Analiza Situatiei Emisiilor de Gaze cu Efect de Sera In Uniunea Europeana

Introducere

Gazele cu efect de seră(GES) sunt gaze într-o atmosferă care absoarbe și emite radiații într-un interval infraroșu termic. Acest process este cauza fundamentală a efectului de seră.

Gazele cu efect de seră din atmosferă sunt: vaporii de apă, dioxidul de carbon, metan, protoxid de azot și ozon. Fără gazele cu efect de seră, temperatura medie a suprafeței Pământului ar fi de aproximativ 15 ° C, mai rece decât prezenta medie de 14 ° C. În sistemul solar, în atmosferele lui Venus și Marte sunt prezente de asemenea gazele care provoacă efectul de seră. Din cauza emisiilor din ce în ce mai mari de gaze de seră provocate de oameni, temperatura medie a Pământului crește, astfelajungându-se la schimbările climatice care pot fi observatecu ușurință în mediul înconjurător.

Dioxidul de carbon(CO2), este un gaz incolor și inodor, vital pentru viața umana. Acest compus chimic natural este compus dintr-un atom de carbon covalent dublu legat de doi atomi de oxigen. Dioxidul de carbon este produs de plante în timpul respirației.

Gazele de seră sunt cele care absorb și emit radiații infraroșii cu lungimea de undă emisă de Pământ. În ordine, cele mai abundente gaze de seră în atmosfera Pământului sunt:

Vapori de apă ( H2O );

Dioxid de carbon ( CO2 );

Metan ( CH4 );

Protoxidul de azot ( N2O )

Ozonul ( O3 );

Clorofluorocarburi ( CFC ).

Concentrațiile atmosferice de gaze cu efect de seră sunt determinate de echilibrul dintre surse (emisiile de gaze din activități umane și a sistemelor naturale) și a rezervoarelor (eliminarea gazului din atmosferă prin transformarea într-un compus chimic diferit).

Proporția unei emisii rămasă în atmosferă după un timp specificat este "fracțiunea în aer". Mai precis, fracțiunea de aeranuală este raportul dintre creșterea atmosfericăși a emisiilor totale din anul respectiv. Pentru CO2 AF în ultimii 50 de ani (1956-2006) a fost în creștere de la 0,25 ± 0,21% / an.

Concentrațiile de dioxid de carbon din atmosferă sunt reglementate în mod natural de către numeroase procese colective, cunoscute sub numele de "ciclul carbonului". Mișcarea ("flux") de carbon între atmosferă și pământul și oceane este dominat de procese naturale, cum ar fi fotosinteza plantelor.

În timp ce aceste procese naturale pot absorbi o parte din cele 6.1 miliarde de tone metrice de emisii antropice de dioxid de carbon produse în fiecare an (măsurată în termeni echivalenți carbon), un procent estimat de 3,2 miliarde de tone metrice, se adaugă în atmosferă anual.

Dezechilibrul pozitiv al Pământului între emisiile și rezultatele de absorbție rezultă din creșterea continuă a emisiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă.

Măsurarea cantității de dioxid de carbon în atmosfera Pământuluia fost propusă de doi oameni de știință care au început să facă zilnic măsurători, în Oceanul Pacific, deasupra insuleiHawaii, în anul 1958. Putem observa pe graficul de mai jos creșterea concentrației de dioxid de carbon în atmosferă. Concentrația de CO2 era de 280 de părți la un milion. În anul 2007, nivelul măsurat deasupra vulcanului Mauna Loa, era de 381 de părți la un milion.

Figura 1.1. Concentrația atmosferică de CO2

Sursa: http://maps.grida.no/go/graphic/atmospheric-concentrations-of-carbon-dioxide-co2-mauna-loa-or-keeling-curve

Linia din graficul anterior ce reprezintă concentrația de dioxid de carbon crește și apoi scade la loc în fiecare an. Motivul: majoritatea uscatului de pe Pământ se află la nord de ecuator, așadar și marea majoritate a vegetației Pământului se află în emisfera nordică. În momentul în care emisfera nordică se îndreaptă spre Soare, primăvara și vara, copacii se umplu de frunze care absorb dioxidul de carbon, astfel concentrațiile scad în toată lumea. Iar când emisfera nordică se îndepărtează de Soare, toamna și iarna, frunzele cad, elibereză dioxid de carbon, iar concentrația crește din nou. Se poate spune ca în fiecare an, Pământul inspiră și expiră adânc.

Statele Unite aduc mai multă poluare cu gaze de seră decât „America Centrală și America de Sud (3,8%), Canada (2,3%), Africa (2,5%), Orientul Mijlociu (2,6%), Australia (1,1%), Japonia (3,7%) și Asia (12,2 %)” la un loc, adică cu 30,3% din total. Pe locul doi esteEuropa(27,7%), urmată pe locul trei deRusia(13,7%).

Figura 1.2. Contribuția națiunilor la încălzirea globală

Sursa: „Departamentul Energiei din Statele Unite, Administrația de Informare pentru Energie, Centrul de Analiză pentru Informările legate de dioxidul de carbon”

Comparând emisiile de CO2 pe cap de locuitori în China, India, Africa, Japonia, Uniunea Europeană și Rusia cu cele din Statele Unite, așa cum observăm în graficul ce urmează, reiese că americanii sunt cu mult peste toți ceilalți.

Figura 1.3. Emisii de carbon

Sursa: „Departamentul Energiei din Statele Unite, Administrația de Informare pentru Energie”Notă: „Sunt reprezentate emisiile de carbon asociate cu ardera de combustibili fosili”

Trebuie să luam în calcul și populația. Odată cu această modificare, rolul Chinei devine mai mare, la fel și în Uniunea Europeană, iar Statele Unite rămân încă la distanță, deasupra celorlați.

Emisii de gaze cu efect de seră în Uniunea Europeană

1.1 Încalzirea globală

Tabelul de mai jos enumeră șase gaze cu efect de seră principale. Acestea sunt gazele împotriva cărora obiectivele de reducere a emisiilor au fost convenite în cadrul Protocolului de la Kyoto.

Factorii Încălzirii globale se aplică pentru fiecare gaz în scopul de a prezenta emisiile în termeni de echivalent CO2.

Tabelul 1.1. Gaze cu efect de seră principale

Sursa: “Schimbările climatice 1995, Știința schimbărilor climatice: Rezumatul pentru Factorii de decizie politică și Rezumatul tehnic din Raportul grupului de lucru I, pagina 22”

Schimbările climatice sunt produse de emisiile mai multor gaze cu efect de seră. Dioxidul de carbon este gazul cu efect de seră primar, majoritatea cercetărilor făcute concentrându-se pe CO2. Cu toate acestea, în scopul de a crea politici climatice eficiente și mai puțin costisitoare, ar trebui să fie luate în considerare reduceri ale emisiilor de gaze cu efect de seră. Acestea necesită un mecanism care să cântărească potențiale compromisuri între diferitele gaze cu efect de seră.

Există o serie de metode pentru compararea diferitelor gaze cu efect de seră. Abordarea cea mai comună este o măsură fizică, cum ar fi încălzirea globală (GWP) și schimbarea temperaturii globale (GTP).

Pământul încălzit emite la rândul său radiații către spațiu. Emisia Pământului se rezumă doar la gama de infraroșii. Câteva din gazele ce se găsesc în atmosferă au capacitatea să absoarbă acest tip de infraroșii și de a produce căldură. Acestă căldură sporește temperatura atmosferei și încălzește din nou Pământul. Aceste gaze poartă numele de «gaze cu efect de seră». Pentru planeta noastră, ele au rolul pe care îl are peretele translucid pentru solul unei sere.

Unele molecule gazoase ale atmosferei au capacitatea de a absorbi puternic în domeniul IR. Moleculele gazelor respective trec în stări lichide superioare și, prin tranziția în starea solidă, emit izotrop (deci și spre scoarța terestră) radiație infraroșie. Creșterea concentrației acestor gaze duce la creșterea temperaturii medii terestre.

În urma discuțiilor despre încălzirea globală, putem observa câteva opinii greșite despre efectul de seră, prezentate mai jos:

Efectul de seră este un lucru rău – GREȘIT.

Efectul de seră este un lucru bun!

Un efect de seră mai pronunțat este un lucru și mai bun – GREȘIT.

Un efect de seră mai mare este un lucru rău!

Figura 1.5. Efectul de seră

Sursa: (http://www.scientia.ro)

1.2. Rolul pozitiv al efectului de seră

Ce sectoare și subsectoare care emit gaze cu efect de seră sunt acoperite?

Sunt prezentate date agregate de catre sector (surse și absorbanți a emisiilor de gaze cu efect de seră). Aceste sectoare sunt complet compatibile cu formatul de raportare comun (CRF) stabilite în liniile directoare elaborate de Grupul Interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC). Sunt prezentate date pentru toate sectoarele CRF, descrise în tabelul de mai jos.

Tabelul 1.2. Date sectoare CRF

Notă: Suma sub-sectoarelor să nu corespundă întotdeauna sectoarelor însumate din cauza datelor incomplete furnizate de unele state membre.

VIAȚA TERESTRĂ EXISTĂ DATORITĂ EFECTULUI DE SERĂ (NATURAL)

Efectul de seră (natural) încălzește suprafața Pamântului cu 330C:

– datorită efectului de seră temperatura medie a suprafeței terestre este 15 ° C;

– în absența efectului de seră temperatura medie a suprafeței terestre ar fi -18 ° C.

Această încălzire naturală este o condiție a prezenței apei (în stare lichidă) pe suprafața terestră, ceea ce constituie baza existenței biologice.

În tabelul de mai jos sunt prezentate principalele gaze responsabile de intensificarea efectului de sera si sursele producerii lor.

Tabelul 1.3. Factori responsabili de apariția efectului de seră

1.3. Informații de bază privind inventarele de gaze cu efect de seră și schimbarea climei

Uniunea Europeană (UE), în calitate de parte la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC), raportează anual cu privire la gazele cu efect de seră (GES) stocurile pentru anii 1990 la T-2 pentru emisiile și absorbțiile în domeniul reglementat de state membre (adică emisiile sale interne care au plasa pe teritoriul său).

Prezentul inventar constituie, de asemenea, prezentarea UE-15 în temeiul Protocolului de la Kyoto și acoperă informațiile și datele din statele membre disponibile până la 8 mai 2014. În prima perioadă de angajament a Protocolului de la Kyoto, UE-15 a luat un angajament comun de a reduce emisiile cu 8 % între 2008 și 2012, comparativ cu emisiile din "anul de referință". UE-28 nu are un obiectiv comun în prima perioadă de angajament a Protocolului de la Kyoto, în același mod ca și UE-15.

Temeiul juridic pentru elaborarea inventarului Uniunii Europene este Regulamentul (UE) 525/2013 privind un mecanism de monitorizare și raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră și de raportare a altor informații la nivel național și al Uniunii relevante pentru schimbările climatice și de abrogare a Deciziei 280/2004 / CE.

Prezentul regulament stabilește un mecanism pentru:

asigurarea promptitudinii, transparența, acuratețea, coerența, comparabilitatea și exhaustivitatea raportării de către Uniune și statele sale membre la Secretariatul UNFCCC;

raportarea și verificarea informațiilor cu privire la angajamentele Uniunii și ale statelor membre în conformitate cu CCONUSC, Protocolul de la Kyoto și cu deciziile adoptate în temeiul acestora, și evaluarea progreselor în îndeplinirea acestor angajamente;

monitorizarea și raportarea tuturor emisiilor antropice de la surse și eliminarea de către absorbanți de gaze cu efect de seră care nu sunt controlate prin Protocolul de la Montreal privind substanțele care epuizează stratul de ozon în statele membre;

monitorizarea, raportarea, revizuirea și verificarea emisiilor de gaze cu efect de seră și alte informații în conformitate cu articolul 6 din Decizia 406/2009 / CE;

raportarea utilizării veniturilor generate prin licitarea certificatelor în temeiul articolului 3d alineatul (1) sau (2) sau articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2003/87 / CE, în conformitate cu articolul 3d alineatul (4) și articolul 10 alineatul (3) din această directivă;

monitorizarea și raportarea cu privire la acțiunile întreprinse de către statele membre să se adapteze la consecințele inevitabile ale schimbărilor climatice într-un mod rentabil;

evaluarea progreselor de către statele membre în vederea îndeplinirii obligațiilor lor în temeiul Deciziei nr 406/2009 / CE.

Noul regulament privind mecanismul de monitorizare a sporit normele de raportare cu privire la emisiile de gaze cu efect de seră pentru a satisface cerințele care decurg din acordurile actuale și viitoare internaționale privind clima, precum și UE privind clima și 2009 pachet de energie. Începând din 2014, raportarea inventarului are loc în cadrul acestui nou instrument juridic, care înlocuiește și se extinde Deciziei privind mecanismul de monitorizare anterioare 280/2004 / CE.

Eficiența energetică

De ce eficiența energetică?

Eficiența energetică este un termen care face referire la mai multe modalități prin care putem obține aceleași avantaje (lumină, încălzire, mișcare, etc.) folosind mai puțină energie.

Domeniul eficienței energetice acoperă automobile eficiente, becuri economice, practici industriale îmbunătățite, izolarea mai bună a caselor etc. Pentru că economisirea energiei înseamnă economisirea banilor, eficiența energetică devine foarte profitabilă.

Se pot găsi mai multe motive pentru a pleda în favoarea eficienței energetice la nivel național, respectiv local. Dintre acestea, cele mai importante sunt:

Protejarea mediului înconjurător prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;

Modificarea apelului la surse fosile de energie, epuizabile, ducând la un management prudent al acestora;

Micșorarea intensității energetice la nivelul național, respectiv local;

Reducerea deficitului în balanța de plăți externe;

Efectul pozitiv asupra bugetului țării (mai puține subvenții pentru energie);

Implementarea unor noi proiecte cu anumite avantaje asupra ocupării forței de muncă;

Micșorarea necesarului de investiții în domeniul de producție al energiei – în general;

Acțiune pozitivă asupra problemei sociale a consumatorilor vulnerabili și reducerea necesarului de ajutoare sociale.

Figura 2.1. Eficiența energetică

Sursa: (http://www.nonguvernamental.org)

Programele locale de eficientizare energetică sunt de obicei integrate în strategiile de dezvoltare sustenabilă ale localităților exprimate prin obiective de transformare a orașelor proprii în așa-numitele „orase verzi”.

Conceptul de „înverzire” a localităților face parte alături de “decarbonarea” economiei în general (noi tehnologii, regenerabile, schimbarea combustibililor etc.) și desprinderea legăturii Produsului Intern Brut de consumul de energie (reducerea intensității energetice) din însăși conceptul de dezvoltare sustenabilă. Tradițional, schemele de “înverzire” sunt în general similare, bazate pe gândirea globală a Băncii Mondiale, cu diferențe specifice de la țară la țară. Se bazează pe art. 17 din Protocolul de la Kyoto și conțin în general programe prioritare, cum ar fi: