Analiza Sistemului Indicatorilor de Performanta Financiara Pentru Serviciile Publice

Analiza sistemului indicatorilor de performanță financiară pentru serviciile publice. Studiu de caz

CUPRINS

INTRODUCERE

CAP. I. FINANȚELE PUBLICE LOCALE – INSTRUMENT DE REALIZARE ȘI CONSOLIDARE A AUTONOMIEI ADMINISTRATIV-TERITORIALE

1.1. Delimitări conceptuale cu privire la administrația publică locală și finanțele publice locale

1.1.1. Administrația publică locală în context macroeconomic

1.1.2.Conținutul și trăsăturile finanțelor colectivității locale. Centralizare și descentralizare financiară

1.1.3. Rolul, competențele și responsabilitățile autorităților administrației publice locale

1.2. Determinarea performanței instituțiilor publice

1.2.1 Conceptul de performanță a instituțiilor publice

1.2.2. Măsurarea performanțelor instituțiilor publice

CAP. II. ANALIZA PERFORMANȚELOR FINANCIARE LA NIVELUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE. STUDIU DE CAZ – PRIMĂRIA CRAIOVA

2.1.

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

FINANȚELE PUBLICE LOCALE – INSTRUMENT DE REALIZARE ȘI CONSOLIDARE A AUTONOMIEI ADMINISTRATIV-TERITORIALE

1.1.Delimitări conceptuale cu privire la administrația publică locală și finanțele publice locale

1.1.1. Administrația publică locală în context macroeconomic

Funcția de bază a administrației publice este satisfacerea nevoilor generale ale colectivităților. Prin ea se definește dreptul și capacitatea efectivă de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, nevoile publice, într-un cadru legislativ dat.

Autonomia administrațiilor publice locale presupune gestiune proprie, în cadrul acesteia realizându-se în fapt autonomia.

Gestiunea economico-financiară a unităților administrativ-teritoriale induce unele funcții specifice față de modul de aplicare a principiului autonomiei, și anume:

creează cadrul necesar pentru exercitarea atribuțiilor autorităților administrației publice (respectiv consilii locale și primării);

asigură autonomia organelor locale în elaborarea și realizarea bugetelor și în folosirea resurselor proprii;

impune constituirea unei baze proprii de venituri în fiecare unitate administrativ-teritorială, din care să se asigure autofinanțarea cheltuielilor înscrise în buget;

exercită controlul financiar asupra formării și utilizării fondurilor proprii.

Diversitatea sistemelor de administrație publică locală este dată de particularitățile fiecărei țări, respectiv de evoluția istorică, moștenirea culturală, împrejurări politice specifice. Prin urmare, rolul autorităților locale variază semnificativ de la țară la țară, urmare a modului cum a fost soluționată disputa politică cu privire la impactul produs de descentralizare asupra rolului statului.

Deși sistemele de administrație publică din țările vest-europene sunt caracterizate de o varietate considerabilă din punctul de vedere al trăsăturilor lor, rolul administrațiilor publice locale este același, dar mijloacele, procedurile interne specifice și politicile publice locale diferă. În ciuda diferențelor lor structurale, ele au totuși o caracteristică comună importantă, anume aceea că o mare parte a responsabilităților pentru organizarea și conducerea activităților sociale și economice de interes public a fost cedat autorităților locale.

Motivația repartizării sarcinilor statului în cea ce privește satisfacerea nevoilor publice,

între veriga centrală și cea locală rezidă din faptul că autoritățile locale sunt capabile să

mobilizeze și să administreze mai eficient resursele deoarece sunt mai bine plasate pentru a

identifica în mod corespunzător prioritățile, nivelul obiectivelor și criteriile de performanță în

producerea și furnizarea serviciilor publice. În cazul în care dispun de competența legală.

În cazul unui sistem unitar de guvernământ, așa cum este țara noastră, autoritățile locale au drepturi și autoritate decizională numai în măsura în care forurile competente (în speță Parlamentul sau Guvernul) le-au garantat în mod explicit.

Finanțele publice locale grupează „ansamblul procedeelor de constituire și

întrebuințare a fondurilor bănești de interes local, atât bugetare, cât și extrabugetare sau

speciale”.

1.1.2.Conținutul și trăsăturile finanțelor colectivității locale. Centralizare și descentralizare financiară

Dacă inițial finanțele publice au avut un caracter centralizat și au constituit o emblemă a statului, în perioada actuală, sfera finanțelor publice s-a extins la nivelul colectivităților publice secundare, cum sunt: municipiile, orașele, comunele, regiunile, dar și a altor organisme publice ce au personalitate juridică, cum sunt: companiile sau societățile naționale, camerele de comerț, etc.

Finanțele publice locale, asemănător celor centrale, grupează ansamblul mijloacelor și procedeelor de constituire și utilizare a fondurilor bănești de interes public reunind finanțele tuturor comunelor, orașelor și a celorlalte unități administrativ-teritoriale și ale altor organisme publice cu personalitate juridică pe plan local. Componenta principală o reprezintă bugetele unității administrativ-teritoriale, alături de acestea, constituindu-se și alte fonduri cu destinație specială, fonduri de tezaur, fonduri de rulment care împreună cu fondurile celorlalte organisme publice autonome, conferă finanțelor publice locale o alcatuire complexă, ceea ce i-a făcut pe unii autori să le atribuie denumirea de „finanțe infra-naționale”.

Cu toate că,în general, finanțele publice locale reproduc, la o altă scară, finanțele guvernamentale, totuși, problematica finanțelor unităților administrativ-teritoriale este destul de diferită de cea a finanțelor publice ale statului.

Diferențele se explică prin aceea ca statul este suveran, în timp ce colectivitățile locale sunt într-o anumită măsură, subordonate. De aici decurg cateva consecințe fundamentale ce imprimă finanțelor publice locale unele caracteristici în raport cu finanțele statului:

subordonare politică – Colectivitățile locale nu participă niciodată la elaborarea „înaltei” politici: politică externă, politică economică, politică socială. Atributul acestor definiri aparține statului, unitățile administrative, prin finanțele lor, participând la punerea în practică a acestora. Finanțele colectivităților locale rămân subordonate politicii generale a statului și trebuie să se supună principalelor direcții ale acesteia;

controlul etatic – Colectivitățile administrative au personalitate juridică, dispun de autonomie financiară, au organisme proprii care întocmesc și execută propriul buget, distinct de cel al statului. Totuși, regimul juridic al autonomiei financiare atribuit colectivităților descentralizate este acela al „libertății supravegheate”. Controlul finanțelor locale este necesar pentru mentinerea politicii financiare a colectivităților locale în armonie cu politica generală a statului și se manifestă în mai multe direcții:

controlul modului de intocmire a bugetului, cu asigurarea riguroasă a echilibrului acestuia;

controlul asupra resurselor colectivităților administrative, în primul rând asupra celor de natură fiscală, care nu pot fi stabilite liber de aceste colectivități;

controlul asupra cheltuielilor colectivităților locale – dincolo de faptul ca ansamblul acestor cheltuieli este limitat de necesitatea asigurării echilibrului bugetar, se pot identifica 3 categorii de cheltuieli ale colectivităților locale: cheltuieli obligatorii, cheltuieli interzise prin lege, cheltuieli facultative – singurele în legătură cu care colectivitățile locale au libertatea de acțiune, sub rezerva de a dispune de resursele necesare finanțării acestora.

ajutorul etatic care își găsește justificarea în solidaritatea ce trebuie să existe între stat și toate colectivitățile locale componente, și care îmbracă forme diferite:

o dotare globală de funcționare acordată colectivităților locale, destinată să finanțeze, în special, serviciile de interes general;

subvenții specifice, destinate fie acoperiri cheltuielilor obligatorii, fie unor cheltuieli facultative;

anumite dotări de compensație primite de la „case” speciale, constituind o formă de manifestare a solidarității între diferitele colectivități locale.

Dincolo de aceste deosebiri și similitudini dintre finanțele locale și cele guvernamentale, realitatea contemporană, scoate în evidență două aspecte esențiale ale finanțelor publice locale în ultimele decenii: creșterea în forță a finanțelor locale și dependența accentuată, în plan financiar, a colectivităților locale față de stat.

În momentul în care se pune problema organizării serviciilorpublice pe plan local, statul are de ales între două posibilități:

să își exprime, el însuși, responsabilitatea organizării activității administrative locale, înființând agenții, alocând resurse, elaborând proceduri.

Este în cazul regimurilor absolutiste și totalitare, caracterizate printr-un centralism excesiv, în care unitățile administrativ-teritorialeli se proclamă autonomie pur formală. Organele de conducere ale acestora au în esență atribuții de execuție și aplicare a directivelor centrale, iar bugetele lor sunt dependente de bugetul central, resursele proprii fiind nesemnificative. Un asemenea sistem prezintă avantajul organizării unitare a activității administrative, dar nu ține seama de particularitățile locale și conduce, adesea, la o birocrație autoritară.

să adopte soluția liberală a descentralizării, lăsând gestiunea serviciilor publice locale în grija autorităților locale alese (consiliile locale), care dispun de putere de decizie și de o anumită autonomie financiară.

Sistemul are avantajul de a permite o mai bună adaptare a serviciilor publice la exigențele locale. În fapt, niciunul dintre sisteme nu există înstare pură. Raportul de centralizare-descentralizare diferă de la o țară la alta, în funcție de nivelul și de particularitățile dezvoltării economice, de modul de organizare a teritoriului și a finanțelor publice, de tradiție, fiind, în ultimă instanță, o chestiune de opțiune politică.

1.1.3. Rolul, competențele și responsabilitățile autorităților administrației publice locale

Conform Legii 273 din 2006 privind finanțele publice locale autoritățile administrației publice locale au următoarele competențe și responsabilități în ceea ce privește finanțele publice locale:

a) elaborarea și aprobarea bugetelor locale, în condiții de echilibru bugetar, la termenele și potrivit prevederilor stabilite prin prezenta lege;

b) stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea și încasarea impozitelor și taxelor locale, precum și a oricăror alte venituri ale unităților administrativ-teritoriale, prin compartimente proprii de specialitate, în condițiile legii;

c) urmărirea și raportarea execuției bugetelor locale, precum și rectificarea acestora, pe parcursul anului bugetar, în condiții de echilibru bugetar;

d) stabilirea și urmărirea modului de prestare a activităților din domeniul serviciilor publice de interes local, inclusiv opțiunea trecerii sau nu a acestor servicii în răspunderea unor operatori economici specializați ori servicii publice de interes local, urmărindu-se eficientizarea acestora în beneficiul colectivităților locale;

e) administrarea eficientă a bunurilor din proprietatea publică și privată a unităților administrativ-teritoriale;

f) contractarea directă de împrumuturi interne și externe, pe termen scurt, mediu și lung, și urmărirea achitării la scadență a obligațiilor de plată rezultate din acestea;

g) garantarea de împrumuturi interne și externe, pe termen scurt, mediu și lung, și urmărirea achitării la scadență a obligațiilor de plată rezultate din împrumuturile respective de către beneficiari;

h) administrarea fondurilor publice locale pe parcursul execuției bugetare, în condiții de eficiență;

i) stabilirea opțiunilor și a priorităților în aprobarea și în efectuarea cheltuielilor publice locale;

j) elaborarea, aprobarea, modificarea și urmărirea realizării programelor de dezvoltare în perspectivă a unităților administrativ-teritoriale ca bază aublică și privată a unităților administrativ-teritoriale;

f) contractarea directă de împrumuturi interne și externe, pe termen scurt, mediu și lung, și urmărirea achitării la scadență a obligațiilor de plată rezultate din acestea;

g) garantarea de împrumuturi interne și externe, pe termen scurt, mediu și lung, și urmărirea achitării la scadență a obligațiilor de plată rezultate din împrumuturile respective de către beneficiari;

h) administrarea fondurilor publice locale pe parcursul execuției bugetare, în condiții de eficiență;

i) stabilirea opțiunilor și a priorităților în aprobarea și în efectuarea cheltuielilor publice locale;

j) elaborarea, aprobarea, modificarea și urmărirea realizării programelor de dezvoltare în perspectivă a unităților administrativ-teritoriale ca bază a gestionării bugetelor locale anuale;

k) îndeplinirea și a altor atribuții, competențe și responsabilități prevăzute de dispozițiile legale.

Președinților consiliilor județene li se aplică prevederile prezentei legi, similar cu autoritățile executive.

Ordonatorii de credite sunt de trei categorii: ordonatori principali, ordonatori secundari și ordonatori terțiari. Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt primarii unităților administrativ-teritoriale, primarul general al municipiului București, primarii sectoarelor municipiului București și președinții consiliilor județene. Ordonatorii principali de credite pot delega această calitate înlocuitorilor de drept sau altor persoane împuternicite în acest scop. Prin actul de delegare, ordonatorii principali de credite vor preciza limitele și condițiile delegării. Conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică, cărora li se alocă fonduri din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite după caz.
Rolul ordonatorilor principali de credite este acela de a analiza modul de utilizare a creditelor bugetare aprobate prin bugetele locale și prin bugetele instituțiilor publice, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, și aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispozițiilor legale, ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate potrivit art. 19 alin. (1) lit. b), pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, și aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispozițiilor legale iar ordonatorii terțiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor unităților pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale.

Ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.

Ordonatorii de credite răspund de:

a) elaborarea și fundamentarea proiectului de buget propriu;

b) urmărirea modului de realizare a veniturilor;

c) angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate și a veniturilor bugetare posibil de încasat;

d) integritatea bunurilor aflate în proprietatea sau în administrarea instituției pe care o conduc;

e) organizarea și ținerea la zi a contabilității și prezentarea la termen a situațiilor financiare asupra situației patrimoniului aflat în administrare și a execuției bugetare;

f) organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziții publice și a programului de investiții publice;

g) organizarea evidenței programelor, inclusiv a indicatorilor aferenți acestora;

h) organizarea și ținerea la zi a evidenței patrimoniului, conform prevederilor legale;

i) alte atribuții stabilite de dispozițiile legale.

Controlul financiar preventiv propriu și auditul public intern se exercită asupra tuturor operațiunilor care afectează fondurile publice locale și/sau patrimoniul public și privat și sunt exercitate conform reglementărilor legale în domeniu. Angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor din fonduri publice locale se aprobă de ordonatorul de credite, iar plata acestora se efectuează de către contabil, cu excepția prevederilor art. 54 alin. (7).Angajarea și ordonanțarea cheltuielilor se efectuează numai cu viza prealabilă de control financiar preventiv propriu, potrivit dispozițiilor legale. Formarea și utilizarea fondurilor publice locale și contul de execuție a bugetelor locale sunt supuse controlului Curții de Conturi, potrivit legii.

1.2 Determinarea performanței instituțiilor publice

1.2.1 Conceptul de performanță a instituțiilor publice

În ultima perioadă, în țara noastră, conceptul de performanță și cuantificarea acesteia a devenit o prioritate și în sectorul public. Măsurarea performanței a căpătat și o latură practică, nu doar conceptuală, din momentul în care ideile manageriale, dar și o seama de exemple de succes, au pătruns în sistem.

Societatea cere o eficiență mai mare a serviciilor prestate către ea, o utilizare mai bună a serviciilor publice și un model birocratic mai eficace. Numai respectând aceste condiții, instituțiile guvernamentale pot căpăta forță, consistență și pot deveni mai credibile.

Conceptul de performanță face referire la o judecată asupra unui rezultat si la maniera în care acest rezultat este atins, ținând cont de obiectivele și de condițiile de realizare. Performanța în sine reprezintă doar un pas, legat de îndeplinirea sau nu a obiectivelor stabilite. În acest sens, trebuie ca cetățeanul să fie poziționat în centrul serviciilor publice și trebuie să reprezinte principala direcție de acțiune. Literatura de specialitate, identifică trei motive capitale care obligă sectorul public să se concentreze asupra conceptului de performanță:

Așteptările cetățenilor – cetățenii se așteaptă, din ce în ce mai mult, la ușurințaă și excelență în relațiile cu instituțiile publice. Aceștia doresc să fie tratați ca și clienți care au dreptul să fie bine serviți și nu ca norocoșii beneficiari ai unui serviciu, de multe ori prestat nesatisfăcător și prost administrat;

Necesitățile interne ale administrației publice – Uniunea Europeană a stabilit obiective ambițioase pentru țărle membre și în curs de aderare în vederea constituirii unei noi societăți informaționale. Guvenele au început să conștientizeze avantajele economice ale încurajării creării de medii favorabile dezvoltării economiei bazate pe tehnologia informației. Însă, pot fi identificate și alte necesități, de ordin mai general, ca de exemplu:

Evaluarea modului de funcționarea instituției publice;

Controlul modului în care lucrează angajații;

Ușurarea modului de alocare bugetară;

Motivarea angajaților, etc.

Presiunea cheltuielilor – fie și numai declarativ, se exercită o importantă presiune politică în direcția limitării sau reducerii facilității și a cheltuielilor publice.

În definirea performanței trebuie avut în vedere cel puțin două aspecte distincte, și anume:

Performanța este un indicator măsurabil folosit pentru a cuantifica eficiența și/sau eficacitatea unei acțiuni dar și cuantificare performanței este un proces prin care se stabilește cât de aproape suntem de scopurile propuse, incluzând informații despre eficiența cheltuirii resurselor, rezultatelor obținute, calitatea acestora și eficacitatea operațiunilor.

Flexibilitatea, descentralizarea, creativitatea, autonomia managerială și contractul de management, toate folosite ca instrument de cuantificare, sunt caracteristicile de bază ale unei reforme manageriale care se concentrează pe rezultate.

Determinarea rezultatelor în sectorul public și implementarea unui sistem de măsurare a performanțelor financiare și nonfinanciare necesită o definire clară a obiectivelor și scopurilor fiecărei organizații și instituții componente.

1.2.2. Măsurarea performanțelor instituțiilor publice

Pentru a măsura performanța este nevoie de un proces sistematic care să permită evaluarea eficienței și eficacității unei organizații sau a unui program astfel putând oferii informații reale, calitative și cantitative, care să ajute managerii și cetățenii să determine dacă rezultatele sunt conform așteptărilor. Astfel măsurarea performanței este unul din cele mai importante și puternice instrumente utilizate pentru a îmbunătății managementul în sectorul public.

Obiectivul principal practic, în măsurarea performanței este luarea de decizii pentru ameliorarea condițiilor performanței. Utilitatea practică deosebită a măsurării performanței instituțiilor publice decurge din următoarele considerente:

Contribuie la cunoașterea situației reale a fiecărui tip de serviciu public;

Permite identificarea disfuncționalităților în procesul de realizare și de furnizare a serviciilor;

Oferă informații despre reacțiile clienților (cetățenilor) față de serviciile oferite;

Creează posibilitatea reorientării parțiale a unor servicii sau chiar externalizarea acestora;

Permite identificarea gradului de eficacitate a managerilor și executanților implicați în procesul de executare și furnizare de servicii;

Sprijină managerii din sectorul public să descopere care este cel mai eficient sistem de realizare și furnizare a serviciilor;

Permite o corelare a efortului personalului cu rezultatul obținut și cu nivelul de performanță realizat.

Stabilirea unui nivel de performanță în sectorul public constă într-un proces continuu și sistematic de evaluare și măsurare a serviciilor și a practicilor, de comparare a acestora cu cele mai bune rezultate ale altor instituții, procedură cunoscută sub numele de “benchmarking”. În cazul instituțiilor publice unde nu avem concurență, în sensul classic al cuvântului, trebuie avut în vedere raportarea la alte instituții similar din alte localități și uneori din alte domenii.

Performanța poate fi vizualizată eficient prin intermediul unor sisteme de măsurare a acesteia. Un sistem de măsurare a performanței cuprinde, în general, patru componente, după cum urmează:

Date

Sistem de management

Analiză

Acțiuni/decizii

Colectarea datelor este o activitate extrem de greoaie. Este foarte important ca datele să fie culese periodic, cu o ritmicitate dictată de necesitățile fiecărei instituții publice. Managementul are ca scop comunicarea cadrului strategic în care se defășoară activitatea instituției publice, și anume: strategie, scopuri, obiective, misiune și ținte care trebuie atinse. Analiza urmărește convertirea datelor în acei indicatori de performanță ceruți de managementul instituției publice și utilizarea la a fundamenta deciziile viitoare. Cea mai întâlnită formă de analiză este comparația. Astfel se pot identifica patru abordări generale de stabilire a standardelor de performanță:

Analiza comparativă internă (stabilirea standardelor interne);

Stabilirea standardelor față de o organizație concurentă;

Analize comparative funcționale între funcțiile din interiorul și exteriorul serviciilor public;

Analiza comparativă generică – comparație cu organizațiile care nu se află în același sector de activitate, dar care au funcții economice similare.

Conceperea unui sistem viabil de cuantificare a performanței în sectorul public se bazează pe două principii care la prima vedere par a se contrazice unul pe celălalt:

Trebuie măsurat tot ce are legătură cu scopurile organizației ;

Sistemul de cuantificare trebuie să fie simplu și ieftin.

Îndeplinirea celor două principii de de concepere a unui sistem de cuantificare a performanței poate fi pusă în legătură și cu calitatea funcționarilor instituțiilor publice.

CAPITOLUL II.

ANALIZA PERFORMANȚELOR FINANCIARE LA NIVELUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE. STUDIU DE CAZ – PRIMĂRIA CRAIOVA

2.1. Categorii de indicatori de performanță financiară la nivelul unităților administrativ teritoriale

Federația Autorităților Locale din România, cu sprijinul financiar al Institutului Băncii Mondiale, a dezvoltat o Bază de indicatori financiari, în ideea de a asigura transparența administrației locale și de a deveni un instrument util pentru autoritățile locale în realizarea de politici locale.

Indicatorii financiari și bugetari constituie instrumente ale procesului complex al analizei financiare – element esențial în managementul financiar al administrației publice locale.

Analiza financiară reprezintă așadar un ansamblu de instrumente și tehnici, inclusiv indicatori financiari și prognoze, care permite măsurarea situației financiare prezente a unei organizații publice sau private.

Pentru a realiza analiza financiară a unei administrații publice locale este necasar ca bugetul acesteia să fie structurat în așa fel încât să sublinieze informațiile cele mai importante, într-un mod structurat și logic, grupând tipurile de venituri și cheltuieli într-o manieră utilă.

Structura standard a bugetului folosită în analiza financiară este prezentată în figura nr. 2.1.

Figura nr. 2.1. Structura bugetului folosită în analiza financiară

Veniturile operaționale reprezintă totalitatea resurselor financiare de care beneficiază în mod curent (repetitiv) o administrație locală;

Cheltuielile operaționale sunt reprezentate de totalitatea cheltuielilor unei administrații publice locale cu furnizirea serviciilor publice, adică toate cheltuielile unei administrații locale, cu excepția celor de capital și a celor cu serviciul datoriei;

Veniturile curente (autonome) sunt o parte a veniturilor operaționale care depind într-o masura importantă de administrația locală respectivă și au un grad de predictibilitate ridicat: veniturile proprii fiscale și nefiscale, taxele speciale și cota defalcată din impozitul pe venit.

Indicatorii de performanță sunt grupați în patru categorii relevante pentru evaluarea performanței financiare:

I. Indicatori ai veniturilor sau care reflectă capacitatea de a genera venituri sunt acei indicatori care arată existența unui nivel corespunzător al veniturilor și măsura în care administrația publică locală are controlul asupra veniturilor locale;

II. Indicatori ai cheltuielilor sau care reflectă rigiditatea acestora – definesc gradul de flexibilitate pe care îl dețin autoritățile locale în alocarea resurselor pentru diferite scopuri (destinații). Această analiză face distincția între cheltuielile discreționare ale administrației publice locale (pe care aceasta poate decide să le facă sau nu) și cheltuielile nediscreționare (obligatorii) pe care o administrație public locală nu poate decide să nu le facă.

III. Indicatori ai capacității de investire, de contractare a datoriei și a structurii acesteia sunt acei indicatori care definesc măsura în care autoritățile locale acordă importanță cheltuielilor de capital și capacitatea acestora de a atrage finanțare pe termen lung pentru finanțarea investițiilor.

IV. Indicatori ai rezultatului operațional sau care reflectă capacitatea managementului financiar – se referă la relația dintre venituri și cheltuieli și definesc gradul în care administrația public locală implementează un management performant al resurselor financiare.

2.2. Descrierea și calcularea indicatorilor de performanță la nivelul bugetului local al municipiului Craiova

2.2.2. Indicatorii veniturilor sau care reflectă capacitatea de a genera venituri (CGV)

Administrația locală exercită, în grade diferite, un control asupra diferitelor surse de venit. Astfel, așa cum veniturile curente sunt în mare măsură sub control local, alte surse sunt mai puțin controlabile.

Din acest punct de vedere, predictibilitatea veniturilor este esențială în analiza privind solvabilitatea financiară, întrucât achitarea/rambursarea datoriei implică un anumit grafic de efectuare a plăților ce, odată stabilit, trebuie respectat. Determinarea predictibilității diferitelor surse de venituri este astfel extrem de necesară și trebuie făcută cu rigurozitate.

Indicatorii veniturilor sau care reflectă capacitatea de a genera venituri sunt structurați în figura nr. 2.2.

Figura nr. 2.2. Indicatorii veniturilor sau care reflect capacitatea de a genera venituri

Primii patru indicatori referitori la capacitatea de a genera venituri (CGV1-CGV4) se referă la surse de venituri care cad sub incidența controlului autorităților locale și/sau care derivă din activitatea economică locală.

Următorii indicatori din această categorie se referă la surse de venituri asupra cărora autoritățile exercită tot mai puțin control.

În plus, indicatorii ce cumulează diverse surse de venituri (CGV1-CGV5) ajută la interpretarea gradului de autonomie financiară a administrației publice locale: astfel, cu cât este mai mare procentul primilor trei indicatori (CGV1-CGV3) cu atât este mai mare gradul de autonomie financiară și cu atât mai bună starea financiară a administrației publice locale.

1. Impozitul pe proprietate (impozitul pe clădiri și pe terenuri) este cel mai important impozit local din țările mai puțin dezvoltate. În cazul orașelor mari este un fapt destul de obișnuit ca din această sursă de venituri să fie finanțate mai mult de o treime din toate cheltuielile realizate de administrațiile locale respective. Pe lângă importanța pur fiscală a acestui tip de impozit, analiza sa poate oferi și informații despre economia locală: valoarea asociată bazei de impozitare (proprietățile existente în jurisdicția respectivă) ar trebui să reflecte vigoarea economiei locale (sau slăbiciunea acesteia), mai ales în cazul economiei urbane.

La nivelul bugetului local al Primăriei Craiova, evoluția încasărilor din impozitul pe proprietate în intervalul 2011 – 2013 este prezentată în tabelul nr. 2.1.

Tabelul nr. 2.1. Evoluția CGV1 în intervalul 2011 – 2013

la nivelul bugetului local al Primăriei Craiova

* sunt incluse impozitul pe clădiri și terenuri de la persoane fizice și judirice; taxe judiciare de timbre, taxe de timbre pentru activitatea notarială și alte taxe de timbru

**270 mii locuitori

***încasări realizate

Sursa: calcule și prelucrări proprii pe baza datelor preluate din conturile de execuție bugetară anuale ale bugetului local al Primăriei Craiova (anexele

Graficul nr. 2.5. Evoluția încasărilor din impozitul pe proprietate (axa din stânga) și impozitul pe proprietate pe locuitor (axa din dreapta) la nivelul bugetului local al Primăriei Craiova (2011-2013), valori nominale

Graficul nr. 2.6. Evoluția ponderii veniturilor din impozitul pe proprietate în total venituri, la nivelul bugetului local al Primăriei Craiova (2004-2007), %

După cum putem observa,

2. Veniturile proprii fiscale includ totalitatea impozitelor si taxelor locale. Prin intermediul acestor venituri pot fi analizate sursele permanente care sunt, în marea lor majoritate, sub controlul administrațiilor locale. Astfel, pe lângă impozitul pe proprietate mai sunt incluse aici: alte impozite și taxe de la populație, alte încasări din impozite directe și taxele de autorizare (ex. autorizatia de construcție).

Nu sunt incluse aici surse de venit care nu au caracterul taxelor si al impozitelor ca, de exemplu: veniturile din concesiuni sau închirieri, amenzi, veniturile din vărsămintele din profitul net al regiilor sau societăților comerciale aflate în subordinea consiliilor locale/județene sau veniturile de capital cum ar fi venitul din vânzarea unei parcele de teren aparținând primariei, deoarece acestă sursă din urmă, deși aflată tot sub controlul local, nu se constituie într-o sursă de venituri recurentă (la dispoziția administrației locale an de an).

Tabelul nr. 2.2. Evoluția CGV2 în intervalul 2011 – 2013

la nivelul bugetului local al Primăriei Craiova

* sunt incluse aici CGV1 la care se adaugă ale impozite și taxe de la populație, alte încasări din impozite directe și taxele de autorizare

**270 mii locuitori

***încasări realizate

Sursa: calcule proprii pe baza datelor preluate din conturile de execuție bugetară anuale ale bugetului local al Primăriei Craiova (anexele

Graficul nr. 2.7. Evoluția veniturilor proprii fiscale (axa din stânga) și a veniturilor proprii fiscale pe locuitor (axa din dreapta) la nivelul bugetului local al Primăriei Craiova (2011-2013), valori nominale

Graficul nr. 2.8. Evoluția ponderii veniturilor fiscale în total venituri, la nivelul bugetului local al Primăriei Craiova (2011-2013), %

După cum putem observa….

3. Veniturile curente proprii (fiscale și nefiscale) reprezintă "veniturile curente" conform clasificației Ministerului Economiei și Finanțelor (suma veniturilor fiscale și a celor nefiscale, cu excepția taxelor speciale), la care se adăugă și taxele speciale ca având caracteristică de "curente", deși constituie o sursă opțională la care nu apelează toate administrațiile locale și care nu se poate utiliza în scopuri generale, ci numai în domeniul pentru care au fost instituite aceste taxe (de exemplu, taxa de habitat; permis liberă trecere prin stațiuni; taxa privind asigurarea serviciilor de pază și ordine, în sezonul estival pentru agenții economici, pe plajă etc. instituite de Primăria Constanța). În ceea ce privește Primăria Craiova, în intervalul analizat 2011-2013 nu au fost instituite taxe speciale.

Tabelul nr. 2.3. Evoluția CGV3 în intervalul 2011-2013

la nivelul bugetului local al Primăriei Craiova

* venituri curente conform clasificației Ministerului Finanțelor

**270 mii locuitori

***încasări realizate

Sursa: calcule proprii pe baza datelor preluate din conturile de execuție bugetară anuale ale bugetului local al Primăriei Craiova (anexele

Graficul nr. 2.9. Evoluția veniturilor curente proprii (axa din stânga) și a veniturilor curente proprii pe locuitor (axa din dreapta) la nivelul bugetului local al Primăriei Craiova (2011-2013), valori nominale

Graficul nr. 2.10. Evoluția ponderii veniturilor curente în total venituri, la nivelul bugetului local al Primăriei Craiova (2011-2013), %

După cum putem observa……………….

4. Veniturile curente totale sau autonome include integral tipurile de venituri curente proprii (fiscale și nefiscale) la care se mai adaugă și cotele defalcate din impozitul pe venit. Aceste cote din impozitul pe venit, spre deosebire de alte transferuri de la bugetul central, sunt vărsate în contul administrațiilor locale în mod automat și ele reflectă foarte bine situația economiei locale și eforturile pe care o administrație public locală le face pentru dezvoltarea acesteia prin atragerea de noi investiții.

Pentru analiza multianuală a acestor cote (ca reflectare a evoluției economiei locale) trebuie ținut însă cont de faptul că valoarea lor (procentul) este hotărată în fiecare an prin legea bugetului de stat și, ca atare, suma poate varia de la un an la altul independent de variația bazei de impozitare (tabelul nr. 2.4.).

Tabelul nr. 2.4. Evoluția cotelor defalcate din impozitul pe venit

Sursa: Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 102/25.11.2011 pentru modificarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale

La nivelul bugetului local al municipiului Craiova, cotele defalcate din impozitul pe venit au cunoscut o evoluție oscilantă în intervalul analizat, ponderea acestora în totalul veniturilor administrației locale scăzând de la 35,62% la nivelul anului 2011, la 25,87% la nivelul anului 2012 (tabelul nr. 2.5.), scădere datorată în primul rând scăderii nivelului cotelor defalcate din impozitul pe venit, iar în 2013 se oservă o apreciere datorată creșterii încasărilor din impozitul pe venit, urmare a creșterii economice.

Prin urmare, această situație este considerată a fi una pozitivă pentru municipiul Craiova, transferurile realizate pe seama cotelor defalcate din impozitul pe venit neavând caracter condiționat, sumele respective putând fi asimilate veniturilor proprii aparținând bugetelor locale (mai ales daca avem în vedere caracterul peren pe care legea îl conferă în prezent acestor venituri).

Tabelul nr. 2.5. Evoluția cotelor defalcate din impozitul pe venit

la nivelul municipiului Craiova

*exclusiv cota de 22% repartizată de DGJFP Dolj pentru echilibrarea bugetelor locale, valori nominale

Sursa: calcule proprii pe baza datelor preluate din conturile de execuție bugetară anuale ale bugetului local al Primăriei Craiova (anexele

În ceea ce privește evoluția veniturilor curente totale, aceasta este prezentată în tabelul nr. 2.6. și în graficele 2.11 și 2.12.

Tabelul nr. 2.6. Evoluția CGV4 în intervalul 2011-2013

la nivelul bugetului local al Primăriei Craiova

*categoria include veniturile curente (fiscal și nefiscale) la care se adaugă cotele defalcate din impozitul pe venit

**270 mii locuitori

***încasări realizate

Sursa: calcule proprii pe baza datelor preluate din conturile de execuție bugetară anuale ale bugetului local al Primăriei Craiova (anexele

Graficul nr. 2.11. Evoluția veniturilor curente totale (axa din stânga) și a veniturilor curente totale pe locuitor (axa din dreapta) la nivelul bugetului local al Primăriei Craiova (2011-2013), valori nominale

Chiar dacă înregistrează valori medii, evoluția ponderii veniturilor curente în total venituri relevă stabilitatea financiară a autorității publice, în condițiile majorării veniturilor totale.

Graficul nr. 2.12. Evoluția ponderii veniturilor curente în total venituri, la nivelul bugetului local al Primăriei Craiova (2011-2013), %

5. Veniturile operaționale reprezintă suma tuturor resurselor recurente (aflate la dispoziția administrației publice locale an de an) pe care o administrație publică locală le poate utiliza pentru acoperirea, în primul rand, a cheltuielilor cu activitățile curente (ca termen separat de cheltuieli de capital), dar care pot fi utilizate și pentru cheltuielile de capital.

Astfel, veniturile operaționale cumulează, în plus față de resursele incluse în indicatorul CGV4 de mai sus, și surse care sunt utilizate pentru echilibrarea bugetelor locale și/sau pentru subvenționarea unor activități (mai puțin stabile de la an la an):

Fonduri pentru echilibrare – transferate din partea reținută din impozitul pe venit (cota de 22% pentru echilibrare repartizată de DGJFP Dolj), pentru a ajuta administrația public locală să-și echilibreze bugetul local;

Sume defalcate din unele venituri care alimentează bugetul de stat – transferate către administrația publică locală în scopul finanțării exclusive a anumitor reponsabilități (plata salariilor profesorilor din învățământul secundar, subvenționarea încălzirii termice, alte activități) din partea reținută de nivelul central din T.V.A;

Subvenții de la alte nivele ale administrației publice

La nivelul municipiului Craiova, sumele defalcate din TVA și ponderea acestora în total venituri este prezentată în tabelul nr. 2.7.

Dacă în privința cotelor defalcate (asimilate veniturilor proprii ale bugetului local datorită caracterului peren pe care îl manifestă), creșterea ponderii acestora în intervalul analizat semnifică un aspect pozitiv (îmbunătățirea ușoară a autonomiei locale ca urmare a dezvoltării locale), în privința sumelor defalcate din TVA, în schimb, poate fi remarcată în intervalul 2011-2013 tendința de accentuare a gradului de condiționare în privința modului de utilizare a acestor resurse.

Tabelul nr. 2.7. Evoluția sumelor defalcate din TVA

la nivelul municipiului Craiova

Sursa: calcule proprii pe baza datelor preluate din conturile de execuție bugetară anuale ale bugetului local al Primăriei Craiova (anexele )

Graficul nr.2.13. Evoluția ponderii sumelor defalcate din TVA în total venituri la nivelul municipiului Craiova

Tabelul nr. 2.8. Evoluția CGV5 în intervalul 2011-2013

la nivelul bugetului local al Primăriei Craiova

* sunt incluse veniturile curente totale la care se adaugă: sumele alocate de consiliul județean pentru echilibrarea bugetelor locale din cota reținută de 22% din impozitul pe venit; sumele defalcate din TVA; subvenții de la bugetul de stat

**270 mii locuitori

***încasări realizate

Sursa: calcule proprii pe baza datelor preluate din conturile de execuție bugetară anuale ale bugetului local al Primăriei Craiova (anexele

Graficul nr. 2.14. Evoluția veniturilor operaționale (axa din stânga) și a veniturilor operaționale pe locuitor (axa din dreapta) la nivelul bugetului local al Primăriei Craiova (2011-2013), valori nominale

Graficul nr. 2.15. Evoluția ponderii veniturilor operaționale în total venituri, la nivelul bugetului local al Primăriei Craiova (2011-2013), %

Prin urmare, așa cum menționat mai sus, indicatorii CGV1-CGV4 reflectă gradul de autonomie financiară al administrației publice locale. Analiza acestor indicatori ne reflectă că, în intervalul analizat, administrația publică locală Craiova a avut un grad de autonomie moderat, apelul la veniturile provenite din cotele și sumele defalcate menținând echilibrul la nivel local.

6. Veniturile pentru investiții reprezintă surse financiare ce pot fi folosite exclusiv pentru cheltuieli de capital. Aceste surse financiare sunt, pe de o parte, veniturile (excepționale sau curente) obtinute de administrația publică locală ce pot fi folosite numai pentru investiții (cum sunt, de exemplu, veniturile din capital sau veniturile din amortizarea activelor fixe), precum și transferurile cu destinație specială pentru investiții primite de la bugetul de stat.

La nivelul bugetului local al municipiului Craiova, evoluția veniturilor din investiții este destul de nesemnificativă (tabelul nr. 2.9.), situându-se în toți anii intervalului analizat sub 1% din total venituri la nivelul bugetului local. Prin urmare, ponderea valorificării veniturilor din vânzarea bunurilor aparținând domeniului privat al municipiului Craiova este destul de redusă.

Tabelul nr. 2.9. Evoluția CGV6 în intervalul 2004-2007

la nivelul bugetului local al Primăriei Craiova

* sunt reprezentate de venituri din capital;

**270 mii locuitori

***încasări realizate

Sursa: calcule proprii pe baza datelor preluate din conturile de execuție bugetară anuale ale bugetului local al Primăriei Craiova (anexele

Graficul nr. 2.16. Evoluția veniturilor din investiții (axa din stânga) și a veniturilor din investiți pe locuitor (axa din dreapta) la nivelul bugetului local al Primăriei Craiova (2011-2013), valori nominale

Graficul nr. 2.17. Evoluția ponderii veniturilor din investiții în total venituri, la nivelul bugetului local al Primăriei Craiova (2011-2013), %