Analiza Riscului de Tara
Analiza riscului de tara
Introducere
Mulți investitori aleg să își plaseze o parte a portofoliilor deținute în străinătate. Această decizie implică o analiză detaliată asupra fondurilor mutuale, asupra ratelor de schimb sau a volumului stocurilor. Cu toate acestea, investitorii neglijeaza adeseori un prim pas important în procesul de investiții la nivel internațional. Când se acționează în mod corect, decizia de a investi în străinătate începe cu o determinare a riscului climatului economic al statului ales ca destinație a investițiilor.
Riscul de țară se referă la riscul de a investi într-un stat anume, depinzând de mediul de afaceri care ar putea afecta profiturile obținute sau valoarea activelor dintr-o stat anume. De exemplu, factorii de natură financiară, precum controlul emisiunii monetare, politicile monetare, sau factori de stabilitate precum revoltele și conflictele civile sau alte evenimente care să influențeze riscul operațional al companiilor. Termenul mai este cunoscut și ca risc politic, cu toate că aceasta este o noțiune mai generala, care se referă la riscurile care influențează companiile ce operează pe piața unui singur stat.
Orice activitate de tranzacționare implică un anumit grad de risc. Când acestea se desfășoară în cadrul internațional, acestea implică un risc ce lipsește din cadrul economiilor naționale. Aceste tipuri de riscuri adiționale vizează riscurile ce derivă din diversitatea de diferențe din cadrul structurilor economice, politice, a instituțiilor socio-politice, din cele geografice și cele monetare.
Evaluarea riscului de țară este un proces demarat pentru evidențierea dificultăților pe care le poate întâmpina statul analizat în onorarea obligațiilor rezultate ca urmare a contractării de credite externe, precum și de obligații de altă natură. Cunoașterea temeinică a situației economice și politice a țării reprezintă un avantaj inestimabil pentru rezultate cât mai reale ale procesului evaluării și a gestionării riscului de țară.
Rezultatul evaluării riscului de țară este principalul indicator care hotărăște dacă acea țară reprezintă mediul prielnic pentru dezvoltarea unor activități economice. Informațiile descoperite în urma examinării situației din statele respectivepot crea o imagine de ansamblu asupra a ceea ce merge și ceea ce nu merge în mecanismul economic țării gazdă.
Evaluarea riscului de țară realizată de agențiile de rating are un profund caracter reflexiv. Nivelul ratingului este o expresie a bonității statului respectiv, condiționând astfel accesul acestuia la creditele internaționale, precum și costurile respectivei finanțări. Această condiționare este însă reciprocă, întrucât în cele mai multe cazuri dezvoltarea și bonitatea statului în cauză sunt esențial dependente de capacitatea de a contracta împrumuturi externe, indusă de ratingul acordat.
Lucrarea de față cuprinde o analiză a riscului de țară care vizează statul român, o analiză care cuprinde o serie de elemente politice, sociale și economice care își exercită influența asupra mediului de afaceri la nivel național dar și internațional, și care influențează investitorii din străinătate în intenția acestora de a investi capitalurile deținute în activități economice și de tranzacționare la nivelul României.
În primul capitol, intitulat ”Riscul de țară – concept, forme de manifestare și evaluare” sunt prezentate o serie de delimitări conceptuale privind noțiunea de ”risc de țară”, o serie de forme de manifestare a acestuia, o gamă diversă de factori declanșatori ai apariției riscului de țară, o serie de indicatori ai riscului de țară, oferindu-se o paletă diversă de informații care să vină în ajutorul analizei ce urmează să fie întreprinse.
Capitolul al doilea, al cărui nume este ” Metode de previziune și acoperire a riscului de țară” descrie o serie de metode de determinare a riscului de țară- cantitative, econometrice sau pe bază de scenarii, o serie de informații generale despre modul de concepere a studiilor de țară, încheindu-se cu metodele utilizate pentru a acoperi riscul de țară.
Ultimul capitol, ” Analiza riscului de țară al României”, detaliază evoluția factorilor economici cu implicații asupra activităților economice la nivelul statului român care influențează deciziile de investiție a agenților din exterior, analizând factorii economici, pe cei politici și sociali, care au contribuit la nivelul de risc atribuit României pe plan internațional, alături de o serie de analize ale riscului de țară întreprinse de unele dintre cele mai cunoscute agenții de rating la nivel internațional.
Având în vedere că riscul de țară se reflectă în volumul capitalurilor și a activităților de tranzacționare desfășurate în cadrul României și care implică și agenții economici din străinătate, o scădere a riscului de țară a statului român ar putea avea efecte pozitive asupra economiei românești, cu efecte directe și notabile asupra populației, prin gradul de atractivitate ridicat, care ar oferi încredere investitorilor străini de a-și direcționa fluxurile de investiții către statul român.
Cap. I: Riscul de țară – concept, forme de manifestare și evaluare
I.1. Definirea conceptului de risc de țară și trăsăturile sale
Oamenii au fost preocupați dintotdeauna să afle ce le rezervă viitorul, fie el benefic sau potrivnic. Măsura în care acesta putea fi deterrminat a fost cu timpul influențat de știință; grecii considerau că în orice fenomen există o cauză și un efect, constante care determină viitorul, prin prisma deciziilor luate în prezent, al căror efect este vizibil în viitor. În încercarea de a-și determina viitorul, indivizii au dobândit de-a lungul timpului capacitatea de a identifica fenomenele care le-ar fi putut afecta în mod negativ viitorul. Studiile făcute de cercetători, indiferent de epoca în care și-au desfășurat activitatea au avut, în linii mari, aceleași rezultate, și anume că majoritatea fenomenleor se produc în mod neregurat și nu sunt previzibile, rezultate care se regăsesc printre principiile de bază ale fizicii. Aceste rezultate au putut fi aplicate și la nivelul comportamentului uman, asupra deciziilor luate și a efectelor pe care aceste decizii le au asupra indivizilor, precum și a fenomenelor care nu se pot determina în cursul desfășurării evenimentelor
Datorită legăturii din ce în ce mai puternice dintre indivizi și viața economică, un factor existențial determinant în ambientul global, incertitudinea, se răsfrânge și la nivelul economiei, lucru care a dus la dezvoltarea diferitelor concepții asupra noțiunii de incertitudine, prin prisma diferitelor curente economice existente, și anume că:
școala clasică reduce incertitudinea la risc; piața oferă agenților economici o informație aparent perfectă, care permite luarea unor decizii de acțiune caracterizate de faptul că sunt cele mai bune;
incertitudinea keyniseană adaugă mecanismului pieței un comportament convențional ca instrument necesar pentru cea mai bună înțelegere a anticipărilor;
subiectivismul austriac caracterizează piața ca fiind un fenomen imprevizibil, care influențeză și interacționează cu fiecare individ;
Incertitudinea este descrisă ca situația în care indivizii nu potpreviziona evenimentele posibile care s-ar putea materializa, și cu atât mai puțin de a putea estima probabilitatea producerii acestora având semnificația de variabilă incomplet definită. Pe lângă aceasta, noțiunea de incertitudinedesemnează starea de incertitudine asupra viitorului. La baza incertitudinii economice se află ca factori determinanți fie caracterul impredictibil alfenomenelor, fie caracterul incomplet al informațiilor certe deținute la un moment anume în timp.
Cele două componente ale incertitudinii, componenta obiectivă și cea subiectivă analizează în mod diferit noțiunea pe care o desemnează. Incertitudinea subiectivă se concetrează asupra producerii unor anumite evenimentecare generează un anumit grad de risc și care ia în considerare aprecierile și percepțiile proprii ale decidentului în funcție de informațiile deținute la momentul respectiv. Incertitudinea obiectivă poate fi asimilată situației în care toate rezultatele sunt cunoscute și majoritatea a celor implicați în procesul decizional sunt unanimi în estimarea aceleași posibilități de producere a fiecăruia dintre efectele identificate pe cele pe baza datelor furnizate de evoluții anterioare.
În cadrul economic în care se desfășoară activitatea la nivel internațional, o serie consistentă de factori își pun amprenta asupra succesului anumitorevenimente sau decizii, cei mai mulți dintre aceștia fiind caracterizați de singularitate, iregularitate lucru care se reflectă în mod direct asupra deciziilor luate și implicit asupra evoluției pozitive sau negative a activităților economice. Se poate astfel susține că incertitudinea subiectivă reprezintă un factor fundamental caracteristic activității ecconomice desfășurate la nivel global.
În comparație cu incertitudinea, a cărei urmări sau efecte nu se pot determina, evalua sau previziona, care poate conduce la evoluția negativă a activităților, indiferent de domeniul de manifestare, riscul este caracterizat de faptul că indivizii pot determina posibilitatea de manifestare a diferite fenomene, cu toate că elementele definitorii ale acestora nu puteau fi determinate cu precizie elvețiană; cu toate acestea, riscul are un plus de siguranță față de incertitudine, prin prisma cunoștințelor deținute, care pot determina adoptarea unor măsuri de prevenire a potențialelor fenomene negative.
Relațiile economice internaționale se desfășoară într-un mediu complex în care incertitudinea și riscul sunt condiții date, care generează o multitudine de posibilități și opțiuni, ceea ce face și mai dificil procesul de alegere a unei alternative de decizie. Fundamental pentru modul în care se petrec evenimentele economice la nivel internațional este faptul că nu există posibilitatea de a opta fie pentru situații incerte, fie numai pentru cele riscante, ci numai între diferite grade de risc sau incertitudine și diferite rezultate posibile ce pot apărea, indiferent degradul în care riscul a fost identificat, sau în condițiile în care acesta nu a fost deloc.
În contextul economic internațional se manifestă o multitudine de riscuri la care sunt supuși participanții din acest domeniu. Astfel, participanții la viața economică caracteristică se expun următoarelor categorii de riscuri:
riscuri economice: riscul provenit din fluctuații valutare și de preț, riscul provenit din neexecutarea obligațiilor stipulate în cadrul contractelor;
riscuri politice: colapsuri datorate evenimentelor economice, schimbări ale sistemelor de conducere ale statelor, interdicții aplicate în cadrul transferurilor valutare, eliminări ale autorizațiilor de transport pentru bunurile importate, etc.;
riscuri sociale: datorită factorilor cu implicații la nivelul activitățiisociale: greve, revoluții;
riscuri de implementare și juridice;
riscuri naturale: determinate de cutremure, inundații, uragane, și alte fenomene naturale cu caracter distrugător.
Concomitent, riscurile pe care și le asumă o companie transnațională pot fi clasificate, în funcție de perspectiva din care sunt abordate, în macroriscuri și microriscuri. Macroriscurile sunt caracterizate ca fiind rezultatul evoluției într-o anumitădirecție a condițiilor de mediu de afaceri în care este localizată investiția. Microriscurile sunt determinate de factori endogeni, specifici sectorului de activitate, firmei și proiectului propriu-zis și/sau de insuficienta relaționare dintre particularitățile activității și limitele stabiliteprin intermediul cadrul general al țării gazdă.
I.2.Forme de manifestare a riscului de țară
Terminologia specifică riscului de țară poartă amprenta dezvoltării istorice a acestui concept. Odată cu sfârșitul celei de-a doua conflagrații la nivel mondial, statele europene au început să intre în posesia unor volume însemnate de dolari americani. utilizarea acee și juridice;
riscuri naturale: determinate de cutremure, inundații, uragane, și alte fenomene naturale cu caracter distrugător.
Concomitent, riscurile pe care și le asumă o companie transnațională pot fi clasificate, în funcție de perspectiva din care sunt abordate, în macroriscuri și microriscuri. Macroriscurile sunt caracterizate ca fiind rezultatul evoluției într-o anumitădirecție a condițiilor de mediu de afaceri în care este localizată investiția. Microriscurile sunt determinate de factori endogeni, specifici sectorului de activitate, firmei și proiectului propriu-zis și/sau de insuficienta relaționare dintre particularitățile activității și limitele stabiliteprin intermediul cadrul general al țării gazdă.
I.2.Forme de manifestare a riscului de țară
Terminologia specifică riscului de țară poartă amprenta dezvoltării istorice a acestui concept. Odată cu sfârșitul celei de-a doua conflagrații la nivel mondial, statele europene au început să intre în posesia unor volume însemnate de dolari americani. utilizarea acestora în cadrul tranzacțiilor economice globale fiind caracterizată de un nou tip de risc reflectat în restituirea creditelor, care putea fi îngreunată de restricțiile la nivel valutar impuse de guvernul unuia dintre statele care reprezentau părțile acordului. Respectivul risc a fost denumit risc de transfer, la care erau expuși doar debitorii de drept privat, fenomen care nu trebuie alăturat celui de incapacitate de plată al unui stat.În cazul de față, debitorul își poate achita creditele contractate, dar acesta este împiedicat de către restricțiile impuse de conducerea statului asupra transferului extern, astfel că restituirea către debitorul extern devine practic imposibilă. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, statele nou create ca urmare a destrămării imperiilor coloniale s-au evidențiat la nivel internațional în calitate de contractanți de credite de pe piețele internaționale. În baza principiului suveranității dobândit de noile state, acestea beneficiau de o clauză aparte, care nu le impunea onorarea în mod obligatoriu a contractelor încheiate cu alte state, în urma căruia a rezultat riscul suveran, caracteristic guvernelor respectivelor state. Reacția instantanee venită ca răspuns din partea corporațiilor internaționale a vizat modificarea comportamentului investițiilor străine directe, dar se părea că nu se pot lua măsuri practice datorită implicațiilor mediului politic în activitatea economică, reflectat în cadrul riscului politic. Odată cu inovațiile care au permis ca și companiile private să poată contracta credite fără a beneficia de garanții guvernamentale, situația a căpătat un aspect si mai negativ, deoarece atât evoluțiile sociale, politice și economice puteau influența în mod direct evoluția returnării creditelor contractate.
Astfel, riscul suveran constituie un tip de risc ce se manifestă la nivel macroeconomic, îndeosebi creditele externe acordate diferitelor entități naționale (influențând în mod negativ nu doarreglementări ce vizează acordarea și returnarea creditelor externe, ci și activitățile economice cu caractersupranaționalce se desfășoară pe teritoriul unui stat) și poate fi considerat ca risc de țară în măsura în care nerambursarea împrumuturilor internaționale primite se datorează măsurilor neadecvate de politică economică adoptate de guvern, care limitează capacitatea țării respective de a face față serviciului datoriei externe și în condițiile în care guvernul respectiv nu dorește acest lucru și interzice ieșirile de capital în afara granițelor. Riscul de transfer apare atunci când firma multinațională întâmpină dificultăți în a repatria profiturile obținute în țara gazdă în țara de origine a agentului economic (sau o altă țară). În măsura în care aceste dificultăți sunt determinate de măsurile de limitare a ieșirilor de capital adoptate de guvern și afectează toate firmele care au investiții localizate în acel spațiu. Riscul politic reprezintă cel mai important factor asupra căreia trebuie concentrată atenția atunci când se ia în calcul posibilitatea unor investiții. Acest tip de risc poate afecta cel mai tare evoluția unei investiții deoarece, stabilitatea care caracterizează stabilitatea politică la nivelul unui stat garantează și o activitate economică lipsită de amenințări, în timp ce un mediu politic instabil se va reflect în mod negativ economia respectivului stat. În cadrul sistemului politic trebuie avut în vedere felul partidului de guvernământ, fie acesta liberal, social sau comunist; partidele liberale au o politică de obicei sănătoasă pentru economie, cele sociale sunt de obicei populiste astfel, există riscul creșterii inflației și a deficitului bugetar, iar cele comuniste nu au nici un punct comun cu politicile economice caracteristice sistemului capitalist.
Ca o concluzie a celor spuse mai sus riscul suveran, riscul politic, riscul de transfer sunt doar forme de manifestare ale riscului de țară. De asemenea, între formele de manifestare și formele de materializare ale riscului de țară trebuie făcută aceeași distincție netă ca între cauză și efect. Riscul de țară apare ca rezultat alcombinăriimeticuloasea evoluțiilor din mediul politic, social și economic, la care se adaugă riscul implicat de investițiile străine directe.
Forme de manifestare ale riscului de țară
Riscul specific debitorilorcvasi-suverani apare atunci când sumele datorate trebuie returnate de agenții guvernamentale sau de instituții publice. Riscul de țară asociat este apropiat de riscul suveran. Datorită gradului de libertate caracteristic și politicilor instituționale din cadrul acesteia, o regie autonomă de exemplu, poate ajunge în imposibilitatea de a-și achita datoriile către un partener străin fără ca guvernul – care trebuie să-și asume plata datoriilor respective – să fie la curent cu gravitatea situației și să fi prevăzut un capitol bugetar pentru achitarea sumelor respective. Pot interveni întârzieri în cadrul termenelor de returnare a creditelor cauzate de hotărârile luate în ceea ce privește asumarea politică a datoriei, asupra măsurilor birocratice de mobilizare a fondurilor respective etc., întârzieri care se pot reflecta în mod negativ asupra viitoarelor oportunități.
Riscul sistematic. Riscul de țară este considerat un risc sistematic (nediversificabil), sfera de cuprindere a celui din urmă fiind mult mai largă. Riscul sistematic reprezintă rezultatul impactului pe care îl au fenomenele ce se manifestă la nivel global asupra economiilor naționale și afectează toate țările indiferent de caracteristici sau dimensiuni. Dacă spre exemplu recesiunea este un fenomen care se manifestă la nivel mondial și guvernul unei țări adoptă și aplică toate măsurile necesare pentru ieșirea din criză, atunci riscul sistematic nu este catalogat drept risc de țară. Dacă, însă guvernul respectiv adoptă o politică corectă pentru depășirea efectelor negative ale recesiunii și drept urmare efectele negative vor fi mai mari decât în celelalte țări, atunci riscul sistematic poate fi catalogat risc de țară. Riscul de țară este un risc preponderent sistematic deoarece este rezultatul unor modului în care se desfășoară activitatea economică la nivel economiilor naționale și nu poate fi eliminat prin diversificarea activității unei firme și afectează toate investițiile străine directe localizate în țara respectivă.
Riscul de țară generalizateste utilizat ca noțiune pentru a caracteriza toate elementele de natură socio-politică și macro-economică care, la nivelulstatelornaționale, influențează situația unui debitor în raport cu un creanțer extern, performanțele filialei locale ale unei firme străine, derularea unui contract comercial etc.Printre principalii determinanți care stau la baza materializării practice a riscului de țară generalizat pot fi enumerați: recesiunea economică, modificările survenite la nivelul politicilor economice, tulburări din viața socială, discriminarea manifestată față de companiile străine. Pe lângă aceștia, există o gamă largă de elemente ale căror efecte se manifestă asupra întregii sfere economice și socio-politice și a căror imbinare și înlănțuire constituie riscul generalizat de țară.
Evenimente generatoare de risc de țară
Ratingul la nivel internațional caracteristic statelor naționale poate fi influențat de o serie de elemente, dintre care se remarcă evenimentele de natură economică; evenimentele de natură socială și cele de natură politică. Ordinea enumerăriiacestor factorii nu reprezintă în mod obligatoriul și ordinea importanței lor în diagnosticarea riscului de țară, părerea majorității specialiștilor din domeniu fiind aceea că cel mai dominant factor în diagnosticarea riscului de țară este reprezentat de factorul politic, urmat de cel social și ultimul, dar nu și cel mai puțin important, factorul economic.
Evenimentele de natură politică
Factorul economic este factorul principal în ceea ce privește stabilirea rating-ului de țară. Fenomenele cu caracter politic pot fi principalele elemente pentru care firmele internaționale care investesc într-o anumită țară pot îregistra pierderi pierderi ale căror volumepot fi mult mai însemnate decât pierderiledatorate instabilităților cauzate de evenimentele din cadrul vieții economice. Aceste pierderi pot să meargă până la pierderea totală a capitalului investit (de exemplu în cazul naționalizărilor sau confiscărilor). Cele mai importante evenimente de natură politică care influențează în mod negativ situația unui agent economic chiar și național, nu numai transnațional sunt: conflictele militare, războaiele civile, acte teroriste, invazie militară străină, conflicte regionale generate de interese politico-economice etc.. Odată produse aceste evenimente, ele mai pot fi cu greu controlate și apoi eliminate de puterea politică. Cauzele ce provoacă aceste evenimente sunt de natură ideologică a indivizilor care fac parte din structurile de conducere ale statelor respective.
Mediul de afaceri dintr-o anumită regiune sau dintr-un anumit stat depinde, într-o măsură ridicată, de deciziile luate la nivel politic, de politicile economice și sociale promovate de acesta. În momentul în care a intrat pe respectiva piață, firma a luat contact cu un anumit mediu politic (legislație, partide politice, formă de guvernământ), care ulterior, datorită modificării legislative, a suferit modificări.
Statele caracterizate de un grad ridicat de instabilitate la nivel politic însemnat sunt ocolite de potențialii agenți economici din străinătate care ar putea investi în economia națională, fiind astfel pivate de integrarea în sistemul economic global. Prin sistemul de legi pe care-l adoptă, prin politicile și programele macroeconomice pe care le aplică, puterea politică a unei țări poate restricționa sau limita accesul și activitatea investitorilor străini pe piața locală. Barierele de natură fiscală sau administrativă promovate de politica naționalăpresupunun grad mai mare de implicare și un volum de cheltuieli suplimentare din partea firmelor străine, inhibând, activitatea investițională și atractivitatea sectorului economic din statele care aplică diferite tipuri de măsuri restrictive.
Atunci când este necesară analizatipului de guvernământ caracteristic conducerii unei țări este de preferabil ca respectivul mecanism de conducere să nu fie de natură naționalistă, deoarece naționalismul stă la baza atitudinii ostile față de străini și implicit a protecționismului,care promovează autarhia și reticența față de investitorii din străinătate, aceastăatitudine dovedindu-se potențial negativă prin prisma efectelor înregistrate în rândurile agenților economici străini, fie că ei provin dintr-o zonă anume, fie indiferent de țara lor de origine.
Evenimentele de natură socială
Evenimentele sociale care pot fi considerate ca stând la baza materializării riscului de țară sunt: declanșarea unui conflict la nivel național, divergențe sociale izbucnite datorită diversității etnice, convulsii de natură religioasă, revolte împotriva regimului politic, greve ale angajaților generate cauzate de diferite neînțelegeri sau nerespectarea anumitor clauze stipulate în contractele de muncă etc. Factorii sociali trebuie luați în considerare atunci când în țara respectivă este făcută o investiție străină, deoarece aceștia își vor reflecta influența asupra rezultatului acesteia. În aceste condiții, o atenție sporită trebuie acordată următoarelor coordonate: gradul de cultură, nivelul de educație, pregătirea profesională, complexitatea culturală, etc.. Implicarea factorului social în desfășurarea activității unei societăți internaționale este determinată în funcții de factorii prezentați anterior, de exemplu în majoritatea cazurilor la conducerea unei astfel de firme nu se află angajați locali, chiar în unele cazuri aceștia nici nu fac parte din cercul decizional al respectivei firme. Ignorarea mediului social din țara gazdă reprezintă o greșeală capitală care ar avea repercursiuni grave asupra procesului de comunicare, precum și implicații în gradul de adaptare a structurii organizatorice la specificul local sau chiar la apariția unor neconcordanțe în ceea ce privește deciziile adoptate în cadrul sturcturilor de conducere ale companiilor localizate în statul respectiv.
Evenimente de natură economico-financiară
Climatul economic se bucură de o importanță echivalentă cu cea a climatului social prin prisma influenței exercitate asupra riscului de țară. Factorii economici care determină manifestarea riscului de țară sunt: diminuarea ritmului creșterii economice, creșterea costurilor de producție, deficitul ridicat al balanței de comerț exterior (care presupune un nivel mai mare al importurilor care nu acoperă nivelul exporturilor ca volum și valoare), creșterea indicelui general al prețurilor ceea ce duce la creșterea inflației (culminând cu apariția unei inflații galopante în cazuri extreme), etc.
Ritmul scăzut înregistrat de creșterea economică scoate în evidență existența unor tulburări la nivel economico – financiar în țara aleasă ca țintă pentru investiții de către agenții economici din străinătate. Această diminuare a creșterii economice se poate solda pe termen lung cu reducerea volumului producției și a vânzărilor pe piața locală. Tulburările la nivel evidențiate prin această scădere a economiei naționale antrenează o serie de fenomene macroeconomice negative cum ar fi: creșterea ratei inflației, apariția deficitelor (fie comerciale, cu urmări negative, fie bugetare, dar pozitive prin prisma potențialelor investiții pe baza deficitului bugetar), dezechilibre în balanța de plăți, o restrângere a oportunităților deafaceri, diminuarea venitului național, apel la resurse și credite din străinătate (grad ridicat de îndatorare a țării respective).
Evenimentele de natură economico-financiară care produc tulburări stării generale ale economiei și-i modifică cursul pot fi determinate fie de evenimente interne, fie externe. Evenimentele interne care pot influența economia sunt: creșterea ratei inflației, scăderea puterii de cumpărare a monedei naționale, reflectată, în sens negativ asupra balanței de plăți externe, deficitului înregistrat în structura acesteia, deficitului bugetar, nivelului de trai al populației țării respective. Evenimentele economice externe care pot influența economia sunt: scăderea pe piața externă a prețurilor principalelor produse exportate,care se poate traduce de asemenea, printr-o creștere a deficitului balanței de plăți, o competitivitate mai scăzută a produselor destinate piețelor externe, scăderea prezenței pe piața externă a produselor interne, concomitent cu creșterea prețurilor bunurilor de bază, lucru ce duce la tulburări economico-financiare. Gradul de instabilitate economică înregistrat la nivelul unui stat depinde de factorul politic din țara gazdă. Lipsa unei coerențe și a unei continuități în programul de guvernare sau adoptarea unor politici monetare, fiscale, comerciale, sociale ineficiente sunt concepute și au efecte imprevizibile pe termen lung, și nu fac altceva decât să amplifice riscul. În cazul în care statele se confruntă cu crize prelungite, investitorul are de ales între a-și ajusta producțiala un nivel mai scăzut al consumului, a căuta alte piețe sau a se retrage definitiv de pe piața respectivă.
I.3. Scopul și necesitatea evaluării riscului de țară
Evaluarea riscului de țară este un proces demarat pentru evidențierea dificultăților pe care le poate întâmpina statul analizat în onorarea obligațiilor rezultate ca urmare a contractării de credite externe, precum și de obligații de altă natură. Cunoașterea temeinică a situației economice și politice a țării reprezintă un avantajinestimabil pentru rezultate cât mai reale ale procesului evaluării și a gestionării riscului de țară.
Rezultatul evaluării sprijinăcompaniiletransnaționaleîn adoptarea unor hotărâri care vizează acțiunea de a intra sau nu pe piețele statelor supuse evaluării la nivel internațional. Importanța procesului de evaluare este relevată de faptul că rezultatele acesteia oferă o viziune foarte clară asupra cadrului economic național, mediul social și caracteristicile politice care influențează activitatea economică națională. Beneficiind de rezultatele acestor evaluări, agenții economici străini se vor putea decide asupra modului de penetrare pe piața locală, fie prin intermediul unei filiale, fie apelând la agenții economici care activează deja în cadrul acelei piețe și care cunosc mai bine ceea ce se petrece cu adevărat în respectivul domeniu, având posibilitatea de a examina potențialele riscuri la care se supune prin desfășurarea respectivelor activități și având timp să configureze o serie de metode de combatere sau eliminare a acestora.
Într-o măsură asemănătoare, agenții economici ce investesc pe piețele naționale trebuie să aibă în vedere vulnerabilitățile cheie ale economiei țării gazdă, chiar dacă, pe moment, acestea nu se reflectă în situația economică actuală. Nivelul de risc al țării este amplificat de dependența de importuri de materii prime, dependența energetică de alte state (importuri de petrol, gaze naturale sau cărbuni), dependența de ajutoare din străinătate, dependența de veniturile celor care lucrează în străinătate, de existența unor tensiuni regionale latente sau de dependența de exportul unui număr limitat de mărfuri. Analiza riscului de țară trebuie să evidențieze în mod obligatoriu și cât mai stringent aceste vulnerabilități al căror principal efect îl constituie amplificarea efectelor evoluției nefavorabile ale contextului economicglobal asupra situației economice înregistrate la nivelul țării analizate.
Orice analiză de risc de țară permite identificarea tuturor riscurilor majore cu care o să se confrunte investitorul, în mod evident, aceste riscuri nu pot fi în totalitate identificate de firma străină. Cu cât riscurile rămase neidentificate sunt mai puține, cu atât gradul de incertitudine al analizei este mai mic. Trebuie avut, de asemenea, în vedere faptul că nivelul de risc al unei țări poate depinde și de situația țărilor din jur. Izbucnirea unui război civil(exemplul Iugoslaviei), a unor conflicte religioase precum cel din Irlanda,sau a unor revolte cauzate de diferende etnice, cum este cazul multor state de pe continentul african, prăbușirea economiei sunt fenomene negative care pot genera o serie de probleme și pentru țara receptoare a investiției aflată în vecinătatea unor astfel de focare. Nu puține sunt cazurile în care războaiele civile dintr-o țară au provocat exodul populației către țări vecine sau au blocat legăturile comerciale ale acestora cu restul lumii, siguranța afacerilor fiind astfel afectată în întreaga zonă.
Rezultatul evaluării riscului de țară este principalul indicator care hotărăște dacă acea țară reprezintă mediul prielnic pentru dezvoltarea unor activități economice. Informațiile descoperite în urma examinării situației din statele respectivepot crea o imagine de ansamblu asupra a ceea ce merge și ceea ce nu merge în mecanismul economic țării gazdă. Niciodată un investitor străin nu va face o investiție de amploareîntr-unstat fără a lua și analiza un raport de evaluare a țării respective. Putem afirma, în final că aceste rapoarte sunt asemenea unor cărți de vizită a țărilor evaluate.
I.4. Indicatori utilizați în evaluarea riscului de țară
Pentru a reflecta o situație cât mai clară a evoluției factorilor de risc din țara gazdă, este necesară o alegere cât mai precisă a indicatorilor economici, sociali și politici. Rolul acestora este primordial pentru a determina realitatea economică, socială și politică din țara gazdă. În urma analizei acestor indicatori rezultă o serie de informații care ajută la determinareacadrului economic și politicdintstatul ce face obiectulevaluării riscului.
I.4.1. Situația economică
Indicatori macroeconomici
Cei mai importanți indicatori ai eficienței economice interne din perspectiva riscului de țară sunt:
a) Produsul intern brut real pe locuitor (PIB/locuitor) relevă gradul în care o țară utilizează factorii de producție în scopul obținerii de bunuri și servicii destinate pieței. În funcție de valoarea produsului intern brut real pe locuitor se apreciază nivelul de dezvoltare al țării. Acesta are rolul de a reliefa structura economică a țării și capacitatea acestuia de a suporta șocurile economice, atât cele interne cât și cele externe. De exemplu o țară dezvoltată cum este Franța care are un PIB/locuitor de 36630 USD va suporta și va trece peste aproape orice șoc economic, în timp ce o țară în curs de dezvoltare cum este de exemplu România cu un PIB/locuitor de 3700 USD va intra într-un colaps economic din care nu se știe în câți ani va ieși. PIB evidențiază structura economiei respectivei țări și de asemenea ponderea și importanța fiecărui sector economic (agricultură, industrie, sectorul public, etc.). Din structura PIB se poate analiza dependența țărilor de import sau de export, dependența de finanțarea externă, ponderea sectorului public în economia națională (o pondere ridicată a acestuia dezvăluie un rol minor al sectorului privat în economie; limitarea sectorului doar la sănătate, infrastructură, etc. dezvăluie o pondere ridicată a sectorului privat în economie și relevă stabilitate și creștere economică, în timp).
b) Creșterea reală a PIB măsoară creșterea economică și se analizează în mod absolut. Creșterea trebuie analizată din perspectiva elementelor componente întrucât acestea reflectă posibilele modificări ce pot apărea în structura economică a statului. Creșterea reală a PIB trebuie analizată în corelație cu creșterea investițiilor, a economiilor, a gradului de îndatorare externă etc..
c) Inflațiareprezintă un alt indicator care evidențiază gradul de stabilitate și flexibilitate al prețurilor. Cel mai corect indicator al inflației este deflatorul PIB utilizat la întocmirea conturilor naționale. Creșterea inflației se asociază de multe ori cu creșterea dobânzilor care au un impact negativ asupra investițiilor, precum și a reducerii puterii de cumpărare a indivizilor și a creșterii prețurilor, ceea ce îngreunează activitatea economică indiferent de stat.
d) Deficitul bugetar ca procent din PIB este un indicator important al calității managementului economic.
e) Investițiile interne brute ca procent în PIB reprezintă unul dintre indicatorii care reflectă în mare măsură creșterea economică a oricărei țări. Este indicat în legătură cu acest indicator să se calculeze și raportul dintre creșterea investițiilor dintr-o perioadă și creșterea PIB din perioada următoare, deoarece aceste investiții pot fi făcute, însă creșterea economică este mică datorită unei alocări neraționale a resurselor.
f) Indicatorii structurii financiarereflectă măsura în care sistemul financiar încurajează formarea economiilor interne. Indicatorii cei mai importanți sunt:
Economii/PNB, acest indicator este greu de așezat în practică. În mod general economiile se calculează astfel:
Economii = Investiții + Creșterea stocurilor + Exporturi – Importuri + Taxe – Cheltuieli guvernamentale.
Rata reală a dobânzii se determină în funcție de indicatorul cu care este apreciată inflația și astfel analistul trebuie să decidă care este cea mai relevantă rată a dobânzii în funcție de specificul fiecărei țări. Rata dobânzii real pozitivă stimulează economiile, cu condiția să existe încredere în instituțiile financiare, în stabilitatea acestora. Rata reală a dobânzii negativă se asociază, în general, cu o valoare mică a raportului economii interne brute/investiții interne brute.
Indicatorii balanței de plăți
Managementul balanței de plăți este fundamental pentru credibilitatea externă și pentru certificarea bonității pe plan internațional a unui stat. Situația balanței de plăți reflectă capacitatea unei țări de a obține valuta necesară acoperirii datoriei externe și vulnerabilitatea respectivei țări la șocurile externe. Cei mai importanți indicatori, din perspectiva analizei de risc de țară, sunt:
a) Indicatori care reflectă performanța comerțului exterior, și anume:
ritmul de creștere al importurilor;
ritmul de creștere al exporturilor;
elasticitatea cererii în funcție de venit pentru produsele importate, calculată ca un raport între ritmul de creștere al importurilor și ritmul de creștere al PIB sau PNB;
elasticitatea cererii în funcție de venit pentru produsele exportate, determinată astfel: ritmul de creștere al exporturilor către principalii parteneri / ritmul de creștere al PNB al principalilor parteneri înmulțit cu ponderea fiecărui partener în totalul exporturilor;
gradul de acoperire al importurilor prin exporturi, determinat ca raport între exporturi și importuri( X/M);
supraevaluarea cursului de schimb.
Acești indicatori reflectă strategia comercială a statului supus evaluării și capacitatea sa de a degaja excedente de cont curent care să permită onorarea datoriilor față de statele creditoare. Există două tipuri de strategii comerciale: strategiile de substituire a importurilor cu produse indigene și strategiile de promovare a exporturilor.
b) Indicatorii volatilității veniturilor externe oferă informații cu privire la capacitatea economiei de a suporta șocuri externe. Cei mai importanți sunt:
exportul către principalii parteneri, raportat la totalul exporturilor;
dependența de export calculată ca raport între valoarea principalelor produse exportate și valoarea totală a exportului;
rezervele externe raportate la importul de bunuri și servicii;
importul de bunuri și servicii raportat la PIB;
importul de bunuri și servicii neesențiale raportat la importul total;
importurile petroliere raportate la importurile totale;
importurile alimentare raportate la importurile totale;
Primii doi indicatori reflectă sensibilitatea exporturilor la schimbările neprevăzute de pe piața externă. Următorii cinci exprimă volatilitatea și gradul de compresibilitate al importului.
c) Indicatori care reflectă sustenabilitatea deficitului de cont curent, și anume:
soldul contului curent raportat la încasările în contul curent;
soldul contului curent raportat la PIB.
Cu privire la gradul de relevanță al celor doi indicatori există multe controverse. O valoare negativă înregistrată în cazul primului indicator poate fi echilibrată prin intermediul modificărilor majore la nivelul exporturilor și/sau importurilor, care să influențeze pozitiv performanțele comerciale ale statelor în cauză. O valoare negativă mică a celui de-al doilea indicator poate fi corectată prin modificări mici în destinația resurselor, dar pentru țările puternic îndatorate chiar și aceste modificări sunt foarte greu de realizat.
Indicatorii datoriei externe
Indicatorul datoriei externe evidențiază cum este suportată datoria externă de țara analizată și cât de mare este pericolul producerii unei crize de lichiditate. Indicatorii care sunt cei mai relevanți pentru datoria externă sunt:
a) Datoria externă raportată la PIB exprimă relația dintre nivelul datoriei și resursele totale ale economiei. Cu cât raportul este mai mare, cu atât partea din PIB alocată servirii datoriei externe este mai mare. Analiza acestui indicator trebuie corelată cu cea a strategiei economice, a profilului datoriei și a evoluției dobânzilor pe piața externă.
b) Datoria externă totală raportată la exportul de bunuri și servicii. Acest indicator exprimă capacitatea exportului de a finanța obligațiile care decurg din datoria externă și este foarte „sensibil” la orice schimbare economică mondială. După mărimea acestui indicator țările se grupează în:
țări puțin îndatorate – sub 100%;
țări aflate la nivelul critic al îndatorării – între 100% și 200%;
țări greu îndatorate – peste 200%.
c) Dobânda totală plătită raportată la exportul de bunuri și servicii, care arată care este capacitatea statului analizat de a face față costului îndatorării. În general, se consideră că o valoare de sub 10% indică o datorie sustenabilă, o valoare cuprinsă între 10% și 20% o datorie mare, iar o valoare de peste 20% o datorie foarte mare, probabil nesustenabilă.
d) Datoriile bancare raportate la exportul de bunuri și servicii prezintă avantajul că poate fi ușor de obținut în toate țările. Se susține că este puțin probabil ca țările cu datorii bancare mici și care se confruntă cu dificultăți în echilibrarea balanței de plăți să-și poată reeșalona datoria comercială, mai degrabă aceste țări vor apela la ajutorul organismelor internaționale de creditare, ca de exemplu Fondul Monetar Internațional și Clubul de la Paris, de unde pot obține credite cu dobânde avantajoase. Proporțiile care exprimă valoarea acestui indicator sunt următoarele:
sub 75% – nivel redus de îndatorare;
între 75% și 150% – nivel critic al îndatorării;
peste 150% – nivel înalt al îndatorării.
e) Indicatorii serviciului datoriei externe au fost printre primii utilizați pentru măsurarea gradului de îndatorare externă. Indicatorii serviciului datoriei externe se găsesc în următoarele variante:
Serviciul datoriei publice pe termen mediu / Exportul de bunuri și servicii, care apare în mod tradițional în rapoartele Băncii Mondiale;
Serviciul datoriei pe termen mediu + Dobânda pe termen scurt / Exportul de bunuri și servicii, al cărui nivel critic depinde de valoarea venitului național pe cap de locuitor; astfel, pentru țările în curs de dezvoltare cu venit mediu, nivelul critic este de 20 – 25%, iar pentru țările sărace de 15%.
Serviciul datoriei pe termen mediu + Dobânzile pe termen scurt + Datoria scadentă pe termen scurt) / Exportul de bunuri și servicii, numit și "cash flow ratio”, care exprimă ponderea plăților în contul datoriei, în totalul exporturilor. Nivelul critic al acestui raport se situează în jurul valorii de 100%;
Serviciul datoriei externe / PIB, a cărui valoare exprimă capacitatea economiei de a genera fluxurile de valută necesare servirii datoriei.
Rezerve / total plăți datorate băncilor, indicator care compară rezervele cu nevoia de finanțare antrenată de servirea datoriei; numitorul conține datoria mai mică de un an plus dobânzile plătite. Acest raport estimează capacitatea țării de a-și plăti la timp datoriile și probabilitatea ca datoriile scadente să fie acoperite cu noi credite.
I.4.2. Situația politică
Riscul politic este considerat a avea ponderea cea mai mare în acordarea rating-ului unei țări, deoarece cum am precizat, acest tip de risc poate afecta cel mai tare evoluția uneiinvestiții deoarece, într-un mediu stabil din punct de vedere politic este aproape imposibil ca mediul economic să nu evolueze favorabil, în timp ce într-un mediu politic instabil economia va fi prima care va suferi. Evenimente ca revoluția islamică din Iran sau asasinarea președintelui Egiptului au demonstrat impactul schimbărilor politice asupra riscului de țară..
Situația politică internă
Analiza situației politice din interiorul unei țări este necesară deoarece urmărește identificarea acelor evoluții ale mediului politic și social dintr-o țară, care pot influența riscul de țară. Evaluarea situației interne se bazează, de obicei, pe patru categorii de factori: structura socială; cadrul instituțional; personalitățile și mecanismele de control.
a) Structura socială reflectă nivelul de dezvoltare al unei țări și posibilele tensiuni dintre diferitele medii sociale. Dintre principalele componente ale structurii sociale comune pentru toate țările amintim: micii proprietari de teren săraci din mediul rural; muncitorii rurali; oamenii de afaceri, proprietari de firme; muncitorii la negru; funcționarii publici și studenții.
Următoarele modificări pot interveni în structura socială și sunt importante din perspectiva riscului de țară:
1) Creșterea populației din sectorul urban. Populația din mediul urban are o influență mai mare asupra mediului politic decât cea din mediul rural.
2) Segmentarea pieței muncii și creșterea ponderii sectorului central, care este caracterizat printr-o mare siguranță a locurilor de muncă, salarii ridicate și un înalt statut social. Puterea politică a salariaților din sectorul central este cu atât mai mare cu cât gradul e organizare în sindicate este mai ridicat.
3) Creșterea clasei de mijloc. În general această clasă are o orientare democratică și nu agreează guvernele populiste și revoluțiile.
b) Instituțiile. Acestea diferă mult de la o țară la alta și sunt mai greu de identificat decât structura socială. Instituțiile cele mai importante și care ar trebui analizate sunt: Guvernul, Armata, Biserica, Sindicatele, Banca Centrală.
Banca Centrală sau altă autoritate monetară este responsabilă pentru politica monetară aplicată de guvern. Sindicatele au o foarte mare influență asupra politicului. Birocrația este foarte importantă în alegerea și implementarea politicii economice.
c) Personalitățile acestea au un rol important deoarece stabilesc, în anumite țări, coordonatele dezvoltării economice, având un rol important în percepția riscului de țară.
d) Mecanismele de control oferă informații despre stabilitatea și continuitatea regimului și despre capacitatea sa de a se menține la putere. Acestea sunt: suportul popular, represiunea, corupția, implicarea opoziției.
Factorii politici ca revoluțiile, grevele, corupția etc. sunt adesea imposibil de previzionat numai pe baza statisticilor existente. Materializarea unui risc politic ține mai mult de domeniul incertitudinii decât de cel al riscului. Cu toate acestea, există câțiva indicatori statistici cu ajutorul cărora analistul de risc își poate construi o imagine asupra mediului politic al unei țări, cum ar fi:
Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, care măsoară, este adevărat cu multă aproximație, nivelul de dezvoltare al țării.
ponderea salariaților din industrie în totalul salariaților și ponderea populației urbane în totalul populației evidențiază nivelul industrializării și urbanizării statului
ponderea salariaților organizați în sindicate în totalul salariaților reflectă forța sindicatelor și posibilitatea ca aceștia să poată modela politicile economice adoptate de conducerea statului
procentul celei mai minorității celei mai reprezentative din totalul populației poate fi utilă în estimarea riscului de conflicteinterne.
creșterea populației, care oferă informații cu privire la problemele economice, politice și sociale pe termen lung.
indicatorii repartiției venitului, care evidențiază tensiunile sociale ce se manifestă sau au un potențial de apariție, fragilitatea suportului popular al actualei guvernări onestitatea funcționarilor publici ș.a..
numărul populației adulte cu studii în totalul populației măsoară gradul de dezvoltare umană.
Situația politică internă trebuie studiată în contextul regional și mondial existent în momentul evaluării. Evaluarea riscului politic este extrem de dificilă și se bazează mai mult pe experiența analistului decât pe metode și tehnici statistice.
Situația politică externă
În evaluarea situației economice externe se au în vedere, în principal, următoarele aspecte:
instabilitatea politică regională este cea de care depinde revizuirea granițelor, riscul unui conflict la nivel regional și riscul invadării de către alte state. Un procent mai mare al instabilitățiireflectă un risc de țară mai mare.
importanța geopolitică se referă la poziția geografică strategică, la înzestrarea cu resurse minerale importante pentru celelalte țări și la dimensiunile țării (Kuweit).
Includerea într-o organizație politică sau economică este un elementcare influențează accesul statului la anumite metode finanțare internațională (apartenența la Fondul Monetar Internațional condiționează accesul la resursele financiare ale Băncii Mondiale).
instabilitatea economică regională are un impact cu atât mai puternic, cu cât legăturile economice dintre țările ce compun regiunea sunt mai strânse (țările exportatoare de petrol).
Evaluarea riscului politic este prin excelență o evaluare de ordin calitativ, iar rezultatul depinde foarte mult de aprecierea subiectivă a analistului. Cele mai utilizate surse de informații sunt:
statisticile internaționale publicate de F.M.I., Banca Mondială, O.C.D.E. etc.;
statisticile naționale;
publicațiile economice;
rapoartele și studiile instituțiilor specializate în riscul de țară;
rapoartele guvernelor, organizațiilor neguvernamentale, instituțiilor financiare și a celor de analiză economică și politică referitoare la țara evaluată;
agențiile de presă;
presa națională și regională;
informații furnizate de reprezentanțele proprii și de ambasade.
Pentru o cunoaștere mai bună a stării generale a țării analizate sunt foarte utile vizitele și dialogul cu elitele intelectuale și cu oamenii de afaceri mai prosperi.
Cap.II: Metode de previziune și acoperire a riscului de țară
Principalul merit al previzionării riscului de țară este datorat în mare măsură sprijinului acordat agenților din străinătate prin informațiile cu privire la statul sau regiunea în care respectivii doresc să investească. Un model de analiză a riscului de țară are în vedere un număr mare de indicatori economici și macroeconomici, capabili să sintetizeze aproape în întregime aspectele fundamentale în ceea ce privește climatul general de afaceri din țara gazdă pe teritoriul căreia vor să-și desfășoare viitoarele activități economice.
De-a lungul timpului, specialiștii în acest domeniu au realizat o gamă largă de sisteme (modele) de analiză a riscului de țară, care s-au concentrat asupra sectorului financiar-bancar.
Principalele condiții care fac ca un model de analiză și de evaluare a riscului de țară sau a componentelor sale să fie viabile și utile, trebuie să aibă la bază următoarele elemente: evaluarea indicatorilor specifici de risc, determinarea probabilității de apariție a unui eveniment nefavorabil, determinarea probabilității de apariție a unui eveniment nefavorabil, determinarea probabilității de materializare a riscului de țară și conștientizarea faptului că indiferent de numărul factorilor considerați, riscul este o variabilă aleatoare a cărei previzionare exactă nu este posibilă nicicând, indiferent de conjunctură.
În sfera previziunii și analizei riscului de țară există mai multe modele de evaluare a acestuia, dintre acestea urmează a fi prezentate în cele ce urmează cele mai importante și cunoscute: modelele econometrice (statistice), modelul de analiză pe bază de scenarii, sistemele formale de evaluare a riscului de țară, metodele probabilistice de evaluare a riscului de țară.
II.1. Sistemele formale de evaluare a riscului de țară
Acest tip de sistem se concentrează asupra riscului de țară din punct de vedere cantitativ, fiind considerată o metodă elementară. Cel mai simplu sistem formal pentru o țară poate fi constituit prin urmarea unui număr de pași, după cum urmează:
se selectează un număr de indicatori relevanți ca de exemplu: rata creșterii economice, inflația, gradul de îndatorare;
se așează fiecare variabilă individuală pe o scară, de ex de la 1 la 10 sau de la 0 la 5;
se calculează scorul prin însumarea punctelor rezultate anterior.
Sistemele formale dezvoltate în perioada recentă au fost îmbunătățite prin introducerea în calculul indicelui de risc a factorilor calitativi și prin structurarea variabilelor în funcție de importanța avută. Prin modificările operate asupra sa, sistemul capătă o nuanță mult mai subiectivă, dar utilizat de analiști experimentați poate da rezultate foarte bune întrucât:
pentru aceeași variabilă se poate modifica ponderea de la o țara la alta;
în cadrul aceleiași țări se schimbă ponderea de la o perioadă la alta;
variabilele din sistem se pot modifica;
variabila foarte importantă la un moment dat poate primi o pondere mai mare.
Indicatorii ponderați se adună și suma lor este transformată în procente. Fiecare țară primește un procent și, în funcție de acesta, țările sunt clasificate în acceptabile sau inacceptabile prin seletarea unui stat-etalon care îndeplinește condițiile minime ale evaluatorului cu privire la risc. Toate țările care au un risc mai mare decât al țării-etalon sunt considerate inacceptabile, acceptabile fiind cele care dețin o valoare procentuală mai mică decât cea a statului-etalon.
II.2. Modelele econometrice (statistice)
Asemenea modele sunt utilizate de bănci pentru a determina dacă o țară este capabilă să-și ramburseze creditele contractate din exterior către creditorii săi sau va cere reeșalonarea, repudierea sau renegocierea acesteia. Modelele statistice utilizează o serie de analize comparative sau analize logice pentru evaluarea riscului de țară.
Modelele statistice de analiză a riscului de țară au la bază următoarea metodologice:
analistul identifică un set de indicatori considerați ca fiind factori cheie pentru determinarea riscului de țară;
indicatorii sunt ponderați în funcție de importanța lor relativă;
se selectează un eșantion reprezentativ de state care se împart în funție de istoricul în ceea ce privește problemele economice, sociale sau politice care au modificat în sens negativ nivelul riscului în cazul acestor state;
se caută o serie de variabile despre care se poate demonstra că sunt semnificative pentru a analiza distincția între cele două grupuri de țări.
În ciuda dezavantajelor pe care le prezintă, modelul statistic continuă să fie utilizat de către specialiști, cu toate că nu este catalogat drept unic instrument de determinare a riscului de țară, ci ca modalitate diferită de certificare și conformare a rezultatelor obținute prin celelalte metode.
II.3. Metode de analiză pe bază de scenarii
Metoda de analiză pe bază de scenarii constă în elaborarea mai multor scenarii alternative pentru evoluția situației politice și socio-economice a unei țări în funcție de valorile pe care le vor lua anumiți parametri.
Modelul de analiză pe bază de scenarii presupune parcurgerea următorilor pași:
identificarea parametrilor pe baza cărora se va precede la efectuarea analizei, vor fi identificați atât parametrii interni cât și externi;
selectarea unui pachet potrivit de scenarii (minim două scenarii, alegerea scenariilor făcându-se în concordanță cu situația reală existentă);
identificarea și asocierea unor probabilități subiective fiecărui scenariu;
stabilirea unor chei de control;
II.4. Metode probabilistice de evaluare a riscului de țară
Sistemul probabilistic de evaluare a riscului de țară are ca scop estimarea probabilității de apariție a unor fenomene, care să se reflecte în mod negativ asupra posibilităților de returnare a creditelor din străinătate. Această estimare se calculează pe baza unei serii de factori care evidențiază relațiile de interdependență dintre mediul economic și cel politic al statului pentru care se calculează. Completarea listei presupune să se răspundă la o serie de întrebări ce se pun fiecărui element din lista de factori. Lista conține atât factori de natură economică, cât și politică. Întrebările pe baza cărora se obține lista factorilor sunt următoarele:
Care este probabilitatea de apariție a situației nefavorabile?
Care este momentul în care este cel mai probabil ca evenimentul să se desfășoare?
Care este probabilitatea de materializare a componentelor riscului de țară?
Dacă situația adversă se materializează?
Care este probabilitatea ca plățile să fie suspendate?
Când există cea mai mare probabilitate de apariție a reeșalonării, renegocierii
sau refuzului de a plăti?
Una dintre condițiile fundamentale este aceea că lista factorilor trebuie completată în mod logic, pentru evitarea dublei înregistrări a riscului. Astfel, fiecărei probabilități estimate i se atribuie o valoare pe o scară de la 1 la 10 și prin combinarea cifrelor obținute, folosind metodologii specifice, se determină indicele de risc. În funcție de valoarea indicelui de risc,prin comparație cu alte țări, se ajunge la o grupare a țărilor pe clase omogene de risc ordonate în sensul crescător sau descrescător al riscului.
Deși prezintă unele dezavantaje, faptul că metoda poate fi aplicată ușor de nespecialiști, cantitatea de mare de informații pe care o prelucrează, etc. face ca metoda probabilistică să fie folosită în continuare în evaluarea riscului de țară, fie în mod independent fie ca parte componentă a analizei pe bază de scenarii.
II.5. Studiile de țară
Acest model reprezintă cel mai amplu sistem de evaluare a riscului de țară.Studiile de țară combină metodele cantitative și calitative astfel încât se exclude orice aspect comparativ. Raportarea nu se face la alte țări, ci prin perspectiva evoluțiilor anterioare ale statului respectiv; finalitatea studiului constă în anticiparea evoluțiilor viitoare.
Studiul de țară reprezintă o colecție de rapoarte și prognoze aprofundate, care se întind pe o perioadă de 3-5 ani și care se concentrează asupra evoluției unor caracteristici structurale. Studiile de țară pe termen mediu încearcă să anticipeze evoluțiile balanței de plăți, nivelul structurii datoriei externe sau creșterii economice. Studiile de țară pe termen scurt (maxim 2 ani) au ca obiectiv evidențierea evoluției nivelului rezervelor disponibile de lichidități.
Prin studiile de țară se identifică problemele legate de: dificultățile care pot apărea în balanța de plăți, atitudinea pe care o ia guvernul în cazul dificultăților anterior menționate; evenimentele negative care pot influența veniturile instituțiilor financiare sau capitalul investit de de agenții economici fizici sau juridici pe teritoriul altor state.
Pentru a identifica dificultățile care pot să apară în legătură cu balanța de plăți se impune o analiză minuțioasă a diverșilor factori . Cercetarea se realizează în trei etape.
Primul stadiu al analizei presupune cercetarea cadrului economic și politic intern, considerându-se atât factorii cantitativi (ritmul de creștere a exportului, serviciul datoriei, etc.) cât și cei calitativi.
A doua etapă este caracterizată de un nivel ridicat al dificultății și subiectivității, ea presupunând aprecieri asupra mediului politic și social intern, care ia în calcul probabilitatea de izbucnire a unor confilicte sau unor frământări interne; politica economică, politica socială, etc. Rezultă în acest mod o imagine de ansamblu asupra economiei interne și asupra modului de organizare a balanței de plăți.
În etapa a treia se analizează factorii exogeni care pot afecta balanța de plăți (de exemplu crizele economice regionale, deteriorarea situației economice a principalilor parteneri comerciali, creșterea puternică a prețului produselor energetice).
În ceea ce privește atitudinea pe care o ia guvernul în fața situațiilor de criză, printre măsurile acestuia se pot enumera:
crearea cadrului necesar unei economii de piață funcționale;
menținerea unui curs de schimb real fără supraevaluări a monedei naționale;
creșterea rezervei valutare până la atingerea nivelului optim;
consolidarea poziției Băncii Centrale în cadrul economiei;
crearea unui mediu economic care să stârnească interesul agenților comerciali din exterior;
specializarea serviciilor statistice și a celor de prognoză;
adaptarea unei politici de ajustare a balanței de plăți și a economiei interne în general.
A anticipa acțiunile guvernului este foarte dificil, uneori acest lucru fiind chiar imposibil. Analiștii de risc pe baza datelor de care dispun, pot realiza scenarii, care să reflecte posibilul răspuns al economiei la diferitele politici posibile.
Finalizarea studiilor de țară se materializează prin elaborarea unui raport detaliat ce vizează ansamblul celorlalte riscuri, pe care le presupun desfășurarea activităților economice cu statul analizat. Aceste riscuri includ printre altele:
modificarea fiscalității;
modificarea legislației legale cu privire la investițiile străine;
restricțiile guvernamentale asupra activitățiilor ce au ca rezultat îndatorarea externă a firmelor private.
În realizarea studiilor de țară este foarte utilă documentarea pe teritoriul țării „studiate”. În urma documentării pe teritoriul țării analizate se constată și completează date referitoare la:
informațiile statistice care lipsesc pentru finalizarea studiului;
analiza structurii politice din respectiva țară;
analiza stării generale a populației, eventualitatea izbucnirii de proteste, modul în care autoritățile reacționează în momentul producerii acestor fenomene;
II.6. Acoperirea riscului de țară
Obiectivul fundamental al acoperirii riscului de țară îl reprezintă diminuarea gradului de vulnerabilitatea al companiilor atunci când au loc modificări nefavorabile ale contextului internațional în vederea creșterii eficienței capitalului investit pe o piață externă. Pentru a acoperi riscul de țară, acesta trebuie identificat, de aceea analiza riscului de țară are un rol foarte important, aceasta ajută managerii să se decidă asupra modului de acoperire pe care trebuie să il urmeze, îi avertizează din timp pe manageri cu privire la modificările survenite în climatul economic internațional.
Acoperirea riscului de țară presupune existența unui sistem eficient de management (gestionare) a riscului de țară. „Managementul riscului de țară este o componentă a managementului internațional și se concretizează în totalitatea măsurilor (strategiilor) întreprinse de firmele ce se internaționalizează în vederea diminuării acestuia (riscului de țară) din operațiunile lor”.
În vederea elaborării unei strategii de acoperire a riscului de țară trebuie luate în considerare de către specialiști următoarele etape principale: evaluarea riscului de țară și adoptarea unor măsuri necesare proceselor de gestiune a riscului și control al riscului.
În funcție de frecvența de apariție și gravitatea factorilor de risc de țară, managerii pot apela la o serie de patru categorii de măsuri preventive de acoperire a riscului: evitarea, autoasigurarea, asigurarea riscului, evitarea și adoptarea de măsuri de protecție și diminuarea riscului de țară din activitățile firmei.
Evitarea este cea mai ușoară și simplă metodă de reducere a riscului de țară. Această tehnică constă în monitorizarea permanentă a riscului de țară pentru un anumit grup de piețe externe (pe care firma acționează deja sau pe care le vizează viitor). Ca modalitate de protecție companiile vor încerca să limiteze sau chiar să reducă total investițiile într-un stat caracterizat de un grad ridicat de risc. Astfel, informațiile aflate în posesia companiilor trebuie să fie cât mai clare și recente. Totodată, atunci când se hotărăște disconsiderarea statelor sau regiunilor cu instabilitate economică sau politică ridicată trebuie ținut cont și de oportunitățile de afaceri și de profit. Se poate ca decizia pe care o ia firma să fie nefavorabilă datorită pierderilor de oportunități la care aceasta este implicit expusă.
Asumarea riscului este una din condițiile fundamentale care garantează reușitei în afaceri („cine nu riscă nu câștigă”), ele fiind înse cele care sunt responsabile pentru determinarea și organizarea cât mai eficientă a riscului, astfel încât nivelul profitului să fie unul care să mulțumească pe cât posibil investitorii.
Asigurarea împotriva riscului este o altă alternativă de diminuarea a acestuia. Prin asigurarea parțială sau totală a bunurilor împotriva riscului de țară, o societate de asigurări preia parțial sau total, contra unei prime de asigurare, riscurile politice și economice de derulare a tranzacțiilor în mediul internațional.
Strategiile de acoperire a riscului de țară diferă în funcție de riscul la care sunt supuși exportatorii, investitorii sau creditorii. O grupare a acestor strategii este făcută în tabelul următor:
Tabelul nr. 6.3. Strategii de acoperire a riscului de țară
Sursa: Gh. M. Voinea, Bogdan Zugravu, Riscul de țară: noțiune, evaluare și previziune, în volumul „ Mecanismele și instituțiile economiei de piață”, coordonator prof. univ. dr. V. Turliuc, Ed. Universității „Al. I. Cuza” Iași, 1997, p. 11.
Cap. III: Analiza riscului de țară al României
România a pornit în tranziția la economia de piață, cu un handicap major și a avut greutăți mari în a se desprinde de trecutul ei politic și economic, dominat de economia centralizată și de regimul de conducere comunist. După câștigarea libertății atât politice cât și economice, s-a creat terenul unor fenomene cu rezultate negative asupra funcționării statului, precum neînțelegerile privind privatizarea fostelor companii de stat, lentoarea reformelor economice, atitudinea față de potențialii investitori străini, luptele pentru puterea politică, a căror materializare s-a realizat prin faptul că au afectat coerența și consecvența politicii de reformă.
Între 1990 și 1992, România a cunoscut o primă recesiune de amploare (specifică tuturor statelor care experimentează procesele de tranziție), cu rate ale inflației cu valori de trei cifre. Între 1993 și 1996 s-au înregistrat o dinamică pozitivă a producției și o scădere a inflației dar concomitent, s-au acumulat tensiuni ce s-au reflectat în creșterea rapidă a datoriei și dificultăți mari în finanțarea deficitelor externe.
Anul 1997 s-a remarca prin aplicarea unor modele de ajustare structurală pornindu-se de la realitatea că rezervele deținute în cadrul Băncii Centrale erau limitate (sub 700 milioane USD) iar inflația înregistrată la nivelul unei luni de zile depășise valori cu o cifră în ultimul trimestru al anului 1996.
Măsurile din 1997 au permis Băncii Centrale să-și consolideze rezervele valutare la un nivel care a ajutat-o să evite o situație neplăcută în 1999. Pe de altă parte, trebuie menționat că reglementările adoptate în decursul anului (1999) au avut costuri majore și au condus la un declin al economiei, cumulat, de aproximativ 16% din PIB în perioada 1997 – 1999.
Perioada 2001 – 2003 a fost caracterizată de o creștere a investițiilor străine, datorată în mare măsură de intrarea în vigoare a Legii pentru promovarea investițiilor directe care acordă facilități fiscale celor ce aleg să investească în România mai mult de 1 milion de dolari, iar creșterea economică din 2003 a fost de 4,9%.
În anul 2004 situația României în cifre stă astfel: creștere economică de 8,1% (cu mult peste media europeană 3-4%) datorată agriculturii, industriei și construcțiilor cu un aport de peste 46,6%; rata inflației a fost de 9%, iar rata șomajului a fost de 4,1%.
În a doua jumătate a anului 2006, România a înregistrat o creștere economică anuală de 8%. În acel moment, revenirea industriei printre motoarele de creștere economică reprezenta o noutate, după aproximativ patru ani în care acest indicator nu avusese o evoluție prea bună.
La nivelul anului 2007, Institutul Național de Statistică elaborează documente oficiale care evidențiază că în intervalul aprilie-iunie, economia a crescut cu 6%. Analiștii spuneau atunci că aprecierea leului din ultimii trei ani a afectat competitivitatea industriei, ceea ce a dus la încetinirea economiei.
În al doilea trimestru din 2008, produsul intern brut înregistra un avans de 9,6%. Per ansamblu, după primele șase luni ale acelui an, produsul intern brut al României avansa cu 8,8%. Sectorul serviciilor, care aducea aproape 50% din volumul Produsului Intern Brut, a susținut creșterea economiei din primul semestru, cu o contribuție de 3,8% la avansul PIB. Un aport important a revenit atunci și construcțiilor, cel mai dinamic segment, cu o influență de 2,2%.
La doar un an distanță, in intervalul aprilie-iunie 2009, economia României scădea cu 8,7% față de perioada similară a anului trecut, pe fondul unui declin masiv în sectorul construcțiilor și în consum. La nivelul blocului comunitar, economia pierdea 4,8%, în timp ce în zona euro produsul intern brut se comprima cu un procent similar.
În 2010, Produsul Intern Brut estimat a fost de 513,64 miliarde de lei prețuri curente, scăderea cu 1,3% față de anul anterior fiind determinată de reducerea volumului valorii adăugate brute din agricultură, vânat și silvicultură; pescuit și piscicultură (-0,8%), construcții (-10,7%), comerț; repararea automobilelor și articolelor casnice; hoteluri și restaurante; transporturi și telecomunicații (-4,0%) și alte servicii (-2,8%). Ca o consecință a evoluției înregistrate pe ansamblul economiei, s-a redus volumul impozitelor pe produs colectate la bugetul de stat, cu 3,1%.
Din punctul de vedere al utilizării PIB, în ultimul trimestru din 2010 cererea internă a scăzut cu 1,2%, comparativ cu același trimestru din anul 2009, în principal pe seama reducerii cu 4,7% a formării brute de capital fix. Consumul final total s-a redus cu 2,0%, în special ca urmare a diminuării volumului cheltuielii pentru consumul final individual și colectiv al administrațiilor publice cu 4,2%, respectiv 4,5%. În același timp, cheltuielile populației s-au diminuat cu 0,9%.Un efect pozitiv ce trebuie subliniat este legat de îmbunătățirea exportului net ca urmare a devansării volumului importurilor (+12,2%) de către cel al exporturilor (+17,1%).
III.1. Evaluarea situației economice și politice a României
III.1.1. Evaluarea situației economico-financiare
Pentru statul român, anul 2011 a reprezentat un an caracterizat de decizii radicale la nivel econonomic pe termen lung, care s-au dovedit oarecum pozitive, din moment ce se pare ca s-a produs o reducere a deficitului fiscal și o creștere aproape insesizabilă. Fenomenul de privatizare și planurile din domeniu tind să prindă contur, în timp ce povestea națională de succes reprezentată de Dacia a deschis noi orizonturi pentru expansiunea economică pe plan internațional.
Economia României a experimentat o recesiune gravă în anul 2009, susținută de o contracție a economiei de 7%. Sectorul construcțiilor a fost unul dintre cele mai afectate domenii, sector care a reprezentat un factor fundamental pentru creșterea economică anterioară, dar a scăzut cu 25%, înregistrând de departe una dintre cele mai impresionante căderi la nivelul Europei. Câțiva factori au contribuit la declinul activităților din sectorul construcțiilor, inclusiv o scădere a volumului creditelor datorate reducerii lichidităților de pe piață și a reticenței arătate de către bănci. În plus, scăderea cheltuielior de consum a influențat în mod negativ segmentul proprietăților comerciale, iar firmele, inclusiv cele străine, au fost nevoite să își reconsidere sau să-și reducă planurile de expansiune la nivel național. Scăderea a făcut ca activitatea din domeniul construcțiilor să se reducă semnificativ, în contradicție puternică cu exuberanța caracteristică anului anterior, cu un volum de doar 37% din proiectele de locuințe comparativ cu perioada 2006-2008.
O ușurare a reprezentat-o mărirea taxei pe valoare adăugată cu 5% , precum și scăderea ratei dobânzii de către Banca Națională a României. Totuși, principalul fenomen pozitiv al anului l-a reprezentat reforma fiscală, care la sfârșitul anului a dus la reducerea deficitului fiscal cu 6.6%, depășind previziunile Fondului Monetar Internațional. Nivelul taxei pe valoare adăugate a fost majorat în iulie de la19 la 24%, în timp ce salariiile bugetare au fost reduse cu aproximativ 25%, în timp ce noi taxe au fost impuse pentru depozitele bancare. În timp ce sfârșitul anului 2010 a adus cu sine o reducere a deficitelor, guvernul a experimentat o scădere a popularității, atmosfera pe plan politic rămânând una tensionată.
Incertitudinea care a dominat domeniul și activitățile fiscale la nivel european a făcut ca evoluția economică a României la nivelul anului 2010 să varieze în intervale largi, de la o contracție de 3% la o creștere slabă. Datorită dificultăților economice, nu este deloc surprinzător faptul că reformele și investițiile au evoluat în mod lent. În iunie, guvernul României a anunțat că intenționează să restructureze din temelii sectorul energetic prin unificarea utilităților electrice, privatizând parțial companiile de stat și căutând să atragă investiții din țară și din străinătate. Planul de restructurare viza crearea a două companii de distribuție a energiei electrice majore, cu un ansamblu de centrale electrice, deschise pentru investitorii privați. Guvernul încearcă de asemenea să privatizeze compania de gaze Romgaz, în cadrul căreia deține 85% din acțiuni.
România are un potențial energetic impresionant, datorită centralei sale nucleare de la Cernavodă, datorită locației ei strategice, experienței din domeniu și a costurilor relativ scăzute. Cu toate acestea, unele componente din infrastructura și multe facilități nu respectă încă standardele impuse de Uniunea Europeană, fiind nevoie de aproximativ 10.7 miliarde de dolari americani pentru a le îmbunătăți, bani care nu sunt deținuți în acest moment de către reprezentanții guvernamentali.
Planurile de consolidare și privatizare nu au respectat standardele de evoluție din cadrul rapoartelor inițiale, ceea ce a dus la apariția unor dispute asupra Romgaz între guvernul României și acționarul privat care deține 15% din totalul acțiunilor. Între timp, una din poveștile românești de succes, producătorul Dacia deținut de Renault intenționează să își mărească vânzările anuale la nivel european cu 50% pe parcursul următorilor patru ani, cu o creștere de la 350000 la 550000 de vehicule, inclusiv pe piața din Marea Britanie.
În perioada 2007-2010, principala sursã de formare a veniturilor totale ale gospodãriilor a reprezentat-o veniturile bãnești, în creștere de la 81,1% în anul 2007, la 83,9% în anul 2010. Veniturile în naturã înregistreazã în aceeași perioadã o tendințã descrescãtoare, ajungând în anul 2010 la 16,1% pe seama, înprincipal, a contravalorii consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (în scădere cu 1,6 puncte procentuale față de anul 2007).
În anul 2010, salariile și celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantã categorie de venituri,având ponderea cea mai mare în veniturile bãnești ale gospodãriilor (58,8%), în scãdere, însã, cu 2,1 puncte procentuale fațã de anul 2009. O pondere importantã în structura veniturilor bãnești alegospodãriilor o reprezintã veniturile din prestații sociale (30,6%, în creștere cu 1,7 puncte procentuale fațã de anul 2009). În schimb, veniturile din agriculturã, veniturile din activitãți independente și cele dinproprietate au o pondere scãzutã în veniturile bãnești ale gospodãriilor.
Fig. Produsul intern brut pe categorii de resurse și categorii de utilizări
Sursa: www.insse.ro
În anul 2010, nivelul produsului intern brut, în termeni nominali, a fost de 513640,8 milioane lei, revenind 23967 lei pe locuitor. În anul 2010 comparativ cu anul 2009, produsul intern brut, în termeni reali, s-a micșorat cu 1,3%, iar produsul intern brut pe locuitor a scãzut cu 1,1%. Scãderea a fost dramaticã în perioada 2009-2010 fațã de procesul de creștere economicã înregistrat în anii anteriori (6,3% în anul 2007 fațã de anul 2006; 7,3% în anul 2008 fațã de anul 2007). În anul 2010, evoluția produsului intern brut pe sectoare de activitate a avut urmãtoarele caracteristici: serviciile au înregistrat cea mai mare contribuție la formarea PIB, respectiv 47,5% din total (244241,6 milioane lei); pe locul secund s-a situat industria, respectiv 26,4% la formarea PIB (135472,0 milioane lei); construcțiile au contribuit cu 8,9% la formarea PIB (45481,9 milioane lei); agricultura, vânãtoarea, silvicultura ºi piscicultura au contribuit cu 6,0% din PIB (30728,6 milioane lei); valoarea adãugatã brutã înregistratã a fost de 455924,1 milioane lei și a reprezentat 88,8% din PIB.
În anul 2010, din punct de vedere al utilizãrii produsului intern brut, consumul final efectiv a fost de405422,4 milioane lei, iar valoarea celei mai importante componente a sa – consumul final individualefectiv al gospodãriilor populaþiei – a fost de 368495,1 milioane lei. Sumele ce au fost alocate pentru formarea brutã de capital fix, au însumat 116793,1 milioane lei. Evoluția negativã a formãrii brutede capital fix a fost determinatã de diminuarea volumului investiþiilor, componentã principalã a acestuiagregat. Exportul net de bunuri și servicii (sintezã a activitãții de comerț internațional) a reprezentatechivalentul a -27702,2 milioane lei.
Scãderea produsului intern brut a fost determinatã de evoluțiile slabe ale volumului de activitate dinsectorul privat. În anul 2010, sectorul privat a deținut 69,2% din produsul intern brut, în scãdere fațã deanul anterior cu 1,1 puncte procentuale.
Pe ramuri de activitate, valoarea adãugatã brutã din sectorul privat, a avut urmãtoarelecaracteristici:
sectorul privat din agriculturã a continuat sã deținã ponderi semnificative în valoarea adãugatã brutã a ramurii (99,6%), cu 30,4 puncte procentuale peste nivelul mediu al sectorului privat din economie; comparativ cu anul anterior, acest indicator s-a majorat cu 11,3 puncte procentuale;
valoarea adãugatã brutã a sectorului privat din industrie a reprezentat 83,4% din valoarea adãugatã brutã a ramurii, situându-se peste nivelul mediu al sectorului privat din economie cu 14,2 puncte procentuale; comparativ cu anul anterior, acest indicator a înregistrat o creștere cu 0,8 puncte procentuale;
Fig. Structura valorii adăugate brute din sectorul privat, pe activități ale economiei naționale
Sursa: www.insse.ro
în construcții, ponderea sectorului privat a fost de 97,3%, cu 28,1 puncte procentuale peste nivelul mediu al sectorului privat din economie; comparativ cu anul anterior, acest indicator s-a majorat cu 0,6 puncte procentuale;
în servicii, ponderea sectorului privat a fost de 68,6% din valoarea adãugatã brutã totalã a ramurii, nivel ce s-a situat cu puțin sub nivelul mediu al sectorului privat din economie (cu 0,6 puncte procentuale); comparativ cu anul anterior, valoarea adãugatã brutã din sectorul privat al ramurii serviciilor a fost mai micã cu 2,3 puncte procentuale.
Volumul valoric al comerțului internațional al României a înregistrat în anul 2010 o creștere fațã de anulprecedent, astfel: exporturile FOB au înregistrat valoarea de 37293 milioane euro (în creștere cu 28,2% fațã de anul 2009), iar importurile CIF au fost de 46802 milioane euro (în creștere cu 20,1% fațã de anul 2009), soldul balanței comerciale FOB-CIF în aceste condiții fiind de -9509 milioane euro.
Fig. Exporturile, importurile și soldul operațiunilor de comerț internațional cu bunuri
Sursa: www.insse.ro
În anul 2010, indicii volumului cifrei de afaceri a întreprinderilor cu activitate principalã de comerț cu amãnuntul cu excepția autovehiculelor și motocicletelor au înregistrat o scãdere cu 18,7% fațã de anul2008. S-au înregistrat scãderi la vânzãrile predominante de produse nealimentare, cu 20,5%, la comerțul cu amãnuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate, cu 16,6%, precum și lavânzãrile predominante de produse alimentare, bãuturi și tutun, cu 18,1%.
III.1.2. Analiza componentelor politice ale riscului de țară pentru România
În perioada „epocii de aur”, în ultima parte a anilor ’80, când majoritatea statelor socialiste se înscriseseră pe drumul tranziției, România întâmpina din ce în ce mai multe probleme de natură economică și politică. Alocarea centralizată și ineficientă a resurselor și eforturile uriașe făcute pentru restituirea integrală a datoriei externe au condus la reducerea până la eliminarea investițiilor în industrie, infrastructură și în sectorul social.
După 1989 a urmat o euforie de scurtă durată, al cărei loc a fost luat de reticență și atitudinea precaută ce au avut ca fundament de reformele întreprinse în sectorul economic. Iau naștere o serie numeroase partide politice ce doreau să preia puterea și să conducă destinele statului. Imediat după decembrie 1989, controlul interimar al țării a fost preluat de Frontul Salvării Naționale. În 1992 au loc primele alegeri democratice. Guvernarea dintre 1992-2000 nu a prea dat roade, fiind măcinată de crize politice, de schimbări de guverne, crize în cadrul partidelor care erau la guvernare. Toate acestea au făcut ca procesul de tranziție la economia de piață să încetinească și situația economico-socială să se înrăutățească. Revoltele minerilor, grevele angajaților din cadrul companiilor se stat, grevele din sistemul educațional și alte evenimente de nemulțumire socială au înrăutățit imaginea României în contextul economie globale. Mai mult, nici indicatorii economici nu aveau cum să combată sau să retușeze imaginea statului, deficitul PIB era ridicat, rata inflației înregistra cote foarte ridicate de până la 151,4% în 1997, rata șomajului era și ea foarte ridicată. Lipsa politicilor economice adecvate a făcut ca situația în această perioadă să conducă la instabilitate economică și socială.
Instabilitatea cadrului legislativ și instituțional a afectat puternic investitorii străini atât direct, cât și indirect: în mod direct prin descurajarea inițiativei de investiție în condițiile imposibilității pregătirii unui plan de afaceri și indirect prin afectarea întregului climat de afaceri și a întregii evoluții economice care au devenit total neatractive (scăderea puterii de cumpărare, reducerea investițiilor în economie, etc.)
În această perioadă au proliferat o serie de fenomene specifice fazelor de capitalism sălbatic: extinderea economiei subterane, evaziunea fiscală, privatizările frauduloase, practicile speculative, jaful din avutul public, îmbogățirea unor grupuri de tip mafiot.
Politicianismul si interesele înguste de partid, din această perioadă, au marcat adeseori viața politică, având influențe negative asupra programelor de reformă. Confruntările exacerbate dintre partide, politizarea mișcării sindicale și fragilitatea societății civile au îngreunat și schimbarea mentalităților sociale.
După anul 2000, chiar de la sfârșitul anului 1999, lucrurile au început să se îmbunătățească. Rata inflației, deficitul bugetar, rata șomajului au început să scadă, nivelul de trai s-a îmbunătățit, moneda națională a început o perioadă de stabilizare, chiar începând cu anul 2000 nici un guvern nu a mai fost schimbat.
În ceea ce privește politica internă guvernul împreună cu Banca Națională au avut stabilite unele priorități cum ar fi:
asigurarea creșterii economice;
realizarea unei macrostabilizări consolidate;
îmbunătățirea substanțială a mediului de afaceri;
promovarea unor politici coerente, compatibile cu mecanismele Uniunii Europene.
În perioada 2000-2006, factorii de decizie politică și administrația, împreună cu statutul internațional al României s-au îmbunătățit semnificativ, facilitând integrarea în structurile NATO în martie 2004 și accederea la Uniunea Europeană în ianuarie 2007. În ciuda acestor evoluții, după atingerea scopului de aderare la Uniunea Europeană, instabilitatea guvernamentală a reapărut, materializându-se în prăbușirea coalițiilor guvernamentale din aprilie 2007 și octombrie 2009, fenomene ce s-au reflectat în încetinirea progresului propus în agendele de reformă structurală și economică. Evenimentele recente au atras critici continue din partea Comisiei Europene ale căror rapoarte de progres semestriale au criticat în mod repetat lipsa de acțiune în ceea ce privește reforma din sectorul judiciar și lupta împotriva corupției. Acest lucru ar putea avea repercursiuni ce vizează finanțare redusă din partea Uniunii Europene, deși au existat rețineri în luarea unor astfel de măsuri punitive.
Mai mult, ineficiența guvernamentală a dus la suspendarea temporară a fondurilor de asistență financiară din partea Fondului Monetar Internațional în valoare de 20 miliarde de dolari americani, pe care autoritățile românești l-au accesat în mai 2009. Volumul împrumutului, echivalent cu aproximativ 15% din Produsul Intern Brut a fost atașat unei programe economice pentru a redresa economia în contextul crizei economice globale, al cărei impact a fost puternic resimțit în România. În timp ce procesul este în termeni largi benefic, nu trebuie ignorat faptul că eșecul în atingerea obiectivelor și o eventuală suspendare a acordurilor cu structurile economice internaționale ar putea cauza turbulențe la nivelul piețelor financiare, cum s-a întamplat în trimestrul al patrulea din 2009 și la jumătatea anului 2010.
Banca Mondială a clasificat România drept un stat cu venituri medii spre superioare ăn cadrul unui studiu din ianuarie 2011. Serviciile au contribuit cu aproximativ 55% în cadrul Produsului Intern Brut, industria cu 35%, iar agricultura cu 10%. Structura exporturilor evidențiază depdendeța puternică față de statele membre ale Uniunii Europene, care au contabilizat aproximativ 72% din totalul bunurilor românești destinate exportului, iar sectorul de echipamente de transport, care a contribuit cu 42% la totalul exporturilor, făcând economia românească vulnerabilă în cadrul economiei europene. Nivelul real al Produsului Intern Brut a rescut cu o medie anuală de 7.2% în perioada 2006-2008, în mare parte datorită supraîncălzirii economiei prin dezechilibrele macroeconomice precum creditarea excesivă care a alimentat cererea domestică cauzând un balon speculativ în sectorul imobiliar, un nivel ridicat al inflației și deficite bugetare bazate pe o creștere nesustenabilă. Odată cu izbucnirea crizei economice și financiare globale, modelul de creștere s-a prăbușit și economia s-a confruntat cu o criză profundă și prelungită.
Nivelul real a Produsului Intern Brut a scăzut cu 7.1% în 2009 și cu 1.3% în 2010. Cererea națională a rămas relativ scăzută în 2010, cu o contracție a consumului privat de 2%, a consumului public de 3.2% și cu o scădere a investițiilor de 13.1%. exporturile și importurile au crescut cu 13.1%, repsectiv 11.6% în 2010. Informațiile trimestriale sugerează că nivelul investițiilor și al comerțului crește gradual, cu toate că măsurile de austeritate continuă să limiteze consumul public și cel privat.
Politica monetară pare să fie în continuare ineficientă. Măsurile de dereglementare au contribuit semnificativ la supraîncălzirea economiei între 2006 și 2008, iar măsurile împotriva creditării excesive s-au dovedit ineficiente sau au fost aplicate prea târziu. Strategia de politică monetară adoptată de Banca Națională a României s-a concentrat exclusiv asupra inflației. Regimul oficial al cursului de schimb este cel al flotării controlate. În urma deprecierii cumulate impresionante de 40% a RON-ului față de moneda europeană între a doua jumătate a anului 2007 și începutul anului 2009, cursul de schimb Euro/RON s-a stabilizat între 4.06-4.37 RON pentru un Euro. Per ansamblu, cursul de schimb rămâne vulnerabil în fața șocurilor economice și financiare.
Politica fiscală se îmbunătățește, dar rămâne un motiv de îngrijorare. Deficitul fiscal s-a redus de la 7.3% din totalul Produsului Intern Brut la 6.5% în 2010, sensibil mai bine față de obiectivul stabilit de acord cu Fondul Monetar Internațional de 6.8%. totuși, aceste date nu includ pierderile fiscale înregistrare de companiile de stat, estimate anual la 2-3% din totalul Produsulu Intern Brut. Drept urmare, Fondul Monetar Internațional continuă cu sugestiile adresate guvernului de a restructura sau privativa companiile de stat.
Trebuie menționat că restanțele din sectorul public au devenit o problemă serioasă. Este și cazul companiilor de stat care au acumulat restanțe de aproximativ 4% din totalul Produsului Intern Brut, în valoare de 18.8 miliarde de RON la sfărșitul anului 2010. S-au făcut progrese în ceea ce privește reducerea datoriilor guvernamentale și cheltuielilor cu securitatea socială, dar datoriile administrațiilor locale continuă să reprezinte o provocare, fiind estimate la aproximativ 0.9 miliarde RON la sfârșitul anului 2010, în special datorită lipsei de finanțate de la nivel central.
III.2. Poziția României în clasamentele internaționale de risc
Cu o populație de 22 de milioane locuitori, România reprezintă ca mărime a doua piață potențială din Europa de Est ceea ce uneori este suficient pentru a atrage investitorii străini. De aceea, dacă statul român reușește să-și îmbunătățească imaginea în exterior, profitând de conjunctura politică regională favorabilă, prin accelerarea reformei, investițiile străine ar putea crește semnificativ, continuând creșterea economică.
Evaluarea riscului de țară realizată de agențiile de rating are un profund caracter reflexiv. Nivelul ratingului este o expresie a bonității statului respectiv, condiționând astfel accesul acestuia la creditele internaționale, precum și costurile respectivei finanțări. Această condiționare este însă reciprocă, întrucât în cele mai multe cazuri dezvoltarea și bonitatea statului în cauză sunt esențial dependente de capacitatea de a contracta împrumuturi externe, indusă de ratingul acordat. Astfel, se vizează o evaluare prezentă a cursului ulterior al evenimentelor, dar desfășurarea ulterioară a evenimentelor depinde esențial de valorile prezente atribuite acesteia.
Un alt eveniment de importanță este constituit de elaborarea metodologiei de evaluare a riscului suveran, de ierarhizarea importanței indicatorilor – valorilor – luați în calcul și de ponderarea lor. Trebuie avut în vedere că aceste valori sunt categorii failibile, putându-se dovedi inadecvate și nepotrivite la momente istorice diferite. Astfel de instrumente au și ele un caracter reflexiv, în sensul că în condiții diferite prevalează valori diferite și existând un mecanism de tip feed-back care le raportează la condițiile efective.
Anul 1996 marchează inițiativa României de contractare a unor împrumuturi de pe piețele internaționale de capital. Întrucât acest acces era condiționat de o evaluare a riscului de țară, BNR a colaborat în acest scop cu Merril Lynch și Nomura Securities. Aceste firme au acționat în calitate de consultant al BNR în vederea obținerii ratingurilor din partea S&P și Moody's, respectiv Japan Credit Rating. Odată aceste ratinguri acordate, date fiind condițiile relativ favorabile (notări BB-, BA3, respectiv BB+ pe termen lung în monedă străină) BNR a mandatat Nomura Securities cu plasarea unei emisiuni de "samurai bonds" și Merill Lynch cu prima participare pe piața euroobligațiunilor.
La acordarea ratingurilor a contat faptul că îndatorarea României era scăzută, precum și considerentul că România este a doua piață potențială ca mărime în estul Europei. Un punct în minus apare în comentariile ce însoțesc evaluările agențiilor de rating și care denotă superficialitatea analizelor făcute, întrucât existau semne care să ateste un trend negativ chiar la sfârșitul anului 1995 (deprecierea externă puternică, abandonarea Memorandumului cu FMI).
Ratingurile (BB-, BA3, respectiv BB+) își mențin tendința stabilă și în anul 1997, Fitch-IBCA menționând într-un comunicat nivelul redus al datoriei externe în PIB, obținerea asistenței FMI, schimbarea democratică de regim în urma alegerilor, capacitatea de rezolvare a problemelor interetnice. Trebuie evidențiată păstrarea acestor ratinguri în condițiile în care reputația agențiilor de evaluare a primit o lovitură grea prin incapacitatea prevederii crizei asiatice, unele țări din regiune fiind plasate în clase investiționale în momente anterioare declanșării.
Sub aspectul evaluării agențiilor de rating, anul 1998 este marcat de criza financiară majoră din Rusia. Cu toate că relațiile economice la României cu Rusia sunt nesemnificative, agențiile de rating au avut în vedere un posibil efect de antrenare a piețelor emergente din Europa Răsăriteană. Anul 1998 a fost unul catastrofal din punctul de vedere al evaluării riscului suveran al României, Moody's și S&P reducând cu trei poziții ratingul pe termen lung al țării într-o perioadă de șase luni (de la Ba3 la B3, respectiv de la BB- la B-). În această situație s-au mai aflat doar Indonezia, Thailanda, Coreea de Sud, Malaezia, Rusia și Venezuela (chiar cu mai mult de trei declasări), comparație care certifică percepția asupra unei iminente crize financiare în România. „Tonul” pesimist exagerat a fost dat de Moody's, care de altfel a retrogradat și ratingul privind forța financiară a BRD, cu doar câteva luni înaintea privatizării băncii, cu repercusiuni asupra valorii de piață a acesteia. Printreelementele care au stat la baza acestor reduceri repetate ale ratingului pe termen lung, agențiile menționează în primul rând mediul extern nefavorabil, care face România extrem de vulnerabilă la șocurile externe. Cauzele interne amintite sunt: sistarea tranșelor FMI și absența finanțării internaționale însă, pe bază reflexivă, și ca urmare a declasărilor succesive, un serviciu al datoriei extrem de mare pentru 1999, disensiunile politice din guvern, ajustări structurale lente și politica fiscală laxă. Mai reținută s-a dovedit a fi Fitch-IBCA, care declasează România cu două poziții, de la BB- la B.
În anul 1999, prestația României a fost destul de convingătoare, înregistrându-se stabilizarea poziției țării, excepția constituind-o Fitch-IBCA care s-a aliniat celorlalte două agenții (de la B la B-), după ce 1998 declasase România cu numai 2 poziții. Totuși, declasarea Fitch s-a făcut în luna martie, când România nu făcuse dovada capacității de plată, iar ajutorul din partea FMI și Banca Mondială era condiționat de contractarea unor credite de pe piețele financiare private. Practic, poziția FMI față de România a fost extrem de rigidă, fiind determinată de faptul că în două rânduri Coreea, decembrie 1997 și Rusia, iulie 1998 sume importante împrumutate de FMI au fost practic utilizate pentru plata altor datorii, vizând salvarea creditorilor privați.
Anul 2000 debutează cu înscrierea României de către agenția Standard & Poor’s într-o grupă de țări care ar putea intra în incapacitate de plată la sfârșitul anului alături de Coasta de Fildeș, Zimbabwe. Motivația agenției este „instabilitatea politică și pericolul politizării unor poziții decizionale cheie în contextul apropiatelor alegeri”.
Fitch-IBCA, în noiembrie 2000, îmbunătățește ratingurile pentru datoria pe termen lung în monedă națională și în valută, de la B- la B. Ratingul aferent îndatorării pe termen scurt în valută a rămas neschimbat, la B. Factorii determinanți au fost: ieșirea României pe piețele internaționale de capital, mobilizarea unor credite în favoarea unor companii românești, creșterea exporturilor, achitarea la timp a datoriei externe, existența unei rezerve valutare solide la BNR.
Perspectiva generală pentru riscul de țară pe termen lung este stabilă. Cu toate acestea, România rămâne una dintre țările cele mai slab cotate, fiind încă vulnerabilă la șocuri externe și interne.
Anul 2001 aduce îmbunătățirea ratingurilor atribuite României de către agenția Standard & Poor’s cu o treaptă. Ratingul atribuit pentru creditele pe termen lung în valută a fost ameliorat de la B- la B, calificativul pentru datoria pe termen scurt în valută de la C la B , iar ratingurile pentru datoria pe termen lung și cea pe termen scurt în monedă națională au fost majorate la B+/B de la B/C. În concluzie, perspectivele ratingurilor rămân pozitive.
Moody’s a majorat calificativele României până la B1 pentru obligațiunile denominate în valută , B2 pentru depozitele bancare în valută și B1 pentru emisiunile guvernamentale de obligațiuni în valută și în lei.
Agenția internațională de evaluare Fitch-IBCA a acordat României calificativul pentru datoria pe termen lung în valută de la B la B+ și pe cel pentru creditele în moneda națională de la B+ la BB-, ca urmare a rezultatelor în procesul de reformă din ultimul an și a creșterii rezervelor internaționale. Ratingul pentru datoria pe termen scurt în valută a fost reconfirmat la B , iar perspectiva calificativelor pe termen lung a fost revizuită de la pozitiv la stabil.
De asemenea, Japan Credit Rating Agency a acordat României calificativul BB pentru împrumuturile pe termen lung în valută.
Agenția de evaluare Moody’s a acordat României pentru anul 2002 calificativul B1 pentru emisiunile de obligațiuni în valută, iar pentru depozitele bancare în valută de la B3 la B2 .De asemenea agenția a acordat ratingul B1 pentru emisiunea de obligațiuni în lei.
Agenția Japoneză de Rating Financiar a ameliorat ratingul oferit României cu o unitate până la BB. Agenția internațională Standard & Poor’s a îmbunătățit ratingul acordat României în anul 2002. Astfel, împrumuturile suverane pe termen lung în valută au acum ratingul de BB- , până acum fiind de B+. Pentru împrumuturile suverane pe termen lung în monedă națională ratingul țării noastre a ajuns la BB, crescând de la BB-. Ratingul acordat împrumuturilor suverane în moneda locală și în valută pe termen scurt a fost menținut la B.
La 30 oct 2002 Fitch Ratings a îmbunătățit calificativele acordate României privind onorarea datoriilor în valută și moneda națională la BB- si BB de la B+ si respectiv BB.
Agențiile de rating au continuat să îmbunătățească și în 2003 calificativele acordate României. Standard & Poor’s a ridicat în două rânduri (la 27 februarie și 17 septembrie) rating-ul pentru datoria pe termen lung: de la B+ la BB- și apoi la BB pentru cea în valută și de la BB- la BB și apoi la BB+ pentru datoria pe termen lung în monedă națională, menținând totodată perspectiva pozitivă acordată țării noastre. Fitch-IBCA a îmbunătățit (în decembrie) calificativele acordate la datoria pe termen lung în valută de la BB- la BB, iar la cea în monedă națională, de la BB la BB+. În decembrie 2003, Moody’s a acordat calificative superioare la datoria pe termen lung în valută și în lei (de la B1 la Ba3). Totodată, în decembrie, Japan Credit Rating Agency a anunțat calificativul BB+ pentru datoria în monedă națională.
B. Standard&Poor’s a acordat României pentru primul trimestru calificativul BB+ pentru împrumuturile pe termen lung și B pentru creditele pe termen scurt în valută. Pentru datoria pe termen lung în lei Standard&Poor’s a acordat calificativul BBB- și A-3 pentru împrumuturile pe termen scurt în moneda națională.
Moody’s a îmbunătățit și ea calificativul acordat României pentru obligațiunile în valută cu 2 trepte de la Ba3 la Ba1; plafonul pentru depozitele bancare în valută a fost ridicat de la B1 la B2.Creșterea calificativelor acordate României de agențiile de rating Coface, Standard&Poor’s și Moody’s sau datorat în prealabil creșterii economice peste medie și faptului că România urma să semneze pe 26 aprilie Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. Astfel, România este clasată pe piața internațională ca fiind o țară cu o capacitate de îndeplinire a obligațiilor financiare bună, dar cu un anumit grad de sensibilitate la condițiile economice nefavorabile, sociale sau politice.
România se află pe locul 11 în rândul a 36 de țări emergente la nivel mondial evaluate de Fitch Ratings în funcție de riscurile implicate de expunerea la criza datoriilor din zona euro, dar este cel mai bine plasată între țările europene aflate în treimea cea mai vulnerabilă a clasamentului. Fitch nu anticipează o criză a piețelor de capital similară cu cea din perioada 2008-2009, dar consideră că criza din zona euro are capacitatea să amplifice temerile investitorilor și reticența la risc, se arată într-un raport bianual al agenției de evaluare financiară referitor la perspectivele economiei mondiale.
La realizarea clasamentului, Fitch a luat în considerare principalele canale de contagiune, respectiv comerțul, finanțarea externă, situația din sistemul financiar, inflația și datoriile guvernamentale, și a calculat un scor general pe țară. Celelalte țări europene considerate de Fitch mai expuse decât România la criza din zona euro sunt Letonia, aflată pe locul 4, urmată în ordine de Ucraina, Turcia, Lituania, Polonia, Bulgaria și Croația. Fitch a precizat că cele mai rezistente state la criza din zona euro provind din Asia și Orientul Mijlociu. În iulie 2011, Fitch a îmbunătățit ratingul României de la nivelul "BB+" la "BBB-", din categoria recomandată pentru investiții, după ce a retrogradat calificativul cu două trepte în 2008, în timpul crizei financiare mondiale.
Riscul României este considerat ca fiind moderat de către principale publicații ale marilor agenții de rating; în ceea ce privește revenirea economică a României, reprezentanții Moody’s au susținut că nu se așteptau la o revenire fermă la nivelul anului 2010 sau 2011, principalele motive ale încetinirii procesului fiind sectorul bancar și criza deficitelor publice. Băncile românești sunt incluse în grupul mediu de risc de tip D ( pe o scală de la A la E, unde e reprezintă riscul maxim); percepția asupra economiei românești s-a deteriorat în mod vizibil, iar testele la care este supus sistemul bancar evidențiază faptul că cel mai ridicat risc este cauzat de creditele neperformante. Criza creditelor a contaminat mediul de afaceri, fiind nevoie de contrareacții ferme, știut fiind faptul că falimentul a căpătat începând cu anul 2009 un trend ascendent.
De asemenea, Moody’s a mai avertizat că performanțele sistemului bancar românesc vor fi afectate în continuare de perspectivele macroeconomice sumbre. Conform unui studiu întreprins de Moody’s, sistemul bancar românesc s-a dovedit a fi rezistent la șocurile economice, deși ratingul de țară a fost retrogradat ca o consecință a reducerii veniturilor și a costurilor de creditare ridicate. Cu toate acestea, riscurile sistemice au fost reduse prin angajamentul luat de către marile companii bancare cu filiale în România încheiat cu autoritățile Fondului Monetar Internațional pentru acordarea de sprijin filialelor și pentru sprijinirea economică a pieței românești de specialitate.
Concluzii
Relațiile economice internaționale se desfășoară într-un mediu complex în care incertitudinea și riscul sunt condiții date, care generează o multitudine de posibilități și opțiuni, ceea ce face și mai dificil procesul de alegere a unei alternative de decizie. Fundemanetal pentru modul în care se petrec evenimentele economine la nivel internaționale este faptul că nu există posibilitatea de a opta fie pentru situații incerte fie numai pentru cele riscante, ci numai între diferite grade de risc sau incertitudine și diferite rezultate posibile ce pot apărea, indiferent de gradul în care riscul a fost identificat, sau în condițiile în care acesta nu a fost deloc.
Riscurile pe care și le asumă o companie transnațională pot fi clasificate, în funcție de perspectiva din care sunt abordate, în macroriscuri și microriscuri. Macroriscurile sunt caracterizate ca fiind rezultatul evoluției într-o anumitădirecție a condițiilor de mediu de afaceri în care este localizată investiția. Microriscurile sunt determinate de factori endogeni, specifici sectorului de activitate, firmei și proiectului propriu-zis și/sau de insuficienta relaționare dintre particularitățile activității și limitele stabiliteprin intermediul cadrul general al țării gazdă.
Ratingul la nivel internațional caracteristic statelor naționale poate fi influențat de o serie de elemente, dintre care se remarcă evenimentele de natură economică; evenimentele de natură socială și cele de natură politică. Ordinea enumerării acestor factorii nu reprezintă în mod obligatoriul și ordinea importanței lor în diagnosticarea riscului de țară, părerea majorității specialiștilor din domeniu fiind aceea că cel mai dominant factor în diagnosticarea riscului de țară este reprezentat de factorul politic, urmat de cel social și ultimul, dar nu și cel mai puțin important, factorul economic.
Pentru a reflecta o situație cât mai clară a evoluției factorilor de risc din țara gazdă, este necesară o alegere cât mai precisă a indicatorilor economici, sociali și politici. Rolul acestora este primordial pentru a determina realitatea economică, socială și politică din țara gazdă. În urma analizei acestor indicatori rezultă o serie de informații care ajută la determinarea cadrului economic și politic dint statul ce face obiectul evaluării riscului.
Riscul politic este considerat a avea ponderea cea mai mare în acordarea rating-ului unei țări, deoarece cum am precizat, acest tip de risc poate afecta cel mai tare evoluția uneiinvestiții deoarece, într-un mediu stabil din punct de vedere politic este aproape imposibil ca mediul economic să nu evolueze favorabil, în timp ce într-un mediu politic instabil economia va fi prima care va suferi.
În sfera previziunii și analizei riscului de țară există mai multe modele de evaluare a acestuia, dintre acestea urmează a fi prezentate în cele ce urmează cele mai importante și cunoscute: modelele econometrice (statistice), modelul de analiză pe bază de scenarii, sistemele formale de evaluare a riscului de țară, metodele probabilistice de evaluare a riscului de țară.
Prin studiile de țară se identifică problemele legate de: dificultățile care pot apărea în balanța de plăți, atitudinea pe care o ia guvernul în cazul dificultăților anterior menționate; evenimentele negative care pot influența veniturile instituțiilor financiare sau capitalul investit de de agenții economici fizici sau juridici pe teritoriul altor state. Pentru a identifica dificultățile care pot să apară în legătură cu balanța de plăți se impune o analiză minuțioasă a diverșilor factori.
Obiectivul fundamental al acoperirii riscului de țară îl reprezintă diminuarea gradului de vulnerabilitatea al companiilor atunci când au loc modificări nefavorabile ale contextului internațional în vederea creșterii eficienței capitalului investit pe o piață externă. Managerii pot apela la o serie de patru categorii de măsuri preventive de acoperire a riscului: evitarea, autoasigurarea, asigurarea riscului, evitarea și adoptarea de măsuri de protecție și diminuarea riscului de țară din activitățile firmei.
România a pornit în tranziția la economia de piață, cu un handicap major și a avut greutăți mari în a se desprinde de trecutul ei politic și economic, dominat de economia centralizată și de regimul de conducere comunist. După câștigarea libertății atât politice cât și economice, s-a creat terenul unor fenomene cu rezultate negative asupra funcționării statului, precum neînțelegerile privind privatizarea fostelor companii de stat, lentoarea reformelor economice, atitudinea față de potențialii investitori străini, luptele pentru puterea politică, a căror materializare s-a realizat prin faptul că au afectat coerența și consecvența politicii de reformă.
Economia României a experimentat o recesiune gravă în anul 2009, susținută de o contracție a economiei de 7%. Sectorul construcțiilor a fost unul dintre cele mai afectate domenii, sector care a reprezentat un factor fundamental pentru creșterea economică anterioară, dar a scăzut cu 25%, înregistrând de departe una dintre cele mai impresionante căderi la nivelul Europei. Câțiva factori au contribuit la declinul activităților din sectorul construcțiilor, inclusiv o scădere a volumului creditelor datorate reducerii lichidităților de pe piață și a reticenței arătate de către bănci.
După 1989 a urmat o euforie de scurtă durată, al cărei loc a fost luat de reticență și atitudinea precaută ce au avut ca fundament de reformele întreprinse în sectorul economic.Instabilitatea cadrului legislativ și instituțional a afectat puternic investitorii străini atât direct, cât și indirect: în mod direct prin descurajarea inițiativei de investiție în condițiile imposibilității pregătirii unui plan de afaceri și indirect prin afectarea întregului climat de afaceri și a întregii evoluții economice care au devenit total neatractive (scăderea puterii de cumpărare, reducerea investițiilor în economie, etc.)
În perioada 2000-2006, factorii de decizie politică și administrația, împreună cu statutul internațional al României s-au îmbunătățit semnificativ, facilitând integrarea în structurile NATO în martie 2004 și accederea la Uniunea Europeană în ianuarie 2007. Evenimentele recente au atras critici continue din partea Comisiei Europene ale căror rapoarte de progres semestriale au criticat în mod repetat lipsa de acțiune în ceea ce privește reforma din sectorul judiciar și lupta împotriva corupției.
Anul 2000 debutează cu înscrierea României de către agenția Standard & Poor’s într-o grupă de țări care ar putea intra în incapacitate de plată la sfârșitul anului alături de Coasta de Fildeș, Zimbabwe. Motivația agenției este „instabilitatea politică și pericolul politizării unor poziții decizionale cheie în contextul apropiatelor alegeri”.
România se află pe locul 11 în rândul a 36 de țări emergente la nivel mondial evaluate de Fitch Ratings în funcție de riscurile implicate de expunerea la criza datoriilor din zona euro, dar este cel mai bine plasată între țările europene aflate în treimea cea mai vulnerabilă a clasamentului.La realizarea clasamentului, Fitch a luat în considerare principalele canale de contagiune, respectiv comerțul, finanțarea externă, situația din sistemul financiar, inflația și datoriile guvernamentale, și a calculat un scor general pe țară. În ceea ce privește revenirea economică a României, reprezentanții Moody’s au susținut că nu se așteptau la o revenire fermă la nivelul anului 2010 sau 2011, principalele motive ale încetinirii procesului fiind sectorul bancar și criza deficitelor publice
Bibliografie
Bouchet, M., Clark, E., Groslambert, B., (2003), Country Risk Assessment, John Wiley&Sons Ltd., Chichester
Brink, C., (2004), Measuring Political Risk – Risks to Foreign Investment, Ashgate Publishing Ltd., Aldershot
Dăianu, D., România și Uniunea Europeană.Inflație, balanța de plăți, creștere economică. Ed. Polirom, Iași, 2002
Doumpos, M., Kosmidou, K., Zopounidis, C., (2008), Country Risk Evaluation, Springer Science+Media, LLC
Dudian, M., The importance of risk ratings in Romania, Bucharest University of Economics, 2009
Federal Research Division, Romania-A country study, Kessinger Publishing, 2004
Gaftoniuc, S., Finanțe internaționale, Ed. EconomicăBucurești, 2000
Groslambert, B., Country Risk Assessment, John Wiley&Sons, West Sussex,2003
Hacker, R.S., Karlsson, C., Emerging maket economies and European economic integration, Edward Elgar Publishing, Cheltenham, 2004
Harver, C.R., Country Risk Components, the Cost of Capital, and Returns in Emerging Markets, National Bureau of Economic Research, 2004
Hoti, S., An Empirical Assessment of Country Risk Ratings and Associated Models , University of Western Australia, 2004
Hoti, S., McAleer, M., Modelling the riskiness in country risk ratings , Emerald Group Publishing, 2005
Hoti, S., Modelling country spillover effects in country risk ratings , Australia, 2005
Karmann, A., Evaluation and Comparison of Market and Rating Based Country Default Risk Assessment, Dresden University of Technology, 2010
Maltritz, D., Evaluation and Comparison of Market and Rating Based Country Default Risk Assessment, Dresden University of Technology, 2010
Neef, R., Adair, P., Informal economies and social transformation in Romania, Lit Verlag, Munster, 2004
Reuvid, J., (2008), The Handbook of Country Risk, GMB Publishing
Solberg, R., (1992), Country Risk Analysis, Routledge
Telesa, V., Andradeb, T., Monetary policy and country risk, Brazil, 2008
Viskanta, T.E., Political Risk, Economic Risk and Financial Risk, First Chicago Investment Management Company, 2005
Voinea, Gh. M., Zugravu, B., Riscul de țară: noțiune, evaluare și previziune,Mecanismele și instituțiile economiei de piață, Ed. Universității „Al. I. Cuza” Iași, 1997
*** Annual Report on Romania, Moody’s Investors Service, 2011
*** Business Enivironment Snapshot for Romania
***Country Review – Romania, Stamer, M.,Euler Hermes, 2011
*** Country Risk and Foreign Direct Investment, Meldrum, D.H., 2003
*** Institutul Național pentru Statistică, Breviar Statistic România în Cifre 2011
*** Propery pricing country risk: A model applied to Central and Eastern European contries, Revoltella, D., Mihaljek, F.
*** Ribeiro, R.D., Ribeiro, R.D., Country Risk Analysis
*** România în cifre 2011, Institutul Național de Statistică
*** The management of country risk for Romania before and after the admission into the European Union, Gheorghiu, A.
*** The World Economic Forum’s Global Risk Report
***, (2007), The Handbook of Contry Risk, GMB Publishing Ltd., London
www.nineo’clock.ro
www.bucharestherald.ro
Bibliografie
Bouchet, M., Clark, E., Groslambert, B., (2003), Country Risk Assessment, John Wiley&Sons Ltd., Chichester
Brink, C., (2004), Measuring Political Risk – Risks to Foreign Investment, Ashgate Publishing Ltd., Aldershot
Dăianu, D., România și Uniunea Europeană.Inflație, balanța de plăți, creștere economică. Ed. Polirom, Iași, 2002
Doumpos, M., Kosmidou, K., Zopounidis, C., (2008), Country Risk Evaluation, Springer Science+Media, LLC
Dudian, M., The importance of risk ratings in Romania, Bucharest University of Economics, 2009
Federal Research Division, Romania-A country study, Kessinger Publishing, 2004
Gaftoniuc, S., Finanțe internaționale, Ed. EconomicăBucurești, 2000
Groslambert, B., Country Risk Assessment, John Wiley&Sons, West Sussex,2003
Hacker, R.S., Karlsson, C., Emerging maket economies and European economic integration, Edward Elgar Publishing, Cheltenham, 2004
Harver, C.R., Country Risk Components, the Cost of Capital, and Returns in Emerging Markets, National Bureau of Economic Research, 2004
Hoti, S., An Empirical Assessment of Country Risk Ratings and Associated Models , University of Western Australia, 2004
Hoti, S., McAleer, M., Modelling the riskiness in country risk ratings , Emerald Group Publishing, 2005
Hoti, S., Modelling country spillover effects in country risk ratings , Australia, 2005
Karmann, A., Evaluation and Comparison of Market and Rating Based Country Default Risk Assessment, Dresden University of Technology, 2010
Maltritz, D., Evaluation and Comparison of Market and Rating Based Country Default Risk Assessment, Dresden University of Technology, 2010
Neef, R., Adair, P., Informal economies and social transformation in Romania, Lit Verlag, Munster, 2004
Reuvid, J., (2008), The Handbook of Country Risk, GMB Publishing
Solberg, R., (1992), Country Risk Analysis, Routledge
Telesa, V., Andradeb, T., Monetary policy and country risk, Brazil, 2008
Viskanta, T.E., Political Risk, Economic Risk and Financial Risk, First Chicago Investment Management Company, 2005
Voinea, Gh. M., Zugravu, B., Riscul de țară: noțiune, evaluare și previziune,Mecanismele și instituțiile economiei de piață, Ed. Universității „Al. I. Cuza” Iași, 1997
*** Annual Report on Romania, Moody’s Investors Service, 2011
*** Business Enivironment Snapshot for Romania
***Country Review – Romania, Stamer, M.,Euler Hermes, 2011
*** Country Risk and Foreign Direct Investment, Meldrum, D.H., 2003
*** Institutul Național pentru Statistică, Breviar Statistic România în Cifre 2011
*** Propery pricing country risk: A model applied to Central and Eastern European contries, Revoltella, D., Mihaljek, F.
*** Ribeiro, R.D., Ribeiro, R.D., Country Risk Analysis
*** România în cifre 2011, Institutul Național de Statistică
*** The management of country risk for Romania before and after the admission into the European Union, Gheorghiu, A.
*** The World Economic Forum’s Global Risk Report
***, (2007), The Handbook of Contry Risk, GMB Publishing Ltd., London
www.nineo’clock.ro
www.bucharestherald.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Riscului de Tara (ID: 136167)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.