Analiza stadiului cunoașterii in domeniu [309479]

CAPITOLUL I

[anonimizat] / [anonimizat], dar migrează in fluvii pe distante mari pentru a se reproduce. Pescuitul sturionilor s-a practicat in Dunărea inferioara cea mijlocie din cele mai vechi timpuri. [anonimizat] a scăzut in perioada Evului mediu. [anonimizat], comerțul cu sturioni fiind in mare parte practicat de episcopii. O femela cu icre se valora cat 5 perechi de boi la pescarii de la Sfântul Gheorghe la începutul sec. XX (Antipa 1909). Pescăriile de sturioni din sectorul Dunării mijlocii asigurau la începutul sec. XVI aprovizionarea orașelor Viena si Buda cu sturioni proaspeți sau cu sturioni preparați cu sare (Bartosiewicz et al. 2008). Pescuitul de sturioni a [anonimizat] (Laurencon 1822) din care se extrăgeau cantități mari de icre negre (Foto 1.1) dar si dimensiunile acestora (Iorga 1895; Marsigli 1726). Astfel sunt descrise modalitățile de preparare si conservare a icrelor si a cărnii de sturioni care erau sărate si pregătite pentru a fi transportate către piețele de desfacere pentru a fi comercializați (Newbery1905). Din cele 27 de specii de sturioni existente pe plan mondial, 6 specii au fost prezente pe teritoriul Rumâniei. Ca urmare a [anonimizat] a scăzut constant iar in cazul unor specii existente la începutul secolului XX s-a constatat dispariția. Din cele 6 specii de sturioni existente in Dunăre si coasta Romanescă a [anonimizat]: Viza (Acipenser nudiventris) după 1960, si Sipul (Acipenser sturio) care nu a mai fost capturat din 1966 (Otel 2007). Morunul (Huso huso), Păstruga (Acipenser stellatus) Nisetrul (Acipenser gueldenstaedtii) si Cega (Acipenser ruthenus) fac parte din speciile de sturioni care se mai pot captura pe teritoriul României in Dunăre si in apele Marii Negre. [anonimizat], iar Nisetrul este din ce in ce mai rar întâlnit. Singura specie dulcicolă de sturioni prezenta atât in Dunărea inferioară cât si in Dunărea mijlocie este Cega (A. ruthenus) (Hensel K. and J. Holcik 1997). Dacă in trecut sturionii din Dunăre migrau mii de kilometrii pana in apropierea localității Komarno (1,768 km de la Marea Neagra) (Bloesch, Jones et al. 2006), in zilele noastre posibilitatea de a migra s-a restrâns pana la kilometrul 864, unde se găsește primul baraj hidroenergetic pe fluviu (Porțile de Fier 2). Conform Comisiei internaționale pentru protecția Dunării ( ICPDR ) de-a lungul celor 2850 de kilometri pe care ii parcurge din Munții Pădurea Neagra ( vf. Kandel 1241 m Germania) [anonimizat] 78 de bariere incluzând barajele centralelor hidroelectrice (ICPDR 2009).

Foto 1.1 Pescuitul de sturioni la ieșirea din defileul de la Porțile de fier (după Marsigli 1726)

Morunul (Huso huso)

Foto 1.2 Exemplare de sturioni juvenil si adult

Morunul este cel mai mare dintre sturionii din Dunăre poate atinge lungimi de 9 m, greutăți de peste 1300 kg. (Bănărescu1964). Poate atinge vârste de peste 100 de ani. Capturile obișnuite au lungimi de 180 – 260 cm si greutăți de 80 – 160 kg. Morunul are gura mare poziționată ventral in forma de semilună, botul scurt, mustățile turtite lateral ( aplatizate) si franjurate situate in apropierea gurii. Scuturile dorsale sunt in număr de 11 – 14, cele laterale in număr de 41 – 52, iar scuturile ventrale in număr de 9 – 11 (Otel 2007). Scuturile osoase sunt foarte evidente si ascuțite la juvenili (Foto1.2), iar la adulți sunt îngropate in piele (Antipa 1909). Culoarea morunului diferă in funcție de locul unde este capturat, morunii capturați in mare au culoarea cenușie închisă sau chiar neagră, pe când morunii capturați in Dunăre sunt de culoarea cenușie deschisă sau chiar albă. Specie anadroma își petrece cea mai mare parte din existentă in mare, urcă pe fluviile mari toamna in lunile octombrie – decembrie sau primăvara in lunile februarie – aprilie pentru a se reproduce in lunile aprilie – mai după nivelul maxim atins in fluviu. Morunii care migrează toamna iernează in fluviu si se reproduc in primăvara anului următor in perioada aprilie – mai la o temperatura a apei de 8 -16 ˚C.

Fig. 1.2 Aria de răspândire a Morunului dispărut existent (http://www.iucnredlist.org/

Masculii ating maturitatea sexuală la vârste cuprinse intre 10 – 13 ani iar femelele la vârste de 13 -15 ani. Locurile de reproducere sunt situate in fluvii la adâncimi de 6 – 20 metri cu fundul pietros sau care prezintă crevase si curenți de apa (Oțel V. 2007). Adulții revin in fluvii pentru a se reproduce odată la 3 – 5 ani. Puii de morun mai rămân in Dunăre pentru a se hrănii in diferite zone de hrănire deplasându-se spre mare in lunile iulie – septembrie. Morunul este un peste răpitor hrana fiind reprezentata de alte specii de pești ca scrumbia, crapul, babușca etc. Se hrănește si cu scoici, melci si alte nevertebrate (Antipa 1909). Efectivele de Morun au scăzut drastic din cauza pescuitului intensiv, braconajului, poluării si a reducerii numărului habitatelor de reproducere din cauza construirii pe fluvii a barajelor pentru regularizarea fluviilor sau pentru producerea de energie electrică.

Fig. 13 Capturile de morun din Romania in perioada 1920 – 2005 (după Otel V. 2007)

Cantitățile raportate in trecut erau însemnate depășeau in unii ani 500 de tone cu timpul acestea au scăzut constant ajungând la 54 de tone in anul 1984 (fig. 13). Efectivele de Morun au scăzut drastic din cauza pescuitului intensiv, braconajului si a reducerii habitatelor de reproducere din cauza construirii barajelor pentru regularizarea fluviilor sau pentru producerea de energie electrică. Populația este in scădere, specie amenințată critic. Răspândire: Specie prezenta in Marea Caspica, Marea Neagră si Marea Azov si fluviile tributare acestor mari. In Romania morunul este întâlnit de-a lungul litoralului Marii Negre, in Dunăre pană in aval de barajul de la Porțile de Fier 2 (fig.12), excepțional in bălțile Dunării. In trecut urcând si pe cursurile inferioare ale afluenților Dunării (Hensel 1997).

Păstruga (Acipenser stellatus)

Păstruga este o specie anadromă migratoare care trăiește cea mai mare parte a vieții in mare la adâncimi de 10 – 40 m in zonele nisipoase de la gurile fluviilor (Qiwei 2010). Prezintă un rostru foarte lung si lățit in forma de spada, gura poziționată ventral are buza superioara întreagă iar cea inferioara întreruptă la mijloc, mustățile sunt rotunde si ne franjurate situate mai aproape de gaura decât de vârful botului (Antipa G. 1909). Hrana este reprezentata de crustacee moluște larve de insecte, adulții consumând si pești. Scuturile dorsala sunt in număr de 11 – 14, cele laterale in număr de 30 – 36, iar scuturile ventrale in număr de 9 – 14 (Bănărescu 1964). Colorația variază de la cafeniu închis la cenușiu pe partea dorsala, părțile laterale având un colorit galben auriu, exemplarele din Mare Neagra având un colorit mai închis decât exemplarele capturate in Dunăre. Hrana este reprezentata de crustacee moluște larve de insecte, adulții consumând si pești (Antipa 1909). Habitatul păstrugii este asemănător cu cel al speciilor din genul Acipenseridae, prefera apele adânci de la fundul fluviilor, trăiește de-a lungul coastelor in apele sărate ale marilor, dar uneori înoată si in straturile superioare ale apei in special in timpul zilei (Holcik 1989).

Fig. 8 Aria de răspândire a Păstrugii dispărut existent (http://www.iucnredlist.org/)

Păstrugile ating maturitatea sexuală la vârsta de 7 – 10 ani femelele iar masculii la vârsta de 5 – 6 ani. Odată ajunși la maturitate exemplarele adulte migrează in fluvii pentru a se reproduce. Păstrugile care încep migrația toamna in perioada august – septembrie iernează in Dunăre si se reproduc anul următor in lunile aprilie – iunie. Păstrugile care migrează primăvara in lunile aprilie – mai se reproduc in același an la adâncimi de 8 – 10 metri locuri cu fundul pietros, nisipos sau pe praguri argiloase, la o temperatură a apei de 8 – 11 °C (Otel 2007). Vârsta max. atinsa este de pana la 35 de ani. Greutatea maxima este de 54 kg si lungimea de 220 cm, exemplarele care se capturează in mod obișnuit având lungimi de 1 – 2 metri si greutatea de 6 – 8 Kilograme (Bănărescu 1964). In Dunăre s-au capturat in mod constant exemplare de păstruga, capturi însemnate fiind raportate înainte de anii 50’ (fig. 9). Populația este in scădere, specie amenințată critic. Specie întâlnita Marea Caspică, Marea Neagră si Marea Azov, sporadic si in Marea Egee. Este întâlnită si in fluviile Volga, Ural, Terek, Sulak, Kura, Don, Dunăre, Kuban care sunt principalele fluvii in care se reproduce. Ce mai mare populație de păstrugă se găsește in Marea Caspică(fig.8). Ce mai mare populație de păstrugă se găsește in Marea Caspică

Fig. 9Capturile de păstruga din Romania in perioada 1920 – 2005 (Otel V. 2007)

In trecut ajungea in Dunărea mijlocie pană in amonte de Komarno si in sectorul Austriac al Dunării. Actualmente specia a dispărut din Dunărea mijlocie odată cu apariția barajelor hidroenergetice (Hensel 1997). In Romania este întâlnită dea-lungul litoralului, in Dunăre pana la km 864 si ocazional in complexul Razim si in bălțile Dunării (fig.8). Populația este in scădere,

Nisetrul (Acipenser gueldenstaedtii)

Nisetrul prezintă un bot scurt turtit cu mustăți rotonde ne franjurate localizate mai aproape de vârful botului decât de gura. Gura poziționată ventral cu buza superioară întreruptă la mijloc, relativ mică comparativ cu a altor specii de sturioni ( Antipa 1909). Colorația variază de la gri – maroniu la o culoarea galbenă – portocalie. Scuturile dorsale sunt in număr de 27 – 51, cele laterale in număr de 24 – 50, iar scuturile ventrale in număr de 6 – 13, intre rândurile de scuturi se găsesc placi osoase care arata ca niște „steluțe” (Holcik 1989).

Poate ajunge la o greutate maxima de 110 kg si o lungime maxima de 300 cm, greutatea obișnuită fiind de 20 – 30 kg. In mare prefera zonele cu ape puțin adânci. Specie anadroma migrează toamna sau primăvara in Dunăre pentru a se reproduce. Migrația începe primăvara după cea a morunului in timpul lunilor februarie – mai cu intensitate maxima in luna aprilie, migrația de toamna începe in luna august si tine pană in noiembrie (Bănărescu 1964). In mare prefera zonele cu ape puțin adânci. Nisetrii care își încep migrația in timpul toamnei iernează in fluviu si continua migrația in primăvara anului următor. Masculii se reproduc prima data la vârsta de 6-9 ani iar femelele la vârsta de 12-14 ani (Otel 2007). Femelele se reproduc o data la 4-6 ani iar masculii o data la 2- 3 ani, la fundul Dunării in locuri adâncimi de 10 – 18 metri cu substrat tare pietros sau argilos ,la temperaturi ale apei mai mare de10°C (Gesner2010).

Fig. 6 Aria de răspândire a Nisetrului dispărut existent (http://www.iucnredlist.org/)

In prezent nisetrul este din ce in ce mai rar, înainte de 1940 se raportau capturi de 2 -3 kg pe râul Morava. In Dunărea mijlocie înainte de anul 1983 intre km 1750 – 1990 se raportau anual 3 – 4 capturi de nisetru; un exemplar fiind raportat in 1987 in apropiere de Bratislava (Hensel, K. and J. Holcik 1997). Capturile din Romania s-au situat intre anii 1920 – 1940 la peste 100 de tone anual, maximul depășind 200 de tone. După 1940 capturile au scăzut sub 50 de tone anual. In anul 2000 se raportau capturi de 4 tone anual (fig. 7). Construcția barajelor hidroenergetice de la Porțile de Fier nu a mai permis migrarea nisetrilor in sectorul Dunării mijlocii unde s-au mai raportat rar capturi pana in anul 1987.

Răspândire: Marea Neagra, in Dunăre pana la km 864, ocazional in complexul Razim si excepțional in unele bălti din Delta Dunării (Bănărescu P. 1964) (Fig.6).

Marea Caspica, Marea Neagră, Marea Azov (Azerbaidjan,Bulgaria, Georgia, Iran, Kazahstan, Moldova,Romania,Rusia , Serbia, Turcia,Turkmenistan, Ucraina); A dispărut din Austria, Croația, Ungaria (fig.1).

Fig. 7Capturile de nisetru din Romania in perioada 1920 – 2005 (după Otel V. 2007)

Cega (Acipenser ruthenus)

Cega este cea mai mica dintre speciile de sturioni existente in Dunăre, specie întâlnită si in fluviile care se varsă in Marea Neagră, Azov si Caspică. Are gura transversala dreapta cu buza inferioara întreagă si cea superioara întreruptă la mijloc. Mustățile sunt rotunde si franjurate la marginea interna. Scuturile dorsale sunt in număr de 11 – 17, scuturile laterale in număr de 57 – 70, iar scuturile ventrale sunt in număr de 11 – 18. Partea dorsală are o colorație cenușie – brună, partea ventrala de culoare gălbuie – albicioasa, înotătoarea anală si ventrală de culoare roșcată, celelalte înotătoare fiind cenușii (Manea P. 1964). Cega populează fluviile si râurile din zonele deluroase si joase, prefera apele adânci cu curenți puternici si fund pietros sau nisipos. In timpul apelor mari de primăvară Cega se deplasează in zonele inundate pentru a se hrăni. In rezervoarele de apă acestea se localizează in partea din amonte unde condițiile de curent si curgere sunt asemănătoare celor din apele curgătoare (Holcik 1989). Cega se hrănește preponderent cu organisme bentonice cele mai importante fiind reprezentate de larve si specii de Chironomidae si Efemeride. De asemenea se hrănește cu moluște mici si alte nevertebrate.

Fig. 4 Aria de răspândire a Cegii dispărut existent (http://www.iucnredlist.org/)

Fiind specie de apa dulce Cega nu întreprinde migrații pe distante mari, in timpul apelor mari de primăvară acestea se deplasează in amonte pentru a se reproduce. Masculii se reproduc la vârsta de 3 – 5 ani iar femelele la vasta de 5 – 8 ani. Femelele după ce ating maturitatea se reproduc la fiecare 1- 2 ani in perioada aprilie – mai la o temperatura a apei de 12 – 17 °C. Depunerea icrelor se face la fundul apei unde se găsește substrat cu pietriș de dimensiuni mici la adâncimi de 7 – 14 metri si cu viteze ale apei de peste 1,5 m/s. Cega poate atinge lungimea de 125 cm si o greutate maxima de 16 kg. Capturile obișnuite au 50 – 60 cm si 3-4 kg (Otel V. 2007). Au existat populații de Cega migratoare anadrome in Volga pana la sfârșitul secolului XIX, dar care au dispărut (Fig.4).

Fig. 5Capturile de cega din Romania in perioada 1920 – 2005 (după Otel V. 2007)

Cega se întâlnește in Dunăre si forte rar este capturata in mare. Urca pana in Dunărea mijlocie, pe teritoriul tarii noastre întâlnindu-se si in râurile Tisa, Mureș, Someș, Jiu, Olt, Argeș, Prut. In delta Dunării si in bălti este întâlnită rar. De obicei se capturează pe Brațul Borcea si in amonte pe Dunăre. Capturi însemnate erau raportate in pana in ani 50`, cantitățile raportate scăzând sub 20 de tone anual iar din1980 nu au mai fost raportate capturi importante (fig.4). Un factor important in scăderea populațiilor a fost reprezentat dezvoltarea industriala de la sfârșitul anilor 80`. Dezvoltarea industrială a dus la poluarea majoră a apelor (Bacalbașa 1996) ce a avut un impact asupra faunei de fund, ducând la scăderea surselor de hrana pentru Cega respectiv la scăderea drastica a populațiilor de Cega. Populația este in scădere, fiind catalogata ca specie vulnerabila.

Răspândire: Fluviile care se varsă in Marea Neagră, Azov si Caspică, fluvii din Siberia ca Ob, Yenisei. (Austria, Azerbaidjan, Belarus, Bosnia si Herțegovina, Bulgaria, China, Croația, Germania, Hungary, Kazahstan, Moldova, Romania, Rusia, Serbia, Slovenia, Ucraina) (fig.4)

Viza (Acipenser nudiventris)

Viza este o specie întâlnită in fluviile din bazinul Marii Negre, dispărută din Marea Aral. Puține exemplare au mai fost capturate in fluviile ce se vărsa in Marea Neagră si in Volga inferioară. Exista si specii anadrome de viza care trăiesc in mare si migrează in fluvii pentru a se reproduce, dar in bazinul Marii Negre este întâlnită numai in ape dulci, foarte rar/ ocazional in mare. Are botul conic, rotunjit la vârf si scurt, gura este dreapta si transversala cu buzele nedespicate. Mustățile sunt rotunde si franjurate situate la mijlocul distantei dintre vârful botului si gură. Scuturile dorsale sunt in număr de 11 – 17, scuturile laterale in număr de 49 – 72, iar scuturile ventrale sunt in număr de 12 – 16. In Dunăre dimensiunea maxima este de 1,5 m si 45 kg, exemplarele care se prindeau in mod obișnuit erau de 8 – 10 kg (Bănărescu 1964). Specie exclusiv dulcicola in Dunăre, in Marea Caspica si Marea Aral este migratoare. Preferă apele adânci cu curenți puternici si fund pietros si tare; Ajungea in mod excepțional in mare in zona țărmurilor, in bălțile si afluenții Dunării (HolciKJuraj 1989). Iernează in gropi adânci cu fund tare.

Fig. Aria de răspândire a Vizei dispărut existent (http://www.iucnredlist.org/)

Masculii ating maturitatea sexuala la vârsta de 6-9 ani iar femelele la vârsta de 12-14 ani (Otel V. 2007). Reproducerea are loc in lunile aprilie – mai la o temperatura a apei de 10 – 15 ˚C. Femelele depun icrele pe locuri cu nisip sau cu prundiș in cursurile principale ale fluviilor alegând zonele cu curenți puternici de apa care sa asigure spălarea icrelor(Gesner J., Freyhof J. &Kottelat M. 2010). Reproducerea nu are loc in fiecare an ci o data la 2 -3 ani in cazul masculilor iar in cazul femelelor acestea se reproduc o data la 1-2 ani. Hrana consta din moluște si larve de diferite insecte, efemeride, si pești (Manea P. 1964).Viza a fost întâlnita rar in Dunărea inferioara nefiind capturata niciodată in cantități mari. Întâmplător se semnalau capturi in Dunărea mijlocie in amonte de Bratislava si in unii afluenți ai Dunării (Tisa, Sava) (Hensel K. 1997) (fig.2). Ultimul exemplar raportat, cunoscut este din anul 1966, avea o greutate de 130 kg (Otel 2007). Deși specie de apa dulce Grigore Antipa precizează ca in trecut anual se capturau câteva exemplare si in Marea Neagra in zona Portița – Sfântu Gheorghe. Nici in Dunăre nu se capturau pre multe exemplare. Din amonte de Galați capturile erau mai însemnate. Urca si in unele râuri care se vărsa Dunăre ca Prut, Siret s.a. (Antipa G. 1909). Populația este in scădere, specie amenințată critic. Răspândire: Azerbaidjan; Georgia, Ungaria; Iran, Kazahstan; Rusia, Serbia,Turcia (fig.2)

Fig. 3 Capturile de viza din Romania in perioada 1920 – 2005 (după Otel V. 2007)

Sturionul european (Acipenser sturio)

Sturionul european comun (șipul) are culoare galben-cafenie, uneori cu marmoratii verziui, partea ventrala alba sau galbuie, laturile albe, uneori argintii (Bănărescu1964), scuturile dorsale sunt in număr de 9 – 13, cele laterale in număr de 24 – 36, iar scuturile ventrale in număr de 8 – 14, pielea fiind acoperita cu plăcuțe de forma rombica dispuse in serii regulate intre scuturile dorsale si laterale (Bănărescu 1964). Are botul alungit triunghiular, mustățile scurte ne franjurate situate in apropierea gurii, vârful mustăților nu atinge gura. Gura situata ventral cu buza inferioara despicata iar cea superioara nedespicata si subțire. Sipul era intalnit pe litoralul Marii Negre si la gura fluviilor care se varsa in mare foarte rar urca in Dunare, depunand icrele pe bancurile de nisip din fata gurilor Dunarii (Antipa 1989). In schimb populatii care migreaza in fluvii ca Rin, Vistula si Bon migreaza in fluviu in lunile aprilie – Iulie sau august – septembrie. Masculii se reproduc pentru prima data la varsta de 6 – 9 ani iar femelele la varsta de 9 – 14 ani. In cazul populatiilor care migreaza in alte fluvii europene femelele depun ponta in locurile din fluviu cu fund de nisip sau roca, la adancimi de 3 – 10 m. Puietul se intoarce in mare la scurt timp dupa ce eclozioneaza. Varsta maxima poate atinge 48 de ani.

Fig. 10 Aria de răspândire a Șipului (Sturionul European) dispărut existent (http://www.iucnredlist.org/)

La o lungimea maxima este de 6 m depășește 300 kg greutate. Talia obisnuita este de aproximativ 2 m si 80 kg. Pescuitul intensiv practicat in ultimul secol in nord-vestul Europei unde populatiile de Sip erau mai numeroase, a dus la scaderea drastica a stocurilor existand riscul ca specia sa dispara de pe continent in cazul in care nu se vor lua masuri de protectie a acesteia. Capturile de Sip pescuite dealungul litroalului Romanesc a fost mereu mici, cantitati mai insemnate au fost raportate in trecut in perioada 1945 – 1965, cea mai mare cantitate raportată la fiind cea din 1952 (Fig. 11) ultimul exemplar capturat / raportat a fost in 1966 (Otel 2007). Populația a dispărut de pe teritoriul României, nu au mai fost raportate capturi din 1966. Populația este in scădere, specie amenințată cu dispariția.

Fig. 11Capturile de șip din Romania in perioada 1920 – 2005 (după Otel V. 2007)

Răspândire: Marea Baltica, Marea Mediterana, Marea Neagră, si Azov, coastele Europene ale Atlanticului. In Romania a fost semnalat sporadic in trecut de-a lungul țărmului Marii Negre si la gurile Dunării (Otel V. 2007).

Tab. 1.1 Speciile de sturioni existente pe Terra (Sursa:http://www.sturgeon-web.co.uk/sturgeon-species)

In anul 2006 pescuitul comercial al sturionilor a fost interzis pe teritoriul României prin ordinul comun al ministerul Mediului si Ministerului Agriculturii NR. 262 / 18 aprilie 2006 / Publicat in Monitorul Oficial la României Partea I nr. 385 / 4 mai 2006. Prin acest ordin s-a interzis pescuitul sturionilor pe o perioada de 10 ani si s-a reglementat pescuitul pentru reproducere si in scop științific pentru aceasta perioada.Exemplul României a fost urmat de cel al Bulgariei care in anul 2012 a interzis pescuitul sturionilor pana in 2016. Deși pescuitul a fost interzis pana in 2016 datorita valorii ridicate a acestor specii de pești in special a faptului ca icrele negre se vând la preturi foarte mari braconajul s-a practicat (Popescu 2010) si nu s-a reușit eliminarea acestui fenomen. In cadrul proiectelor de cercetare s-au obținut permise de pescuit științific in baza cărora s-a pescuit atât in Dunăre cat si pe litoralul romanesc al Marii Negre. S-a capturat constant cega in Dunăre in zona Isaccea – Galați, pe brațul Borcea si in zona Gruia. Exemplare de morun si păstruga au fost capturate atât in Dunăre si pe brațul Borcea cat si in Marea Neagra la gura brațului Sfântu Gheorghe . Dacă cantitățile de păstrugă au fost mai mari, exemplarele de nisetru capturate au fost foarte puține.

1.3 Starea populațiilor de sturioni pe plan mondial

Sturionii specii ce populează apele dulci si sărate din emisfera nordica. Cele 25 de specii cunoscute sunt răspândite in Europa, Asia, si America de Nord. Majoritatea speciilor trăiesc si se hrănesc in mare / ocean si migrează pentru a se reproduce in fluvii. Sunt si specii care trăiesc numai in ape dulci, in fluvii, canale si lacuri. Speciile de sturioni cunoscute care se împart in 4 genuri :

Genul Acipenseridae 17 specii

Genul Huso 2 specii

Genul Scaphirhynchus 3 specii

Genul Pseudoschaphirhynchus 3 specii

In Europa trăiesc 7 specii de sturioni 6 din genul Acipenser si una din genul Huso (tab. 1). Cinci specii sunt întâlnite atât in Europa cat si in Asia. Majoritatea speciilor de sturioni din Europa sunt amenințate critic.

Tabel 2.1 Speciile de sturioni din Europa

Sturionii din Europa

Sturionul de adriatica (Acipensernaccarii) specie întâlnită in trecut exclusiv in sudul Europei in Marea Adriatica. Specie anadroma, migrează in fluvii in primele luni ale anului si se reproduce in perioada mai-iunie. In mare traiste in apropierea gurilor fluviilor la adâncimi de 10-40 m. In prezent datorită măsurilor de conservare luate după 1990 s-au mai înregistrat capturi in fluviul Pad din Italia (in 1997) (Bronzi P.C. 2013).

Populația este in scădere / dispăruta ?, specie amenințată critic.

Răspândire: Albania, Croația,Grecia, Italia, Muntenegru,Serbia (fig.2)

Fig. 2 Aria de răspândire a Sturionul de adriatica dispărut (http://www.iucnredlist.org/)

Sturionii din Asia

Sunt in număr de 16 specii (tab. 2) dintre care 5 se întâlnesc si in Europa si una in America de Nord. Din cele 16 specii 11 sunt din genul Acipenser , 2 sunt din genul Huso, si 3 sunt din genul Pseudoscaphirhynchus . Asia este continentul in care se găsesc cele mai multe specii de sturioni. Majoritatea speciilor de sturioni din Asia sunt amenințate critic.

Tabel2Speciile de sturioni din Asia

Sturionul Siberian (Acipenser baerii)trăiste apele adânci ale fluviilor cu un curent al apei moderat si in lacuri precum si in estuarele fluviilor. Capturile obișnuite sunt de 65 kg, cel mai mare exemplar capturat cântărind 210 kg. Poate atinge la vârsta de 60 ani. Maturitatea sexuala la masculi apare la vârsta de 9 – 15 ani iar la femele 16 – 20 ani. După atingerea maturității sexuale masculii revin in fluvii pentru a se reproduce o data la 2 – 3 ani iar femelele o data la 3 – 5 ani (Ruban, G. & Bin Zhu. 2010). Perioada de reproducere este intre mai – iulie.

Populația este in scădere, specie amenințată.

Răspândire: Specie întâlnită in majoritatea fluviilor din Siberia, Fluviile:Ob,Taz,Irtysh, Yenisei, Lena, Kolima, Katanga, Pyasina, Anabar, Olenyek,Indigirka,Yanasilacul Baikal (Țări:China, Kazahstan, Mongolia, Rusia)

Sturionul de Debri (Acipenserdabryanus) este o specie de sturioni de dimensiuni mici rezidenta in apele dulci, întâlnita in special părțile inferioare si mijlocii ale fluviilor. In fluviul Yangtze se reproducein lunile martie – aprilie si octombrie – decembrie (Qiwei W. 2010)

Populația este in scădere, specie amenințată critic.

Răspândire: Specie endemica in China, fluviul Yangtze (Țări:China)

Nisetrul (Acipensergueldenstaedtii)vezi Sturionii din Europa

Sturionul Verde (Acipensermedirostris) vezi Sturionii din America de Nord

Sturionul de Sakhalin (Acipensermikadoi) specie anadromă migratoare trăiește in ape sărate dar migrează in fluvii unde se reproduce la temperaturi de 7 -12 °C. In fluviul Tumnin se reproduce in lunile iunie – iulie iar in fluviul Hokkaido si aprilie – mai. Poate atinge lungimea de 2.5 metri si greutatea de 150 kg. Se hrănește in apele cu salinitate ridicata unde hrana se găsește in cantități mai mari.

Populația este in scădere, specie amenințată critic.

Răspândire: Nord vestul Pacificului, Marea Japoniei, Peninsula Coreeana, in nordul insulei Hokkaido, Fluviul Amur, Insula Sakhalin si in fluvii din estul Coreei.

Viza (Acipensernudiventris)vezi Sturionii din Europa

Sturionul Persan (Acipenserpersicus) trăiește in estuare si zonele de coastă, migrează in fluvii pentru a se reproduce in locuri adânci cu fund pietros. Masculii se reproduc după vârsta de 8 – 15 ani iar femelele după vârsta de 12 – 18 ani. Pentru a se reproduce migrează in lunile aprilie – mai si depun ponta in lunile iunie – august la temperaturi ale apei de peste 16 °C.

Populația este in scădere, specie amenințată critic.

Răspândire: Răspândire: Bazinul Marii Caspice fiind mai abundent in partea sudica. In trecut Kaluga urca in majoritatea fluviilor care se varsă in Marea Caspică. Momentan se întâlnește in zonele inferioare ale fluviilor de pe teritoriul Iranului, Volga, Ural, Terek si Kura. ( Țări: Azerbaidjan, Iran, Kazahstan; Rusia, Turkmenistan)

Cega (Acipenserruthenus)vezi Sturionii din Europa

Sturionul de Amur (Acipenserschrenckii) specie de apa dulce întâlnita fluviul Amur, prefera apele adânci cu curenți puternici, se reproduce in locuri cu fundul nisipos sau pietros. Depune ponta in lunile mai – iulie la temperaturi ale apei de 15 – 20° C. Maturitatea sexuală este atinsa la vârsta de 9 – 10 ani in cazul femelelor si 7 – 8 ani in cazul masculilor. Femelele se reproduc o dată la 4 – 5 ani iar masculii la 3 – 4 ani. Ajung la vârste de 60 de ani, lungimi de 3 metri si greutăți de până la 190 kg.

Populația este in scădere, specie amenințată critic.

Răspândire: Fluviul Amur si râurile tributare acestuia, rar se întâlnește in lacul Khanka (Tari: China si Rusia)

Sturionul Chinezesc (Acipensersinensis) poate atinge lungimea de 5 metri si greutatea de 450 kg, vârsta de 35 de ani. Specie anadroma trăiește si se hrănește in mare si estuare, migrează in fluvii pentru a se reproduce. Femelele ating maturitatea sexuală la vârste cuprinse intre 13 – 28 ani iar masculii la vârste de 8 – 18 ani. Migrează in fluviu in lunile iunie – iulie iernează in fluviu si se reproduc in anul următor in lunile octombrie – noiembrie la adâncimi de 8 – 26 m si temperaturi de 15 – 20 °C.

Populația este in scădere, specie amenințată critic.

Răspândire: In trecut se întâlnea in sud-vestul peninsulei Coreene si Japonia. A dispărut din fluviul Galben, Mingjiang, Qingtangsi Pearl. Momentan se mai găsește in partea inferioara a fluviului Yangtze si de-a lungul malurilor in Marea de Est a Chinei.

Păstruga (Acipenserstellatus)vezi Sturionii din Europa

Kaluga (Husodauricus) este unul dintre cele mai mari specii de sturioni ajungând la dimensiuni de 5-6 m si 1000 kg, vârsta maxima de 80 ani (Anon 1997). In trecut a fost considerată ca fiind o subspecie a Nisetrului (A. gueldenstaedtii). Specie marină care trăiește in zonele de coasta si estuare, migrează in fluvii pentru a-si depune ponta. Se reproduce in lunile iunie – august la o temperatura a apei de 16 °C. Masculii ating maturitatea sexuala la vârsta de 12-16 ani iar femelele 14-18 ani. Populațiile din sudul mării Caspice depun ponta in perioada aprilie – septembrie. Migrația se desfășoară in perioada aprilie – mai, fiind si exemplare care intră in fluvii si in lunile septembrie – octombrie (Gesner J., Freyhof J. &Kottelat M. 2010).

Populația este in scădere, specie amenințată critic.

Răspândire: Bazinul fluviului Amur; se întâlnește rar in lacul Khanka, de-a lungul coastei marii Okhotsk, si marea Japoniei in apropierea insulelor Hokaido si Honshu.(Țări: China, Rusia)

Morunul (Husohuso) vezi Sturionii din Europa

Sturionul de Sîrdaria (Pseudoscaphirhynchusfedtschenkoi) Specie foarte rara, sunt puține informații legate de aceasta specie de sturioni. Poate atinge lungimi de 65 cm,are botul lung si aplatizat

Populația este in scădere, specie amenințată critic.

Răspândire: Marea Aral, fluviul Sirdaria si in partea inferioara a fluviului KaraDarya.

Sturionul Pitic (Pseudoscaphirhynchushermanni) nu sunt date legate de ecologia si habitatul acestei specii de sturion. Sunt raportate capturi foarte rar, in 1996 au fost capturate 3 exemplare, ultimule capturi raportate fiind cu 15 ani in urma. Mai sunt date neoficiale de la pescarii locali (braconieri) legate de noi capturi (Zholdasova I.1997).

Populația este in scădere, specie amenințată critic.

Răspândire: In trecut specia era întâlnita in fluviul Amu Darya si marea Aral (Țări: Turkmenistan; Uzbekistan)

Pseudoscaphirhynchuskaufmanni specie migratoare se reproduce in fluviul Amu Darya. Atinge lungimea de 75 cm si greutatea de 2 kg, capturile obișnuite avand 37 cm. Ating maturitatea sexuala la vârsta de 5 – 7 ani masculii si 6 – 8 ani femelele. Se reproduc o data la 4 – 5 ani in lunile martie – aprilie la temperaturi ale apei de 14 – 16 °C.

Populația este in scădere, specie amenințată critic

Răspândire: Marea Aral,fluviul Amu Darya, fluviul Vakhsh (Eric J. Hilton 2005). (Țări: Turkmenistan; Uzbekistan)

Sturionii din America de Nord

Speciile din America de Nord sunt in număr de 8, din care 5 aparțin genului Acipenser si trei genului Scaphirhynchus (tab.3). Din cele 8 specii una este întâlnite si pe continentul Asiatic. Numai una dintre specii este amenințată critic, trei fac parte din grupa celor amenințate, una este vulnerabilă si 3 specii au statut favorabil.

Tabel3Speciile de sturioni din America de Nord

Sturionul de Golf / Atlantic (Acipenseroxyrinchus) specie anadroma poate atinge vârsta de 60 de ani, lungimea maxima de 4.3 m si greutatea de 370 kg. Se deplasează pentru a se reproduce la începutul lunii februarie in fluvii, reproducându-se la o temperatura a apei de 13 – 18 °C. In unele zone migrație poate începe toamna. Masculii ating maturitatea sexuala la vârste cuprinse intre 6 – 8 ani iar femelele la vârste cuprinse intre 10 – 20 ani. Revin in fluvii o data la 2 – 6 ani pentru a se reproduce (St. Pierre R. 2006).

Fig. 8 Aria de răspândire a Sturionului de Atlantic dispărut existent (http://www.iucnredlist.org/)

Populația este in creștere, specia nu este amenințată cu dispariția

Răspândire: Coasta oceanului Atlantic, Canada, SUA (Fluviul Hudson si Alabama) (fig.8)

Sturionul de lac (Acipenserfulvescens) specie de apa dulce, poate atinge vârsta de 100 de ani, lungimi de 2 m si greutatea maximă de 150 kg. Masculii ating maturitatea sexuală la vârste cuprinse intre 14 – 16 ani iar femelele la vârste cuprinse intre 24 – 26 ani. Se reproduc la începutul primăverii (Aprilie – iunie) când temperatura atinge 9 – 15 °C aceștia migrează către malul lacului unde isi depun ponta pe un substrat curat si cu consistenta tare / dura la adâncim de 0.6 – 9 m. Femelele se reproduc odată la 3 – 6 ani.

Fig. 9Aria de răspândire a Sturionului de Lac dispărut existent (http://www.iucnredlist.org/)

Populația este in creștere, specie nu este amenințată cu dispariția

Răspândire: Specie întâlnita in America de Nord in fluviul Mississippi, marile lacuri, lacul Champlain, fluviul St. Lawrence, Golfurile Hudson si James, si fluviulSaskatchewan (fig.9)

Sturionul cu bot scurt (Acipenser brevirostrum) specie anadroma populează fluviile si estuarele de pe coasta de est a SUA si Canada. Este cea mai mica specie de sturioni întâlnită pe coasta de est a Americii de Nord, atinge lungimi de 1.4 m si greutatea de pana la 25 kg. Femelele ajung la vârste de pana la 67 ani iar masculii rar depășesc vârsta de 30 de ani (Dadswell M. J. 1984). Femelele ating maturitatea sexuala la vârsta de 4 – 6 ani iar masculii la vârsta de 2 – 3 ani. Se reproduc in apele dulci si se hrănesc atât in mare cat si in fluvii si estuare. Migrația pentru reproducere se declanșează la temperaturi 7 – 10 °C. Reproducerea are loc la temperaturi cuprinse intre 7 – 15°C pe un substrat pietros (Boyd Kynard et al. 2007).

Fig. 10 Aria de răspândire a Sturionului cu bot scurt dispărut existent (http://www.iucnredlist.org/)

Populația este in scădere, specie amenințată

Răspândire:America de Nord, coasta peninsulei Florida,Fluviile St. John si New Brunswick, din Canada (fig.10)

Sturionul Verde (Acipensermedirostris) specie anadroma ce se întâlnește in aproprierea țărmului s in estuarele de pe coasta de vest a Americii de Nord pana in Alaska. Poate atinge lungimi de 2.7 m si vârste de peste 50 ani si greutatea de 160 kg. Masculii ating maturitatea sexuala la vârsta de 15 – 17 ani iar femelele la 20 – 25 ani. Pentru a se reproduce migrează in fluvii spre sfârșitul lunii Februarie iar depunerea pontei are loc in lunile aprilie – iunie (St. PierreR. 2006).

Fig. 11 Aria de răspândire a Sturionuluiverde dispărut existent (http://www.iucnredlist.org/)

Populația este stabila, specia nu este amenințată cu dispariția Răspândire:Coasta de vest a Mexicului, Statelor Unite si a Canadei (fig. 11)

Sturionul Alb (Acipensertransmontanus) specie anadroma migrează in fluvii pentru a se reproduce in locuri cu substrat pietros si curenți de apa mari, la temperaturi de 14 – 19 °C. Maturitatea sexuala este atinsa la vârste de 5 – 11 ani (Duke S. et al. 2004). In fluviul Foster femelele se reproduc după vârsta de 18 ani iar masculii după vârsta de 20 ani. In fluviul Columbia masculii ajung la maturitate după vârsta 16 ani iar femelele după ce ating vârsta de 27 ani(RL&L 1995).

Fig. 12Aria de răspândire a Sturionului Alb dispărut existent (http://www.iucnredlist.org/)

Populația este stabilă, specia nu este amenințată cu dispariția

Răspândire: Golful Alaska, California, USA. Fluviul Columbia, Colorado, Mexic (fig. 12)

Sturionul Palid (Scaphirhynchusalbus) specie de apa dulce trăiește in canale si fluvii unde exista curenți de apă, iar fundul albiei nu are depuneri. Poate atinge vasta de 50 de ani. Masculii ating maturitatea sexuala la vârste cuprinse intre 5 – 7 ani iar femelele după vârsta de 15 ani (Burton Ken 2000). Reproducerea are loc in aprilie – iunie, locurile de reproducere nefiind cunoscute.

Fig. 13 Aria de răspândire a Sturionului Palid dispărut existent (http://www.iucnredlist.org/)

Populația este in scădere, specie amenințată

Răspândire:America Nord: Fluviul Missouri si partea inferioara a fluviului Mississippi din Montana pana in Louisiana in SUA (fig.13).

Sturionul cu bot turtit (Scaphirhynchusplatorynchus) specie de apa dulce tolerantă la ape tulburi, este atras de curenții mari de apa din canale si fluvii. Se reproduce in perioada aprilie începutul lunii iulie pe substrat pietros la temperaturi ale apei de 19 – 21 °C. Atinge maturitatea sexuala la vârsta de 5 – 7 ani. Pot ajunge la dimensiuni de 65 cm (SurprenantC. 2004), puțini indivizi ating vârsta de 15 ani.

Fig. 14 Aria de răspândire a Sturionului cu bot turtit dispărut existent (http://www.iucnredlist.org/)

Populația este in scădere, specie amenințată

Răspândire: In bazinele fluviilor Mississippi si Missouri din SUA (fig. 14)

Sturionul de Alabama (Scaphirhynchussuttkusi) specie de apa dulce, atinge maturitatea sexuala la vârsta de 5 – 7 ani. Vârsta maxima atinsa este de 12 – 15 ani. Sunt puține date legate de reproducere acestei specii; se presupune ca migrează pentru a se reproducere iarna târziu si in timpul primăverii (Keenlyne1997).

Fig. 15Aria de răspândire a Sturionului de Alabama dispărut existent (http://www.iucnredlist.org/)

Populația este in scădere, specie amenințată critic

Răspândire: Fluviul Mobile , Alabama si Mississippi din SUA (fig. 15)