Analiza Rentabilitatii Intreprinderii (s.c. Xyz S.a.)
INTRODUCERE
Aprovizionarea populației cu legume proaspete în tot timpul anului și crearea de disponibilități la export constituie obiective majore ale sectorului legumicol din țara noastră. În ultimul timp cerințele în ceea ce privește consumul de legume produse în sere au devenit din ce în ce mai mari în perioada rece a anului. Pornind de la aceste considerente, în țara noastră s-a creat un important sector de sere industriale încălzite, acoperite cu sticlă și sere-solar, acoperite cu material plastic fără încălzire, organizate în întreprinderi sau ferme de producție.
Serele fiind construcții cu climat artificial, cu instalații automatizate și mijloace mecanizate pentru desfășurarea procesului tehnologic, executate cu investiții considerabile, se impune să fie folosite cu deosebită eficiență și maximum de rentabilitate. Acest obiectiv se poate atinge numai prin aplicarea celor mai noi tehnologii, metode de conducere și organizare a muncii, precum și a utilizării unei analize permanente asupra activității economice. Stabilirea unor soluții optime în investiții și în desfășurarea procesului tehnologic cu toate verigile lui, în vederea ridicării randamentului la unitatea de suprafață, constituind de asemenea un element indispensabil în conducerea științifică a unei întreprinderi sau ferme de sere.
Reducerea cheltuielilor materiale de producție, rotația judicioasă a culturilor și folosirea intensivă a terenului, profilarea și specializarea mai bună a producției, iată alte aspecte ce trebuie să facă obiectul unor analize științifice, bazate pe cele mai noi metode de calcul și interpretare.
Optimizarea planurilor de producție și financiare curente și de perspectivă, a rotației culturilor și folosirea terenului din sere, a măsurilor agrotehnice etc. reprezintă forma cea mai modernă de analiză economică în acțiune, cu efecte imediate în stabilirea de soluții eficiente pentru producție. De mare utilitate sunt calculele de optimizare în stabilirea structurii culturilor, în îmbinarea judicioasă a diferitelor sectoare ale întreprinderii. Consumul de energie termică, electricitate, volumul transporturilor, programul de udări, planul de producere a răsadului și plantări sunt alte aspecte importante care se impun a fi optimizate.
Nu se poate concepe creșterea eficienței economice și ridicarea pe trepte superioare a rentabilității culturilor fără acordarea unei atenții deosebite problemelor de marketing, studiul pieței, condiționării și valorificării superioare a legumelor produse în sere.
În aceste condiții lucrarea de față încearcă să înfățișeze un punct de vedere unitar asupra analizei economice într-o întreprindere de sere.
Toate componentele unei analize știintifice au rolul să concure la obținerea unei rentabilități ridicate a întreprinderii și a plantelor cultivate, precum și la conducerea și organizarea în condiții cât mai bune a procesului de producție.
CAPITOLUL I
PREZENT ȘI PERSPECTIVĂ LA S.C. “SERE” SCURTEȘTI S.A.
1.2. SCURT ISTORIC. OBIECT DE ACTIVITATE
Denumirea societății este: S.C. “SERE” Scurtești S.A.
Societatea comercială “SERE” Scurtești S.A. este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acțiuni. Sediul societății este în localitatea Vadul Pașii, sat Scurtești, județul Buzău. Societatea poate avea sucursale, filiale, agenții situate și în alte localități din țară și din străinătate.
Durata societății este nelimitată, cu începere de la data înmatriculării în Registrul Comerțului.
Capitalul social este de 548 450 000 lei, putând fi mărit sau micșorat pe baza hotărârii Adunării Generale a Acționarilor în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.
Societatea a luat ființă în anul 1995 ca urmare a divizării S.C. “SERE SOLARII” Buzău S.A.
Suprafața deținută în folosință este de 27,5 ha, din care:
24 ha teren arabil pe raza comunei Vadul Pașii;
3,5 ha teren incintă.
De asemenea, deține în proprietate exclusivă spațiile în care își desfășoară activitatea, nu are spații în chirie și nu activează în spații închiriate de la alte societăți.
Obiect de activitate:
cultura vegetală (inclusiv material săditor și semințe);
creșterea animalelor;
activități mixte;
servicii auxiliare pentru mecanizarea agriculturii;
activități intermediare de comerț en-gross;
comerțul en-gross al produselor agricole brute și al animalelor vii;
comerțul en-gross al produselor alimentare, al băuturilor și al tutunului;
comerțul en-gross al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare;
comerțul en-detaille neefectuat prin magazine;
comerțul en-detaille cu fructe și legume;
activitatea de import-export;
activitatea de transporturi terestre;
prelucrarea și conservarea legumelor și fructelor.
Activitatea se desfășoară la sediul societății, în piețe, târguri și oboare, precum și în alte spații proprii și închiriate în orice localități din țară.
1.2. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
Structura organizatorică este formată din totalitatea subdiviziunilor de producție, de servire, ajutătoare și funcționale, a posturilor și a organelor de management. Astfel, organizarea structurală arată modul de constituire și de grupare a acestora, legăturile dintre ele stabilite pe niveluri ierarhice. Se împarte în:
a) structura organizatorică de producție, care se concretizează în numărul și felul subdiviziunilor de producție, de servire și ajutătoare și amplasarea lor teritorială, precum și prin relațiile de cooperare dintre ele în activitatea desfășurată de unitate;
b) structura managerială, ce constă în ansamblul subdiviziunilor funcționale, al posturilor de management participativ, cât și al relațiilor dintre ele.
Delimitarea domeniului de activitate al fiecărei subdiviziuni generează relații de cooperare între acestea cu grad diferit.
Structura organizatorică se află în relație cu mediul ambiant în care funcționează societatea, putând fi considerată ca un sistem deschis. Componentele mediului ambiant, schimbările care apar, pot produce modificări ale structurii, solicitând adaptarea la noi cerințe a elementelor asteia.
Organizarea cunoaște, prin urmare, în orice unitate economică un anumit dinamism, fiind supusă reînnoirilor periodice.
Structura este, în același timp, și rodul opțiunilor strategice ale managerilor și a concepțiilor acestora cu privire la organizarea unei societăți care să ducă la atingerea unor obiective de producție și economice. Ea este redată prin intermediul organigramei.
În principiu, structura unei societăți comerciale agricole se realizează prin îmbinarea, în numite proporții, a fermelor și a sectoarelor. Toate acestea se află în subordinea organelor de management participativ, care presupun existența unui grup de manageri și specialiști, reprezentanți ai proprietarilor care să asigure organizarea, gestionarea și conducerea activității. Astfel, avem de-a face cu Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) și Consiliul de Administrație (CA).
ORGANIGRAMA
S.C. “SERE” SCURTEȘTI S.A.
AGA este organul de conducere al unității, care decide asupra activității acesteia și asigură politica ei economică și comercială.
AGA are următoarele atribuții principale, diferențiate potrivit legii între adunarea ordinară și cea extraordinară:
aprobă structura organizatorică a unității și numărul de posturi, precum și normativul de constituire a compartimentelor funcționale și de producție;
alege membrii Consiliului de Administrație și ai Comisiei de cenzori, inclusiv cenzorii supleanți;
alege directorul general, care este și președintele Consiliului de Administrație, îi stabilește remunerarea;
stabilește bugetul de venituri și cheltuieli și după caz programul de activitate pe exercițiul economico – financiar;
examinează, aprobă sau modifică bilanțul și contul de profit și pierdere, după analizarea raportului Consiliului de Administrație și al Comisiei de cenzori, aprobă repartizarea profitului potrivit legii;
hotărăște cu privire la gajarea, închirierea, locația gestiunii și vânzarea de active, la contractare de împrumuturi;
hotărăște înființarea de filiale, sucursale, agenții precum și desființarea acestora;
hotărăște mărirea sau micșorarea capitalului social, modificarea numărul de acțiuni și a valorii acesteia;
hotărăște adoptarea sau modificarea statutului precum și modificarea formei juridice a unității;
hotărăște divizarea, fuzionarea, dislocarea și lichidarea unității;
analizează rapoartele Consiliului de Administrație asupra stadiului și perspectivei unității cu referire la profit și dividende;
hotărăște cu privire la acționarea în justiție a membrilor Consiliului de Administrație și a cenzorilor pentru pagubele produse unității;
hotărăște în alte probleme ale unității care nu sunt date în competența altor organe ale acesteia.
AGA se convoacă de președintele Consiliului de Administrație sau de alt administrator, pe baza împuternicirii date de președinte.
Adunările generale au loc de cel puțin o dată pe an, la 2 luni de la încheierea exercițiului economico – financiar, pentru examinarea bilanțului și a contului de profit și pierderi pe anul precedent și pentru stabilirea programului de activități și a bugetului pe anul în curs.
Adunările generale extraordinare se convoacă la cerea acționarilor, reprezentând cel puțin 1/3 din capitalul social, la cerea Comisiei de cenzori, precum și în cazul în care capitalul social s-a diminuat mai mult de 10 %.
Hotărârile adunărilor generale se iau prin vot deschis, acționarii votând de regulă prin ridicarea mâinii.
Votul secret este folosit pentru alegerea membrilor Consiliului de Administrație și a cenzorilor, pentru revocarea și pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea administratorilor.
Societatea este administrată de un Consiliu de Administrație compus din 1 administrator, ales de Adunarea Generală a Acționarilor pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de a fi reales pe noi perioade de 4 ani, care poate avea calitatea de acționar.
Consiliul de Administrație este condus de un președinte, componența acestui consiliu stabilindu-se de Adunarea Generală a Acționarilor.
La prima ședință, Consiliul de Administrație alege, dintre membrii săi un președinte. Întrunirile se țin la sediul societății ori de câte ori este nevoie la convocarea președintelui. Președintele numește un secretar, fie dintre membrii consiliului, fie din afara acestuia.
În relațiile cu terții, unitatea este reprezentată de către președintele Consiliului de Administrație.
Consiliul de Administrație are, în principal, următoarele atribuții:
angajează și concediază personalul și stabilește drepturile și obligațiile acestuia;
stabilește îndatoririle și responsabilitățile personalului din unitate pe compartimente;
aprobă operațiunile de cumpărare și vânzare de bunuri;
aprobă încheierea de contracte de închirieri;
stabilește tactica și strategia de marketing;
aprobă încheierea sau rezilierea de contracte;
rezolvă orice alte probleme stabilite de Adunarea Generală a Acționarilor.
Gestiunea unității este controlată de acționari și Comisia de cenzori, formată din 3 membri, care sunt aleși de Adunarea Generală a Acționarilor.
Comisia de cenzori se întrunește la sediul unității și ia decizii în unanimitate. Dacă nu se realizează unanimitatea raportul cu divergențe se înaintează Adunării Generale.
Atribuțiile și modul de funcționare a Comisiei de cenzori se completează cu dispozițiile legale în acest domeniu.
Cenzorii și cenzorii supleanți se numesc pe o perioadă de maxim 3 ani și pot fi realeși.
Cenzorii vor depune o garanție reprezentând 1/3 din garanția administratorului.
Exercițiul economico – financiar începe la 01 ianuarie și se încheie la 31 decembrie ale fiecărui an. Primul exercițiu începe la data înmatriculării unității în Registrul Comerțului.
Personalul de conducere al societății este numit de Adunarea Generală a Acționarilor. Restul personalului este angajat de către Consiliul de Administrație sau de către directorul general de acționari și Comisia de cenzori, formată din 3 membri, care sunt aleși de Adunarea Generală a Acționarilor.
Comisia de cenzori se întrunește la sediul unității și ia decizii în unanimitate. Dacă nu se realizează unanimitatea raportul cu divergențe se înaintează Adunării Generale.
Atribuțiile și modul de funcționare a Comisiei de cenzori se completează cu dispozițiile legale în acest domeniu.
Cenzorii și cenzorii supleanți se numesc pe o perioadă de maxim 3 ani și pot fi realeși.
Cenzorii vor depune o garanție reprezentând 1/3 din garanția administratorului.
Exercițiul economico – financiar începe la 01 ianuarie și se încheie la 31 decembrie ale fiecărui an. Primul exercițiu începe la data înmatriculării unității în Registrul Comerțului.
Personalul de conducere al societății este numit de Adunarea Generală a Acționarilor. Restul personalului este angajat de către Consiliul de Administrație sau de către directorul general al societății comerciale.
Societatea va ține evidența contabilă, în lei, va întocmi anual bilanțul și contul de rezultate având în vedere normele metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor.
Societatea va putea fi transformată în altă formă de societate prin hotărârea Adunării Generale a Acționarilor.
Următoarele situații duc la dizolvarea societății:
imposibilitatea realizării obiectivului social;
falimentul;
pierderea unei jumătăți din capitalul social, după ce s-a consumat fondul de rezervă, dacă Adunarea Generală a Acționarilor nu decide completarea capitalului sau reducerea lui la suma rămasă;
numărul de acționari va fi redus sub 5, mai mult de 6 luni;
în orice altă situație, pe baza hotărârea Adunării Generale a Acționarilor, luată în unanimitate.
În caz de dizolvare unitatea va fi lichidată. Lichidarea unității și repartiția activului se face în condițiile prevăzute de lege.
1.3. POTENȚIALUL TEHNICO – PRODUCTIV
Potențialul tehnico – productiv al societății comerciale este format din terenuri amenajate integral. Folosirea eficientă a acestui potențial este axul central al măsurilor de restructurare a societății comerciale. Pentru punerea lui în valoare sunt necesare investiții pentru retehnologizare și crearea de noi capacități de prelucrare a materiilor prime agricole, precum și îmbunătățirea managementului pe fluxuri tehnologice integrate.
Modul de folosință a suprafeței arabile (24 ha) a fost următorul:
Tabelul 1.3.1.
– ha –
Analizând datele prezentate în tabelul de mai sus, constatăm că cea mai mare parte a suprafeței agricole este destinată culturii grâului. Astfel, din suprafața totală de 24 hectare, aproximativ 80 % este cultivată cu acest produs. Ponderea cea mai mare s-a înregistrat în anul 1998, când din totalul suprafeței cultivate, 85,42 % (20,5 ha) a fost utilizată pentru obținerea producției de grâu. În următorii ani, suprafața cultivată cu grâu a scăzut cu 10,8 %, ajungând să fie de 18,5 ha.
Suprafața cultivată cu cartofi a avut o evoluție fluctuantă de-a lungul celor trei ani de studiu, de la 1,5 ha în anul 1998 scăzând la 0,3 ha (cu 80 %) în 1999 pentru ca în următorul an să crească la 0,7 ha, cu 133 %. Scăderea înregistrată în 1999, de 1,2 ha, s-a datorat pierderilor înregistrate la acest produs în anul precedent.
În ceea ce privește tomatelor, suprafața cultivată a fost relativ constantă, excepție făcând anul 1998, când aceasta a fost de doar 0,6 ha, adică 2,5 % din totalul suprafeței. În ceilalți ani de studiu (1999 și 2000), suprafața folosită pentru cultura tomatelor a fost de aproximativ 6,25 % din totalul terenului agricol adică, 1,4 ha în 1999 și 1,6 ha în următorul an. Această constanță a fost determinată de rezultatele pozitive (profit în toți cei trei ani luați în calcul) aduse de această cultură unității.
Ca urmare a profitului mare obținut la cultura verzei în anul 1998 conducerea unității a decis mărirea suprafeței cultivate cu acest produs, de la 0,9 ha la 2,9 ha în anul următor (cu 222 % mai mult). Această decizie s-a dovedit a fi neinspirată, în condițiile în care în 1999 cultura a fost calamitată. Prin urmare, suprafața cultivată cu produsul „varză” a fost micșorată în următorul an cu 37,9 %, ajungând să fie de 1,8 ha.
În privința suprafeței cultivate cu alte produse, aceasta a avut un trend crescător de-a lungul celor trei ani. În aceste condiții, de la 0,5 ha în 1998, suprafața a crescut mai întâi la 0,9 ha (cu 80 %) următorul an, pentru ca în 2000 să ajungă la 1,4 ha ca urmare a unei majorări de 55,5 %.
Pentru prezentarea capacității de producție și a gradului de utilizare a acesteia se vor expune în lucrare următoarele date, grupate în tabelul de mai jos:
Tabelul 1.3.2.
– kg/ha –
Analizând gradul de utilizare al capacității de producție la fiecare cultură în parte, se observă următoarele:
la cultura grâului în anul 1998, producția realizată a fost cu mult sub capacitatea biologică, respectiv 2050 kg/ha, în loc de 5700 kg/ha cât ar fi trebuit să fie producția medie a hibrizilor utilizați. Deci, gradul de utilizare a capacității biologice a fost de doar 35,96 %. Situația s-a redresat în următorii ani, producția crescând la 5135 kg/ha în 1999 (cu un grad de utilizare a capacității de producție de 90 %) și la 5370 kg/ha în ultimul an, an în care s-a realizat cel mai înalt grad și anume 94,2 %;
o situație nefavorabilă se observă la produsul „cartofi” unde, în toți cei trei ani luați în calcul, producțiile obținute sunt cu mult mai mici decât capacitatea biologică. De fapt, la această cultură sau înregistrat cele mai mari pierderi.
În primii doi ani (1998 și 1999) gradul de utilizare al capacității de producție a fost de aproximativ 51 % – cu o producție medie de 16600 kg, respectiv 16000 kg – pentru ca în următorul an să crească la 75,9 %, producția realizată fiind de 24286 kg/ha.
opusă culturii cartofului, cea de tomate a adus profit unității pe întreaga perioadă analizată, realizându-se producții apropiate de capacitatea biologică a soiurilor folosite. Ca situație nefavorabilă, se poate reține însă tendința de scădere a producției, care a ajuns de la 43300 kg/ha în anul 1998 la 42143 kilograme la hectar în anul următor și la 38750 kg/ha în 2000. Prin urmare, gradul de utilizare a capacității biologice a scăzut de la 86,6 % în primul an la 84,2 % în 1999, pentru ca în ultimul an să ajungă la 77,5 %.
în ceea ce privește cultura verzei, producția obținută a avut o evoluție fluctuantă, cu un maxim în 1998 (44400 kg/ha) și un minim următorul an (doar 20000 kg/ha). O situație acceptabilă s-a înregistrat în anul 2000, când producția a crescut până la 38000 kilograme la hectar. Concomitent, a oscilat și gradul de utilizare a capacității de producție, care a avut următoarele valori: 85,4 % în 1998, 38,5 % următorul an și 73,1% în anul 2000.
categoria „alte produse”, a avut o tendință de scădere a producției medii la hectar și implicit a gradului de utilizare a capacității de producție. În aceste condiții, rezultatele obținute au fost următoarele: o utilizare a capacității productive de 87,7 % în primul an, 85,2 % un an mai târziu și 74,3 % în 2000.
Suprafața agricolă este reprezentată în proporție de 15 % de terenuri arabile irigate. Acest important potențial funciar are o capacitate productivă ridicată, peste 53 %, fiind cuprins în categoriile I – II de fertilitate.
1.4. SITUAȚIA ACTIVITĂȚII DE PRODUCȚIE
Performanța și funcționarea unei unități depind de calitatea gestiunii economice în condițiile unei înzestrări optime și a unei raționalizări funcționale a muncii și producției. Parametri conceptului de performanță pot fi larg abordați și exprimă calitatea actului managerial. În literatura de specialitate se utilizează cu sens similar noțiunile de performanță și eficiență economică. Performanța economică a unității are o sferă largă de cuprindere, în esență reflectând raportul dintre efecte (venituri) și eforturi (cheltuieli).
Un fapt important în asigurarea competitivității unei unități pe piață îl reprezintă gradul sporit al calității produselor care fac obiectul activității unității.
Din evoluția producției se constată o menținere a structurii și gamei de produse a unității, urmărindu-se realizarea unor venituri care să permită autofinanțarea.
Unitatea și-a orientat producția în funcție de cerere, urmărind o dimensionare cât mai bună a profitului realizat.
Studiind datele din tabelul 1.1., se constată că S.C. “SERE” Scurtești S.A. are o structură de producție simplă, și anume:
producția grâului;
producția cartofului;
producția legumicolă (tomate, varză, alte legume);
desfacerile se realizează prin intermediari sau direct de la sediul unității, neexistând o rețea proprie de magazine (de distribuție).
În anul 2000, din totalul suprafeței agricole, cea mai mare parte a fost destinată culturii grâului (77,1 %), urmând în ordine cultura legumicolă (20 % din suprafața agricolă totală) și cultura cartofului (2,9 %). În ceea ce privește producția legumicolă, aceasta a avut următoarea structură: tomatele au deținut 33,3 % din suprafața cultivată cu legume, varza 37,5 % iar celelalte produse au fost cultivate pe o suprafață reprezentând 29,2 % din terenul destinat culturii legumelor.
Producția fizică a culturilor prezentate mai sus a înregistrat următoarea evoluție:
EVOLUȚIA PRODUCȚIEI FIZICE PE CULTURI
Tabelul 1.4.1.
– tone –
Producțiile realizate au avut o tendință generală de creștere, excepție făcând cultura cartofului, a cărui producție, după ce a scăzut în1999 (cu 80 %), a crescut un an mai târziu (cu 240 %). Aparent o situație favorabilă, această creștere a cantităților de produse nu a fost rezultatul măririi producției medii la hectar, ci a influenței suprafețelor cultivate. Singura cultură la care la care cantitățile obținute au concordat cu sporirea producțiilor la hectar a fost cea de grâu. Astfel, în anul 1999 s-a înregistrat o creștere a producției totale de 126 % (53 t) față de 1998, iar în 2000 producția a fost mai mare cu 3 tone (3,16 %) față de anul precedent.
Sporul foarte mare al producției totale obținut la tomate, în anul 1999 față de 1998 (127 %), a fost rezultatul măririi suprafeței cultivate cu 57,1 %. În anul 2000, suprafața cultivată rămânând relativ constantă, sporul de producție înregistrat a fost de doar 3 tone (5,08 %).
La produsul „varză”, producția totală a ajuns de la 40 t în anul 1998 la 69 t în 2000, ca urmare a creșterii cu 18 t (45 %) în 1999 respectiv cu 11 t (19 %) în ultimul an.
Celelalte produse cultivate de S.C. “SERE” Scurtești S.A. au avut o evoluție ascendentă, majorându-se cu: 10 tone (76,9 %) în 1999 față de anul precedent și cu 6 tone în 2000, respectiv 26,1 %.
Efectele obținute din vânzarea producției realizate sunt prezentate prin intermediul următorului tabel:
Tabelul 1.4.2.
– mii lei –
Pe baza datelor din tabelul 1.4., se desprind următoarele concluzii:
veniturile realizate de cultura grâului au avut o evoluție ascendentă, atât în valori absolute, cât și ca pondere în totalul producției valorice vândute. În anul 1998, de pe o suprafață de 20,5 ha, unitatea a încasat 32130 mii lei, ceea ce reprezintă 17,3 % din total. Anul următor veniturile au crescut cu 40900 mii lei (127 %), acestea cifrându-se la 73030 mii lei. În 2000, indicatorul atinge cea mai ridicată valoare din cadrul perioadei analizate (200900 mii lei), situând cultura de grâu pe primul loc ca venituri obținute pe culturi (38,5 %);
cultura cartofului a adus, în 1998, 33625 mii lei de pe o suprafață de1,5 ha, pentru ca anul următor, aceste venituri să scadă cu 21110 mii lei, în condițiile în care și suprafața cultivată s-a redus la 0,3 ha. În 2000, suprafața a crescut la 0,7 ha, veniturile realizate în această situație atingând cifra de 46512 mii lei, ceea ce reprezintă o pondere de 8,9 % din total;
la produsul „tomate”, se constată o evoluție oscilantă a ponderii indicatorului studiat, acesta mărindu-se în 1999 față de 1998, iar în ultimul an atingând valoarea minimă, deși, în mărime absolută, veniturile au fost cele mai mari din cadrul perioadei. De menționat, că în 1999, comercializarea tomatelor a adus unității cele mai mari venituri dintre produsele vândute, respectiv 95934 mii lei, reprezentând 34,2 % ca pondere;
evoluția ponderii veniturilor obținute de unitate prin vânzarea produsului „varză” a înregistrat un evident trend descrescător, cu o amplitudine accentuată în anii 1999 și 2000. Cu toate acestea, încasările au avut o dinamică oscilatorie: 46360 mii lei în primul an, 25752 mii lei în 1999 (cu 44 % mai puțin) și 36570 mii lei în ultimul an (cu 42 % mai mult decât în anul precedent);
la celelalte produse cultivate de unitate, s-au obținut venituri din ce în ce mai mari, atingându-se în anul 2000 o valoare de 115130 mii lei. Astfel, de la 18759 mii lei, venituri înregistrate în 1998, s-a ajuns la 73168 mii lei următorul an (reprezentând o creștere de 290 %), pentru ca în 2000 să se înregistreze o creștere a valorii acestora de 57,35 %.
1.5. EFICIENȚA UTILIZĂRII RESURSELOR UMANE
Personalul muncitor existent în cadrul unei societăți reprezintă elementul activ, care realizează în mod conștient unitatea elementelor structurii economice în scopul obținerii unei eficiențe maxime, elementul uman fiind factorul decisiv al creșterii economice în unitate.
În procesul de producție, personalul muncitor participă în sens cantitativ, sub formă de număr și timp de muncă, și calitativ, pe baza pregătirii și calificării profesionale.
Situația deosebită pe care o are personalul muncitor în structura economică de producție, face ce elementul uman să fie supus unui număr însemnat de influențe din partea unor factori obiectivi și subiectivi care-i vor determina volumul, structura internă, contribuția sa la rezultatele de producție, precum și gama activității economice și sociale create de formarea sa, respectiv a elementului uman, refacerea și perfecționarea lui.
Personalul muncitor are o structură internă care depinde de dotarea tehnică a unității, de nivelul proceselor tehnologice.
Datele privind evoluția și structura personalului la S.C. “SERE” Scurtești S.A. sunt prezentate în următorul tabel:
Tabelul 1.5.1.
Ponderea cea mai mare din totalul personalului este deținută de colaboratori, persoane la a căror servicii unitatea apelează doar în campaniile agricole. Numărul lor a înregistrat o evoluție fluctuantă, în cei trei ani luați în calcul, scăzând mai întâi la 20 de persoane în 1999 (cu 7 persoane mai puțin decât în anul 1998), pentru ca apoi (în anul 2000) să crească cu 5 persoane, ajungându-se la un număr de colaboratori de 25. De fapt, unitatea stabilește numărul acestora în funcție de structura de producție.
Structura personalului TESA a rămas nemodificată de-a lungul celor trei ani, fiind următoarea:
1 manager;
1 inginer agronom;
1 inginer mecanic;
1 contabil;
1 operator-programator;
1 gestionar .
În ceea ce privește personalul permanent al unității (angajat cu carte de muncă), numărul acestuia a avut un trend descrescător în perioada analizată, reducându-se de la 25 persoane în 1998, la 24 de persoane ( cu 4 %) un an mai târziu și la 21 persoane (cu 12,5 %) în anul 2000.
Pentru evidențierea eficienței folosirii resurselor umane vor fi prezentate în lucrare nivelul și dinamica productivității muncii.
Productivitatea muncii este definită în literatura de specialitate ca fiind forța productivă a muncii, adică capacitatea forței de muncă de a produce, într-o anumită perioadă de timp, un anumit volum de bunuri sau servicii, o anumită valoare.
Pentru calculul productivității vom folosi următoarea formulă:
W =, unde:
W – productivitatea muncii;
CA – cifra de afaceri;
Np – număr mediu de salariați.
Tabelul 1.5.2.
– mii lei –
Studiind datele prezentate în tabelul de mai sus, constatăm că productivitatea muncii a avut o evoluție ascendentă în perioada analizată, crescând cu 78,4 % în 1999 față de anul precedent și cu 78,2 % următorul an. Aceste majorări au fost determinate, în principal, de creșterea înregistrată de cifra de afaceri, în condițiile în care numărul mediu de salariați a avut o evoluție oscilantă.
Trebuie specificat că, un factor important care și-a pus amprenta asupra evoluției productivității muncii a fost inflația (datorită creșterii nivelului acesteia), însă nu numai. Astfel, se reține ca situație pozitivă, contribuția adusă de unitate la majorarea nivelului indicatorului studiat (sporirea ponderii produselor cu un preț de vânzare mai ridicat, creșterea producțiilor medii la hectar, încheierea unor contracte ferme, creșterea duratei medii a zilei de muncă etc.).
În condițiile unei economii stabile, această creștere ar fi fost ideală pentru orice unitate economică, numai că în situația actuală nu reprezintă o creștere spectaculoasă.
1.6. SITUAȚIA PATRIMONIALĂ A S. C. “SERE” SCURTEȘTI S.A.
Patrimoniul reprezintă totalitatea bunurilor materiale, a resurselor financiare și a creanțelor unităților economice, iar pe de altă parte totalitatea modalităților (surselor) de acoperire a bunurilor, creanțelor și resurselor financiare. Din această prezentare a noțiunii de patrimoniu se desprind două aspecte:
în noțiunea de patrimoniu sunt cuprinse atât elementele care reprezintă modul de existență a resurselor unității economice, cât și elementele care reflectă modul de formare a acestor resurse (capital propriu, rezerve, datorii). De aici se desprinde concluzia că patrimoniul are dublă reprezentare: din punct de vedere economic (forma de existență) și din punct de vedere;
noțiunea de patrimoniu este o noțiune dinamică, ce poate fi reprezentată la un moment dat prin intermediul contabilității, reprezentare care are rolul de informație financiar-contabilă, necesară analizării situației economice la un moment dat.
Bilanțul contabil sintetizează starea patrimonială a unității la un moment dat și descrie separat elementele de activ și pasiv.
STRUCTURA ȘI DINAMICA MIJLOACELOR ECONOMICE ALE
S.C. “SERE” SCURTEȘTI S.A.
Tabelul 1.6.1.
– mii lei –
Valoarea activului societății s-a majorat de la an la an, respectiv cu 21 % în 1999 comparativ cu 1998 și cu 30 % în 2000 față de anul precedent.
Aprofundând această evoluție pe elemente componente, se constată faptul că majorarea se datorează exclusiv dinamicii valorii activelor circulante, care au crescut mai întâi cu 108 %, pentru ca în ultima parte a perioadei să crească cu un procent comparabil (89,8 %). Structural, acest element este compus, în principal, din stocuri și alte active circulante (în cadrul cărora ponderea cea mai mare este deținută de creanțe), primele având greutate majoritară în toți anii – e drept, aceasta având un trend descrescător – astfel: 92,3 % în primul an, 59,7 % în 1999 și 57,7 % în ultimul an.
Din punct de vedere structural, în primul an al perioadei analizate, ponderea principală în cadrul activului total o dețineau activele imobilizate (77,9 %). Această pondere a înregistrat o evoluție descrescătoare, ajungând la 44,6 % în 2000, fapt explicat, în parte, și de dinamica acestui indicator, analizată mai sus.
Marea amploare a creșterii valorii activelor circulante a determinat mărirea ponderii acestora în activul total în perioada analizată, care a ajuns, în anul 2000, să o depășească pe cea a imobilizărilor. Astfel, în primul an, ponderea acestui element era de 22,1 % în total activ, anul următor a crescut cu 15,9 %, în ultimul an ajungând la 55,4 %. Această evoluție, pe lângă influență multiplicării, în unități fizice, a componentelor activelor circulante, a fost determinată, în principal, de acțiunea inflației.
STRUCTURA ȘI DINAMICA SURSELOR DE FINANȚARE ALE
S.C. “SERE” SCURTEȘTI S.A.
Tabelul 1.6.2.
– mii lei –
Pasivul bilanțier este constituit din elemente ce reprezintă totalitatea surselor de acoperire a bunurilor, creanțelor și resurselor financiare, și anume: capitalul social, fonduri, rezultatul financiar, creditele, furnizorii neachitați și alte datorii.
Capitalurile proprii ale unității au avut o evoluție ascendentă în cei trei ani analizați, crescând cu 0,91 % în 1999 față de anul precedent și cu 1,3 % în ultimul an al perioadei. Această creștere, s-a datorat nivelurilor din ce în ce mai mari înregistrate la indicatorii „rezerve” și „alte fonduri”, niveluri care au atins următoarele valori:
rezervele au crescut de la 634000 lei în 1998 la 1246000 lei un an mai târziu (o majorare cu 96,5 %), pentru ca în 2000 să atingă valoarea de 1850000 lei (o creștere de 48,5 %);
indicatorul „alte fonduri”, de la o valoare de 7794 mii lei în 1998, a ajuns să fie de 18935 mii lei în anul 2000.
Comparativ cu capitalurile proprii, datoriile unității s-au mărit alarmant, ajungând să fie în anul 2000 de 355190 mii lei, față de 30830 mii lei, valoare înregistrată în primul an al perioadei; cea mai mare creștere înregistrându-se în 1999, cu 384 % mai mult decât anul precedent.
Referitor la ponderile deținute de capitalul propriu și datorii în totalul pasivelor, se constată că acestea au avut o dinamică opusă. Astfel, pondera capitalului propriu s-a micșorat an de an, în timp ce valoarea avută de datorii în totalul pasivelor a crescut. Mai precis, ponderea indicatorilor prezentați a fost următoarea: în primul an, capitalul propriu 94,8 % iar datoriile 5,2 %, în 1999 datoriile au crescut la 21 % în defavoarea capitalului propriu, care a avut o pondere de 79 %, pentru ca ultimul an să prezinte o situație mult mai echilibrată (capital 61,6 % – datorii 38,4 %).
Un indicator important, care poate fi scos în evidență de pasivul bilanțului, îl reprezintă capitalul permanent al unității. Acesta, reprezintă capitalul total existent la un moment dat în unitate, fiind alcătuit din capital propriu și credite pe termen mediu și lung. Întrucât S.C. “SERE” Scurtești S.A. nu a apelat la astfel de credite în perioada analizată, capitalul permanent are aceeași valoare cu cea a capitalul propriu (556878 mii lei în 1998, 561957 mii lei un an mai târziu și 569235 mii lei în ultimul an al perioadei analizate).De menționat, este faptul că valoarea acestui indicator a crescut foarte puțin, datorită menținerii la un nivel constant, pe parcursul celor trei ani luați în calcul, a capitalului social – care deține ponderea majoritară în totalul capitalului propriu (aproximativ 97 %).
Diferența între activ și datoriile din pasiv reprezintă situația netă sau patrimoniul net al unității. Acest indicator se mai poate întâlni și sub denumirea de „avere a acționarilor” sau „activul neangajat în datorii”.
EVOLUȚIA PATRIMONIULUI NET
Tabelul 1.6.3.
– mii lei –
În urma analizării datele prezentate în tabelul de mai sus, se constată că nivelul patrimoniului net a avut un trend crescător în perioada studiată. Acest lucru a fost posibil datorită menținerii unui nivel relativ constant al raportului total activ/datorii.
Situația netă a arătat o gestiune economică bună și o sporire a „bogăției” unității, de la an la an, după cum urmează: o creștere cu 0,91 % în anul 1999 față de precedentul, pentru ca în ultimul an din perioadă majorarea să fie de 1,29 %. Cu toate că sporurile înregistrate au fost mici, este de remarcat faptul că, unitatea a reușit să păstreze intactă averea acționarilor, neapelând la credite bancare pe termen mediu și lung.
1.7. PRINCIPALII INDICATORI DE PRODUCȚIE ȘI DE REZULTATE
AI S.C. “SERE” SCURTEȘTI S.A. PE ANUL 2001
Acești indicatori au fost stabiliți în urma elaborării programului de producție al unității. Acesta are rolul de a orienta activitatea de producție pe o perioadă de 1 an. În el sunt concretizate, în urma unei fundamentări riguroase, principalele obiective de producție pentru intervalul de timp amintit.
Elaborarea și aplicarea lui presupune, de fapt, și acțiuni foarte precise în domeniul producției (structura culturilor, fixarea nivelului randamentelor), ceea ce vine în întâmpinarea atingerii obiectivelor din planul strategic.
Astfel de acțiuni sunt posibile deoarece programul este rodul propriilor preocupări ale unității, ale sistemului de management al acesteia – consecință a autonomiei depline a unităților private și foarte largi în cazul celorlalte (ceea ce a făcut să dispară planificarea centralizată, putându-se manifesta numai cea la nivel microeconomic), obiectivele și măsurile întreprinse fiind corelate cu condițiile de care se dispune, de la cele naturale și economice, până la cele de ordin social.
Având în vedere faptul că elaborarea programului și transpunerea lui în viață este, în exclusivitate, atribut al unității, aceasta urmează – fiind strict în interesul său – să-i asigure și fundamentarea necesară. Este vorba de a întreprinde o serie de măsuri prealabile definitivării obiectivelor de producție, care decurg din strategia unității. Se asigură, în acest fel, premisele elaborării unui program în concordanță cu realitatea, cu potențialul unității, imprimând, totodată, componentelor sale elasticitatea necesară (atât cât permit ramurile agricole) adaptării la cerințele noi din perioada la care se referă.
Tabelul 1.7.1.
Producțiile medii prezentate în tabelul de mai sus au fost determinate cu ajutorul unei metode statistico-matematice respectiv metodei mediilor mobile. S-a recurs la această metodă deoarece seria cronologică a producției medii (observată pe ultimii 10 ani) prezintă o evoluție oscilantă.
În vederea stabilirii structurii culturilor s-a optat pentru metoda programării liniare, ceea ce a necesitat estimarea costurilor unitare, a cheltuielilor de producție la hectar și a prețului de vânzare pe produse pentru determinarea profitului la hectar pe culturi. Funcția obiectiv a modelului de programare liniară a fost maximizarea profitului brut. Restricțiile au constat în:
utilizarea eficientă și în întregime a suprafeței deținute;
încadrarea în disponibilitățile estimate (forța de muncă, resurse materiale și financiare);
restricții de nenegativitate;
restricții cu caracter special, dictate de rigorile asolamentului sau de previziunile de marketing.
CAPITOLUL II
ANALIZA RENTABILITĂȚII LA
S.C. “SERE” SCURTEȘTI S.A.
2.1. SCURTE CONSIDERAȚII TEORETICO-METODOLOGICE
Rentabilitatea atestă capacitatea unei unități economice de a obține profit, adică de a-și acoperi cheltuielile din veniturile proprii și totodată de a realiza și un venit net sub forma profitului.
În condițiile economiei de piață, rentabilitatea constituie o condiție sine qua non a însăși existenței unităților economice, scopul activității acestora fiind subordonat profitului. De aceea, rentabilitatea devine un instrument de fundamentare al tuturor deciziilor care privesc atât gestiunea internă a unităților economice, cât și relațiile cu partenerii de afaceri, dobândind în consecință și calitatea de a fi un criteriu esențial de apreciere a eficienței economice.
Se impune însă precizarea că noțiunea de eficiență economică nu este identică cu noțiunea de rentabilitate. Noțiunea de eficiență economică are o sferă mult mai largă decât noțiunea de rentabilitate, întrucât vizează toate laturile eficienței economice, respectiv întregul sistem de indicatori care reflectă diversele forme specifice ale eficienței economice – sistem grupat în subsisteme între care figurează și subsistemul indicatorilor rentabilității. Prin urmare, între cele două noțiuni există un raport „ca de la întreg la parte a acestui întreg”.
Cu toate acestea, în comparație cu oricare subsistem al indicatorilor eficienței economice, subsistemul indicatorilor rentabilității se caracterizează printr-un grad superior de sintetizare, de reflectare a rezultatelor economico-financiare, având, tocmai datorită acestui fapt, valențe cognitive deosebite. Astfel, rentabilitatea oglindește eficiența economică finală a întregii activități economico-financiare, constituind o adevărată chintesență a tuturor laturilor eficienței economice. Adică, indicatorii eficienței economice din diversele subsisteme se constituie în factorii care, prin sau alături de alți factori cantitativi, de structură și calitativi, determină – prin mecanismele cunoscute – însuși cuantumul profitului și nivelul ratei rentabilității. Se poate atunci conchide că analiza rentabilității constituie un instrument indispensabil pentru identificarea rezervelor interne de creștere a eficienței economice finale a utilizării resurselor în unitățile economice.
În mod obișnuit, pentru exprimarea rentabilității se utilizează doi indicatori sintetici: profitul, care reflectă mărimea absolută a rentabilității – fiind deci un indicator de volum al rentabilității, și rata rentabilității, care reflectă mărimea relativă a rentabilității – fiind deci un indicator care măsoară gradul în care utilizarea diverselor resurse (inclusiv a veniturilor) aduce profit. De aceea și analiza rentabilității va fi efectuată pe linia ambilor indicatori sintetici menționați, cele două aspecte reflectate (mărimile absolută și relativă ale rentabilității) fiind indisolubil legate între ele, având, prin urmare, un caracter corelativ.
Evident, exprimând gradul rentabilității, respectiv cuantumul profitului care revine pe unitatea de venit obținut sau pe unitatea de resursă consumată, utilizată sau alocată, rata rentabilității este prin excelență un indicator sintetic al eficienței economice finale, devenind, tocmai datorită acestui fapt, cel mai concludent indicator al dinamicii rentabilității, indicator comparabil în timp și spațiu, cu rol prioritar în analiza economico-financiară. În plus, dacă se are în vedere formula „clasică” de calcul a ratei rentabilității (respectiv rata rentabilității cheltuielilor), dinamica ratei rentabilității spre deosebire de dinamica profitului, nefiind afectată în mod direct de către variația volumului producției, atestă mai pregnant dacă unitatea economică a reușit sau nu să-și direcționeze și să-și proporționeze în mod judicios eforturile pentru obținerea unui cuantum sporit al profitului – respectiv dacă în această privință a adoptat o anumită strategie factorială în creșterea rentabilității. Adică, dacă în acest context a reușit sau nu să pună un accent hotărâtor, pe de o parte, pe o structură optimă a producției, iar pe de altă parte (și în general cu precădere), pe factorii calitativi ai rentabilității – respectiv pe reducerea costului pe unitatea de produs, precum și pe creșterea prețului mediu de vânzare al produselor, factori care au și trebuie să aibă un rol „cheie” în ridicarea rentabilității pe o treaptă superioară, competitivă.
În conformitate cu sistemul actual de planificare și de evidență economico-financiară, indicatorii rentabilității pot fi grupați astfel:
care reflectă rentabilitatea netă a unității economice;
care reflectă rentabilitatea brută unității economice.
Din prima grupă fac parte indicatorii:
1) profitul net, care rămâne la dispoziția unității economice pentru a fi repartizat conform destinațiilor prevăzute, calculat ca diferență între profitul brut și impozitul pe profit;
2) rata rentabilității nete, calculată ca raport între profitul net și diversele resurse luate în considerare (inclusiv veniturile unității).
Din cea de-a doua grupă fac parte indicatorii:
1) profitul brut, calculat ca diferență între veniturile totale și cheltuielile totale ale unității;
2) rata rentabilității brute, calculată ca raport între profitul brut și diversele resurse luate în considerare (inclusiv veniturile unității).
Anticipând, se poate face sublinierea că pe baza sistemului informațional actual, cea de-a doua grupă de indicatori permite efectuarea unei analize a rentabilității nu numai la nivelul activității totale a unității – cum e cazul cu indicatorii din prima grupă, ci și pe tipuri de activități sau pe întreaga filieră a structurilor organizatorice, precum și pe fiecare produs.
2.2.ANALIZA SITUAȚIEI GENERALE A RENTABILITĂȚII
Pentru dobândirea unei imagini de ansamblu, sistemice, cu privire la situația rentabilității dintr-o exploatație agricolă, se ia în considerare următorul sistem de indicatori:
profitul brut și rata rentabilității brute din activitatea totală a exploatației agricole;
profitul brut și rata rentabilității brute pe tipuri de activități2;
profitul brut și rata rentabilității brute pe structuri organizatorice3;
profitul brut și rata rentabilității brute pe diverse produse.
Pe baza acestui sistem de indicatori, pot fi identificate domeniile de activitate, structurile organizatorice și produsele unde eventual s-a înregistrat o dinamică nefavorabilă a rentabilității sau, deși favorabilă, încă nu se ridică la nivelul de competitivitate cerut de piața internă și externă, fiind posibilă astfel o dirijare rațională a măsurilor pentru lichidarea neîntârziată a cazurilor de rentabilitate scăzută sau chiar de nerentabilitate, precum și pentru ridicarea pe o treaptă superioară a rentabilității întregii activități economico-financiare a exploatației agricole în conformitate cu înseși cerințele și exigențele economiei de piață, cu ritmul creșterii economice din etapa dată.
Totodată, având în vedere dinamica înregistrată de indicatorii rentabilității, este posibilă și necesară efectuarea următoarelor comparații de indici:
comparația între indicii aferenți profitului și indicii aferenți ratei rentabilității (la nivelul fiecărei trepte a sistemului de indicatori menționați anterior: a, b, c, d și e);
comparația între indicele profitului net din activitatea totală și indicele profitului brut din activitatea totală;
comparația între indicele ratei rentabilității nete din activitatea totală și indicele ratei rentabilității brute din activitatea totală;
Având în vedere, în primul rând, comparația dintre indicele profitului și indicele ratei rentabilității la nivelul fiecărei trepte a sistemului menționat de indicatori, se poate constata dacă exploatația agricolă a reușit sau nu să adopte cea mai judicioasă strategie factorială în ceea ce privește creșterea rentabilității, rata rentabilității putând înregistra un indice superior de creștere față de cel aferent profitului numai atunci când s-a pus un accent mai mare pe reducerea cheltuielilor la 1000 lei venituri – adică pe însăși creșterea eficienței economice a cheltuielilor.
2.3. ANALIZA STRUCTURALĂ ȘI FACTORIALĂ A RENTABILITĂȚII
2.3.1. Analiza structurală și factorială a profitului brut din activitatea totală
Explicarea și aprecierea variației profitului brut din activitatea totală a exploatației agricole
poate fi făcută atât cu ajutorul unui model de analiză structurală, cât și cu ajutorul unui model de analiză factorială. Corelarea celor două metode de analiză permite o diagnosticare mai complexă a situației constatate – inclusiv în ceea ce privește strategia adoptată de unitate în privința creșterii rentabilității brute.
Modelul analizei structurale a profitului brut din activitatea totală se bazează pe cunoscuta relație matematică sintetică:
Pfb = V – Ch, în care:
Pfb – reprezintă profitul brut;
V – veniturile din activitatea totală a exploatației agricole;
Ch – cheltuielile privind activitatea totală a exploatației agricole.
Iar modelul analizei factoriale a profitului brut din activitatea totală se bazează pe următoarea relație matematică sintetică:
Pfb = = V.
Acest model poate fi conceput și într-o variantă care să țină seama și de cele trei tipuri de activități ale unității – în conformitate cu noul sistem contabil (activitatea de exploatare propriu-zisă, activitatea financiară și activitatea excepțională):
Pfb = V
deci,
Pfb = V
gi – structura veniturilor totalele exploatației agricole pe tipuri de activități (ponderile veniturilor din fiecare tip de activitate față de totalul veniturilor);
Chi/Vi – cheltuielile la 1 leu venituri pe tipuri de activități.
Operațiile de cuantificare structurală și factorială vor fi efectuate cu ajutorul metodei balanțiere și respectiv metodei substituției în lanț.
Se impune mențiunea că utilitatea cognitivă deosebită a modelului de tip factorial (spre deosebire de cel de tip structural) constă în aceea că permite să se constate, pe o bază matematică, aportul direct pe care-l exercită asupra profitului nivelul eficienței economice a cheltuielilor, concentrarea eforturilor pe linia acestui factor calitativ reprezentând, totodată, și o condiție esențială pentru creșterea într-un ritm mai intens a ratei rentabilității – rata rentabilității fiind, cel mai concludent indicator sintetic al evoluției eficienței economice finale a activității exploatației agricole – atât pe total cât și pe tipuri de activități.
Pentru a urmări cât mai exact evoluția profitului pe categorii de activități și a pune în evidență schimbările intervenite pe elemente componente, prin intermediul analizei structurale a profitului brut , vom utiliza următoarea formulă:
Pfb = Pfex + Pfexepț , în care:
Pfex – reprezintă profitul curent al exercițiului;
Pfexepț – reprezintă profitul activității excepționale.
Așadar, analiza structurală a profitului brut se va realiza pe baza următoarei scheme:
_ _
_
Prin analiza structurală a profitului brut al exercițiului se urmărește punerea în evidență a două aspecte principale:
contribuția diferitelor tipuri de rezultate la formarea profitului brut;
dacă marja brută față de cheltuielile variabile permite acoperirea cheltuielilor fixe și a eventualelor rezultate negative (pierderi) din operațiile financiare și excepționale.
Tabelul 2.3.1.
– mii lei –
Pfb = Pfb1 – Pfb0 = 19569,6 – 12231 = 7338,6 mii lei
Măsurarea influențelor menționate asupra Pnb se realizează aplicând metoda balanțieră, așa după cum am mai spus, care determină influențele după cum urmează:
1. acțiunea profitului curent al exercițiului:
Pfex = Pfex1 – Pfex0 = _ 18881 + 16801 = _ 2080 mii lei;
din care:
acțiunea profitului exploatării:
Pfexploat = Pfexploat1 _ Pfexploat0 = _ 16301 + 15284 = _ 1017 mii lei, din care:
acțiunea marjei brute față de cheltuielile variabile:
MbCh = MbCh1 _ MbCh0 =131099 – 86805 = 44294 mii lei, din care:
acțiunea veniturilor din exploatare:
Vexploat = Vexploat1 _ Vexploat0 = 833139 – 555426 = 277713 mii lei;
acțiunea cheltuielilor variabile aferente exploatării:
Chvae = _ (Chvae1 _ Chvae0) = _ (702040 – 468621) = _ 233419 mii lei;
1.1.2. influența cheltuielilor fixe:
Chf = _ (Chf1 – Chf0) = _ (147400 – 102089) = _ 45311 mii lei;
1.2. influența profitului financiar:
Prfin = Prfin1 _ Prfin0 = _ 2580 +1517 = _ 1063 mii lei;
1.2.1. acțiunea veniturilor financiare:
Vfin = Vfin1 _ Vfin0 = 350 – 927 = _ 577 mii lei;
1.2.2. acțiunea cheltuielilor financiare:
Chfin = _ (Chfin1 – Chfin0) = _ (2930 – 2444) = _ 486 mii lei;
2. acțiunea profitului excepțional:
Pfexc = Pfexc1 _ Pfexc0 = 38450,6 – 29032 = 9418,6 mii lei, din care:
influența veniturilor excepționale:
Vexc = Vexc1 _ Vexc0 = 41265 – 30000 = 11265 mii lei;
2.2 acțiunea cheltuielilor excepționale:
Chexc = _ (Chexc1 _ Chexc0) = _ (2814,4 – 968) = _ 1846,4 mii lei.
Interpretarea cazului:
Se constată o creștere a profitului brut cu 7338,6 mii lei, situație ce se apreciază ca acceptabilă datorită faptului că această creștere este mai mare decât rata inflației.
Analizând influența factorilor direcți constatăm că influență favorabilă a avut-o doar indicatorul profitul excepțional, care este rezultatul creșterii veniturilor în anul curent față de anul de bază cu 11265 mii lei, fapt care a permis suplinirea influenței negative a cheltuielilor.
În ceea ce privește profitul curent al exercițiului acesta a avut o contribuție negativă, acționând în sensul diminuării profitului brut, prin intermediul factorilor componenți. Aceștia au avut o influență negativă asupra profitului curent al exercițiului dar în proporții diferite. Astfel, din modificarea totală, 48,89 % s-a datorat profitului exploatării iar 51,11 % profitului financiar.
Reducerea profitului exploatării a fost rezultatul diminuării într-o proporție mai mare a cheltuielilor fixe (45311 mii lei) decât sporirea marjei brute (44294 mii lei). Sporirea marjei brute a fost determinată de influența pozitivă mai mare a veniturilor din exploatare față de influența negativă a cheltuielilor variabile aferente exploatării.
Profitul financiar s-a redus datorită acțiunii negative cumulată a celor doi factori: venituri financiare (577 mii lei) și cheltuieli financiare (486 mii lei).
Din punct de vedere factorial, rezultatul exploatării poate fi studiat pe baza următorului sistem de indicatori:
Așadar, modelul după care vom efectua analiza factorială a profitului brut este următorul:
Pfb = V.,dar 1-=;
_ profitul mediu brut la 1 leu venituri totale.
Relația analitică de calcul este:
în care:
gi _ structura veniturilor totale pe tipuri de activități;
pfbi _ profit brut la 1 leu venituri pe tipuri de activități, iar pfbi =1-.
Tabelul 3.3.2.
Variația profitului brut:
Pfb = Pfb1 – Pfb0 = 19569,6 – 12231 = 7338,6 mii lei.
Cuantificarea influențelor factorilor:
Influența veniturilor totale:
V = (V1-V0) . = (874754 – 586353) . 0,020859448 = 6016,9 mii lei;
Influența profitului mediu brut la 1 leu venituri totale:
= V1 . () = 874754 . (0,022371546 – 0,020859448) =1322,7 mii lei;
2.1. Influența structurii veniturilor totale pe tipuri de activități:
gi = V1.= 874754 . (0,01881465 – 0,020859448) = – 1788,7 mii lei;
Influența profitului brut la 1 leu venituri pe tipuri de activități:
pfbi = V1.= 875754 . (0,022371546 – 0,01881465) = 3111,4 mii lei.
Concluzii:
Creșterea profitului brut cu 7338,6 mii lei este o situație favorabilă pentru societate, implicațiile directe fiind mărirea impozitului pe profit, a profitului net și a destinațiilor acestuia.
Studiind influențele factorilor, se constată:
Creșterea veniturilor totale cu 288401 mii lei a determinat sporirea profitului brut cu 6016,9 mii lei, proporția contribuției veniturilor totale – ca factor direct – la creșterea profitului brut fiind de 78,5 %. Întrucât veniturile din activitățile financiară și excepțională dețin o pondere nesemnificativă în cadrul veniturilor totale, creșterea acestora din urmă a fost determinată, în principal, de sporirea veniturilor din exploatare cu 277713 mii lei.
Cel de-al doilea factor direct, profitul mediu la 1 leu venituri totale, a crescut cu 0,0015 lei, contribuind, însă într-o proporție mai mică (21,5 %), la mărirea profitului brut cu 1322,7 mii lei. Aprofundând această influență, se constată că cei doi factori indirecți au acționat în sensuri diferite:
structura veniturilor totale s-a modificat în favoarea tipurilor de activități la care s-a înregistrat, în anul 2000, un profit la 1 leu venituri totale mai mic decât media din anul 1999 și a avut ca efect scăderea profitului brut cu 1788,7 mii lei;
profitul la un leu venituri pe tipuri de activități a înregistrat o creștere față de anul precedent și a determinat o majorare a profitului brut cu 3111,4 mii lei.
2.3.2. Analiza ratelor de rentabilitate
Rata rentabilității este un raport între o formă de exprimare a profitului și resursele consumate, activele unității (sau o parte a acestora), capitalurile unității (sau o parte a acestora) sau indicatori de reflectare a unui flux de activitate.
O situație optimă este, evident aceea când rata rentabilității a înregistrat o creștere performantă, fapt care atestă că a fost respectată, în toate cazurile, corelația de eficiență dintre efortul necesar și efectul economic scontat – indicii creșterii diverselor eforturi specifice fiind devansați de indicele creșterii profitului, ca efect economico-financiar final.
Ratele de rentabilitate servesc pentru comparații în dinamică la nivelul unității, precum și pentru comparații sectoriale față de media ramurii de activitate și realizările altor unități din aceeași ramură de activitate.
Rezultă că se pot construi foarte multe tipuri de rate de rentabilitate.
La nivelul S.C. „ SERE “ Scurtești S.A. sunt operaționale următoarele rate de rentabilitate:
a) rata rentabilității veniturilor totale;
b) rata rentabilității economice a activului;
c) rata rentabilității cheltuielilor totale;
d) rata rentabilității financiare;
Variația ratei rentabilității – indiferent de sensul și intensitatea înregistrate – poate fi explicată mai precis pe o bază matematică, prin folosirea metodei substituției în lanț.
a) Analiza ratei rentabilității veniturilor totale
Această rată se determină ca raport procentual între profitul brut și veniturile totale:
Rv =.
Modelul de analiză este: Rv =, unde:
– rata rentabilității veniturilor pe tipuri de activități, ;
gi – structura veniturilor pe tipuri de activități.
Pe baza datelor din tabelul 3.3.2. se determină variația indicatorului analizat și cuantificarea influenței factorilor:
Rv = = 2,23 – 2,09 = 0,14 %.
Întrucât, atât în 1999 cât și în anul 2000, nivelul acestei rate a fost extrem de scăzut în comparație cu o situație normală, se reține, totuși, ca aspect favorabil, tendința sa de creștere.
RATA RENTABILITĂȚII VENITURILOR PE TIPURI DE ACTIVITĂȚI
Tabelul 2.3.3.
– % –
Influența structurii veniturilor pe tipuri de activități:
gi = = 1,88 – 2,09 = – 0,21 %;
Influența ratei rentabilității veniturilor pe tipuri de activități:
= 2,23 – 1,88 = 0,35 %.
Interpretarea rezultatelor:
Din analiza efectuată se desprinde concluzia că majorarea nivelului ratei rentabilității veniturilor totale, cu 0,14 %, se datorează exclusiv influenței favorabile a ratei rentabilității veniturilor pe tipuri de activități, care a crescut cu 0,35 %.
Structura veniturilor pe tipuri de activități a avut o influență negativă; în condițiile în care nivelul primului factor ar fi fost constant în perioada analizată, influența celui de-al doilei ar fi determinat o reducere indicatorului studiat cu 0,21 %.
b) Analiza ratei rentabilității economice a activului total
Această rată exprimă eficiența sintetică a folosirii activelor totale ale unității și se calculează ca raport procentual între profitul brut și total activ: Re = .
Modelul de analiză factorială cel mai des folosit este:
Re = , în care:
V – venituri totale; Pfb – profit brut;
At – total activ; Rv – rata rentabilității veniturilor totale;
_ semnifică viteza de rotație a activului total exprimat ca număr de rotații.
Rv = , în care:
gi – structura veniturilor totale pe tipuri de activități;
rata rentabilității veniturilor pe tipuri de activități, .
Tabelul 2.3.4.
Variația ratei rentabilității economice a activului total:
Re = = 2,12 – 1,72 = 0,4 % .
Determinarea influențelor factorilor asupra ratei rentabilității economice a activului total:
1. Influența vitezei de rotație a activului total:
= = (0,95 – 0,83) . 2,09 = 0,25 %;
2. Influența ratei rentabilității veniturilor totale:
Rv = 0,95 . (2,23 – 2,09) = 0,15 %, din care:
Influența structurii veniturilor totale:
gi = = 0,95 . (1,88 – 2,09) = – 0,2 %;
Influența ratei rentabilității veniturilor pe tipuri de activități:
= = 0,95 . (2,23 – 1,88) = 0,35 %.
Concluzii:
Se constată o utilizare mai eficientă a activului total, relevată de creșterea ratei rentabilității
economice cu 0,4 %, în anul 2000 fată de 1999. Această creștere a fost determinată de influența pozitivă a ambilor factori direcți, însă în proporții diferite: viteza de rotație a activelor totale a contribuit în proporție de 62,5 %, iar rata rentabilității veniturilor totale – în proporție de 37,5 %.
Primul factor direct s-a mărit cu un coeficient de 0,12, fapt ce a indus o sporire a indicatorului analizat cu 0,25 %.
Rata rentabilității veniturilor totale s-a majorat cu 0,14 %, fapt datorat creșterii într-o măsură mai mare a ratei rentabilității veniturilor pe tipuri de activități decât scăderea structurii veniturilor, determinând mărirea ratei rentabilității economice a activelor totale cu 0,15 %.
c) Analiza ratei rentabilității cheltuielilor totale
Cu ajutorul acestui indicator se poate aprecia performanța managementului unei unități. Se calculează prin intermediul următoarei formule: RCh =.
Modelul de analiză este următorul:
RCh =, în care: .
gi – structura cheltuielilor pe tipuri de activități;
_ rata rentabilității cheltuielilor pe tipuri de activități.
Pentru efectuarea analizei, vom întocmi următorul tabel:
Tabelul 2.3.5.
Determinarea variației ratei rentabilității cheltuielilor totale:
RCh = 2,29 – 2,14 = 0,15 %.
Cuantificarea influenței factorilor:
1. Influența structurii cheltuielilor totale:
gi = = 7,03 – 2,14 = 4,89 %;
2. Influența ratei rentabilității cheltuielilor pe tipuri de activități:
2,29 – 7,03 = _ 4,74 %.
Interpretarea rezultatelor:
În perioada analizată, nivelul ratei rentabilității cheltuielilor totale a crescut, de la 2,14 % în anul 1999 la 2,29 % în 2000, respectiv cu 0,14 %, ceea ce înseamnă că indicele de creștere al profitului brut a devansat indicele cheltuielilor. Pozitiv în aparență, acest rezultat ar fi trebuit să înregistreze proporții mult mai ridicate pentru a îmbunătăți, cu adevărat, eficiența utilizării resurselor.
Majorarea ratei analizate a fost determinată de influența favorabilă a structurii cheltuielilor totale, care a suplinit și acțiunea cu efect negativ a ratei rentabilității cheltuielilor pe tipuri de activități.
Modificarea primului factor a avut ca efect creșterea rentabilității cheltuielilor totale cu 4,89 %, datorită creșterii ponderii cheltuielilor efectuate pentru activitățile desfășurate în condiții de eficiență.
Cel de-al doilea factor, respectiv rata rentabilității cheltuielilor pe tipuri de activități, ar fi cauzat, în condițiile în care structura cheltuielilor totale ar fi rămas nemodificată, o reducere a indicatorului analizat cu 4,74 %.
d) Analiza ratei rentabilității financiare
Această rată exprimă eficiența capitalurilor proprii ale unității. De mărimea și evoluția acestei rate sunt interesați, în mod deosebit, acționarii societății.
Rata rentabilității financiare exprimă, în esență, eficiența capitalurilor și a sumelor repartizate pentru autofinanțare din profitul net pe perioada de funcționare a unității.
Formula sintetică de calcul a acestei rate este:
Rf = ; unde:
Pfn – profit net;
Kp – capital propriu.
Modelul de bază pentru analiza factorială este:
Rf = , în care:
– viteza de rotație a activului total, exprimată în număr de rotații;
– factorul de multiplicare a capitalului propriu (pârghia financiară);
– rentabilitatea netă a veniturilor totale.
Tabelul 3.3.6.
– mii lei –
Pe baza datelor din tabelul de mai sus, se trece la efectuarea analizei.
Variația ratei rentabilității financiare:
Rf = = 2,13 – 1,43 = 0,7 %.
Metodologia de cuantificare a influențelor factorilor:
1. Influența vitezei de rotație a activului total:
= 0,18 %;
2. Influența pârghiei financiare: = 0,49 %;
3. Influența rentabilității nete a veniturilor totale:
= 0,03 %.
Studiind datele rezultate din analiza ratei rentabilității financiare constatăm următoarele:
Nivelul acestei rate a crescut cu 0,7 procente ceea ce atestă o situație favorabilă, însă nivelurile mici ale acestui indicator, înregistrate atât în anul 1999 cât și în 2000, reflectă o utilizare a capitalurilor proprii ale unității cu o eficiență redusă.
Cei trei factori au avut, fiecare în parte, influențe pozitive, dar în proporții diferite. Astfel, din creșterea totală a ratei rentabilității financiare, 25,7 % se datorează acțiunii vitezei de rotație a activului total, 70 % pârghiei financiare și 4,3 % rentabilității nete a veniturilor totale.
Primul factor a avut un număr de rotații mai mare în anul 2000 față de 1999 cu o fracțiune de 0,12 rotații, ceea ce a determinat mărirea ratei analizate cu 0,18 %.
Factorul de multiplicare a capitalului propriu a crescut cu 0,36 lei valoare activ total la 1 leu capital propriu, având cea mai mare contribuție la sporirea indicatorului luat în considerare, și anume 0,49 %.
În ceea ce privește cel de-al treilea factor, acesta a avut o influență foarte redusă, aproape nesemnificativă, majorarea cu 0,0001 lei profit net la 1 leu venituri totale având drept consecință creșterea cu doar 0,03 % a ratei rentabilității financiare a S.C. “ SERE ” Scurtești S.A.
2.3.3. Analiza factorială a eficienței activității comerciale
Spre deosebire de fermele agricole familiale, în exploatațiile agricole de dimensiuni mai mari (de tipul societăților comerciale pe acțiuni care practică o agricultură modernă, intensivă, de mare randament și care au nevoie în permanență de însemnate resurse financiare), realizarea unei rentabilități competitive din vânzarea producției marfă – impusă de însăși piața comercială – constituie o problemă managerială fundamentală.
În plus, trebuie subliniat că producția marfă deține locul cel mai important în activitatea de exploatare a unităților agricole comerciale (circa 75 % din totalul veniturilor sau al cheltuielilor activității de exploatare), ceea ce înseamnă că îndeplinirea și eventual depășirea prevederilor la producția marfă, în condiții sporite de eficiență economică, constituie însăși rațiunea viabilității acestor unități economice.
În consecință, analiza factorială a rentabilității brute aferente producției marfă totale, datorită și posibilităților analitice de informare, dobândește în procesul managerial noi valențe cognitive și operative, devenind practic un mijloc important de identificare și mobilizare a rezervelor interne pentru creșterea eficienței economice finale a utilizării resurselor în exploatațiile agricole. Iar la sfera întregii producții marfă, având în vedere și specificul agriculturii, analiza rentabilității brute – atât în ceea ce privește profitul, cât și rata rentabilității – are, inevitabil, un caracter mai cuprinzător și în același timp mai concludent.
Pentru efectuarea analizei factoriale a profitului aferent producției marfă (de fapt, „producția marfă” reprezintă însăși „producția vândută” de unitate într-o anumită perioadă, adică, de regulă, cifra de afaceri), pot fi utilizate – în funcție de resursele luate în considerare – mai multe modele (respectiv relații matematice), dintre care în practica curentă de planificare și evidență, precum și în cercetarea științifică se regăsesc cu prioritate următoarele două modele:
(1) , unde:
qvi – cantitatea comercializată corespunzătoare produsului i;
pi – prețul de vânzare al produsului i;
ci – costul unitar al produsului i.
(2) Pfbv =.
Iar pentru efectuarea analizei factoriale a ratei rentabilității comerciale, se utilizează în practica curentă de planificare și evidență cu prioritate următorul model:
Rc =, în care:
Pfbv – profitul aferent cifrei de afaceri;
CA – cifra de afaceri.
Deci, potrivit primului model, profitul brut (Pfbv) aferent producției vândute este o funcție de patru factori cu acțiune directă:
1. volumul fizic al producției marfă vândute pe produs în expresie naturală sau stas după caz (qvi) – factor cu caracter cantitativ în relația dată;
2. structura producției marfă totale (g), adică ponderile diverselor produse marfă în expresie valorică față de totalul valoric al producției marfă – factor cu caracter structural în relația dată implicit legat de factorul cantitativ;
3. costul pe unitatea de produs-marfă (ci) – factor cu caracter calitativ în relația dată;
4. prețul mediu de vânzare pe unitatea de produs-marfă (pi), fără T.V.A. – factor, de asemenea, cu caracter calitativ în relația dată.
Potrivit celui de-al doilea model, bazat pe un alt sistem al relațiilor cauzale, profitul brut aferent producției vândute este o funcție de doi factori direcți:
1. valoarea producției marfă (), respectiv veniturile aferente producției comercializate – factor cu caracter cantitativ în relația dată;
2. profitul brut la 1 leu venituri aferente producției marfă totale, respectiv cheltuielile la 1 leu venituri aferente producției marfă totale – factor cu caracter calitativ în relația dată care exprimă rata rentabilității acestor venituri, respectiv nivelul eficienței economice a cheltuielilor aferente producției marfă totale.
Totodată, conform celui de-al doilea model, profitul brut aferent producției vândute este o funcție de următorii factori cu acțiune indirectă:
prin intermediul veniturilor aferente producției comercializate acționează:
a. volumul fizic al producției marfă pe produs (qvi);
b. prețul mediu de vânzare, fără T.V.A., pe unitatea de produs marfă (pi);
prin intermediul profitului brut la 1 leu venituri aferente producției marfă totale, respectiv prin intermediul cheltuielilor la 1 leu venituri aferente producției marfă totale acționează:
a. structura producției marfă (g);
b. prețul mediu de vânzare, fără T.V.A., pe unitatea de produs-marfă (pi);
c. costul pe unitatea de produs-marfă (ci).
Deși mai puțin utilizat în practică, cel de-al doilea model – în comparație cu primul model – reprezintă în analiza economică o unitate cognitivă deosebită, întrucât permite să se constate dacă unitatea agricolă a reușit sau nu să țină seama tocmai de una dintre cerințele esențiale ale creșterii eficienței economice finale în condițiile alerte ale economiei de piață, și anume, că pentru obținerea unui cuantum sporit al profitului brut este necesar să se depună eforturi nu numai în direcția creșterii veniturilor din producția vândută, ci, totodată, și în direcția creșterii eficienței economice a cheltuielilor aferente acestor venituri – respectiv a reducerii cheltuielilor la 1 leu venituri, pe linia acestui indicator sintetic (ca factor calitativ cu acțiune directă în relația utilizată) fiind necesare eforturi deosebite, prioritare. În plus, aportul preponderent al acestui factor în ceea ce privește sporirea profitului brut atrage după sine un ritm superior de creștere a ratei rentabilității comerciale în comparație cu ritmul de creștere a profitului brut.
Potrivit celui mai uzitat model în analiza ratei rentabilității brute aferente producției vândute (modelul redat anterior), nivelul acestui indicator este o funcție de trei factori cu acțiune directă:
1. structura producției marfă totale (g);
2. costul pe unitatea de produs-marfă (ci);
3. prețul mediu de vânzare, fără T.V.A., pe unitatea de produs marfă (pi).
Prin urmare, în contextul acestei formule de calcul, se admite că volumul fizic al producției marfă pe produs nu-și exercită o acțiune directă asupra nivelului acestui indicator, ci una indirectă, și anume, atât prin intermediul cheltuielilor (numitorul fracției), cât și prin intermediul profitului brut (numărătorul fracției), ceea ce reliefează și mai pregnant, în scopul creșterii într-un ritm mai accelerat a ratei rentabilității, necesitatea concentrării eforturilor unității agricole tocmai pe linia celor trei indicatori cu acțiune directă menționați. De asemenea, se observă că structura producției marfă totale (g) și costul pe unitate de produs-marfă (ci) acționează asupra nivelului ratei rentabilității brute aferente producției marfă totale atât prin intermediul cheltuielilor (), cât și prin intermediul profitului (), ceea ce face ca ritmul variației ratei rentabilității în comparație cu ritmul variației profitului să fie mai accentuat. Or, tocmai datorită acestui fapt, rata rentabilității este mai „sensibilă” la acțiunea celor doi factori menționați, orice modificare intervenită în structura producției marfă totale, precum și în costul pe unitate de produs-marfă repercutându-se mult mai intens asupra nivelului său, decât asupra cuantumului profitului.
Tabelul 2.3.7.
– lei –
Pentru efectuarea analizei factoriale a rentabilității aferente producției vândute în conformitate cu modelele redate anterior, se întocmește, pe baza datelor din evidența unității (redate în tabelul 2.3.7.), următorul tabel:
Tabel 2.3.8.
– mii lei-
În cazul profitului brut – după primul model:
Influența factorului de cantitate este pusă în evidență cu ajutorul indicelui de variație a cantității, indice care se determină cu ajutorul următorului raport: Iqv =.
Pfbv = Pfbv1 – Pfbv0 = 2796 – (_ 133245) = 136041 mii lei.
Cuantificarea influențelor factorilor:
1. Influența factorului de cantitate (cantitatea comercializată):
qv = Iqv . Pfbv0 – Pfbv0 = = 123 % . (_ 133245) –
(_ 133245) = -30646,35 mii lei;
2. Influența structurii vânzărilor:
g =Pfbv0 . Iqv = (344971 – 543797) – 123 % . (_ 133245) =
_ 198826 – (_ 163891,35) = – 34934,65 mii lei;
3. Influența modificării costurilor unitare:
c = = (344971 – 519643) – (_ 198826) = 24154 mii lei;
4. Influența modificării prețurilor de vânzare:
p = = (522439 – 519643) – (_ 174672) = 177468 mii lei.
Concluzii:
Creșterea profitului aferent cifrei de afaceri este o situație pozitivă datorită implicațiilor pe care le are asupra tuturor indicatorilor de rezultate, și a principalilor indicatori de eficiență. Analizând influențele factorilor direcți, se constată:
Creșterea volumului fizic al livrărilor cu 23 % a determinat reducerea profitului aferent cifrei de afaceri cu 30646,35 mii lei, ca urmare a faptului că în anul 1999 s-au înregistrat pierderi în cadrul activității comerciale a unității, respectiv rezultatul aferent vânzărilor a fost de – 133245 mii lei. Ca rezultat favorabil se poate totuși reține creșterea cantității de produse comercializate, ceea ce înseamnă că pentru produsele unității piața nu este saturată.
Modificarea structurii vânzărilor a determinat o scădere a profitului aferent cifrei de afaceri cu 34934,65 mii lei. Această situație se explică prin creșterea ponderii produselor care au avut o rată a rentabilității mai mică decât rata medie a rentabilității comerciale înregistrată în anul 1999 pe unitate și prin scăderea ponderii sortimentelor la care s-a constatat o rată a rentabilității comerciale superioară mediei pe unitate.
Costurile s-au încadrat în limitele prevăzute, eliminându-se astfel o parte din pierderile înregistrate în anul 1999 la unele produse ca urmare a condițiilor de mediu nefavorabile, determinând majorarea profitului aferent vânzărilor cu 24154 mii lei.
Factorul cu influență covârșitoare asupra creșterii înregistrate de indicatorul studiat îl reprezintă prețurile de vânzare, prețuri care au crescut față de prevederi și a avut ca efect sporirea profitului aferent cifrei de afaceri cu 177468 mii lei. Explicația acțiunii prețurilor este aceea că a crescut calitatea produselor concomitent cu exercitarea influențelor factorilor conjuncturali (inflație, evoluția cursului de schimb, raportul cerere-ofertă).
Avantajul folosirii celui de-al doilea model constă în faptul că pune în evidență cele două direcții principale pentru creșterea profitului: rulajul vânzărilor (cifra de afaceri) și marja medie de profit la 1 leu vânzări (profitul mediu la 1 leu cifră de afaceri).
Conform acestui model, profitul aferent producției comercializate se analizează în funcție de următorul sistem de factori:
Pfbv = Pfbv1 – Pfbv0 = 2796 – (_ 133245) = 136041 mii lei.
Măsurarea influențelor factorilor:
1. Acțiunea cifrei de afaceri:
CA = (CA1 – CA0) . = (522439 – 280460) . (_ 0,475) = _ 114940 mii lei, din care:
Influența volumului vânzărilor:
qv = () . = (344971 – 280460) . (_ 0,475) = _ 30643 mii lei;
Influența prețurilor unitare de vânzare:
p = () . = (522439 – 344971) . (_ 0,475) = _ 84297 mii lei.
2. Acțiunea profitului mediu la 1 leu cifră de afaceri:
= CA1 . (-) = 522439 . (0,005 + 0,475) = 250981 mii lei, din care:
2.1. Influența structurii vânzărilor:
g = CA1 . ( – ) = 522439 . (_ 0,576 + 0,475) = _ 52766 mii lei;
= = 1 – = 1 – 1,576 = _ 0,576 lei.
2.2. Influența prețurilor de vânzare unitare:
p = CA1 . () = 522439 . (_ 0,04 + 0,576) = 280221 mii lei;
= = 1 – = _ 0,04 lei.
2.3. Influența costurilor de producție:
c = CA1 . () = 522439 . (0,005 + 0,04) = 23526 mii lei.
Interpretarea rezultatelor:
Se constată redresarea situației în cadrul activității de comercializare a produselor la S.C. „SERE” Scurtești S.A.. În anul 2000 activitatea a devenit profitabilă, înregistrându-se un profit de 2796 mii lei, nivelul indicatorului studiat majorându-se cu 136041 mii lei față de anul 1999.
Volumul vânzărilor a crescut cu 241979 mii lei determinând, în condițiile unui profit mediu de – 0,475 lei la 1 leu cifră de afaceri înregistrat în anul 1999, o influență negativă asupra nivelului profitului aferent vânzărilor, cuantificată la 114940 mii lei.
Aprofundând influența acestui factor, se constată că, din acțiunea nefavorabilă a acestuia, 27% este rezultatul modificării volumului producției livrate și 73% al modificării prețului unitar de vânzare. Valoarea producției vândute a crescut cu 64511 mii lei, ceea ce a dus, în condițiile date, la diminuarea indicatorului analizat cu 30643 mii lei. În ceea ce privește factorul „prețuri unitare de vânzare”, acesta a determinat creșterea cifrei de afaceri cu 177468 mii lei, dar reducerea profitului aferent cifrei de afaceri ca urmare a influenței negative a profitului mediu la 1 leu cifră de afaceri din anul 1999.
Creșterea profitului mediu la 1 leu cifră de afaceri cu 0,48 lei a avut ca efect majorarea indicatorului studiat cu 250981 mii lei. Influențele factorilor specifici au fost următoarele:
Modificarea structurii vânzărilor a determinat o reducere a profitului aferent cifrei de afaceri cu 52766 mii lei ca urmare a sporirii ponderii produselor cu o rată a rentabilității mică și a scăderii ponderii sortimentelor cu o rată a rentabilității comerciale superioară.
Prețurile medii de vânzare au crescut în anul 2000 față de anul precedent și au avut ca efect creșterea profitului aferent cifrei de afaceri cu 280221 mii lei. De fapt, modificarea acestui factor a avut o influență majoră în ceea ce privește creșterea indicatorului studiat, fapt datorat sporirii calității produselor dar și acțiunii factorilor conjuncturali (inflație, evoluția cursului de schimb, etc.).
Costurile unitare au avut de asemenea o influență favorabilă asupra indicatorului studiat, dar au determinând majorarea acestuia cu doar 23526 mii lei. Această situație este rezultatul eforturilor depuse de unitate pentru optimizarea costurilor, respectiv reducerea și chiar eliminarea pierderilor înregistrate în anul precedent (1999) la unele dintre produse.
În cazul ratei rentabilității comerciale analiza se va efectua utilizând următorul sistem de indicatori:
Se determină variația ratei rentabilității comerciale:
Rc = = 48 %.
Cuantificarea influențelor factorilor:
1. Influența structurii vânzărilor:
g =(1 – 1,576) . 100 – (_ 47,5) = _ 10,1 %;
2. Influența prețurilor de vânzare:
p = = (1 – 1,04) . 100 – (_ 57,6) = 53,6 %;
3. Influența costurilor unitare de producție:
c = 0,5 – (_ 4) = 4,5 %.
Concluzii:
În anul 1999, S.C. “ SERE “ Scurtești S.A. a înregistrat pierdere în activitatea comercială, ceea ce a avut drept consecință o rată a rentabilității comerciale negativă, respectiv – 47,5 %; această stare de fapt a fost cauzată de vânzarea unor produse la un preț mai mic decât costul de producție. Situația s-a redresat în anul 2000, an în care rata a crescut cu 48 %, activitatea comercială devenind profitabilă, ca urmare indicatorul studiat fiind pozitiv, nivelul său fixându-se la 0,5 %.
Singurul factor care a frânat creșterea ratei rentabilității comerciale a fost modificarea structurii vânzărilor, care a avut o influență negativă de 10,1 %; deci a scăzut ponderea produselor care aveau o rată mai mare a rentabilității comerciale decât cea medie din 1999. În cazul în care structura vânzărilor ar fi rămas nemodificată, nivelul ratei ar fi fost de 10,6 %.
Ceilalți doi factori au avut influențe benefice, însă în proporții diferite. Creșterea indicatorului studiat se datorează în mod predominant influenței favorabile a prețurilor de vânzare, modificarea acestora determinând o sporire a ratei rentabilității comerciale cu 53,6 %. Situația se datorează atât îmbunătățirii calității unor produse, cât și unor factori conjuncturali (raportul cerere-ofertă, inflație, cursul de schimb valutar).
Eforturile de optimizare a costurilor de producție au dat rezultat, datorită acestora indicatorul studiat mărindu-se cu 4,5 %. Cheltuielile de producție, în valori comparabile, s-au diminuat, în anul 2000 față de anul precedent, și ca urmare a obținerii producției în condiții climatice mai bune.
2.3.4. Analiza în dinamică a rentabilității pe produs
Indiferent de forma și mărimea unei unității cu profil agricol, obținerea și livrarea unor produse cu o rentabilitate ridicată constituie una din premisele materiale indispensabile pentru a putea face față procesului concurențial specific economiei de piață și, în general, creșterii economice în ritmul cerut de făurirea unei agriculturi moderne – cu randamente înalte și stabile, de înaltă productivitate și eficiență.
Existența temporală sau accidentală a unor produse nerentabile provoacă inevitabil o diminuare a profitului și ratei rentabilității aferente producției marfă totale, ceea ce implicit poate să ducă și la o serie de greutăți financiare. Adică, în asemenea situații, dacă produsele nerentabile au o pondere mai mare în totalul producției marfă, iar exploatația nu are suficiente disponibilității bănești, va trebui să apeleze fie la credite, fie la subvenții din partea statului, care, practic, nu poate constitui o „garanție absolută” în vederea contracarării unui eventual faliment.
Iată de ce analiza rentabilității brute aferentă producției marfă pe produs, date fiind și posibilitățile sporite de informare, de sesizare a celor mai concrete aspecte, dobândește o utilitate deosebită în procesul cunoașterii și al luării măsurilor care se impun pentru asigurarea și creșterea rentabilității tuturor produselor.
Prin urmare, pe baza datelor din următorul tabel (date extrase din evidența unității) vom trece la efectuarea analizei în dinamică a rentabilității pe produs. Mai exact, analizăm dinamica rezultatului brut pe produs, rata rentabilității resurselor consumate și rata rentabilității comerciale aferente producției marfă pe produs.
Tabelul 2.3.9.
– lei –
În cazul rezultatului brut pe produs formula de calcul este următoarea:
Rezi = qvi . pi – qvi . ci = qvi . (pi – ci), în care:
Rezi – rezultatul brut pe produs;
qvi – cantitatea vândută;
pi – prețul de vânzare unitar;
ci – costul de producție.
Dinamica înregistrată de acest indicator este prezentată prin intermediul următorului tabel:
REZULTATUL BRUT PE PRODUS
Tabel 2.3.10.
– mii lei –
După ce în anii anteriori s-au înregistrat pierderi, în anul 2000 activitatea de comercializare a produselor S.C. “SERE” Scurtești S.A. a devenit profitabilă, obținându-se un profit de 2796000 lei. În această perioadă, cea mai mare pierdere s-a semnalat în anul 1999 (_ 133254 mii lei) și a fost cauzată, în cea mai mare parte, de acțiunea rezultatului negativ al produsului „varză” (_ 137576 mii lei). Situația existentă la produsul menționat a fost determinată de necesitatea efectuării unor lucrări suplimentare pentru corectarea abaterilor care au apărut ca urmare a acțiunii nefavorabile a factorilor de mediu, condiții în care costurile au fost de peste 6 ori mai mari decât cele programate.
Pierderea din anul 1999 a fost cu 129640 mii lei mai mare (3587 %) decât cea din anul precedent, rezultatul respectiv fiind, pe de altă parte, mai mic cu 136050 mii lei (102,1 %) față de cel înregistrat în 2000.
La grâu, cel mai mare profit s-a obținut în anul 1999 (9009000 lei), cu 35427 mii lei (134,1 %) mai mare decât în anul precedent – când s-a înregistrat o pierdere de 26418 mii lei, ca urmare a obținerii unei producții medii sub cea programată, costurile unitare crescând substanțial – și cu 1169 mii lei (13 %) mai mare decât în anul următor.
Cea mai nefavorabilă situație pentru unitate se observă la produsul „cartofi”, la care rezultatul brut a fost negativ în fiecare an din perioada analizată. Pierderea cea mai mare a fost cea din anul 1998 (38400 mii lei), determinată, mai ales, de cantitatea mare vândută la un preț al cărui nivel s-a situat sub costul de producție. În anul următor, unitatea, sesizând acest fapt, a decis să cultive o suprafață mult mai mică cu cartofi; decizia s-a dovedit a fi inspirată întrucât cultura a fost calamitată, costul obținerii acesteia fiind aproape de 3 ori mai mare decât prețul cu care, ulterior, s-a vândut. Singurul an în care situația s-a apropiat de normal a fost 2000, când diferența cost-profit a fost cea mai mică. Ca aspect pozitiv se reține faptul că pierderea s-a diminuat de la an la an, respectiv cu 54,2 % în 1999 față de 1998 și cu 53,2 % în 2000 față de anul precedent.
Cultura care a adus profit în fiecare an unității este cea de tomate; practicarea unor sisteme intensive de cultură în mediu artificial ducând la reducerea aproape în totalitate a incertitudinii, fapt care, coroborat cu comercializarea produselor în extrasezon, a dus la obținerea acestor rezultate pozitive. Totuși, ca aspect negativ, se reține trendul descrescător regresiv al evoluției profitului la tomate în cadrul perioadei analizate: mai întâi a scăzut cu 68,7% (14534 mii lei), apoi cu 42,8 % (2826 mii lei).
La cultura verzei situația de ansamblu este acceptabilă, excepție făcând anul 1999, când, ca urmare a acțiunii unor factori de conjunctură, s-a înregistrat o pierdere foarte mare (cea mai mare pierdere observată în tabelul 3.3.10.). Profitul mare înregistrat în anul 1998 (34160 mii lei) s-a datorat unei situații favorabile pe piața de vânzare, în anul următor rezultatul fiind cu 171736 mii lei (502 %) mai mic. Situația se redresează în anul 2000, când indicatorul crește cu 100,3 % (137990 mii lei), ajungându-se la un profit acceptabil de 414000 lei.
Celelalte produse – cultivate, fiecare în parte, în cantități mici – au adus în anul 1998 un profit de 5902 mii lei. În următorul an acesta a crescut cu 377000 lei, respectiv cu 6,39 %, pentru ca, ulterior, rezultatul să scadă cu 116,4 % (7308 mii lei), concretizându-se într-o pierdere de 1029 mii lei.
Rata rentabilității resurselor consumate pe produs se determină cu ajutorul următoarei formule de calcul:
.
DINAMICA RATEI RENTABILITĂȚII RESURSELOR
CONSUMATE PE PRODUS
Tabel 2.3.11.
– % –
La produsul grâu, rata rentabilității resurselor consumate a avut, în perioada analizată, niveluri fluctuante, atingând un minim în anul 1998 și un maxim anul următor (14,1 %). În primul an din perioada de studiu rata a fost negativă (_ 45,1 %), ca urmare a pierderii înregistrate la acest produs, ulterior nivelul ratei crescând cu 59,2 % (de 1,31 ori). În 2000 însă, nivelul indicatorului scade din nou, ajungând la 4,06 %, ceea ce reprezintă o diminuare cu 10 % (de 0,7 ori).
Resursele alocate culturii de cartofi au fost folosite în mod ineficient pe întreaga perioadă analizată, rata fiind negativă în tot acest timp. Tendința este de redresare, întrucât valorile absolute ale acesteia tind să scadă. Astfel, de la un nivel de – 55,3 % înregistrat în 1998, indicatorul a scăzut cu 3,1 %, pentru ca în următorul an să crească de 0,74 ori, ajungându-se la un nivel de – 15 % (cu 43,4 % mai mare decât în 1999).
Cel mai eficient au fost consumate resursele alocate culturii de tomate, neexistând pierderi în nici un an din cei trei luați în considerare. Cel mai înalt nivel a fost atins de rata rentabilității resurselor consumate calculată pentru anul 1998, profitul din acest an reprezentând 63 % din costuri. În 1999 însă, nivelul ratei s-a redus substanțial (de 0,88 ori) ajungând la 7,4 %, pentru ca în 2000 să scadă din nou cu 57,3 %, înregistrându-se cel mai mic nivel din perioadă (3,16 %).
La produsul „varză” nivelul ratei a avut o evoluție oscilatorie. În primul an (1998) s-a obținut cel mai mare nivel (280 %), profitul obținut fiind de 2,8 ori mai mare decât resursele consumate. De menționat este faptul că acest rezultat se datorează unei conjuncturi favorabile pe piață. În 1999 însă, nivelul ratei a scăzut cu 364 % (de 1,3 ori), ajungând la – 84,2 %. O redresare a situației se observă în anul următor când are loc o normalizare a nivelului ratei, acesta crescând de 1,01 ori, la 1,14 %.
În ceea ce privește celelalte produse cultivate de S.C. “SERE” Scurtești S.A., în 1998 acestea au beneficiat de aceeași situație favorabilă întâlnită la tomate și varză, nivelul ratei fiind de 45,9 %. O situație normală se observă în anul 1999, când indicatorul a avut un nivel de 9,38 %, mai mic cu 36,5 % față de anul precedent. Îngrijorător este faptul că rata scade în 2000 cu 10,3 %, devenind negativă (_ 0,89 %).
Rata rentabilității comerciale pe produs se calculează pe baza următoarei relații:
= .
Dinamica înregistrată de indicatorul mai sus menționat este scoasă în evidențiată prin intermediul următorului tabel:
EVOLUȚIA RATEI RENTABILITĂȚII
COMERCIALE PE PRODUS
Tabel 2.3.12.
– % –
La produsul „grâu”, în anul 1998, ca urmare a obținerii unui volum de producție mai mic decât cel programat, rezultatul a fost negativ, prin urmare și rata rentabilității comerciale a fost negativă (_ 82,2 %). Situația s-a normalizat în anul următor, când s-a realizat un nivel al ratei de 12,3 %, cu 94,5 % mai mare decât cel din 1998; în anul 2000 nivelul acesteia s-a redus de 0,68 ori (cu 8,4 %), totuși a rămas pozitivă, înregistrându-se un nivel de 3,9 %. Aceste rezultate se pot aprecia ca acceptabile, dacă ținem cont de faptul că nivelul negativ al ratei din 1998 a fost determinat de o pierdere cauzată de acțiunea unor factori accidentali.
Faptul că la produsul „cartofi”, în toți anii luați în calcul, costurile de producție au depășit prețurile medii de vânzare – conducând la pierderi, a generat niveluri negative ale ratei rentabilității comerciale. De la –114 % (1998) rata a scăzut cu 26 % în anul 1999 (când, de altfel, s-a semnalat cel mai mic nivel: _ 140 %), pentru ca în anul următor să crească de 0,87 ori (respectiv cu 122 %), an în care unitatea vinde acest produs la un preț mediu apropiat de costul de producție.
Activitatea de comercializare a tomatelor s-a desfășurat, în toți anii perioadei abordate, în condiții de eficiență, obținându-se un maxim în anul 1998; la data respectivă nivelul ratei a fost de 38,6 %, realizare datorată unor condiții de preț favorabile, generate de conjunctura pieței și de calitatea produselor. În 1999 nivelul ratei a scăzut cu 31,7 % (de 0,82 ori), ajungând la 6,9 % – o situație relativ normală; indicatorul a continuat să scadă și în anul următor (cu 3,82 %), rămânând totuși pozitiv: 3,07 %.
Rata rentabilității comerciale la cultura verzei a avut o evoluție puternic oscilantă: un nivel foarte ridicat în anul 1998, pentru ca apoi să scadă dramatic în anul 1999 și în anul următor să se redreseze, atingând un nivel pozitiv, însă mic. În primul an, datorită unei poziții avantajoase pe piața de vânzare, unitatea a realizat o proporție a profitului de 73,7 % din prețul mediu de valorificare. Ulterior, o mare parte din suprafața cultivată a fost afectată de factori naturali perturbatori – ceea ce a determinat intervenții costisitoare pentru corectarea abaterilor – rezultând o scădere dramatică a ratei, cu 608 % (de 8,25 ori), până la un nivel de – 534 %. În ultimul an supus analizei situația se redresează, rata crescând cu 535 %, înregistrând un nivel de 1,13 %.
Categoria „alte produse” a avut un trend descrescător al ratei rentabilității comerciale, ajungând în anul 2000 să fie negativă. Astfel, de la un nivel de 31,5 % (în anul 1998) , se reduce de 0,73 ori (cu 22,9 %) în 1999 la un nivel de 8,58 %, pentru ca în anul următor să scadă sub 0. Nivelul din acest an a fost cu 9,48 % mai mic decât cel din anul precedent, respectiv de – 0,9 %.
CAPITOLUL III
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
În urma perlucrării și interpretării datelor culese de la S.C. “SERE” Scurtești S.A. referitoare la activitatea economico-financiară a rentabilității acesteia în ultimii trei ani, se pot formula următoarele concluzii generale și măsuri corective:
Societatea comercială a reușit să se mențină pe piață, în mediul unei concurențe strânse, în pofida fluctuațiilor economice din ultimii ani și în condițiile în care costurile la materii prime și auxiliare au crescut galopant pe perioada analizată;
Duratele de recuperare a creditelor și, respectiv, de plată a debitelor sunt mai mari față de durata normală, care este stabilită la 30 de zile. Aceasta deoarece fluxurile financiare dintre unitate, pe de o parte, și clienți și furnizori, pe de altă parte, circulă destul de lent. Astfel, se utilizează nejustificat resursele financiare ale furnizorilor sau ale bugetului de stat;
Din cauza tendinței expansioniste a principalilor competitori și a necalculării stocului minim necesar a crescut indicele stocurilor totale și cel al materiilor prime în anul 2000 față de anii precedenți. Efectele acestei situații vor fi recuperarea mai lentă a cheltuielilor de producție și scăderea lichidității;
Tot în legătură cu relațiile unității cu mediul extern, ca aspect negativ, se reține dependența față de anumiți furnizori (datorită concurenței). Așadar, input-urile sunt furnizate de agenți economici care dețin monopolul, apărând, deci, imposibilitatea realizării unor producții competitive din punctul de vedere al raportului calitate/preț;
În segmentul financiar, se constată respectarea relațiilor de echilibru și eficiență, care determină apariția unor efecte pozitive, cum ar fi: conservarea sănătății financiare a firmei; capitalul permanent este suficient pentru acoperirea activelor fixe și degajarea fondului de rulment; lipsa îndatorării pe termen mediu și lung. Este de preferat menținerea situației actuale;
Din evoluția producției se constată o menținere a structurii și gamei de produse a unității, urmărindu-se realizarea unor venituri care să permită autofinanțarea. Unitatea și-a orientat producția în funcție de cerere, urmărind o dimensionare cât mai bună a profitului realizat;
Nivelul producțiilor totale și medii deși în creștere, nu atestă valorificarea superioară a condițiilor pedoclimatice de care dispune societatea comercială. Aceste condiții nu au putut fi puse în valoare din cauze multiple, legate de dificultăți în realizarea la timp a lucrărilor agricole, ca urmare a lipsei fondurilor financiare necesare asigurării cu îngrășăminte chimice și a irigării, precum și din cauza deficiențelor în asigurarea cu energie electrică și alți factori de producție;
Pe ansamblul unității, nu se asigură utilizarea rațională a capacităților naturale, biologice și materiale, din cauze obiective, dar și din motive ce țin de organizarea fluxurilor tehnologice, a ritmicității aprovizionării, de lipsa unor măsuri ferme, bazate pe programe elaborate pe produse privind obținerea unor randamente ridicate la hectar;
Structura personalului este nefavorabilă, în pofida tendinței de menținere a acesteia în funcție de volumul și structura producției (pondere extrem de redusă a personalului cu studii superioare și a economiștilor), din cauza elementelor motivaționale (insuficient de atractive pentru personalul cu pregătire superioră). Ca urmare, apar efecte ca: valorificarea insuficientă și ineficientă a unor rezerve, precum și un grad redus de fundamentare economică a deciziilor strategice, tactice și curente;
Există un grad redus de informatizare a managementului firmei, ca urmare a dotării tehnice în domeniu încă deficitară, existența altor priorități în ceea ce privește derularea activității unității și existența unei stări de comoditate și automulțumire. Astfel, pot apărea deficiențe în cadrul informării (informarea, adesea, cu caracter post-operativ a managerului), precum și dificultăți în fundamentarea deciziilor strategice și tactice. Este necesară, în aceste condiții, orientarea prioritară spre problemele presante ale unității;
În perioada analizată, productivitatea muncii a crescut, datorită măririi gradului de utilizare a timpului de lucru la nivelul zilelor și datorită creșterii productivității medii zilnice. Se urmăște utilizarea completă a timpului de lucru la nivelul orelor;
Situația patrimonială netă în toți cei trei ani de studiu este pozitivă, ceea ce atestă o gestiune economică bună și o sporire a „bogăției” unității de la an la an;
Deasemenea, o situație favorabilă se constată și în privința capitalului permanent al unității, nivelul acestuia având o evoluție crescătoare în perioada analizată, în condițiile în care societatea comercială nu a apelat la credite pe termen mediu și lung;
Unitatea înregistrează la sfârșitul exercițiului financiar, în cei trei ani de referință, profit și deci nu este în situație de incapacitate de plată. Apofundând această situație, putem afirma că sporirea profitului brut al unității s-a datorat în principal creșterii veniturilor totale, dar și contribuției pozitive a profitului la 1 leu venituri;
Ratele de rentabilitate au crescut, deși cu valori foarte mici, în perioada analizată ca urmare a influenței pozitive exercitate de anumiți factori specifici. Astfel, majorarea nivelului ratei rentabilității veniturilor totale se datorează exclusiv influenței favorabile a ratei rentabilității veniturilor pe tipuri de activități; creșterea ratei rentabilității economice a activului total a fost determinată de acțiunea cu efect pozitiv a ambilor factori direcți (viteza de rotație a activelor totale și rata rentabilității veniturilor totale); modificarea nivelul ratei rentabilității cheltuielilor totale a fost rezultatul influenței favorabile a structurii cheltuielilor totale, care a suplinit și acțiunea cu efect negativ a ratei rentabilității cheltuielilor pe tipuri de activități, iar sporirea ratei rentabilității finanaciare a fost posibilă ca urmare a celor trei factorii (viteza de rotație a activului total, factorul de multiplicare a capitalului propriu și rentabilitatea netă a veniturilor totale) care au acționat, fiecare în parte, dar în proporții diferite, în sens pozitiv.
Dinamica rentabilității activității comerciale poate fi apreciată în ansamblul său ca pozitivă, întrucât:
S-a înregistrat o creștere a profitului brut din vânzarea producției marfă – componentă de bază a activității de exploatare, fiind astfel creată principala resursă financiară pentru sporirea fondului de dezvoltare, precum și pentru constituirea de rezerve legale, a fondului de participare a salariaților la profit, a surselor proprii de finanțare, a dividendelor de plătit etc..
Totodată, s-a înregistrat și o creștere a ratei rentabilității brute aferente producției marfă totale, ceea ce practic echivalează cu o ridicare a gradului în care resursele consumate de unitate pentru producția marfă au adus profit.
Sporirea profitului brut față de anul anterior a fost obținută în excusivitate pe seama factorilor calitativi (costul pe unitatea de produs și prețul de vânzare), fapt care atestă o direcționare și o proporționare judicioasă a eforturilor în vederea creșterii rentabilității brute a producției marfă totale. Or, o asemenea strategie este confirmată și de faptul că ritmul de creștere a rentabilității brute s-a obținut în proporție de 100 la sută pe seama factorilor calitativi, reducerea costului pe unitatea de produs și majorarea prețului de vânzare. Dar, o asemenea constatare poate fi făcută și pe baza celui de-al doilea model de analiză factorială a profitului brut, ceea ce practic înseamnă că unitatea studiată a depus eforturi nu numai pentru sporirea veniturilor din vânzarea producției marfă, ci, cu precădere, și pentru creșterea eficienței economice a cheltuielilor aferente producției vândute, aceasta constituind una din condițiile esențiale în strategia creșterii eficienței economice finale – indiferent de tipul de activitate sau etapa dată.
Creșterea volumului fizic al producției marfă poate fi apreciată ca pozitivă din punct de vedere economico-financiar datorită faptului că:
eforturile depuse de unitate pentru creșterea volumului fizic al producției obținute și implicit al producției marfă pe produs nu s-au făcut în detrimentul calității producției;
această creștere a avut loc în exclusivitate pe seama sporirii producției medii la hectar, factor intensiv al exploatării terenului care are un rol hotărâtor în ridicarea pe o treaptă superioară, competitivă, a eficienței economice, sub diversele ei aspecte, a fiecărui produs agricol;
cuantumul fizic al producției vândute pe fiecare produs a putut fi sporit și datorită unor măsuri de ordin gospodăresc pe linia raționalizării consumurilor interne productive ale diferitelor structuri organizatorice precum și a reducerii pierderilor de producție.
În ceea ce privește rentabilitatea pe produs, se pot prezenta următoarele aspecte:
Dacă la produsele (cartofi și varză) la care se înregistrau pierderi mari în anul 1998 situația s-a redresat, rentabilitatea brută aferentă producției marfă înregistrând o creștere însemnată – atât pe linia profitului brut cât și pe linia ratei rentabilității brute (rezultate care atestă că la nivelul celor două produse s-a prestat, în general, o activitate bună, eficientă, că s-au creat toate condițiile bănești indispensabile reluării pe o bază lărgită a producției respective), la celelalte produse (grâu, tomate și alte legume) rentabilitatea a scăzut, menținându-se totuși la cote acceptabile – excepție făcând „alte produse”, la care s-au înregistrat pierderi.
Creșterea profitului brut la produsele „varză” și „cartofi” a fost determinată pe de o parte, de sporirea volumului fizic al producției marfă și de îmbunătățirea calității produselor, iar pe de altă parte (și cu precădere), de încasarea unui preț mediu de vânzare pe unitatea de produs superior față de cel din anul anterior și reducerii costului pe unitatea de produs. În schimb, la grâu, tomate și alte legume atât volumul fizic al producției cât și costul unitar au avut o influență negativă asupra rentabilității, determinând astfel o reducere a acesteia. Efectul nefavorabil al creșterii costului unitar la produsele amintite mai sus se poate observa și din inegalitatea dintre indicele profitului brut și indicele ratei rentabilității brute – rata rentabilității brute înregistrând un ritm al evoluției mai mic în comparație cu profitul brut, explicația constând în aceea că, pe de o parte, volumul producției marfă nu afectează în mod direct nivelul ratei rentabilității brute, iar pe de altă parte, că orice variație a costului unitar afectează nivelul ratei rentabilității brute, spre deosebire de cuantumul profitului brut, într-o proporție mult mai mare, adică atât prin intermediul cheltuielilor de la numitorul fracției, cât și prin intermediul profitului brut de la numărătorul fracției. Or, tocmai rata rentabilității brute exprimă gradul rentabilității unui produs – respectiv cuantumul profitului brut care revine pe unitatea de resurse consumate, fapt care-i conferă calitatea de a fi cel mai concludent indicator al eficienței economice finale a întregii activități dintr-o perioadă dată.
Creșterea prețului de vânzare pe unitatea de produs – care a determinat într-o proporție destul de mare dinamica favorabilă a rentabilității brute a produselor „cartofi” și „varză” – caracterizează o situație pozitivă (eliminând influențele inflației) în măsura în care s-a datorat realizării unei structuri favorabile a producției marfă și datorită îmbunătățirii calității.
Economia de piață reclamă din partea oricărei unități agricole eforturi deosebite, pe de o parte, pentru rentabilizarea tuturor produselor și a structurilor organizatorice, iar pe de altă parte, pentru creșterea într-un ritm mai intens a rentabilității fiecărui produs marfă până la atingerea nivelului de competitivitate cerut de însăși piața concurențială din etapa actuală. În acest scop, unitățile agricole au o singură soluție: să-și mobilizeze întregul complex de rezerve interne de care dispun (umane, funciare, tehnico-materiale și financiare) și să le dirijeze, în proporții bine stabilite, pe linia factorilor (menționați anterior) care acționează asupra rentabilității producției marfă totale.
De aceea, se impun acțiuni competente și măsuri adecvate menite să contribuie la:
Creșterea mult mai intensă a volumului fizic al producției marfă pe produs (dar, evident, în mod diferențiat, potrivit cererii de pe piață și a celor mai convenabile prețuri de vânzare), mai ales pe baza sporirii importante a producțiilor medii la hectar, precum și a calității produselor, dar și pe baza raționalizării livrărilor între structurile organizatorice de producție ale unității, consumurilor interne productive ale acestor subunități și a stocurilor de produse finite de la sfârșitul anului, precum și a reducerii (sau chiar a lichidării unde este posibil) a scăzămintelor și pierderilor de producție.
Optimizarea structurii producției marfă totale, astfel ca, pe această bază, să se poată contribui sau chiar să se poată obține un profit brut și o rată a rentabilității brute maxime – competitive în primul rând – pentru economia de piață din etapa actuală.
Reducerea substanțială a costului pe unitatea de produs marfă (mai ales la produsele cu o rentabilitate scăzută sau temporar nerentabile) – ca factor în general hotărâtor al creșterii rentabilității produselor, atât pe baza unei sporiri mult mai intensive a volumului fizic al producției marfă (latura intensivă a utilizării fondului funciar având în această privință un aport preponderent sau, după caz chiar excusiv), cât și pe baza raționalizării cheltuielilor de producție – respectându-se totodată corelația de eficiență specifică acestui indicator.
Realizarea celui mai avantajos preț mediu de vânzare pe unitatea de produs (exclusiv TVA), atât pe baza optimizării structurii producției marfă pe subunități de producție, pe parteneri de afaceri, pe perioade de obținere și de livrare, cât și pe baza creșterii calității produselor și a obținerii unor facilități și stimulente speciale de la forurile statale care răspund de strategia dezvoltării și modernizării agriculturii.
Măsurile propuse pentru realizarea acestor obiective sunt următoarele:
Îmbunătățirea structurii de producție, care poate asigura o valorificare superioară a capacității productive a pământului, prin: creșterea animalelor și a păsărilor, care implică cultivarea plantelor tehnice și de nutrețuri combinate; realizarea de produse marfă prelucrate; crearea unor activități de prelucrare a materiilor prime agricole;
Potențialul tehnico-material al unității este format din terenuri amenajate integral. Folosirea eficientă a acestui potențial este axul central al măsurilor de restructurare a unității. Pentru punerea lui în valoare sunt necesare investiții pentru retehnologizare și crearea de noi capacități de prelucrare a materiilor prime agricole, precum și îmbunătățirea managementului pe fluxuri tehnologice integrate. Astfel, trebuie să se acționeze în următoarele direcții: retehnologizarea și mărirea suprafeței irigate pe termen scurt; înlocuirea unor echipamente de irigare bazate pe aripi cu ehipamente pe bază de autodeplasare, pe termen lung efectuarea unor lucrări mai ample la sistemul de irigații; asigurarea nivelului optim de fertilizare a solului și asigurarea protecției plantelor.
În aceste condiții se pot realiza importante sporuri de recoltă, ceea ce ar permite o sporire a veniturilor unității și implicit a capacității de autofinanțare atât de importantă în condițiile actuale.
Obținerea unei game sortimentale mai variate, care implică valorificarea superioară a materiilor prime vegetale, atât prin dezvoltarea unor activități de prelucrare, cât și desfacere proprie: activități de morărit și panificație proprii; extinderea pieței de desfacere a produselor etc..
În acest fel, într-o microzonă de producție agricolă specifică se pot dezvolta activități agroindustriale integrate pe orizontală și pe verticală care pot pune în valoare un important potențial natural și tehnico-productiv. Pentru a atinge acest obiectiv există resurse de forță de muncă, există piață de desfacere, însă este nevoie de investiții pentru care nu există posibilități de autofinanțare. Se impune deci sprijin prin acordarea de subvenții sau credite cu dobândă redusă;
Încheierea de contracte ferme, atât cu furnizorii cât și cu clienții, care să permită efectuarea lucrărilor în momentul oportun precum și vânzarea produselor în condiții optime și la prețuri avantajoase.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Rentabilitatii Intreprinderii (s.c. Xyz S.a.) (ID: 130255)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.