ANALIZA SITUAȚIEI FINANCIARE A ENTITĂȚII ECONOMICE [625121]

ANALIZA SITUAȚIEI FINANCIARE A ENTITĂȚII ECONOMICE
1. ANALIZA DE ANSAMBLU A POZIȚIEI FINANCIARE

Perioada 1999 – 2000, se identifică cu perioada „marii deschideri” a contabilității
românești, perioadă în care s-a încercat armonizarea sistemului contabil românesc cu
normele sau Standardele Internaționale de Contabilitate (IAS). Din punct de vedere legislativ,
acest proces de compatibilizare a sistemului contabilității românești cu Standardele
Internaționale de Contabilitate, s-a realizat, până acum, în următoarele etape:
– prima etapă a constat în elaborarea O.M.F.P. nr. 403/22.04.1999 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunității Economice
Europene (CEE) și cu Standardele Internaționale de Contabilitate (IAS) , aplicat asupra
situațiilor financiare ale anului 1999, pe un eșantion de 12 societăți comerciale, cotate
la Bursa de Valori București.
– a doua etapă a constat în elaborarea O.M.F.P nr. 94/29.01.2001 (Monitorul Oficial al
României nr. 85/20.02.2001) pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate
cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene (CEE) și cu Standardele
Internaționale de Contabilitate (IAS) , care îl abrogă pe cel precedent, dar care se
bazează în mare parte pe acesta. Această reglementare s-a aplicat pe situațiile
financiare ale anului 2000, de un număr mai mare de întreprinderi, și anume:
-societățile comerciale cotate la Bursa de Valori București;
-unele regii autonome, companii și societăți naționale, alte
întreprinderi de interes național;
-unele categorii specifice de societăți care operează pe piața
de capital (piața RASDAQ, în acel moment).
Rămâneau înafara reglementărilor O.M.F.P. nr. 94/29.01.2001 numai întreprinderile care,
potrivit legislației în vigoare la acea dată, se încadrau în categoria întreprinderilor mici și
mijlocii. Aceste întreprinderi aplicau prevederile O.M.F.P. nr. 306/august 2002.
– a treia etapă a constat în elaborarea O.M.F.P. nr. 1752/17.11.2005, publicat in
Monitorul Oficial, Partea I nr. 1080 din 30.11.2005 pentru aprobarea reglementărilor
contabile conforme cu directivele europene (Reglementările contabile conforme cu
Directiva a IV-a a ComunitățiI Economice Europene și Reglementările contabile

conforme cu Directiva a VII-a a ComunitățiI Economice Europene), modificat prin
O.M.E.F. nr. 2374/12.12.2007 , publicat în Monitorul Oficial, nr. 25 din 14.01.2008.
– O.M.F.P. nr. 3055/29.10.2009 publicat in Monitorul Oficial nr. 766 din 10.11.2009
pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene
(Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a ComunitățiI Economice
Europene și Reglementările contabile conforme cu Directiva a VII-a a ComunitățiI
Economice Europene) .
– ultima modificare s-a realizat prin O.M.F.P. nr. 1802/29.12.2014 pentru aprobarea
reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile
financiare anuale consolidate , publicat în Monitorul Oficial al României nr.
963/30.12.2014.
O.M.F.P. nr. 1802/2014 abrogă O.M.F.P. nr. 3055/2009 privind aprobarea
reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, și se aplică începând cu 1
ianuarie 2015. Una din modificările semnificative aduse de prezentul ordin, este aceea că,
începând cu 1 ianuarie 2015, depunerea situațiilor financiare se face în funcție de împărțirea
societăților în trei categorii: microentități, entități micii, entități mijlocii și mari, având în vedere
criteriile de mărime, astfel:
Microentitățile sunt societățile care, la data bilanțului, nu depășesc limitele a cel
puțin două dintre următoarele trei criterii:
– total active: 350.000 euro (1.500.000 lei);
– cifra de afaceri netă: 700.000 euro (3.000.000 lei);
– număr mediu de salariați în exercițiul financiar: 10.
Microentitățile întomesc situații financiare anuale în condițiile prevăzute la secțiunea
12.1. ”Scutiri pentru microentități” a prezentului ordin, și anume: microentitățile întocmesc
bilanț prescurtat și cont de profit și pierdere prescurtat, care prezintă separat: cifra de afaceri
netă, alte venituri, costul materiilor prime și al consumabilelor, cheltuieli cu personalul, ajustări
de valoare, alte cheltuieli, impozite, profit sau pierdere. Microentitățile nu au obligația
elaborării notelor explicative la situațiile financiare anuale.
Entitățile mici sunt societățile care, la data bilanțului, nu se încadrează la
microentități și nu depășesc limitele a cel puțin două dintre următoarele trei criterii:
– total active: 4.000.000 euro (17.500.000 lei);
– cifra de afaceri netă: 8.000.000 euro (35.000.000 lei);
– număr mediu de salariați în exercițiul financiar: 50.

Entitățile mici întocmesc situații financiare anuale, care cuprind:
– bilanțul prescurtat ;
– contul de profit și pierdere;
– notele explicative la situațiile financiare anuale.
Opțional doar, depun situația fluxului de trezorerie și/sau situația modificării capitalului
propriu.
Entitățile mijlocii și mari sunt societățile care, la data bilanțului, depășesc limitele a
cel puțin două dintre următoarele trei criterii:
– total active: 4.000.000 euro (17.500.000 lei);
– cifra de afaceri netă: 8.000.000 euro (35.000.000 lei);
– număr mediu de salariați în exercițiul financiar: 50.
Entitățile mijlocii și mari întocmesc situații financiare anuale, care cuprind:
– bilanț;
– contul de profit și pierderi;
– situația fluxurilor de trezorerie;
– situația modificării capitalurilor proprii;
– notele explicative la situațiile financiare anuale
În funcție de criteriile de mărime, grupurile se împart în două categorii: grupuri mici și
mijlocii, respectiv grupuri mari.
Grupurile mici și mijlocii sunt grupurile constituite din societățile-mamă și filialele
care urmează să fie incluse în consolidare, și care, pe bază consolidată nu depășesc
limitele a cel puțin două dintre următoarele trei criterii la data bilanțului societății-mamă:
– total active 24.000.000 euro;
– cifra de afaceri netă 48.000.000 euro;
– număr mediu de salariați în exercițiul financiar 250.
Grupurile mari sunt grupurile constituite din societățile-mamă și filialele care urmează
să fie incluse în consolidare, și care, pe bază consolidată depășesc limitele a cel puțin două
dintre următoarele trei criterii la data bilanțului societății-mamă:
– total active: 24.000.000 euro;
– cifra de afaceri netă: 48.000.000 euro;
– număr mediu de salariați in exercițiul financiar: 250.
Standardele Internaționale de Contabilitate menționează faptul că, într-un raport
separat de „Situațiile financiare”, analiza financiară explică și descrie caracteristicile

principale ale performanței și poziției financiare a întreprinderii, precum și principalele
incertitudini cu care se confruntă aceasta. Un astfel de raport poate include o analiză a:
a).principalilor factori și influențe, care determină performanța, inclusiv a mediului în
care întreprinderea își desfășoară activitatea, reacția întreprinderii la modificările
mediului, respectiv efectul acestora, precum și analiza politicii de investiții pentru a
menține și îmbunătăți aceste performanțe, inclusiv politica de dividende;
b).surselor de finanțare ale întreprinderii, a politicii de îndatorare și gestionare a
riscului;
c).punctelor forte și resurselor întreprinderii a căror valoare nu este reflectată în bilanț,
conform IAS.
În sensul acestor reglementări, considerăm că analiza financiară se înscrie în
problematica analizei pe bază de bilanț și cont de profit și pierdere, evidențiind în același timp
stările parțiale de lichiditate, solvabilitate, echilibru financiar și faliment a întreprinderii. Un
prim aspect urmărit de analiză este poziția financiară reflectată cu ajutorul bilanțului .
Bilanțul este una din situațiile financiare care evidențiază elementele de activ, capitaluri
proprii și datorii ale entității economice la încheierea exercițiului financiar. Conform
prevederilor O.M.F.P. nr. 1802/29.12.2014, structura bilanțului se prezintă sub forma unei
„scheme de bilanț vertical”, astfel:
A. ACTIVE IMOBILIZATE
I. Imobilizări necorporale
II. Imobilizări corporale
III. Imobilizări financiare
B. ACTIVE CIRCULANTE
I. Stocuri
II. Creanțe
III.Investiții pe termen scurt
IV.Casa și conturi la bănci
C. CHELTUIELI ÎN AVANS
D. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ DE PÂNĂ LA
UN AN
E. ACTIVE CIRCULANTE NETE / DATORII CURENTE NETE
F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE

G. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE
UN AN
H. PROVIZIOANE
I. VENITURI ÎN AVANS
J. CAPITAL ȘI REZERVE
I. Capital
II. Prime de capital
III. Rezerve din reevaluare
IV. Rezerve
V. Profitul sau pierderea reportat(a)
VI. Profitul sau pierderea exercitiului financiar
CAPITALURI PROPRII – TOTAL
Patrimoniul public
Patrimoniul privat
CAPITALURI – TOTAL
Elementele de activ sunt grupate după natură, destinație și lichiditate , iar elementele
de capitaluri proprii și datorii sunt grupate după natură, proveniență și exigibilitate .
1. După natura lor elementele de activ pot fi grupate în:
a). Active imobilizate
b). Active circulante
c). Cheltuieli în avans
Elementele de datorii și capitaluri proprii pot fi grupate după același criteriu în:
a). Datorii ce trebuie achitate față de terți
b). Provizioane
c). Venituri în avans
d). Capital și rezerve
2. După destinație , elementele de activ pot fi structurate în:
a). Active utilizate în mai multe cicluri financiare, formate din active imobilizate
b). Active utilizate într-un singur ciclu financiar, care includ activele circulante și
cheltuielile în avans (sume de reluat într-o perioadă de până la un an)
3. După proveniență , elementele de datorii și capitaluri proprii se grupează în:
a). Datorii față de terți, în care se includ: datorile totale, provizioanele și
veniturile în avans

b). Datorii față de acționari, care includ capitalul și rezervele
4. După lichiditate , elementele de activ se clasifică în:
a). Active cu lichiditate redusă, care includ activele imobilizate, a căror lichiditate
este cuprinsă între 20-50%
b). Active cu lichiditate parțială, formate din: stocuri, creanțe și cheltuieli în
avans (sume de reluat într-o perioadă de până la un an), care pot fi
transformate în lichidități în proporție de 50-70%
c). Active lichide care cuprind: investițiile pe termen scurt și casa și conturi la
bănci
5. După termenul de exigibilitate , elementele de datorii și capitaluri proprii se pot
grupa în:
a). Datorii exigibile pe termen scurt, care cuprind: datoriile față de diferiți terți
(furnizori, clienți-creditori, datorii față de bugetul de stat și bugetul asigurărilor
sociale, creditori diverși) și de natura sumelor de reluat într-o perioadă de până
la un an (subvenții pentru investiții, venituri înregistrate în avans, venituri în
avans aferente activelor primite prin transfer de la clienți)
b). Datorii exigibile pe termen lung, care includ: datoriile pe termen mediu și
lung, provizioanele, sumele de reluat într-o perioadă mai mare de un an
(subvenții pentru investiții, venituri înregistrate în avans, venituri în avans
aferente activelor primite prin transfer de la clienți)
c). Datorii neexigibile formate din capital și rezerve
Un activ este cu atât mai lichid, cu cât este mai ușor de transformat în numerar, adică
mai rapid și fără pierdere de valoare, iar caracterul de exigibilitate al unei datorii exprimă
timpul care trebuie să se scurgă până la scadență.
Activele lichide și cele cu lichiditate parțială reprezintă din punctul de vedere al
ciclului de exploatare, alocări ciclice (temporare) sau active curente , care se transformă
succesiv pe parcursul unui ciclu de exploatare.
Activele cu lichiditate redusă sunt alocări stabile (permanente), întrucât permit
recuperarea investiției financiare pe parcursul mai multor cicluri de exploatare.
Cele mai exigibile elemente ale pasivului sunt datoriile pe termen scurt și sumele
de reluat într-o perioadă de până la un an (subvenții pentru investiții, venituri înregistrate în
avans, venituri în avans aferente activelor primite prin transfer de la clienți), și din această
cauză ele mai sunt denumite și surse ciclice (temporare) sau datorii curente.

Datoriile exigibile pe termen lung , precum și capitalul și rezervele mai sunt numite
și surse stabile (permanente) , deoarece aceste surse de finanțare au o scadență mai
îndepărtată (de exemplu: datoriile pe termen lung, provizioanele și sumele de reluat într-o
perioadă mai mare de un an – subvenții pentru investiții, venituri înregistrate în avans, venituri
în avans aferente activelor primite prin transfer de la clienți), iar unele ( capitalul și rezervele ),
în afara situației de faliment, nu au o scadență determinată, deci nu sunt exigibile.

Analiza bilanțului vizează cele trei componente ale acestuia (activul, datoriile și
capitalurile proprii) și se realizează atât în dinamică, cât și static, și anume:
– analiza în dinamică se bazează pe calculul indicilor, în care posturile din bilanț se
exprimă sub formă de modificări procentuale față de valoarea aceleași poziții a unui an
de bază considerat egal cu 100% (pentru indicii cu bază fixă) sau, succesiv, față de
perioada precedentă (pentru indicii cu bază în lanț)
– analiza statică se bazează pe calculul de ponderi, în care fiecare post se exprimă ca o
mărime procentuală în totalul activului sau pasivului bilanțier.

1.1. Analiza evoluției poziției financiare
1.1.1. Analiza evoluției activului (Analiza dinamicii activului)

Activul bilanțier cuprinde, pe de o parte, valoarea netă a mijloacelor materiale și
bănești, iar pe de altă parte, creanțele pe care entitatea economică le are de încasat de la
terți. Valoarea netă a unui activ se obține deducând din valoarea sa de intrare
amortismentele și provizioanele legal constituite . În conformitate cu reglementările în
vigoare, activul bilanțier se structurează în următoarele grupe:
A. Active imobilizate
B. Active circulante
C. Cheltuieli în avans
Analiza în dinamică a acestor elemente de activ evidențiază evoluția lor.

A. ACTIVELE IMOBILIZATE (AI) sunt formate din bunuri mobile și imobile, corporale
și necorporale, achiziționate de la terți sau produse în cadrul entității, care intră în patrimoniul
acesteia pe diferite căi (investiții, achiziții, donații, aport în natură etc.).

Din punct de vedere financiar, activele imobilizate participă la mai multe cicluri
productive, se uzează treptat, investiția inițială fiind recuperată în mai multe exerciții
financiare, pe calea amortizării.
Din punctul de vedere al conținutului lor material, activele imobilizate se grupează în:
I. Imobilizări necorporale
II. Imobilizări corporale
III. Imobilizări financiare
I. Imobilizările necorporale (ANCP) se structurează în următoarele componente:
1. Cheltuieli de constituire
2. Cheltuieli de dezvoltare
3. Concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale, drepturi și valori similare și alte
imobilizări necorporale
4. Fondul comercial
5. Active necorporale de exploatare și evaluare a resurselor minerale
6. Avansuri
1. Elemente înscrise în Cheltuieli de constituire se vor prezenta detaliat în notele explicative
(Nota 3 Active imobilizate)
În categoria acestor cheltuieli se includ:
– taxe pentru înmatricularea societății comerciale;
– taxe privind modificările intervenite în jurisdicția societății comerciale;
– cheltuieli ocazionate de emiterea și vânzarea de acțiuni și obligațiuni;
– cheltuieli de prospectare a pieței și de publicitate.
În conformitate cu prevederile legale, aceste cheltuieli se recuperează prin amortizare,
pe baza unui scadențar, pe o perioadă de maximum cinci ani.
2. Cheltuielile de dezvoltare se referă la valoarea unor lucrări efectuate de entitatea
economică. În notele explicative se va preciza perioada pentru care valoarea cheltuielilor
este, sau urmează să fie amortizată, și motivele care au determinat imobilizarea acestor
cheltuieli.
3. Concesiunile încorporează valoarea bunurilor preluate cu acest titlu pe bază de contract
de societate comercială, și anume:
– exploatarea unei părți a domeniului public;
– reprezentarea în termeni de unicitate în comercializarea produselor unei firme.

Cheltuielile ocazionate de această activitate se amortizează pe bază de scadențar pe
o perioadă egală cu durata prevăzută în contractul de concesiune.
Alte imobilizări necorporale reprezintă bunuri necorporale create în cadrul entității sau
achiziționate de la terți, care în contabilitate se înregistrează la cost de producție sau de
achiziție. Din punct de vedere financiar, investiția se recuperează prin amortizare pe o durată
de trei ani. Se asimilează altor imobilizări necorporale programele informatice utilizate de
întreprindere.
4. Fondul comercial este tratat ca un activ, ca urmare a achiziției de către o entitate a
activelor altei entități.
Fondul comercial pozitiv (goodwill) reprezintă partea din fondul de comerț care nu
figurează în cadrul celorlalte elemente de patrimoniu, dar care contribuie la menținerea și/sau
dezvoltarea potențialului de activități a întreprinderii, fiind reprezentat de: clientelă, vad
comercial, reputație, debușee, poziție geografică etc. Fondul comercial reprezintă un exces al
costului de achiziție peste interesul celui care achiziționează, în valoarea justă a activelor și
datoriilor identificabile, achiziționate la data tranzacției de schimb.
Fondul comercial negativ (negative goodwill) reprezintă orice exces de la data
tranzacției de schimb, al interesului achizitorului în valorile juste ale activelor și datoriilor
identificabile achiziționate, peste costul achiziției.
5. Active necorporale de exploatare și evaluare a resurselor minerale. Cheltuielile de
explorare și evaluare a resurselor minerale sunt cheltuieli generate de entitate în legătură cu
explorarea și evaluarea resurselor minerale, înainte ca fezabilitatea tehnică și viabilitatea
comercială ale extracției resurselor minerale să fie demonstrate . Sunt considerate drept
active necorporale de exploatare și evaluare a resurselor minerale: achiziționarea
drepturilor de a explora; studii topografice, geologice, geochimice și geofizice; foraje
de exploatare; săpături; eșantionare etc.
6. Avansurile reprezintă sumele avansate furnizorilor pentru achiziționarea de astfel de
active necorporale.
Se remarcă faptul că sumele investite în aceste active se recuperează pe calea
amortizării. În dinamică, de obicei se înregistrează scăderea treptată a valorii acestor
imobilizări (I ANCP<100%), ca urmare a diminuării valorii de achiziție sau de producție, prin
amortizare. De asemenea, aceasta situație poate reflecta și faptul că ritmul intrărilor de
imobilizări necorporale a fost devansat de ritmul ieșirilor acestor imobilizări.

În situația în care se constată o tendință de creștere a valorii imobilizărilor necorporale
(IANCP>100%), aceasta se explică prin: emisiuni de noi acțiuni și/sau obligațiuni ca urmare a
extinderii portofoliului de afaceri, comercializarea și contabilizarea corectă a mărcilor,
brevetelor, licențelor etc., utilizarea pe scară extinsă a programelor informatice. De
asemenea, această situație poate reflecta și faptul că ritmul intrărilor de imobilizări
necorporale a devansat ritmul ieșirilor acestor imobilizări.

II. Imobilizările corporale (ACP) formează componenta productivă a unei întreprinderi, din
care fac parte următoarele elemente:
1. Terenuri și construcții
2. Instalații tehnice și mașini
3. Alte instalații, utilaje și mobilier
4. Investiții imobiliare
5. Imobilizări corporale în curs de execuție
6. Investiții imobiliare în curs de excuție
7. Active corporale de exploatare și evaluare a resurselor minerale
8. Active biologice productive
9. Avansuri
Terenurile nu sunt supuse amortizării, cu excepția amenajărilor de terenuri, iar din
punct de vedere financiar ele își modifică valoarea cu prilejul acțiunii de reevaluare a activelor
întreprinderii. Valoarea terenurilor a fost stabilită în timp pe baza mai multor reglementări
legale.
Investițiile imobiliare sunt reprezentate de proprietatea deținută de entitate sau de
locatar (în cazul contractului de leasing financiar), mai degrabă pentru a obține venituri din
chirii sau pentru creșterea valorii capitalului, decât pentru:
– a fi utilizată în producerea sau furnizarea de bunuri sau servicii, ori în scopuri
administrative sau
– a fi vândută pe parcursul desfășurării normale a activității.
Sunt considerate drept Active corporale de exploatare și evaluare a resurselor
minerale , vehiculele și instalațiile de forare.
Activele biologice productive sunt orice active, altele decât activele biologice de
natura stocurilor, de exemplu: animalele de lapte, vița-de-vie, pomii fructiferi și copacii din
care se obține lemn de foc, dar nu sunt tăiați.

Valoarea imobilizărilor corporale, altele decât terenurile , se poate modifica în ambele
sensuri, de creștere sau de scădere a acesteia.
Creșterea valorii acestor active se poate explica prin:
– reevaluări pe baza actelor normative;
– achiziții de imobilizări;
– modernizarea celor existente;
– producția proprie de imobilizări;
– investiții;
– donații;
– aport în natură.
Diminuarea valorii imobilizărilor corporale se explică prin:
– scoaterea din funcțiune a unor imobilizări corporale;
– vânzarea unor elemente de imobilizări conform prevederilor legale;
– recuperarea investiției financiare, prin amortizare (în afara terenurilor, cu excepția
amenajărilor de terenuri);
– trecerea unor imobilizări corporale în categoria obiectelor de inventar;
– retragerea acționarilor din întreprindere.
Analiza în dinamică a imobilizărilor corporale vizează următoarele aspecte:
a). Analiza în dinamică a valorii rămase a imobilizărilor corporale
 IACP>100%, arată că ritmul de creștere a valorii imobilizărilor corporale fabricate,
achiziționate sau reevaluate este superior ritmului de creștere a amortizării, casării și vânzării
unor elemente de imobilizări corporale.
 IACP<100%, arată că ritmul de sporire a intrărilor de imobilizări corporale este inferior
ritmului aferent ieșirilor.
 IACP=100%, arată o egalizare a ritmului intrărilor și ieșirilor de imobilizări corporale.
b). Analiza corelativă dintre dinamica imobilizărilor corporale (I ACP) și dinamica
indicatorilor de volum (cifra de afaceri netă I CAN, producția exercițiului I Qe,, veniturile
din exploatare I Vexpl)
În acest sens deosebim următoarele situații:
 IACP>100%, I CAN>100%, I ACP>ICAN (IQex, IVexpl), adică ritmul de dotare cu imobilizări
corporale este superior ritmului de creștere a cifrei de afaceri nete, (a producției exercițiului
sau veniturilor din exploatare), situație care se înregistrează în special în perioadele
neinflaționiste , când rata dobânzii aferentă creditului angajat este relativ redusă.

În perioadele inflaționiste , această corelație reflectă o situație nefavorabilă pentru
firmă, ea explicându-se prin utilizarea ineficientă a imobilizărilor corporale în procesul
productiv, pe fondul încetinirii vitezei de rotație a imobilizărilor corporale.
Totuși, această corelație se justifică din punct de vedere economic, în aceste perioade
inflaționiste, atunci când, fie are loc reevaluarea imobilizărilor corporale, fie se efectuează
investiții masive în entitatea economică, cu condiția ca în perioada imediat următoare
reevaluării să se modifice raportul între cele două dinamici (I ACP<ICAN), sau atunci când se pun
în funcțiune investiții mari ca volum și costisitoare.
 IACP>100%, I CAN>100%, I ACP<ICAN (IQex, IVexpl), semnifică o sporire a eficienței utilizării
imobilizărilor corporale în procesul productiv, pe fondul accelerării vitezei de rotație a
acestora.
Dacă I ACP<100%, I CAN>100%, evident că I ACP<ICAN (IQex, IVexpl), această corelație
reprezintă cea mai favorabilă situație pentru întreprindere, ea evidențiind faptul că,
întreprinderea, cu un volum valoric mai mic de imobilizări corporale, obține o cifră de afaceri
(producție a exercițiului, venituri din exploatare) mai mare.
Dar situația este justificată din punct de vedere economic numai dacă întreprinderea
nu-și face un scop din reducerea valorii imobilizărilor corporale, lucru care poate atrage după
sine și scăderea (I CAN, Qex,Vexpl <100%), cifrei de afaceri nete (a producției exercițiului sau a
veniturilor din exploatare).
 IACP=ICAN (IQex, IVexpl), adică se realizează o egalitate între cele două dinamici,
situație posibilă în cazul unui proces investițional comparabil cu cel precedent, cu o viteză de
rotație a imobilizărilor corporale situată în parametrii anteriori, pe fondul aceluiași volum al
vânzărilor.

III. Imobilizările financiare (AF) cuprind:
1. Acțiuni deținute la filiale
2. Împrumuturi acordate entităților din grup
3. Acțiuni deținute la entitățile asociate și la entitățile controlate în comun
4. Împrumuturi acordate entităților asociate și la entitățile controlate în comun
5. Alte titluri imobilizate (investiții deținute ca imobilizări)
6. Alte împrumuturi
Conform O.M.F.P. nr. 1802/2014 pentru aprobarea reglementărilor contabile privind situațiile
financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate :

– societate-mamă înseamnă o entitate care controlează una sau mai multe filiale;
– filială înseamnă o entitate controlată de o societate-mamă, inclusiv orice filială a
societății-mamă care le conduce;
– grup înseamnă o societate-mamă și toate filialele acesteia;
– entități afiliate înseamnă două sau mai multe entități din cadrul unui grup;
– entitate asociată înseamnă o entitate în care o altă entitate are un interes de
participare și ale cărei politici de exploatare și financiare fac obiectul unei influențe
semnificative exercitate de cealaltă entitate;
– o entitate controlată în comun este o asociere în participație care presupune fondarea
unei corporații, unui parteneriat sau a altei entități în care fiecare asociat are un interes
(de exemplu : două întreprinderi își combină activitățile lor într-o direcție particulară de
afaceri prin transferarea activelor și datoriilor relevante într-o entitate controlată în
comun. Un alt exemplu este acela al unei întreprinderi care își începe activitatea într-o
țară străină împreuna cu guvernul acelei țări sau cu o agenție din acea țară, formând o
entitate separată care este controlată în comun de întreprindere și de guvern sau
agenție).
Acțiunile deținute la entitățile asociate și la entitățile controlate în comun
reprezintă drepturile sub formă de acțiuni și alte titluri cu venit variabil, pe care întreprinderea
le deține ca parte în capitalul social al altei întreprinderi și care dau dreptul întreprinderii care
le deține, să exercite o anumită influență în activitatea celei de la care le-a achiziționat.
Actiunile deținute la filiale sunt drepturi deținute sub formă de acțiuni la filialele
societății mamă.
Interesele de participare sunt imobilizări financiare care vizează:
– interesele de participare în capitalul entităților din afara grupului;
– interese strategice în capitalul entităților din afara grupului.
Interesele de participare sunt titluri de participare într-o proporție de 20-50% care
asigură exercitarea unei influențe semnificative.
Interesele de participare strategice reprezintă titluri de participare care sunt deținute
într-o proporție de până la 20% și nu asigură posibilitatea exercitării unei influențe
semnificative. Titlurile de participare deținute într-o proporție de 10% sunt considerate
interese minoritare.
Împrumuturi acordate entităților din grup reprezintă sumele datorate de filiale și
dobânda aferentă sumelor datorate de filiale.

Împrumuturi acordate entităților asociate și entităților controlate în comun includ
atât creanțele propriu-zise cât și dobânda aferentă acestora.
Interesele de participare reprezintă interesele deținute de o întreprindere în capitalul
social al altei întreprinderi. Interesele de participare sunt deținute pe termen lung în scopul
garantării contribuției la activitatea întreprinderii respective.
Un interes de participare include un interes ce poate fi convertit într-o participare în
acțiuni și o opțiune de a achiziționa acțiuni sau orice fel de astfel de participații, fără a se ține
seama de faptul că acțiunile la care se referă pot fi după conversie sau după exercitarea
opțiunii, neemise. O participare deținută în contul unei alte întreprinderi va fi tratată ca fiind
deținută la acea întreprindere în sine. Interesele de participare cuprind investițiile în
întreprinderile asociate și investițiile strategice. O participare de 10% sau mai mult, presupune
că este o investiție strategică, dacă nu demonstrează contrariul.
Investițiile pot fi directe sau de portofoliu. Investiția directă reprezintă investiția care se
realizează prin aport de fonduri financiare, bunuri mobile și imobile sau orice alte drepturi de
proprietate evaluate în bani, prin crearea sau excluderea unei întreprinderi deținute de
aceasta, a unei filiale, prin achiziționarea integrală a unei întreprinderi existente, prin
participarea parțială într-o întreprindere nouă sau existentă, cu sau fără posibilitatea de a
exercita o influență directă asupra administrării acesteia.
Investiția de portofoliu reprezintă o altă investiție decât cea directă, care se realizează
prin intermediul următoarelor instrumente: valori mobiliare specifice pieței de capital,
instrumente specifice pieței monetare, instrumente de plasament colectiv, operațiuni în
conturi curente, operațiuni în conturi de depozit.
Alte titluri imobilizate reprezintă drepturile sub formă de acțiuni și alte titluri cu venit
variabil, pe care întreprinderea le deține ca parte în capitalul social al altei întreprinderi, dar
care nu dau dreptul întreprinderii care le deține, să exercite o anumită influență în activitatea
întreprnderii de la care le-a achiziționat. De asemenea, în cadrul altor titluri imobilizate se
înregistrează și certificatele verzi amânate (pentru producătorii de energie din surse
regenerabile).
Alte împrumuturi sunt reprezentate de garanții, depozite și cauțiuni depuse de
entitate la terți.
În general, o sporire a valorii acestor titluri (I AF>100%), semnifică o angajare a
resurselor întreprinderii în activitatea altei întreprinderi, în timp ce o scădere a valorii activelor

financiare (I AF<100%), semnifică o neimplicare a întreprinderii în operațiuni pe piața de capital
și în activitatea altor întreprinderi.

B. ACTIVELE CIRCULANTE (AC) constituie o componentă a elementelor de activ,
legate nemijlocit de un singur ciclu de exploatare, motiv pentru care și viteza lor de
transformare este mai rapidă decât în cazul activelor corporale. Din punct de vedere financiar,
accelerarea vitezei de rotație a activelor circulante înseamnă, de fapt, crearea premiselor
necesare sporirii capacității de autofinanțare a activelor productive.
Activele circulante sunt formate din:
I. Stocuri
II. Creanțe
III. Investiții pe termen scurt
IV. Casa și conturi la bănci

I.Stocurile (S) cuprind:
1. Materii prime și materiale consumabile
2. Producția în curs de execuție
3. Produse finite și mărfuri
4. Avansuri pentru cumpărări de stocuri
1. Stocurile de materii prime și materiale consumabile (SMP) . Analiza în dinamică a
acestor stocuri vizează două aspecte, și anume:
a). ritmul modificării stocurilor (I SMP);
b). ritmul corelat al dinamicii stocurilor (I SMP), al cheltuielilor materiale (I CM) și al cifrei de
afaceri nete (I CAN).
a). În privința analizei ritmului de modificare a stocurilor de materii prime și materiale
consumabile, apar trei posibilități:
 creșterea valorii stocurilor de materii prime și materiale consumabile
comparativ cu perioada precedentă (I SMP>100%), se explică prin:
 aprovizionare în devans;
 modificări în structura de fabricație, fie prin introducerea în fabricație a
unor noi sortimente, fie prin creșterea ponderii sortimentelor care
necesită materii prime mai scumpe;
 sporirea consumului specific;

 aprovizionarea peste necesar;
 creșterea costului de achiziție a materiilor prime de la furnizori, fie
datorită creșterii nivelului calitativ, fie datorită creșterii inflației;
 evaluarea diferită a stocurilor potrivit metodelor de evaluare FiFO,
LIFO, cost mediu ponderat etc.
 menținerea ritmului de evoluție a stocurilor de materii prime și materiale
consumabile în parametrii comparabili cu cei ai perioadei precedente (I SMP=100%), în
cazul:
 unei aprovizionări ritmice;
 unui consum specific constant;
 unor costuri de achiziție constante;
 menținerii structurii de fabricație în aceeași parametri.
 diminuarea nivelului stocurilor de materii prime și materiale consumabile
(ISMP<100%), prin:
 ritmul superior al producției în raport cu cel al aprovizionării;
 aprovizionarea neritmică ;
 utilizarea stocului de siguranță în producție;
 reducerea costului de achiziție a materiilor prime:
 modificări în structura de fabricație, fie prin renunțarea la fabricarea
unor sortimente mai puțin rentabile sau pentru care nu mai există cerere
pe piață, fie datorită creșterii ponderii sortimentelor care necesită materii
prime mai ieftine .
b). Analiza în dinamică a celor trei indicatori (stocuri de materii prime și materiale
consumabile, cheltuieli materiale și cifra de afaceri netă), permite evidențierea
următoarelor aspecte mai importante:
 ISMP>100%, I CM>100%, I CAN>100% și I CAN>ICM, înseamnă că are loc o creștere a
valorii stocurilor ca urmare a unor comenzi suplimentare, în condițiile creșterii cheltuielilor
materiale, prin sporirea fie a consumurilor specifice normate, fie a costului de achiziție a
materiilor prime, pe fondul unui grad de valorificare a materiilor prime, în creștere. Corelația
reflectă o situație favorabilă pentru întreprindere, deoarece ritmul de creștere al cifrei de
afaceri nete (efectul obținut) este superior ritmului de creștere a cheltuielilor materiale (efortul
depus).

 ISMP>100%, I CM>100%, I CAN>100% și I CAN<ICM, caz în care stocurile cresc datorită
depășirii normelor de consum, în condițiile unui grad scăzut de valorificare a materiilor prime.
Situația se mai poate explica și prin sporirea costului de achiziție, în condițiile menținerii
neschimbate a cantității aprovizionate și a prețurilor de vânzare a produselor față de perioada
precedentă, sau în condițiile creșterii prețurilor de vânzare într-un ritm inferior ritmului de
creștere a costurilor de achiziție a materiilor prime. Situația reflectă o utilizare ineficientă a
stocurilor de materii prime și materiale consumabile.
Costul de achiziție al unui bun este egal cu prețul de cumpărare, taxele
nerecuperabile, cheltuielile de transport-aprovizionare și alte cheltuieli accesorii necesare
pentru punerea în stare de utilizare sau intrare în gestiune a bunului respectiv.
 ISMP>100%, I CM>100%, I CAN>100% și I CAN=ICM, situație explicată prin faptul că
stocurile înregistrează o sporire exclusiv valorică, prin creșterea costului de achiziție a
materiilor prime și materialelor, iar prețurile de vânzare ale produselor evoluează în același
ritm.
 ISMP>100%, I CM>100%, I CAN<100% și evident I CAN<ICM, situație nefavorabilă pentru
firmă, explicată prin faptul că stocurile au crescut pe seama reducerii vânzărilor, normele de
consum și costurile de achiziție înregistrând o creștere față de perioada precedentă. Gradul
de valorificare a materiilor prime este în scădere, întreprinderea fiind pusă în situația de a nu-
și putea recupera integral cheltuielile cu materiile prime.
 ISMP<100%, I CM<100%, I CAN>100% și evident I CAN>ICM, situație foarte favorabilă
pentru firmă, deoarece ea se explică prin diminuarea stocurilor, atât prin reducerea
consumurilor de materii prime, cât și prin sporirea gradului de valorificare al acestora,
reflectând o eficiență crescută în ceea ce privește utilizarea stocurilor de materii prime.
Totuși această situație, deși este cea mai favorabilă pentru întreprindere, are până la
un punct justificare economică, adică întreprinderea, pe de o parte, nu trebuie să reducă
stocurile de materii prime, încât să se afle în situația de a apela la stocurile de siguranță, sau
să nu aibă stocurile necesare realizării comenzilor, iar pe de altă parte, nu trebuie să reducă
cheltuielile materiale astfel încât să fie afectat nivelul calitativ al produselor, situații care pot
duce la scăderea cifrei de afaceri, caz reflectat de următoarea corelație I SMP<100%,
ICM<100%, I CAN<100% (situație nejustificată din punct de vedere economic).
 ISMP=100%, I CM=100%, I CAN>=100%, situație foarte rar întâlnită în cadrul unei
întreprinderi, sau întâmplătoare, care se explică prin faptul că stocurile se mențin constante în

condițiile acelorași vânzări și consumuri specifice comparabile cu cele ale perioadei
precedente.
2. Producția în curs de execuție (SPCE) este de regulă evaluată la cost de producție. Dacă
valoarea realizabilă netă a producției în curs de execuție este mai mică decât costul de
producție, atunci acea valoare realizabilă netă corespunzătoare activului circulant este cea
care trebuie prezentată în situațiile financiare, adică valoarea activului, mai puțin provizionul
legal constituit.
Producția în curs de execuție este influențată de patru factori, și anume:
– volumul fizic al producției;
– durata ciclului de fabricație;
– structura sortimentală;
– costul de producție.
 Din compararea indicelui producției în curs de execuție (I SPCE) cu indicele producției
finite (I SPF), rezultă următoarele concluzii:
 ISPCE>ISPF, corelația arată că are loc o mărire a duratei ciclului de fabricație și
o sporire a costului de producție;
 ISPCE<ISPF, corelația arată că are loc o reducere a duratei ciclului de fabricație
în paralel cu reducerea costului de producție;.
 ISPCE=ISPF, valoarea producției în curs de execuție se modifică în același ritm
cu valoarea produselor finite.
 În cazul sporirii duratei ciclului de fabricație va rezulta o creștere a imobilizărilor
financiare în stocuri și deci o recuperare mai lentă a investiției financiare. Dacă durata ciclului
de fabricație se reduce, atunci se va recupera mai rapid investiția financiară inițială.
 Stuctura sortimentală influențează nivelul și dinamica producției în curs de execuție
astfel:
dacă structura se modifică în favoarea unor sortimente cu un cost de
producție comparabil mai mic, are loc diminuarea în termeni reali a valorii
producției în curs de execuție;
dacă structura se modifică în favoarea unor sortimente cu un cost de
producție comparabil mai mare, atunci se va înregistra o sporire a valorii
producției în curs de execuție, cu consecințe financiare negative asupra
lichidității întreprinderii.

 Costul de producție influențează nivelul și dinamica producției în curs de excuție,
astfel:
în sensul creșterii acesteia, dacă costul de producție înregistrează o majorare
față de perioada precedentă;
în sensul scăderii acesteia, dacă costul de producție curent este situat la un
nivel inferior celui comparabil (al perioadei precedente).
Costul de producție al unui bun cuprinde atât costul de achiziție al materiei prime și
materialelor consumabile, celelalte cheltuieli directe de producție, precum și cota cheltuielilor
indirecte de producție alocate rațional ca fiind legate de fabricația acestuia.
Cheltuielile generale de administrație și cele financiare nu se includ în costul de
producție, cu unele excepții. Costurile îndatorării , respectiv cheltuielile financiare cu
dobânzile , diferențele de curs aferente dobânzilor privind împrumuturile care sunt direct
atribuite costului de achiziție, pot fi capitalizate ca parte a costului de producție a unui activ.
Cheltuielile de desfacere nu se includ în costul de producție.
3. Produsele finite și mărfurile (SPF) semnifică imobilizările financiare temporare, care
sunt înregistrate în conturile ce reflectă aceste valori materiale.
3.1. Factorii de influență a nivelului stocurilor de produse finite sunt:
– termenele de livrare și durata ciclului de fabricație;
– volumul fizic al producției;
– structura sortimentală;
– costul de producție.
În situația în care termenele de livrare ale produselor finite sunt respectate, atunci în
dinamică, stocul înregistrează o scădere.
În cazul în care semifabricatele sunt folosite în procesul productiv, dimensiunea
stocului depinde de durata ciclului de fabricație.
Volumul fizic al acestor produse influențează mărimea stocului de produse finite
astfel:
în situația sporirii volumului fizic, în condițiile evaluării acestuia în costuri
comparabile, se va înregistra o creștere a valorii stocului de produse finite;
 în situația diminuării volumului fizic, dacă costul de producție nu se modifică
în termeni reali, atunci are loc o diminuare a valorii acestor stocuri.

Structura sortimentală are un impact asupra modificării stocurilor în următoarele
condiții:
dacă structura sortimentală se modifică în favoarea unor sortimente cu un cost
de producție comparabil mai mare, se va înregistra o creștere a valorii stocurilor
de produse finite;
dacă structura sortimentală se modifică în favoarea unor sortimente cu un cost
comparabil mai mic, atunci are loc o diminuare a nivelului valoric al acestor
stocuri.
Costul de producție poate influența stocurile de produse finite în sensul creșterii sau
scăderii valorii acestora.
3.2. Efectivele de animale (activele biologice de natura stocurilor) constituie o
componentă a acestor categorii de stocuri care se evaluează în contabilitate la costuri de
producție sau de achiziție și includ:
– valoarea efectivelor de animale și păsări, respectiv a animalelor născute, a celor tinere
de orice fel, în vederea creșterii și folosirii lor pentru muncă și reproducție;
– valoarea animalelor și păsărilor la îngrășat pentru valorificare;
– valoarea coloniilor de albine:
– valoarea animalelor pentru producția de carne, lapte, lână, blană etc.
Factorii de influență a modificării valorii acestor efective sunt:
– raportul dintre ritmul intrărilor și cel al ieșirilor de animale în decursul exercițiului
financiar;
– structura efectivelor de animale;
– costul de producție/achiziție a animalelor;
– mărimea provizioanelor aferente efrectivelor de animale.
Astfel, în situația în care ritmul livrărilor este superior/inferior ritmului intrărilor de
animale, va avea loc o diminuare/creștere a valorii acestor stocuri.
Dacă structura efectivelor de animale se modifică în favoarea categoriilor evaluate la
costuri comparabile mai mici/mari, va avea loc diminuarea/creșterea valorii efectivelor.
În situația în care efectivele se obțin/achiziționează la un cost de producție/achiziție
mai mic/mare, atunci va avea loc o scădere/creștere a valorii acestor efective.

În cazul în care are loc o creștere/scădere a provizioanelor constituite pentru
efectivele de animale, se înregistrează o scădere/creștere a valorii acestora.
3.3. Mărfurile și ambalajele vizează aspecte legate de latura comercială a firmei.
Modificarea stocului final de mărfuri și ambalaje depinde de următorii factori:
– raportul dintre ritmul aprovizionării și cel al desfacerilor de mărfuri;
– structura mărfurilor vândute;
– adaosul comercial practicat;
– mărimea provizioanelor constituite;
– regimul circulației ambalajelor (ambalaje refolosibile și nerefolosibile).
Astfel, în cazul în care ritmul desfacerilor este superior/inferior ritmului
aprovizionărilor , se înregistrează o diminuare/majorare a valorii stocurilor de mărfuri și
ambalaje.
Dacă structura vânzărilor se modifică în favoarea unor grupe de mărfuri cu o cotă de
adaos comercial mai mare/mic, atunci se va înregistra o diminuare/majorare a valorii acestor
stocuri.
În situația în care adaosul comercial este în scădere/creștere, atunci se va înregistra
o diminuare/majorare a valorii stocurilor de mărfuri și ambalaje.
Diminuarea/majorarea valorii provizioanelor constituite va însemna o
creștere/scădere a valorii mărfurilor și ambalajelor aflate în stoc.
Preluarea/nepreluarea operativă de către furnizori a ambalajelor refolosibile , a căror
preț nu este inclus în cel al mărfii vândute, va determina scăderea/creșterea valorii acestor
stocuri.
4. Avansurile pentru cumpărări de stocuri reprezintă sumele avansate pentru cumpărarea
de stocuri și sunt active nemonetare (adică aceste creanțe asupra furnizorilor, de natura
avansurilor, se vor stinge prin punerea la dispoziția întreprinderii de către furnizor a materiilor
prime pentru care întreprinderea a efectuat asemenea avansuri, și nu prin încasarea unei
sume de bani).

II. Creanțele reprezintă sumele bănești imobilizate temporar la terți.
Factorii de influență a creanțelor sunt:
– cifra de afaceri netă;

– prevederile contractuale privind termenele de livrare;
– garanții materiale constituite în cazul insolvabilității clienților (debitorilor diverși);
– structura vânzărilor;
– calitatea produselor/serviciilor vândute/prestate.
În general, sporirea cifrei de afaceri determină o creștere a volumului creanțelor
comerciale , care pe termen mediu și lung poate crea probleme de lichiditate financiară atunci
când facturile emise nu sunt încasate la termen.
O altă categorie de creanțe o reprezintă debitorii diverși . În situația în care debitorii
nu sunt urmăriți operativ în conformitate cu prevederile legale atunci există riscul
nerecuperării sumelor imputate pentru diverse pagube cu consecințe nefavorabile asupra
lichidității financiare a întreprinderii.
Dacă structura desfacerilor , se modifică în favoarea unor produse cu o valoare mai
mare/mică, atunci are loc o creștere/diminuare a soldului creanțelor.
În categoria creanțelor se includ și alte elemente, cum ar fi:
– sume de încasat de la entitățile afiliate
– sume de incasat de la entitățile asociate și entitățile controlate în comun
– alte creanțe
– capitalul subscris și nevărsat
În general, sporirea valorii acestor creanțe poate crea serioase probleme de lichiditate
financiară pentru întreprindere, dacă sumele prevăzute a se încasa nu sunt înscrise în grafice
de recuperare.
În cazul unor produse/servicii de calitate inferioară, sau cu defecte ascunse, pot
apărea probleme de încasare a creanțelor, cauzate de remedierea defectelor. În situația unor
produse/servicii de calitate superioară întreprinderea va avea o putere de negociere mai mare
asupra clienților, cu termene de încasare mai reduse, lucru care va avea influențe favorabile
asupra lichidității financiare a acesteia.

III. Trezoreria întreprinderii cuprinde disponibilitățile bănești, investițiile financiare pe
termen scurt și alte valori aflate temporar în casieria firmei .
Investițiile pe termen scurt cuprind:
– acțiuni deținute la entitățile afiliate

– alte investiții financiare pe termen scurt care pot fi: obligațiuni emise și răscumpărate,
obligațiuni cotate/necotate, actiuni cotate/necotate,alte investiții financiare pe termen
scurt și creanțe asimilate, certificate verzi primite.
La data intrării în patrimoniu, aceste investiții se evaluează la cost de achiziție, valoare
corectată cu provizionul constituit pentru această investiție.
O sporire a valorii acestor investiții semnifică o direcționare a surplusului monetar al
întreprinderri spre piața financiară de capital.
În dinamică, o sporire a trezoreriei (I TR>100%), determină atât consolidarea stărilor de
lichiditate și solvabilitate financiară, cât și menținerea într-un echilibru monetar a întreprinderii
și, pe această bază, are loc întărirea capacității de plată și autofinanțare a ei.

C. CHELTUIELILE ÎN AVANS (CAV) sunt cheltuieli care urmează să fie incluse în
costuri în perioadele următoare (de exemplu: cheltuieli cu abonamentele, cheltuieli privind
plata chiriilor către un terț, cheltuieli privind reparațiile capitale la utilaje, primele de asigurare
la mijloacele de transport etc.).
În funcție de perioada pentru care sunt angajate acest tip de creanțe, cheltuielile în
avans sunt reprezentate de : Sume de reluat într-o perioadă de până la un an (CAV <1an) ;
Sume de reluat într-o perioadă mai mare de un an (CAV >1an).
În general, o sporire a acestor cheltuieli reprezintă o direcționare a surplusului monetar
spre beneficii viitoare. Din punctul de vedere al retratării activului, cheltuielile în avans sunt
considerate active nemonetare (adică aceste creanțe de natura cheltuielilor în avans se vor
stinge prin punerea la dispoziția entității de către un terț, a unor bunuri pentru care entitatea a
efectuat asemenea cheltuieli, și nu prin încasarea unei sume de bani).
De asemenea, aceste Cheltuieli în avans de tipul Sumelor de reluat într-o perioadă
de până la un an, împreună cu Activele circulante formează Activele curente ale entității
economice.
Adică AC* = AC + CAV <1 an
unde: AC* – reprezintă Active curente
AC – reprezintă Active circulante
CAV<1 an – reprezintă Cheltuieli în avans (Sume de reluat într-o perioadă de până la un
an)

1.1.2. Analiza evoluției datoriilor și capitalurilor proprii
(Analiza dinamicii datoriilor și capitalurilor proprii)

Datoriile și capitalurile proprii formează sursele de finanțare ale entității economice și
sunt grupate în bilanț după gradul lor de exigibilitate. Acestea cuprind următoarele grupe de
posturi:
D. Datorii: Sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an
G. Datorii: Sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an
H. Provizioane
I. Venituri în avans
J. Capital și rezerve
Patrimoniul public
Patrimoniul privat

D.+G. DATORIILE TOTALE (DT) ale întreprinderii, indiferent de perioada de referință,
se structurează în:
1. Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni
2. Sume datorate instituțiilor de credit
3. Avansuri încasate în contul comenzilor
4. Datorii comerciale – furnizori
5. Efecte de comerț de plătit
6. Sume datorate entităților din grup
7. Sume datorate entităților asociate și entităților controlate în comun
8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind asigurărilor sociale
1. Împrumuturile din emisiunea de obligațiuni reprezintă resurse financiare utilizate pentru
finanțarea unor proiecte de investiții. Obligațiunea este valoarea mobiliară negociabilă care
conferă deținătorului calitatea de creditor. El are dreptul de a încasa de la emitent dobânzile
aferente sumei date cu împrumut.
2. Sumele datorate instituțiilor de credit cuprind creditele bancare pe termen mediu și lung
și dobânzile bancare aferente, creditele bancare pe termen scurt, creditele bancare pe
termen scurt nerambursate la scadență și dobânzile bancare aferente acestor credite.
3. Avansurile încasate în contul comenzilor reprezintă resurse temporare de finanțare
constituite din sumele avansate de clienți pentru produsele ce se vor livra, lucrările ce se vor

executa, serviciile ce se vor presta de firmă în perioada următoare. Aceste avansuri sunt de
natura pasivelor nemonetare (se sting prin punerea la dispoziția clienților, de către
întreprindere, a bunurilor pentru care aceștia au plătit avansurile). Dacă nivelul acestor sume
va crește, atunci în perioada viitoare se va înregistra o sporire a veniturilor din exploatare, cu
consecințe favorabile asupra echilibrului financiar al întreprinderii.
4. Datoriile comerciale – furnizori reprezintă resursele bănești atrase temporar de la terți.
De regulă, acestea nu sunt purtătoare de dobânzi, și asigură o finanțare suplimentară a
firmei.
5. Efectele de comerț de plătit reprezintă angajamentele financiare asumate de
întreprindere față de terți. Efectele de comerț vizează pe de o parte activitatea curentă, iar pe
de altă parte activitatea investițională.
6. Sumele datorate entităților din grup reprezintă datorii ce privesc obligații financiare care
trebuie achitate entităților din cadrul grupului, dobânzile aferente acestor datorii, vărsăminte
de efectuat referitoare la titluri de participare deținute la filiale din cadrul grupului, decontări în
cadrul grupului și dobânzile aferente decontărilor în cadrul grupului.
7. Sume datorate entităților asociate și entităților controlate în comun reprezintă datorii
către entitățile care dețin interese de participare în capitalul entității analizate, precum și
dobânzile aferente acestor împrumuturi, vărsăminte de efectuat referitoare la interesele de
participare, decontările privind interesele și dobânzile aferente acestor decontări.
8. În categoria altor datorii se includ:
– creditele guvernamentale externe;
– creditele de la trezoreria statului;
– alte împrumuturi și datorii asimilate și dobânzile aferente acestora;
– vărsăminte de efectuat pentru alte imobilizări financiare;
– obligații față de personal;
– datorii fiscale;
– datorii privind asigurările sociale;
– dobânzi de plătit pentru creditele contractate pe termen scurt și lung.
O creșterea a valorii datoriilor la sfârșitul exercițiului față de începutul acestuia
semnifică faptul că ritmul contractării diferitelor tipuri de datorii a devansat ritmul plății
acestora (I DT>100%). Dimpotrivă, dacă valoarea acestora scade față de începutul exercițiului
financiar (I DT<100%), acest lucru înseamnă, fie că obligațiile față de diferiți terți au fost

onorate, fie ritmul contractării diferitelor tipuri de datorii a fost devansat de ritmul plății
acestora.

H. PROVIZIOANELE (PV) vizează, pe de o parte, provizioanele pentru beneficiile
angajaților și provizioanele pentru impozite , iar pe de altă parte, vizează alte provizioane ,
și anume:
– provizioane pentru litigii;
– provizioane pentru garanții acordate clienților;
– provizioane pentru dezafectarea imobilizărilor corporale și alte acțiuni legate de
acestea:
– provizioane pentru restructurare;
– alte provizioane pentru riscuri și cheltuieli.

I. VENITURILE ÎN AVANS (VAV) cuprind, pe de o parte, Subvențiile pentru investiții
(SI) (ct. 475) primite de la finanțatori, iar pe de altă parte, Veniturile înregistrate în avans
(Vav) (ct. 472), pentru produse, lucrări și servicii care vizează exercițiile financiare viitoare și
Veniturile în avans aferente activelor primite prin transfer de la clienți (Vavc) (ct.478).

Deci: VAV = SI + Vav+ Vavc
unde: VAV – reprezintă Venituri în avans
SI – reprezintă Subvenții pentru investiții
Vav – reprezintă Venituri înregistrate în avans
Vavc – reprezintă Venituri în avans aferente activelor primite prin transfer de la clienți
Subvențiile pentru investiții (SI) reprezintă sume pentru acordarea cărora principala
condiție este ca entitatea economică să cumpere, construiască sau achiziționeze active cu
ciclu lung de fabricație (Sume de reluat într-o perioadă mai mare de un an SI >1an). În acest
caz, subvențiile pentru investiții vizează termenul mediu și lung privind resursele de finanțare,
ele fiind considerate împrumuturi la termen mediu și lung, rambursabile sau nerambursabile,
primite de la stat (subvenții guvernamentale) sau de la alte organisme (de ex., europene),
pentru finanțarea investițiilor. În cazul în care subvențiile vizează termenul scurt de finanțare
ele se recunosc ca venit al perioadelor corespunzătoare de utilizare a acestora (Sume de
reluat într-o perioadă de până la un an SI <1an).
SI = SI < 1an + SI > 1an

unde: SI – reprezintă Sbvenții pentru investiții
SI < 1an – reprezintă Sume de reluat într-o perioadă de până la un an
SI > 1an– reprezintă Sume de reluat într-o perioadă mai mare de un an
O.M.F.P. nr. 3055/29.10.2009 a adus o modificare în ceea ce privește Veniturile
înregistrate în avans , întroducând două linii în bilanț, și anume: Sume de reluat într-o
perioadă de până la un an ( Vav<1an), elemente care vizează termenul scurt al acestui tip de
obligație, respectv Sume de reluat într-o perioadă mai mare de un an ( Vav>1an), elemente
care vizează termenul mediu și lung al acestui tip de obligație, astfel că Veniturile înregistrate
în avans sunt formate din cele două elemente.
Vav = Vav < 1 an + Vav > 1 an
unde: Vav – reprezintă Venituri înregistrate în avans
Vav < 1 an – reprezintă Sume de reluat într-o perioadă de până la un an
Vav > 1 an – reprezintă Sume de reluat într-o perioadă mai mare de un an
Venituri în avans aferente activelor primite prin transfer de la clienți (Vavc) sunt
înregistrate de entitățile care primesc active de la clienții lor, sub formă de imobilizări
corporale sau numerar, care au ca destinație achiziția sau construirea de imobilizări
corporale, pentru a-i conecta la o rețea de electricitate, gaze, apă sau pentru a le furniza
accesul continuu la anumite bunuri sau servicii.
Vavc = Vavc < 1 an + Vavc > 1 an
Veniturile în avans reprezintă pasive nemonetare , deoarece ele se sting prin punerea
la dispoziția unui terț a bunurilor pentru care s-au acordat respectivele avansuri, și nu prin
plata unei sume de bani.
Veniturile în avans de tipul Sume de reluat într-o perioadă de până la un an
împreună cu Datorii: Sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an (adică
totalul grupei D din bilanț) , formează Datoriile curente ale entității economice.
Adică DTS* = DTS + SI < 1 an + Vav < 1 an + Vavc < 1 an
unde: DTS* – reprezintă Datorii curente
DTS – reprezintă Datorii: Sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an
(totalul grupei D din bilanț)
SI < 1 an – reprezintă Subvenții pentru investiții de tipul Sume de reluat într-o perioadă
de până la un an
Vav <1 an – reprezintă Venituri înregistrate în avans de tipul Sume de reluat într-o
perioadă de până la un an

Vavc <1 an – reprezintă Venituri în avans aferente activelor primite prin transfer de la
clienți de tipul Sume de reluat într-o perioadă de până la un an

J. CAPITALUL ȘI REZERVELE (CPR) cuprind fondurile proprii ale unei întreprinderi,
care se structurează în următoarele elemente:
I. Capital
II. Prime de capital
III. Rezerve din reevaluare
IV. Rezerve
V.Profitul sau pierderea reportat(ă)
VI. Profitul sau pierderea exercițiului financiar
I. Capitalul unei întreprinderi se structurează în capitalul subscris și/sau vărsat și în
patrimoniul regiei.
 Capitalul social (C S) cuprinde aportul pe care acționarii sau asociații l-au adus în
întreprindere la constituirea acesteia. Capitalul social poate fi subscris și/sau vărsat.
Capitalul social subscris nevărsat este un segment al capitalului social total care nu s-a
materializat în lichidități sau în active materiale. Capitalul social subscris și vărsat
reprezintă, de fapt, materializarea aportului angajat de acționari sau asociați la înființarea
întreprinderii.
În conformitate cu prevederile legale (Legea nr. 31/1990 republicată în Monitorul
Oficial al României nr. 33/29.01.1998), capitalul social al societăților cu răspundere limitată
(S.R.L.) este de 200 lei, iar al societăților pe acțiuni (S.A.) este de 25.000 de euro,
echivalentul în lei (conform Legii nr. 302/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr.
31/1990 privind societățile comerciale publicată in M.O. nr. 953 din data de 27.10.2005).
Capitalul social al entităților economice se poate diviza în părți sociale sau în acțiuni, în
funcție de forma juridică a entității economice și de prevederile contractului de societate.
Capitalul social poate fi modificat prin hotărâri ale Adunării Generale a Acționarilor
(AGA) sau asociaților, modificări care se regăsesc în acte juridice (acte adiționale).
Analiza în dinamică a capitalului social evidențiază modificările intervenite în mărimea
acestuia, astfel:
– dacă I Cs≥100%, înseamnă că a avut loc o sporire/menținere a capitalului social, cu
consecințe favorabile asupra forței economice a firmei;

– dacă I Cs<100%, înseamnă că a avut loc o diminuare a capitalului social, prin retragerea
acționarilor.
 Patrimoniul regiei reprezintă capitalul statului la înființarea unei companii naționale
sau regii autonome care administrează o parte din patrimoniul public.
II. Primele de capital (PC) pot fi de emisiune, de aport, de fuziune și de conversie, rezultând
din operații de creștere a capitalului.
Prima de emisiune se determină ca diferență între prețul de emisiune al noilor acțiuni
și valoarea nominală a acțiunilor atribuite investitorilor, cu ocazia creșterii capitalului.
Prima de aport se calculează ca diferență între valoarea activului aportat și valoarea
nominală a acțiunilor atribuite în schimbul acestui aport.
Prima de fuziune se înregistrează ca diferență între valoarea intrinsecă (matematică)
și valoarea nominală a acțiunilor în cazul fuziunii a două sau mai multe societăți comerciale.
Prima de conversie a obligațiunilor în acțiuni se percepe la conversia obligațiunilor în
acțiuni.
În dinamică, analiza primelor de capital vizează două coordonate, și anume:
– dacă I PC≥100%, înseamnă că are loc o sporire a capitalului propriu prin majorarea
primelor de capital, respectiv are loc o menținere a capitalului propriu în aceleași
coordonate;
– dacă I PC<100%, înseamnă că are loc o scădere a primelor, și implicit a capitalului
propriu.
III. Rezervele din reevaluare (RREV) vizează, pe de o parte, rezervele aferente bilanțului de
deschidere al primului an de aplicare a ajustării la inflație, iar pe de altă parte, vizează
diferențele din reevaluarea imobilizărilor corporale și financiare și se determină ca diferență
între valoarea actualizată și valoarea înregistrată în contabilitate a acestor imobilizări. De
regulă, operațiunile de reevaluare sunt efectuate prin firme specializate și fac obiectul unor
hotărâri de guvern sau hotărâri ale Adunării Generale a Acționarilor.
În conformitate cu reglementările legale, întreprinderile pot proceda la reevaluarea
clădirilor, construcțiilor speciale și a terenurilor, precum și a imobilizărilor corporale în curs, de
natura clădirilor și construcțiilor speciale existente în patrimoniul lor. Potrivit acelorași
reglementări, începând cu anul 1999, diferențele din reevaluarea imobilizărilor corporale și a
imobilizărilor corporale în curs pot fi utilizate pentru majorarea capitalului social, respectiv a

patrimoniului societății comerciale. În dinamică, o sporire a nivelului diferențelor din
reevaluare semnifică efectuarea unei operațiuni de reevaluare (I RREV>100%).
IV. Rezervele (R) sunt o parte a capitalurilor proprii constituite din profitul brut sau net
repartizat la sfârșitul exercițiului financiar. Acestea pot fi: rezerve legale, rezerve statutare sau
contractule, alte rezerve si acțiuni proprii .
Rezervele legale sunt constituite din profitul brut neimpozitat, într-o cotă de 5% anual,
dar nu mai mult de 20% din capitalul social al firmelor cu capital autohton și 25% a firmelor cu
capital mixt.
Rezervele statutare se constituie din profitul net conform reglementărilor legale în
vigoare.
Alte rezerve sunt constituite prin hotărâri ale AGA pentru acoperirea unor pierderi
neprevăzute, din calamități naturale, din diferențe de curs valutar, deprecieri ale stocurilor etc.
Acțiunile proprii pot fi răscumpărate de întreprinderea care le-a emis, de la acționari
sau asociați, cu scopul de a fi revândute sau anulate. Cumpărarea pentru revânzare este
determinată de o speculație financiară, pe când cumpărarea în scopul anulării se face în
situația în care întreprinderea constată că volumul capitalului social este prea mare in raport
cu activitatea pe care o desfășoară, situație care ar putea avea ca efect scăderea procentuală
a dividendelor cuvenite, în raport cu alte întreprinderi cu activitate similară. Pentru a nu crea
nemulțumiri în rândul acționarilor se poate hotărî răscumpărarea unui pachet de acțiuni și
anularea lor, astfel încât să se redimensioneze capitalul social la nevoile momentului.
O.M.E.F. nr. 2374/12.12.2007 a adus o modificare la O.M.F.P. 1752/17.11.2005, în
ceea ce privește structura situațiilor financiare, iar această modificare vizează „Acțiunile
proprii”. Astfel, în bilanț mai sunt introduse încă două linii ( Câștiguri legate de instrumentele
de capitaluri proprii respectiv, Pierderi legate de instrumentele de capitaluri proprii ).
Bineînțeles, în Planul de conturi, apare o grupă nouă de conturi care să reflecte aceste
operațiuni, și anume Grupa 14 : „Câștiguri sau pierderi legate de emiterea, răscumpărarea,
vânzarea, cedarea cu titlul gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii”, care
cuprinde două conturi: contul 141 „Câștiguri legate de vânzarea sau anularea
instrumentelor de capitaluri proprii” (cont de pasiv) și contul 149 ”Pierderi legate de
emiterea, răscumpărarea, vânzarea, cedarea cu titlu gratuit sau anularea
instrumentelor de capitaluri proprii” (cont de activ).
Soldul conturilor reprezintă câștigurile transferate la rezerve (diferența între prețul
de vânzare al instrumentelor de capitaluri proprii și valoarea de răscumpărare, sau diferența

dintre valoarea nominală a instrumentelor de capitaluri proprii anulate și valoarea lor de
răscumpărare), respectiv pierderile acoperite din rezerve (diferența dintre valoarea de
răscumpărare a instrumentelor de capitaluri proprii anulate și prețul lor de vânzare, diferența
dintre valoarea de răscumpărare a instrumentelor de capitaluri proprii anulate și valoarea lor
nominală, valoarea instrumentelor de capitaluri proprii cedate cu titlu gratuit, cheltuieli legate
de emiterea instrumentelor de capitaluri proprii atunci când nu sunt îndeplinite condițiile
pentru recunoașterea lor ca imobilizări necorporale, alte cheltuieli legate de răscumpărarea
instrumentelor de capitaluri proprii).
– dacă I R>100%, are loc consolidarea capitalului propriu a întreprinderii;
– dacă I R=100%, are loc menținerea neschimbată a poziției financiare a rezervelor, a
capitalului propriu;
– dacă I R<100%, semnifică utilizarea unor rezerve pentru acoperirea unor pierderi, o
decapitalizare a întreprinderii și o slăbire a poziției sale financiare.
V.Profitul sau pierderea reportat(ă) se referă fie la pierderea exercițiului precedent, fie la
profitul amânat la repartizare conform hotărârii AGA. Această grupă mai include și rezultate
reportate de tipul: Rezultat reportat provenit din modificarea politicilor contabile, Rezultat
reportat provenit din corectatrea erorilor fundamentale, Rezultat reportat reprezentând
surplusul realizat din rezerva din reevaluare.
În general, o nerepartizare a profitului determină o creștere a capitalului propriu și
întărirea poziției financiare a întreprinderii, iar sporirea pierderii neacoperite determină
slăbirea poziției financiare a întreprinderii.
VI. Profitul sau pierderea exercițiului financiar poate îmbrăca forma profitului net sau a
pierderii.
În situația obținerii unui profit net, o creștere a acestuia comparativ cu perioada
precedentă, contribuie la consolidarea capacității de autofinanțare a întreprinderii. Acest
rezultat net nu este un rezultat monetar, datorită contabilității de angajamente.
În cazul rezultatului exercițiului se deosebesc următoarele situații:
– dacă I RNE>100%, înseamnă creșterea profitului net în perioada curentă față de
perioada precedentă;
– dacă I RNE=100%, înseamnă păstrarea aceluiași nivel a profitului;
– dacă I RNE<100%, înseamnă scăderea profitului net;
– dacă I RNE<0, înseamnă că firma a înregistrat pierdere în perioada curentă față de
perioada precedentă.

CAPITALURILE PROPRII sunt formate din capitaluri, prime de capital, rezerve din
reevaluare, rezerve, profitul sau pierderea reportat(ă) și profitul sau pierderea
exercițiului.
Capital (C)
+ Prime de capital (PC)
+ Rezerve din reevaluare (RREV)
+ Rezerve (R)
Profitul sau pierderea reportat(ă)
+ Sold creditor reprezintă Profit reportat
– Sold debitor reprezintă Pierdere reportată
Profitul sau pierderea exercițiului
+ Sold creditor reprezintă Profit
– Sold debitor reprezintă Pierdere
– Repartizarea profitului =
CAPITALURI PROPRII (CPR)

PATRIMONIUL PUBLIC este acea parte a domeniului statului aflată în proprietatea unei
regii autonome sau a unei unități administrativ-teritoriale. Bunurile care fac parte din domeniul
public sunt inalienabile (nu pot fi înstrăinate), insesizabile (nu pot fi urmărite de niciun creditor,
nu pot fi supuse executării silite) si imprescriptibile (nu pot fi dobândite de alte persoane).
Acestea sunt scoase din circuitul civil și pot fi date în administrare, concesiune, folosință sau
închiriate regiilor autonome, prefecturilor, autorităților administrative publice centrale și locale
sau altor instituții publice de interes national, judetean sau local.

PATRIMONIUL PRIVAT este reprezentat de o parte a domeniului privat al statului aflat în
administrarea, proprietatea sau în folosința unei entități. Domeniul privat al statului este
format din bunurile mobile și imobile care, potrivit legii sau prin natura lor, nu sunt de uz sau
de interes public, aflate sau intrate în proprietatea statului sau a unităților administrativ-
teritoriale prin căile și mijloacele prevăzute de lege. Spre deosebire de patrimonial public,
acest patrimoniu poate fi vândut, închiriat și concesionat, deci sunt bunuri alienabile și
prescriptibile , dar sunt insesizabile.

CAPITALURILE PROPRII împreună cu PATRIMONIUL PUBLIC (PUB) și PATRIMONIUL
PRIVAT (PRV) formează CAPITALURI – TOTAL.