Analiza Sistemului Financiar Patrimonial In Cadrul Unei Societati Comerciale din Sectorul Constructiilor

INTRODUCERE

Concepția construcțiilor civile trebuie să asigure în principal calitatea vieții și activității oamenilor. Calitatea concepției construcțiilor civile este exprimată pe baza cerințelor și criteriilor de performanță ce trebuie respectate pentru a statisface exigențele celor ce utilizează clădirile.

Construcțiile, unul dintre cele mai mari sectoare de activitate din Europa, au fost grav afectate de recesiunea globală actuală, deși impactul crizei și momentul în care acesta a avut loc variază foarte mult între statele membre ale Uniunii Europene. Criza economică și financiară, care s-a declanșat în Statele Unite și s-a răspândit cu o viteză variabilă la alte țări, a afectat sectorul construcțiilor în toate statele membre ale Uniunii Europene în anul 2008, deși nu în mod uniform. Constatările subliniază diferențele naționale în ceea ce privește indicatorii care au fost utilizați: ocuparea forței de muncă, caracteristicile forței de muncă, dimensiunea întreprinderilor și producția.

Lucrarea este susținută de un bogat material grafic. Prezentarea grafică oferă o viziune cât mai clară a sectorului construcțiilor în Romania în ansamblul său, atât în perioada de criză cât și în anii anteriori.

În această lucrare este prezentată analiza sistemului financiar patrimonial în cadrul unei societăți comerciale din sectorul construcțiilor.

Respectiva lucrare este structurată în patru capitole; primul în care voi evidenția evoluția și tendintele sectorului de construcții înaintea și în timpul crizei economice, strategii, măsuri și management, dar și o analiză facută asupra investițiilor publice care determină o dependență pentru lucrările de construcții; în cel de-al doilea capitol sunt prezentate pe larg metodele folosite în analiza financiară, necesarul de fond de rulment, fondul de rulment net, ratele de structură, analiza solvabilității lichidității, analiza vitezei de rotație a activelor circulante, analiza tabloului de finanțare precum și analiza tabloului fluxurilor de trezorerie. Capitolul trei va cuprinde un studiu de caz pe o anumită firmă de construcții, iar capitolul patru prezintă condiții, concluzii și propuneri pentru viitorul acestui sector de construcții.

De asemenea sunt cuprinse și anexe în care se va evidenția evoluția pe parcursul mai multor ani a subiectului cercetării, atât în general cât și ca bază în studiul de caz, putându-se evidenția dinamica societăților de construcții.

CAP I. SECTORUL CONSTRUCȚIILOR,

EVOLUȚIA ȘI TENDINȚE ÎN PERIOADA DE CRIZĂ

Construcțiile reprezintă unul din cele mai periculoase și solicitante sectoare din Europa, care înregistrează situații alarmante în materie de securitate și sănătate în muncă. Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă (EU-OSHA) consiliază angajatorii și angajații cu privire la cele mai întâlnite riscuri și la modul în care pot fi prevenite acestea.

Lucrările de construcții reprezintă ansamblul lucrărilor prin care se realizează construcțiile noi, reconstruirea, dezvoltarea, modernizarea clădirilor cu destinație industrială, agricolă, de locuit precum și ateliere, garaje, spații pentru vânzare și depozitare, hoteluri, spitale, săli de spectacole, etc. Ele includ și instalațiile funcționale interioare: electrice pentru iluminat și forță, sanitare, de încălzit, de climatizare și ventilație; amenajarea și pregătirea terenurilor pentru construcții, forajele pentru alimentări cu apă; construcțiile metalice inclusiv montarea lor; fundațiile și postamentele pentru montajul utilajelor. În valoarea lucrărilor de construcții se cuprinde și valoarea lucrărilor de montaj a utilajelor tehnologice și funcționale cu întregul complex de operații prin care se realizează asamblarea și fixarea pe fundații; sunt incluse aici și lucrările de instalare a conductelor industriale, a lucrărilor de izolare, probele și rodajele mecanice.

În decursul istoriei, piața construcțiilor a prezentat o cerere aproape nelimitată.
Acest fapt s-a datorat nevoii de mărire a parcului imobiliar în continua creștere, creșterii demografice, dezvoltării economice, necesității reînnoirii și reconstrucției. În acest context preocupările tehnice au fost mai importante decât cele economice. În prezent, resimțind mai mult decât alte sectoare criza economică începută în perioada anilor 1990, construcțiile trec de la o piață de cerere la o piață de ofertă, atât pe plan cantitativ, cât și pe plan calitativ. Această evoluție a modificat condițiile de desfășurare a activităților, care concură la realizarea unei construcții. Activitatea propriu-zisă de construcție (adică de punere în opera a produselor) este strâns legată de serviciile situate în amonte sau aval de ea, cum ar fi: administrare, promovare, finanțare, arhitectură, inginerie, amenajare, lucrări de finisare, negocieri etc., și nu există decât datorită lor.

Prin întărirea presiunilor concurenței, criza actionează ca un accelerator al normalizării pieței construcțiilor care să apropie modelul său de funcționare de cel al altor sectoare.
Analiza pieței construcțiilor se face îndeosebi prin prisma caracteristicilor economice ale ofertei. Oferta sectorului construcțiilor este prezentată ca fiind rezultatul unui proces deosebit de original. Producția de construcții este rezultatul material, direct și util, al activității desfașurate pentru executarea lucrărilor de construcții, de natura investițiilor și a reparațiilor capitale la construcții.

Sectorul construcțiilor a fost mai ales în ultimul deceniu unul din motoarele economiei naționale prin amploarea pe care o luaseră afacerile imobiliare în țara noastră.

Criza financiară internațională are un impact direct asupra industriei construcțiilor, cât și unul indirect.

O dată cu declanșarea crizei mondiale, majoritatea firmelor de construcții fie și-au restrâns drastic activitatea, fie s-au închis temporar sau definitiv. În marile orașe ale Romaniei, șantierele și lucrările neterminate crează un aspect dezolant, amplificând și mai mult aspectele crizei economice.

În ultimii doi ani care au reprezentat ani de creștere semnificativă a industriei construcțiilor în România, dinamica acestui sector a fost lideră la nivelul UE. Chiar și așa, creșterea în 2008 de 26% față de anul precedent și atingerea unui volum de 14,3 mld euro a însemnat o reducere de 6% față de dinamica 2007/2006.

Pentru a putea face o comparație între anii de prosperitate în sectorul construcțiilor și perioada de criză, indicatorul important este numărul de societăți de construcții din acea perioadă care și-au desfășurat activitatea în anii 2003-2007. În tabelul de mai jos este prezentată evoluția numărului de societăți de construcții și defalcarea acestora după structura acționariatului:

EVOLUȚIA NUMĂRULUI DE SOCIETĂȚI DE CONSTRUCȚII

Tabel nr. 1

Datele sunt înregistrate la data de 31 decembrie al fiecărui an , sursa : INS

O primă analiză a acestei evoluției ne arată dinamica de la an la an pe care o înregistrează sectorul, din punct de vedere al evoluției numărului de societăți, atât pe total cât și în ceea ce privește numărul societăților cu capital majoritar privat. Astfel, numărul de societăți din sectorul de construcții a crescut de la 20.629 societăți în anul 2003 la 46.925 societăț în anul 2007 ( + 26.296 societăți), înregistrandu-se o creștere de cca. 2,27 ori.

Creșterea numărului de firme active în construcții a fost continuă pe întregul interval de timp, dar cel mai mare spor de creștere s-a înregistrat în 2007 față de 2006.

Explicația este simplă și direct corelată cu creșterea economică de ansamblu a țării și cu dezvoltarea sectorului imobiliar rezidențial și de afaceri, dar, în parte, și cu tradiția în industria construcțiilor. Cu alte cuvinte, creșterea numărului de firme active în construcții este spectaculoasă, dar nu explozivă, pentru că are legături cu dezvoltarea de ansamblu a țării și a afacerilor din acest sector.

Dezvoltarea firmelor din construcții este legată de extinderea infrastructurii urbane de interes local și național de drumuri, canalizări și alimentări cu apă. Într-o proporție importantă, creșterea numărului de IMM-uri în construcții trebuie asociată și cu multiplicarea oportunităților de lucrări industriale, precum reabilitarea de căi ferate și infrastructură rutieră rurală, cu lucrări în sectorul energetic, inclusiv al energiei alternative, în sectorul comercial (mari complexe comerciale și de recreere, de tip mall) și în domeniul socio-cultural și educațional (programe de reabilitare a instituțiilor de învățământ), etc. Astfel, o creștere a numărului de IMM-uri active în construcții este explicabilă și previzibilă.

Efectele crizei financiare s-au resimțit în sector începând cu semestrul II 2008, când decontările lucrărilor au început să fie întarziate semnificativ iar anumite proiecte s-au amânat sau anulat de către investitori. Acestea au fost amplificate și de deciziile fostului guvern prin frecventele rectificări bugetare.

Astfel România a avut în luna august 2009 cea mai abruptă scădere din UE a sectorului construcțiilor, atât față de iulie cât și comparativ cu perioada similară a anului trecut, cu o evoluție mult inferioară mediei europene. Cele mai puternice scăderi s-au înregistrat în luna august față de aceeași lună a anului 2008; România (-29%), Spania (-21,1%) și Slovenia (-19,6%). La polul opus s-au situat Polonia (9,9%), Suedia (9,5%), și Germania (1,9%), în timp ce media UE se plasează la -11,1%.

În zona euro construcțiile au scăzut cu 0,4% în august față de iulie, respectiv cu 11,3% față de perioada similară a anului trecut.

Aceste cifre sunt destul de grăitoare, mai ales în privința României unde criza economică și financiară a schimbat prioritățile și ritmul ded lucru pentru dezvoltarea construcțiilor de blocuri, de locuințe, spații de birouri iar la sfârșitul primului semestru al anului 2009 nu au mai fost date în folosință (sau erau în stadii avansate de finisare) decât 20 de clădiri (în București), adică 42% din totalul suprafeței estimate. Astfel acest an a fost apreciat de către analiști ca fiind cel mai dificil an din ultimul deceniu pentru piața imobiliară.

Companiile de construcții care au obținut un profit anul acesta sunt cele care prezintă o structură a cheltuielilor cu costuri fixe mai mici. În general companiile care produc materiile prime și materialele pentru această industrie prezintă o pondere mai ridicată a cheltuielilor fixe în total. Companiile implicate efectiv în procesul de construcții au întâmpinat atât probleme legate de scăderea puternică a veniturilor, cât și probleme legate de cash flow.

Date fiind dimensiunile importante ale factorilor capital și muncă în sectorul construcțiilor, s-au luat măsuri de ajustare înca de la primele semnale negative. Se poate vorbi de un proces de ajustare mai îndelungat ca durată și mai puternic ca intensitate, comparativ cu alte sectoare economice, companiile încercând să lichideze stocurile și să reducă personalul în functie de cum evoluează lucrările curente. În acest context, multe companii au reușit sa se mentină pe profit la 9 luni, chiar dacă majoritatea cazurilor au fost în scadere comparativ cu perioada similară din 2008. Analiștii sunt de părere că sectorul construcțiilor va cunoaște o stagnare anul viitor în comparație cu 2009, deși pe termen lung construcțiile oferă un potențial ridicat. În plus, aceștia sunt de părere că sectorul construcțiilor s-ar putea relansa cel mai devreme în 2011, în funcție de evoluția economiei mondiale.

Tranziția la economia de piață de la o economie centralizată s-a dovedit în țara noastră un proces greu de îndeplinit. Astfel, firmele de construcții-montaj, asemenea tuturor firmelor, au fost afectate de schimbările majore din ultimii ani în economia țării noastre.

Există o serie de motive evidente care au condus la îngreunarea acestui proces de tranziție:

– incompetența managerială coroborată cu refuzul acestora de a accepta „noul” adică adoptarea sistemului de managemde management la condițiile de piață;

– adoptarea principiului egalitarismului și necrearea unui climat favorabil asumării responsabilității și inițiativei individuale;

– „turbulențele” mediului exterior și interior al firmelor;

– legislația stufoasa, ambiguă, greu de aplicat, amplificând astfel birocrația.

Firmele de construcții-montaj sunt confruntate, în această perioadă de tranziție, cu o problemă majoră: scăderea drastică a volumului investițiilor în construcții. Din această cauză, managerii firmelor de construcții-montaj trebuie să aibă sub conducerea lor un sistem de management cât mai performant, care să facă față cerințelor unei economii concurențiale în special obținerea de comenzi și contracte.

Pentru ca firmele de construcții-montaj să poată aborda competitiv oportunitățile de afaceri, trebuie în primul rând să-și reproiecteze sistemul de management, pentru ca acesta să primească noi insușiri. Acestea nu apar în mod spontan ci trebuie gândite și operaționalizate.

Prin proiectare se asigură o flexibilitate mai mare a sistemului de management, un potențial mărit pentru recepția și aplicarea a tot ceea ce este nou și în favoarea firmei. Această „remodelare” reprezintă baza pentru aplicarea oricărei strategii.

În fapt, reproiectarea sistemului de management presupune redefinirea elementelor acestuia:

1. sistemul organizațional;

2. sistemul informațional;

3. sistemul decizional;

4. sistemele, metodele și tehnicile de management

1. Reproiectarea sistemului organizatoric presupune atingerea urmatoarelor obiective:

definirea clară a caracteristicilor esențiale ale structurii organizatorice;

corelarea configurației organizatorice cu obiectivele strategice avute în vedere;

adoptarea unei structuri organizatorice flexibilă la actiunile mediului ambiant aflat în continuă schimbare;

acordarea de mai multă autonomie decizională managerilor de pe diferite nivele ierarhice;

2. Reproiectarea sistemului informational se realizează prin:

maximizarea numărului de informații finale din cele primare;

implementarea unui mod unitar de culegere și prelucrare a informațiilor;

transmiterea selectivă a informațiilor pe verticală sistemului de management și doar a acelora care reprezintă informații fundamentale;

mărirea vitezei de culegere, vehiculare, prelucrare și transmitere a informațiilor;

3. Reproiectarea sistemului decizional presupune:

luarea deciziilor numai de către cei imputerniciți să o facă, de cei în ale căror sarcini este stipulată expres;

încadrarea în perioada în care aplicarea ei are efect pozitiv;

adoptarea de decizii conforme cu poziția firmei pe piață (puncte forte, puncte slabe);

deciziile să fie clare și să cuprindă toate elementele necesare ducerii ei la îndeplinire;

optimizarea deciziilor prin metode și tehnici decizionale.

4. Sistemele, metodele și tehnicile de management adoptate vor fi alese astfel încat să fie în concordanță cu obiectivele și strategia firmei.

Reproiectarea sistemului de management reprezintă un pas fundamental al firmelor de construcții-montaj în abordarea cu mai multe șanse de reusită a afacerilor într-o economie concurențială.

Managerii actuali ai firmelor de construcții-montaj sunt deseori puși în situația de a obtine rezultate maxime cu un minim de resurse umane, materiale și financiare. De aceea, ei vor trebui să aplice practic toate cunostințele din domeniul managementului și nu doar să asigure un management de continuitate al firmei, fiind totodată convinși că rolul unui management performant intr-o economie de piață este capital.

Principalele realități economice și sociale care afectează actualmente sever interesele companiilor de construcții din România sunt următoarele:

– Neonorarea obligației asumate de Guvern pentru plata până la 15 martie a.c. a creanțelor aferente anului trecut, situație care afectează grav echilibrele financiare ale companiilor și generează progresiv falimente în acest sector;

– Nu sunt finanțate lucrările în continuare pentru proiectele cu beneficiari cu capital de stat inclusiv la proiectele cu finanțare internațională ( de ex BERD ), situație care generează strategii de supraviețuire pe termen scurt a societăților implicate în aceste proiecte;

– Foarte multe licitații sunt blocate sau anulate din rațiuni pe care nu le cunoaștem sau nu le putem accepta;

- Deși sunt puține licitații care s-au desfașurat de la începutul anului, foarte multe au fost adjudecate în condițiile unor prețuri de dumping care ajung la valori de cca 60% din valoarea proiectului ( sunt exemple si de 25% din valoarea estimată de proiectant) și, conform experiențelor din anii precedenți, acestea se actualizează ulterior prin acte adiționale până la concurența valorii reale actualizate;

– Existența nepermis de amplă a unor prevederi în caietele de sarcini care exclud participările normale ale companiilor de construcții și care ne permit să afirmăm că aceste licitații sunt “dedicate”;

- Criteriul lucrărilor similare din caietele de sarcini este utilizat pentru eliminarea firmelor romanești din competiție și pentru protejarea intereselor comerciale ale anumitor antreprenori străini promovați prin cointeresarea decidenților locali;

- Au fost promovate licitații unde s-a solicitat execuția în cateva luni iar decontarea să fie efectuată în cațiva ani;

– Plata în continuare a TVA la facturare și nu la încasarea facturilor amplifică în mod nepermis situația financiară negativă a companiilor de construcții;

– Accesul la credite este prohibitiv;

– Colaborarea cu sectorul bancar este foarte dificilă și ineficientă acesta neimplicându-se de mai multe luni în economia reală;

– Măsurile anticriză aprobate de Parlament la solicitarea partenerilor sociali nu sunt operationalizate prin izvoare de drept specifice ceea ce pune sub semnul intrebării capacitatea Guvernului de a iși respecta statutul necesar de investitor strategic în economia reală în perioada de criză, etc.

În domeniul construcțiilor, regiunea cu cea mai mare pondere a proiectelor de microîntreprinderi din construcții în total proiecte depuse, este Sud Est (23,8%), iar cea mai mică pondere, regiunea Nord Est (6,7%).

Probleme semnificative întâmpinate în depunerea și realizarea proiectelor și măsurile luate pentru combaterea lor sunt:

Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importantă regională și locală

Lipsa de motivare a autorităților publice locale în pregătirea și depunerea de proiecte În perioada programării, autoritățile publice locale nu cunoșteau regulile ajutorului de stat, fiind interesați de pregătirea în vederea finanțării din POR a unor proiecte destinate „structurilor de sprijinire a afacerilor”. La acel moment se considera că finanțarea din FEDR și bugetul de stat putea ajunge la aproximativ 98%, procentul de cofinanțare al autorităților publice locale fiind doar de 2%. După cum se știe, în condițiile în care structurile de afaceri intră sub incidența regulilor ajutorului de stat, cofinanțarea proiectului ajunge la 50% din valoarea cheltuielilor eligibile;

Neclarități privind proprietatea asupra terenului/clădirilor unei structuri de afaceri Sunt proiecte a căror proprietate este neclară, fie o parte de teren se află în proprietatea unei societăți comerciale, fie a unei persoane fizice sau chiar se află în litigiu;

Lipsa unor reglementări clare privind parteneriatul public-privat Parteneriatul public-privat nu este prevăzut în Ghidul solicitantului ca o categorie de beneficiar pentru acest domeniu, deoarece legislația în domeniu nu este clară.

La 31 marie 2009, 26 antreprenori cu proiecte aprobate, au renunțat la finanțare, urmare a efectelor crizei economice și financiare care au dus la blocarea creditării de către instituțiile financiare.

Efectul crizei și-a pus amprenta și pe partea construcțiilor din sectorul turistic, astfel în perioada 01.01.2009 – 31.03.2009 au fost depuse un număr de 45 de proiecte după cum urmează:

SITUAȚIA PROIECTELOR DEPUSE

ÎN PRIMUL TRIMESTRU AL ANULUI 2009

Tabel nr. 2

– Milioane Euro –

curs info euro martie 2009 – 1 EURO = 4.2904 LEI

Valoarea totală a proiectelor depuse variază între 2,8 milioane euro (Regiunea Centru) și 0,4 milioane euro (Regiunea Sud-Vest). Cele mai multe proiecte au fost depuse de autorități ale administrației publice locale (29 proiecte), urmate ONG-uri (16 proiecte). Din cele 29 proiecte depuse de autoritățile administrației publice locale, 8 au ca beneficiari consiliile județene, iar 21 sunt pregătite de consiliile locale (din care 4 din mediul rural).

Grafic nr. 1

Sursa: Tabel nr. 2

Date fiind riscurile semnificative cu care se confruntă sectorul de construcții din România în planul supraviețuirii multor companii de construcții, in planul menținerii competitivității sectorului, în planul desfășurării procesului de licitare a proiectelor publice de construcții, în planul gestionării locurilor de muncă din acest sector și în planul responsabilităților economice și sociale specifice, ARACO (Asociația Română a Antreprenorilor de Construcții) propune în regim de urgență autorităților centrale și locale urmatoarele măsuri:

1. Finalizarea imediată a plăților aferente creanțelor din 2008;

2. Publicarea urgentă de către ministerele de resort și autoritățile contractante a resurselor financiare disponibile pentru proiectele în derulare și a calendarului licitațiilor care vor fi organizate în acest an;

3. Negocierea și promovarea unui Plan actualizat de măsuri anticriza care să țină cont de noile ipoteze macroeconomice și de necesitatea majorării surselor de finanțare a investițiilor publice în România;

4. Modificarea urgentă a legislației achizițiilor publice cu accent pe modul de desfășurare a licitațiilor si pe modul de decontare a lucrărilor prin ajustare dinamică în conditii de asigurare a resurselor financiare;

5. Crearea unui mecanism de subvenționare a dobânzilor de către stat în proiectele de reabilitare termică pentru creditele acordate autorităților locale sau asociațiilor de proprietari, măsura care să implice și sistemul bancar sau numai CEC în acest program;

6. Promovarea urgentă a unor prevederi care să genereze deductibilitate fiscală pentru cheltuielile aferente pregătirii profesionale, etc.

În consecință, ARACO asteaptă o intelegere superioara a riscurilor cu care această industrie se confruntă precum și o disponibilitate crescuta în negocierea și promovarea soluțiilor legitime solicitate. ARACO solicită parteneriat urgent, responsabilitate și transparență din partea autorităților centrale și locale în modul de investire a banului public.

Asigurarile lucrărilor de construcții – montaj și a răspunderii constructorului au fost și acestea afectate de criza economică, astfel atât acest sector cât și populația confruntându-se cu probleme de ordin economic și despăgubiri in caz de dezastru natural.

Acoperirea lucrărilor de construcții – montaj și răspunderea contractorului acoperă pierderile care se produc la lucrările de construcții (industriale, civile, hidrotehnice, drumuri, poduri etc.). Asigurătorii folosesc polițe standard care includ condițiile minime de acoperire și care pot fi extinse, în funcție de nevoile clientului și posibilitățile asigurătorului.

În calitate de asigurat poate fi anteprenorul, beneficiarul lucrării sau amândoi, în funcție de interesul asigurabil al fiecăruia dintre ei. Polița de construcții – montaj este de tip „toate riscurile”acoperind daune sau răspunderi din orice cauze, mai puțin cele excluse prin condițiile de asigurare sau anexele atașate la poliță.

Această asigurare include ca secțiuni distincte ale aceluiași contract, o asigurare de bunuri și o asigurare de răspundere civilă.

Asigurarea de bunuri. În această asigurare se cuprind:

bunurile încorporate în obiectivul de construcții – montaj în curs de execuție;

materialele aduse pe șantier și care urmează să fie încorporate în lucrare;

instalațiile și echipamentele de construcție;

cheltuielile de curățire a terenului sau de înlăturare a resturilor rămase în urma unor pagube cuprinse în asigurare.

Riscuri acoperite

riscuri generale, legate de metoda de construcție/montaj în sine, complexitatea tehnică a proiectului și riscuri din mediul înconjurător. Evaluarea riscurilor generale trebuie să țină seama de principalii parametrii tehnici ai construcției – montajului (tipul și destinația proiectului, dimensiuni, materiale și metale folosite) și parametrii mediului înconjurător (topografia, condițiile geologice, prezența pânzei de apă freatică, adâncimea excavației etc.). Posibilitatea de producere și volumul daunelor crește o dată cu dimensiunile construcției, cu gradul de dificultate dat de proiect, cu condițiile topografice dificile, soluri instabile sau slabe. Riscul de incendiu este și el un pericol serios în construcții, acolo unde sunt folosite cofraje și ejaforaje din lemn.

pagube materiale produse bunurilor asigurate de: incendiu, trăznet, explozie, căderea aparatelor de zbor, cutremur, inundații, furtună, uragan, grindină, furt prin efracție, prăbușire și/sau alunecare de teren, avalanșe de zăpada și orice alte cauze (riscuri naturale), mai puțin cele excluse explicit prin condițiile de asigurare;

prejudiciile de care Asiguratul răspunde în fața legii față de terțe persoane, vătămări corporale, accidentale sau imbolnăviri (urmată sau nu de deces).

Deci, sectorul de construcții din România are potențial confirmat și trebuie să facă parte din soluționarea acestei crize și nu din amplificarea efectelor ei.

Un efect asupra economiei industriei materialelor de construcții a fost acela de scădere a preturilor produselor, datorită reducerii puterii de cumpărare a populației, diminuarea lor ajungând la un procent de 12% în primele luni ale anului 2009.

Această scădere sau menținere a prețurilor la nivelul actual duce și la o ieftinire și mai accentuată a locuințlor noi, reflectându-se deja pe piața imobiliară.

O altă tendință este cea de reducere a costurilor cu manopera ce a scăzut cu aproximativ 5-15% în 2009 comparativ cu anul 2008.

Deci, sectorul construcțiilor trage acum PIB-ul în jos, scăderea după 7 luni fiind mai mare decât cea înregistrată după primele 6 luni, respectiv -6.3% versus -5%. Guvernul a încercat să facă ceva prin programul Prima Casa, însă majoritatea cumpărătorilor au preferat apartamentele vechi, ceea ce nu avantajeazăcu nimic piața construcțiilor.

Producătorii de ciment au înregistrat și ei scăderi semnificative iar dezvoltatorii, în lipsa clienților, au înghetat multe proiecte.

Interesant însă, este faptul că scăderea per ansamblu a sectorului nu se datorează reducerii activității în zona construcțiilor rezidențiale, care a crescut cu 8.3% față de primele 7 luni ale anului trecut, ci reducerii brutale (-14.1%) a activității în sectorul construcțiilor inginerești.

PIB – MODIFICARI PROCENTUALE (%) PE ANI

Tabel nr. 3

Laszlo Borbely, 2006 Martie 27, Constructiile, un sector care aduce profit,

Grafic nr. 2

Laszlo Borbely, 2006 Martie 27, Constructiile, un sector care aduce profit,

Din analiza PIB-ului se observa ca anul de vârf al construcțiilor a fost 2008, o scădere majoră observându-se în anul 2009, ajungând la un procent de 10,6%, care, conform analistiilor economici acesta va contiuna și pe parcursul anului 2010 să se diminueze cu o posibilitate de revenire spre sfârșitul anului când România va începe să iasă din recesiune.

În ceea ce priveste construcția clădirilor rezidențiale aceasta nu a fost afectată foarte mult, astfel, dacă în primul trimestru al anului trecut s-au finalizat 10.901 locuințe, în primele trei luni ale anului 2009 numărul acestora a fost de 10.595. S-a constatat că în plină criză încă se construiește, însă începând cu cel de-al doilea semestru se prevede prin cele mai recente date statistice românești privind sectorul construcțiilor că sunt semnale de declin – record începând cu luna iulie 2009, ceea ce arată o îndepărtare a finalizării crizei în România.

Clădirea rezidențială este construcția permanentă care se ridică deasupra solului, formând un tot din punct de vedere constructiv și arhitectonic, izolată (distanțată) spațial sau despărțită de altele prin pereți exteriori, având acoperiș propriu și intrare separată din curte, stradă, grădină etc. și care este folosită integral sau în cea mai mare ( peste 50 % din spațiul locuibil sau din volumul construit ) pentru locuit. Se consideră clădiri distincte:

– clădirile distanțate spațial de celelalte clădiri amplasate pe același lot de teren (curte), precum și clădirile legate între ele prin pasarele, balcoane de seviciu, etc;

– construcțiile alipite, situate pe loturi alăturate care au sisteme constructive și arhitectonice diferite (fațade și materiale pentru pereți exteriori), intrări separate din stradă, curte, grădină, etc. și fără legături interioare directe.Dacă între acestea există legături interioare directe se consideră o singură clădire.

În cazul clădirilor alipite, se va proceda la delimitarea lor după criteriul arhitectonic și constructiv determinat de fațadă și materialul de construcție al pereților exteriori și după independența de acces (intrare separată din curte, grădină, stradă, etc.).

Clădirile nerezidențiale sunt destinate în exclusivitate sau în principal altor scopuri decât cele rezidențiale; din această categorie fac parte clădirile administrative și alte clădiri.

În categoria alte clădiri se cuprind: cele industriale; agricole (clădiri agrozootehnice, depozite, etc.); pentru transporturi (autogări, gări, stații pentru metrou, aeroporturi, porturi, hangare, depouri, garaje, ateliere); poștă și telecomunicații (centrale telefonice, stații de emisie radio, studiouri pentru radio și televiziune, etc.); pentru afaceri ( centre de afaceri ), comerț și depozitare (clădiri comerciale pentru depozitare – comercializare și distribuție, magazine); învățământ (altele decât cele administrative); cultură și artă; știință; ocrotirea sănătății (altele decât cele administrative); asistență socială (altele decât cele rezidențiale pentru colectivități și administrative); cultură fizică și agrement.

În categoria clădirilor rezidențiale pentru colectivități sunt cuprinse case de bătrâni, case pentru copii, leagăne de copii, centre pentru primire minori, cămine (cămine școală pentru deficienți, cămine spitale pentru bolnavi cronici, cămine pentru bătrâni), clădiri de tip hotel (hoteluri, moteluri, cabane turistice, case de oaspeți, spitale, sanatorii, case de nașteri, etc).

O altă tendință în domeniul construcțiilor este aceea de diminuare a eliberării autorizațiilor de construcții rezidențiale.

În ceea ce privește forța de muncă din construcții, tendința de creștere anuală remarcată în perioada analizată nu a avut continuitate începand cu anul 2008, când s-a trecut pe trend descrescator ajungand în prezent la un numar de cca. 385.000 salariați ( față de cca. 420.000 de salariați în anul 2008). Este de remarcat că resimțirea crizei economice în sectorul de construcții a fost întarziată de suprapunerea cu perioada de timp nefavorabil, numarul de someri înregistrați în iarna 2008 – 2009 (peste 20.000 salariați) fiind devansat de numarul de salariați din construcții protejați temporar prin Casa Socială a Constructorilor (peste 27.000 salariați).

Criza este de foarte mult timp, însa în toamna lui 2008 s-a resimțit puternic. Mulți constructori plângându-se de lipsa forței de muncă, iar lucrările se derulează din ce în ce mai greu.

În condițiile continuării crizei economice și a lipsei de măsuri concrete de relansare a economiei și implicit a activității în construcții este posibilă o stagnare sau chiar o comprimare a sectorului de construcții, creșterea numărului falimentelor și a numărului șomerilor ducând la scăderea numerică a forței de muncă din sector.

O dinamică ridicată a sectorului de construcții este un semnal clar privind creșterea economică a unei țări, dată fiind cererea manifestată atât de persoanele fizice, în ceea ce privește spațiile locative, cât și cea din partea companiilor, pentru spații de birouri și facilități de producție.

În consecință, o relansare a economiei in sectorul construcțiilor se poate realiza cu mai multă ușurință prin atragerea de fonduri europene și aplicarea unei legislații corespunzătoare și măsuri eficiente de ieșire din criză. Ca răspuns la criză majoritatea companiilor se orientează momentan către reducerea costurilor cu forța de muncă și creșterea eficienței.

CAP II. ANALIZA SISTEMULUI FINANCIAR PATRIMONIAL

METODE SPECIFICE

Întreprinderea modernă își desfășoară activitatea într-un spațiu financiar care îi oferă instrumente și posibilități de acțiune specifice. Conținutul și condițiile problemelor financiare la care trebuie să facă față întreprinderea precum și soluțiile care pot fi găsite sunt legate, în mod evident de caracteristicile mediului său financiar, precum și de propriile sale caracteristici.

De asemenea se au în vedere toate proiectele de investiți și de plasare a disponibilităților bănești în țară și străinătate, se asigură urmărirea și controlul riscurilor financiare legate de toate operațiunile efectuate pe piața națională sau pe cele stăine. Conținutul sistemului financiar patrimonial poate fi abordat într-un mod mai riguros făcând referire la obiectul său, la sarcinile fundamentale care îi revin și la răspunderile operaționale încredințate diferiților specialiști din domeniul finanțelor.

Schema nr. 1

În consecință, problematica gestiunii financiare și conținutul său tehnic sunt în strânsă legătură cu contextul intern și cu cel extern .

Obținerea de către întreprindere a unor rezultate defavorabile sau insuficiente va reflecta o risipire a resurselor, dăunătoare atât pentru întreprindere , cât și pentru furnizorii săi de fonduri și pentru economia națională.

Pentru ca o societate de construcții să își desfășoare activitatea în condiții de maximizare, de producere a unui profit și nu deficit, patrimoniul financiar se realizează în urma unui circuit prezentat în schema următoare:

Schema nr.2

Constrângerea întreprinderii de a fi eficientă.

Responsabilitățile operaționale ale gestiunii financiare sunt distribuite pe cele trei faze ale unui ciclu fundamental. O primă fază este cea de diagnosticare sau analiză financiară care are care are în principal ca obiect apreciarea situației și a activității financiare a întreprinderii, pentru a pregăti adoptarea de măsuri concrete care să permită depășirea lacunelor și valorificarea avantajelor. Următoarea fază este de formulare și de aplicare a deciziilor financiare, iar ultima fază este cea de urmărire și controlul proiectelor a căror aplicare a fost hotarâtă de întreprindere.

În analiza sistemului financiar patrimonial al unei societăți de construcții se folosesc metode specifice, atât calitative cât și cantitative.

Metoda valorii patrimoniale corectate

Una dintre metode este aceea a valorii patrimoniale corectate. Aceasta se bazează pe o recalculare a valorii patrimoniale a întreprinderii prin exprimarea în prețuri curente a tuturor valorilor elementelor de activ; totodată se iau în considerare și eventualele plusvalori, respectiv, minusvalori ale acestor elemente.

Prima distincție care se face este cea între activele necesare ciclului de exploatare a întreprinderii și cele care se regăsesc în afara acestuia. Dincolo de importanța evidentă, incidența acestei discriminări se manifestă la calculul așa-numitei “capacități beneficiare“, respectiv profitul obtenabil, în condiții normale de un investitor, în ipoteza de continuare a activității, cu un grad ridicat de confidență. Astfel, capacitatea beneficiară este dată de beneficiul pe care îl vor aduce elementele de activ legate direct de exploatare.

Metoda presupune o judecare a situației fiecărui post bilanțier în parte și o adecvare a datelor existente scriptic cu cele reale. Astfel, imobilizările se evaluează prin sumele pe care un factor de decizie avizat și prudent le-ar plăti pentru dobândirea lor.

În cazul imobilizărilor corporale, la nivel internațional, sunt utilizați anumiți termeni care în țara noastră nu au fost utilizați și aprofundați. Astfel, întâlnim noțiunile următoare, așa cum sunt ele prevăzute în Standardele Internaționale de Contabilitate:

Costul unei imobilizări corporale reprezintă suma plătită în numerar sau echivalente de numerar, ori valoarea justă a altor contraprestații efectuate pentru achiziționarea unui activ, la data achiziției sau construcției acestuia.

Valoarea reziduală reprezintă valoarea netă pe care o întreprindere estimează că o va obține pentru un activ la sfârșitul duratei de viață utilă a acestuia, după deducerea prealabilă a costurilor de cesiune previzonate.

Valoarea justă reprezintă suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de bunăvoie între două părți aflate în cunoștințe de cauză, în cadrul unei tranzacții cu prețul determinat obiectiv.

Valoarea contabilă este valoarea la care un activ este recunoscut în bilanț după scăderea amortizării cumulate până la acea dată, precum și a pierderilor cumulate din depreciere.

Metoda activului net contabil

Valoarea contabilă a unei societăți de construcții este dată de activul net contabil (Anc) stabilită pe baza situațiilor financiare ale acesteia. Activul net contabil reprezintă excedentul tuturor bunurilor și creanțelor unei societăți de construcții asupra tuturor datoriilor acesteia sau totalitatea capitalurilor proprii precum și a rezultatului financiar net (după distribuire).

Anc = Active totale – Datorii totale

Valoarea întreprinderii este dată de valoarea activului net contabil. Determinarea acestuia din urmă se face după formula:

Valoarea întreprinderii = Activ net contabil = Total Activ – (Datorii + Active fără valoare)

Sunt considerate active fără valoare:

– cheltuieli de constituire

– cheltuieli de repartizat pe mai multe exerciții

– diferențe de conversie activ.

În categoria datoriilor intră datoriile salariale, cele fiscale, furnizorii, creditele pe termen scurt, mediu și lung, precum și provizioanele constituite pentru viitoare evenimente cu un grad mare de probabilitate a realizării (riscuri inevitabile, cheltuieli aproape sigure).

Avantajele metodei:

– rapiditate în calcul;

– puțin costisitoare.

Dezavantaje:

– preluarea inexactităților sau a erorilor eventuale din contabilitate;

– lipsa unui inventar care ar avea rolul de a pune de acord datele din teren cu cele din contabilitate; reduce gradul de confidență a metodei;

– ca urmare a principiului costului istoric se constată o discrepanță între valoarea actuală și cea contabilă a elementelor de activ.

Metoda valorii substanțiale

Prin valoare substanțială brută (VSB) se înțelege activul reevaluat în ipoteza continuării activității, plus valoarea bunurilor folosite de societatea de construcții fără a fi proprietara acestora, minus valoarea bunurilor care deși sunt înregistrate în patrimonial întreprinderii nu sunt folosite din diverse cauze (închiriate).

Valoarea substanțială brută redusă este valoarea substanțială brută din care s-au dedus obligațiile financiare.

Valoarea substanțială netă (VSN) se identifică activului net corijat, fiind egală cu valoarea substanțială brută din care se deduc toate datoriile.

Analiza echilibrului financiar (FRN, NFR, TN)

În România ultimilor ani, știința economică a facut pași serioși înainte în ceea ce privește perfecționarea metodelor de analiză economico-financiară a întreprinderilor în contextul trecerii la economia de piață. A fost deschis un câmp larg cercetărilor în domeniul economic și au fost introduse procedee și concepte noi de analiză utilizate curent în țările cu o economie de piață avansată cum ar fi: fondul de rulment, necesarul sau deficitul de fond de rulment, fluxul de numerar.

O analiză economico-financiară pertinentă este îndreptată către evaluarea aptitudinii întreprinderii de a genera surplusuri monetare care îi garantează echilibrul financiar și dezvoltarea.
Echilibrul financiar poate fi definit prin capacitatea societății de construcții de a-și asigura plata fără întrerupere a datoriilor contractate anterior, inclusiv a datoriilor curente generate de realizarea obiectului de activitate, sau de legislația fiscală, din încasările sale, asfel încât aceasta să poată evita riscul de faliment.

Menținerea echilibrului financiar constituie condiția esențială a supraviețuirii societății de construcții. De altfel, echilibrul evoca ideea de armonie între diferitele elemente ale unui sistem, ceea ce în domeniul financiar reprezintă armonizarea resurselor cu nevoile.

Analiza echilibrului financiar presupune analiza situației nete, a fondului de rulment (FR), necesarului sau nevoia de fond de rulment (NFR), precum și a trezoreriei nete (TN).

SITUAȚIA NETĂ calculatã ca diferențã între activul total și datoriile totale contractate, dã o primã evaluare (contabilã) a întreprinderii la data închiderii exercitiului. Aceastã ecuație fundamentalã a bilantului redã averea netã a activului neangajat în datorii.

SITUAȚIA NETĂ = ACTIV – DATORII

Dacă situația netã prezintã o creștere în timp, fapt ce semnificã o îmbogățire a întreprinderii (o creștere a capitalurilor proprii), această situație marchează atingerea obiectivului major al gestiunii financiare, și anume maximizarea valorii capitalurilor proprii, a activului net finanțat din aceste capitaluri. În toată perioada, se observã o creștere a situației nete, acest lucru aratând o îmbogãțire a patrimoniului, fiind rezultatul unei gestiuni sãnãtoase a firmei.

FONDUL DE RULMENT (FR)

Pentru realizarea echilibrului financiar la nivelul întreprinderii, trebuie sã se respecte principiul paritãții maturitãților potrivit cãruia alocãrile permanente (imobilizari) trebuiesc finanțate pe seama surselor permanente (capitalurile proprii și împrumuturile pe termen lung) datoritã rotației mai lente a acestora; alocãrile ciclice (activele circulante) se finanțeazã pe seama surselor temporare (datorii pe termen scurt). Cu cât sursele permanente sunt mai mari decât necesitãțile permanente de alocare a fondurilor bãnești, cu atât întreprinderea dispune de o marjã de securitate, care o pune la adãpost de evenimente neprevãzute.

Acest surplus de resurse permanente, degajat de ciclul de finanțare al investițiilor, poate fi rulat pentru reînnoirea stocurilor și creantelor. Aceastã utilizare potențialã a marcat și denumirea lui, și anume aceea de fond de rulment. El este expresia echilibrului financiar pe termen lung și a contribuției acestuia la realizarea echilibrului finanțãrii pe termen scurt.

FOND DE RULMENT = SURSE PEMANENTE – ALOCARI PERMANENTE

Fond de rulment = (Capitaluri proprii + Datorii financiare) – Imobilizari nete de amortizare

Tabel nr. 4

FR 2006 = (799+0) – 804 = -4

FR 2007= (8029 + 0) – 8399 = – 369

FR 2008 = (9255 +0) – 9729 = -473

FR 2009 = (11223 + 120) – 11607 = -263

VARIATIA FR 2007/2006 = -369 – (-4) = -365

VARIATIA FR 2008/2007 = -473 – (-369) = – 104

VARIATIA FR 2009/2008 = -263 – (-473) = 210

Mãrimea negativã a fondului de rulment reflectã absorbirea unei pãrți din resursele temporare pentru finanțarea unor necesitãți permanente, contrar principiului de gestiune financiarã: la necesitãți permanente se alocã surse permanente, astfel alocãrile pe termen lung sunt finanțate prin resurse pe termen scurt. Această situație ar putea fi mai putin nefavorabilã dacã firma ar duce o politicã de investiții – o orientare spre dezvoltare – accentuatã. În orice caz fondul de rulment negativ are implicații serioase asupra trezoreriei și a capacitãții ei de platã.

În anul 2009 se observã o tendințã de remediere a acestui dezechilibru pe termen lung, fondul de rulment, deși în continuare negativ este la jumãtate fațã de valoarea anului precedent, firma gestionând mai bine resursele atrase de la acționari sau creditori.

NEVOIA DE FOND DE RULMENT (NFR)

Este expresia echilibrului financiar pe termen scurt, a echilibrului dintre necesarul și resursele de capitaluri circulante (ale exploatãrii).

NFR = ALOCARI CICLICE – SURSE CICLICE

NFR = (STOCURI + CREANTE) – DATORII DE EXPLOATARE

Dacă NFR este negativ, existã un surplus de resurse temporare, aceastã stare este acceptatã doar dacã este rezultatul accelerãrii vitezei de rotatie a activelor circulante și al angajãrii unor datorii cu scadențe mai relaxate. Astfel semnificã aprovizionarea defectuoasã a stocurilor.

TREZORERIA NETĂ (TN)

Trezoreria netã este expresia cea mai concludentã a desfãsurãrii unei activitãti echilibrate și eficiente. Ea relevã calitatea echilibrului general al societății de construcții atât pe termen lung cât și pe termen scurt.

Analiza pe baza ratelor de structură (structură activ, structură pasiv)

Informația economică este astăzi prezentă în toate domeniile de activitate. Dezvoltarea economiei de piață și sporirea gradului de complexitate a acesteia impune și dezvoltarea corespunzatoare a informației economice ca și arie, conținut și operativitate.

Principala sursă de date a sistemului informațional economic este contabilitatea, a cărei sferă de acțiune o reprezintă societatea de construcții.

Metoda contabilități și-a stabilit un model cu ajutorul căruia să cunoască elementele patrimoniale alcătuind un tot unitar. Bilanțul este documentul cel mai important din punct de vedere al studiului performanțelor întreprinderii. Bilanțul este documentul contabil de sinteză, prin care se prezintă activul și pasivul unității patrimoniale la închiderea exercițiului.

Tabel nr. 5

STRUCTURA PRIVND SITUAȚIA PATRIMONIULUI

În concluzie, indiferent de modul ales pentru ierarhizarea elementelor patrimoniale în activul și pasivul bilanțului, necesar este ca în această ordine să se asigure o corelație între lichiditatea activelor și exigibilitatea pasivelor.

Pe baza datelor furnizate de bilanțul contabil se pot calcula principalele rate de structură, ale activelor datoriilor și capitalului propriu pe cei doi ani luați în analiză, astfel:

Tabel nr. 6

Grafic nr.3

Sursa: Tabel nr. 6

Din punct de vedere al ratelor de structură ale activului:

Rezultă că societaea de construcții aparține sferei productive, respective unui sector care necesită o dotare tehnică competitivă, fapt reflectat de ponderea mare a imobilizărilor corporale în totalul activelor, în ambele perioade analizate. Rata imobilizărilor corporale este foarte apropiată de cea a activelor imobilizate ceea ce demonstrează preponderența, acestui element în totalul imobilizărilor. Valoarea redusă a ratelor imobilizărilor financiare și necorporale semnifică o activitate de investiții financiare restrânsă, și de asemenea o pondere mică a activelor intangibile în total active.

Activele circulante dețin o pondere de 42,68% în primul an, care crește în anul următor la 50,65%. Această majorare a ratelor activelor circulante s-a realizat preponderent pe seama creanțelor al căror indice a fost de 183,76%.

Această situație poate fi determinată de creșterea volumului de activitate, de acordarea unor termene de plată mai confortabile pentru clienți, dar și de apariția unor creanțe incerte.

Din punct de vedere al ratelor de structură ale pasivului rezultă:

Întreprinderea prezintă o stabilitate financiară ridicată dar care s-a degradat în timp, (70,90% în anul 2009 față de 87,29% în anul 2008). De asemenea firma dispune de autonomie financiară, ponderea capitalului propriu în capitalul permanent fiind de 55,64%, dar în anul următor aceasta scade semnificativ, apropiindu-se de limita minimă admisă de 50% din capitalul permanent, ca urmare a scăderii capitalului propriu deci a creșterii datoriilor pe termen mediu și lung.

Rata datoriilor totale a crescut simțitor pe seama obligaților pe termen scurt, ceea ce a mărit gradul de îndatorare al societății de construcții.

Deși firma dispune de stabilitate și autonomie financiară, se înregistrează totuși o deteriorare a situație financiare pe anul 2009 comparativ cu anul 2008, ceea ce impune o reorientare a politicii financiare în perioada următoare.

Analiza solvabilității lichidității

Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a face față obligațiilor scadente care rezultă din angajamentele anterioare contractate, fie din operații curente a căror realizare condiționează continuarea activității, fie din prelevări obligatorii. În sistemul analizei financiar-patrimoniale, analiza aptitudinii întreprinderii de a fi solvabilă și de a învinge riscul de faliment ocupă un loc central. Orice dereglare privind achitarea obligațiilor generează prejudicii și necesită o corectură urgentă.

În practica economica, se poate concepe ca o societate de construcții care cunoaște o perioadă mai dificilă să renunțe provizoriu la unele obiective de creștere, obiective economice sau sociale. În schimb, ea nu poate renunța la asigurarea obiectivului de solvabilitate, care constituie condiția financiară de supraviețuire. Metodele de analiză a riscului permit măsurarea performanțelor trecute ale întreprinderii, informând în mică măsură asupra viitorului acesteia. Rezultatele financiare se pot degrada foarte rapid în timp. De aceea apare tot mai evidentă necesitatea unor informații mai precise cu privire la viitor, la riscul de faliment.

Solvabilitatea patrimonială este un indicator care se determină prin raportarea capitalului social la totatul elementelor patrimoniale, inclusiv capitalul social.

Sp = (Capitalul social /Elemente patrimoniale constituite din credite + Capitalul social) x 100

Se apreciează că acest indicator este pozitiv când se apropie de 100%, dar nu mai puțin de 50 %.

Lichiditatea. Lichiditatea financiară este capacitatea pe care o are unitatea economică de a-și îndeplini la termen cu resursele sale bănești de care dispune, obligațiile de plată. Ea reflectă raportul supraunitar dintre mijloacele de plată și datoriile exigibile. Lichiditatea financiară se măsoara cu ajutorul coeficientului de lichiditate imediată, care se calculeaza astfel:

Ci = (Disponibilități bănești proprii și împrumutate/Plăți exigibile) x 100

Se apreciează că activitatea este bună când coeficientul de lichiditate imediată este peste 100%, deoarece atunci arată cu cât încasările depășesc plățile, iar dacă este sub 100% evidențiează o activitate nesatisfăcătoare deoarece încasările sunt sub nivelul plăților.

Lichiditatea patrimonială este un alt indicator ce se determină ca raport între componentele patrimoniale active care se pot transforma în timp scurt în mijloace bănești (disponibilități in conturi la bănci și în casă, titluri de credit, acțiuni, obligațiuni, cambii, cantități de materiale, materii prime etc. ) și elemente patrimoniale de pasiv de asemenea pe termen scurt (credite bancare cu scadență pe termen scurt, furnizori, salarii, impozite ).

∑ Elemente patrimoniale de activ

Lp = X 100

∑ Componente patrimoniale de pasiv cu scadență pe T.S.

Pentru analiza lichidității și solvabilității unei societăți de construcții se recomandă folosirea metodei ratelor.

Pentru caracterizarea lichidității unei firme se impune compararea pasivelor pe termen scurt cu resursele disponibile pentru aceeași perioadă. În literatura de specialitate ratele de lichiditate sunt cunoscute și sub denumirea de rate de trezorerie și au rolul de a măsura capacitatea de plată a întreprinderii, respectiv solvabilitatea pe termen scurt. În orice moment, prima grijă a managerului financiar o constituie lichiditatea: va putea firma să-și onoreze obligațiile care au termenul de scadență în viitorul apropiat?

Analiza ratelor rezultate prin compararea ansamblului lichidităților potențiale (active transformabile în monedă pe termen scurt) cu exigibilitățile potențiale (datorii rambursabile pe termen scurt), constituie o metodă rapidă și ușor de utilizat pentru aprecierea gradului în care firma face față obligațiilor pe termen scurt.

Cele mai utilizate rate de lichiditate sunt:

a) Rata lichidității generale (Rlg), se determină prin raportarea valorii activelor curente la valoarea pasivelor curente.

Rgl = Active curente/Pasive curente

Activele curente includ disponibilitățile, valorile mobiliare foarte lichide, efectele comerciale de primit și stocurile, iar pasivele curente sunt formate din efecte comerciale de plătit, credite bancare pe termen scurt, partea din împrumuturile pe termen mediu și lung a căror scadență este în cadrul exercițiului financiar curent impozite de plătit și alte obligații (în principal cele salariale).

Dacă o întreprindere trece prin dificultăți financiare aceasta începe să-și onoreze plățile mai târziu, să acumuleze credite bancare etc. Dacă pasivele curente cresc mai rapid decât activele curente rata curentă scade, ceea ce constituie semnalul apariției unor probleme de natură economico – financiară.

În consecință, valoarea supraunitară a acestei rate este expresia existenței unui fond de rulment care îi permite întreprinderii să facă față incidentelor care apar în mișcarea activelor circulante sau unor deteriorări ale valorii acestora. Cu cât această rată este mai mare decât 1 cu atât întreprinderea este pusă la adăpost de o insuficiență a trezoreriei care ar putea fi determinată de rambursarea datoriilor la cererea creanțierilor.

Când valoarea acestei rate este subunitară, înseamnă că lichiditățile sunt mai mici decât exigibilitățile potențiale. Aceasta se datorează faptului că datoriile exigibile pe termen scurt nu sunt acoperite, în principiu, de activele circulante, iar fondul de rulment are o valoare negativă. Totuși, valoarea subunitară a ratei nu constituie un pericol atunci când stocurile se reduc treptat în scopul achitării datoriilor exigibile pe termen scurt, dar fără a stânjeni continuitatea producției. Trebuie evitată o evoluție descendentă a lichidității, deoarece aceasta evidențiază o activitate în declin, fapt ce determină creditorii să devină circumspecți în ceea ce privește acordarea de noi împrumuturi.

Rata lichidității generale este cel mai utilizat mod de apreciere a solvabilității pe termen scurt, pentru că indică măsura în care drepturile creditorilor pe termen scurt sunt perfect acoperite de valoarea activelor, care pot fi transformate în lichidități în decursul unei perioade, care corespunde perioadei de maturitate a datoriilor.

În situația în care ratele financiare pentru o anumită firmă de construcții sunt departe de valoarea medie pe ramură, analistul trebuie să cerceteze cauzele acestei variații. În cadrul industriei, există variații mari între valorile acestei rate de la o întreprindere la alta.

b) Rata lichidității restrânse (Rlr), este cunoscută și sub denumirea de "rata rapidă" sau "testul acid (quick ratio)", potrivit teoriei economice nord-americane. Ea exprimă capacitatea societății de construcție de a-și onora datoriile pe termen scurt din creanțe și disponibilități.14

Ca modalități de calcul, rata lichidității curente (Rlc) se poate determina, astfel:

– prin scăderea valorii stocurilor din valoarea activelor curente și împărțirea diferenței astfel obținute la valoarea pasivelor curente:

Rlr = ( Active curente – Stocuri)/Pasive curente

c) Rata lichidității imediate (Rli), realizează corespondența dintre elementele cele mai lichide ale activului cu obligațiile imediat exigibile ale pasivului. Această rată, cunoscută și sub denumirea de rata capacității de plată imediate, măsoară capacitatea întreprinderii de rambursare a datoriilor, utilizând disponibilitățile existente, astfel:

Rli = Plasamente și disponibilități / Datorii imediat exigibile

În teoria economică, această rată mai este cunoscută sub denumirea de trezoreria la vedere sau rata solvabilității efectuate. Pentru interpretarea acestei rate trebuie luate în considerare o serie de informații privind condițiile de desfășurare a activității.

Un nivel ridicat al ratei indică o lichiditate, efectuate o solvabilitate ridicată, dar care poate fi consecința unei utilizări mai puțin performante a resurselor disponibile. Valoarea ridicată a acestei rate nu constituie în același timp o garanție a solvabilității, dacă restul activelor circulante au un grad redus de lichiditate.

O valoare redusă a ratei lichidității efectuate poate fi compatibilă cu menținerea echilibrului financiar, dacă întreprinderea minimizează valoarea disponibilităților sale, deținând în schimb valori de plasament, creanțe, stocuri ușor mobilizabile în concordanță cu exigibilitatea datoriilor efectuate.

Menținerea capacității de plată este rezultatul unei activități complexe desfășurată de societatea de construcții și care reclamă o corelare judicioasă a termenilor de plată a obligațiilor cu cele de încasare a creanțelor. Eficacitatea analizei sporește, în situația în care este luată în calcul și viteza de rotație a capitalurilor întreprinderii. Rata lichidității efectuate, este totuși un indicator puțin relevant datorită instabilității încasărilor.

Pentru a măsura gradul în care o societatea de construcții face față datoriilor sale se utilizează rata solvabilității globale (Rsg). Această rată indică în ce măsură datoriile totale sunt acoperite de către activele totale ale întreprinderii (active imobilizate și active circulante) și se determină, astfel:

Rsg = Activ total / Datorii totale = (Active fixe + Active circulante)/ Datorii totale

Solvabilitatea este rezultatul unei activități eficiente, iar lipsa capacității de plată și a lichidității pot avea efect temporar, dacă întreprinderea se bazează pe o solvabilitate globală.

Rata solvabilității globale, exprimă securitatea de care se bucură creditorii pe termen lung și scurt, precum și marja de creditare a întreprinderii. O valoare mai mare decât 1,5 a acestei rate semnifică faptul că întreprinderea are capacitatea de a-și achita obligațiile bănești, efectuate și îndepărtate, față de terți. Tot așa, o valoare situată sub acest nivel evidențiază riscul de insolvabilitate pe care și l-au asumat furnizorii de fonduri puse la dispoziția societății de construcții. Băncile, în studiile de bonitate efectuate în cazul solicitării de credite, determină și rata solvabilității patrimoniale (Rsp), astfel:

Rsp = Capitaluri proprii/ (Capitaluri proprii + Credite bancare)

În cazul în care această rată înregistrează valori mai mari de 0,5, situația este considerată ca normală, iar valoarea minimă se apreciază a fi 0,3.

Tabel nr. 7

În ambele perioade nivelul acestor rate se încadrează în limitele considerate normale. Ca tendință se înregistrează o diminuare a tuturor indicatorilor, cele mai accentuate fiind cele ale lichidității curente și generale, care în anul 2008 coboară chiar sub limita admisă (1,8 ).

Grafic nr. 4

Sursa: Tabel nr. 7

Deși situația societății de construcții nu este alarmantă, trebuie adoptate măsuri pentru menținerea și chiar creșterea lichidității și solvabilității în perioadele următoare.

Analiza vitezei de rotație a activelor circulante

Viteza de rotație a activelor circulante (VRA) este un mijloc de caracterizare a eficienței utilizării activelor circulante și un instrument practic de dimensionare a fondului de rulment normativ.

Ciclurile financiare ale activelor circulante sunt cicluri pe termen scurt constând în aprovizionarea cu materii prime , utilizarea lor în vederea obținerii unei construcții și vânzarea clădirii prin care se recuperează capitalurile investite și se crează premisele pentru preluarea unui nou ciclu.

Astfel, putem spune că în procesul de rotație al activelor circulante este cuprinsă și o parte a activelor imobilizate, sub forma amortizării, care este încorporată în valoarea noilor construcții. Pe măsura acumulării amortizării, aceasta va servi la înlocuirea imobilizărilor uzate și astfel va părăsi ciclul de rotație al activelor circulante și va fi reâncorporată în ciclul de rotație al activelor imobilizate.

Analiza rotației elementelor patrimoniale face legătura între informațiile furnizate de bilanțul contabil și cele din contul de Profit și pierderi . Aceasta are ca obiectiv stabilirea timpului necesar parcurgerii tuturor stadiilor circuitului economic de către capitalurile angajate de o societate de constructii.

Rotatia activelor circulante (Viteza de rotatie in zile) = Cifra de afaceri/Active circulante (365/Rotatia activelor circulante)

Putem spune că în acest mod informațiile statice obținute prin analiza structurii financiar – patrimoniale, respectiv prin analiza echilibrului financiar, sunt completate cu informații care reflectă manifestarea dinamică a echilibrului financiar.

Metodologic, o asemenea analiză se bazează pe ratele de rotație. Ratele de rotație exprimă eficiența cu care sunt utilizate activele și capitalurile societății de construcții, stând la baza caracterizării vitezei de rotație a acestora. Numărul de rotații exprimă de câte ori un element de activ sau de pasiv se transformă în lichidități în cursul unui exercițiu financiar. Creșterea nivelului acestui indicator exprimă accelerarea vitezei de rotație și se determină cu relația:

Nr = Element de venit / Element de activ sau pasiv

Numărul de zile necesare pentru ca elementul patrimonial respectiv să parcurgă toate stadiile circuitului economic exprimă durata în zile a unei rotații. Accelerarea vitezei de rotație se înregistrează atunci când nivelul acestui indicator scade. Și se determină cu relația:

Dz = (Element de activ sau pasiv / Element de venit) x T

T = durata calendaristică a perioadei.

Analiza tabloului de finanțare

Tabloul de finanțare ("nevoi–resurse") explică modul de formare a fondului de rulment net global și modul de utilizare a acestuia, până la determinarea unei trezorerii nete ca rezultat al bilanțului de la sfârșitul exercițiului contabil.Se stabilește, în principal, pe baza a două bilanțuri succesive și a contului de profit și pierdere aferent exercițiului analizat.Legătura tabloului de finanțare cu bilanțul și contul de rezultate.

Tabloul de finanțare arată cum s-a realizat, în cursul exercițiului, echilibrul funcțional. Pentru aceasta este necesar ca bilanțul de deschidere și de închidere a exercițiului să prezinte aceeași structură funcțională. Obiectivul prioritar al analizei îl constituie impactul diferitelor operații ale întreprinderii asupra trezoreriei. această preocupare antrenează două consecințe. În primul rând, consecințele fenomenelor de decalaj între momentul efectuării operațiilor și cel al încasărilor sau plăților propriu-zise care afectează trezoreria.

În cazul plăților în numerar, operația are incidență imediată asupra trezoreriei, în timp ce creditele comerciale acordate sau obținute generează decalaje de plăți nefavorabile și respectiv favorabile. Aceste decalaje apar sub formă de stocuri, creanțe și datorii de exploatare sau în afara exploatării la cele două niveluri ale bilanțului funcțional consacrate nevoii de fond de rulment (NFRE și NFRAE). În al doilea rând, este necesar să se facă distincție între operațiile generatoare de fluxuri monetare reale (venituri încasabile, cheltuieli plătibile) și cele contabile de redresare sau corectare a unor valori carte nu vor avea impact asupra trezoreriei (operații generatoare de venituri și cheltuieli calculate). Această distincție stă în centrul schemei de coerență, întrucât rezultatele contabile reflectă toate operațiile, inclusiv amortizările și provizioanele (calculate și reluările) fără consecințe asupra trezoreriei, în timp ce capacitatea de autofinanțare nu reține decât operațiile cu incidență imediată sau amânată asupra trezoreriei.

Trezoreria societății de construcții variază nu numai ca efect al cheltuielilor și veniturilor exercițiului, ci și ca urmare a variației stocurilor de active și a soldurilor de creanțe și datorii, la sfârșitul exercițiului față de începutul acestuia. Trezoreria întreprinderii, fiind unică, se va modifica și ca urmare a cheltuielilor plătibile pentru investiții, cât și a fluxurilor de capital și dobânzilor generate de activitatea financiară și excepțională a întreprinderii în cursul exercițiului. Tabloul de finanțare cuprinde două părți.

Prima parte analizează modul de realizare, în dinamică, a echilibrului structural între elementele stabile ale bilanțului funcțional, (utilizări și resurse), adică variația fondului de rulment net global FRNG). această parte a ( tabloului este rezultatul politicii de investiții și de finanțare promovată de întreprindere în decursul perioadei analizate.

FRNG = RESURSE DURABILE – ÎNTREBUINȚĂRI STABILE

Explicația variației FRNG pornește de la identificarea surselor de capital (surse stabile sau durabile) și continuă cu explicarea utilizării acelor surse în partea superioară a bilanțului funcțional.

Ecuația fundamentală a finanțării:

ΔFR = ΔNFR + ΔTN

unde: Δ = variație;

FR = fond de rulment;

NFR = necesar de fond de rulment;

TN = trezoreria netă.

Alocările și resursele sunt stabilite ca variații ale pozițiilor similare din două bilanțuri și două conturi de rezultate încheiate pentru două momente de timp succesive.

Criterii de clasificare a alocărilor și resurselor:

maturitatea = durata;

funcția, rolul = locul ocupat în ciclurile fundamentale ce caracterizează activitatea întreprinderii (investiții, exploatare, finanțare);

participarea la gestiunea globală a întreprinderii.

Structura tabloului de finantare

Punctul de plecare în construcția tabloului de finanțare îl reprezintă excedentul brut de exploatare evidențiat în contul de rezultate, ca sursă potențială pentru capacitatea de autofinanțare a întreprinderii.

Capacitatea de autofinanțare apare în prima parte a tabloului ca sursă stabilă care permite:

finanțarea nevoilor stabile (investiții pentru creșterea imobilizărilor);

remunerarea proprietarilor capitalurilor puse la dispoziția întreprinderii (plata dividendelor);

rambursarea datoriilor financiare, pe termen lung și mediu, contractate în exercițiile anterioare.

Când capacitatea de autofinanțare este insuficientă pentru finanțarea
nevoilor stabile, întreprinderea apelează la surse externe stabile cum sunt:

aportul nou la capitalul social (prin emisiune de acțiuni noi);

împrumuturi noi (printr-o emisiune suplimentară de obligațiuni sau prin solicitarea de împrumuturi bancare);

cesiuni de active fixe.

Din confruntarea variației resurselor cu cea a nevoilor stabile rezultă
variația FRNG care se va înscrie în coloana nevoi (degajare de resurse, respectiv creștere), sau resurse (întrebuințări nete, respectiv diminuare). Creșterea fondului de rulment net global evidențiază ameliorarea structurii financiare a întreprinderii și are la origine creșterea resurselor durabile în raport cu nevoile stabile. această creștere dovedește capacitatea întreprinderii de a degaja un excedent monetar net din operațiile de investiții și finanțare pe termen lung (partea superioară a bilanțului) cât și din activitatea de exploatare (partea inferioară a bilanțului) și de a-și îmbunătăți sensibil situația trezoreriei.

Tabloul de finanțare este influențat și de reducerea fondului de rulment net global poate fi determinată de creșterea activelor imobilizate și/sau de diminuarea resurselor stabile.

Aceasta înseamnă că întreprinderea a investit foarte mult iar efectele viitoare ale acestor investiții ar trebui să-i permită reconstituirea fondului de rulment. Pe de altă parte, diminuarea surselor stabile reflectă degradarea situației financiare datorată pierderilor înregistrate în cursul perioadei de gestiune, sau poate fi consecința rambursării împrumuturilor care, în timp, ar trebui să permită ameliorarea rezultatelor (cheltuieli financiare mai mici), deci a fondului de rulment net global. Scăderea fondului de rulment net global dovedește un dezechilibru financiar, care corelat cu o creștere a nevoii de fond de rulment, conduce la un dezechilibru cronic al trezoreriei și implicit la creșterea riscului de faliment al întreprinderii.

Analiza tabloului fluxurilor de trezorerie

Comunicarea financiară pe baza fluxurilor de numerar este argumentată de dezvoltarea fără precedent a piețelor financiare.

Astfel de informații sunt dezvăluite de situația fluxurilor de numerar. Furnizarea de informații privind încasările și plățile în numerar ale unei entități economice realizate în cursul unui exercițiu financiar. Structura acestui raport permite măsurarea influenței activităților de exploatare, de investiții și de finanțare desfășurate de o entitate pe parcursul unei perioade de timp, asupra disponibilităților bănești și evidențierea creșterii sau descreșterii mijloacelor bănești în acea perioadă.

Varietatea și complexitatea aspectelor legate de buna gestionare a trezoreriei întreprinderii creează un amplu câmp de analiză și dezbatere pentru specialiștii și practicienii domeniului, cu atât mai mult cu cât acest subiect privește în mod practic activitățile desfășurate de toți agenții economici. În perioadele de slăbire a pieței financiare, de reducere a autofinanțării și de creștere a inflației, de limitare a creditului și de creștere a ratei dobânzilor, devin tot mai relevante locul și rolul pe care le are trezoreria în viața economică a unei entități economice.

Cei mai mulți dintre utilizatorii informației contabile sunt interesați de fluiditatea activității dintr-o întreprindere și în special de capacitatea acesteia de a asigura o vitezi de rotație corespunzatoare pentru lichidități. Unei asemenea solicitări nu poate să-i raspundă informația contabilă oferită de o contabilitate de angajamente și axată în principal pe profit. În acest fel, se impune necesitatea exploatării informației contabile, prin care să se cunoască fluxurile de trezorerie, acestea fiind corespondentul fluxurilor patrimoniale ce tranzitează întreprinderea, cu impact imediat asupra lichidităților. Situația fluxurilor de numerar este singura componentă a situațiilor financiare care răspunde la problema solvabilității entității și a flexibilității financiare. Analiza solvabilității pe termen lung ilustrează dacă entitatea se îndreaptă sau nu spre faliment.

O societate de construcții cu un înalt grad de flexibilitate financiară este capabilă să depășească perioadele dificile, să-și revină după eșecurile neprevăzute și să beneficieze de oportunitățile de investiții profitabile și neașteptate.

În general, există aprecieri conform cărora, cu cât flexibilitatea financiară a unei societăți de construcții este mai ridicată, cu atât riscul acesteia să dea faliment, este mai mic.

Situația fluxurilor de numerar clasifică încasările și plățile în numerar în activități de exploatare, de investiții și de finanțare. Activitățile de finanțare includ obținerea de resurse de la proprietari și creditori, restituirea și remunerarea acestora. Activitățile de finanțare, includ încasările și plățile către finanțatorii externi.

Tabloul fluxurilor de trezorerie are câteva obiective majore, după cum urmează:

permite evaluarea capacității entității de a degaja lichidități;

permite evaluarea solvabilității unei entități;

permite determinarea necesităților de lichidități;

permite determinarea scadențelor și a riscului încasărilor viitoare.

Din punctul de vedere al utilizatorilor situațiilor financiare, beneficiile sunt multiple, astfel:

Utilizatorii pot să evalueze modificările în structura activelor nete ale unei societăți de construcții, precum și capacitatea acesteia de a influenta valoarea și momentul de apariție a fluxurilor de trezorerie.

Informațiile prezentate de situația fluxurilor de trezorerie permit stabilirea capacității unei societăți de construcții de a genera numerar și echivalențe de numerar. De asemenea, măresc gradul de comparabilitate al raportării rezultatelor din exploatare între diferitele entități

Istoricul fluxurilor de trezorerie permite examinarea relațiilor dintre profitabilitatea unei societăți de construcții și fluxul net de trezorerie.

Fluxul de trezorerie din activitatea de investiții – cuprinde încasările și plățile din achiziționarea sau vânzarea de active pe termen lung sau a altor investiții ce nu sunt cvasilichidități.

În categoria încasărilor și plăților pot fi incluse următoarele:

plățile privind cheltuielile ulterioare efectuate pentru imobilizari corporale și necorporale, care măresc valoarea contabilă a bunului,

plățile referitoare la construcția unei imobilizări în regie proprie, încasarile din instrumente de capitaluri proprii,

Fluxul de trezorerie din activitatea de finanțare – cuprinde încasarile și plățile referitoare la datoriile financiare pe termen lung sau scurt, respectiv încasarile și plățile care generează modificări în structura și mărimea capitalurilor proprii și a celor împrumutate.

Cunoscând mărimea fluxurilor, investorii pot face previziuni în ceea ce privește rentabilitatea investiției lor într-o societate din sectorul construcțiilor.

CAP III. STUDIU DE CAZ

ANALIZA VITEZEI DE ROTAȚIE A PATRIMONIULUI LA

SC ART EFECT SRL GALAȚI

Prezentarea generală a SC ART EFECT SRL GALAȚI

Denumirea societății: S.C. ART EFECT S.R.L. GALAȚI

Sediul social: C Frimu, str. Nae Leonard, nr. 37, Galați

Număr de telefon/fax: 0751231222 / 0336884057

Codul unic de înregistrare: 22621530

SC ART EFECT SRL Galați. are o experiență de 10 ani în domeniul amenajărilor interioare și construcțiilor civile, cu un portofoliu bogat de lucrări executate în toată țara. Ca obiect de activitate firma este specializată în:

sisteme de gips carton,

efecte speciale și decorative,

placări ceramice,

instalatii electrice,

instalati sanitare,

construcții,

zidării,

tencuieli, șape.

Lucrările sunt executate cu tehnologii moderne și scule profesionale. Ca o ultimă tehnologie fiind implementată cea prin folosirea plăcilor din gips – carton. Astfel, plăcile din gips-carton sunt din ce în ce mai utilizate ca material pentru construcții la nivel international. În interiorul clădirilor, acestea pot fi utilizate pentru a realiza pereți despărțitori, tavane și podele, realizarea tocurilor de uși, instalații, racorduri, amenajarea băilor. Ele au un rol foarte important în izolarea acustică și termică, dar și în protejarea împotriva incendiilor și a umezelii. Montarea lor este rapidă, usoară și la prețuri foarte competitive. Au fost proiectate și tipuri specifice de plăci din gips-carton pentru suprafețe curbe sau tavane boltite.

Plăcile din gips-carton sunt tip sandwich, compuse dintr-un strat de ipsos între două folii de carton, fiind reciclabile în totalitate. Pereții despărțitori executați cu structura metalică și plăci din gips-carton sunt cei interiori neportanți, care pot fi realizați și ca pereți simpli sau dublii. Proprietățile acestora pentru locuințe apar din interacțiunea dintre structura de susținere din profile metalice, placarea cu plăci din gips-carton și stratul din material izolator introdus în spațiul liber dintre fețele peretelui (vata minerală de 50 mm sau 100 mm).

Punct de plecare al activităților desfasurate initial de ART EFECT, lucrările de amenajări interioare executate au contribuit din plin la realizarea unui renume de profesioniști pe piața de profil din Galați și nu numai.

Fiecare proiect a fost gândit în funcție de necesitățile și dorințele clientului, dar și de posibilitățile sale financiare. Experiența, profesionalismul , dar și concepția originală, creativitatea și imaginația își pun amprenta asupra lucrărilor realizate de-a lungul timpului.

Ceea ce a câștigat însă cu adevarat în acești ani, este un portofoliu impresionant de clienți care au devenit în timp parteneri tradiționali SENSI BLU, GAME WORLD, FARMEXIM, MANYROM GRUP, DIMA&FII S.A.

Analiza vitezei de rotație a capitalului

Desfășurarea normală a activității unei firme din sectorul construcțiilor necesită asigurarea surselor financiare pentru a coperirea sau constituirea mijloacelor economice ale firmei. Aceste surse pot fi grupate după mai multe criterii. Astfel în bilanțul financiar ele sunt grupate în funcție de perioada în care rămân la dispoziția firmei în:

capitaluri permanente, formate la rândul lor din capital propriu și datorii pe termen mediu și lung;

datorii pe termen scurt.

După forma de proprietate capitalurile utilizate de o firmă sunt:

capital propriu

datorii totale.

Prin însumarea capitalului propriu cu capitalul împrumutat obținem capitalul investit.

Pentru caracterizarea nivelului dinamicii capitalurilor firmei se calculează modificările absolute și procentuale intervenite pentru fiecare element sau grupă de elemente, cu ajutorul relațiilor:

în care:

Pi – grupele sau elementele de pasiv

IPi – indicele elementului de pasiv.

Pentru calcularea acestor modificări absolute și procentuale se folosesc datele din tabelul de mai jos:

Tabel nr. 8

Din analiza efectuată rezultă că ∆Kper a crescut în anul urmator, de la -18 în 2007 la 29 în anul 2008.

Procentual ∆K% a înregistrat o creștere destul de mare în anul 2008 față de anul 2007, situându-se în anul 2008 la nivelul de 160%, iar în anul 2007 situându-se la nivelul de 17,24%.

Ik înregistrează și el o creștere accentuatș pe perioada analizată, de la -82,76% nivel atins în anul 2007, și ajungând la nivelul de 60% în anul 2008.

∆Dat. pe perioada analizată înregistrează valori subunitare, -1 nivel atins în anul 2007, respectiv -1 nivel atins în anul imediat următor.

Pe perioada analizată ∆Dat% află în creștere atingând un nivel de 100% în anul 2007, ca în anul imediat următor nivelul acestui indicator să ajungă tot la 100%.

IDat prezintă și el valori subunitare, astfel în anul 2007 prezintă un nivel de 0%, iar în anul 2008 nivelul acestui indicator se afla la 0%.

Având în vedere structura capitalurilor unei firme, prezentată în pasivul bilanțului financiar, putem calcula numărul de rotații și respectiv durata în zile a unei rotații pentru fiecare element al acestora, respectiv: capital permanent, capital propriu, capital investit, datorii totale, datorii pe termen mediu si lung, datorii pe termen scurt, datorii față de furnizori, datorii financiare curente.

Rata de rotație a capitalului permanent

RKper = CA/Kper

Pentru a calcula această rată de rotație a capitalului permanent se folosesc datele din următorul tabel:

Tabel nr. 9

Această rată exprimă numărul de rotații realizate de capitalul permanent pe parcursul unui exercitiu financiar. Nivelul său depinde de sectorul de activitate în care activează firma, de stabilitatea financiară a acesteia, precum și de gradul de imobilizare al capitalului. Totusi, se apreciază că valoarea minimă care asigură o eficiență acceptabilă a capitalului permanent este de doua rotații pe an, respectiv un interval mediu de revenire a capitalurilor sub forma de disponibilități de 180 zile.

Nivelul acestei rate de rotație a capitalului permanent din cât se observă se află la un nivel de sub două rotații pe an. Capitalul permanent rămane la dispoziția firmei o perioadă mai mare de un an, ceea ce înseamnă că rotația lor nu exprimă intervalul de timp necesar pentru reinnoirea lui, ci intervalul în care acesta trece prin toate stadiile circuitului economic.

Rata de rotație a capitalului propriu

RKper = CA/Kpr

Pentru calcularea acestui indicator se folosesc urmatoarele date din tabelul următor:

Tabel nr. 10

Fiind principala componentă a capitalului permanent, rotația capitalului propriu este determinată de aceeași factori de influență. Nivelul minim pentru această rată este de doua rotații pe an.

Grafic nr. 5

Așa cum reiese din analiza acestei rate de rotație a capitalului permanent se observă că, în anul 2006, respectiv 2008 această rată este sub nivelul minim de două rotații pe an din anul 2007 se află puțin peste nivelul minim de două rotații pe an și anume 2,20.

Rata de rotație a capitalului investit:

RKinv = CA/Kinv

Tabel nr. 11

Din câte se observă, rata de rotație a capitalului investit se află sub nivelul minim de două rotații pe an și într-o continuă descreștere de la nivelul de 1,84 in anul 2006, la nivelul de 1,24 in anul 2007 și în 2008 ajungând la nivelul de 1,10.

Rate de rotație a datoriilor

Spre deosebire, formele precedente ale capitalului întreprinderii care, parțial sau în întregime, nu vor părăsi întreprinderea decât cu ocazia lichidării acesteia, datoriile se reînnoiesc continuu, în funcție de scadența lor (sub un an sau peste un an). De aceea, rotația datoriilor o putem aprecia fie în mod global pe baza cifrei de afaceri, fie folosind rulajele debitoare (plătile), ale respectivelor datorii. Analiza poate fi realizată pentru ansamblul datoriilor, dar și pentru principalele categorii ale acestora.

rata de rotație a datoriilor totale prin cifra de afaceri:

RDt = CA/Datorii totale

Tabel nr. 12

Grafic nr. 6

Sursa: Tabel nr. 12

Exprimă în mod sintetic numărul de rotații ale datoriilor totale. Nivelul acestei rate depinde de termenele de plată a datoriilor, de structura acestora, dar și de volumul de activitate al firmei. Nivelul minim al acestei rate este de patru rotații, ceea ce inseamna că, în medie, datoriile se reînnoiesc prin cifra de afaceri la un interval de 90 zile.

Din analiză reiese că nivelul acestei rate de rotație a datoriilor totale prin cifra de afaceri se află în anul 2006 la un nivel foarte ridicat de 11,30 rotații, aceasta însemnând ca în medie datoriile totale se reînnoiesc prin cifra de afaceri în anul 2006 la un interval de 30 zile, în anul 2007 nivelul acestei rate se află sub nivelul minim de patru rotații pe an, respectiv 2,15 rotații, ca apoi în anul urmator nivelul acestei rate sa ajungă aproape de nivelul minim de patru rotații pe an și anume situându-se la nivelul de 3,66 rotații.

termenul mediu de plată a datoriilor totale

TDt = Datorii totale / Plati datorii x 365

Unde: plățile de datorii se obțin prin însumarea rulajelor debitoare ale tuturor conturilor de datorii.

Această rată exprimă numărul mediu de zile în care sunt achitate datoriile. Creșterea nivelului său poate fi apreciată favorabil, dacă este determinată de obținerea unor termene de plată mai îndepărtate din partea furnizorilor, sau nefavorabil dacă a fost generată de neachitarea la timp a unor obligații ca urmare a unor dificultăți financiare ale firmei.

Pentru a obtine o imagine mai clară asupra rotației datoriilor, analiza poate continua pe baza unor rate analitice.

Rata de rotație a datoriilor pe termen mediu și lung prin cifra de afaceri

RDtml = CA/Datorii pe termen mediu si lung

Exprimă numărul de cicluri de exploatare parcurse de datoriile pe termen mediu și lung pe seama cifrei de afaceri. Nivelul acestei rate depinde, în principal, de nivelul investițiilor realizate de întreprindere în ultimul timp și de modul de finanțare al acestor investiții. Astfel, firmele ce realizează investiții masive și nu dispun de surse proprii suficiente pentru finanțarea acestora, apelând la împrumuturi, vor îinregistra un nivel scăzut al acestei rate, în timp ce firmele care iși finanțează investițiile prin surse proprii, vor înregistra un nivel ridicat al ratei de rotație.

Datoriile pe termen mediu și lung servesc, de regulă, la finanțarea ciclului de investiții și nu a cifrei de afaceri. De aceea, pentru exprimarea rotației acestora ar trebui folosite și alte rate care să țină seama de rambursările de datorii în cursul exercitiului.

Tabel nr. 13

Din câte se observă nivelul ratei de rotație a datoriilor pe termen mediu și lung în anul 2006 se află la un nivel foarte ridicat deoarece firma nu apelează la împrumuturi pentru a-și finanța investițiile, ca apoi în anul următor nivelul ratei este de patru rotații ceea ce înseamnă că firma a apelat la împrumuturi pentru finanțarea investițiilor la fel și în anul 2008.

Termenul mediu de plată a datoriilor pe termen mediu și lung:

TDtml = (Datorii pe termen mediu și lung/Rambursări datorii pe termen mediu și lung )* 365

Această rată exprimă intervalul de timp necesar pentru rambursarea datoriilor pe termen mediu și lung, apelându-se la un sistem liniar de plăți. Se compară cu intervalul de timp rămas până la scadență, în funcție de care se apreciază gradul de încărcare al serviciului datoriei pentru perioada următoare.

Rata de rotație a datoriilor pe termen scurt

RDts = CA/Datorii pe termen scurt

Tabel nr. 14

Grafic nr. 7

Sursa: Tabel nr. 14

Termenul mediu de plată a datoriilor pe termen scurt:

TDts = (Datorii pe termen scurt/Plați datorii pe termen scurt (CA)) x 365

Aceste două rate sunt compelmentare exprimând, în primul caz, numărul mediu de rotații, iar în cel de-al doilea caz, intervalul mediu de timp în care se fac plățile. Plățile de datorii pe termen scurt se obțin prin însumarea rulajelor debitoare ale acestor conturi. În lipsa acestora, ele pot fi exprimate prin cifra de afaceri.

Nivelul acestor rate depinde în principal de structura datoriilor pe termen scurt. Astfel, datoriile pe termen scurt au mai multe componente, respectiv: datorii față de furnizori, personal, bănci etc. Dintre acestea, întreprinderea poate acționa numai asupra rotației datoriilor față de furnizori prin negocierea unor termene de plată pentru datoriile față de personal și bugetul statului sunt stabilite prin lege, iar cele față de bănci nu este de dorit să le prelungim.

În aceste condiții, creșterea termenului mediu de plată a datoriilor se apreciază favorabil, dacă este determinată de relaxarea termenelor de plată față de furnizori, respective nefavorabil, dacă a fost cauzată de neplata datoriilor față de personal, bugetul statului, bănci. Pentru surprinderea acestor aspecte se impune urmărirea rotației datoriilor față de furnizori.

Termenul mediu de plată a furnizorilor:

TFz = (Datorii furnizori/Plți datorii furnizori (CA)) x 365

Exprimă numărul mediu de zile de creditare pe care întreprinderea îl obține de la furnizorii săi (de preferat este ca această rată să cuprindă numai datoriile față de furnizorii de materiale și servicii, nu și cei de imobilizări). Nivelul acestei rate este influențat de poziția firmei de piață, de relațiile stabilite cu furnizporii, cu specificul activității care influențează durata ciclului de exploatare, de conjuncture economică și de politica de credit practicată pe piață.

Tabel nr. 15

Descreșterea nivelului acestei rate semnifică folosirea de resurse atrase mai mici pentru finanțarea ciclului de exploatare, pentru care firma plătește dobânzi, și se apreciază nefavorabil, în măsura în care este rezultatul unor neînțelegeri prealabile cu furnizorii.

Rata de rotație a datoriilor față de furnizori:

RFz = Cifra afaceri / Datorii furnizori

Tabel nr. 16

Grafic nr. 8

Sursa: Tabel nr. 16

O gestiune eficientă a creditelor comerciale necesită obținerea din partea furnizorilor a unor termene de plată a facturilor mai mari în raport cu termenele de plată pe care firma le acordă clienților săi, ceea ce va avea drept consecințe obținerea unui excedent de resurse financiare din aceste decalaje. În teoria financiară termenul mediu de plată a furnizorilor mai este cunoscut sub denumirea de ciclul de plăți.

Analiza rotației activelor

Din punct de vedere al formei materiale, capitalul mobilizat de firmă ia forma activelor totale. Acestea nu au caracter static, ci dimpotrivă, își schimbă forma în mod continuu, cunoscând un proces de rotație. Viteza de rotație a activelor este caracterizată prin numărul de cicluri pe care acestea le parcurg. Ciclul parcurs de acestea este format din totalitatea operațiunilor ce intervin între momentul transformării capitalului bănesc în capital real (active imobilizate și active circulante), până în momentul în care se recuperează fondurile investite. Nu toate activele sunt imobilizate pentru aceeași perioadă de timp. În funcție de natura lor întâlnim cicluri financiare lungi, specifice activelor imobilizate și cicluri financiare scurte ale activelor circulante.

Ciclurile financiare ale activelor imobilizate au mărimi diferite, în funcție de natura și destinația acestora, reflectate prin duratele normale de funcționare (cuprinse între 3 și 50 ani).

Ciclurile financiare ale activelor circulante sunt cicluri pe termen scurt, constând în aprovizionarea cu materii prime, prelucrarea acestora în procesul de producție în vederea obținerii produselor finite și vânzarea acestora către terți, prin care se recuperează capitalurile investite și se creează premisele pentru reluarea unui nou ciclu. Astfel, putem spune că în procesul de rotație al activelor circulante este cuprinsă și o parte din valoarea activelor imobilizate, sub forma amortizării, care este încorporată în valoarea noilor produse obținute. Pe măsura acumulării amortizării aceasta va servi la înlocuirea imobilizărilor uzate și astfel va părăsi ciclul de rotație al activelor circulante și va fii reîncorporată în ciclul de rotație al activelor imobilizate.

Analiza vitezei de rotație a activelor circulante

Având în vedere că rotația activelor imobilizate este determinată de regimul de amortizare utilizat, care este stabilit prin legislația fiscală, firma neputându-l influența direct, rezultă că pentru accelerarea vitezei de rotație a capitalului se poate acționa asupra rotației activelor circulante. Parcurgerea mai rapidă de către acestea a tuturor stadiilor circuitului economic (aprovizionare, producție și desfacere) determină accelerarea rotației lor. Viteza de rotație a activelor circulante exprimă în mod sintetic eficiența cu care sunt folosite materialele în activitatea întrepriderii. Accelerarea vitezei de rotație are implicații pozitive asupra principalilor indicatori economico-financiari, conducând la eliberări de resurse materiale necesare procesului de producție și prin aceasta la reducerea cheltuielilor financiare și la creșterea profitului realizat.

Activele circulante nu trec în întregime și în același timp dintr-un stadiu al circuitului economic în alt stadiu. Circuitul economic are caracter continuu.

În permanență se aprovizionează materiale, se lansează comenzi de producție, se livrează produse și se încasează contravaloarea acestora. Practic rezultă că circuitul activelor circulante constă într-un număr infinit de circuite care se suprapun parțial, neputându-se delimita fizic mărimea intervalului de timp necesar trecerii acestora prin toate stadiile.

Pentru caracterizarea vitezei de rotație se apelează la o serie de indicatori, care exprimă, în medie, mărimea intervalului de timp necesar parcurgerii de către activele circulante a tuturor stadiilor circuitului economic.

Numărul mediu de rotații (Nr) exprimă, în medie, de câte ori activele circulante au parcurs toate stadiile circuitului economic în cursul unei perioade de timp determinată. Se calculează cu relația:

Tabel nr. 17

Dacă:

este mai mare decât

este mai mic decât

semnifică accelerarea vitezei de rotație având ca efect economic eliberarea de capital circulant.

Grafic nr. 9

Sursa: Tabel nr. 17

Activele circulante cuprind mai multe componente (stocuri, creanțe și disponibilități bănești), iar pentru a identifica direcțiile de acțiune pentru accelerarea rotației acestora se impune urmărirea separată a acestora.

O asemenea analiză va permite stabilirea duratei fiecărui stadiu al circuitului economic (aprovizionare, producție, vânzare, încasare), ca și a locurilor unde rotația este mai lentă.

Din relația numărului mediu de rotații rezultă că:

Deci variația soldului capitalului circulant este influențată de doi factori:

– cifra de afaceri, în calitate de factor cantitativ;

– viteza de rotație, exprimată prin numărul mediu de rotații, ca factor de ordin calitativ.

Analiza riscului de faliment

Analiza sistemului financiar patrimonial depinde în mare măsură și de analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor (scoring).

Metoda “scoring” are ca obiectiv furnizarea unor modele predictive pentru evaluarea riscului de faliment al unei întreprinderi.

Această metodă se bazează pe tehnicile statistice ale analizei discriminante. Aplicarea ei presupune observarea unui ansamblu de întreprinderi format din două grupuri distincte: un grup de întreprinderi cu dificultăți financiare și un grup de întreprinderi sănătoase.

În teoria economică au fost elaborate o serie de modele bazate pe metoda scorurilor, dintre care cele mai cunoscute sunt: modelul Altman; modelul Canon și Holder; modelul Holder, Loeb și Partier; modelul Bancii Frantei etc.

Funcția stabilită de Altman are urmatoarea formă:

Z = 3,3 x1+ 1,0 x2 + 0,6 x3 + 1,4 x4 + 1,2 x5 , unde:

X1 = Rezultatul curent înaintea impozitării / Activ total

X2 = Cifra de afaceri / Activ total

X3 = Capitalizarea bursieră / Împrumuturi

X4 = Profitul reinvestit / Activ total

X5 = Activ circulant / Activ total

Modelul Canon si Holder are la baza functia:

Z = 16 x1 + 22 x2 – 87 x3 – 10 x4 + 24 x5 ,unde:

X1 reprezintă rata solvabilității parțiale = (Creanțe + Plasamente + Disponibilități) / (Obligații pe termen scurt);

X2 reprezintă rata stabilității financiare = Capitaluri proprii / Pasiv total;

X3 reprezintă rata (nivelul) cheltuielilor financiare = Cheltuieli financiare / Cifra de afaceri;

X4 reprezintă rata de remunerare a personalului (cheltuielile cu personalul în valoarea adaugată) = Cheltuieli salariale / Valoarea adaugată;

X5 reprezintă ponderea excedentului brut de exploatare în valoarea adaugată = Excedent brut din exploatare / Valoarea adaugată.

Riscul de faliment depinde de valoarea scorului. Astfel, se disting 3 zone:

zona nefavorabilă pentru Z < 4

zona de incertitudine pentru 4 < Z < 9

zona favorabilă pentru Z > 9

Probabilitatea falimentului unei societăți de construcții, în functie de valoarea scorului este:

Scor (Z) Probabilitatea falimentului

Negativ > 80 %

0 – 1,5 75 – 80 %

1,5 – 4,0 70 – 75 %

4,0 – 8,5 50 – 70 %

9,5 35 %

10,0 30 %

13,0 25 %

16,0 15 %

16,0 10 %

Tabel nr. 18

Modelul Canon si Holder are la baza functia:

Z = 16 x1 + 22 x2 – 87 x3 – 10 x4 + 24 x5

Z 2008 = 16 x 5 + 22 x 9 + 87x 6 – 10 x 8 + 24 x 9 = 9,5

În urma analizei riscului de faliment pentru SC ART EFECT SRL s-a constatat că zona favorabilă este mai mare decât 9 (Z > 9) adică Z 2008 = 9,5, ceea ce presupune că societatea are o probabilitate de faliment de 35%.

Grafic nr. 10

Sursa: Tabel nr. 18

Analiza SWOT

Pentru a analiza întreprinderea vom folosi un instrument al managementului strategic- analiza SWOT vine în limba engleză de la inițialele cuvintelor Strenghts(puncte tari), Weaknesses(puncte slabe), Opportunities(oportunități) și Threats(amenințări).

Analiza SWOT este de fapt o tehnică prin care se pot identifica punctele tari și slabe și se pot examina oportunitățile și amenințările unui proiect, ale unei firme sau ale unei persoane și poate fi utilizată ca element de realizare a bilantului.

Analiza SWOT are un pronunțat caracter calitativ, permițând formularea unui diagnostic asupra condiției trecute și actuale a firmei sau a domeniilor ei funcționale, pe baza răspunsurilor la problemele menționate anterior, conturându-se perspectivele de evoluție pe termen lung ale firmei și ale domeniilor respective.

Diagnosticarea în urma utilizării analizei SWOT, poate fi definită ca o cercetare complexă a aspectelor economice, tehnice, sociologice, juridice și manageriale ce caracterizează activitatea unei firme, prin care se identifică punctele forte, punctele slabe, oportunitățile, amenințările și cauzele care le generează și/sau le va genera, se formulează recomandări de eliminare sau diminuare a aspectelor negative și /sau de valorificare a celor pozitive.

Punctele forte descriu atributele pozitive interne ale societății, precum și avantajele pe care le deține în fața concurenței.

Puncte tari:

– vechime mare pe piața de construcții

– cresterea investitiilor

– portofoliu bogat de lucrări

– introducerea de produse și servicii noi

Punctele slabe captează aspectele negative interne ale afacerii care scad din valoarea serviciilor oferite și plasează afacerea într-un dezavantaj concurențial. Pentru a evita o astfel de situație, trebuie evaluate constant serviciile și produsele, îmbunătățindu-le în raport cu cele ale competitorilor puternici de pe piață. Cu cât punctele slabe sunt mai bine identificate, cu atât se va reuși implementarea unei analize mai eficiente.

Puncte slabe:

dificultăți în obținerea de noi proiecte, autorizații

dificultăți în pastrarea numărului de angajați

dificultăți în obținerea de finanțări.

Punctele slabe sunt factori care ajută la menținerea echilibrului afacerii, în situatia în care acestea pot fi controlate și îndreptate.

Oportunități:

sprijinul autorităților locale în crearea și obținerea de proiecte de construcții, prin alocarea de fonduri, asigurarea utilităților și dezvoltarea parteneriatului public

interesul tot mai mare al investitorilor

dezvoltarea managementului societății

promovarea pe timp de criză a serviciilor și materialelor de construcții, etc.

Aceste oportunități redau potențial afacerii prin implementarea strategiilor de marketing. Oportunitatile pot fi rezultatul creșterii pieței, schimbului în stilul de viață, o perceptie pozitivă asupra afacerii din partea pieței sau capacitatea de a oferi o valoare mai mare, ceea ce va creea o cerere crescută pentru serviciile oferite. Oportunitățile sunt externe afacerii, iar dacă acestea sunt identificate, pot deveni puncte forte.

Amenințările reprezintă factori neprevăzuți, care nu se pot controla rapid și care pot invalida strategia de marketing, plasând afacerea în fața unui risc. Factorii de risc pot fi însă anticipați dacă se ia în calcul un plan de urgență în vederea prevenirii acestor situații instabile. O amenințare necontrolată poate provoca scăderea profitului, dar poate afecta și imaginea afacerii pe termen lung.

Amenințări:

criza economică care afectează sectorul construcțiilor;

dificultăți tot mai mari în plata furnizorilor și salariaților;

înăsprirea condițiilor de creditare;

concurența acerbă în sectorul construcțiilor.

Analiza SWOT este practic un inventar intern al organizației și o schemă proiectată a riscurilor externe la care poate fi supusă o afacere. Această centralizare ia în calcul atât factori pozitivi cât și negativi, oportunități și amenințări pe piața de profil.

Deci, o identificare clară  a riscurilor în funcție de seriozitatea sau probabilitatea lor conferă o poziționare solidă în fața competitorilor și ajută la o planificare mai bună în preîntampinarea situațiilor de criză.

În consecință, în urma analizei acestor indici care afectează întreaga activitate a firmei ART EFECT SRL, s-a constatat pe parcursul celor trei ani o activitate deosebit de bună, aceasta reflectându-se în marimea cifrei de afaceri, a datoriilor către furnizori și în numarul de zile pe care societatea le are la dispoziție pentru plata datoriilor.

Puterea de supraviețuire a firmei și pe timpul crizei putând fi susținută și de către stat prin alocarea unui buget cat mai mare posibil sectorului de construcții și investiții, precum și prin luarea unor măsuri de schimbare sau îmbunătățiere a legislației din țară.

CAP IV. CONDIȚII ȘI PROPUNERI

Dezvoltarea ascendentă a sectorului de construcții în perioada 2001-2007 a continuat și în prima parte a anului 2008, fiind urmată de o scădere a volumului activității datorită crizei economice care a afectat economia națională și implicit sectorul de construcții la finele anului 2008 și începutul anului 2009.

Firmele din sectorul de construcții râman printre cele mai vulnerabile în fața crizei, atât din punct de vedere al legislației cât și al măsurilor cu caracter economic și social, de relansare a economiei și implicit a sectorului de construcții pe care Guvernul întarzie să le puna în aplicare. Tendințele anuale de dezvoltare, crescătoare, înregistrate în perioada 2001 – 2008 la majoritatea indicatorilor statistici analizați în prezentul material sunt doar conjunctural afectate de criza economică resimțită în sectorul de construcții.

Grafic nr. 11

Scăderea cererii de materiale de construcții afectează întreg sectorul construcțiilor , iar blocajul este prezent peste tot. Construcțiile vor fi și în continuare un motor principal de dezvoltare al economiei naționale iar dezvoltarea și retehnologizarea firmelor va fi o necesitate obiectivă cu consecințe importante și pentru evoluția cantitativă dar mai ales calitativă a forței de muncă, care va crește rolul formării profesionale continue.

În condițiile continuării crizei economice și a lipsei de măsuri concrete de relansare a economiei și implicit a activității în construcții este posibilă o stagnare sau chiar o comprimare a sectorului de construcții, creșterea numarului falimentelor și a numarului șomerilor ducând la scaderea numerică a forței de muncă din sector. În condițiile apariției de deficit de forță de muncă (2006-2007), creșterea productivității muncii în sector nu a constituit un factor compensator, dar se poate spune ca sectorul s-a “curățat” de muncitorii necalificați sau slab calificați.

Reducerea costurilor cu forță de muncă prin înghețarea salariilor și suspendarea sporurilor ar putea fi compensate prin investiții în FPC asigurând suportul uman calificat pentru relansarea sectorului de construcții după ieșirea din criza economică.

Din cauza impactului potențial mare asupra procesului planificării financiare și implicit asupra viitorului existențial al firmei, modelul asumat de planificare trebuie ales cu grijă, credibilitatea datelor de ieșire, depinzând atât de prezumțiile fundamentale și teoria financiară specifică pe care modelul se bazează, cât și de ușurința utilizării sale de către planificatorul financiar.

Măsuri ce ar trebui luate în redresarea sectorului de construcții și care sunt puse în discuție sunt:

– în planul Codului Fiscal ar trebui sa apara cateva modificari;

– impozitul pe profit sa ramana la nivelul anului trecut;

– plata impozitului pe profit sa nu se faca trimestrial, ci o data pe an;

– rezolvarea problemei TVA;

– să existe o simetrie în ceea ce privește obligațiile reciproce. De multe ori, contractul pus pe masă de unitatea achizitoare este unul impus. Dacă firma de constructii trebuie să plătească penalități pentru întarzieri, tot penalități trebuie să plătească și entitatea achizitoare dacă întarzie plățile sau exercitarea anumitor obligații contractuale.

În urma analizelor făcute de către specialiști pe piata din România, sectorul constrcuțiilor pentru anul 2009 s-a aflat într-o incertitudine care va continua și pe parcursul anului următor, în funcție de dimensiunea, experiența și portofoliul societății.

Tabel nr. 18

De fapt companiile care așteaptă o creștere se bazează în principal pe contracte încheiate anterior și aflate în derulare și foarte puțin pe începerea unor proiecte noi.

Se preconizează că activitatea economică va înregistra o scădere, în perioada noiembrie 2009 – ianuarie – decembrie 2010, in raport cu cele trei luni anterioare, cea mai accentuată scădere fiind prevazută în sectorul construcțiilor. Pentru acest sector analiștii prevăd o tendinta de scadere atat a volumului productiei (sold conjunctural -38%), cat si a stocului de contracte si comenzi (sold conjunctural -39%), iar in ceea ce priveste numarul de angajati managerii estimeaza, de asemenea, o reducere, atat pe total (sold conjunctural –35%), cat si pe grupe de marime a intreprinderilor, si o relativa stabilitate a preturilor (sold conjunctural -3%) pe timpul crizei.

Punctul critic al recesiunii pe piața construcțiilor va fi atins spre sfârșitul anului în curs, în momentul în care lipsa comenzilor și blocarea finanțării se vor suprapune peste lunile de iarnă, ceea ce va duce la apariția unor probleme grave pentru cel puțin încă șase luni. Astfel, în cea mai optimistă variantă, o reluare a trendului ascendent al activității, la cote mult mai reduse față de anii trecuți, este preconizată pentru cel de-al doilea semestru din 2010.

Conform unor studii făcute de-a lingul deceniilor, ieșirea din criză, în sectorul construcțiilor s-ar putea realiza în 11 luni, așa cum reiese din următoarea schemă:

Grafic nr. 12

În consecință, măsurile și propunerile făcute pentru sectorul construcțiilor vor trebui să fie ferme și să poată fi puse în aplicare mult mai ușor decât în prezent, prin modificarea legislației sau înlesnirea modalităților de efectuare a investițiilor și de atragere a unor fonduri cât mai mari pentru ieșirea cât mai repede din perioada de criză economică.

Până la primăvară, când e posibil ca afacerile să se dezghețe ușor și cererea să crească în acest sector, criza va continua să afecteze piața construcțiilor. Fără finanțare, cu tot mai puține comenzi și fără un guvern care să dea direcția mediului de afaceri, firmele trebuie să supraviețuiască acum pe cont propriu.

BIBLIOGRAFIE