Analiza Structurii Financiare

CUPRINS

INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………………………… 3

CAPITOLUL 1. INSTRUMENTE FOLOSITE ÎN ANALIZA

ECONOMICO-FINANCIARĂ …………………………………………………………………………………. 5

1.1. Bilanțul …………………………………………………………………………………………………… 6

1.1.1. Bilanțul contabil ………………………………………………………………………… 7

1.1.2. Bilanțul financiar …………………………………………………………………….. 13

1.1.3. Bilanțul funcțional ……………………………………………………………………. 14

1.2. Contul de profit și pierdere ……………………………………………………………………. 15

1.3. Anexe ……………………………………………………………………………………………………. 16

CAPITOLUL 2. ANALIZA RATELOR DE STRUCTURĂ ………………………………… 17

2.1. Analiza ratelor de structură ale activului ……………………………………………….. 17

2.1.1. Rata activelor imobilizate …………………………………………………………. 18

2.1.2. Rata activelor circulante …………………………………………………………… 20

2.2. Analiza ratelor de structură ale pasivului ………………………………………………. 23

2.2.1. Rata stabilității financiare ………………………………………………………… 23

2.2.2. Rata autonomiei financiare ………………………………………………………. 23

2.2.3. Rata îndatorării ……………………………………………………………………….. 24

2.3. Factorii de influență asupra structurii patrimoniale ……………………………….. 25

CAPITOLUL 3. ANALIZA RATELOR DE STRUCTURĂ ALE FIRMEI S.C. DUNCA EXPEDIȚII S.A. ………………………………………………………………………………………. 27

3.1. Prezentarea firmei S.C. DUNCA EXPEDIȚII S.A. …………………………………. 27

3.1.1. Elemente de identificare ……………………………………………………………. 27

3.1.2. Istoricul firmei ………………………………………………………………………….. 27

3.1.3. Obiectul de activitate …………………………………………………………………. 27

3.1.4. Managementul organizației ……………………………………………………….. 28

3.1.5. Structura organizatorică a societății S.C. DUNCA

EXPEDIȚII S.A. ……………………………………………………………………………….. 29

3.1.6. Misiunea organizației ……………………………………………………………….. 29

3.2. Analiza structurii activului ……………………………………………………………………. 32

3.3. Analiza structurii pasivului ……………………………………………………………………. 42

CAPITOLUL 4. CONCLUZII ……………………………………………………………………………. 51

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………………………………. 55

ANEXE

INTRODUCERE

Analiza situației financiare a întreprinderii a devenit o preocupare constantă a specialiștilor din domeniul economic.

Importanța acestei activități a crescut în ultimul timp atât datorită nevoilor suplimentare de informații solicitate de utilizatori, cât și datorită dezvoltării metodelor, tehnicilor și instrumentelor utilizate în activitatea practică.

Pentru managerul modern este indispensabilă informația prelucrată, referitoare la situația financiară a întreprinderii, deoarece calitatea deciziilor luate depinde, într-o mare măsură, de calitatea acestor informații.

Nu există nici un dubiu în a considera că pentru luarea deciziilor optime, care să asigure întreprinderii dezvoltarea în mediul economic și valorificarea oportunităților ivite, este necesară efectuarea analizei permanent și nu doar în situațiile în care se manifestă fenomene cu impact nefavorabil asupra acesteia.

Analiza economico-financiară, reprezentând unul dintre instrumentele manageriale de bază, este poziționată drept interfață dintre sistemul informațional al organizației de afaceri și factorii de decizie, furnizând acestora informațiile necesare procesului decizional într-o formă sintetică și adaptată nevoilor decidenților.

Situația financiară este o rezultantă a resurselor și mijloacelor de care a dispus întreprinderea și implicit a modului în care le-a utilizat.

Lucrarea este structurată în patru capitole, cuprinzând toate elementele relaționate cu analiza structurii financiare. Primele două abordează aspecte teoretice, cel de-al treilea reprezintă studiul de caz al acestei lucrări, iar partea finală cuprinde concluzii și măsuri propuse.

În cadrul primului capitol sunt prezentate principalele instrumente de analiză economico-financiară, și anume bilanțul, contul de profit și pierdere și notele explicative. Pe baza datelor cuprinse în aceste documente, analistul financiar construiește bilanțul financiar, bilanțul funcțional și tablourile de finanțare.

Pentru efectuarea analizei se parcurge un proces complex, care presupune selecția informațiilor, stabilirea relațiilor semnificative dintre diferitele informații, precum și de evaluare și interpretare a lor. Aceste informații, pentru a oferi o imagine cât mai reală, trebuie completate cu informații generale despre economie, sectorul de activitate, precum și cu informațiile din mediul juridic, economic și social al întreprinderii.

În cel de-al doilea capitol se dezvoltă metodologia de abordare a ratelor de structură din perspectiva analizei financiare. Scopul urmărit în acest capitol este de a găsi modalitățile de măsurare a situației financiare, de a identifica factorii și cauzele care au situat întreprinderea într-o situație favorabilă sau nefavorabilă și de a propune măsurile de ameliorare a acestei situații.

Analiza structurii bilanțului urmărește stabilirea ponderii elementelor patrimoniale, precum și a raporturilor care există între aceste elemente, evidențierea schimbărilor calitative în situația mijloacelor economice și a surselor de finanțare, aprecierea stării patrimoniale și financiare, și nu în ultimul rând, fundamentarea politicii și strategiei financiare.

Elementele teoretice prezentate în primele două capitole au o finalizare în acest ultim capitol, în care se prezintă modalitatea practică de analiză a situației financiare a unei întreprinderi, respectiv a societății comerciale DUNCA EXPEDIȚII S.A.

Ultimul capitol etalează concluziile referitoare la studiul de caz prezentat în capitolul anterior, oferind în același timp o serie de măsuri ce trebuie luate în vederea îmbunătățirii situației financiare.

Lucrarea de față are un caracter metodologic, investigativ, punând accent pe teorii, concepte, principii și modele de analiză economico-financiară.

Ținând cont de toate aspectele prezentate, această lucrare își propune prezentarea și clarificarea problemelor privind analiza ratelor de structură.

CAPITOLUL 1

INSTRUMENTE FOLOSITE ÎN ANALIZA

ECONOMICO-FINANCIARĂ

Analiza financiară constă într-un ansamblu de instrumente și metode care permite aprecierea situației financiare și a performanțelor unei întreprinderi.

Scopul analizei financiare, privită ca și activitate, este de stabilire a unui diagnostic asupra situației financiare a întreprinderii când sunt identificate punctele tari și punctele slabe ale gestiunii financiare. Pe baza acestui diagnostic are loc elaborarea unei noi strategii de menținere și dezvoltare în mediul concurențial .

În sens general, finalitatea analizei financiare constă în oferirea de informații financiare atât celor din interiorul întreprinderii, cât și celor interesați din afara acesteia.

În primul caz, când problema diagnostiului este pusă din interiorul întreprinderii (diagnostic financiar intern) utilizatorii pot fi conducătorii, acționarii actuali sau salariații. Obiectivul urmărit în acest caz este de a detecta unele eventuale situații de dezechilibru financiar și de a adopta noi decizii de gestionare a întreprinderii. Aceste decizii se bazează pe identificarea originii și cauzelor echilibrelor, pe de-o parte, iar pe de altă parte pe stabilirea măsurilor de remediere a dezechilibrelor.

În al doilea caz, când problema este pusă din exteriorul întreprinderii (diagnostic financiar extern) utilizatorii vor fi analiștii financiari, acționarii potențiali, partenerii tradiționali, organisme bancare și financiare sau chiar statul. De data aceasta, obiectivul urmărit este capacitatea întreprinderii de a genera profit, capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile, pe termen scurt sau lung, precum și valoarea întreprinderii.

De cele mai multe ori utilizatorii externi au nevoie de un diagnostic financiar fie pentru acordarea de credite întreprinderilor, fie pentru pentru luarea deciziilor de pătrundere în capitalul unei întreprindere sau pentru aprecierea solidității unui concurent.

Atât analiza pe plan intern cât și cea externă au ca obiectiv aprecierea performanțelor întreprinderii și a riscurilor la care aceasta este supusă și urmăresc analiza rentabilității, analiza riscului și analiza valorii întreprinderii.

De obicei, diagnosticul este efectuat numai în caz de grave dificultăți sau când cineva cere o astfel de lucrare. Tocmai din acest motiv, considerăm că, independent de rezultatele înregistrate de întreprindere sau de desfășurarea evenimentelor, elaborarea unui diagnostic financiar trebuie să aibă loc periodic. Oferind informații asupra punctelor forte și punctelor slabe ale întreprinderii, diagnosticul financiar identifică factorii favorabili și nefavorabili care vor afecta activitatea viitoare a întreprinderii.

De cele mai multe ori informațiile analizei financiare trebuie completate cu informații referitoare la mediul extern al întreprinderii, informații independente de întreprindere, precum și cu informații referitoare la potențialul tehnic și uman, potențial comercial și juridic, managementul întreprinderii.

Toate aceste elemente influențează performanțele financiare ale întreprinderii determinând, în final, competitivitatea.

Folosind metode și tehnici specifice, analiza financiară permite aprecierea situației financiare trecută și actuală, dar pe baza informațiilor furnizate pentru luarea deciziilor de către conducere putem spune că ea urmărește mai ales viitorul.

Principalele surse informaționale utilizate de analiza economico-financiară pornesc de la situațiile financiare anuale întocmite de întreprinderi, respective: bilanțul, contul de profit și pierdere, situația fluxurilor de trezorerie și notele explicative la bilanț.

În prezent situațiile financiare anuale întocmite de întreprinderi sunt reglementate prin actul normativ: OMF 1752/2005.

Situațiile financiare anuale se comun din:

Bilanțul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă bunurile economice, drepturile și obligațiile întreprinderilor, la încheierea exercițiului și care constituie suportul analizei financiare. Fiind documentul oficial de gestiune a întreprinderilor, bilanțul trebuie să redea o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor obținute.

Fiind un document financiar, el dă puține informații despre activitatea tehnică a unei întreprinderi, dar reflectă puterea financiară, strategia și tactica unei întreprinderi.

Contul de profit și pierdere este un cont de bilanț care reflectă rezultatele exercițiului ce provin din activitatea întreprinderii și cuprinde: cifra de afaceri, veniturile șbazează pe identificarea originii și cauzelor echilibrelor, pe de-o parte, iar pe de altă parte pe stabilirea măsurilor de remediere a dezechilibrelor.

În al doilea caz, când problema este pusă din exteriorul întreprinderii (diagnostic financiar extern) utilizatorii vor fi analiștii financiari, acționarii potențiali, partenerii tradiționali, organisme bancare și financiare sau chiar statul. De data aceasta, obiectivul urmărit este capacitatea întreprinderii de a genera profit, capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile, pe termen scurt sau lung, precum și valoarea întreprinderii.

De cele mai multe ori utilizatorii externi au nevoie de un diagnostic financiar fie pentru acordarea de credite întreprinderilor, fie pentru pentru luarea deciziilor de pătrundere în capitalul unei întreprindere sau pentru aprecierea solidității unui concurent.

Atât analiza pe plan intern cât și cea externă au ca obiectiv aprecierea performanțelor întreprinderii și a riscurilor la care aceasta este supusă și urmăresc analiza rentabilității, analiza riscului și analiza valorii întreprinderii.

De obicei, diagnosticul este efectuat numai în caz de grave dificultăți sau când cineva cere o astfel de lucrare. Tocmai din acest motiv, considerăm că, independent de rezultatele înregistrate de întreprindere sau de desfășurarea evenimentelor, elaborarea unui diagnostic financiar trebuie să aibă loc periodic. Oferind informații asupra punctelor forte și punctelor slabe ale întreprinderii, diagnosticul financiar identifică factorii favorabili și nefavorabili care vor afecta activitatea viitoare a întreprinderii.

De cele mai multe ori informațiile analizei financiare trebuie completate cu informații referitoare la mediul extern al întreprinderii, informații independente de întreprindere, precum și cu informații referitoare la potențialul tehnic și uman, potențial comercial și juridic, managementul întreprinderii.

Toate aceste elemente influențează performanțele financiare ale întreprinderii determinând, în final, competitivitatea.

Folosind metode și tehnici specifice, analiza financiară permite aprecierea situației financiare trecută și actuală, dar pe baza informațiilor furnizate pentru luarea deciziilor de către conducere putem spune că ea urmărește mai ales viitorul.

Principalele surse informaționale utilizate de analiza economico-financiară pornesc de la situațiile financiare anuale întocmite de întreprinderi, respective: bilanțul, contul de profit și pierdere, situația fluxurilor de trezorerie și notele explicative la bilanț.

În prezent situațiile financiare anuale întocmite de întreprinderi sunt reglementate prin actul normativ: OMF 1752/2005.

Situațiile financiare anuale se comun din:

Bilanțul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă bunurile economice, drepturile și obligațiile întreprinderilor, la încheierea exercițiului și care constituie suportul analizei financiare. Fiind documentul oficial de gestiune a întreprinderilor, bilanțul trebuie să redea o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor obținute.

Fiind un document financiar, el dă puține informații despre activitatea tehnică a unei întreprinderi, dar reflectă puterea financiară, strategia și tactica unei întreprinderi.

Contul de profit și pierdere este un cont de bilanț care reflectă rezultatele exercițiului ce provin din activitatea întreprinderii și cuprinde: cifra de afaceri, veniturile și cheltuielile exercițiului, precum și rezultatele exercițiului. Rezultatul exercițiului se defalcă în rezultatul curent, rezulttul excepțional, impozitul pe profit.

Anexa la bilanț are ca obiective principale completarea și explicarea datelor înscrise în Bilanț și Contul de profit și pierdere și conține informații cu privire la situația patrimonială și financiară, rezultatele aferente exercițiului încheiat, cum sunt: activele imobilizate, stocurile și producția în curs, creanțele și datoriile, impozite și taxe datorate și vărsate, provizioanele, încasări și plăți în valută, determinarea rezultatului fiscal, repartizarea rezultatului exercițiului, informații suplimentare.

1.1. Bilanțul

Realizarea scopului analizei financiare- stabilirea unui diagnostic asupra situației financiar-patrimoniale a întreprinderii- are ca și principală sursă informațională situațiile financiare întocmite periodic de către contabilitatea financiară. Situațiile financiare reflectă efectele trecute și prezente ale deciziilor adoptate de managementul întreprinderii. Acestea sunt întocmite pe baza unor reguli care încearcă să interpreteze în mod corect și realist procesele care se desfășoară în cadrul întreprinderii pe parcursul unei perioade definite în timp. Însă, prin natura lor, aplicarea acestor reguli lasă loc interpretărilor.

Din această cauză, demersul de analiză financiară începe cu descifrarea conținutului situațiilor financiare, care, în mod normal, furnizează informațiile esențiale pentru aprecierea modului în care întreprinderea a funcționat sau funcționează din punct de vedere financiar. Analiza financiară implică studiul a trei domenii ale procesului decizional legat de situația financiară: investire, finanțare și exploatare. Înainte de a demara analiza financiară propriu-zisă, este utilă abordarea naturii, corelațiilor și limitelor principalelor componente a situațiilor financiare. Conform legislației în vigoare, acestea cuprind: Bilanțul contabil, Contul de profit și pierdere și Notele explicative.

Bilanțul este documentul de sinteză cu ajutorul căruia se prezintă situația patrimonială a întreprinderii la un moment dat, adică bunurile economice, drepturile si obligațiile reflectate în activul, respectiv pasivul bilanțului. În funcție de conținutul informațional și de modul de prezentare al informațtiilor se poate vorbi de trei tipuri de bilanț: Bilanț contabil, Bilanț financiar și Bilanț funcțional.

1.1.1. Bilanțul contabil

Informația financiară, așa cum este prezentată de contabilitate prin intermediul bilanțului contabil, are unele neajunsuri și conține o serie de inadvertențe, astfel că în cadrul demersului de analiză nu este utilizat nemijlocit bilanțul contabil, ci formele prelucrate ale acestuia.

Funcție de conținutul informațional și de modul de prezentare a informațiilor se poate vorbi de trei tipuri de bilanț: bilanțul contabil, bilanțul financiar și bilanțul funcțional.

Bilanțul contabil este un document contabil de sinteză pe care fiecare agent economic este obligat să-l întocmească la sfârșitul unui exercițiu financiar.

Bilanțul contabil descrie mijloacele utilizate în cadrul activității întreprinderii, precum și obligațiile financiare corespunzătoare, față de creditori și proprietari într-un anume moment.

Obiectivul principal al bilanțului contabil este reflectarea cât mai exactă a situației patrimoniale rezultată din înregistrarea cronologică și sistematică a operațiunilor desfășurate de întreprindere pe parcursul unei perioade de gestiune.

Bilanțul contabil conține informații statice, deoarece reflectă situația din momentul întocmirii acestuia. De asemenea acestea sunt informații cumulative, deoarece reprezintă efectul tuturor deciziilor și proceselor care au loc și u fost înregistrate în contabilitate până la data bilanțului.

Elementele din activ se înscriu la valoarea lor netă și sunt ordonate de sus în jos după gradul de lichiditate crescător. Gradul de lichiditate eprezintă capacitatea unui element de activ de a fi transformat în lichidități, în condiții normale de utilizare.

Grupele de activ sunt:

Active imobilizate;

Active circulante;

Cheltuieli înregistrate în avans.

A. Activele imobilizate sunt bunuri de orice natură, mobile sau imobile, corporale sau necorporale, achiziționate sau produse de întreprindere, care intră în patrimoniul firmei ca urmare a deciziilor investiționale, fiind destinate să servească o perioadă îndelungată activitatea firmei. Din punct de vedere financiar, acestea sunt elemente stabile, care se uzează și se înlocuiesc lent și a căror depreciere ireversibilă se reflectă prin amortizare.

Activele imobilizate se ompun din:

Imobilizări necorporale (intangibile);

Imobilizări corporale (tangibile);

Imobilizări financiare.

a. Imobilizările necorporale reprezintă active identificabile nemonetar, fără suport material și deținute pentru utilizarea în procesul de producție sau furnizarea de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriate terților sau în scopuri administrative. Un activ imobilizat necorporal trebuie recunoscut în bilanț dacă se estimează că va genera beneficii economice pentru întreprindere și costul activului poate fi evaluat în mod credibil.

În cadrul imobiliărilor necorporale se cuprind: cheltuielile de constituire; cheltuielile de dezvoltare; concesiunile, brevetele, licențele, mărcile, drepturile și alte valori similare; fondul comercial; alte imobilizări necorporale; imobilizările necorporale în curs de execuție.

Chetuielile de constituire sunt cele ocazionate de înființarea sau dezvoltarea societății comerciale: taxe și alte cheltuieli de înscriere și înmatriculare, cheltuieli privind emisiunea și vânzarea de acțiuni și obligațiuni, cheltuieli de prospectare a pieței, etc. Acestea se amortizează în maxim 5 ani.

Cheltuielile de dezvoltare sunt cele generate de aplicarea rezultatelor cercetării sau a altor cunoștințe ăn scopul realizării de produse sau servicii noi sau îmbunătățite substanțial, înainte de stabilirea producției de serie sau utilizare. Perioada de amortizare este de maxim 5 ani.

Concesiunile, brevetele, licențele, mărcile, drepturile și alte valori similare, aportate, achiziționate sau dobândite pe alte căi, se înregistrează în conturile de imobilizări necorporale la valoarea de aport, costul de achiziție sau costul de producție, după caz. Concesiunile se amortizează pe o perioadă egală cu cea a contractului de concesiune.

Fondul comercial apare de regulă la consolidare și reprezintă diferența dintre costul de aciziție și valoarea justă, la data tranzacției, a părții din activele nete achiziționate de către o persoană juridică. Acestea nu se amortizează dect în cazuri excepționale, de exemplu demolare.

În cadrul altor imobilizări necorporale se înregistrează programele informatice create de unitate sau achiziționate de la terți, pentru necesitățile proprii de utilizare, precum și alte imobilizări necorporale. Programele informatice se amortizează în maxim 3 ani.

Imobilizările necorporale în curs reprezintă imobilizările necorporale neterminate până la sfârșitul peioadei, evaluate la costul de producție, respectiv costul de achiziție.

Valoarea acestei categorii de imobilizări este modificată în sensul reducerii de amortizarea anulă calculată precum și vânzarea unor elemente de imobilizări necorporale. Creșterea valorii acestora poate fi determinată de achiziționarea de noi elemente. Acțiunile de reevaluare pot conduce atât la creșterea cât și la diminuarea valorii imobilizărilor necorporale.

b. Imobilizările corporale constituie substanța unui agent economic și determină capacitatea de producție a acestuia. Un activ corporal trebuie recunoscut în bilnț dacă se estimează că va genera beneficii economice pentru întreprindere și costul activului poate fi evaluat în mod credibil.

Imobilizările corporale cuprind: terenuri, construcții, instalații tehnice și mașini, alte instalații, utilaje și mobilier, avansuri și imobilizări corporale în curs.

Spre deosebire de restul elementelor de imobilizări corporale, terenurile nu se amortizează și deci își păstrează valoarea constantă în timp, cu excepția acțiunilor de reevaluare.

Celelalte categorii de imobilizări corporale își modifică valoarea sub influența următorilor factori: amortizarea calculată anual diminuează valoarea acestora; achiziționarea și punerea în funcțiune de noi elemente de astfel de imobilizări conduce la creșterea valorii imobilizărilor corporale; acțiunile de reevaluare a imobilizărilor corporale, care pot conduce atât la creșterea cât și scăderea valorii acestei categorii de active.

Sensul și semnificația modificării valorii imobilizărilor crporale pot fi evaluate cu ajutorul indicilor, iar o primă imagine asupra eficienței utilizării lor este pusă în evidență prin compararea acestor indici cu indicele variației cifrei de afaceri sau a altor indicatori de rezultate reprezentativi.

c. Imobilizările financiare sunt formate: din titluri de participare, imobilizări financiare sub formă de interese de participare, alte titluri imobilizate și creanțe imobilizate.

Titlurile de participare reprezintă drepturile sub formă de acțiuni și alte titluri cu venit variabil deținute de o societate în capitalul altor societăți comerciale, a căror deținere pe o perioadă lungă este considerată utilă societății.

Interesele de participare reprezintă drepturi deținute în capitalul altei societăți comerciale. Interesele de participare sunt deținute pe termen lung în scopul garantării contribuției la activitățile persoane juridice respective. Ele cuprind investiții în întreprinderi asociate și investiții strategice.

O participare de 10% până la 20% în capitall altei societăți este o investiție strategică. Titlurile de participare deținute în capitalul întreprinderilor asociate într-o proporție de 20-50% asigură posibilitatea exercitării unei influențe semnificative.

Creanțele imobilizate reprezintă acele creanțe ale întreprinderii care rezultă din acordarea de împrumuturi unor terțe societăți comerciale, fie acestea din cadrul grupului sau din afara acestuia.

Creșterea valorii imobilizărilor financiare este determinată de investițiile în noi titluri de participare sau interese de participare precum și dobândirea acesora pe alte căi, acordarea de împrumuturi și alte modalități de sporire a creanțelor imobilizate. Reducerea valorii imobilizărilor financiare are loc prin vinderea titlurilor deținute, restituirea împrumuturilor acordate și lichidarea creanțelor imobilizate.

B. Activele circulante sunt acele active care:

-sunt achiziționate sau produse pentru consum propriu sau în scopul comercializării și se așteaptă a fi realizate în termen de maxim 12 luni de la data bilanțului;

-sunt reprezentate de creanțe aferente ciclului de exploatare;

-sunt reprezentate de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricționată.

În categoria activelor circulante sunt cuprinse: stocuri, inclusiv valoarea serviciilor pentru care nu a fost întocmită factură, creanțe, investiții financiare pe termen scurt și casa și conturi la bănci.

Stocurile sunt formate dintr-o serie eterogenă de elemente, și anume: mărfuri; materii prime; materiale consumabile; material de natura obiecteor de inventar; stocuri de producție în curs de execuție; produse, care , la rândul lor, includ: semifabricate, produse finite, rebuturi, materiale recuperabile sau deșeuri, animale și păsări, ambalaje.

Toate aceste elemente de stocuri pot fi repartizate în trei mari grupe: cele aferente activității de aprovizionare (materii prime și materiale), stocuri generate în activitatea de producție (stocuri în curs de execuție, obiecte de inventar) și cele aferente activității de comercializare (stocurile de produse).

Valoarea elementelor de stoc aferente activitășii de aprovizionare deinde, în general, de trei factori: cantitatea elementelor aflate în stoc, structura acestora pe sortimente și preșul de evaluare a materiilor prime și materialelor.

Factorii de influență asupra nivelului stocurilor aferente activității de producție sunt: volumul fizic al producției, durata ciclului de fabricație, structura producției și costul de producție.

Creanțele reflectă sumele bănești ce urmează să fie încasate de către societate, reprezentând contravaloarea mărfurilor, produselor, semifabricatelor vândute și/sau a serviciilor și lucrărilor prestate sau din alte surse.

Analiza creanțelor necesită gruparea acestora cel puțin după trei criterii:

-după natura lor: creanțe aferente bunurilor vândute și serviciilor prestate, creanțe din diferențe de curs valutar și creanțe datorate de clienți incerți; pentru aceste categorii de creanțe se urmărește nivelul absolut și pondera fiecărei categorii în total, evoluția în timp și durata medie de încasare a lor;

-pe principalii beneficiari, urmărindu-se nivelul creanțelor pe beneficiari și ponderea lor în total, vechimea creanțelor și durata medie de încasare și natura relațiilor cu beneficiarii;

-în funcție de vechimea lor alegând intervale de timp specifice activității de comercializare a agentului economic: creanțe sub 30 de zile, creanțe între 30 și 60 de zile, creanțe între 60 și 90 de zile și creanțe peste 90 de zile.

Cea mai utilă analizei este clasificarea creanțelor folosind cele trei criterii simultan, când se obține gruparea creanțelor după natura lor, pe beneficiari și după vechime.

Evoluția creanțelor este determinată în principal de modificarea cifrei de afaceri, a duratei medii de încasare a acestora, precum și de influența unor factori aleatori.

Evoluția creanțelor este analizată în corelație cu cea a cifrei de afaceri, urmărindu-se durata medie de încasare cu efectele sale asupra activității societății comerciale.

Investițiile financiare pe termen scurt reprezintă titlurile de plasament pe care întreprinderea le deține ca urmare a plasării, pe termen scurt, a excedentului de trezorerie rezultat în cadrul activității desfășurate. Titlurile de plasament cuprind: acțiunile proprii răscumpărate, acțiunile achiziționate, obligațiunile emise și răscumpărate, obligațiunile achiziționate și alte titluri de plasament achiziționate în vederea realizării unui profit pe termen scurt.

Casa și conturile la bănci reprezintă sumele de bani, lichiditățile firmei aflate în casă și în conturile bancare, cuprinzând disponibilități în lei și în valută, cecuri și efecte comerciale depuse la bănci, cecurile unității, creditele bancare pe termen scurt, precum și dobânzile aferente disponibilităților și creditelor acordate de bănci în conturile curente.

Pe baza experienței practice, se apreciază că disponibilitățile bănești pot satisface cerințele de plată imediată dacă dețin 5-25% din totalul activelor circulante sau de 10% din totalul activului.

Modificarea volumului disponibilităților bănești față de perioada precedentă este influențată de: viteza de rotație a activelor circulante, raportul dintre nivelul creanțelor și cel al datoriilor pe termen scurt, raportul dintre elementele de încasare a creanțelor și cele de plată a obligațiilor și nivelul profitului.

C. Cheltuielile înregistrate în avans sunt acele cheltuieli care urmează a se suporta eșalonat pe cheltuieli, în baza unui scadențar, în perioadele/exercițiile viitoare. În cadrul acetora sunt înregistrate: sume reprezentând chirii, abonamente, cheltuieli efectuate anticipat, valoarea dobânzilor aferente contractelor de leasing financiar.

Pasivul bilanțului conține sursele de finanțare ale întreprinderii, acestea fiind ordonate în sensul descrescător al gradului de exigibilitate.

Grupele de elemente de pasiv, înscrise în bilanț, sunt:

Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de până la un an;

Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an;

Provizioane pentru riscuri și cheltuieli;

Venituri întegistrate în avans;

Capital și rezerve.

D. Datoriile ce trebuie plătite într-o perioadă de până la un an sunt datoriile care sunt exigibile în maxim 12 luni de la data bilanțului și se asteptă să fie decontate în cursul normal al ciclului de exploatare al întreprinderii. Atât datoriile pe termen scurt cat si cele pe termen lung sunt formate din mai multe categorii de elemente:

-împrumuturi din emisiuni de obligațiuni;

-datorii ce privesc imobilizări financiare;

-alte împrumuturi și datorii asimilate;

-dobânzi aferente împrumuturilor și datoriilor asimilate;

-vărsăminte de efectuat privind imobilizările financiare;

-furnizori și efecte de plătit acestora;

-furnizori de imobilizări și efecte de plătit acestora

-furnizori- facturi nesosite;

-clienți-creditori;

-personal- salarii datorate, personal- ajutoare materiale datorate, participarea personalului la profit, rețineri din salarii datorate terților, alte datorii în legatură cu personalul;

-datorii legate de contribuții ale societății și angajaților la asigurările sociale și la fondul de șomaj, precum și alte datorii sociale;

-datoriile societății față de bugetul administrației centrale și locale de stat, privind impozitele calculate ( impozit pe profit, TVA, impozit pe venit);

-datoriile societății față de acționari și față de alte societăți, din cadrul grupului și din afara acestuia, inclusiv în ceea ce privește dividendele de plată;

-credite bancare pe termen scurt;

-creditori diverși.

Toate aceste elemente se pot grupa, funție de caracteristicile specifice, în câteva categorii: împrumuturi și datorii asimilate, furnizori și conturi asimilate, avansuri primite de la clienți și alte datorii.

Nivelul împrumuturilor și datoriilor asimilate crește prin contractarea de noi credite într-o sumă mai mare decât rambursările din aceeași perioadă și scade prin rambursarea acestora într-o sumă mai mare decât eventualele împrumuturi contractate în cursul perioadei.

Datoriile față de furnizori și asimilate sunt influenșate de factori ca: sporirea sau diminuarea volumului intrărilor de materii prime, materiale, energie, obiecte de inventar, servicii, modificarea prețurilor sau tarifelor pentru intrări, mărirea sau micșorarea numărului mediu de zile de plată a datoriilor.

Avansurile primite de la clienți sunt generate de politica comercială a întreprinderii și natura activității acesteia, care îi permite sau necesită încasarea totală sau parțială în avans a contravalorii bunurilor vândute sau serviciilor prestate. Nivelul acestui element depinde în primul rand de volumul desfacerilor effectuate cu plata în avans.

În categoria creditorilor diverși sunt încadrați toți ceilalți terți cărora întreprinderea le datorează sume de bani, care nu au putut fi încadrați la una din celelalte categorii.

E. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an sunt datorii exigibile în mai mult de 12 luni de la data bilanțului. Acestea, la fel ca și datoriile pe termen scurt, sunt formate din mai multe elemente:

– împrumuturi din emisiuni de obligațiuni;

– datorii ce privesc imobilizări financiare;

– alte împrumuturi și datorii asimilate;

– dobânzi aferente împrumuturilor și datoriilor asimilate;

-vărsăminte de efectuat privind imobilizările financiare;

– datoriile societății față de acționari și față de alte societăți, din cadrul grupului și din afara acestuia, inclusiv în ceea ce privește dividendele de plată;

-credite bancare pe termen lung;

-creditori diverși.

F. Provizioanele reprezintă pasive cu exigibilitate și valoarea incertă. Acestea sunt destinate acoperirii de riscuri și cheltuieli pe care evenimentele survenite sau în curs de desfășurare le fac probabile. Astfel de evenimente privesc cazuri precise, dar realizarea lor este nesigură. Provizioanele reflectă politica de prudență, de anihilare sau de reducere a riscurilor care apar în activitatea firmei.

Provizioanele se constituie pentru elemente cum sunt:

-litigiile, amenzile și penalitățile, despăgubirile, daunele și alte datorii incerte;

-cheltuieli legate de activitatea de service în perioada de garanție și alte cheltuieli privind garanțiile acordate clienților;

-alte provizioane.

Modificarea sumei provizioanelor are loc prin:

-creșterea valorii provizioanelor constituite;

-diminuarea valorii acestora prin utilizarea lor sau anularea ca urmare a neproducerii riscului.

G. Veniturile înregistrate în avans reprezintă încasări sau creanțe aferente unor bunuri nelivrate, a unor lucrări sau prestații neefectuate și care nu afectează veniturile exercițiului la care se referă bilanțul. Suma veniturilor înregistrate în avans crește prin extinderea activităților pentru care se solicită avansuri și scade prin livrarea produselor pentru care s-a încasat avansul sau restituirea lui.

H. Capital și reserve reprezintă drepturile acționarilor asupra activelor unei întreprinderi, după deducerea tuturor datoriilor. Capitalurile cuprind: aportuei de capital, prime de capital, rezerve, rezultatul reortat, rezultatul exercițiului.

Capitalul social reprezintă ansamblul aporturilor în bani și natură efectuate de către asociați, fie în momentul constituirii societății, fie pe parcurs, cu ocazia creșterii de capital.

Primele legate de capital reprezintă excedentul valorii de emisiune față de valoarea nominală a acțiunilor sau părților sociale.

Rezervele sunt constituite, la rândul lor, din câteva elemente:

-rezervele din reevaluare reprezintă plusul sau minusul rezultat din reevaluarea imobilizărilor corporale;

-rezervele legale se constituie anual din profitul brut, în propoție de 5% din acesta, până la un nivel de 20% din capitalul social;

-rezervele statutare se constituie în condițiile prevăzute în statutul societății comerciale;

-societatea mai poate recurge și la constituirea altor categorii de rezerve decât cele prezentate mai sus, în diverse scopuri, potrivit hotărârii Adunării Generale a Acționarilor sau Asociaților, cu respectarea prevederilor legale.

Rezultatul reportat reprezintă acel rezultat sau parte a rezultatului exercițiilor precedente, a căror repartizare a fost amânată de Adunarea Generală a Acționarilor sau Asociaților.

Rezultatul exercițiului este diferența dintre veniturile totale și cheltuielile totale ale unei societăți comerciale, putând fi favorabil, caz în care reprezintă un profit, sau nefavorabil, reprezentând o pierdere.

Creșterea capitalului propriu în perioada curentă față de perioada precedentă poate avea loc datorită:

-aportului acționarilor în numerar și/sau în natură;

-înregistrarea primelor legate de capital în cazul emisiunii, aportului în natură, fuziunii sau conversiei;

-creșterea rezervelor pe seama repartizărilor din profitul net;

-diferențe favorabile din reevaluarea elementelor de activ și pasiv, potrivit normelor legale;

-creșterea soldului profitului nerepartizat;

-încheierea exercițiului financiar cu profit.

Reducerea capitalului propriu este generată de:

-retrageri de capital de către acționari sau asociați;

-acoperirea pierderilor din exercițiile precedente;

-încheierea exercițiului financiar cu pierdere.

1.1.2. Bilanțul financiar

Bilanțul financiar, numit și patrimonial reflectă dimensiunea reală a patrimoniului la un moment dat. Îl putem numi și bilanț „lichiditate – exigibilitate” deoarece urmărește să pună în evidență capacitatea întreprinderii de a-și onora angajamentele asumate față de terți. Bilanțul financiar este construit în valori nete, reflectând o imagine statică a patrimoniului la un moment dat, această imagine fiind mult mai reală decât în cazul bilanțului contabil.

Principiile care stau la baza determinării bilanțului patrimonial, sunt:

-pentru activ: ordinea inversă a lichidității (aptitudinea posturilor de activ de a se transforma în numerar);

-pentru pasiv: ordinea inversă a exigibilității (timpul cât sursa respectivă rămâne la dispoziția întreprinderii).

Astfel, luând ca punct de pornire bilanțul contabil, pentru a stabili bilanțul patrimonial se impun unele tratări (corecții) ale informațiilor acestuia, după cum urmează:

A. În activ:

a) eliminarea activelor de natura nonvalorilor (activelor fictive). Aceste elemente sunt înscrise în activul bilanțului contabil dar care, din punctul de vedere al lichidității nu au nici o valoare întrucât nu dau naștere unui flux de numerar. Principalele active de natura nonvalorilor sunt: cheltuieli de constituire, cheltuieli de dzvoltare, cheltuieli înregistrate în avans, primele privind rambursarea obligațiunilor, debitorii din capital subscris și nevărsat, diferențe de conversie de activ.

Pentru eliminarea acestor elemente din bilanțul patrimonial se procedează astfel:

-cheltuielile de constituire, debitorii din capitalul subscris și nevărsat și cheltuielile de repartizat pe mai multe exerciții financiare se scad din activ și concomitent din capitalurile proprii;

-primele privind rambursarea obligațiunilor: se scad din activul bilanțului contabil și din pasiv din împrumuturi și datorii asimilate pe termen mediu și lung;

-diferențele de conversie activ: se elimină din activul bilanțului contabil și se corectează în sensul scăderii capitalurilor proprii, întrucât reprezintă o pierdere latentă.

b) includerea în activele imobilizate a activelor circulante ( stocuri, creanțe) cu termen de lichiditate mai mare de un an, iarimobilizările financiare mai mici de un an – la active circulante ;

c) cuprinderea în activele circulante sau în activele imobilizate, în funcție de lichiditatea sumelor înregistrate la “Decontări din operațiuni în curs de clarificare” (soldul debitor al contului 473);

d) efectele scontate neajunse la scadență sunt creanțe cedate băncii pentru care sa înregistrat o creștere a disponibilităților, în consecință cu valoarea acestora se majorează activele circulante (creanțele), concomitent cu majorarea creditelor pe termen scurt.

e) deoarece elementele patrimoniale sun înregistrate la valori istorice, se recomandă reevaluarea acestora (imobilizări și stocuri), diferențele în plus sau minus afectând concomitant elemental reevaluat și în corespondență postul de pasiv „diferențe din reevaluare”.

B. În pasiv:

Corecțiile mai sus menționate, generează modificări cu caracter de consecință și în pasivul bilanțului. Pe lângă acestea, se impun a fi efectuate și următoarele:

a) subvențiile pentru investiții, provizioanelor reglementate și provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli, se include la capitaluri proprii;

b) veniturile înregistrate în avans se include la capitaluri proprii;

c) cu diferențele de conversie pasiv se majorează capitalurile proprii, ele reprezentând un profit potențial.

d) datoriile totale ale întreprinderii se grupează în două mari categorii:

– datorii pe termen scurt, cele care au un termen de exigibilitate sub un an, inclusive ratele aferente creditelor pe termen lung scadente în anul current.

– datorii pe termen mediu și lung, cele care au un termen de exigibilitate mai mare de un an.

1.1.3. Bilanțul funcțional

Bilanțul funcțional are rolul de a oferi o imagine asupra modului de funcționare din punct de vedere economic a întreprinderii, punând în evidență utilizările și sursele corespunzătoare fiecărui ciclu de funcționare. Ciclurile întreprinderii sunt: de investiții, de exploatare, de finanțare). Ciclul de investiții cuprinde achiziționarea de active imobilizate, iar ciclului de exploatare îi corespund fluxurile de aprovizionare, producție și distribuție (vânzări) atât sub forma unor fluxuri fizice, cât și a unor fluxuri financiare. Ciclul de finanțare cuprinde ansamblul operațiunilor dintre întreprindere și proprietarii de capital (acționarii și creditorii întreprinderii). Fluxul de finanțare permite ca întreprinderea să facă față decalajului dintre fluxul de lichidități de intrare și de ieșire provocat de ciclul de exploatare.

Stabilirea bilanțului funcțional se realizaeză avându-se în vedere următoarele

principii:

-activele sunt luate în calcul la valoarea lor brută (se are în vedere valoarea de intrare în patrimoniu);

-imobilizările închiriate, deținute în leasing operațional sau în locație de gestiune sunt integrate în activ și, corespunzător, în pasiv la “Împrumuturi și datorii asimilate” datorită faptului că ele servesc ciclului de exploatare;

-conceptul de activ fictiv nu mai este operațional;

-cheltuielile ce privesc exercițiile financiare următoare se asimilează activelor imobilizate;

-efectele scontate neajunse la scadență, debitorii privind capitalul subscris și nevărsat, primele privind rambursarea obligațiunilor și diferențele de conversie de activ și de pasiv se tratează în acelați mod ca și la elaborarea bilanțului patrimonial;

-se elimină din pasiv valoarea diferențelor din reevaloare, pornind de la principiul păstrării valorii inițiale, și se diminuează cu aceeași sumă valoarea elementelor de active afectate de reevaluare;

-veniturile înregistrate în avans sunt asimilate datoriilor de explotare ;

-amortizarea este inclusă în pasivul bilanțului funcțional ca surse aciclice (care rămân la dispoziția întreprinderii o perioadă mai mare de un an);

-provizioanele, pentru care există certitudinea de producere a riscului, vor fi assimilate datoriilor de exploatare, și dacă nu – capitalurilor proprii.

1.2. Contul de profit și pierdere

Dacă bilanțul întreprinderii exprimă starea patrimonială la care s-a ajuns în urma încheierii unui exercițiu financiar, contul de profit și pierdere reflectă cum s-a ajuns la respectiva stare patrimonială, care au fost fluxurile de venituri și cheltuieli care au determinat evoluția situației întreprinderii.

Contul de profit și pierdere oferă informații asupra activității de producție, comercializare și financiare a întreprinderii și cuprinde:

-cifra de faceri;

-veniturile întreprinderii grupate după natura activităților care le generează:de exploatare, financiare, și extraordinare;

-rezultatele (profit sau pierdere) degajate de cele trei activități;

-rezultatul brut al exercițiului, impozitul pe profit și exercițiul net.

Activitatea de bază face referire la sectoarele industrial, investițional, comercial și cel al prestărilor de servicii; activitatea financiară la participațiile la capitalul altor societăți comerciale și alte acțiuni de plasament pe piața monetară și financiarăformând împrreună cu activitatea de exploatare activitatea curentă a întreprinderii. Elementele extraordinare sunt veniturile sau cheltuielile rezultate din evenimente sau tranzacții ce nu sunt de natură să se repete întrun mod frecvent sau regulat, de exemplu expropriere sau dezastre naturale.

Veniturile reprezintă sume sau valori încasate sau de încasat în nume propriu din activități curente, cât și câștigurile din orice altă sursă. Veniturile din exploatare cuprind: venituri din vânzarea produselor, mărfurilor, lucrărilor executate și serviciilor prestate, venituri provenite din variația stocurilor, venituri din producția de imobilizări,venituri din subvenții de exploatare, alte venituri din exploatarea curentă cuprinzând venituri din creanțe recuperate și alte venituri din exploatare. Veniturile financiare sunt compuse din: venituri din imobilizări financiare, venituri din investiții financiare pe termen scurt, investiții financiare cedate, venituri din creanțe imobilizate, venituri din diferențe de curs valutar, venituri din dobânzi, venituri din scontri obținute, alte venituri financiare.

Cheltuielile reprezintă valorile plătite sau de plătit pentru consumuri de stocuri, lucrări executate și servicii prestate de care beneficiază întreprinderea, cheltuieli de personal, executarea unor obligații legale sau contractuale. Cheltuielile de exploatare cuprind: cheltuieli cu materialele (materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar), cheltuieli cu lucrări și servicii executate de terți, cheltuieli cu personalul (salarii, asigurări și protecția scială și alte cheltuieli cu personalul suportate de întreprindere), alte cheltuieli de exploatare (pierderi din creanțe și debitori diverși, despăgubiri, amenzi și penalități, donații și alte cheltuieli similare și alte operații de capital). Cheltuielile financiare includ: pierderi din crențe legate de participații, cheltuieli privind investițiile financiare cedate, diferențe nefavorabile de curs valutar, dobânzile privind exercițiul financiar în curs, sconturile acordate clienților, pierderi din creanțe de natură financiară, alte cheltuieli financiare.

1.3. Anexe

Anexele sau notele explicative detaliază și completează informațiile prezentate în Bilanțul contabil și Contul de profit și pierdere.

Conform OMF 306/2002, notele explicative la situațiile financiare anuale trebuie să se refere cel puțin la următoarele elemente:

-situația activelor imobilizate, în care sunt prezentate valoarea brută a acestora în structura pe elemente, amortizarea anuală calculată, amortizarea cumulată, intrările și ieșirile de active imobilizate și valoarea netă a imobilizărilor;

-provizioanele pentru riscuri și cheltuieli, care reprezintă, soldul inițial al provizioanelor pe categorii după natura provizioanelor constituite, valoarea provizioanelor constituite în timpul anului, a celor consumate și a celor reluate la venituri, precum și soldul final al acestora;

-repartizarea profitului, pe destinații acestuia;

-analiza rezultatului de exploatare în ceea ce privește componentele acestuia;

-situația creanțelor și datoriilor, structurate atât funcție de natura lor, cât și pe termen de scadență;

-principii, politici și metode contabile în care sunt explicitate abaterile de la principiile contabile și schimbarea metodelor de evaluare, menționându-se natura, motivele și evaluarea efectului asupra patrimoniului și asupra rezultatelor financiare, reguli de evaluare alternative;

-acțiuni și obligațiuni;

-informații privind salariații, administratorii și directorii;

-exemple de calcul și analiză a principalilor indicatori economico-financiari;

-alte informații.

CAPITOLUL 2

ANALIZA RATELOR DE STRUCTURĂ

Termenul „structură” provine din limba latină de la „struere”, care înseamnă construire, maniera în care un edificiu este construit sau un lucru este dispus și aranjat.

În cazul nostru, structura are sensul de proporție sau componentă a unui întreg.

Dacă ne referim la structura bilanțului, accentul cade pe componența activului și pasivului și reprezintă ponderea fiecărui element în ansamblul din care face parte.

Ratele de structură ale bilanțului se calculează ca raport între un post sau grupă de posturi din activ sau pasiv și totalul bilanțului, precum și ca raport între diferitele componente de activ, respectiv de pasiv.

Ca obiective, analiza structurii bilanțului urmărește:

-stabilirea ponderii elementelor patrimoniale, precum și a raporturilor care există între aceste elemente;

-evidențierea schimbărilor calitative în situația mijloacelor economice și a surselor de finanțare;

-aprecierea stării patrimoniale și financiare;

-fundamentarea politicii și strategiei finanaciare.

2.1. Analiza ratelor de structură ale activului

Analiza ratelor de structură urmărește reflectarea raporturilor dintre elementele patrimoniale și mutațiile care se produc în cadrul utilizărilor și a resurselor întreprinderii. Acest tip de analiză se numește analiză pe verticală deoarece se analizează în mod distinct activul și pasivul bilanțier și modul de structurare a acestora.

Factorii care influențează structura patrimonială a întreprinderii:

-factori tehnico-economici: intensitatea capitalizării, durata de viață a imobilizărilor;

-factori juridico-economici: reglementările legale în vigoare, forma juridică a întreprinderii;

-factori conjucturali;

-opțiunile strategice ale întreprinderii;

-mărimea întreprinderii;

-relațiile cu partenerii externi.

Ratele de structură se calculează ca raport între un post (sau grupă de posturi) din activ sau pasiv și totalul bilanțier, precum și ca raport între elementele de activ sau pasiv și nivelul total al grupelor din care face parte.

Cele mai utilizate rate în analiza activului bilanțului sunt:

a) rata activelor imobilizate, detaliată prin:

-rata imobilizărilor necorporale;

-rata imobilizărilor corporale;

-rata imobilizărilor financiare;

b) rata activelor circulante, detaliată prin:

-rata stocurilor;

-rata creanțelor;

-rata investițiilor pe termen scurt;

-rata disponibilităților.

Aceste rate reflectă, preponderent, aspecte privind patrimoniul economic al întreprinderii, apartenența sectorială, natura activității și mai puțin aspectele de politică financiară.

Studiul ratelor de structură ale activului relevă informații privind:

-destinația economică a capitalurilor;

-gradul de lichiditate a capitalului;

-capacitatea întreprinderii de a-și modifica structura acivului ca urmare a schimbărilor conjuncturale.

Pentru aprecierea modificărilor din structura activului se compară indicele de modificare a postului de activ (Ipa=pa1/pa0) cu indicele activului total (IAt=At1/At0), când pot exista următoarele situații:

-Ipa>IAt, ponderea postului va crește în total activ deoarece posturile din bilanț cresc într-un ritm superior creșterii activului total;

– Ipa=IAt, ponderea postului rămâne constantă, adică posturile care cresc în aceeași proporție cu activul total își vor menține ponderea în total activ;

– Ipa<IAt, ponderea postului va crește în total activ, adică posturile care se modifică într-o proporție mai mică decât activul total vor scădea ca pondere în totalul activului.

Activul bilanțului poate fi analizat cu ajutorul indicilor, când pot exista următoarele situații:

a) IAt>1, care înseamnă că activul total în perioada curentă a crescut față de perioada anterioară, deoarece intrările de active devansează valoarea ieșirilor;

-intrările de active au loc prin:

creșterea valorii elementelor necorporale;

achiziționarea de noi imobiliare fixe;

punerea în funcțiune a investițiilor în curs;

creșterea activelor circulante;

-ieșirile se produc prin:

diminuarea valorii nete a imobilizărilor ca urmare a amortizării;

vânzarea de active fixe și circulante;

casarea mijloacelor fixe neamortizate integral;

diminuarea valorii stocurilor ca efect al deprecierii, degradării, lipsuri de valori materiale;

b) IAt=1, înseamnă menținerea valorii structurii actuale a activului la nivelul anului precedent, ca urmare a egalității intrărilor cu ieșirile de active;

c) IAt<1, înseamnă scăderea valorii activului în perioada curentă față de perioada de bază, ca urmare a devansării ieșirilor mijloacelor fixe de intrările de mijloace fixe ale perioadei.

Pentru exactitatea analizei, IAt trebuie să fie corelat unuia din indicii indicatorilor de rezultate, când se consideră ca minimă condiție: IR≥IA.

2.1.1. Rata activelor imobilizate

Rata activelor imobilizate (rai) reprezintă ponderea elementelor patrimoniale utilizate permanent în totalul patrimoniului și măsoară gradul de investire a capitalului în întreprindere.

Rata activelor imobilizate se calculează cu relația:

rai=*100.

Valorile înregistrate de rată diferită în funcție de sectorul de activitate, cel mai frecvent situându-se în jurul valorii de 40-60%.

Se pot întâlni următoarele situații:

-rai1>rai0, când ponderea imobilizărilor crește în perioada curentă față de perioada de bază ca urmare a modificării într-o proporție mai mare a valorii activelor imobilizate în raport cu valoarea activului total (IAi>IAt);

-rai1<rai0, când ponderea imobilizărilor scade în totalul activului ca urmare a modificării valorii activului total într-o proporție mai mare decât cea a imobilizărilor (IAi<IAt).

Pentru explicitarea ratei activelor imobilizate se folosesc următoarele rate:

-rata imobilizărilor necorporale (rin):

rin=*100.

-rata imobilizărilor corporale (ric):

ric=*100.

-rata imobilizărilor financiare (rif):

rif=*100.

Rata imobilizărilor necorporale exprimă ponderea pe care o dețin imobilizările necorporale în totalul mijloacelor economice.

Creșterea nivelului acestei rate este determinată fie de creșterea societății (mărimea capitalului social, fuziuni, achiziții, emisiuni de obligațiuni), fie de dezvoltarea activității de cercetare sau perfecționarea sistemului informațional economic.

Rata imobilizărilor corporale depinde, în primul rând, de natura activității desfășurate, fiind mai ridicată în cazul unităților cu un proces tehnologic complex, și mai scăzută la societățile de comerț și prestări servicii.

Dacă se analizează întreprinderi din același sector de activitate, rata imobilizărilor corporale depinde de opțiunile strategice ale fiecăreia, de politica de dezvoltare, de condițiile concrete în care își desfășoară activitatea.

Analiza acestei rate, în cazul a două unități, trebuie realizată cu prudență, dacă se are în vedere modul de calcul al valorii nete a imobilizărilor corporale (valoarea de intrare-amortizări-provizioane pentru depreciere). Din acest motiv pot să apară diferențieri generate de practicarea unor regimuri de amortizare diferite sau a constituirii unor provizioane pentru depreciere a căror mărime poate diferi foarte mult.

În ultima vreme, nivelul ratei este influențat și de faptul că societățile apelează din ce în ce mai mult la leasing ca modalitate de finanțare a activității. Deoarece mijloacele fixe nu sunt în proprietatea societăților, ele nu se regăsesc în bilanțul financiar și nu pot fi luate în calculul pentru determinarea ratei.

Rata exprimă, de asemenea, capacitatea unei societăți comerciale de a rezista în cazul unei crize, de a se adapta la schimbarea bruscă a tehnicii sau a cerințelor pieței, deoarece la o valoare ridicată a acestei rate este mai dificilă conversia activelor în disponibilități.

Rata imobilizărilor financiare exprimă intensitatea legăturilor și relațiilor financiare pe care o întreprindere le-a stabilit cu alte unități (mai ales în cazul operațiilor de creștere externă), precum și gradul de implicare a unității în activități financiare de plasare a capitalului excedentar, în finanțarea activității altor firme.

Rata imobilizărilor financiare este strâns legată de mărimea întreprinderii și de puterea economico-financiară, având valori mici în cazul întreprinderilor de dimensiune redusă și valori foarte ridicate în cazul holdingurilor.

2.1.2. Rata activelor circulante

Rata activelor circulante (rac) reprezintă ponderea activelor circulante în totalul bilanțului:

rac=*100.

Între rata activelor imobilizate și rata activelor circulante există următoarea relație:

rai+rac=100.

Dacă rac1> rac0:

-ponderea activelor circulante crește ca urmare a modificării valorii activelor circulante într-o proporție mai mare decât cea a activului total (IAc>IAt);

-limita aprecierii favorabile este dată de realizarea cifrei de afaceri cel puțin în aceeași proporție cu valoarea activelor circulante, în condițiile realizării vitezei de rotație cel puțin la nivelul perioadei de bază (ICA≥IAc; dz=1; sau ICA>1; dz1<dzo, dar IVz>Idz).

Dacă rac1< rac0:

-ponderea activelor circulante scade, ca efect al devansării modificării valorii activelor circulante de către valoarea activului total (IAc<IAt);

-limita minimă a unei aprecieri favorabile este creșterea vitezei de rotație a activelor circulante, în condițiile realizării cifrei de afaceri cel puțin la nivelul anului de bază (dz1<dzo; ICA=1; sau dz1<dzo; ICA>1, dar Idz>ICA).

Și în acest caz se pot folosi mai multe rate complementare (rate analitice), și anume:

-rata stocurilor;

-rata creanțelor comerciale;

-rata investițiilor financiare pe termen scurt;

-rata disponibilităților și plasamentelor.

Rata stocurilor (rs) caracterizează nivelul stocajului înregistrat de unitate:

rs=*100.

Această rată ia valori diferite, fiind influențată de:

-sectorul de activitate unde își desfășoară activitatea întreprinderea: rata stocurilor este mai ridicată la întreprinderile din sfera producției și distribuției și foarte scăzută la întreprinderile din sfera serviciilor;

-durata ciclului de exploatare: rata stocurilor este ridicată la întreprinderile cu durata ciclului de exploatare lung, față de întreprinderile cu ciclul de exploatare scurt, la care este redusă;

-factori conjuncturali și condițiile pieței: elemente speculative pot determina creșterea sau reducerea ratei, mai ales dacă ne referim la modificarea prețurilor materiilor prime.

În practică se consideră că un nivel echilibrat al ratei stocurilor ar fi de aproximativ 30% în ramurile industriale și de 40-45% în construcții și comerț.

În general, încetinirea vitezei de rotație a stocurilor, formarea stocurilor fără mișcare sau cu mișcare lentă se apreciază negativ datorită dificultăților de transformare în lichidități și consecințelor negative asupra solvabilității întreprinderii.

Dacă se calculează rata stocurilor degradate, greu vandabile sau nevandabile în total activ, atunci un nivel de 5% reflectă o situație nefavorabilă în asigurarea unui circuit normal al acestora la nivelul întreprinderii.

Se admite însă ca justificată creșterea stocurilor doar dacă are loc o creștere a volumului de activitate, când se respectă corelația:

ICA≥IS

unde: ICA- indicele cifrei de afaceri

IS- indicele stocurilor.

Dacă se iau în considerare și elementele componente ale stocurilor, se mai pot determina și alte rate:

– rata materiilor prime=*100;

– rata producției neterminate=*100;

– rata produselor finite=*100;

– rata stocurilor de mărfuri=*100.

Valoarea acestor rate diferă în funcție de natura activității: pentru întreprinderile productive înregistrează valori mai ridicate primele trei rate, pe când pentru întreprinderile comerciale, rata stocurilor de mărfuri este preponderentă.

Rata creanțelor comerciale (rc) reflectă politica de credit comercial, exprimând portofoliul de creanțe din patrimoniul unității:

rc=*100.

Rata creanțelor este influențată, în primul rând, de domeniul de activitate: este foarte scăzută sau nulă în cazul întreprinderilor aflate în contact direct cu o clientelă numeroasă, ce achită cumpărăturile în numerar (comerț cu amănuntul, prestări de servicii către populație) și înregistrează valori mai ridicate în cazul relațiilor inter-întreprinderi.

În cazul relațiilor cu partenerii aflați în aval, mărimea ratei este influențată de natura relațiilor, precum și de termenele de plată practicate.

Dacă rcr1>rcr0:

-ponderea creanțelor (Icr>IAc);

-limita minimă a unei aprecieri pozitive este dată de creșterea vânzărilor în condițiile realizării duratei de încasare cel puțin la nivelul anului de bază (IVz>1; dz1=dz0; sau IVz>1; Idz1<Idz0, dar IVz>Idz).

Dacă rcr1<rcr0:

-ponderea creanțelor scade (Icr<IAc)

-limita aprecierii pozitive este dată de reducerea valorii creanțelor dacă se reduce durata medie de încasare, în condițiile realizării unui volum de vânzări cel puțin la nivelul anului de bază (dz1<dz0; IVz=1; sau dz1<dz0; IVz>1, dar Idz> IVz).

Valorile considerate normale pentru această rată sunt de 20-30% în cazul întreprinderilor industriale și de 10-15% în cazul unităților de construcții și de desfacere cu ridicata.

Analiza creanțelor trebuie aprofundată însă cu urmărirea aspectelor analitice ale acestora, când se are în vedere natura creanțelor, certitudinea realizării lor, precum și termenul de realizare.

Pentru fiecare tip de creanță se poate calcula o rată analitică de structură, prin raportarea creanței la totalul creanțelor sau al activelor circulante sau al activelor totale.

Dacă ne referim la creanțele comerciale neîncasate la scadență, ponderea lor în totalul creanțelor comerciale nu ar trebui să depășească 5-10%.

Rata investițiilor financiare pe termen scurt (rif) reflectă ponderea titlurilor de plasament în total activ:

rif=*100.

Nivelul acestei rate depinde de strategia întreprinderii și de nivelul disponibilităților bănești disponibile.

Pentru întreprinderile românești, nivelul acestei rate este nesemnificativ sau, de cele mai multe ori, zero.

Rata disponibilităților bănești (rdb) caracterizează gradul de lichiditate al activului:

rdb=*100.

Rata disponibilităților reflectă ponderea disponibilităților bănești în patrimoniul întreprinderii. Analiza acestei rate trebuie făcută cu multă atenție pentru că informațiile furnizate pot fi incorecte.

Astfel, o valoare ridicată a disponibilităților poate reflecta o situație favorabilă în termeni de echilibru financiar, dar poate fi și semnul deținerii unor resurse insuficient utilizate. De asemenea, nivelul disponibilităților poate fi foarte fluctuant într-un interval de timp foarte redus fie, pe de o parte, ca urmare a unor intrări importante de fonduri, fie, pe de altă parte, să scadă ca urmare a unor plăți substanțiale.

La nivelul unei întreprinderi se consideră acceptabile următoarele mărimi ale ratei:

– 3-5% pentru ponderea disponibilităților bănești în total active circulante;

– 1,5-2% pentru ponderea disponibilităților bănești în total activ.

2.2. Analiza ratelor de structură ale pasivului

Analiza structurii pasivului arată că societățile comerciale utilizează diferite surse de finanțare: surse proprii, reprezentate de capitalul social și rezultatele obținute; surse împrumutate de natura împrumuturilor obligatare sau bancare (pe termen lung, mediu și scurt) și surse atrase (credite comerciale).

Ratele de structură ale pasivului permit aprecierea politicii adoptate de întreprindere în domeniul financiar, prin evidențierea unor aspecte privind stabilitatea financiară, autonomia financiară, precum și gradul de îndatorare.

2.2.1. Rata stabilității financiare

Rata stabilității financiare (rsf) reflectă legătura dintre capitalul permanent aflat la dispoziția întreprinderii și patrimoniul total, calculându-se cu relațiile:

rsf=*100

rsf=*100.

Dacă rsf1>rsf0, atunci are loc o creștere a ponderii capitalului permanent în totalul surselor de finanțare, în mărimi relative a surselor stabile în raport cu sursele ciclice. Această creștere are loc prin:

-majorarea capitalului social prin aporturi în numerar sau natură;

-creșterea profitului nerepartizat;

-creșterea rezervelor;

-constituirea de provizioane;

-primirea de subvenții;

-contractarea de noi împrumuturi pe termen mediu și lung;

-lichidarea unor datorii pe termen scurt.

Dacă rsf1<rsf0, atunci are loc o scădere a capitalului permanent în totalul pasivului, în mărimi relative a surselor stabile în raport cu sursele ciclice. Această diminuare are loc prin:

-diminuarea capitalului social;

-pierderi în cursul exercițiului;

-repartizarea rezultatului exercițiului pentru dividende;

-diminuarea sau anularea provizioanelor;

-rambursarea împrumuturilor pe termen mediu sau lung;

-creșterea datoriilor pe termen scurt într-un ritm superior creșterii capitalului permanent.

2.2.2. Rata autonomiei financiare

Rata autonomiei financiare exprimă gradul de finanțare a elementelor de activ pe seama resurselor proprii și se determină cu relațiile:

rata autonomiei financiare globale (rafg):

rafg=*100.

Reflectând ponderea capitalurilor proprii în total surse de finanțare, este de dorit ca nivelul ratei să fie cât mai mare. Nu trebuie însă neglijată nici finanțarea pe seama resurselor furnizate de terți, mai ales când se realizează în condiții avantajoase.

Dacă se ia în considerare politica financiară a fiecărei întreprinderi este foarte dificil de stabilit nivelul optim al ratei; se consideră însă satisfăcătoare o rată a autonomiei financiare globale care să fie mai mare decât 1/3.

Pe baza experienței practice se consideră că:

-dacă capitalul propriu reprezintă cel puțin 2/3 din totalul resurselor, rezultă că întreprinderea are o autonomie financiară ridicată, prezentând garanții certe pentru a beneficia de noi credite;

-dacă capitalul propriu deține o pondere de 30-50% în totalul resurselor, întreprinderea poate beneficia de noi credite, dar cu un risc mai mare în ceea ce privește rambursarea;

-dacă capitalul propriu se situează sub 30%, întreprinderea nu mai prezintă garanții pentru a beneficia de noi credite.

Când rafg1>rafg0, are loc creșterea ratei și deci a autonomiei financiare globale ca urmare a modificării capitalului propriu într-un ritm mai mare decât totalul resurselor (ICpr>IPt).

Când rafg1<rafg0, are loc diminuarea gradului de autonomie financiară globală, ca urmare a modificării capitalului propriu într-un ritm mai redus decât totalul resurselor (ICpr<IPt).

rata autonomiei financiare la termen (raft) este considerată mai expresivă decât precedenta, deoarece exprimă structura capitalurilor permanente care asigură o finanțare îndelungată a întreprinderii.

Rata autonomiei financiare la termen se calculează cu relațiile:

raft=*100

raft=*100.

Autonomia financiară este asigurată, în primul caz, dacă nivelul ratei este ≥50%, iar în al doilea caz, dacă nivelul ratei este de ≥100%.

2.2.3. Rata îndatorării

Rata îndatorării măsoară ponderea datoriilor întreprinderii în total resurse, calculându-se în următoarele variante:

rata îndatorării globale (rîg), ia în considerare totalul datoriilor față de terți, indiferent de natura lor:

rîg=*100.

Nivelul ratei trebuie să fie subunitar (1/3), îndepărtarea de 1 semnificând reducerea îndatorării, respectiv creșterea autonomiei financiare.

Nivelul ratei de îndatorare globală poate fi explicitat prin următoarele rate:

-rata datoriilor bancare;

-rata datoriilor comerciale;

-rata datoriilor fiscale.

Rata datoriilor bancare (rdbc) evidențiază ponderea pe care o au împrumuturile bancare (pe termen lung, mediu și scurt) în totalul datoriilor întreprinderii:

rdbc=*100.

Rata datoriilor comerciale (rdc) evidențiază ponderea obligațiilor întreprinderii față de furnizori:

rdc=*100.

Rata datoriilor fiscale (rdf) evidențiază ponderea obligațiilor întreprinderii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale și față de bugetele locale:

rdf=*100.

Rata altor datorii (rad) evidențiază ponderea obligațiilor întreprinderii față de personalul propriu sau alți creditori:

rad=*100.

rata îndatorării la termen (rît) se determină cu relațiile:

rît=*100

rît=*100.

Rata îndatorării exprimă o situație favorabilă întreprinderii dacă are un nivel <50% în primul caz sau <100% în al doilea caz.

Cea de-a doua rată, care mai poartă denumirea de „coeficientul de levier” este utilizată în anliză frecvent, deoarece permite:

-aprecierea capacității de îndatorare a întreprinderii, pentru că se apropie de saturație când tinde spre 100%;

-să se aprecieze în ce măsură unitatea recurge la „efectul de levier”.

2.3. Factorii de influență asupra structurii patrimoniale

Relevanța ratelor de structură nu este determinată în mod direct de mărimea diferitelor rate, ci, în mod indirect, prin asocierea cu noțiunea de lichiditate, deoarece nu toate elementele (și ne referim la activ) se transformă la fel de ușor în lichidități.

Structura activului și pasivului unei întreprinderi este influențată de o multitudine de factori, dintre care pot fi amintiți:

-natura activității desfășurate;

-factori de natură tehnico-economică;

-factori juridici;

-factori strategici;

-factori conjuncturali;

-natura relațiilor cu partenerii;

-mărimea întreprinderii.

Factorii tehnico-economici se reflectă în primul rând în structura activelor, și mai ales, în rata activelor imobilizate. Întreprinderile cu activitate de producție trebuie să dețină un nivel al capitalizării ridicat, iar implicațiile dezvoltării tehnologiilor se regăsesc în durata de viață a imobilizărilor. Durata procesului de producție înfluențează mărimea stocurilor, în sensul în care un ciclu de exploatare lung duce la o pondere ridicată a stocurilor.

Natura relațiilor cu partenerii externi se referă la relațiile cu furnizorii și clienții. În relația cu furnizorii, practicile acestora în materie de livrări și condițiile de plată influențează mărimea soldurilor conturilor furnizori, mărimea stocurilor și politica de credit-client a firmei. Politica de credit comercial acordat clienților este și ea influențată, firma neputând să-și permită, în condițiile unei finanțări limitate, să ofere clienților un credit mai mare decât cel primit de la furnizori.

Mărimea întreprinderii afectează structura financiară a patrimoniului. Astfel, odată cu creșterea dimensiunii întreprinderii, crește și rata de îndatorare, precum și ponderea imobilizărilor financiare, în condițiile în care apare un surplus de profit, ce nu mai poate fi reinvestit în activitatea de exploatare cu aceeași rată de rentabilitate.

Factorii strategici influențează structura financiară a firmei prin deciziile care se iau în legătură cu domeniul de activitate al firmei.

Factorii conjuncturali acționează preponderent asupra activelor circulante și asupra datoriilor pe termen scurt. În condițiile unei scăderi sezoniere a vânzărilor, mărimea stocurilor poate crește. Mărimea stocurilor este influențată și de scăderea temporară a prețurilor de achiziție și de unele dificultăți sezoniere de aprovizionare. Diminuarea ratei dobânzii pe piață poate duce la apariția sau creșterea creditelor bancare.

CAPITOLUL 3

ANALIZA RATELOR DE STRUCTURĂ ALE FIRMEI S.C. DUNCA EXPEDIȚII S.A.

3.1. Prezentarea firmei S.C. DUNCA EXPEDIȚII S.A.

3.1.1. Elemente de identificare

S.C. DUNCA EXPEDIȚII S.A. este o persoană juridică română, înregistrată la Registrul Comerțului sub numărul J35/4179/1994.

S.C. DUNCA EXPEDIȚII S.A. este o societate comercială pe acțiuni, având ca obiect principal de activitate transporturi rutiere de mărfuri, cod CAEN 6024, păstrând în toată această perioadă principalul obiect de activitate neschimbat.

Sediul firmei este în localitatea Timișoara, str. LT. OVIDIU BALEA, nr. 23-33, tel. 0256473172.

3.1.2 Istoricul firmei

S.C. DUNCA EXPEDIȚII S.A. s-a înființat în anul 1994, inițial ca o societate cu răspundere limitată cu un singur asociat, pe parcursul anilor numărul asociaților crescând. În anul 1997 s-a transformat în societate pe acțiuni a cărei obiect de activitate este expediția și transportul rutier de mărfuri intern și extern în regim singular sau de grupaj.

Totul a început într-o rulotă situată într-o parcare lângă spitalul județean Timișoara, cu câteva mașini și câțiva angajați.

În numai 14 ani de activitate, societatea a cunoscut o reală dezvoltare, ajungând să dețină un parc auto format din 370 autotractoare, 60 autoutilitare, 10 autobasculante, 364 semiremorci cu prelată din care unele specializate pentru transporturi ADR.

Activitatea de transport extern este asigurată de un număr de 258 autovehicule, în majoritate EURO 3.

Toate autovehiculele dețin asigurări CASCO cât și asigurarea mărfii transportate având limita răspunderii transportatorului în calitate de cărăus pentru marfa transportată cuprinsă între 25.000 și 200.000 euro.

Pentru a putea ține ușor legătura cu autovehiculele proprii, fiecare mașină este dotată cu telefon mobil, iar cca 20% din flotă este dotată cu un sistem de urmărire prin GPS.

3.1.3. Obiectul de activitate

Transport rutier

Atât transportul intern cât și cel extern cuprinde următoarele domenii:

Transport de mărfuri generale (cu frig și fără frig);

Transport de mărfuri periculoase (gaze lichefiate sau comprimate);

Transporturi agabaritice;

Transport produse de balastieră;

Transport containere.

Transport aerian

Ca urmare a politicii societății de diversificare a serviciilor prestate și pătrunderea pe noi piețe, începând cu luna august, această societate desfășoară pe lângă activitatea de transport aerian de persoane și o activitate de transport aerian de materiale pentru lucrări la înălțime:

Transport aerian de persoane cu elicopterul de tip EUROCOPTER EC 120;

Transport aerian de materiale și persoane cu elicopterul de tip EUROCOPTER AS-350B3.

Logistică și depozitare

În anul 2003 și-a organizat propria casă de expediții, iar în present are implementat un serviciu de coletărie.

Începând cu anul 2004 societatea desfășoară o activitate de logistică în spații închiriate, până la finalizarea proiectului SPAȚIU LOGISTIC.

Service

În ciuda înlocuirii continue în cadrul flotei, servirea specifică și mentenanța sunt indispensabile când vorbim de păstrarea unui înalt grad de încredere.

S.C.DUNCA EXPEDIȚII S.A. are un atelier propriu de reparații auto dotat cu echipament de ultimă generație.

Personalul calificat și antrenat în mod continuu pentru a menține dezvoltarea la cel mai înalt nivel tehnic are grijă de flota societății și sunt întotdeauna gata de acțiune.

În cadrul societății funcționează un service agreat BOSCH și care execută lucrări de garanție în rețeaua BOSCH. Acest service execută următoarele operațiuni și anume:

Pompe d injecție și injectoare diesel;

Diagnoza computerizată a motorelor.

Dispune de o stație I.T.P. clasa 2 și 3.

Are de asemenea un service special pentru problemele legate de roți:

Demontare/montare pneuri;

Vulcanizare;

Echilibrare roți;

Verificare și reglare geometrie direcție.

Întreaga activitate se desfășoară cu personal calificat și specializat de către firma BOSCH, pentru a putea presta servicii de cea mai bună calitate pentru clienții săi.

Vânzări auto

Societatea dispune de un sector de vânzări, axându-se pe vânzarea de autotractoare și semiremorci. Autotractoarele sunt marca IVECO an de fabricație 1994-1997. Semiremorcile sunt de diverse mărci, cu prelate și frigorifice, an de fabricație 1994-1997. Toate vehiculele sunt înmatriculate și sunt în stare de funcționare.

3.1.4. Managementul organizației

S.C.DUNCA EXPEDIȚII S.A. este una dintre cele mai mari firme de transport intern și internațional din România.

Societatea este angajată în atingerea și mețtinerea unor performanțe ridicate în domeniul calității și mediului. Prin satisfacerea deplină și permanentă a cerințelor clienților, a societății civile, a furnizorilor și a angajaților, și prin management performant tindem spre îmbunătățire continuă a serviciilor noastre.

Managementul calității și mediului constituie părți integrante ale planificării afacerilor și luării de decizii, până la tratarea reclamațiilor și service.

În vederea atingerii acestor scopuri, S.C. DUNCA EXPEDIȚII S.A., se angajează să :

respecte cerințele clienților și ale părților interesate, aplicând prevederile legislației în vigoare, ale standardelor existente armonizate cu normele Uniunii Europene;

măsoare, monitorizeze, evalueze și îmbunătățească continuu performanțele de mediu;

încurajeze continuu proprii angajați în vederea dezvoltării profesionale prin instruire și crearea unui mediu stimulativ pentru aceasta;

stabilească obiective privind calitatea serviciilor pe care o măsoară, monitorizează, evaluează și o menține;

asigure creșterea continuă a safisfacției clienților prin oferirea de servicii de calitate;

prevină poluarea mediului prin promovarea și implementarea celor mai bune tehnici disponibile în activitatea noastră;

protejeze mediul înconjurător prin reducerea atât a emisiilor cât și a utilizării resurselor naturale neregenerabile, creșterea gradului de recuperare materială și energetică a deșeurilor și reabilitarea mediului;

îmbunatățească în mod continuu performanțele sistemului de management al calității și mediului, cât și performanțele de calitate și mediu ale organizației ca și întreg. 

Managementul de la toate nivelurile este responsabil de comunicarea și conformarea, cu politica tuturor angajaților, și de disponibilitatea pentru clienți și publicul interesat.

3.1.5. Structura organizatorică a societății S.C. DUNCA EXPEDIȚII S.A.

În prezent întreaga activitate a societății este coordonată și condusă din Timișoara.

S.C.DUNCA EXPEDIȚII S.A. este o societate pe acțiuni care are un Consiliu de Administrație și este condusă de un Director General.

Activitatea operativă a societății este condusă de doi directori: Director Executiv și Director Exploatare.

Societatea este organizată pe Departamente și respectiv Compartimente de Lucru.

Întreaga organizare a societății este structurată pentru satisfacerea unei singure cerințe și anume asigurarea unor servicii care să satisfacă pe deplin cele mai exigente cerințe ale clienților noștri.

3.1.6. Misiunea organizației

S.C. DUNCA EXPEDIȚII S.A. este angajată pentru menținerea unor performanțe ridicate în domeniul calității și mediului pentru satisfacerea celor mai exigente cerințe ale clienților aplicând prevederile legislației în vigoare ale standardelor existente armonizate cu normele Uniunii Europene.

Pentru menținerea acestor standarde pentru anul 2007 societatea noastră a stabilit următoarele obiective:

Creșterea parcului de autovehicule cu cca. 25%;

Asigurarea câștigării fidelității clienților prin prestarea unor servicii de calitate;

Creșterea eficienței serviciului de transport prin dotarea autovehiculelor cu sistem de navigare PDA-GLOFIISH pentru primirea comenzilor de transport și program de navigare prin GPS;

Perfecționarea continuă a personalului și implicarea activă în dezvoltarea companiei;

Extinderea portofoliului de afaceri prin finalizarea investiției "Centru Logistic";

Dezvoltarea departamentului de servicii și expansiunea pe noi piețe externe;

Menținerea în limitele legale a indicatorilor la emisiile în aer și la deversări în apă;

Aplicarea principiului 4R: Reducere, Reutilizare, Reciclare și Recuperare cu privire la deșeurile rezultate și sortarea lor diferențiată înainte de eliminare (hârtie, plastic, deșeuri contaminate, deșeuri metalice, ulei ars);

Creșterea responsabilității departamentelor privind protecția mediului – Modalități de realizare a “Biroului Verde”.

Preocuparea de imbunătățire a societății continuă este sustinută de respectarea principiilor și valorilor expuse în politica sistemului de management integrat.

Activitatea societății S.C. DUNCA EXPEDIȚII S.A. este canalizată pe două direcții și anume: mărirea parcului de vehicule și dezvoltarea activității de logistică.

Pentru mărirea parcului de vehicule se va continua achiziționarea de vehicule până la nivelul la care piața o va cere.

Centrul logistic este situat între șoseaua de centură a municipiului Timișoara și DJ 691 TIMISOARA – LIPOVA cu acces din drumul județean km 7.

Suprafața totală a centrului logistic este de 17,7 ha iar suprafața destinată depozitelor este de 46.000 mp care cuprinde:

depozite:

două depozite cu suprafața de 14.400 mp

două depozite cu suprafața de 8.500 mp

parcări

stație alimentare carburanți

service auto

grupuri sociale pentru conducătorii auto

spălătorie auto

spații administrative

o clădire destinată administrației DUNCA EXPEDIȚII

o clădire destinată colaboratorilor.

Derularea investiției este preconizată să se realizeze n cinci etape și anume:

Etapa 1 – cuprinde următoarele structuri:

Depozit logistic – 14.552 mp, înaltțime de 11,5m, dotat cu 18 porți și rampe de încărcare.

Clădire administrativă– P+2 – suprafața construită 750 mp

Platformă betonată – 10.000 mp

Utilități aferente – fosă septică, bazin apă de incendiu, bazin apă pluvială, gaz metan, căi de acces, racord electric.

Această etapă a fost finalizată și primul depozit din centrul logistic permite prestări servicii de transport, logistică și depozitare la standarde europene.

Etapa 2 – cuprinde următoarele structuri:

Depozit – 14.552 mp din care 4800 cu temperatura controlată, înălțime de 11,5m și este dotat cu 18 porți și rampe de încărcare

Clădire birouri – P+3 – suprafața construita 800 mp

Platforma betonată – 10.000 mp.

Aceast etapă a fost finalizată în proporție de 80%.

Etapa 3 – cuprinde următoarele structuri:

Clădire service auto – P+1- suprafața construită 2000 mp

Stație alimentare carburanți – suprafața 500 mp

Stație spălare auto – suprafața 200 mp

Platforma betonată – 10.000 mp

Această etapă este preconizată a fi finalizată în cursul lunii mai 2008.

Etapa 4 – cuprinde următoarele structuri:

Depozit – 8.900 mp

Platforma betonată – 10.000 mp.

Această etapă este preconizată a fi finalizată în cursul anului 2008.

Etapa 5 – cuprinde următoarele structuri:

Depozit – 10.000 mp

Platforma betonată – 10.000 mp

Împrejmuire.

Pentru analiza structurii financiare a societății S.C. DUNCA EXPEDIȚII S.A., am utilizat ca instrument bilanțul financiar, prezentat în cadrul ANEXEI nr. 3, pe care l-am obținut în urma retratării bilanțului contabil al societății.

În procesul de retratare, am eliminat cheltuielile de constituire din cadrul imobilizărilor necorporale, reprezentând active fictive, și cheltuielile înregistrate în avans.

Am scăzut diferențele în minus din reevaluare în anul 2006 (în valoare de 535549) din imobilizările corporale și totodată din capitalul propriu.

Veniturile înregistrate în avans le-am scăzut din grupa cu același nume, adăugându-le capitalurilor proprii.

3.2. Analiza structurii activului

Ratele de structură ale activului oferă informații privind destinația economică a capitalurilor, gradul de lichiditate a elementelor de activ, precum și despre capacitatea întreprinderii de a-și modifica structura activului ca urmare a unor împrejurări conjuncturale.

Principalele rate de structură ale activului sunt:

-rata activelor imobilizate;

-rata activelor circulante.

Analiza ratei activelor imobilizate urmărește evoluția ponderii elementelor patrimoniale utilizate permanent în total activ, reflectând gradul de investire a capitalului în întreprindere.

rai=*100

IAi=*100; IAT=*100; ICA=*100

Rata activelor imobilizate

Tabel nr. 1

Fig. 1. Rata activelor imobilizate

Rata activelor imobilizate, în perioada 2004-2005, oscilează la nivelul de 80%, după care suportă o scădere până în jurul valorii de 70%. Deși în unele cărți de specialitate se recomandă ca rata activelor imobilizate să aibă valoarea maximă de 6o%, părerea mea este că în cadrul societății S.C. DUNCA EXPEDIȚII S.A., dacă se ia în considerare domeniul de activitate, și anume transporturile, se poate considera situația ca fiind acceptabilă.

În anul 2006, ponderea activelor imobilizate a cunoscut o scădere deoarece societatea și-a extins activitatea, încheind contracte pe care nu le-a încasat încă. Astfel, creanțele cresc semnificativ, la fel și disponibilitățile bănești. Per ansamblu, activele circulante au crescut aproape de 5 ori.

În dinamică, reducerea ratei activelor imobilizate din ultimul an se datorează ritmului de creștere mai mare al activului total (145,5%) față de ritmul activelor imobilizate (121,7%).

Compararea indicelui activelor imobilizate (165,9% în anul 2005 și 121,7% în anul 2006) cu ritmul cifrei de afaceri (130,5 în anul 2005 și 137,8 în anul 2006) reflectă o diminuare a eficienței utilizării activelor imobilizate în primul an și, respectiv, o creștere a acesteia în cel de-al doilea an.

Pentru completarea analizei ratei activelor imobilizate se folosesc următoarele rate:

-rata imobilizărilor necorporale;

-rata imobilizărilor corporale;

-rata imobilizărilor financiare.

Rata imobilizărilor necorporale arată ponderea valorii activelor intangibile în total imobilizări:

Rin=*100

Rata imobilizărilor necorporale

Tabel nr. 2

Rata activelor imobilizate necorporale, pe întreaga perioadă, înregistrează valori nesemnificative (sub1%), ceea ce arată că întreprinderea nu are o activitate deosebită de dezvoltare sau de cercetare.

Rata imobilizărilor corporale arată ponderea valorii activelor corporale în total imobilizări, respectiv a investițiilor strategice în total investiții:

Ric=*100

Rata imobilizărilor corporale

Tabel nr. 3

Fig. 2. Rata imobilizărilor corporale

Nivelul ridicat al ratei imobilizărilor corporale se datorează sporirii imobilizărilor corporale într-un ritm superior ritmului de creștere a activelor imobilizate. Ponderea foarte ridicată a activelor imobilizate corporale în activele imobilizate (peste 94% pe întreaga perioadă) ne conduce la aceleași concluzii ca și în cazul ratei activelor imobilizate.

În structură, ponderea cea mai mare în imobilizările corporale o dețin instalațiile tehnice și mașinile. În ultimii doi ani se observă o creștere a utilajelor și a mobilierului, datorită realizării de investiții.

Structura imobilizărilor corporale

Tabel nr. 4

Rata imobilizărilor financiare arată ponderea valorii activelor financiare în total imobilizări și reflectă politica de investiții financiare a firmei:

Rif=*100

Rata imobilizărilor financiare

Tabel nr. 5

Nivelul ratei situat sub 1% și tendința de reducere a acesteia denotă faptul că întreprinderea S.C. DUNCA EXPEDIȚII S.A. nu este interesată de plasamente financiare, nu tranzacționează titluri ale altor întreprinderi pe piața de capital și nici nu face parte dintr-o formă de organizare de tip holding.

Rata a înregistrat o evoluție descrescătoare în perioada 2004-2005, ceea ce semnifică o reducere a imobilizărilor financiare în activ total.

Nivelul indicatorului este strâns legat de mărimea firmei și de politica sa financiară.

Analiza ratei activelor circulante arată ponderea activelor cu caracter temporar în total activ.

RAc=*100

Rata activelor circulante

Tabel nr. 6

Fig. 3. Rata activelor circulante

Dacă în anul 2004 rata activelor circulante este mai mică decât nivelul minim, în următorii doi ani înregistrează o tendință de creștere, ajungând ca în anul 2006 valoarea acesteia să se apropie de valoarea minim acceptabilă.

În ultimul an, rata arată o creștere a ponderii activelor circulante mai mare (cu 13,8%) ca urmare a creșterii activelor circulante într-un ritm mai ridicat decât ritmul activelor totale (271,8>146,3).

Dacă se compară rata activelor imobilizate cu rata activelor circulante se constată o creștere a gradului de lichiditate a activului total, respectiv a gradului de flexibilitate.

Când comparăm însă ritmul activelor circulante din ultimul an (271,8%) cu ritmul cifrei de afaceri din aceeași perioadă (137,8%), se poate observa că, de fapt, are loc o scădere a vitezei de rotație a activelor circulante, de unde rezultă o înrăutățire a eficienței utilizării acestora.

Ratele complementare ale ratei activelor circulante sunt:

-rata stocurilor;

-rata creanțelor;

-rata investițiilor financiare pe termen scurt;

-rata disponibilităților.

Rata stocurilor reflectă ponderea stocurilor (activele circulante cel mai puțin lichide) în total active circulante.

RSt=*100

Rata stocurilor

Tabel nr. 7

Fig. 4. Rata stocurilor

În ultimii doi ani, valoarea ratei a scăzut cu 8,3%, ceea ce confirmă creșterea într-un ritm mai lent a stocurilor față de activele circulante (144,2%<271,8%). Situația întreprinderii S.C. DUNCA EXPEDIȚII S.A., din acest punct de vedere, este favorabilă, deoarece are loc o reducere a imobilizării resurselor financiare în stocuri și, de asemenea, o îmbunătățire a utilizării acestora (ritmul de creștere a cifrei de afaceri depășește ritmul de creștere a stocurilor).

Structura stocurilor

Tabel nr. 8

Analiza structurii stocurilor prezintă ponderea categoriilor de stocuri în total stocuri. Pe întreaga perioadă analizată (tabelul nr. 8), ponderea cea mai mare o dețin stocurile de materii prime și materiale consumabile, în ultimul an ajungând să reprezinte 99,9% din total stocuri.

Ritmul de creștere a cifrei de afaceri a fost superior ritmului de creștere a stocurilor de materii prime și materiale consumabile în anul 2005, ceea ce a condus la o creștere a eficienței utilizării acestora. În anul 2006, ritmul cifrei de afaceri a fost devansat de ritmul stocurilor de materii prime și materiale consumabile (137,8%<144,2%), acest fapt având efecte negative asupra gestiunii resurselor.

Produsele finite și mărfurile dețin o pondere foarte mică și înregistrează o tendință de reducere (în anul 2006, 0,06% din total stocuri era reprezentată de produsele finite și mărfuri).

Această reducere a ponderii stocurilor de produse finite și mărfuri reflectă o creștere a atenției acordate imobilizării resurselor financiare pe termen scurt și a îmbunătățirii gestiunii acestora.

Fig. 5. Structura stocurilor

Rata creanțelor reflectă ponderea creanțelor pe care le are întreprinderea în total active circulante:

RCr=*100

Această rată reflectă politica de credit comercial a societății S.C. DUNCA EXPEDIȚII S.A. și este influențată, pe lângă domeniul de activitate, în special de termenele de plată practicate.

La începutul perioadei de analizat, rata creanțelor a crescut ușor, însă în ultimul an, aceasta a înregistrat o tendință descrescătoare (Tabelul nr. 9), reflectând scăderea ponderii valorii creanțelor în valoarea activelor circulante. Reducerea ratei se datorează creșterii într-un ritm mai mare a activelor circulante față de ritmul de evoluție a creanțelor.

Chiar dacă tendința ratei creanțelor este de scădere în ultima parte a perioadei analizate, compararea ritmului de creștere a creanțelor (206,2% în ultimul an) cu ritmul de creștere a cifrei de afaceri (137,8% în ultimul an) reflectă o înrăutățire a situației încasărilor. Această înrăutățire se datorează creșterii duratei în zile a unei rotații a clienților și are un efect negativ asupra lichidității întreprinderii.

Rata creanțelor

Tabel nr. 9

Fig. 6. Rata creanțelor

Rata investițiilor financiare pe termen scurt reflectă ponderea investițiilor financiare pe termen scurt pe care le are întreprinderea în total active circulante:

Rifts=*100

Rata investițiilor financiare pe termen scurt

Tabel nr. 10

Investițiile financiare pe termen scurt, la fel ca și imobilizările financiare, nu constituie pentru Întreprinderea S.C. DUNCA EXPEDIȚII S.A. o preocupare.

Rata disponibilităților reflectă ponderea disponibilităților pe care le are întreprinderea în total active circulante:

Rdb=*100

Rata disponibilităților

Tabelul nr. 11

Fig. 7. Rata disponibilităților

În perioada 2004-2005 rata disponibilităților are un nivel de aproximativ 1-2%, încadrându-se în nivelul considerat optim. În ultimul an al analizei nivelul ratei (22,4%) depășește nivelul optim și reflectă o utilizare ineficientă a disponibilităților bănești.

Această situație se datorează creșterii de peste 50 de ori a disponibilităților, pe când activele circulante cresc de 3 ori. Surplusul de lichidități peste limita maximă ar putea fi investit sau să se ramburseze o parte din datorii.

3.3. Analiza structurii pasivului

Ratele de structură ale pasivului permit aprecierea politicii financiare a întreprinderii, evidențiind modul de structurare a surselor de finanțare în funcție de proveniență și de gradul de exigibilitate ale acestora.

Principalele rate de structură ale pasivului sunt:

-rata stabilității financiare;

-rata autonomiei financiare;

-rata îndatorării.

Rata stabilității financiare arată ponderea resurselor permanente aflate la dispotiția întreprinderii. Cu cât nivelul ratei este mai ridicat, cu atât și stabilitatea financiară a întreprinderii este mai mare.

Rsf=*100

Rata stabilității financiare

Tabel nr. 12

Fig. 8. Rata stabilității financiare

În primii doi ani, rata stabilității financiare era puțin sub limita minim acceptabilă, însă în ultimul an, societatea S.C. DUNCA EXPEDIȚII S.A. dispunea de un grad ridicat de autonomie financiară (valoarea ratei se situează între minimul acceptat și nivelul optim-66%).

În anul 2005, nivelul ratei are o ușoară tendință de creștere, ajungând ca în anul 2006 să aibă valoarea 61,2%. Această evoluție a ratei stabilității financiare se datorează ritmului diferit de modificare a capitalului permanent.

În ultimul an rata se ameliorează și reflectă o creștere a resurselor stabile în raport cu cele ciclice, creștere datorată sporirii capitalului propriu și în special datorată creșterii împrumuturilor pe termen lung.

Ținând cont de faptul că datoriile pe termen mediu și lung sunt ridicate, societatea ar putea să încerce să își mărească capital propriu și să diminueze datoriile pe termen lung, acestea fiind purtătoare de costuri.

Rata autonomiei financiare exprimă gradul de finanțare a elementelor de activ pe seama resurselor proprii.

Rata autonomiei financiare globale arată cât din patrimoniul întreprinderii este finanțat pe seama resurselor proprii:

Rafg=*100

Rata autonomiei financiare globale

Tabel nr. 13

Fig. 9. Rata autonomiei financiare globale

În anul 2004, societatea avea rata autonomiei financiare globale negativă (-25,3%), situându-se mult sub valoarea minimă acceptabilă. Acest lucru se datorează faptului că întreprinderea are multe credite. În ansamblu, societatea dispune de o autonomie financiară nesatisfăcătoare, dar care o tendință de îmbunătățire în ultimul an.

Solicitarea unor noi împrumuturi pe termen lung în perioada următoare va face imposibilă obținerea lor, datorită creșterii riscului nerambursării lor.

Rata autonomiei financiare la termen reflectă corelațiile dintre elementele capitalului permanent și se calculează în două variante:

Raft=*100

Rata autonomiei financiare la termen

Tabel nr. 14

Fig. 10. Rata autonomiei financiare la termen

În toți anii analizați, întreprinderea a înregistrat a rată a autonomiei financiare la termen foarte scăzută, cu mult sub minimul acceptat. În primul an rata autonomiei financiare la termen este de doar -56,5%, urcând până la 17,2% în anul 2006.

Această modificare a ratei se datorează modificării ritmului capitalului propriu (85,6% în anul 2005 și -112,4% în anul 2006) într-un ritm diferit față de modificarea capitalului permanent (166,7% în anul 2005 și 188,9% în anul 2006).

Pentru întreprindere este îngrijorătoare situația din primii ani, diminuându-se încet în anul 2006, când rata ajunge la valoarea de 17,2%, însă aceasta continuă să fie mult sub nivelul minim acceptabil.

A doua variantă a autonomiei financiare la termen reflectă măsura în care datoriile pe termen mediu și lung pot fi acoperite din capitaluri proprii:

Raft=*100

Rata autonomiei financiare la termen

Tabel nr. 15

Fig. 11. Rata autonomiei financiare la termen

Pe toată durata perioadei analizate, nivelul ratei este foarte scăzut, mult inferioară valorii minim acceptabile. Aceasta înseamnă că societatea dispune de o autonomie financiară la termen foarte proastă. În anul 2004, valoarea ratei a fost de -36,1%, reflectând incapacitatea întreprinderii de a-și acoperi datoriile pe termen mediu și lung datorită creșterii într-un ritm mai rapid a datoriilor pe termen mediu și lung față de ritmul capitalului propriu. În următorii ani crescând până la 20,9%, datorită faptului că datoriile pe termen mediu și lung au scăzut, pe când capitalul propriu a crescut.

Rata îndatorării reflectă nivelul datoriilor întreprinderii în total resurse utilizate.

Rata îndatorării globale este o rată complementară ratei autonomiei financiare globale, care măsoară ponderea datoriilor totale față de terți, indiferent de natura lor, în totalul surselor de finanțare.

Rîg=*100

Rata îndatorării globale

Tabel nr. 16

Fig. 12. Rata îndatorării globale

În primul an de analiză, societatea a utilizat resurse împrumutate și atrase într-o proporție foarte mare. Această creștere ale ratei s-a datorat creșterii într-un ritm mai mare a datoriilor totale față de pasivul total. Tendința de creștere a ratei de îndatorare este un semnal de alarmă pentru întreprindere în ceea ce privește manifestarea riscului de neplată a datoriilor.

În următorul an rata îndatorării globale a crescut ușor, urmând ca în anul 2006 aceasta să scadă, ceea ce reflectă o îmbunătățire a situației financiare a întreprinderii.

Pe intervalul analizat, scăderea ratei de îndatorare s-a datorat atât scăderii împrumuturilor pe termen mediu și lung, cât și scăderii datoriilor pe termen scurt.

Structura datoriilor

Tabel nr. 17

Rata îndatorării la termen, la fel ca și rata autonomiei financiare la termen, se calculează în două variante.

Într-o primă variantă, rata îndatorării la termen arată măsura în care datoriilor pe termen mediu și lung participă la formarea resurselor permanente. Se calculează ca raport între datoriile pe termen mediu și lung și capitalul permanent:

Rît=*100

Rata îndatorării la termen

Tabel nr. 18

Fig. 13. Rata îndatorării la termen

Pe toată perioada analizată societatea a beneficiat de un grad foarte ridicat de îndatorare la termen, aflându-se cu mult peste limita maximă acceptabilă pentru acest indicator. Începând cu anul 2005, s-a manifestat o tendință de scădere a îndatorării la termen datorită modificării mai accentuate, ca ritm, a capitalurilor proprii față de datoriile pe termen mediu și lung.

Dacă în primul an de analiză 156,5% din resursele întreprinderii proveneau din datorii pe termen mediu și lung, în anul 2006 ponderea acestui tip de datorii a scăzut la 82,7%.

A doua variantă a ratei îndatorării la termen reflectă raportul în care se află datoriile pe termen mediu și lung față de capitalurile proprii.

Rît=*100

Rata îndatorării la termen

Tabel nr. 19

Fig. 14. Rata îndatorării la termen

În primii doi ani de analiză, societatea a beneficiat de un grad foarte redus de îndatorare la termen (rata îndatorării la termen se afla mult sub valoarea maximă acceptabilă).

În anul 2006, valoarea ratei a crescut simțitor, depășind cu mult valoarea maximă acceptabilă, și anume a ajuns la valoarea de 478%.

Această tendință de creștere se datorează sporirii într-un ritm mai accentuat a datoriilor pe termen mediu și lung față de capitalurile proprii.

CONCLUZII

S.C. DUNCA EXPEDIȚII S.A. este o societate comercială pe acțiuni, având ca obiect principal de activitate transporturi rutiere de mărfuri, cod CAEN 6024, păstrând în toată această perioadă principalul obiect de activitate neschimbat.

Societatea s-a înființat în anul 1994, inițial ca o societate cu răspundere limitată cu un singur asociat, pe parcursul anilor numărul asociaților crescând. În anul 1997 s-a transformat în societate pe acțiuni a cărei obiect de activitate este expediția și transportul rutier de mărfuri intern și extern în regim singular sau de grupaj.

În numai 14 ani de activitate, societatea a cunoscut o reală dezvoltare, ajungând să dețină un parc auto format din 370 autotractoare, 60 autoutilitare, 10 autobasculante, 364 semiremorci cu prelată din care unele specializate pentru transporturi ADR.

Societatea este angajată în atingerea și mețtinerea unor performanțe ridicate în domeniul calității și mediului. Prin satisfacerea deplină și permanentă a cerințelor clienților, a societății civile, a furnizorilor și a angajaților, și prin management performant tindem spre îmbunătățire continuă a serviciilor noastre.

Activitatea societății S.C. DUNCA EXPEDIȚII S.A. este canalizată pe două direcții și anume: mărirea parcului de vehicule și dezvoltarea activității de logistică.

Pentru analiza structurii financiare a societății S.C. DUNCA EXPEDIȚII S.A., am utilizat ca instrument bilanțul financiar, prezentat în cadrul ANEXEI nr. 3, pe care l-am obținut în urma retratării bilanțului contabil al societății.

În procesul de retratare, am eliminat cheltuielile de constituire din cadrul imobilizărilor necorporale, reprezentând active fictive, și cheltuielile înregistrate în avans.

Am scăzut diferențele în minus din reevaluare în anul 2006 (în valoare de 535549) din imobilizările corporale și totodată din capitalul propriu.

Veniturile înregistrate în avans le-am scăzut din grupa cu același nume, adăugându-le capitalurilor proprii.

Ratele de structură ale activului oferă informații privind destinația economică a capitalurilor, gradul de lichiditate a elementelor de activ, precum și despre capacitatea întreprinderii de a-și modifica structura activului ca urmare a unor împrejurări conjuncturale.

Rata activelor imobilizate, în perioada 2004-2005, oscilează la nivelul de 80%, după care suportă o scădere până în jurul valorii de 70%. Deși în unele cărți de specialitate se recomandă ca rata activelor imobilizate să aibă valoarea maximă de 6o%, părerea mea este că în cadrul societății S.C. DUNCA EXPEDIȚII S.A., dacă se ia în considerare domeniul de activitate, și anume transporturile, se poate considera situația ca fiind acceptabilă.

În anul 2006, ponderea activelor imobilizate a cunoscut o scădere deoarece societatea și-a extins activitatea, încheind contracte pe care nu le-a încasat încă. Astfel, creanțele cresc semnificativ, la fel și disponibilitățile bănești. Per ansamblu, activele circulante au crescut aproape de 5 ori.

În dinamică, reducerea ratei activelor imobilizate din ultimul an se datorează ritmului de creștere mai mare al activului total (145,5%) față de ritmul activelor imobilizate (121,7%).

Compararea indicelui activelor imobilizate (165,9% în anul 2005 și 121,7% în anul 2006) cu ritmul cifrei de afaceri (130,5 în anul 2005 și 137,8 în anul 2006) reflectă o diminuare a eficienței utilizării activelor imobilizate în primul an și, respectiv, o creștere a acesteia în cel de-al doilea an.

Rata activelor imobilizate necorporale, pe întreaga perioadă, înregistrează valori nesemnificative (sub1%), ceea ce arată că întreprinderea nu are o activitate deosebită de dezvoltare sau de cercetare.

Nivelul ridicat al ratei imobilizărilor corporale se datorează sporirii imobilizărilor corporale într-un ritm superior ritmului de creștere a activelor imobilizate. Ponderea foarte ridicată a activelor imobilizate corporale în activele imobilizate (peste 94% pe întreaga perioadă) ne conduce la aceleași concluzii ca și în cazul ratei activelor imobilizate.

În structură, ponderea cea mai mare în imobilizările corporale o dețin instalațiile tehnice și mașinile. În ultimii doi ani se observă o creștere a utilajelor și a mobilierului, datorită realizării de investiții.

Nivelul ratei imobilizărilor financiare situat sub 1% și tendința de reducere a acesteia denotă faptul că întreprinderea S.C. DUNCA EXPEDIȚII S.A. nu este interesată de plasamente financiare, nu tranzacționează titluri ale altor întreprinderi pe piața de capital și nici nu face parte dintr-o formă de organizare de tip holding.

Dacă în anul 2004 rata activelor circulante este mai mică decât nivelul minim, în următorii doi ani înregistrează o tendință de creștere, ajungând ca în anul 2006 valoarea acesteia să se apropie de valoarea minim acceptabilă.

În ultimul an, rata arată o creștere a ponderii activelor circulante mai mare (cu 13,8%) ca urmare a creșterii activelor circulante într-un ritm mai ridicat decât ritmul activelor totale (271,8>146,3).

Dacă se compară rata activelor imobilizate cu rata activelor circulante se constată o creștere a gradului de lichiditate a activului total, respectiv a gradului de flexibilitate.

Când comparăm însă ritmul activelor circulante din ultimul an (271,8%) cu ritmul cifrei de afaceri din aceeași perioadă (137,8%), se poate observa că, de fapt, are loc o scădere a vitezei de rotație a activelor circulante, de unde rezultă o înrăutățire a eficienței utilizării acestora.

În ultimii doi ani de analiză, valoarea ratei stocurilor a scăzut cu 8,3%, ceea ce confirmă creșterea într-un ritm mai lent a stocurilor față de activele circulante (144,2%<271,8%). Situația întreprinderii S.C. DUNCA EXPEDIȚII S.A., din acest punct de vedere, este favorabilă, deoarece are loc o reducere a imobilizării resurselor financiare în stocuri și, de asemenea, o îmbunătățire a utilizării acestora (ritmul de creștere a cifrei de afaceri depășește ritmul de creștere a stocurilor).

Analiza structurii stocurilor prezintă ponderea categoriilor de stocuri în total stocuri. Pe întreaga perioadă analizată, ponderea cea mai mare o dețin stocurile de materii prime și materiale consumabile, în ultimul an ajungând să reprezinte 99,9% din total stocuri.

Ritmul de creștere a cifrei de afaceri a fost superior ritmului de creștere a stocurilor de materii prime și materiale consumabile în anul 2005, ceea ce a condus la o creștere a eficienței utilizării acestora. În anul 2006, ritmul cifrei de afaceri a fost devansat de ritmul stocurilor de materii prime și materiale consumabile (137,8%<144,2%), acest fapt având efecte negative asupra gestiunii resurselor.

Produsele finite și mărfurile dețin o pondere foarte mică și înregistrează o tendință de reducere (în anul 2006, 0,06% din total stocuri era reprezentată de produsele finite și mărfuri).

Această reducere a ponderii stocurilor de produse finite și mărfuri reflectă o creștere a atenției acordate imobilizării resurselor financiare pe termen scurt și a îmbunătățirii gestiunii acestora.

Această rată reflectă politica de credit comercial a societății S.C. DUNCA EXPEDIȚII S.A. și este influențată, pe lângă domeniul de activitate, în special de termenele de plată practicate.

La începutul perioadei de analizat, rata creanțelor a crescut ușor, însă în ultimul an, aceasta a înregistrat o tendință descrescătoare, reflectând scăderea ponderii valorii creanțelor în valoarea activelor circulante. Reducerea ratei se datorează creșterii într-un ritm mai mare a activelor circulante față de ritmul de evoluție a creanțelor.

Chiar dacă tendința ratei creanțelor este de scădere în ultima parte a perioadei analizate, compararea ritmului de creștere a creanțelor (206,2% în ultimul an) cu ritmul de creștere a cifrei de afaceri (137,8% în ultimul an) reflectă o înrăutățire a situației încasărilor. Această înrăutățire se datorează creșterii duratei în zile a unei rotații a clienților și are un efect negativ asupra lichidității întreprinderii.

Investițiile financiare pe termen scurt, la fel ca și imobilizările financiare, nu constituie pentru Întreprinderea S.C. DUNCA EXPEDIȚII S.A. o preocupare.

În perioada 2004-2005 rata disponibilităților are un nivel de aproximativ 1-2%, încadrându-se în nivelul considerat optim. În ultimul an al analizei nivelul ratei (22,4%) depășește nivelul optim și reflectă o utilizare ineficientă a disponibilităților bănești.

Această situație se datorează creșterii de peste 50 de ori a disponibilităților, pe când activele circulante cresc de 3 ori. Surplusul de lichidități peste limita maximă ar putea fi investit sau să se ramburseze o parte din datorii.

Ratele de structură ale pasivului permit aprecierea politicii financiare a întreprinderii, evidențiind modul de structurare a surselor de finanțare în funcție de proveniență și de gradul de exigibilitate ale acestora.

În primii doi ani, rata stabilității financiare era puțin sub limita minim acceptabilă, însă în ultimul an, societatea S.C. DUNCA EXPEDIȚII S.A. dispunea de un grad ridicat de autonomie financiară (valoarea ratei se situează între minimul acceptat și nivelul optim-66%).

În anul 2005, nivelul ratei are o ușoară tendință de creștere, ajungând ca în anul 2006 să aibă valoarea 61,2%. Această evoluție a ratei stabilității financiare se datorează ritmului diferit de modificare a capitalului permanent.

În ultimul an rata se ameliorează și reflectă o creștere a resurselor stabile în raport cu cele ciclice, creștere datorată sporirii capitalului propriu și în special datorată creșterii împrumuturilor pe termen lung.

Ținând cont de faptul că datoriile pe termen mediu și lung sunt ridicate, societatea ar putea să încerce să își mărească capital propriu și să diminueze datoriile pe termen lung, acestea fiind purtătoare de costuri.

În anul 2004, societatea avea rata autonomiei financiare globale negativă (-25,3%), situându-se mult sub valoarea minimă acceptabilă. Acest lucru se datorează faptului că întreprinderea are multe credite. În ansamblu, societatea dispune de o autonomie financiară nesatisfăcătoare, dar care o tendință de îmbunătățire în ultimul an.

Solicitarea unor noi împrumuturi pe termen lung în perioada următoare va face imposibilă obținerea lor, datorită creșterii riscului nerambursării lor.

În toți anii analizați, întreprinderea a înregistrat a rată a autonomiei financiare la termen foarte scăzută, cu mult sub minimul acceptat. În primul an rata autonomiei financiare la termen este de doar -56,5%, urcând până la 17,2% în anul 2006.

Această modificare a ratei se datorează modificării ritmului capitalului propriu (85,6% în anul 2005 și -112,4% în anul 2006) într-un ritm diferit față de modificarea capitalului permanent (166,7% în anul 2005 și 188,9% în anul 2006).

Pentru întreprindere este îngrijorătoare situația din primii ani, diminuându-se încet în anul 2006, când rata ajunge la valoarea de 17,2%, însă aceasta continuă să fie mult sub nivelul minim acceptabil.

Pe toată durata perioadei analizate, nivelul ratei este foarte scăzută, mult inferioară valorii minim acceptabile. Aceasta înseamnă că societatea dispune de o autonomie financiară la termen foarte proastă. În anul 2004, valoarea ratei a fost de -36,1%, reflectând incapacitatea întreprinderii de a-și acoperi datoriile pe termen mediu și lung datorită creșterii într-un ritm mai rapid a datoriilor pe termen mediu și lung față de ritmul capitalului propriu. În următorii ani crescând până la 20,9% în ultimul an, datorită faptului că datoriile pe termen mediu și lung au scăzut, pe când capitalul propriu a crescut.

În primul an de analiză, societatea a utilizat resurse împrumutate și atrase într-o proporție foarte mare. Această creștere ale ratei s-a datorat creșterii într-un ritm mai mare a datoriilor totale față de pasivul total. Tendința de creștere a ratei de îndatorare este un semnal de alarmă pentru întreprindere în ceea ce privește manifestarea riscului de neplată a datoriilor.

În următorul an rata îndatorării globale a crescut ușor, urmând ca în anul 2006 aceasta să scadă, ceea ce reflectă o îmbunătățire a situației financiare a întreprinderii.

Pe intervalul analizat, scăderea ratei de îndatorare s-a datorat atât scăderii împrumuturilor pe termen mediu și lung, cât și scăderii datoriilor pe termen scurt.

Pe toată perioada analizată societatea a beneficiat de un grad foarte ridicat de îndatorare la termen, aflându-se cu mult peste limita maximă acceptabilă pentru acest indicator. Începând cu anul 2005, s-a manifestat o tendință de scădere a îndatorării la termen datorită modificării mai accentuate, ca ritm, a capitalurilor proprii față de datoriile pe termen mediu și lung.

Dacă în primul an de analiză 156,5% din resursele întreprinderii proveneau din datorii pe termen mediu și lung, în anul 2006 ponderea acestui tip de datorii a scăzut la 82,7%.

În primii doi ani de analiză, societatea a beneficiat de un grad foarte redus de îndatorare la termen (rata îndatorării la termen se afla mult sub valoarea maximă acceptabilă).

În anul 2006, valoarea ratei a crescut simțitor, depășind cu mult valoarea maximă acceptabilă, și anume a ajuns la valoarea de 478%.

Această tendință de creștere se datorează sporirii într-un ritm mai accentuat a datoriilor pe termen mediu și lung față de capitalurile proprii.

Per ansamblu, toate problemele din situația financiară a societății DUNCA EXPEDIȚII S.A. se datorează gradului ridicat de datorii pe termen lung

BIBLIOGRAFIE

1. Bătrâncea I., Analiză financiară, editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000, ISBN 973-813-466-5, pag. 99-117.

2. Boulescu M., Situații financiare anualr simplificate, editura Tribuna Economică, București, 2003, ISBN 973-8167-56.1.

3. Buglea Alexandru, Analiză financiară- Concepte și studiu de caz, editura Mirton, Timișoara, 2005, ISBN 973-661-701-7, pag. 156-170, 500-522.

4. Buglea Alexandru, Stark Lorant Eros, Evaluarea întreprinderii-Teorie și aplicații, ediția a II-a, editura Mirton, Timișoara, 2003, ISBN 973-661-113-2, pag. 81-83, 262-267.

5. Cabariu Liviu, Analiza și evaluarea societății comerciale, editura Expert, București, 2002, ISBN 973-8177-47-2, pag. 139-142.

6. Constantinescu D., Nistorescu T., Tumbăr C., Economia întreprinderii, editura Sitech, Craiova, 2006, ISBN 973-746-183-5, pag. 289-290.

7. Dalotă Marius Dan, Dalotă Simona, Analiza și evaluarea firmei, editura Orizonturi Universitare, Timișoara, 2000, ISBN 973-8109-05-1, pag. 199.217.

8. Enache Elena, Gust Marius, Diaconu Mihaela, Analiză economico-financiară, editura Independența Economică, Brăila, 1998, ISBN 973-98876-9-4, pag. 161-171.

9. Florea Gabriela Cristina, Analiza economico-financiară. Teorie și studiu de caz, editura Nevali, Cluj-Napoca, 2002, ISBN 973-813-578-3, pag. 215-228.

10. Gheorghiu Alexandru, Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, editura economică, București, 2004, ISBN 973-709-029-2, pag. 221-229.

11. Ghic Grațiela, Grigorescu Carmen Judith, Analiză economico-financiară. Abordări teoretice, studii de caz, editura Universitară, București, 2006, ISBN 973-749-055-X, pag. 214-217.

12. Mihai Ioan- coordonator, Cazan Emil, Buglea Alexandru, Lala Ion Popa, Ștefea Petre, Broșteanu Georgeta, Ivoniciu Paul, Pantea Marius, Analiza situației financiare a agenților economici, editura Mirton, Timișoara, 1997, ISBN 973-578-254-5, pag. 71-82.

13. Mărgulescu D., Analiza economico-financiară, editura Fundației României de mâine, București, 1999, ISBN 973-703-456-23-6, pag. 208-211.

14. Mărgulescu D., Analiza economico-financiară a societăților comerciale, Supliment la Tribuna Economică, București, 1994, ISBN 973-703-36-9-4, pag. 99-105.

15. Păvăloaia W., Păvăloaia D., Analiza economico-financiară, editura Moldavia, Bacău, 2003, ISBN 973-456-34-4-7, pag. 63-70.

16. Stark Eros L., Pantea I.M., Analiza situației financiare a firmei, editura Economică, Timișoara, 2001, ISBN 973-663-113-1, pag. 187-193.

17. Țole Marin, Analiza economico-financiară a firmelor, editura Fundației România de mâine, București, 2000, ISBN 973-582-310-1, pag. 207-236.

BIBLIOGRAFIE

1. Bătrâncea I., Analiză financiară, editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000, ISBN 973-813-466-5, pag. 99-117.

2. Boulescu M., Situații financiare anualr simplificate, editura Tribuna Economică, București, 2003, ISBN 973-8167-56.1.

3. Buglea Alexandru, Analiză financiară- Concepte și studiu de caz, editura Mirton, Timișoara, 2005, ISBN 973-661-701-7, pag. 156-170, 500-522.

4. Buglea Alexandru, Stark Lorant Eros, Evaluarea întreprinderii-Teorie și aplicații, ediția a II-a, editura Mirton, Timișoara, 2003, ISBN 973-661-113-2, pag. 81-83, 262-267.

5. Cabariu Liviu, Analiza și evaluarea societății comerciale, editura Expert, București, 2002, ISBN 973-8177-47-2, pag. 139-142.

6. Constantinescu D., Nistorescu T., Tumbăr C., Economia întreprinderii, editura Sitech, Craiova, 2006, ISBN 973-746-183-5, pag. 289-290.

7. Dalotă Marius Dan, Dalotă Simona, Analiza și evaluarea firmei, editura Orizonturi Universitare, Timișoara, 2000, ISBN 973-8109-05-1, pag. 199.217.

8. Enache Elena, Gust Marius, Diaconu Mihaela, Analiză economico-financiară, editura Independența Economică, Brăila, 1998, ISBN 973-98876-9-4, pag. 161-171.

9. Florea Gabriela Cristina, Analiza economico-financiară. Teorie și studiu de caz, editura Nevali, Cluj-Napoca, 2002, ISBN 973-813-578-3, pag. 215-228.

10. Gheorghiu Alexandru, Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, editura economică, București, 2004, ISBN 973-709-029-2, pag. 221-229.

11. Ghic Grațiela, Grigorescu Carmen Judith, Analiză economico-financiară. Abordări teoretice, studii de caz, editura Universitară, București, 2006, ISBN 973-749-055-X, pag. 214-217.

12. Mihai Ioan- coordonator, Cazan Emil, Buglea Alexandru, Lala Ion Popa, Ștefea Petre, Broșteanu Georgeta, Ivoniciu Paul, Pantea Marius, Analiza situației financiare a agenților economici, editura Mirton, Timișoara, 1997, ISBN 973-578-254-5, pag. 71-82.

13. Mărgulescu D., Analiza economico-financiară, editura Fundației României de mâine, București, 1999, ISBN 973-703-456-23-6, pag. 208-211.

14. Mărgulescu D., Analiza economico-financiară a societăților comerciale, Supliment la Tribuna Economică, București, 1994, ISBN 973-703-36-9-4, pag.

99-105.

15. Păvăloaia W., Păvăloaia D., Analiza economico-financiară, editura Moldavia, Bacău, 2003, ISBN 973-456-34-4-7, pag. 63-70.

16. Stark Eros L., Pantea I.M., Analiza situației financiare a firmei, editura Economică, Timișoara, 2001, ISBN 973-663-113-1, pag. 187-193.

17. Țole Marin, Analiza economico-financiară a firmelor, editura Fundației România de mâine, București, 2000, ISBN 973-582-310-1, pag. 207-236.

=== ANEXA 2.ale ===

ANEXA 2: BILANȚ CONTABIL

ANEXA 3: BILANȚ FINANCIAR

ANEXA 4: CONT DE PROFIT ȘI PIERERE

ANEXA 5: LISTA TABELELOR PREZENTE ÎN STUDIUL DE CAZ

Tabel nr. 1. Rata activelor imobilizate

Tabel nr. 2. Rata imobilizărilor necorporale

Tabel nr. 3. Rata imobilizărilor corporale

Tabel nr. 4. Structura imobilizărilor corporale

Tabel nr. 5. Rata imobolizărilor financiare

Tabel nr. 6. Rata activelor circulante

Tabel nr. 7. Rata stocurilor

Tabel nr. 8. Structura stocurilor

Tabel nr. 9. Rata creanțelor

Tabel nr. 10. Rata investițiilor financiare pe termen scurt

Tabel nr. 11. Rata disponibilităților

Tabel nr. 12. Rata stabilității financiare

Tabel nr. 13. Rata autonomiei financiare globale

Tabel nr. 14. Rata autonomiei financiare la termen – prima variantă

Tabel nr. 15. Rata autonomiei financiare la termen – a doua variantă

Tabel nr. 16. Rata îndatorării globale

Tabel nr. 17. Structura datoriilor

Tabel nr. 18. Rata îndatorării la termen – prima variantă

Tabel nr. 19. Rata îndatorării la termen – a doua variantă

ANEXA 6: LISTA FIGURILOR PREZENTE ÎN STUDIUL DE CAZ

Fig. 1. Rata activelor imobilizate

Fig. 2. Rata imobilizărilor corporale

Fig. 3. Rata activelor circulante

Fig. 4. Rata stocurilor

Fig. 5. Structura stocurilor

Fig. 6. Rata creanțelor

Fig. 7. Rata disponibilităților

Fig. 8. Rata stabilității financiare

Fig. 9. Rata autonomiei financiare globale

Fig. 10. Rata autonomiei financiare la termen – prima variantă

Fig. 11. Rata autonomiei financiare la termen – a doua variantă

Fig. 12. Rata îndatorării globale

Fig. 13. Rata îndatorării la termen – prima variantă

Fig. 14. Rata îndatorării la termen – a doua variantă