Analiza Sustenabilitatii Firmelor Producatoare din Sibiu Si Imprejurimi

Tema economică

Analiza sustenabilității firmelor producătoare din Sibiu și împrejurimi

INTRODUCERE

“Cea mai mare responsabilitate a noastră este aceea de a fi buni străbuni ”

(Jonas Edward SALK)

“Dacă fiecare ins ar activa fără gândul recompensei, pământul ar fi un rai”

(Mircea Eliade)

Noțiuni introductive legate de domeniul de cercetare

Un concept nou, legat de problemele de mediu și ale societetății umane, a fost introdus o dată cu Raportul Brundtland din 1987 : „dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi.” (ONU, 1987). În această definiție, apare ideea că mediul natural se confruntă cu factor de stres și exploatare excesivă, și nu va mai putea să satisfacă cerințele, pe termen nelimitat și din ce în ce mai multe ale oamenilor.

Sustenabilitatea înseamnă capacitatea de a susține/îndura/suporta. În ecologie cuvântul descrie modul în care sistemele biologice rămân diverse și productive de-a lungul timpului.

Pentru om, se referă la potențialul de întreținere ăe termen lung a bunăstării, care, la rândul ei, depinde de bunăstarea lumii naturale și utilizarea responsabilă a resurselor umane.

Dacă sustenabilitatea presupune o legătură între problemele legate de consum și de sărăcie, cu cele legate de poluare, degradarea resurselor și de conflict, soluțiile necesită legături noi. În ceea ce privește sustenabilitatea, știința nu poate exista într-un vid, ea trebuie să interacționeze cu politica, cu legislația, cu guvernarea care pătrund în viața de zi cu zi a oamenilor.

Rolurile suprapuse ale guvernării, valorilor sociale, și nevoilor economice generează caracterul interdisciplinar al științei sustenabilitate.

Preocupări pentru epuizarea resurselor merg mână în mână cu problemele legate de calitatea resurselor, iar supraconsumul determină uciderea planetei noastre.

Modul de viață mai sustenabil poate lua multe forme, de la reorganizarea condițiilor de viață (de ex. sate ecologice, municipalități ecologice și orașe sustenabile), reevaluarea sectoarelor economice (clădirea verde, agricultura sustenabilă), sau practici la locul de muncă (arhitectură sustenabilă), folosind știința de a dezvolta noi tehnologii (tehnologii verzi, energie regenerabilă), la ajustări în stilul de viață al fiecărui individ (de conservare a resurselor naturale).

Definițiile sustenabilității fac deseori referire la „trei piloni”: pilonul social, cel de mediu și cel economic. Pentru ca întregul ansamblu să fie sustenabil mediul social trebuie să creeze un impact suportabil față de mediul înconjurător, mediul economic trebuie să aibă un comportament echitabil față de societate și viceversa, interacțiunea dintre mediul economic și mediul înconjurător trebuie să asigure viabilitatea ambelor. Doar echilibrul celor trei piloni duc la sustenabiliatea comunității în ansamblu.

Fig. 1.1 Balanța celor 3 piloni

(Sursa: http://www.irds.ro/static/ro/ro-despre_sustenabilitate/dezvoltarea_sustenabila.html)

Sustenabilitatea este studiată și gestionată la multe scări (niveluri sau referințe) de timp și spațiu, și în numeroase contexte de organizare: de mediu, sociale și economice. Focalizarea variază de la accentul care se pune pe capacitatea de susținere totală (sustenabilitate) a planetei Pământ, la sustenabilitatea sectoarelor economice, ecosistemelor, țărilor, municipalităților, cartierelor, grădinilor caselor, vieților individuale, bunurilor și serviciilor individuale, ocupațiilor, stilurilor de viață, modelelor de comportament și așa mai departe. Pe scurt, se poate presupune întreaga activitate biologică și umană, sau orice parte a acesteia. Daniel Botkin, scriitor și ecologist, a declarat: ”Vedem un peisaj care este întotdeauna în mișcare, schimbându-se o dată cu trecerea timpului și spațiului.” (Botkin, 1990)

Dimensiunea de mediu: Ecosistemele sănătoase furnizează bunuri și servicii vitale pentru om și pentru alte organisme. Există două căi principale de reducere a impactului negativ uman și de consolidare a serviciilor de ecosisteme (Michaelis, et al., 2004):

a) Gestiunea mediului. La scară globală și în sensul cel mai larg, gestiunea mediului implică oceanele, apa dulce, terenurile și atmosfera, dar urmând principiul de scalare al sustenabilității, acesta poate fi aplicat în egală măsură oricărui ecosistem, de la o pădure tropicală la o grădină.

b) Gestionarea consumului uman de resurse este o abordare indirectă, bazată în mare măsură pe informațiile obținute din economie. Impactul omului asupra mediului poate fi redus nu numai printr-un consum mai redus, ci și prin dezvoltarea mai sustenabilă a ciclului complet de producție, de utilizare și înlăturare. Herman Daly (Daly, 1990) a sugerat trei criterii generale pentru sustenabilitate ecologică: resursele regenerabile ar trebui să ofere un randament durabil (rata de recoltă nu trebuie să depășească rata de regenerare); pentru resurse neregenerabile, ar trebui să existe o dezvoltare echivalentă de substituenți regenerabili; generarea deșeurilor nu ar trebui să depășească, capacitatea de asimilare a mediului

Dimensiunea economică: Interfețele sustenabilității cu economia sunt abordate prin consecințele sociale și ecologice ale activității economice. Economia sustenabilă reprezintă: „… o interpretare largă a economiei ecologice unde variabilele de mediu și ecologice sunt probleme de bază, dar parte dintr-o perspectivă multidimensională. Aspecte legate de societate, cultură, sănătate și finanțe trebuie să fie integrate în analiză” (Soederbaum, 2008).

În prezent media consumului pe cap de locuitor în țările în curs de dezvoltare este sustenabilă, dar numărul populației este în creștere și indivizii aspiră la un consum mare, la un stil de viață occidental. Populația lumii dezvoltate este în creștere ușoară, dar nivelurile de consum nu sunt sustenabile. Provocarea pentru sustenabilitate este de a reduce și gestiona consumul occidental, în timp ce crește standardul de viață în țările în curs de dezvoltare, fără a crește utilizarea resurselor și fără a crește impactul asupra mediului. Acest lucru trebuie să fie realizat prin utilizarea strategiilor și tehnologiilor care rup legătura între, pe de o parte, creșterea economică și, pe de altă parte, daunele aduse mediului și epuizarea resurselor (Ruffing, 2007).

În abordarea acestei probleme au fost direcționate, pentru analiza economică și reformă, mai multe domenii-cheie: efectele creșterii economice, fără restricții asupra mediului; consecințele tratării naturii ca o externalitate economică; și posibilitatea de a avea o economie mai etică, care să ia în considerare mai mult consecințele comportamentului de piață asupra societății și mediului înconjurător (Hawken, et al., 1999).

Dimensiunea socială: Problemele sustenabilității sunt în general exprimate în termeni științifici și de mediu, dar implementarea schimbării este o provocare socială care presupune, între altele, dreptul internațional și național, planificarea urbană și transportul, stilul de viață local și individual și consumerismul etic (Agenda 21, 2009). „Relația dintre drepturile omului și dezvoltarea umană, puterea corporativă și justiția mediului, sărăcia globală și acțiunea cetățenilor, sugerează că cetățenia responsabilă pe plan mondial este un element inevitabil, de aceea poate, la prima vedere, pare a fi pur și simplu o chestiune de consum personal și alegere morală” (Blewitt, 2008).

Harta Valorii create pentru Sustenabilitate ( SVM – Sustainability Value Map) (Butters, 2004).

Fig. 1.2 Harta Valorii Sustenabilității (Butters, 2004)

SVM este potrivită pentru evaluări complete a sustenabilității, atât cantitative, cât și calitative.

Dimensiunea ecologie evaluează efectele și relația omenirii cu mediul înconjurător; inclusiv aspecte legate de utilizarea terenurilor, utilizarea resurselor, transportului și sănătății. Dimensiunea economie acoperă caracteristicile financiare și instituționale, inclusiv aspectele referitoare la guvernare și servicii. Dimensiunea societate este preocupată de aspectele umane, în special cultura, comunitatea și accesibilitatea pentru toți. Deși plasate în categorii specifice, toate aspectele se suprapun și se influențează reciproc.

Motivația alegerii temei și importanța acesteia

Deși anumite societăți au pierdut cursa dintre creștere și distrugere, tendința generală la nivel mondial a fost spre îmbunătățirea standardelor de viață, măsurate prin indicatori cheie, cum ar fi speranța de viață, sănătatea, utilizarea resurselor și tehnologia. Cu toate acestea, performanțele anterioare nu asigură o garanție pentru viitor. Având în vedere că pământul este finit, și o tot mai multă utilizare a resurselor de către o populație în creștere, fără o planificare atentă, la un moment dat, vom pierde la scară globală.

Pentru o lume indreptată spre creșterea ecologice, sociale și economice provocări, companiile au fost nevoite să își alinieze procesele și serviciile cu o agenda de sustenabilitate. Studiul constă dintr-o analiză privind importanța acordată educației pentru sustenabilitate în firmele din Sibiu și împrejurimi și este realizat cu implicarea interfeței industriei în care se analizează interesul pe care il afișează și exericită pentru dezvoltarea durabilă.

Este foarte importantă o astfel de cercetare fiindcă indiferent care va fi rezultatul, firmele trebuie permanent să găsească modalități de îmbunătățire și să se dezvolte durabil și calitativ.

Scopul și obiectivele cercetării

Obiectivul general al lucrări îl constituie generarea de cunoștințe noi în sfera temei de cercetare aleasă, mai precis găsirea răspunsului la întrebarea „Care este importanța acordată de organizațiile din Sibiu și împrejurimi dezvoltării durabile?”

Scopul cercetărilor este studierea factorilor importanți pentru relația firmelor cu perspectivele de sustenabilitate, pentru a identifica direcții de acțiune și a elabora instrumente de intervenție care să permită managerilor din întreprinderi să facă demersurile necesare la nivelul firmelor pentru a le îmbunătăți perspectivele de sustenabilitate.

Obiectivul 1 are în vedere înțelegerea modului în care sustenabilitatea întreprinderii depinde de caracteristicile de organizație care învață, manifestarea responsabilității sociale corporative.

Obiectivul 2 urmărește proiectarea cercetării calitative în rândul întreprinderilor mari din Sibiu pentru a determina modul în care acestea abordează responsabilitatea socială, economică și de mediu;

Obiectivul 3 se referă la identificarea unor direcții pentru îmbunătățirea rezultatelor obținute prin realizarea acestor parteneriate.

Metodologia de cercetare

Metodologia de cercetare face apel la metode și tehnici de cercetare calitative și cantitative; culegerea datelor se face prin studiu bibliografic, discuții cu specialiști, cercetare de teren și prin conlucrarea cu angajații din întreprinderi.

Procesul de cercetare s-a desfășurat conform etapelor clasice:

Determinarea problemei și stabilirea obiectivelor de cercetare;

Elaborarea planului de cercetare pentru colectarea datelor și informațiilor;

Implementarea planului de cercetare prin colectarea și analiza datelor;

Interpretarea și analiza rezultatelor.

Se determină importanța acordată domeniilor: social, economic și mediu prin urmărirea site-urilor firmelor analizate, se trag anumite concluzii ce au dus la confirmarea ipotezelor stabilite la începutul demersului, apoi se particularizează pe S.C. Continental Automotive Systems SRL, unde se analizează perspectivele de sustenabilitate.

Fig. Structura lucrării realizata in excel model pag 16 elena simina

Concluzii:

-teoretice

-practice

Contributii personale

Directii viitoare de cercetare

Necesitatea dezvoltării durabile a companiilor și implicit a societății

Generalități

În ultimele decenii, tot mai multe instituții, guverne, organizații internaționale, cadre academice, societatea în general, s-au angajat într-un dialog despre responsabilitatea socială a companiilor. Pe întreg mapamondul apar noi standarde, proceduri și așteptări privind comportamentul companiilor. Acele companii care nu devin conștiente de implicațiile acestor practici, nereușind să le integreze în planurile lor de viitor, nu vor fi capabile să participe la acest dialog global, riscând să fie lăsate în urmă, pe măsură ce economia globală se extinde.

Dezvoltarea durabilă se referă la trei teme generale: economie, societate și mediu, care trebuie să fie coordonate și sincronizate pentru a asigura viabilitatea pe termen lung a planetei. Pentru ca o comunitate să se dezvolte sustenabil toți membrii ei trebuie să aibă preocupări pentru sustenabilitate, deci implicit și mediul economic, mediu ce ajută în mare măsură la satisfacerea nevoilor actuale ale oamenilor. Iar dezvoltarea economică este legată în mod direct de bunăstarea indivizilor dintr-o comunitate și este văzută chiar ca motorul dezvoltării societății în general. Astfel și sustenabilitatea întreprinderii face referire la aceleași trei teme generale ale dezvoltării durabile: economie, societate și mediu, coordonate și sincronizate pentru asigurarea viabilității pe termen lung a afacerii.

Companiile dețin un rol central în societate și acest motiv le permite să folosească atât resursele umane, cât și pe cele naturale pentru a-și îndeplini funcțiile productive și pentru a obține statutul de putere. Rezultatul e că societatea are drepturi sociale implicite: în schimbul dreptului de a exploata resursele în procesul productiv, societatea poate să-și ceară dreptul de a controla aceste procese.

Wood (1991) extinde aceste idei, identificând trei principii de urmat pentru responsabilitatea socială a companiilor:

1. Companiile sunt „instituții sociale” și aceasta le obligă să-și folosească puterea în mod responsabil;

2. Companiile sunt responsabile pentru ceea ce oferă mediului în care sunt implicate;

3. Managerii sunt „agenți morali” obligați să exercite în mod responsabil prerogativele lor decizionale.

Compania văzută ca parte integrată a societății

Fig. 2.1 Principalele părțile interesate

(Sursa: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/4c/Stakeholder_%28en%29.png)

Stakeholderii reprezintă acele grupuri care sunt afectate de deciziile, politicile și activitățile companiei și care, la rândul lor, pot afecta compania.

Vorbim de următorii stakeholderi:

primari – sunt toți cei fără de care corporațiile nu ar supraviețui, incluzând acționarii, consumatorii, furnizorii, angajații, guvernul, comunitățile și piețele

secundari – sunt cei care influențează sau afectează corporația sau cei care sunt influențați și afectați de către corporație, fără a face parte din nicio activitate a acesteia.

Faptul că organizațiile sprijină comunitatea locală și devin implicate în îmbunătățirea condițiilor de mediu sau pentru membrii dezavantajați ai societății, contribuie la dobândirea bunăvoinței societății și a clienților, precum și la creșterea mândriei angajaților.

Sustenabilitatea întreprinderii

„Întreprinderea (corporația) sustenabilă este cea care poate să prospere, să aibă succes pe termen lung, propunându-și o direcție bine definită, energizantă, convingătoare în afaceri combinată cu scopuri pozitive de mediu și referitoare la comunitate” (Cândea, 2007).

Mulți consideră că dacă firmele lor îndeplinesc cerințele unei afaceri verzi acestea pot avea perspective de sustenabilitate. În general, o afacere este descrisă ca fiind verde dacă îndeplinește următoarele patru criterii (Cooney, 2009):

1. Include principiile sustenabilității în fiecare dintre deciziile sale de afaceri.

2. Furnizează produse sau servicii ecologice, care înlocuiesc cererea de produse și/sau servicii non-ecologice.

3. Este mai ecologică decât concurența tradițională.

4. A făcut un angajament durabil principiilor de mediu în activitățile sale de afaceri.

O afacere sustenabilă este orice organizație care se implică în mod benefic în viața societății, participă la activități verzi sau ecologice pentru a se asigura că toate procesele, produsele și activitățile de fabricare abordează în mod adecvat problemele de mediu actuale, realizând în același timp un profit.

Toată lumea afectează sustenabilitatea pieței și a planetei într-un fel. Preocupările pentru sustenabilitate, în cadrul unei afaceri, pot crea valoare pentru părțile interesate și mediu. O afacere sustenabilă trebuie să răspundă nevoilor clienților și, în același timp, să trateze bine / corect mediul înconjurător și societatea (Rennie, 2008).

Fig. 2.3.1 Ilustrarea modului de lucru adaptativ-reactiv al unei companii (adaptare după Rosam & Peddle, 2004)

Dezvoltarea durabilă a devenit astăzi, cel puțin la nivel politic, un obiectiv al societății în ansamblul ei, prin urmare un principiu aplicabil tuturor componentelor vieții economico-sociale.

Responsabilitatea socială a companiilor poate fi definită în mai multe feluri, dintre care amintim următoarele:

„Un concept prin care companiile integrează, în mod voluntar, aspectele de ordin social și ecologic în operațiunile lor de afaceri și în interacțiunile cu stakeholderii lor” (Uniunea Europeană, 2001);

„Responsabilitatea socială a companiilor reprezintă angajamentul continuu pentru un comportament etic și participarea la dezvoltarea economică prin îmbunătățirea calității vieții angajaților și a familiilor acestora, dar și a comunității locale și a societății în ansamblul ei” (World Business Council for Sustainable Development = Consiliul Mondial de Afaceri pentru Dezvoltare Durabilă, 2004)

„Sustenabilitatea afacerilor, definită drept capacitatea de a prospera fără o limită de timp previzibilă, este tratată ca echivalent al conceptului de dezvoltare durabilă transpus în lumea afacerilor” (Cândea, et al. 2006). Pe termen lung, interesul economic și cel societal converg, acest termen este deseori utilizat în conjuncție cu, și, în unele cazuri, ca un sinonim pentru alți termeni, cum ar fi „dezvoltarea durabilă” și „responsabilitatea socială corporativă”.

Sustenabilitatea întreprinderii admite faptul că creșterea corporativă și rentabilitatea sunt importante; acestea necesită, de asemenea, profit care să urmărească obiective sociale, în special cele referitoare la dezvoltarea durabilă – protecția mediului, justiția socială și echitatea, și dezvoltarea economică.

Dezvoltarea durabilă presupune adoptarea unor strategii care să permită întreprinderii să răspundă cerințelor actuale ale acționarilor și ale altor părți interesate și, în același timp, să protejeze și să îmbunătățească resursele umane și naturale de care vor depinde activitățile ei viitoare. Sustenabilitatea întreprinderii se poate asigura doar prin investiții făcute în prezent pentru rezultate viitoare, dar care să fie legate de interesele de afaceri ale întreprinderii. Contribuind astfel la partea fundamentală prin care se evaluează modul în care întreprinderea răspunde unor întrebări privitoare la aspecte legate de (Dolceta, 2009).

O trecere în revistă a literaturii de specialitate sugerează că noțiunea de sustenabilitate a întreprinderii împrumută elemente din patru concepte: 1) dezvoltarea durabilă, 2) responsabilitatea socială a întreprinderilor, 3) teoria părților interesate, și 4) teoria responsabilității corporative (Wilson, 2003).

Fig.2.3.2 Evoluția sustenabilității întreprinderii (adaptat după Wilson, 2003)

Globalizarea

Fig. 2.4 Consecințele globalizării

(Sursa: http://www.dadalos.org/globalisierung_rom/grundkurs_4.htm)

Globalizarea determină la nivel economic un management modern, participativ, previzional, care să identifice noi valori în planul culturii și civilizației pentru crearea unui mediu adecvat unei evoluții normale. Dezvoltarea durabilă implică maximizarea eficienței alocării resurselor pentru satisfacerea cerințelor. Avem de-a face, așadar, cu cea mai importantă paradigmă din economie la ora actuală, ceea ce ne ajută să concluzionăm că Dezvoltarea Durabilă este un concept economic.

„Obiectivul dezvoltării durabile a afacerilor este de a îndeplini politica organizației și schimbările tehnologice și de a asigura un viitor strălucit pentru propria organizație pentru proprii săi clienți, parteneri și societate ca un întreg” (Zamani & Gherasim, 2007).

„Pe plan internațional se resimte necesitatea contabilizării tuturor costurilor activităților economice, a utilizării unor indicatori macroeconomici care să reflecte în mod real nivelul bunăstării sociale (cum ar fi indicele dezvoltării umane) și a aplicării unui sistem de taxe care să descurajeze acțiunile nedorite (consumul de resurse și energie) în locul celor dezirabile (crearea de locuri de muncă și investițiile care să aibă în vedere aspectele societale – de mediu și sociale). Totuși, contabilitatea resurselor naturale și produsul intern brut «verde» – sisteme naționale alternative de contabilitate și măsurare a performanțelor – sunt dificil de introdus datorită controverselor și dificultăților metodologice în a evalua în termeni monetari poluarea și extragerea resurselor din mediul natural” (Cândea, 2006).

Conform raportului Living Planet, consumul de resurse naturale depășește cu aproape o treime capacitatea de susținere a Pământului. Mai mult, capitalul natural mondial și biodiversitatea sunt în regres continuu, iar tot mai multe state „alunecă” ușor spre o criză permanentă sau temporară de apă.

Cu alte cuvinte, omenirea se îndreaptă spre un dezastru ecologic. Dacă cererea va crește în același ritm, se preconizează că în anul 2050 omenirea va ajunge să consume resursele naturale a două planete – dacă aceste resurse nu vor fi fost deja epuizate.

Soluția ar fi să facem pași mici, dar siguri, spre o dezvoltare durabilă, chiar dacă momentan vorbim de exemple sporadice de politicieni care preferă bicicleta în locul mașinii de serviciu, de vedete care achiziționează vehicule hibrid, de megaconcerte pentru cauze nobile, corporații care iau măsuri prin plantarea de copaci sau curățarea pământurilor poluate. Consider că prin crearea de parteneriate solide și inovatoare între companii, autorități și ONG-uri se poate crea un impact pozitiv semnificativ în această direcție.

Companiile trebuie să înțeleagă că nu pot face afaceri pe o planetă moartă și trebuie să se schimbe radical dacă vrem să păstrăm o planetă vie pentru generațiile viitoare. Sustenabilitatea nu mai este astfel o opțiune, ci o necesitate reală.

Colaborare versus concurență

Fig. 2.5 Colaborare VS concurență

Cum corporațiile urmăresc dezvoltarea prin globalizare, acestea s-au confruntat cu noi provocări care au impus limite creșterii economice și a potențialelor profituri. Reglementările guvernamentale, tarifele, restricțiile de mediu și diferitele standarde a ceea ce constituie exploatarea forței de muncă, sunt probleme care le pot costa milioane de dolari pe organizații. Unii văd problemele etice ca fiind pur și simplu un obstacol costisitor. Unele companii utilizează metodologii ca tactică în aplicarea strategiei lor pentru a câștiga sprijinul public pentru prezența lor pe piețele mondiale, ajutându-le să susțină un avantaj competitiv prin utilizarea contribuțiilor lor sociale în publicitate la nivelul subconștientului. Concurența globală plasează presiune deosebită asupra corporațiilor multinaționale în examinarea nu numai a practicilor lor legate de forța de muncă, dar și pe cele ale întregului lanț de aprovizionare.

Rolul părților interesate corporative de a lucra împreună pentru a pune presiune continuă asupra corporațiilor se schimbă. Chiar acționarii și investitorii, prin investiții responsabile social, exercită presiune asupra corporațiilor pentru a se comporta în mod responsabil. Organizațiile non-guvernamentale au, de asemenea, un rol din ce în ce mai mare, folosindu-se de puterea mass-mediei și a internetului pentru a spori controlul lor și activismul colectiv în jurul comportamentului corporativ. Prin educație și dialog, dezvoltarea atitudinii comunității în a ține responsabilă o întreprindere, pentru acțiunile sale, este în creștere (Roux, 2007; Mihaela Mirea 2011).

Astfel investitorii au de ales între a aloca resurse financiare pentru a-și dezvolta domeniile într-un mod sustenabil, fapt ce ajută la îmbunătățirea imaginii firmei, sau a refuza colaborarea și odata cu aceasta pierderea poziției pe piață în fața concurenței.

Abordarea sistemică privind sustenabilitatea companiilor

Fig.2.5 Sistemul de Management de sustenabilitate corporativă

Pentru ca organizația să fie încorporată într-o viziune și strategie de sustenabilitate corporativă de succes, trebuie să parcurgă fiecare pas din cei 5 prezentați mai sus cu anumite riscuri integrate.

Pentru companiile interesate în dezvoltarea durabilă pe termen lung, care caută să invadeze piețele noi, o abordare integrată pentru sustenabilitatea poate debloca numeroase oportunități de a îmbunătăți competitivitatea și îmbunătățiți reputația.

Politica de dezvoltare durabilă

Politica trebuie să înglobeze un set de valori de bază convenite de companie și trebuie să se ghideze după principii sau politici sociale, economice și de mediu.

Debutul unei firme bazată pe o politică de dezvoltare durabilă trebuie să urmarească:

– Identificarea pericolelor și oportunităților

– Identificarea părților interesate

– Identificarea problemelor de sustenabilitate

– Definirea politicii și alinierea cu strategia de afaceri

– Conducerea acceptă angajamentul de sustenabilitate

Planificare

După ce sunt stabilite obiectivele necesare unei transformări din organizație nesustenabilă într-una sustenabilă, de pregătește o planificare (un grafic Gantt), care să stabilească cu exactitate timpul necesar pentru fiecare etapă necesară implementării.

Pentru aceste scopuri, un set de indicatori de sustenabilitate trebuie dezvoltate pentru a permite urmărirea planului precum și monitorizarea performanțelor în viitor.

La această etapă trebuie avute în vedere următoarele:

– Stabilirea punctului de inceput

– Analiza SWOT

– Stabilirea obiectivelor și a target-urilor

– Dezvoltarea planului de acțiuni

– Identificarea personalului si a responsabilităților acestuia

– Identificarea resurselor

Implementarea

Această etapă este cea mai importantă fiindcă acum se produc schimbările propriu zise prin identificarea priorităților sustenabilității și alinierea lor la prioritățile afacerii. Implementarea anumitor concepte implică schimbări în cultura corporatistă și schimbari în mentalitatea angajațiilor.

Implementarea este etapa care durează cel mai mult și necesită o larga consultare, formare, sensibilizare și motivare.

Pe scurt implementarea implică:

– Identificarea acțiunilor prioritare

– Alinierea afacerii la prioritățile de sustenabilitate

– Identificarea proiectelor specifice

– Identificarea uneltelor adecvate

– Măsurarea și monitorizare

– Formare, sensibilizarea și motivarea

– Depășirea barierelor

Există cazuri când pentru siguranța unui rezultat pozitiv, se alege un grup pivot asupra caruia se implementează conceptul, iar mai apoi se generalizează la nivelul întregii corporații.

Comunicare

Comunicarea efectivă este esențială pentru promovarea conceptului de dezvoltare durabilă, precum și pentru promovarea realizărilor companiei. Prin urmare această etapă ajută la dezvoltarea semnificativă atât prin:

– Comunicarea internă între angajați (facilitează conceptul de lesson learned adică să invățăm unii de la alții)

– Comunicarea externă (punerea la vedere/afișarea noilor implementări și competențe care definesc o imagine mai bună firmei și aduc avantaje la compararea performanțelor împotriva concurenței)

Urmărirea și revizuirea

Ultima etapă este necesară pentru stabilirea dacă obiectivele și țintele stabilite în politica de sustenabilitate au fost îndeplinite.

Perioadele de reexaminare poate varia în mod normal de la 3 luni la un an. Dacă verificarea arată că obiectivele nu au fost îndeplinite, motivele trebuie să fie clar identificate și să se intervină imediat cu o acțiune corective și de remediere adecvate pentru a asigura ca obiectivele sunt realizate în următoarea perioadă de planificare.

Dacă în schimb, obiectivele au fost îndeplinite și realizările clar comunicate, procesul pornește din nou cu politică de revizuire a unei noi strategii, iar în acest fel compania va fi pe deplin adusă la performanțe înalte prin aplicarea de îmbunătățiri continue.

Modele de aplicare a responsabilității sociale a companiilor

Modelul cutiei de viteze (Gearing Up, 2004)

În studiul “Gearing-Up”, întocmit de Organizația SustainAbility, este prezentat un model de aplicare a responsabilității sociale a companiilor care realizează o analogie între diferitele nivele de implementare a responsabilității sociale și vitezele motorului unei mașini. Fiecare viteză înseamnă un pas spre un nivel mai înalt de responsabilitate socială corporativă. Pe măsură ce companiile și sectoarele se îndreaptă spre o „viteză” de schimbare, nivelul de angajament și integrare se ajustează. Ușurința cu care aceste schimbări se pot produce depinde de gradul de sincronizare a muncii domeniului politic, instituțional și economic, pe care o depune pentru extinderea sistemului și de gradul în care liderii pot pune în balanță prioritățile lor interne și externe. Inevitabil, anumite companii se vor îndrepta mai încet spre o nouă „viteză”, în timp ce altele se vor adapta mai ușor.

Fig.2.6 „Cutia de viteze” a responsabilității sociale a companiilor (adaptare după SustainAbility, 2004)

Viteza 1: Îndeplinirea obligațiilor este etapa care reprezintă primul contact dintre o companie și o agendă socială, fiind marcată de percepția faptului că rolul sectorului de afaceri este să facă afaceri împreună cu o oarecare recunoaștere a unui impact mai larg asupra societății, manifestată prin donații caritabile. În această etapă:

 departamentele de relații publice și cele juridice joacă un rol covârșitor, dar defensiv;

 participarea deținătorilor de interese în companie și activitatea lor (stakeholderi) este limitată la filantropia corporativă;

 relația cu guvernul este privită din perspectiva respectării obligațiilor legale și a plății taxelor;

 nu se percepe avantajul economic al depășirii obligațiilor minime;

 principalii factori de motivare sunt mass-media, activiștii și guvernul.

Viteza 2: Voluntariatul fiind stadiul în care o parte din companii depășesc pragul de împlinire a obligațiilor minime, începând să perceapă responsabilitatea socială ca o chestiune legitimă, care necesită o abordare constructivă. În această etapă, accentul cade pe măsurarea și gestionarea impactului direct al operațiunilor companiei. Viteza a 2-a se caracterizează prin:

 aprofundarea ideii de responsabilitate socială, deși aceasta este încă distinsă ca un exercițiu de relații publice;

 argumentul economic, fiind mai important, se axează pe managementul riscului și pe eficiență din punct de vedere ecologic;

 implicarea grupurilor de interese este mărită, dar, de cele mai multe ori, este în continuare unidirecțională;

 presiunea din partea altor companii devine principalul factor de motivare.

Viteza 3: Parteneriatul corespunde etapei în care compania, precum și alte companii din același sector, începe să acționeze cu adevărat energic. În acest stadiu, există o multitudine de inițiative, al căror număr și diversitate pot crea confuzii. În viteza a 3-a, fenomenul responsabilității sociale a companiilor se caracterizează prin:

 stabilirea unei comunicări bidirecționale cu stakeholderii;

 crearea unor relații cu guvernele, de tip parteneriat public-privat sau chiar tri-sectoriale;

 în acest stadiu, argumentul economic se axează pe managementul riscului și pe construirea reputației companiei;

 principala forță motrice este societatea civilă, anumite structuri guvernamentale și companiile de top, iar media își pierde treptat interesul.

Viteza 4: Integrarea este o etapă în care temele legate de responsabilitate sunt percepute ca având o importanță strategică și necesitând răspunsuri integrate. Accentul se pune pe integrarea responsabilității sociale în toate operațiile companiei.

Viteza 5: Re-crearea este o „viteză” suplimentară care ia în considerare apariția unor noi actori și forțe de schimbare, stadiu în care responsabilitatea este percepută nu doar ca afectând produsele sau serviciile, ci și ca necesitatea re-examinării modelelor economice cu care se operează. Poate fi o viteză de suprasolicitare.

Viteza 6: Marșarierul este o viteză care coexistă cu celelalte. Ideea celor de la SustainAbility este că, cel puțin o parte din timp, companiile vor dori să opereze potrivit modelelor mai puțin progresive, cel puțin în anumite aspecte ale activității lor. Exemplul oferit este cel al companiilor care își declară o atitudine responsabilă față de o problemă, dar prin asociațiile profesionale sau cele de branșă, fac lobby împotriva soluțiilor propuse la acea problemă. Companiile aleg să facă lobby deoarece au ceva de câștigat fie prin schimbarea legilor, impunând o anumită politică fiscală care ar avantaja compania, fie prin schimbarea deciziilor sau schimbarea întregului regim ce afectează un sector și are implicații și în viitor. Aceasta este o viteză nedorită, care diminuează încrederea în companii, spun autorii raportului.

Analiza firmelor reprezentative din domeniul automotive din Sibiu și împrejurimi

Modele de evaluare a perspectivelor de sustenabilitate ale întreprinderii

Șase caracteristici esențiale ale unei întreprinderi sustenabile:

Dr. Tueth (2010) propune că o afacere sustenabilă, matură și autentică, este definită de următoarele șase caracteristici esențiale, înrădăcinate în multe principii ale sustenabilității, foarte dinamice, dar care se pot transfera sau adapta în viitor pe măsură ce evoluază înțelegerea a ce este o întreprindere sustenabilă:

Linia triplă de top a valorii producției (Triple top-line value production – TTL) „stabilește trei cerințe simultane pentru activitățile întreprinderii sustenabile – beneficiile financiare pentru firmă, îmbunătățirea mediului natural, și avantaje sociale pentru angajați și membrii comunității locale – iar fiecare din aceste trei cerințe să fie recunoscute ca egale” (Tueth, 2010).

Tehnologie și cunoaștere bazate pe natură (Nature-based knowledge and technology) – „Acest principiu bazat pe bio-mimetism presupune emularea conștientă a geniului lumii naturale în ceea ce privește cultivarea propriilor alimente, valorificarea propriei energi, construirea propriilor lucruri, desfășurarea propriilor afaceri, vindecarea propriei persoane, prelucrarea informațiilor și proiectarea comunităților” (Tueth, 2010).

Produsele de service în locul de produselor de consum (Products of service to products of consumption) – „Produsele de service sunt bunuri durabile, de obicei închiriate de către client, fabricate din materiale tehnice, returnate la producător și re-prelucrate într-o nouă generație de produse atunci când acestea sunt uzate. (Aceste produse sunt în mare parte non-toxice pentru om și mediul înconjurător, iar materialele toxice care sunt folosite vor fi păstrate într-un sistem închis de tip buclă pentru a fi izolate de mediu). Produsele de consum sunt bunuri cu viață mai scurtă fabricate doar din material biodegradabile. Ele sunt descompuse de către organismele detritus după ce bunurile își pierd utilitatea. (Nici acestea nu sunt periculoase pentru om sau mediul înconjurător). Acest principiu impune ca doar aceste două tipuri de bunuri să fie produse, și necesită reducerea treptată dar continuă a bunurilor de service și înlocuirea lor cu bunurile de consum, o dată ce progresele tehnologice o permite” (Tueth, 2010).

Energia solară, eoliană, geotermală și a oceanelor (Solar, wind, geothermal and ocean energy) – „Acest principiu pledează pentru utilizarea doar a tehnologiei energiei sustenabile – solară, eoliană, geotermală și a oceanelor – care poate satisface nevoile energetice ale oamenilor pe termen nelimitat, fără efecte negative pentru viața pe Pământ.” (Tueth, 2010).

Economii și organizații bazate local (Local-based organizations and economies) – „Acest ingredient include comunități durabile, frumoase și sănătoase cu afaceri deținute și operate la nivel local și organizații non-profit administrate local, împreună cu corporații regionale și acționari care lucrează împreună într-o rețea densă de parteneriate și colaborări.” (Tueth, 2010).

Proces de îmbunătățire continuă (Continuous improvement process) – „Procesele operaționale din interiorul organizațiilor de succes includ prevederi pentru progrese constante și actualizări, în operațiile afacerii. Procesul continuu de monitorizare, analizare, reproiectare și implementare este folosit pentru a intensifica TTL a valorii producției cum condițiile se schimbă și apar noi oportunități” (Tueth, 2010).

Analiza criterială pe baza colectării datelor de pe site-urile companiilor

Luând în considerare cele menționate mai sus, în continuare voi elabora criterii de evaluare a sustenabilității pe care le voi verifica urmărind site-urile următoarelor companii din domeniul automotive: Continental Automotive Systems SRL, Marquardt Schaltsysteme S.C.S, Kromberg & Schubert, Thyssen Krupp Bilstein Compa, Faurecia Seating, SC NTN-SNR Rulmenți SRL, Siemens SRL și Takata-Petri.

Evaluările companiilor vor fi efectuate în funcție de performanțele legate de impactul asupra mediului, impactul social, guvernarea corporativă și practicile de la locul de muncă.

Cercetarea s-a realizat pe următoarele site-uri:

Continental Automotive Systems SRL:

http://www.continental-corporation.com/www/hr_com_en/ (site-ul corporației)

http://www.continental˗corporation.com/www/pressportal_ro_ro/themes/contact/press_contact_romania_ro.html (site-ul filialei din Romania- Sibiu)

Marquardt Schaltsysteme S.C.S:

https://www.marquardt.com/en/marquardt-group/our-company-mission.html (site-ul corporației)

http://www.marquardt-schaltsysteme.ro/files/marquardt_sibiu.htm (site-ul filialei din Romania- Sibiu)

Kromberg & Schubert:

http://www.karriere-ist-lila.de/why-kromberg-schubert/kromberg-schubert-the-perfect-combination/working-living

http://www.kromberg-schubert.com/company/about-kromberg-schubert

Compa SA:

Contact

Faurecia Seating

http://www.faurecia.com/en/finance/key-figures-0

SC NTN-SNR Rulmenți SRL:

http://www.ntn-snr.com/portal/fr/en-en/index.cfm?page=%2Fportal%2Fhome%2Fdocumentation

Siemens SRL

http://www.siemens.com/answers/ro/ro/

https://www.cee.siemens.com/web/ro/ro/corporate/portal/SiemensRomania/Pages/SiemensinRomania.aspx

Takata

http://www.takata.com/en/

Concluzii

Nerelevant datorita verificarii site-urilor companiei mari si nu a filialei din Sibiu

Soluții

Concluzii, contribuții personale și direcții de cercetare viitoare

Prin aplicarea unor principii sustenabile se reduc costuri, riscuri, se construiesc legături mai strânse cu părțile interesate, în final, se construiește un avantaj competitiv considerabil. Din ce în ce mai des asistăm la dezvoltarea conceptului de responsabilitate socială corporativă și la sofisticarea modului în care acesta este aplicat în cadrul mediului de afaceri. Companiile se implică tot mai mult în abordarea problemelor comunității în care activează, încercând să realizeze programe pentru a crește nivelul de calitate a vieții membrilor comunității, să dezvolte un comportament responsabil și să promoveze programe de protecție a mediului