Analiza Sectorului Vitivinicol ÎN Uniunea Europeană

UNIVERSITATEA POLITEHNICĂ din BUCUREȘTI

Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor

Specializarea Inginerie Economică în Activități Industriale

ANALIZA SECTORULUI VITIVINICOL ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

Prof. coordonator.

Dr. Ing. Conf. Daniela Momete

Masterand: Tița Florina Mădălina

IEAI anul II

Cuprins

Introducere ………………………………………………………………………….3

Capitolul 1Viticultura………………………………..………………………..…..4

1.1. Începuturile viticuturii europene …………………………………….……4

1.2.Istoria viticulturii Românești ………………………………………………..7

Capitolul II Viticultura la nivelul Uniunii Europene…………………….…..….9

2.1. Despre industria viticolă în Uniunea Europeană…………………..……. 9

2.2. Reformele Uniunii Europene cu privire la viticultură …………….…..…9

2.3. Țările vitivinicole ale Uniunii Europene …………………….………….12

2.4. Viticultura în România ……………………………………….………….15

2.5. Reformele României cu privire la viticultură …………………….……..16

2.6. Zonele viticole ale României ……………………………………………..19

Capitolul III Industria viticolă în cifre…………………………………………..22

3.1. Uniunea Europeană ………………………………………………………22

3.1.1.Producția ……………………………………………………………….22

3.1.2.Consumul ………………………………………………………………24

3.1.3. Piața………………………………………………………………….. 26

3.2. România ………………………………………………………………….30

3.2.1. Producția ………………………………………………………………30

3.2.2. Consumul……………………………………………………………… 31

3.2.3. Piața ……………………………………………………………………31

Capitolul IV Anliza SC TONNELLERIE BUTICOM SRL…………………….33

4.1. Introducere în lumea ambalajelor din lemn ………………………………..33

4.2. Prezentarea firmei ………………………………………………………….34

4.3. Organigrama Tonnellerie Buticom SRL………………………………….. 36

4.4. Analiza diagnostic …………………………………………………………36

4.5. Misiunea și obiectivele firmei ……………………………………………..38

4.6. Procesul tehnologic ………………………………………………………..39

4.7. Dezvoltarea mediului și a pieței………………………………………….. 40

4.8. Analiza SWOT a firmei…………………………………………………… 41

Introducere

Capitolul 1

Viticultura

Începuturile viticuturii europene

Viticultura este ramura agriculturii care studiează particularitățile agrobiologice ale viței

de vie prin elaborarea și perfecționarea continuă a tehnologiilor de cultură, în scopul obținerii de recolte mari, relativ constante, de calitate superioară și eficiente în același timp.

Viticultura furnizează populației struguri proaspeți, uscați și vin. Astfel viticultura are patru obiective de producție: masă viticolă- producția de struguri poaspeți pentru uz local, export și depozitare, viticultura ca bază de materii prime pentru producția de struguri pentru stafide și

struguri uscați, viticultura ca bază de materii prime pentru industria de conservare (sucuri,

compoturi, gemuri și alte produse nealcoolizate), viticultura ca bază de materii prime a industriei vinului- cultivarea de soiuri de

struguri pentru vin.

Vinul este probail a treia băutură de pe lista celor mai vechi- după laptele mamei și, desigur apa. Iubitorii de bere pot să nu fie de acord, dar trebuie să-și argumenteze opinia.

Cel mai probabil, vinul își datorează apariția întâmplării. Sucul de struguri, pe care popoarele nomade din Orientul Apropiat îl duceau cu ei în recipiente făcute din piele de capră, începea să fermenteze. Se forma astfel o băutură îmbătătoare, în jurul căreia, de-a lungul mileniilor, s-a dezvoltat un cult. De exemplu, în Antichitate, zeul vinului era mai puternic decât toți zeii Olimpului laolaltă.

Vița de vie s-a cultivat mai întâi pe versanții munților Caucaz, apoi în Mesopotmia. Cele mai vechi indicii cu privire la existența vinului provin din Siria de astăzi, unde s-au descoperit urmele unei prese vechi de struguri și resturi de vase de lut datate din 8000 î.Hr. și din ținuturile situate la poalele versantului sudic al Munților Caucaz. Acolo au fost găsite vase de lut îngropate în pământ, care se foloseau pentru conservarea vinului cu 6000 de ani î.Hr. Cu siguranță însă, asirienii și georgienii nu au fost primii care au produs vin. Sâmburi de struguri care, conform datării cu carbon,provin din intervalul 10.000- 8000 î.Hr.- au fost găsiți în Turcia și în Persia. Este posibil ca popoarele nomade să fi stiut cu mult înainte despre fermentarea sucului de strugri pe care-l purtau cu ei în burduful din piele de capră, dând naștere unei băuturi îmbătătoare, dacă burdufurile erau expuse la soare.

Cea mai veche vinărie a fost decoperită în peștera Arieni-1 în Vayots Dzor, Armenia. Datată la circa 4100 î.Hr., în vinăria descoperită în peșteră au fost descoperite teascuri, cuve de fermentare, borcane, cupe și semințe de viță de vie. Primele reprezentări în imagini ale preparării vinului provin din Egipt. Mărturii timpurii cu privire la producția vinului avem și de pe valea Iordanului, din Armenia și Insula Creta. Prin Egipt, vița de vie a ajuns în Grecia. În jurul anului 2000 î.Hr. aici s-a dezvoltat un adevărat cult al vinului. Oamenii au venerat vinul în așa măsură încât l-au întrupat în figura unui zeu, Dionysos, care a devenit, din zeul plantelor, zeul vinului. Din Grecia, vița de vie a ajuns până în Sicilia. După cucerirea Siciliei, romanii au adus vița de vie și cultura vinului spre centrul și nordul Italiei. Cel mai vestit vin al antichității a fost falernul. Acesta provenea din zona orașului Napoli. Zeul vinului la romani era Bacchus a dus la excese decadente, la promiscuitate, înșelăciune, omucidere. Mai întâi a fost interzis, apoi, la permisiunea poporului, readmis de către Iulius Cezar. Odată cu apariția creștinismului, adepții lui Bacchus au fost din nou urmăriți, iar cultul lor a fost considerat păgân. În acele vremuri, vinul era în principiu aromatizat cu ierburi, rășină, condimente, chiar și cu apă de mare sărată. Odată cu intensificarea comerțului și a circulației, dar și pe fondul migrațiilor popoarelor, vița de vie a fost dusă în alte țări de către mercenari și coloniști. Din Roma, creșterea viței de vie s-a extins în Peninsula Iberică, în provinciile galice (Franța) și în țările aflate la nord de Alpi. Vița de vie apare și pe malurile râurilor Rin și Mosela, unde a găsit alte condiții de creștere decât în locul de origine- o altă climă, alte soiuri, alte boli. Mulți butuci au dispărut, dar alții s-au adaptat și au supraviețuit. La sfârșitul secolului IV d.Hr., creșterea viței de vie a înregistrat prima perioadă de înflorire în Europa. A fost inventat butoiul din lemn, care a înlocuit amfora, ca recipient de păstrare a vinului. Datorită incursiunilor vandalilor, în secolele următoare s-a ajuns din nou la dispariția creșterii viței de vie. Cucerirea Peninsulei Iberice de către arabi a dus în secolul al VIII lea la islamizarea Spaniei și la interzicerea producerii vinului. Călugării cistercieni și cel benedictini au fost cei care au revigorat cultivarea viței de vie. Ei au cultivat în mod planificat podgorii și au cercetat bazele producerii vinului, descoperind cât de adecvată este Burgundia ca regiune viti-vinicolă. Odată cu ceasta s-a încheiat epoca vinului aromatizat. Împaratul francezilor, Carol cel Mare (742- 814), a susținut cu ardoare creșterea viței de vie în imensul său imperiu, mai ales în regiunile Bordeaux și Champagne. Ulterior creșterea viței de vie s-a extins și spre răsărit. Culturile de viță de vie ajungeau până la Konigsberg. Au fost inventate teascurile, iar diversele soiuri de vie au început să fie deosebite. În 817 î.Hr. sunt atestate documentar primele podgorii în regiunea Rheingau, iar în jurul anului 1000 începe comerțul organizat cu vin. Cu precădere olandezii și-au câștigat renumele de cărăuși pe mare, aprovizionând cu flota lor comercială nordul Europei cu vin ce provenea din sud. Începând cu Evul Mediu târziu, cultura viței de vie s-a răspândit rapid în Europa. Regiunile Gasconia (cu Bordeaux), Aquitania (cu Perigueux), Languedoc și Burgundia (cu Valea Ronului) erau furnizori importanți. Sudul Italiei reprezenta o singură plantație uriașă de vie. În Peninsula Iberică, centura de viță de vie se întindea din Andaluzia, prin Castilia și până în Catalonia, iar Europa Centrală, cultura viței de vie, nu mai era de multă vreme restrânsă la văile Rinului și Moselei, ci se întinsese până în Turingia și Silezia. Vinul a devenit astfel, încetul cu încetul, un aliment. Acolo unde nu creștea vița de vie, negustorii venețieni, englezi si olandezi aveau grijă ca nimeni să nu trebuiască să renunțe la el. La începuturile erei moderne, suprafața europeană cultivată de viță de vie era de trei ori mai întinsă decât cea actuală. Abia războiul de 30 de ani (1618-1648) și ciuma au curmat perioada de înflorire. Însă podgoriile au fost rapid replantate. Vinul devenise de acum mai mult o delicatesă decât un aliment și provenea din regiunile cele mai prielnice pentru creșterea viței de vie. Mica eră glaciară, care din 1250 dusese la scăderea temperaturilor, a făcut să se cultive din nou cartofii și cerealele acolo unde strugurii nu ajungeau să se coacă, iar vinul rămânea acru. După iarna geroasă din anii 1739-1740, regele Prusiei, Federic al II lea, le-a ordonat viticultorilor mărcii Brandenburg, de exmplu, să oprească producția de vin și să cultive în schimb cereale. Vița de vie a rămas doar în grădina palatului său din Potsdan, Sans- Souci. La sfârșitul secolului XVI au fost descoperite calitățile de conservant ale sulfului. Începea astfel epoca vinului modern. Industriașii englezi au realizat un recipient din sticlă, stabil- condiția pentru șampania modernă, care avea neapărată nevoie de un vas rezistent la presiune pentru fermentarea în sticlă. Călugăru Dom Perignon, care conducea din 1668 abația Hautvillers,a perfecționat producerea vinului spumant. Negustorii englezi au descoperit vinul de Porto. În Italia, Marele Duce al Toscanei a stabilit pentru prima dată limitele a patru regiuni importante pentru creșterea viei: Chianti, Carmignano, Pomino respectiv Val d Arno di Sopra. În Franța, după secarea mlaștinilor din Bordeaux, au luat naștere primele castele (chateau). La sfârșitul secolului XVIII, sticlele valoroase au fost închise cu dopuri. Vinul a devenit un simbol al statutului celor bogați și puternici. Bordeaux, șampania, vinul unguresc Tokaji și cel german „Hock” (Riesling) erau vinurile la modă ale epocii. Cu ocazia Expoziției Internaționale de la Paris din 1855, Napoleon al III lea a dat ordin pentru elaborarea unei clasificări a castelelor din Bordeaux. Puțin mai târziu, savantul francez Louis Pasteur a descifrat enigma fermentării. Secolul 19 a fost considerat epoca de aur a vinului pentru mai mute regiuni, însă nu a fost lipsită de tragedii. În 1863, vița de vie franceză a suferit din cauza păduchelui Phylloxera, care afecta frunzele și rădăcinile viilor. Această insectă a nimicit în următorii ani nu doar toapte podgoriile din Franța,ci și în Spania, Italia și Germania. Către sfârșitul secolului, cercetătorii au găsitun remediu eficient împotriva calamității- butașii europeni cu rădăcină-dar era deja târziu, economia viticolă a Europei era la pământ. Următorele două războaie mondiale și crizele economice dinre acestea au întârziat replantatarea podgoriilor. Abia începând cu 1945, viticultura și-a revenit încet. În ultimii 150 de ani, producerea vinului a fost total revoluționată ca și artă și ca știință. Accesul la refrigerare a facilitat controlul temperaturilor pentru procesul de fermentare și aduce un omagiu atemporal artei de vinificație și demonstrază importanța în istoria și diversificarea culurii europene.

Istoria viticulturii Românești

Informațiile care s-au transmis de-a lungul secolelor, până la 1884, scot la iveală preocupările poporului român pentru viticultură și vinificație. Perioada cea mai lipsită de documente este cea a migrațiunii popoarelor. Mai bogată în informații este periada care o precede, conform cărora, pe meleagurile noastre vița de vie se culiva de foarte multă vreme, cu 3000-4000 ani î.Hr. Începuturile viiculturii în această parte a lumii datează de cel puțin 4000 de ani. Legenda spune că Dionysos, zeul vinului s-a născut în Thracia, pe meleagurile ce astăzi reprezintă teritoriul României. România sau Dacia, cum era cunoscută de romani, a avut o cultură consolidată a vinului. Dintre documentele existente, cel mai elocvent, este cel care se referă la ordinul dat de Burebista, la jumătatea secolului I î.Hr, privind defrișarea viilor. Ipoteza că, măsura a fost dictată de consumul exagerat de vin, nu este reală. Ordinul a fost dat pentru a stăvili incursiunile de jaf ale altor popoare atrase de avuțiile Daciei. Astfel, din legendele care au subzidit istoria, aflăm mai multe adevăruri. Din acestea reținem că soiul Braghină ar fi derivat prin schimbarea fonetică, din numele Bagrina, al fiicei lui Burebista, iar Gordon ar fi numele celui mai brav ostaș din oastea regelui. Contopirea practicilor dobândite de geto-daci cu cele aduse de romani, au determinat dezvoltrea viticulturii. Mai apoi, domnitorii și proprietarii din România, folosind oameni pricepuți, au contribit la îmbogățirea cunoștințelor despre cultivarea viței de vie. Primele slove cu privire la vița de vie pe pământul României le întâlnim consemnate în operele poetului Ovidiu (43 î.Hr- 7 d.Hr). Monedele bătute de romani după cucerirea Daciei înfățișau o femeie căreia doi copii îi ofereau struguri, ca simbol al principalelor bogății ale Daciei Felix, cum denumiseră romanii provincia și ca dovadă că viile renăscuseră. După retragerea aureliană, Dacia a devenit terenul de joacă al tuturor popoarelor migratoare care pătrundeau în Europa, și e de crezut că plantarea viței de vie a suferit, deși nu a dispărut. Haosul și informațiile puține, vreme de aproape un mileniu legate de populația acestei zone, nu prea lasă maulte șanse de a descoperi cum a evoluat viticultura în regiune, dar, atâta vreme cât denumirile istorice s-au păstrat (Napoca, Olt, Mureș) și populația trebuie să fi avut o oarecare continuitate, deci și obiceiurile sale. Mai ales că în Evul Mediu, apar dese mențiuni ale calității și cantității vinurilor produse în toate cele patru viitoare provincii românești (Transilvania, Țara Românească, Moldova și Dobrogea). Astfel, există date despre consumul vinurilor moldovenești la Constantinopol, Varșovia sau Viena, în timp ce producția din Țara Românească se exportă în Egipt și Imperiul Otoman (care nu cucerise înca Constntinopolul). Secolul XIX a fost considerat epoca de aur a vinului pentru mai multe regiuni, însă nu a fost lipsită de tragedii. Inițial în 1880 în Arad și apoi în 1884 la Chiortani în Prahova, a fost semnalată filoxfera, care în circa un deceniu a distrus aproape tot ce însemna viță de vie autohtonă. Rău dar și oarecum bine, pentru că podgorenii români au importat soiuri nobile franțuzești, italiene și chiar adaptări germane. De atunci, însă, a început și cultivarea soiurilor hibride, de slabă caltiate, care și acum pun probleme pe piața vinului, iar apariția lor a fost cauzată de sărăcia unora dintre cultivatori care nu au putut planta soiuri nobile, altoite. Perioada interbelică a fost caracterizată prin legături mai strânse cu Germania și Austria, interval în care se remarcă o utilizare crescândă a șprițului(vin amestecat cu apă minerală gazoasă). În perioada comunistă, când apar trei tipuri distincte de organizații viniviticole, astfel: institute de cercetare, ferme viticole și centre de vinificație de stat, precum și ferme cooperatiste, vinurile românești reușeau să cucerească importante medalii la concursurile internaționale în pofida accentului mare pus pe cantitate și mai puțin pe calitate. Liberalizarea economiei de după 1989 a conds la o suită de schimbări profunde în industria vinului din România. Viile aparținând fermelor cooperatiste au fost retrocedate foștilor proprietari, fermele viticole și centrele de vinificație de stat s-au privatizat, iar institutele de cercetare își redefinesc în prezent rolul lor central în cadrul sectorului vitivinicol reînnoit.

Capitolul II

Viticultura la nivelul Uniunii Europene

2.1. Despre industria viticolă în Uniunea Europeană

Europa este patria vinului. Ea produce cele mai bune vinuri din lume. Viticultura rămâne una dintre perlele agriculturii europene. Peisajele modelate de podgoriile noastre sunt printre cele mai impresionante din Europa, iar sectorul vitivinicol se află în centrul vieții sociale și economice în nenumărate regiuni de pe întregul continent. Uniunea Europeană este un important producător de vin. Între 2009 și 2014, producția medie anuală a fost de 167 milioane de hectolitrii. Aceasta reprezintă 45% din zonele viticole, 65% din producție, 57% din consumul la nivel mondial și 70% din exporturi în termeni globali. Vinul este un produs natural, agricol, recunoscut în tratatele Uniunii Europene și practic definit în legislația Uniunii Europene ca un „produs obținut exclusiv prin fermentarea alcoolică, totală sau parțial a strugurilor proaspeți sau nu, sau a mustului de struguri.„ Fiecare dintre parametrii din această definiție a vinului este definit complet, reglementat și controlat de o organizație extrem de cuprinzătoare în cadrul PAC. Aceasta acoperă toate aspectele de producție a vinului, de la sol la consumator, menite să asigure protecția consumatorilor și informarea acestora în mod corespunzător, permițând în același timp buna funcționare a pieței interne. Vinul nu este rezultatul unor rețele de fabricație fixe. Ca produs agricol, schimbările vinului sunt de la an la an, în funcție de caracteristicile recoltei. Fiecare vin, chiar și de la același productor și de pe aceeași podgorie este unic de la an la an. Solul, vremea, soiul și modul de a face vin, sunt factori decisivi și variabili, care dau fiecrui vin un caracter unic.

2.2. Reformele Uniunii Europene cu privire la viticultură

În anul 2008, Consiliul de miniștri a adoptat o reorganizare complexă a gestionării pieței vinului în Uniunea Europeană, totul pentru a se asigura de faptul că producția de vin în Uniunea Europeană este conform cererii de pe piață și o redirecționare a cheltuielilor pentru a face mult mai competitivă piața europeană a vinului. În anul 2013, Parlamentul European și Consiliul au adoptat o reformă care armonizează, raționalizează și simplifică dispozițiile Politicii Agricole Comune. În sectorul vitivinicol, s-au reînnoit cea mai mare parte a măsurilor și demersurilor întreprinse în timpul reformei sectorului vitivinicol din 2008. Din ianuarie 2016, în sectorul vitivinicol, sistemul drepturilor de plantare a fost înlocuit de un mecanism dinamic de plantare- autorizare. De la introducerea organizării comune a pieței (OCP), piața viticolă s-a dezvoltat considerabil. A însemnat, pe scurt, o perioadă inițială scurtă de echilibru, urmată de o creștere rapidă și semnificativă a producției față de nivelul constat al cererii, și în final, un declin continuu și o schimbre calitativă accentuată a cererii față de perioada anilor 80. Aceste schimbări au fost tratate prin dezvoltarea semnificativă a OCP astfel:

A început lejer, fără borduri de plantare și foarte puține instrumente de reglementare a

pieței (obiectivul fiind confruntarea cu variațiile anuale în producței)

Apoi, libertatea de plantare a dus la un excedent serios.

Anii 1976-1978 au fost intervenționiști cu interdicția de plantare și obligația

producătorului de a distila surplusul.

Spre sfârșitul anilor 80, stimulentele financiare pentru renunțarea la vii au fost consolidate.

În 1999, reforma organizării comune a pieței pentru viticultură, a consolidat obiectivul obținerii unui echilibru între cerere și ofertă pe piața comunitară, oferind astfel producătorilor posibilitatea de a produce o calitate superioară, conform exigențelor clienților și pentru a permite sectorului să devină competitiv pe termen lung prin finanțare pentru restructurarea unei mari părți a podgoriilor prezente. Această reformă s-a dovedit insuficientă pentru a reduce excedentul de vin și s-au consumat sume considerabile pentru eliminarea acestuia. A fost nevoie de o nouă reformă pe piața vitivinicolă pentru fixarea nereguluilor existente. Reforma adoptată de Uniunea Europeană în 2008 avea următoarele obiective :

Creșterea competitivității producătorilor de vin din Uniune- consolidarea reputației vinurilor europene și recâștigarea cotei de piață, atât în UE cât și în afară.

Simplificarea regulilor de gestioanare a pieței, claritatea și eficientizarea acestora pentru a realiza un echilibru mai bun între cerere și ofertă.

Păstrarea celor mai bune tradiții europene în ceea ce privește viticultura și creșterea rolului său social și în zonele rurale.

Reforma adoptată de UE în 2013 a vizat armonizarea, raționalizarea și simplificarea dispozițiilor PAC din reformele anterioare. Impactul reformei PAC 2013 cu privire la sectorul vitivinicol al Uniunii Europene Reforma PAC adoptată în anul 2013 de către Parlamentul European și Consiliul de Miniștrii a reînnoit cea mai mare parte a măsurilor abordate inițial în reforma sectorului viticol din 2008, care a reorganizat modul în care piața de vin din UE era gestionată, în scopul de a asigura producția de vin conform cererii și redirecționarea cheltuielilor pentru a face piața europeană a vinului mult mai competitivă. Principalele aspecte în cadrul reformei din 2013 au fost programele naționale de sprijin și schema autorizațiilor pentru plantări de viță de vie. Programele naționale de sprijin Abordarea programelor naționale de sprijin provenite de la cea adoptată în contextul reformei OCP pentru vin în anul 2008. Astfel, următoarele măsuri existau deja în cadrul reformei OCP 2008 pentru vin : – promovarea în țările terțe – restructurarea și reconversia podgoriilor – fonduri comune – asigurarea recoltei – investiții – distilarea surplusului. Reforma OCP 2013 introducea ca și inovație în cadrul măsurilor din sectorul vitivinicol, dezvoltarea de noi produse, procese și tehnologii în ceea ce privea produsele viticole. Mai mult, au fost reintroduse măsurile pentru promovarea și informarea în statele membre, în vederea informării consumatorilor cu privire la consumul responsabil de vin și cu privire la sistemele UE referitoare la denumirile de origine și indicații geografice. De asemenea, a extins restructurarea și reconversia podgoriilor la replantarea acestora atunci când era necesar în urma defrișărilor obligatorii sau din motive fitosanitare. Alocările bugetare pentru reforma OCP 2013 au corespuns în mare parte cu alocările bugeatre definite în cadrul reformei din 2008, luând în considerare transferul pentru unele state membre pentru schema de plată unică. Schema autorizațiilor pentru plantări de viță de vie Regimul drepturilor de plantare s-a încheiat în decembrie 2015. Pentru a asigura o creștere ordonată a plantării viței de vie în perioada 2016-2030, a fost stabilit un nou sistem de gestionare a plantațiilor de vie la nivelul Uniunii sub forma unei scheme de autorizații pemtru plantările de viță de vie.

2.3. Țările vitivinicole ale Uniunii Europene

Franța- marea națiune a vinului „Dumnezeu, dacă există, trăiește în Franța”- o spun mulți băutori de vin , ca pe un adevăr de netăgăduit. Nicăieri în lume nu se produc vinuri la fel de apreciate cum sunt cele din Bordeaux, Burgundia, Champagne. Franța nu se reduce însă la trei nume mari, ea având nenumărate zone viticole din care provin vinuri bune, unele chiar excepționale, chair dacă nu sunt într-atât de renumite. Cele mai importante și de renume zone franceze sunt : – Burgundia : zonă viticolă pentru numeroase vinuri albe și roșii. Aceasta este împărțită în 3 subzone importante : Chablis- din vârful cel mai nordic al Burgundiei, din apropierea orașului Auxerre,de unde provin vinuri albe. Cote de Beaune în împrejurimile orașului Beaune se produc renumitele vinuri Corton roșu, precum și Pommard și Volnay. Renumite sunt însă vinurile albe. Strugurii Aligote au caracteristici apreciabile, dar nu atât de spectaculoase. Cote de Nuits cuprinde lanțul de dealuri situat între Dijon și Nuit-St- Georges este patria celor mai nobile vinuri roșii de Burgundia, care se obțin din struguri Pinot Noir. – Bordeaux este cea mai mare și mai renumită zonă viticolă a Franței, cu o suprafață de vie de 120.000 de hectare și 54 de apelațiuni diferite.Mai complexe și mai însemnate din punct de vedere cantitativ sunt Bordeaux AC și Bordeaux Superieur. Cele mai cunoscute vii se află în Medoc și în Graves. În aceste zone domină vinul Cabernet Sauvignon. – Champagne este o zonă viticolă întinsă pe o suprafață de 34.000 hectre, la est de Paris, în jurul orașelor Reims și Epernay, în care se produce aproape exclusiv vin spumant după metoda clasică. – Alsacia este la vest de Rin, la poalele Munților Vosgi, cresc soiuri Riesling apreciate și Pinots Gris pline. – Provence, zonă cunoscută odinioară mai ales pentru puternicele sale vinuri roze, în prezent pentru vinurile roșii puternice, închise la culoare, din struguri Grenache și Cinsault. – Rhone- zonă viticolă uriașă, cu 26 de apelațiuni, care produc aproape exclusiv vin roșu. În nord, între Viene și Valence se produc cele mai elegante dintre toate vinurile din regiunea Rhone. La sud sunt zone viticole plantate pe teren pietros, situate între Avignon și Orange, unde se produc vinuri puternice din struguri Syrah.

Italia

În Italia, viile cresc din nord și până în sud. Niciuna dintre cele 20 de regiuni ale țătii nu este lipsită de vinuri. Vinuri importante nu se produc, însă doar în Toscana și Piemonte, zone cu renume în lumea viticolă, ci și în nișe dintre Aosta și Sicilia cresc soiuri remarcabile, care încă așteaptă să fie descoperite. Itlia își datorează clasa și diversitatea mai ales soiurilor autohtone. Cele mai importante zone viticole ale Italiei sunt : – Apulia este o regiune caracterizată prin vinuri de masă de calitate. Soiurile sunt puternice și bogate în tanin, roșii. – Piemonte- cele mai reprezentative vinuri ale zonei sunt vinurile roșii Barolo și Barbaresco, precum și Roero, care provin din împrejurimile localității Alba. – Sardinia este reprezentată prin cele mai apreciate vinuri albe obținute din struguri Vermentino. Vinurile roșii se produc din vechiile soiuri autohtone ca și Cannonau, Monica și Bovale, dar și din ce în ce mai mult din struguri de soiuri internaționale. – Sicilia- strugurii Nero d Avola cresc pe toată insula, dând naștere unor vinuri roșii calde, corpolente. Pe costele vulcanului Etna, vinurile roșii se obțin din strugurii Nerello. – Toscana este patria vinurilor Chianti, Vino Nobile di Montepulciano și Brunello di Montalcino. La acestea se adaugă mute vinuri individuale de calitate superioară, obținute din Merlot, Cabernet Sauvignon și Syrah, care se cultivă mai ales în jurul localităților centrale. – Veneția este patria spumantului Prosecco și a vinurilor albe Soave și Custoza.

Spania

Spania a avut dintotdeauna mult vin, dar niciodată atât de multe vinuri bune ca în prezent. Cariera pe care a facut-o țara din Peninsula Iberică este spectaculoasă. Ribera del Duero și Priorato au devenit între timp zonele viticole situate în frunte, urmate îndeaproape de Rioja și Navarra. Vinuri exclente și nu rareori destul de avantajoase la preț se obțin și în multe zone viticole restrânse, necunoscute până de curând. Cele mai renumite zone viticole spaniole sunt : – La Mancha, este ca suprafață, cea mai mare regiune viticolă a Europei, fiind situată în centrul fierbinte al Spaniei, în jurul orașului Toledo. Pe lângă cantități mari de vinuri simple, de masă, de aici provin și vinuri roșii remarcabile. – Navarra este zona de cultivare a viței de vie situată la sud de Pamplona, de unde provin atât vinuri roșii moderne. – Ribera del Duero este zona vitivolă situată la răsărit de Valladolid, cu vinuri roșii grele, extrem de durabile, foarte fine, obținute în principal din Tempranillo. – Rioja- zonă viticolă influențată din punct de vedere istoric de Bordeaux, sitută pe maul râului Ebru, unde se produc vinuri fine și durabile precum Reserva și Gran Reserva.

Germania- vin de la răcoare

În urmă cu 100 de ani, vinurile albe din Germania erau cele mai căutate și mai scumpe din lume. În prezent, oamenii redescoperă calitatea vinurilor de pe malurile râurilor Rin, Main, Modela și ale afluenților lor. Rieslingul trăiește o renaștere. Viile Germaniei produc în proporție de o treime struguri roșii. Zonele viticole reprezentative ale Germaniei sunt : – Ahr este nișa de vinuri roșii situată la sud de Bonn, în care soiul Spatburgunder, cultivat pe ardezie, dă naștere unor vinuri catifelate, care se numără printre cele mai apreciate vinuri roșii ale Germaniei. – Cursul mijlociu al Rinului cuprinde soiuri Riesling foarte minerale, de mare finețe, mult mai suple și acide decât cele din regiunea Rheingau. – Rheingau este o zonă viticolă mică, dar însemnată, ce cuprinde soiuri de Riesling puternice, uneori cu un corp bogat, care au întotdeauna o aciditate ridicată.

Portugalia- țara vinului roșu

Portugalia nu înseamnă numai vin de Porto și Madeira. În ultimii ani, producția și calitatea vinurilor seci au crescut spectaculs. Din Valea Duoro, din Dao și Alentejo provin vinuri grele, bogate în tanin, de o clasă complet necunoscută până acum. Nodul răcoros generează vinuri ușoare, cu clasă, de stil nou. Zonele viticole portugheze de renume : – Alentejo este o regiune singuratică și fierbinte, situată lângă granița cu Spania, care, pe lângă stejar de plută, are și mari suprafețe cultivate cu viță de vie. Coleoan vertebrală a vinurilor o reprezintă Tempranillo, care aici se numește Aragones. În afară de vinurile simple de masă de regiune, din soiuri locale, din acest soi se produc și vinuri DOC de primă clasă, care în majoritatea lor sunt grele și focoase, dar pot fi în același timp și spectaculoase. – Dao este zona viticolă de la sud de Duoro, în care din soiuri autohtone de struguri se storc vinuri roșii seci. În comparație cu vinurile Duoro, acestea sunt mai suple și mai puțin alcoolic, cu o aciditate ușor crescută și ceva mai fructate, dar în același timp bogate în tanin și cu o nevoie deosebită de maturare. -Douro, pe cursul superior al râului cu același nume,în vii situate pe terasele abrupte, cresc strugurii pentru vinul de Porto, cel mai important vin roșu licoros din lume. Vinul se stoarce în podgorii, la fața locului, pentru ca apoi să se matureze în uriașele depozite din Vila Nova de Gaia, un cartier al orașului Porto. 50 de firme producătoare de vin de Porto își au sediul în acest cartier.

2.4. Viticultura în România

România este o importantă țară europeană producătoare de vin, dispunând de un mare trecut istoric și de bogate tradiții culturale, mare parte din ele nemijlocit legate de această băutură, considerată, pe drept cuvânt, o licoare divină. Astăzi, țara parcurge o perioadă de profunde schimbări, construindu-și un viitor în consonanță cu cel al Uniunii Europene și aspiră să devină un membru apreciat al comunității internaționale a vinului ca producător al unor prețuite vinuri de înaltă calitate.

Evoluția din ultimii ani a pieței vinului din România este una surprinzătoare, mai ales datorită ritmului alert pe care l-a avut acest proces, comparativ cu alte sectoare economice. Factorii care au contribuit la această stare de fapt sunt numeroși, plecând de la dezvoltarea retailului modern, apariția internetului, până la investițiile străine în domeniu. De-a lungul ultimilor 25 de ani, vinul românesc a fost marcat de mai multe repere – vinuri, branduri sau game, care au influențat direct preferințele consumatorilor români, au revoluționat gusturi și au dictat tendințe. Apariția multora dintre aceste „borne“ i-a determinat pe mulți producători să își schimbe viziunea și să treacă de la orientarea cantitativă la cea calitativă. În rândul consumatorilor, aceste repere, pe lângă faptul că au reușit să apropie cât mai mulți oameni de vin, o parte au influențat și creșterea nivelului de așteptare, a exigenței privind calitatea. Unele dintre ele au apărut la mijlocul anilor ’90 și în scurta lor evoluție au reușit să aibă un impact puternic asupra pieței. România este o țară viticolă, membră a OIV din 1927, deținătoare a unei importante suprafețe cultivate cu viță de vie. Suprafața viticolă a României se află cantonată în opt regiuni viticole, areale de cultură delimitată de legislația națională până la nivelul de localitate administrativ teritorială. Aceste opt regiuni coprespund încadrării în zonele viticole europene B, CI și CII, după cum urmează: – Zona viticolă B- Transilvania – Zona viticolă CI- Dealurile Moldovei, Dealurile Olteniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului – Zona viticolă CII- Dealurile Munteniei, Colinele Dobrogei și terasele Dunării.

2.5. Reformele României cu privire la viticultură

       În cadrul Programului Național Suport 2009- 2013, sectorul viticol a fost printre puținele sectoare care a absorbit, în proporție de 100%, fondurile puse la dispoziție de Uniunea Europeană. Astfel pentru programul din perioada 2014-2018, România a ales pentru finanțare următoarele măsuri de sprijin, conform viticulturii autohtone.

– promovarea vinurilor, prin submăsura de promovare a vinurilor produse în Uniune

care constă în acțiuni de informare în statele membre, în scopul informării consumatorilor cu privire la consumul moderat de vin și la schema de denumiri de origine controlată și indicații geografice, precum și submăsura de promovare în țări terțe, în vederea îmbunătățirii competitivității vinurilor cu denumire de origine controlată, indicație geografică sau a vinurilor pentru care se indică soiul viței-de-vie;
– restructurarea și reconversie podgoriilor;
– asigurarea recoltei;
– investiții;
– distilarea subproduselor.

Promovarea vinurilor

Beneficiarii sprijinului financiar pentru această măsură sunt societățile producătoare de vinuri cu denumire de origine controlată (D.O.C.) și/sau indicație geografică (I.G.), organizații de producători cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Accesarea măsurii de promovare a vinurilor de către instituții sau autorități publice se poate face numai în asociere, încheiată în condițiile legii, cu una sau mai multe dintre formele asociative profesionale menționate anterior.

Măsura de promovare se referă la un ansamblu de acțiuni care contribuie la creșterea exportului de vinuri cu D.O.C. și/sau I.G., precum și creșterea volumului informațiilor cu privire la promovarea vinului pe piețele țărilor terțe.

Suma acordată ca sprijin financiar din fonduri F.E.G.A. pentru finanțarea activităților eligibile nu depășește 50% din cheltuieli. Programul Național de Sprijin introduce principiul opționalității pentru beneficiar în accesarea ajutorului de stat, în procent de 30% din valoarea cheltuielilor eligibile.

Obiective cuantificabile:

Absorbția în totalitate a fondurilor europene destinate măsurii;

Îmbunătățirea competitivității vinurilor cu D.O.C./I.G. românești pe piețele vizate

din țările terțe;

Pătrunderea pe noi piețe terțe;

Consolidarea prezenței vinurilor românești cu D.O.C./I.G. pe piețele tradiționale străine;

Creșterea cantitativă și calitativă a exportului de vinuri cu D.O.C./I.G.

Restructurarea și reconversia podgoriilor

         Măsura de reconversie a plantațiilor viticole a avut cel mai mare impact asupra sectorului vitivinicol. Datorită accesării acestei măsuri, producătorii din România au reușit să-și restructureze și modernizeze suprafețele cu viță-de-vie care să corespundă cerințelor actuale ale pieței. Producătorii s-au adaptat imediat cerințelor reușind să absoarbă cea mai mare parte a alocării financiare totale acordate României pentru această măsură.
          Programul de restructurare/reconversie reprezintă ansamblul de măsuri eligibile care prin realizarea lor conduc la creșterea competitivității producătorilor de vin prin adaptarea producției la cererea pieței.
         Beneficiarii programelor de restucturare/reconversie sunt producători viticoli, persoane fizice sau juridice care dețin și/sau exploatează suprafețe de viță-de-vie cu soiuri nobile.

            Măsura de restructurare/reconversie cuprinde următoarele activități:

Reconversia soiurilor, care constă în schimbarea soiurilor existente în cultură cu soiuri

superioare din punct de vedere calitativ sau clone din aceste soiuri. Reconversia se realizează prin plantare pe același amplasament ori pe alt amplasament echivalent ca suprafață de viță-de-vie pentru struguri de vin;

Reamplasarea parcelelor, care constă în plantarea parcelelor viticole amplasate în

condiții nefavorabile pe alte amplasamente care conferă condiții climatice și pedologice favorabile la nivelul aceleiași suprafețe;

Modernizarea exploatațiilor viticole, care reprezintă ansamblul de măsuri eligibile care

conduc la creșterea eficienței și la îmbunătățirea calității produselor vitivinicole.

Replantarea plantațiilor viticole, acolo unde este cazul, în urma defrișării din motive

sanitare sau fitosanitare.

            Sprijinul financiar se acordă pe hectar pentru fiecare măsură eligibilă și nu depășește 75% din valoarea costurilor pentru realizarea măsurilor din cadrul programelor de restructurare/reconversie.

            Acordarea sprijinului financiar pentru programele de restructurare/reconversie necesită elaborarea de către solicitanți a unui plan individual pentru fiecare program de restructurare/reconversie.

Obiective cuantificabile:

Suprafața viticolă care restructurată

Absorbția integrală a fondurilor aferente măsurii de restructurare

Asigurarea recoltei

            Asigurarea recoltei constă în acordarea unui sprijin financiar astfel:

80 % din costul primelor de asigurare plătite de către producători pentru a se asigura

împotriva pierderilor rezultate din fenomenele climatice cu efecte adverse asimilabile dezastrelor naturale;

50% din costul primelor de asigurare plătite de către producători pentru a se asigura

împotriva:

            Beneficiarii sunt producătorii agricoli persoane fizice/juridice care asigură recolta plantaților viticole de struguri de vin pentru fenomenele menționate anterior.

Obiective cuantificabile:

creșterea stabilității veniturilor producătorilor;

absorbția în totalitate a fondurilor europene destinate măsurii.

Investiții

Sprijinul poate fi acordat pentru investiții corporale (teren, clădiri și plantații, mașini și echipamente) sau necorporale (transfer de tehnologie prin achiziționarea drepturilor de autor – intelectuale, licențe, know-how sau cunoștințe tehnice nebrevetate) în instalații de transformare, în infrastructura unității vinicole sau comercializarea vinului care îmbunătățesc performanța globală a întreprinderii și se referă la producerea sau comercializarea produselor viticole.
      Pentru o mai bună abordare în cadrul categoriilor prevăzute de legislație, au fost stabilite două subcategorii, în concordanță cu principalele direcții privind măsura de investiții, cu referire la:

producerea produselor vitivinicole (de la strugure la vinul din cramă, îmbuteliat și

etichetat)

marketing-ul vinului

controlul calității

Sprijinul financiar acordat pentru măsura de investiții, altele decât cele finanțate prin P.N.D.R., este de până la 50% din valoarea costurilor aferente cheltuielilor eligibile din cadrul măsurii. Beneficiarul poate accesa una din măsuri o singură dată pe an.

Obiective cuantificabile:

Accesarea fondurilor europene alocate măsurii;

Modernizarea spațiilor de prezentare a vinurilor proprii ale beneficiarului;

Realizarea, în condiții optime, a învechirii vinurilor;

Valorificarea superioară a vinurilor cu D.O.C. și/sau I.G. îmbuteliate, prin învechirea

în sticle în vinoteci.

Distilarea subproduselor

            Distilarea voluntară a subproduselor vinicole este o măsură importantă de eliminare a acestora, parțial sau în totalitate. Producătorii își elimină astfel, o parte sau toată cantitatea de subproduse, prin livrarea acestora în vederea distilării. Livrarea subproduselor se face în baza unor criterii obiective și nediscriminatorii.
            Sprijinul financiar este destinat distileriilor care procesează subproduse de vinificație livrate pentru distilare în alcool brut, cu tăria alcoolică de minimum 92% din volum. Nivelul maxim al sprijinului are ca bază de calcul costurile de colectare și procesare.

Obiective cuantificabile:

Creșterea stabilității veniturilor producătorilor;

Creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene;

Sporirea modalităților de eliminare a subproduselor.

2.6. Zonele viticole ale României

Podișul Transilvaniei: această regiune are o suprafață de 5.880 de hectare, avănd un relief colinar, cu altitudine între 200 și 600 de metri; podișul este delimitat de râurile Mureș, Târnave și Someș. Cuprinde podgorii ca Aiud, Alba Iulia, Sebeș-Apold, Lechința și Târnave. Condițiile de teritoriu asigură obținerea de vinuri albe de înaltă calitate, motiv pentru care în această regiune se cultivă majoritar soiuri albe, ca Fteasca Albă, Feteasca Regală, Reisling, Neuburger, Muscat Ottonel, Pinnot Griș, Traminer Roz, Sauvignon Blanc și Chrdonnay. De asemenea, este o zonă foarte propice pentru obținerea unor spumante de calitate, iar în ultima vreme, datoită modificărilor climatice, au apărut vinuri roșii și roze din soiuri ca Merlot, Fetească Neagră, Pinot Noir.

Dealurile Moldovei: această zonă, cu o suprafață de peste 70.000 de hectare, aflată în nord-estul României, se caracterizează printr-un relief colinar și include cele mai vechi și celebre podgorii: Cotnari, Huși, Nicorești, Odobești și Panciu. Vinurile cele mai reprezentative sunt din gama albe dulci naturale (Grasă de Cotnari și Tămâioasă Românească)., roze aromat (Busuioacă de Bohotin) și albe seci ( Galbenă de Odobești), Zghihară de Huși și Frâncușă de Cotnari).

Dealurile Olteniei și Munteniei reprezintă cea mai extinsă regiune viticolă, cu o suprafață de peste 83.000 de hectare, conținând nouă podgorii: Pietroasele, Dealu Mare, Ștefănești, Cernătești, Drăgășani, Sâmburești, Segarcea, Banu Mărăcine și Mehedinți. Diversitatea pedoclimatică asigură obținerea de vinuri albe roze și rosii, de la seci la dulci, de calitate superioară.Cele mai importante soiuri, care ajung la potențialul de calitate grație zonei însorite, sunt însă cele roșii, ca Feteasca Negră, Negrul de Drăgășani, Novak, Merlot, Cabernet, Sauvignon și Pinot Noir.

Dealurile Banatului: această regiune, situată în vestul României, cu climă temperat continentală și având o suprafață de aproximativ 5.000 de hactare, este cea mai strânsă regiune viticolă, având doar două podgorii- Banat și Recaș. Condițiile pedoclimatice din această regiune asigură obținerea unor vinuri albe, roze și roșii. În perioada interbelică, soiurile reprezentative erau Creața de Banat, Majarca Albă și Iordana. În prezent, sortimentul s-a modificat major, fiind orientat preponderent pe soiuri internaționale, ca Sauvignon Blanc și Chardonnay, pentru vinuri albe și Cabernet Sauvignon și Merlot, pentru vinuri roșii.

Dealurile Crișanei și Maramureșului: această regiune deține o suprafață de peste 7000 de hectare cu sortimente diverse de vinuri, cu paticularități motivate de pedoclimat. Astfel, Podgoria Miniș are condiții pentru a obține vinuri roșii de calitate, cel mai vechi soi cunoscut al podgoriei fiind Cadarca.

Colinele Dobrogei: regiunea are o suprafață de peste 16000 de hectare, iar datorită climei, aici se pot obține atât vinuri albe, cât și vinuri roșii dulci naturale. Podgoria reprezentativă este Murfatlar, cu sortimente de vinuri albe și roșii. Tot în aceasă podgorie se includ podgoriile Babadag și Sarica Niculițel. Soiul cel mai cunoscut al podgoriri este Aligote.

Pe Terasele Dunării, situate pe malul Dunării, de la Zimnicea la Fetești, cu teren nisipos, se obțin vinuri seci și demiseci, atât albe, cât și roșii fructate. Sortimentul include soiurile Aligote, Riesling, Fetească Regală, Fetească Albă dar și vinuri roșii precum Cabernet Sauvignon, Băbească Neagră, Fetească Neagră și Syrah. Pentru această regiune, vița de vie reprezintă o soluție ingenioasă de fixare a nisipurilor și de valorificare a acetui tip de sol, iar pentru vița de vie regiunea este favorabilă datorită faptului că filoxfera nu rezistă în ceste condiții, putându-se utiliza vițe nealtoite.

Capitolul III

Industria viticolă în cifre

3.1. Uniunea Europeană

Producția UE 28 în anul 2014, a fost de 16,3 miliarde de litri, cu 9,8% mai scăzută față de campania din 2013 (18 miliarde litri), după o iarnă rece și vița de vie devastată de ploaie în august, ce a întârziat maturarea și a devastat calitatea strugurilor. Țările producătoare ale UE au suferit scăderi considerbile sunt următoarele: Spania (-22,3%) și Italia(-15%), în timp ce Franța a crescut cu 12% și Germania cu 11%. Scăderi semnificative au avut loc și în Bulgaria(-36%), Croația (-30%), România (-29%), Grecia (-13%), Ungaria (-10%), Austria (-10%) și Portugalia (-6%). UE 28 a rămas în continuare lider mondial al importurilor și exporturilor pe paița vinului. În 2014, UE a importat 1,4 miliarde litri în valoare de 3,2 miliarde de dolari, în timp ce a exportat 2,1 miliarde litri evaluate la 11,9 miliarde de doalri. Statele Unite ale Americii rămân cel mai mare ”client”, UE 28 exportând acolo 24,7% din volumul total.

Tabel 1. Producția, consumul și cererea UE 28(milioane litri)

3.1.1.Producția

Uniunea Europeană (UE 28) este lider mondial la producția de vin, deținând aproximativ jumătate din zonele cultivate cu viță de vie de pe glob și aproximativ 65% din producția globală de vin. Franța, Italia și Spania sunt cele mai mari producătoare de vin ale Uniunii Europene, reprezentând 81% din producția totală, urmate fiind de Germania, Portugalia, România, Grecia, Ungaria și Austria. Vinul este un sector important și în Bulgaria, Croația și Slovenia.

Tabel 2. Producția de vin la nivelul UE 28(milioane litri)

Topul țărilor producătoare din Uniunea Europeană

Franța

Producția de vin în Franța în anul 2014 a fost de 4,6 miliarde de litri, cu 12% mai mult față de anul anterior, nedepășind însă recolta record din 2011 de 5,1 miliarde de litri. Aceasta poate fi atribuită creșterii volumului vinurilor cu origine protejată(2,2 miliarde de litri comparativ cu 1,9 miliarde de litri în 2013) în regiunile din Valea Rhonului, Bordeaux și Burgundia, în ciuda puternicilor inundații care au avut loc în vara lui 2014. Sunt în medie, aproximativ, 87.400 vinificatori francezi care produc 4,2 miliarde de litri de vin pe an.

Italia

În 2014, producția de vin a Italiei a fost de 4,4 miliarde litri, cu 15% mai puțin decât campania precedentă(5,2 miliarde litri). Regiunile Veneto, Emilia Romagna, Puglia, Sicilia produc împreună aproape 60% din vinul Italian. În această camapanie, doar Toscana, Lazio și Umbria au înregistrat creșteri de producție de 10%. Aproximativ o treime din producția e vin din Italia este cu denumire controlată.

Spania

Potrivit datelor publicate de Ministerul spaniol al Agriculturii, Alimentației și Mediului, producția de vin din Spania în 2014 a fost de 4,2 miliarde litri, cu 22,3% mai mică față de campania trecută când Spania a înregistrat o producție de 5,3 miliarde litri. Această scădere a fost datorată condițiilor meteorologice nefavorabile din timpul perioadei de recoltare. Principalele zone producătoare de vin din Spania sunt Castilla la Mancha, Extremadura, Catalonia, Castillo Leon, regiunea Valencia și Andaluzia. Spania are cea mai mare suprafață de vie din lume.(954.378 ha în 2014).

Germania

Producția de vin din Germania în 2014 a fost de 930 milioane litri, cu 11% mai mult decât anul precedent, datorită unei reveniri puternice a vinului alb (16%). Vinurile roșii au crescut doar cu 2%. Cantitatea vinurilor este apreciată ca fiind una bună. Germania are aproximativ 102.425 ha de viță de vie, 65% din suprafață cu soiuri de vin alb și 35% soiuri de vin roșu.

Portugalia

În 2014, Portugalia a produs 588 milioane de litri, cu 6% mai puțin decât campania anterioară, scădere datorată condițiilor meteorologice nefavorabile din perioada înmuguririi. După terminarea celor trei ani ai schemei de defrișare a Uniunii Europene, suprafața de viță de vie portugheză a fost de 177.000 ha în 2013. Majoritatea vinurilor din Portugalia sunt vinuri cu origine protejată.

3.1.2.Consumul

În 2014, consumul de vin al UE-28 a continuat să scadă. Consumul pe cap de locuitor în Uniunea Europeană este în scădere continuă în ultimele decade mai ales în țările din sudul Europei, unde schimbarea nivelului de trai și a gusturilor, campaniile împotriva alcoolului și problemele de sănătate au afectat cererea globală. Între timp , în țările membre din nordul Uniunii consumul este neutru sau în creștere ușoară, fiind concentrat mai mult pe vinurile de marcă și vinurile de soi, decât cele cu indicație geografică. Un alt factor de dezvoltare este cererea din ce în ce mai mare pentru vinurile vrac, datorită costurilor de transport mai mici.

Topul țărilor consumatoare de vin din Uniunea Europeană

Franța

Franța rămâne cel mai mare consumator european de vin, deși consumul pe cap de locuitor a scăzut încă din anii 1960, stabilizându-se la 43,4 litri în 2014, datorită recesiunii economice precum și campaniilor anti-alcool. Mai mult decât atât, generațiile tinere fac trecerea treptată la alte băuturi alcoolice precum bere, lichior sau băuturi spirtoase. Cea mai mare parte a consumatorilor sunt în vârtsă de peste 40 de ani. În 2013, consumatorii francezi au achiziționat aproximativ 58% din vinul din hypermarketuri, ceea ce a dus la o cifră de afaceri de 3 miliarde de dolari, cu 4% mai multe decât anul trecut. Vinurile roșii au reprezentat 55% din vânzări (2,8 miliarde dolari), urmate de rose (1,3 miliarde dolari) și vinuri albe în valoare de 9,6 miliarde de dolari.

Portugalia

Consumul de vin pe cap de locuitor în Portugalia, a fost în 2014 de 42,2 litri. Consumul de vin portughez a fost stabil în ultimii 4 ani, de 450 milioane litri și se așteaptă scăderi în anii următori deoarece plățile pentru distilarea alcoolului sunt eliminate și producătorii vor orienta producția către export.

Italia

În Italia, consumul de vin este în scădere în ultimii 10 ani. Cauzele acestei tendințe de scădere sunt schimbarea stilului de viață și campaniile împotriva alcoolului. Potrivit Asociației Italiene de Oenologi, în 2014, consumul de vin pe cap de locuitor a fost de 40 de litri, considerabil mai mic decât în 2007 (45 de litri) sau anii 1970 când consumul era apropare triplu (110 litri). În ciuda măsurilor de auteritate economică, consumatorii de vin italieni caută vinuri de calitate, dar, la prețuri mici.

Slovenia

Consumul de vin în Slovenia se ridică la 80 de milioane de litri. Aprope toată producția de vin sloven este consumată pe piața internă. Consumul pe cap de locuitor a fost în 2014 de 33 litri.

Austria

În 2014, consumul de vin în Austria a fost de 260 milioane de litri. Tot în această perioadă, consumul de vin pe cap de locuitor a fost de 29,3 litri. Austriecii consumă aproximativ trei sferturi din producție în timp ce restul este exportat. Deși austriecii preferă vinurile produse local, sunt și cerințe pentru vinurile din „Lumea nouă”, inclusiv cele din Statele Unite ale Americii.

3.1.3. Piața UE- 28 a rămas lider mondial în 2014, în ceea ce pivește importurile și exporturile de vinuri, importând 1,4 miliarde litri, cu o valoare de 3,2 miliarde dolari și expotând 2,1 miliarde litri cu o valoare totală de 11,9 miliarde dolari. Importurile Uniunii din țările terțe au rămas la același nivel ca și în 2013. Cei mai mari furnizori ai Uniunii Europene au fost în 2014 Australia, Chile, Africa de Sud și Statele Unite ale Americii. Aproximativ 64% din importuri au constat în vin vrac pentru a fi îmbuteliat și comercializat din nou. Mai mult decât atât, aproximativ 42% din comerțul intra european, implică transporturi de vin vrac. Exporturile de vin vrac din SUA în Italia, în 2014 au fost de aproximativ 47,4 milioane litri, ceea ce a reprezentat 99,97% din totalul exporturilor Statelor Unite către Italia. După îmbuteliere, produsul este vândut în Uniunea Europeană, în special pe piețele din Marea Britanie și Germania. Încă din 2004, acest tip de comerț cu vin vrac este competitiv datorită prețului mai mic, costuri de transport și îmbuteliere mai mici. Importurile de vinuri îmbuteliate în UE au scăzut cu 54% față de 2007. UE nu este doar cel mai mare importator de vinuri din lume, ci și cel mai mare exportator. Aproximativ 72% din exporturi sunt formate din vinuri îmbuteliate. SUA a rămas în continuare cel mai mare ”client” al exporturilor Uniunii, deținând aproximativ 24,7% din volumul total. Elveția a fost al doilea mare importator de vin din Uniunea Europeană în 2014.

Tabel 3. Importul de vin pe categorii

Tabel 4. Importurile de vin UE 28 după țările partenere

Tabel 5. Exporturile de vin după categorie

Tabelul 6. Exporturile de vin UE 28 după țările partenere

Top 10 regiuni viticole din Uniunea Europeană

Porto, Portugalia

Vinurile fortificate (vermut) din întreaga lume au devenit cunoscute în mod greșit sub numele de „Port”. La fel ca Champagne, există doar un loc pentru a putea produce adevăratul produs.

Strugurii folosiți la producerea acestui tip de vin sunt roșii, de obicei dulci, care sunt cultivați de-a lungul râului Douro, din nordul Portugaliei. Linia de cale ferată de-a lungul râului Douro, de la Porto la Pocinho, conduce spre o călătorie spectaculoasă și pitorească prin țara vinului.

Bordeaux, Franța

Bordeaux, în sud vestul Franței, este una dintre cele mai mari regiuni viticole din europa. Cei din Bordeaux au trasformat strugurii fermentați în amestecuri elegante încă din secolul al VIII- lea. Turul zonei începe din orașul Saint Emilion, un oraș ușor accesibil cu trenul din Bordeaux, care oferă atracții turistice, istorice, excursii viticole și degustări de vinuri.

Piemont, Italia

„Piemonte”, cum este denumită în italiană, este o regiune viticolă din nord-vestul Italiei, dominată de vinurile Barolo și Barbaresco. Strugurii Nebbiolo sunt „regii” în această regiune. Vinurile din zonă sunt caracterizate de tanini puternici. Alte vinuri recomandate pentru degustare sau cumpărare în piemont, sunt Barbera d-Asti, Barbera del Monferato și Asti Spumante. Asti și Alba sunt cele două principale orașe din această zonă viticolă.

Chmpagne, Franța

Champagne este una dintre cele mai renumite regiuni viticole din Europa. Această regiune este ușor accesibil cu trenul într-o excursie de o zi la Paris. La un dintre aceste vinării, vă puteți aventura în cramele săpate în calcar sub oraș, cu secole în urmă.

Mosel, Germania

Germania ocupă locul al cincilea în regiunile viticole din Europa. Pentru a gusta un vin german de calitate, va trebui să vizitați Mosel.

În timp ce majoritatea oamenlior asociază Germania cu producția de bere, producția de vin de aici a generat sticle extrem de căutate.

La Rioja, Spania

La Rioja este o regiune mică din nordul Spaniei care a devenit cunoscută datorită celebrilor Tempranillo, struguri nobili din Spania. Vinurile puternice se formează cu adevărat abia după ce au stat la matura în butoaie de stejar.

Tokaj- Hegyalja, Ungaria

Ungaria este o țară a vinului subapreciată, dar bine dezvoltată cu mai bine de 1000 de ani experiență în vinificație. Exită 22 de regiuni viticole în țară, Tokaj- Hegyalja este cea mai cunoscută regiune viticolă din Ungaria și a fost declarată Patrimoniu Mondial.

Toscana, Italia

Toscana este formată din mai multe regiuni viticole.

Moravia, Cehia

Cehia este o altă țară renumită pentru berea sa. Totuși, în Moravia, în partea de est a țării, viticultura este favorizată.

Valea Rhonului, Franța

Valea Rhonului este o regiune extrem de subestimată. Ea produce vinuri puternice, domninante fiind cele Syrah.

3.2. România

3.2.1. Producția

Producția de vin în 2014, a scăzut în România cu 29% datorită ploilor abundente cu grindină care a afectat dezvoltarea fructelor. Calitatea strugurilor a fost foarte bună. Potrivit datelor oficiale, soiurile albe ocupă aproximativ 85% din suprafața viticolă totală, în timp ce soiurile roșii reprezintă 15%. Vinul de casă reprezintă 50-60% din producția totală. Feteasca Albă și Feteasca Regală sunt principalele soiuri albe, urmate de Reisling, Aligote, Sauvignon, Muscat.Soiurile roșii predominante sunt Merlot și Cabernet. Datorită investițiilor și strategiilor de marketing inovatoare, industria vinului românesc a evoluat considerabil de-a lungul anilor în ceea ce privește calitatea vibului, brandurilor li a producătorilor.

Dinamica producției de vin 2007-2013

Grafic 3. Evoluția prețului mediu de achiziție la struguri pentru vin (lei/kg)

Prețul strugurilor pentru vin s-a mărit cu 50% față de 2013, când prețul mediu de achiziție a fost de 1,07 lei.

3.2.2. Consumul

Consumul de vin pe cap de locuitor din România a ajuns în 2013 la 21,7 litri, cu o creștere de 0,6 litri față de anul anterior.

Aproximativ 60-70% din consumatorii români preferă în general vinurile albe, în timp ce vinurile rose câștigă din ce în ce mai mult teren.

3.2.3. Piața

Importurile de vinuri în România au scăzut cu 21% la 29 milioane de lirei( în valoare de 41,8 milioane dolari), în principal datorită ofertelor reduse din Moldova (-6%), Italia)-57), Bulgaria(-62%) și Germania(-23%). Spania a fost principalul furnizor pe piața românească reprezentând 39% din totalul importurilor.

Tabel 7. Situația importurilor de vinurilor

Tabel 8. Importul intracomunitar și extracomunitar de vinuri

Exporturile de vin din România au stagnat la 10 milioane de litri în primele 11 luni al anului 2014. Marea Britanie(2,7 milioane litri), Germania( 1,7 milioane litri) și China(1,1 milioane litri), sunt top 3 destinații ale vinului românesc în 2014. Exporturile către SUA au crescut cu 31%.

Tabel 9. Situația exporturilor

Tabel 10. Situața exportului intracomunitar și extracomunitar de vinuri

Cramele din România s-au dezvoltat și au creat atracții precum ”drumurile vinului” pentru a atrage atenția consumatorilor. În afara lanțurilor de retail, vinăriile au început să își construiască propriile rețele de vânzări. Astfel, numărul magazinelor de specilitate au crescut.

Piața vitivinicolă românească este estimată la aproximativ 350-400 milioane euro. Programele de sprijin vor continua și în perioada 2014-2018, cu o alocare bugetară de aproximativ 47.700.000 euro/an. Fondurile europene vor acoperi prompvarea vinului românesc în țările UE și în țările terțe, reconversia podgoriilor, asigurarea recoltelor și investițiile întreprnderii.

Capitolul IV

Analiza SC TONNELLERIE BUTICOM SRL

4.1. Introducere în lumea ambalajelor din lemn

Prin producerea vinului, numită și vinificare, se înțelege transformarea strugurilor în must și ulterior în vin. Din punct de vedere fizic, acest lucru înseamnă stoarcerea strugurilor și fermentarea sucului de struguri. Procesul tehnologic de producere a vinului se împarte în următoarele etape: stoarcerea, fermentarea mustului, controlul temperaturii, macerarea, separarea vinului de pe boștină, vinul presat, fermentația malolactică, sulfitarea, maturarea în butoi, stabilizarea, filtrarea și îmbutelierea. În mod tradițional, vinul este fermentat în butoaie de lemn. Dacă pe vremuri nu exista nicio alternativă la lemn, astăzi acest material natural este ales în mod intenționat pentru a matura vinul în el, eventual chiar pentru a-l fermenta. Fiecare butoi este însă diferit, iar proveniența lemnului joacă un rol foarte important pentru producătorii de vinuri. Înainte de a ajunge butoi, lemnul trebuie să fie depozitat și uscat. Pe vremuri, pentru butoaie se folosea lemnul care creștea în zona în care se afla crama, or în prezent pentru confecținarea butoaielor se folosește exclusiv stejarul. Acesta este un tip de lemn, care crește extrem de încet, fiind de esență tare și cu porii fini. Un butoi din lemn de stejar nu este doar stabil, vinul din el se maturează cel mai bine. Butoiul din lemn de stejar conferă vinului o notă aromat- dulceagă. Rata de evaporare este redusă, microoxidarea este scăzută. Cu toate acestea, există diferențe mari între lemnul diverselor esențe de stejar, în funcție de solul și clima în care crește arborele. Iar la confecționarea butoaielor sunt importante multe detalii de care trebuie să se țină cont pentru ca recipientul din lemn să aibă un efect benefic asupra vinului. În urmă cu o sută de ani, castelele din Bordeaux aveau nevoie de un număr imens de butoaie pentru maturarea vinurilor lor. Proprietrii aveau posibilitatea de a cumpăra cel mai bun lemn, pe care îl aduceau de departe. Cel mai bun lemn pentru butoaie îl dă stejarul penduculat și gorunul. La vremea respectivă creșteau mai ales în țările nordice ( Estonia, Letonia, Lituania și Rusia). După preluare puterii de către comuniști, comerțul cu lemn de stejar a încetat. Franța a început ea să impădurească suprafețe importante, mai ales în Masivul central Francez, dar și pe malul Loarei, în munții Vosgi și în munții Jura.În prezent, stejarul din pădurile de stat Nerves și Allier furnizează cel mai scump material de construcție a butoaielor. În aceste regiuni, stejarul este produs în regim de plantație. Cu toate acestea, doar o mică parte a lemnului pentru butoaie provine din aceste regiuni. Alte zone de proveniență sunt Croația, România, Ungaria și, mai recent, din nou țările fostei Uniuni Sovietice. În Romania, fabricarea butoaielor din stejar, se practică din cele mai vechi timpuri. Pădurile românești erau bine cunoscute pentru calitatea lemnului de stejar, calitățile transmise de acesta fiind similre cu cele din pădurile Allier și Nerves. Consulul francez Billecoeq, declara în 1849 faptul că ”nu există lemn de mai bună calitate decât cel din Principatele Române”. Fabricanții de butoaie din Franța utilizau lemnul de stejar românesc încă din secolul al XVIII, iar în secolele XIX-XX, comerțul cu doage s-a dezvoltat continuu. Un studiu realizat în Franța la începutul anilor 2000, asupra potențialului oenologic al stejarului european sublinia faptul că România face parte din grupul restrâns al țărilor ce pot furniza lemn de cea mai bună calitate pentru producerea butoaielor.

4.2. Prezentarea firmei

Tonnellerie Buticom duce mai departe, ca afacerea de familie, tradiția dogăritului în familia Tița. Transmisă din generație în generație, această meserie se află în familie de peste 100 de ani, când în anii 1880, străbunicii confecționau roți din lemn.

Tonnellerie Buticom SRL are ca obict de activitate producerea și comercializarea ambalajelor din lemn, conform codului CAEN 1624. Înregistrat la Registrul Comerului Argeș cu numrul J3193/2013 și având CUI 31224199, firma ocupă locul 3 în România, în domeniul în care activează. Județul Argeș, unde este amplasată și firma, este un județ cu renume în fabricarea butoaielor de vin. În anii 1950 funcționa în zonă, una dintre cele mai mari facbrici de butoaie, majoritatea dintre acestea fiind produse pentru export. Profesionalismul și traditia au ajutat firma să se claseze în top 5 în România în producția butoaielor din lemn, concurând cu nume mari precum Unicom Wood Production sau Transilvania Bois. Păstrarea unor procedee tradiționale, seriozitatea și calitatea produselor au dus la lansarea pe piețele internaționale a firmei. Din luna martie 2013, produsele Tonnellerie Buticom bucură clienți de pe continente diferite. China, SUA, Franța și Italia sunt unele din țările unde firma exportă cel putin odată pe lună o cantitate importantă de butoaie.

Pe plan național Tonnellerie Buticom colaborează cu unele dintre cele mai importante brand-uri pentru dotarea cramelor în mod corespunzator. Murfatlar Romania, Vincon Vrancea, Domeniile Dealul Mare, Cramele Rotenberg, Cramele Halewood, Vifrana SA sunt printre cele mai importante companii producătoare de vin cu care TB colaborează.

Pentru a se menține atât pe piața națională cât și internatională, firma investește anual sume importante în mașinării moderne și materiale de înaltă calitate pentru a le oferi clienților cele mai bune produse de pe piață la prețuri accesibile. În anul 2014, TB își mută sediul pe un teren mult mai spațios, unde construiește o hală de prodcție de 350 mp care facilitează mărirea producției și desfășurarea activiității într-un spațiu profesional. Hala include și un spațiu de depoziatare a materialului lemnos în aer liber de 200 mp și o magazie depozitare produse finite cu o capcitate de 200 de butoaie.

De asemenea, pentru promovare, Tonnellerie Buticom participă frecvent la expoziții naționale și internaționale. În România, Tonnellerie Buticom își expune produsele în cadrul Târgurilor cu specific GoodWine și Vin Test organizate de doua ori pe an. Pe plan internațional, produsele TB au putut fi admirate la târguri cu specific viticol din Austria, Italia și SUA .

Misiunea și obiectivele firmei

Misiunea noastră este de a le oferi clienților, produsele de care au nevoie la standarde cât mai înalte de calitate, astfel încât aceștia să fie mulțumiți de rezultatele obținute în urma folosirii produselor. Pentru a veni în întâmpinarea realizării acestei misiuni, firma noastră și-a propus să atingă o serie de obiective financiare, de resurse umane si de marketing.

Obiectivele firmei

– Realizarea de investitii pentru modernizarea liniei de productie

– Recuperarea investitiilor realizate in 2014 si 2015

– Cresterea profitbilitatii firmei

– Satisfacerea cerintelor exogente ale clientilor

– Promovarea firmei prin intermediul târgurilor de profil atât la nivel national, cat si international.

– Cresterea salariilor cu 15% in urmtoarele 6 luni

Realizarea acestor obiective va duce la creșterea vânzărilor și mulțumirea clienților noștri.

Producerea butoaielor din lemn este o tradiție de familie, traditie transformată ulterior în Tonnellerie Buticom, una dintre cele mai calitative firme din Romania în domeniu. Investițiile firmei

La înființarea firmei, activitatea se desfășura într-un spațiu relativ mic. Datorită creșterii comenzilor, s-a achizționat un teren de 1492 mp la sfârșitul anului 2014 și au fost începute lucrările pentru o hală metalică de producție și spațiu de depozitare de aproimativ 360 mp. În timpul construcțiilor, firma a închiriat un spațiu de producție de 250 mp.

Acum, la finalizarea lucrărilor, firma dispune de următoarele dotări și echipamente:

Hală producție + magazie depozitare și birouri de 360 mp în valoare de 120.000 lei

Mașini și utilaje pentru butoaie în valoare de 50.000 euro

Autoutilitră Peugeot Boxer

Investiția în capitaluri fixe realizate în ultimii 2 ani este de peste 200.000 lei, si se va amortiza în 3-4 ani. Noul amplasamanet se află în aceeași zonă, dar cu un mai bun acces al cleinților și al TIR-urilor pentru marfă.

Personalul de producție cuprinde 9 muncitori calificați care, cu ajutorul utilajelor din doatarea firmei produc 9-10 butoaie pe zi.

Administratorul firmei și directorul se asigură permanent de livrarea la timp a comenzilor către clienți prin intermediul mașinii din dotarea firmei sau în cazul în care comenzile depășesc capacitatea autoutilitarei se apelează la firme de transport.

Pentru informarea posibililor clienți, și a celor deja existenți, Tonnellerie Buticom, are un site web care permite vizualizarea produselor și caracteristicilor acestora. O persoană din cadrul firmei, se află la dispoziția clienților dacă aceștia au nevoie de mai multe detalii. Petru a-și promova produsele, firma participă anual la târguri din industria vinului și a produselor conexe. În cadrul târgurilor, vinificatorii și vizitatorii pot vedea la standul firmei butoaiele expuse și calitatea materialelor folosite.

Date de identificare ale firmei:

Denumirea firmei: SC TONNELLERIE BUTICOM SRL

Cod unic de inregistrare: RO 3124199

Nr. Înmatriculare: J3/193/2013

Cod CAEN: 1624

Forma de proprietate: privată

Forma de organizare: Societate cu răspundere limitată

Adresa: Com. Țițești, Sat Valea Stânii, nr 171, Argeș, România

Mărime: 16 angajați

Data înființării: 2013

Capital social: 1000 lei

4.3. Organigrama Tonnellerie Buticom SRL

Tonnellerie Buticom SRL este o frima cu răspundere limitată, deținută de un singur acționar. Numărul angajaților este în creștere datorită înmulțirii comenzilor. Momentan Tonnellerie Buticom are 16 angajați: 9 muncitori și 7 TESA.

4.4. Analiza diagnostic

Structura activului

Din tabelul anterior, se observă o evoluție ascendentă a activului total în perioada analizată. Astfel, dacă în anul 2013 acesta se situa la nivelul valorii de 38.977 lei, în 2014 acesta a crescut de 4,18 ori, atingând o valoare de 163.200 lei. Majorările semnificative a valorilor în 2014 și 2015 se datorează creșterii producției și a investițiilor realizate pentru desfășurarea acestora.

Evoluția activului total în perioada 2013-2015 (mii lei)

Evoluția numărului mediu de angajați

Numărul mediu de angajați în perioada 2013-2015

Numărul mediu al salariaților a crescut de la an la an. Dacă în 2013, firma avea doar 6 angajați, în anul 2015, numărul acestora a crescut de 2,6 ori, ajungând la 16. Aceste creșteri au fost datorate înmulțirii comenzilor din ce în ce mai mari către export.

Evoluția cifrei de afaceri

Cifra de afaceri a firmei se află în continuă creștere. Aceasta se datorează mai ales contractelor pe care firma le-a încheiat cu firme importante din România, Italia, Franța și Statele Unite ale Americii. Peste 70% din producție merge către export.

Evoluția profitului

Deși cifra de afaceri se află în contină creștere, profitul a înregistrat o scădere semnificativă în anul 2015. Această scădere s-a datorat în mare parte creșterii cheltuielilor; firma investește continuu în materiale de bună calitate și în utilaje moderne pentru facilitarea producției.

4.5. Procesul tehnologic Procesul tehnologic de producție este foarte îndelungat, pornind de la selecția riguroasă a lemnului pentru fabricarea doagelor, până la fabricarea butoaielor. Uscarea naturală a lemnului pentru doage se face în aer liber, trecând prin toate tipurile de condiții climatice (ploaie, vânt, ger și căldură naturală). Această etapă durează 2 ani și este necesară pentru ca lemnul de doagă să elimine esențele amare de tanini și pentru îmbogățirea compușilor aromatici. Procesul propriu-zis al butoaielor constă în: – prelucrarea dogelor

– asamblarea

– arderea progresiv- controlată

– finisarea și verificarea fiecărui butoi la presiune

Firma produce butoaie din lemn, in special stejar si salcam. Butoaiele se diferentiaza prin

dimensiuni si gradul de tratament aplicat.

Butoi stejar 225L

Butoi stejar 300L

Butoi stejar 400L

Butoi stejar 500L

Butoiul din lemn- pentru maturarea și depozitarea vinului, cele mai potrivite sunt butoailele din lemn de stejar. Acestea influențează în mod pozitiv vinul. Mărimea butoaielor variază de la o regiune la alta, cele mai folosite fiind butoaiele de 225L. Sunt folosite butoaie din lemn de stejar, noi sau vechi, în funcție de intensitatea dorită a gustului de lemn în vin. Cu cât butoiul este mai nou, cu atât este mai nuanțat gustul de lemn. Barrique-ul este un butoi mic, lin lemn de stejar, cu o capacitate de 225 de litri, care își are originile în Bordeaux, Franța, dar care este acum utilizat la nivel mondial. Vinul tânăr se umple în butoie noi și ajunge la maturitate în 12 luni. Lemnul transmite vinului parfum, culoare, aromă și tanin. Butoiul a fost inventat în jurul anului 350 î.Hr. de către celți. Nu se știe cine a observat pentru prima dată faptul că butoiul schimbă băuturile; pur și simplu s-a descoperit fapul că băutura transportată în butoi are gust mai bun decât înainte de transport. Totuși obiceiul maturării băuturilor este destul de recent, iar oamenii de știință au descoperit și înțeles în ultimii 25 de ani ce rol mportant joacă butoiul. Deși se folosesc uneori și butoaie din cedru sau castan, butoaieie pentru învechirea vinurilor sunt făcute din stejar. Sunt peste 600 de specii de stejar în categoria Quercus, dar cele mai folosite specii de către dogari sunt Quercus Robur și Quercus Petraea. Stejarul european este în special folosit la învechirea vinului iar cel american la maturarea băuturilor spirtoase. Până acum 25 de ani, nu conta originea stejarului la fabricarea butoaielor. Azi se dă foarte mare atenție originii sale geografice pentru că influențează aromele lemnului și mai ales a băuturii care urmează a fi maturartă. La fel de important este și modul în care lemnul este prelucrat. Lemnul este despicat după două metode diferite.Potrivit vechii școli europene, lemnul este despicat pe jumătate. Conform școlii americane, lemnul trunhiat este tăiat cu ferăstrăul. Tăierea cu ferăstrăul este metoda mai rațională. Merge mai repede, are un randament mai bun și produce mai puține deșeuri. Despicarea lemnului, în schimb necesită mai multă muncă și este mai scumpă, deoarece dintr-un trunchi de obțin mai puține doage. În schimb, doagele din lemn despicat sunt mai robuste. Apoi doagele sunt triate, puse pe paleți, după care vor fi supuse procesului de învechire. Timp de două luni dogele sunt stropite cu apă și apoi depozitate în aer liber pentru uscare naturală. Apoi acesea sunt expuse vântului, ploilor și zăpezilor pentru a obține o maturare și o calitate impecabilă. Uscarea doagelor este una dintre cele mai importante etape ale fabricării butoaielor. Formarea propriu-zisă a butoiului implică mai multe procese. Totul începe de la formarea doagei brute. După ce au stat la uscat pentru minim 18 luni, doagele sunt tăiate (scurtate) conform tiparelor, în funcție de capacitatea butoaielor ce se doresc a fi produse. Urmează stabilirea unghiului doagei, sau formarea unei ”burți de pește” așa cum denumesc acest procedeu profesioniștii. Această formă specială a doagelor este obținută în urma prelucrării pe utilaje specifice. Ultima parte din formarea butoiului este reprezentată de instalarea doagelor în jurul unui cerc pentru ca butoiul să capete formă. Urmează apoi una dintre cele mai importante etape pentru fabricarea butoaielor și anume arderea. În funcție de intensitatea și durata sa, arderea va oferi butoiului caracteristicile căutate de clienți. Gama de ardere este bazată întotdeauna pe cărbuni încinși din stejar și durează între una și cinci ore în funcție de cerințele clienților. Intensitatea și temperatura sunt controlate atent pentru a evita orice modificare interioară a lemnului sau chiar arderea intensă a acestuia. Gradele de prăjire sunt: – Lejer (light). Cum procesul de prăjire este esențial pentru eliminarea conținutuluide tanin din stejar, un butoi prăjit lejer este potrivit pentru vinurile care au nevoie de un minim de îmbunătățire de aromă și un conținut mai mare de tanin. – Mediu- o prăjire medie conferă arome complexe; o perioadă mai mare de ardere degajă lignină, care prouce un miros puternic de vanilie. Acest grad de prăjire este ideal pentru vinurile complet aromatizate. – Mediu plus- acest grad de prăjire este potrivit pentru vinurile roșii cu o bogăție potrivită pentru a accepta un impact echilibrat de arome din stejar. Taninul din stejar conferă note de vanilie, condimente și zahăr brun. – Forte (heavy)- prăjirea forte asigură o repartizare aproape completă a componentelor chimice prezente în lemnul de stejar. Astfel, acest nivel de prăjire este ideal pentru vinurile pline de arome complexe și cu o contribuție mai mică de tanin. După ardere, urmează asamblarea capacelor. Doagele scurte sunt asamblate pentru formarea fundurilor. Acestea sunt tăiate în dimensiunea butoiului, finisate și apoi montate la ambele capete. Ultima etapă, este cea de „cosmetizare” a produsului. Butoaiele sunt finisate pe exterior cu ajutorul utilajelor speciale cu benzi de smirghel. Apoi sunt ambalate individual în folie de plastic și carton la capete și sunt gata de livrare.

Preturile produselor firmei difera in functie de calitatea materialul folosit, gradul de prajire, sau dimensiunea acestora. Pentru a obtine o oferta de pret completa, clientii completeaza un formular pe site-ul firmei pentru a informa despre ce anume au nevoie. In functie de cantitatea comandata, clientii pot beneficia si de reduceri intre 5 si 10%.

4.6. Dezvoltarea mediului și a pieței Descrierea clientilor si segmentarea pietei

Societatea se adresează în principal persoanelor juridice, crame din România sau străinatate, care doresc să își mărească sau înnoiască capacitatea de învechire a vinului sau altor produse alcoolice. Piața țintă a firmei este reprezentată de firme mici, medii și mari din domeniul vinificației dar și persoanelor fizice care dorecsc cantități mai mici.

Deoarece firma se adresează mai ales persoanelor juridice, un segment în general exigent, se apelează deseori la prezentări cât mai detaliate, prin prezentarea de mostre ale materialelor folosite și realizarea de discount-uri pentru comenzile mai mari de anumită cantitate sau pentru plata integrală în avans.

Concurența

Concurența în zonă este mică sau inexistentă. Concurența principală se află la nivel național și internațional. Ceea ce ii face pe cleinți, însă, să apeleze la firma noastră este raportul calitate-preț foarte bun și realizarea de discount-uri importante pentru comenzile lor. În România, deși nu sunt foarte multe firme de profil, concurența este mare, deoarece și clienții sunt puțini dar importanți. Accesul pe piețele străine se face mai greu, deoarece trebuie câștigată încrederea vinificatorilor externi să încerce și altceva decât produse autohtone.

Tonnellerie Buticom este o firma cu potential, dovedind, prin portofoliu de clienti mereu in crestere, calitatea produselor si seriozitatea cu care treateaza businessul.

4.7. Analiza SWOT a firmei

Bibliografie

Ardelean Marinela Vasilica, Cartea vinurilor românești, Editura Rao, București, 2015

Jean Francois Gautier, Istoria vinului, Institutul European, Iași, 2010

Jens Priewe, Vinul de la strugure la pahar, Editura Casa, Oradea, 2015

Matthew Jukes, Cartea vinurilor, Editura Paralela 45, Pitești, 2015

Richard Vine, Curioasa lume a vinului, Editura Baroque Books & Arts, București, 2016

Revista Millesime, revistă de cultură și civilizația vinului, Nr4, 2012

Revista vinuilor, Nr 5, Editura Asociației Degustătorilor Aurorizați din România, 2002

FAS European Offices; Serviciul Extern de Agricultura- Europa

2007 – 2013 INS, Anuarul Statistic al României, 2014 date operative M.A.D.R

http://gain.fas.usda.gov/Recent%20GAIN%20Publications/Wine%20Annual_Rome_EU-28_3-16-2015.pdf

http://www.madr.ro/horticultura/viticultura-vinificatie.html