Analiza Riscului de Faliment la S.c

Cap 1: Consideratii preliminare privind riscul de faliment

Falimentul si riscul de faliment – concept, trasaturi caracteristice

Riscul este o trasatura caracteristica a oricarei activitati economice in prezent, se poate manifesta cu o intensitate mai mare sau mai mica si este un element de referinta in aprecierea performantelor obtinute de intreprindere.

In sistemul economiei de piata riscul are rolul de a diferentia performantele activitatilor economice si ale proiectelor de afaceri.

Cu toate efectele sale negative riscul intervine in mod necesar in mecanismele pietei, fiind un element de selectie naturala, prin diferentierea agentilor economici competitive de cei necompetitivi si prin inlaturarea mediului economic de firmele neperformante.

Indifirent care este cauza care il determina, orice risc necesita o analiza complexa pentru a pune in evidenta influenta sa nefasta asupra activitatii unui agent economic. Se impune o astfel de analiza pentru a realiza o clasificare a riscurilor in functie de consecintele lor si pentru a adopta masuri adecvate de interventie.

Realizarea acestui deziderat necesita o buna cunoastere a factorilor de risc, a cauzelor care influenteaza riscul si a mecanismului sau de actiune.

Factorii de risc sunt fortele de miscare care, in anumite conditii determinate, pot conduce la producerea unor evenimente generatoare pentru agentii economici. Acestia pot fi clasificati dupa mai multe criterii:

In functie de locul actiunii :

– factori externi ( sunt factori legati de caracteristicile economiei nationale sau ale ramurii de activitate in care activeaza firma, de sistemul politic sau social al tarii, de altfel acesti factori nu pot fi influentati de catre manageri si actioneaza asupra tuturor agentilor economici)

– factori interni (sunt legati de caracteristicile interioare ale fiecarui agent economic)

Dupa natura :

factori economici

factori sociali

factori politici

factori naturali

Dupa durata de exercitare a influentei :

factori permanenti sau de durata

factori temporari

Dupa intensitatea actiunii :

factori principali , care au o importanta fundamental in riscul total al activitatii unei firme

factori secundari, a caror influenta nu este decisiva pentru evolutia nivelului de risc

Dupa posibilitate de previzionare :

factori previzibili

factori imprevizibili

Dupa modul cum actioneaza :

factori cu actiune directa

factori cu actiune indirecta

Dupa nivelul la care actioneaza :

factori macroeconomici

factori de ramura

factori microeconomici.

Dupa potentiale clasificari ale proceselor de faliment, rezulta existanta trei tipuri de faliment :

Falimentul cronic, in situatia in care toate ratele financiare arata o situatie delicata cu patru ani consecutiv inainte de faliment.

Falimentul prin insuficienta veniturilor, in cazul in care firmele arata indatorare si un nivel al lichiditatii apropiate de medie in intreaga perioada inainte de faliment, insa suficienta veniturilor determina o rentabilitate redusa si imposibilitatea de acumula surse pentru a sustine cresterea.

Falimentul acut, in cazurile in care majoritatea indicatorilor financiari arata o deteriorare puternica cu un an inainte de faliment.

Din complexitatea de aspecte privind riscul de faliment , esentiale pentru procesul decizional sunt urmatoarele:

Analiza statica a riscului de faliment pe baza bilantului patrimonial;

Analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor;

Analiza functionala a riscului de faliment;

Cauzele falimentului. Etapele falimentului unei firme

1.2.1. Cauzele falimentului

Riscul falimentului este, in perioadele de recesiune, factorul de stres maxim pentru mediul de afaceri, in special pentru firmele de dimensiuni mici si medii. Numarul mediu lunar de firme care au intrat in insolventa a fost in jur de 1.950 in intervalul ianuarie – aprilie 2010.

Pentru a reduce riscul de falimentare, este important a se cunoaste principalele cauze ale sale.

1) Esecul in a vinde: este cauza principala a falimentului, mai cu seama in perioade de criza economica. 
Riscul cel mai mare de a nu vinde suficient este in cazul lansarii de produse/afaceri noi. Problema apare ca urmare a supraestimarii volumului de vanzari, din cauza cunoasterii insuficiente a pietei si uneori a optimismului inerent inceperii unei afaceri. Acest optimism este esential reusitei afacerii voastre, dar nu are ce cauta atunci cand vorbim de estimarea vanzarilor si compararea acestora cu costurile. Cunoasterea amanuntita a campului de lupta inseamna analizarea tuturor elementelor care tin de consumator, respectiv de concurenta si intelegerea dinamicii lor. Odata realizata aceasta analiza, puteti trece la definirea strategiei de marketing, care va tine cont si de conditionarile interne. Urmeaza analiza de rentabilitate a proiectului, care trebuie sa fie realista si este indicat sa ia in considerare mai multe scenarii. Ideal este sa demarati proiectul daca si in cazul scenariului pesimist iesiti pe plus. 
Un alt mod de manifestare a esecului in a vinde este cel specific firmelor mature, carora vanzarile le scad sustinut din cauza unor factori externi si a incapacitatii lor de a se adapta acestor schimbari. De aceea este foarte important sa fiti cu ochii in 4 la ce se intampla afara si sa adaptati strategia de marketing la noile realitati. Scenariul cel mai des intalnit care poate duce la faliment este cel in care o parte dintre clienti intra in faliment. De aceea este important sa aveti tot timpul pregatite variante de abordare a noi segmente de clienti, de atacare a unor piete noi.
2) Neincasarea la timp a creantelor: este a doua cauza a falimentului. Scaderea puterii de cumparare a clientilor si neincasarea, de catre acestia, a propriilor creante conduc la imposibilitatea lor de a va plati produsele livrate/ serviciile furnizate. Diminuarea riscului de a nu va incasa creantele depinde de analiza permanenta a bonitatii clientilor importanti, de comunicarea permanenta cu acestia si de cresterea numarului de clienti. Cu cat numarul acestora este mai mare si structura lor mai omogena din punct de vedere al veniturilor aduse, cu atat riscul este mai redus.
3) Bugetarea deficitara a cheltuielilor: calculele initiale se pot dovedi gresite daca nu ati luat in considerare toate cheltuielile necesare dezvoltarii activitatii/ lansarii unei afaceri, sau/si daca preturile de achizitie au fost subestimate. Bugetarea deficitara se concretizeaza, asadar, cel mai des in cazul startului sau extinderii activitatii. Pentru a nu cadea in plasa subestimarii cheltuielilor, este vital sa cunoasteti foarte bine activitatea si sa va informati corect asupra preturilor de achizitie.
4) Gestiunea deficitara a lichiditatilor: dincolo de incasarea creantelor la scadenta, stabilirea termenelor de incasare trebuie atent corelata cu termenele de plata, iar achizitiile unice (cele fara caracter periodic) vor tine cont de scadentele creantelor. Ca si regula generala, activele curente (conturi curente in banci, numerar, creante pe termen scurt) trebuie sa fie cel putin egale, preferabil mai mari decat obligatiile de plata pe termen scurt.
Intelegerea si abordarea corecta a acestor aspecte vor diminua semnificativ riscul de faliment, ajutandu-va sa va dezvoltati/ mentineti o afacere prospera chiar si in perioada de recesiune.  

1.2.2. Etapele falimentului unei firme

Falimentul unei intreprinderi este determinat de o multitudine de cauze si nu de una singura, de asemenea practica a aratat ca o firma nu falimenteaza brusc, ci procesul de degradare a a situatiei sale se intinde pe o perioada foarte mare de timp. In aceste conditii, importanta este abilitatea managementului de a sesiza aparitia dificultatilor, de a ierarhiza cauzele in functi de gravitatea lor si de a lua masuri adecvate inainte de a fi prea tarziu.

Procedura falimentului parcurge urmatoarele etape:

a) Luarea primelor masuri:
– ridicarea drepturilor debitorului de a-si administra averea;
– sigilarea bunurilor care fac parte din averea debitorului;
– inventarierea acestor bunuri;
– luarea masurilor de conservare a bunurilor;
– vanzarea unor bunuri;
– blocarea depozitelor bancare;
– inscrieri sau inregistrari in registrele de publicitate imobiliara.
b) Stabilirea masei pasive:
– intocmirea listei creditorilor, a listei bunurilor debitorului si a contului de
profit si pierderi pe anul anterior depunerii cererii;
– verificarea creantelor si intocmirea tabelelor de creante;
– intocmirea de catre lichidator a tabelului preliminar al tuturor obligatiilor
debitorului;
– solutionarea de catre judecatorul-sindic a contestatiilor;
– intocmirea si afisarea tabelului definitiv al obligatiilor debitorului.

c) Efectuarea lichidarii:
– vanzarea bunurilor debitorului la licitatie sau direct, cat mai avantajos si cat mai repede, la timpul potrivit si la pretul maxim;
– evaluarea bunurilor prin expert;
– publicitatea vanzarilor;
– incasarea veniturilor rezultate din administrarea bunurilor debitorului;
– depunerea sumelor obtinute din vanzari;
– plata taxelor, a timbrelor si a tuturor cheltuielilor aferente vanzarii bunurilor, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea si administrarea acestor bunuri, precum si plata retributiilor persoanelor angajate in conditiile art.22 din lege;
– plata creditorilor care au garantii reale.
d) Distribuirea sumelor presupune:
– intocmirea de catre lichidator a raportului si a planului de distribuire si notificarea acestora catre creditori;
– solutionarea de catre judecatorul-sindic a obiectiilor la raport si la plan;
– acoperirea cheltuielilor aferente procedurii de lichidare si plata creantelor in ordinea stabilita de lege;
– consemnarea unor sume pentru plata ulterioara a unor creante;
– rezolvarea contestatiilor cu privire la creante;
– intocmirea raportului final si a bilantului de catre lichidator, solutionarea obiectiilor la acestea si aprobarea lor de catre judecatorul-sindic;
– distribuirea finala a fondurilor debitorului.
e) Inchiderea lichidarii, la cererea lichidatorului, printr-o hotarare a judecatorului sindic.

1.3. Metode de evaluare a riscului de faliment

Evaluarea riscului de faliment a constituit o preocupare permanenta a teoreticienilor si a agentilor economici. Desi eforturile in aceasta privinta sunt vechi, crearea unor instrumente adecvate de evaluare a riscului de insolvabilitate s-a produs abia in anii 60 ai secolului trecut.

Predictia falimentului si comensurarea riscului de faliment prezinta importanta pentru o larga categorie de stakeholder. Creditorii, furnizorii, salariatii, actionarii pot pierde sume importante de bani, astfel ca falimentul poate avea un cost ridicat. In acest timp, investitorii la bursa pot adopta deciziile de achizitie sau vanzare de actiuni in functie de probabilitatea firmelor de a intra in faliment. Toate acestea justifica eforturile de creare a instrumentelor de evaluare a riscului de faliment si de predictia acestuia.

Astfel au fost create mai multe categorii de instrumente care permit evaluarea riscului de insolvabilitate. Principalele metode de analiza a riscului de faliment utilizate in present in practica sunt:

– functiile scor

– metodele bancare

O restrictie importanta ce conditioneaza buna desfasurare a activitatii întreprinderii o reprezinta asigurarea lichiditatii si solvabilitatii acesteia.

Lichiditatea patrimoniala caracterizeaza capacitatea unei firme de a-si onora la

termen, cu mijloacele banesti de care dispune, obligatiile scadente pe termen scurt.

Aceasta se obtine prin compararea activelor circulante (mai mici de un an) cu datoriile

pe termen scurt (mai mici de un an). Lichiditatea patrimoniala a unei întreprinderi nu

trebuie cofundata cu lichiditatea activelor, aceasta din urma desemnând proprietatea activelor disponibile de a se transforma rapid în bani.

Pentru caracterizarea lichiditatii patrimoniale se utilizeaza doua rate:

a) Lichiditatea curenta (Lc) reprezinta cel mai utilizat indicator pentru a evalua

expunerea firmei la scadentele pe termen scurt. Se calculeaza ca raport între activele

circulante si datoriile pe termen scurt.

În calculul activelor curente nu vor fi luate în considerare urm

atoarele elemente de active circulante:

– valoarea materiilor prime si a materialelor fara posibilitati de valorificare;

– valoarea produselor finite fara comenzi;

– valoarea lucrarilor executate si a produselor si serviciilor facturate, cu caracter litigios, fara posibilitati certe de încasare;

– debitorii litigiosi greu de încasat.

Practic, pentru determinarea acestei rate, din activele circulante prezentate în bilantul contabil se scad stocurile nevalorificabile si creantele incerte. Datoriile curente cuprind toate datoriile cu o scadenta mai mica de un an (datoriile pe termen scurt). Daca o firma trece prin dificultati financiare aceasta începe sa acumuleze credite bancare. Daca datoriile pe termen scurt cresc mai rapid decât activele circulante, lichiditatea curent a scade, ceea ce poate fi semnalul aparitiei unor probleme.

Teoretic, cu cât valoarea acestei rate este mai mare, cu atât mai confortabila este pozitia financiara a firmei. Din punctul de vedere al creditorilor, o valoare ridicata a acestui indicator ofera o protectie mult mai mare împotriva pierderilor potentiale, ce s-ar datora falimentului afacerii. Nivelul acestei rate trebuie sa fie mai mare de 100%, însa el trebuie comparat si cu nivelul mediu înregistrat în ramura în care îsi desfasoara activitatea firma.

Valoarea supraunitara a acestei rate reprezinta expresia existentei unui fond de rulment pozitiv, care îi permite firmei sa faca fata obligatiilor curente de plata, în timp ce o valoare redusa a lichiditatii curente poate reflecta aparitia unor dificultati în achitarea datoriilor firmei.

Totusi, valoarea subunitara a acestei rate nu constituie un pericol pentru solvabilitatea firmei, atunci când stocurile se reduc treptat, în scopul achitarii datoriilor exigibile pe termen scurt, fara a afecta însa continuitatea ciclului de exploatare.

În acelasi timp, un nivel prea mare al lichiditatii curente ar putea sa semnaleze

un management defectuos, concretizat în surplus de numerar nevalorificat, stocuri supradimensionate devenite inutile, o gestiune ineficienta a creditului comercial. De aceea, apreciem ca nivelul normal al acestei rate se situeaza între 1,8 si 2. În activitatea practica trebuie evitata însa o evolutie descendenta a acestei rate, deoarece reflecta o activitate în declin, determinând creditorii si furnizorii sa devina circumspecti în acordarea de noi credite comerciale si bancare.

b) Lichiditatea imediata sau testul acid (Li) se calculeaza prin scaderea valorii stocurilor din valoarea activelor circulante si împartirea diferentei astfel obtinute la datoriile pe termen scurt.

Stocurile sunt, de obicei, cel mai putin lichide dintre toate componentele activelor circulante ale unei firme, pierderi posibile pot sa apara, mai ales, în momentul în care se pune problema lichidarii acestora. De aceea acest raport se considera un test acid pentru masurarea capacitatii firmei de a-si onora obligatiile pe termen scurt, a carui valoare trebuie sa fie cuprinsa între 80% si 100%.

Solvabilitatea exprima capacitatea întreprinderii de a face fata scadentelor cu surse proprii. Pentru caracterizarea acesteia se folosesc urmatoarele rate:

a) Solvabilitatea generala (Sg) se calculeaza:

Acest indicator masoara securitatea de care se bucura creditorii întreprinderii. Pentru a avea o situatie normala este necesar ca activele totale sa reprezinte dublul datoriilor totale.

b) Solvabilitatea patrimoniala (Sp) numita si rata autonomiei financiare, se calculeaza :

Se considera ca valoarea minima acceptabila a acestei rate este de 30%, iar nivelul s au normal este de 50%.

Capacitatea de plata a întreprinderii, exprima situatia mijloacelor banesti disponibile la un moment dat sau pe o perioda scurta de timp (de obicei pâna la 15-30 zile), în raport cu obligatiile de plata exigibile în acelasi interval de timp. Pentru exprimarea capacitatii de plata pot fi utilizate atât marimile absolute, cât si cele relative.

Astfel, în marimi absolute capacitatea de plata (Cp) rezulta din compararea disponibilitatilor banesti (lichide si potentiale Db), cu obligatiile curente ale firmei (Ob), adica:

Cp= Db – Ob

Pentru asigurarea solvabilitatii este necesar ca:

Db > Ob

1.3.1. Funcțiile scor

Funcțiile scor se bazează pe o baterie de rate financiare obținute pe grupuri de întreprinderi care s-au comportat diferit față de riscul de faliment. Există mai multe metodescoring de evaluare și previzionare precoce a riscului de faliment, printre care amintim: modelul Altman, modelul Conan-Holder, modelul Băncii Franței, modelul Băncii Comerciale Române și modelul Băncii Agricole.

a) Modelul ALTMAN

Profesorul american E.I.Altman a elaborat in anul 1968 una dintre primele functii de scor utilizate in analiza riscului de faliment.

El a folosit informatiile obtinute din studierea unui larg esantion de companii, dintre care unele au dat faliment, iar altele au supravietuit. A constatat ca analiza bazata pe mai multe variabile, facuta cu ajutorul a 5 indicatori, a permis prevederea a 75% din falimente, cu doi ani inainte de producerea acestora.

Functia folosita de Altman are urmatoarea forma:

Z =1,2* x1 +1,4* x2 +3,3* x3 +0,6* x4 +0,999* x5

Ratele utilizate in formula anterioara sunt urmatoarele:

x1  = capital circulant / total activ

x2  = profit reinvestit / total activ

x3  = profit înaintea plații impozitului și a dobânzilor / total activ

x4  = capitalizare bursiera / datorii pe termen lung

x5 = cifra de afaceri / total activ

Capitalizarea bursiera reprezinta o marime absoluta data de produsul dintre ultimul curs bursier din exercitiul incheiat si numarul de actiuni.

Activele circulante nete reprezinta diferenta dintre activele circulante si pasivele circulante.

Din continutul indicatorilor rezulta ca nivelurile lor sunt cu atat mai bune cu cat inregistreaza o valoare absoluta mai mare. De aceea scorul Z este interpretat astfel:

·       Z < 1,8 – starea de faliment este iminenta;

·       Z > 3 – situatia financiara este buna; bancherul poate avea incredere in intreprinderea respectiva, aceasta fiind solvabila;

·       1,8 < Z < 2,9 – situatia financiara este dificila, cu performante vizibil diminuate si apropiate de pragul starii de faliment;

Ulterior, Altman a dezvoltat modelul prin elaborarea unei functii Z pentru firmele private si pentru firme din domeniile nemanufacturiere.

Pentru a clasifica intreprinderile detinute in proprietate privata, Altman a revizuit modelul scor initial si a inlocuit in raportul X4 numitorul (valoarea de piata a capitalului propriu) cu valoarea contabila . Aceasta modificare a schimbat semnificativ coeficientii de ponderare pentru toate celelalte rate:

Z = 0,717* x1 + 0,847* x2 +3,107* x3 +0,42* x4 + 0,998* x5

In functie de valorile lui lui Z putem intalni urmatoarele situatii:

·       sub 1,3 firmele sunt in situatia de faliment;

·       zona de ignoranta (de incertitudine) este 1,3-2,9;

·       peste 2,9 firmele sunt in situatie de non-faliment.

Urmatoarea modificare adusa functiei Z a fost eliminarea ratei X5 (Cifra de afaceri/total active). Altman a considerat ca aceasta rata este senzitiva la tipul industriei, deci modelul este aplicabil in toate ramurile. Noua functie scor are forma:

Z = 6,56*x1 +3,26*x2 +6,72*x3 +1,05*x4

In acest caz, in functie de valorile lui  Z putem intalni urmatoarele situatii:

·       pentru valori sub 1,1 firmele sunt in stare de faliment;

·       pentru valori intre 1,1 – 2,6 firmele sunt in zona de ignoranta;

·       pentru valori peste 2,6 firmele sunt in situatie de non-faliment.

Modelul a fost aplicat pe un esantion de firme din afara SUA, in particular pe firmele de pe pietele emergente din Mexic care au emis bonduri exprimate in USD.

b)  Modelul A – Ion Anghel

In 2002 I. Anghel, in urma unui studiu complex al riscului de faliment, a creat o functie scor pentru economia romaneasca, plecand de la un esantion de 276 de intreprinderi.

Firmele apartin unui numar de 12 ramuri ale economiei si au fost impartite in 60% santoase si 40% falimentare. In urma aplicarii analizei respective, au fost retinute 4 rate financiare pentru constructia functiei scor:

Rata rentabilitatii veniturilor: X1 = profi t net / venituri;

Rata de acoperire a datoriilor cu cash flow: X2 = cash-fl ow/Active;

Rata de indatorare a activului: X3 = Datorii / Active;

Perioada de achitare a obligatiilor: X4 = (Obligații/Cifra de afaceri) x 360;

Modelul de analiza a riscului de faliment al lui Anghel are formula:

A = 5,676 + 6,3718 X1+ 5,3932 X2 – 5,1427 X3 – 0,0105 X4

C = 5,676 – constantă.

Corespondența dintre valoarea funcției A și probabilitatea falimentului:

A < 0 – faliment / eșec;

0 < A < 2,05 zone de incertitudine;

A > 2,05 non-faliment.

1.3.2. Metoda bancară

Politicile de creditare ale instituțiilor de credit sunt foarte diferite, fiecare bancă utilizând o gamă largă de indicatori cantitativi și calitativi, în vederea determinării bonității potențialilor clienți, motiv pentru care un agent economic poate fi încadrat de diferite bănci în categorii diferite de performanță financiară, în funcție de severitatea condițiilor impuse la acordarea de credite.

Modelul Băncii Comerciale

Modelul de evaluare a bonității unui agent economic utilizat de Banca Comercială Română, pune un accent deosebit pe performanțele economice și financiare ale acestuia. Informațiile înscrise de agentul economic în documentul “Situația patrimoniului” reprezintă baza de calcul a principalilor indicatori economici și financiari care redau performanța firmei în cadrul acestui model (Bran, Paul, “Relații financiar- bancare ale societăților comerciale”, Ed. ”Tribuna Economică”, Colecția Ghid Personal, București, 1994, pag 261).

Principalii indicatori din cadrul modelului sunt:

Lichiditatea patrimonială (Lp):

Lichiditatea patrimonială caracterizează capacitatea unei firme de a-și onora la termen, cu mijloacele bănești de care dispune, obligațiile scadente pe termen scurt.

Lg=Active curente / Datorii curente

Solvabilitatea (S):

Solvabilitatea exprimă capacitatea întreprinderii de a face față scadențelor cu surse proprii.

S=Capitalul propriu / Capital total

Gradul de indatorare(Gi):

Gradul de indatorare cuantifica marimea finantarii externe in raport cu posibilitatea autosustinerii unei firme. Cu alte cuvinte, este un raport intre datoriile totale si capitalul propriu.

Cu cat valoarea acestui indicator este mai mare, cu atat inseamna ca firma depinde mai mult de imprumuturile sau de datoriile comerciale angajate. In momentul in care o firma doreste sa ia un credit, banca va analiza, printre altele, si acest grad de indatorare, tocmai pentru a vedea cat de mult este deja firma indatorata pina in acel moment. O situatie rezonabila cere ca acest indicator sa fie undeva, pina in 0,5.

Gi=Datorii totale / Capital propriu

Rentabilitatea financiară (Rcp)

Rata rentabilității financiare (Rf) exprimă eficiența utilizării capitalului propriu al firmei. Din acest considerent, rata rentabilității financiare prezintă o importanță deosebită, în primul rând, pentru acționari, care apreciază, în funcție de nivelul acesteia, dacă investiția lor este justificată și dacă vor continua să sprijine dezvoltarea firmei prin aportul unor noi capitaluri sau prin renunțarea, pentru o perioadă limitată, la o parte din dividendele cuvenite.

Rf=Profit net / Capital propriu *100

Rotația activelor circulante (Rac)

Numar de rotatii ale stocului mediu de active circulante (capital circulant) ce au loc pentru realizarea volumului desfacerilor (cifra de afaceri). 
Cu cat numarul de rotatii este mai mare, cu atat activitatea este mai eficienta, deoarece, cu acelasi volum de active circulante, se poate realiza un volum mai mare de desfacere de marfuri si un profit mai mare.

R= Cifra de afaceri / Capital propriu * 100

f. Dependența de piețele de aprovizionare și de desfacere.

g. Garanții.

Analiza performanțelor economico- financiare a firmelor se realizează după criteriile menționate mai sus, prin acordarea de puncte la fiecare criteriu, astfel:

2.Studiu de caz privind riscul de faliment la S.C.

2.1. Prezentarea generala a S.C.

Farmacia Salvia Farm Societatea Comerciala SC SALVIA FARM SRL. a fost infiintata in anul 1992 inregistrata la Camera de Comert si Industrie Oltenia sub nr.J16/3451/1994, cu sediul social in Craiova, Bld. 1 Mai , Nr.53 46, judetul Dolj.

Compania are ca obiect de activitate principal: comert cu amanuntul al produselor farmaceutice, in magazine specializate, cod Caen 4773.

Fig. 1: Evolutia financiara a firmei

In figura 1. se poate observa evolutia financiara a companiei in functie de anumiti indicatori economici de-a lungul anilor 2006-2014.

Fig. 2: Organigrama

In figura 2. este prezentata organigrama firme SC Salvia Farm infiintata de cei trei asociati: David Eugeniu, Marin Eugenia, David Elena. Farmacia are 7 angajati si este condusa de catre cei 2 administratori (David Eugeniu si David Elena) care au in subordine cele 3 departamente : economic, vanzari si farmacist.

Farmacia reprezinta un ansamblu de cunoștințe științifice și tehnice implicate în fabricarea, controlul, conservarea și eliberarea medicamentului.Cuvântul “FARMACIE” provine din limba gracă unde prin “pharmakon” se înțelege leac, remediu, medicament, dar și otravă.

Meseria de farmacist este o profesie liberă, socială, care nu poate fi concepută fără pacient; pe care trebuie să-l ajute, respecte și să-l sfătuiască. Aceste obligații stau la baza exercitării profesiei de farmacist.Pentru pacient farmacistul reprezintă omul medicamentului, cel care eliberează produsul pentru al vindeca.

Principalele obiective ale activității farmceutice

– prepararea, păstrarea, eliberarea medicamentelor conform Farmacopeei Române învigoare precum și a standardelor internaționale;- eliberarea medicamentelor și a celorlalte produse parafarmaceutice autorizate și/sauînregistrate la MINISTERUL SĂNĂTĂȚII în conformitate cu dispozițiile în vigoare;- asigurarea informării corespunzătoare și sfătuirea pacientului;- urmărirea efectelor medicamentului în timpul tratamentului.Farmacia este o instituție sanitară a cărui obiect de activitate este prepararea,conservarea, eliberarea medicamentelor și a altor produse farmaceutice de uz uman,respectiv uz veterinar, produse igienocosmetice și tehnicomedicale.Uzual, unitățile farmaceutice sunt organizate ca și societăți comerciale cu răspunderelimitată.

Managementul financiar

Managementul resurselor umane

Managementul aprovizionarii

Managementul activitatii de marketing

Managementul tehnic si administrativ

Managementul prepararii si eliberarii medicamentelor din farmacie (asigurarea calitatii actului farmaceutic)

Managementul financiar

            Managementul financiar poate fi definit prin ansamblul principiilor, metodelor, instrumentelor si obiectivelor specifice care au drept scop optimizarea constituirii si utilizarii resurselor economico-financiare.

            Principalele aspecte de care se ocupa managementul financiar sunt:

       bugetul de venituri si cheltuieli;

       bilantul;

       pragul de rentabilitate;

       fluxul de numerar;

       investitii;

       plati;

       credite;

       managementul stocurilor;

       dividende;

            Bugetul este instrumentul de baza al managementului financiar si reprezinta alocarea resurselor financiare disponibile pentru realizarea obiectivelor farmaciei, in conditii de maximizare a profitului. Bugetul se intocmeste la sfarsitul anului, pentru anul urmator. La orice buget exista o parte de venituri si una de cheltuieli. La urmarirea executiei bugetului trebuie sa se verifice daca “veniturile” au fost realizate, iar “cheltuielile” nu au fost depasite. Ca o regula generala, cheltuielile firmei nu trebuie sa depaseasca veniturile. Pentru orice eventualitate este bine ca in orice buget sa apara si “cheltuieli neprevazute”. In construirea bugetului este nevoie de o estimare realista a volumului vanzarilor, a incasarilor si a platilor efective ale firmei.

            Bilantul. Fiecare societate comerciala este obligata, prin lege, sa intocmeasca periodic bilantul. Bilantul are doua parti importante: Activul (care cuprinde mijloacele economice ale firmei) si Pasivul (sursele de formare ale mijloacelor economice si datoriile firmei). Intre activ si pasiv trebuie sa fie un echilibru. Bilantul este important pentru ca include contul de profit si pierderi, din care putem vedea situatia economica a firmei: profitul realizat.

            Pragul de rentabilitate este aspectul cel mai important al managementului financiar, pentru ca reprezinta acel nivel al vanzarilor farmaciei la care cheltuielile sunt egale cu incasarile din vanzari. In conditiile unui beneficiu prestabilit, se poate calcula valoarea vanzarilor care trebuie realizate pentru a obtine profitul respectiv. Pragul de rentabilitate se calculeaza pe baza formulei:

x100

in care: CF = cheltuieli fixe totale;

              c    = cota medie de adaos comercial practicat;                              

              nv  = nivelul cheltuielilor variabile ale firmei.

Managementul resurselor umane

            Managementul resurselor umane cuprinde acele activitati prin care se optimizeaza performanta oamenilor dintr-o organizatie, precum si relatiile dintre acestia.

            Oamenii sunt bunul cel mai de pret al unei organizatii. Succesul organizatiei este determinat, in primul rand, de calitatea resurselor umane. In timp, resursele umane supuse unui management corect, cresc in valoare, spre deosebire de celelalte tipuri de resurse.

Managementul aprovizionarii

            Aprovizionarea farmaciei este o activitate extrem de importanta. In farmacie trebuie sa existe stocuri curente (pentru vanzarile zilnice) si stocuri de siguranta.

Valoarea stocului de medicamente al farmaciei trebuie sa se incadreze in anumite limite pentru ca farmacia sa fie rentabila: 1 – 1,5 ori valoarea desfacerii lunare. Stocul poate creste pentru unitatile izolate sau in perioada de iarna, cand aprovizionarea este mai dificila. M.S. a elaborat o lista de medicamente esentiale care trebuie sa se gaseasca obligatoriu in fiecare farmacie. Pentru aprovizionarea farmaciei se vor cere oferte de la toti furnizorii, urmand ca, in final,  sa-i alegem pe cei care ne livreaza medicamentele cel mai rapid si cu pretul cel mai convenabil. Aprovizionarea cu medicamente se va face numai de la depozite autorizate de M.S.

            Gestionarea stocurilor se poate face, foarte simplu, prin metoda Pareto (20/80).

S-a constatat ca aproximativ 20% dintre medicamente reprezinta 80% din vanzarile farmaciei. Aceste medicamente au fost trecute in lista A. Aproximativ 30% din medicamente dau 10% din valoarea vanzarilor. Acestea au fost trecute in lista B. Restul de 50% din medicamente au o pondere de doar 10% din totalul vanzarilor. Au fost trecute in lista C. La alcatuirea stocurilor se va acorda cea mai mare atentie listei A, apoi listei B si in final listei C. In gestionarea stocurilor se va tine cont si de:

       cererile constante;

       cererile variabile.

            Nu sunt de neglijat nici ofertele promotionale ale diferitelor depozite. Se va tine cont si de starea de sanatate a populatiei, de epidemiile care apar etc. In masura in care e posibil, aprovizionarea se va face zilnic. Intotdeauna se va consulta caietul de defectura.

            O mare atentie se va acorda si termenului de valabilitate. Medicamentele care au o perioada de valabilitate mica vor fi comandate in cantitate mica, la nevoie. Eliberarea medicamentelor din farmacie se va face dupa principiul: “primul venit, primul plecat”.  Nu se va neglija nici receptia produselor care este o operatiune obligatorie.    Depozitarea medicamentelor se va face conform indicatiilor F.R. sau celor de pe ambalajul produsului, respectandu-se incadrarea la Separanda sau Venena.

Managementul activitatii de marketing

            In farmacie se practica un marketing relational care pleaca de la urmatoarele aspecte :

identificarea cerintelor clientilor pentru satisfacerea lor;

studiul ofertei de medicamente si produse de sanatate oferite de depozitele farmaceutice;

studiul concurentei (serviciile oferite de celelalte farmacii, calitatea si preturile la produsele nefarmaceutice etc.);

identificarea produselor celor mai solicitate pentru a le acorda atentia cuvenita;

analiza reclamatiilor si sesizarilor pacientilor;

crearea de noi servicii farmaceutice in folosul pacientilor.

Activitatea de marketing in farmacie are ca obiective prioritare:

imaginea farmaciei (« o imagine face cat o mie de cuvinte »);

imaginea personalului farmaciei;

fidelizarea pacientilor prin oferirea de servicii mai multe si mai bune ;

cresterea satisfactiei pacientilor prin cresterea calitatii serviciilor oferite;

motivarea angajatilor farmaciei pentru fidelizarea acestora si cresterea calitatii serviciilor oferite pacientilor.

Managementul tehnic si administrativ

            Sefului farmaciei ii revin o serie de sarcini administrative:

a.  asigurarea securitatii farmaciei (gratii, sistem de alarma etc);

b. respectarea normelor de protectia muncii si dotarea cu materiale de protectie;

c. respectarea normelor PSI si dotarea farmaciei cu materiale PSI (stingatoare);

d.  respectarea prevederilor Codului muncii;

e.  verificarea periodica a aparatelor de masura (balante), a instalatiei de gaz, a centralei termice, a aparaturii IT, a stingatoarelor de incendiu, a aparaturii de climatizare, a autoturismului farmaciei etc.;

f.  aprovizionarea cu rechizite si formulare necesare activitatii din farmacie (role de casa, cartus imprimanta, hartie, pixuri etc.);

g.  indepartarea deseurilor din farmacie prin firme autorizate;

h.  plata facturilor pentru utilitati (chirie, lumina , gaz, apa, salubritate, telefon, firma etc);

i.   plata facturilor furnizorului;

j.   plata salariilor;

k.  realizarea investitiilor planificate;

l.   clasarea documentelor pe categorii;

m. arhivarea documentelor;

n.  rezolvarea corespondentei;

o.  comunicarea unor informatii de interes general.

Managementul prepararii si eliberarii medicamentelor din farmacie (asigurarea calitatii actului farmaceutic) 

            Medicamentele trebuie sa fie sigure, eficiente si de calitate. La fel si activitatea din farmacie. In orice activitate pot aparea erori, greseli. Erorile se pot datora sistemului sau individului.

            Erorile umane se pot elimina prin:

            – reducerea increderii in memorie (se va lucra doar dupa un material scris);

            – documentarea prealabila, atunci cand e necesar, inaintea prepararii sau eliberarii unei prescriptii medicale;

            – utilizarea unor proceduri verificate in timp:

2.2.Evaluarea riscului de faliment pe baza analizei statistice

2.2.1. Analiza echilibrului financiar

În sens general, prin echilibru se înelege o stabilitate a unei situaii, o armonie între elementele componente ale unui sistem, ceea ce în plan financiar implic armonizarea surselor financiare cu nevoile financiare ale întreprinderii. Analiza echilibrului financiar al unei întreprinderi poate fi efectuat cu ajutorul indicatorilor de echilibru si cu ajutorul ratelor de finantare.

a) Fondul de rulment (FRT)

Fondul de rulment reprezinta diferenta dintre capitalul permanent si activele imobilizate care evidentiaza surplusul de surse permanente creat de ciclul de finantare a investitiilor ce poate fi folosit pentru reînoirea stocurilor si creantelor.

FRT = Capital permanent – Active imobilizate

Necesarul de fond de rulment (NFR) reflecta suma de bani de care trebuie sa dispuna intreprinderea, peste cea necesara finantarii imobilizarilor, pentru a functiona normal.

Trezoreria neta este legat de operatiunile financiare pe termen scurt realizate de intreprindere. Resursele de trezorerie sunt date de catre partenerii financiari si se reflecta in gestiunea financiara pe termen scurt a intreprinderii.Cand acest indicator este strict pozitiv se confirma ca exercitiul anterior s-a incheiat cu profit iar cand este negativ firma se confrunta cu un deficit monetar care va trebui acoperit in cel mai scurt timp si cu cele mai mici costuri.

TN=FR-NFR

FR=fond de rulment

NFR=necesar de fond de rulment

TN = Disponibilitati – Datorii curente

Rata stabilitatii financiare (RSF) reflectă ponderea surselor de finanțare ce rămân la dispoziția societății comerciale pentru o perioadă mai mare de un an în totalul surselor de acoperire a mijloacelor economice.

RSF = * 100

Capital permanent = Capital propriu+ Datorii pe termen mediu sau lung

Cash Flow

Elementul central al managementului financiar este cash flow-ul. Trecand peste analizele financiare complexe, deciziile de dezvoltare bazate pe un istoric economic pozitiv sau inginerii legale cu credite bancare sau fonduri nerambursabile, cash flow-ul, cunoscut in Romania si sub denumirea de flux de numerar este pulsul real al companiei pe care o conduceti. 
Definitia termenului e foarte simpla: diferenta dintre incasarile si platile curente ale unei firme, pe o perioada specifica de timp.

Cele trei tipuri de cash flow sunt prezentate mai jos:

– CASH-FLOW DE GESTIUNE (CFG)
Rezultatul tuturor operatiunilor de gestiune reprezinta cash-flow-ul de gestiune. Operatiunile de gestiune sunt cele de exploatare, investitie si finantare.
Formula de calcul:
CFD = RN + CHD + CHAMO
RN = rezultatul net
CHD = cheltuiala cu dobanda
CHAMO = cheltuiala cu amortizarea

– CASH-FLOW DISPONIBIL (CFD)
Exprima capacitatea efectiva a societatii de a remunera actionarii si creditorii. Este efectiva deoarece nu ia in calcul impozitul pe profit.
Formula de calcul:
CFD = CFDact + CFDcr
CFDact = RN – (CPR1 – CPR0)
CFDcr = CHD – (DATFIN1 – DATFIN0)
RN = rezultatul net
CHD = cheltuiala cu dobanda
CPR = variatia capitalurilor proprii
DATFIN = variatia datoriilor financiare pentru care s-au platit dobanzi in perioada analizata

– CASH-FLOW OPERATIONAL (CFO)
Reprezinta capacitatea potentiala de finantare viitoare a intreprinderii, de remunerare a investitorilor de capital si a creditorilor din rezultul de exploatare obtinut. Se mai numeste si cash-flow de exploatare.
Formula de calcul:
CFO = RN + CHAMO 
RN = rezultatul net
CHAMO = cheltuiala cu amortizarea

Evolutia firmei privind Cash Flow

2.2.2. Analiza riscului financiar prin metoda bancara

Modell Bancii Comerciale Romane

2.3.Evaluarea riscului de faliment prin metoda scorurilor

a) Modelul ALTMAN

Z =1,2* x1 +1,4* x2 +3,3* x3 +0,6* x4 +0,999* x5

Ratele utilizate in formula anterioara sunt urmatoarele:

Capitalizarea bursiera reprezinta o marime absoluta data de produsul dintre ultimul curs bursier din exercitiul incheiat si numarul de actiuni.

Activele circulante nete reprezinta diferenta dintre activele circulante si pasivele circulante.

Din continutul indicatorilor rezulta ca nivelurile lor sunt cu atat mai bune cu cat inregistreaza o valoare absoluta mai mare. De aceea scorul Z este interpretat astfel:

·       Z < 1,8 – starea de faliment este iminenta;

·       Z > 3 – situatia financiara este buna; bancherul poate avea incredere in intreprinderea respectiva, aceasta fiind solvabila;

·       1,8 < Z < 3 – situatia financiara este dificila, cu performante vizibil diminuate si apropiate de pragul starii de faliment;

b) Modelul A – Ion Anghel

A = 5,676 + 6,3718 X1+ 5,3932 X2 – 5,1427 X3 – 0,0105 X4

X1 = profi t net / venituri;

X2 = cash-fl ow/Active;

X3 = Datorii / Active;

X4 = (Obligații/Cifra de afaceri) x 360;

C = 5,676 – constantă.

Corespondența dintre valoarea funcției A și probabilitatea falimentului:

A < 0 – faliment / eșec;

0 < A < 2,05 zone de incertitudine;

A > 2,05 non-faliment.

CONCLUZII

În concluzie, cauzele care pot conduce la faliment sunt numeroase și vizează reducerea de activitate, reducerea marjelor si a ratelor de rentabilitate, probleme specifice de trezorerie, de management, precum și cauze accidentale legate de falimentul unor clienți, reducerea piețelor de desfacere, blocajul în lanțș.a. Studiul cauzelor falimentului a condus la concluzia că acesta nu este un fenomen brutal, imputabil doar fluctuațiilor conjuncturale, ci este un rezultat al unei degradări progresive a situației financiare, riscul de insolvabilitate fiind previzibil cu câțiva ani înainte de încetarea plăților. Degradarea în timp a rezultatelor entităților, dificultățile cu care se confruntă și care nu sunt numai de ordin financiar au furnizat analizei financiare un câmp de investigații deosebit de bogat în scopul găsirii unor metode de detectare precoce și de previzionare a riscului de faliment consecutiv dificultăților financiare. În acest sens, studii întreprinse în SUA și în Franța au arătat că în vederea previzionării falimentului unei întreprinderi pot fi utilizate atât metode contabile, cât și metode bancare.