Analiza Statistica a Pietei Asigurarilor din Romania

Capitolul 1.

Caracterizarea pieței românești a asigurărilor- vedere generală

1.1 Introducere – definirea asigurărilor

Activitatea economică și socială este un proces prin intermediul căruia oamenii produc bunuri și servicii pentru piața de consum. Dealungul timpului, datorită dezvoltării continue a lumii, au apărut noi piețe menite să satisfacă cererea generată de lanțul de schimbări produse în viață și nevoile societății aflată în curs de dezvoltare.

Zilele contemporane ne învață, că schimbarea este întotdeauna un lucru bun, că nu ar trebui să ne mulțumim niciodată cu ce ne oferă prezentul și că ar trebui să acceptăm provocarea oferită de viitor. Cuvântul cheie este prezent . Aceasta este ceea ce ne dorim, ceea ce am realizat, dar și acel lucru pentru care ne luptăm, mânați de dorința de a îmbunătăți continuu, de a transforma “bine” în “mai bine”.

Totuși , așa cum credința în “bine” implică credința în “rău”, existența progresului implică existența riscului. Marea problemă o reprezintă cum să eliminăm riscul sau cel puțin să îl aducem la un nivel mai puțin dăunător?

O economie modernă înseamnă o multitudine de piețe, fiecare funcționând independent, după alcătuirea legală proprie, și totusi, toate sunt interconectate de parcă au fost create să reflecte și să facă fată nevoilor omului: bunuri și servicii, bani, muncă, capital, tot ceea ce ia forma cererii și ofertei formeza o piață.

Dar ce ne facem cu riscul? Dar nevoia de a reduce riscul? Acest factor neevitabil, a forțat dealungul timpului formarea unei noi piețe, care oferă soluții noi, care asigură protecție.

Pentru a înțelege mecanismul privind dezvoltarea, modul de funcționare și viitorul Pieței Asigurărilor, trebuie să ne punem patru întrebări:

Ce reprezintă asigurarea?

Cum ne asigurăm?

Unde ne asigurăm?

Ce oferă companiile de asigurări?

Economia românească, ca toate celelalte, și-a format nevoia de a beneficia de o astfel de protecție. Deși la noi în țară Piața Asigurărilor este relativ nouă, ea reflectă nevoia societații de a face față factorului de risc și de a ajunge la același nivel cu piețele străine, prin schimbări constante și printr-o mai largă deschidere spre acestea.

Scopul acestei prezentări este să răspundă la întrebările menționate mai sus prin construirea unei legături cu realitatea românescă, mai precis, să creioneze o hartă a Pieței Românești a Asigurărilor.

Asigurarea este antonimul riscului. Riscul și nesiguranța există atunci când nu știm ce ne rezervă viitorul. Umanitatea se luptă de secole pentru a face față riscurilor și nesiguranței, cât și a efectelor produse de acestea, dar până acum nivelul de succes obținut este unul modest. Bineînțeles, am putea spune că lupta umanității pentru a controla sau a face față riscului este o temă majoră în istoria socială, economică și politică.

Indivizi, familii, companii toți se confruntă cu potențiale pierderi bănești devastatoare pricinuite de o serie de accidente. Casa ți-ar putea arde, ai putea să faci un accident auto, ai putea să suferi un accident la locul de muncă sau o boală gravă. Dacă ești patron, atunci o spargere, un cutremur sau un incendiu ți-ar putea pricinui pagube serioase care te-ar putea conduce spre faliment.

Un program de asigurări este un sistem de protecție împotriva pierderilor monetare imense pricinuite de asemenea întâmplări. Un număr de oameni sunt de acord că să plătească anumite sume periodic în schimbul garanției că vor fi despăgubiți în cazul unui accident sau întâmplări nefericite.

Asigurarea este un contract încheiat de o companie sau societate, chiar de către stat, pentru care acestea se obligă să ofere garanții în cazul unui accident, a unei pierderi, a unei stricăciuni, a unei boli sau a morții în schimbul unor plăți regulate. Cu alte cuvinte, reprezintă un mijloc prin care o persoană plătește o sumă relativ mică pentru protecția împotriva unor costuri mult mai mari. Totuși, contractul – polița de asigurare face posibilă acoperirea de către asigurat numai a costurilor bănești produse de evenimente neprevăzute. Dacă aceste evenimente nu se produc, beneficiile nu vor exista într-o formă tangibilă, materială și se vor concretiza doar în siguranță împotriva falimentului.

În momentul încheierii contractului , asiguratului i se pun o mulțime de întrebări care par să nu aibă nici o importanță. Dar rolul lor este să adune informații precise despre client pentru a evita posibilitatea unei fraude. Există un risc mare pentru asigurat dacă ascunde informații, ca de exemplu valoarea reală a proprietăților sale, existența unei alte polițe de asigurare pentru proprietate sau o stare de sănătate precară în momentul semnării contractului. Deci, chestionarul reprezintă o formă de a proteja companiile împotriva fraudelor. În România, din punct de vedere legal, nu există o legislație specifică acestui domeniu, nici informații centralizate sau o bază de date care să aibă că subiect acest domeniu. Pe piața noastră, polițele cele mai expuse fraudelor sunt cele care privesc masinile și proprietățile. În 1999, din suma totală a sumelor plătite, acest tip a reprezentat 1507 mld lei ceea ce duce la concluzia că piața românească a asigurărilor a pierdut peste 150 mld de lei.

O companie de asigurări ia asupra sa riscurile celui asigurat. Analizează anumite elemente cum ar fi costuri și riscuri si, pe baza acestor studii, stabilește prima de asigurare ( sume egale ce trebuiesc plătite de către asigurat).

Atât timp cât pierderile asiguratorului sunt mai mici decât veniturile din prime și propriile investiții, acesta are profit. Dar, dacă pierderile depășesc veniturile, compania ar putea fi forțată să crească primele pentru a acoperi costurile.

În România, asigurările se referă în special la a negocia, a obține, a media, și a încheia contracte de asigurare și re-asigurare; în a încasa prime de asigurare, în satisfacerea cererilor,recenzie și recuperare cât și în a investi fonduri strânse din exercitarea activității.

Mai este formată din :

Asigurări de viață

Asigurări generale

Asiguratorul poate să fie o persoană juridică română sau străină sau o companie mutuală ( care este atât asigurator cât și asigurat). Toți acești asiguratori își desfașoară activitatea prin intermediul agenților care sunt împuterniciți să negocieze și să încheie contracte cu clienții în numele companiilor de asigurări urmând un set de reguli; aceste contracte de asigurare formează portofoliul de asigurări.

Fiecare țară are propria bază legală care reglementează acest tip de activitate și un anumit număr de companii care își desfășoară activitatea în acest domeniu. În România avem Legea Nr 136/1995, publicată în Monitorul Oficial Nr 303/1995 și Legea Nr 32/03.04.2000 publicată în Monitorul Oficial Nr 148/10.04..2000 care introduce cadrul legal.

Legea Nr 32 marcheză începutul unui nou cilu în reorganizarea pieței românești a asigurărilor, în conformitate cu normele UE. Prin reînnoirea limitelor de capitalizare a asiguratorului, introducerea unei cote de solvabilitate și o noua metodă de creare a rezervelor tehnice reprezintă doar câteva din prevederile noii legi.

Atât oamenii simpli cât și companiile pot beneficia de diferitele oferte existente pe piața asigurărilor . Protecția este disponibilă pentru toată lumea în nenumărate forme; tot ce trebuie să facă este să aleagă pe cea potrivită pentru situația sa. În România se află acum aproximativ 5 milioane de persoane care beneficiază de aceste servicii; aproape un milion dintre ele au asigurare de viață .

1.2. Cererea și Oferta pe piața asigurărilor

1.2.1. Principalele calități ale Pieței Asigurărilor

Există o întrebare cheie ce privește asigurarea în mediul economic: care este partea esențială, semnificativă care o face pe ea diferită de alte aspecte economice?

B.Csakani consideră că există trei mari calități a unei asigurări: existența riscului, faptul că acesta este comun și mutualitea în despăgubirea daunelor. Conform altor autori, caracteristicile exclusive ale asigurărilor sunt scopul și metoda;

scopul- compensarea daunelor provocate de accidente, prevenirea daunelor ( cu consecința expresă a creditării și finanțării economiei naționale); metoda- acoprerirea unor riscuri, înființarea unei comunități de risc, toate acestea prin crearea și folosirea fondului de asigurări.

Sensul economic al asigurării ia în considerare următoarele caracteristici exclusive:

Existența riscului.

Existența unei comunitați de risc.

Crearea unui fond de asigurări prin colectarea primelor plătite de către persoanele asigurate și folosirea acestui fond conform principiilor mutualității.

Piața asigurărilor are unele caracteristici, dar cele mai importante sunt următoarele: atomicitatea participanților, fluiditatea pieței, mobilitatea perfectă a factorilor de producție, transparența pieței și omogenitatea produselor.

Asemenea însușiri reprezintă de asemenea presupusa piață a asigurărilor cu concurență perfectă , cu explicația că acestea se comportă în mod diferit în funcție de însușirile participanților, a fluidității și transparenței, a mobilității factorilor de producție și a omogenității produselor de asigurare.

Omogenitatea produsului: în general asigurarea este văzută de către clienți că fiind un bun. Produsele unui asigurator sunt considerate identice sau ușor de înlocuit cu produsele unui alt asigurator. Pe piața asigurărilor este disponibilă o gamă largă de produse, care constă în asigurări de diferite riscuri. Un tip de asigurare poate fi înlocuit cu un altul. De exemplu , produsul ” asigurarea vehiculelor cu motor în caz de avarie” nu poate fi înlocuită de produsul ” asigurarea de responsabilitate civilă pentru vehiculele cu motor” nici de produsul ”asigurare de viața”. Companiile de asigurări contractează asigurări pentru aceleași riscuri.

Transparența pieței înseamnă că toți agenții comerciali sunt perfect informați, posedă o cunoaștere exactă a elementelor pieței și a schimbărilor care se pot produce ca urmare a acestora. pentru un produs este îndeajuns să îi știi prețul care este afișat pe o etichetă sau afișat cumva. pentru a obține informația necesară luării unei decizii, persoanele interesate trebuie să apeleze la un specialist, respectiv la un agent de asigurări.

Atomicitatea pieței : o piața se consideră că este dominată de atomicitate atunci când adună în același loc un număr mare de cumpărători și ofertanți iar nici unul din participanți nu poate să îi influențeze funcționarea.

Fluiditatea pieței apare atunci când cumpărătorii își pot alege singuri persoana de la care se vor aproviziona iar producătorii pot intra sau părăsi după propria vointă orice piață . Creșterea sau descreșterea numărului de companii de asigurări , este rezultatul apariției pe piață a unor noi companii, fonduri mutuale sau alte tipuri de organizații care se înregistrează simultan cu ieșirea altora prin lichidare, fuziune sau shimbare a obiectului de activitate.

Asemenea fluctuații arată că piața asigurărilor nu este una închisă, ci una deschisă, aflată în schimbare.

Mobilitatea perfectă a factorilor de producție: Natura activității de asigurare și re-asigurare pentru bunuri, persoane, responsabilitate civilă, dă un caracter limitat mobilității factorilor de producție în acest domeniu.

Pe piața asigurărilor , mobilitatea factorilor de producție este limitată în primul rând de mișcarea muncii și a capitalului între puținele categorii de asigurări și re-asigurări standardizate în fiecare țară și între diferitele tipuri de companii de asigurări.

Îngrădirea libertații de a intra și a ieși pe piețele de asigurări este o modalitate de a reduci decizii, persoanele interesate trebuie să apeleze la un specialist, respectiv la un agent de asigurări.

Atomicitatea pieței : o piața se consideră că este dominată de atomicitate atunci când adună în același loc un număr mare de cumpărători și ofertanți iar nici unul din participanți nu poate să îi influențeze funcționarea.

Fluiditatea pieței apare atunci când cumpărătorii își pot alege singuri persoana de la care se vor aproviziona iar producătorii pot intra sau părăsi după propria vointă orice piață . Creșterea sau descreșterea numărului de companii de asigurări , este rezultatul apariției pe piață a unor noi companii, fonduri mutuale sau alte tipuri de organizații care se înregistrează simultan cu ieșirea altora prin lichidare, fuziune sau shimbare a obiectului de activitate.

Asemenea fluctuații arată că piața asigurărilor nu este una închisă, ci una deschisă, aflată în schimbare.

Mobilitatea perfectă a factorilor de producție: Natura activității de asigurare și re-asigurare pentru bunuri, persoane, responsabilitate civilă, dă un caracter limitat mobilității factorilor de producție în acest domeniu.

Pe piața asigurărilor , mobilitatea factorilor de producție este limitată în primul rând de mișcarea muncii și a capitalului între puținele categorii de asigurări și re-asigurări standardizate în fiecare țară și între diferitele tipuri de companii de asigurări.

Îngrădirea libertații de a intra și a ieși pe piețele de asigurări este o modalitate de a reduce concurența.

Pot fi adoptate legi care să crească nivelul minim al capitalului necesar pentru a începe și a continua un anumit tip de activități de asigurare.

Obstacolele în calea intrării pot fi create de către guvern, probabil la cererea asiguratorilor existenți.

1.2.2.Cererea și Oferta de servicii de asigurare

Cererea pentru asigurări se materializează în contracte de asigurare după ce a fost confruntată cu oferta. Este posibil ca nu toate persoanele care cer oferte de la companiile de asigurări vor semna un contract de asigurare, deoarece nu au găsit ceea ce căutau sau pentru că ofertanții nu acceptă condițiile petiționarilor. Mărimea pieței asigurărilor este exprimată cu ajutorul unor indicatori printre care: numărul de contracte realizate într-o anumită perioadă, numărul polițelor active, valoarea anuală a primelor de asigurare,valoarea sumelor asigurate în timpul perioadei caracteristice și valoarea totală a angajamentelor asumate de către companiile de asigurări în acel moment.

Cererea pentru asigurarea de bunuri, persoane sau datorii publice vine din partea unor persoane care doresc să-și asigure propria protecție, pe cea a familiilor sau din partea unitaților economice preocupate de siguranța angajaților lor în caz de accidente de muncă sau îmbolnăviri datorate locului de muncă. Cererea pentru asigurarea de bunuri și datorii publice vine din partea persoanelor juridice; întreprinderi de tot felul, organizații cu scop lucrativ și altele sunt interesate de protejarea activelor pe care le dețin de pericole și datoria publică către o terță parte.

Cererea pentru asigurarea de bunuri și responsabilitatea civilă are o creștere constantă în această perioadă. Creșterea continuă este remarcabilă comparată cu cererea instabilă pentru alte bunuri și servicii. Cerea pentru marea majoritate a produselor de asigurare a companiilor este relativ constantă de asemenea. De exemplu când vânzările companiei scad, compania poate să contracteze o asigurare la o valoare redusă fără a renunța la asigurare.

Cererea pentru asigurări este deseori constantă din cauza a doua motive. În primul rând, cumpărătorii consideră că asigurarea bunurilor și a responsabilității civile este un lucru necesar care nu poate fi înlocuit la același preț. Cumpărătorii pot avea obiecții în ceea ce privește creșterea prețurilor , dar nu vor înceta niciodată să contracteze asigurări.

Cererea pentru asigurări are o elasticitate redusă în ceea ce privește venitul consumatorului ca și în ceea ce privește prețul de vânzare. În cel de-al doilea rănd asigurarea nu este un produs cu utilizare îndelungată; contractele de asigurare au o valabilitate redusă și trebuie reînnoite după expirare. Tendința cererii pentru asigurări este una crescătoare, depinzând de numărul bunurilor asigurate și de dimensiunea responsabilității civile. Cumpărătorii cresc valoarea asigurării pe măsură ce valoarea bunurilor cumpărate deținute și riscurile responsabilității civile cresc. Valorea bunurilor asigurate depinde de valoarea economică și de inflație. Riscurile datoriei publice depind de comportamentul social și de aranjamentele legale. Schimbările sociale, economice și legale nu se produc într-o manieră previzibilă, de aceea cererea pentru asigurări nu este perfect stabilă.

În România există o cerere pontențială mare din cauza numărului mare de cetațeni, dar cererea efectivă este redusă din cauza puteriii economice reduse a acestora și din cauza percepției acestora asupra utilizării asigurării.

Furnizarea de asigurări este susținută de către organizații specializate, autorizate să funcționeze în acest domeniu și capabile financiar să desfășoare o astfel de activitate: companii de asigurări cu capital privat, mixt sau de stat, organizații de asigurări mutuale, etc.

Companiile comerciale de asigurări , indiferent de forma de proprietate, se ocupă cu acest gen de activitate în concordanță cu legea prin obținerea de profit.

Organizațiile de asigurări mutuale fac asigurări pentru membrii lor în concordanță cu statutul organizației și bazate pe conceptul lor de mutualitate. Scopul acestei activități este ajutarea membrilor lor și nu obținerea profitului. În unele cazuri astfel de organizații primesc subvenții de la stat ca să completeze propria contribuție atunci când nu pot acoperi toate cheltuielile legate de aceste contribuții.

Tontinele sunt asociații înființate pe o perioadă determinată de timp, pe parcursul căreia membrii contribuie cu o sumă anuală la fondul comun în concordanță cu vârsta. La data expirării, suma strânsa este împărțită între membrii care sunt în viață.

Cererea pentru asigurări poate fi modificată radical și rapid din cauza a două motive. În primul rând, asigurarea unei baze a asigurărilor axată pe capitalul financiar și mai puțin pe capitalul fizic . Capitalul financiar în comparație cu cel fizic este mult mai flexibil. Mobilitatea capitalului financiar în asigurări a fost evidentiată în ultimii ani de schimbările produse pe piața asigurărilor : expansiunea clienților firmei Lloyd, creșterea numărului de re-asiguratori în special a celor externi, lansarea asigurării de viață pe piața asigurărilor de bunuri și responsabilitați civile.

Un al doilea motiv pe care oferta de asigurări îl poate rapid modifica este influența factorilor psihologici și sociali. Oferta reală o reprezintă valoarea totală a asigurărilor pe care asiguratorii vor să le vândă.

Există unele limite până la care asiguratorii pot subscrie asigurări , în concordanță cu capitalul și rezervele lor, dar aceste limite sunt elastice, crescând în concordanță cu limitele de moment. Deoarece rezerva de asigurare are un caracter atât psihologic cât și financiar, schimbările se produc pe măsură ce banii sunt transferați, circulă; se pot produce chiar și cu viteza gândului. Interesul pentru profit este cel care produce orientarea resurselor în acest domeniu. Speranța pentru profituri acceptabile încurajează asiguratorii existenți să vândă mai multe asigurări și promoveaza crearea de noi companii de asigurări . Prevederea unui profit foarte scăzut sau a unei pierderi descurajează asiguratorii să vândă și determină ieșirea acestora de pe piață.

Piața românească a asigurărilor este în principal dominată de asigurările de persoane deși nu a ajuns la faza de maturitate încă din acest punct de vedere. Oferta este doar relativ mare , luând în considerare numărul mare de companii de asigurări , deoarece puterea lor financiară este total insuficientă pentru a susține riscurile cu care se confruntă potențialii asigurați.

Companiile se confruntă intens cu restructurarea activității de asigurare care are o influență negativă asupra încrederii întregii piețe a asigurărilor. Fenomenul se materializează în rapidă creștere a numărului companiilor de asigurări: de la 15 în 1993 la 47 în 1997 și 58 în 1998, 73 în 2000, dintre care 41 au fost autorizate de către Comisia de Supraveghere a asigurărilor în Noiembrie 2001 iar două au fost puse sub observație în Martie 2002.

În această explozie este îngrijorător slabul profesionalism și resursele finaciare a noilor apărute companii ca rezultat a acționarilor care sunt în mare majoritate persoane fizice. Aceasta infuențează întrega organizare și tehnicile de lucru adoptate de companiile de asigurări; lipsesc asitența tehnică și programele de reasigurare necesare, ceea ce le face vulnerabile în caz că riscul asumat apare.

O altă caracteristică a pieței românești a asigurărilor este aceea că un număr mic de companii de asigurare și re-asigurare dețin marea parte a pieței. Astfel, 12 companii de asigurări au deținut aproape 98% din totalul sumelor din prime de asigurare în 1996, 87% în 1997, 83.99% în 1998, 82.3% în 1999 și 80.14% în 2000.

Oferta este concentrată pe un număr mic de produse și participanți dar, în același timp, există tendința de a diversifica oferta de produse de asigurare. Companiile care introduc produse noi pe piață sunt acelea cu capital străin și care constituie un pericol serios pentru companiile autohtone. Valoarea totală a capitalului finaciar subscris de companiile de asigurări a fost de 119.2 mld lei în 1997, din care 7.7 mil usd capital străin și de 1605.482 mld lei în 2000 din care 56.096 mil usd au reprezentat capitalul străin.

Se poate observa că relația dintre ofertanți și cumpărători se poate realiza în două feluri:

-direct , prin intermediul personalului companiilor comerciale de asigurări sau a fondurilor mutuale.

-indirect, prin agenți , specialiști în asigurări , care au diferite nume: brokeri sau courtieri.

Monopolul statului în acest domeniu este eliminat prin diversitatea tipurilor de companii de asigurare reasigurare și a ofertanților de asigurări. Trecerea la liberalizarea proprietății a determinat modificări structurale legate de cererea pentru asigurări.

Multiplicarea centrelor de decizie economica înseamnă de asemenea multiplicarea punctelor de generare a cererii. Procesul de privatizare prin intermediul autonomiei decizionale oferită potențialelor persoane asigurate are un impact asupra nivelului și structurii cererii pentru asigurări. Se înțelege că cererea pe piața asigurărilor este determinată de o serie de factori dintre care cei mai importanți sunt : nevoia pentru asigurare care determină cererea rațională, calculată și un proces condiționat ; nivelul venitului dispozabil, care detemină capacitatea de asigurare a agenților sociali și economici și a populației ; nivelul primelor de asigurare face ca asigurarea să fie sau nu atractivă pentru persoana asigurată. Proporțional cu nivelul veniturilor și a primelor cererea pentru diferite tipuri de asigurare poate să fie mai mult sau mai puțin elastică.

1.2.3. Competiția pe piața asigurarilor

Competiția este esențială într-o economie de piață fiind considerată cea mai eficientă metodă de organizare a activităților economice. Există de asemenea competiție pe piața asigurărilor sub forma comportamentului asiguraților și a ofertanților de asigurări.

Pe o piață cu competiție, fiecare companie de asigurări vrea să-și însușească un segment cât mai mare din cererea de asigurări. Este exclusă situația de monopol când există mai multe companii de asigurare reasigurare care prestează servicii la același nivel social și economic.

Practic nu există competiție perfectă ; aceasta este doar o problemă teoretică prin care poate fi evaluată poziția pe piață a unui agent economic. Competiția perfectă înseamnă îndeplinirea simultană pe piață a celor 5 caracteristici analizate mai sus. Competiția imperfectă se produce atunci când cel puțin unul din cele cinci caracteristici lipsește

Dacă analizăm piața de persoane, bunuri, asigurări de responsabilitate civilă, vom descoperi că nici una dintre caracteristicile pieței cu competiție perfectă este aplicabilă pe acest tip de piață.

Deci, nu există o omogenitate a produselor pe piață , produsele sunt diferențiate și cei care cumpără aceste produse sunt interesați să știe cine este producătorul lor.

În ceea ce privește transparența pe piață , agenții economici nu sunt bine informați, ei nu au cunoștințe asupra elementelor pieței și asupra schimbărilor curente

Numărul celor care reprezintă cererea și oferta variază, ei nu au aceiași putere economică ; aceasta înseamnă că atomicitatea pieței nu există, și mobilitatea factorilor de producție este influențată de două lucruri : capitalul și munca. Influența acestor doi factori face ca mobilitatea factorilor de producție să fie imperfectă.

Competiția pe piața asigurărilor are avantaje și dezavantaje. Asigurarea este de obicei flexibilă , adaptabilă și disponibilă când apar noi necesități , acestea sunt satisfăcute de către participanții noi sau deja existenți. Prețul asigurării este menținut la un nivel scăzut de către forțele competitive.

Asigurarea nu este neapărat disponibilă pentru oricine și ar putea fi indisponibilă, sau să fie extrem de scumpă pentru cei ce au nevoie de ea.

1.2.4. Criterii care asigură cea mai bună alegere a unei companii de asigurări.

Ca o concluzie pentru prezentarea de mai sus, ”bunurile” pentru ca o companie de asigurări să pornească cu dreptul sunt :

proprietari adecvați

un management calificat și un personal tehnic cu experiență.

o sumă adecvată de capital și contribuție a acționarilor

o politică de stabilire a rezervelor automată pentru ca doar profitul tehnic real să fie distribuit acționarilor

o politică de reasigurare, prin intermediul căreia sumele asigurate care depașesc capacitatea de absorbție a companiei să fie asigurate.

Toate problemele de mai sus sunt stipulate de către lege, și legea asigurărilor trebuie constant reînnoită , pe măsură ce industria asigurărilor și economia care o deservește evolueză până ce atinge punctul unde legea controlează doar rate de solvabilitate pentru protecția persoanelor asigurate, cum se întamplă în Marea Britanie sau Olanda. Companiile vestice nu pot ignora asigurările, deoarece aceasta este singura cale de a-și proteja investițiile.

O companie industrială sau comercială vestică cumpără o gamă largă de asigurări pentru :

– daune fizice cauzate de foc, explozie, cutremur sau trăsnet ;

– pierderea profitului care acopera pierderea financiară până la restabilirea completă a productivității ;

– furt, jaf

– responsabilitatea proprietarilor care acoperă cererile muncitorilor pentru accidente la locul de muncă.

– pagube provocate echipamentului.

– datoria publică către terța parte care acoperă accidentele cauzate de către propriile vehicule, datorii către terți datorate activității companiei.

– fonduri de pensii ,accidente ,viață sau medical.

Companiile care dezvoltă activități comerciale în cadrul contextului internațional doresc de asemenea să-și asigure propriile riscuri internaționale și politice.

În România nevoia pentru asigurări nu este diferită în comparație cu cea a restului lumii ; este chiar mai mare dacă luăm în considerare riscul de producere a cutremurelor pe teritoriul României.

Un lucru esențial care trebuie luat în considerare de către guvern și acționari este acela că managementul companiei este responsabil când se produc pierderi , ca rezultat al riscurilor care puteau fi diminuate prin asigurarea acestora.

În România asigurarea este contractată doar atunci când este obligatorie prin lege deoarece în România nu există “cultura asigurării” ca în Vest. Datoria transportului public este singura asigurare obligatorie în România. Băncile insistă pentru asigurarea bunurilor creditate dar aceasta este limitată la sectoarele comercial și economic. Unele ambasade insistă asupra asigurării medicale când acordă viza.

Celelalte tipuri de asigurare sunt contractate în general de către clienți străini care știu ce înseamnă protecție. Cererea are un nivel scăzut în cazul companiilor românești care sunt sigure că factura sau costul asigurării va fi plătit de către guvern.

Asigurarea este produsul final al unui proces întreg de management al riscului. Fiecare companie trebuie să-și cunoască în primul rând toate riscurile, felul în care acestea pot fi evitate sau măcar minimizate . Fiecare companie trebuie să evalueze aceste pierderi financiare care pot afecta balanța comercială. În România unele bunuri au fost evaluate la costul istoric, într-o monedă ce continuă să se devalorizeze, iar companiile trebuie să restabilească costul real pentru a înlocui bunurile care pot fi distruse. Nu este folositor să asiguri ceva dacă daunele plătite nu sunt mai mari decât pierderea financiară produsă.

Compania trebuie să ia o decizie importantă și să aleagă asigurarea potrivită pentru a împlini nevoile , specialiștii în asigurări trebuie să analizeze prima de asigurare pe baza unei evaluări a posibilităților de risc, experiență și folosind informația ce privește programele de asigurare ale unor clienți care își desfasoră activitatea în domenii similare. Întrebarea problematică este aceea a alegerii companiei de asigurariat când contractezi o asigurare, luând în considerare contextul românesc dificil al tranziției la economia de piață.

Răspunsul la această întrebare necesită prudență , deoarece este greu să alegi o companie de asigurări adecvată. Cea mai bună soluție să alegi o asigurare este să consulți un profesionist cu competență profesională și cu o poziție independentă în ceea ce privește compania de asigurări aleasă.

Atunci când alegem o companie de asigurări , cu sau fără consultant, trebuie să luăm în considerare :

-Solvabilitatea financiară :

-Care este capitalul companiei de asigurări ?

-Care este suma rezervelor sale disponibile ?

-Afilierea :

-Este ea membră a unui grup important ?

-Care este evoluția acestui grup ?

-Va oferi acest grup sprijin financiar persoanei asigurate la un moment dat ?

-Managementul :

-Care este experiența echipei manageriale în domeniul asigurărilor ?

-Au managerul general și echipa managerială o asemenea experiență în domeniul managementului în poziții importante în cadrul fostului ADAS sau în cadrul companiilor ce sau format din acesta?

-Ce programe de instruire pentru personal a stabilit compania de asigurări?

-Reasigurare :

-Ce aranjamente legale în ceea ce privește reasigurarea a contractat compania de asigurări ?

Acest aspect final legat de reasigurări este important deoarece scoate în evidență calitatea companiei de asigurări . O companie de asigurări este de incredere atunci când face afaceri cu brokerii internaționali importanți și reasiguratori ( de exemplu Lloyd’s din Londra). Reasiguratorii își asumă o parte a riscului ; asigură o securitate financiară și asistență pentru diferite produse de asigurare și cotații de prime.

De asemenea, unele aspecte care privesc asigurarea trebuiesc lămurite :

-Textul pentru condițiile asigurării trebuie să fie clar și concis ;

-Tarifele aplicate trebuie să fie cât se poate de avantajoase pentru client ;

-Taxele deductibile trebuie să fie cât se poate de mici ;

-Limitele maxime pentru compensație trebuie să fie cât se poate de ridicate ;

-Procedurile în caz de pagube trebuie să fie simple și operative ;

1.3. O vedere de ansamblu a pieței românești de asigurări de astăzi

1.3.1. Evoluția pieței – Trecut și Prezent

În ziua de azi, realitatea este că piața de asigurări devine din ce în ce mai importantă în România. Acest proces al redefinirii structurilor operaționale a cauzat un număr mare de efecte. Unul poate fi reprezentat de o nouă dimensiune a pieței atât din punct de vedere calitativ cât și cantitativ. « Piața românească de asigurări a trecut în ultimii câțiva ani, atât printr-un important proces de creștere a calității cât și printr-o mare diversificare a serviciilor. Prezența pe piață a unui mare număr de companii demonstrează că scena românească reprezintă un potențial real pentru creștere și dezvoltare, fiind în același timp una dintre cele mai atractive piețe pentru investitorii străini ».

Diversificarea ofertei, în special în zona asigurărilor de viață este rezultatul competiției în creștere. Faptul că multe companii care-și desfașoară activitatea pe această piață sunt grupuri financiare cu recunoaștere internațională și experiența reprezintă un argument puternic în favoarea calitații.

Din punct de vedere cantitativ efectele pot fi observate mult mai ușor. Piața românească de asigurări a atins un volum al veniturilor din prime de aproximativ 7000 mld lei în 2000. Suma reprezintă echivalentul a aproximativ 320 mil USD, o creștere cu 17,8% în comparație cu anul precedent.

Deși asigurarea este una dintre cele mai profitabile segmente de piață în țările vest europene sau SUA în România companiile de asigurări au mari dificultați legate în primul rând de felul în care oamenii privesc acest tip de activitate. Indiferent dacă vorbim despre automobile, viață sau alt tip de asigurare, piața dinamică este strâns legată de psihologia consumatorului. Aceasta poate fi explicată ( în cazul țării noastre ca și în cazul fostelor țări comuniste) de spargerea monopolului de stat pe piața asigurărilor în urmă cu 10 ani produsă de trecerea la capitalism. Pe atunci , piața oferea o gamă restrânsă de produse și multe dintre riscurile asigurabile pe scena internațională nu aveau acoperire. Cumpăratorul potențial român nu putea să se adapteze la noul sistem deoarece modul comun de a privi asigurarea era acela a unei taxe, o extra cheltuială obligatorie datorată statului și nu o necesitate. “Problema provenea de la conceptul de comerț invizibil. Noi vindem în momentul de față promisiunea de acoperire a pierderii în caz de materializare a riscului, iar aceasta este legată direct de mentalitatea oamenilor”.

La sfârșitul anilor ’90 monopolul a fost eliminat prin împărțirea ADAS (singura companie de asigurări existentă care funcționa cu capital de stat). Trei noi companii de asigurări au apărut toate aparținând statului : Asirom, Astra și Carom fiecare dintre ele acoperind un anume tip de risc. Asirom a preluat portofoliul asigurărilor obligatorii, ca și asigurările de viață și automobile. Astra se ocupa de societățile mixte împreună cu ADAS și de asigurări externe și reasigurări în timp ce Carom trebuia să acopere rambursările pentru daune cauzate pe teritoriul român de către persoane asigurate la companii străine.

Astfel în 1991, piața românească de asigurări era foarte ușor de evaluat, oferind puține variante părților interesate. Pe atunci, populația cheluia mai puțin de 2$ pe an pe asigurări.

Doi ani mai târziu, existau deja 17 companii de asigurări, adunând prime de asigurări în valoare de 60 milione USD, sumă care este mai mică decât cea pe care o primește astăzi o singură companie. Doar o treime din aceste companii au supraviețuit, unele nici nu au funcționat, altele nu au putut strânge capital, iar altele au fost înghițite de companii mult mai mari.

După reforma pieței, ridicând nivelul capitalului social minim, numărul acestor companii a scăzut, ajungând la nivelul anului 1996, adică 47 de companii. În 2001 existau aproximativ 70 de firme pe piața românească de asigurări. Pierderea nu a fost semnificativă, deoarece cei ce nu s-au putut adapta noilor condiții aveau o cota de piață de numai 0,13%. Putem observa o foarte puternică tendință de concentrare, primele 10 companii deținînd în prezent 80% din piață.

Acest lucru se întâmplă deoarece investitorii străini lucreză fie cu companii mari, fie cu companiile cu care lucreză în țara lor de origine și pentru că este foarte dificil să câștigi o cotă de piață dacă ești nou în domeniu: pentru a lansa o companie de asigurări, costă între 5 și 10 milione USD, numai pentru promovare ar fi nevoie de un milion de dolari pe an. Concentrarea competiției duce la două lucruri: pe de o parte împiedică participarea balanțată pe piață a tuturor companiilor, pe de altă parte crește capitalul principalelor companii, asigurându-se astfel un mediu mai sigur pentru asigurat.

1. 3.2.Asigurările de viață

În ultimii doi ani, sectorul de asigurări a avut o creștere spectaculoasă, volumul primelor de asigurare crescând de la 17 mil USD în 1996, la aproape 50 mil USD în 2000. Ca și consecință proporția asigurărilor de viață pe piața globală, a devenit mai mult de 15% în numai 4 ani (după ce a fost de aproximativ 6% în 1997).

Dezvoltarea rapidă a acestui segment de piață nu a coincis cu un apetit cescut pentru protecție împotriva riscului, ci mai mult cu o creștere a investițiilor străine și intrarea pe piață a unor noi asiguratori, care au introdus sau forțat într-un fel nașterea conștiinței asigurării. Piața a crescut pe baza noilor produse lansate, cum ar fi asigurarea de viață bazată pe investiții. Dovada vie este intrarea Nederlanden pe piață care coincide cu un boom spectaculos a primelor primite. Uniunea Asiguratorilor consideră creșterea cu 40 mil USD pe piața asigurărilor de anul trecut că s-a datorat în primul rând mulțumită produselor bazate pe investiții.

Un alt produs care a fost adoptat în cele din urmă de marea majoritate a companiilor este planul de pensii conceput ca un venit adițional post pensionare. Unul dintre motivele pentru succesul prevăzut al acestui produs este limitarea pensiei la trei salarii medii care în multe cazuri nu poate fi considerată suficientă pentru un trai decent.

Ca o medie, mai puțin de 5 români dintr-o sută au asigurare de viață după 10 ani de evoluție a pieței. Această cifră ar fi mult mai mică dacă în țara noastră oportunitațile de investiții ar fi mai diversificate. Asigurările de viață oferă protecție și instrumente de economisire. Marea majoritate a românilor sunt interesați în investiții pe termen scurt și folosirea polițelor de asigurare pentru satisfacerea acestui interes. În România piața asigurărilor de viață este cea mai dinamică .

Următorul tabel exemplifică atât evoluția sectoarelor de viață cât și a altor sectoare începând cu 1993. Acesta dă o imagine reală a sumelor generate cât și a creșterilor și descreșterilor anuale.

Tabel 1 Evoluția pieței de asigurări

Sursa: Ziarul “Capital”, No. 35/2001

1.3.3.Asigurările de mașini

Deși în România piața asigurărilor nu este văzută în cea mai favorabilă lumină, necesitatea a făcut ca în timp asigurările de automobile să reprezinte excepția care întărește regula. În ziua de azi reprezintă o sursă majoră de venit pentru marea majoritate a companiilor de asigurări. Ceea ce a determinat această situație poate fi pe de-o parte creșterea vânzărilor de tip leasing acestea fiind acompaniate de polița de asigurare.

„Totuși nu putem concluziona că asigurările de automobile sunt mai profitabile în comparație cu alte categorii. Profitul de 4-5% provenit din volumul primelor poate fi considerat satisfăcător pentru o companie de asigurări, dar numai datorită numărului mare de prime”.

Anul trecut pe piața asigurărilor 52% din totalul primelor au fost pentru asigurări de automobile din care 19,5% au reprezentat asigurări obligatorii și 32,5% asigurări neobligatorii CASCO.

Pe segmentul de asigurări al automobilelor din 47 companii autorizate 10 dintre ele obțin un volum anual al primelor de 1600 mld, reprezentând 84% din totalul primelor de automobile. Acest segment nu a trecut prin schimbări majore, liderul fiind în contiuare Asirom.

1.3.4.Companiile « multinaționale » de asigurări

Evenimente recente cum ar fi intrarea Allianz pe piața românească prin preluarea ASIT, fuziunea Omniasig cu AGRAS Inssurance Reassurance, preluarea companiei Insurance Health Services de către Alliantz Țiriac, demonstreaza că piața românească de asigurări are o ascensiune pe traiectorie dreaptă.

Preluările și fuziunile care s-au produs în ultima vreme împreună cu intrarea pe piață a unor binecunoscute entități financiare internaționale a determinat o anumită stabilitate a sectorului, și o creștere în gradul de încredere al potențialului cumpărător.

O altă noutate pe piața noastră de asigurări este apariția brokerilor care oferindu-și consultanța companiilor a produs o creștere a stabilității și a valorii de piață.

O clasificare a companiilor românești de asigurări ar avea printre primele pe Asirom, Allianz Tiriac, Omniasig și ING Nederlanden.

Ultima menționată este liderul absolut pe segmentul asigurărilor de viață cu un procentaj de 5-7% și un volum al primelor de 625,2 mld. Apariția pe piață a companiei ING, a forțat fostul lider, Asirom să-și reducă cota de piață la aproximativ jumătate (44% în 1998 la 22% în 2001). O situație similară întâlnim în cazul companiei Sara Merkur, care a pierdut un procent de 7,5% din cota de piață din anul 1998 pâna în 2000.

Totuși într-o perspectivă globală , Asirom , a fost în ultimii 10 ani și continuă să fie liderul pe piața noastră de asigurări.

Sectorul asigurărilor de automobile este de asemenea condus de Asirom cu un volum al primelor în anul 2000 de 593,7 mld lei. Alți jucători sunt Alliantz Țiriac, 60% din totalul portofoliului este datorat asigurărilor de automobile, și Omniasig, locul trei pe piața românescă a primit pe durata anului 2000 16,7 mil USD reprezentând prime și a plătit un total de 6,4 mil USD ca și rambursări.

Împreună cu aceste companii de mare calibru, piața românească este caracterizată de existența unui număr îndestulător de companii mai mici care completează mediul competițional. Următorul tabel reprezintă primele 20 de companii de asigurări (Prime și cotă de piață) în primele semestre ale anilor 2000 și 2001.

Tabel 2 Evolutia cotelor de piață ale primelor 20 de companii

Sursa: Ediția speciala dedicată asigurărilor Biz Magazine, No.12/2001

Dintr-o perspectivă globală, piața asigurărilor a primit toate micile urcușuri și marile coborâșuri ale economiei până acum. În 1997 când economia a scăzut cu 16% față de anul precedent când, venitul a scăzut drastic și resursele disponibile pentru investiții au ajuns periculos aproape de 0, asigurările de viață au scăzut cu peste 30% în timp ce la nivel global sectorul asigurărilor a stagnat.

Până în acest moment, am putut aprecia că piața asigurărilor a crescut cumva împotriva tendinței ce caracterizează economia României. Într-un mediu unde resursele pentru investiții sunt practic nule, unde populația câștigă mai puțin decât necesarul unui trai decent, într-o economie unde majoritatea companiilor sunt îngropate în datorii, lipsa capitalui și a interesului pentru protecție, asigurările au reprezentat unul dintre cele mai dinamice sectoare. Dar va mai continua?, și dacă da pentru cât timp? Atâta timp cât nici chiar politica statului nu încurajează asigurările.

Specialiștii consideră în ceea ce privește asigurările de viață că potențialul este mult peste cei aproximativ 700000 de asigurați care există acum. Estimările arată 3 mil de potențial asigurați. În Ungaria , Polonia și Cehia cheltuielile pentru asigurări pe cap de locuitor sunt de 10 ori mai mari decât în România. O explicație ar fi că în aceste țări primele plătite de către cetățeni sunt în întregime deductibile din taxele pe venit ceea ce nu este cazul și la noi în țară.

Oamenii direct implicați pe piața asigurărilor cred că statul pare să fie într-o competiție directă cu acest sector. Indeferent de dezvoltarea slabă a pieței, a apărut o nouă lege care prevede obligativitatea asigurărilor de accident dar că fondul creat de către ele va fi administrat de către stat. Poate fi acest lucru considerat un alt exemplu a lăcomiei guvernamentale cu care ne-am obișnuit până acum? Pe de altă parte un alt inamic este ministerul de finanțe. Doar asigurările pentru mijloace fixe sunt deductibile din taxa pe profit în conformitate cu legislația română.

O concluzie tristă ar fi aceea că până acum piața asigurărilor s-a dezvoltat prin forțe proprii, folosind resurse proprii, iar de acum o evoluție spectaculoasă este greu de conceput atâta timp cât privatizarea stagnează, nu există nimic să stimuleze asigurările, atâta timp cât veniturile oamenilor nu cresc și economia nu se dezvoltă.

România reprezintă o piață cu potențial imens și duce la o evoluție pozitivă anticipată, în special dacă un anumit grad de educație a consumatorului va fi atins permițând oamenilor să înțeleagă importanța segmentului asigurărilor.

1.4. Asigurările românești în contextul european

În România, putem spune că piața asigurărilor este la o răscruce.Rezultatele obținute anul trecut de companiile de asigurări românești, deși au avut o pantă pozitivă, nu au fost atât de impresionante încât să modifice dinamica la nivel macroeconomic.

Un studiu făcut de Roland Berger arată că piața de asigurări a țării noastre e situată pe ultimile poziții în comparație cu celelate țări candidate la Uniunea Europeană.De asemenea rezultatele obținute de cele zece candidate sunt mult sub rezultatele obținute de membrii uniunii.

Statele luate în discuție au acumulat, prime brute în valoare de 9,446 mil USD, din care conturile pieței poloneze mai bine de 40%, în timp ce Polonia, republica Cehă și Ungaria, dețin împreună mai bine de 72% din piață, în timpul scrutinului.

În ciuda diferențelor aceste piețe au multe în comun . De exemplu piața celorlalte tipuri de asigurări(nu de viață) își atinge țintele, în fiecare din țările menționate. Asigurările pentru mașini dețin cumulativ cea mai mare porție din piață, urmată îndeaproape de asigurările de foc și proprietate. Un număr mic de competitori, de obicei de origine străină, domină piața asigurărilor de viață. în termenii primelor brute încasate, principalii trei competitori dețin 70-90% din piața asigurărilor de viață, iar cota de piață a primilor 5 se situeză între 82-97%.

Merită menționat faptul că în 1999 doar 17 companii de asigurări, operau în Slovenia, campionul regional al cheltuielilor cu primele/ locuitor (366 USD) în timp ce în România deși existau 73 de firme autorizate nu reușeam decât 1,8 USD pe cap de locuitor, aproape ultimii.

Rata penetrației, unul din indicatorii care reflectă cel mai bine importanța sectorului asigurărilor în economie, este de 3,4% din PIB în UE și 2% în țările candidate.

În România rata penetrării, care arată relația între veniturile asiguratorilor din prime pe cap de locuitor, deși există o creștere ușoară(11,8 în 2000 față de 10,6$ în 1999), continuă să stagneze la nivele foarte mici.

Când vorbim despre asigurările de viață, diferențele sunt și mai mari -4,9% în UE și numai 1% în cele 10 țări. România este una dintre țările ce au contribuit la mărirea acestor diferențe.In 1999, de exemplu, în România, asigurările au reprezentat 0,75% din PIB iar situația nu s-a schimbat prea mult.

Dacă analizăm densitatea polițelor România este iar cu mult în urma celor 9 țări.Dacă Slovenia a avut 366 USD pe cap de locuitor pentu polițe de asigurări, Polonia a avut 117 USD iar Ungaria 124 USD, România este din nou ultima cu 12,5 USD pe cap de locuitor.

Acest studiu comparativ arată că numai Polonia este compatibilă cu UE atât din punct de vedere al rezultatelor, cât și legislativ. Din 33 de agenții de asigurări, 17 au în majoritate capital străin.

Această situație poate fi explicată de condițiile economice neprielnice, ce au un impact negativ asupra pieței de asigurări, cum ar fi rata inflației, deprecierea monedei naționale, politica fiscală excesivă, scăderea puterii de cumpărare a individului.

Studiul făcut de ROLAN Berger, trage, niște concluzii explicite în această privință.

Primele brute colectate pe cap de locuitor sunt într-o relație aproape liniară cu PIB pe cap de locuitor.

Cheltuielile cu primele de viață pe locuitor nu cresc proporțional cu indexul libertății economice(care denotă o mai mare abilitate de a face economii în monede stabile), este de asemenea în relație de directă proporționalitate cu salariul mediu lunar (care sugerează că educația legată de asigurări are o mult mai mare influență).

Țările unde piața asigurărilor este mai dezvoltată în ce privește politicile monetare și stabilitatea prețurilor, pe de o parte și abilitatea de a economisi în monede stabile, pe de altă arte, reprezintă o realitate economică. Liderii sub acest aspect sunt Republica Cehă și Republica Slovacă.

În 2001 situația nu s-a schimbat mult în comparație cu anii trecuți . România este încă pe ultimul loc în Balcani, când vorbim de cheltuieli de asigurare per capita. Graficul exemplifică acest lucru:

Tabel 3 Cheltuieli de asigurare pe 2001

Sursa: Articolul “Piața românească de asigurări 2001”

Românul cheltuie în medie 16 USD pe an pe asigurări. Aceasta este o sumă infamă în comparație cu cea a vecinilor.(Bulgaria 25USD, Croația 137 USD, Slovacia 177 USD, Slovenia 452 USD), dar este totuși mai mult decât cheltuiam pe asigurări în 1993, 3 USD. Astăzi piața asigurărilor este una dintre cele mai dinamice piețe pe scena românească.

1.5. Cadrul legal pentru asigurări în România

Industria de asigurări din România, la fel ca și scena politică și multe domenii ale economiei și industriei, trece printr-o perioadă de prefaceri puternice, găsindu-se într-un punct de răscruce. Un for recent numit cu atribuții de coordonare a procesului se află acum în curs de acțiune pentru a schimba, propriu-zis, structura acestei industrii. Președintele noului organism, Dl. Nicolae Crișan, a prezentat asigurări în privința faptului că protecția consumatorului va avea prioritate în cadrul inițiativelor pe care le va lua forul coordonator: „Înainte de orice altceva ne vom concentra asupra protecției consumatorului – partea cea mai vulnerabilă în cadrul oricărui contract de asigurări”.

Printre cele mai importante demersuri ale organizației, numită Comisia pentru Supravegherea Asigurărilor, vor fi punerea în vigoare a unei noi și îmbunătățite metode de înregistrare a activelor și pasivelor în documentele financiare ale companiilor de asigurări, și a unei noi reguli a solvabilității, care implică determinarea și monitorizarea solvabilității companiilor de asigurări în mod continuu, încercându-se astfel informarea permanentă a asiguraților în privința factorului de risc în caz de faliment sau declinare a răspunderii din partea companiei de asigurări.

Noul sistem contabil are că obiectiv principal ajustarea modului de interacțiune dintre industria de asigurări din România cu sistemul economic, cu partenerii de reasigurare, și în special cu clienții, luând în considerare situația economică și politică în schimbare a țării. Un alt motiv al adoptării acestei politici de acțiune îl reprezintă încercarea de a rămâne „în ton” cu sistemul internațional – și în special european – de asigurări. Acest nou sistem contabil, acum aflat sub testare în cadru limitat, urmează a fi extins la nivel național începând cu 2002, după o examinare temeinică și eliminarea eventualelor lipsuri. Mulțumită acestui nou sistem, acționarii și alte părți interesate vor avea o privire mult mai bună asupra evoluției reale a companiilor de asigurări.

Pe de altă parte, solvabilitatea companiei de asigurări implică colectarea unui număr suficient de prime pentru a putea acoperi creanțele anticipate și cheltuielile operaționale, în timp ce valoarea activelor sale o depășește pe cea a pasivelor într-o anumită marjă, care respectă cerințele autorității supervizoare. În acest sens trebuie menționată intervenția autorității supervizoare în scopul depășirii inconvenientelor generate de existența unui sistem contabil insuficient adaptat la caracteristicile specifice domeniului asigurărilor. În afara rezolvării acestor probleme contabile, acțiunea cu cel mai vizibil impact pe piața asigurărilor a Comisiei este emiterea de documente normative pentru aplicarea Legii nr. 32/2000, cu scopul scoaterii forțate din afaceri a companiilor de asigurări care prezintă nereguli și în același timp alinierea altora la noi proceduri de autorizare. Structura legală folosită pentru a regla și controla activitățile de asigurare a fost până de curând complet învechită și departe de realitatea curentă. Guvernul a încercat, cu mai mult sau mai puțin succes, să o aducă la zi prin Legea 32/2000, cu privire la companiile de asigurări și activitățile de asigurare și prin normele legale publicate în Monitorul Oficial, precum Norma nr.5 din 10 octombrie 2001, cu privire la modalitatea de calcul a rezervelor tehnice minime de asigurare.

Operând în conformitate cu niște legi învechite, comparativ cu cele instituite la nivel internațional, și în același timp respectând principiile de activitate ale companiilor de asigurări, „furnizorii de asigurări” din România au prezentat o evoluție pozitivă, relativ constantă de la an la an. Cu toate acestea, o astfel de dezvoltare nu implică stabilitatea lipsită de echivoc a companiilor, luate ca întreprinderi individuale.Această Lege nr. 32/2000, modificată de Ordonanța de urgență nr. 51/2001, specifică în mod clar că toate companiile de asigurări trebuie să obțină noi autorizații de funcționare până la data de 2 noiembrie 2001. Companiile care nu ar fi prezentat documentația necesară până la respectiva dată urmau a fi dizolvate, în timp ce companiilor de asigurări autorizate urma să li se permită continuarea activității pentru următoarele 4 luni de la data intrării în vigoare, perioadă în care trebuiau să-și alinieze activitatea și statutul prevederilor legii. (“Asiguratorul care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, era autorizat (…) este autorizat să își continue activitatea pentru următoarele patru luni, perioadă în care se va conforma prezentei legi.”). Cum era de așteptat, companiile de asigurări nu s-au grăbit la momentul respectiv să-și depună actele ce dovedeau că dețin un capital care depășea în mod real limita nou cerută. După fuzionările din 2001, (Omniasig a încorporat Asigurările BTR; Agras a fuzionat cu Asigurările Agricole Omniasig; International Health Services a fost încorporată de Allianz Țiriac), următoarele companii aveau capitalul sub limita prevăzută (în mii de lei):

Tabelul 4. Companii care nu respectă cerințele Legii 32/2000

Sursă: Ziarul Financiar , 29 ianuarie 2001

Trebuie semnalate unele evenimente recente. Până la data de 2 noiembrie 2001, nici una dintre companiile care au depus documentația necesară pentru reînnoirea licenței nu au fost respinse de Comisie. Doar 39 din cele 73 de companii de asigurări existente pe piață au obținut licența până la termenul stabilit, 23 nu au depus o cerere pentru licență, iar 11 nu au avut documentația completă, dar acest lucru nu înseamnă că cererile lor au fost respinse de Comisie. Una din cele 11 companii cu situație incertă, Global Insurances, a obținut licența între timp (totuși, după expirarea termenului limită). Ne-am putea întreba dacă nu era acesta momentul în care guvernul să aplice niște măsuri dure pe această piață, luând în considerare haosul care o caracteriza înainte de publicarea Legii 32/2000.Capitalul social minim de 7 miliarde lei reprezintă doar 225.000 USD, o cifră foarte mică pentru cerințele unei piețe care în alte țări rivalizează cu industria bancară. S-ar putea susține lipsa de importanță a acestui criteriu în stabilirea gradului de stabilitate al unei companii de asigurări. Un lucru este clar: o companie nu-și poate asuma anumite responsabilități dacă nu oferă dovezi ale credibilității și fidelității sale. Capitalul social reprezintă una din aceste dovezi. Pe de altă parte, criteriul ratei de solvabilitate, singurul care ar fi putut asigura o selecție precisă în rândurile companiilor de asigurări, nu a putut fi aplicat, pentru că normele legale necesare nu existau la data respectivă. Dacă acele norme ar fi fost în vigoare, selecția ar fi putut fi realizată mult mai drastic. În aceste condiții, adevăratul examen de maturitate al companiilor de asigurări pare a fi fost amânat. O primă dar grăbită concluzie ar fi cea conform căreia cu această ocazie piața de asigurări a fost brusc împărțită în două. Cu toate acestea, dacă ar fi să examinăm mai îndeaproape situația, am observa că în 2000 doar 65 de companii au primit prime în mod real, celelalte fiind înregistrate în mod formal, fără a desfășura vreo activitate specifică. În această categorie intră Viitorul, Etelia, SANA, Delta, Demetra, Capital.

Pe de altă parte, fuzionările mai sus menționate au contribuit la rândul lor la diminuarea numărului de companii active. În urma punctului de răscruce din 2 noiembrie, situația pieței de asigurări române cu privire la rezultatele investigațiilor Comisiei în conformitate cu legea adoptată este următoarea:

Tabelul 5. Companii de asigurări autorizate conform Legii 32/2000

E posibil, ca un mecanism de asigurare să mențină incertitudinea până la punctul că este de încredere doar el. Urmările falimentului unui asigurator pot nu numai să rănească semnificativ entitățile asigurate dar pot scutura activitatea de asigurare în ansamblu. Din această cauză stabilirea și monitorizarea solvabilității companiilor de asigurări în continuu reprezintă o stipulare majoră în legislația asigurărilor.

Asiguratorul ar fi solvantul în cazul în care colecteză destule prime pentru a acoperi cereri anticipate și cheltuieli operaționale în timp ce evaluarea propriilor bunuri depășește datoriile cu o anumită marjă de eroare aliniată cererilor autorităților superioare.

Practica prin intermediul formulei cunoscute pentru a evalua solvabilitatea, în speță Bunuri minus Datorii egal Marja de solvabilitate este din motive familiare și multe altele dificilă pentru companiile din România.

În primul rând grijile apar din cauza includerii registrelor contabile pentru rezervele tehnice, în categoria conturilor de capital, deși rezervele tehnice nu fac parte din categoria capitalului dar, prin definiție obligațiile curente stabilite pentru plăți ce trebuie efectuate în viitor. Obligațiile de subducere a asigurărilor includ, în țări experimentate în materie de asigurări trei categorii diferite: capitalul acționarilor , rezervele tehnice și datorii.

O analiză a asiguratorilor pe baza solvabilității, la rândul ei bazată pe balața contabilă inevitabil permite supraevaluari a marjei de solvabilitate. Totuși trebuie menționată intervenția autorității de supervizare pentru a depăși inconveniențele generate de un sistem contabil încă nealiniat calităților specifice ale asigurărilor prin mutarea rezervelor tehnice pe partea datoriilor ce trebuiesc emise. Autoritatea de supervizare poate în acest fel să facă o analiză a solvabilității pentru industria asigurărilor, în opoziție cu rațiunile bazate numai pe bilanțul contabil.

În al doilea rând, folosind aceiași metodologie pentru a evalua activele și obligațiile pentru toate entitățile asigurate este un lucru greu. Solvabilitatea mustește exclusiv din datele contabile, redă o imagine satică, nu oglindește realitatea. Acest lucru este valabil și pentru capitalul social. La cât de bună pare solvabilitatea este o problemă de capital propriu (anume active și datorii) , evaluarea onestă a capitalului este o cerință majoră. Autoritatea supervizoare poate impune companiilor să păstreze un anume raport între componentele lichide și cele fixe, astfel încât solvabilitatea companiilor să nu fie niciodată amenințată. Pe de altă parte, stabilind un nivel minim al capitalului social arată riscul relativ al activității companiei. Cu alte cuvinte, luarea în considerare a capitalului de risc este obligatorie.

Capitolul 2

Cercetarea prin sondaj a pieței asigurărilor. Studiu pilot realizat în Municipiul București

2.1. Descrierea realizării sondajului

Cercetarea pieței asigurărilor este completată cu un sondaj empiric cu tema “Caracterizarea pieței asigurărilor din București” realizat cu scopul identificarii poziției pe piață a firmei X în opinia populației din București și al identificării celor mai bune metode pentru firma X de îmbunatățire a imaginii pe care o are în opinia potențialilor asigurați, pe de o parte și determinării celor mai bune servicii care constituie cerea de asigurări în acest moment pe piața asigurărilor din București. Studiul este un studiu pilot în urma căruia se va putea realiza o segmentare a pieței asigurărilor în Municipiul București.

Sondajul realizat a avut ca obiective principale :

Identificarea preferințelor clienților pentru servicii de asigurare

Ierarhia firmelor de asigurare în opinia potențialilor asigurați

Măsurarea atitudinii populației față de asigurări în general și față de serviciile firmei X de asigurare în special

Evaluarea preferințelor potențialilor asigurați în comparație cu opinia persoanelor deja asigurate

Evaluarea mijloacelor de promovare utilizate de firmele de asigurări

Determinarea potențialului de dezvoltare a pieței pentru firma X

Ipotezele cercetarii:

– piața asigurărilor este în plin avânt și dezvoltare

– există posibilități mari de creștere a cererii pentru servicii individuale de asigurare, altele decât cele obligatorii

– dezvoltarea pieței este împiedicată de factori conjuncturali, subiectivi, ca necunoașterea posibilităților de asigurare pe de o parte și de factorii macroeconomici obiectivi ca instabilitatea financiară a potențialilor asigurați pe de altă parte

– lărgirea cererii de servicii de asigurare este influențată de nivelul de trai și de nivelul de educație al populației.

Cunoașterea empirică impune pe piața asigurărilor ca de altfel în orice domeniu de activitate să se pornească de la analiza datelor individuale, pentru a se desprinde din ansamblul lor ceea ce este esențial și tipic pentru fenomenul analizat. Necesitatea obținerii a cât mai multe informații ce trebuie înregistrate cu maximă operativitate și corectitudine, a condus la o extindere a utilizării metodei sondajului statistic ca formă a observării parțiale. În unele situații, realitatea economico-socială impune utilizarea sondajului ca singură metodă de investigare statistică, deoarece cercetarea exhaustivă, fie este distructivă (în special în cazul controlului distructiv al produselor, fie este neeconomică, antrenând consumuri prea mari de resurse sau costuri nejustificate ) .

Principala problemă ce apare în cazul unei cercetări prin sondaj este asigurarea reprezentativității eșantionului. Deci putem spune că toate concluziile nu pot fi interpretate ca fiind de tip determinist, ele având caracterul unor afirmații de tip statistic, deci cu un anumit nivel de încredere corespunzător probabilității de garantare a rezultatelor.

S-a demonstrat teoretic și practic că numai sondajul bazat pe o schemă probabilistică poate asigura un grad mare de reprezentativitate a eșantionului, permițând interpretarea rezultatelor pe baza teoriei probabilităților.

Eșantionarea făcută a selectat pe cote și în interiorul cotelor, aleator persoanele ce au fost intervievate, folosind că bază de sondaj baza de date a firmei de asigurări Allianz Țiriac. Metoda de eșantionare aleasă a fost pe cote, una dintre cele mai utilizate metode de eșantionare dirijată în cercetările de piață și anchetele economice . În acest caz se cunoaște structura populației studiate – populația Bucureștiului – după sex, vârstă, categorie socio-profesională. În cadrul fiecărei grupe se cuprinde un număr de persoane alese aleator de către operator. Acestuia i se comunică doar caracteristicile persoanelor ce trebuie intervievate, numărul lor pe fiecare grupă în parte și structura populației studiate. Se presupune că eșantionul este reprezentativ dacă el redă structura populației generale studiate. Structura eșantionului va respecta cât mai exact cu o abatere de maxim ± 5% strucura populatiei de referintă.

Metoda se bazează pe o alegere rațională a unităților din eșantion. Prin modul de constituire a eșantionului apare ca o metodă mixtă, combinând metodele probabilistice cu cele nealeatoare, dirijate de eșantionare. Asimilarea cu metodele probabilistice se face în măsura în care putem defini ca probabilități frecvențele relative definite în cadrul populației. Putem face această echivalență dacă volumul populației de referință este suficient de mare pentru a da posibilitatea aplicării legii numerelor mari. Avantajul metodei sondajului statistic reprezentativ, aleator, constă în faptul că nivelul probabilității cu care se determină erorile este controlabil și posibil de estimat cu ajutorul metodelor statistice bazate pe legea numerelor mari care în esență este formulată astfel: ¨Se poate afirma cu o probabilitate apropiată de unitate că, în cazul unui număr mare de unități cercetate, indicatorii medii care caracterizează eșantionul diferă cu o cantitate foarte mică de cei care caracterizează populația din care a fost extras¨.

De aceea, se poate afirma că sondajul pe cote apare că un sondaj stratificat, selecția în cadrul grupelor fiind conștiența și nu este aleatoare. Caracterul voluntar al metodei constituie principalul său dezavantaj, operatorul putând influența în mod voit sau nu rezultatele sondajului. Asemănarea dintre eșantionarea stratificată aleatoare și cea pe cote constă în stratificarea inițială a populației de referință pe straturi omogene. Diferența dintre stratificarea aleatoare și eșantionarea pe cote constă în procedeul de selecție al unităților din fiecare strat, selecția în cazul eșantionarii pe cote fiind lăsată pe seama operatorilor. Deci metoda se bazează pe definirea caracteristicilor de structurare a populației de referință.

Astfel pentru fiecare caracteristică, structura eșantionului trebuie să fie identică cu cea a populației din care este prelevat. Se definesc variabilele de control , ca ansamblul caracteristicilor reținute pentru a asigura identitatea între eșantion și populația de referință. Stabilirea variabilelor de control are în vedere obiectivul studiului și tipul populației de referință.

Pentru alegerea criteriilor de cotă, de structurare este recomandabil să se țină seama de următoarele îndrumări : definirea varibilelor pe baza întrebărilor cuprinse în eșantion, folosirea ca variabile de control doar acelea pentru care se poate defini o distribuție statistică pentru populația de referință, limitarea numărului de criterii de cotă, ce trebuie să fie independente, fără să cuprindă conotații psihologice și formate din unități statistice cu un grad cât mai mare de omogenitate. Dacă se respectă aceste condiții se poate obține un eșantion sensibil apropiat de un eșantion extras pe baza procedeelor aleatoare.

Această metodă este de departe cea mai utilizată metodă în studiile de piață, deoarece necesită un buget redus de cheltuieli, fiind mai puțin costisitoare decât orice metodă de eșantionare aleatoare, proiectarea nu este laborioasă, rezultatele se obțin operativ, într-un timp scurt și de fapt este singura metodă posibilă dacă nu există bază de sondaj.

Volumul eșantionului a fost de 382 de persoane de peste 20 ani, care dispun de surse proprii de venit. Aria de cuprindere a eșantionului a fost Municipiul București. Volumul eșantionului a fost stabilit dupa două criterii. Am ținut cont de faptul că nu cunoaștem dispersia populației totale. Am stabilit un volum al cheltuielilor materiale și de transport, fără a cuprinde costurile cu personalul, deoarece interviurile au fost realizate personal în cadrul activității depuse pentru elaborarea Lucrării de Licență de 100 RON . Ținând cont de costurile unitare materiale, pe chestionar cules și prelucrat de 0,3 lei/chestionar a rezultat un volum al eșantionului de 333 persoane calculat după formula: costuri totale/costuri unitare pentru realizarea unui interviu.

Structura eșantionului respectă structura populației Bucureștiului pe grupe de vârstă, sex și venit mediu lunar nominal net, considerate ca variabile de control pentru asigurarea reprezentativității cerute prin metoda cotelor. Structura eșantionului după aceste variabile se încadreză în limita de 5% eroare efectivă fată de structura populației din București.

Culegerea datelor s-a realizat prin interviu direct, pe baza unui chestionar ce a cuprins întrebări factuale și de opinie. Întrebările factuale se referă la fapte, acțiuni, realizări și au ca scop identificarea procentului persoanelor cuprinse în eșantion care au apelat la serviciile firmelor de asigurare sau care au incheiat până în prezent un contract de asigurare. Variabilele înregistrate s-au referit pe de o parte la caracteristicile de identificare și de clasificare denumite și caracteristici demografice și pe de altă parte caracteristici de opinie, de atitudine față de serviciul de asigurare care reprezintă un concept relativ nou pentru populația României.

2.2. Cercetarea pieței prin interviuri directe

Răspunsurile sunt înregistrate de către operatorii de interviu în timpul unui interviu formal sau informal, aceasta fiind desigur tehnica de culegere a datelor primare cea mai sigură din punctul de vedere al validității și fidelității datelor înregistrate.

Avantajele metodei sunt:

Adaptabilitate – flexibilitate

Această metodă permite cercetatorului să obțină maxim de informații. Poate fi utilizată pentru surprinderea reacției subiectului la prezentarea de fotografii, produse pulbicitare. Metoda abilitează operatorul să valideze răspunsurile prin observare directă. Se pot folosi și chestionare nestructurate, mai complexe.

Rata ridicată a răspunsurilor

Cea mai dificilă etapă este cooptarea, convingerea potențialului subiect să raspundă la întrebări. O dată realizat acest contact, există o șansă rezonabil de mare ca subiectul să nu renunțe, contactul uman putând fi considerat mai plăcut decât în cazul sondajelor prin poștă.

Dezavantajele metodei sunt:

Costul ridicat.

De exemplu în țările dezvoltate cu tradiție în desfășurarea de studii de piață un operator de interviu este plătit zilnic cu un salariu zilnic între 4-500 USD;

Timpul pentru deplasarea operatorului, combinat cu posibile dificultăți de

transport;

Influența operatorului de interviu.

În încercarea de a-l impresiona pe operatorul de interviu și a creea o anumită imagine asupra firmei pentru care lucrează, managerul intervievat poate să nu dea răspunsuri oneste.

Totul depinde de ușurința de comunicare a operatorului de interviu; o parte importantă din interviuri se desfășoară la sediul firmei ce este considerată potențial consumator de servicii de resurse umane sau sunt desfășurate la locul de desfășurare a cursurilor de instruire. Avantajele și dezavantajele tehnicilor de culegere a datelor sunt sintetizate de George Kress în “Marketing Research” – Tabelul 2.1..

Metoda cea mai folosită pentru culegerea datelor este interviul direct, “față în față” realizat de un operator de sondaj specializat, deși acesta poate induce o serie de erori ce nu pot fi estimate statistic. Mărimea acestor erori determinate de influența operatorului de interviu depinde într-o mare măsură de organizarea și planificarea interviului și de nivelul de instruire a operatorului. Moser recomandă folosirea pe postul de operatori de interviu a persoanelor inteligente, dar cu studii medii, ce nu se pot plictisi ușor, cărora rutina nu le afectează eficiența, ci din contră. Alte metode de contact pentru culegerea datelor sunt studii prin fax, interviuri în grup, focus grup –uri, sondaje cu ajutorul computerului, experimente.

Există două modalitați de a intervieva oameni indiferent dacă își exprimă opiniile în nume propriu sau în numele organizației pe care o conduc: formal și neformal.

Criterii de comparare a tehnicilor de culegere a datelor

Tabelul 2.1.

În cadrul interviului formal operatorul de interviu dispune de chestionar și înregistrează răspunsurile într-o formă standardizată (există un exemplar pentru fiecare persoană intervievată sau există o grilă de înregistrare). În cadrul interviului neformal operatorul conduce liber discuția, poate adăuga întrebări, sau poate schimba chiar sensul unor întrebări în funcție de reacțiile persoanei intervievate.

În realitate nu se poate face o distincție strictă între cele două modalități de intervievare, formală și informală. De obicei operatorii încep interviul cu întrebările standard, ceea ce le solicită mai puțin participarea, terminând cu întrebări mai puțin formale, pentru a nu lăsa impresia unei “anchete”, chestionări a persoanei intervievate.

Metoda formală de intervievare: Operatorul trebuie să cunoască procedeul de eșantionare, mai mult trebuie să realizeze eșantionarea dacă metoda aleasă este pe cote. În eșantionarea aleatoare, operatorii primesc listele ce constituie baza de sondaj, sau dispune chiar de informații cuprinse în baza de sondaj. De asemenea operatorul primește ghidul de folosire a chestionarului. Operatorii trebuie să se supună anumitor reguli, descrise în ghid , să execute instrucțiunile, să respecte ordinea și sensul întrebărilor fără intervenții personale ce pot influența, canaliza într-o anumită direcție răspunsurile.

Toate acestea depind și de natura întrebărilor, factuale și de opinie. La întrebările factuale: ”Aveți copii?”, “Sunteți angajat?” răspunsurile nu depind de atitudinea operatorului, de inflexiunile vocii. Pe când situația se poate schimba la întrebarea: “Sunteți de acord să permiteți subalternilor dv. pauze pentru jocuri pe calculator?”.

La acest fel de întrebări tonul și accentul pot distorsiona opinia lui reală.

În cea mai mare parte a interviurilor, operatorii trebuie să aibă atenție distributivă, ei fiind obligați să pună întrebările cât mai imparțial posibil, respectând regulile de intervievare din ghidul chestionarului. În același timp de obicei operatorii trebuie să codifice pe loc răspunsurile sau să le noteze, să utilizeze materialele ajutătoare și să dea cât mai multe explicații, în funcție de tipul întrebării. Pentru întrebările deschise, operatorul trebuie să consemneze integral răspunsul persoanei intervievate. Pentru întrebările cu răspunsuri precodificate, operatorul trebuie să clasifice răspunsul persoanei intervievate conform precodificării întrebării.

O problemă esențială pentru succesul interviurilor și minimizarea erorilor de înregistrare este selecția și recrutarea operatorilor. Criteriile generale pe baza cărora se angajează operatorii de interviu, fie permanenți , fie temporari., sunt următoarele : să aibă un nivel mediu de pregătire – absolvenți de învățământ mediu, liceal. Cei care nu au urmat cursurile învățământului mediu nu dispun de suficiente cunoștiințe pentru a putea îndeplini sarcinile operatorilor, iar cei ce au absolvit o treaptă superioară de învățământ vor fi extrem de eficienți la început, după care datorită rutinei și plictiselii, imposibilității învățării unor lucruri noi, încep să fie din ce în ce mai ineficienți , să fie corecți și atenți, să noteze exact răspunsurile primite și să urmeze exact instrucțiunile primite să aibă o personalitate adaptabilă, flexibilă și deschisă schimbării, să facă față interviurilor din domenii extrem de diferite, să aiba personalitate charismatică, să fie politicos, prietenos și totodată respectuos.

În țări cu tradiție în organizarea sondajelor, există cursuri ce pregătesc special operatori de interviu, ceea ce demonstrează importanța acordată acestei profesii.

Metoda neformală de intervievare este caracterizată prin spontaneitate, întrebările nu au o formă prestabilită, nu se pun într-o ordine strictă prestabilită, operatorii având în vedere doar subiectul despre care trebuie să colecteze date. Operatorii conduc discuția cu persoanele intervievate având grijă să nu se depășească cadrul subiectului inițial. Scopul acestui tip de interviu este validitatea răspunsurilor. Nu se urmărește neapărat fidelitatea redactării răspunsurilor ci mai ales obținerea de răspunsuri cât mai apropiate de opiniile interlocutorilor. Principalul dezavantaj al acestui tip de interviu este imposibilitatea cuantificării răspunsurilor, acestea neputând fi analizate statistic.

Decizia de a utiliza interviul formal sau neformal depinde într-o mare măsură de scopul sondajului , și de utilizarea rezultatelor, uneori folosindu-se combinația celor două.

2.3. Etapele elaborării chestionarului

Etapele pe care le-am avut în vedere pentru dezvoltarea chestionarului, ca suport al culegerii datelor primare de sondaj pentru evaluarea pieței asigurărilor individuale din București au fost:

Stabilirea conținutului întrebărilor prin stabilirea listei variabilelor ce urmează a fi înregistrate, conform cu ipotezele cercetării

Alegerea celor mai potrivite tipuri de întrebări având în vedere completarea prin interviu direct a chestionarelor

Elaborarea unor formulări simple pentru întrebări, pe înțelesul tuturor

Stabiliarea succesiunii gradate a întrebărilor începând cu cele introductive în problema asigurărilor, continuând cu cele ce aveau ca scop caracterizarea cererii potențiale și terminând cu cele demografice, de identificare și clasificare

Pentru stabilirea conținutului întrebărilor am urmărit criterii de eficiență a chestionarului care asigură realizarea unui bun chestionar pentru a permite înregistrarea de maximum de informații cu minimum de resurse:

– Necesitatea înregistrării anumitor variabile

– Utilitatea întrebărilor pentru realizarea scopului propus

– Posibilitatea verificării ipotezelor cercetării prin întrebările alese

– Gradul de acuratețe și concretitudine ale întrebării?

– Necesitatea adăugării de întrebări legate, ajutătoare sau de control a răspunsurilor?

– Claritatea și simplicitatea întrebărilor?

În consecință am stabilit înaintea formulării întrebărilor lista variabilelor ce urmează a fi înregistrate pentru caracterizarea pieței asigurărilor individuale, de persoane din București. Lista cuprinde atât variabile factuale ce se referă la fapte, evenimente situații petrecute cât și întrebări de opinie, de atitudine de măsurare a preferințelor și nevoilor populației. De asemenea unele variabile sunt numerice, se pot înregistra printr-un numar, alte variabile cum sunt cele de opinie sunt calitative dar ordonabile pe o scală de măsurare și alte variabile sunt pur nonnumerice și nu pot fi ordonate pe o scală, deci sunt nonscalabile.

Variabilele propuse spre înregistrare și cuprinse în chestionar sunt:

Literatura de specialitate din domeniul investigațiilor de piață recomandă o gamă variată de tehnici de construcție a chestionarului, de alegere a întrebărilor și de intervievare în funcție de scopul cercetării, populația analizată, variabilele ce vor fi înregistrate și nu în ultimul rând în funcție de resursele disponibile, resurse umane, materiale și de timp.

Întrebările diferă în funcție de numeroși factori, putând fi mai complexe și complete dacă interviul se desfășoară la sediul firmelor de asigurare sau la domiciliul posibililor asigurați sau trebuind să fie cât mai scurte și simple dacă interviul se desfășoară aleator pe stradă.

În funcție de funcțiile întrebărilor, cele cuprinse în chestionar pot fi clasificate astfel:

Întrebări introductive

Întrebări transversale

Întrebări filtru

Întrebări de control

Întrebări tampon.

Mai putem clasifica întrebările cuprinse în chestionar astfel:

Întrebări factuale referitoare la evenimente, fapte petrecute, comportament sau statut al persoanei intervievate în prezent ca de exemplu: Sunteți asigurat?

Întrebări de opinie, ce se referă la atitudini, opinii, preferințe, motivații ca de exemplu: Ce companie preferați?

Pentru prima parte a chestionarului realizat am folosit întrebări introductive care să familiarizeze persoana intervievată cu scopul cercetării. Studiul de față este un studiu deschis, nedeghizat al cărui scop declarat coincide cu cel concret, întrebările fiind directe, fără ocolișuri sau insinuări. A doua parte a chestionarului a cuprins întrebări factuale ce se referă la fapte acțiuni ale persoanelor intervievate cu scopul caracterizării comportamentului și atitudinii subiectului față de asigurările facultative individuale, până în prezent. Aceste întrebări au fost urmate de întrebări de opinie ce exprimă nevoile și preferințele subiecților intervievați față de oferta de asigurări individuale neobligatorii. În final chestionarul cuprinde întrebări demografice, de identificare și clasificare necesare grupării potențialilor asigurați și identificării segmentelor țintă.

În funcție de posibilitățile de înregistrare a răspunsurilor întrebările cuprinse în chestionar au fost:

Cu răspunsuri multiple predefinite, deschise, semi-închise sau închise

Cu răspunsuri unice, precodificate, deschise sau închise cu:

a) alegere dintre două posibilități de răspuns: întrebări dihotomice de tipul da/nu codificate cu 1 pentru cei ce răspund da sau posedă caracteristica și cu 0 pentru cei care răspund nu și care nu posedă caracteristica

b) alegere din multiple posibilități de răspuns

În construcția întrebărilor am avut de asemenea în vedere o serie de factori și cerințe ale unui bun chestionar precum simplicitatea și nu simplismul limbajului folosit, evitarea exprimărilor ambigue sau prezumtive, ce conțineau sau sugerau răspunsul.

.

Chestionarul construit a fost următorul:

Chestionar de evaluare a pieței asigurărilor în București

Stimate domn/doamnă, vă rugăm să aveți amabilitatea de a răspunde la un set de întrebări referitoare la piața asigurărilor asigurându-vă de întreaga confidențialitate și de anonimatul răspunsurilor dumneavoastră. Vă mulțumim!

NOTĂ: Acest set de întrebări se referă doar la asigurările facultative pentru persoane individuale și nu la asigurările obligatorii de răspundere civilă, în efectul legii. Răspunsurile se vor marca cu X conform alegerii individuale

1. Sunteți asigurat în prezent:

Da (treceți la întrebarea 4)

Nu (treceți la întrebarea 6)

2. Ce rol au jucat asigurările în viața dumneavoastră?

Am fost asigurat (treceți la ntrebarea 3)

Nu am fost asigurat (treceți la întrebarea 6)

3. Specificați motivul pricipal pentru care nu mai sunteți asigurat:………………………………………….

4. Ce tip de asigurare ați avut sau aveți?

5. Cu ce companie a fost încheiat contractul de asigurare:………………………………………………….

6. Care este sau a fost vechimea contractului dumneavoastră? (Numărul de ani pentru care s-au plătit prime de asigurare)

………………………………………………………………….

7. Care este sau a fost durata contractului :

………………………………………………………………….

8. Intenționați să prelungiți polița pe care o posedați în prezent (doar pentru cei ce sunt asigurați în prezent)

Da

Nu

Nu știu

9. Intenționați să achiziționați în viitorul apropriat o altă poliță de asigurare:

Da în mod sigur

Da este posibil

Nu prea cred

Nu în mod sigur

10. Ce tip de poliță de asigurare vă interesează?…………………………………….

11. Pentru aceasta ce companie de asigurări preferați, dintre cele ce își desfăsoară activitatea în București?

ING Nederlanden

ASIROM

AIG Life

Allianz Țiriac

Sara Merkur

Ominiasig

ASTRA

Ardaf

Altele, precizați care , ……………………………………….

12. Principalul motiv al preferinței dumneavoastră. este

seriozitatea firmei

experiența firmei

tradiția românească

tradiția internațională

clienții firmei

publicitatea și reclama firmei

alt motiv, care anume

13. Cunoașteți persoane fizice care au beneficiat sau beneficiază de contracte de asigurare?

Da (treceți la întrebarea 14)

Nu (treceți la întrebarea 17)

14. Care este compania asigurătoare cu care aceștia au încheiat contractul de asigurare?

ING Nederlanden

ASIROM

AIG Life

Allianz Țiriac

Sara Merkur

Ominiasig

ASTRA

Ardaf

Altele, precizați care , ……………………………………….

15. Ce tip de asigurare este încheiat cel mai des de către prietenii dumneavoastră?

– viață

– sănătate

– bunuri

– locuință

– pensie

-auto, alta decât cea obligatorie

– alt tip , care anume……………..

16. Care este durata asigurată de către prietenii dumneavoastră.:……………………………

17. De cât timp sunt asigurați prietenii dumneavoastră?

mai puțin de un an

între 1 și 3 ani

între 3 și 6 ani

peste 6 ani

18. În ce măsură vă sfătuiți prietenii să încheie contracte de asigurări?

În foarte mare măsură

În mare măsură

Așa și așa

În mică măsură

Deloc

19. Ce tip de asigurare le recomandați prietenilor dumneavoastră.

– viață

– sănătate

– bunuri

– locuință

– pensie

-auto, alta decât cea obligatorie

– alt tip , care anume……………..

20. Ce companie recomandați prietenilor dumneavoastră?

– în primul rând: ……………………………………

– în al doilea rând: ………………………………….

– în al treilea rând: ………………………………….

21. Ce companii nu recomandați prietenilor dumneavoastră?………………………………

22. Unde ați văzut/auzit/citit ultima dată reclamă sau publicitate pentru asigurări?

– la radio

– la televiziune

– în ziare/reviste

– pe panouri de afișare

– alt mediu publicitar, vă rugăm să precizați care anume………………………..

23. Cum caracterizați companiile de asigurări active pe piața din București ? Dați o notă de la zero la zece pentru fiecare companie corespunzător fiecărei trăsături și acordați un punctaj de importanță fiecarei caracteristici print-o notă de la 1: neimportant la 5: foarte important astfel:

24. Cum apreciați evoluția pieței asigurărilor din România

– Într-o continuă dezvoltare

– În stare de dezvoltare incipientă

– Cu bune perspective

– Fără perspective

– Altfel, vă rugăm să precizați cum anume………………….

25. În ce categorie de vârstă vă încadrați:

20 – 29 ani

30 – 39

40 – 49

50 – 59

60 și peste

26. Starea dumneavoasră civilă este:

– căsătorit

– necăsătorit

– văduv

– divorțat

– separat

– în uniune consensuală

27. Câți membri are gospodăria dumneavoastră?

< 2

2 – 4

4 – 6

6 – 8

28. Nivelul dumneavoastră de instruire este (Nivelul studiilor absolvite)

studii elementare

studii medii

studii liceale

studii universitare și postuniversitare

29. Venitul mediu lunar net al gospodăriei dumneavoastră :

< 3 mil ROL

3 – 6

6 – 9

9 – 12

12 – 15

peste 15

30. Sex:

B

F

Vă mulțumim !

2.4. Concluziile prelucrării datelor

Scopul chestionarului a fost identificarea situației curente de pe piața asigurărilor individuale, reacția populației reprezentând cererea potențială, tipurile de polițe preferate ca și companiile cele mai credibile ce acționează pe acestă piață. Prima categorie de întrebări identifică statutul persoanei intervievate: asigurat individual, asigurat de către angajator și neasigurat.

Majoritatea persoanelor intervievate nu sunt asigurate și nu au beneficiat de polițe de asigurare (62,4%) în timp ce 31,4% din populația intervievată este asigurată în prezent și restul de 9.3% a avut un contract de asigurare care nu mai este valid în prezent.

Principalul motiv al persoanelor ce au răspuns că au beneficiat de o poliță de asigurare dar nu mai au în prezent statutul de asigurat este costul crescut și în permanență creștere al polițelor de asigurare, urmat de scăderea nivelului de trai și a puterii de cumpărare a banilor. Alți factori evidentiați ca motiv al neîncrederii în asigurări au fost lipsa unei legislații puternice și sigure și posibilitatea falimentului firmei de asigurare.

Pentru cei care sunt deja asigurați următoarele două întrebări au ca scop identificarea companiei preferate.

Majoritatea persoanelor intervievate au semnat contracte de asigurare cu ASIROM (34.54%). Pe locul doi se situează ING Nederlanden ( 20%) , AIG Life (10.9%) și Allianz Țiriac(10%).

Următoarea întrebare se adresează în principal celor ce nu au încheiat o asigurare până în prezent și urmarește identificarea intenției de asigurare în viitor.

Cei care și-au manifestat dorința de a achiziționa în viitor o poliță de asigurare preferă mai ales asigurările de viață și de pensie (43,4%), urmate de preferința pentru asigurările de locuință și bunuri 30,3%, sănătate ( 13.2%), asigurarea CASCO (11,8%) și alte tipuri specifice cum ar fi asigurarea de proastă pratică medicală sau legală (MALPRAXIS) (1.3%).

Majoritatea persoanelor intervievate preferă în proporție de aproape o treime (27,3%) firma “Allianz Țiriac” , urmată de către preferința pentru “ING Nederlanden” (24,7%) și “Asirom” (23,4%), în timp ce alte companii cum sunt Life( 6,5%), Omniasig (4,5%) sau Astra ( 3,9%) înregistrează procente mici în topul preferințelor și recomandărilor pe care sunt dispuse persoanele intervievate să le facă prietenilor.

În continuare am încercat să stabilesc în ce măsură mediul social, de muncă și familial influențează atitudinea față de piața asigurărilor. Am încercat de asemenea să stabilesc dacă persoana intervievată se mulțumește cu informațiile pe care le primește prin publicitate sau caută informații suplimentare la firme de asigurări.

Astfel 80.95% dintre asigurații firmei ING Nederlanden au declarat că ei cunosc persoane care sunt asigurate la aceeași companie, 67% dintre cei intervievați la sediul Allianz Țiriac au declarat același lucru, pentru ca procentul să fie 64.51% pentru ASIROM, și 50% pentru AIG Life.

În continuare am urmărit dacă subiecții sunt satisfăcuți de polițele de asigurare încheiate și dacă le recomandă și prietenilor. Doar 44.4% au mai recomandat sistemul asigurărilor și în special au recomandat asigurările de viață încheiate la ING Nederlanden (31.91%) sau la Asirom (12.76%). Pentru AIG Life procentul persoanelor ce au recomandat această companie a fost mult mai mic de doar 4.25% cum a fost de asemenea mic pentru recomandările referitoare la Allianz Țiriac (9.57%).Pentru asigurarile auto altele decât cea obligatorie au fost recomandate preponderent Omniasig și Astra.

2.5. Modele de măsurare a legăturilor statistice pentru datele calitative

Metodele calitative utilizate pentru explicarea fenomenelor pieței pot identifica structuri de piață și relațiile dintre acestea cu scopul formulării premizelor necesare descrierii pieții. Studiile calitative efectuate înaintea cercetărilor cantitative au că scop stabilirea naturii și structurii populației. Studiile calitative ce urmează celor cantitative pot explica motivele apariției diferențelor semnificative între grupurile analizate.

Utilitatea colectării datelor calitative – “soft”poate fi rezumată prin:

Obținerea informațiilor de bază în cazul lipsei totale de informații.

Definirea problemei și formularea ipotezelor ce urmează să fie testate.

Identificarea conceptelor de bază în cazul lansării unui nou serviciu sau produs.

Identificarea modelelor de comportament atitudinilor și structurii eșantionului.

Posibilitatea clarificării motivațiilor apariției diferențelor statistic semnificative între structurile (clasele) eșantionului.

Explorarea domeniilor “sensibile” pentru orice firmă

Modelele calitative de investigare a pieței nu sunt clar definite fiind împrumutate din științele sociale și umaniste și succesul lor se bazează mai ales pe experiența cercetătorului.

Procesul fiind pur subiectiv apare problema nivelului de reprezentativitate și de încredere asigurat de modelele calitative. Unul dintre factorii principali se asigură utilitatea cercetării calitative este natura dinamică, exploratorie a investigației. În timpul interviului, cercetătorul participă pe mai multe niveluri, din punct de vedere intelectual :

– ascultă și acceptă datele ce sunt prezentate;

procesează datele și îsi formulează ipoteze;

testează aceste ipoteze în timpul discuției prin întrebări de verificare;

înregistrează mental nuanțele, subtilitățile limbajului, gesturile decidentului intervievat.

Abordarea calitativă pare mai potrivită în cazul eșantioanelor formate din unități neomogene, firme – organizații, mai puțin disponibile în a furniza simple date cantitative ce pot di considerate confidențiale. În acest caz disponibilitatea managerului de a oferi informații crește odată cu creșterea nivelului său de încredere în operatorul de interviu.

Desigur abordarea intelectuală a interviului va trebui să fie multidimensională pentru a putea oferi un nivel acceptabil de înțelegere a fenomenului de către beneficiarul studiului – decidentul ce reprezintă firma de consultanță în resurse umane în cazul de față.

Procedurile statistice, ce se aplică fie pentru analiza variabilelor calitative, fie pentru analiza celor cantitative, pornesc de la ideea existenței unui variabile condiționate, considerată că factor explicat, x, (sau mai multor variabile de acest tip) de către una sau mai multe variabile, considerate factori explicativi, y (cauză).

Influența statistică constă în reducerea variației unei variabile atunci când se cunoaște poziția indivizilor după o altă variabilă, reducându-se astfel gradul de nedeterminare. Modele incluse în această scurtă prezentare se disting după natura variabilelor, cantitative sau calitative, fiind de măsurare a asociațiilor sau gradului de corelație, după numărul variabilelor implicate, corelații simple sau multiple, și după forma legăturilor matematice dintre ele, liniare, curbiinii etc.

Cel mai simplu model este reprezentat de construcția tabelului de contingență sau asociere, între două variabile calitative, sau categoriale, dintre care una este presupusă a fi un factor determinant pentru cealaltă variabilă.

De exemplu se poate măsura nivelul de asociație dintre ocupație (pe care o putem nota cu A) și atitudinea persoanei intervievate față de necesitatea plății sporului de vechime (B), de exemplu. Pe total eșantion, distribuția subiecților după atitudine are o formă asemănătoare sau nu cu forma de distribuție pe fiecare grupă ocupațională. Relația poate fi de cauzalitate sau doar de covarianță a seriilor de distribuție. Dacă distribuțiile condiționate diferă semnificativ unele de altele (raportul de determinație R2 este mai mare de 0,5) și diferă de distribuția marginală, atunci ocupația explică din punct de vedere statistic variația atitudinii față de plata sporului de vechime. Cu cât comportamentul și atitudinea este mai diferită pe diferite grupe ocupaționale, cu atât putem afirma că ocupația explică mai mult, adică are o mai mare valore predictivă pentru variația atitudinii.

Pentru măsurarea statistică a nivelului de cauzalitate se pot folosi mai mulți indicatori statistici, neexistând cel mai bun indicator, folosit în orice condiții, pentru orice tip de variabile și de legături. Aceștia ar putea fi clasificați în coeficienți simetrici, utilizați pentru a sugera nivelul general de legătură dintre cei doi factori, sau pentru calcule de analiză mai complexe și coeficienți asimetrici în sensul că iau o anumită valoare dacă A este presupus anterior lui B, și o altă valoare în situația inversă.

Dacă se urmărește analiza legăturii dintre mai multe variabile este necesară realizarea analizei multivariate. Dacă în plus, una dintre variabile sau amândouă sunt calitative, analiza presupune construcția tabelelor cu mai multe dimensiuni. Statisticienii au demonstrat că , dacă în relația unei variabile factoriale A cu o variabilă rezultativă B, se introduce o a treia, C, denumită variabilă test, atunci asocierea generală dintre A și B apare că sumă a asociațiilor parțiale ale celor două variabile, în fiecare clasă a lui C, plus un termen ce se formează din produsul asocierilor lui A cu C și lui B cu C.

Interpretare:

Dacă primii termeni ai sumei sunt nuli, (sau tind la 0), atunci legătura dintre A și B este datorată exclusiv factorului C. Factorul C poate fi:

a) anterior ambilor factori analizați (caz în care ipoteza existenței unei legături între A și B a fost falsă în totalitate) ;

b) intermediar, și atunci influența lui asupra lui B se transmite în întregime prin intermediul factorului C.

Dacă primii termeni ai sumei sunt diferiți de zero, atunci introducerea variabilei test C, nu modifică relația dintre variabilele A și B

Dacă relațiile parțiale în grupele variabilei C diferă semnificativ unele de altele, înseamnă că legătura lui A asupra lui B diferă după starea lui C, existând o interacțiune a factorilor A și C asupra variabilei B

Analiza este mult ușurată de posibilitatea folosirii pachetelor de programe de tip SPSS pentru variabile calitative, ce utilizează de exemplu analiza loglineară, care centrându-se pe frecvențele din tabele multidimensionale, evidențiază relațiile dintre factori și efectele interacțiunii dintre ei.

2.6. Modele de măsurare a legăturilor pentru datele cantitative

În comparație cu modelele calitative cele cantitative se află la antiteză, prin abordarea sistematică și rigidă pe care o propun. În domeniul explicării fenomenelor pieței, metodele cantitative propun modele universale ce permit identificarea structurilor cheie și a legăturilor stohastice manifestate, utilizând pentru măsurare diferite tipuri de scale.

Datele cantitative sunt privite ca date “hard” ce pot fi supuse testelor statistice de verificare a ipotezelor formulate în cadrul cercetării calitative, permit calculul erorilor și estimarea intervalelor de încredere garantate cu o anumită probabilitate și asigură o bună reprezentativitate a populației studiate. Principalul dezavantaj al cercetării cantitative este imposibilitatea studierii în profunzime a fenomenului. De aceea marea majoritate a studiilor combină modelele calitative cu cele cantitative.

Pentru studiul legăturilor dintre variabilele cantitative spunem că două mărimi aleatoare ale căror valori sunt înregistrate x și y formează o corelație, dacă speranța matematică a uneia dintre ele variază în funcție de variația celeilalte. Intensitatea legăturii dintre mărimile aleatoare x și y se caracterizează (în cazul respectării unor premiselor de liniaritate a legăturii) prin coeficientul de corelație (x, y). Dacă (x, y) = 0, se spune că mărimile x și y nu sunt corelate. Dacă (, ) = 1, avem o dependență funcțională liniară.

Analiza corelației permite să se estimeze cantitativ legăturile dintre un mare număr de fenomene economice interdependente. Aplicarea ei face posibilă verificarea diferitelor ipoteze economice cu privire la prezența și intensitatea legăturii dintre două fenomene sau din cadrul unui grup de fenomene fiind strîns legată de analiza de regresie.

În continuare am urmărit eficiența și impactul mediilor de publicitate în opinia persoanelor intervievate. Procentele obținute sunt apropiate cu cele din structura bugetelor de publicitate alocate de firmele de publicitate pentru fiecare mediu publicitar, procente prezentate anterior . Cel mai mare impact asupra creerii opiniei referitoare la asigurări îl are televiziunea.

Subiecților li s-a cerut să clasifice prin note companiile de asigurări în funcție de credibilitatea de care se bucură acestea și în funcție de opinia despre piața asigurărilor în general.

Conform opiniei și intuiției poziției viitoare pe piață pe locul întâi s-a situat cu cea mai mare medie firma ING Nederlanden, urmată de Asirom. Pe a treia poziție a fost situată Allianz Țiriac. Deci preferințele diferă relativ puțin de companiile alese deja pentru încheierea de contracte de asigurari.

Jumătate dintre persoanele intervievate, 47 % consideră piața într-o continuă dezvoltare în timp ce un procent de asemenea semnificativ, 44% cred că piața este la început dar cu perspective bune. Doar 5% cred că această piață nu are șanse de dezvoltare și nu are perspective.

Ultima categorie de întrebări au avut ca scop caracterizarea potențialului asigurat tipic și obținerea portretului persoanei ce nu este dispusă să se asigure. Aceste caracterizări au fost obținute cu ajutorul întrebărilor de clasificare și identificare din finalul chestionarului.

Conform acestor clasificări asiguratul tipic din București are între 40 și 49 de ani, este căsătorit, cu o gospodărie între 3 și 4 membrii, absolvent de studii universitare, cu un venit mediu lunar nominal net pe gospodărie între 9 și 12 mil. lei.

Persoana tipică neasigurată și care nu este dispusă să se asigure are între 20 și 29 de ani, nu este căsătorit, trăiește în gospodării de unul sau doi membrii, este absolvent de facultate și are un venit pe gospodărie între 3 și 6 mil. Această categorie ar trebui exclusă din planurile de vânzări ale firmelor de asigurări, neconstituind un segment de perspectivă.

Bibliografie

1. Liviu-Stelian Begu , Puwak Hildegard – Aspecte ale calității vieții ,Calitatea vieții nr.3/4 , București , 1999

2.Violeta Ciurel – Piața Românească a asigurărilor de viață . Piața financiară , nr. 6/1997

3.Lefter Marius – Costul vieții și protecția socială , Calitatea vieții nr.3/4, București ,1991

4. Bistriceanu Gh. D. – Sistemul asigurărilor din România , Editura Economică , 2000

5.Violeta Ciurel – Asigurări și reasigurări: abordări teoretice și practici internaționale , Editura C.H.Beck ,1999

6.Dan Constantinescu – Tratat de asigurări , Editura Economică ,2001

7. ******** www.csa-isc.ro

8. ******** www.wall-street.ro

9. ******** www.bloombiz.ro

10. ******** www.insse.ro – Institutul National de Statistica al Romaniei