Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria [609503]
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
1725. TURISMUL
Zona transfrontalieră, este caracterizată printr -un potențial turistic foarte ridicat, insuficient exploatat și
insuficient promovat. Aici pot fi practicate aproape toate formele de turism datorită patrimoniului
natural și antropic variat, val oros și atractiv. Potențialul t uristic identificat în fiecare din unitățile
administrative analizate este prezentat în continuare.
Mehedinți
Pe teritoriul județului Mehedinți se regăsesc toate formele de relief, împărțite în procente egale,
dispuse în tre pte din nord – vest spre sud – est; de la cea mai înaltă treaptă munții Mehedinți și Cernei,
apoi podișul Mehedinți, dealurile Motrului și câmpia Bălăciței spre cea mai coborâtă câmpia Blahniței
(terasele Dunării și văile Drincei și Blahniței). Variația re liefului duce la apariția peisajelor cu relief
carstic și structuri geologice deosebite ce atrag numeroși turiști.
De asemenea caracteristicele climei temperat continentale cu influențe mediteraneene fac posibile
practicarea turismului pe durata întregulu i an.
Resursele turistice naturale de pe teritoriul județului sunt legate în special de o zonă turistică
importantă pentru țara noastră – Porțile de Fier.
Variația reliefului duce la apariția de peisaje inedite ce atrag numeroși turiști – pe abrupturile
calcaroase între Svinița și Greben, traseele drumurilor DN 67D de la Baia de Aramă -Obârșia Cloșani –
Valea Cernei și DN57(E70) ce însoțește traseul Dunării, viaductele arterei peste afluenții Dunării, fie
Sistemele Hidroenergetice și de naviga ție Porțile de Fier Iși Porțile de Fier II sa u zone fosilifere
Svinița, Bahna sau tufărișurile mediteraneene de la Izverna și din Defileul Dunării, viaductele peste
afluenții Dunării, porturile din municipiul Drobeta -Turnu Severin și orașul Orșova.
Turiștii pot valori fica fondul piscicol din lacurile naturale, de acumulare, al Dunării și al râurilor de pe
teritoriul județului și fondul cinegetic din pădurile județului.
Pe teritoriul județului se întâlnesc 3 parcuri -Parcul Natural Porțile de Fier ,Parcul Național
Domogled Valea -Cernei șiParcul Natural Geoparcul Platoul Mehedinți, 33 de arii naturale protejate
și 14 situri din Rețeaua Ecologică Europeană Natura 2000, (situri de importan țăcomunitar ă șisituri de
protecție avifaunistic ă) acestea reprezentând resurse importante pentru dezvoltarea ecoturismului.
Cele mai importante dintre ariile protejate și habitatele naturale existente ce reprezintă potențiale
resurse turistice sunt reprezentate de:
-Parcul Natural Porțile de Fier(sit Ramsar) recunoscut pentru peisaj ele deosebite și diversitate
biologică a habitatelor naturale, florei si faunei sălbatice. Parcul include încă un număr de 18
rezervații de tipuri diverse (avifaunistică, botanică, paleontologică, forestieră și mixtă,
speologică, etc.) dintre care cele mai renumite sunt -Valea Mare reprezentativă pentru relieful
dezvoltat pe calcare prin formele caracteristice exocarstice și endocarstice (lapiezuri, doline,
uvale, izbucuri, sorburi, chei, peșteri, avene); Ostrovul Moldova Veche , este un ostrov pe
Dunăre, c u habitate specifice zonelor umede; Cazanele Mari și Cazanele Mici rezervație
naturală mixtă, cu relief carstic dezvoltat în zona Cazanelor, ș.a.
– Parcul Național Domogled Valea -Cernei se întinde și pe teritoriul județelor Caraș -Severin și
Gorj prezentâ nd forme dezvoltate pe relieful calcaros și mai mute tipuri de habitate. Parcul
include 10 rezervații naturale, printre care și rezervația geologică și peisagistică Vârful lui Stan
(cel mai înalt vârf din Munții Mehedinți – 1466m).
-Complexul carstic de l a Ponoarele cu formațiuni geologice rare, (pod natural -Podul lui
Dumnezeu ), doline, lapiezuri (Câmpul de lapiezuri), văi, cheiuri, lacuri ( Lacul Zătonul Mare,
Lacul Zătonul Mic ), peșteri (Peștera Ponoarele ), păduri ( Pădurea Lapiezuri )și pajiști cu faună
și floră caracteristice podi șului mehedin țean.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
173- Parcul Natural Geoparcul Platoul Mehedinți, cea mai nouă arie protejată a județului,
reprezintă condiții deosebite pentru specii de plante și animale rare și are o structură geologică
ce a dus la dezvoltare a unor formațiuni geologice și speologice unice. Pe teritoriul parcului
există un număr de 17 rezervații naturale dar și numeroase obiective culturale și istorice, iar
tradițiile și meșteșugurile sunt încă bine conservate.
Alte rezervații ce reprezintă imp ortante atracții turistice sunt și Pădurea Stârmina , rezervație forestieră,
reprezentată de o zonă împădurită cu rol de protecție a unei specii de ghimpe, Tufărișurile mediteraneene
Cornetul Obâr șia-Cloșani, rezervație de tip mixt, suprapusă peste o zonă m ontană acoperită cu specii de
arbori și arbuști și Peștera Epuran, arie naturală de tip speologic, reprezentată de o peșteră pe două nivele,
interesantă din punct de vedere speologic pentru numeroasele formațiuni dezvoltate (stalactite, stalagmite,
stilolite, baldachine, pânze, draperii, coloane de calcit) și fauna fosilă descoperită.
Resurse turistice culturale
Potențialul turistic cultural – istoric este reprezentat de un număr de 69 de obiective cu valoare națională ,
cele mai remarcabile sunt:
-Complexu l arheologic din Drobeta -Turnu Severin care include: ruinele castrului roman construit
în anii 103 -105 d.Hr., ruinele podului lui Traian, ruinele termelor romane, turnul lui Justinian
(sec.VI),ruinele cetă ții medievale (construită în anul 1233 pe ruinele castrului roman Drobeta fiind
apreciată ca cea mai importantă cetate din zonă în Evul Mediu), ruinele bisericii cu contraforturi,
ruinele bisericii medievale de la Drobeta -Turnu Severin .
-Ruinele cetă ții Ada Kaleh(sec. XV) , mutate de pe insula Ada Kaleh p e ostrovul Șimian pentru
execuția lacului de acumulare Por țile de Fier I, Ruinele cetă ții Trikule (sec.XVI), Castrul roman de
la Hinova, Ruinele mănăstirii Coșuștea -Crivelnic, (sec. XIV), Firizu .
Monumente istorice și de artă cu caracter religios:
-mănăstiri- Baia de Aramă (1699 -1705), Strehaia (1645), Cerneți, comuna Șimian (1662), Gura
Motrului(1512 – 1521) din comuna Butoiești, Schitul Topolnița (1600-1611) comuna Izvoru Bârzii,
Ruinele mănăstirii Vodița (1370-1375) Drobeta -Turnu Severin, Mraconia, Sfânta Ana.
-biserici- BisericaSf. Ioan Botezătorul – cu picturi de Gh. Tătărescu, BisericaSf. Voievozi (orașul
Baia de Aramă, sec. al XVIII -lea), Biserica Sf. Împărați a fostei mănăstiri a Cuțuieștilor (sat
Broșteni, 1836), Biserica Domnească cu hramul Sf. Treime (1659-1660)- satul Cerneți, Biserica de
lemnSf. Nicolae , Costești,(1835), Biserica de lemn Sf. Dumitru (sf. sec. XVIII), Negoești; Biserica
de lemn Sf. Împărați Constantin și Elena (1832), Izvoru Bârzii, Biserica Sf. Treime , (1645)
Strehaia, ș. a.
Castele, conace, cule, palate:
– cule:cula Cuțui (1815) sat Broșteni, cula Tudor Vladimidrescu (1800) și cula Nistor (1812) satul
Cerneți.
– locuințe sătești: casa Polina Omir , comuna Sisești, casa de lemn Maria Moacă sat Schitul
Topolniței
– case vechi în partea istorică a municipiul Drobeta -Turnu Severin, sunt aproxim. 100 de case
construite în perioada sec. XIX -XX, exemple -Casa Averescu (sec. al XX -lea),Casa cu Atlanți
(sec. al XX -lea),Casa Vasilescu (sec. al XIXlea) din Baia de Aramă; casa de lemn Paraschiva
Petolea (1866), ș.a.
De asemenea mai pot fi menționate o serie de clădiri importante din municipiul Drobeta -Turnu Severin,
Muzeul Porțile de Fier ,aflat în clădirea fostului liceul Traian (1891), Șantierul Naval și Administrația
Portuară (sec.al XIX-lea),Palatul Culturii Theodor Costescu (1918),Teatrul orășenesc (1913),Beciurile
Palatului Domnesc (sec. al XVI -lea) șiTurnu Clopotniței (1645) din Strehaia, Palatul neoclasic Gh. Pleșa
(1892),Ansamblul Tradițional Moara Crăcucenilor (trei mori de lemn cu ciutură) (sec. XIX) comuna
Ponoarele, ș. a.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
174Din prezentarea de mai sus a patrimoniului construit cu valoare culturală se observă că acesta este
concentrat în special în jurul centrelor urbane, municipiul Drobeta -Turnu Severin și orașele Baia de Aramă
și Strehaia.
Tipurile de turism practicate în județul Mehedinți sunt diverse, determinate de valoarea și varietatea
atracțiilor turistice – montan (drumeția montană, speoturismul), vânătoare și pescuit, sporturi nautice, de
recreere, de week -end sau croaziere pe Dunăre.
Deși cea mai importantă formă de turism este cel de afaceri practicat în special în zonele urbane, în ultimul
timp s-a dezvoltat agroturismul și ecoturismul. Poziția geografică îi conferă oportunități în extinderea
turismului de tra nzit. Legătura reședinței de județ cu restul țării, București, litoralul Mării Negre și Delta
Dunării este realizată de drumul european E70, aceasta fiind și legătura cea mai importantă cu fluxurile
turistice dinspre Europa centrală și de vest. De asemenea rețeaua de drumuri naționale realizează accesul
către principalele zone cu concentrare mare de atracții turistice naturale și culturale chiar dacă acestea sunt
dispersate pe întreg teritoriul județului.
Turismul de circulație poate favoriza efectuarea un or circuite cu tematici culturale prin vizitarea
monumentelor istorice, de arhitectură și artă dar și participarea la manifestări folclorice tradiționale sau
aflând despre creația populară.
Dolj
Relieful dominant al județului Dolj, ca și în majoritatea ju dețelor dunărene, este cel de câmpie. Astfel
Doljul ca și județ de câmpie se poate integra în categoria județelor dunărene. Din sudul județului unde este
lunca Dunării și până în partea de nord în zona de podiș alt itudinea crește de la 30 la 350 m peste niv elul
mării.
Resurse turistice naturale
În partea de sud a teritoriului găsim cea mai mare suprafață nisipoasă din țară, dar și numeroase lacuri
formate în urma revărsărilor Dunării sau în urma precipitațiilor. Acestea reprezintă un potențial important
pentru pescuit.
Situarea într -o zonă depresionară lângă curbura lanțului muntos carpato -balcanic, generează o climă
temperată caldă cu influențe mediteraneene ce face posibilă practicarea turismului în marea majoritate a
anului.Aceste influențe dar și activit atea umană (defrișări masive) au dus la apariția mai multor tipuri de
vegetații astfel că resursele naturale ale județului includ numeroase arii protejate în special acvatice și
forestiere și habitate naturale caracteristice pentru zona de stepă, silvostep ă și etajul pădurilor. Pe teritoriul
județului există un număr de 37 rezervații naturale și 7 situri din Rețeaua Ecologică Europeană Natura
2000, (situri de importan țăcomunitar ă șisituri de protec ție avifaunistic ă).
Cea mai mare rezervație ornitologică, Ciuperceni -Desa, are caracteristice tipuri de habitate cu lacuri,
turbării, mla știni, pajiști panonice pe nisipuri, păduri etc.
Dunele Dăbuleni supranumite și Sahara Olteniei, rezervație boatnică reprezintă o formă de relief
neobișnuită pentru România poate fi vizitată de turiștii doritori de nou.
Pădurea Ciurumela Tunari – Pisc Vechi, sauGrădina Boierească, rezervație forestieră, este o pădure de
salcâmi cu o vechime de peste 100 ani.
Dunele de nisip și lacurile (Bistreț, Fântâna Banului, Rast, Maglavit , Golenți, Ciuperceni) reprezintă un
potențial turistic pentru pescuit și agrement; pâlcurile de păduri duc la formare unor noi tipuri de peisaje în
lunca Dunării și pot fi incluse în diverse circuite turistice. De asemenea o importantă resursă turistică o
reprezintă peisajele și lacurile naturale din Lunca Jiului.
Prezența unor izvoare cu caracter mineralizat în zonele Urzicuța și Gighera pot duce la dezvoltarea
turismului balneo -climateric în zona sudică a județului.
Pădurile aflate în zonele mai înalt e din județ au o valoare peisagistică deosebită și pot fi folosite pentru
agrement și pentru vânătoare.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
175Resurse turistice culturale
Varietatea obiectivelor din patrimoniul construit pot fi exploatate în vederea dezvoltării sectorului
turistic. În patrimon iul cultural sunt înscrise un număr de 43 de monumente de importanță națională.
Cele mai importantesunt:
– biserici și m ănăstiri- MănăstireaJitianu (1658), M ănăstireaCoșuna(Bucovăț – 1572);
Biserica Sf.Nicolae, Bistreț; M ănăstireaSadova (1663), Bise ricaSf. Nicolae (Municipiul
Craiova, 1506 -1512), Biserica Sf.Voievozi (Almăj,1787 -1789),Ansamblul Arhiepiscopiei
Craiovei șiMitropoliei Olteniei , 1780, Biserica de lemn Toți Sfinții, ș.a.
– Așezări și fortificații dacice în situl arheologicde la Coțofeni i din Dos, situl arheologic
Calopăr-Bâzdana.
– clădiri, castele, palate -CasaGlogoveanu (1802), Casa Băniei(sf. sec. XVII – înc. sec. XVIII,
artă medievală), Clădirea Prefecturii ;Palatul Constantin Mihail , (azi Muzeul de Artă), 1898 –
1907,PalatulAdministrativ, azi Prefectură Municipiul Craiova, 1912 -1913, Casa Nicolae
Romanescu , 1833, Casa Vorvoreanu (Palatul mitropolitan), 1905, Parcul Nicolae Romanescu
(fostul Parc Bibescu), sec. XIX -XX în municipiul Craiova, Ansamblul curții boierilor Jieni
(sec XVII- XVIII),Conacul lui Stan Jianu (sec. XVIII), com. Malu Mare, Centrul istoric al
municipiului Craiova .
– cule(case boierești, caracterizate prin forma de turn , tipice zonei Olteniei): Cula Poenaru
(Almăj 1833)Cula Izvoranu -Geblescu (Brabova sec. XVIII);Cula Cernăteștilor , (sec. XVIII,
Cernătești);
– muzee, case memoriale -Muzeul Olteniei ,Muzeul de artă ,Muzeul memorial Elena Farago în
Craiova,Muzeul orășenesc din Calafat , ș.a.
Din analiza de mai sus se poate vedea că obiectivele de patrimoniu cu ltural sunt concentrate în special
în zonele urbane unde se poate dezvolta turismul urban, cultural și cel de afaceri. Aceste zone sunt cele
care atrag investitorii străini prin condiții economice avantajoase. Turismul de agrement puțin
dezvoltat se practi că în special în zona Dunării și în Craiova. De asemenea în zonele urbane, dar mai
ales în cele rurale, se poate practica turismul cultural, religios și agroturismul.
Varietatea de resursele naturale și antropice ale județului trebuie valorificate prin int egrarea lor în
circuitele turistice existente în regiunea Sud -Vest Oltenia și care urmăresc promovarea tradiției
culturale și etnografice din regiunea istorică Oltenia.
Olt
În județul Olt, considerat tot un județ riveran fluviului Dunărea, peste 60% din s uprafață este
reprezentată de relieful de câmpie iar în rest sunt dealuri cu altitudine între 200 și 400m (în nordul
județului). Fluviul Dunărea prin intermediul portului Corabia unește județul cu Marea Neagră și partea
de vest a țării. Legătura cu Transil vania este făcută de Râul Olt, a cărui albie putem spune că împarte
relieful județului simetric. Clima temperat -continentală cu nuanțe mediteraneene, mai umedă în nord și
mai uscată în sud cu influențe africane este imprimată de localizarea geografică.
Resurse turistice naturale
Suprapunerea județului peste regiunea biogeografică continentală este caracterizată prin numeroase
tipuri de habitate naturale (de pajiști, de ape dulci, de mlaștini, agricole), specii de interes național și
comunitar. Înființarea Rețelei Ecologice Europene Natura 2000 s -a realizat pentru conservarea unor
habitate (de dune, de pajiști, de pădure) și a speciilor faunistice. În județ există un număr de 18 situri –
15 situri SCI și 3 situri SPA și numeroase arii naturale de interes naț ional.
-Pădurea Braniștea, suprapusă peste situl Natura 2000, Braniștea Catârilor, rezervație
forestieră, prezintă habitate de vegetație de silvostepă eurosiberiană cu specii de stejar și zone
cu tufărișuri.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
176-Iris- Malu Ro șu sit SPA , rezervație natural ă, adăpostește specii de păsări migratoare
asigurând condiții de cuibărit.
-Rezervația de bujori a academiei, rezervație botanică, este o pădure de stejari și gârniță unde
poate fi văzut bujorul românesc.
Monotonia reliefului județului nu arată un potenț ial turistic deosebit singurele atracții naturale fiind
reprezentate de peisajele cu ostroave și plajele din valea Dunării, unde se poate practica turismul de
agrement și pescuitul. De asemenea peisajele cu salba de lacuri de acumulare a amenajărilor
hidroenergeticede la Arcești, Ștrejești, Ipotești, Drăgănești, Frunzaru -Rusănești pe valea Oltului sunt
favorabile practicării turismul de agrement și pescuitul.
Pădurile alcătuite dintr -o diversitate de esențe Strehareț (în apropiere de Slatina), Sar(lângă orașul
Balș),Optași (pădure de stejar, din apropierea municipiului Slatina), Reșca șiCălugăreasc ă, de lângă
orașele Drăgănești – Olt și Caracal sunt potrivite practicării turismului de vânătoare și agrement.
Existența unor izvoare termominerale în comunele Potcoava, Oporelu și Scornicești pot duce la
dezvoltarea turismului balnear. Practicarea turismului de croazieră este un alt tip de turism practicat în
județul Olt. O altă atracție turistică este reprezentată de Grădinile Zoologice de la Slatina și Caraca l.
Resurse turistice culturale
Deși resursele naturale sunt destul de limitate există vestigii istorice, monumente istorice și culturale și
religioase care pot constitui atracții turistice importante.
– Situri arheologice – Sucidava șiAcidavavestigii get o-dacice (Cela) Arheoparcul Gumelnița ,
vestigii romane Sucidava și Romula (Reșca)
– Biserici și mănăstiri – Schitul Strehareț (1671), M ănăstirea Clocociov (1645), Mănăstirea
Călui, bisericile Sf. Gheorghe (1877), Sf. Arhangheli (1512), municipiul Slatina, biserica
Domnească (1598), din Caracal, Biserica de lemn (Leleasca), Mănăstirea Brâncoveni (1582-
1583)
– Cetăți- Ruinele Curții Domnești din Caracal, reședința multor domnitori români, Mihai
Viteazu, Matei Basarab, Fortareața de la Câmpul Mare , zidurile c etății bizantine (Celei –
Corabia) și fântâna secretă .
– Muzee și case memoriale – Muzeele sătești de la Orlea, Vădastra și Stoicănești; Muzeul de
Etnografie din Slatina, Teatrul Național (1896-1901),Muzeul Romanațiului (sec. XIX), Muzeul
de Istorie ,din Caracal, Casa Memorială Iancu Jianu ,Atletul Albanez , punct turistic important
în orașul Slatina, cea mai veche firmă străină, complexul memorial Nicolae Titulescu ,Turnul
de pază medieval (Hotăreni).
Și în județul Olt turismul de afaceri este forma principa lă de turism practicată. Turiștii vin în județ
pentru sejururi de scurtă durată și vizitează în special centrele urbane importante și zonele din
vecinătate.
Pe teritoriul județului concentrarea monumentelor cu valoare de patrimoniu este mai mare în zona
rurală decât în cea urbană fapt ce favorizarea dezvoltarea agroturismului în zonele rurale Vitomirești,
Ianca, Vădastra și Oboga unde tradițiile culturale sunt bine conservate. De asemenea se mai practică
turismul de aventură, vânătoare și pescuit, agrement și croaziere pe Dunăre, forme de turism mai puțin
dezvoltate în județ.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
177Teleorman
Județul Teleorman aparține în întregime Câmpiei Române, iar monotonia reliefului este întreruptă doar
de peisajele deosebite create de luncile Dunării, Oltului, Vedei și Căl mățuiului. În aceste condiții
potențialul turistic al județului nu este deosebit. Totuși caracteristicile climei continentale și ale
reliefului creează premize pentru dezvoltarea turismului. Creșterea potențialului turistic se mai poate
realiza prin folosi rea zonei de câmpie, forma de relief dominantă pe teritoriul județului, și a agriculturii
ecologice pentru dezvoltarea ecoturismului și agroturismului.
Resursele turistice naturale
Ariile protejate sunt slab reprezentate – există doar 5 arii naturale prote jateși 11 situri parte a Rețelei
Ecologice Europene Natura 2000, (situri de importan țăcomunitar ă șisituri de protec ție avifaunistic ă).
Se poate profita de prezența fluviului Dunărea prin valorificarea ofertei turistice, lacurile și pădurile
din luncă ex istând posibilitatea practicării turismului de agrement, petrecerea timpului liber de scurtă
durată, week -end, pescuitul și vânătoarea (brațele secundare Dunărica, Pasărea, lacurile Suhaia și
Fățana).
De asemenea se pot vizita Rezervația naturală Ostrovul Mare, rezervație naturală de tip floristic și
faunistic, ce are în vedere protecția păsărilor și a habitatelor lor.
Balta Suhaia, rezervație naturală de tip avifaunistic; balta este alimentată din Dunăre și are în vedere
protecția florei și faunei specifi ce zonei umede, în special a păsărilor migratoare.
Pădurea Troianu, rezervație naturală de de tip floristic și faunistic; este protejat în special bujorul
românesc și specii de stejar specifice zonei de silvostepă.
În pădurile din lunca Dunării, Brătășanu , Brânceni, Păuleasca, Pietroșani ș.a.există posibilitatea
practicării turismului de agrement, petrecerea timpului liber de scurtă durată, week -end. De asemenea
poate fi valorificat potențialul touristic din lunca Dunării și ostroavele -Calnovăț, Iazul M are, Iazul
Mic, Prundu .
Lacurile naturale Suhaia, Siliștea, Civaca, Fotana, Pasărea, Purani, Grosu -Răzmirești, Beiu, Craca,
Primăverii , ș.a. care pot fi amenajate pentru agrement, înot și plajă și sporturi nautice. Cadrul natural
creează condiții favorabi le pentru dezvoltarea pescuit și vânătoare.
Resurse turistice culturale
Pe teritoriul județului există monumente culturale și istorice ce pot deveni atracții turistice importante.
Obiectivele turistice cu valoare de patrimoniu sunt grupate în general în zo na sudică a județului și în
centrele urbane. Cele mai valoroase sunt:
– Ruinele cetății romane Turris (Turnu Măgurele), așezarea geto -dacicăCetatea de la Zimnicea
(sec. al V -lea î. Hr.), rezervația paleolitică Ciuperceni ,Gorganul de la Alexandria ,Rezervația
arheologică La Râpe (Poroschia), cetatea feudală La ziduri (Tătărăștii de Sus), Cetatea
Cazacilor (Roșiorii de Vede).
– Mănăstiri și biserici – Mănăstirea Drăgănești , 1674 (Roșiorii de Vede), ruinele Mănăstirii
Ciolănești ,Mănăstirea Țigănia (Coșoteni ),Mănăstirea Plăviceni , 1837, (Dudu), Catedrala Sf.
Alexandru , 1897 (Alexandria), Biserica Balaci , 1684,Biserici de lemn din localitățile Bujoreni,
Drăcești, ș. a.
-Monumente de arhitectură – Cula lui Costea , 1718,(Frăsinet), conacul Beiu Storobăneasa ,
conacul de la Vitănești ,Podul metalic peste râul Vedea, Turnul de apă (Turnu Măgurele),
Școala Veche (1895), Alexandria, etc.
-Muzee și case memoriale – Muzeul Județean de Istorie și Arheologie , (Alexandria), Muzeul
Răscoala țăranilor din 1907 , (Roșiori de Vede), Casa memorială Zaharia Stancu (Salcia),
Casa memorială Marin Preda ,Casa memorială Haricleea Darclée , (Turnu Măgurele).
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
178Se poate constata că în județul Teleorman formele de turism dominante sunt turismul de tranzit și cel
de agrement, urmate de turismul piscicol și cel de vânătoare. De asemenea se observă concentrarea
obiectivelor turistice importante în partea de sud, adiacentă Dunării, în aria de influență a principalelor
aglomerări urbane, Alexandria, Turnu Măgurele și Zimnicea. De altfel cele două orașe, Turnu
Măgurele și Zimnicea, prin poziția geografică, porturi la Dunăre, și numărul mare de obiective,
reprezintă principalele puncte turistice din județ. Se urmărește creșterea diversificării ofertelor turistice
din județ, dezvoltarea și diver sificarea serviciilor locale conform noilor cerințe turism cultural,
ecoturism, agroturism, turismul vinului, pescuit, vânătoare, plimbări pe Dunăre etc. și diversificarea
structurilor de cazare. Localizarea județului într -o zonă cu tradiții populare puter nic conservate, poate
deveni un potențial segment de atracții turistice dacă este promovat.
Giurgiu
Județul Giurgiu, localizat în Câmpia Română, are caracteristicile județelor dunărene cu un relief tipic
de câmpie cu ușoare denivelări. Clima continentală favorizează dezvoltarea turismului în special în
lunile mai -iunie și noiembrie -decembrie.
Resursele turistice naturale
Cu toate că relieful nu este spectaculos, resursele naturale sunt bine reprezentate: există 1parc natural ,
5 arii naturale protejate și8 situri parte a Rețelei Ecologice Europene Natura 2000, (situri de
importanțăcomunitar ă șisituri de protec ție avifaunistic ă) care au valoare deosebită și un potențial
turistic important și divers în special pentru ecoturism, turismul de aventură, agrot urism, ciclism,
agreement, pescuit și vânătoare.
Cea mai importantă atracție turistică o reprezintă Parcul Natural Comana, (sit Ramsar). În cadrul
parcului există 3 rezervații naturale:
– Padina Tătarului, rezervația științifică de bujor,
-Oloaga Grădina ri,rezervația științifică de ghimpe
– Balta Comana rezervație naturală și zonă de protecție avifaunistică, a treia zona umedă a
României și a doua ca biodiversitate după Delta Dunării.
În cadrul parcului mai există șapte arii protejate cu valoare deosebi tă d.p.d.v. peisagistic, floristic și
faunistic. Pentru dezvoltarea potențialului turistic din interiorul parcului se fac propuneri de noi zone
de conservare specială și rezervații naturale: Rezervația de mărgăritar, Arbori seculari (stejari)
declarați mon ument al naturii, cabana Fântâna cu Nuc (construită în anul 1889), amenajări lacustre
sumare în Balta Comana, trasee turistice prin pădure, plimbări cu barca. Tipurile de turism practicate
sunt cel de agrement, de weekend, turism științific, pescuit, vânăt oare, aventură, cicloturism,
ecoturism.
O altă atracție turistică din județ, rezervația naturală Cama- Dinu- Păsărică , este zonă de ostroave pe
Dunăre, tip de luncă inundabilă ce găzduiește specii vulnerabile și amenințate cu dispariția la nivel
European , potrivită pentru agreement și pescuit.
Pădurile sunt distribuite pe înterg teritoriul județului și ocupă un procent de 11%: în luncile râurilor
Argeș și Dunăre, pe malul Dunări (pădurile Ostrovul Dinului, Ostrovul Mocanu, Turbatu -Bălănoaia ,
Malul Spart, Buturugeni, Căscioarele, Bulbucata ), sau pe restul teritoriului, pădurile Manafu, Oloaga –
Grădinari, Padina Tătarului, Teșila (rezervații naturale). Aceste locuri sunt potrivite pentru agrement,
pescuit și vânătoare.
Lacurile și iazurile naturale sunt potri vite pentru practicarea pescuitului sportive, agrement nautic și
relaxare- laculComana, iazurile Greaca, Vladul și Schitu .
Valea Argeșului și a afluenților lui, Neajlov, Sabar sau Ilfovăț sunt atracții turistice importante pentru
varietatea peisajelor da r și pentru agrement nautic și pescuitul sportiv.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
179Resurse turistice culturale
Pe teritoriul județului Giurgiu există un număr de 542 de monumente istorice înscrise în Patrimoniul
Cultural Național și un număr de 109 situri înscrise în Repertoriul Arheolo gic Național.
Cele mai importante zone de interes turistic sunt în municipiul Giurgiu și Comana -Călugăreni. În
municipiul Giurgiu cele mai cunoscute zone cu atracții turistice sunt zona veche a orașului unde există
clădiri de patrimoniu, zona centrală cuTurnul cu ceas (simbolul orașului), ruinele cetății Giurgiu –
Cetatea lui Mircea cel Bătrân , (sec. al XIV -lea) șizidul Tabiei ,Catedrala ortodoxă (sec. al XIX -lea),
BisericaSf. Nicolae (sec. al XIX -lea) cu valoare arhitecturală și numeroase parcuri dintr e care cel mai
reprezentativ este Parcul cu Alei , (printre primele grădini publice realizate în România) unde există
numeroase statui printre care a lui Mihai Eminescu și ale eroilor din război , zona portului și faleza cu
amenajări specifice. Insulele de p e Dunăre pot fi vizitate existând posibilitatea de a face plimbări din
portul Giurgiu către ele. Mai există de asemenea numeroase clădiri cu valoare arhitecturală, Clădirea
fostei prefecturi de Vlăsia (sec. al XX -lea), azi muzeu, Clădirea portului (1840) și Palatul Navigației
Fluviale Române (clădirea Căpităniei Portului, 1939 -1945),gara CFR ,Consiliul județean (1930),
Muzeul județean (1950),Canalul Cama, Ruinele combinatului chimic, Teatrul valah – în municipiul
Giurgiu; Ansamblul architectural Udriște Nă sturel 1642- comuna Hotarele; Palatul Drugănescu –
comuna Stoenești – Florești; Conacele: Mavrache (1850)Singureni; Nicu Cantacuzino (1850) și Păsâi
(sec. al XIX -lea) Vedea ;Ion Barbu Arion (1921) Răsuceni ,Muzeul de feronerie Herești.
Legătura dintre mu nicipiul Giurgiu și orașul Ruse este „Podul Prieteniei”, cel mai lung pod și singurul
mobil, peste Dunăre, construit pe două nivele, dar este accesibil doar rutier și feroviar de aceea lipsa
legăturii directe pietonale cu orașul Ruse este o problemă import antă. Nu se poate ajunge în Bulgaria
decât cu un automobil personal neexistând microbuze directe căci pietonii nu au voie pe pod.
Zona Comana -Călugăreni este reprezentată prin obiective de de importanță istorică iar distanța mic ă
față de București face pos ibilă dezvoltarea turismului de week -end. Atracții importante -mănăstirea
Comana, construită de domnitorul Vlad Țepeș în anul 1461, cu biserica "Sf. Nicolae" ctitorită de
familia Cantacuzino, destinație de pelerinaj. Atelierul -muzeuMoara de hârtie din Co mana.
În Călugăreni, podul peste Neajlov și Complexul muzeal dedicat bătăliei de la 1595 condusă de Mihai
Viteazul împotriva lui Sinan Pașa – muzeul dedicat bătăliei, statuia lui Mihai Viteazul, crucea de piatră
care marchează locul bătăliei.
Formele de t urism dominante de turism în județul Giurgiu sunt de tranzit și de afaceri. Apropierea de
capitala București face ca județul Giurgiu să devină o destinați de tranzit pentru cei care vin sau se
întorc din Bulgaria.
Călărași
Localizat în mare parte în Câmpi a Bărăganului de Sud, județul Călărași este străbătut în partea sud –
estică de fluviul Dunărea și brațul Borcea. Relieful predominant este câmpia, luncile și bălțile.
Uniformitatea reliefului de câmpie imprimă o climă temperat continental iar înLunca Dunăr iitopo-
climatul este cu ierni mai blânde decât în restul câmpiei. Localizarea pe malul fluviului Dunărea oferă
județului o atractivitate turistică deosebită. Județul Călărași îndeplinește funcția de tranzit turistic prin
localizarea la granița cu Bulgaria .
Resursele naturale nu sunt prea numeroase însă există un număr de 5 arii natural protejate și 13 situri
parte a Rețelei Ecologice Europene Natura 2000, (situri de importan țăcomunitar ă șisituri de protec ție
avifaunistic ă) ce pot reprezenta destinații tu ristice pentru activități de odihnă și recreere dar și
dezvoltarea turismului educațional – științific.
Cele mai renumite sunt -Ostrovul Ciocănești, arie de protecție specială avifaunistică, unde se regăsesc
habitate de apă dulce, cu specii de vegetație șifaună protejate (permise -activitățile de cercetare,
ecoturism și educare) .
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
180Pădurea Ciornuleasa rezervație naturală, de tip forestier cu specii de stejari (arbori seculari, cu vârste
de peste 130 de ani) unde se există potențial pentru vânătoare.
În lacurile naturale, Mostiștea, Potcoava și Gălălui și antropice (iazuri) aflate în mai ales pe Valea
Mostiștei,Frăsinet, Fundulea, Gurbănești, Boianu, Ceacu se poate practica pescuitul sportiv.
Existența lacului Valea Roșie , lac natural cu apă sărată (minerali zare 6,3 g/l), cu nămol sapropelic pe
fundul lacului, cu valori terapeutice, în comuna Mitreni, poate duce la dezvoltarea turismului balnear
în acea zonă.
Reprezentative pentru activitatea turistică sunt pădurile care ocupă un procent de 4,3% din suprafaț a
județului, Fundeni,Tămădău ,Vărăști,Caiafele,Ciornuleasa. Acestea sunt rezervații naturale
forestiere cu un bogat fond cinegetic și reprezintă destinații de agrement, relaxare și vânătoare. Pe
Dunăre există posibilitatea de a pescui, de a face sportur i nautice sau croaziere cu escală în porturile
din județ și vizitare a orașelor și a celor mai importante obiective turistice.
Cadrul natural creat de lunca Dunării, numărul mare de ostroave sălbatice (unele dintre ele sunt arii
specialede protecție avifau nistică), valea Mostiștei, și Argeșului, lacurile și bălțile existente și pădurile
pot ajuta la dezvoltarea sectorului turistic.
Resurse turistice culturale
Pe teritoriul județului Călărași sunt monumente istorice de importanță națională și europeană.
Monumentul istoric de la Cătălui, (1560-1577) este cel mai vechi monument istoric medieval de pe
teritoriul județului; Monumentul istoric Mănăstirea (1648) și Mănăstirea Plătărești (1639) construite
de domnitorul Matei Basarab; Biserica fostei Mănăstiri Negoe ști (1648-1649), ansamblul arhitectonic,
ctitorie a domnitorului Matei Basarab, Complexul arhitectural Biserica Sf. Andrei, (1732), etc.
Referitor la patrimoniul arheologic, județul Călărași reprezintă o zonă importantă în Europa. Unul
dintre cele mai impo rtante obiective este Păcuiul lui Soare , insulă unde se află ruinele unei cetăți
bizantine din secolul X și Durostorum (începutul sec. al II -lea) o așezare romană consacrată.
Majoritatea monumentelor de arhitectură aflate în aria teritorială a județului su nt grupate în municipiul
Călărași și Oltenița. Palatul Prefecturii (1897, stil neoclasic), Primăria Călărași (1886-1887),Sediul
Arhivelor Naționale (1897), Muzeul Dunării de Jos (1951), Muzeul de Artă din Oltenița și fostul
Turnde apă (începutul sec. Al X X-lea), clădirea fostului Tribunal, azi Muzeu de arheologie și istorie
(1925).
Atracții turistice o reprezintă și viața culturală activă a județului, organizarea de diverse evenimente
anuale.
Conform ultimelor tendințe turismul de afaceri este o sursă impo rtantă de venituri la nivel național,
țara noastră fiind preferată din mai multe motive, dintre care cel mai important – costurile reduse
pentru organizarea acestor evenimente. Așadar în județul Călărași se urmărește dezvoltarea mai multor
tipuri de turism prin diverse acțiuni – turismul de afaceri, turismul de agrement și recreere, sportiv
(echitație, înot). Se consideră că turismul de afaceri este foarte important deoarece realizează o
reducere a sezonalității activității turistice. Astfel fluxurile de tu riști spre județ vor fi și în alte perioade
nu numai în weekend.
Constanța
Județul Constanța aparține Dobrogei, veche provincie istorică, iar începuturile din acest ținut datează
din antichitatea greacă. Localizat la intersecția drumurilor ce leagă Europ a centrală de Asia.
Județul Constanța se află printre județele din România cu bază turistică importantă, atracții și activități
turistice variate și de aceea este una dintre cele mai importante zone turistice din țara noastră. Zona de
litoral unde sunt co ncentrate stațiunile (13) reprezintă 2/3 din resursele turistice ale țării noastre.
Având granițe la est, Marea Neagră și la vest, Fluviul Dunărea, relieful județului Constanța are
caracteristicile unui podiș – Podișul Drobogei Centrale și de Sud. Configur ația litoralului de la Marea
Neagră se prezintă astfel – faleză abruptă activă până la Constanța, partea de nord de la Constanța sunt
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
181cordoane de nisip ce desparte marea de lacuri. Relieful județului dar și poziționarea geografică
influențează clima temper at- continentală, existența brizei mării în zona litorală. De asemenea
condițiile climatice cu umiditate redusă au făcut posibilă evoluarea unor specii de plante caracteristice
zonei stepice și pontice.
Resurse turistice naturale
Astfel există o varietat e mare a tipurilor de habitate naturale, specii de floră și faună unele unice, ce
sunt conservate în rezervații naturale ce constituie atracții turistice deosebite.
În acest județ există 38 de arii naturale protejate. Re țeauaNatura 2000 în județul Constan ța este
reprezentată de 22 Situri de Importanță Comunitară (SCI) și 20 de Arii de Protecție Specială
Avifaunistică (SPA) în special în zona marină. Prezența reliefului calcaros în podișul Dobrogei de sud
justifică existența de doline, peșteri și chei. Cele mai importante atracții naturale sunt:
-Lacul Techirghiol ,localizat pe țărmul Mării Negre, între localitățile Techirghiol, Eforie Nord
și Eforie Sud, (Rezervație naturală zoologică) datorită unicității lui -împărțit prin diguri
construite în anii 1980 în 3 porțiunii, una puternic sărată, una salmastră și una cu ape dulci, a
devenit în anul 2006 sit Ramsar, zonă umedă de importanță internațională. Lacul mai este
cunoscut și pentru nămolul terapeutic ale cărui proprietăți fizice sunt folosite în tratament ul
diferitelor boli.
-În partea de Nord -Est a județului se suprapune o mică parte din Rezervația Biosferei Delta
Dunării zonă cu o mare varietate de ecosisteme. Unica deltă declarată rezervație a biosferei,
una dintre cele mai mari zone umede din lume (si t Ramsar) este un muzeu viu al biodiversității .
Peste rezervație se suprapun și situri rețeaua Natura 2000 (arie naturală protejată a siturilor de
importanță comunitară și arie de protecție specială avifaunistică).
-Masivul Cheia, pe Valea Casimcei ,rezervație mixtă – botanică și geologică, reprezintă interes
d.p.d.v. al peisajului și a formațiunilor în calcar.
-Complexul Natural de la Gura Dobrogei ,rezervație naturală mixtă, (suprapusă peste situl
Natura 2000 – Cheile Dobrogei), aici se întâlnesc numero ase atracții naturale, abrupturi și
peșteri-Peștera La Adam, Peștera Liliecilor, Limanu. Peștera Babei, Peștera Casian sau
Peștera Mireasa.
-Peștera Sfântul Andrei (comuna Ion Corvin) este un lăcaș de cult construit în jurul unei
peșteri în care se spun e că ar fi trăit și creștinat Sfântul Andrei.
-Rezervația de plante de dune marine de la Agigea , unică în Europa, singurul habitat de dune
marine conservat la litoralul românesc al Mării Negre unde cresc plante foarte rare.
-Canaralele de la Hârșova (rezervație geologicăși paleontologică), sit SPA, stâncile s -au
format din calcare ce conțin fosile de spongieri și corali.
-Lacul Oltina , rezervație naturală mixtă, (suprapusă peste situl Natura 2000 -Lacul Oltina)
pescuit industrial.
– RezervațiaPădureaHagieni rămășiță a pădurilor submediteraneene de stejari scunzi .
Alte lacuri Bugeac, Corbu, Tașaul, Tatlageac, Sinoe, Siutghiol constituie atracții turistice importante
pentru peisajele deosebite, pescuit și agrement, plajă, relaxare.
Resursele naturale re prezentate de peisaje și obiective naturale de valoare științifică deosebită, sunt o
importantă ofertă turistică, dar județul Constanța are o istorie bogată cu vestigii și monumente foarte
variate ce amintesc de toate comunitățile ce au venit aici.
Resurse turistice culturale
-Cetatea Histria (rezervație naturală și științifică și sit arheologic) construită de coloniștii
greci din Milet în jurul anului 650 î. Hr. este cel mai vechi oraș atestat pe teritoriul
României. (arie naturală ce face parte din Parcu l Național Delta Dunării).
-Cetatea Tomis (fondată de grecii din Milet în secolul 6 î. Hr.) a devenit orașul Constanța.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
182-Cetatea Callatis , colonie dorică, (sfr. Sec. VI î. Hr.) este orașul Mangalia
-Edificiul roman cu mozaic din Constanța (sec. al IV -lea î. Hr.) unic în Europa de Est.
-Marea Moschee din Constanța (1910 -1913),Moscheea Carol , lăcaș de cult musulman,
monument de arhitectură, Catedrala ortodoxă din Constanța (1883 – 1895), Moscheea
Esmahan-Sultan din Mangalia, stil maur, (1573) cel mai vec hi lăcaș de cult musulman din
România, Mănăstirea Dervent , 1929-1936, (Ostrov).
– Muzeul de Istorie Națională și Arheologie ,Muzeul de Științe Naturale (Acvariul, Delfinariul,
Planetariul și Observatorul astronomic), Muzeul de Artă ,Muzeul Mării din Const anța,Muzeul
Marinei(Constanța), Muzeul de Artă Dinu și Sevasta Vintilă (comuna Topalu) careposedă o
colecție de lucrări de artă a unor artiști faimoși, Nicolae Grigorescu, Theodor Palady, Nicolae
Tonitza, etc.
Litoralul Mării Negre în județul Constanța măsoară 100km, (lungimea totală ,pe teritoriul României ,
este de 244km), lungime pe care sunt dispuse 13 stațiuni turistice de importanță națională
-Mamaia (1906- 1919) este cea mai mare stațiune turistică din România cu cea mai lată plajă
de pe tot lit oralul românesc, acoperită cu nisip foarte fin. Atracțiile cele mai importate sunt
Satul de vacanță (numeroase restaurante tradiționale românești), Parcul de distrac ții, Aqua
Magic și Telegondola care străbate o distanță de 2,1k m între Cazino și Hotelul Pe rla.
-Eforie Nord (1894), a doua stațiune ca mărime. La înființarea stațiunii a fost construit un
sanatoriu balneoclimateric. Baza de tratament funcționează și pe perioada de iarnă.
-Eforie Sud (1930) fosta stațiune Carmen Sylva ,a fost cea mai important ă stațiune de pe
litoralul românesc.
-Costinești (Statiunea tineretului),
-Olimp,Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn stațiuniconstruite în perioada postbelică ;
-Municipiul Mangalia (veche colonie grecească – Callatis, sec.4 î. Hr.) este al d oilea port
maritim. În Mangalia sunt numerose obiective turistice, Edificiul Bizantin ,Cetatea Callatis,
Moscheea Esmahan Sultan ,Mormântul Cre știn cu Psalmi, Biserica Sf. Mina, Muzeul de
Arheologie Callatis, Muzeul Marinei, Portul Turistic, Herghelia Mang alia, Lacul Mangalia,
Peștera Limanu, Pe ștera Movile, Pădurea Comorova , ș.a.
-Techirghiol (stațiune permanentă pe malul lacului cu același nume). Sanatoriul balnear și
Mănăstirea Sf. Maria.
Principala formă de turism practicată în județul Constanța este t urismul de agrement (d e litoral). Aici
se găsește cel mai mare procent din capacitatea de cazare la nivel național cca. 43% și aici se
desfășoară aproximativ 60% din circulația turistică internă și internațională. Această formă de turism
se desfășoară doa r în sezonul estival , de aceea activitatea de turism din județ este caracterizată de o
puternică sezonalitate. Turismul de litoral se bazează pe turiștii interni (turism în masă). În perioada de
iarnă în județ se practică turismul de afaceri fapt datorat e xistenței celui mai mare port românesc la
Marea Neagră și a Canalului Dunăre -Marea Neagră.
Ruse
Ruse este un district pe partea bulgărească a regiunii transfrontaliere, al cărui relief este de câmpie,
câmpia Dunării. Teritoriul se întinde de la sudul flu viului Dunărea, până la munții Balcani, și
reprezintă forma de relief caracteristică districtelor riverane Dunării din Bulgaria. Este caracterizată ca
fiind o formă de relief deluroasă, altitudinea ei scăzând de la vest la est, și este tăiată de principale le
cursuri de râuri între care se formează platouri întinse. Frumusețile naturale de pe cursul Dunării sunt
potrivite pentru diverse forme de turism. La acest capitol Bulgaria oferă orașe interesante, zone și
obiective din câmpia Dunării.
Resurse turistice naturale
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
183În ce privește biodiversitatea, pe teritoriul districtului se regăsesc numeroase arii protejate, un parc
naturalRusenski Lom , 4 atracții turistice și 8 situri parte a Rețelei Ecologice Europene Natura 2000, ( 8
situri de importan țăcomunitar ă și5situri de protec ție avifaunistic ă).
ParculRusenski Lom, se întinde pe valea râului Lom Russenski și a afluenților săi , este recunoscut
pentru canioanele de pe valea râului acoperite de specii variate de arbori și tufișuri, formațiuni
stâncoase pitorești și cea mai mare diversitate de specii de păsări (unele dintre ele sunt incluse în
Cartea roșie a Bulgariei , fie sunt declarate ca fiind pe cale de dispariție la scară europeană).
Nu departe de Parcul natural Rusenski Lom este peștera Orlova Chuka , rezervație arheologică de
importanță na țională, (a doua ca lungime din Bulgaria); aici s -au descoperit rămă șițe de oameni
preistorici, de urși de cavernă și alte artefacte. Acum ea adăpostește mai multe specii de lilieci.
Alte atracții turistice în Ruse:
-ZonaumedăKalimok-Brashlen a cărei funcție majoră este de a conserva caracteristicile florei
și faunei ecosistemelor din zona mlă știnoasă a Dunării.
– Ecosistemul din lungul văii râului Yantraunde constituit din formațiuni naturale deosebite.
-Țărmul fluviulu i Dunărea unde pot fi practicate diverse tipuri de turism .
-Țazurile de lângă satele Mechka (locuri de cuibărit pentru păsări de apă și alte specii).
Resurse turistice culturale
Patrimoni ul cultural al districtului Rus e cuprinde peste 260 de clădiri consi derate monumente
culturale. Mai mult de 20 clădiri din Ruse au primit "European Heritage Label" –acțiune comună a
Parlamentul ui European și Consiliul ui Europei. Acest district deține un patrimoniu cultiural deosebit
cu monumente importante , unele fiind chiar unice din anumite puncte de vedere.
Considerate o etapă importantă în dezvoltarea culturii europene mănăstirile rupestre au fost
înregistrate pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Rezervația Arheologică Bisericile în Stâncă din
Ivanovo, cuprinde măn ăstirile rupestre Ivanovo, situate la o înălțime de 38 m deasupra drumului ; aici
se găsesc cele m aibine conservate fresce ale artei religioase bulgare.
Alt obiectiv touristic important este Orașul medieval Cerven, sec. 14. Aici au fost descoperite
fortărețe, biserici, camere boiere ști și fierării, fragmente de ceramică și obiecte din aur, lucrări pentru
alimentare cu apă, 11 biserici și un izvor subteran carstic.
Tot în acest district există Mănăstirea în stâncă „Sfântul Dimitrie Basarabov” care a fost d eclarată
Monument al culturii de însemnătate deosebită.
Mai există alte numeroase monumente istorice și de artă de factură religioasă care reprezintă obiective
turistice importante.
De asemenea ca și atracții turistice putem menționa, clădiri, cetăți ans ambluri urbanistice, case, muzee,
cum ar fi: Casa Kaliopa – Muzeul Vieții Urbane, (sfârșitul sec. XIX -lea.),Muzeul Regional de Istorie ,
Ruse,Muzeul National de Transport șiMuzeul Zahari Stoyanov ,Muzeul național al transporturilor i-
Dohodno Zdanie -clădire emblematică, Turnul TV Ruse (cel mai înalt turn TV din Bulgaria și una din
cele mai înalte clădiri din peninsula Balcanică), Teatrul de stat etc.
Districtul Ruse are ca principale tipuri de turism: turismul de afaceri, turism ul urban și turismul
cultural.Alte tipuri de turism sunt turismul cultural religios, ecoturismul și ciclismul, acesta din urmă
practicat pe malul Dunării, ruta Eurovelo 6. Apropierea de București, capitala României îl transformă
într-o destinație de tranzit, sejururi scurte.
Există premisele dezvoltării turismului rural și ecoturismului, având în vedere conservarea tradițiilor
meșteșugărești în special în satele din districtul Dogarie (satele de pescari) , dezvoltarea sporturilor
nautice, turism de congrese, turism cultural și d e cunoaștere.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
184Silistra
Așezarea geografică a districtul Silistra este în Câmpia Dunăreană de Est, platoul Dobrogei și platoul
Ludogorie, având o climă temperată. Municipiul Silistra, al treilea oraș ca mărime de pe teritoriul
bulgar, este ultima localita te de pe fluviul Dunărea din Bulgaria. Localizarea pe malul fluviului
Dunărea îi conferă statul de poartă nord -estică pentru relațiile cu România și Asia Centrală. Fluviul
Dunărea constituie potențialul turistic comun, împărțit de Silistra și Călărași.
Cea mai importantă atracție turistică dintre resursele turistice naturale esteRezervația biosferei
Srebarna, înființată în anul 1948 .Din anul 1984 este rezervație a biosferei pe prog ramul “MAB”
„Omul și biosfera” al UNESCO; este și unul dintre cele trei sit uri Ramsar (zona umedă) existente în
Bulgaria, monument al moștenirii culturale și naturale internaționale și loc de importanță ornitologică
internațională. Localizată pe malul Dunării , include mai multe zone: zona cu plantație lemnoasă pe
malul fluviului, insula Komluca și zona acvatică dintre insulă și mal. Rezervația este locul unde
poposesc păsările migratoare pe traseul între Europa de Nord și Africa Centrală și un important loc de
cuibărire pentru numeroase specii de păsări. De asemenea aici se găsesc specii de păsări și plante care
sunt incluse în Cartea Roșie pentru protejarea speciilor pe cale de dispariție .Tipurile de turism
practicate în reze rvație sunt turismul științific (de cunoștere). Cel mai interesant obiectiv turistic din
regiune este Lacul Srebarna , inclus în Rezervația Biosferei Srebarna.
Rețeaua Ecologică Europenă Natura 2000 are 14 situri, 4 sunt situri de protec ție avifaunistic ă SPA.
Marea majoritate a siturilor se întind și pe teritoriul districtelor vecine.
De asemenea pe teritoriu l districtului se găsesc mai multe lacuri de acumulare, unde se poate practica
pescuitul sportiv și se pot urmări diferite specii ocrotite de păsări de apă.
În unele insule de pe Dunăre se poate practica turismul de agrement și pescuit.
Zona naturală Karakuz oferă oportunități pentru practicarea turismului de vânătoare, iar rezervațiile
naturaleMalak Preslaveț (lac cu nuferi) și Srebarna reprezintă zone de ecoturism.
În districtul Silistra se pot practica hobby -turism și turism rural, turismul de pescuit și de vânătoare.
Resurse turistice culturale
În districtul Silistra există numeroase obiective arheologice și artefacte – tumulii tracici, ruine de cetăți,
monumentul funerar unic din Silistra. Datorită poziției geografice și strategice aici s -au construi t
numeroase cetăți până în secolul al XIX -lea. S-au păstrat case și biserici din perioada Renașterii
Naționale, precum și cartierul pescarilor (Ribarskata mahala) din Turtucaia, care este singurul complex
arhitectural de acest tip din Bulgaria.
Rezervația națională de arhitectură și arheologie Dorustorum Drastar – Silistra include 2/3 din orașul
contemporan Silistra. Pe teritoriul ei sunt monumente unice din epoca romană și bulgară medievală, 12
movile de așezare, 139 movile funerare tracice, 60 așezări trac o-romane, și bulgărești medieval e, 20
cetăți și 13 necropole. Numele este păstrat de la vechea așezare tracică din mileniul I î.H. Încă există
fortăreața Medjidi Tabia (1841-1853) care include o expoziție arheologică și Biserica Sfinții Petru și
Pavel (1862).
Toate siturile arheologice din oraș se găsesc în rezervație, cele mai cunoscute sunt acelea din Parcul
Dunărean. Aici a a fost găsită basilicapatriarhului Damian (a doua ca mărime din Bulgaria) dar și o
parte din coloana hanului Omurtag .
Alte monument e cultural -istorice localizate în orașul Silistra sunt cavoul roman (sec. al IV -lea î.Hr.)
cel mai popular monument antic al Dorustorum -ului. Cavoul conține pictur i murale din timpul
împăratului Constantin.
Monumente cu caracter religios suntGeamia Kurșu mlu (sec. al XVI -lea), monument al culturii locale,
Catedrala metropolitană Sfinții apostoli Petru și Pavel și Racla cu moaștele Sf. Dasie Dorostolski,
monument al culturii, Sanctuarul din stâncă Badjaliata (Strelkovo), Biserici săpate în stâncă în zona
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
185Suhata Reka (Golesh), Biserica Sf. Treime (Kaynardja), Biserica Sf. Dumitru din Thessaloniki
(Garvan), Biserica Sf. Nicolae (Tutrakan), ș.a.
Monumente istorice și de artă, monumente de arhitectură civilă – Cetatea medievală din piatră
CartalKale (sec. IX-XI, Okorsh), fortăreața Transmariska (Tutrakan).
Dintre monumentele de arhitectură și muzeele cele mai cunoscute amintim clădirea în care
funcționează Muzeul arheologic , (1923-1924),Muzeul etnografic, Galeria de artă (an construcție a
clădirii 1890 -1991), co nstruită în still seccesion târziu sau baroc vienez toate fiind localizate în orașul
Silistra,Muzeul Etnografic în aer liber – satul de pescari, Ribarskata Mahala , singurul complex
arhitectural de acest tip din Bulgaria, (Tutrakan), Muzeul comunismului (Garvan),Muzeul de
ortografie (Okorsh), Muzeulpescuitului (Vetren), ș.a.
Resursele naturale și istorice ale districtului au făcut posibilă dezvoltarea mai multor forme de turism,
cultural, de cunoaștere, rural, pescuit și vânătoare, hobby -turism, ecoturism ,birdwatch, agroturism.
Formele dominante de turism sunt de afaceri și tranzit.
Vidin
Districtul Vidin este poarta de intrare -ieșire a Bulgariei în Europa și în lume. Fluviul Dunărea, granița
naturală în nord ul și nord-estul districtului, realizează legă turi directe cu România și celelalte state din
Bazinul Dunărean (cel mai scurt drum din Europa de Vest către Bulgaria). Relieful Vidinu -lui este
divers, peisajul schimbându -se de la NE spre SV pe rând de la câmpii, dealuri și munți, Câmpia
Dunării,PreBalcanii regiune cu formațiuni carstice de suprafață și subterane (aprox. 30 peșteri) și
partea de NV a M. Balcani, Stara Planina – Old Mountain. Clima este temperat continental ă, cea mai
călduroasă lună este iulie și cea mai rece ianuarie.
Resurse turistice n aturale
Biodiversitatea în Vidin este bogată. Există o parte din Rezervația Biosferei Chuprene, mai multe zone
protejate și 19 situri din Re țeauaNatura 2000, 17 Situri de Importanță Comunitară (SCI) și 2 Arii de
Protecție Specială Avifaunistică (SPA).
– Stâncile din Belogradchik sau Pădurea de piatră la sud de Dunăre, declarată obiectiv turistic natural
de către guvernul bulgar (1962) și minune a naturii în anul 1949, este cel mai renumit obiectiv turistic
natural din Bulgaria. Este localizat în partea de NV a M. Balcani, Stara Planina – Old Mountain având
culori ce variază de la roșu la gri și galben. Fenomenul stâncos având în ălțimi de până la 200m este
alcătuit din mai multe grupuri de roci de forme bizare rezultate în urma fenomenului de eroziune în
gresie, calcar și conglomerate. Forma specială a multora dintre stânci a fost asociată cu diverse
legende.Flora din rezervație include multe specii rare tipice Balcanilor care sunt cuprinse în Cartea
Roșie a Bulgariei. Aici se poate practica și turismul spor tiv, drumeții, cicloturim, paintball. Există două
eco-trasee turistice c are includ vizitarea mai multor obiective din zonă.
– Peștera Măgura (una dintre cele mai mari din Bulgaria) este scobită în dealul calcaros Rabisha,
având o adâncime de 461m sub nivel ul mării. Este unică prin frumusețea formațiunilor stâncoase și a
valorii culturale preistorice. Peștera este renumită pentru formațiunile carstice unicat – stalactitele,
stalagmitele, coloane, perlele de peșteră și peștera de lapte. De asemenea peștera es te renumită pentru
picturile rupestre, unele foarte complexe unice făcute în guano (excremente de liliac), pe parcursul mai
multor epoci începând cu epoca bronzului timpuriu. Peștera este unul dintre cele o sută de obiective
turistice importante ale Bulgar iei și împreună cu pădurea din zonă reprezintă un obiectiv turistic
remarcabil.
Înainte de intrarea în peșteră este Lacul Rabisha, de origine tectonică având o adâncime de peste 40m,
fiind cel mai mare lac interior din Bulgaria. Apa din lac este folosită p entru irigat. Zona din jurul
lacului este un punct de atracție pentru turism și vacanțe scurte (weekend) pentru surfing și înot,
vânătoare și pescuit.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
186- Rezervația Biosferei Chuprene (arie naturală protejată, 1973) are ca scop conservarea celor mai
nordice păduri de conifere din Bulgaria. Peste 90% din suprafața rezervației este acoperită de conifere,
foioase și păduri mixte, paltin de munte și mesteceni argintii. Rezervația este cunoscută pentru marea
varietate a florei și faunei, multe dintre speciile ce trăiesc aici fiind amenințate cu dispariția (Cartea
Roșie). De asemenea rutele de migrație se suprapun peste teritoriul rezervației. În interiorul rezervației
ca și puncte de atracție turistică găsim peșterile Levi și Desni Suhi Pech ,vârful Midzhur , laculDedin
dol și bisericile din sateleVarbovo, Dolni Lom, Protopopintsi.
– Rezervația de creștere a animalelor sălbatice Midzhulocalizată pe Muntele Midzur, este acoperită
într-o bună măsură de păduri cu vegetație forestieră variată, foioase și conifere unde populația de
animale sălbatice este în creștere. Aici se practică vânătoarea .
– Parcul de pe malul Dunării (monument al naturii) cuprinde monumentele cultural -istoriceCetatea
Babab Vida ,Moscheea și biblioteca Osman Pazvantoglu ,Telegraful Kapiya , oficiul poștal turcesc, cât
și situri arheologice (traseul zidurilor cetății romane) și mai multe obiect ive memoriale.
Resurse turistice culturale
Districtul Vidin este caracterizat printr -un patrimoniu istoric bogat. Pe teritoriul districtului există un
numărde 56 monumente de cultură (obiecte de arheologie din antichitate și Evul mediu, biserici,
moschei și mănăstiri din sec. XV -XIX, clădiri din 1880 până în 1925). Cele mai cunoscute obiective
turistice sunt:
-Cetatea Vidinului – Baba Vidin , (sec. III- IV)este un monument de cultură de importanță națională
aflându-se printre cele o sută de obiective turistice bulgare mai importante . Una din trecele mai bine
conservate fortărețe medievale din Bulgaria. Obiectivul rezervă mai multe atracții turistice, are unmic
muzeu de colecție în interior, este folosit ca decor de filme, scenă de teatru, concerte, etc.
-Ancient Ratsiaria – vechi oraș din Colonia Ulpia Traiana Ratiaria (Rastiaria), cel mai important
centru de roman și bizantin din nord -vestul Bulgariei.
-Fortăreața din Belogradchik, (sec.III î.Hr.) senumără și ea printre cele o sută de obiective turistice
naționale ale Bulgariei, și se află în fața Stâncilor din Belogradchik .
-Castra Martis – fortăreață romană
-Kaleto-sistem de fortificații de -a lungul Dunării.
Biserici și mănăstiri -Catedrala Sf. Martir Dumitru (sec. 17) ,Sf. Pantelimon (1634), Sf. Petka
(1627),bisericaSf. Gheorghe (1868),Sinagoga .
Mănăstirile – Albotin, Mănăstirea în piatră , (sec. 13-14), Dobridol, Mănăstirea Adormirea Maicii
Domnului (Mănăstirea Izvorski), Lopushanski, Sf. Treime Rakovistsa ( arie de conservare)
În centrele urbane din district există numeroase monumente istorice de arhitectură:
Oficiul poștal turcesc (1858),Panovata Kashta (casa lui Panov -1810)- în care se afla Mu zeul de
istorie,Turnul cu ceas din Novo Selo ,Sinagoga (1894),Moscheea Hadzhi Husein (1751) cea mai
veche clădire din oraș , și biblioteca (1802 -1803)construite de Osman Pazvantoglu.
Muzee-Muzeul de etnografie din Vidin fosta Krastata cazarma ,Muzeul de istorie Koluka (mij. sec.
18),Muzeul de Științe ale Naturii Belogradch ik, Observatorul Astronomic, ș. a.
Deși districtul are potențial atractiv , turismul nu este foarte dezvoltat. Formele principale de turism
sunt turismul cultural, urban și de afaceri. O dată cu deschiderea podului Vidin – Calafat se
preconizează dezvoltarea turismului de agrement .
În concluzie regiuneaVidin are un potențial mare de dezvoltare a mai multor tipuri de turism.
Resursele naturale și cele cultural -istorice, lacurile, pădurile, peșterile, peisajele deosebite oferite și de
Dunăreca șiclima moderată oferă condiții potrivite pentru dezvoltarea turismului de aventură. În
centrele urbane se poate dezvolta turismul cultural -istoric, de afaceri; în zonele rurale, agroturismul,
turismul tematic (tradiții locale, gastronomie, et c.) și ecoturismul.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
187Vratsa
Districtul Vratsa este mărginit în partea de nord de Fluviul Dunărea iar la sud de munții Balcani.
Relieful este divers pornind de la un teren plat în lunca Dunării, câmpia Vratsa, zo na deluroasă Medzra
cu o altitudine cuprinsă între 150 -300 m, la Munții Vrachanska în sud, având un climat temperat
continental.
Resurse turistice naturale
Diversitatea reliefului și peisajelor favorizează existența a numeroase zone protejate printre care, al
doilea parc natural ca mărime din Bulgaria Vrachanski Balkan , un număr de15 situri parte a Rețelei
Europene Natura 2000 din care 3 sunt Arii de Protecție Specială Avifaunistică (SPA).
– Parcul natural Vrachanski Balkan (sit Natura 2000, SCI și SPA) dec larat în 1997 sit protejat de
importanță internațională – se întinde peste 3 districte, este recunoscut prin formele impunătoare a le
stâncilor, peșteril e unice, cascade le și diversit atea florei și faunei. Relieful carstic ce ocupă mari
suprafețe favorizeaz ă existența mai multor peșteri și chei unice, gropi, piscine, caverne. Restul
suprafeței este ocupat de păduri mari de fag. În parc se află arii protejate importante -rezervația
carstică Vrachanski ( fenomene carstice) ,Peștera Ledenika (cea mai frumoasă p eșteră din Bulgaria),
rezervația Ponora, Cascada Skaklya (cea mai înaltă cascadă din Bulgaria) și Boji Most (Podul lui
Dumnezeu, pod roman – sit natural de importanță regională). Parcul Natural este încadrat ca fiind sit de
importanță internațională -complex biologic și peisagistic unic. Peste parc trece un culoar de zbor al
păsărilor migratoare. Una dintre atracțiile turistice din parc o reprezintă eco -traseele construite doar cu
materiale naturale. Alt ă atracție pentru turiști o reprezintă Poteca Povești lor. Tot aici există centre de
educație privind conservarea mediului pentru copii, trasee educaționale, locuri de recreere.
– Zona Vratsa unde se poate admira masivul stâncos impresionant numit "Dolomitite" și unde au loc
concursuri na ționaleși internaționale de alpinism și cele 500 de peșteri.
Printre cele mai frumoase și cele mai lungi pârtii de schi din țară este cea de la ColibaPurșevița.
– Cascada Shopkata cea mai înaltă cascadă din Bulgaria
– Valea râului Iskar (Strâmtoarea), estereprezentativă pent ru turismul bulgar; peisajul creat de râul
Iskar este impresionant. Formațiunile stâncoase de aici au diferite nume f iind declarate situri naturale.
Piramidele Kutina și Rocile Lakatni, . Stâncile Ritlite, localizate în valea râul ui Iskar.
Satele din împre jurimisuntcunoscute pentru ospitalitatea, vinurile și mâncarea tradițională.
De-a lungul Dunării, în partea de nord a districtului , există posibilități de dezvoltare a turismului
sportiv-pescuit și se pot organiza croaziere pe fluviu. De asemenea resur sele naturale și obiceiurile
satelor tipice pentru zona dunăreană, ospitalitatea, mânc ărurile tradiționale și vinurile constituie
avantaje pentru dezvoltarea turis mului rural în Miziya, Kozloduy și Oryahovo (în nordul districtului)
dar și în localitățile m ontane, Roman și Mezdra.
Resurse turistice culturale
Câteva dintre cele mai cunoscute obiective culturale sunt:
-Cetatea medievală Vratitsa ( Iî.Hr.-II), Așezarea bulgară medievală Patleyna, Basilica creștină (sec V-VI).
– Biserici și mănăstiri -Biserica Sf. Gheorghe ,Mănăstirea Cerepis, Mănăstirea Strupes, Mănăstirea
Arhanghelului Mihail, Moscheea Eski , (construită la începutul sec. XIX)
Un alt sit unic este complexul memorial Calea lui Botev, Muzeu -navă Radetski.
Deși districtul posedă un potențial turis tic înalt resursele nu sunt exploatate la maxim. Peisajele
deosebite lacurile, fluviul Dunărea și moștenirea culturală și istorică împreună cu tradițiile locale sunt
condiții ce trebuie folosite pentru dezvoltarea turistică a zonei prin anumite forme de tu rism-
ecoturism, sportiv (vânătoare, pescuit) turism rural, turism speologic și pentru alpinism, cicloturism. În
zonele urbane există potențial pentru turismul cultural -istoric, Vratsa și Kozloduy, Oryahovo și
Mezdra (problema majoră fiind periferalitat ea localităților și distanța față de principalele centre
turistice.)
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
188Montana
Relieful districtului Montana este foarte variat. În partea de nord curge fluviul Dunărea, granița
naturală cu România, urmează Câmpia Dunării care treptat spre sud este înlocuit ă de un relief muntos,
partea cea mai masivă a Munților Balcanii de Vest, vf. cel mai înalt Kom (2,016 m). Izvoarele
minerale sunt una dintre resurse naturale cele mai valoroase din Montana -Varshets și Berkovitsa. De
asemenea izvoarele minerale calde sunt surse potențiale importante pentru dezvoltarea turismului
balnear.
Resursele naturale au poten țial pentru dezvoltarea turismului, o mare parte din sudul districtului este
acoperită de arii natural protejate. Există 13 situri parte a Rețelei Europene Natu ra 2000 din care 5 sunt
Arii de Protecție Specială Avifaunistică (SPA).
Cele mai cunoscute atracții natural e în district – Parcul natural Vrachanski Balkan, Cascadele
Haidushki localizate pe valea râului Golyama; peisajul de aici este cu totul deosebit.
Cele mai frumoase cascade din N -E Bulgariei -Dursin și Vodniyat Skok,Usketo, Uruchnik. IarGornata
Korea and Ibisha suntzone umede ornitologice .
– Alte obiective naturale – Peștera Mramorna, (Pe ștera Marmura), Peștera Mishin Kamak, cascadele
Khayduk, Durs hin, ș.a.
Diversitatea resurselor naturale constituie un puternic potențial pentru dezvoltarea mai multor forme de
turism: eco -turismul, turismul rural și de cunoaștere. Fluviul Dunărea oferă posibilități de plajă, pescuit
și croaziere.
Există numeroase monumente culturale și istorice pe teritoriul districtului. În registrul monumentelor
de cultură sunt 29 de situri de importanță națională dintr -un număr de 282 de situri. Cele mai
cunoscute:
-Orașul vechi Montanezium ,o tabără militară romană din sec. I î. Hr.
– Orașul Lom -bisericaBorunska ,ruineleOrașului Vechi Almus declarate monument e culturalede
importanță națională ,aparținând patrimoniul ui cultural european. Orașul beneficiază de plaja Plazha
carese întinde pe o lungime de 500m pe malul Dunării
-Cetatea Kaleto , simbol al antichității din evul mediu ,Bisericile Rozhdestvo Bogorodichno șiSveti
Nikolay Chudotvorets ,Turnul cu ceas (sec.XVIII),Muzeul etnografic și casa-muzeuIvan Vazov
(începutul sec. XIX).
Numeroase obiective turistice religioas e- Mănăstirea Klissura, Mănăstirea Sveti Yoan Ruski ,
Mănăstirea Sveti Yoan Predtecha , Mănăstirea Sveta Troytsa ,Mănăstirea Gushovski .
Formele principale de turism practicate în Montana sunt turismul urban și montan, districtul
reprezentând o destinaț ie turistică de schi.
Resursele naturale și cultural e-istorice ale districtului cr eează posibilitatea dezvoltării mai multor tipuri
de turism – ecoturismul, turism montan și schi, turismul cultural, pescuit și vânătoare, tratament
balnear, de croazieră, et c.
Plevna
Districtul Plevna este localizat în Câmpia Dunării și este înconjurat de dealuri joase. Plevna are o mare
varietate de arii protejate, parcuri natural, 60 arii protejate și 24 obiective natural e și situri Natura
2000.
Resurse turistice culturale
– Parcul Natural Persina (a fost declarat parc pentru conservarea și restaurarea zonelor umede
dunărene cu accent special pe conservarea stării naturale a insulelor numeroase, care intră în teritoriul
parcului) unul dintre cele mai cunoscute parcuri din Bulgaria este și cel mai tânăr parc din țară , se
întinde peste 3 municipalități, și include toa te insulele bulgare ale Dunării .
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
189Există 16 situri parte a Rețele i Europene Natura 2000 din care 5 sunt Arii de Protecție Specială
Avifaunistică (SPA); unul dint re eleConfluența Olt – Dunăre se prelungește de pe partea română
(județul Olt și Teleorman).
– Rezervația naturală Cernelka (1969 declarat reper natural) este localizată pe valea r âului cu același
nume, este rezervație naturală de arheologie. În cadrul r ezervației pot fi admirate coloana de piatră
„Mechoka”, fortăreața antică și medievală „Gradishte”, peștera „Tzarevata”,
– Parcul național Kaylaka localizat pe valea râului Tucenita, este un loc deosebit unde se pot admira
roci impresionante, vegetație exu berantă, lacuri, piscine, locuri de recreere, terenuri de sport, o peșteră-
restaurant. Tot aici se găsește și grădina zoologică a orașului șiruinele cetății romane Storgosia. Se
poate practica alpinismul.
– Valea canionică a râului Vit , relieful carstic a dus la formarea diferitelor formațiuni, peșteri,
prăpăstii, depresiuni, mai ales cele 2 galerii ale peșterii Gininata. Pe valea râului există 14 situri
arheologice , ruinele unei mânăstiri, un drum roman și o cetate.
– Parcul silvic Gerganа (1980), în interiorul parcului funcționează o grădină zoo iar pe teritoriul
parcului se găsesc diferite dotări pentru organizarea de festivități (clădiri solide, cuști pentru animale,
locuri de joacă pentru copii, locuri de picnic și o sală).
– Parc Skobelev (construit 1904-1907), este un parc muzeu, localizat în Valea Moartă. Numele văii a
fost dat deoarece aici au murit mulți soldați ruși și români.
– Fenomenul natural Kuklite și cascada Skoka, formațiuni în stâncă.
– Fluviul Dunărea oferă posibilități de recreere, pla jă, activități sportive, turism de apă, pescuit.
Resurse turistice culturale
Districtul Plevna deține numeroase monumente de cultură . Popularizarea acestora va face posibilă
dezvoltarea mai multor forme de turism.
Cele mai faimoase sunt:
-Orașul roman Dum um,Cetatea romană antică Lucernaria Bourgon , vechi așezări romane Ukus,
așezări preistorice și antice lângă satele Dabovan și Zagrazhden, ș.a.
-Basilica bizantină Strogoziyd ,Biserica Sf. Nicolae (1834),Biserica Sf. Parascheva (1934) și Biserica
Sf. Treime, (1870),Biserica Sf. Petru și Pavel (sec. 13), Mănăstirea Karlukovo .
-Epopeea Plevna 1877 – Capela "Sfântului Gheorghe Cuceritorul" (1903/1907 în stil neo -bizantin)
mausoleu construit pentru a omagia soldați i ruși și români, morți în timpul asediului Plevnei din 1877,
pentru eliberarea Bulgariei.
-Muzeul Regional de Istorie monument de cultură de importanță națională, construit între 1884/1888.
-Muzeul Vinului singurul muzeu de acest tip din Bulgaria, localizat în Parcul Natural Kaylaka .
Viața cult ulară a districtului este concentrată în orașul Plevna unde sunt instituțiile culturale cele mai
importante muzee, galerii de artă, teatre. Monumentele istorice și culturale sunt concentrate în Plevna,
Dolna Mitropoliya and Nikopol .
Forma principală de tur ism practicat în Plevna este turismul de afaceri; urmează turismul de tranzit,
urban și istoric.
Veliko Tarnovo
Districtul este localizat în centrul Bulgariei de Nord fiind mărginit la nord de fluviul Dunărea iar
la sud de Munții Balcani. Asfel relieful este variat de la zone joase, lunca Dunării, câmpii
deluroase la v ârfurile muntoase ale munților Balcani. În partea de nord a districtului , Dunărea
este granița cu România. Pe teritoriul districtului trec 2 coridoare europene de transport, fluvial
Dunărea – nr.7 și rutier nr. 9 coridor ce vine din Rusia – Moldova – România și t raverseazâ
Bulgaria spre Grecia și Turcia. Orașul Svish tov este port fluvial având cor espondent pe malul
românesc orașul Zimnicea. Legătura dintre cele două se realizează prin intermed iul unui feribot.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
190Cu toate că activitatea turistică în Veli ko Tarnovo se bazează pe patrimoniul istoric nici
resursele naturale nu sunt puține.
În partea de N -V a districtului în Svishtov, se suparapune o porțiune din Parcul Natural Persina
(districtul Plevna), există de asemenea și 14 situri parte a Rețelei Europene Natura 2000 dintre
care 3sunt Arii de Protecție Specială Avifaunistică (SPA) .
– Cascada Hristovski , pe râul Miikovska, din anul 1974este zonă protejată.
– GeoComplex Ponorite (declarat sit protejat și înregistrat la Ministerul mediului și apelor din
Bulgaria). Fenomenul Natural Ponorite (Propastite = prăpăstii) obiectiv turistic important și
unic în Bulgaria, o formațiune carstică – 2 prăpăstii cu o adâncime de 25m conectate printr -o
galerie în subteran.
– Peștera Musinska, sit protejat și înregistrat de Ministerul mediului și apelor din Bulgaria, 1972.
Este împărțită în două părți, una uscată și alta acoperită de apă (un râu subteran). Împreună cu
GeoComplex Ponorite constituie principalele atracții turistice din Musina.
Există un izvor de apă mineral ă în satul Obedinenie ce izvorăște de la o adâncime de 1250m și
are o temperatură de 430C.
– Canionul Emen ,cascada Momin Skok pe râul Negovanka un obiectiv turistic deosebit. Peisajul
oferit tur iștilor în canion este unic. La ieșirea din canion s -a format un lac unde se poate pescui,
se pot face trasee în pădurile din împrejurimi și către cascadă.
– Rezervația The Old Oak pe Insula Vardim, rezervație a stejarilor bătrâni, zonă protejată de
importanță națională și internațională. Din cele 84 de insule existente în secțiunea bulgară a
Dunării, aceasta, Vardim , este cea mai mare. Pe insulă sunt diverse specii de păsări a le căror
locuri de cuibărire sunt declarate zone protejate.
Resurse turistice cul turale
Turismul în districtul Veli ko Tarnovo aduce un aport semnificativ la economia regiunii. Acest
fapt se datorează celor 140 de monumente culturale de importanță națională și istorice (2/3 sunt
concentrate în municipiul Velico Tarnovo) vizitate de un n umăr mare de turiști. De asemenea
există numeroase monumente de arhitectură foarte valoroase, numeroase biserici, mănăstiri și
clădiri semnificative.
Situri arheologice -Rezervația arheologică Nicopolis ad Istrum ,Nikyup vechi oraș roman (102),
numeroase cetăți și forificații -Trapezitsa , Orașul Roman Nove (Svishtov), Cetatea medievală
Tsarevets (sec. XII – XIV).
În districtul Velico Tarnovo sunt cele mai multe biserici și mănăstiri din Bulgaria ceea ce face să
se dezvolte turismul de pelerinaj – BisericaSf. Dumitru (Veliko Tarnovo), Biserica Sf.Treime
(Svishtov), Mănăstirea Pokrov Bogorodichen (Svishtov), Biserica Adormirea Maicii Domnului
(Elena), Bisericile din Asenova mahala , Biserica Nașterea lui Hristos (Arbanasi) .
Dintremonumentele de arhitectur ă cel mai cunoscut și important este Rezervația de architectură
Arbanassi (sec. XVI -XVII)-ansamblu case din piatră fortificate și biserici în stil renascentist și
este încorporat în lista UNESCO a patrimoniului mondial.
Muzee- Muzeul Vinului ,Muzeul de Arheologie ,Muzeul Renașterea șiAdunarea Constituantă ,
Muzeul Regional de Istorie ,Închisoarea – Muzeu(Veliko Tarnovo), Muzeul Etnografic ,Muzeul
Culturii și Vieții Urbane (Svishtov), casa-muzeuAleko Konstantinov , casa-muzeuSarafkina ,
Casa lui Konstantsaliev (Veliko Tarnovo) .
De asemenea arta tradițională, folclorul și meșteșugurile bine conservate în Veli ko Tarnovo
împreună cu gastronomia tradițională și degustările de vinuri constituie atracții importante
pentru dezvoltarea activității turistice în d istrict și atragerea de noi turiști.
Concentrarea cea mai mare de obiective culturale și istorice fiind în centrele urbane Veli ko
Tarnovo, Elena și Svishtov există condiții favorabile pentru dezvoltarea turismului cultural. Noul
Veliko Tarnovo sau Orașul Țarilor este considerat un oraș -muzeu, datorită numeroase lor obiective
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
191culturale istorice și de arhitectură . În zona din jurul acestor localități se poate practica turismul de
aventură (alpinismul), agre ment, drumeții, turismul religios, cicloturism, pescui t sau înot.
Potențial ul turistic al districtului Velico Tarnovo permite dezvoltarea unor tipuri de turism,
cultural și de cunoaștere, ecoturismul și turismul rural, de vânătoare balnear, degustare de vinuri.
Existența feri botului între orașele Svishtov -Zimnicea reprezintă o opotunitate în vederea
dezvoltării turismului transfrontalier.
Razgrad
Razgrad împreună cu Dobrich sunt singurele districte din aria transfrontalieră care nu au contact cu
fluviul Dunărea. Districtul Razgrad este localizat în partea nord -estică a Câmpiei Dunării și include o
mare parte din platoul Ludogorsko și valea râului Beli Lom. Prin intermediul drumului european E70
ce traversează orașul Razgrad se realizează legătura dintre Europa Centrală și regiunea Mării Negre și
Asia. De asemen ea turiștii care vor să ajungă pe litoralul bulgăresc traversează teritoriul districtului.
În districtul Razgrad turismul nu reprezintă o activitate profitabilă a economiei cu toate că există
numeroase și interesante resurse naturale și antropice.
Resure turistice naturale
Deși numărul siturilor parte a Rețelei Europene Natura 2000 este cel mai mic comparativ cu cel al
celorlalte districte , numai4,2 dintre ele sunt Arii de Protecție Specială Avifaunistică (SPA) . Resursele
naturale sunt destul de important e pentru a atrage mai mulți turiști . Acestea se suprapun și peste
teritoriul districtelor învecinate. Alte atracții turistice naturale:
-Rezervația naturală Beli Lom , aria protejată Kolchachovska Koria , rămășiță din pădurea de arbori
seculariDeliorman .
– zona de recreere Pchelina poate deveni un potențial centru turistic; pe teritoriul ei sunt păduri, lac de
acumulare, cabane turistice. Lângă această zonă există și un teren de golf.
– Terenul vânătoresc Voden acoperit de păduri de foioase este atractiv pentru turismul de vânătoare.
Atracțiile culturale și istorice sunt ofertante și aici ca oriunde în Bulgaria. Ele sunt concentrate în
orașul Razgrad și Isperih și în împrejurimi.
Resure turistice culturale
-Rezervația arheologică Sboryanovo (Isperih) unde există mormântul tracic, monument cultural sub
protecția UNESCO (lângă satul Sveshtari, sfr. sec. IV î. Hr.) și mormântul Demir Baba Teche foarte
bine conservate. Rezervația este l ocalizată în canionul râului Krapinetz și pe dealurile din împrejurimi
și reprezintă un obiectiv turistic important nu doar din punct de vedere istoric dar și pentru peisajele
deosebite.
– Simbolurile orașului, Momina Cheshma (sec.XIX), fântâna fetei și Turnul cu ceas (reconstruit în
1764),moscheea lui Ibrahim Pasha (sec. ХVІ), a doua moschee ca mărime din Bulgaria.
– Biserica creștină Sf. Nikolay Chudotvorets (1860).
-Rezervația de arheologie Abritus (monument de importan ță națională), casa muzeu Stanka and
Nikola Ikonomovi , Cartierul Varosha(în stilul renascentist), Muzeul etn ografic, ș.a.
Districtul Razgrad are un patrimoniu cultural bogat ceea ce constituie un avantaj în dezvoltarea pe
viitor a turismului. Pentru a deveni atracții turistice este nevoie și de o promovare susținută. Forma de
turism principală în district este t urismul de tranzit.
Dobrich
Districtul Dobrich este localizat în partea estică a Câmpiei Dunărene, și în regiunea istorică Dobrogea.
Relieful este de câmpie și podiș. Zona este aridă, cu precipitații puține vara, dar fertilă; Dobrich este
numitGrânarul B ulgariei. Este singurul district cu acces la Marea Neagră din zona transfrontalieră și
fără acces la Fluviul Dunărea. Zona de litoral la Marea Neagră alternează de la plaje la faleze
stâncoase acoperite de păduri. Teritoriul districtului oferă resurse antr opice variate din perioada greacă,
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
192tracă, Evul Mediu bulgar (patrimoniul cultural bogat) dar și atracții naturale datorate reliefului -trecere
de la dealurile din nordul Bulgariei la plajele de la malul Mării Negre, lacuri și lagune.
Resurse turistice nat urale
Pe teritoriul districtului Dobrich, în sud, este o mică porțiune, suprapusă peste Parcul Natural Zlatni
Pyasatsi, Nisipurile de Aur .Printre atracțiile parcului se numără traseele turistice, hotelul Gorski Rai și
fântâna Minkov, fântâna 1300, Mănăsti rea Aladzha sapatăîntr-o peșterăîntr-o zonă protejată,
adiacenta ParculuiNisipurile de Aur cupicturi murale pe o parte din pereții interiori ai muntelui.
De asemenea există un umăr de 17 situri ce aparțin Rețelei ecologice Natura 2000 din care 9 sunt a rii
de protecție specială avifaunistică (SPA), localizate în special în partea de nord -vest și vest.
Principalele atracții de pe litoral suntconcentrat e în Balcic și în stațiunea Albena.
Orașul Balc ic (orașul Alb, după după versanții de calcar din jur lu i) este renumit pentru celebrul palat
al Reginei Maria a României, Cuibul liniștit , (1924-1927) înconjurat de grădini cu un număr
impresionant de specii de plante și gradina botanică – rezervați a naturală, este al doilea obiectiv
important din oraș. Alte numeroase atracții turistice sunt și în exteriorul palatului: peisajele din
împrejurimi, plimbări cu barca sau vaporul, pescuitul, centrul de golf Black Sea Rama, sau centrul spa.
Activitatea turistică la Balc ic se desfășoară și în extrasezon. Cele mai pito rești atracțiii turistice
naturale sunt:
– Rezervația naturală și arheologică Kaliakra , este unul dintre cele o sută de obiective turistice
naționale. Reprezintă un promo ntoriu lung și îngust ce înaintează în mare 2 km cu mai multe
peșteri. Unele dintre el e sunt amenaj ate, într-una un restaurant, în alta se află Muzeul de
Arheologie și Istorie .
-Taukliman (Golful păsărilor), lac unde păsările se opresc pentru hrană în timpul migrațiilor.
Împrejurimile oferă posibilitatea vizitării de vechi sate medievale, fortificați i din antichitate
(sec.V)și peisaj deosebit.
– Capul Cirakman – simbolul Kavarnei, oferă posibilitatea de a admira peisajele marine și oferă
relaxare.
-Dalbokaferma de midii (Balgarevo) .
-Rezervația națională arheologică, Yailata , (1989), se poate vizita un oraș -peșteră, (mileniul V
î.Hr), și o cetate din perioada bizantină timpurie (sfr. ec. V) .
– Rezervația Baltata , localizată pe valea râului Batov, pădure exotică unde arborii au peste 60
de ani; se pot vedea numeroase specii de plante, și mamifere.
– Rezervația naturală Bolata este localizată într -un golf, plaja are nisipuri galbene iar stâncile
ce o înconjoară sunt roșii.
– Lacul Shabla , liman separat de apa mării prin diguri de nisip, este locul de odihnă al păsărilor
migratoare, ruta eu ropeană Via Pontica, turism ornitologic .
Resurse turistice culturale
Acestea sunt grupate în Dobrich și pe lângă orașele de pe litoral:
-Templul Cybele , (sec al III -lea î. Hr.),unul din cele mai bine conservate temple din Europa,
monument de importan ță mondială.
– biserici: Biserica Sf. Gheorghe (1836), Biserica Adormirea Maicii Domnului (1860) –
Kavarna, Biserica Sf. Nicolae (Balcic)
– Parcul Arheologic Durankulak, Lacul Durankulak , zona protejată. Lacul este natural și în
mare parte mlăștinos – smârc. Turismul practicat poate fi birdwatch, pescuit, relaxare.
-Farul de la Shabla , monument, aflat în cel mai estic punct din Bulgaria, cel mai vechi (1768)
și cel mai înalt.
– Muzeul Dobrogea și Marea funcționează într -o baie turcească restaurată (sec. XV) – Kavarna,
ș. a.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
193Albena, are un stil arhitectonic aparte, hotelurile în cea mai mare parte sunt construite pe plajă. În afara
activităților specifice litoralului ,aicise poate beneficia deBaza sportivă Albena ,Centrul de Congrese ,
centru Balnear , (unde sefolosește apă de mare și minerală hipotermală). De asemenea turiștii pot
beneficia de un climat specific marin – aer curat, bogat în sare, ozon, brom, calciu și iod, cu o umiditate
optimă 63 -65%.
Economia din Dobrich este concentrată pe turism – turism de a grement. De asemenea , atracții turistice
importante sunt în principalele centre urbane, orașul universitar Dobrich și orașul istoric Balc ic.
Agroturismul și turismul de litoral, la scară redusă, se practică în satele pescărești și orașele mici
Shabla, Kava rna, având ca atrac ții importante fermele de midii (produsele sunt furnizate la
restaurantele cu specific pescăresc).
Economia districtului este dependentă de activitatea turistică. Cu toate acestea caracterul sezonier al
turismului creează dezechilibru. P entru a asigura o uniformitate în ceea ce privește activitatea turistică
este nevoie de dezvoltarea oportunităților și pentru restul teritoriului prin diversificarea ofertei turistice
având la bază agroturismul, produsele și tradițiile locale.
Sursa datelor: Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, Agen ția Națională pentru Protec ția Mediului (ANPM),
Minister of Environment and Water, ExecutiveEnvironment Agency (ExEA);Lista Monumentelor Istorice -aprobată de
Ministerul Culturii, actualizată în 2010, Insitutul Național pentru Patrimoniu Cultural din Bulgaria
Infrastructura de turism
Analiza situației existente în ceea ce privește activitatea de turism este făcută în acestă lucrare cu
ajutorul unor indicatori statistici ce evaluează capacitatea de caza re turistică și circulația turistică.
Evoluția capacității de cazare este analizată prin intermediul indicatorilor structurii de primire turistică
în unitățile de cazare și a capacității de cazare.
Județul Constanța și districtul Dobrich sunt cele mai dezv oltate din punct de vedere al infrastructurii de
turism.
Structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică (pe tipuri de structuri)
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
194În categoria structurilor de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică intră orice construcție sau
amenajare care furnizează în mod permanent sau sezonier serviciul de cazare și alte servicii specifice
pentru turiști. Aceste structuri se găsesc sub formă de hoteluri, hosteluri, hoteluri apartament, moteluri,
hanuri, vile turistice, cabane turistice, bung alouri, sate de vacanță, campinguri, popasuri turistice,
căsuțe turistice, tabere de elevi și preșcolari, pensiuni turistice și agroturistice, spații de cazare de pe
navele fluviale sau alte unități de cazare colective .
Sursa datelor: INSSE, Romania, NS I, Bulgaria
În cartogramă este ilustrată evoluția numărului structurilor de primire turistică cu funcțiuni de
cazare turistică pe perioada 2009 -2013 înzona transfrontalieră la nivel de județ/district. După
cum se observă în graficul din cartogramă la niv elul întregii zone, numărul structurilor de
primire turistică este în scădere în anul 2013 comparativ cu anul 2009. Din tabel se poate
observa că numărul total al structurilor pentru zona română este aproape dublu față decel din
zona bulgară .România areo curbă asemănătoare a evoluției numărului de structuri de cazare
cu cea a zonei transfrontaliere. Se poate observa că atât la nivelul zonei de studiu cât și în zona
bulgară șiromână evoluția acestui indicator este în ușoară creștere.
La nivelul anului 2 013 județul Constanța și districtul Dobrich au cel mai dezvoltat turism dintre
celelate județe/districte din zona transfrontalieră. Potențialul turistic mare dar și infrastructura
turistică mult mai dezvoltată subliniază aceasta. Nu este mai puțin adevărat că atât Constanța cât
și Dobrich au beneficiat de moștenirea perioadei comunist e,(când s-a construit mult ), astfel că
majoritatea structurilor de cazare sunt hoteluri. La polul opus se află districtul Razgrad și județul
Giurgiu, cu toate că ambele benfi ciază de potențial turistic ofertant, infrastructura de turism este
insuficient dezvoltată, numărul structurilor de cazare fiind 13 și respectiv 16.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
195În partea românescă se poate vedea că în afară de județul Constanța , unde se înregistrează o
scădere în anu l 2013 față de anul 2009, celelate județe au înr egistrat creșteri semnificative
privind numărul de structuri de cazare : județele Dolj, Olt și Călărași, chiar dacă oferta nu a
rămas atât de diversificată ca în anul 2009.
În partea bulgară se vede că dist rictul Plevna a înregistrat cea mai mare creștere (aproape dublu)
în ce privește numărul total al structurilor de cazare în anul 2013 față de anul 2009 . De asemenea
și districtele Veli ko Tarnovo, Vrasta și Dobrich au înregistrat creșteri ale numărului tota l, în
timp ce districtele Vidin, Ruse, Silistra și Razgrad înregistrează scăderi (chiar și cu un procent
de 20%, Dobrich)
Dacă privim comparativ, România și Bulgaria, în graficele de mai sus, d .p.d.v. al evoluției
numărului structurilor de primire turistic ă cu funcțiuni de cazare între anii 2009 și 2013, se poate
vedea că:
– înpartea românească este o mare diferență între județul Constanța și celelalte județe. Deși
județul Mehedinți are un potențial turistic foarte mare din punct de vedere al resurselor na turale
și antropice totuși în privința numărului de structuri de cazare nu are o ofertă pe măsură. Se mai
observă că exceptând Constanța celelalte județe au același parcurs, ușor ascendent cu valori
foarte apropiate în perioada 2009 -2013. Pentru județul Co nstanța graficul este total diferit
prezentând o evoluție fluctuantă, astfel după o ușoară creștere din anul 2009 și 2010 urmează o
scădere destul de mare în anul 2011, ca apoi valorile să înceapă să crească ușor. S căderea majoră
este datorată crizei econo mice din anii 2008 -2009.
Evoluția numărului structurilor de primire turistică
cu funcțiuni de cazare turisticăpe perioada 2009 -2013 (România)
Sursa datelor: INSSE, Romania
-înpartea bulgară se poate observa în graficul de mai jos, că evoluția acestui indicator este
total diferită de a cel ui din partea română. Se observă că există diferențe dintre valorile
districtelor Dobrich Veliko Tarnovo și Ruse (pentru o perioadă scurtă) și celelalte districte.
Districtul Dobrich a avut o scădere în anul 2011 pen tru ca în anii următori să înregistreze creșteri
semnificative. Veliko Tarnovo cu excepția anului 2012 a avut o creștere constantă din anul 2009
până în 2013. Districtul Ruse a avut o explozie în anul 2010 și 2011 cu creștere mai mare de
100%, pentru ca în anul următor să scadă la fel de mult cu cât a crescut astfel că în anul 2013 a
ajuns aproape la nivelul din anul 2009. Districtele Vidin, Vratsa, Silistra și Razgrad sunt
caracterizate de același tip de parcurs – scădere în anul 2010 cu creștere destul de mare în 2011
după care se înregistraeză iarășiscăderi. Singurul district, Montana, nu a avut fluctuații, părând a
nu fii influențat de criza economică.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
196Evoluția numărului structurilor de primire turistică
cu funcțiuni de cazare turisticăpe perioade 20 09-2013 (Bulgaria)
Sursa datelor:NSI, Bulgaria
Numărul structurilor cazare în zona transfrontalieră
anii 2009 -2013
20092010201120122013
Mehedinti 3027354242
Dolj 2427474951
Olt 1111151819
Teleorman 1010131417
Giurgiu 1212111213
Calarasi 811141615
Constanta 10131097679738745
ROMÂNIA 11081195814889902
Vidin 3833453336
Montana 2630323026
Vratsa 2731332529
Pleven 1313131423
Veliko
Tarnovo8695107104112
Ruse 501161234644
Silistra 2223332020
Razgrad 2019251516
Dobrich 121105102128142
BULGARIA 403465513415448
Zona
Transfro ntalieră15111660132713041350
Sursa datelor : INSSE, Romania, NSI, Bulgaria
Capacitatea de cazare turistică existentă reprezintă numărul de locuri de cazare de folosință
turistică înscrise în ultimul act de recepție, omologare, clasificare al unită ții de cazare turistică,
exclusiv paturile suplimentare care se pot instala în caz de necesitate.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
197
În cartogramă este ilustrată evoluția capacității de cazare turistică existentă în perioada 2009 -2013 în
zona transfrontalieră la nivel de județ/district. Se poate observa că la nivel de regiune în anul 2013
capacitatea de cazare este în scădere dar nu mai puțin decât la nivelul anului 2009. Același parcurs ca
evoluțiazonei transfrontaliere îl are și zona românească , creșteri în anii 2009 și 2012 și scăderi
între. Pentru partea bulgară însă evoluția capacității de cazare este în creștere constantă începând cu
anul 2009. Putem observa că în timp ce în anul 2009 capacitatea de cazare în Bulgaria era la mai puțin
de jumătate din totalul capacității de cazare a României, în anul 2013 diferențele s -au micșorat
considerabil chiar dacă numărul structurilor de cazare nu a avut o creștere constantă.
Se poate vedea că , pentru întreaga zonă , județele/districtele cu un potențial turistic mare au și
capacitate de cazare mare, județul Constanța și districtul Dobrich. La polul opus se află județele Olt,
Teleorman, Giurgiu, Călărași și districtele Vidin, Razgrad și Silistra care au o capacitate de cazare sub
1000 de locuri. În zona română deși capacitatea de cazare este mică se poate sublinia că toate județele
au avut o evoluție pozitivă începând cu anul 2009 înregistrând creșteri la numărul de locuri de până la
50%. Pentru partea bulgară doar districtul Vidin a înregistrat o creștere a numărului de locuri în
unitățile de caz are în anul 2013 comparativ cu anul 2009, în timp ce Razgrad și Silistra au avut scăderi
de valori la acestui indicator. Unul din motivele ce au influențat aceste rezultate poate fi și scăderea
numărului de structuri de cazare turistică.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
198Capacitatea de c azare turistică în județul Constanța
Sursa datelor: INSSE, Romania
După cum se observă în graficul de mai sus capacitatea de cazare în județul Constanța a înregistrat o
ușoară creștere în anul 2013, după o scădere majoră de aprox.15% în anul 2011, ceea ce înseamnă că
efectele crizei economice încep ușor să dispară.
Capacitatea de cazare turistică în zona română (fără județul Constanța)
Sursa datelor: INSSE, Romania
Capacitatea de cazare turistică în zona română (fără județul Constanța) este pe un tre nd crescător,
excepție făcând județul Dolj care după o creștere majoră a capacității de cazare în perioada 2009 -2012
a înregistrat o ușoară scădere în anul 2013. Procentul cel mai mare de creștere s -a înregistrat în județele
Olt și Călărași, pentru capacit atea de cazare, în perioada 2009 -2013. Se poate observa că în cele două
județe s-a înregistrat aproape o dublare a structurilor de cazare în aceeași perioadă.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
199Capacitatea de cazare turistică în districtele Dobrich și Veliko Tarnovo
Sursa datelor: NSI, Bulgaria
În graficul de mai sus se poate vedea că evoluția capacității de cazare în cele două districte nu este
asemănătoare. Pentru districtul Veliko Tarnovo , care este una dintre destinațiile turistice importante
din zona transfrontalieră, evoluția est e aproape constantă în perioada 2009 -2013 chiar dacă nu mărul
structurilor de cazare a scăzut și nu prea a fost simțită criza economică. Graficul capacității de cazare
pentru districtul Dobrich, evidențiază o evoluție pozitivă constantă în perioada 2009 -2013 cu o
accentuare în anul 2011.
Capacitatea de cazare turistică în zona bulgară (fără districtele Dobrich și Veliko Tarnovo)
Sursa datelor: NSI, Bulgaria
În diagramă se observă că 3 districte ies în evidență, Vratsa, Montana și Ruse . Primul are o
infrastructură dezvoltată și a făcut investiții în mărirea numărului de locuri de cazare înainte de criza
economică dar a simțit efectele acesteia astfel că în perioada 2010 -2013 a avut un grafic fluctuant.
Montana, după o stagnare în anii 2009 și 2010 , a avut o creștere acccentuată în 2011și 2012 ca apoi să
scadă destul de mult în anul 2013. Evoluția capacității de cazare în acest județ nu a avut legătură cu
criza economică. Și ultimul este Ruse care în perioada 2009 -2013 a avut o scădere con stantă privind
evoluția capacității de cazare. Celelalte districte, Plevna și Vidin au avut o evoluție fluctuantă în
privința cererii locurilor de cazare, Silistra o scădere constantă și Razgrad, scădere majoră în anul
2010 ca apoi să revină către o evoluție ușor crescătoare.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
200Capacitatea de cazare turistică existentă în zona transfrontalieră
2009 2010 2011 2012 2013
Mehedinti 1537 1524 1587 1772 1768
Dolj 1400 1646 2242 2259 2125
Olt 568 547 664 867 874
Teleorman 664 675 714 732 798
Giurgiu 806 806 814 874 916
Calarasi 463 534 561 612 643
Constanta 121723 124643 83751 84690 85756
ROMÂNIA 127161 124643 83751 84690 85756
Vidin 758 859 1012 891 955
Montana 1355 1330 1590 1609 1234
Vratsa 1869 1054 1101 1005 1050
Pleven 1161 1161 1027 1093 1315
Veliko Tarnovo 4883 52195360 5850 5438
Ruse 1903 1917 1812 1778 1718
Silistra 702 728 712 637 627
Razgrad 831 551 554 573 612
Dobrich 21990 22217 23691 29069 31009
BULGARIA 35452 35036 36859 42505 43958
Zona
Transfrontalieră162613 165411 127192 134311 136838
Sursa datelor: INSSE, Romania, NSI, Bulgaria
Circulația turistică
Sosiri ale turiștilor în structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică.
În numarul turiștilor cazați în unitățil e de cazare turistică se cuprind toate persoanele (români
și străini) care călătoresc în afara localităților în care își au domiciliul stabil, pentru o perioadă
mai mică de 12 luni și stau cel puțin o noapte într -o unitate de cazare turistică în zone vizit ate
din țară.
În cartogram a următoare este prezentat numărul de sosiri ale turiștilor în anul 2013 în zona
transfrontalieră . În graficul din partea dreaptă se poate vedea evoluția numărului total de sosiri
ale turiștilor în perioada 2009 -2013 și evoluția n umărului de turiști străini sosiți pentru aceeași
perioadă în zona transfrontalieră . Se observă că în continuare județul Constanța și districtele
Dobrich și Veli ko Tarnovo sunt cele care au infrastructura turistică cea mai dezvoltată. De
asemenea districte le Razgrad și Silistra și județele Teleorman, Giurgiu și Călărași au înregistrat
cel mai mic număr de sosiri ale turiștilor. În graficul din dreapta cartogramei se observă că atât
zona transfrontalieră cât și partea română au același trend în privința evol uției numărului total
de sosiri, careeste fluctuant ca în final să scadă. În privința evoluției sosirilor turiștilor în
Bulgaria însă se poate vedea că aceasta este în creștere.
Se poate vedea că indicatorul pentru zona transfrontalieră în privința număru lui de turiști
străini sosiți are aceeași evoluție ca și pentru zona bulgară , o creștere constantă pe toată
perioada.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
201
Sosiri ale turiștilor în județul Constanța, în perioada 2009 -2013
Sursa datelor: INSSE, Romania
După cum se observă în graficul de mai sus evoluția sosirilor în județul Constanța este fluctuantă cu
scădere bruscă în anul 2010, creștere bruscă până în anul 2012 ca apoi să scadă la fel de brusc.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
202Sosiri ale turiștilor străini în județul Constanța, în perioada 2009 -2013
Sursa datelor : INSSE, Romania
Evoluția sosirilor turiștilor străini în județul Constanța este aceeași cu numărul total al sosirilor
turiștilor între anii 20009 -2013cu creștere bruscă în 2012 și scădere în 2013.
Sosiri ale turiștilor în zona românescă (fără județul Co nstanța), în perioada 2009 -2013
Sursa datelor: INSSE, Romania
Exceptând județele Dolj șiOlt unde numărul de sosiri este în creștere accentuată, în restul județelor
evoluția înregistrează scăderi ușoare. În județele Teleorman șiCălărași numărul de turiș ti sosiți este
foarte mic.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
203Sosiri ale turiștilor străini în zona românescă (fără județul Constanța), în perioada 2009 -2013
Sursa datelor: INSSE, Romania
Graficul numărului de turiști străini sosiți în județele din România are aceeași evoluție ca cel al
numărului total al turiștilor sosiți în perioada 2009 -2013. Se poate observa că în ultimii trei ani în
județele Dolj și Olt numărul de turiști străini sosiți a fost mare. O cauză poate fi faptul că forma de
turism principal în cele două județe este turismul de afaceri , au devenit zone care atrag investitori
străini.
Sosiri ale turiștilor în districtul Dobrich, în perioada 2009 -2013
Sursa datelor:NSI, Bulgaria
Sosiri ale turiștilor străini în districtul Dobrich, în perioada 2009 -2013
Sursa datelor:NSI , Bulgaria
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
204Cele două diagrame ale sosirilor turiștilor au o evoluție asemănătoare în perioada 2009 -2013, de
creștere constantă.
Sosiri ale turiștilor în zona bulgară (fără districtul Dobrich), în perioada 2009 -2013
Sursa datelor:NSI, Bulgaria
Dacă anal izăm diagrama de mai sus se observă că evoluția numărului total de turiști sosiți în zona
bulgară înregistrează un trend crescător în toate districtele excepție făcând districtele Montana ,
Silistra șiRazgrad unde tendința este de scădere ușoară. Districtu lVeliko Tarnovo , destinație
turistică importantă în comparație cu celelalte districte, este singurul care înregistrează o evoluție
crescătoare cu o accentuare bruscă în anul 2011. De asemenea chiar dacă districtul Ruse esteîn
scădere numărul turiștilor s osiți este mai mare decât în alte districte.
Sosiri ale turiștilor străini în zona bulgară (fără districtul Dobrich), în perioada 2009 -2013
Sursa datelor:NSI, Bulgaria
În privința fluxurilor de turiști străini se observă că evoluția diagramelor este u șor crescătoare pentru
toate districtele, doarVeliko Tarnovo și Ruse înregistrează creșteri majore în perioada 2009 -2013 în
ce privește numărul de turiști străini care sosesc aici.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
205Sosiri ale turiștilor în zona transfrontalieră (total)
2009 2010 2011 20122013
Mehedinti 54126 54942 54778 53684 52323
Dolj 33529 28762 58538 83024 85847
Olt 13924 14167 23700 36383 35678
Teleorman 13002 11347 11669 14301 13176
Giurgiu 29919 28217 26969 26594 24983
Calarasi 10215 10600 10657 11929 11035
Constanta 897677803096 844802 953008 859634
ROMÂNIA 1052392 951131 1031113 1178923 1082676
Vidin 28967 27025 33515 30978 35212
Montana 23632 21420 36451 35058 33023
Vratsa 25745 21995 27072 31295 33503
Pleven 47684 44064 42758 44507 50856
Veliko Tarnovo 114124 121951170777 177821 182188
Ruse 90930 83642 89156 88004 88093
Silistra 14961 13604 16220 21866 20343
Razgrad 21349 21534 23891 25410 21636
Dobrich 163825 188108 282297 344118 345971
BULGARIA 531217 543343 722137 799057 810825
Zona
Transfrontalieră15836091494474 1753250 1977980 1893501
Sursa datelor: INSSE, Romania, NSI, Bulgaria
Înnoptări în structuri de primire turistică -Înnoptarea reprezintă fiecare noapte pentru care o
persoană este înregistrată într -o unitate de cazare turistică, indiferent da că fizic este sau nu prezentă
în cameră.
Înurmătoarea cartogramă este ilustrat numărul total de înnoptări existent în anul 2013 în zona
transfrontalieră la nivel de județ/district. Se poate observa că la nivel de regiune în anul 2013
evoluția numărului total de înnoptări este fluctuantă cu scăderi în anul 2010 și 2013 și creștere în anul
2012. De asemenea se poate vedea că evoluția numărului total de înnoptări la nivel de zonă
transfrontalieră are același garfic ca și cel al județelor din România. Pentru districtele din zona
bulgară evoluția graficului de înnoptări este în creștere constantă rezultând că efectele crizei
economice au fost depășite. Ca și la ceilalți indicatori analizați se poate vedea că județul Constanța și
districtul Dobrich au cel mai m are număr de înnoptări. La popul opus sunt județul Călărași și
districtul Razgrad care au cel mai mic număr de înnoptări din zona transfrontalieră. De asemenea
județeleMehedinți și Dolj și districtele Veliko Tarnovo și Ruse au un număr de înnoptări de pes te
100.000mii.
Analizând graficul evoluției înnoptărilor turiștilor străini în perioada 2009 -2013 se observă că
regiunea transfrontalieră și Bulgaria au aceași curbă cu creșteri crescătoare și numărul celor care
înnoptează aproape că s -a dublat. În județ ele dinpartea română însă se constată o stagnare pe toată
perioada.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
206
Numărul total de înnoptări în structuri de primire turistică din județul Constanța,
în perioada 2009 -2013
Sursa datelor: INSSE, Romania
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
207Numărul de înnoptări în structuri de prim ire turistică ale turiștilor străini din județul Constanța, în
perioada 2009 -2013
Sursa datelor: INSSE, Romania
Din graficele de mai sus se poate observa că în județul Constanța curbele ce arată evoluția numărului
total de înnoptăriși evoluția numărului de înnoptări ale turiștilor străini este fluctuantă și asemănătoare.
Imediat după începutul crizei economice curba a scăzut puternic, ca până în 2012 să crească puternic și
să scadă în anul 2013. Curba din graficul evoluției numărului de înnoptări ale tur iștilor străini are
aceeași formă cu creșteri și descreșteri.
Numărul total de înnoptări în structuri de primire turistică din zona românească (fără județul
Constanța), în perioada 2009 -2013
Sursa datelor: INSSE, Romania
Din graficul de mai sus putem o bserva că județele Dolj, Teleorman și Călărași au înregistrat creșteri
ale numărului total de înnoptări în structuri de primire turistică iar celelate județe au înregistrat scăderi.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
208Numărul de înnoptări în structuri de primire turistică ale turiștilor st răini din zona românească
(fără județul Constanța), în perioada 2009 -2013
Sursa datelor: INSSE, Romania
În privința evoluției numărului de înnoptări în structuri de primire turistice ale turiștilor străini
exceptând județul Dolj unde se observă o crește re majoră față de anul 2009 celelalte județe au scăderi
ușoare; în județul Giurgiu scăderea este majoră.
Numărul total de înnoptări în structuri de primire turistică în districtul Dobrich,
în perioada 2009 -2013
Sursa datelor:NSI, Bulgaria
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
209Numărul de înnoptări în structuri de primire turistică ale turiștilor străini din districtul Dobrich, în
perioada 2009 -2013
Sursa datelor:NSI, Bulgaria
În districtul Dobrich se poate vedea că graficele pentru evoluția numărului total de înnoptări ale
turiștilor ș i a numărului de înnoptări ale turiștilor străini au aceeași tendință de creștere între anii 2009 –
2013. Asta înseamnă că fluxurile de turiști ce vin în Dobrich sunt în creștere.
Numărul total de înnoptări în structuri de primire turistică din zona bulgară (fără districtul
Dobrich), în perioada 2009 -2013
Sursa datelor:NSI, Bulgaria
Evoluția numărului total de înnoptări în districtele din zona bulgară este crescătoare în perioada 2009 –
2013, excepție făcând Montana, Silistra și Razgrad care înregistrează s căderi ușoare.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
210Numărul de înnoptări al turiștilor străini în structuri de primire turistică din zona bulgară (fără
districtul Dobrich), în perioada 2009 -2013
Sursa datelor:NSI, Bulgaria
După cum se observă în diagrama de mai sus doar districtele Veliko Tarnovo și Montana
înregistrează o evoluție constantă de creștere a numărului de înnoptări al turiștilor străini deși
diferențele de valori sunt foarte mari comparative cu celelalte districte din zonă. În districtele
Razgrad, Silistra și Montana numărul s trăinilor ce au înnoptat aici este foarte mic.
Numărul total de înnoptări în structuri de primire turistică din zona transfrontalieră
2009 2010 2011 2012 2013
Mehedinti 141007 135869 137129 119972 117103
Dolj 71689 65695 116427 146781 161538
Olt 26349 22453 49458 72967 67810
Teleorman 41772 28776 28217 38038 39434
Giurgiu 89699 84968 92026 94408 82801
Calarasi 27045 27570 33623 31650 34313
Constanta 3753245 3166706 3361073 3799526 3418997
ROMÂNIA 4150806 3532037 3817953 4303342 3921996
Vidin 4849244344 54659 52249 58229
Montana 55243 50904 72661 71917 63694
Vratsa 54674 42995 57452 72679 75689
Pleven 73459 71573 73234 80863 89102
Veliko Tarnovo 189660 187797 261456 275162 282946
Ruse 130607 119780 134214 148091 147300
Silistra 23228 21431 34046 38925 35655
Razgrad 33015 34228 35737 39337 31031
Dobrich 923374 1052920 1689453 1939723 1998528
BULGARIA 1531752 1625972 2412912 2718946 2782174
Zona
Transfrontalieră 5682558 5158009 6230865 7022288 6704170
Sursa datelor: INSSE, Romania, NSI, Bu lgaria
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
211Indicele de utilizare a capacității net e de cazare -reprezintă raportul numărului de înnoptări
realizate, la capacitatea de cazare turistică în functiune, din perioada respectivă, având drept scop
determinarea gradului de frecventare a structuril or decazare turistică colectivă de către turiștii
români și străini.
În cartogramă este ilustrat procentul de utilizare a capacității de cazare pentru anul 2013 în zona
transfrontalieră și evoluția lui în perioada anilor 2009 -2013.
În graficul prezentat se poate observa că evoluția indicelui de utilizare a capacității de cazare între anii
2009- 2013 pentru zona transfrontalieră, pentru partea română și pentru cea bulgarăeste fluctuantă
cu tendință de scădere ușoară. Astfel pentru partea română și pentr u întreaga zonă graficul are
creșterea maximă în anul 2012, iar pentru partea bulgară aceasta este în 2011.
În urma analizei se constată că mai multe perechi de județe vecine au aceeași valoare pentru indicele
de utilizare a capacității de cazare :
județul Mehedinți și districtul Vidin au un procent peste 60 %,
județele Dolj, Olt și districtul Vratsa cu o valoare a procentului indicatorului peste 70%
județul Călărași cu districtele Silistra și Razgrad cu aceeași valoare – peste 50% și
județul Giurgiu cu districtul Ruse cu cel mai mare procent de ocupare peste 80%
De asemenea județul Teleorman și districtele Veliko Tarnovo și Pleven au valori diferite, Teleorman
are cel mai scăzut procent al indicelui de utilizare a capacității de cazare, sub 50% în timp ce vecinii
din Bulgaria stau mai bine având un procent de peste 50% și 60%.
JudețulConstanța înregistrează procentul cel mai mic al indicelui, sub 50%, numărul de locuri de
cazare este mic în raport cu numărul de înnoptări înregistrat în anul 2013.
Valoarea mare a indicelui de utilizare a capacității de cazare în județul Giurgiu și districtul Ruse ne
indică faptul că numărul de locuri în structurile de cazare este foarte mare în raport cu numărul de
înnoptări, în concluzie turiștii nu vin aici pentru a răm âne ci doar tranzitează terit oriul acestora.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
212Indicele de utilizare a capacității de cazare în județele din România
Sursa datelor:NSI, Bulgaria
Din graficul de mai sus se observă că județele Giurgiu și Mehedinți au indicele de utilizare a
capacității ne tă de cazare cu procentul cel mai mare comparativ cu celelate județe din zona
transfrontalieră în timp ce județul Constanța are procentul cel mai mic. Pentru Constanța valoarea
mică a procentului înseamnă o capacitate mică de cazare comparativ cu numărul m are de înnoptări
însă acest fenomen se întâmplă doar în perioada de vară când numărul de turiști este mare. În restul
anului numărul turiștilor ce vin pe litoral este mic și venirea lor are alte scopuri decât cel de agrement.
Indicele de utilizare a capac ității de cazare în districtele din Bulgaria
Sursa datelor:NSI, Bulgaria
În diagrama de mai sus se poate vedea că evoluția indicelui de utilizare a capacității de cazare în
districtele din zona bulgară în perioada 2009 -2013 sunt cu excepția districtelor Veliko Tarnovo,
Vidin și Ruse , unde acest indicator are o evoluție constant crescătoare, în restul districtelor, acest
indicator are tendință de scădere în trend crescător.
Disparități și potențiale
-Județele/districtele cu atracții turistice de mare imp ortanță din zona transfrontalieră sunt
Mehedinți și Constanța în România și Vidin, Veliko Tarnovo și Dobrich în Bulgaria . Atât malul
românesc cât și cel bulgăresc au potențial turistic nevalorificat.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
213Potențialul turistic al patrimoniului natural poate reprezenta o mare atracție pentru turiști din
punct de vedereal biodiversității, al peisajelor, al reliefului, al pădurilor, al resurselor de apă, al
resurselor hidrominerale și termale.
În zona transfrontalieră există arii protejate de interes național, in ternațional, situri Natura 2000 și
arii protejate de interes județean sau local ce pot fi cuprinse în circuite turistice. Acestea sunt
concentrate fie de-a lungul Dunării, pe văile râurilor, în zona montană sau pe malul mării. Ariile
de interes național su nt reprezentate în partea românească de 3 parcuri naturale și1 parc
național iar în Bulgaria de 4 parcuri naturale . Ariile de interes internațional sunt reprezentate de
3rezervații ale biosferei, și de 15 situri Ramsar în România 6 situri Ramsar înBulgaria.
-Se poate constata că numărul siturilor Natura 2000 este mai mare pentru zona bulgară iar
distribuția în teritoriu este uniformă. În județele din România zonele cu concentrare mare de situri
Natura 2000 sunt Mehedinți și Constanța .Peteritoriul b ulgar siturile sunt concentrate în zona
montană a districtelor Vidin și Montana și pe teritoriul districtelor Pleven, Razgrad, Silistra și
Dobrich în partea de est și nord -est.
Ariile protejate fie se întind de -a lungul Dunării, sau pe văile râurilor, în zona montană fie pe
malul mării.
Potențialul turistic al patrimoniului cultural
-Teritoriul zonei de studiu deține un număr de 266 monumente istorice de interes național și
2 monumente de interes universal (situri UNESCO). Acestea din urmă sunt amplasate pe teritoriul
districtelor Ruse și Razgrad .În zona de studiu se analizează repartiția monumentelor și siturilor
arheologice, și monumentele și ansamblurile de arhitectură.
-Analizând dispersia acestora în zonabulgară de studiu se poate observa că district ul
Veliko Tarnovo deține cel mai mare număr de monumente istorice de interes național 10, urmat de
Dobrich cu 7,Rusecu 6. La polul opus se află districtul Montana, Silistra și Pleven cu un număr
de 2 monumente.
-Numărul mic de obiective istorice din partea bulgară este compensat de faptul că
potențialul natural este reprezentat de un număr mai mare de arii protejate de interes comunitar.
-În zona românească se observă o repartizare uniformă, a unităților administrativ
teritoriale pe teritoriul cărora se găsesc monumente și vestigii arheologice de interes național. Un
număr de 69 de monumente și situri arheologice și 155 de monumente și ansambluri de arhitectură
ceea ce reprezintă un procent de 84,9% din numărul total al monumentelor de interes național di n
zona transfrontalieră care se regăsesc pe teritoriul românesc.
Repartiția la nivelul județelor a monumentelor istorice de interes național se prezintă astfel :
cele mai multe sunt amplasate pe teritoriul județului Constanța (73), urmată de județul Doljcu 34,
Teleorman cu 32 iar pe ultimul loc se situează județul Călărași cu un număr de doar 13
monumente.
-Prezența unui număr mare de monumente istorice într -un areal din zona transfrontalieră
reprezintă un atuu în creșterea atracției turistice a zonei. Zo nele cu concentrare mare a
patrimoniului cultural istoric se află în general în centrele urbane și în jurul acestora.
-Formele de turism practicate în zona transfrontalieră sunt determinate de oferta turistică a
fiecărui județ/ district. În zona românească în județele Mehedinți, Dolj, Olt principala formă de
turism este turismul de afaceri practicat în special în zonele urbane.
În județele Giurgiu, Teleorman și Călărași forma de turism predominantă este de tranzit, iar
în județul Constanța se practică turis mul de agrement (litoral), județul C. Pe lângă acestea se mai
practică pescuitul și vânătoarea, turismul istoric și cultural -religios, agrement și de croaziere pe
Dunăre, agroturismul, turismul montan, sporturi nautice, de aventură, urban.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
214-Înzona bulgară ,districtul Dobrich are ca formă de turism principală turismul de agrement
(de litoral) ca și județul Constanța . În districtul Silistra, Razgrad, Ruse, Plevna forma principală
de turism este de tranzit și afaceri. În Veliko Tarnovo , considerat printre des tinațiile principale
d.p.d.v. al atracțiilor turistice și a fluxurilor de turiști în zona transfrontalieră, predomină turismul
istoric și cultural. În Vratsaprincipalele forme de turism sunt cel montan și ecoturism ul. În
Montana predominant este turismul montan, de afaceri și spa iar în districtul Vidinformele
principale sunt turismul cultural și urban. Turismul practicat în Constanța și Dobrich are un
caracter sezonier de aceea este necesar ă crearea de noi oferte atractive care să ofere alternative la
sezonul estival. În județele/ districtele în care forma de turism principal este de tranzit trebuie
create oferte speciale de noi tipuri de turism potrivite pentru dezvoltarea zonei.
Alte forme de turism practicate în districtele bulgărești sunt agroturismu l, turismul urban,
cultural-religios, ecoturismul, de afaceri, croaziere pe Dunăre.
-Se poate observa că doar zona esticăromână a zonei transfrontaliere (județul Constanța)
are un potențial turistic dezvoltat unde turismul se concentrează pe litoralul Mări i Negre, în timp
ce în restul teritoriului acesta este mai puțin dezvoltat. Pentru zona bulgară , turismul este mai
puțin dezvoltat în partea centrală a zonei iar în est și vest acesta este mai dezvoltat în special
datorită potențialului turistic mai oferta nt.
-În privința infrastructurii de turism județulConstanța șidistrictul Dobrich sunt cele mai
dezvoltate din întreaga regiune transfrontalieră. Dețin cel mai mare număr de structuri de cazare
dar și o capacitate de cazare cu mult superioară celorla lte județe/ districte. Restul județelor din
zona română au o capacitate de cazare și un număr de structuri de cazare cu mult inferioare
județului Constanța. În zona bulgară doar districtele Silistra, Razgrad și Vidin au capacitate de sub
1000 de locuri de cazare dar comparativ cu valoarea celorlalte districte diferența nu este atât de
mare ca în zona română.
IV. INFRASTRUCTURI TEHNICE
1. GOSPODĂRIREA APELOR
Resurse de apă
Rețeaua hidrografică a zonei este tributară fluviului Dunărea. Bazinul hidrografic al Dun ării este al
doilea ca mărime în Europa, după Volga, având o suprafață a bazinului de 801,46 km2 și o lungime
de 2.857 km, dintre care 2.415 km sunt navigabili.
Principalul curs de apă din zona transfrontalieră România – Bulgaria îl reprezintă fluviul
Dunărea. Cursul inferior al acestuia se desfășoară în România pe o distanță de 1.075 km, între
localitățile Baziaș și Sulina, formând graniță naturală cu Serbia (235,5 km), Bulgaria (469,5 km),
Republica Moldova (0,6 km) și Ucraina (53,9 km).
În România, bazinul Dunării reprezintă aproape 30% din bazinul total european și are ca principale
cursuri de apă în zona transfrontalieră Români a- Bulgaria: Motru (63km), Olt (163km), Vedea
(233km), Călmățui (192km), Teleorman (162km), Argeș (74km), Dâmbovița (28km), Jiu (154km),
Neajlov (100km), Sabar (78km), Câlniștea (62km), Ciorogârla (27km), canalul Dunăre -Marea
Neagră (64km).
Pe partea bul gară a regiunii transfrontaliere principalele cursuri principale de apă, cu bazinele
hidrografice, sunt: Erma (436,4km2), Nishava (701km2), Augusta de Vest (3.910,6 km2), Augusta
(4.282,3 km2), Iskar (8.633,654 km2), Vit (3.227,6 km2), Osam (2.838,1 km2), Yantra (7.862 km2),
Ruse Lom (2.985,4 km2), râuri Dobrudjanski Dunării (8.140,6 km2).
Lungimea totală a principalelor cursuri de apă care tranzitează zona este de 6.373km, ponderea
având-o Bulgaria cu 3.684km, respectiv 57,8%.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
215Lungime curs de
apă
(km)Lungime curs de
apă
(km)
Județ District
Mehedinți 414 Vidin 606
Dolj 377 Montana 558
Olt 607 Vratsa 464
Teleorman 460 Plevna 509
Giurgiu 415 Velico Târnovo 726
Călărași 215 Ruse 347
Constanța 201 Razgrad 273
Silistra 76
Dobrich 125
Total 2.689 Total 3.684
ROMÂNIA 9.357 BULGARIA 7.243
Sursă date: Institutul Național de Statistică Bulgaria, Institutul Național de Statistică România
Lacuri naturale din zonă au următoarele caracteristici:
ROMÂNIA BULGARIA
Lacuri naturale Volum
(milioane m3)Lacuri naturale Volum
(milioane m3)
Constanța Silistra
Oltina 60 Lacul Srebarna 4,5
Hazarlâc 0,8
Tașaul 57
Techirghiol 41,8
Mangalia 15,7
Tatlageac 14
Sinoe 210,7
Siutghiol 88,7
Călărași
Iezerul Mostiștei 160
Teleorman
Suhaia 18
Dolj
Bistreț 28
Mehedinți
Zăton 1
Sursă date: Studiul „Agricultura și mediul în regiunea transfrontalieră România -Bulgaria”, raport trim. IV, elaborator
institutul IRECSON, 2012
Resurse hidrol ogice de apă
Teritoriul zonei transfrontaliere dispune de toate tipurile de resurse de apă. Cea mai mare pondere o
are apa de suprafață, care provine din Dunăre, râurile interioare și într -o mică măsură din lacurile
naturale.
Repartiția resurselor pe princ ipalele bazine hidrografice din zonă este:
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
216ROMÂNIA BULGARIA
Resurse de apă
(mil. m3/an)Resurse de apă
(mil. m3/an)Bazin
HidrograficSuprafață
bazin
(km2)suprafață subteraneDistrict
HidrograficSuprafață
bazin
(km2)suprafață subterane
Jiu 10.080 2.682 676,13 Dunărea 47.234,68 2.841,78 172,57
Olt 24.050 5.301 860,93Marea
Neagră20.760 447,21 84,37
Argeș-Vedea 17.980 2.398 3.543,3
Ialomița-
Buzău10.350 1.388 888,68
Dobrogea –
Litoral16.501 107 3.176,36
Total zonă 78.961 12.664 9.145,4 67.994,68 3.289,0 256,94
Total
național238.391 38.721 12.226,5Total
național111.002 5.149,44 565,61
Sursă date: Institutul Național de Statistică, Bulgaria, Administrația Națională „APELE ROMÂNE” – Planul Național
Amenajare Bazine Hidrografice din România, febr. 2013
Resursele totale de apă ale zonei transfrontaliere sunt estimate la 25.355,34 mil.m3/an, în care România
are ponderea cea mai însemnată de 86,1% (21.809,4 mil.m3/an). Resursele totale de a pă de suprafață
sunt cele mai bogate, reprezentând 62,9% din resursele totale (respective 15.953 mil. m3/an). Datorită
reliefului teritoriului transfrontalier bulgar, resursele subterane au cea mai mică pondere, reprezentând
1,01% din resursele totale ale zonei (256,9 mil.m3/an).
Resurse de apă disponibile
Un obiectiv major al managementului resurselor de apă este transformarea resurselor naturale
(hidrologice/fizice) în resurse utilizabile pentru diferite scopuri ale societății. Resursele transformate se
numesc „resurse socio -economice”, acestea se obțin prin intermediul unor proiecte inginerești sau de
infrastructură și constituie acea parte a resurselor naturale (hidrologice/fizice) care pot fi
disponibilizate pentru a fi utilizabile, de aceea aceste re surse se mai numesc și „disponibil la surse”.
Situația resurselor de apă disponibile în bazinele hidrografice se prezintă astfel:
ROMÂNIA BULGARIA
Bazine hidrografice Resursă disponibilă
(mil. m3/an)Bazine hidrografice Resursă disponibilă
(mil. m3/an)
Jiu 315,8 Râul Augusta și vest de
Augusta714,600
Olt 994,7 r. Iskar 2.656,046
Argeș- Vedea 347,3 r. Vit 254,490
Ialomița-Buzău 173,7 r. Osam 157,072
Dobrogea – Litoral 0 r. Yantra 1.109,620
r. Ruse Lom 31,733
Total 1.515,7* Total 4.923,561
Sursă date: Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie, Bulgaria, Institutul Național de Statistică România,
Administrația Națională „APELE ROMÂNE”
(*) Pentru România se mai adaugă resursele utilizabile de 700 mil.m3/an din lacuri natura le, cele mai multe situându -se în
bazinele hidrografice Ialomița -Buzău și Dobrogea – Litoral.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
217În partea română a zonei transfrontaliere resursele de apă disponibile la sursă sunt scăzute în
comparație cu resursele naturale de apă. Acestea pot fi sporite/d iminuate prin intermediul derivațiilor
de apă, lucrări hidrotehnice care importă/exportă apă dintr -un bazin în altul, după necesități.
În partea bulgară resursele disponibile sunt analizate numai în districtul hidrografic Dunăre (ca urmare
a datelor dispon ibile), situația fiind benefică având în vedere că acestea sunt mult mai mari decât cele
naturale, 4.923,5mil.m3/an față de 3.014,35mil.m3/an.
Amenajarea bazinelor hidrografice
Pe zona studiată se suprapun șapte bazine hidrografice: cinci pe partea românea scă, Jiu, Olt, Argeș –
Vedea, Ialomița – Buzău, Dobrogea – Litoral și două pe partea bulgară, Dunărea și Marea Neagră.
Suprafața totală a bazinelor hidrografice este de 173.060km2, ponderea cea mai mare având -o România
cu 105.065km2, reprezentând 60,7% în zonă.
Acumulări
Principalele acumulări de apă existente în zona transfrontalieră sunt următoarele:
România
Destinație
Denumire
acumulareJudețCurs de
apăVolum
(mil.m3)Supraf.
(km2)surse de
apăatenuare
viiturihidro
energienaviga-
țieiriga-
ții
Arcești Olt Olt 43,8 8,9 • •
Drăgănești Olt Olt 76,0 11,4 • • •
Făcău Giurgiu Ilfovăț 10,4 0,4 • •
Frăsinet Călărași Mostiștea 142 9,1 •
Frunzaru Olt Olt 96,0 16,1 • • •
Gurbănești Călărași Mostiștea 55,8 4,8 •
Ipotești Olt Olt 110,0 16,8 • • •
Porțile de
Fier IMehedinți Dunăre 2.550,0 118,6• •
Porțile de
Fier IIMehedinți Dunăre 868,0 87,3• •
Izbiceni Teleorman Olt 74,0 8,0 • • •
Rusănești Olt Olt 78,0 11,5 • • •
Slatina Olt Olt 19,2 5,5 • •
Strejești Olt Olt 225,0 23,2 • •
TOTAL 4.348,2 321,6
Sursa date: Districtele Bazinale de Apă Jiu, Olt, Argeș -Vedea, Ialomița, -Buzău, Dobrogea -Litoral, an 2014
Bulgaria
Denumire acumulare District Curs de apăVolum
(mil.m3)Supraf.
(km2)
Baniska Ruse Shipa 10,5 0,7
Beli Lom Ruse Beli Lom 25,5 1,7
Drenovetz Montana Medovnishka 12,0 0,5
Kula Montana Topolovetz 20,4 1,0
Ogosta Montana Ogosta 506,0 16,1
Poletkovtzi Montana Selska bara 17,5 1,0
Rabisha Montana Rabisha 43,2 2,2
Saedinenie Ruse Anna Dere 12,8 1,6
Yastrebino Ruse Goliama 62,3 2,9
TOTAL 710,2 27,7
Sursă date: Studiul „Agricultura și mediul în regiunea transfrontalieră România -Bulgaria”, raport trim IV, elaborator
institutul IRECSON, 2012
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
218Amenajări hidrotehnice pentru combaterea inundațiilor
În partea transfrontalieră românească situația acestor lu crări, la nivel județean, este următoarea:
Bazin
HidrograficJudeț Lucrări de apărare Obiective apărate
Mehedinți – apărări de maluri – 63,0Km
– regularizări de albii -121,5km
– îndiguiri curs de apă -151,3km- localități – 22
– obiective industriale – 23
– case și gospodării – 1.100
– căi ferate -13km
– drumuri – 191kmJiu
Dolj – apărări de maluri – 18,1Km
– regularizări de albii -223,37km
– îndiguiri curs de apă -248,2km- localități – 55, din care 5 orașe
– agenți economici – 47
– case și gospodării – 976
– căi ferate -1,05km
– drumuri – 23,15km
– teren agricol – 30.926 ha
Olt Olt – ac. Rusciori, vol. atenuare -1,52mil.m3
– acumulări atenuare viitură -10buc
– diguri de apărare – 86,0km
– regularizări de albii – 61,0km
-consolidări și apărări de malur i- 4.068km- localități – 5
– obiective economice – 4
Teleorman – ac. Crângeni, vol. atenuare -3,9mil.m3
– regularizări de albii – 45,3km
– diguri de apărare – 90,3km
-apărări și consolidări de maluri – 7,85km
– derivații de apă – 0,7km- localități-19
– obiective economice – 17Argeș- Vedea
Giurgiu – acumulări atenuare viitură – 7
– regularizări albii -103,2km
– diguri de apărare – 38,73km
– apărări de mal – 1,2km
– derivații – 11,6km- localități – 49
– obiective economice – 71
Argeș- Vedea – diguri de apărare – 45km
– regularizări albii – 26,7km- localități – 1
– obiectiv industrial – 1
Ialomița- BuzăuCălărași
– incinte de apărare – 7 buc.
– diguri de apărare – 70,8km-suprafață de teren -88.362ha
– teren arabil – 4.840 ha
Dobrogea –
LitoralConstanța – regularizări albie râu Agi Cabul -3,0km;
– corectare torenți, pe Valea Irisului: 2,7km
amenajare albie, 1,7 protecție maluri;
– amenajări atenuare viituri pe faleza
Costinești: 1,0km consolidări faleză, 6,0km
canal dalat;
– dig pe pr. Dunărea din localitatea Dunărea,
0,93km;
– dig în localitatea Rasova, 4,19km;
– dig în localitate Oltina, 5,02km;
– dig apărare, localitatea Saraiu, 1,9km.
– incinte îndiguite: Hârșova. Ciobanu
(dig=21,65km), Ciobanu -Gârliciu
(dig=9,3km), Luciu -Giurgeni (dig=18,42km)
– suprafețe apărate 21.764ha.
Sursa date: Districtele Bazinale de Apă din arealul studiat, 2014
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
219O problemă majoră care afectează zona transfrontalieră o reprezintă inundațiile produse de fluviul
Dunărea. Lucrările hidrotehnice pentru preven irea inundațiilor de pe teritoriul românesc sunt învechite,
aproximativ 70 -80% dintre ele fiind construite în perioada 1970 -1980. Cel mai ridicat nivel al Dunării
pe cursul inferior, din anul 1895 până în present, s -a înregistrat în anul 2006 cu un nivel r ecord de
9,4m (30,8ft) în nord -vestul orașului Vidin (Bulgaria). Județele românești Mehedinți, Dolj și Olt au
fost și ele grav afectate. Distrugerile au continuat și în alte localități, ca rezultat al alunecărilor de
teren. Au cedat aproximativ 20 de digur i, zeci de mii de oameni au fost evacuați, mii de case au fost
inundate și peste 50.000 de hectare teren arabil au fost distruse. Zonele inundate de Dunăre în anul
2006 au fost:
Sursă date: Observatorul inundaților din Dartmouth, Universitatea Dartmouth – Hanover NH, SUA
În partea transfrontalieră bulgară inundațiile au drept cauză creșterea nivelului Dunării inferioare, care
produce fenomenul de „remu” pe râurile Iskar, Vit și Osam, datorită diferenței debitelor dintre aceste
cursuri de apă.
Teritoriul românesc este cel mai afectat de inundații, ca urmare și ponderea mare a lucrărilor de
apărare prezentate. Această situație se datorează caracteristicilor geografice ale zonei, și anume zona
de uscat de pe ambele părți ale graniței, având drept coridor cen tral râul Dunărea, cuprinde dealuri și
munți cu înălțimi de cca. 600 de metri, cât și zone de câmpie, cu altitudini între 200 -400m. Partea
bulgară este în general mai înaltă decât cea română, coborând către Dunăre. Munții Balcani reprezintă
trăsătura domin antă a sud -vestului extrem al regiunii, iar vechii munți ai Dobrogei, erodați profund
lângă coasta Mării Negre, prezintă un aspect deluros. Între aceștia se află Câmpia Inferioară a Dunării,
cu soluri aluvionare bogate, reprezentând una dintre cele mai imp ortante zone agricole din România.
Pe ambele părți ale Dunării, sistemul de irigații este amplu folosit, iar pământurile mlăștinoase din
zona riverană Dunării au fost îndiguite și asanate pentru a putea fi folosite ca terenuri arabile.
Disparități
resursele subterane de apă sunt scăzute față de cele de suprafață. În partea bulgară, resursele
subterane sunt estimate la 1,01% din resursele totale de apă ale zonei;
resursele socio -economice de apă din partea românească sunt scăzute față de resursele naturale;
inundațiile produse de către fluviul Dunărea au probabilități mai mari apariție pe teritoriul
românesc.
Potențial
în partea românească resursele de apă sunt bogate, ponderea lor fiind de 86,1% în resursele
totale de apă ale zonei transfrontaliere;
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
220resursade apă specifică pe zona transfrontalieră este mai mare în partea română (276,0mii
m3/km2), comparativ cu cea bulgară (52,2mii m3/km2);
resursele de apă disponibile sunt mai bogate în partea bulgară (4.923,56mil.m3/an), în
comparație cu cele române (1.515, 7mil. m3/an);
volumul de apă stocat în lacurile de acumulare existente în zonă este mult mai mare în partea
română (4.348,2mil. m3) comparativ cu cel din partea bulgară (710,2mil.m3).
Echiparea hidro -edilitară
Alimentarea cu apă
Populația branșată la si stem centralizat de alimentare cu apă este un indicator de performanță
managerială a operatorului și reprezintă orice persoană fizică sau juridică, care are branșament propriu
de apă potabilă și care beneficiază, pe bază de contract, de serviciile operator ului.
Ponderea populației alimentată cu apă prin sistem centralizat este un indicator de performață
managerială a operatorului și reprezintă raportul dintre populața branșată la sistemul centralizat și
populația totală a localității. Situația acestui indic ator în zonă este următoarea:
România: (persoane)
2010 2011 2012
Populație
Județetotal branșată la
sistem de apătotal branșată l a
sistem de apătotal branșată la
sistem de apă
Mehedinți 292.231 152.131 290.137 145.383 288.086 160.237
Dolj 704.436 334.601 700.431 333.373 696.774 307.489
Olt 465.019 149.267 460.334 153.662 456.536 152.710
Teleorman 400.431 99.165 395.701 103.112 391.134 106.513
Giurgiu 280.959 77.323 279.847 76.921 278.863 77.290
Călărași 312.697 133.527 311.474 131.469 310.112 131.729
Constanța 723.696 509.968 724.671 544.728 724.746 536.605
Total 3.179.469 1.155.982 3.162.595 1.488.648 3.146.2511.472.573
Sursă date: Institutul Național de Statistică, România
Bulgaria (persoane)
2010 2011 2012
Populație
Districtetotal branșată la
sistem de
apătotal branșată la
sistem de
apătotal branșată la
sistem de apă
Vidin 105.830 105.195 99.481 98.884 97.546 96.960
Montana 153.066 149.698 145.984 143.210 143.662 140.932
Vratsa 193.555 192.781 184.662 183.923 181.574 180.848
Veliko
Târnovo271.400 270.314 256.279 255.510 253.580 252.820
Silistra 125.827 125.827 118.433 118.433 117.214 117.214
Razgrad 130.238 130.238 123.600 123.600 122.166 122.166
Plevna 286.496 286.496 266.865 266.865 262.969 262.969
Ruse 246.670 246.670 233.767233.767 231.580 231.580
Dobrich 197.424 197.029 188.088 187.900 186.445 186.258
Total 1.710.506 1.704.248 1.617.159 1.612.092 1.596.736 1.591.747
Sursă date: Institutul Național de Statistică, Bulgaria
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
221Procentual situația se exprimă astfel: (%)
2010 2011 2012 2010 2011 2012
România Bulgaria
Mehedinți 52,1 50,1 55,6Vidin 99,499,4 99,4
Dolj 47,5 47,6 44,1Montana 97,8 98,1 98,1
Olt 32,1 33,4 33,5Vratsa 99,6 99,6 99,6
Teleorman 24,8 26,1 27,2Plevna 100 100 100
Giurgiu 27,5 27,5 27,7Velico-Târnovo 99,6 99,7 99,7
Călărași 42,7 42,2 42,5Ruse 100 100 100
Constanța 70,5 75,2 74,0Razgrad 100 100 100
Silistra 100 100 100
Dobrich 99,8 99,9 99,9
Nivel zonă 36,4 47,1 46,8Nivel zonă 99,6 99,7 99,7
Nivel național 55,6 56,5 56,7Nivel național 99,1 99,2 99,3
Sursă date: Institutul Național de Statistică Ro mânia, Institutul Național de Statistică Bulgaria
În România ponderea populației conectată la sistemele centralizate de apă potabilă este de 55 -56% din
totalul locuitorilor. Județul Constanța se situează cu mult peste aceasta cu 70 -75%, la polul opus fiin d
județul Teleorman cu pondere de 24 -27%.
Populația alimentată cu apă prin sistem centralizat a crescut în perioada analizată 2010 -2012, excepție
face județul Dolj cu o scădere atât a populației totale, cât și a celei alimentate cu apă.
În Bulgaria pond erea populație conectată la sistemele centralizate de apă potabilă este foarte apropiată
de cea națională, 99,1 – 99,3%. Districtele Plevna, Ruse, Razgrad și Silistra au întreaga populație
alimentată cu apă prin sisteme centralizate.
Se remarcă diferența m are dintre cele două zone transfrontaliere în asigurarea apei potabile pentru
populației, aceasta reprezentând una dintre disfuncțiile majore.
Capacitatea de producere a apei potabile este unindicator de tip „dezvoltare economico -socială” și
reprezintă ca ntitatea maximă de apă potabilă care poate fi produsă de o instalație de tratare a apei
pentru potabilizare într -o unitate de timp.
În zonă valorile și evoluția acestui indicator este următoarea:
România: (mii m3/an)
Județe 2010 2011 2012
Mehedinți 31.738,2 35.083,8 36.056,2
Dolj 162.837,8 163.473,3 164.840,2
Olt 47.077,7 48.993,9 50.537,2
Teleorman 40.117,9 40.746,4 41.291,7
Giurgiu 23.881,6 23.616,6 21.891,2
Călărași 51.188,7 53.618,1 29.446,4
Constanța 423.233,6 473.605,8 473.886,1
Total 780.075,5 839.137,9 817.949
Sursă date: Institutul Național de Statistică, România
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
222Bulgaria (mii m3/an)
Regiuni 2010 2011 2012
Nord- Vest 92.390 90.080 91.750
Nord- Centru 102.220 94.630 99.630
Nord- Est 135.150 139.420 145.710
Total 329.760 324.130 337.090
Sursă date: Institutul Național de Statistică, Bulgaria
Capacitatea de producere a apei potabile crește în perioada analizată, o dată cu creșterea populației
alimentată cu apă prin sistem centralizat. În partea română volumul de apă potabilă produs în
instalațiile de tratare este mai crescut față de partea bulgară cu aproximativ 40%.
Apa distribuită pentru consum este un indicator de tip „dezvoltare economico -socială” și exprimă
cantitatea totală de apă potabilă livrată efectiv tuturor consumatorilor (populaț ie și agenți economici)
pentru nevoi productive și neproductive (casnice, băi publice, clădiri social -culturale și administrative,
hoteluri, stropitul străzilor și al spațiilor verzi, etc.) prin rețele de distribuție. Se determină cu ajutorul
apometrelor i nstalate la consumatori, iar în lipsa acestora pe baza normelor de consum paușal.
Cantitățile de apă potabilă distribuite și evoluția lor în zonă sunt după cum urmează:
România (miim3/an)
Județe 2010 2011 2012
Mehedinți 9.230 9.341 9.528
Dolj 46.093 45.148 37.220
Olt 12.778 12.179 9.100
Teleorman 9.028 9.482 9.886
Giurgiu 4.551 4.314 4.383
Călărași 8.763 9.085 8.448
Constanța 42.734 40.995 40.652
Total 135.187 132.555 121.229
Sursă date: Institutul Național de Statistică, România
Bulgaria: (mii m3/an)
Districte 2010 2011 2012
Vidin 3.110 3.176,5 3.255,9
Montana 4.644,4 4.704,4 4.835,4
Vratsa 6.262,5 6.109 6.402,9
Velico Târnovo 8.682,5 8.766,5 8.951,1
Silistra 3.490,4 3.587,9 3.722,1
Razgrad 3.137,4 3.203,1 3.433,5
Plevna 9.829,7 9.643,2 9.886,3
Ruse 9.003,5 8.788,5 9.551,5
Dobrich 5.250 5.349,5 5.438,7
Total 55.420,4 55.339,6 57.489,4
Sursă date: Institutul Național de Statistică, Bulgaria
Volumul de apă distribuit pentru consumul casnic este diferit între cele două părți, funcție de populația
alimentată cu apă prin sistem centralizat, diferența ajungând până la 47% în anul 2012 între partea
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
223română și cea bulgară. De asemenea, în perioada analizată în partea română volumul de apă distribuit
scade, iar în partea bulgară crește. Explicația acestei stări de fapt este aceea că în localitățile urbane și
rurale din partea română sunt în deru lare proiecte, cu finanțare din fonduri europene, pentru
reabilitarea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă, investiții care reduc în principal pierderile
de apă potabilă. Creșterea din partea bulgară se datorează de asemenea investițiilor de rea lizare a
sistemelor centralizate de apă potabilă; creșterile cele mai însemnat fiind în districtele Plevna și Ruse.
Consumul specific reprezintă cantitatea totală medie zilnică de apă utilizată de un consumator în
decursul unui an. Indicatorul reprezintă performanța managerială operațională a administratorului
serviciilor de apă din localități. La nivelul zonei valorile acestui indicator sunt:
(l/om/zi)
România 2010 2011 2012 Bulgaria 2010 2011 2012
Județ District
Mehedinți 166,2 176,03 162,9 Vidin 81 88 92
Dolj 377,4 371,03 331,6 Montana 85 90 94
Olt 234,5 217,1 163,3 Vratsa 89 91 97
Teleorman 249,4 251,9 254,3 Plevna 94 99 103
Giurgiu 161,3 153,7 155,4 Velico-Târnovo 88 94 97
Călărași 179,8 189,3 175,7 Ruse 100 103 113
Constanța 229,6 206,2 207,5Razgrad 66 71 77
Silistra 76 83 87
Dobrich 73 78 80
Total zonă 320,4 243,9 225,5 Total zonă 83,5 88,5 93,3
Total național 235,2 231,7 234,4 Total național 97 100 102
Sursă date: Institutul Național de Statistică, România, Institutul Național de Statistică, Bulgaria
Consumurile specifice de apă în cele două țări sunt foarte diferite, atât la nivel național, cât și la nivelul
zonei studiate. În partea românească peste media consumului specific în zonă se situează județele Dolj,
Teleorman și Con stanța, iar în partea bulgară districtele Plevna și Ruse.
Consumul specific de apă din partea bulgară se apreciază ca fiind scăzut, ținând seama de faptul că
ponderea populației alimentată cu apă este cuprinsă între 98 – 100%.
Lungimea rețelelor de distrib uție apă potabilă este un indicator de performanță operațională, care
reprezintă lungimea simplă a conductelor (artere principale și secundare) amplasate pe teritoriul unei
localității, pentru transportul apei potabile de la conductele de aducțiune sau de la stațiile de pompare
din rezervoarele de apă, până la punctele de branșare a consumatorilor.
În zona studiată situația este următoarea:
(km)
România 2007 2008 2009 Bulgaria 2007 2008 2009
Județ District
Mehedinți 680,5 681,9 743,5 Vidin 18,6 15,5 14,6
Dolj 948,1 1.035,7 1.239,7 Montana 8,2 8,3 9,5
Olt 954,7 989,8 1.073,9 Vratsa 2.339,1 2.645,2 2.606,8
Teleorman 698,9 793,1 815,5 Plevna 23,5 20,5 17,7
Giurgiu 325 371,4 433 Velico-Târnovo 61,8 59,4 50,8
Călărași 960,6 1.005,9 1.073,2 Ruse 33,5 44,5 29,8
Constanța 2.294,9 2.805 2.818,6 Razgrad 7,0 7,3 7,5
Silistra 11,4 10,9 9,4
Dobrich 14,2 12,6 12,1
Total zonă 6.862,7 7.682,8 8.197,4 Total zonă 2.517,32.824,2 2.758,2
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
224Regiune Regiune
Regiunea S -V 5.039,2 5.345,1 6.030,6 Regiunea N -V 2.408,7 2.707,7 2.665,1
Regiunea Sud9.187,5 9.816,6 10.490,6Regiunea N –
Centru122,3 132 106,2
Regiunea S – E 9.005,9 10.103,7 10.461,4 Regiunea N -E 642,8 609,1389,8
Total 23.232,6 25.265,4 2.698,26 Total 3.173,8 3.448,8 3.161,1
Nivel național 52.578 56.809 60.456 Nivel național 4.933 5.168 4.911
Sursă date: Raport anual privind situația socio -economică a zonei transfrontaliere România -Bulgaria, 2007 -2009, elaborat
institutul IRECSON, mai 2012
Ritmul de extindere al rețelei de a pă potabilă este indicator de performanță al managemetului
operațional și reprezintă lungimea de conducte de distribuție apă potabilă realizată anual, după punerea
în funcțiune a sistemului respectiv.
(%)
România 2007-2008 2008-2009Bulgaria 2007-2008 2008-2009
Județ District
Mehedinți 100,2 109,0 Vidin 83,0 94,0
Dolj 109,2 119,7 Montana 101,2 114,4
Olt 103,6 108,5 Vratsa 113,1 98,0
Teleorman 113,5 102,8 Plevna 87,0 86,0
Giurgiu 114,3 116,6 Velico-Târnovo 96,0 85,0
Călărași 104,7 106,7 Ruse 132,8 67,0
Constanța 122,2 100,5 Razgrad 104,3 102,7
Silistra 96,0 86,0
Dobrich 89,0 96,0
Total zonă 111,9 106,7 Total zonă 112,2 98,0
Nivel național 108,0 106,4 Nivel național 104,8 95,0
România – Ritm extindere lungime rețea distribuție apă pota bilă
100,2109109,2119,7
103,6108,5113,5
102,8114,3116,6
104,7106,7122,2
100,5
020406080100120140
Mehedinți Olt Giurgiu Constanța2007-2008
2007-2008
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
225Bulgaria- Ritm extindere lungime rețea distribuție apă potabilă
8394101,2114,4113,1
98
878696
85132,8
67104,3102,7
96
868996
020406080100120140
District Montana Plevna Ruse Silistra2007-2008
2008-2009
Canalizarea apelor uzate
Populația racordată la sistemul public de canalizare apă uzată este un indicator de performanță
managerială a operatorului și reprezintă orice persoană fi zică sau juridică, care are racord propriu de
canalizare și care beneficiază, pe bază de contract, de serviciile operatorului.
Ponderea populației racordată la acest sistem reprezintă raportul dintre populația racordată la sistemul
centralizat de canalizar e și populația totală a localității.
În zona transfrontalieră situația între cele două părți este diferită, și anume în partea română procentul
populației racordată la sistem de canalizare cu epurarea apelor uzate este mai scăzut față de cel din
partea bu lgară. În perioada analizată 2010 -2012 se remarcă tendința de creștere a acestuia, 31,3 –
35,4% în partea română și 57,5 – 59,9% în cea bulgară. O creștere spectaculoasă a acestui indicator
este remarcată în județul Mehedinți (5,6 – 34,4%), iar în județul Constanța acesta scade sensibil (57,7 –
56,2%). În partea bulgară în toate districtele cuprinse în zonă se remarcă tendința de creștere.
La nivel național, pentru România indicatorul are o creștere semnificativă, 30,3 – 40,2% pentru
perioada 2010 – 2012,iar pentru Bulgaria creșterea există dar nu atât de mare, 70,6 – 74,3%.
România: (persoane)
2010 2011 2012
Populație
Județetotal racordată
la sistem
de
canalizaretotal racordată la
sistem de
canalizaretotal racordată la
sistem de
canalizare
Mehedinți 292.231 16.249 290.137 113.689 288.086 99.068
Dolj 704.436 260.200 700.431 230.502 696.774 285.138
Olt 465.019 101.166 460.334 106.113 456.536 118.069
Teleorman 400.431 80.336 395.701 81.765 391.134 82.360
Giurgiu 280.959 52.657 279.847 52.757 278.863 53.188
Călărași 312.697 65.767 311.474 67.136 310.112 68.578
Constanța 723.696 417.675 724.671 418.949 724.746 407.275
Total 3.179.469 994.050 3.162.595 1.070.911 3.146.251 1.113.946
Sursă date: Institutul Național de Statistică, România
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
226Bulgaria (persoane)
2010 2011 2012 Populație
Districtetotal racordată la
sistem de
canalizaretotal racordată la
sistem de
canalizaretotal racordată la
sistem de
canalizare
Vidin 105.830 53.867 99.481 55.610 97.546 54.821
Montana 153.066 88.472 145.984 84.963 143.662 84.042
Vratsa 193.555 105.100 184.662 102.303 181.574 100.774
Velico Târnovo 271.400 170.439 256.279 169.657 253.580 168.377
Silistra 125.827 57.755 118.433 61.348 117.214 60.600
Razgrad 130.238 53.137 123.600 51.788 122.166 51.188
Plevna 286.496 157.286 266.865 150.511 262.969 148.578
Ruse 246.670 164.282 233.767 157.325 231.580 156.317
Dobrich 197.424 133.656 188.088 130.533 186.445 131.817
Total 1.710.506 983.994 1.617.159 964.039 1.596.736 956.514
Sursă date: Institutul Național de Statistică, Bulgaria
Ponderea populației care beneficiază de sistem de canalizare centralizat este:
(%)
2010 2011 2012 2010 2011 2012
România Bulgaria
Mehedinți 5,6 39,2 34,4 Vidin 50,9 55,9 56,2
Dolj 37 33 41 Montana 57,8 58,2 58,5
Olt 21,7 23,1 25,8 Vratsa 54,3 55,4 55,5
Teleorman 20,1 20,7 21,1 Plevna 54,9 56,4 56,5
Giurgiu 18,7 18,9 19,1 Velico-Târnovo 62,8 66,2 66,4
Călărași 21 21,6 22,1 Ruse 66,6 67,3 67,5
Constanța 57,7 57,8 56,2 Razgrad 40,8 41,9 41,9
Silistra 45,9 51,8 51,7
Dobrich 67,7 69,4 70,7
Nivel zonă 31,3 33,9 35,4 57,5 59,6 59,9
Nivel național 30,3 39,8 40,2 Nivel național 70,6 74,1 74,3
Sursă date: Institutul Național de Statistică, România, Institutul Național de Stat istică, Bulgaria
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
227Ponderea populației conectată la sistemele canalizare apă uzată și de alimentare cu apă este
următoarea:
(%)
2010 2011 2012 2010 2011 2012
România Bulgaria
Mehedinți 10,7 78,2 61,8Vidin 51,2 56,2 56,5
Dolj 77,8 69,1 92,7Montana 59,1 59,3 59,6
Olt 67,8 69,1 77,3Vratsa 54,5 55,6 55,7
Teleorman 81,0 79,3 77,3Plevna 54,9 56,4 56,5
Giurgiu 68,1 68,6 68,8Velico-Târnovo 63,1 66,4 66,6
Călărași 49,3 51,1 52,1Ruse 66,6 67,3 67,5
Constanța 81,9 77,0 75,6Razgrad 40,8 41,9 41,9
Silistra 45,9 51,8 51,7
Dobrich 67,8 69,5 70,8
Nivel zonă 86,0 71,9 75,6Nivel zonă 57,7 59,8 60,1
Ponderea populației care beneficiază de alimentare cu apă și de canalizarea apelor uzate în partea
română este mai ridicată față de partea bulgară .
Debitul stațiilor de epurare aflate în funcțiune , se referă la instalațiile aflate în funcțiune la sfârșitul
anului pentru curățirea (prin decantare, tratare chimică, biologică, etc.) apelor reziduale de substanțe
poluante.
Situația stațiilor de epurare aflate în funcțiune, la nivel de Regiune este următoarea:
(număr)
România 2010 2011 2012 Bulgaria 2010 2011 2012
Regiune Regiune
Regiunea S -V 39 39 39Regiunea N -V 5 5 5
Regiunea Sud44 44 44Regiunea N –
Centru9 11 10
Regiunea S – E 35 35 35Regiunea N-E 19 18 17
Total 118 118 118 Total 33 34 32
Sursă date: Institutul Național de Statistică, România, Institutul Național de Statistică, Bulgaria
La nivel național volumul apelor uzate și capacitatea stațiilor de epurare sunt:
(mil. m3/an)
2010 2011 2012 2010 2011 2012
România Bulgaria
Volum apă uzată
menajeră1.079,5 1.024,7 992,4 Volum apă uzată
menajeră548,6 575,5 570,8
Debit stație de
epurare
orășenească743,7 758,7 968,6 Debit stație de
epurare orășenească468,2 469,6 475,9
Sursă date: Institutul Național de Statistică, România Institutul Național de Statistică, Bulgaria
Lungimea rețelelor de canalizare a apelor uzate , reprezintă lungimea simplă a conductelor (colectoare
principale și secundare) prin care se colectează și se evacuează apele reziduale (menajere, industriale,
etc.) și a celor provenite din precipitații de pe teritoriul localității cu canalizare publică, începând de la
căminele de racordare a clădirilor cu instalații de canalizare și până la punctul de deversare a apelor
reziduale într -un emisar natural.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
228La nivelul zonei studiate situația acestora este:
(km)
România 2010 2011 2012
Județ
Mehedinți 216 230,7 257,8
Dolj 565,4 595,5 603,1
Olt 302,5 338,6 385,1
Teleorman 231 231 231
Giurgiu 176,3 176,3 200,4
Călărași 170,8 171,2 196,9
Constanța 1.185,5 1.191,4 1.263,8
Total 2.847,5 2.934,7 3.138,1
Nivel național 21.977,5 23.137,2 24.789,8
Sursă date: Institutul Național de Statistică, România
(km)
Bulgaria 2010 2011 2012
Nivel național 10.115 10.278 10.312
Sursădate: Institutul Național de Statistică, Bulgaria
Ritmul de extindere al rețelei de canalizare apă uzată este indicator de performanță al managemetului
operațional și reprezintă lungimea conductelor de canalizare apă uzată realizată anual, după punerea în
funcțiune a sistemului respectiv.
(%)
România/ Județ 2010-2011 2011-2012
Mehedinți 106,8 111,7
Dolj 105,3 101,3
Olt 111,9 113,7
Teleorman 100 100
Giurgiu 100 113,7
Călărași 100,2 115,0
Constanța 100,5 106,1
Nivel național 105,3 107,1
Bulgaria
Nivel național 101,6 100,3
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
229România – Ritm extindere rețea de canalizare apă uzată
106,8111,7
105,3
101,3111,9113,7
100100100113,7
100,2115
100,5106,1
103,1106,9
9095100105110115
Județ Dolj Teleorman Călărași Total zonă2010-2011
2011-2012
Bulgaria- Ritm extindere rețea de canalizare apă uzată
101,6
100,3
99,699,8100100,2100,4100,6100,8101101,2101,4101,6
2007-2008 2008-2009Nivel național
Nivel național
Disparități:
pondere scăzută la populația branșată la sistem centralizat de alimentare cu apă în partea
românească;
pondere scăzută la populația racordată la sistemele de canalizare a apelor uzate în toată
zona transfrontalieră;
volumele de apă uzată rezultate din consumul de apă potabilă sunt mai mari decât
capacitatea stațiilor de epurare aflate în func țiune, în toată zona transfrontalieră.
Potențiale:
capacitatea de producere a apei potabile este în creștere în toată zona studiată;
capacitatea stațiilor a apelor uzate este în creștere în toată zona studiată;
ritm crescut de extindere a rețelelor de d istribuție a apei potabile și a celor de canalizare
apă uzată în toată zona de studiu.
Amenajări pentru agricultură (îmbunătățiri funciare):
irigații,
desecări,
combaterea eroziunii solurilor,
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
2302.INFRASTRUCTURA DE TRANSPORT
Transportul terestru (r uier și feroviar) deține cea mai mare pondere atât în zona transfrontalieră
România – Bulgaria cât și la nivel național, în ambele țări .
Setul de indicatori comuni în privința infrastructurii de transport reflectă faptul că în ambele țări
dezvoltarea și m odernizarea sectorului transporturi constituie o prioritate.
Cartograma infrastructurii rutiere și feroviare din zona transfrontalieră (cele șapte județe românești și
cele nouă districte bulgărești) relevă discrepanța în privința densității drumurilor publ ice și a căilor
ferate, în România indicatorul densitate având o valoare aproape dublă față de cea din Bulgaria.
În raport cu media pe țară (35 km/100kmp), la nivelul anului 2012 toate județele românești analizate se
situau sub aceasta valoare, excepție f ăcând doar jud. Constanța, Olt și Mehedinți.
În schimb, densitatea drumurilor din districtele bulgărești, deși se situează chiar puțin peste media
Bulgariei, este aproape la jumătate față de densitatea din România.
Raportate însă la media europeană (93 k m/100kmp), ambele densități din cele două țări se află mult
sub aceasta, situându -le pe ultimele două poziții în cadrul rețelelor Uniunii Europene.
Pe de altă parte, deși densitatea drumurilor este relativ scăzută, conform tabelelor anexate, în ultimii
cinci ani analizați (2008 – 2012) rețeaua de drumuri publice nu a înregistrat creșteri importante, mai
ales în privința celor de importanță europeană și națională. Excepție face indicatorul ,,nr. km de
autostradă”: dacă în zona din Bulgaria nu s -a construit n ici un kilometru de autostradă, în România s –
au dat în folosință 73 km (pe teritoriul jud. Constanța). De altfel, zona din Bulgaria este deficitară la
acest capitol, aceasta nedeținând autostrăzi, în timp ce în zona din România există 206 km.
Analiza spați ală evaluează cantitativ (nu și calitativ) rețeaua rutieră. În privința analizei calitative (de
exemplu indicatorul menționat anterior), ambele țări se află la pe o poziție inferioară în clasamentul
european pentu sectorul transporturi.
Nici infrastructura feroviară din ambele țări nu a înregistrat nici o modificare sau completare esențială.
Dintr-un anumit punct de vedere această situație este firească și se datorează faptului că structura
rețelei de căi ferate este constituită deja de aproape un secol și nu necesită extindere, ci modernizare
(linii cu viteză sporită, dublare, electrificare).
Rețeaua rutieră România (km)
Autostrăzi Drumuri naționaleJudețe
2008200920102011201220082009201020112012
Constanta 111174484484484484551
Calarași 104104104104104502502502502502
Giurgiu 2828282828307307311311311
Teleorman 00000390390390390390
Olt 00000301301301301301
Dolj 00000437473473473473
Mehedinți 00000434434438449449
Lung. totală (km) 13313313313320628552891289929102977
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
231Rețeaua rutieră Bulgaria (km)
Autostrăzi Drumuri naționaleDistricte
2008200920102011201220082009201020112012
Vidin 00000165165165165165
Montana 00000217217217217217
Vratsa 00000290290290290290
Pleven 00000301301301301301
Veliko Tarnovo 00000294294294294294
Ruse 00000265265265265265
Razgrad 00000218218218218218
Silistra 00000204204204204204
Dobrich 00000325325325325325
Lung. totală (km) 000002.2792.2792.2792.2792.279
Total drumuri publice (km)
România 20082009201020112012
Constanta 23252.325232524252492
Calarași 13481348134813481348
Giurgiu 11391139115611601160
Teleorman 15251525152515251525
Olt 21762176217621762328
Dolj 22422268240624192435
Mehedinți 18571857185718721872
Lung. totală
(km) 1261212638127931292513160
Bulgaria 20082009201020112012
Vidin 611611611611611
Montana 605605605605605
Vratsa 637637637637637
Pleven 791791791791791
Veliko Tarnovo 937937937937937
Ruse 512512512512512
Razgrad 506506506506506
Silistra 506506506506506
Dobrich 827827827827827
Lung. totală 5.9325.9325.9325.9325.932
Densitatea rețelei rutiere (autostrăzi și drumuri naționale) este ușor diferită în cele două țări: în partea
bulgară aceasta este de 35,76 km/100kmp iar în cea română de 133,44 km/100kmp situație datorată
particularităților rețelei de localități, cu așez ări rare specifice zonelor agricole din câmpia română.
Zona din Bulgaria, deși posedă un număr mai redus de așezări, deține o rețea de drumuri mai
dezvoltată pentru faptul că o mare parte din drumurile națion ale traversează zona transfront alieră de la
estla vest.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
232Densitatea rețelei rutiere (autostrăzi și drumuri naționale)
RomâniaTotal drumuri
publice 2012Densitate drumuri
(km/100kmp)
Constanta 2492 35,24
Calarași 1348 26,49
Giurgiu 1160 32,90
Teleorman 1525 26,34
Olt 2328 42,34
Dolj 2435 32,84
Mehedinți 1872 37,95
Total Ro 13160 km 33,44
Bulgaria
Vidin 2492 35,24
Montana 1348 26,49
Vratsa 1160 32,90
Pleven 1525 26,34
Veliko Tarnovo 2328 42,34
Ruse 2435 32,84
Razgrad 1872 37,95
Silistra 2492 35,24
Dobrich 1348 26,49
Total Bg 13160 26.01
Total zonă 30160 km 35,76
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
233În cazul densității rețelei feroviare există o diferență redusă între valorile acestui indicator relevant în
cele două țări; în partea română există un traseu de cale ferate ce traversează zona din jud. Constanța
până în Mehedinți care este traversat pe o lungime foarte mare de linii pe direcția nord -sud, din care
două fac legătura cu Bulgaria, la Calafat și Giurgiu.
Rețeaua feroviară (km)
RomâniaTotal
liniiNr. km
electrificațiNr. Km linii
dubleDensitate CF
(km/1000kmp)
Constanta 501 85 86 70,85
Calarași 188 147 132 36,95
Giurgiu 47 24 43 13,33
Teleorman 231 68 67 39,90
Olt 237 61 58 43,11
Dolj 225 84 81 30,35
Mehedinți 124 124 23 25,14
Lung. totală 1828 593 490 37,09
BulgariaTotal
liniiNr. km
electrificațiNr. Km linii
dubleDensitate CF
(km/1000kmp)
Vidin 101 80 0 33,42
Montana 115 115 0 31,64
Vratsa 112 112 66 30,94
Pleven 206 116 116 47,47
Veliko Tarnovo 236 159 82 51,06
Ruse 155 155 0 55,36
Razgrad 92 49 7 34,94
Silistra 70 0 0 24,60
Dobrich 60 0 0 12,71
Lung. totală 1.147 786 271 35,79
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
234Disparități
Infrastructura rutieră și feroviară din zona transfrontalieră este dezvoltată inegal în România și
Bulgaria, cele șapte județe românești având o densitate a drumurilor și a căilor ferate aproape
dublă față de cele nouă districte bulgărești.
Densitățile rutieră și feroviară din cele două țări se află mult sub media europeană de 93
km/100kmp, aceasta situându -le pe ultimele două poziții în cadrul rețelelor Uniunii Europene.
Din anali za calitativă a infrastructurii rutiere și feroviare, precum și a serviciilor de transport
din ambele țări, reiese că acestea se află la partea inferioară a clasamentului european, deși
transportul terestru deține cea mai mare pondere atât în România, cât și în Bulgaria.
În cadrul teritoriului românesc se remarcă jud. Constanța, Olt și Mehedinți, cu o densitate a
rețelei rutiere peste media națională, la antipod situându -se jud. Teleorman și Călărași; în
schimb, rețeaua feroviară înregistrează o medie super ioară celei pe țară în jud. Călărași, ca și în
Teleorman, suplinind, într -un fel, slaba dezvoltare a rețelei rutiere. La polul opus se situează
jud. Mehedinți, cu o densitate deosebit de mică a rețelei de căi ferate. Jud. Olt se prezintă cel
mai bine în pr ivința infrastructurii rețelei terestre de transport.
În sectorul bulgăresc disparitățile de dezvoltare a transportului între districte sunt mai reduse.
Ruse, Veliko Tarnovo și Pleven au cea mai mare densitate de căi ferate, în timp ce în Dobrich
aceasta e ste la jumătate, iar în privința rețelei rutiere situația este și mai echilibrată, toate
districtele situându -se în jurul valorii de 17 – 20 km/100 kmp.
Potențial e:
prezența fluviului Dunărea care constituie totodată și coridor european de transport
existența mai multor moduri de transport: terestru (rutier și feroviar) și fluvial, existând
posibilitatea dezvoltării transportului combinat
situarea pe trasee rutiere, feroviare și navale europene
infrastructură feroviară dezvoltată pe direcțiile principale de interes, necesitând doar
modernizare
existența porturilor (care necesită doar reabilitare)
3. INFRASTRUCTURA DE PRODUCȚIE ȘI TRANSPORT A ENERGIEI ELECTRICE
Dezvoltarea sectorului energetic reprezintă una dintre provocările majore, având în vedere m ai multe
aspecte, puse în evidență și în Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării, și anume:
costuri mari și concurența redusă
necesitatea unei mai mari diversități a aprovizionării prin interconexiuni și piețe regionale
autentice, în scopul creș terii securității energetice
creșterea eficienței energetice, inclusiv economia de energie și suplimentarea surselor
regenerabile
Dezvoltarea sectorului energetic este considerată obiectiv principal, atât în România cât și în Bulgaria,
în cadrul strategiil or de dezvoltare durabilă fiind, astfel, în concordanță cu Planul de acțiune propus de
Strategia Dunării care include energia ca domeniu prioritar pe care se axează pilonul de Interconectare
a Regiunii Dunării, și prin care se dorește încurajarea energiilo r durabile. Având în vedere anumite
probleme, cum ar fi calitatea infrastructurii, securitatea aprovizionării, organizarea pieței, cererea
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
235nesustenabilă, eficiența energetică și utilizarea de surse regenerabile, în Strategie se consideră că
„modernizarea ș i extinderea rețelelor energetice sunt esențiale, în special din punct de vedere al
interconectărilor, prin implementarea Programului energetic european pentru redresare și prin
consolidarea rețelei TEN -E”.
La nivelul anului 2012, România avea unul dintre cele mai mici grade de dependență energetică (de
77,7 %), comparativ cu țările din Uniunea Europeană, conform datelor Eurostat, fiind pe locul trei
după Danemarca și Estonia.
Dependența energetică (%)
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
România30,2 27,6 29,4 31,7 28 20,3 21,9 21,6 22,7
Bulgaria 48,1 46,7 45,6 50,7 51,7 45,1 39,6 36 36,1
Sursa: Eurostat, 2014
Un indicator relevant în balanța energetică este consumul intern brut de energie care a înregistrat o
scădere evidentă după anul 2008, atât în România cât și în Bulgaria, ca urmare a impactului crizei
economice globale.
Consumul intern brut de energie (mii tep)
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
România 38950 37868 39381 39159 39658 34328 34817 35648 34851
Bulgaria 19017 20122 20761 20163 19908 17444 17783 19106 18305
Sursa: INS Romania, INS Bulgaria, 2014
De asemenea, ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final de energie s -a apropiat mult
de ținta propusă pentru anul 2020 de 24%, aceasta fiiind în 2012 de 22,9% (INS, 2014), un obiectiv cu
un nivel destul de ridicat comparativ cu nivelul stabilit pentru alte țări europene, în condițiile în care
Directiva privind energia din surse regenerabile (2009/28/CE) stabilește pentru UE o cotă de 20% de
energie din su rse regenerabile până în 2020.
Ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final de energie (%)
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 Ținta
2020
România 16,8 17,6 17,1 18,3 20,4 22,6 23,2 21,2 22,9 24
Bulgaria 9,6 9,5 9,7 9,4 10,7 12,4 14,4 14,6 16,3 16
Sursa: Eurostat, 2014
Conform datelor furnizate de Strategia Energetică actualizată pentru perioada 2011 -2020, România
dispune de o gamă diversificată, dar redusă cantitativ, de resurse convenționale de energie primară:
țiței, gaze natu rale, cărbune, minereu de uraniu, precum și de un important potențial valorificabil de
resurse regenerabile.
Infrastructura energetică permite atât asigurarea cu energie pe întreg teritoriul României și Bulgariei,
cât și interconexiunea cu sistemele energ etice vecine.
Alimentarea cu energie electrică
Ansamblul de rețele care constituie infrastructura de bază utilizată pentru producerea și transportul
energiei electrice este bine dezvoltată în regiunea transfrontalieră România -Bulgaria.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
236
La nivel națion al, producția de energie electrică, atât în România cât și în Bulgaria, a înregistrat
creșteri și descreșteri succesive în ultimii ani, valorile cele mai scăzute fiind la nivelul anului 2009.
Producția de energie electrică (GWh)
2007 2008 2009 2010 2011 2012
România 61673 64956 58016 60979 62216 59047
Bulgaria 42875 44423 42789 46011 50330 47406
Sursa: INS România, INS Bulgaria, 2014
Cele mai mari unități de producere a energiei electrice din zona studiată sunt sistemul hidroenergetic Porțile
de Fier, în județul Mehedinti, Centrala Nucleară Cernavodă, în județul Constanța, și Centrala Nucleară
Kozlodui din districtul Vratsa, care se află pe cursul Dunării.
Porțile de Fier I este hidrocentrala cu cea mai mare putere instalată din România, având 1167 MW. În
prezent, aceasta este administrată de Hidroelectrica, prin Sucursala Hidrocentrale Porțile de Fier care
administrează atât sistemele hidroenergetice și de navigație Porțile de Fier I și Porțile de Fier II (251,2 MW)
de pe Dunăre, dar și o centrală supl imentară, cu două hidroagregate, situată pe brațul Gogoșu, toate însumând
o putere instalată de 1458,4 MW. (Hidroelectrica, 2013).
O altă zonă de referință privind amenajările hidroenergetice se află pe cursul râului Olt, zona studiată
incluzând hidrocent rala de la Slatina cu o putere instalată de 26 MW, centralele Ipotești, Drăgănești,
Frunzaru, Rusănești și Izbiceni, fiecare având o putere instalată de 53 MW și centralele Strejesti și Arcești cu
50 MW și respectiv 38 MW.
Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă a fost concepută cu un profil de 5 unități, cu o putere electrică de
706,5 MW/unitate. Unul dintre motivele amplasării centralei în această zonă a fost vecinătatea Dunării, ca
sursă importantă de răcire, prin Canalul Dunăre -Marea Neagră. Unitatea 1 a Centralei a fost pusă în anul
1996, unitatea 2 în 2007, iar unitățile 3 și 4 nu au fost finalizate, fiind în conservare din 1992. Dupa 2007 s -au
facut demersuri pentru atragerea de investiții în vederea finalizării acestor două unități. Energia electr ică
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
237produsă anual de CNE Cernavodă reprezintă circa 20% din producția de electricitate totală a României. Până
în prezent, au fost puse în funcțiune două unități, urmând ca, până în 2015, să fie finalizate și puse în
funcțiune Unitățile 3 și 4 (SN Nucleare lectrica, 2014).
În Bulgaria, centrala nucleară de la Kozlodui, din districtul Vratsa, a fost pusă în funcțiune în 1974 odată cu
prima unitate, alte 5 reactoare fiind puse în funcțiune pe rând până în 1991. Ca parte a memorandumului
încheiat între Guvernu l Bulgar și Comunitatea Europeană din 1999, Unitățile 1 și 2 au fost deconectate de la
sistemul de electricitate pe 31 decembrie 2002, și unitățile 3 și 4 pe 31 Decembrie 2006. Toate urmează să fie
scoase din funcțiune în conformitate cu Strategia Actuali zată de Scoatere din Funcțiune pentru Unitățile 1 -4
ale CNE Kozlodui (Eco Energoproekt, 2010). Capacitatea actuală a reactoarelor în funcțiune este de 2 GW.
Se preconizează construirea unei noi unități nucleare, cu o capacitate estimată la 1,2 GW (Ministe rul
Mediului, 2012).
Alte unități importante de producere a energiei electrice, care se află în județele riverane Dunării, conform
datelor ANRE (2013), sunt:
Centralele care aparțin Complexului Energetic Oltenia, și care utilizeaza lignitul, acestea fiind
Ișalnita, considerată una dintre cele mai mari centrale electrice din România, cu o putere instalată de
2×315 MW, și Craiova cu o putere instalată de 2×150 MW;
Centrala ROMAG -TERMO (RAAN) din Drobeta Turnu -Severin, cu o capacitate electrică instalată
de 222 MW;
Centrala ELCEN din Constanța (CET Palas), funcționând cu gaz și păcură, cu o putere electrică
instalată de 100 MW. (ELCEN, 2014);
În Bulgaria, una dintre principalele centrale termo -electrice se află în regiunea transfrontalieră, la Ruse, și are
o capacitate instalată de 400 MW. La ora actuală, Centrala funcționează la jumatate din capacitate, deoarece
o parte din echipamentul instalat trebuie modernizat (SEE -Industry Market, 2010).
Situația pe județele/districtele din zona transfrontalieră studiată , privind puterile instalate și pe tip de centrale
electrice, este prezentată mai jos:
Puterile electrice instalate pe județe/districte
Puteri instalate pe categorii de centrale electrice (MW)
Județ/district
Hidroelectrica Termoelectrica Nuclearelectri că Eoliană Fotovoltaică
Mehedinți 1458,4 222 1,8 29,2
Dolj 930 61
Olt 379 59,6
Teleorman 11
Giurgiu 8,1 206,7
Călărași 26,9
Constanța 14 100 1411 1475,7 3,5
Vidin
Montana 14,4
Vratsa 2000 4,5
Pleven 9,9 50,6
Veliko Tarnovo
Ruse 400 0,95
Razgrad
Silistra 25,8
Dobrich 487,4 22,5
Sursa: prelucrare date Transelectrica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Elcen, Asociația bulgară pentru energie eoliană
(BGWEA), administrațiile de district din Bulgaria
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
238Județul Constanța iese în evidență prin puterile instalate pe centralele eoliene mult mai mari decât în
alte județe, datorită valorificării semnificative a potențialului eolian existent în această zonă. Prin
comparație, potențialul solar este, în că, insuficient valorificat.
Rețeaua electrică de transport, gestionată de Compania Naționala Transelectrica din România și
Compania Națională de Electricitate din Bulgaria, care sunt operatorii naționali de transport al energiei
electrice, este bine repr ezentată în regiunea dunăreană, fiind constituită din linii electrice aeriene și
stații de conexiune și transformare, cu nivele de tensiune de 220 kV, 400 kV și 750 kV.
Frontiera dintre România și Bulgaria este traversată de linii electrice aeriene de inte rconexiune a
sistemului energetic din România cu sistemul energetic al Bulgariei, prin care se fac schimburi
comerciale de energie electrică:
LEA 750 kV Isaccea- Varna (Bulgaria)
LEA 400 kV Isaccea- Dobrudja (Bulgaria)
LEA 400 kV (D.C.) Țânțăren i- Kozlodui (Bulgaria)
Rețeaua electrică de distribuție la nivelul județelor și districtelor cuprinse în studiu asigură alimentarea
cu energie a tuturor localităților din regiune, conform datelor statistice și strategiilor elaborate la nivel
de județ/dis trict.
Disparități și potențiale
Evoluția indicatorilor din ultimii ani scoate în evidență impactul crizei economice globale
asupra sectorului energetic din cele două țări.
Existența unei game reduse cantitativ de resurse convenționale de energie primară ridică
problema dezvoltării unor surse alternative.
Unele echipamente din componența unităților de producere a energiei electrice și a rețelelor
electrice prezintă un grad ridicat de uzură fizică și morală, necesitând înlocuirea acestora.
Existența centr alelor nucleare de la Koslodui și Cernavoda în zonă duc la creșterea riscului de
producere a unui accident nuclear
Infrastructura energetică permite asigurarea cu energie pe întreg teritoriul României și
Bulgariei, și posibilitatea unor noi interconexiuni cu sistemele energetice vecine.
Existența unor surse diverse de obținere a energiei, hidro, termo, nucleară și alternative (solară,
eoliană) asigură posibilitatea dezvoltării unor noi capacități energetice.
Atragerea investițiilor pentru dezvoltarea unor noi capacități energetice și modernizarea celor
existente.
4. INFRASTRUCTURA DE PRODUCȚIE ȘI TRANSPORT A ENERGIEI TERMICE
În prezent doar un număr redus de localități urbane din teritoriul românesc analizat au păstrat în
funcțiune sistemul de alimentare centralizată cu energie termică existent în 1989, centralele termice de
zonă/cvartal, ce funcționează cu gaze naturale, fiind principalele surse de producere a energiei termice
necesare sistemului centralizat. Lipsa programelor și măsurilor de reabilitare , modernizare,
eficientizare a sistemului centralizat de alimentare cu energie termică a dus în timp la pierderi mari de
agent termic, creșterea prețurilor și nemulțumiri ale locuitorilor datorită confortului redus oferit, fapt
ce a determinat debranșări m asive ale consumatorilor, urmate de desființarea acestui sistem în
majoritatea localităților urbane din România. O situație asemănătoare este și în Bulgaria unde, pentru
rezolvarea problemei legate de încălzirea spațiilor se are în vedere extinderea sistem ului de alimentare
cu gaze naturale către majoritatea localităților din țară.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
239Disparități și potențiale
Desființarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică (SACET) în majoritatea
localităților urbane din zona transfrontalieră, ca urmare a lipsei programelor și măsurilor de
reabilitare, modernizare și eficientizare a acestui sistem.
Implementarea unor măsuri și programe de modernizare/eficientizare a SACET vor crea
condiții de păstrare a acestui sistem în cele 22 de localități urbane în ca re SACET mai
funcționează.
5. INFRASTRUCTURA DE TRANSPORT A ȚIȚEIULUI ȘI PRODUSELOR PETROLIERE
ȘI GAZELOR NATURALE
Rețele produse petroliere
În România, conductele de transport țiței s -au montat din necesitatea legării câmpurilor petrolifere cu
rafinăriile învecinate și, de asemenea, a porturilor dunărene și a portului Constanța cu rafinăriile aflate
în zona petroliferă subcarpatică. Aceste conducte, în lungime de circa 4500 km, fac parte din Sistemul
național de transport al țițeiului, gazolinei, conde nsatului și etanului (SNTTGCE).
Cele mai importante câmpuri petrolifere și de gaze asociate se află în zona de sud a județelor Gorj și
Vâlcea.. În Regiunea de dezvoltare sud -vest, zăcămintele de gaze asociate din zona Țicleni
alimentează atât consumatorii din Gorj, cât și pe cei din Vâlcea, Dolj și Olt, fiind legate prin 2
conducte de transport DN 500 mm de zona Municipiului București.
Teritoriul românesc analizat este străbătut de conducte de produse petroliere și de conducte de
transport țiței atât din ț ară cât și din import. Administratorul acestora, S.C. CONPET S.A. este
responsabil de transportul țițeiului, gazolinei, etanului și condensatului prin conducte și cu vagoane
cisternă pe calea ferată, în scopul aprovizionării rafinăriilor din România și din Balcani cu țiței din
producția internă și din import, și cu derivate ale acestuia. În prezent există un proiect de extindere a
sistemului de transport țiței spre Pancevo, pentru alimentarea cu țiței a rafinăriilor din Serbia.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
240Pe teritoriul bulgăresc ana lizat, există o singură conductă ce trasportă petrol extras din bazinul Mării
Negre spre zona industrială din apropierea municipiului Pleven. Activități de explorare și producție
petrol și gaze naturale în bazinul Mării Negre, atât în zona românească cât ș i în cea bulgară, sunt
realizate de compania Petroceltic Internațional, ce deține 100 % din blocul de explorare Galata
(producția din 2013 a reprezentat cca. 15% din cerințele de gaze din Bulgaria), și 40 % din două
concesiuni offshore de exploatare în ves tul Mării Negre (zona ce aparține României): EX -27 Muridava
și EX-28 Est Cobălcescu. În prezent Bulgaria este dependentă de importul de țiței rusesc.
Disparități și potențiale
Dependența Bulgariei de importul de țiței.
Existența culoarelor de transport și a unor facilități (stații de pompare, depozite cu personal
permanent, etc.) care pot deveni trasee pentru tranzitarea teritoriului cu produse petroliere sau
pentru exportarea produselor rafinate.
Alimentarea cu gaze naturale
ÎnRomânia , rețeaua de trans port prin conducte a gazelor naturale s -a dezvoltat inițial în sistem radial,
unind zăcămintele de gaz metan din centrul țării și cele de gaze asociate din zona județelor Gorj și
Vâlcea cu consumatorii de gaze. Aceste conducte sunt componente ale Sistemul ui național de transport
al gazelor naturale (SNTGN). Presiunea maximă de lucru a conductelor este de 40 bari. Din punct de
vedere al condițiilor de exploatare, la presiunea de lucru de peste 6 bar, conductele intră în categoria
conductelor de presiune îna ltă. Conductele de transport a gazelor naturale sunt fabricate în totalitate
din oțel și, în proporție de 80 -90%, sunt protejate contra coroziunii. Operatorul acestor conducte este
S.N.T.G.N. Transgaz S.A.
În ultimii 20 ani se poate constata o dezvoltare a rețelelor de transport și înființarea de noi distribuții
de gaze naturale, inclusiv în beneficiul localităților dinspre zona de sud a țării și riverane Dunării, care
înainte de 1989 erau ignorate din punct de vedere al alimentării cu acest combustibil (c u excepția
Combinatului de îngrășăminte chimice de la Turnu Măgurele a cărui alimentare cu gaze naturale a
început în anul 1976; alimentarea cu gaze naturale a municipiului Turnu Măgurele, investiția și
introducerea primelor conducte a început în 1996, da r livrările de gaze naturale către populație abia în
octombrie 2004). Astfel, ca urmare a extinderii sistemului de transport gaze naturale, alimentarea cu
energie termică a localităților din România a devenit din ce în ce mai legată de alimentarea cu gaze
naturale prin înființarea continuă de noi distribuții de gaze naturale, prin debranșarea de la sistemele de
alimentare centralizată cu energie termică (SACET) și prin montarea de centrale termice individuale
(la nivel de imobil, bloc, scară de bloc sau ap artament) alimentate pe gaze naturale. Disponibilul de
gaze naturale pentru uz casnic a crescut prin desființarea marilor consumatori industriali energofagi,
precum și prin montarea de echipamente de producere a energiei termice și electrice cu randament
ridicat și funcționare automatizată.
Teritoriul românesc analizat este străbătut de numeroase conducte de transport gaze naturale de
presiune înaltă; o importanță deosebită pentru prezenta lucrare o au conductele ce tranzitează România
în zona dobrogeană, f iind cele care asigură interconectarea sistemelor naționale de transport gaze
naturale. Aceste conducte de tranzit gaze naturale din Rusia către Bulgaria și Turcia sunt:
-conductă cu DN 1000 mm și capacitate 8 mid mc/an pentru alimentarea Bulgariei ;
-două conducte cu DN 1200 mm și capacitate de cca. 18 mld mc/an pe relația Turcia – Grecia-
Macedonia.
Fluxul tehnologic al gazelor tranzitate se realizează prin trei stații de măsurare gaze situate la intrarea
pe teritoriul României în localitatea Isccea, respe ctiv trei stații de măsurare gaze, situate la ieșirea de
pe teritoriul României în localitatea Negru Vodă, stații interconectate prin aceste trei conducte de
tranzit gaze, fiecare conductă având lungimea aproximativă de 192 km (pe teritoriul României). În
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
241paralel cu aceste conducte de tranzit este amplasată o conductă DN 600 mm pe traseul Mihai Bravu –
Cogealac – Năvodari. Municipiul Constanța este alimentat prin intermediul unui racord DN 600 mm
amplasat pe teritoriul administrativ al localităților Mihail Kogălniceanu – Poarta Albă (Nazarcea) –
Palazu Mare – Constanța.
Din necesitatea de a diversifica punctele de import gaze naturale pentru România, în urma negocierilor
diplomatice, s -a aprobat și realizat un nou punct de import din conducta ce tranzitează Dobrogea (și
alimentează cu gaze Bulgaria), în zona localității Negru Vodă, pentru alimentarea cu gaze naturale a
zonei de sud a județului Constanța. Astfel, în iulie 2013 a fost pus în funcțiune sistemul de distribuție
gaze naturale în municipiul Mangalia , urmând ca sistemul de transport gaze naturale să fie extins către
Costinești și 23 August.
Interconectarea sistemului de transport gaze naturale din România cu cel al Bulgariei urmează să se
finalizeze în cursul acestui an (2014) pe traseul Giurgiu – Ruse. Conducta va avea o lungime totală de
cca. 25 km, din care 15,4 km pe teritoriul Bulgariei și 5,2 km pe cel al României, 4,14 km
reprezentând traversarea subterană a fluviului Dunărea. Capacitatea maximă de transport a conductei
va fi de 1,5 miliarde m c/an dinspre Bulgaria către România și de 500 milioane mc/an dinspre România
spre Bulgaria; proiectul cuprinde și construirea a două stații de măsurare a parametrilor tehnici ai
gazelor naturale.
Activitatea de transport/tranzit și depozitare a gazelo r naturale este asigurată în Bulgaria de
„Bulgartransgaz” S.R.L., filială a „Bulgarian Energy Holding” S.A., ce operează:
a.Rețeaua de tranzit gaze naturale – pe teritoriul Bulgariei are ca scop transportul gazelor naturale
spre țările vecine: Turcia, Gre cia, Macedonia. Lungimea totală a rețelei de tranzit însumează 945 km,
cu un diametru predominant Dn 1000 mm. Capacitatea tehnică de tranzit gaze naturale are o valoare de
18,7 miliarde mc/an, iar presiunea maximă de lucru este de 54 bari.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
242b.Depozitele su bterane de gaze naturale (UGS)- au scopul principal de a înmagazina gazele pentru
a putea satisface fluctuațiile sezoniere ale cererii și ofertei de gaze naturale. Depozitarea subterană a
gazelor se realizează în apropierea orașului Vratsa (la UGS „Chiren ”), unde 22 de sonde de exploatare,
stații de compresoare și alte instalații tehnologice asigură pomparea și calitatea gazului stocat;
capacitatea de stocare pentru nevoile utilizatorilor din țară este de 550 milioane mc gaze naturale.
Capacitatea de produ cție variază (în funcție de presiunea de strat și de alți factori) între 1 milion mc/zi
și 4,2 milioane mc/zi, iar capacitatea de injecție variază între 1,5 milioane mc/zi și 3,5 milioane mc/zi.
c.Rețeaua națională de transport gaze naturale de presiune înaltă (cu o presiune maximă de lucru
de 54 bari) – are o lungime totală de 1700 km, capacitatea de transport fiind de 7,4 miliarde mc/an.
Interconectarea sistemelor naționale de transport gaze naturale ale României și Bulgariei se
realizează în:
punctulde interconectare (IP) Negru Vodă 1/Kardam, care leagă rețeaua de transport operată
de Transgaz S.A. (România) cu rețeaua națională de transport gaze operată de „Bulgartransgaz”
(Bulgaria);
punctul de interconectare (IP) Negru Vodă 2,3/Kardam, care leagă s istemul de transport operat
de Transgaz S.A. cu rețeaua de tranzit gaze naturale pe teritoriul Bulgariei, operată de
Bulgartransgaz.
Statul bulgar este unicul proprietar al”Bulgargaz” EAD – „Bulgarian Energy Holding” SA (deținând
100% din capitalul social ), singura companie ce deține licență de achiziții publice gaze naturale pe
teritoriul Bulgariei și care furnizează gaze naturale pentru aprovizionarea internă. În anul 2011, 13,7 %
din cantitatea de gaze nturale livrată consumatorilor din Bulgaria a fost din producție locală, iar restul
de 86,3 % a fost importată.
Distribuția gazelor naturale este operată de numeroase companii ce dețin licențe în acest scop.
„Overgas” SA este cea mai mare companie privată de gaze din Bulgaria, specializată în dezvoltare a,
construirea și furnizarea de servicii de infrastructură în domeniul gazelor; compania „Overgas” SA
este operatorul rețelelor de distribuție gaze naturale în 51 de municipalități; lungimea rețelei de
distribuție gaze naturale aflată în operarea acestei c ompanii măsoară peste 2100 km.
În prezent Bulgaria este dependentă de importurile de gaze naturale (în anul 2012 ponderea importului
din Rusia, în consumul de gaze al Bulgariei a fost de 92%).
Disparități și potențiale
Doar un număr redus de localități d in zona studiată beneficiază de distribuție gaze naturale,
județele/districtele Mehedinți, Silistra și Vidin fiind cele mai afectate din acest punct de vedere.
Dependența Bulgariei de importul de gaze naturale (în anul 2012 ponderea importului din
Rusia, în consumul de gaze al Bulgariei a fost de 92%).
nouă interconectare a sistemelor de transport gaze naturale ale României și Bulgariei urmează
să se finalizeze în cursul acestui an (2014) pe traseul Giurgiu – Ruse, diversificându -se astfel
punctele de impor t gaze naturale.
Realizarea unui nou punct de import din conducta ce traversează Dobrogea (și alimentează cu
gaze Bulgaria) a dat posibilitatea alimentării cu gaze naturale a municipiului Mangalia, urmând
ca sistemul de transport gaze să fie extins către l ocalitățile Costinești și 23 August, fapt ce va
da posibilitatea alimentării cu gaze naturale a stațiunilor din sudul litoralului românesc.
Existența inițiativelor de extindere a sistemului de alimentare cu gaze naturale către majoritatea
localităților te ritoriului transfrontalier va crea condiții pentru creșterea confortului în localități.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
2436. UTILIZAREA SURSELOR REGENERABILE DE ENERGIE
În contextul teritoriului studiat, energia solară și eoliană pot fi soluții viabile pentru producerea
energiei electr ice și temice. Regiunea transfrontalieră România -Bulgaria se bucură de un potențial
ridicat de energie solară, în timp ce zonele cu potențial eolian ridicat se găsesc, cu precădere, pe
teritoriul județului Constanța, respectiv districtul Dobrich.
Potențialul de energie solară al zonei se încadrează în zonele de radiație ce corespund intensității
radiației solare de peste 1300 kWh/m2/an (ANM, ICEMENERG, 2006).
În prezent, potențialul solar al zonei este valorificat, în România, prin mai multe centrale fotov oltaice,
majoritatea aflându -se, conform datelor Transelectrica, pe teritoriul județelor Mehedinți, Dolj, Olt și
Teleorman. Semnificative din punct de vedere al puterii instalate sunt centralele fotovoltaice Izvoarele
(69,98 MW) și Slobozia (47,5 MW) în ju dețul Giurgiu.
În Bulgaria, energia solară este valorificată prin parcul fotovoltaic Pobeda, din districtul Pleven, cu
50,6 MW putere instalată, iar în districtul Montana, prin parcurile fotovoltaice de la Valchedram cu o
putere de 6 MW, Lom cu 5,4 MW, și cel de la Montana cu 3 MW. Alte centrale fotovoltaice se afla în
districtul Silistra – la Kalipetrovo, Aidemir, Sitovo și Tutrakan, și districtul Dobrich.
Potențialul eolian este evaluat în funcție de vitezele medii anuale calculate la înălțimea de 50 m
deasupra solului Zonele cele mai propice instalării centralelor eoliene, în care viteza vântului depășește
8 m/s, se află în județul Constanța. Alte zone în care potențialul eolian poate fi utilizat în mod rentabil
sunt în județul Călărași, unde viteza vântului este de peste 6 m/s (ANM, ICEMENERG, 2006). Trebuie
avut în vedere că p otențialul efectiv amenajabil al energiei eoliene este inferior potențialului tehnic
amenajabil, datorită restricțiilor de mediu (amplasamente cu interdicție de utilizare), pri n urmare este
necesar un studiu al impactului turbinelor eoliene asupra migrației păsărilor și al unei posibile poluări
fonice și vizuale.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
244Potențialul eolian din România este valorificat, la ora actuală, printr -un număr mare de centrale
eoliene, acestea f iind grupate, în special, în zona Dobrogei. Dintre acestea, sunt de menționat centrale
cu puteri mari, cum ar fi Fântânele (347,5 MW) și Cogealac (252,5 MW).
În zona bulgară au fost puse în funcțiune, în ultimii ani, mai multe centrale eoliene, majoritate a
amplasate în districtul Dobrich, cum ar fi cele de la Kavarna însumand aproape 400 MW, Dobrich,
Shabla și General Toshevo.
Teritoriul analizat dispune de biomasă vegetală cu potențial energetic, zona românească beneficiind, în
principal, de biomasă din r esursa agricolă și mult mai puțin din resursa forestieră, fiind un teritoriu
preponderent agricol. Valorile maxime ale potențialului energetic disponibil în teritoriul românesc
analizat sunt în județele: Dolj (962,9 Tj), Teleorman (865,6 Tj), Mehedinți (63 6,9 Tj), Olt (625,5 Tj) și
Giurgiu (590,4 Tj); în zona bulgară, districtele Ruse, Razgrad și Silistra au cel mai mare potențial
energetic din reziduuri forestiere din zona analizată, respectiv de 3,2 – 3,8 PJ.
Disparități și potențiale
Valorificarea insuf icientă a unor surse regenerabile precum potențialul solar ridicat, existent în
zonă.
Existenta unor restrictii de mediu privind amplasarea turbinelor eoliene ceea ce necesită
elaborarea unor studii de evaluare a impactului asupra mediului.
Exista posibil itatea utilizarii surselor regenerabile de energie prin valorificarea potentialului
solar ridicat in zona, dar si a altor surse, ca hidroenergia prin constructia microhidrocentralelor,
biomasa si biogazul rezultat din deșeurile urbane.
Dezvoltarea instalaț iilor de producere a energiei din surse regenerabile poate contribui la
atingerea țintei propuse pentru anul 2020 de crestere a ponderii energiei din surse regenerabile
în consumul final de energie
7. REȚELE DE TELECOMUNICAȚII
Dezvoltarea și îmbunătățire a infrastructurii de telecomunicații este o garanție reală de eficiență a
economiei și un indicator de inovare tehnologică. Regiunea transfrontalieră România -Bulgaria este
caracterizată de existența unei rețele de comunicații bine dezvoltată, cu interconex iuni între cele doua
țări.
În zona transfrontalieră, principalul furnizor român de servicii de telecomunicații (fixe, mobile,
internet și televiziune) este ROMTELECOM, care are acoperire în toată țara, iar pe lângă acesta s -au
dezvoltat în ultimii ani alte companii precum RCS -RDS care oferă aceleași servcii, dar și companii
axate pe telecomunicații mobile, ca Vodafone și Orange.
Principala companie de telecomunicații din Bulgaria este VIVACOM (fosta Companie de
Telecomunicații din Bulgaria, BTC) care oferă servicii de telefonie fixă și mobilă, acces la internet
prin VIVACOM Net, iar din 2010 și televiziune digitală prin VIVACOM TV (Vivacom, 2014).
Pe lângă această companie, în zona transfrontalieră sunt și alți furnizori, cum sunt Mtel și Mobilkom,
care oferă acoperire completă privind serviciile de telefonie mobilă.
Sunt dezvoltate linii de fibră optică pe ambele maluri ale Dunării, existând puncte de interconexiune cu
România, conform hărții Global Communication Net (GCN, 2014), în localitățile Kardam, Rus e și
Vidin. Toate municipalitățile districtelor din zona transfrontalieră au acces la internet, acesta
îmbunătățindu -se simtitor în ultimii ani, după cum arată și situația gospodăriilor cu acces la internet și
ponderea persoanelor care accesează regulat internetul, prezentate mai jos, pe districte, în perioada
2007-2012:
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
245Ponderea gospodăriilor cu acces la Internet (%)
Județ/District 200720082009201020112012
Total 19,025,329,633,145,050,9
Dobrich 9,125,120,024,136,249,7
Silistra 13,820,020,720,840,056,5
Razgrad 7,911,624,727,942,258,1
Ruse 17,324,025,234,843,251,4
Veliko Tarnovo 13,527,923,129,645,041,0
Pleven 13,718,928,427,235,837,3
Vratsa 19,315,126,427,034,545,8
Montana 12,317,519,122,729,037,5
Vidin 8,110,925,327,746,633,7
Sursa: INS Bulgaria, 2014
Ponderea persoanelor care utilizează regulat internetul (cel puțin o dată pe săptămână) (%)
Județ/District 2007 2008 2009 2010 2011 2012
Total 28,4 33,0 39,7 41,6 46,4 50,3
Dobrich 20,4 30,1 34,7 33,5 34,5 48,5
Silistra 18,4 33,4 20,1 26,2 33,1 51,0
Razgrad 15,2 23,6 40,7 40,2 50,4 51,9
Ruse 29,9 42,3 52,3 41,5 41,4 53,5
Veliko Tarnovo 27,3 45,4 38,7 39,9 46,0 40,5
Pleven 24,6 29,0 40,2 37,7 35,4 33,9
Vratsa 30,6 31,1 43,5 37,9 39,1 46,2
Montana 30,2 35,2 36,7 33,3 37,9 37,1
Vidin 23,1 28,2 41,2 40,2 49,7 37,6
Sursa: INS Bulgaria, 2014
Conform datelor de mai sus, cele mai mari progrese au fost facute în districtele Silistra, Razgrad, Ruse
și Dobrich, primele trei depășind, î n 2012, valoarea ponderii pe țară privind accesul gospodăriilor la
internet.
Pentru România, datele privind acești indicatori sunt disponibile doar la nivel național, ponderea
gospodăriilor cu acces la internet fiind prezentată, conform tabelului de mai jo s. Detalierea pe medii de
rezidență scoate în evidență discrepanța, încă existentă, dintre mediul urban și cel rural privind accesul
la internet.
Ponderea gospodăriilor cu acces la Internet, pe medii de rezidență (%)
Medii de rezidență 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Total 20,5 27,3 35,1 38,9 43,3 49,3 52,9
Urban 33,6 42,5 50,8 54,3 59,3 64,6 68,3
Rural 3 7,6 13,5 17,8 21,8 27,7 32,8
Sursa: INS România
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
246Sistemul poștal funcționează în toate județele și districtele zonei studiate, situația numărului acestora și
evoluția în perioada 2007 -2012 fiind prezentate în tabelul de mai jos.
Numărul unităților poștale pe județe/districte în perioada 2007 -2012
Județ/district 2007 2008 2009 2010 2011 2012
Constanța 161 161 160 157 145 142
Călărași 85 85 86 86 72 68
Giurgiu 105 105 104 105 100 95
Teleorman 161 161 161 159 140 139
Dolj 207 207 208 209 186 180
Mehedinți 191 191 192 191 151 142
Olt 179 179 178 179 148 145
Vidin 82 82 83 82 82 82
Vratsa 110 110 111 110 110 110
Montana 104 104 105 104 104 104
Pleven 133 131 132 131 131 131
Veliko Tarnovo 154 154 155 154 154 154
Razgrad 87 87 88 87 87 87
Ruse 103 103 104 103 103 103
Silistra 70 70 71 70 70 70
Dobrich 80 80 81 80 80 80
Sursa: INS România, INS Bulgaria, 2014
Disparități și potențiale
Decalajul existent între populația urbană și cea rurală privind conexiunea la internet broadband
Lipsa datelor privind anumiți indicatori relevanți în ceea ce privește sectorul TIC pentru
România și, mai ales pentru accesul la internet, limitează posibilitat ea trasării unor priorități
concrete
Extinderea accesului la internet broadband (în special în zone rurale / zone izolate defavorizate)
Dezvoltarea punctelor publice cu acces la internet (telecentre).
8. INFRASTRUCTURA PENTRU GESTIONAREA DEȘEURILOR MENAJE RE ȘI
INDUSTRIALE
Rezolvarea problemelor de gestionare a de șeurilor este una dintre provocările cele mai importante de
mediu, având în vedere că în zona transfrontalieră există volume considerabile de de șeuri municipale
și industriale. Definirea si punere a in practica a unui management integrat al deșeurilor este in prezent
o problema dificila si acțiunea presupune cunoașterea in detaliu a problematicii locale a deșeurilor, a
condițiilor sociale, a infrastructurii existente si nu in ultimul rând a preluări i critice si bine analizate a
experienței din tarile avansate economic.
Dupa aderarea la U.E, România și Bulgaria au transpus în totalitate acquis-ul comunitar privind
gestionarea deșeurilor. Implementarea acquis -ul a impus elaborarea unor strategii la niv el național și
identificarea de măsuri și acțiuni de implementare a acestei strategii prin planuri naționale de
gestionare a deșeurilor, planuri regionale, județene sau de district și planuri locale.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
247Indicatorii după care se va analiza problema gestionări i deșeurilor în zona transfrontalieră sunt:
ponderea populației care beneficiază de servicii de colectare a deșeurilor municipale, situația
depozitelor de deșeuri municipale și a depozitelor industriale.
Pentru elaborarea analizei privind gestionarea de șeurilor în zona transfrontalieră Ro -Bg au fost
utilizate informații din următoare surse: Planurile Regionale de Gestionare a Deseurilor 2007,
Planurile Județene de Gestionare a Deșeurilor – 2007-2013, Studiul “The managing of industrial
wastes in Bulgaria ”/Faculty of Natural Sciences and Mathematics Dept. of Chemistry, South -West
University, Blagoevgrad, Bulgaria, National Report on Waste Management for Bulgaria –
“Establishment of Waste Network for sustainable solid waste management planning and promotion of
integrated decision tools in the Balkan Region ” (BALKWASTE), LIFE07/ENV/RO/686, Action 2:
Assessment of waste management status in Balkan Countries -Bulgaria, SOFIA, november 2010,
Agenția Națională de Protecția Mediului, Agențiile Județene pentru Prote cția Mediului ( Rapoartele
privind Starea Mediului) (România) ,Institutul Național de Statistică (Bulgaria) și Agenția Executivă
de Mediu din cadrul Ministerului Mediului și Apelor (Bulgaria).(Donauregionen)
Caracterizarea sistemul de management al de șeurilor municipale și industriale din zona transfrontalieră
RO-BG s-a facut, în măsura în care datele au fost disponibile, după indicatorii stabiliți prin studiul
Metodologia comună de planificare teritorială aferentă proiectului „Strategie comună de dezvoltar e
teritorială durabilă a zonei transfrontaliere România -Bulgaria” și anume după aceeia au permis o
analiză și o reprezentare echilibrată a zonei transfrontalieredin puct de vedere al acestui domeniu.
Ponderea populației care beneficiază de servicii de col ectare a deșeurilor municipale
Ponderea populației care beneficiază de servicii de colectare a deșeurilor municipale în totalul
populației din zona transfrontalieră care beneficiază de servicii de salubritate în perioada 2003 – 2013,
se poate urmări în tab elul și graficul de mai jos.
Județe /Districte 2003200420052006200720082009201020112012
Vidin 67,372,279,680,781,081,183,292,395,7100,0
Vratsa 62,167,779,279,386,289,497,396,7100,0100,0
Montana 70,671,171,681,491,998,2100,098,2100,0100,0
Pleven 74,974,577,884,991,993,199,099,0100,0100,0
Veliko Tarnovo 77,178,980,987,488,891,699,899,899,599,1
Razgrad 52,651,362,766,771,285,4100,0100,0 99,7100,0
Ruse 89,694,094,094,198,999,5100,0100,0100,0100,0
Silistra 47,147,150,750,760,860,995,7100,0100,0 99,7
Dobrich 69,670,270,370,571,675,478,787,694,694,5
Constanța 60,760,961,062,065,069,070,480,585,090,6
Calarași 26,833,556,066,076,093,093,094,396,097,0
Giurgiu 24,943,755,767,386,090,090,993,093,294,6
Teleorman 20,333,845,755,756,860,693,3 9596,698,3
Olt 20,230,545,056,866,770,375,083,692,393,6
Dolj 20,222,623,030,532,735,048,271,687,690,0
Mehedinți 34,538,132,548,260,577,12 95,095,3 9696,4
Sursa datelor: Institutul National de Statistica Bulgaria, Planurile Regionale de Gestionare a Deseurilor 2007,
Planurile Județene de Gospodărire a Deșeurilor PJGD 2007 – 2013
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
248Ponderea populației care beneficiază de ser vicii de colectare a deșeurilor municipale în totalul
populației din zona transfrontalieră care beneficiază de servicii de salubritate la nivelul anului 2008 se
poate urmări în graficul de mai jos.
Populația care beneficiază de servicii de colectare a deșe urilor municipale
Sursa datelor: Institutul National de Statistica Bulgaria, Planurile Regionale de Gestionare a Deseurilor 2007, Planurile
Județene de Gospodărire a Deșeurilor PJGD 2007 – 2013
Depozitarea deșeurilor
Domeniile și/sau obiectivele de inve stiții pentru îndeplinirea măsurilor prioritare din
angajamentele asumate de România și Bulgaria pentru accesul în UE sunt extinderea colectării,
implementarea și extinderea colectării selective a deșeurilor, tratarea/valorificarea deșeurilor,
eliminarea d eșeurilor, într -un sistem integrat de gestiune a deșeurilor.
Țintele propuse pentru realizarea obiectivelor rezultate din implementarea unui sistem de
management integrat al deseurilor în România și implicit în zona transfrontalieră, in concordanta
cu reglementarile UE si legislația nationala sunt cele fixate in Strategia Nationala de Gestionare
a Deseurilor elaborata de Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor pentru orizontul de timp
2003-2013.
Depozitarea deseurilor este principala optiune de eliminar e finala a deseurilor in Romania și
Bulgaria, ca si in alte tari europene. Strategiile Nationale de Gestionare a Deseurilor prevăd
construirea unor depozite ecologice zonale care vor fi deservite de mai multe statii de transfer, in
paralel cu inchiderea de pozitelor istorice si apreciaza ca anul 2016 este un termen fezabil pentru
implementarea proiectelor de depozite zonale ecologice si a statiilor de transfer.
Programul na țional de gestionare a de șeurilor din Bulgaria prevede finalizarea a noi depozite
regionale, care vor permite închiderea depozitelor de de șeuri neconforme existente în regiunea
transfrontalieră. În acest program, depozitele de de șeuri regionale sunt construite în apropierea
orașelor: Vidin, Montana, Vratsa, Oryahovo, Belene, Lyaskovets, Bo rovo, Ruse și Silistra.
În categoria sistemelor care pot fi incluse în etapa de transport a deșeurilor sunt și stațiile de
transfer. Stațiile de transfer sunt locuri special amenajate în care deșeurile sunt colectate și
transferate apoi în alte vehicule de transport de capacitate mai mare, acest fapt micșorând costul
de transport și reducând necesitatea de a construi multiple depozite, fapt care este foarte
costisitor.
Tabelele următoare conțin câteva date statistice care privesc o parte din indicatorii dup ă care se
elaborează analiza problemei managementului deșeurilor pentru întreaga zonă transfrontalieră și
anume:localizarea și numărul depozitelor de deșeuri urbane, suprafața ocupată exprimată în
hectare și capacitatea depozitelor de deșeuri exprimată în m3.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
249Depozite de deșeuri urbane (localizare, număr)
Bulgaria 2003200420052006200720082009201020112012
Vidin 40415251494310556
Vratsa 1212138866333
Lovech 8888777775
Montana 3231182214134211
Pleven 50262020191612111010
Veliko Tarnovo 5444394440302712129
Gabrovo 34343434333333
Razgrad 13667202020211
Ruse 77816130323428333
Silistra 55552744211
Dobrich 8777777677
Constanța 10101010666655
Calarași 5555554222
Giurgiu 3333222222
Teleorman 5555511111
Olt 6666655333
Dolj 6664433322
Mehedinți 5555555222
Sursa datelor: INS Bulgaria, PRGD 2007, Planurile Județene de Gospodărire a Deșeurilor PJGD 2007 – 2013
Dinamica datelor statistice privind numărul depozitelor de deșeuri relevă o scădere a numărului
acestora în ultimii 10 ani în întreaga zonă transfrontalieră, atât în județele din partea română cât și în
districtele din partea b ulgară și, ca urmare, o scădere a suprafețelor și capacităților ocupate de acestea
așa cum se poate observa din tabelele de mai jos care privesc dinamica suprafeței ocupate și a
capacității depozitelor în perioada2003 – 2012.
Dinamica suprafeței ocupate de depozitele de deșeuri în perioada 2003 – 2012 ( ha)
Bulgaria 2003200420052006200720082009201020112012
Vidin 19217519619120018968474951
Vratsa 1201481501141179696313132
Montana 224302143161160171120303030
Pleven 465386373374366333338316301300
Veliko Tarnovo 327322304326321317264253274247
Razgrad 144122125131186191131652223
Ruse 6916736642142252571461018397
Silistra 8854134379794104303030
Dobrich 227336363364404377293249319300
Constanța 54,054,054,054,035,235,235,235,232,232,2
Calarași 46,046,046,046,046,046,045,420,020,020,0
Giurgiu 12,512,512,512,512,56,06,06,06,06,0
Teleorman 14,914,914,914,914,60,32,02,02,02,0
Olt 19,519,519,519,519,515,515,513,513,513,5
Dolj 53,853,853,817,817,88,38,38,35,349,8
Mehedinți 13,013,013,013,013,013,013,02,02,02,0
Sursa datelor: INS Bulgaria, PRGD 2007, Planurile Județene de Gospodărire a Deșeurilor PJGD 20 07- 2013
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
250Capacitatea depozitelor de deșeuri în perioada 2004 – 2012 ( m3)
Sursa datelor: INS Bulgaria, Planurile Regionale de Gestionare a Deseurilor 2007, Planurile Județene de Gestionare a
Deșeurilor – PJGD 2007 – 2013
Reprezentarea grafică a datelor statistice de mai sus care privesc dinamica numărului și suprafeței
depozitelor de deșeuri din zona transfrontalieră s -a realizat în cartograma de mai jos.
Bulgaria 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
Vidin 216.189 399.693 358.293 276.789 205.962 112.349 45.942 38.752 32.000
Vratsa 573.985 585.490 723.327 227.254 573.753 513.225 137.214 95.433 237.446
Montana 51.655 14.118 7.304 5.673 20.511 2.277 705.654 659.133 616.882
Pleven 1.056.825 2.212.270 1.995.406 1.766.576 1.482.735 394.197 289.422 72.532 669.563
V. Tarnovo 783.530 886.776 664.373 653.091 414.281 421.661 280.765154.414 40.285
Razgrad 339.249 204.555 74.687 92.878 449.529 432.433 337.233 269.286 244.504
Ruse 1.936.952 1.585.086 1.769.811 1.170.355 1.682.557 1.658.853 1.392.307 1.272.607 1.208.101
Silistra 132.092 193.239 336.357 5.483.078 4.956.159 768.480 726.589 688.154 641.654
Dobrich 166.468 57.795 83.214 345.588 314.334 314.040 270.372 231.776 188.817
Constanța 5.855.390 5.855.390 5.855.390 4.300.000 4.300.000 4.300.000 4.300.000 4.240.000 4.240.000
Calarași 1.170.000 1.170.000 1.170.000 1.170.000 1.170.000 1.100.000 1.660.000 1.660.000 1.660.000
Giurgiu 887.000 887.000 887.000 887.000 440.000 440.000 440.000 440.000 440.000
Teleorman 6.147.500 6.147.500 6.147.500 6.147.500 120.000 830.000 830.000 830.000830.000
Olt 1.551.500 1.551.500 1.551.500 1.551.500 531.500 531.500 486.500 486.500 486.500
Dolj 4.450.000 4.450.000 1.450.000 1.450.000 1.300.000 1.300.000 1.300.000 1.000.000 1.000.000
Mehedinți 1.615.000 1.615.000 1.615.000 1.615.000 1.615.000 1.615.000 50.000 50.000 50.000
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
251
Depozitarea deșeurilor menajere și industriale în zona transfrontalieră bulgară
Districtul Vidin
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică -Buletinul de Mediu , în 2008 înregiunefuncționau
49 dedepozite de deșeuri .
La sfârșitul anului 2011 în Vidin a început construcția unui alt depozit regional de deșeuri cadrul
programului ISPAdeasistență tehnică pentruconstrucția unuidepozitregionaldedeșeuri menajere
solide.Stația va deservitoate cele 11 localități din regiune . În 2013 construcția a fost finalizată și a
inclus două celule cu o capacitate totală de peste 500.000 de tone. Construcția depozitului de deșeuri
reprezintă doaropartedintremăsurile carevor fi luate înurmătorii câțiva ani , în scopul realizării
obiectivelor și aplicării politicii europene de gestionare a deșeurilor .
În orașul Vidin se află un depozit de deșeuri pentru construcții .
Nu există nici un depozi t specializat pentru deșeuri periculoase. În unele localități continuă să existe
depozite de deșeuri solide nereglementate, majoritatea fiind însă abandonate din 2010; 24 dintre
acestea au fost definitiv închise și terenul reamenajat.
Districtul Montana
În districtul Montana sunt în funcțiune 14 depozite de deșeuri (2008). Depozitul municipal de deșeuri
solide este în curs de reconstrucție și modernizare. Acesta va deservi toate localitățile din districtul
Montana, precum și orașul Krivodol din districtul V rața.
Deșeurile periculoase provenite de la spitalul din Montana se ard în incineratoare speciale. Deșeurile
de la spitalul Berkovița Ltd., din orașul Berkovița, de la spitalul Lom Ltd., din orașul Lom, se
transportă la incineratorul de deșeuri spitaliceșt i al spitalului Alexandrovska, Sofia.
Depozitul regional de deșeuri Montana , aflat în funcțiune (pentru deșeuri menajere și de producție
nepericuloase) deservește orașele Montana, Boichinovtsi, Berkovița, Lom, Chiprovtsi, Georgi
Damianovo, Brusarți, Medkov ets, Vârșeț, Iakimovo, Vălcedrăm și Krivodol (districtul Vrața).
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
252Este in execuție construirea a unei stații de tratare a deșeurilor biodegradabile și din construcții la
depozitul regional de deșeuri.
Districtul Vrața
În anul 2008, în district existau în f uncțiune opt depozite de deșeuri. La Mezdra,se află în funcțiune un
depozit regional de deșeuri municipale .
La sfârșitul anului 2010 s -au închis toate depozitele municipale de deșeuri nereglementate, rămânând
în funcțiune doar 2 depozite regionale de deș euri: depozitul regional de deșeuri municipale solide
Vrața-Mezdra, care funcționează din anul 2000, deservește cele două orașe și celelalte așezări din
districtele respective; Din anul 2005, în orașul Rahova (Oreahovo) funcționează un al doilea depozit
regional care deservește orașele Rahova, Mizia, Kozlodui, Hazredin, Borovan și Beala Slatina.
Deșeurile din orașul Krivodol se transportă la depozitul regional de deșeuri din Montana, iar deșeurile
din orașul Roman se transportă la un depozit regional de deș euri din Lukovit (Pleven) , care se află în
curs de construcție.
Există7 depozite de deșeuri industriale periculoase și deșeuri de producției înregistrate (NPP –
Kozlodui – deșeuri neradioactive și deșeuri neindustriale generate în zona centralei de la Kozlo dui, TA
"Himenergo", „Metizi AD, Eliseina EAD Hemus -M”, "Holcim" AD, Garant JSC).
Pe teritoriul districtului există trei depozite pentru deșeuri din construcții : depozitele de deșeuri ale
localităților Vrața, Beala Slatina și Mezdra. Fabrica de ciment Hol cim AD deține, de asemenea, un
permis de incinerare pentru anumite tipuri de deșeuri.
În spitalul din Mezdra funcționează un incinerator pentru tratarea deșeurilor spitalicești din regiune.
Spitalul din Rahova (în bulgară Oreahovo) are un incinerator de de șeuri spitalicești în care se ard
propriile deșeuri spitalicești.
Kozlodui NPPdeține un depozit propriu pentru deșeuri de producție neradioactive , situat în zona
protejată, care primește anual 1200 de tone de deșeuri. Capacitatea sa este de 45.080 m3, ceea ce
asigură funcționarea pe termen lung a depozitului. În afară de acesta, există un depozit uscat pentru
combustibil nuclear uzat, un alt depozit de combustibil nuclear uzat, precum și bazine de stocare a
combustibilului nuclear uzat pentru fiecare react or. Primul și al doilea Bloc al centralei au în prezent
un statut de unități de gestionare a deșeurilor radioactive și, împreună cu unitățile de depozitare a
combustibilului nuclear uzat, sunt administrate de către întreprinderea de stat „Deșeuri radioacti ve”.
Districtul Pleven
În Pleven există 19 depozite de deșeuri. Pe teritoriul districtului Plevna este planificată construcția
unordepozite de deșeuri regionale pentru deșeuri nepericuloase:
Gestionarea deșeurilor regionale din Plevna, inclusiv orașele Dolni Dubnik, Lower Metropolis ,
șiPordim Gulianți ;
Localitățile Levski, Nicopole și Belene sunt incluse în proiectul regional în colaborare cu
localitățile Pavlikeni și Sviștov;
Localitatea Knezha, împreună cu alte localități din afara districtului Plevna , este alocată
depozitului regional de deșeuri Rahova ( Oreahovo );
Localitatea Cerven Breag va fi inclusă în proiectul de depozit de deșeuri din localitatea
Lukovitîmpreună cu localitățile Teteven Yablanitsa Lukovit (Loveci) și Roman (Districtul
Vrața).
Districtul Veliko Târnovo
În anul 2008, în district existau 40 de depozite de deșeuri. În curs de construcție se află un depozit
regional de deșeuri municipale solide, care va deservi localitățile Veliko Târnovo, Gorna, Oreahovița,
Liaskoveț, Elena, Zlatariț a și Strajița.
Pe baza informațiilor obținute de Agenția Executivă pentru Apă și mediu (EAE), pe teritoriul
districtului Veliko Târnovo (orașul Sevlievo) există în prezent un depozit de deșeuri periculoase și
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
253nepericuloase provenite de la instalația de pr elucrare Zaharni Zavodi AD din orașul Gorna
Oreahovita, și de deșeuri nepericuloase provenite de la Sviloza AD din orașul Sviștov.
S-a planificat construirea unui depozitregionaldedeșeurimunicipale solidepeteritoriul municipiului
Veliko Târnovo .Acesta va deservi localitățile Gorna,Oreahovița ,Liaskoveț ,Elena,ZlatarițașiStrajița.
Districtul Ruse
În 2008,înregiunefuncționau 32 de depozite de deșeuri .În orașele Ruse,Borovo,DveMogilișisat
Țenovoexistădepozite de deșeuri municipale care primesc deșeuri menajere, din construcții ,deșeuri
industriale și deșeuripericuloase .
Deșeurile industriale generate de diversepersoane fizice și juridice care desfășoară activități în
localități sunt depozitate lagroapa de gunoi pentrudeșeuri municipal eși deconstrucții.
În district funcționează depozitulul regional de deșeuri nepericuloase, de construcții șide deșeuri
periculoase care deservește localitățile Ruse,Vetovo,Ivanovo,SlivoPoleșiTurtucaia.
ÎnorașulRuseexistăun depozit de deșeuri industriale nepericuloase -undepozit de zgurăal
companiei TEC„Ruse-Iztok”.
Districtul Silistra
În districtul Silistra există 27 de depozite pentru deșeuri menajere.
Pe teritoriul districtului este planificată construirea unui depozit regional de deșe uri- în apropiere de
Silistra.Depozitul regional deservește localitățile Silistra, Sitovo, Glavinița, Dulovo, Alfatar și
Kainardja. Orașul Turtucaia este deservit de depozitul regional din Ruse.
De asemenea, depozitul de deșeuri care urmează să fie cons truit este prevăzut cu o instalație de
compostare a deșeurilor biodegradabile și separarea deșeurilor menajere, precum și o altă stație de
transfer pentru deșeurile din orașul Alfatar.
Districtul Razgrad
Conform INS în 2008înregiunefuncționau 20 de depozite de deșeuri .Depozitul regionalde deșeuri
nepericuloase care deservește orașeleRazgrad,Loznița,Isperih,Zavet,Kubrat,SamuilșiȚarKaloian.
Depozitarea deșeurilormenajere și industriale în zona transfrontalieră română
Județul Teleorman
Conform Strategiei judetului in domeniul gospodaririi deseurilor – PJGD 2009 depozitele de deșeuri
organizate care au functionat în zona de studiu au fost localizate in centrele urbane Zimnicea (1,4 ha)
si Turnu Magurele (4,5 ha). Acestea au sistat depozitarea conform angajamentelor pentru aderare
incepand cu 31.12. 2007. In fiecare localitate rurala au existat depozite de deseuri ilegale, neconforme
cu reglementarile de mediu care au sistat depozitarea in anul 2009 si 2010. Spatiile respective au fost
ecologizate și redate circuitului natural. Strategia judetului in domeniul gospodaririi deseurilor a
prevăzut construirea a cel putin 2 stații de transfer amplasate în orașul Turnu Măgurele si oraș
Zimnicea.
Județul Constanta
În județul Constanța există un depozit ecologic pentru deșeuri menajere și industriale amplasat în
localitatea Ovidiu care deservește localiatile Constanța, Ovidiu, Lumina, Năvodari. Din anul 2008 a
fost autorizat depozitul de deseuri menajere, stradale, industriale si asimilabile acestora din incinta
Portului Constanta.
In perioada 2011 – 2015 a fost sistata activitatea de depozitare si în depozitele neconforme din
localitatile Cernavoda si Murfatlar.
Din anul 2008 a fost autorizat depozitul de deseuri inerte amplasat în localitatea Ovidiu car e primeste
pentru eliminare deseuri din constructii si demolari
Un depozit de deseuri tehnologice nepericuloase exista la Lumina autorizat în anul 2008.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
254Județul Calarasi
Singurul depozit de deșeuri neconform cu reglementarile de mediu a functionat la Că lărași a avut
termen de închidere anul 2012.
In fiecare localitate rurala au existat depozite de deseuri ilegale, neconforme cu reglementarile de
mediu care au sistat depozitarea in anul 2009. Spatiile respective au fost ecologizate si redate
circuitului n atural.
In zona exista un depozit de deseuri periculoase (praful de la instalatia de desprăfuire) cu o suprafata
de 2.6 ha care se află in incinta SC TENARIS SILCOTUB Călărasi construit in 2006 si care
functioneaza pană in 2016.
Județul Giurgiu
Conform PJGD 2007 -2013 județ a fost prevăzută construcția a trei depozite ecologice de deșeuri
menajere :
Depozit ecologic zonal Giurgiu (2 stații de transfer – Slobozia ,Greaca)
Depozit ecologic zonal Bolintin Vale (1 stație de transfer -Crevedia Mare)
Depozit ecologic zonal Mihailești (1 stație de transfer – Ghimpați)
JudețulDolj
Conform PJGD Dolj 2008, în zona aferenta judetului Dolj au functionat depozitele or asenesti
neconforme cu reglementarile de mediu de la Mofleni/Craiova -închis în 2005, Calafat ( inchis in 2010)
si Bailesti (inchis in 2008). In perioada urmatoare sistarii depozitării zonele au fost ecologizate si
terenul redat circuitului natural.
In fiecare localitate rurala au existat depozite de deseuri ilegale, neconforme cu reglementarile de
mediu care au sistat depozitarea in anul 2009. Spatiile respective au fost ecologizate si redate
circuitului natural.
Depozitul de la Segarcea se va închide în 2015 și cel de la Filiași se va închide în 2017.
Județul Olt
Conform Strategiei judetului – PJGD Olt 2008 situația gestiunii deșeurilor prevede următoarele acțiuni:
Depozitul municipal neconform de la Slatina s -a închis in 2007
Depozite orașenești de la Drăgănești -Olt și Scornicești s -au închis în 2009
Depozite orașenești care se vor închide in 2017- Caracal, Corabia, Balș
Stații de transfer -Balș, Caracal, Corabia și Scornicești
Depozit ecologic județean -Bâlteni
In fiecare localitate rurala au existat depozite de deseuri ilegale, neconforme cu reglementarile de
mediu care au sistat depozitarea in anul 2009. Spatiile respective au fost ecologizate si redate
circuitului natural.
Județul Mehedinti
Conform PJGD 2007 -2013 în județ a fost prevăzută construcția depozitului ecologic de deșeuri
menajere Drobeta – Tr. Severin – Izvorul Bârzii.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
255Caracteristici ale depozitelor municipale de deșeuri
în zona transfrontalieră Ro -Bg (2013)
Denumire
district/județDepozite municipale Depozite
ecologiceStații de transfer Depozite
industriale
nepericuloaseDepozite
industrial
periculoase
Constanța Depozitul din incinta Port
Constanța, Cernavoda si
Murfatlar sisteaza depozitarea
în perioada 2011 -2015Costinesti,
Ovidiu,
Albești,
Medgidia,
TortomanTârgușor, Hârșova,
DeleniConstanța – ind.
chimică și
petrochimicăNăvodari
Călărași Depozitul din Călărași a a vut
termen de inchidere 2012.Ciocănești Călărași, Oltenița,
Lehliu- GarăCălărași- ind.
SiderurgicăCălărași
Giurgiu – Giurgiu-
Frătești,
Bolintin Vale,
MihaileștiOgrezeni,
Prundu,Ghimpați,
Crevedia Mare,
Slobozia, GreacaGiurgiu- ind.
energetică
Teleorman Depozitele municipale
neconforme au sistat
depozitarea începand cu 2007Mavrodin Alexandria, Turnu
Măgurele, Roșiorii
de Vede, Zimnicea,
Videle și comuna
Ciolănești .Tn. Măgurele – ind.
chimică și
petrochimicăTn. Măgurele
Dolj Mofleni/Craiova -închis în
2005,
Calafat (inchis in 2010)
Bailesti (inchis in 2008).
Segarcea se va închide în 2015
Filiași se va închide în 2017Craiova Filiași, Calafat,
Băilești, Goicea și
DobreștiCraiova- Depozit
de zgură și cenușă
CET I și II Isalnița
-ind. energet icCraiova
Mehedinți Drobeta – Tr.
Severin –
Izvorul BârziiVânju Mare, Jiana,
Eșelnița, Broșteni,
Strehaia, Cujmir
Olt Drăgănești -Olt, Scornicești
închise în 2009,
Slatina închis în 2007,
Caracal, Corabia, Balș în
funcțiuneBâlteni Balș, Caracal,
Corabia și
ScorniceștiIsalnița, Slatina –
ind metalurgică
Montana Montana Montana
Veliko Târnovo Veliko
Tyrnovo,
LyaskovetsGorna Sevlievo, Gorna,
Oreahovita,
SviștovSevlievo,
Gorna
Oreahovita,
Sviștov
Vidin Vidin –
Dobrich Dobrich- Bogdan Dobrich Tervel
Pleven Pleven,
Belene,
Lukovit-
Vratza Vratza Vratza,
Mezdra
OryahovoKozlodui Kozlodui
Ruse Ruse (Ruse,Borovo, Dve
MogilișisatȚenovo)Ruse, Borovo Ruse
Silistra Silistra Silistra Alfatar
Razgrad Razgrad Razgrad
Sursadatelor: PJGD – 2007 (2008) – 2013, Sistem de Management Integrat al deșeurilor – 2007 (2008) – 2013, PRGD 2007,
SNGD 2003 -2013, National Report on Waste Management for Bulgaria -“Establishment of Waste Network for sustainable
solid waste management plannin g and promotion of integrated decision tools in the Balkan Region” (BALKWASTE),
SOFIA, november 2010.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
256Caracteristicile sistemelor regionale ecologice
de gestionare a deșeurilor din zona bulgară a regiunii transfrontaliere – Sinteză
Districtul Elementele sistemului regional de gestionare a deșeurilor Alte unități din
regiune
Veliko
TârnovoDepozit regional de deșeuri – Faza I; Instalație de separare, Unități de
compostare; Centru de reciclareInstalație de separare
în funcțiune: Gorna
Vidin Depozit regio nal de deșeuri – Prima celulă; Instalație de separare; Unități de
compostare; Centru de reciclare; Unitate de reciclare a deșeurilor de
construcții
Dobrici Depozit regional de deșeuri – Prima celulă 2010 -2014; Instalație de separare;
Unități de compostar e; Unitate de reciclare a deșeurilor de construcții; Centru
de reciclare; 1 stație de transfer (Tervel), inclusiv unități de pre -tratare și
terenuri de compostare
Plevna Depozit regional de deșeuri – Prima celulă;
Sursa: Raportul național privind Gesti onarea deșeurilor în Bulgaria – „Înființarea Rețelei de deșeuri pentru gestionarea
durabilă a deșeurilor solide …..în Regiunea Balcanică” (BALKWASTE), LIFE07/RO686,, SOFIA, noiembrie 2010.
Reprezentarea grafica a amplasarii in teritoriul zonei transfron taliere Ro – Bg a depozitelor de deșeuri
municipale, stații de transfer, depozitelor ecologice zonele sau regionale, a depozitelor de deșeuri
industriale periculoase și nepericuloase este realizată în cartogramele alăturate.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
257
V. CONTEXTUL SUPRATERITO RIAL
1.RAPORTAREA ZONEI LA CONTEXTUL MACRO -REGIONAL, NAȚIONAL ȘI
EUROPEAN
Macro-regiunile de dezvoltare în care sunt cuprinse unitățile teritoriale componente ale zonei
transfrontaliere
Zona transfrontalieră face parte din teritoriul a șase regiuni de dezv oltare vecine, aflate de -o parte și de
alta a frontierei dintre cele două state.
Județele din partea românească a zonei transfrontaliere sunt cuprinse în următoarele regiuni de
dezvoltare:
Județe din aria transfrontalieră Regiunea de
dezvoltareSuprafața
(km2)PopulațiaCentrulurbancel
mai populat
Constanța sud-est 35.762 2.545.923 Constanța
Teleorman, Giurgiu, Călărași sud 34.489 3.136.446 Ploiești
Mehedinți, Dolj, Olt sud-vest 29.212 2.075.642 Craiova
În zona bulgară a ariei transfrontaliere, cele 9 districte sunt cuprinse în trei regiuni de dezvoltare, după
cum urmează:
Districte din aria transfrontalierăRegiunea de
dezvoltareSuprafața
(km2)PopulațiaCentrulurbancel
mai populat
Vidin, Montana, Vratsa, Pleven Severozapaden 19.070 810.401 Pleven
Razgrad, Veliko Târnovo, Ruse Severen tsentralen 14.974 835.813 Ruse
Silistra, Dobrich Severoiztochen 14.487 954.536 Varna
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
258Mărimea regiunilor din ambele părți ale zonei transfrontaliere diferă atât ca suprafață cât și ca volum
de populație. Regiu nile din zona românească sunt de cca. două ori mai mari ca suprafață și de trei,
până la patru ori mai populate. Aceste diferențe nu se resimt și în plan economic, aceste unități sunt
printre cele mai puțin eficiente economic din zonă.
Într-oclasificare peregiunicreatăde cătreEurostat, laînceputul anului 2012 înfuncție produsul intern
brut,zona transfrontalieră România -Bulgaria estecuprinsă în teritoriile a șase dintre cele zece cele
mai sărace regiunidinUniuneaEuropeană:
1.Severozapaden (Bulgaria)
2.Severentsentralen (Bulgaria)
3.Nord-Est(România)
4.Yuzhentsentralen (Bulgaria)
5.Severoiztochen (Bulgaria)
6.Sud-Vest Oltenia (România)
7.Yugoiztochen (Bulgaria)
8.Sud-Est(România)
9.Eszak-Magyarorszag (Ungaria)
10.Sud-Muntenia(România)
Identificarea polilor de dezvoltare externi / interni cu efect regional, prin care poate fi susținută
dezvoltarea rețelei policentrice de localități aferentă orașelor mari din zonă
In cadrul studiului emis de OCDE și Comisia Europeană, în 2012 – ,,Orașele din Europa", se prezintă o
nouă defini ție a zonelor urbane. Atât România, cât și Bulgaria de țin structuri urbane importante la
nivel european. Ambele țări au un ora ș de categorie mare (1.000.000 – 5.000.000, Bucure știși
respectiv Sofia), 7 o rașe din categoria L (250.000 – 500.000), în România 6 și 1 în Bulgaria, 12 și 4
orașe, respectiv în categoria M (100.000 – 250.000) și 14 și 12 ora șe, respectiv, din categoria S (50.000
– 100.000).
Rețeaua de centre majore din teritoriile țărilor vecine cu România și Bulgaria
În apropierea zonei transfrontaliere, există patru orașe europene importante: capitala României –
București, capitala Bulgariei – Sofia, capitala sârbă – Belgrad, și Istanbul, cel mai important centru
comercial al Turciei. În acela și timp, zona transfrontalieră este inclusă în triunghiul generat de alte trei
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
259importante ora șe europene: capitala Ungariei – Budapesta, portul din Marea Egee – Salonic- Greciași
port la Marea Neagra din Odesa. De -a lungul istoriei, pozi ția între aceste importante centre urbane a
condus la dezvoltarea unei re țele de rute comerciale, care traversează regiunea transfrontalieră, cu o
influență asupra modului în care re țeaua de localității este configurată.
Rețeaua de centre majore din teritoriile naționale ale României și Bulgariei
Sursa: CUGUAT -TIGRIS, Iași
Funcționarea optimă a centrelor coordonatoare din zona transfrontalieră este condiționată de legătura
acestora cu centrele majore din vecinătate, pe căile de transport, în principal pe cele rutiere.
Lungimea totală a drumurilor în zona transfrontalieră este de 16511 km, inclusiv drumuri
județene/districtuale și comunale. Densitatea totală a drumurilor publice este de 22,95 km/100km2
foarte mică, în compara ție cu media UE 25 de 110km/100 km2. Densitate a drumurilor de -a lungul
Dunării este mult sub nivelul na țional.
Regiunea transfrontalieră con ține doar autostrada dintre Bucure știși Constan ța (220 km), în
proximitatea acesteia fiind începută, în Bulgaria, construcția autostrăzii A2, care va lega Sofia cu
Varna.
Zone metropolitane, periurbane
În zona transfrontalieră română există două centre cu vocație metropolitană: Constanța și Craiova; în
zona bulgară sunt patru centre care coordonează zone de influență de tip metropolitan: Ruse, Pleven,
Dobrich ș i Veliko-Târnovo.
În afara zonei transfrontaliere există trei centre metropolitane reprezentate de capitalele celor două țări
– Sofia și București – aflate în proximitatea zonei și Varna.
Aria de influență a mun. București se extinde asupra zonei transfron taliere polarizând cca. 200 de mii
de locuitori din partea românească a acesteia. Influența capitalei țării se poate considera că atinge
centre mai îndepărtate din zonă, cum sunt: Alexandria, Giurgiu și Oltenița.
Mun. Constanța este al doilea mare centru c u vocație metropolitană, care beneficiază de o poziție și
echipare deosebită, aflat în preajma unei rețele de orașe mici și mijlocii, care îi conferă reale șanse de
dezvoltare policentrică.
Zonele periurbane ale centrelor principale se dezvoltă în relație cu densitatea de localități, în principal
de orașe mici și mijlocii. Situația arondării localităților față de centrele importante din zona
transfrontalieră este următoarea:
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
260Zona romănă Zona bulgară
Județe Orașe SateDistricte OrașeSate
Constanța 9 189Dobrich 6215
Călărași 3 160Silistra 5118
Giurgiu 2 167Razgrad 6103
Teleorman 2 231Ruse 983
Dolj 4 378Veliko Târnovo 14336
Mehedinți 3 344Pleven 14123
Olt 6 374Vratsa 8123
Montana 8130
Vidin 7142 Total 29 1843
Total 771373
Mun. Slatina și orașele Veliko Târnovo și Pleven au numărul cel mai mare de orașe cu posibilități de
relaționare în zona periurbană, În județul Dolj, mun. Craiova posedă o zonă periurbană săracă în orașe
cu care acesta să își dezvolte o rețea de centre cu relații policentrice. Șansa mun. Craiova de a dezvolta
o structură urbană cu relați policentrice este legătura cu centrele din județul Olt situate pe axa Balș –
Piatra Olt – Slatina, orașe care s -au remarcat în ultima perioadă prin activități industriale p erformante.
Delimitarea zonelor de cooperare de vecinătate ce se cuprind în aria transfrontalieră România –
Bulgaria
Pentrucooperarea teritorială și succesul activității de planificare spațială a zonei esteesențială
consolidarea interacțiunilortransfrontaliere între rețelele urbane .Economia spațialășieconomia în
general, au demonstrat căintensitatea acestor interac țiunidepinde de masa (economică sau
demografică )orașelorșide distanțacare le separă .Din această perspectivă ,regiuneatransfrontali erăse
caracterizează printr -oconectivitate moderată înspațiulinternaționaldin apropiere .Distanțelede drum
sunt destul de mari iarcomponentele rețeleiurbanese încadrează în categoria orașelormiciși mijlocii,
unele dintre ele având ovocațiemetropolitană limitată.În ciuda acestor restricțiispațiale,potențialul
urbanpentrucooperarea transfrontalieră estedeinterescel puținpentruorașeleperechi de pe Dunăre și
pentruprincipalele orașe de peaxele majore de dezvoltare urbană .
Așa cum se ar atăînmodelul gravitaționalde mai jos ,România nu posedă decât slabe sinergii
transfrontaliere .Pe lângă conexiunea peste Dunare, la Giurgiu -Ruse,există doarcâteva puncte de
atracțiegravitațională.
Modelul gravitațional de acces al populației la nivel regional
Source: Competitive Cities Report, World Bank
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
261O explica ție aaceastei situa țiieste dificultatea traversării rapide a frontierelor, dar și lipsa unor căi de
transport moderne, care să lege lesnicios regiunile apte să coopereze .În acest moment ,există două
poduri peste DunăreîntreRomânia șiBulgaria.Speranțelede stimulare a regiunii de sud -vest asunt
legate de PodulCalafat-Vidin,prin aducerea mai aproape a piețelor din sudul Dunării (cadeexemplu
Bulgaria,Greciași Turcia).
Un altmotivpentruatracțiagravitațională slabă este lipsa marilororașede peambele păr ți alegraniței.
Așa cum reiese din harta de mai sus ,unele dintre cele mai slabconectate regiuni din România sunt
regiuni de frontieră -deexemplu,Dobrogea ,zona din jud Mehe dințișinordulțării,la frontiera cu
Ucraina.În aceste zone,creștereaconectivită țiinuaduceovaloare adăugată ridicată.În plus,
densitatea scăzută a populațieidinaceste zone le plasează printre cele mai sărace dințară. În zona
transfrontalieră, calea cea mai directă dintreSofiașiBucurești,treceprinTurnuMăgurele ,unde, din
păcate, nu există unpodpeste Dunăre .
Deși oricenoupunctdetreceredintr-oțarăîn altaar trebui, în principiu, săducăla creștericomerciale
reciproce, podulrecentinaugurat întreCalafatșiVidineste în afara drumurilor comerciale majore ale
României ,acestpoduninddouădintrecele maislab dezvoltate zone aparținând celor două țări.
Un astfel de sistem deconexiuni poate deveni problematic în interiorul uneiEurope tot mai
interconectate .De exemplu ,Ungaria,Serbia,Bulgariașisuntbineinterconectate ,ceea ce va conduce
în viitorlao situație în care principalele căieconomice vorevitaRomânia.Acesta este motivul pentru
care este obligatorie identificare a unormodalități de îmbunătă țire aconectivită țiiînregiunile cheie –
conexiuni mai bune, în principal cuUngaria,BulgariașiSerbia.
O succintă analiză a căilor de transport necesare asigurării cooperării în regiunile aflate în relații de
vecinătate, d in aria transfrontalieră, poate evidenția potențialul sau disfuncțiile din domeniul acestor
schimburi interregionale.
Densitatea căilor ferate în exploatare estedeaproximativ 46.1 kmla 1000kmpînRomânia șide38.9
kmla 1000kmpînBulgaria,fiindsubmediațărilor UE (65 km/ 1000kmp).În prezent ,conexiunea
feroviară principală întreRomânia șiBulgaria traversează fluviul Dunărea prinpodulGiurgiu-Ruse,
iarunal doilea traseude cale ferată ,întreNegru-VodășiKardam,înregistrează untrafic scăzut
(trenuri de marfă șitrenuriRegio).
Clonstrucția autostrăzii Bucure ști-Constanța a dus la o cre ștere a fluxului de trafic spre Marea Neagră
pe partea românească a frontierei.
Multe drumuri au o capacitate insuficientă, ceea ce duce la blocaje de tra ficși în consecin ță, duc la
timpi mari de călătorie, costurile crescute de operare a vehiculelor, accidente și daune pentru mediul
înconjurător.
În ceea ce prive ștepunctele de trecere a frontierei de-a lungula470 kmaiDunării,există două poduri
(rutiereși feroviare )șișase treceri cu bac/ feribot.
Vidin-Calafat(podrutierși feroviar)
Lom-Rast(feribot)
Oryahovo -Bechet(feribot)
Nicopole /Somovit-TurnuMagurele (feribot)
Svishtov -Zimnicea (feribot)
Ruse-Giurgiu(podrutierși feroviar)
Tutrakan -Oltenița(feribot)
Silistra-Călărași(feribot).
Punctele de trecere terestresunt:
Kardam-Negru Voda
Durankulak -Vama Veche ,
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
262Silistra-Ostrov.
Al doilea podpeste Dunăre (Vidin-Calafat), terminatînprimajumătate a anului 2013 ,poate deve niun
element cheie pentru regiunea transfrontalieră .Cei280 kmdesecțiunede cale ferată întreSofia și
Vidinsuntelectrifica ți,dardouă treimi dintre ei suntculiniisimple, care permit vitezesunt sub 100
km /oră.
Programele na ționale de renovare a drumurilor au avut un impact clar asupra îmbunătă țirii rețelei de
drumuri în aria programului. Un exemplu este lărgirea la patru benzi de circulatie de sec țiuni ale
drumului na țional de la Bucure ști la Giurgiu, cu ajutor financiar european, care a dus la îmbunătă țirea
traficului între Bucure ști, Giurgiu și Ruse și la o scădere a timpului de călătorie.
În România ,zona este traversata de unadintre principalele rute feroviare: Constanța-București –
Craiova-Drobeta-TurnuSeverin-Timișoara .
Transportul publicde masăîntreRomânia șiBulgaria, este văzut caunserviciuslab dezvoltat față de
cerere,de către41,7%dinromâniși de50,4% dintrebulgari.
Coridoare de transport și orașe -poartă în relație și din interiorul ariei transfrontaliere România –
Bulgaria.
Zona este străbătută de trei coridoare transeuropene: coridorul VI (rutier și feroviar), cu o ramură
estică care unește portul Constanța cu Europa de vest și o ramură sudică care face legătura cu statele
din sud-estul peninsulei balcanice; corid orul IX, care uneștă țări din estul Europei și coridorul VII
(Dunărea) care constituie și frontiera dintre cele două state pe majoritatea lungimii acesteia.
După ce a fost declarată parteacoridorului de transport trans-european VIIalUniunii Europene ,
Dunăreaesteocale navigabilă importantă ,care leagă ,princanalulRin-Main,portulConstanța,
centrele industriale dinEuropa de Vest șiportulRotterdam .Dunăreași afluenții săisuntvechi trasee
de transport de marfă , având în vedere căexistă2414 km detraseuacceptabil de laKeleim(Germania)
laSulina(România), cu 78 deporturide legătură .Cele mai importante dintre acestea sunt :Drobeta
TurnuSeverin,Calafat,TurnuMagurele ,Giurgiu,Oltenița,Călărași,dinRomânia,șiVidin,Lom,
Rahova,Svishtov,RuseșiSilistra,respectiv,dinBulgaria.
Conectarea coridorului VII (Dunărea) cu rețeaua transeuropeană de transport și cu posibile noi
centre logistice
Sursa datelor: Inland Navigation in Europe – Market Observation 2012 -1
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
263Dintre acestea ,Constanțaestecel mai mare port la Marea Neagră ,cu o suprafa țăde1313hade
acvatoriu,65 kmdedocuri,acesteapermitmanevre alnavelorde pânăla250.000tdw.Acest port
reprezintă o legătură importantă dintreVestșiEuropaCentrală, cuAsia Centrală șiTrans-Caucazul,în
specialînceea cepriveștetraficuldematerii prime din Federa ția Rusă,precumșipentrutraficul de
containere dinExtremul Orient .PortulConstanțaeste conectat la Dunărea maritimă, prinCanalul
Dunăre-MareaNeagră(64.2 kmlungime).
Porturilesunt conectate la rețelelerutiere sau feroviare naționale sau europene ,fiind dotate cu instalații
portuareexistente șiproiectate carele permite acestora să devină în viitorprincipale nodurilogistice
pentrutransportul multimodal .
Înceeacepriveștenavigația peDunăre,strategia UE privind regiunea Dunării are scopul de a exploata
pe deplin poten țialuldenavigație alDunarii,eliminând obstacolele care împiedică navigația,precumși
creștereapână în 2020 cu 20%a volumului de transport deDunăre.
Zona este deservitã de 3 aeroporturi internaționaleînRomânia:București-Otopeni, Constanțași
Craiova.Cele mai apropiate aeroporturi dinBulgariasuntcele dinSofiașiVarna.
Orașele poartã sunt reprezentate de marile centre cu aeroporturi/p orturiinternaționale:București-
Otopeni, ConstanțașiCraiova, din România, SofiașiVarna din Bulgaria suntcele mai importante
centre, din apropierea zonei transfrontaliere, cãrora li se poate atribui acest rol teritorial .
Aceste centre se află amplasat e pe coridoarele de transport transeuropene care le leagă și cu
principalele orașe poartă din zonă: Belgrad, Salonic și Istambul. Amplasarea acestor centre este
favorabilă dezvoltării ariilor specifice ale zonei transfrontaliere: Constanța și Varna deserve ște zona
estică, Bucureștiul este amplasat în vecinătatea zonei centrale, pe axa Ruse – Veliko Târnovo, iar
Craiova și Sofia deservesc zona vestică a ariei transfrontaliere.
Disparități și potențiale
Încadrarea în macro -regiunile de dezvoltare
– Necesitatea îmbunătățiriiroluluiteritorialalunorlocalitățiurbane,pentruasigurarea accesului la
servicii,informații șitransport pentrulocuitorii din regiunile cu probleme economice.
Poli de dezvoltare externi / interni cu efect regional
-Lipsadelegăturiîntre orașeperechedunărene ducelaolimitareîncooperarea lor și lastareacritică a
economiei acestora. Această situație face ca în zona transfrontalieră să nu funcționeze centre de
polarizare specializate, egal distribuite teritorial, care să s usțină economia zonei.
-Rata deurbanizare redusăîn regiunea transfrontalieră (submediiledinRomânia șiBulgaria),care
ajunge la procentefoartemici,înjudețeleGiurgiușiTeleorman, reducând astfel posibilitățile formării
unor relații policentrice durabile.
Zone metropolitane, periurbane
-Slaba capacitate a zonei metropolitane București,de aconduce la o dezvoltare controlată șicoerentă
în aria sa de influență.
-Lipsacadastrului imobiliar și abazelor de date urbaneprovoacă divergențe între localitățile zonelor
metropolitane/ periurbane și implicit, olipsădeîncredere din partea investitorilor ,precumșiblocajele
înproiectele de dezvoltare naționalesaucu finanțare europeană (cazulamun. Craiova ).
-Dezvoltarea dezorganizată a orașelorstațiunide la Marea Neagră (cele sub10.000 de locuitori );
incapacitatea economică șiadministrativă ametropolelor ,de aoferi un cadru strategic adecvat
(protecție/exploatare resurse,regenerare ) pentru o dezvoltare coerentă și eficientă.
Zone de coopera re de vecinătate
-Odeclarație comună la nivel guvernamental cu privire la construirea de noi poduri peste Dunăre,
semnatlaSofiaîn 2010,ia în considerare traversări în zonele Călărași-Silistra, Turnu Măgurele –
NikopolșiBechet-Oryahovo Această decla rațiespecifică necesitatea creăriiunuigrup de lucru
româno-bulgarpe probleme deinfrastructura de transport ,cu scopul de a susțineinițiativelede
construire de noi poduri peste Dunăre .
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
264Coridoare de transport și orașe -poartă
– Zona este străbătută d e două coridoare de transport transeuropene, rutiere și feroviare, care nu se
ridică la nivelul de echipare solicitat de cerințele actuale pe plan european; cu excepția celor două
poduri de peste Dunăre, nu există infrastructuri majore care să deservească aceste coridoare
(autostrăzi, căi ferate de mare viteză).
-Este necesară exploatarea pe deplin a poten țialuluidenavigație peDunãre (coridorul de transport
VII),eliminându -se obstacolele care împiedicã navigația,precumșicreștereapânã în 2020 cu 20%a
volumului de transport de Dunãre.
– Zona este deservită de cinci orașe poartă, reprezentate de marile centre cu aeroporturi sau porturi
internaționale:București,ConstanțașiCraiova, din România, SofiașiVarna din Bulgaria. Legăturile
acestora cu te ritoriul, prin infrastructuri adecvate, nu sunt încă realizate, neputând să faciliteze crearea
unor structuri urbane policentrice, care să stimuleze dezvoltarea socio -economică a zonei.
– Este posibilă p romovarea parteneriatelor urban-rural/rural-rural,în scopul de adezvoltaproiecte
comuneintercomunale ,investiții în infrastructură ,diversificarea activită ților,asigurarea accesului la
infrastructura de transport ,informațiișicunoștințe. Dezvoltarea activităților agricole și turistice în
parteneriat , pe baza unor piețe comune, în județele /districtele cu un potențial existent: Constanța,
Dobrich, Varna, Călărași, Silistra, (regiunile de est) Veliko Târnovo, Vâlcea, Giurgiu, Teleorman,
Pleven, (regiunile de centru, sud și nord) Dolj, Olt, Gorj, Mehedi nți, Pleven,Vratsa, Vidin, Montana,
(regiunile de vest).
– Polarizarea puternică a celor două capitele, aflate în vecinătatea zonei transfrontaliere, poate antrena
noisinergiitransfrontaliere, odată cu realizarea unor conexiuni peste Dunăre.
– Existența a trei zone de cooperare de vecinătate corespunzătoare regiunilor de dezvoltare (est, centru
și vest) din cele două țări. Patru dintre acestea sunt legate prin poduri peste Dunăre, celelalte două
comunicând prin legături terestre. Cooperarea în zonele de v ecinătate reprezintă una din posibilitățile
reale de dezvoltare a regiunilor cu probleme economice adiacente frontierei comune
2. COOPERAREA TRANSFRONTALIERĂ
Analiza
Cooperarea între zonele de graniță ale României și Bulgariei s -a realizat, în cea mai mar e parte, în
cadrul Programelor de Cooperare Transfrontalieră (anterior aderării la UE – CBC Phare 1998 -2006, iar
ulterior prin CBC România -Bulgaria 2007 -2013), precum și în Euroregiunile în care România și
Bulgaria sunt partenere:,, Dunărea 21“, ,,Giurgiu –Ruse”, ,,Dunărea de Sud” , ,,Danubius”.
De asemenea, au existat proiecte cu impact asupra zonei transfrontaliere dintre România și Bulgaria în
cadrul mai multor programe europene, precum SEE, ESPON, INTERREG, INTERACT, Bazinul Mării
Negre, realizate însă î n parteneriat și cu alte țări europene. După lansarea Strategiei Uniunii Europene
pentru Regiunea Dunarii în 2009, care include România și Bulgaria, atât Programul de Cooperare
Transfrontalieră România -Bulgaria, cât și aceste proiecte europene, au avut ca obiectiv implementarea
priorităților de acțiune stabilite în Planul de acțiune al acestei inițiativei de colaborare la nivel
macroregional.
În perioada 1998 -2002 și 2003 -2006, anterior aderării României și Bulgariei la Uniunea Europeană,
cooperarea transf rontalieră dintre cele două state a fost susținută prin programele europene Phare CBC
România-Bulgaria. Programele Phare au finanțat proiecte de accesibilitate (transport și tehnologia
informației), mediu și prevenirea riscurilor, dezvoltarea economică și socială și acțiuni „people to
people” cu scopul de a integra zonele despărțite de granițele naționale care se confruntă cu probleme
comune, ce necesită soluții comune. In perioada 1999 -2004, fondurile alocate pentru aceste programe
de cooperare transfronta lieră au însumat câte 45 mil euro pentru proiecte care urmau să fie
implementate pe partea română și, respectiv partea bulgară a graniței. Toate proiectele de investiții din
cadrul programului au primit co -finanțare din fondurile publice naționale după reg ula 75/25.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
265Programul Complement 2005 -2006 a avut un buget de 16 mil. euro pentru România și 16 mil. euro
pentru Bulgaria (Phare CTF), la care a fost adăugată cofinanțarea națională de 25%. Acesta a introdus
finanțarea prin schemele de grant, iar proiectele implementate sub acest program Phare au dovedit o
puternică concentrare pe infrastructura de transport și de mediu, ca și asupra acțiunilor people to
people.
Cu sprijinul fondurilor Phare CBC (1999 -2004) au fost realizate următoarele îmbunătățiri ale
infrastructurii de trecere a graniței: reabilitarea suprastructurii de cale ferată șicontinuarea lucrărilor de
siguranță a infrastructurii la podul Giurgiu -Ruse, al feribotului și Punctului de trecere a frontierei de la
Turnu Măgurele (Ro) – Nikopol (Bg), al P unctului de trecere a frontierei româno -bulgare între
Călărași (Ro) și Silistra (Bg), ultimele două fiind proiecte în oglindă implementate pe ambele părți ale
frontiere.
Ulterior aderării României și Bulgariei la UE, cooperarea între regiunile de graniță a le celor două state
s-a realizat prin Programul Operațional de Cooperare Transfrontalieră România -Bulgaria 2007 -2013,
în contextul Politicii de Coeziune. Programul a primit co -finanțare din partea Fondului European de
Dezvoltare Regională (FEDR) și finanț are din surse publice (bugetul de stat și local) și private, bugetul
total alocat fiind de peste 262 mil. EURO.
Acoperirea teritorială a ProgramuluideCooperareTransfrontalierăRomânia-Bulgariainclude15
unitățiadministrative(nivelulNUTSIII) dincadrula6regiuni(nivelulNUTSII): înRomânia
(Județele):Mehedinți,Dolj,Olt,Teleorman,Giurgiu,Călărași,Constanta, și înBulgaria(Districtele):
Vidin,Vraca,Montana,Plevne,VelikoTârnovo,Ruse,Silistra,Dobrich. Cele 15 unități de nivel
NUTS III care constituie aria Programului au o suprafață totală de 71,929.6 km ², din care 54.66%
aparțin României și 45.34% aparțin Bulgariei, și o populație totală de 5,104,508 locuitori (64%
Ro,36% Bg). Lungimea frontierei comune dintre cele două state, acoper ită de program, este de 609,1
km (470 Km Dunăre, 139,1 terestru).
Obiectivul general al programului este de a apropia oamenii, comunitățile și economiile regiunii de
graniță România -Bulgaria pentru a participa la dezvoltarea comună a unei zone de cooperar e,
utilizându -și resursele umane, naturale și de mediu, precum și avantajele, într -un mod durabil.
Programul se axează pe trei domenii și cinci obiective specifice. Astfel, cele trei direcții principale pe
care s-au concentrat intervențiile în acest progra m au fost: accesibilitatea, mediul, dezvoltarea
economică și socială. Obiectivele specifice vizează îmbunătățirea accesului la infrastructura de
transport, protejarea eficientă a mediului și exploatarea prudentă a resurselor naturale ale regiunii,
dezvoltarea economică durabilă, creșterea cooperării sociale și culturale, și îmbunătățirea informării
privind oportunitățile comune în regiunea de graniță.
În tabelul de mai jos sunt prezentate domeniile majore de intervenție și acțiunile indicative subsumate
celor trei domenii principale (axe prioritare):
Domenii majore de intervenție Operațiuni Indicative
Axa prioritară 1: Accesibilitatea – Mobilitate îmbunătățită și acces la infrastructura de transport, informație și
comunicații în regiunea transfrontalieră
1.1 Îmbunătățirea facilităților de transport
transfrontaliere terestre și fluvialeÎmbunătățirea infrastructurii de transport fluvial și
terestru (facilități) cu impact transfrontalier
Îmbunătățirea serviciilor de transport public fluvial și
terestru transfrontalier
1.2 Dezvoltarea rețelelor și serviciilor de informație și
comunicații în regiunea transfrontalierăSprijinirea dezvoltării ICT transfrontaliere pe baza
resurselor de informații, a cooperării și interconectării
Extinderea accesului comun ității la informații și
comunicații transfrontaliere .
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
266Axa prioritară 2: Mediul – Utilizarea durabilă și protejarea resurselor naturale și a mediului și promovarea
gestionării eficiente a riscurilor în regiunea transfrontalieră
2.1 Elaborarea sistemelo r de gestionare comună pentru
protejarea mediuluiÎmbunătățirea protejării naturii și conservarea mediului
transfrontalier
Îmbunătățirea conștiinței publice privitoare la
gestionarea și protejarea mediului .
2.2 Dezvoltarea infrastructurii și a servicii lor comune
pentru a preveni crizele naturale și cele create de om,
inclusiv serviciile de răspuns în comun în caz de urgențăPrevenirea în comun a riscurilor naturale și tehnologice
Avertizarea timpurie comună și activitățile de răspuns în
situații de ur gență
Axa prioritară 3: Dezvoltarea Economică și Socială – Dezvoltarea economică și coeziunea socială prin
identificarea și sporirea în comun a avantajelor comparative ale zonei
3.1 Sprijin pentru cooperarea de afaceri transfrontalieră
și promovarea i maginii și identității regionaleSprijin pentru dezvoltarea infrastructurii trasfrontaliere
de afaceri și promovarea cooperării
Interconectarea generală pentru a promova investițiile
străine și o identitate și imagine regionale pozitive
Promovarea rețel elor de turism transfrontalier și
diversificarea serviciilor turistice transfrontaliere
existente
Promovarea cooperării între universități, institute de
cercetare și firme în domeniul C&D și inovației
Comercializarea și promovarea în comun a produselor
transfrontaliere
3.2 Cooperarea privind dezvoltarea resurselor umane –
dezvoltarea în comun a abilităților și cunoștințelorSprijin pentru împărtășirea informațiilor transfrontaliere
despre oportunitățile de angajare
Dezvoltarea serviciilor transfronta liere de instruire în
vederea angajării, în legătură cu nevoile integrate ale
pieței
Stabilirea de legături transfrontaliere și schimburi între
centrele de educație/instruire
3.3 Cooperarea “People -to-people “ Sprijin pentru dezvoltarea societății civi le și a
comunităților locale
Îmbunătățirea guvernării locale
Intensificarea schimburilor educaționale, culturale, de
sănătate, tineret și sport
Axa prioritară 4: Asistența tehnică
4.1Sprijin pentru the implementation and overall
management of the P rogrammeAsigurarea funcționării factorilor de conducere ai
Programului
Finanțarea studiilor suplimentare și a expertizei externe
4.2Sprijin pentru comunicații și informații ale
ProgramuluiSprijinirea activităților de informare și –publicitate ale
Programului
Sprijinirea potențialilor solicitanți/beneficiari ai
Programului.
Noul program CBC România -Bulgaria 2014 -2020 urmărește obiectivele tematice ce corespund
priorităților Strategiei Europa 2020, selectând 5 din cele 11 existente pentru a fun damenta strategia
programului. Pentru fiecare din cele cinci obiective tematice au fost selectate una sau mai multe
priorități de investiții specifice pentru cooperarea transfrontalieră. Astfel, accentul se pune în
următoarea perioadă de programare pe adap tarea la schimbările climatice și prevenirea și
managementul riscurilor; protejarea mediului și eficiența utilzării resurselor; promovarea unui
transport durabil; sprijinirea mobilității forței de muncă și creșterea eficienței administrației publice, în
special în implementarea proiectelor finanțate prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
267În plus, programul își propune să sprijine și să contribuie la realizarea Strategiei UE pentru regiunea
Dunării, contribuind la implementarea a patru piloni ai stra tegiei și a unora dintre domeniile sale
prioritare: îmbunătățirea mobilității și a multi -modalității; promovarea culturii, turismului și
legăturilor; protejarea mediului înconjurător, îmbunătățirea nivelului de prosperitate și consolidarea
instituțională ș i a cooperării
O altă formă de cooperare între regiunile de graniță ale României și Bulgariei o reprezintă
Euroregiunile. Din punct de vedere al cooperării instituționale, euroregiunile sunt forme de cooperare
transfrontalieră a grupurilor de unități terit oriale locale. Acestea implică asocierea unităților
administrative și teritoriale din două sau mai multe state vecine, pentru a crea o zonă unitară, cu
trăsături și interese comune.
Proiectele inițiate de către reprezentanții euroregiunilor sunt co -finanțate prin fondurile structurale ale
UE (Fondul European pentru Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune),
prin diferite programe (ex: INTERREG – sprijinirea cooperării transfrontaliere, transnaționale și
interregionale și dezvoltăr ii armonioase și echilibrate a întregului spațiu comun), precum și prin
fonduri publice ale comunităților locale și prin fonduri private (fundații, ONG -uri, întreprinderi etc.).
În prezent, euroregiunile nu creeaza o nouă structură guvernamentală la nivel transfrontalier; nu au
puteri politice si activitatea lor este limitata la competențele autorităților locale și regionale care le
constituie.
Euroregiunile create în zona transfrontalieră
Euro-Regiune, an,
suprafață zonăȚări Unitățiadministrativ -teritoriale Orașe polarizatoare
România 1 oraș (Giurgiu) and 14 comune
(Băneasa, Daia, Frătești, Găujani,
Gogoșari, Gostinu, Izvoarele, Mihai
Bravu, Oinacu, Prundu, Putineiu,
Slobozia, Stănești and Vedea)Giurgiu GIURGIU -RUSE,
2001, 2,784 km 2
Bulgaria 7municipalități (Borovo, Dve Mogli,
Pârgovo, Ruse, Slivo – Pole, Țar
Kaloian and Vetovo)Ruse
România 1 oraș (Calafat) and 4 comune (Cetate,
Ciupercenii Noi, Desa and Poiana
Mare)Calafat
Bulgaria 8 municipalități (Belogr adcic, Dimovo,
Kula, Lom, Mokres, Novo Selo,
Rujiniti and Vidin)VidinDANUBE 21, 2002,
9,500 km 2
Serbia 8 municipalități (Bolivat, Bor,
Kladovo, Kniajevat, Majdanpek,
Negotin, Sokobanja and Zaječar)Zaječar
România 1 district (Giurgiu) Giurgiu DANUBIUS, 2002,
6,310 km 2 Bulgaria 8 municipalități (Borovo, Byala, Dve
Mogli, Ivanovo, Ruse, Slivo Pole,
Tsenovo and Vetovo)Ruse
România 4 orașe (Alexandria, Roșiori de Vede,
Turnu Măgurele and Zimnicea)Alexandria, Roșiori de
Vede, Turnu Mă gurele,
ZimniceaSOUTH DANUBE,
2002, 1,646 km 2
Bulgaria 3 municipalități (Belene, Sviștov și
Nikopol)Belene, Sviștov, Nikopol
România 3 districte (Călărași, Constanța,
Ialomița)Constanța, Călărași,
Slobozia, MangaliaDANUBE –
DOBROGEA, 2002,
24,177 km 2 Bulgaria 2 districts (Dobrich, Varna) Varna, Dobrich, Silistra
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
268Dintre acestea cooperarea cea mai intensă s -a realizat în euroregiunea Giurgiu -Ruse, unde există deja o
tradiție de colaborare, ajutată și de infrastructura existentă. În cadrul euroregiunii Giurgiu -Ruse,în
2004 prin intermediul PNUD România și al Programului Capacity 2015 al Națiunilor Unite, a fost
finanțat proiectul „Dezvoltarea capacității pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului
prin dezvoltarea cooperării transfrontaliere România -Bulgaria (Capacity Development for Reaching
the Millennium Development Goals through Fostering Cross -Border Cooperation between Bulgaria
and Romania) cu obiectivul de a promova și întări capacitatea operațională de ambele părți ale
frontierei prin planificar e comună strategică și participativă. Proiectul a avut ca rezultat elaborarea a
două strategii de dezvoltare regională pentru zona Giurgiu -Russe (în domeniul turismului) și zona
Zimnicea -Svishtov (în domeniul transportului naval). Prin proiectul Giurgiu -Russe a fost creat și un
website, conținând informații privind serviciile de turism existente în zonă, destinat în special
promovării turismului de croazieră pe Dunăre. Proiectul Zimnicea -Svishtov a pregătit un studiu de
fezabilitate economic și tehnic pentr u serviciile de transport cu feribotul pentru atragerea de investitori
privați.
Asigurarea cooperării în regiunile aflate în relații de vecinătate se realizează, în primul rând, prin
dezvoltarea unei rețele de căi de transport care să susțină schimburile i nterregionale.
În prezent, infrastructura de transport fluvial și terestru în zona transfrontalieră este încă insuficient
dezvoltată, cu toate că, în ultimii ani, au fost finalizate câteva proiecte majore de infrastructură. Printre
acestea, se enumeră cons trucția autostrăzii București -Constanța (finanțată de BEI, ISPA și de Guvernul
României) și terminarea, în 2013, a celui de -al doilea pod rutier și feroviar peste Dunăre (Vidin –
Calafat). Podul Vidin -Calafat susține Axa prioritară TEN -T nr. 22, prin complet areaAxei de cale
ferată Atena – Sofia– Budapesta – Viena– Praga–Nuremberg/Dresda, ce traversează zona
transfrontalieră, oferind o oportunitate de conectare printr -o axă feroviară majoră între sud -estul
Europei (și Grecia) și centrul teritoriului UE.
Rețeaua de drumuri în aria de graniță a fost îmbunătățită și prin programele naționale de renovare a
drumurilor, un exemplu fiind lărgirea la patru benzi de circulatie de secțiuni ale drumului național de
la București la Giurgiu, cu ajutor financiar europea n, care a dus la îmbunătățirea traficului între
București, Giurgiu și Ruse.
România și Bulgaria și -au coordonat programele naționale (POS Transport 2007 -2013)în special pe
modernizarea și pe dezvoltarea infrastructurii de transport pe apele interne de -alungul Dunării (Axa
prioritară TEN -T nr. 18), precum și pe construirea și modernizarea serviciilor de sprijin pentru
navigație, îmbunătățirea albiei și malurilor fluviului,dezvoltarea facilităților de recepție portuară
pentru deșeurile generate de nave și a stațiilor de tratare a deșeurilor.
Anumite secțiuni ale rețelei naționale au fost îmbunătățite cu finanțare din programul ISPA, iar
infrastructura rutieră locală a fost îmbunătățită prin asistența Phare CBC (1999 -2004), concentrată pe
reabilitarea drumur ilor care creșteau fluența către punctele de trecere a graniței, în mod coordonat și
complementar în cele două părți ale graniței.
Având trei axe prioritare TEN -T (nr. 7, nr. 18 și nr. 22) ce traversează teritoriul, aria transfrontalieră
deține potențialu l de a deveni una dintre cele mai aglomerate zone de transport în cele două țări. Axa
rutieră Igoumenitsa/Patras – Atena- Sofia– Budapesta. Axa prioritară nr.22 de transport feroviar TEN –
T (Atena – Sofia- Budapesta – Viena – Praga–Nuremberg/Dresden) ce traversează zona
transfrontalieră furnizează, prin podul Vidin -Calafat, cea de -a treia legătură feroviară peste graniță. De
asemenea, A xa de transport fluvial interior Rin/Meuse -Main-Dunăre este o rută majoră de transport de
mărfuri ce conectează portul Rotterdam de la Marea Nordului cu Marea Neagră. Înceea ceprivește
navigația pe Dunăre,Strategia UE pentru Regiunea Dunării are scopul de a exploata pe deplin
potențialul denavigație alDunarii,eliminând obstacolele care împiedică navigația,precum și creșterea
până în 2020 cu 20%a volumului de transport de Dunăre. În prezent, fluviul Dunărea are o importanță
mai redusă în economia transporturilor din regiune, fiind utilizat doar în proporție de 10 -15% în ceea
ce privește capacitatea de transport.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
269Instituțiile române și bulgare sunt conștiente că este încă nevoie de creșterea nivelului de accesibilitate
și conectivitate în zona transfrontalieră, mai ales pentru a crea legături între zona de sud și cea de nord
a Dunării, dar și că aceste probleme trebuie rezolvate prin eforturi transfrontaliere comune, pentru a
susține mobilitatea și integrarea regiunii. Odeclarație comună la nivel guvernamental cu privire la
construirea de noi poduri peste Dunăre, semnatlaSofiaîn 2010,ia în considerare traversări în zonele
Călărași-Silistra, Turnu Măgurele -Nikopol șiBechet-Oryahovo Această declarație specifică
necesitatea creăriiunuigrup de lucru româno-bulgarpe probleme deinfrastructura de transport ,cu
scopul de a susțineinițiativele de construire de noi poduripeste Dunăre .
După accesibilitate, un alt domeniu -cheie al intervențiilor propuse în zona transfrontalieră este mediul,
direcțiile de acțiune fiind îndreptate către alimentarea cu apă, managementul apelor și al deșeurilor,
managementul resurselor natur ale,decontaminarea pământului și protecția împotriva anumitor riscuri
de medi.Managementul resurselor naturale, biodiversitatea șiprotecția naturii reprezintă axe prioritare
și în cadrul politicilor naționale ale Bulgariei și României. Programele Phare C BC au sprijinit
implementarea de proiecte în acest sens, printre care monitorizarea Coastei Mării Negre și pe
îmbunătățirea schimbului de informații ca răspuns la problemele comune identificate.
Inundațiile, despăduririle, poluarea aerului, terenul agricol , Dunărea și canalele navigabile din zonă,
dar și eroziunea țărmului Mării Negre reprezintă principalele amenințări ale mediuluiînconjurător și în
același timp probleme comune pentru ambele state. De aceea, cooperarea organismelor instituționale
existente este esențială în vederea armonizării activităților în domeniul prevenirii/reducerii riscurilor
de inundație, continuarea lucrărilor de prevenire a inundațiilor, crearea și/sau armonizarea sistemului
de avertizare a prognozării inundaților, precum și crear ea unei structuri comune de urgență, situații
neprevăzute,ce necesită reacție/intervenție rapidă.
Programul CBC România -Bulgaria a finanțat, de asemenea, și numeroase proiecte ce aveau ca scop
valorificarea potențialui turistic în aria transfrontalieră, da r și pentru integrarea piețelor forței de muncă
transfrontaliere, inclusiv creșterea mobilității transfrontaliere, a inițiativelor comune locale în domeniul
ocupării forței de muncă. Și nu, în ultimul rând, au fost implementate proiecte ce au urmărit creșt erea
capacității instituționale și a eficienței administrațiilor publice și a serviciilor publice la nivel local și
regional.
Disparități și potențiale
Accesibilitate generală redusă în zona transfrontalieră din cauza rețelei de transport rutiere
și feroviare slab dezvoltate; navigabilitatea redusă a fluviului Dunărea din cauza factorilor
antropici și naturali
Lipsadelegăturiîntre orașele perechedunărene ducelaolimitareîncooperarea lor și la
stareacritică a economiei acestora. Este necesară at ât îmbunătățirea capacității de
cooperare între autoritățile publice, cât și între comunitățile de la graniță
Infrastructura de cooperare instituțională existentă (Euroregiuni, memorandumuri de
înțelegere, Programele de cooperare transfrontalieră)
Valorificarea proiectelor deja implementate prin intermediul programelor europene și a
coordonării programelor naționale din ambele țări. Continuarea inițiativelor începute cu
sprijinul viitoarele programe europene de cooperare teritorială
Stimularea mobilității r egionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la
infrastructura TEN -T (coridoarele trans -europene)
Dunãrea prezintã un mare poten țial comercial și o rut ã de transport turistic, acest poten țial
fiind suținut de Strategia UE privind Regiunea Dună rii.Fiinddeclarată parteacoridorului
de transport trans-european VIIalUniunii Europene ,Dunărea esteocale navigabilă
importantă ,care leagă ,princanalulRin-Main,portulConstanța ,centrele industriale din
Europa de Vest șiportulRotterdam.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
270Existența orașelor -pereche de -a lungul Dunării: Calafat -Vidin, Bechet -Rahova, Turnu
Măgurele -Nicopole, Zimnicea -Svishtov, Giurgiu -Ruse, Oltenița -Tutrakan, Călărași -Silistra
și tradiția de cooperare între unele dintre acestea
Dezvoltarea activităților agricole și turistice în parteneriat, pe baza unor piețe comune, în
județele/districtele cu un potențial existent: Constanța, Dobrich, Varna, Călărași, Silistra,
(regiunile de est) Veliko Târnovo, Vâlcea, Giurgiu, Teleorman, Pleven, (regiunile de
centru, sud și no rd) Dolj, Olt, Gorj, Mehedinți, Pleven,Vratsa, Vidin, Montana, (regiunile
de vest).
Inițiativele comune de construire a noi poduri peste Dunăre
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
271B. DIAGNOSTIC ȘI PRIORITĂȚI
I. DIAGNOSTIC PE DOMENII
Formularea diagnosticului privind domeniile țintă și c omponentele lor s -a realizat pe baza
problemelor, disparităților și potențialelor identificate în etapa anterioară. Din rezultatele analizelor
domeniilor și componentelor acestora, efectuate în faza precedentă, s -au selectat următoarele aspecte
esențiale p entru stabilirea strategiei de dezvoltare: punctele tari (potențiale), punctele slabe
(disparități), oportunități (potențiale utilizabile din afara zonei), amenințări (riscuri în dezvoltarea
domeniilor analizate). Acestea elemente alcătuiesc analiza SWOT, prezentată în continuare, fiind
ordonate pe domeniile din care fac parte și după gradul de prioritate sau importanță al fiecărui aspect.
Se urmărește clasificarea principalelor probleme și elemente de favorabilitate, care vor fi utilizate în
etapa formulăr ii politicilor de dezvoltare, în raport cu categoriile amintite: puncte slabe – remediere,
puncte tari – diversificare, oportunități – dezvoltare și amenințări – defensive/conservare.
ANALIZA SWOT
I.STRUCTURA TERITORIULUI
MEDIUL
Puncte Tari Puncte Slab e
refacerea suprafețelor de pădure
caracter general non -industrial al zonei
transfrontaliere
îmbunătățirea calității aerului prin scăderea
emisiilor de SO 2
reducerea cantității de deșeuri municipale
colectată
existența sistemelor de protecț ie la inundații
varietatea mare a arealelor protejate,
incluzând rețeaua Natura 2000, situri Ramsar
și UNESCOzone cu potențial ridicat de producere a
alunecărilor de teren
zone cu risc de inundații
extinderea eroziunii costiere
zone cu defic it de vegetație forestieră în
arealele expuse la alunecări de teren
slaba racordare la sistemele urbane de
canalizare și epurare a apelor uzate
areale de concentrare ridicată a obiectivelor
industriale Seveso
Oportunități Amenințări
dezvoltare a infrastructurii de mediu prin
programul operațional sectorial mediu
închiderea și ecologizarea depozitelor de
deșeuri neconforme
programe pentru protejarea populației și a
bunurilor materiale de efectele inundațiilor și
reabilitarea zonei costiere
elaborarea planurilor de management al
riscului la inundații
existența legislației naționale de mediu în
conformitate cu directivele europene
conformarea managementului zonelor
naturale la legislația europeană
îmbunătățirea managementului siturilordificultatea gestionării în comun a zonelor
afectate de riscuri naturale și tehnologice
amplificarea fenomenelor extreme ca urmare
a schimbărilor clima tice
creșterea suprafețelor defrișate
extinderea necontrolată a activității de
construcții și turismului în zonele afectate de
riscuri naturale
fragmentarea peisajului natural, periclitarea
biodiversității
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
272Natura 2000
deschiderea cooperării transfrontaliere în
domeniul protecției și conservării ariilor
naturale protejate
Patrimoniul natural
Puncte Tari Puncte Slabe
existența unui număr mare de habitate
naturale a florei și faunei sălbatice
poziția geografică zonei și clima temperat –
continentală
prezența Rezervațiilor Biosferei în zona
transfrontalieră
existența a 146 situri de interes comunitar
SCI și 86 situri acvifa unistice SPA în zona
transfrontalieră
prezența a 21 situri Ramsar, 7 parcuri
naturale și unul național
prezența fluviului Dunărea și a Mării Negre
(ecosisteme ale florei și faunei marine)
Protecția și conservarea integrată a ariilor
naturale protejate
număr mare de situri natura 2000, (132) în
zona bulgară
număr mare de situri Ramsar, în zona română
(15)
suprafață mai mare de ha de parcuri naturale
și naționale în partea românănumăr mic de situri Natura 2000 în România
(100)
amenințarea biodiversității p rin turism
necontrolat
degradarea progresivă a ecosistemului Mării
Negre;
lipsa planurilor de management la nivelul
ariilor protejate.
biodiversitate variată insuficient exploatată
resurse umane și financiare insuficiente
pentru managementul ariilor protej ate, a
speciilor și a habitatelor de interes național și
local;
Oportunități Amenințări
propuneri de noi situri natura 2000
alinierea administrațiilor naționale la
directivele europen privind protecția mediului și
conservarea biodiversității
promovarea agroturismului și ecoturismului
și dezvoltarea pieței de servicii ecoturistice
protecția și conservarea integrată a ariilor
naturale protejate și a zonei costiere
restaurare ecologică a habitatelor și speciilor;
stabilirea sistemului de monitorizare pentr u
ariile protejate
programe de cooperare transfrontalieră
pentru conservarea mediuluiAmenințarea biodiversității datorită
turismului necontrolat
Amenințarea exercitată de activitățile
economice și a pescuitului industrial asupra
florei și faunei marine
Reducerea biodiversității prin modificarea și
distrugerea habitatelor,
Degradarea progresivă a ecosistemului la
Marea Neagră
Concentrarea activităților industriale în
zonele cu mare valoare ecologică
Braconajul și pescuitul excesiv
Transferul voluntar și inv oluntar de specii,
supraconcentrarea activităților în zone sensibile
și cu mare valoare ecologică
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
273Patrimoniul construit Romania
Puncte Tari Puncte Slabe
spațiu de locuire ocupat din cele mai vechi
timpuri, străbătut in partea de sud de fluviul
Dunarea, deținând mărturii valoroase ale
culturii neolitice, ale civilizației antice și
medievale dar și ale epocilor mai recente;
existența unui patrimoniu cultural construit
bogat, care cuprinde 3929 de monumente,
ansambluri și situri, clasificate și protejate prin
lege;
existența unor zone in cadrul teritoriului
transfrontalier cu concentrare mare de valori de
patrimoniu cultural construit;
existența a trei monumente UNESCO în
zona.disparități în dispersia teritorială a
monumentelor istorice;
existența unor monumente istorice aflate în
pericol, cu diverse stadii de degradare a părților
componente sau chiar de ansamblu;
valorificare insuficientă a zonelor cu
concentrare mare de patrimoniu cultural;
existența unor monumente istorice valoroase
cu accesibilitate redusă.
Oportunități Amenințări
Dezvoltarea unui turism durabil care să
valorifice patrimoniul cultural, în relație cu cel
natural, cu avantaje atât culturale cât și
economice;
Existența programelor și fondurilor
comunitare ce au ca scop prezervarea și
valorificarea zonelor și obiectivelor cu valoare
istorică;Degradarea clădirilor din fondul de
patrimoniu cultural în lipsa intervențiilor pentru
reabilitarea, restaurarea și conservarea acestuia;
Presiuni asupra fondului de patrimoniu
cultural construit d atorate intereselor economice
Nerespectarea legislației în vigoare privind
prescripțiile de construire permise în
vecinătatea monumentelor istorice
Patrimoniul construit Bulgaria
Puncte Tari Puncte Slabe
existența unui patrimoniu cultural construit
bogat în zonă, care cuprinde 3571 de
monumente, ansambluri și situri, clasificate și
protejate prin lege.numar redus de monumente de interes
național in zona transfrontalieră;
existența unor monumente istorice aflate în
pericol;
valorificarea insuficientă a zonelor cu
concentrare de patrimoniu cultural.
Oportunități Amenințări
Dezvoltarea unui turism durabil care să
valorifice patrimoniul cultural, în relație cu
cel natural, cu avantaje atât culturale cât și
economice;
Existența programelor și fondurilor
comunitare ce au ca scop prezervarea și
valorificarea zonelor și obiectivelor cu
valoare istoricăDegradarea clădirilor din fondul de
patrimoniu cultural în lipsa intervențiilor
pentru reabilitarea, restaurarea și
conservarea acestuia;
Presiuni asupra fondu lui de patrimoniu
cultural construit datorate intereselor
economice
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
274REȚEAUA DE LOCALITĂȚI
1. Structura și caracteristicile localităților
Puncte Tari Puncte Slabe
Existența unor orașe relativ mari în zona:
Constanța, Craiova, Ruse, Pleven, Velico
Târnovo (incadrate conform INS în categia
city).
Urbanizare intensă în teritoriile din
vecinătatea orașelor mari Ruse și Pleven,
caracterizată prin dezvoltare industrială, de
servicii și densitate mare a populației.
Urbanizare intensă cu conturarea unei zone
metropolitane în proximitatea municipiului
Constanța.
Urbanizare mare a teritoriilor din vecinătatea
orașelor de mărime medie Velico Târnovo,
Vratsa, Vidin, Montana, Silistra, Razgrad și
Svishtov cu concentrare de activități economice
și social- culturale .
Existența unor orașe port oferă posibilitatea
suplimentară de relaționare în cadrul rețelei de
localități prin transportul fluvial și existența
unor elemente comune în strategiile de
dezvoltare ale acestor localități.
De-a lungul Dunării există perechi d e
localități care au stabilit legături de cooperare
în timp; pentru acestea strategiile de dezvoltare
locală sunt facilitate și este necesar să se
stabilească împreună.Concentrare mare de populație urbană în
municipiul reședință de județ îndeosebi în
județele Dolj, Constanța, Mehedinți – determină
o slabă servire a teritoriului cu dotări de tip
urban superior și scade șansa locuitorilor de a
accese la locuri de muncă diversificate.
Risipirea populației în localități de talie
foarte mică în Bulgaria scade p osibilitatea
acestora de a se dezvolta și determină scăderi
foarte mari de populație generate de migrație.
Existența unor zone cu urbanizare redusă,
densitate mică a populației și dispersare mare a
localităților determină creșterea migrației
populației în aceste zone și adâncește starea de
subdezvoltare .
Dezechilibrele din rețeaua de localități
generate de distribuția neuniformă în teritoriu
generează nevoia de susținere a teritoriilor
rămase în urmă, ceea ce este o sarcină în plus
pentru administrațiile l ocale de tip județean sau
regional.
Deficiențele în infrastructura de transport
majoră afectează dezvoltarea localităților:
insuficiente poduri peste Dunăre, lipsa
continuității rețelei de transport rutier de la
graniță spre interior ( Calafat), insuficien ta
modernizare a punctelor de trecere a frontierei
s.a.
Orașele mici monoindustriale au fost
puternic afectate de declinul industriei și se
confruntă în prezent cu lipsa locurilor de
muncă, nivel de trai foarte scăzut și migrația
accentuată a populației.
Existența unor zone naturale întinse fără
așezări umane permite conservarea lor naturală
dar împiedică valorificarea lor în scop turistic și
controlul acțiunilor distructive.
Oportunități Amenințări
Dezvoltarea rețelei majore de transport de
nivel europe an favorizează conturarea unor axe
de dezvoltare care să traverseze cele două țări.
Strategia Dunării (SUERD) va contribui la
dezvoltarea durabilă și concertată a localitățilorCriza economi că a afectat îndeosebi
populația din localitățile mici, ceea ce
determină creșterea foarte accentuată a
migrației externe.
Scăderile de populație accentuate vor
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
275de pe cele două maluri ale fluviului,
consolidând deopotrivă poziția lor în ter itoriul
național.
Programul de cooperare transfrontalieră
România- Bulgaria a inițiat proiecte menite să
contribuie la dezvoltarea durabilă și concertată
a localităților din cele două tări, facilitând astfel
cooperarea în proiectele viitoare.destabiliza și mai mult economia în localitățile
mici generând în continuare probleme de
dezvoltare.
Dezvoltarea inegală a rețelei de transport în
cele două țări contribuie nefavorabil și
încetinește dezvoltarea localităților situate pe
aceste axe, dar și a teritoriilor învecinate.
2. Zone de polarizare
Puncte Tari Puncte Slabe
există numeroase c entre de echilibru: (mun.
Caracal, Turnu Măgurele, Oltenița, Mangalia
sau orașele Bechet, Razgrad, Oryahovo,
Nicopol, Zimnicea și Svistov s.a.), capabile să
își dezvolte propriile zone de polarizare
coordonarea grupurilor de localități,
dezvoltate linear s au zonal în vederea alcătuirii
unor sisteme policentrice cu funcțiuni
specializate (orașele stațiuni de pe litoralul
Mării Negre, sau din periurbanul mun. Slatina
și al orașelor Pleven, Montana și Veliko
Târnovo)centrele de polarizare dețin 37,9 % din
populația totală a zonei, (populația urbană a
zonei este de 54,3%) un procent scăzut în raport
cu media națională din Bulgaria (72,5%) și
apropiat de cel din România (54.88%).
numeroase zone de polarizare sunt
coordonate de sisteme de localități de talie
medie și mică, dintre care se remarcă categoria
centrelor pereche, considerate ca ansambluri
numai din punct de vedere teoretic
Oportunități Amenințări
zone de polarizare, situate pe ambele părți
alefrontierei, Calafat -Vidin șiGiurgiu- Ruse,
se pot con stitui în modele pentru organiz area
rețelei de localități din zona transfrontalierăîntârzierea organizării zonelor de polarizare,
în legătură și cu echiparea centrelor aferente,
poate duce la reconfigurarea acesora prin
atracția exercitată de centre din af ara zonei
transfrontaliere
3. Infrastructura social -culturală
Puncte Tari Puncte Slabe
creșteri ale numărului de spitale, în 2012 față
de 2007, în jud. Constanța și Dolj și în distr.
Pleven și Vratsa
numărul de elevi înscriși în ciclul de
învățământ lic eal care a variat foarte puțin în
perioada 2002 – 2012
numărul de clase aferente invățământului
liceal este adecvat numărului de elevi înscriși;
media de elevi/clasă în zonă relevă o solicitare
medie a dotărilor acestui ciclu educaționalscăderi ale număru lui de spitale, în 2012 față
de 2002, în jud. Călărași Giurgiu și Mehedinți și
în distr. Vidin și Ruse
numărul de paturi de spital la 1000 locuitori
este redus, pe total zonă, față de normele
acceptate; media pe zonă este de 5,08 paturi
/1000 locuitori (j ud. Olt, Călărași, Giurgiu și
distr. Vidin, Razgrad, Silistra și Dobrich)
numărul de elevi în învățământul profesional
a inevoluat dramatic în partea română a zonei
transfrontaliere, între 2008 – 2012
număr redus de elevi înscriși în școlile
tehnice de mai ștri în centrele din întreaga zonă
distribuția neuniformă a învățământului
universitar pe ansamblul zonei
număr redus de unități culturale vizitabile
care auo medie de 6 unități/județ sau district
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
276Oportunități Amenințări
cele trei centre universitare di n zonă:
Constanta, Craiova și Veliko Târnovo, (centrul
universitar București este adiacent zonei)
concentrează peste 89% din numărul total de
studenți, pot genera alte activități de învățământ
și cercetare în teritoriurămânerea în urmă a pregătirii în
învățământul profesional și tehnic, pune în
pericol dezvoltarea activităților economice la un
nivel adecvat cerințelor din UE
lipsa de unități unități culturale vizitabile,
organizate într -o rețea la standarde actuale,
pune în dificultate activitățile turis tice și de
valorificare a patrimoniului tangibil din zonă
4. Locuirea
Puncte Tari Puncte Slabe
stocul de locuințe a avut un trend crescător in
județele din zona.
suprafața locuibilă a crescut în ultimul
deceniu prin construcția de noi locuințe cu
suprafețe superioare față de cele anterioare;
suprafața locuibilă pentru o persoană a crescut
cu cca. 24% pe zona.
numarul de camere pe un locuitor este sub 1,
situație favorabila.
predominanța locuințelor individuale.
suprafata locuibila pe locuitor este su perioara
celei din zona romanească.
cresterea ponderii locuințelor dotate cu
instalatie de alimentare cu apa (de la 92% la
94,8%).
ponderea locuintelor cu dependinte amplasate
în interiorul locuintei este de 82,1%.suprafața locuibilă pe locui tor se situează sub
norma (15 -20 mp) în doua dintre județe
(Calarași, Teleorman), în celelalte fiind mai
aproapiată de limita inferioară.
degradarea fondului de locuințe colective în
localitățile urbane.
numarul de locuitori pe o camera este
defavorabil in 60% dintre districtele zonei.
stocul de locuinte a avut un trend descrescator
in districtele din zona în prioada 2008 -2012
Oportunități Amenințări
finanțare europeană prin fonduri structurale;
facilități bancare pentru reabilitarea ș i
consolidarea locuințelor private.
programe de renovare și reabilitare finanțate
de autorități.
sprijinul autorităților locale în construirea de
locuințe prin alocarea de fonduri, asigurarea
utilităților și promovarea parteneriatului
public-privat
interesul investitorilor în domeniul
construcției de locuințe
finanțare europeană prin fonduri structurale;
facilități bancare pentru reabilitarea și
consolidarea locuințelor privatefluctuațiile puternice ale prețurilor locuințelor
din ultima perioadă, face ca piața acestora să fie
stagnantă;
creșterea cererilor pentru locuințe sociale din
cauza scăderii nivelului de trai;
lipsa forței de muncă specializate în
construcți i din cauza emigrării.
repercusiuni asupra pieții imobiIiare cauzate de
instabilitatea mediului financiar și economic
național și internațional
repercusiuni asupra pieții imobiIiare cauzate
de instabilitatea mediului financiar și economic
național și inter național
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
277interesul investitorilor în domeniul
construcție i de locuințe
FONDUL FUNCIAR
Puncte Tari Puncte Slabe
condiții climatice favorabile creșterii
culturilor agricole, tipice pentru zonele cu climă
temperată;
calitate relativ bună a terenurilor, existența
solului fertil în toată zona transfrontalieră, în
special a terenurilor arabile;
posibilitatea de a practica o agricultură
extensivă de tip ecologic (calitatea superioară a
solurilor, preponderența terenurilor agricole
/total zonă transfrontalieră );
diversitatea reliefului
-câmpie (culturi de cereale, plante tehnice,
legume , zarzavaturi );
-deal (zonă viticolă și pomicolă, creșterea
animalelor );
-munte ( zootehnie, plante și fructe de
pădure, exploatarea lemnului );
rețea hidrografică bogată pe teritoriul
județului, peste media pe țară;
suprafața împad urită reprezintă 899.868ha-
12.44% din suprafața totală a zonei
transfrontalieră.
creșterea constant a suprafeței cultivate în
perioada 2009 – 2011
existența lucrărilor de combatere a eroziunii;
plantații împotriva eroziunii în zona
românească;
existența lucrărilor de combatere a secetei –
irigații- rețea de canale pentru irigații, zone
piscicole;
existența lucrărilor de combatere a excesului
de umiditate – lucrări de desecare și drenaj în
zona românească
producțiii ridicate la fructe și viticultură
efective importante de ovine și caprine;
zona vini- viticolă cu soiuri cunoscute;
drumuri forestiere care permit întreținerea
fondului forestier și transportul produselor
silvice;
bună experiență în realizarea produselor
agricole tradiționale;scăderea efectivelor de animale;
randament insuficient al producției de
legume/ ha;
insuficiența punctelor de colectare a
produselor animaliere;
ponderea redusă a activităților
complementare agiculturii (servicii, prelucrarea
produselor agricole și animale, turism rural )
care conduce și la depopularea satelor;
calitatea produselor industrializate;
lipsa de capital în gospodăriile țărănești;
lipsa de stimulente pentru tinerii agricul tori;
drumuri agricole insuficiente și
nemodernizate, drumuri județene și naționale
depreciate de utilajele agricole;
reîmproprietărirea cu suprafețe mici;
calitatea redusă a proceselor de ambalare/
îmbuteliere a produselor alimentare și vinicole;
distrugerea fondului silvic datorită lipsei
zonelor de agrement amenajate;
drumuri agricole insuficiente și
nemodernizate;
fragmentarea proprietății funciare datorită
reîmproprietăririi cu suprafețe mici;
adaptarea insuficientă a sistemelor existente
de irigații l a noile condiții ale folosinței de
teren;
scăderea demografică în zonele rurale
(agricole) și îmbătrânirea populației;
slabă organizare a producătorilor în asociații
locale;
dezvoltare lentă și insuficientă a agriculturii
organice;
infrastructură de piață necorespunzătoare
pentru distribuirea produselor agricole.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
278investiții locale și străine relativ importante
în domeniul agriculturii.
Oportunități Amenințări
condiții economice stabile rezultate în urma
aplicării politicilor agricole comunitare;
calitatea de state membre ale UE și
participarea la programele existente de spriji n
pentru agricultură (Programe de dezvoltare
rurală și Programul național pentru apicultură
BG, Programul de dezvoltare a pescuitului și
acvaculturii BG);
activitățile legislative de reglementare a
agriculturii sunt în mare măsură armonizate cu
cerințele U E;
cerere crescută de produse de fermă
organice;
acces mai facil la cunoștințele și tehnologiile
noi și existente ca urmare a integrării sectorului
în agricultura europeană, a dezvoltării cercetării
la nivel național;
o nouă atitudine față de rolul multif uncțional
al agriculturii și funcțiunile sale de furnizor de
servicii publice, inclusiv de servicii legate de
schimbările climatice;
nouă evaluare publică a importanței mediului
rural ca loc de viață, de odihnă și de menținere
a activității firmelor.
crearea condițiilor necesare pentru
dezvoltarea unei piețe reale a terenurilor
arabile;
dezvoltarea unei infrastructuri de piață pentru
comercializarea produselor agricole care
satisfac cerințele piețelor naționale și
internaționale și promovarea investițiilor în
agricultură;
dezvoltarea unui sistem informațional pentru
producătorii agricoli;
promovarea reală și dezvoltarea agriculturii
organice;
oportunitățile oferite de către Programele de
Dezvoltare Rurală.
disponibilitatea de fonduri specifice pentru
restructurare.ritmul lent al schimbărilor structurale datorat
ineficienței pieței terenurilor;
pierderea forței calificate de muncă din cauza
salariilor necompetitive și a condițiilor de viață
din zonele rurale;
adâncirea diferențelor regionale între
nivelurile de dezvoltare în cadrul UE;
dezvoltare neechilibrată a agriculturii ca
urmare a suportului inegal acordat sub –
sectoarelor industriei producătoare;
lipsa suportului dirijat pentru modernizarea și
dezvoltarea sectoarelor care necesită investiții
considerabi le, cu perioade lungi de recuperare –
posibilități de depozitare și refrigerare, sisteme
de irigații, șeptel și altele;
lipsa capacității de adaptare a agriculturii și a
industriei producătoare din România și Bulgaria
la procesele de globalizare și la rolu l
corporațiilor transnaționale implicate în lanțul
alimentar.
politica de credite insuficient de activă pentru
agricultura națională;
întârzierea construirii de piețe specializate
pentru producția agricolă;
lipsa unei strategii și a bunelor practici de
marketing pentru producătorii agricoli locali;
producătorii agricoli au dificultăți în
accesarea capitalului privat de investiții;
lipsa de unități locale de prelucrare în
numeroase regiuni cu potențial uriaș și tradiție
în domeniul producției de legume.
fermierii nu beneficiază pe deplin de
oportunitățile oferite de către Programul de
Dezvoltare Rurală.
fondurile alocate pentru subvenții rămân
insuficiente.
creditarea dificil de obținut în mediul rural
descurajează și ea dezvoltarea unei producții
agricole e ficiente, destinată cu precădere pieței.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
279II. STRUCTURA SOCIO -DEMOGRAFICĂ
1. Evoluția populației și potențialul demografic
Puncte Tari Puncte Slabe
existența unor zone de creștere a volumului
populației;
zone cu importante ponderi de populație
tânără și populație activă;
zone în care valoarea raportului de
dependență după vârstă este inferioară mediei
înregistrată la nivel de regiune;
zone de echilibru demografic între natalitate
și mortalitate;
zone de echilibru între sosirile și plecările cu
domiciliul și chiar a unora de atracție a
populației;scăderea volumului de populație;
concentarea unei ponderi importante de
populație rurală în partea română a regiunii;
manifestarea procesului de îmbătrânire
demografică prin reducerea efectivelor de
populație tânără și creșterea simulatană a celei
vârstnice;
creșterea raportului de dependență după
vârstă, deci al sarcinii sociale pe care o suportă
segmentul populației adulte la nivelul zonei, în
special în partea bulgară a regiunii;
scăderi ale populației pe b aza sporului
natural negativ;
scăderi ale populației pe baza sporului
migratoriu negativ;
Oportunități Amenințări
adoptarea unor politici naționale pro -nataliste
bazate pe flexibilizarea condițiilor de muncă
pentru tinerele mame;
creșterea numărului de creșe și/sau crearea
unor oportunități educaționale pentru copii cu
vârste între 0 -3 ani;
atragerea populației tinere spre zonele
dezvoltate economic și / sau puternic
urbanizate.menținerea tendințelor de scădere a
volumului populației;
manifestarea unor fenomene demografice cu
efecte negative: reducerea natalității, creșterea
ratei de emigrare din localitățile componente
regiunii, creșterea raportului de dependență
după vârstă;
intensificarea fenomenului de îmbătrânire
demografică și creșterea presiunii asupra
bugetelor de asigurări de sănătate și a
sistemului de pensii;
lipsa unor politici / tergiversarea adoptării
unor politici care să urmărească creșterea
natalității și reducerea efectelor sociale a
fenomenelor demografice negative;
adoptarea unui comp ortament prudent în
privința întemeierii unei familii și / sau
amânarea deciziei de a avea copii de către
tinerele cupluri, urmare a schimbărilor culturale
privind viața de cuplu și a prelungirii
manifestării crizei economice.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
2802. Evoluția resurselor um ane și a ocupării raportată la nivelul de trai
Puncte Tari Puncte Slabe
îmbunătățirea accesibilității serviciilor
medicale în partea bulgară a regiunii;
număr mediu de elevi per profesor optim
desfășurării procesului educațional;
ponderi importante de po pulație cu studii
superioare în districtele bulgare;
ușoară creștere a resurselor de muncă în partea
română a regiunii;
valori sub media regională ale raportului de
dependență economică;
creșterea nivelului de trai prin îmbunătățirea
condițiilor de locuit;rate ale mortalității infantile superioare
mediilor zonei la nivelul anumitor județe /
districte;
slabă asigurarea a populației cu medici și
personal sanitar mediu în special în partea română
a regiunii;
ponderi extrem de reduse de populație cu
studii superioare în anumite județe;
ponderi semnificative de populație fără studii
înregistrate în partea bulgară a regiunii;
pierderi importante de resurse de muncă în
partea bulgară a regiunii;
valori ridicate ale raportului de dependență
economică;
rata de acti vitate sub nivelul celei întregistrate
la nivel național în cazul districtelor bulgare;
reducerea ratei de ocupare;
rate ridicate ale șomajului în partea bulgară a
regiunii;
ponderi importante de populație ocupată în
agricultură în partea română a zonei
transfrontaliere.
Oportunități Amenințări
fondurile alocate de către UE pentru
dezvoltarea resurselor umane;
politici regionale orientate spre creșterea
competențelor, flexibilizarea și dezvoltarea
abilităților forței de muncă;
stabilirea unor obiective comune și a unui
parteneriat puternic între instituțiile de instruire
și angajatori;
crearea condițiilor de formare a forței de
muncă pentru a răspunde exigențelor economiei
globale;
modificarea mentalității persoanelor
disponibilizate, în sensul unei atit udini active pe
piața muncii, de căutare a unui loc de muncă și
de reconversie profesională;
dezvoltarea legăturilor informaționale între
piața muncii și învățământ
disponibilitatea forței de muncă pentru
recalificare și dezvoltarea abilităților.incapacitate de atragere a fondurilor
europene destinate dezvoltării resurselor
umane;
slabă capacitate de adaptare la noile cerințe
ale pieței forței de muncă, în special în cazul
populației ocupate în agricultură;
ineficiența programelor de formare continuă
și reconversie profesională a forței de muncă;
tendință de concentrare a forței de muncă
calificate în mediul urban
creșterea indicelui de dependență economică
coroborată cu creșterea sarcinii sociale
exercitate asupra populației ocupate;
creșterea numărului d e șomeri pe fondul
prelungirii crizei economice.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
281III. STRUCTURA ACTIVITĂȚILOR ECONOMICE
Puncte Tari Puncte Slabe
resurse naturale ce pot fi valorificate în
activitățile economice;
tendințe de dezvoltare în unele activități
industriale;
existența unor sectoare industriale și
întreprinderi strategice în România;
condiții favorabile pentru cooperarea
transfrontalieră în domeniu economic prin
dezvoltarea afacerilor integrate;
creșterea performanțelor pentru IMM -uri, dar
și a structurilor cu peste 50 salar iați;
condiții favorabile pentru dezvoltarea
economică, datorite accesului la fluviul
Dunărea și la Marea Neagră;
județul Constanța cu o infrastructură
economică bine conturată și o ascensiune rapidă
a sectorului servicii (Constanța – cel mai mare
port dela Marea Neagră și al IV -lea ca mărime
din Europa);
județele Dolj, Constanța și districtul Ruse
sunt cele mai importante piețe de consum din
zona transfrontalieră Ro -Bg;
existența zonei libere Giurgiu – Ruse factor
favorizant pentru dezvoltarea economică;
condiții favorabile pentru cooperarea
transfrontalieră în domeniu economic.lipsa generală de performanță a economiei
ZT, caracterizată de un nivel scăzut al PIB, de
inveștiții noi reduse, exporturi mici, deficit
bubetar, productivitate scăzută, etc.
scăderea numărului de salariați în România;
educație antreprenorială deficitară în
anumite județe și districte;
grad scăzut de valorificare a resurselor
naturale;
absorbție scăzută a fondurilor europene
pentru dezvoltarea IMM -urilor și pentru
retehnologizare ;
capacitate scăzută de atragere a investițiilor
străine.
disparități mari de dezvoltare între diversele
județe și districte componente ale regiunii
transfontaliere Ro -Bg;
experiență limtată în cooperarea economică
transfrontalieră, cu puține inițiative;
productivitatea muncii sensibil scăzută față
de media europeană;
zone industriale dezafectate, fără reconversie
a activității;
investiții insuficiente în domeniul cercetării
și dezvoltării tehnologice;
performanțe scăzute obținute prin
valorificarea activit ăților turistice;
migrarea forței de muncă calificate în
străinătate sau către centrele urbane mai mari;
Oportunități Amenințări
calitatea de membrii UE sporește
oportunitatea pentru crearea de asociații și
parteneriate transfrontaliere, a strategiilor
commune și a reducerii decalajelor din
economie;
dezvoltarea cooperării transfrontaliere în
cadrul Euroregiunii Mării Negre și cooperării
transfrontaliere România -Bulgaria;
exploatarea fluviului Dunărea ca resursă și ca
generator în dezvoltarea activitățilo r economice
din ZT Ro -Bglipsa de facilități oferite învestitorilor străini,
conducând la reducerea volumului de investiții;
inerție mare în absorbția fondurilor europene
(percepția zo nei ca având o economie cu
valoare adăugată scăzută rămâne o barieră în
atragerea investițiilor);
slaba educație antreprenorială;
slaba tendință de asociere a firmelor din ZT;
concurența acerbă a piețelor globale;
migrația forței de muncă tinere, bine
pregătite către centre urbane dezvoltate sau în
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
282dezvoltarea investițiilor la nivelul ambelor
țări (ex: construcția unor noi poduri peste
Dunăre între orașele pereche ale ZT);
dezvolatrea parteneriatelor între orașele
pereche, aflate de -o parte și de alta a Dunării;
accesarea fon durilor europene pentru
dezvoltarea mediului de afaceri și susținerii
IMM-urilor;
creșterea investițiilor, ISD dar și autohtone,
îndeosebi în ramurile cu potențial economic de
creștere economică mare;
realizarea zonei metropolitane a municipiului
București ca sursă de oportunități cu potențial
de creștere a competitivității teritoriale;
potențial ridicat de dezvoltare a sectorului
serviciilor;
valorificarea potențialului energetic al ZT;
aport adus prin valorificarea resurselor
energetice regenerabile impo rtante (eoliană,
mai ales în estul regiunii – județul Constanța,
district Dobrich), hidro – fluviul Dunărea și a
numeroșilor afluenți (Porțile de Fier I și II),
energie solară și energie de biomasă);
creșterea productivității în sectorul agricol
prin încur ajarea asocierii fermierilor și aplicarea
tehnologiilor moderne;
dezvoltarea infrastructurii de afaceri –
înființarea de noi parcuri industriale și
tehnologice, parcuri agro -industriale;
creșterea contribuției învățământului,
cercetării și turismului la fo rmarea indicatorilor
macroeconomici;
înființarea unor centre de prelucrare și/sau
procesare a produselor agricole;
stimularea participării firmelor la societatea
informațională;
crearea de parteneriate public -privat pentru o
dezvoltare economică coordonată ;
înființarea unei burse a peștelui și a
produselor derivate din pește;
înființarea unui centru de cooperare
economică în bazinul Mării Negre;
județul Constanța – valorificarea staținilor
turistice ca produse turistice care aduc
performanță în economia loc ală și națională;
realizarea de programe turistice comune de ostrăinătate;
scăderea numărului de salariați în condițiile
crizei economice și restructurării unitățilopr
industriale de mari dimensiuni;
accentuarea procesului de dezindustrializare;
creșterea progresivă a discr epanțelor
economice între mediul rural și urban;
lipsa cooperării dintre domeniu economic,
universități și domeniu cercetării;
prioritățile europene privind protecția
mediului ce intră în conflict cu interesele
sectoarelor industriale principale;
lipsa cap italului autohton de susținere a
investițiilor în economie în special în
majoritatea județelor și districtelor din ZT;
lipsa unei planurilor și programelor de
dezvoltare economică integrate.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
283parte și de alta a Dunării (turism pe Dunăre,
agroturism, balnear, de afaceri, etc);
existența centrelor de învățământ superior de
tradiție de ambele părți ale Dunării, care pot
dezvolta, pri n cooperare, infrastructura și
mediul de afaceri actuală, implicit
competitivitatea teritorială.
TURISMUL
Puncte Tari Puncte Sla be
existența unui relief diversificat definește
forme de peisaje diferite
clima temperat -continentală
prezența fluviului Dunărea și alitoralului
Mării Negre(resursă importantă pentru turism)
existența resurselor naturale variate și
numeroase (arii protej ate, parcuri naturale și
naționale, rezervații ale biosferei, situri Natura
2000)
prezența rețelei hidrografice dezvoltată și a
pădurilor (fond piscicol și cinegetic)
Existența resurselor cultural -istorice de
valoare națională și universală (situri
arheologice, biserici, monumente de arhitectură,
etc.)
existența tradițiilor culturale bine conservate
varietatea mare a potențialului turistic
creează posibilitatea practicării mai multor
forme de turism
sosiri ale turiștilor străini în zona
transfrontalieră
accesibilitate la autostradă (A1și A2) și
aeroport (Craiova, Tuzla, București) în partea
românească
existența punctelor de traversare a Dunării
(pod, bac, feribot) în zona transfrontalierăpromovarea și exploatare insuficientă a
potențialului turistic
existența unor județe/districte în care
turismul de tranzit este forma de turism
dominantă în detrimentul altor forme
lipsa de promovare și marcare a unor
obiective turistice
scăderea numărului total de turiști sosiți
lipsa de promovare a festivalurilor și
activităților și tradițiilor culturale
infrastructură și servicii slab dezvoltate în
sectorul turistic din România
oferte turistice necompetitive și
nediversificate
lipsa unor programe de dezvoltare a
turismului transfrontalier
infrastructura de agrement slab dezvoltată
accesibilitate scăzută la obiectivele turistice
sezonalitatea turismului din județe/districte
de pe litoral
Oportunități Amenințări
valorificarea potențialului turistic al fluviului
Dunărea
valorificarea și promovarea potențialului
turistical zonei transfrontaliere și a calității
serviciilor turistice
promovarea agroturismului, ecoturismului și
a turismului de nișă
promovarea și dezvoltarea turismului durabil
în zona transfrontalierăconcurența în sectorul turistic pe piața
internațională și regională
turismul necoordonat
evoluția unor județe/districte in regiuni
turistice de tranzit
deteriorarea patrimoniului cultural și natural
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
284promovare a festivalurilor și activităților și
tradițiilor culturale
modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea
ofertei pentru turismul de agrement
vecinătatea capitalelor celor două țări,
București și Sofia
promovarea unor pachete turistice în funcție
de cerere
potențialul mare al sectorului turistic
favorizează dezvoltarea economică a zonei
transfrontaliere
IV. INFRASTRUCTURI TEHNICE
1.GOSPODĂRIREA APELOR
Resurse de apă:
Puncte Tari Puncte Slabe
teritoriul zonei transfrontaliere dispune de
toate tipuri de resurse de apă; cea mai mare
pondere o are apa de suprafață, care provine din
Dunăre, râurile inter ioare și într -o mică măsură
din lacurile naturale;
resurse disponibile la sursă bogate în partea
bulgară a zonei transfrontaliere;
volumul de apă stocat în lacurile de
acumulare existente în zonă este semnificativ
mai mare în partea bulgară.resursele de a pă subterană din partea bulgară
sunt foarte mici, au o pondere de 1,01% în
totalul resurselor de apă;
resursele disponibile de apă sunt scăzute în
partea română;
inundațiile au probabilitate de apariție mai
mare pe teritoriul românesc din zonă.
Oportuni tăți Amenințări
distribuție judicioasă a resurselor de apă prin
derivațiile de apă existente;
realizarea, la nivel european, a hărților de
hazard și risc la inundații în bazinul Dunării,
oferă informații asupra vulnerabilității zonei
transfrontaliere Româ nia-Bulgaria.
Echiparea hidroedilitară:
Puncte Tari Puncte Slabe
creșterea ponderii populației conectată la
sisteme centralizate de alimentare cu apă;
creșterea capacității de producere a apei
potabile;
ritm crescut de extindere a rețelelor de
distribuție a apei potabile și a celor de
canalizare apă uzată;
capacitatea stațiilor de epurare a apelor uzate
este în creștere.pondere scăzută a populației conectată la
sistemul centralizat de alimentare cu apă în
partea română;
pondere scăzută a populației conectată la
sisteme de canalizare și epurare a apelor uzate
în toată zona transfrontalieră;
volumele de apă uzată rezultate din consumul
de apă potabilă sunt mai mari decât capacitățile
stațiilor de epurare aflate în funcțiune.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
285Oportunități Amenințări
asigurarea cu apă potabilă a unui număr
mare de locuitori prin construirea sistemelor
centralizate de alimentare cu apă;
reabilitarea și modernizarea sistemelor de
alimentare cu apă și de canalizare și epurare a
apelor uzate prin realizarea investițiilor.investiții reduse în mediul socio -economic,
ca urmare a gradului redus de echipare cu rețele
de apă și canalizare;
poluarea resurselor hidrologice de apă ca
urmare a numărului mic de stații de epurare a
apelor uzate, precum și a proceselor de epurare
aplicate în prezent.
Amenajări pentru agricultură :
Puncte Tari Puncte Slabe
în zona transfrontalieră există suprafețe
importante amenajate cu lucrări de îmbunătățiri
funciare: irigații, desecări, combatere a
eroziunii solului:
-irigații-1.999.975 ha. (RO-
1.758.667 ha și BG -241.308 ha)
-desecare- RO- 630.601 ha
-combaterea eroziunii solului – RO-
113.719 ha
procesul de restructurare a sectorului de
îmbunătățiri funciare este în derulare în ambele
țări, pe baza principiilor economiei de piață și a
reglementărilor UE;fărâmițarea și mărimea redusă a expoatațiilor
agricole cu implicații negative din punct de
vedere tehnic și financiar, în exploatarea,
întreținerea și reabilitarea infrastructurii de
îmbunătățiri funciare;
imposibilitatea de exploatare în condiții de
eficiență economică a suprafețelor amenajate
datorita procesele de degradare și distrugere
petrecute după 1990. mare parte dintre
sistemele de irigații au fost distruse, terenurile
agricole fiind periodic afectate de secetă.
randament general scăzut în funcționare
cauzat de echipamentele învechite fizic și
moral,
gradul redus de utilizare a amenajărilor de
irigații
dificultăți în aplicarea udărilor în perioada
secetoasă datorită mulțimii de proprietari și
diversității culturilor
interes redus în implementarea conceptului
ca o amenajare de îmbunătățiri funciare să fie
însoțită de amenajări silvice, în special plantații
forestiere de protecție, acolo unde acest lucru
este necesar pentru combaterea deșertificării, pe
terenurile cu textură nisipoasă (regiunile din
sudul județului Dolj și unele regiuni din județul
Constanța).
personal insuficient pregătit, cu acces limitat
la noutățile tehnologice și informatice;
lipsa unor centre teritoriale care să
deservească mari comu nități de agricultori și
terenuri agricole întinse, duce la utilizarea
minimă a lucrărilor de îmbunătățiri funciare;
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
286Oportunități Amenințări
programe de finantare europene cu măsurile
specifice legate de dezvoltarea și îmbunătățirea
infrastructurii rur ale
cadrul legal actual stimulează implicarea
comunităților locale și a sectorului privat în
realizarea de noi amenajări de îmbunătățiri
funciare, în reabilitarea, modernizarea /
retehnologizarea și exploatarea amenajărilor
existente;
constituirea unor str ucturi asociative de
administrare a terenurilor agricole private, în
scopul creării unor exploatații agricole
consolidate, unde să fie posibilă aplicarea
tehnologiilor agricole moderne și eficiente;
creare a unor parteneriate publice – private
având ca sco p administrarea amenajărilor de
îmbunătățiri funciare;
existența posibilităților de finanțare prin
programele și instituțiile financiare ale uniunii
europene, în scopul dezvoltării zonelor rurale,
reabilitării, modernizării, retehnologizării și
extinderii amenajărilor de îmbunătățiri funciare;
atenția deosebită care se acordă la nivelul UE
pentru protecția mediului, combaterea secetei,
aridizării, deșertificării, conservării zonelor
umede și amenajării – ameliorării terenurilor
degradate.lipsa stimulentelo r pentru atragerea
personalului de specialitate cu experiență în
administrarea amenajărilor și lucrărilor de
îmbunătățiri funciare;
fonduri limitate alocate de la bugetul de stat
pentru întreținere, reparații și exploatare,
precum și pentru noi investiții;
investiții limitate în îmbunătățiri funciare
incapacitatea utilizatorilor apei pentru irigații
de a- și achita datoriile financiare față de
autoritățile responsabile (în România -SNIF-
Societatea Națională pentru Îmbunătățiri
Funciare) cu consecințe asu pra gradului de
utilizare a sistemelor de irigații.
2. INFRASTRUCTURA DE TRANSPORT
Puncte Tari Puncte Slabe
se remarcă jud. Constanța, Olt și Mehedinți,
cu o densitate a rețelei rutiere peste media
națională;
districtele Ruse, Veliko Tarnovo și Pleven au
cea mai mare densitate de căi ferate
prezența fluviului Dunărea care constituie un
coridor european de transport
existența mai multor moduri de transport
dând posibilitatea dezvoltării
transportului combinat
infrastructură feroviară dezvolta tă pe
direcțiile principale de interesinfrastructura rutieră și feroviară din zona
transfrontalieră este dezvoltată inegal în
România și Bulgaria
densitățile rutieră și feroviară din cele două
țări se află mult sub media europeană de 93
km/100kmp
serviciilede transport din ambele țări, se află
la partea inferioară a clasamentului european,
deși transportul terestru deține cea mai mare
pondere atât în România cât și în Bulgaria
procent redus de modernizare a rețelei
rutiere de interes regional și loc al
Oportunități Amenințări
situarea pe trasee rutiere, feroviare și absența unor politici și strategii coerente de
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
287 navale europene
existența porturilor care fac legătura cu
destinații europene și intercontinentale
accesul la fondurile structurale și de
coeziune ale uniunii europenedezvoltare a infrastructurii în teritoriu și
descurajarea investitorilor
fonduri insuficiente pentru modernizarea
infrastructurii.
3. INFRASTRUCTURA DE PRODUCȚIE ȘI TRANSPORT A ENERGIEI ELECTRICE
Puncte Tari Puncte Slabe
diversitatea surselor de producere a energiei
electrice: hidro, termo, nucleară, regenerabilă
unități de producere a energiei electrice de
putere mare: Hidrocentrala Porțile de Fier,
Centralele Nucleare Cernavodă și Koslodui
existența liniilor electrice de transport și
stațiilor de conexiune și transformare cu nivele
de tensiune 220kV, 400kV si 750kV
existența interconexiunilor între sistemele
energetice naționale din România și Bulgaria
toate localitățile regiunii sunt electrificategamă redusă cantitativ de resurse
convenționale de energie primară: țiței, gaze
naturale, cărbune, minereu de uraniu
echipamente cu grad mare de uzură fizică și
morală, din componența unităților de producere
a energiei electrice și a rețelei electrice
Oportunități Amenințări
atragerea investițiilor pentru punerea în
funcțiune a unor noi capacități energetice (prin
amenajări hidroenergetice, reactoare nucleare)
și pentru modernizarea celor existente
realizarea de noi interconexiuni ale
sistemelor energetice naționa le din România și
Bulgariacreșterea prețului energiei datorită
contextului economic internațional instabil
lipsa investițiilor în dezvoltarea unor noi
capacități energetice
risc de accident nuclear datorită existenței
centralelor nucleare de la Koslodui ș i
Cernavoda
nerespectarea legislației și normelor tehnice
4. INFRASTRUCTURA DE PRODUCȚIE ȘI TRANSPORT A ENERGIEI TERMICE
Puncte Tari Puncte Slabe
păstrarea sistemelor de alimentare
centralizată cu energie termică (SACET) în 22
de localități din zona tra nsfrontalieră
folosirea în majoritatea clădirilor din sectorul
terțiar a centralelor termice proprii dotate cu
echipamente moderne, cu randament ridicat și
grad redus de poluare, iar acolo unde a fost
posibil alimentate pe gaze naturale.desființarea siste melor de alimentare
centralizată cu energie termică în majoritatea
localităților din zona transfrontalieră, ca urmare
a lipsei programelor și măsurilor de reabilitare,
modernizare a acestui sistem
izolarea termică necorespunzătoare a
clădirilor conduce la inconfort termic, consum
mare de energie, apariția condensului,
degradarea clădirilor
Oportunități Amenințări
posibilitatea utilizării centralelor (de zonă, de
bloc, individuale) în cogenerare, fiind o soluție
recomandată și utilizată cu succes în UE
posibilitatea utilizării gazelor naturale în
cadrul centralelor termice SACET, fapt ce va
duce la eficientizarea acestora, cu influențămontarea de instalații de încălzire centrale
sau locale improvizate, precum și lipsa
întreținerii corecte a lor poate conduce la
intoxicații, incendii sau explozii
extinderea sistemului de alimentare cu gaze
naturale va oferi consumatorilor posibilitatea de
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
288banefică și asupra mediului a alege acest combustibil și de a -și instala
centrale proprii, cu riscul debranșărilor masi ve
de la SACET și desființarea sistemului
centralizat
5. INFRASTRUCTURA DE TRANSPORT A ȚIȚEIULUI ȘI PRODUSELOR
PETROLIERE ȘI GAZELOR NATURALE
Puncte Tari Puncte Slabe
existenta exploatărilor câmpurilor de gaze
naturale și gaze asociate pe teritoriul afe rent
României
existența traseelor conductelor de transport
gaze naturale în teritoriul majorității
județelor/districtelor analizate.
existența depozitelor de înmagazinare
subterană gaze naturale la Bălăceanca,
Ghercești și Chiren (Vratsa).
interconectare a sistemelor naționale de
transport gaze naturale în zona Negru Vodă –
Kardam.
dezvoltarea în ultimii 20 de ani a rețelelor de
transport gaze naturale și înființarea de noi
distribuții, inclusiv în beneficiul localităților din
zona de sud a României.
realizarea unui nou punct de import din
conducta ce traversează Dobrogea (și
alimentează cu gaze Bulgaria) a dat
posibilitatea alimentării cu gaze naturale a
municipiului Mangalia, urmând ca sistemul de
transport gaze să fie extins către localitățile
Costinești și 23 August, fapt ce va da
posibilitatea alimentării cu gaze naturale a
stațiunilor românești de la Marea Neagră.
existența pe teritoriul României a câmpurilor
petrolifere și a unei rețele de transport țiței,
gazolină, etan lichid.
atât Bulgaria cât și România dețin platforme
de extracție țiței în zona bazinului Mării Negre.doar un număr redus de localități din zonă
beneficiază de distribuție gaze naturale,
județele/districtele Mehedinți, Silistra și Vidin
fiind cele mai afectate din acest punct de
vedere.
dependența Bulgariei față de importul de
gaze naturale.
dependența Bulgariei de importurile de țiței
rusesc
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
289Oportunități Amenințări
finalizarea în acest an a interconectării
sistemelor naționale de transport gaze naturale
pe traseul Giurgiu – Ruse.
existența inițiativelor de extindere a
sistemului de alimentare cu gaze naturale către
majoritatea localităților teritoriului
transfrontalier va crea condiții pentru creșterea
confortului în localități.
reducerea consumului industrial de gaze
naturale a creat condiții pentru
alimentarea consumatorilor casnici din
rețelele existente.
existența unor culoare de transport și a unor
facilități (stații de pompare, depozite cu
personal permanent) care pot deveni inclusiv
trasee pen tru tranzitarea teritoriului cu produse
petroliere sau pentru exportarea produselor
rafinatenerespectarea distanțelor de protecție și
siguranță ale conductelor de alimentare cu gaze
naturale pun în pericol oamenii și
clădirile/bunurile din zonă.
creșterea consumului de gaze naturale și a
dependenței de acest tip de combustibil
reducerea oportunităților de racordare a
localităților la sistemul de alimentare cu
gaze naturale datorită creșterii prețului
acestui combustibil
agresiunile infracționale produc pagube
beneficiarilor, iar prevenirea lor necesită
personal numeros și bine echipat.
pierderile de fluide produse accidental sau în
urma agresiunilor infracționale constituie
pericol de explozii și incendii.
uzura conductelor, furtur ile și diversele
accidente conduc la poluarea solului și a pânzei
de apă freatică
6. UTILIZAREA SURSELOR REGENERABILE DE ENERGIE
Puncte Tari Puncte Slabe
nivel ridicat al radiației solare în aproape
toata regiunea transfrontalieră
existența instalații lor de valorificare a
surselor regenerabile de energie, atât pentru
producerea energiei electrice cât și termice:
centrale fotovoltaice, instalații eoliene, centrale
termice pe biomasăvalorificarea insuficientă a potențialului solar
ridicat al zonei
Oportunități Amenințări
dezvoltărea utilizării surselor de energie
solară
valorificarea potențialului hidroenergetic al
zonei pentru montarea de microhidrocentrale
utilizarea biomasei existente în zonă, și a
biogazului rezultat din deșeuri urbane, pent ru
producerea de energie
atingerea țintelor naționale propuse pentru
anul 2020 de creștere a ponderii energiei din
surse regenerabile în consumul final de energielipsa investițiilor pentru valorificarea surselor
regenerabile de energie
impact negativ al i nstalațiilor eoliene asupra
mediului: poluare fonică și vizuală, perturbarea
traseelor de migrare a păsărilor
7. REȚELE DE TELECOMUNICAȚII
Puncte Tari Puncte Slabe
existenta infrastructurii de fibră optică
interconexiuni ale rețelelor dediscrepante privind accesul la internet intre
mediul urba n și cel rural
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
290telecomunicaț ii între România și Bulgaria
toate localitățile urbane au acces la internet
acoperire completă cu servicii de
telecomunicații fixe și mobile
servicii poștale existente în toate
judetele/districtelelipsa datelor privind anumiți indicatori
relevanți în ceea ce privește sectorul TIC pentru
România
Oportunități Amenințări
creșterea ponderii telecomunicațiilor mobile
scăderea costurilor de achiziție a
echipamentelor de telecomunicații
dezvoltarea punctelor publice cu acces la
internetscăderea importanței telefoniei fixe, în
special, în zonele neracordate
scaderea nivelului de trai poate limita
cererea și oportunitățile investiționale
8. INFRASTRUCTURA PENTRU GESTIONAREA DEȘEURILOR M ENAJERE ȘI
INDUSTRIALE
Puncte Tari Puncte Slabe
România și Bulgaria au transpus în totalitate
acquis-ul comunitar privind gestionarea
deșeurilor.
implementarea acquis -ul a impus elaborarea
unor strategii la nivel național și identificarea
de măsuri și a cțiuni de implementarea acestora
prin planuri naționale de gestionare a
deșeurilor, planuri regionale, județene sau de
district și planuri locale
depozitele neconforme cu reglementarile de
mediu au au sistat depozitarea treptat sau se vor
închide până în 2 017 (ex. depozitele din Dolj
sau Constanța) iar spațiile respective urmeaza
sa fie ecologizate sau au fost déjà ecologizate
au fost construite depozite ecologice județene
în zona transfrontalieră românească la
Constanța – (Costinesti, Ovidiu, Albești,
Medgidia, Tortoman), Călărași – (Ciocănești),
Giurgiu ( Giurgiu-Frătești, Bolintin Vale,
Mihailești), Teleorman – (Mavrodin), Dolj –
(Craiova), Mehedinți – (Drobeta – Tr. Severin –
Izvorul Bârzii), Olt – (Bâlteni)
au fost construite
depozite ecologice regionale în zona
transfrontalieră bulgărească la Montana –
(Montana), Veliko Tyrnovo – (Veliko Tyrnovo,
Lyaskovets), Vidin – (Vidin), Dobrich –
(Dobrich), Pleven – (Pleven, Belene, Lukovit),
Vratza- (Vratza, Mezdra Oryahovo), Ruse –
(Ruse, Borovo), Silistra -(Silistra), Razgrad –
(Razgrad).
au fost construite stații de transfer alcolectarea selectivă este aproape inexistentă
deficiențe în gradul de acoperire cu servicii
de salubritate în mediul rural
există puține depozite specializate pentru
deșeuri periculoase pe întrega zonă
transfrontalieră.
deși există depozite eco logice zonale
județene și regionale de deșeuri menajere și
asimilabile și statii de transfer, în zona rurală
deșeurile sunt încă depozitate ilegal
nu toate localitățile rurale sunt arondate la
stațiile de transfer.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
291deșeurilor menajere în toate județele din zona
românească și la Veliko Târnovo, Dobrich si
Silistra în zona bulgarească.
depozitele de deseuri din zonele rurale au
sistat depozitarea înc ă din 2009
Oportunități Amenințări
directivele e uropene privind gestionarea
deșeurilor – legislația cadru privind deșeurile –
Directiva cadru 2006/12/CE, care conține
prevederi pentru toate tipurile de deșeuri
Directiva privind deșeurile periculoase
(Directiva 91/689/EEC), care conține prevederi
privind managementul, valorificarea și
eliminarea corectă a deșeurilor periculoase;
existența cadrului legislativ și organizatoric
la nivel județean sau de district necesar
implementării unui sistem integrat de
management al deșeurilor
existența Planurilor jude țene de gestionare a
deșeurilor -PJGD2007-2013 cu un rol cheie in
dezvoltarea unei gestionări durabile a
deșeurilor, fiind un instrument de planificare
solicitat de Uniunea Europeană, pe baza căruia
se pot obține asistență financiară și suportnivel scazut de constientizare a publicului in
privinta problemelor legate de deseuri
lipsa sistemelor de colectare a deșeurilor
duce la colmatarea râurilor, poluare și efecte
dezastruoase în caz de inundații
V. CONTEXTUL SUPRATERITORIAL
1. RAPORTAREA ZONEI LA CONTEXTUL MACRO -REGIONAL, NAȚIONAL ȘI
EUROPEAN
Puncte Tari Puncte Slabe
polarizarea puternică a celor două capitele,
aflate în vecinătatea zonei transfrontaliere,
poate antrena noi sinergiitransfrontaliere, odată
cu realizarea unor conexiuni peste Dunăr e
exploatarea pe deplin a poten țialuluide
navigație peDunăre,eliminându -se obstacolele
care împiedică navigația,precumșicreșterea
până în 2020 cu 20%a volumului de transportnecesitatea î mbunătățiriiroluluiteritorialal
orașelor,pentruasigurarea accesului la servicii ,
informații șitransport pentrulocuitorii din
zonelecu probleme economice și sociale
rata deurbanizare redusăîn special România,
care ajunge la procentefoartemici,înjudețele
GiurgiușiTeleorman, reducând posibilitățile
formării unor relații policentrice durabile
incapacitatea economică șiadministrativă a
metropolelor ,de aoferi un cadru strategic
adecvat(protecție/exploatare resurse,
regenerare ) pentru o dezvoltare coerentă și
eficientă
Oportunități Amenințări
acordul guvernamental cu privire la
construirea de noi poduri peste Dunăre, care ia
în considerare noi traversări în zonele Călărași-dezvoltarea dezorganizată a orașelor și
localităților stațiunide la Marea Neagră pune în
pericol exploatarea în comun a zonei litorale
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
292Silistra, Turnu Măgurele -NikopolșiBechet-
Oryahovo
zona este străbătută de două coridoare de
transport transeuropene, rutiere și feroviare
(coridoarele IV și IX) și de Dunăre (coridorul
VII)
zona este deservită de cinci orașe poartă,
reprezentate de marile centre cu aeroporturi sau
porturiinternaționale:București,Constanța,
Craiova, Sofia șiVarnanerealizarea legăturilor tereste, prin
infrastructuri majore, împiedică crearea unor
structuri urbane policentrice, care să stimuleze
dezvoltarea dura bilă a zonei pe termen lung
2. COOPERAREA TRANSFRONTALIERĂ
Puncte Tari Puncte Slabe
Infrastructura de cooperare instituțională
existentă (Euroregiuni, memorandumuri de
înțelegere, Programele de cooperare
transfrontalieră)Capacitatea de cooperare și ef iciența
administrației publice în context transfrontalier
încă necesită îmbunătățiri
Tradiția de cooperare între unele orașe –
pereche (Giurgiu -Ruse)Este încă nevoie de creșterea nivelului de
accesibilitate și conectivitate în zona
transfrontalieră, mai al es pentru a crea legături
între zona de sud și cea de nord a Dunării
Experiența acumulată și proiectele deja
implementate prin programele de cooperare
anterioare
Facilitarea cooperării prin construirea
podurilor peste Dunăre: Giurgiu -Ruse, Calafat –
Vidin
Oportunități Amenințări
Existența orașelor -pereche de -a lungul
Dunării: Calafat -Vidin, Bechet -Rahova, Turnu
Măgurele -Nicopole, Zimnicea -Svishtov,
Giurgiu-Ruse, Oltenița -Tutrakan, Călărași –
SilistraNefinanțarea proiectelor considerate prioritare
in programul CBC România -Bulgaria 2014 –
2020
Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea
Dunării și programele de finanțare pentru
proiecte comune atașate acesteiaNecoordonarea strategiilor naționale și a
priorităților de acțiune pentru dezvoltarea zonei
transfrontaliere
Alte cadre instituționale europene și
posibilitatea autorităților publice și a
comunităților de la graniță de a forma structuri
asociative (ex. Grupurile de Cooperare
Teritorială Europeană, Asociația Orașelor
Dunărene, etc.)Repetarea greșelilor din perioada 2007 -2013
privind întârzierea lansării apelurilor de
proiecte și/sau a evaluării și contractării
proiectelor
Existența programelor de cooperare
teritorială europeană (ESPON, INTERREG,
URBACT, etc.)Nevalorificarea proiectelor transfrontalier e deja
implementate și a conexiunilor dezvoltate
(puncte de trecere a frontierei, podul Calafat –
Vidin, etc.)
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
293Existenta altor programe de cooperare
europene
Faptul că zona transfrontalieră este străbătută
de coridoarele trans -europene
Potențialul denavigație peDunăre (coridorul
de transport VII ) prin inițiative în comun
II. DIAGNOSTIC PROSPECTIV
Diagnosticul prospectiv a urmărit studierea evoluțiilor viitoare ale principalelor domenii cu relevanță
spațială, pe o perioadă egală cu durata de valabi litate a a planului, prin prognoze efectuate pentru:
evoluția populației, dezvoltarea economiei, necesitățile de transport. Proiecțiile realizate au la bază
evoluții ale populației, activității economice și transporturilor în zona transfrontalieră, pe o pe rioadă
stabilită de necesitățile de dezvoltare. Prognozele au fost realizate în trei variante: varianta tendinței
curente de dezvoltare, varianta dezvoltării medii și varianta optimistă.
Datele utilizate pentru proiecțiile demografice în zona transfrontali eră româno – bulgară au fost
preluate de la Institutul Național de Statistică al României, studiul “Proiectarea populației României în
profil teritorial până în anul 2050”, din 2008, și de la Institutul Național de Statistică al Bulgariei,
,,Population and demographic projections”, anul 2014 (www.nsi.bg).
Trebuie menționat faptul ca datele la nivelul României sunt prezentate sub rezerva faptului ca nu sunt
actualizate cu recalculările impuse de efectuarea recensământului din anul 2011, acest studiu fiind î ncă
în lucru și urmând a fi publicat de către INS România pe 17 noiembrie 2014. Lucrarea la care facem
referire in prezentul studiu are ca punct de plecare populația la nivelul fiecărui județ la 1 iulie 2007 și
evoluțiile fenomenelor demografice înregistra te ca medie a ultimilor patru ani.
Proiecția populației realizată de Institutul Național de Statistică al Bulgariei are ca punct de plecare
populația stabilă la 31.12.2011 și a luat în calcul datele furnizate de Recensământul din anul 2011.
În lucrarile am intite sunt prezentate trei variante de proiectare a populației: varianta medie, varianta
optimistă și varianta dezvoltării în tendința curentă (pesimistă). Aceste scenarii au la bază ipoteze
diferite de lucru cu privire la fertilitate, mortalitate, dezvol tarea în viitor a migra ției și dezvoltarea
socio-economică preconizată a țării.
În varianta de proiectare medie, se presupune că se păstrează constantă media valorilor principalelor
fenomene demografice înregistrate în perioada de referință, perioada consi derată mai stabilă din punct
de vedere demografic.
În anul 2012 populația zonei transfrontaliere româno – bulgară a fost de 4742987 locuitori. Numărul
populației zonei este anticipat să scadă în varianta medie de proiecție până în anul 2050 cu aproximativ
1,6 milioane de persoane față de 2012. Scăderea populației va fi mai accentuată pe teritoriul bulgăresc,
unde este proiectată o scadere de 39 procente, față de cel românesc unde proiectarea populației indica
o scădere de până la 30 procente a populației di n zonă.
În profil teritorial populația va fi în scădere în toate județele/ districtele zonei de studiu. Până în anul
2050, o diminuare foarte accentuată a populației, care ajunge si chiar depașește 50%, este anticipată în
districtele Vidin, Vratsa și județ ul Mehedinți. Județul Constanța este singurul în care se prognozează o
scadere a populației de până la 11,4%.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
294Proiecția populației zonei transfrontaliere în profil teritorial până în anul 2050
2050 2050 2050 Dinamica popu latiei 2012 – 2050District/ județ/
zonă/ țară2012
Varianta
medieVarianta
optimistaVarianta
pesimistaVarianta
medieVarianta
optimistaVarianta
pesimista
Veliko Tarnovo 253580 168124 180047 162215 66,3 71,0 64,0
Vidin 97546 43382 47918 41197 44,5 49,1 42,2
Vratsa 181574 90917 100249 86382 50,1 55,2 47,6
Dobrich 186445 123658 133065 118961 66,3 71,4 63,8
Montana 143662 86990 93677 83644 60,6 65,2 58,2
Pleven 262969 151488 163558 145573 57,6 62,2 55,4
Razgrad 122166 69285 76014 65988 56,7 62,2 54,0
Ruse 231580 168358 178104 163456 72,7 76,9 70,6
Silistra 117214 73660 79392 70824 62,8 67,7 60,4
Călărași 310112 235900 261200 206000 76,1 84,2 66,4
Constanța 724746 642300 698900 600600 88,6 96,4 82,9
Dolj 696774 511300 583000 489000 73,4 83,7 70,2
Giurgiu 278863 218000 226300 203500 78,2 81,2 73,0
Mehedinți 288086 144500 154100 139400 50,2 53,5 48,4
Olt 456536 249300 295300 241300 54,6 64,7 52,9
Teleorman 391134 205300 242700 195100 52,5 62,1 49,9
Total zona
transfrontalieră4742987 3182462 3513524 3013140 67,1 74,1 63,5
zona BG 1596736 975862 1052024 938240 61,1 65,9 58,8
zona RO 3146251 2206600 2461500 2074900 70,1 78,2 65,9
Bulgaria 7284552 5813550 6097764 5668504 79,8 83,7 77,8
Romania 21316420 16083300 17984200 15051400 75,5 84,4 70,6
Sursa: Proiectarea populației României în profil teritorial până în anul 2050, INS Romania;
Population and demographic projections, INS Bulgaria
Prognoza situației economice pentru aria transfrontalieră România -Bulgaria, în varianta dezvoltării în
tendința curentă se bazează pe următo arele ipoteze:
acces limitat la fondurile europene, 40 -55% până în 2020;
prelungirea crizei economice în Uniunea Europeană;
fonduri insuficiente pentru punerea în aplicare a politicilor naționale care vizează
dezvoltarea și/sau îmbunătățirea infrastruct urii tehnice și de afaceri;
In acest context datorită poziției strategice a zonei de studiu la fluviul Dunarea cu acces la Marea
Neagra și datorită prezenței a trei mari aglomerări urbane (Craiova, Constanța, Russe), premisele de
dezvoltare sunt favorabile în special în următoarele domenii: servicii, construcții, I.T., turism. Insă în
condițiile menținerii crizei economice la nivelul Uniunii Europene și a slabei absorbții de fonduri
europene de către cele două țări, ritmul de creștere economic al regiunii t ransfrontaliere Ro -Bg poate fi
diminuat având consecințe negative asupra creșterii disparităților economice între diferite teritorii ale
regiunii, amplificând factorul de sărăcie și structura salariaților în anumite teritorii ale regiunii.
Chiar dacă în a ceastă regiune există forța de muncă calificată în diverse sectoare de activitate, existând
numeroase centre universitare de mare prestigiu, lipsa educației antreprenoriale și lipsa unui
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
295parteneriat public -privat puternic poate avea consecințe negative asu pra dezvoltării economiei regiunii,
favorizând uneori economia gri sau pe cea neagră. Pe termen lung, va avea ca efect aspectul migrației
forței de muncă calificată în țările mai dezvoltate. De asemenea investițiile directe și indirecte vor fi
diminuate în contextul dat, astfel încât dezvoltarea parcurilor industriale și a incubatoarelor de afaceri
va avea un ritm mai lent de creștere în comparație cu potențialul de dezvoltare a zonei transfrontaliere
în ansamblu. Investiții majore vor fi în special în sect orul serviciilor și al utilizării resurselor (resurse
energetice regenerabile, alte resurse care pot fi utilizate în procesul economic actual).
O altă premisă favorabilă pentru dezvoltarea regiunii îl reprezintă potențialul agricol deosebit al
regiunii. I n acest context este necesară conștientizarea populației din mediul rural în practicarea unei
agriculturi intensive și ecologice care să se realizeze pe suprafețe mari de teren și să utilizeze cele mai
moderne tehnologii, incluzând și reabilitarea sau mode rnizarea sistemelor de irigații (promovarea
investițiilor în acest sector).
Un rol important în dezvoltarea economica de -o parte și de alta a Dunării va fi reprezentat de coperarea
transfrontalieră în toate domeniile sectoarelor economice și de schimburil e de experiență între diferiți
actori economici. Este necesar să se creeze centre de cooperare economică atât la Dunăre, cât și la Marea
Neagră și de asemenea să existe o strategie comuna de dezvoltare a serviciilor turistice de o parte și de
alta a Dunări i. Datorită existenței unei largi piețe de consum în această regiune există premise favorabile
de dezvoltare a IMM -urilor și a parcurilor tehnologice (în domeniul IT, logistic, etc.).
In concluzie varianta tendinței curente presupune o dezvoltare moderată a zonei care înregistrează
creșteri mai rapide ale PIB -ului și implicit a veniturilor în zonele urbane dezvoltate (Craiova,
Constanta, Russe) și care înregistrează creșteri lente în celelalte zone, avâd consecinte negative asupra
creșterii disparității din tre diverse teritorii ale regiunii. Se continuă efectului migrației populației din
zonele sarace ale regiunii către marile aglomerări urbane sau în alte zone europene, dar în același timp
și reducerea structurii salariaților din activitățile sectorului sec undar. De asemenea, va exista și
fenomenul migrației activilor bine pregătiți și a populației tinere din marile aglomerări urbane datorită
insuficientelor investiții în domenii de vârf, care să asigure salarii motivante. Sectorul primar prin
activitățile s ale agricole, va avea o creștere semnificativă în contextul implementării tehnologiilor
moderne și practicării unei agriculturi intensive. Potențialul turistic va fi insuficient pus în valoare
datorită lipsei infrastructurii turistice în multe zone ale reg iunii, dar și a lipsei în infrastructura turistică
de afaceri.
Variantadezvoltării economice medii pentru aria transfrontalieră se bazează pe următoarele ipoteze:
acces mediu la fonduri europene pentru serviciile / infrastructura de transport și dezvolta re
regională, 55 -80% până în 2020;
stabilizarea situației economice în Uniunea Europeană;
o creștere moderată și constantă a PIB -ului din cele două țări (România și Bulgaria) până în
2020.
Varianta medie presupune o dezvoltare economică progresivă a regi unii transfrontaliere Ro -Bg care să
aibă ca principale motoare, dezvoltarea IMM -urilor, sectorul IT, dezvoltarea entităților de inovare și
transfer tehnologic (dezvoltarea parcurilor tehnologice, parcurilor industriale și a incubatoarelor de
afaceri). Inve stițiile directe și indirecte vor crește progresiv ceea ce va atrage o mare parte din popuația
calificata, va diminua procesul de emigrare către țările mai dezvoltate și implicit va avea un efect
benefic în structura salariaților din zona transfrontalieră Ro-Bg. Aplicarea politicilor Uniunii Europene
spre exemplu prin Strategia 2020, va contribui la creșterea contribuției sectorului cercetării ca pondere
în PIB și la valorificarea resurselor energetice existente în regiune. Un rol important în favorizarea
investițiilor străine din regiune o va constitui reabilitarea și modernizarea sistemului energetic de o
parte și de alta a Dunării și valorificarea energiei regenerabile (în acest sens scăzând decalajul
indicatorului intensitate energetică care este actualm ente de 3 -4 ori mai ridicat decât în țările
dezvoltate), făcând ca cele două țări – Bulgaria și Romania, să rămână cele mai energofage țări din UE.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
296Un rol esential în implementarea programelor naționale și regionale îl vor avea parteneriatele create
întresectorele public -privat și dezvoltarea antreprenoriatului. Un alt rol important în dezvoltarea
regiunii transfrontaliere Ro -Bg îl va reprezenta cooperarea transfrontaliera în toate domeniile
economice și dezvoltarea infrastructurii – infrastructura de tra nsport prin investiții în noi poduri peste
Dunare între orașele pereche și infrastructura de bussines care să se concretizeze în centre comune de
cooperare economice sau centre economice majore de cooperare transfrontaliera la Marea Neagră.
In zonele rura le se va realiza dezvoltarea agriculturii intensive și ecologice bazată pe utilizarea celor
mai moderne tehnologii, promovând înființarea de parcuri agro -industriale care să valorifice eficient
produsele locale și să le promoveze pe cele tradiționale. De a semenea va fi pus în valoare potențialul
piscicol și viticol al regiunii prin crearea unei burse de pește și promovarea brandurilor viticole de pe
ambele maluri ale Dunării. Sectorul turistic va avea o dezvoltare accentuată datorită strategiilor celor
două țări care au ca scop creșterea contributiei acestui sector în PIB, alături de proiectul de
implementare a strategiei europene a Dunării (SUERD). In acest context se va pune accent pe
dezvoltarea turismului de croazieră și dezvoltarea și modernizarea portu rilor turistice la Dunăre dar și
la Marea Neagră. Un rol important în dezvoltarea turismului în regiune îl va avea turismul cultural,
turismul de week -end și în special cel de afaceri – în cele 3 mari aglomerari urbane (Craiova,
Constanța, Russe).
In concluzie,varianta medie presupune o dezvoltare moderată și progresivă a indicatorilor
macroeconomici (cu precădere PIB) în regiunea transfrontalieră, punând accent pe dezvoltarea IMM –
urilor, creșterea rapidă a sectorului serviciilor și creșterea investițiilor directe și indirecte în domenii de
înaltă tehnologie.
Varianta optimistă de dezvoltare economică a zonei transfrontaliere se b azează pe următoarele ipoteze:
acces ridicat la fonduri europene, 80 -100% până în 2020;
creștere economică susținută în Uniunea Europeană până în 2020;
creșterea continuă și susținută a PIB -ului în cele două țări (România și Bulgaria) până în 2020.
În aceste condiții, prognoza pentru regiunea transfrontalieră Ro -Bg până în anul 2020 indică o creștere
susținută a PIB, ce va urma u n trend ascendent în evoluția tuturor sectoarelor economice, și, de
asemenea, o simplificare a procedurilor administrative și juridice prezente, precum și aplicarea unor
programe punctuale de dezvoltare, în vederea creșterii investițiilor străine și autoht one în zonă.
Motorul acestei creșteri economice îl constituie în primul rând investițiile directe și indirecte, obținute
prin cooperarea orașelor pereche de o parte și alta a Dunării. Rolul decisiv în dezvoltarea economică o
vor avea investitorii strategic i din zonă care ar putea conduce la dezvoltarea pe verticală a economiei
din regiune.
In aceste condiții, varianta optimistă presupune ca: sectorul serviciilor să urmeze o creștere rapidă în
contextul expansiunii IMM -urilor; susținerea unui potențial ridi cat în dezvoltarea parcurilor de înaltă
tehnologie și parcuri industriale; crearea parteneriatelor public -privat pentru a beneficia de o
dezvoltare industrială susținută; dezvoltarea cooperării transfrontaliere pentru realizarea unei creșteri
stabile și at ragerea de investiții; reabilitarea siturilor industriale și utilizarea terenurilor pentru
dezvoltarea de noi entități economice sau de afaceri; exploatarea potențialului energetic (construcția
reactoarelor Cernavodă 3 și 4, promovarea de parcuri solare și eoliene); sprijinirea infrastructurii de
afaceri și dezvoltarea sectorului; înființarea unui centru de cooperare economică în bazinul Mării
Negre (bursa de valori internațională).
În această variantă este prognozată o creștere a productivității în sectoru l agricol prin crearea de
asociații de fermieri și cultivarea unor suprafețe extinse de teren, crearea de parcuri agricole –
industriale, realizarea de produse agricole ecologice, dezvoltarea sistemelor de irigații, promovarea
locală, națională și internațio nală a produselor alimentare tradiționale, sprijinirea fermelor viticole –
prin implementarea de noi tehnologii, promovarea brandurilor tradiționale și înființarea unei burse a
peștelui.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
297În sectorul turistic este necesară stabilirea domeniului turism ca pr ioritate națională, atât în România
cât și în Bulgaria. În acest sens este necesară o cooperare bilaterală în vederea realizării de programe
turistice comune și nu o concurență acerbă de o parte și de alta a Dunării. De asemenea, este necesară
implementare a Strategiei Dunării pentru dezvoltarea turismului pe Dunăre, construcția de porturi
turistice și pontoane și a altor investiții locare care să conducă la dezoltarea potențialului economic
existent în regiune.
Prognoza PIB (prețuri curente, mil euro)
Evoluția 2007 – 2011 Variante prognoză 2020Unitatea teritorială2007 2008 2009 2010 2011optimistă medie t. curentă
Veliko Tarnovo 737 808 808 858 861 913 889 865
Silistra 286 331 296 291 313 332 323 315
Razgrad 337 376 339 373 401 425 414 403
Ruse 811 952 894 842 912 967 942 917
Dobrich 493 600 552 654 650 689 671 653
Vidin 258 289 272 256 256 271 264 257
Montana 373 442 402 383 418 443 432 420
Vrastra 637 756 707 772 795 843 821 799
Pleven 760 806 769 745 797 845 823 801
Călărași 9511264 1002 1283 1296 1374 1339 1302
Giurgiu 803 988 9191256 1273 1349 1315 1279
Teleorman 1393 1572 1335 1333 1376 1459 1421 1383
Constanța 4975 5261 4646 5027 5240 5554 5413 5266
Dolj 3152 3638 3146 3208 3360 3562 3471 3377
Mehedinți 1112 1194 1029 1022 1055 1118 1090 1060
Olt 1641 1804 1433 1686 1707 1809 1763 1716
Z.t. Bulgaria 4692 5360 5039 5174 5403 5728 5579 5430
Z.t. Romania 14027 15721 13510 14815 15307 16225 15812 15383
Totalzonă 18719 21081 18549 19989 20710 21953 21391 20813
Creștere procentuală prognozată a PIB +6%,+3,3% +0,5%
Regiunea Nord Centru 2647 2965 2827 2851 2999 3179 3098 3014
Regiunea Nord Est 3406 3973 3703 3836 4089 4334 4224 4109
Regiunea Nord Vest 2506 27832601 2586 2732 2896 2822 2746
Regiunea Sud
Muntenia 15613 17584 15405 15716 16479 17468 17023 16561
Regiunea Sud Est 13348 14646 12452 13400 14007 14847 14469 14077
Regiunea Sud Vest
Oltenia 10165 10965 9437 998110480 11109 10826 10532
Bulgaria 3077235431 34933 36052 38505 40815 39776 38698
România 124728 139765 118196 124328 131478 139367 135817 132135
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
298Prognoza numărului de salariați
Evoluția 2007 – 2012 Variante prognoză 2020
Unitate teritorială2008 2009 2010 2011 2012 optimistă mediet.
curentă
Vidin 22866 22032 19356 18901 18113 19924 18729 17388
Montana 35348 33704 30199 30738 28683 31551 29658 27536
Pleven 75627 69773 63522 65300 63399 69739 65555 60863
Veliko Tarnovo 86400 79798 74033 73666 73058 80364 75542 70136
Ruse 85686 77376 73455 72660 71563 78719 73996 68700
Razgrad 32466 30884 27183 29169 26477 29125 27377 25418
Silistra 26793 23982 22551 22573 21812 23993 22554 20940
Dobic 48896 48699 45491 45652 43406 47747 44882 41670
Vratsa 50040 46845 43982 42124 39521 43473 40865 37940
Calarasi 47498 43985 40767 40611 41464 45610 42874 39805
Giurgiu 34199 33413 29870 30577 29734 32707 30745 28545
Teleorman 57809 53669 50350 49125 51028 56131 52763 48987
Constanta 193725 187134 169984 163019 165211 181732 170828 158603
Dolj 136003 128976 119236 115041 115628 127191 119559 111003
Mehedinti 49028 45837 40360 40941 43397 47737 44872 41661
Olt 74595 66726 60282 61016 63169 69486 65317 60642
ZT Bulgaria 464122 433093 399772 400783 386032 424635 399157 370591
ZT Romania 592857559740 510849 500330 509631 560594 526958 489246
Total zonă 1056979 992833 910621 901113 895663 985229 926116 859836
Creștere procentuală prognozată a nr. salariați 10% 6% -4%
Pornind de la înregistrările de date pentru serviciile de transport lanivelul anului de bază 2011 (cele
mai recente ale Bulgariei), s -a întocmit prognoza pentru anul 2025 pentru variantele de dezvoltare
curentă, medie și optimistă, privind numărul pasagerilor și volumul de mărfuri.
Prognoza numărului de pasageri transportaț i, pe moduri de transport
(mii pasageri)
România 2011 Vtc Vm Vo
Transport terestru 965637 1448455 1753492 1986518
Transport fluvial 161 241 280 339
Bulgaria 2011 Vc Vm Vo
Transport terestru 517254 775851 82254 88793
Transport fluvial 175 287 340 417
Sursă primară date: INSSE România, NSI Bulgaria
Prognoza volumului de mărfuri transportate, pe moduri de transport
(mii tone)
România 2011 Vtc Vm Vo
Transport terestru 344004 516006 547501 575043
Transport fluvial 24743 37115 40547 45845
Bulgaria 2011Vc Vm Vo
Transport terestru 95431 143146 165370 208623
Transport fluvial 5899 8848 9841 11424
Sursă primară date: INSSE România, NSI Bulgaria
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
299Varianta de dezvoltare în tendința curentă are în vedere o slabă extindere a rețelei de căi de
transport (ru tiere și c.f.), corespunzând unei creșteri economice reduse, în contextul actual de
acces la fonduri structurale. În această variantă se poate baza pe construcția unui singur pod, la
Turnu Măgurele, și cuprinde trei arii terestre de comunicare între județe le și districtele zonei
dunărene:
Mehedinți – Vidin- Montana – Vratsa,
(București, Ilfov) -Teleorman – Pleven,
Giurgiu- Ruse- Veliko Tarnovo.
Această variantă este dependentă în amre parte de transportul de tranzit, deschiderea unui nou
traseu de tra versare a Dunării fiind relaționată de progresele făcute în crearea de infrastructuri pe
coridorul trans -european IV.
Varianta de dezvoltare medie se bazează pe o creștere economică moderată și funcționarea a
patru arii terestre de comunicare între județel e și districtele zonei dunărene, prin construcția a
două poduri, la Turnu Măgurele și la Călărași și prin mărirea traficului între acestea, printr -o
colaborare mai intensă în zonă.
Transportul pe Dunăre va fi un catalizator al dezvoltării rețelelor terestr e, rutiere și feroviare.
Varianta de dezvoltare accelerată (optimistă) presupune existența a cinci arii de comunicare,
intens tranzitate datorită creșterii economice favorabile cooperării ître cele două țări, cuprinzând
o zonă turistică și de servicii ampl u dezvoltată între județele Constanța și districtele Dobrich și
Varna.
Pornind de la înregistrările de date la nivelul anului 2011 (cele mai recente ale Bulgariei), pentru
serviciile de transport (numărul pasagerilor și volumul de mărfuri), s -a întocmit pr ognoza pentru
anul 2025 pentru variantele de dezvoltare curentă, medie și optimistă.
III. DIAGNOSTIC GENERAL
Odată cu desfiin țarea sistemului centralizat statele foste socialiste au trecut la celălalt pol al
dezvoltării teritoriale – o completă deregleme ntare a dezvoltării spa țiale. Parte a acestui proces a
afectatși dezvoltarea regională a celor două țări. Singurele elemente de reglementare prezente în
acest proces au fost for țele spontane ale pie țelor emergente din anii 90 – piața muncii, a
serviciilor și a bunurilor imobiliare. După peste 20 de ani de dezvoltare spa țială, bazată pe
inerție, analizele făcute în cadrul planurilor urbanistice și de amenajare arată o puternică
polarizare spațială – concentrarea a peste 90% din populație și a activită țilorîn centrele
municipale. O imagine similară se observă și în planurile jude țene și în strategiile regionale, care
consolidează unele tendin țe de cre ștere a inegalită ților. Conceptele Strategice Na ționale de
Dezvoltare Spațială vor trebui să preia această pr oblemă ca o provocare majoră și să îi adreseze
răspunsuri strategice adecvate.
În acest context se conturează cu claritate două direcții în dezvoltarea spațială a zonei :
persistența unor procesevizibileșiintensive depolarizare spațialășide orientare spre
modele actuale dedezvoltare monocentrică, în curs de desfă șurareîn România și
Bulgaria, care se vor înregistra la toate nivelurile: local, județean/ districtual ,regional și
național;
necesitatea unei reorientări a României și Bulgariei spre un model policentric ,însănuîn
detrimentul energiei centrelor consacrate , ci mai degrabă prin,,oportunități susținute"
pentruutilizarea deplină a resurselor proprii, existente în zonele periferice .
,,Oportunitate susținută"nu înseamnă intervenția directă șiconstantă a statului în procesul dorit ,
cimai degrabă opunere în aplicare eficientă aunei politici regionale ,care creează noi centre
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
300competitive pentruselecțialocațieiinvestițiilor , creșterea ocupării for ței de muncă , dezvoltarea
educației,recreereși cariere pe termen lung. Bazat pe aceste premize au fost schițate trei scenarii
de dezvoltare spațială a zonei transfrontaliere, care vor fi descrise în cele ce urmează.
Scenariul tendințelor curente
Scenariul tendințelor curente este bazat pe prognoz ele de populație și economice referitoare la
ansamblul zonei transfrontaliere, în varianta păstrării trendului actual de dezvoltare.
Volumul populației în cadrul acestui scenariu va ajunge la în 2050 la 3.013.140 persoane, în
varianta pesimistă de prognoz ă.
Teritoriul 2012 Var. tendințelor curente
Total z. t. 4.742.987 3.013.140
zona BG 1.596.736 938.240
zona RO 3.146.251 2.074.900
În domeniul economic se va putea înregistra o creștere slabă a produsului intern (+0,5%), în 2020 față
de anul 2012, fa pt ce nu va influența pozitiv creșterea numărul de locuri de muncă, care va înregistra o
scădere cu 4%.
PIB varianta tendințelor curente -2020(prețuri curente, mil euro)
Teritoriul 20112020
Z.t. Bulgaria 54035430
Z.t. Romania 1530715383
Total zonă2071020813
Numărul de salariați varianta tendințelorcurente -2020
Teritoriul 2011 2020
Z.t. Bulgaria 386032 370591
Z.t. Romania 509631 489246
Total zonă 895663 859836
Scenariul tendințelor curente poate fi definit ca un model spațial cu o orie ntare manifestă spre
monocentrism, în raport cu capitalele București și Sofia, dar și cu marile centre de nivel regional. La
nivel național, vor exista contraponderi slabe ale capitalelor din partea marilor ora șe de nivel doi: Ruse
și Pleven, în nordul Bul gariei și Craiova și Constanța în sudul României. În vestul Bulgariei nu
acționează nici un mare ora ș cu rol de echilibru pentru influența capitalei. Toate marile orașe, pe
ansamblul zonei, sunt echivalente cu cele două capitale în ceea ce prive ște mărimea populației, aportul
economiei, dezvoltarea cercetării, a învă țământului superior și culturii, fapt care indică tendința către
monocentrism.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
301
În cadrul acestui sistem monocentric de mari ora șe, fiecare centru de nivel mai ridicat, îndepline ște de
asemenea funcțiile centrelor de niveluril inferior. Domeniile de influență (ariile de polarizare) ale
marilor ora șe ale celor cinci nivele ierarhice de localități coincid respectiv cu limitele unităților
teritoriale de bază, formând o zonă conținând un grup de u nități administrative de nivel patru, o zonă
inter-județeană/districtuală, de nivelul trei, o regiune la nivelul doi și teritoriul național, la nivelul unu.
La nivel regional, există slabe oportunită ți pentru a realizaroluride echilibru în cazul orașului Veliko
Tarnovo în raport cu Ruse, mun.Slatina și Drobeta Turnu Severin în raport cu Craiova și mun.
Călărași, Megidia în raport cu Constanța .O situație deosebită este înregiuneade nord-vesta Bulgariei,
unde,pentruorașulVidin,deexemplu, orașelemijlocii,caresunt distribuite uniform la nivel regional ,
joacândrolul decontragreutate almarilor ora șe din zonă .Această situa ție este în favoareaposibilității
de aminimiza efectul centru -periferie depe teritoriul regiunilor, fiind întâlnită și în z ona română în
jurul mun. Slatina și Constanța .
Relațiile dintre centrele urbane în cadrul acestui scenariu sunt mai puțin diversificate, acestea fiind în
general de două tipuri: relații între marile centre – axa Constanța – București – Craiova -Drobeta-
Turnu Severin, în zona română și axa Varna – Ruse- Pleven Sofia, în Bulgaria. La nivel transfrontalier
se vor menține relațiile existente pe direcțille: București – Giurgiu – Ruse- Veliko Târnovo – Stara
Zagora, Craiova – Vidin- Sofia și Constanța -Varna.
Relațiile celorlalte centre cu municipiile dominante din zonă vor fi de colaborare între aceste mari
unități care vor concentra principalele funcții economice, de cercetare și învățământ și de servire.
Acest tip de relații este specific unei polarizări puternice a resurselor de către marile centre, proces
facilitat și de o slabă coordonare a dezvoltării teritoriale, prin planurile de amenajare la diverse
niveluri.
Traficul pe infrastructura de transport din zonă este prevăzut să crească pe traseele care leagă centrele
principale între ele și cu cele două capitale aflate în vecinătatea ariei transfrontaliere.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
302Volumul traficului transversal poate crește pe traseele tradiționale, utilizând podurile dunărene
existente de la Ruse – Giurgiu și Calafat – Vidin. Aceste două puncte de trecere a frontierei constituie
axe majore de circulație a persoanelor și bunurilor. O a treia axă transversală a ariei transfrontaliere se
poate constitui prin construcția unui nou pod peste Dunăre la Turnu Măgurele – Nikopol, care va
asigura o legătură directă între cele două ramuri ale coridorului european de transport IV și un traseu
mai direct de deplasare între cele două capitale.
În această variantă de dezvoltare nu se întrevede o completare a axei majore de transport care să
unească mun. Constanța – București – Craiova – Timișoara, pe care există o legătură feroviară;
transportul rutier de mare viteză și volum fiind asigurat numai pe tronsonul București – Constanța, pe
autostrada A2.
În sens longitudinal, transportul se va di stribui pe trei axe de medie importanță, care străbat teritoriul
de la est la vest, legând orașele pereche de pe Dunăre (centre de rang II și III), mun. Constanța și
orașele de pe litoralul Mării Negre.
Numărul pasageri transportați și volumul de mărfuri transportate, pe moduri de transport, prezumate
pentru acest scenariu sunt următoarele:
Pasageri
(mii pasageri)Mărfuri (mii
tone)
România
Transport terestru 1448455 516006
Transport fluvial 241 37115
Bulgaria
Transport terestru 775851 143146
Transport fluvial 287 8848
terestru 2224306 659152Total
fluvial 528 45963
Scenariul dezvoltării accelerate
Acest scenariu ar puteaevoluaîn condițiileuneirate mai mici de scădere demografică ,a stabilizării
proceselor economice , adepășiriirămânerilor în urmă în progresul tehnologic și al inovării , a
dezvoltării infrastructurilor tehnice,precumși apunerii în aplicare cu succes apoliticilor regionale.
Volumul populației în cadrul acestui scenariuva ajunge la în 2050 la 3.513.524 persoane , învarianta
optimistă de prognoză.
Teritoriul 2012 V. optimistă
Total zona
transfrontalieră4742987 3513524
zona BG 1596736 1052024
zona RO 3146251 2461500
Dezvoltarea economică a zonei va fi cea mai amplă beneficiind de o creștere a ramurilor indust riale și
de servire din centrele cu tradiție și de extinderea unor activități în centrele urbane limitrofe acestora.
Rezultatele economiei, măsurate prin mărimea PIB, sunt de așteptat să crească până în 2020 față de
2011, cu 6%, pe total zonă.
PIB variant a optimistă -2020(prețuri curente, mil euro)
Teritoriul 20112020
Z.t. Bulgaria 54035728
Z.t. Romania 1530716225
Total zonă 2071021953
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
303Numărul de salariați varianta optimistă -2020
Teritoriul 2012 2020
Z.t. Bulgaria 386032 424635
Z.t. Romania 509631 560594
Total zonă 895663 985229
În acest scenariu, este previzibilă și o creștere a numărului de locuri de muncă cu 10% față de 2012,
prin dezvoltarea preponderentă a sectorului industrial și de construcții, în special a celor din domeniul
infrastructurilor tehnice și socio -economice.
La nivelnațional,dezvoltarea capitalelor caun orașe deniveleuropean MEGAeste combinată cuo
buna dezvoltare acentrelor deimportanță regională: Craiova, Constanța Varna,Ruse,Plevenși acelor
dinapropierea lor: Slatina, Megidia, Mangalia, Giurgiu, Veliko Tarnovo șiVidin.În ceea ce prive ște
importanța, toate aceste centre se manifestă ierarhic ca centre de importanță naționalăde nivel doi .
La nivel regional, unnumărdeorașe de importanță locală, județeană/districtuală, se manifestă ca
omologiai centrelor regionale și în acest fel se formează grupuri de două, trei orașe, în relație cu
centrul principal, completând astfel influența centrului regional. În acest sens pot evolua: Plevencu
VidinșiVrața,Rusecu Veliko Tarnovo și Giurgiu ,VarnacuDobrich, Constanța cu Mangalia și
Megidia, Craiova cu Slatina și Caracal.
La nivel județean/districtual, se manifestă de asemenea, șialte orașe,cacentre de echilibru față de
centrul administrativ .
Se formează astfelolargă rețea,demiciorașe,distribuită egal în zonele rurale periferice .Promovarea
orașelorprincipale de -a lungulaxelor importante de dezvoltare urbană ,care se suprapun cucoridoarele
europene de transport ,imbunătățește șansele lor de parteneriat cualteorașeimportante ale Uniunii și
de integrare a în spațiuleuropean. În zonelede aglomerare ,careau suferit înperioadadedeclin,se va
instala un proces derestaurare șiintensificare arelațiilorfuncționaledintrelocalități șicentrelede
dezvoltare. Zonele intravilane dincentrele denivel unu și doi încep să se extindă .Simptomele de
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
304formare a formațiunilorde centre, în sistem policentric, sunt resimțite deasemenea în cazulorașelorde
nivel ierarhic trei și patru.
Un puternic proces de urbanizare se va resimți și la nivel regional, mai ales în zone cu densitate mare
de centre, cum sunt cele din jud. Constanța, axa Craiova – Slatina, Veliko Târnovo și Pleven – Vratsa.
Relațiile transfrontaliere vor căpăta o amploare sporită; colaborăr ile între marile centre vor fi însoțite
de amplificarea relațiilor între centrele emergente și centrele locale. Aceste relații asociate cu procesul
de puternică policentrizare, sunt datorate relocării unor funcții dinspre marile centre spre centrele mai
mici, în paralel cu înființarea de noi funcții în acestea din urmă.
O dezvoltare locală inportantă va fi înregistrată în cazul orașelor perechi situate de -a lungul frontierei.
Cea mai importantă asociere de centre de acest fel este cea a orașelor Ruse și Gi urgiu, situată la
intersecția a două coridoare de transport europene. Alte orașele pereche care se vor dezvolta în această
variantă de scenariu sunt Calafat -Vidin și Călărași – Silistra, care vor căpăta noi funcții în relația cu
centre majore din teritoriu (Craiova și Dobrich).
Unele orașe pereche de talie mică se vor dezvolta ca urmare a legăturilor între centrele mari care
necesită traversarea Dunării pe traseele cele mai scurte. Orașele Bechet – Oryahovo, Turnu Măgurele –
Nicopol și Călărași – Silistra ar putea fi legate prin poduri, Oltenița – Tutrakan și Zimnicea – Svishtov
vor necesita, în acest scenariu, modernizări și amplificări ale mijloacelor de traversare a Dunării.
Activitățile de transport vor avea cea mai mare intensitate în acest scenariu, du când la o amplificare a
rețelelor de infrastructuri, concentrate cu precădere pe traseele majore de traversare a zonei și pe
legăturile între aceste trasee.
Odată cu realizarea unor noi poduri peste Dunăre, traficul de deservire a zonei transfrontaliere și cel de
tranzit se vor concentra pe cinci axe principale care tranzitează frontiera în localitățile: Calafat –
Vidin, Bechet – Oryahovo, Turnu Măgurele – Nicopol Călărași – Silistra și Vama Veche – Durankulak.
Aceste axe vor lega principalele centre existe nte și cele în creștere, care vor tinde să echilibreze
dezvoltarea pe ansamblul teritoriului.
Traseele de circulație în lungul zonei se vor dezvolta pe axele: Constanța – București – Craiova –
Drobeta-Turnu Măgurele și drumurile ce leagă localitățile de pe ambele maluri ale Dunării, precum și
pe traseul autostrăzii A 2 din Bulgaria, adiacent zonei transfrontaliere.
Aceste trasee vor deveni căile cele mai rapide și eficiente de legătură între centrele rețelei de localități
din zona transfrontalieră dar și între cele două țări, precum și între acestea și țările învecinate (Ungaria,
Serbia, Ucraina, Moldova).
Numărul pasageri transportați și volumul de mărfuri transportate, pe moduri de transport, prezumate
pentru acest scenariu sunt următoarele:
Mod transp ortPasageri
(mii pasageri)Mărfuri
(mii tone)
România
Transport terestru 1986518 575043
Transport fluvial 339 45845
Bulgaria
Transport terestru 88793 208623
Transport fluvial 417 11424
2075311 783666Total756 57269
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
305Scenariul dezvoltă rii medii
Acestscenariu se dezvoltă în condițiileuneirate moderate sau reduse dedeclin demografic și
implementarea cu succes apoliticilor regionale ,însoțite dedepășireadificultățiloreconomice și o
ușoară creștere economică ,avansulmoderatal noilor tehnologii șiinovării, precum si de extinderea și
modernizarea infrastructurii tehnice. Scenariul spațialpoatefi considerat ca unul intermediar între
dezvoltarea monocentrică șidezvoltarea policentrică puternicmanifestată .Acesta ar putea fi calificat
ca având un monocentrism moderat,echilibrat de centresimilare din regiunile NUTS2 .Numărul
populației în cadrul acestui scenariuva ajunge la 3.182.462 de persoane în 2050, în varianta medie de
prognoză.
Teritoriul 2012 Var. medie
Total zonă
transfrontalieră4742987 3.182.462
zona BG 1.596.736 975.862
zona RO 3.146.251 2.206.600
În ciuda declinului demografic ,concentrarea populațieiîntr-unnumărrelativ mic decentre urbane
importante ,vacontinua într -un ritm diminuat .
În domeniul economic se va înregistra o creștere moderată a PIB, de 3,3%, prin dezvoltarea unor
ramuri industriale și ale sectorului primar. Serviciile se vor dezvolta în sensul adaptării economiei la
progresul tehnologic, prin creșterea unor activități din sectorul TIC, dar și prin continuarea creșterii în
domeniul turismului și al comerțului.
PIB varianta medie -2020(prețuri curente, mil euro).
Teritoriul 20112020
Z.t. Bulgaria 54035579
Z.t. Romania 1530715812
Total zonă 2071021391
Numărul de salariați varianta medie-2020
Teritoriul 2012 2020
Z.t. Bulgaria 386032 399157
Z.t. Romania 509631 526958
Total zonă 895663 926116
În acest scenariu, numărul de locuri de muncă salariale este de așteptat să crească cu 6%, în 2020 față
de 2012, creștere care se va pro duce în principal în orașele mari.
La nivel național,dezvoltarea capitalei caun oraș deniveleuropean MEGAeste combinată cu
dezvoltarea cu succes aunuinumărlimitatdecentre de nivel doi, deimportanță națională.Acestea
suntSlatina,Ruse,șiPleven.Ungrupde orașemijlociidemonstrează potențialul de a trece lanivelul
ierarhicdoi cum sunt: Vidin,Vratsa,Veliko Tarnovo ,Dobrich.Politica regională bine direcționată
contribuie laavansulunor orașeleca Veliko Tarnovo șiSlatina,iarîntr-o etapăulterioară Vidin, având
în vederea locația lorstrategică pe teritoriul zonal,deșiele,cu excepția or.Veliko Tarnovo ,sunt încă
departedeasumarea rolului de centre regionale de echilibru .
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
306
La nivel județean/districtual anumite municipii au un rol de centre de echilibru, care sedezvoltă cu
succes,deșiauunpotențialdemografic redus.Un număr de ora șe denivel local ,careutilizează resurse
și tradiții locale specifice ,avansează cu succes în categoria centrelor de polarizare pentru ungrupde
unități administrative de bază și joacăunrol însemnat înconsolidarea dezvoltării zonelor rurale
periferice .Centrele turistice de pe litoralul Mării Negre auoprezențănotabilăprintre acestea –
Mangalia, Balchik s.a .
Centrele urbane continuă să fievulnerabile fa ță de provocările globaledeclimă, resurseenergetice și
schimbări demografice ,darpăstrează șansele de a rezistaacestor amenin țăridatoritălegăturilor lor
puternice cuteritoriile centraleși aexistenței unui numărsuficient de mare de orașemicica bază de
dezvoltare. Procesele de aglomerare se dezvoltă în anumite sec țiuni aleaxelorurbanemajoreșiparțial
peaxelesecundare .Activarea parțială aproceselor de aglomerare se observă înaxeletransfrontaliere
Craiova- Slatina, Constanța – Mangalia Ruse-Giurgiu,Vidin-CalafatșiSilistra-Călărași.
Înzonelede aglomerare ale orașelormarișiaunora din ora șelemijlocii,legăturile funcționaleîntre
localități sunt restaurate șiintensificate .Înacestezone grupul delocalitățise angaje azăînacțiuni
commune, echitabile, de cooperare, amenajarea teritoriului șide gestionare aproceselor de urbanizare .
Încentrele urbane mari(de ex.Ruse,SlatinașiPleven)șiunele ora șemijlocii,procesele evoluează
fărăcreșterea popula țieișiaintravilanelor, care rămân limitate lacadrulexistent.Se poate manifesta
de asemenea o u șoarăextindere aintravilanelor nucleului șiintegrarea localitățilorvecinemici.În
celelalte orașe mijlocii principalele procese de urbanizare suntaproape atenuate,populația se
diminuează iarintravilanul poate să scadăfață de aria actuală, ocupând doar o parte ateritoriului
administrativ .
Spre deosebire de aceste orașemijlocii cu rol teritorial ,încareprocesul de aglomerare esteatenuat,în
orașele mici, cuorientareturisticăse observă o îmbunătă țireaefectului de aglomerare, fiind înformare
formațiunidetipturistic.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
307Dezvoltarea intensivă alecapitalelor ,însoțită de dezvoltarea unuinumărnufoarte mare decentre
urbanedenivel doi șitrei,precumșistabilizarea unuinumărsuficient de mare decentre de nivel de
patru,duce laocreștererelativmicăazonelor lor de influență ,precumșila aducerea serviciilor urbane
mai aproape de zonele rurale ,procescaracteristic pentru acest scenariu .
Transportul în acest scenariu va evolua pe aceleași trasee principale ca în scenariul dezvoltării în
trendul actual, cu unele diferențe în traficul zonal, care asigură legăturile între centrele regionale și
noile centre de dezvoltare, cum ar fi Slatina și Veliko Târno vo.
Axele majore transversale din zonă se dezvoltă în legătură cu punctele de traversare a Dunării și de
trecere a frontierei în zona Dobrogei. O nouă axă transversală majoră se va putea dezvolta pe litoralul
Mării Negre, legând centrele regionale Constanț a și Varna, precum și orașele și stațiunile balneare din
cele două țări, odată cu evoluția activităților economice din această zonă.
Un alt pod peste Dunăre ar putea fi construit în dreptul localităților Călărași – Silistra, potențând o axă
transversală, de medie importanță în acest scenariu, care să lege axele principale longitudinale ale
zonei (autostrăzile A2 din România și din Bulgaria).
Pe direcția est -vest singura axă majoră previzibilă rămâne traseul București – Constanța (rutier și
feroviar) și tra seul de medie importanță București – Craiova- Drobeta- Turnu Severin (feroviar).
Pe aceași direcție vor funcționa cu un volum sporit de trafic traseele ce leagă orașele dunărene cu
centrele din Dobrogea, în concordanță și cu creșterea circulației în zona jud. Călărași și distr. Dobrich,
prin deschiderea unui nou pod dunărean.
Numărul pasageri transportați și volumul de mărfuri transportate, pe moduri de transport, prezumate
pentru acest scenariu sunt următoarele:
Pasageri
(mii pasageri)Mărfuri
(mii tone)
România
Transport terestru 1753492 547501
Transport fluvial 280 40547
Bulgaria
Transport terestru 82254 165370
Transport fluvial 340 9841
1835746 712871Total620 50388
Dupăorizontul de timpprospectiv 2025- 2050,acest scenariu ar t rebui săevolueze spre scenariul
dezvoltării accelerate -policentrism accentuat -realizatprincreșterea treptată a numărului acentre
urbane de nivel doi șitreișide stabilizare a celorlalte centre.
În compara ție cu celelalte scenarii alternative investigate- al,,tendinței actuale de dezvoltare "-
monocentrism și celal ,,dezvoltării accelerate" – policentrism puternic-scenariul dezvoltării medii
este mult mai realistîn condițiileactuale de dezvoltare demografică șieconomică , curesurselimitateși
unnumăr mic deprioritățiclare privind sprijinul pentru dezvoltarea urbanăîn următoarea perioadă de
programare .Acestapresupune concentrarea resurselor într-un număr limitatdecentreprincipale, care
susținaxelede dezvoltare urbană șicare sunt importante pentrumenținereasustenabilită țiiscenariului
șidezvoltarea spa țială generală a zonei transfrontaliere . Policentrismul puternic, dezvoltat prin
scenariul dezvoltării accelerate, reflectă aspirația către un sistem teritorial complex, care es te legată de
realizarea obiectivelor strategice într-o perspectivă maiîndepărtată ,după2025- 2050.
Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria
308BIBLIOGRAFIE
Agency of Sustainable Development and Eurointegration – Ecoregions (2013), Territorial Analysis based on
BULCOVER – Bulgarian Reference L and Cover Layer .
Berov, B., Dobrev, N., Brouchev, I., Fukuzono, T. (2002) , Landslides in Bulgaria, Journal of the Japaneese
Landslide Society , 38(4):34 -43.
Brouchev, I., Frangov, G. (2000) , Erosion and landslide processes along Danube riverside. Mining and
geology,Rev.N.5: 19-24.
Bulgarian Information Office for GMES (2012) ,Map of the most significant natural disasters in Bulgaria –
Landslides. Analysis on municipality level for 2008, 2009, 2010 .
Institutul IRECSON (2012) ,Realizarea de studii statistice ș i sondaje în zona transfrontalieră dintre România
și Bulgaria . Agricultura și Mediul în regiunea transfrontalieră România -Bulgaria în perioada 2007 -2009.
International Commission for the Protection of the Danube River (2013) ,Danube River Basin District:
preliminary flood risk assessment .
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației publice (2013) ,Echipa de proiect SPATIAL -Analiza
Teritorială a zonei transfrontaliere România – Bulgaria. Tendințe, Provocări, Potențial .
Palazov, A., Stanchev, H. (200 6),Human population pressure, natural and ecological hazards along the
Bulgarian Black Sea coast , Space, Ecology, Nanotechnology, Safety, 14 -16 June Varna, Bulgaria.
Centrul de Consultanță și Management al Proiectelor – ,,Europroject” : ,,Studiul clusterel or în zona
transfrontalieră Romania -Bulgaria”, ,,Antreprenoriatul si Internaționalizare ”,Cercetarea ”, ,,Identificarea
instrumentelor financiare si legislative de sprijinire a dezvoltării IMM -urilor din zona tf. Ro – Bg”, ,,Analiza
incubatoarelor de aface ri și a potențialului acestora din zona transfrontalieră Ro – Bg”.
Administratia Națională pentru Imbunătățiri Funciare (ANIF) – Ro: ,,Studiul Imbunătățirilor Funciare în
zona transfrontalieră Ro – Bg”.
Asociatia Bulgară pentru Turism Alternativ (BAAT) -Bg: Raport inițial, ,, Analiza situației curente a
turismului în zona transfrontalieră Ro -Bg” modificat în secțiunea ,, Turism și petrecerea timpului liber ”; firma
DETENTE: ,, Raport de analiză a sectorului turistic în zona transfrontalieră Ro -Bg”
Consiliul L ocal Veliko Târnovo – Bg: ,,Strategia de dezvoltare a orașului Veliko Târnovo”.
National Centre for Regional Development (2012) ,,National Concept for Spatial Development for the period
2013-2025”
Ministry of Transport, Information Technology and Communica tions of the Republic of Bulgaria (2010)
,,Preparation of a General Transport Master Plan of the Republic of Bulgaria”
Council of Ministers of the Republic of Bulgaria (2012) ,,Strategic Report of the Republic of Bulgaria for
2012”
Ministry of Regional Dev elopment and Public Works (2012) ,,National Regional Development Strategy
(NRDS) of the Republic of Bulgaria for the period 2012 -2022”
Ministerului Economiei (2013) ,,Strategia Națională pentru Competitivitate 2014 -2020”,,Strategia Națională
pentru Dezvolt are Durabilă Orizont 2013 -2020-2030”
Ministerul Turismului Bucuresti 2001 , “Studiude Oportunitate privind Valorificarea PotentialuluiTuristic al
Dunării”, Faza I, Bucuresti
MinisterulMediului și Schimbărilor Climatice, Agen ția Națională pentru Protec țiaMediului (ANPM)
Ministry of Environment and Water, Executive Environment Agency (ExEA)
AgențiaNațională de ProtecțiaMediului, Clearinghouse Mechanism for the Rio Conventions
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza și diagnoza situației curente în cadrul ariei transfrontalier e România – Bulgaria [609503] (ID: 609503)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
