contracte derivate în legătură cu active, drepturi, obligații, indici sau indicatori, neincluse în prezenta definiție, care prezintă caracteristicile altor instrumente financiare derivate, ținându-se seama, printre altele, dacă sunt tranzacționate pe o piață reglementată sau în cadrul sistemelor alternative de tranzacționare și sunt compensate și decontate prin intermediul unor case de compensare recunoscute sau fac obiectul unor apeluri în marjă în mod regulat.

Rolul instrumentelor financiare derivate:

a) Managementul riscului este cel mai important obiectiv al tranzactionarii IFD:

forma de asigurare impotriva pierderilor financiare determinate de evolutia nefavorabila a pretului sau valorii activului suport;

accesul facil pe piata IFD din punct de vedere al costurilor de operare reduse ca urmare a faptului ca IFD reprezinta o modalitate de asigurare impotriva riscului financiar.

b) Descoperirea pretului (price discovery) reprezinta un aspect important in ceea ce priveste functionarea pietelor la vedere si la termen. Instrumentele financiare derivate au un rol important in procesul de descoperire a pretului „corect” (fair price), premisa necesara pentru o piata eficienta:

pietele futures furnizeaza indicii valoroase referitoare la pretul activelor suport;

pietele options furnizeaza informatii privind volatilitatea activelor suport.

c) Cresterea lichiditatii si eficientei pietelor la vedere si la termen reprezinta un beneficiu al tranzactionarii instrumentelor financiare derivate ca urmare a utilizarii de catre o anumita categorie de participanti la piata a tehnicilor de arbitraj, realizate indeosebi prin intermediul tranzactionarii asistate de calculator (program trading). Astfel, instrumentele financiare derivate contribuie la:

alinirea preturilor din piata la vedere si la termen la nivelurile teoretice (preturile corecte);

cresterea volumului tranzactionat atat in piata activului suport cat si a instrumentului financiar derivat.

Clasificarea instrumentele financiare derivate

Neconditionate (contracte futures, contracte forwards) reprezinta o obligatie pentru ambele parti la tranzactie (atat pentru cumparator, cat si pentru vanzator);

Conditionate (contracte options standardizate / OTC) reprezinta un drept pentru o parte (comparator) si o obligatie pentru cealalta parte a tranzactiei (vanzator).

2.2. Caracteristicile produselor financiare derivate

2.3. Mecanismul de funcționare futures și options

Instrumentele de tipul contractelor futures și opțiunilor sunt contracte la termen ale căror elemente sunt standardizate de către operatorul pieței pe care se tranzacționează.

Contractul futures este o înțelegere între două părți de a vinde sau de a cumpăra un anumit activ la un preț prestabilit, cu executarea contractului la o dată viitoare.

Opțiunile sunt contracte între un vânzător și un cumpărător, care dau acestuia din urmă dreptul, dar nu și obligația, de a vinde sau a cumpăra un anumit activ la o dată viitoare, drept obținut în schimbul plății către vânzător a unei prime. Opțiunile pot fi:

de vânzare, atunci când cumpărătorul dobândește dreptul de a vinde activul

de cumpărare, atunci când dau dreptul de a cumpăra activul.

Contractele futures sunt instrumente financiare derivate tranzactionate exclusiv pe o piata bursiera reglementata. Contractele futures au caracteristici similare contractelor forward tranzactionate pe pietele OTC, cu exceptia faptului ca specificatiile contractelor futures sunt standardizate de catre bursele care listeaza astfel de instrumente pentru a putea fi tranzactionate cu usurinta de cat mai multi participanti.

Contractul futures reprezinta obligatia de a cumpara sau de a vinde un activ suport la un pret si cantitate negociate la momentul incheierii tranzactiei („astazi”), urmand ca livrarea si plata activului suport sa se efectueze la data scadentei („in viitor”).

Obligatie … IFD neconditionat – obligatie pentru ambele parti

Cumparare … pozitie „Long futures“

Vanzare … pozitie „Short futures“

Marfa … activ suport (commodity futures)

Instrument financiar … activ suport (financial futures)

o indici bursieri (equity index futures);

o actiuni (single stock futures);

o valute (currency futures).

Pret … pretul la care se va cumpara / vinde activul suport la scadenta

Cantitate … numarul de unitati din activul suport sau multiplicatorul (lei)

Viitor … data scadentei / expirarii contractului futures

Care sunt actiunile posibile cu un contract futures ?

Pozitia deschisa reprezinta numarul net de contracte cumparate sau vandute de un investitor dintr-o anumita serie futures (simbol) si care nu au fost inchise (lichidate) in piata printr-o tranzactie de sens opus sau care nu au fost inchise la scadenta (executate) de catre casa de compensare.

In cazul in care un investitor incheie tranzactii atat de cumparare cat si de vanzare cu contracte futures, determinarea numarului de contracte din pozitia deschisa (open position) se realizeaza dupa cum urmeaza:

Long: daca numarul de contracte cumparate dintr-o serie futures este mai mare decat numarul de contracte vandute din seria respectiva;

Short: daca numarul de contracte vandute dintr-o serie futures este mai mare decat numarul de contracte cumparate din aceeasi serie.

Pentru a inchide o pozitie deschisa cu contracte futures, un investitor (cumparator sau vanzator) are urmatoarele posibilitati:

executarea pozitiei deschise la scadenta prin cumpararea / vanzarea activului suport la scadenta (in cazul contractelor futures care se deconteaza prin livrare fizica) ;

lichidarea pozitiei deschise inainte de scadenta prin incheierea in piata a unei tranzactie de sens opus .

6. Marcarea la piata si decontarea contractelor futures

In vederea administrarii riscului de neindeplinire la scadenta contractului futures a obligatiilor ca urmare a acumularii de pierderi semnificative de catre investitor, piata bursiera (ex.: Piata Derivatelor administrata de Bursa de Valori Bucuresti) care listeaza contractul futures, recurge la serviciile unei entitati separate care efectueaza operatiunile de decontare si garantare a pozitiilor deschise, denumita casa de compensare/contraparte centrala (ex.: Casa de Compensare Bucuresti).

Pe parcursul duratei de viata a contractelor futures, casa de compensare procedeaza la marcarea la piata a pozitiilor deschise Long sau Short la pretul curent din piata in vederea evitarii acumularii unor obligatii financiare (pierderi) semnificative care ar putea fi neindeplinite de catre detinatorul pozitiilor deschise respective.

Marcarea la piata (marking-to-market) reprezinta procesul prin care pozitiile deschise sunt reevaluate de

catre casa de compensare in vederea actualizarii contului in marja cu diferentele banesti favorabile

(drepturi) sau nefavorabile (obligatii) inregistrate pe durata de viata a instrumentului financiar derivat respectiv. Marcarea la piata a instrumentelor financiare derivate este efectuata cel putin zilnic in vederea efectuarii decontarii zilnice a profiturilor/pierderilor inregistrate in urma acestei evaluari.

Suplimentar fata de marcarea la piata zilnica, Casa de Compensare Bucuresti efectueaza marcarea la piata in timp real, respectiv reevaluarea pozitiilor deschise dupa incheierea fiecarei tranzactii in piata in vederea determinarii rezultatului acumulat in timpul sedintei de tranzactionare respectiva.

Drepturile si obligatiile rezultate in urma marcarii la piata sunt stinse de catre Casa de Compensare Bucuresti prin intermediul procesului de decontare, dupa cum urmeaza:

Decontarea zilnica presupune stingerea drepturilor si obligatiilor banesti rezultate din marcarea la piata a pozitiei deschise la pretul zilnic de decontare al instrumentului financiar derivat;

Decontarea finala presupune stingerea drepturilor si obligatiilor banesti rezultate din marcarea la piata a pozitiei deschise la pretul final de decontare al instrumentului financiar derivat.

Pretul zilnic de decontare si pretul final de decontare reflecta nivelul curent al preturilor in piata si sunt determinate de catre piata bursiera respectiva (ex.: Bursa de Valori Bucuresti), in conformitate cu specificatiile contractului futures inregistrate la autoritatea de reglementare si supraveghere (ex.: Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare).

Tranzactionarea contractelor futures la BVB

1. Cum se tranzactioneaza contractele futures la BVB ?

In cazul tranzactiilor incheiate in cadrul pietei la vedere (Piata Spot), cumparatorii au obligatia de a achita integral contravaloarea instrumentelor financiare in maximum trei zile lucratoare de la data incheierii tranzactiei (data decontarii).

In ceea ce priveste tranzactionarea pe piata reglementata la termen administrata de BVB (Piata Derivatelor), atat cumparatorul cat si vanzatorul contractelor futures au obligatia de a depune doar o anumita parte din valoarea contractului futures. Aceasta suma este denumita „marja” si reprezinta garantia financiara pe care atat cumparatorul, cat si vanzatorul trebuie sa o depuna in contul intermediarului (membrului compensator) inainte de initierea pozitiei.

Rolul acestei marje este de asigurare a casei de compensare in calitate de contraparte centrala ca exista fonduri suficiente pentru acoperirea pierderii acumulate, in cazul in care pretul in piata urmeaza un trend contrar asteptarilor. Evolutia preturilor influenteaza nivelul marjei depuse la initierea pozitiei, astfel incat contractele futures cu o volatilitate mare a pretului vor avea o marja initiala mai mare decat cele cu o volatilitate mai mica.

Aceasta inseamna ca pentru deschiderea unei pozitii cu contracte futures (Long sau Short) este necesara depunerea unei sume de bani mai mici decat in cazul achizitionarii activului suport corespunzator (intre 5-20% in functie de fiecare contract futures in parte).

La Bursa de Valori Bucuresti (BVB) se pot tranzactiona contracte futures care au ca activ suport: indici bursieri, actiuni listate pe piata reglementata la vedere administrata de BVB si cursuri de schimb valutar.

Capitolul 3. ………..

3.1. ………………………………………………………….

3.1.1. ………………………………………………………………….

3.1.1.1. ………………………………………………………

PARTEA II – STUDIU DE CAZ

Titlul studiului de caz

Aici scrieți conținutul efectiv al studiului de caz. Aici scrieți conținutul efectiv al studiului de caz. Aici scrieți conținutul efectiv al studiului de caz. Aici scrieți conținutul efectiv al studiului de caz. ……………………………………………………………………………………….

CONCLUZII

Concluziile trebuie să conțină principalele rezultate ale cercetării personale întreprinse în această lucrare și se vor prezenta la susținere. Este recomandat ca încă din faza începerii scrierii lucrării, să vă deschideți un document cu Concluzii, în care să inserați concluziile care vă rezultă din scrierea fiecărui capitol sau subcapitol, pentru a putea definitiva mai ușor această parte a lucrării, la final.

Concluziile se pot formula de tipul:

În capitolul 1 am prezentat ………… de unde se desprinde faptul că ……………, ceea ce conduce în mod obiectiv spre concluzia că ……………………… Însă această concluzie este combătută ca urmare a cercetării întreprinse în capitolul …………………. / Această concluzie este întărită/demonstrată de datele prezentate în subcapitolul ………………

Tot în Concluzii se vor enunța modalitățile prin care subiectul tratat se poate aprofunda mai departe, eventual în cadrul studiilor de master/doctorat pe care doriți să le urmați mai departe……………

Ultima frază a lucrării trebuie să fie o concluzie finală cu privire la subiectul abordat în lucrare!

Bibliografie

Bibliografia se va scrie pe secțiunile de mai jos, exact după modelele prezentate și în ordine alfabetică!!!

A. Cărți de specialitate

Berinde, Mihai, Regionalism și multilateralism în comerțul internațional, Editura ( Universității din Oradea, Oradea, 2004

Berinde, Mihai; Giurgiu, Adriana, Aderarea României la Uniunea Europeană, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2005

Dodescu, Anca; Giurgiu, Adriana, Economia integrării europene, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2008

Giurgiu, Adriana, Comerțul intraeuropean – o nouă perspectivă asupra comerțului exterior al României, Editura Economica, București, 2008

Giurgiu, Adriana, Investițiile internaționale și riscul de țară, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2008

……….

……….

……….

……….

B. Lucrări și articole de specialitate

Giurgiu, Adriana, The Leading Economic Sectors Building Comparative and Competitive Advantages in Romania's Foreign Trade, articol publicat în revista Theoretical and Applied Economics, no. 5(522)/mai 2008, pag. 11-44, publicată de AGER România, disponibilă on-line la adresa http://www.ectap.ro/articole/303.pdf, pagină internet consultată la data de 15 august 2008

………………….

………………….

………………….

………………….

………………….

C. Documente, Regulamente, Acorduri și rapoarte oficiale; legislație

***, Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, si Comunitãtile Europene și statele membre ale acestora, pe de altã parte (Acordul European sau Acordul de asociere), disponibil on-line la adresa http://www.mie.ro/_documente/dialog_Ro_UE/acord_european.htm, pagină internet consultată la data de 15 august 2008

***, Tratatul de aderare a Bulgariei și României la Uniunea Europeană, disponibil on-line la adresa http://www.euractiv.ro/www/storage/analize/204.pdf, pagină internet consultată la data de 15 august 2008

…………………….

…………………….

…………………….

…………………….

…………………….

…………………….

D. Periodice, reviste, statistici

ziarul euROpeanul, edițiile anilor 2006-2009, publicație bilunarã de informare, editatã de Ministerul Dezvoltãrii, Lucrãrilor Publice și Locuințelor din România, disponibil on-line la adresa http://www.mie.ro/index.php?p=1118

www.insse.ro, pagină internet consultată în perioada …………..xxxxx………………

…………………….

…………………….

…………………….

…………………….

…………………….

…………………….

Sitografie

http://www.ectap.ro/articole/303.pdf, pagină internet consultată la data de 15 august 2009

http://ec.europa.eu/trade/issues/respectrules/anti_dumping/stats.htm, pagină internet consultată în perioada …………..xxxxx………………

…………………………………….

…………………………………….

…………………………………….

…………………………………….

…………………………………….

…………………………………….

…………………………………….

…………………………………….

ANEXE

Anexa 1

Anexa 2

Anexa 3