Analiza Statistica a Bazei Materiale a Turismului In Judetul Suceava
Cuprins
Introducere
Capitolul 1. Prezentarea județului Suceava
1.1. Scurt istoric
1.2. Așezare și căi de acces
1.3. Profilul economic al județului Suceava
Capitolul 2. Analiza potențialului turistic al județului
2.1. Potențialul turistic natural
2.1.1. Relieful
2.1.2. Hidrografia
2.1.3. Clima
2.1.4. Vegetația
2.1.5. Fauna
2.2. Potențialul turistic antropic
2.2.1. Populația și așezările
2.2.2. Orașe și stațiuni turistice
2.2.3. Sate turistice
2.2.4. Vestigii istorice și arheologice
2.2.5. Bisericii și mănăstiri
2.2.6. Muzee și case memoriale
2.2.7. Bunuri și valori etnografice
2.2.8. Gastronomia tradițională suceveană
2.2.9. Tradiții și obiceiuri
Capitolul 3. Analiza ofertei turistice din județul Suceava
3.1. Definirea bazei materiale a turismului
3.1.1. Principalele tipuri de unitități de cazare turistice românești
3.1.2. Sursele datelor necesare cunoașterii turismului
3.2. Indicatori de măsurarea ofertei turistice din județul Suceava
Capitolul 4. Analiza statistică a bazei materiale a turismului în județul Suceava
4.1. Unități de cazare turistică din județul Suceava și evoluția acestora în perioada 2000-2012
4.2. Analiza dinamicii bazei materiale a cazării din județul Suceava în perioada 2000-2012
4.3. Unitățile de cazare turistică și capacitatea de cazare turistică a județului Suceava în anul 2011
4.4. Unitățile de cazare turistică și capacitatea de cazare turistică pe tipuri de structuri și categorii de confort in anul 2011
4.5. Unitățile de cazare turistică și capacitatea de cazare pe tipuri de structuri și destinații turistice in anul 2011
4.6. Indicii de utilizare a capacității de cazare turistică
4.7. Baza materială de tratament
Concluzii
Bibliografie
Introducere
În măsura in care sectorul turistic prezintă o mare varietate de interese, el joacă un rol important în cadrul economiei naționale .
Pe plan economic, turismul se dovedește a fi un factor al progresului economiei naționale, cu largi consecințe positive asupra dezvoltării individuale ale omului. Prin efectul multiplicator turismul influențează dezvoltarea industriei, a comerțului, a transportului și a serviciilor care se diversifică în mod continuu.
Dezvoltarea turistică în anumite puncte și zone care dispun de bază materială de cazare, elemente de infrastructură și de activitate cultural, contactul direct dintre oameni din diferite zone geografice ale țării sau cu cei din alte țării contribuie la ridicarea gradului de civilizație și de cultură al populației.
Amplificarea cererii de prestații turistice, atât sub aspect cantitativ cât și calitativ, atrage după sine asigurarea unei oferte corespunzătore la realizarea căreia sunt chemate să contribuie toate sectoarele producătoare de bunuri și servicii, obținând o creștere a activității economice pe multiple planuri. Astfel, la derularea oricărei acțiuni turistice contribuie o serie de activități menite să satisfacă nevoile de consum ale solicitanților de servicii și care presupun existența unor unități economice deținătoare de bază material și personal calificată în funcție de specifivul activității.
Oferta turistică mai are ca principal componentă o bază materială în continuă dezvoltare și o infrastructură ce favorizează un complex de activități, toate acestea asigurând punerea în valoare a tezaurului format din bogații inaturale, cultural și istorice ale zonei, care fără mișcarea turistică nu ar fi constituit vreodată obiectul unei activități economice.
Capitolul 1. Prezentarea județului Suceava
1.1. Scurt istoric
Județul Suceava a marcat istoria românilor cu momente memorabile, începând cu 1359, anul fondării primului stat centralizat, Moldova, în timpul domniei lui Bogdan I (1359 – 1365).
Cei mai importanți voievozi, alături de Bogdan I, au fost Petru Mușat (1375 – 1391), Alexandru cel bun (1400 – 1432) și Stefan cel Mare (1457 – 1504).
Odată cu domnia lui Petru Mușat, statul Moldova s-a consolidat, capitala a fost mutată la Suceava (1388), care a devenit cel mai important centru politic, cultural, economic și militar al țării. În această perioadă apar construcții impunătoare din piatră, fortificații, cetăți. Dintre acestea se evidențiază cetățile de la Siret, Șcheia (una dintre cele mai vechi din Moldova, dărâmată în timpul domniei lui Alexandru cel Bun), și mai ales Cetatea de Scaun a Sucevei [Căruntu, 2008].
În timpul domniei lui Alexandru cel Bun, Moldova a trecut printr-o perioadă de dezvoltare pe toate planurile. Principalele elemente care definesc domnia de 32 de cetăți a voievodului sunt: consolidarea și mărirea Cetății de Scaun a Sucevei, stabilirea Mitropoliei Moldovei la Suceava în 1401, iar pe plan economic, acordarea de privilegii negustorilor lipoveni fapt ce a dus la înflorirea comerțului.
Epoca de maximă înflorire a fost în timpul domniei lui Ștefan cel Mare. Calitățile sale umane, cele de om politic , de diplomat, de strateg, acțiunile sale pe plan militar pentru apărarea suveranității și independenței Moldovei, realizările sale din domeniul culturii (Voroneț, Putna, Sucevița etc), l-au transformat într-un erou legendar. Sub domnia sa, Suceava devenise un adevărat centru de comandă și coordonare a sistemului său de apărare.
Tradiția voievodului, experiența sa, au fost duse mai departe și de urmașii acestuia, Cetatea Sucevei nefiind niciodată cucerită prin forța armelor.
Suceava a fost capitala Moldovei din 1388 până în 1566, când, în timpul domniei lui Alexandru Lăpușneanu, capitala a fost mutată la Iași [Lupchian, 2010].
Începând cu anul 1774, ca urmare a războiului ruso-turc, partea de nord a Moldovei a trecut sub dominație austro-ungară, drept recompensă atribuită austriecilor pentru atitudinea lor de neutralitate pe timpul războiului. Timp de un secol și jumătate, până în 1918, zona Sucevei a fost sub stăpânire habsburgică, primind numele de Bucovina (în germană , Buchenland, „țara de fagi”).
La 28 noiembrie 1918, Bucovina se unește cu România, făcând parte din România Mare până în 1940, când în urma pactului Ribbentrop-Molotov, partea de Nord a Bucovinei a fost anexată la Uniunea Sovietică, iar în prezent face parte din Ucraina [Popp, 1973]
Tratatele de pace postbelice nu au restaurat dreptul istoric al Bucovinei.
1.2. Așezare și căi de acces
Județul Suceava este situat în nord-estul României, ocupă o suprafață de 8553 km 2 (reprezentând circa 3,6 % din suprafața țării), fiind al doilea județ ca întindere. Are o populație de 614 451 de locuitori la 2 mai 2011. [www.recensamantromania.ro]
Județul Suceava se învecinează în partea de nord cu Ucraina, la nord-est și est cu județul Botoșani, la sud-est cu județul Iași, la sud cu județele Neamț, Harghita și Mureș, iar la vest cu județele Bistrița-Năsăud și Maramureș.
Județul Suceava, din punct de vedere administrativ are în componență 11 orașe, dintre care 5 sunt municipii (Suceava (reședință de județ), Fălticeni, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei) , 98 de comune (conform reorganizării din anul 2005) cu 379 de sate.
Din perspectiva orientării fluxurilor turistice naționale și internaționale se poate analiza și poziția în teritoriu. Din punct de vedere al fluxului turistic intern județul Suceava poate fi destinație, dar și punct de plecare pentru zone turistice de excepție ca Maramureș, Bistrița, Neamț, Harghita și Iași.
Poziționarea în teritoriu a județului Suceava reprezintă un element pozitiv care ar putea fi valorificat daca se are în vedere vecinătatea cu cele două provincii istorice românești – Basarabia și nordul Bucovinei.
Variantele de acces în județ sunt diverse, turistul poate opta pentru utilizarea căilor ferate, rutiere și aeriene. Căile de comunicație sunt repartizate inegal, în regiunea de podiș având densități mult mai mari decât în regiunea muntoasă a județului (Anexa 3).
Conform datelor din Anuarul Statistic al județului Suceava, în anul 2011, rețeaua drumurilor publice din județ deținea o lungime totală de 2991 km, din care 628 km sunt drumuri naționale. Lungimea drumurilor publice modernizate se întinde pe 1421 km, din care 257 km sunt drumuri europene. Din totalul lungimii drumurilor publice, 628 km sunt drumuri naționale (din care 614 km sunt modernizate), iar 2363 km sunt drumuri județene și comunale (din care doar 807 km sunt modernizate). În scopuri turistice se utiliza și drumurile forestiere, care, în general, sunt bine întreținute.
Principalele zone și obiective turistice situate în afara drumurilor naționale sunt racordate la acestea prin drumuri județene sau comunale modernizate. Principala arteră rutieră este E 85 (Siret – Suceava – Fălticeni – Drăgușeni). Alte căi rutiere sunt DN 17 (Suceava – Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei – Poiana Stampei), care este trecut în categoria drumurilor europene (E 571), DN 17A (Câmpulung Moldovenesc – Sadova – Vatra Moldoviței – Sucevița – Marginea – Rădăuți – Bălcăuți), DN 18 (spre Maramureș) și DN 29 (Suceava – Salcea – Dumbrăveni – Botoșani) [Hapenciuc, 2003].
Un alt mijloc de călătorie utilizat este transportul feroviar, care deține un loc important în traficul turistic. Cea mai importantă linie feroviară este magistrala București – Suceava – Vicșani, care străbate partea estică a județului, dar în același timp are și importanță internațională pentru transportul de tranzit din Polonia și Ucraina spre Dunăre și Litoralul Mării Negre. Din aceasta se desprind alte linii, cum ar fi: Vatra Dornei – Beclean – Verești – Botoșani (44 km), Dărmănești – Păltinoasa (34 km) și Dornești – Rădăuți – Gura Putnei – Nisipitu (59 km). Mai există și căi ferate secundare.Lungimea căilor ferate este 526 km, din care 248 km reprezintă căi ferate electrificate [Hapenciuc 2004].
Căile aeriene din județul Suceava creează oportunități de acces prin aeroportul Salcea (situat la 14 km de orașul Suceava), care asigură legături rapide cu capitala țării, iar în sezon direct cu litoralul, aeroporul Floreni ( situat la 10 km de orașul Vatra Dornei), și cele patru helioporturi din localitățile Putna, Sucevița, Vatra Moldoviței și Voroneț.
Primul loc în derularea traficului turistic îi revine transportului rutier, care se realizează cu ajutorul autocarelor, autobuzelor, microbuzelor și autoturismelor. Autoturismele utilizate în scop turistic sunt, de obicei, proprietatea turiștilor, dar pot aparține și unor agenții de turism sau unități specializate, fiind utilizate prin sistemul închirierilor (cu sau fără șofer). Autocarele, autobuzele și microbuzele sunt administrate de organizatorii de turism, fiind folosite pentru transportul colectiv în cadrul formelor organizate de turism [Hapenciuc, 2003].
1.3. Profilul economic al județului Suceava
Economia actuală a județului Suceava, aflată în plin proces de tranziție de la forma planificată și centralizată la economia de piață, concurențială, se caracteriazează printr-o dezvoltare a tuturor ramurilor, în cadrul cărora, alături de agenții economici cu capital majoritar sau integral de stat, un aport tot mai mare îl au agenții economici cu capital privat, care laolaltă, asigură o mare varietate de produse și servicii.
Industria, în structura căreia predomină expoatarea și prelucarea lemnului, are posibilitatea să producă o gamă variată de sortimente prin prezența diverselor unități industriale răspândite în majoritatea localităților județului. Principalele produse industriale realizate de întreprinderile sucevene sunt: energie electrică și termică, mașini- unelte, piese din fontă, rulmenți, utilaje pentru curățat zăpada, materiale plastice, detergenți, articole tehnice din cauciuc, mobilă, cherestea, parchete, ambalaje din lemn, celuloză și hârtie, încălțăminte, tricotaje, confecții, fire de in, cânepă și bumbac, sticlărie pentru menaj, preparate din carne și lapte, conserve de legume și fructe, bere, amidon, lapect cu litoralul, aeroporul Floreni ( situat la 10 km de orașul Vatra Dornei), și cele patru helioporturi din localitățile Putna, Sucevița, Vatra Moldoviței și Voroneț.
Primul loc în derularea traficului turistic îi revine transportului rutier, care se realizează cu ajutorul autocarelor, autobuzelor, microbuzelor și autoturismelor. Autoturismele utilizate în scop turistic sunt, de obicei, proprietatea turiștilor, dar pot aparține și unor agenții de turism sau unități specializate, fiind utilizate prin sistemul închirierilor (cu sau fără șofer). Autocarele, autobuzele și microbuzele sunt administrate de organizatorii de turism, fiind folosite pentru transportul colectiv în cadrul formelor organizate de turism [Hapenciuc, 2003].
1.3. Profilul economic al județului Suceava
Economia actuală a județului Suceava, aflată în plin proces de tranziție de la forma planificată și centralizată la economia de piață, concurențială, se caracteriazează printr-o dezvoltare a tuturor ramurilor, în cadrul cărora, alături de agenții economici cu capital majoritar sau integral de stat, un aport tot mai mare îl au agenții economici cu capital privat, care laolaltă, asigură o mare varietate de produse și servicii.
Industria, în structura căreia predomină expoatarea și prelucarea lemnului, are posibilitatea să producă o gamă variată de sortimente prin prezența diverselor unități industriale răspândite în majoritatea localităților județului. Principalele produse industriale realizate de întreprinderile sucevene sunt: energie electrică și termică, mașini- unelte, piese din fontă, rulmenți, utilaje pentru curățat zăpada, materiale plastice, detergenți, articole tehnice din cauciuc, mobilă, cherestea, parchete, ambalaje din lemn, celuloză și hârtie, încălțăminte, tricotaje, confecții, fire de in, cânepă și bumbac, sticlărie pentru menaj, preparate din carne și lapte, conserve de legume și fructe, bere, amidon, lapte praf etc. O contribuție importantă în realizarea unei diversități cât mai mari de produse o au meșteșugurile tradiționale care produc vase ceramice (Rădăuți, Marginea, Dolhasca ș.a.), unelte și produse de dulgherit (Ciocănești, Vama, Sadova), instrumente populare ( Câmpulung Moldovenesc, Fundu Moldovei), scoarțe și ștergare (Vicovu de Sus, Mănăstirea Humorului, Arbore, Frătăuții Vechi, Marginea), bundițe, cojoace, chimire (Vicovu de Sus, Coșna, Frătăuții Vechi ș.a.) [Ghinea, 1998]
Agricultura dispune de un apreciabil fond funciar, cu toate că în cadrul județului Suceava se detașează două regiuni naturale (de munte, predominant, și de podiș). Fondul funciar al județului Suceava reprezintă 42% ( 349 131 ha terenuri arabile) din totalul suprafeței județului. Pomicultura, în strcutura căreia predomină merii și prunii, se practică în arealele localităților Fălticeni, Rădăuți, Vulturești, Preutești, Rădășeni ș.a. Creșterea animalelo, ocupație tradițională a locuitorilor suceveni, are un rol important în economia județului Suceava, dispunând de efective mari de bovine și ovine (în special), care folosesc întinsele pășuni și fânețe naturale.
Capitolul 2. Analiza potențialului turistic al județului
Județul Suceava dispune de un potențial turistic ridicat datorită frumuseții locurilor, purității aerului, apelor, zonei montane, dar mai ales patrimoniului cultural și religios existent, ceea ce îl poate compara cu alte zone turistice din țară. Pitorescul regiunii, ospitalitatea, tradițiile populare, obiceiurile, precum și specificul gastronomiei bucovinene dau culoare locului pentru atragerea turiștilor. [Hapenciuc, 2004]
2.1. Potențialul turistic natural
Potențialul turistic natural cuprinde totalitatea condițiilor pe care le poate oferi cadrul natural (relief, hidrografie, climă, floră, faună, rezervații naturale), care pot fi valorificate turistic în cadrul diverselor forme de turism.
2.1.1. Relieful
Relieful județului Suceava este alcătuit dintr-o mare varietate și bogăție de forme: munți, depresiuni intramontane, dealuri, podișuri, câmpii, văi terasate, lunci. Teritoriul județului cuprinde două importante unități de relief: regiunea montană și regiunea de podiș.
Regiunea montană este formată din: masive, grupe de masive și complexe de culmi separate prin văi adâci sau arii depresionare. Acestea se caracterizează prin păduri și pajiști naturale, resurse balneo-turistice, iar așezările omenești și căile de comunicație se găsesc foarte rar. [Hapenciuc, 2003]
Regiunea montană aparține Carpaților Orientali reprezentați prin: Munții Suhardului (parțial Munții Călimani), Obcinele Bucovinei (Obcina Mestecăniș, Obcina Feredău, Obcina Mare), Munții Bistriței (Muntele Rarău, Muntele Giumalău, Muntele Bârnaru, Muntele Budacu), Munții Stânișoarei (doar muntele Sutra).
Munții Suhard au altitudini mici (1932 în Vârful Omu, 1715 m în Păvoane, 1639m în Vârful Oușorul) ce descresc de la nord la sud. Se remarcă prin masivitate , înfățișare greoaie a culmilor secundare (scurte și bine împădurite, care se termină prin versanții povârniți deasupra Bistriței Aurii); o întinsă pajiște subalpină la altitudini e peste 1500 m cu vârfuri reziduale, blocuri oscilante, poale de grohotiș, văi secundare adânci și înguste cu numeroase repezișuri. În jurul vârfului Omu, jnepenișurile și pădurea de molid au o largă dezvoltare. Aici sunt concentrate și cele mai multe plante endemice.
Turismul se practică în mai mică măsură în munții Suhard datorită lipsei amenajărilor și a unor obiective deosebite. Ascensiuni rare se fac la cele trei vârfuri principale, de unde se deschid largi perspective peisagistice [Ielenicz, 2009]
Obcinele Bucovinei formează un sistem de culmi care se desfășoară în câteva trepte aproape paralele ce se succed de la vest la est, ( peste 1300 m în Obcina Mestecăniș, 1200 – 1300 m în Obcina Feredeu și 1000 m în Obcina Mare) alcătuite din roci cristaline și calacare în vest, conglomerate, gresii în centru și est. Ele sunt separate de culoare largi de vale (Moldova, Moldovița, Humor, Putna) cu terase și lunci pe care se află majoritatea așezărilor. Văile au o desfășurare aproape paralelă, iar altitudinea albiilor este de 500 – 800 m, situație care facilitează accesul într-un interval de timp scurt la culmile și vârfurile mai însemnate. Obcinele nu se impun prin spectaculoziatea unor vârfuri sau a unor forme de relief rezidual aparte, ci prin alte aspecte: poduri interfluviale largi și poienite, sectoare scurte pe versanți abrupți ce domină albiile văilor înșirate și împădurite pe aliniamentul desfășurării unor formațiuni grezoase. De aceea, parcurgerea culmilor principale în lungul lor se face extrem de rar, în schimb, sunt frecvente traversarea prin pasurile joase (mai ales peste Trei Movile 1040 m și Ciumârna 1100 m) sau unele drumeții pe unele vârfuri principale – Tomnatecu (1150 m) din Câmpulung Moldovenesc, Mestecăniș (1291 m) din pasul omoim, Lucina din albia Moldovei [Barbu, 1976]
La sud de Câmpulung Moldovenesc se află Masivul Rarău care constituie o unitate distinctă bine conturată atât prin pitorescul deosebit al peisajului impus de mai multe vârfuri reziduale încadrate de versanții abrupți (Pietrele Doamnei, Vârful Rarău, Piatra Șoimului) ce domină cu peste 150 m platouri întinse cu poieni, de văile înguste în lungul cărora apar chei și cascade (Moara Dracului), forme carstice, dar și prin rețeaua deasă de poteci cu marcaje turistice ce duc la acestea. Pe culmea centrală există și o cabană hotel, cabane silvice, pastorale etc [Ielenicz, 2009]
Masivele Rarău – Giumalău constituie o zonă turistică de mare importanță în cadrul Carpaților Orientali. Însemnătatea pentru turism derivă din următoarele aspecte: varietatea peisajelor naturale impuse de relief și vegetație accesibilitata determinată de prezența culoarelor de vale care încadrează cele două masive montane, a unor șosele modernizate și a unei căi ferate; existența a două centre turistice însemnate la periferie (Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei) ce constituie punte de plecare pentru principalele fluxuri de turiști.
Munții Rarău – Giumalău fac parte din Munții Bucovinei, fiind situați în nordul Carpaților Orientali, în bazinele hidrografice superioare ale Moldovei și Bistriței.
Masivul Giumalău, aflat la vest de văile Izvoru Giumalău și Chiril, este alcătuit din roci cristaline (șisturi cristaline, gnaise). Ca urmare înfățișarea de ansamblu relevă masivitate, exprimată prin interfluvii plate și rotunjite și puține vârfuri ascuțite. În structura orografică se impune o culme centrală cu desfășurare NV-SE corespunzătoare aliniamentului de roci cu rezistența cea mai mare și care are altitudini mai mari de 1450 m. În partea centrală se află vârful Giumalău (1857 m) din care se desprind, spre nord, vest și sud, interfluvii secundare în lungul cărora apar poduri netede la 1000 – 1200 m și 1350 – 1450 m. Ele se termină spre văile Bistriței și Putna prin versanți cu pantă mare. Văile care le separă sunt adânci și cu versanți abrupți. În lungul lor se află numeroase drumuri forestiere și poteci (unele cu marcaje turistice) ce duc spre vârful Giumalău [Cocerhan, 2011]
Pădurile de fag, amestec și molid îmbracă cea mai mare parte a masivului. Poienile apar pe de o parte la baza acestuia, iar pe de altă parte la nivelul podurilor interfluviilor principale.
Cele mai însemnate obiective turistice din acest masiv sunt:
creasta centrală (îndeosebi sectorul dintre vârfurile Chilii, Giumalău, Poiana Ciungilor) cu versanți cu pantă mare, grohotișuri, o bogată vegetație subalpină (afin, ienupăr) și numeroase puncte de belvedere asupra unei mari părți din Carpați);
stâncile, versanții abrupți și cheile de pe valea Bistriței (îndeosebi între localitatea Rusca și Cheile Zugreni);
văile înguste cu repezișuri frecvente;
rezervația forestieră din bazinul Putnei și pastrăvăriile.
Masivul Rarău, deși este mai scund, concentrează un număr mai mare de obiective turistice montane din Bucovina. Pe lângă șisturile cristaline care alcătuiesc masa principală a acestor munți, se adaugă roci sedimentare și înseosebi calcarele. Ca urmare, eroziunea s-a manifestat diferențiat punând în evidență reliefuri variate. Și aici există o culme centrală la peste 1300 m (doar trei vârfuri depășesc 1600 m – Rarău 1651 m, Popchii Rarăului 1628 m, Pietrele Doamnei 1634 m) cu desfășurarea vest-est și o serie de culmi secundare, ce cad în două trei trepte spre Moldova și Bistrița [Ielenicz, 2009]
Relieful oferă cele mai multe și variate obiective turistice. Cele mai frecvent căutate sunt:
Pietrele Doamnei – un relief ruiniform alcătuit dintr-un ansamblu de turnuri din calcare încrustate cu corali și amoniți, cu înălțimi de la variabile. A rezultat prin fragementarea (îngheț-dezgheț) unui vârf calcaros. Are numeroase tresee de alpinism;
asemănătoare cu Pietrele Doamnei ca alcătuire, dar cu dimensiuni mult mai mici sunt pietrele Buhei, rezervație geologică și geomorfologică situată pe valea Izvorului Alb, martor calcaros de eroziune, cu o suprafață de 2 ha;
Vârful Rarău – pentru abrupturi și pentru panorama largă ce se deschide;
Vârful Popchii Rarăului, Piatra Șoimului (cu relief de turnuri, rezervație geologică cu suprafața de 1 ha) și Piatra Zimbrului – un imens perete abrupt în calcare;
Cheile Moara Dracului în calcare și dolomite (rezervație geologică și geomorfologică – 10 ha), cheile au o lungime de 60 – 70 m, o lățime medie de 4 – 5 m, pereți înalți și numeroase surplombe;
Munceii din sudul orașului Câmpulung Moldovenesc (Măgura, Runc, Bodea) și lângă Pojorâta (Adam și Eva) sunt formați din calc, au înălțimi în jur de 1000 m, conțin fosile; cu versanți cu pantă mare, dar împăduriți și poale cu poieni pe care s-au amenajat pârtii de schi;
Peștera cu Lilieci de pe fundul unui aven cu dimensiuni mari, situată la aproximativ 1 km nord de Pietrele Doamnei;
Cheile Bistriței de la Zugreni – aici se regăsesc o serie de stânci cu forme ciudate cum ar fi: Colțul Acrii, Piatra lui Osman, Grindul Pușcatei, Râpa Scara, Stânca Coifului
La acesta se adaugă unele culmi din nordul Munților Stânișoarei din vecinătatea orașului Gura Humorului ce degajă un peisaj simila Obcinelor. Importante sunt văile pe care se află sate ce păstrează elemente tradiționale bucovinene în organizarea gospodăriilor, folclor, port dar și unele biserici vechi. Pe ele urcă și drumuri ce trec spre valea Bistriței.
Podișul Sucevei cu înălțimi de 350 – 600 m se impune prin întinse platouri interfluviale structurale separate pe văi asimetrice (Suceava, Șomuzul Mare, Șomuzul Mic) foarte largi, cu terase extinse pe care se află așezări mari. La contactul cu muntele s-au individualizat mai multe depresiuni: Păltinoasa, Cacica, Solca, Rădăuți. [Ielenicz, 2006]
2.1.2. Hidrografia
Rețeaua hidrografică, reprezentată de existența și debitul râurilor, de suprafața lacurilor, creează condițiile pentru promovarea turismului de odihnă, de sejur, de sfârșit de săptămână, dar și pentru diversificarea gamei de servicii de agrement. Siretul adună apele curgătoare (Bistrița, Moldova, Suceava etc.) de pe întreg județul, pescuitul practicându-se în toate aceste râuri, dar și în iazuri amenajate precum Dragomirna, Lipoveni etc. Râul Moldova, în special, sar și afluenții săi, fiind bogate în pește, au creat condiții pentru amenajarea păstrăvăriilor de la Prisaca Dornei, Valea Putnei și Brodina [Hapenciuc, 2003]
Țara Dornelor se individulizează prin prezența izvoarelor de apă minerală carbogazoasă, bicarbonatate, feruginoase, magneziene, oligometalice, atermale, indicate în cazul unor afecțiuni ale glandei tiroide, ale aparatului locomotor și ale sistemului nervos periferic. Apele minerale sunt valorificate la Vatra Dornei, Dorna Candreni și Poiana Negri. Turismul de tratament este practicat în județ și ca urmare a faptului că în această zonă a fost evidențiată existența unor factori naturali de cură, precum nămolul de turbă și gazele terapeutice, bogății care situează regiunea pe locul al treile pe țară, după Harghita și Covasna.
2.1.3. Clima
Regimul climatic are cracter continental, cu diferențe specifice în funcție de altitudine. Cum din categoria factorilor naturali de cură face parte și clima, se constată un climat tonic-simulator, cu maximum de eficiență la altitudinile cuprinse între 1000 – 1800 metri, și un climat sedativ, de cruțare în zonele de podiș din estul județului Suceava.
Temperaturi medii anuale au valori cuprinse între -1°C în zona montană și ușor peste 7°C în zona de podiș. Valoarea medie a precipitațiilor variază între 600 și 1100 mm anual. [Ielenicz, 2006]
La stația meteorologică Rarău (1538 metri altitudine) se înregistrează o temperatură medie anuală de 2,3°C. Temperatura medie a lunii ianuarie este de -7°C, iar a lunii august de 12°C. Primul îngheț se produce în septembrie, iar ultimul în mai și chiar mai târziu, în iunie. Numărul mediu al zilelor cu îngheț esste de 180. Peste altitudinea de 1000 m zăpada se menține până în lunile martie aprilie, iar ninsori temporare cad până în luna iunie.
Stratul de zăpadă se mențne constant din luna decembrie până în aprilie, grosimea lui variind între 20 – 30 cm. prin urmare, un avantaj pentru sporturile de iarnă al masivelor Rarău și Giumalău este cel climatic și în special grosimea și durata stratului de zăpadă, în această privință depășind stațiunile Poiana Brașov, Predeal, Sinaia. [Hapenciuc, 2004].
2.1.4. Vegetația
Cadrul natural al județului Suceava se caracterizează printr-o mare varietate peisagistică. Vegetația, prin prezența unei flore specifice sau a unor monumente ale naturii, poate genera forme particulare ale turismului precum cel profesional (de studii), vizitarea parcurilor și rezervațiilor. O atracție deosebită pentru turiști o reprezintă numeroasele rezervații naturale din județ, dintre care menționăm:
Codrul secular Slătioara din estul Munților Rarău cu o suprafață totală de 800 ha; există exemplare de brad, molid secular (peste 300 de ani) cu diametru ce depășește 1 m și înălțimi de peste 40 m și plante endemice (papucul doamnei, vulturica, floare de colț):
Rezervația botanică Todirescu (44 ha) în estul Munților Rarău la 1320 – 1490 m;
Rezervația Pietrele Doamnei cu caracter complex (relief ruiniform de turnuri și grohotișuri formate din calcar mezozoic bogat în fosilifere; specii de plante endemice;floarea de colț, argintica, papucul doamnei; tufărișuri de jneapăn și ienupăr);
Cheile Moara Dracului (1 ha) pe pârâul omonim din nord-estul Munților Rarău, cu importanță pentru relief, dar și pentru fauna fosiliferă;
Piatra Buhei (2 ha) o stâncă din calcar dolomitic pe dreapta Molovei, protejată pentru conținutul fosilifer, speciile calcifile și peisaj;
Stratele de la Pojorâta (1 ha) în cheia râului Moldova de la Piatra Străjii având ca obiect de proiecție – Stratele cu Aptycus, cu moluște mezozoice;
Rezervația Lucina (1 ha) în nordul Obcinei Mestecăniș la 1200 m este un tinov în care se află exemplarele de mesteacăn pitic (relict glaciar) dezvoltate pe un sol turbos. Accesul la rezervație se face pe lângă cheile Lucavei;
Rezervația Răchitașu Mare, în Obcina Mestecăniș, în dreptul localității Benea. Este protejat arbustul Strugurele ursului, ce e asociază cu merișorul, afinul. La rezervație se trece prin Cheile Tătarulu;
Rezervația botanică Ciumârna în Obcina Mare, în apropierea pasului.
Rezervația Piatra Pinului și Stânca Dracului pe dreapta Moldovei, la Gura Humorului pentru protejarea faunei oligocene de pești;
Parcul dendrologic Gura Humorului din lunca Moldovei (22 ha) cu peste 500 specii de arbori (multe exotice);
Parcul dendrologic din Câmpulung Moldovenesc de lângă liceul „Dragoș Vodă”. [Ielenicz, 2006].
2.1.5. Fauna
Fauna prezintă importanță turistică prin valoarea sa cinegetică și piscicolă, dar și estetică și științifică, în cazul creării de rezervații și parcuri zoologice. Pentru amatorii de vânătoare, fauna este reprezentată printr-un mare număr de cerbi, capre, mistreți, iepuri, urși, fazani. Masivele muntoase sunt bogate în vânat, fapt ce prilejuiește o intensă activitate cinegetică, câteva adăposturi de vânătoare ușurând practicarea vânătorii sportive. [Hapenciuc, 2004].
2.2 Potențialul turistic antropic
Resursele turistice antropice reprezintă o însumare a elementelor cu funcții recreative și formative create de om. M. Ielenicy definește antropositurile ca „ansamblul de elemente create de-a lungul timpului de om ce au suficiente valențe pentru o exploatare turistică”.
Potențialul turistic de provenientă antropică din spațiul geografic studiat este compus din următoarele categorii majore de obiective [Cocerhan, 2012]:
populația și așezările;
orașe și stațiuni turistice;
sate turistice;
vestigii istorice și arhitecturale;
biserici și mănăstiri;
muzee și case memoriale;
bunuri și valori etnografice;
gastronomia tradițională suceveană;
tradiții și obiceiuri.
2.2.1. Populația și așezările
Populația interesează activitatea de turism datorită următoarelor considerente:
1. Reprezintă sursa de bază pentru cererea turistică de servicii. Factorii importanți în stimularea și dezvoltarea activității de turism sunt: creșterea populației, sporirea ponderii celei orășenești, modificările produse în structura socio-profesională, creșterea longevității, gradul de cultură și educație al populației.
Factorul demografic are o influență directă asupra turismului fiind o componentă stimulativă în regiunile în care nivelul venitului populației depășește un anumit prag, a cărui valoare este dată de dezvoltarea economică. În ceea ce privește modificarea piramidei vârstelor sau a raportului populație activă-populație inactivă se constată creșterea segmentului celei de-a treia vârste. [Hapenciuc, 2004].
2. Asigură forța de muncă
Prin munca vie înglobată în prestațiile de servicii specifice pentru fiecare produs turistic se modelează și creează oferta turistică potențială.
3. Conferă dinamism activității desfășurate
Personalul din turism intervine în creșterea calității serviciilor turistice prin pregătire profesional, etică, aptitudini, calități psiho-sociale. De conținutul prestațiilor, nivelul calitativ și diversitatea serviciilor depinde gradul de valorificare a ofertei unei zone sau stațiuni turistice și de satisfacție a turiștilor.
Populația totală stabilă a județului Suceava la 1 iulie 2012 era de 708.297 locuitori, din care 301.048 aparțineau mediului urban, iar 407.249 făceau parte din mediul rural.
Așezările urbane constituie factori determinanți ai cererii turistice prin numărul mare al locuitorilor, venituri mai ridicate, poluarea atmosferei și anxietatea vieții citadine, solicitarea mai mare pentru odihnă și refacerea capacității de muncă.
Centrele urbane constituie furnizorii principali de turiști care au drept motiv evadarea din viața stresantă a orașului într-un mediu natural nepoluat, ori deplasarea spre alte destinații în scopuri diverse. Totodată, orașele interesează datorită bogăției și obiectivelor turistice, dotărilor tehnico-edilitare, prosperității economice și culturale, a modului de gospodărire urbană creează o anumită propice turismului. În acest sens, județul Suceava este o opțiune fericită, satisfăcătoare prin varietatea potențialului turistic pe care acest județ îl posedă.[Hapenciuc, 2004].
Fenomenul urban din județul Suceava este cel vechi din întreaga Moldovă. orașe precum Baia au precedat întemeierea statului feudal. Orașele târguri s-au dezvoltat pe vechile așezări, în locuri favorabile: vaduri și căi de comunicație importante, locuri cu potențial economic variat etc.
Toate aceste așezări (Siret, Suceava), inclusiv Baia, au împrumutat numele râurilor pe care sunt așezate. Pe parcurs ele au devenit și importante centre meșteșugărești.
Funcția de capitală a Moldovei, pe care au deținut-o în Evul Mediu, pe rând orașele Baia, Siret și Suceava, le-au făcut cunoscute și le-au adus faimă, în timp ce fortificațile alăturate le-au conferit siguranță și apărare.
A doua generație de așezări urbane s-a cristalizat la finele secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea și s-a suprapus peste generația târgușoarelor. În această perioadă pe lângă orașele Suceava și Siret se pun bazele unor noi așezări precum Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Ițcani, Burdujeni, Cacica, Vama, Solca, Cârlibaba.[Hapenciuc, 2004]
Dintre orașe, cea mai mare suprafață o are Vatra Dornei, după care urmează Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Solca, Suceava, Siret, Rădăuți, Fălticeni.
Așezările rurale furnizează turiști într-un număr mai modest, dar se constituie, în schimb, destinații turistice certe, în deosebi cele situate în zonele cu potențial turistic ridicat, sau cele ce dispun de resurse sau obiective turistice. Zona de munte cuprinde o parte însemnată din suprafața și populația locuitorilor județului, fapt care influențează puternic nu doar starea social-economică, dar și concepțiile, păstrarea tradițiilor și păstrarea tradițiilor inerente de către oamenii acestor locuri.
Dotările tehnico-edilitare, starea tehnico-estetică a gospodăriilor, accesibilitatea, arhitectura caselor, viața economică, socială și culurală, ospitalitatea și aderența populației la turism sut elemente definitorii în alegerea satelor ca destinații turistice, indiferent de valoarea obiectivelorturistice existente în ele. În județul Suceava, dintre satele „turistice” se remarcă prin importanță zonele Putna, Vama, Dorna Arini, Panaci, Poiana Stampei, Vatra Moldoviței, Brodina, Vicovu de Jos, Ciocănești etc.[Hapenciuc, 2004]
Așezările omenești se disting în funcție de poziția lor geografică: munte sau podiș. Densitatea medie a așezărilor omenești este de 5 sate la 100 km2, mai redusă decât media pe Moldova care este de 6 sate la 100 km2.
Cele mai numeroase sate sunt amplasate pe valea Siretului, în bazinul inferior al Sucevei și Moldovei. De obicei, acestea sunt sate mici, fapt care determină comunele respective să dețină cel mai mare număr de sate: Vadu Moldovei – 12 sate, Udești – 11 sate etc. Cele mai mari comune de la munte sunt: Brodina, Broșteni și Fundu Moldovei, Iacobeni etc. cea mai mică suprafață o are comuna Bilca cu 2264 ha.
Satele mari, cu peste 5000 de locuitori, se găsesc în interiorul Podișului Sucevei (Dumbrăveni, Bosanci), sau la contactul acestuia cu muntele (Vicovu de Sus, Vicovu de Jos, Marginea, Arbore). La munte satele mari au peste 2500 de locuitori, din care se remarcă: Straja, Iacobeni, Vama, Fundu Moldovei, Pojorâta, Ostra, Stulpicani, Frasin, Moldovița etc.
2.2.2. Orașe și stațiuni turistice
Vatra Dornei, este așezată la confluența Dornei cu Bistrița în partea vestică a județului. Se află la o altitudine de 800 m în Depresiunea Dornei.Ca urmare a climatului local caracterizat prin inversiuni termice, număr mare de zile cu cer noros, cețuri frecvente, precipitații de 700 mm, zona Dornelor este locul cel mai potrivit pentru turismul balnear. [Hapenciuc, 2004].
Actualul oraș Vatra Dornei s-a dezvoltat pe fostul cătun Dorna, pe Giumalău, atestat în documente la sfârșitul secolului al XVI-lea – începutul secolului XVII-lea. Locul a fost așezat de-a lungul unuia dintre drumurile care leagă Moldova de Transilvania, și a crescut repede ca importanță printre satele vecine. Locul a devenit cu adevărat semnificant odata ce autoritățile au confirmat oficial proprietatea de vindecare a apelor minerale, la începutul secolului al XIX-lea. Proprietățile locului de recuperare care l-au făcut cunoscut în toată lumea include izvoare minerale, nămol și aer puternic ionizat negativ. Turiștii vin în Vatra Dornei pentru a-și trata afecțiunile cardio-vasculare și reumatismul, pentru a se odihni, pentru a practica sporturi de iarnă sau doar pentru a se distra. De asemenea, peisajul extraordinar permite numeroase activități de petrecere a timpului liber: plimbări, river-rafting, călărit și vizite la mănăstirile din Bucovina și Maramureș.
Ambianța este cu atât mai propice cu cât orașul-stațiune este înconjurat de munții împăduriți precum: munții Giumalău, munții Bistriței, munții Rodnei, munții Călimani, munții Obcina Mestecăniș. Vatra Dornei este un loc ideal de odihnă și petrecere a vacanței, oferind posibilități de practicare alpinismului și a sporturilor de iarnă, dar fiind în același timp și o imporantă stațiune balneară. Parcul din centrul stațiunii, renumit pentru veverițele sale, precum și cazinoul, amintesc de faimoasele stațiuni balneare din vestul Europei. În oraș cele mai interesante atracții turistice sunt Muzeul Etnografic și Muzeul de Științele Naturii și Cinegetică. Cei care vor să exploreze împrejurimile au la dispoziție telescaunul care acoperă distanța dintre oraș și Dealu Negru sau pot pleca în excursii la Poiana Negri și Poiana Stampei, renumire pentru izvoarele lor minerale. [Efros, 2009]
Vatra Dornei este punctul de plecare în diferite drumeții sau excursii: de aici se poate pleca în drumeții pe masivele Rarău și Giumalău, pe masivul Bistriței, pe munții Suhardului etc. munții Rarău – Giumalău sunt o arie turistică de primă dimensiune. Aici se pot fi găsite elemente de mare atractivitate – relief carstic, puncte de belvedere, rezervații forestiere etc.
Câmpulung Moldovenesc este situat la mijlocul axei transcarpatice dintre Moldova și Transilvania, la o altitudine de 620 m.
Câmpulung Moldovenesc are o istorie îndelungată care începe odată cu întemeierea Moldovei. Prima atestare documentară a localității datează din 1411, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Ocolul Câmpulung Moldovenesc este menționat în documentele vremii, în special în timpul lui Ștefan cel Mare, Bogdan cel Chior sau Petru Rareș, care profitau de dreptul de proprietar și înzestrau mănăstirile moldovenești cu munți și văi din această zonă.
După 1775 Câmpulung Moldovenesc a înregistrat o o dezvoltare de la gradul de târg la cel de oraș, așezarea căpătând înfățișarea de important centru industrial și de comunicații al Bucovinei. Cu toate începuturile activității industriale, regiunea a rămas slab dezvoltată, chiar și în perioada interbelică aproape 50% din populația activă a orașului fiind ocupată cu creșterea animalelor și cu activități legate de exploatarea și valorificarea fondului forestier al zonei.[Efros, 2009]
După cel de-al doilea război mondial orașul a cunoscut o rapidă dezvoltare din punct de vedere industrial (crearea unor noi unități industriale: fabrica de mobilă, fabrica de produse lactate, sector metalurgic, materiale de construcție, filatura de bumbac, fabrica de încălțăminte etc.), Câmpulung fiind, în același timp și un important centru turistic. În prezent majoritatea localnicilor sunt ocupați în comerț,producție, prestări servicii, alte activități.
Datorită poziției geografice extrem de favorabile, orașul este punctul de legătură pentru principalele rute turistice bucovinene, în special pentru vizitarea celebrelor monumente de arhitectură medievală, mănăstirile: Voroneț, Humor, Vatra Moldoviței, Sucevița, Dragomirna, Putna, dar și a masivelor Rarău – Giumalău.
În centrul orașului, turiștii pot vizita Muzeul „Arta Lemnului” și Colecția de linguri din lemn „Ion Țugui”, unică în Europa prin diversitatea exponatelor, structură și aranjament. O excursie la rezervația geologică „Pietrele Doamnei” oferă turistului momente unice într-un decor feeric.[Efros, 2009]
Gura Humorului este o stațiune turistică situată în depresiunea intramontană cu același nume, dezvoltată la confluența râului Moldova cu râul Humor, de la acest fapt provenind și numele orașului. La nord, sud și vest se întind culmile Obcinelor Humorului, Voronețului și Obcinei Mari. Acești munți sunt bine împăduriți, iar climatul de adăpost conferă zonei un cadru plăcut și pitoresc. Meleagurile humorene sunt atestate în documentele scrise medievale emise de cancelaria Moldovei, încă de la începutul secolului XV-lea. Din datele statistice, epoca de înflorire a stațiunii Gura Humorului a început cu a doua jumătate a secolului XIX-lea.
Prin așezarea ei lângă vechiul drum de legătură între Moldova și Transilvania, localitatea a câștigat un important rol comercial. Începând cu anul 1893, Gura Humorului a devenit și reședință de județ, iar în 1905 a fost declarată oraș, ceea ce a ajutat și mai mult la dezvoltare.
Cultura populară ce a înflorit de-a lungul timpului în așezările de munteni de la poalele Obcinii mari a tezaurizat reușite ce o evidențiază în arealul național prin notele particulare de semnificație și realizare artistică. Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina,din Gura Humorului, este o instituție singulară în rețeaua culturală românească, fiind singurul muzeu care valorifică și ilustrează tradiția populară.
Rădăuți este ca mărime al doilea oraș după Suceava. Dacă la începuturi așezarea orașului în depresiunea Rădăuți, a oferit condiții optime pentru așezarea feudală prin protecția naturală oferită, odată cu trecerea timpului condițiile s-au dovedit nefavorabile.
Evoluția localității a fost influențată în mare parte de condițiile climaterice. Faptul că se află într-o zonă mlăștinoasă, alături de nivelul ridicat al precipitațiilor care duceau la inundarea frecventă a vechii vetre a satului și iernile foarte reci, au încetinit inițial dezvoltarea orașului Rădăuți. Prima evoluție importantă și începerea urbanizării a apărut de-abia după trecerea sub administrație austriacă, când era favorizată imigrarea coloniștilor. Noua administrație seacă fosta mlaștină din actuala zonă centrală, conducând astfel la dezvoltarea acesteia.[Asociația Profesioniștilor din România, 2011]
Începând cu 1759 se reduce importanța școlii în favoarea celei de la Putna devenită „Acadamie Domnească” și recunoscută oficial ca școală înaltă.
Municipiul Rădăuți este cu atât mai deosebit cu cât este unul dintre singurele orașe din lume în care trenul trece prin centrul acestuia. În plus, principalul cimitir al orașului este tăiat în două de calea ferată.
Orașul Rădăuți găzduiește o grădină zoologică deosebit de atractivă în toată zona Moldovei de Nord, Mănăstirea Bogdana și cel mai vechi muzeu etnografic din Moldova, deschis în anul 1934. este singurul muzeu din țară în incinta căruia funcționează un atelier de olărit în care se lucrează inclusiv ceramică tradițională.
Orașul se mândrește și cu alte obiective de interes turistic: Aleea Voievozilor, care cuprinde busturile domnitorilor Bogdan I, Petru Mușat, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Alexandru Ioan Cuza. Parcul din centrul municipiului, cu o suprafață de 3 ha, cuprinde peste 80 de specii de arbori și arbuști ornamentali, fiind declarat de către Academia Română „ca zonă de interes estetic”. La dispoziția comunității locale și a vizitatorilor se află Biserica romano-catolică (construită din piatră, în anii 1823-1825), Sinagoga (construită în anul 1879), Catedrala ortodoxă (ăncepută în anul 1927 și terminată în anul 1961. Cu o arhitectură inspirată din stilul moldovenesc medieval, aceasta din urmă are caracteristici unice în țară. O altă atracție turistică este Herghelia Rădăuți, una dintre cele mai vechi din țară, înființată în anul 1792, în care se crește, ameliorează și exploatează rasa Shagya Arab.[Efros, 2009]
Orașul Rădăuți se află în centrul unui nod de trasee turistice spre mănăstirile: Putna, Moldovița, Sucevița, Humor și Voroneț.
Suceava este situat pe râul cu același nume, la o altitudine de 340 m. Este reședința județului omonim, este un excelent punct de plecare într-o călătorie spre multiple atracții istorice, culturale și naturale, de care turiștii se pot bucura în partea de sud a Bucovinei istorice. Suceava este, totodată, o poartă pentru efectuarea vizitelor la splendidele mănăstiri medievale, răsfirate pe întreg teritoriul județului.
Primele mărturii arheologice privind locuirea umană datează de câteva milenii, popularea fiind îmbunătățită de faptul că zona Sucevei oferea condiții de viață extrem de favorabile.
Amplasarea la intersecția drumurilor comerciale și în apropierea hotarelor Moldovei cu Polonia și Ungaria s-a reflectat asupra structurii etnice a populației. Pe lângă etnici români , Suceava găzduiește un anumit număr de armeni , greci, polonezi, unguri, ucraineni, ruși, nemți.
Dintre atracțiile turistice ale Sucevei pot fi menționate Cetatea de Scaun, biserica Sfântul Gheorghe (monument UNESCO), ruinele Cetății Domnești, Muzeul Etnografic, cu o valoroasă colecție de veșminte populare și obiecte tradiționale, Muzeul Satului Bucovinean ce găzduiește exemplare de arhitectură rurală din diverse zone ale ținutului, Muzeul Științelor Naturii și Muzeul de Istorie care depozitează și expun obiecte extrem de interesante pentru turiști, biserica Mirăuți, mănăstirea Zamca etc. Vizitarea acestor obiective poate reprezenta frumoasă și instructivă introducere în trecutul sinuos al românilor.
Fălticeni este situat în partea central vestică a podișului Sucevei la o altitudine de 300 m, în bazinul mijlociu al Șomuzului Mare. Așezarea geografică este avantajoasă deoarece orașul se află situat la contactul dintre Podișul Fălticeni, Depresiunea Liteni și culoarul larg al Moldovei.[Hapeciuc, 2004]
Orașul Fălticeni s-a constituit pe locul unor vechi așezări rurale. Satul Șoldănești, actualul cartier de est, este atestat în 1384. Satul „Fulticeanii”, care avea să dea numele așezării urbane de astăzi este menționat documentar în anul 1435.
Oficial, actul de naștere a târgului datează din 8 august 1780, când domnitorul Moldovei, Constantin Moruzi, a hotărât înființarea unui târg pe ținutul Sucevei.
Fălticeni este considerat un punct de reper pentru cultură și știință națională. După București și Iași, Fălticeniul este al treilea oraș după numărul de literați dați țării. Din enciclopedia personalităților fac parte scriitorii Matei Milo, Nicu Gane, Enache Gane, Costache Gane, Ion Creangă, Maria Cantacuzino,, Mihail Sadoveanu, Nicolae Istrati ș.a., istoricii, criticii literari și filologii Eugen Lovinescu,Constantin Ciopraga și Alexandru Lambrior, oamenii de teatru și muzicienii Jules Cazaban, Ștefan Șoldănescu, Paul Călinescu, George Adamachi, artiștii plastici Ion Irimescu, Mihai Cămăruț și Dimitrie Hârlescu ș.a.[Efros, 2009]
La Fălticeni se află câteva muzee deosebit de importante pentru cultura românească: Muzeul de Artă „Ion Irimescu” (conține 313 lucrări de sculptură, peste 1.000 lucrări de grafică, biblioteca personală cu peste 1.500 de volume și o colecție de pictură și grafică în dezvoltare), Muzeul Apelor, Galeria Oamenilor de Seamă, Casa memorială Mihail Sadoveanu.
Municipiul Fălticeni este o destinație turistică valoroasă a județului Suceava pentru împătimiții turismului cultural și una dintre cele mai importante din întreaga zonă a Moldovei.
Oportunitățile turistice zonale constau în numeroasele case memoriale din Fălticeni și din împrejurimile acestuia. Orașul oferă această gamă largă de posibilități de îmbogățire culturală, turiștii putând vizita un număr impresionant de muzee, galerii și case memoriale. Aleea pietonală a Fălticeniului este presărată de o parte și de alta de muzee, monumente istorice, sedii ale unor instituții publice.
Siret este situat în nordul Podișului Sucevei, la o altitudine de 320 m. Prima mențiune documentară datează din 1340, înaintea întemeierii statului moldovenesc. Orașul Siret a fost capitala Moldovei, dar pentru o scurtă perioadă de timp și s-a dezvoltat la adăpostul a două cetăți: una situată pe Dealul Ruina, iar cealaltă pe Dealul Sasca. În anul 1371 devine reședință epiescopală, când primește și atributul de civitas.[Hapenciuc, 2003]
După mutarea capitalei la Suceava, Siretul se dezvoltă mai greu și exclusiv pe seama funcției comerciale, favorizată de drumul Livov-ului. În a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Siretul este menționat ca important punct de vamă. Mutarea, în anul 1564, a Moldovei la Iași, afectează indirect și Siretul situându-l în afara drumurilor comerciale, deoarece o ramură importantă se mută pe la Dorohoi, Ștefănești, Iași, Galați. În 1759 este declarat târg, activitatea meșteșugărească devenind una dintre prioritățile ulterioare.
Solca este orașul cel mai mic din județul Suceava, iar cel puțin din punct de vedere al populației rezidente este depășit de multe dintre comunele sucevene. Este atestat documentar în 1418, când este amintită mănăstirea cu același nume. Așezarea sa în cadrul unei depresiuni de mici dimensiuni, la o altitudine de 520 m îî conferă o poziție favorabilă la contactul Oncinei Mari cu Podișul Sucevei, Solca dezvoltându-se ca stațiune balneoclimaterică de importanță locală.[Hapenciuc, 2004]
Este declarat oraș în anul 1926 cu toate că funcția agricolă rămâne dominantă. Nu are deschidere directă la calea ferată fapt care explică parțial și marginalizarea acestei așezări.
2.2.3. Sate turistice
Cârlibaba – Ciocănești
Valea Bistriței Aurii este un loc al apelor repezi de muncă și al florilor rare și sălbatice. Este plină de legende și mister, unde regii au pășit în trecut și unde forțele naturii încă mai vindecă pe cei bolnavi.
Zona Ciocănești – Cârlibaba păstrează bogate fonduri etnografice, folclorice, cântece, dansuri și meșteșuguri artistice. Locuitorii acestor meleaguri păstrează din ocupațiile tradiționale legate de creșterea animalelor și prelucrarea lemnului.
Comuna Ciocănești, rătăcită într-un peisaj natural încântător format de apa Bistriței și codrii Bucovinei se află pe terasele Depresiunii Ciocănești. Frumusețea gospodăriilor este dată de arhitectura locală, cu ornamente exterioare inspirate din portul popular, reprezentând motive florale, zoomorfe sau geometrice ce încing pereții caselor ca niște brâie multicolore în maro, negru, cărămiziu, ocru.[Efros, 2009]
Satul Ciocănești, declarat sat turistic, este punct de plecare în vacanțele montane spre masivul Suhard, Obcina Mestecăniș și Parcul Național Munții Rodnei.
Condițiile pentru pescuitul „la muscă” al păstrăvului în cumuna Ciocănești sunt perfecte. Apele Bistriței Aurii sunt atât de bogate în pește, încât localnicii țin în fiecare an Festivalul Național al Păstrăvului și un concurs de pescuit.
Comuna Cârlibaba, așezată la intersecția Masivului Țibău, a Obcinei Lucina și a Munților Suhardului, pe cursul superior al Bitriței Aurii, s-a format în ultimul pătrar al secolului XVIII-lea germani atrași de minerit, huțuli și români
Încadrată de vârfurile cele mai înalte din unitățile orografice menționate mai sus, populația este împrăștiată în satele Țibău, Iedu și Valea Stânii.
Formele de relief, climă și vegetația, alcătuiesc un cadru natural atractiv care, nefiind poluat de activități industriale, permite desfășurarea de activități turistice specifice. În sezonul de iarnă turiștii sunt atrași de pârtia de schi, iar în celelalte anotimpuri pot fi satisfăcute cele mai exigente gusturi ale amatorilor de drumeție. Aici se află monumentul comemorativ care amintește de trecerea lui Bogdan I prin această comună, rezervația geologică Piatra Țibăului și rezervația Lala.
Rezervația geologică Piatra Țibăului este localizată la confluența pârâului Țibău cu Bistrița Aurie și reprezintă un interesant masiv de calcare eocene fosilifere, înalt de 70m, înălțime. Această impresionantă stâncă atrage prin masivitate sa. Protecția stâncii s-a impus datorită valorii științifice pe care o prezintă și faptului că aceste calcare ar fi putut atrage exploatarea și ar fi periclitat existența sa.
2.2.4. Vestigii istorice și arheologice
Din categoria vestigiilor istorice și arheologice fac parte: Cetatea Șcheia, Cetatea de Scaun a Sucevei, Curtea Domnească și Hanul Domnesc.
Cetatea Șchei, menționată de tradiția locală drept „Cetatea de Apus a lui Ștefan cel Mare”, este situată pe creasta Dealului Șeptilici, promotoriu care stăjuiește valea râului Suceava, în marginea de nord-vest a orașului. A fost descoperită în urma unor cercetări arheologice efectuate în deceniul șase al secolului trecut.Cetatea Șcheia a fost construită la sfărșitul secolului al XIV-lea, în timpul domniei lui Petru I. Datorită amplasării sale pe latura de nord-vest a orașului Suceava, Cetatea Șcheia a fost menită să supraveheze drumul spre Transilvania. Cercetările arheologice au permis au permis formularea ipotezei conform căreia Cetatea Șcheia a fost abandonată și demantelată, înainte de a fi terminată, la începutul secolului al XV-lea, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun.[Căruntu, 2008]
Cetatea de Scaun a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea, în timpul domniei lui Petru I, prima mențiune documentară care a ajuns până astăzi este din 1388. Fortul mușatin, o construcție de plan rectangular a fost edificat din piatră de carieră, nefasonată, legată cu mortar de bună calitate, cu ziduri groase, întărite pe mijloc și la colțurile fiecărei laturi cu turnuri de apărare, de formă pătrată.
Refăcută la sfârșitul secolului al XVI-lea, după distrugerile suferite în timpul asediului din anul 1563, Cetatea de Scaun cunoaște, în timpul domniei lui Vasile Lupu, o ultimă perioadă de strălucire, când a fost modificată și adaptată cerințelor epocii. Cetatea de Scaun a Sucevei a fost distrusă în anul 1675, din ordinul turcilor, fiind transformată de târgoveți în carieră de piatră, zidurile fiind acoperite de-a lungul anilor cu moloz și pământ.
Cercetările arheologice sistematice, continuate până astăzi, au debutat în anul 1951, când la Suceava a luat ființă, sub conducerea profesorului Ion Nestor, primul șantier școală de arheologie medievală din România. Lucrările de restaurare au fost inițiate începând cu anul 1952 și continuă până astăzi.[Căruntu, 2008]
Curtea Domnească de la Suceava își are începuturile în timpul domniei lui Petru I și a fost amplificată de Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare, ca un complex de clădiri cu caracter aulic, destinat a servi drept locuință pentru domn și familia sa, dar și ca centru de reprezentare. La Curtea Domnească, precum și la Cetatea de Scaun se putea întuni sfatul domnesc, se efectuau judecățile mai însemnate și se eliberau acte de cancelarie.
A fost menționată documentar în 1397, iar existența sa a început la sfârșitul secolului al XIV-lea, după mutarea principalei reședințe voievodale de la Siret la Suceava, în timpul domniei lui Petru I.
Hanul Domnesc este una din puținele vestigii ale arhitecturii civile medievale și premoderne din reședința domnilor din Moldova. Actuala construcție a fost edificată în mai multe etape, parterul cu bolti, datează, conform cercetărilor arheologice, de la sfârșitul secolului al XVI-lea, iar etajul tăvănit a fost adăugat în secolul al XVIII-lea.
2.2.5. Biserici și mănăstiri
Un interes turistic deosebit în județul Suceava îl reprezintă obiectivele turistice religioase. Sunt de amintit, în primul rând, mănăstirile medievale, precum: Mănăstirea Putna, Mănăstirea Voroneț, Mănăstirea Humor, Mănăstirea Probota, Mănăstirea Moldovița, Mănăstirea Sucevița, Mănăstirea Arbore, Mănăstirea Râșca, Mănăstirea Slatina, Mănăstirea Dragomirna, Mănăstirea Zamca, Mănăstirea Hagigadar.[Brânduș, 2013]
Mănăstirea Putna este prima ctitorie a domnitorului Ștefan cel Mare, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, mănăstire unde își doarme somnul de veci voievodul și familia sa. Încă din timpul lui Ștefan cel Mare, cu îndrumarea primilor ei egumeni, arhimandriții Ioasaf, Paisie și Spiridon, Mănăstirea Putna a devenit cel mai însemnat centru cultural și artistic al țării. Importanța ei cește și prin faptul că este gropnița lui Ștefan cel Mare, a familiei și a urmașilor săi până la Petru Rareș. Aici au fost înmormântați: Maria de Mangop, a doua soție a domnitorului, fii săi Bogdan și Petru, doamna Maria Voichița, Bogdan cel Orb, Maria – una din fiicele domnitorului, Ștefănița Vodă și doamna Maria, prima soție a lui Petru Rareș. În pridvorul bisericii se află mormântul mitropolitului Teoctist. Toate mormintele au lespezi funerare frumos lucrate, cu inscripții în limba slavonă.
Mănăstirea Putna a fost important centru cultural-artistic, aici funcționând un atelier de caligrafi și miniaturiști, unul de broderie, școala de pregătire a pictorilor, zugravilor de biserici, precum și academie teologică. În muzeul mănăstirii se păstrează o colecție valoroasă de broderie executate în vremea lui Ștefan cel Mare, manuscrise, icoane și opere de argintărie.[Efros, 2009]
În zilele noastre complexul monahal reprezintă un loc predilect de pelerinaj a românilor de pretutindeni, un loc deosebit și aducător de pace.
Mănăstirea Voroneț este situată în satul cu același nume, la 4 km de Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare. Biserica a fost ridicată în anul 1488, în numai patru luni și jumătate. Face parte din puținele monumente de arhitectură religioasă din Moldova care îți păstrează în mare măsură forma inițială.
Pictura exterioară a Voronețului datând din timpul domniei lui Petru Rareș, este considerată drept cel mai reușit ansamblu al artei medievale moldovenești. Originalitatea picturii exterioare este determinată de prezența unor instrumente muzicale moldovenești, a peisajului local, a ștergarelor și veșmintelor populare, totul pe albastru ce a născut sintagma albastru de Voroneț.
Pictura interioară datează în cea mai mare parte din timpul lui Ștefan cel Mare. Printre picturile interioare atrag atenția mai ales: „Cina cea de taină”, „Ciclul patimilor”, „Spălarea picioarelor”, „Împărtășirea apostolilor” și tabloul votiv al domnitorului Ștefan cel Mare.[Efros, 2009]
Biserica pictată a mănăstirii este înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Mănăstirea Humor este una dintre cele mai importante ctitorii medievale din Moldova. Este situată în localitatea cu același nume, în apropierea orașului Gura Humorului, împrejmuită de dealuri împădurite. Ruinele primei biserici a Mănăstirii Humor se află în imediata apropiere.
Pictura interioară păstrează schema iconografică clasică, accentuând mișcarea și umanismul expresiilor (Cina cea de taină, absida altarului, conca de sud, cupola pronaosului, Ospeția lui Avram, Tabloul votiv, Maica Domnului). Sunt remarcabile icoanele de factură bizantină, portretele ctitorilor și pietrele de mormânt.[Efros, 2009]
Pictura exterioară reprezintă cele mai vechi fresce în aer liber din Bucovina.
Arhitectura Mănăstirii Humor este cu totul deosebită. Elementul particular este pridvorul deschis cu arcade influențele renascentiste din exterior. Turnul de apărare a fost înălțat în anul 1641 de către Vasile Lupu.
Mănăstirea este înscrisă în patrimoniul cultural mondial UNESCO.
Mănăstirea Probota este prima ctitorie a domnitorului Petru Rareș, ridicată în 1530 pe locul consacrat de o bisericuță din lemn și alta din piatră ale căror urme se mai văd în vecinătate. Mănăstirea s-a bucurat de atenția deosebită a lui Ștefan cel Mare pentru faptul că aici odihneau osemintele mamei sale.
În biserica mănăstirii se află 21 de pietre tombale epigrafe, de o remarcabilă valoare documentară și artistică; pietrarii au trecut de la elemente decorative geometrice la cele accentuat vegetale, inovație reprezentativă pentru sculptura secolului al XVI-lea.
Edificiul monumental îmbină armonios elementele arhitecturale specifice secolului al XVII-lea. Zidurile de apărare au înălțimea de 6 metri, turnurile pătrate și vestigiile Casei domnești, întregesc ansamblul monahal cu elemente ale arhitecturii civile moldovenești.[Efros, 2009]
Pictura iconografică a fost restaurată de curând, descoperând un program iconografic de excepție, punctat pe alocuri de compoziții neobișnuite și de realizare originală a unor teme canonice. Pictura exterioară datează din anul 1532, fiind compromisă de trecerea anilor pune, totuși în evidență, eleganța desenului, și transparența culorilor, încadrându-se în ansamblul stilistic al bisericilor bucovinene. Din aceste motive Mănăstirea Probota a fost înscrisă catalogul patrimoniului mondial al UNESCO.
Mănăstirea Moldovița este una din vechile așezări călugărești, cu un important și glorios trecut istoric. Deși originea sa nu este cunoscută cu precizie, tradiția o amintește încă din perioada voievozilor Mușatini. Biserica Mănăstirii Moldovița păstrează planul triconc, cu cinci încăperi despărțite prin preți cu uși pe mijloc și cu sistem de boltire separată la fiecare încăpere.
Mănăstirea Moldovița este a doua după Humor și ultima dintre mănăstirile bucovinene având pridvorul deschis. Deși pictura interioară nu se abate de la tradiție, Răstignirea din naos este considerată cea mai valoroasă realizare pe această temă din bisericile Bucovinei. Pictura exterioară prezintă evidente asemănări cu fresca de la Mănăstirea Humor, fiind bogată cromatic. La Mănăstirea Moldovița pictura exterioară reprezintă un tot unitar de cultură generală, pe lângă scenele religioase, se pot vedea scene istorice și cu aspect cultural. În muzeul mănăstirii se păstrează manuscrise din secolul XV-lea în care se fac referiri prețioase la modul de organizare a școlii mănăstirești, la activitatea culturală în general. Cea mai valoroasă operă din muzeu este jilțul domnesc din vremea lui Petru Rareș, la care se adaugă si broderiile dăruite de Voievodul Ștefan cel Mare. [Efros, 2009]
Mănăstirea Sucevița este ctitoria comună a familiilor Movileștilor, atestată în anul 1582, în vremea domnitorului Petru Șchiopul. Construită în stilul arhitecturii moldovenești, edificiul păstrează stilul epocii lui Ștefan cel Mare. Pictura interioară este repartizată pe toată suprafața disponibilă, îmbogățită însă prin subiecte mai puțin obișnuite în Moldova, dar familiare pentru Muntenia.
Sucevița este monumentul cu cel mai mare număr de imagini religioase din țară, este un testament al artei vechi moldovenești. Tradiția și inovația se împletesc original și pitoresc într-o desfășurare multicromă dominată de culoarea verde. O trăsătură caracteristică a picturii de la Sucevița este înclinația spre narațiune, configurând cicluri complete din viețile unor sfinți, prezentate cu scop educativ. Pictura murală de la Mănăstirea Sucevița încheie epoca de mari creații care a fost secolul al XVI-lea, ale cărei monumente cu pictură exterioară de la Humor, Moldovița, Arbore și Voroneț constituie capodopere ale culturii universale. În muzeul mănăstirii se află una dintre cele mai bogate și mai prețioase colecții de artă medievală din Moldova.
Datorită valorii sale, Mănăstirea Sucevița, perlă a ortodoxiei românești, face parte din patrimoniul universal.
Mănăstirea Slatina este prima ctitorie a lui Alexandru Lăpușneanu și se află în apropiere de Fălticeni, într-o zonă de o frumusețe aparte.
Pictura bisericii nu este cea originală, reînoirea celei vechifiind făcută cu fidelitate. Tablul votiv îl prezintă pe Alexandru Lăpușneanu cu familia sa și este amplasat pe peretele de nord al pronaosului. Frumos ornamentate și inscripționate, lespezile funerare marchează mormintele.
Din punct de vedere arhitectural este remarcabilă simetria construcției și dimensiunile celor patru turle mult mai reliefate. În incintă încă se păstrează o construcție mare în plan pătrat, cu chilii bogate boltite și hol cu tavanul susținut de grinzi. Întreaga arhitectură a Mănăstirii Slatina dovedește că a fost trasată după regulile costrucțiilor Renașterii, cu o ordine clară și o anume dispunere de a detaliilor.
Incinta este înconjurată de un zid puternic, care are în cele patru colțuri câte un turn de apărare. Zidurile groase și înalte de 8 – 10 metri, din bolovanii de piatră, au caneluri de luptă.
Prin valoarea sa arhitectonică Mănăstirea Slatina a intrat în rândul marilor ansambluri monastice ale Moldovei medievale.
Mănăstirea Dragomirna se află la 12 km de Suceava, aproape de satul Mitocul Dragomirnei. Biserica apare ca un edificiu deosebit, unde cadrele ferestrelor cu elemente de factură gotică se armonizează cu decorațiunile bogate ale turlei ce sunt de influență moldovenească. Interiorul se remarcă prin înălțarea graduală a camerelor, începând cu pridvorul și mergând spre altar, prin bogata rețea de nervuri aliniate aprope peste tot, colorate în roșu, albastru și auriu. Pereții, bolțile naosului și ai altarului sunt acoperiți cu picturi în frescă de o mare valoare artistică și plastică, tradițională moldovenească.
Biserica Mănăstirii Dragomirna este cea mai înaltă din Moldova și deosebit de îngustă, ceea ce îi conferă eleganță ieșită din comun.[Efros, 2009]
Biserici de important interes turistic sunt: Biserica Bogdana (Sfântul Nicolae) din Rădăuți, ctitorită de Bogdan I, Biserica Înălțarea Sfintei Cruci, din comuna Pătrăuți, ctitorie a lui Ștefan cel Mare, Biserica Sfântu Ilie ctitorită de Ștefan cel Mare, Biserica Sfânta Paraschiva, Biserica din Bălinești, Biserica Albă din Baia etc. Lor li se adaugă o serie de biserici vechi din lemn, ca cele din așezările rurale Bilca, Horodnic de Sus și de Jos, Iacobești, Putna etc.
Alte numeroase mănăstiri și biserici de interes turistic sunt integrate municipiului Suceava – Biserica Sfântu Gheorghe – Mirăuți, Biserica Sfântu Dumitru, Mănăstirea Sfântu Ioan cel Nou – important loc de pelerinaj, Biserica Domnițelor sau a Coconilor „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, Mănăstirea Teodoreni, Biserica Învierea Domnului sau Vrăscresenia, Biserica armenească Sfântul Simion sau Turnul Roșu, Biserica Sfântul Nicolae – Prăjescu, Biserica romano-catolică Sfântul Ioan Nepomuk etc. – sau orașului Siret – Biserica Sfânta Treime, Biserica Sfântu Ion.[Brânduș, 2013]
Ca o categorie aparte de obiective pot fi menționate cele șapte lăcașuri de cult ortodoxe considerate de UNESCO a fi capodopere artistice universale, pentru frescele interioare și exterioare: Biserica Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (Arbore), Biserica Adormirea Maicii Domnului (Mănăstirea Humor), Biserica Bunei Vestiri (Mănăstirea Moldovița), Biserica Sfintei Cruci (Pătrăuți), Biserica Sfântul Nicolae (Mănăstirea Probota), Biserica Sfântul Gheorghe (Suceava – Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou), Biserica Sfântul Gheorghe (Mănăstirea Voroneț).[Brânduș, 2013]
Pe lângă aceste obiective religioase de rit creștin , trebuie amintite și cele care țin de cultul ebraic, bine reprezentate pe teritoriul județului și vizitate de un număr important de pelerini: Sinagoga Gah din Suceava, Sinagoga veche și Templul Havre Gah din Câmpulung Moldovenesc, Templul Mare din Rădăuți, Templul Mare din Vatra Dornei, Sinagoga Mare din Gura Humorului, Templul evreiesc din Siret, sau cimitirele evreiești din Câmpulung Moldovenesc, Vama, Gura Humorului, Solca, Arbore, Moldovița, Rădăuți și Siret.
2.2.6. Muzee și case memoriale
Cel mai important este Complexul muzeul Bucovina, cu sediul principal în centrul Sucevei, organizat încă din anul 1900 și reorganizat, actualmente funcționând pe mai multe secții [Brânduș, 2013]:
de istorie, în care se distinge „Sala tronului;
secția memorială, cu fonduri documentare pentru Leca Morariu, Ion Vicoveanu, Petru Comarnescu, Eusebiu Camilar, Simion Florea Marina, Nicolae Labiș;
Muzeul Ciprian Porumbescu, din comuna ce-i poartă numele; secția de etnografie și artă populară, amplasată în incinta Hanului Domnesc;
secția „Muzeul satului bucovinean”, de pe Dealul Cetății, constuit după 1990 în aer liber, ce conține 80 de construcții cu structura populară din foarte diferite așezări ale județului;
secția de artă plastică, cu picturi de Aman, Bardasare, Grigorescu, Andreescu, Palladi etc.;
secția de științele naturii, din Parcul Central al orașului.
Pe teritoriul județului mai sunt de menționat: Muzeul etnografic din Vatra Dornei, Muzeul de artă a lemnului din Câmpulung Moldovenesc, Muzeul obiceiurilor populare din Gura Humorului și muzeele etnografice din Rădăuți și Siret.
Alte muzee de mare interes le constituie sunt cele din Fălticeni: Galeria Oamenilor de seamă, Muzeul apelor „Mihai Băcescu”, Muzeul de Artă „Ion Irimescu”. De asemenea, există și numeroase case memoriale, ale lui Mihail Sadoveanu (Fălticeni), Simion Florea Marian (Suceava), Eusebiu Camilar (Udești), Nicolae Labiș (Mălini), sau monumente comemorative, cum sunt „Dragoș Vodă și zimbrul (Câmpulung Moldovenesc), Obeliscul lui Bogdan Vodă (Cârlibaba), Stâlpul lui Vodă din Vama, Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare (Suceava), Statuia soldatului necunoscut (Fălticeni), precum lși alte statui ale unor cunosuți oameni de litere, știință și cultură (Ciprian Porumbescu, Mihail Sadoveanu, Nicolse Labiș etc.).
2.2.7. Bunuri și valori etnografice
Resursele etnografice din județul Suceava sunt numeroase și originale, nu întâmplător Bucovina este creditată cu sintagma de „adevărată vatră folclorică”.
Acestea se regăsesc în arhitectură, prin casele construite din bârne cu ornamentații, ce pot fi văzute în așezările rurale Ciocănești și Fundu Moldovei, Pojorâta, Sadova, Vama, Vicovu de Jos, Bilca, Marginea și în vechile case armenești (din Suceava), astăzi modificate în bună măsură, sau în vechile „gospodării cu ocol” (Moldova-Sulița, Breaza), în cusături și țesături, aplicate în costumele naționale, bundițe, sumane, ștergare, covoare, cu elemente mai mult sau mai puțin originale în fiecare din așezările rurale situate în arealele văilor Bistriței Aurii, Moldovei și Sucevei, în alte elemente etnografice cum sunt ouăle încondeiate (la Ciocănești, Poiana Stampei, Rădăuți, Marginea, Vicov de Jos), sau produsele ceramice (Marginea), în datini și obiceiuri străvechi, permanent agresate de modernismul actual, de manifestări cu caracter religios și etno-folcloric, cum sunt Sânzienele și Festivalul obiceiurilor de iarnă de la Suceava, Festivalul datinilor și obiceiurilor de iarnă din Udești, Târgul de Paști de la Gura Humorului, Festivalul oălor încondeiate de la Ciocănești, Festivalul național al datinilor și obiceiurior de iarnă de la Vatra Dornei, precum și Târgul meșterilor populari organizat în Muzeul satului Bucovinean, Festivalul medieval organizat în Cetatea de Scaun a Sucevei, Festivalul „Șezătoarea” de la Fălticeni, Festivalul de „Umor” de la Gura Humorului etc.[Brânduș, 2013]
2.2.8. Gastronomia tradițională suceveană
Gastronomia tradițională suceveană se remarcă prin specialitățile sale culinare, cu mirosuri îmbietoare, desprinse parcă din file de poveste.
Îmbrăcate în atmosferă de sărbătoare, din meniurile specific sucevene nu lipsesc sărmăluțele aburinde învârtite cu felii de costiță aromată, drese cu un strop de smântână; mămăliga rece cu brânză și smântână sau cu magiun de prune; păstrăvul afumat în cobză de cetină, denumit de localnici hârzob; tocineiii rumeni (chiftele de cartofi prăjiți în ulei); tochitură făcută din carne fragedă de purcel și cârnați afumați la esență de lemn tare; musacaua și păstrăvul asezonat cu smântână; vânatul; ciupercile prăjite sau la grătar; brânza afumată, scrijele (felii de cartof fripte), ciorbă rădăuțeană; papanașii „înecați” în dulceață de afine și stropiți cu smântână.
Setea este potolită cu băuturi de casă, acestea fiind sirop de muguri de brad, afinată, zmeurată, fragată, vișinată, cireșată, precum și țuica tradițională de prune, mere și pere.
Bucovina este patria smântânii. Cu smântână se mănâncă toate borșurile, cărnurile tocate, tocineii, tocănița de ciuperci. Leușteanul e regele legumelor, dar și podbalul. Mâncărurile alese sunt păstrăvul fiert în smântână, cârnați de urs, pulpă de căprioară cu afine, iepure cu smântână și ceapă.[Asociația Profesioniștilor de Turism din România, 2011]
Pe drumul național dintre Suceava și Rădăuți se află Milișăuți sau „patria” verzei murate. Aici, verzele sunt umplute cu saramură sunt puse în butoaie care sunt apoi acoperite cu capace de lemn bine fixate. Pe timpul iernii, butoaiele sunt lăsate în apă înghețată și în bătaia zăpezii. Acționând ca un conservant sarea din saramură nu lasă varză să înghețe. Primăvara, varza murată este mutată în butoaie mici iar apoi este vândută în piețele din țară. Vara, aceste butoaie sunt păstrate în iazuri.
2.2.9. Tradiții și obiceiuri
În Suceava se păstrează încă foarte bine multe obiceiuri legate de momente importante din viața omului: nașterea, căsătoria și moartea. Ele sunt manifestări prin care se comunică și se perpetuează valorile morale.
Din șirurile obiceiurilor tradiționale se detașează nunta care, în forme tradiționale, continuă să se realizeze prin manifestări complexe, în care se îmbină elemente cu caracter economic, juridic, ritual și folcloric și care formează un mare spectacol popular. Actele care stau la baza căsătoriei îmbracă forme rituale și ceremoniale menite să aducă tinerii familii prosperitate, viață fericită și integrare socială în viața comunității.
Cu acest prilej, costumul tradițional dobândește unele însemne specifice momentului, iar actele care compun ceremonialul se desfășoară pe mai multe planuri: urătura la poarta miresei, , jocul zestrei în curtea miresei și iertăciunea, apoi nunta propriu-zisă la casa mirelui, închinatul și împodobitul miresei. Repertoriul muzical folosit cu această ocazie este adecvat: jocul zestrei, jocul cel mare, doina de jale a miresei, hora miresei, hora cea mare.[Rață, 2009]
La naștere există multe interdicții care trebuie respectate. Nașterea unui copil era însoțită de anumite rânduieli ce trebuie respectate în primul rând de mama copilului și de moașă. Odată născut copilul, acesta era implicat într-o suită de practici ce aveau ca scop, pe de o parte protecția copilului în fața forțelor malefice și pe de altă parte integrarea noului individ în comunitate.
În primul rând el trebuia ferit de deochi, motiv pentru care moașa îl lega la mâna dreaptă cu un fir de strămătură sau de panglică de culoare roșie. Pentru a fi ferit de boli, erau stinși niște cărbuni în scăldătoare.
Scăldătoarea era prima baie care se făcea copilului și la care se aducea diferite obiecte simbolice (bănuți, busuioc, zahăr) pentru ca acesta să fie: scump ca argintul, dulce ca mierea, bun ca pâinea, sănătos ca oul, rumen ca bujorul, atrăgător ca busuiocul, alb ca laptele.
Rodinile sunt darurile pe care le aduc rudele și prietenii în casa nou născutului. Urmează alte două evenimente importante: botezul și cumetria. Pentru a primi taina botezului, copilul trebuie să aibă un naș ales de părinții pruncului. Nașul e cel care trebuie să pregătească „pânza” (numită în zonă crișmă) pe care va fi așezat copilul după botez și în care se miruiește, „fașa” pentru înfășat și „bârnețul” pentru legat fașa. [Rață, 2009]
Cumetria se desfășoară în ziua botezului, nelipsite fiind cu această ocazie darurile în „pânzături”. Pentru serviciul făcut părinții își arătau recunoștința în timpul „colăcimii”, când nașii primeau colaci și alte daruri.
Sunt încă prezente obiceiuri în legătură cu moartea omului, credințe și practici ale căror origini se pierd în vechime. Ceremonialul are mai multe etape: despărțirea de cei vii, pregătirea trecerii în lumea cealaltă, restabilirea echilibrului social rupt prin plecarea celui decedat. Legătura cu strămoșii se continuă prin diferite alte manifestări comemorative.
Obiceiul încondeierii ouălor a venit o dată cu creștinismul, adică din sudul Europei spre nord. Masa de Paști se înfrumusețează cu ouă.
Cele mai cunoscute și totodată utilizate motive în încondeierea ouălor sunt albina, mielul, șarpele, garoafa, spicul grâului, grebla, lopata, ornamente industriale și motive luate din industria casnică.
Se începe cu golirea oului care mai apoi se spală bine și se degresează. Se lasă la uscat pregătindu-se suprafața. Din tradiție se știe că ouăle de Paști în general sunt colorate în patru nuanțe: roșu, albastru, galben și verde. Roșul simbolizează focul, care este purificator sau sângele care înseamnă viața. Albastrul reprezintă cerul, infinitul și implicit divinitatea. Verdele semnifică viața, creșterea și renașterea, fiind culoarea vegetației ce odată cu primăvara revine la viață. Soarele și bogăția sunt reprezentate de culoarea galbenă.
Încondeiatul cu pensula presupune aplicarea culorii direct pe suprafața oului, iar pentru a delimita nuanțele în diferite registre, se desena cu tușă groasă, folosindu-se doar trei – patru culori de bază, la care se asociau motive florale, desprinse de pe cămășile, bundițele și cojoacele straielor naționale, dar și de pe modelele și motivele arhitecturale ale caselor, ale icoanelor ortodoxe.
La încondeiatul cu penița se folosește scriitura cu tuș negru, cu desene ferme, umplute ulterior cu culoare. Piesele rezultate sunt copii ale ouălor realizate în tehnica împistririi.
Tehnica împistririi, la care scriitura se face cu ceară, este mai complexă, cu reale valențe artistice și totodată cea mai veche tehnică de ornamentare. Este foarte greu de realizat întrucât folosește baia integrală de culoare și curățarea succesivă a fondului. Unealta de bază se numește chișiță, cu care se aplică ceara. Se utilizează chișița cu fir de păr, cât și cea din tală de alamă foarte fină.
Există două tehnici de împistrire: tehnica de veche, arhaică și cea actuală. Motivele ornamentale sunt orientate în funcție de axul polar al ovoidului. Împărțirea în registre se realizează urmărind perpendicularitatea, fapt observat la toți creatorii. Vârful ți baza oului constituie două zone care, în cazul împistririi, comportă o serie de elemente specifice.[Rață, 2009]
Toată scriitura se bazează pe linia curbă, fapt care duce la interpretarea cromaticii ca fiind neegală în cadrul aceluiași ton, datorită schimbării perpetue a unghiului de reflexie a luminii. De aceea, fiecare produs finit reprezintă un unicat.
Cu câțiva ani în urmă, prin folosirea unui număr mare de culori în registre simetrice sau asimetrice, a siguranței și fanteziei populareîn execuție, s-a ajuns la realizarea unor adevărate covoare ornamentale, în care geometria face uneori de nerecunoscut în fază finală semantica unui motiv.
Capitolul 3. Analiza ofertei turistice în județul Suceava
3.1. Definirea bazei materiale a turismului
O analiză multifactorială a oricărui fenomen, în cazul de față cel turistic, trebuie să înceapă cu definirea unor noțiuni considerate de bază pentru cunoașterea acelui fenomen. Astfel, când se utilizează noțiunea de bază materială a turismului este necesară identificarea a două componente, și anume [Hapenciuc, 2004]:
1. Baza materială generală sau elementele de infrastructură tehnică utile pentru funcționarea bazei materiale specific turistică – căi de transport modernizate, instalații de telecomunicații, de alimentare cu apă și energie electrică, rețele de canalizare, instalații de încălzire și condiționare a aerului, instalații frigorifice, depozite, garaje, ateliere de tip service etc.
2. Baza materială specific turistică care cuprinde:
unitățile de cazare – hoteluri, moteluri, hanuri, vile, cabane, campinguri, căsuțe, bungalouri, pensiuni turistice și agroturistice, spații de cazare de pe navele fluviale și maritime, alte unități de cazare colective nespecificate;
unitățile destinate alimentației – restaurante, cantine, unități tip fast-food, unități tip cofetărie, patiserie, unități tip catering etc;
unități destinate întreținerii sănătății – case de odihnă, sanatorii etc.;
unități de agrement – terenuri și săli de sport, parcuri, cinematografe, cazinouri, instalații de transport pe cablu, cluburi de noapte, baruri etc.
Elemente ce caracterizează baza materială, alături de cele care aparțin infrastructurii aflate în proprietatea agentului economic cu profil turistic, formează împreună cu patrimoniul natural și antropic oferta turistică.
3.1.1. Principalele tipuri de unități de cazare turistice românești
Conform Ordinului Ministerului Turismului, în România pot funcționa 12 tipuri de unități cu funcțiuni de cazare turistică, și anume:
hoteluri de 1, 2, 3, 4, 5 stele;
hoteluri – apartament de 2, 3, 4, 5 stele;
moteluri de 1, 2, 3 stele;
vile de 1, 2, 3, 4, 5 stele;
cabane de 1, 2, 3 stele;
bungalouri de 1, 2, 3 stele;
sate de vacanță de 2, 3 stele;
campinguri de 1, 2, 3, 4 stele;
pensiuni turistice de 1, 2, 3, 4 margarete;
ferme agroturistice de 1, 2, 3 margarete;
camere de închiriat de la locuințele familiale de 1, 2, 3 stele;
nave fluviale și maritime de 1, 2, 3, 4, 5 stele.
Agenții economici care construiesc structuri de primire turistice au obligația să asigure, încă din faza de proiectare, respectarea criteriilor de clasificare prevăzute în normele metodologice.
Categoria de clasificare a unităților de cazare turistică este dată de cea la care au fost încadrate majoritatea spațiilor de cazare din incinta acesteia. De regulă, nu se admit spații de cazare încadrate la categorii superioare celei de clasificare a unității de cazare turistice. În mod excepțional, comisia tehnică poate propune încadrarea la o categorie superioară, cu cel mult o stea peste categoria structurii turistice în cauză, a unor apartamente, garsoniere sau alte spații de cazare cu un nivel de dotare și o calitate a serviciilor deosebite.
În anumite perioade, agenții economici pot utiliza și alte tipuri de spații cum ar fi: cămine studențești, internate, case de odihnă ale unor asociații nonprofit, destinate cazării membrilor acestora, chilii din cadrul mănăstirilor etc., cu condiția ca să dispună de autorizație sanitară de funcționare. Aceste spații nu se clasifică, iar tarifarea se fac prin corelare cu spații de cazare de confort similar din unitățile clasificate.
3.1.2. Sursele datelor necesare cunoașterii turismului
Orice activitate economică poate fi înregistrată statistic și prin intermediul rapoartelor statistic întocmite de unitățile de turism și înaintate Institutului Național de Statistică. Pentru activitatea de cazare turistică datele provin din rapoarte statistice completate de persoanele fizice și juridice care au în proprietate sau administrează unități de cazare turistică.
Cercetarea statistică Turism 1A „Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică”, cu periodicitate lunară, completată de către agenții economici, persoanele fizice care administrează efectiv structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică ce au fost deschise cel puțin o zi în luna respectivă și care au cel puțin 10 locuri – pat;
Cercetarea statistică Turism 1A „Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică în anul 2011”, cu periodicitate anuală, completată de către agenții economici, persoanele fizice care administrează efectiv structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică ce au fost deschise cel puțin o zi luna respectivă și care au între 5-9 locuri – pat;
Cercetarea statistică Turism 1B „Capacitatea de cazare turistică existentă la 31 iulie” cu periodicitate anuală, completată de persoanele juridice și fizice care au în proprietate sau administrează structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică;
În cadrul unităților de cazare turistică nu se cuprind [Hapenciuc, 2004]:
unitățile de cazare folosite în exclusivitate de posesori sau chiriași pe o durată mai mare de un an, indiferent de clasificarea acestora;
locuințele secundare ale populației, utilizate în scopuri turistice în mod exclusiv de posesorii acestora;
căminele, internatele școlare pe perioada anului școlar, unitățile spitalicești (cu excepția sanatoriilor și altor spații similare ce practică în mod exclusiv activități turistice);
vagoanele dormitor;
adăposturile și refugiile montane și similare;
barăcile și dormitoarele pentru muncitori, căminele de bătrâni și casele de copii.
3.2. Indicatori de măsurare a ofertei turistice din județul Suceava
Indicatorii ofertei turistice reflectă evoluția în timp, spațiu și structură a componentelor bazei tehnico-materiale. [Neacșu, 2006]
Datele utilizate se regăsesc în capitolul 4., tabelele
indicatorul structurii capacității de cazare pe unități categorii de unități:
(3.1.) (3.2.)
indicele variației în timp a capacității totale de cazare:
(3.3.)
Anul 1 = anul 2011
Anul 0 = anul 2010
(3.4.)
ponderea numărului de locuri de cazare în hoteluri în total locuri de cazare:
(3.5.)
Similar se calculează și pentru celelalte structuri de primire cu funcțiuni de cazare turistică.
(3.6.)
(3.7.)
(3.8.)
(3.9.)
(3.10.)
(3.11.)
(3.12.)
(3.13)
indicatorul structurii capacității de cazare pe categorii de confort:
(3.14.)
(3.15.)
(3.16.)
(3.17.)
(3.18.)
(3.19.)
(3.20.)
(3.21.)
(3.22.)
(3.23.)
(3.24.)
(3.25.)
(3.26.)
(3.27.)
(3.28.)
(3.29.)
(3.30.)
(3.31.)
(3.32.)
(3.33.)
(3.34.)
(3.35.)
(3.36.)
(3.37.)
(3.38.)
(3.39.)
(3.40.)
(3.41.)
(3.42.)
(3.43.)
Capitolul 4. Analiza statistică a bazei materiale a turismului în județul Suceava
4.1 Unitățile de cazare turistică din județul Suceava și evoluția acestora în perioada 2000 – 2012
Analiza capacităților de cazare turistică din județul Suceava impune o prezentare a evoluției numărului de unități și a numărului de locuri de cazare, pe tipuri de structuri și pe o perioadă de 13 ani, respectiv 2000 – 2012.
Analiza datelor din tabelul 4.1 oferă o imagine de ansamblu asupra evoluției numărului unităților de cazare din județul Suceava, care a cunoscut o scădere în anul 2001, apoi o creștere în perioada 2002 – 2006, în 2007 o scădere, o redresare după 2008.
Tabelul 4.1. Evoluția unităților de cazare turistică și a capacității de cazare turistică din România și din județul Suceava, în perioada 2000 – 2012
Sursa: Prelucrare după Institutul Național de Statistică, www.insse.ro
4.2. Analiza dinamicii bazei materiale a cazării din județul Suceava, în perioada 2000 – 2012
Scopul propus este realizarea unei analize a unei serii statistice (de timp cu momente egale distanțate între ele) care prezintă evoluția capacității de cazare în județul Suceava în perioada 2000 – 2012.
Specific activității turistice este faptul că, atunci când se analizează evoluția încasărilor rezultate în urma prestării serviciilor, evoluția profitului, a cheltuielilor turistice, a ratei profitului, se utilizează seriile de timp sau cronologice de interval, iar când se analizează evoluția volumului de fonduri fixe, a numărului de persoane ce lucrează in domeniul turismului, a capacității de cazare, alimentație tratament etc., se utilizează seriile de momente.
Reprezentarea grafică a seriei statistice din tabelul 4.2. (coloanele 1 și 2) arată tendința de creștere accentuată a capacității de cazare din județul Suceava, de la 5269 locuri de cazare, în anul 2000, la 9447 locuri, în anul 2012 (figura 4.1). Spre deosebire de situația de la nivelul județului, în perioada 2000-2012 se înregistrează și în întreaga țară o creștere a capacității de cazare, dar într-un ritm mai ușor, după cum arată si figura 4.1.
Figura 4.1. Evoluția capacității de cazare din România și județul Suceava, în perioada 2000 – 2012
Caracterizarea modului de desfășurare a unui fenomen analizat într-o perioadă de timp delimitată, impune determinarea unui sistem de indicatori specifici seriilor de timp care pot fi vizualizați în tabelul 4.2.
Corespunzător principalelor feluri de mărimi utilizate în statistică, indicatorii seriilor dinamice se pot împărți în următoarele categorii: indicatori absoluți, indicatori relativi și indicatori medii.
Tabelul 4.2. Calculul sistemul de indicatori absoluți și relativi ai capacității de cazare turistică
Se observă că aproximativ toate sporurile, reprezentând modificările absolute cu bază fixă, au valori negative, ceea ce arată o creștere continuă a capacității de cazare. În cazul modificărilor absolute cu bază în lanț valorile negative domină, fiind totuși oscilante ca sens și valoare absolută, ceea ce indică creșteri și descreșteri ale capacității de cazare existentă în perioada analizată.[Hapenciuc, 2004]
Ritmul sporului oferă informații în concordanță cu indicele variației totale. Astfel, ritmul de reducere a capacității de cazare turistică în anul 2001 față de anul 2002 indică o reducere cu 0,04, iar indicele care exprimă evoluția indicatorului în anul 2002 față de 2001 arată o reducere de 0,96 ori.
Ritmul mediu al variației (de creștere / reducere), ṝ are valoarea:
ṝ % = 100 * I – 100 = 4,9 %
iar aceasta arată că, în intervalul 2000 – 2012, capacitatea de cazare turistică existentă s-a sporit, în medie, cu 4,9 % anual.
4.3. Unitățile de cazare turistică și capacitatea de cazare turistică a județului Suceava, în anul 2011
Analizând situația unităților de turism din județul Suceava la nivelul anului 2011 pe total și forme de proprietate, conform tabelului 4.3. rezultă că proprietatea privată domină cu un număr de 233 de unități, datorită, în special, numărului mare de pensiuni agroturistice și turistice (169 unități). La capătul opus se situează proprietatea cooperatistă cu 2 unități, acestea fiind moteluri.
Tabelul 4.3. Unitățile și capacitatea de cazare turistică pe forme de proprietate și tipuri de structuri în anul 2011
Sursa: Prelucrare după Breviar turistic al județului Suceava 2012
Una din soluțiile revigorării turismului la nivel național și implicit cel la nivel județean este privatizarea marilor unități de cazare, în special hoteluri. Cu toate că la nivelul județului Suceava numărul unităților de cazare aflate în proprietate privată domină, după cum se observă și din figura 4.2.), în ceea ce privește hotelurile proprietatea este împărțită în felul următor: 4 hoteluri se află în proprietate publică, 2 în proprietate majoritar privată, 27 în proprietate integral privată, iar 1 se află în proprietate obștească.
Rezumând, se poate afirma că în județul Suceava, unitățile de cazare turistică aflate în proprietate privată reprezentau, la nivelul anului 2011, 91,6%, din total.
Figura 4.2. Ponderea unităților de cazare turistică din județul Suceava pe forme de proprietate, în anul 2011
Din tabelul 4.4. care prezintă capacitatea de cazare turistică în funcție de forma de proprietate rezultă că primul loc este de ținut de proprietatea integral privată cu un număr de 5646 de locuri de cazare din care 2708 locuri în hoteluri, 1480 locuri în oensiuni turistice, 275 locuri în vile turistice, 224 locuri în campinguri, 1968 locuri în pensiuni agroturistice, iar restul de 277 locuri aparținând celorlalte tipuri de structuri de cazare.
Tabelul 4.4. Distribuția capacității de cazare turistică pe forme de proprietate, a județului Suceava, în anul 2011 – număr de locuri
Sursa: Prelucrare după Breviar turistic al județului Suceava ediția 2012
Capacitatea de cazare în funcțiune este prezentată în tabelul 4.5. și în figura 4.3. Proprietatea majoritar privată și integral privată ocupă primele poziții cu 1773517, respectiv 185341 locuri – zile.
Tabelul 4.5. Capacitatea de cazare turistică în funcțiune a județului Suceava în anul 2011 – (număr de locuri – zile)
Sursa: Prelucrare după Breviar turistic al județului Suceava ediția 2012
Figura 4.3. Capacitatea de cazare în funcțiune pe forme de proprietate a județului Suceava, în anul 2000
Comparând situația de la nivelul țării cu cea de la nivel județean, și vizualizând datele din tabelul 4.6. rezultă:
Capacitatea de cazare turistică în funcțiune a structurilor ce asigură acest serviciu, în anul 2011 a fost de 68 417 259 locuri – zile pe țară, iar valoarea pentru județul Suceava a fost de 2 439 609 locuri zile, reprezentând 3,57% din totalul nivel al țării.
La nivelul țării hotelurile au deținut cea mai mare pondere, 66,07% în totalul capacității de cazare în funcțiune, 8,77% pensiuni turistice, 7,86% pensiuni agroturistice, iar restul tipurilor de structuri de primire turistică detințnd 17,3%.
Din coloana a patra a tabelului 4.6. se observă faptul că pensiunile agroturistice, pensiunile turistice și cabanele turistice sunt principalele categorii de unități de cazare are au înregistrat pe parcursul anului 2011 ponderile cele mai ridicate, comparând cu situația de la nivelul național, din punct de vedere al capacității de cazare turistică în funcțiune.
Tabelul 4.6. Capacitatea de cazare turistică în funcțiune, în anul 2011 (locuri – zile)
Sursa: Prelucrare după Breviar turistic al județului Suceava ediția 2012
4.4. Unitățile de cazare turistică și capacitatea de cazare turistică pe tipuri de structuri și categorii de confort în anul 2011
Tabelele 3.7. și 3.8 prezintă unitățile de cazare și capacitatea de cazare turistică din județul Suceava pe tipuri de unități și categorii de confort în anul 2011, și distribuția acestor unități în cadrul localităților județului.
Categoria de confort dominantă este categoria unităților de trei stele, pe primul loc situându-se pensiunile agroturistice (33 de unități), iar cu o pondere de 38,74 % se clasează unitățile de cazare cu 2 stele.
În prezent, pe raza județului Suceava, 14,76% reprezintă categoria unităților de patru stele din totalul unităților de cazare aflate, ceea ce înseamnă o dorită și așteptată diversificare a ofertei turistice, care se va consolida odată cu trecerea timpului și îmbunătățirea condițiilor de trai a populației României. Acest lucru va solicita din ce în ce mai mult condiții sporite de confort.
Tabelul 4.7. Distribuția numărului de unități de cazare pe categorii de confort, în anul 2011 în județul Suceava
Sursa: Prelucrare după Breviar turistic al județului Suceava, ediția 2012, p. 17
Figura 4.4. Ponderea unităților de cazare turistică, pe categorii de confort, în anul 2011, în județul Suceava
Tabelul 4.8. Numărul de structuri de primire turistică pe localități
Referitor la distribuția structurilor de primire turistică pe localități se observă că există doar o singură unitate de 5 stele, iar cele din cele 40 de unități de 4 stele, 19 sunt pensiuni agroturistice situate în Vama (4), Sucevița (3), Vatra Dornei (3), Mănăstirea Humorului (2), Putna (2), Gura Humorului (2),Pojorâta (1), Șaru Dornei (1), Vatra Moldoviței (1), 13 sunt pensiuni turistice situate în Gura Humorului (7), Vatra Dornei (3), Suceava (2), Fălticeni (1), 5 sunt hoteluri din Suceava (1), Vatra Dornei (2), Gura Humorului (2), alături de 2 vile turistice din Suceava.
Numărul de locuri disponibile în unitățile de cazare sucevene sunt prezentate în tabelul 4.9. Numărul cel mai mare de locuri aparține categoriei de confort de 3 stele (41,2% din totalul categoriilor), fiind urmate de categoria unităților de cazare turistică de două stele (34,78%).
Aceste locuri aparțin îndeosebi următoarelor unități de cazare:
hoteluri (1499, respectiv 1180);
hosteluri (210, respectiv 153);
moteluri (152, respectiv 111);
vile turistice (198, respectiv 69);
cabane turistice (186, respectiv 118);
campinguri (563, respectiv 470)
pensiuni turistice (120, respectiv 104);
bungalouri( 40);
Tabelul 4.9. Capacitatea de cazare turistică existentă a județului Suceava – locuri-
Sursa: Prelucrare după Breviar turistic al județului Suceava ediția 2012
Capacitatea de cazare în funcțiune (număr locuri zile) este de 2439609, clasarea în funcție de confort fiind (tabelul 4.10):
unități de 3 stele – 1002978 locuri zile (41,11%);
unități de 2 stele – 831611 locuri zile (34,09%);
unități de 4 stele – 494163 locuri zile (20,26%);
unități de 1 stea – 105377 locuri zile (4,32%);
unități de 5 stele – 5480 locuri zile (0,22%).
Tabel 4.10. Capacitatea de cazare turistică în funcțiune a județului Suceava pe categorii de confort (număr locuri – zile)
Sursa: Prelucrare după Breviar turistic al județului Suceava ediția 2012, p. 18
Încadrarea unităților de cazare turistică în diferite categorii de confort este în funcție și de dotările existente în respectivele active (modalitatea de funcționare a unității, dotarea cu instalații sanitare, numărul de locuri în cameră etc.) – tabelul 4.11.
Tabelul 4.11. Numărul de camere oferite turiștilor în județul Suceava, pe tipuri de unități de cazare în anul 2011
Sursa: Prelucrare după Breviar turistic al județului Suceava ediția 2012, p. 22
Din totalul de 4251 de camere care există în unitățile de cazare turistică din județul Suceava, în anul 2011, cele mai multe erau dotate cu baie sau duș (88,49%). Ordonarea categoriilor de confort enunțate se datorează, în principal structurilor hoteliere care asigură posiblitatea obținerii unui grad de mulțumire sporit din partea potențialului client. [Hapenciuc,2004]
4.5. Unitățile de cazare turistică și capacitatea de cazare pe tipuri de structuri și destinații turistice în anul 2011
Analizând zona turistică în care sunt plasate structurile de cazare turistică din județ – tabelul 4.12, rezultă că: din totalul de 271 de unități, cele mai multe sunt situate în stațiunile din zona montană – 46,13%, în special, datorită numărului mare de pensiuni turistice și agroturistice – 81,6%, care funcționează aici. Următoarea zonă turistică din clasament sunt „Alte localități” cu un număr total de 88 de unități de cazare, apoi stațiunile balneare cu 41 de unități, iar pe ultimul loc fiind „Orașe reședință de județ” cu un număr de 17 unități de cazare turistică.
Referitor la distribuția locurilor de cazare în funcție de zona turistică, conform datelor din tabelul 4.12., 33,41% din capacitatea de cazare turistică existentă la nivelul județului se regăsește în stațiunile din zona montană, fapt ce datorează celor 1464 de locuri din pensiunile agroturistice de la această categorie.
Cea mai mare parte din numărul de 2164 de locuri de cazare în stațiunile balneare se datorează celor 1284 de locuri în hoteluri.
Tabelul 3.12. Unitățile de cazare turistică și capacitatea de cazare turistică pe tipuri de structuri și destinații turistice în anul 2011
Sursa: Prelucrare după Breviar turistic al județului Suceava ediția 2011, p. 20-21
Analizând capacitatea de cazare turistică în funcțiune (număr locuri – zile), după cum rezultă din tabelul 4.13., clasificarea este următoarea: prima poziție este ocupată de „Alte localități” (742708 locuri – zile ~ 30,46%), urmând stațiunile din zona montană (657685 locuri – zile ~ 26,98%), urmează apoi stațiunile balneare (619615 locuri – zile ~ 25,41%) și apoi orașele reședință de județ (418501 locuri – zile ~ 17,16%).
Tabelul 4.13. Capacitatea de cazare turistică în funcțiune – număr locuri – zile
Sursa: Prelucrare după Breviar turistic al județului Suceava ediția 2012, p. 21
4.6. Indicii de utilizare a capacității de cazare turistică
O prezentare comparativă a indicilor de utilizare a capacității de cazare turistică la nivelul țării (în perioada 2000 – 2012) și la nivelul județului Suceava conform tabelelor 4.14 și 4.15. oferă o imagine cât se poate de elocventă asupra unei oarecare ascensiuni a turismului la nivel țară și oarecum la nivel de județ.
Tabel 4.14. Gradul de utilizare a capacității de cazare turistică în funcțiune în România, în perioada 2000 – 2012 (procente)
Sursa: Date preluate din Anuarul statistic al României, ediția 2013
Turismul sucevean prezintă o ușoară oscilare în ceea ce privește indicele de utilizare a capacității de cazare în funcțiune.
Tabelul 4.15. Gradul de utilizare a capacității de cazare turistică în funcțiune, în județul Suceava în perioada 2000 – 2012
Sursa: Prelucrare după www.insse.ro
În cazul județului Suceava, indicii de utilizare a capacității de cazare turistică în funcțiune, pentru hoteluri, sunt superiori valorilor prezentate în tabelul 4.15. pentru toți anii considerați (tabelul 4.16).
Tabelul 4.16. Gradul de utilizare a capacității de cazare turistică în funcțiune pe tipuri de unități turistice în perioada 2000 – 2012 (procente)
Sursa: Prelucrare după Breviar turistic al județului Suceava
4.7. Baza materială de tratament
Baza materială de tratament este cel mai bine reprezentată în localitatea Vatra-Dornei, stațiune balneoclimaterială și montană situată în inima Carpaților Orientali și înconjurată de o zonă de munți de mică altitudine și mijlocii, cu structură cristalină.
Două unități turistice dispun de bază de tratament dotate cu căzi pentru băi carbogazoase, pentru nămol și cu secții de hidroterapie. Este vorba de SC. DORNA BALNEO-TUR S.A Vatra-Dornei și S.C INTUS S.R.L Vatra-Dornei (ambele cu capital privat), unde se aplică anual peste 400.000 de proceduri. [Hapenciuc, 2004]
Principala procedură de tratament balnear o constituie băile carbogazoase destinate afecțiunilor cardio-vasculare. Alte proceduri de care turiștii sau pacienții pot beneficia sunt: împachetari cu parafină – pentru bolile aparatului cardio-vascular și cele reumatice,băi de plante, tratament cu aerosoli – pentru afecțiunile aparatului respicator, proceduri electrice (diadinamice – pentru afectiuni reumatice, ionizări), hidroterapie (băi galvanice, duș subacval, duș scoțian), mofetă naturală. O noutate o cinstituie sectia de împachetari cu nămol, cu o capacitate maximă de 50 împachetari / zi, tratament de care se poate beneficia tot timpul anului.
Profesor Ion Bojor în Ghidul turistic al județului Suceava a semnalat faptul că un aspect deosebit de important, legat de caracterizarea hidrologică a Țării Dornelor, este prezența izvoarelor minerale, care impun o notă specifică acestei zone. Astfel, zăcămintele de ape carbogazoase constau într-un număr de 37 izvoare, care apar pe teritoriul localităților; Poiana Coșnei, Corna Cândrenilor, Poiana Negrii, Vatra Dornei, Ortoaia, Șaru Dornei, Panaci, Glodu, Dârmova, Broșteni. Se mai cunosc surse de ape minerale la Poiana Stampei, Dornișoara, Neagra Șarului, și Drăgoiasa.
Un alt factor natural care a contribuit și contribuie din plin la dezvoltarea orașului Vatra Dornei și a ținutului înconjurător îl constituie patrimoniul forestier, care numai în zona orașului acoperă peste 10.000 ha.
Stațiunea Vatra Dornei funcționează în regim permanent și este renumită pentru climatul ozonat, nămolul de turbă și izvoarele minerale carbogazoase, sodice și bicarbonate utilizate în tratarea unor afecțiuni ale aparatului locomotor, cardiovascular și ale sistemului nervos periferic.
Izvoarele minerale din zonă erau cunoscute încă din anul 1790, dar primele amenajări în scop terapeutic au avut loc abia in 1845. Spre sfârșitul secolului al XIX –lea au început să fie folosite băile de nămol care utilizau nămolul extras din tinovul de la Poiana Stampei. [Hapenciuc, 2004]
„Parcul orașului” situat la poalele Dealului Negru este principala zonă de concentrare a izvoarelor minerale precum și a instituțiilor balneare și turistice. Orașul Vatra Dornei, având teritoriul foarte bogat în ape bicarbonate-feruginoase, este considerat ca fiind unul din cele mai vechi și mai cunoscute stațiuni balneare din Carpații Orientali. În stațiune se poate face și cură de teren, pe aleile parcului. Pe lângă cura externă, se poate face și cură internă, datorită izvoarelor minerale.
Un alt oraș important din acest punct de vedere situat pe valea râului Moldova este Câmpulung Moldovenesc. Acesta se află la 621 m altitudine, la poalele muntelui Rarău și constituie în prezent un important centru de turism de sejur pentru odihnă și stațiune climaterină.
Vatra Dornei și orașul Câmpulung Moldovenesc sunt cele mai indicate zone pentru odihnă și tratament din județul Suceava.
Ca o succintă concluzie la cele descrise anterior, se poate afirma faptul că baza materială de agrement și tratament din județul Suceava a suferit unele îmbunătățiri, în special ca urmare a investițiilor efectuate în sectorul privat, dar mai este mult până la a consolida o structură modernă și desfășurată îm majoritatea zonelor de atracție ale județului pentru a putea situa Suceava pe un loc remarcabil din punct de vedere turistic, în concordanță cu minunatele și prestigioasele atracții turistice naturale. [Hapenciuc,2004].
Concluzii
Baza materială a turismului din județul Suceava este caracterizată de aceleași elemente ca toată baza turistică de la nivel național: existența, pe de o parte, a unor capacități mari, rămase din epoca regimului trecut, și, pe de altă parte, structurarea noilor unități private, de dimensiuni mic, apărute în ultimii ani.
Un alt element ce a dus la declinul acestor mari unități ale turismului sucevean a fost scăderea dramatică a nivelului de trai al populație, lucru care s-a reflectat în scăderea indicelui de utilizare a capacității de cazare. Situația este alarmantă deoarece gradul de utilizare a capacității de cazare turistică sunt variate, cum ar fi:
scăderea calității serviciilor și a nivelului de standarde minime privind recrutarea, formarea și ocuparea forței de muncă calificate în meseriile de bază și pentru funcțiile manageriale;
dezinteresul proprietarilor reali pentru impulsionarea și urmărirea indicilor normali de operare a unităților de cazare turistică și pentru promovarea produsului;
o politică fiscală relativ dezavantajoasă – de exemplu, cuantumul ridicat al TVA în costul final al produsului hotelier;
slaba motivare a personalului, cunoscut fiind că salariile din turism sunt cu mult mai mici decât cele din alte sectoare mai puțin productive;
neimplicarea autorităților publice locale în susținerea turismului, chiar în zone în care aceasta reprezintă resursele de bază care generează taxe și impozite pentru buget;
politici de produs și tarife/prețuri care nu țin seama de evoluția pieței interne și externe, de cerințe tot mai crescute ale consumatorilor de servicii hoteliere și turistice.
Este necesară conceperea unui program de dezvoltare care să cuprindă atât pentru stațiunea Vatra Dornei cât și pentru celelalte puncte turistice un număr mare de mijloace de agrement care să fie puse la dispoziția turiștilor.
Proprietatea privată și-a făcut cunoscută prezența îndeosebi prin apariția unor unități de cayare turistică de capacitate redusă, cum sunt pensiunile turistice și gospodăriile de agroturism. Creșterea numerică a acestor categorii de cazare turistică s-a datorat unei inițiative legislative foarte atractive.
Deși o investigație în domeniul turismului implică un efort financiar substanțial, în condițiile în care recuperarea se face pe termen foaret lung, se poate observa tendința întreprinzătorilor privați de a investi în unități de capacitate mică și medie, ușor de administrat de îmbunătățit și ușor adaptabile la condițiile pieței.
Un alt aspect foarte important de precizat referitor la baza materială a turismului este legat de infrastructură. Starea necorespunzătoare a drumurilor și din județul Suceava a creat situații când anumite drumuri de interes turistic au devenit impracticabile,împiedicând astfel accesul în zonele respective.
Toți acești factori au condus la scăderea dramatică a calității serviciilor turistice oferite, la imposibilitatea alinierii la normele calitative cerute pe plan european și mondial. Din această cauză costurile au devenit ridicate, județul Suceava ca destinație turistică având de suferit.
În general, se caută justificări în explicarea gradului de confort scăzut al unităților de cazare, motivându-se o slabă calitate a serviciilor. Opinii mult mai autorizate afirmă faptul că astăzi lipsește în lumea hotelurilor o înțelegere corectă a subiectului: funcțiile, dotarea și echiparea unui hotel din punct de vedere tehnologic și logistic, spre mulțumirea clienților găzduiți, dar și a personalului ce deservește hotelul. Termenul de industrie hotelieră pornește de la structura de organizare a sistemului hotelier, dar el trebuie să fie înțeles coborând măsura de la sistem până la nivelul unui singur hotel, indiferent de gradul de confort al acestuia. În final, accepțiunea termenului trebuie să fie înțeleasă sub forma; fiecare hotel în sine reprezintă o industrie de ospitalitate.
O eventuală redresare implică o multitudine de factori care să favorizeze în primul rând dezvoltarea economică generală. O creștere a veniturilor populației din România, concretizează printr-o creștere a nivelului de trai, dezvoltarea infracțiunii, informatizarea, creșterea calității serviciilor, existența unor programe intense de promovare a obiectivelor turistice din județul Suceava pe plan internși internațional etc. ar putea crea premisele unei expansiuni a activității turistice în Suceava, fapt care ar contribui la dezvoltarea economică generală a zonei.
Bibliografie
Abărgăoniței S., (2010), Oferta agroturistică a Bucovinei, Editura Tipo Moldova, Iași.
Asociația Profesioniștilor de turism din România, (2011), Maramureș și Bucovina, traseu turistic în zonele istorice, naturale, de recreere și agrement din Maramureș și Bucovina.
Bojoi I., (1979), Suceava: ghid turistic al județului, Editura Sport-Turism, București.
Brânduș C., (2013), Județul Suceava (Seria Județele României), Editura Academiei Române, București.
Căruntu M. A., (2008), Suceava: între trecut și prezent, Editura Mușatinii, Suceava.
Cândea M., Simon T. (2006), Potențialul turistic al României, Editura Universitară, București.
Cheia G., (2013), Arii de concentrare turisticăîn județul Suceava: potențial și evoluție turistică,Teză de doctorat, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Secțiunea Facultății de Științe Economice și Administrație Publică, anul I, nr. 1 din 2001
Cocerhan C., (2012), Bazinul râului Suceava pe teritoriul României: valorificarea și potențialul touristic, Teză de doctorat, Universitatea București, Facultatea de Geografie, București
Cocerhan C., (2011), Potențialul turistic natural din împrejurimile Sucevei, Editura ”George Tofan”, Suceava
Drăgușanul I., (2001), Suceava, sub povara istoriei: monografie, Editura Mușatinii, Suceava
Dincă A. I., (2013), Turism durabil în culoarul transcarpatic Gura Humorului – Câmpulung – Vatra Dornei – Bârgău, Editura Universității București.
Efros V., (2002), Evaluarea potențialului turistic al Bucovinei cu oportunități de implementare în procesul didactic, Editura Universitățiț Suceava.
Efros V., (2009), Oameni și locuri în Bucovina, Editura Fundația Națională „Humanitas – România, Suceava.
Ghinea D., (1996), Enciclopedia geografică a României, vol I, Editura Enciclopedică, București.
Ghinea D., (1997), Enciclopedia geografică a României, vol II, Editura Enciclopedică, București.
Ghinea D., (1998), Enciclopedia geografică a României, vol III, Editura Enciclopedică, București.
Hapenciuc C. V. , (2001), Indicatori utilizați în analiza bazei material a turismului,- Analele Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, Secțiunea Facultății de Științe Economice și Administrație Publică.
Hapenciuc C. V., (2003), Cercetare statistică în turism, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Hapenciuc C. V., (2004), Elemente de analiză și prognoză în turism – studio de caz, Editura Junimea, Iași.
Ielenicz M., (2006), România, potențial turistic, Editura Universitară, București.
Ielenicz M., (2009), România, potențial turistic, Editura Universitară, București.
Coord. Rădulescu G., , (1993), Suceava, Institutul Proiect Bucovina Suceava.
Lupchian M. M., (2010), Municipiul Suceava – studiu de geografie urbană, Editura Universității Suceava.
Minciu R., Baron P., Neacșu N., (1991), Economia turismului, Editura Universitatea Independentă „Dimitrie Cantemir”, București.
Monoranu O., (1979), Suceava: monografie, Editura Sport-Turism, București.
Neacșu N., Băltărețu A., (2006), Turism internațional, Editura Pro Universitaria, București.
Purici Ș., (2003), Evoluția raporturilor dintre grupurile entice din județul Suceava – istorie și actualitate, Editura Universității Suceava.
Roșca E., (2001), Analiza statistic a pieței turismului balnear în județul Suceava, Editura Universității București.
Roșca E., (2004), Statistică și dezvoltare regională, Editura Universității Suceava.
Roșca E., (2005), Teorie și practică, Editura Economică, București.
Rață D., (2009), Itinerarii culturale, Editura Qual Media, Cluj Napoca.
Sandu G., (2005), Economia romțnească – prezent și perspective: sesiune științifică cu participare internațională, Editura Universității din Suceava.
Stanciu P., (2012), Echilibrul ofertă – cerere pe piața turistică și fundamentarea strategiilor de dezvoltare. Studiu de caz: Zona Bucovina, Editura Academia de Studii Economice, București.
Toma A., (2007), Consiliul județean Suceava: file de monografie, editura Biblioteca „I. G. Sbiera”, Suceava.
*** Anuarul statistic al României, 2012, 2013.
*** Anuarul statistic al județului Suceava, 2013
*** Breviarul turistic al județului Suceava, 2013
*** Colecția Revista Română de Turism, editată de Institutul de Cercetări pentru Turism București.
www.insse.ro
www.cjsuceava.ro
www.turismactiv.ro
www.tourisminbucovina.ro
Bibliografie
Abărgăoniței S., (2010), Oferta agroturistică a Bucovinei, Editura Tipo Moldova, Iași.
Asociația Profesioniștilor de turism din România, (2011), Maramureș și Bucovina, traseu turistic în zonele istorice, naturale, de recreere și agrement din Maramureș și Bucovina.
Bojoi I., (1979), Suceava: ghid turistic al județului, Editura Sport-Turism, București.
Brânduș C., (2013), Județul Suceava (Seria Județele României), Editura Academiei Române, București.
Căruntu M. A., (2008), Suceava: între trecut și prezent, Editura Mușatinii, Suceava.
Cândea M., Simon T. (2006), Potențialul turistic al României, Editura Universitară, București.
Cheia G., (2013), Arii de concentrare turisticăîn județul Suceava: potențial și evoluție turistică,Teză de doctorat, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Secțiunea Facultății de Științe Economice și Administrație Publică, anul I, nr. 1 din 2001
Cocerhan C., (2012), Bazinul râului Suceava pe teritoriul României: valorificarea și potențialul touristic, Teză de doctorat, Universitatea București, Facultatea de Geografie, București
Cocerhan C., (2011), Potențialul turistic natural din împrejurimile Sucevei, Editura ”George Tofan”, Suceava
Drăgușanul I., (2001), Suceava, sub povara istoriei: monografie, Editura Mușatinii, Suceava
Dincă A. I., (2013), Turism durabil în culoarul transcarpatic Gura Humorului – Câmpulung – Vatra Dornei – Bârgău, Editura Universității București.
Efros V., (2002), Evaluarea potențialului turistic al Bucovinei cu oportunități de implementare în procesul didactic, Editura Universitățiț Suceava.
Efros V., (2009), Oameni și locuri în Bucovina, Editura Fundația Națională „Humanitas – România, Suceava.
Ghinea D., (1996), Enciclopedia geografică a României, vol I, Editura Enciclopedică, București.
Ghinea D., (1997), Enciclopedia geografică a României, vol II, Editura Enciclopedică, București.
Ghinea D., (1998), Enciclopedia geografică a României, vol III, Editura Enciclopedică, București.
Hapenciuc C. V. , (2001), Indicatori utilizați în analiza bazei material a turismului,- Analele Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, Secțiunea Facultății de Științe Economice și Administrație Publică.
Hapenciuc C. V., (2003), Cercetare statistică în turism, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Hapenciuc C. V., (2004), Elemente de analiză și prognoză în turism – studio de caz, Editura Junimea, Iași.
Ielenicz M., (2006), România, potențial turistic, Editura Universitară, București.
Ielenicz M., (2009), România, potențial turistic, Editura Universitară, București.
Coord. Rădulescu G., , (1993), Suceava, Institutul Proiect Bucovina Suceava.
Lupchian M. M., (2010), Municipiul Suceava – studiu de geografie urbană, Editura Universității Suceava.
Minciu R., Baron P., Neacșu N., (1991), Economia turismului, Editura Universitatea Independentă „Dimitrie Cantemir”, București.
Monoranu O., (1979), Suceava: monografie, Editura Sport-Turism, București.
Neacșu N., Băltărețu A., (2006), Turism internațional, Editura Pro Universitaria, București.
Purici Ș., (2003), Evoluția raporturilor dintre grupurile entice din județul Suceava – istorie și actualitate, Editura Universității Suceava.
Roșca E., (2001), Analiza statistic a pieței turismului balnear în județul Suceava, Editura Universității București.
Roșca E., (2004), Statistică și dezvoltare regională, Editura Universității Suceava.
Roșca E., (2005), Teorie și practică, Editura Economică, București.
Rață D., (2009), Itinerarii culturale, Editura Qual Media, Cluj Napoca.
Sandu G., (2005), Economia romțnească – prezent și perspective: sesiune științifică cu participare internațională, Editura Universității din Suceava.
Stanciu P., (2012), Echilibrul ofertă – cerere pe piața turistică și fundamentarea strategiilor de dezvoltare. Studiu de caz: Zona Bucovina, Editura Academia de Studii Economice, București.
Toma A., (2007), Consiliul județean Suceava: file de monografie, editura Biblioteca „I. G. Sbiera”, Suceava.
*** Anuarul statistic al României, 2012, 2013.
*** Anuarul statistic al județului Suceava, 2013
*** Breviarul turistic al județului Suceava, 2013
*** Colecția Revista Română de Turism, editată de Institutul de Cercetări pentru Turism București.
www.insse.ro
www.cjsuceava.ro
www.turismactiv.ro
www.tourisminbucovina.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Statistica a Bazei Materiale a Turismului In Judetul Suceava (ID: 136287)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.