Analiza Riscului De Credit În Cadrul Unicredit Bank 2017 [613070]

UNIVERSITATEA BABE Ș BOLYAI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI
GESTIUNEA AFACERILOR
CLUJ NAPOCA

Lucrare de licență

Coordonator științific
Lect. Univ. Dr. Nistor Simona
Student: [anonimizat]

2017

UNIVERSITATEA BABE Ș BOLYAI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI
GESTIUNEA AFACERILOR
CLUJ NAPOCA

Lucrare de licență
Analiza riscului de credit în cadrul
UniCredit Bank

Coordonator științi fic
Lect. Univ. Dr. Nistor Simona
Student: [anonimizat]

2017

CUPRINS
CAP 1. ASPECT E TEORETICE PRIVIND RISCUL DE CREDIT ………………………….. . 5
1.1 Noțiunea de credit bancar: definiții, clasificări ale creditelor bancare …………….. 5
1.2 Riscur i la nivelul instituțiilor de credit: definiții, tipologie ………………………….. .. 6
1.3 Politica de creditare la nivel bancar, structura portofoliului de credite …………… 8
1.4 Prevederile Acordurilor Basel privind riscul de credit ………………………….. ……. 10
CAP 2. GESTIUNEA RISCULUI DE CREDIT ………………………….. ………………………… 14
2.1 Definirea și scopul gestiunii riscului de credit ………………………….. …………………… 14
2.2 Metode de administrare a riscului de credit ………………………….. ………………………. 15
2.3 Utilizarea modelelor de estimar e a riscului de credit ………………………….. ………….. 23
CAP 3. STUDIU DE CAZ PRIVIND RISCUL DE CREDIT ÎN CADRUL UNICREDIT
BANK ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 28
3.1. Clasificarea creditelor acordate ………………………….. ………………………….. ………….. 29
3.2. Analiza creditelor neperformante ………………………….. ………………………….. ……….. 31
3.3. Constituirea provizioanelor pentru acoperirea riscului de credit ……………………… 37
3.4. Garanții privind riscul de credit ………………………….. ………………………….. …………. 44
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 47

1

Introducere
Sistemul bancar înde plinește funcția de atragere a disponibilităților existente la nivelul
sociețăți și orientarea acestora conform necesităților pentru desfățurarea unor activități
economice eficiente. Domeniul financiar -bancar s -a confruntat cu riscurile specifice
sectorulu i încă de la debutul relațiilor comerciale.
Alături de alte riscuri cum sunt riscul de piață, riscul de lichiditate, sau cel operațional, la
nivelul băncilor se manifestă și riscul de credit, denumit și risc de nerambursare sau
neîndeplinire a obligațiilo r contractuale. În cadrul sistemului bancar din România , analiza
și managementul riscului de credit ocupă un loc exterem de important pentru asigurarea
continuității activității.
Motivația, importanța și metodologia cercetării
Motivația alegerii acestei t eme reiese din dorința de a studia și aprofunda la nivel analitic
o nevoia actuală a instituților financiar -bancare de a -și reduce semnificativ unul dintre
cele mai frecvente și amenințătoare riscuri care pot apărea la nivelul sistemului bancar:
riscul de credit.
Datorită faptului că volumul creditelor acordate de către băncile comerciale este în
continuă creștere, riscul de nerambursare a acestora și a dobânzilor aferente urmează
același trend, astfel că o atentă analiză, verificare, și măsurare poate dim inua
probabilit atea de apariție a acestui risc și în același timp, duce la creșterea performanței
instituției financiare. Dacă acesta nu este luat în considerare poate genera pierderi
semnificative pentru bancă atât la nivelul valorii și imaginii băncii, c ât și la nivelul
partenerilor de tip stakeholderi.
În vederea realizării prezentei lucrări s -au studiat cărți pe teme financiare, aparținând
autorilor români și articole de specialitate din domeniu. De asemenea, pentru elaborarea
studiului de caz s -au con sultat site -ul băncii UniCredit pentru colectarea datelor din
rapoartele financiare publicate și cel al Băncii Naționale a României pentru extragerea

2
informatiilor necesare cu privire la riscul de credit din Rapoartele de Stabilitate
Financiară.
Lucrarea d e licență este structurată pe trei capitole, primele două tratează aspecte
teoretice privitoare la riscul de credit, iar cel de -al treilea presupune o analiză a acestui
risc în cadrul unei bănci din sistemul bancar românesc.
Primul capitol definește noțiun ile de credit bancar și risc bancar și le clasifică în funcție
de anumite criterii. De asemenea descrie structura portofoliului de credite și diverse
cerințe în ceea ce privește politica de creditare. Apoi se descriu cerințele stabilite prin
intermediul A cordurilor Basel I, II, și III privind riscul de credit.
Cel de -al doilea capitol prezintă informații referitoare la gestiunea riscului de credit,
definște și redă scopul acestei noțiuni, descrie etapele ce pot fi utilizate pentru o
administrare cât mai ef icientă a acestui risc și enumeră modele econometrice de estimare
a riscului de credit.
În cadrul capitolului trei s -a elaborat un studiu de caz prin care se analizează aspectele
referitoare la riscul de credit pentru UniCredit Bank. S -a efectuat o clasifi care a creditelor
acordate, o analiză a creditelor neperformante și a provizioanelor constituite pentru
acoperirea riscului de credit și nu în ultimul rând s -a evaluat gradul de acoperire a acestui
risc cu garanții.

3

Abrevieri
BNR -Banca Națională a României
PFA- persoană fizică autorizată
PIB- produs intern brut
KMV – model elaborat de Kealhofer, McQuown ș i Vasicek
UCFin – UniCredit Consumer Financing
UBIS – UniCredit Business Integrated Solutions
EUR – Euro
IMM – întreprinderi mici și mijlocii
PN- proba bilitatea de nerambursare
PCN – pierderea în caz de nerambursare
PCP- perioada de confirmare a pierderii

4
Lista figurilor, tabelelor și graficelor
Figură 1. Tipologia riscurilor financiare în b ănci în funcție de sursa riscului ……………….. 7
Figură 2. Evoluția cadrului de reglementare ………………………….. ………………………….. ….. 12

Tabel 1. Clasificare credite conform serviciului datoriei și performanței financiare ……. 19
Tabel 2. Corespondența dintre categoriile de cl asificare și coeficienții de provizionare . 21
Tabel 3. Clasificarea creditelor în funcție de debitor ………………………….. …………………… 30
Tabel 4. Evoluția ratei cre ditelor neperformante ………………………….. ………………………… 32
Tabel 5. Structura creditelor neperformante conform valorii depreciate în 2016 …………. 34
Tabel 6. Nivelul proviz ioanelor în perioada 2008 -2016 ………………………….. ………………. 39
Tabel 7. Structura provizioanelor conform modalității de calcul ………………………….. ….. 40
Tabel 8. Evoluția provizioane lor în raport cu totalul expunerilor ………………………….. …. 41
Tabel 9. Gradul de acoperire al creditelor totale cu provizioane ………………………….. …… 42
Tabel 10. Gradul de ac operire a creditelor neperformante cu provizioane ………………….. 43
Tabel 11. Clasificarea garanțiilor în funcție de natura acestora ………………………….. …….. 45

Grafic 1. Evoluția creditelor retail și corporate ………………………….. ………………………….. 30
Grafic 2. Evoluția creditelor neperformante ………………………….. ………………………….. ….. 31
Grafic 3. Ev oluția ratei creditelor neperformante ………………………….. ……………………….. 32
Grafic 4. Structura creditelor neperformante conform valorii depreciate în 2016 ……….. 34
Grafic 5. Structura creditelor neperformante conform gradului de risc ………………………. 35
Grafic 6. Structura creditelor restante nedepreciate în 2016 ………………………….. …………. 36
Grafic 7. Evoluția creditelor curente și nedepreciate ………………………….. …………………… 37
Grafic 8. Evoluția volumului provizioanelor ………………………….. ………………………….. …. 39
Grafic 9. Structura proviz ioanelor conform modalității de calcul ………………………….. …. 40
Grafic 10. Evoluția provizioanelor în raport cu totalul expunerilor ………………………….. . 41
Grafic 11. Gradul de acoperire al creditelor totale cu provizioane ………………………….. … 42
Grafic 12. Evoluția gradului de acoperire a creditelor neperformante cu provizioane ….. 43
Grafic 13. Evoluția garanțiilor în comparație cu cea a creditelor neperformante …………. 45
Grafic 14. Structura garanțiilor în anul 2016 ………………………….. ………………………….. …. 46

5
CAP 1. ASPECTE TEOR ETICE PRIVIND RISCUL DE CREDIT
În cadrul acestui capitol se vor trata aspecte teoretice cu privire la băncile comerciale ,
activitatea de creditare a acestora , riscurile specifice băncilor, în principal riscul de credit,
politica de creditare și noțiuni pri vind acordurile de la Basel.

1.1 Noțiunea de credit bancar : definiții, clasificări ale creditelor bancare
Băncile comerciale sunt entități economice cu scop lucrativ, ele fiind axate pe comerțul
cu bani precum și pe prestarea de sevicii bancare, corespunzătoa re din punct de vedere
cantitatv și calitativ, cererii clienților lor, și în concordanță cu standardele interne și
internaționale specifice domeniului.1
O bancă comecială mai poate fi definită ca o instituție care gestionează resursele
financiare, creditea ză unitățile cu deficit și efectuează decontări și plăți în cadrul
economiei interne, dar și internaționale, pentru a obține profit. (Stoica, 1999:17)
Creditul este operațiunea prin care se ia în stăpânire imediată resurse, în schimbul unei
promisiuni de r ambursare viitoare, de regulă însoțită de plata unei dobânzi ce
remunerează pe împrumutător.2
Conform T renca (2006:145), creditul bancar se definește ca o relație între banci și clienții
acestora prin care banca aprobă un tansfer de capital de împrumut per soanelor fizice sau
juridice numai sub formă banească.
O cla sificare a creditelor este utilă pentru realizarea unui management bancar eficient.
Creditele pot fi clasificate în funcție de scop ul și beneficiarul lor astfel:
 Credite acordate firmelor (persoan e juridice: producție, comerț, construcții,
servicii, transport, industria energetică, minieră, chimică, etc.);
 Credite acordate populației ( persoane fizice, PFA – persoane fizice autorizate);
 Credite acordate instituțiilor financiare (bănci, companii de a sigurări);
 Credite acordate guvernelor, instituțiilor sau firmelor străine;

1 Trenca Ioan, Metode și tehnici bancare, Ed. Casa Cărți i de Știință, Cluj -Napoca, 2006, pag. 7
2 Daniela Beju, Mecanisme monetare și instituții bancare, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj -Napoca, 2004,
pag. 73

6
 Credite imobiliare;
 Credite destinate culturilor agricole, fermierilor;
 Credite acordate investitorilor și caselor de brokeraj (bănci de investiții);
 Contracte de leasing financiar .
Această tipologie de credite mai poate fi clasificată după alte criterii precum: maturitatea,
existând credite pe termen scurt, mediu sau lung; moneda în care se exprimă contractul;
tipul de dobândă; bonitatea clientului; etc. (Zoicaș -Ienciu Adrian, Suport de curs Tehnică
bancară)

1.2 Riscuri la nivelul instituțiilor de credit: definiții, tipologie
Riscul bancar este deseori asociat cu incertititudinea, aceste două noțiuni nu reprezint ă
însă concepte identice datorită faptului că incertitudinea presupune ne cunoaș terea
evoluției, tendințelor, valorii unui parametru î n viitor, iar riscul presupu ne că evoluția
unui paramentru în viitor poate fi descrisă prin intermediul unei func ții de densitate bine
definite. Diferența constă în faptul că riscul spre deosebire de incertitudine poate fi
măsurat, monitorizat, analizat, controlat și gestionat prin metode adecvate. Riscul bancar
poate fi definit ca probabilitatea apariț iei u nor evenimente care au consecințe adverse
asupra instituției de credit, și în cazul î n care s-ar produce ar genera pi erderi, cheltuieli
suplimentare neprevă zute.3
Riscul bancar reprezintă probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecințe
adverse p entru instituția bancară. Acesta trebuie privit ca un complex de evenimente cu
consecințe ad verse pentru bancă, de cele mai multe ori independente, prin faptul că pot
avea cause comune sau prin faptul că producerea unuia poate genera în lanț și alte
evenimente adverse. O definiție simplificată a noțiunii de risc bancar se referă la valoarea
actua lă a tuturor pierderilor sau cheltuielilor suplimentare pe care le suportă sau pe care
le-ar putea suporta o instituție bancară.4

3 Ioan Trenca, Riscul portofoliului de credite bancare, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj -Napoca 2011, p ag. 11
4 Ioan Trenca, Simona Mutu, Managementul riscurilor bancare, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj -Napoca,
2012, pag. 10

7
În următoarea figură este prezenta tă o clasificare a riscurile financiare în bănci gupate în
mai multe categorii:
Figură 1. Tipologia riscurilor financiare în bănci în funcție de sursa riscului

Sursa: Prelucrare după Trenca I., 2011:12

Literatura de specialitate definește riscurile finaciare în activitatea bancară drept riscuri
specifice operațiunilor de creditare și le clasifică după cum urmează: risc de credit, riscul
ratei dobânzii, riscul de lichiditate, riscul de schimb valutar și riscul insolvabilității. Se
consideră că riscurile financiare sunt se află în stânsă legătură cu stuctura bilanțului
contabil, fiind sensibile la eventualele dezechilibre din cadrul activelor și pasivelor
băncii. Spre deosebire de riscurile comerciale și riscurile de mediu, riscurile financiare
pot fi gestionate de către managementul bancar. (Stoica , 1999:136)

Riscuri financiare în bănci
Risc de credit
Falimentul
contrapartidei
Schimbarea
ratingului
acordat
contrapartidei
Alte tipuri de
riscuri de
creditRisc de piață
Risc de rată a
dobânzii
Risc de
schimb valutar
Risc de preț
al acțiunilor
Ate tipuri de
risc de piațăRisc operațional
Risc
operațional
extern
Oameni
Dezastre
naturaleRisc
operațional
intern
Oameni
Procese
SistemeAlte riscuri
Risc de
lichiditate
Risc strategic/
de afaceri
Risc
reputațional
Risc politic
Risc juridic și
de
reglemetare
Alte riscuri

8
Riscul de credit
Băncile care au ca principal obiect de activitate creditarea, sunt expuse unui risc de
nerecuperare a creditului și dobânzii la scadență sau recuperarea parțială a acestora, acest
risc purtând denumirea de risc de credit.
O altă abordare (Bhatia, 2 006:5) asupra riscului de credit presupune că acesta reprezintă
pierderea suferită de o instituție financiară, în cazul intrării în incapacitate de plată a unui
debitor, ori în cazul deteriorării capacității acestuia de a restitui creditul, situație în car e,
în literatura de specialitate este denumită reducerea calității creditului.
În cazul persoanelor fizice și juridice incapaciatatea de rambursare a resurselor
împrumutate poate să derive dintr -un decalaj între venituri și cheltuieli, neavând
ceritudinea încasării veniturilor viitoare, sau din rea-voința debitorului, acesta din urmă
fiind un risc greu de anticipat dacă banca nu dispune de informații despre client în această
direcție.

1.3 Politica de creditare la nivel bancar, structura portofoliului de credit e
Obiectivul urmărit de către managementul băncii în momentul luării unei decizii este
acela de maximizare a valorii investiției proprietarilor, iar principiile pe care se
fundamentează aceste decizii sunt respectarea legalității, siguranța investițiilor, asigurarea
lichidității și profitabilității. În ceea ce privește respectarea legalității se impune
îndeplinirea unor cerințe prudențiale privind plasamentele, evidențiate prin Legea bancară
nr. 58/23.03.1998, printre care se numără:
 nivel minim de solvabil itate de 8%;
 împrumuturile acordate unui singur debitor nu pot depăși 20% din totalul
fondurilor proprii ale băncii;
 respectarea nivelului minim de lichiditate stabilit în funcție de scadențele
creanțelor și angajamentelor băncii;
 valoarea creditelor acord ate persoanelor aflate în relații speciale cu banca sau
persoanlului acesteia, inclusiv familiilor acestora nu pot depășii 20% din valoarea
fondurilor proprii ale băncii;

9
 participarea unei bănci la capitalul social al unei societăți nebancare nu poate
depă șii cota de 20% din capitalul social al societății respective și 10% din
fondurile proprii ale băncii;
 participarea unei bănci la capitalul altei bănci nu poate depăși 5% din capitalul
noii bănci, cu condiția participării și a altei societăți bancare pers oană juridică
straină sau a unei instituții financiare internaționale.
Fiecare bancă își stabilește propriile politici privind plasamentele ținând cont de
reglementările Băncii Naționale și de conjunctura economică. (Stoica, 1999:59)
În momentul în care o bancă acordă împrumuturi se supune unui risc pe care nu îl poate
anticipa sau elimina. Creditele acordate statului, dar și investițiile pe piața interbancară
sunt relativ sigure, nu crează probleme în ceea ce privește riscul de nerambursare, dar
când vorb im de resursele împrumutate întreprinderilor și persoanelor fizice, acestea au
asociat un grad ridicat de incertitudine. Acest risc de nerambursare la care se expun
băncile pot poate proveni din mai multe cauze printre care:
 din cauza deb itorului, a situaț iei finaciare, de producție sau comercializare,
precum și de competența managementului întreprinderii. Poate apărea situația în
care datorită unei estimări greșite a riscurilor, a unei comcurențe acerbe sau a unui
management defectuos, societatea sănu -și poată îndeplinii obligațiile financiare.
 din cauza sectorului sau ramurii în care activează debitorul.
 din cauza situației de ansamblu a eonomiei naționale. Instabilitatea
macroeconomică influențează puternic activitatea bancară în cazul în care
creșterea economică și rata inflației evoluează constant.
 din cauza băncii datorită acceptării unor garanții supraevaluate, acordării de
credite înaintea întocmirii dosarului de credit, suplimentării creditului fără a
solicita garanții suplimentare, lipsei de analiz ă a cash -flow-ului și a capacității de
rambursare a împrumutului, etc.
În cazul persoanelor fizice, motivele pentru care apar riscurile de nerambursare pot fi:
rău-platnic, îndatorări excesive, incapacitate psihică, șomaj, diminuarea venitului, etc.5

5 Maricica Stoica, Management bancar, Ed. Economică, București, 1999, pag. 62

10
În ce ea ce privește organizarea î n cadrul unei bănci , funcționează mai multe departamente
specializate precum:
 Serviciul de credite (agenții, sucursale, filiale) care are ca scop analizarea
dosarelor de credit ale clienților, capaciatatea de plată, acest servic iu fiind
responsabil de încasarea îmrumuturilor;
 Comitetul de credit (agenții, sucursale, filiale) este format din conducerea unității
și șef serviciu credite și are ca sarcini analizarea și aprobarea creditelor până la un
anumit plafon stabilit de central ă, luarea masurilor în cazul creditelor restante, etc.
 Departament credite (centrală) care participă la stabilirea politicii de creditare a
băncii, analizează dosarele de creditale căror valori intră în competența de
aprobare a centralei, acordă asistență în evaluarea garanțiilor, etc.
 Comitetul de risc (centrală) care urmărește respectarea politicii de creditare,
asigură audit în cadrul unitățiilor din teritoriu și propune măsuri în legătură cu
condițiile generale ale portofoliului de credite.

1.4 Prevederile Acordurilor Basel privind riscul de credit
Comitetul de Supraveghere Bancară de la Basel (Basel Commitee on Banking
Supervision) este un comitet al autoritățiilor de supraveghere bancară alcătuit din
reprezentanți ai băncilor centrale din Belgia, Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia,
Lixemburg, Olanda,Spania, Suedia, Elveția, Regatul Unit și Statele Unite. Scopul
Comitetului este de a formula standarde și reglementări în domeniul supravegherii
bancare și de a ajuta la implementarea lor în țările membr e.6
Asigurarea convergenței reglementărilor prudențiale cu privire la riscul de credit și riscul
de piață fără să se pună accentul și pe stabilitatea financiară a reprezentat obiectivul
principal al Acordului Basel I. Domeniile reglementate prin Basel I vi zează:
 Stabilirea elementelor componente pentru determinarea fondurilor proprii
necesare băncilor

6 Ioan I. Trenca, Annamária Benyovszki, Riscul portofol iului de credite bancare, Ed. Casa Cărții de Știință
Cluj-Napoca, 2011, pag. 21

11
 Reglementare cerințelor de capital pentru riscul de credit și riscul de piață
 Asigurarea condițiilor pentru dezvoltarea procedurilor de control intern și
principiilor de guvernanță corporativă
 Introducerea supravegherii pe bază consolidată a instituțiilor de credite
Evaluările Comisiei Europene au stabilit că Acordul Basel I reprezintă un cadru
insuficient de flexibil pentru a surprinde întreg spectrul profilu lui de risc al instituțiilor de
credit, deoarece utlizează un număr restrâns al ponderilor de risc de credit pentru
expunerile băncilor (0% -fără risc , 20% -risc scăzut , 50% -risc mediu , 100% -risc mare ), iar
instrumentele de diminuare a riscului de credit sun t insuficient de dezvoltate. Astfel s -a
revizuit și actualizat precedenta directivă, stabilindu -se un nou Acord de Capital, Basel II.
Obiectivele principale ale Basel II reprezintă asigurarea unui cadru mai flexibil pentru
stabilirea cerințelor de capital, adecvat profilului de risc al instituțiilor de credit și crearea
premiselor pentru stabilitatea sistemului financiar.7
Conform Ioan I. Trenca, 2011, Acordul Basel II are o structură complexă dezvoltată pe
trei piloni principali:
 Pilonul I stabilește un se t de principii și formule pentru estimarea cerințelor
minime de capital pentru acoperirea riscului de credit, a riscului de piață și a
riscului operațional.
 Pilonul II prezintă setul de principii pe care autoritățile de supraveghere națională
trebuie sa -l utilizeze în procesul de supravegherea a băncilor, pentru a se asigura
că au adoptat sisteme sustenabile de măsurare și de control a riscurilor și de
adecvare a capitalului.
 Pilonul III stabilește setul de principii ce trebuie utilizat în disciplinarea piț ei.
Ca răspuns la criza bancară globală , Comitetul de supaveghere bancară al Băncii
Reglementelor Internaționale a emis, în decembrie 2010, sub titulatura de Basel III:
Cadrul Internațional pentru Măsurarea, Standardizarea și Monitorizarea Riscului de
Lichiditate și Basel III : Un Cadru Global de Reglementare pentru Bănci și un Sistem

7 Florin Georgescu, Prim -viceguvernator Banca Națională a României, Sinaia, 2005

12
Bancar mai Solid . Aceste prevederi au început să fie implementate gradual începând din
2011 urmând ca până la finalul anului 2018 să fie implementate complet.8
Motivația intro ducerii Basel III se bazează pe următoarele considerente (Walter, 2011, pp
1-2):
 efectele negative ale crizelor bancare, precum pierderi ale producției economice
egale cu aproximativ 60% din PIB, în per ioada pre -criză
 frecvența crizelor bancare; din 1985 a u existat peste 30 de crize bancare în statele
membre ale Comitetului de la Basel, ceea ce corespunde unei probabilităț i de 5%
ca un stat membru să se c onfrunte cu o criză într -un anumit an.
 beneficiile Basel III depășesc costurile implementării, deoarece un sistem bancar
stabil este piatra de temelie a dezvoltării durabile, cu efecte benefice pe termen
lung.
Noul Acord Basel III are drept obiectiv consolidarea stabilității sistemului bancar, prin
aplicarea unor standarde exigente menite a îmbunătăți a capacitatatea acestuia de a
absorbi socurile din sectorul economic și financiar, precum și de reducere a riscului de
contagiune dinspre sectorul financiar spre economia reală (Walter, 2010).
În următoarea figură este prezentată evoluția cadrului de reglementar e prudențială
începând cu primul acord Basel I ajungând la acordul Basel III.

Sursa: Prelucrare după Banca Națională a României, 2015

8 Adrian Codirlașu, CFA, PhD, Acordul Basel III BASEL I
revizuit
Risc de credit
Risc de piață BASEL II
Risc de credit
Risc de piață
Risc operațional BASEL III
Risc de credit
Risc de piață
Risc operațional
Risc de lichiditate
Efect d e pârghie
Remunerare
Guvernanță BASEL I
Risc de credit 1988 1997 2004 2011 Figură 2. Evoluția cadrului de reglementare

13
Conform BNR c adrul prudențial în caz ul Acordului Basel III se bazează, de asemenea, pe
3 piloni:
 Pilonul I privind determinarea cerințelor minime de capital și lichiditate;
 Pilonul II referitor la procesul de supravghere și evaluare;
 Pilonul III pentru asigurarea disciplinei pe piață.
Îndepl inirea condiției fundamentale necesită ca nivelul fondurlor proprii să acopere
cerințele de capital pentru toate categoriile de riscuri, fondurile proprii fiind reprezentate
de capitalul social, rezerve, rezultat financiar curent și reportat, împrumuturi s ubordonate
și alte elemente ce pot fi utilizate pentru acoperirea pierderilor. De asemenea, acoperirea
pierderilor cauzate de riscul de credit se vor realiza prin provizioane , în cazul pierderilor
înregistrate în timpul anului în cursul normal al activităț ii și prin cerințe de capital, în
cazul pierderilor neașteptate generate de evenimente extreme (ex. Crize economico –
financiare, tulburări majore pe piețele financiare).
Abordarea standardizată pentru calcularea cerințelor de capital aferente riscului de cr edit
presupun încadrarea expunerilor , după deducerea provizioanelor, în 8 categorii de risc de
credit, iar fiecărei categorii de de risc îi este atribuită o pondere de risc administrativă
între 0 – 150% sau o pondere de risc în funcție de rating -ul acordat de o agenție externă.9

9 Cristian Ștefan, Direcția Reglementare și Aut orizare BNR, Reglementarea instituțiilor de credit, București
, 2015

14
CAP 2. GESTIUNEA RISCULUI DE CREDIT
2.1 Definirea și scopul gestiunii riscului de credit
Managementul riscului în domeniul bancar este constituit din totalitatea proceselor de
management al riscurilor și al modelelor care permit i nstituțiilor de credit să implemeteze
politici și practici bazate pe minimizarea riscuilor. Ele acoperă întregul spectru al
tehnicilor și instrumentelor de management necesare pentru măsurarea, monitorizarea și
controlul riscurilor. Spectrul de modele și p rocese se extinde către toate riscurile.
Politicile și practicile bazate pe minimizarea riscurilor au un obiectiv comun:
îmbunătățirea profilului de risc al instituției de credit. Inovarea în acest domeniu constă în
extinderea graduală a domeniilor de impl ementare a modelelor de risc către toate
categoriile de riscuri dintr -o instituție de credit, determinând noi abordări ale riscurilor.
(Codirlașu, A., 2007:9).
Managementul riscului, în viziunea lui Green, P. S. (1992:45), reprezintă o combinație a
procedu rilor, sistemelor și persoanelor, utilizată cu scopul de gestiona pierderile
potențiale ale instituției bancare. Conform Comitetului de Supraveghere Bancară de la
Basel (1998:10), procesul de management al riscurilor include trei elemente de bază cu
referi toare la evaluarea, controlul și monitorizarea riscurilor.
 evaluarea riscului, care implică un proces analitic de identificare și cuantificare a
riscului;
 controlul expunerilor la risc, include activități precum implementarea politicilor și
măsurilor de se curitate, coordonarea comunicației interne, evaluarea și
îmbunătățirea produselor și serviciilor;
 monitorizarea riscului prin realizarea sistemelor de testare și de audit.
Conform Schwartz, R.J și Smith, C. W. Jr. (1997:410) printre trendurile și schimbări le
care confirmă necesitatea unei abordări integrate a managementului riscului bancar se
regăsesc:
 globalizarea si integrarea piețelor financiare;
 apariția produselor financiare derivate, care implică printre altele și riscul de
credit;

15
 dezvoltările tehnol ogice și dependența de sistemele computerizate.
Scopul managementului riscului este de a falicita implementarea politicilor de risc și de
afaceri. Practicile clasice constau în stabilirea unor limite de risc, iar cele moderne
constau în stabilirea limitelo r pe baza unor măsuri economice ale riscului, asigurând cea
mai bună performanță ajustată la risc. În ambele cazuri scopul este creșterea profilului de
risc-rentabilitate al tranzacțiilor și al portofoliului băncii (Bessis, J., 2005:53 -74).

2.2 Metode de administrare a riscului de credit
Analiza bontății clienților
Una dintre etapele procesului de creditare bancară și un pas important în identificarea și
menținerea sub control a riscului de credit îl reprezintă analiza bonității clienților.
Bonitatea clien tului reprezintă capaciatea acestuia de a rambursa creditul la scadență și de
a plăti dobânzile aferente. Această etapă are loc datorită faptului că este necesar ca banca
să cunoască toate informațiile pentru a fundamenta decizia de creditare. (Trenca,
2006:179)
Pentru a se crea o imagine asupra situației financiare a clienților se utilizează analiza
economico -financiară în cadrul căreia se calculează o serie de indicatori bazați pe date
extrase din documentele financiare. Cei mai utilizați sunt:
 indicator i de lichiditate – reflectă capacitatea clientului de a -și onora datoriile pe
termen scurt:
Lc=Ac
Pc Unde: Lc -lichiditate curentă
Ac-active curente (active circulante)
Pc-pasive curente (datorii pe termen scurt)
Li=Al
Pc=Acirc -S
Dts Unde: Li – lichiditate imediata
Al – active lichide
Pc- pasive curente
Acirc – active circulante
S-stocuri

16
Dts- datorii pe termen scurt
 indicatori de solvabilitate
Solvabilitatea generala exprima capac itatea clientului de a face față datoriilor sale totale
pe seama activelor pe care le deț ine: Sg=At
Dt Unde: Sg – solvabilitate generală
At- active t otale
Dt- datorii totale
Solvabilitatea patrimonială : exprimă raportul optim dintre capitalul clientuli ș i totalul
pasivelor sale : Sp=Cp
Tp Unde: Sp- sopvabilitatea patrimonială
Cp- Capitalul propriu
Tp- total pasive
 indicatori de îndat orare – se calculeaza dupa relaț iile:
Gradul de îndatorare to tală: Gît=Dt
Tp Unde: Gît – gradul de îndatorare totală
Dt- datorii totale
Tp- total pasive
Gradul de acoperire al dobânzii: Gad=Pe
Cd Unde: Gad – gradul de acoperire al dobânzii
Pe- profit din exploatare
Cd- Cheltuieli cu dobânzile
 indicatori ai activității:
Rotația activelor circulante – se poate calcula în două moduri:
Coeficient: Vr =Ca
Acirc Unde: Vr – viteza de rotaț ie
Ca- cifra de afaceri
Acirc – active circulante
Durata în zile a unei rotatii: Dz =365*Acirc
Ca

17
Durata de plata a furnizorilor: Dpf=Sm*365
Capr Unde: Dpf -durata de plată a furnizorilor
Sm- stocul mediu
Capr – costul aprovizionarilor
 Indicatori de profitabilitate si rentabilitate:
Rata profitului: Rpr =Pbr
Ca Unde: Rpr – rata profitului brut (marja brută)
Pbr- profit brut
Ca- cifra de afaceri
Rentabilitate economică: Rec=Pbr
At Unde: Rec – rentabilitatea economică
Pbr- profit brut
At- active totale
Rentabilitatea financiară: Rfin=Pnet
Cp Unde: Rfin – rentabilitatea financiară
Pnet- profit net
Cp- capital propriu

De asemenea, un rol important în selecția clienților în momentul luări deciziei de
creditare este deținut de către analiza aspectelor nefinanciare deoarece surprinde aspecte
calitative ce pot oferi informații despre clie nt, precum: poziția firmei pe piață și strategia
acesteia, riscurile aferente afacerii și cele care pot să apară în perspctivă, aprecierea
justificării necesității creditului și a scopului real pentru care se solicită, credibilitatea
clientului ananlizată prin prisma calităților morale și profesionale ale acestuia,
seriozitatea sa în achitarea angajamentelor de plată, calitatea managementului, tipul de
garanție adusă de client, etc. (Beju D., 2004:111)

18
Pentru a efectua analiza bonității clienților băncile r ealizează o evaluare pe bază de
punctaj numită credit scoring. Această metodă necesită parcurgerea următoarelor etape10:
 alegerea unor indicatori cantitativi și calitativi reprezentativi pentru activitatea
clientului;
 stabilirea punctajelor pentru fiecare p entru fiecare indicator în funcție de anumite
intervale valorice;
 stabilirea punctajului fiecărui indicator corespunzător intervalului valoric în care
se situează;
 calcularea punctajului total prin însumarea punctajelor individuale ale
indicatorilor;
 încad rarea creditului în una dintre categoriile de performanță financiară.
Potrivit normelor emise de BNR în temeiul Legii nr. 33/1991, în urma evaluării
performanțelor financiare, creditele sunt incluse în una dintre următoarele categorii:
 categoria A – în caz ul în care performanțele financiare sunt foarte bune și permit
achitarea la scadență a dobânzii și a ratei. Totodată se prefigurează menținerea și
în perspectivă a performanțelor financiare la un nivel ridicat;
 categoria B – în cazul în care performanțele financiare sunt bune sau foarte bune,
dar nu pot menține acest nivel în perspectivă mai îndelungată;
 categoria C – în cazul în care performanțele financiare sunt satisfăcătoare, dar au o
evidentă tendință de înrăutățire;
 categoria D – în cazul în care perf ormanța financiară este scăzută și cu o evidentă
ciclicitate la intervale scurte de timp;
 categoria E – în cazul în care performanțele financiare arată pierderi și există
perspective clare că nu pot fi plătite nici ratele nici dobânzile.
Clienții încadrați în primele două categorii beneficiază de acces mai facil la credite și au
posibilitatea de a obține o dobândă mai avantajoasă, în timp ce clienții situați în ultimele
două categorii sunt considerați cei mai riscanți, pentru aceștia constituindu -se provizi oane
de valori mai ridicate.

10 Beju Daniela, Mecanisme monetare și instituții bancare, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj -Napoca, 2004,
pag 111

19
Clasificarea creditelor se face prin aplicarea simultană a unor criterii legate de:
performanța financiară, serviciul datoriei și inițierea de proceduri judiciare.
Potrivit BNR serviciul datoriei reprezintă capacitatea debitoru lui de a -și onora datoria la
scadență, exprimată ca număr de zile de întârziere la plată de la data scadenței. În cazul
debitorilor din sectorul instituțiilor de credit este apreciat ca:
 bun – în situația în care ratele și dobânzile sunt plătite la scaden ță sau cu o
întârziere maximă de 7 zile;
 slab – în situația în care ratele și dobânzile sunt plătite cu o întârziere de până la
30 de zile;
 necorespunzător – în situația în care ratele și dobânzile sunt plătite cu o
întârziere de peste 30 de zile.
Cores pondența dintre categoriile de clasificare și criteriile de încadrare înregistrate de
bancă față de debitori din afara sectorului instituțiilor de credit este redată în tabelul
următor11:
Tabel 1. Clasificare credite conform serviciu lui datoriei și performanței financiare
Performanța financiară
A B C D E Serviciul datoriei 0-15 zile Standard În observație Substandard Îndoielnic Pierdere
16-30 zile În observație Substandard Îndoielnic Pierdere Pierdere
31-60 zile Substandard Îndoielnic Pierdere Pierdere Pierdere
61-90 zile Îndoielnic Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere
Minimum
91 zile Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere
Sursa: Prelucrare proprie după Eugenia -Ana Matiș

11 Eugenia -Ana Matiș, Management banar, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj -Napoca, 2010, pag. 136

20
Conform Matiș E. (2009:133), sistemul de rat ing cuprinde metode, procese, sisteme de
control, sisteme de colectare a datelor și sisteme informatice care sunt utilizate pentru:
 evaluarea riscului de credit;
 alocarea expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc;
 cuantificarea estimărilor cu pri vire la stările de nerambursare și la pierderi pentru
un anumit tip de expunere.

Costituirea provizioanelor pentru riscul de credit
Pentu a se acoperi împotriva pierderilor potențiale din credite, băncile constituie
provizioane specifice riscului de cred it. Constituirea lunară a provizionelor de către bănci
se realizează prin includerea pe cheltuieli, neținând cont de rezultatul înregistrat al
perio adei.
Necesarul de provizioane specifice riscului de credit se determină parcurgând două etape.
Prima etapă se referă la determinarea bazei de calcul pentru provizioanele specifice
riscului de credit. Aceasta se poate realiza prin deducere din expunerea băncii a
garanțiilor acceptate în cazul în care nu s -au inițiat proceduri judiciare, iar toate sumele
respecti vului credit înregistrează un serviciu al datoriei de cel mult 90 de zile. În cazul
unui credit aflat în categoria „pierdere” , dacă s -au inițiat proceduri judiciare sau în
situația în care cel puțin una dintre sumele restante ale creditului înregistrează un serviciu
al datoriei mai mare de 90 de zile, se ia în considerare întreaga expunere.
Cea de -a doua etapă presupune aplicarea unui coeficient de provizionare stabilit în
funcție de categoria de clasificare în care se regăsește creditul asupra bazei de ca lcul
obținute, conform tabelului următor:12

12 Laurențiu Treapăt, Managementul și asigurarea riscurilor bancare în România, Editura Economică, 2011 ,
pag.209 -2010

21
Tabel 2. Corespondența dintre categoriile de clasificare și coeficienții de
provizionare
Categoria de clasificare Coeficient
Standard 0
În observație 0,05
Substandard 0,2
Îndoielnic 0,5
Pierdere 1
Sursa: Cadrul de reglementare aplicabil la data elaborării tabelului.

Garanțiile privind creditul bancar
În momentul în care o instituție bancară acordă credite, este necesar ca, pe lângă
efectuarea analizei bonității clienților, să solicite garanții bancare pentru a se asigura că
împrumuturile vor fi rambursate conform graficului. Garanarea creditelor reprezintă un
principiu de bază în cadrul economiei de piață. Aceste garanții sunt grupate în două mari
categorii: garanții reale și garanții personale.
Garanțiile reale presupun luarea sub gaj a unor bunuri mobile sau imobile, care vor fi
valorificate de către bancă în cazul neîndeplinirii obligațiilor financiare. Granțiile reale
apar sub două forme: gajul și ipoteca.
Gajul se utilizează des ca garanție în creditarea bancară și presupune deposedarea
debitorului de bunul gajat care va fi încredințat unei terțe persoane agreate de ambele
părți. Numai după restituirea integrală a creditului către bancă, bunul aflat în gaj va fi
înapoiat debitorului . Bunurile care prezintă un grad mare de lichiditate aduse în gaj
precum sunt bijuteriile, pietrele prețioase trebuie să fie expetizate.
Ipoteca reprezintă o garanție reală imobiliară, fără deposedare, prin intermediul căreia, în
cazul în care clintul nu își onorează obligațiile ce reies din contractul de credit, banca își
poate recupera sumele împrumutate prin scoaterea la vânzare silită a imobilului ipotecat.

22
Pot fi ipotecate bunurile imobile cum sunt clădirile și terenurile. Pentru a încheia
contracte d e ipotecă valabile din punct de vedere juridic, aceste bunuri trebui să se afle în
proprietatea persoanelor care le aduc în garanție și în același timp să fie libere de orice
alte sarcini. Imobilele sunt evaluate în prealabil, de către un evaluator și apro bate de către
acesta. Deasemenea este necesar ca acestea să fie asigurate la o societate de asigurări
agreată de bancă.13
Garanția personală reprezintă un angajament luat de către o terță persoană prin care se
obligă să plătească datoria debitorului în cazu l în care acesta din urmă nu o poate plăti.
Dacă obligațiile financiare nu sunt îndeplinite, banca poate acționa în două moduri: poate
urmării debitorul principal și apoi pe garantul acestuia, caz care poartă denumirea de
garanție simplă sau, conform garan ției solitare, poate solicita executarea garantului, fără
urmărirea debitorului în prealabil.
Conform Beju D., garanțiile personale sunt de mai multe tipuri: garanții guvernamentale,
fidejusiunea, scrisoarea de garanție bancară, polița de asigurare pentru neplata ratelorde
credit și a dobânzilor aferente (asigurarea de risc financiar) și garanția morală.
Garanțiile guvernamentale sunt emise de ministere în numele statului pentru garantarea
creditelor acordate statului, pe baza unor acte normative. Fidejusiunea presupune
existența unei terțe persoane numită fidejusor care asigură onorarea obligațiilor clien tului
în cazul în care acesta nu le poate îndeplini. Fidejusorul trebuie să facă dovada, în urma
unei evaluări, că situația sa patrimonială îi pemite plata datoriilor în caz de executare
silită. Scrisoarea de garanție bancară este un document prin care ban ca se angajează să
plătească datoriile clientului său, daca acesta nu o poate face. În cazul în care o bancă
emite o scrisoare de garanție prin care se obligă la rambursarea creditului contractat de
catre un client, se numește scrisoare de garnție bancară de rambursare a creditului. Polița
de asigurare pentru neplata ratelor de credit și a dobânzilor aferente este un contract prin
care o societate de asigurare se obligăsă platească ratele de credit și dobânzile aferente în

13 Trenca Ioan, Metode și tehnici bancare, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj -Napoca, 2006, pag. 160 -161

23
cazul în care acestea nu sunt achi tate de către debitor. Garanția morală se bazează pe
încrederea în debitor ca urmare a respectării promisiunilor din trecut.14

2.3 Utilizarea modelelor de estimare a riscului de credit
În modelarea riscului de credit, Comitetul de Supraveghere Bancară de l a Basel (BCBS,
1999), consideră că băncile recurg la abordări diferite în funcție de: orizontul de timp ales
și măsurarea pierderii din credite, funcția densitate de probabilitate și dependența dintre
evenimentele de intrare în incapacitate de plată.
Pentr u realizarea unei evaluări a debitorilor în activitatea de creditare, instituțiile
financiare și -au construit propriile modele de risc de credit, care iau în considerare
elementele enumerate anterior ținând cont de efectele obținute prin diversificarea
portofoliului. Cele mai utilizate modele pentru managementul riscului de credit sunt15:
 Modele necondiționate – iau în considerare numai informații despre
debitor/instrumentul de credit: CreditMetrics (dezvoltat de banca de investiții J.P.
Morgan), CreditRisk+ (dezvoltat de banca de investiții Credit Suisse First
Boston);
 Modele condiționate – țin cont de informații referitoare la starea economiei:
CreditPortfolioView (dezvoltat de compania McKinsey), PortfolioManager (al
companiei Moody ’s KMV)

Modelul CreditMet rics
Modelul a fost dezvoltat în anul 1997 de către banca J.P. Morgan și a devenit unul dintre
cele mai utilizate modele în prezent. Prin intermediul acestuia se determină pierderea
maximă potențială la un interval de timp de un an. Aceasta este o meodă de estimare a
distribuției modificărilor intervenite în valoarea de piață a portofoliului de credite pe un
orizont de timp dat.

14 Daniela B eju, Mecanisme monetae și instituții bancare, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj -Napoca,
2004, pag. 117 -118
15 Eugenia -Ana Matiș, Management banar, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj -Napoca, 2010, pag. 143

24
Conform Matiș E. (2010:144) modelul este eficient în cazul portofoliilor formate dintr -un
număr mare de clienți și presupune parcu rgerea următoarelor etape: generarea de scenarii
(fiecare scenariu corespunde unui anumit rating de credit al companiilor din portofoliu),
evaluarea portofoliului (pentru fiecare scenariu portofoliul este reevaluatastfel încât să
reflecte noile ratinguri d e credit) și estimarea distribuției valorii portofoliului (pe baza
valorilor finale ale portofoliilor generatede scenarii).
Caracteristicile acestui model sunt:
 poate fi considerat un model de piață, deoarece la baza estimării pierderilor
generate de o eve ntuală manifestare a riscului de credit stă distribuția la scadență a
valorilor marcate la piață;
 definește un spread de creditareca diferență dintre rata dobânzii la obligațiunișe
fără risc, emise de către instituțiile statului și rata dobânzii la obligaț iunile
corporative
 este un model multinomial, ia în considerare atât starea de nerambursare, cât și
migrarea debitorilor către clase inferioare de rating;
 poate fi utilizat, pe de o parte, la evaluarea pierderilor potențiale înregistrate în
cazul declanșăr ii procedurii de faliment și, pe de altă partela evaluarea riscului
asociat de tranziția debitorilor către clasele inferioare de rating. (Trenca I.,
2005:428 -429)

Modelul CreditRisk+
Acest model a fost dezvoltat în 1997 și adoptă o abordare actuarială. El tratează procesul
falimentului cuprinzând rata de recuperare a obligației, ca fiind exogen, ceea ce înseamnă
că probabilitățile de intrare în faliment furnizate de model sunt bazate pe date statistice
istorice. Modelul are la bază ipoteza conform căreia d istribuția de probabilitate a
numărului de falimente este o distribuție Poisson. Pe baza acestei ipoteze modelul
produce distribuția distribuția pierderii pentru un portofoliu de obligațiuni sau de credite
utilizând caracteristicile individuale ale fiecăru i debitor și corelația dintre instrumentele
din portofoliu. Se modelează doar probabilitatea de faliment a companiei, nu și
probabilitatea de tranziție. Astfel, un debitor fie este în faliment cu probabilitatea P A, fie

25
nu este în faliment, cu probabilitate a 1- PA. Distribuția Poisson are avantajul că poate fi
specificată pe baza unui singur paramentru, media.
Probabilitatea de apariție a falimentului se poate estima astfel:
p(n)= e-μ ∙ μn
n!
unde μ reprezintă suma probabilităților de faliment ale de bitorilor dintr -un portofoliu, n
numărul cazurilor de faliment, care este o variabilă stohastică cu media μ și cu abatere
medie pătratică √μ.
Pentru a încorpora pierderea în caz de nerambursare a debitorului, expunerea debitorului
este ajustată cu rata așteptată de recuperare cu scopul de a calcula pierderea în cazul
falimentului debitorului (LGD). Această pierdere pentru debitorul A se calculează după
formula:
ELA=LGD A∙PA
unde LGD reprezintă pierderea în caz de nerambursare. Conform modelului pierderile
sunt divizate în benzi iar nivelul expunerii în fiecare bandă este aproximat de un singur
număr, fiecare bandă fiind considerată un portofoliu de credite/obligațiuni independent.
Avantajul modelului constă în facilitatea implementării lui, necesitățile de calcul fiind
limitate, iar impactul marginal asupra riscului de credit este ușor de încorporat. (Matiș E.
2010:145)

Modelul CreditPortfolioView
Modelul a fost elaborat în 1997 și ține cont de mediul macroeconomic actual, folosind
probabilități de falimen t, în concordanță cu starea curentă a economiei. Utilizarea
modelului presupune parcurgerea următoarelor etape:
 estimarea variabilelor macroeconomice (x j,t) pentru perioada t. Ipoteza modelului
este că fiecare dintre aceste variabile independente urmează u n proces
autoregresiv de ordinul 2:
x j,t = b j,0 + b j,1 ∙ x j,t-1 +b j,2 ∙ x j,t-2 + ε j,t

26
unde b j este vectorul coeficienților de regresie pentru variabila macroeconomică j, x j,t
reprezintă valoarea variabilei macroeconomice j în perioada t, ε j,t este termenul rezudual,
care este independent, identic și normal distribuit în periaoda t.
 Determinarea indicelui macroeconomic (y i,t) drept combinație liniară a
variabilelor macroeconomice:
y i,t = a i,0 +a i,1 ∙ x 1,t + … + a i,n ∙ x n,t + μ i,t
unde a j este vectorul coeficienților de regresie al sectorului de activitate i, x j,t este
vectorul variabilelor macroeconomice în perioada t, (j= 1,𝑛̅̅̅̅̅) și μ i,t reprezintă termenul
rezidual în perioada t.
 Probabilitățile de faliment (p i,t) sunt obținute din variabilele macroeconomice
explicative (rata dobânzii, rata de ocupare, creșterea PIB) prin transformare
logistică;
p i,t = 1
1+e -y i,t
unde y i,t reprezintă indicele macroeconomic în perioada t al sectorului de activitate i, p i,t
este proba bilitatea de faliment în perioada t al sectorului de activitate i.
 Modelul nu se limitează doar la determianarea probabilităților de faliment
condiționate, ci poate fi utilizat și pentru ajustarea matricei de tranziție. Modelul
determină probabilitățile de faliment condiționate ale segmentului care include
companiile clasificate ca și speculative pentru a le compara cu valoarea lor medie
pe termen lung. Estimarea raportului dintre probabilitățile de faliment speculative
simulate pentru perioada t (SDP t) și probabilitățile medii de faliment ( μSDP):
SDP 𝑡
μSDP
 Ajustarea matricei de tranziție: Raportul de mai sus este utilizat pentru adaptarea
probabilităților de migrare ale matricei de tranziție pentru obținerea unei matrice
care este condiționată de s tarea economiei. (Trenca I. 2011.73)

27
Modelul PortfolioManager
Pe baza modelului dezvoltat de Merton, compania KMV a recurs la o metodologie de
estimare a probabilității de intrare în faliment (EDF), în funcție de structura de capital a
firmei, a volatili tății randamentului activelor firmei și a valorii curente a acestora.
Valoarea EDF a unei firme poate fi tranpusă în orice sistem de rating pentru un scor
echivalent al debitorului resprectiv. Această metodologie se palică în special companiilor
a căror va loare a capitalului este determinată fde către piață, deoarece informația
conținută în prețul acțiunilor și în bilanț poate fi transplatată în riscul implicit de faliment.
Riscul de credit în această abordare este în mod esențial determinat de dinamica act ivelor
firmei. Având structura de capital a firmei și specificând procesul stohastic utilizat în
vederea determinării valorii activelor firmei, se poate determina probabilitatea curentă de
intrare în faliment pentru orice orizont de timp. Pentru determinar ea probabilității de
intrare în faliment mai întâi se estimează valoarea de piață și volatilitatea activelor firmei.
Presupunând că firma se finanțează pe baza capitalului K t și a emisiunii unor instrumente
de credit cu cupon zero, cu scadența t, având o v alore de piață P t, valoarea activelor
firmei ( vt) sunt determinate de relația16:
V t = P t + K t

16 Eugenia -Ana Matiș, Management banar, Ed. Casa Căr ții de Știință, Cluj -Napoca, 2010, pag. 147

28
CAP 3 . STUDIU DE CAZ PRIVIND RISCUL DE CREDIT ÎN
CADRUL UNICREDIT BANK
UniCredit este un grup paneuropean puternic, cu un model simplu de bancă comercială și
un sistem complet de Bancă Corporate și de Investiții, oferind bazei de clienți o rețea
unică vest -, central – și est -europeană. Grupul oferă atât expertiză locală, cât și
accesibilitate internațională. Este aproape și îi susține pe cei 25 de milioane de c lienți pe
care îi are la nivel global, oferindu -le acces la băncile de top din cele 14 piețe cheie,
părecum și în alte 18 piețe la nivel mondial. Rețeaua bancară europeană include Italia,
Germania, Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republi ca Cehă, Ungaria,
România, Rusia, Slovacia, Slovenia, Servia și Turcia. Grupul UniCredit este prezent pe
piata din Romania si prin intermediul partenerilor: UniCredit Leasing Corporation,
UniCredit Insurance Broker, Pioneer Asset Management, UniCredit Cons umer Financing
(UCFin) si UniCredit Business Integrated Solutions (UBIS).
UniCredit Țiriac Bank S.A. a fost înființată în 1 iunie 2007 în urma fuziunii prin
aborsbție a două societăți bancare comerciale, UniCredit România S.A. (banca absorbită)
și Banca C omercială HVB Țiriac S.A. (banca absorbantă) . Începând cu luna august 2015,
UniCredit Țiriac Bank își schimbă denumirea în UniCredit Bank. Banca este membru al
Grupului UniCredit și este controlată direct de UniCredit Bank Austria cu sediul în
Viena, având ca societate -mama UniCredit S.p.A. cu sediul la Roma.
Banca oferă servicii comerciale bancare pentru persoane fizice și companii, atât în
moneda națională (RON), cât și în valută. Acestea includ deschideri de cont, plăți interne
și internaționale, servici i de schimb valutar, finanțarea capitalului circulant, facilități de
credit pe termen mediu și lung, garanții bancare, credite retail, acreditive și încasări prin
cecuri și bilete la ordin, instrumente financiare derivare.
Sediul central al băncii se află în București, iar activitatea comercială se desfășoară prin
intermediul rețelei formate din 182 de sucursale situate în București și în țară.
Volumul total al activelor la sfârșitul anului 2016 a fost de 32,7 miliarde lei , iar profitul
net înregistrat a f ost de 266,5 milioane lei.

29
3.1. Clasificarea creditelor acordate
Printre riscurile cu care UniCredit Bank se confrună se numără: riscul de credit, riscul de
lichiditate, riscul de piață și cel operațional. Conform raportului anual publicat, UniCredit
Bank definește riscul de credit ca fiind riscul unei pierderi financiare suferite de către
bancă în cazul în care un client nu își onorează obligațiile contractuale, acesta fiind
generat în urma activității de creditare sau efectuare de plasamente către clienț i.
Politica de administrare a riscului de credit încurajează respectarea unor principii
orientate către următoarele obiective:
 Stabilirea unui cadru și a unor parametri adecvați ai riscului de credit
 Promovarea unui proces sănătos și solid de acordare a cr editelor
 Administrarea, măsurarea și monitorizarea adecvată a creditelor
 Asigurarea unui control permanent asupra calității portofoliului de credite
Pentru monitorizarea eficientă a riscului de credit, banca își grupează creditele acordate,
respectiv expun erile în funcție de ramura de activitate astfel:
 Entități private și persoane fizice
 Industria prelucrătoare
 Comerț cu ridicata și cu amănuntul
 Imobiliare
 Agricultura, silvicultură și piscicultură
 Servicii de transport și depozitare
 Producție și furnizare de energie electrică și termică, gaze
 Instituții financiare și asigurări
 Activități de servicii suport și administrative
 Educație
 Alte servicii
 Angajamente și datorii atașate aferente creditelor
Dintre acestea banca a acordat în perioada 2008 -2016 credite pentru retail și corporate
după cum urmează:

30
Tabel 3. Clasificarea creditelor în funcție de debitor
Anul Credite retail (mii RON) Credite corporate (mii RON)
2008 3.881.881 8.127.170
2009 4.062.821 7.387.005
2010 3.904.305 8.756. 357
2011 4.008.482 10.490.898
2012 3.879.631 12.024.679
2013 4.345.777 11.405.939
2014 4.197.734 12.740.798
2015 4.268.016 13.618.751
2016 4.661.992 13.699.063
Sursa: Prelucrările autorului în baza datelor din rapoartele financiare ale UniCredit Ban k
Grafic 1. Evoluția creditelor retail și corporate

Sursa: Prelucrările autorului în baza datelor din rapoartele financiare ale UniCredit Bank

În acest grafc se poate observa evoluția volumului de credite pentru persoane fizice și
companii în intervalul studiat. Nivelul creditelor de tip retail este relativ constant în cei 9
ani analizați, în timp ce creditele acordate companiilor au înregistrat o creștere
considerabilă, ajungând în anul 2016 la valoarea de 13,7 miliarde lei. 02 0004 0006 0008 00010 00012 00014 00016 000
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016Milioane lei
Credite retail Credite corporate

31
3.2. Analiza creditelor neperformante
În ceea ce privește administrarea riscului de cred it, banca evaluează în primul râ nd
bonitatea clientului/ entității care solicită facilitatea de credit. Această evaluare presupune
determinarea măsurii în care solicitantu l este capabil să își îndeplinească obligațiile de
plată în mod autonom, indiferent dacă sunt sau nu aduse garanții suplimen tare, respectiv
capacitatea de rambursare.
Grafic 2. Evoluția creditelor neperformante

Sursa: Prelucrăril e autorului în baza datelor din rapoartele financiare ale UniCredit Bank

Graficul prezintă evoluția creditelor neperformante în perioada 2008 -2016. Ca urmare a
analizei acestuia se constată că la începutul perioadei studiate volumul creditelor
neperforman te se situează puțin peste nivelul de 10 milioane lei, urmând ca în ani
următori acestea să înregistreze o tendință accentuată de creștere, ajungând în 2013 la un
nivel de 2,3 milarde lei. Începând cu anul 2014 volumul acestor credite are o tendință de
scădere, cu toate că volumul total al expunerilor continuă să crească, ceea ce conduce la
concluzia că banca adoptă o strategie de management al riscului de credit eficientă. 10 5101 0101 5102 0102 510
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016Milioane lei
Valoare credite neperformante

32
Tabelul următor prezintă nivelul creditelor neperformante, volumul total al expuneri lor și
rata creditelor neperformante calculată ca raport între creditele incerte și volumul total al
creditelor acordate.
Tabel 4. Evoluția ratei creditelor neperformante
Anul Credite neperformante
(mii lei) Total expuneri
(mii lei) Rata creditelor
neperformante
2008 14.937 8.180.161 0,18%
2009 284.420 7.961.619 3,57%
2010 552.657 9.595.163 5,76%
2011 952.919 12.028.115 7,92%
2012 2.037.123 16.647.294 12,24%
2013 2.268.800 17.577.730 12,91%
2014 2.093.210 18.877.917 11,09%
2015 1.896.098 19.656.443 9,65%
2016 1.458.237 20.232.186 7,21%
Sursa: Prelucrările autorului în baza datelor din rapoartele financiare ale UniCredit Bank
În urma analizării tabelului se constată o creștere a ratei creditelor neperfomante până în
anul 2013 , care se datorează deteriorării portofoliului de credite, urmată de o revenire
treptată, aceasta ajungând la valoarea de 7,21% în 2016.
Grafic 3. Evoluția ratei creditelor neperformante

Sursa: Prelucrările autorului în baza dat elor din rapoartele financiare ale UniCredit Bank 0%5%10%15%20%25%
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
Rata creditelor neperformante UniCredit
Rata creditelor neperformante medie pe sector

33
Graficul de mai sus reprezintă o comparație între rata creditelor neperfomante înregistrată
de către UniCredit Bank și cea înregistrată ca medie pe sector în România, în perioada
2008 -2016. Se observă că ba nca a menținut acestă rată la un nivel inferior celui
înregistrat în med ie în sectorul bancar românesc. Conform raportului de stabilitate
financiară al BNR, factorul determinant care a condus la scăderea ratei a fost procesul de
curățare bilanțieră.
Portof oliul de credite este evaluat din punct de vedere al riscului de credit utilizând
modele de rating interne. Conform modelului, clienții sunt alocați pe clase de rating în
funcție de probabilitatea de neîndeplinire a obligațiilor contractuale pe o perioadă de un
an. Clasele de rating sunt stabilite conform Scalei Master utilizată de Grupul UniCredit.
Aceasta este o scală de rating standard pentru întregul portofoliu de credite al Grupului
UniCredit și permite compararea cu scalele de rating utilizate de cătr e agențiile externe de
rating, pe baza probabilității de nerambursare a împrumuturilor contractate.
Scala Master cuprinde 10 clase de rating principale, divizate în 27 de grade de rating.
Clienții încadraț i în gradele de rating de la 1+ la 8 au asociată o probabilitate scăzută de
neîndeplinire a obligațiilor, fiind încadrați în categoria de nedepreciați, în timp ce gradele
8-, 9 și 10 conțin clienți depreciați.

Banca împarte expunerea totală la risc în patru categorii principale în funcție de valoarea
depreciată identificată, astfel:
 expuneri semnificative depreciate individual
 alte credite depreciate
 credite restante nedepreciate
 credite curente și nedepreciate
În anul 2016 structura creditelor acordate de către UniCredit Bank conform valorii
depreciate a fost următoarea:

34
Tabel 5. Structura creditelor neperformante conform valorii depreciate în 2016
Categorie de credite Valoare înregistrată în anul 2016
Credite semnificative depreciate individual 1.266.678.238
Alte credite deprec iate 191.559.267
Credite restante nedepreciate 896.420.939
Credite curente și nedepreciate 16.471.849.686
Sursa: Prelucrările autorului în baza datelor din rapoartele financiare ale UniCredit Bank

Grafic 4. Structura creditelor neperformante conform valorii depreciate în 2016

Sursa: Prelucrările autorului în baza datelor din rapoartele financiare ale UniCredit Bank

Creditele depreciate individual conțin credite semnificative acordate persoanelor fizice
(mai mari de 250.000 EU R) care au cel puțin un indiciu de depreciare, așa cum este
definit în procedurile interne ale băncii, și credite semnificative acordate persoanelor
juridice (mai mari de 1 milion EUR) cu grade de rating 8 -, 9 sau 10. Credite semnificative depreciate individual
Alte credite depreciate
Credite restante nedepreciate
Credite curente și nedepreciate

35
Alte credite depreciate includ toate creditele acordate persoanelor fizice cu mai mult de
90 de zile deîntârziere și creditele acordate persoanelor juridice cu grade 8 -, 9 și 10 care
nu sunt semnificative individual.
Graficele următoare reflectă structura creditelor neperformante în funcție d e gradul de
risc în care sunt incluse acestea, pe perioada analizată 2008 -2016. Acestea cuprind
expunerile semnificative depreciate individual și alte credite depreciate, conform
rapoartelor anuale publicate de către bancă.

Grafic 5. Structura creditelor neperformante conform gradului de risc

2008
Grad 8- Grad 9 Grad 102009
Grad 8- Grad 9 Grad 102010
Grad 8- Grad 9 Grad 10
2011
Grad 8- Grad 9 Grad 102012
Grad 8- Grad 9 Grad 102013
Grad 8- Grad 9 Grad 10

36

Sursa: Prelucrările autorului în baza datelor din rapoartele financiare ale UniCredit Bank

Conform graficelor se constată că volumul creditelor încadrate la gradul de risc 10 este
din în ce mai redus pe parcursul celor 9 ani studiați, acestea fiind înlocuite de credite
având un nivel al riscului mai scăzut.
Creditele restante nedepreciate sunt acele credite care prezintă fluxuri contractuale de
dobândă sau principal restante, dar p e care banca nu le consideră depreciate, datorită
garanțiilor disponibile sau tinând cont de stadiul colectării sumelor datorate către bancă.
Grafic 6. Structura creditelor restante nedepreciate în 2016

Sursa: Prelucrările autoru lui în baza datelor din rapoartele financiare ale UniCredit Bank
2014
Grad 8- Grad 9 Grad 102015
Grad 8- Grad 9 Grad 102016
Grad 8- Grad 9 Grad 10
609,719,593
67%301,717,397
33%
Grad 1-7 Grad 8

37
Graficul prezentat anterior redă structura creditelor restante nedepreciate în anul 2016. Se
constată că împrumuturile acordate ce au asociat un grad redus de risc și încadrate în
clasa 1 -7 au fost de 67 %, în timp ce creditele cu un grad ridicat de risc aflate în clasa 8 au
fost de 33%.
Creditele curente și nedepreciate includ toate expunerile care nu sunt încadrate în
categoriile menționate anterior și sunt considerate a fi performante.
Graf ic 7. Evoluția creditelor curente și nedepreciate

Sursa: Prelucrările autorului în baza datelor din rapoartele financiare ale UniCredit Bank
Evoluția creditelor acordate de către UniCredit Bank considerate a fi performante au
urmat un trend ascendent în perioada analizată, ajungând ca în anul 2016 volumul
acestora să înregistreze valoarea de 16 545 milioane lei.

3.3. Constituirea provizioanelor pentru acoperirea riscului de credit
În situațiile finaciare ale UniCredit Bank, provi zioanele pentru depreciere sunt definite ca
estimări ale conducerii privind pierderile din portofoliul de credite la data bilanțului
constituite pe baza unor ipoteze și raționamente profesionale complexe cu un impact
semnificativ asupra poziției financiare a băncii. Conform secțiunii ”Politici Contabile” ,
provizioanele pentru depreciere sunt calculate colectiv pentru portofolii de credite cu 2 0004 0006 0008 00010 00012 00014 00016 00018 000
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016Milioane lei

38
caracteristici similare și individual pentru creditele semnificative sau creditele cu indicii
de depreciere.
Evaluar ea individuală se efectuează pe baza criteriilor interne ale băncii. Clientul al
cărui profil de risc nu este reflectat de parametrii sta biliți ai portofoliului, este individual
semnificativ. Deprecierea individuală este determinată pentru fiecare caz în p arte luând în
considerare fluxurile v iitoare de numerar estimate.
Criteriul de bază luat în considerare pentru a aprecia dacă o anumită expunere este
individual semnificativă este pragul de semnificație estimat pe baza expertizei grupului
UniCredit sau pe baza profilului de risc specific, dar validat de către bancă în funcție de
mediul economic. Acest prag de semnificație este stabilit la nivel local și este în sumă de
0,25 milioane EUR pentru creditele acordate persoanelor fizice și IMM -urilor și respectv
de 1 milion EUR pentru creditele acordate corporațiilor.
Expunerile care depășesc acest prag sunt evaluate individual, iar banca va decide dacă
există sau nu indicii de depreciere individuală a acestor active. În cazul identificării
indiciilor de deprecie re individuală activele sunt provizionate, calcularea provizionului
fiind bazată pe fluxurile viitoare de numerar evaluate individual pentru respectivele
tranzacții.
Evaluarea colectivă presupune gruparea creditelor acordate pe baza caracteristicilor
similare de risc identificate în cadrul evaluării capacității debitorilor de a plăti obligațiile
conform termenilor contractuali.
Criteriul utilizat pentru clasificarea expunerilor pe segmente se bazează pe sistemul intern
de rating al băncii, pe judecata pro fesională a experților și pe experiența angajaților
băncii. Provizioanele pentru depreciere pe bază colectivă se calculează utilizând
paramentrii de risc preum probabilitatea de nerambursare (PN), pierderea în caz de
nerambursare (PCN) și perioada de confi rmare a pierderii (PCP) care derivă din modele
interne și date istorice deținute de bancă.
Istoricul riscului de credit este ajustat pe baza datelor curente existenete, astfel încât să
reflecte efectele mediului actual, care nu au influențat perioadele de timp folosite în

39
determinarea istoricului paramentrilor de pierdere și excluzând astfel, efectele existente în
acele perioade, dar care nu mai există în perioada curentă.
Tabel 6. Nivelul provizioanelor în perioada 2008 -2016
Anul Nivelul
provizioanelor
2008 289.852.213
2009 595.591.361
2010 929.966.873
2011 1.305.609.831
2012 1.353.059.964
2013 1.819.706.642
2014 1.915.618.111
2015 1.740.572.054
2016 1.405.677.902
Sursa: Prelucrările autorului în baza datelor din rapoartele financiare ale UniCredit Bank
Tabelul prezentat reflectă valorile absolute ale provizioanelor constituite înregistrate în
perioada 2008 -2016, astfel că se poate reda o evoluție a nivelului acestor provizioane în
intervalul studiat. Această evoluție este prezentată prin intermediul următor ului grafic .
Grafic 8. Evoluția volumului provizioanelor

Sursa: Prelucrările autorului în baza datelor din rapoartele financiare ale UniCredit Bank
0 200 400 600 8001 0001 2001 4001 6001 8002 000
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016Milioane lei

40
Se constată că volumul total al provizioanelor constituite pentru acoperirea expunerilor la
risc a urmat un trend ascendent până în 2014, urmând ca în 2015 și 2016 acestea să scadă.
De asemenea se poate reda structura provizioanelor în funcție de modalitatea de calcul a
acestora.
Tabel 7. Structura provizioanelor conform modalității de calcul
Anul Provizioane calculate
individual Provizioane calculate pe
bază colectivă
2008 124.900.613 164.951.600
2009 447.713.149 147.878.212
2010 736.486.896 193.479.977
2011 1.087.316.670 218.293.161
2012 1.224.176.839 128.883.125
2013 1.762.477.171 57.229.471
2014 1.826.431.659 89.186.452
2015 1.654.045.101 86.526.953
2016 1.316.676.455 89.001.447
Sursa: Prelucrările autorului în baza datelor din rapoartele financiare ale UniCredit Ba nk

Grafic 9. Structura provizioanelor conform modalității de calcul

Sursa: Prelucrările autorului în baza datelor din rapoartele financiare ale UniCredit Bank
0 200 400 600 8001 0001 2001 4001 6001 8002 000
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016Milioane lei
Provizioane calculate individual Provizioane pe bază colectivă

41
Din graficul anterior se observă o creștere semnificativă a volumulu i provizioanelor
constituite individual de la an la an, comparativ cu cele calculate pe bază colectivă.
Aceste ajustări au fost efectuate ca urmare a deteriorării portofoliului de credite,
resprectiv a creșterii ratei creditelor neperformante până în anul 2014, ceea ce a condus la
evaluarea individuală a expunerilor semnificative.
Următorul tabel reflectă volumul total al provizioanelor în raport cu totalul expunerilor .
Tabel 8. Evoluția provizioanelor în raport cu totalul expuneril or
Anul Nivelul provizioanelor Total credite acordate
2008 289.852.213 8.180.161.088
2009 595.591.361 7.961.619.933
2010 929.966.873 9.595.163.413
2011 1.305.609.831 12.028.115.373
2012 1.353.059.964 16.647.294.106
2013 1.819.706.642 17.577.730.229
2014 1.915.618.111 18.877.917.210
2015 1.740.572.054 19.656.443.907
2016 1.405.677.902 20.232.186.033
Sursa: Prelucrările autorului în baza datelor din rapoartele financiare ale UniCredit Bank
Grafic 10. Evoluția provizioanelor în raport cu totalul expunerilor

Sursa: Prelucrările autorului în baza datelor din rapoartele financiare ale UniCredit Bank 02 0004 0006 0008 00010 00012 00014 00016 00018 00020 000
1 2 3 4 5 6 7 8 9Milioane lei
Nivelul total al provizioanelor Total credite acordate

42

Graficul prezentat reprezintă o comparație între nivelul total al provizioanelor și totalul
creditelor acordate. Raportând aceste ajustări la totalul expunerilor se obține gradul de
acoperire al creditelor cu provizioane, redat în următorul tabel.
Tabel 9. Gradul de acoperire al creditelor totale cu provizioane
Anul 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
Gradul de
acoperire cu
provizioane 3,54% 7,48% 9,69% 10,85% 8,13% 10,35% 10,15% 8,85% 6,95%
Sursa: Prelucrările autorului în baza datelor din rapoartele financiare ale UniCredit Bank

Pe baza tabelului se obține graficul care arată modul în care fluctu ează ponderea
provizioanelor în totalul creditelor în intervalul analizat.
Grafic 11. Gradul de acoperire al creditelor totale cu provizioane

Sursa: Prelucrările autorului în baza datelor din rapoartele financiare ale UniCredit B ank
0.00%2.00%4.00%6.00%8.00%10.00%12.00%
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016

43
Luând în considerare volumul creditelor neperformante și volumul provizioanelor
constituite pentru acoperirea acestei categorii de active se obține următorul tabel:
Tabel 10. Gradul de acoperire a creditelor neperformante cu pr ovizioane
Anul Valoarea credite lor
neperformante Valoarea provizioanelor
pentru acoperirea
creditelor
neperformante Gradul de acoperire a
creditelor
neperformante cu
provizioane
2008 43.889.659 28.952.397 65,97%
2009 488.807.800 204.387.794 41,81%
2010 1.020.256.303 467.598.759 45,83%
2011 1.510.262.205 557.342.253 36,90%
2012 2.969.485.425 932.362.250 31,40%
2013 4.031.277.981 1.762.477.171 43,72%
2014 3.922.642.192 1.829.431.659 46,64%
2015 3.550.143.599 1.654.045.102 46,59%
2016 2.774.895.625 1.316.658.120 47,45%
Sursa: Prelucrările autorului în baza datelor din rapoartele financiare ale UniCredit Bank
Astfel se poate observa evoluția gradului de acoperire a creditelor neperformante cu
provizioane și se poate efectua o comparație cu media acestu i indicator pe sectorul bancar
din România , astfel:
Grafic 12. Evoluția gradului de acoperire a creditelor neperformante cu provizioane

Sursa: Prelucrările autorului în baza datelor din rapoartele financiare ale UniCredit Bank 0%20%40%60%80%100%120%
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
Gradul de acoperire al creditelor neperformante cu provizioane
Media pe sectorul bancar românesc

44

Se observă că la nivelul UniCredit Bank ponderea provizioanelor pentru acoperirea
creditelor neperformante înregistrează o evoluție ușor descendentă și se situează sub
media sectorului bancar românesc.

3.4. Garanții privind riscul de cre dit
Expunerea bănci i este reprezentată, în mare măsură, de creditele acordate societăților
nefinanciare și persoanelor fizice. Acestea pot fi asigurate de bancă prin constituirea unui
gaj (ex. ipoteca asupra unui bun/ proprietăți sau asupra titlurilor de valoare, bunuri mobi le
sau creanțe) sau garanții. O garanție reprezintă o asigurare suplimentară a împrumutului
contractat și se ține cont de aceasta în momentul evaluării bonității clientului/ entității.
Pentru a fi protejată împotriva fluctuaților valorii de piață a bunuril or cu care se
garantează, banca trebuie să se asigure că valoarea acestora oferă o marjă adecvată în
exces față de valoarea actuală, iar marja este ajustată în funcție de caracteristicile
intrinseci ale acestor active.
Este important ca în momentul evaluăr ii garanțiilor să se pună accent pe caracterul
executoriu al garanției. Acordul de Capital Basel III stipulează faptul că garanția adusă
trebuie să fie valabilă, efectivă și restrictivă pentru furnizorul ei și trebuie să poată fi
executată în raport cu ter țe părți indiferent de jurisdicție, inclusiv în situația
insolvabilității sau de administrare a debitorului.
Datorită importanței acestei cerințe, dar și pentru reducerea cerințelor de capital pentru
riscul de credit, procedura de aplicare precum și proces ele legate de guvernarea acestui
sector sunt deosebit de stricte, pentru a se asigura obținerea documentației complete și
conforme cu procedura la nivel internațional.
O garanție se consideră a fi corespunzătoare dacă aceasta îndeplinește nivelul calitativ și
cantitativ solicitat în raport cu valoarea și natura împrumutului acordat, respectând
condiția de a nu exista elemente de risc semnificative asociate cu furnizorul garanției.

45
În ceea ce privește garanțiile aduse ca asigurare pentru facilitățile de cred it acordate de
către UniCredit Bank, acestea po t fi reflectate efectuându -se o comparație între valoarea
creditelor neperformante și valoarea garanțiilor.

Grafic 13. Evoluția garanțiilor în comparație cu cea a creditelor neperform ante

Sursa: Prelucrările autorului în baza datelor din rapoartel e financiare ale UniCredit Bank
Garanțiile sunt clasificate în funcție de natura acestora și prezintă următoarea structură pe
perioada analizată :
Tabel 11. Clasificar ea garanțiilor în funcție de natura acestora
Anul Proprietăți Bunuri Cesiune de
creanțe Alte garanții
2008 5.711.975 3.775.892 3.272.943 273.710
2009 167.779.075 54.423.395 28.877.841 11.120.696
2010 754.936.200 70.549.577 41.014.707 13.102.877
2011 682.289.483 62.416.791 11.018.969 18.067.558
2012 1.257.252.093 54.151.818 31.573.965 6.518.141
2013 1.233.057.766 102.692.630 73.197.952 27.734.588
2014 1.442.154.829 97.864.484 26.810.180 46.297.638
2015 1.299.584.114 68.525.136 12.458.528 36.372.620
2016 1.039.907.584 43.863.732 18.906.628 315.931.932
Sursa: Prelucrările autorului în baza datelor din rapoartele financiare ale UniCredit Bank 0 5001 0001 5002 0002 500
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016Milioane lei
Valoare credite neperformante Valoare garanții

46

În următorul grafic se poate observa ponderea fiecărui tip de garanție după natura
acest ora în total, pentru a nul 2016:
Grafic 14. Structura garanțiilor în anul 2016

Sursa: Prelucrările autorului în baza datelor din rapoartele financiare ale UniCredit Bank

Preponderente în structura garanțiilor sunt proprietățile cu o pondere de 73,3%, urmate de
categoria altor garanții (22,27%), în care sunt incluse numerarul și polițele de asigurare
de risc financiar. 73.30%3.09%1.33%22.27%
Proprietăți Bunuri Cesiune de creanțe Alte garanții

47
CONCLUZII
Elaborarea acestui studiului de caz permite trasarea unor concluzii generale în ceea ce
privește nivelul la care se situează UniCredit Bank din punct de vedere al riscului de
credit. Se poate constata cu ușurință faptul că acest risc este din ce în ce mai important de
identificat și gestionat în măsura în care volumul creditelor acordate crește semnificativ
de la un an la altul.
În urma studiului efectuat s -a remarcat faptul că din punct de vedere al băncii există mai
mulți factori care pot duce la apariția și manifestarea riscului de credit printre care se
numără acceptarea unor garanții supraevaluate, acordarea creditelor înain tea întocmirii
dosarului de credit, suplimentarea creditului fără solicitarea unor garanții suplimetare, dar
și lipsa efectuării unei analize conforme cu realitatea a capaci tății de rambursare a
debitorilor . Pentru a determina în mod corect bonitatea clien ților se apelează la diverși
indicatori cum sunt indicatorii de lichiditate, solvabilitate, înda torare etc. dar și la
analizarea unor aspecte nefinanciare precum poziția firmei pe piață, calitatea
managementului, tipul de garanție adusă de client ș.a. În u rma acestor evaluări clienții
sunt încadrați în una din cele 5 categorii de performanță financiară.
În cazul UniCredit Bank r ezultatele obținute prin intermediul studiului de caz arată că în
anul 2008 banca a acordat credite pentru persoane fizice î n propo rție de aproximativ 50%
din împrumuturile acordate companiilor. În timp ce valoarea absolută a acestor credite a
rămas aproximativ constantă pe perioada analizată, volumul total al facilităților de credit
acordate de către bancă a înregistrat o creștere co nsiderabilă, ceea ce înseamnă că
împrumuturile acordate companiilor au crescut astfel încât în 2016 valoarea acestora s -a
dublat față de cea din anul 2008.
De asemenea, rata creditelor neperformante a înregistrat o creștere semnificativă
începând cu anul 2 011 până în 2013 , ajungând la 12,91%. Din 2014, volumul acestor
credite începe să scadă treptat , rata de neperformanță ajungând la 7,21% în 2016.
Efectuând o comparație cu media pe sector se observă că rata creditelor neperformante în
cazul UniCredit Bank este inferioară mediei sectoriale pe tot parcursul intervalului
analizat.

48
În ceea ce privește gradul de acoperire a creditelor neperformante cu provizioane se
constată că la nivelul UniCredit Bank acesta a înregistrat în 2008 o valoare de 66%, în
timp ce media pe sector a acestui indicator s -a situat la nivelul de 85%, ambele urmând
un trend descendent astfel că în 2016, banca a ajuns la nivelul de 47%, iar sectorul bancar
românesc la 57%.
Valoarea garanțiilor aduse pentru creditele contractate și evaluate ca fiind neperformante
este de relativ mică de 13 milioane în 2008 și crește până la nivelul de 1 400 milioane în
2016. Aceste garanții sunt clasificate în funcție de natură în proprietăți, bunuri, cesiune de
creanțe și alte garanții.
Acest studiu de caz a contribuit la o mai bună întelegere a aspectelor care influențează
riscul de credit, modalitatea de calcul a anumitor indicatori și modul în care a evoluat
nivelul provizioanelor și al garanțiilor în cazul UniCredit Bank.

49
BIBLIOGRAFIE

Daniela Beju, Mecanisme monetare și instituții bancare, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj –
Napoca, 2004
Maricica Stoica, Management bancar, Ed. Economică, București, 1999
Matiș Eugenia -Ana, Management bancar, Ed. Casa Cății de Știintă, Cluj -Napoca, 2010
Treapăt Lau rențiu, Managementul și asigurarea riscurilor bancare în România, Editura
Economică
Trenca Ioan, Metode și tehnici bancare, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj -Napoca, 2006
Ioan Trenca, Annamária Benyovszki , Riscul portofoliului de credite bancare, Ed. Casa
Cărții de Știință, Cluj -Napoca 2011
Ioan Trenca, Simona Mutu, Managementul riscurilor bancare, Ed. Casa Cărții de Știință,
Cluj-Napoca, 2012
Walter, S., „Basel III and Financial Stability”, Speech at the 5th Biennial Conference on
Risk Management and Superv ision , Financial Stability Institute, Bank for International
Settlements, Basel, 2010, http://www.bis.org/speeches/sp101109a.htm
Walter, S., „Basel III: Stronger Banks and a More Resilient Financial System”,
Conference on Basel III , Financial Stability Institute, Basel, 2011
http://www.bnr.ro
http://www.unicredit.ro