Analiza Stocurilor
Cuprins
Introducere
1.Stocuri
1.1. Definirea stocurilor
1.2.Clasificarea stocurilor
1.3.Stocurile în procesul de aprovizionare
1.4.Nivelul optim al stocurilor
1.5.Funcția de aprovizionare
1.6.Principalele obiective urmărite în conducerea proceselor de aprovizionare
2. Contabilitatea și gestiunea stocurilor
2.1. Contabilitatea financiară a stocurilor
2.1.1. Evaluarea și gestiunea stocurilor
2.1.2 Contabilitatea operațiilor privind stocurile cumpărate în vederea consumului intern
2.1.3. Contabilitatea stocării producției în curs de execuție și a stocurilor obținute din producție proprie
2.1.4. Contabilitatea mărfurilor
2.1.5. Contabilitatea altor categorii de stocuri
2.2. Contabilitatea de gestiune
2.2.1. Funcțiile și rolul contabilității de gestiune
2.2.2. Etapele de calculatie a costului utilizand conturi de gestiune (clasa 9)
2.3. Politici de gestiune a stocurilor
2.4.Tipuri de gestiune a stocurilor
2.5. Metode de gestiune a stocurilor la SC OMV Petrom SA
2.5.1. Prezentarea societății OMV Petrom SA
2.5.2.Metode specifice de gestiune a stocurilor-sistemul Materials Requirements Planning (Planificarea materialelor de aprovizionat)4
2.5.3. Clasificare MRP
2.5.4. Proceduri MRP pentru planificare automată
2.5.5. Algoritmul de calcul al parametrilor MRP
3. Analiza stocurilor
3.1. Analiza factorială a stocului mediu
3.4. Analiza duratei medii de rotație a stocurilor
3.2. Analiza stocurilor de materii prime și materiale
3.3. Analiza ritmului de crestere al stocurilor
4. Aplicație Excel
4.1 Calculul parametrilor MRP pentru materiale cu variație a consumului de tip ”normal”
4.2. Detalii formule folosite la calculul parametrilor
Lista tabelelor si a figurilor
Figura 1.1 Reprezentarea stocului de siguranță 8
Figura 1.2 Stocul de condiționare 9
Figura 1.3 Stocul în curs de transport 9
Figura 1.4. Stocul de transport intern 10
Figura 1.5 Reprezentarea stocului de iarna 10
Figura 1.7 Evoluția ideală a stocului 11
Figura 1.8. Costul anual total 14
Figura 2.1. Politicile contabile raportate la cifra de afaceri si activele circulante 31
Figura 2.2 Gestiunea stocurilor cu cerere constantă la intervale egale 32
Figura 2.3. Gestiunea stocurilor cu cerere variabilă la intervale egale 33
Figura 2.4. Gestiunea stocurilor cu cerere variabilă la intervale neegale 33
Figura 2.5. Gestiunea stocurilor de tip Ss cu două depozite 34
Tabelul 2.1. Calculul stocului mediu prin metoda ABC 35
Figura 2.6. Structura stocurilor societatii Petrom SA 36
Figura 2.7. Structura organizațională OMV Petrom S.A. 38
Tabelul 2.2. Structura acționariatului 39
Figura 2.8. Structura acționariat în procente 40
Figura 2.9. Producția totală obținută în anul 2013 42
Tabelul 2.3. Tipologie MRP 46
Figura 2.11. Motivul declanșării strategiei PD 47
Figura 2.12. Planificare PD 47
Figura 2.13. Motivul declanșării strategiei VE 49
Figura 2.14. Planificare VE 50
Figura 2.15. Circuitul cererilor de aprovizionare în sistem manual 52
Figura 2.16. Circuitul cererilor de aprovizionare în sistem automat 52
Tabelul 2.4. Calcul parametrii MRP în funcție de tipul de consum 52
Tabelul 3.1. Calculul indicatorilor necesari analizei stocurilor medii 56
3.2. Calculul rotatiei stocurilor 60
4.1. Formulele de calcul pentru parametrii MRP 67
Introducere
Lucrarea de față prezintă modele de analiză economico-financiară a stocurilor și modele de gestiune a stocurilor, cu studiu de caz în cadrul societății comerciale OMV Petrom S.A. Proiectul este structurat în patru capitole principale, care includ informații detaliate despre categorii de stocuri, contabilitate financiară și de gestiune a stocurilor, modele de analiză factorială, precum și un model de program informatic de gestiune a stocurilor din cadrul societății analizate.
Pentru o societate în care mărimea stocurilor este una considerabilă, analiza acestora și modelele de gestiune furnizează informații importante pentru întreprindere, în vederea eficientizării timpului de aprovizionare și distribuție, scăderea costurile implicate în acest proces și o evoluție pozitivă a rezultatelor financiar-contabile influențate de indicatorii corespunzători acestui sector de activitate.
Motivul pentru care am ales tema “Analiza și gestiunea stocurilor” este dorința de aprofundare a domeniului gestiune și informatică de gestiune, deoarece consider că această specializare îmi oferă oportunități de dezvoltare profesională pe un domeniu care mă pasionează.
1.Stocuri
1.1. Definirea stocurilor
Stocurile reprezintă o componentă importantă în activitatea unei întreprinderi, ținând cont de ponderea lor în activele circulante și rolul acestora în întregul flux de producție. Astfel, se impune o gestiune științifică a procesului de stocare, urmărindu-se alocarea eficientă a capitalului în stocuri, cu scopul diminuării riscurilor și reducerea acestora la un nivel cât mai scăzut posibil.
Din necesitatea asigurării unei aprovizionări ritmice și cu cheltuieli minime a stocurilor de materii prime și materiale în procesul de producție sau a stocurilor de produse finite și bunuri de larg consum în activitatea de desfacere a mărfurilor, a aparut conceptul de stocare. Stocurile pot fi definite ca totalitatea bunurilor deținute în patrimoniu, destinate vânzării în aceeași stare sau după prelucrarea lor în procesul de producție sau destinate consumului.
Conform Ordinului Ministerului Finanțelor Publice Nr. 3055 din 29 octombrie 2009, Reglementări contabile conforme cu Directivele Europene, stocurile sunt definite ca active circulante detinuțe pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității, în curs de producție în vederea vânzării în procesul desfășurării normale a activității sau sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile care urmează să fie folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.
În scopul îndeplinirii obiectivelor de bază ale agenților economici, stocurile sunt rezultatul activității de aprovizionare și desfacere și al activităților comerciale, fiind dependente de natura materialelor, caracteristicile produselor, de condițiile și modalitățile de furnizare și de asigurare a transportului și de strategiile aplicate în acest domeniu.
Sub aspect financiar, stocurile reprezintă alocări de capital, ele devenind, pe parcursul procesului de producție, depozitarul valorii cedate de celelalte elemente ale structurii, cum ar fi: personalul, mijloacele fixe, informațiile, mediul.
1.2.Clasificarea stocurilor
În funcție de particularitățile și condițiile întreprinderii, fluxurile fizice sunt gestionate astfel încat stocurile apar ca o rezervă neutilizată, o cantitate de bunuri în așteptarea utilizării.
Stocurilor sunt clasificate în contabilitatea financiară în funcție de mai multe criterii: destinație, faza ciclului de exploatare, locul de creare a gestiunilor, rolul jucat pe plan economic, modul de depozitare sau modul de gestionare. Potrivit OMFP 3055/2009 Reglementări contabile conforme cu Directivele Europene, se identifică următoarele structuri în cadrul stocurilor:
Mărfuri
Materii prime
Materialele consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese de schimb, semințe și materiale de plantat, furaje și alte materiale consumabile),
Materialele de natura obiectelor de inventar;
Produsele semifabricate și produsele finite;
Animalele și păsările;
Ambalajele;
Producția în curs de execuție.
Din punctul de vedere al provenienței, stocurile pot fi:
Stocuri obținute ca urmare a procesului de aprovizionare (materii prime, materiale consumabile, mărfuri, ambalaje, animale etc.)
Stocuri obținute din producție proprie (produse, semifabricate etc.).
În funcție de modul de gestionare, stocurile se pot grupa în:
Stocuri cu gestiune normală;
Stocuri fără gestiune (magaziile intermediare)
Stocuri comandate special pentru o anumită comandă;
Stocuri de produse consumabile.
1.3.Stocurile în procesul de aprovizionare
Asigurarea activității resurselor, evitarea imobilizării nejustificate a acestora și repunerea operativă în circuitul economic al stocurilor disponibile sunt activități ce revin aprovizionării tehnico-materiale, care are un rol deosebit în folosirea rațională a bazei de materii prime și materiale.
Gestiunea stocurilor este un proces economic complex, cu o sferă largă de cuprindere, incluzând atât probleme de optimizare, de dimensionare, de formare și evidență a stocurilor, cât și probleme de recepție, depozitare și urmărire și control, de redistribuire și mod de utilizare. Astfel, desfășurarea aprovizionării și desfacerii se realizează în bune condiții prin formarea unor stocuri care să asigure corelarea ritmurilor dintre aprovizionare, producție, livrare și consum. Procesul de stocare influențează activitatea sub două aspecte:
Asigură desfășurarea armonioasă a activității întreprinderii;
Diminuează eficiența activității de producție, dacă se manifestă suprastocarea, prin apariția unui blocaj de resurse suplimentare.
Stocul total reprezintă suportul material care armonizează întregul proces de producție și este format din materii prime, materiale, produse finite destinate livrării, semifabricate, materii și materiale în curs de aprovizionare, materii și materiale aflate la terți, etc.
Într-o întreprindere, potrivit legislației, se pot constitui următoarele categorii de stocuri:
Stoc curent – reprezintă cantitatea de materii prime, materiale noi și combustibili, necesară pentru acoperirea cererilor pentru consum, în intervalul dintre două aprovizionări succesive; din acest stoc se eliberează cantități de materiale în mod obișnuit, continuu sau periodic în funcție de necesități;
Stoc de siguranță – reprezintă cantitatea de materiale necesară pentru asigurarea continuității consumului când stocul curent a fost epuizat și nu a fost reîntregit în timp util, ca urmare a unor transporturi și relații cu furnizorii defectuoase; se observă că stocul de siguranță este intangibil, el nu trebuie să fie consumat pentru activitatea curentă, ci numai în cazuri particulare;
Figura 1.1 Reprezentarea stocului de siguranță
I = intervalul între două aprovizionări succesive;
Ss = stoc de siguranță.
Punctul maxim se atinge în momentul aprovizionării de la furnizor, nivelul mediu pe parcursul utilizării stocurilor, iar un nivel minim se înregistrează în momentul încheierii ciclului între două aprovizionări și are loc o nouă intrare de materiale.
Stoc de condiționare – constituie valoarea cantitativă a materiilor prime și a materialelor necesare asigurării continuității proceselor, acumulate și depozitate în spații special amenajate, în vederea respectării proceselor tehnologice, în cazul eventualelor staționări de materiale din stocul curent, înainte de a fi eliberate pentru consum;
Figura 1.2 Stocul de condiționare
Scd = stoc de condiționare;
a-b, c-d, e-f = perioade de condiționare a resurselor materiale;
b-d, d-f = perioade de consum al stocului de condiționare.
Stoc în curs de transport – reprezintă catitatea de resurse materiale ce se regăsește în mijloacele de transport în timpul deplasării acestora de la depozitul central la punctele de consum;
Figura 1.3 Stocul în curs de transport
Str = stoc în curs de transport;
a-b, c-d, e-f = timp de transport.
Stoc de transport intern – reprezintă cantitatea de resurse materiale regăsită în depozitele centrale sau în subunitățile de consum, necesară acoperirii cererilor de consum pe durata eliberării și transportului materialelor;
Figura 1.4. Stocul de transport intern
, = nivelul de formare al stocurilor pentru transport intern la subunitățile de consum A, B, C;
= perioade de consum al stocurilor la punctele A, B, C; = perioade de eliberare din depozitul central și de transport al materialelor la subunitățile A, B,C.
Stoc de iarnă – reprezintă stocul de materii prime și materiale aflate în depozitele centrale, care au ca scop asigurarea continuității consumului de resurse materiale în condiții naturaleiar un nivel minim se înregistrează în momentul încheierii ciclului între două aprovizionări și are loc o nouă intrare de materiale.
Stoc de condiționare – constituie valoarea cantitativă a materiilor prime și a materialelor necesare asigurării continuității proceselor, acumulate și depozitate în spații special amenajate, în vederea respectării proceselor tehnologice, în cazul eventualelor staționări de materiale din stocul curent, înainte de a fi eliberate pentru consum;
Figura 1.2 Stocul de condiționare
Scd = stoc de condiționare;
a-b, c-d, e-f = perioade de condiționare a resurselor materiale;
b-d, d-f = perioade de consum al stocului de condiționare.
Stoc în curs de transport – reprezintă catitatea de resurse materiale ce se regăsește în mijloacele de transport în timpul deplasării acestora de la depozitul central la punctele de consum;
Figura 1.3 Stocul în curs de transport
Str = stoc în curs de transport;
a-b, c-d, e-f = timp de transport.
Stoc de transport intern – reprezintă cantitatea de resurse materiale regăsită în depozitele centrale sau în subunitățile de consum, necesară acoperirii cererilor de consum pe durata eliberării și transportului materialelor;
Figura 1.4. Stocul de transport intern
, = nivelul de formare al stocurilor pentru transport intern la subunitățile de consum A, B, C;
= perioade de consum al stocurilor la punctele A, B, C; = perioade de eliberare din depozitul central și de transport al materialelor la subunitățile A, B,C.
Stoc de iarnă – reprezintă stocul de materii prime și materiale aflate în depozitele centrale, care au ca scop asigurarea continuității consumului de resurse materiale în condiții naturale și de climă nefavorabile.
Figura 1.5 Reprezentarea stocului de iarna
= etape de constituire a stocului de iarnă;
I = nivelul maxim de formare a stocului de iarnă;
= nivelul stocului de iarnă în diferite perioade;
0 – A = perioada de formare a stocului de iarnă;
I – B = linia consumului de stoc;
A-a, a-b, b-c, c-B = perioade intermediare de consum al stocului sezonier.
1.4.Nivelul optim al stocurilor
Deoarece deținerea de stocuri de către o întreprindere este o necesitate, dar în același timp o cantitate prea mare sau prea mica de stocuri poate să influenteze negativ activitatea acesteia, problema care se pune este de a determina un nivel optim al stocurilor pe care o întreprindere trebuie să o dețină.
Nivelul optim al stocurilor depinde de mărimea intrărilor și ieșirilor din stoc și de frecvența acestora, adică de reaprovizionarea stocului și modul în care acesta este consumat în procesul de producție.
Figura 1.7 Evoluția ideală a stocului
Această evoluție evidențiază faptul că o posibilă reducere a stocului determină o creștere a numărului de aprovizionări, astfel câștigul din reducerea nivelului stocului este acoperit sau chiar depășit de cheltuielile deselor reaprovizionări. De asemenea, în practică, există un decalaj între reaprovizionare și fabricație, întrucât consumul nu este constant. De aceea apare necesitatea optimizării stocului, prin minimizarea costurilor de aprovizionare, pentru respectarea obiectivelor generale ale gestiunii stocurilor.
Modelul Wilson este un model determinist care calculează principalii indicatori de gestiune ai nivelului optim de costuri totale de stocare pentru un bun material.Principalele elemente de stoc care se iau în considerare pentru determinarea cantității optime de aprovizionat sunt următoarele:
Costul de achiziție – este echivalent unei cheltuieli pentru achiziția de bunuri materiale, incluzând taxe nerecuperate, cheltuieli de transport și desfacere și alte cheltuieli accesorii necesare intrării în gestiune a bunurilor respective;
Costul de stocare – acest cost cuprinde: costuri de depozitare, amortizare, costuri de deteriorare, depășire valabilitate, furt și asigurare. Acest cost se calculează ca raport procentual dintre cheltuielile totale și nivelul mediu al stocului și se încadrează între 15% și 35%.
Costul lansării – este cumulul a două tipuri de cheltuieli: cheltuieli legate de lansarea comenzii către furnizor și cheltuieli aferente comenzii în fabricație. Dacă bunul este cumpărat, atunci acest cost cuprinde cheltuieli de achiziție și recepție, iar dacă bunul este produs, sunt incluse costuri de lansare în fabricație și costurile de recepție a produselor fabricate.
Cantitatea optimă de aprovizionat – reprezintă cantitatea de produse aprovizionate care minimizează cheltuielile de aprovizionare sau lansare în fabricație.
Folosim următoarele notații:
= cererea anuală, care se presupune că este repartizată uniform în timp;
Q = cantitatea de aprovizionare (comandă);
= prețul unitar al produselor;
= mărimea stocului de siguranță;
= costul de aprovizionare (de lansare);
= costul de stocare;
N = /Q = numărul anual de aprovizionări;
M = /n = cererea pe unitate de timp;
P = Q/M = durata unui ciclu de aprovizionare;
Se determină următorii indicatori:
Valoarea medie anuala a stocului
Vma = (Q/2 +)
Costul anual de stocare(posesie)
= (Q/2 + )
Costul anual de aprovizionare
= N = /Q
Va rezulta costul total anual de stocare:
CT = =
Următoarea etapă presupune determinarea minimului costului total calculat mai sus prin egalarea formulei derivate în funcție de Q cu 0.
= – + = 0
Rezolvând această ecuație, rezultă formula lui Wilson, care permite calculul cantității optime de aprovizionat:
= , unde
= cantitatea economică, cantitatea optimă de aprovizionare, care minimizează costul total anual de stocare.
Se deduce:
Perioada economică (ciclul optim de aprovizionare)
=
Frecvența economică (numărul optim anual de comenzi)
=
Figura 1.8. Costul anual total
Dat fiind ipotezele simplificatoare ce s-au avut în vedere la demonstrarea relației, cantitatea optimă astel determinată va servi pentru a preciza ordinul de mărime al cantității reale de aprovizionat. Cantitatea reală de aprovizionat trebuie, pe cât posibil, să fie apropiată a mărime de cantitatea optimă teoretică.
1.5.Funcția de aprovizionare
Prin procesul de aprovizionare (stocare) se realizează corelarea fluxurilor de intrare cu cele de ieșire dintr-o întreprindere și amortizarea neregularităților generate de nesincronizarea diferitelor componente ale activității. Într-o viziune dinamică, activitatea unei întreprinderi reprezintă un sistem de fluxuri: fluxuri de intrare, fluxuri de servicii, fluxuri de ieșire.
Eficiența funcției de aprovizionare constituie o premisă esențială a optimizării performanțelor unei întreprinderi. Aprovizionarea reprezintă operațiunea care permite ca întreprinderea să dispună în permanență de bunurile și serviciile necesare asigurării continuității și regularității activității. Procesul de aprovizionare poate fi structurat pe patru componente:
Crearea fluxurilor fizice;
Ajustarea fluxurilor fizice în funcție de nevoile întreprinderii;
Gestiunea stocurilor;
Gestiunea furnizorilor.
Stocul poate fi explicat ca un "rezervor" al cărui nivel variază în funcție de diferența algebrică a fluxurilor de intrare și de ieșire. În aceste condiții, stocul la momentul t înregistrează valoarea:
St = Sti + – ,
unde
Sti= stoc inițial
= fluxul intrărilor
= fluxul ieșirilor
Pricipalele aspecte vizate în lanțul de aprovizionare-desfacere pentru a spori eficiența se pot structura astfel:
– integrarea și coordonarea activităților logistice în cadrul unității economice, prin constituirea unei formule organizatorice optime;
– integrarea funcției logistice alături de celelalte funcții ale unității economice și soluționarea comună a conflictelor care pot aparea între diferitele compartimente;
– realizarea unei conduceri la nivel interorganizațional, printr-o cooperare adecvată între participanții din interiorul canalului de distribuție, într-o viziune unitară a fluxului integral al mărfurilor.
Aprovizionarea întreprinderii cu resurse materiale (materii prime, materiale, semifabricate, mărfuri) este o funcție importantă a oricărei afaceri. Ritmicitatea aprovizionărilor, perioada optimă de stocare a resurselor materiale și a produselor finite/mărfurilor, evitarea rupturilor, ca și a suprastocajelor în asigurarea resurselor sunt factori determinanți pentru asigurarea unei activități eficiente. Stocurile reprezintă partea din activele circulante cu rol determinant, atât pentru sfera comerțului, cât și pentru cea de producție. Desfățurarea activității economice în condiții de performanță, fără întreruperi datorate epuizării resurselor materiale, presuupune existența unei bune gestionări a stocurilor la nivelul agentului economic.
O aprovizionare fundamentată pe baza unor decizii corecte presupune achiziționarea materialelor, serviciilor și echipamentelor necesare, în cantități suficiente și de o calitate ridicată, la prețuri avantajoase, în timp util și de la furnizori fideli. Programul de aprovizionare trebuie realizat prin asigurarea unei corelații între calitatea și prețul resurselor materiale achiziționate. De asemenea, el trebuie să prevadă criterii ferme pentru identificarea celor mai buni furnizori, stabilite în funcție de anumiți factor: serviciile oferite de aceștia, locația față de sediul agentului economic, posibilitatea de cooperare, încrederea oferită, termenele de plată, ritmul aprovizionărilor etc.
Funcția de aprovizionare se află în strânsă legatură cu celelalte unități funcționale ale întreprinderii: producție, marketing, finanțe și personal.
1.6.Principalele obiective urmărite în conducerea proceselor de aprovizionare
formarea unor stocuri minime necesare, care să asigure desfășurarea armonioasă, la parametrii normali ai activității unității economice, prin alimentarea continuă a subunităților și punctelor de consum, folosind un efort (cost) de stocare cât mai mic;
urmărirea scopului prin utilizarea unor metode economico-matematice pentru dimensionarea stocurilor, ținând cont de factorii specifici formării lor;
folosirea în procesul de stocare a unor metode și tehnici utile și eficace, prin aplicarea procesului de urmărire-control, evidențiindu-se caracterul preventiv al proceselor;
asigurarea condițiilor de depozitare și păstrare cu respectarea normelor juridice, în scopul prevenirii degradării resurselor staționate în stocuri;
valorificarea într-un timp scurt al stocurilor;
utilizarea unui unui sistem informațional explicit și simplificat, care să ofere informații în orice moment despre stadiul proceselor de stocare și care să permită aplicarea în timp util a măsurilor care se impun a fi luate în funcție de situație.
Procesul de stocare este caracterizat de o serie de elemente funcționale , care contribuie la dimensionarea stocurilor și la caracterizarea proceselor de stocare adoptate de întreprindere. Dintre acestea, un rol important îl constituie:
Necesarul (cererea) pentru consum reprezintă elementul de bază al procesului de aprovizionare-stocare și are în vedere categoriile și cantitățile de resurse, volumul și ritmul aprovizionărilor și ritmul de eliberare în consum al bunurilor materiale. În cazul în care cererea este cunoscută pe întreaga perioadă de gestiune, acest element se determină prin metode decizionale deterministe, iar pentru situația în care cererea este necunoscută, dar previzibilă, se aplică modele economice probabilistice. Necesarul de resurse materiale se determină în corelație cu programele de fabricație și cu execuția livrărilor, determinând caracteristici precum ritmicitatea cererii, cantitatea cererii și variația intervalului de aprovizionare;
Cantitatea (necesarul) de aprovizionat exprimă cantitatea de bunuri asigurată de la furnizor, pentru perioada de gestiune luată în calcul;
Lotul de livrare reprezintă volumul de bunuri materiale care se aduce de la terți furnizori; acesta poartă denumirea, în practicî, de lot de reaprovizionare sau cantitate comandată;
Parametrii de timp care apar în gestiunea stocurilor sunt următorii:
Perioada de gestiune, care se consideră de obicei un an, un trimestru, un semestru sau o lună;
Intervalul de timp dintre două aprovizionări succesive reprezintă perioada de timp dintre o intrare a unei resurse materiale și cea imediat următoare;
Durata de aprovizionare reprezintă perioada de timp dintre momentul emiterii comenzii de aprovizionare până la sosirea materialelor livrate de furnizor în depozitele unității.
Data calendaristică a începerii procesului de aprovizionare este reprezentată de momentul în care se ia legatura cu furnizorul și se plasează comanda de aprovizionare;
Costurile care intervin în procesul de stocare cuprind:
Costurile de lansare a comenzii, reprezentând însumarea cheltuielilor apărute de la emiterea comenzii până la onorarea ei;
Costul de stocare, care cuprinde toate cheltuielile care se efectuează pe durata staționării resurselor cu recepția, manipularea, depozitarea, paza, etc.;
Costurile suplimentare apărute din cauza lipsei materialelor din stoc;
Costurile care includ plata penalităților sau a altor cheltuieli atunci când cererea este mai mare decât stocul disponibil.
Pe baza acestor elemente funcționale se stabilesc tipurile de metode de gestiune a stocurilor potrivite specificului întreprinderii, în vederea atingerii obiectivelor urmărite, pentru a obține efecte economice favorabile.
2. Contabilitatea și gestiunea stocurilor
2.1. Contabilitatea financiară a stocurilor
2.1.1. Evaluarea și gestiunea stocurilor
Stocurile sunt active circulante deținute pentru a fi vândute în cursul normal al activității, în curs de producție sau deținute sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile, care trebuie folosite în cursul procesului de producție sau prestării de servicii.
Potrivit referențiarului contabil, stocurile trebuie evaluate la valoarea cea mai mică dintre cost și valoarea realizabilă netă. Costul stocurilor trebuie să cuprindă toate costurile aferente achiziției și prelucrării, precum și alte costuri suportate pentru a aduce stocurile la forma și în locul unde se găsesc în prezent.
De regulă, intrările de stocuri nu ridică probleme sub aspectul evaluării, întrucât toate informațiile sunt preluate din documentele justificative. Astfel, la intrarea în entitate, stocurile și producția în curs de execuție se evaluează după cum urmează:
Materiile prime, materialele consumabile, materialele de natura obiectelor de inventar, mărfurile și alte bunuri procurate cu titlu oneros la costul de achiziție;
Producția în curs de execuție semifabricată, produsele finite și alte bunuri produse în entitate la costul de producție;
Bunurile materiale primite cu titlu gratuit la valoarea justă;
Bunurile reprezentând aportul la capitalul social la valoarea de aport.
Dificultăți, din punct de vedere practic, ridică evaluarea ieșirilor de stocuri. Evaluarea acestora se realizează în funcție de natura elementului considerat (stocuri identificabile și stocuri fungibile).
Stocurile identificabile sunt bunuri materilae individualizabile pentru fiecare articol atât la intrare, cât și la ieșirea din entitate. Stocurile fungibile nu pot fi în mod unitar identificabile în interiorul unei categorii. Evaluarea acestora se realizează prin aplicarea uneia din următoarele metode: FIFO, LIFO, CMP.
Utilizarea metodei FIFO în condițiile creșterii prețurilor are ca efect evaluarea ieșirilor la costurile cele mai mici, iar a stocurilor la prețurile cele mai mari, rezultând o majorare a profitului din exploatare. Dacă se aplică metoda LIFO, efectele sunt inverse, adică în cazul creșterii prețurilor ieșirile se evaluează la prețurile cele mai ridicate, iar stocul la prețuri reduse, profitul micșorându-se, iar dacă prețurile descresc continuu, ieșirile sunt micșorate, stocul final și profitul majorate. Evaluarea ieșirilor pe baza metodei CMP, calculat la sfârșitul fiecărei perioade de gestiune (lunar), presupune ușurință în aplicare, dar nu permite evaluarea exactă a ieșirilor în cursul perioadei.
Legislația țării noastre permite evaluarea stocurilor din cumpărări și/sau din producție proprie și la costurile standard stabilite pe baza nivelurilor normate ale materialelor, manoperei, eficienței și capacității de producție. Aceste niveluri trebuie revizuite periodic.
În ceea ce privește evaluarea stocurilor la momentul inventarului, aceasta se realizează la nivelul valorii de inventar stabilită în funcție de utilitatea bunurilor, starea lor și prețul pieței.
La închiderea exercițiului financiar, stocurile trebuie reflectate în bilanț la o valoare mai mare decât valoarea ce se poate obține prin utilizarea sau vânzarea lor. În acest scop, valoarea stocurilor se diminuează până la valoarea realizabilă netă prin reflectarea unei ajustăro pentru depreciere.
Din punct de vedere practic, pentru a conduce și organiza contabilitatea stocurilor, o entitate poate opta pentru una dintre metodele:
Metoda inventarului permanent;
Metoda inventarului intermitent;
Atunci când inventarul se realizează permanent, fiecare intrare și ieșire din stocuri se înregistrează valoric în conturile de stocuri specifice. Această înregistrare se face la nivelul contului sintetic, cantitățile evaluându-se la o altă valoare de înregistrare.Utilitatea acestei metode permite cunoașterea în permanență a cantităților și valorilor existente în stoc. În țara noastră, inventarul permanent este cvasigeneralizat.
Inventarul intermitent constă în stabilirea ieșirilor și înregistrarea lor pe baza inventarierii stocurilor, la sfârșitul perioadei (lunar). Ieșirile se determină ca diferență între valoarea stocului inițial plus valoarea intrărilor și valoarea stocului final, determinat pe baza inventarierii. Concepția de bază a inventarului intermitent constă în aceea că bunurile materiale nu sunt aprovizionate în scopul stocării, ci al consumului, astfel încât în momentul aprovizionării, bunurile nu se înregistrează în conturile de stocuri, ci direct în conturile de cheltuieli.
În cazul în care contabilitatea sintetică a stocurilor este organizată și condusă potrivit invetarului permanent, entitatea mai trebuie să-și organizeze și o contabilitate analitică a stocurilor. Entitățile mici și mijlocii care folosesc inventarul intermitent nu organizează contabilitatea analitică a stocurilor.
Contabilitatea analitică a stocurilor se organizează, folosind una dintre următoarele metode:
Cantitativ-valorică;
Operativ-contabilă;
Global-valorică.
Cantitativ-valorică
La locurile de depozitare, se ține o evidență cantitativă cu ajutorul fișei de magazie. La contabilitate se ține evidența cantitativ-valorică cu ajutorul fișei de cont analitic pentru valori materiale.
Operativ-contabilă
Se bazează pe eliminarea fișelor de conturi analitice pentru valori materiale de la contabilitate și înlocuirea lor cu fișe centralizatoare a mișcărilor valorice pe grupe de bunuri.
Global-valorică
Presupune ținerea evidenței valorice atât la nivelul gestiunii, cât și în contabilitate. Documentele care se întocmesc sunt raportul de gestiune și fișele de cont pentru operațiuni diverse. Această metodă se utilizează mai ales în cazul unităților de desfacere cu amănuntul. La nivelul locurilor de depozitare se întocmește raportul de gestiune, care se completează valoric pe baza documentelor de depunere a numerarului rezultat din vânzări la casieria unității.La contabilitate, evidența se ține cu ajutorul fișei de cont pentru operațiuni diverse.
2.1.2 Contabilitatea operațiilor privind stocurile cumpărate în vederea consumului intern
Contabilitatea operațiilor privind stocurile cumpărate în vederea consumului intern cuprinde:
Materii prime
Materiale consumabile
Materiale de natura obiectelor de inventar
Potrivit planului de conturi general, contabilitatea acestora se ține cu ajutorul conturilor din grupa 30 .. Stocuri de materii prime și materiale ..
După conținutul economic, 301, 302 și 303 sunt conturi de active circulante cu funcție contabilă de activ.
De asemenea, se ține o evidență extracontabilă a materialelor de natura obiectelor de inventar cu ajutorul contului din afara bilanțului 8035 .. Stocuri de natura obiectelor de inventar date în folosință.. Cu ocazia casării materialelor de natura obiectelor de inventar, se înregistrează scoaterea din evidența extracontabilă cu ajutorul contului amintit, la valoarea obiectelor de inventar casate.
În situația aplicării inventarului intermintent, conturile 301, 302 și 303 se înlocuiesc cu 601, 602 și 603.
Dacă, cu ocazia inventarierii stocurilor se determină plusuri sau minusuri de invetar (cantitativ), acestea se înregistrează în contabilitate după cum urmează:
În cazul în care se constată lipsă la inventar, aceasta este neimputabilă și se înregistrează operațiunea:
601 = 301
În cazul constatării unui plus de invetar, acesta se înregistrează astfel:
301 = 601
Dacă lipsa este produsă cu nevinovăție și se impută, atunci se aplică și TVA
4282 = %
7588
4427
Tot cu ocazia inventarierii pot apare și diferențe generale de factori conjuncturali cum ar fi inflația, deprecieri calitative, etc. Aceste diferențe se stabilesc prin compararea valorii contabile (valoarea de intrare) cu valoarea de inventar și pot rezulta plusuri de valoare sau minusuri de valoare. Potrivit principiului prudenței, plusurile de valoare nu se contabilizează, stocurile menținându-se la valoarea de intrare. Minusurile de valoare se contabilizează sub forma ajustărilor pentru deprecierea stocurilor. Contabilitatea ajustărilor pentru deprecierea stocurilor se realizează cu ajutorul conturilor din grupa 39, conturi cu funcție contabilă de pasiv.
2.1.3. Contabilitatea stocării producției în curs de execuție și a stocurilor obținute din producție proprie
Stocurile de producție în curs de execuție reprezintă producția care nu a trecut prin toate fazele de prelucrare, precum și produsele nesupuse recepției sau necompletate în întregime.
Determinarea producției în curs de execuție (producție neterminată) la sfârșitul perioadei de referință se poate face prin două metode:
Metoda contabilă utilizează datele din evidența contabilă și calculează producția neterminată astfel:
Producția neterminată = Producția neterminată la începutul perioadei + Cheltuielile totale ale perioadei – Cheltuieli aferente producției terminate
Metoda inventarierii constă în invetarierea faptică aa producției neterminate la fața locului de către o comisie constituită în acest scop. Ea se rescrie în listele de inventariere, iar evaluarea cantităților se realizează funcție de gradul de finisare a acesteia.
Pentru contabilizarea stocurilor de producție în curs de execuție se utilizează conturile 331 .. Produse în curs de execuție.. și 332 .. Servicii în curs de execuție..
Înregistrarea la sfârșitul lunii
% = 711
331
332
Înregistrarea la începutul lunii
711 = %
331
332
Stocurile obținute din producție proprie includ semifabricate, produse proprii și produse reziduale. Evidența acestora se realizează cu ajutorul conturilor din grupa 34 .. Produse..
Dacă entitatea ține evidența stocului de produse la alt cost decât costul de producție efectiv, respectiv la costul standard, pentru evidența diferențelor dintre costuri se utilizează contul 348 .. Diferențe de preț la produse..
Contabilitatea mărfurilor
În ceea ce privește contabilitatea mărfurilor, un indicator care stă la baza înregitrărilor este costul de producție.
Cost producție =
Cost producție + p = preț de vânzare
Cost achiziție + Adaos comercial + TVA aferent = Preț cu amănuntul
Înregistrări aferente:
Aprovizionare mărfuri
% = 401 Ca + TVA
371 Ca
4426 TVA
371 = % Ad com + TVA neexigibilă
378 Ad com
4428 TVA neexigibilă
Sau
371 = % Pa
401 Ca
378 Ac
4426 TVA neex
4426 = 401 TVA deductibilă
Vânzare
5311 = % Pa
707 Pa – TVA
4427 TVA colectată
Descărcare gestiune
% = 371 Pa
607 Ca
378 Ac
4428 TVA neex
=
Contabilitatea altor categorii de stocuri
Stocurile aflate la terți sunt bunurile care se află în una dintre următoarele situații:
Achitate și lăsate în custodia furnizorilor;
Date spre prelucrare la terți;
Predate terților pentru vânzarea consignației;
Trimise pentru depozitare temporară la terți.
Contabilitatea stocurilor aflate temporar la terți se ține cu ajutorul conturilor din grupa 35 .. stocuri aflate la terți.. Toate conturile acestei grupe au funcție contabilă de activ, se debitează cu valoarea de intrare a stocurilor aflate la terți și se creditează cu valoarea la prețul de înregistrare a stocurilor reintrate în gestiune.
Stocurile de ambalaje sunt bunuri destinate păstrării și protejării altor bunuri pe timpul transportului, depozitării și desfacerii. După durata de depozitare, deosebim:
Ambalaje de natura imobilizărilor;
Ambalaje de natura materialelor de ambalat;
Ambalaje de natura obiectelor de inventar;
Ambalaje de transport și circulație.
Ambalajele de transport și circulație intră în regimul contabil al stocurilor de ambalaje. Contabilitatea acestora se realizează cu ajutorul grupei de conturi 38.
Stocurile în curs de aprovizionare sunt stocurile cumpărate pentru care s-au transferat riscurile și beneficiile aferente, dar care sunt în curs de aprovizionare (nesosite sau nerecepționate) și sunt reflectate distinct în contabilitate cu ajutorul grupe 32 .. stocuri în curs de aprovizionare..
Contabilitatea de gestiune
Contabilitatea de gestiune (contabilitatea costurilor) este o componentă a contabilității manageriale al cărei obiect de studiu este determinarea costurilor produselor, serviciilor sau lucrărilor executate în scopul elaborării deciziilor manageriale, sau a exercitării funcțiilor manageriale (previziune, organizare, control etc.). Informațiile oferite de contabilitatea de gestiune sunt necesare determinării costului de producție, elaborării bugetelor și stabilirii abaterilor, masurarea performanțelor și exercitarea controlului gestionar, constituind punctul de pornire în elaborarea deciziilor pe termen lung.
Obiectivele generale ale contabilității de gestiune se referă la:
Calculul și contabilizarea costului de producție și a altor categorii de costuri
Controlul și auditarea costurilor
Analiza și controlul bugetar
Prin rezultatele obținute de aplicarea metodelor și procedeelor specifice
contabilității de gestiune, se urmărește:
Stabilirea prețului de vânzare
Cunoașterea diferitelor categorii de costuri utile în procesul decizional
Determinarea eficienței activităților
Elaborarea de decizii manageriale corecte, în cunoștință de cauză, referitoare la
metodele de producție, producerea sau cumpărarea, menținerea unor linii de
producție etc
2.2.1. Funcțiile și rolul contabilității de gestiune
1. Funcția previzională
Funcția previzională se referă la determinarea costurilor standard antecalculate, bugetare. Determinarea acestora se face pe baza normelor de consum și de muncă științific fundamentate cât și pe baza analizei cheltuielilor înregistrate în ultimele perioade de gestiune (5-10 ani), valorile fiind luate în date comparabile.
2. Funcția de înregistrare analitică curentă
Înregistrarea analitică presupune colectarea și înregistrarea tuturor cheltuielilor efectuate pe destinații în mod analitic și în momentul efectuării acestora. În acest fel orice cheltuială efectuată, care privește producția, va fi înregistrată în momentul efectuării, pe baza documentelor justificative, care atestă efectuarea operațiunii.
3. Funcția de analiză și control
Funția de analiză și control se realizează numai cu condiția îndeplinirii primelor două funcții, și presupune determinarea abaterilor dintre costul prestabilit și costul efectiv, recuperarea eventualelor pagube și luarea de măsuri pentru a preîntâmpina în viitor asemenea deficiențe.
Rolul contabilității de gestiune constă în:
determinarea costului unitar și total pe purtător și pe sectoare, utilizând procedee și metode de calculație specifice activității desfășurate;
posibilitatea comparării în dinamică a costurilor unui anumit produs;
planificarea și prognoza activității, întocmirea bugetului cheltuielilor de producție, ca parte componentă a bugetului de venituri și cheltuieli al unității;
identificarea măsurilor necesare modificării proceselor tehnologice, în scopul reducerii cheltuielilor de producție;
identificarea și eliminarea cheltuielilor care nu au legătură cu producția, prin determinarea structuraii antecalculate (standard) a costurilor pe purtători și pe sectoare.
Contabilitatea de gestiune se bazează pe următoarele principii:
1. Delimitarea în timp a cheltuielilor de producție ;
2. Separarea cheltuielilor de producție de consumurile neutre, accidentale și cu caracter special ;
3. Individualizarea cheltuielilor de producție ;
4. Inventarierea producției în curs de execuție și delimitarea cheltuielilor aferente ei. Pe lângă aceste principii, literatura de specialitate mai menționeză și următoarele principii:
a. Principiul documentării;
b. Principiul calculației unice;
c. Principiul eficienței calculației;
d. Principiul cauzalității;
e. Principiul creșterii sferei costurilor individuale;
f. Principiul contribuției de acoperire.
Costul de producție este un cost definit în contabilitatea financiară, fiind utilizat în
evaluarea și decontarea imobilizarilor și stocurilor provenite din producție proprie. Definirea costului de producție este făcută în contabilitatea financiară în IAS 2 – Stocuri:
Costul de achiziție al materiilor prime și materialelor consumate
+ Costurile directe cu manoperă
+ Costurile cu regia de producție, fixe și variabile, (alocarea regiei fixe se face pe baza capacității normale de producție)
+ Alte costuri (numai în măsura în care sunt angajate pentru a aduce stocurile la locul și stadiul în care se găsesc, de exemplu, costurile cu regiile generale sau costul
produselor destinate anumitor clienți)
+ Pot fi incluse: costurile cu împrumuturile atribuite în mod direct construirii sau
producerii unui activ pe termen lung (dobânzile, amortizarea reducerilor sau primelor
aferente împrumuturilor, amortizarea cheltuielilor complementare realizate în scopul
obținerii împrumuturilor, diferențele de curs valutar aferente împrumuturilor într-o
monedă străină, în măsura în care acestea sunt privite ca o ajustare a cheltuielilor cu
dobânda)
= COSTUL DE PRODUCȚIE
2.2.2. Etapele de calculatie a costului utilizand conturi de gestiune (clasa 9)
Conturile din clasa 9 permit determinarea costului in urmatoarele etape:
Etapa 1 cuprinde colectarea cheltuielilor de exploatare si gruparea lor in cheltuieli indirecte si cheltuieli indirecte de productie. Evidentierea in contabilitate este urmatoarea:
% = 901
921
922
923
924
925
Etapa 2 cuprinde decontarea prestatiilor reciproce intre sectiile auxiliare potrivit principiului universabilitatii descrescande, conform caruia sectia auxiliara cea mai universala deconteaza cheltuielile inregistrate celorlalte sectii fara sa primeasca in schimb de la acestea. Evidentierea in contabilitate este:
922 sectii aux = 922 sect aux furnizori
Exemplu: 922 AIR = 922 CT
Etapa 3 In aceasta etapa se deconteaza cheltuielile aferente sectiilor auxiliare celorlalte activitati din intreprindere. Evidentierea contabila este urmatoarea:
% = 922
921
923
924
925
Etapa 4 cuprinde decontarea cheltuielilor indirecte de productie asupra activitatii de baza cu ajutorul unui coeficient determinat prin raportarea cheltuielilor indirecte la bazele de repartizare alese astfel incat sa exprime cel mai bine legatura cu acele cheltuieli.
Kr = cheltuieli indirecte / suma de j=1, n din Brj
Cota cheltuielilor pentru fiecare cheltuiala in parte se constituie astfel:
Cota ch = Kr * Brj
Inregistrarea in contabilitate este:
921 = 923
Etapa 5 evidentiaza repartizarea cheltuielilor generale de administratie asupra activitatii de baza prin intermediul unui coeficient unic determinat, luand ca baza de raportare costul de productie (cost sectie).Evidentierea in contabiliate:
921 = 924
In situatia in care din activitatea auxiliara se obtin produse finite, care se livreaza tertilor, cheltuielile de administratie se repartizeaza si asupra acestor produse
922 = 924
Etapa 6 cuprinde repartizarea cheltuielilor de desfacere asupra activitatii de baza cu ajutorul unui coeficient, luand ca baza de repartizare costul determinat pana la acest moment
921 = 925
In situatia in care din activitatea auxiliara se inregistreaza produse finite livrate tertilor, inregistrarea este :
922 = 925
Etapa 7 cuprinde determinarea productiei in curs de executie prin inventarierea faptica si evatuata la costul efectiv al acesteia.
933 = 921 sfarsitul perioadei
921 = 933 inceputul perioadei
Etapa 8 In aceasta etapa are loc determinarea si decontarea costului efectiv al productiei obtinute.
902 = 921 cost efectiv
Pe parcursul perioadei se inregistreaza productia finita obtinuta la costul standard al acesteia
931 = 902 cost standard
In situatia in care costul efectiv este mai mic decat costul standard, va rezulta o diferenta favorabila, deci inregistrarea contabila va fi:
903 = 902 suma in rosu
In caz contrar, inregistrarea este:
903 = 902 suma in negru
Etapa 9 In aceasta etapa se verifica corelatia de inchidere a conturilor ramase deschise in etapele 1-8.
901 = %
931
903
933
Etapa 10 cuprinde determinarea costului unitar prin raportarea cheltuielilor efectuate pentru obtinerea produselor respective la cantitatea obtinuta din acele produse.
Politici de gestiune a stocurilor
În funcție de strategia de ansamblu a întreprinderii și a obiectivelor urmărite, firma poate opta pentru una dintre următoarele politici de gestiune a ciclului de exploatare, care este în strânsă legătură cu procesul de aprovizionare:
Politica agresivă se caracterizează printr-un nivel al riscului ridicat și este folosită de managerii care doresc realizarea cifrei de afaceri maxime cu stocuri minime, maximizând rentabilitatea;
Politica defensivă este specifică managerilor prudenți, deoarece aceștia nu acceptă riscul rupturii de stoc curent, chiar dacă decizia lor duce la o rentabilitate moderată; de aceea, prin această metodă se asigură atât o cifră de afaceri ridicată, cât și un nivel al stocurilor corespunzator, pentru a asigura continuitatea activității de exploatare.
Politica echilibrată sincronizează costurile aprovizionării cu costurile acestora și armonizează relația rentabilitate-risc, iar un element important care participă la respetarea echilibrului dintre costul stocurilor și nivelul lor în întreprindere îl reprezintă stocul de siguranță.
Relația dintre activele circulante și cifra de afaceri se poate vedea în următorul grafic:
Figura 2.1. Politicile contabile raportate la cifra de afaceri si activele circulante
2.4.Tipuri de gestiune a stocurilor
Prin utilizarea celor mai eficiente metode de gestiune a stocurilor, în funcție de activitatea zilnică a entității economice, nivelul cunoștințelor și profesionalismului managerilor unității economice este reflectat în determinarea și utilizarea stocului optim – element de referință în gestiunea stocurilor.
Alegerea celei mai bune metode de gestiune a stocurilor determină realizarea unui obiectiv important – variațiile stocurilor să fie controlabile, stocul optim să se situeze la un nivel stabil pe o perioadă cât mai lungă de timp, astfel încât stocurile să nu lipsească din procesul de exploatare, iar riscurile de rupturi de stoc să fie minime.
În funcție de raționamentul managerilor și de nevoile fiecărei entități, pentru a obține eficiență economică a gestiunii stocurilor, se poate utiliza una dintre următoarele metode:
Gestiunea stocurilor cu cerere constantă la intervale egale;
Gestiunea stocurilor cu cerere variabilă la intervale egale;
Gestiunea stocurilor cu cerere variabilă la intervale neegale;
Gestiunea stocurilor de tip Ss cu două depozite.
Gestiunea stocurilor cu cerere constantă la intervale egale
Această metodă se presupune aprovizionări la intervale de timp egale cu bunuri materiale, în cantități egale și este caracteristică entităților de producție uniformă sau de serie mare.
r r r
n n n
Figura 2.2 Gestiunea stocurilor cu cerere constantă la intervale egale
T=perioada de utilizare a stocului;
n=lotul de livrare;
r=necesarul de consum.
Gestiunea stocurilor cu cerere variabilă la intervale egale
Acest tip de gestiune se caracterizează prin aprovizionări și reaprovizionări cu cantități estimate în anumite momente calendaristice și este specific unităților economice care fabrică produse cu un nomenclator constant, dar care au în vedere variația cererii zilnice.
r r r r r
n n n n n
T T T T T
Figura 2.3. Gestiunea stocurilor cu cerere variabilă la intervale egale
Gestiunea stocurilor cu cerere variabilă la intervale neegale
Are drept caracteristici aprovizionarea de loturi fixe la începutul perioadei de gestiune și se aplică în condițiile în care nu se cunosc datele calendaristice de lansare a comenzii, iar aceste informații se determină prin estimarea cererilor.
r r r r r
n n n n n
T T T T T
Figura 2.4. Gestiunea stocurilor cu cerere variabilă la intervale neegale
Gestiunea stocurilor de tip (Ss) cu două depozite
Gestiunea de acest tip este cea mai asemănătoare cu procesele de stocare întâlnite în practică, în activitatea socientăților comerciale, eficiența acestei metode constă în determinarea mărimilor – cantitatea de aprovizionat (S) și nivelul de reaprovizionare (s) – astfel încât cheltuielile de aprovizionare să fie minime. Caracteristica metodei este variația atât a cererilor, cât și a intervalelor de timp, în funcție de care se stabilește lotul de aprovizionare.
r r r r r
n n n n n n
T T T T T
Figura 2.5. Gestiunea stocurilor de tip Ss cu două depozite
Gestiunea diferențiată a stocurilor după sistemul ABC
În condițiile gestiunii diferențiate a stocurilor se poate utiliza cu bune rezultate sistemul ABC. Această metoda grupează bunurile materiale care se aprovizionează și stocheaza de fiecare entitate economică în trei categorii.
Printre criteriile de grupare pe care societățile comerciale le au la dispoziție se pot regăsi: frecvența livrărilor, sursa de asigurare, forma de aprovizionare, ciclul fabricației, etc., însă cel mai folosit criteriu în gruparea bunurilor materiale pentru metoda ABC este valoarea criteriului mediu al bunurilor, care permite formarea unor stocuri în cantități cât mai mici, cu o viteză de rotație accelerată și cheltuieli reduse.
Materialele cuprinse în grupa A sunt într-un număr restrâns, însă dețin cea mai mare pondere din valoarea totală a stocurilor. În cea de-a doua grupă B, importanța stocurilor scade, iar numărul materialelor va fi mai mare, dar cu o valoare totală redusă. Iar în grupa C vor fi incluse stocurile care influențează foarte puțin capitalul circulant și însumează majoritatea materialelor aprovizionate în cantități mai mici.
Ca urmare a importanței diferite a resurselor materiale în procesul de producție și a influenței asupra capitalului circulant, pentru fiecare grupă se va aborda un sistem diferit de gestiune a stocurilor, atât pe baza metodologiei de dimensionare a acestora, cât și pe linia strategiei abordate în procesele de stocare.
Exemplu de rezultat obținut cu ajutorul metodei ABC:
Societatea Petrom SA prezintă următoarele date privind stocurile:
Tabelul 2.1. Calculul stocului mediu prin metoda ABC
Figura 2.6. Structura stocurilor societatii Petrom SA
Odată cu dezvoltarea sistemelor informatice și informaționale, a sistemelor de producție, dar și a proceselor de aprovizionare și desfacere, s-au conturat mai multe metode și sisteme moderne de gestiune a stocurilor, unul dintre ele fiind metoda MRP (Materials Requirements Planning).
2.5. Metode de gestiune a stocurilor la SC OMV Petrom SA
2.5.1. Prezentarea societății OMV Petrom SA
Cu o vechime în activitate de 17 ani în domeniul petrolier, OMV Petrom SA este cea mai importantă companie de petrol și gaze din România și nu numai. Misiunea lor constă în descoperirea, producerea și prelucrarea țițeiului și gazelor și în distribuirea de combustibil sau a altor produse petroliere.
În anul 1991 s-a înființat Regia Autonomă a Petrolului Petrom S.A., urmând ca 5 ani mai târziu sa se înființeze Compania Română de Petrol ca o societate comercială pe acțiuni. În acel an (1996) Compania Română de Petrol deținea toate cele 10 rafinării din România, inclusiv câmpurile de extracție, depozitele și stațiile de benzină, iar în anul 1997, în urma împărțirii rafinăriilor, Societatea Naționala a Petrolului Petrom moștenește rafinăriile Arpechim Pitești și Petrobrazi Ploiești.
OMV Petrom S.A. reprezintă o societate pe acțiuni, înregistrată la Registrul Comerțului cu codul J40/8302/1997, CUI 1590082, urmărind domeniul de activitate Extracția petrolului brut, COD CAEN 0610. Societatea are sediul principal în strada Coralilor, număr 22, sector 1, București, România, zonă cunoscută și sub denumirea Petrom City, datorită suprafeței totale pe care sediul companiei este amplasat – 100.000 metrii pătrați și 70.000 metrii pătrați de birouri.
După un proces de restructurare și modernizare bine organizat și realizat, Petrom își asigura poziția de companie-cheie pe piața petrolieră din regiune. Principalele segmente de activitate sunt:
Exploatare și Producție;
Rafinare și Marketing;
Gaze naturale și Energie.
Organizare structurală
Structura organizatorică poate fi definită ca reprezentând ansamblul persoanelor, subdiviziunilor organizatorice și al relațiilor dintre acestea orientate spre realizarea obiectivelor prestabilite ale întreprinderii.
Societatea comercială este organizată în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1991, controlul, administrarea și răspunderea revenind Adunării Generale a Acționarilor pentru politica economică și comercială și luarea deciziilor majore în activitatea economică.
Societatea este administrată de un Consiliu de Administrație, compus din 5 administratori, aleși de Adunarea Generală a Acționarilor, care pot avea și calitatea de acționari.Începând cu luna aprilie 2011, Directoratul Petrom este compus din cinci membri numiți pentru o perioadă de 4 ani. Structura Directoratului este următoarea:
Director General Executiv și Președinte al Directoratului – responsabil cu: Afaceri Corporative și Conformitate; Comunicare și Sustenabilitate; Juridic; Strategie și Relația cu Investitorii; Sănătate, Siguranța Muncii, Securitate și Mediu; Resurse Umane; Achiziții Operaționale; Afaceri Publice Corporative și de Reglementare.
Director financiar – responsabil cu: Financiar; Controlling; Audit Intern; Global Solutions.
Membrii ai Directoratului
Responsabil pentru activitatea de Explorare și Producție
Responsabil cu activitatea de Rafinare și Marketing
Responsabil cu activitatea de Gaze Naturale și Energie.
Figura 2.7. Structura organizațională OMV Petrom S.A.
Explorare si productie
OMV Petrom este cel mai mare producător de țiței și gaze în Europa de Sud-Est și exploatează rezerve de petrol și gaze estimate la 775 milioane de barili echivalent petrol (750 milioane barili echivalent petrol în România).. În România OMV Petrom este principalul producător de țiței și furnizează circa jumătate din producția internă de gaze.
Gaze Naturale și Energie
OMV Petrom comercializează gaze prin intermediul diviziei de gaze naturale. Pentru dezvoltarea sa sustenabilă, OMV Petrom a extins lanțul valoric al gazelor prin abordarea pieței de electricitate. OMV Petrom a început operațiunile comerciale la centrala electrică pe gaze de 860 MW de la Brazi și la parcul eolian Dorobanțu, cu o capacitate de 45 MW.
Rafinare
OMV Petrom proceseaza țiței în rafinăria Petrobrazi, lângă Ploiești, cu o capacitate maximă de rafinare de 4,2 milioane de tone pe an. Rafinăria Petrobrazi trece printr-un proces de modernizare pentru care se vor investi 600 mil. euro până în 2014 pentru a permite procesarea exclusiva a producției de țiței a OMV Petrom în România, îmbunătățirea eficienței energetice și a mixului de produse.
Structură acționariat
51,01% OMV AG (OMV Aktiengesellschaft)
20,64% Ministerul Economiei
18,99% Fondul Proprietatea S.A. (fond ce administrează diverse participații în cadrul mai multor companii din România, creat de Statul Român pentru a despăgubi persoanele expropriate abuziv în urma naționalizărilor din perioada regimului comunist)
9,36% Alți acționari
Tabelul 2.2. Structura acționariatului
Figura 2.8. Structura acționariat în procente
Obiectul de activitate
S.C. Petrom S.A. este cea mai puternică societate comercială din Europa de Sud-Est în domeniul petrolier și oferă clienților o gamă variată de produse și servicii.
Petrom desfășoară următoarele activități:
Explorarea și exploatarea zăcămintelor de petrol și gaze naturale de pe uscat și din platoul continental al Marii Negre;
Lucrări de intervenții, punere în producție și reparații sonde;
Rafinarea țițeiului;
Distribuție, transport, depozitare, comercializare, bunkeraj nave și aprovizionare aeronave cu produse petroliere;
Comercializarea cu ridicata și cu amănuntul de mărfuri și produse diverse;
Importul și exportul de țiței, produse petroliere, petrochimice și chimice, utilaje, echipamente și tehnologii specifice;
Producerea, transportul, distribuția și comercializarea energiei electrice;
Activitate medicală și socială pentru salariații proprii și terțe persoane;
Alte activități stabilite și detaliate prin Actul Constitutiv al societății.
Lista produselor obținute de societatea comercială:
Combustibili pentru avioane;
Bitum;
Gaza naturale;
Țiței;
Păcură;
Gazolină;
Carburanți: Benzină și motorină;
Produse petrochimice
Propilenă;
Toluen;
Benzen;
Produse chimice;
Produse speciale
Sulf;
Cocs de petrol;
GPL(butelii, vrac, autogaz)
Lista serviciilor oferite de entitatea economică:
Servicii aviatice;
Energie electrică
Spălătorie auto;
PetromCard;
e-Sevicii.
Figura 2.9. Producția totală obținută în anul 2013
Principiile contabile ale stocurilor
Stocurile sunt prezentate la valoarea cea mai mică dintre cost și valoarea realizabilă netă. Valoarea realizabilă netă este estimată pe baza prețului de vânzare aferent activității normale mai puțin costurile estimate pentru finalizare și pentru vânzare.
Costul de producție al țițeiului, gazelor naturale și al produselor petroliere din rafinare este calculat pe baza mediei ponderate și cuprinde toate costurile efectuate în cursul normal al activității, pentru aducerea fiecărui produs la locația și condiția prezente, inclusiv proporția adecvată de amortizare și depreciere și costurile fixe bazate pe capacitatea normală de producție.
Pentru stocurile deteriorate sau cu mișcare lentă se constituie ajustări de depreciere pe baza estimărilor managementului.
2.5.2.Metode specifice de gestiune a stocurilor-sistemul Materials Requirements Planning (Planificarea materialelor de aprovizionat)
Istoricul sistemelor suport de decizie
Din punct de vedere istoric, dar și al complexității aplicațiilor, sistemele informatice se împart în MRP, ERP și SCM.
Sistemele MRP (Manufacturing Requerments Planing) au apărut inițial în anii 1950. Numeroase activități din zona aprovizionării au fost gestionate prin tranzacții înregistrate pe hârtie, proces ce avea un grad scăzut de eficiență, motiv pentru care au fost dezvoltate aplicațiile informatice. Primele astfel de aplicații aveau ca scop gestiunea intrărilor, liste de inventariere sau facturări.
Obiectivul central era de a reduce costurile și de a scădea rata erorilor. Datorită necesității colaborării interne au apărut primele sisteme MRP, fiind actualizate zilnic. Odată cu înglobarea sistemelor financiare și umane, s-a născut o nouă categorie, numită MRP2. Prin evoluție, s-au produs tot mai multe integrări ale sistemelor informatice din organizație.
Sistemele ERP permit diferitelor subdiviziuni din organizație să comunice între ele, utilizând un limbaj comun; fără existența unor asemenea sisteme, aceleași informații referitoare la stocuri, vânzări, producție sunt introduse în mai multe sisteme diferite. Între avantajele tangibile ale utilizării ERP-urilor găsim reducerea stocurilor, creșterea productivității, îmbunătățirea gestiunii trezoreriei, îmbunătățirea timpilor de producție și livrare.
Prima generație de sisteme ERP avea ca scop automatizarea preceselor cheie e afaceri, însă, ulterior, a apărut o nouă generație ce are ca scop creșterea eficienței gestionării tranzacțiilor, sprijinirea deciziilor și transformarea modului de a face afaceri.
Aplicațiile SCM (Supply Chain Management) sunt aplicații complementare sistemelor ERP, oferind capabilități din domeniul decizional. Sistemele SCM pot prelua date din surse diferite de la producători diferiți sau furnizori diferiți, dar în multe cazuri, procesul de integrare a datelor este unul foarte costisitor, care nu se finalizează întotdeauna cu succes.Aceste aplicații de planificare ajută în optimizarea producției și asigură certitudinea că materialele necesare sunt în depozitele potrivite, la timpul potrivit, pentru a satisface cerințele clienților.
Principalul obiectiv al sistemului MRP al entității OMV Petrom SA este de a crea, a menține și a dezvolta disponibilitatea logistică, funcție esențială a managementului materialelor. La nivelul noțiunilor de baza a managementului materialelor identificăm diferite situații urmărite de manager în vederea soluționării sau a menținerii lor, în funcție de caz:
Disponibilitatea mare a materialelor conduce la o scădere semnificativă a întreruperilor de producție;
Costul aferent timpilor morți cauzați de un echipament defect este în general mult mai mare decât costurile de înlocuire sau reparare a pieselor defecte;
Realizarea unei definiri corecte a materialelor necesare conduce la posibilitatea gestionării corecte a stocurilor;
Adaptarea stocurilor la consum duce la o scădere a stocurilor totale.
Sistemul de gestiune MRP urmărește menținerea echilibrului dintre disponibilitatea mare și valoarea scăzută a stocurilor.
Aprovizionarea declanșată de MRP depinde de o bună calitate a datelor de bază și de acutatețea datelor. Rularea MRP presupune parcurgerea următoarele etape în cadrul aprovizionării:
Stocul scade sub nivelul stocului de siguranță sau a punctului de reaprovizionare;
Referatul de necesitate este creat în timpul rulării MRP;
Verificarea integrată și eliberarea rapoartelor de necesitate;
Crearea comenzii de aprovizionare, cu referire la referatul de necesitate;
Recepția de bunuri înregistrate în stoc.
Funcția principală a MRP-ului este monitorizarea stocurilor diponibile și generarea automată a rapoartelor de necesitate.
2.5.3. Clasificare MRP
Există două tipuri de planificare materială: planificare manuală (ND) și planificare automată. Planificarea automată se împarte în două categorii: planificare materiale (PD) și planificare bazată pe consum (VE).
Metoda manuală
Materialele planificate manual fie au valoare mare și timp de aprovizioanare mare (pot fi incluse în annual demand), fie nu sunt relevante MRP. Pentru aceste materiale sistemul SAP nu va genera automat referate de necesitate.
Metoda automată
În planificarea automată intră materialele folosite în mod curent, esențiale pentru desfășurarea activității în Petrom, cu timpi de aprovizionare mici și medii (în general sub 180 de zile). Pentru acestea există două strategii de planificare, în funcție de caracteristicile lor și în concordanță cu obiectivele MRP (disponibilitate mare și valoare redusă a stocurilor).
Figura 2.10. Structură metode MRP
2.5.4. Proceduri MRP pentru planificare automată
Planificare materiale (tip MRP PD) presupune ca toate consumurile sunt previzibile și se fac pe bază de programare. Această procedură constă în planificarea necesităților exacte. Specificul acestei proceduri este menținerea stocului la nivelul stocului de siguranță, adică se comandă exact cât este nevoie.
Planificarea bazată pe consum (tip MRP VE): Procedura punctului de reaprovizionare presupune ca aprovizionarea să fie declanșată în momentul în care stocul curent însumat cu cantitatea planificată pentru recepție minus cantitatea planificată pentru ieșire scade sub punctul de reaprovizionare. Această strategie se dovedește utilă pentru materiale de valoare mică, cu consumuri frecvente, pentru care nu exista pericolul imobilizării resurselor financiare în stocuri, având avantajul că nu se vor face aprovizionări dese, în cantități mici. Stocul tinde să se mențină între punctul de reaprovizionare și nivelul maxim.
Tipurile MRP indică sistemului SAP strategia de planificare asociată fiecărui material:
Tabelul 2.3. Tipologie MRP
Tipuri de stoc folosite în planificarea materialelor
Stocul de siguranță = stocul care trebuie să fie în permanență în depozit pentru consum neașteptat;
Stoc curent = stocul aflat în depozit la un moment dat;
Stoc disponibil = stoc curent – suma rezervărilor – stocul de siguranță.
Exemplu de calcul stoc disponibil:
Algoritmul de calcul pentru strategia PD
Declanșator : stoc de siguranță + rezervări stoc curent + recepții planificate
Figura 2.11. Motivul declanșării strategiei PD
Mărime lot = stoc siguranță + sumă rezervări – stoc curent – suma recepțiilor planificate
Documentul generat este referatul de necesitate pentru acoperirea stocului de siguranță și a rezervărilor.
La un material de tip PD consumul neprevăzut afectează stocul de siguranță:
Figura 2.12. Planificare PD
Stoc de siguranță = 20;
Timp de reaprovizionare = 2 luni.
Din graficul de mai sus se pot observa patru situații diferite care apar în sistemul de planificare PD:
Consumul prevăzut nu modifică stocul; se comandă atât cât este nevoie și se livrează atunci când este nevoie.
Consumul neprevăzut se face din stocul de siguranță; stocul se reface dupa timpul de reaprovizionare.
Efectele consumului neprevăzut se pot acumula pe perioada de reaprovizionare și pot crea întreruperi de stoc.
Consumul neprevăzut mai mare decât stocul de siguranță crează o întrerupere de stoc.
Exemplu de calcul pentru PD:
Algoritmul de calcul pentru strategia VE
Declanșator : rezervări (în timpul de reaprovizionare) + punctul de reaprovizionare stoc curent + recepții planificate
Figura 2.13. Motivul declanșării strategiei VE
Mărime lot = max (V1, V2), unde
V1 = stoc maxim – stoc curent – recepții planificate
V2 = punct reaprovizionare + rezervări – stoc curent – recepții planificate.
La materiale VE, un raport de necesitate este generat atunci când stocul disponibil coboară sub punctul de reaprovizionare.Punctul de reaprovizionare este calculat în așa fel încât să acopere consumul mediu pentru timpul de aprovizionare (componentă de consum previzibil) dar și să includă un stoc de siguranță (componentă de consum imprevizibil). Aprovizionările sunt mai puțin frecvente.
Figura 2.14. Planificare VE
Stoc maxim = 100;
Punct de reaprovizionare = 50;
Timp de reaprovizionare = 2 luni;
Exemple de calcul pentru un material cu tip VE:
În MRP manual controlorul eliberează referate de necesitate după ce verifică existența unui contract pentru material.
Figura 2.15. Circuitul cererilor de aprovizionare în sistem manual
În MRP automat controlorul eliberează referate de necesitate de fiecare dată când apare un necesar.
Figura 2.16. Circuitul cererilor de aprovizionare în sistem automat
2.5.5. Algoritmul de calcul al parametrilor MRP
Nivelurile de stoc, folosite la calcularea parametrilor MRP, vor fi obținute diferit pentru fiecare tip de material.
Tabelul 2.4. Calcul parametrii MRP în funcție de tipul de consum
Legenda:
PD, VE = tipuri de MRP
SS (stoc de siguranță), RP (reorder point), MAX (nivelul maxim al stocului)= parametri SAP asociați tipurilor MRP
AD (consum mediu), STAD (deviație standard a consumului)= parametri care descriu consumul istoric al materialului
LT= timp de livrare planificat= reprezintă timpul de livrare de la furnizor și timpul necesar procesării interne a comenzii
c= parametru asociat nivelului de serviciu dorit= reprezintă valoarea inversă a distribuției normale standard cumulate.
Definirea indicatorilor și a termenilor utilizați în calculul MRP
Stocul de siguranță = stocul care trebuie să fie în permanență în depozit pentru consum neașteptat; este considerat un necesar și nu ca stoc disponibil. Stocul de siguranță nu se planifică ca și consum;
Punct de reaprovizionare = consumul mediu pentru a acoperi timpul de reaprovizionare + stocul de siguranță
Consumul mediu pentru a acoperi timpul de reaprovizionare = consum mediu zilnic * timp reaprovizionare în zile;
Timp reaprovizionare (timp livrare planificat) = timp de procesare comandă + timp de livrare;
Stoc curent = stocul aflat în depozit la un moment dat;
Stoc disponibil = stoc curent – rezervărilor – stocul de siguranță.
3. Analiza stocurilor
Analiza stocurilor presupune corelarea fluxurilor de intrări și ieșiri ale elementelor de stoc (mărfuri, materii prime, materiale etc.) în vederea evidențierii rezervelor de optimizare a activității de stocare astfel încât să se evite rupturile de stoc prin subaprovizionare și să se evite costurile suprastocării, prin aprovizionare excesivă.
Găsirea optimului de stoc activ este esențială mai cu seamă în activitatea de comercializare de bunuri și mărfuri în care apariția rupturilor de stoc afectează imaginea firmei în ochii consumatorilor și suprastocarea poate antrena costuri de achiziție, păstrare și condiționare a mărfurilor.
Analiza stocurilor presupune operarea cu două tipuri de indicatori: stoc final și stoc mediu.
Stocul final prezintă urmatoarele cauze de creștere și descreștere:
Posibile cauze ale creșterii stocului final:
Existența în structura stocului a unor elemente de stoc cu rotație sezonieră a căror aprovizionare și menținere în stoc este justificată numai în situația aprecierii unei creșteri oferite pentru produsele respective, odată cu trecerea sezonului inactiv;
Neritmicitatea aprovizionării lor în sensul unor livrări mai puțin frecvente și în cantități mai mari decât cele convenite contractual;
Devansarea fluxului desfacerilor de către cel al aprovizionărilor datorată unei scăderi temporare sau permanente a cererii de piață pentru produsul respectiv;
Existența în structura stocului a unor elemente lent sau greu vandabile cu rotație scăzută sau nulă care cresc costurilor stocării și nu își verifică menținerea în stoc în continuare.
Posibile cauze ale scăderii stocurilor finale:
Neritmicitatea aprovizionărilor în sensul livrărilor întârziate și în cantități mai mici decât cele prevăzute contractual;
Devansarea fluxurilor aprovizionare de către cele de desfacere, datorită itensificării temporare, sezoniere sau permanente a cererii pe piață pentru produsul în cauza.
3.1. Analiza factorială a stocului mediu
Tabelul 3.1. Calculul indicatorilor necesari analizei stocurilor medii
Analiza stocului mediu pe întreaga activitate a societății OMV Petrom SA
= = 2620 – 2882,10 = – 262,1 mil. Lei
În anul 2012 se observă o scădere a stocului cu 262,1 mil. Lei, respectiv cu 9,09 % față de anul de referință 2011.
= = 2527,56 – 2620 = – 92,44 mil. Lei
În anul 2013 se observă o scădere a stocului cu 92,44 mil. Lei, respectiv cu 3,53 % față de anul de referință 2012.
Modelul de analiză
= = unde,
= cifra de afaceri zilnică medie;
= durata de rotație medie;
structura cifrei de afaceri;
= duratele individuale de rotație a stocului pe structura cifrei de afaceri
Calculul influențelor factorilor: cifra de afaceri zilnică, duratei medii de rotație a stocurilor și a structurii cifrei de afaceri pentru întreaga activitate a firmei în anul 2012
Influența cifrei de afaceri zilnică asupra stocului mediu
= ( ) – () = (52,40 65) – (44,34 65) =
= 3406 – 2882,1 = +523,9 mil. Lei
Influența duratei medii de rotație asupra stocului mediu
= ( ) – () = (52,4 50) – (52,4 65) =
= 2620 – 3406 = -786 mil. Lei
Influența modificării structurii cifrei de afaceri
= () – () = (52,4 65,35) – (52,4 65) =
3424,34 – 3406 = +18,34 mil. Lei
= = 0,01 12 + 0,13 30 + 0,85 72 + 0,01 13 = 65,35 zile
Influența modificării duratei de rotație individuală
=( – ) = (52,4 50) – (52,4 65,35) =
2620 – 3424,34 = -804,34 mil. Lei
Verificarea se face prin însumarea influențelor interne:
+ + = -262,1 mil. Lei
Din analiza factorială a stocului mediu se constată o scădere a acestuia cu 262,1 mil. Lei, respectiv cu 9,09%, generând o scădere a cheltuielilor întreprinderii și imobilizării resurselor financiare. O influență majoră asupra rezultatului au avut-o duratele de rotație individuale ale stocurilor, în special durata de rotație a stocurilor din secția Rafinare și Marketing, generând o scădere a stocului mediu de aproximativ 800 mil. Lei.
Calculul influențelor factorilor: cifra de afaceri zilnică, duratei medii de rotație a stocurilor și a structurii cifrei de afaceri pentru întreaga activitate a firmei în anul 2013.
Influența cifrei de afaceri zilnică asupra stocului mediu
= ( ) – () = (49,56 50) – (52,40 50) =
= 2478 – 2620 = -142 mil. Lei
Influența duratei medii de rotație asupra stocului mediu
= ( ) – () = (49,56 51) – (49,56 50) =
= 2527,56 – 2478 = +49,56 mil. Lei
Influența modificării structurii cifrei de afaceri
= () – () = (49,56 48,89 ) – (49,56 50) =
2422,99 – 2478 = -55,01 mil. Lei
= = 0,01 10 + 0,18 26 + 0,80 55 + 0,01 11 = 48,89 zile
Influența modificării duratei de rotație individuală
=( – ) = (49,56 51) – (49,56 48,89) =
2527,56 – 2422,99 = +104,57 mil. Lei
Verificarea se face prin însumarea influențelor interne:
+ + = – 92,44 mil. Lei
Din analiza facorială a stocului mediu din perioada de analiză 2012-2013 se observă o scădere a acestuia cu 92,44 mil. Lei, respectiv cu 3,5%, generând o scădere a cheltuielilor întreprinderii și în această perioadă. Influențele majore asupra rezultatului fost generate de duratele de rotație individuale ale stocurilor cu o creștere de 104,57 mil. Lei și a cifrei de afaceri zilnică cu o creștere de 142 mil. Lei, generând o scădere a stocului mediu de aproximativ 92 mil. Lei.
3.4. Analiza duratei medii de rotație a stocurilor
Pe baza tabelului de calcul al indicatorilor analizați la punctul anterior, putem analiza și influențele asupra duratei medii de rotație, utilizând următoarea formulă:
= rezultă =
Deci =
De asemenea, =
Astfel se deduce următorul model de analiză:
= = , unde
= cifra de afaceri zilnică medie;
= cifra de afaceri zilnică pe sectoare de activitate;
Si = stocul mediu pe sectoare de activitate;
= durata de rotație medie;
structura cifrei de afaceri;
= duratele individuale de rotație a stocului pe structura cifrei de afaceri.
3.2. Analiza stocurilor de materii prime și materiale
Orice stoc, prin natura lui, presupune o imobilizare de capital. Din acest motiv, deosebit de importantă este analiza struturii stocurilor, deoarece o supradimensionare a acestora presupune, pe de o parte, cheltuieli mari cu depozitarea și păstrarea, iar pe de altă parte, imobilizarea resurselor financiare în unele materii prime și materiale care au o circulație lentă.
Analiza stocurilor de materiale se realizează, din punct de vedere metodologic, sub diferite aspecte.
O primă problemă vizată se referă la studierea evoluției stocurilor comparativ cu dinamica cifrei de afaceri, pentru a stabili dacă mărimea acestora a avut o influență favorabilă asupra volumului producției și al vânzărilor.
Un exemplu din cadrul societății Petrom SA este prezentat în tabelul următor:
3.2. Calculul rotatiei stocurilor
Analiza realizată pe un interval de timp de trei ani evidențiază faptul că stocurile de materii prime și materiale au înregistrat o scădere semnificativă, invers proporțională cu creșterea rotației stocurilor, această situație fiind una favorabilă pentru entitatea economică, deoarece are un impact pozitiv asupra cifrei de afaceri.
Din calculul indicelui stocurilor de materii prime și materiale raportat la indicele cifrei de afaceri reiese impactul pe care scaderea stocurilor de materii prime și materiale îl are asuprea creșterii cifrei de afaceri.
3.3. Analiza ritmului de crestere al stocurilor
Un al doilea aspect al analizei stocurilor de materiale se referă la studierea evoluției lor comparativ cu o bază de raportare. În funcție de producție și cerere, orice agent economic trebuie să își stabilească o dimensiune a stocurilor și să urmărească respectarea acesteia. Sistemul actual de gestiune a stocurilor permite identificarea, în orice moment, a mărimii acestora pentru toate grupele de materiale și abaterile de la limita prestabilită.
Un indicator ce trebuie urmărit pentru a respecta planificarea stocurilor îl reprezintă ritmul de creștere al stocurilor față de valoarea medie în perioada analizată.
Stocul mediu total l-am calculat ca medie artimetică a stocurilor medii în anii 2011, 2012 și 2013 astfel:
= = 2684,84 mil. Lei
= 100 = 100 = -3,2136 %
= 100 = 100 = -4,9492 %
COMENTARII
4. Aplicație Excel
4.1 Calculul parametrilor MRP pentru materiale cu variație a consumului de tip ”normal”
Pentru a aplica formulele necesare calculului stocului optim, al stocului de siguranță și al celorlalți indicatori MRP din cadrul firmei OMV Petrom SA am utilizat programul de calcul tabelar Microsoft Office Excel, cel mai cunoscut software pentru calcul tabel.
Pentru calculul parametrilor MRP trebuie urmați următorii pași:
Verificarea solicitării
Solicitarea de materiale de introdus în MRP trebuie să fie completă: dacă un material este setat PD sau VE pe un depozit local, este necesar ca acesta să fie setat PD sau VE și pe depozitul central corespunzător. De asemenea, solicitarea introdusă în MRP trebuie să fie comparabilă, adică un material setat PD într-un depozit local nu poate fi setat VE într-un HUB (depozit central).
Pregătirea informațiilor despre consum și lead-time
În cazul în care consumul materialului are o variație de tip “normal”, se pot calcula nivelele de stoc pentru a asigura un nivel de serviciu țintă, folosind o serie de formule matematice. Aceste formule primesc ca parametri: consumul mediu, deviația standard a consumului, timpul de aprovizionare mediu, deviația standard a timpului de aprovizionare și greutatea materialului.
Consumul mediu lunar și deviația standard a consumului lunar vor fi calculate pentru fiecare material, în fiecare depozit, folosind informațiile privind consumul istoric din SAP sau informații privind consumul estimat. Timpul de aprovizionare mediu și deviația standard a acestuia se calculează pe baza informațiilor primite de la procurement și extrase din SAP. Greutatea materialului este înregistrată în SAP.
Aplicarea formulelor matematice pentru calculul parametrilor
În această etapă se folosește instrumentul ”calcul parametrii ” construit în programul Microsoft Office Excel pentru a ușura calculul.
Pasul I Solicitarea de materiale trebuie să fie completă
Verificăm dacă solicitarea este completă: pentru fiecare linie solicitată, verificăm dacă apare o linie pentru hub-ul corespondent
Construim o cheie de cautare corespondentă liniei
E: =A&B
Adăugăm pentru fiecare linie depozitul relevant
F: =vlookup(B; tabel_depozit_hub; coloana_hub; 0)
Identificăm acele linii pentru care nu există linia corespondentă hub-ului, căutând valorile din coloana A&F în coloana E.
G: =vlookup(A&F; E:E; 1; 0)
Pentru fiecare linie unde rezultatul pe coloana G este #N/A, va fi creată o linie nouă corespondentă hub-ului
Vor fi eliminate liniile adaugate de mai multe ori (ex. dacă solicitarea există pe mai multe depozite locale ale aceluiași HUB)
Pentru ultima componentă, este necesară introducerea unei linii pentru HUB
Pas II Solicitările de materiale trebuie să fie compatibile cu regula de aliniere a parametrilor (HUB – Local)
Verificăm dacă tipul setat pentru depozitele locale este compatibil cu tipul setat pentru HUB.
Construim o cheie corespunzătoare materialului și hub-ului (în coloana A, pentru a permite căutarea. Coloanele existente vor fi mutate la dreapta)
A: B&F
Pentru fiecare linie, completăm cu tipul setat în HUB (coloana E va fi mutată în coloana B)
I: vlookup(A; B:E; 4; 0)
Compăram tipul MRP setat în HUB cu tipul MRP setat în depozitul local. Nu este permisă setarea VE în local și PD în HUB.
J: if(E=“VE”;if(I=“PD”;”eroare”;””);””)
Pentru a doua inregistrare, unde verificarea descoperă o eroare, este necesară modificarea tipului în local, în PD sau modificarea tipului în HUB în VE.
Coloana F, denumită ABC include componenta criticității, adică importanța și starea de urgență a materialului solicitat.
Pas III Pentru calculul parametrilor, sunt necesare informații privind consumul
În coloana AD sunt introduse datele consumului lunar mediu, iar în ultima coloană STAD sunt introduse deviațiile standard ale consumurilor corespunzătoare.
Acolo unde nu există consum istoric, se va adăuga o linie corespunzătoare consumului estimat:
Pasul IV Pentru calculul parametrilor, sunt necesare informații privind aprovizionarea
În lipsa timpului de aprovizionare nu se pot calcula parametri .
În lipsa prețului unitar, nu se poate calcula valoarea de impact.
În lipsa greutății, există riscul setării materialelor >15 kg pe depozite locale.
Pas V Parametrii pot fi calculați cu ajutorul fișierului Excel
Exemplu de calcul:
Se urmează pașii anteriori, introducând datele necesare calculului parametrilor:
cheia de căutare depozit, codul materialului, denumirea acestuia, lead-time, criticitatea, prețul unitar și unitatea de măsură;
consumul lunar (12 luni);
programul va genera un rezultat pe baza formulelor;
în funcție de MRP propus de program, se propun și nivelurile stocurilor maxime și de siguranță;
în final, aplicația propune valoarea stocului de aprovizionat.
4.2. Detalii formule folosite la calculul parametrilor
Calculul parametrilor MRP depide în mare măsură de tipul de depozit.
Depozitul local – un depozit de capacitate mai mică, care se aprovizionează dintr-un depozit central predeterminat și în care se stochează doar materiale MRP cu greutate mai mică de 15 Kg
Pentru calculul SS, consumurile înregistrate pe fiecare depozit în parte se distribuie în funcție de tipul de depozit:
Pentru depozitele locale se va lua în considerare doar parțial consumul (conform nivelului de localizare)
4.1. Formulele de calcul pentru parametrii MRP
SF – service factor (Corespunde unui nivel de acoperire a consumului neprevazut și a întârzierilor comenzilor, dependent de indicatorul ABC. Este numeric egal cu inversa distribuției normale cumulative standard, pentru nivelul de acoperire țintă).
Timpul de reaprovizionare este o componentă importantă în stabilirea parametrilor MRP.
Timpul de reaprovizionare mediu reprezintă timpul mediu scurs de la lansarea comenzii de aprovizionare până la recepția materialelor.
Din considerente practice, timpul de reaprovizionare mediu se calculează după formula:
ALT = IM +
ALT – Leadtime mediu exprimat în luni
IM – întarzierea medie exprimată în luni – se calculează ca medie între numărul de luni scurs între data de livrare din comanda de aprovizionare și data documentului de recepție (NIR)
STALT – deviația standard a Leadtime mediu
= Leadtime procurement
Timpul de reaprovizionare și deviația lui sunt funcție doar de material, nu depind de depozit.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Stocurilor (ID: 136307)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.