Analiza Surselor de Finantare a Intreprinderii S.r.l. ‘dumpasai’

2.1 Analiza surselor de finantare a intreprinderii S.R.L. “Dumpasai”

Formarea patrimoniului necesară pentru desfășurarea activității economico-financiare a întreprinderii se efectuează pe seama diferitelor surse de finanțare.

Din punct de vedere al conținutului economic, sursele de finanțare a activelor reprezintă totalitatea drepturilor proprietarilor și obligațiilor agentului economic. În bilanțul contabil acestea se reflectă în interiorul pasivului și de aceea pentru desemnarea lor în practica economică se aplică des denumirea „pasive”.

Componența surselor de finanțare a activelor, predominarea anumitor componente asupra altora, evoluția structurii pasivelor în mod direct determină stabilitatea și independența financiară a întreprinderii. De aici rezultă necesitatea analizei pasivelor atât din partea conducerii întreprinderii pentru stabilirea strategiei de dezvoltare și dirijarea activității curente, cât și din partea utilizatorilor externi ai rapoartelor financiare pentru elaborarea deciziilor de diferit tip.

Analiza structurală a pasivului presupune examinarea corelației dintre elementele componente ale acestuia. În calitate de instrument de lucru în acest scop poate servi metoda de analiză pe verticală.

În continuare se studiază modificările survenite în componența surselor de finanțare la întreprinderea S.R.L. “Dumpasai” pe o periodă de trei ani.

Tabelul 2.1

Analiza structurii surselor de fiananțare ale S.R.L. “Dumpasai”

Sursa: Elaborat de autor în baza datelor raportului financiar la întreprinderea S.R.L. „Dumpasai”

Datele conținute în tabelul 2.1 ne prezintă imaginea tabloului surselor de finanțare a activelor întreprinderii S.R.L. “Dumpasai”. Informația prezentată ne demonstrează că entitatea analizată pe parcursul a doi ani de gestiune folosește ca surse de finanțare a activelor doar capitalul propriu și datoriile curente. Iar în anul 2014 în scopul finanțării activelor, întreprinderea a contractat și un credit bancar pe termen lung în valoare de 540109 lei, care deține o cotă de 28,5 % din totalul surselor de finanțare pentru anul respectiv. Pe parcursul a trei ani de gestiune se observă că ponderea cea mai semnificativă în total surse de finanțare o deține capitalul propriu cu o cotă de aproximativ 60 la sută în primii doi ani, și 40 % în anul 2014.

Valoarea capitalului propriu a înregistrat o majorare în anul 2013 față de perioada precedentă cu 55508 lei, iar în anul următor s-a diminuat cu 4723 lei. Respectiv s-a diminuat și cota deținută de capitalul propriu cu 17 %, datorită atît a apariției în pasivul bilanțului a datoriilor pe termen lung cît și a diminuării ca sumă a capitalului. Ponderea semnificativă pe care o deține capitalul propriu în total pasiv ne vorbește despre o stabilitate a întreprinderii din punct de vedere a surselor de finanțare, deaorece aceste resurse sunt niște resurse pe termen lung și nu necesită a fi rambursate.

Datoriile curente în cadrul întreprinderii au o mărime pozitivă și reprezintă o sursă importantă de finanțare, ele deținînd cota de aproximativ 40 % în anii 2012-2013 și 30 la sută în anul 2014. Din acest motiv este necesară o analiză mai aprofundată a structurii datoriilor curente, deoarece ele au un dublu rol, pe de o parte majorarea lor înseamnă surse suplimentare de finanțare, iar pe de altă parte entitatea trebuie să suporte un anumit cost pentru aceste surse de finanțare. Se observă că datoriile curente s-au majorat în anul 2013 față de 2012 cu 104870 lei, acest fapt a condus la majorarea surselor de finanțare (pasivului) cu aceeași sumă iar în anul 2014 s-au diminuat cu 6623 lei.

Cauzele modificărilor capitalului propriu și a datoriilor curente vor fi analizate mai detaliat în tabelele 2.2 și 2.3.

În scopul crării unui tablou mai clar al ponderilor deținute de fiecare sursă de finanțare în parte se va construi diagrama ponderilor surselor de finanțare.

Figura 2.1. Evoluția ponderii surselor de finanțare a întreprinderii

Sursa: Elaborat de autor în baza raportului financiar la întreprinderea S.R.L. “Dumpasai”.

Figura 2.1 ne creează o imagine mai clară a ponderilor deținute de fiecare sursă de finanțare în parte în cadrul întreprinderii S.R.L. “Dumpasai". Astfel observăm că pe parcursul a trei ani de gestiune componența pasivului s-a modificat atît ca pondere cît și ca structură. În anii 2012 – 2013 întreprinderea folosește ca surse de finanțare doar capitalul propriu și datoriile curente, ponderea cea mai semnificativă înregistrînd-o capitalul propriu cu aproximativ 60 la sută.

În anul 2014 structura pasivului s-a diversificat, entitatea folosește în finanțarea sa și datoriile pe termen lung, ponderea acestora constituind 28,5 %.

La fel este de menționat că în ultimii trei ani de gestiune capitalul propriu are o tendință negativă de diminuare, de la 62,79 % în anul 2012 pînă la 42,64 % în anul 2014 (cu 20,15 %).

Dat fiind faptul că sursa inițială de finanțare a patrimoniului întreprinderii o constituie capital propriu, în continuare se efectuează analiza mai profundă a acestuia. Capitalul propriu reprezintă mărimea rămasă în activele întreprinderii după scăderea datoriilor.

În continuare vom studia modificările survenite în componența capitalului propriu, pentru a determina dacă cresterea valorii acestuia a adus o îmbunatățire a “calității” din punct de vedere structural sau invers.

Tabelul 2.2

Analiza structurii capitalului propriu

Sursa: datele raportului financiar la întreprinderea S.R.L. „Dumpasai”

Datele prezentate în tabelul de mai sus ne oferă informații cu privire la elementele constitutive ale capitalului propriu valorile și ponderile acestora în totalul capitalului. Mărimea capitalului social al întreprinderii rămîne neschimbată pe parcursul a trei ani de gestiune și constitue 127343 lei, la fel și rezervele rămîn neschimbate în decursul a trei ani înregistrînd valoarea de 1362 lei. Profitul nerepartizat este unicul element care înregistrează mișcări de la un an la altul și respectiv este unicul element component care influențează mărimea capitalul propriu. În anul 2013 valoarea profitului nerepartizat a constituit 684349 lei și a înregistrat o majorare în mărime de 55508 lei, aceasta a contribuit la majorarea capitalului propriu cu aceeași sumă. În anul următor profitul nerepartizat s-a diminuat cu 4723 lei și a condus la diminuarea capitalului propriu al întreprinderii cu suma dată.

Este de menționat că valoarea rezervelor și a capitalului social a rămas neschimbată dar ponderile acestora s-au modificat, aceasta se datorează modificărilor survenite la nivelul profitului nerepartizat.

Așadar putem afirma că creșterea patrimoniului în anul 2013 cu 55508 lei și diminuarea acestuia în anul 2014 cu 4723 lei s-a datorat în exclusitivate modoficărilor suferite la nivelul profitului nerepartizat.

Figura 2.2. Evoluția ponderii elementelor componente ale capitalului propriu.

Sursa: Elaborat de autor în baza datelor raportului financiar la întreprinderea S.R.L. „Dumpasai”

Figura 2.2 ne oferă o imagine privitoare la ponderile pe care le deține fiecare componentă în total capital propriu. Este de evidențiat că ponderea cea mai mare în structura surselor proprii de finațare o deține profitul nerepartizat, această componentă deține o cotă de aproximativ 80,0 % în perioada anilor 2012-2014. Totodată se modifică și ponderile capitalului social și a rezervelor, iar aceasta reprezintă rezultatul modificării doar a profitului nerepartizat pe parcursul a trei ani de gestiune.

După cum s-a menționat anterior, creșterea relativă a datoriilor au un impact dublu asupra activității întreprinderii. Dintr-un punct de vedere, acest fenomen este benefic, deoarece întreprinderea obține surse suplimentare de finanțare. Din alt punct de vedere, creșterea excesivă a datoriilor este extrem de periculoasă, deoarece sporește riscul unui eventual faliment al întreprinderii.

Datoriile pe termen scurt reprezintă o sursă de finanțare contra plată și nu un mijloc spontan de finanțare a activelor. Datoriile față de personal privind retribuirea muncii, contribuțiile la asigurările sociale, impozitele (cu alte cuvinte, datoriile calculate) pot fi utilizate temporar în calitate de surse de finanțare gratuite, deoarece, spre deosebire de creditele bancare, nu necesită achitarea dobânzilor. Totodată, dat fiind faptul că perioada de achitare a acestor datorii este reglementată de factori externi, inclusiv de legi, modificarea cărora nu depinde de planurile și posibilitățile întreprinderii, datoriile în cauză nu pot fi integral controlate de întreprindere.

Tabelul A 1.1

Analiza structurii datoriilor curente

Sursa: datele raportului financiar la întreprinderea S.R.L. „Dumpasai”

Potrivit datelor din tabelul 1 din anexa 1 structura datoriilor curente pe parcursul a trei ani de gestiune s-a modificat atît în sensul creșterii cît și în sensul descreșterii. Datoriile curente în anul 2013 s-au majorat față de perioada precedentă cu 104870 lei, iar în anul 2014 datoriile curente s-au diminuat cu 6623 lei.

O componentă principală a datoriilor curente o constitue datoriile comerciale care în anul 2012 deține o cotă majoră de 80,80 % în total datorii pe termen scurt. În anul următor ponderea datoriilor comerciale a crescut doar cu 1,03 %, în pofida faptului că valoarea lor s-a majorat cu 85994 lei. Aceasta este cauza majorării datoriilor față de buget cu 11208 lei, a datoriilor privind asigurările sociale și medicale cu 10055 lei și alte datorii cu 14046 lei. În anul 2014 ponderea datoriilor comerciale s-a diminuat semnificat pînă la 59,20 %, datorită faptului că valoarea lor a scăzut cu 124289 lei dar în același timp s-a diversificat structura datoriilor curente, și anume în pasivul bilanțului a apărut creditul bancar pe termen scurt în valoare de 129872 lei care deține o pondere de 23,73 % din totalul datoriilor curente.

În procesul activității economico-financiare întreprinderea, pe lângă folosirea surselor proprii de finanțare apelează și la surse împrumutate de finanțare. În consecință se formează totalitatea datoriilor întreprinderii.

Datoriile reprezintă angajamentele asumate de întreprindere în baza evenimentelor anterioare și achitarea cărora se va încheia cu retragerea de la întreprindere a resurselor ce constituie purtători de avantaje economice.

Mărimea, componența și evoluția datoriilor determină în mod direct stabilitatea situației financiare și dependența întreprinderii de partenerii de afaceri. Astfel formarea și utilizarea datoriilor impune întreprinderii anumite restricții care au ca scop păstrarea unui anumit grad de independență financiară pentru a putea acoperi, pe baza rezultatelor obținute, costul capitalului împrumutat, iar activitatea întreprinderii să rămînă în continuare eficientă. Pentru a determina capacitatea de îndatorare a entității în condiții de siguanță financiară și gradul autonomiei financiare se calculează următorii indicatori specifici:

capacitatea de îndorare globală;

capacitatea de îndatorare la termen;

rata autonomiei financiare globale;

rata autonomiei financiare la termen.

Capacitatea de îndatorare globală măsoară ponderea datoriilor totale în patrimonial entității. Se consideră normal ca partea datoriilor în patrimoniul societății comerciale să nu depășească 2/3, fapt ce consider o structură financiară adecvată. Situația în care indicatorul atinge limita maximă, indică că întreprinderea are capacitate de indatorare epuizată și nu mai poate spera la împrumuturi suplimentare, întrucît creditorii, împrumutînd în continuare, se expun unui risc suplimentar. Astfel o evoluție în sensul diminuării acestui indicator ne vorbește despre o creștere a gradului de autonomie financiară.

unde:

CIG – capacitatea de îndatorare globală

Capacitatea de îndatorare la termen (CIT) măsoară capacitatea de împrumut a întreprinderii pe termen lung și scoate în evidență proporțiile dintre împrumuturile pe termen lung și fondurile avansate în circuitul economic. În același timp indicatorul relevă dacă firma și-a epuizat sau nu accesul la creditele pe termen lung.

Majoritatea întreprinderilor din țările cu economie de piață, în scopul evaluării gradului de independență financiară, utilizează și indicatorul capacitatea de îndatorare la termen (CIT) calculat conform formulei:

Capacitatea de îndatorare la termen (CIT) măsoară capacitatea de împrumut a întreprinderii pe termen lung și scoate în evidență proporțiile dintre împrumuturile pe termen lung și fondurile avansate în circuitul economic. În același timp indicatorul relevă dacă firma și-a epuizat sau nu accesul la creditele pe termen lung.

Dacă raportul dintre datoriile pe termen lung și capital propriu înregistrează valori mai mici decît 1, atunci entitatea nu este prea îndatorată în raport ca capacitatea sa de autofinanțare. În cazul în care raportul atinge valori mai mari decît limita optimă entitatea are un grad ridicat de îndatorare și va întilni dificultăți în rambursarea datoriilor ajunse la scadență.

Rata autonomiei financiare globale (Rafgl) reprezintă ponderea capitalului propriu în totalul pasivului bilanțului:

Pentru echilibrul financiar al întreprinderii este necesar ca capitalul propriu să constitue 1/3 sau mai mult din total pasivul bilanțului, fapt ce reprezintă o premisă a autonomiei financiare a întreprinderii.

Rata autonomiei financiare la termen (Raftr) exprimă gradul de independență financiară a întreprinderii, această independență se asigură atunci cînd capitalul propriu al întreprinderii este egal sau mai mare decît suma obligațiilor pe termen lung și mediu. Se consideră că, pentru asigurarea autonomiei financiare, capitalul propriu trebuie să constitue cel puțin jumătate din capitalul permanent al întreprinderii:

Situația în care acest indicator se apropie de limita optimă de 0,5 indică faptul că întreprinderea nu mai poate spera la contractarea creditelor deoarece creditorii se supun riscului de nerecuperare a mijloacelor bănești acordate.

Figura 2.3. Evoluția indicatorilor de structură a pasivului

Sursa: Elaborat de autor în baza datelor raportului financiar la întreprinderea S.R.L. „Dumpasai”

Informațiile conținute în figura 2.3 apreciează structura financiară a întreprinderii și stabilește compoziția capitalului întreprinderii prin prisma surselor de constituire a acestuia. Astfel în anii 2012-2013 entitatea a înregistrat o rată de îndatorare globală sub nivelul limitei maximei, ceea ce ne vorbește despre posibilități de îndatorare a întreprinderii. În anul 2014 această rată a crescut pînă la 0,57 datorită faptului că entitatea și-a diversificat structura surselor de finanțare, apelînd la împrumuturi pe termen lung. La această etapă firma practic și-a epuizat posibilitățile de îndatorare atît cele pe termen scurt cît și cele pe termen lung deoarece capacitatea de îndatorare globală se apropie de limita superioară iar o eventuală creștere ar duce la diminuarea autonomiei financiare.

Este de menționat că rata de autonomie financiară este în strinsă legătură cu capacitatea de îndatorare. Cu cît capacitatea de îndorare este mai mică cu atît rata autonomiei financiare este mai mare. Acest fapt se observă și în diagrama de mai sus, începînd cu anul 2012 capacitatea de îndatorare globală crește de la 0,37 la 0,57, iar rata de autonomie financiară globală a crescut din anul 2012 pînă în 2014 cu 0,2.

În anul 2014 s-au calculat și indicatorii la termen, astfel entitatea S.R.L. „Dumpasai” nu va întîlni dificultăți în atragerea surselor externe pe termen lung deoarece datoriile la termen a entității nu sunt prea mari în raport cu capitalul propriu, astfel putem afirma că firma nu este prea îndatorată în raport cu capacitatea sa de autofinanțare. Desprea independența financiară a firmei ne vorbește și rata de autonomie financiară la termen care este de 0,6 (60 %).

În această oridine de idei menționăm că entitatea S.R.L. „Dumpasai” are autonomie și independență financiară, și mai are posibilități de îndatorare neutilizate.

În cadrul unităților economice este benefic să determinăm și mărimea împrumuturilor la care întreprinderea poate apela fără să afecteze echilibrul financiar, în acest sens calculăm doi indicatori:

unde:

– capacitatea de îndatorare maximă

unde:

– capacitatea de îndatorare efectivă

Figura 2.4. Evoluția capacității de îndatorare maximă și efectivă a întreprinderii Sursa: Elaborat de autor în baza datelor raportului financiar la întreprinderea S.R.L. „Dumpasai”

Informațiile conținute în figura 2.4 apreciază capacitatea de îndorare maximă și efectivă a întreprinderii S.R.L. „Dumpasai”. Astfel conform calculelor efectuate menționăm că firma are o capcitate de îndatorare maximă destul de mare, care în anul 2012 a constituit 1515092 lei, în anul următor s-a majorat cu 111016 lei iar în anul 2014 valoarea acesteia s-a diminuat nesemnificativ și constitue 1616662 lei. Deoarece întreprinderea are înregistrate în pasivul bilanțului datori curente și la termen capacitatea de îndatorare este diminuată cu suma acestora, iar posibilitatea de îndatorare efectivă constitue în anul 2012 – 1066156 lei, în anul 2013 – 1072302 lei iar în anul 2014 capacitatea de îndatorare efectivă este diminuată semnificativ datorită datoriilor pe termen lung.

Pe lângă indicatorii de structură a pasivelor care servesc la aprecierea structurii financiare a întreprinderii, la stabilirea compoziției capitalului prin prisma surselor de constituire este necesară și calcularea indicatorilor care reflectă capacitatea de finanțare, precum rata autofinanțării activelor. Această rată reflectă gradul de acoperire a activelor cu capital propriu. Creșterea acestei rate contribuie la sporirea independenței financiare a întreprinderii.

Figura 2.5. Evoluția ratei de autofinanțare a activelor Sursa: Elaborat de autor în baza datelor raportului financiar la întreprinderea S.R.L. „Dumpasai”

Datele prezentate în figura 2.4 evidențiază că la întreprinderea S.R.L. Dumpasai există un grad ridicat de autofinanțare a activelor. Este de evidențiat că pe parcursul a trei ani de gestiune această rată s-a diminuat, astfel încît în anul 2014 rata autofinanțării activelor constitue 0,43 (sau 43 %) și s-a diminuat față de anul 2012 cu 20 % %) în condițiile majorării semnificative a activelor totale ale entității de la un an la altul.

În urma efectuării analizei privind structura financiară la întreprinderea S.R.L. „Dumpasai”, conchidem că întreprinderea în cauză în primii doi ani folosește ca surse de finanțare capitalul propriu și datoriile pe termen scurt, iar în anul 2014 entitatea și-a diversificat structura surselor de finanțare apelînd la credite bancare pe termen lung. Astfel structura financiară creată de către întreprindere pe parcursul a trei ani de gestiune este una care asigură echilibrul financiar al entității, deoarece valoarea capitalului propriu este semnificativă în totalul surselor de finanțare și constitue o sursă de finantare pe termen lung și nerambursabilă. În același timp capitalul propriu reprezintă o garanție pentru creditori, și entitatea S.R.L. „Dumpasai” nu întîlnește dificultăți în contractarea împrumuturilor.

Firma S.R.L. „Dumpasai” folosește la finanțarea activității sale și datoriile curente. În special întreprinderea folosește creditul comercial, care reprezintă o formă de creditare la care recurge entitatea la momentul procurării sub forma amînării plaților pentru mărfurile livrate. De obicei întreprinderile apelează la această formă de credit cînd băncile refuză satisfacerea cererii de credit sau cînd dobînda este dezavantajoasă, așa ca în cazul entității analizate. Aceasta formă de credit este avantajoasă deoarece întreprinderea nu suportă costuri suplimentare sub formă de dobînzi. În ultimul an de gestiune întreprinderea și-a diversificat structura datoriilor curente și a recurs la contractarea unui credit bancar pe termen scurt, suportînd cheltuieli cu dobînzile.

2.2 Analiza capacității de autofinanțare a întreprinderii S.R.L. “Dumpasai”