Analiza Rentabilitatii la S.c. Morarit Panificatie Roman S.a

Cuprins

Introducere

Capitolul I:Considerații generale privind analiza rentabilității

1.1 Obiectivele și necesitatea diagnosticului rentabilității

1.2 Rentabilitatea – expresie a eficienței economice

1.3 Profitul – imagine fidelă a rentabilității

Capitolul II:Analiza rentabilității la S.C. Morărit Panificație Roman S.A

2.1 Prezentarea societății S.C. Morărit Panificație Roman S.A

2.1.1 Activitatea societății comerciale

2.1.2 Managementul și structura organizatorică

2.2 Analiza soldurilor intermediare de gestiune

2.3 Analiza structurii și dinamicii profitului

2.3.1 Analiza dinamică a profitului

2.3.2 Analiza structurală a profitului

2.4 Analiza rentabilității prin rate

2.4.1 Analiza ratelor de rentabilitate

2.4.2 Analiza ratelor de profitabilitate

2.5 Analiza rezultatelor care exprimă profitabilitatea activității firmei

2.5.1 Analiza factorială a profitului brut

2.5.2 Analiza factorială a rezultatului exploatării

Capitolul III: Valorificarea rezultatelor rentabilității la întreprinderea studiată

3.1 Determinarea punctelor forte și slabe ale activității

S.C. Morărit Panificație Roman S.A

3.2 Posibilități de îmbunătățire a rezultatelor rentabilității la întreprinderea analizată

Concluzii și propuneri

Bibliografie

Anexe

Introducere

În condițiile actuale ale instabilitǎții mediului de afaceri și a sensibilitǎții piețelor, fenomen care se manifestǎ printr-o profundǎ crizǎ economico-financiarǎ, multe entitǎți economice se gǎsesc în stǎri dificile, confruntându-se cu probleme diverse precum slǎbirea activitǎții economice, cu o diminuare drasticǎ a cererii pentru produsele și serviciile sale, cu creșteri ale costului creditelor, cu o volatilitate accentuatǎ a cursului de schimb și cu blocaje financiare în lant.

În acestǎ direcție, se impun modificări substanțiale la nivelul managementului macroeconomic, dar și individual, la nivelul fiecărei entități economice, iar pentru tratamentul corect al crizei, așa cum apreciază și guvernatorul BNR, este necesar un diagnostic corect.

Cercetarea de față are ca subiect analiza diagnostic a rentabilității unei întreprinderi, care are drept scop efectuarea unei judecăți cu privirea la eficiența activității unei entități economice.

Lucrarea de disertație este structurată pe trei capitole, dispuse într-o succesiune logică și care îmbină, în mod echilibrat și firesc, aspectele teoretice cu problemele reale întâlnite în activitatea societății analizate.

În cadrul capitolului I Considerații generale privind analiza rentabilității am urmărit clarificarea înțelesului sintagmei „analiză diagnostic”, prin precizarea obiectivelor acesteia, prin realizarea unei clasificări după diverse criterii a diferitelor tipuri de analiză diagnostic. De asemenea, tot în cadrul acestui capitol, am precizat care sunt etapele ce trebuie parcurse în elaborarea unui diagnostic economico – financiar, care este structura acestuia, precum și care sunt informațiile necesare elaborării unui diagnostic.

Capitolul II Analiza rentabilității la S.C. Morărit Panificație Roman S.A se constituie într-o analiză diagnostic a rentabilității întreprinderii, realizată pe exemplul concret al unei societăți din industria morăritului și panificației. În acest scop, am realizat o prezentare generală a societății, atât din perspectiva istoricului acesteia, cât și prin prisma activității sale generale, urmată de realizarea diagnosticului rentabilității, pe baza informațiilor oferite de contabilitate, în general pe baza Contului de Profit și Pierdere și a Bilanțului Contabil.

Capitolul III Valorificarea rezultatelor rentabilității la întreprinderea studiată prezintă punctele forte și slabe ale activității societății analizate precum și direcțiile de urmat în vederea îmbunătățirii rentabilității.

Unul dintre principiile fundamentale ale economiei de piață, și anume acel potrivit căruia orice activitate trebuie să fie rentabilă, justifică aplicarea metodelor științifice în studiul sistemelor economice reale, în analiza activității unei entități economice, în vederea obținerii unor soluții optime în conformitate cu obiectivele propuse. Procedeele științifice moderne de rezolvare a difficultǎților cu care se confruntă o entitate economică se bazează pe metode matematice, ținând cont, însă, și de realitatea obiectivă.

În concluzie, constatarea punctelor de disfuncționalitate ale întreprinderii impune adoptarea mǎsurilor de corecție, pornind de la originea acestora. Astfel se manifestă rolul analizei diagnostic de identificare a cauzelor generatoare de dezechilibre și de furnizare a soluțiilor.

Capitolul 1: Considerații generale privind analiza rentabilității

1.1 Obiectivele și necesitatea diagnosticului rentabilității

Diagnosticul rentabilității, în practica evaluării, are o poziție cheie, deoarece pe lângă faptul că oferă informații despre situația prezentă și trecută, oferă posibilitatea de a preciza viitorul activității ce constituie obiectul evaluării.

Diagnosticul rentabilității ocupă un loc important în cadrul analizelor financiare realizate atât de managerul financiar, cât și de diverse instituții specializate în aceastǎ activitate. Diagnosticul este precedat de analiză și reprezintă fundamentul deciziilor financiare tactice și strategice adoptate de întreprindere. Așadar, analiza și diagnosticul financiar nu pot fi separate; diagnosticul nu poate fi întocmit fără analiză, iar analiza nu are sens dacă nu este urmată de o etapǎ de sinteză și de interpretare, adică de diagnostic.

Studiul rentabilității este necesar în primul rând pentru cumpărător, dar și pentru vânzător cât și pentru procesul privatizării. Cu cât afacerea este mai rentabilă cu atât valoarea ei, și implicit prețul, va fi mai mare. În al doilea rând, cercetarea rentabilității este necesară pentru aplicarea metodelor de evaluare bazate pe randament, indiferent de modul de exprimare a acestuia:profit net, dividend pe acțiune, flux de disponibilități.

Sursa principală de informare pentru diagnosticul rentabilității este ”Contul de profit și pierdere” în care atât veniturile cât și cheltuielile sunt structurate pe genuri de activități:

activitatea de exploatare (de bază);

activitatea financiară, cu referire la participațiile cu capital propriu la alte firme, folosirea capitalului împrumutat, veniturile și cheltuielile din diferențele de curs valutar;

activitatea excepțională, veniturile și cheltuielile ce nu sunt legate de activitatea normală a întreprinderii: operații de capital, despăgubiri și penalități, perisabilități și/sau lipsuri la inventar, donații, subvenții primite sau acordate, cedare de active.

Diagnosticul financiar al rentabilității este un instrument utilizat cu succes de cei care doresc valorificarea rezultatelor și a potențialului firmei față de alți investitori. Diagnosticul financiar propune unele judecăți asupra sănătății financiare a firmei pornind de la situația ”punctelor forte” și a ”punctelor slabe” ale gestiunii financiare. Prin el se pot aprecia riscurile trecute, prezente și viitoare ce decurg din situația financiară, precum și performanțele acesteia, oferind acele soluții pentru diminuarea riscurilor și îmbunătățirea rezultatelor.

Diagnosticul rentabilității este scopul final al analizei financiare orientate spre utilizatorii săi : managerul firmei, salariații, investitorii, fiecare apreciind diferit riscurile, potrivit poziției sale în firmă.

Diagnosticul financiar are un rol deosebit în activitatea practică prin faptul că oferă o bază de date și informații cu diverse utilizări, cum ar fi:orientarea deciziilor de investiții, de finanțare și de distribuire a dividendelor; elaborarea previziunilor financiare; evaluarea rentabilității așteptate de firmă; evaluarea acțiunilor firmei pe piața de capital; evidențierea disfuncționalităților sau elementelor nefavorabile în situația financiară și a performanțelor firmei; arată perspectivele probabile de evoluție a firmei și propune acțiuni de întreprins pentru ameliorarea sau redresarea situației și a perfomanțelor firmei.

Pentru investitorii actuali cât și pentru cei potențiali , diagnosticul financiar este un mijloc prin care se poate realiza o cunoaștere obiectivă, oportună, a modului cum sunt sau pot fi fructificate în viitor investițiile lor. Altfel spus, diagnosticul financiar are rolul de a verifica dacă activitatea firmei este suficient de rentabilă pentru a genera venituri care îi vor permite remunerarea investițiilor de capital și rambursarea lor.

Diagnosticul financiar, elaborat pe baza analizei financiare are următoarele obiective generale:

evidențierea disfuncționalităților în situația financiară și a performanțelor firmei;

identificarea cauzelor dificultăților prezente sau viitoare;

prezentarea perspectivelor de evoluție ale firmei și propunerea unor acțiuni pentru ameliorarea sau redresarea situației financiare a firmei.

Obiectivele diagnosticului financiar sunt subordonate intereselor utilizatorilor, rolul analizei financiare fiind adaptat tipului de diagnostic, interior sau exterior.

Diagnosticul financiar interior este angajat într-o acțiune de evaluare a expunerilor la riscurile semnificative, determinând, în prealabil, punctele tari și punctele slabe ale activității de control intern. Astfel de situații apar în fundamentarea programului de activitate care se bazează pe un examen complex al evoluției și stării firmei.

Obiectivele diagnosticului financiar interior vizează punctul de vedere al acționarilor și al participanților la viața firmei.Acest diagnostic abordează toate problemele privind dimensiunea, structura și utilizarea potențialului intern, valoarea patrimonială, rentabilitatea etc., deoarece se bazează pe întregul sistem de informații privind activitatea firmei.

Diagnosticul financiar necesar managerului vizează răspunsul la patru întrebări esențiale:

a) creșterea: cum a evoluat activitatea firmei în perioada examinată și care a fost ritmul creșterii în raport cu sectorul de activitate în care acesta funcționează;

b) rentabilitatea: dacă rezultate obținute au fost pe măsura mijloacelor folosite și în ce măsură creșterea a fost însoțită de o rentabilitate sufcientă;

c) echilibrul: care este structura financiară a firmei și dacă aceasta este echilibrată, în contextul raportului între masele de capitaluri pentru un suport financiar convenabil;

d) riscurile:care sunt acestea, dacă firma prezintă puncte de vulnerabilitate și dacă există un risc de faliment sau nu.

Cunoașterea rezultatelor obținute de firmă într-o anumită perioadă permite evaluarea performanțelor înregistrate care se reflectă în echilibrul financiar. În acest sens, sunt urmărite îndeosebi : solvabilitatea și lichiditatea firmei: rentabilitatea economică și financiară de care se leagă riscul economic și financiar; fluxurile financiare în timpul unuia sau mai mutlor exerciții financiare.

Relația dintre obiectivele diagnosticului financiar și mijloacele și instrumentele la care se recurge pentru realizarea lui sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Tabel nr. 1 : Mijloacele și instrumentele utilizate în analiza performanțelor financiare ale firmei

Diagnosticul exterior abordează toate problemele legate de parteneriii externi: investitori, acționari, creditori etc. Ei sunt interesați de situațiile economico-financiare ale firmei, de cunoașterea performanțelor sale și de riscurile pe care și le asumă angajând relații cu aceasta. De asemenea, instituțiile bancare folosesc o astfel de analiză ca instrument de fundamentare a deciziilor de acordare a creditelor. Rentabilitatea și perenitatea firmei sunt cea mai bună garanție a rambursării creditelor pentru bănci.

Tabel nr. 2: Rolul analizei financiare în atingerea obiectivelor diagnosticului financiar exterior:

Obiectivele diagnosticului financiar sunt diferite în funcție de subiectul pe care-l evaluează, acordându-se prioritate unui aspect sau altuia care să caracterizeze situaț financiar. În acest sens, sunt urmărite îndeosebi : solvabilitatea și lichiditatea firmei: rentabilitatea economică și financiară de care se leagă riscul economic și financiar; fluxurile financiare în timpul unuia sau mai mutlor exerciții financiare.

Relația dintre obiectivele diagnosticului financiar și mijloacele și instrumentele la care se recurge pentru realizarea lui sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Tabel nr. 1 : Mijloacele și instrumentele utilizate în analiza performanțelor financiare ale firmei

Diagnosticul exterior abordează toate problemele legate de parteneriii externi: investitori, acționari, creditori etc. Ei sunt interesați de situațiile economico-financiare ale firmei, de cunoașterea performanțelor sale și de riscurile pe care și le asumă angajând relații cu aceasta. De asemenea, instituțiile bancare folosesc o astfel de analiză ca instrument de fundamentare a deciziilor de acordare a creditelor. Rentabilitatea și perenitatea firmei sunt cea mai bună garanție a rambursării creditelor pentru bănci.

Tabel nr. 2: Rolul analizei financiare în atingerea obiectivelor diagnosticului financiar exterior:

Obiectivele diagnosticului financiar sunt diferite în funcție de subiectul pe care-l evaluează, acordându-se prioritate unui aspect sau altuia care să caracterizeze situațiile financiare ale firmelor.

Etapele parcurse în elaborarea diagnosticului financiar-contabil sunt următoarele:

prelucrarea informațiilor contabile, prin corecții și regrupări în vederea realizării bilanțului financiar;

identificarea caracteristicilor diagnosticului și calculul indicatorilor financiari;

interpretarea și aprecierea indicatorilor din punct de vedere al echilibrului, stării, gestiunii și eficienței activității;

stabilirea punctelor tari și a punctelor slabe ale activității întreprinderii, a oportunităților și riscurilor;

stabilirea premiselor privind activitatea viitoare a întreprinderii.

1.2 Rentabilitatea – expresie a eficienței economice

În general, noțiunea de rentabilitate reflectă capacitatea unei întreprinderi de a genera rezultate. Nu putem vorbi despre rentabilitate în absența unor rezultate. În dicționarul limbii române contemporane noțiunea de rentabilitate este definită astfel: “rezultatul financiar al unei activități economice, concretizat în obținerea unor venituri care depășesc cheltuielile”.

Noțiunea de rentabilitate este legată, în general, de cea de profit, reprezentând aptitudinea unei întreprinderi de a degaja un rezultat exprimat în unități monetare.

Obținerea regulată de rezultate favorabile conferă întreprinderii economice avantaje, iar pe termen lung duce la performanță economică.

Reflexul rentabilității poate fi enunțat astfel: câștigul adus de un plasament de fonduri într-o întreprindere trebuie să fie mai mare decât costul capitalurilor. Acest câștig poate fi evaluat prin rezultatele obținute înainte de deducerea cheltuielilor financiare determinate de îndatorarea permanentă la care se adaugă impozitele, divizate prin capitalurile proprii plus îndatorarea permanentă (sau prin imobilizări plus nevoia de fonduri de rulment). În ceea ce privește costul capitalurilor, acesta poate fi asimilat cu costul mediu al împrumuturilor.

Importanța rentabilității pentru orice întreprindere, agent economic derivă, în mod deoesebit, din felul în care aceasta este urmarită de participanții la procesul economic. Astfel:

– acționarul, proprietarul factorului capital, este interesat ca prin imobilizarea capitalului în acțiuni în cadrul unei anumite societăți, rentabilitatea acesteia să-i creeze posibilitatea obținerii unor dividende mai mari decât sumele pe care le-ar fi obținut în cazul în care și-ar fi păstrat capitalul respectiv într-un depozit într-o bancă. Altfel spus, acționarul este interesat ca rata rentabilității întreprinderii respective sa fie mai mare decât rata medie a dobânzilor practicate pe piața financiar bancară.

– banca, creditorii, fiind cei care acordă credite fie pentru o serie de investitii, fie pentru exploatare, sunt direct interesate de nivelul rentabilității întreprinderii ce solicită creditul, pentru a stabilii capacitatea acestuia de rambursare viitoare a datoriei;

– partenerii de afaceri urmăresc rentabilitatea firmelor cu care intră în contact pentru ca aceasta le poate da deseori garanția credibilității și încrederea în vederea derulării unor contracte viitoare;

– gestionarul (conducătorul întreprinderii) urmărește cu precădere rentabilitatea exploatării, desfășurarea întregii activități a întreprinderii este orientată în acest sens.

Rentabilitatea constitue una dintre formele de exprimare a eficienței economice, anume o formă sintetică realizată cu ajutorul categoriilor valorice. Calculele de rentabilitate se pot efectua utilizând ca rezultat nu numai profitul net, ci întregul venit net, deci profitul brut.

Abordarea rentabilității se integrează logic în investigarea eficienței și eficacității activității unei întreprinderi, privilegiind o evaluare finaciară a performanțelor. Această optică financiară poate părea insuficientă, deoarece, la prima vedere, minimalizează realizările întreprinderii care nu capătă o exprimare financiară.

Conceptul de rentabilitate are un caracter relativ. Aptitudinea de a degaja rezultate monetare nu poate fi judecată independent de mijloacele angajate pentru a le obține. De aceea, analiza rentabilității nu se limitează la investigarea indicatorilor ei absoluți, ci și a celor relativi, obținuți prin raportarea rezultatelor la mijloacele angajate sau consumate pentru desfășurarea activității respective.

Rentabilitatea, privită în mod sintetic, reprezintă capacitatea de a realiza un profit care să asigure în primul rând remunerarea capitalului, și care să permită dezvoltarea viitoare a întreprinderii. Orice întreprindere, pentru a putea supraviețui și a se dezvolta trebuie să obțină profit, să fie rentabilă. Într-o economie de piață nu rezistă concurenței decât firmele rentabile.

Performanța întreprinderii reprezintă abilitatea întreprinderii de a avea acces la resurse, de a le aloca și utiliza optim în scopul asigurării unei remunerări suficiente pentru a acoperi riscul asumat. Perfomanța constă în eficiența și eficacitatea cu care sunt consumate resursele și generalizate rezultatele (efort-efect) care să-i asigure o continuitate a activității și o extindere, dezvoltare a ei.

Rentabilitatea este una din formele cele mai sintetice de exprimare a eficienței întregii activități economico-financiare a întreprinderii, respectiv a tuturor mijloacelor de producție utilizate și a forței de muncă, din toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, producție și vânzare. Eficiența economică reprezintă cea mai generală categorie care caracterizează rezultatele ce decurg din diferite variante preconizate pentru utilizarea (consum productiv, consum individual, vânzare) sau economisirea unor resurse (umane, materiale sau financiare) intrate sau neintrate în circuitul economic.

Rentabilitatea se poate măsura cu ajutorul profitului și a venitului net în suma absolută, cât și cu ajutorul ratelor rentabilității ca mărimi relative.

Ratele și ceilalți indicatori folosesc la stabilirea diagnosticului financiar al întreprinderii. Ratele (rapoartele) sunt necesare atât pentru gestiunea internă a întreprinderii pentru compararea cu alte întreprinderi, cât și pentru aprecierea structurii financiare și stabilirea diagnosticului financiar în vederea orientării pe termen scurt și pe termen lung. Ele exprimă tendințele în evoluția întreprinderii, starea sănătății economico-financiare, capacitatea sa de autofinanțare și finanțare, cât și dezvoltarea întreprinderii.

Pe baza ratelor se obține imaginea situației financiare a întreprinderii, poziția sa pe piață cât și poziția față de clienți, furnizori, creditori, acționari. Ratele se determină pe baza unor indicatori privind activele și pasivele întreprinderii.

Ratele de rentabilitate sunt construite într-o manieră generală prin raportarea unui rezultat fie la un flux de activitate, fie la un stoc.

Există numeroase posibilității de a construi modele de analiză a rentabilității. În gneral, putem menționa că atât la numărătorul cât și la numitorul raportului din care rezultă rata rentabilității se poate opera cu indicatorii care să reflecte întregul efect sau efort, sau o parte din el.

1.3 Profitul – imagine fidelă a rentabilității

Rentabilitatea desemnează capacitatea unei întreprinderi de a obține profit. Profitul este indisolubil legat de rentabilitate, adică de modul în care firma utilizează resursele materiale, umane și financiare ce au ca finalitate obținerea rezultatelor scontate. Rentabilitatea este o mărime relativă, care exprimă gradul în care capitalul în întregul său, capitalul permanent sau capitalul propriu, aduce profit. În ansamblu analizei economico-financiare, rata rentabilității se situează printre cei mai sintetici indici de eficiență a activității întreprinderii.

În literatura de specialitate sunt păreri avizate ale unor economiști (precum Humphrey H. Nash, Alfred Rappaport, John Myers, Stern Stewart) care afirmă că studiul profitului trebuie să fie dedicat în continuare numai unor obiective precum menținerea integrității financiar – patrimoniale a firmei și de constituire a bazei de calcul a impozitului pe profit. Datorită acestor deficiențe profitul contabil și-a pierdut și calitatea de indicator de bază a performanțelor economico – financiare ale firmei, fiind înlocuit de concepte cum sunt valoarea adăugată economică (VAE), valoarea adaugată a acționarilor (VAA) sau valoarea adăugată sub formă de cash flow (CVA). Unele dintre aceste concepte au la bază principiul corecțiilor contabile aplicate profitului contabil, pentru a-l face mai pretabil pentru analize și comparații (cazul valorii adăugate economice). Alte concepte propun renunțarea completă la profit și propun soluții bazate pe cash flow-ul de exploatare sau pe cash flow-ul global, în cazul valorii adăugate sub formă de cash flow și a valorii adăugate a acționarilor.

Profitul îndeplinește mai multe funcții:

funcția de stimulare a activității economice. Obținerea celui mai mare profit constituie un obiectiv fundamental pentru toți agenții economici, determinându-i să-și asume toate riscurile pe care le implică organizarea și desfășurarea activității;

funcția de creștere economică, îndeplinită de profit întrucât acesta reprezintă una dintre principalele surse ale acumulării destinate investițiilor în vederea creșterii și dezvoltării economice, inclusiv de creare de noi locuri de muncă;

funcția de control asupra activității agenților economici. Nivelul și dinamica profitului însușit constituie un adevărat barometru al calității activității agenților economici;

funcția de sursă a finanțării acțiunilor cu caracter social, deoarece profitul servește la formarea veniturilor bugetare din care sunt finanțate acțiunile guvernamentale ce stau la baza finanțării învățământului, culturii, sănătății, administrației publice și altele similare;

funcția de amplificare a bogăției. Indiferent dacă e utilizat pentru dezvoltare sau consum, cu cât e mai mare profitul cu atât o parte crescândă din el poate fi utilizată pentru mărirea avuției (capitalului) firmelor sau avuției personale a agenților economici și a unei părți tot mai importante din rândul populației.

Profitul se identifică ca orice câștig, ca orice surplus, din orice activitate, acțiune, operațiune, s-au conturat două sensuri de abordare și apreciere a profitului.

Un prim punct de vedere are un sens de prioritate, profitul fiind considerat un avantaj, un câștig însușit de o persoana fizică sau juridică, fără ca aceasta să aibă vre-o contribuție la atingerea lui. Într-o astfel de viziune, profitul presupune, prin definiție, creșterea economică, progres social, ceea ce înseamnă că însușirea lui depinde de caracterul creator, rațional și eficient al activităților, acțiunilor și operațiunilor economice.

Maximizarea averii acționarilor, respective creșterea valorii de piață a unei firme, nu se mai bazează pe profitul contabil ci pe așa numiții indicatori financiari ai rentabilității (mai ales rezultatul brut de exploatere, rezultatul brut global, rezultatul trezoreriei de exploatare și rezultatul global al trezoreriei). Astfel, maximizarea profitului poate fi înlocuită cu maximizarea excedentului brut de exploatare. În acest mod se va oferi o orientare foarte bună a activității managerilor, deoarece acest obiectiv reflectă punctul până la care trebuie extinsă producția.

Dacă se produce mai puțin nu se va putea atinge rezultatul maxim posibil, iar dacă producția trece de punctul în care venitul marginal este egal cu costul marginal, veniturile suplimentare care se vor obține vor fi depășite de costurile suplimentare.

În acest context se impune și redefinirea rentabilității drept capacitatea unei firme de a realiza un rezultat economic, respectiv de a obține venituri de pe urma vânzării producției care să depașească costurile și nu cheltuielile ocazionate de activitatea sa.

Caracteristicile profitului:

avantaj, câștig sub formă banească realizat dintr-o operațiune, din exercitarea unei activități umane legitime;

forma de venit ce recompensează factorul de producție capital într-o economie de piață;

venit atribuit unei persoane pentru aportul ei cu capital la desfașurarea activității;

diferența între ceea ce efectiv obțin și ceea ce așteaptă utilizatorii factorilor de producție;

surplusul de venit obținut de firme, de unitățile economice;

venit net al unei unități economice (întreprindere, bancă, magazin, firmă etc.) indiferent de forma sa de proprietate, pentru funcțiile îndeplinite de aceasta.

Profitul este legat în foarte mare măsură de rentabilitate și rata acesteia. Situația unei firme va fi apreciată ca satisfăcătoare dacă rentabilitatea pe care o oferă acționarilor săi compensează riscul pe care îl implică sub toate dimensiunile (riscul exploatării, financiar și al falimentului).

Capitolul 2: Analiza diagnostic a rentabilității

S.C. ”Morărit Panificație” Roman S.A

2.1 Prezentarea societății S.C. ”Morărit Panificație ” Roman S.A.

2.1.1 Activitatea societății comerciale

S.C. Morărit Panificație –S.A. Roman desfășoară o activitate de producție și comercializare de produse de morărit și panificație.

Unitatea a luat ființă în anul 1991, în baza H.G. 1353/1990, prin divizarea fostei Întreprinderi de Morărit și Panificație Neamț.

Capitalul social este de 4.560.600 mii lei din care 40% este deținut de Asociația Salariaților și conducerea societății, iar 60% este deținut de acționari.

Conform statutului, S.C. Morărit Panificație Roman S.A. desfășoară următoarele activități de bază:

prelucrarea cerealelor;

fabricarea și comercializarea produselor de morărit și panificație;

prestări servicii: măciniș, transport,

iar ca activități auxiliare:

comercializarea produselor zaharoase și expandate;

operațiuni de import, export, în activitatea proprie.

Societatea își desfășoară activitatea pe trei secțiuni principale: Morărit, prin cele două secții: Moara 1, Str. Măgurei nr. 3, Moara 2, Str. Panait Donici;

Moara 1, având secție de morărit și panificație, a fost construită pe vechiul schelet al vechii fabrici de pâine din orașul Roman care a funcționat în perioada 1918-1989. Moara 2, având doar secție de morărit, a fost construită între anii 1930-1936 și ulterior îmbunătățită după 1986. Între 1951-1970, s-a trecut la mărirea capacității de depozitare. După 1974 a avut loc o modernizare și o suplimentare a capacității de depozitare și de prelucrare a cerealelor , cât și la producerea de produse de panificație destinate populației prin realizarea unui siloz de cereale (1000 t), o moară de tip industrial, silozuri pentru depozitarea făinii și o fabrică de pâine.

Spațiile de desfacere proprii au fost înființate la parter de blocuri și în spațiile comune proprii sau închiriate.

Societatea are o remarcabilă experiență în ramura din care face parte.

În prezent, firma ocupă locul trei în topul celor mai profitabile întreprinderi mici și mijlocii din județul Neamț, clasament realizat de Camera de Comerț și Industrie Neamț.

Principalele produse realizate sunt produse de morărit, în proporție de 30% din cifra de afaceri și produse de panificație, în proporție de 70% din cifra de afaceri. Produsele de morărit se folosesc în fabricile de pâine proprii. Pentru produsele de panificație piața de desfacere este orașul Roman și localitățile limitrofe.

Materia primă de bază, grâu, este asigurată din producția internă, de la producătorii particulari și societăți agricole.

Furnizorii principali de materie primă sunt:

SC Almos Neamț – pentru grâu;

Trimonex Trifești – pentru grâu;

SCTCE Trei Brazi – pentru grîu;

Danubiana Roman – pentru zahăr;

Persoane fizice (achiziții) – pentru grâu;

Pakmaya Pașcani – pentru drojdie.

Societatea are o piață stabilă, în ușoară creștere față de perioada anterioară cu aproximativ 10 %.

Pentru produsele de panificație principalii concurenți sunt micii producători locali care fac o concurență neloială prin economia subterană pe care o practică.

În ceea ce privește produsele de morărit principalii concurențti sunt morile mari din : Bacău, Constanța, București, care au o putere economică mult mai mare și care impun anumite politici atât pe piața desfacerii cât și pe ce a achiziției de grâu.

2.1.2 Managementul și structura organizatorică

Conducerea S.C. MORĂRIT PANIFICAȚIE S.A. ROMAN este asigurată de următoarele organe de conducere:

Adunarea Generală a Acționarilor;

Consiliul de Administrație;

Directorul general: Ec. Vasile Levărdă;

Conducerea executivă:

Directorul economic : Economist Vasile Levărdă;

Directorul tehnic:Inginer Rusu Titi.

Structura organizatorică a S.C. Morărit Panificație Roman S.A. este o structură de tip funcțional, fapt ce rezultă și din organigrama societății (anexa nr. 3). Acest tip de structură are în vedere asigurarea următoarelor funcții de bază ale întreprinderii: funcția de producție, comercială, financiar-contabilă, personal-salarizare și de conducere.

Total acțiunilor societății este de 4.560.602 având valoarea nominală de 0, 1 Ron.

Totalul acționarilor este reprezentat astfel:

Acționari persoane fizice=4329;

Acționari persoane juridice=1

Din cei 4329 acționari persoane fizice, 140 sunt salariați sau foști salariați, ce dețin 80, 77 % din acțiuni.

Fiind o societate pe acțiuni, Adunarea Generală a Acționarilor este organul suprem de conducere al societății care decide asupra activității și stabilește linia ei economico-financiară.

Societatea este administrată de un Consiliu de Administrație compuși din membrii aleși de AGA prin vot secret, iar componența acestora este redată în contractul de societate. Preșsedintele acestui consiliu este și directorul general al întreprinderii, în care calitate coordonează și conduce în mod curent activitatea societății, conform contractului de societate și legii 31/1990.

Acționarii sunt informați prin rapoarte semestriale și anuale ce sunt postate pe pagina de web a Bursei de Valori București, unde firma este cotată.

Numărul mediu de angajați de la Morărit Panificație Roman S.A. a oscilat între anii 1999 si 2008. Numărul mediu de angajați a scăzut cu 155 persoane, adică cu 84,24%. Cei mai mulți angajați au fost în anul 1999-număr persoane angajate:339.

Cei mai puțini angajați au fost în anul 2008- număr persoane angajate 1884.
În ultimul bilanț contabil numărul angajaților Morărit Panificație Roman S.A., a scăzut cu 10 persoane, adica cu 5,43 %, față de anul precedent.

2.2 Analiza soldurilor intermediare de gestiune

Pentru a se ajunge la o cuantificare globală a rentabilității capitalului angajat în raport cu resursele proprii, se recurge la integrarea ansamblului de activități dintr-o întreprindere, la analiza globală a rezultatelor. În acest sens, pe baza contului de profit și pierdere se pot determina o serie de indicatori valorici, care poartă denumirea de solduri intermediare de gestiune sau marje de acumulare, indicatori ce se înscriu în gama indicatorilor de apreciere a performanțelor economico–financiare ale întreprinderii.

Soldurile intermediare de gestiune se determină prin diferențe succesive între două sau mai multe valori, rezultând în acest mod indicatori care, supuși analizei, oferă detalii asupra provenienței rezultatului exercițiului și asupra cauzelor care au generat rezultatul respectiv.

Tabelul nr. 3 – Tabloul soldurilor intermediare de gestiune la S.C. ”Morărit Panificație” Roman S.A.

1. Marja comercială

Marja comercială reprezintă suplimentul de valoare adus de întreprindere prin activitatea de de comercializare, fiind element al valorii adăugate, și se determină cu ajutorul relației:

Mc = Vânzari de mărfuri –Costul mărfurilor vândute

Pe parcursul celor 5 ani analizați, aceasta a înregistrat cea mai mică valoare în anul 2006, când a scăzut cu 1.83%, și cea mai ridicată valoare în anul 2009, când a crescut cu 19.32 % față de anul precedent.

Rata marjei comerciale arată ponderea veniturilor din vânzarea mărfurilor în cifra de afaceri:

Rata marjei comerciale

Tabelul nr. 4 – Marja comercială la S.C. Morărit Panificație Roman S.A.

2. Analiza producției exercițiului

Producția exercițiului include valoarea bunurilor și serviciilor “fabricate” de întreprindere pentru a fi vândute, stocate sau utilizate pentru nevoile proprii. Deci producția exercițiului va include trei elemente: producția vândută, producția stocată și producția imobilizată.

Producția vândută

+ Producția stocată (Sf – Si)

+ Producția imobilizată

Producția exercițiului

Tabel nr. 5 – Producția exercițiului în perioada 2005-2009

Modificările intervenite în mărimea producției exercițiului:

ΔQe = Qe2009 – Qe2008 = 12.196.777 – 12.788.070 = – 591.293 lei

ΔQe%2009/2008 = × 100 =× 100 = -3.12 %

Pe parcursul anilor 2005-2008 se constată o evoluție ascendentă a producției exercițiului, acest trend însă fiind întrerupt în anul 2009, când se înregistrează o scădere de 4,62% față de anul anterior, 2008.

Fig. nr. 1:Evoluția producției exercițiului în perioada 2005-2009

Producția exercițiului este un indicator inevitabil, dar ambiguu, deoarece este constituit din elemente foarte eterogene: unele sunt evaluate la preț de vânzare (producția vândută), iar altele la cost de producție (producția stocată și producția imobilizată). Mai mult, nivelul rezultatelor se poate modifica în funcție de metoda reținută pentru evaluarea stocurilor, fapt pentru care valoarea producției nu poate să reflecte o realitate financiară.

După cum se observă din grafic, evoluția producției exercițiului a avut un trend relativ crescător, singura scădere înregistrându-se în 2009, cu 3,12 %, an în care producția înregistrează o ușoară pierdere, veniturile din vânzări scăzând cu 6,4 %.

3. Analiza valorii adăugate

Valoarea adaugată exprimă creșterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție, îndeosebi a forței de muncă și a capitalului, peste valoarea bunurilor și serviciilor provenite de la terți, în cadrul activității curente a întreprinderii. Valoarea adaugată reprezintă,de fapt, sursa de acumulări bănești din care se face remunerarea participanților direcți și indirecți la activitatea economică a întreprinderii.

Valoarea adăugată se obține după formula:

Marja comercială+producția exercițiului

– Consumurile provenite de la terți

Valoarea adaugată

Tabel nr.6 – Valoarea adăugată în perioada 2005-2009

Eficiența informațiilor furnizate de valoarea adăugată se bazează îndeosebi pe o interpretare prudentă a indicatorului. De aceea, evoluția acestui indicator va fi analizată cu mare atenție, urmând ca din calculele ce vor fi efectuate în continuarea lucrării să se tragă concluzii cât mai corecte, și să fie sugerate soluții eficiente.

Evoluția valorii adăugate are un trend crescător, cu excepția anului 2009, când cunoaște o ușoară scădere, cu 4,35%.

Creșterea constantă a valorii adaugate este un semn al unei creșteri ușoare a performanțelor comerciale ale întreprinderii.

Pornind de la nivelul valorii adăugate se poate calcula gradul de integrare al întreprinderii, raportând valoarea adaugată la cifra de afaceri.

Din calcule rezulta ca întreprinderea își poate asigura ea însăși un număr mare de faze de fabricație, fără a recurge la serviciile altor întreprinderi pentru a-i furniza anumite subansamble, gradul de integrare al întreprinderii având o valoare relativ satisfăcătoare

Analiza factorială a valorii adăugate pe baza modelului bazat pe influența resurselor de muncă:

Calculul abaterii absolute a valorii adăugate în intervalul 2008-2009:

Factorii de influență asupra valorii adăugate, în cazul acestui model, sunt:

Influența modificării numărului de personal:

=

= (211-219)* 58.393,01*0,83*0,56 = – 217.128,56 lei

Influența modificării productivității muncii:

Influența modificării gradului de valorificare a producției exercițiului:

=211*58476,28* (0,87-0,83)* 0,56=276.382,28 lei

Influența modificării valorii adăugate la 1 leu cifră de afaceri:

=211*58476,28*0,87*(0,53-0,56)= – 322.034,72 lei

Tabel nr.8 – Influențele modificării valorii adăugate în perioada 2008-2009

În anul 2009 față de anul 2008, valoarea adăugată a scăzut cu – 262.124 lei în mărimi absolute, respectiv cu 4,35 % în valori relative. Această modificare se datorează:

scăderii numărului de angajați cu 3,65 % (cu 8 persoane) față de anul precedent, ceea ce a determinat scăderea indicatorului cu 217.128,56 lei;

îmbunătățirii productivității muncii cu 14 % față de anul 2008, cu efecte pozitive asupra valorii adăugate, care a crescut cu 8166,52 lei;

creșterii gradului de valorificare a producției exercițiului cu 4,82 % față de anul precedent, ceea ce a condus la creșterea valorii adăugate cu 276.382,28 lei;

scăderii valorii adăugate la 1 leu cifră de afaceri cu 10, 47 % față de anul anterior, cu efecte negative asupra indicatorului, care a scăzut cu 322.034 lei

4. Analiza excedentului brut al exploatării

Excedentul brut de exploatare exprimă acumularea brută din activitatea de exploatare, acumularea fiind o resursă principală a întreprinderii, cu influență hotărâtoare asupra rentabilității economice și a capacității potențiale de autofinanțare a investițiilor.

Excedentul brut de exploatare exprimă măsura resurselor degajate de exploatare pe baza cărora întreprinderea exercită decizii strategice. Luând în calcul veniturile încasabile și cheltuielile platibile, indicatorul capata o semnificatie deosebita in termeni de resurse financiare (reprezinta fundamentul autofinantarii intreprinderii) si de trezorerie (masoara trezoreria potentiala degajata de exploatare si decalajele dintre scadenta incasarii creantelor si plata datoriilor).

Valoarea adaugata

+ Subventii de exploatare

+ Impozite, taxe si varsaminte asimilate

– Cheltuieli cu personalul

EBE

Tabel nr. 9 – Indicatorii folosiți pentru analiza EBE în perioada 2005-2009

Excedentul brut de exploatare a înregistrat o evoluție relativ crescătoare în perioada 2005–2009, înregistrînd atât creșteri (în 2006, 2007), cât și descreșteri (în 2008, 2009).

Sporirea înregistrată de excedentul brut de exploatare a dat posibilitatea întreprinderii de a-și reînnoi imobilizările, de a acoperi riscurile din provizioanele constituite, diferența fiind distribuită atât statului cât și investițiilor. Având la dispoziție un excedentul brut de exploatare în creștere, conducerea întreprinderii a putut lua decizii strategice în activitatea acesteia de producție dar și în cea de investiții.

Scăderea excedentului brut de exploatare în 2008, s-a datorat creșterii cheltuielilor cu personalul și a celor cu impozitele și taxele.

5. Rezultatul brut al exploatării (RBE) este soldul intermediar de gestiune în termeni de rentabilitate și arată contribuția exploatării la formarea rezultatelor.

Rezultatul exploatării (profit sau pierdere) privește activitatea de exploatare normală și curentă a întreprinderii. Exprimă mărimea absolută a rentabilității activității de exploatare, obținută prin deducerea tuturor cheltuielilor (plătibile și calculate) din veniturile exploatării (încasabile și calculate).

Rezultatul exploatării se poate calcula prin două metode:

− prima metodă cu ajutorul soldurilor intermediare de gestiune:

RE (PBE) = EBE + Vpe + Ave − Cpa − Ace ; unde:

Vpe = venituri din provizioane de exploatare;

Ave = alte venituri de exploatare;

Cpa = cheltuieli cu provizioanele și amortizările de exploatare;

Ace = alte cheltuieli de exploatare.

− a doua metodă este cu ajutorul Contului de profit și pierdere:

RE (PBE) = Ve − Ce; unde:

Ve = venituri din exploatare;

Ce = cheltuieli din exploatare.

Penntru analiza noastră vom aplica a doua metodă: RE (PBE) = Ve − Ce

RE (PBE)2005 = 731.565 lei

RE (PBE)2006 = 963.250 lei

RE (PBE)2007 = 1.086.827 lei

RE (PBE)2008 = 756.387 lei

RE (PBE)2009 = 722.967 lei

Rezultatul din exploatare a înregistrat în perioada analizată o evoluție relativ crescătoare și pozitivă în 2005-2009, cu excepția anului 2008, când a înregistrat o scădere semnificativă cu 330.440 lei față de anul anterior, reprezentând un procent de 30.40%. Această reducere s-a datorat scăderii valorii productiei, ca urmare a creșterii costurilor, precum reducerii comenzilor.

6. Rezultatul curent (Rcrt) este rezultatul obținut din operațiunile normale, obișnuite ale firmei, prin luarea în considerare și a elementelor financiare.

Rezultatul curent decurge din activitatea curentă a întreprinderii, excluzând operațiile extraordinare.

Rezultatul curent reprezintă un indicator al activității economice și financiare a întreprinderii, interesând, în mod particular, proprietarii întreprinderii.

Rezultatul curent este determinat atât de rezultatul exploatării normale și curente, cât și de cel al activității financiare, cu alte cuvinte, rezultatul curent este rezultatul tuturor operațiunilor curente ale întreprinderii.

Rezultatul exploatarii

+ Venituri finaciare

– Cheltuieli financiare

Rezultatul curent

Tabel nr. 10 – Indicatorii folosiți pentru calculul rezultatului curent

Rezultatul curent a cunoscut o evoluție sinusoidală, modificările importante având loc în 2008 și în 2009, când a înregistrat o scădere cu 38.79%, respectiv o creștere cu 37.14%.

În 2006 și în 2007, rezultatul curent înregistrează o valoare pozitivă, mai ridicată decât în ceilalți ani, datorită desfășurării unui management de calitate, existenței unui echilibru în politica financiară și nu în ultimul rând, datorită faptului că rezultatul din exploatare nu este absorbit de cheltuielile financiare.

Totodată, întreprinderea desfășoară activități generatoare de lichidități (stocuri reduse sau cu rotație rapidă, credite-clienți limitate sau inexistente), pentru care caută cele mai bune plasamente posibile, supraveghind în același timp expansiunea pieței și gestiunea trezoreriei.

2.3 Analiza structurii și dinamicii profitului

Analiza dinamică și structurală a profitului ține seama de elementele componente și de sursele de proveniență ale profitului, așa cum sunt ele prezentate în contul de profit și pierdere, astfel mărimea de impozitare a profitului (Rt), numit și profit brut (Pb), se determină ca diferență între veniturile totale, obținute în perioada respectivă și cheltuielile totale efectuate de către întreprindere.

2.3.1 Analiza dinamică a profitului

Rt(Pb) = Vt – Ct, unde:

Vt = venituri totale;

Ct = cheltuieli totale.

Vt = Ve + Vf + Vex

Ct = Ce + Cf + Cex

Datele pentru calculul veniturilor și cheltuielilor totale le găsim în anexa nr.1, Contul de profit și pierdere.

Vt2005 = 12.935.334 +27.307 + 0 =12.962.641 lei

Vt2006 = 13.703.867+ 12.255+ 0 = 13.716.122 lei

Vt2007 =15.253.303 +2.517 + 0 = 15.255.820 lei

Vt2008 = 16.289.087 + 12.044 + 0 = 16.301.131 lei

Vt2009= 16.467.407+ 58.522+ 0 = 16.525.929 lei

Tabel nr. 11. Veniturile totale ale firmei în perioada 2005-2009

Putem aprecia că veniturile totale au avut , pe parcursul celor 5 ani un trend ascendent, în 2006 înregistrându-se o creștere de 5,8% față de anul 2005, în 2007 s-a înregistrat o creștere de 11.23 % față de 2006, în 2008 creșterea a fost de 6.85 procente, iar în 2009 de 1.38 procente.

Din analiza structurii veniturilor, în dinamică constatăm următoarele: venitul din exploatare este preponderent în venitul total și are tendința de a avea o pondere mai importantă de la un an la celălalt, ceea ce înseamnă că managerul este preocupat de asigurarea continuității activității.

În structura veniturilor din exploatare predomină veniturile din vânzări, ceea ce înseamnă că probabilitatea de realizare efectivă a veniturilor prin încasare este mai mare, în concluzie, crește gradul de atractivitate al acestei afaceri pentru potențiali investitori.

Fig. nr. 2 : Evoluția veniturilor și cheltuielilor în perioada 2005- 2009

Ct2005 = 12.203.769+ 6.718+ 0 = 12.210.487 lei

Ct2006 = 12.740.617+47.989 + 0 = 12.788.606 lei

Ct2007 = 14.166.476+178.544 + 0 = 14.345.020 lei

Ct2008 = 15.532.700+153.651 + 0 =15.743.645 lei

Ct2009 =15.744.440 +275.398 + 0 =16.019.838 lei

În urma rezultatelor din tabel observăm că în anul 2006 cheltuielile totale au crescut cu 4,73 % față de anul 2005, în anul 2007 față de 2006 au avut o creștere de 12.17 %., în 2008 creșterea a fost de 9.75 %, iar în 2009 de 1.75 %.

Putem aprecia că evoluția veniturilor și cheltuielilor pe cei trei ani este crescătoare și echilibrată.

Rt(Pb)2005 =12.962.641 –12.210.487 =752.154 lei

Rt(Pb)2006 =13.716.122 –12.788.606 = 927.516 lei

Rt(Pb)2007 = 15.255.820– 14.345.020= 910.800 lei

Rt(Pb)2008 = 16.301.131– 15.743.645= 557.486 lei

Rt(Pb)2009 = 16.525.929– 16.019.838 = 506.091 lei

=927.516-752.154=165.362

=910.800-927.516=- 16.716

=557.486-910.800=-353.314

=506.091-557.486= – 51.395

Influența factorilor asupra modificării rezultatului total:

1 ) Influența veniturilor totale:

= Vt2009 – Vt2008 =16.525.929–16.301.131 = 224.798 lei

2) Influența cheltuielilor totale:

= – (Ct2009 – Ct2008) =- 16.019.838 +15.743.645 lei = -276.193 lei

Pentru a ne verifica folosim relația:

= ΔRt(Pb) = 224798 –276.193 = -51.395 lei

Putem aprecia că rezultatul total a scăzut în perioada curentă, 2009 față de perioada de bază, 2008 cu 51.395 lei. Această scădere se datorează influenței fiecărei categorii de venituri și cheltuieli.

2.3.2 Analiza structurală a profitului

Analiza structurală a profitului are rolul de a evidenția ponderea și dinamica rezultatelor aferente celor trei categorii de activități care se desfășoară în cadrul unei întreprinderi: de exploatare, financiară și excepțională.

Evoluția profitului și a elementelor componente ale acestuia în cadrul întreprinderii analizate se prezintă astfel:

Tabel nr. 12 – Evoluția profitului și a componentelor acestuia

Fig. nr. 3 : Evoluția profitului net în perioada 2005-2009

Rt(Pb) = Re + Rf + Rex = (Ve – Ce) + (Vf – Cf) + (Vex – Cex)

Rt2005 =731.565 +20.589 + 0 = 752.154 lei

Rt2006 = 963.250-35.734 + 0 = 927.516 lei

Rt2007 = 1.086.827– 176.027+ 0 = 910.800 lei

Rt2008 = 756.387– 198.901+ 0 = 557.486 lei

Rt2009 = 722.967– 216.876 + 0 = 506.091 lei

Observăm o creștere importantă a rezultatului total al întreprinderii în anul 2006 față de anul 2005, chiar dacă rezutatul financiar este pierdere, iar în anul 2007 rezultatul total este comparativ cu cel din anul anterior, în anii 2008 și 2009 înregistrându-se însă valorile cele mai scăzute.

În cadrul analizei putem calcula influențele fiecărei categorii de rezultate asupra modificării rezultatului total, acestea fiind:

Influența rezultatului exploatării asupra modificării rezultatului total:

= Re1 – Re0 , unde:

”0” – anul de bază (2008);

“1” – anul curent (2009).

= Re2009 – Re2008 = 722.967– 756.387 = -33.420 lei

Influența rezultatului financiar asupra modificării rezultatului total:

= Rf2009 – Rf2008 = -216.876+ 198.901 = – 17.975 lei

Influența rezultatului extraordinar asupra modificării rezultatului total:

= 0, deoarece firma nu are rezultat extraordinar.

2.4 Analiza rentabilității prin rate

Indicatorii de rentabilitate și profitabilitate au la bază profitul net realizat și cifra de faceri obținută de firmă într-o anumită perioadă de timp. Acești indicatori pot fi sub două forme: Rate de rentabilitate și rate de profitabilitate.

2.4.1 Analiza ratelor de rentabilitate

Ratele de rentabilitate rezultă din raportarea unui indicator de rezultat la un indicator de efort care exprimă fie fluxul global de activitate (CA), fie mijloacele utilizate pentru obținerea rezultatului (capital economic, capital propriu, costuri).

Ratele de rentabilitate de exprimă prin următoarele formule de calcul:

Rata rezultatului net (R1),

Rata rentabilității exploatării (R2),

Rata rentabilității economice (R3).

Rezultatele obținute în urma calculului acestor rate sunt prezentate în tabelul următor:

Tabel nr. 13 – Calculul ratelor de rentabilitate

Din valorile calculate ale acestor rate putem constata următoarele:

1. Rata rezultatului net înregistrează o tendință de scădere rezultată din valorile scăzute ala profitului net comparativ cu cifra de afaceri.

2. Rata rentabilității exploatării are o tendință de scădere față de anul 2006 datorită creșterii cifrei de afaceri mai rapidă decât rezultatul din exploatare.

3. Rata rentabilității economice a înregistrează pe tot parcursul perioadei analizate valori descrescătoare ca urmare a creșterii mai rapide a rezultatului exploatării comparativ cu creșterea activelor totale.

Rata rentabilității economice caracterizează eficiența cu care au fost utilizate elemente ale capitalului privat ca realitate (utilaje, materii prime, materiale, stocuri, creanțe) format din active fixe și active circulante.

2.4.2 Analiza ratelor de profitabilitate

Ratele de profitabilitate exprimă capacitatea de dezvoltare a firmei și de rambursare a datoriilor.

Principalele rate analizate sunt:

Marja de profit brut ;

Marja de profit net

Marja de profit sau rentabilitatea vânzărilor exprimă profitul obținut de firmă la fiecare unitate monetară.

Rentabilitatea activelor totale (Return On Assets)

Acest indicator exprimă eficiența utilizării activelor sau capacitatea managerială de a obține profituri din activele pe care le are la dispoziție.

Tabel nr. 14 – -Calculul indicatorilor de profitabilitate

Din datele prezentate în tabel se desprind următoarele concluzii:

Rata rentabilității economice înregistrează o tendință de scădere , amplificată în anii 2008 și 2009, datorită scăderii marjei de profit;

Rata rentabilității financiare înregistrează în primii doi ani analizați o tendință de creștere, având valori bune, care însă se înjumătățesc în ultimii 3 ani, fapt datorat scăderii rezultatului net , ceea ce are ca efect diminuarea capitalurilor investite și autofinanțarea firmei.

Cauzele scăderii ratei rentabilității financiare constă într-o creștere mult mai lentă a surselor proprii provenind din rezultatul net curent comparativ cu creșterea surselor proprii altele decât rezultatul net al exercițiului. Privită prin prisma modelului multiplicativ al ROE evoluția nefavorabilă a ratei rentabilității financiare sub forma ROE este cauzată de următorii factori:

Diminuarea marjei profitului net pe toată perioada analizată, factor cu influență negativă asupra ratei rentabilității financiare.

Diminuarea vitezei de rotație a activelor totale pe toată perioada analizată factor cu influență negativă asupra ratei rentabilității financiare.

În limbajul anglo-saxon, rata rentabilității economice poartă denumirea de rata rentabilității activului; de aceea, ea se prescurtează prin ROA (Return on Assets, unde Assets = activ).

unde:

–profitul total brut;

-A- active economice [imobilizări corporale (Af) + active circulante (Ac)] sau total activ

Tabel nr. 15 –Calculul ratei rentabilității economice

Dacă efectuăm un artificiu matematic, se poate folosi o formă transformată a modelului în studiul ratei rentabilității economice (ROA):

unde:

-V-veniturile totale;

– – viteza de rotație a activului;

– –rata rentabilității veniturilor;

În țările dezvoltate se consideră satisfacatoare ratele de rentabilitate economică cu valori peste 25%, ceea ce înseamnă ca întreprinderea își poate reînnoi capitalurile angajate în maxim 4 ani, prin excedentul brut de exploatare. În cazul întreprinderilor din România o rată de rentabilitate de 10% este considerata ca adecvată.

Fig. nr 4 : Evoluția indicatorilor: Marja profit brut, Marjă profit net și Rata Activelor totale

S.C. Morărit Panificație Roman S.A. înregistrează o rentabilitate economică în scădere, de la 21,01% în anul 2005, la 7, 15% în anul 2009, acesta reflectând o situație nefavorabilă a întreprinderii.

Dacă ținem cont de faptul că activul total (economic) este finanțat în mod integral din capitalurile proprii și împrumutate, avem:

Analiza ROA poate fi adâncită prin raportarea acestor indicatori la marja de profit și vânzări. Prin urmare:

Marja de profit net * Viteza de rotație

Rentabilitatea economică (ROA) depinde de vânzări și de marja de profit. Pentru a corecta trendul descendent firma trebuie să acționeze simultan atât în sensul creșterii atât a marjei ed profit cât și a rotației activelor. În practică această situație este dificil de realizat.

Analiza factorială a rentabilității economice

Modelul utilizat în analiza factorială este următorul:

Tabel nr. 16 – Indicatorii necesari analizei ratei rentabilității economice

În cazul acestui model, rata rentabilității economice combină efectul vitezei de rotație a activului total, exprimată ca număr de rotații , cu efectul ratei rentabilității comerciale.

Modificarea ratei rentabilității economice din 2009, față de perioada precedentă, 2008, se explică astfel:

7,15 – 8,64 = – 1,49 %

1. Influența vitezei de rotație a activului total:

=(1,52 – 1,65) *5,22 = – 0,67 %

2. Influența ratei rentabilității comerciale:

1,52 * (4,68-5,22)= – 0,82 %

Rata rentabilității financiare ROE (Return on equity) exprimă capacitatea capitalurilor proprii de a crea un surplus, după remunerarea capitalurilor împrumutate, care va permite remunerarea capitalurilor acționarilor (dividende) și autofinanțarea firmei.

ROE

Spre deosebire de ROA, ROE se concentrează numai asupra randamentului capitalului investit de către acționari.

Analiza factorială a ratei rentabilității financiare se poate realiza pe baza următorului model:

Modelul de analiza factorială este:

Rf = * * * 100

unde: – viteza de rotație a activului total

– factorul de multiplicare a capitalului propriu

– rentabilitatea netă a veniturilor totale

Sistemul de factori care actționează asupra ratei rentabilității financiare este:

Cuantificarea influențelor se realizează prin metoda substituirilor în lant.

Pentru analiză se folosesc datele din următorul tabel:

Tabel nr. 17 – Indicatori necesari analizei ratei rentabilității financiare

Scăderea ratei rentabilității financiare cu 1,19 % în anul 2009 față de anul anterior 2008, se poate explica prin influența următorilor factori:

Influența modificării vitezei de rotație a activului total:

Influența modificării factorului de multiplicare a capitalului propriu:

Influența modificării rentabilității nete a veniturilor totale

Fig. nr 5 : Evoluția ROA și ROE

Pe fondul unei diminuări generale ale ratelor de profitabilitate comercială și a ratelor de rentabilitate economică și financiară, per ansamblu încrederea pe care o generează societatea analizată în ochii investitorilor deși este una semnificativă, aceasta se diminuează în mod sistematic de la un an la altul.

În ceea ce privește nivelul de satisfacție al acționarilor existenți acesta este unul în creștere, datorat în principal unui nivel ridicat de remunerare a acestora prin dividende. Se remarcă din nou politica de protecție a vechilor acționari care însă nu duce la efectul scontat, acel de creștere reală a valorii entității.

Societatea ar trebui să procedeze la acordarea unei remunerări ai acționarilor prin dividende mai reduse și să își orienteze astfel sursele respective spre obținerea unei rentabilități economice și financiare superioare care să crească încrederea investitorilor în managementul entității prin creșterea prețului de piață al acțiunilor societății.

2.5 Analiza rezultatelor care exprimă profitabilitatea activității firmei

2.5.1 Analiza factorială a profitului brut

Relația de calcul a rezultatului este:

Pb = Vt – Cht, unde: Vt – venituri totale

Cht – cheltuieli totale

Modelul de analiză este:

Pb = Vt * (1 – ) = Vt * ,

unde – rezultatul mediu brut la 1 leu venituri totale

= ,

unde gi = structura veniturilor totale pe tipuri de activități

= profitul brut la 1 leu venituri pe tipuri de activități

Sistemul de factori care acționează asupra profitului brut este:

Cuantificarea influențelor se realizează prin metoda substituirilor în lanț.

Pentru analiză se folosesc datele din următorul tabel:

Tabel nr. 18 – Indicatori necesari analizei profitului brut

Modificarea profitului brut cu -51.395 mii lei (506.091 mii lei -557.486 mii lei) în 2009 față de 2008 se explică prin:

a) influența modificării veniturilor totale:

0,034= 14.708 mii lei

b) influența modificării profitului mediu la 1 leu venituri totale:

– 66.103,716 mii lei

Modificarea profitului mediu la 1 leu venituri totale se explică prin:

b1) influența modificării structurii veniturilor pe tipuri de activități:

mii lei

b2) influența modificării profitului brut la 1 leu venituri pe tipuri de activități:

mii lei

pb = g + pb = -16.525,929 -49.5766.103,7167,787 = – 66.103,716 mii lei

Profitul brut a avut un trend negativ, excepție facând boom-ul din 2006, când a înregistrat o creștere cu 175.362 mii lei față de 2005. Sporirea acestuia s-a datorat în principal influenței favorabile a profitului mediu la 1 leu venituri totale, ca factor principal, și a profitului brut la 1 leu pe categorii de venituri ca factor secundar.

2.5.2 Analiza factorială a rezultatului exploatării

Acest diagnostic are menirea de a explica și evidenția factorii ce au participat la modificarea rezultatului exploatării de la o perioadă la alta și astfel aceste elemente se pot valorifica de evaluatori în a prognoza mărimea acestuia în perioada următoare.

Pentru acest scop vom folosi următorul model:

, unde:

– profitul exploatării;

N – numărul de salariați;

Pe – producția exercițiului;

Pv –producția vîndută;

Mf – valoarea activelor fixe;

– gradul de înzestrare tehnică ;

– randamentul mijloacelor fixe;

– gradul de valorificare a producției exercițiului;

-rata rentabilității veniturilor;

Tabel nr. 19 – Indicatori necesari analizei rezultatului exploatării

Modificarea rezultatului exploatarii cu – 33.420 mii lei în 2009 față de 2008 se explică prin:

Influența modificării numărului de personal:

=

= -8*15552.196*3.754*1.273*0.046= – 27.350,30 mii lei

b) influența modificării gradului de înzestrare a muncii:

mii lei

c)influența modificării randamentului mijloacelor fixe:

mii lei

influența modificării gradului de valorificare a producției:

mii lei

e)influența modificarii rentabilității veniturilor din exploatare:

mii lei

=

Re = N + + + + = – 27.350,30 + +

( )+ + ( ) =– 33.420

Rezultatul din exploatare, în evoluția din perioada analizată, a fost influențat de cele mai multe ori de rentabilitatea veniturilor din exploatare, fapt explicat prin creșterea mult mai rapidă a veniturilor față de cheltuieli. Gradul de înzestrare a muncii și randamentul mijloacelor fixe sunt factorii care, dupa rentabilitatea veniturilor din exploatare, au următorul cuvânt de spus în evoluția rezultatului.

Numărul de salariați a cunoscut în general,valori apropiate, dar în ultimii doi ani a înregistrat o ușoară scădere, având efect negativ asupra rezultatului exploatării.

Creșterea gradului de înzestrare a muncii pe aproape întreaga perioada analizată, a avut efecte favorabile asupra rezultatului exploatarii.

Capitolul 3 Valorificarea rezultatelor rentabilității la firma studiată

3.1 Determinarea punctelor forte și slabe ale activității S.C. Morărit Panificație Roman S.A.

În principal prin politica întreprinderii s-a dorit creșterea gradului de pregătire profesională pentru personalul menținut, îmbunătățirea calității producției, lărgirea gamei de produse comercializate precum și a serviciilor oferite pentru a obține satisfacerea cât mai deplină a clienților. Situația economico–financiară a societății pentru anii 2005, 2006, 2007, 2008 și 2009 este prezentată prin bilanțul contabil și contul de profit și pierdere.

Analiza își propune să realizeze o imagine de ansamblu asupra situației economico-financiare a întreprinderii prin analiza patrimoniului respectiv rentabilității, evidențiind punctele tari și slabe ale întreprinderii, precum și disfuncționalitățile care apar în activitatea ei și cauzele lor.

Scopul analizei rentabilității constă în stabilirea performanțelor proprii în ceea ce privește capacitatea actuală și în perspectivă de a genera profit, ca singura sursă care poate asigura amplificarea activității. Firma a realizat profit de-alungul celor trei ani cunoscând anumite fluctuații care se datorează rezultatului din exploatare și rezultatului financiar.

Pe perioada analizată se constată o creștere a cheltuielilor, însă în concordanță cu aceasta are loc și creșterea veniturilor, dar într-o proporție peste nivelul cheltuielilor rezultând un profit satisfăcător.

Putem constata faptul că cifra de afaceri a urmat un trend ascendent pe parcursul perioadei analizate, cu creșteri de 8,05 % în anul 2006 față de 2005, 17,32% în 2006 față de 2006, 8,3% în 2008 față de 2007, iar cea mai redusă creștere a avut loc în anul 2009, de doar

1,25%. Aceste creșteri au avut loc în special datorită creșterii veniturilor din vânzarea mărfurilor, respectiv creșterii producției vândute.

Valoarea adăugată cunoaște o tendință de creștere de la un an la altul. În ultimul an scade însă cu un procentaj de 4,35 % față de anul precedent reflectând o scădere a bogăției create pe seama utilizării mai ales a resurselor umane și tehnice ale întreprinderii.

Randamentul crescător al valorii adăugate în perioada 2005-2008 s-a datorat:

– ritmului de creștere superior al elementelor de natura veniturilor față de cele de natura cheltuielilor;

– menținerii relativ constante a ratei valorii adăugate.

Excedentul brut al exploatării a crescut în primii 4 ani ai analizei, scăzând însă cu 32,83 % în anul 2009 față de 2008. Acest lucru semnifică o diminuare a potențialului de autofinanțare degajată din activitatea de exploatare.

Un alt indicator analizat este profitul brut de exploatare care a crescut în 2006 față de 2005 cu 23,31 %, apoi, în perioada 2006 -2009 înregistrând un trend descendent.Această diminuare a profitului brut de exploatare de la un an la altul este un aspect negativ, reflectat în scăderea potențialului brut de câștig din activitatea întreprinderii. Acesta reprezentând un interes deosebit pentru finanțatori activității întreprinderii.

Marja comercială se înscrie pe o traiectorie ascendentă, pe toți cei cinci ani ai analizei datorită faptului că ritmul de creștere al veniturilor din vânzarea mărfurilor este mai accentuat decât ritmul de creștere al cheltuielilor privind mărfurile. Această creștere permite realizarea de profit.

Producția exercițiului arată care este volumul de activitate pe perioada analizată și se constată o creștere a acesteia în primii patru ani analizați, respectiv o scădere cu 3,51 % în anul 2009 față de anul 2008.

Ratele de rentabilitate financiare au fost mai mari decât cele economice, fapt ce accentuează ideea că activitatea de exploatare nu este foarte bine gestionată.

Analiza avantajelor, punctelor slabe, oportunităților și a riscurilor permite o conștientizare asupra “punctelor tari” și a “punctelor slabe” ale societății, puncte ce pot influența poziția actuală a agentului economic și pot impune o anumită strategie a acestuia. De asemenea, prin acest mod se permite o poziționare a întreprinderii pe piață.

Performanța financiară a firmei pe baza contului de profit și pierdere este cea care demonstrează rentabilitatea, profitabilitatea și stabilitatea economico-financiară a firmei. În acest sens s-a procedat la analiza rentabilității prin marje și prin rate de rentabilitate

3.2 Posibilități de îmbunătățire a rezultatelor rentabilității la întreprinderea analizată

În condițiile în care criza economică afectează în continuare desfășurarea normală a activității , trebuiesc stabilite anumite priorități și măsuri urgente anticriză care vizează în special:

Administrarea cu mare responsabilitate a bunurilor mobile și imobile prin respectarea strictă a programului de mentenanță;

Gestionarea cu mare atenție a utilităților (apă, gaz, energie);

Creația și inovarea în domeniul de activitate al firmei;

Perfecționarea forței de muncă;

Eliminarea cheltuielilor neproductive;

Reorganizarea livrărilor și încasărilor;

Completarea stocului de materii prime și materiale;

Politică de prețuri adecvată.

Astăzi se discută despre afacerea din domeniul morărit panificație utilizând sintagme de genul ”brumă de profit” cu care patronii din acest sector sunt nevoiți să lucreze.

În momentul de față, în economia de piață, un loc important în activitatea unei întreprinderi îl ocupă modul de realizare a produselor, a proceselor interne de transformare care au loc în cadrul întreprinderii, viziunea și imaginea acesteia, gradul de satisfacere a cerințelor clienților, într-un cuvânt, aspectele intangibile încorporate în produs. Fara aceasta, prezenta pe piata a oricarui agent economic este periclitata, iar existenta intreprinderii in viitor este pusa sub semnul intrebarii.

Un exemplu concret pentru realizarea acestor sugestii vizînd îmbunătățirea rezultatelor întreprinderii este implementarea unui sistem integrat ERP (Enterprise Resource Planning).

Un ERP este o aplicație software complexă multi – modulară care integrează procesele economice ale întreprinderii cu scopul optimizării și creșterii eficienței acestora. Din punctul de vedere al funcționalităților, un software ERP acoperă următoarele domenii de interes al unei afaceri:planificarea producției, gestiunea achizițiilor, gestiunea stocurilor, interacțiunea cu furnizorii, gestiunea relațiilor cu clienții, urmărirea comenzilor, gestiunea financiară, gestiunea resurselor umane.

Un ERP realizează integrarea informațiilor utilizate de către funcțiile și departamentele unei companii: finanțe, distribuție, resurse umane, gestiunea calității, raportarea sau monitorizarea, structurându-le într-un sistem coerent și unitar. Pornind de la premisa că întregul este mai mult decât suma părților, un ERP realizează integrarea și sincronizarea funcțiunilor întreprinderii. Este un excelent mijloc de integrare și ordonare a informației, fluidizând schimbul de date între departamente. Schimbările tot mai rapide din mediul de afaceri și creșterea în complexitate a activităților din cadrul unei companii necesită o adaptare permanentă, într-un ritm alert, care adeseori pune la încercare capacitățile de efort și analiză ale factorului uman.

Sistemele ERP (Enterprise Resource Planning) au fost create ca soluție la aceste provocări, fiind capabile să proceseze un volum foarte mare de date și informații agregate în scopul optimizării și eficientizării proceselor.

Un sistem ERP are ca și obiective:

– strângerea relațiilor cu clienții și furnizorii, prin realizarea unui lanț eficicent;

– reducerea costurilor producției și stocurilor;

– planificarea integrală a resurselor întreprinderii;

– îmbunătățirea globală a productivității;

– maximizarea profitului prin flexibilitate și reactivitate sporită la cerințele pieței.

Cifrele următoare vorbesc de la sine despre avantajele unei soluții ERP: reducerea stocurilor – 18%, reducerea costurilor cu materiale – 5%, reducerea costurilor adiționale/salarii – 8%, creșterea vânzărilor și a satisfacției clienților – 12%, îmbunătățirea controlului financiar contabil – 16%. În măsura în care producția este cel mai important proces în lanțul valorii într-o întreprindere producătoare, iar calitatea și competitivitatea pe piață a produselor rezultate din procesul de producție este esențială, se cere imperativ o eficiență a sistemului informatic de gestiune a activității, tot mai sporită. Numai implementarea unei soluții informatice perfect modelate pe specificul activităților unei întreprinderi producătoare poate asigura premisele competitivității acesteia.

Concluzii și propuneri

Diagnosticul rentabilității, în practica evaluării, are o poziție cheie, deoarece pe lângă faptul că oferă informații despre situația prezentă și trecută, oferă posibilitatea de a preciza viitorul activității ce constituie obiectul evaluării.

Diagnosticul rentabilității ocupă locul central în cadrul analizelor financiare efectuate atât de managerul financiar, cât și de diverse instituții de specialitate. Diagnosticul este precedat de analiză și reprezintă fundamentul deciziilor financiare tactice și strategice adoptate de întreprindere. Așadar, analiza și diagnosticul financiar nu pot fi separate; diagnosticul nu se poate realiza fără analiză, iar analiza nu are sens dacă nu este urmată de o fază de sinteză și de interpretare, adică de diagnostic.

Întreprinderea analizată este S.C. Morărit Panificație –S.A. Roman, care desfășoară o activitate de producție și comercializare a produselor de morărit și panificație. Întreprinderea ocupă locul 3 în topul firmelor mijlocii din județul Neamț.

Unitatea a luat ființă în anul 1991, în baza H.G. 1353/1990, prin divizarea fostei Întreprinderi de Morărit și Panificație Neamț.

Capitalul social este de 4.560.600 mii lei din care 40% este deținut de Asociația Salariaților și conducerea societății, iar 60% este deținut de acționari.

Principalele produse realizate sunt produse de morărit, în proporție de 30% din cifra de afaceri și produse de panificație, în proporție de 70% din cifra de afaceri.

Analiza și-a propus să realizeze o imagine de ansamblu asupra situației economico-financiare a întreprinderii prin analiza patrimoniului respectiv rentabilității, evidențiind punctele tari și slabe ale întreprinderii, precum și disfuncționalitățile care apar în activitatea ei și cauzele lor.

Analiza soldurilor intermediare de gestiune oferă a imagine detaliată a rezultatelor și perfomanțelor firmei.

Structura valorii adăugate evidențiază măsura în care sunt remunerați participanții la activitatea întreprinderii, respectiv personalul angajat, statul, creditorii, asociații și întreprinderea (prin autofinanțare).

O situație normală este aceea în care se manifestă o tendință de creștere a ponderii dividendelor și a autofinanțării în valoarea adăugată și de reducere a ponderii cheltuielilor cu dobânzile și cu impozitele datorate statului.

Tabel.nr. 20 – Evoluția structurii valorii adăugate

În cazul S.C. Morărit Panificație Roman, ponderea covârșitoare în privința remunerării o deține personalul angajat (79,77% în anul 2009), cu valori asemănătoare în cei 5 ani analizați, această situație reflectând o diminuare a consumului de muncă. Cheltuielile cu salariile au crescut în toată perioada analizată, reflectând o creștere a valorii acestora, precum și a numărului de personal, care a înregistrat o evoluție relativ stabilă.

De asemenea se observă și o sporire a presiunii fiscale prin creșterea nivelului impozitelor datorate statului.

Un alt aspect negativ este creșterea cheltuielilor cu dobânzile, mai ales în ultimii 3 ani analizați, acest indicator înregistrând cea mai mare valoare în anul 2009.

Remunerarea întreprinderii prin autofinanțare înregistează, în afară de anul 2006, valori descrescătoare, cea mai mică valoare de 8,78 % regăsindu-se în anul 2009, fapt ce reflectă reducerea capacității întreprinderii de a-și autofinanța activitatea.

Activitatea fiecărei firme are ca un adevărat centru de orientare cifra de afaceri. Aceasta este pentru administrator dar și pentru potențialii investitori indicatorul fundamental al activității desfășurate. Performanța firmei este reflectată direct de realitatea pe care cifra de afaceri o reflectă, iar neajunsurile și chiar eșecurile tot de aceasta sunt arătate. Cert este că cifra de afaceri este prima care atestă performanța firmei și ajunge să fie cartea de vizită a acesteia în dialogul pieței.

Tabel nr. 21 : Analiza cifrei de afaceri

Producția exercițiului a înregistrat valori crescătoare în toată perioada analizată, înregistrând o valoare mai mică în anul 2009 comparativ cu anul 2008 datorită scăderii numarului de angajați.

Valoarea oscilantă a numărului de salariați, a avut efecte minime asupra valorii cifrei de afaceri, aceasta continuând să crească indiferent de diminuarea sau creșterea numărului de angajați.

Înzestrarea tehnică a muncii a avut un trend pozitiv, scăderea sa cu 25,3 % în anul 2008 fiind determinată de creșterea numărului de salariați cu 35 de persoane. Creșterea acestui indicator reflectă preocuparea întreprinderii spre investiții menite a contribui la obținerea de efecte.

Observăm că productivitatea muncii a înregistrat cea mai mare valoare în anul 2007, când s-a înregistrat cel mai mic număr al salariaților.

Eficiența utilizării mijloacelor fixe active măsurată pe baza valorii medii a producției marfa fabricată la 1 leu mijloace fixe active nu s-a realizat comparativ cu perioada anterioară, aceasta datorându-se neatingerii parametrilor proiectați ai utilajelor în perioada analizată. Analiza trebuie aprofundată din punct de vedere al depistării unor eventuale situații, cum ar fi: gradul de noutate și de fiabilitate al utilajelor, randamentul acestora, siguranța în exploatare, etc.

Gradul de valorificare a producției marfă fabricată a crescut, ceea ce a avut influențe benefice asupra evoluției cifrei de afaceri. Situația se apreciază în mod favorabil deoarece reflectă o scădere a ponderii imobilizărilor în stocuri de produse finite și semifabricate destinate vânzarii.

Pornind de la datele din acest tabel se poate observa o tendință de creștere stabilă a cifrei de afaceri, putându-se prognoza o evoluție favorabilă și stabilă a acesteia și pentru următorii ani.

În ceea ce privește structura cifrei de afaceri, ea este formată în proporție de 62-65% din producția vândută iar 37-35% din vânzările de mărfuri.

Dacă observăm evoluția cifrei de afaceri comparativ cu cea a profitului, putem observa că în timp ce primul indicator are un trend permanent ascendent, al doilea înregistrează în general o evoluție descendentă. Acest fenomen se explică prin faptul că rezultatele favorabile înregistrate de rezultatul din exploatare sunt diminuate considerabil de către rezultatul financiar, care în ultimii 4 ani a înregistrat un sold negativ datorită cheltuielilor financiare generate de creditele bancare ale firmei. La acestea se adaugă și impactul negativ al creșterii prețului materiilor prime, în cazul fabricii fiind cel al făinii.

În ceea de privește ratele de rentabilitate, nivelul lor este prezentat în tabelul următor:

Tabel nr. 22 – Evoluția ratelor de rentabilitate

Rata rentabilității comerciale a înregistrat cele mai mici valori în anii 2008, 2008, datorită nivelului scăzut al profitului pe acești doi ani;

Rata rentabilității economice a urmat un trend descendent, valoarea înregistrată în anul 2009 fiind mai mică de 3 ori decât cea din primul an de referință, 2005;

Rata rentabilității financiare a înregistrat valori bune în primii 3 ani analizați, însă, valoarea sa din anul 2009 este mai mică cu 50 % față de anul 2005. Aceaste valori în continuă scădere au fost afectate de crditele de modernizare preluate de întreprindere și plata dobânzilor la acestea, sperând că odată cu achitarea integrală a acestora se va reveni la valori mai mari.

Cauzele scăderii ratei rentabilității financiare constă într-o creștere mult mai lentă a surselor proprii provenind din rezultatul net curent comparativ cu creșterea surselor proprii altele decât rezultatul net al exercițiului.

În urma analizei rentabilității firmei SC Morărit Panificație Roman S.A., se desprind următoarele puncte forte și puncte slabe:

Pe ansamblu, întreprinderea înregistrează rezultate favorabile, însă, în condițiile economiei actuale, în continuă scădere. Rezultatele pozitive au avut la bază optimizarea activității în organizări interne, gestiunea stocurilor, calitatea produselor și serviciilor, gestiunii comerciale, corelația bună dintre cererea pieței și potențialul productiv al firmei.

În urma analizei realizate pe parcursul acestei lucrări, se pot desprinde câteva sugestii referitoare la activitatea de viitor a întreprinderii:

creșterea veniturilor, respectiv a cifrei de afaceri, prin îmbunătățirea calității produselor, extinderea activității de comercializare, intensificarea acțiunilor de promovare, precum și prin creșterea gradului de valorificare a producției exercițiului;

îmbunătățirea rentabilității veniturilor, deci și a eficienței comerciale;

reducerea costurilor, fără a diminua calitatea produselor, prin creșterea volumului producției și a productivității muncii;

îmbunătățirea activității financiare a firmei;

utilizarea eficientă a creditelor obținute;

creșterea valorii activelor totale și a eficienței utilizării acestora;

creșterea eficienței utilizării factorilor de producție, a capitalurilor, deci a rentabilității activului;

creșterea ponderii produselor mai rentabile, respectiv cu o pierdere mai mică decât media pe întreprindere, în acord cu cererea pe piață;

îmbunătățirea necondiționată a structurii capitalului permanent, în favoarea celui propriu, și folosirea eficientă a celui împrumutat.

În general, maximizarea rentabilității financiare se poate realiza acționând din trei puncte de vedere:

maximizarea rezultatului exercițiului pe seama creșterii volumului de activitate și a ameliorării marjelor. Realizarea acestor două obiective se bazează pe optimizarea activității în domeniile: organizării interne, gestiunii stocurilor, calității produselor și serviciilor, gestiunii comerciale etc.;

creșterea randamentului capitalurilor investite prin folosirea intensivă a imobilizărilor corporale și reducerea necesarului de fond de rulment, în special prin reducerea stocurilor și creanțelor;

minimizarea capitalurilor proprii angajate pentru un volum dat al capitalurilor investite.

Bibliografie

1. Bucătaru, D., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Junimea, Iași, 2006;

2. Bucătaru, D.,Evaluarea întreprinderii, Editura Junimea, Iași, 2006;

3. Bușe, L., Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2005;

4. Colasse, B., L'analyse financiere de l'entreprise, Editura La Decouverte, Paris, 2001;

5. Dorneanu, E., Diagnosticul financiar al firmei cotate pe piața de capital, Editura Tipo Moldova, Iași, 2008;

6. Gheorghe,I., Analiza diagnostic a firmei, Editura Tribuna economică, București, 2006;

7. Gheorghiu, A., Analiză economico- financiară la nivel microeconomic, Editura Economică, București, 2005;

8. Meunier, B., Le diagnostic financier, Edition d'Organisation, Paris, 2001;

9. Mironiuc, M., Analiză economico-financiară – elemente teoretico-metodologice și aplicații, Editura SedCom Libris, Iași, 2006;

10. Niculescu, M., Diagnostic global strategic vol.I, Editura Economică, București, 2003;

11. Niculescu, M., Diagnostic financiar, Vol 2, Editura Economică, București, 2003;

12. Păvăloaia,W., Păvăloaia, D., Diagnosticul și evaluarea întreprinderii, Editura Tehno Press, Iași, 2006;

13. Petrescu, S., Analiză și diagnostic financiar-contabil. Ghid teoretico-aplicativ, Editura CECCAR, București, 2006;

14. Petrescu, S., Diagnostic economic-financiar, Editura SedCom Libris, Iași, 2004;

15. Pișleag, A., Diagnosticul financiar al întreprinderii, Editura Matrix, București, 2002;

16. Racoceanu, C-tin,Analiza economico-financiară a profitului , Editura Economică, București, 2006;

17. Ramage, P., Analyse et diagnostic financier, Edition d'Organisation, Paris, 2001;

18. Robu, V., Georgescu, N., Analiza economico-financiară, Editura Economică, București, 2004;

19. Solnik, B., Gestion financiere, Editura Dunod, Paris, 2001;

20. Ștefura, G., Bugete publice și fiscalitate, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2007;

21. Țitan, E.,Băcescu- Cărbunaru, A., Ghiță, S. Statistică macroeconomică, Editura Meteora Press,București, 2001;

22. Vâlceanu, Ghe., Robu, V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2005;

23. Vintilă, G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2006;

Anexe

Anexa nr.1:Contul de profit și pierdere al societății Morărit Panificație Roman S.A. pe anii 2005-2009

Anexa nr. 2 Organigrama societății Morărit Panificație Roman S.A.

Bibliografie

1. Bucătaru, D., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Junimea, Iași, 2006;

2. Bucătaru, D.,Evaluarea întreprinderii, Editura Junimea, Iași, 2006;

3. Bușe, L., Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2005;

4. Colasse, B., L'analyse financiere de l'entreprise, Editura La Decouverte, Paris, 2001;

5. Dorneanu, E., Diagnosticul financiar al firmei cotate pe piața de capital, Editura Tipo Moldova, Iași, 2008;

6. Gheorghe,I., Analiza diagnostic a firmei, Editura Tribuna economică, București, 2006;

7. Gheorghiu, A., Analiză economico- financiară la nivel microeconomic, Editura Economică, București, 2005;

8. Meunier, B., Le diagnostic financier, Edition d'Organisation, Paris, 2001;

9. Mironiuc, M., Analiză economico-financiară – elemente teoretico-metodologice și aplicații, Editura SedCom Libris, Iași, 2006;

10. Niculescu, M., Diagnostic global strategic vol.I, Editura Economică, București, 2003;

11. Niculescu, M., Diagnostic financiar, Vol 2, Editura Economică, București, 2003;

12. Păvăloaia,W., Păvăloaia, D., Diagnosticul și evaluarea întreprinderii, Editura Tehno Press, Iași, 2006;

13. Petrescu, S., Analiză și diagnostic financiar-contabil. Ghid teoretico-aplicativ, Editura CECCAR, București, 2006;

14. Petrescu, S., Diagnostic economic-financiar, Editura SedCom Libris, Iași, 2004;

15. Pișleag, A., Diagnosticul financiar al întreprinderii, Editura Matrix, București, 2002;

16. Racoceanu, C-tin,Analiza economico-financiară a profitului , Editura Economică, București, 2006;

17. Ramage, P., Analyse et diagnostic financier, Edition d'Organisation, Paris, 2001;

18. Robu, V., Georgescu, N., Analiza economico-financiară, Editura Economică, București, 2004;

19. Solnik, B., Gestion financiere, Editura Dunod, Paris, 2001;

20. Ștefura, G., Bugete publice și fiscalitate, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2007;

21. Țitan, E.,Băcescu- Cărbunaru, A., Ghiță, S. Statistică macroeconomică, Editura Meteora Press,București, 2001;

22. Vâlceanu, Ghe., Robu, V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2005;

23. Vintilă, G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2006;

Anexe

Anexa nr.1:Contul de profit și pierdere al societății Morărit Panificație Roman S.A. pe anii 2005-2009

Anexa nr. 2 Organigrama societății Morărit Panificație Roman S.A.