Analiza Strategiei de Securitate Interna a Ue
Cuprins
Capitolul I
1.Rasismul, discriminarea si extremismul ca forme de manifestare a intoleranței la nivel European
1.1 Definiriea conceptului de rasism și maniera în care acesta acționează asupra populației. Rasismul ca problemă de securitate
1.2 Surse ale rasismului si discriminarii ce se manifesta în spațiul UE
1.3 Concepte cheie în identificarea și modul de acțiune a extremismului
2. Principii generale de combatere a rasismului și discriminării. Modalități de eliminare a pericolului extremismului.
2.1 Modalitați de combaterea a rasismului și discriminării
2.2.1 Programe de sprijin
2.2.2 Ocuparea forței de muncă
2.2.3 Libertatea circulației
2.2.4 Drepturile economice, sociale și culturale
2.2 Instumentele de combatere a fenomenului „discriminarea rasială” (CEDO,
CRC, TRATATE ONU, CODUL PENAL)
2.3 Concepte cheie si diferentierea formelor de extremism
3. Studiu de caz: Analiza strategiei de securitate interna a UE
Introducere
Problema actuală a rasismului, al carei spațiu puteam observa ca se mărește o data cu trecerea timpului și epuizarea raporturilor sociale realizate cu modernizarea societății a devenit un subiect important și de o mare amploare la ora actuală, punăndu-se accentul pe crearea unei societăți bine fundamentată ce are la bază respectarea deplină a drepturilor omului.
„Fenomen planetar, cu o consistență istorică remarcabilă rasismul este definit ca un refuz al alterității. Întâlnim ideea unei legături între atributele sau patrimoniul-fizic geografic sau biologic- ale unui individ (sau ale unui grup) și trăsăturile sale intelectuale si morale.”
În anumite etape istorice, putem observa ca rasismul mătură totul în drumul său, acesta face o atentă structură a vieții sociale și politice, promovează discret schimbarea, iar accentul pare să cadă pe cuceririle și razboaiele care devin o amenințare puternică la adresa securitații statale. O manifestare puternică a rasismului, s-a dovedit a fi, pe parcursul timpului, discriminarea.
Discriminarea poate fi definită, din perspectiva realista, ca o forma puternică a rasismului, dusa pe cotă înaltă, și anume, supunerea persoanelor la un tratament diferențiat în anumite domenii ale vieții în cadrul unei societăți la care putem prciza că ia parte într-un tip de registru care îl inferiorizează. Discriminarea poate acționa sub forma excluderii economice și a persoanelor dintr-o anuminta zona de confort. Eliminarea discrimiării ține în mare parte de instituțiile publice ale unei societăți și de încercările de stopare a rasismului evoluat în discriminare. Putem preciza că discriminarea, este o forma a rasismului dusă la extrem, eliminând sansele unuei persoane dintr-o societate de a se bucura de aceleasi șanse de reușită, „conform frumoasei formulări a lui Serge Moscovici, daca există un nucleu dur al rasismului și a discriminării, o substanță palbabilă care rezistă, în jurul căreia ne putem roti precum electronii în jurul nucleului, dar în care nu putem pătrunde, aceasta nu se află oare în violența generată de rasism și discriminare sau pe care o autorizează…”
Facând trecere de la rasism și discriminare, ajungem la prezentarea unui subiect de amploare, anume, extremismul. Extremismul poate fi caracterizat printr-o multitudine de acțiuni având la bază ură, violență și păreri duse la extreme care degenerează în acte de violență, de altfel, „extremismul desemnează idei sau acțiuni considerate extreme și neadaptate la lumea reală. Atunci când se vorbește de idei, este vorba despre partide sau grupări politice care laudă valori contestate și care vor să pună în practică acțiuni extreme. Atunci când se vorbește de acțiuni, este vorba, cel mai adesea, de metode violente și agresive care au ca scop o schimbare radicală.”
Se pare că mesajele extremiste se dezvoltă din ce în ce mai mult în spațiul european, de dreapta sau de stânga, acestea au în spate un mesaj violent care afectează viața populației și securitatea spațiului european. În cazul extremismului, putem discuta despre naționalism, care spre deosebire de rasism și discriminare, acesta se concentrează strict pe relația unui individ cu grupul etnic al cărui reprezentant este.
Acestea fiind spuse, vom trece la capitolul următor în care vom face prezentarea celor trei fenomene și vom încerca propunerea unor metode pentru încetinirea mersului acestor acțiuni, sau chiar stoparea.
Rasismul, discriminarea si extremismul ca forme de manifestare a intoleranței la nivel European
Este necesar să se prcizeze că noțiunea de „rasism” este apăruta curând dar marea majoritate este obișnuită cu uzul folosirii sale, facând astfel abstracție de adevărata semnificație a acestuia.
Termenul de rasă și-a făcut apariția în vocabularul european la sfârșitul secolului XV, însă termenul de rasism, a apărut în secolul XX, luând o mai mare amploare după finalizarea celui de al II lea Razboi Mondial și o dată cu ivirea ororilor strâns legate de nazism, „De atunci, folosirea sa nu numai că s-a amplificat dar s-a și banalizat în desemnarea multor forme de ură, respingere sau de discriminare.” Din clipa în care rasismul și-a făcut apariția în domeniul public acesta s-a dovedit a fi o doctrină periculoasă. Ca și fenomen, acesta a contrasta în permanență cu normele elementare deținute de o civilizație. Rasismul, atât în trecut cât și la ora actuală, semnifică o filosofie periculoasă, ce nu permite respectarea în totalitate a drepturilor omului. Termenul de rasism reprezintă mai multe comunități la care se poate raporta, printre care: națiune, etnie, religie ș.a.
Dificultatea constă, în conturarea rasismului și în decupajul plasat de anumite practici dar și discursuri: putem observa existența unor diferite practici rasiste fără a avea la baza un discurs rasist, exact cum se poate observa existența unor anumite discursuri rasiste care, datorită prea multor subtilități, să nu dețina posibilitatea de susținere a unei practici rasiste. Plecând de la premisa că identitatea individului este reprezentată de valorile, credințele, convingerile sale, observăm cum cei mai mulți dintre adepții rasismului par a-și gasi loc în mijlocul mișcărilor comunitare, dar există posibilitatea ca rasismul, sa apară și în nivele mai radicale, care se manifestă prin comportamente și acte de violență.
Din mai multe puncte de vedere, fenomenul rasismului, este plasat pe două axe, „acesta nu poate fi disociat de raporturile de dominare, și refelctă una dintre cele mai importante diviziuni ale acesteia, iar pe de altă parte, rasismul, se află în centrul proiectelor de excludere sau de distrugere.”
Dreptul la egalitate a indivizilor, împotriva discriminării este esențial într-o societatea aflată într-o continuă schimbare. Vorbind despre discriminare, considerăm ca statul este un factor important în oferirea ajutorului cetățenilor săi și de a scadea posibilitatea unor impacte negative, pe care, discriminarea îl poate avea, putând fi astfel evitate posibilele probleme de securitate pe care aceste fenomene le-ar putea atrage.
1.1 Definiriea conceptului de rasism și maniera în care acesta acționează asupra populației
Așa cum am menționat mai sus, termenul de rasism a început să fie uzat după cel de al II-lea Razboi Mondial, accentul fiind pus ororile provocat de nazism.
În prezent, rasismul pare a se dezvolta o data cu modernizarea societății.Ideea principală, este că fenomenul rasismului are ca fundație elaborari mitice, care rezidă în crearea unei imagini perfecte a populației, o rasa pură, imperfectă.
Parcurgând drumul rasismului, observăm ca fenomenul este parțial dezarticulat. Remarcăm cu stupoare prezența prejudecaților și a diferitelor opinii, care pare sa caracterizeze in totalitate fenomenul rasismului. Fragmentat, există posibilitatea ca rasismul sa pătrundă în interorul instituțiilor, alimentând cu idei preconcepute și manifestându-se cel mai mult prin intermediul prejudecaților. Chiar daca rasismul nu este un termen strâns legat de termenul de violență, aruncând o mai atenta privire, putem observa cum acesta este alimentat de violență și chiar o promovează. „Rasismul suprima mai mult sau mai puțin distanța care separa în cadrul rasismului fragmentat, gândirea, faptele, conștiința și acțiunea. Fuziunea rasismului total, reprezintă momentul privilegiat în care pare să fi devenit o forță irezistibilă, o logică de acțiune nelimitată, fără frontiere.”
În cadrul conceptului de rasism, ne lovim de fenomenul migrației, care la ora actuală pare a fi cel mai prezent și căruia i se acordă o importanță deosebită. Fenomenul migrației ridica multe probleme, mai ales migrația pentru practicarea muncii ilegale. Având aceste lucruri în vedere observăm mobilitatea statelor și angajarea acestora într-o lupta pentru stoparea migrației ilegale. În mod clar, anumite state privesc fenomenul migrației, ca o problema de securitate națională. Lucrătorii imigranți sunt marginalizați de către majoritatea populației, astfel fiind evidențiate trăsături ale rasismului, aceste fiind diferențiate de discrepanțe, precum: valorile culturale, educația, situația economică ș.a.
Pentru a putea evita rasismul, este necesară o adoptare corectă a păstrării valorilor cumlturale și în mod special cele etnice, dar și blocarea posibilelor influențe negative care alimentează acest fenomen. Pe lânga alte repercusiuni, rasismul atrage după sine, inegalitatea în fața legii, aceasta devenind o problemă socială care ocupă un loc prinicpal în prioritățiile statului. Rasismul atrage după o sine o serie de violențe și crime, urmare a nerespectării egalității și respectării dreptului uman, „refirmând că discriminarea și rasismul între ființele umane din motive de rasă sau origine etnică este un obstacol în calea relațiilor pașnice și de preitenie între națiuni, fiind susceptibilă să tulbure pacea și securitatea popoarelor, precum si coexistența armonioasă a persoanelor în cadrul aceluiași stat, statele părți convinse că existența barierelor rasiale este incompatibilă cu idealurile oricărei societăți.”
În promovarea termenului de rasism, unul dintre vinovați, pare a fi statul,aceasta fiind datorată neimplicării acestuia în stoparea fenomenului. Deși la ora actuală din ce în ce mai multe societăți cunosc drepturile omului, nu par a depune un efort considerabil în respectarea acestora în acest mod cetățenii raman într-un con de umbră, necunoscându-și în totalitate drepturile, astfel, putem observa că „orice societate, prin conflictele, prin raporturile sale structurale de dominație, prin formele sale de stratificare și mobilitate socială, orice cultură cu valorile, istoria și tradițiile proprii, cu tendințele sale către etnocentrism, generează prejudecăți ce lasă urme și pe care le regăsim chiar și la spiritele cele mai critice.”
Treptat, deducem că prejudecata, este una din prinicipalele arme ale rasismului. Aceasta permite membrilor dominanți ai societății capacitatea de a impune poziția dar și facilitează avantajul economic și cultural al acestora, construind astfel o bariera impusa, care diferențiază o rasă de o alta, astfel apărînd și diferența de clasa și rasa, baza conceptului de rasism. Orice societate, prin structurile sale dar și prin formele sale de stratificare, generază prejudecăți.
Rasismul s-a dovedit de-a-lungul timpului un fenomen mai puternic decât se credea, anumite concepții și prejudecăți întărindu-se o data cu trecerea timpului. În momentul în care o structură socială se dovedește clar a fi una rasială, iar formele care par a predomina sunt cele de stratificare socială dar și de conflict, în acel moment putem discuta de o forma a rasismului puternică și solidă.
Prejudecata rasială, pare în cele mai multe cazuri a fi, de cele mai multe ori, o manierăm de guvernare împotriva unei categorii sociale în clipa în care aceasta pare a fi destabilizată. Astfel, putem vorbi despre decăderea socială și distrugerea raporturilor ce apar între societăți dar și despre incapabilitatea de a construi un rand astfel o bariera impusa, care diferențiază o rasă de o alta, astfel apărînd și diferența de clasa și rasa, baza conceptului de rasism. Orice societate, prin structurile sale dar și prin formele sale de stratificare, generază prejudecăți.
Rasismul s-a dovedit de-a-lungul timpului un fenomen mai puternic decât se credea, anumite concepții și prejudecăți întărindu-se o data cu trecerea timpului. În momentul în care o structură socială se dovedește clar a fi una rasială, iar formele care par a predomina sunt cele de stratificare socială dar și de conflict, în acel moment putem discuta de o forma a rasismului puternică și solidă.
Prejudecata rasială, pare în cele mai multe cazuri a fi, de cele mai multe ori, o manierăm de guvernare împotriva unei categorii sociale în clipa în care aceasta pare a fi destabilizată. Astfel, putem vorbi despre decăderea socială și distrugerea raporturilor ce apar între societăți dar și despre incapabilitatea de a construi un raport social, care să nu fie zguduit de inegalitate.
Naționalismul pare că a făcut ca problema minorităților să fie plasată pe un loc prim în agendele europene. Trecerea de la economia centralizată la economia de piață dar și la democrație se pare că a afectat situația minorităților. Tendința statelor de a se consolida, se pare că a condus la o anumită presiune în ceea ce privește aspirația de autodeterminare a minorităților. Când rasismul este prezent într-o societate și în instituțiile prezente în cadrul acesteia, de cele mai multe ori aceste este asociat cu forme clare de dominare. În general, acțiunile umane par a căpăta sens pentru cei din jur, fiind pe înțelesul tuturor numai dacă putem fii conștienți de faptul că însemnătatea acestora rezultă din experiența perceptiva a individului. Pericolul, atras de rasism poate aduce prejudicii serioase, atât la adresa securității unui stat, în momentul în care fenomenul ia amploare dar și prejudicia persoane având un grad mare de risc la adresa acestora. Termenul de rasism, așa cum reiese și de mai sus, face referire la ideologia superiorității unei rase, asupra unei alte rase. Acesată idee a unei rase superioare alteia, atrage dupa sine riscul de invada structurile și credințele unei societăți care acordă timp și spațiu acestui fenomen să ia amploare, fără a se încerca stoparea sa. Orice tip de rasism este periculos iar de cele mai multe ori este practicat fără ca o persoană să își dea seama de propriile sale acțiuni.
În momentul în care statul ignoră astfel de manifestări, de fapt, permite răspândirea fenomenului ducând la crearea unei imagini distorsionate de superioritate a unei persoane sau grupări asupra altora. Acțiunea prin care se evidențiază anumite atribute fizice sau biologice care au ca scop modelarea anumitor comportamente sau personalitate, justificându-se prin raporturi ce au la bază dominarea sau excluderea, reprerezintă tot o formă elementară a rasismului. Violența de tip rasial, poate mai fi reprezentată de degradarea locală, a sistemelor unui stat.
Rasismul se poate manifesta prin anumite violențe care se pot transforma chiar în acte terorise, ajungând sa fie un real pericol pentru o societate. Prejudecata rasiala are la bază trei concepte, și anume cel de agresiune generalizat, care face referire la frustrările persoanelor albe, cel de al-II lea care face trimitere la izolarea unui grup în societate, asta semnificând permisivitatea rasismului, si poate avea repercusiuni foarte grave, iar cel de al-III lea, cel de identificare uniforma, care nu se ascund și poti fi recunoscuți cu ușurință.
Violența rasială,este de cele mai multe ori însoțită de un zvon, care ajută la justificare sa. Zvonul, îi asociază pe participanți în jurul unei povești mitice. Raismul este un fenomen a cărei acțiune este folosită pentru a se putea descrie un comportament abuziv sau agresiv, având ca direcție membrii unei asa numite rase inferioare. Cea mai nouă formă de rasism manifestată și practicată conștient sau inconștient este cea de diferențiere etnică și culturală, care poate fi definită prin păstrarea originalității fiecărei rase. Ca și repercusiune a acestui fenomen, putem discuta, în prezent despre masificarea societăților, care odata cu urbanizarea, acestea par a-și pierde structurile și formele de organizare. Violența rasială, poate fi exprimată de frustrări ale unui stat sau individ, raportându-ne la obiectivele lor.
Un raționament ce caracterizază în mod special rasismul dar și discriminarea, este faptul că violența rasială, are la bază o acțiune instrumentală, care este comandată de interesele practicanților. Astfel, putem discuta despre o constituirea unui mod de rezolvare a anumitor tensiuni, care se descarcă asupra unui părți mai slabe a unei scoietați.
Rasa a fost un mecanism social utilizat pentru a întări unu sistem universal de clasificare care le-a acordat europenilor ceea ce ei credeau a fi dominația perpetuă asupra populațiilor indigene. Acest fenomen, menține anumite categorii de oameni într-un statut inferior iar din acest punct de vedere, primează cei care se tem cel mai mult de abolirea distanțelor dintre rase. Din punct de vedere social, vorbim despre un transfer, în care cei subminați și înjosiți își vor transfera amenințarea și ecploatarea dar în mod sepcial frustrările în raporturile sociale cu alte persoane. Astfel putem observa ca avem de aface cu o usoară răspândire a acestui fenomen, „stereotipurile reprezintă credințe despre caracteristici psihologice și/sau de comportament ale unor categorii de indivizi sau grupuri sociale (de sex,vârstă, etnice, religioase, etc.). Ele nu se bazează pe observarea directă a acelor indivizi, ci pe moduri de gândire arbitrare. Pot fi considerate niște “clișee ale minții noastre”, cu rol de “economie a gândirii”: în loc de opinii formate prin observație directă și judecată critică, recurgem la scheme simplificatorii, gata formate, învățate în procesul de socializare.”
În general, toate convingerile unei persoane, fice ca vorbim despre convingerile politice, sociale sau economice, formează un ansamblu amplu, ce poartă denumirea de pattern. Acesta se dezvoltă de la o vârstă fragedă, și pare a evolua sub impactul mediului social. Vorbim aici despre riscul unei securități scazute, într-o societate în care astfel de prejudecăți sunt trecute cu vederea, astfel că rasismul este reprezentat de un anumit tip de persoană, și anume, genul de persoană autoritară, conservatoare, orientată politic ș.a și care pare a fi modelat de o anumită ideologie etnocentristă.
Amestecul de autoritate și identifcare superficială, poate fi tradus prin excesul de conformism, plus dorința de distrugere în același timp instituțiile și tradițiile, astfel că rasismul pare a implica o lipsă enormă de cunoaștere ce generează atitudini negative. Ca și fenomen, rasismul este întărit de practici sociale care par a susține ideea de superioritate a unei societăți asupra alteia.
De-a lungul timpului, în cadrul societăților europene, rasismul a părut a fi doar un ansamblu de idei susținute cu tărie, ce au invadat spațiul public, dezvoltându-se și astfel devenind ideologii în adevăratul sens al cuvântului.
Viziunile moderne asupra securității cetățeanului, s-au dezvoltat, astfel accentul căzând pe ideea de egalitate în drepturi, indiferent de rasă. Numărul mare de evenimente, avand ca subiect central, rasismul, a impus din partea statelor consolidarea unor structuri care să contracareze genul acesta de acțiuni, astfel că, ideea superiorității de rasă nu ar trebui sa existe. Avem exemplul Angliei, în care și la ora actuală rasismul pare a se dezvolta odata cu naționalismul. Este esențial ca statele și comunitățiile europene să dezvolte masuri ce impun cooperarea si respectarea dreptului cetățeanului, pentru stoparea, sau micșorarea riscului de manifestații pe care fenomenulu rasismului le aduce dupa sine. Unele dintre consecințele pe care acest fenomen le-a dezvoltat, le întâlnim încă din secolul XIX, odata cu cu teoria nazistă și existența termenului rasă suprioară și cea a lagărelor de concentrare și exterminare dar si cu existența Holocaustului care face referire în mod special la exterminarea sistematica, existând în europa milioane de victime, doar pentru simplul fapt că erau diferiți, deci, epoca moderna este datoare cetățeanului de rând, prin a-i oferi siguranță indiferent de spațiul în care se află.
Drepturile omului sunt respectate în maniera în care acestea se fac cunoscute devinind cunoscute doar în măsura în care sunt însușite. Propagarea cunoștințelor în domeniul respectării drepturilor dar și libertăților omului reprezintă un domeniu esențial de activitate a autorităților statale. La ora actuala este necesar ca fiecare individ să posede suficiente cunoștințe pentru a putea conștientiza datele problemelor, iar ulterior pentru a putea cultiva și promova toleranța și respectul față de toți membrii societății.
Astfel fiind spus, este necesar stoparea acestui fenomen prin eliminarea sau încercarea de a elimina gradul de nivel la care o persoană sau un stat se află, pentru a nu mai exista în perioada modernă, astfel de diferențieri de clase.
1.2 Surse ale rasismului si discriminarii ce se manifesta în spațiul UE
În prezent rasismul și discriminarea nu par a aparține de o anumită teorie generală, însă se pare ca acest lucru este valabil pentru faptul că acest termen are în compoziție o gamă variată de probleme. La un prim nivel, fenomenele rasismului și discriminării par a fi unuele dezarticulate și aparent minore. Putem remarca cu ușurință prezența prejudecăților și a opinilor iar violența poate fi în aparență difuză. Discriminarea este cel mai des întâlnită în cadrul instituțiilor unde pare a fi de astfel o problema minoră sau este stigmatizată cu repeziciune.
Oricare din aceste forme par a aparține unei logici autonome fără a se gasi o legătură în activitatea unor ideologi marginali sau existența unor acte minore de violență, promovate de grupuri de persoane sau particular, de anumite persoane, având idei extrem de puțin elaborate. Pe de altă parte rasismul si dicriminarea par a fi fragmentate dar par a avea la bază mai mult manifest. Astfel că, prin imagini se poate înțelege cu ușurință reprezentarea formată ca o mulțime de opinii, prejudecăți, sau așteptări ale unor anumite grupuri de persoane sau chiar ale opiniei publice. Imaginea acestor fenomene poate fi văzută ca și percepție asupra acesteia, fiind bazată pe cunoaștere dar și pe experiență întrucât cunoașterea și experiența sunt raportate la nivel de individ, iar imaginea realizată la nivelul fiecăruia în parte este complet diferită.
Ca și fenomene, rasismul dar și discriminarea, faca referire la orice deosebire, excludere, sau preferință, acesta bazându-se pe rasî, origine și pare a avea ca scop dar ca și posibil efect, distugerea, comporomiterea, oricărei șanse de egalitate dintre indivizii unui stat, în oricare domeniu al vieții publice.
La o forma manifestată a rasismului dar și discriminării în cadrul UE, violența este mai frecventa decât în mod obișnuit, aceste fenomene devenind ele însăși o politică, însuflețind dezbateri dar și manifestări violente creând iluzia unei preluări a puterii. „Prin imaginea fenomenelor înțelegem pur și simplu o reprezentare abstractă pe care oamenii și-o formează despre acestea. Această reprezentare este rezultatul unei experiențe directe sau indirecte. Poate fi rațională sau irațională, depinzând de dovezi concrete sau zvonuri și apare într-un număr infinit de modele, structuri.”
Ca și sursă de promovare a unor acțiuni de acest tip, internetul poate fi un puternic mijloc de întărire a legăturilor dintre o grupare și audiența sa. Astfel mass-media promovează pe alocuri astfel de mișcări politice într-o strategie ce ajută la preluarea conducerii asupra unei anumite clase sociale. Astfel promovată, mișcarea devinde un pericol pentru siguranța cetățeanului, mișcarea având la bază opinii și prejudecăți pe care le orientează și le dezvoltă. În cadrul Uniunii Europene, întâlnim cazuri în care înuși statul pare a se organiza pe baza unor orientări rasiste, care au ca scop dezvoltarea activităților politice dar și anumite programe de excludere, de distrugere, dar în mod special de discriminare masivă la un nivel mult mai înalt. Statul, mobilizează resursele unui sistem pentru a se putea face o structurare în funcție de categoriile sociale de proveniență. Astfel, statul împreuna cu tehnologiile moderene joacă un rol foarte important în evoluția amenințării ce este reprezentată de aceste fenomene. Aceste fenomene devin totale în momentul în care cei care se află la conducerea statului subordonează instituțiile unui stat, în acest mod subordonând și locuitorii, astfel ca mediul viral, permite expunerea opiniilor fără a se impune o anumită restricție, de orice au tip astfel că, „în esență audio-vizualul și implicit, imaginile create de acesta au devenit indispensabil vieții noastre cotidiene. Nu de puține ori, aceste imagini sunt etnocentristeși tendențioase, acestea influenând din punct de vedere afectiv, anumite segmente ale audienței, în special pe cele minoritare, producând reacții nu de puține ori violente din partea acestora.”
Ca și fenomene acestea par a lua amploare în momentul în care discriminarea și rasismul par a face parte din conduita internă a unui stat, și mai departe sunt promovate prin intermediul mijloacelor mass-media. Fragmentate, aceste fenomene pot pătrunde în cadrul instituțiilor, poate face loc violențelor, și poate alimenta curente sau idei, răspândindu-se astfel sub forma unor prejudecăți practicate din ce în ce mai des, putînd, în acest mod să genereze comportamente colective. Cu certitudine, datorită clar tehnologiilor moderne, aceste fenomene se bucură de posibilitatea de a putea transforma mass-media în propria și principala lor armă de distrugere, raspândită la nivelul întregi Uniuni Europene. În general, conflictele interetnice, prezentate în mass-media par a îmbraca fara îndoiala o formă politică, urmărind obținerea unui beneficiu comunicativ și facând abstarcție de o posibilă deformare a realității. La ora actuală, mass-media, pare a reprezenta în totalitate una dintre principalele dimensiuni, care ajută la dezvoltarea societății moderne.
Pentru o mai bună înțelegere a rasismului și discriminării, este necesar să luăm în considerare motivațiile și acțiunile celor ce le săvârșesc.
La un nivel mai înalt, persoanele dar și grupările care sunt practicante ale acestui fenomen, reușesc sa atraga de partea lor o masa semnificativă de oameni, folosindu-se de manipulare sau având o forță mare de convingere, în mod special prin intermediul mass-media, care la ora actuală s-a dovedit a fi una dintre cele mai puternice arme de promovare a acestor fenomene.
Astfel de fenomene au atras după ele schimbări importante în însăși sistemul democratic al țărilor din cadrul Uniunii Europene.
„Principala dificultate este că această lume devine mai eterogenă în termeni de percepții și de reacții patimașe (sub influența resentimentului și a dimensiunii religioase) și în același timp mai puțin inegală în termeni de putere (datorită noii eficacități a "armelor celor slabi" și noii dificultăți pentru cei puternici de a-și exploata avantajele materiale).”Aceste fenomene, par a fi înlocuitoare a razboaielor sociale, care sunt purtate sub foarma unor maniere de a influența o anumita patura socială, dar nu pentru a ocupa un teritoriu, ci pentru a influența în mare parte fidelitatea acestei pături sociale căreia i se adresează.
Putem observa că la baza rasimului și discrimiării stau două logici, și anume una care este comandată de acțiunea unei anumite societăți asupra ei înseși, iar alta care care este dominată de acțiunile și de mișcările comunitare.Ca și fenomene, rasismul și discriminarea au la bază, naționalismul, acesta fiind definit prin devotația față de un stat sau țară, o ideologie dusă la extrem, și fiind definită prin opunerea rezistenței la ocupația străină.
Rezistența naționalistă poate fi caracterizată printr-un caracter ofensiv, care caută să refuze o posiblă integrare străină, folosindu-se de mijloace tehnologice și moderene, în încercarea de stopare a acestuia. Migrația la nivel european, poate fi definită de aspirația la o viață mai bună, dar de cele mai multe ori, indivizii care migreaza spre un posibil nivel de trai mai înalt de lovesc de manifestații rasiale și discriminatorii, pe care însăși statul respectiv pare a-l promova.
Totuși, oricare ar putea fi modalitatea folosită, aceasta este o nevoie colectivă de stabilitate și securitate, astfel că, o logică de inferiorizare, împinsă spre extrem, este anternantă pentr procesele de respingere dar și izolare socială.
Logica de diferențiere, nu este una rasista sau discriminatorie, decât în momentul în care ținta sa nu este total exterioară comunității. Din punct de vedere imaginar, dimensiunea discrepanțelor dintre state și persoane , face referire la construcția unor ziduri imaginare, ce au la bază, distincția si diferențierea dintre state și indivizi.
Așadar, definirea fenomenului rasismului și discriminării, indiferent de contextul în care este construită, sau se dezvoltă, face diferența dintre noi și ceilalți, chiar daca vorbim despre statele membre ale Uniunii Europene sau despre indivizi umani.
1.3 Concepte cheie în identificarea și modul de acțiune a extremismului
Extremismul, este una dintre cele mai importante probleme ale societăților moderne democratice. Acesta contribuie în ziua de astăzi în cele mai actuale probleme ale unui stat sau societate.
Extremismul este întâlnit sub doua forme, și anume extremismul de dreapta și cel de stânga, din punct de vedere politic. Este dificil de prcizat numărul grupărilor de acest tip, caracterizate prin credințe duse la extrem.
Extremismul, ca și formă de manifestare, poate fi caracterizat de rasism dus la extrem sau disciminare dusă la extrem, încălcând astfel drepturile sociale ale unei societăți. Extremismul are la bază presima că niciuna dintre rasele de oameni nu sunt egale, și că există rase superioare altora, diferențele culturale câstigă teren în fața celor sociale, astfel fiind considerate mai importante decât acestea ș.a.
Ca și segmet al unei societăți, extremismul, nu pune accent pe lupta pentru națiune, și chiar o bună parte dinte membrii acestor grupări au o atitudine antinaționalistă. Când vorbim despre extremism, facem referire la mișcare socială importantă care luptă pentru obținerea puterii prin diferite maniere, cu ideologii duse la extrem.
Extremismul are în vizor și pare a se axa destul de mult și pe religia indizilor dintr-un stat. Organizațiile care adopta atitudini extremisme, se conjugă cu forțe ce sunt implicate în actul de putere, și este un fenomen antiminoritar și antimulticulturalist, fiind o idelogogie ce se bazează pe discriminare pozitivă si promovarea acesteia, astfel că minoritatea din cadrul unui stat nu trebuie sa dețină drepturile de care se bucură majoritatea. Astfel putem observa o forma de manipulare politică sau socială, care asmute majoritatea împotrica majoritații.
Cea mai importanta formă de manifestare a extremismului, este naționalismul, definit ca a fi este o ideologie ce creează dar și susține o națiune sau un stat ca un concept de identificare comună, ca parte a extremismului, „naționalismul ca formă de manifestare a extremismului dar ca și doctrină este credință că un anumit grup de indivizi reprezintă o comunitate naturală, numită națiune, care ar trebui să trăiască într-un sistem politic unic, să fie independent și să aibă dreptul să solicite un standard egal cu a celorlalte grupuri de același tip din lume. Este doctrina care afirmă preminența interesului națiunii în raport cu interesele de grup, de clasă, a indivizilor ce o compun. Este o mișcare a indivizilor ce doresc să-și impună predominanța națiunii căreia îi aparțin în toate domeniile.” Extremismul, este o mișcare comunitare, în cadrul Uniunii Eurpene, aceasta devenind cu atât mai puternică, cu cât indivizii care se află în compoziția acesteia și promovează aceasta forma de manifestare, se identifică puternic cu anumite valori culturale.
Ca și idelogie, acesta se identifică prin isteroicitate, și nu este admisă distugerea acesteia, dorind astfel asigurarea expanisiunii.
Se dorește afirmarea unui anumit ansamblu de valori sau modele culturale, împotriva unui alt ansamblu. Identitatea individului, practicat al acetui fenomen, este completată de valorile si tradițiile sale. Practicanții acestui fenomen, par fanatic, întodeauna pregătiți să intre într-o lupta doar pentru susținerea idealurilor și valorilor în care cred. Când vorbim despre extremism, discutăm despre un concept atât de extrem, încat se poate ajunge la o forma mai slabă de terorism, și anume un terorismul exercitat la nivel de grupări extremiste. Vorbim despre, revolte, reacții vizibile ca atare, dar de altfe, putem discuta despre cazuri de violeță gravă, despre atacuri de o amploare mai mare în care practicanții acestei ideoglii sunt capabili sa se sacrifice pentru credințele lor. Astfel, conducerea cu mână dură este văzută ca o manieră mai bună de guvernare decât democrația.
Extremismul, ca și fenomen are proprii săi reprezentanți, și este definit ca a fi o expresie a sincerității, ca fiind singura care oferă individului posibilitatea de a câstiga o conștiință clara și de a trăi în mod autentic, fără a se ține cont de legile unui stat. Cum am preiczat mai sus, extremismul, este reprezentat în mod direct de naționalism, acesta fiind la rândul său în strânsă legatură cu etnocentrismul și patriotismul, deci, comportanemtul naționalist este străns legat de ideea de apartenență la o anumita comunitate ce funcționează dupa legi proprii si stricte, ce pot prejudica în mod evident buna funcționare a unui stat, și pot afecta atat securitatea internă și externă a acestuia dar și a cetațenilor săi. Indivizii care îmărtăsesc aceoși opinie și același mod de respectare a legilor cu practicanți ai extremismului, sunt înstrăinați, considerându-se astfel că este protejat progresul grupului în cadrul statului. Naționalismul, are ca punct central autodeterminarea națională, și cerea loialitate supremă indivizilor ce sunt membrii ale acestor grupări, „naționalismul este o ideologie atât ca formă cât și comportament, și nu este o ideologie obiectivă fiind determinat de o complexă interacțiune între factorii politici, conomici și culturali, de-a lungul istoriei.”
Mass-media, încearca de cele mai multe ori prezentarea unei imagini reale a acestui fenomen, atat prin intermediul presei, cât și prin intermediul audio-vizualului, astfel încât ni se permite ca și telespectatori exploatarea și a alta viziune asupra modealității de exploatare a acestui fenomen. Se consideră că grupurile extremiste sunt mai mici și se definesc din punct de vedere cultural sau politic.
Pentru combaterea fenomenlui extremismului este nevoie de norme demne și stricte, pe care cetățenii să le respecte în totalitate pentru justețea, echilibrul și raționalitatea pe care le inspioră și de care dau dovadă. Orice exces în acest domeniu poate avea, pe termen lung, efecte contrare.
2. Principii generale de combatere a rasismului și discriminării. Modalități de eliminare a pericolului extremismului.
Când vorbim despre rasism, facem referire la un fenomen extins, cu o consistență istorica de remarcat care de cele mai multe ori este definit ca fiind un sinonim al excluziunii. Putem afirma că acesta și-a facut apariția în societatea modernă, având ca principală cauză problemele sociale, pe care toate statele membre ale Uniunii Europene le cunosc foarte bine. Ca și rasismul, discriminarea, este o acțiune de exludere ce are la bază, lipsirea unui individ de anumite privilegii sau lipsirea de drepturi pe baza unor motive neîntemeiate. În general, conviețuirea între state dar și între indivizi, este benefică, din mai multe puncte de vedere. La baza unei asemenea înțelegeri, stau drepturile umane și respectarea acestora, astfel facând referire la rasism și discriminare, relatăm că „operațiunea prin care se pun în evideță atribute fizice sau biologice ce se presupun că modelează comportamentele sau justifică raporturi de dominare, de exludere sau persecuție, reprezintă forme elementare ale rasismului și discriminării.”
Pentru a putea elimina formele discriminării și rasismului este necesar ca acestea să fie prevenite prin introducerea unor măsuri speciale, a unor acțiuni afirmative, de altfel este necesară sancționarea unui comportament rasist și discriminatoriu, dar cel mai important pentru un individ ce se regăsește într-o astfel de situație, să ia atitudine, adresându-se Consiliului Național de Combatere a Discriminării (CNCD) sau altor instituții ce se ocupă în mod direct de remedierea și sancționarea actelor rasiste și discriminatorii.
Astfel, ne putem raporta și la extremism ca fiind o intoleranță la opiniile celor din jur, și urmarea unei idei poilitice până la limită, fără a se ține în vreun fel cont de posibilele repercusiuni pe care practicarea acestui fenomen le atrage după sine. Este important ca statele membre ale Uniunii Europene să se ocupe de aceste probleme și să acționeze în scopul încetării acestora. În scopul încetării extremismului manifestat la nivel de instituții ce se ocupa de asigurarea securității interne la nivel de stat, este necesară o colaborare strânsă și furnizarea de informații către societatea civilă care să aibe posibilitatea de a stimula implicare indivizilor dintr-un stat în combaterea acestor manifestări, astfel încât „este necesară localizarea persoanelor sau grupurilor practicante, în care organismele administrative dar și ONG ar trebui să își îndrepte atenția cu programe care să constituie la reducerea ratei de risc”
2.1 Modalitați de combaterea a rasismului și discriminării
Într-o eră în care securitatea națională este amenințată de noi riscuri, politici internaționali importanți, își exprima dispoziția de a căuta soluții și în afara dreptului internațional. Este evident că „orice stat, indiferent de dimensiuni, are interese proprii în arena internațională. El își protejează aceste interese ca putere suverană, în baza dreptului internațional, a principilor acestuia, aplicate la relațiile internaționale. Astfel, statul contează pe ordinea juridică internațională și pe respectarea legalității internaționale de către toți ceilalți participanți.”
În încercarea de stopare a acestor fenomene, este de apreciat faptul că normelor dreptului internațional, îi revine misiunea de a regelemnta relațiile dintre statele membre UE și de a orienta activitatea altor enintăți internaționale în sopul evoluției unei norme a vieții internaționale normală. Imxtiunea umanitară nu pare a pune un accent prea mare, pe respectarea drepturilor omului, în general șu în mod special pe problema minorităților la nivel de UE. La nivelul Uniunii Europene nu au fost adoptat niciun fel de document care să oblige statele membre în privința respectării drepturilor minorităților, astfel că, Adunarea Generală a ONU, a adoptat Declarația Privind drepturile persoanelor care fac parte din minorități naționale, prin rezoluția 47/135 din 18 decembrie 1992. Având în vedere aceasta existența acestei rezoluții, nu există încă un doccument sau lege care să permită protecția minorităților la nivel internațional. În articolul 8 al Rezoluției 47/135 se afirmă că, „nicio prevedere a acestei Declarații nu poate fi interpretată ca permițând vreo activitate care contravine scopurilor și principiilor Organizației Nașiunilor Unite, inclusiv egalității suverane, integrității teritoriale și independenței politice a statelor.”
Cu toate acestea, Uniunea Europeană pare a fi interesata de acest subiect si de stoparea acestuia, astfel că, în anul 2000 au fost adoptate două directive, care ajută la combaterea rasismului și discriminării. În stoparea acstui fenomen s-a observat și intervenția Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, aceasta luând măsuri în ceea ce privește drepturile omului, pornind de la recunoașterea faptului că situația minoritațiilor este una importantă și de amploare, astfel fiind dezvoltate posturi care privesc protecția minorităților și stabilirea unui anumit mecanism ce ajută la soluționarea conflictelor și poate acționa independent.
În Carta drepturilor fundamentale, este prevăzută egalitatea tutror indivizilor în fața legii, în cadrul Uniunii Europene aceatsa interzicând discriminarea indiferent de critueriul sau motivul ce stă la baza aceteia, cerându-se astfel protejarea divesității culturale, religioase și lingvistice în cadrul uniunii. La nivel individual, practicanții rsismului și discriminării, trebuie să ia parte la instruiri și să ajute la combaterea acestor fenomene, nu să ajute fenomenul să ia amploare, este necesar sa nu se lase influențați de modelul social și sa nu urmeze exemplul acestora, astfel că este necesar ca aceștia să dispuna de flexibilitate și deschidere la nou. Este important ca individul să ia atitudine împotriva acestor fenomene chiar și la nivel public, tocmai de asta la ora actuala întâlnim din ce în ce mai multe instituții pregptite în a opferi ajutor pentru micșorarea acestui fenomen sau încercarea de stoopare. Este importantă o socializare cât mai amplă, la nivel de etnii, astfel că, indivizii trebuie să încerce apropierea de persoane din medii culturale diferite. OSCE a fost acuzată de mai multe ori de faptul că nu tratează minoritățiile în mod egal, favorizând și acordând atenție doar acelor încălcări ale drepturilor minorităților, care au posibilitatea de a genera în conflicte violente ce ar putea afecta starea de securitate a unui stat sau regiune.
Prin aceste acțiuni, OSCE pare a urmării securitatea europeană, iar „aceste abordări ale problemei minoritățilo rnaționale, în general, au dat cel puțin un semnal că există voință politică pentru rezolvarea internațională a problemei minoritățlor. De fapt, cea mai importantă realizare a organizației este ca a reușit să internaționalizezeproblematica drepturilor minorităților naționale, scoțând-o de sub monopolul statelor naționale.”
2.2.1 Programe de sprijin
În ajutorarea stopării fenomenelor discriminarotii, rasiste și extremisme, de-a lungul timpului au fost înfințate diferite progrmae, norme, și legi care să ajute persoanele ce sunt victime ale acestora, astfel că, principile egalității, sunt vitale pentru o bună funcționare a oricărui stat dar și pentru un sistem ce ține de protecția drepturilor omului. Deși instrumentele delcarate la nivel internațional, ce au în vedere drepturile și libertatea omului, au în comun dispoziții fundamentale, interpretarea acestor prevederi legale, ce țin de libertate și egalitate, cazurile cărora li se acordă o atenție mai deosebita și care au înâietate, și alte aspecte care țin de acestea, variază considerabil. Acest tip de variații, refelctă întocmai politica și imperativele ce par a sta la baza sistemelor sociale ale statelor de proveniență dar și politica drepturilor omului. Egalitatea, face referire la ideea de bază, că indivzii, indiferent de rasă sau culturaă trebuie să fie tratați deopotrivă. Egalitatea, poate fi definită prin oferirea de șanse egale, „principiul egaliății în fața legii nu înseamnă egalitate absolută și anume egalitatea de tratament, fără a se ține seama de circumstațele individuale, concrete, dar aceasta înseamnă..egalitate relativa, și anume principiul de a trata în mod egal ceea ce este egalși a trata inegal ceea ce este inegal..pentru a trata problemele inegale diferit, în funcție de inegalitate lor este nu numai permisă, dar este necesar.”
În sistemele juridice actuale, legislația prevede interzicerea discrimnării, concetrându-se mai mult pe protejarea persoanelor fizice. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a recunoscut că CEDO are abilitatea de a impune obligații asupra unui stat pentru a lua măsuri și pentru a putea asigura drepturile garantate de Convenție. De asemenea CEDO, poate solicita unui stat să adopte măsuri care pot asigura respectarea vieții private a unui individ în cadrul Uniunii Europene. În ceea ce privește rasismul, CEDO, în cadrul articolului 14, susține că în cazul în care există o suspiciune sau o acțiune ce face trimitere la posibilele violențe induse de rasism, acesta are dreptul de a organiza o investigație și de a sancționa posibilul factor determinant.deși, CEDO, a fost inițiat în a stabili o graniță între discriminarea directă și cea indirectă, acesta a aplicat testul general pentru discriminare.
O alta instituție europeană care ia măsuri împotriva fenomenelor discrimatorii și rasiale, este CEJ, aceasta punctând clar că statele care sunt membre ale UE, sunt obligate prin lege să aplice dispoziții nediscriminatorii, facînd referire și la domeniul public dar și la cel privat, dar, „deși nu definește conceptul de minoritate națională, aceasta introduce unele criterii de identificare a unei asemenea minorități, și stabilește princpii precum nediscriminarea , promovarea egalității și efective între minoritățile naționale, precum și pastrarea propiei limbi, religie și cultură ș.a…”
Ca și instituție ce susține egalitatea de drepturi și șanse între minoritate și majoritate, ONU, și rezoluția Adunării Generale, este o sursă de inspirație pentru mai multe instituții ce s-au remaract prin luarea unor maăuri împotriva acestor fenomene. ONU, s-a făcut remarcată prin declarații și tratate ce conțin articole referitoare la libertate drepturilor, și egalitatea oamenilor în fața legii. Ca și institușie, ONU s-a implicat în problemele de discriminare, rasism și extremism prin două tratate, și anume ICCPR dar și ICESCR și multe alte instrumente ce privește eliminarea discriminării, „Orice Stat parte poate declara, în orice moment, că recunoaște Comitetului competența de a primi și examina comunicări emanînd de la persoane sau grupuri de persoane ținînd de jurisdicția sa care se plîng de a fi victime ale violării, de către acest Stat parte a vreunuia dintre drepturile enunțate în prezenta Convenție.”
Multe dintre instumentele internaționale de combatere a acestor fenomene, indica faptul că o acțiune pozitivă poate promova agalitate prin aplicarea sa. Fiecare dintre instituțiile care au adoptat reguli sau legi, au ca scop realizarea egalității de fond, recunoscându-se astfel că acțiunea pozitivă este ceea ce egalitatea formală necesită. Astfel că până și CRC-ul care nu deține un mecanism de plângeri, obligă statele să solicite rapoarte pentru demonstrarea măsurilor adoptate spre respectarea legilor. Organismele tratatelor ONU, abordează fenomenul discriminării într-un mod comun, incluzând atat discriminarea directă cât și cea indirectă.
Acestea fiind spuse, în cadrul Uniunii Europene există mai multe instituții care lupta pentru stoparea rasismului și discriminării.
2.2.2 Ocuparea forței de muncă
Securitatea la locul de muncă este unul dintre subiectele importante dezbătute de companii și guverne, care la ora actuală caută din ce în ce mai multe metode prin care să poată promova securitatea la locul de muncă. Discriminarea la locul de muncă face referire în mod special la acele acțiuni ce creează presiune psihologică realizate asupra unui angajat de angataorul sau sau de către colegii de muncă. Aceste tipuri presiuni, la care este supus angajatul, poate avea efecte pe termen lung asupra unei persoane, poate fi afectat atât pihicul său, cât și viața sa sociala. Conceptul fundamental este egalitatea de șanse pe piața muncii, astfel că egalitatea de șanse pe piața muncii, face stric referie la accesul nedisriminatoriu în tot ceea ce este legat de pofesie și alegerile ce țin de această ramură socială. Discriminarea la locul de muncă se referă la tipul de tratamen egal sau inegal în raport cu alți indivizi, ținându-se cont de toate aspectele legate de termenul de discriminare.
Uniunea Europeană s-a focusat pe discriminarea de gen la locul de muncă, principala idee fiind cea de a aloca șanse egale tuturor indivizilor, indiferent de rasă, originie, cultură ș.a. CEJ a susșinut „că principiul egalității de remunerare conținute în art.19, poate fi invocat în fața instanțelor naționale și că aceste instașe au datoria de asigura protecția drepturilorcu care aceasta protecție investește persoanele în special în ceea ce privește aceste tipuri de discriminare ce rezultă direct din dispozițiile legislative…”
Migrația pentru muncă în cadrul Uniunii constituie un element important, datorită factorilor economici, demografici dar și sociali ce îi implică. Statul este prinicpalul actor în managementul migrației axat speical pe forța de muncă, acesta avănd prerogative care privesc adoptarea unor anumite măsuri în scopul de controla fenomenul migrației dar și de a asigura securitatea cetățenilor plecați la muncă în cadrul UE, astfel încercându-se scaderea posibilelor impacte negative și efectele acestora.
Ca reacție la situațile rasiale și de discriminare, societatea s-a axat pe înfințarea unei discriminări pozitive, încercându-se echilibrarea dintre discriminarea negatiă dar și cea pozitivă, astfel statul folosește metode pentru asigurarea securității la nivel de economie, iar „preocupările legate de securitatea statelor par a avea un rol foarte important în angajamentul luat de către aceștia și în devoltarea anumitor măsuri îndreptate spre identificarea dar și contolul migrației pentru muncă clandestină sau inegală.” În implicarea depistării nivelul de migrație, sunt necesare fonduri mari, de care nu toate statele care fac parte din Uniunea Europeana dispun, astfel, posibilitatea de a controla valul de migranți care vin la muncă pe teritoriu Uniunii Europene poate fi contestat cu ușurință. Fiecare stat membru, are datoria de a se asigura și de a menține aplicarea principiului de egalitate pentru evitarea problemelor ce implică discriminarea rasială.
Odată cu apariția vualului de migrați, problemele de securitate implică statele europene într-o luptă împotriva acestui tip de fenomen, aceste tipuri de măsuri, putând ajunge la extreme, astfel că imigranții, pot fi face detenție sau chiar să fie expulzați dintr-un anumit stat. Anumite state membre UE, au recurs la restricții pe teritoriul lor, aceastea pricindu-i pe imigranții care ar putea deveni o amenințare la adresa respectivului stat, recurgandu-se la aceste metode, pentru a se asigura un mai bun nivel de trai și pentru o mai bună securitate.
Organizația internațională a muncii, interzice discriminarea și încurajează egalitatea în ocuparea forței de muncă, ținându-se cont, în mod special de resepctarea dreptului omului. Este deja cunoscut faptul că activitatea companiilor din cadrul UE, trebuie să aibe o arie mai largă în ceea ce privește drepturile omului și angajaților, astfel guvernele anumitor state din Uniunea Europeană, au constituit ONG-uri care se axează în mod direct pe respectarea dreptului omului. Acestea pot contribui în promovarea unor standarde de muncă la nivel internațional, dar eficiența lor fiind reprezentată în mare parte de respectarea unui set de criterii ce trebuie aplicate la nivel de organizație iar transparența totală a informațiilor este un alt factor important care nu face loc unei posibile discriminării.
Când vorbim despre o integrare a lucrătorilor imgranți într-o anumită țată, este necsar să luam în calcul și o posibila marginalizare a acestora de către marea majoritate a locuitorilor țării respective, însă „evitarea acestui risc ține în mod evident de aspecte de ordin economic, educațional și social, dar și de sistemul național de norem și valor cultural-etnice. O politica statală corectă din toate punctele de vedere dar și păstrarea valorilor culturale și etnice, pot oferi condițiile pentru o mai bună integrare și deschidere înspre lucrătorii străini.” Principiile egalității de șanse sunt bine stabilite în majoritatea țărilor membre ale Uniunii Europene, deși rasismul, discriminarea și extremsimul, sunt probleme sociale ce apara ca fiind primare pe agenda drepturilor omului în ministerele ce se ocupă de protecția si drepturile omului.
Politicile sociale ce se ocupă de forța de muncă, acoperă domenii vaste cu strânsă legătura între ele, printre care se numără, protecția socială, protecșia muncii dar și eliminarea excluderii sociale și lupta împotriva discriminării. Politica socială se află printre principalele competente partajate din cadrul Uniunii Europene. Acestea au dezvoltat strategia europeană a forței de muncă care se axează cel mai mult pe principiul de egalitate în ceea ce pricește ocuparea forței de muncă, așadar „ocuparea forței de muncă a fost declarată ca obiectiv prioritar al Uniunii Europene prin modificările aduse Trataelor constitutive. Ca urmare, guvernele statelor membre au hotărât să sprijine dezvoltarea unei strategii ce este coordonată la un nivel comunitare și face strict referire la ocuparea forței de muncă cu șanse egale.”
La rândul său, Fondul Social European, reprezintă de asemenea un instrument, pentru un anumit tip de acțiuni al Uniunii Europene, care prevede anumite tipuri de punere în aplicare a unor obiective ce țin de strategia europeana de ocupare a fortei de muncă, acestea având în vedere combaterea șomajului și axându-se în mod special pe combaterea disciminării dar și a excluderii sociale. Este important să fie îmbunătățite condițiile de muncă și respectarea drepturilor muncitoriilor indiferent de națiune, acesta fiind unul dintre principalele obiective ale Uniunii, urmărindu-se astfel o dezvoltare a pieței de muncă și o creștere a standardelor. Comisia uniunii, a adoptat directive, ce se bazează pe protecția, siguranța și nediscriminarea la locul de muncă, prioritățiile de bază fiind fiind schimbarea rapidă din domeniul muncii.
Sistemele de securitate socială din cadrul statelor Uniunii Europene, nu au la bază același model, deci nu se poate vorbi despre o armonizare a acestor sisteme, astfel trebuie luat în calcul măsuri ce nu aduc prejudicii drepturilor fundamentale ale omului. Prin aceste metode, se încearcă respectarea egalității în domeniul muncii, și este abordată o nouă cultură ce șine cont în mod special de calitatea muncii și prevenirea riscurilor.
2.2.3 Libertatea circulației
Când vorbim despre migrație, vorbim despre un fenomen răspândit la nivel mondial, dar făcând referire la tările europene, observăm că aceastea sunt țări de proveniență, tranzit dar și de destinație. Libera circulație, are în vedere imigrarea și migrarea și dreptul persoanelor de a se putea integra cu ușurință în noua țară gazdă. Imgirarea este o sursă de beneficii, nu doar pentru persoanele care care se stabilesc într-un stat membru UE, dar și a societăților care îi primesc. Accesul la locurile de muncă în cadrul statelor europene a imigranților este un aspect fundamental reprezentat de libera circulație a persoanelor în Uniunea Europeană. Ca fenomen, migrația are un impcat major asupra economiei și culturii statului gazdă, ducând la o diversitate culturală mai extinsă în toate statele. Libera circulație a persoanelor în spașiul european urmărește înfinșarea unei piețe de muncă comună a forței de muncă. Accesul imigranților la piața muncii din statele membre europene, presupune în primul rând eliminarea barierelor dintre state dar și egalitate în ceea ce privște tratamentul, dreptul de muncă dar și dreptul la integrare socială în țara gazdă. Dreptul persoanelor de liberă circulație este susținut de un anumit sistem coordonator a sistemelor de securitate socială, astfel că „ în general, conviețuirea între populațiile majoritare și cele de alte naționalități este benefică, pentru ambele părți din mai multe puncte de vedere, fiind astfel reciproc avantajoasă.”
O mobilitate mai ridicată determină în mod special creșterea șanselor imigranților în găsirea unui loc de muncă dar oferă și o oportunitate angajatorilor de a întâlni posibili angajați cu un nivel de aptitudini ridicate, impulsionându-se creșterea economică. Refenindu-ne la cadrul comunitar, libera circulație a oamenilor are ca scop primar, deschiderea pieței de muncă și oferirea de oportunități tuturor persoanelor din cadrul Uniunii Europene, astfel, contribuind la prosperitatea unui stat.
La nivel de uniune, imigrația legală este un factor ce favorizează crșterea economică pe mai toate ramurile, dar numai în condițiile în care este getionată în mod corect și eficient și cel mai important este să fie canalizată spre sectoarele deficitare a unui stat pentru a ajuta ridicarea nivelului economic al acestora. Datorită beneficiilor pe care libera circulație le aduce la nivel economic, „este nevoie de o campanie de conștientizare a publicului asupra aspectelor pozitive ale migrației, în condițiile în care aceasta este perceputa la momentul actual, cu conotație negativă.” De astfel este necesară și o coordonare mai bună între politicele unui stat în ceea ce privește dezvoltarea și eforturile depuse de către state pentru o mai eficientă gestionare a fenomentului migraționist. Deși o creștere majoră a populației ar putea deveni o problemă, când se vorbește despre fenomenul migrației, aceasta nu reprezintă o problemă la ora actuală, Uniunea Europeană acordând la ora actuală o atenție deosebită eficienizării utilizării resurselor umane, datorită acetsui fapt, Uniunea Europeană, acordă o atenție mai deosebită asupra integrării sociale, a indivizilor care locuiesc și muncesc în mod legal într-un stat. În ceea ce privește dreptul imigranților de a practica o anumită profesie într-un stat membru, se pae că deja s-au făcut progrese în acest domeniu, deși mai este de lucrat în ceea ce privește egalitatea de tratamente între cetățenii unui stat dar și lucrătorii imigranți.
În prezent, piața forței de muncă dar și libera circulație din Uniunea Europeana este mult mai permisivă pentru indivizii calificați ce doresc să desfășoare activități neatractive pentru cetățenii UE. Angajarea unui lucrător poate fi realizată într-o modalitate care poate determina evoluții economice dar și sociale cu aspect pozitiv, în plus, „previziunile prezintă o tendință de creștere a migrației, ce are în vedere aevoluția unor anumiți factori ce favorizează fenomenul.” Cu toate acestea, ecomomiile statelor vor avea în continuarea nevoie de lucrători imigranți, de aceea se caută o aromizare a politicilor în ceea ce privește fenomenul migrației, acesta reprezenând una dintre cele mai importante provocări ale Uniunii, dobândind un accent important și deosebit în viitor.
Libera circulație, are efecte benefice asupra unui stat, echilibrând avantajele și de altfel, favorizează disiminarea cunoștințelor între statele vizate de fenomenul migației. De cele mai multe ori, statele membre facilitează în mod special accesul pe piețele naționale în ramura muncii pentru indivizii cu un nivel de calificare înalt, ceea ce atrage dupa sine influențe pozitive asupa eficienței economice.
Experiența pe care un individ o dobândește pe terioriul unui stat străin, îîi asigură acestui un mod sporit de flexibilitate în domeniul muncii. Aptitudinile pe care aceste le dobândește în străinătate, facilitează foarte mult angajarea lucrătorului migrant în momentul reîntoarcerii sale în țara de origine. De cele mai multe ori, migrația determină formarea unor comunități ale imigranților, aceasta fiind benefica pentru statul în acre aceștia se stabilesc din punct de vedere al schimbului de cultură și devenind o promovare, într-o anumită masură a unei identități naționale.
Lucrătorii imigranți sunt deținători ai unui mare avantaj, astfel că „O persoanã care lucrează în străinătate intră în contactul cu practicile și uzanțele existente în statul de destinaþie referitoare la desfãșurarea activității sau cu un alt tip de cultură antreprenorialã. De asemenea, lucrătorii migranți pot participa la cursuri de formare profesională, ca și cetățenii statului respectiv.”
Facând trecerea de la libera circulație a persoanelor, un alt succes, proiect european, este libera circulație a mărfurilor, aceasta contrinuind la construirea unei piețe utilizate de către cetățeni și societățile comerciale. Aceasta activitate le oferă consumatorilor din spațiul Uniunii Europene, o gama mult mai largă de produse decât cea de care dispune un stat , permițându-le astfel achziționarea cele mai bune ofertă disponibilă. Vorbind din punct de vedere juridic, circulația liberă a mărfurilor, reprezintă unul dintre elementele-cheie al dezvoltării pieței interne a unui stat, deși, „multe dintre restricțiile importante împotriva liberei circulații a mărfurilor sunt în prezent eliminate, din acest motiv, societățile preferă adesea să își concentreze activitățile în câteva state membre…”
Cu toate aceste, libera circulație a mărfurilor, nu reprezintă neapărat o valoare absolută. Unele priorități ce fac referire la această ramură, impun restricții sau chiar interdicții, apărând astfel protecția mediului și sănătatea omului. Tehnologiile secolului XXI, facilitează destul de mult contribuie în mod special la facilitatea transferului de mărfuri între statele membre ale Uniunii Europene. La ora actuală, libera circulație a mărfurilor este regelementată de numeroase politici, astfel integrându-se aromonios într-o piață de tip responsail, ce garantează o ușoară accesibilitate la un tip de produse superior din punct de vedere calitativ. Aticolele 34-36 TFUE au pus bazele pe care se bazează principiul general al liberei circulații al mărfii. Chiar dacă aceste progrese se fac simțite, măsurile luate până la ora actuală, permit un parteneriat mai strâns între țările membre UE, acestea arătând primele semne de succes, iar aceste beneficii legate de libera circulație devenind evidente o data cu trecerea timpului. Pentru asigurarea reușitei acestui lucru este necesară o monitorizare permanentă în toate domeniile în care se așteaptă progrese suplimentare.
2.2.4 Drepturile economice, sociale și culturale
Vorbind despre dreptul social european, facem trimitere la ragulile, tratatele, recomandările adoptate și cele ratificate în statele membre ale Uniunii Europene.Dreptul social este reprezentat de toate reglementările adoptate de-a lungul timpului. Dreptul social cuprinde în sfera sa relațiile sociale și alte raporturi sociale, legate de acestea, în orice domeniu din statele europene, iar „Obiectul dreptului social european rezultã din reglementările juridice individuale și colective de muncã ale statelor din cadrul Comunităților Europene și ale statelor care au aderat la sistemul juridic al unei Europe Unite.” Printre drepturile sociale ale individului, indiferent de națiune, religie sau limbă vorbită, se numără și libertatea de opinie, aceasta fiind un dreptu fundamental, ce aparține de orice societaate ce are ca formă de conducere democrația, semnificândo condiție pentru realizarea transparenței unui stat dar și pentru promovarea și respectarea drepturilor omului. Discursurile rasiste sau discriminarea reprezintă o amenințare de nivel înalt pentru societate, ofensând demintatea persoanelor sau grupurilor tintă, având posibilitatea de a crea rapoturi tensionate și coonflicte majore.
Niciun drept al omului nu este absolut, astfel, diferitele drepturi trebuie să se respecte si să se susțină reciproc pentru constuirea unui sistem puternic și de lungă durată. Printre drepturile sociale ale imigranților se numără de asemenea dreptul de a se integra. Integrarea, face referire la o caracteristică a sistemului social european , la intensitatea ralațiilor ce sunt stabilite între părțile componente. Aculturația, reflectă faptul că totala asimilare în cultura principală, nu este o cerință obligatorie în ceea ce privește procesul de integrare. În ciuda tutror diferențelor politice și ideologice dintre state, în toate țările membre europene în care se urmărește dezvoltarea procesului de integrare, este necesară, după acordarea dreptului de rezidență, facilitarea accesului, în condiții egale în ceea ce privește beneficiile de care dispune majoritatea unui stat.
Gestionare fenomenului migrației, nu începe odata cu apariția primului imigrant, și presupune implicarea socială și integrarea persoanelor nou venite într-o comunitate, astfel fiind necesară dezvoltarea unor noi condiții ce ajută la respectarea drepturilor imigranților, în egală masură cu cea a persoanelor majoritare din acea comunitate. Unul dintre cele mai importante aspecte este reprezentat în mod special de situația drepturilor specifice la care au înâietate grupurile etnoculturale dar și garantarea acestora și reacția pe care o comunitate o are în ceea ce privește mecanismele de implementare.
Este vizibil faptul că barometrul relațiilor sociale ce stau la baza unei anumitze comunități, este explicată prin acceptarea dar și respectarea discrepanțelor ce îi caracterizează pe imigranți la nivel de societate. Drepturile imigranților, încep cu cel de egalitate dar și nediscriminarea. Este necesar ca un imigrant să se bucure pe deplin de toate drepturile și libertățile omului, prcum orice alt individ, aceștia fiind diferențiați de către majoritate doar prin faptul că există drepturi ce îî protejează, iar abdordarea juridică a drepturilor minorităților, are la baza sa un princpiu, și anume, protecția minorităților, presupune o multitudine de măsuri și aranjamente ce au ca scop manținerea și dezvoltarea a propriei culturi.
Devotamentul imigraților de vorbire a propriei limbi poate fi explicat prin faptul că identitatea lingvistică este o piesă importantă a identității individuale, aceasta reprezentând o metodă de refugiu ce caracterizează grupurile minoritare „la fel ca și alte resurse exploatate în cadrul dinamicilor identitare, limbile înseamnă, în același timp, invarianță și variație, permanență și schimbare. Ele permit un larg evantai de tipuri de apartenență, de la grupurile restrânse, până la comunități supra naționale. De asemenea, necesită adoptarea unor strategii atât personale (adaptarea vorbirii), cât și la un nivel mai general.”
Deși religia nu este un element prinipal ce ajută la diferențierea unui grup minoritar de majoritate, este considerată un factor estențial pentru identitatea etnica a perosanelor ce fac parte dintr-un grup minoritar. Credința, este un fapt social important, căruia un individ îi dă o valoare mare, aceasta reprezentând parțial o parte din individ și este strâns legată de identitatea acestuia. Deși nu este un subiect de amploare, religia, în anumite state ale Uniunii implica negocieri și anumite conflicte care pot degenera. Înainte de a-și putea revendica drepturile culturale, imigranții beneficiază de ordini sociale adoptate special pentru ajutorarea acestora cu ușurință în societate. Drepturile sociale prezintă baza constuirii anumitor sisteme sociale și economice care ajută la producerea și menținrea unei bunăstari sociale, astfel că orice imigrant sosit într-un stat membru al Uniunii Europene, trebuie sa se bucure de egalitatea în drepturi, „Drepturile sociale implică o intervenție a statului în viața indivizilor, în vreme ce proclamarea drepturilor-libertăți tinde să îngrădească această intervenție, dacă nu chiar să o recuze.”
Migrația este un fenomen ce a luat amploare de a-lungul timpul și a devenit o problemă importantă căreia i se acorda o atenție foarte mare la ora actuală, facându-se de astfel progrese foarte mari pentru îmbunătățirea sistemului. Implementarea drepturilor sociale ține îm mod special de capacitatea statului de a lua anumite măsuri în ceea ce privește asigurarea îmbunătățirii sistemului de securitate de protecție a imigranților aflați într-o țară gazdă din cadrul Uniunii Europene. Carta socială se aplică muncitoilor care lucrează în mod legal pe teritoriul unei țări și asigura dreptul acestora și familiilor protecții specifice și în mod special dreptul la protecție și asigurare socială.
În cadrul Uniuni Europene se recunoaște că migrația este unul dintre fenomenele care contribuie și ajută foarte mult la dezvoltarea economică, deși cetățenii majoritari percep acest fenomen ca fiind unul ce are conotații negative.
2.2 Instumentele de combatere a fenomenului „discriminarea rasială” (CEDO, CRC, TRATATE ONU, CODUL PENAL)
Egalitatea, face referire la ideea de bază că indivizii în situații similare să fie tratați deopotriva, aceasta concentrându-se pe un tratament egal fără a se pune accent pe contextul în care se produce un asemenea tratament. Fie că vorbim despre rasism sau despre discriminare, este important ca drepturile și libertățile persoanelor să fie respectate conform legii. Jurisprudența tradițională a drepturilor omului s-a focusat în mod special pe protejarea indivizilor de un abuz venit din partea autorităților publice, astfel, dreptul internațional în ceea ce privește nediscriminarea se adresează statelor, aceasta fiind una dintre obligațiile oricăui stat membru al Uniunii Europene. Comitetul pentru eliminarea discrimnării-rasiale a fost creat în temeiul Convenției internaționale și privește eliminarea tutror formelor de discriminare rasială (ICERD), acesta având obligația de eliminare a discriminării în sfera privată.
CtEDO, a recunoscut, CEDO ca și organizație ce poate impune obligații pozitive asupra unui stat, în ideea de a lua măsuri pentru asigurarea drepturilor garantate de Convenție. Pe de altă parte, CEDO a recunoscut obligații de tip pozitiv în conformitate cu anumite prevederi, anume art. 8 și art. 11, ce prevăd dreptul la respectarea vieții private, respectiv, libertatea de întrunire și asociere. În cazul în care există și ce mai minimă suspiciune că un act de tip rasis poate provoca violențe, ține de datoria statului de investiga posibilele elemente provocatoare. Conveția Europeană a Drepturilor Omului, a colaborat în obținerea unui articol ce asigură exercitarea dreptului la viață, fără discriminare.
Un alt instrument important, ce desfășoară o luptă împotriva discriminării rasiale, este Declarația Universală a Drepturilor Omului, aceasta a fost adoptată și proclamată de ONU îăn data de 10 dec. 1948, fiind adesea folosită în anumite cazrui ce au loc în tribunalele naționale și internaționale, aceasta conține mai multe articole ce susțin și permit libertatea unui individ indiferent de rasă, limbă vorbită sau religie. Instrumentele naționale ce fac strict referie la problemele de egalitate, au în construție două tratate ONU privind drepturile omului, și anume: Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și cultural, pe scurt, ICESCR și Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ICCPR. La rândul său, aceste instrumente, cuprind mai multe convenții pentru protecția lucrătorilor imigranți și familiilor acestora. ONU, are în construcția sa 5 comitete a căror funcție este de a primi observații din parta indivizilor care consideră că le-au fost încălcate drepturile.
Convenția cu privire la drepturile copilului (CRC), a intrat în vigoare în anul 1990. Scopul acesteia este de colectare a informațiilor, examinează informațiile adunate și raporturile primite din partea statelor membre. O alta organizație ce aparține de ONU este Organizația internațională a muncii, aceasta se concentrează pe stoparea discriminării și rasismului în ramura economică a tatelor membre UE, permițând astfel egalitate la muncă și egalitatea de șanse ți tratament. Unul dintre articolele OIM, este: „orice diferențiere, excludere sau preferință ce este întemeiastă pe rasă, culoare, sex, ascendența națională sau origine socială, care are ca efect să suprime sau să ștribească egalitatea de posibilități sau de tratament în materie de ocupare a forței de muncă și de exercitare a profesiei, este interzisă.”
În Carta drepturilor fundamentale, este prevăzută egalitatea tutror indivizilor în fața legii, în cadrul Uniunii Europene aceatsa interzicând discriminarea indiferent de critueriul sau motivul ce stă la baza aceteia, cerându-se astfel protejarea divesității culturale, religioase și lingvistice în cadrul uniunii. La nivel individual, practicanții rsismului și discriminării, trebuie să ia parte la instruiri și să ajute la combaterea acestor fenomene, nu să ajute fenomenul să ia amploare, este necesar sa nu se lase influențați de modelul social și sa nu urmeze exemplul acestora, astfel că este necesar ca aceștia să dispuna de flexibilitate și deschidere la nou. Este important ca individul să ia atitudine împotriva acestor fenomene chiar și la nivel public, tocmai de asta la ora actuala întâlnim din ce în ce mai multe instituții pregptite în a opferi ajutor pentru micșorarea acestui fenomen sau încercarea de stoopare. Este importantă o socializare cât mai amplă, la nivel de etnii, astfel că, indivizii trebuie să încerce apropierea de persoane din medii culturale diferite. OSCE a fost acuzată de mai multe ori de faptul că nu tratează minoritățiile în mod egal, favorizând și acordând atenție doar acelor încălcări ale drepturilor minorităților, care au posibilitatea de a genera în conflicte violente ce ar putea afecta starea de securitate a unui stat sau regiune. Dreptul internațional al omului în ceea ce privește discriminarea utilizează un număr de standarde legale pentru a putea exprima în mod direct principiul egalității. Acestea au în compoziție interdicții pentru discriminarea directă dar și cea indirectă și toate formele de discriminare, impunând astfel obligații pentru luarea de măsuri pozitive.
Pentru rezolvarea cazurilor și cererilor de discriminare, CtEDO, urmează la ora actuală o metodologie strictă bazată pe articolul 14, și având în compoziție patru pasi. Există multe instrumente în cadrul Uniunii Europene, ce indicaă faptul că acțiune pozitivă sau cea afirmativă pot fi aplicate în promovarea eglității de șanse între indivizi. Organisme ce aparțin de ONU, solicită statelor membre aplicarea măsurilor pozitive, acestea referindu-se la măsurile pe care un Stat le ia, măsuri ce merg mai departe de interzicerea discriminării, având ca scop ramaedierea dezavantajului indiferent de maniera în care se face acest lucru, „Cele mai frecvent utilizate tipuri de măsuri de acțiune pozitivă sunt (i) programe de formare și de sprijin, (ii) evaluarea impactului politicilor, (iii) abordarea integratoare, (iv) stabilirea obiectivelor, (v) de recrutare vizate, recrutare direcționată (vi) un tratament preferențial și (vii) cote. Astfel de măsuri sunt adesea întreprinse ca parte a unui program global de acțiune pozitivă.” Comitetul pentru eliminarea discrimnării-rasiale, a stabilit obligația statelor membre de a implementa și adopta anumite măsuri speciale care pot atesta că majoritatea sau minoritatea unui stat trebuie să aibe drepturi egale.
Codul Penal prevede legi, ce intezci discriminarea și amendează sau aplică sancțiuni persoanelor care nu resepcta principiul egalității. Articolul 65, prevede:
„(1) Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. d) – n), a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.
(2) În cazul pedepsei detențiunii pe viață, pedeapsa accesorie constă în interzicerea de drept a exercitării următoarelor drepturi:
a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;
b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat;
c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României;
d) dreptul de a alege;
e) drepturile părintești;
f) dreptul de a fi tutore sau curator.
(3) Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.”
În consecință, toate instrumentele internaționale de combatere a acestor fenomene, indică faptul că o acțiune pozitivă poate promova egalitate prin aplicarea sa. Fiecare dintre aceste instituții, ce aparțin de Uniunea Europeană care au adoptat reguli sau legi, au ca și scop realizarea egalității de fond, recunoscându-se astfel că acțiunea pozitivă este ceea ce egalitatea formală necesită.
2.3 Concepte cheie si diferentierea formelor de extremism
Cum am precizat mai sus, extremismul este întâlnit sub doua forme, și anume extremismul de dreapta și cel de stânga, din punct de vedere politic. Este dificil de prcizat numărul grupărilor de acest tip, caracterizate prin credințe duse la extrem.
Extremismul, ca și formă de manifestare, poate fi caracterizat de rasism dus la extrem sau disciminare dusă la extrem, încălcând astfel drepturile sociale ale unei societăți. Extremismul are la bază premisa că niciuna dintre rasele de oameni nu sunt egale, și că există rase superioare altora, diferențele culturale câstigă teren în fața celor sociale, astfel fiind considerate mai importante decât acestea. Extremismul de stânga are în compoziția sa mișcări teroriste ce au ca scop, disturbarea ordinii constituționale, acest lucru facțndu-se prin mijloace violente, mișcări armate sau anti-independeță, ce au în vizor secesiune anumitor regiuni sau grupuri etnice, partidele comuniste, sau extremisme, în funcție de statul în care se află și își desfășoară activitatea, acesta impunându-se sever oriări compormis în procesul de democratizare. Extremismul de dreapta este descris prin promovarea lipsei de încredere în democarție, cuprinzând grade diferite și având în compoziție rasismul, antisemitismul, xenofobia, discriminarea, toate aflându-se la un nivel diferit. Practicanții extremismului sunt uniți de ostilitatea de care aceștia dau dovadă împotriva integrării statelor în Uniunea Europeana, „Aceastã realitate complexã face ca alegerea unui anumit concept al
extremismului să fie determinată de utilitatea lui, cu alte cuvinte, de capacitatea sa de a cuprinde tendințele cele mai destabilizatoare dintr-o anumită țară.”
Când vorbim despre extremism ne lovim și de mișcările legionare, ce își asumă dimensiunea crștin-ortodoxă, aceasta remarcându-se prin susținerea cultului istoriei glorioase, indivizi ce au vazut în evrei, în timpul celui de al-II lea Razboi Mondial un pericol absolut pentru fondul național al unui stat. Ca și manifestări, aceștia au practicat asasinate, au provocat revolte dar și rebeliuni, alăturându-se armatei Germane. Este dificilă stabilirea unui număr exact al unor organizații de acest gen, pentru că anumite grupări nu poti fi numite întodeauna extremiste. Anumite grupări extremiste se bazează doar pe o anumită ramură a celor precizare mai sus, alte grupări se adresează în mod special unor teme complementare.
Extremismul de dreapta, reprzintă unul dintre cele mai mari și periculoase probleme ale societăților actual democratice. Când este disputat acest fenomen, sunt enumerate formele de manifestare și modul în care acesta acționează și consecințele sale. Vorbind despre extremism, face trecere la naționalism, aceasta fiind una dintre prinipalele ramuri ale acestui fenomen, astfel că, naționalismul este definit ca fiind o doctrină relativ nouă, dacă luăm în considerare momentul când acesta a fost formulat și introdus în politică, în economie, în dreptul internațional public. Prin extremism, se dorește în mod special afirmarea unui anumit ansamblu de valori sau importante modele culturale, împotriva unui alt ansamblu. Identitatea individului, ce este practicat al acestui fenomen, este completată de valorile, tradițiile și credințele sale. Practicanții acestui fenomen, par fanatici, întodeauna sunt pregătiți să intre într-o lupta doar pentru simpla susținere a idealurilor și valorilor în care aceștia cred. Când vorbim despre extremism, discutăm despre un concept atât de extrem, încat se poate ajunge la o forma mai slabă de terorism, și anume un terorismul exercitat la nivel de grupări extremiste. Vorbim despre, revolte, reacții vizibile ca atare, dar de altfe, putem discuta despre cazuri de violeță gravă, despre atacuri de o amploare mai mare în care practicanții acestei ideoglii sunt capabili sa se sacrifice pentru credințele lor. Astfel, conducerea cu mână dură este văzută ca o manieră mai bună de guvernare decât democrația, însă „în înțeles formal, extremismul de dreapta este totodată pus în legătură cu violența, si asta cel mai frecvent cu violența fizică, pe care un stat – trebuie recunoscut – în ultimul timp o sancționează tot mai mult, în ciuda faptului că a ignorat (prea) mult timp existența, grupurilor (neo)naziste în aceste societăți. Problema princpială, este că violența nu se limitează niciodată exclusiv la violență fizică, fiind greu de delimitat, bunăoară, unde anume încetează „discursul urii", si unde începe violența ca atare.”
În clipa în care un stat membru al Uniunii Europene ignoră astfel de manifestări, de fapt, statul respectiv, permite răspândirea fenomenului, ducând la crearea unei imagini distorsionate de superioritate a unei persoane sau grupări asupra altora. Acțiunea prin care se evidențiază anumite tipuri și atribute fizice sau biologice care au ca scop modelarea anumitor comportamente sau personalitate a indivizilor ce devin adepți și încep să creadă în extremsim ca și forma de relgementare sau conducere a unui stat.
Totuși realitatea actuală ramâne una de tip contradictoriu, iar participarea la guvernare a practicanților extremiști reprezintă o cedare a societății liberale de la canoanele care o legitimează. Aceasta flexibilitate a guvernarilor democrate, permisivitatea limitelor pentru manifestari extremiste reprezintă la ora actuală un risc asumat al sistemelor politice moderne care permit desfășurarea acestor evenimente.
3.Studiu de caz:
Analiza strategiei de securitate internă
Când vorbim despre securitatea europeană, ne axăm pe faptul că aceasta, având rolul de construct voluntar responsabil, se confruntă întodeauna cu un sistem de provocări interne și externe, adică factori regăsiți sub o anumiă formă, care la rândul lor pot fi declanșatori de riscuri și pericole la adresa securității umane. Pe lânga pericolele de natura externă, Uniunea Europeană se confruntă și cu pericole de tip intern, din această categorie facănd parte provocările economice, sociale, politice ș.a. Provocările ce țin de securitatea statelor membre UE, indiferent de natura lor, externe sau interne, au atât efecte negative cât și pozitive asupra statelor. Efectele pozitive, sunt constituite la ora actuală de evoluția rapida a tehnologiei, și în mod special de libera circulație a mărfurilor și persoanelor, fapt care denotă o creștere și dezvoltare a ramurei economice a unui stat, în plus, migrația în cadrul Uniunii Europene, ajută la o soluționare mai rapida a unor probleme de tip demografic. Pe de altă parte, migrația poate fi considerată și un element negativ, ce se descrie printr-o criminalitate ridicată, proteste, violențe, cat și sentimentul majorității de insecuritate.
Provocarea economica, este legătura dintre economia stateleor membre UE și securitatea acestora, acestea având o consolidare reciprocă. Din punct de vedere economic, Uniunea Europeană pare a se confrunta cu provocări foarte mari, ce constă, în susținerea statelor membre dar și coordonarea acestor tipuri de măsuri la nivel european. Pe lăngă aceste provocări, recesiunea economică ce a lovit Uniunea Europeană, a accentuat anumite lacune existente în modalitatea de organizare a Uniunii Europene iar, „Extinderea recesiunii la nivelul întregii Uniuni a determinat Comisia Europeană să adopte un Plan European de Recuperare Economică, construit pe două axe principale. Prima dintre ele se referă la acțiuni întreprinse pe termen scurt, respectiv o injectare majoră de putere de cumpărare în economie, care să crească cererea și să stimuleze încrederea. Cea de-a doua axă se referă la acțiuni menite să consolideze competitivitatea UE pe termen lung, respectiv un program de măsuri care susțină investițiile
„inteligente”.
Pe lânga provocările economice, Uniunea Europeana se confruntă și cu un anumit set de provocări sociale, acestea însemnând, un șir de evenimente ce se petrec în plan coial și demografic, evoluția acestora putând deveni la un moment dat un pericol pentru societate sau în cazul în care facem referire la migrație, pentru majoritatea statului. Prvocările sociale pe care se pune accent în prezent se află în strânsă legătură și nu pot fi analizate indepentdent de problemele economice ale statelor.
Faptul că economia a suferit o cădere majoră, pare că a influențat parte din popoarele membre UE, în decizia lor de a se îndrepta spre locuri de muncă din alte state. Căderea economică ce s-a tranformat într-o criza globala, a mărit consistent rata șomajului, ceea ce implică acum provoări foarte mari în ce privește sistemele europene de protecție socială, „Spre exemplu, un raport recent al Eurostat cu afirmat că rata șomajului la nivelul UE este de 10%, dar și că statele din zona euro nu au mai cunoscut un nivel atât de ridicat al acesteia din 1998.
Mai mult, asemenea situației din sfera economică, creșterea ratei șomajului diferă de la un stat la altul, în funcție de dezvoltarea lui economică, procentele oscilând între 4% și 21%.” În acest fel există anumite pături sociale afectate ce sunt considerate vulerabile, sunt victime ale discriminării și chiar rasismului, aceste afecte agravându-se pe baza anumitor vulerabilități, ce au ca baza vârsta, etnia sau chiar statului de imigrant.
Acest lucuru, exercită o presiune foarte mare pe sistemel ce se ocupă de protecșia socială, mai ales, având în vedere faptul că nici la ora actuală nu au fost puse la punct mecanismelor ce pot face față creșterii cererii de protecție socială din partea statelor, acest lucru, atrăgând o creștere majora a diferențelor în ceea ce privește nivelul de trai din anumite state membre UE. Tățenii
La ora actuală, șomajul pare cp reprezintă una dintre cele mai mari provocări, atât pentru Uniune, cât și pentru statele țintă a migrației. Din cele prezentate mai sus, face trecerea la o altă problemă ce a degenerat din criza economică, și anume, educația. În condițiile în care este cunoscut faptul că marea parte a statelor membre UE aflate în curs de dezvoltare, este importantă asigurarea unei forțe de muncă foarte bine pregătite, în speical, apte în a face față provcărilor actuale. O altă problemă ce predomină în Uniunea Europenă este strict legată de discriminarea unor grupuri etnice. Și la ora actuală, Uniunea Europeană continuă să se lovească de probleme ce țin de integrare anumitor comunități de indivizi, în mare parte acestea fiind reprezentate de comunitpțile de rromi, astfel încercându-se implementarea unor măsuri care să elimine discriminarea.
Această problemă a devenit complexă de-a lungul timpului, dar mai mult, complexitatea este dată de doi factori. Unul dintre factori, este reprezentat de faptul că aceste grupuri minoritare, opun o oarecare rezistență la eforturile statelor de a face posibilă integrarea acestora, iar pe de altă parte, datorită faptelor grupurilor minoritare, grupurile majoritare, manifestă o atitudine de repulie în ceea ce privește integrarea acestora . Faptul că rromi nu sunt integrați și refuză posibilitatea unei integrări, a devenit un pericol. La ora actuală comunitățiile rrome au un aport important la creșterea ratei criminalității dar și a tensiunilor intracomunitare. Această provocare și amploarea pe care a luat-o este prezentată și într-un report recent al „Amnesty International, ce solicită UE să elaboreze un plan de acțiune pentru a preveni încălcarea drepturilor omului, cu care aceste comunități se confruntă, avertizează asupra faptului că romii sunt cetățenieuropeni și, prin urmare, ei trebuie să beneficieze de aceleași drepturi ca și restul resortisanților Uniunii.”
Deși este un aspect important și contribuie mult la problemele sociale din statele membre ale Uniunii Europene, problema comunitățiilor mioritare, este legată strâns de fenomenul migraționist. În Uniunea Europeană, pare a crea o provocare în gestionarea unei societăți, careîși conturează caracterul multirasial, multicultural ș.a Datoria Uniunii Europene, este de a gasi o soluție în echilibrarea resepctării dreptului omului și nevoia de a integra astfel de comunități, pentru a nu fi afectată în vre-un fel economia țării și sa nu aibe aport la destabilizarea socială.
La nivelul politic, Uniunea pare a se confruntă cu multe provocări, mare parte dintre acestea fiind strict legate de criza economică. Atitudinea pe care cetățenii o adoptă față de instituțiile comunitare pare a fi caracterizată de un consens permisiv. Drept urmare, este vitală existența unei guvernări care să garanteze un climat de securitate stabil. Provocarea politică are în construcția sa o altă provocare, reprezentată de fenomenul terorismului, în ziua de astăzi aceasta fiind considerată drept o amenințare principală la adresa securității.
Evoluția pe care Uniunea Europeana a suferit-o de-a lungul timpului a constituit de cele mai multe ori dezbateri referitoate la cultură. Din punctul de vedere al culturii, Uniunea Europeană se rezumă și pune cel mai mult accent pe integrare imigranților și eliminarea discriminării și rasismului ce au ca bază nivelul de cultură al unui individ. Conform spuselor lui Dominique Schapper, „integrarea comportă două dimensiuni: una culturală, care presupune adoptarea de către migranți și de către descendenții lor a unei serii de modele culturale ale societății de imigrare, și una structurală, care presupune participarea la diferite instanțe ale vieții colectiveși, în special, încadrarea pe piața muncii.” Integrarea comunităților de rromi, integrarea ce are la bază cultura dar și structura incompletă a imigranțiloe truci aflați și stabiliți în Germania dar și problema ce privește femeile musulmane din Franța, constituie exemple elocvente. Cultura de securitate, poate fi explicată ca un ansamblu de norme, astfel putând fi definită drept o modalitate de a putea percepe securitatea și tot ce ține de aceasta.
De cincizeci de ani, Uniunea Europeană, statele dar și instituțiile sale apară dar și asigură securitatea și în mod sepcial libertatea. Uniunea Europeană, reperzintă un garant în respectarea drepturilor și libertăților omului. Pentru cetățenii Uniunii Europene, securitatea, constituie la ora actuală una dintre prioritățiile majore. Principalele riscuri dar și amenințărle cu care se confruntă sapțiul euopean în prezent, par a se adapta cu o viteză remarcabilă la schimbările tehnologice, făcând acest lucru doar în încercarea de a exploata în mod ilegal și mai ales în încercarea de a submina valorile societăților actuale.
Conceptul de securitate internă trebuie perceput ca fiind unul cast ce acoperă mai multe arii și sectoare în abordarea amenințărilor la adresa statelor membre dar și în încercarea de stopare a acestora. Astfel, Uniunea Europeană, are obligația de a consolida un tip de securitate ce are ca și bază principiile și valorile Uniunii Europene. Strategia de securitate pe care Europa, a fost adoptată pentru stabilii principiile și orietnăriile acțiunilor planificate dar și pentru a dezvoltare mai usoară. Uniunea Europeana a secolului XXI, are în apartenență 27 de țări. Creșterea și dezvoltarea economic, împreună cu oportunitățile pe care o societatea liberă le conferă par a fi ingredientul generator pentru prosperitatea certățenilor europeni.
Astfel, în secolul XXI, securitatea a devenir elementul princpial și definitoriu în asigurarea unei vieți calitativ ridicate într-o societatea europeană, prevenind astfel combaterea amenințărilor comune. Securitatea interna în cadrul Uniunii Europene, face referire la protejarea persoanelor și libertăților acestora, astfel încât indivizii să se bucure de certitudinea unei securități depline în viața de zi cu zi.
O piatră de temelie a Strategiei de securitate internă este constituită de către respectarea și protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor Uniunii Europene și a celor care își au reședința sau locul de ședere, în cazul imigranților în Uniunea Europeană
Acest lucru a fost realizat în cadrul Tratatului de la Lisabona și al cerinței de a asigura punerea efectivă în aplicare a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene . În acest scop, „Comisia a adoptat Strategia pentru punerea în aplicare efectivă a Cartei drepturilor fundamentale de către Uniunea Europeană iar ulterior a monitorizat punerea în aplicare a acesteia, inclusiv prin rapoarte anuale.”
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Strategiei de Securitate Interna a Ue (ID: 126281)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.