Analiza Riscului Ecologic Asupra Speciilor pe Cale de Disparitie Ca Urmare a Poluarii Istorice cu Pesticide In Delta Dunarii

[NUME_REDACTAT]

Partea I. Stadiul cercetărilor în domeniul riscurilor ecologice generate de poluarea istorică cu pesticide asupra unor specii pe cale de dispariție

Cap. 1. Argumentarea temei

Cap. 2. Poluarea cu pesticide: impacturi și riscuri pentru habitate naturale și specii pe cale de dispariție

Cap. 3 Politici și stategii europene și naționale privind protejarea speciilor supuse riscului de dispariție generat de poluarea istorică cu pesticide

Partea a II-a. Evaluarea riscului ecologic asupra speciilor pe cale de dispariție datorită poluării istorice cu pesticide. Studiu de caz: [NUME_REDACTAT]

Cap. 4. Istoricul poluării cu pesticide în [NUME_REDACTAT]. 5 Informații generale asupra sitului poluat

5.1. Descrierea sitului poluat

5.2. Surse de poluare. Nivele ale pesticidelor în apă, aer, sol

5.3. Efecte globale ale poluării cu pesticide

Cap. 6. Selectarea habitatului și descrierea speciilor afectate de poluarea istorică cu pesticide

Cap.7 Efecte ale pesticidelor asupra speciilor pe cale de dispariție din [NUME_REDACTAT]

Cap.8 Estimarea și managementul riscului ecologic prin metoda ERA

8.1 Identificarea surselor potențiale de risc. Căi de expunere

8.2 Estimarea expunerii

8.3 Evaluarea toxicității (evaluarea răspunsului la doză)

8.4 Caracterizarea riscului

8.5 Evaluarea riscului [NUME_REDACTAT] 184/1997

8.5.1 Analiza calitativă a riscului ecologic

8.5.2 Analiza cantitativă a riscului ecologic

Cap. 9. Interpretarea rezultatelor. Managementul riscului

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] și industria sunt principalele surse importante de agenți poluanți ce au un impact negativ asupra calității mediului înconjurător, prin degradarea sau distrugerea ecosistemelor. În prezent este acceptat că agricultura intensivă poate conduce la poluarea solului și a apei prin utilizarea excesivă a pesticidelor, a îngrășămintelor, și a apei de irigație necorespunzătoare din punct de vedere calitativ și cantitativ.

Pesticidele organoclorurate au fost folosite pentru prima dată în România în anul 1948, unde primele produse erau în principal pe bază de DDT, dar au fost utilizate și altele pe bază de clordan, dieldrin, endrin, heptachlor, aldrin și toxafen. După anul 1988 aceste tipuri de produse nu au fost permise, sau au fost restricționate. În prezent singurele pesticide folosite fiind pe bază de lindan, care nu se afla pe lista “Convenției de la Stockholm”. Impactul agriculturii asupra stării factorilor de mediu se referă la utilizarea îngrășămintelor chimice și naturale și a pesticidelor.

Aproximativ 17.000 de specii sunt în acest moment pe cale de dispariție în lume, iar alte 869 sunt dispărute sau mai există doar în captivitate. Numai în ultimul timp, starea a 183 de specii s-a înrăutățit semnificativ. Speciile periclitate au fost grupate în cinci mari categorii: primatele, liliecii, albinele, ciupercile și planctonul.(http://www.ecomagazin.ro/pe-cale-de-disparitie-animale-si-plante-fara-de-care-pamantul-n-ar-putea-exista)

Unele din cele mai periculoase substanțe ce duc la dispariția unor specii de animale sau plante sunt pesticidele. Acestea sunt produse chimice (exceptând medicamentele) ce sunt folosite pentru combaterea dăunătorilor plantelor și a produselor agricole stocate, precum și pentru combaterea vectorilor biologici ai bolilor omului și animalelor.

(http://ro.wikipedia.org/wiki/Pesticid)

Partea I

Stadiul cercetărilor în domeniul riscurilor ecologice generate de poluarea istorică cu pesticide asupra unor specii pe cale de dispariție

Cap. 1. Argumentarea temei

Lucrarea de față prezintă soluții de management și monitorizare a speciilor pe cale de dispariție din zona [NUME_REDACTAT]. Procesul de micșorare a numărului de specii pe cale de dispariție de pe întreg globul a avut în ultimele decenii un mers descendent continuu, iar evoluția îngrijorătoare a cantităților de poluanți fiind într-o continuă creștere.

Cercetările actuale în domeniul evaluării riscurilor ecologice generate de poluarea istorică asupra unor specii pe cale de dispariție conform literaturii de specialitate precizează că pesticidele produc pericole mari precum intoxicații asupra plantelor și animalelor, datorită toxicitătii ridicate a acestora și persistă în mediu prin acumularea și infiltrarea lor în lanțurile trofice. Pesticidele cu gradul cel mai ridicat de toxicitate care au provocat poluări istorice sunt Lindanul și DDT-ul. Lindanul este o formă a hexaclorociclohexanlui (HCH), cu o puritate de 99% ce face parte din categoria insecticidelor, clasa organocloruratelor și a fost retras de pe piață în anul 2006 conform Deciziei CE 200/801, fiind interzisă plasarea și comercializarea pe teritoriul României.

Literatura de specialitate face referire la numeroase utilizări ale DDT-ului în timpul celui de-al II-lea [NUME_REDACTAT], utilizat pentru combaterea maladiilor transmise de insecte. DDT-ul în contact cu metabolismul calciului scade numărul de păsări datorită compoziției cojii de ou în care predomină compuși ai calciului. Persistența în mediu pe o perioadă lungă de timp a DDT-ului este un alt aspect negativ, acestea ducând la interzicerea utilizării în [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] încă din anii 1972. (T. Clemasa, 2001)

Conform datelor din literatura de specialitate și date ale unor cercetări efectuate asupra utilizării pesticidelor, substanțele organoclorurate datorită absorbției în sol și solubilității reduse în apă au ca trăsătură caracteristică menținerea timp îndelungat în stratul de la suprafața solului. Migrarea substanțelor chimice organoclorurate în sol dovedește că aceste substanțe difuzează din locurile lor de depozitare. Rezultatele studiilor dovedește necesitatea elaborării unui complex de măsuri în scopul prevenirii efectelor negative ale pesicidelor asupra factorilor de mediului înconjurător, inclusiv faunei și florei.

Sistemul de monitorizare are drept scop identificarea și cuantificarea variabilelor de stare ce caracterizează structura și funcțiile ecosistemelor și a factorilor de comandă care pun în pericol integritatea ecologică a acestora pentru a putea preveni efectele lor prin măsuri de management corespunzătoare.

Cap. 2. Poluarea cu pesticide: impacturi și riscuri pentru habitate naturale și specii pe cale de dispariție

Odată cu creșterea populației, în 2014 fiind de peste 7 miliarde, și creșterii nevoii de hrană, agricultura a cunoscut o creștere majoră. În aceste condiții protecția culturilor prin utilizarea intensă a pesticidelor a devenit comună, cu impact global asupra mediului. Efectele secundare fiind mai severe pentru societate, decât pentru sectorul agricol în care operează. În prezent agricultura ecologică este costisitoare și nu are capacitatea de a realiza producții care să asigure hrană la scară globală.

În general efectele adverse ale pesticidelor asupra mediului depind de proprietățiile substanțelor, de caracteristicile solului, de speciile de plante și animale, dar și de condițiile ambientale. Capaciatatea pesticidelor de a persista în mediu și/sau de a se bioacumula sunt de asemenea relevante în cazul efectelor asupra mediului și organismelor vii. În principal pesticidele sunt adsorbite de organismele țintă și se pot împrăștia în factorii de mediu. Este important de menționat faptul că deplasarea reziduurilor de pesticide după aplicare pot produce contaminarea limitrofă neintenționată la fel ca și posibile expuneri umane.

Utilizarea la scară globală a diferitelor pesticide duce la contaminarea încrucișată și la expunere intenționată/neintenționată. Organofosfații constituie o clasă mare de pesticide, utilizați în principal în agricultură. Organofosfații sunt implicați în mai multe cazuri de intoxicații profesionale comparativ cu oricare altă clasă unică de insecticide. Reziduurile de pesticide organofosfatice au fost detectate ca având niveluri peste limită și uneori chiar depășind nivelurile maxime de reziduuri (MRL) în multe produse agricole, astfel expunerile alimentare la nivele scăzute de pesticide organofosfatice devin foarte probabile.

Datele privind contaminarea mediului și expunerea la pesticide sunt relativ limitate în România, studiile fiind în general orientate pe clasa pesticidelor organoclorurate. (Tarcau și alții, 2013; Ene și alții, 2012; Ferencz & Balog, 2010; Neamtu și alții, 2009; Covaci și alții, 2006).

Pesticidele organoclorurate au multe avantaje, dar și dezavantaje. Compușii organoclorurați sunt greu degradabili, atât din punct de vedere chimic cât și biologic, datorită capacității foarte ridicate de bioconcentrare. Așadar, datorită acumulărilor tot mai mari de pesticide are loc o încărcare permanentă a solului, vegetației și apei. Consumate de către animale, prin furaje, pesticidele sunt reținute în țesutul adipos al acestora. Prin urmare, utilizarea lor a început să fie limitată, fiind înlocuite, pe scară tot mai largă, cu compuși organofosforici.

De asemenea, pesticidele prezintă o mare stabilitate chimică și degradarea lor se produce în timp îndelingat. Cu toate că pesticidele se degradează în sol, ele persistă mult timp după folosire.

În general, pesticidele sunt greu solubile în apă, dar sunt solubile în grăsimi, ceea ce duce la depozitarea acestora în grăsimea animalelor. Pesticidele volatile sunt absorbite ușor de către particulele din sol, din apă sau aer, putând fi transportate uneori la distanțe foarte mari.

Aplicate pe toate continentele, pesticidele sunt duse de fluvii în oceane, iar din atmosferă ajung (prin apa de precipitații) în final pe sol. Din păcate, pesticidele, fiind toxice pentru anumite forme de viață prezintă un risc crescut de nocivitate și pentru speciile benefice. Utilizarea pesticidelor pretutindeni în lume, fără restricții, a avut ca urmare contaminarea întregii biosfere, reziduurile pesticidelor găsindu-se în țesuturile vii (animale sau vegetale) pe toată suprafața planetei.

De obicei, pesticidele se aplică prin tratamente umede, sub formă de stropi, pulverizări sau aerosoli (ceață toxică). Aplicarea pesticidelor se realiză în condiții meteorologice prevăzute de tehnologiile aflate în vigoare. Nu se fac tratamente cu pesticide la temperaturi foarte ridicate, pe ploaie între sau după 2 reprize din aceasta sau când viteza vântului este de minim 4 m/s.

Pesticidele cu cea mai mare utilizare în agricultură sunt:

DDT (diclor-difenil-tricloretan) se prezintă ca o pulbere alb-cenușie, cristalină, greu solubilă în apă și solubilă în solvenți organici;

HCH (hexaclorciclohexan)

Paranthion (E 605);

Pesticide nitroaromatice precum: Dibutox 25, și Nitosan 50 PS;

Pesticide interzise în România: Aldrin, DDT, Dieldrin, Dinaseb, Silvex.

O parte din pesticide fac parte din categoria substanțelor cu risc mare de poluare a apelor de suprafață și subterane. Identificarea unor astfel de pesticide în apele subterane presupune creșterea concentrației acestora.

Pe de altă parte, pesticidele sunt substanțe chimice care persistă în mediul înconjurător, au capacitate ridicate de bioacumulare în organismele vii și cauzează efecte adverse asupra sănătății umane dar și a mediului. Pesticidele ajung în mediul înconjurător ca rezultat al unei activități antropice.

În prezent cele mai cunoscute pesticide a căror efect asupra ecosistemelor este devastator sunt: Aldrin, Clordan, DDT, Dieldrin, Endrin, Heptaclor și Hexaclorbenzen. (http://www.revista-informare.ro/showart.php?id=103&rev=4)

Aldrinul este un insecticid din clasa organocloruratelor care a fost utilizat pe scară largă până în 1970, când a fost interzis în majoritatea țărilor. Este un solid incolor. Înainte de interdicție, a fost puternic folosit ca un pesticid pentru a trata semințele și solul. Aldrinul este foarte lipofil. Solubilitatea în apă este numai 0.027 mg /l, ceea ce agravează persistența în mediul înconjurător. Acesta a fost interzis de către “Convenția de la Stockholm” privind poluanții organici persistenți. În SUA, aldrinul a fost interzis în anul 1974. Substanța este interzisă pentru utilizarea în domeniul protecției plantelor de [NUME_REDACTAT]. Aldrinul este numit după chimistul german [NUME_REDACTAT], unul dintre co-inventatorii de acest gen de reacție. Se estimează că aproximativ 270 milioane kg de aldrin și pesticide conexe au fost produse între 1946 și 1976. (http://en.wikipedia.org/wiki/Aldrin)

Clordanul, compus din clasa organocloruratelor este folosit ca pesticid. Acesta a fost folosit în SUA până în 1983 pentru o multitudine de culturi, cum ar fi de porumb și citricele, precum și pe peluze și grădini. Fiind hidrofob, clordanul aderă la particulele de sol și se infiltrează lent în apele subterane, din cauza solubilității sale reduse (0,009 ppm). Se degradează pe parcursul a mai multor ani. Clordanul are tendința de a se bioacumula în corpul animale. Este foarte toxic pentru pești, cu o LD50 de 0.022-0.095 mg / kg. Cele două componente ale clordanului, cis – nonaclor și trans – nonaclor, sunt principalele elemente ce duc la procesul de bioacumulare. Trans – nonaclorul este mai toxic decât cis – nonaclorul. Clordanul este cunoscut ca poluant organic persistent (POP), clasificat în rândul "douăsprezece" și interzise de “Convenția de la Stockholm” din 2004 privind poluanții organici persistenți.

(http://en.wikipedia.org/wiki/Chlordane)

Diclor-Difenil-Tricloretanul denumirea prescurtată DDT este un insecticid care a fost folosit din anii 1940. Datorită acțiunii eficiente în combaterea insectelor și toxicității reduse față de mamifere ca și a costului relativ redus de producție a fost folosit pe scară largă timp îndelungat. Dezavantajul DDT-ului constă în stabilitatea chimică, remanenței și efectului de acumulare în sol, alimente și corpul uman. In decursul timpului s-a constat că unele substanțe chimice rezultate prin descompunerea lui cauzează tulburări endocrine, s-a presupus că ar avea și un efect cancerigen.

Toate aceste efecte secundare nedorite au dus în anii 1970 la interzicerea utilizării DDT-ului în țările industrializate, iar din anul 2004 prin „Convenția de la Stockholm” s-a interzis folosirea lui pe tot globul pentru agricultură, dar este în continuare folosit pentru combaterea insectelor care sunt vectori ai unor boli transmisibile, ca de exemplu malaria sau tifosul exantematic.(http://ro.wikipedia.org/wiki/DDT)

Dieldrinul este un compus din clasa organocloruratelor produs inițial în 1948 de către J. Hyman & Co, în Denver, în calitate de insecticid. Dieldrinul este strâns legat de aldrin, care reacționează mai departe, pentru a forma dieldrin. Aldrinul nu este toxic pentru insecte; acesta se oxidează și formează compusul activ. Atât dieldrinul cât și aldrinul sunt denumite după reacția Diels-Alder, care este folosită pentru a forma aldrinul dintr-un amestec de norbornadiena și hexaclorociclopentadienă. Inițial dezvoltat în anii 1940 ca o alternativă a DDT-ului, dieldrinul s-a dovedit a fi un insecticid extrem de eficient și a fost utilizat pe scară foarte largă în anii 1950 până la începutul anilor 1970. Cu toate acestea, dieldrinul este un poluant organic extreme de persistent. Mai mult, are tendința de a se biomagnifica. Expunerea pe termen lung sa dovedit toxică pentru o gamă foarte largă de animale, inclusiv la om. Din acest motiv, este acum interzis în cea mai mare parte a lumii.(http://ro.wikipedia.org/wiki/dieldrin)

Endrinul este un organocloriat care a fost utilizat în principal ca insecticid, precum și ca rodenticid. Este un solid incolor, inodor, deși mostrele comerciale sunt adesea de culoare albă. Endrinul a fost, de asemenea, vândut ca o soluție emulsionabilă cunoscut comercial ca [NUME_REDACTAT]. În prezent, utilizarea endrinului este interzisă în țările care și-au manifestat acordul de a face parte din “Convenția de la Stockholm”. În comparație cu dieldrinul, endrinul este mai puțin persistent în mediul.(http://ro.wikipedia.org/wiki/endrin)

Heptaclorul este un compus organoclorurat care a fost folosit ca insecticid. De obicei vândut ca o pulbere albă, heptaclor este unul dintre insecticidele ciclodiene. În 1962, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] a pus la îndoială siguranța heptaclorului și altor insecticide organoclorurate. Datorită structurii sale extrem de stabile, heptaclorul poate persista în mediul timp de zeci de ani. Heptaclorul este un poluant organic persistent (POP). El are un timp de înjumătățire de ~ 1.3 – 4.2 zile (aer), ~ 0.03-0.11 ani (apă), ~ 0.11 – 0.34 ani (sol). Un studiu susține că reziduurile sale ar putea fi găsită în sol 14 ani de la folosirea sa inițială. Ca și alte POP, heptaclorul este lipofil și slab solubil în apă (0,056 mg / l la 25°C ), astfel acesta tinde să se acumuleze în grăsimea corporală a oamenilor și animalelor. Heptaclorul epoxid este mai probabil să fie găsit în mediul decât compusul inițial. Epoxidul de asemenea se dizolvă mai ușor în apă decât compusul inițial și este mult mai persistent. Heptaclorul și epoxidul se absorbe în particulele de sol și apoi se evaporă.(http://en.wikipedia.org/wiki/Heptachlor)

Hexaclorbenzenul, sau perclorobenzenul, este un compus organoclorurat cu formula moleculară C6Cl6. Este un fungicid utilizat ca tratament pentru semințe, în special la grâu pentru a controla afecțiunile fungice. Acesta a fost interzis la nivel global în cadrul “Convenției de la Stockholm” privind poluanții organici persistenți (POP). HCB este foarte toxic pentru organismele acvatice. Aceasta poate provoca efecte adverse pe termen lung asupra mediului acvatic. Prin urmare, ar trebui evitate punere în contact cu, cursurile de apă. Este persistent în mediul înconjurător. Hexaclorbenzenul are o viață în sol cuprinsă între 3 și 6 ani. Riscul de bioacumulare în speciile acvatice este foarte mare.

(http://en.wikipedia.org/wiki/Hexachlorobenzene)

Efectele poluării cu pesticide

Majoritatea pesticidelor care contaminează mediul sunt nocive pentru ecosistem într-o multitudine de moduri. De multe ori, pesticidele se deplasează până ajung în lanțul trofic, care afectează nu numai organismele care utilizează substanțe nutritive chimice, cum ar fi fitoplanctonul, protozoarele, crustaceele, ci și animalele care se hranesc cu organisme mai mici.

Populația de pește a fost în scădere în ultimii ani, iar acest lucru se datorează cresterii concentrațiilor de pesticide din zonă.

Unele dintre pesticide ce afectează mediul, cum ar fi DDT-ul au fost considerate toxice și cauzează probleme majore de sănătate faunei. Îngrășămintele, care contin pesticide, au cauzat proliferarea algelor majore care duc la un dezechilibru de nutrienți și lipsa oxigenului în apă, reducerea populațiilor de pești și alte animale sălbatice. Nivelurile de PCB-uri din surse punctiforme industriale, care au fost mai mari decât limita legală aprobat de FDA au fost în mod constant găsite în pește.

DDT-ul este cancerigen, poate persista în sol chiar până la 30 de ani, în mediul acvatic este absorbit rapid de biotă, prezintă capacitate mare de bioacumulare și biomagnificare, subțiază coaja ouălor. Această substanță introdusă din considerente medicale (lupta cu malaria) și economice (distrugerea insectelor ce parazitau culturile de câmp) a creat perturbări din cele mai diverse și în cele mai variate ecosisteme (s-a descoperit DDT prins în gheața arctică și în 2005 încă mai apărea la teste ca fiind prezent în corpul omenesc).

(www.epa.gov)

Pesticidele sunt folosite sub multe forme la stropirea pădurilor, pășunilor, habitatelor acvatice, terenurilor agricole și grădini. Utilizarea lor pe scară largă duc inevitabil la intoxicarea faunei sălbatice. Intoxicațiile cu pesticide la animalele sălbatice pot rezulta din expunerea acută sau cronică. În plus, pesticidele pot avea un impact negativ asupra faunei sălbatice prin expunerea secundară sau prin efecte indirecte cu animalul sau habitatului său.

Nu toate pesticidele au efecte negative asupra faunei sălbatice, și nici toate reziduurile de pesticide nu conduc neapărat la consecințe grave asupra vieții sălbatice. Potențialul impact trebuie să fie evaluat prin luarea în considerare simultan a disponibilității pesticidului, sau proprietăților toxicologice ale pesticidelor, și caracteristicile ecologice ale expunerii. Datorită complexității acestor probleme, multe discipline științifice joacă un rol important în ​​studiile și interpretarea rezultatelor. Gradul de impact direct al unui pesticid asupra vieții sălbatice este determinat de sensibilitatea unei specii față de substanța chimică și gradul de expunere al speciei.

(http://pesticidestewardship.org/Non-target/Pages/PesticideImpact.aspx)

Multe pesticide sunt toxice pentru insecte, păsări, mamifere, amfibieni sau pești. Otrăvirea depinde de toxicitatea pesticidelor și alte proprietăți (de exemplu, pesticidele solubile în apă pot polua apele de suprafață), cantitatea solicitată, frecvența, momentul și metoda de pulverizare (de exemplu, pulverizare fină), vremea, structura vegetației, și tipul de sol.

Insecticidele, rodenticidele și fungicidele (pentru tratarea semințelor) și erbicidele sunt cele mai toxice substanțe ce amenință fauna sălbatică. În ultimii 40 de ani, utilizarea carbamatului ce este extrem de toxic și folosirea organofosfaților a crescut puternic. Otrăvirea cu pesticide duce la schimbarea habitatelor și poate provoca un declin major populație care pot amenința specii pe cale de dispariție.

Pesticidele agricole pot reduce abundența de buruieni și insecte, erbicidele pot schimba prin modificarea habitatelor structura vegetației, în cele din urmă ceea ce duce la scăderea populației. (Boatman și alții, 2007). [NUME_REDACTAT], 62 de specii sunt în pericol de dispariție și sunt strâns legate de ratele de utilizare a pesticidelor. Pierderea speciilor au loc în zonele cu agricultură intensivă (pulverizarea aeriană). Unele studii au dus la concluzia că, pesticide și alte caracteristici ale agriculturii intensive sunt strâns legate de utilizarea pesticidelor în Canada, acestea jucând un rol important în declinul speciilor pe cale de dispariție (Gibbs și alții, 2009).

[NUME_REDACTAT] de Vest numărul păsărilor de câmp a ajuns acum la jumătate față de 1980, chiar și în rândul speciilor abundente. În timp ce populațiile medii ale tuturor păsărilor comune și forestiere au scăzut cu aproximativ 10%, în Europa între 1980 și 2006, populațiile de păsări de câmp au scăzut cu 48%. Această cifră este estimată pe baza unor studii efectuate în 21 de țări ale UE (EBCC 2008). Păsările de pădure au scăzut mai puțin decât au scăzut păsările care trăiesc pe terenurile agricole. Într-un studiu efectuat recent s-a constatat că, în SUA trei specii de păsări sunt puse în pericol de dispariție (NABCI și alții 2009). DDT-ul și alte pesticide toxice au fost interzise în Europa.

[NUME_REDACTAT] de Nord între 1980 și 1999, populațiile de specii ce trăiesc pe pajiști au scăzut mai mult decât alte specii. În 78% din cazuri au existat cel puțin o asociere între tendința de scădere a populației și schimbarea utilizarării terenului (Murphy, 2003).

[NUME_REDACTAT], declinul populației în rândul păsărilor de câmp a fost mult mai mare în țările cu agricultuă intensivă (Donald și alți, 2002). După 1990, agricultura a trecut de la cultivare prin rotație (de exemplu, radacini) la rapiță cu semințe oleaginoase și cereale, ceea ce a dus la o reducere a zonelor cu pășuni și creșterea utilizării insecticidelor și erbicidelor. (Nicolai și colab., 2009).

Expansiunea agricolă intensificată amenință jumătate din speciile pe cale de dispariție în Africa și o treime în Europa. Se estimează că speciile de păsări din intreaga lume au scăzut cu 20% până la 25% din cauza agriculturii intensificate.

În total, 1211 specii de pasari (12% din total) sunt considerate la nivel global amenințate, și 86% din acestea sunt amenințate de distrugerea habitatului sau degradare acestuia. Pentru 187 de specii de păsări amenințate la nivel global presiunea principală este poluarea chimică, inclusiv ingrasamintele și pesticidele.

[NUME_REDACTAT] Britanie, volumul de semințe consumate de mai multe specii de păsări este suficient de mare pentru a prezenta un potențial risc, dacă semințele sunt tratate cu una dintre fungicidele mai toxice. (Prosser și Hart, 2005)

Pesticidele sunt extrem de toxice pentru păsări. (Mineau, 1999) Studiile de teren au dus la concluzia că, având în vedere cantitățile obișnuite de pesticid folosit, "mortalitatea directă a păsărilor expuse este atât inevitabil și relativ frecvent cu un număr mare de pesticide înregistrate în prezent " (Mineau, 2005). Numărul de păsări găsite moarte datorită pesticidelor, în [NUME_REDACTAT] au fost de cel puțin 60 de păsări în 2006, și 55 în 2007. Pesticide au fost investigate ca o posibilă cauză de deces în alte 90 de cazuri.

Utilizarea pesticidelor (măsurată prin procentul de suprafață tratată), au fost legate de perioadele de scădere rapidă a speciilor de păsări ( Campbell și Cooke, 1997). Principalele cauze ale declinului păsărilor au fost pesticidele și erbicidele (folosite la controlul buruienilor). Efectele letale asupra sistemului nervos pot determina modificări în comportamentul păsărilor. (Bishop și alții, 2000).

Pesticidele și alte substanțe chimice au cauzat un declinul al populației de mamifere sălbatice din [NUME_REDACTAT]. Mai ales liliecii și rozătoarele (38% din specii) au fost afectate (Harris, 1995). Anumite pesticide se pot acumula treptat în lanțul alimentar. Acest lucru este toxic pentru vertebrate, în special pentru speciile de prădători de top cum ar fi mamiferele sau păsările.

O treime din 6.000 de specii de amfibieni din întreaga lume sunt amenințate. În afară de pierderea habitatului, supraexploatarea sau alte specii introduse, amfibieni sunt afectați de poluarea apelor de suprafață cu îngrășăminte și pesticide din agricultură (IUCN 2009). În SUA, pulverizarea cu pesticide, a fost considerată "de natură să afecteze în mod negativ" (US EPA 2008). Atrazinul este mai puțin toxic pentru unele speciile de pești. [NUME_REDACTAT], autorizația pentru atrazin a fost retrasă din cauza riscurilor pentru sănătate și mediu (CE 2003).

Un studiu major efectuat în SUA a constatat că, printre alți factori, terenurilor agricole din apropierea apelor de suprafață stropite cu pesticide (concentrații suficient de mari pentru a afecta insectele sau plantele) duc la afectarea speciilor de amfibieni. (Beasly și alții, 2002).

Cap. 3 Politici și strategii europene și naționale privind protejarea speciilor supuse riscului de dispariție generat de poluarea istorică cu pesticide

[NUME_REDACTAT] și-a manifestat acordul de a face parte din domeniul conservării biodiversității în data 21 decembrie 1993, iar pentru implementarea prevederilor a adoptat o serie de strategii și planuri de acțiune având misiunea de a contribui la stoparea pierderii biodiversității până în 2010, conform HG. nr. 864 /2008. [NUME_REDACTAT] pentru domeniul conservării biodiversității are ca scop reducerea ratei actuale de pierdere a biodiversității la nivel global, regional și național. Obligațiile legale ale statelor membre în domeniul protejării naturii sunt incluse în [NUME_REDACTAT] 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice modificată prin Directiva 2009/147/EEC și 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatice.

[NUME_REDACTAT] a dezvoltat un sistem de clasificare a habitatelor naturale europene, inclusiv a celor din România. Noțiunea de "habitat natural”, așa cum este definită în [NUME_REDACTAT] nr.92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, se referă la zone terestre sau acvatice ce se disting prin caracteristici geografice, abiotice și biotice, în întregime naturale sau seminaturale, fiind similară cu noțiunea de ecosistem.

O situație aparte o reprezintă [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] care are o administrație specială stabilită prin Legea nr. 82/1993 privind constituirea [NUME_REDACTAT] "[NUME_REDACTAT]" și care se află în subordinea directă a autorității publice centrale pentru protecția mediului.(http://www.ddbra.ro/mediatizari/Strategia%20Privind%20Conservarea%20Diversitatii%20Biologice_DRAFT.pdf)

Ordonanța de Urgență a Guvernului 34/2012 pentru stabilirea cadrului institutional de actiune in scopul utilizarii durabile a pesticidelor pe teritoriul Romaniei precizează în articolul 12 că [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Pădurilor și [NUME_REDACTAT] trebuie să asigure ca în anumite zone specifice utilizarea pesticidelor să fie redusă la minimum sau interzisă, luând în considerare igiena necesară, cerințele de sănătate publică, protecția și conservarea speciilor de flora și faună salbatică, habitatele naturale menționate în anexele Ordonanței de Urgența a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei salbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, și rezultatele evaluării riscurilor relevante. 

In aceste zone specifice sunt adoptate măsuri adecvate de gestionare a riscurilor, și se utilizează cu prioritate produse de protecție a plantelor cu risc redus, precum și măsuri de control biologic. 

Zonele specifice prevazute sunt urmatoarele:

zonele utilizate de public sau de grupurile vulnerabile, precum parcurile, gradinile publice, terenurile de sport și de recreere, curțile scolilor și terenurile de joacă și terenurile aflate în imediata vecinătate a instituțiilor de sănătate publică; 

ariile naturale protejate, stabilite potrivit Legii nr. 107/1996, sau alte zone identificate in vederea instituirii măsurilor de conservare necesare potrivit Ordonanței de Urgența a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011; 

zonele tratate recent, utilizate sau accesibile lucrătorilor din agricultură. 

(http://www.dreptonline.ro/legislatie/oug_34_2012_cadrul_institutional_actiune_utilizarii_durabile_pesticide_romania.php)

Legislația în domeniul protecției speciilor pe cale de dispariție mai cuprinde și alte reglementări precum:

Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna, la 19.09.1979 ([NUME_REDACTAT])

Legea nr. 5/1991 pentru aderarea României la Convenția privind zonele umede de importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor acvatice

Legea nr. 13/1993 privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979

Legea nr. 58/1994 pentru ratificarea Convenției privind diversitatea biologică, semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992

OM nr. 203 /2009 privind Procedura de stabilire a derogărilor de la măsurile de protecție a speciilor de floră și faună sălbatică

(www.dreptonline.ro)

Partea a II-a

Evaluarea riscului ecologic asupra speciilor pe cale de dispariție datorită poluării istorice cu pesticide. Studiu de caz: [NUME_REDACTAT]

Cap. 4. Istoricul poluării cu pesticide în [NUME_REDACTAT] mii de ani, fermierii depind de o varietate de metode pentru controlarea pesticidelor și pentru îmbogățirea solulului. Este necesar să fie protejate culturile împotriva insectelor și plantelor dăunătoare. Totuși, felul în care pesticidele sunt aplicate este cu mult diferit de modalitățile străvechi și poate avea consecințe extrem de serioase. Astăzi se utilizează de 42 de ori mai multe pesticide decât în 1950 și chimicalele utilizate sunt de 10 ori mai toxice. Paradoxal, pierdem mai multe recolte în fiecare an față de momentul în care am început să utilizăm aceste pesticide.

Prin intermediul ploi, fertilizatorii chimici și pesticidele se scurg în râuri și ajung în apa subterană. Aceste acțiuni duc la acumularea chimicalelor în cursurile noastre de apă, omorând astfel ecosisteme naturale și poluând apa. Agricultura contribuie la aproximativ 50 % din poluarea cu nitrogen a râurilor și scurgerile din agricultură reprezintă cauza majoră a poluării apei. În ultimul deceniu s-au adus din ce în ce mai multe dovezi cu privire la felul în care pesticidele pot tulbura dezvoltarea chiar și la o expunere foarte scăzută.

(http://www.maibine.eu/ShowMenuArticle.aspx?ID=42&AspxAutoDetectCookieSupport=1#Citeste)

Pesticidele clorinate au fost utilizate prima dată în România în anul 1948. Primele produse erau în principalpe bază de DDT, dar au fost utilizate și altele pe bază de clordan, dieldrin, endrin, aldrin, heptaclor și toxafen.

Toate aceste produse s-au importat, exceptând acelea având la bază DDT-ul și heptaclorul, care se fabricau local. Substanțele menționate erau folosite sub formă de pulberi, granule sau lichide, pe suprafețe agricole mari, pe pajiști și culturi de lucernă. Din anul 1965 pesticidele cu DDT nu au mai fost aplicate pe pajiști și lucerniere.

Pesticidele pe bază de dieldrin s-au folosit în România între anii 1965-1970, în special pentru tratarea semințelor. Alături de pesticidele clorinate persistente, produsele cele mai des utilizate au fost cele pe bază de DDT și heptaclor.

După 1988 aceste tipuri de produse nu au mai fost premise de către autorități pentru uz în România. In prezent singurele insecticide organoclorinate întrebuințate în România sunt cele pe bază de lindan, folosite pentru tratatarea semințelor, dar acesta nu se află pe lista de POP-uri a “Convenției de la Stockholm”. ( A. Cadariu, 2005)

Tabel 4.1

Sursa PNI din [NUME_REDACTAT] prima parte a anului 2014, la nivelul [NUME_REDACTAT], s-a interzis folosirea anumitor pesticide (de tip neonicotinoide) dăunătoare albinelor. Deși majoritatea statelor membre au luat deja măsuri pentru înlocuirea acestor substanțe cu alternative, România a întârziat să aplice regulile, punând în pericol sănătatea insectelor polenizatoare.

(http://www.greenpeace.org/romania/ro/campanii/agricultura-sustenabila/activitati/Romania intarzie-interzicerea-unor-pesticide-periculoase-pentru-albine/)

Principala cauză care determină această exterminare constră într-o serie de pesticide folosite în agricultură, în special cele pe bază de nicotină, care afectează major abilitatea albinelor de a poleniza și care, acționând la nivelul sistemului nervos, le fac pe albine să uite drumul spre stup și spre culture. Încă din anii 1990, când au fost introduse neonicotinoidele, apicultorii au observant însă o scădere a mierii de albine în toată Europa. Până în prezent, scăderea e de 25%.

Neonicotinoidele, care reprezintă o treime din insecticidele folosite la nivel global în agricultură, au efecte negative asupra albinelor în ceea ce privește deplasarea lor, învățarea, colectarea hranei, longevității, rezistenței la boli și fecundității. La nivelul coloniilor, pesticidele le reduc simțitor creșterea și duc chiar la moartea albinelor. Studiile care arată acest lucru recomandă rotația culturilor și agricultura ecologică, care ar duce cu adevărat la revenirea populațiilor de albine. Interdicția CE fiind e un semnal pozitiv fără prea mai efecte pe termen lung, având în vedere că neonicotinoidele se folosesc pentru o gamă de culturi mult mai mare decât cele vizate de moratoriu. În ce privește șansele de prelungire a interdicție după sfârșitul anului 2015, organizațiile pentru protecția mediului susțin că o interdicție mai cuprinzătoare ar fi mai utilă decât una mai lungă. În prezent, la Bruxelles, PAN-Europe se luptă pentru interzicerea definitivă a neonicotinoidelor, în timp ce companiile producătoare de pesticide își folosesc toate resursele pentru a ridica interdicția. (http://totb.ro/romania-foloseste/)

Agricultura este principalul sector economic unde au fost utilizate pesticidele organoclorinate ale căror efecte în utilizare se resimt și azi. Aceste urmări nu sunt sigurele, dar deoarece în trecut nu s-au făcut în mod curent studii speciale de cercetare privind POP-urile nu se poate stabili efectul utilizării pesticidelor din categoria POP-urilor în agricultură. Impactul pesticidelor folosite în agricultură asupra apei este sub forma unei poluării difuze, actualmente aceasta fiind măsurată în apele freatice și în cele de suprafață.

Emisiile în atmosferă ale POP-urilor utilizate în sectorul agricol apar din surse staționare, cum ar fi aplicarea de pesticide pe teren și prin ardere, sau din surse mobile în principal corelate cu vehiculele rutiere (tractoare și alte mijloace de transport).

Tabelul următor arată perioadele de timp când au fost utilizate în România POP-urile.

Tabel 4.2 Perioadele de utilizare a POP-rilor în [NUME_REDACTAT] tabelului: Inventarul POP-urilor în anii 2002-2004

Legenda

+ Aplicate

– Neaplicate

+/- Unele produse premise

(A. Cadariu, 2005)

Sursele de emisie din sectorul industrial sunt în principal punctuale. Există însă și unele surse difuze generate de depozitarea de deșeurilor solide și lichide provenite de la producția de pesticide. BPC-urile provin în principal de la condensatori, transformatori, baterii și alte echipamente electrice. Lista echipamentelor folosite curent, ce conțin BPC-uri, trebuie adusă la zi, completată și verificată din nou deoarece unele date nu sunt clare. Stocurile existente (inclusiv deșeurile) de POP-uri sunt corelate cu cantitățile de POP-uri ce nu se mai folosesc și care ar putea fi eliminate. Lista echipamentelor neautorizate ce conțin BPC-uri este pregătită de fiecare deținător și utilizator. Toate aceste liste sunt centralizate la fiecare din cele 41 de județe și București, iar în final la nivel național de către [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

Listele sunt operate de fiecare deținător și utilizator și aduse la zi ca echipament nou care conține BPC-uri scoase din uz. La nivel central există un departament special pentru deșeuri în cadrul autorității centrale de mediu, care operează cu lista respectivă. Toate echipamentele scoase din uz sunt depozitate pe amplasamentul foștilor utilizatori pentru a fi distruse conform cu PNI al Convenției de la Stockholm. Din 1985 a fost oprită toată producția de pesticide cunținând POP-uri. Numai lindanul, care deocamdată nu este pe lista Convenției de la Stockholm, s-a produs în România la Oltchim până în 1999. (A. Cadariu, 2005)

Nivelurile principale ale POP-urilor sunt conform cifrelor specificate în Inventarul POP-urilor. Tinând cont de anii de referință (1989, 1995 și 2001) sectoarele principale și sursele acestora sunt specificate mai jos.

Tabel 4.3 Emisia de POP-uri din sectorul agricol

Sursa datelor: Inventarul POP-urilor

Tabel 4.4 Emisia de POP în aer de la pesticidele aplicate în agricultură

Sursa datelor: Inventarul POP-urilor

Sursele de emisie în sectorul industrial sunt în principal “surse punctuale” așa cum am menționat anterior, există însă unele surse difuze generate de depozitele de deșeuri solide și lichide rezultate din producția pesticidelor. Tinând cont de principalele activități generatoare de POP-uri nivelul emisiilor este specificat în următoarele tabele.

Tabel 4.5 Emisia de POP-uri în industrie

Sursa datelor: Inventarul POP-urilor

Depozitele deșeurilor de pesticide au fost inventariate în anii 2002 și 2003 (vezi tabelele 8 și 9). Acestea sunt de asemenea principalele surse potențiale de emisii de pesticide în sectorul agricol. Pesticidele stocate în depozitele inventariate sunt sub formă solidă și lichidă, dar o parte din ele sunt substanțe neidentificate. Aceste depozite sunt surse potențiale de poluare accidentală, în special acelea care nu oferă condiții sigure.

Numărul total de depozite existente din Romania este 709, din care 237 nu sunt asigurate corespunzător (există condiții necorespunzătoare de depozitare, nu sunt monitorizate etc), acestea ar putea fi considerate “necontrolate”. Pe lângă aceasta, din 1 350 tone de substanțe depozitate, care conțin pesticide, circa 34 % nu sunt identificate (adică 464 tone). Substanțele depozitate care conțin pesticide în stare lichidă totalizează un volum de circa 600 m3, din care 166 m3 sunt substanțe neidentificate. (A. Cadariu, 2005)

Poluarea cu pesticide a [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] este întinderea de ape din bazinul geomorfologic denumit pontic, unul din bazinele complexului tectonic tethysian, el însuși parte a orogenezei alpino-himalayene, din care fac parte și munții care o mărginesc la nord (în Crimeea), la nord-est (Caucazul) și la sud (lanțurile pontice). Este situată între Europa și Asia, având ca state riverine Rusia, Ucraina, România, Bulgaria, Turcia și Georgia.

[NUME_REDACTAT] Cherci este legată de [NUME_REDACTAT], prin Bosfor de [NUME_REDACTAT], iar prin strâmtoarea Dardanele de [NUME_REDACTAT] și deci de [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] este, din punct de vedere hidrologic, un rest al [NUME_REDACTAT] și prezintă o serie de aspecte unice în lume : ape salmastre (în medie 16-18 grame de sare pe litru față de 34-37 în alte mări și oceane), stratificare între apele de suprafață oxigenate și cele adânci anoxice (fenomen denumit euxinism), limane la gurile fluviale, floră și faună cu multe specii-relicve. În zona litoralului românesc salinitatea scade și mai mult, în mod obișnuit fiind între 7 și 12 la mie.

[NUME_REDACTAT] se întinde pe o suprafață de 423.488 km². Cel mai adânc punct se află la 2211 m sub nivelul mării în apropierea de Ialta. Mareele sunt în general de mică amplitudine (circa 12 cm). (http://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Neagr%C4%83)

Activitățile celor peste 168 milioane de locuitori care populează statele riverane [NUME_REDACTAT], induc o presiune umană reprezentată prin 386 loc. /km2 de mare (M. V. Konovalov, 1995). Luând în considerare întrega suprafață a bazinului hidrografic al [NUME_REDACTAT], presiunea este desigur mult mai mare. Această presiune se exercită prin poluare, eutrofizare, suprapescuit, periclitarea speciilor rare, reducerea biodiversității, introducerea speciilor noi, alterarea structurii regiunilor umede din jurul mării, degradarea țărmurilor, alterarea eticii peisajelor.

Poluarea cu pesticide provine din agricultură și silvicultură, fiind transportate de ape sau vânt, valorile maxime fiind atinse în anii ’60 și ’70, când s-au utilizat abuziv cantități mari de DDT și pesticide hidrocarbonatice clorurate. In anul 1989, concentrația medie în [NUME_REDACTAT] pentru DDT era de 0,5 – 2mg/l în apele de larg și 7-30 mg/l în apele costiere (S.M. Konovalov, 1995). În present, cantitatea de DDT ajunsă în mare a scăzut, dar se mențin cantități importante de pesticide organo-clorurate ([NUME_REDACTAT], 1995; L. Mee, 2000).

Concentrația pesticidelor organoclorurate în sedimentele superficiale și apă reprezintă indicatori de stare ai contaminării mediului. În 2006, zona litorală cuprinsă între Sulina și [NUME_REDACTAT] a fost caracterizată de prezența unei varietăți mari de pesticide organoclorurate (HCB, lindan, heptaclor, aldrin, dieldrin, endrin, DDE, DDD, DDT) aflate, în concentrații de până la 0,7 µg/L în apă, respectiv 1,4 µg/g sediment uscat. În apă compușii DDD și DDT nu au fost semnalați, iar DDE a fost prezent doar în câteva stații, în partea sudică. În sedimente s-au detectat unele cantități de DDE și DDT tot in zona sudică a litoralului românesc.

Concentrația pesticidelor organoclorurate în organisme reprezintă indicatori de impact ai contaminanților asupra mediului. Analiza acestor parametrii în organismul scoicilor a arătat concentrații cuprinse între 0,017 și 2,4 µg/g țesut uscat (Figura 4.1 ). Concentrațiile cele mai ridicate și gama cea mai diversificată de compuși s-au măsurat în țesutul scoicilor recoltate din zona nordică a litoralului.

Figura 4.1 Situația poluării cu pesticide organoclorurate în organismul scoicilor de la litoralul românesc al [NUME_REDACTAT] în 2006

Deși concentrațiile medii ale pesticidelor organoclorurate au fost cu 25- 40% mai mari comparativ cu anul 2005 în sedimente și organisme, contribuția majoră la aceste valori au avut-o nivelele crescute de pesticide organoclorurate măsurate în prima parte a anului atât în zona nordică cat și în cea sudică. Din această cauză, în lipsa unor standarde de mediu românești pentru această categorie de compuși, putem considera ca valorile acestor parametrii se mențin în aceleași limite, comparativ cu perioada 2003 – 2004.

(http://www.rmri.ro/Home/Downloads/EnvStatusReport/RaportStareaMediului_2006.pdf)

O altă problemă importantă o reprezintă depzitarea îngrășămintelor chimice. Depozitarea necorespunzătoare (de obicei sub cerul liber) și aplicarea lor excesivă conduce la scurgerea lor in resursele de apă. [NUME_REDACTAT] Neagră, pesticidele reprezintă o mare problemă mai ales pentru zonele de coastă. Unele studii arată existent unor grave problem locale. Datorită ramurilor industriale din imediata apropiere a [NUME_REDACTAT] (intreprinderi chimice, industrie alimentară, fabrici de celuloză și hârtie etc.), dar mai ales ale bazinelor râurilor ce se revarsă în mare ce contribuie la poluarea gravă a [NUME_REDACTAT] și a apelor înconjurătoare prin deversarea apelor uzate, infiltrații de la depozitele de deșeuri sau prin poluare atmosferică depusă pe sol sau în apă prin intermediul precipitațiilor.

Cap. 5 Informații generale asupra sitului poluat

5.1. Descrierea sitului poluat

Dunărea este al doilea fluviu ca lungime din Europa (2857 km). Aceasta este împărțită în trei regiuni principale: superior, Dunărea de la izvoare până la Viena (890 km lungime râu), mijloc, Dunărea de la Viena la Porțile de Fier I (993 km lungime râu), și Dunărea inferioară de la Portile de Fier I la gurade vărsare (942 km lungime râu). Treizeci și cinci de baraje au fost

construite pe cursul superior al Dunării. Dunărea mijlocie a fost tăiat de pe cursul inferior al Dunării de constructii de Porțile de Fier I, construit în 1970. În 1984, regiunea inferioară a Dunării a fost împărțită la Porțile de Fier II, situat la 80 km în aval

de la Porțile de Fier I. (Terofal, 1980).

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] ( RBDD ) este situateă în partea de est a Europei și se află la intersecția de 45 ° N ( paralela de latitudine ), cu 29 ° E ( longitudine ). Suprafața totală de RBDD este de aproximativ 5.800 km2 mai mult de jumătate din care (3510 km2) aparțin ceea ce este în mod obișnuit numit "[NUME_REDACTAT] ".( Gâștescu, 2009)

Figura 5.1 [NUME_REDACTAT] Dunării în Europa

(http://www.ddbra.ro/rezervatia/delta-dunarii/localizare)

Figura 5.2 [NUME_REDACTAT] Dunării

(http://www.ddbra.ro/rezervatia/delta-dunarii/localizare)

Actuala configurație morfohidrografică a [NUME_REDACTAT] este rezultatul interacțiunii dintre fluviu și mare în perioada Holocenului. La începutul Holocenului, când nivelul mării a crescut până aproximativ la nivelul actual, exista așa-numitul golf al Dunării. La gura acestui golf, între promontoriul Jibrieni, la nord și promontoriul Murighiol-Dunavăț la sud, s-a format cordonul inițial Letea-Caraorman. Materialul aluvionar a fost transportat de curenții marini de-a lungul țărmului dintr-o zonă situată la nord, la gurile Nistrului, Bugului și Niprului.

Cel mai vechi braț al Dunării, brațul Sf. Gheorghe, curgea în mare printr-un pasaj situat în capătul sudic al grindului Letea-Caraorman dezvoltând prima deltă a Dunării: [NUME_REDACTAT]. Gheorghe I. Cel de-al doilea braț al Dunării, Sulina s-a dezvoltat odată cu blocarea prin aluvionare a brațului Sf. Gheorghe. [NUME_REDACTAT] a preluat un flux din ce in ce mai mare de sedimente și a început să-și formeze propriul edificiu deltaic: [NUME_REDACTAT].

În același timp, în partea sudică a zonei s-a format o mică deltă secundară [NUME_REDACTAT] datorită brațului secundar Dunavăț. [NUME_REDACTAT] a fost treptat erodată, în timp ce brațul Chilia, la nord și Sf. Gheorghe, la sud și-au construit propriile lor delte: [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. Gheorghe II. Aceste două delte sunt formate din material sedimentar dunărean în timp ce materialul transportat de curentul litoral se acumulează la nord de brațul Chilia și constituie formațiunea Jibrieni.

Aspectul morfologic actual al [NUME_REDACTAT] se datorează ultimei ridicări a nivelului [NUME_REDACTAT], care a creat condițiile unei puternice aluvionări având drept consecințe meandrări și ramificații ale brațelor principale. (http://www.ddbra.ro/rezervatia/delta-dunarii/prezentare-generala/geneza-deltei-dunarii-a16)

Suprafața totală a [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]: 5 800 km2, din care:

3.510 km2 delta propriu-zisă– sectorul românesc,

1.145 km2 Complexul lacustru Razim – Sinoie,

1.030 km2 apele marine până la izobata de 20 m,

13 km2 albia Dunării între [NUME_REDACTAT] și Isaccea (pe teritoriul României)

102 km2 luncă inundabilă a Dunării între Isaccea și Tulcea.

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] reprezintă teritoriul cuprins între prima bifurcație a Dunării ([NUME_REDACTAT]), mărginit la est de litoralul [NUME_REDACTAT], la nord de brațul Chilia și la sud de complexul lacustru [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] propriu-zisă este cea mai mare componentă a rezervației și are o suprafață totală de circa 4178 km2, din care cea mai mare parte se găsește pe teritoriul României, adică 3510 km2, reprezentând circa 82%, restul fiind situată pe partea stângă a brațului Chilia, inclusiv delta secundară a acestuia, în Ucraina.

Ținând cont de geneză, hipsometrie, relațiile hidrice dintre brațele Dunării și zonele interioare, diferențierile climatice și variația peisagistică, în [NUME_REDACTAT] se pot distinge două mari sectoare – delta fluviatilă și delta fluvio-maritimă.

Delta fluvială reprezintă partea cea mai veche din spațiul deltaic, ce s-a format într-un fost golf al Dunării. Principala sa caracteristică e suprafața relativ mare a grindurilor fluviale, în timp ce ariile depresionare sunt mai mici și cu multe lacuri (deasemenea de mici dimensiuni), aflate într-un grad înaintat de colmatare.

Delta fluvio-maritimă se desfășoară între aliniamentul grindurilor maritime Letea – Caraorman – Crasnicol în vest și țărmul mării în est. Ea cuprinde, pe lângă grindurile maritime Letea, Caraorman și Sărăturile un important complex lacustru (Roșu – Puiu) și suferă modificări importante la contactul cu [NUME_REDACTAT].

Complexul lagunar Razim-Sinoie

A doua componentă a rezervației, este situată în sudul [NUME_REDACTAT] și ocupă o suprafață totală de circa 1145 km2, din care suprafața lacurilor este de 863 km2. Cea mai mare parte a complexului o constituie zona depresionară (vechiul golf Halmyris) ocupată inițial de apele mării și care a fost compartimentată ulterior, prin formare de cordoane și grinduri.

În ultimile decenii complexul a suferit foarte mari modificări datorită acțiunii umane fiind transformat în rezervor de apă dulce pentru alimentarea sistemelor de irigații amenajate în jurul complexului.

Dunărea maritimă

Este o altă componentă deltaică dispusă între [NUME_REDACTAT] și limita vestică a rezervației – [NUME_REDACTAT], între milele 43 –74.

Zona inundabilă [NUME_REDACTAT] situată în amonte de municipiul Tulcea. Zona are aspectul unei depresiuni și constituie un sector de luncă neîndiguit, fapt ce determină ca în timpul apelor mari de primavară să fie inundat, alimentând lacurile și zonele mlăștinoase acoperite cu stuf și plaur.

[NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT] Sărături, situat pe terasa Dunării, are o lungime de 2 km și o lățime de 500 m. Apele lacului sunt puternic salinizate, caracterizate prin marea bogăție de zooplancton și fitoplancton. (Gâștescu, 2009)

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] a terenului care inconjoara [NUME_REDACTAT] este continentală, cu veri calde uscate

și ierni foarte reci. Zile de cer senin medie 66 zile / an în Tulcea, în timp ce [NUME_REDACTAT] se bucură o medie de 80 de astfel de zile în fiecare an. Influența vremii ciclonice din [NUME_REDACTAT] tinde să conducă la schimbări bruște de vreme și precipitații intense, în special este vara. Temperaturile pot ajunge sub -27 °C, deși apropierea de [NUME_REDACTAT] reduce factorul de recire.

Temperatura medie anuală din Tulcea este de 11 ° C, maxima 39,7 °și minima de -27 ° C. Măsurători similar pentru [NUME_REDACTAT] prezintă o medie de 11,4 °, cu maxime de 36,3 ° C și minima de -21.5 ° C. Precipitatile medii sunt mai mari în Tulcea, cu 438,4 mm, în timp ce în [NUME_REDACTAT] primește 403.6 mm. Umiditatea medie este mai mare în [NUME_REDACTAT], la 86%, comparativ cu Tulcea 80%. (Gâștescu, 2009)

Regimul hidrologic al [NUME_REDACTAT]

Regimul hidrologic reprezintă componenta vitală a deltei. Având în vedere că volumul de apă transportat de Dunare la [NUME_REDACTAT] este 205 km3/ an la o medie multianuală de descărcare de 6515 m3/ sec (1921-2000) și cu o cantitate de aluviuni de 58.750.000 tone / an (media pentru aceeași perioadă), și 90 milioane de tone de săruri/ an corespunzând la o mineralizare de 350 mg/ l. Valorile debitelor caracteristice: medie descărcarea 6515 m3/ sec; descărcare maxim 16.500 m3 / sec (aprilie 2006), și minim de descărcare de gestiune 1350 m3/ sec (octombrie 1921).

Distribuția apei pe principalele brațele Dunării (Chilia și Tulcea, Sulina și [NUME_REDACTAT]) este neuniformă, cu variații semnificative pe parcursul ultimilor 150 de ani. [NUME_REDACTAT] a înregistrat scăderi constante, de la 72% în 1910 la 54.3% în 1991-2000.

Cele mai multe dintre descărcarile apei pe cele trei brate Dunarii curge direct în [NUME_REDACTAT] și doar o cantitate mică trece prin intermediul rețelei de canale și complexele lacustre. Acest flux de apă, estimat la 538 m3 / sec (inclusiv cantitatea de apă care ajunge la [NUME_REDACTAT] la un debit mediu de 90 m3/ sec); cantitatea de sedimente este de aproximativ 1,5 milioane de tone / an. Volumul de apă de la brațele Dunarii trece prin canale și stagnează în lacustre. (Gâștescu, 2009)

Tabel 5.1 [NUME_REDACTAT] ( de intrare și ieșire din Delta ) pe principalele brațe ( m3 / sec )

(după C. Bondar , 1994)

Ecosistemele și biodiversitatea în cadrul [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Dunării își menține biodiversitatea într-o stare mai bună decât majoritatea altor deltelor din Europa, chiar și din lume. Acesta conține o gamă largă de tipuri de habitate, plante inferioare și superioare, nevertebrate și vertebrate decât toate celelalte delte din Europa. Multe dintre speciile care trăiesc în delta sunt unice, acestea includ plante și animale. Exploatarea prin pășunat, culturi arabile, silvicultură, tăiere stufului se limitează la zonele în care acest lucru este posibil și în mare parte a deltei.

Flora. [NUME_REDACTAT] care se învecinează cu [NUME_REDACTAT] prevede habitate pentru 50% din 3.800 specii de plante înregistrate în România. Comparativ cu aceasta, delta propriu-zisă și Razim – Sinoie complex de lacuri ce sprijină 1839 de specii. Distribuția lor este următoarea : eurasiatice ( 30 % ), continental asiatic ( 15 % ), cosmopolite ( 10 % ). Plantele eurasiatice și cosmopolite domina acvatic. Printre acestea se găsește trestia (Pharagmites australis), care are un nivel mondial distribuție.

Din punct de vedere ecologic, cele mai interesante și valoroase comunități de plante apar în sistemele de dune mari, cum ar fi [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. Există zone de stepă, pajiști asociate cu solurile nisipoase precum Letea și Caraorman și acestea sprijină o gamă de ierburi întâlnite mai frecvent în [NUME_REDACTAT]. Multe dintre plantele care supraviețuiesc pe aceste soluri uscate sunt xerofile și, prin urmare, rezistente la secetă. Pădurile cu dune sunt deosebit de importante pentru speciile de stejar, frasin și plop care asigură bolta deasupra straturilor de arbuști. ( Gâștescu, 2009)

Fauna. O diversitate enormă de specii (3586) se găsesc în deltă. Peste 190 de specii de copepode, crustacee și cladocerul au fost înregistrate; 418 de specii de apă dulce rotifere, nematode, viermi au fost identificate, împreună cu 90 de specii de moluște (unele dintre acestea sunt marine); 18 specii de moluște sunt pe cale de dispariție.

Insectele sunt reprezentate de o diversitate enormă (2244 specii), cu toate că 196 sunt enumerate ca pe cale de dispariție.

Peștii reprezintă fauna deltei, mai mult decât orice alt tip de animal, 135 de specii au fost înregistrat în cadrul [NUME_REDACTAT]. Sturionii sunt tipul cel mai primitiv de pește capturat în delta. Există 31 de specii de pești, care sunt capabili să trăiască atât în apa de mare cât și în apa dulce. Dintre specii putem enumera Macroul de Dunăre ( Alosa pontica ), somonul [NUME_REDACTAT] ( Salmo trutta labrax ). Unele specii precum crap, biban, șalău și somnul de Dunăre sunt capabile să reziste la diluții mici de apă sărată. Există 44 de specii de pești care trăiesc exclusiv în apele dulci ale deltei. Acestea includ știucă, lin, rosioara, văduviță, mreana și plătică. Multe dintre aceste specii de pești sunt foarte importante comercial și care reprezintă principala sursă de venit pentru persoanele care trăiesc în Deltă.

Amfibienii. Există două specii de triton și 11 specii de broaște.

Reptilele sunt reprezentate in Delta de 11 specii precum Terrapins ( Emys orbicularis ) și broască țestoasă ( Testudo graeca ibera ). Aceasta din urmă este mai frecventă în sectorul de sud – vest a [NUME_REDACTAT]. Patru specii de șopârlă sunt prezente, la fel ca și cinci specii de șerpi. (Gâștescu, 2009)

Păsările. Nu există nici un alt loc din Europa unde există o diversitate atât de mare de păsări terestre și acvatice. 375 de specii de păsări sunt înregistrate în România și, dintre acestea, 320 trăiesc în delta sau migrează. 166 de specii cuibătoare din [NUME_REDACTAT] și cele mai multe dintre acestea sunt migratoare, care își petrec iarna în Africa sau [NUME_REDACTAT]. Printre acestea se numără păsările comune precum pelicani, berze albe crețe, stârci, egrete, lopătari, ibis, rândunica, lăstunul de casă, lăstunul de mal, prigorii, graurul și numeroase pitulici.

Un număr mare de păsări migratoare au trecere prin delta pe parcursul toamnei. Cinci rute de migrație din sud trec prin RBDD, în primăvară, în timp ce șase rute de migrație din nord-est trec peste delta. Un număr de specii de păsări au fost declarate strict protejate în România fiind denumite "monumente ale natura". Acestea sunt specii comune precum: pelicanul dalmațian, corbul, lopătarul, egreta mare albă, egreta mică, piciorongul, califarul alb, stărci și gasca cu gat rosu. Delta oferă habitate pentru aproximativ 60 % din populația mondială de cormoranul pitic. Din cele 325 de specii înregistrate în RBDD, 224 de specii sunt în prezent, protejate prin lege.

Mamiferele. 44 de specii au fost înregistrate în RBDD . Există un număr mare de rozătoare , iepurii sunt frecvenți în pădurile Letea și Caraorman, vidra și nurca europeană sunt

ambele protejate prin lege, ca urmare a numărului mare de capture pentru piei lor. Printre prădătorii mari se numără lupul care este acum dispărut ca specie de reproducere în delta.

( Gâștescu, 2009)

5.2. Surse de poluare. Nivele ale pesticidelor în apă, aer, sol

Agricultura a fost în mod tradițional o sursă majoră de venit pentru mulți oameni care trăiesc în bazinul [NUME_REDACTAT]. Astăzi agricultura este, de asemenea, o sursă majoră de poluare, inclusiv îngrășăminte și pesticide, precum și efluenții din fermele de porci i și unitățile agro-industriale. Practicile agricole necorespunzătoare din unele zone din apropierea râurilelor duc la poluarea apelor de suprafață și a apelor subterane, ceea ce conduce la eroziunea solului. Aceste schimbări au afectat structura și biodiversitatea ecosistemelor. Practicile agricole nedurabile de asemenea, reduc nivelul de trai pentru agricultorii din mediul rural. (M. Fabianova, 2006)

Reziduurile de pesticide organoclorurate (HCH si DDT) se gasesc in apele Dunării in concentratii medii anuale ce depasesc maximile admise cu 30% si respectiv 45%. Aceste depasiri se datoreaza in principal deversărilor apelor uzate industriale în apa Dunării precum și antrenării pesticidelor de pe terenurile agricole. Se observă o tendință de crestere a concentratiei de Lindan si HCH incepand cu anul 1996, tendința datorată aprobarii in 1995 a folosirii în agricultura a produselor LINDAN 400 SC si LINDAN 75 TS. (V. Niculescu, 2007)

Tabel 5.2.1 Modul de utilizare pesticidelor in [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] în anul 2005

(V. Niculescu, 2007)

Nivele ale pesticidelor în sol

Solul este supus unei game largi de impacturi ce provoacă sau intensifică fenomene și procese daunătoare calității solului (Răuță și colab., 1983), cu metodă de protecție a agriculturii împotriva poluării chimice se recomandă practicarea unei agriculturi ecologice ([NUME_REDACTAT]. Și colab., 1989).

Proiectarea, realizarea și exploatarea unor obiective agricole necesită întocmirea unor studii de impact asupra mediului. Întrucât în cadrul RBDD până acum nu au fost executate studi complexe și riguroase de impact considerăm că cercetările sunt utile și dovedesc necesitatea întrucât determinările din teren au dovedit existența unor cantități de reziduuri de HCH și DDT apropiate și peste limita maxim admisă.

În vederea stabilirii impactului activităților agricole din Pardina a fost stabibilit un sistem rectangular de 38 de stații. S-au efectuat determinări de HCH și DDT total, atat la suptafață cât și în substrat.

Tabel nr. 5.2.2 Sinteza rezultatelor privind conținutul de HCH total (ppm) din sol în Pardina și Tătaru în 1993

(L. Bireescu, 1994)

Se constată că atât în substrat, cât și la suprafața acestuia se găsesc reziduri de HCH cu valori sub LMA , dar și peste LMA.Aproximativ 50% din probele analizate pe adancimea 0-20 cm au valori peste LMA. Pe adâncimea 20-40 cm peste 50% din probe au valori sub LMA, dar apropiate de acestă limită.

În urma rezultatelor obținute prezentate în tabelul anterior se constată o slabă migrare pe profil a reziduurilor de HCH. Se consideră ca această slabă migrare este corelată direct cu seceta excesivă din ultimii ani din zona.

Din analizele efectuate de stații se constată că cele mai mari cantități de reziduuri de HCH sunt prezente în solurile din Tătaru, care au fost determinate pe solurile cu, cultura agricolă de peste 20 de ani.

Tabel nr.5.2.3 Sinteza rezultatelor privind conținutul de DDT total (ppm) din sol în Pardina și Tătaru în 1993

(L. Bireescu, 1994)

Referitor la reziduurile de DDT se constată ca peste 76% din probe conțin reziduuri de DDT. În aproximativ 15% din probe cantitățile de reziduuri sunt peste LMA. S-a constată că toate orizonturile de sol conțin reziduuri de DDT peste LMA. Cele mai multe probe cu valori peste LMA sunt la adâncimea 0-20 cm. De asemenea s-a constatat că între 20-40 cm sunt mai mult de jumatate din probe cu valori apropiate de LMA.

Cele mai mari cantități de reziduuri de DDT total s-au constatat pe terenurile folosite în agricultură de peste 20 de ani. Principala sursă de reziduuri de DDT a fost agricultura intensive aplicată national systematic pănă în 1990 și accidental după 1990.

Cantitățile de HCH și DDT total peste LMA au fost determinate în zonele unde agricultura a fost practicată de peste 20 de ani sau în scopul obținerii unor producții mari, unde au fost aplicate cantități mari de pesticide.

În majoritatea stațiilor, cantitățile de reziduuri determinate au valori cuprinse între 0,01-0,1 ppm apropiate de LMA. Pentreu zonele agricole din RBDD s-a considerat că utilizarea pesticidelor trebuie să fie admisă cu mare precauție și numai din sortimentele nepoluante produse de specialiștii din ICPDD. (L. Bireescu, 1994)