Analiza Rezultatelor

Cuprins

Întroducere

Bilanțul contabil – principala sursã informaționalã a analizei financiare.

Interpretãri ale bilanțului contabil

Bilanțul contabil românesc.

Cerințe ale analizei financiare privind bilanțul contabil

Cerinte de formã, cerințe de conținut și auditulfinanciar-contabil privind bilanțul contabil.

Necesitatea prelucrãrii datelor bilanțului contabil.

Structura bilanțului contabil

Caracterizare

Bilanțul

Contul de profit și pierdere

Anexa la bilanț

Contul de rezultate – instrument de evaluare si calcul a cheltuielilor și veniturilor. Structura contului de rezultat.

Contul de rezultate – instrument de evaluare si calcula cheltuielilor.

Structura contului de rezultate.

Modele de conturi de rezultate.

Contul de “profit și pierdere” – sursã de informare pentru determinarea rezultatelor întreprinderii.

Analiza cifrei de afaceri.

Analiza evoluției în timp a cifrei de afaceri.

Analiza structurii cifrei de afaceri.

Analiza cifrei de afaceri pe produs.

Analiza factorialã a ciferi de afaceri.

Analiza corelației cifrei de afaceri – preț.

Reflectarea modificãrii cifrei de afaceri în situația economico-finaciarã a întreprinderii.

Analiza soldurilor intermediare de gestiune.

Principalii indicatori ai soldurilor intermediare de gestiune.

Marja comercialã

Producția exercițiului.

Valoarea adãugatã.

Excedentul brut din exploatare.

Rezultatul din exploatare.

Alte solduri intermediare de gestiune.

Tabelul Soldurilor intermediare de gestiune.

Studiu de caz: Analiza rezultatelor și soldurilor intermediare de gestiune a întreprinderii S.C. “Faousto” S.R.L.

Prezentarea generală a S.C. “Faousto” S.R.L.

Prezentarea bilanțuli și a contului de “profit și pierdere” pe anii 1998 și 1999

Calcularea principalelor indicatori SIG.

Concluzii.

Bibliografie.

97 pagini

=== Analiza rezultatelor ===

Cuprins

Întroducere

Bilanțul contabil – principala sursã informaționalã a analizei financiare.

Interpretãri ale bilanțului contabil

Bilanțul contabil românesc.

Cerințe ale analizei financiare privind bilanțul contabil

Cerinte de formã, cerințe de conținut și auditulfinanciar-contabil privind bilanțul contabil.

Necesitatea prelucrãrii datelor bilanțului contabil.

Structura bilanțului contabil

Caracterizare

Bilanțul

Contul de profit și pierdere

Anexa la bilanț

Contul de rezultate – instrument de evaluare si calcul a cheltuielilor și veniturilor. Structura contului de rezultat.

Contul de rezultate – instrument de evaluare si calcula cheltuielilor.

Structura contului de rezultate.

Modele de conturi de rezultate.

Contul de “profit și pierdere” – sursã de informare pentru determinarea rezultatelor întreprinderii.

Analiza cifrei de afaceri.

Analiza evoluției în timp a cifrei de afaceri.

Analiza structurii cifrei de afaceri.

Analiza cifrei de afaceri pe produs.

Analiza factorialã a ciferi de afaceri.

Analiza corelației cifrei de afaceri – preț.

Reflectarea modificãrii cifrei de afaceri în situația economico-finaciarã a întreprinderii.

Analiza soldurilor intermediare de gestiune.

Principalii indicatori ai soldurilor intermediare de gestiune.

Marja comercialã

Producția exercițiului.

Valoarea adãugatã.

Excedentul brut din exploatare.

Rezultatul din exploatare.

Alte solduri intermediare de gestiune.

Tabelul Soldurilor intermediare de gestiune.

Studiu de caz: Analiza rezultatelor și soldurilor intermediare de gestiune a întreprinderii S.C. “Faousto” S.R.L.

Prezentarea generală a S.C. “Faousto” S.R.L.

Prezentarea bilanțuli și a contului de “profit și pierdere” pe anii 1998 și 1999

Calcularea principalelor indicatori SIG.

Concluzii.

Bibliografie.

Întroducere

“Meditația este cheia ce deschide porțile misterelor;

în această stare omul face abstarcție de sine însuși;

în această sater

omul se depărtează de toate lucrurile exterioare;

în această stare a sufletului subiectiv,

el este cufundat în oceanul vieții spirituale și

poate descopei secretele pe care lucrurile

le ascund în ele însele.”

BAHA’I

În această lume în care mizele sunt tot mai mari, în care fiecare înterprindere luptă, în același timp, pentru propria supraviețuire și pentru menținerea sa pe piață, unde concurența este foerte mare, în desfășurarea activității unei firme este necesară studierea aprofundată a realității pe baza unor informații certe. În procesul decizional trebuie pornit de la cunoașterea tuturor aspentelor care marchează activitatea întreprinderii și în general a celor care înfigă anumite probleme. În acest sens se impune o analiză diagnostică a evenimentelor desfășurate, o identificare a cauzelor care le-au provocat și luarea de măsuri în consecință.

Pentru dezvoltarea în continuare a comerțului și a întreprinderilor existente pe piață, se impune cu necesitate tuturor firmelor o analiză foarte riguroasă pentru a putea produce și comercializa produse, cerute pe piață, cu cele mai mici costuri.

Se vor putea separa stfel factorii de influență pozitivă de cei cu influență negativă și în continuare se va accentua analiza factorilor cu influență negativă pentru a determina cauzele ca au dus la acel comportament nefiresc.

Capitolul 1.

Bilanțul contabil – principala sursă informațională a analizei financiare.

1.1. Interpretări ale bilanțului contabil.

Analiza financiară la nivel microeconomic se bazează pe informația finaciar-contabilă pe care trebuie să o furnizeze un agent economic datorită obligațiilor sale legale.

Agentul economic păstrează “în memorie” urma relațiilor sale desfășurate cu terții, prin intermediul sistemului informațional propriu. După cum s-a mai arătat, contabilitatea este principala sursă informațională la nivelul microeconomic. Sistemul informațional contabil prelucrează datele cuprinse în documentele primare și centralizatoare și le transpotră periodic (cel puțin odată pe an) în documente financiar-contabile de sinteză.

Diferitele fluxuri ale activității agentului economic trebuie surprinse la un moment dat pentru a se putea astfek măsura nivelul trezoreriei, a datoriilor față de bănci și furnizori, nivelul creanțelor față ce clienți precum și nivelul rezultatelor perioadei.

Aceste informații sunt sintetizate la un moment dat în bilanțul contabil care este un fel de “oprire pe imagine” sau un stop cadru al activităților agenților economci.

Bilanțul contabil oferă imaginea agentului economic pe care o prelucrează mai departe analistul financiar. Analiza documentelor de sinteză permite înțelegerea funcționării subsitemelor agentului economic.

Documentele de sinteză contabilă sau bilanțul contabil reprezintă suportulunei analize financiare retrospective, orientată spre urmărirea realizării previziunilor în domeniul financiar. Acestea sunt apoi confruntate cu previziunile și judecate sau clarificate eventualele abateri. Documentele de sinteză au rol în luarea deciziilor, producând informații necesare gestiunii curente sau de perspectivă ale agentului economic. Aceste pentru că diagnosticul financiar stabilit în urma analizei retrospectivea realizărilor nu este motivat decât dacă permite, studiind trecutul, să se descopere evoluția probabilă în viitor, în vederea inei terapii.

Rolul bilantului contabil în analiza financiară este subliniat și de alți autori care arată că: orice evaluare de activitate sau firmă are ca punct de plecare bilanțul contabil – motorul tuturor operațiilor de evaluare – căci în ele se reflectă volumul fondurilor proprii, piața, strategiile aplicate de firmă, ele reflectă situația patrimoniului, a averii aumulate de firmă de la înființarea și rezultatele financiare din ultimul exercițiu încheiat.

Într-o altă lucrare, bilanțul, considerat un mecanism de reprezentarea realității financiare a unui agent economic la un moment dat, este prezentat ca o sinteză de elemente care constituie bunurile și finanțările întreprinderii.

Aceași idee se regăsește și în alte lucrări de specialitate, considerându-se că bilanțul contabil reflectă dimensiunile agentului economic. El indică mijloacele materiale și financiare de care dispune acesta astfel:

totalul bilanțului este măsura contabilă a dimensiunilor întreprinderii cera oferă evaluarea ansamblului bunurilor și drepturilor al căror proprietar este aceasta la un momet dat.

totalul capitalurilor proprii este măsura contabilă a bogăției sau averii întreprinderii.

De asemenea examenul bilanțului permite analistului să răspundă la următoarele întrebări:

Investitorii sunt rentabili? Sunt prea mari sau sunt insuficiante în raport cu posibilitățile pieței?

Mărimea nevoii de fond de rulment este normală în raport cu nivelul de activitate?

Rentabilitatea exploatării permite degajarea unei autofinanțări sufuciente?

Legătura care există între bilanțul contabil și analiza financiară a activității agentului economic are la bază, printre altele, una dintre funcțiile sau finalitățile acestuia: facilitatea comunicării și a dialogului social. Analiza financiară reprezintă mai mult decât o teorie și un instrument practic pus în slujba utilizatorilor.

Bilanțul contabil reprezintă instrumentul principal și caracteristic de sintetizarea și generalizarea la un moment dat, pe baza principiului duplei reprezentări a datelor și infrmațiilor contabile privind mijloacele economice și sursele lor de formare, cât și rezultatele activității la toate verigele economiei naționale

Ca rezultatntă a activității economico-sociale, bilanțul poate fi interpretat din mai multe puncte de vedere. Pe plan mondial s-au conturat în acest sens trei concepții:

Concepția juridică,

Concepția economică,

Concepția financiară.

Concepția juridică a bilanțului contabil pleacă de la accepțiunea juridică a partimoniului considerat a fi ansamblul drepturilor și obligațiilor unui titular de patrimoniu. Pe plan juridic, bilanțul recapitulează elementele partimoniului întreprinderii. El recenzează în activ drepturile de proprietate ți drepturile de creanță, iar în pasiv datoriile agentului economic față de terți la fel ca și datoriile față de cei care au avansat fonduri, acționarii sau asociații.

Specialiștii români arată că patrimoniul, care este considerat obiectul de studiu al contabilității și care este reflectat în bilanțul contabil, este format din totalitatea drepturilor și obligațiilor cu valoare economică, aparținând unei persoane fizice sau juridice, precum și totalitatea bunurilor la care aceasta se fereră. Altfel spus, patrimoniul egentului economic se compune din mijloace economice și sursele lor de proveniență.

Concepția economică cu privire la bilanțul contabil se bazează pe faptul că, contabilitatea nu are doar o latură tehnică, de înregistrare, de clasare și de adunare ci și o latură economică deoarece prevede, apreciază și evaluează. Bilanțul pune la dispoziția cititorolor săi mijloacele de acțiune ale agentului economic în vederea obțineriiunui rezultat econoic și a producerii valorii. Teoria valorii repuse în discuție în ultimele decenii ale secolului nostru și valabilă încă și astăzi, ațează în ccentrul obiectului de studiu al contabilității și implicit a bilanțului noțiunea de capital.

Concepția financiară fiind cea mai actuală, mai modernă și în viziunea căreia bilanțul contabil dă o idee asupra puterii financiare și a creditului de care dispune un agent economic. De aceea importanța funcției financiare s-a accentuat în zilele noastre. Pe lângă abordarea economică și juridică, bilanțul contabil permite și o abordare finaciară.

Din punct de vedere financiar, bilanțu reprezintă o descriere a resurselor investite (pasivele) și a alocării acestora (activele). Bilanțul contabil reflectă la încheierea exercițuili financiar totalul resurselor investite și utilizarea sau destinațiile care s-au dat acestor resurse. El permite să se răspundă, la sfârțit de exercițiu, următoarelor întrebări:

De unde provin fondurile necesare finanțării nevoilor agentului economic, altfel spus, de către cine este acesta finanțat?

Care sunt nevoile sale sau cum a utilizat resursele de care a dispus?

Resursele economice care stau în centrul concepției financiare reflectate de bilanț sunt elaborate din două puncte de vedere și anume: al modului de utilizare și al provenienței. Pentru evitarea confuziei dintre resursele privite ca mod de întrebuințare și resursele private ca proveniență, s-ar putea folosi, pentru desemnarea acestora din urmă, termenii de surse sau fonduri.

1.2. Bilanțul contabil românesc

În cadrul sistemului de contabilitate care a fost utilizat în România până la apariția noii legi a contabilității din 1991:

Bilanțul contabil avea în primul rînd un conținut economic. În acest sens se afirmă că bilanțul reprezintă o dare de seamă bazate pe documente asupra reproducției mijloacelor întreprinderii într-o perioadă deterinată.

Bilanțul reflectă aspectele economice ale activității ale activității agenților economici sub forma mijloacelor fixe și circulante avansate de societate care capătă ți o evaluare bănească, formând în totalitatea lor fondurile întreprinderii care se regăsesc în pasivul bilanțului. Se concluzionează că în bilanț sunt sintetizate în ultimă instanță toate rezultatele activității desfășurate de către agentul economic.

Bilanțul nu reflecta și o concepție financiară asupra patrimoniului și activității agentuli economic, iar rolul său în furnizarea informațiilor financiar-contabile care să servescă utilizatorilor interni sau externi era relativ limitat.

Odată cu elaborarea Legii contabilității nr 82/1991 și a regulamentului pentru aplicarea Legii contabilității s-a introdus în România o variantă a sistemului continental de contabilitate. Noul sistem contabil astfel regrementat reflecta orientarea spre:

un nou sistem de organizare a economiei,

noi baze pe care urmau să se construiască relațiile dintre agenții economici, relațiile dintre aceștia și stat, relațiile lor cu mediul exterior,

o nouă optocă a gestionării agenților economici.

Prin trecerea la noul sistem contabil, documentelor de sinteză contabilă li se conferă o deosebită importanță în calitatea lor de instrumente de informare a terților și de dezvoltare a unor analize financiare. Normele contabile românești au reglementat, în concordanță cu legislația țării, precum și cu standardele internaționale de contabilitate, documentele de sinteză contabilă sub denumirea de bilanț contabil.

Bilanțul contabil se compune din:

bilanț,

contul de profit și pierdere, respectiv contul de exercițiu în cazl instituțiilor publice,

anexe la bilanț

raport de gestiune.

Denumirea de bilanț contabil utilizată în țara noastră la ora actuală sugerează importanța bilanțului propriu zis, care caracterizează patrimoniul în totalitatea sa. Celelalte componente dezvoltă, pe un plan inferior, indicatorii economico-financiari, consolodați în bilanțul contabil.

Potrivit legislației în domeniu, toți agenții economici sunt obligați să întocmescă un bilanț contabil anual, precum și în stuația fuziunii sau încetării activității. Alegând bilanțul contabil ca document oficial al exercițiului financiar, care se suprapune cu anul calendaristic, sistemul contabil românesc recunoaște anualitatea exercițiului financiar și își dovedeștecomptibilitatea cu sisteul contabil continental.

În contabilitatea românească este aplicat la ora actuală principiul unicității bilanțului care constă în obligația de a publica un singur set de documente de sinteză. Principiul unicității bilanțului este acceptat pe plan internațional cu toate că la ora actuală este repus în discuție. Se conturează curente care militează fie pentru modificarea, fie pentru abandonarea principiului în vederea reflectării mai multor tipuri de valori sau costuri și a diferitelor contracte pe care le derulează agenții economici cu salariații, acționarii, parteneri comerciali.

Bilanțul contabil este un tablou care prezintă bunurile economice, drepturile și obligațiile unui agent econoic sub forma uneiegalități care reflectă echilibrul activelor și pasivelor patrimoniale.

Bilanțul contabil mai este prezentat ca un complet ordonat al conturilor cu ajutorul căruia se organizează și se centralizează datele evidenței la nivelul fiecărui agent economic, indiferent de obiectul, mărime, proprietate sau complexitate.

Normele contabile românești arată că:

Bilanțul contabil trebuie să continue documentul de gestiune care să asigure o imagine fidelă, clară și completă a unei unități patrimoniale.

Elaborarea bilanțului contabil trebuie să respecte anumite reguli de întocmire, verificare, aprobare și publicare în scopul folosirii unei terminologii precise și identoce pentru toți utilizatorii informațieie contabile.

Bilanțul contabil trebuie să servească verificării legislației fiscale și bugetare, precum și pentru obținerea unor sinteze naționale, necesare fundamentării administrației centrale, dirijării fondurilor de protecție socială și carcaterizări multilaterale a “stării” economiei.

Standardizarea bilanțului contabil revine organelor de normalizare a contabilității care îi precizează forma de prezentare sub aspectul modelului adoptat și al gradului de detaliere a posturilor, precum și conținutul său.

Întocmirea bilanțului contabil – se face prin respectarea principiilor contabile prvăzute explicit de normele contabile românești, dintre care vizează direct bilanțul:

Principiul permanenței metodelor

Principiul intengibilității

Principiul necompensîrii

Principiul continuității activității

Principiul permanenței metodelor – se referă la păstrarea, pe parcursul mai multor exerciții, a modelului de prezentare a bilanțului ales de către agentul economic: sisteb de bază sau sistem simplificat.

Principiul intangibilității bilanțului de deschidere – interzice corectarea unor erori sau schimbarea metodelor contabile între două exerciții financiare. Corecțiile se pot face numai după ce bilanțul final al unei exercițiu devine bilanțul inițial al exercițiului următor și sunt deschise pe această bază conturile contabile curente.

Principiul necompensării – interzice compensarea unor active cu pasive și trecerea în bilanț a soldurilor nete.

Principiul continuității activității agenților economici – presupune că în viitorul apropiat că acesta nu va intra în stare de lichiditate sau de reducere importantă a activității. Acest principiu constituie permisa aplicării celorlalte principii menționate.

În afara principiilor contabile oficializate de actualul sistem contabil, întocmirea bilanțului contabil se bazează și pe unele principii tacice sau subânțelese cum ar fi cuantificarea monetară, unicitatea bilanțului, costul istoric, entitatea patrimonială și partimoniul închis.

Remarcă:

Se pretează mai puțin analizei financiare concepția juridico-patrimonială care caracterizează sistemul continental de contabilitate, față de concepția financiară care caracterizează sistemul anglo-saxon și nord american. Aceste din urmă este sitetizată printr-un bilanț care informează utilizatorul asupra activului, pasivului și capitalurilor proprii cât și asupra relațiilor dintre aceste elemente, la un moment dat, astfel încât să precizeze, pe de o parte, structura nevoilor agenților economici și, pe de altă parte, sursele de finanțare.

1.3. Cerințe ale analizei financiare privind bilanțul contabil.

1.3.1. Cerințe de formă, cerințe de conținut și auditul financiar-contabil privind bilanțul contabil.

Analiza financiară pe baza bilanțului contabil are drept obiectiv stabilizarea unui diagnostic asupra situației financiare, lichidității, solvabilității și renatbilității agenților economici, care să permite determinara punctelor forte și a slăbiciunilor în manifestarea funcțiilor acestuia privind gestiunea și anume: funcția de investiții, funcția de finanțare, funcția de exploatare și funcția trezoreriei.

În legărueă cu datele contabile obținute la sfârșitul unui anumit exercițiu financiar, prin orelucrarea informațiilor economice în contabilitatea curentă și sintetizarea în bilanț, se pune întrebarea: Sunte ele credibile? Pot constitui baza informațională pentru o analiză financiară corectă?

Normele contabile românești conferă contabilității calitatea de instrument principal de cunoaștere, gestiune și control al patrimoniului și al rezultatelor obținute de agenții economici.

Pentru ca bilanțul contabil sau conturile anuale să poate răspundă necesităților de informare și analiză a utilizatorilor informației contabile, ele trebuie să îndeplineasă următoarele cerințe:

Să poate fi consulatată de către toți cei înzestrați și să poate fi citită cu ușurință. În ceea ce-l privește pe analistul financiar extern, aceste dorește ca informațiile financiar contabile să fie prezentate uniform, să fie complete și să nu i se refuze comincarea lor. Infornațiile financiar-contabile trebuie să fie standardizate și statuate de către normele conatbile naționale.

Să fie utile, carcaterizându-se prin:

relevanță, adică să corespundă fiecărui utilizator

înțelegere, adică să conțină informații puține și simplificate

redarea completă a activității agenților economici

obiectivitate, să satisfacă în mod identic nevoile diferitelor utilizatori

operativitate

comparabilitate.

Să fie corecte, adică garantate prin auditare financiar-contabilă.

Prin audit se înțelege examinarea profesională a unei informații în vederea exprimării unei opinii responsabile și independente prin raportarea ei la un criteriu de calitate în vederea satisfacerii nevoilor unor utilizatori de informații.

Auditul fianciar contabil constă în verificarea și cretificarea bilanțului conatbil sau a conturilor anuale de către persoane autorizate, care să-și exprime opinia cu privire la realitatea, transparența și corectitudinea datelor pe care le cuprinde și care sunt destinate utilizatorilor informației contabile: acționari, creditori, parteneri de afaceri, stat, salariați, etc.

În țara noastră conform legii, verificarea și certificarea bilanțului contabilse face de către cenzori, experți contabili, contabili autorizați și societăți comerciale specializate în expertiza contabilă.

În ceeace privește bilanțul contabil sau conturile anuale, auditul are drept obiectiv verificarea următoarelor aspecte:

Coerența cu datele contabilității curente, prezentarea conform princiliilor contabile și a reglementeărilor în vigoare, luarea în considerare a evenimentelor posterioare datei de închidre a exercițiului financiar.

Anexa care trebuie să cuprindă toate informațiile de importanță semnificativă asupra patrimoniului, situațiilor fianciare.

În mod concret se verifică dacă:

S-au respectat principiile conatbile statuate de Legea contabilității nr 82/1991

S-a efectuat o verificare contabilă a credibilității componenței și a soldurilor fiecărui cont.

Datele din contabilitatea curentă sunt puse de acord cu situația reală a elemenetelor patrimoniale pe baza inventarului.

Există concordanță între contabilitatea sintetică și cea analitică.

Bilanțl contabil s-a întocmit cu respectarea normelor metodologice care îl reglementează.

În privința anexei la bilanț care sevește și ea analizei fifnaciare pe baza bilanțului contabil, se verifică evoluția conturilor prezentate în anexă, mosurile luate de conducerea agenților economici, respectarea metodelor de evaluare a posturilor din bilanț, metode utilizate pentru calcului amortizărilor și provizioanelor.

1.3.2. Necesitatea prelucrării datelor bilanțului contabil.

Bilanțul contabil ca document de sinteză este principala susrsă informațională pentru toți terții interesați de activitatea agentului economic. Dacă informația contabilă constituie punctul de plecare în diagnosticul financiar, un material necesar și în mod special adaptat acestuia, ea nu poate fi acceptată ca atarea de analiza financiară.

Există diferențe între optica contabilă și cea fianciară:

Optica fianciară urmărește alte perspective și fianșități.

Informațiile contabile sunt legale. Prin urmare pe de o parte sunt informații normalizate sau firmalizate.

În opini analiștilor financiari aceste două constrângeri la care este obligată contabilitatea deformează în unele cazuri realitatea economică și financiară a agenților economici, acestea din urmă reprezentând finalitatea analizei și diagnosticului financiar.

Constrângerea juridică constă în metode contabile care, în înregistrarea unor operații, privilegiază aspectul juridic al acestora.

Al doilea aspect menționat, cel de normalizare a contabilității financiare constă într-o serie de convenții și principii contabile obligatoriu de aplicat de către agenții economici.

Analiza financiară nu constată, ci interpretează. Ea prelucrează informațiile contabile în vederea judecării, aprecierii situației agentului economic. Ea adoptă o abordare normativă. Are un rol anticipativ pentru că trasează linii de comportament, oferă variante de evoluții previzibile într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat.

Pentru o reflectare completă a perspectivelor financiare ale agentului econmicse impune o completare a informațiilor conatbile print-un efort coerent de previziune realizat prin indtrumentele analizei fianciare. Analiza finaciară este condus mai mult de bunul simț, trebuind să depisteze caracteristicile financiare semnificative ale agentului economic, să-i perceapă punctele slabe sau forte, să aleagă acele elemente care sunt în măsură să depisteze această slăbiciune sau atuuri, să găsescă priorități, să ierarhizeze după multiple criterii. Aceste demenrsuri trebuie ca în final, să ofere o apreciere pertinentă a situației financiare a agentului economic și să traseze perspectivele sale de evoluție.

Așa cum arată E.Cohen: – un bun diagnostic nu este un criteriu intern de regularizare, ci un criteriu de pertinență în raport cu obiectul său. Analiza finaciară nu are o metodă unică de lucru, ci un ansamblu de instrumente aplicând, într-o situație dată, pe cel pe care îl consideră cel mai potrivit.

Structura bilanțului

Caracterizare

Documentele de sinteză se structurează în:

Bilanț

Contul de “Profit și Pierdere”

Anexa la bilanț

Bilanțul descrie separat elementele de activ și pasiv și permite apariția capitalurilor proprii. Contul de profit și pierdere (Contul de rezultate) este o recapitulare a cheltuielilor și vebiturilor prin care se calculează rezultatul. Anexa completează și comentează informațiile din bilanț și contul de rezultate.

Documentele de sinteză sunt însoțite și de un “Raport de gestiune” care conține:

prezentarea situației unității și evoluția ei previzibilă;

evenimentele survenite după închiderea exercițiului;

participațiile sucursalelor sau subunităților;

activitatea de cercetare-dezvoltare, etc.

Documentele de sinteză trebuie să dea o imagine fidelă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor prin respectarea dispozițiilor Legii Contabilității și a Planului de Conturi General. În structura documentelor de sinteză, trebuie să se regăsească respectate principiile:

continuitatea activității,

permanența metodelor de la un exercițiu la altul,

independența exercițiului.

Prin documentele de sinteză se detaliază în rublici și posturi informașiile cerute de beneficiar pentru a putea judeca corect situația patrimonială, financiară și rezultatul.

Prezentarea documentelor de sinteză se poate face:

în sistem de bază (pentru întreprinderile mijlocii și mari)

în sistem simplificat (pentru întreprinderile mici)

Bilanțul

Bilanțul reprezintă, pentru o întreprindere, starea la un anumit moment a elementelor de activ și de pasiv; starea drepturilor și obligațiilor, precum și rezultatului exercițiului.

Activul bilanțului cuprinde grupele de elemente:

Active imobilizate:

Imobilizări necorporale

Imobilizări corporale

Imobilizări financiare

Active circulante:

Stocuri

Creanțe

Titluri de plasament

Disponibilități

Conturi de regularizare și asimilare

Cheltuieli înregistrate în avanns

Diferențe de conversie-activ

Active de rambursare și obligațiuni.

Pasivul bilanțului curinde grupele de lemente:

Capitalurile proprii

Capitalul social sau individual

Prime legate de capital

Diferențe di reevaluare

Rezerve

Rezultatul reportat

Rezultatul execițiului

Fonduri proprii

Subvenții pentru investișii

Provizioane reglementate

Provizioane pentru riscuri și cheltuieli

Datorii

Împrimuturi și datorii asimilate

Furnizori și conturi asimilate

Datorii față de personal

Datorii față de bugetul statului

Asigurările sociale, creditori și alte datorii

Conturi de regularizare și asimilare

Venituri înregistrate în avanns

Diferente de conversie-pasiv.

ACTIV Prezentarea schematică a bilanțului PASIV

Precizări:

Prezentarea bilanțului poate fi sub formă de tabel sau listă

În bilanț se compară rezultatele exercițiului N-1 și N (precedent și curent)

Posturile bilanșiere sunt grupate după destinație

Rezultatele exercițiului nu apar distinct cu în structura capitalurilor proprii

Conturile de regularizare cuprind, în spacial cheltuieli și venituri anticipate

Efectele de comerț sunt fie creanțe (activ), fie datorii (pasiv)

Posturile înscrise în bilanț trebuie să coresundă cu datele înregistrate în contabilitate, puse de acord cu situația reală de la inventar

Nu se pot compensa posturile de bilanț

Evaluarea în bilanț a elementelor patrimoniale se efectuează la valoarea de intrare în patrimoniu pusă de acord cu rezultatele inventarierii

În acest scop valoarea contabilă (de intrare) se compară cu valoarea de inventar și se procedează:

Pentru elementele de activ, diferența în plus nu se înregistrează

Diferența în minus poate reprezenta după caz:

amortisment (deprecieri ireversibile)

provizioane (deprecieri erversibile).

În ambele cazuri elementele se reflectă la valoarea lor contabilă. Pentru elementele de pasiv, diferențele în minus între valoarea de inventar și valoarea de intrare nu se înregistrează, diferențele în plus se înregistrează prin constituirea de provizioane.

Completarea bilanțului are loc pe baza datelor ultimei balanțe de verificare care cuprinde:

simbolul și denumirea conturilor în ordinea din planul de conturi

soldurile inițiale debitore și creditoare

rulaje debitoare și creditoare

totalul sumelordebitoare și creditoare

soldurile finale debitoare și creditoare

Prin bilanț se verifică egalitățile dublei înregistrări:

totalul înregistrărilor din registrul jurnal și totalul rulajelor debitoare și creditoare din balanță

totalul soldurilor finale debitoare și creditoare din cartea mare și balanță

Prin corelarea evaluării bilanțiere cu datele balanței de verificare se asigură formarea posturilor bilanțiere la valoarea reală, efectivă; crearea imaginii fidele. În acest sens posturile de imobilizări se formează prin însumarea soldurilor conturilor de imobilizări corespunzătoare din care se deduc amortizările și provizioanele.

Similar se procedează la stocuri, creanțe, titluri de plasament, evident, lipsind conturile de amortizări. Datorită caracterului lor sustractiv, conturile de amortizări și provizioane, chiar dacă au funcția de pasiv, apar în activul bianțului alături de conturile la care se referă și pe care le rectifică.

Conturile de provizioane reglementate și pentru riscuri și cheltuieli, datorită caracterului lor de rezerve, se înscriu în mod normal în pasivul bilanțului.

Contul de profit și pierdere

Contul de rezultate este întocmit pe baza conturilor de gestiune, organizate de așa manieră încât să permite calculul soldurilor intermediare de gestiune și a rezultatului.

Conturile de gestiune reflectă pe o perioadă determinată mișcările de cheltuieli și venituri. Contul de profit și pierdere cuprinde: cifra de afaceri, veniturile și cheltuielile exercițiului grupate după natura lor precum și rezultatele exercițiului (profit sau pierdere). Rezultatul exercițiului se defalcă în reziltat curent, rezultat excepțional și impozitul pe profit.

Anexa la bilanț

Caracterizare

Prin anexă la bilanț se asigură explicațiile necesare pentru o mai bună și completă înțelegere a celorlalte documentede sinteză, informațiile fiind prezentate sub altă formă, cu un carcater mai explicit.

Anexa este concepută pentru a completa și explica datele înscrise ăn bilană și contul de profit și pierdere și joacă un rol important ăn obținerea imaginii fidele prin documente anuale.

Prin anexă se cuprind toate informașiile susceptibile de a influența judecarea de către beneficiarii de documente de sinteză, a patrimoniului, situației financiare și a rezultatelor. Anexa conține numai elemente semnificative care determină, influența și apreciază situația economică și financiară a unității patrimoniale.

Structura anexei.

Anexe cuprinde un complex de informații organizate și prezentate în mai multe situații:

active imobilizate

stocuri și producția în curs

creanțe și datorii

provizioane

determinarea rezultatului fiscal

informații suplimentare cu privire la: metodele de evaluare aplicate la diferitele posturi de bilanț și contul de profit și pierdere; menționarea și justificarea cazurilor de modificare a acestora, precum și metodele utilizate pentru calculul amortismantelor și provizioanelor; menționarea motivelor pentru care unele posturi din bilanț și contul de profit și pierdere nu sunt comparabile de la un exercițiu la altul; ale informații semnificative legate de întocmirea bilanțului contabil pentru exercițiul încheat.

Rolul anexei:

Anexa având rolul de informare a beneficiarilor cu elemente semnificative, trebuie să evite unele aspecte care ar îngreune perceperea datelor:

să nu fie prea voluminoasă,

să nu ascundă esențialul,

să nu reediteze elementele din bilanț și contul de profit și pierdere

să nu prezinte bamalități

să nu preia în extenso texte de lege fără a urmări logica acestora.

Respectând aceste cerințe, o anexă bine întocmită trebuie:

să fie accesibilă unu număr mare de utilizatori ceea ce presupune evitarea excesului de tehnicism,

să conțină doar informații semnificative prin importanța lor în relațiiloe cu terții,

să fie concisă și succintă și să permite observarea esențialului.

Totuși nu trebuie pierdut din vedere carcaterul complementar și indisociabil al celor trei documente de sinteză. În concorganță cu acestspect se poate preciza că anexa prin structurasa trebuie să răspundă următoarelor obiective:

să caracterizeze exercițiul financiar (activitate, structură, finanțare, influențe ale mediului extern, reevaluare);

să respecte principiile, regulile și procedeele contbile. În acest scop, să semnaleze eventualel derogări și să recizeze calea urmată mai ales legat de evaluare (metode folosite);

să fie precizări asupra bilanțului și contului de rezultate pentru a contribui la crearea unei imagini fidele, asupra acelor elemente care necesită concentrări și informații suplimentare;

să răspundă acelor necesități informașionale legate de creanțe, angajamente financiar.

În consecință, elementele anexei se pot grupa în două catgorii:

explicația datelor din conturi,

informații suplimentare derivate din insuficiența informare oferită de bilanț și contul de rezultate.

Explicația datelor de bilanț vizează:

precizarea derogării referitoare la conturile anuale

prezentarea metodelor de evaluare folosite

explicarea diferențelor dintre elementele aceluiași rublici ale exercițiului.

Informațiile suplimentare urmăresc următoarele aspecte:

datele referitoare la capital, cifra de afaceri, impozite, rezulatul exercițiului, numărul de persoane participant la profit pe o perioadă mai îndelungată.

Precizări complementare legate de activitatea inclusiv rezultatul exercițiului (mărimea salariilor, cheltuielile sociale, rezerve, dividende, etc.)

angajamente care nu apar în bilanț.

date privind structura filialelor și participanților (capital, rezerve, cifra de afaceri, rezultate).

Analiza bilanțului.

Bilanțul și contul de rezultate stau la baza numeroaselor analize efectuate atât de întreprindere cât și de terții cu care intră în legătură. Ca urmare și obiectivele analizei vor fi diferențiate și vor determina metode de analiză diferite.

gestiunea

INTERNĂ serviciile întreprinderii

provizioanele

Analiza evaluarea

bilanțului acționarii

renatabilității

Investițiile cunoașterea

EXTERNĂ financiare solvabilități

stabilirea unei baze

Organe de date fianciare

centrale ca sursă de

informații

Capitolul 2.

Contul de rezultate – instrument de evaluare și calcul a cheltuielilor și veniturilor. Structura cobtului de rezultate.

3.1. Contul de rezultate – instrument de evaluare și calcul a cheltuielilor și veniturilor.

Dacă bilanțul exprimă starea patrimonială la care s-a ajuns la încheierea exercițiului, atunci contul de rezultate exprimă cum s-a ajuns la respectiva stare patrimonială finală, care au fost fluxurile de venituri și de cheltuieli care au marcat traectoria evoluției întreprinderii de la început până la sfârșitul exercițiului.

Contul de rezultate – sintetizează, deci, fluxurile economice, respectiv cheltuielile și veniturile perioadei de gestiune, rezulate din activitatea de exploatare, financiară și excepționașă.

Cheltuielile – constituie ansamblul elementelor de costuri suportate de întreprimdere în cursul exercițiului:

consumuri de materii prime (cumpărări + stoc inițial – stoc final),

cheltuieli de personal (salarii + cheltuielile sociale),

amotrizări și provizioane calculate în cursul exercițiului,

valoarea contabilă a elementelor de activ cedate, distruse sau dispărute etc.

Veniturile – cuprind valoarea tuturor actelor de îmbogățire (legală) a întreprinderii legate sau nu de activitatea sa normală și curentă. Partea preponderentă a veniturilor o constituie cifra de afaceri realizată de întreprindere cu terții în cursul exercițiului activitățile sale normale și curente.

Drept urmare, la venituri se cuprind:

vânzările (facturate clienților),

creșterea stocurilor de producție în curs (neterminată) și a stocurilor de produse finite,

reluării asupra amortizării și provizioanelor,

dobânzile.

Diferența dintre venituri și cheltuieli constituie rezulatul exercițiuli.

În cursul exercițiului financiar, faptele economice referitoare la viața unității economico-sociale sunt înregistrate în contabilitate și analizate prin intermediul conturilor. La închiderea exercițiului este necesar să exploatăm această muncă și să vedem cum datle contabile, prin sinteză ne aduc informații capabile să eficientizeze gestiunea unității economico-sociale. Ca urmare, se calculează rezultatul din activitatea desfășurată. El se calculează în contabilitate genrală ca un rezultat global, pentru o perioadă de timp denumită rezulatul parțial, “pe operație”.

Rezultatul este evaluat pe două căi:

prin contul de rezultate, și

bilanț

Prin prezentarea bilanțului s-a arătat că aceasta oferă imaginea generală asupra patrimoniului și rezultatului global obținut, fără să explice elementele și factorii concreți care au condus la obținerea lui. Prezentarea acestora se face cu ajutorul unui alt document de sinteză contabilă și anume – “Contul de rezulate”.

Cu ajutorul lui se evidențiază modificarea de ansamblu a situației nete în sensul creșterii sau diminuării, se oferă informații detaliate privind elementele și factorii care au condus la aceste modificări și se explică modul cum a fost generat rezultatul.

În cinsecnță, bilanțul se poate compara cu o “fotografie” la un moment dat a situației patrimoniale a unității economico-sociale, iar contul de rezulate cu “un film” al activității, având ca punct de plecare ziua “j” și ca sfârșit ziua “j+x”.

Bilanț la 31/12/n-1 Bilanț la 31/12/n Contul de rezultate

“Photo” “Film” “Photo”

Polii care au funcționat ca plecări de fluxuri constituie resursele unității și sunt plasate în pasiv (capitaluri). Polii care au funcționat ca sosiri de fluxuri sunt utilități (întrebuințări) și se trec în actov (imobilizări, stocuri, clienți, trezorerie). Rezultatul apare cu o rezultantă a variației diverselor valori active și pasive, deci cu o consecință modificărilor din structura patrimoniului.

Bilanțul și contul de rezultate examinează rezultatele din două puncte de vedere diferite:

incidența activității asupra patrimoniului

antecedentele directe (cheltuieli și venituri) asupra rezultatului.

Având bilateritatea se desfășoară orice activitate economică legală care să conducă la o rentabilitate scontată, întreprinderea concentrază o complexitate de acțiuni economice și financiare. Drept urmare veniturile și cheltuielile sunt generate în princpal de trei domenii de activitate: (vezi fig. nr. 2.1)

de exploatare (de bază) privind sectoarele industriale, investiționale, comerciale și/sau de prestări de servicii.

financiară privind participațiile la capitalurile altor sociatăți și alte acțiuni de plasament. Ambele formează activitatea curentă a întreprinderii.

excepțională privind amenzile și penalitățile pentru cumpărări și pentru vânzări (percepute sau plătite de întreprindere), perivind cesiunea unor elemente de activ, etc.

Fig. nr. 2.1. Structura veniturilor și cheltuielilor pe principalele domenii de activitate

Rezultatul exercițiului se determină distinct pentru activitatea de exploatare (Rexp), pentru activitatea financiară (Rfin) și pentru activitate excepțională (Rexce), astfel:

În unele țări, rezultatele exercițiului sunt structurate nu în funcție de natura lor economică, expusă mai sus, ci în funcție de adresa lor, de centrele de costuri, de funcțiunile întreprinderilor cum sunt:

rezultatele din fabricație

rezultatele din vânzări

rezultate din cercetare

rezultate din administrație, etc.

În ipoteza în care într-o anumită perioadă veniturie sunt egale cucheltuielile ecuația de echilibru fundamentală a contabilității generale este:

Veniturile exercițiului corespund unei creșteri a activelor patrimoniale (a creanțelor sau disponibilitîților bănești), iar cheltuielile exercițiului determină o creștere a pasivului patrimonial. Cu alte cuvinte, veniturile apar ca o “sursă de îmbogățire” care duce la creșterea situației nete, iar cheltuielile reprezintă o “sărăcire” care determină o reducere a situației nete sau o depreciere a activelor.

Dacă în decursul unui exercițiu veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, creșterea activelor patrimoniale este mai mare decât creșterea pasivelor patrimoniale, iar diferența dintre acestea reprezintă profitul exercițiului care pentru restabilirea echilibrului se adaugă la capitalurile proprii, la pasiv.

PROFIT

În literatura și prsctica de specialitate se susțin opinii controversate asupra momentului în care trebuie calculate rezultatele:

pe faze ale circuitului economic,

cu ocazia obținerii și stocării producțieie finite,

în momentul facturării și livrării producției către beneficiar,

în momentul încasării echivalentului producțieie livrate,

la expirarea perioadeide garanție acordate beneficiarilor, etc.

Aceste controverse se aduc în special între susținătorii imaginii fidele în contabilitate și susținătorii prudenței contabile.

Susținătorii imaginii fidele – în contabilitate cer ca rezultatele să fie contabilizate progresiv pe etape ale circuitului economic. În această variantă de lucru plățile sunt incluse la cheltuieli în mometul în care veniturile corespunzătoare sunt contabilizate. Ca urmare, dacă veniturile se contabilizează în momentul stocării producțieie nedeterminate, semifabricatelor și produselor finite, atunci si plățile se înscriu la cheltuieli în aceași fază a circuitului economic. Acest sistem de lucru se aplică în majoritatea statelor europene.

Susținătorii prudenței contabile – cer ca veniturile să se contabilizeze numai în momentul vânzării producției, când există o certitudine în ceea ce privește obținerea rezulatelor. În acest caz plățile se trec la cheltuieli în momentul ieșirilor din stoc a producțieie vîndute. Această concepție este aplicată în tprile anglo-saxone.

2.2. Structua contului de rezultate

Prin planul contabil general, rezultatul exercițiului se definește ca fiind “teoretic egal cu diferența dintre veniturile și cheltuielile exercițiului cât și cu variația capitalurilor proprii între începutul și sfârșitul exercițiului”.

Contul de rezultate prezintă la închiderea exercițiului sinteza cheltuielilor și veniturilor. Acestea sunt structurate având la bază criterii economice. Conform acestor criterii, modelul global al contului de rezultate se prezintă astfel:

Rezultatul operațiilor de exploatare repretintă diferența dintre Veniturile și Cheltuielile deexploatare referitoare la operațiile curente de producție și vânzare, rezulatul financiar, diferența tintre fenituri și cheltuieli financiare, iar rezultatul excepțional, diferența dintre veniturile și cheltuielile excepționale. Suma algebrică a celor trei rezulate reprezintă profitul impozabil sau pierderea netă.

Prin scăderea din profitul impozabil a impozitului pe profit se determină profitul net.

Contul de rezulate se poate structura și de o manieră detaliată, conținutul său oferind informații care explică rezultatul financiar.

În acest caz el cuprinde:

Venituri din exploatare

Cifra de afaceri este suma vânzărilor de mărfuri (activitate de comerț constând în cumpărarea și revânzarea mărfurilor în aceași stare) și producția vândută care corespunde vânzărilor de produse finite și servicii (activitatea industrială și/sau servicii).

Producția stocată corespunde variației stocurilor de produse finite, produse sau servicii în curs de execuție evaluate la preț de vânzare (majorat sau diminuat) între data de închidere și data de deschidere a exercițiului.

Producția imobilizată, corespunde activitîților efectuate pentru ea însăși și care nu sunt destinate pieței, dar constituie imbilizări corporale pentru unitate.

Subvebțiile exploatării sunt ajutoare acordate unităților economico-sociale de stat sau colectivităților publice.

Alte venituri din exploatre cuprind redevențele primite pentru brevete sau mărci, restituiri de chirii pentru imoblile, etc.

Cheltuielie de exploatare

Costul de aprovizionare al mărfurilor vândute – se determină în mod diferențiat, în funcție de metoda de contabilizare a stocurilor și operațiilor cu mărfuri.

Cheltuieli cua materiale, lucrîri și servicii primite de la terți – corespunde consumului de materii prime sau materiale consumabile în cursul exercițiului și numeroaselor servicii spus “exterioare” utilizată de unitatea economico-socială, cheltuieli de întreținere și reparații, alocație, documentare, onorarii, publicitate, protocol, deplasare, servicii poștale, bancare, etc.

Cheltuieli de personal – regrupează salarii brute și cheltuieli sociale (cotizații patronale la organisme sociale sau mutuale).

Impozite, taxe și vărsămine asimilate – sunt vărsăminte obligatorii către stat. Nu cuprinde TVA care, deregulă, nu este o cheltuială pentru unitate, și nici impozitul pe profit care face obiectul unei rublici specifice după cheltuielile excepționale.

Cheltuieli cu amortizările și provizioanele – corespund depreciarilor suferite în cursul unui exercițiu de elementele de activ sau creșteri de datorii potențiale ale unității figurând în pasivul bilanțului (provizioane reglementate și pentru riscuri și cheltuieli).

Alte cheltuieli – regrupează elementele diverse, nemenționate înrubricile precedente.

Venituri financiare

La această poziție se înregistrează pe prim loc revenirile (dobânzi și dividende) provenite din titluri sau creanțe, posedate de unitate.

Apoi apar câștigurile cu caracter financiar (din schimb valutar, din plusuri valorice realizate prin concesionarea valorilor de plasament, sconturile obținute de la furnizori).

Cheltuieli financiare

Se includ la această poziție dobânzile la împrumuturile primite. Pierderi din schimb valutar. Minus valoarea asupra cesiunilor, valorilor mobiliare de plasament și reducerile de preț acordate clienților pentru încasarea creanțelor de la ei înainte de scadență (sconturi).

Veniturile și cheltuielile financiare au un caracter curent, deoarece operațiile care le generează sunt perațiuni obișnuite (curente).

Veniturile excepționale

Cuprind: despăgubirile si amenzile încasate, subvențiile pentru investiții virate la venituri, donații primite, venituri din cesionarea activelor (prețul de vânzare al activelor fixe cesionate).

Cheltuieli excepționale

Cuprind: despăgubirile, amenzile, penalitățile plătite, donații și subvenții acordate, cheltuieli privind activele cedate (perțul de vânzare este mai mic decât valoarea contabilă a activelor cedate).

Veniturile și cheltuielile excepționalesunt generate de operații având, în general, un caracter neobișnuit. Nu fac parte din gestiunea curentă a unității.

2.3. Modele de conturi de rezultate

a). MODELUL FRANCEZ

Planul Contabil General permite prezentarea contului de rezultate sub una din următoarele forme:

prezentarea în tablou (schema orizontală)

prezentarea în listă (schema verticală)

Conform Planului Contabil General din 1982 se disting patru niveluri de cheltuieli și trei de venituri:

Cheltuieli și venituri din exploatare, din a căror confruntare apare rezultatul exploatării.

Cheltuieli și venituri finaciare din confruntarea cărora apare rezultatul financiar.

Cheltuieli și venituri excepționale din a cîror confruntare apare rezultatul excepțional.

În sfârșit, alături de cheltuieli pot apare elemente globale: participarea salariaților la fructul expansiunii și impozitul pe profit.

Dotațiile asupra amortismentului și provizioanelor sunt repartizate între primele trei niveluri, dupî originea deprecierii constatate: din exploatare, financiare sau excepțională. În sens invers, reajustarea lor, se realizează tot în trei niveluri.

Rezultatul se poate măsura pe paliere succesive:

Rezultatul exploatării înaintea cheltuielilor financiare conține elementele de nivel (1).

Rezultatul curent, înaintea impozitării, conține elemente de nivelul (1) și (2).

Rezultatul excepțiunal, numai elemente de nivelul (3).

Rezultatul net (profit sau pierdere), elemente de nivel (1), (2),(3) și (4).

Precizări asupra elementelor contului de rezultate:

Cheltuielile sunt înregistrate în afara taxelor recuperabile și a veniturilor, în principiu în afara taxelor colectate.

În cursul exercițiului pot interveni reduceri de cheltuieli sau venituri: Rabat, Ramize, Risturne, Restituiri aferente vânzărilor sau cumpărărilor. În virtutea principiului non-compensației se separă o cheltuială, un venit sau diminuarea lor. Dar în momentul sintezei se regrupează, apărând în calitate de cheltuieli nete (diminuate) sau venituri nete (diminuate cu reducerile lor).

Se face o distincție netă între cheltuieli și plăți, venituri și încasări, elementele rezultatului fiind cheltuieli și venituri. Totuși în contul de rezultate se înregistrează două feluri de cheltuieli:

cele mai apropiate de plăți;

cheltuielile calculate, mai puțin apropiate de plăți: dotații asupra amortismentelor și provizioanelor care nu se măsoară imediat, și se estimează la închiderea exercițiului.

Cumpărările și vânzările. Cumpărările se tratează drept cheltuieli (întrebuiențări definitive) și nu ca Actie (întrebuințări transformabile). Simetric, se tratează vânzările ca venituri (resurse definitive). Cumpărările se virează în Debitul contului de rezultate ca și alte cheltuieli, iar vânzările în Creditul, alături de alte venituri. Este corolarul metodei inventarului inermitent rezervat contabilității genarale prin PCG. Inventarul permanent este rezervat contabilității analitice.

Stocurile se împart în stocuri intrate (mărfuri si aprovizionări) și ieșite (în curs și produse finite). În contul de erzultate se transferă variația lor.

Pentru o comparare imediată și ușoară cheltuielile și veniturile apar în contul de rezultate în două coloane: cifre pentru exercițiul curent, cifre pentru exercițiul precedent.

Model al contului de rezultate

Informații complementare.

Între sistemul contabil simplificat, de bază și dezvoltat, apar diferențieri mai sensibile în ceea ce privește contul de rezultate. Posturile acestuia sunt mai numeroase.

Sistemul dezvoltat propune un Tablou al soldurilor intermediare de gestiune:

Marja comercială = vânzări de mărfuri – contul de aprovizionare al mărfurilor vândute în cursul exercițiului.

Producția exercițiului = producția vândută + producția stocată (variația) + producția imobilizată.

Valoarea adăugată = producția exercițiului + marja comercială – consumurile exercițiului provenind de la terți.

Excedentul brut al exploatării = valoarea adăugată + subvențiile exploatării – impozite, taxe și vărsăminte asimilate – cheltuieli de personal.

Rezultatul exploatării = excedent (sau insuficiență) brut al exploatării + reluările asupra cheltuielilor de exploatare și transferurile de cheltuieli + alte venituri – dotații asupra amortismentelor și provizioanelor – alte cheltuieli.

Rezultatul curent înaintea impozitării = rezulatul exploatării + venituri financiare – cheltuieli financiare.

Rezultatul excepțional = venituri excepționale – cheltuieli excepționale.

Rezultatul exercițiului = rezultaul curent inaintea impozitării + rezultatul excepțional – participația salariaților la fructul expansiunii – impozite asupra profitului.

Calculul plusvalorii sau minusvalorii asupra cesiunii elemntelor de activ (incluse în rezultatul excepțional de mai sus) = venituri din cesiunea elemnetelor de activ – valoarea contabilă a elementelor de activ cedate.

Sitemul dezvoltat mai propune:

O scemă de determinare a capacității de autofinanțare a exercițiului, plecând de la posturile contului de rezultate;

Un Tablou de întrebuințare și resurse ale exercițiului (tablou de finanțare) în cont și în listă.

Tabloul de repartizare funcțională a cheltuielilor de exploatare aparține contabilității analitice. El permite clasificarea cheltuielilor de exploatare pe funcțiuni ale unitîții economico-sociale.

b). MODELE DIN EUROPA

Directiva a patra a CEE conține patru scheme de prezentare a contului de rezultate (orizonat și vertical după natura cheltuielilor sau centrul de costuri și originea veniturilor). Statele membre pot folosi oricare din aceste scheme:

c). MODEL ÎN SUA

Scietatea americană prezintă Contul de Rezultate după schema verticală și centre de costuri indicând la sfârșit linia cu rezultatul prin acțiuni.

Venituri (1)

Costuri aferente veniturilor (2)

Marja brută (3) = (1) – (2)

Alte cheltuieli de exploatare

Rezultatul operațional

Alte venituri și cheltuieli

Rezultat curent înaintea impozitării

Impozitul pe profit

Rezultat net

Rezultat prin acțiune.

d). MODLE ÎN ROMÂNIA

Ex. Ex.

N N-1

VENITURI DIN EXPLOATARE

1. Venituri din vânzări de mărfuri

Venituri din producția vândută

CIFRA DE AFACERI (1+2)

Producția stoactă

Producția imobilizată

PRODUCȚIA EXERCIȚIULUI (2+3+4)

Subvențiile din exploatare

Alte venituri din exploatare

Venituri din provizioane privind exploatarea

CHELTUIELI DE EXPLOATARE

Costul mărfurilor

Cheltuieli cua metrii prime și materiale consumabile

Cheltuieli privind combustibilul, energia și apa

Cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți

Cheltuieli cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate

Salarii personal

Cheltuieli cu asugurări și protecție socială

Alte cheltuieli de exploatare

Cheltuieli cu amortizările și provizioanele

REZULTATUL DIN EXPLOATARE

Profit

Pirdere

IV. VENITURI FINANCIARE

Venituri din participații, alte imobilizări financiare și

creanțe imobilizate

Venituri din plasamente cesionate

Venituri din diferențe de curs valutar

Venituri din dobânzi

Alte venituri financiare

Venituri din provizioane

CHELTUIELI FINANCIARE

Pierderi din creanțe legate de participații

Cheltuieli nete privind plasamentele cesionate

Cheltuieli din diferențe de curs valutar

Cheltuieli cu dobânzi

Alte cheltuieli financiare

Cheltuieli financiare privind amortismentele și

provizioanele

REZULTATUL FINANCIAR

Profit

Pierdere

REZULTATUL CURENT AL EXERCIȚIULUI

Profit

Pierdere

VENITURI EXCEPȚIONALE

Venituri din operații de gestiune

Venituri din operații de capital

Venituri din amortițări și provizionane

IX. CHELTUIELI EXCEPȚIONALE

Cheltuieli excepționale privind operațiile de gestiune

Cheltuieli privind operațiile da capital

Cheltuieli excepționale privind amortizările

și provizioanele

REZULTATUL EXCEPȚIONAL AL EXERCIȚIULUI

Profit

Pierdere

REZULTATUL BRUT AL EXERCIȚIULUI

Profit

Pierdere

IMOZITUL PE PROFIT

REZULTATUL NET AL EXERCIȚIULUI

Profit

Pierdere

Contul de rezultate permite degajarea câtorva mărimi contabile de maximă importanță pentru gestionarea patrimoniului, după cum rezultă din forma următoare a contului de rezultate:

Din modelele prezentate reiese faptul că atât în bilanțul contabil cât și în contul de rezultate este reprezentat rezultatul net (profit sau pierdere). Dacă bilanțul constată rezultatul, contul de profit și pierdere îl determină și explică.

Bilanțul pune rezultatul în relație cu structura patrimonială (optica stocurilor) iar contul de rezultate cuoperațiile între unitate și terți, care determină intrări și ieșiri în și din patrimoniu (optica fluxurilor).

2.4. Contul de “profit și pierdere” – sursă de informare pentru determinarea rezultatelor întreprinderii

Contul de profit și pierdere reprezintă un document contabil de sinteză, prevăzut de Legea Contabillității care concentrează veniturile și cheltuielile unei întreprinderi pentru o perioadă dată și explică modul de formare a rezultatelor. Într-o manieră generală, el oferă informațiile necesare pentru înțelegerea și explicarea profitului sau pierderii înregistrate de agentul economic.

Contul de profit și piedere cuprinde:

toate veniturile generate de activitatea întreprinderii pe parcursul exercițiului

toate cheltuielile aferente, pe parcursul aceleiași perioade.

Veniturile corespund resurselor obținute prin realizarea operațiilor industriale, comerciale, fianciare, excepționale, iar cheltuielile corespund resurselor consumate cu ocazia realizării acestor operațiuni.

În consecință, compensarea veniturilor obținute cu chektuielile efectuate permite obținerea unui rezultat global de tipul:

Contul de profit și pierdere prezintă un ineteres dublu:

permite determinarea unui rezultat global și formularea unei aprecieri de ansamblu asupra performanțelor economico-finaciare ale perioadei.

permite recapitularea exhaustivă a elementelor de venituri și cheltuieli care au contribuit la realizarea lui și identificarea factorilor favorabili sau nefavorabili care l-au influențat. Astfel, scăderea rezultatului exercițiului poate fi generată de creșterea necontrolată a costului de achiziție a unor materii prime, de îndatorarea excesivă și creșterea cheltuielilor financiare, de scăderea ritmului vânzărilor.

Din punct de vedere al formei, “Contul de profit și pierdere”, respectiv “Contul de rezultate” se poate prezenta diferit în funcție de :

criteriul reținut pentru clasificarea veniturilor și cheltuielilor;

modul de raportare a veniturilor la cheltuieli.

În structura veniturilor și cheltuielilor, practica românească, precum și cea franceză, a adoptata clasificarea după natură, în timp ce contabilitatea anlo-saxonă privilegiază gruparea după destinație sau pe funcții.

În ceea ce privește prezentarea sub formă de “cont”, veniturile și cheltuielile apar în două coloane distincte: soldul este înscris după caz în coloana de venituri (pierderi) sau de cheltuieli (profitul).

Prezentarea “în listă” permite evidențierea veniturilor, cheltuielilor și a rezultatelor pe operațiuni.

Contul de rezultate simplificat sub “sub formă de listă”

Acest mod de prezentare are avantajul separării rezultatului exploatării de cel provenind din operațiuni financiare ș iexcepționale. Rezultatul net este obținut prin corectarea sumei algebrice a celor trei rezulate cu impozitul pe profit.

Indiferent de forma de prezentare, informațiile contului de profit și pierdere sunt structurate pe tipuri de activiatate, care se identifică cu înseși operațiunile economico-financiare desfășurate de un titular de patrimoniu într-o perioadă de gestiune. Astfel, operațiunile legate de activitatea de bază a întreprinderii (industrială sau comercială) care se identifică cu obiectul de activitate al acesteia, formează operațiunile curente. Aceste operațiuni au un caracter ordinar, obișnuit, repetitiv și cuprind atât operațiunile de exploatare, cât și cele financiare. Operațiunile excepționale au un caracter accidental, nerepetitiv.

În țara noastră contul de profit și pierdere se întocmește obligatoriu de către toate unitățile patrimoniale, fie în sistem de bază (unități mari), fie în sistem simplificat (uitățile mici și mijlocii).

Capitolul 3.

Analiza cifrei de afaceri.

În condițiile actuale, cînd factorii pieței primează în istemul de variabile care explică rezultatele unei întreprinderi, analiza cifrei de afaceri este esențială pentru apreciarea locului întreprinderii în sectorul său de activitate, a poziției sale pe piață, a aptitudinilor acesteia de a lansa respectiv de a dezvolta diferite activități într-o maieră profitabilă. În funcție de nivelul cifrei de afaceri se poate preciza dacă întreprinderea este suficient de importantă, dacă are semnificație raportarea rezultatelor sale la cele ale sectorului, respectiv dacă partea sa de piață e neglijabilă, putându-se lua decizii startegice în consecință.

Analiza cifrei de afaceri trebuie să se raporteze permanent la poziția strategică a firmei. O întreprindere care dispune de o poziție starategică favorabilă este, de regulă, mai dinamică și mai profitabilă decât alte întreprinderi din același sector; o întreprindere fărăr forță staretegică va avea, mai devreme sau mai târziu, rezultate negative.

Conceptul, cifra de afaceri poate fi abordată ca: cifra de afaceri totală, cifra de afaceri medie, cifra de afaceri marginală, cifra de afacri critică.

Cifra de afaceri totală (CA) reprezintă volumul total al afacerilor unei firme, evaluate la prețurile pieței (respectiv încasările totale).

Într-o definiție dată de Ordinul Experților Contabili din Franța se apreciață că cifra de afaceri reprezintă valoarea afacerilor realizate de întreprindere cu terții prin exercitarea curentă a activității sale profesionale. În regulamentul privind aplicarea Legii Contabilității din țata noastră se precizează că cifra de afaceri se calculează prin însumarea veniturilor realizate din livrări de bunuri, executarea de lucrări și prestarea de servicii (exclusiv remizele și alte reduceri acordate clienților).

Cifra de afaceri medie (CA) reflectă încasarea realizată pe unitatea de produs sau serviciu.

Unde: Q – reprezintă volumul fizic al vânzărilor

Cifra de afaceri marginală (CAm) exprimă variația încasărilor unei firme (ΔCA) generată de creșterea sau scăderea cu o unitate a cantității vândute (ΔQ).

Cifra de afaceri critică (CAmin) reprezintă acel nivel al încasărilor la care se asigură acoperirea cheltuielilor, pragul de la care firma începe să producă beneficii:

Unde: Ch F – reprezintă suma cheltuielilor fixe

Rchv – rata medie a cheltuielilor variabile

Între indicatorii cifrei de afaceri (totală și marginală) se desprind următoarele corelații:

cifra de afaceri narginală este nulă când cifra de afaceri totală atinge valoarea maximă;

cifra de afaceri marginală este pozitivă când încasarea totală crește;

cifra de afaceri marginală ia valori negative când încasarea totală scade.

Analiza corelațiilor dintre indicatorii cifrei de afaceri poatefi aprofundată și completată cu aspecte particualre, în funcție de tipul de piață și de concurență.

Pentru întreprinderile producătoate capacitatea cifrei de afaceri de a reflecta activitatea unei întreprinderi depinde de natura sectorului de activitate. Astfel, în sfera producțieie de bunuri materiale, acest indicator poate da o imagine deformată asupra activității reale, care cuprinde, pe lângă producția vândută, pe cea stocată și imobilizată. În sfera serviciilor (care nu se pot stoca) și a distribiției, cifra de afaceri reflectă corespunzător nivelul activității desfășurate.

Analiza evoluției în timp a cifrei de afaceri

Pentru definirea cadrului general în care se înscrie activitatea întreprinderii se folosesc mărimile absolute și ritmurile de creștere (cu bază fixă, cu bază în lanț și ritmuriel medii). Mărimile absolute caracterizează evoluția cifrei de afaceri la modul cel mai general. Mărimile relative arată proporția de creștere a cifrei de afaceri față de o anumită bază de comparație. Examinarea lor pe mai multe exerciții permite stabilirea tendinței activității întreprinderii: creșterea puternică sau slabă, stabilitate, regresie lentă sau rapidă.

Identificarea stării reale a întreprinderii prezintă o deosebită imortanță pentru definirea starategiei acesteia. Este ușor de înțeles că problemele întreprinderiinu sunt aceleași dacă ea se află în fază de creștere sau în fază de declin. La o întreprindere la care dinamica cifrei de afaceri înregistrează o creștere puternică, deciziile starategice sunt orientate spre asigurarea unui control al dinamicii costurilor și mai ales spre găsirea unor soluții de acoperire a nevoilor financiare. În schimb, la o întreprindere a cărei activitate stagnează se va urmări schimbarea strategiei de produs, găsirea unor noi debușee etc., corelate cu controlul costurilor.

Cifra de afaceri este, în mod normal, înregistrată în unități monetar curente (lei curenți). În perioada de puternică creștere a prețurilor, dacă nu se procedează la corelarea cu inflația, informațiile își pierd mult din fiabilitate, iar concluziile analizei sunt deformate. Inflația are efecte la toate nivelurile: flux de exploatare, flux de finanțare, structură patrimonială, etc., întrucât antrenează variații nominale cărora nu le corespund variații reale ale activității. Evitarea erorilor de judecată și aprecierea performanțelor reale ale unităților impun cu necesitate luarea în calcul a efectelor inflației.

Rata de creșteer reală a cifrei de afaceri se calculează după relația:

Unde: Rc – reprezintă rata de creștere a cifrei de afaceri constate

Rp – rata de creștere a prețirilor.

Analiza structurii cifrei de afaceri

Fiecare nivel al cifrei de afaceri corespunde unei anumite structuri a activității. Structura cifrei de afaceri reflectă proprția dintre activizîți, sorimente, grupe, sectoare care formează nomenclatorul unei întreprinderi.

Analiza structurii cifrei de afaceri are ca obiectiv identificarea variațiilor înregistrate pe diverse trepte structurale, explicarea acerstor variații ș ia implicațiilor lor asupra rezultatelor economico-financiare ale întreprinderii. Într-o întreprindere poate fi identifcată o veriatate de trepte de analiză structurală: tip de activitate, sector de activitate, grupe de produse, produse, referințe, secții, unități și tipuri de unități, categorii de clientelă, etc.

Metodologic, analiza se bazează pe mărimile relative de structură. Pentru comparații între exerciții și între firme este operațională folosirea coeficientului de concentrare (Gini-Struck).

Unde: gi – ponderea activității, a produsului “i” în cifra de afaceri totală

n – este numărul determeni ai seriei

Acest coeficient poate lua valori între 0 și 1. Apropierea de “1” arată că în structura activității sunt câteva produse care dau cea mai mare parte din cifra de afaceri. Apropierea de “0” semnifică o distribuție relativ uniformă a vânzărilor pe structurile implicate în calcul.

Analiza cifrei de afaceri pe tipuri de acivități este esențială pentru înțelegerea strategiei firmei și poziției acestuia pe piață. În acest scop se urmărește evoluția componentelor cifrei de afaceri, și anume: producția vândută, vânzări de mărfuri, prestări servicii. În funcție de natura sectorului de activitate, fiecare din componente se aprofundează pe structuri specifice.

În cadrul întreprinderilor de turism analiza structurii încasărilor se poate face și prin includerea unor criterii specifice: forme de cazare, tipuri de unități , categorii de turiști, categorii de încadrare a bazei materiale etc. O astfel de abordare are menirea de a reflecta:

Contribuția fiecărei forme de turism, forme de cazare, tip de unitate la modificarea rezultatelor globale;

Modul de exploatare a unităților de bază și a celor complementare, în corelație cu specificul zonei turistice și cu intensitatea sezonalității;

Diversificarea activității de cazare pe tipuri de unități, în concordanță cu solicitările turiștilor;

Calitatea prestațiilor efectuate.

Vânzările de mărfuri cu amănuntul ale uităților de turism pot fi structurate pe tipuri de unitîți și pe categorii de ăncadrare a acestora. De asemenea, se poate pune în evidență o structură specifică și anume:

producție culinară;

mărfuri vândute în stare în care au fost cumpărate.

Analiza cifrei de afaceri pe produs

Investigarea cifrei de afaceri la nivelul firmei nu permite aprecieri asupra gradului de satisfacere a cererii în structură, asupra contribuției fiecăruli produs la evoluția vânzărilor totale. De aceea, în definirea strategiei firmei, în fundamentarea programelor de aprovizionare și vânzare este utilă cunoașterea rezultatelor pe diverse trepte structurale (grupă de produs, familii de produse, atricole, modele, referințe,etc).

La nivelul unei întreprinderi comerciale, sortimentul comercial, adică ansamblul de atricole și servicii asociale oferite de acesta, se stabilește în funcție de :

natura cererii în zona respectivă;

oferta furnizorilor (imaginea mărcii producătoare, volumul și structura ofertet, susținerea materială și financiară a distribuției);

concurența locală (numărul firmelor concurente, cota-parte de piață a acestora, sortimentul comercial, prețurile preacticate);

obiectuvele firmei (cifra de afaceri, preț, rentabilitate).

În analiza cifrei de afaceri pe produs este operațională metodologia prezentată pe total (abateri, indici de creștere), care permite aprecierea globală a evolției și realizării acestuia.

Analiza poate fi completată prin utilizarea unor indicatori specifici, cun sunt:

amploarea gamei sortimentale, care prezintă numărul de familii de produse comercializate;

lărgirea gamei sortimentale, exprimată prin numărul de modele din fiecare familie;

profunzimea, care exprimă numărul de referință (talie, culoare) din fiecare model.

Pentru comparații în timp și spațiu se utilizează:

indicele sortimentului comercial = NS1 / NS0 x 100

NS1 , NS0 numărul de produse comercializate de întreprindere în perioada curentă, respectiv precedentă;

rata de servire absolută = x 100

∑ NS – numărul de produse oferite pe piață

greutatea specifică vânzărilor sortimentelor (cai) în cifra de afaceri totală (CA);

gi = x 100

gradul de apel:

gardul de apel = x 100

Primii doi indicatori caracterizează global strategia de produs la nivelul întreprinderii: de stabilitatate, respectiv de diversificare sortimentală. Ultimii doi au o valoarea cognitivă ridicată și stau la baza deciziilor de echilibrare a fluxului clientelei în diferite sectoare de vânzare, de activizare a unor “zone reci” prin implementarea unor produse cu grad de apel ridicat. Ponderea cifrei de afaceri pe produs în cifra de afaceri totală trebuie corelată cu liniaritatea la sol de care dispune produsul respectiv, pentru a aprecia măsura în care poate fi repetat de clientală și comercializat. Elaborarea strategiei comerciale eficiente privind sortimentul unei întreprinderi comerciale nu este posibilă fără studierea atentă a ciclului de viață al produselor, a implicațiilor acestuia asupra poziției firmei pe piață și a situației economico-financiare.

Schema 3.1 sintetizează cele patru faze clasice ale cicluli de viață al produsului și incidența lor cu rezultatele și pozișia pe piață a firmei.

Fig. 3.1 Legătura dintre ciclul de viață al produselor si rezult. economio-fin.

Faza de lansare este caracterizată prin pătrunderea progresivă a produsului pe piață, prin constituirea rețelei de de distribuție, printr-o concurență slabă. Cifra de afaceri este scăzută.

În faza de creștere are loc fidelizarea clientelei, maturizarea ciecuitului de distribuție, stabilizarea părții de piață și exacerbarea concurenței. Cifra de afaceri înregistrează o explozie, această fază contribuind cu cca. 50% la realizarea vânzărilor totale ale produsului. Întreprinderea face eforturi să amelioreze produsul, să pătrundă pe noi segmente de piață, să reducă lejer prețurile.

Faza de maturitate este o perioadă de încetinire a ritmului vînzărlor, deoarece produsul este deja bine acceptat, iar piața este saturată. Urmează staționarea, apoi descreșterea cifrei de afaceri. Această fază deține încă o pondere în totalul vânzărilor de 30%.

În sfârșit declinul este o perioadă de inevitabilă scădere a vânzărilor (absolută și relativă) și a rezultatelor financiare. Sarcina întreprinderii este de a idnetifica pentru fiecare dintre ele o strategie specifică în vederea minimizării incidenței declinului asupra profitului, a salariaților ș ia clientelei. Însă în practică nu toate produsele urmează în mod necesar această curbă. În ultima vreme, perturbarea ciclului de viață al produselor este o realitate pentru majoritatea acestora.

Cunoaștere ciclului de viață la unui produs este un instrument esenșial în starategia unităților comerciale. Dar, evident, problema constă în identificarea formei curbei și a duratei fiecărei faze, carea depind de complexitatea produsului, gradul său de noutate, adaptarea la nevoile consumatorilor, prezența produselor concurente substituibile. Produsele pot avea diferite cicluri de viață:

CA CA CA

timp timp timp

Fig. 3.2 Ciclul de viață al produselor

Analiza repartiției vânzărilor în funcție de durata de viață a produselor este deosebit de importantă pentru apreciarea posibilităților de dezvoltare ale întreprinderii. Prea multe produse în faza de declin pot duce treptat la stagnarea sau chiar falimentul întreprinderii. Invers, prea multe produse din faza de lansare riscă să creeze mari probleme de renatbilitate și de asigurare a resurselor financiare. Curba ciclului de viață al unui produs are de fapt la bază mecanismul de adoptare a acestuia de cître cumpărător, dealungul căruia clientul potențial ia cunoștință de noul produs, îl încearcă pentru a-și face o idee precisă, reflectează asupra avantajelor și limitelor lui și în final îl adoptă. Atitudinea cumpărătorilor față de noile produse este diferită, timpul necesar adoptării acestuia variază în limite largi.

Curba prezentată în fig. 3.3 structurează consumatorii după timpul necesar adoptării unui nou produs:

Numărul de

persoane

care adoptă

noul produs

Fig 3.3 Clasificarea consumatorilor în funcție de timpul necesar adoptării unui produs

Se remarcă asemănarea dintre alura acestei curbe și cea a ciclului de viață al unui produs. Problema întreprinderii comerciale este de a înțelege funcționarea acestui mecanism și de a găsi soluții în consecință care să faciliteze pătrunderea noilor produse pe piață.

Metodologic, rezultatele strategiei de promovare a noilor produse pot fi comensurate cu ajutorul indicatorului “rata de înnoire”, stabilit astfel:

Analiza factorială a cifrei de afaceri

Cifra de afaceri evoluează sub incidența unui complex de factori interni și externi, după cum urmează din fig. 3.4.

În comerț cifra de afaceri pe m2 suprafață comercială, ca expresie a eficienței comerciale, este o variabilă startegică esențială. Acest indicator variază în limite foarte largi în funcție de natura măfurilor comercializate, de strategia comercială a fiecărei firme. La nivelul unei întreprinderi cu activitate complexă, vânzarea medie pe unitate de suprafață se determină:

Unde: gsi – distribuția suprafeței comerciale pe sectoare de activitate, grupate pe mărfuri, forme de vânzare;

cai – vânzarea pe m2 suprafață, pe structurile implicate în analiză.

La bunurile de uz curent, intensitatea corelației este slabă. În cazi lapariției unor noi produse (de uz curent) creșterea linearității e însoțită în prima fază de o creștere a cifrei de afaceri, după carea aceasta rămâne relativ constantă. La produsele

Fig.3.4 Sistemul de factori care acționează asupra

cifrei de afaceri

care fac obiectul unei decizii de cumpărare spontane, impulsive, relația este directă pe

toată lungimea curbei.

Analiza cifrei de afaceri se face în strânsă legătură cu realizarea intrărilor și a stocurilor. În comeț, aprovizionarea cu cantitățile și sortimentele solicitate de cumpărători, la timpul potrivit și la furnizorii cei mai indicați, constituie premisa eficienței gestiunii comerciale. De aceea, se impune supravegherea permanentă a aprovozionărilor, corelarea introrilor efective cu cantitatea optimă de coandă, prevenirea disfuncționalităților sau corelarea lor operativă.

Aprovizionarea este un proces complex care se desfășoară în condiții speciale fiecărei unități comerciale. În cadrul acesteia aprovizionarea se face diferențiat pe grupe de sortimente de mărfuri în concordanță cu caracterul cererii.

La mărfurile de cerere zilnică, intrările sunt uniforme în cursul anului, iar stocurile înregistrează, de regulă, valori minime. Asigurarea continuității vânzărilor în acest caz este condiționată de ritmicitatea livrării mărfurilor de către furnizori.

La mărfurile la care vânzările înregistreză variații de la o perioadă la alta, aprovizionarea va alterna în funcție de intensitatea cererii. La produsele nealimentare influențate de modă, în elaborarea programelor de aprovizionare trebuie să ține seama de evoluția modei la produsele “noi” și de uzura morală a produselor “vechi”.

La mărfuirle sezoniere, aprovizionarea trebuie să se facă cu precădere în perioada care precede momentul de vârf al cererii. Aprovizionarea uniformă în tot cursul anului la aceste sortimente generează stocuri peste necesar, încetinire rotației mărfurilor, creșterea costurilor. În plus la produsele sezonierei nfluențate de modă exstă riscul demodării și transformării lor în mărfuri nevandabile.

Din analiza factorilor cifrei de afaceri rezultă că sporirea acesteia se poate explica atât prin acțiunea factorilor interni, cât și prin ameliorarea condițiilor generale econoico-sociale și politice. Când e generat în totalitate de factori exteni,acest spor nu reflectă dinamismul întreprinderii; mai mult , în anumite condiții poate masca un recul relativ. De aceea, analiza coreltă a cifrei de afaceri cu evoluția cotei sale de piață oferă informații semnificative cu privire la situația și tendința reală a rezultatelor acesteia (fig. 3.5).

Fig. 3.5 Legătura: cifra de afaceri – partea de piață a firmei

Atragerea unui număr sporit de cumpărători este o premisă a activizării vînzărilor. În această abordare, cifra de afaceri se poate calcula și analiza după relația:

Unde: Nc – reprezintă numărul cumpărătorilor

d – valoarea medie a unei cumpărptiri

q – cantitatea

p – prețul unitar.

În turism, resuresele materiale și umane nu pot fi valorificate decât în prezența consumatorilor turiști. De aceea, în investigația cifrei de afaceri se recomandă modele care să ilustreze legătura dintre aceasta și dimensiunea circulațieie turistice. Astfel:

Unde: T – numărul mediu de turiști

iT – încasarea medie pe turist.

Încasarea medie pe turist nu este sufucuent de edificatoare în ceea ce privește mîrimea consumului turistic pe o persoană, întrucât anumite categorii de turiști au un sejur mai îndelungat, ceea ce va concretiza într-o încasare medie pe turist mai mare, în timp ce alte categorii au un sejur de numai câteva zile sau char o zi. În acest context modelul de mai sus, pe a doua treaptă de analiză, capătp următoarea formă:

Unde: iZ – încasarea medie pe turist

Atât durata medie a sejurului cât și încasarea medie pe zi-turist intră sub incidența modificării structurii circulației turistice după diferite criterii (proveniența turiștilor, forma de turism, etc.). analiza cifrei de afaceri în funcție de dinamica numărulul de turiști și a numărului de zile-turist se poate face cu ajutorul metodei corelației. Între cifra de afaceri, ca variabilă dependentă, și numărul de turiști asu numărul de zile-turist ca variabilă independentă, există o legătură de intensitate foarte mare.

Serviciile suplimentare sunt cele puse la dispoziția turiștilor în afara prestațiilor de bază (cazare, hrană, transport). În general aceste servicii nu sunt cunoscute și achitate de turist în momentul cumpărării vacanței, urmând să fie solicitate și plătite în timpul sejurului. Creșterea încasărilor pe seama acestei categorii de servicii nesecesită diversificarea lor în funcșie de categoriile de turiști, de psihologia și obiceiurile acestora și totodată de stabilirea unor tarife competitive care să favorizeze solicitarea lor.

3.5 Analiza corelației cifră de afaceri – preț

Într-o economie concurențială, prețul este un instrument strategic deosbit de flexibil, carepermite orientarea întregii activități într-o manierî profitabilă firmei, așa cum rezultă din fig. 3.6.

Modificarea volumului valoric al vânzărilor este fără îndoială și rezultatul variației structurii pe grupe și sortimente de mărfuri. Separareaacțiunii acestui factor la nivelul întreprinderii este dificil de realizat, datorită faptului că însumarea cantității

Fig. 3.6 Implicațiile prețului asupra rezultatelor firmei

sau stabilitea unui preț mediu unitar nu este operantă. Chiar dacă am admite folosirea unei așa-zise “valori unitare individuale” a produselor comercializate, valoarea cognitivă a rezultatelor obținute ar fi relativ redusă, întrucât amplitudinea variației prețurilor individuale este foarte largă.

Aprecierea acțiunii prețului, ca variabilă principală a oricăruia din sistemele funcționale prezentate, se face în funcție de natura produsului, de condițiile de piață și de concurență, reglementările legale etc. Evident fiecare firmă își pune problema stabilizării unui preț în măsură să maximizeze rentabilitatea capitalului investit. Dar nivelul prețului pe piață are o determinare complexă, așa cum rezultă și din fig. 3.7

O întreprindere comercială stabilește prețul de vânzare pornind de la costul de cumpărare la care adaugă marja comercială. Practic, prosperitatea unei firme depinde în proporție semnificativă de valoarea marjei comerciale, de diferența dintre prețul de vânzare și cel de cumpărare. În această abordare, sistemul factorial de analiză a cifrei de afaceri cunoscut (CA = q ٠ p) capătă forma:

Unde:

c – reprezintă costul unitar de cumpărare al mărfurilor vândute;

mc – marja comercială unitară.

Mărimea marjei practicate de o firmă, respectiv a perțului de vînzare, este dependentă de natura produsului. În cazul produselor de consum curent, rolul prețului în decizia de cumpărare este esențială, întrucât e vorba de produse puțin diferențiate, cu valoarea unitară scăzută, cu frecvență mare în consum. La aceste produse întreprinderea nu poate fixa prețul la un nivel foarte diferit de al concurenților săi, iar modificările de preț, fuund făcute cu prudență, acționează într-o proporție relativ redusă asupra cifrei de afaceri.

În cazul produselor de lux sau de uz îndelungat, care au o valoare unitară mare, actul de cumpărare este gândit, consumatorii caută informații, fac comparații între diverse alternative. Prețul areo impotranță mai redusă în luarea deciziilor, aici fiind esențiale: imaginea, mărcii respective, tehnicitatea și calitatea produsului, performanțele acestuia.

Întreprinderile care comercializează o gamă largă de produse nu por să stabilească sau să revizuiască prețul unui produs fără a lua în calcul efectele probabile asupra altor produse comercializate de ele sau de prețil produselor complementare. În esență deci, într-o economie concurențială, prin decizia de preț fiecare firmă urmărește să satisfacă criteriul optimizării rezultatelor în ansamblu.

În fixarea prețului unui produs întreprinderile trebuie să analizeze și limitele în care acesta se poate încadra:

limita superioară – așa numitul “preț maxim”, peste care cumpărătorul nu-și mai procură produsul respectiv, considerându-l prea scump;

limita inferioară – “prețul minim” sub care, de asemenea, nu mai este cumpărat, întrucât consumatorul apreciează că nu-i poate asigura satisfacție dorită.

În aceste condiții se pune problema stabilirii prețului care optimizează cifra de afaceri. Pentru aceasta se utilizează informațiile oferite de studiile de piață, de sondajele cu privire la opiniile cumpărătorilor. Cererea pentru fiecare nivel de preț se stabilește ca diferență între procentul cumulat al celor care consideră prețul respectiv minim și al celor care găsesc prețul respectiv prea mare.

Pentru exemplificare, admitem următoarele date:

Grafic curba cererii se prezintă în fig. 3.8

Cererea

43

40%

30% 32

25 20

20% 10

10% 10 5 Preț

1500 2000 2500 3000 3500 4000 4500 5000

Fig. 3.8 Curba cererii

Se observă că cererea înregistrează valoarea maximă pentru un preț egal cu 2500 lei, numit preț psihologic. La aceași concluzie se poate ajunge și prin repartizarea garfică a curbelor de preț (maxim și minim) din fig. 3.9.

Fig. 3.9. Determinarea grafică a prețului psihologic

Cele două curbe (prețul minim și prețul maxim) delimitează așa-zisa zonă de acceptabilitate a prețului. Abaterea cea mai mare dintre cele două curbe indică prețul psihologic, adică prețul pentru care gardul de acceptabilitate este cel mai mare.

Curba cifrei de afaceri și a prețurilor permite identificarea strategiei firmei. Sporirea cifrei de afaceri prein pacticarea unor prețuri ridicate este specifică, de regulă strategiei marilor firme, care-și asigură rentabilitatea prin sporirea marjei comerciale. În acest caz, se impune un control riguros al costurilor curente, care pot genera în timp o scădere a eficienței. Precticarea unor prețuri mai mici permite întreprinderii să-și amelioreze câțtigul prin sporirea productivității ș itotodată să-și întărească poziția concurențială.

Reflectarea modificării cifrei de afaceri în situația econimico-financiară a întreprinderii

Modificarea cifrei de afaceri acționează direct sau indirect, asupra întregului sistem de indicatori economico-financiari ai întreprinderii, precum și asupra celor care-i definesc poziția într-un anumit mediu concurențial. Cunoașterea implicațiilor cifrei de afaceri, a mecanismului prin care aceasta concură la înbunătățirea performanțelor întreprinderii este utilă în fundamentarea deciziilor operative și a celor privind orientarea strategică a firmei.

Capitolul 4.

Analiza soldurilor intermediare de gestiune

Pe baza contului de rezultate se poate determina o serie de indicatori valorici privind volumul și rentabilitatea activității întreprinderii.

Construcția în treprte a indicatorilor pornind de la cele mai cuprinzătoare (producția exercițiului + adaosul comercial) și încheind cu cele mai sintetice (profitul net al exercițiului), a sugerat denumirea seriei lor de cascadă a soldurilor intermediare de gestiune. Fiecare sold intermediar reflectă rezultatul gestiunii financiare la treapta respectivă de acumulare.

Soldurile intermediare de gestiune reprezintă o cascadă de solduri care constituie trepte ăn formarea rezultatului, adică un decupaj al contului de rezultate care ajută la interpretarea financiară. Este aplicabil în țările cu economie de piață dezvoltată.

În Franța, conform PCG toate întreprinderile presintă solduri intermediare de gestiune în aceași manieră, ceea ce facilitează compararea între întreprinderi și variația în timp în cadrul aceleiași întreprinderi.

Soldurile intermediare de gestiune reprezintă în acelaș timp și o măsurare a rezultatului la diferite niveluri, de unde denumirea de “solduri intermediare” contribuind la realizarea unei imagini fidele.

Soldurile intermediare de gestiune sunt indicatori ce pun în evidență etapele formării rezultatului exercițiului. Se poatespune că tabelul SIG constituie o altă variantă de prezentare a conturilor de rezultate ce propune un alt mod de grupare a Veniturilor și Cheltuielilor precum și evidențierea mecanismului de formare a principalilor indicatori de rezultate și performanțe.

4.1. Principalii indicatori ai soldurilor intermediare de gestiune.

Între principalii indicatori ai SIG se pot enumera următoarele indicatori:

Marja comercială

Producția exercițiului

Valoarea adăugată

Exercițiul brut din exploatare

Rezultatul din exploatare.

4.1.1. Marja comercială (MC)

Marja comercială este un indicator folosit în cadrul întreprinderilor care au ca obiect de activitate comercializarea mărfurilor. Întreprinderile productive înregistreză o pondere scăzută a acestor indicatori.

Marja comercială exprimă performanța activității de cumpîrare pentru vânzare sub forma diferenței dintre prețul de vânzare și costul de cumpărare a mărfurilor vândute.

Calcul

Semnificație

Marja comercială este specifică întreprinderilor comerciale care cumpără și vând mărfuri în aceeași stare fiind o diferență între un preț de vînzare și un cost și este cu atât mai bogată în informații cu cât se descompune pe produse sau gamă de produse.

Rata de marjă comercială = măsoară profitul obținut de întrepr. în

momentul vânzării măfurilor. Cu câr rata se apropie de 1 profitul este mai mare, dacă se apropie de zero este slab.

Serviciile fiscale studiază această rată pentru a justifica când e cazul, redresarea finaciară.

Pentru a fi semnificativă, marja comercială trebuie calculată luând în considerare toate cheltuielile legate de cumpărarea mărfurilor mai ales în cazul în care sunt contabilizate în contul “Alte cumpărări și cheltuieli externe” (cheltieli de transport, prime de asigurare, cheltuieli de tranzit, etc.).

Producția exercițiului (PE)

Producția exercițiului măsoară volumul global al activității desfășurate de o întreprindere calculându-se în spacial în cazul întreprinderilor industriale. Dezvăluie performanța activității de producție sub forma producției vândute, producția de imobilizări și producția stocată.

Calcul

Semnificație

PE este calculată de întreprinderile industriale producătoare de bunuri sau prestatoare de servicii și măsoară activitatea industrială. Se calculează ca o sumă ceea ce o diferențiează de marja comecială și de cifra de afaceri (CA) care exprimă totalul vânzărilor de mărfuri și de produse.

Ratele și exprimă ponderea mărfurilor

sau produselor vîndute față de cifra de afaceri totală.

Se constată că PE este compusă din elemente eterogene:

producția vândută evaluată la preț de vânzare;

producția stocată și imobilizată, avaluată la costul de producție fără a lua în considerare provizioanle pentru deprecierea stocurilor de produse finite și în curs de execuție;

comisioane, diverse locații, cheltuieli accesorii facturate de întreprindere, etc.

Valoarea adăugată

Orice întreprindere are ca obiectiv fie producerea și comercializarea unor bunuri și servicii, fie numai comercializarea lor.

Valoarea adăugată reprezintă surplusul de încasări peste valoarea consumurilor provenind de la terți, bogăția creată prin valorificarea resurselor tehnice, umane și financiare ale întreprinderii. Definește, totodată, creșterea sau crearea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție (muncă și capital) peste valoarea consumurilor de mateii prime, materiale și servicii furnizate de terți.

Valoarea adăugată se poate calcula prin două metode:

metoda sustractivă

metoda aditivă.

a). După metoda sustractivă, valoarea adăugată se calculează astfel:

a1). VA = Qe – C

unde: Qe – reprezintă producția exercițiului

C – consumurile intermediare

Consumurile intermediare, respectiv consumurile provenind de la terți cuprind: materiile prime și materialele (la cost de achiziție), energie, combustibil, apă, servicii externe.

Valoarea adăugată calculată după această relașie este cunoscută în teoria economică sub denumirea de “valoarea adăugată produsă”.

Valoarea adăugată “realizată” se determină pornind de la cifra de afaceri, astfel:

a2). VA = CA – C

Practic, aplicarea acestei relații ese dificilă, întrucât presupune identificarea acelei părți a consumurilor intermediare ale exercițiului aferente producțieie vândute (respectiv vânzărilor de mărfuri).

a3). VA = CA – (Cc + Ci)

VA = Mc – Ci

unde: Cc – reprezintă costul de cumpărare al mărfurilor vândute

Ci – alte consumuri provenite de la terți,

Mc – marja comercială

Valoarea dăugată se modifică datorită variației cifrei de afaceri, marjei comerciale și a consumurilor provenind de la terți.

b). Valoarea adăugată se poate calcula și prin însumarea elementelor sale componente: salariile și cheltuielile sociale, imozitele și taxele, amortizările, dobânzile, dividendele, rezultatul net. În această accepțiune valoarea adăugată înglobează renumerarea:

muncii, prin cheltuieli cu personalul

capitalului propriu (prin dividende)

capitatului tehnic (prin amortizare)

capitalului împrumutat (prin dobânzi)

statului, ca generator de infrastructură (prin impozite și taxe).

Indifereant de metoda de calcul, valoarea adăugată apare ca un element cu semnificații complexe în analiza diverselor aspecte ale vieții unei firme: exploatare politică, strategie, structuri, performanțe.

Valoarea adăugată permite, în primul rând, aprecierea dimensiunii înteprinderii, a talieie sale economice. Dacă cifra de afaceri exprimă capacitatea întreprinderii de a vinde, valoarea adăugată exprimă aportul economic, surplusul de producție (încasări) create prin efortul propriu al acesteia. Dacă se ia în considerare definiția aditivă a valorii adăugate, se obsevă că aceasta măsoară dimensiunea și variațiile (creșterile, respectiv contracțiile) diferitelor elemente care concură la realizarea activității. În sfârșit, valoarea adăugată exprimă mai bine decât orice alt indicator eficacitatea combinării factorilor de producție: muncă și capital.

În al doilea rând, valoarea adăugată este expresia bogăției ecreate de întreprindere, bogăție ce se repartizează întrre cinci parteneri: personalul, statul, creditorii, acționarii, întreprinderea.

În analiza valorii adăugate, din punct de vedere metodologic, se folosesc pe lângă mărimile absolute (valoarea adăugată în mărime absolută, calculată și analizată mai sus) și mărimile relative (ratele valorii adăugate). Dintreratele valorii adăugate, cele mai frecvent utilizate în teoria și practica economică sunt:

a). Rata variațieie valorii adăugate, care permite aprecieri cu un plus de precizie asupra creșterii sau regresiei activității:

De aceea această rată este denumite în literatura economică “rata de creștere a întreprinderii”.

b). Rata valorii adăugate:

Acest indicator este o expresie a productivității globale, a bogățieie create la un anumit nivel de activitate. Rata valorii adăugate este dependentă direct de natura activității și de durata ciclului de exploatare. În industrie ea se ridică în medie la 50 –60 % din cifra de afaceri, pe când în sfera distribuției e mult mai redusă (15-20%). Înterpretarea evoluției ratei valorii adăugate trebuie făcută cu prudență, luând în considerare structura cifrei de afaceri pe tipuri de activități. Pentru o întreprindere mixtă (de producție și comercializare) degradarea ratei valorii adăugate semnifică creșterea ponderii activității comerciale, cu o rată specifică mai redusă.

După alți autori rata valorii adăugate constiuie un indicator al gardului de integrare economică a întreprinderii, a capacității acesteia de a-și asigura ea însăși un anumit număr de faze ale ciclului de exploatare.

c). Ratele de remunerare ale valorii adăugate reprezintă ponderea deținută de fiecare element component (ca expresie a renumerațiilor diferitelor parteneri) în valoarea adăugată.

Fig. 4.1. redă conținutul valorii adăugate, repartiția sa între partenerii sociali și relațiile de determinare a ratelor de remunerare.

Fig. 4.1 Repartiția valorii adăugate între partenerii sociali

Ratele valorii adăugate permit comparații sectoriale și inter-exerciții și oferă informații asupra împărțirii valorii adăugate între factorii muncă și capital, asupra raționalității activității și sogisticii comerciale.

Într-o economie concurențială prezintă interes valoarea comparativă a acestor indicatori pentru diferite firme concurente.

Pentru ca aceste rate ale valorii adăugate să fie utile în procesul de decizie e necesar ca în determinarea lor să se ține seama de eroziunea monetară. De asemenea, se impune raportarea lor la ratele similare ale unor întreprinderi comparabile, precum și la valoarea ratelor sectoriale. Fără să se constituie un instruent exhaustiv, analiza valorii adăugate prezintă interes pentru orice întreprindere, indiferent de domeniul de activitate, deoarece prmite evaluarea performanțelor, a eficienței folosirii factorilor de producție, a politicii comerciale.

4.1.4. Excedentul brut din exploatare (EBE)

EBE exprimă resursa sau acumularea brută rezultată din activitatea de exploatare destinată menținerii și dezvoltării potențialului productiv al întreprinderii, renumerării capitalurilor utilizate și a statului.

Admițând că amortizarea și provizioanele sunt doar cheltuieli calculate și nu plătite, excedentul brut de exploatare este surplusul monetar potanțial degajat de activitatea de exploatre, deci implicit capacitatea potențială de autofinanțare a investițiilor (din amortizări, provizioane și profituri).

Excedentul brut din exploatare se determină plecând de la valoarea adăugată căreia i se adaugă subvențiile de explatare și se cad cheltuielile cu personalul, impzit, taxe și vărsăminte asimilate. Dacă rezultatul este negativ poartă denumirea de insuficiență brută de exploatare (IBE).

Calcul

Semnificație

Excedentul brut din exploatare măsoară resursele obținute de întreprindere din exploatare, independent de aspectele financiare, imobiliare sau comerciale cât și surplusul de trezorerie genrat de operațiile de exploatare propriu-zise.

Rezultatul din exploatare (RE)

Rezultatul din exploatare evaluează rentabilitatea economică a unei întreprinderi și corespunde activitîții normale și de bază privind producția de acumulare

Calcul

sau

Semnificație

Rezultatul exploatării măsoară activitatea normală și curentă a întreprinderii industriale sau complexe. Analiza rezultatului exploatării pe mai mulți ani este foarte semnificativă deoarece aceasta se compune din elemente omogene.

Rata RE = este un indicator plin de semnificații.

Rezultatul exploatării poate crește pe două căi:

reducând cheltuielile de exploatare

reducând veniturile din exploatare.

Alte solduri intermediare de gestiune

Rezultatzl curent înainte de impozit

Calcul

Sau

Semnificație

Indică performanța economiă și financiară a întreprinderii prin prisma rezultatului din exploatare și a celui excepțional.

Rata RCÎI = a cărui evoluție și analiză sunt greu de detașat

datorită unei sume de rezultate care o compun și care nu permite cunoașterea exactă a influenței activității asupra rezultatului. De aceea este de preferat analiza separată a celor două elemente.

Creșterea rezultatului financiar poate fi datorată:

majorării veniturilor financiare

diminuării cheltuielilor financiare

celor două combinate

Diminuarea cheltuielilor financiare poate apare datorită:

reducerii cheltuielilor cu dobânda

inexistenței datoriilor la provizioane pentru deprecierea portofoliului de titluri

Rezultă că rezultatul financiar este format din elemente eterogene, deci o analiză în timp nu poate fi semnificativă decât dacî se face pe elemente componente.

Rezultatul excepțional (RE)

Calcul

Rezultatul excepționl vizează operațiile excepționale cum ar fi dotațiile și provizioanele reglementate care au totuși un caracter pur fiscal (penalitîțile fiscale, amortismente derogatorii, cedare de imobilizări)

Rezultatul net contabil al exercițiului (RNC)

Calcul

Semnificație

Rezultatul net contabil al exercițiului exprimă diferența între toate veniturile și cheltuielile, apare în pasivul bilanțului și este denumit în mod curent, rezultatul exercițiului sau simplu beneficiu sau pierdere.

RNC este un sold utilizat curent în calculul unor rate care la numitor pot prezenta cifra de afaceri, capitalul propriu sau numărul de acțiuni.

Analiza RNC furnizează indiscutabil informații prețioase:

pentru acționatii majoritari – posibilitatea de autofinantare

pentru acționarii minoritari – dividendele distribuite

însăși diferența aritmetică între venituri și cheltuieli exprimă foarte mult.

Rezultatul extraordinar

Prin PCG se face disticția între rezultatul curent și rezultatul excepțional.

Rezultatul curent este rezultatul activității normale în timp ce rezultatul excepțional prezuntă efectul unei acțiuni anormale.

Rezultatul excepțional provine din activitatea curentă și ordinară în circumstanțe neobișnuite: pierderi asupra stocurilor și creanțelor, câștiguri sau pierderi in variația cursului de schimb, efectele unei grave sau a unei subactivități importante.

Rezultatul extraordinar se stabilește pornind de la veniturile și cheltuielile extraordinare care sunt în afacra activității curente, care nu sunt frecvente și a căror cauze scapă întreprinderii: cesunea de imobilizări, consecințele calamităților natural, etc.

Astfel se poate preciza că pot să apară trei rezultate:

Rezultatuul curent – rezultat din voința și efortul întreprinderii

Rezultatul excepțional – neobișniut,

Rezultatul extraordinar – fortuit

Tabelul Soldurilor Intermediare de Gestiune

Puntea micro-macrocontabilității este asigurată prin tabloul soldurilor intermendiare de gestiune ca agragat informațional derivet al contului de profit și pierdere.

Un asemenea tablou SIG poate fi prezentat astfel:

Așa cum rezultă din schema de mai sus, în cadrul tabloului soldurilor intermediare de gestiune se calculează în cscadă o serie de indicatori valorici privind volumul și rentabilitatea activității întreprinderii. Fiecare sold intermediar reflectă rezultatul gestiunii financiare la treapta respecivă de acumulare. De aceea, indicatorii soldurilor intermediare de gestiune mai sunt codificate și prin denumirea de marje de acumulare.

Capitolul 5.

Analiza rezultatelor și soldurilor intermediare de gestiune a întreprimderii S.C. “Faousto” S.R.L

5.1. Prezentarea generală a S.C. “Faousto” S.R.L.

Sc Fausto Import Export Srl cu sediul în Oradea str. Selimbarului nr. 15 (număr din registrul comerțului J05/4256/94, Cod fiscal R6534504) s-a înfiintat în anul 1992 pe baza L.31/1991, având ca obiect de activitate comertul cu ridicata și cu amănuntul din depozitul societații a unor produse în spetă aparate de marcat etichete de pret și consumabile, necesare pentru comercializarea mărfurilor în reteaua comerțului cu amănuntul, dar și pentru marcarea produselor finite din industria confecțiilor, încălțămintei etc.

Sc Fausto Import Export srl este distribuitor unic pe jud. Bihor si Arad al Sc Romprix Exim Srl București, importatorul direct al produselor.

Societatea are doi acționari având fiecare câte 50% din parțile sociale și anume:

– Bodea Virgil Stelian cetățean roman

– Bodea Bogdan cetățean roman

Administrarea societatii fiind încredințata d-lui Bodea Virgil Stelian.

Patrimoniul societății este format în mare parte din mijloacele de transport necesare distribuției produselor, avand o valoare de inventar de 75 milioane lei. Sediul societății și punctul de lucru (depozit), au la baza contracte de comodat cu proprietarii.

Societatea are 6 angajați cu contracte de munca pe durata nedeterminată, conducerea societății fiind asigurată de d-l Bodea Virgil Stelian. Contabilitatea financiară a societății este încredințată unui cabinet individual de contabilitate pe baza de contract de prestări servicii.

Cifra de afaceri până la 31.07.2000 a fost de 1.300.000.000 lei, iar profitul net pentru aceeași perioada 95.000.000. lei.

Obiectivul societății este de a mări volumul desfacerilor, în scopul obținerii unor profituri suplimentare și acapararea unui segment de piață cât mai mare pentru a rezista concurenței și a înlătura concurența neloială care practică prețuri foarte mici pentru a penetra pe piață, ceea ce necesită stocuri suplimentare pentru aprovizionarea clientilor noi pe de o parte și onorarea cerințelor suplimentare pentru clienții deja existenți.

Societatea este distribuitor unic pe județele Bihor, Arad și Sălaj al Sc Romprix Exim Srl importatorul direct al acestor produse. Numarul clientilor a înregistrat creșteri semnificative în ultimele trei luni ajungând de la 180 în mai, la 340 la începutul lunii septembrie și este în continuă creștere.

Prezentarea produselor

Societatea desface în principal urmatoarele produse:

aparate de marcat etichete preț

etichete preț

role casa de marat

aparate închizător pungi

aparate închizător cutii

Toate acestea sunt produse import Italia și corespund standardelor de calitate din Uniunea Europeana.

Piața și comercializarea produselor

Cererea de astfel de produse a apărut dupa anul 1990 și a fost impusă de cerințele unui comerț modern mai civilizat și mai agresiv, etichetele de preț fiind principala modalitate de informare a clientelei asupra prețului produsului in condițiile unei oferte foarte diversificate în unitățile cu amănuntul, sau în unitățile productive din industria usoara. Concurența ăn comerț impune agenților economici expunerea cât mai agreabilă a produselor ceea ce motivează faptul că cererea pentru aceste produse este în creștere.

Prețurile practicate de societate sunt competitive, apropiate de cele ale concurentei, dar produsele din punct de vedere calitativ sunt mai bune.

Acțiuni promoționale

Pentru impulsionarea vânzărilor societatea acordă urmatoarele facilități:

acordarea cu titlu gratuit sau la un preț modic a unor consumabile clienților fideli

efectuarea de service post vânzare pentru aparate

comercializarea de etichete preimprimate cu denumirea agentului economic, la comanda

Administrator

Prezentarea bilanțuli și a contului de “profit și pierdere” pe anii 1998 și 1999

BILANȚ

încheiat la 31.XII.1998

-mii lei-

CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE

Încheiat la 31.XII.1998

-mii lei-

BILANȚ

încheiat la 31.XII.1999

-mii lei-

CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE

Încheiat la 31.XII.1999

-mii lei-

5.3. Calcularea principalelor indicatori SIG.

Marja comercială

1998

654242 – 451564 = 202678 mii lei

1999

1544553 – 1053716 = 490837 mii lei

Rata marjei comerciale:

1998: = 0,30

1999: = 0,31

Valoarea adăugată

1998

202678 – 120106* = 82572 mii lei

1999

490837 – 323958 **= 166879 mii lei

* 120106 = 35592 (Cheltuieli materiale totale) + 84514 (Cheltuieli cu lucrări și servicii executate de terți)

** 323958 = 93678 (Cheltuieli materiale totale) + 231279 (Cheltuieli cu lucrări și servicii executate de terți)

Rata variației VA:

= 102,1%

Rata valorii adăugate:

1998: = 12,6%

1999: = 10,8 %

Excedentul brut din exploatare

1998

82572 – 3340 – 36043 = 43189 mii lei

1999

166879 – 6588 – 40617 = 119674 mii lei

Rezultatul exploatării

1998

43189 + 4351 – 2823 –111 = 44606 mii lei

1999

119674 + 8333 – 3769 – 475 = 123763 mii lei

Rezultatul curent

1998

44606 + 489 – 0 – 0 = 45095 mii lei

1999

123763 + 29098 – 0 – 0 = 152861 mii lei

Rezultatul excepțional

1998

2966 – 11667 = – 8701 mii lei

1999

0 – 16446 = – 16446 mii lei

Rezultatul exercițiului înainte de impozit

1998

45095 – 8701 = 36394 mii lei

1999

152861 – 16446 = 136415 mii lei

Rezultatul net

1998

36394 – 18649 = 17745 mii lei

1999

136415 – 61604 = 74811 mii lei

5.4. Concluzii

După calcularea principalelor solduri intermediare de gestiune și ratele anumitor indicatori se pot trage următoarele concluzii:

Marja comercială a S.C. “Faousto” S.R.L. a crescut de la 202678 mii lei în naul 1998 la 490837 mii lei în anul 1999 adică cu un procentaj de 142,1 %. Creșterea se datorează faptului că au crescut și vânzările și totodată și cifra de afaceri.

Rata marjei comerciale este 0,30 respectiv 0,31, destul de mici pentru că această rată măsoară profitul obținut de întreprindere în momentul vânzării și cu cât este mai apreopiată de 1 cu atât profitul este mai mare.

Valoarea adăugată a crescut de la 82572 mii lei în 1998 la 166879 mii lei în 1999 adică cu 102,1% datorită creșterii marjei comerciale. Rata valorii adăugate a scăzut în 1999 de la 12,6% la 10,8% datorită faptului că valoarea adăugată a crescut mai puțin decât cifra de afaceri în anul 1999.

Atât excedentul brut din exploatare cât și rezultatul exploatării și rezultatul curent înainte de impozit au crescut în anul 1999 față de anul 1998, ceea ce demonstrează că societatea a realizat o creștere economică semnificativă.

Doar un singur indicator a realizat depreciere și anume, rezultatul excepțional care a înregistrat o scădere și în anul 1998 și ăn 1999 datorită unor cheltuieli excepționale mai mari în 1998 și inexistența veniturilor excepționale în anul 1999.

Rezultatul exercițiului înainte de impozit împreună cu rezultatul net au înregistrat creșteri semnificative în anul 1999.

Datorită creșterii rezultatului a crescut și impozitul plătit statului cu 230% care este un aspect favorabil din punctul de vedere al statului.

Rezultatul net a crescut de la 17745 mii lei în anul 1998 la 74811 mii lei în anul 1999 adică cu 322%.

BIBLIOGRAFIE

Leob J., Thenenot M., “Analiza și gestiunea finaciară”, 1998

Demetrescu C.G., Possler L., Puchiță V., “Contabilitatea, știință fundamentală și aplicativă” Editura Scrisul Românes, Craiova, 1977

Feleagă N., Ionașcu I., “Contabilitatea financiară”, vol 1-4, Editura Economică, București, 1994

Afanasiev A.A., “Principiile de întocmire a bilanțului contabil”, Editura de Stat, 1951

Legea contabilitîții. Nr.82/1991, art.27, alin. 3

Oprea I. și colectivul, “Bazele contabilității agenților economici din România”, Editura Intelcredo, Deva, 1995

Feleagă I., “Îmbunătățirea junglei contabilității”, Editura Economică, București, 1996

Pântea P.I., “Managementul contabilității românești”, ediția a II-a, Editura Intelcredo, Deva, 1999

Drăgan C.M., “Noua contabilitate a agenților economici”, Editura Hercules, București, 1993

FASB, Stement of Financial Accounting Concepts, nr.5, a se vedea Feleagă N., “Îmbunătățirea junglei contabilității”, Editura Economină, București, 1996

Mehent B., Analyse financiere-Lecture du bilan, La Villeguerin Edition, 1992

Oprea I., și colectivul, “Întocmirea și auditarea bilanțului contabil”, Editura Intelcredo, Deva, 1997

Ordonanța Guvernului nr.64/1994.

Deaconu A., “Diagnosticul și evaluarea întreprinderii”, Editura Intelcredo, Deva, 1998

Ion Stancu “Gestiunea financiară a agenților economici”, Editura Economică, București, 1994

Mihaela Dumitran “Inițiere în contabilitate”, Editura Maxim, București, 1998

Dumitru Matiș, Ioan Oprean, Ionică Oltean, Nicolae Pașca, Adela Deaconu, Atanasiu Pop, ”Bazele contacilității agențiloe economici din România”, Editura Intelcredo, Deva, 1996

Ph. Kotler et B.Dubois – “Marketing, management”, Editura. Pulbi-Union, Paris, 1990

Mihai Ristea “Contabilitatea rezultatului întreprinderii”, Editura Tribune Economică, 1997

Curieir Legislativ “Evidența contabilă și gestionarea pertimoniului” Editura Forum

Mihai Ristea, “Contabilitatea și fiscalitatea întreprinderii”, Editura Tribuna Economică, București, 1995.

Constanța Iacob, “Contabilitatea analitică și de gestiune”, Editura Tribuna Economică, București, 1998

Mihai Ristea, “Contabilitatea între fiscal și gestionar”, Editura Tribuna Economică, București, 1998

I. Cardula, “Analiza activității economice în comerț”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1982

A. Gheorghiu, “Analiza activității economice a întreprinderii”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1982

D. Mărgulescu, “Metode de analiză economico-financiară în unitățile de turism”, Editura Sport-Turism, București, 1985

Maria Niculescu, “Analiza rezultatelor și măsurarea performanșelor comerciale ale firmei”, Revista Finanțe-Credit-Contabilitate, 1992