Analiza Situatiei Financiare In Cadrul Firmei

INTRODUCERE

Domeniul economic în care desfășoară activitatea o societate se află în continuă transformare și modificare, în funcție de factorii fluctuației financiare, factorii de timp, care influențează costurile resurselor materiale și umane.

Pentru aceasta, este de o importanță ridicată să fie cunoscută în detaliu situația actuală a companiei, istoricul, trendul evoluției financiare și celorlalte resurse cheie, inclusiv punctele tari, slabe, posibilele oportunități și riscurile la care entitatea poate fi supusă. Diagnosticarea acestor puncte se prezintă ca primă informație în evaluarea completă a societății.

Prin diagnosticarea financiară se poate aprecia nivelul de performanță și rentabilitatea, față de piața în care activează entitatea.

Am denumit lucrarea de disertație ”Diagnosticul financiar al societății SC ITALSOFA ROMANIA SRL” din Baia Mare, aceasta se imparte in două capitole:

În prima parte a prezentat noțiuni generale și teoretice privind diagnosticul financiar, formule, interpretări ale calculelor prin formule, structura generală al unui bilanț, al contului de profit și pierdere, inclusiv explicarea termenilor cu care s-a efectuat diagnosticul.

În al doilea capitol am realizat partea practică, calcule și interpretări, în sensul efectuării diagnosticului.

Calculele realizate sunt însoțite de grafice și interpretarea calculelor se poate urmări imediat graficul corespondent.

În ultima parte, după al doilea capitol am atașat anexele, am interpretat diagnosticul prin analiza SWOT și am prezentat concluziile personale. Anexele conțin valorile bilanțului și contului de profit și pierderi pe cei 3 ani studiați.

Scopul lucrării este de a realiza diagnosticul economico-financiar al societății, prin determinarea indicatorilor în baza bilanțurilor și a contului de profit și pierdere pe 3 ani: 2013-2015.

Obiectivele lucrării de dizertație sunt:

Prezentarea funcțiilor analizei economico-financiare

Prezentarea indicatorilor de bilanț și contului de profit și pierdere

Determinarea indicatorilor financiari

Evaluarea rentabilității companiei prin diagnosticul financiar

CAP.1 NOȚIUNI GENERALE

Contabilitatea – componentă a sistemului informațional economic

Odată cu dezvoltarea economiei de piață a trebuit să se dezvolte – ca arie, conținut și operativitate informația economică, pentru ca ea să poată reflecta exact poziția financiară a întreprinderilor și rezultatele obținute, elemente necesare pentru luarea deciziilor.

Valorificarea deplină a informației economice se poate realiza numai în cadrul unui sistem informațional economic, conceput ca un ansamblu organizat și integrat al principiilor, metodelor, mijloacelor și procedeelor utilizate într-o unitate pentru culegerea, înregistrarea, prelucrarea, stocarea sau transmiterea, analiza și valorificarea informațiilor economice necesare organelor de conducere în vederea luării deciziilor.

Informația contabilă este o informație economică specifică, produsă din prelucrarea prin metode, procedee și instrumente proprii a datelor din contabilitate. Ea oferă informații complexe privind valoarea activelor, datoriilor, creanțelor, capitalurilor proprii, a cheltuielilor, veniturilor și rezultatelor financiare, reprezentând tabloul de bord, suportul deciziilor economice, financiare și gestionare luate de manageri.

La nivelul unei organizații contabilitatea este cel mai important element al sistemului informațional, deoarece:

cele mai multe decizii la nivel microeconomic sunt luate pe baza informațiilor furnizate de contabilitate;

permite managerilor și utilizatorilor externi de informații să aibă o imagine asupra întregii organizații;

realizează legătura cu celelalte componente ale sistemului informațional al întreprinderii (marketing, producție, personal, etc) prin integrarea informațiilor privind aceste activități într-o bază comună de date.

Deoarece pe baza informațiilor contabile se iau decizii care modifică averea întreprinderilor, unii autori au definit contabilitatea ca un „joc social”, la care participă:

normalizatorii contabili (organismele de reglementare contabilă, care au rolul de-a produce norme contabile);

producătorii de informații contabile (profesioniștii contabili care își desfășoară activitatea în cadru întreprinderilor, ca angajați ai firmelor de servicii contabile sau cu titlu individual);

controlorii calității informațiilor contabile (auditorii financiari care efectuează un control extern și independent al informațiilor contabile produse de către întreprinderi);

utilizatorii informațiilor contabile (care sunt reprezentați atât de managerii întreprinderilor, cât și de utilizatorii externi – bănci, furnizori, investitori, organele fiscale, etc.)

De asemenea, sursele de finanțare pot fi clasificate:

Bilanțul contabil

În obiectul contabilității cele două structuri ale patrimoniului sunt definite prin două categorii specifice acesteia: activul și pasivul.

Activul este format din totalitatea bunurilor economice și creanțelor, care se clasifică în două mari categorii: bunuri și creanțe deținute pe termen lung (active imobilizate) și deținute pe termen scurt (active circulante).

Pasivul ne indică sursele de finanțare ale activelor, care la rândul lor se clasifică în două mari categorii: surse proprii (capital propriu) și surse atrase (datorii).

Această dublă reprezentare a patrimoniului unei întreprinderi, la un moment dat, este pusă în evidență cu ajutorul unui tablou special, denumit „Bilanț”, care poate fi întocmit în două variante de bază:

bilanț orizontal;

bilanț vertical (sub formă de listă).

Bilanțul orizontal cuprinde două părți distincte și egale, în partea stângă fiind prezentat activele, iar în partea dreaptă pasivele. Ecuația fundamentală a acestui bilanț este:

ACTIV = PASIV

Bilanțul vertical prezintă elementele de activ și de pasiv sub formă de listă, în pasiv primele fiind puse în evidență datoriile, pe considerentul, în cazul întreprinderii se plătesc cu prioritate creditorii și numai după aceea proprietarii. Se prezintă astfel:

1. Active

1.1 Active imobilizate

1.2 Active circulante

2. Datorii față de terți

3. Capitaluri proprii

Ecuația fundamentală a acestui bilanț este: Capitaluri proprii = Active – Datorii

Activul este format din totalitatea bunurilor economice și creanțelor, care se clasifică în două mari categorii: bunuri și creanțe deținute pe termen lung (active imobilizate) și deținute pe termen scurt (active circulante).

Pasivul ne indică sursele de finanțare ale activelor, care la rândul lor se clasifică în două mari categorii: surse proprii (capital propriu) și surse atrase (datorii).1

Tabelul nr. 1. Structura bilanțului contabil2

Bilanțul contabil este unul dintre cei mai importanți factori luați în calcul în momentul în care dorim să realizăm un diagnostic financiar al unei întreprinderi. Majoritatea indicatorilor care se calculează în cadrul unui diagnostic financiar, sunt calculate pe baza analizei bilanțului.

Dar pe lângă analiza bilanțului, un alt factor foarte important de analiză o reprezintă contul de profit și pierdere, ca parte integrantă a situațiilor financiare anuale, documente de sinteză a unui exercițiu financiar.

1.3 Contul de profit și pierdere

Este definit astfel:  Contul de profit si pierderi : cuprinde date cu privire la rezultatele activității financiare desfășurată de agenții economici concretizată în profit (beneficii) sau pierderi. Această raportare oferă o imagine de ansamblu asupra situației patrimoniului în expresie bănească, dă posibilitatea cunoașterii rezultatelor financiare, globale, și pe elementele sale componente, a factorilor care au determinat rezultatele. 3

Profitul sau pierderea obținut(ă) de către o întreprindere este utilizat(ă) frecvent măsură de apreciere a performanțelor. Informațiile furnizate de către contabilitate profitabilitatea și performanțele unei întreprinderi sunt utile managerilor. Investitorii care sunt interesați de capacitatea întreprinderii de-a produce profit.

Performanța întreprinderii, adică rezultatul activității întrepinderii este determinat de diferența dintre venituri și cheltuieli.Venituri – Cheltuieli = Rezultat (profit/pierdere)

Astfel, dacă activele, datoriile și capitalurile proprii sunt elemente componente ale bilanțului, pe baza cărora se evaluează poziția financiară a unei întreprinderi, cheltuielile și veniturile sunt elemente ale contului de profit și pierdere, pe baza cărora se evaluează performanțele întreprinderii respective.

______________________________

2- OMFP 1802/2014 – Capitolul VI – Secțiunea 1 Bilanțul

3- www.conta.ro

1.4 Diagnosticul financiar

Diagnosticul financiar constă într-un ansamblu de instrumente și metode care permit aprecierea situației financiare și a performanțelor unei întreprinderi.

Scopul diagnosticului financiar este de a aprecia situația financiară a întreprinderii. Pe baza acestui diagnostic are loc elaborarea unei noi strategii de menținere și dezvoltare în mediul specific economiei locale. În sens general, finalitatea diagnosticului financiar constă în oferirea de informații financiare atât celor din interiorul întreprinderii, cât și celor interesați din afara acesteia.

Când problema diagnosticului este pusă din interiorul întreprinderii (diagnostic financiar intern) utilizatorii pot fi conducătorii, acționarii actuali sau salariații. 

Obiectivul urmărit în acest caz este de a detecta eventuale situații de dezechilibru financiar și de a adopta noi decizii de gestionare a întreprinderii. Aceste decizii se bazează pe identificarea originii și cauzelor dezechilibrelor, pe de o parte, iar pe de altă parte, pe stabilirea măsurilor de remediere a dezechilibrelor

Când problema este pusă din exteriorul întreprinderii (diagnostic financiar extern) utilizatorii pot fi analiștii financiari, acționarii potențiali, organisme bancare și financiare sau chiar statul. Obiectivul urmărit este capacitatea financiară a întreprinderii de a genera profit, capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile pe termen scurt sau lung (lichiditatea și solvabilitatea întreprinderii), precum și valoarea întreprinderii.

De cele mai multe ori utilizatorii externi au nevoie de un diagnostic financiar fie pentru acordarea de credite întreprinderilor (în special băncile), fie pentru luarea deciziilor de pătrundere în capitalul unei întreprinderi (acționari potențiali sau alte întreprinderi).

Atât analiza pe plan intern cât și cea externă au ca obiectiv aprecierea performanțelor întreprinderii și a riscurilor la care aceasta este pusă și urmăresc:

analiza rentabilității;

analiza riscului;

analiza valorii întreprinderii.

De obicei, diagnosticul este efectuat numai în caz de grave dificultăți sau când cineva cere o astfel de lucrare. Independent de rezultatele înregistrate de întreprindere sau de desfășurarea evenimentelor, elaborarea unui diagnostic financiar trebuie să aibă loc periodic. Diagnosticul financiar identifică factorii favorabili și nefavorabili care vor afecta activitatea viitoare a întreprinderii.

De cele mai multe ori informațiile diagnosticului financiar trebuie completat cu informații referitoare la mediul extern al întreprinderii (starea economiei, a sectorului de activitate), informații referitoare la potențialul tehnic și uman, potențial comercial și juridic, managementul întreprinderii (informații dependente de întreprinderi). Toate aceste elemente influențează performanțele financiare ale întreprinderii determinând, în final, competitivitatea acesteia.

Folosind metode și tehnici specifice, diagnosticul financiar permite aprecierea situației financiare trecute și actuale, pe baza informațiilor furnizate pentru luarea deciziilor de către conducere aceasta vizează viitorul.

Informațiile necesare pentru efectuarea diagnosticului financiar sunt preluate din situațiile financiare simplificate care cuprind:

Bilanțul.

Contul de profit și pierdere și anexa la bilanț.

1.5 Analiza structurii bilanțului

Analiza structurii bilanțului are în vedere o analiză pe vertical a activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, care, dacă se combină cu o analiza orizontală (în timp), oferă informații privind evoluția structurii bilanțului.

Acest tip de analiză vizează, pe de o parte, analiza relativă a activelor entității, urmărind astfel o analiză a structurii activului, iar pe de altă parte, analiza structurii financiare (datorii-capitaluri proprii), respectiv aspectul central al analizei structurii pasivului.

Analiza propriu-zisă a structurii bilanțului recurge la o serie de rate de structură, care exprimă, de regulă, ponderea diferitelor elemente în totalul lor și care stau la baza aprecierii capacității entității de a-și adapta politicile de exploatare, investiții și finanțare la schimbările mediului de afaceri. În tabelul următor sintetizăm, pe categorii și subcategorii de structură ale bilanțului, inclusiv semnificațiile acestora.

1.6 Formule utilizate și definiții

Tabelul nr.2. Formule utilizate și definiții5

5 – Maria Berheci(2010).Valorificarea raportarilor financiare. Sinteze contabile: teorie, analize, studii de caz, Editura CECCAR, București

Active imobilizate: sunt acele active pe care întreprinderea intenționează să le dețină pe termen lung, de regulă mai mare de un an, și care nu se consumă și nu se înlocuiesc după prima lor utilizare, ele participând la mai multe cicluri de exploatare. Sunt structurate în:

Imobilizări necorporale

Imobilizări corporale

Avansuri pentru imobilizări și imobilizări în curs de desfășurare

Imobilizări financiare

Activele circulante:

sunt acele active care sunt achiziționate sau produse pentru consum propriu sau în scopul comercializării și se așteaptă a fi realizate în termen de maxim 1 an.

sunt reprezentate de creanțe aferente ciclului de exploatare.

sunt reprezentate de trezorerie sau echivalente de trezorerie a căror utilizare nu este restricționată.

În categoria activelor circulante, mai cuprind:

stocuri

creanțe

investiții financiare pe termen scurt

casa și conturi la bănci

Cheltuielile înregistrate în avans: sunt reprezentate de sumele plătite în exercițiul curent, dar care sunt aferente exercițiilor viitoare.

Datoriile: o datorie reprezintă o obligație actuală a entității ce decurge din evenimente trecute și prin decontarea căreia se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care încorporează beneficii economice. Ele se împart în datorii pe termen lung și datorii pe termen scurt.

Provizioanele: sunt definite ca fiind datorii cu exigibilitate și valoare incertă. Un provizion va fi recunoscut numai în momentul în care:

Există o obligație curentă generată de un eveniment anterior.

Este probabil ca o ieșire de resurse să fie necesară pentru a onora obligația respective.

Poate fi realizată o estimare credibilă a valorii obligației.

Veniturile în avans: cuprind subvențiile și veniturile înregistrate în avans.

Capitalurile proprii: reprezintă dreptul acționarilor în activele întreprinderii după deducerea acesteia. Această categorie cuprinde:

Capitalul social care reprezintă contribuția acționarilor/asociaților într-o întreprindere, se constituie la înființarea unei întreprinderi, prin aportul în numerar și/sau în natură al acționarilor/asociaților, fiind o condiție a existenței și funcționării acesteia.1

1.7 Definiții cu privire la indicatori de echilibru:

A. Fond de rulment:

Analiza și interpretarea fondului de rulment:

Asigurarea echilibrului financiar al unei companii se concretizează, teoretic în păstrarea egalităților: activ imobilizat = capital permanent și activ circulant = datorii pe termen scurt. Dar, pentru că realizarea activului (transformarea în lichidități) este aleatoare, iar rambursarea datoriilor pe termen scurt este certă, se impune crearea unei rezerve, cunoscută în teoria economică sub denumirea de fond de rulment.

Oricât de banală ar părea analiza fondului de rulment, acesta constituie capitalul de lucru al oricărei entități, ceea ce impune ca cercetarea lui să fie necesară. Pentru supraviețuirea companiei, managementul capitalului este foarte important, numeroase falimente avându-și rădăcinile în decizii și politici neadecvate cu privire la capitalul de lucru.

Fondul de rulment reprezintă, de fapt, „o marjă de securitate financiară” care permite întreprinderii să facă față, fără dificultate, riscurilor diverse pe termen scurt și garantează solvabilitatea întreprinderii. Altfel spus, fondul de rulment își permite întreprinderii să-și mențină o oarecare independență financiară față de creanțierii săi.

Deși este considerat un indicator banal, fondul de rulment este cel care redă punctele tari și slabe ale politicilor de finanțare și de investiții ale întreprinderii, permițându-i acesteia să aprecieze riscul de nerambursare a obligațiilor pe termen scurt și, indirect, riscul de faliment.

O mărime favorabilă pentru fondul de rulment, valabilă pentru toate întreprinderile, este imposibil de definit. Dar în aprecierea nivelului fondului de rulment trebuie să se țină seama pe de o parte de solvabilitatea întreprinderii(asigurarea mijloacelor financiare necesare achitării datoriilor scadente), iar pe de altă parte de eficiența utilizării capitalului(folosirea rațională a resurselor stabile pentru a mări capacitățile de producție, vânzările și în final, rezultatele).

În consecință, cele două imperative sunt contradictorii: imperativul solvabilității solicită maximizarea fondului de rulment, în timp ce obiectivul eficienței conduce la minimizarea acestuia; soluția fiind compromisul între cele două imperative. În plus, specificul sectorului de activitate este cel care impune un anumit nivel al fondului de rulment.

B. Nevoia de fond de rulment:

Pentru a caracteriza echilibrul financiar al întreprinderii, nu este suficient doar determinarea fondului de rulment, ci este necesar să se determine care este partea activelor circulante nefinanțată de datoriile pe termen scurt, mai puțin creditele de trezorerie. Finanțarea acestei părți ar trebui asigurată de fondul de rulment aflat la dispoziția firmei, astfel încât poartă denumirea de necesar de fond de rulment.

Analiștii financiari consideră că necesarul de fond de rulment, ca indicator, este mai relevant pentru caracterizarea echilibrului financiar, deoarece ia în calcul structura activelor și pasivelor curente și raportul de lichiditate/exigibilitate dintre ele. Formula de calcul este reprezentată de diferența dintre necesarul temporar și resursele temporare.

O valoare pozitivă a necesarului de fond de rulment indică un surplus de nevoi temporare în raport cu resursele temporare existente, situație considerată normală, numai dacă este rezultatul unei politici de investiții privind creșterea nevoii de finanțare a ciclului de exploatare.

De cele mai multe ori, o nevoie de fond de rulment pozitivă evidențiază un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor și creanțelor, pe de o parte, și exigibilitatea datoriilor de exploatare, pe de altă parte. Altfel spus, este vorba despre încetinirea încasărilor și urgentarea plăților.

În situația inversă când nevoia de fond de rulment este negativă, atunci aceasta semnifică un surplus de resurse temporare față de nevoile temporare. Putem spune că este vorba de o resursă în fond de rulment. Situația este favorabilă, dacă este rezultatul accelerării rotației activelor circulante și al angajării de datorii cu scadențe mai mari; adică încasările devansează plățile(este cazul întâlnit îndeosebi în firmele cu profil comercial).

Dar, și o nevoie de fond de rulment negativă poate fi rezultatul unor întreruperi în aprovizionare sau în activitatea de producție, ceea ce denotă o situație nefavorabilă. Această analiză a nevoii de fond de rulment se bazează pe datele din bilanțul financiar.

C. Trezoreria netă:

Expresia echilibrului financiar de ansamblu al întreprinderii ne este dată de trezoreria netă, care reprezintă excedentul de disponibilități generale ca urmare a desfășurării activităților și se determină ca diferență între fondul de rulment și necesarul de fond de rulment, astfel:

TN = FR – NFR

Trezoreria netă pozitivă indică un excedent de finanțare, respectiv expresia desfășurării unei activități eficiente. În această situație, întreprinderea dispune de lichidități care-i permit atât rambursarea datoriilor pe termen scurt, cât și efectuarea unor plasamente pe piața monetară și financiară.

Este ceea ce se numește autonomia financiară pe termen scurt. Situația cea mai favorabilă a intreprinderii apare atunci când fondul de rulment este pozitiv, iar necesarul de fond de rulment este negativ. Problema managementului fimei rămâne ca excedentul de trezorerie să fie plasat cât mai eficient.

Trezoreria netă negativă exprimă un deficit monetar acoperit prin angajarea de noi credite pe termen scurt. Rentabilitatea unei întreprinderi poate fi acceptabilă fără ca aceasta să înregistreze neaparat o trezorerie netă pozitivă; condiția este ca încasările să devanseze plățile.

Situația cea mai gravă apare când fondul de rulment este negativ, iar necesarul de fond de rulment este pozitiv, ceea ce presupune că finanțarea se asigură numai din creditele bancare pe termen scurt, aspect care nu poate fi susținut pe termen lung, deoarece firma intră în incapacitate de plată și riscă falimentul.

Uneori este posibil ca o firmă să înregistreze profit, dar să prezinte o trezorerie netă negativă, cea ce impune ca rentabilitatea întreprinderii să fie indisolubila legată de analiza echilibrului financiar în termeni de lichiditate și solvabilitate. Trezoreria netă nulă este expresia echilibrului perfect al trezoreriei, fiind chiar un obiectiv al planului de trezorerie.

1.8 Analiza performanțelor întreprinderii utilizând soldurile intermediare de gestiune:

Structura contului de profit și pierdere pe cele trei tipuri de activități permite degajarea unor solduri de acumulări bănești potențiale, destinate remunerării factorilor de producție și finanțării activității viitoare, denumite solduri intermediare de gestiune sau solduri în cascadă.

Soldurile intermediare de gestiune reprezintă mărimi rezultate obținute prin contrapunerea în calculele economice a diferiților indicatori, în funcție de legăturile reciproce care există între aceștia.

Soldurile intermediare de gestiune permit analiza activității și rentabilității întreprinderii, contribuind la caracterizarea comportamentului economic al acesteia. Ele se prezintă sub forma unor marje de acumulare bănească ce pun în evidență etapele fondării rezultatului exercițiului, pe baza elementelor de venituri și cheltuieli aferente fiecărei categorii de activități, prezentând, de fapt, contul de profit și pierdere într-o altă formă mai apropiată de cerințele analizei financiare.

Întocmirea tabloului soldurilor intermediare de gestiune are ca scop:

aprecierea creșterii bogăției, generate de activitatea întreprinderii;

descrierea repartizării bogăției create de întreprindere între: salariați și organismele sociale, stat, aporturi de capitaluri, întreprindere;

înțelegerea formării rezultatului net;

studiul structurii activității cu ajutorul unor rate care permit analiza evoluției în timp a acesteia;

studiul mijloacelor de exploatare, folosind rate precum randamentul forței de muncă, randamentul echipamentului industrial, etc.;

analiza rentabilității;

analiza evoluției în timp prin calcularea variației procentuale a principalelor solduri intermediare de gestiune și identificarea cauzelor acestor variații;

Utilizarea soldurilor intermediare de gestiune răspunde, pe de o parte, necesităților analizei economico – financiare a întreprinderii, iar pe de altă parte, funcționării contabilității naționale, ele asigurând legătura între nivelul microeconomic al contabilității și conturile naționale.

Relațiile care stau la baza construirii „Tabloului SIG” sunt următoarele:

Marja comercială = Venituri din vânzarea mărfurilor – Cheltuieli privind mărfurile vândute

Producția exercițiului = Producția vândută+ Variația producției stocate+ Producția imobilizată

Valoarea adăugată = (Producția exercițiului + Marja comercială) – Consumuri intermediare (cheltuieli cu materii prime,materiale și cheltuieli cu lucrări și servicii executate de terți)

Rezultatul brut din exploatare (excedent sau deficit)

EBE = Valoarea adăugată+ Subvenții de exploatare

Impozite, taxe și vărsăminte asimilate

Cheltuieli cu personalul

în mărimi absolute, analiza are la bază metodele de calcul ale EBE- ului:

Metoda substractivă

prin deducerea remunerării statului și personalului din suma valorii adăugate și a subvențiilor pentru exploatare:

EBE = (VA + Subvenții pentru exploatare) – (Impozite taxe + Cheltuieli cu personalul)

prin deducerea cheltuielilor de exploatare plătibile din veniturile din exploatare încasabile:

EBE = Venituri din exploatare încasabile – Cheltuieli de exploatare plătibile

Metoda aditivă

EBE = Rezultatul exploatării+ Cheltuieli cu amortizarea și provizioanele aferente exploatării+ Alte cheltuieli de exploatare – Venituri din provizioane privind exploatarea – Alte venituri din exploatare

În mărimi relative, analiza excedentului brut de exploatare presupune:

analiza unor rate de structură sau de relevare a EBE- ului;

analiza ratelor de rentabilitate stabilite prin luarea în calcul a EBE- ului.

Datorită faptului că indicatorul se poate calcula prin deducerea din veniturile dinexploatare încasabile a cheltuielilor de exploatare plătibile, excedentul brut din exploatare reprezintă o resursă potențială de trezorerie, un cash – flow potențial degajat de exploatare fiind considerat un indicator care face trecerea de la analiza rezultatelor contabile la analiza fluxurilor financiare.

Rezultatul exploatării (RE): caracterizează performanțele activității de exploatare, independent de politica financiară și fiscală. Exprimă în mărimi absolute rentabilitatea aferentă activității de exploatare, după deducerea cheltuielilor de exploatare totale din veniturile aferente acestei activități. Spre deosebire de EBE, acest sold ține cont de politica de amortizare și de constituire a provizioanelor.

Exprimă în mărimi relative rentabilitatea activității de exploatare, prin raportul între rezultatul exploatării și activele de exploatare, servește la realizarea de comparații între diverse întreprinderi care promovează politici de amortizare diferite.

Rezultatul financiar chiar dacă nu apare ca și sold intermediar distinct, intră în componența rezultatului curent, alături de rezultatul exploatării, și se calculează ca diferență între veniturile financiare și cheltuielile financiare. El poate fi analizat separat, prin evidențierea principalelor operațiuni din care pot derivă veniturile și cheltuielile financiare:

cheltuieli determinate de finanțarea nevoilor legate de exploatare;

cheltuieli legate de finanțarea nevoilor stabile;

venituri și cheltuieli legate de gestiunea trezoreriei;

venituri și cheltuieli determinate de deținerea portofoliilor de participație;

venituri și cheltuieli determinate de incidența favorabilă și nefavorabilă a modificării cursului de schimb care afectează creanțele și datoriile în devize.

Rezultatul financiar evidențiază atât calitatea gestiunii financiare a întreprinderii, cât și efectele activității de exploatare, ale strategiei de dezvoltare a întreprinderii sau ale unor evenimente întâmplătoare determinate de instabilitatea mediului monetar.

Rezultatul curent (RC): reprezintă rezultatul tuturor operațiilor curente, obișnuite ale întreprinderii, fiind determinat atât de rezultatul exploatării curente, cât și de cel al activității financiare, permițând și aprecierea impactului politicii financiare a întreprinderii asupra rentabilității.

Rezultatul extraordinar: reprezintă rezultatul obținut din operațiile care nu sunt legate de desfășurarea normală, curentă, a activității întreprinderii și permite măsurarea influenței elementelor extraordinare asupra formării rezultatului global al întreprinderii:

Rezultatul extraordinar = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare

Rezultatul brut al exercițiului (Rb): exprimă în mărimi absolute, rentabilitatea aferentă activității întreprinderii, după deducerea cheltuielilor totale din veniturile totale aferente unui exercițiu financiar.Analiza rezultatului brut se poate realiza ținând seama de structura acestuia:

Rezultatul brut = Venituri totale – Cheltuieli totale= (Venituri din exploatare + Venituri financiare + Venituri extraordinare)- (Cheltuieli de exploatare + Cheltuieli financiare + Cheltuieli extraordinare)= Rezultatul exploatării + Rezultatul financiar + Rezultatul extraordinar

Rezultatul net al exercițiului (Rn): exprimă în mărimi absolute, rentabilitatea netă sau pierderile aferente activității întreprinderii, după deducerea din veniturile totale a cheltuielilor totale și a impozitului pe profit.

Analiza rezultatului net în mărimi absolute are la bază metodele de calcul al acesteia:

Alte explicații și definiții cu privire la metoda subtractivă:

Rn = Rezultatul brut al exercițiului – Impozitul pe profit metoda aditivă:

Rn = Profit reinvestit + Dividende + Remunerarea suplimentară a personalului + Acoperiri de pierderi

A.Marja comercială:

Reprezintă un indicator specific activității de comerț desfășurate de o întreprindere și exprimă valoarea adaosului comercial aferent vânzărilor de mărfuri. Marja comercială este principalul indicator de apreciere a performanțelor unei activități comerciale. Cifra de afaceri este un indicator de volum al activității întreprinderii, în timp ce marja comercială este indicatorul care stă la baza aprecierii gestiunii unei întreprinderi comerciale.

Pentru a evalua performanțele financiare ale unei întreprinderi, se determină rata marjei comerciale, ca raport între marja comercială și cifra de afaceri. Marja comercială este un indicator de bază pentru studiile previzionale, care permite determinarea pragului de rentabilitate(punctul critic) al unei activități comerciale(cheltuieli fizice/marja comercială unitară).

B. Producția exercițiului:

Include trei elemente: producția vândută, producția stocată și producția imobilizată. Observăm că deși are un caracter eterogen, producția exercițiului evidențiază volumul total de activitate al unei perioade pentru o întreprindere care desfășoară numai activitate de producție; este mai cuprinzător decât cifra de afaceri.

Eterogenitatea indicatorului provine din faptul că producția vândută este evaluată la preț de vânzare, iar producția stocată și cea imobilizată sunt evaluate la cost de producție.

C. Valoarea adăugată:

Considerată primul sold intermediar de gestiune, reprezintă plusul de valoare din activitatea de producție și de comercializare a întreprinderii. Altfel spus, valoarea adăugată reprezintă aportul de ”bogăție” creat de întreprindere peste valoarea bunurilor și serviciilor care provin de la terți. Consumurile ce provin din afară cuprind: cumpărături și consumuri de materii prime și materiale, lucrări și servicii executate de terți și alte cheltuieli similare.

D. Rezultatul brut din exploatare:

Considerat primul indicator parțial de rentabilitate, semnifică fluxul potențial de disponibilități degajat de activitatea de exploatare a întreprinderii.

Acest sold corespunde resursei create de întreprindere în cadrul activității de exploatare, fiind independent de politica financiară a întreprinderii(nu ține cont de veniturile și cheltuielile financiare), de politica de investiții(nu ține cont de amortizare), de politica fiscală(nu ține cont de impozitul pe profit) și de elementele extraordinare.

Literatura de specialitate clasifică acest indicator drept un cash-flow din exploatare, care poate fi calculat și printr-o metodă aditivă, adică prin adunarea la rezultatul exploatării a cheltuielilor cu amortizările, ajustările și provizioanele și a altor cheltuieli de exploatare și prin deducerea veniturilor din provizioane și a altor venituri din exploatare, pentru a anula efectul lor. Rolul excedentului brut de exploatare în analiza financiară decurge din următoarele considerente:

excedentul brut de exploatare este măsura performanțelor economice ale întreprinderii, fiind reținut în calculul rentabilității economice(EBE/capital economic sau capital angajat) sau al ratei marjei brute de exploatare(EBE/cifra de afaceri).

excedentul brut de exploatare reprezintă o resursă financiară fundamentală pentru întreprindere, fiind utilizată pentru menținerea sau creșterea capacității de producție a întreprinderii(autofinanțare) plata cheltuielilor financiare(remunerarea capitalurilor împrumutate), a impozitului pe profit(plata obligațiilor fiscale) și a dividendelor(remunerarea capitalurilor proprii), rambursării împrumuturilor angajate etc; în concluzie, valoarea adăugată este soldul care rămâne după remunerarea furnizorilor pentru consumurile intermediare în timp ce excedentul brut de exploatare este solud care rămâne după remunerarea terților pentru consumurile menționate, a salariaților și, parțial a statului(fără impozitul pe profit).

Excedentul brut de exploatare exprimă, în fond, capacitatea potențială de autofinanțare a investițiilor (din amortizări, provizioane și profit). Resursa financiară, ca expresie a excedentului brut de exploatare, nu este decât o resursă de trezorerie potențială sau un cash-flow potențial. Dacă eliminăm din excedentul brut de exploatare diferența între veniturile de exploatare de încasat și cheltuielile de exploatare de plătit, atunci vom obține excedentul/deficitul de trezorerie al exploatării (ETE).

Acest indicator, derivat din excedentul brut de exploatare, reprezintă fluxul real de trezorerie al exploatării rămas după acoperirea variației nevoii de fond de rulment de exploatare.

În concluzie, excedentul brut de exploatare reprezintă primul nivel al analizei privind formarea trezoreriei globale a întreprinderii, respectiv punctul de pornire în elaborarea tabloului fluxurilor de trezorerie.

E. Rezultatul exploatării:

Rezultatul exploatării se determină, la nivelul contului de rezultate, ca diferență între veniturile și cheltuielile de exploatare, iar în tabloul SIG se calculează pornind de la excedentul brut de exploatare. Rezultatul exploatării exprimă mărimea absolută a rentabilității activității de exploatare obținută prin deducerea tuturor cheltuielilor din veniturile de exploatare (plătibile/încasabile și calculate).

Concluzionăm că rezultatul de exploatare privește activitatea de exploatare normală și controlabilă a întreprinderii. Comparativ cu rezultatul net al exercițiului, rezultatul exploatării prezintă o mai mare semnificație, deoarece, fiind independent de elementele extraordinare și de impozitul pe profit, redă efortul real al întreprinderii în vederea obținerii rezultatelor. Totuși, mărimea rezultatului de exploatare poate fi influențată și de opțiunile contabile în privința amortizării, evaluării și constituirii ajustărilor sau provizioanelor.

F. Rezultatul curent:

(profit/pierdere) include și elementele financiare pe lângă cele de exploatare, astfel încât politica financiară a întreprinderii poate fi apreciată pornind de la acest sold. Rezultatul curent reprezintă așadar, rezultatul tuturor operațiilor curente desfășurate de întreprindere.

G. Rezultatul extraordinar:

Reprezintă rezultatul obținut din operațiile care nu sunt legate de desfășurarea normală, curentă, a activității întreprinderii și permite măsurarea influenței elementelor extraordinare asupra formării rezultatului global al întreprinderii:

Rezultatul extraordinar = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare

H. Rezultatul brut al exercițiului:

Exprimă în mărimi absolute, rentabilitatea aferentă activității întreprinderii, după deducerea cheltuielilor totale din veniturile totale aferente unui exercițiu financiar.

Analiza rezultatului brut se poate realiza ținând seama de structura acestuia:

Rezultatul brut = Venituri totale – Cheltuieli totale

= (Venituri din exploatare + Venituri financiare + Venituri extraordinare)- (Cheltuieli de exploatare + Cheltuieli financiare + Cheltuieli extraordinare)

= Rezultatul exploatării + Rezultatul financiar + Rezultatul extraordinar

I. Rezultatul net al exercitiului:

Reprezintă ceea ce rămâne la dispoziția întreprinderii după deducerea tuturor cheltuielilor efectuate în cursul unui exercițiu financiar (inclusiv a cheltuielilor cu impozitul pe profit). El evidențiază rentabilitatea generală a întreprinderii, pe seama căreia vor fi remunerați acționarii, pentru capitalurile puse la dispoziția entității.

Important de menționat este faptul că profitul net trebuie să fie susținut de existența unor disponibilități monetare reale, altfel el va rămâne doar un potentențial de finanțare. Profitul net nerepartizat constituie sursa de finanțare proprie generată de însăși activitatea întreprinderii.

J. Cifra de Afaceri (CA)

Veniturile din vânzarea mărfurilor împreună cu producția vândută formează cifra de afaceri(CA), indicator ce exprimă volumul total al afacerilor firmei, evaluate la prețul pieței. Chiar dacă nu apare distinct ca sold intermediar de gestiune, se consideră ca cifra de afaceri trebuie analizată împreună cu producția exercițiului și valoarea adăugată, ca principali indicatori de volum, alături de indicatorii de rentabilitate.5

1.9. Evaluarea la sfârșitul exercițiului financiar

La sfârșitul exercițiului financiar valoarea contabilă a elementelor situațiilor financiare este pusă de acord cu rezultatele inventarierii. În acest scop valoarea de intrare sau contabilă se compară cu valoarea de inventar, reținându-se valoarea care ne conduce la un rezultat supraevaluat. Astfel:

Pentru elementele de activ

diferențele constatate în plus între valoarea de inventar și valoarea de intrare nu se înregistrează în contabilitate, ele menținându-se la valoarea de intrare;

diferențele constatate în minus între valoarea de inventar și valoarea contabilă netă se înregistrează în contabilitate fie sub forma unei amortizări suplimentare în cazul imobilizărilor amortizabile pentru care deprecierea este ireversibilă, fie forma unei ajustări pentru depreciere atunci când deprecierea este reversibilă, aceste elemente menținându-se, de asemenea, la valoarea lor de intrare.

Pentru elementele de pasiv de natura datoriilor

diferențele constatate în minus între valoarea de inventar și valoarea de intrare nu se înregistrează în contabilitate, aceste elemente menținându-se la valoarea de intrare;

diferențele constatate în plus între valoarea de inventar și valoarea de intrare se înregistrează în contabilitate prin constituirea unui provizion, aceste elemente menținându-se, de asemenea, la valoarea lor de intrare.

Evaluarea elementelor exprimate în valută se efectuează la sfârșitul exercițiului financiar astfel:

elementele monetare sunt evaluate prin transformarea în lei ținând cont de cursulvalutar existent la sfârșitul exercițiului finaciar, cu reflectarea diferențelor de curs valutar favorabile sub formă de venituri, respectiv cheltuieli din diferențe de curs valutar

elemente nemonetare sunt evaluate prin transformarea în lei ținând cont de cursul valutar existent la data intrării în întreprindere – ele sunt menținute la valoarea de intrare.5

1.10 Prezentarea situației economico financiare a unei firmei

Analiza principalilor indicatori economico-financiari de rezultate:

            Realizarea unei analize economico-financiare necesită utilizarea mai multor indicatori care să ajute la înțelegerea relațiilor cauză-efect și la identificarea simptomelor semnificative ale activității firmei.

            Pentru a permite evidențierea mai clară a dinamicii activității firmei și a surprinde modificările de ordin structural intervenite, examinarea datelor și diferitelor informații trebuie facută pe un interval de timp suficient de concludent de minimum 3 ani. Pentru aprecierea corectă a situației economico-financiare a societății prezentate trebuie ținut cont de una din principalele caracteristici ale economiei în tranziție și anume inflația. De aceea, este necesar ca datele din evidența primară a societății să fie transformate din prețuri curente în prețuri comparabile.

Diagnosticul financiar constă într-un ansamblu de instrumente și metode care permit aprecierea situației financiare și a performanțelor unei întreprinderi. Scopul diagnosticului financiar este de a aprecia situația financiară a întreprinderii. Pe baza acestui diagnostic are loc elaborarea unei noi strategii de menținere și dezvoltare în mediul specific economiei locale.

În sens general, finalitatea diagnosticului financiar constă în oferirea de informațiifinanciare atat celor din interiorul întreprinderii, cât și celor interesați din afara acesteia. Cand problema diagnosticului este pusă din interiorul întreprinderii (diagnostic financiar intern) utilizatorii pot fi conducătorii, acționarii actuali sau salariații.

Obiectivul urmărit în acest caz este de a detecta eventualele situații de dezechilibru financiar și de a adopta noi decizii de gestionare a întreprinderii.

Aceste decizii se bazează pe identificarea originii și cauzelor dezechilibrelor, pe de o parte, iar pe de altă parte, pe stabilirea măsurilor de remediere a dezechilibrelor.Când problema este pusă din exteriorul întreprinderii (diagnostic financiar extern) utilizatorii potfi analiștii financiari, acționarii potențiali, organisme bancare și financiare sau chiar statul.

Obiectivulurmărit este capacitatea financiară a întreprinderii de a genera profit, capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile pe termen scurt sau lung (lichiditatea și solvabilitatea întreprinderii), precum șivaloarea întreprinderii.

De cele mai multe ori utilizatorii externi au nevoie de un diagnostic financiar fie pentruacordarea de credite întreprinderilor (în special băncile), fie pentru luarea deciziilor de pătrundere încapitalul unei întreprinderi (acționari potențiali sau alte întreprinderi).

Atât analiza pe plan intern cât și cea pe plan extern au ca obiectiv aprecierea performanțelor întreprinderii și a riscurilor la care aceasta este pusă și urmăresc: analiza rentabilității; analiza riscului și analiza valorii întreprinderii.

De obicei, diagnosticul este efectuat numai în caz de grave dificultăți sau cand cineva cere o astfel de lucrare. Independent de rezultatele înregistrare de întreprindere sau de desfășurarea evenimentelor elaborarea unui diagnostic financiar trebuie să aibă loc periodic.

Diagnosticul financiar identifică factorii favorabili și nefavorabili care vor afecta activitatea viitoare a întreprinderii. De cele mai multe ori informațiile diagnosticului financiar trebuie completate cu informațiireferitoare la mediul extern al întreprinderii (starea economiei, a sectorului de activitate), informațiireferitoare la potențialul tehnic și uman, potențial comercial și juridic, managementul întreprinderii(informații dependente de întreprinderi).6

___________________________

6- www.scritub.com

CAP.II – ANALIZA SITUAȚIEI FINANCIARE LA S.C. ITALSOFA ROMÂNIA S.R.L.

2.1. Descrierea S.C. ITALSOFA ROMÂNIA S.R.L

Societatea S.C. ITALSOFA ROMÂNIA S.R.L. este actualmente înscrisa intre marile companii din Romania, conform indicilor economici de la finele anului 2005, este parte integranta a Grupului Natuzzi, producător italian de frunte pe piața producătorilor de mobilier si lider mondial in industria producătorilor de canapele si a tapițeriilor din piele.

Corporația Natuzzi si-a început activitatea in 1959 datorita lui Pasquale Natuzzi care deține corporația, iar azi inseamna o afacere care implica peste 8.000 de angajați, din care 3.800 in italia si 4.200 in străinătate, care se obliga sa satisfacă cerințele a peste 2.400 de clienți din 123 de tari din toata lumea.

In Romania, Grupul Natuzzi este reprezentat prin filiala fondata la sfârșitul anului 2001 sub denumirea Italsofa Romania SRL. Constituirea unei noi filiale de producție purtând marca ITALSOFA (alaturi de cele 2 filialele din Brazilia si 2 din China), vine ea o strategie pentru acoperirea pieței europene cu produse proprii.

Construcția fabricii din Baia Mare se întinde pe circa 400.000 mp cu 2 corpuri de producție de circa 70.000 mp acoperiți.

Ca investiție, Italsofa Romania SRL inseamna valoric 38 mii. Euro pana in prezent, valoare regăsită in mașini, utilaje, clădiri si echipamente modeme de producție.

Direcțiile de dezvoltare ale societății în anul 2014 au urmărit creșterea profitabilității afacerii prin reducerea costurilor de producție si a creșterii productivității muncii indicatorii aferenți anului 2014 aratind o îmbunătățire fata de anul 2013.

Grupul internațional garantează un nivel înalt de servicii pentru toți clienții ei: livrare în zonele cerute de cumpărător oriunde în lume, produse facturate în moneda națională a țării cumpărătorului, și soluții online de asistență înainte și după cumpărare. Grupul derulează în mod direct cercetări și dezvoltare a propriilor produse, își planifică noile fabrici, și dezvoltă sistemele de manageriere a informațiilor și extranetul care permite cumpărtorilor, oriunde în lume, să urmărească și managerieze comenzile.

2.2 Calcule și interpretări

Indicatorii de echilibru financiar

Fondul de rulment

FR= Resurse stabile – Active imobilizate

Resurse stabile = Capitaluri proprii+ Datori ipe termen lung

2015

Resurse stabile 2015 = 263.948.664 + 0= 263.948.664

FR2015= 263.948.664 – 78.382.552 = 185.566.112

2014

Resurse stabile 2014 = 251.581.768+0=251.581.768

FR2014= 251.581.768-82.527.967=169.053.801

2013

Resurse stabile 2013 = 233.699.734+0=233.699.734

FR2013= 233.699.734-8.623.3597=147.466.137

Figura 1.Fondul de rulment 2013-2015

Sursa: prelucrare proprie

Fondul de rulment înregistrează valori pozitive, în creștere ceea ce semnifică faptul că resursele stabile finanțează utilizările stabile. Valoarea capitalurilor permanente este mai mare decât cea a imobilizărilor nete, cât și valoarea activelor circulante este mai mare decât cea a datoriilor pe termen scurt.

Fondul de rulment pozitiv indică faptul că o parte din activele circulante sunt finanțate din capitaluri permanente, după finanțarea integrală a imobilizărilor nete. Fondul de rulment contribuie la realizarea echilibrului financiar pe termen scurt.

Nevoia de fond de rulment

NFR=Utilizari ciclice – Resurse temporare

Utilizarile ciclice = Stocuri + Creante + Cheltuieli înregistrate în avans

Resursele temporare = Datorii pe termen scurt – Credite pe termen scurt + Provizioane +Venituri înregistrate în avans

2015

NFR2015=[47.423.250+218.608.247+53.839] – [85.398.458-0+712.449+0] = 266.085.336-86.110.907=179.974.429

2014

NFR2014 = [42.939.771+280.458.615+241.044] – [156.989.220 – 0+458.072+0] = 323.639.430 – 157.447.292= 166.192.138

2013

NFR2013 = [53.403.880+14.3594.875+75.549] – [51.333.396 – 0+412.964+0] = 197.074.304 – 51.746.360= 145.327.944

Figura 2.Nevoia de fond de rulment 2013-2015

Sursa: prelucrare proprie

Nevoia de fond de rulment este pozitivă, în creștere în cei 3 ani analizați și denotă existența unui surplus ale utilizărilor ciclice față de resursele temporare. Surplusul de nevoi temporare, raportată la resursele temporare existente, este normală deoarece compania a derulat o politică de investiție privind creșterea nevoii de finanțare a ciclului de exploatare.

Trezoreria neta

TN=Fondul de rulment – Nevoia de fond de rulment

2015

TN2015=185.566.112 – 179.974.429=5.591.683

2014

TN2014=169.053.801-166.192. 138=2.861.663

2013

TN2013=147.466.137-145.327.944=21.38.193

Figura 3.Trezoreria netă 2013-2015

Sursa: prelucrare proprie

În perioada observată, trezoreria netă este pozitivă, în creștere în primii doi ani și aproape se dublează în anul 3, valoarea fondului de rulment fiind superioară nevoii de fond de rulment. Valoarea pozitivă indică un excedent de finațare, adică întreprinderea unei activități eficiente.

Deci întreprinderea dispune de lichidități, permițând rambursarea datoriilor pe termen scurt și efectuarea unor plasamente pe piața financiară și monetară. Aceasta reprezintă autonomia financiară pe termen scurt.

Indicatori de structură

Rata activelor imobilizate

RAi= =

2015

RAi=

RAi2015==22.39% = =22.39%

2014

RAi2014==22.39% = =20.19%

2013

RAi2013==22.39% = =30.21%

Figura 4.Rata activelor imobilizate 2013-2015

Sursa: prelucrare proprie

Rata activelor imobilizate fluctuează și se află în scădere față de primul an analizat, situată cu un maxim puțin peste limita valorii de 30%. Ponderea activelor imobilizate se află în scădere, față de primul an analizat, cu o urcare ușoară a cifrei de afaceri în ultimul an, în timp ce cifra de afaceri se află în continuă scădere.

Rata activelor circulante

RAc=*100

2015

RAc2015=*100= 77.59%

2014

RAc2014=*100= 79.74%

2013

RAc2013=*100= 69.76%

Figura 5.Rata activelor circulante 2013-2015

Sursa: prelucrare proprie

Se înregistrează o tendință de fluctuație a valorilor, simțitor în creștere în anul 3, față de primul an, chiar dacă nu reprezintă valoarea maximă înregistrată în anul 2.

Valorile reprezintă o creștere pozitivă, cu mult peste pragul de 40% optim pentru activitățile industriale și activele circulante se află în creștere (fluctuantă) față de primul an analizat. Crește ponderea utilizărilor ciclice în totalul activului.

Rate de structura ale pasivului

Rata îndatorării globale

Rig=*100 =*100

2015

Rig2015=*100=*100= 24.59%

2014

Rig2014=*100=*100= 38.52%

2013

Rig2013=*100=*100= 18.12%

Figura 6.Rate de structură ale pasivului2013-2015

Sursa: prelucrare proprie

Rata îndatorării globale se află în scădere în anul 2, dar în creștere bruscă în anul 3. Chiar și așa, valoarea maximă se află cu mult sub pragul maxim de 66%, prezentând o apreciere favorabilă a situației firmei, dar în lipsa datelor financiare pe următorii ani, nu pot concluziona cu exactitate dacă valoarea îndatoririi globale va trece de prag și dacă firma își va menține situația favorabilă actuală.

Rata stabilității financiare

Rsf=*100

2015

Rsf2015=*100=*100 = 75.6%

2014

Rsf2014=*100=*100 = 64.75%

2013

Rsf2013=*100=*100 = 82.01%

Figura 7.Rata stabilității financiare 2013-2015

Sursa: prelucrare proprie

Rata autonomiei financiare

Raf=*100

2015

Raf2015=*100 = 75.4%

2014

Raf2014=*100 = 61.47%

2013

Raf2013=*100 = 81.87%

Figura 8.Rata autonomiei financiare 2013-2015

Sursa: prelucrare proprie

Rata autonomiei financiare se află în scădere în anul 2 și în creștere în anul 3, puțin mai mică decât primul an. Valorile rezultate(mult peste 33%) scot în evidență independența financiară a entității.

Rata arată creșterea ponderii resurselor de auto-finanțare în totalul resurselor de finanțare.

Indicatori de lichiditate și solvabilitate

Rata lichidității generale

Rlg=

2015

Rlg2015=3.181

2014

Rlg2014=2.077

2013

Rlg2013=3.880

Figura 9.Indicatori de lichiditate și solvabilitate2013-2015

Sursa: prelucrare proprie

Cu excepția anului 2 (când RLG se află puțin peste limita optimă de valoarea ”2”), în ceilalți ani, valoarea este mult peste 2.

Valorile arată că întreprinderea se află într-o poziție favorabilă de a-și acoperi datoriile exigibile pe termen scurt din active circulante, și transformarea lor în lichidități.

Rata lichidității curente

Rlc=

2015

Rlc2015== = 2.625

2014

Rlc2014== = 3.316

2013

Rlc2013== = 1.707

Figura 10.Rata lichidității curente 2013-2015

Sursa: prelucrare proprie

Valorile (supaunitare/inclusiv peste 2 – 2014/2015) indică o creștere fluctuantă în anii 2 și 3, față de primul, evidențiind astfel capabilitatea companiei de a acoperi datoriile exigibile pe termen scurt.

Rata lichidității imediate

Rli=

2015

Rli2015= = 0.065

2014

Rli2014= = 0.016

2013

Rli2013= = 0.041

Figura 11.Rata lichidității imediate 2013-2015

Sursa: prelucrare proprie

Această rată, constant subunitară, aflată în descreștere brusc în anul 2, și o creștere substanțială în anul 3, nu se încadrează în marja optimă de de 0,8-1 și nici peste valoarea de 0,3 considerată corespunzătoare. Firma nu are capacitatea de a rambursa instantaneu datoriile scadente.

Rata solvabilității globale

Rsg=

2015

Rsg2015= = 4.06

2014

Rsg2014= = 2.59

2013

Rsg2013= = 5.51

Figura 12.Rata solvabilității globale 2013-2015

Sursa: prelucrare proprie

Valorile observate în urma calculului, prezintă o situație favorabilă a entității aceasta nefiind în pericol de insolvabilitate, rezultatul raportului este peste 1,66, în fiecare an. Deși valoarea este în scădere față de primul an, firma prezintă o solvabilitate bună.

Ratele structurii financiare

Rata fondului de rulment

RFR=

2015

RFR2015= = 3.37

2014

RFR2014== = 3.05

2013

RFR2013== = 2.83

Figura 13.Ratele structurii financiare 2013-2015

Sursa: prelucrare proprie

Valorile determinate în toți cei 3 ani analizați sunt supraunitare, ceea ce indică finanțarea imobilizărilor din capitalurile permanente. Creșterea constantă a valorilor denotă îmbunătățirea structurii financiare a firmei.

Rata de rulment propriu

RRP=

2015

RRP2015= = 3.36

2014

RRP2014= = 3.04

2013

RRP2013= = 2.71

Figura 14.Rata de rulment propriu 2013-2015

Sursa: prelucrare proprie

Valorile acestei rate sunt supraunitare și cu mult peste valoarea minimă recomandată de 0,67. Maximul acestor valori sunt în limitele superioare supraunitare și arată finanțarea integrală ale activelor imobilizate din surse proprii.

Rata de finanțare globală

RFG=

2015

RFG2015= = 1.031

2014

RFG2014= = 1.017

2013

RFG2013= = 1.014

Figura 15.Rata de finanțare globală 2013-2015

Sursa: prelucrare proprie

Rata de finanțare globală este supraunitară și pozitivă în toți cei 3 ani, anual într-o creștere sensibilă, indicând echilibrul funcțional în întreprindere, cu un trend care indică menținerea stării de echilibru.

Rata finanțării ciclice

RFC=

2015

RFC2015= = 0.323

2014

RFC2014= = 0.486

2013

RFC2013= = 0.262

Figura 16.Rata finanțării ciclice 2013-2015

Sursa: prelucrare proprie

Rata finanțării ciclice este în creștere în anul 2 și 3, cu preponderență în anul 2. Valorile subunitare indică faptul că utilizările ciclice nu sunt în totalitate finanțate din resurse ciclice, degajându-se un fond de rulment pozitiv, fără a se degaja o resursă de fond de rulment.

Indicatori de gestiune sau a vitezei de rotație

Numarul de rotații=

În zile*360

Numarul de rotații a creanțelor comerciale

2015

Numarul de rotatii= = 1.387

Frecventa rotatiei in zile*360 = 259.5 zile

2014

Numarul de rotatii= = 1.111

Frecventa rotatiei in zile*360 = 323.8 zile

2013

Numarul de rotatii= = 2.214

Frecventa rotatiei in zile*360 = 170.4 zile

În anul 2013, creanțele se rotesc prin cifra de afaceri de 2.214 ori, fiind recuperate în formă bănească în 170 zile,durata de recuperare a creanțelor aproape s-a dublat în anul următor și a scăzut considerabil, neapropiindu-se de valoarea primului an analizat.

Indicatorii de rentabilitate

Rata rentabilității economice=*100

2015

Rata rentabilității economice2015=*100 = 4.18%

2014

Rata rentabilității economice2014=*100 = 5.01%

2013

Rata rentabilității economice2013=*100 = 5.08%

Figura 17.Rata rentabilității economice 2013-2015

Sursa: prelucrare proprie

Rata rentabilității economice se află în scădere continuă față de primul an, cu 0.90% mai mică în anul 3. Valorile indică faptul că firma are capacitatea de a produce profit din baza capitalului permanent de care dispune.

Rata rentabilității financiare=*100

2015

Rata rentabilității financiare2015=*100 = 4.79%

2014

Rata rentabilității financiare2014=*100 = 6.99%

2013

Rata rentabilității financiare2013=*100 = 5.17%

Figura 18.Rata rentabilității financiare 2013-2015

Sursa: prelucrare proprie

Rata indică o scădere bruscă în ultimul an analizat față de anul 2. Valorile obținute indică o eficiență redusă în ultimul an cu privire la valorificarea capitalului propriu al firmei prin raportarea profitului net la capitalul propriu, față de anii anteriori.

Rata rentabilității comerciale*100

2015

Rata rentabilității comerciale2015=*100 = 4.17%

2014

Rata rentabilității comerciale2014=*100 = 5.64%

2013

Rata rentabilității comerciale2013=*100 = 3.79%

Figura 19.Rata rentabilității financiare 2013-2015

Sursa: prelucrare proprie

Rata rentabilității comerciale se află în creștere în anul 2 și în coborâre în al treilea an. Fluctuația valorilor obținute nu depașește 2% în cei 3 ani. Deși produsele societății au fost cel mai bine valorificate în anul 2, în anii 1 și 3 aceasta este pozitivă, compania prezintă o oarecare eficiență în valorificarea produselor.

Analiza performanțelor întreprinderii utilizând soldurile intermediare de gestiune:

1.Marja comercială = Venituri din vanzarea mărfurilor – Cheltuielile privind mărfurile vândute

Marja comercială2015=9.842.562-9.129.722 = 712.840

Marja comercială2014=9.204.648-8.504.404 = 700.244

Marja comercială2013=11.267.257-10.832.678 = 434.579

Figura 20.Marja comercială 2013-2015

Sursa: prelucrare proprie

Marja comercială prezintă un trend în creștere, cu valori substanțial ridicate în ultimii 2 ani față de anul 1.

2.Producția exercițiului=Producția vândută + Variația produselor stocate + Producția imobilizată

Qex2015= 293.367.778+1.234.675 = 294.602.453

Qex2014= 302.529.712+74.259 = 302.603.971

Qex2013= 306.736.543+965.695 = 307.702.238

Figura 21.Producția exercițiului 2013-2015

Sursa: prelucrare proprie

Acest indicator se află anual în scădere și evidențiază reducerea volumului total de activitate al perioadei determinate ca fiind mai mic în anii 2 și 3 față de primul.

3.Valoarea adaugată = Producția exercițiului + Marja comercială- Consumuri intermediare (cheltuieli cu materii prime, materiale și cheltuieli cu lucrări și servicii executate de terți)

Valoarea adaugata2015=294602453+712840-[211136575+1046565+2714501+13188067]= 295315293 – 228085708 = 67.229.585

Valoarea adaugata2014=302603971+700244-[217169409+989704+3179421+14534823]= 303304215 – 235873357 = 67.430.858

Valoarea adaugata2013=307702238+434579-[220327484+1232905+3048528+16663366]= 308136817 – 241272283 = 66.864.534

Figura 22.Valoarea adăugată 2013-2015

Sursa: prelucrare proprie

Valoarea adăugată a crescut în ultimii 2 ani și indică faptul că bogăția companiei a crescut față de anul 1. Deoarece factorul: trezorerie netă se află și el în creștere, trendul se prezintă favorabil întreprinderii și partenerilor. Pentru o determinare mai exactă a VA realizată, voi determina gradul de integrare pe verticală prin relația: ”Giv=VA/CA x 100”

Iată valorile pe cei 3 ani:

2015: Giv=67229585/303210340 x 100 = 22,17%

2014: Giv=67430858/311734360 x 100 = 21,63%

2013: Giv=66864534/318003800 x 100 =21.02%

Valorile se află în creștere și indică creșterea activităților realizate cu forțe proprii ale firmei, fără a externaliza activitățile la terți. Firma își asigură un număr mai mare de faze de fabricație.

4.Rezultatul brut din exploatare = Valoarea adaugată+ Subvenții de exploatare – Impozite, taxe și varsăminte asimilate – Cheltuieli cu personalul

EBE2015=67229585+0-46670956-1699715 =18.858.914

EBE2014=67430858+0-43414489-1318004 = 22.698.365

EBE2013=66864534+0-42751528-1398869 = 22.714.137

Figura 23.Excedentul brut din exploatare 2013-2015

Sursa: prelucrare proprie

5.Rezultatul exploatării=Excedent brut din exploatare + Alte venituri din exploatare + Alte venituri din provizioane- Cheltuieli cu amortizările și provizioanele- Alte cheltuieli de exploatare

RE2015=18858914+233922+931512+458072-4819743-115459-705126-712449 = 14.129.643

RE2014=22698365+625322+1160468+412964-5761338-565878-777439-458072 = 17.334.392

RE2013=22714137+1898315+189977+0-6580555-1874843-2788194-167806 = 13.391.031

Figura 24.Rezultatul exploatării 2013-2015

Sursa: prelucrare proprie

6.Rezultatul curent = Rezultatul exploatării + Venituri financiare – Cheltuieli financiare

Rezultatul curent2015=14129643+5334460-4830426 = 14.633.677

Rezultatul curent2014=17334392+6538835-3367642 = 20.505.585

Rezultatul curent2013=13391031+12092783-10956758 = 14.527.056

Figura 25.Rezultatul curent 2013-2015

Sursa: prelucrare proprie

7.Rezultatul extraordinar = Venituri extraordinare- Cheltuieli extraordinare

Rezultatul extraordinar2015=0-0=0

Rezultatul extraordinar2014=0-0=0

Rezultatul extraordinar2013=0-0=0

8.Rezultatul brut al exercițiului = Rezultatul curent (profit brut) + Rezultatul extraordinar = venituri totale – cheltuieli totale

Rezultatul brut al exercitiului2015=14633677+0 = 14.633.677

Rezultatul brut al exercitiului2014=20505585+0 = 20.505.585

Rezultatul brut al exercitiului2013=14527056+0 = 14.527.056

Figura 26.Rezultatul brut al exercițiului 2013-2015

Sursa: prelucrare proprie

9.Rezultatul net al exercițiului = Rezultatul brut al exercițiului- Impozitul pe profit

Rezultatul net al exercițiului2015=14633677-1970266 = 12.663.411

Rezultatul net al exercițiului2014=20505585-2923551=17.582.034

Rezultatul net al exercițiului2013=14527056-2443145 =12.083.911

2.4. Interpretare prin metoda SWOT

Puncte tari

Activitate internațională; parteneri peste tot în lume; poate livra oricând, oriunde și factura cu orice monedă; externalizează costurile în țări slab devoltate(România) și reduce costul de fabricare, crescând profitul; Experiență în producție și management, mai ales ca firma are o istorie în spate. Sisteme de management dezvoltate și o viziune constantă de îmbunătățire a produselor, proceselor și personalului. Oferălocuri de muncă la nivel local. Spații foarte bine folosite în cadrul fabricii.Activitate non-stop, cu muncitori pe schimburi pentru maximizarea profitului.Valori bune pentru trezoreria netă.Valori foarte bune ale ratei activelor circulante.Îndatorarea globală e în scădere.Firma e independentă financiar.Echilibrul funcțional și rata autonomiei financiare în creștere.Compania are capabilitatea de a acoperi datoriile exigibile pe termen scurt.Finanțarea integrală ale activelor imobilizate din surse proprii.Compania e independentă financiar și se poate susține singură. Firma are capacitatea de a produce profit din baza capitalului permanent de care dispune.

Compania e eficientă în valorificarea produselor pe piață. Îmbunătățirea structurii financiare.

Relații bune cu partenerii.Structură financiară corespunzătoare.Poziția societății într-o zonă propice privind riscul de faliment, risc redus de faliment.

Activități realizate în majoritate prin forțe proprii, fără terți. își poate acoperi datoriile exigibile pe termen scurt și le poate transforma în lichidități.Autonomie financiară pe termen scurt.Firma are capacitatea de a produce profit în baza capitalului permanent de care dispune.

Compania e eficientă în valorificarea produselor pe piață. Îmbunătățirea structurii financiare.

Relații bune cu partenerii.Structură financiară corespunzătoare.Poziția societății într-o zonă propice privind riscul de faliment, risc redus de faliment.

Activități realizate în majoritate prin forțe proprii, fără terți. își poate acoperi datoriile exigibile pe termen scurt și le poate transforma în lichidități.Autonomie financiară pe termen scurt.

Puncte slabe

Utilizează lemn îi amenință integritatea ecosistemelor naturale.Firma nu are capacitatea de a rambursa instantaneu datoriile scadente.

Eficiență redusă în ultimul an cu privire la valorificarea capitalului propriu. Gradul mare de uzură și necesitate ridicată în menținerea utilajelor. Imposibilitatea determinării profitabilității datorită lipsei informațiilor pe mai mulți ani.

Oportunități

Posibilitatea efectuării unor plasamente pe piața financiară și monetară.Extinderea în țări cu salarii mai mici, pentru creșterea profitului.Extinderea în țări cu resurse mai bogate de materie lemnoasă.Satisfacerea unor noi piețe, în special în țări în curs de dezvoltare.

Amenințări

Riscul de credit legat de creantele comerciale este redus datorită numărului mic de clienți ce alcătuiesc baza de clienți ai societății, având doar un client principal.

Identificarea și evaluarea investițiilor influențate de o piață de creditare lipsită de lichidități, analiza respectării contractelor de creditare și a altor obligații contractuale, evaluarea incertitudinilor semnificative, inclusiv a incertitudinilor legte de capacitatea societății de a continua să funcționeze pentru o perioadă rezonabilă de timp, ca urmare a scăderii cererii, toate acestea ridică la rândul lor alte provocări.

Debitorii societății pot fi afectați de situația de criză de lichiditate care le-ar putea afecta capacitatea de a-si onora datoriile curente.

Deteriorarea condițiilor de operare a debitorilor ar putea afecta și gestionarea previziunilor de flux de numerar și analiza de depreciere a activelor financiare și nefinanciare.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Pe baza studiului de caz desfășurat la SC ITALSOFA ROMANIA SRL din Baia Mare, realizarea unui diagnostic financiar întocmit pe baza analizei bilanțului și contului de profit și pierdere pentru perioada 2013-2015, am tras câteva concluzii, privind crearea unei imagini clare asupra poziției financiare și performanțele întreprinderii pentru îmbunătățirea activității viitoare.

Societatea este cu răspundere limitată, obiectul de activitate al societății este fabricarea de canapele, al cărui capital social subscris este de 109.271.750 lei, iar în prezent are un nr de 1.285 de angajați cu perspective de dezvoltare pe viitor. Cifra de afaceri în perioada analizată prezintă o scădere până la valoarea de 303.210.340 lei.

Privind analiza echilibrului financiar se poate observa că în anul 2015 fondul de rulment este pozitiv ceea ce înseamnă că resursele stabilite pot finanța integral nevoile stabile, iar în anii următori iau valori negative și în continuă scădere ceea ce înseamnă că resursele stabile nu reușesc să finanțeze integral utilizările stabile, astfel rămânând un surplus de resurse pentru finanțarea utilizărilor ciclice, indicând un echilibru financiar.

La 31 Decembrie 2014, chiar dacă cifra de afaceri a societății este de 311.734.360 lei, față de 318003800 lei la sfârșitul anului 2013, profitul brut în 2014 este de 20.505.585 lei față de 14.527.056 în 2013.

Rata profitului brut a crescut la 6% in 2014 de la de 4.5% in 2013. Aceasta creștere scădere se datoreaza in principal renegocierii preturilor de vanzare si a menținerii relativ constante a preturilor de achiziție la materii prime si servicii.

Rata profitului net a crescut cu 33% față de 31 Decembrie 2013, această modificare fiind datorată creșterii prețurilor de vânzare și a menținerii prețurilor la principalele materii prime la nivelul din 2013.

Veniturile din dobânzi au crescut cu 41% ca urmare a reducerii ratelor dobânzilor dar și a valorii depozitelor constituite, acestea având însă o pondere scăzută în total venituri financiare ponderea cea mai mare fiind reprezentată de veniturile din diferențe de curs.

Creșterea cheltuielilor financiare se datorează faptului că majoritatea tranzacțiilor societății sunt determinate în moneda străină (Euro), existând diferențe de 30-90 zile și chiar mai mari între momentul tranzacției și plata sumelor vizate.

ANEXE

ANEXA 1 – VALORI BILANT

ANEXA 2 – VALORI CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE 2013-2015

BIBLIOGRAFIE

Website oficial al SC ITALSOFA ROMANIA SRL – http://www.natuzzi.com/en-EN/page/company-profile-3.html

Website online cu profil specializat în contabilitate – http://www.conta.ro/dictionar_online_Contul%20de%20profit%20si%20pierderi.html#sthash.XLoXhSvI.dpuf

OMFP 1802/2014 – CAPITOLUL VI – SECȚIUNEA 2 CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE – http://codfiscal.net/34017/omfp-30552009-capitolul-vi-sectiunea-2-contul-de-profit-si-pierdere

Diana Sabina Ighian(2007). Bazele contabilității. Teorie și practică.Editura Dacia, Cluj-Napoca.

Maria Berheci(2010).Valorificarea raportarilor financiare. Sinteze contabile: teorie, analize, studii de caz, Editura CECCAR, București