Analiza Statistica Comparativa a Turismului Romanesc In Context European

CUPRINS

INTRODUCERE

Cap. I Turismul

I.1 Elemente conceptuale

I.2 Aspecte referitoare la turismul internațional

I.3 Turismul în economia națională

Cap. II Piața turistică

II.1 Concept și definiții

II.2 Circulația turistică în România

II.3 Evoluțiile turismului în țările membrele ale Uniunii Europene

II.3.1 Țări emițătoare de turiști

II.4 Piața turistică românească – resurse naturale și antropice

II.5 Managementul agroturistic românesc

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Potrivit perspectivei abordării prezente, turismul național și cel internațional reprezintă o șansă reală în păstrarea durabilă a evoluției economice și, implicit, a evoluției economiei de piață în societatea românească.

Sub forma unui fenomen predominant pe europiața vestică, turismul reprezintă una dintre principalele componente ale vieții sociale și economice ce atrage interesul unui număr crescător de state, incluzând în mod expres, în urma atentatelor de la 11 septembrie 2001, țările Europei de est și a Europei Centrale.

Cunoscută sub numele de „cea mai vizitată destinație de pe Glob”, Europa s-a identificat în ultimii ani sub un procent de 62,92% din totalul vânzărilor de pe piața turismului global. În cea de a doua jumătate a deceniului trecut, balanța turistică de plăți a țărilor europene avea un excedent de 1,12 milioane euro. Locul al treilea în ierarhia de servicii din aceste țări s-a identificat în exportul turistic.

După căderea regimului comunist, România a devenit un pilon important în sprijinul și în colaborarea cu alte state ale Europei dată fiind poziția favorabilă din punct de vedere geopolitic dar și potențialul morfologic și turistic dezvoltat. În acest context pot fi aduse în discuție colaborări dintre Ungaria și Serbia cu vestul României, dintre statele riverane Mării Negre și România, de asemenea proiectele de colaborare dunăreană și alte tipuri de colaborări regionale sau subregionale.

Astfel, în colaborare sau nu cu alți “actori”, România continuă să își îmbunătățească eforturile în ceea ce privește baza tehnico-materială a turismului care încă este considerată sub nivelul real al potențialului turistic românesc. În aceste condiții se dorește o adaptare a ofertei turistice interne la standardele internaționale întrucât creșterea competitivității ofertei turistice are la bază modernizarea și dezvoltarea produsului turistic.

Lucrarea de față își propune analiza activității turistice sub forma unei părți integrante a sistemului economic – social național și european, ce poate fi cuantificată (într-un mod generalist) utilizând metodologia statistică și într-un mod particular în funcție de caracteristicile propriu-zise ale sectorului turistic.

Obiectul lucrării de licență îl reprezintă tratarea din punct de vedere economic al unor aspecte teoretice și practice în ceea ce privește turismul românesc în contextul european.

Tema acestei lucrări se identifică într-un subiect dezvoltat atât la nivel național cât și internațional, îndelung teoretizat și cercetat.

Prin această cercetare se urmărește pe lângă etalarea resurselor turistice pe care le are România și sublinierea dezvoltării turismului, evoluției sale de-a lungul timpului, tipurilor de turism ce sunt desfășurate precum și stării actuale a turismului aspecte în încheierea cărora vor fi identificate propuneri ale unor modalități inedite de valorificarea a acestuia. Aceste aspecte vor fi analizate pornind de la patrimonial turistic natural și cultural vast dar și de la schimbările radical pe care spațiul românesc le-a înregistrat în ultimii ani, din perspective economice, politice și sociale.

Creșterea importanței industriei turistice, în lume și recunoașterea sa ca motor al dezvoltării economice a fost însoțită și stimulată de oferta de educare turistică a forței de muncă.

În ultimul deceniu s-au obținut succese remarcabile pe plan mondial inclusiv național, în ceea ce privește volumul și calitatea forței de muncă în turism, în mod expres la nivelul învățământului superior. Literatura economică de specialitate, mai cu seamă cea pe care materialele didactice o expun aduc un aport primordial în evoluția învățământului turistic și un ingredient esențial în adaptarea la normele internaționale cu privire la calitatea serviciilor turistice.

Cap. I Turismul

I.1 Aspecte conceptuale

Prin analogie cu originea sa, cuvântul „turism” desemnează o călătorie cu întoarcere în punctul de rezidență; termenul se regăsește în majoritatea limbilor de largă circulație (în română – turism, în franceză – tourisme, în rusă – turizm, în engleză – tourism, în germană – tourismus, în italiană – tourismo, etc).

În ceea ce privește istoria gândirii economice referitor la domeniul recreerii și a călătoriei, prima definire a conceptului de „turism” apare în 1876 în “Dicționarul universal al secolului al XIX-lea”; conform acestui dicționar, turistul este “persoană ce călătorește doar pentru plăcerea călătoriei”.

Anul 1950 este cel în care Organizația Mondială a Turismului acceptă și studenții din străinătate, aflați acolo în scopul formării și al specializării profesionale, sub numele de „turiști”. Un alt nume dat tot acestor cetățeni a fost “excursionist internațional” (cetățean ce călătorește sub forma unui hobby și se află într-o țară străină pentru mai puțin de 24 de ore).

Potrivit francezului A. Sessa o definiție conceptuală a termenului „turism” constă în următoarele: “turismul este un ansamblu de relații și fenomene rezultate din călătoria și sejurul non-rezidenților, atâta timp cât acesta (sejurul) nu se derulează într-o reședință ce devine permanentă”. În acest context, conceptul de „turism” este legat de schimbarea periodică a reședinței, schimbare lipsită de scopuri, termen predominant și în literatura de specialitate a anilor ’60.

În prezent, cea mai frecvent întâlnită definiție a turismului este cea a lui St. Gallen:” totalitatea și fenomenelor care rezultă din călătoria și șederea persoanelor în locuri care nu se constituie nici ca reședință a lor principală, nici ca loc de muncă”.

Pentru ca un individ să fie considerat turist într-un stat, acesta trebuie să petreacă maxim un an în țara respectivă.

Potrivit conferinței din luna iulie a anului 1991 a Organizației Mondiale de Turism de la Ottawa, există trei tipuri de turism:

turismul emitent – întreprins atunci când locuitorii unei țări merg în vizită în altă țară;

turismul intern – întreprins de locuitorii unui stat care merg în vizită în propria țară;

turismul receptor – întreprins când locuitorii unei țări merg în vizită în altă țară însă o alta decât cea în care trăiesc.

Pe lângă aceste trei tipuri de turism mai putem aminti și alte trei adiacente celor anterioare respectiv:

turism internațional – format din turism eminent și turism receptor;

turism interior – format din turism receptor și turism intern;

turism național – format din turism eminent și turism intern.

În altă ordine de idei, conceptul de „turist” nu poate fi înlocuit de cel de „călători și conceptul de „turism” nu poate fi înlocuit de cel de „călătorie”. Călătoria reprezintă un termen cu o semnificație mult mai vastă, având ca sinonime „deplasare” sau „emigrare”, termeni ce nu aspecte în comun cu motivațiile turistice. Călătorii se identifică în refugiați, nomazi, emigranți, vagabonzi, soldați deci nu doar în turiști. Schematic, simbioza” total – parțial” dintre călătorie și turism poate fi redată astfel:

Fig.I.1 Relația călătorie – turism

Graficul conduce la ideea că noțiunea de “călătorie” are o semnificație mai vastă decât noțiunea de “turism”. Altfel, călătoria se identifică sub forma unei componente a turismului. Cu alte cuvinte, turismul presupune călătorie, însă călătoria nu implică turism. Schematic, simbioza dintre cele două noțiuni arată astfel:

Fig.I.2 Relația călătorie – turism

Multitudinea de semnificații și implicații a activității turistice include aspecte structurale definitorii pentru fenomenul “turism”, aspecte precum:

1. Călătoria (element dinamic);

2. Destinația sejurului aflat în afara reședinței (element static);

3. Temporalitatea sejurului (element efemer al fenomenului pentru individul care vizitează);

4. Caracterul nelucrativ al activității vizitatorului.

I.2 Aspecte referitoare la turismul internațional

În ceea ce privește fenomenul turismului în societatea prezentă, potrivit Organizației Mondiale a Turismului, turismul internațional a evoluat mai repede comparativ cu schimbul internațional de bunuri și servicii al anilor 1980 în următorul mod: costul exportului de marfă a fost de 5,5%, costul serviciilor comerciale a fost de7,5% iar costul turismului internațional a fost de 9,6%, astfel, turismul exterior plasându-se pe cel de-al treilea loc al listei exportului global per categorie. Rata de evoluție a traficului turistic de peste trei procente a făcut din anii `90, ani de glorie a turismului prin intensificarea acestuia. Turismul global s-a transformat în una din cele mai extinse industrii de export implicând peste 2000 de miliarde de dolari în Statele Unite ale Americii, cu alte cuvinte șapte procente din comerțul de bunuri și servicii și cincisprezece procente din sectorul terțiar, în totalitatea sa. Tabelul de mai jos evidențiază raportul scădere rată de creștere – creștere frecvență turism internațional:

Tab. I.2.1 – Evoluția turismului internațional

Sub forma sursei de valută și a exportului turismul are un grad de importanță ridicat pentru țările deficitare de bogății naturale. Aceste țări, însă, sunt înconjurate de situații legate de o dezvoltare lentă a turismului, pentru că nu beneficiază de sprijinul celorlalte ramuri industriale.

Fiecare țară exportatoare se ocupă atât cu importul cât și cu exportul produselor și serviciilor turistice. În consecință, cheltuielile turismului internațional constituie o parte esențială a importurilor globale de mărfuri și servicii. Multe dintre țări au drept caracteristică plățile importului de turism care, însă, sunt echivalente cu scurgeri valutare cu un grad ridicat de importanță, ce afectează echilibrul valutar al acestor state.

Așadar, existența turismului în sectorul terțiar economic este motivat prin echivalarea activităților turistice cu activități de prestații (prin prisma multitudinii și interdependentei serviciilor puse la dispoziție).

I.3 Turismul în economia națională

Turismul românesc a urmat, după revoluție, cursul economiei. Din cauza lipsei investițiilor domeniul a suferit în așa fel încât mare parte din stațiunile montane însă nu numai acestea, au suferit o permanentă decădere, majoritatea ieșind total din „peisajul” turistic. Ulterior anilor 2000 reformele introduse în economie s-au resimțit într-o mare măsură și în turism, întrucât programele Ministerului Turismului au avut ca direcție introducerea României în circuitul turistic global. Promovarea puternică întreprinsă în ultimii ani a condus la o reapariție cu un grad ridicat de continuitate a turismului în România, în aceste condiții numărul turiștilor români și străini crescând.

Impactul pe care turismul o are în balanță de plăți a statelor este de o deosebită importantă deoarece importurile de turism contribuie la modificarea balanței de plăți și a stării economice, per total. În cazul României, situația balanței de plăți afectează în mod direct Produsul Național Brut. În acest context, ecuația din care reies cele subliniate mai sus este următoarea:

PNB = Cbc + Cbi + Cg + (E – I), unde:

PNB = Produs Național Brut;

Cbc = Cheltuieli cu bunurile de consum;

Cbi = Cheltuieli pentru bunuri investiționale;

Cg = Cheltuieli guvernamentale;

E = Exporturi;

I = Importuri.

Potrivit ecuației de mai sus se constată că dacă importurile (I) sunt superioare exporturilor (E), soldul va fi unul negativ, iar Produsul Național Brut (PNB) va fi, implicit, mai mic. Așadar, este mai avantajos pentru economia României atragerea mai multor vizitatori. Din perspectivă economică este favorabil a avea vizitatori străini veniți în România, decât a avea români care călătoresc în alte state.

Problemele care apar legate de influența pe care o are turismul asupra economiei unei țări sunt presiunea inflaționistă și fiscalitatea. Ca orice alt individ, turistul este nevoit să plătească taxe; pentru că vin din alte state, cheltuielile acestora sunt taxe pentru regiunea gazdă. Costurile legate de obținerea vizelor, taxele de aeroport, taxele vamale sau taxele de ieșire reprezintă doar unele din mijloacele de taxare ale turiștilor.

Fenomenul „turism” se identifică printr-un grad ridicat de complexitate, fiind în directe legături cu celelalte ramuri economice. Specificitățile turismului îi determină fenomenului un grad ridicat de importanța în mod expres datorită faptului că poate contribui (și o face) la creșterea economică. Este imperioasă urmarea tiparului țărilor cu tradiție în turism ce își acoperă majoritatea cheltuielilor pe baza veniturilor provenite din turism. În același context, turismul poate contribui la crearea unei imagini pozitive a unui stat.

I.4 Piața turistică

Termenul „piață” în sens real, concret, desemnează un loc geografic specific, un punct fizic, unde, la o oră anumită sau într-o zi anumită se întâlnesc ofertanții (vânzătorii) și cumpărătorii în scopul de a obține și de a oferi bunuri; acesta este un mod limitat de abordare care poate fi extins odată ce una din părți este interesată de „mai mult” din partea celeilalte părți.

Sub forma unui cuvânt cu o însemnătate actuală, termenul „piață” a devenit o noțiune cu multiple înțelesuri cu toate că sensul său principal a rămas cel ce reprezintă locul în care se află piețe, târguri, etc.

În zilele noastre, în economiile cu un grad ridicat de dezvoltare, o parte insignifiantă a actelor de vânzare – cumpărare se mai realizează pe piețele propriu-zise; partea predominantă a actelor de acest tip se întreprinde în ceea ce astăzi se numește comerț en-gros și en-detail, intermediari fiind societățile de import-export sau al comis-voiajorilor, prin întreprinderea serviciilor de aprovizionare și de desfacere ale firmelor. Astfel, prin "piața" devine totalitatea legăturilor pe care ofertanții și cumpărătorii le au atunci când intră în contact pentru un anumit produs; aceasta este conturarea noțiunii de „piață” într-un sens vast, abstract.

Așadar, piața reprezintă, dintr-o perspectivă abstractă, o relație economică între producători și vânzători și între cumpărători și consumatori, purtători ai nevoilor propriu-zise (însoțite de abilitatea oamenilor de a achiziționa mărfuri oferite, bunuri convenabile pentru clienți, ale căror limite sunt altele decât cele impuse de clasificările standard ale produselor sau de spațiul/arealul geografic).

Actele de vânzare – cumpărare, reliefate prin relația economică de piață, alături de procesele ce au legătură cu obiectivului cererii și cu cel al ofertei sunt în simbioză cu perioada temporală și cu cea spațială în care se desfășoară.

De-a lungul evoluției sale, piața a câștigat o serie de funcții specifice, precum:

funcția de raționalitate economică – implică caracterul obligatoriu pe care participanții în procesul de vânzare – cumpărare îl au în scopul de a întreprinde o activitate economică profitabilă care să îi ajute să rămână pe piață;

funcția de determinare a prețului – implică stabilirea prețului bunurilor pentru care se face oferta sau cererea și, în același context și stabilirea costului acestor mărfuri alături de cantitatea ce urmează a intra în procesul de comerț;

funcția de organizare socio – economică a unităților – implică existența pieței ca liant între clienți și comercianți, tip de existență ce conduce la o colaborare economică;

funcția de coordonare – implică autodirectionarea unităților economice pe piață în funcție de datele care există despre ofertă și cerere. Analiza unor astfel de date permite revizuirea și chiar adoptarea unor planuri economice individuale și autonome ale agenților economici, ale cumpărătorilor și ale comercianților – ofertanți care se întâlnesc pe piață.

Cele patru funcții ale pieței conturează rolul său primordial, acela de a face posibil, într-un mod cât mai eficace, schimbul diferitelor produse între ofertanți și cumpărători. Din punct de vedere al naturii mărfurilor ce formează obiectul schimburilor comerciale, piața bunurilor sub formă de fluxuri este compusă, pe de o parte, din mărfuri nesubstanțiale precum informații, servicii, s.a. cât și din mărfuri substanțiale sau fizice precum mașini, grâu, ciment, etc.

Din punct de vedere al componenței pieței, aceasta este formată din mai multe nivele.

În acest context, în scrierea sa „Managementul marketingului”, Philip Kotler, a scos în evidență cinci nivele pe care piața poate fi analizată:

piața penetrată ce cuprinde consumatorii care cumpără propriu-zis produsul;

piața potențială ce cuprinde cumpărătorilor potențiali dar și cumpărătorii actuali ai unui serviciu sau ai unui produs sau, din alt punct de vedere, care sunt interesați de serviciul său de produsul respectiv și au și posibilitățile financiare pentru achiziționare;

piața țintă ce cuprinde piața disponibilă pe care societatea își focalizează atenția;

piața disponibilă ce cuprinde persoanele care au posibilitățile financiare pentru achiziționarea serviciului sau a produsului, care sunt interesate de cumpărarea acestuia și care au acces sigur la serviciul său la produsul respectiv din motivul că plasarea acestora este în zona lor de reședință;

piața disponibilă calificată ce cuprinde consumatorii care se califică pentru a putea consuma serviciul său respectiv.

Piața turistică se identifică în sfera economică în intersecția intereselor ofertanților turistici, cu interesele cumpărătorilor turistici. În cazul de față, intersecția se va transforma în suprapunere în timp și în spațiu a celor doi factori (cererea și ofertă), prin intermediul consumului turistic. Cu toate că este asemănătoare cu alte tipuri de existență a pieței, cea turistică se deosebește prin acestea având în considerare următoarele:

gradul de risc pe care ofertanții de servicii turistice îl întâlnesc este mult mai ridicat decât gradurile de risc ale altor tipuri de piețe (cum ar fi piața bunurilor materiale);

reprezintă o piață cu o finalitate propriu-zisă; cumpărătorul (turistul) caută satisfacerea unor nevoi înainte de cumpărarea unor servicii sau bunuri pentru a avea, pur și simplu, întâietate sau pentru a domina;

este una de tip multidimensional: nu mereu cumpărătorul este individul care hotărăște în ceea ce privește achiziționarea unui produs turistic. Există și o terță parte pe piața turistică pe lângă vânzători și client: „participanții la cumpărare” identificați prin plătitorii consumului turistic, prin persoanele de influență în procesul de cumpărare sau persoanele care decid consumul de servicii și produse turistice;

reprezintă o piață de tip fragmentat, întrucât, pe de o parte, cererea este conturată de preferințele clientului iar nevoile sunt și ele individualizate, pe de altă parte, prin conturarea specifică a ofertei.

Cap II Analiza statistica a turismului

II. 1 Circulatia turistica in Romania

Evoluția turiștilor interni și externi a fost determinată de mai mulți factori dintre care:

transformări socio – economice;

diversitatea;

valoarea;

transformările politice;

refractarea teritorială a patrimoniului turistic românesc.

În același context, creșterea gradului de circulație turistică a fost determinat de o serie de factori primordiali care s-au manifestat pe plan global, precum:

evoluția altor și altor forme de turism (un exemplu elocvent aici poate fi dat cel referitor la turismul de lux);

periodizarea concediilor (2-3 ori pe an) și a timpului liber, drept consecință a evoluției veniturilor;

diversificarea atitudinii de consum odată cu avansarea în ceea ce privește cunoștințele legate de turism;

investițiile crescânde;

Evoluția în ceea ce privește procentul populației de vârsta a III-a, ca efect al creșterii speranței de viață.

Se poate observa, Potrivit Institutului Național de Statistic(anexa 1), că numărul turiștilor care s-au cazat în cele 17 structuri de primire turistică pentru anii 2005 – 2013 fluctuează, de la hoteluri (unde numărul turiștilor este crescător – de la 3200957 turiști în 2005 la 4373747 turiști în 2013) și până la spații de cazare de pe navele fluviale și maritime (unde numărul turiștilor descrește – de la 853 de turiști în 2005 la 578 turiști în 2013). În ceea ce privește celelalte tipuri de structuri avem următoarea situație:

pentru hotelurile pentru tineret, hosteluri, hoteluri apartament, moteluri, vile turistice, cabane turistice, sate de vacanță, căsuțe turistice, pensiuni turistice și pensiuni agroturistice numărul turiștilor a crescut de la an la an în intervalul 2005 – 2013.

pentru hanuri, bungalouri, campinguri, popasuri turistice și tabere de elevi și preșcolari numărul turiștilor a scăzut de la an la an în intervalul 2005 – 2013.

Potrivit Institutului National de Statistica, in anul 2014 numarul turistilor din tarile membre Uniunii Europene care au ales Romania ca destinatie turistica, scopul principal al vizitei fiind altul decat exercitarea unei activitati remunerate in tara, a fost de 5199 de persoane. Repartizarea acestora este redata in Graficul..

In 2014, Bulgaria si Unagaria au fost principalele tari emitatoare de turisti pentru Romania, cu 1495 persoane, respective 1209, reprezentand aproximativ 52% din totalul vizitatorilor din tarile membre Uniunii Europene.

Numarul minim de vizitatori ai Romaniei a fost realizat de turisti din tari precum: Luxemburg (2 persoane), Malta (3 persoane), Letonia (6 persoane), urmate de Estonia si Finlanda( 7 persoane).

II.1.1 Indicatorii dinamicii turismului românesc, în perioada 2005-2013

Pentru a caracteriza dinamica fenomenelor economico-sociale, prelucrarea unor serii dinamice conduce la obținerea unei varietăți de indicatori. După modul de calcul și exprimare aceștia pot fi grupați în trei categorii:

indicatori absoluți

indicatori relativi

indicatori medii

Indicatorii absoluți se exprimă în aceeași unitate de măsură ca fenomenul supus cercetării. În cadrul lor întâlnim două categorii: nivelul absolut și modificarea absolută.

Indicatorii relativi se calculează ca raport între doi indicatoi absoluți ai aceluiași fenomen și se exprimă sub formă de coeficienți sau în procente. În cadrul lor întâlnim indicele dinamicii, ritmul dinamicii și valoarea absolută a unui procent de creștere sau reducere.

Indicatorii medii sunt indicatori calculați pe baza tuturor termenilor seriei cronologice. Astfel, în timp ce indicatorii absoluți și relativi ne arată nivelurile individuale înregistrate de-a lungul perioadei, indicatorii medii reunesc aceste valori individuale într-una singură. În această categorie, întâlnim: nivelul mediu, modificarea medie, indicele mediu, ritmul mediu și valoarea absolută a unui procent de creștere.

Cunoscând evoluția sosirilor turiștilor străini în România, în perioada 2008-2013 voi efectua analiza retrospectiva care presupune determinarea indicatorilor dinamicii.

Tab. II.1.1.2 Indicatorii absoluți si relativi ai sosirilor turistilor straini in Romania

Se poate observa, privind tabelul II.1.1.2, in care determinat indicatorii absoluti si relativi, ca toate modificarile absolute cu baza fixa sunt pozitive. Acest lucru ne arata ca in anii care au urmat dupa 2005, numarul turistilor a crescut, ceea ce reflecta o situatie favorabila. Aceasta concluzie reiese si din valorile indicilor cu baza fixa care sunt supraunitare, precum si din valorile pozitive ale ritmurilor cu baza fixa. Privind modificarile absolute cu baza in lant, vedem ca avem si valori pozitive, dar si negative. Valorile pozitive reflacta o crestere a numarului turistilor fata de anul precedent iar valorile negative reflecta reducerea numarului turistilor straini care au vizitat Romania. O scadere a numarului vizitatorilor straini s-a resimtit in anii 2009, respective 2010.

Fig. II.1.1.4 Indicatorii medii ai dinamicii

Se observa, din figura II.1.1.4, ca in cei 9 ani ai perioadei retrospective, numarul mediu al turistilor a fost de 7043. Numarul turistilor a crescut in medie anuala cu 25005, de 1.03946166 ori, cu un ritm de 3.946%.

Tab. II.1.1.3 Ajustarea mecanica a sosirilor turistilor straini in Romania

Metodele mediilor eșalonate și mediilor mobile înlătură influențele factorilor întâmplători parțial. Valorile obținute fiind uniforme nu ne permit efectuarea unor previziuni, pentru următorii ani.

Metoda sporului mediu exclude influentele factorilor si permite estimarea numarului turistilor pentru anul 2014 :

Si metoda indicelui mediu permite previzionarea turistilor pentru anul 2014 :

Continui analiza turismului romanesc, calculand dinamica turistilor romani si straini cazati in structurile de primire turistica din Romania.

În urma analizei dinamicii absolute si relative a turiștilor cazați în structurile de primire turistică din România, pe baza tabelului II 1.1.5 se poate observa că numărul de turiști a crescut considerabil față de anul de bază. Cele mai mari creșteri au fost înregistrate in anii 2012-2013.

Fată de anul precedent s-au înregistrat scăderi considerabile in 2009, respectiv 2010, ca urmare a influenței crizei economice. Pe ansamblu ritmul mediu de creștere al turiștilor este de 3,998%.

Tab. II.1.1.4 Indicatorii absoluti si relativi ai sosirilor turistilor romani si straini

Se remarcă o situație favorabilă a turismului românesc, remarcă făcută pe baza tabelului II 1.1.5, unde putem observa că toate modificările cu bază în lanț sunt pozitive, valorile indicilor cu bază fixă sunt supraunitare iar valorile ritmului mediu sunt pozitive.

Fig. II.1.1.5 Indicatorii medii ai dinamicii

Numărul mediu de turiști în perioadă 2008-2013 a fost de 6777055. S-a înregistrat o creștere anuală a sosirilor turiștilor cu 3.998%. Numărul mediu al turiștilor a crescut anual, în medie cu 267257.125 turiști, de 1.039975098 ori.

Metodele mediilor eșalonate și mediilor mobile înlătură influențele factorilor întâmplători parțial. Valorile obținute fiind uniforme nu ne permit efectuarea unor previziuni, pentru următorii ani.

Metoda sporului mediu exclude influentele factorilor si permite estimarea numarului turistilor pentru anul 2014 :

Si metoda indicelui mediu permite previzionarea turistilor pentru anul 2014 :

II. 2.2 Model de regresie liniara multipla

Pentru analiza corelației între variabila rezultativă (numărul de înnoptări) si variabilele factoriale ( indicele de utilizare a capacitații de cazare, capacitatea de cazare si structurile de primire turistică am utilizat un model de regresie liniara multiplă.

După cum observam din Tabelul 2, valoarea raportului de corelație între cei trei factori de influenta de mai sus este R= 0,981178, ceea ce confirma existenta unei legături puternice intre indicele de utilizare a capacității de cazare, capacitatea de cazare, respectiv numărul structurilor de primire turistica in perioada analizata, 2005-2013.

Rezultatul coeficientului de determinație R²= 0,96271, ne arata ca 96,27% reprezintă influența celor trei variabile factoriale iar restul de 3,73% revenind altor factori aleatori, întâmplători.

Regula privind decizia de acceptare a modelului de regresie este: valori mari pentru F, și valori mici pentru Significance F. Pe datele noastre, F=43,02839 este o valoare mare și Significance F = 0,000539681 este și ea de asemenea o valoare mica, și în același timp sub limita de 5%. (0.05).

Acceptam ca modelul de regresie ales este adecvat și ajustează eficient datele.

Cum P-Value= 0,497932 aferent termenului liber, daca afirmăm că respingem ipoteza potrivit căreia termenul liber este egal cu 0 facem o eroare de 4%. Respingem astfel această afirmație.

Testând încă un model de regresie liniară multiplă în care alegem ca variabile factoriale doar indicele de utilizare a capacitații de cazare si capacitatea de cazare, obținem potrivit tabelului 3 valoarea raportului de corelație R=0,622522 și valoarea coeficientului de determinație R²= 0,387534. Aceste valori fiind mai mici decât valorile obținute la modelul de regresie anterior putem concluziona următoarele :

Modelul de regresie multipla este mai adecvat

Valorile mai mici ale raportului de corelație și ale coeficientului de determinație ne arată că indicatorul factorial,respectiv, numărul structurilor de cazare reprezintă un factor de influență major.

II. 3 Circulatia turistica in UE

Sub forma sursei de valută și a exportului, turismul are un grad de importanță ridicat pentru țările deficitare de bogății naturale. Aceste țări, însă, sunt înconjurate de situații legate de o dezvoltare lentă a turismului, pentru că nu beneficiază de sprijinul celorlalte ramuri industriale.

Fiecare țară exportatoare se ocupă atât cu importul cât și cu exportul produselor și serviciilor turistice. În consecință, cheltuielile turismului internațional constituie o parte esențială a importurilor globale de mărfuri și servicii. Multe dintre țări au drept caracteristică plățile importului de turism care, însă, sunt echivalente cu scurgeri valutare cu un grad ridicat de importanță, ce afectează echilibrul valutar al acestor state.

Așadar, existența turismului în sectorul terțiar economic este motivata prin echivalarea activităților turistice cu activități de prestații (prin prisma multitudinii și interdependentei serviciilor puse la dispoziție).

Importanța economică a turismului poate fi măsurată evaluata analizând ponderea veniturilor realizat de călătoriile internaționale în raport cu PIB-ul; aceste informatii provin din statisticile privind balanța de plăți și cuprinde călătoriile de afaceri, precum și călătoriile de agrement.

În 2013, raportul dintre încasările provenite din turism și PIB a fost cel mai mare la nivelul statelor membre UE în Croația (16,7 %), Malta (14,5 %) și Cipru (13,2 %), demonstrand importanța turismului pentru țările menționate (a se vedea anexa..>..).

În termeni absoluți, cele mai mari venituri din turismul internațional în 2013 au fost înregistrate în Spania (45,5 miliarde EUR) și Franța (42,2 miliarde EUR), urmate de Italia, Germania și Regatul Unit (toate trei înregistrând venituri de 31–33 de miliarde EUR).

Germania a înregistrat cel mai mare nivel al cheltuielilor pentru călătorii internaționale, în valoare de 64,7 miliarde EUR în 2013, fiind urmată de Regatul Unit (39,6 miliarde EUR) și Franța (31,9 miliarde EUR). Spania a fost statul membru al UE cu cel mai mare nivel de venituri nete din turism în 2013 (33,3 miliarde EUR), în timp ce Germania a înregistrat cel mai mare deficit (33,6 miliarde EUR).