Analiza S.w.o.t. A Orasului Sighetu Marmatiei

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ NAPOCA

CENTRU UNIVERSITAR NORD DIN BAIA MARE

FACUL TATE DE ȘTIINȚE

SPECIALIZAREA MANAGEMENT

LUCRARE DE LICENȚĂ

INDRUMATOR ȘTIINȚIFIC

ABSOLVENT

TIVADA VASILE

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ NAPOCA

CENTRU UNIVERSITAR NORD DIN BAIA MARE

FACUL TATE DE ȘTIINȚE

SPECIALIZAREA MANAGEMENT

LUCRARE DE LICENȚĂ

ANALIZA S.W.O.T. A ORAȘULUI SIGETU MARMAȚIEI

INDRUMATOR ȘTIINȚIFIC

ABSOLVENT

TIVADAR VASILE

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………1

CAPITOLU I MANAGEMNTUL PUBLIC IN ROMÂNIA…………….3

1.1 MANAGEMENTUL…………………………………………………………………3

1.2 Conceptul Public…….……………………………………………………………4

1.2.1 Public si Privat ……………………………………………………………

1.3 Managementul Public În România………………………………………………….

1.3.1 Noul management public

CAPITOLU II ANALIZA S.W.O T ȘI PARTICULARITĂȚILE SALE DOMENIUL PUBLIC

INTRODUCERE

CAPIROLU I MANAGEMNTUL PUBLIC IN ROMANIA

1.1 Management

Din punct de vedere etimologic,cuvântul management își are originea in limba latină

(prin cuvântul manus, care are înțeles de :mână, manevrare, manipulare),fiind preluat apoi de limba Italiană( prin cuvantul menagio/mannegio, cu sensul de preluare cu mâna).Apoi este preluat de limba franceză prin manège , însemnând un loc de unde se asigură menajul pentru ingrijirea cailor si in final, cuvantul ajunge in limba engleză (amintim verbul to manage, cu sensul de : a conduce , a administra ) derivând de aici cuvintele des intâlnite in literatura de specialitate moderna ; management, manager.(Hahn et al,2014: 9 )

Management „arta de a înfăptui ceva împreună cu alți oameni” (conform definiței date de Mary Follet). Managementul este modul de a conduce o organizație prin care sa se asigure o buna maximizare a resurselor pe care le folosim .

Dupa Henry Fayol (1842-1925) ne arată că managementul are cinci funcțiile inportante :

Funcția de a prevedea

Funcția de a organiza

Funcția de a comanda

Functia de a coordona

Functia de a controla

O definire de o manieră simplistică a managementului ar putea fi:”managementul însemna conducerea cu succes a acțiunilor sau administrarea eficentă a unei firme (organizații) (Hahn et al , 2014 )

Inceputurile manegementului sunt atribuite Frederic Taylor si la Hery Fayol dar inceputul managementului este din cele mai vechi timpuri ei doar au pus in evidetă elementele managemtului.

Managemntul reprezintă ansamblul intervențiilor ,metodelor și tehnicilor d programare, organizare, alocare de resurse, control si activare prin care se asigura realizarea obiectivelor propuse .( Ioana et al ,2012:13)

Managementul presupune :

A obține rezultate prin o echipa pe care o conduci o cordonezi pentru care iți asumi responsabilitatea rezultatelor lor si performanțelor lor .

A fi orientat spre mediul înconjurator .

A putea lua decizi înportante la momente cheie .

A avea încredere in personele cu care lucrezi si sa le încredițezi responsabilități pentru ca obiectivele propuse sa fie abținute .

Baza managementului o reprezintă in mod special activitatea umana problemele de care se lovesc zi de zi .În acest context , managemetul reprezintă o activitatea de dirijare si de orientare a resurselor de care dispui in scopul realizări unor obiective.

Managementul este amsamblul tehnicilor de organizare și administrare, de previziune și modernizare , acceptănd noile provocări privind competitivitatea ,reglementările , exigențele sociale , nevoile multiple ale utilizatorilor . .( Ioana et al ,2012:11)

Manegementul treptat in timp sa dezvoltat și a devenit indispensabil în derularea orcăarei afaceri și în conducerea orcărei organizați el fiind la baza luări decizilor .

Fig 1: Schema definiției a managementului: ( Ioana et al.2012:13)

1.2Conceptul public

Studiul diferitelor cărți sau manuale care se ocupă de management public, administrație publică, politici publice și alte subiecte similare indică faptul că majoritatea încep prin a explica ceea ce este asociat atributului public, cum ar fi management, administrație sau politici. Pare de la sine înțeles că nu există probleme de definire asociate conceptului public. De aici apare la fel de normală și lipsa explicațiilor asociate unor concepte conexe domeniului acoperit de acest atribut, consecința fiind apariția unor confuzii sau a unor hiatusuri logice. Există și excepții, dintre care notabilă este cea reprezentată de manualul de politici publice al lui Parsons (1995), care începe printr-o punere în discuție nuanțată a conceptului public. Aceasta trebuie să pornească de la observația că atributul public este utilizat frecvent în limbajul curent prin asocierea cu diferite cuvinte, desemnând concepte uzuale ale vieții cotidiene. Probabil printre cele mai frecvente asocieri în vorbirea curentă sunt următoarele: (Băcanu, 2008:14)

proprietate publică;

sector public;

transport public;

educație publică;

interes public;

utilitate publică;

bun public;

emisiune publică;

sănătate publică;

companie publică;

minister public;

universitate publică;

loc public;

televiziune publică;

finanțare publică;

datorie publică;

politică publică;

management public;

Dar lista ar putea continua cu multe altele.

Managementul public, precum și cel al organizației se înscriu în această categorie a domeniilor dinamice. În ultimele decenii au apărut abordări sistematice ale dihotomiei în numeroase științe, precum și diferențieri interesante ale cuprinderii celor două sfere în funcție de caracteristicile culturale ale societății la care se raportau. Sfera publică are un cuprins diferit, de exemplu, în Asia față de Europa sau chiar în Marea Britanie față de Franța, fapt de natură să complice suplimentar stabilirea unor jaloane teoretice general valabile. Marea Britanie își păstrează poziția inovatoare în modul în care construiește relația public-privat. (Băcanu, 2008:15)

În România, explicarea relației dintre public și privat, precum și a sferelor lor de cuprindere pornește de la definițiile generale oferite de Dicționarul explicativ al limbii române (DEX, pp. 851, 868) pentru cele două concepte, privat și public, utilizate ca adjective:

privat – particular, individual.

public – care aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate ; care privește pe toți, la care participă toți ; […] al statului, de stat ; care privește întregul popor ; pus la dispoziția tuturor.

Din punct de vedere al economiei politice, rezolvarea dihotomiei public/privat se face prin raportare la „interese”, de unde a apărut ideea de piață teoretizată de economiștii britanici, personalitatea cea mai proeminentă fiind Adam Smith. Prin piață se putea maximiza interesul individual, dar consecința era că, astfel, era servit „interesul public”. Rolul statului era de a asigura servirea în acest mod a interesului public. Ideea de sorginte liberală a fost împărtășită inițial de SUA și Anglia și marca o creștere a distinctivității între cele două laturi ale dihotomiei. (Băcanu ,2008:15)

1.2.1 Public și privat

Problemele dezvoltării sociale și economice, ale dreptății sociale și egalității, precum și ale schimbării sociale reclamă în primul rând acțiune colectivă, nefiind nesoluționabile de la sine, prin acțiunile interesate, utilitariste ale indivizilor pe piață. Societățile actuale sunt tot mai complexe, relațiile dintre actori individuali, grupuri, organizații sunt volatile, economia cunoașterii produce în același timp inegalități în distribuirea cunoașterii, ceea ce face ca asimetria informațională să crească. Toate acestea reclamă reglementare sau intervenție, adică soluționarea colectivă a interacțiunilor problematice (cele bazate pe șanse inegale sau care afectează soarta terților). (Păunescu, 2008:29)

Se consideră că tot ceea ce aparține libertății de decizie personală, individuală în diferite spații sociale, spre exemplu, familial, profesional, confesional, economic etc. aparține sectorului privat, iar tot ceea ce se încadrează în limitarea deciziei individuale, supunerea în fața unei autorități, cu privire la orice grad de generalitate (local, statal sau supranațional), constituie sectorul public.

Rolul sectorului public nu este doar de a supraveghea libertatea indivizilor, ci și unul care implică o responsabilitate față de aceștia : acela de a furniza facilități publice (pe lângă asigurarea ordinii sau a apărării, sectorul public garantează educație de bază, infrastructură etc.) care să faciliteze, în condiții echitabile, de șanse egale manifestarea libertăților și talentelor individuale.

Sectorul public se constituie astfel din agregarea intereselor individuale comune, fie în privința apărării libertăților individuale și a diversității sociale și culturale, fie pentru realizarea unor obiective și a unei concepții comune privind ordinea socială, morală pe care vor să o faciliteze ori să o impună. Astfel, ponderea îngrădirilor, a limitărilor libertății individuale, a ceea ce constituie sector public, în ultimă instanță este variabilă de la o societate la alta (atât sincronic, cât și diacronic), în funcție de consensul prin care membrii societății definesc vulnerabilitățile la care sunt supuși indivizii, dar și obiectivele comune. (Păunescu, 2008:30)

Se poate spune că există un paradox pe care este construit sectorul public: el este cel care limitează libertățile individuale, dar tot el este cel care are drept scop crearea condițiilor egale pentru ca indivizii să-și manifeste libertatea individuală.

1.3Managementul public în România

Prin management public se înțelege gestionarea sistemului de relații între organizațiile sectorului public în scopul satisfacerii interesului public, inclusiv prin reglementarea activităților sectorului privat. Chiar dacă definiția este contestabilă pentru simplitatea ei, ea atrage atenția asupra faptului că acest management face referire la sectorul public, deci la ansamblul organizațiilor publice. Utilizările într-un sens mai restrâns sunt rare și ar putea fi interpretate ca fiind accidentale. (Băcanu, 2008:27)

Interesul public este un concept ce se utilizează cu scopul de a definii interesul comunității, scopul general al acesteia și care face referire la totalitatea membrilor care alcătuiesc comunitatea respectivă.

Interesul public diferă de la o societate la alta, de la o cultură la alta, de la un stat la altul și acesta poate suferi modificări în timp influențat fiind de modul în care societatea respectivă se dezvoltă , iar modificările vor fi corelate cu cele referitoare la ceea ce societatea consideră ca fiind bun public sau cu cele privind delimitările sectorului public.

Cum în vorbirea curentă se utilizează și titulatura „ administrație publică” , este firesc interesul pentru analiza relației administrație publică – management public. Rezultatul poate fi descoperirea unei identități de conținut sau o incluziune a uneia dintre sferele de acoperire în cealaltă. Poziționarea relativă este utilă pentru a identifica aplicabilitatea unor rezultate teoretice sau empirice din domeniu. (Băcanu, 2008:28)

Legislativul este un for deliberativ de natură politică, prin care se iau deciziile colective. Activitatea lui se referă la: (Păunescu, 2008:25)

1. decizii cu privire la problemele care constituie interesul public, pentru care este nevoie de limitarea libertăților individuale și care fac astfel obiectul unei intervenții publice;

2. negocieri și dezbateri ale soluțiilor propuse;

3. adoptarea deciziilor colective;

Legislativul are rolul de a dezbate problemele societății, de a reprezenta concepția comună a ordinii sociale care legitimează acțiunea colectivă în numele unor obiective sociale.

Executivul este forul care gestionează resursele societății pentru ca deciziile adoptate de legislativ să se poată pune în practică. Relația dintre cele două instanțe este una de tipul principal– agent.

Executivul este compus, pe de o parte, din „funcționari politici” , aleși sau numiți, și funcționari publici. Aceștia din urmă reprezintă un corp stabil, dar și numeros de resurse umane care gestionează afacerile publice , în limita reglementărilor adoptate de funcționarii politici și membrii legislativului. Funcționarii politici, dar și membrii legislativului iau decizii de natură politică , în baza unei concepții privind dezvoltarea echitabilă a societății, pentru care respectivii actori pledează în cadrul forurilor legitime de dezbatere politică. (Păunescu,2008:25)

Sectorul public și managementul public se află într-o legătură directă, dacă se folosește ca reper statul. Acesta este proprietarul organizațiilor – obiect de management și este totodată subiect de management , manifestându-se în gestionarea ansamblului acestora. Din această poziție apare ca justificată urmărirea unui optim al ansamblului, în locul unei sume de poziții optime ale componentelor care sunt organizațiile publice. La nivelul terminologiei se justifică astfel sintagma management public, în timp ce management privat nu are un conținut similar. În sfera privată, nu există un corespondent al conceptului, din punct de vedere al conținutului, adică nu există o abordare optimizatoare a ansamblului organizațiilor private. (Băcanu, 2008:29)

Pentru statele Europei Centrale și de Est aderarea la Uniunea Europeană a produs o serie de schimbări în ce privește managementul public avându-se în vedere că acestea au trebuit să se conformeze la normele și cerințele impuse de statele fondatoare ale alianței. În aceste țări trebuie respectate statul de drept și drepturile omului.

O schimbare semnificativă care trebuia realizată o reprezintă trecerea de la economii controlate în totalitate de stat la economii de piață liberă.

Pentru România, aderarea la Uniunea Europeană nu a însemnat și rezolvarea, în totalitate, a problemei managementului public, întrucât acesta s-a dovedit a fi un proces destul de dificil, care necesită timp, deși a fost inițiat cu mult înainte de anul 2007, aproximativ prin anii 1990.

În configurarea modelului său de management public din perioada tranziției , România a trebuit să țină cont de influențele manageriale diferite care au contribuit la specificul instituțional al diferitelor regiuni ale țării , în principal venite pe filieră franceză și germană, și de managementul public total politizată moștenită din comunism.

Managementul public actual a preluat de la managementul organizației o orientare instrumentală ghidată mai mult de principii economice decât de valori și o abordare pragmatică a managerilor operaționali, în locul unei perspective publice elitiste sau ghidată de politici publice. Balanța a înclinat spre abordarea specifică managementului științific, în locul uneia marcate de principii politice sau sociologice. Accentuarea în managementul public al perspectivei economice și manageriale, cu conținut științific firmei private, a generat în ultimii douăzeci de ani un model sau o doctrină numită noul management public. (Băcanu, 2008:30)

Managementul public are o influență destul de evidentă asupra managementului organizației publice în virtutea relației ce există între sectorul public și organizația publică, dar și prin dependența pe care o au față de stat, statul reprezentând centrul de putere personalizat prin guvern.

Managementul public român are ca scop gestionarea ansamblului ce are ca elemente constitutive diversele organizații publice, dar nu numai, aici pot fi incluse și organizațiile private, problema echilibrelor între diferitele categorii de organizație va genera un sistem de condiționări căruia trebuie să-i facă față o organizație oarecare. Pentru cele care nu sunt private, aceste condiționări se încadrează de obicei, preponderent construcției politice.

Raportat la perspectiva politică, instrumentul menit să conserve democrația este managementul public, după cum este utilizat în țările occidentale, dar și în România. Valorile esențiale sunt reprezentativitatea, sensibilitatea și receptivitatea. Acestea se manifestă în contextul pluralismului politic și caracterizează modul în care organizațiile publice oglindesc configurația societății, raportată la diferite criterii , spre exemplu, apartenența la grupuri etnice, sociale etc.

În timp ce managementul public și perspective sociologice, politice sau juridice alături de perspectiva economică, managementul organizației publice prezintă un dezechilibru evident și definitoriu spre cea economică, exprimată în esență prin optimizarea unui raport ieșiri – intrări, primele fiind de tip costuri. Aceste abordări îi sunt subordonate și numeroaselor elemente teoretice de susținere de natură sociologică, psihologică, juridică etc. (Băcanu, 2008:29)

1.3.1Noul management public

Noul management public, cunoscut și sub acronimul NMP, marchează o schimbare înspre modelul antreprenorial de guvernare. El a apărut ca o reacție împotriva vechiului model considerat depășit și ineficient. De asemenea, noul management public transferă conceptele dinspre piață spre stat.

Apariția noului model a generat numeroase dispute privind noutatea sa și terminând cu evaluarea impactului său asupra performanței, toate aspectele au fost și sunt analizate cu atenție de teoreticienii și pragmaticii din domeniu. (Băcanu, 2008:30)

Există zece principii esențiale care stau la baza practicii noului management public: (Băcanu,2008:30)

Tunde,mai curând decât să jupoi.

Responsabilizează comunitățile, mai curând decât să oferi doar servicii.

Încurajează competiția, mai curând decât monopolul.

Fii ghidat de misiune , nu de reguli.

Finanțează rezultate, mai curând decât intrări.

Satisface nevoile consumatorului, mai curând decât cele ale birocrației.

Concentrează-te asupra colectării, nu doar asupra cheltuirii.

Investește în prevenire, mai curând decât în vindecare.

Descentralizează autoritatea.

Rezolvă problemele utilizând regulile pieței, mai curând decât să creezi programe publice.

Preocuparea pentru dimensiunile sectorului public a pe fondul presiunilor fiscale generate intervenția extinsă a statului în economie și societate. Noul management public (NMP) reprezintă probabil cel mai important model de organizare a administrației publice preocupat de redimensionarea sectorului public.

NMP constituie o alternativă la ceea ce azi cunoaștem sub denumirea „birocrație tradițională” și s-a conturat treptat, pe măsură ce teoreticienii și pragmaticii din domeniu identificau disfuncționalități ale birocrației tradiționale și propuneau soluții care ulterior s-au dovedit a avea elemente comune. Bazele teoretice comune ale diferitelor variante de reformare a sectorului public ce poartă denumirea de NMP sunt economia și managementul privat, iar metodologia pentru crearea unor politici publice după modelul sectorului privat provine din teoria alegerii publice. (Păunescu , 2008:76)

Pentru a avea o imagine mai clară a ceea ce înseamnă, a ideilor ce se încadrează în cadrul noului management public trebuie să urmărim câteva dintre ideile lui Lane:

nu există o delimitare, o distincție clară și relevantă între politică și administrație;

implementarea politicilor de sus în jos nu este una eficientă, funcțională;

administrația publică este mult mai bine coordonată dacă personalul care se ocupă de conducerea acesteia este auto-interesat;

având în vedere doar atingerea scopurilor și eficacitatea , administratorii publici nu pot fi constrânși de reguli de procedură;

centralizarea în sectorul public poate duce la rigiditate, iar ierarhia în administrația publică poate duce la deficit de implementare;

în administrația publică poate apărea riscul luării unor decizii pripite, nefavorabile;

angajații publici nu au un tip special de motivare, ci acționează pentru a-și maximiza interesul, care constă de obicei, în primul rând în venituri, apoi în prestigiu, putere etc.

scopurile publice sunt destul de schimbătoare, mijloacele prin care trebuie atinse aceste scopuri sunt controversate și nu prezintă încredere, iar regulile de decizie pot varia de la o situație la alta;

specializarea funcțională și diferențierea de rol afectează eficiența, pentru că se creează o anumită rutină a muncii administrative;

Deși există un grad înalt de specificitate națională în implementarea NMP Hood sintetizează principalele doctrine ale noului management public astfel: (Păunescu, 2008:38)

stil liber de conducere , antreprenorial, opus stilului tradițional, birocratic, încorsetat de reguli și proceduri;

standarde explicite și indicatori de performanță – stabilirea unor scopuri și ținte măsurabile în exercitarea serviciului public;

accentuarea controlului rezultatelor (al outputurilor) și măsurarea lor: alocarea fondurilor și bugetarea în funcție de rezultate și parametri de performanță; dimpotrivă administrația publică tradițională presupune mai degrabă controlul intrărilor , modul în care se realizează execuția bugetară și respectarea procedurilor și urmărește mai puțin sau deloc eficacitatea cheltuielilor din perspectiva cetățeanului;

dezagregarea și descentralizarea serviciului public – specializare funcțională și geografică : instituirea unor agenții și creșterea autonomiei locale;

introducerea competiției în furnizarea serviciilor publice: organizații publice și private intră în competiție , ceea ce ar duce la servicii mai bune cu costuri mai mici;

accentuarea stilului de management din sectorul privat , în special în privința resurselor umane , a angajării și a stimulării personalului;

disciplină și parcimonie în utilizarea resurselor;

Dacă am încerca să surprindem într-o frază ceea ce definește în mod esențial NMP, fără a avea pretenția unei definiții exhaustive , atunci am putea spune că NMP reprezintă implementarea la nivelul aparatului administrativ a managementului definirii și atingerii scopurilor , coroborată, în cazul anumitor autori, cu o tendință de redefinire a rolului statului și o încercare de expunere a activității birourilor publice la mecanismele pieței cu scopul de a le determina eficiența.

CAPITOLU II ANALIZA S.W.O T ȘI PARTICULARITĂȚILE SALE DOMENIUL PUBLIC

2.1 Elementele Analizei S.W.O.T.

Numele analizei provine din limba engleză, de la initialele cuvintelor cheie care reprezinta domenile analizei :

Strengths – puncte tari

Weaknesses – slăbiciuni , punctele vulnerabile

Opportunitiel- oportunități

Threats- amenițări, pericole

Analiza S.W.O.T., a apărut ca o componetă a managementului strategic al organizațiilor, ca instrument folosit în etapele preliminarii procesului de luare a deciziilor dar și al planificarii, fiind utilizat cel mai frecvent in elaborarea strategiilor alternative.( Hahn.2013:99)

Analiza S.W.O.T face referire la mediul intern al organizației cat si la mediul extern:

Analiza mediului extern are ca si componete din analiză:oportunități și pericole.

Analiza mediului intern al organizației are ca si componete din analiză:punctele tari și punctele slabe.

Analiza S.W.O.T. ne da posibilitatea la o sloluție rapidă sa acționăm pentru soluționarea orcarei dificultăți ce putem întalni in organizație. Analiza este instrumentul cel mai cunoscut pentru verificarea si analiza poziției strategice de ansamblu a afacerii si a mediului sau. Scopul al acesteia este de găsi o strategie care va ajuta in cresterea afaceri si va prevadea pericolele.

Analiza are drept scop identificarea punctelor forte și a șanselor , a amenițărilor, induse de mediul extern al organizației.Prezentarea factorilor cu influneță pozitivă și negativă din mediul extern si intern al acesteia , se poate face sub forma unui tabel:

Fig 2:Factorii pozitivi și negativi, din mediul intern și cel extern al organizației. (Hahn.2013:100)

.