Analiza Sistemului Bancar Romanesc In Perioada 2010 2013

Tendințe în activitatea bancară contemporană

Introducere

CAPITOLUL 1. ACTIVITATEA BANCARĂ: NOȚIUNI FUNDAMENTALE

1.1. Noțiunea de bancă, sistem bancar și rolul sistemului bancar în economie

1.2. Caracteristici și indicatori specifici de apreciere a sistemelor bancare

1.3. Tendințe în activitatea sistemelor bancare contemporane

1.4. Competiția în activitatea bancară

CAPITOLUL 2. ANALIZA SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC ÎN PERIOADA 2010-2013. TENDINȚE ÎN ACTIVITATEA BANACARĂ

2.1. Organizarea și funcționarea bancilor

2.2. Stuctura sistemului bancar/capitalizare

2.3. Dinamica activelor și pasivelor bancare

2.4. Analiza activității cu carduri

2.4. Analiza performanțelor bancare și tendințe

Introducere

Managementul în bănci reprezintă una dintre noile direcții de cercetare în domeniul financiar și cunoaște o mare amplitudine după anul 2005, odată cu implementarea în sistemul bancar a Standardelor Internaționale de raportare Financiară. Abodarea acestui subiect, care pune în centrul atenției, esența întregului sistem economic, în condițiile crizei financiare mondiale reprezintă un demers care se adaugă în acest fel cunoașterii științifice.

Standardele bancare stabilite de Uniunea Europeană, se aplică numai în țările membre. Aceste standarde au devenit cunoscute, pe plan internațional, în special în țările europene care aspiră să devină membre, întrucât Uniunea Europeană este cea mai mare piață bancară din lume.

Rolul central în transformările care s-au petrecut în sistemul bancar din România, l-a avut, prin lege Banca Națională și care prin eforturi concentrate a reușit să-si ducă la bun sfârșit activitatea de reglementare, cât și activitatea de supraveghere prudențială, iar prin măsurile pe care le-a întreprins de-a lungul acestei îndelungate perioade a reușit să asaneze sistemul bancar de acele bănci care nu au înțeles rolul imens pe care îl are o bancă în mecanismul financiar dintr-o țară cu o economie de piață funcțională.

O componentă esențială a funcționării în condiții optime a unui sistem bancar o reprezintă decontarea interbancară și intrabancară, derulată atât în România, cât și-n exteriorul acesteia. Coordonarea internațională a politicilor economice și financiar-monetare a țărilor lumii are ca rezultat stabilirea schimburilor economice internaționale și mișcarea capitalurilor între diverse companii și țări. Această coordonare, se realizează atât prin intermediul Sistemului Monetar Internațional sau prin Sistemul Financiar-Monetar Internațional, cât și printr-un Sistem Bancar Internațional.

Intensificarea concurenței în mediul bancar și instabilitatea economică impun creșterea eforturilor pentru adaptarea la schimbările conjuncturale și menținerea sau întărirea poziției pe piața bancară. Băncile care vor înțelege cel mai bine că succesul este rezultatul satisfacerii dorințelor și exigențelor clienților și care vor reuși să inducă această convingere la nivelul fiecărui angajat, vor domina concurența.

Din punct de vedere organizatoric, conducerea, administrarea și controlul în sisntemul bancar sunt asemănătoare celor de la societățile pe acțiuni, băncile dispun de un for suprem de conducere (adunarea generală), de structuri care îi asigură gestiunea curentă (președinte, consiliu de administrație, comitet de direcție), de organe proprii de control (comisie de cenzori și controlul intern al băncii).

Capitolul 1 reprezintă o introducere teoretică privind activitatea bancară și abordează, pentru început, aspecte conceptuale legate de noțiunea de bancă, activitate bancară, operațiuni bancare și sistem bancar. În încheierea primului capitol am punctat o serie de tendințe în activitatea bancară contemporană și problematica concurenței în sistemul bancar actual.

Capitolul doi este destinat prezentării evoluției sistemului bancar. Sistemul bancar din România este un sistem pe două nivele, cuprinzând Banca Națională a României și instituțiile de credit. Acest sistem a fost introdus în decembrie 1990, fiind primul pas al procesului de reformă bancară.

Banca supusă analizei în cadrul lucrării este Banca Comercială Română, cea mai profitabilă bancă în ultimii ani, care a cunoscut o expansiune constantă, investind foarte mult în imagine și în promovarea imaginii pe piață.

CAPITOLUL 1. ACTIVITATEA BANCARĂ: NOȚIUNI FUNDAMENTALE

În ultimii ani, instituțiile financiar-bancare au avut un rol primordial în derularea activității economice, fiind atât la baza „urcușurilor”, cât și a „coborâșurilor” ciclurilor economice. Ele au devenit parte din cotidian, devenind indispensabile pentru fiecare individ.

1.1. Noțiunea de bancă, sistem bancar și rolul sistemului bancar în economie

Termenul generic de bancă desemnează o instituție financiară și de credit care îndeplinește, în esență, indiferent de particularitățile ce există de la o țară la alta, același rol în viata economică, constând în: atragerea de capitaluri bănești disponibile și acordarea de împrumuturi întreprinzătorilor; mobilizarea unei părți însemnate din veniturile bănești și economiile diferitelor categorii ale populației și transformarea acestora în capital de împrumut; emiterea titlurilor de credit și bancnotelor; efectuarea operațiunilor de viramente și de prestări servicii financiare pentru întreprinzători și în beneficiul statului.

Etimologic, termenul de „bancă” provine din limba italiană – banca termen care derivă la rândul lui din limbile de sorginte germanică, desemnând termenul de scaun lung, pe care pot sta mai multe persoane. Bancherii italieni din nordul Italiei – Lambardia, desfășurau activități specifice pe piețe sau în încăperi ample, utilizând mese proprii, denumite bănci sau trapeze, stabilimentul activității lor.

Însuși temenul de faliment din limba engleză – „Bankrupt” – provine de la termenul de banca rotta, ce reprezintă scoaterea din activitate a unor persoane ce desfășurau activități financiare, prin distrugerea fizică a meselor la care lucrau.

Potrivit Dicționarului Excplicativ al Limbii Române, banca reprezintă „ o întreprindere care efectuează operații de plată și credit”.

În Legea Bancară nr. 58/1998 publicată în Monitorul Oficila nr. 121 din 23.03.1998, banca era definictă ca fiind „persoana juridică autorizată să desfășoare în principal, activități de atragere, de depozitare și de acordare de credite în nume și în cont propriu”. Legea banacarp enunțată asimila termenului de bancă instituțiilor de credit, alături de organizațiile cooperatiste de credit, instituțiile emitente de monedă electronică și casele de economii pentru domeniul lucrativ.

Aceeași abordare este întâlnită și în reglementările actuale, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 99 din 6.12.2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, la art. 3 integrează în categoria instituții de credit următoarele:

bănci;

organizații cooperatiste de credit;

bănci de economisire și creditare în domeniul locativ;

bănci de credit ipotecar;

instituții emitente de monedă electronică.

Potrivit acestei reglementări, prin instituție de credit înțelegem o entitate a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public și în acordarea de credite în cont propriu. Tot în categoria de instituții de credit sunt incluse și acele entități, care emit mijloace de plată în formă de monedă electronică, denumite instituții emitenete de monedă electronică.

Pe parcursul lucrării de față, prin bancă vom înțelege totalitatea instituțiilor de credit. De asemenea, băncile pot fi privite ca acele instituții prin care se manifestă funcția creditului de emisiune, prin procesul de atragere de depozitare și acordare de credite, creându-se noi mijloace de plată în economie, o masă monetară suplimentară.

Sistemul bancar este o componentă a sistemului financiar al unei țări. Sistemul financiar al unei țări reprezintă un ansamblu de elemente sau categorii financiare, caracterizat prin legături organice între componentele sale, care îi împrimă un caracter unitar, de sistem. Astfe, sistemul financiar poate fi intepretar sub mai multe aspecte cum ar fi:

ca un sistem de relații financiare;

ca un sistem de norme juridice și reguli ce vizează activitatea bancară;

ca un sistem de instrumente de conducere și reglare

ca un sistem de instituții care participă la organizarea relațiilor, la constituirea și distribuirea fondurilor, dar și la elaborarea și utilizarea instrumentelor de conducere și reglare (planuri financiare).

Pornind de la aceste considerente puteam defini sistemul bancar ca fiind ansamblul instituțiilor, relațiilor financiar – bancare, normelor, infrastructurilor, tehnicilor ce interacționează în mod complex, cu scopul de a mobiliza sub formă de depozite și distribui sub formă de credite fonduri financiare, precum și de a oferi facilități, inclusiv sisteme de plăți, prentru diverși agenți economici, financiari sau nefinanciari, inclusiv persoane fizice.

În prespectivă sistemică, sistemul bancar reprezintă un subsistem al sistemului financiar aflat în permenentă interacțiune cu celelalte componente ale acestuia: subsistemul asigurărilor, subsistemul piețelor de capital, subsistemul finanțelor întreprinderii, subsistemul bugetului de stat etc. La rândul său, sistemul financiar este o parte componentă a sistemului economiei naționale, iar acesta din urmă face parte din sistemul economiei globale.

Din perspectiva caracterului național sau internațional, putem considera sistemul bancar național componentă a sistemului bancar internațional, ambele integrate în sistemul financiar național, respectiv sistemul financiar internațional. Între toate aceste componente se derulează relații de interacțiune complexe. Fenomenul de globalizare a determinat preocupări din ce în ce mai intense în acestă privință, în special datorită aparițiilor crizelor financiare internaționale.

Potrivit legislației românești, activitatea bancară reprezintă totalitatea activităților de atragere de depoite sau alte fonduri rambursabile de la public și acordarea de credite în cont propriu. Alături de activitățile bancare, instituțiile de credit din România pot desfășura și „alte activități permise instituțiilor de credit”.

În acest context, activitatea instituțiilor de credit din sistemul bancar românesc cuprinde următoarele activități:

Atragere de fonduri rambursabile și depozite;

Acordarea de credite, incluzând printre altele: credite de consum, credite ipotecare, factoring cu sau fără regres, finanțarea tranzacțiilor comerciale, inclusiv forfetare;

leasing financiar;

operațiuni de plăți;

emitere și administrare de mijloace de plată, cum ar fi: cărți de credit, cecuri de călătorie și alte asemenea, inclusiv emitere de monedă electronică;

emitere de garanții și asumare de angajamente;

tranzacționare în cont propriu si/sau pe contul clienților, în condițiile legii, cu: instrumente ale pieței monetare, cum ar fi: cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate de depozit, valută, contracte futures și opțiuni financiare; instrumente având la bază cursul de schimb și rata dobânzii; valori mobiliare și alte instrumente financiare transferabile;

participarea la emisiunea de valori mobiliare și alte instrumente financiare, prin subscrierea și plasamentul acestora ori prin plasament și prestarea de servicii legate de astfel de emisiuni;

servicii de consultanță cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri și alte aspecte legate de afaceri comerciale, servicii legate de fuziuni și achiziții și prestarea altor servicii de consultanță;

administrarea de portofolii și consultanță legată de acestea;

custodie și administrare de instrumente financiare;

orice alte activități și servicii, în măsura în care acestea se circumscriu domeniului financiar, cu respectarea prevederilor legale speciale care reglementează respectivele activități, dacă este cazul.

Definirea conținutului noțiunii de activitate bancară poate să difere de la o țară la alta, în funcție de legislația în vigoare. Legislația românească a fost aliniatura capitalului, strategia de afaceri și alte aspecte legate de afaceri comerciale, servicii legate de fuziuni și achiziții și prestarea altor servicii de consultanță;

administrarea de portofolii și consultanță legată de acestea;

custodie și administrare de instrumente financiare;

orice alte activități și servicii, în măsura în care acestea se circumscriu domeniului financiar, cu respectarea prevederilor legale speciale care reglementează respectivele activități, dacă este cazul.

Definirea conținutului noțiunii de activitate bancară poate să difere de la o țară la alta, în funcție de legislația în vigoare. Legislația românească a fost aliniată cerințelor directivelor europene: Directiva 77/780/CEE, Directiva 89/646/CEE, Directiva 2006/48/CE.

Legislația bancară franceză definește activitatea bancară ca fiind compusă din atragerea de depozite, acordarea de credite și punerea la dispoziție și gestionarea mijloacelor de plată, abătându-se de la cele specificate în legislația europeană. În sistemul englez nu există o preocupare doctrinară în sensul de a defini și include în categorii activitățile permise băncilor. Termenul de „banking” desemnează o gamă foarte largă de activități financiar – bancare.

De asemenea, în literatura de specialitate, nu există un consens clar în delimitarea activităților bancare. Deseori, activitatea de atragere de depozite, acordare de credite și operațiunile de plăți sunt considerate activități principale ale băncilor. Pe lângă aceste activități băncile băncile defășoară și alte activități în domeniul investițiilor, pensiilor, asigurărilor, consultanței financiare etc.

În aceste condiții puten defini un sens larg și un sens restrâns al noțiunii de activitate bancară.

Sensul restrâns este definit în condițiile legislației românești, activitatea bancară cuprinzând activități de atragere de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public și acordarea de credite în cont propriu. În acest context, băncile desfășoară următoarele grupe de activități:

Activități bancare

Activități financiare

Activități de natură financiară

Alte activități permise.

Sensul larg al noțiunii de activitate bancară cuprinde următoarele grupe de activități:

Activități de mobilizare a excedentelor monetare din economie și distribuirea acestora sub forma de credite în economie;

Activități de gestiune a mijloacelor de plată, prin intermediul produselor și serviciilor de plăți;

Activități de furnizare de servicii financiare diverse;

Activități de consultanță financiar – bancară;

Activități de gestiune a trezoreriei, prin operațiuni derulate pe piețe monetare;

Activități de natură comercială, cum ar fi vânzarea de metale prețioase, de imabile și bunuri mobile în contextul recuperării creanțelor.

Într-o altă abordare, activitatea specifică băncilor poate fi strcturată în două categorii:

Activități operaționale – concretizare în oprațiuni de procesare a tranzacțiilor generate de relația bancă – client;

Activități funcționale – necesare pentru susținerea realizării activităților operaționale: contabilitate, administrație, personal etc.

Un alt aspect conceptual controversat este cel cu privire la noțiunea de operațiune bancară. Atât în literatura de specialitate, cât și în legislația româneascăexistă o inconsecvență în utilizarea conceptelor de „activitate bancară” și „operațiune bancară”. Adeseori, cele două noțiuni se suprapun din punct de vedere al conținutului.

Alte abordări consideră activitatea bancară ca un ansamblu de oprațiuni omogene, coerente și consistente, ce vizează realizarea produselor și serviciilor bancare. Astfel, operațiunile bancare sunt secvențialități ale activității bancare.

În condițiile actuale, rolul băncilor în economie este unul foarte complex. Acestea participă la procesul de intermediere financiară. Ipostazele în care se situează băncile în cadrul acestui proces sunt diverse. Astfel băncile se interpun între agenții nefinanciari excedentari de resurse financiare și cei deficitari.

În practica financiară, agenții nefinanciari deficitari se întâlnesc cu agenții nefinanciară excedentari prin două circuite de finanțare:

Finanțare directă – agenții nefinanciari dficitari se întâlnesc cu agenții nefinanciari excedentari în mod direct, pe piețele de capital, prin emisiune de titluri ale datoriei primare (acțiuni, obligațiuni);

Finanțare indirectă – agenții nefinanciari deficitari se întâlnesc cu agenții nefinanciari excedentari prin intermediul băncilor. În această ipostază băncile asigură compatibilitatea cererii și ofertei de resurse financiare exprimată de agenții economici nefinanciari, transformând caracteristicile datoriilor și creanțelor.

Rolul băncilor în economie constă în următoarele: alocarea eficientă și rațională a resurselor în economie; participarea la dezvoltarea economică, reducerea riscurilor în economie, asigurarea lichidității în economie; reducerea asimetriei informațiilor; mijlocirea relațiilor de plăți dintr-o economie la nivel național și internațional; monitorizarea activității împrumutaților din economie prin verificarea activității acestora, prevenirea eventualelor nereguli și sancționarea lor în cazul abaterii de la cerințele contractuale.

1.2. Caracteristici și indicatori specifici de apreciere a sistemelor bancare

Pe plan mondial, avem două documente în care se precizează standardele privind desfășurarea activităților bancare. Primul document este Convenția de la Basel, care abordează probkema capitalului băncilor, iar al doilea document este intitulat „A Doua Directivă de Coordonare Bancară a Uniunii Europene” și care se referă la acordarea de licențe băncilor.

Guvernatorii băncilor centrale din țările „Grupului celor 10” (state industrializate) s-au întâlnit în decembrie 1987 la Basel (Elveția) și au semnat un acord privind criteriile ce trebuie avute în vedere în stabilirea dimensiunii optime a capitalului unei bănci, acord cunoscut sub denumirea de Convenția de la Basel. În acesta a fost definit capitalul unei bănci, s-a stabilit nivelul minim de capital pe care trebuie să-l aibă o bancă (în funcție de dimensiunea și mărimea riscului aferent activelor sale) și modul de stabilire a indicatorului de adecvare a capitalului.

Acordul de capital Basel fixează standardele internaționale ale proporționalității capitalului bancar. În 1988, Comitetul Basel pentru Supravegherea Băncilor a stabilit o metodă de corelare a capitalului cu activele bancare utilizând un sistem simplu de evaluare a riscurilor și o proporție minimă de capital de 8%.

De la elaborarea Convenției Basel I, sistemul financiar și bancar s-a schimbat drastic. După evaluarea riscurilor pieței în anul 1996, Comitetul Basel a hotărât ca în anul 1999 să modifice Acordul de Capital existent până la acea dată, pentru a include dezvoltările pieței tehnice, care s-au produs de-a lungul timpului. Convenția Basel II reprezintă o reformă importantă a Acordului de Capital din 1988 care încearcă să apropie capitalul băncii de riscul economic și care reprezintă un pas important față de Acordul de Capital Basel.

În anii care au urmat 1999, 2001, 2003 au fost emise câteva acte consultative de revizuire a Acordului de Capital. Perioada consultativă a ultimului act consultativ CP3 a durat până la sfârșitul anului 2003 deoarece noile propuneri pentru abordarea pierderilor prevăzute și neprevăzute au fost primite până în luna octombrie 2003.

Convenția Basel II se fundamentează pe trei piloni:

1. Pilonul 1 – capitalul minim;

2. Pilonul 2 – revizuirea evaluărilor capitalului intern;

3. Pilonul 3 – disciplina pe piață prin accesul la Pilonul 1; în loc de impunerea unei singure metode de calcul a necesarului de capital de minim 8%, instituțiile își pot alege dintr-o gamă din ce în ce mai sofisticată de procedee, procedeele de măsurare și de control al creditului și riscurilor operaționale.

Structurile mai elaborate de control vor cunoaște în viitorul apropiat, schimbări mai puține în calcularea adecvării capitalului.

Și abordările specifice cu privire la riscul creditului au fost separate, pentru a acoperi riscul suveranității, colectiv și interbancar și riscul creditului de retail. Abordarea investițiilor specializate în creditare și în capitaluri este dezvoltată pentru a acoperi și asigurările. Forma finală a Convenției basel II a fost emisă la 26 iunie 2008, conținutul acestia fiind în corcondanță cu prevederile CP3.

Apariția fenomenului bancar a fost generată de o serie de factori legați de activitatea economică a colectivităților umane, de formare a statului, a monedei, de marile descoperiri geografice și de perfecționările tehnice care au condus la acumulări importante de capital. S-a simțit astfel nevoia ca toate aceste capitaluri să poată fi fructificate în mod eficient. În epoca formării capitalismului, banca a ajutat foarte mult la formarea și fructificarea de capitaluri adunând și concentrând economiile din toate sferele sociale, ca apoi să le pună la dispoziția întreprinzătorilor pentru realizarea marilor planuri creatoare.

Fără ajutorul băncilor, a capitalului furnizat de acestea, toate energiile constructive și planurile de viitor ar fi fost menite să dispară odată cu cei care le-au conceput. Banca trebuie privită ca un agent economic, unită sub acest dublu aspect de colectare a capitalurilor disponibile, care însa ar fi rămas sterile, dacă nu ar fi fost distribuite după anumite norme și în anumite condiții forțelor economice ale societății. Privite în contextul istoric, aceste noțiuni au făcut obiectul unor cercetări aprofundate ale unor economiști de valoare care au studiat îndelung diversitatea fenomenului bancar, stabilind cu precizie principiile activității de bancă, principii care își găsesc aplicabilitate și astăzi.

În literatura bancară de specialitate figurează o tipologie a băncilor întâlnite în practica bancară internațională, care se referă la: banca centrală, băncile comerciale, băncile de afaceri.

Banca de emisiune (banca centrală) deține în economie rolul major de supraveghere și organizare a relațiilor monetare și financiare ale unui stat, pe plan intern și în relațiile internaționale. Băncile comerciale efectuează toate tipurile de operațiuni bancare, primesc și păstrează diferite capitaluri disponibile, acordă credite și finanțează schimburile comerciale externe.

1.3. Tendințe în activitatea sistemelor bancare contemporane

Tradițional, băncile au jucat un rol cheie în economia statelor, prin derularea de activități de intermediere financiar – bancară. Evoluția activității bancare a înregistrat particularități de-a lungul timpului. În ultimii ani se disting o serie de tendințe și mutații în activitatea bancară, cu implicații asupra derulării relațiilor financiare. Cele mai importante sunt:

Existența unui proces de dereglementare – reglementare;

Implementarea inovațiilor tehnologice în activitatea bancară;

Existența binomului universalizare – specializare bancară;

Internaționalizarea operațiunilor bancare;

Schimbarea în comportamentul corporatist;

Trecerea unor state de la economia centralizată la economia de piață;

Reorganizarea geopolitică a unor state;

Integrarea europeană și adiptarea monedei unice euro.

În ultimele decenii, la nivel internațional, se constată un amplu proces de dereglementare, cu implicații considerabile asupra activității bancare. Contextul activității tradiționale a băncilor este modificat prin amplificarea concurenței între bănci, cu deschiderea acesteia pe plan extern; prin dezintermedierea bancară, ca urmare a modernizării și dezvoltării piețelor de capital; precum și prin apariția inovației financiare, manifestată prin dezvoltarea de produse și servicii financiar-bancare complexe.

Diminuarea restricțiilor privind intrarea pe piață și cautarea de noi oportunități a condus la intrarea băncilor pe teritoriul altor state, ducând la apariția unui puternic proces de internaționalizare bancară. Așadar au apărut instituții noi, privatizarea băncilor deținute de stat, fuziuni și achiziții, creșterea prezenței băncilor străine în peisajele bancare internaționale.

Paralel cu porcesul de dereglementare – rereglementare, are loc și un proces de implementare a inovațiilor tehnologice în activitatea bancară. Noile tehnologii din domeniul comunicațiilor, al procesării și depozităii datelor, au condus la reconsiderări în ceea ce privește organizarea băncilor și derularea operațiunilor tradiționale, precum și intensificarea concurenței prin apariția de noi institutții financiare și apariția de noi produse și servicii bancare.

Universalizarea și specializarea bancară se referă la modul de organizare a activității bancare și la gradul de specializare a sistemului bancar. Banca universală, predominantă în sistemele bancare europene continentale, este o instituție care oferă o gamă largă și completă de servicii financiare: atragere depozite, acordare credite, gestiune mijloace de plată, plasamenete în titluri de valoare, luare în custodie titluri de valoare, intermediere pe piața de capital, servicii de asigurări etc. ca urmare a amplificării competiției și internaționalizării bancare. Derularea de operațiuni bancare universale se poate realiza prin intermediul băncilor comerciale sau prin formare de grupuri bancare cu subsidiare specializate.

Integrarea europeană și adoptarea monedei unice euro are ca principale implicații deschiderea piețelor financiar – bancare, prin funcționarea licenței unice bancare, amplificarea concurenței, internaționalizarea operațiunilor bancare, reducerea marjelor de dobândă și scăderea comisioanelor bancare, eliminarea riscului valutar etc.. Ca urmare a efectelor crizei economice financiare internaționale actuale există preocupări în reformarea sistemului de reglementare și supraveghere, dorindu-se un cadrul de reglementare unic, bazat pe trei piloane: supraveghere unificată, un mecanism de rezoluție unic și schema europeană de asigurare a depozitelor.

1.4. Competiția în activitatea bancară

O lungă perioadă de timp, activitatea bancară a fost strict reglementată și controlată de autoritățile guvernamentale, în scopul menținerii stabilității financiare. În acest mod, concurența era îngradită.

În prezent activitatea bancară se desfășoară într-un mediu concurențial puternic. Fenimenele de dereglementare, liberalizare, globalizare și introducere a înaltei tehnologii în activitatea banacră au condus la creșterea presiunii concurențiale pe piețele bancare. Astfel, din perspectiva conpetiției bancare, aceste fenomene au schimbat mediul bancar la nivel internațional, acționând asupra lui prin următorii factori:

Inovația financiară – procesul de creare și implementare de noi instrumente, tehnici, instituții și piețe financiare. Acest fenomen a apărut ca urmare a dereglementăroo și utilizării tehnologiilor înalte în domeniul financiar.

Achiziții și fuziuni – procesul de combinare a două sau mai multe instituții financiare în una singură. Achizițiile presupun de regulă procesul prin care o instituție de dimensiuni mari preia o altă instituție financiară mai mică, formându-se o nouă entitate. Fuziunile presupun combinarea a două instituții financiare, de regulă, de aceeași dimensiune, în una singură.

Consolidarea bancară – precupune formarea de conclomerate financiare, entități formate din diferite tipuri de instituții financiare care operează în segmente diferite ale piețelor financiare.

CAPITOLUL 2. ANALIZA SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC ÎN PERIOADA 2010-2013. TENDINȚE ÎN ACTIVITATEA BANACARĂ

2.1. Organizarea și funcționarea bancilor

În conformitate cu art. 24 din Legea nr.58/1998 privind activitatea bancară, structura organizatorică, conducerea și administrarea societăților bancare se stabilesc prin statutele proprii, înființarea comitetului de risc, comitetul de administrare a activelor și pasivelor, comitetul de credite este obligatoriu.

Din punct de vedere funcțional, se deosebesc de societățile comerciale, care sunt total independente în elaborarea propriului management, prin aceea că băncile sunt obligate, în temeiul art. 38 din Legea nr. 58/1998, să se supună în activitatea lor reglementărilor emise de Banca Națională a României (denumită în continuare B.N.R.) pentru aplicarea politicii monetare, de credit, valutare, de plăți, de asigurare a prudenței bancare și de supraveghere a societăților bancare.

Potrivit directivelor B.N.R., funcționarea băncilor se diferențiază prin următoarele: societățile bancare sunt obligate să obțină din partea B.N.R. autorizația de funcționare, ele își constituie fonduri specifice, păstrează rezerve obligatorii la B.N.R. și respectă normele stricte de garantare a solvabilității, nu pot fi constituite sub formă de societăți cu răspundere limitată, capitalul social trebuie să fie vărsat integral numai sub formă bănească la momentul subscrierii.

Acțiunile emise de societățile bancare vor putea fi numai nominative (Normele B.N.R. nr.6/1995); înregistrarea obligatorie a societăților bancare în registrul societăților bancare (Normele B.N.R. nr.4/1992) care este ținut de B.N.R.

Totodată, B.N.R., prin funcțiile exercitate de îndrumare și control, de constituire și funcționare, include și transformarea și lichidarea societăților comerciale bancare de naționalitate română, cât și a sucursalelor și reprezentanțelor în România ale băncilor din străinătate.

Pentru desfășurarea activității curente, băncile comerciale își deschid filiale, sucursale și agenții în teritoriu cu respectarea acelorași proceduri.

Conform Legii nr.58/1998, art.3 și standardelor internaționale, filialele din România ale unei societăți bancare sunt considerate persoane juridice, iar sucursalele sunt considerate reprezentante ale societăților bancare.

Deci, filiala trebuie să posede, pe de o parte, un patrimoniu propriu, delimitat în ansamblul patrimoniului societății bancare, iar, pe de altă parte, are personalitate juridică proprie.

Sucursala se înființează la inițiativa băncii și din fondurile ei care îi afectează capitalul necesar și o organizează, însă ea nu devine persoană juridică de sine stătătoare.

Sucursala, spre deosebire de filială, se caracterizează printr-o dublă subordonare față de bancă: pe de o parte, dependența de ordin economic, iar, pe de altă parte, cea de natură juridică.

Sucursala încheie contracte cu terțe persoane în numele băncii, în calitate de mandatar, sau în nume propriu, în calitate de comisionar.

Agenția se înființează la inițiativa băncii, exercitând atribuții fie de mandatar, fie de comisionar.

2.2. Stuctura sistemului bancar/capitalizare

Sectorul bancar românesc a continuat să fi e bine protejat față de diversele evoluții nefavorabile care s-au manifestat atât pe plan local, cât și pe plan internațional. În primul rând, nivelul și calitatea fondurilor proprii s-au menținut în parametri corespunzători: (i) rata de solvabilitate s-a menținut la un nivel adecvat (14,7 la sută în iunie 2013), semnifi cativ peste valoarea minimă reglementată (8 la sută); (ii) fondurile proprii sunt formate în proporție semnifi cativă din elemente având calitate bună și foarte bună (rata fondurilor proprii de nivel 1 fi ind de 13,6 la sută în iunie 2013), și (iii) BNR a decis păstrarea fi ltrelor prudențiale pentru calculul fondurilor proprii și al indicatorilor de prudență bancară pe parcursul anului 2013 (astfel că, de facto, indicatorii de solvabilitate continuă să fie cu aproximativ 4 puncte procentuale mai mari comparativ cu nivelurile raportate), urmând a se renunța gradual la aceste fi ltre în perioada implementării cerințelor suplimentare de capital aferente Basel III (intervalul 2014-2018).

Declinul economic este deja o realitate și pentru România. Persistă incertitudini privind orizontul reluării creșterii economice. Comparații internaționale sugerează că, în condițiile crizei globale, țările cu ritmuri de creștere ridicate tind să parcurgă scăderi de amploare. Acest risc trebuie avut în vedere în configurarea/ajustarea politicilor economice și financiare ale autorităților române; atragerea de resurse financiare de la instituții financiare internaționale reprezintă, din această perspectivă, o măsură binevenită. Creșterea investițiilor publice și a competitivității firmelor românești devin obiective dezirabile pentru creșterea economică durabilă. La nivel sectorial, construcțiile și domeniul imobiliar – prin dinamică, pondere în economie și dependență de finanțarea internă și externă – se dovedesc importante pentru stabilitatea financiară, iar riscurile din creditarea acestora au crescut.

Sistemul bancar din România este un sistem pe două nivele, cuprinzând Banca Națională a României și instituțiile de credit. Acest sistem a fost introdus în decembrie 1990, fiind primul pas al procesului de reformă bancară.

Cadrul legislativ care guvernează sistemul bancar cuprinde:

Legea privind Statutul Băncii Naționale a României – Legea nr. 312 din 28 iunie 2004, 

Ordonanța privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului – Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 99 din 6 decembrie 2006,

Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99 din 6 decembrie 2006 – Legea nr. 227 din 4 iulie 2007,

Legea pentru privatizarea societăților comerciale bancare la care statul este acționar – Legea nr. 83 din 21 mai 1997,

Reglementări privind falimentul instituțiilor de credit – Ordonanța Guvernului nr. 10 din 22 ianuarie 2004 privind falimentul instituțiilor de credit, aprobată, completată și modificată prin Legea nr. 278 din 23 iunie 2004,

Ordonanța Guvernului nr. 39/1996, privind organizarea și funcționarea Fondului de Garantare a Creditelor din Sistemul Bancar.

Pe piața românească operează de asemenea instituții financiare nebancare, precum fonduri de asistență mutuală, case de amanet, societăți de leasing financiar, societăți de credite pentru persoane fizice, societăți de micro-finanțare, societăți de credit ipotecar, societăți care oferă  operațiuni de factoring, societăți specializate în finanțarea tranzacțiilor comerciale, și altele. 

Pe parcursul anului 2012 și în prima jumătate a anului 2013, structura sistemului bancar din România a fost afectată de schimbările survenite la nivelul acționariatului instituțiilor de credit. Astfel, numărul instituțiilor de credit s-a redus în 2012, comparativ cu 2011, prin încetarea activității băncii C.R. Firenze în urma fuziunii prin absorbție cu Intesa SanPaolo Bank ce a avut loc în trimestrul IV 2012. În primul trimestru al anului 2013, numărul instituțiilor de credit s-a mărit datorită intrării pe piața românească a băncii TBI Bank EAD Sofi a, prin deschiderea unei sucursale locale. În sistemul bancar românesc activează 41 de instituții de credit, dintre care: 27 cu capital majoritar privat străin, 2 cu capital majoritar privat autohton, 2 bănci cu capital integral sau majoritar de stat, 9 sucursale ale băncilor străine; acestora li se adaugă și o organizație cooperatistă de credit (Figura 2.1.).

Pe parcursul anului 2012, 27 de instituții de credit din UE au notifi cat BNR intenția de a oferi în mod direct servicii fi nanciare pe teritoriul României, în baza pașaportului european.

Figura 2.1. Indicatori structurali ai sistemului bancar românesc

Sursa: BNR

Cota de piață în activele sistemului bancar a băncilor cu capital majoritar străin a cunoscut o creștere importantă în 2013, atingând valoarea de 90,8 la sută la fi nele lunii august 2013. Această creștere se datorează reclasifi cării unor bănci din grupa băncilor cu capital majoritar românesc în cea a băncilor cu capital majoritar străin. Ca urmare a acestor modifi cări, cota de piață a băncilor cu capital majoritar românesc s-a redus la jumătate (9,2 la sută în august 2013 comparativ cu 18,8 la sută în iunie 2012), devenind inferioară cotei băncilor cu capital majoritar francez și grecesc (13,2 la sută și respectiv 12,4 la sută la august 2013). Băncile cu capital majoritar austriac dețin, similar anilor precedenți, cea mai mare cotă de piață în sistemul bancar românesc (38 la sută în august 2013).

În perioada iunie 2012 – iunie 2013, nivelul capitalului social aferent sectorului bancar românesc a rămas relativ constant, crescând cu aproximativ 100 milioane lei (0,37 la sută) prin aportul de capital efectuat de către sectorul privat. Ponderea capitalului social grecesc în totalul capitalului social aferent sistemului bancar românesc se menține pe prima poziție (20,6 la sută), dar continuă trendul descendent început în 2010. Poziția secundă este ocupată de capitalul social austriac (20,3 la sută), în timp ce capitalul social românesc ocupă a treia poziție (20,1 la sută). Față de anul 2011, creșteri au fost înregistrate la nivelul ponderilor deținute de capitalul social francez, maghiar și cipriot, în timp ce capitalul social românesc și cel grecesc au înregistrat ponderi în scădere.

Figura 2.2. Gradul de concentrare al sistemului bancar românesc

Gradul de concentrare a sistemului bancar românesc, reflectat de ponderea activelor deținute de primele cinci bănci în activul agregat, a scăzut ușor până la valoarea de 54 la sută (Figura 2.2.). Același trend s-a manifestat și în cazul depozitelor, unde, în august 2013, primele 5 bănci din sistem (în funcție de mărimea activelor) dețineau 53,5 la sută din depozitele atrase. Scăderea relativă a concentrării sistemului bancar din prima jumătate a anului 2013 relevă tendința de creștere a concurenței între instituțiile de credit în ceea ce privește atragerea de depozite. În cazul creditelor acordate, gradul de concentrare a crescut ușor față de data elaborării Raportului anterior (53,2 la sută în august 2013)

Indicele Herfi ndahl-Hirschmann, calculat pentru luna august 2013 evidențiază un grad de concentrare mai ridicat la nivelul creditelor (875 puncte) comparativ cu cel aferent depozitelor (825 puncte) și, respectiv, activelor (834 puncte). Indicele Herfi ndahl-Hirschmann, calculat la nivelul activelor, arată un nivel moderat de concentrare și plasează sistemul bancar românesc sub media înregistrată de UE-27 (Figura 2.2.).

2.3. Dinamica activelor și pasivelor bancare

Activul bilanțier agregat brut însuma 404 992,5 milioane lei la sfărșitul anului 2012, în creștere cu 3,1 la sută (-1,8 la sută, în termeni reali) față de nivelul înregistrat în anul 2011. În primele opt luni ale anului 2013, dinamica activului bancar s-a plasat pe o traiectorie descendentă, intrând în teritoriu negativ începând cu luna aprilie (-2,2 la sută în august 2013, variație anuală în termeni nominali, respectiv -5,7 la sută în termeni reali).

Această evoluție evidențiază continuarea procesului de ajustare ordonată a bilanțului de către unele instituții de credit, îndeosebi cele cu capital majoritar străin, în contextul:

(i) persistenței așteptărilor negative cu privire la evoluțiile economice din zona euro

(ii) al optimizării profi lului de risc al portofoliului de active bancare, în vederea implementării – anticipate a se realiza înainte de termen din partea instituțiilor de credit – a reglementărilor Basel III.

În perioada august 2012 – august 2013, s-au remarcat, în principal, următoarele aspecte:

(A) variația anuală a creditului acordat sectorului privat7 s-a situat pe o pantă descendentă, intrând în teritoriu negativ începând cu luna martie 2013 (-6,1 la sută în august 2013, în termeni reali); această evoluție se regăsește la nivelul ambelor categorii principale de clienți, mai accentuată pe componenta în valută, și reflectă, în principal, ritmul redus de redresare economică, nivelul ridicat al riscului de credit și continuarea ajustării bilanțurilor în sectorul fi nanciar și cel nefinanciar;

(B) dinamica anuală pozitivă a soldului creanțelor asupra sectorului guvernamental și-a inversat semnul începând cu luna februarie 2013, pentru prima dată de la începutul manifestării în România a efectelor crizei globale (-7,5 la sută la fi nele lunii august 2013, în termeni reali), în principal pe fondul creșterii deținerilor de titluri de stat de către nerezidenți și al reducerii ritmului de creștere a ponderii datoriei publice în PIB;

(C) ritmul anual de scădere a volumului plasamentelor efectuate de instituțiile de credit la banca centrală s-a atenuat (de la -14,8 la sută în decembrie 2012 la -8,6 la sută în august 2013, în termeni reali), ca urmare, în parte, a restrângerii fi nanțării externe pe întregul spectru de scadențe; rezervele minime obligatorii rămân o rezervă importantă de lichidități, inclusiv cu rol prudențial, de care dispune sectorul bancar românesc.

Figura 2.3. Structura activelor instituțiilor de credit care activează în România

Sursa: BNR

Anul 2012 a reprezentat un nou an fără tulburări în sistemul bancar, cu o traiectorie în continuare moderat ascendentă a activității bancare, pe fondul avansului modest al economiei românești. Astfel, comparativ cu fi nele anului 2011, activele totale nete s-au majorat cu 3,3 la sută, iar depozitele bancare atrase de la clientela nebancară cu 5,2 la sută (variații nominale). Dinamica pozitivă aferentă acestor doi indicatori s-a datorat, în parte, și noilor abordări impuse de .

2.4. Analiza activității cu carduri

1 – Portofoliul de carduri valide în circulație

Datele furnizate de emitenți (instituții de credit și IFN-uri), centralizate de către BNR, relevă faptul că portofoliul de carduri valide în circulație la 31 decembrie 2009 era cu 5% mai mic decât cel înregistrat la 31 decembrie 2008. Restrângerea numărului de carduri duce piață în urmă cu un an și jumătate, portofoliul de la finele lui 2009 fiind egal cu cel înregistrat în iunie 2008, respectiv 12,8 mil. carduri. În plus, 1,35 milioane de carduri (10% din portofoliu) deși sunt carduri valide, nu generează nicio tranzacție.

La sfârșitul celui de-al doilea trimestru din 2009, sistemul bancar avea în circulație aproape douăsprezece milioane de carduri valide, dintre care 11,5 milioane erau de debit și 1,4 milioane de credit, 31 de bănci fiind implicate în operațiunile de emitere carduri (această statistică nu include societățile financiare non-bancare emitente). Tot la T2 2009, doar 15,5% din cardurile de debit și 7,9% din cardurile de credit erau convertite la tehnologia cu cip (EMV), cinci bănci având carduri de debit cu cip și zece carduri de credit. Comparativ, la începutul anului 2009, aveam 10% din cardurile de debit și 4,5% din cele de credit convertite la cip.

Acestea sunt încă procentaje modeste, comparativ cu țările din regiune ori cu cele vestice. La nivelul comunității europene, majoritatea covârșitoare a țărilor se situează peste palierul de 50% la conversia cardurilor, câteva dintre acestea atingând pragul de 100% iar media se apropie de 70%.

2 – Infrastructura de acceptare

Numărul de terminale care acceptă cardurile la tranzacționare a depășit pragul de 100.000. Peste 90% din echipamentele operaționale în țara sunt POS-uri instalate la comercianți. Deși rețeaua de ATM-uri a crescut continuu, se observă că în cazul POS-urilor apare o prima scădere în trimestrul III din 2009. Numărul instalărilor de terminale la comercianți a revenit pe creștere în ultimul trimestru al anului trecut .

În ultimele două trimestre, rata de achiziție a noilor clienți a scăzut semnificativ, atât în zona cardurilor de debit cât și a celor de credit. S-a constatat chiar diminuarea numărului total de carduri de debit în circulație pe perioada menționată. Clienții au devenit mai atenți cu cardurile din portofel, preferând să le închidă pe cele rar utilizate pentru a evita taxele anuale pe cont și card. Utilizarea cardurilor la comercianți se situează în aceleași limite, a crescut în schimb utilizarea cardurilor pe internet. Reducerea fondurilor a determinat mai multă cumpătare și tendința de căutare a prețului minim la marea majoritate a produselor ce se comercializează pe internet. Pe acest trend, înrolarea cât mai rapidă a clienților și magazinelor virtuale la schemele de securitate 3DSec constituie o preocupare majoră a tuturor băncilor, atât pentru promovarea mai activă a plăților pe internet cât și pentru protejarea împotriva fraudelor.

Pe de altă parte, există în prezent domenii ce nu sunt deservite de instrumentele moderne de plată pe măsura necesităților clienților ori a potențialului pieței, spre exemplu taxele și impozitele locale. Sunt încă multe primării din localități mari și medii care nu acceptă cardurile la plată în oficiile lor iar extrem de puține orașe au o soluție de informare și plată a impozitelor pe internet deși o parte semnificativă a populației are mijloacele și dorința de a efectua plățile pe această cale, evitând astfel deplasările și cozile la ghiseele locale.

Un domeniu complet neexplorat este cel al plăților de mică valoare, de ordinul leilor sau zecilor de lei. Zilnic, milioane de plăți sunt efectuate cu numerar în transportul public, parcări, fast food, cafenele, pentru achiziția de ziare, reviste, s.a. Tehnologia actuală permite extinderea utilizării cipului la cititoarele contactless, care oferă o viteză superioară de tranzacționare și un confort sporit pentru clienți, în condiții de maximă securitate. În prezent, există numeroase țări europene ce au proiecte implementate pe această tehnologie, cu precădere pe suport card, dar au apărut deja și primele teste pe telefoane mobile. Un astfel de experiment s-a derulat în cadrul unui pilot la noi în țară pe durata a șase luni, rezultatele fiind remarcabile prin facilitățile oferite de combinația card – telefon.

În plus, capacitățile impresionante de procesare și stocare ale noile cipuri permit instalarea simultană a mai multor aplicații/produse și implicit accesul la mai multe conturi de pe același card, în conditii extinse de acceptare (contact și contactless).
Să ne imaginăm doar că pe un singur suport am avea două produse bancare (un card chip contact și unul contactless), am avea un abonament de transport public, o legitimatie de angajat cu control access și diverse scheme de loializare.

Saltul la aceste tehnologii ar aduce economii substanțiale la scară socială pentru toate părțile implicate: clienți, comercianți, procesatori, administrații locale ori centrale. Evident că efortul implementării este unul considerabil și de aceea este necesară o colaborare susținută între toate părțile implicate.

3 – Gradul de tranzacționare

Piața din România prezintă un potențial de creștere în ceea ce privește gradul de penetrare a cârdurilor pe piață, cu atât mai mult cu cât în ultimii 2 ani numărul cârdurilor valide de credit și de debit a avut o tendința descendentă

Numărul de carduri de debit valide a scăzut atât în 2009, cât și în 2010, cu -1.5%, comparativ cu valorile din 2008, respectiv 2009

Figura 2.4

Sursa: BNR

Cardurile de credit valide s-au redus ca numar in 2009 (-17.3%) si in 2010 (-5.6%), in comparatie cu valorile din anii precedenti

BCR, BRD, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank au inregistrat fiecare un total de peste 1 milion de unitati de carduri emise in primul semestru din 2010

Valoarea retragerilor de numerar de la ATM au crescut in 2010 cu 2.3%** fata de 2009, dupa o scadere anuala in 2009 de -5.2%. Tranzactiile de plata cu carduri au avut, de asemenea, o rata de crestere pozitiva in 2010 (18.4%), dupa o contractie in 2009 (-6.8%). Platile cu cardul s-au extins si catre alte zone cum ar fi: taxe, amenzi, calatorii cu taxiul, transferuri de numerar prin ATM. Asadar, bancile incurajeaza utilizarea cardurilor prin lansarea de noi produse, campanii de promovare, reduceri, premii etc.

În anul 2012, piața cardurilor din România s-a caracterizat prin creșterea gradului de utilizare a acestui tip de instrument. Astfel, tranzacțiile înregistrate cu cardurile, atât cu cele de debit, cât și cu cele de credit, au înregistrat o evoluție considerabilă, volumul tranzacțiilor cu aceste instrumente crescând cu peste 22 la sută față de anul 2011. Totodată, anul 2012 s-a caracterizat atât prin diversifi carea instrumentelor de plată electronică de tip card, cât și prin extinderea utilizării cardurilor contactless și a cardurilor cu display pentru persoane juridice.

În linie cu tendințele de dezvoltare a pieței la nivel european și având în vedere oportunitatea de a valorifica o infrastructură deja existentă, strategia de dezvoltare a activității prestatorilor de servicii de plată din România vizează soluții de plată inovative, precum sunt cele în care tranzacția de plată este inițiată prin intermediul telefonului mobil (mobile-banking). Astfel, în anul 2012 au fost demarate două proiecte importante: proiectul privind plata cu telefonul mobil utilizând tehnologia NFC (Near Field Communication) și proiectul privind plata cu telefonul mobil pe bază de coduri QR (Quick Response).

2.4. Analiza performanțelor bancare și tendințe

Pe parcursul anului 2012 s-au produs o serie de modifi cări în structura sistemului bancar românesc. Astfel, față de sfârșitul anului 2011, numărul instituțiilor de credit a scăzut de la 41 la 401 de entități, ca urmare a fuziunii prin absorbție dintre Intesa Sanpaolo România și C.R. Firenze România (banca absorbită), fi nalizată la 1 octombrie 2012. O schimbare s-a produs în structura acționariatului instituției de credit Banca Românească S.A. – membră a Grupului National Bank of Greece, ca urmare a achiziționării de către acționarul majoritar National Bank of Greece a acțiunilor deținute de către BERD. O serie de alte modifi cări înregistrate pe piața bancară din Grecia au avut ulterior impact asupra structurii acționariatului băncilor cu capital originar din această țară. Este cazul ATE Bank România, care a fost achiziționată de Piraeus Bank Grecia, ca urmare a preluării de către aceasta a operațiunilor Agricultural Bank of Greece.

Totodată, au intervenit schimbări ale denumirii unor instituții de credit, și anume MKB Romexterra Bank S.A. și Emporiki Bank România S.A., care au devenit Nextebank S.A., respectiv Crédit Agricole Bank România S.A..

În consecință, la sfârșitul anului 2012, în sistemul bancar românesc activau 32 de bănci, persoane juridice române (inclusiv o organizație cooperatistă de credit) și 8 sucursale ale băncilor străine.

Din punct de vedere al capitalului social, la sfârșitul anului 2012 componența sistemului bancar românesc a fost următoarea: 2 bănci cu capital integral sau majoritar de stat (CEC Bank și Eximbank), 3 cu capital majoritar privat autohton (Banca Comercială CARPATICA, Libra Internet Bank și Banca Comercială Feroviara), 26 cu capital majoritar străin, 8 sucursale ale unor bănci străine și o organizație cooperatistă de credit autorizată (Banca Centrală Cooperatistă CREDIT). Segmentul băncilor cu capital majoritar privat autohton s-a redus ca urmare a migrării Băncii Transilvania la categoria băncilor cu capital majoritar străin, pe fondul unor modifi cări intervenite în structura acționariatului, care au condus la creșterea cotei de participație a unor persoane fi zice și juridice străine la sfârșitul anului 2012.

Figura 2.5. Cota de piață a instituțiilor de credit

Sursa: BNR

În ceea ce privește ierarhia băncilor în funcție de cota de piață, grupa băncilor cu active de peste 5 la sută în volumul total al activelor sistemului deținea o pondere de 60,5 la sută la fi nele anului 2012, în timp ce grupa băncilor de mărime mijlocie (cu active cuprinse între 1 la sută și 5 la sută) deținea 33,8 la sută, iar cea a băncilor cu active mai mici de 1 la sută avea o pondere de numai 5,7 la sută.

În ansamblu, 2012 a fost un an dificil pentru băncile comerciale care activează în România, acestea fi ind nevoite să facă față deteriorării potențialului economic și evoluțiilor pieței valutare (cu impact asupra cererii reale de creditare), majorării ratei riscului de credit și a creditelor neperformante (cu consecințe asupra rezultatelor fi nanciare) și implementării graduale a noilor cerințe Basel III.

Propagarea influențelor de pe piața financiară străină, în special pe canalul relației cu băncile-mamă, a determinat schimbări ale caracteristicilor sistemului bancar românesc, cu deosebire de natura volumului și a trendului fi nanțării externe.

De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2012, o provocare pentru sistemul bancar a constat în implementarea – proces complex care a adus schimbări fundamentale modului de raportare contabilă, cu impact semnifi cativ asupra datelor fi nanciare și care a necesitat, printre altele, restructurarea sistemelor informaționale interne. În acest context, rezultatele la nivel agregat relevă, și pentru anul 2012, o extindere moderată a activității bancare, activele totale nete înregistrând o creștere cu 3,3 la sută (în termeni nominali), de la 353 910,9 milioane lei la 31 decembrie 2011 la 365 618,1 milioane lei la 31 decembrie 2012. Exprimat în euro, activul agregat net a crescut cu numai 0,8 la sută, respectiv de la 81 929,5 milioane euro la 82 556,5 milioane euro.

Totodată, gradul de intermediere fi nanciară s-a diminuat, în principal pe fondul incertitudinilor de pe piața fi nanciară internațională și al restructurării activității băncilor-mamă, având în vedere faptul că sectorul bancar românesc este dominat de bănci cu capital străin din zona euro – aproximativ 90 la sută – și, în consecință, este dependent în mare măsură de strategiile la nivel de grup și de liniile de fi nanțare de la băncile-mamă. Astfel, intermedierea fi nanciară, calculată ca pondere a activelor bancare în PIB, a scăzut de la 63,6 la sută în 2011 la 62,2 la sută în 2012.

Concluzii și propuneri.

BIBLIOGRAFIE