Analiza Si Perfectionarea Metodelor de Combatere a Evaziuni Tva, Taxe Vamale din Operatiuni Intracomunitare

=== abfa0cc4bb63574eddd3690bd82f90566c79ba04_624593_1 ===

(se scrie denumirea programului)

(TNR, 16, majuscule, Bold, centrat)

(TNR, 24, majuscule, Bold, centrat)

Gradul didactic, prenume, nume Nume, prenume

(TNR, 14) (TNR, 14)

Anul

(TNR, 12, centrat)

(se scrie denumirea programului)

(TNR, 16, majuscule, Bold, centrat)

(TNR, 24, majuscule, Bold, centrat)

Gradul didactic, nume, prenume Nume, prenume

(TNR, 14) (TNR, 14)

Anul

(TNR, 12, centrat)

„

– al coordonatorului lucrării de licență –

CUPRINS

ANALIZA ȘI PERFECȚIONAREA METODELOR DE COMBATERE A EVAZIUNI TVA, TAXE VAMALE DIN OPERAȚIUNI INTRACOMUNITARE

Rezumat: Rezumatul descrie obiectivele lucrării și sintetizează principalele rezultate obținute (maxim 200 cuvinte). Tipul literelor – Times New Roman, dimensiunea literelor 12. Pentru cuvântul „rezumat” se va folosi Bold și Italic, iar pentru restul textului doar Italic.

Cuvinte cheie: Se menționează cuvinte (sau expresii) cheie care surprind esența lucrării (maxim 5 cuvinte cheie). Cuvintele cheie se trec în ordinea importanței, cel mai reprezentativ fiind primul. Tipul literelor – Times New Roman, dimensiunea literelor 12. Pentru cuvintele „cuvinte cheie” se va folosi Bold și Italic, pentru restul textului doar Italic.

INTRODUCERE

2. ANALIZA ȘI PERFECȚIONAREA METODELOR DE COMBATERE A EVAZIUNII TVA, TAXE VAMALE DIN OPERAȚIUNI INTRACOMUNITARE

2.1. Notiunea de achiziții intracomunitare de mărfuri, definiții

Anii 90 au fost marcați de schimbări politice și economice majore în majoritatea regiunilor lumii. Succesul economiilor de piață, eșecurile sistemelor centralizate bazate pe economia de comandă și ineficiența întreprinderilor publice au înrăutățit rolul puternic al statului în economiile centralizate. Această perioadă a marcat începutul schimbărilor în societatea românească, și anume tranziția la democrație și de la economia centralizată la economia de piață. Procesul amplu al tranziției către economia de piață a avut loc pe baza și în legătură cu alte procese complexe și importante de integrare europeană.

Integrarea "mirajului" a devenit atractivă prin beneficiile pe care le au statele membre. Din cauza "pieței comune", statele Comunității Europene nu au reușit să delimiteze un spațiu economic uniform în care s-au eliminat barierele vamale și comerciale și acesta este un set de libertăți fundamentale: libera circulație a mărfurilor, capitalul. Dobândirea calității de membru UE a reprezentat o prioritate majoră a politicii externe românești. De la semnarea Acordului European de Asociere, în 1993, toate guvernele române au stabilit drept obiectiv prioritar al programelor guvernamentale imperativul aderării la Uniunea Europeană, pe baza implementării timpurii a criteriilor de aderare de la Copenhaga și Madrid, acest obiectiv a devenit realitate la 1 ianuarie 2007. Din punct de vedere juridic, aderarea României a adus multe modificări, cu impact direct asupra operațiunilor comerciale efectuate de operatori.

Cu o piață de 20 de milioane de euro, 37 milioane de hectare de teren arabil, peisaje uluitoare, o economie în expansiune, o forță de muncă bine educată, cu peste 50.000 de specialiști în tehnologia informației, accesul la Marea Neagră și Asia, România oferă oportunități semnificative afacerilor străine. După aderarea la Uniunea Europeană în ianuarie 2007, România a trecut printr-o serie de reforme guvernamentale pentru a satisface condițiile de aderare la UE. În prezent, cerințele de aderare – inclusiv directivele UE – sunt una din forțele motrice din programul României de reformă, modernizare și investiții în infrastructură. Mai semnificativ, aceste directive sunt însoțite de fonduri din partea UE sub forma fondurilor structurale de ajustare și a altor programe, care permit noilor membri să-și alinieze economiile cu restul UE. România este o piață cu un potențial excelent, o locație strategică și un climat de afaceri din ce în ce mai solid. Deși este necesară o evaluare atentă a pieței pentru a profita de oportunitățile de afaceri, exportul către sau investirea în România devine din ce în ce mai puțin dificilă decât în ​​anii precedenți în ceea ce privește predictibilitatea mediului de afaceri. Economia sa este printre cele mai rapide membre ale UE, cu o creștere a PIB-ului real cu 3,4% în 2013 și de 2,8% în 2014. Datele ne indică o creștere de 3,8% în 2015 și o creștere a PIB-ului de aproape 4% în 2016, investiții – cele mai bune rate din 2008.

Operațiunile intracomunitare de bunuri și servicii sunt definite de Codul fiscal românesc și de standardele aprobate ale Codului fiscal.

Achiziționarea intracomunitară de bunuri este definită ca fiind procesul de cumpărare a bunurilor mobile tangibile care sunt livrate sau transportate către o destinație indicată de cumpărător, furnizor sau orice altă persoană din contul furnizorului sau cea a cumpărătorului către un stat membru, altul cu excepția celui care a trimis transportul sau a livrat bunurile. (Legea571/2003)

Livrarea intracomunitară de bunuri este definită ca fiind procesul de vânzare a bunurilor mobile corporale care sunt livrate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizorul sau persoana căreia i se face livrarea sau o altă persoană în contul lor (Legea 571/2003, art.128). Dacă livrarea intracomunitară are loc într-un stat membru în care începe expedierea sau transportul mărfurilor, atunci într-un alt stat membru are loc achiziția de bunuri intracomunitare – această operațiune este definită ca o operațiune de "reflecție în oglindă".

Desfășurarea de servicii reprezintă orice operațiune care nu este considerată livrare de bunuri. Serviciul de prestări servicii intracomunitare este definit ca operațiunea realizată de producătorii care trăiesc în România pentru unii beneficiari, persoane impozabile, care locuiesc pe teritoriul UE. Achiziționarea de servicii intracomunitare este operațiunea realizată de cei din UE pentru unii beneficiari, persoane impozabile, care locuiesc în România.

2.2. Locul achiziției intracomunitare de mărfuri

Deși frontierele fiscale dintre statele membre ale Uniunii Europene au fost abolite cu aproape 20 de ani în urmă, mișcările transfrontaliere de mărfuri pot crea încă numeroase dificultăți legate de TVA. Legiuitorul UE nu a reușit să instituie un sistem de TVA care să funcționeze în cadrul sistemului unic marcat, așa cum ar fi într-o singură țară, și anume prin impozitarea TVA în statul membru de origine și scăzută în statul membru de destinație. În consecință, în cazul în care fluxurile de mărfuri nu implică numai unul, ci mai multe state membre, nu este întotdeauna sigur că statul membru este locul tranzacției impozabile; fiind statul membru în care trebuie să se perceapă și să se deducă TVA. Cu toate acestea, este sigur că TVA trebuie să fie debitată și dedusă undeva. TVA reprezintă un venit substanțial pentru fiecare stat membru.

În consecință, atunci când o tranzacție implică mai multe jurisdicții fiscale, fiecare stat membru asociat ar putea susține că tranzacția are loc în scopuri de TVA pe teritoriul său. În consecință, este esențial să existe anumite norme pentru a determina alocarea impozitelor între autoritățile fiscale concurente. În caz contrar, s-ar putea ajunge la rezultatul faptului că TVA este percepută pentru aceeași operațiune în state membre diferite – sau în niciun stat membru.

Momentul în care o tranzacție are loc în scopuri de TVA este mai frecvent denumită "punct fiscal". Aceasta marchează situația prin care sunt îndeplinite condițiile pentru autoritatea fiscală de a solicita TVA. Nu este necesar să spun că data unei anumite tranzacții impozabile este relevantă, indiferent dacă aceasta implică transferarea bunurilor dintr-un stat membru în altul. Fluxul de numerar și considerentele administrative conduc la concluzia că, mai târziu, apare punctul fiscal, cu atât mai bine pentru comerciant. Punctul fiscal este, de asemenea, un element central în procedurile de raportare.

După cum s-a menționat, noțiunile de timp și loc al tranzacțiilor impozabile în comerțul transfrontalier sunt strâns legate. Se va observa că data efectuării unei operațiuni impozabile se stabilește în conformitate cu legea aplicabilă a statului membru în care are loc operațiunea impozabilă în scopuri de TVA. Cu alte cuvinte, punctul de impozitare depinde de locul tranzacției impozabile – acestea din urmă trebuie să fie stabilite pentru a determina primul. În mod corespunzător, punctul de impozitare poate fi relevant la stabilirea locului unei tranzacții impozabile. Locul unde se percepe TVA se stabilește în mod diferit pentru tranzacțiile impozabile interne și intracomunitare; prin urmare, este imperativ să se stabilească caracterul fiecărei tranzacții într-un lanț de aprovizionare pentru a putea aplica setul corect de reguli. Acest lucru poate fi destul de complex, iar jurisprudența a arătat că clasificările tranzacțiilor impozabile depind una de cealaltă și legătura dintre fiecare tranzacție și circulația bunurilor.

Atunci când se face evaluarea legăturii dintre tranzacție și mișcare, timpul tranzacției – de aici punctul fiscal – este în mod necesar un element important. În consecință, timpul unei operațiuni impozabile poate fi în mod indirect determinant pentru locul său. În mod normal, determinarea timpului unei operațiuni impozabile nu este problematică, deoarece punctul de impozitare apare, de obicei, atunci când bunurile sunt livrate fizic cumpărătorului. În unele cazuri, totuși, punctul fiscal poate fi creat de un alt eveniment decât livrarea fizică, de exemplu printr-un transfer de titlu legal.

Dacă transferul titlului legal are loc în Statul membru de plecare, în timp ce livrarea mărfurilor are loc în statul membru de destinație, se pune întrebarea care eveniment creează punctul fiscal.

Trebuie remarcat faptul că criteriile specifice pentru determinarea locului și a timpului unei tranzacții impozabile diferă substanțial. Întrucât locul unei tranzacții depinde de pur și simplu fluxul de bunuri, punctul fiscal depinde de cine are drepturile asociate cu acestea.

2.3 Condițiile în care o achiziție intracomunitară de mărfuri este impozabilă în România

Livrarea intracomunitară de bunuri reprezintă o livrare de bunuri care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru al Uniunii Europene în alt stat membru, de către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea, ori de altă persoană în contul acestora, inclusiv transferul de către o persoană impozabilă, de bunuri aparținând activității sale economice din România, într-un alt stat membru, pentru a fi utilizate în scopul desfășurării activității sale economice în acel stat membru. Acest transfer este asimilat în România unei livrări intracomunitare efectuate cu plată, fiind o operațiune asimilată și având aceleași reguli ca și livrările intracomunitare obișnuite, deși nu are loc un transfer al dreptului de proprietate.

Livrările intracomunitare de bunuri cu plată intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, numai dacă:

– livrarea de bunuri se efectuează de persoane impozabile;

– are loc o livrare intracomunitară de mijloace de transport noi, indiferent de statutul persoanei care efectuează această livrare, respectiv dacă aceasta se realizează de către o persoană impozabilă sau de o persoană neimpozabilă.

Persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată pentru livrările intracomunitare, în principiu, este întotdeauna persoana care efectuează livrarea. O persoană impozabilă care nu este stabilită în România, care în principiu este obligată la plata taxei pe valoarea adăugată pentru livrările intracomunitare de bunuri, va solicita înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată (chiar dacă beneficiază de o scutire pentru livrările intracomunitare) doar pentru că există formalități obligatorii (Declarația recapitulativă).

Furnizorul din România pentru livrările intracomunitare de bunuri scutite de taxă pe valoarea adăugată are următoarele obligații legale de raportare:

– să existe o factură (autofactură în cazul transferului) în care să menționeze codul de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată al cumpărătorului (sau propriul cod de taxă pe valoarea adăugată din alt stat membru în cazul transferului) și o mențiune referitoare la prevederile aplicabile relevante pentru scutire;

– să raporteze operațiunea în rubrica aferentă livrărilor intracomunitare de bunuri scutite de taxă pe valoarea adăugată din decontul de taxă pe valoarea adăugată;

– să înscrie operațiunea în Declarația recapitulativă privind livrările și achizițiile intracomunitare de bunuri, declarație ce se depune la organele fiscale din teritoriu pentru fiecare trimestru calendaristic și trebuie să cuprindă toate livrările intracomunitare scutite efectuate în acel trimestru.

În cazul livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi efectuate către orice persoană sau de produse accizabile livrate către persoane impozabile sau persoane juridice neimpozabile, pentru care clientul nu a comunicat un cod valabil de taxă pe valoarea adăugată din alt stat membru, factura se emite aplicând scutirea de taxă pe valoarea adăugată, în baza documentelor care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru. Aceste livrări intracomunitare nu se declară în declarația recapitulativă privind livrările și achizițiile intracomunitare de bunuri.

Ca și în cazul livrărilor intracomunitare de bunuri pentru a putea stabili tratamentul fiscal din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată în situația achizițiilor intracomunitare de bunuri trebuie să răspundem la cele 5 întrebări privind achiziția.

Achiziția intracomunitară de bunuri reprezintă obținerea dreptului de a dispune, ca și proprietar, de bunuri expediate sau transportate de către furnizor, de către cumpărător sau de altă persoană în numele furnizorului sau al cumpărătorului, către un stat membru al Uniunii Europene, altul decât cel de plecare a transportului bunurilor.

În principiu, achiziția intracomunitară taxabilă este operațiunea „în oglindă” a livrării intracomunitare de bunuri scutită de taxă pe valoarea adăugată, efectuată de furnizorul din alt stat membru. Este asimilată achiziției intracomunitare orice operațiune care, în celălalt stat membru ar fi tratată drept transfer, conform legislației din țara noastră. În acest sens persoana impozabilă care realizează o achiziție intracomunitară asimilată în România trebuie să se înregistreze în scopuri de taxă pe valoarea adăugată în România unde declară și achiziția intracomunitară conform regulilor din țara noastră. În categoria operațiunilor impozabile în România se încadrează:

– achiziția intracomunitară de bunuri efectuată de o persoană impozabilă sau de o persoană juridică neimpozabilă, care urmează unei livrări intracomunitare efectuate în afara României de către o persoană impozabilă și care nu este considerată întreprindere mică în statul său membru ori nu i se aplică prevederile referitoare la livrările de bunuri care fac obiectul unei instalări sau unui montaj cu privire la vânzările la distanță;

– achiziția intracomunitară de mijloace de transport noi, efectuată de orice persoană;

– achiziția intracomunitară de produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă, care acționează ca atare sau de o persoană juridică neimpozabilă.

2.4 Condițiile în care o achiziție intracomunitară de mărfuri este neimpozabilă în România

Nu sunt impozabile în România achizițiile intracomunitare de bunuri, altele decât mijloacele de transport noi sau produse accizabile, dacă:

– persoana care a realizat livrarea intracomunitară din celălalt stat membru este o întreprindere mică;

– în celălalt stat membru furnizorul a realizat o livrare de bunuri care fac obiectul unei instalări sau montaj;

– livrarea bunurilor constituie o livrare la distanță. În categoria operațiunilor asimilate achizițiilor intracomunitare, se includ:

– preluarea de către forțele armatei române de bunuri pe care le-au dobândit în alt stat membru NATO;

– achiziționarea de către o persoană juridică neimpozabilă a unor bunuri importate de acea persoană în Uniunea Europeană și transportate sau expediate într-un alt stat membru decât cel în care s-a făcut importul. Persoana juridică neimpozabilă va beneficia de rambursarea taxei plătite în România pentru importul bunurilor, dacă dovedește că achiziția sa intracomunitară a fost supusă taxei în statul membru de import;

– utilizarea în România, de către o persoană impozabilă, în scopul desfășurării activității sale proprii, a unor bunuri transportate sau expediate de aceasta, sau de altă persoană în numele acesteia, din statul membru pe teritoriul căruia acestea au fost produse, achiziționate sau importate în scopul desfășurării activității economice proprii, bunuri a căror livrare, dacă ar fi fost realizată în România ar fi fost tratată drept o livrare de bunuri efectuată cu plată (livrare intracomunitară asimilată).

2.5 Evaziunea fiscală

Administrațiile fiscale ale diferitelor state membre se manifestă în prezent considerabil neajutorate în combaterea acestor tipuri de fenomene, dar fiecare într-un grad diferit. Libertatea de circulație a persoanelor, a bunurilor, a capitalurilor și a serviciilor în cadrul UE duce la o asimetrie vizibilă în comerțul intracomunitar, în special în bunuri precum telefoanele mobile, circuitele integrate (în special microprocesoarele și chipseturile), certificatele de gaze naturale și electrice , furnizarea de servicii de telecomunicații, livrări de metale brute sau elemente semiprelucrate de metale, livrări de controale de vânătoare, laptopuri, tablete și chiar cereale și culturi industriale (Directiva Consiliului, 2013/43 / UE). Având în vedere acest lucru, Uniunea Europeană a adoptat deja în 2006 posibilitatea de a aplica mecanismul tarifelor inverse de TVA (articolul 199), prin adoptarea Directivei 2006/112 CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (care a limitat în special pentru resturile de fier vechi, modificată prin Directiva 2010/23 / UE a Consiliului din 16 martie 2010 și, ulterior, prin Directiva nr. 2013/43 / UE a Consiliului.

Prin această măsură, obligația de a plăti TVA a fost transferată către clientul final pentru care s-a efectuat serviciul respectiv sau livrat într-un anumit produs, clasificat la categoria de taxare inversă și adoptat în sistemul juridic național. Acesta a fost ultimul dintre aceste directive (Directiva Consiliului 2013/43 / UE) care permite aplicarea principiului inversării taxelor pe o perioadă de cel puțin doi ani, dar nu mai mult decât până la sfârșitul anului 2018. Această caracterizare prezentată pe scurt prezintă cât de permeabil este sistemul fiscal, în special în ceea ce privește TVA, în întreaga Uniune Europeană. Mecanismul prelungit de luare a deciziilor în comunitate și absența unui consens în multe chestiuni face chiar și schimbul de informații privind problemele fiscale extrem de nesatisfăcătoare. Se poate formula chiar și teza că, în situația legală și organizațională a afacerilor, câștigarea banilor cu privire la exortarea impozitelor din țările respective este o afacere profitabilă și bine asigurată în cadrul caruselului criminalității scutește de penalizare. În acest sens, diferitele implanturi legislative, în loc să se completeze reciproc și să abordeze problemele într-un mod sistemic, în domeniul impozitelor indirecte constituie o asamblare de norme și recomandări incoerente. S-ar putea menționa doar faptul că Directiva Consiliului 2011/16 / UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în materie fiscală și renunțarea la Directiva 77/799 / CEE acoperă toate grupurile fiscale, cu excepția celei mai importante părți a acestora, impozite indirecte (TVA, accize și taxe vamale).

În același timp, Regulamentul (UE) 904/2010 al Consiliului din 7 octombrie 2010 privind cooperarea administrativă și combaterea fraudei cu valoare adăugată numără Eurofisc – o rețea de cooperare descentralizată pentru TVA (Raczkowski, 2011), dar definește schimbul de informații în conformitate cu standardele secolului XX, mai degrabă decât de secolul XXI. Chiar dacă instituie posibilități spontane și automate de transfer al informațiilor necesare, ci o completează cu un catalog extins de excluderi, permițând refuzurile de a furniza informații în fiecare caz în parte. În plus, precizarea unei perioade maxime de trei luni pentru furnizarea informațiilor de returnare implică un timp pur istoric, deoarece nu reflectă viteza cifrei de afaceri economice și, prin urmare, nu permite luarea de măsuri atunci când se iau astfel de acțiuni. Cu toate acestea, ar trebui să se acorde o notă pozitivă pentru analizarea corectă de către Parlamentul European: rolul UE pe scena internațională în acest domeniu; necesitatea combaterii diferenței fiscale – parțial prin reducerea domeniului său de aplicare la jumătate până în 2020, a fraudei fiscale și a evaziunii fiscale (inclusiv în cadrul programului Fiscalis 2020 sau a rapoartelor privind reducerea domeniului de aplicare a economiei subterane de către toate statele membre), evaziunea fiscală și planificarea fiscală agresivă, paradisurile fiscale, în special în ceea ce privește desemnarea fără echivoc, prin definiție și fizic, a paradisurilor fiscale până la sfârșitul lui 2018 (Rezoluția Parlamentului European 2013/2060 (INI)).

Vizibil în acest sens este o dualitate de abordare. Pe de o parte, declarațiile declarative privind cooperarea și acțiunile comunitare și, pe de altă parte, legislația și dispozițiile privind acțiunile care permit protejarea economiei naționale și chiar concurența neloială. În plus, serviciile fiscale din multe țări, la fel ca politicienii, prea rar participă la conferințe științifice, seminarii sau întâlniri cu oamenii de afaceri, tăindu-se de la cunoștințele necesare și posibilitățile de a obține sprijin extern. De fapt, de cele mai multe ori, atunci când se emit decizii sau interpretări fiscale, aceștia nu au nicio idee despre modul în care se desfășoară cifra de afaceri economică reală, unde sunt pericolele și cum pot fi întăriți contribuabilii să acționeze în conformitate cu legea, facilitând desfășurarea operațiunilor legale.

2.6 Efectele evaziunii fiscale asupra societății

Metodele de evaziune fiscală sunt inovatoare, se schimbă rapid, combinând elemente naționale și internaționale și par să depășească metodele de control și investigație, din urmă, trebuie să se adapteze evoluției rapide. Pe baza rolului fiscalității în România politica, dezvoltarea economică și socială a unei țări, constatăm că evaziunea fiscală și fraudarea fiscală, în special, reducerea nivelului veniturilor care acoperă cheltuielile sociale și evoluția societății generează nu numai efecte economice, sociale și politice, ci și efecte asupra formarea veniturilor statului. Veniturile aduse la bugetul de stat asigură un echilibru economic general, deoarece prin ele statul intervine în activitatea economică, adoptă măsuri de ajustare a proceselor economice și de corectare a conjuncturii economice naționale și internaționale. Bazându-se pe veniturile bugetare preconizate a fi atrase, statele adoptă diferite politici și măsuri la nivel național, unele cu efecte inflaționiste prin creșterea cheltuielilor publice neacceptate, altele cu efecte deflaționiste, astfel încât pentru a îndeplini aceste măsuri, un volum mare de venituri publice este necesar, și chiar un venit constant la bugetul de stat de la impozite.

Dacă aceste venituri bugetare nu sunt asigurate, bugetul nu va avea puterea financiară pentru a sprijini măsurile propuse întreprinse, inclusiv prin legea bugetului de stat. Constituind o sursă importantă de venituri la bugetul de stat, taxa reprezintă, în același timp, o pârghie financiară care stimulează dezvoltarea și extinderea activității economice la nivel macro, cu consecințe asupra comportamentului investițional în economia națională. Beneficiind de sursele bugetare, guvernele vor permite anumite stimulente fiscale (reduceri, reduceri de impozite) pentru a ghida agenții economici din anumite zone pentru a fi sprijiniți sau stimulați prin investiții și ocuparea forței de muncă și astfel bugetul economic își îndeplinește rolul.

În ceea ce privește cheltuielile, bugetul de stat este considerat un instrument pentru atingerea anumitor obiective sociale și economice prin subvenții și stimulente fiscale pe care contribuabilii înșiși le pot beneficia. Subvențiile sunt obținute atât pe calea costurilor directe suportate din resurse bugetare, cât și prin renunțarea statului la anumite venituri bugetare datorate legislației în vigoare. Anumiți agenți economici, precum și anumite categorii sociale considerate defavorizate și care au nevoie de astfel de ajutor financiar pot beneficia de subvenții. În scopul implementării programelor guvernamentale sau locale specifice, autoritățile publice vor acorda toate beneficiile fiscale de la bugetul de stat sub formă de reduceri, scutiri sau amânări de la plata impozitului numai dacă veniturile bugetare în funcție de suma lor susțin aceste măsuri.

Având în vedere că, datorită cotei mari de evaziune fiscală detașată de performanța foarte scăzută a economiei naționale, bugetul de stat este redus semnificativ, aceste programe guvernamentale nu pot fi încheiate și, prin urmare, acele grupuri sociale care au nevoie de sprijin financiar de stat și care ar trebui să o primească, se văd în situația de a nu beneficia de aceste fonduri financiare. Referindu-se la efectele sociale generate de evaziunea fiscală în societate, trebuie remarcat faptul că una dintre preocupările principale ale sistemului fiscal este atenția acordată echității sociale. Acest lucru este foarte important, deoarece echitatea socială este foarte importantă pentru că veniturile interne, impozitele afectează indivizii în averea lor, atinge cea mai sensibilă preocupare: interesul financiar. Din acest motiv, toți contribuabilii sunt foarte "sensibili" la orice neregularitate sau orice inechitate la care sunt supuși. Opțiunea de evaziune fiscală va părea cea mai bună soluție pentru contribuabili, având în vedere că un contribuabil notează în mod direct că plătește în timp și în întregime taxele aferente muncii sale, poate întâmpina anumite dificultăți financiare, în același context economic în care un alt contribuabil va avea o situație economică mai bună în ceea ce privește veniturile pe care să le comandă, doar pentru că nu își achită obligațiile față de bugetul de stat și nu este sancționată imediat de către autoritatea fiscală sau, dacă este sancționată, acest lucru se întâmplă cu o întârziere.

O altă inegalitate socială este simțită de contribuabilii agenți economici români prin intermediul unei politici fiscale a statului care oferă stimulente fiscale pentru investitorii străini, contribuabilii români considerând că aceștia ar trebui să aibă aceleași drepturi și obligații în ceea ce privește contribuția la bugetul de stat. În general, într-o societate în care procentul de evaziune fiscală este ridicat și se reflectă acut în nivelul de trai care se află la un nivel scăzut, aceasta duce la sentimente profunde ale inechității sociale, care, la rândul său, poate provoca mai multe efecte negative pentru acea companie, unul dintre aceste efecte negative fiind scăderea puternică a încrederii contribuabililor în autoritatea publică și politica fiscală adoptată de acesta.

Acest lucru dă naștere unui cerc vicios, din care se poate ieși numai dacă evaziunea fiscală este redusă semnificativ și, implicit, suma veniturilor furate de la bugetul de stat, punând astfel în pericol stabilitatea și securitatea economică. După cum s-a menționat mai sus, evaziunea fiscală este un generator important de inegalitate socială și de neîncredere față de contribuabili în autoritățile publice, în același timp fiind un motor al neîncrederii în puterile politice, în special în acele puteri politice care sunt responsabile de guvernul statului la un moment dat. Deoarece marea majoritate a contribuabililor, indivizii, sunt cetățeni cu drept de vot, iar persoanele juridice sunt formate, de fapt, și de persoane care au drept de vot, atunci putem deduce cu ușurință că această nemulțumire cu privire la măsurile fiscale este reflectată în activitatea partidelor politice la putere, care va trebui să aleagă între oprobia socială și gradul de îndatorare a statului, așa cum se poate reflecta cu ușurință în rezultatele alegerilor parlamentare, în speranța unei schimbări a politicii fiscale la stat nivel. Din această perspectivă, efectele evaziunii fiscale asupra funcțiilor statului, atunci când nivelul evaziunii fiscale este foarte ridicat, este compromis direct proporțional cu nivelul de evaziune și cu rolul statului în societate, evaziunea fiscală devenind o chestiune de securitate națională.

2.7 Evaziunea fiscală și economia subterană

Evaziunea fiscală este principala cauză a reducerii veniturilor fiscale, în timp ce natura umană rezistă instinctiv la impozitare, percepută direct drept o ofensă a proprietății proprii și a interesului individual. Rolul statului ar trebui să fie acela de a limita și restrânge fenomenul escapist și de a aduce în circuitul economic real sumele evitate prin evaziune fiscală.

Clasificând evaziunea fiscală în cazul evaziunii identificate și neidentificate de către organele de control, constatăm că evaziunea ascunsă sau neidentificată este o parte importantă a economiei subterane, economie predominantă în toate țările, în proporții diferite față de PIB (de la o cotă de 8 -10% din PIB în Elveția, Austria, Olanda, economia subterană evoluează la aproximativ 30% în Bulgaria, România, Croația, Lituania și Estonia), menționând că ponderea PIB a economiei subterane se află într-o relație direct proporțională cu impozitarea nivel în economia națională. Abordând cauzele care favorizează dezvoltarea economiei subterane, în literatura științifică identificăm diverse probleme fiscale ca fiind cauze ale economiei subterane fie sub forma presiunii fiscale, fie sub forma moralității fiscale, înțelegând prin aceasta atitudinea cetățenilor față de stat. Potrivit statisticilor europene, două treimi din economie este reprezentată de forța de muncă neagră, restul veniturilor care circulă la nivelul subteran, și anume veniturile care se sustrag taxelor legale, care rezultă din activități susținute de faptele de evaziune. Astfel, considerăm că cea mai potrivită și cuprinzătoare definiție a economiei subterane este cea dată de Pierre Fish și reprodusă de Stella Radulescu în cartea ei: "totalitatea activităților economice care se desfășoară în afara domeniului penal, fiscal sau social sau evadarea inventarului conturilor naționale ".

De-a lungul timpului, mulți cercetători români și străini au încercat să definească conceptul de evaziune fiscală. O definiție complexă a evaziunii fiscale este dată de Iulian Văcărel, care prezintă evaziunea fiscală drept "furtul prin orice mijloace de la impozitarea sau plata impozitelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale și speciale bugetul de către persoane fizice și juridice române sau străine". Puterea comunistă a reglementat evaziunea fiscală prin emiterea Legii 344/1947 și a Decretului nr. 202/1953 care modifică Codul penal prin introducerea titlului III bis -" Crimes against sistemul economic ", precum și celebrul Legea nr.18 / 1968 privind controlul activelor persoanelor fizice dobândite ilegal. După decembrie 1989, principala lege care a sancționat evaziunea fiscală a fost Legea nr.87 / 1994, modificată prin Legea 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale Aceste acte nu sunt unice, ele sunt în concordanță cu alte instrumente juridice și fiscale (Codul penal, Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul vamal, etc.). 1 din lege definește evaziunea fiscală drept "furt, prin orice mijloace, integral sau parțial, de la plata impozitelor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale extrabugetare de către români și străini persoane fizice și juridice "Evaziunea fiscală poate fi:

– Evitarea legală a taxelor (legală), de asemenea, numită evaziune fiscală, definiții corespunzătoare literaturii române și anglo-saxone;

– evaziune fiscală ilegală (evaziune fiscală frauduloasă) sau evaziune fiscală; Evaziunea fiscală (frauda fiscală) este o încălcare a legii, o încălcare intenționată a legilor fiscale, în timp ce evaziunea fiscală (legală) constă în minimizarea impozitelor prin metode prevăzute de lege.

Literatura foloseste o serie de sinonime pentru economia subterana: economia paralela, neoficiala, informala, cash, umbra etc. Definitia completa a economiei subterane apartine profesorului Pierre Pestieau de la Universitatea din Liege, care defineste economia subterana drept " activități desfășurate în afara legilor penale, sociale și fiscale sau scăpând din inventarul conturilor naționale "(Rădulescu, 2007).

Veniturile bugetare ale ANCF au crescut cu 23698, 20 mil. RON în 5 ani, adică o creștere de 16,44%. În 2012, veniturile au înregistrat o scădere cu 6,3% față de anul precedent, urmată de creșteri anuale pe anii 2014-2016, tendința fiind accentuată în 2014 (+ 15180 mil. RON față de anul 2016). În mod similar, situația este prezentată în cazul în care veniturile sunt prezentate în euro, cu condiția ca valorile să fie calculate utilizând cursul mediu anual de schimb. Analizând veniturile ANAF în raport cu PIB, veniturile colectate de ANAF în PIB au crescut cu 0,7 puncte procentuale, de la 28% în 2008 la 28,7% în 2012, cu o scădere în 2009 (27,4%). Veniturile bugetului de stat au avut ponderea principală în toate veniturile colectate anual de către administrația fiscală, cu o creștere constantă procentuală de la 63% în 2012 la 68% în 2016, în același timp cu scăderea veniturilor bugetului asigurărilor sociale de la 26% 21% în această perioadă. De asemenea, am observat că procentul veniturilor din bugetul șomajului și veniturile fondului de sănătate rămân neschimbate.

Un rol important în combaterea evaziunii fiscale au organele specializate ale Ministerului Finanțelor Publice: inspecția fiscală, auditul fiscal, Garda Financiară, Agenția Națională a Vămilor (CNA). Rapoartele anuale de performanță ale ANAF au arătat că toate structurile de control au întreprins acțiuni ferme de combatere a evaziunii fiscale, reflectate în numărul tot mai mare de inspecții din perioada de cinci ani. Inspecțiile efectuate de ANAF s-au dublat în această perioadă. Ca vector al luptei împotriva evaziunii fiscale, Garda Financiară a mărit numărul controalelor legate de plângerile penale, deci o creștere a veniturilor de 34,08 pp.

Rezultatele luptei împotriva evaziunii fiscale sunt cuantificate la nivelul ANAF prin indicatori de valoare cum ar fi obligații suplimentare, măsuri preventive și confiscări. Obligațiile suplimentare au crescut puncte procentuale în 5 ani. Deși strategia fiscală a guvernului în perioada 2012-2015 prevedea măsuri împotriva evaziunii fiscale (creșterea colectării impozitelor, reducerea impozitelor nefiscale, creșterea bazei de impozitare, verificarea contribuabililor cu risc ridicat) evaziunea fiscală are valori importante în țara noastră . "Dacă România ar colecta impozitele la maxim, ar avea venituri bugetare ca procent din PIB, peste media europeană"

Cel mai important factor în creșterea economiei subterane este numărul de persoane care lucrează ilegal, fără documente juridice. Numărul acestora a crescut de la 1,05 milioane persoane (2008) la 1,57 milioane de persoane în 2016, ceea ce a dus la o creștere de aproape 50% , reprezentând aproximativ 28% din totalul angajaților din economie.

Industria are cea mai mare pondere în munca nedeclarată în 2016 (34,96%), urmată de comerț (22,88%), construcții (21,29%), transport și telecomunicații cu peste 10%. În cazul în care numărul persoanelor din economia informală a crescut cu 0,51 milioane de persoane în perioada analizată (49,36%), cifrele au arătat că anul 2013 a înregistrat cea mai mare creștere anuală atât în ​​termeni absoluți ai numărului de persoane (+0,4 mil. Persoane) și valoarea relativă (45, 97%). Comparațiile europene privind economia subterană sunt clar nefavorabile României. Studiul pregătit de dr. Friedrich Schneider (Kepler University Linz, Austria) și AT KEARNEY în 2013 privind economia subterană (economia subterană) arată o scădere a ponderii sale în PIB-ul UE-27 (plus Croația, Norvegia, Elveția și Turcia) la 18,5% în 2013. Într-o perspectivă comparativă, România a crescut de la 1,74% la 2,61% în aceeași perioadă pentru ponderea economiei subterane în PIB. Potrivit autorilor studiului, economia tenebrică din România este estimată la 40 de milioane de euro sau 28% din PIB, ceea ce ne plasează pe locul doi în Europa, în fața Bulgariei (31%), departe de media europeană (18,5%).

În perioada actuală, combaterea evaziunii fiscale este o prioritate absolută a ANAF. Evaziunea fiscală dăunează societății în ansamblu prin reducerea veniturilor bugetare, ducând la o finanțare insuficientă a politicii sociale și economice a statului, dar și prin practicarea concurenței neloiale și a denaturării activității economice. Acțiunile de control se vor concentra în primul rând pe evadatorii mari și pe zonele cu riscuri majore de neconformitate, îmbunătățind și extindând analiza de risc a contribuabililor. Metodele de control se vor îmbunătăți, zonele controlate vor fi extinse. Calitatea controlului va fi îmbunătățită prin acțiuni care vor acoperi domenii variind de la îmbunătățirea metodologiilor la instruirea mai bună a angajaților ANAF. Vor fi luate măsuri mai bune pentru o mai bună securitate a frontierelor, protejarea intereselor naționale în acest domeniu și consolidarea controalelor vamale pentru combaterea contrabandei.

Un fenomen complex, având în vedere abordarea, mecanismele și consecințele, evaziunea fiscală are în prezent o definiție legală în Legea nr.241 / 2005, pentru care literatura juridică a încercat o definiție mai cuprinzătoare: evaziunea fiscală reprezintă totul ilegal sau licit procedurile prin care cei interesați să eludeze integral sau parțial averea lor din obligațiile fiscale stabilite prin lege sau evaziunea fiscală există în sensul propriu al termenului atunci când cel care ar plăti impozitul nu o plătește, fără obligația transferat către un terț. Există o psihologie a contribuabilului de a nu plăti vreodată taxe, cu excepția cazurilor în care este imposibil să nu plătească. Considerăm că definiția evaziunii fiscale dată de profesorul D.D. Șaguna surprinde cel mai bine factorii generatori, stabilind că evaziunea fiscală este rezultatul logic al defectelor și inconsecvențelor unei legislații imperfecte și prost asimilate, a metodelor de aplicare necorespunzătoare, precum și a lipsei de prevedere și incompetență a legiuitorului a cărui impozitare excesivă ca vinovați ca cei care, prin aceasta, cauzează evaziune fiscală [9]. După stabilirea factorilor care favorizează dezvoltarea fenomenului escapist, autorii români D. Șaguna și M. Tutungiu stabilesc o strânsă corelație între rata excesivă a impozitului pe de o parte și evaziunea fiscală, pe de altă parte: "o taxă excesivă trasează problema impozabilă "pentru că, atunci când povara fiscală exercită o presiune prea mare asupra aspectelor impozabile, acest lucru tinde să scape. Impozitele sprijină politicile sociale ale fiecărui stat și dezvoltarea economică, dar acestea trebuie stabilite la un nivel care să nu afecteze activitatea economică, pentru care, începând cu secolul al XVIII-lea, se vorbește de limitări obligatorii ale impozitelor fiscale, limitări care asigură bugetul resursele necesare politicilor sociale și determinarea contribuabilului de a transfera din veniturile sale sumele necesare asigurării interesului general. O încercare faimoasă de a evidenția problema presiunii fiscale crescânde este aceea a profesorului Arthur Laffer, reprezentant al economiștilor care susțin "teoria aprovizionării" și care, folosind o curbă în formă de clopot în sistem axial xOy (figura 1), arată că orice creștere a sarcinii fiscale (prin creșterea impozitării pe axa Ox) determină scăderea taxelor obligatorii percepute de autoritățile publice (prin nivel scăzut pe axa Oy), deoarece taxele obligatorii prea "încărcate" percepute de autoritățile publice distrug baza fiscală prin apariția fenomenului de rezistență și evaziune de la plata către contribuabil care simte în principal reducerea veniturilor sale.

2.8 Măsuri împotriva evaziunii fiscale furnizate de Guvernul României în strategiile naționale adoptate

Evaziunea fiscală s-a dezvoltat ca un fenomen socio-economic dificil de control, determinat în principal de: legile fiscale imperfecte, nivelul de trai scăzut, cultura și conștiința publică a populației, politicile fiscale agresive și corupția. Potrivit art. 9 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, următoarele fapte sunt considerate infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi:

a) ascunderea activului sau sursei impozabile;

b) omiterea, în totalitate sau parțial, a indicării în evidențele contabile sau în alte documente juridice a operațiunilor comerciale efectuate sau a venitului realizat;

c) includerea în evidențele contabile sau în orice alte documente legale a cheltuielilor care nu se bazează pe operațiuni reale sau alte operațiuni fictive;

d) modificarea, distrugerea sau ascunderea cărților contabile, a memoriei de stocare a casei de marcat sau a oricărui alt mijloc de stocare a datelor;

e) păstrarea a două seturi de cărți contabile, utilizând documente sau alte mijloace de stocare a datelor;

f) evitarea efectuării auditurilor financiare și fiscale sau a controalelor vamale, fie prin neacordarea declarațiilor fictive sau inexacte privind sediul sau sucursalele persoanelor verificate;

g) înlocuirea, deteriorarea sau înstrăinarea de către debitori sau terți a oricăror bunuri confiscate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală și ale Codului de procedură penală.

O faptă constituie evaziune fiscală dacă a fost efectuată cu intenția clară de evitare a plății obligațiilor fiscale. Plătitorul de impozit, cu rea-credință, impozite, taxe sau contribuții care duc la obținerea, fără drept de plată, a unor restituiri sau rambursări din bugetul general consolidat sau compensații datorate bugetului general consolidat; pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea anumitor drepturi (articolul 7 paragraful 1). Asocierea cu scopul săvârșirii acestor infracțiuni se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani și cu interzicerea unor drepturi (art.7 alin. (2)). Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale stabilește și infracțiunile auxiliare legate de evaziunea fiscală. Același act normativ a definit situațiile de diminuare a pedepsei, interdicțiile, dar și faptele pentru care a fost ridicată durata minimă și maximă a închisorii. Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale definește tranzacțiile fictive ca fiind modificarea realității prin crearea imaginii false a faptului că a avut loc o tranzacție care, de fapt, nu a existat. Acest lucru este util în procesul de pedepsire a contribuabililor care acționează în rea-credință prin utilizarea corporațiilor fictive. În majoritatea cazurilor, această tehnică de evaziune fiscală este utilizată pentru a ridica în mod artificial deducerea TVA în întregul lanț de aprovizionare. În unele cazuri, această schemă de evaziune fiscală a fost utilizată pentru a solicita rambursările TVA ilegale. Deși prin adoptarea Legii nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, autoritățile au încercat să extindă domeniul de aplicare al mijloacelor legale prin care statul verifică activitatea economică a contribuabililor, considerăm că sunt necesare reglementări mai coerente, mai clare și mai eficiente și ar trebui să guverneze, de asemenea, responsabilitatea autorității fiscale. Ne sprijinim poziția pe baza faptului că există multe cazuri privind transferurile de acțiuni întreprinse în scopul evitării impozitării, multe cazuri de adrese de afaceri false pentru a evita auditurile fiscale și numeroasele insolvențe în scopul evitării plății datoriilor fiscale datorate la bugetul general consolidat. Pe de altă parte, argumentăm că legea ar trebui să găzduiască un nou capitol privind amenzile și penalitățile pentru infracțiunile care prezintă un risc social scăzut.

Metode de estimare a evaziunii fiscale

Literatura deține opinii diferite cu privire la dimensiunea evaziunii fiscale și metodele utilizate pentru măsurarea ei. Aproape toate cercetările și articolele recente concluzionează că evaziunea fiscală nu poate fi măsurată și că autoritățile fiscale nu pot furniza decât estimări în rapoartele lor. Potrivit calculelor Consiliului Fiscal, bazate pe datele Institutului Național de Statistică, evaziunea fiscală are o pondere importantă în economia românească, reprezentând 16,2% din PIB în 2013. TVA a înregistrat cea mai răspândită evaziune fiscală pentru 2013, însumând o creștere de 12,21% din PIB total și generează 75% din totalul fraudei fiscale. Consiliul Fiscal consideră că evaziunea fiscală în materie de TVA reprezintă diferența dintre nivelul teoretic al TVA-ului implicit al activității economice, inclusiv economia neobservată și veniturile din TVA colectate de stat în conformitate cu metodologia ESA95. Această evaluare a evaziunii fiscale în materie de TVA nu este neapărat rezultatul exclusiv al evaziunii fiscale și poate fi explicată prin alți factori, cum ar fi:

(i) practicile legale de evacuare a TVA,

(ii) intrarea societăților în insolvență, conducând la o reducere din veniturile din TVA colectate de stat și

(iii) exactitatea datelor conturilor naționale, pe baza cărora s-a estimat TVA-ul teoretic.

TVA teoretică se calculează prin identificarea acelor categorii de cheltuieli care ar trebui să genereze TVA finală nerambursabilă. La nivel macroeconomic, aceste cheltuieli pot fi împărțite în trei categorii:

• Cheltuieli de consum final ale gospodăriilor și ale guvernului;

• Consumul intermediar de bunuri și servicii necesare pentru a produce alte bunuri și servicii;

• Formarea brută de capital fix (FBCF) (investiții) realizată de societăți (i) care nu sunt supuse TVA sau (ii) care produc bunuri și servicii scutite de TVA. Pentru a identifica economia neobservată din România, economia poate fi împărțită în două sectoare: formale și informale. Pentru sectorul formal, se consideră că raportul de muncă în câmpul muncii, precum și evaziunea fiscală, în cazul societăților nefinanciare, este considerată insuficientă, cu impact asupra raportării valorii adăugate brute. Evaziunea fiscală se calculează ca variația dintre TVA-ul teoretic și cel real (încasat). În cazul sectorului informal, evaluarea economiei neobservate se face prin contabilizarea tuturor activităților desfășurate de asociațiile familiale și antreprenorii independenți. Evaluarea contribuției la asigurările sociale și a evaziunii fiscale cu privire la impozitul pe venit a luat în calcul estimarea INS privind remunerația salariaților care corespunde valorii adăugate a muncii nedeclarate și sectorului informal.

În ceea ce privește evaziunea fiscală asupra impozitului pe profit, a fost considerată estimarea NIS2 privind excedentul brut de exploatare al economiei neobservate (ca proxy pentru profitul corespunzător economiei neobservate) și ponderea acesteia în excedentul brut brut al exploatării economice. În ceea ce privește evaziunea în materie de accize, conform estimărilor Consiliului Fiscal, țigaretelor li se atribuie cea mai mare contribuție la evaziune, deoarece, în medie, comerțul ilicit cu țigarete a reprezentat o cotă de piață de 20% în perioada 2003 – 2013.

Analizând datele prezentate de Consiliul Fiscal, se poate trage concluzia că gradul de respectare a taxei în 2013 a fost de 55,8%. Pe baza calculelor Consiliului Fiscal pentru evaziune fiscală, se poate calcula gradul de conformare cu categoriile majore de impozitare ca raport între venitul raportat prezentat bugetului și veniturile teoretice sau venitul real (venitul raportat plus evaziunea fiscală). Veniturile fiscale la PIB (impozite și contribuții sociale) în România au fost egale cu 27,5% în 2013, cu 13 puncte procentuale din PIB mai mic decât media UE (40,5%). Principalele cauze ale acestei performanțe slabe sunt: ​​sistemul de colectare a impozitelor deficitare, o autoritate fiscală ineficientă, legile ambigue fiscale și o evaziune fiscală extinsă. Deși măsurile inițiale de reformă a sistemului de colectare a impozitelor au fost luate de ANAF și instituția a suferit o reorganizare extinsă în 2013, credem că rezultatele așteptate nu vor mai fi. Eforturile de a reforma sistemul de colectare a taxelor și de a crea o autoritate fiscală modernă constituie, în opinia noastră, o cerință esențială pentru asigurarea funcționării corespunzătoare a statului. De asemenea, recunoaștem faptul că aceasta este o procedură pe termen lung, cu consecințe pe termen mediu și lung. În acest context, detectarea, combaterea și prevenirea evaziunii fiscale sunt esențiale pentru atingerea țintelor de deficit bugetar structural stabilite pentru România. În plus, cotele de impozitare mai mici pot reduce nivelurile de fraudă fiscală. Măsurile luate pentru a combate evaziunea fiscală sunt strâns legate de cauza care stă la baza acestui fenomen socio-economic. Printre abordările tradiționale de reducere a fraudei fiscale se pot invoca următoarele:

• reforma fiscală – simplificarea legilor fiscale, crearea unei legi fiscale mai clare și mai coerente și reducerea numărului de declarații fiscale;

• regândirea procedurilor de lucru;

• reducerea ratelor de impozitare;

• combaterea corupției;

• crearea de campanii menite să promoveze importanța respectării impozitelor;

• transparența cheltuielilor publice.

Datele prezentate indică faptul că departamentul de audit fiscal a efectuat 28% mai puține inspecții în 2014, comparativ cu anul 2012. Mai mult decât atât, doar 0,89% dintre contribuabili au fost supuși auditului fiscal în 2014. Atunci când analizează cifrele referitoare la obligațiile suplimentare de plată stabilite de autoritatea de audit fiscal, putem observa o creștere de 153% pentru perioada 01.01.2012 – 31.12.2014. Analizând indicatorii-cheie de performanță ai inspecțiilor financiare se poate observa faptul că anul 2014 a înregistrat un maxim în ceea ce privește obligațiile de plată suplimentare – 13 991,1 mil. Lei. Aceasta indică faptul că activitățile de planificare, selecție și planificare au fost îmbunătățite. Având în vedere faptul că rata de colectare a obligațiilor de plată viitoare care rezultă prin inspecții fiscale este de 12,68% pentru persoanele juridice și de 5,42% pentru persoanele fizice, considerăm că această sursă de venituri nu este suficient de solidă pentru a susține reducerea impozitului ratele planificate de Guvernul României. Trebuie menționat că măsurile de relaxare fiscală proiectate în viitorul Cod Fiscal se bazează pe prezumția că impactul va fi compensat prin crearea unui sistem de colectare a impozitelor mai eficient. Reducerea evaziunii fiscale joacă un rol important în atingerea acestui obiectiv. Un alt indicator-cheie luat în considerare este gradul de colectare a datoriilor asigurate în legătură cu polițele de asigurare emise de inspecția fiscală. Constatările privind evoluția gradului de colectare a datoriilor asigurate privind politicile de asigurare emise de inspecția fiscală relevă faptul că unele sume nu sunt integral asigurate. Cauzele posibile pentru această situație sunt fie lipsa de interes din partea personalului de audit fiscal pentru urmărirea bunurilor, conturilor bancare și a surselor de venit, cât și a bogăției insuficiente a contribuabilului pentru a acoperi obligațiile suplimentare stabilite. În vederea detectării, combaterii și prevenirii evaziunii fiscale, în 2013 a fost înființată o nouă autoritate – Direcția Generală Antifraudă Fiscală (GDFA) în cadrul ANAF. Această structură este responsabilă pentru combaterea fraudei și a evaziunii fiscale. Deoarece aceasta este o structură nouă, nu am putut efectua o analiză comparativă a rezultatelor acestei instituții și nu am putut determina contribuția exactă a activităților GDFA la colectarea veniturilor către bugetul general consolidat. Datele publicate de ANAF au arătat că GDFA a aplicat 19.420 amenzi și a efectuat controale la 24.160 de contribuabili, ceea ce înseamnă că 80% dintre contribuabilii audiați au fost amendați. Una dintre măsurile de prevenire și combatere a evaziunii fiscale constă în exercitarea unei constrângeri pentru a forța contribuabilii să respecte legile fiscale, dar, după părerea noastră, autoritățile fiscale au încă multe de făcut în domeniul îndrumării și asistenței contribuabililor și îmbunătățirea nivelului general al serviciilor furnizate în scopul îmbunătățirii sistemului de colectare a impozitelor.

Credem că indiferent de modul în care este definită evaziunea fiscală și modul în care estimăm dimensiunea ei, efectele acestui fenomen socio-economic au impact asupra vieții fiecărui cetățean român. Obținerea de bani de la Guvern pe pretexte false sau evitarea plății impozitelor la bugetul general consolidat elimină resursele din domenii cheie precum sănătatea, educația, fondul de pensii, siguranța cetățenilor și Departamentul Apărării. Dat fiind că evaziunea fiscală estimată rămâne la niveluri înalte, aplicarea măsurilor luate pentru detectarea, combaterea și prevenirea evaziunii fiscale ar trebui să constituie o prioritate majoră pentru autoritățile fiscale. În contextul actual, considerăm că măsurile antifraudă sunt insuficiente, deoarece acest fenomen va continua să existe atât timp cât există o piață pentru bunuri și servicii, astfel încât, în cel mai bun caz, să putem contracara și să combatem evaziunea fiscală. Propunerile noastre privind măsurile antifraudă care trebuie implementate sunt următoarele:

• determinarea comportamentului fiscal, pe baza analizei riscurilor prin mijloace electronice;

• controalele fiscale ar trebui să țină seama de corelația dintre averea personală în comparație cu veniturile raportate. Acest lucru se poate realiza prin introducerea dispoziției legale pe care fiecare cetățean ar trebui să o depună într-o declarație privind averea și bogăția;

• identificarea soluțiilor prin care cantitatile suplimentare ale GDFA stabilite pot fi colectate prin aplicarea procedurilor fiscale;

• adoptarea unei noi legi care să reglementeze evaziunea fiscală. Noua lege ar trebui să conțină trei părți principale: amenzi și amenzi legate de amenzi; infracțiunile și pedepsele aplicabile; responsabilitatea inspectorilor de audit fiscal pentru adoptarea greșită a legii (eroare, comportament excesiv, prejudecată);

• implementarea spațiului virtual virtual ca platformă de comunicare obligatorie pentru persoanele juridice, prin utilizarea gratuită a suportului electronic;

• înființarea unui Institut de Studii Fiscale în cadrul ANAF pentru a asigura un nivel înalt de pregătire a personalului. În vederea punerii în aplicare a măsurilor antifraudă, luăm în considerare și necesitatea de a acorda prioritate acestora pe baza următoarelor constrângeri: finanțarea necesară – domeniul efectelor – timpul de reacție. Ca poveste de succes, putem nominaliza Loteria Fiscală recent implementată, un proiect cu randamente pozitive în comparație cu costurile nesemnificative implicate. Este convingerea noastră fermă că primul proiect care trebuie pus în aplicare este crearea unui Institut de Studii Fiscale din cadrul ANAF, proiect care ar aduce beneficii substanțiale cu costuri bugetare relativ scăzute și ar servi atât intereselor autorității fiscale, cât și contribuabililor care ar beneficia de îndrumări și asistență adecvate și nu ar fi doar subiecții inspecțiilor fiscale.

3. BIBLIOGRAFIE

Bene,Gh.F., Code of good practices in collecting fiscal claims, C.H. Beck Publishing House, București, 2011

Brașoveanu, I.V.: Economia subterană și corupția: probleme majore ale economiei românești. (The underground economy and the corruption: major problems of the Romanian economy). In: Economie teoretică și aplicată, (2010), Vol. XVII, no.11

Caballé, J., Panadés, J.: Tax Rates, Tax Evasion and Growth in a Multi-period Economy. In Revista de Economía Pública. (2007), Universidad Barcelona, Instituto de Estudios Fiscales, no. 183

Consiliul Fiscal Român, Raportul anual 2013

Corduneanu Carmen, The Fiscal System in Finance Science, Codecs Publshing House, București, 1998

Donath, L., Finanțe publice și elemente de administrare a impozitelor (Public Finance and Element of Tax Administration), Marineasa Publishing House, Timișoara, 2004

Draft Decision of approving the National Strategy for Public Order and Safety 2015-2020 launched to public debate on 23 March 2015 by the Ministry of Internal Affairs. http://www.mai.gov.ro/documente/transparenta/SNOSP%202 015-2020%20.pdf

Dumitru Matiș, Atanasiu Pop – Contabilitate financiară, Ediția a III-a, Editura Casa Cărții de Știință , 2010

Herbei, M. & Mocan, G., Managementul profesionist în administrația fiscală modernă (Professional Management in Modern Fiscal Administration), Remus Publishing House, Cluj-Napoca, 2010

HM Revenue & Customs, When transactions take place for VAT purposes

Lacrita-Grigorie, N., Ghidul specialistului în fiscalitate [Guide of the Tax Specialist], Tribuna Economica Publishing House, Bucharest, 2009

Paliu-Popa, L., Accounting Models Specific to Intra-Community Acquisitions and Supplies of New Means of Transport, Annals Magazine. Series of Economic Sciences, vol. XVI, Timisoara, 2010

Conference Eco-Trend 2011, VIIIth Edition, House Publisher Academica Brancusi, Targu Jiu, 2011

Paliu-Popa, L., Tax Treatments Specific to Intra-Community Commercial Transactions – Triunghiular Operations, Annals of the University of Petrosani, Economics, Vol. IV, part. II, 2009

Popa, A.F., Popa, N, Impozitele și taxele reglementate de codul fiscal, Editura Contaplus, Ploiești, 2008

Popescu, N., Tranzacții comerciale, Editura Economică, București, 2008, p.69

Rădulescu, S.: Evaziunea fiscală în România în perioada de tranziție (Tax evasion in Romania in the transition period). Bucharest. ASE Publishing House, 2007

Stănică Cristian Nicolae,Underground economy and the tax evasion in Romania, Internal Auditing & Risk Management, year IX,no.2(34) June 2014,Athenaeum University

Văcărel, I. & Co., Finanțe publice (Public Finance), the 4th edition, The Didactic and Pedagogical Publishing House, București, 2003

Văduva, I. , Executarea creanțelor bugetare (The Implementation of Budgetary Claims), Tribuna Economică Publishing House, București, 2000