Analiza Riscurilor Aferente Institutiilor DE Credit
-ANALIZA RISCURILOR AFERENTE INSTITUȚIILOR DE CREDIT-
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1. NOȚIUNI GENERALE PRIVIND RISCURILE BANCARE
CAPITOLUL 2. SUPRAVEGHEREA ȘI ADMINISTRAREA RISCURILOR SEMNIFICATIVE ÎN CADRUL ORGANIZAȚIILOR COPERATISTE
2.1.1. Riscurile semnificative în cadrul organizațiilor cooperatiste de credit (OCC)
2.1.2. Administrarea riscurilor
2.1.2.1. Administrarea riscului de credit
2.1.2.2. Administrarea riscului de piață.
2.1.2.3. Administrarea riscului de lichiditate.
2.2. Proceduri de a riscului de credit în cadrul rețelei CREDITCOOP
2.2.1. Etapele managementului riscului de credit
2.2.2.Proceduri de administrație a riscului de piața in cadrul rețelei CREDITCOOP
2.2.2.1. Riscul valutar
2.2.2.2. Riscul ratei dobânzii din activități din afara portofoliului de tranzacționare
2.2.2.3. Riscul marjei dobânzii
2.2.3.Proceduri de administrare a riscului de lichiditate în cadrul rețelei CREDITCOOP
2.2.3.1. Monitorizarea, evaluarea și controlul poziției lichidității
2.2.3.2 Monitorizarea propriu-zisă
2.2.4.Diferențierea riscului operațional de alte tipuri de risc
2.2.5.Proceduri de administrare a riscului reputational în cadrul rețelei CREDITCOOP
2.2.5.1.Identificarea factorilor de risc reputațional
2.2.5.2.Indicatori de avertizare timpurie
CAPITOLUL 3 : ANALIZA RISCURILOR DE CREDIT, LICHIDITATE ȘI PIAȚĂ IN CADRUL BĂNCII COOPERATISTE ANTIC BISTRIȚA
3.1. Scurt istoric
3.2. Analiza riscului de credit
3.2.1. Considerații generale
3.2.2.Obiectivele strategiei
3.2.3. Strategia riscului de credit
3.2.4. Raport de supraveghere a riscului de credit
3.3. Analiza riscului de piață
3.3.1. Considerații generale
3.3.2. Metode de identificare, evaluare și monitorizare a riscului ratei dobânzii în cadrul Băncii Cooperatiste Antic Bistrița
3.4. Analiza riscului de lichiditate
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Societățile contemporane oferă o multitudine de riscuri în toate domeniile de activitate. Nici sectorul financiar bancar nu face excepție de la această regulă, operațiunile bancare fiind și mai riscante deoarece este vorba de un portofoliu complex de clienți și operațiuni diferite și greu de controlat.
Pana în deceniul VII al secolului al XIX- rea, sistemul financiar internațional a beneficiat de o stabilitate relativ ridicată, stabilitate conferită mai ales de respectarea principiilor convenite în urma Conferinței de la Breton Woods din 1944. Mecanismul care a fost instituit atunci pentru Sistemul Monetar Internațional oferea reguli precise privind fluctuațiile cursului valutar, iar ratele de dobândă practicate nu înregistrau variații prea mari.
Evenimentele generate de creșterea semnificativă a prețurilor produselor petroliere la sfârșitul anilor 1970, au condus la amplificarea fenomenelor inflaționiste și la creșterea ratelor nominale ale dobânzilor. Prin renunțarea la principiile convenite la Bretton Woods, marjele de variație a cursurilor valutare s-au majorat considerabil rezultând dezvoltarea instrumentelor de acoperire a riscurilor, de către banci în acest domeniu.
În același timp, decizia luată în cadrul Pieței Comune de liberalizare a fluxurilor de capital, a contribuit la declanșarea unei concurențe puternice între societățile bancare, cu efecte la nivelul strategiilor adoptate de către acestea.
Dacă până la apariția acestor elemente, principalul risc cu care se confruntau băncile era cel legat de nerambursarea creditelor, acum se pot identifica mai multe tipuri de riscuri.
Bancile comerciale își desfașoară activitatea atrăgând resurse de la clienții lor, persoane fizice și juridice, pe care le plasează cât mai eficient în scopul maximizarii profitului. Având în vedere că ele utilizează resurse care nu le aparțin, apare ca firească preocuparea autorităților de a statua reglementări care să le împiedice pe acestea să se hazardeze în operațiuni riscante, care să le producă pierderi. Cu toate că sistemul bancar este foarte reglementat, totuși, în activitatea lor, băncile se confruntă cu o serie de evenimente adverse cărora trebuie să le facă față. Pentru aceasta băncile vor identifica toate elementele interne sau externe acestora care pot afecta in viitor performanțele economico-financiare sau valoarea de piață a băncii. Cu alte cuvinte, trebuie anticipate, estimate corect și administrate în consecință elementele de risc potențiale. De aici putem trage concluzia că riscul bancar se poate defini ca un complex de evenimente posibile și incerte cu efecte nefavorabile asupra activității unei banci.
CAPITOLUL 1. NOȚIUNI GENERALE PRIVIND RISCURILE BANCARE
“ Cel mai mare risc pentru un bancher este să nu cunoscă riscul la care este supusă banca sa.”
Anthony Santomero
Bancile sunt obligate să acorde credite numai pentru obiective legale, de exemplu achiziționarea de droguri este ilegală. Cunoașterea scopului înseamnă că banca își poate asuma riscul implicit. Sunt obiective riscante și altele mai puțin riscante, iar banca, dacă decide acordarea creditului, își poate stabili prețul și în funcție de scopul declarat.
Gestionarea riscurilor urmărește estomparea sau evitarea pe cât posibil a acestor evenimente și îmbunătățirea performanțelor financiare ale băncii prin asigurarea condițiilor de dezvoltare durabilă a acesteia. În urma confruntării cu factorii de risc, societățile bancare își pot restructura o serie de activități reechilibrându-și portofoliul de operațiuni.
Gestionarea riscurilor bancare se realizează atât la nivel global, luând în calcul relațiile de intercondiționare dintre diferitele activități, cât și pe fiecare categorie în parte.
Administrarea la nivel global a riscurilor presupune parcurgerea mai multor faze. Este importantă identificarea corectă a riscurilor asociate produselor și serviciilor bancare oferite, iar dupa obținerea acestor date se alcătuiesc scenarii posibile de manifestare a fiecarui risc identificat.
Cunoscând evoluția probabilă a fiecarui risc, managerii băncii pot acționa în sensul reducerii cheltuielilor aferente. Acest lucru poate fi realizat numai dacă se cunosc bine cauzele care au generat aceste riscuri. Se vor elabora noi strategii privind fluxurile de capital și activitățile supuse riscurilor.
Pentru riscurile care nu pot fi evitate se elaborează metodologii de finanțare a eventualelor pierderi utilizându-se două proceduri, dupa cum urmează:
1 – pentru acele riscuri care au o desfașurare previzibilă, acoperirea se realizează prin intermediul rezervelor;
2 – pentru riscurile imprevizibile se utilizează instrumente derivate ca swap, contracte futures, contracte forward, heading.
Clasificarea riscurilor bancare
Cele mai importante riscuri din activitatea bancară sunt grupate în:
– riscuri financiare;
– riscuri operaționale.
Riscurile financiare sunt următoarele:
– riscul de credit;
– riscul de piață;
– riscul de lichiditate;
– riscul de solvabilitate;
– riscul de țară.
Riscul de solvabilitate și riscul de lichiditate exprimă efectul cumulat al celorlalte riscuri asupra bancii. Aceste categorii principale de riscuri sunt de maximă importanță pentru instituțiile financiar bancare.
Riscul operațional decurge din modalitățile concrete interne în care banca iși desfășoară activitatea. Acest risc se referă la:
– disfunctionalități în legatură cu sistemul de raportare;
– disfunctionalități în legatură cu sistemul informațional;
– disfunctionalități în legatură cu monitorizarea regulilor și normelor interne.
Riscurile operaționale ale băncilor au anumite aspecte particulare din cauza aspectului de anvergură pe care îl au asupra instituției și nu numai.
Se poate trage concluzia că riscurile financiare au două componente, una legată de evoluția pieței și cealaltă de alți factori cum ar fi: intenția de fraudă, calamități, legi și reglementări cu caracter advers.
Riscul de credit ar putea fi definit ca orice posibilitate de restanță a rambursării datoriilor și dobânzilor aferente la data scadentă, inclusiv obligațiile băncii de a plăti bani terțelor persoane (de exemplu, în cazul acordării garanțiilor bancare). Riscul de credit apare atât în cazul obligațiilor bilanțiere, cât și al celor extrabilantiere.
Riscul de credit este prezent în cazul creditării, formării portofoliului de valori mobiliare, operațiuni interbancare, operații valutare, cauțiuni și garanții, activitatea de dealer etc.
Riscul de credit depinde de calitatea portofoliului de credite al băncii. În condițiile actuale ale sistemului bancar, putem evidenția trei particularități ale riscului de creditare: riscul de fraudă, riscul pentru creditele externe, riscul neplății pentru împrumuturile interne.
Riscul de credit include urmatoarele tipuri de riscuri:
riscul de contrapartidă
riscul de concentrare
riscul residual
Definiția clasică riscului de credit este, de fapt, definiția riscului de contrapartidă.
Prin urmare, riscul de credit reprezintă riscul înregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor estimate, ca urmare a neîndeplinirii de către contrapartidă a obligațiilor contractuale.
Riscul de contrapartidă se urmărește în două etape distincte, separate în timp, care presupun:
Structura și caracteristicile sursei de proveniență a riscului de credit sunt evidențiate în Tabelul nr.1.:
Structura și sursa riscului de credit – Tabelul nr.1.
Riscul de piață Este definit ca fiind riscul înregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor estimate și apare din fluctuațiile pe piață ale prețurilor, ratei dobânzii și cursului valutar.
Administrarea riscului de piață, în cadrul sistemului bancar, se realizează pentru două tipuri de riscuri și anume:
a. Riscul valutar
Riscul ratei dobânzii
a. Riscul valutar reprezintă riscul de a înregistra pierderi datorită fluctuațiilor cursului valutar.
Măsurarea acestui tip de risc se realizează prin calculul urmatorilor indicatori:
Poziția valutară individuală (soldul net al fiecarei valute)
Poziția valutară globală (reprezintă soldul net al creanțelor în devize față de pasivele în devize, ambele transformate în monedă națională, pentru
comparabilitate).
Poziția valutară individuală se calculează pentru fiecare valută, separat pentru active și pasive, pentru fiecare valută comparându-se activele cu pasivele, rezultand două poziții distincte:
Poziția valutară scurtă – atunci când totalul angajamentelor depășește totalul creanțelor
Poziția valutară lungă – atunci când totalul creanțelor depășește totalul angajamentelor
Prin total creanțe se înțelege suma soldurilor conturilor în valută din activul bilanțului, iar prin total angajamente, suma soldurilor conturilor în valută din pasivul bilanțului.
Poziția valutară (totală) lungă reprezintă suma echivalentului în lei al pozițiilor valutare lungi.
Poziția valutară globală (totală) scurtă reprezintă suma echivalentului în lei al pozițiilor valutare scurte.
Acești indicatori se calculează și se urmăresc pentru a analiza implicațiile cursului de schimb asupra performanțelor băncii , astfel:
Implicațiile poziției valutare asupra performanțelor bancare – Tabelul nr. 2
Atunci când pozițiile lungi sunt corelate cu cele scurte ale diverselor devize, expunerea la riscul valutar va fi practic nulă.
Rolul acestor indicatori este să raspundă unor necesități informaționale în procesul de analiză și management al riscurilor bancare și să ofere profiturilor estimate, ca urmare a neîndeplinirii de către contrapartidă a obligațiilor contractuale.
Riscul de contrapartidă se urmărește în două etape distincte, separate în timp, care presupun:
Structura și caracteristicile sursei de proveniență a riscului de credit sunt evidențiate în Tabelul nr.1.:
Structura și sursa riscului de credit – Tabelul nr.1.
Riscul de piață Este definit ca fiind riscul înregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor estimate și apare din fluctuațiile pe piață ale prețurilor, ratei dobânzii și cursului valutar.
Administrarea riscului de piață, în cadrul sistemului bancar, se realizează pentru două tipuri de riscuri și anume:
a. Riscul valutar
Riscul ratei dobânzii
a. Riscul valutar reprezintă riscul de a înregistra pierderi datorită fluctuațiilor cursului valutar.
Măsurarea acestui tip de risc se realizează prin calculul urmatorilor indicatori:
Poziția valutară individuală (soldul net al fiecarei valute)
Poziția valutară globală (reprezintă soldul net al creanțelor în devize față de pasivele în devize, ambele transformate în monedă națională, pentru
comparabilitate).
Poziția valutară individuală se calculează pentru fiecare valută, separat pentru active și pasive, pentru fiecare valută comparându-se activele cu pasivele, rezultand două poziții distincte:
Poziția valutară scurtă – atunci când totalul angajamentelor depășește totalul creanțelor
Poziția valutară lungă – atunci când totalul creanțelor depășește totalul angajamentelor
Prin total creanțe se înțelege suma soldurilor conturilor în valută din activul bilanțului, iar prin total angajamente, suma soldurilor conturilor în valută din pasivul bilanțului.
Poziția valutară (totală) lungă reprezintă suma echivalentului în lei al pozițiilor valutare lungi.
Poziția valutară globală (totală) scurtă reprezintă suma echivalentului în lei al pozițiilor valutare scurte.
Acești indicatori se calculează și se urmăresc pentru a analiza implicațiile cursului de schimb asupra performanțelor băncii , astfel:
Implicațiile poziției valutare asupra performanțelor bancare – Tabelul nr. 2
Atunci când pozițiile lungi sunt corelate cu cele scurte ale diverselor devize, expunerea la riscul valutar va fi practic nulă.
Rolul acestor indicatori este să raspundă unor necesități informaționale în procesul de analiză și management al riscurilor bancare și să ofere suport decizional pentru întreaga activitate bancară.
b. Ca o componentă a riscului de piață distingem și riscul ratei dobânzii care apare din fluctuațiile pe piață ale ratei dobânzii.
Pentru evaluarea, masurarea și monitorizarea riscului ratei dobânzii se calculează următorii indicatori de risc:
Riscul ratei dobânzii
Indicatorul de sensibilitate la rata dobânzii
Marja absolută a dobânzii
Marja procentuală brută a dobânzii
Marja procentuală netă a dobânzii
Primii trei indicatori sunt indicatori care oferă informații cu privire la implicațiile modificărilor ratelor dobânzii pe piață asupra performanțelor băncii, iar ultimii doi indicatori sunt indicatori care oferă posibilitatea de a compara două sau mai multe instituții de credit.
Indicatorul „riscul ratei dobanzii” (Ird) care se determină ca raport între activele productive și pasivele purtătoare de dobânzi, ca și "indicatorul de sensibilitate” care se determină ca raport între activele și pasivele sensibile la rata dobânzii sunt indicatori care reprezintă instrumente de lucru pentru structura de conducere a băncii în vederea abordării managementului corespunzător în ceea ce privește politica de dobândă a băncii .
Managementul corespunzător în ceea ce privește politica de dobândă a băncii presupune, în principal, un management corect al activelor și pasivelor care să asigure, cel puțin, realizarea veniturilor nete stabilite prin strategia de dezvoltare a băncii și prin bugetul de venituri și cheltuieli.
Principalul obiectiv în ceea ce privește politica de dobândă a băncii este reprezentat de stabilizarea marjei dobânzii, a diferenței dintre veniturile din dobânzi și cheltuielile cu dobânzile, în condițiile unui nivel acceptabil de risc.
Pentru a se putea realiza o stabilizare a marjei dobânzii este necesar ca diferența dintre veniturile din dobânzi și cheltuielile cu dobânzile să rămână neschimbată chiar și în condițiile în care ratele dobânzii pe piață au creșteri sau descreșteri semnificative.
Acest lucru nu este posibil de realizat decât în condițiile în care activele productive (cele care au creanțe atașate) și care generează venituri din dobânzi sunt relativ egale cu pasivele productive (cele care au datorii atașate), care generează cheltuieli cu dobânzile.
In condițiile în care acestea sunt egale marja dobânzii (diferența dintre venituri și cheltuieli) poate fi stabilă deoarece, în condițiile în care rata dobânzii pe piață crește (sau scade), vor crește (sau se vor diminua) aproximativ în aceeași măsură atât veniturile generate de active, cât și cheltuielile generate de pasive, diferența dintre ele rămânând neschimbată.
Dacă există diferențe mari între activele productive și pasivele purtătoare de dobânzi atunci cei trei indicatori vor fi utilizați doar pentru a răspunde unor necesități informaționale în procesul de analiză și management al riscurilor bancare și pentru a oferi suport decizional pentru întreaga activitate bancară.
Implicațiile ratei dobânzii asupra veniturilor nete din dobânzi, în condțiile în care între activele productive (Ap) sau activele sensibile la rata dobânzii și pasivele purtătoare de dobânzi (Ppd) sau cele sensibile la rata dobânzii sunt diferențe mari, sunt următoarele:
Implicațiile ratei dobânzii asupra performanțeor bancare – Tabelul nr. 3
Riscul de lichiditate. O bancă lichidă, înseamnă o bancă capabilă să-și finanțeze operațiile curente. Riscul de lichiditate, pentru o bancă, este expresia probabilității pierderii acestei capacități de finanțare.
Riscul de lichiditate ține de imposibilitatea convertirii rapide si fără pierderi a activelor în mijloace de plată. Băncile dispun de două surse de asigurare a lichidității: internă și externă. Lichiditatea internă este întruchipată în anumite tipuri de active ușor realizabile, pentru care există o piață stabilă și care sunt obiect sigur de plasare a resurselor pentru investitori (de exemplu, hârtiile de valoare de stat, care pot fi ușor realizate pe piața monetară).
Lichiditatea externă poate fi asigurată prin procurarea de către bancă pe piață a unor atare obligațiuni, care vor mări rezervele de mijloace lichide, de exemplu procurarea de la altă bancă a soldului de rezerve, procurarea certificatelor la purtător etc. în același timp, banca, promovând politica "gestiunii împrejurărilor", nu numai că mărește lichiditatea sa, dar își poate asigura și venit suplimentar, utilizând eficient resursele obținute.
Dacă anterior băncile, de regulă, puneau accentul pe asigurarea lichidității interne și se străduiau să asigure rezerve de active ușor realizabile (care, de regulă, aduc un venit mai mic), acum strategia băncilor mari din străinătate s-a schimbat substanțial. Ele tind să asigure lichiditatea necesară din contul gestiunii coordonate atât cu activele, cât și cu pasivele, efectuând o politică agresivă de gestiune cu pasivele și minimizând la maxim "depozitele" de active lichide. în același timp, băncile mici, care nu dispun de resurse suficiente și personal destul de calificat pentru asemenea operațiuni, se bazează pe menținerea unor sume suficiente în active lichide. Datorită reputației înalte și poziției deținute, băncile mari utilizează mecanismele piețelor financiare petru procurarea lichidităților în momentele necesare și ajutorul diverselor operațiuni și înțelegeri, de exemplu, prin perfectarea contractelor de vânzare a valorilor mobiliare cu răscumpărarea ulterioară (operațiunile REPO), prin cumpărarea-vânzarea acceptelor bancare, emiterea valorilor mobiliare pe termen scurt (cambiile bancare neasigurate), acceptarea creditelor pe piața eurodolarilor etc.
Factorul esențial pentru managementul lichidității riscului, pe termen scurt, mediu și lung este reprezentat de accesul băncilor la diferite piețe care permit anumite ajustări, la costuri cât mai mici, ale gapurilor de active și pasive.
Deoarece activele lichide au o rată scăzută a rentabilității, lichiditatea asigurată astfel prezintă un cost de oportunitate ce rezultă din echilibrul dintre asigurarea lichidității și obținerea profitului. Sarcina principală a managementului în administrarea riscului de lichiditate este de a estima și de a acoperi deplin nevoile de lichiditate optimă. Atingerea și menținerea optimului de lichiditate este o cerință managerială, a cărei valoare este confirmată numai de practică, avându-se în vedere nenumăratele implicății generate de fluctuația riscului de lichiditate, atât asupra profitabilității, cât și asupra celorlalte riscuri conexe activității bancare.
Riscul operațional -Este definit ca fiind riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profituriior estimate și este determinat de factori interni (derularea neadecvată a unor activităti interne sau existența unui personal necorespunzător) și factori externi (condiții economice, schimbări în mediul bancar, etc).
În vederea gestiunii riscului operațional băncile au în vedere următoarele:
Componentele riscului operațional;
Managementul resurselor umane – gestiunea riscului de fraudă;
Gestiunea riscului tehnologic;
Administrarea riscului strategic;
Administrarea riscului legislativ (riscul de neîncadrare în reglementările în vigoare, riscul de modificare a legislației);
Matricea de Rating a Eficacității Managementului Operațional;
Înregistrarea și urmărirea evenimentelor generatoare de risc operațional;
Riscul juridic.
Componentele riscului operațional sunt următoarele:
Riscul de control – este riscul de producere a unei pierderi neașteptate datorate lipsei unui control adecvat sau a lipsei de eficacitate a acestui control.
Riscul de proces – riscul prin care activitatea ineficientă produce pierderi neașteptate. Riscul de proces este legat îndeaproape de controlul intern.
Riscul de personal – acest risc se referă atât la activitățile compartimentului de resurse umane cât și la personalul băncii din punct de vedere profesional, moral și etic.
Riscul de marketing – se poate produce atunci când produsele existente sau cele noi sunt slab puse în valoare în strategia de marketing.
Riscul tehnologic – cuprinde toate măsurile de sistem, inclusiv presiunea externă legată de procesul tehnologic și eșecuri ale sistemelor tehnologiei informatice. Prin presiunea externă se întelege infrastructura externă deficitară, de exemplu căderi ale rețelelor electrice.
Un alt aspect care privește riscul operațional se referă la evenimente de genul incendiitor sau altor dezastre.
Modificări ale sistemului fiscal- dacă apar modificări în nivelul impozitelor retroactiv, aceasta poate face ca activitatea băncii să devină neprofitabilă. Un exemplu în acest sens îl reprezintă modificările în deductibilitatea cheltuielilor.
Modificări ale reglementarilor în domeniu – necesită o monitorizare permanentă. Efectul asupra băncii poate fi important, iar riscul unei volatilități ridicate a rentabilităților poate fi extrem de mare.
Organizare – această categorie de risc cuprinde toate riscurile care apar din erori în structura organizatorică sau din funcționarea inadecvată a proceselor. Una din principalele erori de organizare este necorelarea mărimii volumului de activitate cu mecanismele, personalul și infrastructura informatică. Dacă acestea nu sunt bine dimensionate și correlate, nu pot susține dezvoltarea băncii și astfel riscul operațional este ridicat.
Securitate – activele băncii trebuie să fie asigurate atât împotriva furtului intern, cât și a celui extern.
CAPITOLUL 2: SUPRAVEGHEREA ȘI ADMINISTRAREA RISCURILOR SEMNIFICATIVE ÎN CADRUL ORGANIZAȚIILOR COPERATISTE
2.1.1. Riscurile semnificative în cadrul organizațiilor cooperatiste de credit (OCC)
În activitatea OCC (organizațiilor cooperatiste de credit) se identifică cinci categorii principale de risc, respectiv: riscul de credit, riscul de piață, riscul de lichiditate, riscul operațional care cuprinde și riscul juridic și riscul reputațional.
Aceste tipuri de risc nu se exclud reciproc având în vedere faptul ca un produs sau un serviciu poate expune organizațiile cooperatiste de credit la riscuri multiple.
În scopul analizei, se identifică și evaluează în mod separat aceste riscuri.
• Riscul de credit
Reprezintă riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, ca urmare a neîndeplinirii de către contrapartida a obligațiilor contractuale.
• Riscul de piață
Este definit ca fiind riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, care apare din fluctuațiile pe piața ale preturilor, ratei dobănzii și cursului valutar.
Ca o componentă a riscului de piață distingem și riscul ratei dobânzii care apare din fluctuațiile pe piață ale ratei dobânzii.
• Riscul de lichiditate
Reprezintă riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate și rezultă din incapacitatea organizațiilor cooperatiste de credit de a face față descreșterii de surse sau necesității sporite de finanțare a plasamentelor, fără ca aceasta să implice costuri sau pierderi ce nu pot fi suportate.
• Riscul operațional
Este definit ca fiind riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, care este determinat de factori interni (derularea neadecvată a unor activități interne sau existență unui personal necorespunzator) și factori externi (condiții economice, schimbări în mediul organizația cooperatistă, etc.)
• Riscul reputațional
Reprezintă riscul înregistrării de pierderi sau nerealizării profiturilor estimate ca urmare a lipsei de încredere a publicului în integritatea organizațiilor cooperatiste de credit.
Ca o componentă a riscului operațional se identifica și Riscul juridic, care poate apărea datorită faptului că nu sunt aplicate sau sunt aplicate defectuos dispozițiile legale sau contractuale, care afectează negativ operațiunile sau situația organizațiilor cooperatiste de credit.
2.1.2. Administrarea riscurilor
Administrarea riscurilor în cadrul unei instituții de credit presupune:
-existența unei culturi privind riscurile;
-existența unui cadru de administrare a riscurilor;
-existența unei politici de aprobare a noilor produse.
a) Cultura privind riscurile
“Instituțiile de credit trebuie să dezvolte o cultură privind riscurile integrată și la nivel de ansamblu al instituției de credit, bazată pe o deplină înțelegere a riscurilor cu care se confruntă și a modului în care acestea sunt administrate, având în vedere toleranța/apetitul la risc al instituției de credit”(articolul 29, aliniatul 1, din Regulamentul numarul 5/ 2013 privind cerintele prudentiale a institutiilor de credit), iar pentru ca aceasta cultura sa fie indeplinita cu succes, atât personalul cât si organele de conducere a institutiilor de credit trebuie sa indeplineasca anumite conditii si anume:
Fiecare persoană din cadrul unei instituții de credit trebuie să fie deplin conștientă de responsabilitățile sale pe linia administrării riscurilor. Responsabilitatea administrării riscurilor nu trebuie limitată la nivelul specialiștilor în domeniul riscurilor sau al funcțiilor de control. Unitățile operaționale, sub supravegherea organului de conducere, sunt în primul rând responsabile pentru administrarea zilnică a riscurilor, având în vedere toleranța/apetitul la risc al instituției de credit și în conformitate cu politicile, procedurile și controalele instituției de credit;
Organul de conducere trebuie să dedice timp suficient pentru examinarea problemelor legate de riscuri. Acesta trebuie să fie implicat în mod activ și să asigure alocarea unor resurse adecvate în vederea administrării tuturor riscurilor semnificative abordate în cuprinsul prezentului regulament și în Regulamentul (UE) nr.575/2013, precum și în vederea evaluării activelor, a utilizării ratingurilor externe și a modelelor interne referitoare la riscurile respective.
O instituție de credit trebuie să dispună de un cadru cuprinzător de administrare a riscurilor care să acopere toate unitățile operaționale, funcțiile suport și pe cele de control, care să recunoască pe deplin substanța economică a expunerilor la risc și care să conțină toate riscurile relevante.
b) Cadrul de administrare a riscului
Cadrul de administrare a riscurilor al unei instituții de credit trebuie să includă politici, proceduri, limite și controale care să asigure identificarea, măsurarea sau evaluarea, monitorizarea, diminuarea și raportarea riscurilor aferente activităților sale la nivel de linii de activitate și la nivel de ansamblu al instituției de credit si sa asigure orientare specifică privind implementarea strategiilor sale. n cadrul de administrare a riscurilor, din punct de vedere al reglementarilor impuse de autoritatea suprema a institutiilor de credit, acestea trebuie:
Atunci când se identifică și se măsoară riscurile, o instituție de credit trebuie să dezvolte instrumente de tip forward-looking (anticipative) și backward-looking (retrospective). Instrumentele trebuie să permită agregarea expunerilor la risc între liniile de activitate și să faciliteze identificarea concentrărilor la riscuri;
Instituțiile de credit trebuie să stabilească mecanisme de raportare periodică și transparentă, astfel încât organul de conducere și toate unitățile relevante dintr-o instituție de credit să beneficieze de rapoarte la timp, precise, concise, inteligibile și semnificative și să poată face schimb de informații relevante privind identificarea, măsurarea sau evaluarea și monitorizarea riscurilor. Cadrul de raportare trebuie să fie bine definit, documentat și aprobat de organul de conducere. Acestea trebuie sa stabileasca linii de raportare către organul de conducere care să acopere toate riscurile semnificative, politicile de administrare a riscurilor și modificările aduse acestora;
Organul de conducere, în funcția sa de supraveghere, și comitetul de administrare a riscurilor, în cazul în care a fost înființat un astfel de comitet, trebuie să aibă acces adecvat la informații privind situația riscurilor instituției de credit și, dacă este necesar și corespunzător, la funcția de administrare a riscurilor și la consultanță externă de specialitate;
Organul de conducere, în funcția sa de supraveghere, și comitetul de administrare a riscurilor, în cazul în care a fost înființat un astfel de comitet, trebuie să stabileasca natura, volumul, formatul și frecvența informațiilor privind riscurile pe care urmează să le primească;
Cadrul de administrare a riscurilor semnificative trebuie să fie transpus în mod clar și transparent în norme interne, proceduri, inclusiv în manuale și coduri de conduită, făcându-se distincție între standardele generale aplicabile întregului personal și regulile specifice aplicabile anumitor categorii de personal
c) Noile produse
Funcția de administrare a riscurilor trebuie să fie implicată la aprobarea noilor produse sau la modificarea semnificativă a produselor existente. Funcția de administrare a riscurilor trebuie să aibă o perspectivă clară asupra introducerii noilor produse (sau a unor modificări semnificative ale produselor existente) între diferite linii de activitate și portofolii și trebuie să aibă competența de a solicita ca modificările la produsele existente să treacă prin procesul oficial aferent politicii de aprobare a noilor produse.
2.1.2.1. Administrarea riscului de credit
Instituțiile de credit trebuie să dispună de un cadru adecvat de administrare a riscului de credit care să ia în considerare apetitul la risc și profilul de risc al instituției de credit, precum și condițiile de piață și cele macroeconomice. Acesta include politici și procese prudente pentru identificarea, măsurarea, evaluarea, monitorizarea, raportarea și controlul sau diminuarea riscului de credit, inclusiv riscul de credit al contrapartidei, în timp util. Instituțiile de credit trebuie să se conformeze cu cerințele prevăzute la art.11 din Regulamentul (UE) nr.648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind instrumentele financiare derivate extra-bursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții, precum și cu cerințele prevăzute de standardele tehnice de reglementare adoptate de Comisia Europeană în baza competențelor conferite acesteia, în cazul în care încheie contracte derivate extrabursiere, necompensate prin contrapartidele centrale.
Organul de conducere al instituțiilor de credit aprobă și revizuiește periodic (cel puțin o dată pe an) strategia de administrare a riscului de credit, precum și politicile și procesele semnificative de asumare3, identificare, măsurare, evaluare, monitorizare, raportare și control sau diminuare pentru riscul de credit, (inclusiv riscul de credit al contrapartidei și expunerea viitoare potențială aferentă), precum și faptul că acestea sunt consecvente cu apetitul la risc stabilit de organul de conducere. Strategia, politicile și procesele respective trebuie să acopere activitățile instituției de credit pentru care expunerea din credite conduce la înregistrarea unui risc semnificativ. Conducerea superioară implementează strategia de administrare a riscului de credit și dezvoltă politicile și procesele prevăzute.
Politici și procese care să stabilească un mediu corespunzător și controlat în mod adecvat pentru riscul de credit și care să includă:
-strategie bine documentată și eficient implementată, precum și politici și procese sănătoase pentru asumarea riscului de credit, fără acordarea unei încrederi exagerate evaluărilor externe de credit;
-politici și procese eficace de administrare a creditelor, care să includă analiza continuă a capacității și disponibilității clienților de a rambursa datoriile la scadență (inclusiv revizuirea performanței activelor suport în cazul expunerilor din securitizare), monitorizarea documentației, clauzelor contractuale, garanțiilor și altor forme de diminuare a riscului de credit;
-sisteme informaționale eficace pentru identificarea, agregarea și raportarea cu acuratețe și la timp a expunerilor la riscul de credit, către organul de conducere, pe bază continuă;
-limite de credit prudente și adecvate, consecvente cu apetitul la risc, profilul de risc și soliditatea capitalului instituției de credit, care sunt comunicate în mod regulat personalului relevant și înțelese de către acesta;
-procese de urmărire a excepțiilor și de raportare care asigură acțiuni prompte la nivelul adecvat al organului de conducere al instituției de credit, acolo unde este necesar;
-controale eficace, inclusiv referitor la calitatea, încrederea și relevanța datelor și referitor la procedurile de validare, pentru utilizarea modelelor care identifică și măsoară riscul de credit și limitele stabilite.
Instituțiile de credit trebuie să asigure că deciziile de creditare sunt luate în mod independent, fără a fi afectate de influențe, presiuni sau conflicte de interese. Acestea trebuie să dispună de criterii, politici și procese solide și bine definite, privind aprobarea noilor expuneri – inclusiv standarde prudente de asumare a expunerilor, operațiunile de modificare, reînnoire și refinanțare a expunerilor existente și identificarea competenței de aprobare corespunzătoare dimensiunii și complexității expunerilor si de proceduri pentru evaluarea garanțiilor reale și pentru verificarea faptului că respectivele garanții sunt și continuă să fie executabile și valorificabile.
La evaluarea garanțiilor reale corporale, situate în afara României, pentru recunoașterea calității acestora de diminuatori de risc de credit în conformitate cu reglementările Băncii Naționale a României, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere Standardele internaționale de evaluare, iar cele situate in teritoriul tarii, pentru recunoașterea calității acestora de diminuatori de risc de credit în conformitate cu reglementările Băncii Naționale a României, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere Standardele internaționale de evaluare, respectiv Ghidul privind evaluarea pentru garantarea împrumuturilor, emis de Asociația Națională a Evaluatorilor din România (ANEVAR). Pentru scopul indicat in evaluarea garantiilor reale corporale din afara si inauntrul teritoriului romanesc, instituțiile de credit trebuie să realizeze evaluarea garanțiilor reale corporale cu persoane care dețin calificarea, abilitățile și experiența necesare pentru efectuarea unei evaluări și care sunt independente de procesul decizional în ceea ce privește creditul.
Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și procese pentru a monitoriza îndatorarea totală a entităților cărora le acordă credite, precum și orice factor de risc care poate conduce la stare de nerambursare, inclusiv riscul valutar neacoperit.
2.1.2.2. Administrarea riscului de piață.
Instituțiile de credit trebuie să implementeze sisteme de identificare, evaluare și administrare a riscului care rezultă din variațiile potențiale ale ratelor dobânzii care afectează activitățile instituției de credit care sunt în afara portofoliului de tranzacționare. Aceastea trebuie să aloce responsabilități pe linia administrării riscului de rată a dobânzii unor persoane independente de persoanele responsabile cu tranzacționarea și/sau cu alte activități de asumare a riscului, care să beneficieze de linii de raportare separate si să dispună de sisteme de cuantificare a riscului de rată a dobânzii cuprinzătoare și adecvate, iar orice modele și ipoteze utilizate trebuie validate cu regularitate, dar cel puțin anual. Limitele stabilite trebuie să reflecte strategia de risc a acestora, să fie înțelese de către personalul relevant și comunicate acestuia cu regularitate. Orice excepție de la politicile, procesele și limitele stabilite trebuie analizată cu promptitudine de către conducerea superioară, iar unde este necesar, de către organul de conducere în funcția sa de supraveghere.
Instituțiile de credit trebuie să poată demonstra că nivelul capitalului intern deținut, stabilit prin intermediul sistemului de cuantificare a acestuia, aferent instituției de credit, acoperă și riscul de rată a dobânzii din afara portofoliului de tranzacționare. In acest scop, instituțiile de credit trebuie să dispună de capacitatea necesară pentru a calcula modificările potențiale ale valorii lor economice ca urmare a schimbării nivelurilor ratelor dobânzii, precum și nivelul general al riscului de rată a dobânzii din afara portofoliului de tranzacționare la nivel individual și consolidat. și să utilizeze propriile metodologii de calcul ale modificărilor potențiale ale valorii lor economice ca urmare a schimbării nivelurilor ratelor dobânzii, în conformitate cu profilul de risc și politicile de administrare a riscului aferente acestora. În cazurile în care metodologia internă a unei instituții de credit este considerată inadecvată de către BNR – Direcția supraveghere sau nu există o astfel de metodologie, instituția de credit trebuie să aplice metodologia standardizată descrisă în anexa care face parte integrantă din prezentul regulament.
Instituțiile de credit trebuie să dispună de capacitatea necesară pentru a calcula și raporta BNR – Direcția supraveghere modificarea valorii lor economice ca urmare a aplicării unei/unor schimbări bruște și neașteptate a ratelor dobânzii – șoc/șocuri standard – de o dimensiune stabilită de către BNR. Calcularea și raportarea modificării valorii economice se efectuează trimestrial pe bază individuală și semestrial pe bază consolidată, iar Banca Națională a României va emite în acest sens reglementări privind raportarea. In acest sens, dimensiunea șocului standard este de 200 puncte de bază– basis points, în ambele direcții, indiferent de monedă. In cazul în care valoarea economică a unei instituții de credit scade cu mai mult de 20% din fondurile proprii ca urmare a aplicării șocului/șocurilor standard stabilit/stabilite de către BNR , instituția de credit va discuta cu BNR – Direcția supraveghere măsurile necesare pentru diminuarea unui astfel de declin potențial, măsuri care pot include, printre altele, următoarele:
-îmbunătățirea activității de administrare a riscului;
-modificarea limitelor interne;
-reducerea profilului de risc;
-creșterea cerinței de capital reglementat.
Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici bine fundamentate, robuste și formalizate, care să trateze toate problemele importante pentru circumstanțele individuale ale acestora, probleme care, fără a aduce atingere principiului proporționalității, se pot referi la:
-definirea și delimitarea internă a activităților din afara portofoliului de tranzacționare și a celor care aparțin portofoliului de tranzacționare;
-definiția valorii economice și concordanța sa cu metoda utilizată pentru evaluarea activelor și datoriilor, cum ar fi pe baza valorii actualizate a fluxurilor de numerar viitoare sau pe baza valorii actualizate a profiturilor viitoare;
-dimensiunea și forma diferitelor șocuri utilizate pentru calculele interne;
-utilizarea unei abordări dinamice și/sau statice la aplicarea șocurilor de rata dobânzii;
-tratamentul tranzacțiilor în desfășurare care sunt afectate de riscul de rată a dobânzii – pipeline transactions, inclusiv orice acoperire aferentă acestora;
-agregarea expunerilor la rata dobânzii exprimate în mai multe monede;
-tratamentul riscului aferent bazei – basis risk – care rezultă din indici de rată a dobânzii diferiți;
-includerea (sau nu) a activelor și datoriilor nepurtătoare de dobândă din afara portofoliului de tranzacționare – inclusiv capital și rezerve;
-tratamentul conturilor curente și de economii – scadența atribuită expunerilor fără o scadență contractuală;
-luarea în considerare în mod adecvat a opțiunilor incluse în active sau datorii;
-măsura în care senzitivitățile la mici șocuri pot fi ajustate linear în sens crescător – scaled up – fără pierderi de acuratețe semnificative, acoperind atât convexitatea în general, cât și nelinearitatea rezultatului asociat produselor de tip opțiuni explicite;
-gradul de granularitate utilizat – cum ar fi compensările în cadrul unei benzi de scadență; dacă toate fluxurile de numerar viitoare sunt incluse sau doar soldul principalului.
2.1.2.3. Administrarea riscului de lichiditate
Instituțiile de credit trebuie să mențină niveluri adecvate ale rezervelor de lichiditate, de aceea trebuie să dispună de strategii, politici, procese și sisteme robuste pentru identificarea, măsurarea, administrarea și monitorizarea riscului de lichiditate de-a lungul unei serii corespunzătoare de orizonturi de timp, inclusiv pe parcursul zilei – intraday. Strategiile, politicile, procesele și sistemele trebuie ajustate în funcție de liniile de activitate, monede, sucursale și entități juridice și trebuie să includă mecanisme corespunzătoare de alocare a costurilor, beneficiilor și riscurilor de lichiditate. Acestea trebuie să fie proporționale cu complexitatea, profilul de risc, obiectul de activitate al instituțiilor de credit și toleranța la risc stabilite de organul de conducere și trebuie să reflecte importanța instituției de credit în fiecare stat membru în care aceasta desfășoară activitate. Instituțiile de credit trebuie să comunice toleranța la risc tuturor liniilor de activitate relevante. Politicile și procesele pentru administrarea riscului de lichiditate trebuie să aibă în vedere și modalitatea în care alte riscuri, cum ar fi riscul de credit, riscul de piață, riscul operațional și riscul reputațional, pot afecta strategia generală de lichiditate a unei instituții de credit. Instituțiile de credit trebuie să dispună de profiluri de risc de lichiditate care respectă și nu depășesc nivelul stabilit pentru un sistem robust și care funcționează adecvat. În acest scop, instituțiile de credit vor lua în considerare natura, dimensiunea și complexitatea activităților acestora.
Conducerea superioară este responsabilă pentru dezvoltarea strategiilor, politicilor, proceselor și sistemelor pentru administrarea riscului de lichiditate în conformitate cu toleranța la risc stabilită, precum și pentru asigurarea că instituția de credit menține o lichiditate suficientă și să revizuiască în mod continuu informațiile legate de evoluțiile lichidității instituției de credit și trebuie să raporteze periodic organului de conducere în funcția sa de supraveghere. Organul de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie să se asigure că conducerea superioară definește procese și structuri organizatorice adecvate pentru implementarea strategiilor, politicilor, proceselor și sistemelor.
Instituțiile de credit trebuie să facă distincție între activele gajate și cele negrevate de sarcini, care sunt disponibile în orice moment, în special în situații de urgență. Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare entitatea juridică în care se află activele, țara în care activele sunt înregistrate legal fie într-un registru, fie într-un cont, precum și eligibilitatea acestora și trebuie să monitorizeze modul în care activele pot fi mobilizate în timp util și să aibă în vedere și limitele juridice, de reglementare și operaționale existente, impuse potențialelor transferuri de lichidități și active negrevate de sarcini dintre entități, atât în cadrul Spațiului Economic European, cât și în afara acestuia.
Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare diferite instrumente de diminuare a riscului de lichiditate, inclusiv un sistem de limite și rezerve de lichiditate, pentru a putea face față diferitelor situații de criză, precum și o structură de finanțare și un acces la surse de finanțare diversificate în mod corespunzător, și să le revizuiască cu regularitate. Pentru
diminuarea riscului de contaminare în condiții de criză, acestea trebuie să stabilească limite interne în legătură cu riscul de lichiditate înregistrat față de entități din cadrul grupului, inclusiv din perspectiva monedelor în care își desfășoară activitatea. Băncile trebuie să mențină o prezență activă pe piețele relevante pentru strategia lor de finanțare și să păstreze relații strânse cu furnizorii de finanțare pentru a susține diversificarea efectivă a surselor de finanțare. Instituțiile de credit trebuie să testeze regulat capacitatea de a obține finanțare în regim de urgență de la fiecare sursă. Conducerea superioară trebuie să asigure că accesul pe piață, atât din perspectiva capacității instituției de credit de a obține noi finanțări, cât și din cea a lichidării activelor, este administrat, monitorizat și testat, în mod activ, de personal corespunzător. În scopul diversificării surselor de finanțare, instituțiile bancare trebuie să stabilească limite pe contrapartide, finanțări garantate/negarantate de pe piețe, tipuri de instrumente, entități special create în scopul securitizării, monede și piețe geografice.
Având în vedere experiența negativă pe care băncile au avut-o de suferit în urma crizei economice din 2007, acestea trebuie să stabilească un set de indicatori de avertizare timpurie care să ajute în procesul de identificare, în regim de urgență, a creșterii riscului sau vulnerabilităților în ceea ce privește poziția lichidității sau necesitățile potențiale de finanțare.
2.2. Proceduri de supraveghere a riscului de credit în cadrul rețelei CREDITCOOP
2.2.1. Etapele managementului riscului de credit
Managementul riscului de credit se realizează, în cadrul OCC, în două etape distincte, separate în timp, care presupun:
-Etapa aprecierii calității debitorilor înainte de momentul luării deciziei de angajament, respectiv analiza riscului de credit. Această etapă se caracterizează prin efectuarea unor analize și interpretări care au în vedere mai multe aspecte printre care: performanța curentă și previzionată a contrapartidelor, capacitatea de punere în aplicare, din punct de vedere legal, a angajamentelor contractuale, capacitatea și posibilitatea de a executa garanțiile în condițiile pieței;
-A doua etapă presupune monitorizarea și estimarea riscurilor la portofoliul de active prin înțelegerea situației financiare a contrapartidei, urmărirea conformității cu clauzele contractuale, evaluarea gradului de acoperire cu garanții a expunerii în raport cu situația curentă a contrapartidei, actualizarea dosarului de credit și obținerea de informații curente, monitorizarea și controlul creanțelor restante, precum și monitorizarea și controlul ajustarilor prudentiale de valoare.
Prima etapă a managementului riscului de credit, etapă care presupune identificarea riscului de contrapartidă prin aprecierea calității debitorilor înainte de momentul luării deciziei de angajament, se realizează prin aplicarea prevederilor Normei privind acordarea de credite persoanelor fizice de către organizațiile cooperatiste de credit din reteaua CREDITCOOP, ale Procedurii de lucru privind acordarea de credite persoanelor fizice de către organizațiile cooperatiste de credit din reteaua CREDITCOOP, ale Normei privind acordarea de credite entităților nefinanciare de către organizațiile cooperatiste de credit din rețeaua CREDITCOOP, ale Procedurii de lucru privind acordarea de credite entităților nefinanciare de către organizațiile cooperatiste de credit din reteaua CREDITCOOP și ale Normelor privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și determinarea și utilizarea ajustărilor prudențiale de valoare, astfel:
-Analiza riscului de credit a contrapartidelor persoane fizice se realizează în conformitate cu subcapitolul 2.3 din Procedura de lucru privind acordarea de credite persoanelor fizice de către organizațiile cooperatiste de credit din reteaua CREDITCOOP;
-Analiza riscului de credit a contrapartidelor entități nefinanciare (persoane fizice – entități economice și persoane juridice) se realizează în conformitate cu Procedura de lucru privind acordarea de credite entităților nefinanciare de către organizațiile cooperatiste de credit din reteaua CREDITCOOP;
-Analiza riscului de credit a categoriilor de clienți enumerate mai sus, pune în evidență probabilitatea nerespectării obligațiilor contractuale de către aceștia, probabilitate care este stabilită pe baza unui sistem intern de rating.
În legătură cu garanțiile propuse la creditele acordate persoanelor fizice, organizațiile cooperatiste de credit vor evalua nivelul de protecție furnizat, prin prezentarea unor garanții reale/personale la nivelul a cel puțin 120% din valoarea creditului plus dobânda aferentă primului an de creditare – în cazul creditelor de consum și la nivelul a cel puțin 133% din valoarea creditului – în cazul creditelor pentru investiții imobiliare.
Referitor la garanțiile propuse pentru creditele solicitate de persoanele fizice-entități economice, organizațiile cooperatiste de credit vor evalua nivelul de protecție furnizat, prin prezentarea unor garanții reale/personale la nivelul a cel puțin 120% din valoarea creditului plus dobânda aferentă primului an de creditare, iar pentru creditele solicitate de persoanele juridice, organizațiile cooperatiste de credit vor evalua nivelul de protecție furnizat, prin prezentarea unor garanții reale la nivelul a cel puțin 120% din valoarea creditului plus dobânda aferentă primului an de creditare. De asemenea, în legătură cu garanțiile personale, organizațiile cooperatiste de credit vor evalua și capacitatea garanților de a-și asuma obligații.
La intrarea pentru prima dată în relații cu un client /o contrapartidă, organizațiile cooperatiste de credit vor lua în considerare integritatea și reputația acestora, precum și capacitatea lor juridică de a-și asuma obligații și ulterior se vor asigura că acestea sunt menținute.
De asemenea, organizațiile cooperatiste de credit se vor asigura că informațiile pe care le primesc în conformitate cu reglementările interne sus-menționate, sunt suficiente pentru luarea unei decizii de creditare corecte. Prima etapă a managementului riscului de credit este responsabilitatea persoanelor angrenate în activitatea de promovare – vânzare, de analiză a riscului de credit și aprobare a documentațiilor de credite.
A doua etapă în gestiunea riscului de credit presupune monitorizarea și estimarea riscurilor la portofoliul de active prin înțelegerea situației financiare a contrapartidei, urmărirea conformității cu clauzele contractuale, evaluarea gradului de acoperire cu garanții a expunerii în raport cu situația curentă a contrapartidei, actualizarea dosarului de credit și obținerea de informații curente, monitorizarea și controlul creanțelor restante precum și, monitorizarea și controlul ajustărilor pentru depreciere, ajustărilor prudențiale și ajustărilor de valoare determinate.
A doua etapă a managementului riscului de credit este responsabilitatea:
► Departamentului creditare al OCC, în special prin intermediul persoanelor care au atribuțiuni de monitorizare, administrare și recuperare a creditelor pentru:
– înțelegerea situației financiare a contrapartidei,
– urmărirea conformității cu clauzele contractuale,
– evaluarea gradului de acoperire cu garanții a expunerii în raport cu situația curentă a contrapartidei,
– actualizarea dosarului de credit și obținerea de informații curente,
– monitorizarea și controlul creanțelor restante precum și,
– monitorizarea și controlul ajustărilor pentru depreciere, ajustărilor prudențiale și ajustărilor de valoare determinate
► Direcției Administrare riscuri constituită la nivelul Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP sau a administratorului de risc, în cazul băncilor cooperatiste pentru:
-evaluarea lunară a riscului la portofoliul de credite pe baza metodelor calitative (definirea unor indicatori de măsurare a riscului de credit, stabilirea unor niveluri în funcție de care se face evaluarea calitativă a riscului și încadrarea indicatorilor într-un anumit nivel de risc în funcție de calitatea portofoliului de credite);
-evaluarea, cel puțin anuală, a riscului la portofoliul de credite pe baza metodelor cantitative (derularea unor scenarii de criză și utilizarea rezultatelor acestora pentru stabilirea raportului risc-profit);
-determinarea necesarului intern de capitalul pentru acoperirea riscului de credit, inclusiv pentru subestimarea pentru pierderea în caz de nerambursare în condiții de criză și pentru riscul rezidual aferent tehnicilor de diminuare a riscului de credit.
Pentru realizarea celei de-a doua etape, departamentul creditare al OCC va întreprinde acțiunile prevăzute în continuare
Înțelegerea situației financiare a contrapartidei, acțiune care presupune cunoașterea situației financiare pe parcursul întregului proces de creditare a împrumutatului și aprecierea corespunzătoare a capacității acestuia, în diferite momente, de a se achita de obligațiile derivate din contractul de credit.
Urmărirea conformității cu clauzele contractuale vizează cu precădere monitorizarea modului în care împrumutatul își respectă obligațiile înscrise în contractul de credit referitoare la rambursarea creditului și plata sumelor aferente (dobânzi, comisioane), la garanții și asigurarea acestora etc. Monitorizarea creanțelor reprezintă totalitatea modalităților de prevenire a transformării creanțelor asupra persoanelor fizice și juridice din creanțe curente în creanțe restante nedepreciate și ulterior în creanțe depreciate. Din momentul înregistrării creditului în fișierele băncii, acesta, împreună cu restul obligațiilor înscrise în contractul de credit, va trebui urmărit cu rigurozitate până în momentul rambursării integrale. Această activitate de urmărire a respectării clauzelor contractuale este foarte importantă deoarece permite acționarea rapidă asupra/împotriva împrumutatului pentru a-l determina să-și respecte obligațiile asumate la încheierea contractului și, totodată, poate conduce la obținerea din timp de informații suplimentare în legătură cu eventualele probleme cu care se confruntă împrumutatul sau dorește să le creeze OCC. Activitatea de urmărire a respectării clauzelor contractuale are caracter de permanență și continuitate pentru a putea avea siguranța că împrumutatul nu se sustrage de la obligațiile și termenele înscrise în contractul de credit.
Evaluarea gradului de acoperire cu garanții a expunerii în raport cu situația curentă a contrapartidei se face pe baza prevederilor normelor și reglementărilor CREDITCOOP privind activitatea de creditare și evaluarea garanțiilor reale.
Actualizarea dosarului de credit și obținerea de informații curente urmărește ca dosarul de credit să cuprindă toate documentele prevăzute de normele de creditare, acestea să fie actualizate în funcție de modificările intervenite în situația concretă pe care ele o reflectă și să existe în permanență informații actualizate din situațiile financiare despre client sau din orice alt document, care pot fi credibile și utile informării OCC în legătură cu împrumutații.
Determinarea valorii juste a garanțiilor reale solicitate de OCC din rețeaua CREDITCOOP se realizează cu respectarea considerațiilor asupra valorii juste cuprinse în Standardele Internaționale de Raportare Financiară. În general, valoarea justă este definită ca fiind suma la care poate fi tranzacționat un activ sau decontată o datorie, de bunăvoie, între părți aflate în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții în care prețul este determinat obiectiv. Fundamentală pentru definirea valorii juste este ipoteza că o instituție desfășoară o activitate continuă fără nici o intenție sau nevoie de a o lichida, de a reduce în mod semnificativ dimensiunea operațiunilor desfășurate sau de a se angaja în tranzacții în condiții nefavorabile. Recunoașterea valorii juste a garanțiilor reale în evidența contabilă se face la data angajării OCC în relații contractuale cu terțe persoane care au la bază activități de creditare. Valoarea justă a garanțiilor reale poate suferi modificări în decursul unei perioade în situația în care nu mai sunt respectate condițiile și împrejurările care existau la data înregistrarii acestora în evidența contabilă. Determinarea valorii juste a garanțiilor reale și recunoașterea acestora în cadrul OCC trebuie să respecte în mod obligatoriu condițiile și cerințele Metodologiei privind determinarea valorii juste a garanțiilor reale aprobată de Consiliul de administrație al Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP.
2.2.2.Proceduri de administrație a riscului de piața in cadrul rețelei CREDITCOOP
2.2.2.1. Riscul valutar
Măsurarea acestui tip de risc se realizează pe baza pozițiilor valutare pe care organizația cooperatistă de credit (OCC) și le-a propus pe termen mediu. Indicatorii riscului valutar pe care OCC îi pot calcula sunt:
-poziția valutară individuală, care se determinǎ pentru fiecare valută de gestionat;
-poziția valutară globală, care reprezintă soldul net al creanțelor în devize față de pasivele în devize, ambele transformate în moneda natională, pentru comparabilitate.
Acești indicatori oferă o imagine generală asupra expunerii valutare a OCC, rolul lor fiind acela de a răspunde unor necesități informaționale în procesul de analiză și management al riscurilor bancare și de a oferi suport decizional pentru întreaga activitate bancară.
Deoarece operațiunile valutare efectuate de organizațiile cooperatiste de credit se rezumă la cele de schimb valutar și având în vedere volumul foarte redus al acestor operațiuni, impactul acestora de a produce un risc valutar este ca și inexistent. Din acest motiv, OCC nu vor gestiona riscul valutar.
2.2.2.2. Riscul ratei dobânzii din activități din afara portofoliului de tranzacționare
Conceptul de risc nu este definit într-un mod unic. Totuși, trăsăturile care îi oferă o identitate proprie sunt:
– cauzele care îi determină apariția au la bază instabilitatea mediului în care se produce;
– punctul critic de manifestare a riscului este determinat de obiectivele fiecărei OCC;
– riscul reprezintă posibilitatea ca obiectivele stabilite să nu fie realizate.
Riscul ratei dobânzii din afara portofoliului de tranzacționare este o componentă a riscului de piață și este definit ca fiind riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului ca urmare a unor modificări adverse ale ratelor dobânzii. Cu alte cuvinte, riscul ratei dobânzii are la bază abaterea valorii posibile sau realizate de la rata așteptată. În acest context, se poate vorbi de șansă sau risc în funcție de raportul final dintre valoarea realizată și cea așteptată a dobânzii. Începând cu anul 2012, OCC din rețeaua CREDITCOOP, înregistrează dobânzile ca venituri sau cheltuieli, după caz, în Contul de Profit și Pierdere prin utilizarea ratei efective a dobânzii (IAS 39, IFRS 92).
Apariția și dezvoltarea riscului ratei dobânzii se află sub influența unor factori endogeni, importanți pentru gestionarea riscului, în sensul că, acționându-se asupra lor se poate minimiza expunerea la risc și a unor factori exogeni, determinați de evoluția condițiilor economice generale.
În categoria factorilor endogeni se poate include:
-strategia de dezvoltare a fiecărei OCC,
-volumul și structura activelor și pasivelor bancare,
-calitatea portofoliului de credite,
-eșalonarea scadenței creditelor și scadența fondurilor atrase.
Din categoria factorilor exogeni care determină apariția riscului ratei dobânzii, putem enumera:
-evoluția condițiilor economice generale,
-tipul de politică economică, monetară, financiar-bancară și valutară practicată de autorități,
-necorelarea politicii monetare a autorității centrale cu politica economică a guvernului,
-evoluția pieței interbancare, factori de ordin psihologic și nu în ultimul rând concurența.
Analiza riscului ratei dobânzii prezintă o importanță deosebită întrucât modificările neașteptate ale ratelor dobânzii pot determina schimbări semnificative în profitabilitatea unei OCC și în valoarea ei economică, prin creșterea sau scăderea venitului net din dobânzi în funcție de caracteristicile fluxului de numerar al activelor și pasivelor.
În analiza riscului ratei dobânzii o atenție deosebită trebuie acordată riscului care poate decurge din structura financiară a OCC, în cazul în care apare un surplus de active sau pasive, în condițiile unor dobânzi variabile de piață. În scopul minimizării acestui risc este de dorit ca rezultatul raportului între activele și pasivele purtătoare de dobânzi să fie cât mai aproape de 1, fiind necesară elaborarea unor planuri și prognoze privind activele și pasivele purtătoare de dobânzi, care să asigure nivelul optim de acoperire a pasivelor purtătoare de dobânzi cu active purtătoare de dobânzi.
Factorii care sporesc riscul ratei dobânzii sunt:
-volatilitatea ratelor dobânzilor,
-nepotrivirea între scadențele dobânzilor la plasamente și a celor bonificate la depozite.
Factorii care limitează riscul ratei dobânzii sunt:
-monitorizarea gestionării expunerii la risc,
-utilizarea instrumentelor de reducere a riscului și stabilirea unor limite de expunere la acest tip de risc.
2.2.2.3. Riscul marjei dobânzii
Diversitatea operațiilor purtătoare de dobândă implică utilizarea unor dobânzi cu valori diferite. Diferența dintre aceste valori reprezintă „marja dobânzii”. De exemplu, este specifică diferența dintre dobânda (efectivă) aferentă operațiilor active și dobânda (efectivă) aferentă operațiilor pasive. Analiza sumară a realităților din economie lasă falsa impresie că mărimea ratei dobânzii ar fi principala determinantă a profitului bancar și, implicit, a performanțelor bancare. În realitate, nu mărimea ratei efective a dobânzii este factorul determinant ci marja dobânzii, altfel spus, diferența dintre veniturile din plasamente și costul resurselor exprimată procentual.
Sistem de avertizare timpurie – Indicatori ai riscului marjei dobânzii:
Abordarea marjei dobânzii este multicriterială. Se poate vorbi de o marjă brută a dobânzii, o marjă brută ajustată a dobânzii, de o marjă netă a dobânzii și de o marjă netă procentuală a dobânzii. În funcție de analizele care se doresc a se efectua la nivelul fiecărei OCC, marjele de dobândă (marja brută și marja brută ajustată) se pot calcula lunar, prin luarea în considerare a rulajelor în lună sau se pot anualiza.
Marjele de dobândă (marja brută și marja brută ajustată) calculate prin luarea în considerare a rulajelor în lună pun în evidență eventuale riscuri care deja s-au manifestat și se determină pentru monitorizarea riscului și pentru a se urmări nivelul riscului în funcție de distanța la care acesta se află față de pragul de la care riscul devine semnificativ.
Marjele de dobândă (marja brută și marja brută ajustată) anualizate pun în evidență nivelul potențial de risc la finele anului în situația în care factorii de risc (interni și externi) vor urma aceeași tendință pe care au avut-o de la începutul anului și până în momentul analizei.
Marja netă de dobândă se va calcula numai prin luarea în considerare a rulajelor anualizate ale conturilor de venituri și cheltuieli.
Marja brută a dobânzii reprezintă diferența dintre veniturile obținute din dobânzile efective percepute și costurile cu dobânzile efective bonificate de către bancă:
Mb = ∑▒Vd – ∑▒Chd
În fond, ea exprimă capacitatea unei OCC de a acoperi cheltuielile cu dobânzile bonificate la resursele atrase, din veniturile obținute din încasarea dobânzilor la creditele acordate. Marja dobânzii trebuie să fie determinată astfel încât să asigure susținerea sarcinii bancare (diferența dintre alte cheltuieli bancare și alte venituri bancare), acoperirea riscului din activitatea de creditare și obținerea unui profit rezonabil din activitățile desfășurate.
Marja brută a dobânzii determinată lunar se calculează prin luarea în considerare a rulajelor lunare ale conturilor de venituri din dobânzi și cheltuieli cu dobânzile. Marja brută se poate determina și prin luarea în considerare a rulajelor cumulate.
Marja brută anualizată se determină prin înmulțirea cu 12 a marjei brute medii stabilită pentru perioada scursă de la începutul exercițiului financiar și până la ultima lună încheiată, respectiv prin aplicarea următoarei formule:
(Rulaje cumulate ale veniturilor din dobânzi-Rulaje cumulate ale cheltuielilor cu dobânzi)/(numarul de luni scurse de la începutul anului)
Marja brută ajustată a dobânzii este reprezentată de veniturile realizate de bancă după corectarea marjei brute a dobânzii cu marja necesităților. Acest algoritm de calcul al marjei brute a dobânzii se va construi pornind de la veniturile realizate din dobânzi și respectiv cheltuielile cu dobânzile. Expresia sa este următoarea:
Venituri din dobânzi – Cheltuieli cu dobânzile = Marja brută a dobânzii (Mb)
Marja brută a dobânzii – Marja necesităților = Marja brută ajustată a dobânzii (Mba)
Marja netă a dobânzii bancare arată cât de eficient au fost utilizate activele purtătoare de dobânzi din portofoliul unei OCC. Indicatorul trebuie să aibă o valoare pozitivă pentru a se putea vorbi despre o utilizare eficientă a resurselor atrase de bancă. Acest indicator se utilizează, în special, pentru compararea instituțiilor de credit din punct de vedere al eficienței utilizării activelor productive de către acestea. De asemenea, este important a se menționa că acest indicator, exprimat procentual, mai poate fi numit și Rata veniturilor din dobânzi.
În cadrul rețelei CREDITCOOP o valoare mare a acestui indicator, deci un venit net din dobânzi cât mai mare la același nivel al activelor exprimă o activitate profitabilă (colectare și redistribuire de capital), deci un bun management al activelor și pasivelor, iar un nivel redus al marjei poate reflecta cheltuieli mari cu dobânzile (dependență de pasive volatile, pe termen scurt).
(Venituri din dobanzi-Cheltuieli cu dobanzile)/(Active productive) x100
2.2.3.Proceduri de administrare a riscului de lichiditate în cadrul rețelei CREDITCOOP
Lichiditatea reprezintă abilitatea OCC de a-și onora obligațiile financiare asumate și exprimă capacitatea activelor de a fi transformate rapid și cu cheltuieli minime în monedă lichidă (numerar sau disponibil în contul curent). Lichiditatea este o problemă de gestiune a pasivelor și activelor care au grade diferite de a se transforma în monedă lichidă.
Un nivel de lichiditate necorespunzător poate duce la necesitatea atragerii unor resurse suplimentare cu costuri mari, reducând profitabilitatea și determinând, în ultimă instanță, imposibilitatea onorării obligațiilor de plată. În același timp, o lichiditate excesivă diminuează rentabilitatea activelor, conducând la obținerea unor performanțe financiare slabe.
Menținerea unei lichidități adecvate este principala sarcină a conducerii OCC și depinde de estimarea și acoperirea deplină a nevoilor de lichiditate și de modul în care piața percepe situația financiară a fiecărei OCC și a rețelei din care face parte.
2.2.3.1. Monitorizarea, evaluarea și controlul poziției lichidității
Toate elementele care generează fluxuri de numerar vor fi luate în calcul în monitorizarea lichidității. OCC își asumă faptul că nu toate fluxurile de numerar pot fi determinate cu exactitate. Pentru astfel de cazuri se vor dezvolta ipoteze realiste;
• -Pe termen scurt, pentru asigurarea lichidității zilnice, se urmarește efectiv, în fiecare moment, situația intrărilor și a ieșirilor. Începând cu 1 octombrie 2015, OCC vor începe să aplice prevederile art. 460 din Regulamentul 575/2013, respectiv 60% din cerința de acoperire a necesarului de lichiditate. Necesarul de lichiditate se referă la activele lichide care trebuie să acopere diferența dintre ieșirile de lichidități și intrările de lichidități.
• -Pe termen mediu și lung proiecțiile fluxurilor de numerar provenite din active, datorii și elemente din afara bilanțului (dacă este cazul) se vor stabili în funcție de strategia organizației cooperatiste de credit. Pentru o bună monitorizare a activității, organizațiile cooperatiste de credit își vor stabili capacitatea de contrabalansare. Sintagma „capacitate de contrabalansare” se referă laun plan care să asigure deținerea sau accesarea unei rezerve de lichiditate pentru a permite continuarea activității pe orizonturi de timp scurte, medii și lungi, în condițiile unor scenarii de criză, precum și un plan aferent capacității de a genera lichiditate în viitor fie prin accesarea unor surse de finanțare adiționale, fie prin ajustarea activității ori prin aplicarea unor măsuri mai radicale.
Proiecțiile fluxurilor de numerar pot include, fără a fi limitative, următoarele:
Scadențele celor mai importante elemente de activ și pasiv (depozite, credite, titluri, alte contracte),
numerar din casierii,
proiecții ale creditelor aprobate dar netrase,
proiecții de lichidări de depozite înainte de termen și alte proiecții ale unor angajamente viitoare.
2.2.3.2 Monitorizarea propriu-zisă
A.1. Lichiditatea pe termen scurt
Monitorizarea lichidității pe termen scurt se realizează pe baza rapoartelor de lichiditate obținute prin actualizarea zilnică a rapoartelor: „Lichiditatea intraday”, „Lichiditatea pe termen scurt, mediu și lung” și prin urmărirea RMO. Datele cuprinse în aceste rapoarte de lichiditate se utilizează în mod complementar în procesul de luare al deciziilor, dar au, de asemenea, și un rol important și pentru verificarea acurateții evidențelor.
A.2. Lichiditatea pe termen mediu
Pe termen mediu gestiunea lichidității este asigurata prin utilizarea rapoartelor RMO și Lichiditatea pe termen scurt, mediu și lung descrise anterior în cadrul gestionării lichidității pe termen scurt. Mai jos este descris modul în care aceastea sunt utilizate pentru gestionarea pe termen mediu a lichidității.
A.3 Lichiditatea pe termen lung
Lichiditatea pe termen lung poate fi monitorizată în mod similar celei pe termen mediu prin utilizarea istoricelor rapoartelor RMO și Lichiditatea pe termen scurt, mediu și lung, dar totodată sunt utilizate și rapoarte specifice acestei categorii cum sunt rapoartele către management, CAAR în cazul BCCC sau CAR în cazul BC și rapoartele către BNR.
A.4 Indicatori de avertizare timpurie analizați la nivelul Trezoreriei
La nivelul Trezoreriei, pe lângă analizele și rapoartele privind lichiditatea pe termen scurt, mediu și lung, se calculează și se analizează o serie de indicatori de avertizare timpurie care să ajute în procesul de identificare, în regim de urgență, a creșterii riscului sau vulnerabilităților în ceea ce privește poziția lichidității sau necesitățile potențiale de finanțare.
Se menționează că poziția lichidității, se determină ca diferență între volumul activelor lichide și pasivele volatile (disponibilități și depozite la vedere ale clienților). Pentru a estima pozițialichidității putem să anticipăm, fie o creștere mai rapidă a nevoilor de credite față de volumul depozitelor, rezultând o nevoie suplimentară de lichiditate pe termen lung care se poate reduce prin diminuarea marjei lichidității sau prin împrumut, fie o creștere a necesarului de credite, mai lentă decât cea a volumului depozitelor, rezultând un plus de lichiditate pe termen lung care poate fi folosit pentru majorarea marjei lichidității sau pentru finanțarea plasamentelor bancare . Poziția lichidității (Active lichide – Pasive volatile).
Indicatorii de avertizare timpurie analizați la nivelul Trezoreriei unei OCC, fac parte din categoria indicatorilor calitativi și sunt, fără a fi limitativi, următorii:
1. solicitarea de către contrapartide de garanții financiare suplimentare pentru expunerile la riscul de credit sau refuzul acestora de a intra în noi tranzacții – acest indicator va fi considerat indicator de avertizare timpurie al creșterii vulnerabilităților în ceea ce privește poziția lichidității BCCC deoarece, în situația în care banca are o nevoie suplimentară de lichiditate pe termen lung care se poate datora unei creșteri mai rapide a nevoilor de credite față de volumul depozitelor atrase iar contrapartidele solicită garanții financiare suplimentare pentru expunerile la riscul de credit sau refuză a intra în noi tranzacții cu banca, crește riscul să se înregistreze un dezechilibru între activele lichide și pasivele volatile. Astfel, în momentul în care, la nivelul Trezoreriei se constată un refuz al contrapartidelor de a intra în noi tranzacții cu banca sau în momentul în care acestea solicită garanții financiare suplimentare pentru expunerile la riscul de credit, va fi înștiințat CAAR în cazul BCCC sau CAR în cazul BC pentru a lua măsurile pe care le consideră necesare pentru refacerea echilibrului dintre activele lichide și pasivele volatile. Aceste măsuri pot include, fără a fi limitative, lichidarea înainte de termen a unor active din portofoliu, împrumuturi de la banca centrală (în cazul BCCC).
2. dispariția sau diminuarea liniilor de credit acordate de instituțiile de credit corespondente (numai pentru BCCC, dacă este cazul) – acest indicator va fi considerat indicator de avertizare timpurie al creșterii vulnerabilităților în ceea ce privește poziția lichidității BCCC, numai în situația în care dispariția sau diminuarea liniilor de credit acordate de instituțiile de credit corespondente a avut loc la inițiativa respectivelor instituții de credit. În momentul în care, la nivelul Trezoreriei, se constată dispariția sau diminuarea liniilor de credit acordate de instituțiile de credit corespondente la inițiativa acestora, Trezoreria va analiza măsura în care poziția lichidității a fost afectată de dispariția (diminuarea) acestor linii de credit și, dacă se constată că poziția lichidității este negativă (activele lichide sunt insuficiente pentru onorarea integrală a obligațiilor pe termen scurt)va fi înștiințat CAAR al BCCC pentru a lua măsurile pe care le consideră necesare pentru refacerea echilibrului dintre activele lichide și pasivele volatile. Aceste măsuri pot include, fără a fi limitative, luarea unor noi împrumuturi de pe piața interbancară, lichidarea înainte de termen a unor active din portofoliu, împrumuturi de la banca centrală.
3. creșterea retragerilor de depozite retail – acest indicator va fi considerat indicator de avertizare timpurie al creșterii riscului aferent necesităților potențiale de finanțare. În momentul în care, la nivelul Trezoreriei, se constată creșterea retragerilor de depozite retail, Trezoreria va analiza măsura în care poziția lichidității a fost afectată de această situațieși va efectua estimări cu privire la poziția lichidității în situația în care retragerile de depozite de tip retail vor continua în ritmul care a fost constatat. Dacă se constată că poziția lichidității este sau poate deveni negativă (activele lichide sunt sau pot deveni insuficiente pentru onorarea integrală retragerilor)va fi înștiințat CAAR al BCCC pentru a lua măsurile pe care le consideră necesare pentru refacerea echilibrului dintre activele lichide și pasivele volatile. Aceste măsuri pot include, fără a fi limitative, luarea unor noi împrumuturi de pe piața interbancară sau de pe piața intercooperatistă (în cazul BC), lichidarea înainte de termen a unor active din portofoliu, împrumuturi de la banca centrală (în cazul BCCC).
4. creșterea răscumpărărilor de certificate de depozit înainte de scadență- OCC pot atrage surse pentru finanțarea activității si prin produsul de economisire oferit clienților, certificate de depozit. Certificatele de depozit sunt cu discount si cu plata dobânzii pe scadențe. Certificatele de depozit pot fi răscumpărate înainte de scadență la cererea clienților, potrivit reglementărilor emise în acest sens de BCCC. În funcție de ponderea certificatelor de depozit în total surse, OCC, în vederea diminuării riscului de lichiditate, trebuie să urmărească indicatorul de avertizare timpurie, respectiv, creșterea răscumpărărilor de certificate de depozit înainte de scadență. OCC vor urmări evoluția răscumpărării certificatelor de depozit înainte de scadență și vor lua măsuri privind identificarea și monitorizarea cauzelor care au generat o creștere a răscumpărării certificatelor de depozit înainte de scadență. Măsurile pe care OCC le vor lua pot fi, fără a fi limitative, următoarele: asigurarea unei dobânzi atractive pentru noile certificate de depozit emise, completarea necesarului de lichiditate prin accesarea de împrumuturi intercooperatiste, îmbunătățirea ofertei de produse de economisire care sa conducă la creșterea surselor atrase etc.
5. dificultăți de accesare a finanțării pe termene mai lungi – acest indicator va fi considerat indicator de avertizare timpurie al creșterii riscului aferent necesităților potențiale de finanțare. Se menționează că OCC din rețeaua CREDITCOOP nu beneficiază în prezent de finanțări pe termen lung. Totuși, în situația în care o BC are nevoie de finanțare pe termen mai lung, ea poate solicita această finanțare de la BCCC. Singura situație în care BCCC poate avea dificultăți în acordarea acestei finanțări, este situația în care sursele interne ale BCCC nu pot acoperi cantitatea necesară de numerar la un moment dat (inclusiv solicitarea de finanțare pe termen mai lung a uneia sau a mai multor BC) și banca întâmpină greutăți în atragerea de surse de la băncile cu care a stabilit limite de lucru .
6. creșterea costurilor surselor atrase – În vederea analizei costului surselor atrase, Trezoreria va reflecta corect costul real al sursei atrase. Acest cost ia în calcul și costul suplimentar generat de menținerea rezervei minime obligatorii solicitate de BNR și al participării OCC la fondul de garantare al depozitelor.
Monitorizarea riscului de lichiditate efectuată de către Administratorul de risc
Monitorizarea lichidității de către Administratorul de risc se realizează post-factum pe baza analizei nevoii de lichiditate și pe baza trendului înregistrat de indicatorii care măsoară riscul de lichiditate și de încadrarea acestora într-un anumit nivel de risc.
B.1 Analiza nevoii de lichiditate
Nevoia de lichiditate reprezintă obligații imediate cărora OCC trebuie să le facă față cu promptitudine pentru a fi în continuare recunoscută în sistemul bancar ca intermediar financiar.
B.1.a. Nevoile de lichiditate pe termen scurt se datorează unor factori, ca: factorii sezonieri, operațiunile clienților, volatilitatea depozitelor și a creditelor.
• Influența factorilor sezonieri este foarte puternică, în special pentru băncile cooperatiste care oferă un volum semnificativ de produse și servicii financiare clienților din mediul rural. Cele mai multe fluctuații sezoniere pot fi corect anticipate pe baza experienței anterioare prin analiza dinamică a seriilor de date. Influența factorilor sezonieri se va analiza semestrial de către SAR și/sau de către administratorii de risc ai BC, cu sprijinul departamentului IT din cadrul fiecărei OCC, în situația în care la nivelul organizației cooperatiste de credit CAAR în cazul BCCC sau CAR în cazul BC consideră că este nevoie de această analiză.
• Transferurile și creditele de valoare mareîn raport cu talia OCC pot crea și ele probleme de gestiune a lichidității pe termen scurt. Ca și în cazul riscului de creditare, clienții deponenți importanți au potențialul de risc cel mai ridicat. Nevoile unora dintre ei sunt cunoscute aproape cu certitudine, mai ales în cazul BC care își desfășoară activitatea în mediul rural. Pentru alți clienți însă, deciziile pot avea un caracter cu totul conjunctural, în special cele legate de transferul unor fonduri sau solicitarea unor credite. De aceea, SAR sau administratorul de risc din cadrul BC vor analiza, printre indicatorii care măsoară riscul de lichiditate și indicatorul „Disponibilități și depozite la vedere în surse atrase de la clientelă’’, indicator care arată gradul de volatilitate al pasivelor la vedere și probabilitatea ca aceste sume să fie retrase.
B.1.b. Nevoile ciclice de lichiditate sunt mult mai greu de estimat, deosebit de dificilă fiind mai ales anticiparea momentului apariției lor. Ca și în cazul nevoilor de lichiditate pe termen scurt, creșterea cererilor de credit într-o anumită perioadă poate coincide cu scăderea depozitelor în aceeași perioadă.
În situația în care organul de conducere al BCCC sau al BC solicită rapoarte cu privire la nevoile ciclice de lichiditate, SARsau administratorul de risc din cadrul BC vor putea utiliza următoarele metode de analiză și calcul pentru estimarea mărimii acestor nevoi:
• Corelarea dinamicii depozitelor cu dinamica ratelor dobânzii.Analiza modificării ratelor dobânzii de piață oferă o bună aproximație a anticipărilor referitoare la faza ciclului economic în care urmează să intre economia, respectiv expansiune, apogeu, recesiune, care se referă la descreșterile nu foarte lungi ale ratei de creștere ale produsului intern brut sau depresiune care este forma severă a recesiunii și care presupune o perioadă mai lungă de timp.În baza datelor proprii, fiecare OCC poate stabili indici de corelație între dinamica acestor rate și cea a propriilor depozite astfel încâtsă se poată estima nivelul probabil al acestor depozite în funcție de evoluția dobânzilor pe piață. În acest sens, SAR sau administratorul de risc al BC, pot utiliza pentru analiză diferite rapoarte ale Trezoreriei.
• Analiza cererilor de credit.Cererea maximă de credite în perioade de expansiune economică este comparată cu cererea actuală, diferența putând fi o bună estimare a cererii de credite suplimentare de acoperit în caz de expansiune economică.
B.1.c. Nevoile neprevăzute de lichiditate sunt imposibil de anticipat, fiind provocate de evenimente complet aleatoare. Ele sunt generate de cauze diverse, ca reducerea depozitelor datorită unor zvonuri, suspendarea unei surse de refinanțare, creșterea bruscă a creditelor solicitate, etc..
Având în vedere faptul că aceste nevoi au un potențial de risc extrem de important, organizațiile cooperatiste de credit se pregătesc în acest sens prin proiectarea anuală a unor fluxuri de numerar în condițiile unor scenarii de criză de diferite grade, luând în considerare atât lichiditatea pieței – factori externi, cât și lichiditatea surselor de finanțare – factori interni.
2.2.4. Proceduri de administrare a riscului operational în cadrul rețelei CREDITCOOP
În conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr.575/26.06.2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții, riscul operațional înseamnă riscul de pierdere care rezultă fie din utilizarea unor procese, persoane sau sisteme interne inadecvate sau care nu și-au îndeplinit funcția în mod corespunzător, fie din evenimente externe, și care include riscul juridic.
În scopul identificării și evaluării riscului operațional, OCC din rețeaua CREDITCOOP vor lua cel puțin următoarele măsuri:
– evaluarea produselor, activităților, proceselor și sistemelor în vederea determinării acelora semnificative în ceea ce privește riscul operațional inerent;
– monitorizarea permanentă a nivelului și trendului indicatorilor de risc operațional, care reprezintă, de fapt, un sistem de avertizare timpurie a nivelului de risc, în scopul stabilirii măsurilor necesare pentru a controla riscul operațional. Limitele de alertă pentru acești indicatori sunt limitele aferente profilului de risc operațional pentru care fiecare OCC a optat;
evaluarea lunară a expunerii la riscul operațional pe baza datelor privind istoricul de pierderi înregistrate și evaluarea periodică (cel puțin anuală) a expunerii la riscul operațional pe baza analizării rezultatelor unor scenarii de criză ipotetice și pe bază de observații istorice.
Principalele tipuri (categorii) de evenimente de risc operațional :
Având în vedere componentele riscului operațional prezentate în cadrul capitolului precedent, în cele ce urmează se vor detalia principalele categorii de evenimente de risc operațional care se înregistrează în cadrul acestora.
1. Frauda internă
Pentru o înțelegere corectă a gravității evenimentelor de risc operațional reprezentate de fraude, în cele ce urmează sunt prezentate 2 definiții ale conceptului de fraudă:
-Frauda reprezintă inducere in eroare, înșelăciune, act de rea-credință săvârșit spre a realiza un profit material prin atingerea adusă drepturilor altei persoane, sau
-Frauda este considerată a fi ,,însușirea sau folosirea ilicită a fondurilor sau bunurilor încredințate în grijă, în custodia sau controlului unei persoane”.
Definiția fraudei interne: Pierderi rezultate din acțiuni de genul celor comise cu intenția de fraudare, de însușire frauduloasă de bunuri (în sens juridic) sau de încălcare/eludare a reglementărilor, legislației sau politicii instituției de credit, în care este implicată cel puțin o persoană din interiorul acesteia; sunt excluse evenimentele de tipul discriminării sau încălcării principiilor diversității.
Pierderile datorate fraudei interne pot proveni din activități neautorizate sau din fraude și furturi propriu-zise.
2. Frauda externă
Definiție: Pierderi rezultate din acțiuni de genul celor comise cu intenția de fraudare, de însușire frauduloasă de bunuri sau de încălcare/eludare a legislației, comise de un terț.
Pierderile datorate fraudei externe pot proveni din fraude și furturi propriu-zise sau din fraude comise asupra sistemelor de securitate.
3. Practici de angajare și siguranță la locul de muncă
Definiție: Pierderi rezultate din acțiuni contrare prevederilor legislației și convențiilor în materie de angajare, sănătate și siguranță la locul de muncă, din plata de daune pentru vătămări corporale sau din practici/ evenimente de discriminare sau de încălcare a principiilor diversității.
Pierderile rezultate din practicile de angajare și siguranță la locul de muncă pot proveni din relațiile de angajare, siguranța locului de muncă sau din orice tip de discriminare.
4. Practici defectuoase legate de clienți, produse și activități
Definiție: Pierderi rezultate din încălcarea neintenționată sau din neglijență a obligațiilor profesionale față de clienți (inclusiv cele privind încrederea/siguranța și cele privind adecvarea serviciilor) sau din natura sau caracteristicile unui produs.
Pierderile rezultate din practici defectuoase legate de clienți, produse și activități se pot datora lipsei unui control adecvat sau a lipsei de eficacitate a acestui control, în special a controlului de conformitate, unor practici de piață și de afaceri necorespunzătoare, unor produse neconforme sau structurate greșit, unei selecții incorecte a clienților sau a unei expuneri mari față de anumite grupuri de clienți, etc.
5. Pagube asupra activelor corporale
Definiție: Pierderile rezultate din distrugerea sau deteriorarea activelor corporale în urma catastrofelor naturale sau a altor evenimente.
Pierderile rezultate din pagube asupra activelor corporale pot proveni din:
-Manifestarea unor fenomene naturale cu impact asupra activelor corporale (cutremure, incendii, inundații etc.);
-Evenimente neprevăzute în care sunt implicați terți sau angajați ai băncii și care provoacă distrugeri ale activelor corporale ale băncii (evenimente de stradă, vandalism);
-Folosirea necorespunzătoare a activelor corporale și distrugerea acestora.
6. Întreruperea activității și funcționarea defectuoasă a sistemelor
Definiție: Pierderi rezultate din întreruperi ale activității sau funcționarea neadecvată a sistemelor.
Întreruperea activității se poate datora unor cauze externe (ex. Epidemii, grevă în transporturi – acest tip de cauză externă afectează, în special punctele de lucru al căror personal angajat utilizează mijloace de transport pe distanțe semnificative) sau funcționării inadecvate a sistemelor hardware, software, a telecomunicațiilor sau întreruperi semnificative de energie electrică.
7. Executarea, livrarea și gestiunea proceselor
Definiție: Pierderi datorate procesării neadecvate a tranzacțiilor sau gestiunii necorespunzătoare a proceselor; pierderi din relațiile cu clienții, membrii cooperatori, cu furnizorii de utilități, etc.. Pierderile datorate executării, livrării și gestiunii proceselor pot proveni din activități diverse desfășurate în bancă, în special din activități de monitorizare și raportare, clienți și documentare, management al conturilor clienților, externalizare.
8. Alte evenimente de risc operațional
În această categorie de evenimente intră acele evenimente care nu pot fi încadrate în primele 7 categorii definite anterior.
2.2.4.Diferențierea riscului operațional de alte tipuri de risc
În conformitate cu reglementările Băncii Naționale a României, riscul operațional necesită gestionarea activă, independentă față de alte tipuri de risc. În acest scop, trebuie diferențiate diferitele categorii de risc.
Evenimentele ale căror cauze sunt atribuite riscului operațional, asa cum este el definit, sunt gestionate atât în arii de risc specifice apariției acestora (risc de credit, riscul de piață) precum și în aria riscului operațional. Din punct de vedere al riscului operațional, aceste evenimente trebuie să fie documentate în baza de date istorică a evenimentelor de risc operațional la nivelul fiecărei OCC și al rețelei CREDITCOOP în ansamblul ei.
1. Riscul de credit și riscul operațional
Diferențierea între riscul operațional și riscul de credit este relevantă doar în cazurile pierderilor financiare efective datorate creditelor neperformante.
În practică, este greu de făcut distincția clară între riscul operațional și riscul de credit, deoarece:
-în teorie, o mare parte a pierderilor din credite au drept cauză un risc operațional și
-datorită duratelor relativ lungi asociate de regula împrumuturilor, timpul care se scurge între cauză și evenimentul de pierdere poate fi considerabil, făcând dificilă o analiză ulterioară evenimentului.
Prin urmare, în momentul stabilirii cauzelor unui credit neperformant, pierderile financiare considerate din perspectiva riscului operațional sunt doar cele care pot fi identificate în mod clar în procesul de executare. Toate celelalte pierderi rezultate din creditele neperformante sunt alocate (în mod exclusiv) riscului de credit.
Deoarece cauza pierderii este identificată, în cursul executării silite a unei creanțe informațiiledespre factorii de risc operational ce au stat la baza pierderii se înregistrează în baza de date istorică privind evenimentele de risc operațional de către șeful Departamentului Juridic.
2. Riscul de piață și riscul operațional
În rețeaua CREDITCOOP riscul de piață acoperă în principal riscul ratei de dobândă, respectiv riscul fluctuațiilor rezultatelor datorate schimbărilor în ratele de dobândă. În situația unor fluctuații negative semnificative ale rezultatelor băncii datorate unor schimbări în ratele de dobândă, pierderile financiareconsiderate din perspectiva riscului operațional sunt doar cele care pot fi identificate în mod clar în procesul de administrare al unei OCC (de exemplu: depășirea competențelor, neîncadrarea în intervalele de dobândă transmise periodic de BCCC prin circulare/instrucțiuni).
3. Riscul reputațional și riscul operațional
Riscul reputațional este definit ca fiind riscul producerii oricărui eveniment sau circumstanțe care poate afecta în mod negativ reputația unei OCC sau a rețelei CREDITCOOP, abilitatea acesteia de a-și atinge obiectivele și de a satisface așteptările membrilor cooperatori/acționarilor și clienților.
Riscul reputațional este definit prin posibilitatea ca publicitatea negativă, adevarată sau nu, referitoare la practicile unei OCC să cauzeze un declin în baza de clienți, reduceri ale veniturilor și/sau acțiuni costisitoare în justiție.
2.2.5.Proceduri de administrare a riscului reputational în cadrul rețelei CREDITCOOP
Având în vedere că riscul reputațional, este definit ca fiind riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, ca urmare a lipsei de încredere a publicului în integritatea OCC, administrarea riscului reputațional cuprinde:
-identificarea și evaluarea, etape în care are loc identificarea factorilor de risc reputațional evaluarea acestora prin intermediul unui sistem de indicatori format din indicatori de avertizare timpurie și indicatori de evaluare a riscului și stabilirea modalității concrete în care aceștia vor fi monitorizați și controlați;
-monitorizarea nivelului riscului reputațional, proces care se asigură, în permanență, de către conducerea OCC, prin urmărirea și interpretarea informațiilor furnizate de sistemul de indicatori utilizat în evaluarea riscului;
-reducerea efectelor urmare manifestării riscului, precum și adoptarea de acțiuni de prevenire a acestuia – pentru minimizarea posibilităților de apariție a factorilor de risc.
În vederea reducerii riscului reputațional, OCC din rețeaua CREDITCOOP pot dezvolta programe de educare a clienților pentru utilizarea noilor produse și servicii oferite, pentru cunoașterea comisioanelor aferente acestora, pentru semnalarea problemelor ce pot apărea și a modalităților de soluționare a acestora.
Identificarea, evaluarea, monitorizarea și limitarea riscului reputațional se efectuează în mod continuu, atât la nivelul fiecărei unități teritoriale, cât și la nivelul întregii OCC, ținându-se seama de factorii de risc.
2.2.5.1.Identificarea factorilor de risc reputațional
Cei mai des întâlniți factori de risc cu impact asupra imaginii OCC, de care se ține seama în gestionarea riscului reputațional, fără a ne limita la aceștia, sunt:
1. practici neadecvate legate de tratamentul personalului și/sau personal insuficient și/sau fără experiența necesară postului ocupat;
2. întâmpinarea de catre clienți a unor probleme în utilizarea anumitor produse, în situația în care personalul băncii încadrat în front-office nu are suficiente informații despre acestea și nu cunoaște procedurile de remediere a problemelor respective;
3. insuficienta dotare a unităților cu tehnică de calcul, sau funcționarea defectuoasă a echipamentelor informatice care conduc la creșterea timpului de așteptare și implicit la nemulțumirea sau chiar la pierderea unor clienți;
4. închiderea conturilor de către clienți importanți ai băncii;
5. publicitatea negativă, conformă sau nu cu realitatea, făcută practicilor de afaceri și/sau persoanelor legate de acestea;
6. reclamații făcute de clienții băncii cu privire la calitatea produselor și serviciilor oferite, cu privire la lipsa de profesionalism a salariaților băncii, și/sau cu privire la nerespectarea clauzelor contractuale;
7. control intern desfășurat necorespunzător, aspect care poate favoriza neaplicarea/aplicarea defectuoasă a dispozițiilor legale sau contractuale și/sau apariția unor litigii sau cazuri de fraudă internă sau externă.
2.2.5.2.Indicatori de avertizare timpurie
Indicatorii de avertizare timpurie au fost stabiliți cu luarea în considerare a factorilor de risc cu impact asupra imaginii OCC vor fi monitorizați în scopul identificării, în regim de urgență, a creșterii riscului sau vulnerabilităților în ceea ce privește riscul reputațional. Acești indicatori fac parte din categoria indicatorilor calitativi și sunt, fără a fi limitativi, următorii:
a. practici neadecvate legate de tratamentul personalului și/sau personal insuficient și/sau fără experiența necesară postului ocupat – acest indicator va fi considerat indicator de avertizare timpurie al creșterii vulnerabilităților în ceea ce privește riscul reputațional deoarece în această situație, pe de o parte, reputația băncii poate avea de suferit datorită faptului că, tratat necorespunzător, personalul își poate manifesta nemulțumirea atât în interiorul cât și în exteriorul OCC și/sau poate conduce la conflicte de muncă și, pe de altă parte, reputația băncii poate avea de suferit datorită posibilității înregistrării unui tratament neadecvat al clienților și/sau al evidenței conturilor acestora. Astfel, în momentul în care, la nivelul departamentelor funcționale ale băncii, inclusiv la nivelul sediilor secundare, funcțiile sistemului de control intern constată aspecte negative legate de tratamentul personalului, va fi înștiințat CAR al OCC pentru a lua măsurile pe care le consideră necesare pentru remedierea acestor aspecte. De asemenea, în situația în care la nivelul departamentelor funcționale ale băncii, inclusiv la nivelul sediilor secundare, funcțiile sistemului de control intern constată aspecte precum: înregistrarea eronată în sistemul informatic a datelor referitoare la evidența clienților; erori frecvente în întocmirea notelor contabile; greșeli/omisiuni în întocmirea referatelor de credite, raportărilor sau altor informări privitoare la activitatea OCC; documentație de creditare sau de constituire a depozitelor incompletă; sisteme/programe informatice concepute/configurate greșit; utilizare necorespunzătoare sau întreținere defectuoasă a sistemelor informatice și bazelor de date; prelucrarea/utilizarea necorespunzătoare a datelor primite etc., va fi înștiințat CAR al OCC pentru a lua măsurile pe care le consideră necesare pentru remedierea acestor aspecte. Aceste măsuri, fără a fi limitative, pot viza: creșterea numărului de instruiri cu categoriile de personal care s-a constatat că nu dispun de suficientă experiență, completarea personalului în situația în care s-a constatat că acesta nu este suficient, etc.
b. întâmpinarea de catre clienți a unor probleme în utilizarea anumitor produse – acest indicator va fi considerat indicator de avertizare timpurie al creșterii vulnerabilităților în ceea ce privește riscul reputațional deoarece, în această situație, reputația băncii poate avea de suferit datorită nemulțumirii clienților manifestate cu privire la caracteristicile anumitor produse, caracteristici care îi pot determina pe aceștia să nu le solicite sau cu privire la modul în care personalul din front-office îi informează cu privire la produsele oferite de bancă și/sau cu privire la caracteristicile acestora. Astfel, în momentul în care, funcțiile sistemului de control intern constată că personalul băncii încadrat în front-office nu are suficiente informații despre produsele și serviciile oferite de OCC și/sau nu cunoaște procedurile de remediere a anumitor probleme care pot să apară în relația cu clienții sau, în momentul în care personalul din front-office constată că anumite caracteristici ale produselor conduc la imposibilitatea accesării lor de un număr semnificativ de clienți, va fi înștiințat CAR al OCC pentru a lua măsurile pe care le consideră necesare pentru remedierea acestor aspecte. Aceste măsuri pot include, fără a fi limitative: creșterea frecvenței instruirilor și testărilor categoriilor de personal care s-a constatat că nu dispun de suficiente cunoștințe cu privire la produsele și serviciile oferite de bancă, reanalizarea caracteristicilor acelor produse care conduc la imposibilitatea accesării lor de un număr semnificativ de clienți și efectuarea unor propuneri cu privire la modificarea acestora, etc.
c. insuficienta dotare a unităților cu tehnică de calcul, sau funcționarea defectuoasă a echipamentelor informatice – acest indicator va fi considerat indicator de avertizare timpurie al creșterii vulnerabilităților în ceea ce privește riscul reputațional deoarece, în această situație, reputația băncii poate avea de suferit datorită creșterii timpului de așteptare care, implicit, poate crea nemulțumire în rândul clienților sau chiar poate conduce la pierderea unor clienți. Astfel, în momentul în care, funcțiile sistemului de control intern (în special funcția de conformitate și funcția de administrare a riscului prin analiza indicatorului de risc operațional Disponibilitatea sistemelor informatice – DT) constată că echipamentele informatice utilizate (atât la sediul central cât și la sediile secundare) nu funcționează în parametri normali sau că acestea sunt insuficiente pentru a asigura desfășurarea activității în condiții optime, vor înștiința CAR al OCC pentru a lua măsurile pe care le consideră necesare pentru remedierea acestor aspecte. Aceste măsuri pot include, fără a fi limitative: analiza echipamentelor informatice din punct de vedere al suficienței și/sau performanței lor, achiziționarea de echipamente suplimentare și/sau mai performante, schimbarea providerului de servicii internet – dacă se constată, urmare analizelor, că echipamentele sunt suficiente și se încadrează în parametrii tehnici necesari, dar timpii de efectuare a operațiunilor sunt ridicați datorită faptului că rețeaua de comunicații nu funcționează eficient și astfel aplicațiile folosite de bancă (aplicații care funcționează on-line) nu permit efectuarea de operațiuni în timp optim.
d. închiderea conturilor de către clienți importanți ai băncii – acest indicator va fi considerat indicator de avertizare timpurie al creșterii vulnerabilităților în ceea ce privește riscul reputațional deoarece, în această situație, reputația băncii poate avea de suferit datorită faptului că unii clienți importanți ai băncii și-au închis conturile și/sau le-au mutat la o bancă concurentă. Astfel, mutarea /închiderea conturilor de către clienți importanți se poate datora unor servicii nesatisfăcătoare sau insuficiente raportat la nevoile acestor clienți, practicării unor dobânzi necompetitive sau unui tratament necorespunzător din partea salariaților băncii. Prin client important se va înțelege acel client care are rulaje semnificative prin contul curent și/sau acel client care are constituite depozite de valori mari (de ex. clientul are depozite care reprezintă cel puțin 3% din totalul depozitelor constituite la OCC) și/sau acel client care are credite în valoare de peste 100.000 lei. În situația în care funcțiile sistemului de control intern constată că la nivelul OCC sau al unui sediu secundar al acesteia clienții importanți încep să-și închidă conturile, să le mute la altă bancă sau să-și refinanțeze creditele de peste 100.000 lei la bănci concurente, vor înștiința CAR al OCC pentru a lua măsurile pe care le consideră necesare pentru remedierea acestor aspecte. Aceste măsuri pot include, fără a fi limitative: analiza modului în care sunt tratați clienții de către personalul băncii sau de către personalul aflat la sediul secundar în cauză, analiza nivelului de dobânzi practicat comparativ cu băncile concurente care operează în zonă, analiza serviciilor oferite din punct de vedere al suficienței lor, etc.
CAPITOLUL 3.ANALIZA RISCURILOR DE CREDIT, PIAȚĂ ȘI LICHIDITATE ÎN CADRUL BĂNCII COOPERATISTE ANTIC BISTRIȚA
3.1. SCURT ISTORIC
Cooperația constituie o formă specifică de organizare a activității umane,care s-a manifestat și se manifestă încă și astăzi în lume,în sfera creditului și consumului,a producției industriale și agricole,a serviciilor și a altor sectoare. Cooperația a fost generată de cauze istorice,economice și sociale,elementele constitutive ale ei găsindu-se din cele mai vechi timpuri la aproape toate popoarele lumii. În România, țară cu o economie preponderent agrară,unde nevoia permanentă de bani și lipsa unui credit ieftin a dus la o camătă ruinătoare,care după reforma agrară din 1864 a luat în lumea satelor forme tot mai grave,mișcarea cooperatistă a găsit un teren prielnic de afirmare.Tocmai pentru a stopa flagelul cametei și a proteja populația activă a țării s-a impus înființarea unor asociații cooperatiste în diferite domenii,acordându-se prioritate celor de credit,menite să joace rolul unor instituții de credit popular și să constituie centrul de gravitate al întregii mișcari cooperatiste.
Cele mai importante evenimente în mișcarea cooperației de credit din România:
• 1851-Se inființeză prima bancă populară din Ardeal,în ținutul Bistriței,concomitent cu cele dintâi societăți de credit din Germania.
• 1855-Ia ființă la Brăila,o asociație de economie,credit și ajutor mutual,denumită „Înfrățirea”.
• 1860-Ion Ionescu de la Brad înființează în satul Brad,județul Roman,o bancă populară și o casă de păstrare școlară.
• 1867- Visarion Roman pune bazele Societății de păstrare și împrumut din Răținari,județul Sibiu,prima cooperativă de credit și totodată,prima instituție financiară românească din Ardeal (după modelul Schulze-Delitzsch ).
• 1870-P.S.Aurelian fondează în București Societatea de economie și credit “Economia” (după modelul Schulze-Delitzsch).
• 1871-1881-Apar societăți de economie și credit în aproape toate orașele și chiar în câteva sate.
• 1886-C.Dobrescu-Argeș înființează banca populară “Frăția“ în Domnești județul Argeș.
• 1887-Se elaborează Codul commercial al României,care cuprinde și “Dispozițiuni relative la societățile cooperative“,titlul VIII secțiunea VII (art.221-235),impulsionând apariția multor societăți de tip cooperatist.
• 1891-1902-Apar numeroase societăți cooperative de credit,denumite și “bănci populare sătești“,care marchează afirmarea mișcării cooperatiste în România.
• 1895-Cooperația din România devine membră fondatoare a Alianței Cooperatiste Internaționale,cu sediul la Londra,alături de Anglia,Franța,Italia și Belgia.
• 1898-1902-Spiru C.Haret,considerat “ctitorul băncilor populare” desfășoară o activitate remarcabilă pe tărâmul afirmării mișcării cooperatiste în mediul rural.
• 1903-Este promulgată “Legea băncilor sătești și a casei centrale”,care,prin modificările ulterioare,își extinde aria asupra tuturor categoriilor de organizații cooperatiste.
• 1917-Se înfiițează “Casa Centrală a Cooperației și împroprietăririi sătenilor”.
• 1929-Este promulgată “Legea pentru organizarea cooperației”, care suferă mai multe modificări până în anul 1939.
• 1938-Ia ființă “ Institutul Național al Cooperației” – INCOOP.
• 1954-Prin Decretul nr.455 din 10 decembrie se înființează Banca Agricolă și se reînființează cooperativele de credit și economie.
• 1990-La 8 februarie este promulgat “Decretul-Lege nr.67 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și de credit”.
• 1996-Parlamentul României adoptă “Legea nr.109 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit”.
• 2000-Guvernul României emite “Ordonanța de urgență nr.97 privind organizațiile cooperatiste de credit”.
• 2002-Parlamentul României adoptă “Legea nr.200 pentru aprobarea OUG 97/ 2000”.
-La 6 septembrie,Rețeaua cooperativelor de credit CREDITCOOP obține autorizație de funcționare din partea Băncii Naționale a României,această data devenind zi aniversară pentru întregul sistem.
-CREDITCOOP Casa Centrală devine membră a Fondului de Garantare a Depozitelor din sistem bancar.
• 2003-CREDITCOOP Casa Centrală devine membră a Asociației Române a Băncilor și a Asociației Europene a Băncilor Cooperatiste.
• 2004-Parlamentul României aprobă “Legea nr.122 pentru modificarea OUG nr.97/2000 privind organizațiile cooperatiste de credit”.
• 2006-Guvernul României adoptă “Ordonanța de Urgență 99/6 decembrie 2006 privind intituțiile de credit și adecvarea capitalului”,care cuprinde și reglementări specifice organizațiilor cooperatiste de credit.
• 2007-Casa Centrală devine Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP,iar cooperativele de credit afiliate preiau denumirea de bănci cooperatiste.
Schimbările economice de după 1989 au impus o serie de modificări în structura și funcționarea cooperativelor de credit.
Până în anul 1992 cooperativele de credit din raza unui județ erau asociate în cadrul Comisiei Județene a Cooperativelor de Credit, iar la nivel național aceste Comisii Județene erau afiliate la Comisia Națională a Cooperativelor de Credit. Aceste comisii erau la rândul lor afiliate la CENTROCOOP care reprezenta organismul central de conducere și supraveghere a cooperativelor de consum și a cooperațiilor de credit.
În anul 1992 se produce o ruptură în cadrul mișcării cooperatiste din România astfel, se scindează cele două segmente ale mișcării cooperatiste, respectiv cooperativele de consum și cooperativele de credit. La nivel județean se înființează Consiliul Județean al Cooperativelor de Credit, iar la nivel național Consiliul Național al Cooperativelor de Credit.
În toată această perioadă, de la 1989 până în 1996, activitatea cooperativelor de credit era reglementată prin Legea 31/1991 privind organizarea și funcționarea societăților comerciale.
În anul 1996 apare Legea 109/1996 care produce o serie de modificări în cadrul mișcării cooperatiste, în special în rândul cooperativelor de credit.
Cooperativele de credit poartă denumirea de Cooperativa de Credit „Banca Populară”, iar în conformitate cu prevederile art. 59 din legea 109/1996 se pot înființa astfel de Cooperative de Credit „Bănci Populare” în condiții foarte ușoare ceea ce a determinat apariția în scurt timp a numeroase astfel de unități.
Rațiunea înființării unor astfel de cooperative de credit a fost următoarea:
• o astfel de cooperativă de credit funcționa și derula operațiuni similare cu o bancă comercială;
• capitalul social necesar înființării unei cooperative de credit era de 100 milioane lei în timp ce capitalul necesar înființării unei bănci era de 50 miliarde lei în conformitate cu Norma nr. 4/21.07.1998 emisă de Banca Națională a României;
• procedura de înființare era foarte simplă comparativ cu aceea a unei bănci comerciale;
• controlul Băncii Naționale a României era inexistent, BNR neexercitând activități de control asupra cooperativelor de credit.
În aceste condiții, în scurt timp se înființează numeroase astfel de cooperative de credit „Bănci Populare”, însă în multe cazuri spiritul cooperatist de „întrajutorare al membrilor cooperatori” capătă noi valențe, fiind înlocuit treptat de noțiunile de profit, dividende, acumulare de capital, gestiune frauduloasă etc. unele cooperative de credit acumulează sume mai mari din economiile populației practicând dobânzi atractive la depozitele la termen, gestionează fraudulos aceste fonduri, iar la sfârșitul acestui proces asistăm la decapitalizarea populației prin falimentul acestor cooperative, cel mai elocvent exemplu în acest sens îl constituie cooperativa de credit „Banca Populară Română”. Aceste aspecte negative aduc serioase prejudicii cooperativelor de credit tradiționale.
Pentru evitarea unor astfel de situații, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 97/2000, aprobată și modificată prin Legea 200/2002, se reglementează modul de înființare, autorizare, funcționare și organizare a cooperativelor de credit. Astfel, se elimină din denumire terminologia de „bănci populare”, toate cooperativele de credit existente sunt supuse unui proces de autorizare din partea Băncii Naționale a României, cooperativele de credit sunt obligate să se asocieze și să se organizeze în rețele cooperatiste. Intervine controlul BNR asupra acestora. O altă alternativă lăsată cooperativelor de credit este aceea de a se transforma în bănci comerciale, variantă care nu este acceptată de cooperativele de credit. La nivel național s-au conturat patru rețele cooperatiste: Creditcoop, Aurora, Creditul Românesc și Concordia, procedura de autorizare a avut loc în perioada 2000-2002 și singura rețea autorizată de BNR a fost rețeaua Creditcoop, care reprezintă rețeaua tradițională a cooperativelor de credit, cea care a asigurat continuitatea în timp în România a cooperației de credit, a valorilor și principiilor cooperatiste.
Dintre direcțiile și obiectivele strategice ale rețelei CREDITCOOP referitoare la activitatea de control se evidențiază:
• Întărirea responsabilității și exigenței Băncii Centrale, decurgând din atribuțiile conferite de lege, pe linia supravegherii pe baze individuale și prin indicatori de prudențialitate bancară ,a băncilor cooperatiste afiliate și creșterea calitativă a actului de supraveghere prin inspecții la fața locului, monitorizarea și supravegherea prudențială a indicatorului de solvabilitate și a celui de lichiditate, în scopul încadrării lor în limitele stabilite prin reglementările Băncii Naționale a României și ale Băncii Centrale CREDITCOOP.
• Organizarea controlului intern al activității, monitorizarea și administrarea riscurilor semnificative, în conformitate cu normele emise de Banca Națională a României și CREDITCOOP Banca Centrală, ca principală formă de depistare a faptelor și actelor care pot genera producerea de prejudicii patrimoniului organizațiilor cooperatiste de credit din rețea.
• Desfășurarea în mod corespunzător a controlului financiar de gestiune și creșterea calitativă a actelor de control și a exigenței în efectuarea acestei activități.
• Îmbunătățirea activității auditului intern, atât la nivelul Casei Centrale cât și al cooperativelor de credit, întărirea responsabilității persoanelor cu atribuții în acest domeniu, precum și a membrilor comitetelor de audit și ai comitetelor de administrare a riscurilor semnificative, care funcționează pe lângă consiliile de administrație ale organizațiilor cooperatiste de credit din rețea
3.2. RISCUL DE CREDIT
LISTA DE ABREVIERI
BCCC Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP
OCC Organizație cooperatistă de credit din rețeaua CREDITCOOP
DAR Direcția Administrare riscuri constituită la nivelul BCCC
Departament Direcție, serviciu, compartiment
Șef departament Director, Șef serviciu, Șef compartiment
ICAAP Procesul de evaluare a adecvării capitalului la riscuri
3.2.1. Considerații generale
Având în vedere că Strategia de management a riscului de credit a Băncii Cooperatiste Antic Bistrița este elaborată pe termen scurt, ea conține pe lângă obiectivele strategice și o detaliere operațională mai pronunțată a modului de acțiune pentru realizarea acestora, respectiv conține și politica de management a acestui risc. Strategia Băncii Cooperatiste Antic Bistrița privind riscul de credit și riscurile asociate se aliniază la cerințele prudențiale prin implementarea Abordării Standard pentru calculul cerințelor de capital pentru riscul de credit, riscul de credit al contrapartidei, riscul de diminuare a valorii creanței și pentru tranzacții incomplete și are în vedere cerințele prevederilor Regulamentului Băncii Naționale a României nr.5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit.
Riscul de credit este definit ca fiind riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și a capitalului ca urmare a neîndeplinirii de către debitor a obligațiilor contractuale sau a eșecului acestuia în îndeplinirea celor stabilite.
Documentele care guvernează aspectele legate de managementul riscului de credit in Banca Cooperatistă Antic Bistrița sunt prezentate mai jos:
• Norma privind acordarea de credite entităților nefinanciare de către organizațiile cooperatiste de credit din rețeaua CREDITCOOP;
• Procedura de lucru privind acordarea de linii de credit de către organizațiile cooperatiste de credit din rețeaua CREDITCOOP;
• Norma privind acordarea de credite persoanelor fizice de către organizațiile cooperatiste de credit din rețeaua CREDITCOOP;
• Procedură de lucru privind acordarea de credite persoanelor fizice de către organizațiile cooperatiste de credit din rețeaua CREDITCOOP;
• Procedura de lucru privind acordarea de către organizațiile cooperatiste din rețeaua CREDITCOOP a creditelor pe termen lung clientilor persoane fizice;
• Procedura de lucru privind acordarea de către organizațiile cooperatiste din rețeaua CREDITCOOP a creditelor de fidelitate clienților persoane fizice;
• Procedura de lucru privind privind realizarea operațiunilor de înlocuire a expunerilor existente și/sau preluarea creditelor aflate în derulare la alte instituții de credit;
• Norme privind contractarea de împrumuturi intercooperatiste în cadrul rețelei CREDITCOOP;
• Procedura de lucru privind modul de determinare a angajamentelor lunare pentru clienții persoane fizice beneficiari de carduri de credit sau de debit cu overdraft (descoperire de cont);
• Norme privind emiterea și executarea scrisorilor de garanție;
• Procedura de lucru restructurarea creanțelor și identificarea activelor problemă de către organizațiile cooperatiste de credit din rețeaua CREDITCOOP;
• Norme privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de organizațiile cooperatiste de credit;
• Norme privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și determinarea și utilizarea ajustărilor prudențiale de valoare;
• Procedura de administrare a riscului de credit și a riscurilor asociate în rețeaua CREDITCOOP;
• Planuri alternative pentru administrarea riscului de credit în situații neprevăzute în cadrul Băncii Cooperatiste Antic Bistrița
• Norme privind expunerile mari în cadrul organizațiilor cooperatiste de credit;
• Procedura privind expunerile față de persoanele aflate în relații speciale cu organizația cooperatistă de credit;
• Procedura privind încadrarea în clase de expuneri a elementelor de activ pentru determinarea cerințelor minime de capital pentru riscul de credit de către organizațiile cooperatiste de credit din rețeaua CREDITCOOP;
3.2.2.Obiectivele strategiei
Obiectivele strategiei riscului de credit sunt :
a) Creșterea soldului creditelor acordate clientelei nebancare față de anul precedent cu cel puțin 4% (din care o creștere cu 3,97% a soldului creditelor curente și o creștere cu 5,71% a soldului creditelor restante).
b) Asigurarea unei calități adecvate a portofoliului de credite al Băncii Cooperatiste Antic Bistrița, prin monitorizarea indicatorilor care pun în evidență riscul de neplată și implementarea măsurilor necesare astfel încât nivelul acestora să nu atingă un nivel de risc ridicat;
c) Limitarea riscului rezidual prin monitorizarea permanentă a indicatorilor stabiliți pentru această subcategorie de risc de credit și asigurarea că nivelul acestor indicatori se încadrează în limitele aferente nivelului de risc de credit pentru care Banca Cooperatistă Antic Bistrița a optat;
d) Limitarea riscului de concentrare prin monitorizarea permanentă a indicatorilor stabiliți pentru această subcategorie de risc de credit și asigurarea că nivelul acestor indicatori se încadrează în limitele aferente nivelului de risc de credit pentru care Banca Cooperatistă Antic Bistrița a optat.
În vederea realizării primului obiectiv menționat, Banca Cooperatistă Antic Bistrița va întreprinde următoarele măsuri:
• Dezvoltarea activității de marketing pentru a putea cunoaște cât mai exact evoluția mediului economic și financiar și pentru a stabili coordonatele de dezvoltare a produselor și serviciilor existente;
• Adaptarea produselor de credit existente la cerințele clientelei și, dacă se consideră necesar, proiectarea și implementarea de noi produse bancare;
• Practicarea unor dobânzi active care să confere interes pentru clienți și care, în același timp, să conducă la obținerea profitabilității programate;
• Dezvoltarea aplicației informatice SIBANC în vederea permiterii extinderii activității băncii atât ca volum al operațiunilor, cât și în ceea ce privește gama de produse și servicii oferite;
• Îmbunătățirea programelor de instruire profesională pentru categoriile de personal care își desfășoară activitatea în cadrul procesului de creditare și asigurarea unui număr de personal corespunzător pentru derularea în bune condiții a activităților programate.
3.2.3. Strategia riscului de credit
Strategia riscului de credit pentru anul 2014 include:
1. Categoriile de credit pe care Banca Cooperatistă Antic Bistrița le promovează, grupate pe categorii de clienți, sunt următoarele:
a. Categorii de credite acordate persoanelor fizice:
Credite de consum, care pot fi:
• Credite de consum pentru nevoi personale – detaliate la Art.4, pct.I, litera A și în anexele 1,2,5,6,7,8,9 și 10 ale Procedurii de lucru privind produsele de creditare;
• Credite de consum pentru achiziționarea de bunuri – detaliate la Art.4, pct.I, litera A și în anexele 3 și 4 ale Procedurii de lucru privind produsele de creditare;
• Credit de consum cu destinatie imobiliara – detaliate la Art.4, pct.I, litera B și în anexele 11 și 12 ale Procedurii de lucru privind produsele de creditare;
• Credite pentru investiții imobiliare – detaliate la Art.4, pct.I, litera C și în anexele 13 și 14 ale Procedurii de lucru privind produsele de creditare;
b. Categorii de credite acordate entităților nefinanciare
• Credite pentru finanțarea activității curente și fluidizarea plăților specifice domeniului de activitate – detaliate la Art.4, pct.II și în anexele 15,20,21,22 și 23 ale Procedurii de lucru privind produsele de creditare;
• Credite pentru echipamente – detaliate la Art.4, pct.II și în anexele 16 și 17 ale Procedurii de lucru privind produsele de creditare;
• Credite pentru investitii imobiliare – detaliate la Art.4, pct.II și în anexele 18 și 19 ale Procedurii de lucru privind produsele de creditare.
Prin entități nefinanciare se vor înțelege persoanele juridice, persoanele fizice ce acționează în scopuri legate de activitatea lor comercială sau profesională și orice alte categorii de entități, a căror activitate principală se află în afara activităților incluse în cadrul sectorului intermedierii financiare și a asigurărilor, potrivit Clasificării activităților din economia națională.
2. Tipul expunerii. Orice operațiune care conduce la înregistrarea unor expuneri mari sau la majorarea acestora, precum și orice operațiune care prezintă în alt fel un risc deosebit, se va efectua numai cu aprobarea prealabilă a Consiliului de administrație al Băncii Cooperatiste Antic Bistrița.
3. Sectoarele economice de activitate ale clienților care au acces la credite de la Banca Cooperatistă Antic Bistrița sunt: financiar, bancar, asigurări, bugetar de stat și de asigurări sociale, servicii, transporturi, comerț, industrie, construcții, agricultură, silvicultură, zootehnie, piscicultură etc.
4. Forma de proprietate acceptată. Banca Cooperatistă Antic Bistrița creditează de regulă forma de proprietate privată a membrilor cooperatori și a clienților persoane juridice și persoane fizice, așa cum sunt definite în reglementările interne emise în acest sens.
5. Rezidența și aria georgrafică. Banca Cooperatistă Antic Bistrița acordă credite clienților rezidenți din România, care domiciliază, au sediul social și își desfășoară activitatea în raza teritorială de operare consemnată în actul constitutiv al acesteia. Aria geografică în care activează Banca Cooperatista Antic Bistrita este aria geografica a judetului Bistrita-Nasaud ,aria geografica a judetului Salaj si comuna Chiuiesti din judetul Cluj.
6. Moneda. Operațiunile de creditare efectuate de Banca Cooperatistă Antic Bistrița se fac exclusiv în moneda națională (leu), iar bonitatea clienților se determină pe baza veniturilor realizate în aceeași monedă cu creditul acordat.
7. Durata inițială. Banca Cooperatistă Antic Bistrița acordă credite în conformitate cu normele și reglementările emise de BCCC în acest sens, a căror durată inițială maximă nu poate depăși 180 de luni.
8. Scadențele de rambursare ale ratelor de credit și de plată a dobânzilor aferente sunt consemnate în grafice de rambursare realiste stabilite de comun acord cu clientul.
9. Garantarea creditelor se face cu garanții personale și cu garanții reale. În acest sens, Banca Cooperatistă Antic Bistrița respectă următoarele condiții de garantare:
Condiții de garantare pentru creditele de consum acordate clienților persoane fizice:
a. Acordarea creditelor de consum este condiționată de prezentarea de către solicitant a unor garanții reale și/sau personale, la nivelul a cel puțin 120% din valoarea creditului plus dobânda aferentă primului an de creditare. Sunt exceptate de la această prevedere creditele garantate cu polițe de asigurare (care au ca obiect preluarea riscului de neplată, sau a altor riscuri);
b. Pentru creditele de consum care au ca destinație achiziționarea de bunuri, solicitantul care se încadrează în clasa de risc «scăzut», poate aduce în garanție bunul/bunurile cumpărat(e) din credit, dacă achită un avans de minimum 25% din valoarea bunului/bunurilor respective;
c. Pentru creditele de consum care au ca destinație achiziționarea unor autoturisme sau autovehicule noi, din producție internă sau din import, solicitantul, care se încadrează în clasa de risc «scăzut», poate aduce în garanție numai bunul cumpărat din credit;
d. În cazul creditului de consum garantat cu ipotecă imobiliară, pentru care solicitantul de credit se încadrează în clasa de risc «scăzut», valoarea creditului acordat nu poate depăși 85% din valoarea garanției ipotecare;
e. În cazul creditului de consum garantat cu ipotecă imobiliară, pentru care solicitantul de credit se încadrează în clasa de risc «mediu», valoarea creditului acordat nu poate depăși 75% din valoarea garanției ipotecare.
Condiții de garantare a creditelor pentru investiții imobiliare acordate clienților persoane fizice:
a. Pentru solicitantul de credit care se încadrează în clasa de risc «scăzut», valoarea unui credit pentru investiții imobiliare nu poate depăși 85% din valoarea garanției ipotecare.
b. Pentru solicitantul de credit care se încadrează în clasa de risc «mediu», valoarea unui credit pentru investiții imobiliare nu poate depăși 75% din valoarea garanției ipotecare.
c. Creditele pentru investiții imobiliare vor fi garantate cu ipotecă imobiliară a cărei valoare nu va fi mai mica de 133% din valoarea creditului.
Prevederile lit. a), b) și c) nu se aplică în cazul creditelor pentru investiții imobiliare garantate integral sau parțial de stat.
Pentru creditele acordate entităților nefinanciare, valoarea garanțiilor constituite va acoperi în proporție de cel puțin 120% valoarea creditului și dobânda aferentă primului an de creditare.
10. Costul creditului este determinat de costul surselor atrase și împrumutate și de administrarea creditului.Banca Cooperatistă Antic Bistrița practică dobânzi la creditele acordate în limitele stabilite de BCCC și aprobate de Consiliul de Adminitrație ale Băncii Cooperatiste Antic Bistrița, care să ofere o rentabilitate rezonabilă în condițiile asigurării continuității activității și a respectării cerințelor de prudențialitate și diminuare a expunerii la riscul de credit. În scopul realizarii acestei cerințe, Banca Cooperatistă are obligația analizării lunare a calității portofoliului de credite, asigurând totodată încadrarea în limitele prevăzute de prezenta strategie a creditelor clasificate în categoria „îndoielnic” și „pierdere”. Pentru asigurarea respectării acestei cerințe, banca cooperatistă are obligația menținerii unui flux de informații adecvat pentru monitorizarea activității de creditare și a riscului de credit.
Banca Cooperatistă Antic Bistrița urmăreste în activitatea de creditare dispersarea riscului de credit și încadrarea în limitele generale ale densității riscului stabilite pe categorii de clienți. Banca Cooperatistă Antic Bistrița va urmări încadrarea în limitele prevăzute în Normele privind acordarea de credite de către OCC, astfel:
• soldul creditelor acordate entităților nefinanciare, și persoanelor fizice nemembri cooperatori să nu depășească 15% din activele băncii cooperatiste. Limita de 15% din activele Băncii Cooperatiste Antic Bistrița poate fi modificată prin hotărâri ale Consiliului de administrație al BCCC fără a putea depăși limita de 25% din activele băncii cooperatiste prevăzută la art. 340 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr.227/2007, cu modificările și completările ulterioare.
11. Aplicarea cerințelor prudențiale prevăzute de Normele și Reglementările CREDITCOOP privind concentrarea riscului și a expunerilor față de contrapartidă, monitorizarea, raportarea expunerilor mari și a expunerilor față de persoanele aflate în relații speciale și încadrarea în limitele respective reprezintă o parte a strategiei de creditare a Băncii Cooperatiste Antic Bistrița.
12. Canale de distribuție (vânzări). Categoriile de credit pe care Banca Cooperatistă Antic Bistrița le promovează, menționate la punctul 1, trebuie să fie adresate și respectiv vândute într-o formă standardizată pe scară largă prin distribuția tradițională, respectiv prin sucursală si puncte de lucru ale băncii cooperatiste.
13. Profitabilitatea estimată. Profitabilitatea se estimează la nivelul Băncii Cooperatiste Antic Bistrița, pe categorii de clienți, în estimarea ei ținându-se cont de următoarele aspecte:
• Rata de referință și marja de dobândă care se estimează pe baza BVC-ului;
• Pentru depozitele atrase, Banca Cooperatistă Antic Bistrița trebuie să mențină o RMO de 12% pentru care, începând cu data de 24 ianuarie 2014, primește o dobândă de 0,47% p.a. Acest lucru generează costuri pentru Banca Cooperatistă Antic Bistrița, deoarece dobânda încasată de la BCCC este mai mică decât cea plătită deponenților, diferența fiind suportată pe costuri de banca cooperatistă. De aceea, se stabilește un cost al RMO care influențează profitabilitatea creditelor acordate;
• De asemenea, profitabilitatea portofoliului de credite este afectată și de costul riscului. Acesta se stabilește prin influențarea veniturilor din dobânzi cu costul previzionat al riscului (cheltuielile nete cu provizioane estimate prin BVC) și determinarea influenței acestuia în rata estimată a dobânzii.
14. Identificarea piețelor. Banca Cooperatistă Antic Bistrița are 21 unități teritoriale: sediu propriu,1 sucursală și 19 puncte de lucru dispuse, cu precădere, în orașele mici și în localitățile rurale.Din punct de vedere al pieței geografice, Banca Cooperatistă Antic Bistrița are o rază de activitate strict delimitată prin actul constitutiv și, din acest motiv, nu este necesară o identificare a acesteia.
Din punct de vedere al pieței geografice, Banca Cooperatistă Antic Bistrița are o rază de activitate strict delimitată prin actul constitutiv și, din acest motiv, nu este necesară o identificare a acesteia.
Din punct de vedere al segmentului țintă de clienți, Banca Cooperatistă Antic Bistrița acordă credite cu prioritate membrilor cooperatori deoarece este o instituție de credit constituita ca asociație autonoma de persoane fizice, unite voluntar în scopul îndeplinirii nevoilor și aspirațiilor lor comune de ordin economic, social și cultural.
Dispunerea unităților în special în orașe mici și în mediul rural are ca scop apropierea de clienții cu venituri mici și medii și de producătorii agricoli, cărora banca Cooperatistă doreste să le ofere o gamă largă de produse, de la plata diverselor tipuri de facturi până la acordarea de credite și păstrarea economiilor acestora.
Referitor la trendul pieței, previziunile pe termen scurt indică, în cel mai bun caz, stoparea trendului descrescător al activităților desfășurate de instituțiile de credit, în directă corelație cu evoluția previzionată a economiei naționale.
Concurența poate fi apreciată ca fiind foarte intensă în acest domeniu, la nivelul sistemului bancar activând, la finele lunii decembrie 2013, pe lângă organizațiile cooperatiste de credit din rețeaua CREDITCOOP, 40 de instituții de credit.
Pentru câștigarea avantajului competitiv, Banca Cooperatistă Antic Bistrița va acționa în sensul orientării agențiilor proprii si a punctelor de lucru spre amplasarea produselor și serviciilor lor în conștiința clienților, mai rapid decât concurența. O importanță deosebită se va acorda fidelizării clienților și, după caz a membrilor cooperatori (acționari) și transformarea de către banca cooperatistă a clienților (care nu sunt membri) în membrii cooperatori.
În vederea realizării acestui deziderat, Banca Cooperatistă Antic Bistrița are un produs de credit și condiții speciale pentru membrii cooperatori ai băncii cooperatiste astfel încât aceștia să resimtă în mod direct diferența dintre a fi un simplu client și a fi membru cooperator (acționar). De asemenea, relațiile cu proprii membri sunt diferite de relațiile cu alți clienți deoarece aceștia nu numai că sunt clienți ai băncii, dar sunt și cei care influențează politica și strategiile băncii cooperatiste prin reprezentanții lor în AGA.
Banca Cooperatistă Antic Bistrița este conștientă că a fi o „bancă specializată" reprezintă un risc datorită segmentului relativ îngust de piață care se poate diminua în anumite condiții sau datorită atacurilor concurenței. Totuși, din analizele efectuate s-a constatat că, concurenții majori au un interes scăzut față de segmentul de clientelă căruia i se adresează Banca Cooperatistă Antic Bistrița, iar eventualele lor atacuri pot fi contracarate prin bunăvoința membrilor cooperatori. Poziționarea în mediul concurențial a Băncii Cooperatiste Antic Bistrița se va realiza prin focalizare, prin aceasta înțelegându-se că Banca Cooperatistă Antic Bistrița se va concentra pe satisfacerea nevoilor și dorințelor membrilor sai.
Avantajul competitiv estimat, implică întregul sistem de valori, adică întreaga gamă de activități și decizii legate de crearea și utilizarea produselor destinate clienților, în general, și membrilor cooperatori în special și va fi obținut printr-o interacțiune continuă cu clienții și membrii unitatii.
15. Determinarea caracteristicilor portofoliului de credite – inclusiv gradul de diversificare și gradul de concentrare.
Începând cu luna martie a anului 2013, Banca Cooperatistă Antic Bistrița a renunțat a oferi clienților sai un număr de 12 produse de credit, respectiv: Variat Consum PJ, Echipamente PF, Variat Consum PF, Variat Alte PJ, Dinamic Simplu PF, Invest Simplu PF, Avantaj Simplu PF, Dinamic PF, Dinamic Invest PF, Flexibil PF, Avantaj PF și Express PF. Fiecare din aceste produse au fost oferite, în perioada anterioară, în două variante, respectiv în varianta cu dobândă fixă și în varianta cu dobândă variabilă. Aceste produse, vor rămâne în portofoliul Băncii Cooperatiste Antic Bistrița până la achitarea lor integrală, conform contractelor de credit încheiate cu clienții care le-au contractat. Începând cu luna februarie 2014 au fost reactivate produsele Avantaj și Simplu, produse de credit care intră în categoria creditelor de consum.
Astfel, conform fișelor de produse modificate și aprobate în sedința Consiliul de administrație al băncii cooperatiste din luna februarie 2014, Banca Cooperatistă Antic Bistrița oferă clienților săi următoarele produse de creditare, ale căror caracteristici sunt specificate în fișele de produs:
I. Credite acordate persoanelor fizice
I.1. Credite de consum:
• Creditul de fidelitate
• Creditul INVEST
• Creditul MAXICREDIT
• Creditul RAPID
• Creditul SIMPLU
• Creditul AVANTAJ
I.2. Credite de consum cu destinație imobiliară:
• Creditul MICRO INVEST IMOBILIAR
I.3. Credit pentru investiții imobiliare
• Creditul IMOBILIAR
II. Credite acordate entităților nefinanciare
• Creditul AGRO
• Creditul ECHIPAMENTE
• Creditul IMOBILIAR
• Creditul STANDARD
• LINIA DE CREDIT
Din punct de vedere al caracteristicilor portofoliului de credite al Băncii Cooperatiste Antic Bistrița, acesta este format din credite acordate membrilor cooperatori. Aceste credite sunt garantate în special cu garanții personale. Cu toate acestea, având în vedere că valoarea medie a unui credit se situează în jur de 6.000 lei, riscul de neplată și de concentrare este dispersat.
16. Restricții. Este interzisă creditarea de către Banca Cooperatistă Antic Bistrița a următoarelor persoane cu care se află în relații speciale:
• auditorul financiar al Băncii Cooperatiste Antic Bistrița;
• membrii unor comisii special constituite, potrivit dispozițiilor legale în vigoare (comisia de supraveghere specială a Băncii Cooperatiste Antic Bistrița);
De asemenea, Banca Cooperatistă Antic Bistrița nu poate acorda credite în condiții de favoare personalului propriu și familiilor acestora și nici persoanelor afiliate cu acestea, altele decât cele prevăzute de pachetele de măsuri remuneratorii și stimulente pentru salariații Băncii Cooperatiste Antic Bistrița.
17. Revizuirea procesului de creditare. În cadrul strategiei riscului de credit, Banca Cooperatistă Antic Bistrița urmăreste revizuirea procesului de creditare ori de câte ori cerințele o impun și prin care se va urmări în principal:
• analiza și actualizarea/efectuarea propunerii de actualizare a formularisticii utilizate;
• analiza și actualizarea/efectuarea propunerii de actualizare a criteriilor de aprobare și acordare a creditului;
• analiza și actualizarea politicii de garantare a creditului și a practicilor de evaluare a garanțiilor;
• diversificarea portofoliului de credite pe produse specifice tipurilor de clienți;
• revizuirea politicilor și revizuirea/efectuarea propunerii de revizuire a reglementărilor privind riscul de credit;
• analiza și actualizarea/efectuarea propunerii de actualizare a normelor și reglementărilor ce privesc activitatea de creditare;
• revizuirea/efectuarea propunerii de revizuire a normelor și procedurilor de gestionare a activelor problemă;
• dezvoltarea/efectuarea unor propuneri de dezvoltare și perfecționarea aplicațiilor IT și a sistemului intern de comunicații;
• creșterea nivelului de pregătire profesională a personalului implicat în activitatea de creditare prin organizarea de cursuri de pregătire în domeniul analizei de credit, cât și, în tehnica de negociere și vânzări.
Strategia de management a riscului de credit conține obiectivele strategice, strategia riscului de credit și politica de management a acestui risc.
Consiliul de Administrație a stabilit în Strategia de management a riscului de credit modul de organizare a activității de creditare, atribuțiile și responsabilitățile compartimentului Creditare, ale conducătorilor, ale Comitetului de Administrare a Riscurilor, ale Consiliului de Administrație, ale administratorului de risc precum și Politica riscului de credit.
Organul de conducere al băncii cooperatiste are competențe privind stabilirea apetitului și toleranței la risc la un nivel care să asigure funcționarea sănătoasă a acesteia și atingerea obiectivelor sale strategice, de reevaluare a nivelului toleranței la risc pe baza informațiilor furnizate de funcția de administrare a riscurilor prin Comitetul de Administrare a Riscurilor, așa cum sunt ele definite în Strategia și politica de management a riscului de credit.
3.2.4. Raport de supraveghere a riscului de credit
Creditele depreciate și nedepreciate exigibile la data de 31.03.2015 au fost în valoare de 288.326 lei, în creștere comparativ cu nivelul de 273.193 lei înregistrat la finele anului 2013. Valoarea de 3.174.468 lei a creditelor afectate de restanțe, înregistrată la 31.03.2015, în 471 cazuri, se prezintă după serviciul datoriei astfel:
– serviciul datoriei <=15 zile , 2.215.639 lei, în 312 cazuri,
– serviciu datoriei 15-30 zile, 341.797 lei în 67 cazuri,
– serviciu datoriei 30-60 zile, 282.627 lei în 46 cazuri,
– serviciu datoriei 60-90 zile, 53.814 lei în 9 cazuri,
– serviciul datoriei >90zile, 280.591 lei în 37 cazuri, din care 34 dosare sunt înaintate executorului bancar, în valoare de 273.509 lei.
În ceea ce privește calitatea portofoliului de credit s-au constatat următoarele:
– scăderea ponderii expunerii cu serviciul datoriei 0-30 zile (de la 97,95% la 31.12.2013 la 97,94% la 31.03.2015);
– cresterea ponderii expunerii cu serviciul datoriei de 31-60 zile (de la 0,51% la 31.12.2013 la 0,94% la 31.03.2015);
– scăderea expunerii cu serviciul datoriei 61-90 zile (de la 0,25% la 31.12.2013 la 0,18% la 31.03.2015);
-scăderea expunerii cu serviciul datoriei de peste 90 zile (de la 1,29% la 31.12.2013 la 0,94% la 31.03.2015);
(bază de informare, raportarea situatia clasificarii creditelor la 31.03.2015)
Urmare analizei anexelor, se constată o apreciere a calității portofoliului de credite al băncii cooperatiste, în perioada verificată banca cooperatistă a înregistrat un trend oscilant al portofoliului de credite, înregistrând o creștere în perioada decembrie 2013-iulie 2014, de la 21.372.296 lei-decembrie 2013 la 25.685.351 lei-iulie 2014, după care scade până la 24.480.847 lei-decembrie 2014 după care crește până la 25.097.140 lei-martie 2015, iar creditele restante nedepreciate și depreciate exigibile au crescut în perioada decembrie 2013- mai 2014 de la 273.193 lei la 304.213 lei după care scad până la 246.086 lei-decembrie 2014, urmând ca în primul trimestrul al anului 2015 să crească până la 288.326 lei-martie 2015.
La 31.03.2015 banca cooperatistă a avut pe rol un număr de 3.656 dosare de credit în valoare de 25.097.140 lei, dintre care 471 credite în valoare de 3.082.840 lei au fost afectate de restanțe, comparativ cu luna decembrie 2013 când pe rol au fost un număr de 3.496 dosare de credit în valoare de 21.372.296 lei, dintre care 342 credite au fost afectate de restanțe în valoare de 1.958.131 lei. Se remarcă creșterea mai lentă a numărului de credite restante( +129 dosare) la finele lunii martie 2015 compartiv cu luna decembrie 2013 pe fondul creșterii mai accelerate a numărului total al dosarelor de credit (+160 dosare), concomitent cu creșterea valorii medii a unui credit de la 6.113 lei-decembrie 2013 la 6.865 lei-martie 2015, și de la 5.726 lei-decembrie 2013 la 6.545 lei-martie 2015 pentru creditele afectate de restanță.
Ajustările de valoare pentru depreciere înregistrate în sold la 31.03.2015 la nivelul Băncii Cooperatiste Antic Bistrița au fost în valoare de 410.535 lei, înregistrând o scădere comparativ cu luna decembrie 2013(437.738 lei), și reprezintă 1,64% din total portofoliul de credite.
Din analiza indicatorilor privind calitatea activelor, pe baza raportărilor transmise de către banca cooperatistă verificată, în perioada 31.12.2013- 31.03.2015, au rezultat următoarele;
-Rata generală de risc, calculat ca raport între valoarea expunerii ponderată la risc și valoarea expunerii inițiale, a înregistrat nivele care au atribuit băncii (perioada martie 2014-noiembrie 2014) și în restul perioadei verificate astfel; 58,82%-decembrie 2013, 61,79%-iunie 2014, 59,75%-decembrie 2014 și 63,07%-martie 2015, nivel comparabil cu media pe total bănci cooperatiste de 63,14%-martie 2015.
-Indicatorul Total portofoliu de credite acordate clientelei nebancare în total active la valoare brută a înregistrat un trend oscilant cu nivele pornind de la 66,97%-decembrie 2013 la 75,73%-mai 2014, 71,67%-sept 2014, 75,70%-oct 2014, 66,64%-dec 2014 și 70,85%-martie 2015, evoluție influențată semnificativ de încasările/plățile APIA . Nivelul de 70,85% înregistrat la finele lunii martie 2015 a atribuit băncii, fiind superior mediei pe total bănci cooperatiste(68,80%) la aceeași dată.
-Rata riscului de credit, calculat ca raport între expunerile brute ale creanțelor clasificate în categoriile îndoielnic și pierdere și total credite, creanțe atașate și sume de amortizat clasificate, a înregistrat o apreciere de la 1,96%-decembrie 2013 la 1,51%-iunie 2014, 1,24%-decembrie 2014 și 1,34%-martie 2015, atribuind băncii, superior mediei pe total bănci cooperatiste la aceeași dată(3,30%-martie 2015).
-Rata riscului de credit, calculat ca raport între valorile brute clasificate în categoriile substandard, îndoielnic și pierdere și total credite, creanțe atașate și sume de amortizat clasificate exclusiv elementelor din afara bilantului, a înregistrat nivele care au atribuit băncii, cu apreciere de la 1,94%-ian 2014 la 1,46%-iulie 2014 după care se depreciază până la 2,27%-dec 2014 și 2,47%-martie 2015, nivel superior mediei pe total bănci cooperatiste(5,18%-martie 2015).
-Rata creditelor neperformante, calculat ca raport între expunerea brută aferentă creditelor nebancare și dobânzilor aferente clasificate în „pierdere categoria a 2-a”, în cazul cărora serviciul datoriei > 90 zile si/sau în cazul cărora au fost initiate proceduri judiciare față de operațiune sau față de debitor / Total credite și dobânzi clasificate aferente clientelei nebancare, indicator monitorizat începând cu luna iunie 2014, a înregistrat nivele corespunzătoare rating 2, înregistrând o apreciere de la 1,46%-iunie 2014 la 1,12%-dec 2014 și 1,13%-martie 2015, nivel superior mediei pe total bănci cooperatiste(2,61%-martie 2015).
Urmare analizei se constată că riscul de credit a fost influențat negativ de indicatorul Total portofoliu de credite acordate clientelei nebancare în total active la valoare brută.
3.3. RISCUL DE PIATA
3.3.1. Considerații generale
Pentru organizațiile cooperatiste de credit din rețeaua CREDITCOOP, riscul de piață este riscul de a înregistra pierderi aferente pozițiilor din bilanț și din afara bilanțului datorită fluctuațiilor nefavorabile pe piață ale prețurilor (cum ar fi, de exemplu, prețurile acțiunilor, ratele de dobândă, cursurile de schimb valutar) pentru întreaga activitate a organizației. Referitor la activitățile desfășurate de OCC din rețeaua CREDITCOOP este important a se menționa că acestea desfășoară doar activități de banking book, respectiv activități în afara portofoliului de tranzacționare.
Riscul ratei dobânzii se determină și se monitorizează în scopul determinării impactului potențial negativ asupra venitului net din dobânzi, ca urmare a necorelării ratelor dobânzii la sursele atrase și împrumutate cu ratele dobânzii la plasamentele efectuate, precum și, a eventualelor pierderi în patrimoniul net.
Începând cu anul 2012, OCC din rețeaua CREDITCOOP, înregistrează dobânzile ca venituri sau cheltuieli, după caz, în Contul de Profit și Pierdere prin utilizarea ratei efective a dobânzii (IAS 39, IFRS 91).
Nivelul și dinamica ratei dobânzii sunt rezultatul acțiunii concomitente, convergente și contradictorii, a mai multor factori generali și specifici cu influențe directe sau indirecte cum sunt: rata profitului, raportul dintre cererea și oferta de credite pe piață, riscul pentru cel care acordă credite, durata creditului, prețul de procurare a surselor atrase, volumul surselor proprii neinvestite în imobilizări, nivelul inflației, politica monetară, ș.a.
Riscul valutar rezultă din variațiile cursurilor valutare, adică a diferențelor dintre valorile activelor și a pasivelor exprimate în diferite monede. În situația când moneda națională se întărește este recomandabil ca valoarea activelor în valută să nu depășească valoarea pasivelor în valută, iar când moneda națională slăbește este indicat ca valoarea activelor în valută să depășească valoarea pasivelor în valută.
3.3.2. Metode de identificare, evaluare și monitorizare a riscului ratei dobânzii în cadrul Băncii Cooperatiste Antic Bistrița
Metode cantitative utilizate pentru identificarea, evaluarea și monitorizarea riscului de rată a dobânzii:
A. O componentă a metodei cantitative se refera la identificarea, evaluarea și monitorizarea riscului modificării ratei dobânzii pe termen scurt. Riscul modificării ratei dobânzii pe termen scurt, constă în pericolul modificării marjei brute a dobânzii pe parcursul exercițiului financiar curent datorită modificării nivelului ratei dobânzii pe piață, pericol care trebuie ținut sub control pentru a se asigura încadrarea băncii cooperatiste în apetitul la risc stabilit la nivel strategic.
Pentru a efectua această analiză se vor efectua estimări cu privire la evoluția viitoare a ratei dobânzii. În acest sens, se va utiliza, după caz, una din următoarele metode de cuantificare a riscului ratei dobânzii:
• Media pătratică a abaterii dobânzii curente față de dobânda medie. Această metodă se bazează pe expresia matematică a variației medii a dobânzii și oferă rezultate concludente pentru perioadele în care nu se manifestă o tendință constantă de creștere sau descreștere a ratei dobânzii;
• Modificarea medie lunară a dobânzii. Această metodă utilizează o formulă de progresie aritmetică și se poate utiliza în condițiile în care rata dobânzii are fluctuații mari (condiții de criză economică sau de avânt economic – boom economic).
În general, este acceptată din start ideea inexactității rezultatelor precum și a faptului că nu pot fi incluși în algoritmul de calcul toți factorii determinanți ai dobânzii. Dar, chiar și în condițiile caracterului aproximativ al rezultatelor, acestea pot oferi direcții ale evoluției viitoare a ratelor dobânzii, fapt care este suficient pentru prevenirea sau limitarea efectelor induse de riscul modificării ratei dobânzii.
B. O a doua componentă a metodei cantitative se referă la analiza riscului modificării ratei dobânzii pe termen scurt prin intermediul testelor de stres. Aceste teste se vor efectua de către administratorul de risc al băncii cooperatiste, la solicitarea CAR și vor presupune evoluții ale ratei dobânzii care sunt diferite de rezultatele obținute în urma aplicării unuia din modelele de cuantificare a riscului ratei dobânzii.
C. O a treia componentă a metodei cantitative se referă la modificările potențiale ale valorii economice a Băncii Cooperatiste Antic Bistrița ca urmare a schimbării nivelurilor ratelor dobânzii.
Valoarea economică a Băncii Cooperatiste Antic Bistrița este dată de valoarea actualizată a fluxurilor de numerar nete așteptate, aferente. Valoarea economică nu poate fi reflectată contabil deoarece se bazează pe anticiparea unor fluxuri de trezorerie. Cu alte cuvinte, valoarea economică pune în evidență capacitatea activelor deținute de Banca Cooperatistă Antic Bistrița de a genera venituri.
Pentru calculul modificărilor potențiale ale valorii lor economice ca urmare a schimbării nivelurilor ratelor dobânzii, Banca Cooperatistă Antic Bistrița va aplica metodologia standardizată descrisă în anexa care face parte integrantă din Regulamentul BNR nr.5 din 20 decembrie 2013. În conformitate cu această metodologie, dimensiunea șocului standard este de 200 puncte de bază – basis points – în ambele direcții.
În cazul în care valoarea economică a băncii cooperatiste scade cu mai mult de 15% din fondurile proprii ca urmare a aplicării șocului standard stabilit de către Banca Națională a României, Banca Coopertista Antic Bistrița va determina cerință internă de capital pentru acoperirea riscului modificării potențiale a valorii economice a băncii.
Calcularea și raportarea modificării valorii economice se va efectua trimestrial în conformitate cu reglementările emise de Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP în acest sens.
D. Cea de-a patra metodă cantitativă de evaluare și monitorizare a riscului de rată a dobânzii este reprezentată de efectuarea unor scenarii bazate pe observații istorice și a unor scenarii de criză ipotetice prin care se vor simula condiții extreme ale pieței.
Prin această metodă se cuantifică vulnerabilitatea Băncii Cooperatiste Antic Bistrița la pierderi în condițiile unor modificări adverse ale ratei dobânzii. Aceste scenarii se vor derula periodic, cel puțin anual. Scenariile de criză ipotetică se vor baza pe scenariile cele mai nefavorabile care sunt rezonabile și vor surprinde sursele semnificative de risc. Conducerea superioară a Băncii Cooperatiste Antic Bistrița va lua în considerare rezultatele obținute la stabilirea și revizuirea politicilor, proceselor și limitelor pentru riscul de rată a dobânzii.
Metode calitative utilizate pentru identificarea, evaluarea și monitorizarea riscului de rată a dobânzii:
Metodele calitative utilizate pentru identificarea, evaluarea și monitorizarea riscului de rată a dobânzii au în vedere:
• Structura organizațională și divizarea domeniilor responsabilității care trebuie să asigure un control al riscului;
• Controalele interne / Revizuirea procedurilor;
• Calitatea datelor pe care se bazează rapoartele;
• Urmărirea încadrării nivelului indicatorilor de măsurare a riscului ratei dobânzii în nivelul de risc stabilit de către Banca Cooperatistă Antic Bistrița
3.4. Analiza riscului de lichiditate
Banca cooperatistă Antic Bistrița a elaborat strategii, politici, procese și sisteme de identificare, măsurare, administrare și monitorizare a riscului de lichiditate corespunzătoare profilului de risc, fiind aprobate în ședințele Consiliului de Administrație din 15.07.2014 și 31.07.2014.
Prin strategia de management a riscului de lichiditate și prin Procedura de administrare a acestei categorii de risc, banca cooperatistă Antic Bistrița și-a stabilit limite de expunere la risc și a optat pentru un nivel de risc mediu scăzut.
Organul de conducere și Comitetul de Administrare al riscurilor semnificative, monitorizează pe bază de indicatori, analize și situații specifice, eficacitatea administrării riscului de lichiditate de către conducerea superioară a băncii în conformitate cu toleranța la risc stabilită, în vederea asigurării menținerii unei lichidități suficiente de către banca cooperatistă.
În cadrul scenariilor ipotetice de criză, conform raportului privind evaluarea riscurilor semnificative, din analiza echilibrului pozițiilor bilanțiere pe benzi de scadență estimat pentru anul 2014, după aplicarea celui de-al treilea scenariu de criză se observă că pentru a putea răspunde în totalitate solicitărilor de retrageri de depozite înainte de termen în orizontul de timp de până la 7 zile,7 zile-1 lună și 1 lună-3 luni este necesară completarea rezervei de lichiditate cu 1.080.805 lei (riscul de lichiditate aferent orizontului de timp de la 1 zi până la 3 luni ). În vederea acoperirii acestui risc, Banca Cooperatistă Antic Bistrița și-a propus să apeleze la facilitățile oferite de BCCC și alte bănci cooperatiste din rețea.
Gestionarea lichidității în situații de criză s-a realizat conform Planurilor alternative în situații de criză în administrarea riscurilor semnificative.
Banca cooperatistă Antic Bistrița dispune de planuri alternative de finanțare care stabilesc strategii de soluționare a deficitelor de lichiditate în situații de criză, aprobate în ședința CA din 31.07.2014.
Banca cooperatistă a stabilit un set de indicatori de avertizare timpurie care să ajute în procesul de identificare în regim de urgență a creșterii riscului de lichiditate, aceștia fiind;
-creșterea rapidă a activelor, în special în situația în care sunt finanțate cu datorii potențial volatile; la nivelul băncii cooperatiste, conform raportului administratorului de risc activele au avut un trend stabil, nepunând în pericol poziția lichidității pe termen scurt sau mediu .
-creșterea concentrărilor în cadrul activelor, conform raportului administratorului de risc nu s-a constatat o creștere a concentrărilor în cadrul activelor în perioada decembrie 2013-martie 2015.
-creșterea datoriilor aferente finanțărilor de tipul wholesale, conform raportului administratorului de risc din decembrie 2014 și martie 2015, banca cooperatistă nu s-a confruntat cu o creștere a vulnerabilităților în ceea ce privește poziția lichidității,
-incidente repetate cu privire la încălcarea limitelor interne sau a celor reglementate- nu au fost cazuri
-deteriorarea semnificativă a profitului instituțiilor de credit, a calității activelor și a situației financiare generale; – la finele lunii decembrie 2014 și martie 2015 nu s-a înregistrat o deteriorare semnificativă a profitului, a calității activelor și a situației financiare generale, unitatea înregistrând profit.
-publicitate negativă – din rapoartele administratorului de risc din lunile decembrie 2014 și martie 2015 rezultă că banca cooperatistă nu a făcut obiectul nici unui incident care să afecteze imaginea băncii.
Din analiza indicatorilor privind lichiditatea, pe baza raportărilor transmise de către banca cooperatistă verificată, în perioada 31.12.2013- 31.03.2015, au rezultat următoarele;
-Lichiditatea imediată, calculat ca raport între disponibilități și depozite la termen constituite la Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP și total datorii minus fond social, a avut un trend oscilant, influențat de încasarile/plațile APIA, înregistrând nivele pornind de la 26,50%-dec 2013-rating 1 la 19,86%-iunie 2014-rating 4, 26,94%-decembrie 2014-rating 1,( apreciere influențată de intrările APIA) și 20,91%-martie 2015.
Conform Strategiei privind riscul de lichiditate, pct. 2.1, lit A alin 4, ….. banca cooperatistă și-a propus ca…”….. 4. Nivelul indicatorului de lichiditate imediată realizat de Banca Cooperatistă Antic Bistrița trebuie să fie mai mare de 19%….”, obiectiv nerealizat, în perioada anului 2014, banca cooperatistă a înregistrat nivele pentru indicatorul Lichiditatea imediată care s-au situat sub nivelul de 19%, astfel; 14,71%-mai 2014, 18,68%-iulie 2014 și 14,23%-octombrie 2014.
Astfel banca cooperatistă a contractat 5 împrumuturi de la BCC CREDITCOOP-Agenția Cluj, în vederea completării nivelului prevăzut al rezervei minime obligatorii, în 30.06.2014, 1.000.000 lei pe termen de 1 zi, în 31.07.2014, 1.600.000 lei, pe termen de 1 zi, în 29.08.2014, 2.400.000 lei pe termen de 4 zile, în 30.09.2014- 2.900.000 lei pe termen de 1 zi și în 20.10.2014-700.000 lei pentru 4 zile.
-Credite acordate clientelei nebancare (val.brută) în depozite atrase de la clientela nebancară arată gradul în care resursele atrase de la clienți sunt plasate în credite. Pentru acest indicator evaluarea se face în funcție de depășirea limitei stabilite și transmise trimestrial de către Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP. În perioada analizată nivelul înregistrat de bancă pentru acest indicator s-a încadrat în limitele stabilite de BCC CREDITCOOP, la finele lunii decembrie 2014 nivelul indicatorului a fost de 89,70% iar limita de 122%, iar la finele lunii martie 2015 nivelul a fost de 97,78% iar limita de 108%.
Pentru anul 2014 conform Strategiei și Politicii de management a riscului de lichiditate/iulie 2014, banca cooperatista Antic Bistrița a estimat ca în anul 2014, numerarul și rezerva minimă obligatorie se vor situa în jurul valorii de 4.600.000 lei.
La data de 31.03.2015 banca cooperatistă avea depozite la Agenția Cluj a BCC CREDITCOOP în valoare de 1.000.000 lei și disponibil în casierie și contul curent în valoare de 4.792.672 lei.
Conform planului alternativ pentru gestiunea riscului de lichiditate în situații neprevăzute, banca cooperatistă a prevăzut că asigurarea necesarului de lichiditate în situații de criză pe termen foarte scurt poate fi obținut și din surse externe (atunci când nu este posibilă asigurarea necesarului de lichiditate din surse interne), prin apelarea la forma de creditare acordată de băncile cooperatiste din rețeaua CREDITCOOP, cu care sunt încheiate convenții în acest sens( contract nr. 1/10.01.2012 pentru suma de 1.000.000 lei cu banca cooperatistă Alfa Târnăveni și contract nr. 2/13.01.2012 pentru suma de 1.000.000 lei cu banca cooperatistă Alianța Cluj Napoca).
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Principala operațiune bancară în cadrul Băncii Cooperatiste Antic Bistrița este creditarea.Felul în care banca alocă fondurile pe care le gestionează, poate influența în mod hotărâtor dezvoltarea economică a unității. Pe de altă parte, banca își asumă riscuri atunci când acordă credite, și în mod cert, toate băncile înregistrează în mod curent pierderi la portofoliul de credite atunci când unii debitori nu își onorează obligațiile. Oricare ar fi însă riscurile asumate, pierderile la portofoliul de credite pot fi minimizate dacă operațiile de creditare sunt organizate și gestionate cu profesionalism. Printre cauzele principale ale falimentelor bancare se înscriu:
1. Neatenția în formularea normelor de creditare;
2. Prezentarea unor condiții de creditare prea generoase,cuplată cu lipsa unor normative clare;
3. Nerespectarea normelor interne de creditare de către personalul băncii;
4. Concentrarea riscantă a creditelor pe anumite piese;
5. Slabul control exercitat asupra personalului băncii;
6. Creșterea excesivă a valorii portofoliului de credite,peste posibilitățile rezonabile ale băncii de a acoperi riscurile;
7. Sisteme defectuoase de măsurare și control a riscului de credit.
Pentru a depăși deficiențele sistemice și procedurale care duc la creșterea pierderilor la portofoliu de credite, Banca Cooperatistă Antic Bistrița trebuie să conceapă și să implementeze politici de creditare performante și să angajeze/pregătească un personal de un profesionalism ireproșabil, care să înțeleagă și să respecte disciplina acestor norme. Pentru aceasta este necesar să existe un feed-back permanent prin care conducerea băncii să fie informată despre eficacitatea procesului de control al calității creditelor,astfel încât cele cu probleme să fie detectate și corectate (în limita posibilităților) din timp.
O politică de creditare poate fi apreciată ca fiind corectă dacă în elaborarea ei s-a acordat prioritate atingerii următoarelor obiective:
-selecția unor credite sigure cu o profitabilitate maximă de rambursare;
-selecția unor plasamente fructuoase pentru fondurile de care dispune banca;
-încurajarea extinderii creditelor care corespund nevoilor pieței pe care operează banca.
Politicile de creditare variază în timp și în funcție de ciclul economic. Ele trebuie să fie actualizate și să devină adaptabile la modificările mediului concurențial și economic.
Din acest punct de vedere, cea mai importantă funcție a conducerii băncii este de a controla calitatea portofoliului de credite. Aceasta, deoarece slaba calitate a creditelor este principala cauză a falimentelor bancare.
Controlul intern corespunde autocontrolului, prin care se poate ameliora nivelul rezultatelor financiare și raportul dintre costuri și randament. Un control intern eficient constituie un instrument de gestiune indispensabil bunei funcționări a băncii și completează în mod necesar măsurile prudențiale.
Din analizele efectuate în prezenta lucrare se desprind câteva premise ce vizează îmbunătățirea managenetului riscului de credit la Banca Cooperatistă Antic Bistrița prin:
• analiza și revizuirea periodică a portofoliului de credite pentru a se asigura că următorii factori sunt cuprinși în politicile de creditare : nivelul,distribuția activelor bancare; nivelul activelor pentru care nu se constituie angajamente neperformante, renegociate , refinanțate și cu rată redusă;gradul de adecvare al capitalului și al rezervelor; capacitatea băncii de a adiminstra și recupera creditele problemă ; concentrări de credite necorespunzătoare; adecvarea și eficiența politicilor și procedurilor de administrare a creditelor; eficoiența și eficacitatea procesului de identificare,cuantificare și monitorizare a nivelurilor de risc inițial și variabil,sau a riscului asociat expunerii creditelor acordate.
• perfecționarea continuă a mecanismelor de abordare a creditelor neperformante,cu toate că acestea dețin un procent scăzut din totalul portofoliului,prin reducerea expunerii la riscul de credit ca urmare a perceperii unor garanții;colaborarea cu debitorul pentru evaluarea problemelor și identificarea soluțiilor care să amelioreze capacitatea de ramburasare a creditelor ( oferirea de consultanță,elaborarea unui program de reeșalonare a datoriilor);mijlocirea preluării clientului de către o terță parte cu o bonitate mai bună,sau chiar mijlocirea unui parteneriat sub forma unei asocieri în participațiune.
Întrucât manifestările posibile ale riscurilor sunt foarte diverse,posibilitatea reală de a stabili un control asupra lor constă în divizarea fiecărui proces al băncii în operațiuni – părți componente,elaborarea de grafice privind circulația documentelor și a circuitului informațional la toate nivelele,identificarea și estimarea surselor de risc și a manifestărilor posibile a riscului pentru fiecare operațiune.
Controlul intern trebuie să fie instrumentul principal de dirijare a riscurilor la nivelul unității. Menirea sa este de a servi în calitate de instrument de acțiuni preventive, și nu de a constata faptele evenimentelor deja petrecute.
BIBLIOGRAFIE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Riscurilor Aferente Institutiilor DE Credit (ID: 136173)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.