Analiza Stadiului Actual al Implementarii Guvernantei Corporative In Context National Si International

RAPORT DE CERCETARE

intermediar

Analiza stadiului actual al implementării guvernanței corporative în context național și internațional

Cuprins

Introducere

Din momentul apariției lui în anii 1990, conceptul de guvernanță a companiei a luat un loc considerabil în preocupările actuale.

Conceptul de Guvernanță Corporativă a apărut și s-a dezvoltat în secolul trecut, fiind influențat pe rând de medii economice bazate pe proprietate familială, capital bancar, investitori instituționali sau societăți anonime, medii dinamizate de scandalurile da răsunet care au avut loc în timp. În mod surprinzător, aceleași momente de criză au avut un efect benefic în privința identificării căilor de îmbunătățire a conceptului de guvernanță corporativă, care să corespundă noii etape în evoluția economie.

Conceptul de Guvernanță Corporativă continuă să fie într-un proces de adaptare la cerințele unei economii moderne, la globalizarea tot mai evidentă a vieții sociale și totodată la necesitățile de informare a investitorilor și a terțelor părți interesate în activitatea companiilor.

Proiectul este structurat în patru capitole. După o scurtă introducere, am prezentat în capitolul întâi noțiunile de guvernanță și modelele de guvernanță corporativă.

În capitolul 2 am studiat principiile guvernanței corporative, codurile de guvernanță corporativă, stadiul actual al cercetarii pe această temă, și am prezentat un studiu de caz privind variabilitatea codurilor de guvernanță în Uniunea Europeană.

În partea a treia a proiectului am studiat responsabilitatea socială corporativă, stadiul actual al cercetarii în domeniul respectiv; totodata am analizat relatia responsabilitate socială corporativă-profit, pentru societățile românești.

În capitolul patru am prezentat relația guvernanțǎ corporativǎ – performanțǎ globalǎ, asa cum rezultă din studii actuale.

Proiectul se încheie prin prezentarea concluziilor.

Capitolul 1

Modele de guvernanțǎ corporativǎ

1.1. Introducere în guvernanța corporativă

Conceptele de ,,management corporativ” sau de „conducere corporativă” au apărut în Statele Unite ale Americii în plin scandal Watergate – anii ’70 – atunci când a fost descoperită implicarea unor companii americane în lumea politică, prin finanțări acordate diverselor partide politice.

Marea Britanie este prima țară europeană care a contribuit cuo serie de coduri de bune practici pentru optimizarea comportamentului managerial. Comitetul Cadbury, după numele Lordului Adrian Cadbury, președintele acestui comitet, alcătuit din 12 membri, a început să lucreze în luna mai 1991 și a depus proiectul de raport în luna mai a anului următor. Raportul Cadbury, eleborat în 1992, unul din principalii piloni ai Guvernanței Corporative, a fost alcătuit din trei părți:

– Partea a-I-a – Structura și responsabilitățile organelor de conducere și administrare;

– Partea a II–a – Rolul, atribuțiile și responsabilitățile auditorilor;

– Partea a III-a – Drepturile și obligațiile acționarilor

În Raport au fost puse bazele unui nou concept de conducere, intitulat „Corporate Governance” și definit ca fiind „totalitate a principiilor, regulilor și normelor prin care se asigură administrarea și gestionarea de către manageri a întreprinderilor, în interesul investitorilor actuali și potențiali ai entităților în cauză”.

După patru ani, în anul 1995 a fost publicat Raportul Greenbury care se referea la recomandările Raportului Cadbury, îndeosebi la cele cu privire la remunerarea conducerii întreprinderii. Se sugera obligativitatea societăților listate de a publica liste cu remunerațiile exacte ale conducătorilor și trimiterea lor acționarilor interesați, în caz contrar putând fi pedepsite prin radierea lor de la cotare. Se mai preconiza, în afară de aceasta, că remunerațiile persoanelor a căror activitate angajează întreprinderea o perioadă mai lungă de un an (pensii, prime, salarii și alte avantaje bănești) să fie supusă aprobării acționarilor. Se observă că în Anglia se încerca o mai mare transparență, reechilibrarea puterilor la vârful societății, favorizarea colegialității în adoptarea deciziilor.

În ianuarie 1998, Raportul Comitetului Hampel a evaluat stadiul de punere în aplicare a recomandărilor Cadbury, și a decis să îndemne adoptarea unui Cod Combinat (iunie 1998), care ar rezuma dispozițiilor prevăzute la codurile care au fost într-un mod mai puțin birocratic. În septembrie 1999, a fost publicat Raportul Turnbull,oferind linii directe cu ontrol intern. În ianuarie 2003, Raportul Higgs revizuie"rolul și eficacitatea directorilor non-executivi", în lumina prăbușirii pieței de capital american. Codul combinat din 2003 este încă în vigoare în prezent, cu modificări minore în 2006 și 2008.

În Franța, au fost elaborate patru rapoarte cu scopul stabilirii unor recomandări echilibrate referitoare la guvernanța societăților comerciale. Obiectivul acestor rapoarte era acela de a trece firmele franceze de la un sistem de guvernanță opac și închis, la un sistem de privire la set-upul de guvernanță transparent, în măsură să răspundă cerințelor legitime ale acționarilor și ale întregii comunități de acționari, salariați, furnizori, clienți, operatori de bancă, asiguratori, distribuitori cu care societatea, întreținea, în firea lucrurilor, diferite relații de cooperare.

Raportul Pebereau. Elaborat și publicat în anul 1991, raportul analiza condițiile care trebuie să fie îndeplinite pentru a putea să apară în Franța, într-un termen scurt, un capitalism renovat. Pe lângă multe alte obiective, se propuneau următoarele măsuri:

– Limitarea numărului de mandate ale administratorilor și admiterea în cadrul consiliului (de administrație) a mai multor administratori independenți;

– Necesitatea unei mai pătrunzătoare transparențe financiare difuzate presei, referitoare la mecanismele de decizie și de control ale întreprinderii;

– Constituirea unor comitete ad-hoc pentru pregătirea deliberărilor consiliului.

– Regruparea în asociații a acționarilor

Elaborat și publicat în anul 1995 la inițiativa Confederației Naționale a Patronatului Francez, raportul Vienot, se străduiește, pe de o parte, să acopere disfuncțiile sistemelor de conducere ale marilor întreprinderi franceze, iar, pe de altă parte, să ofere asigurări piețelor financiare. Se formulează un număr de propuneri semnificative, între care se detașează cele referitoare la rolul consiliului de administrație ca interfață între întreprindere și piața financiară.

Raportul Arthuis, se referă în special la modernizarea activității întreprinderilor private de interes public și se enunța una din opțiunile fundamentale ale Guvernanței corporative, ca expresie a tranziției de la firmă managerială la firmă corporativă, de la cultura managerială la cultura corporativă. Afirmându-și adeziunea totală la principiile de guvernanță a întreprinderii cuprinse în rapoartele Cadbury, Pebereau, Vienot, cu excepția celor neaplicabile la întreprinderile publice, Raportul Arthuis subliniază rolul statului ca acționar unic al acestor entități, care trebuie să dețină toate informațiile utile referitoare la modalitățile de funcționare și a proceselor decizionale care au loc în întreprinderile publice.

Raportul Marini, poartă numele senatorului însărcinat cu misiunea parlamentară de a studia o eventuală actualizare a legii societăților anonime, a prezentat un șir de propuneri cu referință directă la subiect.

Prăbușirea companiei Enron în octombrie 2001, urmată de o serie de scandaluri financiare implicând companii precum Qwest Communications, Global Crossing, WorldCom, Adelphia sau Tyco (2002), a declanșat o serie de inițiative legislative în guvernul american în vederea protejării investitorilor. Inițiativele s-au concretizat prin Legea Sarbanes-Oxley (SOX).

SOX cere companiilor listate la bursele din Statele Unite să manifeste transparență față de investitori și să dezvolte un sistem de controale interne, care să asigure acuratețea raportărilor financiare.

1.2. Guvernanța corporativă

Guvernanța Corporativă, ca metodă de organizare și conducere a societăților comerciale care jalonează drumul pe care îl parcurge globalizarea, este prezentată în literatura științifică de profil cu mai multe definiri, fiecare cu un accent specific pe una sau alta din componentele sale semnificative.

Conceptul de corporate governance s-a dezvoltat plecând de la teoria de agent (agent theory), care se referă la relația între investitor/acționar și manager/administrator și la problemele care apar, extinzându-se însă apoi la toată gama de relații existente între cei implicați direct sau indirect în activitatea unei companii, ducând conceptul din sfera îngustă a microeconomicului în cea largă a macroeconomicului.

Fundamentele teoriei de agent pot fi regăsite chiar și în scrierile lui Adam Smith: „Nu te poți aștepta ca cei care administrează banii altora să fie la fel de atenți și de grijulii ca și cum ar fi ai lor. Risipa și neglijenta sunt prezente, întotdeauna, mai mult sau mai putin, în administrarea afacerilor companiilor.”( Smith , 1776, republicata în 1976).

Sute de articole și zeci de cărți au fost scrise în ultimii ani având ca temă guvernanța corporativă. De mentionat, cartea „Guvernanța corporativă”, scrisă de Monks and Minow (2004).

Există numeroase definiții pentru guvernanța corporativă, dintre care cele mai importante sunt:

Conform Organizația Europeană pentru Comerț și Dezvoltare (OECD), pe care o considerăm a fi cea autorizată, este următoarea: „Guvernarea Corporativă se exprimă printr-un set de relații între managementul companiei, consiliul acesteia, acționarii ei, alți deținători de titluri.. totodată, ea conferă structura prin care sunt stabilite mijloacele necesare realizării acelor obiective și sunt monitorizate performanțele urmărite.”

De asemenea, în aprilie 1999, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică considera că guvernarea corporativă are rolul de a specifica distribuția drepturilor și responsabilităților dintre diferitele categorii de persoane implicate în companie cum ar fi: consiliul de administrație, directorii, acționarii și alte categorii, stabilind regulile și procedeele de luare a deciziilor privind activitatea unei anumite companii.

Percepută ca o artă de a conduce managerii, „guvernanța corporativă se referă la dispozitivul instituțional și comportamental care reglementează relațiile dintre directorii unei întreprinderi – sau, în sens mai larg, ai unei organizații – și părțile interesate de viitorul respectivei organizații, în primul rând cei care dețin drepturi legitime asupra acesteia.” (Perez, 2003).

Banca Mondiala defineste conducerea corporativa ca fiind un set de legi, norme, regulamente și coduri de conduita adoptate în mod voluntar, care permit unei firme sa atraga resursele umane și materiale necesare activitatii sale și-i ofera totodata posibilitatea de a desfasura o activitate eficienta, care sa genereze plusvaloare pe termen lung pentru actionari, grupuri de interes și pentru societate în ansamblu(The World Bank–The Business Environement and Corporate Governance, 1998)

Administrarea corporativă reprezintă relațiile dintre acționari, Consiliul de Administrație și managerii companiei stabilite de statutul companiei, politica de activitate a companiei și legislație(Glossary of Corporate Governance Terms&Acronyms).

O definitie foarte cunoscută este cea dată de A. Shleifer and R. Vishny: conducerea corporativă se referă la modul în care furnizorii de fonduri ai unei companii se asigură că îsi vor primi beneficiile cuvenite de pe urma investitiei făcute(Shleifer, A. and Vishny, R., 1997).

În viziunea teoretică și pragmatică alui Charreaux (1997), guvernanta corporativă este analizată ca un set de mecanisme organizaționale si institutionale care au ca tintă puteri diferite, de a influenta deciziile directorilor și de a reduce domeniul facultativ al acestora.

Guvernanța corporativă este un ansamblu de practici ale Consiliului de Administratie și ale mași ale managementului executiv, exercitate cu scopul de a asigura direcțiile strategice de acțiune, atingerea obiectivelor propuse, gestiunea riscurilor și utilizarea responsabilă a resurselor financiare( International Federation of Accountants – IFAC).

Potrivit lui Correia da Silva, un sistem de guvernanță se poate deci defini ca și: “combinația de mecanisme care garantează că agentul (conducerea unei corporații) acționează în beneficiul unuia sau mai multor conducători (acționari, creditori, clienți, angajați sau alții interesați cu care firma are pe rol afaceri)” (Correia da Silva, 2004). Această viziune disciplinară a guvernării se angajează să propună mecanisme de supraveghere și de control a conducătorilor. Este adeseori asociată cu o viziune acționarială a valorii unde instrumentele de guvernanță permit mai ales alinierea comportamentului conducătorilor la interesele acționarilor.

Unii analiști (Burgeat, Nestor, 2001) arătau că problema guvernanței corporative adevenit din ce în ce mai importantă în ultimul deceniu, pe măsura creșterii rolului sectorului privat în întreaga lume, iar crizele financiare de pe piețele în curs de formare și îndelungatul proces de tranziție de la economia etatistă planificată la economia de piață din multe țări au arătat importanța acestei probleme, ca o cheie a structurii instituționale a unei economii de piață funcționale. OECD și Banca Mondială și-au combinat eforturile pentru a crea și sprijini mese-rotunde pe tema administrării corporațiilor în Rusia, Asia, Eurasia, America Latină și Europa de Sud-Est.

1.3. Modele de guvernanțǎ corporativǎ

Prin intermediul guvernării corporative se stabilesc regulile pe baza cărora se vor derula raporturile dintre acționari, manageri, salariați, creditori, furnizori fără a genera discriminări. În același timp se elaborează mecanisme prin care sunt fixate obiectivele societății și sunt stabilite mijloacele de atingere a acestora și de monitorizare a performanței.

Mecanismele guvernării corporative sunt relevante pentru organizațiile economice mari, în care apare o separare între proprietate și administrarea efectivă a afacerii. Societățile comerciale pe acțiuni reprezintă forma specifică de organizare juridică a acestui tip de aranjament. De regulă, acestea sunt listate pe piețe organizate de genul burselor de valori.

Pentru organizațiile economice mici, în care investitorul sau un număr mic de investitori sunt direct implicați în conducerea societății, conducerea corporativă este relevantă doar sub anumite aspecte, cum ar fi relațiile cu salariații, creditorii etc.

Dezbaterile ce au avut ca obiect guvernanța corporativă s-au intensificat mai ales în decursul anilor 1990, mai întâi în țările anglo-saxone, iar mai apoi în Europa continentală, extinzându-se, în final, la scară mondială. Interesul manifestat în studiul guvernanței la nivelul corporațiilor a fost focalizat pe analiza puterii managerilor și pe limitele de exercitare a acesteia.

Studiile efectuate în domeniul guvernanței corporative au identificat cinci jucători importanți(Aguilera, 2005):

– angajații împreună cu structurile în care acestia acționează (sindicate sau blocuri sindicale);

– consiliile de administrație care reprezintă organul de conducere a întreprinderii si care aprobă strategia companiei;

– comitetul director, managementul de vârf care este responsabil cu transpunerea în practică a deciziilor strategice luate;

– acționarii care se pot exprima prin intermediul votului garantat de deținerea de acțiuni dar care au și posibilitatea de a iesi din firmă prin vânzarea acțiunilor în cazul în care nu sunt de acord cu decizia luată;

– guvernele care impun reguli naționale privind guvernanța corporativă.

Modelul de guvernanță al companiilor unei societăți este o construcție socială, politică, juridică, economică, financiară și contabilă, dependentă de natura societății și de evoluția acesteia.

În sensul celor precizate, se constată că sistemele de guvernanță corporativă diferă mult de la o țară la alta și că aceste diferențe afectează direct atât procesul de dezvoltare al strategiilor globale, cât și tipurile de strategii care pot fi adoptate.

În ultimele decenii, diverși autori au încercat să întreprindă o clasificare a sistemelor de guvernanță corporativă din diferite țări. În ciuda eforturilor depuse de aceștia, asemenea încercări au fost, în cel mai bun caz, subiective, și în cel mai rău caz, incorecte, deoarece în unele situații erau simplificări exagerate a unor sisteme financiare foarte complexe.

Principalele două modele de guvernanță corporativă depind în mod fundamental de modul de concepere a separării între proprietate și control.

În teorie se disting astfel, două modele de guvernanțǎ corporativǎ: modelul shareholder, numit și sistemul anglosaxon, și modelul stakeholder, model ce predominǎ în Germania, Japonia și alte țǎri(Sanford, 2001, Dore, 2000, Harnay, 2006).

Modelul shareholder caracterizează țările anglosaxone, în care sistemul de „common law” – gradul de protejare al acționarilor minoritari și creditorilor – este foarte ridicat, iar proprietatea societății este prevalent răspândită.

Modelul de tip stakeholder este prezent în majoritatea țărilor europene (Franța, Germania, etc), în care proprietatea și controlul societății cotate sunt puternic concentrate, iar cota de proprietate atribuită pieței este relativ redusă.

Tabel 1-Analiza comparativă a modelelor de guvernanță corporativă

Elementul pozitiv al modelului shareholder este asigurarea mobilității investițiilor și plasării lor din domeniile neeficiente și aflate în stagnare în cele care se dezvoltă eficace.

O latură negativă a acestui model este focalizarea excesivă asupra profitabilității în detrimentul dezvoltării și implementării strategiilor de dezvoltare. Acest model predomină în SUA și Marea Britanie. După cum relata Seely (1991), “companiile publice promovează businessul nu pentru a se răsplăti cu creditorii, a încuraja devotamentul lucrătorilor săi, a trezi interesul comunității unde ele operează sau a produce cele mai calitative produse. Totul are un singur scop – de a îmbogăți acționarii”( Seely, 1991).

Avantajul modelului de tip stakeholder constă în faptul că acționarii sunt orientați spre o strategie pe termen lung și stabilitate în business. Pe de altă parte, ei nu sunt flexibili la luarea unor decizii prompte legate de lichidarea sau comercializarea unor segmente ineficiente ale businessului;

Studiul comparativ al avantajelor și dezavantajelor celor două modele de guvernanță corporativă din țările dezvoltate, modelul anglo-american și modelul germano-japonez, sugerează că sistemul de guvernare a unei companii poate fi îmbunătățit ca urmare a acțiunii următorilor factori:

– achizițiile de firme, în țările dezvoltate, precum Marea Britanie, S.U.A., Franța, Germania, Japonia există o piață reglementată a achizițiilor;

– competitivitatea produselor și a serviciilor, de asemenea influențează guvernanța corporativă a companiei, dar acțiunea acestui factor este lentă, acționarii pot pierde sume imense ca urmare a degradării calității produselor, a pierderii clientelei și a unor segmente de piată datorită eficienței scăzute a managementului firmei;

– piața de capital, care oferă de fapt recunoașterea oficială a performanțelor unei firme și implicit ale managementului prin nivelul prețului acțiunilor firmei;

– creditorii, care încheie contracte cu compania pentru a-și proteja drepturile și în cazul încălcării acestora pot cere declanșarea procedurii de faliment pentru recuperarea creanțelor lor;

– investitorii instituționali reprezintă o potențială forță de influență a guvernanței unei companii, în special în Marea Britanie și S.U.A. În același timp însă, aceștia constituie și un pericol din punct de vedere al controlului puternic pe care îl pot exercita asupra firmelor în virtutea unui procent mare al deținerilor în capitalul social al acestora.

Astfel, în S.U.A. există restricții privind concentrarea deținerilor de acțiuni în mâna investitorilor instituționali și a băncilor, și de asemenea există restricții privind exercitarea controlului asupra companiilor publice, în timp ce în Japonia și Germania investitorii instituționali au un rol hotărâtor în respectarea drepturilor acționarilor;

– piața forței de muncă pentru manageri, care îi sanționează pe managerii care primesc beneficii excesive fără a avea performanțe pe măsură, prin înlocuirea lor de către Consiliul de Administrație, ceea ce atrage după sine imposibilitatea găsirii unui loc de muncă similar.

Convergența modelelor și sistemelor de guvernanță europene și internaționale presupune existența unui model superior celorlalte din punct de vedere politic, economic și social. Eventualitatea unui atare fenomen ne conduce la ideea alinierii ansamblului țărilor Uniunii Europene la exemplul anglo-american, adică la întreprinderi care au recurs, în mod masiv, la piețe financiare, la acționariatul difuzat într-o guvernanță de tip acționarial.

Având în vedere diferențele culturale între țările europene și progresul timid pe care economiile sud-estice ale europei îl fac în această zonă a managementului, finanțelor și contabilității, procesul de convergență a sistemelor de guvernanță pare un process dificil.

Capitolul 2

Studiul privind principiile guvernanței corporative OCDE și impactul implementǎrii acestora asupra societǎților listate

2.1. Principiile OECD privind guvernanța corporativă

Marea majoritate a țărilor dezvoltate precum și o bună parte din cele în curs de dezvoltare dispun de propriile coduri de conduită în materie de guvernanță corporativă. Acestea trebuie să se alinieze reglementărilor elaborate de către organisme internaționale sau zonale cum ar fi Organizația Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), sau Organizația Europeană pentru Cooperare și Dezvoltare (OECD). UNCTAD a elaborat în acest sens un “Ghid al bunelor practice în materie de guvernanță corporativă “(Organizația Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare, 2006)

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) este o organizație internațională a acelor națiuni dezvoltate care acceptă principiile democrației reprezentative și a economiei de piață libere.

Organizația își are originile în anul 1948, sub numele de Organisation for European Economic Co-operation (OEEC), Organizația pentru Cooperare Economică Europeană, pentru a ajuta la administrarea planului Marshall pentru reconstrucția Europei după Cel de-al Doilea Război Mondial. Mai târziu calitatea de membru a fost extinsă pentru statele din afara Europei, iar în1961 s-a reformat luând numele de Organisation for Economic Co-operation and Development (OECD).

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică este un forum unic unde guvernele a 30 de democrații conlucrează pentru a răspunde provocărilor economice, sociale, a celor ce țin de globalizare și de exploatare a oportunităților globalizării. Organizația oferă un cadru în care guvernele pot să își compare experiențele politice, să caute răspunsuri la problemele comune, să identifice practicile bune și să-și coordoneze politicile interne și internaționale. Aceasta este un forum, unde presiunea egală poate acționa ca un stimulent puternic pentru îmbunătățirea politicii și pentru implementarea instrumentelor independentecare, ocazional, pot conduce la semnarea unor tratate.

Principiile guvernării întreprinderii au ca obiect, sprijinirea guvernelor statelor membre și nemembre ale O.E.C.D., în scopul evaluării și ameliorării cadrului juridic, instituțional și legislativ în materia guvernării întreprinderilor și de a formula orientări și propuneri autorităților bursiere, investitorilor, societăților și altor părți care ar putea să intervină în elaborarea unui regim eficient privind guvernarea întreprinderilor.

Principiile privind guvernanța corporativă vizează, în principal, societățile deschise de capital, care se constituie prin subscripție publică fie că au sau nu au vocație financiară. Cu toate acestea, în măsura în care pot fi aplicabile, principiile guvernării întreprinderilor se adresează, în egală măsură, societăților cu capital privat, cât și întreprinderilor publice.

Principiile guvernării corporative a întreprinderilor elaborate de Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare ( O.E.C.D.) din anul 2004, conțin un ansamblu de norme și linii directoare în domeniul guvernării întreprinderilor. Elaborate inițial, în anul 1999, principiile guvernării întreprinderilor au stat la baza inițiativelor legislative atât a statelor membre ale Organizației de Cooperare Economică și dezvoltare, cât și în celelalte state.

Promovarea principiilor de administrare corporativă, precum și a măsurilor eficiente de administrare corporativă a devenit o problemă de bază a reformelor și economiilor tuturor țǎrilor.

Implementarea normelor de guvernare corporativă impune respectarea următoarelor principii:

1. Drepturile acționarilor;

Administrarea corporativă trebuie să asigure cadrul pentru protecția drepturilor acționarilor prevăzute de lege și să verifice respectarea lor. Acționarul trebuie să fie în siguranță că dreptul de proprietate asupra valorilor mobiliare nu va fi violat.

Acționarul are dreptul de a avea acces la informații depline despre societate și activitatea acesteia, de a cere exercitarea unui management corporativ solid și supravegherea consiliului societății, menită să sporească valoarea investițiilor sale.

2. Tratamentul echitabil al tuturor actionarilor;

Cadrul administrării corporative trebuie să asigure tratamentul echitabil al tuturor acționarilor, inclusiv al celor minoritari sau străini. Toți acționarii trebuie să aibă posibilitatea de a fi protejați efectiv în cazul nerespectării drepturilor lor.

3. Rolul grupurilor de interese (stakeholders);

Administrarea corporativă trebuie să recunoască drepturile persoanelor interesate, angajații, clienții, creditorii, guvernul, societatea civilă, așa cum sunt reglementate prin lege și să încurajeze cooperarea activă dintre societăți și persoanele interesate pentru a crea bunăstare, locuri de muncă și a asigura stabilitatea financiară a întreprinderii.

4. Consiliul de Administrație și supravegherea conducerii;

Cadrul administrării corporative trebuie să asigure orientarea strategică a societății, monitorizarea efectivă a managementului de către consiliul societății și răspunderea consiliului față de societate și acționari.

5. Transparența și asigurarea accesului la informații.

Cadrul administrării corporative trebuie să asigure transparența, oportunitatea și acuratețea tuturor materialelor și documentelor relativ la situația societății, inclusiv situația financiară, performanțele, patrimoniul și conducerea societății.

Principiile au fost enuntate extrem de general, lasându-se la latitudinea tarilor posibilitatea de a le aplica si de a acorda o importanta mai mica sau mai mare unora dintre aspecte. Chiar este precizat ca nu se doreste impunerea unui model universal de guvernanta corporativa, însa tendinta pe termen lung este de avansare catre standarde globale(Gregory, 2000).

Astfel, în functie de nivelul de dezvoltare economică, progresele legislative, sistemul de proprietate, particularitătile culturale și politice și nu în ultimul rând de mentalitate, există mai multe modalități de punere în practică a Principiilor guvernanței corporative, după cum urmează:

– coduri voluntare de etică și administrare adoptate chiar de către emitentii de valori mobiliare ale căror titluri se tranzacționează la bursă;

– coduri opționale de guvernanță corporativă/bune practici elaborate de organismele de reglementare a pietei de capital sau de bursele de valori (au titlul de recomandări pentru societăți);

– coduri obligatorii instituite de bursele de valori, referitoare la condițiile de listare la una din categoriile bursei;

– includerea unor prevederi specifice în legislație, care astfel devin obligatorii pentru toate societățile.

Principiile guvernării corporative și reglementările pieței de capital asigură investitorul că fondurile pe care le investește în valori mobiliare emise de companii cotate sunt folosite în scopul declarat al obținerii de profit. Investitorul este asigurat contra practicilor abuzive, neloiale și frauduloase care pot apărea pe piață

2.2. Codurile de guvernanță corporativă

Intrucât economiile naționale devin interconectate prin intermediul comerțului global, standardele locale de guvernanță corporativă au devenit din ce în ce mai importante pentru investitori.

În acest cadru larg de preocupări se observă remarcabila activitate și influență pe care o exercită la nivel internațional Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), ca unul din pionierii dezvoltării politicii de standarde privind guvernanța corporativă.

Principiile OECD privind Guvernanța Corporativă au devenit documentul de referință, pe baza căruia au fost identificate standarde proprii de organizare și funcționare.

Principala caracteristică a acestor standarde constă în faptul că ele nu impun uniformizarea marii diversități a mediilor juridice, politice și economice din țările și societățile care au consimțit să promoveze și să valorifice importantele atu-uri ale Guvernanței Corporative. Dimpotrivă, scopul Principiilor și de aici și cel al standardelor este de a susține guvernele în eforturile lor de evaluare și perfecționare a cadrului juridic, instituțional și de reglementare privind Guvernanța Corporativă în țările lor. Ele oferă și un îndrumar pentru investitor, societățile listate sau nu, pentru bursele de valori și de mărfuri, precum și pentru alte entități care îndeplinesc un rol în procesul de dezvoltare a unei bune Guvernanțe Corporative.

Primele coduri de guvernanțǎ corporativǎ au apǎrut în 1970 în Statele Unite, în timpul unui val de fuziuni și preluǎri ostile. Până la sfârșitul anilor 1980, codurilor de guvernanță corporativă au început să apară în întreaga lume.

Începând cu Raportul Cadbury din 1992, țările au adoptat codurile naționale care încearcă să ghideze, în cazul în care nu reglementează implicit, nivelul de guvernare corporativă de care beneficiază investitorii în firmele lor. În anul 1997, OECD (Organizația pentru Dezvoltare Economică și Dezvoltare) a fixat un set de principii standard care să stea la baza guvernanței corporative în toate țările lumii.

Astfel, la sfârșitul anului 2010, Institutul European de Guvernanțǎ Corporativǎ raporteazǎ coduri de guvernanțǎ corporativǎ pentru 90 de țǎri.

Guvernarea corporativă reprezintă ansamblul de norme și mecanisme de control aplicate, cu scopul de a proteja și a armoniza interesele, în multe cazuri contradictorii ale tuturor categoriilor de participanți la activitatea economică (stakeholderi) desfășurată în cadrul firmelor.

Banca Mondiala definește conducerea corporativă ca fiind “o combinație de legi, regulamente și coduri de conduită adoptate în mod voluntar, care asigură companiei posibilitatea de a atrage capitalul financiar și uman necesar activității sale și posibilitatea de a-și desfașură activitatea în mod eficient astfel încât să-și asigure existența prin generarea de valoare pe termen lung pentru acționarii săi și societate în ansamblu.”

Guvernanta corporativă este un subiect natural în discuția felului în care își exercită sistemele legale influența asupra deschiderii. Întrebarea de bază despre Guvernanta corporativă este cum furnizorii de finanțe față de corporații își asigură o returnare a investiției lor. Astfel, „mecanismele administrației corporative sunt instituții economice și legale ce pot fi alterate prin procesul politic” (Shleifer & Vishny, 1997).

Emitenții Codului de administrare corporativă diferă de la țară la țară. Printre ei se numără atât entitățile guvernamentale sau cvasi-guvernamentale, cât și comisiile valorilor mobiliare, bursele de valori mobiliare, asociațiile businessmanilor, asociațiile de protecție a drepturilor acționarilor, investitorii instituționali, etc.

În 2011, 90 de tări au propriul cod de guvernantă. Graficul 1 prezintă proliferarea codurilor după anul 1990.

Sursa: www.ecgi.org

Codurile de guvernanță corporativă dezvoltate pe întreg teritoriul Uniunii Europene, nu sunt obligatorii, fiind bazate pe principiul „respectă sau explică". Astfel, companiile sunt libere să se abată de la practicile recomandate în aceste coduri, atâta timp cât acestea explica motivele pentru care nu l-au respectat, ceea ce exercită o presiune semnificativă asupra practicilor de guvernanță corporativă a companiilor din Uniunea Europeanǎ.

Principalele avantaje oferite de codurile de guvernanță corporativă sunt:

– stimulează dezbaterile privind problemele de guvernanță corporativă;

– încurajează companiile să adopte standarde recunoscute de guvernare;

– oferă explicații investitorilor privind cerințele de guvernare și practicile de guvernanță corporativă;

– pot asigura baza conceptuală și informațională necesară îmbunătățirii reglementărilor pieței de capital și a legii companiei.

Statutul juridic al codurilor de administrare corporativă diferă de la țară la țară. Astfel, în unele din țările cu economii dezvoltate (Canada, Marea Britanie) existența codului este o cerință obligatorie a condițiilor pentru listarea bursieră, emitenții urmând să anunțe public cauzele nerespectării în practică a prevederilor codului. În alte țări codurile de administrare corporativă poartă în exclusivitate un caracter de recomandare și sunt aplicate în mod voluntar în mediul de afaceri. Totodată, este de remarcat că, deși în SUA codul poartă un caracter de recomandare, consolidarea pozițiilor investitorilor instituționali le permite să exercite o influență considerabilă asupra respectării de către companii a principiilor administrării corporative stabilite de cod. În ce privește țările în curs de dezvoltare, inclusiv cele în tranziție necesitatea elaborării și aplicării codurilor de administrare corporativă a fost conștientizată abia la sfârșitul secolului XX.

În prezent, în marea majoritate țărilor asemenea coduri există sau se află în curs de elaborare. Codurile date atenuează în mare măsură golurile din legislație și acordă o atenție deosebită principiilor administrării corporative, inclusiv tratamentului echitabil al acționarilor, dezvăluirii informațiilor, în special, a datelor despre proprietarii companiilor, indicatorii economicofinanciari, procedura de convocare a adunărilor generale ale acționarilor, remunerația managerilor, etc. (în țările economic dezvoltate aceste aspecte sunt incluse, de regulă, în cadrul legal al pieței de valori).

Variabilitatea codurilor de guvernanță corporativă

Existența codurilor de guvernanță face posibil ca investitorii sa aleagă acele economii, care vor oferii cea mai bună protecție, impotriva fraudării acestora de către managerii sau acționarii majoritari. Folosind un eșantion format din țări membre ale Uniunii Europene, acest studiu oferă o analiză a variabilității codurilor de guvernanță corporativă(Duca, 2011).

Eșantionul utilizat în acest studiu este descsris în tabelul 1, și este format din douăzeci și trei țări membre ale Uniunii Europene selectate pe baza aderǎrii lor la un cod național de guvernanță corporativă, și semnificația economiilor lor la economia globală. Țǎrile selectate au fost grupate în conformitate cu regimul juridic al acestora așa cum au fost definite de LaPorta et al (1997).

Tabel 2- Adoptarea codului de guvernanțǎ corporativǎ

Sistemele juridice sunt clasificate în patru tipuri: francez, german, englez și scandinav. Fiecare dintre acestea are grade diferite de protecție pentru acționar, creditor, și o eficiență diferită în aplicarea legilor.

Sistemul juridic ce acordă maximum de protecție este cel englez, iar la polul opus este cel francez. Din punct de vedere al eficienței și preciziei în aplicarea legilor, sistemul juridic scandinav este considerat cel mai performant, iar la celălant capăt este sistemul francez.

Acest lucru ne permite sǎ comparǎm grupuri de țări care utilizează o caracteristică cu implicații importante pentru guvernarea corporativă. Prima adoptare a unui cod național de guvernanță corporativă pentru eșantionul a avut loc în anul 1995(Franța), în timp ce cele mai recente modificări, în eșantionul nostru au fost înregistrate în 2010.

Țǎrile din sistemul juridic german adoptǎ codurile de guvernanțǎ în aceeași perioadǎ cu Marea Britanie(singura țară din sistemul juridic englez în eșantionul nostru). Interesant, atât Marea Britanie(12 revizuiri) cât și Germania(8 modificǎri) au revizuit în mod repetat codurile lor.

Franța este prima țară din Uniuniea Europeană care a implementat codul de guvernanță corporativă, în 1995. Luxemburg este printre cea mai recentǎ țarǎ, codul său fiind adoptată în 2006. Franța a revizuit codul său de guvernanțǎ corporativǎ de șapte ori.

Țǎrile din sistemul juridic scandinav din eșantionul nostru au adoptat recent codurile de guvernare corporativă. În ciuda adoptării sale recente, în 2004, observăm că Norvegia a revizuit codul său de cinci ori.

Ultimul subset de țări din eșantion sunt foste state socialiste. Republica Cehă este prima dintre fostele state socialiste care a adoptat codul de guvernanță corporativă, în 2001. Cel mai recent stat este Estonia în 2007. Una dintre cele mai distinctive caracteristici ale acestui subset de țări este numărul limitat de revizii.

Ultimii ani au văzut o schimbare fără precedent în practicile de guvernanță corporativă la nivel mondial arată că factorii de decizie politică revizuire continuu principiile coduri în funcție de schimbările din mediul de afaceri. Cu toate acestea, chiar dacă vorbim de flexibilitatea codurilor, care prevalează asupra normelor, firmele tind să adopte și să respecte cu șabloanele și dispoziții standardizate ale codurilor, mai degrabă decât să explice – nerespectarea.

Criza financiară va duce probabil la o convergență mult mai mare. Factorii de decizie și parlamentarii au răspuns prin înăsprirea normelor dreptului societăților comerciale și cele mai bune practici și dispoziții privind protejarea investitorilor și creditorilor.

Deși diferă din punct de vedere al scopului elaborării lor și a gradului de detaliere, toate aceste coduri valabile în țările membre ale Uniunii Europene abordează patru probleme importante: tratamentul echitabil al tuturor acționarilor, ale căror interese trebuie să fie prioritare; răspunderea clară a Consiliului de administrație și al managementului; transparența companiei sau acuratețea raportării financiare și non-financiare în timp util; responsabilitatea pentru interesele acționarilor minoritari și a altor parteneri sociali precum și respectarea legislației în vigoare.

Convergența codurilor naționale de guvernanță corporativă este importantǎ pentru țǎrile UE din perspectiva pieței unice financiare.

O guvernanța corporativă bună produce mai multă transparență și o mai bună deschidere a informațiilor financiare și țările din întreaga lume ar trebui să adopte cadrul corporativ al administrației ce susține transparența și deschiderea(Mallin (2002).

2.3. Guvernanța corporativă în România

Una dintre necesitățile adaptării economiei românești la mecanismele economiei de piață o reprezintă asigurarea unor mijloace adecvate de protejare a intereselor acționarilor minoritari. Pe lângă caracterul etic al măsurilor care își propun îndeplinirea acestui deziderat, prin intermediul lor se poate da încredere investitorilor în achiziția de acțiuni în cazul noilor emisiuni, ceea ce determină însăși funcționalitatea pieței de capital din România.

În România, reconstrucția sistemului de guvernanță corporativă a fost o componentă majoră a reformei, deși conștientizarea importanței sale s-a făcut treptat și relativ târziu, impulsionată pe de o parte de acumularea dovezilor de ineficiență a sistemului de guvernanță corporativă din întreprinderile de stat și pe de altă parte de activismul crescut al acționarilor.

În România companiile se caracterizeazã prin modelul de guvernare corporativã bazat pe controlul intern al salariaților și al managementului, dar cu oarecare particularitãți în funcție de condițiile economice, sociale, politice, culturale specifice.

Guvernanța corporativă în România este specifică în special societaților listate la Bursă(Bursa de Valori Bucuresti). Există în România un Institut de Guvernanta Corporativă al Bursei deValori Bucuresti care a emis un Cod al Guvernantei Corporative. Acest Cod cuprinde unele recomandari care sunt prevederi cu caracter facultativ ale unor acte normative din România, anume:

Legea societăților comerciale (nr. 31/1990, republicată) stabilește regulile de organizare și funcționare pentru cinci tipuri de societăți comerciale, precum și modul de organizare și funcționare al diferitelor organe de conducere ale acestora – adunarea generală a acționarilor, consiliul de administrație, comitetul de direcție. Se stabilesc de asemenea obligații minime privind publicarea informațiilor și transparența în activitățile firmelor, precum și procedurile de înregistrare și evidență în registrul acționarilor care asigură protecția dreptului de proprietate asupra acțiunilor.

Ordonanța de urgență nr. 294/2004, privind piața de capital. Această reglementare stabilește cerințe specifice de funcționare și standarde superioare de transparență pentru societățile comerciale „publice”, care au un număr mare de acționari și ale căror acțiuni se tranzacționează pe o piață organizată. Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și Bursa de Valori au atribuții de monitorizare și control al modului în care societățile comerciale respectă prevederile legale cu impact asupra guvernanței corporative

Pe fondul numeroaselor crize financiare, a devenit importanta reglementarea bursiera eficace, elaborarea și implementarea unor masuri de stimulare a dezvoltarii sectorului corporatist, pornind de la premisa ca o economie puternica, cu o piata financiara solida, deschisa și transparenta, poate face fata provocarilor ce deriva din mediul international globalizat.

În mod general, neaplicarea principiilor și practicilor în materie de guvernare corporativă afectează piețele financiare la scară națională și determină creșterea volatilității acțiunilor pe aceste piețe. Mai mult, studiile efectuate (La Porta și alții, 1997) au demonstrat o corelație puternică între gradul de dezvoltare a piețelor financiare și respectarea drepturilor acționarilor.

Un alt avantaj identificat asociat unui grad ridicat de aplicare a bunelor practici în materie de guvernanță corporativă rezidă în costuri mai mici aferente resurselor financiare împrumutate (Dyck și Zingales, 2004), costuri corelate cu niveluri mai scăzute ale riscurilor specifice firmei.

Principiile guvernanței corporative implica o serie de masuri care duc, în final, la cresterea transparentei societatilor listate, ceea ce le face mai atractive. De aceea, implementarea codului de guvernanța corporativă al OECD i-a preocupat, în ultimii ani, pereprezentantii Bursei de la Bucuresti. În plus, implementarea acestuia este o preocupare a managerilor companiilor listate la alte Burse, dar și a autoritatilor.

O bună parte din deficiențele care se observă în practica guvernanței corporative din România sunt un rezultat al circumstanțelor speciale în care s-a făcut reforma economică în România:

– privatizarea lentă, care a menținut multă vreme o bună parte a societăților comerciale într-osituație „excepțională” din punctul de vedere al acționariatului și implicit al funcționăriimecanismelor de conducere;

– extrema dispersare a acționariatului rezultat din aplicarea programului de privatizare în masă,care a determinat o lipsă de activism a acestuia;

– lipsa de pregătire și experiență a marii majorități a acționarilor români, care nu-și cunoscdrepturile și mijloacele prin care și le pot proteja;

– slăbiciunea instituțiilor pieței de capital, care nu au reușit să prevină câteva cazuri defraude de proporții ce au subminat încrederea investitorilor pe piețele de capital;

Pe fondul continuării reformei și al procesului de integrare în Uniunea Europeană, autoritățile române au început să acorde o atenție sporită îmbunătățirii practicilor deguvernanță corporativă ca o componentă majoră a mediului de afaceri.

Un studiu sumar al stadiului de asimilare a principiilor, noilor cadre conceptuale, modelelor și practicilor de guvernanța întreprinderii, în țara noastră, generează pentru noi următoarele concluzii (Feleagă, 2006):

– mediul academic se situează într-o stare incipientă de asimilare a teoriei și practicii de guvernanță;

– predarea și formarea în spiritul modelelor de guvernanță și studiile de caz aferente nu realizează în rândul studenților decât cunoștințe sumare, lipsite de fundamentări;

– reforma cadrului de guvernanță în mediul economic și juridic românesc rămâne o problemă cantonată la cadrul legislativ și reglementar; nu am putea realiza o adevărată reformă dacă această problemă rămâne doar o sarcină a juriștilor;

– nu este evident modelul de guvernanță pentru care optează întreprinderile românești; vor opta societățile cotate în bursă pentru un model de guvernanță orientat spre acționari? și dacă da, care este dispozitivul instituțional și instrumentele operaționale utilizate? Care sunt aspectele guvernamentale, la nivelul diverselor categorii de actori implicați în mecanismul de guvernanță?

– împărtășim punctul de vedere că, în țara noastră, într-o economie cu o piață financiară nesemnificativă, modelul de guvernanță mai adecvat este cel fundamentat de implicarea tuturor părților participante (stakeholders);

– modelul sau modelele aplicat(e) în economia României trebuie să asimileze procesul de convergență a sistemelor naționale de guvernanță la nivelul Uniunii Europene;

– se impune o analiză a consecințelor dezastrelor din economia românească, după 1990, în contextul lipsei practicilor de guvernanța întreprinderii;

– se impune un studiu fundamentat al guvernanței, la nivelul învățământului economic din țara noastră, cu implicații majore pentru absolvenții facultăților de profil economic (studiu în care să fie vizate, în egală măsură, aspectele conceptuale și cel practice).

Principiile și recomandările prevăzute în cadrul Codului explică rolul, sarcinile și componența consiliilor de directori și  echipeimanageriale  a  unei  întreprinderi, precum  și  relațiile  acestora  cu  diferite  grupuri  departicipanți. Întreprinderile aplică  prevederile acestui cod în mod voluntar. În acest sens  se oferă  informații cu privire la modul în care recomandările codului au fost puse în aplicare întimpul perioadei la care se referă respectivele situații financiare anuale.

Sistemul de guvernare corporativă a întreprinderilor cotate condiționează hotărâtor nivelul performanțelor economico-financiare curente, dar și așteptările investitorilor privind oportunitățile viitoare de dezvoltare ale acestora. Astfel, pe de o parte calitatea modului de administrare și conducere reprezintă o variabilă non-financiară esențială de apreciere a performanței globale a companiilor cotate pe piața de capital. Pe de altă parte, piața de capital prin intermediul funcțiilor de redistribuire a capitalului disponibil și de finanțare a investițiilor cele mai rentabile, poate contribui hotărâtor la îmbunătățirea sistemul de guvernare a companiilor cotate și implicit la ameliorarea performanțelor lor, prin intermediul achizițiilor și fuziunilor sau prin implicarea activă a investitorilor instituționali în cadrul managementului acestora.(Robu, și altii, 2004).

Conform unui raport al Programului pentru Stabilitate Financiara (PFS) legat de nivelul de implementare a principiilor guvernantei corporative în cadrul unor companii din Europa Centrala și de Est, se arată că aplicarea acestui cod a avut un impact semnificativ asupra performantelor financiare ale societatilor listate la Bursa. Bursa de Valori din Varșovia a fost prima institutie de profil din regiune care a implementat codul guvernantei corporative, în septembrie 2002, companiile poloneze fiind și cele care respecta cel mai mult principiile transparentei informatiilor.

Studiile de specialitate arata ca investitorii considera uneori calitatea membrilor consiliului de administratie chiar mai importanta decat datele financiare ale companiei respective. Managerii fondurilor de investitii iau în calcul doi factori principali atunci cand decid sa investeasca intr-o anumita companie: nivelul lichiditatii și calitatea managementului/administratorilor.

Capitolul 3

Studiul privind corelatia guvernanța corporativǎ – responsabilitate socială corporativă

3.1. Responsabilitatea socială corporativă

Responsabilitatea socială corporativă este în prezent văzută ca o parte integrantă a strategiei corporative.

Domeniul responsabilitate socială corporativă a crescut exponential în ultimul deceniu. Un număr tot mai mare de companii sunt angajate într-un efort serios pentru a defini și integra responsabilitate socială corporativă în toate aspectele legate de afacerile lor. Un număr tot mai mare de acționari, analiști, autoritățile de reglementare, activiști, sindicate, angajati, organizații comunitare, și mass-media cer companiilor să fie responsabile pentru o continuă schimbare a setului de probleme de responsabilitate socială corporativă. Există o cerere de transparență a corporațiilor, și îmbunătățirea continuă a performanțelor lor sociale, de mediu, și economice.

Definiția responsabilității sociale corporative este simplă. Responsabilitatea socială corporativă, de obicei este descrisă în termeni de o societate având în vedere, gestionarea și echilibrarea impactului economic, social și de mediu al activităților sale (PJC 2006).

Noțiunea de responsabilitate socială corporativă este privita ca o parte din operațiunile principale de afaceri ale unei companii, mai degrabă decât o separare de acesea, diferențiind-o de actiunile filantropice corporatiste, care pot fi finanțate din operațiuni care sunt dăunătoare pentru comunitățile de afaceri în care se desfășoară. McWilliams și Siegel (2001) descrie responsabilitate socială corporativă drept "acțiuni care par a în continuare unele sociale bune, dincolo de interesul firmei și care este cerută de lege."

Există a multitudine de definiții privind responsabilitatea socială corporativă. S-au listat peste 37 de definiții ale responsabilității sociale corporative. S-a ajuns la concluzia despre persistența confuziei nu atât cum este definită responsabilitatea socială corporativă cât cum responsabilitatea socială corporativă este social construită într-un context specific (Dahlsrud, 2006).

Responsabilitatea Socialǎ corporativa, reprezintǎ un concept prin care companiile integreazǎ preocupǎrile sociale și de mediu în activitǎțile lor comerciale și în interacțiunea cu factorii implicați, pe o bazǎ voluntarǎ.( www.csr-romania.ro)

Un alt punct de vedere aparține lui T. Donaldson, care consideră responsabilitatea socială drept o obligație cvasicontractuală pe care companiile o au față de societate. O companie deține un rol central în societate și această poziție îi permite să folosească atât resursele umane, cât și pe cele naturale pentru a-și realize funcțiile productive și pentru a obține o anumită poziție competitivă și un anumit statut social. Ca efect, și societatea dobândește drepturi sociale implicite: în schimbul dreptului acordat de a exploata resurse în procesele operaționale, societatea poate solicita dreptul de a monitoriza procesele respective (Donaldson, 1983). Specificul acestui tip de contract se poate schimba pe măsură ce se modifică condițiile sociale, dar în general acesta rămâne la baza legitimității cererii pentru asumarea de responsabilitate socială (Epstein, 1987).

În ultimii ani, în consens cu evoluția companiilor în direcția unei comunicări cu grupuri sociale, responsabilitatea socială corporativă s-a impus ca un trend în context național și la nivelul structurilor Uniunii Europene. Comisia Europeană a exprimat propria viziune asupra conceptului de responsabilitate socială corporativă, pentru prima dată, în 2001, prin Carta Verde intitulată "Promovarea unui cadru european pentru responsabilitatea socială a întreprinderilor" (COM(2001)366). Responsabilitatea socială corporativă este ,,un concept prin care companiile integrează preocupările lor sociale și de mediu în propriile activități de afaceri și în interacțiunea lor cu stakeholderii lor pe bază voluntară” (European Commission, 2001).

Responsabilitatea socială este o teorie conform căreia orice entitate, indiferent ca este guvern, societate, organizație sau individ are o responsabilitate fata de societate. Această responsabilitate poate fi una "negativă", însemnând că nu sunt exceptare de vina sau răspundere, sau poate fi "pozitiva", adică există o responsabilitate de a acționa în beneficiu societatii. Responsabilitatea socială corporativă este, de asemenea, cunoscută sub numele de responsabilitate corporativă, cetățenia corporativă, responsabilitate în afaceri, afaceri durabile responsabile, sau de performanță socială, fiind o forma de auto-reglementare corporativă integrată într-un model de afaceri.

În mod ideal, politica de responsabilitate socială corporativă ar funcționa ca un întreg, un mecanism de autoreglare prin care să se monitorizeze afaceri și să se asigure aderarea acesteia la lege, standardele etice, și normele internaționale.

Termenul de responsabilitate socială corporativă are rădăcinile în SUA unde există o tradiție de asumare a responsabilității sociale sub forma ajutorului filantropic, bazat pe obligația morală față de indivizi și față de companie.

După cum o dovedesc studiile și realitatea, sensul inițial al responsabilității sociale corporative a fost transformat, între timp, pentru a căpăta o conotație predominant economică, însă criza economică din SUA din anii ’80 ai secolului al XX-lea a arătat că succesul economic depinde de contextele sociale. Responsabilitatea socială corporativă a fost preluată, mai târziu, din SUA de către alte economii capitaliste, în principal de către cele, capătă particularități în Europa Occidentală față de responsabilitatea socială corporativă în SUA.

Pot fi identificate trei etape majore ale responsabilității sociale corporatiste. Astfel John Elkington (2004), descrie trei etape în care responsabilitatea socială corporatistă a evoluat intens:

Etapa I – acoperă perioada 1960-1978 atunci când guvernele occidentale au urmărit să limiteze impactul asupra mediului și exploatarea resurselor naturale prin intermediul legislației. Astfel, companiilor li s-a cerut să îndeplinească standarde minime de mediu. Această inițiativă a fost susținută prin crearea la începutul anului 1960 a Amnesty International și World Wide Fund for Nature (WWF), care au avut rolul de a stabili standarde sociale și de mediu la nivel global.

Apogeul acestei etape a fost atins în anul 1970, an în care s-au organizat numeroase summit-uri și s-au creat numeroase organizații în scopul protejării societății și a mediului.

Etapa a II-a – a la începutul anului 1980, an în care accentul s-a mutat de la impunerea unor limite privind exploatarea mediului, la producția "green". Astfel, atenția se deplasează spre utilizare durabilă a resurselor naturale. Conceptul de dezvoltare durabilă a fost inventat în timpul acestei perioade. Această etapă a fost marcantă și prin publicarea raportului Brundtland în 1987.

Etapa a III-a – a debutat în 1999, odată cu protestele împotriva instituțiilor internaționale precum Banca Mondială și a diverselor companii globale, caracterizate de "Bătălia de la Seattle" și numeroase proteste care au coincis cu reuniuni majore organizate la nivel înalt, la final de secol XX. Astfel de proteste au exprimat îngrijorarea legată de capitalismul global, subliniind, în același timp, și rolul benefic pe care sectorul de afaceri l-ar putea avea în promovarea dezvoltării durabile.

Probleme legate de guvernarea corporatistă și avantajele strategice competitive au caracterizat această etapă, iar problemele legate de globalizare au crescut nivelul de complexitate al conceptului de responsabilitate socială corporatistă. De-a lungul ultimului deceniu, lista de responsabilități sociale și de mediu ale unei companii a continuat să se extindă, incluzând probleme legate de drepturile omului, schimbările climatice și problemele legate de sărăcie.

Cele trei etape evidențiază evoluția conceptului de responsabilitate socială corporatistă. Pornind de la ideea că maximizarea veniturilor investitorilor trebuie să fie singura responsabilitate pe care o firmă trebuie să o dețină (Friedman, 1962 ; Henderson 2001) (deoarece numai așa maximizarea profitului va oferi posibilitatea valorificării eficiente a resurselor), se ajunge treptat la ideea că preocuparea față de mediu și de oameni trebuie să fie o problemă de interes major.

În România, conceptul de responsabilitate socială corporativă s-a impus după 1990 când au apărut ONG-uri, în special acelea axate pe obiective umanitare cu asistență din partea instituțiilor publice sau private internaționale (Mandl and Dorr, 2007).

Responsabilitatea socială corporativă în România nu a apărut ca o acțiune rezultată din contextul românesc, ci ca o inițiativă preluată și adaptată din afară, de companiile multinaționale, interesate să promoveze strategiile lor în toate țările în care și-au extins activitățile.

Majoritatea ministerelor românești au departamente speciale pentru adoptarea de măsuri privind responsabilitatea socială corporativă sau promovează inițiative de schimbare a legilor conform cu principiile responsabilității sociale (Mandl and Dorr, 2007).

3.2. Studiile empirice de responsabilitate socială corporativă și performanțele financiare

În mediile academice, au fost efectuate numeroase studii pentru a evalua asocierea între responsabilitate socială corporativă și performanțele financiare corporative în diverse contexte geografice.

Idei teoretice privind impactul practicilor de responsabilitate socială corporativă asupra rentabilității firmei au apărut în literatura de specialitate încă de la începutul secolului 20 (Crane et al, 2008.). Discuția s-a dezvoltat mai târziu, atât în literatura economică, cu accent pe implicațiile costurilor și veniturilor practicilor de responsabilitate socială corporativă, precum și în literatura de specialitate, în cazul în care implicațiile financiare generate de investițiile realizate în conformitate cu considerațiile de guvernare de mediu, sociale, și corporative.

Totuși, rezultatele studiilor anterioare, sunt în mare măsură nedeterminate. Potrivit Margolis și Walsh (2002), o sută douăzeci și două studii publicate între 1971 și 2001 a examinat empiric relația dintre responsabilitatea socială corporativă și performanța financiară.

Primul studiu a fost publicat de Narver în 1971. Conform "teoriei rolului stakeholderilor" (Jones, 1995), companiile cu performanțe sociale superioare tind să funcționeze mai bine financiar, prin atragerea consumatorilor sociali responsabili (Bagnoli și Watts, 2003), atenuarea amenințarii regulamentelor (Lev et al, 2008.).

O sursă notabilă este o analiză efectuată de Orlitzky et al (2003), care a integrat, 30 de ani de cercetare din 52 de studii anterioare, și au folosind tehnici analitice pentru a susține teza că performanța socială corporativă și performanța corporativă financiară sunt corelate pozitiv și semnificativ statistic. Interesant, el a indicat o relatie pozitivă certă între performanța socială corporativă și performantele financiare care sunt atât bidirectionale, cât și simultane.

După cum a comentat și Dowell et al. (2000) majoritatea lucrărilor empirice cu privire la aceasta temă a fost completate folosind de corporații din SUA și Europa. Noi considerăm concentrația de cercetare pe piețele bine dezvoltat ca un factor suplimentar de prudență împotriva generalizări cu privire la constatările și, de asemenea, ca un factor motivant de cercetare în alte piețe. Pe lângă dezvoltarea economică, cadrul instituțional, poate, de asemenea, intervenii în responsabilitate socială corporativă (Dobers și Halme, 2009).

Roberts (1992) susține existența unei asocieri pozitive între profitabilitatea companiei (măsurată prin logaritmarea profitului) și prezentările sociale și de mediu, însă concluziile privind existența unei relații întârziate între aceste variabile sunt însoțite de rezerve. În același timp, Patten (1992) nu găsește nicio relație pozitivă semnificativă între profitabilitatea companiei și raportarea socială corporativă, iar Gray (2001) identifică o asociere pozitivă, însă slabă, între raportările privind mediu și profitabilitate pentru companiile din UK.

Putem explica relația pozitivă între responsabilitatea socială corporativă și performanța financiară, astfel(Waddock e Graves, (1997):

a) „Estimarea a ceea ce s-ar întâmpla dacă o companie nu a acționat într-o manieră responsabilă. Dacă ar încerca să reducă costurile sale implicite acționând iresponsabil, rezultatul ar putea fi o creștere a costurilor explicite din forțarea condiției ineficiente. Rezultatul final ar fi un dezavantaj competitiv. Un exemplu ar fi cazul poluării atmosferice ce duce la un litigiu judiciar. .

b) Practicile sociale responsabile sunt aceleași ca și „buna administrare”. Acestea întăresc relațiile cu acționarii și în același timp îmbunătățesc performanța pe de-a-ntregul.

c) Cea de-a treia explicație urmează „teoria resurselor rare” și identifică adoptarea unui comportament social responsabil ca o consecință și nu ca o cauză a îmbunătățirii performanței”.

Cercetările adiționale despre responsabilitatea socială a corporației au descoperit în studiul relației dintre responsabilitatea socială corporativă și performanța în afaceri un domeniu important deoarece, în timpurile moderne, un număr mai mare de acționari pare să fie capabil să influențeze administrarea strategică a firmei. Oricum, nu s-au descoperit răspunsuri decisive pentru a clarifica dacă responsabilitatea socială corporativă afectează performanța sau vice versa, iar cercetările în acest scop au fost concentrate în economiile în dezvoltare(Crisóstomo V., Freire F.(2010) .

Pentru dezvoltarea acestei idei am efectuat un studiu privind relația dintre responsabilitatea socială corporativă și performanța financiară. Se compara dependența de cheltuieli sociale corporative pe performanțele financiare.

Ipoteza presupusă: H1-CSR (responsabilitatea socială a întreprinderilor) și PF( performanță financiară) sunt independente una de alta și, CSR nu depinde de PF.

Metodologie

Studiul este descriptiv în natură, deoarece studiul este o analiză comparativă pentru a explora relația dintre cheltuielile responsabilitatea socială corporativă și performanțele financiare. Am examinat relatia dintre performanța financiară și responsabilitatea socială corporativă în companii pentru exercițiul financiar 2008. Datele au fost adunate de la informații accesibile publicului, precum și de pe site-ul CSR România. Datele au fost analizate cu ajutorul corelației și regresiei.

Rezultate

Acest studiu este efectuat în baza diferitelor studii conform carora există o relație pozitivă între performanță financiară și cheltuielile sociale. Pentru a valida aceasta ipoteza, a fost aplicată asupra performanței financiare (PF), adică NPAT și cheltuiala socială corporatistă (CSE).

Prin aplicarea corelației Pearson la nivel 0.01, coeficientul de corelație pentru este 0.516, respigandu-se astfel, Ipoteza-I.

Grafic 2 – Relația performanță financiară și cheltuielile sociale

Analiza arată că există o relație pozitivă între responsabilitatea socială corporativă și performanța financiară, iar măsurile descriptive și inferențiale arată că, cheltuiala socială corporativă depinde de performanța financiară a companiei. Dar în același timp, putem concluziona că cele mai multe dintre companiile romanești de top nu înregistrează cheltuieli pentru responsabilitățile lor sociale.

Companiile romanești nu furnizează informații detaliate despre cheltuielile lor pe proiecte sociale, și, mai degrabă precizează în rapoarte, zona în care compania are proiectele sale. Nu sunt specificate cheltuielile anuale, bugetele și detalii de proiecte sociale sustinute de către companii.

Prin promovarea și împărtășirea în conservarea mediului, profiturile companiei cresc pe termen lung. În cazul în care toate resursele sunt folosite și distruse, reușita viitorului nu este posibilă. Compania trebuie să se concentreze pe îmbunătățirea modalităților de fabricație a bunurilor, astfel încât să reducă poluarea aerului cât mai mult posibil. Acesta ar trebui să joace, de asemenea, un rol activ în proiecte pentru protejarea societății și, cei mai puțin norocoși.

Capitolul 4

Indentificarea relatiei guvernanțǎ corporativǎ – performanțǎ globalǎ

4.1. Analiza performanțelor în contextual problemelor de guvernanță corporative.

Cuantificarea corecta a performantelor financiar-contabile este esentiala pentru realizarea unei evaluari realiste a situatiei organizatiei și a studiilor comparative relevante, astfel încât diagnosticarea activitatii sa ofere o apreciere cât mai bunǎ a realitatii.

Scopul principal al analizei este acela de a traduce și interpreta realitatea companiilor, pentru a servi la fundamentarea deciziilor de alocare a resurselor.

În masura în care este necesar pentru a intelege dezvoltarea entitatii, performanta sau pozitia sa financiara, analiza cuprinde indicatori financiari și, atunci cand este cazul, indicatori nefinanciari-cheie de performanta, relevanti pentru activitati specifice, inclusiv informatii despre aspecte privind mediul inconjurator și angajatii(Reglementare contabila conforma cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene și cu Directiva a VII-a a Comunitatilor Economice Europene)

Măsurarea performanței este dependentă de informațiile introduce în sistemul de măsurare și de instrumentele utilizate.

Cuantificarea corecta a performantelor financiar-contabile este esentiala pentru realizarea unei evaluari realiste a situatiei organizatiei si a studiilor comparative relevante, astfel încât diagnosticarea activitatii sa ofere o apreciere cât mai fidela realitatii, pornind de la ideea ca informația contabilǎ nu este nici simplǎ și nici precisa. „Informațiile oferite de rapoartele financiare sunt deseori rezultatul unor cuantificări mai curând aproximative decât exacte. Cuantificările implică de obicei numeroase estimări, clasificări, sintetizări, raționamente și sistematizări. Produsul activității economice într-o economie dinamică este incert și rezultă din combinațiile mai multor factori. Astfel, în ciuda impresiei de exactitate pe care o creează rapoartele financiare, cu câteva excepții, cuantificările reprezintă aproximări, care se pot baza mai curând pe reguli și convenții decât pe sume exacte.”( Statements of Financial Accounting Concepts nr. 1)

Performanța generală a firmelor este definitǎ ca "performanța economică globală, socialǎ și de mediu" (Baret, 2006) sau ca "o combinație de performanță performanța financiară, socială și performanța socială corporativă "(Germain, Trébucq, 2004).

Performanta firmei presupune “determinarea celor mai înalte standarde pe care aceasta le poate avea, standard care depaseste invariabil cerintele sau asteptarile altora”( Whitmore John, 2008 ), ea trebuind “sa fie vazuta/urmarita în mai multe arii, în mod simultan”( Kaplan R. S. , Norton D. P, 1998).

Indicatorii financiari utilizați pentru măsurarea performanțelor întreprinderii au o mare diversitate, clasificarea cea mai largă fiind în indicatori clasici și moderni.

Calitățile de bază ale indicatorilor de analiză financiari sunt următoarele (Vasilescu, 2003):

– reflectarea sintetică și dinamică a situației economico-financiare a firmei;

– asigurarea interdependenței dintre fenomenele economice, sociale și naturale, în scopul prevenirii și încetinirii degradării mediului natural;

– reflectarea corelației dintre toate funcțiile întreprinderii (cercetare-dezvoltare, producție, comercială, personal, financiar-contabilă);

– oferirea posibilității realizării de comparații în timp, spațiu și mixte, pe baza utilizării de rate financiare standardizate utilizate atât pe plan național, cât și internațional.

Cei mai reprezentativi indicatori utilizați în cadrul diagnosticului financiar sunt ratele financiare. Se pot identifica, în literatura de specialitate, peste 150 de rate financiare (Anghel, 2002).

Din ce în ce mai mulți analiști apelează la un nou tip de indicatori, nonfinanciari, care caracterizează mai bine performanțele întreprinderii, pentru că ating direct puncte sensibile ale organizației (cum ar fi calitatea managementului și a capitalului intelectual în general), indicatorii financiari își păstrează un loc istoric privilegiat în fundamentarea deciziei de investiții.

Următorul tabel prezintă o listă de criterii nonfinanciare utilizate de investitori pentru a aprecia performanțele companiei, și care sunt în strânsă legătură cu practicile de guvernanță corporativă (Robu, Vasilescu, 2004):

Tabel 3: Criterii nonfinanciare utilizate de investitori pentru a aprecia performanțele companiei

Sursa: Robu și Vasilescu, 2004

Au fost identificate patru faze în evoluția măsurării performanței:

– Prima fază din 1900 până în 1950: “Măsurarea performanței financiare”. În perioada industrializării, întreprinderile apreciau performanța prin cuplul costuri/beneficii, în special prin celebra RCI: randamentul capitalului investit;

– A doua fază 1950-1980: „Controlul centrelor de responsabilitate”. Diversificarea, modificarea mărimii întreprinderilor au condus la necesitatea controlului gestionarilor și gestiunilor acestora printr-un set de mărimi cu caracter financiar;

– A treia fază 1980-1990: „Ameliorarea calități”.. Perioada se caracterizează printr-o mare competitivitate și liberalizare a schimburilor, orientate către o gestiune strategică ce pune accent pe clientelă și calitatea produselor și serviciilor;

– A patra fază a început la sfârșitul anilor 90: „Gestiunea strategică a performanței, considerată era măsurărilor financiare și non financiare în legătură cu strategia”. Indicatorii folosiți sunt financiari, de calitate precum și indicatori privind satisfacția clienților, salariaților (competențe și capital intelectual) și de inovare(Gosselin 2006).

4.2. Indentificarea relatiei guvernanțǎ corporativǎ – performanțǎ globalǎ

Companiile care au standarde înalte de administrare au performanțe superioare față de celelalte.

Astfel, Lawrence D.Brawn și Marcus L.Caylor(2004), examinând corelația dintre administrarea corporativă și performanța companiei, au constatat că firmele cu o administrare corporativă slabă au o performanță economică joasă și se expun mai des riscurilor. Aceasta a fost confirmat prin următoarele argumente:

– în decurs de 5 ani rentabilitatea firmelor cu o administrare corporativă inadecvată era cu 3,95% mai joasă decât media pe industrie, iar în firmele situate pe poziții superioare la capitolul privind administrarea corporativă se observă o creștere a rentabilității cu 7,91 % mai mult decât media pe industrie;

– profitabilitatea firmelor cu administrarea corporativă joasă este mai mică decât la cele cu o bună administrare corporativă. De asemenea, se observă un randament scăzut al activelor, capitalului propriu și investițiilor. Firmele cu o administrare corporativă joasă au un randament al capitalului propriu cu 4,86 % mai jos decât cel mediu pe industrie, iar cele cu nivelul administrării corporative ridicat – cu 18,98 % mai înalt decât cel mediu. În al doilea rând, este de menționat că randamentul scăzut al activelor la firmele cu administrarea corporativă joasă se datorește nivelului scăzut al marginului profitului net (MPN la aceste companii este cu 6,38 % mai jos decât cel mediu pe induistrie, iar la cele cu calitatea administrării corporative înaltă – cu 21,66 % mai înalt decât cel mediu);

– riscurile firmelor cu administrarea corporativă înaltă sunt mai mici, acest fapt fiind demonstrat prin următoarele:

a) volatilitatea (instabilitatea) prețurilor acțiunilor companiilor cu administrarea corporativă joasă este cu 6,20 % mai înaltă decât prețurile medii, iar a celor cu administrarea corporativă ridicată – cu 5,63 % mai scăzută decât prețurile medii;

b) ”prețul sau valoarea reziduală (price – to book ratios)” a acțiunilor la firmele cu administrarea corporativă slabă este cu 0,55 puncte mai jos decât cel mediu pe industrie, iar la cele cu administrarea corporativă ridicată acest indice este cu 0,59 puncte mai înalt decât cel mediu;

c) firmele cu administrarea corporativă joasă au un nivel mai jos de acoperire a dobânzilor, iar fluxul mijloacelor operaționale în raport cu obligațiunile curente este mai mic.

B. Black, la rîndul său a examinat raportul între nivelul standardelor de administrare și valoarea de piață a firmei, pe un esantion de 21 de companii rusesti, folosind ratinguri dezvoltate de banca Brunswick UBS Warburg. El a arătat că practicile de guvernanță afectează din ce în ce mai mult valoarea unei firme (Black., B., 2001).

Intr-un studiu mai recent, B. Black et al au arătat că nivelul guvernanței corporative reprezintă un factor important de influență a valorii de piață a societăților sud-coreene cotate la bursă, esantionul analizat numărand 526 companii. În acest scop, ei au construit un indice/scor bazat pe șase criterii (drepturile acționarilor, Consiliul de administrație, procesul de audit, directoriiindependenți, transparența informației și structura proprietătii), identificînd o puternică corelație pozitivă între valorile acestui indice și valoarea de piață a firmelor respective (Black, B., Jang, H., Kim, W., 2003).

C. E. Campos et al au evaluat 188 de companii funcționînd pe șase piețe emergente, pentru a testa, pe baza a 15 criterii, existența unei legături între practicile de guvernanță corporativă și valoarea firmei (Campos. C. E., Newell. R.E., Wilson G., 2002). Ei au arătat că o bună guvernanță este recompensată cu o capitalizare bursieră ridicată. De asemenea, studiul a evidențiat că investitorii sunt din ce în ce mai încrezători într-o companie care investeste în drepturile acționarilor, în informarea corectă și promptă, în independența Consiliului de administrație, în care există o delimitare între funcția de presedinte al Consiliului de Administrație și cea de prim director executiv – CEO (chief executive officer) și în care politica de remunerare a directorilor executivi este transparentă.

Calculând scorul de guvernanță corporativă pe un esantion de firme germane (cuprinzînd variabile cum ar fi cele referitoare la drepturile acționarilor minoritari, funcționarea comitetului de audit, transparența și activitatea și compoziția Consiliului de administrație), W. Drobetz et al au arătat că există o relație pozitivă între acest scor și valoarea firmei (Drobetz. W., Schillhofer A., Zimmermann H., 2003).

M. Gruszczynski a examinat raportul între nivelul guvernanței corporative și performanța financiară a companiilor poloneze (Gruszczynski, M., 2006). Studiul său a indicat faptul că aceasta este, într-o anumită măsură, corelată cu performanța lor financiară. S-a evidențiat, de asemenea, o relație semnificativă între practicile de guvernanță corporativă, rentabilitatea exploatării și gradul de îndatorare, în sensul că societățile cu rate de rentabilitate a exploatării ridicate și nivele inferioare de îndatorare au, de regulă, practici solide de administrare corporativă. Pe de altă parte însă, majoritatea indicatorilor financiari nu sunt corelați cu nivelul guvernanței corporative. în consecință, a concluzionat M. Gruszczynski, estimarea guvernanței întreprinderii este o variabilă compusă, care nu poate fi aproximată doar prin variabile financiare.

Cuantificarea corecta a performantelor financiar-contabile este esentiala pentru realizarea unei evaluari realiste a situatiei organizatiei și a studiilor comparative relevante, astfel încât diagnosticarea activitatii sa ofere o apreciere cât mai bunǎ a realitatii.

Scopul principal al analizei este acela de a traduce și interpreta realitatea companiilor, pentru a servi la fundamentarea deciziilor de alocare a resurselor.

În măsura în care este necesar pentru a întelege dezvoltarea entității, performanța sau pozitia sa financiară, analiza cuprinde indicatori financiari și, atunci cand este cazul, indicatori nefinanciari-cheie de performanta, relevanti pentru activitati specifice, inclusiv informatii despre aspecte privind mediul inconjurator și angajatii(Reglementare contabilă conforma cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene și cu Directiva a VII-a a Comunitatilor Economice Europene).

Concluzii

Urmărind scopul analizării guvernanței corporative se desprind câteva idei de avansat și dezvoltat, cum ar fi faptul că guvernarea corporativă nu presupune numai supravegherea și stimularea în scopul obținerii de performanțe, ea trebuie să încurajeze experimentele și difuziunea practicilor avansate, să aducă o contribuție decisivă nu numai în apărarea intereselor investitorilor ci și la asigurarea stabilității sociale, încurajarea mobilității și creșterii calitative a capitalului uman, desfășurarea ordonată a proceselor de producție, strânsa corelare cu valorile culturale.

În concluzie, guvernanța corporativă este strâns legată de efectul deciziilor strategice asupra creeari de valoare (Pérez, 2009). Având în vedere că managerii sunt autorii oricărei politici corporative,procesul maximizării de valoare este aproape în întregime responsabilitatea lor. Fără un model orientat pe piață, rolul guvernanței corporative este de a utiliza diverse stimulente și mecanisme de controladaptate comportamentului managerilor pentru interesele acționarilor.

Supremația acționarilor nu poate fi separată de paradigma economică a pieței de valori, prin urmare, piața de valori are un rol primordialîn disciplinarea managerilor și în reducerea costurilor agenției, creeând astfel o valoare pentrusocietatea păriților interesate în general.

Am observat deci o tendință de a desluși codurile unei bune conduceri în direcția adoptării mecanismelor exacte de control și de supraveghere a managerilor. Conducerea rămâne până în zilele noastre, axată pe aceste aspecte disciplinare.

Potrivit majorității codurilor, obiectivele urmărite de Consiliul de conducere constau în primul rând în a supraveghea managerii. În aceasta, codurile nu oferă modalități care să permită managerilor să devină buni strategi. În ceea ce privește codurile, valoarea este deja creată și guvernanță permite ca aceasta să fie repartizată mai bine între părțile interesate. În schimb, viziunea cognitivă caută să mărească această valoare înainte de a reflecta asupra partajării acesteia. Valoarea constă în a crea.

Deși practicile de responsabilizare corporativă din Romania au apărut ca import al unor valori și principii venite din contextul european, companiile autohtone au început demersuri de asimilare și adaptare la specificul culturii organizaționale din România. În ultimii trei ani vorbim de o vizibilitate tot mai crescută a programelor de responsabilitate social corporativă și de existența unui număr mare de ONG-uri care promovează, în numele unor companii și cu ajutorul financiar al acestora, diverse cauze sociale. O primă constatare a studiului este faptul că nu există o înțelegere deplină a semnificației conceptului de responsabilitate corporativă, pentru că nu există în momentul de față o cultură organizațională care să valorizeze și să promoveze aceste principii în sfera economică. Responsabilizarea socială nu este încă o valoare trăită cu adevărat de către companiile autohtone.

O altă concluzie care se desprinde din analiză evidențiată faptul că o parte din companiile românești au încă probleme în comunicarea și transparența actelor de responsabilitate socială pe care le desfășoară în cadrul comunității. Au fost identificate puține companii care aveau postate pe site-ul propriu documente ce conțin codul etic, codul de bune practici în afaceri, codul de bună conduită a angajatului, raportul anual și strategia de responsabilitate social corporativă.

În concluzie, consider importantă analiza performanțelor întreprinderii în strânsă legătură cu guvernanța corporativă.

Evaluarea performantelor financiare ale unei organizatii constituie o functie informational-cognitiva de un real interes în diagnosticarea globala a activitatii, care se poate realiza apelând la situatiile financiar-contabile întocmite conform prevederilor în vigoare.

Prin guvernanța corporativă se urmăreăte performanța globală a companiei.

Valoarea firmei se maximizează în măsura în care se reusește identificarea și armonizarea conflictelor de interese care apar între partenerii sociali ai firmei, în special între actionari și manageri. Armonizarea acestor interese se asigură prin intermediul sistemului de guvernare corporativă.

Guvernanța întreprinderii și performanța sunt două concepte puse în relație, care au contururi și un conținut ce sunt departe de a fi în mod clar circumscrise.

Bibliografie

[1] Aguilera, Ruth, George Yip- „Global strategies faces local constraints”, Financial Times, May 26, 2005.

[2] Anghel, I., „Falimentul. Radiografie și predicție”, Editura Economică, București, 2002.

[3] Bagnoli, M. and S. G. Watts, „Selling to socially responsible consumers: Competition and the private provision of public goods”, Journal of Economics & Management Strategy, 2003.

[4] Baret P. „L’évaluation contingente de la Performance Globale des Entreprises : Une méthode pour fonder un management sociétalement responsable?”, 2ème journée de recherche du CEROS, 2006

[5] Black., B., “Does corporate governance matters? A crude test using Russian data”, Standford Law School, Working Paper nr 2209, 2001.

[6] Black, B., Jang, H., Kim, W., “Does Corporate Governance Affect Firms' Market Values? Evidence from Korea”, Working Paper 237, Stanford Law School, John M. Olin Program în Law and Economics, 2003.

[7] Campos. C. E., Newell. R. E., Wilson G., “Corporate governance develops în emerging markets”, McKinsey on Finance, 2002.

[8] Crane A., A. Mcwilliams, D. Matten, J. Moon, D.S. Siegel, „The Oxford Handbook of Corporate Social Responsibility”, Oxford University Press, New York, USA, 2008.

[9] Charreaux G., “Vers une Théorie du Gouvernement des Entreprises “, in Charreaux G., Le Gouvernement des Entreprises. Corporate Governance. Théories et Faits, (Economica), 1997.

[10] Correia Da Silva L., Goergen M. & Renneboog L., „Dividend Policy and Corporate Governance”, Oxford University Press, 2004.

[11] Dobers, P. & Halme, M., „Corporate social responsibility and developing countries”, Corporate Social Responsibility and Environmental Management, 2009.

[12] Dowell, G., Hart, S. & Yeung, B., „Do corporate global environmental standards create or destroy market value?” Management Science, rate Social Responsibility and Environmental Management, 2000.

[13] Donaldson T. „Constructing a social contract for business”, in Donaldson T. and Verjane P. (eds), Ethical Issues in Business, Prentice Hall, Englewood Cliffs, NJ, 1983.

[14] Duca Florinița, „Financial Performance and Social Responsibility: Romanian Scenario”, Analele Universitatii Ovidius, Seria: Stiinte economice, Vol. XI, nr. 1/2011.

[15] Duca Florinița – “Corporate governance system:stakeholder versus shareholder”, Revista Română de Statistică – Supliment, nr. 3/2011, București, 2011

[16] Duca Florinița – “Codurile europene pentru guvernanța corporativă, o analiză a conținutului si a variabilității lor”, Revista Română de Statistică – Supliment, nr.12/2010.

[17] Duca Florinița – “Performanța globalǎ – guvernanța corporativǎ”, Scientific research Themes/Studies, Comunications at the National Seminary „Octav Onicescu”, organizat de Societatea Română de Statistică, Revista Română de Statistică – Supliment nr.6/2010.

[18] Drobetz. W., Schillhofer A., Zimmermann H., “Corporate governance and expected stock return: Evidence from Germany”, EFMA Helsinki Meeting, 2003.

[19] Elkington, J., „The Triple Bottom Line, Does It Add Up? Assessing the Sustainability of Business and CSR.” în: A. Henriques and J. Richardson (eds)London: Earthscan, 2004.

[20] EPSTEIN E.. „The corporate social policy process and the process of corporate governance”, American Business Law Journal, vol. 25, 1987.

[21] European Commission, Corporate Social Responsibility – „National public policies în the European Union”, Luxembourg: Office for Official Publications of the European Communities, 2007.

[22] Feleagă, N., „Proba europeană a guvernanței întreprinderii românești”, Revista de economie teoretică și aplicată, serie nouă, Anul XIII, nr. 2 (497), aprilie, 2006.

[23] Friedman, M., „Capitalism and Freedom”, Chicago: University of Chicago Press, 1962.

[24] Germain C., Trébucq S., „La performance globale de l’entreprise et son pilotage : quelques réflexions”, Semaine sociale Lamy, 2004.

[25] Gosselin M., „Le contrôle de gestion stratégique”, Alpha Tech, 2006

[26] Gray, R., Javad, M., Porter, D.M. și Sinclair, C.D., „Social and Environmental Disclosure and Corporate Characteristics: A Research Note and Extension”, Journal of Business Finance and Accounting, 28(3-4), 2001.

[27] Gruszczynski, M., “Corporate Governance and Financial Performance of Companies în Poland”, International Advances în Economic Research, Vol. 12, No. 2, May, 2006.

[28] Henderson, D., „Misguided Virtue, False Notions of Corporate Social Responsability”, London: Institute of Economic Affairs, 2001.

[29] Holly J. Gregory , „The globalization of corporate governance”, OECD Business Sector Advisory Group on Corporate.

[30] Jones, T. M., „Instrumental stakeholder theory: A synthesis of ethics and economics”, Academy of Management Review, 1995.

[31] LaPorta, R., F. Lpoez de Silanes, Schleifer, A. and R. Vishny, „Legal Determinants of External Finance”, Journal of Finance 52, 1997.

[32] Lawrence D.Brawn, Marcus L.Caylor. „The correlation between Corporate Governance and Company Performance”, Institutional Shareholder Services, 2004

[33] Lev, B. I., Petrovits, C. and S. Radhakrishnan, „Is doing good good for you? How corporate charitable contributions enhance revenue growth”, Available at SSRN: http://ssrn.com/abstract=920502., 2008

[34] Mallin, C., Editorial: „The Relationship between Corporate Governance, Transparency and Financial Disclosure”, Corporate Governance: An International Review, 10(4), 2002.

[35] Mandl Irene&Dorr Andrea, „CSR and Competitiveness European SMEs’ Good Practice Consolidated European Report”, Austrian Institute for SME Research, 2007.

[36] McWilliams, A. and D. Siegel., Corporate social responsibility: A theory of the firm perspective. Academy of Management Review, 2001.

[37] Organizația Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare, „Guidance on Good Practices în Corporate Governance Disclosure”, New York, Geneva, 2006

[38] Orlitzky, M., Schmidt, F. L. and S. L. Rynes, „Corporate social and financial performance: A meta-analysis”, Organization Studies, 2003.

[39] Patten, D.M., „Intra-industry environmental disclosures în response to the Alaskan oil spill: A note on legitimacy theory”, Accounting, Organizations and Society, 17(5)., 1992.

[40] Perez, R., „La gouvernance de l’entreprise”, La Decouverte, Paris, 2003

[41] Roberts, R.W., ”Determinants of corporate social responsibility disclosure: An application of stakeholder theory”, Accounting, Organizations and Society, 17(6), 1992.

[42] Robu, V., Vasilescu, C., „Îmbunătățirea sistemului de guvernanță corporativă –strategie de creștere a performanței globale a întreprinderii”, Contabilitate și informatică de gestiune, nr. 10, 2004.

[43] Ronald Dore, „Stock Market Capitalism: Welfare Capitalism; Japan and German versus the Anglo-Saxons”, 2000.

[44] Sanford M. Jacoby, “Employee Representation and Corporate Governance” Univ. of Penna. Journal of Labor and Employment Law 449, 2001.

[45] Santema S.; Hoekert, M; Van de rijt, J.; Van oijen, A. „Strategy disclosure în annual reports across Europe: A study on differences between five countries”, European Business Review, 17, (4), 2005.

[46] Seely, Michael A., „Vision of Value-Based Governance, Directors and Boards”, 1991.

[47] Shleifer, A.; Vishny, R. W. „A survey of corporate governance”, The Journal of Finance, 52, 1997.

[48] Waddock S. A., Graves S. B., “The Corporate Social Performance-Financial Performance Link”, Paper presented at the national meetings of the Academy of Management, Dallas, TX, 1997.

[49] Whitmore J., „Coaching pentru performanta. Formare profesionala, performanta si scop”, Editura Publica, 2008.

www.ecgi.org

www.thecorporatelibrary.com

www.csr-romania.ro

Bibliografie

[1] Aguilera, Ruth, George Yip- „Global strategies faces local constraints”, Financial Times, May 26, 2005.

[2] Anghel, I., „Falimentul. Radiografie și predicție”, Editura Economică, București, 2002.

[3] Bagnoli, M. and S. G. Watts, „Selling to socially responsible consumers: Competition and the private provision of public goods”, Journal of Economics & Management Strategy, 2003.

[4] Baret P. „L’évaluation contingente de la Performance Globale des Entreprises : Une méthode pour fonder un management sociétalement responsable?”, 2ème journée de recherche du CEROS, 2006

[5] Black., B., “Does corporate governance matters? A crude test using Russian data”, Standford Law School, Working Paper nr 2209, 2001.

[6] Black, B., Jang, H., Kim, W., “Does Corporate Governance Affect Firms' Market Values? Evidence from Korea”, Working Paper 237, Stanford Law School, John M. Olin Program în Law and Economics, 2003.

[7] Campos. C. E., Newell. R. E., Wilson G., “Corporate governance develops în emerging markets”, McKinsey on Finance, 2002.

[8] Crane A., A. Mcwilliams, D. Matten, J. Moon, D.S. Siegel, „The Oxford Handbook of Corporate Social Responsibility”, Oxford University Press, New York, USA, 2008.

[9] Charreaux G., “Vers une Théorie du Gouvernement des Entreprises “, in Charreaux G., Le Gouvernement des Entreprises. Corporate Governance. Théories et Faits, (Economica), 1997.

[10] Correia Da Silva L., Goergen M. & Renneboog L., „Dividend Policy and Corporate Governance”, Oxford University Press, 2004.

[11] Dobers, P. & Halme, M., „Corporate social responsibility and developing countries”, Corporate Social Responsibility and Environmental Management, 2009.

[12] Dowell, G., Hart, S. & Yeung, B., „Do corporate global environmental standards create or destroy market value?” Management Science, rate Social Responsibility and Environmental Management, 2000.

[13] Donaldson T. „Constructing a social contract for business”, in Donaldson T. and Verjane P. (eds), Ethical Issues in Business, Prentice Hall, Englewood Cliffs, NJ, 1983.

[14] Duca Florinița, „Financial Performance and Social Responsibility: Romanian Scenario”, Analele Universitatii Ovidius, Seria: Stiinte economice, Vol. XI, nr. 1/2011.

[15] Duca Florinița – “Corporate governance system:stakeholder versus shareholder”, Revista Română de Statistică – Supliment, nr. 3/2011, București, 2011

[16] Duca Florinița – “Codurile europene pentru guvernanța corporativă, o analiză a conținutului si a variabilității lor”, Revista Română de Statistică – Supliment, nr.12/2010.

[17] Duca Florinița – “Performanța globalǎ – guvernanța corporativǎ”, Scientific research Themes/Studies, Comunications at the National Seminary „Octav Onicescu”, organizat de Societatea Română de Statistică, Revista Română de Statistică – Supliment nr.6/2010.

[18] Drobetz. W., Schillhofer A., Zimmermann H., “Corporate governance and expected stock return: Evidence from Germany”, EFMA Helsinki Meeting, 2003.

[19] Elkington, J., „The Triple Bottom Line, Does It Add Up? Assessing the Sustainability of Business and CSR.” în: A. Henriques and J. Richardson (eds)London: Earthscan, 2004.

[20] EPSTEIN E.. „The corporate social policy process and the process of corporate governance”, American Business Law Journal, vol. 25, 1987.

[21] European Commission, Corporate Social Responsibility – „National public policies în the European Union”, Luxembourg: Office for Official Publications of the European Communities, 2007.

[22] Feleagă, N., „Proba europeană a guvernanței întreprinderii românești”, Revista de economie teoretică și aplicată, serie nouă, Anul XIII, nr. 2 (497), aprilie, 2006.

[23] Friedman, M., „Capitalism and Freedom”, Chicago: University of Chicago Press, 1962.

[24] Germain C., Trébucq S., „La performance globale de l’entreprise et son pilotage : quelques réflexions”, Semaine sociale Lamy, 2004.

[25] Gosselin M., „Le contrôle de gestion stratégique”, Alpha Tech, 2006

[26] Gray, R., Javad, M., Porter, D.M. și Sinclair, C.D., „Social and Environmental Disclosure and Corporate Characteristics: A Research Note and Extension”, Journal of Business Finance and Accounting, 28(3-4), 2001.

[27] Gruszczynski, M., “Corporate Governance and Financial Performance of Companies în Poland”, International Advances în Economic Research, Vol. 12, No. 2, May, 2006.

[28] Henderson, D., „Misguided Virtue, False Notions of Corporate Social Responsability”, London: Institute of Economic Affairs, 2001.

[29] Holly J. Gregory , „The globalization of corporate governance”, OECD Business Sector Advisory Group on Corporate.

[30] Jones, T. M., „Instrumental stakeholder theory: A synthesis of ethics and economics”, Academy of Management Review, 1995.

[31] LaPorta, R., F. Lpoez de Silanes, Schleifer, A. and R. Vishny, „Legal Determinants of External Finance”, Journal of Finance 52, 1997.

[32] Lawrence D.Brawn, Marcus L.Caylor. „The correlation between Corporate Governance and Company Performance”, Institutional Shareholder Services, 2004

[33] Lev, B. I., Petrovits, C. and S. Radhakrishnan, „Is doing good good for you? How corporate charitable contributions enhance revenue growth”, Available at SSRN: http://ssrn.com/abstract=920502., 2008

[34] Mallin, C., Editorial: „The Relationship between Corporate Governance, Transparency and Financial Disclosure”, Corporate Governance: An International Review, 10(4), 2002.

[35] Mandl Irene&Dorr Andrea, „CSR and Competitiveness European SMEs’ Good Practice Consolidated European Report”, Austrian Institute for SME Research, 2007.

[36] McWilliams, A. and D. Siegel., Corporate social responsibility: A theory of the firm perspective. Academy of Management Review, 2001.

[37] Organizația Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare, „Guidance on Good Practices în Corporate Governance Disclosure”, New York, Geneva, 2006

[38] Orlitzky, M., Schmidt, F. L. and S. L. Rynes, „Corporate social and financial performance: A meta-analysis”, Organization Studies, 2003.

[39] Patten, D.M., „Intra-industry environmental disclosures în response to the Alaskan oil spill: A note on legitimacy theory”, Accounting, Organizations and Society, 17(5)., 1992.

[40] Perez, R., „La gouvernance de l’entreprise”, La Decouverte, Paris, 2003

[41] Roberts, R.W., ”Determinants of corporate social responsibility disclosure: An application of stakeholder theory”, Accounting, Organizations and Society, 17(6), 1992.

[42] Robu, V., Vasilescu, C., „Îmbunătățirea sistemului de guvernanță corporativă –strategie de creștere a performanței globale a întreprinderii”, Contabilitate și informatică de gestiune, nr. 10, 2004.

[43] Ronald Dore, „Stock Market Capitalism: Welfare Capitalism; Japan and German versus the Anglo-Saxons”, 2000.

[44] Sanford M. Jacoby, “Employee Representation and Corporate Governance” Univ. of Penna. Journal of Labor and Employment Law 449, 2001.

[45] Santema S.; Hoekert, M; Van de rijt, J.; Van oijen, A. „Strategy disclosure în annual reports across Europe: A study on differences between five countries”, European Business Review, 17, (4), 2005.

[46] Seely, Michael A., „Vision of Value-Based Governance, Directors and Boards”, 1991.

[47] Shleifer, A.; Vishny, R. W. „A survey of corporate governance”, The Journal of Finance, 52, 1997.

[48] Waddock S. A., Graves S. B., “The Corporate Social Performance-Financial Performance Link”, Paper presented at the national meetings of the Academy of Management, Dallas, TX, 1997.

[49] Whitmore J., „Coaching pentru performanta. Formare profesionala, performanta si scop”, Editura Publica, 2008.

www.ecgi.org

www.thecorporatelibrary.com

www.csr-romania.ro