Analiza Riscului In Domeniiul Farmaceutic

Economie

Analiza Riscului In Domeniiul Farmaceutic

Byadmin ianuarie 1, 2024

ANALIZA RISCULUI ÎN DOMENIIUL FARMACEUTIC

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I RISCUL ÎN ACTIVITATEA ÎNTREPRINDERII

1.1. Definirea conceptului de risc

1.2. Clasificarea riscurilor

1.3. Prezentarea generală S.C. ANTIBIOTICE S.A.

CAPITOLUL II RISCUL DIN EXPLOATARE

2.1. Pragul de rentabilitate și riscul de exploatare

2.2. Evaluarea riscului de exploatare

2.3. Sensibilitatea rezultatului exploatării în raport cu nivelul de activitate

2.4. Analiza riscului de exploatare la S.C ANTIBIOTICE S.A.

2.4.1. Pragul de rentablitate și riscul de exploatare

2.4.2. Evaluarea riscului de exploatare

2.4.3. Derterminarea riscului pe baza efectului de levier al exploatării

CAPITOLUL III RISCUL FINANACIAR

3.1. Sfera riscului financiar

3.2. Calculul riscului financiar

3.2.1. Determinarea riscului finaciar pe baza efectului de levier financiar

3.2.2. Determinarea riscului financiar pe baza pragului de rentabilitate global și a coeficientului levierului fianciar

3.3. Analiza riscului financiar la S.C ANTIBIOTICE S.A

3.3.1. Calculul riscului financiar

3.3.2. Determinarea riscului financiar pe baza pragului de rentabilitate global

3.3.3. Determinarea riscului financiar pe baza coeficientului levierului financiar

CAPITOLUL IV RISCUL DE INSOLVENȚĂ ȘI DE FALIMENT

4.1. Noțiuni principale despre riscul de insolvență și de faliment

4.2. Determinarea risclui de faliment pe baza metodei scorurilor

4.2.1. Modelul Altman sau ”Z”

4.2.2. Modelul Conan & Holder

4.3. Determinarea risclui de faliment pe baza metodei bancare

4.3.1. Modelul Băncii Comerciale Române

4.4. Analiza riscului de insolvență și de faliment la S.C ANTIBIOTICE S.A

4.4.1. Modelul Altman

4.4.2. Modelul Conan-Holder

4.4.3. Metoda Băncii Comerciale Române

SINTEZA ANALIZEI

BIBLOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

”Când pornești la o acțiune trebuie să ai în vedere și riscurile ei.”

Eugen Lovinescu

Lumea în care trăim este plină de incertitudine, deci aceasta este prezentă și în toate activitățile economice ale oricărei întreprinderi.

Înainte de a începe orice tip de activitate este obligatorie identificarea și evaluarea riscurilor ce pot apărea, eliminarea sau reducerea lor, acceptându-se doar acele riscuri care nu influențează într-o mare măsură activitatea și rezultatele societății.

Tema aleasă, ”Analiza riscului în domeniul farmaceutic”, are ca scop identificarea riscurilor care pot apărea, prevenirea acestora, cât și adoptarea de măsuri privind diminuarea sau eliminarea lor.

Am ales această temă pentru a evidenția importanța cunoașterii riscurilor care pot apărea în orice activitate economică și în orice întreprindere. Riscul nu este același pentru toate formele de activități, dificultatea sau ușurința cu care poate fi prevăzut diferă la fiecare înreprindere. Riscul rebuie să fie o prioritate pentru conducerea societății, aceasta trebuie sa știe în orice moment care și unde este riscul, cât de mare este acesta și dacă este mai mare sau nu decât câștigul.

Această lucrare este structurată în patru capitole tratate separat ca părți distinte, dar care au legătură unul cu celălalt.

Metodologia de cercetare cuprinde atât cărți și lucrări de specialitate românești privind riscul în activitatea economică cât și site-uri oficiale cu tematică economică. Pentru studiul de caz am utilizat informațiile din rapoartele financiare oficiale ale S.C. Antibiotice S.A. listate pe site-ul oficial al Bursei de Valori București, iar pentru înțelegerea cât mai bună a informațiilor, am exprimat grafic evoluția indicatorilor celor mai importanți.

În elaborarea lucrării am utilizat cunoștințele teoretce și practice dobândite la diferite discipline studiate pe parcursul anilor de licență.

Primul capitol al lucrării cuprinde aspecte generale referitoare la risc, clasificarea acestuia, iar la sfârșitul capitolului am prezentat societatea S.C. Antibiotice S.A., analizată la studiul de caz.

În al doilea capitol este dezbătut un element principal al riscului, în general, și anume riscul de exploatare. Este structurat în subcapitole, astfel, este prezentat riscul de exploatare, evaluarea acestuia, precum și sensibilitatea rezultatului exploatării în funcție de nivelul de activitate. La sfârșitul capitolului este analizat riscul de exploatare la societatea studiată.

Capitolul al treilea este rezervat unui alt tip de risc- riscul financiar. Și acest capitol este împărțit în subcapitole; în prima parte este descris acest risc, iar apoi este prezentat modul de calcul al acestuia. Capitolul se încheie cu studiul de caz aferent riscului financiar la S.C. Antibiotice S.A.

În ultimul capitol este vorba despre un alt tip esențial al riscului, riscul de insolvență sau de faliment. Sunt prezentate aspectele generale ale acestui risc, precum si metodele de determinare a riscului de faliment, și anume: metoda Altman, metoda Conan – Holder, respectiv Modelul Băncii Comerciale Române. Capitolul se încheie cu analiza riscului de faliment la societate farmaceutică analizată.

În ultima parte a lucrării am formulat o sinteză a acestei analize, reprezentând concluziile finale, precum și câteva propuneri, sugestii.

Proiectul se încheie cu bibliografia, care conține sursele de informații, dar și cu anexele care au stat la baza realizării studiului de caz.

În opinia mea, aceste cunoștințe legate de risc sunt necesare oricărui economist, sau viitor economist, pentru a putea face față oricărei situații de incertitudine, datorită faptului că orice activitate este afectată, într-un mod sau altul de risc, iar fiecare întreprindere are de suferit dacă nu acționează în mod corespunzător împotriva producerii riscului prin prevenirea și diminuarea lui.

CAPITOLUL I

RISCUL ÎN ACTIVITATEA ÎNTREPRINDERII

1.1. Definirea conceptului de risc

Termenul ”risc”, conform Dicționarul de economie politică, este definit ca “eveniment viitor și probabil, a cărui producere ar putea provoca anumite pierderi. El poate fi previzibil atunci când factorii care ar aduce pierderi pot fi prevăzuți cu anticipație și neprevizibil determinat de situații fortuite”.

În literatura de specialitate riscul poate fi privit ca „reprezentând incapacitatea unei firme de a se adapta la timp și la cel mai mic cost la modificările de mediu”. Potrivit acestei definiții, riscul unei investiții efectuate de o întreprindere are ca sursă primară instabilitatea climatului de afaceri și incapacitatea agentului economic de a contracara fără costuri mari și la timp efectele generate de această evoluție continuă.

Gheorghe Băileșteanu privește riscul ca un ”fenomen obiectiv ce însoțește fiecare afacere. Este mai degrabă un factor de progres, atunci când este gestionat corect, decât de regres”. Riscul nu mai este văzut strict ca posibilitatea apariției unor pierderi sau producerii unui eveniment nefast, ci ca posiblitatea apariției unor variații, efectele acestora asupra activității întreprinderii depinzând de modul în care sunt gestionate.

Dicționarul limbii române definește riscul ca “posibilitatea de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de a suporta o pagubă”. Prin urmare, riscul reprezintă “un pericol, un inconvenient posibil”, de care omul este conștient și, în consecință, el se străduiește să și creeze mijloace de prevenire și atenuare a efectelor lui nedorite sau chiar de înlăturare a lui ori de câte ori este posibil.

1.2. Clasificarea riscurilor

În literatura de specialitate este întâlnită frecvent gruparea în funcție de consecințe a riscurilor activității economico-financiare a agentului economic. Astfel:

– riscuri de exploatare

– riscuri financiare

– riscuri de faliment

a) Riscul de exploatare reflectă sensibilitatea rezultatului la modificările condițiilor în care firma îsi desfășoară activitatea de exploatare. Pentru ca rezultatul activității să fie insensibil la variațiile costurilor fixe, riscul de exploatare trebuie să fie redus la minim.

b) Riscul financiar este asociat modului de finanțare a activității firmei, având în vedere sensibilitatea rezultatului la modificarea condițiilor de finanțare. Erorile din contabilitate au o contribuție la creșterea riscului financiar. Omiterea în contabilitate a unor operații sau contabilizarea greșită a unor operații, pot conduce la erori în conturile anuale, dacă nu sunt descoperite la timp.

c) Riscul de faliment, sau de insolvabilitate, reflectă capacitatea firmei de a onora plățile la scadență. Acest risc se manifestă în cazul în care societatea nu este în măsura să facă față plăților către creditorii săi: stat, furnizori, instituții de credit, etc., apariția și manifestarea riscului de insolvabilitate fiind strâns legată de manifestarea celorlalte riscuri descrise anterior, fiind în fapt efectul acțiunii acestora.

Între riscurile enunțate mai sus, riscurile de exploatare sunt cele mai ample și cuprind:

Riscul de organizare și conducere – constă în inexistența unor compartimente specializate sub formă de sectoare, secții, servicii, în structura funcțională a întreprinderii, în funcție de volumul și natura afacerilor. Posibilitățile de apariție a riscului se multiplică atunci când nu se face o selectare strictă a cadrelor de conducere și de execuție. Ca subdiviziuni ale acestui risc apar:

riscul de selecționare a personalului, generat de incompetență și ignoranță;

riscul de dotare tehnico-materială și financiară duce la lipsa de activitate datorită dotării materială și financiară insuficientă;

riscul de management (conducere) este generat de incompetența conducerii. Pentru diminuarea acestui risc este necesară descentralizarea puterii de decizie.

Riscul de investiții poate rezulta din utilitatea parțială sau inutilitatea unei investiții, respectiv, din ineficiența ei economică. Acest risc are efecte negative de mari dimensiuni, imprevizibile, câteodată cu consecințe catastrofale.

Riscul de aprovizionare, este acel risc de a nu asigura în mod continuu aprovizionarea cu materii prime, materiale și energie a procesului de producție.

Riscul de fabricație;

Riscul de depozitare; este strâns legat de modul în care sunt asigurate spațiile de depozitare ale mărfurilor, produselor, de modul cum sunt amplasate și administrate.

Riscul de desfacere; între riscurile mai importante în domeniul desfacerii menționăm:

riscul privind bonitatea partenerilor, respectiv a capacității acestora de a plăti obligațiile asumate prin contracte;

riscul de scumpire ulterioară a contractării materiilor prime și a manoperei;

riscul privind negocierea neurmată de contractare;

riscul privind executarea contractelor.

Riscul valutar este generat de fenomene specifice pieței valutare: reglementări de convertibilitate, devalorizare, revalorizare, reglementări de transferabilitate.

Riscul creditului este generat de incertitudinea creditorului de a-și încasa creanța, respectiv de incertitudinea debitorului de a nu-și onora la timp datoria. Există mai multe categorii ale acestui risc:

riscul creditului de consum- debitorul care a angajat acest gen de credit nu are o bază materială certă acoperitoare;

riscul creditului de investiție productivă;

riscul creditului de exploatare;

riscul creditului de circulație constă în imposibilitatea plății sumelor datorate furnizorilor.

Riscul de muncă se manifestă în forme diferite:

riscul pierderii locului de muncă;

riscul de concediere;

riscul de șomaj;

riscul micșorării salariilor.

Riscul de publicitate comercială are două forme, respectiv lipsa de publicitate și antipublicitatea.

Riscul în contracte economice:

riscul de stopare a progresului tehnico-calitativ;

riscul de înghețare a nivelului de preț;

riscul de deteriorare a prețului pe calea fluctuațiilor valutare.

Riscul licitațiilor se referă la pagubele pe care le pot avea organizatorul licitației și cel care participă la licitație.

Riscul tehnologic se referă la pierderile pe care le poate cauza rămânerea în urmă din punct de vedere tehnic, tehnologic.

Riscul de transport;

Riscul de ofertă;

Riscul reprezentării comerciale:

riscul privind bonitatea partenerilor, respectiv a capacității acestora de a plăti obligațiile asumate prin contracte;

riscul de scumpire ulterioară a contractării materiilor prime și a manoperei;

riscul privind negocierea neurmată de contractare;

riscul privind executarea contractelor.

Riscul valutar este generat de fenomene specifice pieței valutare: reglementări de convertibilitate, devalorizare, revalorizare, reglementări de transferabilitate.

Riscul creditului este generat de incertitudinea creditorului de a-și încasa creanța, respectiv de incertitudinea debitorului de a nu-și onora la timp datoria. Există mai multe categorii ale acestui risc:

riscul creditului de consum- debitorul care a angajat acest gen de credit nu are o bază materială certă acoperitoare;

riscul creditului de investiție productivă;

riscul creditului de exploatare;

riscul creditului de circulație constă în imposibilitatea plății sumelor datorate furnizorilor.

Riscul de muncă se manifestă în forme diferite:

riscul pierderii locului de muncă;

riscul de concediere;

riscul de șomaj;

riscul micșorării salariilor.

Riscul de publicitate comercială are două forme, respectiv lipsa de publicitate și antipublicitatea.

Riscul în contracte economice:

riscul de stopare a progresului tehnico-calitativ;

riscul de înghețare a nivelului de preț;

riscul de deteriorare a prețului pe calea fluctuațiilor valutare.

Riscul licitațiilor se referă la pagubele pe care le pot avea organizatorul licitației și cel care participă la licitație.

Riscul tehnologic se referă la pierderile pe care le poate cauza rămânerea în urmă din punct de vedere tehnic, tehnologic.

Riscul de transport;

Riscul de ofertă;

Riscul reprezentării comerciale;

Riscul la bursele de mărfuri; sunt proporționale cu numărul participanților la bursă și cu cota de participare a fiecăruia.

Riscul ratei inflației.

1.3. Prezentarea generală S.C. ANTIBIOTICE S.A.

Societatea comercială S.C. ANTIBIOTICE S.A. este o întreprindere farmaceutică din România, care a luat naștere în 1955 și are ca principal obiect de activitate fabricarea produselor farmaceutice de bază. Datorită numărului de angajați: 1447 la sfârșitul anului 2012 și a valorii cifrei de afaceri/activelor totale, societatea este încadrată în cadrul societăților mari. Principalii clienți sunt farmaciile, spitalele și companiile care activează în domeniul medical.

Este o întreprindere pe acțiuni în curs de privatizare, iar staul român, prin intermediul Agenției pentru valorificarea activelor statului, este acționarul majoritar. Datorită evoluției financiare ascendente, societatea este cotată la Bursa de Valori București, la Categoria I.

În cadrul activității de cercetare și formulare a produselor farmaceutice, societatea creează produse farmaceutice noi și competitive, optimizând formulele produselor tradiționale și diversificând în permanență portofoliul de produse al companiei.

Antibiotice Iași s-a poziționat pe locul al treilea la sfârșitul anului 2005 în rândul producătorilor de medicamente autohtoni.

Scopul S.C. Antibiotice S.A. este de a schimba tratamentele scumpe într-o modalitate mai accesibilă de optimizare a calității vieții oamenilor.

Compania ANTIBIOTICE SA Iași își propune ca în următorii șase ani să finalizeze investiții în valoare de circa 40 de milioane de euro.

CAPITOLUL II

RISCUL DIN EXPLOATARE

2.1. Pragul de rentabilitate și riscul de exploatare

Riscul de exploatare exprimă incapacitatea firmei de a se adapta la timp și cu cele mai mici costuri la variațiile mediului economico- social și reflectă variabilitatea rezultatului economic în funcție de condițiile de exploatare.

Pragul de rentabilitate, sau punctul mort, critic, reprezintă punctul în care cifra de afaceri absoarbe complet cheltuielile de producție, iar profitul este nul. Pragul de rentabilitate reprezintă „nivelul minim al activității la care trebuie să se situeze întreprinderea pentru a nu lucra în pierdere”. Trecând peste acest prag, activitatea firmei este rentabilă.

Pragul de rentabilitate se poate determina „fie în unități fizice, fie în unități valorice sau în număr zile, atât pentru un singur produs cât și pentru întreaga activitate a întreprinderii”.

Analiza se bazează pe structura de exploatare a întreprinderii caracerizată în literatura de specialitate prin cheltuieli fixe și variabile.

Repartiția cheltuielilor fixe și a celor variabile în raport cu cifra de afaceri pune o influență mare asupra rentabilității.

Metoda aceasta permite aprecierea riscului economic la care este supusa activitatea oricărei firme, întrucât aceasta nu poate să prevadă cu certitudine diferitele componente ale rezultatului său (cost, cantitate, preț) și ale ciclului de exploatare.

Cheltuielile variabile sunt direct proporționale cu nivelul producției (materii prime și materiale directe, salariile personalului direct productiv). Totodată, aceasta metodă de analiză este fundamentată pe structura costului total care se modifică în funcție de nivelul de producție și cheltuielile fixe, care sunt independente de nivelul de activitate al firmei, sunt angajate în scopul funcționării normale a activității firmei, fiind plătite chiar în absența cifrei de afaceri.

Cheltuielile fixe sunt independente de nivelul activității, angajate în scopul funcționării normale a întreprinderii, fiind plătite chiar în absența cifrei de afaceri (apa, electricitate, întreținere personal administrative, cheltuieli cu amortizarea). Cu cât ponderea cheltuielilor de natură fixă este mai ridicată, cu atât nivelul riscului operațional este mai important, pentru orice agent economic.

O întreprindere care are cheltuieli fixe sau de structură foarte ridicate va avea rezultatele mai instabile și este deci mai riscantă. În cazul în care producția este scăzută, întreprinderea nu va putea să repartizeze cheltuielile sale fixe asupra unui număr suficient de produse și va obține astfel pierderi.

Legătura dintre pragul de rentabilitate și riscul de exploatare este una invers proporțională. Cu cât firma se situeză deasupra pragului de rentabilitate cu atât activitatea sa devine mai rentabilă, riscul de exploatare reducându-se în aceeași măsură.

În cazul în care pragul de rentabilitate se determină pentru un singur produs se pornește de la ipoteza unui cost variabil unitar constant (v=ct), adică ”indiferent de volumul fizic al producției vândute, cheltuielile variabile pe unitatea de produs sunt constante, variind în schimb volumul total al acestora (CV)” precum și a prețului de vânzare unitar raportat la creșterea volumul produselor fizice vândute.

CV = v x Q

Unde: v – cost variabil unitar

CV – cheltuieli variabile

Q – volumul producției

CA = p x Q

Unde: CA – cifra de afaceri

p – prețul unitar de vânzare

Pe baza acestor corelații, pragul critic, reprezintă ”volumul fizic al producției vândute care acoperă totalul cheltuielilor , iar rezultatul exploatării este nul”, se determină după următoarea formulă:

dacă CA = CT=> RE = 0

CT = CV +CF

Unde:

CT– cheltuielile totale

CF – cheltuieli fixe

RE – rezultatul din exploatare

Pe baza relațiilor de mai sus se poate determina pragul de rentabilitate în unități fizice:

CA = CV +CF=> p x Q = v x Q + CF=> p x Q – v x Q = CF => QPR =

unde:

QPR = volumul fizic al producției vândute pentru a atinge pragul de rentabilitate ;

PR = pragul de rentabilitate ;

p – v = mcv;

mcv – marja unitara asupra cheltuielilor variabile;

Din punct de vedere grafic, pragul critic poate fi reprezentată conform graficului de mai jos:

Graficul 2.1. Reprezentarea grafică a pragului de rentabilitate liniar

Sursa: Georgeta Vintilă-Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică, 2010, pg 103

Dreapta paralelelă cu axa 0x reprezintă cheltuielile fixe care rămân constante pe tot parcursul desfășurarării activității de exploatare. Pe măsură ce nivelul producției începe să crescă, crește și nivelul cheltuielilor variabile. De aceea drepta cheltuielilor variabile se trasează din punctul de origine, unui nivel 0 al producției fiindu-i asociat un nivel al cheltuielilor variabile egal tot cu 0. Suma dintre dreapta cheltuielilor fixe și dreapta cheltuielilor variabile reprezintă cheltuielile totale. Dreapta ce reprezintă cifra de afaceri pornește din punctul de origine al celor două coordonate și crește odată cu volumul vânzărilor.

Punctul în care dreapta încasărilor se intersectează cu dreapta costurilor totale este pragul de rentabilitate, iar reprezentările sale pe dreptele 0x și 0y sunt expresiile în unități fizice și valorice ale acestuia.

În QPR firma nu are nici profit, nici pierdere. Atunci când Q< QPR, cheltuielile sunt mai mari decât CA, iar întreprindere își desfășoară activitatea în pierdere. Când Q>QPR, cheltuielile sunt acoperite cu mult de cifra de afaceri încât se realizează profit.

Stabilirea pragului critic în unități valorice la întreprinderile care fabrica un singur produs, se realizează prin înmulțirea pragului critic în volum (QPR) cu prețul de vânzare unitar (p), obținându-se:

p x QPR = x p

știm că:

x100 = Rmcv

Rmcv – rata marjei asupra costului variabil unitar.

Din formula de calcul anterioară rezultă:

CAPR = QPR x p,

În cazul în care întreprinderea produce o gamă diversificată, prgul critic se determină în unități valorice, pe baza unor indicatori similari. Determinarea volumului valoric în lei al vânzărilor corespunzător pragului critic, este utilă, mai ales pentru firmele care vând produse la prețuri variate. Această analiză necesită doar cunoașterea volumului total al vânzărilor, a costurilor fixe totale și a costurilor variabile la nivelul respectiv de vânzări.

CAPR =

Unde: CAPR- cifra de afaceri critică

Analog, se poate determina cifra de afaceri aferentă pragului de rentabilitate la nivelul întregii producții:

CAPR =

Pragul de rentabilitate reprezintă valoarea cifrei de afaceri pentru care suma cheltuielilor fixe este egală cu marja absolută asupra costului variabil.

RMCV = x 100

MCV = CA – CV

Această metodă de analiză este utilă firmelor care vând diferite produse la prețuri variate, atunci când se fac calcule de previziune, deoarece permite obținerea următoarelor informații:

– cifra de afaceri pentru care profitul este nul;

– mărimea cifrei de afaceri care să conducă la obținerea unui profit dorit;

– mărimea cifrei de afaceri necesară pentru menținerea unui anumit profit, în condițiile în care cresc cheltuielile fixe;

– mărimea profitului realizabil la o creștere dată a cifrei de afaceri.

2.2. Evaluarea riscului de exploatare

Riscul de exploatare se poate dermina pe baza pragului critic folosind două metode:

calculând rata care exprimă direct riscul de exploatare (RPR )

RPR = x 100

Cu cât această rată este mai mare, cu atât riscul va fi mai mare și invers.

calculând indicele de securitate (IS), care pune în evidență marja de securitate de care dispune firma:

Is =

Marja de securitate a întreprinderii va fi cu atât mai mare cu atât indicele este mai mare.

Evaluarea riscului de exploatare mai poate fi făcută și cu ajutorul “indicatorului de poziție” față de pragul critic. Acest indicator este exprimat atât în mărimi absolute (α), cât și în mărimi relative (α’):

mărimi absolute:

α = CA reală – CApr;

mărimi relative:

α’ =

Indicatorul de poziție în valori absolute numit și ”flexibilitate absolută”, exprimă ”capacitatea firmei de a-și adapta producția la cerințele pieței.” ”Cu cât acest ecart este mai mare, cu atât întreprinderea va avea o flexibilitate și o adaptibilitate mai mare la evoluțiile pe termen scurt și mediu înregistrate de sectorul economic în care ea operează. Astfel, o creștere a acestui indicator denotă o reducere a riscului de exploatare.”

Indicatorul de poziție în mărime relativă, denumit și ”coeficient de volatilitate”, înregistrează valori mai mari atunci când riscul este minim. El are aceeași valoare informațională ca și indicatorul absolut.

Poziția întreprinderii în raport de dimensiunea înregistrată de indicatorul de poziție se caracterizează astfel:

– instabilă, dacă cifra de afaceri reală este cu mai puțin de 10% peste pragul de rentabilitate;

– relativ stabilă, când cifra de afaceri reală este cu10-20% deasupra punctului critic;

– confortabilă, când cifra de afaceri reală depășește punctul critic cu peste 20%.

2.3. Sensibilitatea rezultatului exploatării în raport cu nivelul de activitate

Sensibilitatea rezultatului exploatării în raport cu nivelul de activitate este dată de coeficientul efectului de levier al exploatării, care este o componentă a riscului global. Riscul global al întreprinderii este acel risc provocat de sensibilitatea rezultatului net în raport cu cifra de afaceri și este asumat de acționari, fiind exprimat sub forma coeficientului de elasticitate global (eg).

EG== x x = e3 x e2 x e1 (1)

unde: RE – rezultatul exploatării,

Ri – rezultatul impozabil,

Rn – rezultatul net

”Riscul global combină riscul financiar, care este dependent de structura de finanțare, cu riscul pur economic, de natura industrială și comercială generat de rezultatul exploatării, neinfluențat de cheltuielile financiare și impozitul pe profit.”

Coeficientul de elasticitate e1, denumit și coeficientul efectului de levier al exploatării ” măsoară sensibilitatea rezultatelor obținute de întreprindere raportat la dinamica volumului de activitate".

e1=

În urma dezvoltării acestui coeficient de elasticitate (e1) pe baza cheltuielilor fixe și variabile, care contribuie la variația cifrei de afaceri s-a ajuns la următoarea formulă de calcul:

e1 = (2)

Din această relație se pot trage mai multe concluzii:

coeficientul de elasticitate pentru un anume nivel al producției este cu atât mai mare cu cât cheltuielile fixe sunt mai mari.

dacă nivelul coeficientului de elasticitate este ridicat schimbările modeste în volumul producției vor determina modificări majore ale rezultatului din exploatare, fapt ce generează un risc de exploatare ridicat.

cu cât pârghia de exploatare este mai mică cu atât firma se îndepărtează mai mult de punctul critic având un risc de exploatare mic.

Coeficientul de elasticitate e2, denumit și coeficientul efectului de levier finaciar, exprimă sensibilitatea venitului impozabil la o modificare prealabilă a rezultatului exploatării.

e2 == (3)

în care: Ri = RE – ch fin

Δ Ri = ΔRE

i – este cota de impozit pe profit

Coeficientul de elasticitate e3 măsoară elasticitatea rezultatului net la variația venitului impozabil. Se observă că acest coeficient de elasticitate nu are influență asupra coeficientului de elasticitate global, deoarece acesta este egal cu 1.

e3 = = = x = 1

Întorcându-ne în relația (1) prin introducerea formulelor de calcul (2) și (3), mai exact a efectului de levier al exploatării și cel financiar, obținem efectul de levier combinat sau coeficientul de elasticitate global (eg), care reflectă mărimea riscului global și este dat de următoarea formulă de calcul:

eg = x = x =

2.4. Analiza riscului de exploatare la S.C ANTIBIOTICE S.A.

2.4.1. Pragul de rentablitate și riscul de exploatare

1) Cheltuieli fixe (CF)

CF = 20% (consumuri externe de la terți + cheltuieli privind mărfurile) + 20% cheltuieli cu personalul + cheltuieli cu amortizarea și provizioanele din exploatare + cheltuieli cu alte impozite și taxe

CF2010= 20% (98.924.895 + 18.537.909) + 20%x 65.439.305 + (13.181.308 + 18.605.138 + 100.000) + 1.055.070 = 69.521.938

CF2011= 20% (128.348.364 + 26.878.876) + 20%x 68.426.642 + ( 16.673.418 + 7.886.014 + 690.000) + 2.622.532 = 72.602.740

CF2012= 20% (124.681.052+ 37.451.014) +20% * 68.929.460+ (18.632.456 + (-2.754.318+ 602.037) + 16.740.151 = 79.432.631

2) Cheltuieli variabile (CV)

CV=80% (consumuri externe de la terți + cheltuieli privind mărfurile) + 80% cheltuieli personal + cheltuieli cu despăgubiri,donații și active cedate.

CV2010= 80% (98.924.895 + 18.537.909) + 80%x 65.439.305 + 2.124.066 = 148.445.753

CV2011= 80% (128.348.364 + 26.878.876) + 80% x 68.426.642 + 879.256 = 179.802.362

CV2012= 80% (124.681.052+ 37.451.014) +80% * 68.929.460 + 1.719.781= 186.569.002

OBS: CF+CV=Ch de exploatare

CF2010 + CV2010 = Total Cheltuieli de exploatare2010

69.521.938 + 148.445.753 = 217.967.691

CF2011+CV2011=Total Cheltuieli de exploatare2011

72.602.740 + 179.802.362 = 252.405.102

CF2012+CV2012=Total Cheltuieli de exploatare2012

79.432.631 + 186.569.002 = 266.001.633

Grafic 2.2. Reprezentarea grafică a pragului de rentabilitate

Sursa: grafic realizat de autor pe baza datelor obținute în urma analizei efectuate

3) Marja asupra cheltuielilor variabile (MCV)

MCV=CA-CV

MCV2010= 243.626.062 – 148.445.753 = 95.180.309

MCV2011= 281.847.455 – 179.802.362 = 102.045.093

MCV2012= 304.731.950 – 186.569.002 = 118.162.948

4) Marja asupra cheltuielilor variabile exprimată în procente (MCV%)

MCV%=

MCV% 2010 = = 39,07%

MCV% 2011= = 36,2%

MCV% 2012= = 38,77%

5) Pragul de rentabilitate din exploatare (CApr)

CApr=

CApr 2010== 177.941.996

CApr 2011= = 200.560.055

CApr 2012= = 204.881.689

2.4.2. Evaluarea riscului de exploatare

1) Rata riscului de exploatare (Rre)

Rre =

Rre 2010 == 73,04%

Rre 2011 = = 71,16%

Rre 2012 = = 67,23%

2) Indicele de securitate (IS)

IS=

Is 2010 = = 0,27

Is 2011 = = 0,29

Is 2012 = = 0,33

Grafic 2.3 Evoluția indicelui de securitate și a riscului de exploatare

Sursa: grafic realizat de autor pe baza datelor obținute în urma analizei efectuate

3) Poziția absolută față de CApr (flexibilitatea absolută) (α)

α= CA-CAPR

α 2010 = = 65.684.066

α 2011 = = 81.287.400

α 2012 = 304.731.950 – 204.881.689 = 99.850.261

4) Poziția relativă față de CApr (coeficientul de volatilitate) (α’ )

α’=

α’2010 = = 36,91%

α’2011 = = 40,53%

α’2012 = = 48,74%

Tabelul 2.1 Transpunerea tabelară a indicatorilor riscului de exploatare

Sursa: grafic realizat de autor pe baza datelor obținute în urma analizei efectuate

2.4.3. Derterminarea riscului pe baza efectului de levier al exploatării

e1 =

e1 2010= =3,71

e1 2011 = = 3,47

e1 2012 = = 3,05

Sensibilitatea rezultatului exploatării este mai mare în apropierea pragului de rentabilitate, iar riscul economic este sporit. Gravitatea riscului economic apare atunci când acest coeficient este mai mic decât 1, iar când este mai mare ca 1, atunci întreprinderea este generatoare de profit, datorită creșteri cifrei de afaceri.

Pe toată perioada analizată acest indicator ia valori mai mari de 1, riscul din exploatare fiind neglijabil.

Grafic 2.3 Reprezentarea grafică a evoluției efectului de levier al exploatării

Sursa: grafic realizat de autor pe baza datelor obținute în urma analizei efectuate

Coeficientul de elasticitate global :

EG== x x = e3 x e2 x e1

EG2010=1 * 7,3 * 3,71 = 27,083

EG2011=1 * 3,86 * 3,47 = 13,3942

EeG2012=1 * 2,23* 3,05 = 6,8015

CAPITOLUL III

RISCUL FINANACIAR

3.1. Sfera riscului financiar

Riscul financiar este riscul asociat modului de finanțare al activității firmei. Dacă aceasta își finanțează activitatea pe seama împrumuturilor va trebui să ramburseze valoarea acestora, asumându-și o obligație fixă constând în achitarea unei remunerări pentru utilizarea acestora sub forma dobânzii plătite. Dacă în schimb finanțarea activității implică surse interne cum sunt profiturile reinvestite sau majorările de capital social acest fapt nu presupune asumarea unor obligații de plată rigide. Cu cât datoriile de plată fixe sunt utilizate într-o proporție mai ridicată în cadrul surselor financiare totale, cu atât dimensiunea riscului financiar este mai importantă.

Riscul financiar reprezintă „variabilitatea indicatorilor de rezultate ca urmare a modificării structurii financiare a întreprinderii.” În alte cuvinte riscul financiar reprezintă posibilitatea ca în cadrul conturilor de rezultate să apară diferite modificări ca urmare a modificării modului de finanțare a unei investiții prin apelarea la credite.

Din definiția precedentă rezultă că îndatorarea este considerată a fi principalul factor generator de risc, în mare parte datorită implicațiilor pe care le are contractarea de credite asupra firmei. Pe de-o parte creditele reprezintă o sarcină suplimentară pentru întreprindere, al cărei nivel este fixat în mod independent de nivelul profitului. Pe de altă parte, fiindcă îndatorarea este independentă de nivelul profitului, diferența dintre rentabilitatea modului de utilizare al capitalului împrumutat și rata dobânzii revine întreprinderii, fapt ce poate duce la creșterea capacității de auto-finanțare și creșterea dividendelor. Aceste efecte poartă denumirea de efect de levier financiar.

Desfășurarea în condiții normale a activității oricărei întreprinderi necesită folosirea unor resurse financiare proprii și străine, care se diferențează prin cheltuielile pe care le generează.

3.2. Calculul riscului financiar

Determinarea riscului finaciar se poate realiza prin două metode: fie pe baza efectului de levier financiar și a pârghiei financiare, fie pornind de la pragul de rentabilitate.

3.2.1. Determinarea riscului finaciar pe baza efectului de levier financiar

Efectul de levier reprezintă influența îndatorării asupra rentabilității capitalurilor proprii ale întreprinderii, sau „mecanismul prin care se cunatifică impactul îndatorarării asupra rentabilității financiare a unei întreprinderi”.

Denumirea de „efect de levier” provine de la faptul că împrumuturile acționează ca o pârghie asupra rentabilității capitalurilor proprii, putând să o mărească sau să o diminueze. Acesta se manifestă în trei moduri:

dacă rata dobânzii este egală cu rentabilitatea economică, rentabilitatea financiară va fi egală cu rentabilitatea economică.

dacă rata dobânzii este mai mică decât rata rentabilității economice, rentabilitatea financiară va crește.

dacă rata dobânzii este mai mare decât rata rentabilității economice, rentabilitatea financiară va scădea.

Efectul levierului financiar, fie el pozitiv sau negativ, va fi cu atât mai mare cu cât gradul de îndatorare al întreprinderii este mai ridicat.

Capitalul unei firme este format din două componente, capitalul propriu și capitalul împrumutat sau datoriile, ce se deosebesc fundamental prin costul pe care-l generează. Firmele care apelează la împrumuturi trebuie să suporte și cheltuielile financiare aferente, reprezentate în principal de dobânzi si comisioane.

De aceea, îndatorarea, prin mărimea și costul ei, determină o variație a rezultatelor și automat se modifică riscul financiar. Mărimea influenței structurii financiare asupra performanțelor firmei, a dat naștere efectului de levier financiar.

Reprezentarea grafică a efectului de levier poate fi observată în graficul 3.1, care ilustrează modul în care îndatorarea poate mări retabilitatea (dacă efectul de levier financiar este este pozitiv), dar poate în același timp să amplifice reducerea acesteia până la intrarea în starea de pierderi (dacă efectul de levier financiar este negativ).

Graficul 3.1 Reprezentarea grafică a efectului de levier financiar

.

Sursa : Aurel Giurigiu, Finanțele firmei, Editura Presa universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000, pg. 250

Calculul riscului financiar pe baza efetului de levier necesită întâi determinarea ratei de retabilitate economică. Aceasta măsoară „eficiența mijloacelor materiale și financiare alocate întregii activități a întreprinderii” și se determină pornind de la relația:

RE = At x Re ;

unde:

RE – rezultatul exploatării

Re – rentabilitatea economică

At – activul total

At = Cap pr + Dat

Dat= datorii totale

Cap pr – capitaluri proprii

Re = RE – Dobânda

Dobânda= Datorii x i

i – rata medie a dobânzii

Astfel formula riscului financiar este:

Rf = = = = = =

= = =

Din raportul rezultă gradul de îndatorare al întreprinderii, termenul (Re – i) reprezintă efectul de levier. Dacă Re – i este mai mare decât 0, rentabilitatea economică este mai mare decât costul îndatorării, iar dacă Re – i este mai mic decât 0 rentabilitatea economică este mai mică decât rata dobânzii.

Îndatorarea este favorabilă în condițiile în care rata dobânzii este inferioară ratei rentabilității economice, ceea ce influențează favorabil rata financiară a firmei. Capitalurilor investite de către acționari, trebuie să li se asigure un randament, iar întreprinderea apreciază costul de oportunitate al acestora. Conducătorii trebuie să privească fondurile proprii ca instrumente de finanțare, deci de plasament pentru deținătorii lor, astfel că randamentul prezintă un interes deosebit. Rentabilitatea capitalurilor proprii este destinată în bună măsură distribuirii de dividende, iar ceea ce rămâne se poate utiliza, în special, pentru creșterea economică a firmei . Dacă nu se împart dividende, capitalul propriu poate crește la nivelul integral al rentabilității.

Riscul financiar mărește riscul economic și se traduce printr-o mare vulnerabilitate de trezorerie, deoarece la sarcinile financiare privind dobânda se adaugă și cele de rambursare a creditelor.

3.2.2. Determinarea riscului financiar pe baza pragului de rentabilitate global și a coeficientului levierului fianciar

Analiza riscului financiar pe baza pragului de rentabilitate presupune parcurgerea acelorași etape ca și în cazul riscului din exploatare cu mențiunea că dobânzile sunt asimilate cheltuielilor fixe. Pragul de rentabilitate astfel obținut se numește prag de rentabilitate global și reprezintă nivelul de activitate desfășurat de întreprindere pentru care rezultatul global este nul.

Astfel formula pentru cifra de afaceri aferentă pragului de rentabilitate global este:

Unde: CARP – cifra de afaceri aferentă pragului de rentabilitate global

Dobânzi – cheltuieli cu dobânzile

RMCV – rata marjei cheltuielilor variabile

Evaluarea riscului financiar se va realiza cu ajutorul indicatorului de poziție față de pragul de rentabilitate global. În plus, pentru evaluare se utilizează și analiza sensitivității rentabilității capitalului propriu sub incidența politicii de finanțare. Modelul utilizat pentru studiul acesteia se numește efectul de levier financiar sau efectul de pârghie financiară.

Măsurarea riscului financiar este interesantă atât pentru creditori, cât și pentru acționari, această problemă fiind specifică, ca domeniu, analizei situației financiare a întreprinderii. Orice decizie în ceea ce privește finanțarea activității este fundamentată dacă soluția propusă oferă un risc bun și dacă beneficiile așteptate justifică efortul angajat.

Creditorul va studia, în acest sens, îndeosebi activitatea desfășurată pentru a stabili starea lichidității fiind interesat mai puțin de analiza fondului de rulment.

Componența activului circulant și a angajamentelor pe termen scurt prezintă, o importanță mai mare decât informațiile cu privire la valorile imobilizate și angajamentele pe termen lung. De asemenea, creditorul este interesat și de capacitatea întreprinderii de a degaja profit. Acționarii situează pe primul loc în lista obiectivelor, crearea de valoare, acordând o importanță deosebită fiabilității previziunilor bilanțului și contului de profit și pierdere.

Aprecierea și evaluarea riscului financiar prin intermediul pragului de rentabilitate global se poate realiza fie prin calcularea ratei riscului financiar fie pe baza coeficientului levierului financiar. Coeficientul levierului financiar exprimă sensibilitatea rezultatului impozabil la variațiile rezultatului exploatării:

e2 = =

Importanța acestui coeficient rezultă din faptul că atât mărimea beneficiilor distribuite sub formă de dividende cât și capacitatea de autofinanțare a întreprinderii depind de nivelul rezultatului impozabil.

Se constată că valoarea coeficientului crește odată cu nivelul cheltuielilor financiare și reprezintă gradul de risc financiar asumat de întreprinderea care recurge la îndatorare. În funcție de gradul de îndatorare riscul financiar poate fi:

a) risc financiar inexistent: la punctul critic, când RE = 0 și valoarea e2 este egală cu zero:

e2 = =

b) risc financiar minor: când valoarea ch fin = 0 și valoarea e2 este egală cu 1:

e2 = =

c) risc financiar maxim: când ch fin = RE și valoarea e2 tinde spre infinit:

e2 = =

3.3. Analiza riscului financiar la S.C ANTIBIOTICE S.A

3.3.1. Calculul riscului financiar

a) Rata rentabilității economice

RE = At x Re => Re = x 100

Re2010= * 100 = 7,78 %

Re2011= * 100 =7,14%

Re2012= * 100 =8,59%

b) Rentabilitatea finaciară

Rf = Re + (Re – i) x

i= *100

i 2010= *100 = 4,79%

i 2011= *100 = 3,09%

i 2012= *100 = 2,56%

Rf 2010 = 7,78% + (7,78% – 4,79%) x = 2,84%

Rf 2011 = 7,14% + (7,14% – 3,09%) x = 3,21%

Rf 2012 = 8,59% + (8,59% – 2,56%) x = 3,89%

Re – i este mai mare decât 0, aspect pozitiv, ceea ce indică o rentabilitate economică este mai mare decât costul îndatorării. Rata dobânzii este inferioară ratei rentabilității economice, ceea ce influențează pozitiv rata financiară a firmei, iar îndatorarea este favorabilă.

Graficul 3.2 Evolția rentabilității economice și a celei financiare

Sursa: grafic realizat de autor pe baza datelor obținute în urma analizei efectuate

3.3.2. Determinarea riscului financiar pe baza pragului de rentabilitate global

a). Pragul de rentabilitate global

CAPRG =

CAPRG 2010== 186.432.314

CAPRG 2011= = 207.603.492

CAPRG 2012= = 210.980.681

b) Rata riscului financiar

RPRG = x 100

RPRG 2010 == 76,52%

RPRG 2011 = = 73,66%

RPRG 2012 = = 69,23%

Atât la începutul cât și la sfârșitul perioadei analizate rata riscului financiar ia valori mari din cauza pragului de rentabilitate mare. Anul cu cel mai mare grad de risc este anul 2010, an în care cifra de afaceri aferentă pragului de rentabilitate s-a situat la valoarea 76,52% din cifra de afaceri. Se observă o tendință favorabilă de scădere.

c) Indicele de securitate

IS =

Is 2010 = = 0,23

Is 2011 = = 0,26

Is 2012 = = 0,31

De-a lungul perioadei analizate indicele de securitate înregistrează valorii scăzute datorită pragului de volumului mare înregistrat de chletuielile cu dobânzile. Anul 2010 se evidențiază ca fiind cel mai riscant, dat fiind că în acest an indicele inregistreaza cel mai mic nivel 0,23, iar cel mai favorabil este anul 2012 cu 0,31. Se observă o tendință favorabilă de creștere a acestui indicator.

Graficul 3.3. Evoluția riscului financiar global și a indicelui de securitate

Sursa: grafic realizat de autor pe baza datelor obținute în urma analizei efectuate

d) Poziția absolută față de CAPRG (α)

= CA – CAPRG

α 2010 = = 57.193.748

α 2011 = = 74.243.963

α 2012 = 304.731.950 – 210.980.681 = 93.751.269

e) Poziția relativă față de CAPRG (α’ )

α’=

α’2010 = = 30,68%

α’2011 = = 35,76%

α’2012 = = 44,44%

3.3.3. Determinarea riscului financiar pe baza coeficientului levierului financiar

e2 =

e2 2010 = =7,3

e2 2011 = = 3,86

e2 2012 = = 2,23

Graficul 3.4 Evoluția coeficientului levierului financiar

Sursa: grafic realizat de autor pe baza datelor obținute în urma analizei efectuate

CAPITOLUL IV

RISCUL DE INSOLVENȚĂ ȘI DE FALIMENT

4.1. Noțiuni principale despre riscul de insolvență și de faliment

Riscul de faliment reprezintă posibilitatea ca firma să intre în incapacitatea de a-și onorara obligațiile scadente. Pe de altă parte riscul de insolvență reprezintă o stare a patrimoniului unei firmei care se caracterizată prin resursele bănești disponibile insuficiente pentru stingere obligațiilor exigibile.

Principalii factori care stau la baza determinării dimensiunii riscului de faliment și de insolvență sunt: gradul de solvabilitate și gradul de îndatorare.

Solvabilitatea exprimă aptitudinea unui agent economic oarecare de a face față datoriilor sale, când acestea ajung la scadență. Mai concret, menținerea solvabilității constă în executarea cu scrupulozitate a rambursărilor promise împrumutătorilor și altor creditori.

Stabilirea solvabilității unui întreprinzător și a riscului de faliment este influiențat de o multitudine de factori:

domeniul de activitate;

periodicitatea și fluctuațiile activității

structura capitalurilor

dimensiunea firmei.

ciclul de viață al activității;

frecvența dificultăților în achitarea datoriilor;

particularitățile economice, juridice, fiscale, sociale, financiare și ecologice ale mediului exterior al întreprinzătorului;

caractersticile întreprinzătorului;

Noțiunea de societate în impas este privit atât din poziție financiară, cât și din poziție juridică, economică și socială. Societățile în impas se caracterizează prin:

inadaptare la mediul în care își desfășoară activitatea;

scăderea volumului de activitate și a rentabilității;

folosirea unor tehnici și instrumente de management neperformante;

situație financiara dificilă;

utilizare ineficientă a capacitaților de producție;

Din punct de vedere juridic, o societate comercială care se află în imposibilitatea de a-și achita datoriile imediate, este obligată în conformitate cu noua legislație ca în termen de 30 zile de la apariția stării de insolvență să adreseze o cerere scrisă tribunalului în zona căruia își desfășoară activitatea, prin care aceasta declară intenția de a intra în procedura de reorganizare, prin restructurarea activității ori prin lichidarea totală sau parțială a patrimoniului, în vederea stingerii datoriilor sale.

De asemenea, orice creditor care are o creanță reală si legală, poate solicita deschiderea procedurii împotriva unui debitor aflat în insolvență sau asupra căruia planează prezumția de insolvență.

În cazul reorganizării activității, planul de reorganizare cuprinde obligatoriu programul de plată al creanțelor, perspectivele de redresare financiară, precum și modalitatea de selecție, desemnare și înlocuire a administratorilor și directorilor.

Activitatea debitorului este gestionată de un administrator special care este desemnat de adunarea generală a acționarilor/asociațiilor debitorului, si care este supravegheat de administratorul judiciar. În situația în care debitorul nu se conformează planului sau se înregistreză pierderi ca urmare a desfășurarării activității, administratorul judiciar, comitetul creditorilor sau oricare dintre creditori, precum și administratorul special pot solicita oricând judecătorului intrarea în faliment.

Problemele întâmpinate de oricare agent economic pot avea diferite cauze. Cele mai multe dificultăți fac parte din mediul economic în care firma îsi desfășoară activitatea:

întensificarea concurenței interne și internaționale;

falimentul unui client sau a unui furnizor esențial sau pierderea acestuia;

dezvoltatea de noi produse înlocuitoare;

falimentul unei bănci cu care societatea a avut relații financiare;

scăderea continuă a cotație la bursa de valori.

Cauzele interne care duc la apariția stării de insolvență și implicit a celei de faliment sunt de trei tipuri: de ordin financiar, de ordin organizatoric și de ordin strategic.

Cauzele de ordin financiar sunt:

nesupravegherea creditului pe parcursul desfășurării lui;

sprijinirea unor investiții din pasivele curente

neurmărirea sursele de finanțare privind modul utilizare al acestora.

stabilirea în mod permanent a indicatorului de stabilitate financiară (datorii totale / Capitaluri proprii) x 100

diminuarea continuă a fluxurilor de disponibilități, din cauza incapacității de a recuperare a lichidități de la debitori sau datorită retragerii unor împrumuturi, sau chiar a unor pierderi datorate speculațiilor financiare;

menținerea unui fond de rulment negativ pe o perioadă îndelungată de timp ;

scăderea continuă a eficienței activității și obținerea de pierderi din ce în ce mai însemnate;

acoperirea pierderilor din anii precedenți din rezervele legale de capital.

Cauzele de ordin strategic cuprind:

lipsa unor obiective clare în dezvoltarea viitoare a activității sau neînțelegerea acestora de către administrator sau proprietari;

alegerea neadecvată a piețelor de desfacere sau lipsa acestora;

politica de marketing defectuoasă sau inexistentă;

slabă viteză de reacție a conducerii la schimbările conjuncturale;

amplasarea neadecvată a afacerii sau a unor părți din aceasta;

proiecte de viitor incompatibile ca mărime cu posibilitățile de dezvoltare a afacerii;

pierderi cauzate de distrugerea unor bunuri neasigurate.

Printre cauzele de ordin organizatoric se numără:

lipsa de experiență în afaceri;

necorelarea dintre aptitudinile personalului și modul lor de aplicare la fiecare loc de muncă;

structura organizatorică deficitară;

lipsa de sinceritate și moralitate a conducătorilor de la toate nivelurile;

relații defectuoase cu personalul, cu proprii clienți și furnizori;

influențe politice în conducerea afacerii.

Analiza riscului de faliment se efectuează prin mai multe metode:

analiza statică a situației patrimoniale ; acest tip de analiză a reprezentat mult timp în teoria economică singura modalitate de evaluare a riscului. Principalele instrumente operaționale care stau la baza acestei analize pentru investigarea riscului de faliment sunt: fondul de rulment și ratele de lichiditate.

analiza funcțională a riscului de faliment pe baza bilanțului funcțional care operează cu stocuri și fluxuri de utilizări și resurse ;

analiza strategică; instrumentele folosite sunt matricele de analiză strategică (BCG, ADL, etc.) care permit abordarea problematicii echilibrului financiar, a riscului în comparație cu portofoliul de activitate al firmei, cu poziția sa concurențială;

analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor.

Indiferent de modalitatea de analiză, diagnosticul riscului de faliment presupune evaluarea capacității întreprinderii de a face față angajamentelor asumate față de terți, deci aprecierea solvabilității întreprinderii.

4.2. Determinarea risclui de faliment pe baza metodei scorurilor

Metoda scorurilor, în aprecierea riscului de faliment al întreprinderilor, apelează și la indicatorii de rentabilitate, alături de indicatori de structură ai activelor, indicatori de lichiditate sau indicatori de eficiență.

Condiția de selecție a indicatorilor care evidențiază performanța unei întreprinderi este relația de independență dintre aceștia. Existența unui anumit grad de corelație între indicatori ar conduce la înregistrarea, în cadrul funcției amintite, a unor influențe repetate ale aceluiași fenomen economico–financiar.

Scorul reflectă o funcție liniară a unor variabile (indicatori), ponderate cu anumiți coeficienți medii, determinate prin metoda celor mai mici pătrate, pe baza observațiilor asupra unui lot reprezentativ de întreprinderi:

Z= a1*R1 + a2* R2+ …………..+ an * Rn

unde:

Ri = indicatori de rentabilitate și structură a capitalurilor;

ai =coeficienți de corelație cu funcția scor Z, respectiv variabilitatea marginală a scorului Z la o variație de o unitate a ratei RI.

Selecția indicatorilor în cadrul metodei scorurilor se face pe baza rezultatelor înregistrate atât de întreprinderile “sănătoase” cât și de întreprinderile aflate în dificultate, pe perioade îndelungate de timp: 20-30 ani.

Această condiție a făcut practic imposibilă elaborarea unor funcții scor reprezentative pentru întreprinderile din România, dar nu excludem folosirea metodei scorurilor în România în evidențierea demersurilor teoretico– metodologice în evaluarea performanțelor financiare ale întreprinderilor, în condițiile specifice existente.

Printre modelele bazate pe tehnica scorurilor amintim: modelul Altman, modelul Conan și Holder, modelul Bancii Franței etc. Într-o formă sau alta, rentabilitatea este prezentă în caracterizarea riscului de faliment al întreprinderilor prin metoda scorurilor indiferent de modelul utilizat.

4.2.1. Modelul Altman sau ”Z”

Cuprinde indicatori ce caracterizează echilibrul financiar pe termen scurt și pe termen lung, modul de gestiune internă și rentabilitatea economică. Acesta conține cinci variabile considerate fiind cele mai specifice substări financiare ale unei companii. Coeficienții variabilelor selectate au fost stabiliți în urma analizei stării economice și financiare a unui mare număr de firme, dintre care unele au dat faliment.

Z= 1,2 xR5 + 1,4 x R4 + 3,3 x R1 + 0,6 x R3 + 1,0 x R2

R = RC=rezultatul curent

R = AT=active totale

R =

R = CA=cifra de afaceri

R =

R1 are semnificația unei rate de rentabilitate economică, sau de eficiență a utilizării activelor și este de dorit sa fie cât mai mare și să crească.

R2 este un indicator de eficiență a utilizării activelor care exprimă rotația activului prin cifra de afaceri. Cu cât activitatea societății este mai eficientă, cu atât vanzările sunt mai mari, iar activele se vor reînnoi mai rapid prin cifra de afaceri.

R3 semnifică gradul de îndatorare al întreprinderii prin imprumuturi pe termen scurt, mediu sau lung. Se recomandă ca această rată să fie de o valoare cât mai mare.

R4 are semnificația capacității de finanțare internă a societății și se recomandă ca valoarea sa fie cât mai mare.

R5 are semnificația flexibilității societății și arată ponderea activului circulant în activul total și se recomandă ca acest raport sa fie cât mai mare.

În funcție de valorile înregistrate de funcția Z, întreprinderile sunt caracterizate astfel din punct de vedere al riscului de faliment:

Z < 1,8 – Întreprinderi cu risc de faliment ridicat;

1,8 < Z < 3 – Întreprinderi cu nivel normal de risc;

Z > 3 – Întreprinderi cu risc de faliment scăzut;

Rezultatele modelului elaborate de profesorul Altman trebuie să se fie privite cu oarecare rezervă pentru că acestea se bazează pe exemplul unor societăți din Statele Unite de acum 28 de ani. Modelul profesorului Altman poate fi aplicat cu bune rezultate pentru societățile listate la bursa de valori.

Între dezavantajele aplicării acestei metode amintim:

utilizarea unor informații „istorice”;

contabilizarea diferită a mișcării patrimoniului;

contabilitate „creativă”;

evaluări contabile depășite.

4.2.2. Modelul Conan & Holder

Modelul analiștilor francezi Jean Conan și Michael Holder se aplică întreprinderilor industriale cu un număr de 10 până la 500 salariați și se sprijină pe studiul „lichiditate – exigibilitate”.

Bazele modelului au fost puse în anul 1978 prin observarea unui număr de 31 rate pe un eșantion de 190 entități economice mici și mijlocii, din care jumătate au dat faliment în perioada 1970-1975.

Modelul „Conan & Holder” se bazează tot pe un model Z cu următoarea structură:

Z=0,16 * R1 + 0,22 * R2 – 0,87 R3 – 0,10 R4 + 0,24 R5

R =

Variabila R1 reprezintă rata lichidității intermediare;

Variabila R2 reprezintă stabilitatea financiară a întreprinderii;

Variabila R3 evidențiază gradul de finanțare a vânzărilor din resurse externe;

Variabila R4 exprimă gradul de remunerare a personalului;

Variabila R5 reflectă ponderea rezultatului exploatării în totalul valorii adăugate;

Interpretare:

Tabelul 4.1. Interpretarea valorii scorului privind situația întreprinderii

Sursa: Stănescu C., Ișfănescu A., Băicuși A., Analiza economico-financiară, Edutura Economica,

București, 1996, pg. 249

Cu cât valoarea scorului este mai mică, cu atât riscul de faliment este mai ridicat, iar starea întreprinderii este mai “delicată”.

Între dezavantajele aplicării acestui model menționăm următoarele:

sunt utilizați numai indicatori de stare financiară;

indicatorii folosiți fac referire doar la o parte din remunerarea capitalului;

echilibrul financiar se poate realiza printr-un grad mare de îndatorare a entității economice;

lichiditatea intermediară se poate realiza prin creșterea creditului comercial acordat clienților.

4.3. Determinarea risclui de faliment pe baza metodei bancare

Un mod a preveni riscul în afaceri îl reprezintă evaluarea solvabilității agenților economici. Încadrarea acestora într-una din categoriile de solvabilitate determinate prin normele BNR, se face pe seama analizei performațelor economico-financiare ale acestora, în baza punctajul obținut la criteriile financiare și la cele nefinanciare în funcție de metoda de analiză a solvabilității întreprinzătorilor, specific fiecărei bănci.

4.3.1. Modelul Băncii Comerciale Române

Modelul aplicat de Banca Comercială Română încadrează întreprinderea în diferite categorii și împarte activitatea agenților economice pe mai multe criterii, iar fiecare din aceste criterii este clasificat în subcriterii, în funcție de punctajul obținut. Punctajul este acordat de bancă și reprezintă riscult pe care și-l adumă acesta la acordarea creditului.

Modelul de evaluare a bonității unui agent economic utilizat de Banca Comercială Română, pune accent deosebit pe performanțele economice și financiare ale acestuia. Informațiile înscrise de agentul economic „Situația patrimoniului” reprezintă baza de calcul a principalilor indicatori economici și financiari care redau performanța firmei în cadrul acestui model. Criteriul în care se încadrează societatea, subcriteriile solicitate de Banca Comercială Română și punctajul obținut sunt după cum urmează:

Tabel 4.2. Evaluarea criteriilor de performanță economico-financiară la

Banca Comercială Română

Sursa: Normele de creditare ale B.C.R. S.A.

Analiza nefinanciară se face în funcție de următoarele criterii: calitatea managementului, calitatea organizării, sectorul de activitate al entității economice, poziția entității economice în ramură, strategia de dezvoltare și perspectiva unității.

Tabel 4.3. Analiza criteriilor nefinanciare ale Băncii Comerciale Române S.A.

Sursa: Normele de creditare ale B.C.R. S.A.

Performanța economico-financiară finală a împrumutatului, în urma coordonării criteriilor cuantificabile, de punctaj cu criteriile de analiză necuantificabile se va evidenția pe cele cinci categorii de bonitate: A, B, C, D, E:

categoria „A” – performanțele financiare sunt foarte bune și permit achitarea la scadență a dobânzii și a ratei. În același timp se prefigurează menținerea și în perspectivă a performanțelor financiare la un nivel ridicat;

categoria „B” – performanțele financiare sunt bune sau foarte bune, dar nu pot menține acest nivel într-o perspectivă mai îndelungată;

categoria „C” – performanțele financiare sunt satisfăcătoare, dar au o evidentă tendință de înrăutățire;

categoria „D” – performanțele financiare sunt scăzute și cu o evidentă ciclicitate, la intervale scurte de timp;

categoria „E” – performanțele financiare arată pierderi și existăperspective clare că nu pot fi plătite nici ratele, nici dobânzile.

4.4. Analiza riscului de insolvență și de faliment la S.C ANTIBIOTICE S.A

4.4.1. Modelul Altman

Z=1,2*R5+1,4*R4+3,3*R1+ 0,6*R3+ 1.0 R2

R1 =

R12010 = = 0,05

R12011 = = 0,06

R12012 = = 0,06

R =

R22010 == 0,62

R22011 == 0,63

R22012 == 0,59

R =

DT2010= 110.652.469 + 0+ 5.582.048 = 116.234.517

DT2011 = 142.722.089+ 0+ 4.938.038 = 147.660.127

DT2012 = 155.205.658+ 918.438+ 4.431.688 = 160.555.784

R3 2010 == 2,26

R3 2011 = = 1,94

R3 2012 == 2,16

R =

R4 2010 == 0,03

R4 2011 = = 0,04

R4 2012 = = 0,05

R =

R5 2010 = = 0,57

R5 2011 == 0,61

R5 2012 == 0,60

Z2010 =1,2*0,57 +1,4* 0,03 +3,3* 0,05 + 0,6* 2,26 + 1.0 * 0,62 = 2,867

Z2011 =1,2*0,61 +1,4* 0,04 +3,3* 0,06 + 0,6* 1,94 + 1.0 * 0,63 = 2,78

Z2012 =1,2*0,60 +1,4* 0,05 +3,3* 0,06 + 0,6* 2,16 + 1.0 * 0,59 = 2,874

Deoarece Z este în anul 2010 2,867, în anul 2011 2,78, iar în anul 2012 2,874 întreprinderea are un nivel normal de risc. Din punct de vedere bancar societatea are performanțe normale. După cum se observă, din punct de vedere al metodei Altman, rezultatele sunt în creștere, apropiate nivelului valorii de ”faliment scăzut”, ceea ce reprezintă un aspect favorabil pentru societate.

Graficul 4.1 Evoluția întreprinderii utilizând Modelul Altman

Sursa: grafic realizat de autor pe baza datelor obținute în urma analizei efectuate

4.4.2. Modelul Conan-Holder

Z=0,16 * R1 + 0,22 * R2 – 0,87 R3 – 0,10 R4 + 0,24 R5

R =

R1 2010 = = 0,47

R1 2011 = = 0,52

R1 2012 = = 0,51

R =

R2 2010 = = 0,70

R2 2011 = = 0,67

R2 2012 = = 0,69

R =

R3 2010 = = 0,11

R3 2011 = = 0,08

R3 2012 = = 0,08

R =

R4 2010 = = 0,51

R4 2011 = = 0,53

R4 2012 = = 0,47

R =

R5 2010 = = 0,54

R5 2011 = = 0,39

R5 2012 = = 0,37

Z2010 =0,16 * 0,47 + 0,22 * 0,70- 0,87 * 0,11 – 0,10* 0,51+ 0,24 * 0,54 = 0,21

Z2011 =0,16 * 0,52 + 0,22 * 0,67 – 0,87* 0,08 – 0,10 * 0,53 + 0,24* 0,39 = 0,34

Z2012 =0,16 * 0,51+ 0,22 * 0,69- 0,87 * 0,08- 0,10 * 0,47 + 0,24 * 0,37 = 0,21

Pe baza modelului Conan- Holder, scorul Z înregistrează valori pozitive și ridicate și anume: în anul 2010 0,21, în anul 2011 0,34, iar în anul 2012 0,21. Obținându-se aceste valori, situația societații este foarte bună, iar riscul de faliment se situează sub 10%. Societatea face parte din categoria întreprinderilor solvabile.

Graficul 4.2 Evoluția întreprinderii utilizând Modelul Conan- Holder

Sursa: grafic realizat de autor pe baza datelor obținute în urma analizei efectuate

4.4.3. Metoda Băncii Comerciale Române

Lichiditatea curentă= *100

Lc 2010=*100= 162,5

Lc 2011=*100= 158,61

Lc 2012=*100= 165,39

Solvabilitatea= *100

S2010= *100 = 337,9

S2011= *100 = 304,29

S2012= *100 = 320,34

Rentabilitatea financiară= *100

Rf2010= *100= 4,77%

Rf2011= *100= 7,07%

Rf2012= *100= 7,82%

Rotația activelor circulante=

Rac 2010 = = 1,35

Rac 2011 = = 1,25

Rac 2012 = = 1,19

Gradul de îndatorare generală = *100

Gi2010= *100= 44,26%

Gi2011= *100= 51,44%

Gi2012= *100= 46,33%

Acoperirea dobânzii= *100

Ad2010= *100 =1,36%

Ad2011= *100 =0,90%

Ad2012= *100 =0,78%

Tabel 4.4 Evaluarea criteriilor economico-financiare

Sursa: grafic realizat de autor pe baza datelor obținute în urma analizei efectuate

În perioada analizată, societatea S.C. Antibiotice S.A. se încadrează în categoria B, iar performanțele financiare sunt bune sau foarte bune, dar nu poate menține acest nivel o perioadă mai îndelungată de timp, însă recomandă acordarea unui credit.

SINTEZA ANALIZEI

În urma analizei indicatorilor aferenți riscului de exploatare, reiese că societatea analizată se află într-o poziție confortabilă, întrucât societatea se situează cu mult deasupra pragului de rentabilitate, ceea ce înseamnă că riscul de exploatare este minim, iar activitatea este una rentabilă. Cel mai rentabil an din punct de vedere al legăturii dintre pragul de rentabilitate și riscul de exploatare este anul 2011.

Anul 2012 a avut ponderea cea mai mică al acestei legături, datorită celei mai mari ponderi a cheltuielilor de natură fixă. Cu cât aceste cheltuieli sunt mai mari, cu atât riscul operațional este mai important.

Din punct de vedere al indicatorului de poziție în valori absolute, posibilitatea societății de a răspunde cerințelor pieței este una favorabilă și crescătoare de la an, ceea ce denotă că întreprinderea este flexibilă și se adaptează foarte bine la evoluțiile înregistrate, într-o perioadă relativ scurtă, în sectorul de activitate în care îsi desfășoară activitatea.

La fel ca și indicatorul precedent, și indicatorul de poziție în mărime relativă înregistrează valori mari si crescătoare de la an la an, fiind un aspect favorabil pentru societatea analizată și reiese că riscul este unul minim.

Datorită faptului că rata medie a dobânzii este mai mică decât rata rentabilității economice, rentabilitatea financiară crește, ceea ce reprezintă un aspect pozitiv pentru societate, iar îndatorarea este favorabilă.

Societatea se află într-o poziție confortabilă, deoarece se situează cu mult deasupra pragului de rentabilitate global, ceea ce înseamnă că riscul financiar este scăzut, iar activitatea este rentabilă.

Analizând riscurile de faliment se observă că societatea S.C. Antibiotice S.A. se află într-o situație bună, face parte din categoria firmelor solvabile, fară risc de faliment, este credibilă pentru bancheri și în consecință poate beneficia de credite.

Societatea este încadrată în categoria întreprinderilor cu risc normal de faliment, în urma valorilor înregistrate în cadrul metodei Altman de funcția Z. Acesta este un rezultat bun pentru întrepindere, dar este important să se adopte strategii corespunzătoare pentru reducerea stocurilor, creșterea cifrei de afaceri, în vederea majorării profitului realizat din activitatea de exploatare și pentru îmbunătățirea situației financiare.

Prin utilizarea modelului Conan-Holder, se constată o stabilitate financiară ridicată a societății în perioada analizată, iar probabilitatea apariției riscului de faliment este scăzută, sub 10%.

Fiecare bancă are sistemul său propiu prin care aprecieze performanțele posibililior clienți, unele fiind mai exigente, iar altele mai puțin exigente.

Conform normelor B.C.R. scorul S.C. Antibiotice S.A este de 22, respectiv 23 de puncte, societate încadrându-se în categoria de bonitate B, cu o situație economico-financiară bună și viabilă pentru acordarea unui împrumut.

Cea mai simplă metodă de diminuare a riscului este evitarea acestuia. Această medotă este utilizată de foarte multe firme și presupune urmărirea în mod continuu a riscului.

Conducerea societății trebuie să adopte mai multe strategii de diminuare a riscului de insolvență și de prevenire a riscului din exploatare, sau în cazul în care aceste strategii există deja să ia măsurile necesare eficientizării lor și descoperirii cauzelor sau evenimentelor care ar putea conduce firma la un astfel de risc.

În cazul riscului de faliment aceste măsuri trebuie să fie aplicate corespunzător încă de dinaintea apariției posibilitățăii ca firma să intre in faliment, practica demonstrând faptul că puține firme nu s-au confruntat, de-a lungul activității lor, cu un anumit grad de risc de insolvență.

Principala măsură ce trebuie luată din momentul depistării declinului în performanțele financiare ale societății este instituirea unui control financiar centralizat și eficient.

Diminuarea costurilor fixe este și ea foarte importantă deoarece contribuie la reducerea punctului critic. Principalele strategii de reducere a cheltuielilor fixe se axează în general pe: creșterea gradului de utilizare a capacității de producție și eficientizarea utilizării timpului de lucru.

BIBLOGRAFIE

Cărți:

Băileșteanu Gheorghe, Diagnostic, risc și eficiență în afaceri, Editura Mirton, Timișoara, 1997;

Bran, Paul, Relații financiar-bancare ale societății comerciale: Ghid practic, Editura Tribuna Economică, Colecția Ghid Personal, București, 1994;

Bușe Lucian, Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2005;

Constantinescu Nicolae N., Dicționar de economie politică, Editura Politică, București 1974;

Coșea, M., Nastovici, L., Evaluarea riscurilor, Ed.Lux Libris, Brașov, 1997;

Cișmașu Riscu Irina Daniela, Element în fundamentarea deciziei. Concept, metode, aplicații, Editura Economică, București, 2003;

Giurigiu Aurel, Finanțele firmei, Presa universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000;

Ilie Vasile – Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Meteora Press, București, 2007;

Isfănescu Aurel, Robu Vasile, Hristea Anca Maria, Vasilescu Camelia – Analiza economico-financiară, Editura ASE, București, 2001;

Mihai Ion, Cazan Emil și colectiv, Analiza situației financiare a agenților economici, Editura Mirton, Timișoara, 1997;

Mironiuc Marilena, Analiza performanțelor economico-financiare ale întreprinderii, Editura Junimea, Iași, 1999;

Moscviciov Andrei, Ratingul întreptrinderilor românești din industria IT, Editura Risoprint, Cluj- Napoca, 2011

Negoescu Gh., Risc și incertitudine în economia de piață, Editura Alter Ego, Galațti, 1995;

Niculescu Maria, Diagnostic global strategic, Editura Economică, București, 1997;

Niculescu Maria, Diagnostic global strategic, Editura Economică, București, 2003;

Petrescu S., Analiză și diagnostic financiar-contabil, Editura CECAR, București, 2006

Stancu Ion, Gestiunea financiară a agenților economici, Editura Economică, București 1994;

Stănescu C., Ișfănescu A., Băicuși A., Analiza economico-financiară, Edutura Economica, București, 1996;

Trenca Ioan, Metode și tehnici bancare , Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2002;

Vâlceanu Gheorghe, Robu Vasile, Georgescu Nicolae, Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2005;

Vâlceanu Gheorghe și colectiv, Analiză economico-financiară, Editura ASE, București, 2005;

Vintilă Georgeta, Diagnosticul financiar și evaluarea întreprinderiilor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998;

Vintilă Georgeta, Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2010;

Articole:

Niculescu Maria, Metode de analiza a riscului, Revista Finante, Credit, Contabilitate, nr. 5 si 6, 1992

Normele BNR nr.3 din 24 februarie 1994 privind clasificarea creditelor și constituirea provizioanelor specifice de risc, publicate în M.O. nr.72 din 22.03.1994

Normele BNR nr.8 din 26 aprilie 1999 privind limitarea riscului de credit al băncilor, publicate în M.O.

Regulamentul BNR nr.2 din 7.04.2000 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, publicat în M.O. nr. 316 din 7.07.2000

Pagini web:

http://dexonline.ro/definitie/risc, Consultat la 24.03.2014.și 02.06.2014

http://www.tribunaeconomica.ro/index.php?id_tip_categorie=1&id_categ=1&id_revista=15714&id_nr_revista=442&mode=revista,consultat la data de 04.04.2014 și 21.06.2014

http://www.tribunaeconomica.ro/index.php?id_tip_categorie=1&&id_categ=9&id_revista=441&id_nr_revista=19&mod=arhiva, Consultat la data de 24.03.2014 și 21.06.2014

http://www.onrc.ro/documente/legislatie/noi/lege_85_2006.pdf Legea 85 din 5 aprilie 2006 privind procedura insolvenței, Consultat la 24.03.2014 și 21.06.2014