Analiza Salariului Real In Romaniadocx

=== Analiza salariului real in Romania ===

Introducere

Atat in teoria cat și in practica economică, salariul ocupă un loc foarte important.Termenul de „salariu” este de origine latină. Salarium reprezenta suma ce se plătea fiecărui soldat roman in schimbul cumpărarii sării. Soldatul fiind un om dependent, i se acorda salarium, de altfel un om liber nu primea salarium. In timp, termenul a luat sensul de venit al unui om care este dependent de altul, in sens economic sau juridic.

Salariul constituie un venit atribuit factorului muncă datorită participării nemijlocite a lui, la activitatea economică.

Trebuie sa mentionam ca salariul nu a existat dintodeauna, cu toate că factorul muncă a luat parte din toate timpurile la procesul de producție. In general, nu ne putem imagina un proces de productie, o activitate economica, fara prezenta factorului muncă.

In acest sens, salariul – venit al persoanelor care participă prin munca lor proprie la procesul de producție este o categorie economică care a apărut în contextul anumitor condiții social-economice, odata cu aparitia in societate a indivizilor lipsiti de capacitati de organizare si desfasurare a productiei, dar cu o forta de munca ce reprezenta pentru ei, unicul mijloc de existenta.

In cazul unui meserias independent, acesta detine toate conditiile materiale de productie, pe care impreuna cu factorul munca, le foloseste dupa bunul plac in procesul de productie.

Astfel, tot ceea ce obtine, intreaga productie creata, ii apartine in totalitate.

Producatorul independent poate plati doar statului un impozit pe venit, in schimbul serviciilor aduse comunitatii.

In acest caz, venitul producatorului independent obtinut prin forta proprie de munca , nu poate lua forma de salariu.

Salariul nu apare ca forma tip a venitului si nu reflecta toate tipurile de venituri obținute de factorul muncă de-a lungul timpului ci apare ca venit ce revine factorului muncă în anumite condiții social-economice in care posesorul fortei de munca nu posedă altceva decît aptitudinile lui fizice și intelectuale, priceperea lui, capacitatea lui de a munci, care reprezintă singura lui sursă de existență.

In lipsa celorlalti factori de productie, posesorul fortei de munca este lipsit și de mijloacele necesare traiului si in acest sens, singura lui alternativă este să-și închirieze forța lui de muncă, singurul bun pe care îl posedă, de pe urma căruia să obțină venitul necesar traiului.

Acest lucru este posibil numai in cazul in care, producatorul, este un om liber, egal in drepturi cu ceilalti.

Nefiind cetatean liber, ci sclav sau iobag, forta lui de munca nu ar putea fi inchiriata deoarece aceasta ar apartine de drept stăpînului de sclavi, sau feudalului, iar rezultatele muncii lui vor fi însușite de către aceștia din urma.

În prezent, salariul reprezintă cea mai des intalnita formă de venit, nivelul lui condiționând situația economică a unui număr ridicat de persoane. Salariul exprimă atît plata muncii de execuție a lucrătorilor propriu-ziși, cît și remunerarea muncii celor ce execută activități de concepție și conducere. Astfel, salariul nu apare pur si simplu ca preț al muncii, ci ca preț al capacității de a munci, ca preț al îchirierii forței de muncă a unor oameni liberi juridic și, in mod cert, ca preț al serviciilor aduse prin munca depusă de către acești oameni.

Laureat al premiului “Nobel” pentru economie, P.A.Samuelson, sustine ca “omul este mai mult decît o marfă, cu toate că este adevărat că omul închiriează serviciile sale pentru un preț. Acest preț este nivelul salariului, care este de la distanță cel mai important preț”.

Cap. I CONCEPTUL, NATURA ȘI FORMELE SALARIULUI

Prin formele specifice de remunerare a serviciilor aduse în cadrul activității economice de fiecare factor de producție, se explica modalitatile de formare a veniturilor celor ce participa la viata economica.

In acest sens, salariul, ca preț al muncii ce se formează pe piața muncii, reprezinta remuneratia factorului munca pentru contribuția adusă în activitatea economica.

1.1 Piața muncii în România – noțiuni teoretice

Factorul muncă, reprezentând conditia generală a oricărei activități, se asigură ca și ceilalti factori de productie, prin intermediul pieței.

In momentul întâlnirii și confruntarii cererii cu oferta, se întemeiază, de asemenea, piața muncii.

Piata muncii funcționeaza în fiecare stat, pe diferite grupuri de țări și la scara mondială. Orice activitate, care se initiază sau există în societate, generează forta de muncă. Aceasta reprezintă volumul total de muncă necesar activităților dintr-o țară pe o perioada dată. Dar ea nu constituie în întregime o cerere care se manifesta pe piața muncii.

Pentru ca nevoia de muncă să ia forma cererii de muncă este necesara remunerarea sa. Astfel, în cererea de muncă nu sunt incluse activitățile care se pot realiza de către femeile casnice, miliari în termen, studenți, alți nesalariați.

Cererea de muncă reprezintă nevoia de muncă salariată care se formează într-o economie de piață, la un moment dat. Cererea de munca se exprimă prin intermediul numărului de locuri de munca. Satisfacerea nevoii de muncă se realizează pe seama utilizării disponibilităților de muncă existente în societate, adica a volumului de muncă ce poate fi depus de populația aptă de muncă a țării respective, în perioada dată. Și în acest caz, trebuie să avem în vedere că disponibilitățile de muncă ce se constituie în ofertă sunt numai acelea care urmează sa fie remunerate, salarizate.

Oferta de muncă este reprezentata de munca pe care o pot depune membrii societății în condiții salariale. Prin urmare, nu sunt incluse in oferta de munca, femeile casnice, studenții, militarii în termen și alți oameni care depun activități nesalariale.

Oferta de muncă se exprimă prin numărul celor apți de muncă sau populația aptă disponibilă din care se scade numărul femeilor casnice, al studenților și al celor care nu doresc să se angajeze în nici o activitate, întrucat au resurse pentru existență sau au alte preocupări.

Cererea și oferta de muncă nu trebuie considerate prelungiri simple și directe ale cererii și ofertei de bunuri economice pe o altă piață, ci ca niște categorii specifice cu un conținut care le este propriu. În acest sens, vom lua in considerare aspectele urmatoare:

Pe termen scurt, cererea de muncă este practic invariabilă, deoarece dezvoltarea unor activități existente și initierea altora noi, generatoare de locuri de muncă, presupun o anumită perioadă de timp;

Oferta de munca, în ansamblul său, se formează în decursul unui timp îndelungat în care creste și se instruiește fiecare generație de oameni până la vârsta la care se poate angaja;

Posesorii forței de muncă au o mobilitate relativ redusă; oamenii nu se deplasează dintr-o localitate în alta și nu își schimbă cu usurința munca, ci sunt atașați mediului economico-social, chiar daca nu au avantaje economice. De asemenea, oferta de muncă depinde de vârstă, sex, starea sănătății, psihologie, condiții de muncă etc, aspecte care nu sunt neapărat de natura economică;

Oferta de forță de muncă este eminamente perisabilă și are caracter relativ rigid. Cel ce face oferta trebuie să trăiască, nu poate aștepta oricât angajarea pe un loc de muncă;

Generațiile de tineri nu sunt crescute de părinții lor ca niște mărfuri sau numai pentru a deveni salariați, ci ca oameni. De aceea, oferta de muncă nu se formeaza în exclusivitate pe principiile economiei de piață.

Cererea și oferta de muncă nu sunt omogene, ci se compun din segmente și grupuri neconcurențiale sau puțin concurențiale, neputându-se subsitui reciproc decât în anumite limite sau deloc.

Piața muncii, ca expresie a raporturilor dintre cerere și ofertă, se desfasoară în două trepte sau faze. Prima se manifestă pe ansamblul unei economii sau pe segmente mari de cerere și ofertă, determinate de particularitățiile tehnico-economice ale activităților. În cadrul acestei faze, se formeaza codițiile generale de angajare ale salariaților, se conturează principiile care actionează la stabilirea salariilor și o anumită tendința de stabilire a salariilor la un nivel înalt sau scăzut.

A doua fază reprezintă o continuare a celei dintâi și constă în întâlnirea cererii cu oferta de muncă în termeni reali, în funcție de condițiile concrete ale firmei și salariaților săi. Cererea se dimensionează precis, ca volum și structură, pe baza contractelor și a altor angajamente asumate de firmă, iar oferta se delimitează și ea pornind de la programul de muncă, număr de ore suplimentare pe care salariații acceptă să le efectueze sau nu, în funcție de nevoile și aspirațiile lor, de situația socială și economică etc.

Conceptul și natura salariului

Salariul reprezintă mai inainte de toate, suma plătită pentru a obține serviciul factorului muncă.Astfel, salariul se obține după ce munca s-a consumat si se deduce din prețul încasat pentru bunul la producerea căruia a contribuit. Asadar, salariul constituie și un venit.

Multe teorii sustin că salariul reprezintă un venit însușit prin muncă.

Muncitorul vinde pe piața forța sa de muncă si nu munca. Munca insăși nu are valoare și nici preț dar este creatoare de valoare.

Munca, nefiind materializată și neexistînd decît în cadrul procesului de producție, nu poate fi vanduta intreprinzatorului. Muncitorul va vinde decat forta sa de munca, capacitatea de a munci.

Salariul nu reprezinta valoarea sau prețul muncii, ci numai o formă camuflată a valorii sau a prețului forței de muncă. El apare ca fiind prețul muncii, dar în realitate este prețul forței de muncă. Salariul ia forma expresiei în bani a întregii valori nou create dar, în realitate, este o parte a valori create.

Economistii s-au preocupat constant de problema salariului, începînd cu școala clasică.

Adam Smith sustine că din toate cele trei venituri, salariul este singurul venit bazat pe muncă. Salariul reprezintă, după el, o parte din rezultatul muncii muncitorului din care se scade în prima faza renta și ulterior, profitul. Adam Smith a văzut în salariu o categorie naturală -”răsplata naturală a muncii”.

Natura si substanta salariului sunt interpretate în conceptii diferite, existînd în acest sens, concepții moniste,concepții dualiste si conceptii pluraliste.

Conform teoriei moniste, salariul depinde de costul formarii resurselor de munca si reprezinta suma care asigura strictul necesar pentru existenta salariatului si intretinerea familiei sale.

Conform unei alte teorii moniste, substanta salariului este explicat prin productivitatea muncii . In acest sens, salariul va fi o parte mai mare sau mai mica din rezultatul muncii, iar varianta moderna a acestei teorii o constituie teoria salariului de eficienta. Aceasta teorie sustine ca marimea salariului este strans legata de productivitatea muncii. Cu cat eficienta muncii este mai ridicata cu atat salariul poate fi mai mare.

Raportul salariu-productivitate nu este acelasi pentru toate activitatile si pentru toate societatile comerciale si tocmai acest fapt sta la baza diferentierii salariilor.

Exista teorii care sustin ca natura salariului este data de capitalul cultural sau de capitalul uman , care reprezinta stocul de pregatire, deprinderi, abilitati, care pot conduce o persoana la cresterea capacitatilor sale creative si la obtinerea de venituri mai semnificative in viitor.

  Asa cum capitalul fizic este efectul unor investitii, la fel si capitalul uman constituie rezultatul investitiilor care se fac in forta de munca, legate de pregatirea acesteia cu scopul de a genera venituri mai ridicate in viitor. Aceste cheltuieli initiale se fac in scopul obtinerii unui viitor loc de munca aducator de satisfactii suplimentare si de venituri mai mari.

Astfel, inegalitatea salariilor deriva din inegalitatea formarii capitalului uman, adica din diferentele de instruire ale salariatilor.

            Salariul, insa, depinde de mai multi factori si tocmai de aceea, in economia contemporana s-a renuntat la conceptia monista cu privire la natura salariului si s-a apelat la cea dualista sau chiar pluralista . Conform acestor doua teorii, la determinarea salariului se iau in considerare 2 sau mai multi factori (de ex : productivitatea muncii si costul formarii resurselor de munca).

            Salariul poate fi atat un venit cat si un cost. Suma platita celui care isi inchiriaza serviciile reprezinta salariul caracterizat drept un venit. Salariul se formeaza avand la baza elementele formarii pretului oricarei marfi. Ca atare, pe piata muncii, atunci cand raportul cerere – oferta de munca se egalizeaza, se formeaza salariul de echilibru care reprezinta de fapt un pret de echilibru ce se manifesta pe piata muncii. Piata muncii este de fapt o piata imperfecta ce are un mod propriu de stabilire a salariului.

1.3 Formele salariului

Substanța salariului, se concretizează în salariul nominal și salariul real.

Salariul nominal reprezinta suma de bani pe care salariatul o primește de la unitatea în care lucrează, în schimbul forței sale de muncă.

Mărimea salariului nominal depinde de urmatorii factori:

Dezvoltarea economiei; in perioadele de crestere economica cand se inregistreaza cresteri ale volumului productiei, si salariile inregistreaza tendinte de crestere datorate cererii ridicate a fortei de munca. In timpul crizelor economice, cererea de forta de munca scade, somajul ia proportii si salariile scad ca urmare a scaderii productiei.

Puterea forței de muncă; salariul nominal este influentat de prețul forței de muncă care se stabilește pe piața muncii prin mecanismul cererii și ofertei.

Politica de salarizare; aceasta constă intr-un ansamblu de măsuri luate de stat sau de întreprinzători, cu privire la nivelul salariilor pentru femei, barbati, pe regiuni, pe criterii naționale și rasiale, categorii și forme de salarizare.

Si in cadrul aceleiași țări, pot exista deosebiri regionale între salariile nominale. De exemplu, salariile muncitorilor din nordul Italiei sunt mai mari decât salariile muncitorilor din sud. În Franța, se consemnează chiar prin legislație salarii mai mari in Paris și regiunea pariziană, față de provincie.

Salariul real reprezintă cantitatea de bunuri și servicii ce poate fi cumpărată, intr-o anumita perioadă, cu salariul nominal. Cantitatea de bunuri cumparată cu salariul real, diferă de la o perioadă la alta și de la o piață la alta. El reflectă puterea de cumpărare a salariului nominal.

Raporturile dintre salariul nominal și cel real sunt în funcție de costul vieții. Costul vietii se poate exprima dupa urmatoarea formula:

Sr =(Sn /Cv )*100, unde Sr = salariul real,

Sn= salariul nominal,

Cv= costul vietii;

Indicele costului vieții ne arată mărimea cheltuielilor bănești pe care un individ trebuie să le facă pentru a-și asigura același nivel de viață în două situații care diferă numai prin prețuri. Scaderea salariului real este antrenata de creșterea costului vieții neînsoțită de o creștere proporțională a salariului nominal. Dinamica salariului real contribuie puternic asupra ofertei individuale de muncă. Cînd salariul real este scazut, lucrătorul urmărește să marească numărul orelor de muncă. Pe măsură ce salariul real atinge un nivel mai înalt, creșterea numărului de ore se micșorează.

Cînd salariul real va atinge un nivel pentru standardul lui de viață, numărul de ore de muncă efectuate nu va mai crește, va staționa. Insă, dacă salariul real va continua să crească și după acest moment, numărul orelor lucrate de cel ce oferă munca, va scădea.

Dinamica salariului real este influențată de următorii factori:

puterea de cumpărare a banilor. La un salariu nominal dat, cu o unitate monetară se pot cumpăra mai multe sau mai puține mărfuri, în funcție de valoarea mai mare a ei. Inflația, care reflectă deprecierea valorii banilor, antrenează o scădere a veniturilor reale;

salariul nominal, care se află în raport direct proporțional cu cel real;

prețurile mărfurilor și a tarifelor pentru servicii, impozitele, taxele, care acționează invers proporțional asupra salariului real;

cererile și pretențiile muncitorilor.

Pe lîngă salariul individual sau personal, s-au mai constituit salariul colectiv și cel social.

Salariul colectiv este acordat în mod global, ca participare la rezultatele întreprinderii sau prin diferite facilități, tuturor salariaților.

Salariul social este acea parte din venitul național, prin care societatea, în ansamblul său, adoptă măsuri pentru a crește veniturile unor categorii de salariați sau numai ale unor grupuri din cadrul acestora, ce se confruntă cu riscuri mai mari, cum sunt accidentele de muncă, bolile profesionale, șomajul etc.

Salariul social a fost ȋmpărțit in două categorii, la propunerea economistului Collinet:

salariul afectat care reprezintă suplimentul de venit vărsat în mod regulat unor categorii de salariați în funcție de situația lor familiară;

salariul amânat, pentru riscuri comune, acordat tuturor oamenilor. El se consideră amânat până la survenirea unor riscuri legate de boli, accidente .

Realitatea economică ne arată că există o serie de factori ce pot determina deosebiri naționale între salarii. Variația diferită a elementelor valorii forței de muncă de la o țară la alta, determina deosebirile nationale in mărimea salariilor.

Valoarea mijloacelor de subzistență și a serviciilor necesare traiului muncitorului și familiei sale, cantitatea și calitatea acestora depind de gradul de civilizație, și modul tradițional de viață, de condițiile naturale, componente care desigur diferă de la o țară la alta.

Intensificarea muncii diferă de la o țară la alta. Munca intensivă dintr-o țară, produce în aceeași unitate de timp mai multă valoare decât munca mai puțin intensivă din altă țară și își va găsi expresia, într-o sumă de bani mai mare.

În țările cu o economie dezvoltată, în care productivitatea muncii este mai ridicată, se produc mărfuri cu o valoare națională pe unitatea de produs mai mică decît în țările mai puțin dezvoltate. La nivel mondial, țările dezvoltate au deci un mare avantaj. De asemenea, ȋn cazul ȋn care durata zilei de lucru, intensitatea muncii, valoarea banilor și alte elemente, sunt identice – capacitatea de cumpărare a salariului nominal al muncitorului dintr-o țară cu o productivitate națională a muncii mai ridicată, este mai mare decît cea a muncitorului dintr-o țară cu o productivitate a muncii mai scăzută.

Deosebirile naționale între salarii, depind și de alți factori care sunt diferiți de la țară la țară: cererea și oferta de forță de muncă, nivelul de organizare a muncitorilor , conjunctura economică favorabilă sau nefavorabilă, etc.

Un rol deosebit de important il are și puterea de cumpărare a monedei, care diferă și ea de la o monedă națională la alta.

Principiile sistemelor de salarizare:

Salariul reprezintă un preț plătit pentru factorul muncă și este necesar să se stabilească prin mecanismele pieței;

Principiul negocierii salariilor ;

Principiul salariilor minime;

Principiul la muncă egală, salariu egal;

Principiul liberalizării salariilor;

Salarizare după: cantitatea muncii, calitatea muncii, nivelul de calificare, condiții de muncă;

Caracterul confidențial al salariului.

Forme de salarizare

În practica economică se cunosc trei forme principale de salarizare, și anume:

Salarizarea în acord – plata salariului se realizează pe operații, activități, produse, etc., la care durata timpului de muncă pentru realizarea respectivei munci nu este arătată în mod expres. Acordul poate fi: individual (este stimulativ pentru lucrători, practicându-se acolo unde poate fi măsurată munca individuală și nu primează calitatea), colectiv (se realizează pe echipe) sau global (se realizează pe întreprindere, fabrică etc). După tariful aplicat distingem:

salarizare în acord simplu – tariful rămâne constant pentru întreaga cantitate de produse;

salarizare în acord progresiv sau regresiv – tariful putând să crească sau să scadă după o anumită cantitate de produse, în funcție de interesele societății;

Salarizarea în regie – asigură remunerarea salariaților în raport cu timpul lucrat, fără a se putea preciza cantitatea de muncă pe care el trebuie să o depună în unitatea de timp. Se utilizează în activitățile în care calitatea are o importanță deosebită. La nivelul întreprinderilor, această formă de salarizare este folosită pentru remunerarea lucrătorilor din sectorul administrativ.

Salarizarea mixtă constă într-o remunerare stabilă pe unitatea de timp, în funcție de îndeplinirea unor condiții tehnice, tehnologice, de organizare etc. Este o formă de salarizare care incită permanent lucrătorii la prestarea unor ore de muncă suplimentare, dacă doresc să obțină un salariu mai mare. Salariul efectiv este alcătuit din următoarele elemente:

salariul de baza calculat dupa timpul lucrat ca minim garantat;

o remunerare variabila a randamentului sau performantelor, care se adauga salariului de baza (in general se considera ca prima nu poate depasi o treime din salariul total realizat). Cele mai des ȋntâlnite prime sunt: prime de calitate (pentru identificarea defectelor sau evitarea pătrunderii componentelor cu probleme de calitate în produsul finit), prime de vânzare (pentru depășiri ale valorii normate ale vânzărilor), prime pentru munca în conditii speciale și  prime de producție pentru sporul de productivitate peste un anumit nivel.

Sistemul primelor se bazează pe timpul mediu normat pentru realizarea unei piese sau operații. Realizarea piesei sau operației într-un timp relativ mai scurt, aduce un salariu suplimentar. Practic, numai o parte din creșterea de venit ca urmare a creșterii productivității orare a muncii revine salariatului. Prima, crește până când lucratorul își dublează rezultatele după care se plafonează. Cele mai cunoscute formule de calcul a primelor sunt: formula Halsey si formula Rowam.

Tinând cont de următoarele:

S = salariul cuvenit

         s = salariul orar

         t = timpul efectiv consumat

         T = timpul normat pentru o piesa sau un produs

         n = numărul de piese realizate

         p = suma cuvenită ca salariu pentru o piesă

         P = prima acordată pentru fiecare piesă realizată suplimentar

Atunci, în cazul sistemului de prime:

                S = st + np

                P = 1/m [s(T-t)], unde m = 1/2 sau 1/3 in cazul formulei Halsey sau

                P = t/T [s(T-t)], in cazul formulei Rowan.

În cadrul acestei clasificări se mai pot adăuga și urmatoarele forme de salarizare:

Salarizarea pe echipe este o forma de acord aplicată la volumul total al rezultatelor unei echipe. Se negociază cu echipa un fond de salarii global pe lucrare sau proiect, în conditiile în care acesta poate fi marit sau diminuat și regula de repartizare pe membrii echipei. Aceasta forma de salarizare stimuleaza cooperarea în muncă, reduce conflictele și competiția între indivizi, elimina efectele negative ale absenteismului. Formula este cunoscuta ca și acordul global.

Participarea salariaților la rezultatele întreprinderii este o formulă suplimentară care stimulează întreg personalul, mărește atașamentul față de întreprindere și preocuparea pentru perfecționarea activității. Se poate calcula și aloca un fond pentru suplimentarea salariilor în funcție de beneficiul obținut, de creștere a productivității muncii și de creștere a capitalului prin surse proprii. Se pot distribui, de asemenea, un număr de acțiuni ale întreprinderii cu titlu gratuit salariaților.

Pentru îmbunătățirea formelor de salarizare s-au conturat câteva direcții principale de acțiune, și anume:

1. Corectarea – vizează toate formele de salarizare concretizându-se în:

adaptarea rapidă a salariului la dinamica prețurilor și la inflație;

micșorarea diferențelor dintre salariile din sectorul public, privat și mixt la muncă egală;

creșterea siguranței salariatului prin menținerea salariului la un nivel decent;

acordarea de sporuri sau prime pentru condiții de muncă dificile, responsabilități de conducere etc.

2. Participarea sau implicarea are în vedere admiterea salariaților la împărțirea beneficiilor obținute de unitatea unde lucrează, astfel:

participarea directă la beneficii;

participarea prin intermediul acțiunilor cumpărate de salariați de la unitatea unde își desfășoară activitatea;

stabilirea unui procent constant din cifra de afaceri, care să se distribuie salariaților din beneficiu.

3. Socializarea are în vedere asigurarea unui surplus de salariu, peste cel primit pentru munca depusă, realizându-se sub două forme:

salariul familial – alocațiile de stat pentru copii, prime și sporuri pentru nașteri etc.;

salariul social – utilizat pentru a spori veniturile tuturor salariaților sau a unei categorii de salariați confruntate cu riscuri mari (șomaj, accidente de muncă, boli profesionale etc.).

Mărimea și dinamica salariului depind de o serie de factori. În primul rand, costul resurselor de muncă, ce se referă la cheltuielile pentru producerea și reproducerea forței de muncă și raportul dinre cererea și oferta de muncă, dacă oferta de muncitori calificați pentru domeniul respectiv este unică, salariul se va stabili la un nivel mai ridicat. Productivitatea muncii este și ea un factor relevant – cu cât aceasta este mai mare se obține un venit mai mare, iar salariatul primește un salariu mai mare. Gradul de dezvoltare economică a țării, mobilitatea forței de muncă (dacă mobilitatea este mai mare și o parte forței de muncă dintr-o regiune migrează în alta unde este mai bine plătită, reducerea forței de muncă i-ar obliga pe patroni să crească salariile), discriminarea în angajare (poate favoriza un grup în raport cu altele, în ceea ce privește angajările, salariile sau promovarea pentru alte motive decât capacitatea de a practica o anumită meserie), gradul de organizare în sindicate precum și legislația cu privire la mișcarea sindicală și revendicările din fiecare țară, sunt toți factori ce influențează mărimea și nivelul salariului.

Cap. II SALARIUL ÎN ROMÂNIA

2.1 Generalități

În România, prin Legea 14/1991 s-a instituit principiul negocierii salariale în cadrul regiilor autonome și a societătilor comerciale ceea ce este desemnat în mod traditional prin conceptul de liberalizarea salariilor. Teoretic, singurul corectiv în aplicarea principiilor negocierii salariului constă în stabilirea salariilor prin lege ori prin alte acte normative pentru personalul din societatile bugetare, precum și a celui din regiile autonome cu specific deosebit. De asemenea prin lege se stabilește nivelul salariului minim pe economie, cu obiectivul de protectie socială. Cu aceste exceptii, în prezent, salariile se stabilesc prin negociere colectivă sindicală.

În Normele de aplicare a Legii nr. 19/2000, aprobate prin Ordinul ministrului muncii și solidaritatii sociale nr. 340/2001, prin care s-au detaliat elementele cuprinse în salariul individual brut, se arată că acesta cuprinde: salariile de bază brute, sporurile, indemnizatiile, sumele plătite din fondul de salarii, sumele acordate cu ocazia ieșirii la pensie, premiile anuale, drepturile în natură și alte adaosuri la salarii.

Salariul de bază reprezintă partea principală a salariului total, convenită în cadrul contractului de muncă; suma precizată se acordă efectiv salariatului în anumite condiții stabilite (timpul efectiv lucrat și rezultatele obtinute în raport cu standardale de performantă). El se stabilește pentru fiecare salariat în functie de pregătire, experientă, abilitătile și rezultatele persoanelor, pe de o parte, și politica salarială a firmei, formele de salarizare, importanta, complexitatea și răspunderea lucrătorilor ce revin postului în care este încadrat salariatul, pe de altă parte.

Adaosurile și sporurile la salariu constituie partea variabilă a salariului și se acordă numai pentru perfomante deosebite ale salariatului, muncă prestată în conditii grele, rezultate importante pentru întreprindere, loialitate și stabilitate în muncă (vechime).

Conform legii, salariul de bază, adaosurile și sporurile sunt confidentiale, nu pot fi comunicate, sub sanctiunea suportării rigorilor legii, altor persoane fizice sau juridice. Se consideră că un contract de muncă are un caracter confidential, încercându-se în acest fel protejarea întreprinderilor în competitie pentru mentinerea salariatilor și evitarea situatiilor conflictuale ce ar rezulta din întelegerea greșită, partială sau neîntelegerea raporturilor contractuale.

Salariul poate fi privit din două puncte de vedere:

– din punct de vedere al desfășurării activitătii economice, care presupune combinarea factorilor de productie, salariul este un cost, o componentă a costului total al bunului economic obtinut (pentru firmă);

– din punct de vedere al finalitătii activitătii economice, care presupune vânzarea pe piată a bunurilor, salariul este venitul celor care au contribuit, prin munca depusă, la obtinerea rezultatelor (pentru salariati).

Suma de bani pe care o ridică lunar salariatul este salariul net. Salariul net reprezintă diferenta între salariul brut și cheltuielile deductibile (contributii obligatorii și cheltuieli profesionale acordate numai la locul unde se află functia de bază a salariatului). Suma de bani care i se cuvine lunar după munca prestată și calculată conform sistemului de salarizare și formelor aplicate este salariul brut , mai mare decât cel net cu valoarea impozitului pe salariu și a altor retineri efectuate conform legii. Veniturile din salarii reprezintă o categorie de venituri care, începand cu 1 ianuarie 2005, se supun unui impozit lunar final în cotă unică de 16%. Temeiul legal îl reprezintă Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile și complețările ulterioare.

Întreprinderea, la rândul ei, are de achitat o serie de contributii și taxe. Având în vedere reglemențările actuale din România, întreprinderea are cheltuieli salariale efective aflate în raport de circa 1,8/1 fată de salariul mediu brut. În acest mod, cheltuielile salariale ale întreprinderii devin foarte mari; firma trebuie să analizeze cu atentie dacă este oportun să creeze un nou loc de muncă.

Întreprinderea aplică și un sistem de premiere a salariatilor  cu ocazii deosebite și pentru rezultate deosebite. Pe lângă sistemul de salarizare, întreprinderile mari utilizează un sistem flexibil de avantaje acordate salariatilor. Acestea contribuie la reducerea fluctuatiei personalului și reducerea cheltuielilor pentru angajarea și instruirea noilor salariati. Vârsta, educatia, experienta în muncă, satisfactia profesională, situatia familiala, sunt factori de luat în considerare la stabilirea „pachetului” de avantaje ce va fi folosit pentru creșterea productivitatii, ridicarea calitatii produselor și construirea unui climat favorabil întreprinderii.

2.2 Salariul minim în România

Salariul minim pe economie este valoarea cea mai mică a salariului orar, zilnic sau lunar pe care legea permite angajatorilor să-l acorde unui salariat. Salariul de bază minim brut pe tară garantat în plată, corespunzator programului normal de muncă, se stabilește prin hotarârea Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor. În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe tară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat.

Salariul minim este salariul considerat că suficient pentru satisfacerea necesităților vitale de alimente, îmbrăcăminte, educație, etc. ale salariaților, ținând cont de dezvoltarea economică și culturală a fiecărei țări.

Angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe tară. Acesta este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel putin egal cu salariul de bază minim brut pe tară.

Grafic 2.1 Evoluția salariului de bază minim brut în perioada 2005-2015 (RON) Sursa: Institutul Național de Statistică

Se poate observa din graficul anterior faptul că nivelul salariului minim a crescut permanent în perioada 2005-2015, acesta situându-se în prezent la nivelul de 1050 RON.

Potrivit Hotararii nr. 1091/2014 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, Guvernul Romaniei a stabilit urmatoarele:

(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2015, salariul de bază minim brut pe tară garantat în plată se stabilește la 975 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 de ore în medie pe lună în anul 2015, reprezentând 5,781 lei/oră.

(2) Începând cu data de 1 iulie 2015, salariul de bază minim brut pe tară garantat în plată se stabilește la 1.050 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 de ore în medie pe lună în anul 2015, reprezentând 6,225 lei/oră.

(3) Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe tară garantat în plată, prevăzut la art. 1.

(4) Stabilirea, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, de salarii de bază sub nivelul celui prevăzut la art. 1 și 2 constituie contraventie și se sanctionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei.

România este statul european care a înregistrat în perioada 2005-2007 cel mai mare salt al salariului minim, a cărui evaluare în euro arată o creștere anuală cu 18%, până la 114 euro, dar care s-a beneficiat din plin de pe urma aprecierii leului, potrivit Institutului european de statistică Eurostat.

In perioada 1 Ianuarie 2008 – 1 Ianuarie 2015, exprimat în moneda locală, România a consemnat cel mai mare avans procentual al salariului minim, de 95%, de la 500 de lei la 975 de lei.

 Calculat în euro, salariul minim pe economie din România a urcat cu 57% din 2008 până în prezent, de la 139 de euro la 218 euro, marcând a treia creștere procentuală din UE. După aceste criterii, România se află la egalitate cu Letonia în ceea ce privește avansul procentual, tară în care salariul a avansat de la 230 de euro la 360 de euro pe lună.

In fruntea clasamentului se afla Bulgaria, al cărei salariu minim lunar a avansat cu 64%, de la 112 euro la 184 de euro în intervalul analizat, fiind urmată de Slovacia, cu o creștere salarială de 58%, de la 241 de euro la 380 de euro.

Grecia a fost singura tară din Uniune, în care salariul minim pe economie a scăzut, declinul fiind de 16% în perioada analizată, de la 794 de euro pe lună la 684 de euro pe lună. În Irlanda, salariul minim a stagnat la 1.462 de euro pe lună.

La 1 ianuarie 2015, salariile minime lunare din zece state ale UE se situau sub 500 de euro pe lună, acestea fiind Bulgaria (184 euro), Romania (218 euro), Lituania (300 euro), Cehia (332 euro), Ungaria (333 euro), Letonia (360 euro), Slovacia (380 euro), Estonia (390 euro), Croatia (396 euro) și Polonia (410 euro).

Cele mai mari salarii minime lunare sunt plătite în Luxemburg (1.923 euro), Olanda (1502 euro), Belgia (1502 euro), Germania (1473 euro), Irlanda (1.462 euro), Franta (1.458 euro) și Marea Britanie (1.379 euro).

Grafic 2.2 Salariile minime pe economie in statele membre U.E., la 1 Ian. 2015

Sursa:Eurostat

Raportat la puterea de cumpărare, salariul minim pe economie a crescut în România cu cel mai rapid ritm dintre statele UE, avansul fiind de 79%.

Pentru a calcula paritatea la puterea de cumpărare, Eurostat folosește o unitate de măsură artificială numită standardul puterii de cumpărare (PPS).

În acest clasament, în urma României se află Bulgaria și Letonia, fiecare cu o urcare de 67% ale salariilor în perioada 2008-2015, și Polonia, cu o creștere de 60%.

Cu toate acestea, România rămâne și în acest top în categoria statelor cu salarii sub 500 PPS (384 PPS), în conditiile în care tări ca Cehia, Polonia, Croatia sau Slovacia, care au salarii minime sub 500 de euro în prezent, trec în grupa statelor cu salarii minime lunare de peste 500 PPS.

Pentru tări precum Franta, Germania sau Marea Britanie, unde salariul minim este stabilit la nivel de săptâmână sau oră, Eurostat a calculat rata lunară a salariilor minime tinând cont de numărul de ore de lucru pe zi și pe săptămână stabilit în ficeare dintre aceste state.

Salariul minim brut pe tară a cunoscut modificările redate în tabelul de mai jos:

Tabel 2.1 – Salariul de baza minim în perioada 2005-2015 (RON)

Sursa:Institutul National de Statistică

După cum se poate observa din situatia de mai sus, salariul minim brut pe tară a suferit modificări chiar și de 3 ori pe an (cum este cazul anului 2013). Fiecare modificare în schimb a făcut referire la o creștere a acestuia. Mai mult decât atât, doi an la rând (2009 și 2010), în baza H.G. 1051/2008, salariul minim brut pe tară a rămas la aceiași valoare de 600 lei.

2.2.1. Calcularea salariului minim pe economie

România a aplicat modelul european privind modul de calcul al salariului minim pe economie. Astfel, el se stabilește având că bază de calcul salariul mediu.

Până acum, salariul minim se stabilea în functie de inflatie, de coșul minim de consum. Aducerea salariului minim la jumătate din salariul mediu este o cerintă a UE, dar și o necesitate internă.

Angajatii cu salariul minim pe economie beneficiază, indiferent dacă vrea sau nu patronul, de o majorare a salariului de pe cartea de muncă. Prevederile referitoare la salariul de bază minim brut negociat, precum și coeficientii minimi de ierarhizare și sporurile minime din Contractul colectiv de muncă unic la nivel national se aplică salariatilor ale căror salarii sunt stabilite prin negociere.

Astfel, angajatii vor fi departajati în functie de studiile pe care le au. Coeficientii de salarizare se aplică la salariul minim negociat pe societate (care nu poate fi mai mic de 1050 de lei). Pentru o încadrare corectă, se va solicita nivelul studiilor solicitat la ocuparea postului. Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază.Sporurile nu se includ în salariul de bază și nu se mai acordă după normalizarea conditiilor de munca. Prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, grupuri de unitati și unitati pot fi negociate și alte categorii de sporuri (spor de izolare, spor pentru folosirea unei limbi straine, dacă aceasta nu este cuprinsă în obligatiile postului etc.).

2.3 Salariul mediu în România

Dacă salariul minim reprezintă salariul fixat pe cale legală pentru a garanta salariatilor din categoriile defavorizate un venit care sa le asigure un minim decent de subzistenta, salariul mediu reprezintă media nivelurilor salariale înregistrate în economie la un anumit moment dat.

În tabelele urmatoare, se poate observa evolutia atât a salariului mediu net, cât și a celui brut, începând cu anul 2005 până în prezent. Trendul salarial a fost unul ascendent, salariul mediu pe economie înregistrând o creștere continuă, el situându-se în prezent la nivelul de 2395 pentru cel brut, și 1731 pentru cel net.

Deși nivelul salariului mediu nu este unul ridicat, comparativ cu celelalte tări membre UE, acesta a înregistrat o creștere continuă, sustinută și de creșterea economică. România a trecut în anul 1990 de la economia centralizată la economia de piată, deschizând astfel calea către progres, privatizare și noi investitii, desprinzându-se de monopolul statal ce caracteriza economia româneasca înainte de ’89. Toate acestea au dus la dezvoltarea economică a României, la creșteri salariale și a nivelului de trai. Aceste aspecte se pot observa și în tabelele ce urmează, salariile medii fiind în continuă creștere.

Tabel 2.2 Câștigul salarial mediu brut în perioada 2005-2015 (RON)

Sursa:Institutul National de Statistică

Tabel 2.3 Câștigul salarial mediu net în perioada 2005-2015 (RON)

Sursa:Institutul National de Statistică

În ceea ce privește salariul mediu pe economie, se poate constata faptul că acesta a avut o traiectorie ascendentă pe parcursul celor 10 ani. Un alt aspect ce trebuie remarcat este faptul că, în general, în luna februarie, salariu mediu se diminuează ușor. Acest fapt se datoreaza faptului că luna februarie este luna cea mai scurtă din an, astfel influentând în mod direct angajatii plătiti cu ora.

Din graficul urmator se poate observa creșterea salariala în perioada 2005-2015:

Grafic 2.4 – Creșterea salarială în perioada 2005-2015

Dinamica salariului mediului brut în perioada 2005-2015 reflecta creșterea economică din această perioadă. Salariul mediu brut a crescut de la 890.50 lei în 2005 la 2401 lei în 2015. La nivelul Uniunii Europene, România are cea mai mare rată de creștere a salariului mediu brut. Cu toate acestea România mai are mult pâna la atingerea unui nivel decent al acestui indicator economic raportat la tările dezvoltate din UE. Proiectiile Ministerului Economiei și Finantelor pe urmatorii 5 ani arată că salariul mediu brut din România ar putea ajunge în 2020 între 1.200 și 1.500 de euro.

În ceea ce privește evolutia pe ani, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 24,4%, în intervalul iunie 2007-iunie 2008, până la 1.273 lei (348 euro), pe fondul majorării salariilor din industrie și din servicii, potrivit unui comunicat al Institutului National de Statistică (INS). În anul 2009, numărul mediu al salariatilor a fost de 4.774.000 persoane. Efect direct al crizei economice declanșată în a doua jumătate a anului 2008, numărul mediu al salariatilor s-a diminuat pe parcursul anului 2009 cu 2.721 mii persoane comparativ cu anul precedent (5.046.000 persoane).

Deși, in perioada 2008-2009, nu s-a vorbit decât de diminuări salariale și de scăderea nivelului de trai, statisticile arată că angajatii romani n-ar fi trebuit sa se planga. Cel putin cei din sectorul privat, care, chiar și într-un an în care economia este tot în scadere, au luat mai multi bani la salariu.Nu la fel de multi că în anii precedenti, dar, chiar și așa, creșterile salariale din România în 2009, le-au depașit pe cele din alte tari din regiune.Potrivit unei analize referitoare la evolutia salariilor, realizată de compania de consultantă PricewaterhouseCoopers (PwC), salariile în România au crescut, în 2009, cu 7,2%, în timp ce, în 2010, majorarea s-a ridicat undeva la 4,3%.

In România inflatia în 2010 a fost de 6,9%, în timp ce creșterea salariilor depașește cu putin jumatatea valorii inflatiei. Cu alte cuvinte, degeaba au crescut salariile, dacă preturile s-au majorat cu un procent aproape dublu.

In 2010, reprezentantii Puterii au ajuns la concluzia că sistemul bugetar trebuie reformat, singura solutie fiind concedierile și reducerea cheltuielilor. Chiar și după aceste reforme, datele arată că administratia publică a inghitit destul de multi bani, în conditiile în care salariul mediu în domeniu se mentine printre cele mai ridicate.

Astfel, tăierea salariilor bugetărilor cu 25% a produs o furtuna atât la nivel social, cât și la nivel politic. Institutul National de Statistica (INS) arata ca, dupa taierea cu 25%, salariul mediu brut în administratia publica a ajuns la 2.301 lei, adică un câștig „in mana” de 1.653 de lei. Spre comparatie, în domenii precum industrie în general, industria chimica, cea prelucratoare, în constructii, tranzactii imobiliare sau fabricarea de masini și utilaje, salariile nete nu au depasit 1.500 de lei.Surpinzator a fost și faptul că, deși reducerea impusa de Guvern prin lege a fost de 25%, salariile bugetărilor au scăzut cu mai putin de atât, datorită unor drepturi salariale din perioadele anterioare. Adică sporuri și alte stimulente, pe care Executivul se chinuia sa le elimine.

Și astfel, dacă în învatamant și în sănătate, salariile au scăzut cu peste 22% și, respectiv, 20%, în administratia publică scăderea a fost de doar 14,4%, că urmare a acordării de sporuri și de alte stimulente. Statistica indică faptul că, dacă nu se acordau aceste “drepturi salariale pentru perioadele anterioare, cu preponderentă, în administratia publică”, salariul mediu net în acest sector ar fi scăzut cu aproape 24%.

Sindicatele sustin, insa, că nu toata lumea a primit aceste drepturi și că reducerea salariilor în administratia publica a provocat “un genocid social”, majoritatea functionarilor de la ghiseu ajungand muritori de foame, cu salarii nete mai mici decât salariul minim pe economie. Ceea ce inseamna că media salarială a fost ridicată de lefurile și sporurile sefilor.

Nu același lucru se poate spune despre celelalte categorii de bugetări, personalul medical făcand parte dintre salariatii din România cel mai prost platiti. Astfel, în sănătate și asistentă sociala, câștigul salarial mediu brut în iulie 2010 a fost de 1.418 lei, iar netul a depășit cu putin valoarea de 1.000 de lei.

Cadrele didactice au câștigat în prima luna de după tăieri doar cu aproximativ 100 de lei mai mult decât medicii, adică un salariu mediu brut de 1.570 de lei și un net de 1.133 de lei.

Potrivit Statisticii, romanii care au castigat cele mai mari salarii sunt cei care lucreaza în intermedieri financiare, unde salariul mediu net a fost, în 2010, 3.436 de lei.

Cei care au plecat cu cei mai putini bani acasa sunt angajatii din hoteluri și restaurante, unde salariul mediu net a fost 799 de lei.

Pe langa salariile bugetărilor, în iulie au scăzut și câștigurile din industria farmaceutica, extractia petrolului și a gazelor sau în fabricarea bauturilor.

Apoi, salariatii din telecomunicatii au beneficiat de venituri marite cu 16 pana la 20%. In ceea ce priveste sistemul bugetar, functionarii publici au avut parte de o creștere salariala medie de 14%. Din randurile lor, doar profesorii au fost neglijati, acestia avand veniturile diminuate cu 3 procente.

În cursul anului s-au înregistrat fluctuatii ale câștigului salarial, determinate în principal de acordarea celui de al 13-lea salariu și a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie).Acestea influentează creșterile sau scăderile în functie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuatiilor câștigului salarial lunar la nivelul întregului an.

Numarul mediu al salariatilor s-a diminuat si pe parcursul anului 2010, situandu-se la valoarea de 4.376.000 persoane, fata de 4.774.000 in 2009.

Daca incepând cu luna iulie 2010, cuantumul brut al salariilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale aferente personalului plătit din fonduri publice au fost diminuate cu 25%, începând cu ianuarie 2011 au fost majorate cu 15%. De la aceeași dată, în salariul de bază corespunzător personalului din sectorul bugetar au fost incluse sporurile, indemnizațiile, compensațiile, precum și celelalte elemente ale sistemului de salarizare.

In anul 2011, castigul salarial mediu brut lunar pe total economie realizat in anul 2011 (2031,91 lei) a fost cu 4,68% (+96,25 lei) mai mare decat cel din anul 2010. Castigul salarial mediu net lunar la nivelul economiei nationale (1.475 lei) a inregistrat o crestere de 4,86% (+68,5 lei), comparativ cu anul precedent.

Diminuarea salariilor si a drepturilor de care beneficiau angajatii din sectorul bugetar a fost recuperata partial in ianuarie 2011, cand prin Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, cuantumul brut al salariilor de baza a fost majorat cu 15%. Cu toate acestea, salariile bugetarilor au ramas oricum cu 13,7% mai mici fata de luna iunie 2010, cand au fost reduse de Guvern cu 25%.

Cele mai mari castiguri salariale medii nete, superioare mediei pe economia nationala, s-au realizat in anul 2011 in: intermedieri financiare si asigurari (de 2,4 ori), informatii si comunicatii (de 2,1 ori), productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat cu 93,0%, industria extractiva cu 78,5%, activitati profesionale, stiintifice si tehnice cu 42,7%, administratie publica cu 32,2%, utransport si depozitare cu 9,4%.

Castigurile salariale medii lunare nete care s-au situat la cea mai mare distanta sub media pe economie au fost in: hoteluri si restaurante (-41,8%), alte activitati de servicii (-41,0%), activitati de servicii administrative si activitati de servicii suport (-33,1%), agricultura, silvicultura si pescuit (-27,7%), activitati de spectacole, culturale si recreative (-25,5%), sanatate si asistenta sociala (-16,2%), comert (-15,0%), constructii (-13,6%), tranzactii imobiliare ( -12,2%).

In anul 2011, numarul salariatilor a fost de 4.348.000 de persoane in scadere fata de anul precedent cu 27.000 persoane.

In anul 2012, câștigul salarial mediu brut lunar pe total economie realizat a fost de 2.133,83 lei, cu 5% mai mare decât în anul anterior, în timp ce numărul salariaților era de aproximativ 4.311.000 persoane, mai mare cu peste 116.000 persoane, relevă datele Institutului Național de Statistică.

În 2012, câștigul salarial mediu net lunar la nivelul economiei naționale (1547,41 lei) a înregistrat o creștere de 4,9% (+72,33 lei), comparativ cu anul precedent.

În profil regional efectivul salariaților a înregistrat creșteri în toate regiunile față de sfârșitul anului 2011, regiunea Centru având cea mai mare creștere (+20.900 persoane). Comparativ cu celelalte regiuni ale țării, în regiunea București-Ilfov se concentrează cea mai mare parte din efectivul salariaților din economie, respectiv peste o cincime.

Începând cu luna iunie 2012 s-au aplicat prevederile O.U.G. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale. În luna octombrie 2012, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, în toate activitățile sectorului bugetar s-au înregistrat creșteri atât ale salariului de bază cât și ale salariului realizat.

Astfel, salariile au crescut în administrație publică, cu 12,5%, respectiv 12,6%, în învățământ cu 9,1%, respectiv 9,7% și în sănătate și asistență socială cu 8,1%, respectiv 10,3%.

Pe de altă parte, câștigurile salariale medii lunare nete care s-au situat la cea mai mare distanță sub media pe economie au fost în: hoteluri și restaurante (-43,6%), alte activități de servicii (-38,4%), activități de servicii administrative și activități de servicii suport (-31,7%), agricultură, silvicultură și pescuit (-27,5%), activități de spectacole, culturale și recreative (-23,8%), construcții (-20,8%), tranzacții imobiliare (-17,2%), comerț (-13,4%), sănătate și asistență socială (-12,7%). Repartizarea salariaților pe sectoare economice arată că majoritatea se regăseau în sectorul terțiar, ponderea acestora reprezentând 60,5%, în anul 2012. În sectorul secundar (industrie și construcții) lucrau 37,2% dintre salariati, iar in cel primar numai 2,3%.

La sfârșitul anului 2012, efectivul salariaților din societățile cu capital privat a fost majoritar (72,7%) și a înregistrat o creștere cu 4% comparativ cu anul precedent.

In anul 2013, câștigul salarial mediu brut lunar pe total economie realizat a fost de 2.240,83 lei, cu 5% mai mare decât în anul anterior, în timp ce numărul salariaților era de aproximativ 4.371.000 persoane, mai mic cu 60.000 persoane fata de anul anterior, relevă datele Institutului Național de Statistică.

Castigul salarial mediu net lunar la nivelul economiei nationale (1.697 lei) a inregistrat o crestere de 4,38% (+71,33 lei), comparativ cu anul precedent.

Acest nivel de crestere salariala este mai scazut fata de cel inregistrat in 2012 (5%), insa marcheaza revenirea la rate real pozitive de crestere, avand in vedere scaderea inflatiei (in jur de 3% in anul 2012). 

Tabel 2.4 % Crestere salariala 2013 vs. 2012

Sursa: Eurostat

Temperarea cresterilor salariale nominale se poate observa la nivelul tuturor sectoarelor analizate (cu exceptia IT&C), dar sectoarele cu crestere salariala reala (peste inflatie) sunt cele de productie (auto, industriala), de bunuri de larg consum, distributie, IT&C si farmaceutice, in timp ce companiile din sectorul bancar si retail au aplicat cresteri salariale sub nivelul inflatiei.

Nivelurile cele mai ridicate ale cresterilor medii salariale au fost alocate managementului (4.9%), urmate de personalul de suport (4.7%) si personalul operational si de vanzari (4.5%).

Pentru reintregirea salariilor taiate in 2010, guvernul a platit, din 2012 si pana in 2014, aproximativ 900 de milioane de lei drept restante salariale bugetarilor carora le-au fost taiate salariile in 2010 si care apoi si-au castigat drepturile in instanta, potrivit Ministerului Finantelor.

In ceea ce priveste evolutia recenta, in anul 2014, castigul salarial mediu nominal brut realizat a fost de 2360 lei ( in crestere cu 5,31% fata de anul precedent).

In luna Decembrie 2014, castigul salarial mediu nominal brut a fost de 2582 lei iar castigul salarial mediu nominal net a fost de 1866 lei.

Valorile cele mai mari ale castigului salarial mediu nominal net s-au inregistrat in extractia petrolului brut si a gazelor naturale (5802 lei), iar cele mai mici in hoteluri si restaurant (1061 lei).

Comparativ cu luna Decembrie a anului precedent, castigul salarial mediu nominal net a crescut cu 6%.

Daca ne raportam la anul precedent, cele mai mari cresteri ale castigului salarial mediu nominal net au fost inregistrate in Industria extractiva (21,23%), urmata de Activitati de servicii administrative si activitati de servicii suport ( 15,95), Tranzactiile Imobiliare (10,19%) precum si de Agricultura, silvicultura si pescuit ( 9,96%).

In Sanatate si asistenta sociala, precum si in Invatamant, cresterile salariului mediu nominal net au fost relative reduse, de doar 3,21% respectiv 2,54%.

Au fost raportate si scaderi, in sectorul Tranzactii Imobiliare ( -10,19%) precum si in Constructii ( -1%).

De precizat faptul ca in anul 2014 inflatia a atins cota minima de 0,83%, crescand astfel puterea de cumparare.

In ceea ce priveste salariul mediu net al Romaniei comparativ cu restul tarilor membre UE, situatia nu este deloc schimbata fata de cea a salariului minim.

Din graficul de mai jos se poate observa ca Romania isi mentine pozitia de loc second in clasamentul celui mai mic salariu mediu net.

Grafic 2.5 : Salariul mediu net pe economie in statele member UE, in 2014

Sursa: Eurostat

Fruntaș ȋn clasament se află Luxemburgul, urmat de Marea Britanie, Olanda și Irlanda.

Pe ultimul loc se află și de această dată, Bulgaria.

Cap. III ANALIZA SALARIULUI REAL ÎN ROMÂNIA

3.1 Salariul real în comparație cu salariul nominal net

Salariul real reprezintă cantitatea de bunuri și servicii de consum care poate fi cumparată, la un moment dat, cu salariul nominal. Cu alte cuvinte, salariul real exprimă puterea de cumpărare a salariului nominal. Salariul real este direct proporțional cu salariul nominal, și invers proporțional cu nivelul prețurilor. Salariul real este de o importanță deosebită pentru comportamentul salariatului în muncă. El este și o bază în determinarea salariului nominal, în lupta dintre patronat și sindicate.

Salariul real poate fi calculat pentru totalitatea salariaților din economie, pe categorii de salariați repartizați pe profesii, ramuri de activitate, în profil teritorial. De asemenea, se poate determina salariul real pentru fiecare lună a anului sau pe întreg anul calendaristic.Salariul real (câștigul salarial real) este un raport între salariul mediu nominal net (câștigul mediu salarial net) și indicele prețurilor de consum, cunoscut și sub denumirea de indicele costului vieții. * 100 (3.1)

Unde : SR= Salariul real, SN= Salariul nominal net, IPC=Indicele prețurilor de consum;

Tabel 3.1 Indicii prețurilor de consum în perioada 2005-2015

Sursa: Institutul Național de Statistică

Indicele prețurilor de consum (IPC) măsoară evoluția de ansamblu a prețurilor mărfurilor cumpărate și a țărifelor serviciilor utilizate de catre populație intr-o anumita perioada (perioada curenta), fața de o perioada anterioara (perioada de bază sau de referință).

Indicele prețurilor de consum se calculează numai pentru elementele care intra în consumul direct al populației, fiind excluse: consumul din resurse proprii, cheltuielile cu caracter de investiții și acumulare, dobânzile plătite la credite, ratele de asigurare, amenzile, impozitele etc., precum și cheltuielile aferente plații muncii pentru producția agricola a gospodariilor individuale. Indicele prețurilor de consum (IPC) este un indicator economic menit a masura modificarile prețurilor pe care le platesc consumatorii casnici pentru bunuri și servicii . IPC se calculează fața de luna anterioara a aceluiași an, practic evidentiaza evoluția prețurilor de la o luna la alta; IPC calculat fața de luna decembrie a anului anterior, indică evoluția prețurilor de la inceputul anului.

În continuare, vom calcula salariul real în perioada 2005-2015 pe baza formulei 3.1, în care se aplica datele din tabelele 2.3, respectiv 3.1:

Tabel 3.2 Câștigul salarial real în perioada 2005-2015 (RON)

În practică, salariul mediu (nominal și real) se calculează cu o periodicitate lunară, pe baza unei anchete efectuate prin sondaj și a unei metodologii riguros elaborate. Încă din anul 1991, în România s-a renunțat treptat la înregistrările exhaustive, că urmare a creșterii impresionante a numărului agenților economici.

Astfel, s-a format un eșantion de agenți economici alcătuit din subeșantioane reprezentative pentru fiecare ramură (subramură) de activitate.

Din graficul 3.1 se observă diferența între salariul nominal net și salariul real în perioada 2005-2015, datorată în principal valorilor indicilor preturilor de consum:

Grafic 3.1 – Comparație salariul nominal mediu net și salariul real mediu anual 2005-2015 (RON)

3.2 Analiza salariului real – expresie a puterii de cumpărare

3.2.1 Indicele câștigului salariului real

Indicele câștigului salarial real ( ISR ) se calculează că raport între indicele câștigului salarial nominal mediu net și indicele general al prețurilor de consum al populației, exprimat procentual.

(3.2)

Unde: ISR=Indicele salariului real, ISN=Indicele salariului nominal net, IPC=Indicele prețurilor de consum ;

Evoluția salariului real depinde de raportul (corelația) dintre indicii salariului nominal și indicele prețurilor de consum:

– dacă ISN<IPC, adică evoluția salariului nominal este devansată de creșterea prețurilor, se va înregistra o reducere a puterii de cumpărare, deci ISR< 100

– dacă ISN=IPC, adică salariul nominal crește în același ritm cu prețurile va înregistra menținerea puterii de cumpărare, deci ISR= 100%;

– dacă ISN> IPC, adică evoluția salariului nominal devansează creșterea prețurilor, se va înregistra o creștere a puterii de cumpărare, deci ISR>100%.

(3.3)

Unde: ISN=Indicele salariului nominal net, SNn=Salariul nominal net din luna n,

SNn-1=Salariul nominal net din luna n-1

În tabelul de mai jos se regăsesc valorile indicilor salariului nominal net în perioada 2005-2015, conform formulei 3.3 și a datelor din tabelul 2.3.

Tabel 3.3 Indicii salariului nominal net în perioada 2005-2015

În continuare vom determina indicele salariului real în perioada 2005-2015 pe baza formulei 3.1 cu datele din tabele 3.3 și 3.1.

Tabel 3.4 Indicii salariului real în perioada 2005-2015

3.2.2 Analiza salariului real în raport cu evoluția prețurilor de consum

Din tabelul 3.4 se poate observa ca anul critic a fost 2010, cand in 9 din cele 12 luni ISR a fost mai mic decat IPC, in termini reali – cresterea preturilor a devansat cresterea salariilor si astfel, puterea de cumparare a scazut. Reamintim ca in 2010, a avut loc la mijlocul anului reducerea salariilor, concomitant cu majorarea cu cinci puncte procentuale a TVA ( de la 19% la 24%), ceea ce a redus brusc puterea de cumparare a salariilor.

Evolutia recenta din ultimii doi ani, 2013 respectiv 2014, arata ca datorita refacerii salariilor la bugetari, a avansului inregistrat in sectorul privat si a unei inflatii situate la niveluri reduse record(1,55% in 2013 si 0,83% in 2014), s-a reusit revenirea la situatia din 2009.

In tabelul de mai jos este prezentata evolutia IPC calculat fața de luna decembrie a anului anterior.

Tabel 3.5 Evoluția IPC si a inflației ȋn perioada de referința

Sursa: INS

În 2005, în primul an de țintire a inflației, prețurile de consum au înregistrat o creștere anuală de 9% față de ținta de 7,5%, în anul 2006 inflația anuală a coborât la 6,56%, peste ținta de 5%, iar în anul 2007 a coborat spectaculos până la 4,86% peste ținta de 4%.

Nici în perioada 2008-2010 inflația anuală nu a reușit să ajungă în intervalul țintit de BNR. Lupta cu prețurile a devenit mult mai dură pe fondul crizei financiare internaționale, al scumpirii explozive a petrolului și a altor materii prime.

În anii de criză, angajamentul de țintire a inflației a intrat în conflict cu posibilitatea ca BNR să contribuie la contracararea recesiunii. Pe lângă ținta de inflație, BNR a avut de acomodat obiective uneori contradictorii legate inclusiv de politica de curs de schimb și de reglementările în domeniul creditării – adică a trebuit să controleze cursul și să țină în frâu creditarea.

Tabel 3.6 Tinta de inflatie a BNR-ului

.

Sursa: Eurostat

Anul 2011 s-a încheiat cu o inflație de 5,57%, peste țintă, în timp ce în 2012 România a ajuns la o rată a inflației de 3,33%, în ținta.

Creșterea medie a prețurilor pe total în ultimele 12 luni (ianuarie 2012 — decembrie 2012) față de precedentele 12 luni (ianuarie 2011 — decembrie 2011) determinată pe baza IPC este de 3,3%

În 2012, prețurile au crescut cu 3,33% comparativ cu anul 2011. Alimentele s-au scumpit cu 1,89%, produse nealimentare cu 3,77%, iar serviciile cu 5,07%.

La sfârșitul anului 2013, rata anuală a inflației a ajuns la minimul istoric de după 1990, atingând un nivel de 1,55%, cu 3,4 puncte procentuale sub cel atins la sfârșitul anului 2012. Ca medie anuală, inflația s-a situat cu 0,65 puncte procentuale peste media anului anterior, ajungând la 3,98%.

Inflația a scăzut considerent în lunile de toamnă, sub 2%, după ce în primele două trimestre din 2013 a variat în intervalul 5-6%.

Trendul descendent al inflației a încurajat relaxarea politicii monetare prin reducerea dobânzii-cheie. BNR a tăiat dobânda-cheie în a doua jumătate a anului 2013 cu 1,25 puncte procentuale, ducând-o la minimul istoric de 4%, în speranța că și băncile comerciale vor reduce dobânzile la creditele în lei pentru a face costul împrumuturilor în moneda națională  comparabil cu cel al creditului în euro.

Scăderea inflației a fost influențată în special de anul agricol bun și reducerea TVA la produsele de panificație începând cu luna septembrie, de la 24% la 9%. În cazul pâinii, transmisia a fost semnificativă, de circa 95%. În septembrie, dinamica anuală a inflației a decelerat semnificativ la 1,88%, față de nivelul de 3,67% din august. În noiembrie, prețurile de consum au stagnat față de luna anterioară, ca urmare a ieftinirii alimentelor, astfel că rata anuală a inflației s-a plasat la 1,83%.

În decembrie 2013 rata inflației a fost de 0,3% comparativ cu noiembrie, astfel că față de decembrie 2012 prețurile de consum au înregistrat o creștere de 1,55%. Mărfurile nealimentare au înregistrat o creștere anuală a prețurilor de 3,6%, iar tarifele serviciilor au urcat cu 3,4%, în timp ce la produsele alimentare s-a înregistrat o scădere a prețurilor de 1,81%.

Pentru finele anului 2014, Banca centrala prognozase o crestere a inflatiei, de la 3,1% la 3% (fără a lua în calcul impactul majorării impozitelor și taxelor), anticipând o scădere a ratei sub intervalul de variație în prima parte a anului 2014 și apoi o revenire, mai ales din efect de bază. Ținta de inflație a BNR fost de 2,5% +/- un punct procentual.

Creșterea medie a prețurilor pe total, în ultimele 12 luni (ianuarie 2014 – decembrie 2014) față de precedentele 12 luni (ianuarie 2013 – decembrie 2013), determinată pe baza IPC este 1,1%.

Indicele prețurilor de consum (IPC) în luna decembrie 2014 față de noiembrie 2014 este 99,90%, iar față de decembrie 2013 este 100,83%, conform datelor comunicate de Institutul National de Statistica.

Creșterea medie a prețurilor pe total, în ultimele 12 luni (ianuarie 2014 – decembrie 2014) față de precedentele 12 luni (ianuarie 2013 – decembrie 2013), determinată pe baza IPC este 1,1%.

Alimentele s-au ieftinit cu 0,41%, în 2014, față de 2013, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 2,45%, anul trecut, iar prețurile serviciilor au crescut cu 3,16% față de anul 2013.
Cartofii s-au ieftinit cu 36% anul trecut, față de 2013, legumele și conservele de legume s-au ieftinit cu 6,13% în 2014, fructele și conservele din fructe cu  1,47%, citricele și alte fructe exotice cu 3,43%, zahărul cu 18,14%, uleiul cu 7,85%.     
Ouăle, legumele și conservele de legume s-au scumpit cel mai mult în decembrie față de luna anterioară, cu 5,52%, respectiv cu 5,73%, iar față de luna similară din 2013 cea mai mare creștere a fost înregistrată de mierea de albine, 8,18%, potrivit INS.
La categoria produse alimentare, o scădere importantă de preț s-a observat la citrice și alte fructe meridionale (-7,56%), în decembrie 2014, comparativ cu luna anterioară, iar față de aceeași lună a anului anterior cartofii au cunoscut cea mai mare scădere a prețului, de 35,82%.

Potrivit datelor INS, dintre produsele nealimentare, combustibilii s-a ieftinit cel mai mult, cu 2,97 % în decembrie față de noiembrie, și cu 1,85% față de aceeași lună din 2013.

De asemenea, pretul la energia electrica a stagnat in decembrie 2014 fata de luna anterioara dar s-a ieftinit cu 2,29% comparativ cu decembrie 2013.

La categoria servicii, convorbirile telefonice s-au ieftinit cu 0,08% în decembrie 2014 față de aceeasi luna a anului anterior.

In prezent, inflația medie anuală luată în calcul la elaborarea bugetului pentru 2015 este 2,2%, iar cursul mediu este de 4,42 lei/euro.

In graficul de mai jos se poate observa evoluția inflației ȋn perioada 2005-2014.

Grafic 3.2 – Evoluția inflației in perioada 2005-2015.

Intr-un comunicat recent dat de consilierul premierului pe probleme macroeconomice, Cristian Socol a declarat ca puterea de cumparare a romanilor va creste, la fel si consumul, pe fondul inflatiei zero si in perspectiva unei posibile perioade de deflatie.

Anunțul BNR privind reducerea inflației spre zero în perioada iunie 2015 – mai 2016 este una dintre cele mai bune vești din ultimul an. Inflația zero și chiar posibile perioade de deflație presupun un consum mai ridicat pentru români și o mărire a puterii de cumpărare. Inflația zero sau, posibil, deflație temporară reprezintă fenomene noi pentru societatea românească după ce, 25 de ani, cetățenii români s-au obișnuit cu creșteri de prețuri și diminuarea puterii de cumpărare. Estimările BNR privind inflația la 0% în 2015 și prima jumătate a anului 2016 confirmă prognoza Guvernului legată de reducerile de prețuri la produsele alimentare și băuturi nealcoolice, ca urmare a reducerii TVA la 9% începând cu 1 iunie 2015.

Guvernul  se așteaptă ca puterea de cumpărare să urce cu 12 – 15% pentru salariați și 10 – 12% pentru pensionari.

Având în vedere reducerea prețurilor de la 1 iunie 2015 și ținând cont de comunicatul INS din luna mai, privind creșterea puterii de cumpărare cu 6% mai 2015/mai 2014, ne așteptăm ca la sfârșitul anului să observăm creșterea puterii de cumpărare a salariilor cu procente cuprinse între 12% și 15.

Deflația este o scădere a prețurilor, de obicei cauzată de cantitatea monetară aflată pe piață și reprezintă opusul inflației. Dacă deflația nu este controlată, poate duce la depresie economică.

Pentru a lupta cu deflația, guvernele intervin prin scăderea ratelor dobânzilor de împrumut, prin creare de credit, tocmai pentru a crește lichiditatea.

În prima fază, comercianții vor afișa prețuri mai mici la alimente cu 12%, acesta este impactul contabil al reducerii TVA de la 24% la 9%. Se va repeta ce am văzut că s-a întâmplat în cazul pâinii.  În a doua fază, cumpărătorii vor decide ce vor face cu surplusul de bani, cu suma economisită prin ieftinirea produselor. Dacă preferința oamenilor pentru lichidități (cererea de bani) rămâne neschimbată – și nu avem vreun motiv să presupunem că ea se va schimba – iar oferta de bani așijderea (BNR nu își schimbă politica), atunci oamenii vor decide să cheltuiască mai departe acest surplus de bani. Au trei opțiuni:

fie vor decide să cumpere mai multe bunuri alimentare;

fie vor decide să cumpere alte bunuri de consum, pe care anterior nu și le permiteau;

fie vor investi banii, cumpărând diverse active reale sau financiare. De exemplu, pot cumpăra acțiuni la bursă sau un teren pe care să-și ridice o casă; sau pot accelera rambursarea datoriilor pe care le au la bănci, cu același efect economic (deoarece băncile finanțează achiziția de active).

Comportamentul populației va fi, desigur, eterogen. Unii oameni vor decide într-o direcție, alții în alta. Cei foarte săraci probabil vor decide să mănânce mai mult, iar cererea lor pentru alimente va crește. Cei bogați vor decide diferit.

Consecința acestui fenomen este că cererea pentru diverse bunuri, de consum sau de active economice, va crește diferențiat, ceea ce va imprima o ușoară schimbare a prețurilor. Astfel, pe termen mediu vom observa cum:

prețurile la produsele alimentare nu vor rămâne cu 12% mai mici decât nivelul la care s-ar fi situat în absența scăderii TVA, deoarece cererea pentru aceste produse va crește într-o oarecare măsură; cu alte cuvinte, prețul alimentelor se va micșora mai puțin decât o arată calculul contabil;

prețurile la restul bunurilor vor crește peste nivelul actual, din același motiv: creșterea cererii, finanțată din banii economisiți datorită ieftinirii alimentelor.

În ansamblu, puterea de cumpărare a banilor va rămâne neschimbată. În practică, indicele prețurilor de consum va marca probabil o deflație, dar nu atât de mare pe cât o arată calculul contabil. O estimare arată că reducerea TVA va trage în jos IPC cu 2-2,5%, care se va estompa în timp.

Concluzii

Evolutia salariului in Romania, a prezentat semne de imbunatatire in ultimii ani.

In ceea ce priveste salariul minim,se observa faptul că nivelul salariului minim a crescut permanent în perioada 2005-2015, acesta situându-se în prezent la nivelul de 1050 RON.

Raportat la puterea de cumpărare, salariul minim pe economie a crescut în România cu cel mai rapid ritm dintre statele UE, avansul fiind de 79%.

Creșterea salariului minim din ultimii doi ani a urmat unei perioade in care acesta nu a cunoscut nici o creștere in termeni reali, iar aceasta creștere nu s-a resfrant , pana in prezent, asupra nivelurilor superioare ale distributiei salariilor. Totuși, aceasta situație implică faptul că grilele de salarizare din diferite sectoare ( inclusiv din sectorul public) sunt din ce in ce mai comprimate si ponderea salariaților care castigă salariul minim ajunge la un nivel ridicat( 27% din totalul angajaților la sfarsitul anului 2014, o creștere semnificativa față de procentul de 8% ȋnregistrat in 2011).

Avand in vedere majorarea planificată pentru 2016, salariul minim urmând să ajungă la 1200 RON, această pondere va crește n continuare.

In ceea ce privește salariul mediu, deși nivelul nu este unul ridicat comparativ cu celelalte tări membre UE, acesta a înregistrat o creștere continuă, sustinută și de creșterea economică, situându-se in prezent in jurul valorii de 2395 pentru cel brut, și 1731 pentru cel net.

Proiectiile Ministerului Economiei și Finantelor pe urmatorii 5 ani arată că salariul mediu brut din România ar putea ajunge în 2020 între 1.200 și 1.500 de euro.

Si din punct de vedere al salariului real, previziunile sunt pozitive. In ultimii doi ani, evolutia preturilor a fost una descendenta si puterea de cumparare a crescut considerabil fata de perioada crizei.

Evolutia recenta din ultimii doi ani, 2013 respectiv 2014, arata ca datorita refacerii salariilor la bugetari, a avansului inregistrat in sectorul privat si a unei inflatii situate la niveluri reduse record(1,55% in 2013 si 0,83% in 2014), s-a reusit revenirea la situatia din 2009.

Se preconizează că puterea de cumparare a romanilor va crește, la fel si consumul, pe fondul inflatiei scazute și ȋn perspectiva unei posibile perioade de deflație.

După ce a atins un minim istoric de 0,9% in iunie 2014, inflația IPC a crescut ușor in ultimele luni. Rata medie anuală a inflației a scăzut de la 3,98% in 2013 la 1,08% ȋn 2014, reflectând ȋn principal reducerea TVA pentru paine, o recoltă bună și o scădere a prețurilor energiei la nivel mondial.

Se estimează că inflația va rămâne la niveluri moderate și că va atinge o medie anuală de 1,2% in 2015, ȋn principal ca urmare a scăderii semnificative a prețurilor energiei, a unei rate scăzute a inflației ȋn UE și a așteptărilor inflaționiste mai mici.

Se preconizează că inflația va crește la 2,5% in 2016, pe măsură ce continuă relansarea cererii interne.