Analiza Situatiei Financiare pe Baza Bilantului

CAP 1. NOȚIUNE ȘI FUNCȚIILE BILANȚULUI FINANCIAR

Pentru realizarea funcțiilor contabilității este necesar ca, în urma lucrărilor curente de contabilitate, să se sintetizeze periodic informațiile generate de conturi și calcule contabile în documente de sinteză. Acestea constituie obiectul de bază al contabilității financiare.

Conform Legii 31/1990 privind societatile comerciale și a Legii Contabilității 82/1991, toate persoanele juridice au obligația să intocmească bilanț contabil.

Definiție:

Bilanțul reprezintă o situație sau un tabel ce cuprinde patrimoniul agentului economic, adică mijloacele economice și sursele acestora, precum și rezultatele financiare ale activității sale. Practic, este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează toate elementele de activ și pasiv.

Bilanțul contabil dă o imagine completă, clară și fidelă a patrimoniului și a rezultatelor obținute de agentul economic.

Bilanțul propriu-zis este un procedeu principal al metodei contabilității și poate fi un tablou ce cuprinde sursele de constituire ale mijloacelor economice patrimoniale, precum si rezultatul unității patrimoniale la un moment dat.

Importanta bilanțului contabil poate fi evidențiată prin funcțiile pe care acesta le indeplinește:

funcția de control și analiză;

funcția de generalizare și reflectare a datelor contabilității;

funcția de decontare a patrimoniului.

Prin funcția de control și analiză se evidențiază modul de realizare a obiectivelor, precum și modul de utilizare și angajare a fondurilor deținute de întreprindere.

Prin funcția de generalizare și reflectare a datelor contabilității, bilanțul este reprezentat ca un sistem de indicatori economico-financiari în care sunt cuprinse informații cu privire la modul de gestionare și utilizare a patrimoniului.

Funcția de decontare a patrimoniului este realizată la finalul perioadei de gestiune, în care bilanțul este utilizat ca document justificativ în vederea recuperării cheltuielilor din venituri.

CAP 2. STRUCTURA BILANȚULUI

Bilanțul contabil este compus din documente și situații de control fiscal și cuprinde mai multe elemente:

Bilanțul propriu-zis

Contul de ”Profit și pierdere”

Anexa la bilanț

Raport de gestiune

Pentru ca bilanțul să poată fi intocmit și prezentat, Ministerul Finanțelor elaborează modele de situații privind situația bilanțieră, dar și celelalte componente pentru societăți comerciale, regii autonome sau instituții publice. In cazul societăților bancare, normele metodologice sunt elaborate de Banca Națională Română, cu avizul Ministerului Finanțelor.

Pentru întocmirea unui bilanț contabil, trebuiescu respectate două reguli esențiale:

Posturile de bilanț trebuie să corespundă cu datele înregistrate în cobtabilitate, care trebuie să fie în concordanță cu situația reală a elementelor patrimoniale stabilite în urma inventarului;

Nu sunt admise compensări între conturile de venituri și cheltuieli din contul de ”Profit și Pierdere”.

Bilanțul contabil anual și raportul de gestiune se semnează de administratorul societății și de directorul financiar-contabil.

Prin verificarea și certificarea bilanțului contabil se dovedește faptul că acesta dă o imagine completă, clară și fidelă a patrimoniului, rezultatului exercițiului și situației financiare.

În practică sunt cunoscute două modele de bilanț:

tablou cu două părți (schemă orizontală de bilanț), care evidențiază egalitatea între resurse și utilizări;

listă verticală (schema bilanțului vertical), care ordonează structurile patrimoniale în active, datorii, capitaluri, rezerve și alte componente ale situației nete.

Cap 3. ANALIZA SITUAȚIEI FINANCIARE PE BAZA BILANȚULUI

3.1. Studiul bilanțului – etapa analizei financiare

În vederea elaborării diagnosticului financiar care să permită măsurarea rentabilității economice a capitalurilor investite, a rentabilității financiare a capitalurilor proprii, aprecierea condițiilor în care sunt realizate echilibrele financiare, deducerea gradului de autonomie al întreprinderii, analiza financiara parcurge mai multe etape care presupun cercetarea unor informații necesare în vederea detectării simptomelor ce prefigurează fenomene care împiedică continuitatea activității întreprinderii. Scopul principal este constituit de adoptarea unor decizii corective în gestiunea pe termen scurt, mediu și lung.

Bilanțul este documentul contabil de sinteză cu ajutorul căruia se prezintă elementele de activ și pasiv la închiderea exercițiului și în alte situații prevăzute de lege, grupate în funcție de natură, destinație și lichiditate. Elementele de pasiv vizează fondurile de care beneficiază întreprinderea, iar cele de activ vizează utilizările acestor fonduri cu titlu durabil (active imobilizate) și cu titlu provizoriu și ciclic (active circulante).

Activul și pasivul reflectă aceeași realitate văzută sub forma mijloacelor de finanțare și a utilizării acestora în același timp, impunând echilibrul permanent între activele și pasivele bilanțului, indiferent de forma de prezentare a acestuia (listă sau tabelar).

Conform IAS 1 ”Prezentarea situațiilor financiare”, bilanțul prezentat în listă (Tabelul 1) are scopul de a prezenta informații despre poziția financiară a întreprinderii și capacitatea de a se adapta schimbărilor mediului cu ajutorul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și cu ajutorul lichidității și solvabilității.

3.2.Tipuri de bilanț utilizate în analiza financiară

Criteriile de clasament ale activelor și pasivelor bilanțului diferă în funcție de scopul urmărit în analiză, ceea ce conduce la elaborarea mai multor tipuri de bilanț sub formă tabelară, cum ar fi: bilanțul funcțional, bilanțul financiar, bilanțul ”pool the fonds” (ansamblul resurselor).

Studiul bilanțului se efectuează după repartizarea rezultatului și trebuie să înceapă cu examinarea structurii activului și pasivului.

Bilanțul contabil elaborat în optica patrimonial-juridică utilizat până la adoparea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, s-a dovedit ca nefiind suficient adaptat analizei financiare orientate spre gestiune, ceea ce a condus la impunerea utilizării unui bilanț mai operațional, pentru a putea evidenția relația dintre nevoile de finanțare ale întreprinderii și resursele disponibile, știind că orice nevoie de finanțare trebuie acoperită din resurse financiare.

În acest scop este necesară utilizarea bilanțului financiar elaborat în optica patrimonială, constituind suportul analizei financiare tradiționale, având ca finalitate descrierea patrimoniului întreprinderii în vederea unei evaluări patrimoniale ce poate interesa creditorii și proprietarii.

De exemplu, bilanțul contabil armonizat este apropiat logicii financiare, având prezentarea în listă (Tabelul 1):

Bilanț contabil armonizat restrâns

Tabelul 1

Conform Tabelului 1, activele sunt așezate în ordine crescătoare a lichidității. Lichiditatea crescătoare a activelor reprezintă însușirea acestora de a se transforma în bani. Cele mai lichide elemente sunt disponibilitățile bănești, iar cele mai putin lichide sunt imobilizările.

Conform Tabelului 1, pasivele sunt așezate în ordine crescătoare a exigibilității. Exigibilitatea crescătoare a pasivelor reprezintă însușirea datoriilor de a ajunge la scadență, de a fi rambursate furnizorilor de capitaluri. Cele mai exigibile pasive sunt creditele de trezorerie, iar cele mai puțin exigibile sunt capitalurile proprii care nu trebuie rambursate, exceptând situația în care firma intră în faliment.

Schematic, bilanțul financiar se prezintă astfel:

Tabelul 2

Importanța bilanțului financiar in analiza financiară decurge din faptul că acesta ajută la determinarea marjei de securitate financiară prin intermediul fondului de rulment (FR), care ajută întreprinderea să facă față riscurilor pe termen scurt, garantând solvabilitatea acesteia.

Bilanțul financiar funvționează pe baza a trei principii esențiale: principiul exprimării posturilor de bilanț la valoarea brută, principiul de stabilitate și principiul afectării.

Principiul exprimării posturilor de bilanț la valoarea brută este un principiu de elaborare al bilanțului funcțional și impune includerea provizioanelor în capitalurile proprii.

Principiul de stabilitate are în vedere durata posturilor în patrimoniu. Diferența dintre acest principiu și conceptul de stabilitate constă în faptul că un împrumut pe termen lung rămâne în imobilizări financiare indiferent de scadența sa.

Principiul afectării este necesar la structurarea posturilor ce permit descrierea ciclurilor care compun viața întreprinderii și a echilibrelor financiare ce decurg din ele.

Schematic, bilanțul funcțional se prezintă astfel:

Tabelul 3

Bilanțul financiar (lichiditate – exigibilitate)

Tabelul 4

Conform Reglementărilor Românești, bilanțul în listă (Tabelul 1) este apropiat modelului de bilanț financiar (Tabelul 4), cu excepția resurselor care sunt prezentate în ordine inversă scadenței, capitalurile proprii fiind situate în partea finală a listei.

Bilanțul funcțional (economic)

Tabelul 5

Bilanțul funcțional prezintă cumulul fluxurilor de resurse și de alocări. Conținutul și structura bilanțului funcțional sunt definite printr-un act normativ. Ele sunt rezultatul cercetărilor financiare ale analiștilor economici. Acesta permite aprecierea stabilității structurii financiare a întreprinderii prin intermediul trezoreriei nete, exprimând interdependența dintre structura financiară și natura activității sale.

Comparația dintre bilanțul financiar și cel funcțional pune în evidență doua deosebiri esențiale:

bilanțul financiar permite o analiză externă a situației financiare în timp ce bilanțul funcțional permite o analiză internă realizată de managerii întreprinderii;

bilanțul financiar este realizat din perspectiva încetării activității, spre deosebire de cel funcțional, care este stabilit din perspectiva continuității activității.

Datorită apariției criticilor aduse bilanțului funcțional și celui financiar, adepții conceptelor financiare neoclasice au conceput modelul de bilanț ”Pool the Fonds” sau ”Ansamblul de fonduri”.

Schematic, bilanțui ”Pool the Fonds” se prezintă astfel:

Tabelul 6

Indiferent de modul de structurare a elementelor patrimoniale, bilanțul rămâne documentul contabil de sinteză cu ajutorul căruia se prezintă elementele de activ și pasiv la închiderea exercițiului și în alte situații prevăzute de lege, grupate în funcție de natură, destinație și lichiditate.

3.3. Analiza echilibrelor financiare

Bilanțul poate fi privit ca o fotografie a întreprinderii și trebuie să ofere răspunsul la o serie de întrebări. Aceste întrebări decurg din modul în care se realizează egalitatea dintre activ și pasiv.

Bilanțul se bazează pe patru principii esențiale:

Analiza internă a bilanțului

Corelarea indicatorilor

Analiza comparativă în timp și spațiu

Se poate identifica poziția și situația financiară a întreprinderii → previziuni

Ca orice analiză, studiul bilanțului trebuie să înceapă cu examinarea resurselor care au finanțat utilizarea unității în cursul exercițiului financiar. Analiza bilanțului poate fi internă (pe verticală sau orizontală) sau externă.

Analiza internă pe orizontală a bilanțului evidențiază modul în care se realizează principalele echilibre financiare pe termen scurt și lung ale întreprinderii prin intermediul unor mărimi ca:

situația netă (SN)

fondul de rulment (FR)

necesarul de fond de rulment (NFR)

trezoreria netă (TN)

Analiza bilanțului pe verticală scoate în evidență structura activului și a pasivului. Structura financiară prin aportul dintre capitaluri proprii și datorii permite calcularea ratelor de rotație și a ratelor de rentabilitate.

Analiza externă vizează întreprinderea indicată de bilanț în strânsă legătură cu activitatea economică a întreprinderii.

3.3.1. Analiza situației nete

Situația netă a întreprinderii se poate calcula după formula:

S.N. = active – datorii totale

Această situație exprimă valoarea contabilă a drepturilor pe care le posedă proprietarul asupra întreprinderii și trebuie să fie suficientă pentru a asigura funcționarea și independența financiară a întreprinderii.

O altă formulă prin care se poate calcula situația netă a întreprinderii este:

Capitaluri proprii = Situație netă – Venituri în avans și provizioane

Situația netă poate fi:

pozitivă (reflectă o gestiune economică ce maximizează valoarea întreprinderii)

negativă (reflectă o situație prefalimentară, rezultată din pierderi ce nu pot fi acoperite de capitalurile proprii)

3.3.2. Analiza fondului de rulment

Echilibrul financiar al întreprinderii este determinat în funcție de modurile de prezentare a bilanțului: financiar sau funcțional.

Pe baza bilanțului financiar (Tabelul 2) se grupează posturile echilibrului financiar, ceea ce presupune finanțarea activelor cu durată mai mică de 1 an din resurse cu scadență mai mare de 1 an, iar finanțarea activelor cu durată mai mare de 1 an din resurse scadente sub 1 an.

Echilibrul rezultat din confruntarea pasivelor pe termen lung cu necesarul pemanent poate fi reprezentat in două situații:

FRF = resurse > 1 an – mijloace > 1 an

Această situație evidențiază echilibrul financiar pe termen lung, fondul de rulment reprezentând partea din capitalurile permanente rămasă după finanțarea imobilizărilor. Așadar, dacă fondul de rulment crește, crește și marja de siguranță a întreprinderii.