Analiza Riscurilor Intreprinderii

Economie

Analiza Riscurilor Intreprinderii

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

Delimitări teoretice privind riscul

I.1. Concepte și caracteristici privind riscul

I.2. Clasificare riscurilor întreprinderii

Analiza riscurilor întreprinderii

II.1. Analiza riscului economic (de exploatare)

II.2. Analiza riscului financiar

II.3. Analiza riscului de faliment (de insolvabilitate)

Capitolul III

Analiza riscurilor întreprinderii. Studiu de caz la S.C. UAMT S.A. Oradea

Concluzii

Bibliografie

Anexe

INTRODUCERE

Analiza economico-financiară are o importanță deosebită, deoarece aceasta prezintă ansamblul de concepte, metode, tehnici, procedee și instrumente care asigură tratarea informațiilor interne și externe, în vederea formulării unor aprecieri pertinente referitoare la situația economico-financiară a unui agent economic, identificarea factorilor, cauzelor și condițiilor care au determinat-o, precum și a rezervelor interne de îmbunătățire a acesteia, din punctul de vedere al utilizării eficiente a resurselor umane, materiale și financiare.

Am optat pentru disciplina analiză economico-financiară pentru că este o disciplină cu un caracter practic – aplicativ, informațiile sunt documentate și pot fi valorificate eficient în prognozarea viitoare a activității societății comerciale.

Lucrarea intitulată ,,Analiza riscurilor întreprinderii”.Studiu de caz la S.C. UAMT S.A. Oradea este destinată susținerii examenului de licență la ,,Facultatea de Științe Economice” Universitatea din Oradea pentru obținerea diplomei de licență.

Acesta a fost elaborat pe parcursul anului universitar 2013-2014, sub coordonarea științifică a d-nei conferențiar universitar doctor Popa Dorina împletind cunoștințele teoretice și practice acumulate la disciplinele economice.

Riscul este dat de variabilitatea rezultatelor sub influența factorilor de mediu, implicând probabilitatea producerii unui eveniment nefavorabil.

Analiza riscului prezintă o importanță mare la nivelul unei întreprinderi pentru managementul acesteia, deoarece susține managerii în procesul de adoptarea a strategiei riscurilor, îi previne în legătură cu înrăutățirea mediului de afaceri și îi ajută în adoptarea și implementarea unor decizii în situațiile critice.

Caracteristicile riscului sunt multiple, pe de o parte acesta apare ca o nesiguranță în evoluțiile viitoare a unui fenomen, nu se cunosc care vor fi efectele cât și amplitudinea producerii acestuia.Pe de altă parte riscul atrage ideea de pierdere potențială, generată de evoluția unui factor în sens opus așteptărilor agenților economici, acesta odată produs nu mai poate fi înlăturat.

Prevenirea riscurilor la nivelul entității economice presupune luarea unor măsuri de gestionare a acestora, care cunosc o varietate deosebită, alegerea unei astfel de măsuri depinde în mare parte de natura riscului, de fondurile de care dispune firma la un moment dat și de scopul urmărit.Managerii pot adopta unele măsuri de evitare a riscurilor, de asigurare împotriva riscurilor, de restructurare a activității prin monitorizarea constantă a mediului de afaceri, diversificarea activității, dezinvestirea prin reducerea capitalului investit când se observă o creștere considerabilă a riscului, cât și maximizarea profitului pe termen scurt, adică retragerea dintr-o piață cu un nivel ridicat al riscurilor.

Lucrarea este structurată pe trei capitole.Ea prezintă concepte și caracteristice privind riscul, modelele de analiză a riscurilor, analiza concretă a riscurilor întreprinderii cât și concluziile la care am ajuns în urma acestei analize.

Capitolul I intitulat ,,Delimitări teoretice privind riscul”cuprinde concepte referitoare la noțiunea de risc, caracteristicile acestuia, precum și o clasificare a riscurilor.

Capitolul II prezintă analiza riscurilor întreprinderii, făcând referire la analiza riscului de exploatare, analiza riscului financiar si analiza riscului de faliment.

Capitolul III ,numit ,, Analiza activității economico financiare la S.C. UAMT S.A. ORADEA cuprinde analiza activității economico-financiare, făcând o comparație a situației firmei pe anii anteriori 2012-2013, în ceea ce privește riscurile întreprinderii.

În capitolul IV intitulat ,,Concluzii și propuneri” am dedus câteva concluzii și am arătat câteva propuneri privind îmbunătățirea activității economice-financiare a firmei pe viitor.

La sfârșitul proiectului apare BIBLIOGRAFIA care face referire la toate sursele de informații, precum și ANEXELE, adică documentele contabile folosite la studiul de caz la societatea analizată.

Consider acesastă lucrare o finalitate a ciclului de studii de licență, un rezumat al performanțelor mele profesionale.

CAPITOLUL I

Delimitări teoretice privind riscul

I.1. Concepte și caracteristici privind riscul

Orice activitate economică este supusă unei multitudini de factori atât previzibili, cât și imprevizibili.Intensitatea cu care acționează acești factori generează starea de certitudine sau incertitudine în privința rezultatelor obținute.

Agenții economici își desfășoară activitatea într-un mediu economic caracterizat de schimbări continue, informațiile de care dispun fiind insuficiente.Comportamentul acestora este influențat de diferite tipuri de perturbații care apar, făcând astfel fiecare decizie a lor să comporte un anumit grad de risc.

Riscul în teoria economică este un element ce însoțește orice activitate economică.

Potrivit lui Holton riscul apare în primul rând atunci când oamenilor “nu le este indiferent anumit lucru”.În al doilea rând ”riscul apare acolo unde există incertitudine, în sensul că nu se cunosc evoluțiile viitoare ale fenomenelor”.În concluzie Holton consideră faptul că elementele esențiale ale oricărui risc sunt expunerea și incertitudinea.Riscul este definit de expunerea în legătura cu care subiecții se află în incertitudine.

O altă abordare a riscului este dată de Carl Olsson care pune accent asupra incertitudinii: ”riscul este dat de incertitudinea unui rezultat viitor”.

O altă definiție care accentuează dimensiunile generale ale riscului se concentrează pe un mix de elemente specifice ale acestuia:”riscul se definește drept un element incert dar posibil ce apare permanent în procesul evenimentelor tehnice, sociale, umane, politice reflectând variațiile distribuirii rezultatelor posibile, probabilitatea de apariție cu valorile subiective și obiective, având posibile efecte păgubitoare și ireversibile”.

“În literatura economică se face deosebire între incertitudine care apare ca o lipsă de informații într-un anumit domeniu și risc, acesta presupunând un calcul fundamentat pe o experiență trecută sau pe date informaționale suficiente pentru a putea calcula probabilitatea producerii unui anumit eveniment economic”.

“Într-o accepțiune generală riscul poate fi definit ca reprezentând abaterea rezultatului obținut față de rezultatul așteptat ca urmare a acțiunilor factorilor de mediu.Departe de a mai fi privit ca un fenomen economic negativ, în prezent acesta trebuie tratat ca un fenomen obiectiv ce se regăsește în orice afacere”.

“Riscul reprezintă variabilitatea rezultatelor sub influența factorilor de mediu, implicând probabilitatea producerii unui eveniment nefavorabil”.

Nathalie Morques consideră că “riscul reprezintă unul dintre cele mai vagi și mai evazive concepte, care este greu de definit de către economiști și cu atât mai greu de definit de către investitori”.

Riscul exprimă conform unei abordări mai recente probabilitatea apariției unei neconcordanțe (favorabile sau nefavorabile) între nivelul preconizat și cel obținut, acesta poate conduce atât la pierderi cât și la câștiguri.

Cauzele care generează riscul pot fi:

specificul activității desfășurate;

concurența;

conjunctura economică;

calitatea actului managerial;

relațiile cu clienții, furnizorii, băncile;

lipsa informațiilor sau inexactitatea acestora;

împrejurări de forță majoră (calamități naturale) sau fortuite (incendii, furt, accidente).

Din aceste definiții enunțate putem stabili principalele caracteristici ale riscului:

Riscul este dat de o incertitudine: apare ca o nesiguranță în evoluțiile viitoare a unui fenomen, care vor fi efectele cât și amplitudinea producerii acestora.

Riscul atrage ideea de pierdere potențială, generată de evoluția unui factor în sens opus așteptărilor agenților economici.

Riscurile odată produse nu mai pot fi înlăturate.

Riscul apare atât în procesul activității economice cât și in afara acestuia, ca urmare a raporturilor dintre om și natură.

Asumarea riscului preupune o remunerare a capitalului investit.

Riscul reprezintă o măsură a vulnerabilității firmei, probabilitatea de apariție a succesului sau a eșecului.

I.2. Clasificare riscurilor întreprinderii

Riscul îmbracă diverse forme, acestea influențând într-o măsură mai mică sau mai mare

activitatea agenților economici.Pentru analiza financiară prezintă un interes deosebit acele forme care pot fi influețate, în sensul diminuării, prin acțiunile și măsurile pe care pot să le desfășoare agenții economici.

La nivelul unei firme,riscurile pot imbrăca variate forme care pot fi grupate în :

-riscuri economice și riscuri financiare.

Riscurile economice sunt legate cu actvitatea de exploatare, fiind corelate de realizarea volumului de activități specifice, de realizarea profitului prevăzut sau de realizarea unor fluxuri de lichidități viitoare.

Riscurile economice se împart în: riscuri parteneriale și riscuri comerciale.

) Riscurile parteneriale sunt date de relațiile agentului economic cu clienții și furnizorii și pot fi:

riscurile privind negocierea neurmată de contractare;

ricuri privind modificarea condițiilor de executare a contractelor comerciale;

riscuri de neexecutare, executare târzie sau necorespunzătoare a obligațiilor contractuale;

riscuri privind scumpireas materiilor prime și a serviciilor;

riscuri privind pierderile din timpul transportului;

riscuri privind bonitatea clienților;

riscuri date de lipsa oportunității în desfacere sau de practicarea unor forme de decontare neadecvate;

riscuri privind vânzările pe credit;

riscuri privind neplata prețului;

riscul acționării în justiție.

) Riscurile comerciale rezultă din activitatea agentului economic, fiind localizate în domeniul managementului, respectiv al producției

În domeniul managementului există riscul ca firma să promoveze în posturile de conducere persoane care nu dispun de calificarea și aptitudinile necesare.

În cadrul sferei de producție se pot manifesta următoarele riscuri:

riscul generat de acțiunea factorilor naturali;

riscul neasigurării stocurilor de materii prime și materiale sau aprovizionării cu stocuri peste necesar;

riscul imobilizării resurselor în mijloace fixe neproductive;

riscul de inovații;

riscul de nefuncționare a produselor;

riscul de exploatare, generat de neacoperirea cheltuielilor de veniturile întreprinderii.

b) Riscurile financiare sunt acelea legate de structura financiară a întreprinderii și influența acesteia asupra rezultatelor și privesc:

riscul de îndatorare;

riscul valutar;

riscul ratei dobânzii;

riscul inflației;

riscul de insolvabilitate.

) Riscul de îndatorare este cauzat de creșterea împrumuturilor fără a se lua în considerare corelația ”rata rentabilității economice a întreprinderii-rata dobânzii la împrumuturi”. Dacă rata rentabilității economice este superioară ratei dobânzii practicate pe piața de capital se recomandă contractarea de credite pentru extinderea activității.

) Riscul valutar reflectă deprecierea monedei naționale în raport cu alte monede și se referă la corelația dintre încasările și plățile în valută, când:

pentru exportator această depreciere creează disponibilități bănești, cu efect pozitiv asupra lichidității.

pentru importator efectul este invers, determinând pierderi financiare cu efect negativ asupra activității agenților economici.

Riscul ratei dobânzii se urmărește în corelația cu veniturilel valutar reflectă deprecierea monedei naționale în raport cu alte monede și se referă la corelația dintre încasările și plățile în valută, când:

pentru exportator această depreciere creează disponibilități bănești, cu efect pozitiv asupra lichidității.

pentru importator efectul este invers, determinând pierderi financiare cu efect negativ asupra activității agenților economici.

Riscul ratei dobânzii se urmărește în corelația cu veniturile și cheltuielile generate de modificarea acestei rate.Dacă rata dobânzii crește, în cazul împrumuturilor, există riscul ca să fie depășită rata rentabilității economice când se accentuează efectul de “bumerang”.

) Riscul inflației afectează rezultatele întreprinderii ca urmare a necorelării influenței acestui factor asupra veniturilor și cheltuielilor întreprinderii.

) Riscul de insolvabilitate este datorat de incapacitatea întreprinderii de a-și achita datoriile, generate fie de angajamente anterioare, fie de operațiuni curente.

Din prezentarea făcută se poate observa faptul că rezultatul unei întreprinderi este sub influența factorilor aleatori ce însoțesc acțiunile acesteia în toate fazele procesului de exploatare.

Variabilitatea rezultatului (riscul) este cu atât mai bine stăpânită de agentul economic, cu cât aceasta manifestă un grad mai mare de flexibilitate.

Clasificarea riscurilor din domeniul economic se poate face după mai multe criterii:

după natura lor riscurile pot fi:

-riscuri speculative;

-riscuri pure.

după originea lor riscurile pot fi:

-riscuri interne,generate de activitatea desfășurată;

-riscuri externe,generate de mediu.

după consecințe, riscurile pot fi:

-riscuri generatoare de pagube pentru agenții economici;

-riscuri generatoare de pagube pentru terți.

Analiza riscurilor trebuie să aibă în vedere aspecte legate de împărțirea riscurilor, identificarea, precum și consecințele riscurilor.

Împărțirea riscurilor în pure și speculative se face în funcție de transparența sistemului și de elementele comune ale acestora.

Riscurile pure sunt consecințe ale unor evenimente accidentale sau neprevăzute care provin din acțiunea unor forțe exterioare necontrolate care produc evenimente de forță majoră sau au suport comportamentul psihologic al omului în sistemul economic și social existent.

Fiind evenimente întâmplătoare, chiar dacă au o anumită probabilitate de apariție, dificultatea constă în stabilirea timpului de apariție, a intensității fenomenelor, respectiv în găsirea mijloacelor de protecție și aplicarea acestora.

Riscurile speculative sunt dependente de apariția sau existența unor factori precum: fiscalitatea, drepturile și obligațiile întreprinderilor, tehnicile de producție, factorul umna, factori organizatorici și de structură.

Acești factori sunt controlabili iar riscurile pot fi diminuate sau limitate prin aplicarea unor tehnici specifice de gestiune si marketing.

Identificarea riscurilor presupune cunoașterea factorilor care provin din interiorul sau exteriorul întreprinderii și care provoacă riscuri speculative și/sau riscuri pure.

Riscul speculativ este detrminat de strategia întreprinderii care se aplică într-o anumită perioadă de funcționare a acesteia.El poate fi generat de relațiile conjuncturale externe,ca: concurență, modificarea unor reglementări, dispariția unui client important, oprirea activității principalului furnizor, confiscarea de active ca urmare a unei decizii publice, ș.a.

Riscul pur este consecința unor factori externi, și tehnico-economici, care privesc patrimoniul întreprindrii și pot afecta direct, fizic bunurile altor întreprinzători.

Consecințele riscurilor, prin caracteristici și intensitatea acțiunii fenomenului, pot afecta persoanle sau securitatea financiară a întreprinderii,ambele efecte generând dificultăți în derularea corespunzătoare a activității agenților economici.

Riscurile care afectează persoanele se referă la condițiile de muncă și/sau rezultatele activității pe care le oferă sau le impune agentul economic.Ele se referă la accidentele de muncă care atrag responsabilitatea conducerii întreprinderii și care au ca sursă accidentele cauzate de salariații însăși, de terțe persoane sau de acțiunea factorilor naturali.

Riscurile care afectează securitatea financiară a agenților economici, care au ca bază riscurile speculative și pure existente sau probabile.Pierderile financiare, ca rezultat al diminuării lichidității și creștere a obligațiilor neonorate, afectează buna funcționare a agenților economici.Sursa acestor riscuri poate fi: degradarea mașinilor și utilajelor,explozii, incendii, ca urmare a posibilităților financiare reduse de efectuare a reviziilor, reparațiilor.

CAPITOLUL II

Analiza riscurilor întreprinderii

II.1. Analiza riscului economic (de exploatare)

“Riscul economic (de exploatare) este dat de incapacitatea întreprinderii de a se adapta la timp și cu cel mai mic cost modificărilor mediului în care își desfășoară activitatea.”Rezultatele de exploatare nu sunt sigure pentru că nici veniturile și nici cheltuielile care determină aceste rezultate nu sunt sigure.

Veniturile sunt influențate de condițiile economice ori de activitatea concurenților, de prețul de vânzare sau de cantitățile vândute, care face ca ele să fie diferite față de anticipare.Acest risc este denumit riscul vânzărilor.

Costurile de exploatare sunt alcătuite din costuri fixe și costuri variabile, iar cu cât valoarea costurilor fixe de exploatare este mai ridicată, cu atât mai greu ii va fi unei întreprinderi să-și adapteze costurile de exploatare la modificările înregistrate în volumul vânzărilor.

Analiza și interpretarea acestui tip de risc are ca punct de pornire faptul că rezultatul exploatării nu depinde de o serie de factori generali ( de exemplu modificarea prețurilor de achiziție sau vânzarea produselor, creșterea salariilor, scăderea vânzărilor, ș.a.) ci și de structura costurilor, respectiv de variația acestora în funcție de volumul de activitate al întreprinderilor.

Structura costurilor de producție și mai ales raportul dintre cheltuielile fixe și cele variabile exercită o influență directă asupra rentabilității și a evoluției acesteia față de volumul producției.Din acest punct de vedere riscul economic (de exploatare) ne apare ca depinzând de nivelul cheltuielilor fixe, care pot fi mai ușor captivate la un volum de producție mai ridicat.

Principalii factori care influențează riscul economic ( de exploatare) sunt cifra de afaceri, structura cheltuielilor de exploatare, cât și apropierea dintre nivelul producției efective și cea corespunzătoare punctului critic.Având în vedere legătura dintre acești factori , rezultă că, pe măsură ce nivelul efectiv al producției se abate de punctul critic, iar cheltuielile fixe sunt mai mici, cu atât riscul economic este mai mic și invers.

Într-un anumit înțeles, riscul economic al unei întreprinderi este determinat de investițiile însumate pe care aceasta le face de-alungul anilor.Aceste investiții determină forța de piață a întreprinderii, ponderea costurilor fixe în procesul de producție.Întreprinderile care activează în sectoarele producătoare de bunuri de larg consum (alimentare, băuturi), cât și cele de utilități publice (distribuția energiei electrice și a gazului natural) au în general un risc economic mai mic.Spre deosebire de acestea, întreprinderile producătoare de bunuri de folosință îndelungată, de mijloace de producție și de transport aerian au, în general, un risc economic mai ridicat.

Pentru analiza riscului de exploatare, putem folosi informațiile oferite de studiul pragului de rentabilitate și de studiul pârghiei de exploatare.

II.1.1.Analiza riscului de exploatare cu ajutorul pragului de rentabilitate

Informațiile obținute din analiza pragului de rentabilitate pot fi folosite pentru evaluarea riscului de exploatare la care este supusă întreprinderea.

“Pragul de rentabilitate reprezintă un indicator sintetic de apreciere a riscului de exploatare, care exprimă nivelul de activitate (volumul producției, veniturile din exploatare, cifra de afaceri, ș.a.) la care cheltuielile sunt egale cu veniturile și rezultatul este nul.Peste nivelul exprimat prin pragul de rentabilitate întreprinderea obține profit, iar sub acest nivel va înregistra pierderi”.

Pragul de rentabilitate oferă informații utile factorilor de decizie, referitoare la:

determinarea unui volum de activitate la care rezultatul întreprinderii este nul (veniturile vor fi egale cu cheltuielile);

stabilirea unui volum de activitate (nivel al producției, cifră de afaceri) pentru a realiza un profit dorit;

reflectarea legăturii dintre dinamica producției, respectiv a veniturilor cât și dinamica coturilor clasificate în variabile și fixe;

evaluarea riscului economic prin calcularea unui “indicator de poziție” față de pragul de rentabilitate.

În cadrul întreprinderilor monoproductive (care fabrică un singur produs) pragul de rentabilitate poate fi calculat atât în unități fizice, cât și în unități valorice.

Calcul pragului de rentabilitate în unități fizice este operațional la firmele monoproductive, pornindu-se de la egalitatea:

CA=CT

q×p=CV+CF

q×p=q×cv+CF

q(p- cv)=CF

=>

unde:

CA-reprezintă cifra de afaceri;

CT-cheltuieli totale;

CF-cheltuieli fixe totale;

CV-cheltuieli variabile totale;

p-prețul unitar al produselor;

q-nivelul producției pentru atingerea pragului de rentabilitate;

cv-cheltuielile variabile unitare (medii)

Reprezentarea grafică a pragului de rentabilitate (figura 1.1.) în unități fizice remarcă faptul că pe măsura creșterii producției costul variabil mediu scade, iar întreprinderea devine rentabilă de la nivelul de producție la care nivelul costului unitar coboară sub cel al prețului mediu de vânzare.

Preț și

cost unitar

preț

|

| Cost

| unitar

q- prag de Q

rentabilitate

Figura 2.1.-Prag de rentabilitate pe produs (în unități fizice)

Calculul pragului de rentabilitate în unități valorice se poate realiza atât pentru firme monoproductive cât și pentru cele care produc și comercializează o gamă variată de produse.

Pentru unitățile monoproductive se pornește de la relația precedentă unde pentru a ajunge la unități valorice se ponderează cu prețul produsului:

q=| × p

q×p=p×

CA=

La întreprinderile care produc o gamă largă de produse, pragul de rentabilitate se poate determina numai în expresie fizică pornind de la relația:

CA=CT=CV+CT

Considerând că prețul de vânzare și costul variabil mediu sunt constante, atunci și raportul CV/CA este constant, atunci relația anterioară devine:

CA=CF+×CA

CA()=CF

Pragul de rentabilitate se va calcula cu relația:

CAcr =

unde:

-cifra de afaceri pentru atingerea pragului de rentabilitate;

CF-costuri fixe totale;

CV-costuri variabile totale;

CA-cifra de afaceri totală;

– greutatea specifică a cv;

Reprezentarea grafică a pragului de rentabilitate în unități valorice este redată în figura 2.2. CA CA

Cheltuieli

CT

CF

Pierderi Profit CA

O altă posibilitate de studiu este oferită de calculul “indicatorului de poziție” față de

pragul de rentabilitate.

“Indicatorul de poziție reflectă riscul firmei prin distanța față de cifra de afaceri critică

aferentă pragului de rentabilitate.”

Indicatorul de poziție poate fi calculat în mărimi absolute (marja de siguranță- Ms) sau

relative (indicele de siguranță), astfel:

Ms=CA-CAcr

Is=

Abaterea relativă a indicelui de siguranță se calculează astfel:

„Marja de siguranță se mai numește și „flexibilitate” absolută și arată capacitatea firmei de a se adapta la cerințele pieței prin modificarea nivelului producției.Cu cât flexibilitatea firmei este mai ridicată cu atât riscul de exploatare este mai redus.”

„Indicele de siguranță este întâlnit în literatura de specialitate și sub denumirea de „coeficient de volatilitate”, iar studiile statistice arată că firmele se pot găsi din punct de vedere a riscului de exploatare apreciat pe baza indicelui de siguranță în una din următoarele situații:

Instabilă dacă cifra de afaceri este doar până la 10 % peste nivelul pragului de rentabilitate;

Relativ stabilă atunci când cifra de afaceri are o valoare mai mare cu 10-20% față de cea corespunzătoare pragului de rentabilitate;

Confortabilă, dacă cifra de afaceri este superioară celei aferente pragului de rentabilitate cu peste 20 %.”

Pentru analiza economică o semnificație deosebită o prezintă stabilirea pragului de rentabilitate în zile,(PR zile) adică intervalul de timp exprimat în zile, în care întreprinderea realizează o cifră de afaceri corespunzătoare pragului de rentabilitate.Acesta se calculează similar duratei în zile a unei rotații,astfel:

Apropierea pragului de rentabilitate exprimat în zile de valoarea 365 exprimă creșterea riscului de exploatare, și invers depărtarea de această valoare semnifică diminuarea riscului.

Pragul de rentabilitate, reflectă obiectivul minim de realizat () pentru care întreprinderea să poată funcționa fără pierdere.

„Coeficientul de elasticitate se determină pe baza cifrei de afaceri aferentă pragului de rentabilitate și măsoară sensibilitatea (elasticitatea) rezultatului exploatării la variația nivelului de activitate.”

Acest coeficient se calculează astfel:

unde:RE- rezultatul exploatării;

CA-cifra de afaceri.

Coeficientul de elasticitate măsoară sporul relativ al rezultatului exploatării care rezultă din sporul relativ al cifrei de afaceri.Valoarea acestui coeficient este dependentă de poziția nivelului de activitate față de pragul de rentabilitate .Cu cât întreprinderea se îndepărtează de pragul de rentabilitate, cu atât elasticitatea este mai redusă, deci riscul economic este mai mic; iar cu cât se apropie de pragul de rentabilitate, elasticitatea este mai mare, iar riscul crește.

În funcție de valoarea coeficientului de elasticitate, întreprinderea se poate afla în una din situațiile următoare:

Instabilă, cu un risc economic ridicat dacă e > 11;

Relative stabilă, dacă e ≈ 6;

Confortabilă, cu risc redus, dacă e < 6.

II.1.2. Analiza riscului de exploatare cu autorul pârghiei de exploatare

Conceptele de pârghie de exploatare și respective pârghie financiară sunt utile în analiza financiară, în planificarea și controlul activității fiecărei firme.

,,Conceptul de pârghie se referă la folosirea de către firmă a unor active și passive cu costuri negociate anterior, în încercarea de a spori profiturile acționarilor și, în ultimă instanță, de a crește valoarea de piață a întreprinderii.”

O întreprindere folosește pârghia de exploatare și pârghia financiară în speranța obținerii unor câștiguri superioare costurilor activelor și pasivelor, mărind astfel profiturile acționarilor obișnuiți.Totuși pârghia de exploatare sau financiară reprezintă o armă cu două tăișuri, deoarece ea produce și o variabilitate sporită a acestor câștiguri.Dacă, spre exemplu, o întreprindere obține câștiguri ce sunt mai mici decât costul acestor active și pasive, atunci folosirea pârghiei (economică-financiară) conduce de fapt la scăderea profiturilor acționarilor comuni.Astfel, pârghia sporește amplitudinea pierderilor, respectiv a câștigurilor potențiale ale acționarilor comuni.Conceptul de pârghie este de mare folos analiștilor financiari, prin aceea că el pune în evidență relația dintre risc și rentabilitate, asociată diverselor tipuri de decizii financiare.

,,Pârghia de exploatare are la bază costurile fixe de exploatare, o schimbare în veniturile din vânzări este amplificată într-o modificare relative mai mare înregistrată de rezultatul brut de exploatare. Efectul de multiplicare rezultat din folosirea costurilor fixe de exploatare este cunoscut sub numele de pârghie de exploatare (PE) sau levier de exploatare (LE)”.

Modul în care riscul de exploatare afectează mărimea rezultatului brut de exploatare și a cash flow-ului de exploatare poate fi cuantificat cu ajutorul elasticității rezultatului brut sau a cash flow-ului de exploatare în funcție de schimbările înregistrate de cererea solvabilă, exprimată de modificarea volumului vânzărilor.Elasticitatea rezultatului brut sau a cash flow-ului poate fi determinată cu ajutorul nivelului pârghiei de exploatare (NPE).

Nivelul pârghiei de exploatare, numit și coefficient de elasticitate, se determină ca raport între modificarea relativă a rezultatului brut de exploatare (RE) sau a cash flow-ului de exploatare (CFE) și modificarea relativă a volumului fizic al producției vândute (Qv), astfel:

Nivelul pârghiei de exploatare al unei firme depinde de natura procesului de producție.Dacă firma folosește un volum mare de echipamente și mașini, care înlocuiesc forța de muncă, atunci ea va înregistra un volum relative mare de costuri fixe de exploatare și un volum scăzut de costuri variabile de exploatare.O astfel de structură a costurilor conduce la un nivel al pârghiei de exploatare ridicat, respectiv se poate obține un profit de exploatare ridicat dacă vânzările sunt mari sau va avea pierderi mari de exploatare dacă vânzările sunt reduse.

Nivelul pârghiei de exploatare al unei întreprinderi este cel mai mare atunci când firma operează în jurul pragului de rentabilitate.Se apreciază că la un nivl ridicat al coeficientului de elasticitate nu este recomandat ca nivelul producției să se situeze în apropierea pragului de rentabilitate, deoarece situația este extreme de riscantă.În aceste cazuri, se recomandă reducerea costurilor fixe.

II.2. Analiza riscului financiar

Pentru desfășurarea activității, întreprinderea utilizează atât resurse financiare proprii, cât și resurse financiare împrumutate care se deosebesc prin costul care îl generează.

Riscul financiar ,, reprezintă variabilitatea indicatorilor de rezultate sub incidența structurii financiare a întreprinderii”.Capitalul unei societăți este format din două componente (capital propriu și datorii), ce se deosebesc fundamental prin costul pe care îl generează.O firmă care recurge la împrumuturi trebuie să suporte sistematic și costul aferent al îndatorării.De aceea, îndatorarea, prin mărimea și costul ei, antrenează o variabilitate a rezultatelor, modifică deci riscul financiar.

Costul capitalului împrumutat este inferior costului capitalurilor proprii, fapt ce decurge din posibilitatea deducerii fiscale a cheltuielilor financiare cu îndatorarea, ceea ce motivează apelarea la îndatorare ca o posibilă cale de creștere a rentabilității.Creșterea îndatorării înseamnă însă o creștere a riscului financiar, ceea ce determină atitudinea acționarilor de a-și crește cerințele de rentabilitate, pe de altă parte, creditorii devin tot mai sensibili la riscul legat de îndatorarea firmei și solicită rate ale dobânzii din ce în ce mai ridicate.Există deci o politică de finanțare, în care beneficiind de un nivel optim al îndatorării, riscul să fie evidențiat și acceptat atât de către acționari, cât și de creditori și ceilalți parteneri din mediul extern al firmei.

Riscul financiar se produce atunci când nu sunt generatoare de eficiență financiară, adică rata rentabilității economice obținute prin utilizarea împrumuturilor este inferioară ratei dobânzii capitalului împrumutat.

Analiza riscului financiar se poate realiza cu ajutorul pragului de rentabilitate global și a efectului de levier.

Dacă se consideră dobânda la creditele obținute ca fiind o cheltuială fixă atunci se poate calcula pragul de rentabilitate global astfel:

unde: CAcr -cifra de afaceri pentru atingerea pragului de rentabilitate;

CF-costuri fixe totale;

CV-costuri variabile totale;

CA-cifra de afaceri;

Dob-reprezintă cheltuielile cu dobânzile.

Aprecierea riscului financiar se face pe baza acelorași indicatori ca și în cazul riscului de exploatare, adică:

marja de siguranță;

indicele de siguranță;

coeficientul de elasticitate.

Analiza riscului financiar, ca urmare a politicii financiare, poate fi urmărită cu ajutorul unui model numit ,, efectul de levier financiar”.

Levierul financiar cuantifică impactul solicitării de credite asupra rentabilității financiare.Pentru a calcula impactul îndatorării asupra eficienței utilizării activelor de exploatare se pornește de la structura simplificată a bilanțului financiar și relația de calcul a ratei rentabilității financiare.

Fig.2.3. Structura bilanțului financiar

Se observă din figură că activului economic (Ae) îi corespunde rata rentabilității economice (), capitalurilor proprii ( Cpr)- rata rentabilității financiare () și datoriilor (Dat)- rata dobânzii ().

În ipoteza scutirii impozitului pe profit putem scrie următoarele relații de calcul:

Rex=RE-Dob

Din => RE=Ae×re, iar Dob=dat×rd

Înlocuind în relația de calcul a ratei rentabilității financiare vom avea:

efectul de levier

Rata rentabilității financiare depinde de corelațiile care există între rata renatbilității economice și costul datoriei (rata dobânzii), pe de o parte, iar pe de altă parte de nivelul îndatorării.

Întreprinderea care apelează la credite se poate găsi în una din situațiile de:

siguranță, când > , iar apelarea la credite va conduce la îmbunătățirea ratei rentabilității financiare.Rentabilitatea financiară este cu atât mai mare cu cât rata îndatorării este mai mare;

risc, când < , iar apelarea la credite va genera diminuarea performanțelor financiare, ceea ce impune minimizarea gradului de îndatorare;

indiferență, când = , iar solicitarea de credite nu influențează gradul de risc al întreprinderii.

Dacă utilizăm ratele explicative putem să determinăm factorii de influență asupra riscului

financiar.

Dacă se consideră și influența ratei impozitului pe profit:

viteza de rotație a activelor de exploatare

re

Δrr rata profabilității comerciale

efect levier diferența dintre re și rd

gradul de îndatorare

impozitul pe profit

Reducerea riscului financiar presupune:

accelerarea vitezei de rotație a activelor de exploatare;

creșterea profitabilității comerciale;

fundamentarea politicii financiare care să permit valorificarea conjuncturilor favorabile.

Mărimea riscurilor financiare este subordonată de performanța financiară a întreprinderii

ce se cere a fi determinată în cazul în care întreprinderea necesită un sprijin bancar.

Pentru a obține sprijinul bancar, banca cere solicitantului îndeplinirea unor condiții.Banca ajută în general dacă afacerea este prosper, riscurile pe care și le asumă fiind limitate. Din acest punct de vedere banca evaluează performanța financiară a întreprinderii în funcție de informațiile privind:descrierea activității, cifra de afaceri, venitul net, capitalul propriu, datorii, comparații cu anii anteriori, plan de afaceri, etc.

II.3. Analiza riscului de faliment (de insolvabilitate)

,,Falimentul este definit ca fiind situația economică dificilă a unui debitor, aflat în imposibilitatea de a-și onora datoriile comerciale față de creditori.”Din punct de vedere juridic o întreprindere se află în situația de faliment atunci când tribunalul constată starea de insolvabilitate a debitorului pe baza declarației întreprinderii aflate în situația respectivă sau la cererea unuia sau mai mulți creditori.

Conceptul de faliment este în strânsă legătură cu două categorii: „solvabilitatea” și „întreprinderea în dificultate”.

„Solvabilitatea este dată de potențialul firmei de a-și asuma obligațiile scadente provenite din angajamente contractate anterior, din operațiuni curente sau din prelevări obligatorii”.Pentru funcționarea firmei solvabilitatea este o condiție absolut necesară.

În activitatea unei întreprinderi se pot înregistra dificultăți financiare pe termen scurt sau periodice, însă statornicirea lor constituie expresia unei fragilități economice și financiare structurale care conduc aproape sigur către faliment.

Noțiunea de întreprindere aflată în dificultate este o noțiune largă,asupra căruia specialiștii nu au ajuns la un consens.Se poate desprinde însă ideea că starea de dificultate a unei întreprinderi este strâns legată de solvabilitatea sa.,,Această noțiune reflectă posibilitatea unei întreprinderi de a-și îndeplini obligațiile de plată față de partenerii de afaceri”.

Criteriile generale în funcție de care se apreciază întreprinderile aflate în stare de dificultate sunt:

insolvabilitatea, ceea ce înseamnă că activul nu este suficient pentru achitarea datoriilor;

supraîndatorarea, gradul de îndatorare fiind extrem de ridicat este compromisă capacitatea întreprinderi de a-și onora datoriile scadente;

existența unor fapte ce nu mai permit continuitatea exploatării.

Cauzele care conduc la falimentul unei firme sunt numeroase, dar pot fi sintetizate în

neadaptarea acesteia la mediul concurențial impus de economia de piață.Aceste cauze pot proveni din mediul economico-social în care acționează firma sau poate fi de origine internă legate în principal de o gestiune deficitară.

Dificultățile întreprinderii constau în imposibilitatea soluționării problemelor de ordin financiar cu care se confruntă întreprinderea. Aceste probleme financiare sunt doar efectul și nu cauza existenței unor disfuncționalități ce aparțin altor sectoare din activitatea firmei cum ar fi: comercial, tehnic, de personal, managerial etc.

Problemele financiare ale firmei demonstrate prin scăderea dramatică a lichidităților și-sau a rentabilității financiare vor genera un blocaj progresiv în încetarea plăților.Firma nu va mai dispune de mijloace financiare pentru activitatea economică și cu atât mai mult pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, investiții etc.

Sinteza problemelor cu care se confruntă firmele aflate în dificultate și cauzalitatea acestora este prezentată în figura 2.4.

Fig. 2.4.-Caracteristicile firmelor în dificultate

În sistemul analizei financiare, evidențierea și interpretarea riscului de faliment ocupă un loc central deoarece acest aspect are implicații majore asupra acționarilor, partenerilor de afaceri, potențialilor investitori și asupra angaaților firmei. Între risc și faliment există o relație strânsă în sensul că o activitate cu cât implică un risc mai ridicat, cu atât probabilitatea producerii falimentului este mai mare.

În literatura de specialitate sunt prezentate mai multe metode și instrumente care permit stabilirea cauzelor și abordarea diferitelor forme de manifestare a ricului de faliment.Importanța implicațiilor financiare majore, în cadrul procesului de degradare a situației financiare a întreprinderilor aflate în dificultate oferă un câmp foarte larg de acțiune pentru analiza financiară, care se pot manifesta mi ales în direcția identificării tuturor factorilor de instabilitate financiară și în cuantificarea riscului fiecărei întreprinderi.

Dintre diversele metode de analiză a riscului de faliment, amintim:

analiza statică, pe baza bilanțului financiar;

analiza funcțională, pe baza baza bilanțului funcțional;

analiza dinamică realizată, cu ajutorul tabloului de finanțare;

analiza prin metoda scorurilor.

Analiza pe baza bilanțului financiar folosește drept instrumente de lucru fondul de

rulment lichiditate, precum și ratele de lichiditate și de îndatorare.

Fondul de rulment folosit pentru determinarea riscului de faliment ține seama de faptul că

echilibrul financiar se poate respecta dacă sunt îndeplinite două reguli financiare de bază precum:

Activele imobilizate = Capitalul permanent;

Activele circulante = Obligațiile pe termen scurt;

Prin stabilirea corelației dintre lichiditatea activelor și exigibilitatea pasivelor se pot

aprecia pe termen scurt riscul de insolvabilitate sau de nerambursare a obligațiilor la scadență.

Potrivit acestei metode, pentru a se păstra echilibrul financiar și pentru a se evita situația de risc de insolvabilitate, este necesar ca FR – lichiditate să fie întotdeauna pozitiv.În acest caz, activele circulante sunt ma mari decât obligațiile pe termen scurt și se înregistrează un excedent de lichidități pe termen scurt și se înregistrează un excedent de lichidități pe termen scurt, iar din punctul de vedere al riscului de insolvabilitate, putem aprecia că întreprinderea se află într-o situație favorabilă.

În cazul în care activele circulante sunt mai mici decât obligațiile pe termen scurt, iar fondul de rulment este negativ, firma nu dispune de lichiditățile necesare pentru plata obligațiilor scadente și se situează într-o poziție riscantă.

Proiectele noi de investiții nu trebuie să fie finanțate prin datorii într-o proporție mai mare de 50 % sau uneori 75 %.

Analiza funcțională a riscului

Analiza funcțională a riscului face referire la concepte cum sunt fondul de rulment,

necesarul de fond de rulment și trezoreria netă.

Dacă trezoreria netă este pozitivă (FRNG>NFR), putem spune că riscul de faliment este mai redus, însă nici încălcarea regulii echilibrului funcțional nu conduce la o maximizare a riscului.

În acest caz, pe lângă finanțarea nevoii de fond de rulment din exploatare, se asigură și resursele pentru efectuarea de plasamente , precum și deținerea unor disponibilități bănești.

Din punctul de vedere al riscului, se consideră că structura financiară este favorabilă, însă există posibilitatea ca soldul de trezorerie să reflecte o anumită fragilitate potențială pe termen mediu sau lung.

Atunci când fondul de rulment este mai mic decât necesarul de fond de rulment (FRNG<NFR), iar trezoreria este negativă, rezultă că nevoia de fond de rulment nu poate fi finanțată în întregime și este necesar să se apeleze la resurse de trezorerie.

În această situație se apreciază că întreprinderea se află în condiții de risc, fiind considerată vulnerabilă.Pentru aprecierea corectă a situației financiare a firmei trebuie să se țină seama și de alte elemente specifice ale activității firmei, cum ar fi viteza de rotație a activelor și pasivelor, rentabilitatea economică și financiară, gradul de îndatorare, etc.

Pentru a se evita riscul de nerecuperare a creanțelor, băncile au fixat anumite repere, stabilind că nivelul creditelor bancare curente nu trebuie să depășească umătate din valoarea necesarului de fond de rulment de exploatare.Acesta este echivalent cu a spune că fondul de rulment funcțional trebuie să finanțeze cel puțin jumate din NFR pentru exploatare.

Principalele deficiențe ale metodelor statice de evaluare a riscului de faliment se datorează subiectivismului în stabilirea normelor în funcție de care se apreciază situația financiară a unei anumite firme.

Analiza dinamică a riscului de faliment completează analiza statică și se realizează cu

ajutorul tabloului de finanțare, în care sunt înscriși indicatori precum excedentul de trezorerie al exploatării, cash flow-ul global, capacitatea de autofinanțare și autofinanțarea.

Normele stabilite pentru acest tip de analiză sunt următoarele:

rata dintre datorii totale și capacitatea de autofinanțare trebuie să fie mai mică de patru ani;

rata dintre capacitatea de autofinanțare și rambursarea anuală a datoriilor financiare stabile trebuie să fie mai mare decât 2, riscul de faliment manifestându-se mai pregnant atunci când nivelul acestei rate este mai mic decât 1;

diferența dintre excedentul trezoreriei de exploatare și impozitul pe profit trebuie să fie mai mare decât suma dintre cheltuielile financiare și rambursarea anuală a datoriilor.

Din conținutul acestei metode se poate observa accentul pus pe indicatorii care reflectă

efectiv capacitatea întreprinderii de a-și achita obligațiile sale, mai ales cele de natură financiară. De aceea, folosită în combinație cu metodele statice de analiză, poate conduce la obținerea unei imagini mai complete a situației financiare a unei întreprinderi.

Analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor

Analiza financiară prin metodele clasice prezentate mai sus oferă informații parțiale

asupra riscului de faliment și în general o apreciere asupra unei situații trecute.De aceea a apărut necesitatea utilizării unor metode care să permită o evaluare globală a riscului de faliment și care să fie instrument de previziune a acestuia.Metoda scorurilor se bazează pe tehnicile analizei discriminante care permite tocmai acest lucru și constituie un instrument complementar analizei tradiționale.

Teoria economică cunoaște mai multe metode bazate pe analiza discriminantă, unele dintre ele particularizate pe tipuri de economie, însă cele mai utilizate în economia mondială sunt:modelul Altman, modelul Conan și Holder și modelul Băncii Centrale a Franței; în literatura economică română se utilizează mai multe modele precum: modelul A ( modelul Ion Anghel), modelul B (modelul Ghe. Băileșteanu).

Modelul Altman sau modelul ,,Z”este un model de prognoză a stării de faliment

dezvoltat de profesorul Altman în SUA, în anul 1968.Modelul cuprinde cinci variabile considerate a fi cele mai reprezentative pentru o întreprindere.

Reprezentarea matematică a modelului este:

Z=1,2*R5+1,4*R4+3,3*R1+ 0,6*R3+ R2

R =

unde:

RC=rezultatul curent;

AT=active totale;

CA=cifra de afaceri.

R1 are semnificația unei rate de rentabilitate economică, sau de eficiență a utilizării activelor și este de dorit să fie cât mai mare și să crească.

R2 este un indicator de eficiență a utilizării activelor care exprimă rotația activului prin cifra de afaceri. Cu cât activitatea societății este mai eficientă, cu atât vânzările sunt mai mari, iar activele se vor reînnoi mai rapid prin cifra de afaceri.

R3 semnifică gradul de îndatorare al întreprinderii prin împrumuturi pe termen scurt, mediu sau lung. Se recomandă ca această rată să fie de o valoare cât mai mare.

R4 are semnificația capacității de finanțare internă a societății și se recomandă ca valoarea să fie cât mai mare.

R5 are semnificația flexibilității societății și arată ponderea activului circulant în activul total și se recomandă ca acest raport sa fie cât mai mare.

Interpretare în funcție de valorile lui Z:

Z < 1,8 – starea de faliment este iminentă;

Z > 3 –situația financiară este bună; bancherul poate avea încredere în întreprinderea respectivă, aceasta fiind solvabilă;

1,8 < Z < 3 – situația financiară este dificilă, cu performanțe vizibil diminuate și apropiate de pragul stării de faliment;

Modelul Conan și Holder

Acest model, construit în 1978, se aplică întreprinderilor industriale cu un număr de

10 până la 500 de salariați și se bazează pe analiza ,,lichiditate-exigibilitate”.

Modelul se bazează tot pe o funcție ,,Z”, având următoarea structură:

Z=0,16*R1+0,22*R2-0,87R3-0,10*R4+0,24*R5

R = R =

R =

R1 reprezintă rata lichidității reduse și se determină ca raport între creanțe, investiții financiare pe termen scurt și disponibilități bănești, pe de o parte și datoriile pe termen scurt, pe de altă parte.

R2 reprezintă rata stabilității financiare și se determină ca raport între capitalul permanent și pasicul total.

R3 evidențiază gradul de finanțare a vânzărilor din resurse externe și se determină ca raport între cheltuielile financiare și cifra de afaceri.

R4 exprimă gradul de remunerare a personalului și se determină ca raport între cheltuielile cu personalul și valoarea adăugată.

R5 reflectă ponderea rezultatului brut al exploatării în totalul valorii adăugate și se determină ca raport între excedentul brut al exploatării și valoarea adăugată.

Interpretare în funcție de valorile lui Z:

Tabel 2.1.

Modelul Băncii Centrale al Franței

Banca Franței prin Centrala Bilanțurilor propune o altă funcție pentru predicția riscului de faliment, formată din 8 rate, după cum urmează:

Z=-1,255*R1+2,003*R2-0,824R3+5,221*R4-0,689*R5-1,164*R6+0,706*R7+1,408* R8-85,544

în care:

R1=; R2=;

R3= ; R4=;

R5 = ; R6=;

R7=; R8=.

unde: VA=valoarea adăugată

Deoarece anumite rate nu pot fi calculate din cauza unui numitor nul, iar altele înregistrează o valoare excesivă, ceea ce conduce la un rezultat incoerent al funcției, pentru fiecară rată s-a determinat un interval de încredere, în afara căruia valoarea ratei se reduce la o valoare de referință pe baza unui anumit procedeu.

Pe baza valorii Z înregistrată de funcția scor întreprinderile pot fi clasificate în următoarele zone de risc:

Tabel 2.2.

Modelul A

Acest model previzionează falimentul întreprinderilor românești fiind construit de Ion

Anghel, cadru didactic la Academia de Studii Economice din București.

Construirea modelului s-a fundamentat pe analiza datelor financiare ale perioadei 1994-1998 ale unui eșantion de 276 de întreprinderi, distribuite în 12 ramuri ale economiei românești.

Analiza capacității de predicție apriorice a funcției a evidențiat o rată de succes de 97 %, ceea ce confirmă rata ridicată a succesului funcției A.

Modelul A are următoarea structură:

A=5,667+6,3718*X1+5,3932*X2-5,1427*X3-0,0105*X4

unde:

X1=; X2 =; X3 =; X4=

Interpretare:

Dacă:

A < 0: falimentul întreprinderii este imminent;

0 > A > 2,05: întreprinderea se află într-o situație de incertitudine ceea ce impune o analiză suplimentară;

A > 2,05: întreprinderea se află într-o situație bună, riscul de faliment fiind improbabil.

Modelul B

Alt model de previzionare a stării de faliment a unei întreprinderi este funcția scor

,,B”,elaborată de profesorul Ghe. Băileșteanu.

Autorul consideră că stările care semnalează apariția falimentului unei firme sunt următoarele:

imposibilitatea achitării obligațiilor curente;

lipsa de resurse financiare pentru rambursarea datoriei pe termen mediu și lung;

încasarea cu mare întârziere a contravalorii produselor livrate;

lipsa profituluui.

Funcția scor construită de profesorul Băileșteanu are patru variabile:

B=0,444*G1+0,909*G2+0,0526*G3+0,0333*G4-1,414

unde:

G1-reprezintă lichiditatea curentă=

G2-reflectă solvabilitate=

G3 –exprimă viteza de rotație a creditelor clienți=

G4-reprezintă rata profitului=

În funcție de valoarea lui ,,B” întreprinderile se încadrează într-o zonă favorabilă sau de faliment.

Interpretare:

Dacă:

B < 0,5, întreprinderea se găsește într-o zonă limitată de faliment iminent;

0,5 ≤ B ≤ 1,1, întreprinderea se găsește într-o zonă limitată, cu risc ridicat de faliment;

1,1 ≤ B ≤ 2, întreprinderea se găsește într-o zonă intermediară, în care se manifestă starea de incertitudine,

B > 2, întreprinderea se găsește într-o zonă favorabilă, cu risc de faliment improbabil.

Capitolul III

Analiza riscurilor întreprinderii. Studiu de caz la S.C. UAMT S.A. Oradea

Pentru efectuarea diagnosticului financiar se apelează la datele contabile care reprezintă cuantificarea activității economice dintr-o firmă si anume: bilanț, contul de profit și pierdere, unele note explicative, balanța de verificare cât și la informațiile conținute în bilanțul financiar și în bilanțul funcțional.

Necesitatea formulării unor concluzii pertinente privind situația întreprinderii impune analiza în dinamică a indicatorilor selectați, motiv pentru care rezultatele financiare ale societății vor fi urmărite pe parcursul a doi ani succesivi: 2012 și 2013.

Societatea comercială S.C. UAMT S.A. a fost înființată în anul 1991 și are ca principal obiect de activitate conform codului CAEN fabricarea altor piese și accesorii pentru autovehicule și motoare de autovehicule. Datorită numărului de angajați:504 și a valorii cifrei de afaceri/activelor totale societatea este încadrată în cadrul societatilor mari.Principalii clienți sunt persoane juridice.

Principalii indicatori financiari ai societății comerciale S.C. UAMT S.A pentru anii 2012 și 2013 sunt:

Tabel nr. 3.3.

Așa cum se observă și din tabelul de mai sus societatea înregistrează o creștere a Cifrei de Afaceri cu 26.466.138, a Activelor Totale cu 6.574.541 cât și o creștere a Rezultatului Net cu 13.029.396.

III.1. Analiza riscului de exploatare

Analiza riscului de exploatare cu ajutorul pragului de rentabilitate

Calculul pragului de rentabilitate în unități valorice

Situația de analiză a pragului de rentabilitate în unități valorice se prezintă astfel:

Tabel nr. 3.4.

La întreprinderile care produc o gamă largă de produse, pragul de rentabilitate se poate determina numai în expresie fizică pornind de la relația:

CA=CT=CV+CT

Considerând că prețul de vânzare și costul variabil mediu sunt constante, atunci și raportul CV/CA este constant, atunci relația anterioară devine:

CA=CF+×CA

CA()=CF

Pragul de rentabilitate se va calcula cu relația:

CAcr=

unde:

CAcr-cifra de afaceri pentru atingerea pragului de rentabilitate;

CF-costuri fixe totale;

CV-costuri variabile totale;

CA-cifra de afaceri totală;

– greutatea specifică a cv;

Cheltuieli fixe (CF)

CF=20% (consumuri externe de la terti + ch privind marfurile) + 20% ch cu personalul + ch cu amortizarea și provizioanele din exploatare + ch cu alte impozite si taxe

Consumuri externe de la terți = Ch materiale + Ch cu serviciile executate de terți

Consumuri ext de la terți 0 =67.177.981+109.429+2.636.551+7.405.602

=77.329.563

Consumuri ext de la terți 1=72.848.184+141.045+2.941.500+10.603.082

=86.533.811

CF0=20% (77.329.563+783.272)+20% 14.171.375+4.979.468+826.446

=20%78.112.835+2.834.275+4.979.468+826.446

=15.622.567+8.640.189

=24.262.756

CF1= 20% (86.533.811+1.297.052) + 20% 16.040.437+8.808.290+879.638

=20%87.830.863+3.208.087+8.808.290+879.638

=17.566.173+12.896.015

=30.462.188

Cheltuieli variabile

CV=80% (consumuri externe de la terti + ch privind marfurile) + 80% ch personal + ch cu despăgubiri,donații și active cedate

CV0= 80% (77.329.563+783.272) + 80 %14.171.375+538.714

=80%78.112.835+11.337.100+538.714

=62.490.268+11.875.814

=74.366.082

CV1=80% (86.533.811+1.297.052) + 80%16.040.437+614.075

=80%87.830.863+12.832.350+614.075

=70.264.690+13.446.425

=83.711.115

Greutatea specifică

Pragul de rentabilitate

CAcr0 =

CAcr1 =

Interpretare:

Pragul de rentabilitate din exploatare se mai numește și punct mort și evidențiază nivelul minim de activitate la care trebuie să se situeze societatea pt a nu lucra în pierdere. Peste acest punct, activitatea societății devine rentabilă.

Cifra de afaceri pentru atingerea pragului de rentabilitate este de 95.148.063 în anul 2012, în anul 2013 manifestând o tendință de scădere la 90.338.636, depășindu-se acest punct, activitatea întreprinderii va deveni rentabilă.

Calculul “indicatorului de poziție” față de pragul de rentabilitate

Indicatorul de poziție poate fi calculat în mărimi absolute (marja de siguranță- Ms) sau

relative (indicele de siguranță), astfel:

Ms=CA-CAcr

Is=

Abaterea relativă a indicelui de siguranță se calculează astfel:

Marja de siguranță

Ms0=CA0-CAcr0=99.816.070-95.148.063=4.668.007

Ms1=CA1-CAcr1=126.282.208-90.338.636=35.943.572

Indicele de securitate

Is0=

Is1=

Abaterea relativă a indicelui de siguranță

Interpretare:

Indicatorul de poziție calculat în mărime absolută, arată flexibilitatea absolută, adică

capacitatea întreprinderii de a-și modifica producția și a se adapta la cerințele pieței.

În perioada analizată se observă o tendință favorabilă de creștere a marjei de siguranță, riscul de exploatare fiind unul redus, deoarece poziția față de punctul mort este avantajoasă. Indicele de siguranță la fel ca și marja de siguranță plasează întreprinderea într-o situație relativ stabilă în anul 2012,deoarece cifra de afaceri are o valoare mai mare cu aproximativ 10 % față de cea corespunzătoare pragului de rentabilitate,iar în anul 2013 situația este una confortabilă, deoarece cifra de afaceri este superioară celei aferente pragului de rentabilitate cu peste 20 %.

Calculul pragului de rentabilitate în zile

Interpretare:

În perioada analizată se observă o apropiere a pragului de rentabilitate exprimat în zile de valoarea de 365, ceea ce exprimă o creștere a riscului de exploatare, în anul 2013 manifestându-se o tendința favorabilă de scădere, aspect economic favorabil pentru societate riscul de exploatare fiind diminuat.

Calculul pragului de rentabilitate cu ajutorul coeficientului de elasticitate

La nivelul pragului de rentabilitate rezultatul exploatării este nul (Repr=0) și atunci calculul coeficientului de elasticitate se calculează astfel:

Interpretare:

Societatea analizată prezintă în anul 2012 o situație instabilă cu un risc de exploatare ridicat,deoarece e > 11.În anul 2013 se înregistrează valori < 6, situația firmei fiind confortabilă astfel, riscul de exploatare scade de la o perioadă la alta, aspect economic favorabil pentru societate.

Analiza riscului de exploatare cu autorul pârghiei de exploatare

Nivelul pârghiei de exploatare

Qv0=98.976.419

Qv1=124.947.878

∆ Qv= Qv1- Qv0=124.947.878-98.976.419=25.971.459

unde, Qv reprezintă producția vândută

Interpretare:

Nivelul pârghiei de exploatare este aproximativ egal cu 4,riscul de exploatare fiind unul redus,situația firmei fiind confortabilă.În cazul unei modificări cu 1 % a cantităților vândute, se va înregistra o modificare de 4 % a rezultatului exploatării.

III.2. Analiza riscului financiar

Analiza riscului financiar cu ajutorul pragului de rentabilitate global

Se consideră faptul că dobânda este o cheltuială fixă:

Marja de siguranță

Ms0=CA0-CAcr0=99.816.070-104.286.953=-4.470.883

Ms1=CA1-CAcr1=126.282.208-95.920.208=30.362.000

Indicele de securitate

Is0=

Is1=

Abaterea relativă a indicelui de siguranță

Calculul pragului de rentabilitate în zile

Interpretare:

Societatea analizată manifestă o tendință de scădere a cifrei de afaceri pentru atingerea pragului de rentabilitate de la o perioadă la alta.

În perioada analizată se observă o tendință favorabilă de creștere a marjei de siguranță, riscul financiar fiind unul redus, deoarece poziția față de punctul mort este avantajoasă. Indicele de siguranță la fel ca și marja de siguranță plasează întreprinderea într-o situație relativ stabilă în anul 2012,deoarece cifra de afaceri are o valoare mai mare cu aproximativ 10 % față de cea corespunzătoare pragului de rentabilitate,iar în anul 2013 situația este una confortabilă, deoarece cifra de afaceri este superioară celei aferente pragului de rentabilitate cu peste 20 %.

În perioada analizată se observă o apropiere a pragului de rentabilitate exprimat în zile de valoarea de 365, ceea ce exprimă o creștere a riscului financiar, în anul 2013 manifestându-se o tendința favorabilă de scădere, aspect economic favorabil pentru societate riscul financiar fiind diminuat.Față de riscul de exploatare putem să observăm că în cazul riscului financiar pragul de rentabilitate global este atins după un număr mai mare de zile, ceea ce poate indica o creștere a riscului.

Situația favorabilă din punctul de vedere al riscului financiar la firma analizată este menținută de ponderea redusă a cheltuielilor fixe și scăderea cheltuielilor cu dobânzile din ultimul an analizat.

Analiza riscului financiar cu ajutorul levierului financiar

În ipoteza scutirii impozitului pe profit putem scrie următoarele relații de calcul:

Rex=RE-Dob

Din => RE=Ae×re, iar Dob=dat×rd

Înlocuind în relația de calcul a ratei rentabilității financiare vom avea:

efectul de levier

Tabel 3.5.

Rata rentabilității financiare

Rex2012=RE2012-Dob2012=6.158.637-2.276.417=3.882.220

Rex2013=RE2013-Dob2013=13.437.531-1.882.106=11.555.425

Rata rentabilității economice nete (Re)

=> RE=Ae×re

Activ economic= Capital investit =Capital propriu+Datorii financiare

Capital investit2012=63.058.577+61.741.290=124.799.867

Capital investit2013=72.673.905+65.155.358=137.829.263

Rata dobânzii

Dob=dat×rd

Înlocuind în relația de calcul a ratei rentabilității financiare vom avea:

efectul de levier

efectul de levier al îndatorării

=

în care:

= =0,9791 acesta reprezintă levierul financiar

efectul de levier al îndatorării

în care:

= =0,8965 acesta reprezintă levierul financiar

Interpretare:

Societatea analizată prezintă o situație favorabilă a riscului financiar deoarece în cei doi ani analizați Re>Rd și Rf>Rd, îndatorarea având un efect benefic pentru firmă ( efect de ,,levier”).Rentabilitatea financiară a crescut ceea ce conduce la diminuarea riscului financiar, care este de altfel foarte scăzut.

Se observă o îmbunătățire a performanței economice de la un an la altul, rezultatul din exploatare majorându-se cu 7.278.894.

III.3. Analiza riscului de faliment

Analiza funcțională a riscului de faliment

Analiza funcțională a riscului face referire la concepte cum sunt fondul de rulment,

necesarul de fond de rulment și trezoreria netă.

Pentru calculul acestor indicatori vom avea în vedere situația ratelor de structură ale activelor și ale pasivelor care se prezintă astfel:

Tabel 3.6.

Tabel nr. 3.7.

Fondul de rulment (FR)

FR = Surse permanente – Nevoi (alocări) permanente

Surse permanente = Capital permanent = Capital propriu + Datorii pe termen mediu si lung+Provizioane

Nevoi permanente0 =Active imobilizate nete0=Imoblizări necorporale0 + Imobilizări corporale0 + Imobilizări financiare0=83.167+64.351.345+430=64.434.942

Nevoi permanente1 =Active imobilizate nete1=Imoblizări necorporale1 + Imobilizări corporale1 + Imobilizări financiare1=50.093+72.362.820+430=72.413.343

Surse permanente 0 = Capital permanent 0 = Capital propriu0 + Datorii pe termen mediu si lung0+Provizioane0 =63.058.577+8.867.240+117.586=72.043.403

Surse permanente1 = Capital permanent 1 = Capital propriu1 + Datorii pe termen mediu si lung1+Provizioane1 =72.673.905+10.709.526+0=83.383.431

FR 0 =72.043.403-64.434.942= 7.608.461

FR1 =83.383.431-72.413.343= 10.970.088

∆FR= FR1 – FR 0= 10.970.088-7.608.461=3.361.627

Interpretare:

Fondul de rulment reflectă realizarea echilibrului financiar pe termen lung; adică, se urmărește dacă societatea dispune de o marjă de securitate, care să o protejeze de anumite evenimente neprevăzute.

Fondul de rulment pozitiv reflectă realizarea echilibrului financiar al societății pe termen lung, adică societatea dispune de o marjă de securitate, care o protejează de potențialele evenimente neprevăzute. Se respectă principiul de gestiune financiară: la nevoi permanente se alocă surse permanente.

În perioada analizată, fondul de rulment este pozitiv ceea ce reflectă echilibrul financiar pe termen lung.Se manifestă o tendință de creștere,datorată de creștere activelor imobilizate și a capitalului permanent aspect economic favorabil pentru societate.

Nevoia de fond de rulment (NFR)

NFR = Nevoi temporare – Surse temporare

Nevoi temporare = Stocuri + Creanțe + Investiții financiare pe termen scurt + Ch în avans

Surse temporare = Datorii de exploatare + Venituri în avans

Nevoi temporare 0 = 20.494.299+35.464.831+0+0=55.959.130

Nevoi temporare1 = 17.290.408+29.213.359+0+0=46.503.767

Surse temporare 0 =42.729.348+10.027.116=52.756.464

Surse temporare1 = 44.850.672+9.595.160=54.445.832

NFR0 =55.959.130-52.756.464=3.202.666

NFR1= 46.503.767-54.445.832= – 7.942.065

ΔNFR=NFR1-NFR0=- 7.942.065-3.202.666=-11.144.731

Interpretare:

Nevoia de fond de rulment reprezintă expresia realizării echilibrului financiar pe termen scurt.

Nevoia de fond de rulment este pozitivă în 2012 ceea ce reprezintă dezechilibru financiar pe termen scurt,iar în anul 2013 este negativă ceea ce reprezintă echilibru financiar pe termen scurt.

Nevoia de fond de rulment este pozitivă în 2012, fiind un aspect nefavorabil pentru societate și negativă în anul 2013 fiind un aspect favorabil pentru societate.Se manifestă o tendință de scădere, aspect favorabil pentru societate.

Trezoreria netă (TN)

TN=FR-NFR

TN0 = 7.608.461-3.202.666=4.405.795

TN1 =10.970.088 +7.942.065= 18.912.153

ΔTN = TN1 – TN0 =18.912.153- 4.405.795=14.506.358

Interpretare:

Trezoreria netă este expresia cea mai concludentă a desfășurării unei activități echilibrate și eficiente.

Trezoreria netă pozitivă reflectă realizarea echilibrului financiar al societății, adică există un surplus monetar la sfârșitul exercițiului, o creștere a capacității reale de finanțare a investițiilor.

Trezoreria netă este pozitivă în ambele perioade analizate aspect economic favorabil pentru societate.

Concluzie

Din analiza funcțională a riscului de faliment putem să observăm faptul că FR > NFR , iar trezoreria netă este pozitivă, rezultă că nevoia de fond de rulment poate fi finanțată în întregime și nu este necesar să se apeleze la resurse de trezorerie.

Analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor

Modelul Altman

Calculul funcției scor:

Z=1,2*R5+1,4*R4+3,3*R1+ 0,6*R3+ R2

R =

AT0=Active totale0 = Imoblizări necorporale0 + Imobilizări corporale0 + Imobilizări financiare0+ Stocuri0 + Creanțe0 + Investiții financiare pe termen scurt0 + Disponibilități bănești0+Ch în avans0

=83.167+64.351.345+430+20.494.299+35.464.831+0+4.405.795+0=60.364.925

=64.434.942+60.364.925=124.799.867

AT1=Active totale1 = Imoblizări necorporale1 + Imobilizări corporale1+ Imobilizări financiare1+ Stocuri1 + Creanțe1 + Investiții financiare pe termen scurt1 + Disponibilități bănești1 +Ch în avans1 =50.093+72.362.820+430+17.290.408+29.213.359+0+18.912.153+0

=72.413.343+65.415.920=137.829.263

R12012 ==0,0299 R12013 ==0,0817

R22012 ==0,7998 R22013 ==0,9162

R32012 ==7,1114 R32013 ==6,7859

R42012 ==0,0231 R42013 ==0,0700

R52012 ==0,4836 R52013 ==0,4746

Z=1,2*R5+1,4*R4+3,3*R1+ 0,6*R3+ R2

Z2012=1,2* 0,4836 +1,4*0,0231+3,3*0,0299 + 0,6*7,1114+ 0,7998

=0,5803 + 0,0323+0,9867+4,2668+0,7998

=6,6659

Z2013=1,2* 0,4746+1,4*0,0700+3,3*0,0817+ 0,6*6,7859+ 0,9162

=0,5695+0,098+0,2696+4,0715+0,9162

=5,9248

Interpretare:

Societatea analizată prezintă o situație foarte favorabilă din punct de vedere al

solvabilității și implicit al riscului de faliment, valorile funcției lui Z recomandând firma ca fiind viabilă.

Modelul Anghel

Modelul A are următoarea structură:

A=5,667+6,3718*X1+5,3932*X2-5,1427*X3-0,0105*X4

unde:

X1=; X2 =; X3 =; X4=

Cash flow= Variația trezorerie nete

Pentru calculul cash flow-ului avem nevoie de situația activelor și a pasivelor pentru

anul 2011:

Tabel 3.8.

Tabel nr. 3.9.

Fondul de rulment (FR)

FR = Surse permanente – Nevoi (alocări) permanente

FR 2011 =53.857.538-44.720.900= 9.136.638

Nevoia de fond de rulment (NFR)

NFR = Nevoi temporare – Surse temporare

NFR2011 =50.342.964-42.993.393=7.349.571

Trezoreria netă (TN)

TN2011=FR2011-NFR2011

=9.136.638-7.349.571

=1.787.067

ΔTN2012=TN2012-TN2011

=4.405.795-1.787.067

=2.618.728

Interpretare:

În anul 2011 fondul de rulment este pozitiv ceea ce reflectă realizarea echilibrului financiar al societății pe termen lung, adică societatea dispune de o marjă de securitate, care o protejează de potențialele evenimente neprevăzute. Se respectă principiul de gestiune financiară: la nevoi permanente se alocă surse permanente.

Nevoia de fond de rulment este pozitivă în 2011 datorată creșterii activelor circulante într-un ritm mai alert față de sursele temporare.

Trezoreria netă pozitivă reflectă realizarea echilibrului financiar al societății, adică există un surplus monetar la sfârșitul exercițiului, o creștere a capacității reale de finanțare a investițiilor.

Cash flow= TN2012=2.618.728

=ΔTN2013=14.506.358

X12012 = X12013=

X22012 = X22013=

X32012 = X32013 =

X42012= X42013=

X12012= =0,0289 X12013= =0,0749

X22012 = =0,0209 X22013= =0,1052

X32012 = =0,4947 X32013== 0,4727

X42012= =222,6782 X42013==185,7421

Calculul funcției scor:

A=5,667+6,3718*X1+5,3932*X2-5,1427*X3-0,0105*X4

A2012=5,667+6,3718*0,0289+5,3932*0,0209-5,1427*0,4947-0,0105*222,6782

=5,667+0,1841+0,1127-2,5440-2,3381

=1,0817

A2013=5,667+6,3718*0,0749 +5,3932*0,1052-5,1427*0,4727 -0,0105*185,7421

=5,667+0,4772+0,5673-2,4309-1,9502

=2,3304

Interpretare:

Modelul Anghel confirmă ipotezele anterioare.Firma analizată are o situație excelentă din punct de vedere a riscului de faliment, poziția financiară a acesteia devine mai bună în anul 2013.

Concluzii

În urma studiului de caz realizat la S.C. UAMT S.A. Oradea am ajuns la următoarele concluzii:

În perioada analizată se observă o tendință favorabilă de creștere a marjei de siguranță, riscul de exploatare cât și cel financiar fiind unul redus, deoarece poziția față de punctul mort este avantajoasă.Indicele de siguranță la fel ca și marja de siguranță plasează întreprinderea într-o situație relativ stabilă în anul 2012 ,deoarece cifra de afaceri are o valoare mai mare cu aproximativ 10 % față de cea corespunzătoare pragului de rentabilitate,iar în anul 2013 situația este una confortabilă, deoarece cifra de afaceri este superioară celei aferente pragului de rentabilitate cu peste 20 % atât în cazul riscului de exploatare cât și a riscului financiar.

În perioada analizată se observă o apropiere a pragului de rentabilitate exprimat în zile de valoarea de 365, ceea ce exprimă o creștere a riscului de exploatare, în anul 2013 manifestându-se o tendința favorabilă de scădere, aspect economic favorabil pentru societate riscul de exploatare fiind diminuat.În cazul riscului financiar putem să observăm faptul că pragul de rentabilitate global este atins după un număr mai mare de zile, ceea ce poate indica o creștere a riscului

Societatea analizată prezintă în anul 2012 o situație instabilă cu un risc de exploatare ridicat,deoarece e > 11.În anul 2013 se înregistrează valori < 6, situația firmei fiind confortabilă astfel, riscul de exploatare scade de la o perioadă la alta, aspect economic favorabil pentru societate.

Nivelul pârghiei de exploatare este aproximativ egal cu 4,riscul de exploatare fiind unul redus,situația firmei fiind confortabilă.În cazul unei modificări cu 1 % a cantităților vândute, se va înregistra o modificare de 4 % a rezultatului exploatării.

Societatea analizată prezintă o situație favorabilă a riscului financiar deoarece în cei doi ani analizați Re>Rd și Rf>Rd, îndatorarea având un efect benefic pentru firmă ( efect de ,,levier”).Rentabilitatea financiară a crescut ceea ce conduce la diminuarea riscului financiar, care este de altfel foarte scăzut.

Se observă o îmbunătățire a performanței economice de la un an la altul, rezultatul din exploatare majorându-se cu 7.278.894.

Din analiza funcțională a riscului de faliment putem să observăm faptul că FR > NFR , iar trezoreria netă este pozitivă, rezultă că nevoia de fond de rulment poate fi finanțată în întregime și nu este necesar să se apeleze la resurse de trezorerie.

În cazul riscului de faliment calculat prin metoda scorurilor,modelul Altman societatea analizată prezintă o situație foarte favorabilă din punct de vedere al

solvabilității și implicit al riscului de faliment, valorile funcției lui Z recomandând firma ca fiind viabilă, iar Modelul Anghel confirmă ipotezele modelului Altman firma analizată are o situație excelentă din punct de vedere a riscului de faliment, poziția financiară a acesteia devine mai bună în anul 2013.

Recomandări

Principalele direcții pe care trebuie să se orienteze managementul firmei S.C. UAMT S.A. în vederea gestionării corecte a riscului economic ce însoțește activitatea productivă, sunt:

îmbunătățirea politicii comerciale care printr-un marketing adecvat să conducă la o creștere puternică a volumului cifrei de afaceri și o poziționare mai bună față de pragul de rentabilitate;

micșorarea ponderii cheltuielilor fixe ceea ce generează o creștere a flexibilității și a capacității de răspuns la cerințele pieței prin sporirea dimensiunii activității;

îmbunătățirea marjei de siguranță a activității prin îndepărtarea cifrei de afaceri de punctual critic al gestiunii și diminuarea pe aeastă cale a gradului de risc;

creșterea rentabilității economice și reducerea variabilității rezultatelor exploatării prin reducerea costurilor de producție, majorarea prețurilor dacă condițiile pieței o permit, sporirea vânzărilor, creșterea eficienței deciziilor;

creșterea flexibilității întreprinderii, adică a capacității de a fi rentabilă și la un volum mai scăzut al activității (prag de rentabilitate mai redus).

Pentru riscul financiar principalele direcții pe care trebuie să se acționeze pentru diminuarea acestuia este:

creșterea vitezei de rotație a activului economic pe calea sporirii rotației tuturor elementelor patrimoniale ca și pentru majorarea ponderii activelor circulante (implicit a producției), care se pot reconstitui mai rapid prin intermediul cifrei de afaceri contribuind la rezultate mai bune;

sporirea volumului activității economice care să conducă la îmbunătățirea cifrei de afaceri și obținerea de rentabilitate comercială crescută;

creșterea gradului de valorificare a producției prin promovarea unei politici active de marketing pentru obținerea unei mai bune poziționări pe piață;

stabilirea unei structure financiare adecvate în care creșterea gradului de îndatorare să genereze în timp, un nivel superior și în creștere a rentabilității economice;

urmărirea continuă a nivelului performanței economice, care în dinamică, ar trebui să se distanțeze tot mai mult de costul capitalului împrumutat pentru a micșora posibilitatea apariției manifestării riscului financiar.

În cazul riscului de faliment principalele direcții pe care trebuie să se orienteze

managementul firmei sunt:

cunoașterea tuturor factorilor care pot influența negativ activitatea unității economice;

evaluarea gravității consecințelor prin concretizarea riscului de faliment;

identificarea și implementarea măsurilor pentru a preveni și a gestiona riscul de faliment;

transferul riscurilor ce nu pot fi gestionate de firmă la unități specializate în gestiunea acestora;

prevenirea riscului de faliment prin adoptarea unor măsuri corespunzătoare de reducere sau eliminare a pierderilor.

Analiza riscului poate fi completată cu anumite aspecte nefinanciare ce caracterizează

activitatea firmei precum:

aspecte privind conducerea societății legate de calitatea morală și profesională, prestigii și experiențe în ramura sau sectorul de activitate,reputația managerială cât și de gradul de participare a echipei de conducere la capitalul societății;

aspecte privind personalul unității referitoare la numărul și structura acestuia și calitatea forței de muncă;

aspecte privind politici de marketing care cuprind sfera de activitate, cererea, furnizorii, concurența, politica de preț,politica promoțională etc.

modernizarea tehnologică, înlocuirea ehipamentelor de producție vechi cu tehnologie cât și valorificarea gradului de utilizare a capacității de producție.

Bibliografie

Alexandru Buglea,Analiză financiară, Ed.Mirton, Timișoara,2005.

Alexandru Costângioară, Managementul riscurilor, Editura Universității din Oradea,2010.

Burja Camelia, Analiză economico-financiară, Ed.Didactică ,Alba Iulia,2003.

Carl Olsson, Risk management in emeging markets, Prentice Hall,2002.

Gérard Charreaux, Gestion financiere, Ed. Litec, Paris, 1991.

Gheorghe Băileșteanu, Diagnostic risc și eficiență în afaceri, Ed. Mirton., Timișoara, 1998.

Gheorghe Vâlceanu,Vasile Robu, Nicolae Georgescu- Analiză economico-financiară, E. Economică, București,2005.

Holton Glyn, Defining risk, Financial Analysts Journal, Nr.6,CFA Institute,2004.

Lucian Bușe , Analiză economico-financiară, Ed.Economică, București, 2005.

Maria Niculescu,Diagnostic financiar Vol 2, Ed. Economică,București,2003.

Monica Violeta Achim,Sorin Nicolae Borlea, Analiză financiară,Ed. Risoprint; Cluj Napoca, 2012.

Mourques N. , Les chois des investissements dans l’entreprise, Ed.Economica, Paris, 1994.

P.h.Avare ș.a., Gestiune și analiză financiară,Ed. Economică, București,2002.

Popa Dorina-Analiză economico-financiară,Editura Universității din Oradea,2010.

Silvia Petrescu, Analiză și diagnostic financiar contabil, Ed. CECCAR,București, 2008.