Analiza Statistica a Educatiei In Tarile Uniunii Europene

Analiza statistică a educației în țările Uniunii Europene

INTRODUCERE

CAPITOLUL I: SISTEMUL EDUCAȚIEI ÎN ȚĂRILE EUROPENE

CAPITOLUL II: EDUCAȚIA PERMANENTĂ PILON AL SOCIETĂȚII

ACTUALE

II.1. Educație permanentă în Europa – premise

II.2. Conceptul de „educație permanentă” – clarificări terminologice

II.3. România și educația permanentă

CAPITOLUL III: IMPLICAȚII ALE NIVELULUI DE EDUCAȚIE ASUPRA

PIEȚEI MUNCII

III.1. O privire asupra nivelului de educație a populației

III.2. Rezultate statistice ale nivelului de educație atins la nivelul Uniunii Europene

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Listă de abrevieri

Art. Articol

Alin. alineat

EU LFS European Union Labour Force Survey

ISCED Clasificarea Internațională Standard a Educației

M.Of. Monitorul Oficial

PIB Produsul Intern Brut

UNESCO Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură

UE Uniunea Europeană

INTRODUCERE

Educația constituie o componentă a existenței socioumane. Ea este astfel un proces în desfășurare, un dat nemijlocit, intrinsec, acestei existențe. Într-un cuvânt, educația este un fenomen ontic ce ființează în cadrul sistemului social. Nu înseamnă însă că ea se pierde în conținutul celorlalte elemente ale sistemului, ci se implică în transformarea și evoluția lor.

Un asemenea transfer neîntrerupt de informații de la societate la individ ce se produce în virtutea relațiilor funcționale de subordonare ce se stabilesc între un element și sistemul din care face parte acoperă o sferă ce depășește cu mult pe cea a educației.

Dacă prin esența ei educația incumbă un transfer de valori de la societate la individ, diferențierea și delimitarea sa reclamă cu necesitate sublinierea acelor caracteristici care-i conferă o relativă autonomie, în comparație cu celelalte fenomene care participă sau mijlocesc acest transfer. Relativa sa autonomie se manifestă prin funcțiile specifice pe care le îndeplinește, prin structura și modul de desfășurare distincte de al celorlalte fenomene sociale.

Acțiunea educațională este, în esență, o relație între un subiect și un obiect, în cadul căreia subiectul urmărește o schimbare, o transformare a obiectului, conform unui scop. Relația care se stabilește între subiect și obiect este o relație socială și antropologică atât la un pol, cât și la celălalt aflându-se o ființă umană. Caracterul activ și creativ al interacțiunii dintre cei doi poli ai relației îi conferă o notă caracteristică.

Acțiunea educațională, ca tip particular de acțiune, este, la rândul său, o componentă subordonată unui ansamblu social care reglează și direcționează într-un anumit fel acțiunea respectivă;

Desfășurarea acțiunii are un caracter funcțional-dinamic prin relațiile directe și indirecte care se stabilesc între componentele sale, între factorii obiectivi și subiectivi, controlabili și necontralabili, care își pun amprenta asupra desfășurării ei, toți la un loc constituind ceea ce se înțelege prin „câmp educativ”.

Din această cauză acțiunea educațională se desfășoară, de obicei, în conformitate cu un determinism probabilist, în mod neunivoc.

Din perspectiva desfășurării sale în timp s-ar putea spune că educația este un proces organizat, expresie a două laturi complementare – socializarea și individualizarea – care înscrie ființa umană pe traiectoria ascendentă a umanizării sale.

Idealul educațional este un model proiectiv al personalității în care se intercondiționează resursele interne ale acesteia cu cerințele dinamicii sociale. Acest model sintetic și abstract se realizează prin intermediul scopurilor și al obiectivelor educației. Pentru delimitarea lor au fost diferențiate componentele educației.

În lucrarea Analiza statistică a educației în țările Uniunii Europene, în cele trei capitole ale sale, se încearcă o analiză a sistemului educației în țările Uniunii Europene, prezența educației ca pilon permanent în societatea actuală și nu în ultimul rând implicațiile educației ce se nasc din nivelul acesteia asupra pieței muncii.

Prezenta lucrare are drept scop analiza situației educaționale în țările membre ale UE precum și identificarea problemelor pentru instruirea formativă a populației.

Motivele care m-au determinat să aleg această temă sunt influențate de calitatea învățământului actual și dacă reprezintă aceasta o problemă în conștientizarea cetățenilor. O slabă pregătire poate influența ocuparea unui loc de muncă dar o pregătire intensivă și calitativă poate avea consecințe în rândul populației?

Toate acestea vor găsi un răspuns în conținutul lucrării.

Astfel, întreaga lucrare are la bază surse bibliografice ale celor mai cunoscuți autori din domeniu precum și date statistice actuale realizate de instituții autorizate.

CAPITOLUL I

SISTEMUL EDUCAȚIEI ÎN ȚĂRILE EUROPENE

Responsabilitatea fiecărui stat membru al Uniunii Europene (UE) se reduce în mare măsură pentru propriile sisteme de învățământ și de formare și precum pentru conținutul programelor didactice sau programelor școlare.

UE susține măsurile de la nivel național și sprijină statele membre pentru a aborda provocările comune prin ceea ce este cunoscut sub denumirea de „metoda deschisă de coordonare”. Deasemenea, UE oferă un forum de politici pentru discutarea problemelor de actualitate (de exemplu, îmbătrânirea societăților, deficitele de competențe sau concurență mondială), care permite statelor membre să facă schimb de bune practici și să partajeze sarcina de colectare de informații.

Deoarece structura sistemelor de învățământ variază de la o țară la alta, compararea acestora nu poate avea loc decât pe baza unui cadru de unificare, compilare și prezentare a statisticilor și indicatorilor educaționali regionali, naționali și internaționali. Clasificarea Internațională Standard a Educației (ISCED) oferă baza de colectare a datelor privind învățământul. Aceasta la rândul ei clasifică toate programele educaționale în funcție de domeniu și nivel și prezintă concepte și definiții standard. ISCED-97 este versiunea curentă a clasificării introduse în 1997 și uzitată și astăzi. O descriere completă este disponibilă pe site-ul web al Institutului de Statistică (UIS) al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO).

ISCED-97 recunoaște șapte cicluri de învățământ:

• învățământ preșcolar (nivel 0);

• învățământ primar (nivel 1);

• învățământ secundar inferior (nivel 2), învățământ secundar superior (nivel 3);

• învățământ postliceal nonuniversitar (nivel 4);

• învățământ terțiar (prima etapă) (nivel 5) și învățământ terțiar (a doua etapă) (nivel 6).

O revizuire a ISCED a fost inițiată în 2009, iar clasificarea revizuită (ISCED 2011) a fost adoptată în cadrul unei Conferințe Generale a UNESCO în noiembrie 2011. Primele statistici bazate pe ISCED 2011 sunt așteptate să fie publicate în 2015.

Cifrele pentru UE-28 din 2011 indică un număr de aproximativ 93,7 milioane de elevi și studenți înscriși în sistemul general de învățământ, la toate nivelurile de educație, de la învățământul primar la cel postuniversitar; la aceștia se adaugă 15,4 milioane de copii înscriși în învățământul preșcolar.

Eurostat completează și publică statistici privind educația și formarea profesională pentru regiunile din UE, pentru fiecare stat membru al UE, precum și pentru UE-28 în ansamblu; în plus, este disponibil un subset de informații pentru țările AELS și țările candidate. Aceste statistici sunt în general disponibile pentru regiunile NUTS 2.

O parte semnificativă din statisticile educaționale de la nivel european este colectată în cadrul unui exercițiu gestionat în comun, care include Institutul de Statistică al UNESCO (UNESCO – UIS), Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și Eurostat, deseori denumit exercițiul de colectare a datelor UOE.

Datele administrative sunt colectate anual și vizează anii școlari — de exemplu, datele pentru perioada 2012 acoperă anul școlar 2011–2012.

Statisticile privind abandonul prematur al educației și formării profesionale și cele privind absolvirea învățământului terțiar sunt colectate cu ajutorul anchetei asupra forței de muncă a UE, o altă sursă importantă pentru statisticile educaționale de la nivel european.

Tot aici, statisticile privind ponderea copiilor de patru ani înscriși în instituții de învățământ preșcolar sau primar acoperă instituțiile care oferă îngrijire orientată spre educație copiilor mici. Respectivele instituții trebuie să dispună de personal care să dețină calificări de specialitate în domeniul educației. Astfel, sunt excluse creșele cu program de zi, terenurile de joacă și centrele de zi, în care nu este necesar personal care să dețină o calificare în domeniul educației.

Indicatorul abandonului prematur al educației și formării profesionale urmărește procentul tinerilor cu vârste între 18 și 24 de ani care au finalizat doar un ciclu secundar inferior (nivelurile ISCED 0, 1, 2 sau 3c) și care nu au început alte forme ulterioare de învățământ sau formare profesională.

Statisticile privind înscrierea în învățământul terțiar vizează persoanele care participă la programe educaționale de nivel ISCED 5 sau 6. Programele terțiare de nivelul ISCED 5 pot avea o orientare academică (în mare măsură teoretică) sau o orientare profesională (acestea din urmă sunt în general programe de durată mai scurtă care vizează pregătirea studenților pentru piața muncii). Cea de-a doua etapă a programelor de studii terțiare (nivelul ISCED 6) vizează studii terțiare care au ca rezultat o calificare avansată în cercetare (studii doctorale).

Numărul de studenți poate include, de asemenea, persoanele care nu sunt înregistrate în registrul populației (de exemplu, studenții străini temporari). În consecință, este posibil ca o regiune să raporteze procente de studenți care frecventează o instituție de învățământ terțiar mai mare de 100 % din populație (dintr-un anumit grup de vârstă), în special când există procente ridicate de mobilitate a studenților.

Table nr. 1.1. Analiza statistică a numărului de studenți din UE perioada 2006-2011

Sursa: Eurostat – http://ec.europa.eu/eurostat/statistics explained/index.php/File:Pupils_and_students_(excluding_pre primary_education),_2006_and_2011_(1)_YB14_I.png

Gradul de absolvire a învățământului este definit ca fiind procentul de persoane dintr-un anumit grup de vârstă care a urmat un anumit nivel de învățământ. Intervalul de vârstă cuprins între 30 și 34 de ani este utilizat pentru absolvirea învățământului terțiar deoarece, acesta vizează în general primii cinci ani în care marea majoritate a studenților și-au finalizat deja studiile.

Învățarea pe tot parcursul vieții vizează dobândirea permanentă de cunoștințe din motive personale sau profesionale, cu scopul general de a-și îmbunătăți cunoștințele, abilitățile și competențele.

Statisticile privind învățarea pe tot parcursul vieții vizează persoanele cu vârste între 25 și 64 de ani care declară că au beneficiat de o formă de educație sau de formare profesională în cele patru săptămâni anterioare anchetei asupra forței de muncă; aceste cifre sunt împărțite în funcție de numărul total al persoanelor din același grup de vârstă.

În ceea ce privește abandonul prematur al educației și formării profesionale, în urma unor date statistice raportate de EUROSTAT, tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani se confruntă adesea cu alegerea de a-și continua studiile, de a se orienta spre o formare profesională sau de a căuta un loc de muncă.

Învățământul obligatoriu de zi durează, în medie, 9 sau 10 ani în majoritatea statelor membre ale UE și, în general, se încheie la sfârșitul ciclului de învățământ secundar inferior.

Perioada este într-o oarecare măsură mai lungă în Letonia, Malta și în cea mai mare parte a regiunilor din Regatul Unit (11 ani), Luxemburg, Portugalia și Irlanda de Nord (12 ani), Ungaria și Țările de Jos (13 ani).

Aproximativ 12,7 % din persoanele cu vârste între 18 și 24 de ani din UE nu urmpre o formare profesională sau de a căuta un loc de muncă.

Învățământul obligatoriu de zi durează, în medie, 9 sau 10 ani în majoritatea statelor membre ale UE și, în general, se încheie la sfârșitul ciclului de învățământ secundar inferior.

Perioada este într-o oarecare măsură mai lungă în Letonia, Malta și în cea mai mare parte a regiunilor din Regatul Unit (11 ani), Luxemburg, Portugalia și Irlanda de Nord (12 ani), Ungaria și Țările de Jos (13 ani).

Aproximativ 12,7 % din persoanele cu vârste între 18 și 24 de ani din UE nu urmau o formă de învățământ sau formare profesională la începutul anului 2012.

Indicatorul care prezintă informații despre abandonul prematur al educației și formării profesionale urmărește procentul persoanelor cu vârste între 18 și 24 de ani care au absolvit doar o formă de învățământ secundar inferior și care nu au urmat altă formă de învățământ sau formare profesională (anterior sondajului în urma căruia au fost compilate datele).

Strategia Europa 2020 a stabilit ca obiectiv scăderea sub 10 % până în 2020 a procentului abandonului prematur al educației și formării profesionale.

În 2012, procentul tinerilor cu vârste între 18 și 24 de ani din UE-28 care au fost înregistrați ca abandonând prematur studiile și formarea profesională era de 12,7 %, procentul fiind ușor mai ridicat în cazul persoanelor de sex masculin (14,4 %) comparativ cu persoanele de sex feminin (10,9 %).

Cele mai scăzute procente ale abandonului prematur al educației și formării profesionale au fost înregistrate în Europa de Est.

Harta 1.1, de mai jos, arată că procentul abandonului prematur al educației și formării profesionale a variat considerabil în UE-28 în 2012; a se observa că acoperirea acestui indicator s-a îmbunătățit semnificativ în ultimul an, astfel încât pot fi prezentate informații pentru regiunile NUTS 2.

Praga, regiunea-capitală a Republicii Cehe, a înregistrat cel mai scăzut procent de persoane cu vârste între 18 și 24 de ani care au abandonat prematur studiile și formarea profesională în 2012, și anume 2,4 %.

În 13 regiuni NUTS 2 din UE-28 procentul abandonului prematur al educației și formării profesionale a fost mai mic de 5 %.

Aproape toate aceste regiuni erau situate în Europa de Est, cu patru regiuni (inclusiv Praga) din Republica Cehă, trei din Polonia, două regiuni din Croația și câte o singură regiune din Bulgaria, Slovenia și Slovacia.

Singura regiune din afara Europei de Est cu un procent mai mic de 5 % a fost regiunea Steiermark din Austria (care acoperă sud-estul țării și teritoriul de la granița cu Slovenia).

Harta 1.1. Abandonul prematur al educației și formării profesionale pe regiuni NUTS 2, 2012 (% din populația cu vârste 18 și 24 de ani)

Sursa: Eurostat

În 2012, în aproximativ două din cinci regiuni ale UE, sub 10 % din totalul tinerilor cu vârste între 18 și 24 de ani erau considerați ca abandonând prematur studiile și formarea profesională.

Din cele 264 de regiuni NUTS 2 din UE-28 pentru care sunt disponibile date, 104 regiuni prezentau în 2012 un procent al tinerilor cu vârste între 18 și 24 de ani care au fost înregistrați ca abandonând prematur studiile și formarea profesională mai mic de 10 % (primele două nuanțe pe Harta 1.1).

Aceste regiuni erau răspândite aproape pe întreg teritoriul UE, cu excepția Europei de Sud unde numai trei regiuni au înregistrat rate sub 10 %, toate situate în Grecia. Cel mai scăzut procent al abandonului prematur al educației și formării profesionale s-a concentrat în special în zona cuprinsă între Scandinavia, trecând prin Lituania și Polonia, mergând către vest înspre Germania și țările Benelux și spre sud înspre Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Austria, Slovenia și Croația.

Regiunile periferice raportează frecvent unele dintre cele mai mari procente ale abandonului prematur al educației și formării profesionale.

La cealaltă extremă a intervalului, cele mai mari procente ale tinerilor cu vârste între 18 și 24 de ani care, în 2012, au fost considerați ca abandonând prematur studiile și formarea profesională au fost înregistrate în orașele și insulele autonome din Spania și Portugalia. Aceste regiuni îndepărtate pot fi caracterizate, cel puțin în parte, ca neoferind o selecție largă de oportunități de educație și de formare profesională, ceea ce îi poate determina pe studenți să părăsească aceste regiuni pentru a-și urma vocația aleasă.

În 35 de regiuni NUTS 2 din UE procentul tinerilor cu vârste între 18 și 24 de ani considerați ca abandonând prematur studiile și formarea profesională era în 2012 de 20 % sau mai mare din totalul populației. Aceștia se aflau în principal în Europa de Sud (26 de regiuni) și se concentrau în Spania și Portugalia – toate regiunile din aceste două țări au înregistrat rate mai mari de 20 %, cu excepția a patru regiuni din nordul Spaniei și a două regiuni din centrul Portugaliei.

Procentul abandonului prematur al educației și formării profesionale a fost, de asemenea, mai mare de 20 % în patru regiuni extreme ale Italiei, regiunea Anatoliki Makedonia din nord-estul extrem al Greciei, Thraki și insula Malta. În afara Europei de Sud, mai mult de o cincime din persoanele cu vârste între 18 și 24 de ani a fost considerată ca abandonând prematur educația și formarea profesională în patru regiuni în principal rurale și puțin populate din Regatul Unit, precum și în două regiuni din Bulgaria și două regiuni din România.

La nivel național, regiunile-capitală ale Belgiei și Austriei au raportat cele mai mari procente ale abandonului prematur al educației și formării profesionale

Surprinzător poate, singura regiune în care procentul tinerilor cu vârste între 18 și 24 de ani care nu urmau o formă de învățământ și de formare profesională la începutul anului 2012 era de 20 % sau mai mare a fost regiunea-capitală a Belgiei; région de Bruxelles-Capitale / Brussels Hoofdstedelijk Gewest a înregistrat cea mai ridicată rată (20,1 %) a tinerilor care au abandonat prematur studiile și formarea profesională dintre toate regiunile NUTS 2 din Belgia.

Aceste date contrastau cu tendința generală a regiunilor-capitală care au înregistrat frecvent rate relativ scăzute ale abandonului prematur al educației și formării profesionale — reflectând probabil gama largă de oportunități de educație disponibile în majoritatea orașelor-capitală. Belgia a fost una dintre cele două state membre ale UE pentru care sunt disponibile date în care regiunea-capitală a înregistrat cea mai ridicată rată a abandonului prematur al educației și formării profesionale în 2012: cealaltă a fost Wien din Austria, unde procentul abandonului prematur al educației și formării profesionale era de 10,9 % (sub media de la nivelul UE-28). Procentul abandonului prematur al educației și formării profesionale s-a redus cel mai rapid în regiuni din Portugalia și Spania.

Harta 1.2 prezintă modificarea procentului tinerilor cu vârste între 18 și 24 de ani care au abandonat studiile și formarea profesională; comparația se bazează în general pe perioada de trei ani cuprinsă între 2009 și 2012.

Harta 1.2: Modificarea procentului de abandon prematur al educației și formării profesionale pe regiuni NUTS 2, 2009–2012 (diferență în puncte procentuale între 2012 și 2009, % din persoanele cu vârste între 18 și 24 de ani)

Sursă: Eurostat

Procentul abandonului prematur din UE-28 a scăzut pe parcursul celor trei ani consecutivi din această perioadă și s-a redus în total cu 1,5 procente atingând 12,7 % în 2012.

Această tendință de scădere pe care a cunoscut-o UE-28 în ansamblu s-a manifestat în două treimi din regiunile NUTS 2, întrucât a existat o reducere a procentului de abandon prematur al educației și formării profesionale în 176 din cele 263 de regiuni pentru care sunt disponibile date.

Tinerii care au înregistrat cele mai mari scăderi ale procentului de abandon prematur ale studiilor și formării profesionale sunt cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani în perioada cuprinsă între 2009 și 2012, acestea s-au înregistrat în regiuni din Portugalia și Spania — regiuni care au prezentat unele dintre cele mai mari rate ale abandonului prematur.

Procentul cel mai mic din perioada cuprinsă între 2009 și 2012 s-a înregistrat în regiunea Norte din Portugalia, unde procentul abandonului prematur a scăzut cu 14,3 puncte procentuale, atingând 21,3 %. Alte trei regiuni portugheze (Regiões Autónomas dos Açores, da Madeira și regiunea continentală Alentejo) și Illes Balears spaniole au înregistrat, de asemenea, reduceri cu cel puțin 10 puncte procentuale în perioada 2009–2012 ale procentului de abandon prematur al educației și formării profesionale.

Procentul de abandon prematur al educației și formării profesionale a crescut între 2009 și 2012 în aproape o treime (83 din cele 263) din regiunile NUTS 2 pentru care sunt disponibile date.

Această creștere a fost în general modestă în realitate, întrucât numai nouă regiuni au cunoscut o creștere a procentului abandonului prematur cu 4 puncte procentuale sau mai mult (reprezentate cu nuanța cea mai închisă pe Harta 1.2).

Dintre acestea, procentul tinerilor cu vârste între 18 și 24 de ani care au abandonat studiile și formarea profesională a crescut cu 13,7 puncte procentuale în perioada 2008–2011 –în trei regiuni din Regatul Unit, incluzând singura regiune din UE care a raportat o creștere de două cifre a ratei sale și anume Highlands and Islands.

Celelalte două regiuni din Regatul Unit au fost Cornwall and Isles of Scilly și East Yorkshire and Northern Lincolnshire, în timp ce cele șase regiuni rămase se situau în Belgia (région de Bruxelles-Capitale/Brussels Hoofdstedelijk Gewest), Bulgaria, Spania, Franța, Italia și Polonia.

Singurul stat membru al UE în care procentul persoanelor de sex masculin care au abandonat prematur studiile și formarea profesională a raportat-o Bulgaria care a înregistrat un procentaj mai scăzut decât rata corespunzătoare a persoanelor de sex feminin.

Informațiile privind procentul abandonului prematur al educației și formării profesionale pot fi analizate și în raport cu diferitele rate între persoanele de sex masculin și cele de sex feminin. Procentul persoanelor de sex feminin cu vârste între 18 și 24 de ani din UE-28 care au fost înregistrate ca abandonând prematur studiile și formarea profesională a fost, în medie, cu 3,5 puncte procentuale mai mic decât rata corespunzătoare a persoanelor de sex masculin în 2012.

Diferențele cele mai mari între sexe au fost înregistrate în Europa de Sud, unde ratele pentru persoanele de sex masculin au fost în general mult mai ridicate: această tendință era valabilă, în special, pentru Portugalia, Malta, Cipru, Spania și Italia, însă și în cazul Letoniei și Estoniei.

În schimb, Bulgaria a fost singurul stat membru al UE în care rata persoanelor de sex masculin care au abandonat prematur studiile și formarea profesională a fost mai scăzută decât rata corespunzătoare a persoanelor de sex feminin (o diferență de doar 0,9 puncte procentuale în 2012).

Valoarea procentuală a persoanelor de sex masculin care au abandonat prematur studiile și formarea profesională este mai mare decât procentul corespunzător al persoanelor de sex feminin în 85 % din regiunile UE.

Figura 1.1 indică regiunile cu cele mai atipice distribuții între sexe: aceasta include cele 10 regiuni în care diferența (în puncte procentuale) între ratele persoanelor de sex masculin și cele de sex feminin a fost cea mai mare (partea stângă a figurii) și cele 10 regiuni în care diferența între ratele persoanelor de sex feminin și cele de sex masculin a fost cea mai mare (partea dreaptă a figurii).

Doar 33 dintre cele 220 de regiuni NUTS 2 sau 15 % din regiunile pentru care sunt disponibile date au raportat o rată a persoanelor de sex masculin care au abandonat prematur educația și formarea profesională mai mică decât rata corespunzătoare a persoanelor de sex feminin în 2012.

Cea mai mare diferență a fost în regiunea bulgară Severozapaden, unde rata persoanelor de sex masculin a fost cu 9,4 puncte procentuale mai mică decât cea a persoanelor de sex feminin.

Figura 1.1: Abandonul prematur al educației și formării profesionale, cu discrepanțe atipice între sexe, regiunile NUTS 2 selectate, 2012 (% din persoanele cu vârste între 18 și 24 de ani de sex masculin/feminin)

Sursă: Eurostat

Ratele abandonului prematur în rândul persoanelor de sex masculin au fost în general mai mari decât ratele corespunzătoare pentru persoanele de sex feminin, iar această diferență între sexe a crescut la două cifre pentru nouă regiuni NUTS 2 în 2012 (astfel cum se prezintă în partea stângă a figurii 1).

Aceste regiuni erau caracterizate ca având unele dintre cele mai ridicate rate generale ale abandonului prematur al educației și formării profesionale și au fost exclusiv situate în sudul Europei, în principal în Spania și Portugalia.

Cea mai mare diferență a ratelor abandonului prematur între sexe a fost înregistrată în Extremadura (Spania), unde procentul abandonului prematur în rândul persoanelor de sex masculin era de 41,3 %, cu aproximativ 18,8 puncte procentuale mai mare decât rata persoanelor de sex feminin; rata abandonului prematur în rândul persoanelor de sex masculin din Extremadura a fost cea mai mare dintre toate regiunile NUTS 2.

În afară de cele două orașe autonome spaniole continentale, cea mai mare rată a abandonului prematur în rândul persoanelor de sex feminin a fost înregistrată în regiunea spaniolă Illes Balears (29,6 %).

În consecință, totalitatea procentajului al abandonului prematur a scăzut în Illes Balears cu 10,7 puncte procentuale între 2009 și 2012 (cea de a treia cea mai importantă scădere din toate regiunile NUTS 2) — un studiu mai amănunțit dezvăluie un ritm de scădere de aproape trei ori mai rapid în rândul persoanelor de sex masculin decât în rândul persoanelor de sex feminin.

CAPITOLUL II

EDUCAȚIA PERMANENTĂ PILON AL SOCIETĂȚII ACTUALE

II.1. Educație permanentă în Europa – premise

În Europa, educația are rădăcini adânci și este de o mare diversitate. În 1976, miniștrii din statele membre responsabili cu educația au hotărât înființarea unei rețele de informații, care să aibă la bază o mai bună înțelegere a politicilor și structurilor în domeniul educației. Prin această inițiativă se respecta dreptul fiecărui stat de a decide asupra propriului sistem de învățământ dar se recunoștea faptul că interacțiunea sistemelor de învățământ și formare profesională trebuie coordonată și îmbunătățită. Rețeaua de informații privind educația, Euridice, a fost lansată oficial în 1980.

Înainte de ultimele modificări legislative la nivelul Uniunii Europene, Comisia Europeana (C.E.) a publicat o comunicare menită să stimuleze educația antreprenorială în Europa. „Agenda Lisabona”, la vremea respectivă mai exact 2005-2006, reprezenta punctul de plecare al acelei comunicări, prin obiectivul său de conservare cu succes a modelului social european. Doza substanțială de utopie a „agendei” este penalizată, însă, de cei mai înalți reprezentanți ai Uniunii Europene, precum Javier Solana, care a rebotezat-o peiorativ „dezastrul Lisabona” .

Înțelegând situația, Comisia Europeană a introdus un nou „program comunitar integrat de educație permanentă”, intrat în vigoare din anul 2007, făcut să sprijine proiectele novatoare de dimensiuni europene, menite să consolideze atitudinea antreprenorială și să activeze contactele între firme si instituțiile de învățământ. Banii alocați provin de la Fondul Social European.

În prezent, Erasmus + este noul program de 16 miliarde de euro pentru educație, formare, tineret și sport. Acesta are la programul Erasmus pentru studenți fiind foarte bine cunoscut sub marca de succes a Uniunii Europene.

Toate programele anterioare, cum ar fi Tineret în acțiune, Erasmus și LLP sunt incluse în noul program Erasmus Plus.

Acest program are trei piloni principali: educație/formare, tineret și sport. Principalul obiectiv al programului Erasmus Plus este acela de a îmbunătăți șansele de angajare ale tinerilor prin dobândirea de competențe suplimentare apreciate de angajatori, precum și îmbunătățirea competențelor lingvistice.

Partea de tineret a programului va fi împărțită în trei Acțiuni Cheie. Cele trei acțiuni cheie sunt:

• Acțiunea cheie 1: Mobilități de Invatare pentru Indivizi; Aici intra mobilitățile și se adresează tinerilor, lucrătorilor de tineret și personalului angajat.

• Acțiunea cheie 2: Cooperare pentru Inovare și Schimb de Bune Practici;

Se adreseaza universitatilor, institutiilor publice, ONG-urilor, firmelor care au departament de CSR si organizatiilor culturale (teatre, librarii).

• Acțiunea cheie 3: Sprijin pentru reforma politicilor;

Prima acțiune, prezintă oportunitățile Erasmus + pentru toate tipurile de cursanți și personal din organizații de educație, formare și tineret.

Pentru studenții din învățământul superior care doresc să studieze în străinătate, în învățământul profesional sau de formare și caută să își extindă abilitățile, pentru un tânăr care dorește să beneficieze de un schimb de tineret sau să se ofere voluntar în străinătate, pentru un profesor, angajat sau lucrător de tineret, care doresc să învețe sau să se formeze în străinătate, atunci această secțiune poate conține informații cu privire la noile oportunități.

Absolvenți de învățământ superior pot face un stagiu în străinătate în termen de 1 an de la absolvire. În schimb planificarea trebuie să se facă în ultimul an de studiu si să se selecteze de către universitate sau colegiu.

Erasmus + sprijină, de asemenea, unii studenți europeni să studieze în restul lumii și studenții din alte părți ale lumii pentru a studia în Europa.

Cea de-a doua acțiune Erasmus + reprezintă o colaborare între o organizație sau instituție în domeniul educației, formării, care doresc să lucreze dincolo de frontiere cu colegii în aceleași sectoare sau altele diferite sau cu lumea muncii, cu scopul de a inova și de a moderniza practicile obișnuite.

Esti o companie, organizație de cercetare, autorități regionale, asociații, partener socio-economice sau ONG care doresc să coopereze cu organizații sau instituții din domeniul educației, formării tineretului pentru a consolida cooperarea, a opera transfer de cunoștințe și a pune în aplicare practicile inovative.

Apoi, există diferite tipuri de proiecte de parteneriat in Erasmus +, care pot fi relevante pentru cel interesat.

Ultima acțiune Erasmus + sprijină activitățile care vizează realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020, Educație și formare 2020 cadru strategic și alte strategii sectoriale, cum ar fi Procesul de la Bologna în învățământul superior.

Aceste activități implică strângere de probe, studii și analize pe anumite teme sau țări, proiecte de cooperare între autoritățile publice sau organizațiile majore, și consultări cu guvernele și organizațiile cetățenilor.

De asemenea, ei încurajează întâlniri între tineri și factorii de decizie în cadrul dialogului structurat cu tinerii. Activitățile sunt destinate să îmbunătățească calitatea și eficiența educației, sistemelor de formare și politicilor de tineret, să promoveze angajamentul pentru reforma politică, sensibilizare, învățarea reciprocă, cooperarea transnațională, dezvoltarea cunoștințelor și încurajarea participării active a tinerilor la viața democratică.

Criza economică globală a expus slăbiciunile structurale cu consecințe grave pentru milioane de oameni. Rata șomajului în rândul tinerilor se ridică la mai mult de 20% pentru UE în ansamblul său, și este de peste 50% în unele state membre. Cu toate acestea, criza nu este singura cauza a șomajului. Educația precară și lipsa de competențe contribuie de asemenea la rata șomajului.

Mulți angajatori caută muncitori calificați cu disperare. Un angajator din trei are dificultăți în găsirea persoanelor cu competențe adecvate. Acest lucru este valabil mai ales în cele mai inovatoare sectoare ale economiei, în cazul în care există mii de locuri de muncă vacante în domeniul ingineriei, științei și tehnologiei.

Competențele celui care caută un loc de muncă sunt cele mai acute probleme cu care se confruntă țările europene. Sunt necesare poduri pentru a închide decalajul. Podurile cele mai solide sunt educația și formarea.

UE se angajează să deschide mințile și ușile de oportunitate prin sprijinul său pentru educație, formare și politica în domeniul tineretului.

„Deschide-ți mintea: învățare se întâmplă în mod continuu/Viața este despre învățare; când încetați învățare, vei muri” (Tom Clancy).

Învățare se întâmplă continuu. Chiar și atunci când vorbești cu persoane pe care nu le știai dinainte vă ofera o oportunitate de a învăța despre opiniile și preferințele sale.

Învățare este mai mult decât stând într-o sală de clasă. Este mai mult decât fapte absorbante. Învățarea este despre viață.

Prin urmare, UE promovează o abordare amplă și cuprinzătoare de învățare, care include o serie întreagă de diferite metode de învățare și medii de învățare, de exemplu non-formale, informale și învățarea pe tot parcursul vieții.

Învățarea non-formală înseamnă învățarea în afara mediului școlar sau de formare formală și are loc prin activități organizate care implică o anumită formă de învățare de sprijin, de exemplu:

• structurate de învățare on-line;

• in-companie de training;

• voluntariat sau de a lua parte la schimburile de tineri;

• programe legate de muncă, alfabetizarea ca aptitudine pentru prevenirea abandonului școlar.

Învățarea informală înseamnă învățarea, care nu este organizată sau structurată în termeni cu obiective, timp sau instruire. Aceasta acoperă competențele dobândite (uneori neintenționat) prin viață și experiență de muncă. De exemplu:

• management de proiect în IT sau competențele dobândite la locul de muncă;

• limbi și competențele interculturale dobândite în timpul șederii în străinătate;

• competențe sociale dobândite prin intermediul voluntariatului, activități culturale și sportive și prin activități la domiciliu (de exemplu, îngrijirea copilului).

Învățare continuă înseamnă a învăța lucruri noi de-a lungul vieții, în special după ce s-a terminat educația formală inițială. Tot timpul trebuie să ne gândi că niciodată nu este prea târziu să înveți.

Pentru persoanele cu dizabilități intelectuale, învățarea pe tot parcursul vieții nu este doar despre a învăța noi competențe. De asemenea, este despre a fi incluse în societate, fiind capabile de a se reprezenta și luând mai mult control asupra vieții lor de zi cu zi. Cu toate acestea, multe cursuri de formare și alte cursuri nu sunt potrivite pentru persoanele cu dizabilități intelectuale. De multe ori, materialele didactice sunt complicate pentru a descoperi și este greu de înțeles ce spune profesorul.

De aceea, organizațiile din multe țări ale UE s-au adunat și au înființat proiectul „Pathways”. Participanții au dezvoltat cursuri de formare, broșuri și instrumente online, explicând modul de a face mai multe informații accesibile. Acest proiect va fi mai accesibil pentru persoanele cu dizabilități intelectuale de a participa în procesul de învățare pe tot parcursul vieții.

Europa nu este un magazin închis – în special atunci când vine vorba de educație, formare și politica în domeniul tineretului.

UE sprijină cooperarea în întreaga lume cu scopul de a dezvolta și moderniza instituțiile de învățământ superior în țările partenere. Instituțiile partenere pot fi alese în țările vecine ale UE, Balcanii de Vest și Rusia, precum și regiuni din Asia, America Latină și Africa.

UE sprijină proiectele de cooperare între organizațiile de tineret din întreaga lume. Aceste proiecte vizează îmbunătățirea calității și recunoașterea activității de tineret, voluntariat, schimburi de tineri și a altor activități de învățare non-formală, în diferite regiuni ale lumii.

Programul Jean Monnet încurajează predarea, cercetarea și reflecția privind integrarea europeană la nivel mondial. Între 1990 și 2011, programul Jean Monnet a contribuit la înființarea de aproximativ 3.700 de proiecte în domeniul studiilor de integrare europeană, inclusiv 165 de Centrele europene de excelență Jean Monnet, în jur a 880 de scaune universitare și de aproape 2.200 de cursuri permanente și module europene. Programul funcționează în prezent în 72 de țări din întreaga lume.

Statele membre UE sunt responsabile pentru conținutul și organizarea sistemelor de formare profesională de educație și respectă diversitatea normelor și prioritățile naționale și nu are dreptul de a armoniza legile și reglementările din statele membre în aceste domenii.

Prin urmare, UE nu este în măsură să stabilească normele privind educația, formarea și politica în domeniul tineretului, dar cu toate acestea joacă un rol unic în procesul de învățare european de coordonator, facilitator și consultant. UE încurajează cooperarea între statele membre și completează acțiunea lor, așa cum am mai precizat.

Aceasta înseamnă, de exemplu, că UE:

• sprijină studenți, doctoranzi, cursanți, profesori, formatori, și lectori pentru a studia, de a preda, sau câștiga experiență de muncă în străinătate, precum și a tinerilor de a participa la schimburi de tineret sau de voluntariat în străinătate;

• încurajează statele membre să reformeze și să modernizeze sistemele de educație și formare și să dezvolte politici de tineret, astfel încât acestea sunt mai bine echipate pentru a face față provocărilor de astăzi și de mâine;

• facilitează integrarea persoanelor pe piața muncii, în special prin educație și formare profesională;

• promovează cooperarea dintre guverne, universități, colegii și școli, instituțiile de formare întreprinderi, parteneri sociali, tineret și organizațiile societății civile.

Cooperarea la nivelul UE ajută țările europene pentru a îmbunătăți sistemele lor de învățământ. Acesta permite țărilor să lucreze împreună și să învețe unii de la alții prin schimbul de bune practici de politică.

Europa 2020 este strategia UE pentru creștere economică și crearea de locuri de muncă. Piatra de temelie a acestuia este semestrul european, înființat în 2011, ca un ciclu anual de coordonare a politicilor economice și a dialogului ce implică instituțiile europene, guvernele UE și parlamentele naționale.

Ca parte a acestui exercițiu, UE adoptă recomandări specifice fiecărei țări, care urmăresc să ofere orientări statelor membre cu privire la modul de a asigura competitivitatea și crearea de locuri de muncă. Ca educația și formarea sunt de o importanță tot mai mare pentru ocuparea forței de muncă și dezvoltarea economică, recomandările specifice fiecărei țări, de asemenea, adresa – într-o măsură considerabilă și în creștere – aspecte legate de educație și formare.

Cu participarea statelor membre, UE a dezvoltat pe tabela de marcaj a mobilității, tabloul de bord ce identifică cinci factori cheie care influențează motivația tinerilor și capacitatea de a studia sau de a se forma în străinătate. Se pare (din ianuarie 2014) că sprijinul variază semnificativ între statele membre.

– Germania, Belgia, Spania, Franța și Italia să furnizeze informații mai cuprinzătoare și de orientare cu privire la oportunitățile de mobilitate.

– Cipru, Luxemburg și partea germanofonă a Belgiei pune mai mare accent pe învățarea limbilor străine în școli. Acest lucru este adesea un factor important pentru a decide să studieze, să se formeze sau să lucreze în străinătate.

– Partea flamandă din Belgia, Germania, Italia și Austria acorda sprijin financiar bine dezvoltat pentru studenții care provin din medii dezavantajate care doresc să studieze sau să se formeze în străinătate.

II.2. Conceptul de „educație permanentă” – clarificări terminologice

Conform definiției „Eurostat”, indicatorul statistic „educația permanentă” (LLL) reprezintă o fracție, în care la numărător se înscrie numărul persoanelor în vârsta de 25 – 64 ani care au fost cuprinse întrun program de educație sau pregătire profesională în ultimele 4 săptămâni precedente sondajului, iar la numitor numărul total al populației din categoria respectivă de vârstă, din care se exclude numărul celor intervievați, dar care nu au dat nici un răspuns. Metodologia este precis descrisă de „European Union Labour Force Survey” (EU LFS).

Așadar, indicatorul are la bază o variabilă care ar putea fi denumită „participarea în programe de educație și formare profesională în ultimele 4 săptămâni”. Mai departe, statisticile pot aborda indicatori mai detaliați, pe categorii de educație, de exemplu „participarea la cursuri periodice”.

În sens larg, educația a fost definită în diverse moduri. Urmărind definițiile date de către cei mai de seamă reprezentanți din istoria pedagogiei se poate constata diferențe nu numai de nuanță, ci și de esență. Cauza fundamentală rezidă în perspectiva din care a fost privit acest fenomen.

Astfel, Aristotel, în lucrarea sa „Politica”, consideră că educația „trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare".

În consecință, ea trebuie să pregătească viitori cetățeni. Această pregătire trebuie să se facă diferențiat după modul în care cele trei aspecte ale sufletului, vegetativ, animal, rațional, se distribuie în rândul oamenilor. Pentru Aristotel această distribuire nu este rezultatul unui joc al hazardului, ci un fel de predeterminare, la sclavi predominând sufletul vegetativ, iar la proprietarii de sclavi, sufletul rațional. Fiecărui tip de suflet îi corespunde un alt fel de educație. În concepția sa, deci, educația ar fi o acțiune de „dăltuire" a ființei umane, tot așa cum sculptorul cioplește un bloc de marmură pentra a-i da formă.

I. A. Komensky, în lucrarea sa „Didactica magna", consideră că, la naștere, natura înzestrează copilul numai cu „semințele științei, ale moralității și religiozității”.

Acestea nu se desăvârșesc prin sine și de la sine, ele devin un bun al fiecărui om numai prin educație. Rezultă că, în concepția sa, educația este o activitate de stimulare a acestor „semințe" și, implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul „nu poate deveni om decât dacă este educat".

Pentru pedagoul englez din secolul al XVII-lea, John Locke, educația se prezintă sub forma unei relații interpersonale de supraveghere și intervenție ce se stabilește între „preceptor" (educator) și copil (viitorul „gentlemen").

Este indispensabil ca educatorul să cunoască zestrea naturală a copilului pentru ca pe această bază să intervină cu modalități adecvate pentru a-l modela în concordanță cu prototipul omului în care se împletesc trăsături ale nobilimii și burgheziei" (un gentlemen în acțiune).

Natura copilului și factorul social au polarizat atenția teoreticienilor educației din toate timpurile. Înclinarea balanței spre o extremă sau alta s-a soldat cu o viziune unilaterală și simplificatoare asupra acestui fenomen atât de complex.

Astfel, educația este o activitate socială complexă care se realizează printr-un lanț nesfârșit de acțiuni exercitate în mod conștient, sistematic și organizat, în fiecare moment un subiect – individual sau colectiv – acționând asupra unui obiect – individual sau colectiv -, în vederea transformării acestuia din urmă într-o personalitate activă și creatoare, corespunzătoare atât condițiilor istorico-sociale prezente și de perspectivă, cât și potențialului său biopsihic individual.

Sensul cuvântului „acțiune" din definiție îmbracă una din multiplele sale variante, aceea a conducerii procesului devenirii personalității umane în concordanță cu anumite finalități, formulate și stabilite în prealabil. în esența ei, educația ne apare, astfel, ca fiind o activitate de conducere destinată formării și dezvoltării personalității umane.

Actul conducerii implică o serie întreagă de parametri care, în educație, se manifestă nuanțat. Ei sunt determinați, pe de o parte, de sistemul conceptual după care se desfășoară educația, iar pe de altă parte, de strategiile și instrumentele folosite pentru înfăptuirea conducerii.

Cuvântul educație este de origine latină, derivă din substantivul educatio care înseamnă creștere, hrănire, cultivare.

Milioane de oameni și organizații sunt implicate în procesul de învățare; de la studenți, stagiari și părinți, la profesori, universități, întreprinderi și organizații de tineret, tot drumul până la guvernele și UE. Cum pot împărtăși responsabilitățile care le revin într-un mod inteligent? Principiul subsidiarității oferă unele îndrumări. Aceasta înseamnă că deciziile trebuie să fie întotdeauna luate cât mai aproape posibil de persoanele în cauză.

De aceea – în conformitate cu tratatele UE – fiecare stat membru UE este responsabil pentru dezvoltarea propriilor politici de educație, formare și tineret. Este la latitudinea guvernelor naționale să decidă cu privire la conținutul învățământului și organizarea învățământului. Fiecare guvern, la rândul său, este liber pentru a permite problemele de educație să fie abordate la nivel regional sau local. Multe decizii sunt, de asemenea, delegate în continuare la universități, școli, instituții de formare și, unele dintre ele sunt puse în aplicare de organizațiile de tineret.

Cu toate acestea, în scopul de a înflori, cunoștințele trebuie să crească și să se extindă, inclusiv prin trecerea frontierelor. Aceasta intervine în cazul în care dimensiunea europeană în educație, formare și politicile de tineret vine în statele membre și pot îmbunătăți politicile de învățare din experiențele celuilalt. Studenți, ucenici, voluntari, profesori, lucrători de tineret, școli, universități și organizațiile de tineret pot coopera la nivel transfrontalier. Cooperarea la nivel european este necesară pentru a crea cele mai bune medii de învățare pentru toți și pentru a furniza calificări foarte apreciate.

Prin urmare, programele de cooperare în domeniul educației, formării și tineretului au fost pe agenda europeană de mai mulți ani: programul Erasmus a fost adoptat în 1987 și programul de tineret primul european „Tineret pentru Europa”, în 1988. Cu toate acestea, competențelor europene formale în domeniul educației, formării profesionale și tineret au fost incluse în tratatele fondatoare ale Uniunii.

II.3. România și educația permanentă

Parlamentul European a adoptat, pe 25 octombrie 2006, după multe modificări, propunerea C.E. de program în domeniul educației și învățământului pe perioada 2007-2013. Acest program apare la 20 de ani de la introducerea programului Erasmus, program devenit simbol pentru educația universitară. Intitulat „Programul educației permanente” , el se referă mult mai puțin la finanțări față de forma sa inițială, dovedind încă o dată că procesul legislativ comunitar diluează substanța propunerilor inițiale de norme, pentru a ajunge la un compromis.

Un studiu publicat recent de C.E. despre „tendințe în educația adulților” semnalează unele rămâneri în urmă, atât ca politici, cât și ca finanțări. Plecând de la acestea, s-a alocat unui program compact bugetul de 7 miliarde €, care să consolideze schimburile, cooperarea și mobilitatea între sistemele de educație și de pregătire profesională în cadrul U.E. Succesor al celor trei programe existente până în prezent (Socrates, Leonardo da Vinci si eLearning) programul adoptat de Parlament se structurează pe 4 piloni sau subprograme.

Având în vedere rolul-cheie al educației pentru bunăstarea pe viitor al cetățenilor, națiunilor și ale Europei în ansamblu, UE a elaborat un program ambițios: Erasmus +. Programul își propune să stimuleze dezvoltarea și crearea de locuri de muncă urmărind perspectivele personale ale oamenilor. Acesta suporta toate sectoarele educației și formării, precum și de învățare non-formală pentru tineri, voluntariat și sportul de masă. Acesta înlocuiește mai multe programe anterioare, cu reguli și proceduri de aplicare raționalizate și simplificate.

Din 1987, mai mult de 3 milioane de studenți de învățământ superior au beneficiat de burse Erasmus. Erasmus + a crescut semnificativ finanțarea UE. Acesta are ca scop de a sprijini alte 4 milioane de tineri oameni, studenți și adulți între 2014 și 2020 pentru a câștiga experiență și abilități de studiu, formare, participarea la schimburile de tineri sau de voluntariat în străinătate. De asemenea, crește semnificativ oportunitățile de cooperare între instituțiile de învățământ sau organizații de tineret, precum și între lumea educației și muncii.

În medie în Uniunea Europeană, 31 din totalul adulților au terminat cel puțin școală primară sau gimnazială, 46% nivelul liceal și 23% au studii universitare.

În România numai 12% din totalul populației cu vârste între 15-64 ani absolviseră studii universitare în 2010. Odată cu anul 2004 creșterea populației cu studii superioare a fost de 3 pp atât în Uniunea Europeană, cât și în România.

Diferența care atrage atenția este că în Uniunea Europeană populația cu studii terțiare are o pondere de două ori mai mare decât în România. Învățământul liceal reprezintă acum normalitatea pentru adulții tineri în Uniunea Europeană și, într-o măsură mai mare, în România.

Tabelul nr. 2.1. Nivelul de educație al populației

Educația este importantă atât pentru prezent, cât și pentru viitor, oferind oamenilor cunoaștere, abilități, aptitudini pentru a participa efectiv la viața socială, pentru a dezvolta cunoașterea actuală, pentru a activa, a se integra sau a se reintegra cu succes pe piața muncii. Nivelul de educație poate fi folosit ca o măsură a capitalului uman, structura educației putând fi o informație utilă pentru a estima abilitățile disponibile la o populație. Rolul educației în a oferi acces la piața muncii (ocupare) se reflectă prin oportunitățile crescute de angajare pentru populația educată.

Oamenii cu niveluri ridicate ale educației au șanse mai bune pe piața muncii, concretizate în rate mai ridicate de ocupare: 82% rata de ocupare pentru cei cu studii superioare, față de 64% media UE și 59% media în România.

Diferențe față de ratele totale de ocupare sunt marcate de cei care nu au absolvit studii liceale și cei care au făcut-o. Persoanele cu studii superioare au o probabilitate mai mare de a fi ocupate decât ceilalți. Corelația dintre educație și forța de muncă nu este nici independentă de condițiile de pe piața muncii, nici limitată numai la nivelul de educație al persoanelor. Diferențele apar din aspectele muncii omului. Indivizii decid cât de mult și de intens să lucreze.

Mediul afectează comportamentul lor, inclusiv stimulentele cu care ei se confruntă. Creșterea ponderii populației cu nivel terțiar de instruire în România s-a realizat în cea mai mare măsură pe seama populației tinere cu vârste de 25-34 ani sau 35-44 ani.

Ponderea populației cu nivel terțiar de instruire în totalul populației cu vârste de peste 45 ani a rămas aceeași în perioada 2004- 2010 în România, spre deosebire de Uniunea Europeană, unde nivelul terțiar de instruire a crescut pe baza tuturor grupelor de vârstă.

Fig. 2.1. Nivelul de educație al populației pe grupe de vârstă

Comparând tinerii adulți (25-34 ani) cu adulții vârstnici (55-64 ani) se remarcă progrese semnificative în ceea ce privește învățământul liceal în Uniunea Europeană. Proporția adulților tineri care au frecventat cel puțin studiile liceale este de 66%.

Tinerii adulți au rate mai mari de frecventare a studiilor universitare în comparație cu generația care va părăsi piața muncii.

În medie, în Uniunea Europeană, 23% din totalul populației a terminat studiile universitare, dar în rândul populație tinere acest procent ajunge la 33%, în timp ce pentru grupele de vârstă mai avansate scade până la 19%.

În România, 12% din populația adultă a terminat studii universitare, existând o diferență mai mare între tinerii adulți (21%) și adulții mai în vârstă (8%). Situația îngrijorătoare în cazul României apare în ceea ce privește populația cu nivel primar de instruire, a cărei pondere a crescut pentru populația sub 45 ani în perioada 2004-2010.

Relația dintre educație și forța de muncă se reflectă într-o ofertă în creștere de oameni bine educați care susțin dezvoltarea economică. Aceasta este reflectată în evoluția structurii ocupaționale în prezent și perspectivă, conform estimărilor Cedefop.

Modificările impuse de progresul științei se regăsesc pe cale de consecință în structura profesiilor, în conținutul acestora, în mobilitatea profesională care devine necesară prin învățarea pe tot parcursul vieții.

Analiza structurii ocupaționale indică anumite schimbări în ultimii 10 ani, atât în România, cât și în UE. Cea mai evidentă creștere înregistrată deja în Uniunea Europeană este pentru profesioniști (ca fizicieni, matematicieni, ingineri, profesioniști în educație și medicină) și pentru tehnicieni și profesioniști asociați.

Creșterea a fost de 2-3 puncte procentuale. Proporția lucrătorilor în agricultură și piscicultură a scăzut, la fel ca și cea pentru meșteșugari.

Dezvoltarea este mai mult decât acumularea de capital și reducerea distorsiunilor (ineficiențelor) în economie.

Este transformarea societății, îndepărtarea de la modul tradițional de a lucra și de a gândi. Sunt opinii care consideră că fără îndoială creșterea durabilă are nevoie de o piață a muncii funcțională.

Astăzi știm cu toții că abordarea corectă nu este aceea de a proteja locurile de muncă în industriile existente, ci de a proteja ocuparea prin a oferi indivizilor șansa de a se califica și recalifica. Acest tip de mobilitate este absolut esențial.

Fig. 2.2.

Cedefop consideră că trendurile principale din ultima perioadă sunt așteptate să continue cel puțin în următorii 10 ani, ca rezultat al deciziilor luate în trecut. Se subliniază o schimbare semnificativă în cererea de muncă spre lucrători calificați, ceea ce implică faptul că locurile de muncă viitoare vor deveni mai intensive în ceea ce privește cunoașterea și abilitățile.

Cele mai previzibile creșteri se preconizează pentru ocupațiile care necesită lucrători bine calificați, care desfășoară activități nonmanuale.

Dacă în 2010 aproape 40% din populația ocupată o reprezenta nivelul superior (cunoaștere și abilități intensive), cum sunt managerii, profesioniștii și tehnicienii, în 2020, ponderea se așteaptă să crească la mai mult de 42% în Uniunea Europeană.

Schimbările sunt legate de structura sectorială în schimbare, globalizare și progresul tehnologic, care pot să disloce multe ocupații rutiniere.

CAPITOLUL III

IMPLICAȚII ALE NIVELULUI DE EDUCAȚIE ASUPRA

PIEȚEI MUNCII

III.1. O privire asupra nivelului de educație a populației

Investiția în educație și formare profesională este cheia pentru viitorul fiecărui cetățean, mai ales pentru persoanele tinere.

Învățarea unei a doua sau a treia limbi va permite interacțiunea mult mai ușor cu oameni din diferite locuri și pe lângă cunoașterea oamenilor din alte țări, și a diferitelor moduri de viață; se poate, de asemenea, să se permită studiul de specialitate în străinătate și îmbunătățirea perspectivelor de reușită pentru ocuparea unui loc de muncă.

Studiile arată că oamenii cu înaltă calificare sunt de două ori mai bine pregătiți de a fi angajați și aproape de trei ori li se oferă mai multe șanse de a cîștiga un venit peste medie față de oameni prost calificați.

Într-o lume care devine din ce în ce mai interdependentă, economiile naționale vor atinge potențialul maxim numai dacă sunt susținute de sistemele de educație și formare profesională puternice.

O țară care investește inteligent în educație și formare va prospera în afaceri, știință și arte. Mai mult, asigurând oportunități educaționale pentru toți vor contribui la asigurarea justiției sociale și coeziunii sociale.

De-a lungul timpului principiile în ceea ce privește educația s-au schimbat, au evoluat de la o epocă la alta, de la un teritoriu la altul, de la o civilizație la alta, în funcție de condițiile concrete existente în timp și spațiu, de cadrul ideologic și politic.

Începem o retrospectivă asupra abordării educației cu Platon, care considera educația cel mai frumos dar pe care-l poate dobândi omul.

Trecând de la pregătirea (educația) pentru a fi războinic la spartani, la educația pentru o viziune universală asupra culturii la grecii antici principiile călăuzitoare ale educației au fost puse sub semnul întrebării și reconsiderate: utilitatea în viață, virtutea, cunoașterea mai înaltă.

Socrate subliniază funcția socială a educației, faptul că cel mai important lucru nu este succesul individual, ci felul în care ideile fiecăruia sunt diseminate și modul în care pot schimba societatea.

Multe din aceste principii care au guvernat filosofia educației de-a lungul secolelor, rămase de actualitate și în vremurile actuale, subliniază importanța fundamentală a educației pentru evoluția societății în ansamblu recunoscând necesitatea cooperării și diseminării.

În prezent, educația este esențială pentru orice economie, deoarece, pe de o parte, prin educație relațiile dintre om și societate devin mult mai diverse și, pe de altă parte, actuala societate are nevoie de forță de muncă bine educată în contextul globalizării. Într-o lume ca a noastră, supusă permanent schimbărilor, a stagna în ceea ce privește educația este un comportament păgubos, ba chiar periculos.

În societatea cunoașterii oamenii educați devin cel dintâi capital care contribuie la formarea avuției naționale. Premierul Tony Blair, în prezentarea rezultatelor Summit-ului G-7 de la Köln în fața Camerei Comunelor (21 iunie 1999), atrage atenția lumii asupra necesarelor măsuri de răspuns la principala provocare a prezentului: „pregătirea și înzestrarea tuturor persoanelor pentru a putea supraviețui și prospera în viitoarea economie bazată pe cunoaștere. Educația și învățarea pe tot parcursul vieții sunt pașaportul pentru succes în economia globală de astăzi, nu numai pentru țările noastre (celor mai dezvoltate), ci pretutindeni, de jur-împrejurul lumii (Cartă asupra scopurilor învățării pe tot parcursul vieți”.

Strategia Lisabona și Europa 2020 consideră educația priorități ale politicii Consiliului Uniunii Europene în contextul mai larg al politicilor economice și sociale.

Există diferențe între țări în ceea ce privește sistemele de educație cu referire la vârstele la care încep și se termină fazele procesului educațional, durata studiilor, ceea ce sunt învățați elevii sau ceea ce se așteaptă ei să învețe.

Aceste diferențe generează necesitatea unor analize comparative cu privire la nivelul de educație și, totodată, furnizarea unor explicații pentru situațiile atipice sau neașteptate. Am folosit în dezvoltarea lucrării, Standardul Internațional de Clasificare a Educației (ISCED) definit de Națiunile Unite, care oferă o bază pentru comparabilitate și o terminologie standard.

III.2. Rezultate statistice ale nivelului de educație atins la nivelul Uniunii Europene

Educația și învățarea sunt factori de importanță majoră pentru a dezvolta, la nivelul statelor Uniunii Europene, potențialul competitiv pe termen lung și coeziunea socială, așa cum stipulează strategia Europa 2020. Politicile de educare și învățare trebuie să crească eficiența prin creșterea nivelului calificărilor în scopul de a asigura o mai bună sincronizare între competențele existente pe piață și nevoile forței de muncă, ducând astfel atât la creșterea angajabilității, cât și a productivității.

Acestea vor reduce, de asemenea, inegalitățile prin îmbunătățirea perspectivelor de angajare ale celor aflați în nevoie, inclusiv grupurile dezavantajate și migranții. Forța de muncă este inegal afectată de debalansările de pe piața muncii și/sau de dezacordurile dintre cererea de calificări și competențe a pieței muncii și oferta sistemului educațional.

Riscul de șomaj, determinat de fluctuațiile periodice ale celor două piețe – a muncii și, respectiv, a educației, este cel mai puternic resimțit atât de cei mai tineri, cât și de cei mai bătrâni dintre lucrători.

Desigur, în ce privește variațiile ratei de șomaj, inclusiv a persoanelor cu pregătire superioară pe grupe de vârstă, în mod firesc există diferențe în timp și spațiu între țările membre. Rata de șomaj a tinerilor în vârstă de 15-24 ani a fost și este cea mai înaltă, de trei ori mai mare decât rata totală a șomajului (22% în Romania și 20,7% în UE).

Pentru această grupă de vârstă, care prezintă și dezavantajul unei educații scăzute sau cel mult intermediare, apare în plus problema securității locului de muncă, tinerii înscriindu-se astfel printre categoriile de forță de muncă defavorizate. În țări cum sunt: Estonia, Grecia, Spania, Letonia, Lituania, Slovacia, rata de șomaj a acestei grupe de vârstă a depășit 30% în 2014.

Relația între rata șomajului și nivelul de educație este evidentă: rata șomajului scade pe măsură ce se trece de la un nivel inferior de educație spre unul superior și, respectiv, pe măsură ce se înaintează în vârstă. Se poate aprecia că rata șomajului – ca dimensiune și dinamică – este invers proporțională cu nivelul de educație: scade pe măsură ce nivelul de educație crește și invers.

O persoană educată are mai multe șanse de a se integra pe piața muncii, de a găsi un loc de muncă conform cu nivelul său de competență, are o mobilitate mai mare, cu deschidere mai mare spre învățare permanentă, spre reorientarea sau diversificarea profesională etc. În plan economic și social performanțele sale sunt superioare.

De asemenea, educația are un rol deosebit de important în reducerea șomajului de lungă durată atât prin formarea inițială, înzestrând forța de muncă cu aptitudinea de a face față schimbărilor, recalificărilor, cât și prin învățarea pe tot parcursul vieții.

Fig. 3.1. Diferențe determinate de nivelul de educație, 2014

Educația și învățarea pe tot parcursul vieții trebuie să fie accesibile tuturor, indiferent de nivelul de educație sau de alte considerente, reprezentând astfel un factor important în reducerea inegalităților și prevenirea marginalizării.

Învățarea pe tot parcursul vieții nu trebuie să fie accesibilă sau să fie „accesată” numai de indivizii cu „job-uri” bune, cu nivel superior de instruire, această formă a pregătirii fiind necesară tuturor. Situația participării adulților la programe de învățare continuă arată faptul că cei cu nivel terțiar de educație sunt cei mai „înrolați” în învățarea pe tot parcursul vieții.

România este codașă în ceea ce privește învățarea pe tot parcursul vieții în Uniunea Europeană, doar 1,3% din populație fiind înscrisă în acest proces, față de 9% media Uniunii. Învățarea permanentă nu reprezintă numai un aspect al educației și formării, ci ea devine, pe zi ce trece, un principiu fundamental al participării active a individului în societate, de-a lungul întregii sale vieți.

Procesul de învățare pe tot parcursul vieții devine o necesitate în societatea actuală, în condițiile schimbărilor permanente în educație determinate de evoluția ascendentă a cunoașterii acumulate la nivelul întregii lumi.

Self-employment. La nivel total, pentru România 21% din persoanele ocupate sunt lucrători pe cont propriu, iar pentru UE numai 14%. La nivel european, 30% din persoanele care lucrează pe cont propriu au la rândul lor angajați (sunt angajatori). Procentul este mai mare pentru persoanele cu studii superioare, astfel că 36% din cei cu studii superioare care lucrează pe cont propriu au calitatea de angajatori.

Pentru România, doar 7% din angajații pe cont propriu sunt și angajatori, cei mai mulți dintre aceștia având studii superioare (51%).

Riscul de sărăcie scăzut pentru populația cu studii superioare este asociat cu posibilitatea mai facilă de a găsi de lucru, venituri mai mari, asociere mai redusă cu descurajarea și excluderea voluntară de pe piața muncii.

Persoanele educate sunt capabile să depășească mai ușor perioadele de criză și sunt dornice de a învăța în mai mare măsură.

Acest trend nu este explicat prin aceea că cei mai bine educați acceptă și locuri de muncă secundare (al doilea loc de muncă). Există o diferență semnificativă în proporția celor cu studii superioare care au un al doilea loc de muncă în România comparativ cu Uniunea Europeană.

Această situație s-ar putea explica prin aceea că această parte a populației, cu venituri mai mari decât restul, lucrează suficient de mult timp pe zi astfel încât să nu își mai poată permite acceptarea unui al doilea loc de muncă.

Ponderea salariaților. Diferențe față de Uniunea Europeană apar în ceea ce privește ponderea salariaților în totalul populației ocupate pe niveluri de instruire.

Pentru populația cu nivel primar de instruire ponderea salariaților în totalul persoanelor ocupate este de numai 12% la nivelul anului 2010, față de 36% în Uniunea Europeană.

Situația se explică prin ponderea cea mai mare din Uniunea Europeană (25,7% în România față de 5,4% media UE) a populației ocupate în agricultură, de cele mai multe ori o agricultură de subzistență, care implică existența în număr mare a lucrătorilor familiali neremunerați și a lucrătorilor pe cont propriu (Figura 3.2).

Fig. 3.2. Ponderea salariaților în total persoane ocupare

Învățarea înseamnă progres. Același lucru este valabil politicilor de educație și formare. Prin urmare, pentru a măsura progresul, UE și statele sale membre stabilesc următoarele obiective de referință care urmează să fie atins până în 2020.

• Ponderea tinerilor de 15 ani, cu abilități insuficiente în citire, matematică și științe ar trebui să fie mai mic de 15%.

• rata abandonului școlar ar trebui să fie redusă la mai puțin de 10%.

• Cel puțin 40% din tinerii adulți ar trebui să finalizeze studii superioare.

• Cel puțin 20% din absolvenții de învățământ superior ar fi petrecut o perioadă de studii sau de formare în străinătate.

Unde ne aflăm astăzi? Suntem pe drumul cel bun pentru atingerea obiectivelor ambițioase stabilite pentru 2020? În conformitate cu sondajul PISA din 2012 imaginea rezultate nu sunt tocmai cele satisfcătoare, astfel că indiferent de rezultat, în anumite subiecte, sau pentru anumite țări, rămân multe de făcut.

Atâta timp cât milioane de tineri din UE se luptă cu scrisul, cititul și matematica, nu înseamnă că avem un real succes.

Programul pentru evaluarea internațională a elevilor (PISA) este un studiu la nivel mondial realizat de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). PISA evaluează măsura în care elevii în vârstă de 15 ani și-au dobândit cunoștințe și abilități-cheie în matematică, lectură, și știință. Primul sondaj a fost efectuat în anul 2000, iar evaluarea a fost repetată la fiecare 3 ani. Toate 34 de țări membre OCDE și 31 de țări partenere au participat la PISA 2012.

Rezultatele se văd prin îmbunătățirea în lectură și știință.

UE este pe cale de a ajunge de referință de a avea mai puțin de 15% din elevii cu abilități insuficiente până în 2020.

Lectură: 23,1% în 2006, 17,8% → în 2012.

Știință: 20,3% în 2006 → 16,6% în 2012

Ponderea medie a elevilor cu rezultate scăzute la matematică a rămas, în esență, același lucru în PISA 2012 (22,1%), în comparație cu PISA 2009 (22,3%).

Patru state membre ale UE (Estonia, Finlanda, Polonia și Țările de Jos), se numără printre țările cele mai performante, cu o rată de nivel scăzut la matematică mai bine decât pragul UE de 15%.

Estonia este cel mai bun din clasa cu privire la proporția de nivel scăzut la matematică: doar 10,5% (față de 22,1% în UE în ansamblu).

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele dezvoltate mai sus, pot spune că educația reprezintă o prioritate de prim ordin a guvernelor din toate țările europene, cu toate că structura sistemului de educație diferă considerabil de la țară la țară.

La nivel European, Uniunea Europeană constituie în această privință numai un forum de schimb de idei și bune practici, și nu are o politică comună în legătură cu educația, rolul acesteia fiind de a crea un sistem de cooperare între statele membre, lăsând la latitudinea fiecărei țări modul de organizare și conținutul sistemului de educație și de formare profesională.

În schimb, Uniunea Europeană pune la dispoziția statelor membre parteneriate multinaționale pentru educație, formare profesională și tineret, scheme de schimburi și oportunități de a învăța în alte țări, proiecte novatoare de predare și învățare, rețele de expertiză academice și profesionale, un cadru de schimb de informații privind noile tehnologii în domeniul educației și recunoașterea internațională a diplomelor, o platformă de dialog și consultare pentru compararea politicilor în domeniul educației și a formării profesionale

Relația educație-piața muncii este permanentă și vizează individul încă de la intrarea în structurile de învățământ instituționalizate.

Educația se continuă în forme diferite de-a lungul perioadei vieții active, piața educației și piața muncii trebuind să se susțină reciproc. Țintele Lisabona și Procesul Bologna, Strategia Europa 2020 în condițiile consolidării societății bazate pe cunoaștere reprezintă pilonii actuali de susținere a (re)construcției modelului educațional, privit prin prisma învățării pe tot parcursul vieții.

Economia bazată pe cunoaștere necesită un sistem de educație terțiară care să contribuie semnificativ la dezvoltarea cunoașterii și competențelor. Oamenii trebuie să se pregătească pentru locuri de muncă care se schimbă rapid datorită dinamicii dezvoltărilor în tehnologii și în organizarea muncii.

Scopul sistemului de formare a adulților, al învățării pe tot parcursul vieții, este asigurarea posibilității de îmbunătățire sau suplimentare a cunoștințelor generale și a calificărilor în vederea creării premiselor generale necesare participării active a individului în societate.

De asemenea, devine de importanță majoră posibilitatea de a beneficia de o educație continuă, cunoștințe generale și calificări relevante pe parcursul întregii vieți în scopul reducerii dezechilibrelor în ceea ce privește șomajul în rândul tinerilor și șomajul de lungă durată, a riscului de sărăcie și a riscului de excluziune socială.

Educația este un ornament în vremuri de prosperitate și un refugiu în vremuri de restriște așa cum spunea Aristotel, prin ea asigurându-se premisele necesare depășirii situațiilor nefavorabile apărute pe piața muncii ca urmare a contextului intern sau global și înaintării spre societatea cunoașterii.

Societatea cunoașterii presupune, în primul rând, un salt calitativ în ceea ce privește educația, asigurat prin procese educaționale pe durata întregii vieți active a individului.

Educația a devenit și o modalitate de dirijare a evoluției sociale și stă la baza tuturor transformărilor care se petrec în societate.

Cercul vicios al educației reprezintă în societatea actuală acel sistem care creează valori și norme, pe care le impune și pe care le modifică în funcție de stadiul atins de știință, tehnologie, cunoaștere.

Prin urmare, orice societate și orice ființă sunt rodul educației, aceasta generând efecte și rezultate care ar trebui să fie superioare nivelului anterior al cunoașterii.

BIBLIOGRAFIE

I. Tratate, cărți de specialitate

Angelescu, C., „Economic education in focus”, în Educație economică. Actualitate și perspective, Editura Economică, București, 2003.

Dobrescu, E., „Reforma educației și școlii românești în contextul integrării europene”, Educație-identitate în procesul integrării României în Uniunea Europeană, Lucrările simpozionului internațional Educație-identitate, Editura Academiei Române, București, 2008.

Ionescu, M., Negreanu, E., Educația în familie. Repere și practici actuale, Editura Cartea Universitară, București, 2006.

Komensky, I.A., Texte alese, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1958.

Locke, J., Câteva cugetări asupra educației, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Planchard, Emile, Pedagogie școlară contemporană, Editura Didactică și Pedagogică, București,1992.

Pascăl Ileana, Monica Vlad, Stefan Deaconu, Codru Vrabie, Educația, formarea profesională și tineretul, Dacris, 2004.

II. Articole de specialitate

Duță, N., „Formarea cadrelor didactice universitare – opinii privind modalitățile necesare pentru perfecționarea activității didactice”, Conferința Națională de Învățământ Virtual, 2010 – către o societate a cunoașterii – 2030, București 2011, http://www.icvl.eu/2011/ disc/ cniv/documente/pdf/sectiuneaE/sectiuneaE_lucrarea01.pdf, [accesat 7 ma i2015]

Lobonț Dorin Cristian, Educația permanentă pilon al societății secolului XXI, Liceul Teoretic ”Gheorghe Marinescu” Tîrgu-Mureș, 2007.

Șerban Andreea Claudia, Implicații ale nivelului de educație asupra pieței muncii, Economie teoretică și aplicată Volumul XIX (2012), No. 3(568).

The European Union Explained, Education and training — The key to your future, Education, training, youth and sport, European Commission, Luxembourg: Publications Office of the European Union, 2014.

Stiglitz, J.E., „Employment, Social justice and societal well-being”, Internaional Labour Review, Vol. 141, No. 1-2, 2002, http://www.ilo.org/public/english/revue/download/ pdf/stiglitz.pdf, accesat 1 noiembrie 2015.

III. Pagini internet

http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Education_statistics_at_regional_level/ro articol din martie 2015, accesat la data de 10.04.2015.

http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Education_statistics_at_regional_level/ro accesat la data de 16.04.2015.

http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Education_statistics_at_regional_level/ro accesat la data de 26.04.2015.

http://erasmus-plus.ro/ro/category/erasmus-plus/ accesat la data de 02.06.2015.

http://ec.europa.eu/education accesat la data de 04.06.2015.

http://ec.europa.eu/youth accesat la 29 mai 2015.Cedefop, „Skills supply and demand in Europe”, Cedefop Luxembourg 2010, www.cedefop.europa.eu/en/Files/3052_en.pdf, [accesat 1 iunie 2015]

BIBLIOGRAFIE

I. Tratate, cărți de specialitate

Angelescu, C., „Economic education in focus”, în Educație economică. Actualitate și perspective, Editura Economică, București, 2003.

Dobrescu, E., „Reforma educației și școlii românești în contextul integrării europene”, Educație-identitate în procesul integrării României în Uniunea Europeană, Lucrările simpozionului internațional Educație-identitate, Editura Academiei Române, București, 2008.

Ionescu, M., Negreanu, E., Educația în familie. Repere și practici actuale, Editura Cartea Universitară, București, 2006.

Komensky, I.A., Texte alese, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1958.

Locke, J., Câteva cugetări asupra educației, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Planchard, Emile, Pedagogie școlară contemporană, Editura Didactică și Pedagogică, București,1992.

Pascăl Ileana, Monica Vlad, Stefan Deaconu, Codru Vrabie, Educația, formarea profesională și tineretul, Dacris, 2004.

II. Articole de specialitate

Duță, N., „Formarea cadrelor didactice universitare – opinii privind modalitățile necesare pentru perfecționarea activității didactice”, Conferința Națională de Învățământ Virtual, 2010 – către o societate a cunoașterii – 2030, București 2011, http://www.icvl.eu/2011/ disc/ cniv/documente/pdf/sectiuneaE/sectiuneaE_lucrarea01.pdf, [accesat 7 ma i2015]

Lobonț Dorin Cristian, Educația permanentă pilon al societății secolului XXI, Liceul Teoretic ”Gheorghe Marinescu” Tîrgu-Mureș, 2007.

Șerban Andreea Claudia, Implicații ale nivelului de educație asupra pieței muncii, Economie teoretică și aplicată Volumul XIX (2012), No. 3(568).

The European Union Explained, Education and training — The key to your future, Education, training, youth and sport, European Commission, Luxembourg: Publications Office of the European Union, 2014.

Stiglitz, J.E., „Employment, Social justice and societal well-being”, Internaional Labour Review, Vol. 141, No. 1-2, 2002, http://www.ilo.org/public/english/revue/download/ pdf/stiglitz.pdf, accesat 1 noiembrie 2015.

III. Pagini internet

http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Education_statistics_at_regional_level/ro articol din martie 2015, accesat la data de 10.04.2015.

http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Education_statistics_at_regional_level/ro accesat la data de 16.04.2015.

http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Education_statistics_at_regional_level/ro accesat la data de 26.04.2015.

http://erasmus-plus.ro/ro/category/erasmus-plus/ accesat la data de 02.06.2015.

http://ec.europa.eu/education accesat la data de 04.06.2015.

http://ec.europa.eu/youth accesat la 29 mai 2015.Cedefop, „Skills supply and demand in Europe”, Cedefop Luxembourg 2010, www.cedefop.europa.eu/en/Files/3052_en.pdf, [accesat 1 iunie 2015]