Analiza Structurală Si Dinamică A Veniturilor Si Cheltuielilor Bugetului Local AL Orasului Slănic

INTRODUCERE

Analiza bugetului local este o temă complexă ce a fost studiată îndelung de către specialiștii în domeniu.

Bugetul reprezintă instrumentul juridic și economic prin intermediul căruia se constituie și se administrează fondurilor publice. Bugetul local reprezintă instrumentul prin care statul intervine în economia de la nivel teritorial, la nivelul colectivităților locale, acesta avînd un impact puternic asupra bugetului general consolidat.

În România s-a aplicat modelul conceptul al statelor europene occidentale în 1990,model ce presupune un regim modern al bugetelor locale, consacrat prin dispoziții cuprinse în Legea Finanțelor Publice Locale, Legea Administrației Publice Locale și Legea Finanțelor Publice.

Legea administrației publice locale prevede principiul autonomiei locale. Aceasta prespune faptul că atât consiliile locale, cât și consiliile județene sunt în măsură să aprobe bugetele anuale ale fiecărei unități teritorial-administrative, precum și instituirea impozitelor și a taxelor locale. Autonomia locală nu poate înregistra rezultate bune fără a avea asigurate resursele financiare necesare autorităților administrative, înstituțiilor și serviciilor de interes local. Aceste resurse ce le sunt oferite autorităților publice locale trebuie să se regasească într-o proporție corespunzătoare competențelor și a responsabilităților ce le sunt repartizate legal.

Având în vedere motivele enumerate mai sus, problema creșterii veniturilor ar trebui sa primească o atenție deosebită din partea consiliilor locale. După ce se analizează modul de realizare a veniturilor pe o anumită perioadă de timp, se vor adopta măsuri bine fundamentate în funcție de ceea ce se va constata în urma analizei realizate. De asemenea, trebuie să existe o corelare perfectă între nivelul veniturilor și a cheltuielilor, dat fiind faptul ca nivelul cheltuielilor este determinat de nivelul veniturilor realizate.

Bugetul local este cel mai important document atunci când vorbim despre veniturile și cheltuielile comunităților locale,precum și modul de repartizare al acestora.

Ținând cont de acest lucru, am vorbit în prima parte a lucrării despre procesul bugetar, urmând ca în a doua parte să prezint caracterizarea bugetelor locale. De asemenea am tratat probleme legate de veniturile și cheltuielile bugetelor locale. Pentru a evidenția rolul impozitelor și a taxelor locale, am realizat o analiză scurtă a fiecărui impozit și taxă locală în parte.

Impozitele și taxele locale au o importanță deosebită în dezvoltarea activității economico-financiare. Pentru analiza impozitelor și taxelor locale, am avut în vedere reglementările legale, cât și modul de determinare,precum și obligațiile contribuabililor. O importanță deosebită o reprezintă și veniturile din capital, precum și cele cu destinație specială, precum și transferurile, împrumuturile, veniturile nefiscale și cele provenind din vânzarea bunurilor aparținând domeniului privat al comunității.

În ultima parte a lucrării am realizat un studiu de caz pentru orașul Slănic Prahova, în ceea ce privește analiza structurală și dinamică a veniturilor și cheltuielilor bugetului local, prin intermediul căruia se poate elabora un sistem de colectare a veniturilor și de cheltuire a fondurilor publice disponibile într-un mod mai eficient.

CAPITOLUL I : PROCESUL BUGETAR

NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND PROCESUL BUGETAR

„Procesul bugetar reprezintă ansamblul acțiunilor și măsurilor întreprinse de instituțiile componente ale statului, abilitate în acest sens, în scopul concretizării politicii financiare aplicate de autoritatea bugetară.”(Tiron Tudor,2001). În mod implicit, derularea procesului bugetar presupune mobilizarea resurselor financiare publice în cadrul bugetului general consolidat si alocarea ulterioară a acestora, în scopul furnizării de bunuri și servicii publice și în concordanța cu obiectivele programului de guvernare, așa cum acestea au fost elaborate de puterea executivă și aprobate de puterea legislativă.”(Gherasim,2006)

Procesul bugetar presupune ”existența unor resurse financiare ,precum și alocarea lor în scopul furnizării către cetățeni a bunurilor și serviciilor publice”(Gherasim, 2006).

În ceea ce privește particularitățile procesului bugetar,acestea pot diferi de la o țară la alta în funcție de gradul de dezvoltare economică, dar și de anumite situații conjuncturale existente la un anumit moment dat, motiv pentru care acest proces prezintă următoarele caracteristici (Mladen,Manolescu,2012):

– proces decizional: reprezintă o caracteristică care rezidă în contradicția dintre volumul existent al resurselor financiare publice (limitat si, deseori, insuficient) și cererea de bunuri și servicii publice, care concură la satisfacerea nevoilor generale ale colectivității. Pornind de la această poziție antagonică a indicatorilor bugetari, caracterul decizional al procesului bugetar se reflectă, în mod evident,în stabilirea destinațiilor privind alocarea resurselor bugetare, pornind de la inventarierea nevoilor de finanțare și ierarhizarea ulterioară a acestora, în funcție de gradul de prioritate pe care îl reclamă;

– proces democratic – datorită faptului că, pe parcursul etapelor procesului bugetar, se manifestă atributele statului de drept prin separația puterilor în stat (respectiv, puterea executivă și cea legislativă) și,desigur, prin impunerea opiniei majorității asupra minorității;

–  proces preponderent politic – deoarece, prin conținutul său, procesul bugetar exprimă, în ansamblu, opțiunile majorității parlamentare pentru un anumit tip de politică (la nivel fiscal, financiar etc.)

–  proces cu continuitate ciclică – caracteristică care rezultă din faptul că etapele procesului bugetar sunt stabilite în baza unor acte normative, structurate la rândul lor în baza principiilor anuitătii si publicității bugetare, precizându-se, din punct de vedere procedural, modalitățile și termenele concrete de derulare și de finalizare a fiecărei etape din procesul bugetar;

– proces cu impact public major – rezultă din faptul că elaborarea, aprobarea și execuția bugetului se reflectă în dimensionarea cererii și ofertei agregate și, pe cale de consecință, asupra indicatorilor la nivel macroeconomic (nivelul produsului intern brut, indicele prețurilor, rata șomajului, soldul bugetar etc.), fără a pierde însă din vedere și influențele la nivel microeconomic. Din această perspectivă, structurarea bugetului îmbracă forma unei componente definitorii în predictibilitatea procesului de stabilizare macroeconomică

– proces de larg impact public, cu implicații la nivel macro si microeconomic,care se manifestă atât pe plan economic, cât și social.

Bugetele locale sunt bugetele unităților administrativ teritoriale ce au personalitate juridică. „După cum rezultă din variantele moderne de organizare bugetară,în toate statele contemporane, atât unitare, cât și federale, se recunoaște individualitatea bugetelor unităților administrative-teritoriale încă din etapa istorică a emancipării a acestor unități,datorită investirii organelor lor de conducere cu îndrituiri autoritare de stat, ce se exercită în limitele teritoriale ale fiecăreia dintre aceste unități.“(Gliga,1998).

PRINCIPIILE PROCESUL BUGETAR LOCAL

„Începând cu a doua jumătate a sec. al XIX-lea au apărut in Anglia, Franța și Germania primele preocupări referitoare la precizarea drepturilor în ceea ce privește constituirea și utilizarea resurselor bugetare. Aceste drepturi au fost incluse în cadrul unor reguli aprobate prin legi cu aplicabilitate în domeniul finanțelor publice, devenind principii ale dreptului bugetar care stau la baza elaborării bugetului.”(Solomon,2015).

Teoria și practica financiară a reținut regulile menționate anterior sub denumirile de unitatea, universalitatea, anualitatea și realitatea bugetului, neafectarea veniturilor bugetare, echilibrarea bugetară, specializarea bugetară și publicitatea bugetului. Prin intermediul acestor principii s-a urmărit limitarea folosirii la întâmplare a resurselor bugetare.”(Moraru,2005)

Principiile care stau la baza sistemului bugetar sunt:

Principiul universalității

Reprezintă principiul conform căruia este permis un control amănunțit, democratic asupra bugetului. Controlul trebuie trebuie să regrupeze două reguli: aceea a bugetului brut, conform căruia atât veniturile, cât și cheltuielile, sunt trecute în forma lor brută, fără a avea vreo ajustare, precum și regula de neafectare, care presupune faptul că, în afara donațiilor și a sponsorizărilor, ce au o destinație specifică, nici un venit nu poate avea o destinație particulară specială. Atunci când aceste două reguli sunt respectate, bugetul poartă denumirea de „buget brut‟, în care figurează toate veniturile și cheltuielile, totalul veniturilor fiind repartizate acoperirii cheltuielilor în ansamblul lor.

Acest buget permite celor abilitați cu analiza și aprobarea proiectului bugetar, să-și realizeze o imagine de ansamblu asupra veniturilor și a cheltuielilor, precum și a raportului dintre acestea. Veniturile se înscriu în funcție de proveniența lor pe grupe, iar cheltuielile se înscriu în funcție de destinațiile primite. Astfel, contribuabilii și beneficiarii veniturilor publice pot vedea de la cine provin veniturile și în ce scop sunt utilizate, deci există transparență în materie bugetară și posibilitatea unui control real asupra bugetului.

Aplicarea strictă a acesti principiu poate duce la apariția unor rulaje bugetare artificiale. Aici ne referim la raporturile cu bugetul a regiilor publice, care sunt obligate să verse la buget eventualele lor venituri și finanțate în întregime de la buget. Aici se regăsesc rulajele inutile, iar subvențiile înscrise în buget nu reflectă realitatea. (Stoica, Grigore,Bragaru,2009)

2) Principiul unității bugetare presupune faptul că veniturile și cheltuielile bugetare trebuie să se înscrie într-un singur document, lucru ce face ca bugetul să aibă o elaborare clară și precisă, prin care este asigurată utilizarea eficientă și o monitorizare corespunzătoare asupra fondurilor publice. Acest principiu este din ce în ce mai puțin aplicat datorită faptului că folosirea sa rigidă poate provoca incomodități din punct de vedere tehnic și pentru că este considerat a fi depășit în ceea ce privește realitățile practice,ce au făcut ca doctrina financiară să fie adaptată, iar locul bugetului unitar să fie uitat și să fie acceptate o serie de acțiuni de debugetizare.

Derogările de la acest principiu acceptate în practica internațională se referă la elaborarea unor „bugete-anexă‟ și a unor conturi speciale de trezorerie. Bugetele-anexe sunt acele bugete întocmite de anumite instituții publice ale statului, care nu au neapărat autoritate juridică, însă dispun de o autonomie relativă.

Cheltuielile lor sunt acoperite, în general, din venituri proprii și au legătură cu bugetul de stat,adică se regăsesc în buget fie cu subvenții pe care urmează să le primească în completarea veniturilor proprii, fie prin vărsăminte la buget,în cazul în care veniturile depășesc cheltuielile.(Ștefura,2005)

3) Anualitatea bugetului definește dimensiunea în timp a bugetului. Anualitatea este prima regulă ce se aplică în domeniul bugetar, fiind considerată un principiu tradițional de drept bugetar. Referitor la acest principiu, s-a tot discutat de-a lungul timpului de existența rațiunilor de ordin politic și tehnic care stau la baza lui.

În ceea ce privește rațiunile de ordin tehnic, acestea se referă la instabilitatea economică și a evoluțiilor conjuncturale, evaluarea este mult mai realistă și mai concisă în ideea în care această evaluare se face doar pentru o perioadă de un an. În cazul bugetelor multianuale, de foarte multe ori, rezultatele înregistrate au fost hazardate.(Ștefura,2005)

4) Principiul echilibrului bugetar se referă la ideea echilibrării veniturilor și a cheltuielilor bugetare. Această echilibrare presupune întocmirea, precum și aprobarea bugetului local, care este urmată de încheierea exercițiului bugetar cu egaliatate între venituri și cheltuieli, deci soldul final să fie 0. Se presupune astfel că toate cheltuielile vor fi acoperite de veniturile ordinare sau obișnuite ale bugetului.

Balansarea între veniturile și cheltuielile bugetare este considerată de către școala clasică ca fiind cheia de boltă a finanțelor publice și exprimă „sănătatea” economiei și finanțelor publice. Atunci când banii sunt utilizați în acoperirea unor cheltuieli neproductive fără ca acestea să fie susținute pe piață de bunuri sau servicii suplimentare, atunci când ne angajăm să cheltuim mai mult decât putem mobiliza, este vorba despre deficit bugetar.

5) Principiul specializării bugetare este principiul conform căruia veniturile și cheltuielile bugetare se înscriu și se aprobă pe surse de proveniența și pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor economică și destinația acestora.Clasificația bugetară trebuie sa fie concisă, clară și simplă, astfel să poată fi înțeleasă și de către cei care nu au o pregătire specifică în domeniu. De asemenea, trebuie să aibă informațiile necesare, pentru a fi citită cu ușurință și pentru a se putea deduce cu ușurință care sunt cheltuielile veniturilor bugetare, modul de repartizare a serviciilor fiscale, precum și orientarea politică a executivului.

6) Principiul specificității cheltuielilor ceea ce sugerează faptul că fiecare cheltuială bugetară este limitată și are o destinație precisă. Totodată, este determinată de autorizările conținute în legi specifice și în legi bugetare anuale. În cazul în care nu există o bază legală pentru una sau mai multe cheltuieli, acestea nu pot fi incluse în buget și nici efectuate.

7) Principiul unității monetare,principiul publicității și al transparenței se referă la faptul că există obligativitatea exprimării tuturor operațiunilor bugetare în monedă națională și aducerea bugetului la cunoștința opiniei publice, astfel încât să fie asigurată transparența cu privire la primirea și utilizarea banilor publici, lucru realizabil prin mass-media (publicare în presa locală), atât în faza de proiect, cât și în faza de aprobare.La sedință există posibilitatea, datorită faptului că este una publică, de a participa trei cetățeni, aleși de către primărie, fără posibilitatea însă de a interveni în vreun fel la cele transmise în cadrul ședinței.

1.3. ETAPELE PROCESULUI BUGETAR LOCAL

Operationalizarea în practică a etapelor procesului bugetar are în vedere utilizarea în mod eficient a alocațiilor bugetare, fapt asigurat prin autonomia subsistemelor instituționale ale puterilor statului democratic. Modul de organizare și funcționare a instituțiilor statului, care concură la realizarea procesului bugetar, conduce la evitarea conflictului de interese dintre puterile statului și la prevenirea unui eventual abuz de putere.

În România, procesul bugetar este este reglementat prin Constituția țării și Legea finanțelor publice, care reglementează modul de întocmire, aprobare, executare și încheiere a bugetului național public.

Procesul bugetar cuprinde patru etape: elaborarea, aprobarea, execuția și controlul. Legea prevede conținutul acestor etape, graficul temporal al derulării lor, precum și instituțiile abilitate, competente și răspunzătoare.(Ungureanu, Popa, Croitoru, Țuncu, 2011)

În procesul bugetar sunt angrenate mai multe instuții, în rândul cărora se numară:Ministerul Finanțelor, toate instituțiile bugetare, toate celelalte ministere, Trezoreria Statului, Curtea de conturi, precum și organele autorității locale.(Oneț,2015)

Elaborarea proiectului de buget

În această primă etapă, sunt antrenate toate organele locale ce au atribuții pe linia finanțelor locale, cum ar fi: ordonatorii de credite, direcțiile generale ale finanțelor publice, consiliile locale. Aceștia realizează o activitate prospectivă de determinare a nivelului și a structurii veniturilor. În cadrul acestei etape, sunt angajate toate instituțiile publice de orice nivel în vederea propunerii de resurse financiare și de obiective pentru care sunt necesare cheltuieli din buget. Lucrarea privind indicatorii macroeconomici și sociali pentru exercițiul bugetar pentru care se întocmește proiectul de buget va fi realizată de organele de conducere până la data de 31 martie a anului curent.

Instituțiile finanțate din buget își formulează propunerile privind cheltuielile necesare pentru anul al cărui buget este în curs de elaborare. După formularea acestora, propunerile sunt cumulate la nivelul instituțiilor central (Agenții Guvernamentale, Ministere) și apoi prezentate Ministerului Finanțelor până la 1 iunie. Ministerul Finanțelor are datoria ca, după consultarea primului ministru asupra cadrului bugetar general, să formuleze nivelurile de cheltuieli propuse pentru fiecare instituție publică în parte și să comunice acestora decizia sa până la data de 1 iulie. Instituțiile publice trebuie să defalce cheltuielile pe structurile care le sunt subordinate, definitivează proiectul de buget și îl prezintă Ministerului Finanțelor Publice până la 1 august.. Acest circuit este caracterizat de multiple consultări între unitățile bugetare și direcțiile de specialitate din ministerele în structura cărora se află, între aceste ministere și Ministerul Finanțelor, între Ministerul Finanțelor și conducătorii instituțiilor centrale. Principalul obiectiv al acestora este creșterea alocațiilor bugetare, în limita prevederilor legale și a normelor metodologice ale Ministerului Finanțelor.

Elaborarea proiectului de buget se fundamentează, în principal, pe următoarele:

– Obiectivele programului de guvernământ al partidului care dețin majoritatea parlamentară;

– Pe analize făcute de către Ministerul Finanțelor Publice cu privire la: evoluția economiei, precum și modul de realizare a veniturilor și a cheltuielilor bugetare în perioada anterioară;

– Pe factorii care au determinat sau pot genera schimbări în mărimea veniturilor și a cheltuielilor;

Aprobarea bugetului

Această etapă este realizată de către consiliile locale și consiliile județene, astfel încât bugetul să aibă caracter de lege. Acest lucru este foarte important pentru a institui obligativitatea contribuabililor de a vărsa veniturile pe care guvernul contează în realizarea politicii sale, dar și pentru stabilirea dimensiunii efortului (cheltuielilor) care se fac pentru un anumit domeniu, proiect, obiectiv.

În termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii pentru aprobarea bugetului de stat pe anul respectiv, se impune , de asemenea , și aprobarea proiectelor bugetelor locale.

Cu 15 zile înainte de aprobare, proiectele bugetelor locale sunt publicate în presa locală sau se afișează la sediul primăriei.

Pe parcursul exercițiului bugetului, aceleași autorități, adică consiliile locale și consiliile județene, pot aproba rectificarea bugetelor locale în termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a rectificării bugetului de stat,rectificare în care vor prima propunerile principalilor ordonatori de credite.

Aprobarea bugetului prespune pronunțarea asupra contestațiilor, urmată de votarea pe capitole, subcapitole, articole, anexe , deci adoptarea proiectului în ansamblul său.

Execuția bugetului

Conform Codului Fiscal, în Legea nr.571/2003,veniturile și cheltuielile anuale aprobate în bugetele locale se defalcă pe trimestre, în funcție de termenele de încasare a veniturilor și perioada în care trebuie efectuată achitarea cheltuielilor.

După ce are loc aprobarea bugetelor locale de către organele de la nivelul localității, Direcțiile generale ale finanțelor publice ale județelor, acestea sunt trimise Ministerului Finanțelor Publice bugetele pe ansamblul fiecărui județ și, desigur, pe subdiviziuni: municipiu, oraș, comună.Veniturile și cheltuielile sunt cuprinse în bugetele locale în concordanță cu structura clasificației bugetare.

Participanții la execuția bugetului local sunt principalii ordonatori de credite : președintele consiliului județean,primarii municipiilor, comunelor, orașelor.În calitate de ordonatori secundari și terțiari de credite o au conducătorii instituțiilor sau serviciilor publice cu personalitate juridică din subordinea fiecărui consiliu local sau județean. „Transferurile de fonduri de la bugetul de stat către bugetele locale se efectuează, în limitele prevăzute de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcțiile Generale ale finanțelor publice, la cererea ordonatorilor principali, în funcție de necesitățile execuției bugetare.“(Moraru,2003)

Atunci când vorbim despre cheltuieli, execuția bugetului presupune angajarea și efectuarea cheltuielilor. Pe baza creditelor aprobate, ordonatorul principal de credite dispune deschideri de credite , din care se pot efectua plăți. Aceste plăți pot privi salariile,achiziționarea de mărfuri, materii, materiale, executări de lucrări sau pentru serviciile prestate de terți.Toate plățile au nevoie de documente justificative, iar acestea au nevoie de control preventiv intern, prin care se atestă faptul că sunt respectate respectarea dispozițiilor legale.

Execuția de casă a bugetelor locale se realizează prin unitățile teritoriale ale trezoreriei, unde se deschid conturi distincte pentru următoarele:

Veniturile bugetare pe structura clasificației bugetare;

Venituri extrabugetare și cheltuieli dispuse din acestea pe instituții publice locale și pe categorii de resurse;

Cheltuieli în limita creditelor aprobate și a destinațiilor stabilite;

Alte operațiuni financiare ale ordonatorilor de credite bugetar.

Încheierea exercițiului bugetar presupune concretizarea modului de gestionare a bugetului, lucru efectuat prin întocmirea unei documentații,la sfârșitului anului bugetar, documentație ce poartă denumirea de execuție bugetară.Acest document reflectă finalitatea operațiunilor de executare a veniturilor și a cheltuielilor bugetare și prin care este verificat modul în care instituția publică respectivă a respectat încadrarea în veniturile și cheltuielile aprobate de către consiliul local.

Există anumite particularități ale procesului bugetar, specific autorităților publice locale(Văcărel, Georgescu,2006):

Autoritățile publice locale au dreptul de a modifica impozitele și taxele locale în limitele prevăzute de lege;

În cazul în care bugetele locale nu se pot echilibra prin venituri proprii se apelează la autorități centrale pentru a rezolva această problemă fie prin acordarea de cote defalcate din venituri ale bugetului de stat, fie prin fonduri speciale sau prin garantarea împrumuturilor externe.

Proiectele administrațiilor publice locale sau județene se definitivează după ce au loc discuții cu Ministerul Finanțelor Publice;

Proiectele bugetelor nu pot fi publicate și nici aprobate de autoritățile locale decât după ce s-a aprobat bugetul statului,în interval de 30 de zile;

Proiectele bugetelor locale se publică sau se afișează la primărie ,locuitorii putând face contestație în termen de 15 zile, contestații analizate de autoritățile locale înainte de aprobarea bugetului.

Control execuției bugetare este exercitat de către Consiliul Județean ,prin însărcinarea unor consilieri locali ,care realizează un control financiar ulterior al resurselor publice.Consiliul Județean exercită controlul financiar la ordonatorii de credite bugetare pentru a verifica legalitatea și realitatea datelor cuprinse în contul anual de execuție bugetară, prin prisma cărora se formulează concluzii privind calitatea gestionării resurselor financiare publice.

Aprobarea execuției bugetului îi revine Președintelui Consiliului Județean ,care pe baza raportului întocmit de consilierii locali însărcinaâi cu acest lucru, referitor la contul anual de execuție bugetară ,și după ce au loc dezbateri pe această temă,se adoptă legea de aprobare a contului de execuție bugetară. Procesul bugetar presupune ”existența unor resurse financiare, precum și alocarea lor în scopul furnizării către cetățeni a bunurilor și serviciilor publice”(Gherasim, 2001)

CAPITOLUL II : VENITURILE ȘI CHELTUIELILE BUGETELOR LOCALE

2.1. CARACTERIZAREA GENERALĂ A BUGETELOR LOCALE

Activitatea economică se desfășoară în fiecare țară conform unui mecanism propriu adoptat, ce poate denumirea de mecanism economic. Potrivit acestui mecanism economic, este instituit un sistem de metode de conducere ec onomică și de obiective, prin intermediul căreia se efectuează conducerea. În cadrul oricărui mecanism bugetar, veniturile bugetare își păstrează însemnătatea de „resurse financiare” necesare pentru efectuarea sau acoperirea cheltuielilor din bugetul local.

Veniturile bugetare reprezintă mijloacele necesare formării fondurilor bănești din care se efectuează cheltuielile bugetare.

Având în vederea faptul că România a aderat la “ Carta Europeană de autonomie locală” privind stabilirea veniturilor bugetelor locale, cât și reglementarea juridică, putem spune că ideile referitoare la resursele colectivităților locale, au o notă orientativă în cadrul acestei Carte ,și reluate mai târziu în Carta Europeană “Exercițiul Autonom al Puterii locale”. Aceste “Carte Europene” și în mod expres articolul ce poartă denumirea “Resursele Financiare ale colectivităților locale” relevă următoarele principii referitoare la veniturile bugetelor locale:

Colectivitățile au dreptul la resurse proprii, suficiente, la care să poată avea acces liber, în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor sale.

O parte din resursele financiare ale colectivităților locale trebuie să provină din reverențe și impozite locale,într-un procentaj stabilit de ele și în limita admisă de lege;

Procedurile de redistruibuire a resurselor se face prin consultarea colectivităților locale.

Bugetele locale au o structură specifică în cadrul autorităților publice locale, delimitate teritorial. Ele reprezintă instrumente de planificare și de conducere a activității financiare și reflectă modalitatea de formare a veniturilor și efectuare a cheltuielilor, cum sunt acestea împărțite pe destinații, precum și acoperirea deficitului bugetar.

Sub aspect financiar, „conceptul de buget public national este o noțiune sintetică a trei instituții juridice diferite: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele locale ale comunelor, orașelor și ale județelor“.

Resursele financiare publice totale sunt alcătuite din resurse și cheltuieli regăsite în bugetele menționate mai sus, cumulate la nivel naționale. Cheltuielile publice totale, după consolidare, prin eliminarea transferurilor din respectivele bugete evidențiază starea de echilibru sau dezechilibru a acestuia.

Bugetul este un plan financiar elaborat, ce exprimă idea de echilibru între cele două componente ale sale : veniturile și cheltuielile.

Trăsăturile principale ale bugetului public sunt:

Este un act previzional datorită faptului că se prezintă sub forma unui tablou evaluativ și comparativ în care sunt înscrise veniturile publice și destinația acestora exprimată în cheltuieli bugetare;

Este un act anual, anul bugetar, pentru că este perioada cea mai bună de timp pentru a putea estima execuția veniturilor și a cheltuielilor;

Este un sistem de fluxuri financiare pentru că se studiază formarea resurselor bănești, gestionarea, utilizarea și controlul acestora

Este un instrument de politică a statului în domeniul fiscalității deoarece pe baza orientărilor politice și economico-socială, reflectă politica financiară a statului

Este un act de autorizare deoarece doar așa este posibilă împuternicirea executivului să cheltuiască și să prevadă impozite în conformitate cu prevederile legale.

Asigurarea unei autonomii administrative și a unei autonomii locale nu se poate face fără existența unui cadru legislativ și a unui mecanism adecvat ,respectiv a instrumentelor necesare autorităților locale pentru a îndeplini totalitatea responsabilităților ce le sunt atribuite.

Între cele mai importante instrumente la îndemâna autorităților locale pentru a îndeplini responsabilitățile cuvenite este bugetul local. „ Prin bugete locale se înțeleg bugetele de venituri și cheltuieli ale unităților administrativ-teritoriale“.( Legea finanțelor publice locale nr.189/1998)

Fiecare oraș, comună, municipiu, sector, județ are îndatorirea de a întocmi bugetul local, în condițiile prevăzute de lege. Între aceste bugete nu există nicio relație de subordonaremdeci bugetul local nu reprezintă altceva decât actul în care sunt înscrise veniturile și cheltuielile autorităților locale pe o perioadă de un an.

Structura bugetelor locale este reprezentată prin (Stoica, Grigore, Bragaru, 2009):

Bugete proprii ale județelor, administrate de către Consiliile Județene

Bugete proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor, administrate de către ordonatori principali de credite, reprezentați prin intermediul primar.

În componența bugetului local, partea de venituri este format din: venituri proprii, provenind din impozite, taxe și vărsăminte de venituri provenite de la contribuabilii persoane juridice de importanță locală și de la populație, dar și venituri atribuite din sume defalcate din unele venituri cuvenite bugetului de stat; transferuri acordate de la bugetul de stat pentru finanțarea unor investiții de interes general ce depășesc perimetrul unor colectivități locale sau pentru acțiuni de protecție socială în instituții publice cu caracter național sau regional (cămine de bătrâni, case de copii, școli speciale etc).

Cheltuielile ce se finanțează din bugetele locale pentru realizarea acțiunilor și activităților din competența consiliilor locale, au la bază prevederi legale și vizează:

– activitatea autorităților executive și a serviciilor publice de subordonare locală;

– activitatea desfășurată de către instituțiile social-culturale (învățământ, cultură, religie, asistență socială, indemnizații, ajutoare)- realizarea diverselor servicii (salubrizare, zone verzi)dezvoltare publică (rețele de apa, canal, străzi, drumuri)

– constituirea de fonduri de rezervă și pentru rambursări de împrumuturi și plăți de dobânzi.

Atât veniturile cât și cheltuielile bugetelor locale trebuiesc corect dimensionate, corect urmărite, dar mai ales prin buget să se atingă finalitatea vizată de legiuitor în ceea ce privește administrația publică locală.

2.2. VENITURILE ȘI CHELTUIELILE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE

„Veniturile și cheltuielile sunt trecute în buget conform clasificației bugetare elaborate de Ministerul Finanțelor. Conform Legii finanțelor publice,veniturile sunt structurate pe capitole și subcapitole, iar cheltuielile pe părți, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum și alineate, după caz.

Cheltuielile sunt aranjate după clasificația funcțională, iar în cadrul acesteia fiecare nivel este explicitat după clasificația economică. Clasificația funcțională grupează cheltuielile după destinația lor, în timp ce clasificația economică grupează cheltuielile după natura și efectul lor economic.”(Ștefura, 2005)

Fiecare venit bugetar se caracterizează pe anumite trăsături specifice, ce poartă denumirea de elemente tehnice ale veniturilor bugetare.(Moșneanu,Cataramă,Câmpeanu,Attila, 2006) Aceste trăsături se referă la:

Determinarea veniturilor bugetare

Subiectul venitului bugetar ce vizează persoanele obligate să calculeze, să efectueze rețineri și plăți către buget

Obiectul venitului bugetar sau materia impozabilă

Unitatea de impunerea (unitatea de măsură, fie ea fizică sau banească) în care se exprimă venitul bugetar

Baza impozabilă (ex: suma pentru care se impune o cotă de impozit sau taxă)

Modul de așezare, de calcul și de vărsare a venitului bugetar

Termenul de plată

Facilități acordate la plata obligațiilor către venitul public

Obligații și răspunderi ale subiectelor venitului public

Dreptul de contestare a subiecților venitului bugetar și modul de soluționare.

Administrația locală„ obține sursele de finanțare din impozite și taxe pe care populația și agenții economici trebuie să le platească și din alte venituri, cum ar fi:venituri din concesiuni și încheieri, venituri din capital și venituri cu destinație specială.”( O.U.G. 45/2003)

Principalele criterii după care pot fi împărțite veniturile sunt (Manea,2013):

Regularitatea percepției reprezintă criteriul conform căruia există venituri curente (ordinare) și venituri extraordinare.

Veniturile curente se încasează la buget cu regularitate în cadrul fiecărui exercițiu bugetar. Sunt veniturile care sunt considerate normale pentru constituirea bugetului local, în categoria cărora intră veniturile fiscal și nefiscale obișnuite.

Veniturile extraordinare sunt cele care sunt instituite și la care se apelează doar în situații special (ex. Donații)

După conținutul economic al veniturilor există venituri curente și venituri din capital.

Veniturile curente sunt reprezentate de veniturile fiscale ale statului. Ele dețin ponderea cea mai mare în formarea bugetului. Aceste venituri curente se subdivid în venituri fiscale (impozite, taxe și contribuții la buget, considerate obligatorii) și veniturile nefiscale, fiind reprezentate de cele care revin statului în calitatea sa de proprietar de capitaluri avansate în procesul reproducției economice, cele provenite de la instituțiile publice, precum și din alte venituri. Veniturile din capital dețin o pondere mică în structura veniturilor și sunt provenite din vânzarea unei părți din avuția locală aflată în patrimoniul public.

După provenientă, există venituri din resurse interne și venituri din resurse externe.

Veniturile din proveniență internă sunt reprezentate din impozite, taxe și venituri din întreprinderi publice.

Impozitele directe reprezintă contribuțiile directe ale celor care posedă proprietăți sau care realizează venituri din activități întreprinse. Constituie forma de impunere care poate asigura echitatea fiscală. Indiferent că impozitul este pe venit sau pe avere, acesta are un impact direct, plătitorul fiind același cu suportatorul, atât valoarea datorată, cât și termenul limită de plată sunt cunoscute de către contribuabil în timp util pentru a le putea achita.

Impozitele indirecte sunt acelea care îmbracă forma impozitelor pe cheltuieli (pe consum). Spre deosebire de impozitul direct, unde obiectul îl reprezintă existența venitului sau a averii, în schimb la impozitul indirect, obiectul îl reprezintă cheltuirea venitului. Impozitarea indirect prezintă avantajul randamentului pentru că nu se impune un profit, un venit, o avere, ci o vânzare, o cumpărare, un consum. Inconvenientul însă îl reprezintă inechitatea fiscală, ca urmare a proporționalității cotei de impunere și pe de altă parte faptul că nu se ține cont de situația personal a plătitorului.

Veniturile din proveniență externă sunt acelea care îmbracă forma împrumuturilor externe și a transferurilor externe,primate sub formă de ajutor nerambursabil.

După natura veniturilor există venituri curente (obținute din taxe și impozite etc) și venituri din capital, obținute din valorificare proprietăților administrației publice.

După locul în care se constituie ca venit există resurse care se constituie la bugetul administrației locale și cele ce se constituie la nivelul administrației centrale de stat.

Cea de-a doua componentă a bugetului este reprezentată de cheltuielile administrației locale.

Cheltuielile publice exprimă relații economico-socială, în expresie bănească și are loc între stat și persoanele fizice și juridice, cu ocazia repartizării și utilizării resurselor financiare ale statului în scopul îndeplinirii funcțiilor pe care acesta le are.(Tiron,2001)

Conținutul economic al cheltuielilor publice este legat de destinația acestora. Prin urmare, există cheltuieli ce exprimă un consum definitiv de produs intern brut, reprezentând valoarea plăților pe care le fac instituțiile publice sub forma cheltuielilor curente, iar pe de altă parte cheltuielile pe care le are statul la finanțarea capitalului, atât în sfera materială, cât și în cea nematerială.

Cheltuielile publice înregistrează următoarele tipuri de cheltuieli:cheltuieli publice ale administrației locale din fondurile bugetare și cele extrabugetare, cheltuielile colectivităților locale, cele finanțate din fondurile asigurărilor sociale de stat, cheltuielile organismelor internaționale finanțate din resursele publice naționale.

Cheltuielile bugetare se referă la acele cheltuieli care se acoperă de la bugetul de stat din bugetele locale sau bugetele asigurărilor sociale de stat. Acestea au o sferă mai restransă decât cheltuielile publice în cadrul cărora sunt incluse.

Principiile de delimitare a cheltuielilor bugetare față de cele publice sunt:

Efectuarea cheltuielilor bugetare este condiționată de aprobarea nivelului ei de către Parlament sau de către Consiliile Locale.

Nerambursabilitatea sumelor alocate și cheltuite conform destinațiilor pentru care s-au aprobat.

Efectuarea cheltuielilor se face în funcție de existența prevederilor legale,nu numai a resurselor.

Finanțarea se face în funcție de gradul de subordonare al activităților/instituțiilor fie din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale.

Exercitarea controlului financiar preventive și acordarea vizei pentru operațiunile de deschidere a finanțării de alocare și utilizare a resurselor.

În practica și literatura financiară se folosesc următoarele clasificații ale cheltuielilor bugetare(Mladen, Manolescu, 2012):

Clasificația administrativă ce are la bază criteriul instituțiilor prin care se efectuează cheltuieli publice (ministere, instituții publice autonome, unități administrativ-teritoriale).

Clasificația economică se realizează după două criterii de grupare și anume :

După conținutul economic al cheltuielilor :cheltuieli curente (de funcționare, care asigură întreținerea și buna funcționarea a instituțiilor publice, au nevoie de reînnoire anuală) și cheltuieli de capital ce reprezintă achiziționarea de bunuri de folosință îndelungată.

Al doilea criteriu împarte cheltuielile în: cheltuieli ale serviciilor publice sau administrative (plata furniturilor, achiționarea de aparatură, plata prestațiilor) și cheltuielile de transfer (trecerea unor sume de bani de la buget la dispoziția unor persoane fizice sau juridice)

Clasificația funcțională se bazează pe criterii cum ar fi: domenii de activitate, sectoare, spre care sunt dirijate resursele spre diferite destinații ale administrației publice, plata dobânzilor sau constituirea de reserve.

Clasificația financiară grupează resursele în funcție de momentul în care se efectuează plățile. Prin urmare,există cheltuieli definitive(cheltuieli curente și de capital), cheltuieli temporare(plăți cu scadențe certe) și cheltuieli virtuale sau posibile (cheltuieli pe care statul le efectuează în anumite condiții-de exemplu garanții acordate de stat pentru anumite împrumuturi care devin cheltuieli în momentul în care debitorul nu restituie împrumutul).

Clasificația după rolul cheltuielilor publice în procesul reproducției cuprinde: cheltuieli reale (în care se regăsesc întreținerea aparatului de stat, întreținerea și dotarea corespunzătoare a armatei etc) și cheltuieli economice care cuprind investiții făcute de stat pentru înființarea și dezvoltarea de firme, construirea de poduri etc.

Clasificația pe care o face ONU este aceea a grupării cheltuielilor publice după două criterii:

Din punct de vedere funcțional avem cheltuieli pentru: servicii publice generale, apărare, educație, sănătate, securitate socială, cultură, religie.

Din punct de vedere economic cheltuielile sunt împărțite în: consumuri finale (subvenții și dobânzi), formare de capital (investiții și stocuri materiale), achiziții de terenuri și active necorporale, transferuri de capital.

În analiza eficienței economice a cheltuielilor se stabilesc și indicatori ai utilizării efective, indicatori cu ajutorul cărora se compară previziunile sau rezultatele obținute în perioada anterioară cu cele privind perioada pentru care se realizează analiza, identificându-se totodată cauzele care au determinat rezultatele obținute și măsurile care se impun pentru îmbunătățirea acestor rezultate.

Eficiența cheltuielilor privind obiectivele și acțiunile economice se stabilesc ca raport între indicatorii de efect și cei de efort.Indicatorii de efect sunt: producția, marfă, valoarea adăugată, profilul, încasările din export, iar indicatorii de efort sunt reprezentați de investiții, costuri de producție, mărimea importurilor, cât și timpul de muncă utilizat.

CAPITOLOL III : ANALIZA STRUCTURALĂ ȘI DINAMICĂ A VENITURILOR ȘI CHELTUIELILOR BUGETULUI LOCAL AL ORAȘULUI SLĂNIC

3.1.PREZENTAREA ORAȘULUI SLĂNIC

Slănic este un oraș situat în  județul Prahova. Conform recensământului din anul 2011, Slănic are o populație de 6.034 de locuitori, fiind al treisprezecelea centru urban al județului Prahova din punct de vedere demografic.

După cum si numele sugerează („slănic“ în limba slavonă înseamnă „sare“), orașul este cunoscut pentru zăcămintul important de sare din zonă, atât în subteran, cât și la suprafață.

Orașul Slănic se află în centrul României (județul Prahova), situat pe râul Slănic ( afluent al râului Vărbilău), în zona de Curbură a Subcarpaților, la altitudinea de 413 m, la 45 km Nord de municipiul Ploiești ( reședința județului Prahova) și la aproximativ 100 km  de București.

Orașul Slănic este o stațiune balneoclimaterică, centru al sării incluzând Muntele de Sare unic în lume și cea mai mare salină din Europa, oraș înconjurat de peisaje pitorești și dispunând de condiții de cazare, tratament și divertisment variate.

Orașul este cunoscut pentru lacurile sărate (numite și Băi): Baia Baciului, Baia Verde și Baia Roșie, precum și pentru Salina Veche și Salina Nouă. În vreme ce în Salina Nouă se extrage în continuare sare, Salina Veche este în prezent deschisă publicului larg, fiind folosită ca loc de agrement. De asemenea, într-una din încăperile separate ale Salinei Vechi, se desfășoară anual Campionatele Mondiale de Aeromodelism.

Printre obiectivele turistice importante, accesibile unui drumeț fără antrenament, se numără Fântâna Rece, Releul de televiziune din spatele Pădurii de brazi, Dealul cu Semn, Muntele de Sare în care a existat Grota Miresii, Piatra Verde, Complexul Minier Unirea (salina Slănic), Muzeul sării, Delușorul Mânzului.

3.2.ANALIZA VENITURILOR BUGETULUI ORAȘULUI SLĂNIC

În analiza veniturilor bugetului orașului Slănic, am pornit de la analiza de ansamblu a veniturilor în perioada 2011-2015, iar apoi am efectuat o analiză a structurii veniturilor bugetului local, a componentelor și a dinamicii acestora, precum și a unora din cauzele care au determinat evoluția respectivă.

Veniturile totale ale bugetelor locale sunt formate din:venituri proprii, prelevări din bugetul de stat, subvenții primite de la bugetul de stat, încasări din rambursarea împrumuturilor acordate, împrumuturi.

Studiind datele cuprinse în bugetului orașului Slănic, observăm că veniturile totale ale orașului au crescut de la 7840 mii lei în 2011 la 10320 mii lei în 2015, creșterea înregistrată fiind de 38,52%.

Conform legii,trecerea de către Guvern ,în administrarea și finanțarea autorităților publice locale, a unor cheltuieli publice, în urma descentralizării acestora și a unor cheltuieli publice noi, se face numai cu asigurarea resurselor financiare necesare realizării acestora.Drept urmare,prin legea bugetului de stat,s-au repartizat bugetele locale, sume defalcate din taxă pe valoare adăugată,pentru finanțarea cheltuielilor de personal din învățământul preuniversitar de stat.

Raportate la inflație, veniturile totale înregistrează totuși o evoluție ascendentă, la nivelul anului 2015 față de 2011, cu 28.47%,valoarea veniturilor totale fiind în 2015 de 10320 mii lei.În 2012, veniturile totale au înregistrat scăderi de aproape 1% față de 2013 , apoi au crescut cu 6,3% față de anul precedent, în 2014 se înregistrează o creștere cu 1,1% față de anul 2013,urmând ca în 2015 creșterile să înregistreze o creștere de 30% față de anul precedent, lucru evidențiat în graficul de mai jos.

Graficul 3.1. Evoluția veniturilor totale în perioada 2011-2015

mii lei-

Sursa: Date prelucrate din bugetele anuale ale orașului Slănic,date preluate de pe site-ul www.primăriaslănic.ro

În ceea ce privește gradul de realizare al veniturilor planificate, observăm că acesta a cunoscut fluctuații în cadrul perioadei analizate de la 98,65% în 2015 la 92,96% în 2013.În anul 2014 s-a înregistrat o îndeplinire a bugetului estimat de 91,81%.

Veniturile proprii sunt formate din:

Venituri curente

Venituri din capital

Venituri din operațiuni financiare

Venituri din subvenții

Veniturile curente sunt formate din venituri fiscale și nefiscale.

Veniturile fiscale se prezintă sub forma impozitelor directe,ce sunt formate din impozite pe venit,pe,câștiguri din capital(atât de la persoane fizice ,cât și juridice),din impozitele pe salarii și pe taxe de proprietate,din cele pe bunuri și servicii,impozite pe venit agricol,pe terenuri ,precum și din impozite indirecte,ce sunt reprezentate de taxele vamale,taxele asupra producției și circulației mărfurilor,impozite pe spectacole,penalități și majorări pentru venituri nevărsate la termen etc.

Veniturile nefiscale sunt prezentate sub o diversitate de forme:vărsăminte din veniturile instituțiilor publice sau din profitul net al regiilor autonome,venituri din proprietăți,din bunuri și servicii,taxe și alte venituri ce au legătura cu protecția mediului înconjuător,precum și alte venituri diverse.

În graficul următor,vor fi reprezentate veniturile fiscale și nefiscale pe parcursul anilor supuși analizei 2012-2015.

Graficul 3.2. Reprezentarea veniturilor fiscale și a veniturilor nefiscale în totalul veniturilor bugetului de stat

-mii lei-

Sursa:Date prelucrate din bugetele anuale ale orașului Slănic,date preluate de pe site-ul www.primăriaslănic.ro

După cum putem observa în Graficul 3.2.,veniturile fiscale înregistrează o evoluție ascendentă de-a lungul anilor astfel:în 2012 are loc o creștere nesemnificativă față de 2011 de doar 0,63%,cu doar 43 mii lei, în 2013 a crescut cu aproximativ 1,8% față de anul precedent , în 2014 ponderea a crescut , înregistrând o valoare cu 2,2% decât în 2013, urmînd ca în ultimul an al analizei, 2015, să înregistreze o valoare cu 31,82% față de anul precedent, unde veniturile fiscale au fost cu 2252 mii lei mai mare.

Dintre toate veniturile fiscale, cele care înregistrează o creștere semnificativă în 2015 față de anul 2011 este categoria veniturilor în care sunt incluse veniturile pe venit,pe profit și pe câștiguri de capital de aproape 2 ori mai mare.

Veniturile curente sunt acele venituri care reprezeintă cea mai mare pondere în clasificația bugetară.Acestea variază de la un an la altul, prezentând creșteri semnificative de-a lungul anilor 2011-2015.

În schimb,taxele și impozitele pe bunuri și servicii au avut creșteri semnificative de-a lungul anilor, aceasta fiind și una din măsurile de austeritate datorate crizei economice.Astfel , dacă în 2011, valoarea veniturilor era de 2943 mii lei , în schimb în 2015 , acestea înregistrează o valoare de 3858 mii lei, lucru ce semnifică faptul că veniturilor din bunuri și servicii a crescut cu 915 mii lei,deci cu aproximativ 31%.

Impozitele directe, ca și venituri ale bugetelor locale, sunt formate din: impozitul pe profit, impozite și taxe de la populație, taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat, impozit pe clădiri și teren de la persoane juridice și alte impozite directe.

Impozitele directe ,ca sursă de venituri ale bugetelor locale, dețin ponderea cea mai mare în totalul veniturilor fiscale ale acestor bugete.

Gradul de realizare al impozitelor directe, evoluează de la 98,93% în 2014 la 117% în 2015.

Referitor la ponderea cea mai mare din totalul veniturilor a impozitelor directe,maximul se înregistrează în 2015, iar valoarea cea mai mică este înregistrată în 2011.

Tabelul 3.1 . Impozitele directe în cadrul veniturilor totale în perioada 2011-2015.

-mii lei-

Sursa:Date prelucrate din bugetele anuale ale orașului Slănic,date preluate de pe site-ul www.primăriaslănic.ro

În tabelul de mai sus,putem observa că impozitele pe venit,profit și câștiguri din capital cunoaște o descreștere bruscă în 2014, cu 27,45% față de 2013,iar în 2015 are loc o creștere de 2,6 ori mai mare decât cele înregistrate în anul precedent.

Graficul 3.3. Reprezentarea grafică a componentelor impozitelor directe

-mii lei-

Sursa:Date prelucrate din bugetele anuale ale orașului Slănic,date preluate de pe site-ul www.primăriaslănic.ro

În Graficul nr.3.3. , putem observa cu ușurintă faptul că, dintre impozitele directe, cele pe profit, venit și câștiguri din capital reprezintă aceea care are evoluția ascendentă cea mai bună, impozitele cumulate din taxe și proprietăți au o evoluție cât de cât constantă,iar cele din bunuri și servicii, în 2015 cunoaștere o descreștere semnificativă, de 304 mii lei.

Ponderea impozitelor pe profit în totalul impozitelor directe este una foarte scăzută în raport cu impozitele pe bunuri și servicii, care înregistrează valoarea cea mai mare. Această situație privind ponderea foartă scăzută a impozitului pe profit se datorează faptului că,potrivit situației actuale a activităților economice desfășurate în România, sfera economiei locale este mai restrânsă,rezumându-se la regiile autonome publice locale(cum ar fi : amenajarea și întreținerea parcurilor și a spațiilor verzi, salubritatea , alimentarea cu apă , alimentarea cu energie termică).Drept urmare, impozitul pe profit cuvenit bugetelor locale se mobilizează de la un număr restrâns de plătitori,număr care va continua să scadă datorită aplicării măsurilor de reorganizare și de restrângere a numărului de regii publice autonome locale impuse de Guvern.

De remarcat este faptul că, o situație aparte o reprezintă al impozitului pe profit este realizată în 2015, când acesta înregistrează o creștere de 157% față de 2014 și cea mai mare valoare înregistrată din toți anii supuși analizei.

Impozitele și taxele de la populație sunt reprezentate de impozitele și taxele pe clădiri, impozite pe clădiri de la persoane fizice, precum și cele de la persoane juridice.

Graficul 3.4 :Reprezentarea grafică a impozitelor și a taxelor de la populație

-mii lei-

Sursa:Date prelucrate din bugetele anuale ale orașului Slănic,date preluate de pe site-ul www.primăriaslănic.ro

După cum se observă în graficul de mai sus,putem afirma că ponderea cea mai mare în taxele și impozitele cu care cetățenii contribuie la o mai bună dezvoltare economică și socială o au persoanele juridice.

Impozitele,atât de la persoanele fizice , cât și de la persoanele juridice sunt într-o continuă descreștere.

Astfel,dacă în 2011 , valoarea pe care o înregistrau impozitele și taxele de la persoanele fizice era de 223 mii lei , în 2015 ea înregistrează o valoare de 220 mii lei. La fel se întâmplă și cu impozitele pe clădiri provenite de la persoane juridice.

Deși inițial, are o evoluție crescătoare,după cum este vizibil în graficul nr.4 ,aceasta cunoaște în 2015 o tentă descrescătoare de aproximativ 20% față de 2011,p rimul an al analizei noastre.

În 2012,dacă impozitele și taxele pe teren sunt în creștere, în schimb impozitele și taxele pe teren ,are o tentă descrescătoare, aceasta scăzând cu 14 mii lei,adică cu 2,31%.În 2013, impozitele și taxele pe chirii provenite de la persoane juridice scade cu 30% față de anul anterior, iar în 2014 scăderea este de 10% față de 2013.

În ceea ce privește impozitul pe teren, acesta are o evoluție neuniformă,astfel că în 2012 înregistrează o scădere de 2,31% față de 2011, în 2013 scăderea înregistrată are o valoare mai mare, de 19,15% față de 2012,în 2014 are loc o creștere de 23,04% față de anul precedent ,iar în 2015 își păstrează tenta crescătoare ,aceasta având o valoare cu 7,27% mai mare decât anul anterior.

Scăderea impozitului pe veniturile persoanelor nesalariate ,precum și a impozitului din închirieri și subînchirieri este determinată de intrarea în vigoare a Legii nr.73/1999 privind impozitul pe venit, aceste impozite ne mai fiind venituri ale bugetului local,ci ale celui de stat.Sumele mici care se înregistrează în cazul încasărilor din aceste venituri , se explică faptul că aceste conturi au fost păstrate în clasificația bugetară pentru încasarea majorărilor și a penalităților de întârziere la plată ,precum și a rămășitelor.

Impozitul pe clădiri, teren, taxe asupra mijloacelor de transport sunt reglementate prin Legea nr. 27/1994, modificată prin Ordonanța de urgență nr. 64/1998 și abrogată de Ordonanța 36/2002, care dau posibilitatea consiliilor locale să stabilească aceste impozite în funcție de concrete din teritoriu.

Modificările enumerate mai sus dau posibilitatea consiliilor locale să diminueze sau să majoreze cu cote de până 50% impozitele sau taxele locale.

De asemea,impozitele și taxele pe venituri, profit și câștiguri din capital ,au înregistrat valori crescătoare de-a lungul perioadei analizate ,cea mai mare pondere în totalul veniturilor fiscale fiind reprezentate de persoanele fizice,care contribuie cu o valoare mare anuală în cadrul acestui tip de venituri.

Impozitele indirecte dețin o cotă nesemnificativă în totalul veniturilor curente .Astfel ,cota deținută de acestea în 2011 este de 8,62%,în 2012 este de doar 6,94%,în 2013 este de 12,07%,în 2014 ponderea înregistrată este de 11,23%,iar în 2015 ponderea înregistrată este de 10,07%.

Veniturile nefiscale au înregistrat în perioada analizată o evoluție neuniformă,înregistrând inițial o scădere de 1,68% în 2012 față de 2011,după care ,în 2013 se înregistrează o creștere de 5,13% față de anul 2012,iar în anii 2014 și 2015 începe ca evoluția să fie una descendentă,scăzând cu 0,84% în 2014 și cu 1,16% în 2015.

Veniturile din capital sunt veniturile obținute prin valorificarea unor bunuri ale statului.Acestea sunt considerate ca făcând parte din categoria veniturilor proprii din cadrul bugetului local,însă cuprinse separat în cadrul bugetului ,acestea nu înregistrează nicio valoare.În schimb ,dacă urmărim structura bugetului local,în cadrul veniturilor curente ,putem observa faptul că ,în cadrul veniturilor fiscale,întâlnim și câștigurile din capital,lucu ce a fost analizat anterior în cadrul acestei lucrări.

Sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată (TVA) a înregistrat o valoare de 2591 mii lei în 2011,2784 mii lei în 2012,3221 mii lei în 2013, 3895 mii lei în 2014 și 3579 mii lei în 2015.

După cum putem observa,aceste sume defalcate din TVA , înregistrează o tendință crescătoare din 2011 până în 2014,după care scade cu aproximativ 316 mii lei.

Subvențiile reprezintă o altă categorie de venituri și sunt formate din subvenții primite de la bugetul de stat și din subvenții primite de la alte nivele ale administrației. Subvențiile înregistrează o scădere în 2015 de 69 mii lei față de primul an al analizei noastre,deci o diminuare de 2,3 ori mai mare.Acestea nu înregistrează valori mari în nici unul dintre anii supuși studiului,cea mai mare valoare fiind în anul 2011 și anume de 120 mii lei.

3.3. ANALIZA CHELTUIELILOR BUGETULUI LOCAL AL ORAȘULUI SLĂNIC

Cheltuielile publice reprezintă cea de-a doua componentă a bugetului local și reprezintă funcția de repartiție a finanțelor publice,mai exact a repartizării resurselor financiare publice pe diferite destinații.

Utilizarea resurselor pentru îndeplinirea obiectivelor cuprinse în programele guvernamentalemprecum și locale în ceea ce privește activitatea socială,economică,sau de altă natură, activități în care se reflectă cheltuielile publice.

Prin intermediul acestor cheltuieli publice, statul, precum și unitățile administrativ-teritoriale sunt acoperite necesitățile publice de bunuri și servicii.

Cheltuielile publice reprezintă relații economico-sociale ,în formă bănească,ce au loc între stat și unități administrativ-teritoriale,între persoane fizice și persoane juridice, în scopul îndeplinirii funcțiilor necesare, cu ocazia repartizării și utilizării resurselor financiare disponibile.Aceste cheltuieli publice se materializează în plăți efectuate prin multiple căi, pentru achiziții de bunuri și servicii .

Pentru o mai bună înțelegere a evoluției cheltuielilor publice, voi prezenta aceste cheltuieli prin intermediul clasificației economice, cât și a celei administrative.

Cheltuielile totale ale bugetului orașului Slănic au în perioada analizată, 2011-2015, au avut în perioada analizată o evoluție ascendentă de la 7738 mii lei în 2011 la 11578 mii lei în 2015, o creștere de 3840 mii lei,adică de 49,62%.Creșterea acestor nevoi ne arată faptul că nevoile publice locale se află în continuă creștere.

În graficul următor(Graficul nr. 5) sunt prezentate cheltuielile totale pe parcursul celor 5 ani de analiză.Este vizibilă o creștere exorbitantă a cheltuielilor totale necesare execuției bugetului local al anului 2015.

Graficul 3.5: Cheltuielile totale în cadrul bugetului local al orașului Slănic

-mii lei-

Sursa:Date prelucrate din bugetele anuale ale orașului Slănic,date preluate de pe site-ul www.primăriaslănic.ro

Dacă în anul 2012, s-au înregistrat scăderi în ceea ce privește nivelul cheltuielilor totale ale bugetului local al orașului Slănic,scăderi de 306 mii lei,în schimb în anii următori analizei ,cheltuielile au tot crescut.Astfel în 2013,s-a înregistrat o creștere de 16,69 %,adică cu aproximativ 1241 mii lei față de anul 2012,în 2014 creșterile au fost cu 10,93% față de 2013,urmând ca în ultimul an supus analizei ,cheltuielile ajungând să crească cu 20,34% față de anul precedent.

Conform clasificației funcționale,cheltuielile totale se împart în :cheltuieli curente(cheltuieli curente, cheltuieli materiale și servicii, subvenții ,transferuri și dobânzi),cheltuieli de capital , operațiuni financiare și rezerve.

În perioada analizată,cheltuielile totale înregistrează creșteri substanțiale față de anul de bază(2011).De la un an la altul,cea mai mare creștere se înregistrează în anul 2015,o creștere de 20,34% față de 2014 și de 49,62% față de anul de bază.

Cheltuielile cu serviciile publice generale înregistreză creșteri semnificative de-a lungul perioadei analizate.În 2011 acestea aveau o valoare de 1730 mii lei ,urmând ca în 2012 să scadă cu 156 mii lei,având astfel valoarea de 156 mii lei;în 2013 a fost înregistrată o creștere de 303 mii lei în totalul cheltuielilor bugetului public,în 2014 a înregistrat 135 mii lei,adică 7,1% față de anul anterior,iar în 2015,o creștere cu 282 mii lei,o creștere de 14% față de anul precedent și cu 32% față de primul an supus analizei.

În graficul următor,Graficul nr.6,putem observa evoluția cheltuielilor cu serviciile publice generale de-a lungul anilor 2011-2015.

Graficul 3.6. Cheltuieli cu serviciile publice generale în perioada 2011-2015

-mii lei-

Sursa:Date prelucrate din bugetele anuale ale orașului Slănic,date preluate de pe site-ul www.primăriaslănic.ro

Precum este vizibil și în graficul de mai sus, cheltuielile cu serviciile publice generale înregistrează cea mai mare valoare în 2015( 2294 mii lei),iar cea mai mică pondere o înregistrează în anul 2012(1574 mii lei ).

Cheltuielile cu serviciile publice generale se împart la rândul lor în: Cheltuieli cu autorități publice și acțiuni externe și cheltuieli cu alte servicii publice generale.

Tabelul 3.2. Cheltuielile cu serviciile publice generale în perioada 2011-2015

-mii lei-

Sursa:Date prelucrate din bugeturile anuale ale orașului Slănic,date preluate de pe site-ul www.primăriaslănic.ro

După cum este vizibil în tabelul de mai sus,atât cheltuielile cu autoritățile publice și acțiuni externe ,cât și cheltuielile cu alte servicii publice generale sunt în creștere în anii supuși analizei, ceea ce sugerează faptul că , cheltuielile expuse mai sus,având o tentă crescătoare,nu fac altceva decât să arate că necesitățile orașului cresc pe an ce trece.

Cheltuielile ce țin de apărare, ordine publică și siguranță națională au valori relativ mici în totalul cheltuielilor.În 2011, acestea au o valoare de doar 250 mii lei,în 2012 înregistrează o valoare de 207 mii lei, în 2013 acestea au o valoare de 213 mii lei, în 2014 valoarea acestora scade la 210 mii, iar în 2015 acestea cresc la valoarea de 250 mii lei.

După cum putem observa,în ultimul an supus analizei ,se înregistrează valorile cele mai mari acestui tip de cheltuială sunt de 250 mii lei ,cu apoximativ 40 mii lei mai mult decât în anul precedent și înregistrează aceeași valoare ca în primul an supus analizei.

Partea a treia din cheltuielile totale este reprezentată de cheltuielile social-culturale.Acestea au o pondere foarte importantă în totalul cheltuielilor.Acestea sunt formate din cheltuielile folosite pentru învățământ,sănătate,cheltuieli generate de cultură,religie și recreere,cheltuieli cu asigurările și asistență socială.

Graficul 3.7. Structura cheltuielilor generate de activități socio-culturale în perioada 2011-2014.

-mii lei-

Sursa:Date prelucrate din bugetele anuale ale orașului Slănic,date preluate de pe site-ul www.primăriaslănic.ro

Așa cum este vizibil în graficul de mai sus,ponderea cea mai mare în totalul cheltuielilor generate de activități socio-culturale este reprezentată de cheltuielile din învățământ.

În anii supuși analizei ,cheltuielile în ceea ce privește redistribuirea acestora în domeniul învățământului au cunoscut creșteri semnificative,fapt ce se datorează dorinței de a îmbunătăți nivelul cultural actual.

Dezvoltarea și modernizarea învățământului au condus spre creșterea resurselor alocate acestuia,atât în țările dezvoltate ,cât și în cele în curs de dezvoltare.Creșterea cheltuielilor din bugetul local pentru învățământ se datorează mai multor factori ,printre care putem enumera:

Factori demografici :creșterea populației,lucru ce a dus la creșterea numărului de student și implicit a numărului de cadre didactice necesare.

Factori economice : cheltuieli generate de organizarea învățământului,structurarea internă ,necesitatea modernizării învățământului și a utilizării echipamentelor avansate.Utilizarea aparaturii moderne,avansate din punct de vedere tehnologic ,a dus de asemenea la creșterea cheltuielilor.

Factori sociali și politici printer care se numără :politica școlară,principiile Guvernului în acceptarea politicii instituției,nivelul învățământului și ajutorul pe care îl pot oferi studenților.

În ceea ce privește cheltuielile publice pentru sănătate,putem spune că acesta este un sector foarte important în desfășurarea vieții și a activității cotididene zilnice.Sănatatea este o bunăstare fizică,mentală,socială.Tendința de creștere a cheltuielilor în domeniul sănătății se datorează acțiunii unor factori precum :

amplificarea nevoii de ocrotire a sănătății datorită creșterii demografice

creșterea costurilor serviciilor medicale

accentuarea factorilor de risc

Cheltuielile pentru sănătate sunt utilizate în scopul întrețineriii și funcționării instituțiilor sanitare ,precum și pentru educația sanitară,pentru cercetări medicale,administrația în domeniul sănătății.

În studiul nostru ,cheltuielile la nivelul sănătății nu înregistrează valori foarte mari,am putea spune infime dacă ar fi să comparăm cu cele la nivelul învățământului.

În 2011,costurile pentru întreținerea domeniului sănătății la un nivel optim ,au fost de doar 69 mii lei,acestea crescând cu 1 mie lei,ajungând la valoarea de 70 mii lei în 2012.În 2013,valoarea cheltuielilor în domeniul sănătății crește cu 8 mii lei,mai exact cu 11,48% față de anul precedent ,înregistrând o valoare de 78 mii lei.În 2014 ,s-a înregistrat o scădere de mii lei ,valoarea cheltuielilor fiind de 75 mii lei,iar în 2015 a avut cea mai mare valoare ,adică de 89 mii lei,ponderea acesteia fiind de 18,66% mai mare față de anul precedent și aproape 29% față de anul de bază al perioadei supuse studiului.

Cheltuielile cu religia,cultura și recreerea sunt îndreptate către instituții culturale (biblioteci,muzee,case de cultură,edituri etc),instituții artistice (teatre,cinematografii,instituții muzicale).Activitățile instituțiilor enumerate mai sus se concretizează în bunuri materiale precum: cărti, filme, servicii culturale, artistice, spectacole de teatru, opera, concursuri sportive.În cazul producerii de bunuri materiale,are loc o activitate economică, chiar dacă este generate de o muncă de creație, iar vânzarea acestor bunuri generează venituri folosite la autofinanțarea instituției.Serviciile se fac fie în mod gratuit, sau cu plata de taxe, tarife, dar care nu acoperă mereu valoarea de piață a serviciului respectiv.de aceea, unele activități pot să nu genereze deloc venit bugetului de stat.

Evoluția cheltuielilor pentru cultură și spații de recreere nu este una uniformă.Valoarea cea mai mare din perioada supusă analizei este înregistrată în anul 2011 și anume de 460 mii lei.În anul de final al analizei pe care am realizat-o,2015, valoarea înregistrată este similară,fiind mai mică cu 3 mii lei față de valoarea înregistrată în 2011.În anul 2012,cheltuielile au scăzut cu 23% față de anul 2011,iar în 2013 a scăzut cu 6,5% față de anul precedent, ajungând ca în 2014 să scadă cu 11,78% față de anul precedent și cu 36,52% față de anul de bază al analizei bugetului local al orașului Slănic.

Cheltuielile cu asigurările și asistența socială se regăsesc în bugetul local pentru acordarea de pensii, alocații, indemnizații unor persoane salariate sau nesalariate.Mărimea cheltuielilor cu securitatea socială variază și este influențată de potențialul economic,de numărul și structura populației,precum și de orientarea politicii sociale și a sistemului de asigurări sociale.

Cheltuielile în ceea ce privește asistența socială sunt acoperite din fondul bugetar,din fonduri speciale și din alte surse.

În cadrul acestui tip de cheltuială se încadrează și cele pentru ajutorul de șomaj.Această cheltuială se utilizează pentru susținerea persoanelor ramase fără loc de muncă și se acordă dintr-un fond special ,constituit din contribuțiile angajaților și ale angajatorilor.

Asistența socială se referă la acțiunile întreprinse pentru ocrotirea și susținerea materială a familiilor și a persoanelor în vârstă,a săracilor etc.

În România există mai multe forme de acordarea ajutoarelor materiale pentru bătrâni,familii sau pentru persoanele defavorizate :

Alocațiile de stat pentru copii ce se acordă copiilor până la 16 sau 18 ani,dacă aceștia urmează o formă de învățământ,alocație fixă ce nu depinde de veniturile părinților.

Alocație suplimentară ,ce se oferă doar oamenilor cu mai mulți copii.

Ajutor pentru soțiile militarilor în termen ,fără venituri

Ajutoare de urgență pentru persoane aflate în situații de calamitate

Ajutoare pentru persoane defavorizate sau cu dizabilități

Alocatii lunare pentru copii dați în plasament familial.

Necesitatea asigurărilor sociale decurge din faptul că oamenii pot ajunge în imposibilitatea de a mai lucra și de a-și dobândi prin muncă bunurile și serviciile necesare traiului.

În Slănic,cheltuielile pentru asistența și asigurărilor sociale cunosc o evoluție ascendentă de-a lungul perioadei 2011-2015.

În 2011 ,acestea înregistrează valori de 551 mii lei,având o pondere importantă în totalul cheltuielilor înregistrate.În 2012,acestea scad cu 14mii de lei, după care începe să crească progresiv.În 2013,acestea cresc cu 78 mii lei, adică cu 14,52% față de anul precedent,în 2014 crește cu doar 1% față de anul 2013, iar în 2015 crește cu 20% față de 2014 și cu 36,11% față de anul 2011.

În ultima categorie a cheltuielilor totale ale bugetului local al orașului Slănic se află serviicile și dezvoltarea publică,mediu și apă.

În categoria acestor tipuri de cheltuieli intră :cheltuielile cu locuințele ,servicii și dezvoltare publică si protecția mediului ,în care se încadrează ca și cheltuială,cele cu salubritatea și cele cu gestiunea deșeurilor.

Tabelul 3.3. Structura cheltuielilor de dezvolare publică,mediu și apă 2011-2015

-mii lei-

Sursa:Date prelucrate din bugetele anuale ale orașului Slănic,date preluate de pe site-ul www.primăriaslănic.ro

Aceste cheltuieli reflectă funcția statului de reglare a proceselor economice și se realizează prin intervenția acestuia.Aceste cheltuieli sunt îndreptate spre sectorul public,spre întreprinderile cu capital majoritar de stat,având ca obiect de activitate producția de bunuri sau prestarea de servicii în care statul deține puterea de decizie.

Cheltuielile generate de locuințe,servicii și dezvoltare publică cunoaște o evoluție ascendentă în primii trei ani supuși analizei (2011-2014), după care evoluția acestora este descendentă.Astfel,în 2011 aceste cheltuieli au o valoare de 427 mii lei,în 2012 cresc cu 46,37%, adică cu 198 mii lei față de anu anterior.În 2013, creșterea cheltuielilor este de doar 8,8% față de anul anterior,urmând ca în 2014 și în 2015 acestea să înregistreze valori mai mici raportând la anul 2013.În 2014, cheltuielile generate de acest tip de cost scad cu 11,76% față de anul anterior, iar în 2015 cresc cu 3% față de anul anterior și scad cu 10% față de anul 2013, ceea ce sugerează o diminuare a cheltuielilor.

Protecția mediului înconjurător a devenit o preocupare importantă în ultimii ani deoarece degradarea mediului a apărut ca un rezultat a unor factori, printre care se numără și dezvoltarea economică, ceea ce provoacă pierderi intense și influențează calitatea vieții.

Protecția mediului înconjurător și îmbunătățirea calității vieții reclamă nevoie de utilizare a unor politici ecologice,a unor instrumente și modalități economice și financiare, cât și folosirea reglementărilor juridice și a standardelor.

Principiul adoptat în toate țările este acela că „poluatorul plătește”!

Există următoarele surse de finanțare a cheltuielilor legate de protecția mediului și anume :

Fonduri bugetare :statul acordă resurse pentru investiții în protecția mediului înconjurător ,avantaje fiscal și finanțarea activității de cercetare-dezvoltare pentru cercetarea și prevenirea poluării mediului.

Fondurile agenților economici prin plata unor impozite pentru poluarea mediului,suportarea pagubelor pe care le produc mediului înconjurător și realizează investiții pentru combaterea poluării și îmbunătățirea vieții.

Fonduri speciale,dacă este cazul.

Cheltuielile generate de protecția mediului nu înregistrează valori foarte mori ,dar totuși acestea sunt semnificative în cadrul cheltuielilor generate de servicii și dezvoltare publică,locuințe,mediu și apă.

Prin urmare,în 2011 suma acestor cheltuieli se ridică la 47 mii lei,în 2012 crește cu 13 mii lei,adică cu 27,65% față de anul anterior,în 2013 cunoaște o creștere foarte mare ,de 51,66% față de anul anterior.În 2014 ,scade cu o mie lei,lucru care menține într-un fel balanța la același nivel.Cea mai mare creștere înregistrată până acum este în anul 2015,când ajunge la 100 mii ,o creștere de 112 % față de anul de bază al analizei.

Ultima categorie a cheltuielilor incluse în cadrul cheltuielilor totale este acelea generate de activitățile economice.

Cheltuielile pentru activități economice sunt destinate finanțării regiilor autonome sau societăților comerciale cu capital de stat,privat sau mixt ,ce vizează acțiuni importante pentru țară.Aceste cheltuieli doresc să reflecte intervenția statului în procesele economice și funcția acestuia de reglare a proceselor economice.

Aceste cheltuieli sunt îndreptate spre sectorul public,către întreprinderi cu capital majoritar de stat ce produc bunuri și servicii și în care statul deține dreptul de putere de decizie.

Creșterea acestui tip de cheltuială se realizează prin naționalizare sau prin mărirea participării statului în cadrul întrepriderilor.Perioadele de creștere a sectorului public ,alternează de cele mai multe ori cu perioadele de reducere a acestuia,prin privatizare.

Aceste cheltuieli sunt formate în principal din transporturi(efectuarea de transporturi rutiere,precumși construcția de străzi.

Graficul 3.8. Cheltuieli generate de activități economice 2011-2015

-mii lei-

Sursa:Date prelucrate din bugetele anuale ale orașului Slănic,date preluate de pe site-ul www.primăriaslănic.ro

După cum putem observa în graficul de mai sus,cheltuielile generate de activități economice au o tentă crescătoare ,de la 2243 mii lei în anul 2011 la 4313 mii lei în anul 2015,o creștere de 92,28% față de anul de bază.

În anul 2012 ,cheltuielile generate de activitățile economice sunt cu 18,19% mai scăzute decât în anul 2011,după care în 2013 se cunoaște o creștere de 22,45% față de anul 2012,iar în 2014 aceste cheltuieli cresc cu 637 mii lei ,adică cu un procent de 28,34% față de anul precedent.

Se poate observa de asemenea,că în toți anii supuși analizei,primăria orașului Slănic a înregistrat un deficit bugetar(adică cheltuielile au fost mai mari decât veniturile),lucru ce sugerează faptul că ar trebui să se revizuiască planul de cheltuieli pentru a putea regla deficitiul ce afectează echilibrul bugetar.

Graficul 3.9.Deficit Bugetar în perioada 2011-2015

-mii lei-

Sursa:Date prelucrate din bugetele anuale ale orașului Slănic, date preluate de pe site-ul www.primăriaslănic.ro

Anul cu cel mai mic deficit bugetar a fost 2012, unde acesta a înregistrat o valoare de 51 mii lei,cu o scădere față de anul de bază de 237 mii lei.Cea mai mare valoare a deficitului bugetar a fost înregistrată în 2014, anume de 1701 mii lei,cu o creștere de 104% față de anul anterior.În 2015 , valoarea cheltuielilor a depășit cu 1258 mii lei valoarea veniturilor , având totuși o scădere față de anul precedent de 26,04%.

Pentru reducerea deficitului bugetar se pot lua măsuri precum :

Reducerea cheltuielilor administrației;

Eliminarea subvențiilor;

Mărirea bazei de impozitare;

Punerea accentului pe impozitele indirecte;

Reducerea cheltuielilor publice.

CONCLUZII

În ultimii ani au fost făcuți pași importanți pentru îmbunătățirea cadrului legal existent în domeniul bugetelor locale. Ultimul demers în acest sens este acela de separare a discuțiilor pe bugete locale de cele pe bugetul de stat, începând cu anul 2003. Totuși, actuala legislație în domeniu necesită două tipuri de modernizare a sistemului. Primul tip se referă la armonizarea actelor legislative din domeniu și simplificarea traseului proiectării și adoptării bugetelor locale. Al doilea tip urmărește simplificarea cadrului legislativ propriu.

Bugetul este un instrument juridic si economic prin intermediul caruia se constituie, administreaza, utilizeaza fondurile publice este bugetul public. public reprezinta principala activitate juridica in materie financiara, activitate de putere publica la dispozitia titularilor de putere publica. Prin intermediul acestuuia este autorizata perceperea de venituri in interes public, general si in acelasi timp efectuarea de cheltuieli pentru sustinerea sectorului public, de cheltuieli in interes general. se constituie intr-un sistem: sistemul bugetar alcatuit din bugetul public al statului si bugetele colectivitatiilor locale.

Bugetul local este cel mai important document atunci când vorbim despre veniturile și cheltuielile comunităților locale, precum și modul de repartizare al acestora. În România, sistemul bugetar este unul deschis și transparent, publicitatea bugetului realizându-se prin dezbatere publică a proiectelor de buget cu prilejiul aprobării acestora și publicarea în Monitorul Oficial al României a actelor normative de aprobare, precum și conturile anuale de execuție a acestuia.

Bugetele locale au o structură specifică în cadrul autorităților publice locale, delimitate teritorial. Ele reprezintă instrumente de planificare și de conducere a activității financiare și reflectă modalitatea de formare a veniturilor și efectuare a cheltuielilor, cum sunt acestea împărțite pe destinații, precum și acoperirea deficitului bugetar.

Procesul bugetar cuprinde patru etape:elaborarea, aprobarea, execuția și controlul. Legea prevede conținutul acestor etape, graficul temporal al derulării lor, precum și instituțiile abilitate, competente și răspunzătoare.

În procesul bugetar sunt angrenate mai multe instuții, în rândul cărora se numară: Guvernul, Ministerul Finanțelor, Parlamentul, toate instituțiile bugetare, toate celelalte ministere, Trezoreria Statului, Curtea de conturi, precum și organele autorității locale.

În componența bugetului local, partea de venituri este format din: venituri proprii, provenind din impozite, taxe și vărsăminte de venituri provenite de la contribuabilii persoane juridice de importanță locală și de la populație, dar și venituri atribuite din sume defalcate din unele venituri cuvenite bugetului de stat; transferuri acordate de la bugetul de stat pentru finanțarea unor investiții de interes general ce depășesc perimetrul unor colectivități locale sau pentru acțiuni de protecție socială în instituții publice cu caracter național sau regional.

Cheltuielile ce se finanțează din bugetele locale pentru realizarea acțiunilor și activităților din competența consiliilor locale, au la bază prevederi legale și vizează activitatea autorităților executive și a serviciilor publice de subordonare locală, activitatea desfășurată de către instituțiile social-culturale, realizarea diverselor servicii, constituirea de fonduri de rezervă și pentru rambursări de împrumuturi și plăți de dobânzi.

Atât veniturile cât și cheltuielile bugetelor locale trebuiesc corect dimensionate, corect urmărite, dar mai ales prin buget să se atingă finalitatea vizată de legiuitor în ceea ce privește administrația publică locală.

În analiza eficienței economice a cheltuielilor se stabilesc și indicatori ai utilizării efective, indicatori cu ajutorul cărora se compară previziunile sau rezultatele obținute în perioada anterioară cu cele privind perioada pentru care se realizează analiza, identificându-se totodată cauzele care au determinat rezultatele obținute și măsurile care se impun pentru îmbunătățirea acestor rezultate.

Eficiența cheltuielilor privind obiectivele și acțiunile economice se stabilesc ca raport între indicatorii de efect și cei de efort. Indicatorii de efect sunt: producția, marfă, valoarea adăugată, profilul, încasările din export, iar indicatorii de efort sunt reprezentați de investiții, costuri de producție, mărimea importurilor, cât și timpul de muncă utilizat.

BIBLIOGRAFIE

Gliga, I.,(1998), Drept financiar, Editura Humanitas, București

Gherasim, I., (2006) , Managentul sistemelor bugetare, Editura Risoprint, Cluj-Napoca

Moșteanu ,T., Vuță, M., Câmpeanu,E., Attila,G., Vasilescu, D., Savelciuc,B., (2004), Buget și trezorerie public, Editura Universitară,București

Moșneanu, T., Cataramă, D.F.,Câmpeanu, E.,Attila G. ,(2006), Politici și tehnici bugetare, Editura Universitară, București

Moraru, D., (2003), Finanțe publice, Editura Economică, București

Manea, M.D. , (2013), Contabilitatea instituțiilor publice. Ediția a II-a , Editura C.H.Beck, București

Mladen,L., Manolescu Ghe.,(2012), Sistemul bugetar și trezoreria publică în România, Editura Universitară, București

Oneț,C., (2015), Drept financiar public, Editura Universul Juridic, București

Solomon, A.G., (2015), Bugetul public, Editura Universitară, București.

Stoica,E.C., Grigore, M., Bragaru, C., (2009), Buget și trezorerie publică, Editura Universitară, București

Ștefura, G., (2005), Bugete publice și fiscalitate, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași

Tiron Tudor, A. ,(2001), Contabilitatea în Administrația Publică Locală, Editura Dacia, Cluj-Napoca

Talpoș I. ,(1996), Finanțele României , vol.1, Editura Sedona, Timișoara,

Ungureanu, M.A.(coordonator), Vilag, R.D.,Popa, I., Croitoru, L.,Țuncu, F.,(2011), Buget și trezorerie publică, Editura Universitară, București

Văcărel I., Georgescu F. și colaboratori (2006), Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică, București

Art.137 ,alin.1 din Constituția României

Legea nr.500/11 iulie 2002 privind finanțele publice

Legea nr. 10/1991 privind finanțele publice

Legea nr. 72/1996 privind finanțele publice

Legea finanțelor publice locale nr. 189/1998

Legea finanțelor publice locale nr.189/1998

O.U.G. 45/2003 privind finanțele publice locale, modificat prin OUG nr. 9/2005; Legea 571/22 dec.2003 privind Codul fiscal, M. Of. 927/2003

www.primariaslanic.ro

ANEXE

Anexa 1 : Sinteza Bugetului local pe grupe de venituri și cheltuieli pe anul 2011

Anexa 2. Sinteza Bugetului local pe grupe de venituri și cheltuieli pe anul 2012

Anexa 3. Sinteza Bugetului local pe grupe de venituri și cheltuieli pe anul 2013

Anexa 4. Sinteza Bugetului local pe grupe de venituri și cheltuieli pe anul 2014

Anexa 5. Sinteza Bugetului local pe grupe de venituri și cheltuieli pe anul 2015