Analiza Situatiei Financiare A Sc. Elm Srl Copy

ANALIZA SITUATIEI FINANCIARE A SC. ELM SRL

CUPRINS

INTRODUCERE

Capitolul 1. ANALIZA FINANCIARĂ A INTREPRINDERII

1.1. Analiza echilibrului financiar pe baza bilanțului financiar

1.1.1. Echilibrul financiar funcțional

1.2. Analiza echilibrului financiar cu ajutorul ratelor de finanțare

1.2.1.Rata de finanțare a activelor imobilizate din capital propriu

1.2.2.Rata de finanțare ciclică

1.2.3.Rata de finanțare globală

1.3. Analiza fondului de rulment

1.3.1.Analiza nivelului fondului de rulmant

1.3.2.Analiza structurii fondului de rulment

1.4. Analiza necesarului de fond de rulment

1.4.1.Analiza nivelului și dinamicii necesarului de fond de rulment

1.4.2.Analiza structurii necesarului de fond de rulment

1.5. Trezoreria netă

1.6. Analiza echilibrului financiar pe baza bilanțului financiar

1.6.1.Echilibrul financiar funcțional

1.7. Analiza echilibrului financiar pe baza bilanțului

1.8. Analiza echilibrului financiar

Capitolul 2.ANALIZA RENTABILITĂȚII ȘI A PROFITABILITĂȚII

2.1.Analiza ratelor de rentabilitate

2.2.Analiza ratelor de profitabilitate

2.3. Analiza rentabilității intreprinderii

Capitolul 3.STUDIU DE CAZ – ANALIZA SITUAȚIEI FINANCIARE A SC. ELM SRL. PREZENTAREA GENERALĂ A FIRMEI

3.1.Analiza ratelor de structură ale bilanțului

3.1.1.Structura patrimonială-analiza ratelor de structură ale activului

3.1.2.Structura financiară-analiza ratelor de structură ale pasivului

3.2.Analiza echilibrului financiar al firmei SC. ELM SRL

3.2.1.Analiza echilibrului financiar pe termene

3.2.2.Analiza echilibrului financiar prin metoda ratelor de finanțare

3.3.Analiza profitabilității și rentabilității firmei

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Analiza economico – financiară studiază mecanismul de formare și modificare a fenomenelor economice prin descompunerea lor în elemente componente, în părți simple și prin stabilirea factorilor de influență. Descompunerea se face în trepte, de la complex la simplu, în vederea identificării cauzelor finale care explică o anumită stare de fapt, un anumit nivel de performanță sau o anumită evoluție a lor.

Analiza economico-financiară are ca obiect de studiu procesele și fenomenele economico-financiare legate de activitatea productivă desfășurată de întreprindere, văzută ca o organizație socială, cu o structură proprie bine delimitată în timp și spațiu, caracterizată prin dinamism si complexitate.

Analiza economico-financiară utilizează un ansamblu de concepte, tehnici și instrumente care asigură tratarea informațiilor interne și externe în scopul formulării unor aprecieri pertinente referitoare la situația unei organizații, la nivelul și calitatea performanțelor sale. Analiza economică studiază fenomenele din punct de vedere economic, respectiv al consumului de resurse și al rezultatelor obținute. Vor fi luate în considerare relațiile structural-funcționale și a celor de tip cauză-efect. Complexitatea analizei economico – financiare derivă și din faptul că la nivel micro și macroeconomic există următoarele situații:

același efect poate fi produs de cauze diferite;

aceeași cauză poate produce efecte diferite;

efecte diferite se pot combina dând o rezultantă a complexului de factori sau forțe;

complexitatea și intensitatea cauzei pot determina nu numai intensitatea fenomenului dat, ci și calitatea lui;

în fenomenul analizat pot apărea însușiri pe care nu le-a avut nici un element al fenomenului.

În funcție de criteriul de clasificare ales, se disting mai multe tipuri ale analizei economice:

A. După raportul între momentul în care se efectuează analiza și momentul desfășurării fenomenului analizat:

– analiza post-factum sau post-operatorie, care privește prezentul și trecutul activității analizate și presupune cercetarea rezultatelor unei activități economice potrivit relațiilor cauzale, în vederea stabilirii modului în care au fost îndeplinite obiectivele stabilite. Termenul de post-factum definește un proces sau eveniment care a avut loc sau care s-a încheiat, analiza acestuia efectuându-se ulterior producerii.

– analiza previzională sau analiza prospectivă; privește viitorul activității analizate și presupune previzionarea evoluției fenomenelor economice, pe baza cercetării factorilor care le influențează și a relațiilor de cauzalitate, în perspectivă; Analiza previzională constituie o etapă premergătoare în elaborarea strategiei activității economico-financiare a întreprinderii. B. Din punct de vedere al urmăririi însușirilor esențiale sau al determinărilor cantitative ale fenomenelor:

– analiza calitativă, care urmărește determinarea însușirilor esențiale ale fenomenului economic studiat și a factorilor care sunt de aceeași natură cu fenomenul și îl determină; Analiza calitativă determină gradul de precizie cu care se face previzionarea evoluției fenomenelor și stă la baza elaborării de modele în care sunt prinse elementele esențiale ale fenomenului economic.

– analiză cantitativă, presupune cercetarea fenomenelor economice prin determinări cantitative exprimate prin volum,valoare, număr, durată etc..

C. După nivelul la care se desfășoară analiza:

– analiza microeconomică, desfășurată la scara întreprinderii și a elementelor acesteia, abordată ca sistem.

– analiza macroeconomică, studiază fenomenele economice la nivelul ramurii economice, al economiei naționale sau al economiei mondiale.

D. După modul de urmărire în timp a fenomenelor economice:

– analiza statică, care studiază fenomenele economice, precum și elementele și factorii care le influențează, la un moment dat; noțiunea de static face referire la modul în care se efectuează analiza, și nu la natura fenomenelor economice, care nu sunt niciodată statice;

– analiza dinamică, studiază fenomenele economice în schimbare, în corelație cu evoluția acestora în timp, relevându-le caracteristicile la o succesiune de momente.

E. După criteriile de studiere a fenomenelor:

– analiza tehnico-economică, care îmbină caracterul tehnic cu cel economic, de exemplu

acțiunea de creștere a producției este rezultatul unei analize tehnico-economice efectuate de specialiști cu cunoștințe tehnice și economice (reducerea costurilor, creșterea rentabilității pe produs etc.).

– analiza economico-financiară tratează corelațiile dintre activitatea economică (de exploatare) și activitatea financiară (riscul financiar).

– analiza financiară vizează fluxurile financiare care se formează la nivelul întreprinderii, modul de gestionare și plasare a capitalului etc.

F. În funcție de delimitarea obiectului analizat:

– analiza pe ramuri, analiza pe unități organizatorice (întreprinderi, grupuri de întreprinderi, holdinguri);

– analiza pe probleme (cifra de afaceri, rentabilitate, etc.).

Analiza unei activități economice pornește de la rezultate, materializate sub forma unor indicatori economico-financiari, după care se determină elementele procesului, factorii care l-au generat și i-au influențat evoluția și relațiile dintre aceștia.

Un fenomen economic poate fi generat de anumite cauze, dar la rândul său poate fi cauza finală a altui fenomen. Conținutul activității de analiză economică poate fi structurat în mai multe etape:

Delimitarea obiectului analizei economico-financiare, care presupune identificarea faptelor, fenomenelor sau rezultatelor asupra cărora se va concentra analiza. Delimitarea acestora se face în timp și în spațiu, cantitativ si calitativ;

Determinarea elementelor, factorilor și cauzelor fenomenului studiat; Pentru descompunerea în elemente componente se efectuează o analiză structurală a fenomenului economic studiat. Factorii de influență se stabilesc treptat, începând cu cei cu acțiune directă și continuând cu cei cu acțiune indirectă (care influențează fenomenul economic studiat prin intermediul primei categorii de factori). Procesul continuă până la stabilirea cauzelor finale (primare) care determină evoluția fenomenului studiat;

Odată cu stabilirea factorilor are loc și determinarea corelației dintre fiecare factor identificat și fenomenul economic analizat,cât și a corelației dintre aceștia. Prin corelație se înțelege o relație de tip cauză-efect care generează raporturi de condiționare;

Măsurarea (cuantificarea) influențelor diferitelor elemente sau factori, care este în principal o analiză de tip cantitativ;

Sintetizarea rezultatelor analizei – etapă în care se fac aprecierile asupra activității economice studiate și stabilirea unui diagnostic pentru aceasta;

Elaborarea măsurilor pentru îndreptarea deficiențelor constatate,respectiv creșterea eficienței activității pe viitor (acestea constituie conținutul deciziilor adoptate).

Activitatea desfasurată de o intreprindere in decursul unei perioade de timp se reflectă în situația financiară a acesteia. Starea financiară a unei intreprinderi, indiferent de sectorul de activitate, de dimensiune, sau de structura capitalului,este o consecință a gestionării resurselor până la momentul efectuării analizei. Tema acestei lucrării de licență este “Analiza situației financiare a SC. ELM SRL”.

Alegerea temei a avut în vedere rolul atât de important al analizei economico-financiare a intreprinderii, a cărei importanță a crescut în ultimul timp, datorită nevoilor suplimentare de informatii, cât si a metodelor utilizate în activitatea practică.

Pornind de la cele prezentate anterior, mi-am fixat ca obiectiv studiul și analiza Echilibrului financiar a firmei SC. ELM SRL,precum și analiza Rentabilității financiare.

Capitolul 1. ANALIZA FINANCIARĂ A INTREPRINDERII

1.1.ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR PE BAZA

BILANȚULUI FUNCȚIONAL

Bilanțul funcțional are rolul de a oferi o imagine asupra modului de funcționare din punct de vedere economic a intreprinderii, punând în evidență utilizările și sursele corespunzătoare fiecărui ciclu de funcționare.

Analiza financiară pe baza bilanțului financiar, este un demers static și nu permite evidențierea legăturilor semnificative dintre resursele și utilizările lor. Teoria și practica financiară utilizează în acest scop bilanțul funcțional.

Concepția funcțională consideră bilanțul ca pe un ansamblu de utilizări (activul bilanțului), respectiv un ansamblu de resurse (pasivul bilanțului) ceea ce permite analiza activității pe cicluri de operațiuni cu luare în considerare a rolului fiecărui element patrimonial în funcționarea intreprinderii.1

Judecarea echilibrului financiar după bilanțul funcțional pune în evidență deciziile de alocare pe cicluri de operațiuni a surselor și nevoilor. Constituirea bilanțului funcțional presupune clasarea diferitelor posturi în funcție de apartenența la diferitele cicluri: de investiții, de exploatare, de finanțare, de trezorerie.

Obiectul bilanțului funcțional este de a analiza capitalurile investite în exploatare și modul în care aceste capitaluri au fost finanțate.

Rolul bilanțului functional în analiza financiară este numai de a permite aprecierea vulnerabilității structurii financiare a intreprinderii reflectată de evoluția trezoreriei nete, dar și de a exprima independența dintre structura financiară a intreprinderii și natura activității sale.

Baza de pornire a analizei echit de important al analizei economico-financiare a intreprinderii, a cărei importanță a crescut în ultimul timp, datorită nevoilor suplimentare de informatii, cât si a metodelor utilizate în activitatea practică.

Pornind de la cele prezentate anterior, mi-am fixat ca obiectiv studiul și analiza Echilibrului financiar a firmei SC. ELM SRL,precum și analiza Rentabilității financiare.

Capitolul 1. ANALIZA FINANCIARĂ A INTREPRINDERII

1.1.ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR PE BAZA

BILANȚULUI FUNCȚIONAL

Bilanțul funcțional are rolul de a oferi o imagine asupra modului de funcționare din punct de vedere economic a intreprinderii, punând în evidență utilizările și sursele corespunzătoare fiecărui ciclu de funcționare.

Analiza financiară pe baza bilanțului financiar, este un demers static și nu permite evidențierea legăturilor semnificative dintre resursele și utilizările lor. Teoria și practica financiară utilizează în acest scop bilanțul funcțional.

Concepția funcțională consideră bilanțul ca pe un ansamblu de utilizări (activul bilanțului), respectiv un ansamblu de resurse (pasivul bilanțului) ceea ce permite analiza activității pe cicluri de operațiuni cu luare în considerare a rolului fiecărui element patrimonial în funcționarea intreprinderii.1

Judecarea echilibrului financiar după bilanțul funcțional pune în evidență deciziile de alocare pe cicluri de operațiuni a surselor și nevoilor. Constituirea bilanțului funcțional presupune clasarea diferitelor posturi în funcție de apartenența la diferitele cicluri: de investiții, de exploatare, de finanțare, de trezorerie.

Obiectul bilanțului funcțional este de a analiza capitalurile investite în exploatare și modul în care aceste capitaluri au fost finanțate.

Rolul bilanțului functional în analiza financiară este numai de a permite aprecierea vulnerabilității structurii financiare a intreprinderii reflectată de evoluția trezoreriei nete, dar și de a exprima independența dintre structura financiară a intreprinderii și natura activității sale.

Baza de pornire a analizei echilibrului financiar pe baza bilanțului funcțional în abordarea dinamică este respectarea egalităților:

Activele aciclice = Surse aciclice, adică nevoile procesului investițional să fie acoperite din surse aciclice, specifice procesului investițional.

Active ciclice = Surse ciclice, adică nevoile procesului de exploatare să fie finanțate din surse ciclice specifice procesului de exploatare, iar nevoile curente din afara exploatării să fie finanțate din surse curente din afara exploatării.

STRUCTURA BILANȚULUI FUNCȚIONAL

Ciclul de investitii cuprinde ansamblul decizilor luate pe linia achiziționării unor active ce rămân la dispoziția intreprinderii o perioadă de timp, cu alte cuvinte, ansamblul deciziilor luate pentru asigurarea nevoilor de imobilizări ale intreprinderii și căruia îi corespund utilizările (activele) stabile sau aciclice și respectiv resursele (pasivele) stabile sau aciclice.

CICLUL DE INVESTIȚII FINANCIARE

Ciclul de finanțare cuprinde ansamblul operațiunilor dintre intreprinderi și proprietarii de capital (acționari și creditori). Acest ciclu permite ca intreprinderea să facă față decalajului dintre fluxul de lichiditate de intrare și ieșire, provocat de ciclul de exploatare.

Ciclul de exploatare cuprinde atât un flux fizic (de produse,mărfuri) cât și un flux financiar (intrare și ieșire de monedă). Ciclul de exploatare ia în considerare elementele legete direct și exclusiv de realizarea ciclului operațional de aprovizionare, stocare, producție, vânzare ce se desfășoară în maniera permanentă și continuă.

Alte elemente de activ și de pasiv chiar dacă nu sunt legate de procesul de exploatare, ele sunt supuse unei reînoiri frecvente în cadrul activității. Este cazul unor creanțe și datorii diverse.

ELEMENTE ÎN AFARA EXPLOATĂRII

1.1.1.Echilibrul financiar funcțional

Indicatorul central al analizei patrimoniale, fondul de rulment, ar trebui apreciat în funcție de specificul intreprinderii, de natura activității și de nevoile financiare ale ciclului de exploatare. Întrucât modelul de analiză evidențiază influențele diferiților factori asupra fondului de rulment, echilibrul financiar lichiditate-exigibilitate, nu poate fi decât aparent. Aceasta a condus la un nou model de analiză (analiza funcțională) centrat pe o noțiune dinamică ce poate fi dimensionată în raport de activitatea intreprinderii (nevoia de fond de rulment pentru exploatare).2.

Imobilizările care formează activul aciclic sunt luate în calcul la valoarea brută, pentru a pune în evidență decizia inițială. În acest caz vom întîlni amortizarea ca sursă proprie de origine internă. De remarcat este faptul ca nu se mai ia în considerare noțiunea de activ fictiv.

Activul aciclic este format din:

– activul ciclic din exploatare

– activul ciclic din afara exploatării Activul ciclic din exploatare cuprinde elementele legate direct de activitatea curentă a intreprinderii: stocuri, creanțe din exploatare, cheltuieli înregistrate în avans aferente exploatării.

Activul ciclic din afara exploatării cuprinde creanțele din afara exploatării.

Trezoreria de activ este constituită din disponibilități și investiții financiare pe termen scurt.

Resursele aciclice stabile sunt formate din:

– surse proprii de origine intermă care cuprind: rezervele , amortismentele, provizioanele și rezultatul exercițiului.

– surse proprii de origine externă: capital social și subvențiile pentru investiții, datorii care cuprind împrumuturile pe termen mediu și lung.

Resursele ciclice care cuprind:

– surse ciclice aferente exploatării – care cuprind obligațiile legate de activitatea curentă a intreprinderii: furnizori, avansuri și aconturi primite, obligații fiscale și sociale legate de exploatare, venituri înregistrate în avans de natura exploatării.

– surse ciclice din afara exploatării – care cuprind obligațiile fiscale și sociale din afara exploatării și venituri înregistrate în avans din afara exploatării.

Trezoreria de pasiv care cuprinde creditele pe termen scurt.

Etapele de realizare a bilanțului funcțional sunt:

1.Tratarea posturilor din bilanțul contabil și din afara lui. Aceasta se realizează avându-se în vedere următoarele reguli:

– activele sunt luate în calcul la valoarea lor brută, se are în vedere valoarea de intrare în gestiune;

– imobilizările închiriate deținute în leasing sau în locație de gestiune sunt integrate în activ și corespunzător în pasiv la ”Împrumuturi și datorii asimilate” datorită faptului că ele servesc ciclului de exploatare;

– conceptul de activ fictiv nu mai este operațional;

– cheltuielile ce privesc exercițiile financiare următoare se asimilează activelor imobilizate;

– efectele scontate neajunse la scadență,debitorii privind capitalul subscris și nevărsat, primele privind rambursarea obligațiunilor, creanțele și datoriile privind impozitul pe profit amânat se tratează în același mod ca și la elaborarea bilanțului patrimonial;

– amortizarea și provizioanele sunt incluse în pasivul bilanțului funcțional ca surse aciclice, care rămân la dispoziția intreprinderii o perioadă mai mare de un an.

2.Ordonarea posturilor de activ și de pasiv pe cicluri de operațiuni, se face astfel:

Bilanțul funcțional are un rol deosebit în:

– evaluarea necesităților de finanțare a resurselor de care dispune intreprinderea

– fundamentarea luării decizilor

– aprecierea structurii financiare a intreprinderii

– studierea diverselor modalități de obținere a echilibrului financiar-funcțional

– calcularea marjei de siguranță financiară a intreprinderii.

Limitele bilanțului funcțional:

– prin alocarea resurselor la nevoile specifice, nu respectă principiul unității de casă;

– accentul este pus pe nevoia de fond de rulment de exploatare;

– conferă trezoreriei o valoare reziduală, ea fiind dependentă de deciziile luate la nivelul fondului de rulment funcțional și a nevoii de fond de rulment,neconstituind o funcție autonomă.3

1.2.ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR CU AJUTORUL

RATELOR DE FINANȚARE

Construcția ratelor de finanțare se bazează pe existența unei surse de finanțare (SF) care acoperă o nevoie de finanțare (NF) sau pe existența unei nevoi de finanțare ce trebuie acoperită dintr-o sursă de finanțare.

Pe parcursul analizei vom utiliza ratele de finanțare ce servesc obictivelor propuse.

Este o analiză de tip orizontal în sensul că pune în evidență legătura dintre nevoile de finanțare și sursele de acoperire a acestora.

Cu ajutorul acestor rate poate fi analizată măsura în care este asigurat echilibrul financiar la o intreprindere fără să calculăm indicatorii specifici ai acestuia: FR,

Rata finanțării stabile (Rfs) reflectă măsura în care sursele stabile de finanțare sunt suficiente pentru a finanța nevoile stabile ale intreprinderii, astfel încât să fie asigurat un echilibru financiar pe termen mediu și lung. Mai este cunoscută și sub denumirea de rata de finanțare a activelor imobilizate din surse permanente.

Dacă: Rfs > 1, atunci se poate spune că,activele stabile sunt finanțate integral din surse stabile și există un surplus de surse permanente care se constituie sub formă de fond de rulment (FR > 0).

Dacă: Rfs = 1, atunci se respectă condiția de bază a echilibrului financiar adică activele stabile sunt finanțate din surse stabile iar activele ciclice din surse ciclice. Nu există fond de rulment (FR = 0).

Dacă: Rfs < 1, atunci activele stabile sunt finanțate parțial din surse stabile și parțial din surse ciclice. Fondul de rulment este negativ (FR < 0).

1.2.1.Rata de finanțare a activelor imobilizate din capital propriu

Această rată (Rfsp) exprimă gradul în care capitalul propriu participă la finanțarea nevoilor stabile.

Dacă:Rfsp > 1, atunci activele imobilizate sunt finanțate integral din capitalul propriu. Există un fond de rulment propriu.

Dacă:Rfsp = 1, atunci activele imobilizate sunt finanțate integral din capital propriu. Nu există fond de rulment propriu.

Dacă:Rfsp < 1, atunci activele imobilizate sunt finanțate parțial pe seama capitalului propriu, diferența fiind finanțată din alte surse. Fondul de rulment propriu este negativ.

1.2.2.Rata de finanțare ciclică

Această rată (Rfc) exprimă măsura în care nevoile procesului de exploatare pot fi finanțate din surse ciclice specifice exploatării.

Dacă: Rfc > 1 ,atunci nevoile procesului de exploatare sunt finanțate integral din surse specifice aferente exploatării. Este o situație normală atunci când duratele de lichiditate și exigibilitate sunt cele contractuale, în această situație formându-se premisele pentru plasamente pe termen scurt.

Dacă: Rfc = 1,atunci nevoile ciclice sunt finanțate integral din surse ciclice. Nu există necesar de fond de rulment.

Dacă: Rfc < 1, atunci sursele ciclice sunt insuficiente pentru finanțarea nevoilor ciclice ceea ce determină apariția unei nevoi de finanțare care se impune a fi finanțată fie din fondul de rulment, dacă există, fie din credite de trezorerie. Necesarul de fond de rulment este pozitiv.

1.2.3.Rata de finanțare globală

Această rată (Rfg) măsoară proporția în care necesarul de fond de rulment este acoperit pe seama surselor permanente (fondul de rulment).

Dacă: FR > 0- se degajă surse permanente

Dacă: FR < 0- se degajă nevoi permanente

Dacă: NFR > 0- se degajă nevoi ciclice

Dacă: NFR < 0- se degajă surse ciclice

Dacă: FR > 0; NRF > 0; iar dacă FR > NFR, atunci Tn > 0 și Rfg =( FR/NFR) x100

iar dacăFR < NFR, atunci Tn < 0 și Rfg = (FR/NFR) x100.

Dacă: FR >0 și NFR < 0 atunci Tn > 0 și Rfg nu se poste calcula.

Dacă: FR < 0 și NFR > 0 atunci Tn < 0 și Rfg nu se poate calcula.

Dacă: FR < 0; NFR < 0; iar dacă FR > NFR, atunci Tn > 0 și Rfg= (NFR/FR) x100

iar dacăFR < NFR, atunci Tn < 0 și Rfg = (NFR/FR) x100.

Dacă: Rfg > 1; Necesarul de fond de rulment este finanțat integral pe baza fondului de rulment. Trezoreria netă este pozitivă.

Dacă: Rfg = 1; Necesarul de fond de rulment este finanțat integral pe baza fondului de rulment. Trezoreria netă este nulă.

Dacă: Rfg < 1; Necesarul de fond de rulment este finanțat parțial pe seama fondului de rulment, iar parțial pe seama creditelor pe termen scurt (credite de trezorerie). Trezoreria netă este negativă.1

1.3.ANALIZA FONDULUI DE RULMENT

Fondul de rulment reprezintă excedentul de resurse financiare care se degajă în urma acoperirii activelor permanente din resursele permanente și care poate fi folosit pentru finanțarea nevoilor curente. Este partea din capitalul permanent care depășește valoarea imobilizărilor nete si este destinată finanțării activelor circulante. Când sursele permanente sunt mai mari decât necesitățile permanente spunem că intreprinderea dispune de un fond de Mulment care poate fi utilizat pentru reînoirea activelor circulante. El apare ca o marjă de siguranță financiară care permite intreprinderii să facă față riscurilor din activitatea de exploatare.1

Acest surplus de resurse permanente,degajat de ciclul de finanțare al investițiilor, poate fi rulat pentru reînoirea stocurilor și creanțelor. Această utilizare potențială a marcat și denumirea lui și anume aceea de fond de rulment. El este expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung și a contribuției acestuia la înfăptuirea echilibrului finanțării pe termen scurt.7

Fondul de rulment permanent constituie un un fond de rulment de lichiditate sau fond de rulment financiar și poate fi stabilit prin doua modalități:

ca diferență între capitalul permanent și imobilizările fixe nete

FR = Cpm – Ai , marchează plusul sau disponibilul de capitaluri permanente peste valoarea netă a imobilizărilor și indică modificările de finanțare a investițiilor corporale,necorporale si financiare.

ca diferență între activele circulante și datoriile totale pe termen scurt

FR = AC- Dts , în acest caz el marchează activele circulante finanțate din surse stabile față de datoriile pe termen scurt.

1.3.1. Analiza nivelului fondului de rulment

Dacă fondul de rulment FR = 0,atunci Ac = Dts, Cpm = Ai

Această situație este puțin probabilă. În acest caz activele stabile sunt finanțate din capitaluri permanente iar activele circulante sunt finanțate integral pe seama datoriilor pe termen scurt în acest caz intreprinderea nu dispune de fond de rulment, solvabilitatea unității este asigurată, riscul perturbării solvabilității este ridicat și derivă din asimetria lichidității activului comparativ cu exigibilitatea pasivului.

Dacă fondul de rulment FR > 0, atunciAc>Dts, Cpm>Ai

Fondul de rulment pozitiv semnifică susținerea unei părți a activității curente din resursele permanente, după acoperirea integrală a activității de investiții (active imobilizate), iar activele circulante acoperă în totalitate datoriile pe termen scurt, rezultând și surplusul de active curente. Această situație este favorabilă unei intrprinderi.

Dacă fondul de rulment FR < 0, atunci Ac < Dts, Cpm < Ai

Valoarea negativă a fondului de rulment relevă un dezechilibru, deoarece o parte a activității de investiții trebuie susținută din datorii pe termen scurt împotriva principiilor de finanțare. Se impun totuși câteva intervenții corectoare în acest caz:

accelerarea încasărilor

obținerea unor termene de plată mai lejere

apelarea la împrumuturi pe termen scurt.1.

_______________________________

1 Mircea Untaru-Analiza economico-financiară, Editura Eurostampa, Timișoara, 2013.

1.3.2. Analiza structurii fondului de rulment

Noțiunea de fond de rulment poate avea mai multe formule, însă două dintre ele prezintă un interes deosebit si anume:

Fondul de rulment propriu (FRp)

Fondul de rulment străin (FRs)

1.Fondul de rulment propriu este diferența dintre capitaluri proprii și imobilizările nete

FRp = Cpr – Ai; FRp = FR – Dtml:

Rezultatul negativ al acestei relații de calcul, denumit fond de rulment împrumutat se referă la măsura îndatorării pe termen lung pentru finanțarea pe termen scurt.

O valoare pozitivă a fondului de rulment propriu asigură un anumit grad de autonomie, de libertate în luarea deciziilor privind dezvoltarea intreprinderii.

Datorită valorii informative deosebite a acestui indicator care face legătura intre cele

două părți ale bilanțului, cei mai mulți analiști consideră fondul de rulment un important indicator lichiditate-exigibilitate.

2.Fondul de rulment străin care reprezintă partea din datoriile pe termen mediu și lung care depășesc valoarea imobilizărilor și care sunt destinate finanțării activelor circulante, pune în evidență participarea împrumuturilor pe termen mediu și lung la finanțarea activelor circulante.7.

FRs = FR – FRp; FRs = Dtml; FRs = Cpm – Cpr.

1.4. ANALIZA NECESARULUI DE FOND DE RULMENT

Necesitățile de finanțare ale producției, respectiv ale ciclului de exploatare sunt acoperite în cea mai mare parte din surse temporare corespunzătoare (datorii de exploatare:- furnizori, salariați, etc.). Diferența dintre necesitățiile de finanțare ale ciclului de exploatare și datoriile de exploatare este numită necesarul de fond de rulment. Ea este expresia realizării echilibrului financiar pe termen scurt, a echilibrului dintre necesarul și resursele din capitaluri circulante (al exploatării).

1.4.1. Analiza nivelului și dinamicii necesarului de fond de rulment

Necesarul de fond de rulment reprezintă excedentul de nevoi ciclice de finanțare rămase după acoperirea activelor curente pe seama resurselor curente și care trebuie să fie acoperite din resurse permanente; partea din activele ciclice ce trebuie finanțate din resurse stabile respectiv activele circulante (cu termen de lichiditate sub un an); practic reprezintă partea din activele ciclice ce trebuie finanțate din fondul de rulment.

NFR = ACnf – Dtsnf; NFR =(AC – Db – Ifts) – (Dts – Dfts);

NFR =(St + CR)- Dets;

Pentru desfășurarea fiecărui ciclu curent al activității sunt necesare surse financiare ce trebuie asigurate de către intreprindere. Nevoile temporare în principiu trebuie acoperite din surse temporare (furnizori și creditori).Între fluxurile de plăți și încasări există însă un decalaj, pot exista mai multe situații:1

Dacă necesarul de fond de rulment NFR > 0, Aciclice > Pciclice

Dacă acest necesar de fond de rulment este pozitiv, el reprezintă un surplus de utilizări temporare în raport cu resursele temporare posibile de mobilizat. Această situație poate fi considerată normală dacă este rezultatul unei politici de învestiții privind creșterea stocurilor și a creanțelor.În caz contrar necesarul de fond de rulment poate reflecta un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor, a creanțelor și exigibilitatea datoriilor de exploatare.

Dacă necesarul de fond de rulment NFR < 0, Aciclice < Pciclice

Dacă acest necesar de fond de rulment este negativ, atunci el semnifică un surplus de resurse temporare în raport cu utilizările corespunzătoare de capitaluri circulante. EL poate fi apreciat pozitiv, dacă este rezultatul accelerării rotației activelor circulante și al angajării de datorii cu scadențe mai relaxate. Astfel, aceasta nu poate fi decât consecința unor întreruperi temporare în aprovizionare și reînoirea stocurilor.

Mărimea necesarului de fond de rulment depinde de următorii factori:

natura sectorului de activitate și durata ciclului de exploatare

nivelul de activitate

structura exploatării

durata de rotație a activelor și pasivelor

sezonalitatea activității

reglementările legale privind termenele de plată

modul de organizare și asigurare a gestiunii intreprinderii.

Necesarul de fond de rulment cunoaște fluctuații importante în timpul desfășurării ciclului de exploatare, însă el are o componentă stabilă. Aceasta trebuie finanțată din resurse stabile, adică capital propriu sau împrumuturi pe termen lung și mediu. Într-o manieră generală, cu cât ciclul de exploatare este mai lung, cu atât decalajul dintre fluxuri este în detrimentul intreprinderii, cu atât crește necesarul de fond de rulment. În condițiile unei structuri date a ciclului de exploatare necesarul de fond de rulment depinde de nivelul de activitate. Deci dacă cifra de afaceri crește, necesarul de fond de rulment înregistrează aceeași tendință.7

1.4.2. Analiza structurii necesarului de fond de rulment

Analiza structurii NFR se realizează cu ajutorul bilanțului funcțional (ciclul de exploatare). Necesarul de fond de rulment global este compus din necesarul de fond de rulment aferent activității de exploatare (NFRe) și necesarul de fond de rulment în afara activității de exploatare (NFRae).

NFR = NFRe + NFRae

Necesarul de fond de rulment din exploatare (NFRe) reprezintă ezcedentul de nevoi ciclice de finanțare rămase după acoperirea activelor curente pe seama resurselor corente provenite din activitatea de exploatare și care va trebui să fie acoperită din resurse permanente. Nevoile curente de exploatare sunt direct legate de ciclul de exploatare, reinoindu-se în același timp în care se derulează ciclul de exploatare.

Nevoile curente de exploatare cuprind:

stocuri

avansuri acordate furnizorilor

clienți

creanțe față de personal și stat

cheltuieli în avans privind activitatea de exploatare.

Resursele curente de exploatare cuprind datoriile de exploatare și anume:

furnizori

avansuri acordate de clienți

datorii fiscale și sociale

venituri înregistrate în avans ce privesc activitatea de exploatare.

NFRae = Nevoi curente de exploatare – Resurse curente de exploatare

Necesarul de fond de rulment din afara exploatării (NFRae) reprezintă excedentul de nevoi ciclice de finanțare rămase după acoperirea activelor curente pe seama resurselor curente provenite din afara activității de exploatare și care vor trebui să fie acoperite din resurse permanente. Se determină ca diferența între necesitățiile ciclice din afara exploatării și resursele ciclice din afara exploatării.

NFRae = NFR – NFRe

Un alt mod de determinare ar fi ca diferența între necesitățile ciclice din afara exploatării (care cuprind:alte creanțe,cheltuieli înregistrate în avans în afara exploatării) și resursele ciclice din afara exploatării (care cuprind: creditori diverși, venituri înregistrate în avans din afara exploatării).

Ca și principiu este important ca necesarul de fond de rulment din exploatare să dețină o pondere majoră și în creștere, în necesarul de fond de rulment global.

1.5.TREZORERIA NETĂ

Trezoreria netă (TN) reprezintă disponibilitățile bănești rămase la dispoziția intreprinderii rezultate din activitatea desfășurată pe parcursul unui exercițiu financiar.

Reprezintă excedentul de lichidități rămase după acoperirea excedentului de nevoi ciclice, rămase neacoperite de catre excedentul de resurse permanente.

Trezoreria la nivelul unei intreprinderi este imaginea disponibilităților monetare și a plasamentelor pe termen scurt, apărute din evoluția curentă a încasărilor și plăților, respective din plasarea excedentului monetar.

ELEMENTE DE TREZORERIE

Încasările și plățile efectuate reflectă operațiunile pe care le realizează intreprinderea și sunt operațiuni de intrare în trezorerie și operațiuni de ieșire din trezorerie. Practic înseamnă diferența dintre fondul de rulment și necesarul de fond de rulment.

Tn = FR – NFR

Mărimea trezoreriei depinde atât de modificările fondului de rulment (sub influența modificării capitalurilor permanente și a activelor imobilizate), cât și de modificările necesarului de fond de rulment ( influența modificărilor activelor curente, respectiv a pasivelor curente).1

Practic pot exista mai multe situații:

Dacă trezoreria netă Tn >0; atunci FR > NFR.

Trezoreria netă pozitivă este rezultatul întregului echilibru financiar al intreprinderii, a desfășurării unei activități eficiente și se va regăsi sub forma disponibilităților bănești în conturi bancare și în case. Această situație favorabilă se concretizează într-o îmbogățire a trezoreriei, o abundență de lichidități care-i permite rambursarea datoriilor financiare pe termen scurt, precum și efectuarea unor plasamente eficiente și sigure, cu alte cuvinte intreprinderea se bucură de autonomie financiară pe termen scurt. Existența unei trezoreri nete pozitive în cadrul mai multor exerciții succesive evidențiază o rentabilitate economică ridicată.

Dacă trezoreria netă Tn < 0; atunci FR < NFR.

Trezoreria netă negativă reflectă un dezechilibru financiar la închiderea exercițiului contabil,dependența intreprinderii de resursele financiare externe. În acest caz se urmărește opținerea celui mai mic cost de procurare al noilor credite. Această situație limitează autonomia financiară pe termen scurt, însă ea nu reprezintă neapărat o stare de insolvabilitate.

Dacă trezoreria netă Tn =O, atunci ea corespunde unei situații de echilibru perfect asigurat al trezoreriei. Fondul de rulment financiar poate asigura finanțarea integrală a nevoii de fond de rulment, deci întreprinderea poate evita dependența sa față de resursele de trezorerie.

Se remarcă dependența trezoreriei de variația nevoii de fond de rulment respectiv a decalajelor între încasările creanțelor și plățile datoriilor scadente. Astfel o intreprindere rentabilă nu are în mod automat și o trezorerie netă pozitivă, aceasta din urmă depinzînd de variațiile necesităților de finanțare și mai departe de variațile de scadență a încasărilor și a plăților.

Din analiza evoluției trezoreriei de la un exercițiu la altul se desprinde un indicator cu o deosebită putere de sinteză, denumită cash-flow, care reprezintă creșterea trezoreriei nete pe perioada exercitiului analizat.

CASH-FLOW = TN1 – TN0

Cash-flow-ul revine acționarilor sub formă de dividente de încasat sau profit de reinvestit în intreprinderea lor. În condițiile constantei necesarului de fond de rulment, cash-flow-ul ar fi egal cu profiturile nete și amortizările acumulate și ar exprima disponibilitatea monetară efectivă pentru dezvoltarea și prosperitatea intreprinderii. Un cash-flow positiv reprezintă o creștere a capacității reale de autofinanțare a investițiilor, care determină o îmbogățire a activului real, o majorare a averii proprietarilor.

Un cash-flow negativ reflectă o situație inversă.7

1.5.ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR PE BAZA

BILANȚULUI FINANCIAR

Logica bilanțului financiar numit și bilanț de lichiditate-exigibilitate, se bazează pe criteriul lichidității crescătoare a activului și al exigibilității crescătoare a pasivului, ceea ce implică separarea elementelor de activ în funcție de gradul de lichiditate și a elementelor de pasiv în funcție de scadență.

Judecarea pe bilanțul financiar pune în evidență consecința deciziilor din punct de vedere al includerii pe termene a surselor și nevoilor, adică a modului concret de îndeplinire a condițiilor de lichiditate și solvabilitate a intreprinderii.

În acest scop se dovedește deosebit de util bilanțul financiar elaborat în optica patrimonială,care constituie suportul analizei financiare tradiționale ce are ca finalitate descrierea patrimoniului intreprinderii în vederea unei evaluări patrimoniale care poate interesa atât proprietarii cât și creditorii. În măsura în care creditorii utilizează un asemenea studiu,se procedează la o analiză financiară externă ce vizează recuperarea capitalurilor investite mai ales în cazul lichidării intreprinderii.

Baza de pornire a analizei echilibrului financiar pe baza bilanțului financiar presupune respectarea următoarelor legalități:

active imobilizate = capital permanent – adică activele cu termen de lichiditate de peste un an trebuie finanțate din surse cu termene de exigibilitate mai mare de un an.

active circulante = datorii pe termen scurt – adică activele cu termene de lichiditate mai mică de un an trebuie finanțate din surse cu termene de exigibilitate mai mică de un an.

În practică respectarea acestor două egalități este destul de dificil de realizat datorită neconcordanței dintre durata medie a lichidității activului și durata medie de exigibilitate a pasivului.

Analiza echilibrului financiar pe baza bilanțului financiar se realizează pe termene având ca obiective:

– echilibrul pe termen mediu și lung, care se realizează prin compararea capitalurilor permanente cu activele imobilizate care generează fondul de rulment.

– echilibrul pe termen scurt (curent), care se realizează prin compararea activelor circulante cu obligațiile pe termen scurt care generează necesarul sau nevoia de fond de rulment.

– echilibrul global, care se realizează prin compararea echilibrului pe termen mediu și lung cu cel pe termen scurt (realizează compararea fondului de rulment cu necesarul de fond de rulment), care generează trezoreria. 1

Pregătirea datelor din bilanțul contabil in vederea realizării analizei conduce la următoarea configurație a bilanțului financiar:

Pe orizontală schema bilanțului redată mai sus, are două parți: partea de sus (utilizări, respectiv capitaluri permanente) care reflectă structura financiară prin stabilitatea elementelor care îl compun și partea de jos (utilizări, resurse temporare) care evidențiază conjunctura ciclului de activitate.

Pornind de la un anumit echilibru care trebuie să existe intre durata mijloacelor de finanțare corespunzătoare, bilanțul financiar pune în evidență două reguli principale ale finanțării: nevoile permanente de alocare ale fondurilor bănești vor fi acoperite de capitaluri permanente, în deosebi din capitaluri proprii, în timp ce nevoile temporare vor fi finanțate din resurse temporare. Nerespectarea regulilor de finanțare va determina o situație de dezechilibru financiar.

Cele două părți ale bilanțului financiar, prezentând elemente de activ în corespondență cu cele de pasiv, reflectă echilibrul financiar pe termen lung, în partea de sus, iar în partea de jos surprinde echilibrul financiar pe termen scurt. Realizarea echilibrului financiar la nivelul unei firme este evidențiată cu ajutorul unor indicatori, ca de exemplu:

fondul de rulment

necesarul de fond de rulment

trezoreria netă

capacitatea de autofinanțare.7

Aprecierea stării de echilibru financiar se face în principiu prin soldarea fondului de rulment respectiv al necesarului de fond de rulment la nivelul trezoreriei, echilibrul financiar fiind considerat atins atunci când exercițiul financiar se încheie cu trezorerie nulă. Existența și menținerea unei trezorerii nule, în practică, este foarte dificil de realizat manifestîndu-se ca o tendință, fapt pentru care se constituie ca un obiectiv permanent al managementului financiar al intreprinderii.8

1.6.ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR PE BAZA BILANȚULUI

Studiul bilanțului este o etapă a analizei financiare în vederea elaborării diagnosticului

financiar care să permită măsurarea rentabilității economice a capitalurilor investite, a rentabilității financiare a capitalurilor proprii, aprecierea condițiilor în care sunt realizate echilibrele financiare. Analiza financiară parcurge mai multe etape care presupun cercetarea unor informații necesare în vederea detectării simptomelor ce prefigurează fenomenele care împiedică continuitatea activității intreprinderii. Scopul principal îl constituie adoptarea unor decizii corective în gestiunea pe termen scurt, mediu și lung.

Bilanțul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ și de pasiv la închiderea exercițiului cât și în alte situații prevăzute de lege, grupate după natura lor, destinație și lichiditate, respectiv după natura, proveniența si exigibilitate. Elementele de pasiv vizează fondurile de care a beneficiat intreprinderea (capitaluri proprii ale asociațiilor, provizioanele, datorii din exploatare), iar cele de activ utilizează fonduri cu titlu durabil (active imobilizate) și cu titlu provizoriu și ciclic (active circulante). Activul și pasivul reflectă aceeași realitate văzută sub forma mijloacelor de finanțare și a utilizării acestora la același moment,ceea ce impune echilibrul permanent între activele și pasivele bilanțului, indiferent de forma de prezentare a acestuia.

Studiul bilanțului trebuie efectuat după repartizarea rezultatului și trebuie să înceapă cu examinarea structurii pasivului și a structurii activului.

Criteriile de clasament al activelor și pasivelor bilanțului diferă în funcție de scopul urmărit în analiză și de utilizator, ceea ce a condus la amenajarea mai multor tipuri de bilanț cu prezentare tabelară cum ar fi: bilanțul financiar si bilanțul funcțional.

7

Cele două perspective de abordare ale echilibrului financiar

1.7. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR

Analiza economică, cercetează activitatea din punct de vedere economic. Scopul analizei economice il constituie, pe de o parte, studierea proceselor și fenomenelor economice în scopul evidențierii legilor după care funcționează și implicarea acestora în activitatea intreprinderii.

Analiza financiară este un instrument de cercetare a gestiunii financiare care permite aprecierea situației financiare și a performanțelor financiare înregistrate pe parcursul unei perioade de gestiune. Scopul analizei financiare este de a diagnostica situația financiară a unei intreprinderi când sunt identificate punctele tari și punctele slabe ale gestiunii financiare, pe baza acestui diagnostic elaborându-se strategiile de menținere și dezvoltare în mediul concurențial.[1].

Activitatea unei intreprinderi trebuie sa fie echilibrata. Pe toata durata de funcționare aceasta se confrunta cu numeroase probleme de echilibru, probleme ce trebuie rezolvate. Daca tratam intreprinderea ca pe un sistem, iar elementele sale componente ca pe niște variabile într-o dinamica continuă,atunci problemele echilibrului se cer a fi integrate în interiorul sistemului în funcție de eficiența intreprinderii.

În cadrul echilibrului intreprinderii, echilibrul financiar are un rol important daca avem în vedere cerințele, solicitările și resursele de satisfacere a intreprinderii.

Analiza economoco-financiară reprezintă o activitate complexă care cu ajutorul unui ansamblu de concepte, instrumente, metode și tehnici, prin tratarea informațiilor interne și externe, permite aprecierea stării financiare, a performanțelor și a potențialului economico-financiar al unei intreprinderi.

Analiza echilibrului financiar trebuie realizat prin prisma cerințelor gestiunii intreprinderii și a raportului dintre datorii și autofinanțare a nevoilor pentru exploatare și investiții în strânsă corelare cu formarea și folosirea fondurilor și resurselor intreprinderii.Din aceste considerente, o importanță deosebită prezintă structura echilibrului și a raportului în care se află echilibrul financiar al intreprinderii.

Analiza structurii echilibrului financiar este necesară tocmai datorită puterii sale de a releva calitatea echilibrului financiar la un moment dat sau în evoluție. Trebuie făcută diferența între echilibrul static la un moment dat și echilibrul dinamic, caracteristic evoluției permanentelor schimbări din intreprindere.[2].

Realizarea consecventă a obiectivului major al unei intreprinderi poate avea loc numai în condițiile unei activități profitabile și de menținere a echilibrului financiar. Acesta exprimă egalitatea surselor financiare și mijloacelor economice necesare desfășurării activității de exploatare și comercializare pe termen lung sau scurt.[3].

În general prin echilibru se înțelege o stabilitate a unei situații,o armonie între elementele componente ale unui sistem, ceea ce în plan financiar implică armonizarea surselor financiare cu nevoile financiare ale intreprinderii. Analiza echilibrului financiar al unei

intreprinderi poate fi efectuat ce ajutorul indicatorilor de echilibru și cu ajutorul ratelor de finanțare.

Echilibrul financiar al intreprinderii este parte a echilibrului financiar macroeconomic. Acesta însă nu înseamnă că echilibrul financiar al intreprinderii nu ar avea trăsături specifice, reguli proprii de stabilire și menținere.

Echilibrul financiar microeconomic poate fi definit ca acea stare de corespondență permanentă intre nevoile de resurse financiare și existentul sau potențialul de atragere a resurselor și este determinat de gestiunea financiară internă.

Echilibrul financiar al intreprinderii apare, deci ca o egalitate între nevoi și resurse de finanțare. Cum resursele de finanțare sunt structurate pe categorii de prioritate, se determină ca echilibrul financiar microeconomic să fie un echilibru structural ce reflectă o stare la un anumit moment dat, fiind deci, echilibrul financiar static. Cum insă intreprinderea este privită ca un sistem în care între diferitele structuri se stabilesc diverse conexiuni, echilibrul financiar trebuie să fie privit și ca un echilibru financiar dinamic, respectiv funcțional.

1.7.1.Echilibrul financiar static se prefigurează prin intermediul bugetului de venituri și cheltuieli prin care se fundamentează necesarul de resurse și posibilitățile de atragere a resurselor în circuitul economic.

În faza de previziune se stabilește necesarul se resurse în condițiile funcționării neîntrerupte a activității economice și a criteriilor de eficiență pe care intreprinderea și le propune.

În faza de execuție se urmărește asigurarea resurselor în cuantumul prestabilit, alocarea resurselor în circuitul economic și urmărirea cheltuirii resurselor alocate.

Forma concretă de manifestare a echilibrului financiar static o reprezintă solvabilitatea.

Solvabilitatea este capacitatea intreprinderii de a-și onora toate obligaîiile ce-i revin din contracte și în virtutea legilor economico-financiare în vigoare. Ea poate fi apreciată prin intermediul a doi indicatori:

solvabilitatea patrimonială – capitaluri proprii

coeficientul solvabilității – capital social; elemente patrimoniale constituite din credite pe termen mediu și lung.

Intreprinderea are solvabilitate bună dacă coeficientul este unitar (are valoarea 1), Valoarea subunitară indică degradarea stării de solvabilitate a intreprinderii.

1.7.2.Echilibrul financiar dinamic care are ca forme concrete:

– capacitatea de plată-aptitudinea intreprinderii de a-și onora prompt, operativ obligațiile devenite scadente. Ea se măsoară cu ajutorul coeficientului capacității de plată.

– disponibilități bănești în casierie și în conturi bancare: sume de încasat, respectiv creanțele intreprinderii reflectate în principal în contul Clienti. Titluri de credit negociabile, respectiv efectivele comerciale de încasat (cambia, bilete la ordin, cecuri). Alte elemente de activ (stocuri de diverse naturi, valori în casieria intreprinderii). Credite și datorii pe termen scurt.

Capitolul.2. ANALIZA RENTABILITĂȚII ȘI A PROFITABILITĂȚII

2.1.ANALIZA RATELOR DE RENTABILITATE

Rata rentabilității financiare este un indicator semnificativ pentru evaluarea performanțelor economice și financiare ale intreprinderii pentru diagnosticul intern, ca și pentru analizele cerute de parteneri externi. Ea constituie un indicator de bază care caracterizează activitatea performanțelor intreprinderii care se găsește sub incidența directă a politici comerciale, a eficienței capitalurilor angajate, dar și a politicii financiare a intreprinderii.

Dacă rata rentabilității economice exprimă renumerarea capitalului investit doar în relație cu activitatea de exploatare, rata rentabilității financiare cuantifică renumerarea capitalurilor personale prin intermediul tuturor celor trei tipuri de activitate: de exploatare, financiară și extraordinară.

Plecând de la considerentul că rata rentabilității financiare exprimă eficiența utilizării capitalului propriu sau permanent al intreprinderii putem afirma că aceasta prezintă o importanță deosebită pentru acționari, care apreciază în funcție de nivelul acesteia dacă investițiile lor sunt justificate și dacă vor continua să sprijine dezvoltarea intreprinderii prin aportul de noi capitaluri sau prin renunțarea pentru o perioadă limitată la o parte din dividentele cuvenite. Managerii la rândul lor vor fi interesați să păstreze un nivel corespunzător a acestei rate, pentru a-și putea păstra pozițiile și de a realiza criteriile de performanță ale intreprinderii.

Rentabilitatea financiară este influențată de două elemente cheie și anume:

a) Folosirea în cadrul structurii de capital a intreprinderii a capitalului împrumutat, deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile, prin posibilitatea introducerii acestora pe cheltuielile intreprinderii (drept cheltuieli financiare).

b) existența efectului de “scut de impozit”.

Rentabilitatea intreprinderii nu poate fi analizată independent de aspectele legate de structura sa financiară. Pentru orice intreprindere este important să se intereseze de structura financiară cu care ea poate derula o activitate rentabilă, dar și de a cunoaște nivelul îndatorării la care poate face apel, fără a exista efecte negative asupra rentabilității sale financiare.

Nerespectarea acestei restricții ar putea duce la un dezechilibru financiar, în ciuda unei rentabilități economice semnificative, care va fi consumată la nivelul cheltuielilor financiare generate de către un grad de îndatorare mai ridicat.

Rentabilitatea financiară constituie un indicator de bază ce caracterizează performanțele intreprinderilor, indicatori care se află sub directa incidență a politicii comerciale (rentabilitate comercială), a eficienței capitalului angajat (rentabilitatea economică), cât și a politicii financiare a intreprinderii.

Rata rentabilității financiare se poate exprima prin următoarele relații:

Rata rentabilității financiare a capitalurilor permanente:

unde: Rf–ratarentabilității financiare

Rcurent – rezultatul curent al exercițiului

Kp – capital permanent

Rbrut – rezultatul brut al exercițiului

Rnet – rezultatul net al exercițiului

D – dobânzi.

Rata rentabilității financiare a capitalurilor proprii:

La nivelul factorilor de influență, rata rentabilitîții financiare a capitalurilor proprii poate fi analizată după modelul următor:

unde Kpr este capital permanent.

Rata rentabilității activelor totale:

Această analiză poate avea la bază combinarea a doi indicatori, rata de rotație a activelor totale și rata rentabilității comerciale (calculate plecând de la rezultatul net).

Indicatorii secundari (viteza de rotație a activelor și marja profitului) vor stabili dacă variabilitatea ROA este determinată de către schimbările în eficiența activelor sau de marja de profit, facilitând o analiză mai minuțioasă.

Dacă variabila ROA are la bază modificări ale marjei de profit, analiza ar trebui să se concentreze asupra modalităților de creștere a produselor și a cheltuielilor.

Rata rentabilității capitalului utilizat

Această rată are în vedere proveniența capitalurilor, fiind sensibilă la structura financiară a intreprinderii și în cea mai mare măsură fiind influențată de gradul de îndatorare al intreprinderii. În determinarea ratei rentabilității financiare a capitalurilor se ține seama de metodologia de calcul a amortizărilor și a provizioanelor, cheltuielilor deductibile și nedeductibile în determinarea bazei de calcul a profitului impozabil.

Ratele de rentabilitate economica și ratele de rentabilitate financiară sunt foarte importante pentru utilizatori, dar există multe dificultăți în cadrul utilizării lor. Problemele de bază derivă din forma rezultatului sau capitalului care este luată în calcul.

Rentabilitatea ca sursă proprie a finanțării se regăsește și sub influența politicii dividentelor intreprinderii. În același timp politica finanțării intreprinderii face rentabilitatea să varieze prin natura și eficiența utilizării surselor de finanțare.

Rata de creștere a intreprinderii .

Creșterea sau reducerea volumului activității atrage în același timp creșterea sau diminuarea activelor și implicit sursele de finanțare a activelor. Ca urmare rata de creștere a intreprinderii, dacă se consideră că se bazează pe creșterea activității în afară de investiții, poate fi transpusă astfel:

Variația pasivelor totale ale intreprinderii se găsește in relația următoare:

Dacă in desfășurarea activității intreprinderii, sursele proprii externe rămân neschimbate și rata datoriilor (D) și a capitalurilor proprii (Kpr) se menține constantă, atunci rezultă următoarea relație:

atunci Dat = ∆Kpr

iar rata de creștere a intreprinderii va fi:

Deoarece variația capitalurilor proprii este dată de dimensiunea profitului curent reinvestit (PIR), atunci avem următoarea relație:

Exprimând profitul reinvestit în funcție de profitul net (Pnet) și rata medie de dividente (d) obținem următoarea relație:

PIR = Pnet – Dividente = Pnet x (1-d)

Prin urmare, rata de creștere a intreprinderii este influențată de evoluția a doi factori fundamentali și anume: rata rentabilității economice și rata rentabilității. financiare.1

Căile de creștere a rentabilității economice sunt:

a)Cresterea marjelor de acumulare, prin:

– creșterea volumului fizic al producției;

– modificarea structurii producției în favoarea produselor cu marje de acumulare mai mari;

– creșterea vânzărilor și reducerea cheltuielilor de plată;

b)Creșterea vitezei de rotație a capitalului investit, prin:

– optimizarea structurii capitalului;

– materializarea capitalului în active să se facă într-o structură adecvată nevoilor

de exploatare.

Pentru implementarea măsurilor de creștere a rentabilității, întreprinderea poate promova două politici distincte cum ar fi:

– o politică a prețurilor mari care asigură un nivel ridicat al marjelor de acumulare,

respectiv o rotație lentă a capitalului;

– politică a prețurilor joase care vizează un nivel scăzut al marjelor și o viteză mare de

rotație a capitalului.

Căile de creștere a rentabilității financiare sunt:

a) Ameliorarea nivelului rentabilității economice, prin:

– practicarea unui nivel acceptabil al marjei brute de acumulare;

– creșterea vitezei de rotație a activului total

b)Promovarea unei politici de finanțare prin credite care să aibă drept efect creșterea mai rapidă a profitului net comparativ cu profitul total al activității de exploatare și deci implicit creșterea mai rapidă a rentabilității financiare comparativ cu rentebilitatea economică.

c)Asigurarea resurselor de finanțare la nivelul necesarului cu păstrarea unei structuri financiare echilibrate.

Sintetizând cele menționate mai sus, se poate spune că rentabilitatea financiară este un indicator de apreciere a performanțelor inteprinderii, indicator al cărui nivel depinde de politica comercială promovată (marja brută de acumulare), de eficiența utilizării patrimoniului total (viteza de rotație a activului) și de politica financiară promovată (structura finanțării și costul finanțării).1

Creșterea ratei de rentabilitate financiară are loc dacă sunt indeplinite următoarele condiții:

ICA > ICpr, adică modificarea cifrei de afaceri trebuie să devanseze modificarea capitalurilor proprii.

IPn > ICA, adică modificarea rezultatului net al exploatării trebuie să înregistreze un ritm mai ridicat decât modificarea cifrei de afaceri, care se poate realiza prin:

– sporirea producției fizice vândute

– modificarea structurii producției

– reducerea cheltuielilor de exploatare și comercializare

– modificarea politicii fiscale.

Gradul de îndatorare crește, dacă rentabilitatea economică este mai mare decât costul mediu al capitalului împrumutat.1.

2.2. ANALIZA RATELOR DE PROFITABILITATE

Profitabilitatea este o caracteristică a stării de performanță a intreprinderii, aferentă activității de esploatare.

Rata de profitabilitate se calculează ca raport între un indicator de rezultate care exprimă profitabilitatea și un indicator de rezultat care exprimă volumul de activitate.

Nivelul de profitabilitate poate fi calculat pentru fiecare activitate în parte, sau pentru ansamblul activității,cele mai importante rate de profitabilitate sunt:

Rata profitabilității globale sau marja brută din exploatare – care ne arată nivelul excedentului brut realizat la 100 lei producție a exercițiului sau la 100 lei vânzări.

Utilitatea ratei profitabilității globale:

– fundamentarea politicii de preț

– orientarea politicii de amortizare

– este un barometru al consumatorilor.

Rata de profitabilitate a exploatării sau marja netă din exploatare – care ne arată câți lei profit din exploatare se obțin la 100 lei venituri din exploatare sau 100 lei vânzări.

Această rată este mai relevantă pentru profitabilitatea exploatării deoarece ține cont de veniturile și cheltuielile care sunt aferente acestei activități. Atunci când analizează comparativ profitabilitatea activității de exploatare la două firme ce promovează politici diferite de amortizare se recomandă utilizarea profitabilității globale.

c) Rata de profitabilitate comercială sau marja netă comercială – care ne arată câți lei profit net se obțin la fiecare 100 lei vânzări. Este cea mai utilizată rată de profitabilitate deoarece exprimă nivelul global de profitabilitate a activității.

Nivelul acestei rate depinde esențial de trei factori:

– nivelul de profitabilitate a exploatării

– politica financiară a intreprinderii

– politica fiscală a statului.

d) Rata de profitabilitate a resurselor consumate – ne arată câți lei profit net se obțin la fiecare 100 lei cheltuieli totale.

Dacă primele trei rate de profitabilitate au fost rate de structură a veniturilor care ne arătau ponderea profitului în acel venit, ultima rată evidențiază proporția cu care veniturile depășesc cheltuielile permițând formarea unui profit.1

2.3.ANALIZA RENTABILITĂȚII INTREPRINDERII

Rentabilitatea reflectă capacitatea intreprinderii de a genera profit, necesar atât dezvoltării afacerii cât și renumerării capitalurilor investite de proprietari.

În termeni generali, rentabilitatea caracterizează capacitatea unei activități desfășurate in scopul de a genera un surplus peste resursele alocate derulării acestei activități. Având în vedere că derularea activităților presupune existența unui capital care să finanțeze resursele necesare acestei activități, atunci putem spune că rentabilitatea reprezintă de fapt, nivelul de retribuire a capitalului, indiferent dacă este propriu sau împrumutat.

Factorul decisiv care măsoară și relevă rentabilitatea unei intreprinderi este profitabilitatea, diferența dintre resursele generate de intreprindere și resursele utilizate pentru obținerea acestora.1

Funcția-scop a oricărei intreprinderi este de a maximiza averea intreprinderii.

Realizarea acestui obiectiv este posibilă numai prin desfășurarea unei activități rentabile, profitul net obținut putând servi pentru renumerarea acționarilor, prin dividente sau prin creșterea valorii intreprinderii ca urmare a alocării acestuia pentru autofinanțare.

Rentabilitatea poate fi definită ca fiind capacitatea unei intreprinderi de a obține profit prin utilizarea factorilor de producție și a capitalurilor, indiferent de proveniența acestora.

Rentabilitatea este una din formele cele mai sintetice de exprimare a eficienței întregii activități economico-financiare a intreprinderii, respectiv a tuturor mijloacelor de producție utilizate și a forței de muncă, din toate stadile circuitului economic:

– aprovizionare

– producție

– vânzare.

Eficiența economică este o categorie economică mai cuprinzătoare decât rentabilitatea. În acest sens menționăm și următoarea afirmație “eficiența economică reprezintă cea mai generală categorie care caracterizează rezultatele ce decurg din diferite variante preconizate pentru utilizarea sau economisirea unor resurse intrate sau neintrate în circuitul economic”.

Pentru exprimarea rentabilității se utilizează două categorii de indicatori si anume:

– Ratele de profitabilitate

– Ratele de rentabilitate.2

Capitolul. 3. STUDIU DE CAZ – ANALIZA SITUAȚIEI FINANCIARE

A SC. ELM SRL.

Principalele probleme urmărite în cadrul analizei situației financiare a acestei firme și pe care le vom lua în cosiderare sunt:

3.1.Analiza ratelor de structură ale bilanțului;

3.2.Analiza echilibrului financiar al firmei;

3.3.Analiza profitabilității și a rentabilității firmei.

Prezentarea generală a firmei

Societatea comercială ELM SRL, a fost înfințată la data de 14 decembrie 2010.

Societatea a fost înregistrată în România ca societate cu răspundere limitată, având ca principală activitate,fabricarea de produse de panificatie si patiserie.

Sediul social al societății se află în Timișoara,Strada Martir Cernaianu,Nr.26.

Codul unic de înregistrare: 12509670

Număr înmatriculare: J35/1157/1999

Cod : 3101

Capital social: 1000 RON

Cifra de afaceri netă în data de 30.06.2014 = 1.100.500 RON

Profit net = 66.616 RON

În continuare se va prezenta analiza situației financiare a SC ELM SRL, pe trei ani de analiză și anume la: 31.12.2011, 31.12.2012, 31.12.2013, iar datele se vor prelua din Bilanț și din Contul de profit și pierdere simplificat.

BILANȚUL PRESCURTAT AL SC. ELM SRL.

Tabelul nr. 1.

CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE AL SC. ELM SRL.

Tabelul nr. 2.

Pentru a construi bilanțul financiar al societății pe cei trei ani, vom pornii de la formularul de bilanț din cadrul situațiilor financiare anuale.

Pentru a realiza bilanțul financiar vom parcurge următoarele etape:

1.Analiza posturilor bilanțiere, din bilanț precum și cele din afara bilanțului.

2.Ordonarea posturilor în activ și în pasiv.

1.Analiza posturilor bilanțiere, din bilanț precum și cele din afara bilanțului.

În cadrul acestei analize vom elimina cheltuielile înregistrate în avans din activul bilanțului, ca să menținem egalitatea bilanțieră( atunci când eliminăm elementele din activ este necesară reducerea cu aceeași sumă și a pasivului bilanțului) și vom majora capitalul propriu cu veniturile înregistrate în avans, așadar se reduce postul bilanțier și va crește cu aceași valoare capitalul propriu.

Tabelul nr. 3. BILANȚUL FINANCIAR INTERMEDIAR

2. Ordonarea posturilor în activ și în pasiv. În cadrul acestei analize, ordonarea posturilor o vom face astfel:

-pentru activ: -activele imobilizate nete- cu durata de realizare mai mare de un an, inclusiv stocurile și creanțele cu durata de realizare mai mare de un an.

-activele circulante-cu durata de realizare mai mică de un an, inclusiv imobilizările financiare.

-pentru pasiv: -capital permanent = capital propriu + datorii financiare și nefinanciare cu durată mai mare de un an.

-datorii pe termen scurt = datorii financiare și nefinanciare cu durată mai mică de un an, inclusiv provizioanele mai mici de un an.

Societatea analizată și anume SC. ELM SRL, nu înregistrează imobilizări financiare, așadar nu se realizează nici o corecție în cadrul etapei a doua.

Bilanțul financiar final al SC. ELM SRL pe cei trei ani de analiză este prezentat în tabelul următor:

Tabelul nr. 4.

Activele imobilizate totale reprezintă acea parte a activelor pe care intreprinderea intenționează să le dețină pe un anumit termen (mai mare de un an) și care nu se consumă la prima lor utilizare. Activele imobilizate se împart în:

Imobilizări necorporale

Imobilizări corporale

Imobilizări financiare

In perioada 2012 – 2013, imobilizările corporale cresc cu 63% față de perioada de bază, urmând ca în anul 2014 să scadă cu un procent de 36% față de 2013.

Activele circulante sunt activele care sunt achiziționate sau produse pentru consum propriu sau în scopul comercializării și se așteaptă a fi realizate în termen de maxim un an; mai sunt reprezentate de creanțe aferente ciclului de exploatare și de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricționată. Activele circulante cuprind:

Stocuri

Creanțe

Investiții financiare pe termen scurt

Casa și conturi la bănci.

În analiza făcută, în cei trei ani, activele circulante cresc de la un an la altul, ajungând în 2014 la cifra de 1.029.418 lei. În anliza activelor circulante, cea mai mare valoare o reprezintă stocurile, care au crescut în 2014 cu 292.239 lei față de 2012.

Capitalurile proprii reprezintă dreptul acționarilor în activele intreprinderii, după deducerea datoriilor acestora. Capitalurile proprii cuprind:

Capitalul social

Primele legate de capital

Rezervele din reevaluare

Rezervele

Rezultatul reportat

Rezultatul exercițiului.

În 2011 capitalul propriu al firmei era de 395.906 lei, crescând în următorii ani, iar în 2014 valoarea capitalului propriu fiind aproape dublu față de 2012.

Datoriile reprezintă cea mai mare obligație a firmei și se împarte în două categorii:

Datorii pe termen scurt – care trebuie plătite într-o perioadă mai mică de un an;

Datorii pe termen lung – care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an.

În contabilitate, datoriile se clasifică astfel:

Datorii financiar – bancare

Datorii comerciale

Datorii legate de grup

Datorii față de salariați

Datorii față de buget

Datorii față de acționari/asociați

Alte datorii.

În perioada celor trei ani de analiză firma nu înregistrează datorii pe termen scurt.

Datoriile pe termen lung scad în această perioadă. În 2012, datoriile erau de 31.947 lei scăzând până în 2014, când au ajuns la o valoare de 5.030 lei.

3.1.ANALIZA RATELOR DE STRUCTURĂ ALE BILANȚULUI

3.1.1.Structura patrimonială- analiza ratelor de structură ale activului

În analiza ratelor de structură ale activului vom scoate în evidență următoarele:

– destinația economică a capitalului investit

– gradul de lichiditate a capitalului investit

– capacitatea firmei de a-și modifica structura activului sub incidența factorilor de conjunctură.

Tabelul nr. 5.

Din analiza ratelor de structură ale activului la societatea SC. ELM SRL,se desprind următoarele aspecte esențiale:

Rata activelor imobilizate prezintă o scădere față de perioada de bază, anul 2012 având o rată a activelor imobilizate de 51,1%; în anul 2013 rata activelor imobilizate scade cu 4,7%, iar în anul 2014 continuă să scadă ajungând la 43,2%, cu o scădere de 3,2% față de anul 2013.

Aceste fluctuații se datorează următoarelor modificări apărute pe parcursul perioadei de analiză și anume:

În perioada 2012-2013 rata activelor imobilizate a scăzut de la 51,1% la 46,4%, așadar gradul de investire a capitalului a scăzut de la un an la altul:

RAi2012 < RAi2011 atunci IAi < IAt, deci evoluția activului imobilizat a fost depășit de evoluția activului total.

In perioada 2013-2014 rata activelor imobilizate a scăzut de la 46,4% la 43,2%, deci gradul de investire a capitalului a scăzut în continuare;

RAi2013 < RAi2012 atunci IAi <IAt, deci evoluția activului imobilizat este mai mică decât evoluția activului total.

Rata imobilizărilor corporale arată ponderea imobilizărilor corporale (Ic) în total activ sau greutatea specifică a activelor imobilizate corporale în activul imobilizat. Această rată înregistrează o valoare de cca. 50% pe întreaga perioadă de analiză. Nivelul ratei depinde în mod hotărâtor de domeniul de activitate a companiei. O valoare mare a acestei rate reflectă o intensitate mare a capitalizării la nivelul imobilizărilor corporale, dar și un grad de lichiditate al capitalurilor scăzut.

Rata activelor circulante prezintă o creștere de la o perioadă la alta. Astfel în anul 2013 se înregistrează o creștere de 4,7% a ratei activelor circulante față de perioada de bază, iar în 2014 crește cu un procent de 3,2% față de 2013.

Aceste creșteri se datorează următoarelor modificări apărute pe parcursul perioadei de analiză și anume:

In perioada 2012 – 2013 ponderea activelor circulante a crescut ușor, sporind gradul de investire a capitalului în activitatea de exploatare.

RAc2013 > RAc2012 atunci IAc > IAt, deci activele circulante au înregistrat un ritm de descreștere care a depășit ritmul de creștere al activului total.

In perioada 2013 – 2014 ponderea activelor circulante crește cu un procent de 3,2% față de anul precedent.

RAc2014 > RAc2013 atunci IAc > IAt, deci activele circulante au înregistrat un ritm de creștere față de ritmul de creștere al activului total.

Rata stocurilor, în analiza dinamică rata stocurilor este similară ratei activelor circulante. Ea reflectă fie ponderea activelor circulante în total activ, fie ponderea stocurilor (St) în total active circulante.

In perioada celor trei ani de analiză rata stocurilor înregistrează o creștere și anume:

In 2013 ponderea stocurilor a crescut cu 4,1% față de perioada de bază,iar în anul 2014 se înregistrează o creștere de 6,4% față de 2013.

Rata creanțelor arată ponderea creanțelor companiei (Cr) în total activ sau greutatea specifică a creanțelor în activele circulante. Evoluția nivelului creanțelor de la o perioadă la alta este determinată în principal de:

modificarea cifrei de afaceri

modificarea duratei medii de încasare

diferența de curs valutar

reactivarea unor clienți.

Rata disponibilităților bănești reflectă ponderea disponibilităților bănești (Db) și a investițiilor financiare pe termen scurt în activul total.

În această analiză, rata disponibilităților bănești prezintă o scădere de la an la an.

Un nivel scăzut al disponibilităților poate reflecta o situație nefavorabilă în termeni de echilibru financiar, dar poate fi semnul unei politici financiare active în planul realizării de participații financiare.

Un nivel ridicat al disponibilităților și al investițiilor financiare pe termen scurt poate reflecta o situație favorabilă în termeni de echilibru financiar, dar poate fi și semnul deținerii unor resurse ineficient utilizate.

Graficul nr.1. Ratele de structură ale activului

3.1.2. Structura financiară – analiza ratelor de structură ale pasivului

În analiza ratelor de structură ale pasivului bilanțier, vom arăta modul de structurare a surselor de finanțare în funcție de proveniența și de gradul de exigibilitate al acestora. Există trei aspecte importante legate de finanțarea companiei:

stabilitatea financiară

autonomia financiară

gradul de îndatorare.

Tabelul nr. 6.

Din analiza valorilor aferente perioadei analizate rezultă următoarele situații:

Rata stabilității financiare prezintă o creștere în 2012 față de 2011 cu un procent de 10,3%, urmând să crească in următorul an 2013 cu un procent de 2,2% față de anul 2012.

Valoarea indicatorului analizat se situează sub mărimea asiguratorie de 66%, stabilitate financiară. Din punct de vedere al factorilor de influență acesta este determinat în principal de împrumuturile și datoriile pe termen mediu și lung din cadrul capitalurilor proprii.

Rata autonomiei financiare globale prezintă valori peste nivelul asiguratoriu de 33%, din acest punct de vedere neavând probleme în a obține un eventual credit bancar, situația firmei SC ERVIART SRL fiind una benefică.

Rata autonomiei financiare la termen care prezintă prin ambele modalități de calcul, valori ridicate, firma beneficiind de o structură financiară bună, cu un grad de risc foarte scăzut.

Rata îndatorării globale prezintă valori apropiate de nivelul de îndatorare maxim acceptat de 66% la un grad de risc suportabil,firma fiind dependentă în limite normale de creditorii săi.

Rata indatorării la termen calculată prin ambele metode este foarte scăzută.

Graficul nr.2. Ratele de structură ale pasivului

3.2.ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR AL FIRMEI SC. ELM SRL.

3.2.1.Analiza echilibrului financiar pe termene

In cadrul analizei echilibrului financiar al firmei SC. ELM SRL vom folosi următorii indicatori:

Fondul de rulment (FR)

Necesarul de fond de rulment (NFR)

Trezoreria netă (TN).

Tabelul nr. 7.

a) Fondul de rulment (FR) reprezintă o parte din capitalul permanent a cărei valoare depășește imobilizările nete și este destinată finanțării activelor circulante.

Fondul de rulment este diferența dintre Capitaluri permanente (Cpm) și Active imobilizate (Ai).

Fondul de rulment este negativ pe toată perioada analizată, deci nivelul acestuia este insuficient pentru susținerea investițiilor făcute,fiind necesară și o susținere financiară din alte surse, reprezentate de fondul de rulment străin și anume: împrumuturi și datorii pe termen lung.

Factori care diminuează fondul de rulment sunt: creșterea activului imobilizat ( prin investiții, prin reevaluare), diminuarea capitalului permanent (prin reducerea capitalului propriu, prirestituirea împrumuturilor pe termen mediu și lung).

Graficul nr. 3.Evoluția fondului de rulment

Graficul nr. 4. Evoluția activelor,a capitalurilor pe termen mediu și lung ,

a activelor imobilizate nete și a activelor circulante

b) Necesarul de fond de rulment (NFR) reprezintă excedentul de nevoi ciclice de finanțare care au rămas după acoperirea activelor curente și care urmează să fie acoperite din resurse permanente.

În urma analizei făcute, în toți cei trei ani: 2012-2013-2014, Necesarul de fond de rulment este negativ, la fel ca și valoarea Fondului de rulment.

NFR < 0; Aciclice < Pciclice.

Valoarea negativă a necesarului de fond de rulment scoate în evidență surplusul resurselor temporare în raport cu nevoile temporare corespunzătoare, sau necesitățile temporare mai mici decât sursele temporere posibil de mobilizat. In acest caz nevoia de fond de rulment negativă constituie o sursă care nu trebuie finanțată ci dimpotrivă ea finanțează fondul de rulment și trezoreria.

c) Trezoreria netă (TN) reprezintă disponibilitățile monetare și a plasamentelor pe termen scurt, apărute din evoluția curentă a încasărilor și plăților, respectiv din plasarea excedentului monetar. Trezoreria netă reprezintă diferența între fondul de rulment și necesarul de fond de rulment.

Valoarea trezoreriei nete este pozitivă în cei trei ani de analiză, excedentul de finanțare poate fi găsit sub forma disponibilităților bănești în conturi bancare și în casierie. Firma aflându-se într-o situație favorabilă în urma căreia rezultă o îmbogățire a trezoreriei, respectiv intr-o autonomie financiară pe termen scurt, ceea ce face posibil efectuarea de plasamente și de a deține disponibilități bănești.

Graficul nr.5. Evoluția Fondului de rulment, Necesarului de fond de rulment

și a Trezoreriei nete

3.2.2.Analiza echilibrului financiar prin metoda ratelor de finanțare.

Ratele de finanțare se bazează pe existența unei surse de finanțare (SF) care acoperă o nevoie de finanțat (NF). Pe parcursul analizei echilibrului financiar vom utiliza numai acele rate de finanțare care servesc obiectivelor propuse în prima formă de exprimare.

Tabelul nr.8.

Rata finanțării stabile mai este cunoscută și sub denumirea de rata de finanțare a activelor imobilizate din surse permanente.

In perioada 2011 – 2012 rata finanțării stabile prezintă o creștere de 28,16% față de perioada de bază, iar în 2013 crește cu un procent de 11,27% față de 2012.

Ca urmare activele stabile sunt finanțate integral din surse stabile și integral din surse ciclice. Dacă rata finanțării stabile este sub 100% în acord cu o valoare negativă a fondului de rulment, activele imobilizate fiind susținute din surse exigibile pe termen scurt.

Rata de finanțare a activelor imobilizate din surse proprii, în perioada celor trei ani de analiză se observă că activele imobilizate nu sunt finanțate în întregime din capitalul propriu, fiind necesară atragerea de surse financiare externe pentru susținerea investițiilor făcute.

In ultimul an de analiză – 2013 rata de finanțare a activelor imobilizate din surse proprii inregistrează o valoare foarte mare ,iar pentru investițiile făcute,firma va avea nevoie doar de cca. 4% de fonduri financiare externe.

Rata de finanțare ciclică înregistrează o valoare de peste 100%, prin urmare activele curente sunt finanțate în intregime din surse curente, excedentul contribuind la finanțarea activelor imobilizate.

Rata de finanțare globală pe toată perioada analizată se înregistrează valori mici, sub 100%. Atât fondul de rulment cât și necesarul de fond de rulment înregistrează valori negative fiind o situație nefavorabilă societății.

Graficul nr.6. Evoluția ratelor de finanțare

3.3. ANALIZA PROFITABILITĂȚII ȘI RENTABILITĂȚII FIRMEI

Pentru analiza profitabilității și a rentabilității societății SC. ERVIART SRL, vom întocmi următorul tabel în care vom calcula ratele de profitabilitate, ele fiind o caracteristică a stării de performanța a societății, performanță aferentă activității de exploatare.

Tabelul nr. 9

Rata profitabilității resurselor consumate în exploatare în primul an de analiză am obținut valoarea de 1,5%, adica la 100 de lei cheltuieli totale de exploatere, s-au obținut cca.1,5 lei profit brut din exploatare. În următorii doi ani valoarea ratei înregistrează o creștere de cca. 5%, respectiv 7,7% rezultatul exploatării crește semnificativ.

Rata profitabilității veniturilor ca și în analiza precedentă în primul an de analiză valoarea ratei este mică cca.1,5% urmând să crească în următorii doi ani, astfel în 2013 ajungând la 7,2%, deci eficiența activității firmei măsurată prin profitul brut al exercițiului ce revine veniturilor totale,crește.

Rata profitabilității comerciale ca și în cazul primelor două rate deja studiate ,aceasta înregistrează o creștere de la an la an astfel în 2013 ajungând la cca.7,4%. Astfel la 100 lei Cifra de afaceri se obține 7,4 lei profit din exploatare.

Rata rentabilității economice crește cu aproape 10% în anul 2012 față de perioada de bază,urmând ca în 2013 să înregistreze o scădere ajungând la 10,61%.

Creșterea ratei rentabilității economice se poate realiza fie prin creșterea rotației activelor, fie prin creșterea ratei profitabilității comerciale.

Rata rentabilității financiare are pe toată perioada analizată un nivel foarte scăzut, practic pentru fiecare 100 lei capitaluri proprii se obține un profit net mai mic de 15%.

Graficul nr. 7.Evoluția ratelor de profitabilitate și rentabilitate

CONCLUZII

Tema aleasă de mine ,, Analiza situației financiare a SC. ELM SRL, a avut drept obiectiv, importanța analizei economico – financiare a firmei, iar obiectivul general urmărit fiind analiza situației financiare a firmei pentru care mi-am propus atingerea mai multor obiective importante.

Primul obiectiv analizat, se referă la situația structurii financiare a societății SC. ELM SRL, situație analizată pe o perioadă de trei ani, respectiv 2012-2013-2014.

In perioada analizată, raportul dintre activele imobilizate și activele circulante s-a păstrat relativ constant având valori asemănătoare. Componenta dominantă în cadrul activelor imobilizate o reprezintă imobilizările corporale, în timp ce la activele circulante, acestea sunt compuse in general din stocuri și creanțe.

In privința structurii pasivelor, raportul dintre capitalurile proprii și datoriile pe termen scurt, a variat în perioada analizată. In privința îndatorării firmei, apreciem că aceasta se află la limita unui grad de risc suportabil.

Cel de-al doilea obiectiv analizat este: Analiza echilibrului financiar al firmei. În perioada analizată, firma a înregistrat un fond de rulment negativ în toți cei trei ani de analiză, imobilizările fiind susținute financiar din surse financiare exigibile pe termen scurt.

Trezoreria netă a înregistrat în cei trei ani de analiza, valori pozitive, excedentul de finanțare poate fi găsit sub forma disponibilităților bănești în conturi bancare și în casierie. Firma aflându-se intr-o situație favorabilă în urma căreia rezultă o îmbogățire a trezoreriei.

Al treilea obiectiv analizat, se referă la analiza nivelului de rentabilitate și a nivelului de profitabilitate al firmei,pentru care am calculat ratele de rentabilitate și de profitabilitate pe o perioadă de trei ani, rezultând o creștere a profitabilității.

Din 2011 și până în 2013 rata de profitabilitate a firmei a crescut cu cca. 6%, situație care reprezintă creșterea mai rapidă a profitului față de dinamica cifrei de afaceri.

Prin analiza acestor obiective s-a atins scopul principal al lucrării de licență, respectiv Analiza situației financiare a SC. ELM SRL, rezultând urmatoarele aspecte favorabile firmei: rata autonomiei financiare globale-ridicată, echilibrul financiar- stabil, rata îndatorării la termen- scăzută, profitabilitatea -foarte bună. Dintre aspectele mai puțin favorabile aș menționa: rata îndatorării globale, care depășește în toți cei trei ani 50%.

BIBLIOGRAFIE

Mircea Untaru-Analiza economico-financiară, Editura Eurostampa, Timișoara, 2013.

www. Scritub. com

Mărgulescu Dumitru – Analiza-economico-financiară. Editura Tribuna Economică, București, 1994.

Echilibrul financiar considerații teoretice, www. Scritub. com/economie/echilibru – financiar – considera 259131418.php.

Biblioteca. regielive. ro/echilibrul – financiar – al – imtreprinderii – 79040.html.

Dănulețiu Adina Elena – Analiza echilibrului financiar al intreprinderii, Universitatea,,1 Decembrie 1980,, Alba Iulia.

www. scritub. com/economie/Analiza – situației – financiare PE829112224.php.

www. ro. scribd. com./doc/38578257/26/Analiza bonității – financiare – a – intreprinderii.

Lala – Popa Ion, Miculear Melania Elena – Analiza financiară a intreprinderii. Elemente teoretice. Aplicații rezolvate, Editura Mirton, Timișoara, 2006.

Ioan Mihai, Alexandru Buglea, Petru Ștefea – Analiza financiară a intreprinderii – îndrumător metodologic. Editura Marineasa, Timișoara, 1999.

CONSTANTIN CĂRUNTU Analiza economico financiară, Editura

CECCAR, București, 2009.