Analiza Si Proiectarea Fluxurilor Financiar Monetare

ANALIZA ȘI PROIECTAREA FLUXURILOR FINANCIAR-MONETARE LA NIVELUL

S.C. APAVITAL S.A. IAȘI

CUPRINS

MEDIUL DESFĂȘURARII ACTIVITĂȚII S.C. APAVITAL S.A. IAȘI

Cadrul general de organizare și desfășurare a activității S.C. Apavital S.A. Iași

Date de identificare a S.C. Apavital S.A. Iași

S.C. Apavital S.A. Iași a luat ființă prin:

Hotărârea Consiliului Județean Iași nr. 89 din data de 21.03.2008, privind reorganizarea RAJAC Iași în SC APAVITAL SA;

Actul constitutiv al societății comerciale APAVITAL SA Iași nr. 1601 din data de 26 martie 2008;

Certificatul de înregistrare emis de Oficiul Registrului Comerțului în data de 24 aprilie 2008 pentru societatea comercială APAVITAL SA.

Structura organizatorică

Conducerea societății este structurată astfel:

Consiliul de administrație

Directorul general

Comitetul director, compus din: director general, director economic, director de producție, director tehnic și director comercial.

Fiecare director are în subordine câte o direcție:

Direcția generală cu:

-1 Asistent manager

-Compartiment purtător de cuvânt și mass-media

-Compartiment strategie

-Serviciul resurselor umane

-Birou juridic-contracte

-Oficiul informatizare

-Birou audit intern-CFG

-Birou AQ/CQ

-Birou secretariat protocol

-Birou administrativ.

Direcția economică

-Serviciul financiar-state salarii

-Serviciul contabilitate

-Compartiment prețuri, tarife și analiză economică.

Direcția de producție

-Biroul de producție

-Biroul dispecerat

-Laboratorul detecție pierderi

-Exploatare apă

-Exploatare ape uzate

-Secțiile apă-canal Tg. Frumos și Hârlău.

Direcția tehnică

-Serviciul tehnic

-Serviciul implementare investiții externe

-Serviciul investiții externe

-Atelier proiectare

-Secția auto-mecanică

-Secția lucrări tehnico-edilitare.

Direcția comercială

-Serviciul facturare-încasare

-Biroul aprovizionare.

Piața și competiția

Activitatea firmei

Misiunea S.C. Apavital S.A. Iași este furnizarea continuă și în mod eficient a unor servicii de calitate, tuturor clienților.

Societatea urmarește asigurarea alimentării permanente cu apă și îmbunătățirea calității acesteia, având următorii parametri:

capacitate instalată de apă potabilă și industrială: 5481,3 l/s;

rețele de aducțiune și distribuție: 1059 km;

capacitate de înmagazinare: 105.000 mc;

capacitate de epurare mecanică și biologică a apelor uzate menajere și industriale: 4570 l/s.

Activitățile de bază ale sociatății sunt structurate pe:

captarea, aducțiunea, tratarea, înmagazinarea și distribuția apei potabile și industriale la populație, agenți economici și unități social culturale;

colectarea prin intermediul rețelelor de canalizare a apelor uzate și meteorice;

epurarea apelor uzate.

Activități complementare:

proiectarea în regie proprie;

întreținerea și repararea utilajelor de intervenție și transport;

montare și reparare apometre;

eliberare avize;

detectare pierderi.

FURNIZORI

Distribuția apei la consumatori se realizează prin intermediul unor conducte din fontă, premo, oțel, azbo-ciment, polietilieră achiziționate de la următorii furnizori:

– țeavă sudată elicoidal : Producător ZimTuba Zimnicea pentru dimensiuni mai mari de 200 mm, HelyTube S.A. București;

– țeavă PVC până de diametru 120-160: MoldoPlast Iași, mai mari de 160 TeraPlast Bistrița, PPLife București;

-țeavă polietilieră: SamiPlast Suceava, PoliTub Bistrița, Plast Sibiu, Triada București, Fusion România Sibiu, PPLife București.

Deasemenea S.C. Apavital S.A. Iași a încheiat contracte și cu societăți externe pentru desfășurarea unor activități de retehnologizare, modernizare, reabilitare, dezvoltarea stațiilor de epurare etc.:

Mannesmann Demag kfw-Germania;

B.E.R.D. – Anglia;

H.D.T. – Austria;

Lemna International – SUA;

Schlumberger Water – Franța;

Pont a Mousson – Franța;

Gec Alsthom – Franța;

Klockner Moeller – Germania;

Compagnie des Eaux et de L`ozone – Franța;

Kemwater – Suedia;

Ruhr Wasser International – Germania;

Seba Dynatronic – Germania.

CLIENȚII

Legea Locuințelor nr.114/1996 prevede în Anexa 2, la articolul 24, litera d faptul că Asociația de proprietari  încheie contracte și își asumă obligații în nume propriu sau în numele proprietarilor de apartamente, în interesele legate de clădire.

Conform legislației menționate, contractul pentru furnizarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare se încheie între S.C. Apavital S.A. Iași și Asociația de proprietari/locatari.

Alimentarea cu apă a agenților economici se realizează direct din rețeaua stradală prin contracte încheiate între S.C. Apavital S.A. Iași și aceștia.

Capacitatea tehnică a societății

Rețele de aducțiune și distribuție: 1.059 km;

Rețele de canalizare: 406 km;

Capacitate de înmagazinare: 105.000 mc;

Capacitate de epurare mecanică și biologică: 4.570 l/s;

Capacitate instalată de apă potabilă și industrială: 5.485 l/s.

Concurența

Având în vedere că serviciile de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate în județul Iași sunt asigurate numai de S.C. Apavital S.A. Iași, putem spune că ne aflăm într-o situație de piață tip monopol unde concurența este practic eliminată.

Fundamentarea prețului

Pentru produsele / serviciile oferite de S.C. Apavital S.A. Iași, fundamentarea prețurilor se realizează de către Oficiul Guvernului prin Oficiul Concurenței astfel că conform ordonanței 26/2001, Apavital S.A. Iași are obigația de a-și majora tarifele conform clauzei financiare specifice din anexa 4.b. de la împrumutul cu BERD, atunci când indicele prețurilor de consum cumulat depășește 5 %. De obicei Oficiul Concurenței întârzie avizarea cererilor de majorare a tarifelor ceea ce face ca Apavital S.A. Iași să suporte pierderi datorită neajustării în timp real cu indicele prețurilor de consum.

Prețul apei este influențat de :

natura sursei;

distanța mare a locurilor de consum față de surse;

prețul mc de apă brută;

cheltuielile cu energia electrică;

cheltuielile cu amortizarea.

ANALIZA FLUXURILOR FINANCIAR-MONETARE ALE S.C. APAVITAL S.A. IAȘI

Analiza fluxurilor financiar-monetare pe baza bilanțului și anexelor

Documentele de sinteză, bilanțul contabil și anexele sale răspund multor cerințe de ordin juridic, contabil și fiscal, dar bilanțurile contabile nu răspund întotdeauna cu promptitudine obiectivelor financiare de proiectare a situației viitoare a întreprinderii.

Notiunea de bilanț financiar stă la baza analizei lichiditate-solvabilitate. Acest tip de bilanț este stabilit plecând de la bilanțul patrimonial, prin gruparea posturilor de activ în ordinea crescătoare a lichidității, iar a posturilor de pasiv în ordinea crescătoare a exigibilității.

Plecând de la bilanțul patrimonial, care a reținut criteriul destinației, construcția bilanțului financiar impune o nouă clasificare care este posibilă îndeosebi datorită informațiilor referitoare la scadențele creanțelor și datoriilor.

Analiza clasică este o analiză a lichidității. Utilizată mai ales în sectorul bancar, ea constă în aprecierea solvabilității pe termen scurt a întreprinderii, comparând activele pe termen scurt cu datoriile pe termen scurt.

Acest tip de analiză se înscrie într-o optică de creditor pe termen scurt, interesat de structura financiară a întreprinderii, cât și de rentabilitatea sa care va condiționa capacitatea de rambursare a împrumuturilor pe termen mediu și lung.

Construirea bilanțului financiar presupune efectuarea următoarelor corecții:

a) Activul imobilizat trebuie corectat astfel încât toate elementele, care în termen de cel puțin un an se transformă în lichidități, să figureze în cadrul acestuia. Pentru a efectua această transformare se utilizează informațiile din bilanț, procedându-se la deducerea imobilizărilor financiare sub un an care sunt înglobate în activele pe termen scurt și respectiv, prin includerea în imobilizări a creanțelor mai mari de un an.

Corectarea activului imobilizat presupune, de asemenea, includerea în imobilizările necorporale a primelor de rambursare a obligațiunilor, a cheltuielilor de repartizat pe mai multe exerciții și a diferențelor de conversie-activ, dacă sunt definitive.

O altă variantă constă în a considera primele de rambursare a obligațiunilor, cheltuielile de repartizat pe mai multe exerciții și diferențele de conversie-activ, ca nonvalori, ceea ce presupune scăderea lor din activ, precum și din capitalurile proprii.

b) Activul circulant corectat rezultă ca diferență între totalul bilanțului și valoarea activului imobilizat corectat.

Utilizând metoda de calcul aditivă, activul circulant corectat se poate determina prin însumarea elementelor sale.

c) Capitalurile permanente reprezintă suma dintre capitalurile destinate în principiu să rămână la dispoziția întreprinderii pâna la lichidarea acesteia și capitalurile destinate să rămână la dispoziția întreprinderii pe o perioadă mai mare de un an.

d) Datorii pe termen scurt corectate se determină fie utilizând metoda substractivă, ele fiind egale cu diferența dintre totalul pasivului și capitalurile permanente anterior determinate, fie prin metoda aditivă, ca sumă a umătoarelor elemente:

Bilanțul financiar separă posturile de activ și de pasiv în patru structuri distincte, conform criteriului durata mai mare sau mai mica de un an. Aceste structuri sunt Activul imobilizat și Capitaluri permanente, reprezentând grupele de posturi din partea superioară a bilanțului, în timp ce posturile de la baza bibilanțului sunt regrupate în Activul circulant și datoriile pe termen scurt.

Menținerea echilibrului financiar al întreprinderii presupune respectarea următoarelor principii: utilizările permanente să fie acoperite de capitaluri permanente, iar utilizările temporare să fie finanțate din resurse temporare.

În continuare vom analiza bilanțul financiar deflatat din punct de vedere a structurii activului și a pasivului, precum și a evoluțiilor economice a posturilor din activ și pasiv.

a) analiza activelor:

În structura activului cea mai mare parte este reprezentată de imobilizări, iar dintre acestea imobilizările corporale dețin mai mult de ¾ din active. Aceasta denotă pe de o parte o bună dotare a întreprinderii cu mijloacele fixe necesare activității sale de furnizare de apă, iar pe de altă parte o masivă imobilizare de fonduri în detrimentul activității curente a întreprinderii, care se poate reflecta într-o înrăutățire a lichidității și a trezoreriei.

Constatăm că în 2012 are loc o puternica scadere a imobilizărilor față de 2011, în special a imobilizărilor corporale, datorată amortizării și deprecierii. Cu alte cuvite, valoarea contabilă a imobilizărilor corporale a fost actualizată la valoarea reală. În 2013 valoarea imobilizărilor crește cu circa 50% față de 2012 arătând intenția S.C. Apavital S.A. de modernizare.

În cadrul activelor circulante se observă ponderea relativ mică a stocurilor datorită profilului activității desfășurate de firmă; din același motiv firma nu deține producție în curs de execuție, semifabricate, produse finite, animale și alte asemenea, nespecifice activității de furnizare de utilități.

Creanțele reprezintă o parte importantă a activelor circulante ca urmare a existenței unui număr foarte mare de clienți și a faptului că încasarea se face conform contractelor ulterior furnizării utilităților.

Dintre celelalte active circulante și disponibilitățile au o pondere însemnată în cadrul acestora (circa 1/4). Pe parcursul perioadei ele au avut o evolutie fluctuantă în cadrul activelor circulante: (2012) creșterea investițiilor pe termen scurt cumulat cu sumele constituite drept garanții terților au generat o scădere a disponibilităților; (2013) implementarea sistemului de plată anticipată pentru clienți a avut ca efect creșterea disponibilităților.

b) analiza pasivelor:

Cea mai importantă clasă de pasive, ca pondere, o reprezintă capitalurile proprii, care include, în ordinea mărimilor, capitalul social fondul de dezvoltare și rezervele. Este de remarcat scăderea în 2012 a capitalului propriu în valoare reală, ponderea lor în total pasive având o evoluție oscilantă (mai întâi au scăzut iar apoi au crescut).

Datoriile pe termen lung s-au situat la același nivel în valoare reală, dar au crescut ca pondere în totalul pasivelor. Această evoluție, cumulată cu evoluția datoriilor pe termen scurt, a dus la menținerea relativ constantă a gradului de îndatorare.

În cadrul datoriilor pe termen scurt datoriile la termene mai mici de un an au rămas aceleși în temeni reali, deși au avut o evoluție oscilantă în valoare nominală și ca pondere în pasiv ca urmare a diverselor evoluții economice (relațiile cu furnizorii și cu creditorii, creșterea sau scăderea nivelului provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli constituite).

Capitalurile permanente reprezintă categoria de pasive exigibile la termene mai mari de un an. În cazul nostru ele dețin o pondere însemnată, asemeni activelor imobilizate, ce duce la o viteză de rotație a capitalurilor permanente relativ scazută.

c) analiza activului (pasivului) total bilanțier:

Din grafic se poate observa scăderea drastică a activelor întreprinderii în valoare reală. Aceasta se explică prin scaderea mai mare a activelor reale datorată devalorizării lor decât creșterea lor ca urmare a profitului înregistrat de societate în acești ani. De altfel acest fenomen s-a manifestat la scară națională printr-o puternică decapitalizare a agenților economici; ca urmare a repetatelor reevaluări imobilizările corporale au căpătat valori disproporționate conform cu realitatea, valoarea de piață a unor imobilizări corporale fiind net inferioară valorii contabile. Aceste disproporții sunt de natură să deformeze imaginea situației economico-financiare a agenților economici și se reflectă în dificultatea luării unor decizii manageriale strategice.

Analiza fluxurilor financiar – monetare pe bază de rate

a) Indicatori de utilizare a activelor

Fondul de rulment este excedentul capitalurilor permanente asupra imobilizărilor nete. El reprezintă partea din capitalurile avansate la termen pentru finanțarea ciclului de exploatare.

Fondul de rulment servește pentru a măsura condițiile echilibrului financiar care rezultă din confruntarea dintre lichiditatea activelor pe termen scurt și exigibilitatea pasivelor pe termen scurt. La o anumita dată, fondul de rulment reprezintă excedentul activelor pe termen scurt asupra pasivelor pe termen scurt.

FR = Capital permanent – Active imobilizate

FRN = Active circulante – Datori pe termen scurt

Fondul de rulment rmai poate fi considerat ca sumă a fondului de rulment propriu și fondul de rulment străin.

FR = Fond de rulment propriu + Fond de rulment străin

Fondul de rulment propriu reprezintă excedentul capitalului propriu față de activele imobilizate și arată autonomia de care dispune o întreprindere în finanțarea investițiilor în active circulante.

FRp = Capital propriu – Imobilizari

Fondul de rulment străin reprezintă datoriile la termen sau diferența dintre fondul de rulment net și fondul de rulment propriu.

FRs = Capital permanent – Capital propriu

FRs = FR – FRp

Situatia netă reprezintă valoarea contabilă a drepturilor ce le posedă proprietarii. Creșterea situației nete are ca efect creșterea rentabilității și a independenței financiare.

SN = Activ – Datorii totale

Necesarul de fond de rulment = active cu lichiditate mai mică de 1 an (mai puțin activele de trezorerie) – pasive cu exigibilitate mai mică de 1 an (mai puțin pasivele de trezorerie) = stocuri + creanțe + active de regularizare – datorii curente – pasive de regularizare.

Trezoreria netă se calculează ca diferență între Fondul de rulment existent și Necesarul de fond de rulment. El reprezintă excedentul (FR > NFR) ori deficitul (FR < NFR) fondului de rulment asupra necesarului de fond de rulment și arată cât de bine a fost previzionat necesarul de fond de rulment și dacă întreprinderea are constituit fondul de rulment necesar desfășurării activității pentru perioada urmatoare.

TN=FR-NFR

Din grafic se observă scăderea situației nete la nivelul societății, datorată creșterii mai mari a datoriilor decât a activului.

Fondul de rulment negativ este specific societăților care prin profilul activității lor lichidează și reînoiesc foarte repede stocurile, lucrează pe bază de avansuri și garanții și beneficiază de o serie de facilități în privința plăților către furnizorii lor (au acces la creditul de furnizor).

b) Indicatori ai lichidității

Lichiditatea generală

Lg = Activ circulant / Datorii pe termen scurt

Lichiditatea imediată

Li = Disponibilități / Datorii pe termen scurt

Lichiditatea relativă

Lr = (Activ circulant – Stocuri) / Datorii pe termen scurt

Se observă o fluctuație a lichidităților, însă, în fiecare an, acestea se află la valori foarte bune care arată capacitatea societății de a face față, la un moment dat, să-și acopere datoriile pe termen scurt.

c) Indicatori de îndatorare

Realizarea structurii financiare optime depinde într-o foarte mare măsură de capacitatea de îndatorare a firmei. Investitorii și creditorii sunt dispuși să investească numai dacă firma are capacitatea de a returna capitalurile împrumutate și de a le remunera conform exigențelor pieței financiare. De aceea impun o serie de limite exprimate sub forma de rate și indicatori financiari pe baza carora încadrează firma într-o anumită clasă de risc. Unul dintre cele mai frecvente riscuri este tendința proprietarilor de a se antrena în acțiuni speculative atunci când fondurile utilizate sunt împrumutate. Se pot obține în acest fel câștiguri foarte mari prin asumarea unor riscuri pe măsură. În caz de faliment suportă consecințe minime deoarece majoritatea capitalului nu le aparține, riscul fiind transferat astfel asupra creditorilor.

Unii dintre cei mai utilizați indicatori de apreciere sunt: coeficientul de îndatorare globală (CIG) și coeficientul de îndatorare la termen (CIT)

Coeficientul de îndatorare globală

CIG 1 = Datorii totale / Pasiv

CIG 2 = Datorii totale / Capital propriu

Coeficientul de îndatorare la termen

CIT 1 = Datorii pe termen scurt / Capitaluri permanente

CIT 2 = Datorii pe termen scurt / Capital propriu

Se observă un grad scăzut al îndatorării, atât pe termen scurt cât și pe termen lung.

d) Indicatori ai rentabilității

Rentabilitatea economică

Rata rentabilității economice măsoară performanțele totale ale activității unei firme, independent de modul de finanțare și de sistemul fiscal.

Rata rentabilității economice se calculează ca raport între rezultatul total al exercițiului sau profitul brut total și activul total format din activele imobilizate și activele circulante:

Nivelul său prezintă interes, în primul rând pentru managerii întreprinderii, care apreciază eficiența cu care sunt utilizate activele disponibile.

Re = Profit brut / Activ x 100

Rentabilitatea financiară

Rata rentabilității financiare exprimă eficiența utilizării capitalului propriu sau permanent al firmei. Astfel, rata rentabilității financiare prezintă o importanță deosebită pentru acționari, care apreciază, în functie de nivelul acesteia, dacă investiția lor este justificată și dacă vor continua să sprijine dezvoltarea firmei prin aportul unor noi capitaluri sau prin renunțarea, pentru o perioadă limitată, la o parte din dividendele cuvenite.

Rata rentabilitatii financiare este influentata, în mod esential, de existenta a doi factori, si anume:

– folosirea în cadrul structurii de capital a întreprinderii a capitalului împrumutat;

– deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile, prin posibilitatea introducerii acestora pe cheltuielile întreprinderii (drept cheltuieli financiare).

Rf = Profit net / Capital propriu x 100

%

Levierul financiar

Lf = Datorii totale / Capitaluri proprii x 100

%

Efectul de levier exprimă creșterea ratei de remunerare a capitalurilor proprii determinată de creșterea gradului de îndatorare. Efectul de levier este cu atât mai mare cu cât rentabilitate economică este superioară ratei dobânzii capitalurilor împrumutate.

ELf = (Re – Rd) x Lf

Din formulă se poate observa că levierul financiar influențează direct proporțional marimea efectului de levier. Astfel, în anul 2011 levierul financiar nu are o mare influență asupra mărimii efectului de levier, însă în următorii ani, datorită creșterii ponderii datoriilor totale față de capitalurile proprii, crește și efectul de levier.

DIAGNOSTICUL FINANCIAR

În accepțiunea cea mai largă, diagnosticul este o apreciere facută asupra întreprinderii sau asupra unei anumite activități desfășurate de către aceasta.

Dintre metodele utilizate pentru determinarea diagnosticului întreprinderii se detașează cea referitoare la aprecierea modalităților de manifestare a funcțiilor acesteia și depistare: concluziile favorabile sau punctele tari ale unității (oportunități oferite de mediul economic înconjurător, precum și potențialul de dezvoltare a acesteia); concluziile nefavorabile (riscuri sau pericole datorate mediului înconjurator, deficiențele, punctele slabe ale întreprinderii). În literatura de specialitate este cunoscut modelul de analiză SWOT.

Rațiunea efectuării unui diagnostic al performanțelor întreprinderii poate avea la bază nu numai situația în care aceasta se confruntă cu dificultăți, ci și atunci când starea economico-financiară a ei este bună, dar se dorește îmbunatățirea ei.

Diagnosticul întreprinderii presupune parcurgerea următoarelor etape:

-stabilirea problemelor supuse diagnosticării;

-asigurarea informațiilor necesare;

-analiza și prezentarea rezultatelor într-un studiu în care se reflectă obiective, stări, aprecieri și recomandări.

Diagnosticul financiar nu este decât o parte a diagnosticului întreprinderii. O apreciere globală a situației financiare și performanțelor impune un diagnostic multidimensional asupra:

-potențialului tehnologic;

-potențialului comercial;

-raporturilor umane;

-organizării și sistemului de gestiune;

-situației și performanțelor financiare.

În acest sens, diagnosticul de tip financiar nu poate da decât o imagine partială și specializată asupra situației și a activității, axată în principal pe:

-aptitudinea societății de a-și asigura solvabilitatea imediată și pe termen scurt (sau aptitudinea de a evita riscul de faliment);

-aptitudinea de a degaja suficiente performnațe ținând cont de amploarea mijloacelor angajate și de nivelul activităților sale;

-abilitățile sale de a combina resursele obținute pentru a constitui o finanțare adaptată la natura obiectivelor realizate sau prevăzute, toate pentru a stăpâni costul acestor resurse și riscul financiar.

De asemenea, diagnosticul financiar este parte a diagnosticului strategic al întreprinderii. Acesta din urmă necesită un studiu aprofundat al elemnetelor de potențial al condițiilor și rezultatelor activității și a relațiilor stabilite cu mediul.

Diagnosticul strategic întreprins asupra întreprinderii se compune așadar din:

a) diagnosticul concurențial;

b) diagnosticul tehnologic;

c) diagnosticul social;

d) diagnosticul financiar.

Diagnosticul financiar are ca obiective, pe de o parte, măsurarea renatbilității capitalurilor întreprinderii, pe de altă parte, aprecierea condițiilor de echilibru economic și financiar, pentru a evalua gradul de risc (economic, financiar și de faliment) al întreprinderii.

Diagnosticul financiar stabilește capacitatea de profit a întreprinderii, starea echilibrului financiar, lichiditatea financiară, capacitatea de autofinanțare etc. Pornind de la aceste obiective, prin intermediul unei analize retrospective are loc detectarea eventualelor stări de dezechilibru financiar în scopul identificării originii și cauzelor care le-au generat și stabilirea măsurilor de redresare.

Diagnosticul financiar cunoaște limite ce țin de complexitatea și comportamentele întreprinderilor, de lacunele și impreciziile care continuă să afecteze analiza explicativă a acestor comportamente. Aceste limite se referă la unele dificultăți întâmpinate la aplicarea practică a demersurilor analizei.

În primul rând trebuie menționate dificultățile întâlnite în calcularea valorilor normale sau critice care pot servi ca referință univocă și care pot fi raportate la nevoile observate pentru o întreprindere atunci când se determină anumiți indicatori (ratele și indicatorii de renatbilitate).

În al doilea rând, analistul din cadrul serviciului financiar-contabil întâmpină dificultăți în identificarea scenariilor de evoluție relativ generale care permit caracterizarea derulării crizelor financiare tipice.

În fine, unitatea economică nu constituie o entitate dotată cu o individualitate de tip biologic, ci o organizație socială a cărei supraviețuire și dinamică ține atât de desfășurarea proceselor tehnice, economice și financiare cât și de regularitatea raporturilor interne și externe care o structurează.

Diagnosticul financiar se sprijină pe informațiile furnizate de indicatorii și ratele care cuantifică evoluția fluxurilor financiar-monetare ale căror mărimi au fost determinate în capitolul 2.

În analiza dificultăților întreprinderii, diagnosticul financiar aduce o explicație specifică, întrucât cauzele slăbiciunilor unității sunt în principal financiare, iar ratele și indicatorii financiari sunt apți să le reflecte.

Totodată analiza acestor rate și indicatori contribuie decisiv la elaborarea diagnosticului întreprinderii.

Aceste demersuri și procedee de analiză se aplică tuturor informațiilor interne sau externe furnizate de contabilitate sau de late surse.

Analiza efectuată permite aprecierea situației întreprinderii la un moment dat grație studiului bilanțului în perspectiva unei analize statice și studiul în dinamică a fluxurilor financiar-monetare și a performanțelor de la nivelul firmei.

PROIECTAREA FLUXURILOR FINANCIAR-MONETARE

Proiectarea fluxurilor de plăți

1. Marimea fluxurilor de plăți în perioada 2011 – 2013.

Vom lua în calcul cheltuielile materiale și cele cu personalul în totalul cheltuielilor de exploatare și apoi structura cheltuielilor totale în evoluția lor pe componente: cheltuieli de exploatare, cheltuieli financiare și cheltuieli exceptionale.

În structura cheltuielilor de exploatare se observă o menținere relativ constantă a valorilor deflatate a cheltuielilor cu personalul și a cheltuielilor de exploatare totale. Se observa în schimb o creștere a cheltuielilor materiale cu 35 – 40% față de anul 2011, reprezentând o parte din investițiile pe termen scurt.

Cheltuielile totale înregistrează o creștere ușoară (cca 10% față de 2011) ca urmare a ponderii cheltuielilor de exploatare în structura cheltuielilor totale. Totuși în structura lor se observă o scădere consistentă a cheltuielilor financiare datorată diferențelor de curs valutar favorabile aferente împrumuturilor și dobanzilor plătite în valută.

Din grafic se oservă ponderea importantă a cheltuielilor de exploatare și influența nesemnificativă a cheltuielilor financiare în cheltuielile totale.

2. Dinamica evoluției cheltuielilor totale.

În tabel am calculat:

-primele două coloane, diferențele dintre nivelul cheltuielilor din 2012 și 2013 față de nivelul înregistrat în 2011;

-în a doua pereche de coloane am calculat evoluția procentuală a respectivelor cheltuieli;

-în ultimele trei coloane am calculat influiența exercitată de fiecare cheltuială în parte asupra evoluției cheltuielilor totale.

În urma evoluțiilor cheltuielilor și a ponderii lor în cheltuielile totale înregistrate în anii precedenți putem planifica o evoluție a tuturor cheltuielilor și deci a plăților ce urmează a fi făcute de către societate.

ANEXE

Bilanțul la 31.12.2011

Contul de profit și pierdere 31.12.2011

Bilanțul la 31.12.2012

Contul de profit și pierdere 31.12.2012

Bilanțul la 31.12.2013

Contul de profit și pierdere 31.12.2013

BIBLIOGRAFIE

BUCĂTARU D. – Finanțele întreprinderii, Ed. Junimea, Iași, 2007;

DOGARU ILIE – Finanțele întreprinderii, Ed. Ceres, București, 2004;

ONOFREI MIHAELA – Finanțele întreprinderii, Ed. Economică, București, 2004;

ONOFREI MIHAELA – Mangent financiar, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2006;

STANCU I. – Finanțe, Ed. Economică, București, 2002;

S.C. APAVITAL S.A. – www.apavital.ro