Analiza S.c. Pan Grup S.r.l
LUCRARE DE LICENȚĂ
STUDIUL PRIVIND MODALITĂȚILE DE ORGANIZARE ALE PRODUCȚIEI LA S.C PAN-GRUP
CUPRINS
Introducere
CAPITOLUL I
I.1 . Definirea noțiunii și structura unui proces de producție
I.2. Clasificarea proceselor de producție
I.3. Organizarea proceselor de producție
I.3.1 Aprovizionarea
I.4. Căile de perfecționare a structurii de producție
I.5. Factorii care influențează procesele de producție
I.6. Gestiunea
CAPITOLUL II .
II.1. Pregatirea materială și organizatorică a fabricației produselor
II.2. Planificarea pregătirii producției
II.2.1 Piața
II2.2 Cererea și oferta
II.2.3 Prețul
II.3. Pregătirea tehnologică a producției
II.4. Organizarea spațială a producției
II.5. Costul de producție
II.6. Forța de muncă – factorul uman
CAPITOLUL III . Analiza la S.C. PAN-GRUP S.R.L.
III.1. Înființarea firmei
III.2. Metodologia generală de calcul a capacității de producție
III.3. Planificarea folosirii capacității de producție
III.4. Aprovizionarea tehnico materială, noțiuni, sarcini
III.4.1. Organizarea aprovizionării
III.4.2. Dimensiunea stocului
III.4.3. Gestiunea stocurilor.
III.5. Costuri de producție
III.6. Rentabilitatea
Introducere
Vremurile când eficiența unei întreprinderi se măsura doar prin profit au trecut . În present, performanța este cea care dictează eficiența, cererea, stabilirea unui management fară cusur, piața și perfecționarea mecanismului economico-financiar . Orice economie normală stă sprijinită de societăți comerciale, de întreprinderi și dorința umană de perfecționare, în masură să furnizeze produse și servicii de calitate superioară, în volumul și structura de consumatori și la prețuri competitive .
Măsurile referitoare la perfecționarea mecanismului economic-financiar vizează, cu prioritate, asigurarea tuturor condițiilor care să permită desfașurarea activităților economice la nivel calitativ ridicat, cu cheltuieli minime și beneficii maxime . Ritmul sporit înseamnă că managerii trebuie sa negocieze mai frecvent pe un spectru tot mai larg de probleme . Lipsa specialiștilor, a celor care sa faca pasiune pentru actul de creație, de cunoaștere, greșelile sunt mari si extreme de costisitoarea . Așezarea beneficiului în central preocupărilor tuturor întreprinderilor în etapa actuală reprezintă o necesitate, izvorâtă din creșterea proporțiilor producției, care antrenează un volum sporit de resurse materiale și financiare .
Un interes deosebit pentru teoria și practica economic, prezintă experiența României privind folosirea beneficiului pentru cointeresarea materială a colectivelor de muncă din întreprinderi . Constituirea fondului de participare a oamenilor muncii la realizarea producției, a beneficiilor și împarțirea beneficiilor, ridică pe o treaptă superioară cointeresarea materială a lucrătorilor din întreprinderi, atât sub raportul stimulării, adică al recompensarii, prin obținerea unor venituri suplimentare de către oamenii muncii cu rezultate bune și foarte bune în producție, cât și al răspunderii materiale, deoarece acest fond se diminuează cu unele cheltuieli de natura amenzilor și penalităților și care exprimă un mod defectuos de desfașurare a unor activități din cadrul întreprinderii .
După cum arată prognozele, activitățile principale ale managementului sunt reprezentate de consultanță, informare, dezvoltare și organizare . Productivitatea nu se referă numai la factorul de muncă, ci la toți factorii de producție, menționând că metodele de analiză și determinare s-au dezvoltat și diversificat continuu, ca urmare a diversificării și complexității activităților economice .
În ceea ce privește evoluția economiei la nivel mondial, tehnicile și instrumentele sunt dezvoltate pozitiv, tehnica de comunicare se prezintă mai mult decât perfecționată, rezultate dictate de piața care și-a creat un setul de reguli manageriale după care își desfășoară activitatea sistematic .
Managementul a trecut într-o perioadă relative scurtă de timp, de la etapa artă bazată pe experiență, către o profesie bazată pe o structură superioară de principii și științe .
În prezent, un conducător nu se poate îngădui numai pe experiență sau numai pe literatură de specialitate, pentru că descrierile sunt incomplete și condițiile interne și externe diferă, în ciuda faptului că sistemele sunt de o amploare, o complexitate și dinamicitate din ce în ce mai mare .
Determinarea mea de a realiza această lucrare, a venit odată cu dorința și ocazia de a cunoaște mai bine etapele organizării entităților economice de producție . Mi-am propus să studiez atât din perspectivă teoretică, cât și practică, într-o manieră structurală și graduală, principalele noțiuni și aspecte ale Modalităților de organizare ale producției, lucrarea tratând în complexitatea, diversitatea și unitatea sa, elementele procesului de organizare, cu ample implicații economico-sociale și mai ales manageriale .
Prezenta lucrare este împarțită pe trei ramuri, primele două tratând subiecte și noțiuni de teorie, iar cel din urmă vine cu practicabilitatea din cadrul unei firme de producție .
În prima parte sunt prezentate noțiuni ale procesului de producție, cu tot ce înseamnă derularea structurilor ce țin de aprovizionare, perfecționare, factori de influență dar și gestiune din cadrul producției .
În partea a doua, este detaliat modul în care ia naștere un proces de producție plecând de la pregătirea acestuia până în faza finală a pieței de desfacere, reprezentând instrumentul de indicare a diferenței între obiective și realizări, barometru al activității curente și viitoare ale managementului .
Ultima, dar poate cea mai importantă parte, din această lucrare este reprezentată îndeaproape de studiu de caz realizat în cadrul unui domeniu de activitate bine organizat, dar și exigent din punctul de vedere al managerului ce poartă responsabilitatea de a mânui o firmă de producție din domeniul panificației .
Trăim într-o societate de consum, în care piața ca o extensie a acceptării originare reprezintă unicul mod de menținere și creștere a economiei .
STUDIUL PRIVIND MODALITĂȚILE DE ORGANIZARE ALE PRODUCȚIEI
I.1 Definirea noțiuni și structura unui proces de producție
În cadrul managementului producției , modalitatea de organizare optimă a procesului tehnologic de baza ocupă un loc central .
Într-un anumit tip de întreprindere, metode de organizare a produsului de producție și a desfașurării lui, poate fi încadrată orice fel de întreprindere industrială in funcție de: – metode de organizare a produsului în flux – pentru întreprinderile cu producție în masă – metode de organizare a producției pe grupe omogene de mașini și utilaje – pentru întreprinderile cu producție în serie și pentru întreprinderile cu producție individual .
Îndiferent de tipul de producție existent, trebuie să asigure respectarea unor criterii cum sunt cel al proporționalismului, ritmicității, al liniei drepte și continuității . Proporționalitatea semnalează obligația asigurării continuității și regularității procesului de producție și să existe anumite raporturi sau proporții în funcție de eficiența muncitorilor sau productivitatea utilajelor . Numărul de muncitori trebuie să fie echivalent cu capacitatea de muncă necesar producției .
‚, În acest sens, se disting următoarele două segmente de piață : -piața primară, care include angajările în întreprinderile de talie mare, care beneficiază de multe ori de poziții de monopol sau oligopol, cu productivitate ridicată, puternic sindicalizate și unde salariile sunt si ele mari, iar condițiile de muncă bune. -piața secundară care se referă la forța de muncă angajată în întreprinderi de talie mică, confruntate cu o puternică concurența, unde nu există sindicate și în care salariile sunt mici sau instabile, iar locurile de muncă nesigure . ” [ Daniel Gherasim, BAZELE MACROECONOMIEI, Editura Iași, 2009, p.112]
Principiul paralelismului se află în executarea concomitentă a mai multor părți din cadrul structurii unui produs sau tehnici de producției . În acest sens sincronizarea necesită o condiție necesară în vederea obținerii termenelor fixate a producției finite . Procesul liniei drepte constă micșorarea timpilor de producție asigurând cel mai scurt drum între ateliere, bancuri si secții de prelucrare si montare, impunand ca fluxul de materiale să aibe caracter continuu, cat mai scut și întoarceri cât mai puține . Principiul continuității asigură desfașurarea procesului de producție cu întreruperi cât mai puține sau chiar deloc în toate fazele de producție și între schimburi, ajungand la o automatizare complexă .
Producția este o organizație în care se combină factorul uman cu cel material în vederea realizării de buniri și servicii, corespunzând nevoilor din societate satisfăcând diferitele categorii de trebuințe . Într-un proces de producție intră toți factorii care participă la realizarea bunurilor și serviciilor reprezentând totalitatea elementelor transformate . Orice întreprindere de producție are drept obiectiv realizarea de bunuri și servicii realizate prin ample procese de producție ce formează o funcțiune de bază în cadrul întreprinderii cu scopul principal de productie . Produsele fac parte din familia unei categorii de articole care au o legatură funcțională producându-se pe mai multe linii . Produsul în sine este distins în cadrul unei linii de produse dupa trăsături estetice, funcționale si constructive .
,, Procesul tehnologic reprezintă ansamblul de operații mecanice, fizice, chimice, care prin acțiune simultană sau succesivă transformă materiile prime în bunuri sau realizează asamblarea, repararea ori întreținerea unui sistem tehnic.
Procesul de fabricație este un proces de producție prin care se obține un produs fabricat. Dicționarul explicativ al limbii române oferă următoarea definiție : Procesul de fabricație este totalitatea procedeelor folosite pentru transformarea materiei prime și a semifabricatelor în produse finite ’’ [http://ro.wikipedia.org/wiki/Proces_tehnologic, 28.05.2014 ]
Structura reprezintă ansamblul de elemente constructive care asigură transformarea materiei prime în produs finit . Având în vedere tehnologia de ultima oră carateristică întreprinderilor de producție, aceasta necesită modificări majore care influențeaza baza de dezvoltare, organizare și asigurare calității productiei . formează o funcțiune de bază în cadrul întreprinderii cu scopul principal de productie . Produsele fac parte din familia unei categorii de articole care au o legatură funcțională producându-se pe mai multe linii . Produsul în sine este distins în cadrul unei linii de produse dupa trăsături estetice, funcționale si constructive .
,, Procesul tehnologic reprezintă ansamblul de operații mecanice, fizice, chimice, care prin acțiune simultană sau succesivă transformă materiile prime în bunuri sau realizează asamblarea, repararea ori întreținerea unui sistem tehnic.
Procesul de fabricație este un proces de producție prin care se obține un produs fabricat. Dicționarul explicativ al limbii române oferă următoarea definiție : Procesul de fabricație este totalitatea procedeelor folosite pentru transformarea materiei prime și a semifabricatelor în produse finite ’’ [http://ro.wikipedia.org/wiki/Proces_tehnologic, 28.05.2014 ]
Structura reprezintă ansamblul de elemente constructive care asigură transformarea materiei prime în produs finit . Având în vedere tehnologia de ultima oră carateristică întreprinderilor de producție, aceasta necesită modificări majore care influențeaza baza de dezvoltare, organizare și asigurare calității productiei .
Întreprinderea de producție este nevoită de a veni cu noi inovații proprii astfel încat sa nu piardă calitatea producției . Managementul unei întreprinderi de producție este reprezentat de funcțiunea de organizare . Ea vizează activitatea tuturor domeniilor de activitate și relațiile de interdependență între ele. Organizarea întreprinderii de producție cere un grad mare de profesionalism concentrându-se prin structuri organizatorice, prin care se combină, ordonează și actualizează componentele materiale, umane și financiare .
În concluzie, structura unui proces de producție reprezintă componenta umana, subdiviziunile organizatorice și relațiile dintre acestea direcționate către realizarea obiectivelor întreprinderii. Structura funcțională reprezintă ansamblul activităților de coordonare, de gestiune și grupare ,necesare desfșurării corecte a procesului managerial și de execuție . Structura de producție și concepție este locul unde are loc producția în sine, cercetarea organizatorică și controlul tehnic de calitate .
Structura de producție și concepție are mai multe verigi : – secții de producție – ateliere de producție – laboratoare de control – sectoare de muncă – locuri de muncă
Secția de producție execută un produs, componente sau o fază de proces tehnologic .
Atelierul de producție este o subunitate a unei secții de producție, cu aceeași activitate delimitată territorial .
Laboratorul de control este veriga care se ocupă cu analiza și masurarea calității produselor, materiilor și materialelor .
Locurile de muncă ocupă o suprafață de producție dotată cu echipament tehnologic, specializate pe realizarea anumitor operații, sau mai universale . În interiorul unei întreprinderi de producție de tip tehnologic sunt prezente secții de producție cu rol de executare de faze a proceselor tehnologice . De exemplu, o întreprindere constructoare de mașini are secția de turnătorie care constituie o secție de prelucrare, astfel secția de forjă devenind o secție pregătitoare . O structură a unui process de producție poate fi : – tip serie mare sau de masă, cu flexibilitate redusă ; – tip “pe obiect’’ pe serie mare sau de masă, cu grad ridicat de productivitate a muncii .
Pentru o perfecționare amănunțită în structura de producție trebuie crescută ponderea secțiilor organizate după tipul de proces tehnologic în cuantumul secțiilor de producție de bază . Comportamentul structurii de producție este determinată de obiectivele, component ți relațiile sale cu mediul înconjurător alături de sistemul social . Avem trei tipuri de comportament : – comportamentul anticipativ – comportamentul activ – comportamentul pasiv .
Comportamentul anticipativ este prezent cand sistemul prezintă un grad mărit de flexibilitate, care îi permite să se adapteze la schimbările din mediul înconjurător, fară ca schimbările să aibă efecte . Comportamentul activ este prezent cand influențele exterioare adaptate de sistemul paralel determină mai departe influențe asupra mediului . Comportamentul pasiv este prezent cand sistemul reprezintă un grad redus de flexibilitate, se adaptează lent, la schimbările mediului . Gruparea întreprinderilor este necesară deoarece oferă suportul statistical determinării structurii economiei, cu posibilități de identificare a modului de exercitare a conducerii în unități de tipuri diferite și stabilirea trăsăturilor generale și specifice în derularea managementului . Statutul juridic al întreprinderii este criteriul care denotă forma și aspecte referitoare la proprietate, responsabilitate, împarțirea profitului, reponsabilitate și modul managerial . După forma de proprietate, întreprinderile se clasifică în : – întreprinderi proprietate privată ( regii autonome, sociale sau companii naționale ) – întreprinderii proprietate individuală privată ( capital privat autohton, privat autohton și străin, privat străin ) – întreprinderii proprietate mixtă societăți comerciale cu capital de stat și privat – întreprinderi proprietate cooperatistă – întreprinderi proprietate obștească .
După domeniu de activitate, întreprinderile sunt :
Întreprinderi industriale – unități ce țin de producerea de bunuri din materii prime cumpărate și obținerea produselor finite .
Întreprinderi comerciale – unități cu obiectiv de activitate bazat pe cumpărare, depozitare și vânzarea bunurilor .
Întreprinderi agricole – unități axate pe producerea și comercializarea produselor agricole
Întreprinderi de construcții
Întreprinderi de transport
I.2. Clasificarea proceselor de producție
Odată cu dezvoltarea societății se manifestă tendința de diversificare a factorilor de producție cum sunt : munca, instrumentele de producție, energia, unele elemente ale naturii, informația, organizarea și conducerea activității economice . Fiecare factor de producție are o determinare cantitativă și una calitativă .
În funcție de aceste determinări avem două tipuri de dezvoltare economica : extensivă și intensivă . În dezvoltarea extensivă, creșterea producției se datorează sporii cantitățiilor factorilor de producție, iar în dezvoltarea intensivă, creșterea producției se datorește în mod preponderent aportului calității și eficienței utilizării factorilor de producție .
Munca si natura sunt factori de producție primari .
Munca este activitatea conștientă, prin care omul își definește interesul . Este un factor activ și determinat al producției, deoarece este strâns legat de progresul societății . Prin natură înțelegem ansamblul cu ajutorul cărora omul poate produce . Capitalul reprezintă totalul bunurilor produse prin muncă și folosite pentru a obține alte bunuri și servicii . Ramurile economice se deosebesc dupa tipul produselor caracteristice pentru ele.
Institutul Federal de Statistica din Wiesbaden propune urmatoarea clasificare: – agricultura, silvicultura si pescuit – industria producatoare – industria prelucratoare – comert si transporturi – întreprinderi de prestari servicii – stat, proprietăți privat .
La întocmirea indicatorilor economici din anuarul statistic, ramurile economice sunt în continuare subdivizate, pentru o mai bună definire a acestora .
Procesele de producție pot fi clasificate după mai multe criterii : – în funcție de gradul de participare la realizarea unor procese, lucrări și servicii, procesele de producție se clasifică în : a ) procese de munca de bază, care se traduce prin constituirea obiectivului de bazăa întreprinderii prin procese de transformare a materiei prime și materialelor în produse, lucrări sau servicii . b ) procese auxiliare, reprezintă obținerea unor bunuri și servicii, care asigură si condiționează buna desfăsurare a proceselor de muncăde bază, dar nu constituie obiectul activității de bază . c ) procesele de muncă de servire, nu constituie obiectivul activității de bază sau activității auxiliare, dar realizarea lor asigură buna desfașurare atat a activității de bază și auxiliare .
după modul de fabricație, se disting
a )procese manuale, sunt acele procese unde acțiunea manuală a omului este majoritară
b ) procese manual mecanice, sunt procesele în care prelucrarea materiilor prime și materiale sunt făcute de mașini, conduse și asistatede personal uman
c ) procese de aparatură, sunt acele procese în care muncitorul are sarcina de a urmarii și regla utilajele care prelucrează materiile prime și materiale pentru realizarea produsului finit .
după modul de obținere din materii prime produse finite, există
procese directe,cand procedeul finit este obținut după efectuarea unor operații succesive a materiei prime
procese sintetice,atunci cand după prelucrări succesive si din mai multe materii prime se obține produsul finit
procese analitice, cand se obține o varietate de produse dintr-o singură materie primă.
În funcție de natura tehnologică a operațiilor tehnologice, avem : a ) procese chimice, în care are loc transformarea materiiei chimice prime în produse finite, în urmaunor reacții chimice, fizice termochimice sau electrochimice, process ce se realizează în instalații închise ermetic . b) procese de schimbare a configurației sau formei, cu ajutorul unor masini de prelucrare mecanică c )procese de asamblare d ) procese de transport – în funcție de natura activității desfășurate, procesele de producție sunt . a )procese de productie propriu-zise b )procese de depozitare sau magazinaj c )procese de transport .
După gradul de periodicitate :
procese de producție ciclice : prezintă caracter repetativ, reprezentând în special producția de serie mare sau de masă, unde prelucrarea produselor se realizează pe loturi de fabricație sau sub formă de sarje ;
procesele de producție neciclice : repetabile la perioade de timp reprezentând producția de serie mică sau unicat .
După gradul de continuitate :
procesele de producție continue : procese în care sunt transformate materiile prime și materialele în produse finite, în cadrul specializat de instalații de aparatură, respectând aceeași parametri tehnologici pe toată durata procesului de producției ;
procese de producție periodice : procese în care se elaborează produsele sub formă de sarje, cu timpul necesar pentru elaborarea unei sarje, la intervale de timp egale .
O întreprindere de producție se bazează pe două politici, având în vedere obiectivele economice disponibile și piața de desfacere, ele fiind adoptate când :
întreprinderea produce bunuri folosind propriile unități de producție grupate în aceași incintă sau dispersate teritorial
întreprinderea produce bunuri integral sau folosind sau folosind parțial produse fabricate de alte întreprinderi .
În prima etapă, întreprinderea își respect politica, iar unitățile de producție și administrație sunt grupate într-un singur loc, ca pe parcursul dezvoltării întreprinderii în urma de investiții noi, se poate adopta o politică de dispersie teritorială pe unități de producție noi . Cea de a doua politică, în care se execută produse apelând total sau parțial la component oferite de subfurnizori, este folosită când întreprinderea numită, da dispoziție de producție și direcționează execuția obiectivelor de fabricație unei alte întreprinderi, denumită astfel subfurnizor . Această politică este folosită des atunci când prețul final de realizare este mai mic la subfurnizori și cand ei sunt specilalizați pe execuția unor bunuri, decât în cazul în care ar fi realizat în cadrul întreprinderii .
I.3. Organizarea proceselor de producție
,, Funcția de organizare este una dintre cele mai importante funcții ale managementului unei întreprinderi industriale (previziune, organizare, antrenare, coordonare, control-reglare). Ea se caracterizează printr-un ansamblu de acțiuni prin care se stabilesc si se delimitează procesele de muncă fizică si intelectuală, elementele componente ale acestora și de asemenea se grupează aceste elemente pe posturi, formații de muncă, compartimente etc. în scopul realizării în condiții din cele mai bune a obiectivelor prestabilite la nivelul întreprinderii. Rezultă că funcția managerială de organizare are două componente de bază, procesele de muncă si structurile de organizare. Corespunzător cu acestea organizarea îmbracă două forme principale: organizarea procesuală și organizarea structurală . ” [prof.univ.dr.Tatiana Puiu, Managementul producției, cap.4,pag71]
Pentru a putea gestiona organizarea proceselor de producție trebuie avute în vedere mai multe aspecte :
Punerea în fabricație este funcția care combină fluxul de comenzi provenite de la serviciul comercial cu fluxul operațiilor de producție, coordonate îndeaproape de programe, lansare și controlul producției . Atunci când se pune în fabricație un produs, se emite un ordin de fabricație pentru un produs sau mai multe după caz sau un termen de realizare .
Defalcarea și repartizarea în spațiu are misiune de a repartiza fizic sarcinile de producție, ajungându-se chiar la cantități amănunțite de fabricat pe diferite ateliere și uzine sau alte societăți comerciale cooperante în procesele de producție .
Pregătirea fabricației într-o întreprindere de producție poate fi definită ca un ansamblu de operații succesive, vitale pentru efectuarea unui produs, creând astfel locuri de muncă, cu toate elementele necesare producției, și anume utilaje, materiale, planuri și programe .
În ceea ce privește ameliorarea metodelor de fabricație din ea rezultă lista efectuată cu studii privind metodele promovare a raționalizarii execuției de operații, de utulizare efecientă a bunurilor de producție și tehnologizarea introdusă pe creșterea productivității muncii și calității, reducând în acest mod costurile .
Planning-ul constă în organizea desfașurării în timp a proceselor de execuție . El stabilește calendarul prvizional de execuție pentru a asigura o bună utilizare a forței de muncă și echipamentelor, micșorarea producției neterminate și minimizarea duratelor de execuție .
Lansarea în fabricație este activitatea care răspunde de declanșarea execuției planning-ului stabilit de ordonanțarea proceselor de execuție, cu ajutorul căruia se emit ordinele de fabricație către secții și ateliere, în conformitate cu planning-ul de execuție .
Controlul și urmărirea avansării fabricației se ocupă cu derularea supravegheată a diferitelor operații pentru poziționare în timp echivalent cu parametri planning-ului de execuție, informând stadiul execuției la momnetul respectiv, deplasarea bunurilor între posturi, înregistrarea și raportarea realizărilor, a abaterilor, a cauzelor acestora și luare de măsuri de eliminare a dereglărilor procesuale .
În funcție de comenzi, mijloacele de producție existente ( personal, echipamente ), creșterile posibilede mijloace de producție și diminuarea acesteia, precum și datele economice aferente, se declanșează execuția planning-ului la baza căruia mai stau și vânzarile, aprovizionarea sau investițiile . Orice întreprindere sau societate, are legături cu alte întreprinderi din economie, ca și de proprietati private și bugete publice . Funcțiile de bază ale întreprinderii reprezinta activitati si sarcini specifice cu rol de indeplinire indiferent de marimea sau tipul intreprinderii, ramura sau sector economic din care aceasta face parte .
Fig.3.1. Organizarea proceselor de producție
Producția de bunuri este planificată și termenelor de execuție, pregătirea producției, controlul și supravegherea producției .
Piața de desfacere face parte din reclama și pregatirea firmei de vanzare și livrarea fabricatelor .
Finanțele și administrarea pe verigile contabilitătii, personalului, circuitelor de credite și debite .
Capitolul I.3.1 Aprovizionarea
În procesul de elaborare a strategiei în domeniul aprovizionării, o atenție deosebită se acordă deterninării necesarului de resurse material destinate realizării activității de bază ( fabricației de produse, executării de lucrări sau prestații de servicii ) .
Cu acest prilej se dimensionează, pe structură, cantitățile de resurse materiale și energetice de care trebuie sa dispună sau care urmează să și le asigure unitatea economică pentru realizarea, la parametri stabiliți, a producției fizice contractate sau destinată să onoreze comenzile beneficiarilor reali și potențiali .
Toate elementele de mai sus evidențiază faptul că, prin strategia în aprovizionare se urmarește ca permanentsă se asigure o strict corelare între necesitățile de consum ale unităților economice cu potențialul, pe structură, de resurse materile care poate fi asigurat; aceasta în scopul îndeplinirii obiectivelor de ansamblu ale activității economice .
Fiecare întreprindere este legată de piețele sale de aprovizionare și desfacere .
Aprovizionarea reprezintă activitățile efectuate pentru a obține dreptul de dispoziție asupra materiilor prime, consumabile și bunurile comerciale, serviciilor de transport, asigurări, patente și licențe .
Stabilirea necesităților depind de diferiți factori ca : – tipul de produse – tipul și posibilitati de vanzare – volumul de depozitare – costuri și tipul de materii prime și consumabile
Corelarea analizelor cu comenzile de aprovizionare trebuie stabilite pentru a avea necesar de dispoziție, necesarul de bunuri, serviciile prestate la termenul și locul cerut .
Aprovizionarea reprezintă comandarea de bunuri și servicii, recepția și depozitarea bunurilor livrate și înregistrarea contabile a datelor .
Comanda de aprovizionare conține condiții economice și juridice pentru satisfacerea necesităților și derularea achiziției . Comanda de aprovizionare cuprinde bunurile de achiziționat, cantitatea și calitatea acestora, termenele de livrare, prețul și sursele de aprovizionare .
Bunurile de achiziționat Pe baza programului de producție, a pieței de desfacere și categoria de clienți corespunzator întreprinderii se stabilesc bunurile de achiziționat, natura și compoziția materiilor prime . O întreprindere de producție își asigură succesul pe piața oferind o paleta suficient de largă a sortimentelor, clasificate unei grupe de marfa dupa calitate, preț, formă și marime . Termenele de aprovizionare trebuie efectuate dupa durata și capacitatea de depozitare a bunurilor achiziționate, mărimea și compatibilitatea spațiului de depozitare și viteza de circulație a bunurilor . Aprovizionarea poate fi facută imediat dupa calculul prețului maxim de achiziție care poate fi suportat în condițiile unui preț de desfacere fix și comparația ofertei de preț a furnizorilor .
Trebuie avut în vedere condițiile de plată oferite, dar și adaosurile, rabatul, discountul și bonusul .
Pregatirea achiziției : – întocmirea necesarului – cercetarea surselor – cererea către furnizori – ofertele furnizorilor – compararea ofertelor
Derularea achizițiilor: – încheierea contractului de cumparare și supravegherea termenelor – recepția și controlul marfii – verificarea facturilor și plata produselor
Fig. 3.2 Programul de fabricație a producției
Cererea de oferta servește clientului pentru a-și forma o imagine atât asupra sortimentului, cât și a condițiilor de livrare și plata a unui potențial furnizor . Cererea de oferta exactă este transmisa de client referitor la posibilitățile de livrare a unui produs sau serviciu, identificat prin monstră, probă, descriere sau schiță .
Previziunea cererii reprezintă o informație de larg interes pentru modelele de decizie atât în conducerea producției, cât și în cea a procesului de asigurare material și de stocare . Previziunile sunt necesare pentru viitorul imediat pentru care se elaborează planurile pentru lucrări curente, pe termen mediu ( 3-5 ani ) și lung ( peste 5 ani ) . Previziunile pe termen mediu și lung implică studiul tendințelor și preferințelor consumatorilor și dezvoltării tehnologice .
Condițiile de livrare au o influența foarte mare asupra costurilor de achiziție a unei mărfi, fiind influențate de livrarea imediată, la cerere sau în termen de trei luni . Producția de bunuri este etapa de transformare a bunurilor puse la dispozitie in cadrul activității de aprovizionare .Prin diverse procese, capacitățile de producție sunt transformate, prin activitate de prelucrare, în programul de produse . Etapele prin care începe producția de bunuri au la baza mai multe principii . Programul de produse stabilește intervalul de timp și tipurile de produse care vor fi oferite .
El este influențat de : – clasificarea personalului – dorințele clienților – dotările întreprinderii – rentabilitatea diferitelor procese de producție .
Programul de fabricație se stabilește pentru un interval foarte scurt de timp ce bunuri și servicii urmează a fi realizate .
Pregătirea activității are în componența sa toate masurile pentru planificarea lucrului și conducerea lucrărilor cu drept scop realizarea unui raport optim între cheltuielile și încasările la derularea comenzii, stabilindu-se totodată cum, ce, unde, cu ce, de către cine și în ce timp se realizează . Supraveherea activității constă în controlul economic și tehnic pe parcursul derulării unei comenzi . Controlul economic se ocupă cu comparații realizare-planificare pentru consumul de materiale, ocuparea capacităților și cheltuielilor . Controlul tehnic se ocupă de verificarea calității, funcționabilității,respectarea condițiilor de control și recepție . Raționalizarea proceselor de producție urmărește optimizarea legăturilor dintre forța de muncă, mijloace de producție și materiale .
Productivitate = unități produse ( cantitate ) ore / de muncă ( cantitate ) Rentabilitate = încasări în DM ( venituri ) / investiții în DM ( cheltuieli ) x 100% Rentabilitate Financiară = venituri – cheltuieli ( profit DM ) / capital investit în DM x 100%
I.4. Căile de perfecționare ale producției
Întreprinderile industriale arată perfecționarea managementului operațional posibil, doar daca se creează structuri adecvate de producere, un avantaj vizibil creând delimitări clare a funcțiilor și responsabilităților ce țin de managementul operațional .
Putem afirma următoarele :
secțiile de aprovizionare cu materii prime și materiale vor derula procedee de a atrage noi furnizori, de supraveghere a desfășurării proceselor de aprovizionare și evaluarea furnizorilor existenți
secția cercetare și dezvoltare, determină pregătirea documentației tehnologice și extinderea producției
secția de control al calității se ocupă cu implementarea și menținerea sistemului de management al calității în conformitate cu standardul ISO 9001:2000
secția de planificare a producției stabilește obiectivele în cadrul pe termen lung sau redus și implementează noi tehnologii și echipamente
secția de organizare a producției va servi cu efectuarea îmbunătățirii instrucțiunilor tehnologice, calcularea normelor de producție, organizarea producției conform documentației tehnologice, instruirea și ridicarea calificării muncitorilor, propunerea și implementarea de noi tehnologii
secțiile de producție se vor rezuma la respectarea planurilor de producție și organizarea lor conform cerințelor tehnologice și prescripțiilor tehnice .
,, În aprecierea unei structuri de producție și concepție se pot utiliza o serie de indicatori, cum ar fi:
• proporția dintre secțiile de bază și cele auxiliare, stabilită în raport cu suprafețele de producție, numărul de utilaje, numărul de muncitori etc.; • proporția dintre capacitatea de producție a diferitelor secții de bază, precum și capacitatea de producție a secțiilor de bază și cea a secțiilor auxiliare și de servire;
• proporția verigilor structurale organizate după principiul tehnologic și principiul obiectului de fabricat.
Căile de perfecționare a structurii de producție și concepție sunt:
♦ stabilirea unor proporții optime între secțiile de bază, auxiliare și de servire;
♦ stabilirea unor proporții optime între capacitățile de producție ale diferitelor secții de bază, fapt care va conduce la evitarea apariției deficiențelor sau excedentelor de capacitate;
♦ adâncirea specializării secțiilor de bază și implicit a cooperării;
♦ raționalizarea legăturilor de producție dintre diferitele verigi structurale
prin perfecționarea organizării transportului intern, amplasarea rațională a diferitelor secții, ateliere’’ . [ http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap5, 12.01.2014]
.
Strategii de reducere a duratei ciclului de producție
Reducerea duratei ciclului de producție are o mare importanța economică, întrucât influențează principalele laturi ale profitabilității firmei industriale, determinand în mod direct reducerea necesarului de active circulante . Structura ciclului de producție pune în evident două direcții de reducere a duratei acesteia : – reducerea timpului de lucru – eliminarea sau reducerea la maximum a întreruperilor de orice fel .
Perioada de lucru poate fi redusă prin introducerea tehnicii noi și a proceselor tehnologice avansate, folosirea unor mijloace automatizate în efectuarea operațiilor de control și a activităților de transport intern, introducerea unor forme modern de organizare a producției, intensificarea desfașurării proceselor tehnologice, creșterea vitezei de prelucrare .
Timpul de pregatire-încheiere poate fi redus sau exclus complet din calcul prin efectuarea operațiilor respective în perioadele de întreruperi și în schimburile nelucratoare . Durata proceselor naturale poate fi redusă prin înlocuirea acestora cu procese tehnologice artificial organizate și conduse de oameni .
Timpul de întreruperi poate fi redus acționând pe linia micșorării celor doua componente :
– întreruperile în cadrul schimbului de lucru interoperații – întreruperile în timpul de regim de lucru sau în afara schimbului de lucru .
Componența întreruperilor în cadrul schimbului de lucru interoperații se poate reduce prin adoptarea unor măsuri de îmbunatățire a organizării producției și a muncii și în special prin organizarea desfașurării proceselor de producție pe baza liniilor tehnologice in flux .
Întreruperile de regim de lucru al firmei nu pot fi reduse în orice conditii . Trecerea de la regimul de lucru de un schimb, la regimul de lucru în doua sau trei schimburi depinde de existența factorilor de producție, a pieței pentru vânzarea produselor, precum și cele de eficiență a producției în schimburile de noapte .
Managementul operațional al producției este tipul de management care asigură eficiența producției în limitele condițiilor de calitate, cantitate și timp impuse de obiectivele fundamentale ale producției . Managementul operațional al producției este obligat sa asigure calitatea de stabilitate funcțională a producției în condițiile variabilităților de intrare, indiferent de perturbațiile de mediu și dinamica cerințelorde piață . Principalele concepții ale managementului operațional al producției sunt diminacitatea, autoreglarea, caracterul informatițional-decizional, sensibilitatea, calitatea și adaptabilitatea .
Managementul operațional de producție influențează : – componentele structurale, elaborarea, lansare în fabricație și controlul realizariiprogramelor de producție ; – variabilelor sistemului – de intrare ( desfacere, planificare, pregătire tehnică, aprovizionare, control tehnic de calitate) de ieșire ( calități de produse, termene de livrare ), prestatoare ( cereri suplimentare, renunțări, căderi) și de comandă ( decizii operative )
obiectivelor sistemului de producție – calitate, cantitate, termene și costuri ;
variantelor de sistem de producție – după mărimea și periodicitatea obiectivelor ;
funcțiilor sistemului de producție – aprovizionare, depozitare, livrare ;
Controlul
Controlul reprezintă un ansamblu de procese cu rol de urmărire a modului în care se realizează anumite acțiuni sau întreg procesul de management, cât și de reglare a activităților organizației prin găsirea unor soluții eficiente de identificare și eliminare a efectelor perturbațiilor apărute în funcționarea sistemului . Identificarea perturbațiilor și a efectelor acestora implică compararea rezultatelor obținute ( a valorilor variabilelor ce caracterizează starea sistemului la momentul respectiv ), cu standardele ( valori planificate ) specificate prin politicile, planurile și sarcinile organizației . Eliminarea perturbațiilor presupune identificarea cauzelor deviațiilor ( abaterilor de la valorile planificate ), analizând și elaborarea de măsuri concrete pentru înlăturarea lor . Funcția de control comport următoarele etape : – evaluarea rezultatelor ( determină valorile variabilelor de stare ) – compararea rezultatelor cu standardele – identificarea cauzelor perturbațiilor – corectarea deviațiilor înregistrate .
I.5. Factorii care influențează procesele de producție
Factorii de producție reprezintă toate resursele economice atrase în procesul de producție, în vederea realizării de bunuri și servicii . Pentru o bună derularea a proceselor de producție trebuie asigurate mai multe grupări de resurse : – resurse materiale ( unelte, materii prime, clădiri ) – resurse nemateriale (serviciile ) – resursele primare ( potențialul natural și demografic-uman ) – resurse secundare sau derivate ( echipamente de producție ) – resurse reproductibile ( rezultate dintr-un process de producție anterior ) – resurse neproductibile .
,, Toate statele lumii, respective toate economiile nationale private ca o suma de agenți economici, sunt preocupate în economisirea și ameliorarea calității factorilor de producție . Acest lucru se datoreaza urmatoarele cauze : – creste in permanenta nevoia de bunuri și servicii, atât cantitativ dar și structural, în condițiile în care factorii de producție sunt limitați ; – crește exigența pentru pentru calitatea bunurilor și serviciilor, fapt ce presupune consumul unor factori de producție superiori calitativ sau consumul de factori în cantițăti mari ; – datorită limitării și rarității lor, pe masura epuizării, unii factori de producție devin, din ce în ce mai scumpi ; – necesitatea prevenirii prevenirii degrădarii mediului ambient . ‘’ [ Dr. Lefter Chirică, Dr. Ionescu Romeo-Victor, Editura Economică, Sinteze de Economie Politică, 1997,pag.49 ]
Factori de producție originari sunt munca și natura . Prin natură se întelege ansamblu elementelor naturale pe care omul le procură pentru a produce .
Natura asigură condiții materiale necesare producției, încluzand și energie primară . O importanță deosebită din cadrul naturii o constituie pamântul, care include și apa și este singura sursă pentru producerea alimentelor și materiilor prime agricole .
Capitalul reprezintă totalitatea bunurilor produse obținute prin muncă și folosite pentru a produce alte bunuri .
Capitalul fix reprezintă partea capitalui care participă la mai multe cicluri de producție și se înlocuiesc dupa mai mult timp de utilizare, suferind de uzură fizică și uzură morală .
Capitalul circulant este alcatuit din bunuri care participă la un singur ciclu de producție, se consumă din prima și necesită înlocurirea lor dupa fiecare proces de producție . În decursul timpului factorii de producție au suferit schimbări profunde, adică au progresat, având efecte pozitive asupra activității și eficienței economice . Progresul factorilor de producție reprezintă un șir de realizări manifestate pe un termen foarte lung . El are doua aspecte majore – unul cantitativ, iar altul calitativ . Aspectul cantitativ se manifestă prin tedință de creștere a numărului de factori de producție utilizați .De exemplu, în agricultura, la început, s-au folosit doar pamantul, sămânță și muncă, iar azi pe langă acești factori, se folosesc tractoare, îngrașăminte chimice, insecticide . O altă tendința generală o constituie creșterea cantității de factori utilizați . De exemplu, un număr mai mare de persoane ocupate, capital mai mare constând dintr-un număr mai mare de utilaje, mașini-unelte .
Având în vedere caracterul limitat al resurselor, paralel, s-a manifestat și o tendință cu aspect calitativ de creștere a raționalității și eficienței utilizării factorilor de producție . Munca este o activitate specific umană, prin care omul își conștientizează și își definește interesele, căutand căi de atingere a obiectivului propus . Pentru om, munca reprezintă o acțiune creatoare dobandindu-și prin aceasta aptitudinile experiența și cunoștințele . Prin muncă, omul depune atat efort intelectual cat și efort fizic , dar pe măsura dezvoltării tehnologiei, omul depune mai mult efort intelectual în defavoarea celui fizic, fiind preocupat acum mai mult pe creație și dirijare . Fiind un factor activ și determinant al producției, cand analizăm munca, ea nu poate lua în considerare toți indivizii, deoarece unii nu pot ( minori, bătrani, persoane cu dezabilități ), unii nu doresc, iar alții nu-și găsesc un loc de muncă .
În cadrul întreprinderilor industriale,procesele de producție ce au loc suntinfluențate de o serie de factori, printre care cei mai notabili sunt : natura materiilor prime folosite, natura produsului finit realizat și natura tehnologiei utilizate .
În cazul materiilor prime folosite, procesul de producție devine un proces de producție extractiv și prelucrare . Aceste procese extractive sunt utilizate de om, prin mijloace de muncă, extragând din natură obiectivele muncii precum gazul natural, petrolul sau cărbune, transpunându-se astfel transformarea materiei prime în produse finite .
Natura produsului finit realizat denotă diferențieri în organizarea și desfășurarea proceselor de producție, pentru că produsele pot fi omogene și eterogene, impunând diferite tipuri de producție, tehnologie și dimensiuni diferite .
Natura și conținutul tehnologiei utilizate presupune o anumită gamă de operații tehnologice, grupate după fel, număr, succesiune, echipamente și factorul uman. Chiar dacă există mai multe tehnologii prin carese pot obține aceleași produse, întreprinderile de producție sunt puse în fața alegerii variantei de proces tehnologic, care produce mai rapid, mai ieftin și de calitate înaltă .
“ Progresul factorilor de producției : a ) Aspecte cantitative : – tendința de creștere a numărului de factori de producție utilizați ; – tendința de creștere a cantității și volumului acestora ;
b ) Aspecte calitative : – tendința de creștere a raționalizarii și eficienței factorilor de producție ; – tendința de extindere a utilizarii lor la noi activități ; – tendința de utilizare a lor pe principia economice ;
În decursul timpului factorii de producție au suferit schimbari profunde, adică nu au mai progresat, având efecte pozitive asupra activității și eficienței economice . Progresul factorilor de producție reprezintă un șir de realizări manifestate pe un termen foarte lung . El are două aspecte majore – unul cantitativ, iar altul calitativ . Aspectul cantitativ se manifestă prin tendința de creștere a numărului de factori producție utilizați . O altă tendință generală o constituie creșterea cantității de factori utilizați . Având în vedere caracterul limitat al resurselor, paralel, s-a manifestat și o tendință cu aspect calitativ de creștere a rațoinalității și eficienței utilizării factorilor de producție . Totodată s-a manifestat și tendința de extindere a utilizării factorilor de producție la noi activități, prin combinarea lor. O tendința importantă este și aceea a utilizării factorilor de producție pe principii economice și pentru evitarea poluării mediului . ”[ Gavril Horja, Economie,All Education București, pag.14 ]
I. 6. Gestiunea
Reprezintă un complex ansamblu de activități desfășurate de o firmă, începută odată cu soluționarea cerinței pană în momentul în care începe furnizarea către beneficiar . Gestionarea producției denotă o implicare a tuturor compartimentelor funcționale și de producție . Ciclul de comercializare, determină direcția comercială prin :
nevoile clienților
– volumul producției necesare – desfășurarea în timp a furnizării catre clienți, de produse sau servicii .
Programarea și urmarirea producției reprezintă un moment important în gestiunea producției ocupandu-se cu :
primirea, prelucrarea și lansarea comenzilor –
optimizarea structurii sortimentale de fabricat
întocmirea programelor de producție
repartizarea lucrărilor în timp și spațiu
ocuparea continuă a locurilor de muncă
minimizarea stocurilor de producție
programarea elementelor auxiliare fabricației
asigurarea dispecerizării, urmăririi și actualizării
respectarea termenelor de livrare . Gestiunea producției necesită mai multe elemente fundamentale care influențează mai mult sau mai puțin etapele acesteia .
Articolul este obiectul manufacturat care poate fi gasit în mod clar într-o întreprindere , constând în material, materii prime, piese sau subansamble, produse finite . El trebuie sa fie clar descris pentru a nu împiedica selecționarea de cod-articol .
Produsul este un ansamblu care poate constitui un element de vanzare .
Produsul finit este o componentă productiei , constituind structura materială, predate la magazia de produse finite cu documente necesare după ce prelucrarea sa a fost terminate în întreprindere .
Produsul declasat poate fi definit ca produsul sub standarde de calitate și siguranță, prevazute în normele interne și caiete de sarcini .
Produsul modernizat reprezintă rezultatul activității de cercetare și dezvoltare, având caracteristicii constructive și funcționale superioare față de cele standard .
Produsul nou se deosebește de cele existente deja pe piață prin caracteristici și performanță, venind pe un palier de produse neacoperit .
Produsul principal este produsul cu ponderea cea mai mare în volumul de producție .
Produsul remaniat este un produs caruia i s-au facut operații de corectare și remaniere în scopul readucerii la nivel calitativ prevazut în normele interne .
Produsul reprezentativ este un produs care acoperă aceleași necesități de consum, fabricat pe tipodimensiuni diferite .
Produsul reproiectat este definit ca fiind produsul cu parametric tehnici, constructive și funcționali, îmbunătățiți prin reconcepere .
Produsul similar poate fi numit acel produs care deservește la satisfacerea acelorași necesității, dar nu este identic sub aspect constructive .
Produsul paralel este produsul fabricat simultan cu alt produs, din aceleași material și materii prime, însa cu calități și destinație diferite .
Ansamblul este structura unui produs mai complex , realizat prin reunirea de subansamble .
Subansamblul este o structura materială unitara formată din mai multe piese .
Piesa este produsul final compus din materie, poartă valoare adaugată și poate fi stocat în această stare .
Piesa de schimb este o piesa fabricată de o întreprindere specializată în producția de piese de schimb . Piesa de schimb existentă în stoc la producator sau consumator sunt cele care înlocuiesc piesele uzate sau deteriorate .
Stocul de producție este cantitatea materială cu scop tehnico-productiv, aflate în întreprinderi, intrate în sfera producției, dar nefolosite înca în procesele de producție .
Stocul de produse finite sunt cantitatea de produse gata să fie livrate catre client .
Productia neterminată este producția aflată în stare intermediara între materia primă și semifabricat .
Nomenclatura de produs este documentul de ambalaj și de aprovizionare . Ea constituie o componentă a planului director de producție și a propunerilor operative ale secțiilor de productie .
Nomenclatorul de material servește la determinarea necesarului de resurse materiale, la organizarea și buna desfașurare a activității .
Gama de operații constituie documentul cu analiza operațiilor de fabricatie .
Diagrama de programe este reprezentarea schematic grafică a desfașurării operațiilor a unui proces industrial, dând eșalonarea în raport cu timpul fazelor de muncă .
Ordinal de fabricație este documentul care servește la efectuarea lansării în fabricație a produselor finale sau elemntare .
Procedurile sistemului de gestiune a producției
Gestiunea este acțiunea de administrare a unei afaceri .
În funcție de tipul de producție se deosebesc trei sisteme de gestiune a producției : – sistemul de gestiune a producției pe stoc sunt articole fabricate, pot satisfacere necesități diferite, putându-se constitui în avans stocuri de produse finite ; – – sistemul de gestiune a producției pe comandă, menită să satisfacă necesitățile special ale unui client anume, iar gestiunea este diferită ; – – sistemul de gestiune a producției pe bază de program unde fiecare comanda este inclusa într-un program special de fabricație, tratat în mod global .
Etapele gestiunii necesită o serie de acțiuni coerente care își găsesc concretizarea în funcțiile sale .
Funcția de informare se ocupă cu schimbul de informații stabilite între comportamentul de pregatire, propunere și urmarire a producției și celalalte compartimente funcționale și operaționale din întreprindere .
Funcția de preveziune a volumului vânzărilor și al producției în vederea, realizarii unuia dintre acestea . Producția trebuie sa aiba vânzarea asigurată, realizând un echilibru între producție și vânzări, pe termen scurt, cât și pe termen mediu .
Funcția de fundamentare a normativelor de programare sau a variabilelor de comanda și control .Aici se înțeleg parametri care stau la baza defalcării și repartizării în timp și spațiu a sarcinilor de fabricație, precum și urmărirea și controlul cantitativ și calitativ .
Funcția de elaborare a programelor operative de fabricație asigură rezolvarea problemelor din programul de producție anual al firmei .
Funcția de coordonare a tuturor subunităților de producție se ocupă cu desfășurarea unei activități ritmice .
Funcția de urmărire, control și reglare operative a producției pe baza unui control sistematic descoperă la timp cauzele care generează abateri .
,, Pe masura creșterii complexității activităților industriale și ca urmare a importanței unor variabile ale gestiunii întreprinderii, acestea s-au separat în unități distincte, fiind administrate prin celule (compartimente ) disticte de gestiune . Exemple în această privință sunt : gestiunea calității, gestiunea stocurilor, gestiunea activității de întreținere și reparații. Rolul fundamental al gestiunii producției constș în administrarea fluxurilor de materii și a fluxurilor de informații legate de activitatea de producție sau de transformare în conformitate cu obiectivele prioritare stabilite de conducerea firmei . [ Octavian Jaba , ( 2002 ) Editura Economica, Gestiunea productiei si a operatiilor, pag.56 ]
Exprimarea stocurilor
Stocurile se exprimă prin diferite mărimi și unități de evaluare fizică și valorică, în funcție de necesitatea corelării lor cu alți indicatori : o primă formă de expansiune este în unități naturale ( buc., kg, tone, m.p., m.c., ) . Prin aceasta se evidențiază expresia fizică a stocurilor, care asigură la supravegherea și evaluarea nivelului potențial de producție, de lucrări sau servicii care se pot realiza . Se asigură necesarul ăn ceea ce privește spațiile de depozitare, a mobilierului, a utilajelor, dispozitivelor, instalații pentru dotare și necesarul forței de muncă din cadrul depozitelor .
Următoarea formă de exprimare este cea valorică ( în lei, mii lei, mil. lei ) care asigură evaluarea resurselor financiare și valutare antrenate de formarea stocurilor de producție și implicit la stabilirea impozitelor, taxelor de asigurare și dobânzilor care trebuie platite .
Forma valorică permite stabilirea stocurilor totale, determinarea volumului de mijloace circulante ( capital circulant ) aferent materiilor prime și materialelor, a vitezei de rotație a volumului de credite necesar, dar și cheltuielilor de stocare al căror nivel se stabilește în raport cu valoarea medie a stocului de producție . O altă formă de exprimare este cea în zile prin care se evidențiază perioada de timp pentru care stocul fizic constituit acoperă cererea pentru consum . În funcție de exprimarea în zile se stabilesc momentele calendaristice de declanșare a acțiunilor de reaprovizionare pe parcursul anului de plan .
Stocul de producție este un indicator importantal activității economice a întreprinderii, la nivelul acestuia depinde gradul de activizare a mijloacelor materiale și financiare de care dispune sau pe care și le-a asigurat unitatea economica și eficieța utilizarii lor . De volumul și structura stocurilor depind eforturile investiționale pe care trebuie să le facă firma industrială pentru achiziționarea, aducerea, depozitarea ți pîstrarea resurselor materiale stocate . Făcând parte din sistemul general de indicatori prin care se apreciază activitatea economică și financiară de ansamblu a oricărei întreprinderi, stocul de producție intră într-un sistem complex de corelații directe de determinare și fundamentare, de condiționare și cauzalitate cu mai mulți indicatori de evaluare a dezvoltării acesteia .
O primă corelație este cea cu capital social al unității economice, stocurile materiale fiind parte componentă a acestuia ; pe măsură ce sunt trecute în consum, materialele din stoc sunt transformate în produse sau încorporate în lucrări, servicii destinate vânzării sau contractate de beneficiari .
A doua corelație importantă este cea cu veniturile firmei care reprezintă sursa de finanțare a stocurilor ; prin aceasta se influențează modul de repartizare pe destinații de utilizare a veniturilor agentului economic. O situație economico-finaciară favorabilă este caracterizată print-un raport continuu descrescător între volumul de stocuri de resurse materiale și nebiturile firmei industriale .
A treia corelație este viteza de rotație a capitalului circulant, fiind determinată de faptul că, stocul mediu de producție reprezintă element de calcul și fundamentare a acestui indicator de eficiență .
A patra corelație se stabilește cu indicatori din planul strategic de aprovizionare, pe de o parte stocul asigură continuitate de alimentare a consumului productiv atât în cursul perioadei de gestiune, cât și în primele yile ale anului următor, până la prima intrare de materiale specifică acestuia, și pe de altă parte necesarul de materiale pentru îndeplinirea programului de producție îmbracă, în perioada dintre primirea-recepția resurselor materiale și consumul acestora .
A cincea corelație se află între stocul de producție și volumul producției ; prin aceasta se evidențiază potențialul de producție care poate fi realizat pe seama volumului și structurii stocurilorde resurse materiale constituite sau prezente în unitatea economică .
A șașea corelație este cea dintre stocul de producție și consumurile specifice de materiale . Se are în vedereconsumurile specifice din documentația tehnico-economică, care prin necesarul pentru îndeplinirea programului de producție și consumul mediu zilnic, se folosesc la fundamentareanivelului stocurilor .
Cea de a șaptea corelație este intre stocul de producție și costurile de producție, care relecvă cheltuielile ocazionate de formarea și deținere stocurilor respective ( taxe de asigurare, dobânyi pentru credite, impozite ) . Orice cheltuieli neconomicoase legate de stocuri (penalizări, cheltuieli suplimentare de întreținere generate de deținerea unui stoc de producție mai mare decât nivelul economic, uzura morală sau degradarea materialelor stocate pe durate de timp prea mari sau în condiții improprii ) vor determina creșterea costurilor de producție și micșorarea eficienței economice .
Factorii care influențează nivelul de formare a stocurilor de producție, acționează diferit cu putere de penetrație mai mare sau mai mică în raport cu natura resursei materiale, destinația în consum și asigurare-furnizare-depozitare-conservare . În fecvente cazuri, influența acestor factori poate fi conjugată . Ceea ce este însă comun acestor factori este faptul că, acțiunea lor seconcretizează în cheltuieli economice sau neeconomice care se înglobează în constul produselor, lucrărilor, srviciilor, influențând nivelul acestora și implicit rentabilitatea firmei . Ca urmare, modelarea economico-matematică a factorilor trebuie să amortizeze influențele generatoarede cheltuieli neeconomice, să le armonizeze de așa manieră încât rezultatul obținut să exprime un efort minim ( cost minim ) cu procesele de stocare .
Fără a minimize în vreun fel rolul celorlate funcții ale procesului de management, trebuie semnalat faptul că, totuși, alături de decizie, funcția de previziune își are importanța sa aparte în obținerea succesului activității de conducere, și aceasta deoarece, așa cum aceasta a fost prezentată prin ansamblu componentelor sale ( formularea obiectivelor și perioadei de realizare, analiza statistică a activității anterioare și determinarea tendinței organizației, identificarea influenței factorilor perturbatori, a resurselor ), stabilirea strategiilor și scenariilor previzinea are o dezvoltare deosebită atât asupra evoluției viitoare a sistemului condus ( firmă, organizație, colectiv ), cât și asupra însuși procesului de management . Exprimarea corectă a condițiilor inițiale, a dependențelor stochastice ( determinate de condițiile de risc și incertitudine în care a evoluat și va evolua sistemul ), determinarea tendințelor de evoluție ale sistemului condus, ale celor cu care intercondiționează, precum și a eventualelor mutații în mediul înconjurător sunt elemente care stau la baza eleborării unor strategii și tactici coerente și optimale în realizarea obiectivelor propuse . Din contră, tratarea superficial sau determinarea eronatăa tendințelor, subestimarea influenței mediului înconjurător , pot duce, de la început, la strategii și tactici care să depărteze evoluția sistemului de însăși obiectivele propuse, fapt ce, de regulă, generează mari problem în sistemul de management .
II. 1. Pregatirea materială și organizatorică a fabricației produselor
Pregatirea producției asigură resurse materiale, umane, energetice și informaționale necesare funcționării eficiente a sistemului de producție cu obiectivele stabilite pentru o perioadă determinantă de timp. Pregătirea producției prezintă trei verigi : – pregătirea tehnică a producției – pregătirea materială – pregătirea organizatorică .
Prin verificarea stocului curent, se determină necesarul de aprovizionare, lansare și urmărire a comenzilor de aprovizionare, rezervarea materialelor aflate pe stoc și planificarea bunurilor de consum . Întreprinderile moderne prezente pe piață azi, au capacitatea de a se adapta rapid la fabricație unor produse noi, care sa satisfacă cerințele de consum pe piața internă și externă mult mai bine .
Asimilarea de noi produse se poate realize în trei feluri : -după concepție proprie -pe baza unei licențe de fabricație -după un model de referință .
Asimilarea valorifică propriile posibilități de dezvoltare și proiectare de noi produse . Dacă se derulează procesul de asimilare , se va elabora fie o temă de cercetare, fie o rețetă de fabricație, în locul temei de proiectare .
Pregătirea tehnologică are în componența sa proiectarea unor procese tehnologice noi sau perfecționarea celor existente rezolvand următoarele probleme : – procesele tehnologice noi implementate să fie maximizate din punct de vedere al
mecanizării și automatizării ;
asigurarea fabricatelor noi de calitate superioară, păstrandu-se un cost cat mai redus ;
Pentru realizarea unui produs se pot aplica mai multe procedee tehnologice, dar trebuie ales doar unul care prezintă avantaje economice suplimentare față de celelate. Pe baza unui sistem de indicatori se face o analiză economică pentru alegerea variantei . Pe baza indicatorilor în expresie natural se ia în considerare :
consumul de materii prime și energie
felul, cantitatea, complexitatea și valoarea noului utilaj
volumul necesar de muncă
– complexitatea procesului de producție necesare .
Principalele obictive ale pregătirii producției sunt : – – accelerarea introducerii progresului tehnic – îmbunătățirea calității produselor și serviciilor – proiectarea și raționalizarea metodelor de muncă – asigurarea productivității muncii și a eficienței economice .
Necesitatea existenței activităților de pregatire a producției, și rolul lor sunt rezultate de sistemul de producție ale întreprinderii . Sistemul este închis în raport cu mediul exterior întreprinderii și deschis în raport cu întreprinderea .
Coordonarea activității presupune : – asigurarea legăturii permanente între sistemul de producție și celălalte activități care participă la pregatirea fabricației ; – elaborarea de programe coordonatoare în conformitate cu programele de producție și termenele contractuale asumate, ordonarea și corelarea activitățiilor ; – stabilirea derulării producției, după asigurarea resurselor materiale, umane, energetice și informatiționale -concordanța între sistemul de producție, modul de organizare și funcționare a sistemului unic de pregatire a producției .
,, Principalele acțiuni prin care se stabilește coordonarea activității sunt : – să se asigure legătura permanentă între sistemul de producție și celelalte activități din întreprindere, care concură la pregatirea fabricației ; – să se elaboreze programe coordonatoare privind pregătirea de fabricație,care să ordoneze și să coreleze în timp participarea activitătilor respective la asigurarea funcționării eficiente a sistemului de producție, în conformitate cu programele de producție și termenele contractuale asumate – să se stabilească momentul declanșării execuției produselor sau serviciilor, numai în raport cu gradul de asigurare a sistemului de producție cu resursele materiale, umane, energetice și informționale necesare . – să se realizeze o concordanță deplină între caracteristicile sistemului de producție respectiv (ex. producție de masă, repetitivă, unicate etc., tipologia produselor, nivelul tehnologic, complexitatea proceselor tehnologice, cerințe de calitate a produselor etc.) și modul de organizare și funcționare a sistemului unic de pregătire a fabricației aferent . – să se asigure în permanență deplasarea acțiunilor de organizare a producției și a muncii, din afara corelației execuției, în sfera concepției . ”
[http://www.uamsibiu.ro/studenti/docs/cursuri/2/MN-mn-prod.pdf , 13.01.2014]
Dacă se trece la fabricarea de noi produse, se impune creearea și asigurarea unor condiții optime de ordin material și organizatoric . Determinarea necesarului de materii prime, materiale, combustibil, energie și organizarea întreprinderii, reprezintă pentru management o primă problemă a pregătirii fabricației noilor produse . Deoarece procesul tehnologic pentru noile produse necesită achiziționarea unor utilaje din afară, dar și executarea de noi mașini și utilaje în cadrul întreprinderii . În diferite cazuri se impune modernizarea utilajelor existente sau adaptarea acestora la noile condiții de fabricație.
O altă problemă importantă o constituie asigurarea unui personal specializat în executarea noilor produse, iar pentru aceasta trebuie planificat din timp începerea pregătirii cadrelor, fie în întreprindere, fie înafară . Daca trecerea la fabricația noilor produse cere schimbări organizatorice ca, amplasări de noi utilaje sau schimbări esențiale de fluxuri tehnologice, efectuarea lor trebuie avută loc pană la data fixată calendaristic, fară a intrerupe sau perturba fabricarea celorlalte produse . Elaborarea unui sistem de planificare tehhnico-economic și operativ-calendaristică, precum și a sistemului de evidența corespunzator noilor condiții de fabricație noilor produse .
Organizarea
În procesul de management, procesul de organizare este definit ca fiind un ansmblu de procese de conducere prin intermediul cărora se împarte activitatea ansamblului, stabilind și delimitând subactivitățile și sarcinile corespunzătoare, având în vedere resursele disponibile și utilizarea lor cât mai eficientă în atingerea scopurilor și obiectivelor planificate .
În evoluția istorică a managementului aspectul organizatoric a fost primul supus adaptărilor, îmbunătățirilor practice, dar și studiului și cercetării îndreptate în acest scop . Stabilirea structurii organizatorice constituie stabilirea componetelor ( posturi, funcții, niveluri organizatorice ), stabilirea documentelor de exprimare a structurii și tipul ei . În ceea ce priveste stabilirea și organizarea principalelor compartimente ale unității ( cercetare-dezvoltare, producție, comercial-marketing, financiar-contabil, resurse umane ), atribut ce revine managementului de nivel mediu și inferior. Organizarea se ocupă cu definirea poziției, rolul compartimentelor, precizarea scopurilor, sarcinilor, responsabilităților și autorităților fiecarui post, repartizarea echitabilă a sarcinilor și resurselor pe obictive, stabilirea relațiilor între compartimente și gradul optim de delegare a autorității și responsabilității .
Organizarea internă a compartimentelor de specialitate
Pentru o derulare normală a proceselor de aprovizionare și desfacere, necesită organizare, în interiorul structurii de conducere a unităților de producție, a unor compartimente de specialitate regăsite sub formă de servicii, birouri, departamente, în funcție de volumul profilul de activitate, forma de organizare și mărimea firmei . În cadrul fiecărui compartiment, natura activităților asigură o organizare internă rațională, evidențiând mai multe posibilități . Deci, compartimentul de management în aprovizionare poate utiliza sistemul pe grupe de activități distincte și sistemul pe grupe de aprovizionare-depozitare-control utilizare resurse materiale . Se respectă prospectarea și achiziționarea materialelor, transportul, evidența, depozitarea, programarea mișcării resurselor materiale în perioada de activitate proiectată, stocarea și eliberarea pentru consum și controlul sistematic .
Sistemul pe grupe de activități distinct are în vedere departajarea procesului de aprovizionare pe activități principale, componente clasificate după natură, gradul de complexitate sau de omogenitate .
Cunoscut și sub numele de funcțional, sistemul asigură o delimitare selectivă a activităților legate de prognoză, programare și aprovizionare, de cele ce țin de prospectare, de negociere, de control, de analiză, evaluare, depozitare și păstrarea resurselor material asigurate și urmărire a modului de folosire al resurselor pe destinații de consum .
Grupele operative de aprovizionare constau, în funcție de gradul de omogenitate sau de urmărire a resurselor material, sunt în număr mai maresortate după varietatea și sortimentația specific resurselor material, proveniența, numarul și dispersia teritorială a furnizorilor . Astfel, se asigură realizarea activității ce are în vedere derularea procesului de formare a loturilor de livrarea, contactarea furnizorilor, documentația și contractile economice .
Grupa depozitelor asigură primirea-recepția bunurilor materiale sosite în unitatea economic beneficiară, depozitarea și păstrarea integrității proprietăților fizico-chimice a resurselor în funcție de natura și condițiile specific de conservare, evidența și securitatea lor, ca și pregătirea și eliberarea în consum .
Sistemul pe grupe de aprovizionare-depozitare-control-utilizare a resurselor materiale se ocupă cu organizarea de grupe de materiale în cadrul departamentului în a căror atribuție intră realizarea procesului de aprovizionare în întregul său după o concepție unitară . a ) Organizarea compartimentului pe grupe de aprovizionare-depizitare, control utilizare material asemănatoare prezintă avantaje, determinate de simplitatea și specializarea activității lucrătorilor, de numărul redus de material și de furnizori pe o grupă, asigurându-se continuitate în aprovizionare . b ) Organizarea pe grupe de aprovizionare, depozitare, control utilizare în funcție de destinația de consum a materialelor; sistemul are în vedere unitățile în cadrul cărora secțiile, atelierele și alte sectoare de activitate, prin profilul lor, consumă materiale distincte . c ) Organizarea pe grupe de aprovizionare, depozitare, control utilizare în sistem mixt, folosindu-se constituirea pe grupe care vor asigura materialele în cadrul unei secții de producție și grupe de materiale asemănătoare destinate consumului mai multor secții din cadrul firmei .
Oricare ar fi forma sau sistemul de organizare, este necesar ca, în final, să se asigure derularea activităților de aprovizionare și de desfacere în concordanță strictă cu necesitatea realizării obiectivului de bază al întreprinderii : funcționarea ei în condiții de eficiență, obținerea de profituri cât mai mari din investițiile de capital efectuate .
II. 2. Planificarea pregătirii producției
Activitățile de producție se ocupă de lansarea și urmărirea comenzilor de producție . Pentru buna desfășurare permanent a activității în planificarea de ansamblu se disting două tipuri de strategii : – strategii simple – strategii combinate
Strategiile de producție sunt utilizate în planificarea de a elabora variantele de plan, din care să se selecteze varianta optimă, având în vedere și obiectivele strategice de dezvoltare a întreprinderii . Alegerea unei strategii se face prin compararea beneficiilor obținute prin aplicarea unei strategii cu mărimea costurilor necesare ; costuri de formare a forței de muncă, costuri de instalare a unor echipamente, costul de prime pentru ore suplimentare, costuri de transport, costuri pentru serviciul la client, costul somajului tehnic .
Previziunea
În procesul de management, previziunea este abilitatea de a estima evoluția proceselor și fenomenelor viitoare, a efectelor positive și negative pe care aceasta le poate genera asupra sistemului condus, precum și a diferitelor strategii și scenarii de acțiune pentru minimizarea riscurilor și maximizarea gradului de realizare a obiectivelor . Rezultatul previziunii se poate materialize în propuneri, programe, planuri și scenario . Principalele funcții ale previziunii sunt :
stabilirea obiectivelor strategice ale întreprinderii
estimarea perioadei de realizare
analiza statistică a activității anterioare a organizației
depistarea și analiza ponderii influenței factorilor peturbatori
estimarea influenței condițiilor ce incertitudine și risc
stabilirea resurselor necesare scopurilor propuse
stabilirea strategiilor la nivel de organizație
formularea scenariilor de realizare a obiectivelor propuse
stabilirea modului în care vor fi măsurate rezultatele
stabilireavariabilelor care definesc starea sistemului condus
– stabilirea termenelor limită pentru sarcini-obiectiv, având în vedere proprietățile .
Previziunea cererii utilizează informațiile disponibile pentru a orienta activitățile viitoare ale firmei, permițând o mai buna utilizare a capacităților de producție, mai bune relații cu salariații și un mai bun serviciu acordat clienților . Datele privind comenzile transmise către clienți vin să susțină previziunile cererii, ele servind cifrelor înscrise în planul director de producție .
Planificare de ansamblu pe termen mediu ( P. A. T. M. ) se ocupă cu planificarea cantităților și duratelor de producție pe o perioadă medie . Planurile de ansamblu pe termen mediu sunt : obiectivele de rezultate, previziunile și comenzile, planurile de vânzare, obiectivele de stoc, bugetele, resursele umane și echipamentele . Elementele esențiale al P. A. T. M. sunt urmatoarele : – determină politica întreprinderii în raport cu variabilele controlabile – ca bază de planificare, folosește date previzionate precis stabilite – are în vedere cel mai stabil nivel posibil al personalului – planifică activitațile de producție pentru unitățile de capacitate apropiate – stăpânește stocurile prin controale riguroase – conservă o suplețe maximă la schimbări – evaluează planning-ul ( planificarea ) pe baze reglementate -raspunde la cerere într-o manieră controlată .
Ca tendințe evidente în epoca contemporană mai pot fi menționate conturile privind extinderea diverselor tipuri de combinații ale factorilor de producție pentru obținerea de rezultate concretizare în noi bunuri materiale și servicii totodată, utilizarea lor pe principii ecologice, în vederea evitării poluării mediului ambiant . Cel mai nou obiectiv al planificării îl constiuie formularea clară a unei strategii pentru fiecare funcțiune a întreprinderii : marketingul, vânzările, ingineria de concepție, producția și finanțele . Acestor funcțiuni li se atribuie instrucțiuni precise aplicabile obligatoriu, deoarece este dăunător orice conflict între strategii . Din pricina gradului ridicat de incertitudine dezvoltat de efectuarea unor previziuni pe termen lung, se recomandă efectuarea de estimații rezonabile plecand de la un interval de variație a anumitori factori semnificativi și de la efectele pe care le-ar putea produce ca urmare a deciziilor de moment .
Planul comercial se elaboreaza pe un interval de timp mai mic și se concentrează asupra familiilor de produse, părților de piată și ciclurilor de viață individuale . Planul commercial are preocuparea de a sugera tendințe, de a fixa date minime de lansare sau de scoatere din fabricație a unor produse, stabilirea unor calendare și a duratelor activităților de marketing și de vanzare în scopul îmbunătățirii poziției concurențiale a întreprinderii .
Planul de producție este necesar să fie puternic integrate planurilor comerciale, întrucat ele sunt inflențate foarte mult de ciclul de viața al produselor analizate pe larg în planurile comerciale . De asemenea, aceste planuri trebuie să fie integrate și cu planurile strategice, în care sunt precizate principalele orientări ale dezvoltării firmei . În același timp, planurile de producție trebuie sa reacționeze rapid la evolutia pieței și sa rămână flexibile în ceea ce privește lansarea și fabricarea noilor produse, toate acestea impunand o analiza atentă a restricțiilor specifice asupra instalațiilor de producție .
Prognozele reprezintă estimarea evoluției unității pe o perioadă de timp mai mare sau limitată.Factorii care influențează gradul în care rezultatele obținute prin prognoză corespund rezultatelor obținute peste un anumit număr de ani sunt : procedeele utilizate de prognoză, gradul de cunoaștere a condițiilor în care vor demara procesele și fenomenele cercetate și tehnica utulizată în prelucrarea datelor .
Programele reflectă un ansamblu de activități, lucrari eșalonate precis în timp, individual cu durată stabilită și resurse repartizate .Programele pot fi operative pe campanii ( specific utilizate în unitățile agricole, totodată cuprinzând lucrări agricole cu rol de executare în perioada de referință ) și programe de lucru . Coordonarea constă în ansamblu proceselor prin care se sincronizează deciziile și acțiunile personalului unei organizații, în cadrul previziunilor și organizării stabilite anterior, în ceea ce privește dirijarea resurselor, astfel încât, acestea să fie disponibile în timpul necesar, în cantitatea și calitatea stabilită, în scopul atingerii obiectivelor organizației . Pentru o cât mai bună coordonare a evoluției sistemului condus, un bun manager trebuie să țină seama de câteva reguli, simple de astfel, dar poate vitale în exercitarea profesiei sale :
Să-ți precizezi ție însuți ce vrei să spui : obiectivul comunicării și modul de exprimare să fie clar și concis .
Să-i cunoști pe cei cărora te adresezi : receptarea informațiiloreste condiționată de nivelul de cunoștințe și experința personală .
Să creezi și să întreții o atmosferă favorabilă comunicării și colaborării (un cadru corespunzător, un moment adecvat ) .
Să-ți formezi un sistem de comunicare caracterizat printr-o exprimare simplă, fără volum mare de informații, într-un timp scurt : comunicarea trebuie să înceapă cu prezentarea faptelor și nu cu a părerii personale ;
Să-ți exprimi ideile, astefel încât să ai convingerea că interlocutorii au înțeles și sunt interesați de cele comunicate : se recomandă încurajarea dialogului precum și cererea de punere în practică a celor comunicate . Pentru transpunerea în fapt a coordonării, fără a respecta un anume algoritm, prezint câteva direcții de acțiune pentru realizarea ei :
Coordonarea personalului : coordonarea activităților curente, efective, până la arbitrarea situațiilor conflictuale la nivel de microgrup sau la nivelul întregului sistem organizatoric . Coordonarea prin politică de personal a organizației, exprimată prin regului și proceduri ce dirijează sistemul .
Coordonarea în cadrul comitetelor și prin conferințe, fiind un mediu propiceal schimbului de informații asupra problemelor prezente sau viitoare .
Coordonarea prin rapoarte asupra rezultatelor obținute .Informațiile furnizate periodic prin rapoarte cu rezultate parțiale, privind starea sistemului, oferă informații asupra unei eventuale corelații sau resincronizare a evoluției sistemului în cauză .
Coordonarea prin instrucțiuni. Documentațiile de utilizare pot furniza o serie de detalii asupra modului de acțiune într-un domeniu sau altul al activității de specialitate, astfel încât, o înțelegere și aplicare corectă a acestora de către personalul instruit în respectivul domeniu constituie un factor dinamizator al evoluției sistemului .
Coordonarea prin instrirea personalului de conducere, în sensul aplicării eficiente a organizației .
II.2.1 Piața
Piața este activitatea complexă în care procesele de vânzare-cumpărare asigură satisfacerea nevoilor de consum, vânzarea produselor, realizarea eficienței acestora și obținerea de profit .
Piața constă în piața de manifestare a unei părți a nevoilor de consum, a acelor nevoi ce apar ca cerere de mărfuri, restul reprezentând izvoare viitoare ale acesteia, aflate în sfera consumului în amonte de piața . Pe de altă parte, în aval de piața întâlnim consumul efectiv, parte integrantă a sferei consumului, influențat în mod evident de comportamentul consumatorului . Nevoile noastre de bază sunt simple,dar pe lângă acestea apar nevoi adiționale foarte complexe .Un obiect vestimentar, un ziar etc. satisfac nevoile noastre, dar fiecare le satidfac de o anumită barieră .Caracteristica produselor de a satisface o anumită nevoie poartă numele de utilitate.
Nevoile reprezintă ansamblul cerințelor umane necesare supraviețuirii sau asigurării unui anumit confort .Identificarea nevoilor este etapa necesară procesului divizional privind volumul, structura și ritmicitatea producției . Totuși, nevoile nu sunt totdeauna efective, identificate, mai ales ăn cazul celor insolvabile, ceea ce ingreunează mult acest proces .
Consumul este parte a muncii, parte care a reușit a fi satisfăcută, nevoia solvabilă.
Consumatorul este persoana căreia consumul produsului sau serviciului îi dă posibilitatea satisfacerii unei nevoi. Felul în care consumatorul își identifică propriile nevoi și decide sî-și consume veniturile pentru a-și satisface anumite nevoi constituie comportamentul consumatorului . Având îîn vedere dinamica evoluției, consumatorul prezintă un anumit comportament caracterizat prin deciziile luate de acesta în legătură cu modalitatea de a-și satisface nevoile, având în vedere veniturile, prețurile, ofertele. Obiceiuri sau tradiții .
Puterea de cumparare a consumatorului reprezintă acea parte a venitului care rămâne consumatorului și poate fi utilizată pentru a achiziționa produse sau servicii . În aceasta sunt incluse și creditele de vânzare sau sau împrumuturile bancare .Sunt excluse taxele,impozitele și alte obligații, de la care consumatorul nu se poate abdica .
Cumpărătorul, în comparație cu consumatorul, este cel care ia întotdeauna decizia de cumpărare, fiind un participant direct la actul de vânzare-cumpărare . Orientarea cumpărătorului înseamnă teoria și practica, în care esențială este preocuparea acestuia de a cumpăra bunuri care să satisfacă anumite necesități ale consumatorului . Pentru o mai bună apreciere a produselor care va avea succes pe piață, este nevoie de a determina comportamentul consumatorului, dar și profilul cumpărătorului în funcție de clasă socială, vârstă, sex, încât să poată fi comparat cu alte grupuri . Îndeplinirea acestor elemente este necesară factorului managerial în scopul de a reduce, cât mai mult, riscurile inerente lansării sau menținerii pe piață a unui produs sau serviciu .
II.2.2 Cererea și oferta
Cererea și oferta sunt două clase economice inseparabile,strâns legate, de nevoie și consum .
Cererea reprezintă expresia pe piața a nevoii solvabile . Ea este o categorie economică foarte importantă a pieței și constituie intenția normală de achiziție a unui produs sau serviciu, prin urmare ea curpinde numai o parte a nevoii, și anume, nevoia solvabilă . Cererea pentru un produs sau serviciu se manifestă doar în cadrul pieței și este dependentă de o serie de factori printre care preț, raportul ditre acesta și prețul altor produse de pe piață, venitul cumpărătorului, obiceiuri sau orice fel de factori influențabili . Elasticitatea cererii în raport cu un anumit factor reflectă modul în care aceasta evoluează datorită modificării factorului respectiv . Astfel dacă C reprezintă nivelul cererii pentru un produs sau serviciu și P prețul aceastuia, atunci elasticitatea cererii în raport cu prețul ( e ) este :
În funcție de valorile lui e cererea, pentru un bun normal poate fi :
e → -∞ cerere perfect elastică
e ≤ -1 cerere elastică
-1 ˂ e ˂ 0 cerere neelastică
– e = 0 cerere perfect neelastică .
Oferta vine în întâmpinare cererii, depinzând la rândul ei de diferiți factori, printre care prețul produsului sau serviciului oferit, raportul dintre aceasta și prețurile celorlalte produse oferite pe piață, capitalul producătorului, mărimea profitului rezultat, diferite considerente economice sau de altă natură .
Elasticitatea ofertei în raport cu un anumit factor ( de exemplu prețul P ) exprimă în ce crește oferta la creșterea cu un procent a factorului respective ( prețului ) . Notând cu 0 volumul total al ofertei unui produs, atunci elasticitatea cererii în raport cu prețul P este :
În funcție de valorile lui e , oferta poate fi :
e → +∞ cerere perfect elastică
e ≥ 1 cerere elastică
0 ˂ e ˂ 1 cerere neelastică
e = 0 cerere perfect neelastică .
II.2.3 PREȚUL
Prețul reprezintă expresia bănească a valorii mărfii, sumă de bani pe care în tranzacția de vânzare-cumpărare vânzătorul ( producătorul, furnizorul ) o primește de la cumpărător în schimbul unui bun ( produs,servici ), constituind valoarea de schimb, element esențial în procesul de vânzare-cumpărare . Complexitatea și multitudinea activităților desfășurate pe piață se resfrânge implicit și asupra prețului, determinând o diversitate de tipuri de prețuri . Astefel, din punct de vedere al modului de formarea întâlnim prețuri libere și prețuri administrate, din punct de vedere al domeniului de manifestare putem vorbi de prețuri de licitație, de catalog, de tranzacție sau prețul bursei . Importanța prețului este redată din dorința de a vinde produsul și a obține un profit . În cazul în care prețul este prea ridicat, apare riscul ca produsul să nu fie vândut, iar dacă prețul este prea mic, profitul este relativ redus în cazul în care prețul de vânzare este mai mare decât costul de producție sau este nul ori lucrează în pierdere dacă prețul de vânzare este egal sau mai mic decât costul de producție .
Este necesar ca firma să adopte o politică eficientă a prețurilor, rezultând că deciziile luate în această direcție sunt extrem de importante în determinarea volumului afacerilor și poziția pe piață comparativ cu concurența . Scopul firmei este de a realiza acele bunuri care se cer la prețul care să-i aducă profit .
Politica de prețuri se ocupă cu activitățile ce țin de stabilirea prețului la un produs nou sau reașezarea prețului la un produs existent, astfel încât să combată competiția și să permită penetrarea pe alte piețe . O politică adecvată de prețuri este o cale ce garantează înlăturarea concurenței .
Întreprinzătorul este liber de a fixa prețul produselor sau serviciilor sale, acesta fiind un element important în procesul de luare a deciziei, efectul acestei decizii manifestându-se asupra sistemului pe care îl conduce ca urmare a interacțiunii ofertei sale cu cererea și prețurile celorlalte produse existente pe piața respectivă . Practicarea unor prețuri ridicate pornește de la premisa că acesta, chiar în condițiile unui volum mic al desfacerilor, asigură profitul scontat . În această situație, firma trebuie să caute cumpărători dispuși să cheltuiască mulți bani . În acest caz este prezentă o politică a prețurilor ridicate, având ca justificare calitatea deosebită a produsului, desing,marcă sau tradiție .
Politica prețurilor ridicate se aplică de obicei în cazul modei, computere personale, aparatură electronică de mare performanță, automobile de lux, bijuterii, parfumuri sau cosmetice . Firmele trebuie să își creeze și păstreze o imagine cât mai bună și să-și pună permanent întrebarea dacă clientul este suficient de informat despre performanțele bunurilor respective .
Produsele oferite în astfel de condiții sunt susținute de campanii publicitare foarte costisitoare . Opusul prețurilor ridicate sunt prețurile de penetrare, care sunt mult mai mici decât acestea, profitul obținându-se dintr-un volum mare al vânzărilor . O asemenea politică este adoptată de firmele mici sau în situația firmelor ce produc bunuri de referință curentă . O mică scădere a prețului poate atrage mai mulți clienți și prin unrmare un volum mai mare al vânzărilor, astfel profitul nu numai că nu este afectat, dar poate crește .
Pentru un întreprinzător mic poate fi o metodă de a obține succesul în afaceri dar, trebuie prins momentul optim si, dacă este posibil, să fie primul care ia această decizie, știut fiind faptul că cei din urmă nu mai au succesul primului . În acest scop, întreprinzătorul trebuie să dispună permanent de informații despre piață, să simtă pulsul acesteia și să ia decizii cu rapiditate .
II. 3. Pregătirea tehnologică a producției
O firmă este eficientă atunci când rezultatele activităților economice sub formă de bunuri sunt mai mari decat eforturilor sau costurilor de realizare a bunurilor respective . Progresul tehnic este totalitatea realizarilor prin care o firmă devine mai eficientă . El este privit ca un factor de producție, contribuind cu creșterea rezultatelor economice sub forma de bunuri economice și deci contribuie la creșterea nivelului de satisfacere a nevoilor oamenilor .
,, Progresul tehnic presupune : – înnoirea, modernizarea și diversificarea bunurilor economice ; – perfecționarea echipamentelor și tehnologiilor de fabricație ; – – modificările în natura și structura echipamentelor și tehnologiilor de fabricțíe ; – modificările în natura și structura resurselor de materii prime și energie ; – perfecționarea comercializarii bunurilor economice ; – îmbunătățirea sistemului de transport și comunicații ; – perfecționarea managementului firmei și economiei naționale ; – implementarea tehnicilor și metodelor de marketing sau creșterea performanțelor firmei . ’’ [ Dr. Lefter Chirică, Dr. Ionescu Romeo-Victor, Sinteze de Economie Politica, Editura Economica, 1997, pag. 55 ]
Progresul tehnic poate majora economia prin creșterea volumului producției, cu același consum de factori de producție și reducerea consumului de factori de producție, pe unitatea de produs realizat .
Piața este canalul de reglare a progresului tehnic prin : – – – concurența, care stimulează promovarea progresului tehnic ; – comercializarea progresului tehnic, cu rolul de a confirma daca însuși este sau nu eficient,
în sensul ca încasarile trebuie sa fie mai mari decat cheltuielile ;
Inovația reprezintă activitatea de creare prin care este generat progresul tehnic . Dezvoltarea cunoștințelor într-un anumit domeniu, prin această activitate denumită și cercetare științifică, presupune sesizarea sau identificarea fenomenelor cercetate, documentarea și punerea în practică a rezultatelor cercetării și utilizarea efectivă a rezultatului obținut . Creșterea eficienței economice prin aplicarea unui proiect din cercetare științifică constituie inovația . Cercetarea științifică este marcată de două tendințe : – tendința de accelerare, însemnand reducerea timpului de finalizare a unui proiect de cercetare științifică, prin creearea condițiilor de aplicare în practică a rezultatelor cercetarii respective – tendința de scumpire, de creștere a cheltuielilor pentru realizarea unui act de creație, de inovație .
Retehnologizarea , modernizarea structurilor economice și sociale, în baza cercetarii științifice și asimilării progresului tehnic, constituie baza dezvoltării economice a unui stat . Pregresul tehnic provoacă modificări radicale în structura unei economii, evident fiind faptul de reducere continuă a populației ocupate în sectoarele primare ale economiei și creșterea forței de muncă din sectoarele secundare și terțiar ca o consecința directă a progresului tehnic asupra productivității muncii .
,, Transformările sociale rezultate de progresul tehnic se concretizeaza în : – înlocuirea vechilor tehnologii și reorganizarea muncii și a producției ; – recalificarea și reconcentrarea forței de muncă către sectoarele înalt tehnologizate ; – crearea unei mase de șomaj provizoriu, care este eliminată prin crearea de noi locuri de muncă mult mai calificate .’’ [ Dr. Lefter Chirică, Dr. Ionescu Romeo-Victor, Sinteze de Economie Politica, Editura Economica, 1997, pag.59 ] .
Pregătirea tehnologică a procesului de producție este influențat de câteva aspecte :
costul fabricației, influențând costul manoperei, costul utilajelor și SDV-urilor, pierderile cauzate de imobilizarea mijloacelor circulante ;
durata cât va fi fabricat un produs, rentabilitatea lui, respectiv progresul tehnic ;
în funție de tipul de producție : individuală, de serie sau de masă . înfluențează pregătirea detalierii, și mai departe pe cea a organizării tehnologice și informatițional .
Metodele influențează seria de fabricație . Folosirea unor metode moderne pentru prelucrările primare, reducând volumul de muncă la prelucrări mecanice care au un consum redus de energie .
Ordinea operațiilor se stabilește după adaosul de prelucrare, de utilajele existente și de toleranța indicată .
Alegerea utilajelor
Din pricina multitudinii de tehnologii, unele firme achiziționează utilaje mult prea sofisticate, care nu sunt folosite integral . Există studii care arată nerespectarea principiilor de utilaje în faza de proiectare tehnologică ; utilizarea unor utilaje foarte grele pentru piese mult prea ușoare sau utilizarea a 25 % din puterea mașinii în 87 % din cazuri .
Centrul de prelucrare execută mai multe procedee de prelucrare tehnologică, în cicluri automate și programabile .
Sistemul de mașini : posture de muncă multiple, asamblate într-un utilaj pe principiul agregatizării .
Mașina agregat prezintă mai multe capete de prelucrare, care execută simultan mai multe operații .
Mașina automată este singura în care omul nu intrevine .
Mașina cu comandă numerică este controlată de om prin calculatorul pentru comandă . Alegerea SDV-urilor
Sunt utilizate în funcție de producție și anume SDV-uriuniversale pentru producție mică și SDV-uri speciale la producția de masă .
Norma de muncă
Ea reflectă sarcina unui executant de a efectua o gamă de operații de lucru, după gradul de calificare . Necesarul de muncă este stabilit printr-un act normatic .
Metode de folosire rațională a energiei și combustibilului
Cheltuielile reprezentate de energie și combustibil au o mare influență asupra costurilor de producție, impunându-se astfel măsuri de limitare a consumului energetic, de creștere a randamentelor energetice și minimizarea pierderilor în rețelele de transport a energiei .
Metodele reducerii consumului energetic poate fi grupat astfel :
măsuri de normare științifică a consumurilor energetice și pe baza rezultatelor obținute de întreprinderi similare
măsuri de reducere a consumului energetic în urma perfecționarii tehnologiilor de fabricație, modernizarea și înlocuirea utilajelor, instalațiilor energetice și izolațiilor termice cu randamente scăzute
în baza folosirii unor mai buni purtători de energie și o mai bună întreținere și reparare a acestora, se reduc pierderile în rețeaua de transport , distribuție și consum – în ce privește scopurile motrice, energia va fi folosită în urma impuneri limitatoarelor de
– mers în gol precum și echiparea utilajelor cu motoare cu o putere instalată corespunzător – măsuri de ameliorare a factorului de putere și aplatizarea curbei de sarcină .
Măsurile de perfecționarea tehnologiei de fabricație și a organizării producției și a muncii sunt de asemenea o serie de factori care influențează scăderea consumului de energie și combustibil .
II. 4. Organizarea spațială a producției
Organizarea spațială a producției se caracterizează prin operații tehnologice împarțite cu scopul de rezultate identice la intervale de timp egale, repartizate pe fiecare loc de muncă specializat, amplasarea locurilor de muncă se efectueaza în ordinea dictată de succesiunea executarii operațiilor tehnologice .
Produsele se pot trece de la un loc la altul dupa cum urmează :
– pe liniile în flux sincronizate, produsele trec în ritm reglementat de la un loc la altul
– pe liniile nesincronizate, produsele au un ritm liber de lucru, trecând discontinuu .
Ca avantaje am putea enumera reducerea distanțelor de deplasare, a numărului de depozitări intermediare, volumul manipulărilor, reducerea ciclului de producție, continuitatea și ritmicitate ridicată, creșterea calității execuției și control eficient .
La dezavantaje am putea trece în revista flexibilitatea redusă în urma trecerii de la un sortiment la altul, monotonia rezultată în urma executării acelorași operații tehnologice și posibila lipsa de fiabilitate a utilajelor sau lipsa materialelor pot defavoriza continuitatea unui ciclu de producție .
Dupa gradul de continuitate pot fi : – linii în flux continuu, caracterizate prin prezența sincronizării operațiilor tehnologice – linii în flux discontinuu, situație în care tactul de producție este nedeterminat și
producția se execută nesincronizat .
– linii în flux cu nomenclatură constantă, unde se fabrică un singur tip de produs în cantități mari și cu același proces tehnologic – linii în flux cu nomenclatură variabilă, în care sunt mai multe produse fabricate prin proces tehnologic asemănător – linii în flux cu nomenclatură de grup, unde sunt fabricate mai multe produse, cu caracteristici comune de fabricație .
După poziția obiectului muncii, ce are în vedere stabilitatea sau mobilitatea obiectului muncii, pot fi :
linii în flux cu obiect fix, se caracterizează prin faptul ca obiectul muncii are o poziție fixă, iar muncitorii și utilajele se deplasează la acel loc fix
linii în flux cu obiect mobil, în această situație obiectul muncii este deplasat de la un loc la altul cu ajutorul mijloacelor de transport intern corespunzatoare .
După configurația modului de amplasare a locurilor de muncă pe suprafețele de producție sunt :
– linii în flux amplasate paralel sau vertical
– linii în flux subforma de U, L, X, Y, U, O
– linii în flux în zig-zag
– linii în flux în careu
În fucție de reglaj, respectiv dacă este sau nu nevoie de un reglaj total sau parțial al utilajelor, pot fi : – linii în flux cu schimbare parțială a reglajului, situație în care produsele fabricate au un process tehnologic asemănător ; – linii în flux cu schimbare totală a reglajului, atunci când produsele au diferite procese tehnologice de fabricație .
Managementul unei întreprinderi de producție ocupă un loc central în interiorul acesteia deoarece se confruntă cu o multitudine de condiții specifice în cadrul carora se desfășoară activitatea . Pentru rezolvarea concretă a organizării procesului de producție, se va ține seamă de și tehnicile de organizare care influențează.
Un impact puternic asupra metodelor de organizare a activității de producție îl are tipul de producție existent și anume : – organizarea producției în flux, pentru tipul de producție de masă – organizarea producției pe comenzi, pentru tipul de producție de serie – organizarea producției pe unicate, pentru tipul de producție individuală .
În acestă întreprindere în care predomina tipul de producție de serie mare, în practică nu are o delimitare strictă între metode, putând folosii tipul de producție în flux cu rezultate favorabile . Secțiile de bază în organizarea producției influențează tipul de producție, care la rândul lui determină familia de produse, volumul producției și gradul de specializare a firmei și deplasarea de la un post la altul a produselor . În funcție de acești factori avem : – producție în masă – producție de serie – producție în individual .
În funcție de mărimea lotului de fabricație, producția de serie se împarte astfel :
producție de serie mare
producție de serie mijlocie
producție de serie mijlocie .
Prezența unui tip de producție determină metodele managementului, metodele de evidență și control a producției și metode de organizare a muncii . Tipul de producție de serie mare și masă este grupat în linii de producțieîn flux, iar tipul de producție grupat în serie mică și individuală se regăsește sub forme omogene de mașini .
Producția în masă ocupă un loc important în cadrul tipului de producție, caracterizându-se prin :
nomenclaturi de produse în serie redusă, în mod neîntrerupt și în cantități mari și foarte mari
specializarea la nivel de intreprindere, cât și la nivelul locurilor de muncă
deplasarea la bucată de la un post de lucru la altul
amplasarea operațiunilor în succesiuni tehnologice în linii de producție în flux .
Producția în serie :
familie de produse relativ largă, în mod periodic cu loturi de fabricație de mărimi diferite
grad de specializare redus atât la nivel de întreprindere, cât și al locurilor de muncă
mijloace de transport cu deplasare discontinuă a produselor de la un post la altul, pentru seriile mici de fabricație și cu deplasare continuă pentru seriile mari de fabricație .
Tipul de producție individual :
sortimente diversificaate, foarte largi, în cantități reduse și unicate
producția repetată la intervale de timp nedeterninate sau deloc
deplasare discontinuă , în loturi mici de fabricație de la un post la altul
utilaje universale, utilizate de un personal înalt calificat
locurile de muncă amplasate conform grupelor omogene de masă .
În ceea ce privește producția de serie mică și individuală, numărul mare de unități de producție a diferitelor sortimente, crează o mai mare cerere a consumatorilor, impunâd un ansamblu de măsuri adoptate specific pentru tipul de producție de serie mică sau individuală . – în secțiile de bază se execută faze ale proceselor tehnologice, cu utilaje plasate după
principiul grupelor omogene de mașini – în funcție de gabarit, producția se organizează după principiul poziției fixe, cu deplasarea
echipelor de muncitori, conform caruia produsul este așezat pe un amplasament fix – utilaje universale cu număr redus de reglaje – deplasarea discontinuă de tipul cărucioarelor manuale sau motostivuitoarelor .
II.5 Costul de producție
Reprezintă asamblul cheltuielilor pe care le face un agent economic, corespunzător consumului de factori de producție pe care le necesită realizarea unui bun economic sau serviciu . Consumul factorilor de producție înseamnă necesitatea de neînlocuit a acestora în activitățile economice de producer a bunurilor și serviciilor . Cheltuielile cu factorii de producție întrebuințați și consumați sunt incluse în prețul de vânzare a bunurilor și serviciilor, în așa fel încât agentul economic are posibilitateasă le recupereze, pentru a putea continua activitatea economic . La realizarea de bunuri, participă într-o măsură mai mare sau mai mică toți factorii de producție, și anume factorul de muncă, factorul natural și factorul capital .
Fiecare factor de producție prezintă un mod specific de a se consuma în cadrul procesului de producție, participând într-un mod diferit la determinarea costurilor pentru obținerea producției respective .
Consumul factorului de muncă poate fi exprimat :
fizic, consumul factorului de muncă exprimătimpul necesar de muncăcheltuit pentru realizarea unui bun economic
valoric, consumul factorului de muncă se exprimă prin cheltuielile agentului economic pentru factorul de muncă .
Consumul factorului natural constă în utilizarea resurselor natural ca factori de producție, la producerea de bunuri și servicii și reflectarea lor în rezultatele obținute, tot în cele două moduri, și anume :
fizic sau material, respective cantitățile de resurse ( factori ) consummate ( minereuri, petrol etc. ) .
valoric, prețul pământului și a celorlalte resurse naturale atrase în circuitul economic .
În ceea ce privește capitalul, el reprezintă ansamblul bunurilor economice accumulate, eterogene și reproductibile, iar utilizarea lor face posibilă, prin reîntoarecerea lor în procesul de producție, sporirea randamentului celorlați factori de producție ( muncă și pământ ) contribuind în mod decisive și la ușurarea muncii .
În fucție de cum se consumă și se înlocuiește, capitalul poate fi de două feluri :
capital fix
capital circulant
Capitalul fix este acea parte a capitalului alcătuit din bunuri de lungă durată ( construcții, echipamente ) care servesc ca instrument al muncii oamenilor în mai multe cicluri de producție, se consumă treptat și se înlocuiesc după mai mulți ani de utilizare .
Capitalul fix se manifestă prin uzură, caqre poate fi uzură fizică sau uzură morală .
Uzura reprezintă pierderea caracteristicilor tehnico-economice ale unui mijloc fix, prin folosință ( uzură fizică ) sau pierderea caracteristicilor de performanță, în sensul că își fac prezența pe piață mijloace fixe cu caracteristici tehnico-economice mai bune și de productivitate mai ridicată decât cel existent . Recuperarea uzurii capitalului fix se realizează prin intermediul amortizării .
Amortizarea constă în procesul de recuperare treptată a valorii capitalului fix achiziționat, prin includerea în costurile de producție de bunuri realizate sau serviciilor prestate a unei cote de cheltuieli, în așa fel încât într-un număr determinat de ani să se recupereze valoarea integrală a capitalului .
Capitalul circulant este acea parte a capitalului productiv care se consumă în întregime în cadrul unui ciclu de producție, fiind necesară înlocuirea lui la începerea unui nou ciclu de producție .Consumul capitalului circulant presupune includerea integrală în forma materială și bănească a bunurilor rezultate, a capitalului circulant caare participă la realizarea bunului economic respectiv. De exemplu, făina inclusă în procesul de producere a pâinii, în final nu se mai regăsește în forma inițială, ea fiind consumată și transformată în pâine .
Cantitatea de capital circulant, exprimat fizic, consumat în cadrul unui proces economic poartă numele de consum specific sau consum tehnologic . La o pâine de 500g, consumul specific de făină este reprezentat de cantitatea de făină necesară pentru a fabrica o păine de 500g .
Consumul global reprezintă costul global al producției realizate .Costul global este diferit ca ansamblul costurilor corespunzătoare unui volum de producție dat.
Consumul global, respectiv costul global este alcătuit din următoarele elemente : A ) Consumuri fixe care determină costuri fixe . Acestea din urmă sunt formate din cheltuielile agentului economic care sunt independente de volumul producției realizate, adică costurile nu se modifică sensibil indiferent de producție (chirii, dobânzi). B ) Consumurile variabile conduc la formarea costurilor variabile . Costurile variabile sunt cheltuielile făcute de agentul economic, variând în funcție de cantitatea de producție obținută ( cheltuieli cu consumul de materii prime, materiale ) . C ) Consumurile totale formează costurile totale . Costurile totale constau în suma costurilor fixe și variabile .
Rezultă : CT = CF + CV unde : CF= costuri fixe
CV= costuri variabile
CT= costuri totale
Consumul mediu sau consumul unitar, duc la formarea costurilor medii sau unitare care mai pot fi : – costuri medii sau unitare fixe – costuri medii sau unitare variabile – costuri medii sau unitare totale
Costurile medii sau unitare reprezintă costurile pe unitate de produs sau pe unitate de efect util. A ) Consumul mediu fix îi corespunde costul fix mediu și se obține ca un raport dintre costurile fixe globale și producția obținută .
FM =
în care: CFM = costul fix mediu
CF = costul fix global
Q = producția obținută .
Pe termen scurt, costul fix mediu depinde îndeosebi de evoluția volumului producției, adică el se poate reduce numai în condițiile când numitorul fracției producția =crește. B ) Costul variabil mediu formează costul variabil mediu și se determină ca un raport între costul variabil global și producția obținută .
CVM =
în care : CVM = costul variabil mediu
CV = costul variabil global
Q = producția obținută .
Costul variabil depinde atât de cheltuielile variabile, cât și de evoluția producției . C ) Consumul total mediu formează costul total mediu, care se calculează ca un raport între costul total și producția obținută :
CTM = +
= CFM + CVM
în care : CTM – costul total mediu CT – costul total Q – producția obijnuită
Costul total mediu depinde de costurile variabile și evoluția producției . Un aspect important este prezentat în reflectarea costurilor de producție consumului marginal, având ca effect costul marginal . Acesta din urmă reprezintă costul suplimentar sau adițional, care asigură majorarea nivelului producției cu o unitate .
Costul marginal arată câte cheltuieli trebuie să facem în plus pentru obținerea unei unități suplimentare de produs . Avem următoarea relație :
Cm =
sau :
Costul marginal =
unde :
Cm – costul marginal
( C T – creșterea costului total (( CT = CT1 – CT0 )
( Q – creșterea producției (( Q = Q1 – Q0 )
CT1 – costurile mărite
CT0 – costuri inițiale
Q0 – producția inițială
Costurile de producție sunt reflectate de prețurile bunurilor economice realizate . Pentru a putea reduce prețurile, agenții economici trebuie să reducă costurile de producție .
Principalele căi de reducere a costurilor sunt :
folosirea unor factori de producție mai ieftini
reducerea consumurilor specifice de materii prime și materiale consumabile
reducerea cheltuielilor cu salarii pe unitate de produs, prin creșterea mai rapidă a producțivității muncii față de salarii
reducereacheltuielilor de exploatare a capitalului fix
reducerea cheltuielilor administative
reducerea cheltuielilor de desfacere .
Reducerea costurilor de producție și desfacere nu trebuie să influențeze negative calitatea produselor sau serviciilor realizate, ci, dimpotrivă, trebuie să conducă, pe cât posibil, la ameliorarea calității bunurilor . Prețul unui bun economic se obține din costul de producție și desfacere, plus cota de profit a agentului economic producător .
P – prețul de vânzare al producătorului C – costurile de producție CP – cota de profit a producătorului . Formula de mai sus arată că în condițiile economiei de piață costul este limita inferioară până la care poate coborâ prețul de vânzare al unui bun economic, fără a afecta grav activitatea agentului economic . Având în vedere însă că în economia de piață scopul oricărui agent economic este obținerea maximului de profit, se subînțelege că el va căuta întotdeauna să reducă costurile pentru ca din prețul de vânzare profitul să aibă o pondere cât mai ridicată . Costul include atât costurile de producție cât și costurile de desfacere .
II.6 Forța de muncă – factorul uman
Elementele progresului tehnic în dezvoltare impun ca forța de muncă sa fie capabilă de a dezvolta producția și creșterea ei, în continua lor perfecționare, în baza întelegerii principiilor constructive și de funcționare a mijloacelor de muncă și organizării producției și muncii . Pentru a răspunde cerințelor utilizării mijloacelor de muncă moderne, a proceselor tehnologice noi, pentru a se integra în formele de organizare a producției și a muncii, forța de muncă trebuie să parcurgă un proces de pregătire, în cadrul căruia să acumuleze, în funcție de domeniul de activitate și momentul desfășurării activității, în proporții diferite, un sistem de cunoștințe generale .
Importanța calificării a devenit, odată cu lărgirea democrației economice, înarmarea personalului cu cunoștințe necesare participării active la munca organelor de conducere colectivă a unităților economice . Aplicarea în practică a cunoștințelor generale și de specialitate are ca rezultat, conform aprecierilor din literatura consacrată problemei, formarea de aptitudini sau de îndemânări, transformându-se prin repetarea lor în deprinderi . Admițând că acțiunea progresului tehnic asupra forței de muncă are implicațiile menționate, este justificată, consider eu, definirea calificării forței de muncă ca un proces instituționalizat cu caracter informativ și formativ, desfășurat în cadrul pregătirii școlare și al perfecționării post-școlare a forței de muncă cu scopul înarmării tuturor participanților la reproducția socialistă cu cunoștințe generale și de specialitate, precum și cu aptitudinile și atitudinea fața de muncă necesare folosirii cu eficiență ridicată și dezvoltării tehnicii, tehnologiilor, obiectivelor muncii și a cadrului organizatoric al producției . Forța de muncă necalificată nu beneficiază de cunoștințe generale și de specialitate, de aptitudini și atitudini necesare ocupării acelor locuri de muncă care se ocupă cu desfășurarea unei munci complexe, realizate cu ajutorul tehnicii moderne . Înarmarea tinerei generații cu un fond comun de cunoștințe, cu deprinderi fundamentale și noi cunoștințe, pe baza formării unei culturi generale și ștințifice de bază, a însușirii deprinderilor de muncă cu ajutorul cărții, formarea deprinderilor și obijnuințelor de muncă fizică și a unor cunoștințe comune pentru mai multe domenii, dar și pentru desgășurarea plenară a muncii de orientare profesională și școlară, odată cu absolvirea lui nu se finalizează stadiul de calificare declanșat .pot spune ca forța de muncă devine calificată, după absolvirea primei trepte a liceului, prin efectuarea stagiului de practicant, școala profesională, ucenicie la locul de muncă sau liceu de specialitate cu volum de cunoștințe generale și de specialitate și pe baza lor îsi formează aptitudini și atitudini necesare îndeplinirii sarcinilor care reclamă pregătirea de specialitate .
Calificarea dobândită și dezvoltată neîntrerupt este permisă manifestării multilaterale și active în raport cu ementele materialeale producției . Evidențierea rolului forței de muncă calificate reclamă enunțarea șidemonstrarea manifestării calificării într-o dublă ipostază : – de proces neîntrerupt, însoțitor al forței de muncă de la integrarea pe baza pregătirii școlare, într-o activitate socială utilă până la pensionare ; – de moment în accepțiunea nivelului atins îm evoluția forței de muncă, ca întreg sau a fiecărei componente a ei .
Calificarea este activitatea sistematică de îmbogățire și reîmprospătare a cunoștințelor, însoțită de formarea și îmbogățirea experinței în muncă și de dezvoltare și modificare a aptitudinilor și atitudinilor în pas cu schimbarea poziției purtătorului lor față de procesul de producție, față de organizarea și conducerea ei .
Îmbinarea ăn diferite propoziții a acestor elementeau ca efect manifestarea cu rezultate diferite a elementelor personalului muncitor în cadrul procesului de producție . Creșterea vechimii în muncă, facilitează folosirea cu randament mărit a cunoștințelor deprinse . Forța de muncă calificată, promovează progresul tehnic și îmbunătățirea organizării producției și a muncii. Factorul uman cuprins într-unsistem de calificare adaptat progresului tehnic, capabil să discearnă tendința evoluției sale și să familiarizeze forța de muncă, cu el, dobândește mobilitatea necesare deprinderii ușoare de condițiile specifice mijloacelor de muncă învechite și de a se integra rapid în mediul său creat de aplicarea cunoștințelor științei . Capacitatea forței de muncă de a dezvolta progresul tehnic, în parametri creșterii nivelului calificării ei, se manifestă, pe lângă activitatea de concepere, producere și folosire a noilor mijloace de producție, și pe calea mijlocită a schimbării poziției sociale a purtătorilor ei .
Genurile de muncă reprezintă meniul principal al mecanizării producției .
În cazul mecanizării parțiale, mijloacele de muncă trec din mâna muncitorilor la mașini, astfel ei fiind scutiți de o însemnată parte a muncii fizice care le revenea inițial, pentru ca prin intermediul mecanizării complexe mecanismelesă preia executarea operațiilor de transport și depozitare, executate de muncitorii ajutători . Pe lângă acționarea mecanică a uneltelor de muncă și executării pe aceeași bază a deplasării materiilor prime, a semifabricatelor și a produselor finite, aceastea reprezintă realizarea progresului tehnic .
Întegrarea calculatoarelor electonice în producție, alături de conducerea mașinilor unelte cu comandă program și sistemelor complexe de prelucrarecu comandă numerică, este realizată și sub forma conducerii proceselor tehnologice cu producția continuă specifice industriei chimice, producerii energiei electrice, industriei cimentului, industriei metalurgice și industriei alimentare .
La ora actuală, automatizarea pe baze electronice a proceselor de producție este cel mai important factor de influențare a nivelului, structurii și tendințelor calificării forței de muncă .Formele progresului tehnic își pun amprenta asupra conținutului muncii întregului proces industrial . Prima formă de manifestare a acestei influențe vizează conținutul muncii muncitorului individual, deci a funcțiilor care revin fiecărui individ antrenat în realizarea producției .
Conținutul muncii muncitorului iniversal se definea deci prin implementarea dexterității normale cu utilizarea cunoștințelor și aptitudinilor capabile să confere mobilitatea necesară rezolvării problemelor generate de asimilarea în fabricație a produselor noi . Caracterizată prin producția de unicate sau de serie mică, folosirea mașinilor universale impune înbinarea în pregătirea muncitorului, a preciziei și iuțelii mișcărilor cu cunoașterea caracteristicilor și principiilor de funcționare a mijloacelor de muncă și a materiilor prime . Controlul calității produselor sub influența necesității permanente a proceselor, devine o activitate continuă .
Mecanizarea și automatizarea determină integrarea lui în producția de bază, diminuând aportul muncitorilor la executarea lui și coborând ponderea operațiilor de control executate normal sun 10% din totalul operațiilor . Factorii care participă la rezultatul acestui efect sunt executarea și înregistrarea automată a analizelor de serie mare și reducerea controlului calității produselor la prima din seria de câteva mii de piese obținute în condițiile utilizării mașinilor cu comandă numerică .
Automatizarea duce la împletirea procesului de asimilare a cercetarii științifice și a cercetărilor științifice ăn producție la ridicarea pregătirilor cadrelor din producție la nivelul exigențelor transformării lor în purtători ai cunoștințelor, aptitudinilor și atitudinilor specifice cercetătorilor .
Munca de proiectare este condiționată de cunoașterea tendințelor dezvoltării tehnicii și tehnologiilor, de aceasta depinzând eficiența utilizarii materiilor prime noi, a materialelor de construcție și a surselor de energie . Conducerea proceselor de producție de către cadre specializate este trăsătură a producției mașiniste, cauzată de realizarea proceselor pe calea cooperării dintre producători . Realizarea funcției de conducător, pe lângă ancorarea profundă în realitățile social-economice ale țării, depinde și volumul cunoștințelor obținute pe baza cărora se desfășoară activitatea ramurilor sau subramurilor industriale . Sintetizând consecințele influeței progresului tehnic asupra conținutului muncii și a calificării forței de muncă, putem afirma că are loc trecerea de la executarea operațiunilor îngust specializate la cele cu complexitate ridicată, concretizate în îndrumarea și reglarea utilajelor complexe .
Munca predominant intelectuală, bazată pe implicarea sistemului nervos superior, reprezentând utilizarea vastelor cunoștințe de matematică, fizică, chimie, aparținând științelortehnice, sub forma sistemelor de cunoștințe și a argumentelor științifice și a soluțiilor tehnice în în activitățile de :
control ,reglare și raparare a mijloacelor de muncă, de depistare a cauzelor și a locului defecțiunilor mijloacelor de muncă și de elaborarea soluțiilor de eliminare a acestora
prelucrare și utilizare a informației pentru desfășurarea proceselor de muncă și în procesul autoconducerii muncitorești
proiectarea noilor tehnologii de producție și a muncii
cercetare științifică fundamentală și aplicativă, accentul fiind pus pe creșterea rolului celei de a doua componentă, vizând elaborarea soluțiilor de perfecționare a proceselor de producției și de îmbunătățire a condițiilor de viață ale oamenilor
,, În condițiile revoluției tehnico-științifice cresc și cerințele față de cunosștințele muncitorilor care prestează muncă simplă, impunând, la acest nivel, existența unui om obijnuit readical deosebit de cel propriu etapelor anterioare ale dezvoltării forței de muncă . Eliberându-se, treptat, de executarea muncilor fizice grele, forța de muncă necalificată, sub influența dezvoltării producției, este pusă în fața sarcinilor noi, de natura reacției rapide la semnale, a a adaptării la condițiileîn continuă schimbare a locurilor de muncă și participării la organizarea și conducerea producței . În plus, majoritatea componenților acestei categorii de remarcă prin aspirația de calificareîntr-o profesiune. De regulă, purtătorii forței de muncă necalificate se găsesc fie în ipostaza îmbogățirii cunoștințelor lor, pentru absolvirea ciclului gimnazial saau în aceea a restructurării lor, ca urmare a uzurii morale a unor component, a necesității înlocuiriilor cu altele noi . ”[Toma Hutira, Calificarea forței de muncă industrial ă,Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983, pag.103 ]
III. Analiza la GOLDPAN GRUP S.R.L.
GOLDPAN GRUP S.R.L.
GODLPAN GRUP SRL a fost inființat în anul 2004 în județul Bacău, cu sediu Com Parincea, având numărul de ordin la Registrul Comerțului / an J04/545/2004, codul fiscal R016260376 iar capitalul subscris și vărsat de 700,400ron , înregistrată pe 19 martie 2004 . Punctul de lucru se află în Bacău, pe strada Bradului, numărul 160A unde firma își desfăsoară activitatea. Printre persoanele din conducere putem enumera ca administratori dar și ca asociați pe Călin Gheorghe și Călin Liliana . Firma este activă conform ANAF și listată în ORBS la 04.03.2014 respectiv 14.04.2014. Codul CAEN este 1071, iar obiectivul activității este fabricarea pâinii, a prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie în conformitate cu prevederile legale privind răspunderea pentru calitatea produselor atestate ca produsele fabricate, respectând standele în vigoare și îndeplinesc paramentri prevăzuți în O.M.S.975/98, garantând calitatea produselor de panificat patiserie neambalate, conform noilor reglementări din Ordinul ANPC numărul 392/2013 timp de 24 ore și 72 ore a produselor ambalate cu condițiile prescripțiilor de depozitare . Agentul commercial GOLDPAN GRUP SRL este înregistrat ca plătitor de impozit pe profit la data de 22.03.2004 . Alte caracteristici :
la data de 22.03.2004, își începe desfășurarea activității firma plătitoare de tva
la data 01.06.2004 firma se asigură pentru plata contribuțiilor de sănătate sociale plătite și plata contribuțiilor de asigurări de somaj plătite
începănd cu data 01.01.2007, plata contribuțiilor angajatorilor pentru Fondul de garantare pentru plata creanțelor
plata contribuției pentru asigurări de sănătate de la data de 01.06.2004
plata contribuției pentru concedii și idemnizații de la persoane fizice sau juridice 01.06.2007
plata pentru impozitul pe venitul din salarii asimilate salariilor cu data de 01.06.2004
– numărul mediu de salariați pentru anul 2012 este de 65 de angajați .
GOLDPAN GRUP S.R.L. este un jucător important din județul Bacău, în domeniu producției și distribuției pâinii și produselor de patiserie . Clienții GOLDPAN GRUP au o pondere de 60% din totalul vânzărilor cei din orașul Bacău, restul de 40% fiind reprezentat de segmentul de piață de la sate și comune aferente orașului .
În ceea ce privește furnizorii, GOLDPAN GRUP îi alege după cel mai strict standard de calitate, deoarece conducerea firmei dorește să obțină calitate mărită și constantă . Aprovizionare permanentă asigură, prin investiții tehnologice moderne, materii prime și materiale auxiliare de cea mai bună calitate, totodată consolidându-și și extinde piața de desfacere .
Riscurile sunt minimizate și nu pun în pericol procesul tehnologic de producție tocmai pentru că se păstrează o bună comunicare și o îndelungată colaborare cu furnizorii, astfel că aprovizionarea cu materii prime se face într-un ritm constant . Dacă se are în vedere colaborarea cu furnizori noi, GOLDPAN GRUP analizează criterii ca :
calitatea produselor, relevată prin modul că calitatea materiilor prime și a materialelor folosite se reflectă în calitatea produselor obținute de brutărie
respectarea termenelor, condițiilor de livrare și facilitarea anumitor servicii
prețul materiilor prime și materialelor contribuie în mod direct la formarea costurilor produselor obținute, rezultat prin nivelul de implicare al firmelor în stabilirea și negocierea prețurilor de vânzare
discont-urile și diferite tipuri de reducere oferite firmei la cumpărare .
GOLDPAN GRUP S.R.L. practică strategia elitei, reprezentând acel tip de strategie concurențială prin care firma producătoare dorește să obțină supremația și să domine piața produselor de panificație, prin lansarea de produse de elită și îmbunătățească produsele existente, superior calitativ din toate punctele de vedere față de produsele concurenței .
În general, odată intrând în concurență, firmele producătoare încearcă să obțină o poziție din ce în ce mai bună, atât față de cumpărători , dar mai ales față de firmele concurente, promovând în acest sens anumite metode și tehnici de producție și de vânzare a produselor, cunoscute sub numele de strategii de piață, comerciale sau de concurență .
Produsele GOLDPAN GRUP S.R.L. sunt :
III. 2 Metodologia generală de calcul a capacității de producție
Capacitatea producției conține un caracter dinamic și este absolut necesar să se recalculeze periodic mărimea acestuia . Pentru a o calcula se ia în vedere gradul de asigurare cu desfășurare normală a producției cu diferite resurse materiale, umane și energetice, dar și locul de muncă, urmate de grupe de utilaje, ateliere, secții și la nivel pe întreprindere . În acest caz, având în vedere că pâinea și restul produselor în marea majoritate se realizează în urma prelucrărilor succesive la mai multe utilaje, mașini și instalații, capacitatea de producție fiind redată de capacitatea de producție a verigii conducătoare .
Cp = K*td*I, reprezintă formula de calcul general a capacității de producție în care : Cp – capacitatea de producție K – caracteristica dimensională a verigii de producție Td – timpul disponibil I – volumul de producție pe unități de timp .
Când producția se desfășoară ciclic următoarea relație de calcul necesară determinării capacității de producție este :
Cp = K ∙ Qc în care :
Qc – cantitatea de produse obținută într-un ciclu de fabricație pe întreaga instalație pe o grupă sau utilaj Dc – durata unui ciclu de fabricație
Balanțele capacității de producție
Balanțele capacității de producție, determină fabrica să afle gradul de încărcare a utilajelor, a deficitelor și a excedentelor de capacitate . Balanța capacității de producție la început de an, planul de încărcare a utilajelor și balanța capacității de producție reprezintă bazele de întocmire a balanței de capacitate . Balanța capacității de producție la începutul anului din cadrul brutăriei se realizează exprimând mărimea dificitelor sau excedentelor de capacitate, în funcție de capacitatea de producție a verigii conducătoare . Planul de încărcare a utilajelor se realizează pentru fiecare grupă de utilaje, necesarul de mașini – ore pentru prelucrarea tuturor produselor și disponibilul de mașini – ore pentru fiecare grupă de utilaj în parte, determinând astfel dificitul de utilaje . Balanța dinamicii capacității de producție are în vedere modificările ce pot apărea pe parcursul unui an . Balanța cuprinde indicatori împărțiți în trei grupe :
1 ) indicatori cu privire la necesarul capacității de producție : – producția planificată pentru anul în curs – capacitatea de producție necesară pentru realizarea producției planificate – rezervele de capacitate care reprezintă diferența între capacitatea de producție și producția efectiv obținută și anume :
RC = CP – Qe unde : RC – rezervele de capacitate CP – capacitatea de producție Qe – producția efectiv obținută
– necesarul total de capacitate
) indicatori de capacitate medie anuală : – capacitatea de producție existentă la începutul anului
capacitate de producție ieșită din funcțiune în cursul anului
capacitatea de producție medie anuală .
3 ) indicatori de utilizare a capacității de producție :
gradul de utilizare a capacității de producție, care este egal cu raportul dintre producția efectiv obținută și capacitatea de producție și anume :
Gu = Qe / CP unde : Gu – gradul de util Qe – producția efectiv obținută Cp – capacitatea de producție
III. Planificarea folosirii capacității de producție
Capacitatea de producție este exprimată printr-o perioadă de activitate, respectând o anumită structură sortimentală și prescrisă a producției în care se poate obține producția maximă .
Capacitatea de producție prin calcul ajută la întocmirea cantităților finite pe care fabrica le poate produce cu echipamentele și spațiile tehnologice și de depozitare de care dispune unitatea, dacă se respectă condițiile optime de lucru .
Formula C = k • I • td ( kg ) operează ansamblul liniei capacității de producție în care :
k – mărimea caracteristicilor tehnico – productive a verigii de bază a liniei
Se determină suprafața de coacere în m2 a cuptoarelor și pe baza așezării fizicea unui număr de pâini pe un metru pătrat, în cazul meu 18 franzele0,300 kg/buc sau 12 pâini rotunde cu cartofi de 0,800 kg/buc . Se înmulțește numărul de pâini aflate pe suprafața de coacere ( S ) la numărul de m2 disponibili și se determină numărul de pâini produse la un singur ciclu de coacere .
I – indicatorul de utilizare intensivă care denotă cantitatea de semifabricat sau produs ce se poate realize în unitatea de timp și unitatea tehnică – productivă a liniei în kg/m2 ∙ h sau kg/m2 h .
Td – fondul de timp maxim disponibil, ținându-se cont de întreruperile planificate sau accidentale .
În timpul calcului capacității de producție este strict necesar să se țină seama de gama sortimentală și să se facă echivalările într-un singur sortiment ( pâine franzelă 0,300 kg, cozonac 0,400 kg, pandișpan 0,400 kg ) .
C = Ci∙I∙Ii ( kg ) în care :
C – capacitatea exprimată în sortimentul de referință, kg
Ci – capacitatea exprimată în sortimentul ce urmează a se fabrica, kg
I – indicatorul de utilizare a cuptorului pentru sortimentul de referință, kg/m2∙h
Ii – indicatorul de utilizare a cuptorului pentru sortimentulce urmează a se fabrica, kg/m2∙h
Întocmirea rețetelor de fabricație
Rețetele de fabricație reprezintă baza punctului de pornire în procesul de fabricație și cuprind :
caracteristicile materiei prime
cantitățile de materii prime și auxiliare pe faze de fabricație în condițiile specifice fiecărei linii de fabricație
indicații și observații tehnologice pentru buna desfășurare a fiecărei faze a procesului tehnologic ( temperatură, aciditate,timp, condiții de mediu, consistență )
mărimea lotului, respectiv cantitatea de produs ce urmează a fi fabricată
Calcularea rețetelor de fabricție
Relația q = V ∙ y ∙ u, în kg, stabilește mărimea șarjei de aluat în fabricație de capacitatea de încărcare cu aluat a cuvei q, unde :
v – volumul cuvei exprimat în litri ( l )
y – greutatea specifică a aluatului exprimată în kgf/l
u – coeficientul de utilizare a capacității cuvei, care deține o valoare medie de :
0,6 destinat aluatului obținut din făină neagră
0,5 destinat aluatului obținut din făină semialbă și albă .
Făina reprezintă valoarea de aproximativ 50 % din volumul cuvei, din șarja de aluat fabricat . Făina se repartizează pe faze de fabricație, ținându-se seama că din cantitatea totală a făinii, la obținerea maielei și a prospăturii se folosesc :
55 – 60 % pentru făina de calitate foarte bună
45 – 55 % pentru făina de calitate medie
30 – 45 % pentru făina de calitate satisfăcătoare .
Pentru aflarea cantității de ( Pf ) se utilizează formula Pf = F/csfăină, kg, unde :
Pf – cantitatea de produs F – cantitatea de făină Cs – consumurile specifice .
Diferența ( restul ) de materii prime și auxiliare se calculează înmulțind Pf cu consumul specific al fiecărui material din rețetă . Cantitatea de material = Pf ∙ cs material, ( kg, l ) De exemplu, rețeta franzelei albe de 0,300 kg se compune din apă, drojdie, sare, zahăr și alte alimente . Dacă se utilizează materii sub formă de soluție sau suspensie, se respectă corectarea contității adăugate din soluția sau suspensia respectivă, la fel procedându-se și în cazul lichidului în care s-a efectuat dizolvarea, diluarea sau forma suspensiei . O rețetă de fabricație, cantitatea de apă este adăugată gradat astfel :
suspensie 1 : 5, cantitate însumată 8 litri, dintre care apă aproximativ 7 litri și drojdie 1,4 kg
saramură 30 %, cantitate însumată 4 litri, compusă din aproximativ 2.8 litri apă și sare 1,2 kg
sirop 20 %, cantitate însumată 20 litri, compusă din 16 litri apă și zahar 4 kg
apă aluat 30 litri .
Apa totalizează o valoare de cca. 56 litri . Cantitatea de apă din rețeta de fabricație prezintă :
capacitatea de hidratare a făinii
metoda de prelucrare a aluatului
consistența semifabricatelor ( prospătură, maia, aluat )
calitatea celorlalți componeți lichizi .
Înaintea fiecărui ciclu de producție a aluatului se ține cont de :
alegerea corectă a volumului cuvelor pentru prepararea aluatului
alegerea corectă a unităților de măsură și respectarea strictă a exprimării consumurilor specifice de materii prime și materiale
transformarea corectă a unităților de măsură
documetarea pe baza buletinelor de analiză asupra calității materiei prime
repartizarea făinii pe criterii de calitate pe fazele de fabricație
din cantitatea de apă, o parte se folosește la pragătirea unor materii prime și materiale .
În ceea ce privește sincronizarea, în procesul tehnologic la fabricarea pâinii, ea permite :
stabilirea exactă a numărului utilajelor din fluxul tehnologic
ritmul de desfășurare a procesului tehnologic
respectarea programului de producție
onorarea comenzilor de produse .
Pentru a realiza sincronizarea unui proces tehnologic, trebuie să se cunoască :
C – cantitatea de produse ce trebuie fabricată ( numărul de bucăți) / schimb, kg Qc – productivitatea unui cuptor pentru sortimentul fabricat, kg / oră Nc – numărul de cuptoare necesar : Nc = C/Qc, bucăți Qm – productivitatea unui malaxor, kg/oră Ns – numărul de șarje de aluat/schimb, respectiv numărul se șarje de aluat/oră : Nș = C/Qm ; Nș = C/Qm ∙ 8, șarje Tfm, Tfa, – timpul de frământare maia și aluat, minute Tferm. m . , Tferm. a. – timp de fermentare maia și aluat, minute Tcuvă – durată ciclu de folosire a cuvei ( timp total de frământare, fermentare, încarcare, descărcare, manipulare ), minute Ncuve – numărul total de cuve : Ncuve = Nș ∙Tcuvă , bucăți Nf maia – numărul de cuve cu maia la fermentat : Nf maia = Ncuve ∙Tferm. m. , bucăți Nf aluat – numărul de cuve cu aluat la fermentat : Nf maia = Ncuve ∙ Tferm. a . , bucăți Qd – capacitatea de încărcare a unui dospitor cu aluat, kg Qd = numărul de tăvi ( panacoade ) ∙ numărul bucăților de aluat/tavă ( panacod ) Tdospire – timpul de dospire finală a aluatului, minute Td – durata unui ciclu al dospitorului ( timp de încărcare, dospire descărcare, manipulare, minute Nd – număr total de dospitoare : Nd = C ∙ 60/ Qd ∙ T , bucăți Nd’ – numărul de dospitoare cu aluat la dospire : Nd’ – Nd ∙ Tdospire , bucăți .
Organizarea producției este deservită de :
organizarea muncii prin repartizarea sarcinilor și coordonarea activității
organizarea controlului producției privind controlul calității materialelor și produselor, asigurării condițiilor de fabricație și desfășurarea acesteia
caracteristicile liniei de fabricație prin dotarea cu utilaje, instalații de mare capacitate, prescripții
caracteristicile calitative a materiilor și materialelor, consumurile specifice
calitatea garantată pentru produsele semifabricate și finite, precum și metode de verificare
exigența îndreptată asupra pregătirii material, lansării și execuției producției .
La fel de importante pentru pregătirea tehnică a producției sunt și :
nevoia de satisfacere a cererilor de consum prin garantarea la alinierea și aprecierea de calitate și utilitate a produselor de necesități ale consumatorilor
piața generează un set de condiții cu privire la produs, cu scopul obținerii de informații cum ar fi modul de fabricație, feliere, ambalare
înbunătățirea valorii alimentare a produselor imperative sociale .
Prelucrarea învelișului boabelor de grâu și efectul tehnologic asupra lor
Factorii care influentează efectul tehnologic al mașinilor de descojit sunt :
distanța dintre palete și manta
unghiul de inclinare a palelor
capacitatea utilajului
însușiirile mecano-structurale ale boabelor
viteza liniară a palelor rotorului
suprafața de lucru a mantalei .
Astfel, efectul tehnologic al descojitoarelor se distinge prin :
micșorarea conținutului de cenușă al grâului după fiecare treaptă de descojire ( 0,05 – 0,07 % )
creșterea conținutului de spărtură ( 0,2 – 0,5 % )
Efectul tehnologic poate fi redus din mai multe cause, precum :
uzura accentuată a suprafeței de lucru
aspirația insuficientă ( debitul și viteza aerului )
umiditatea scăzută a grâului
viteza periferică a palelor prea mare
încărcarea mașinii sub capacitate normală
distanța prea mică între paleții și manta
paleții rotorului ascuțiți din cauza uzurii .
Factorii care modifică efectul tehnologic al mașinilor de periat sunt :
distanța dintre perii și manta
viteza liniară a periilor
calitatea periilor
intensitatea aspirației
uniformitatea alimentarii utilajului
încarcătura specifică .
Se poate distinge efectul tehnologic al mașinilor de periat prin :
micșorarea conținutului de cenușă al grâului cu minim 0,01 %
cantitatea de praf extrasă ( 0,02 – 0,04 % )
aspectul neted, lucios al boabelor .
Efectul tehnologic al mașinii de periapt poate fi redus datorită :
vitezei periferice a periilor prea mare
uzurii accentuate a materialului din care sunt confecționate periile
aspirației insuficientă ( debitul și viteza aerului )
distanței necorespunzătoare între perii și manta
încărcăturii mașinii sub capacitatea normală
alegerea greșită a materialelor de confecționare a periilor .
III.4. Aprovizionarea tehnico-materială
Prin derularea proceselor de producție, firma are nevoie de materii prime, utilaje și oiese de schimb . Având în vedere cantitatea mare de resurse materiale necesare într-un ritm alert trebuie să :
să se creeze nivelul fundamental a materiilor achiziționate
repartizarea și mișcarea fluidă a mijloacelor de producție de la producător la consumator
stabilitatea lărgirii continuă a bazeide materii prime
stabilirea unei valori superioare a resurselor materiale
asigurarea creșterii eficiente economice prin accelerarea vitezei de rotație a cheltuielilor variabile .
Societatea GOLDPAN GRUP S.R.L. se aprovizionează cu făină albă în mod direct la fel ca modul de organizare și concretizare pa bază de contracte a relațiilor economice, realizată între toți factorii și participanții la acest process . Modul de furnizare a materiilor, dar și a sistemului de plată a contravalorii materiilor livrate se produce prin contactul direct între furnizori și GOLDPAN GRUP S.R.L. . Avantajul acestui tip de aprovizionare, dă ocazia partenerilor de contract să stabilească legături prin care GOLDPAN GRUP S.R.L. poate supraveghea procesul de fabricație de la producător și calitatea materiilor și materialelor ce îi sunt furnizate . Pentru restul materiilor și materialelor necesar, GOLDPAN GRUP S.R.L., aprovizionarea se realizează prin baze, acestea fiindspecifice pentru livrările în cantități reduse, creându-se condiții ce nu pun în pericol stocurile disponibile, prevenindu-le și volorificând operativ pe cele existente . Forma de aprovizionare pe baze este mai scumpă decât cea a provizionarii directe de la producător, din cauza faptului că se percepe un comision al prețului de fabrică . La avantajele aprovizionării prin baze notabile sunt :
posibilitatea de aprovizionare zilnică sau la un număr de zile prestabilit, prin crearea condițiilor de reducere substanțială a stocurilor, în cazul livrărilor de bază
deservirea operativă, în cadrul unor evenimente neprevăzute pe parcursul producției .
În alegerea furnizorilor de materiale și echipamente tehnologice, se realizează o selecție pe baza datelor și informațiilor specifice în parte, a furnizorilor . Se stabilește o comparație de procentaj după impotanța de elemente de caracterizare stabilite ca : – modul în care s-au efectuat livrările anterioare, notând dacă au fost prezente abateri cu referire la termenele de livrare precizate în contract sau stabilite de comun acord cu furnizorul – onorarea contității comandată și solicitată sau sortimentația prevăzută .
Pentru selectarea cea mai avantajoasă a furnizorilor se iau în calcul date : – cu referire la cheltuielile de transport a materiilor prime și materialelor – cu privire la prețul de livrare, analizat diferențiat în raport cu distanțele teritoriale și cheltuielile de transport pentru a livra materiile prime și materialele la GOLDPAN GRUP S.R.L. – posibilități de evitare a lucrării directe cu furnizorul, în cazul în care GOLDPAN GRUP S.R.L. îi sunt disponibile variante de achiziție a materiilor prime rămase pe stocul unui agent comercial la un preț mai mic, dacă între timp prețul la fabrica producătoare a crescut mult iar agentul privat se află mai aproape decât fabrica producătoare, evitând adăugarea unui cost de transport în plus . Un plus de siguranță care asigură, dacă se respectă, o colaborare ulterioară este credibilitatea furnizorilor . Ea poate fi determinată prin încheierea de contracte cu furnizorii, cu specificații unde sunt notate penalități majore, dacă nu se respectă responsabilitățile asumate, acestea fiind termenul de livrare, calitatea și cantitatea livrării . Pentru GOLDPAN GRUP S.R.L.acesta înseamnă că își poate desfășura angajamentele în urma primirii livrărilor ce-I compun patrimonial și îi asigură continuitate . Solvabilitatea financiară a unui agent economic, îi este atribuită de un indice de notare de la 1 la 6 , respective încrederii maxime îi este alăturată cifra 1 și nesiguranței sau lipsei de credibilitate este notată cu 6 . De obiecei, credibilitatea unui furnizor se poate afla de la instituții specializate ce au acces la date economice sau prin consultarea cu diferiți agenți colaboratori cu furnizorul respective . Chiar dacă, GOLDPAN GRUP S.R.L. a păstrat o colaborarea îndelungată cu mai toți furnizorii, au existat însă excepții care au afectat producția, precum : – întârzierea cu peste 24 de ore a termenului de livrare, afectând producția prin oprirea acesteia temporar – livrarea înainte de termenul stabilit, lucru ce a dus la suprastocare, dar mai ales la lipsa fizică a unui unui spațiu corespunzător de amplasare a materiei prime – cantități de făină prea mici față de ce solicitate și încrise pe ambalaj – calitatea defectuoasă a unor utilaje, întalnită la înlocuirea unui malaxor uzat fizic cu unul nou defect din fabrică și cu specificații reduse – condițiile în care au fost transportate materiile prime și materialele de la fabric la beneficiar, caz întânit la descărcare prin constatarea că din cauza depozitarii greșite pe timpul tansportului în camion, unele materii prime s-au vărsat .
III.4.1. Organizarea aprovizionării
GOLDPAN GRUP are ca principali furnizori de materie primă și anume făină și grâu pe :
S.C. COMCEREAL S.A. TELEORMAN, firmă în care domeniul de activitate principal este reprezmetat de agricultură și servicii auxiliare pentru agricultură ; firma se ocupă cu activități ca producția uleiurilor și grasimilor vegetale, achiziționarea și comercializarea de produse agricole, semințe, uleiuri, păstrarea și depozitarea produselor agricole .
Adresă: Teleormanu Mârzănești, CUI 14292436 .
S.C. COMCEREAL S.A. Alexandria, punct de lucru Galați
Adresă: Griviței 38, Galați, CUI 18271347 .
Făina este principal materie primă ce este furnizată la GOLDPAN GRUP S.R.L. . Brutăria deține un stoc de siguranță de 30 de tone, iar consumul estimate pe zi este de 5,5 – 6 tone de făină, necesitănd o aprovizionare la fiecare 2 zile cu o cantitate minimă de 15 tone . Furnizorii :
S.C. COMCEREAL S.A. Teleorman, livrează făină în special pentru cozonaci, pască, pandișpan, prinoase ,fursecuri, cornuri
S.C. COMCEREAL S.A. Alexandria, livrează făină pentru pâine albă, pâine integrală și pâine neagră .
Tot S.C COMCEREAL S.A Teleorman furnizează și grâu brutăriei GOLDPAN GRUP S.R.L. , în primul rând pentru firma deține moară de grâu și în al doilea rând se întâmplă ca prețul grâului să fie mai avantajos . În urma procesului de măcinat din care se obține faina rămân resturi numite tărâțe ambulate la rândul lor în saci de 20 kg și folosite la pâinea neagră sau spre vânzare . Astfel de cele mai multe ori firma recurge la procurarea grâului și nu a făinii pure pentru că din vânzarea separată a tărâței se compensează prețul grâului uneori chiar mai avantajos decât prețul făinii gata procurată . Moara are o capacitate de măcinare de 10 tone și prezintă elevatoare de transport al grâului cu magazii separate pentru depozitare făină, grâu și tărățe . Din o tonă de grâu se obțin 7,4 tone de făină curată repectiv 2,6 tone de tărâțe . Atunci când se achiziționează grâu, S.C. COMCEREAL S.A. Teleorman o transport până la GOLDPAN GRUP S.R.L. în camioane de 24 tone la un număr de aprovizionări de 5 ori pe lună cu un stoc de siguranță de 40 de tone . Atât S.C. COMCEREAL S.A Teleorman cât și S.C. COMCEREAL S.A. Alexandria, livrează făina ambalată în saci cu o greutate de 50 – 55 kg, ciclul aprovizionarii fiind onorat de patru ori pe lună de la Teleorman și de nouă ori pe lună de la Alexandria . Înainte de a derula aceste aprovizionări, sunt purtate negocieri cu privire la prețul de achiziție pentru GOLDPAN GRUP S.R.L., în baza unui program comercial, stabilindu-se modalitățile de plată, dispozițiile finale, forța majoră, răspunderea părților și obiectivul contractului . Drojdia este ingredientul secundar de care are nevoie brutăria, fiind un agent de afânare biochimic a aluatului . Spre deosebire de drojdia normală din comerț, cea de panificație prezintă proprietatea facultativ anaerobă . Această proprietate o face să metobolizeze glucidele simple prin fermentație, producând alcool etilic, produse secundare și dioxid de carbon sau pe cale oxidativă, producând dioxid de carbon în combinație cu apa, generând energia necesarî creșterii. Astfel, drojdia crește optim o temperatură cuprinsă între 410C – 530C . Furnizorul oficial de drojdie al brutăriei GOLDPAN GRUP S.R.L. este S.C PAKMAYA S.A. livrând drojdie presată ( comprimată ) de patru ori pe lună la o cantitate de aproximativ o 1,5 tone . Furnizorii de ameliatori utilizați pentru a menține calitatea și greutatea specifică pâinii sunt S.C. FOOD Ingredients S.A. și S.C. Puratos Prod S.R.L. Mierea industrială : S.C. IOMCOOP S.R.L. Sibiu, Vitamine : S.C. RONAXAN S.R.L. Sare : S.C. SALINA S.A. Târgul Ocna Zahăr : S.C. ZAHĂRUL ORADEA S.A Glucoză : S.C. ANILOM S.A. Sibiu Margarină : S.C MEREDITH S.R.L. Ulei : EXPUR S.A. Grăsimi vegetale : S.C. COMCEREAL S.A. TELEORMAN Furnizor de ambalaje : MEGAROLL S.A. , București, Sectorul 2, Str. Vatra Luminoasă 28, bloc p7, etaj 9, ap. 43 . Furnizor de oțet : VINALCOOL S.A. Bacău, CUI 947439, J04/114/1991, județul Bacău, Calea Moinești 24 .
III.4.2 Dimensiunea stocului
Dimensiunea medie a stocului brutăriei GOLDPAN GRUP S.R.L. se prezintă :
30 tone făină stoc de siguranță
40 tone grâu stoc de siguranță ( n cazul achiziționării acestuia )
drojdia se află pe stoc doar în cantitate redusă de maxim 500 kg, deoarece prezintă termne de valabilitate mic, compensând prin numărul de livrări de 4 ori pe lună la o cantitate de 1,5 tone pe aprovizionare
amelioratorii din stoc sunt de 200 kg, aprovizionarea făcându-se de 4 ori pe lună în saci de 25 kg, iar pe o aprovizionare sunt aduse câte 50 kg
mierea industrială de pe stoc însumează o cantitate de 120 litri, adusă o dată pe lună, ambalată în butoaie de tablă de câte 30 litri fiecare
vitaminele nu depășesc valoarea de 30 kg în stoc, aprovizionarea făcându-se de 2 ori pe lună în cantitate de câte 15 kg
sarea prezintă un stoc de 300 kg, aprovizionată de 2 ori pe lună cu câte 160 kg, ambalată în saci de 40 de kg
zahărul deține un stoc de siguranță de 6 tone, ambalați în saci de 40 kg, săptămânal aducându-se aproximativ 1,5 tone
glucoza are o valoare de siguranță de 500 kg, aprovizionată o dată pe lună cu aceeași cantitate
margarina are o valoare de siguranță de 700 kg, livrată o dată pe lună cu 720 kg
uleiurile se regăsesc ambalate în 4 butoaie de 300 litri și sunt aduse o dată pe lună cu cantitatea de 1,2 tone însumate
ambalate în butoaie de 100 de litri, grasimile vegetale sunt înlocuite de altele la 2 săptămâni cu câte 500 litri, însumând pe lună aproximativ 1000 litri
ambalajele prezintă un stoc de câte 10 role pentru fiecare sortiment de produs ambalat venind pe stoc de 4 ori pe lună cu câte 40 de role personalizate și 10 role universale/aprovizionare
oțetul depozitat în canistre de plastic a câte 25 litri, este livrat fabricii de 2 ori pe lună la o cantitate de 50 litri/aprovizionare cu un stoc în fabrică de 100 litri .
În cazul modificării temporare a cererii de piață, stocul este reglat prin comandarea unor cantități mai mari de materii prime și material în raport cu celelalte cantități necesare producției sau comandarea în cantități mai mici ori mai rare .
II.4.3 Gestiunea stocurilor
Pentru GOLDPAN GRUP S.RL., ca activitate principal de priducție, materiile prime și materialele au o semnificativă pondere . Acestea sunt utilizate pentru a fi consummate la prima lor utilizare, participând direct la fabricarea produselor, regăsindu-se în produsul finit, dar nu în starea lor inițială ci transformată . Sunt înregistrate în Depozitul de materii prime și Depozitul de material, recepționând-le pe baza facturilor de la furnizori .
Evaluarea stocurilor se realizează la valoarea de intrare :
prețul de achiziție însemnând valoarea plătită spre furnizor, la data livrării și consemnării facturii cu T.V.A. încadrat
reducerile comerciale care scad .
La valoarea exercițiului, în evaluarea stocurilor se face la valoarea de intrare a stocurilor pusă deacord cu rezultatele inventarierii . Ieșirile stocului din unitate se evaluează la valoarea de intrare, folosind metoda FIFO . Astfel stocurile sunt evaluate la prețul de achiziție a primului lot, iar după terminarea acestuia se ia în considerare ordinea cronologică a prețului următorului lot . Inventariatul permanent este o metodă care presupune înregistrarea în conturile de stocuri, atât cantitativ cât și valoric, evaluate la valoarea de intrare respective prețul de facturare . Contabilitatea materiilor prime și materialelor este realizată cu ajutorul grupei 30 Stocuri de materii și material, având următoarele conturi :
301 ,, Materii prime ’’
302 ,, Materiale consumabile ’’
304 ,, Materiale de natura obiectelor de inventar ’’ .
Se asigură, pe cât posibil, o aprovizionare optimă cu materii prime și diminuarea stocurilor la un nivel ce implică cheltuieli minime de intreținere și inventariere fără a afecta negativ desfășurarea normală a activității . Astfel sosirea stocurilor se face la momentul potrivit și în cantitățile stict necesare .
Problema stocurilor este deosebit de complexă și, de cele mai multe ori, esențială pentru buna desfășurare a unui proces de producție .
Cum practic nu există procese de aprovizionare sau de desfacere riguros ritmice, problema stocurilor se pune începnd de la asigurarea resurselor, trecând prin toate fazele producției intermediare, a producției finale, pnă la livrarea produselor către mediul exterior procesului de producție, pentru a continua în aceasta sub forma stocurilor create la consumatorii particulari sau privați, de unde se întoarece ca feed – back negativ, sub formă de nouă cerere de producție finită sau ofertă probabilă de resurse pentru reluarea procesului de producție . Acest ciclu, mai mult sau mai puțin, emite către sistemul de management semnale ce se concretizează prin procesul de management, în probleme de cele mai multe ori dificil de soluționat . Pe lângă dificultatea soluției, problema stocurilor mai are o caracteristică ce implică și mai mult lucrurile : efermitatea soluției, dată atât de interconectările și intercondiționările interne ( între propriile subsisteme ) și externe ( cu mediul ), cât și de condițiile de risc și incertitudine în care evoluează sistemul respectiv . Literatura de specialitate oferă atât o bogată și complexă analiză a problemei stocurilor, cât și o serie de metodologii de soluționare a acesteia . Aplicarea în practica managerială curentă a acestora ridică unele probleme, printre care subliniem necesitatea stăpânirii unor noțiuni de matematici superioare adecvate, precum și suficient timp la dispoziție . Cum de multe ori, acestea sunt obstacole importante în fundamentarea unei politici eficiente, privind procesele de stocare specifice sistemului condus, propunem o variantă automată de soluționare a problemei, de anticipare ( utilizând simularea cu ajutorul calculatorului ) a efectelor deciziilor pe care managerul ar fi tentat să le ia, ceea ce, în ultima instanță, îi facilitează alegerea unei soluții optimale pentru situația dată .
III.5. Costurile de producție
Pentru a determina câtă pine se produce dintr-o tonă de ăină, mai întâi trebuie făcute cunoscute scăzămintele tehnologice și deșeurile care au loc în procesul de fabricație . În ceea ce privește valoarea scăzămintelor, ea este exprimată în procente față de masa inițială a aluatului și respective a semifabricatului în fiecare fază de fabricație :
Scăzămintele prin fermentația aluatului, de la fabricarea lui și până la coacere, variază între 1,5 și 2,5 %, calitatea făinii influențând acești factori, precum și consistența aluatului, modul de conducere și de urmărire a fermentației
La coacere, scăzămintele se învârt în jurul cifrei de 5 – 20 %, în funcție de mărimea și forma produsului, de gradul de coacere și tipul cuptorului .
Pentru aceste scăzăminte, valorile normale sunt :
15-20% pentru produsele până la 0,5 kg/bucată
10-12% pentru produsele de 0,5-1,0 kg/bucată
6-8% pentru produsele de 1-2 kg/bucată
5% pentru produsele peste 2 kg/bucată .
La răcire, scăzămintele se situează în jurul valorii de 2,5 – 3,5 %, în funcție de mărimea și forma pâinii cât și de condițiile de depozitare .
În fabricație, pierderile sunt compuse din rebuturile de produse, care apar în timpul fabricației influențate de coacere, manipulare și depozitare, și deșeurile neigienice de făină rezultate la manipularea și depozitarea făinii .
Deșeurile se exprimă în procente și au o valoare mai mică de 0,15 față de făina trecută în fabricație .
Rebuturile se exprimă în procente și nu depășesc 0,1 % din producția realizată .
Contabilitatea costurilor își extrage informațiile din contabilitatea financiară și poate ridica unele problem cu privire la alegerea cheltuielilor ce vor forma costul . De obicei, aproape toate cheltuielile înregistrate într-un cost din clasa a șașea a contabilității financiare, sunt incorporabile în costuri .
a ) Cheltuielile cu uzura sunt cheltuielile ce se ocupă cu amortizarea din contabilitatea financiară și se diferențiază de criteriile convenționale de calcul a amortizării în contabilitatea financiară prin :
baza amortizabilă a imobilizării reprezintă valoarea actuală bazată pe valoarea de piață pentru a determina costul de înlocuire
durata de amortizare reprezintă durata de utilizare admisă
cheltuieli cu uzura reprezintă costurile de întreținere a imobilizării
b ) Cheltuielile evaluate sunt atribuite cheltuielilor cu provizioanele din contabilitatea financiară, unde cheltuielile sunt fixate de fiecare întreprindere pentru o evaluare cât mai exactă a costurilor .
c ) Cheltuielile etalate sunt cheltuielile cu perioadă diferită de calcul a costului ( chirie ) .
Cheltuielile supletive sunt incorporate în cost chiar dacă nu figurează în contabilitatea financiară din rațiuni juridice și fiscale, împărțindu-se în :
remunerarea întreprinzătorului individual care beneficiază de o cotă parte din profit și nu de un salariu
remunerarea capitalului propriu .
I = CCF – N + S , unde:
CCF = cheltuielile contabilității financiare; N = cheltuielile neîncorporabile; S = cheltuielile supletive.
Încorporarea cheltuielilor este traseul parcurs de cheltuieli spre costurile funcționale, de achiziție, producție sau complete .
a ) Cheltuieli incorporabile directe sunt afectabile unui produs fără tratamente intermediare . b ) cheltuieli incorporabile indirecte sunt cheltuieli cu repartizare prealabilă înaintea identificării asupra produselor . Elementele din care se compun costurile sunt :
Cost primar (CPr) = Materiale directe (MD) + Manoperă directă (MOD) + Alte costuri directe (ACD)
Cost producție (CP) = CPr + Costuri indirecte de fabricație (producție) (I)
Cost complet (CC) = CP + Costuri în afara producției (CAP)
CAP = Costuri de desfacere (CD) + Costuri de administrație (CAd) .
Sau se mai pot genera costuri din altă grupă cerută de nevoia de analiză :
Cost primar (CPr) = MD + MOD + ACD
Costul conversiei (CCV) = MOD + I . Costul de producție este costul produsului și pentru că elementele sale nu acoperă toată gama posibilă, elementele exceptate formează costul perioadei . Costul perioadei (CPr) = CAd + CD . Costul produsului reprezintă costul generat de cumpărarea și fabricarea bunurilor . Costul perioadei este conectat la veniturile unei perioade . Costurile indirect sunt costurile rămase, unde nu intră și cele directe, dar care au în vedere organizarea general a întreprinderii . Costurile indirect se impart în :
indirecte de fabricație
indirecte de desfacere
indirecte de admnistrație
indirecte de cercetare – dezvoltare .
Costul total include doar elemente conectate la veniturile generate de vânzări și nu de alte cheltuieli .
Prețul de vânzare se calculează în baza costului și a unui profit calculate în procente din cifra de afaceri .
Profitcost =
Costurile se clasifică după mai multe criteri și anume după :
A ) natura elementelor care pot fi :
material
cu muncă vie .
b ) funcții, costuri ce țin de repartizarea activității :
cost de achiziție, compus din elemente generate de procurarea bunurilor
cost de producție
cost comercial împătțit în costul distribuției și costul vânzării .
c ) conform corelației cu obiectul de calculație, costul se împarte în :
cost direct ( costul materiei prime )
cost indirect ( chiria localului ) .
d ) variabilitate, determinate de volumul de producție :
costuri fixe
costuri variabile
costuri semivariabile .
e ) controlabilitate;
f ) normalitate;
g ) capital sau venituri;
h)timp;
i )previziune și control;
j )decizii manageriale;
k )evaluare, etapele calculației;
l ) evaluare.
Minimizarea costurilor
Fiind stabilit un anumit nivel al producției Y, se pune problema determinării cantităților optime din cele două resurse x1 și x2 ( având prețurile pe unitate de produs p1 , respective p2 ) care să fie utilizate în procesul de producție astfel încât, costul acesteia să fie minim .
Considerând funcția de cost :
c = x1 ∙ p1 + x2 ∙p2 și funcția de producție problema devine :
min. c = min. ( x1 ∙ p1 + x2 ∙p2 ) a ∙ x1∞ ∙ x21 – ∞ = Y x1, x2 0 .
În acest caz, funcția lui Lagrange este :
L ( x1, x2,λ ) = x1 ∙ p1 + x2 ∙p2 + λ ∙ ( Y – f(x1,x2) ) .
Maximizarea profitului
Exprimând profitul P : P = p ∙ Y – C
Ca diferență de preț între valoarea încasată, prin vânzarea unei cantități de Y produse la prețul p și cheltuielile aferente procesului de producție, se cere determinarea cantităților din resurse X1 și X2 care să fie utilizate astfel încât, P să fie maxim .
Problema poate fi pusă sub forma :
max. P = max. ( p∙a∙x1∞∙x21-∞ – x1 ∙ p1 – x2 ∙p2 )
x1, x2 0 .
Se soluționează problema de optim fără restricții . Punctele staționare se determină din sistemul :
= 0 ; = 0
care, devine : =
Dacă x este o soluție a sistemului atunci, condiția ca aceasta să fie punct de maxim pentru problema dată este : din relația = rezultă 2P ( x ) ˂ 0 , = . Ultima relație pune în evidență faptul că maximizarea profitului are loc în condițiile în care raportul eficiențelor diferențiale cuprinse în volumul fiecărui factor de producție este egal cu raportul prețurilor factorilor respectivi .
III.6. Rentabilitatea
Profitul este considerat, în primul rând, un venit sau o formă de venit, însă accepțiunile sale sunt multiple, de multe ori contradictorii . Din punct de vedere juridic și statistic, profitul sau beneficial se determină ca o diferență între veniturile și cheltuielile unei activități economice desfășurate de un agent economic, adică profitul se determină ca o diferență dintre ceea ce încasează agentul economic din vânzarea bunurilor și serviciilor realizate ( prețul de vânzare ) și ceea ce cheltuie pentru realizarea bunurilor și serviciilor respective ( costul de producție ) . Din punct de vedere contabil, profitul exprimă ceea ce rămâne unei firme, după ce s-au scăzut din venitul său total plățile aferente altor firme sau persoane individuale, în legătură cu factorii de producție pe care i-au furnizat ( muncă, capital, pământ ) . Atât în teorie, cât și în practica economic s-a acreditat idea că profitul este dovada utilității unei activități economice, iar mărimea profitului reprezintă măsura acestei utilități . În cadrul economiei, profitul influentează atât nivelul utilizării resurselor, cât și alocarea acestor resurse, în funcție de posibilitățile utilizării alternative . Ca urmare, profitul prezintă două funcții economice importante :
stimulează investițiile și creșterea producției, în sensul că posibilitatea obținerii profitului determină inițiativa și acceptarea riscului din partea firmelor .
funcția de orientare a alocării resurselor, motivația obținerii profitului determinând firmele să-și sporească raționalitatea și eficiența activităților economice desfășurate, și tot odată, se cultivă spiritul de economie .
Mărimea profitului este variabilă în timp și spațiu, putând fi determinată cu ajutorul a doi indicatori :
masa profitului
rata profitului .
1 ) Masa profitului reprezintă suma totală dobândită sub formă de profit, de către un agent economic, ramură economic sau economie națională și se poate calcula ca o diferență între prețul de vânzare și costul mediu, sau ca o diferență între veniturile totale și costurile totale . De regulă, masa profitului este un indicator de eficiență calculate la nivelul firmei și poate fi calculată în două moduri :
a ) masa profitului la nivel de produs se determină după următoarea relație de calcul :
P = Pv – Cp în care :
P – masa profitului Pv – prețul de vânzare al produsului Cp – costul de producție unitar .
b ) masa profitului calculate la nivel global se determină după următoarea relație de calcul :
P = VT – CT = Q ( Pv – Cp ) în care :
P – masa profitului VT – venitul total CT – costul total Q – producția realizată și valorică .
2 ) Rata profitului poate fi calculată cu un raport procentual între masa profitului și costurile făcute pentru obținerea acesteia, volumul capitalului utilizat sau cifra de afaceri .
a ) rata profitului – calculată ca raport între masa profitului și costurile totale :
Rp = ∙ 100 în care :
Rp – rata profitului P – masa profitului CT – costul total .
b ) Rata profitului, calculată ca un raport între masa profitului și capitalul utilizat :
Rp = ∙ 100 în care :
C – capitalul utilizat .
c ) Rata profitului, calculată ca un raport între masa profitului și cifra de afaceri ( volumul total al încasărilor realizate de firmă din activitatea proprie )
Rp = ∙ 100 în care :
CA – cifra de afaceri ..
Rata rentabilității economice reprezintă eficiența cu ajutorul căruia sunt folosite activele firmei . Ea este reprezentată de relația :
Rr = ∙ 100 în care : Rr – rata rentabilității economice Pnet – profit net At – activele totale .
Rata rentabilității financiare reprezintă eficiența prin care este utilizat capitalul firmei .
Rrf = ∙ 100 în care : Rrf – rata rentabilității financiare Pnet – profitul net Kpr – capital propriu
Între rata rentabilității economice și rata rentabilității financiare se manifestă o corelație directă prin efectul de levier financiar :
Rrf = Rre ⊕ ( Rre – Rd ) ∙ în care :
Rre – rentabilitatea economică Rd – costul mediu al datoriei financiare D – datorii financiare Kpr – capitaluri proprii .
Date și Indicatori financiari în RON – GOLDPAN GRUP SRL :
Concluzii
Managerii, prin natura muncii, au contribuit dintotdeauna la perfecționarea pregătirii subordonaților pentru a fi în măsură șă-și îndeplinească în cât mai bune condiții sarcinile de serviciu . În prezent, procupărea factorilor de management în direcția ridicării nivelului de cunoștințe al personalului a cunoscut noi dimensiuni, în contextual acceptării unanime a necesității educației permanente . Eforturile pentru continua pregătire a personalului se desfășoară în tot mai multe țări, pe diferite mediane ale lumii, în ambianța propice asigurată de constituirea și funcționarea sistemelor naționale de formare și perfecționare a forței de muncă . Pe fondul acestor evoluții din cadrul mediului ambient, conducerea firmelor își fixează ca obiectiv principal pe lângă cele clasice economice și ridicarea continuă a nivelului de pregătire a personalului . În consecință, acest element este avut în vedere, de regulă, în adoptarea deciziilor majore privind funcționarea și dezvoltarea activității firmei . Modalitățile concrete prin care se manifestă caracterul educative al managementului întreprinderii modern sunt deosebit de diverse, dintre aceastea mai semnificative fiind, după opinia mea, următoarele :
a ) fundamentarea ansamblului activităților de pregătire a personalului pe o strategie educațională a firmei prin care se stabilesc obiectivele formative pe termen lung, principalele modalități de realizare, precum și resursele special alocate . Realismul și coerența strategiei, concretizată în politici educaționale adecvate, asigură ca în permanență întreprinderea să dispună integral de forța de muncă necesară, iar nivelul său de pregătire să fie continuu actualizat .
b ) organizarea în cadrul firmelor a unui compartiment profilat în calificarea și perfecționarea pregătirii personalului
c ) punerea la punct în întreprinderi de complexe sisteme de informare și documentare a personalului profilate pe problematică adecvată domeniului lor de activitate
d ) extinderea folosirii de către manageri, mai ales cei de la nivel superior și mediu, a metodelor delegării, diagnosticării, ședinței etc .
e ) luarea în considerare în fundamentarea și aplicarea majorității deciziilor importante din firmă a necesității de a dezvolta nivelul cunoștințelor personalului
Pe plan microeconomic, amplificarea caracterului formative al managementului întreprinderii cu consecințe nemijlocite în nivelul de pregătire și comportamentul personalului din cadrul său se exprimă prin creșterea contribuției sale la crearea venitului național, superioară adesea altor factori majori implicați . Știința managementului și implementarea sa în întreprinderile de vârf se caracterizează printr-o pronunțată viziune și abordare sistematică . În paralel se lărgesc și aprofundează și cunoștințele despre firmă, obiectul principal al managemntului . Firma sau întreprinderea este abordată ca un ansamblu de resurse tehnico- material, fianciare și umane aflate într-o stânsă intercondiționare, subordonată realizării anumitor obiective de eficiență .
Propuneri
Lărgirea sferei de dezvoltare a managemntului din puctul meu de vedere ar trebuit punctat prin efectuarea unui masiv transfer de cunoștințe de management prin toate filierele posibile – macro, mezo și microsociale ca :
nivelul de pregătire a populației, cu cât el este mai ridicat, cu atât preluarea și folosirea informațiilor de management din alte țări se efectuează cu rezultate superioare .
limbile străine cunoscute de populația activă a unei țări, care nu reflectă decât parțial nivelul său de pregătire, dar au o influență din cele mai importante, doar țările mici, aflate în imediata vecinătate a unor țări care folosesc limbi de circulație internațională sau străbătute de căi de transport cu intens trafic internațional
gradul de control și înregimentare al oamenilor la nivel macro și microsocial, datorită circumstanței cu cât aceasta este mai redus, cu atât transferul de cunoștințe de management se efectuează mai ușor și eficace și viceversa
mobilitatea și libertatea față de cenzură ; gradul în care oamenii sesizează și preiau informații utile crește odată cu mobilitatea și livertatea personală . În plus, libera mișcare a populației între țări este însoțită întotdeauna, conștient sau inconștient, de un veritabil transfer de cunoștințe de management, cel mai frecvent de o manieră informală
gradul de deschidere al societății ; inflená sa se manifestă, în primul rând, prin măsura în care se asigură în mod obișnuit accesul la informații oentru simplu fapt că societățile deschise vehiculează fără restricții un volum mare de informații din toate domeniile, inclusiv din managemet, determinând receptarea acestora la un nivel ridicat de către majoritatea populației . În paralel societățile deschise fovorizează formarea și etalarea de mentalități propice dialogului informatițional la nivel de indivizi, agenți economici, organizații culturale, științifice sau educaționale .
Bibliografia
Bogdan Bacanu, Anti-Strategic Management. Teorie si studii de caz, Editura Polirom, anul apariției 2014 Cristina Burghelea, Oana Camelia Iacob, Managementul operational al productiei, Editura Bibliotheca, anul apariției 2013 Toma Hutira, Calificarea forței de muncă industrial, Concept, nivel, tendință, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1983, pag. 103 Daniel Gherasim, BAZELE MACROECONOMIEI, EDITURA JUNIMEA, IAȘI-2009, pag. 112 Dr. Gheorghe Bășanu și Dr. Dumitru Fundătură, MANAGEMENT MARKETING, București, Editura S. C. DIACONU CORESI, 1993 Dr. Lefter Chirică și Dr. Ionescu Romeo-Victor, SINTEZE DE ECONOMIE POLITICĂ, Meditații fără profesor, București, Editura ECONOMICĂ, 1997, pag. 49, 55, 59 Gavril Horja, PLANURI SINTEZE TESTE PROBLEME SUBIECTE, București, Editura ALL Education, 1995, pag. 14 Otto Werk, Rudiger Erbrecht, Compediu De Economie, ALL EDUCATION, 2001 Traducere : Nicolae Ionescu-Cruțan Octavian Jaba, Gestiunea producției și operațiilor, Metode și tehnici ale managementului operațional al producției, București, Editura Economică 2002, pag. 56 Ovidiu Nicolaescu, NOUTĂȚI ÎN MANAGEMENTUL INTERNAȚIONAL, Management comparat, București, Editura Tehnică, 1993 Marian Zaharia, Camelia Zaharia, Anda Deac, Florina Vizinteanu, Management – teorie și aplicații C++ , București, Editura Tehnică, 1993
Solomia Andres, Management. Sinteze, teste, indrumari, Editura Eftimie Murgu,2012
Tantau Adrian Dumitru, Managementul strategic. De la teorie la practica. Editia 3,Editura CH Beck, 2011 Nigel Slack, Stuart Chambers, Robert Johnston, Managementul Operațiunilor, Editura Codecs, 2011 Emil MAXIM, Strategie si planificare strategica. Proiect economic, Editura Sedcom Libris, 2010 Gareth Jones, Rob Goffee, DE CE AI FI TU SEFUL? CUM SA DEVII UN LIDER AUTENTIC, Editura ALL, 2010 Mihail Iurcu, Managementul resurselor umane – Ergoestetica, Editura Bibliotheca, Colecția Universitaria Economia,2005 Cristina Burghelea, Oana Camelia Iacob, Managementul operational al producției, Editura Bibliotheca, 2013 George Girlesteanu, Organizarea generala a administrației, Editura: Universul Juridic, Colectia: Cursuri universitare, 2011 Gheorghe Militaru, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI ȘI AL OPERAȚIUNILOR, Editura: ALL, 2008
.Webografia
[http://ro.wikipedia.org/wiki/Proces_tehnologic, 28.05.2014 ]
[http://www.uamsibiu.ro/studenti/docs/cursuri/2/MN-mn-prod.pdf , 13.01.2014]
Bibliografia
Bogdan Bacanu, Anti-Strategic Management. Teorie si studii de caz, Editura Polirom, anul apariției 2014 Cristina Burghelea, Oana Camelia Iacob, Managementul operational al productiei, Editura Bibliotheca, anul apariției 2013 Toma Hutira, Calificarea forței de muncă industrial, Concept, nivel, tendință, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1983, pag. 103 Daniel Gherasim, BAZELE MACROECONOMIEI, EDITURA JUNIMEA, IAȘI-2009, pag. 112 Dr. Gheorghe Bășanu și Dr. Dumitru Fundătură, MANAGEMENT MARKETING, București, Editura S. C. DIACONU CORESI, 1993 Dr. Lefter Chirică și Dr. Ionescu Romeo-Victor, SINTEZE DE ECONOMIE POLITICĂ, Meditații fără profesor, București, Editura ECONOMICĂ, 1997, pag. 49, 55, 59 Gavril Horja, PLANURI SINTEZE TESTE PROBLEME SUBIECTE, București, Editura ALL Education, 1995, pag. 14 Otto Werk, Rudiger Erbrecht, Compediu De Economie, ALL EDUCATION, 2001 Traducere : Nicolae Ionescu-Cruțan Octavian Jaba, Gestiunea producției și operațiilor, Metode și tehnici ale managementului operațional al producției, București, Editura Economică 2002, pag. 56 Ovidiu Nicolaescu, NOUTĂȚI ÎN MANAGEMENTUL INTERNAȚIONAL, Management comparat, București, Editura Tehnică, 1993 Marian Zaharia, Camelia Zaharia, Anda Deac, Florina Vizinteanu, Management – teorie și aplicații C++ , București, Editura Tehnică, 1993
Solomia Andres, Management. Sinteze, teste, indrumari, Editura Eftimie Murgu,2012
Tantau Adrian Dumitru, Managementul strategic. De la teorie la practica. Editia 3,Editura CH Beck, 2011 Nigel Slack, Stuart Chambers, Robert Johnston, Managementul Operațiunilor, Editura Codecs, 2011 Emil MAXIM, Strategie si planificare strategica. Proiect economic, Editura Sedcom Libris, 2010 Gareth Jones, Rob Goffee, DE CE AI FI TU SEFUL? CUM SA DEVII UN LIDER AUTENTIC, Editura ALL, 2010 Mihail Iurcu, Managementul resurselor umane – Ergoestetica, Editura Bibliotheca, Colecția Universitaria Economia,2005 Cristina Burghelea, Oana Camelia Iacob, Managementul operational al producției, Editura Bibliotheca, 2013 George Girlesteanu, Organizarea generala a administrației, Editura: Universul Juridic, Colectia: Cursuri universitare, 2011 Gheorghe Militaru, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI ȘI AL OPERAȚIUNILOR, Editura: ALL, 2008
.Webografia
[http://ro.wikipedia.org/wiki/Proces_tehnologic, 28.05.2014 ]
[http://www.uamsibiu.ro/studenti/docs/cursuri/2/MN-mn-prod.pdf , 13.01.2014]
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza S.c. Pan Grup S.r.l (ID: 136186)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.