Analiza Rentabilității Intreprinderii DE Turism

=== 3a7cd14c9b60bdd4baf8a3ca2b7382f0a0ea44fb_398834_1 ===

FUNDAȚIA UNIVERSITARĂ ALMA MATER –

UNIVERSITATEA ALMA MATER DIN SIBIU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, SOCIALE ȘI ADMINISTRATIVE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific

Absolvent

2016

FUNDAȚIA UNIVERSITARĂ ALMA MATER –

UNIVERSITATEA ALMA MATER DIN SIBIU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, SOCIALE ȘI ADMINISTRATIVE

Specializarea: Economia comerțului, turismului, serviciilor și managementul calității/Management

Analiza rentabilității întreprinderii de turism

Coordonator științific

Absolvent

Sibiu

2016

CUPRINS

Introducere………………………………………………………………………………………………………….4

CAP. I Activitatea de turism. Structurarea și reglementarea activității turistice…….5

Turismul în economia românească…………………………………………………………..5

Ipoteze și predispoziții legate de evoluția turismului………………………………….8

Ipoteze și factori avantajanți și dezavantajanti ai turismului românesc…………………………………………………………………………………………………………………………8

Estimări legate de dezvoltarea turismului românesc…………9

Acțiuni legate de evoluția turismului…………………………….15

CAP. II Rentabilitatea în turism: definiri, forme de existență, factori influenți…….25

2.1 Conceptul rentabilității în companiile de turism……………………………………….25

2.2Forme de existență a rentabilității în companiile de turism…………………………25

2.2.1 Profitul: funcția sa în companiile de turism și maniera de calcul…..26

2.3 Factori influenți ai rentabilității companiilor de turism……………………………..28

CAP. III Sistemul de indicatori ai rentabilității în activitatea de turism……………….30

3.1 Indicatori de evaluare a rentabilității companiilor de turism………………………30

3.2 Profitul brut și profitul net. Indicatori fundamentali în calculul rentabilității..32

3.3 Rata rentabilității în turism: forme………………………………………………………….39

3.3.1 Rata rentabilității comerciale……………………………………………………39

3.3.2 Rata rentabilității economice……………………………………………………44

3.3.3 Rata rentabilității financiare…………………………………………………….50

CAP. IV Studiu de caz – Analiza rentabilitatii economice si financiare la S.C. Eximtur S.R.L………………………………………………………………………………………………………………53

Concluzii și propuneri……………………………………………………………………………………….75

Bibliografie……………………………………………………………………………………………………….77

INTRODUCERE

Factorii economici externi au determinat în ultimul deceniu, ca piața românească a turismului să fie descrisă printr-o recesiune.

Începând din anul 1989 turismul românesc a avut parte de o multitudine de modificări, în așa măsură încât hotelurile au început să fie din ce în ce mai puțin notorii, aspect care a condus la o reducere a fructificării zonelor de turism.

La aceasta a participat reducerea, pe de o parte a nivelului de trai și, pe de altă parte a puterii de cumpărare a celor mai mulți români, simultană cu scăderea investițiilor în acest domeniu.

În următorii ani în care indicatorii economici și-au continuat scăderea, a apărut o clasă a unor mici întreprinzători care prin intermediul extinderii unor activități economice în domeniul turismului au început să înregistreze profit.

Activitatea turistică se numără printre acele fenomene care s-au impus în epoca contemporană, evoluția sa spectaculoasă reprezentând o însușire specifică a secolului XX și, în mod expres, a celei de-a doua jumătate a acestuia.

Similar oricărei activități aflate în plină afirmare și dezvoltare, turismul s-a identificat într-un obiect de cercetare pentru o multitudine de specialiști, ce, simultan cu semnalarea sa drept fenomen, au încercat să îi decidă dimensiunile în spațiu și în timp, cu alte cuvinte, să îl definească.

Motivul optării pentru lucrarea “Analiza rentabilității întreprinderii de turism” derivă în primă instanță, din dorința și nevoia personală de documentare în acest domeniu în vederea unei aprofundări a acestui subiect precum și în vederea unei orientări spre o profesie în domeniu. În instanță secundă, abordarea subiectului se bazează pe lipsa de lucrări cu tematică asemănătoare (cel puțin în perioada contemporană) motiv pentru care se vor accentua, în mod expres, specificitățile calculelor de rentabilitate prin raportare la o companie de profil cu activitate.

CAPITOLUL I

ACTIVITATEA DE TURISM. STRUCTURAREA ȘI REGLEMENTAREA ACTIVITĂȚII TURISTICE

Turismul în economia românească

La începutul acestui secol, atât industria călătoriilor cât și a turismului reprezintă, la nivel global, cel mai dinamic sector de activitate și, simultan, cel mai relevant determinant de locuri de muncă. Din perspectivă economică, turismul este văzut, totodată și drept sursă primordială de redresare a economiilor naționale a acelor state ce dispun de resurse turistice exploatându-le într-o manieră specifică.

Mutațiile de tip social – economic din perioada contemporană au creat și dezvoltat turismul, acesta la rândul său stimulând evoluția altor ramuri ale economiei naționale, prin intermediul obiectului activității sale, precum:

comerțul;

agricultură;

transporturile;

construcțiile.

Amploarea, dinamismul și profunzimea transformărilor în ceea ce privește sectoarele vieții sociale și economice sunt reflectate în schimbările organizărilor economice, în redirecționarea ramurilor componente în colaborare cu solicitările progresului tehnico – științific, prin exploatarea rațională a totalului de potențial de resurse și sporirea eficienței, cu exigențele îmbunătățirii calității vieții. Simultan, au loc modificări reprezentative în modelele de progres economic prin direcționarea către tipurile intensive, către domeniile expuse:

globalizării;

dezvoltării:

integrării durabile.

În acest context, turismul este văzut drept o componentă diferită a economiei, având o prezență tot mai reprezentativă și mai frecvența în viața economico – socială.

România se identifică în unul din statele cu cele mai complexe produse turistice grație biodiversității de faună și de floră unice în Europa și grație resurselor naturale deținute. Statul român este o țară predominant agricolă cu o arie rurală generoasă, care oferă un peisaj atrăgător precum și oportunități în scopul evoluției turismului rural. Tot în România sunt regăsite o treime din izvoarele naturale europene și 117 localități care se descriu prin prezența elementelor terapeutice naturale precum:

gazele;

apa;

nămolul.

O altă formă de atracție turistică dar de tip sezonier este litoralul României, care se întinde pe o suprafață de 245 km, pornind de la Delta Dunării în nord și ajungând la granița cu Bulgaria cu:

porturi;

arii mari de plajă;

stațiuni turistice.

Pe lângă cele menționate, poate fi trecut în revistă și patrimoniul cultural de care dispune România, cu 30 de monumente existente în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, printre care:

cetățile dacice existente din Munții Orăștie;

bisericile din lemn regăsite în Maramureș;

bisericile pictate din Moldova.

Tot în ceea ce privește patrimoniul cultural sunt înscrise și cele peste 670 de muzee și cele peste 6.600 de monumente de relevanță națională. În aceeași categorie intră artele vizuale și cultura populară românească, reprezentate prin festivaluri naționale și internaționale și prin spectacole.

Unul din fenomenele social – economice ale secolului al XXI-lea se identifică în evoluția remarcabilă rapidă a turismului internațional și intern, al regiunilor și al zonelor geografice. Turismul are în centrul preocupărilor evidențierea potențialului natural, ale unor resurse naturale nefructificate în altă manieră:

ostroave;

ape geotermale;

versanți muntoși;

ape minerale;

chei;

peșteri precum și exploatarea suplimentară a unora dintre acestea, ce intră în zona de acțiune a altor domenii:

zone muntoase;

păduri;

soare;

plaje;

oceane;

mari dar și fructificarea potențialului antropic:

sate turistice;

monumente istorice;

centre comerciale;

monumente de artă;

centre urbane;

monumente de cultură;

manifestări sportive;

castele;

târguri;

festivale;

serbări.

Turismul și-a pus amprenta în mod decisiv asupra economiei mondiale prin intermediul încasărilor reprezentative pe care le-a adus, contribuind cu 11 procente la crearea Produsului Intern Brut la nivel mondial și concentrând circa 8,5 procente din populația ocupată a lumii. Turismul internațional este parte integrantă a comerțului global, reprezentând circa 8 procente din acesta. La scară planetară, numărul turiștilor a depășit 700 de milioane, iar încasările din turism au depășit peste 470 de miliarde de dolari.

La nivelul Uniunii Europene circa 6 procente din Produsul Intern Brut provine din turism și peste 8 milioane de indivizi sunt angajați în acest domeniu. Turismul european este dominat de Întreprinderi mici și Mijlocii, 7,4 procente din totalul Întreprinderilor Mici și Mijlocii funcționând în arealul turismului. În cadrul Uniunii Europene sunt concentrate aproximativ 40 de procente din totalul capacităților de cazare și circa 60 de procente din totalul serviciilor, la nivel mondial.

Potențialul turistic al României este unul valoros, însă performanțele de valorificare a acestuia sunt reduse, prin raportare la alte state din Estul și din Centrul Europei. Cu toate că turismul este văzut că o ramură economică, având un avantaj concurențial reprezentativ, România este poziționată printre statele cu nivel redus în ceea ce privește turismul intensiv regional și mondial. Într-un clasament ce cuprinde România, atât vecinii cât și destinațiile concurente din 170 de state clasează statul pe cel de-al 162-lea loc.

Cu un procent de 7,2 % din totalul de investiții, prin raportare la turism, România este poziționată pe cel de-al 138-lea loc în lista mondială, ulterior statului Bosnia – Herțegovina.

Ipoteze și predispoziții legate de evoluția turismului

Ipoteze și factori avantajanți și dezavantajanti ai turismului românesc

Din perspectiva protejării mediului, avantajele promovării unui turism durabil se identifică în următoarele:

în asigurarea și respectarea solicitărilor de protecție a mediului, demonstrând astfel relevanța resurselor cultural – istorice și naturale în scopul creșterii bunăstării sociale și economice a comunităților locale;

în favorizarea de către turismul durabil a înțelegerii consecințelor activității de turism asupra mediului:

uman;

natural;

cultural.

în avantajarea folosirii rentabile a terenurilor cu randament redus;

în asigurarea întreprinderii unei organizări și a unei zonări a teritoriului prin care să fie permisă o evoluție turistică adaptată la abilitatea de suport a ecosistemelor;

în orientarea întreprinderii unor instalații de agrement și a unor dotări ce poate fi favorizantă populației locale având șansa de a contribui, în acest context, cu fonduri spre conservarea:

vestigiilor istorice;

siturilor arheologice;

clădirilor.

Îmbinarea armonioasă a avantajelor pe care le oferă atât mediul urban cât și mediul rural fundamentează o microregiune de evoluție cu impact, pe de o parte la nivel național, pe de altă parte la nivel regional.

Ariile dezavantajate se identifică în grupări diverse de orașe și de comune, ale căror trăsături sunt poziționate sub media la nivel regional sau național. Din această perspectivă, ariile dezavantajate se pot diviza în două categorii:

arii defavorizate la nivel global – evidențiate prin valorile mai multor indicatori ce exprimă un cumul de parametri, poziționați sub media la nivel regional ori național – de pildă, ariile cu infrastructura deosebit de deficitară ori ariile cu sărăcie.

Cele mai multe dintre aceste tipuri de arii se suprapun pe arii geografice concret definite, unde există elemente naturale restrictive.

arii defavorizate speciale – individualizate prin niște specificități poziționate sub media regională sau sub media națională – de pildă:

arii izolate;

arii afectate de un șomaj ridicat;

arii poluate;

arii descrise prin degradarea solului.

Ariile foarte defavorizate se identifică în ariile cel mai slab evoluate dintr-un spațiu, în urma unei multitudini de factori determinanți ai gradului puternic de subdezvoltare.

În scopul deciderii ariilor defavorizate dintr-o regiune este nevoie de o analiză la nivelul celor mai mici diviziuni administrative, folosind mai mulți indicatori care descrie domeniile social – economice primordiale:

atitudinea culturală a comunităților locale;

economia;

starea socială;

potențialul uman;

infrastructura.

Se poate asimila noțiunea de arie defavorizată cu cea de arie – problemă, cu toate că noțiunea de „defavorizare” direcționează spre o perspectivă mondială în abordările de tip regional.

Evaluarea ariilor total defavorizate este imperios necesar să aibă în vedere două elemente fundamentale: timpul și scara de analiză.

Ariile neincluse între cele defavorizate la nivel național, pot să fie deosebit de defavorizate din punct de vedere local ori regional. Totodată, nivelul de dezvoltare a regiunii, poate să influențeze acțiunile în scopul deciderii ariilor total defavorizate.

Estimări legate de dezvoltarea turismului românesc

Fiind alcătuit dintr-o multitudine de destinații și de produse atât în cadrul sectorului privat cât și în a celui public, turismul dovedește a avea un mare potențial cu privire la întreprinderea mai multor obiective primordiale ale României, precum:

coeziunea economico – socială;

creșterea economică;

ocuparea forței de muncă;

dezvoltarea durabilă.

Este imperios necesar ca pe lângă o rețea de cale ferată și de drumuri eficient puse la punct, care să ușureze accesul rapid spre toate punctele de interes turistic, autoritățile locale și naționale să se focuseze și asupra:

atragerii;

dezvoltării;

modernizării companiilor de transport aerian spre aeroporturile regionale și naționale.

Printre realele atu-uri pe care această modernizare le poate avea în ceea ce privește economia locală se numără una dintre cele mai importante dintre acestea: dezvoltarea turismului.

Atragerea societăților de transport aerian, în mod expres a celor low – cost, poate determina un aflux de turiști străini ridicat care va participa la dezvoltarea acestui sector al economiei și, implicit la dezvoltarea regiunilor, influențând pozitiv imaginea României.

Existența unor aeroporturi moderne poate conduce la evoluția turismului de afaceri, care astăzi este cea mai bazată ramură a industriei turismului românesc.

În acest context, este nevoie de întocmirea unor planuri de dezvoltare care să răspundă solicitărilor vizitatorilor și în care să fie inclus sectorul privat prin raportare la evoluția unor parteneriate public – private ce vor determina surse de finanțare utile în scopul asigurării competitivității stațiunilor românești la nivel global.

Principalele direcții de acțiune ale aparatului de stat cu privire la sprijinul evoluției turismului se identifică în următoarele:

adoptarea unei viziuni strategice atât pe termen mediu cât și pe termen lung prin raportare la evoluția turismului românesc;

promovarea turismului intern prin atragerea turiștilor români spre destinații românești și prin programe sociale;

stabilizarea unor produse turistice fundamentate pe simbolurile românești în ceea ce privește atracțiile turistice cu atenție sporită și în ceea ce privește conservarea mediului natural – prin această direcție poate fi vizată o predilecție pentru proiecte legate de, spre exemplu, de turismul sporturilor de iarnă

ridicarea calității globale a produselor turistice – la diverse stadii:

servicii auxiliare;

informare;

Securitate.

structurarea unor evenimente majore;

adoptarea unor tipare de colaborare regională.

Evoluția rapidă a segmentelor de pensiuni și de hoteluri poate să fie pusă pe fundamentul inițiativei private în domeniu, întrucât investițiile în spații de cazare au fost conturate în ultimii ani printr-o anvergură fără precedent în ceea ce privește România, pe baza progresului – record înregistrat de sectorul construcțiilor. Astăzi, volumul turistic al României exprimat în număr de locuri de cazare pe cap de locuitor este de 1,3 procente, în același timp în care procentul pentru un stat în care turismul se poate identifica intr- un accelerator al economiei naționale, ar trebui ajungă la un minim de 6 procente – este posibil ca potențialul să rămână ridicat la nivelul interesului investitorilor în unități de cazare de dimensiuni medii și mari identificate în hoteluri. Așadar, poate fi luată în calcul o continuare pe termen măcar mediu a evoluției ascendente cu privire atât la construcția cât și la reamenajarea spațiilor de cazare la nivel național.

Cu privire la numărul de pensiuni, ultimii 5 ani au adus progrese relevante, având drept fundament, în mod expres, eforturile de tip investițional ale întreprinzătorilor mici și medii din spațiul rural al zonelor de munte, care au găsit un suport și în accesul la fondurile europene nerambursabile alocate dezvoltării rurale. Turismul rural românesc înregistrează an după an un număr de pensiuni cu măcar 20 – 25 procente mai ridicat, în așa măsură încât astăzi există în România circa 10.000 de asemenea spații de cazare.

Investitorii expun un interes din ce în ce mai ridicat spre evoluția a noi concepte de tipul:

cluburilor „all – inclusive”;

complexurilor turistice;

boutique hotels.

Extinderea ofertelor de petrecere a timpului liber în zonele rezidențiale, de pildă:

evenimente sportive și culturale;

parcurile de distracție ori tematice;

cluburi de sănătate va conduce la scurtarea vacanțelor și la vacanțe trăite mai degrabă în proximitatea casei.

Această tendință poate fi marcată în timp de o evoluție economică mai moderată.

Totodată, există și alți factori ce vor marca turismul în Europa în ceea ce privește următorii zeci de ani. În ultimii ani, industria turismului a suportat un stadiu de consolidare ce va continua cel puțin și în perioadă ce va urma. Această activitate este aplicabilă, în genere, unui număr ridicat de turoperatori britanici și germani, state ce sunt țări primordiale emițătoare de turiști.

Cu toate acestea, competiția de preț în ceea ce privește piețele europene pare a fi motivul primordial ce duce la această stabilizare.

Pentru anul 2020 este estimat că numărul lor va ajunge la aproximativ 800 de milioane. Cota de piață europeană se așteaptă să scadă la 46 de procente în anul 2020, iar aceasta va avea loc pe fundamentul creșterii cotei de piață a regiunilor:

Asia de Sud;

Asia de Est;

Africa;

Pacific;

Orientul Mijlociu.

Rata de progres în ceea ce privește subregiunea Europei de Vest va fi cea mai scăzută în această perioadă de doar 1,9 procente pe an. Drept efect, această subregiune își va pierde cota de piață în raport cu celelalte subregiuni europene. Sosirile din subregiunea Europei de Est și a Europei Centrale se așteaptă să progreseze cel mai rapid, până la finalul anului 2020, această regiune atrăgând cu 40 de milioane de vizitatori mai mult în comparație cu Europa vestică.

Pe lângă acestea, în subregiunea Europei de Est și a Europei Centrale, sosirile din Europa de Nord vor progresa mai rapid în comparație cu media europeană. Sosirile din subregiunile Europei de Vest și Europei de Sud vor fi mai reduse, cu rațe de progres inferioare mediei europene. În anul 2020 Franța se va identifica în cea dintâi destinație a Europei cu peste 100 de milioane de turiști și de sosiri.

Următoarele 5 destinații europene în anul 2020 se vor identifica în:

Spania;

Marea Britanie;

Italia;

Federația Rusă;

Republica Cehă, acestea înregistrând între 40 și 75 de milioane de sosiri de turiști.

Redresarea pieței emitente a Rusiei precum și creșterea prosperității în țările Comunității Statelor Independente, va generă un impuls în progresul turismului în destinațiile Europei de Est și a Europei Centrale. Cu privire la statele europene din Mediterană, progresul va continua să se focuseze în țările estice în mod expres în:

Slovenia;

Turcia;

Croația ce vor înregistra rate de creștere peste media europeană.

Majoritatea dintre destinațiile mediteranene ce au ajuns la 10 ani de maturitate își vor pierde cota de piață întrucât se așteaptă ca acestea să aibă rate de creștere inferioară mediei europene. La nivel global, industria călătoriilor și a turismului se identifică în cel mai dinamic sector de activitate și, totodată, în cel mai relevant determinant de locuri de muncă precum și un izvor de normalizare a economiilor naționale.

Din perspectivă mondială, călătoriile și turismul vor reprezenta, împreună cu tehnologia informațiilor și telecomunicațiilor cele trei industrii ale serviciilor cu cea mai ridicată cifră de afaceri, aceasta, întrucât serviciile turistice vor atrage continuu indiferent de intervențiile apărute în cererea turistică și indiferent de situațiile conjuncturale, un segment tot mai ridicat de populație de pe mapamond.

Potrivit estimărilor specialiștilor de la OMT legate de tendințele turismului pe plan global, la nivelul anilor 2010 – 2020, acesta reprezintă un argument. Sunt notorii implicațiile evoluției turismului precum și a valorificării eficiente a resurselor turistice, în mod expres în turismul internațional, în:

îmbunătățirea stării de sănătate a populației, în educarea și în ridicarea nivelului de instruire al acesteia;

încasările valutare și în echilibrarea balanței de plăți externe;

a resurselor turistice naturale și a tradițiilor cultural – istorice ale țării;

absorbția forței de redistribuire și de muncă a celei disponibilizate prin restructurarea unor sectoare economice;

conservarea și protejarea mediului înconjurător;

diversificarea și dezvoltarea sectoarelor economice furnizoare de bunuri și servicii în ceea ce privește turismul;

dezvoltarea durabilă a zonelor rurale;

creșterea economică și socială pe plan regional și local și progresul veniturilor populației locale.

Aceste implicații sociale și economice reprezintă argumente în evoluția, în modernizarea și în relansarea turismului românesc, luând în calcul aspecte precum:

potențialul turistic natural multidiversificat și valoarea turistică recunoscute la nivel global;

potențialul turistic montan multidiversificat din punct de vedere peisagistic – identificat într-o complexitate de resurse turistice:

culturale,

peisagistice,

balneare,

domeniu schiabil

oportunități de valorificare în turism – pot fi promovate 14 forme de turism și module de agrement.

Se impun, astfel, arii montane precum:

Rodna,

Bucegi – Postăvarul,

Semenic – Aninei,

Piatra Mare,

Retezat – Tarcu – Muntele mic,

Parâng,

Sureanu, Cindrelul, complexele turistice și stațiunile ce oferă posibilități ridicate de valorificare în ceea ce privește:

ecoturismul,

sporturile de iarnă,

turismul religios,

drumeția montană,

turismul cultural,

speoturismul,

cura balneară,

alpinismul,

pescuitul sportiv,

vânătoarea.

Acestor elemente favorizante le sunt adăugate și tratamentele și medicamentele originale balneologiei românești, alături de profesionalismul cadrelor medicale.

Mai există:

armonizarea legislației și a sistemului informațional în spațiul turistic prin solicitările sistemului comunitar;

potențialul turistic al litoralului Mării Negre cu renumitele stațiuni turistice conectate de un potențial turistic diversificat precum:

apa clorosodică a lacului Techirghiol,

apele minerale de la:

Eforie,

Mangalia,

Neptun,

Venus;

nămolul de turbă de la Mangalia

nămolul sapropelic de la Techirghiol;

asigurarea securității și protecției turiștilor;

potențialul turistic al Deltei Dunării prin:

valențele culturale:

tradiții economice și culturale:

românești;

rusești; ucrainene

valențele ecologice;

expediții și croaziere într-un spațiu inedit;

valențele peisagistice;

valențele faunistice – piscicolă și ornitologică.

protejarea patrimoniului turistic și a mediului înconjurător;

potențialul turistic al fluviului Dunărea și aria limitrofă cu zonele de atracție ce au tendința spre pentru turism:

bălțile Dunării;

Defileul Dunări;

Porțile de Fier;

potențial:

de escaladă;

speologic;

de alpinism dar și pentru sporturi extreme pe care le oferă, în mod expres, aria montană;

potențial floristic și faunistic al țării, bogat în specii de interes vânătoresc – pescuit – și științific și existența unor ecosisteme unicate în Europa;

zonele protejate – Rezervații ale Biosferei și Parcuri Naționale – ca destinații turistice semnificative pentru geofondul internațional și pentru activitățile:

educațional – științifice;

de odihnă;

de recreere.

Există și factori defavorizanți în evoluția industriei turistice românești dintre care se vor trece în revistă:

legislația în turism;

lipsa fondurilor pentru investiții;

nivelul formării profesionale și a educației;

infrastructura generală;

calitatea telecomunicațiilor;

calitatea serviciilor turistice;

animația și agrementul reduse sub nivelul competitiv european;

structuri turistice învechite și cu un grad ridicat de uzură – neadaptarea și netehnologizarea la standardele europene;

raport calitate – preț.

Între anii perioadei 2007 – 2016:

7,4 procente din Produsul Intern Brut în Industria Turismului și a călătoriilor superioare mediei la nivelul Uniunii Europene, de 2,4 procente și celei la nivel mondial de 3,2 procente;

6,7 procente a Produsului Intern Brut în Economia Turismului și a călătoriilor superioare mediei la nivelul Uniunii Europene de 3,1 procente și celei la nivel mondial de 3,7 procente;

1,7 procente a locurilor de muncă din Industria Turismului și a călătoriilor superioare mediei la nivelul Uniunii Europene de 1,0 procente și celei la nivel mondial de 1,6 procente;

1,6 procente a locurilor de muncă din Economia Turismului și a călătoriilor superioare mediei la nivelul Uniunii Europene de 1,5 procente, însă inferioare celei la nivel mondial de 1,8 procente;

7,9 procente a cererii pentru turism și călătorii superioare mediei la nivelul Uniunii Europene de 3,5 procente și celei la nivel mondial de 4,2 procente;

8,5 procente a exporturilor vizitatorilor superioare mediei la nivelul Uniunii Europene, de 4,3 procente și celei la nivel mondial de 4, procente;

6,2 procente a investițiilor de capital superioare mediei la nivelul Uniunii Europene de 4,2 procente și celei la nivel mondial de 4,6 procente.

Conform acestor date, România este poziționată pe cel de-al patrulea loc din 174 de țări, cu privire la ratele de creștere a cererii pe termen lung. Membră a NATO din anul 2002 și aderarea la Uniunea Europeană în anul 2007 se identifică într-o creștere a conștiinței despre România la nivel global.

Promovarea, modernizarea și investițiile sunt esențiale pentru că România șase transforme într-o o destinație turistică internațională de succes.

În anul 2016 se așteaptă ca industria de turism și călătorii să reprezinte 6,2 miliarde RON – 3,4 miliarde de dolari – participând cu 2.4 procente din Produsul Intern Brut. Totodată, economia turismului și călătoriilor va determina 48,4 miliarde RON – 4,5 miliarde USD – cu o contribuție de 5,8 procente din Produsul Intern Brut.

Ocuparea în industria turismului și călătoriilor va crește în anul 2016 ajungând la aproximativ 320.000 locuri de muncă în raport cu cele 265.000 de locuri de muncă în anul 2006. Sub forma unui procent, din totalul locurilor de muncă din economie acestea vor semnifica 3,83 procente în 2016 în raport cu 3,15 procente în anul 2006. În 2016, ocuparea în economia turismului și călătoriilor va atinge circa 570.000 de locuri de muncă în raport cu suma de 485.000 cât sunt estimate în anul 2006 rezultând, astfel, un surplus de 85,000 de locuri de muncă.

Ponderea acestora în cumululul locurilor de muncă din economie se va identifica în 6,92 procente în 2016 în raport cu 5,75 procente în 2006.

Acțiuni legate de evoluția turismului

Evoluția, pe de o parte a turismului, în genere, pe de altă parte a turismului internațional este caracterizată, la nivel global printr-o predispoziție spre creștere, grație influenței factorilor:

sociali;

economici;

politici;

demografici.

Turismul internațional are, în această conjunctură, cea mai relevantă creștere prin prisma dorinței indivizilor de a vizita alte state, de a cunoaște alte civilizații, tradiții însă și mulțumită progresului tehnic consemnat în domeniul transporturilor, evoluție ce permite călătorii mai confortabile și mai rapide pe distanțe din ce în ce mai lungi. Progresul turismului internațional poate fi apreciat prin indicatorul identificat în plecările ori în sosirile de turiști.

Tabelul 1.1

Sosirile din turismul internațional în perioada 2009 – 2015

Din informațiile expuse în tabel poate fi văzut un progres accentuat al turismului internațional între 2009 – 2015. Previziunile WTO fac referire la o încetinire a ritmului de creștere a sosirilor. Sunt luate în calcul ritmuri medii anuale de creștere situate în jur de 4 procente – echivalentul unei dublări la un interval de 18 ani – pentru acest indicator de măsurare a circulației turistice internaționale.

WTO consideră că în anul 2020 numărul de sosiri din turismul internațional va ajunge la 1,56 miliarde.

Din acest număr, 1,2 miliarde vor reprezenta călătoriile în țările învecinate – regionale – iar 0.4 miliarde vor fi călătoriile pe distanțe lungi – inter – regionale. Cea mai ridicată rată de creștere anuală o are zona Orientului Apropiat, aceasta dublându-și numărul de sosiri internaționale în același interval. Repartizarea sosirilor internaționale pe regiuni geografice confirmă statutul de lider a Europei – 717 milioane, urmată de Pacific și de Asia de Est – 397 milioane și de continentul american – 282 milioane.

Ulterior celor menționate, urmează:

Africa,

Orientul Apropiat,

sudul Asiei.

Călătoriile pe distanțe lungi vor avea o tendință de creștere mai intensificată – 5.4 procente/an, decât călătoriile pe distanțe scurte – 3.8 procente/an. În acest context, de la o pondere de 82 de procente a călătoriilor pe distanțe scurte în anul 1995, se va ajunge în anul 2020 ca acestea să dețină aproape 76 de procente din piața turismului internațional. Până în anul 2020, numărul turiștilor, la nivel global, va ajunge la 1,6 miliarde, mai mult decât dublu în raport cu evidențele existente la nivelul anului 2005, circa 700 de milioane.

Sectorul european al turismului este în plină dezvoltare, în condițiile în care în turism lucrează circa șapte milioane de persoane în două milioane de unități turistice:

agenții de turism,

hoteluri,

baruri,

restaurante.

Contribuția la Produsul Intern Brut în Uniunea Europeană este de 5 procente. Din sectoarele adiacente, precum transportul, contribuția la Produsul Intern Brut ajunge până la 11 procente și peste 20 de milioane de locuri de muncă. Prin raportare la piața europeană din care și România este parte, WTO descoperă următoarele tendințe macroeconomice ce se vor observa în viitorul apropiat:

până în anul 2020, 346 de milioane de turiști vor vizita zona Mediteranei – identificându-se în 22 de procente din totalul global al sosirilor;

se previzionează ca sosirile internaționale de turiști să atingă 1,56 miliarde în anul 2020 cu o creștere medie anuală de 4,1procente.

Totodată, se estimează că vor crește călătoriile pe distanțe lungi – de la 18 procente la 24 de procente în anul 2020 – în dezavantajul călătoriilor inter – regionale.

cele 10 țări balcanice vor ajunge să primească în anul 2020 până la 79 milioane turiști, 92 de procente dintre ei fiind atrași de:

Croația,

Grecia,

România,

Bulgăria.

Acest lucru este datorat unei creșteri anuale de 4,6 procente în perioada 2014 – 2020:

până în anul 2020 Europa de Est și Centrală va atrage mai mulți turiști în comparație cu țările din Europa de Vest.

sosirile internaționale de turiști în Europa vor ajunge la 717 milioane în anul 2020, cu o creștere anuală de 3 procente, sub media mondială de 4,1 procente, fapt ce va scădea cota de piață a Europei.

Franța va rămâne cel mai relevant stat receptor de turiștii din Europa – până în anul 2020 se va ajunge la aproape 106 milioane de turiști internaționali.

Pe lângă aceste previziuni de tip economic sunt indispensabile și previziuni de natură social – psihologică în scopul de a putea înțelege dorințele și necesitățile noilor turiști și de a veni în întâmpinarea lor cu servicii și produse care să satisfacă în mod expres așteptările acestora. OMT descoperă tendințele ce se vor manifesta, în acest context, pe piața europeană:

în societățile vestice este manifestată o tendință de creștere:

a căsătoriilor la vârste mai înaintate,

a numărului persoanelor în vârstă,

a familiilor monoparentale,

a ratei divorțurilor.

turismul este promovat de guverne mai mult pentru profiturile economice obținute decât pentru îmbunătățirea calității vieții și beneficiile sociale.

consolidarea tour – operatorilor europeni va continua prin dispariția operatorilor de mediocri în favoarea celor mari și a celor mici, specializați în deservirea pieței.

creșterea concurenței între destinațiile de vacanță și alte forme de petrecere a timpului liber.

creșterea rapidă a numărului de „low cost airlines" va avea drept consecință a creșterii călătoriilor intraregionale.

creșterea importanței Internetului ca mijloc de vânzare și de promovare.

introducerea monedei unice EURO are ca rezultat primordial creșterea numărului de călătorii intraregionale.

parcurile de distracții tematice vor ajunge din ce în ce mai populare prin oferirea unei game largi de facilități și de atracții într-o zonă compactă.

Cultura este identificabilă într-o componentă a călătoriei la peste 60 de procente dintre turiștii europeni. Aceste previziuni, atât cele de natură economică, cât și cele psiho – sociologice sunt indispensabile în ceea ce privește crearea unei oferte turistice specifice cerințelor pieței și evoluției acesteia. Aceasta reprezintă o abordare pe plan macro – economic ce va trebui intensificată prin analize pe termen scurt ale pieței.

stimularea competitivității sectorului turistic european prin evoluția inovației în turism, ușurând, de pildă, adaptarea sectorului de turism și a întreprinderilor acestuia la evoluțiile pieței în spațiul tehnologiei informației și comunicației.

Potrivit specialiștilor, în perspectivă mondială, atât călătoriile cât și turismul și vor reprezenta pe lângă tehnologia informațiilor și telecomunicațiilor cele trei industrii ale serviciilor descrise prin cea mai ridicată cifră de afaceri. Această concepție derivă din faptul că serviciile turistice vor atrage continuu, indiferent de mutațiile și de stările conjuncturale intervenite în cererea turistică, un segment tot mai ridicat de populație, la nivel mondial.

Estimările specialiștilor de la OMT legate de predispozițiile turismului pe plan global, la nivelul anilor 2010 – 2020 se identifică într-un raționament, în acest sens. Implicațiile evoluției turismului și a valorificării eficiente a resurselor turistice, în mod expres în turismul internațional, rezidă în:

îmbunătățirea stării de sănătate a populației prin creșterea și educarea nivelului de instruire al acesteia,

echilibrarea balanței de plăți externe prin creșterea încasărilor valutare,

conservarea și protejarea:

tradițiilor cultural – istorice ale țării,

mediului înconjurător,

resurselor turistice naturale,

absorbția forței de muncă a celei disponibilizate prin restructurarea unora dintre sectoarele economice,

evoluția durabilă a zonelor rurale,

diversificarea și evoluția sectoarelor economice furnizoare de servicii și de bunuri pentru turism,

creșterea socială și economică la nivel regional și local și creșterea veniturilor populației locale.

Aceste implicații sociale și economice reprezintă considerente în:

evoluția,

modernizarea,

relansarea turismului românesc, luând în considerare o serie de elemente.

Potențialul turistic natural de o complexitate vastă și de o valoare turistică recunoscută la nivel global:

potențialul turistic montan cu:

mari oportunități de valorificare în turism – pot fi promovate 14 forme de module de agrement și de turism,

diversitate crescută, din punct de vedere peisagistic,

varietate de resurse turistice:

culturale,

domeniul schiabil,

balneare.

În acest context, sunt impuse arii montane precum:

Rodna,

Bucegi – Postăvarul,

Semenic – Aninei,

Piatră Mare,

Retezat-Țarcu-Muntele Mic,

Parâng,

Șureanu

Cindrelul și complexe și stațiuni turistice ce oferă posibilități ridicate de valorificare în ceea ce privește:

ecoturismul,

sporturile de iarnă,

turismul religios, cultural,

drumețiile montane,

curele balneare,

alpinismul și speoturismul,

pescuitul sportiv și vânătoarea.

potențialul balneoturistic notoriu pe piața internațională prin factorii naturali de cură, precum:

localități balneare neatestate,

ape minerale,

stațiuni balneoclimaterice:

locale,

naționale,

regionale,

gaze terapeutice și nămoluri,

fitoterapie,

bioclimat de salină,

bioclimat aeroionizat.

Acestor elemente favorizante li se adaugă pe de o parte multitudinea de tratamente autentice balneologiei românești și de medicamente, pe de altă parte, profesionalismul cadrelor medicale.

potențialul turistic al litoralului Mării Negre cu stațiunile turistice notorii legate de un potențial turistic diversificat precum:

bioclimatul marin și alte obiective turistice de ordin natural și cultural – istoric disipate pe aproximativ 70 km între Vama veche și Capul Midia,

apele minerale de la:

Eforie,

Mangalia,

Neptun,

Venus,

apa clorosodică a lacului Techirghiol,

nămolul de turbă de la Mangalia și cel sapropelic de la Techirghiol.

potențialul turistic al Deltei Dunării prin:

valențele culturale – identificate în tradiții economice și culturale ale comunităților:

românești,

rusești,

ucrainene

valențele ecologice,

valențele faunistice – piscicolă și ornitologică, expediții și croaziere într-un peisaj inedit.

potențialul turistic al fluviului Dunărea și ariile învecinate cu zonele de atracție favorabile pentru turism existente în Bălțile Dunării și în Defileul Dunării și Porțile de Fier.

potențialul floristic și faunistic al statului, abundent în:

ecosisteme unicate europene,

specii de interes științific,

specii de interes vânătoresc – pescuit.

zonele protejate – Rezervații ale Biosferei și Parcuri Naționale – sub identitatea unor destinații turistice semnificative în ceea ce privește activitățile educațional – științifice, de recreere și în ceea ce privește geofondul internațional.

potențial de escalada, speologic și de alpinism precum și în ceea ce privește sporturile extreme pe care le oferă, în mod expres, aria montană.

clima României avantajoasă practicării turismului pe tot cursul anului prin:

valoarea terapeutică a bioclimatului:

excesiv – excitant de litoral și de câmpie,

aeroionizare negativă,

relativ de dealuri,

bioclimat tonic – stimulent montan,

regimul termic confortant,

stratul de zăpadă care, prin durata și prin grosime medie și durată permite evoluția sporturilor de iarnă.

Patrimoniul cultural – istoric, semnificativ pentru România, luând în calcul istoria multimilenară a poporului român, indicat prin:

tezaurul folcloric și etnografic românesc autentic, identificat prin arhitectura populară caracteristică satelor:

transilvănene,

maramureșene,

dobrogene,

bucovinene,

oltenești și bisericile din lemn din Sălaj și Maramureș,

existența a mai mult de 680 de valori de patrimoniu cultural de interes național, dintre care:

20 de situri arheologice și centre istorice,

197 de ansambluri mânăstirești și de biserici,

70 de ansambluri arhitecturale urbane – clădiri civile,

36 de ansambluri și de monumente de arhitectură,

11 palate, castele și conace.

Majoritate monumentelor istorice și de artă reprezintă valori ale Patrimoniului Cultural Universal UNESCO:

Cetatea Sighișoara,

biserici fortificate,

cetățile dacice,

biserici cu fresce exterioare.

Potențialul tehnico – economic existent prin:

herghelii,

lucrări de artă inginerească,

podgorii,

poduri,

clădiri de gări feroviare și vechi uzine,

baraje,

mine și saline,

furnale vechi.

Poziția geoturistică conferă României o serie de atu-uri prin:

rețeaua de drumuri europene cu:

fluviul Dunărea și magistralele feroviare – coridorul VII – ce decid conexiunile între bazinul Marii negre și statele continentului,

cele șapte artere rutiere,

coridoarele europene est – vest (IV) și nord – sud (IX),

prezența a trei componente naturale definitorii în structura economico – socială a statului, de integrare și valoare europeană:

Marea Neagră,

Munții Carpați,

fluviul Dunărea,

funcția de tranzit turistic – prin asigurarea legăturii între România și statele Europei:

Estice,

Centrale,

Nordice cu cele din sudul continentului și din Orientul Mijlociu și Apropiat.

Infrastructura generală – prin existența unei rețele de căi de comunicație bine dezvoltată și în curs de modernizare – mijloace de transport și căi de rulare, ce permite accesul în toate zonele turistice relevante ale statului.

Industria turistică bine dezvoltată – cu mai mult de 280.000 locuri de cazare -, cu structuri de:

agrement,

alimentație publică,

tratament însă ce necesită un proces de adaptare și de modernizare la standardele internaționale.

Industria călătoriilor extinsă – prin touroperatori cu un profesionalism în creștere – aproximativ 500 de filiale și de agenții de turism.

Existența unei forțe de muncă bine calificată în cea mai mare parte a touroperatorilor ori a agenților economici prestatori de servicii,

Cadrul legislativ adecvat – aflat într-o continuă perfecționare pentru:

armonizarea sistemului informațional și a legislației în domeniul turistic cu solicitările sistemului comunitar,

protejarea patrimoniului turistic și a mediului înconjurător,

securitatea turiștilor.

Există și factori defavorizanți în ceea ce privește evoluția industriei turistice românești, cum ar fi:

legislația în turism,

lipsa fondurilor pentru investiții,

nivelul formării profesionale și al educației,

infrastructura generală,

calitatea telecomunicațiilor,

calitatea serviciilor turistice,

animația și agrementul reduse sub nivelul competitiv european,

structurile turistice vechi și cu un nivel înalt de uzură,

raportul calitate – preț.

În 2006 World Travel &Tourism Council alături de partenerii săi de cercetare și economici (Oxford Economic Forecasting) au întreprins un studiu legat de simularea unui Cont Satelit în Turism pentru România, cercetare inclusă în standardele internaționale de conturi satelit ce a fost întreprinsă de:

Statistical Office of the European Commission (EUROSTAT),

World Tourism Organization (OMT),

Organisation for Economic Co-operation and Development (OECD) și, ulterior, aprobată de Comisia Națiunilor Unite pentru Statistică în anul 2000.

Această lucrare, Oxford Economic Forecasting – OEF, a urmãrit conturarea unui model prin care să poată fi măsurată contribuția economică a călătoriilor și turismului la nivel național.

Conform datelor emise de acest studiu, industria de călătorii și de turism din România a contribuit în anul 2006 cu:

7,2 procente din investițiile totale de capital,

1,9 procente din totalul Produsului Intern Brut (impact direct – industria turismului),

5,2 procentedin total exporturi,

4,8 procente din Produsul Intern Brut (impact direct + impact indirect – economia turismului)

5,2 procente din total ocupare – economia turismului,

3,1 procente din total ocupare – industria turismului.

În următoarele rânduri vor fi expuse previziunile de creștere pentru următorii zece ani analizei anterioare, exprimate sub forma de rate medii de creștere pentru perioada 2007 – 2016:

7,4 procente din Produsul Intern Brut în Industria Turismului și a Călătoriilor superioare mediei la nivelul Uniunii Europene de 2,4 procente și celei la nivel mondial de 3,2 procente,

6,7 procente din Produsul Intern Brut în Economia Turismului și a Călătoriilor superioare mediei la nivelul Uniunii Europene de 3,1 procente și celei la nivel mondial de 3,7procente,

1,7 procente a locurilor de muncă din Industria Turismului și a Călătoriilor superioare mediei la nivelul Uniunii Europene de un procent și celei la nivel mondial de 1,6 procente,

1,6 procente a locurilor de muncă din Economia Turismului și a Călătoriilor superioare mediei la nivelul Uniunii Europene de 1,5 procente, însă inferioare celei la nivel mondial de 1,8 procente,

7,9 procente a cererii pentru turism și călătorii superioare mediei la nivelul Uniunii Europene de 3,5 procente și celei la nivel mondial de 4,2 procente,

8,5 procente a exporturilor vizitatorilor superioare mediei la nivelul Uniunii Europene de 4,3 procente și celei la nivel mondial de 4,9 procente,

6,2 procente a investițiilor de capital superioare mediei la nivelul Uniunii Europene de 4,2 procente și celei la nivel mondial de 4,6 procente.

Potrivit acestor date, România este clasată pe locul 4 din 174 de state cu privire la ratele de creștere a cererii pe termen lung. Membră a NATO din anul 2002 și aderarea la Uniunea Europeană în anul 2007 se identifică într-un progres al conștiinței despre România la nivel global. Atât promovarea, modernizarea cât și investițiile sunt esențiale pentru că România să se transforme intr- o destinație turistică internațională de succes.

În anul 2016 industria de turism și călătorii reprezintă 6,2 miliarde RON – 3,4 miliarde USD – ajungând la o contribuție de 2.4 procente din Produsul Intern Brut. Simultan, economia turismului și călătoriilor generează 48,4 miliarde RON – 4,5 miliarde USD – cu o contribuție de 5,8 procente din Produsul Intern Brut.

Ocuparea în industria turismului și călătoriilor a crescut în anul 2016 ajungând în jur de 315.000 locuri de muncă în raport cu cele 265.000 de locuri de muncă în anul 2006. Sub forma procentului din totalul locurilor de muncă din economie acestea se identifică în 3,83 procente în anul 2016 în raport cu 3,15 procente în anul 2006. Ocuparea în economia turismului și călătoriilor a atins în anul 2016 circa 570.000 de locuri de muncă în raport cu 485.000 cât sunt estimate în anul 2006 reieșind surplusul de 85,000 de locuri de muncă.

Ponderea acestora în totalul locurilor de muncă din economie este, până acum, de 6,92 procente în anul 2016 în raport cu 5,75 procente în anul 2006.

CAPITOLUL 2

RENTABILITATEA ÎN TURISM: DEFINIRI, FORME DE EXISTENȚĂ, FACTORI INFLUENȚI

2.1 Conceptul rentabilității în companiile de turism

Atât profitul cât și rata profitului – ori rata rentabilității – oglindește capacitatea întreprinderii de producere a profitului net peste cheltuielile întreprinse.

Cu cât profitul obținut este mai ridicat cu atât este mai mare nivelul rentabilității.

Pe de altă parte, nivelul rentabilității depinde de:

atitudinea de a se adapta solicitărilor pieții,

activitatea internă a agenților economici,

raporturile cu mediul extern.

Rentabilitatea reprezintă capacitatea unui agent economic de obținere a profitului și, în același timp, distincția dintre încasările obținute și cheltuielile de:

comercializare,

fabricație,

desfacere.

Rentabilitatea poate să fie apreciată atât sub aspect absolut cât și sub aspect relativ.

Rentabilitatea este măsurată prin relația dintre mijloacele folosite pentru obținerea lor și rezultate. Rezultatele pot fi oglindite într-o manieră:

financiară,

contabilă,

economică.

Rentabilitatea reprezintă un indicator economico – financiar de apreciere a rezultatelor financiare, prin care este exprimată eficiența activității economice.

Pragul rentabilității definește perioada când veniturile din vânzări echivalează cu costurile acestora iar profitul este egal cu zero. Vânzările înregistrate, ulterior acestui moment până la un anumit stadiu de capacitate vor produce profit însă mai jos de acest stadiu vor exista pierderi.

Pragul rentabilității este determinat în condițiile în care este indispensabil de efectuat o planificare a activității. Pragul rentabilității este determinat dependent de nivelul vânzărilor și de consumurile constante. Pragul de rentabilitate reprezintă acel punct în care veniturile obținute echivalează cu cheltuielile întreprinse, cu alte cuvinte, profitul este zero.

Astăzi, complexitatea conducerii organizațiilor îi obligă pe conducători să vadă performanța sub diverse perspective: ori de productivitate ori de rentabilitate, ori din prisma satisfacției salariaților ori clienților.

În ceea ce privește acționarii, rentabilitatea se identifică în: capital investit – creștere – valoare de piață.

Indicatorii determinanți ai performanței pentru axa clienți presupune existența unei analize a rentabilității pe segmentul de piață: nivelul creșterii pieței, cifra de afaceri pe segment.

Capacitatea de a supraviețui a unei societăți poate să se măsoare prin:

venitul operațional pe unitatea strategică de afacere,

cash-flow,

succesul prin creșterea vânzărilor anuale ori trimestriale iar prosperitatea prin creșterea segmentului de piață și, totodată prin rentabilitatea financiară.

2.2Forme de existență a rentabilității în companiile de turism

2.2.1 Profitul: funcția sa în companiile de turism și maniera de calcul

Deschiderea unei agenții de turism costă aproximativ 4.000 de euro. După jumătate de an, profitul poate să ajungă la 2.000 de euro pe lună.

În ultima vreme, agențiile de turism ridică o serie de probleme pentru contabili.

Principalele probleme invocate se referă la calculul cifrei de afaceri în scopul încadrării agenției la impozit pe profit ori la impozit pe microîntreprindere.

O agenție de turism expune specificități cu privire la determinarea fundamentului pentru impozitul pe profit – ori impozitul pentru venitul microîntreprinderilor – însă și în ceea ce privește Taxa pe Valoare Adăugată.

În scopul stabilirii a ce tip de impozit i se aplică unei agenții, este imperios necesar a fi determinată cifra sa de afaceri. În practică există două genuri de abordări – cifră de afaceri este formată ori din totalul încasări/vânzări – similar majorității activităților -, ori doar din adaosul comercial/comisionul propriu din interiorul unui pachet vândut. Optarea pentru metoda corectă este interpretabilă și, totodată, subiectivă.

În ceea ce privește agențiile de turism, cifra de afaceri trebuie determinată funcție de tipul agenției. În acest context:

dacă intră în discuție o agenție tour – operatoare – ce crează pachete turistice proprii alcătuite din transport și cazare și care își asumă practic riscurile potrivite acestor pachete, cifra de afaceri este alcătuită din valoarea totală a vânzărilor/încasărilor.

dacă intră în discuție o agenție de turism detailistă – ce vinde pachete turistice standard pregătite de către alte agenții, la prețuri fixe decise de acestea și pentru care primesc comision, se poate considera că cifra de afaceri – și inclusiv fundamentul pentru aplicarea impozitului de 3 procente – este formată doar din comision – potrivit Ordinului 3055/2009 (actualizat).

Așadar, în primă instanță (în ceea ce privește, cazul primei agenții), agenția va ajunge repede la plata impozitului pe profit iar în instanță secundă (în ceea ce privește cazul celei de a doua agenții) agenția – în mod expres una aflată la începutul activității – va plăti mai mult timp impozit în ceea ce privește venitul microîntreprinderilor.

Agenția de turism oferă turistului pachete de servicii turistice, conform Ordinului nr. 3055. Pe fundamentul acestei reglementări, pachetul de servicii turistice se identifică în combinația prestabilită a măcar două dintre următoarele trei tipuri de servicii, cu condiția ca durată neîntreruptă a acestora să depășească 24 de ore ori să cuprindă o înnoptare:

transport;

cazare;

alte servicii, ce nu au legătură cu transportul ori cu cazarea ori care nu reprezintă accesorii ale acestora însă se identifică într-o parte reprezentativă a pachetului de servicii turistice:

agrement,

alimentație,

tratament balnear, etc.

În scopul efectuării înregistrărilor contabile, este imperios necesar să se aibă în vedere faptul că o agenție de turism poate să folosească două regimuri de taxare a serviciilor prestate:

regimul normal – tip de regim ce impune agenției de turism aplicarea cotei standard TVA, întregii valori a pachetului de servicii facturate de fiecare furnizor la care s-a adăugat și marja de profit a agenției de turism.

regimul special – tip de regim ce impune aplicarea cotei standard TVA numai la marja de profit a agenției de turism.

Regimul special este obligatoriu aplicabil în următoarele două conjuncturi posibile:

când serviciile de călătorie cuprind elemente pentru care locul operațiunii este considerat în afara Comunității,

când călătorul se identifică într-o persoană fizică.

Așadar, aplicarea regimului special nu este indispensabilă în conjunctura în care călătorul se identifică într-o persoană juridică iar pachetul de servicii nu implică servicii pentru care locul prestării este poziționat în afara Comunității. Cu toate acestea, regimul special poate să fie aplicat și în conjunctură în care călătorul reprezintă o persoană juridică.

În ceea ce privește călătorul – persoana juridică, acesta este avantajat în condițiile în care primește o factură emisă de agenția de turism în regim normal de taxare întrucât poate să își exercite dreptul de deducere a TVA-ului, în comparație cu o factură emisă în regim special pentru care este interzisă întreprinderea dreptului de deducere.

În conjunctura în care serviciul unic este expus de o agenție de turism decisă în România se consideră că serviciul unic redat călătorului are locul prestării în România, motiv pentru care este supus regimului special de taxare prin aplicarea cotei de 24 de procente asupra marjei profitului, cu toate că serviciul este prestat pe teritoriul unui stat membru, de pildă, Grecia.
            Prin intermediul aplicării regimului special, agenția de turism nu colectează TVA la întreaga suma datorată de turist ci numai la profitul obținut din prestarea de servicii.

Fundamentul de impozitare a serviciului unic se identifică în marja de profit ce revine agenției de turism. Această marjă se reprezintă de diferența dintre:

costurile agenției de turism alcătuite din contravaloarea prestărilor de servicii și a livrărilor de bunuri, întreprinse de alți indivizi impozabili în beneficiul direct al turistului.

suma totală plătită de călător în afara taxei aferente.

Suma totală plătită de călător implică elemente precum:

cheltuielile accesorii – cheltuieli de asigurare,

contravaloarea serviciului unic,

taxele și impozitele.

Costurile agenției de turism presupun existența unei contravalori a livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii întreprinse pentru călător, inclusiv TVA facturată de furnizori și prestatori.

Veniturile agenției de turism nu este imperios necesar să cuprindă valoarea biletului de avion, transportul semnificând un venit numai pentru compania de transport.

O agenție de turism se descrie prin specificități, pe de o parte, în ceea ce privește tratamentul TVA, pe de altă parte în ceea ce privește determinarea fundamentului pentru impozitul pe profit – ori impozitul pe venitul microîntreprinderilor.

În ceea ce privește exemplificarea unui serviciu unic, o agenție de turism primește următoarele facturi:

Tabelul 2.1

Exemplificarea unui serviciu unic al unei agenții de turism

O agenție mică detailistă, cu doi sau trei angajați, poate să ajungă la un profit de 1.000-2.000 de euro lunar, aspect ce conduce la raționalizarea faptului că amortizarea investiției se produce în mai puțin de un an.

2.3 Factori influenți ai rentabilității companiilor de turism

Deoarece orice societate modernă trăiește din controlul creșterii și al schimbării și din inovație, conceptele – cheie raportate la o industrie a turismului și serviciilor permanent antrenate în cumulul schimbărilor și la o economie de piață fundamentată pe competitivitate sunt creativitatea și inovația. Apariția unor cunoștințe noi, atât non – științifice cât și științifice, au influențat, odată cu trecerea timpului, evoluția întreprinderilor, indiferent de domeniul acestora de activitate. Atât imaginația cât și gândirea creativă se identifică în elemente relevante și ale activităților turistice, iar lipsa creativității va provoca nu doar o oprire în evoluție ci și o catastrofă economică în ceea ce privește o întreprindere turistică.

Activitățile inovative nu sunt desfășurate sub forma unor campanii și niciun manager nu dispune de un suport consistent în scopul de a putea planifica termene sigure de concepere a unei inovații, așa cum nu poate nici astepta ori prevedea recuperarea imediată a eforturilor investiționale de timp, de energie și de bani în ceea ce privește experimentarea și lansarea în circuitul turistic a noilor servicii și produse. Întrucât în turism există o nevoie continuă de relansare a serviciilor prin crearea a noi servicii și produse mai individualizat nuanțate și mai sofisticate, inovația și creativitatea se identifică în practici unice prin impactul distinct pe care îl au în evoluția turismului.

Indiferent cum ar fi văzute, atât inovația cât și creativitatea pot să influențeze maniera de evoluție a unei întreprinderi turistice prin aducerea unui plus de valoare societății respective și prin creșterea concurenței acesteia. Prin urmare, studierea acestor variabile văzute drept factori de influență în evoluția competitivă a firmelor de turism este indispensabilă atât în scopul încercării unei determinări mai exacte a variabilelor ce influențează cei doi factori, cât și în scopul analizei rolului jucat de angajat în procesul de inovare în turism.

Într-o companie turistică, procesul de creativitate nu este desfășurat linear. Odată cu trecerea timpului, intuiția se va transforma într-o idee inovatoare, în condițiile în care este aplicabilă profilului de activitate al societății turistice.

Conștientizarea se identifică în cea de a treia fază a procesului de creație, ce urmărește împărțirea ideilor și eliminarea celor care nu își găsesc aplicabilitate în întreprinderea turistică și reținerea, spre a fi analizate, a acelor concepte care se dovedesc a fi utile în scopul conceperii:

unui procedeu mai eficient de prestare a serviciilor,

unui nou produs turistic,

unui serviciu nou.

Un beneficiu adus de către inovare turismului este evoluția competitivității destinațiilor turistice ori a societăților turistice. Este imperios necesar ca firmele de turism să fie conștiente de faptul că astăzi sunt poziționate pe piețe concurențiale puternice și că trebuie să găsească acele elemente care să conducă atât la adaptarea la nevoile consumatorului ori la diferențierea față de competiție cât și la obținerea unor avantaje economice. Astfel, competitivitatea în turism se poate defini ca reprezentând abilitatea de a face față unei concurențe într-un mod rentabil și eficace pe piața turistică.

Este imperios necesară sublinierea că competitivitatea întreprinderilor turistice este dependentă de spiritul inovativ existent în acestea. În lipsa unor angajați motivați din perspectivă intrinsecă și creativi, o companie turistică nu poate fi competitivă și nu va putea rezista noilor predispoziții ale pieței, nemaiputând satisface dorințele din ce în mai sofisticate ale clienților.

CAPITOLUL 3

SISTEMUL DE INDICATORI AI RENTABILITĂȚII ÎN ACTIVITATEA DE TURISM

3.1 Indicatori de evaluare a rentabilității companiilor de turism

În cadrul companiilor de turism, indicatorii de rentabilitate se identifică astfel:

Tabel 3.1

Indicatorii de rentabilitate

Rata rentabilității financiare – permite comparabilitatea profitabilității afacerii indiferent de ramură în care are loc activitatea, dezvăluind, în acest context, șansele de investiții din perspectivă financiară. Un minim acceptabil al ratei rentabilității financiare se identifică în rața dobânzii bancare.

Rata rentabilității resurselor consumate – expune cât profit poate aduce o unitate monetară cheltuită.

Punctul critic al rentabilității indică la ce nivel al cifrei de afaceri compania își acoperă totalmente costurile de exploatare fără realizarea profitului. Construirea indicatorului este fundamentat pe presupunerea că relația dintre cheltuielile variabile și cheltuielile totale se identifică într-o constantă.

CAM = CF / [1 – (CV / CF + CV)]

CF = cheltuieli fixe

CAM = cifra de afaceri la punctul critic al rentabilității

CV = cheltuieli variabile

Rentabilitatea capitalului angajat este un alt indicator util în activitatea de gestionare a firmei.

Rentabilitatea capitalului angajat = Profitul înaintea plății dobânzii și a impozitului pe profit (EBIT) /Capital angajat

Prin raportare la proiectele de investiție, în genere, opțiunea de investiție implică selectarea proiectelor de investiție funcție de rentabilitatea lor, prin comparația costurilor acestora cu suma veniturilor nete obținute din exploatarea acestora.

În cazul criteriului ratei rentabilității contabile, proiectul de investiție poate fi adoptat doar dacă rata de rentabilitate este superioară unei anumite rate fixate precedent.

R = Cfw/I

Cfw – Cash – flow anual

(Cfw = Amortisment + Profit net)

I = investiție

Ratele financiare – cheie sunt grupate în trei categorii majore. Conform aspectului individual al condițiilor financiare ale companiei acestea se identifică în:

Rentabilitate – indicatori concludenți care măsoară puterea câștigului și rentabilitatea record a companiei.

Lichiditate – face referire la proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani.

Structura capitalului – constă în determinarea gradului de îndatorare al societății.

Cel mai frecvent întâlniți trei indicatori ce măsoară rentabilitatea se identifică în:

rata rentabilității capitalului propriu – ROE,

rata rentabilității comercială – ROS,

rata rentabilității activelor totale – ROA.

Rata rentabilității capitalului propriu – ROE – împarte profitul la capitalul propriu.

Capitalul propriu al acționarilor exclude, de obicei, consecința oricărui activ necorporal – marcă înregistrată, goodwill, s.a.) determinându-se prin scăderea tuturor obligațiilor și activelor necorporale din activele totale.

ROE = (PN/CPR) x 100

PN = profit net

CPR = capitaluri proprii

Rata rentabilității comercială – ROS – este determinată prin împărțirea profitului obținut ulterior platei taxelor la vânzări, unde vânzările semnifică valoarea vânzărilor fară nici un fel de discounturi ori de retururi.

Rata rentabilității activelor totale – ROA – este obținută prin împărțirea profitului obținut ca urmare a plații impozitului și taxelor la totalul activelor corporației.

ROA = Profit net/Active totale x 100

Rata rentabilității capitalului propriu este, de cele mai multe ori, considerată ca reprezentând cel mai relevant dintre indicatorii de rentabilitate, întrucât acesta măsoară profitul care rezultă din investiția întreprinsă de acționari. De pildă, un profit din capitalul propriu de măcar 15 procente reprezintă un obiectiv rezonabil în asigurarea capitalului propriu potrivit și de fondare a unei viitoare creșteri așteptate, în condițiile în care acest procent de 15 % egalează media ROE în industria mondială raportată anual în cercetarea anuală a afacerilor americane publicată în revista “Forbes”.

În condițiile în care o companie folosește doar capitalul propriu, nu și creditul, atunci rata de rentabilitate a activelor ar fi echivala cu rata de rentabilitate a capitalului propriu.

Profitul brut și profitul net. Indicatori fundamentali în calculul rentabilității

Profitul se identifică în obiectivul primordial al unei firme.

Profitul reprezintă partea rămasă din venitul total care revine întreprinzătorului ulterior scăderii tuturor cheltuielile adecvate venitului respectiv.

Formele profitului se identifică în următoarele:

profitul brut;

profitul net;

profitul normal;

profitul pur ori supraprofitul;

Profitul este partea rămasă din venitul total ce revine întreprinzătorului după ce s-au scăzut toate cheltuielile aferente venitului respectiv.

Profitul brut se identifică în partea care rămâne din venitul total ulterior scăderii cheltuielilor de producție.

Profitul net se identifică în:

partea din profitul brut ce rămâne ulterior deducerii dobânzii la capitalul propriu al întreprinzătorului,

salariul ca recompensă pentru activitatea sa,

chiria și arenda pentru clădirea și terenul care îi aparțin,

taxele și impozitele ce sunt suportate direct din profit.

Profitul normal, justificat ori legitim, ce reprezintă plata serviciilor întreprinzătorului, recompensa sa în ceea ce privește priceperea sa precum și răspunderea pe care și-o asumă.

Supraprofitul – profitul pur – este acel profit determinat de conjuncturi distincte ce nu au conexiune cu activitatea întreprinzătorului. Este obținut de acei întreprinzători ce au o poziție de monopol în producerea sau în vânzarea produselor. Este realizat pe fundamentul unor prețuri de vânzare mai ridicate.

În finanțe și în contabilitate, venitul din exploatare – profitul brut – este o măsură a rentabilității unei firme ce exclude cheltuielile de impozit pe venit și dobânda.

Profitul brut = Venitul – Cheltuieli de funcționare

Venitul din exploatare reprezintă diferența dintre venituri și cheltuielile de funcționare, însă câteodată este utilizat ca un sinonim pentru EBIT – Earnings before interest and taxes – sau profit operațional.

Profitul reprezintă cel mai relevant indicator evidențiat de documentele contabile.

Cele mai multe dintre metodele de evaluare a societăților listate au drept punct central profitul.

O firmă ce nu obține profit nu își îndeplinește scopul economic pentru care a fost înființată. În condițiile în care se analizează acest indicator este imperios necesar a fi urmărite profiturile acumulate de la incipitul anului și comparate cu profitul obținut pe perioada asemănătoare a anului trecut, cu:

profitul obținut pe întreg anul precedent,

cu profiturile obținute pe ani mai vechi,

cu profitul obținut pe ultimele patru trimestre.

În activitatea economică, profitul reprezintă sensul existenței agentului economic.

Agenții economici este imperios necesar să dispună de informații legate de dinamică și de mărimea profitului în ceea ce privește orientarea activităților.

Profitul se identifică într-un venit reieșit din aportul adus de unul ori de mai mulți factori de producție, iar în scopul maximizării sale există o serie de mijloace printre care:

minimizarea costurilor de producție;

introducerea progresului tehnic, așadar obținerea produselor de calitate, proces ce se va reflecta în prețuri;

structurarea și eficientizarea muncii, prin:

structura personalului,

volum de muncă,

volum de timp.

În accepțiunea specialiștilor în finanțe, profitul întreprinderii este considerat ca fiind alcătuit din profitul obișnuit și din supraprofitul obținut doar de acele companii ce dispun de anumite condiții naturale ori economice distincte, pe care alte societăți concurente nu le au.

Analiza profitului este imperios necesar a fi întreprinsă și funcție de factorii exogeni și endogeni ce acționează la nivelul societății. Luând în calcul multitudinea de forme sub care este prezentat profitul la nivel de întreprindere, analiza factorială a acestuia poate fi intensificată luând în calcul categorii de rezultate precum:

rezultatul aferent cifrei de afaceri,

rezultatul brut al exercițiului,

rezultatul exploatării.

În activitatea oricărui agent economic, analiza rezultatelor financiare pe cele trei tipuri de activități:

exploatare,

financiară,

extraordinară este imperios necesar a fi realizată atât dinamic cât și static.

O analiză de această natură evidențiază nivelul rezultatului financiar, însă și tendința acestuia de creștere ori de descreștere. Pe lângă acestea, măsurile care trebuie luate sunt legate de elementele componente ale profitului, cu factorii de influență indirecți și direcți de variație a acestuia.

Din perspectivă factorială, profitul este analizat pe fundamentul unor modele elaborate în raport cu domeniile de activitate ale firmelor:

turism,

producție – agricolă, industrială,

comercială.

Există o serie de indicatori fundamentali în calculul rentabilității ce vor fi expuși în cele ce urmează.

Efectul de levier – ELF

Efectul de levier se identifică în creșterea ratei de remunerare a capitalurilor proprii generată de creșterea gradului de îndatorare. În condițiile în care rentabilitatea economică este superioară ratei dobânzii capitalurilor împrumutate, efectul de levier este cu atât mai mare.

EFL = (REPB – RDEF) x LF

REPB = (PB/AT) x 100

RDEF = (CHD/DATFIN) x 100

REPB = rentabilitatea economică – a profitului brut
PB = profit brut
AT = activ total
RDEF = rata dobânzii efective la care se împrumută societatea
DATFIN = datorii financiare pentru care au fost plătite dobânzi în perioada analizată
CHD = cheltuiala cu dobândă
LF = DT/CPR
LF = levierul financiar – rata generală a îndatorării
DT = datorii totale
CPR = capitaluri proprii

Randamentul curent – RC

Randamentul curent se identifică în rața rentabilității unui titlu de valoare – acțiune ori obligațiune. În ceea ce privește o obligațiune, se ia în considerare rata dobânzii, iar în cazul unei acțiuni se ia în considerare rata dividendului. Este eficient ca randamentul investiției în obligațiuni ori în acțiuni să fie poziționat, măcar la nivelul ratei dobânzii la disponibil.

CR = (RD/PC) x 100

RD = rata dobânzii sau a dividendului
PC = prețul de cumpărare

Rentabilitatea capitalului angajat – RCA

Rentabilitatea capitalului angajat măsoară performanța brută a capitalurilor permanente (capitaluri proprii + datorii pe termen mediu și lung) fără luarea în calcul a costului împrumuturilor. Este imperios necesar a fi într-o permanentă creștere.

RCA = (EBIT/CPRM) x 100

CPRM = CPR + DTL

EBIT = profitul înainte de dobânzi și impozit
CPRM = capitalurile permanente
CPR = capitalurile proprii
DTL = datorii pe termen mediu și lung

Rentabilitatea capitalului permanent – RCP

Rentabilitatea capitalului permanent măsoară performanța brută a capitalurilor permanente (capitaluri proprii + datorii pe termen mediu și lung). Este imperios necesar să fie într-o continuă creștere și să depășească rata dobânzii pe termen mediu și lung. În condițiile în care indicatorul este situat sub rata dobânzii înseamnă că toate creditele pentru investiții au fost întreprinse fără rost întrucât investițiile sunt ineficiente.

RCP = (PB/CPRM) x 100

CPRM = CPR + DTL

PB = profit brut
CPRM = capitalurile permanente
CPR = capitalurile proprii
DTL = datorii pe termen mediu și lung

Rentabilitatea economică (a profitului brut) – REPB

Rentabilitatea economică măsoară performanța brută a activului societății înainte de calculul impozitului pe profit. Este relevantă întrucât nu este grevată de fiscalitatea profitului.

Este imperios necesar să fie în creștere permanentă. Mai este notorie și sub denumirea de "Rentabilitatea profitului brut".

REPB = (PB/AT) x 100

PB = profit brut
AT = activ total

Rentabilitatea exploatării – RPE

Rentabilitatea exploatării măsoară performanța profitului din exploatare. Este imperios necesar să fie în creștere permanentă și să asigure acoperirea rezultatului extraordinar și și a celui financiar. O rentabilitate eficiența este obținută în condițiile în care rezultatul trece de 15 procente.

RPE = (PE/AT) x 100

PE = profit din exploatare
AT = activ total

Rentabilitatea veniturilor – RVEN

Rentabilitatea poate fi considerată o marjă a profitului brut însă aplicată la întregul venit întreprins. În aceste condiții nu apar influențe din partea ratei de impozitare. Este imperios necesar că creșterea să fie una continuă și să depășească măcar 5 procente.

RV = (PB/VEN) x 100

PB = profit brut
VEN = venituri totale

Rata rentabilității financiare reprezintă un indicator reprezentativ în evaluarea performanțelor financiare și economice ale întreprinderii în ceea ce privește diagnosticul intern și pentru analizele cerute de partenerii externi. Rentabilitatea financiară se identifică într-un indicator fundamental ce caracterizează performanțelor întreprinderilor și care se găsește sub incidența directă a:

politicii comerciale – rentabilitate comercială -,

eficienței capitalurilor angajate (rentabilitate economică),

politicii financiare a întreprinderii.

În condițiile în care rata rentabilității economice exprimă remunerarea capitalului investit numai în raport cu activitatea de exploatare, rata rentabilității financiare cuantifică remunerarea capitalurilor personale prin cele trei tipuri de activitate:

de exploatare,

financiară,

extraordinară.

Pornind de la considerentul că rata rentabilității financiare se identifică în eficiența folosirii capitalului propriu ori permanent al firmei se poate afirma că aceasta expune o importanță relevanță în ceea ce privește acționarii firmei, ce apreciază funcție de nivelul acesteia dacă investițiile lor sunt motivate și dacă vor continua să ofere suport dezvoltării societății prin aportul a noi capitaluri ori prin renunțarea pentru o perioadă limitată la o parte din dividendele cuvenite.

În analiza poziției financiare a unei societăți, prin concentrarea pe relevanță și pe funcția ratei rentabilității financiare în performanțele firmei, se pornește de la triada active – datorii – capitaluri proprii.

În literatura de specialitate este specificat faptul că rentabilitatea financiară este influențată de două elemente – cheie: utilizarea capitalului împrumutat în cadrul structurii de capital a societății.

În cazul oricărei societăți, este relevant a se interesa de structura financiară cu care poate să deruleze o activitate rentabilă, însă și de a cunoaște nivelul îndatorării la care poate face apel, fără existența unor efecte negative asupra rentabilității sale financiare.

Nerespectarea acestei restricții poate conduce la un dezechilibru financiar, în pofida unei rentabilități economice reprezentative, ce va fi consumată la nivelul cheltuielilor financiare determinate de un grad de îndatorare mai crescut.

Rentabilitatea financiară reprezintă un indicator de bază ce caracterizează performanțele întreprinderilor, indicator ce se află sub directă incidență a politicii comerciale – rentabilitatea comercială -, a eficienței capitalului angajat – rentabilitatea economică – și a politicii financiare a societății.

Rata rentabilității financiare ia în calcul proveniența capitalurilor, fiind sensibilă la structura financiară a întreprinderii, în cea mai mare parte, fiind influențată de gradul de îndatorare al societății.

Rata rentabilității financiare a capitalurilor proprii reliefează randamentul capitalurilor proprii, respectiv a plasamentelor întreprinse de către acționarii unei întreprinderi în scopul de a cumpăra acțiunile întreprinderii.

În generarea ratei rentabilității financiare a capitalurilor personale se ia în calcul metodologia de calcul a:

cheltuielilor nedeductibile,

amortizărilor,

cheltuielilor deductibile,

provizioanelor, spre determinarea bazei de calcul a profitului impozabil.

Atât ratele de rentabilitate financiară cât și ratele de rentabilitate economică sunt foarte relevante pentru utilizatori, însă există multe dificultăți în cadrul folosirii acestora.

În ceea ce privește profitul evidențiat în generarea ratelor rentabilității financiare și economice, se poate menționa că:

profitul poate fi luat funcție de adăugarea elementelor extraordinare ce afectează întreprinderea comparațiilor,

în cazul în care se compară două ori mai multe societăți prin intermediul acestor rate de rentabilitate, politicile care se iau în calcul vor fi distincte și va fi nevoie să se facă ajustări,

contabilitatea cheltuielilor istorice tinde să supraevalueze profitul deoarece deprecierea se fundamentează pe costul istoric și nu pe valoarea prezentă – curentă – și, totodată, câștigurile latente în ceea ce privește activele ce sunt incluse în profitul raportat.

Cu privire la deficiențele ratelor rentabilității financiare și economice determinate de capitalul utilizat în calcul, este imperios necesar să fie precizate următoarele:

determinarea descoperirilor care se iau în calcul poate fi dificilă,

în condițiile în care se utilizează costul contabil istoric, capitalul folosit este subevaluat;

în ceea ce privește întreprinderile, gradul de capitalizare a activelor necorporale este distinct,

supraevaluarea profitului și subevaluarea capitalului precum și efectele cumulate ale costului contabil istoric conduc la supraevaluarea raporturilor de rentabilitate.

În ceea ce privește anumite societăți, descoperirile semnifică o trăsătură permanentă a aranjamentelor financiare. Aceste descoperiri este imperios necesar să fie prezentate sub formă de datorii curente. Pot fi incluse toate interesele ce provin din datorii și, ca efect, pot fi excluse interesele de profit la momentul calculului ROCE.

Indiferent de inconvenientele observate, ratele de rentabilitate se identifică în indicatorii fundamentali în ceea ce privește caracterizarea performanțelor întreprinderii.

Abordarea sistematică a problemei rentabilității permite poziționarea corectă a societății în sistemul strategic de care aceasta aparține și optarea obiectivă pentru orientările viitoare.

Sub identitatea de sursă proprie a finanțării, rentabilitatea se regăsește sub influența politicii dividendelor întreprinderii. Totodată, politica finanțării întreprinderii face rentabilitatea să fie una variată, atât prin eficiență cât și prin natura folosirii surselor de finanțare.

Creșterea ratei rentabilității financiare, în conjunctura unei rate medii a dividendelor de 100%, impune stagnarea activității societății. În condițiile în care, simultan cu creșterea ratei rentabilității financiare, este practicată o politică de dividende corectă, sunt asigurate ipotezele unei rate de creștere a companiei, superioare celei consemnate în exercițiile precedente.

Esența activității oricărei companii comerciale este de maximizare a averii acționarilor. Îndeplinirea acestui obiectiv este posibilă doar prin desfășurarea unei activități rentabile, profitul net obținut putând să servească în ceea ce privește remunerarea imediată a acționarilor, prin dividende, ori pentru remunerarea la termen, prin creșterea valorii companiei ca urmare a alocării acestuia în ceea ce privește autofinanțarea. Conceptul de „rentabilitate” se identifică în acea categorie economică conform căreia veniturile obținute din activitatea unei companii depășesc nivelul adecvat cheltuielilor.

Rentabilitatea poate netă ori brută, funcție de indicatorii ce o exprimă.

În condițiile în care se ia considerare profitul brut, cu alte cuvinte, profitul rezultat drept diferență între cheltuieli și venituri, se poate vorbi despre existența unei rentabilități brute, iar în condițiile în care se utilizează indicatorul „profitul net” – profitul brut din care a fost scăzut impozitul pe profit – avem de-a face cu rentabilitatea netă. Așadar, în scopul calculării rentabilității sunt folosite două categorii de indicatori: ratele de rentabilitate și profitul. În acest context, profitul se identifică în mărimea absolută a rentabilității, iar ratele descriu rentabilitatea din perspectivă relativă.

Există conjuncturi când distincția între cheltuieli și venituri este negativă iar în acest caz se poate spune că activitatea întreprinderii a fost încheiată cu pierdere. Din acest motiv, într-o exprimare unitară, diferența între venituri și cheltuieli se numește rezultat financiar – profit ori pierdere.

Reliefarea rezultatelor financiare ale activității unei întreprinderi este realizată prin intermediul soldurilor intermediare de gestiune. Tabloul acestor solduri expun informații suplimentare în scopul analizei financiare a rezultatelor.

Rata rentabilității în turism: forme

Rata rentabilității comerciale

Analiza eficienței politicii comerciale prin:

vânzare,

aprovizionare,

stocare a politicii de prețuri practicate, este realizată cu ajutorul ratei rentabilității comerciale. Prin intermediul raportării unui indicator al rentabilității în mărimi absolute la volumul vânzărilor, este evaluat volumul întreprinderii de generare a un profit în ceea ce privește o mărime dată a cifrei de afaceri.

Sfera de investigare și obiectivele analizei implică construcția acestui indicator prin luarea în calcul, în calitate de “consecință”, a rezultatului net/brut al exploatării, al excedentului brut al exploatării ori marja comercială, adecvat activității curente de exploatare ori totale, oglindite prin cifra de afaceri:

sau sau

sau sau

Rc = rata rentabilității comerciale;

Rexpl = rezultatul exploatării;

RBE = rezultatul brut din exploatare;

Rnet = rezultatul net al exercițiului;

Rezultat brut;

MC = marja comercială;

CA = cifra de afaceri;

Profit aferent cifrei de afaceri;

Desfacerea mărfurilor pe grupe;

Preț mediu de vânzare pe grupe de mărfuri;

Costul (prețul de cumpărare) mărfurilor.

Indiferent de modalitatea de calcul, țelul analizei este acela de a explica evoluția acestui indicator, de a îi stabili predispoziția. Progresul ratei rentabilității comerciale aferente activității de exploatare în raport cu o anumită bază de referință oglindește o stare pozitivă și are loc în condițiile în care dinamica indicatorilor absoluți ai rentabilității devansează dinamica cifrei de afaceri.

Rata rentabilității comerciale calculată pe baza rezultatului exploatării demonstrează capacitatea întreprinderii de a obține profit ulterior calculului tuturor costurilor de exploatare, permițând remunerarea furnizorilor de capitaluri angajate și, totodată, participarea întreprinderii la repartizarea venitului național – pe baza impozitelor. În scopul unei mai bune evaluări a performanțelor activității de exploatare, în condițiile întreprinderilor industriale este recomandată compararea veniturilor din exploatare cu rezultatul exploatării.

Indicatorul „rata rentabilității” generat pe fundamentul rezultatului brut al activității de exploatare reliefează capacitatea întreprinderii de generare a excedentelor alocate:

acoperirii costului capitalurilor angajate – remunerarea capitalurilor împrumutate, amortizarea imobilizărilor corporale,

eventualelor riscuri – pe baza mecanismului de constituire a provizioanelor,

asigurării remunerării acționarilor ori asociaților.

O valoare ridicată a acestui indicator oglindește capacitatea financiară a societății de a asigura resurse indispensabile investițiilor.

Modificarea ratei rentabilității comerciale determinată funcție de rezultatul brut din exploatare poate fi determinată de o multitudine de factori. De pildă, o scădere a acestei rate poate indica o competiție mai ridicată pe piață iar din acest motiv au fost impuse prețuri de vânzare mai mici ori într-o manieră alternativă poate să existe o creștere în costul materiilor prime.

Astfel, un progres al ratei rentabilității comerciale poate să indice faptul că societatea este în poziția de exploatare a pieței și de solicitare a unor prețuri mai ridicate pentru produsele sale.

Decisă funcție de rezultatul net, rata rentabilității comerciale se identifică într-o rată facil calculabilă, ce nu necesită o pregătire anterioară a informațiilor, fiind recomandată în genere, analizei pe perioade scurte de timp a activității societăților. Dimensiunea consemnată de această rată încorporează și impactul activității financiare, respectiv activității extraordinare în ceea ce privește eficiența activității desfășurate. În ceea ce privește investitorii, rata rentabilității comerciale funcție de profitul net are o semnificație distinctă: cât de mult din fiecare leu reieșit din vânzări le revine, ca proprietar, în scopul primirii dividendelor și în cazul realizării unei afaceri.

Raportul dintre rata rentabilității comerciale calculată pe fundamentul rezultatului brut din exploatare și cea calculată pe fundamentul rezultatului net ajută, în același context, la caracterizarea modului în care societatea își gestionează activitatea. În condițiile în care rentabilitatea comercială care are la bază profitul net, a crescut în același timp în care profitul brut din exploatare a rămas constant, se poate spune că întreprinderea gestionează într-o manieră eficientă a activității de exploatare. În condițiile în care calculată pe fundamentul profitului net a scăzut în același timp în care rata generată pe fundamentul profitului brut din exploatare a rămas constant, acest aspect putând fi indicat prin nevoia unui control mai intens asupra cheltuielilor activității desfășurate.

Rata rentabilității comerciale calculată funcție de marjă comercială reliefează oportunitatea acoperirii tuturor cheltuielilor societății, în afara costului de achiziție a mărfurilor vândute. Relevantă cunoașterii acestui indicator constă în aceea că în cazul societăților comerciale o singură categorie de costuri, respectiv costul de cumpărare, direct proporțional cu vânzările realizate, celelalte costuri având un caracter structural intensificat. Pornind de la rata rentabilității comerciale calculată funcție de marjă comercială, în conjunctura întreprinderilor cu activitate comercială, poate fi calculată rata în raport cu rezultatul din exploatare, astfel:

= suma cheltuielilor de circulatie;

= cota medie a adaosului comercial

= nivelul mediu relativ al cheltuielilor de circulatie

Rata rentabilității comerciale calculată funcție de marjă comercială, oferă unui randament o imagine internă asupra politicii de profitabilitate întreprinderii. Variațiile acestei rate pot indica greșeli ori fraude în condițiile în care nu pot fi explicate prin schimbări ale politicii de preț a întreprinderii ori al mixului de vânzări.

În condițiile în care societățile încearcă să își optimizeze profiturile, există două strategii paradoxale: volum mic de vânzări cu o marjă mare ori vânzări mari cu marjă mică. Un studiu al ratei rentabilității calculate pe fundamentul marjei, conturează imaginea strategiei întreprinderii de maximizare a profitului și, totodată, conferă un fundament real în ceea ce privește comparațiile între societăți.

Această rata este, totodată, folositoare în estimarea profiturilor viitoare, prin comparație cu performanțele diverselor întreprinderi ori prin comparație cu performanțele întreprinderii de pe parcursul câtorva ani.

O întreprindere cu o rată de rentabilitate calculată în funcție de marjă comercială este vulnerabilă la schimbările de preț care pot anula sau reduce serios profiturile. Riscul este cu atât mai mare dacă întreprinderea are costuri fixe mari în contextul scăderii cifrei de afaceri sau al creșterii costurilor.

Cauzele probabile ale variației de la an la an a ratei rentabilității ce are drept fundament marja comercială se identifică în:

erori în procedură « cut – off » – presupune existența în volumul vânzărilor vânzarea unui produs ce nu a fost inclus la cumpărări întrucât factura de cumpărare a fost primită târziu,

creșterea costurilor ce nu s-a alocat spre clienți prin creșterea prețurilor,

modificări în mixul de vânzări – vânzarea produselor cu înalt grad de profitabilitate, ori vânzări mai mici de produse cu marjă de profit mică, ori invers,

încheierea de contracte de vânzare la prețuri mai mici comparativ cu marjele normale de profit.

În ceea ce privește indicatorii rentabilității comerciale:

evidențiază eficiența activității de exploatare:

producție,

administrativă,

comercială.

reliefează strategia comercială a întreprinderii luate în calcul,

evidențiază influența constrângerilor politicii prețurilor de vânzare și a pieței,

măsoară nivelul rezultatului brut al exploatării, independent de:

elementele extraordinare,

politică financiară,

incidența fiscalității,

politică de investiții.

Rezervele primordiale de creștere a ratei rentabilității comerciale au în vedere:

maximizarea prețurilor de vânzare,

creșterea vânzărilor,

optimizarea cheltuielilor,

creșterea puterii de negociere și, ulterior, obținerea unor prețuri de achiziție favorabile,

intensificarea rotației stocurilor,

ameliorarea structurii vânzărilor spre creșterea ponderii celor cu o marjă comercială individuală mai ridicată.

Rata rentabilității comerciale este deosebită de rață rentabilității financiare și de cea a rentabilității economice prin neluarea în considerație a masei capitalului propriu ori împrumutat investit în activitatea întreprinderii, ce de fapt, permite obținerea cifrei de afaceri.

Acest indicator nu depinde de structura întreprinderii și nu se pretează comparațiilor între întreprinderi prin faptul că nu ține seama de masa capitalului investit în scopul desfășurării activității. O întreprindere poate să înregistreze, la un moment dat, o rată a rentabilității comerciale mai ridicată comparativ cu a concurenților săi, dar cu o masă de capital relativ superioară. În scopul înlăturării acestui dezavantaj, rata rentabilității comerciale este folosită în analiză în mod conjugat cu rapoartele care exprimă rotația capitalurilor.

Analiza detaliată a ratei rentabilității comerciale evidențiază marja de contribuție a fiecărui produs, ce alcătuiește gama produselor care va fi destinată vânzării, la întreprinderea rentabilității comerciale a întreprinderii, creându-se, în acest context, probabilitatea menținerii în planul de producție a acelor produse capabile să îi aducă contribuția maximă, în legătură solicitările pieței și cu resursele de care dispune societatea. Practica recomandă corelarea analizei rentabilității comerciale prin analiza marjei, în scopul evidențierii tuturor pârghiilor cu care este posibilă rentabilizarea întreprinderii:

costurile fizice și costurile variabile aferente producției,

marja brută aferentă fiecărui produs obținut în cadrul societății,

prețurile medii de vânzare,

volumul și structura producției obținute și vândute.

3.3.2 Rata rentabilității economice

Acest indicator ajută în compararea întreprinderilor.

Rata rentabilității economice = (Beneficiu net/Capitaluri permanente) x 100

Această rată poate fi în manieră utilă comparată cu rata dobânzii în ceea ce privește împrumuturile pe termen lung contractabile pe piața financiară. În condițiile în care rata rentabilității este mai ridicată, întreprinderea va fi interesată să se împrumute în scopul dezvoltării, întrucât remunerația capitalurilor împrumutate va fi acoperită de rentabilitatea ridicată.

Se determină ca un raport între rezultatul înainte de dobânzi și impozit pe profit – EBIT – ori o altă formă de rezultat din exploatare – net de impozit pe profit, RE – și activul economic al societății.

Rata rentabilității globale care exprimă rentabilitatea exploatării tuturor activelor, indiferent de maniera de finanțare a acestora – capitaluri proprii ori datorii pe termen lung. Cu alte cuvinte, se identifică în rentabilitatea ansamblului capitalurilor investite în întreprindere în scop profitabil, atât împrumutate cât și proprii.

Sunt raportate rezultatele obținute pe parcursul perioadei – ianuarie N – decembrie N – la capitalurile investite la incipitul perioadei – ianuarie N. Această regulă este imperios necesar a fi respectată în ceea ce privește calculul tuturor ratelor de rentabilitate – Rdob, Rec, Rfin. Prin prisma fluctuațiilor mari ce pot fi înregistrate la nivelul componentelor de capital, împrumutate și proprii, între incipitul și finalul exercițiului financiar, se poate alege și utilizarea la numitor a mediei capitalurilor investite pe parcursul exercițiului [(valoarea inițială + valoarea finală) /2].

Eficiența capitalului învestit, a tuturor resurselor financiare și materiale, implicate în activitatea întreprinderii, sunt expuse prin rata rentabilității economice. În literatura de specialitate, rata rentabilității economice se calculează în următoarea manieră:

sau sau

sau sau

Re = rata rentabilității economice;

RBE = rezultat brut din exploatare;

Rexpl = rezultatul exploatării;

At = active totale;

Aexpl = active de exploatare;

Kinvestit = capital investit;

Rezultat curent.

În formula de calcul a ratei rentabilității economice, utilizarea la numărător a rezultatului exploatării ori a rezultatului brut din exploatare este dictată de interesele în luarea în calcul ori nu a politicii de aprovizionare ori de amortizare a societății. Capitalul investit implică:

disponibilitățile întreprinderii,

valoarea brută a activelor fixe,

nevoia de fond de rulment.

Indiferent de modalitatea de calcul folosită, rata de rentabilitate economică este independentă de:

politica fiscală,

mecanismul de finanțare,

impactul activității extraordinare.

Rentabilitatea economică surprinde eficiența mijloacelor financiare și materiale destinate în scopul desfășurării activității unei societăți. Capitalurile angajate de o societate în cursul unui exercițiu financiar se identifică în capitalurile împrumutate și în capitalurile proprii.

Remunerarea capitalurilor sub forma dobânzilor ori a dividendelor este întreprinsă ulterior acoperirii activelor fixe – investițiile strategice -, nevoii de fond de rulment – investițiile de exploatare – și asigurării disponibilităților bănești – investițiile de echilibru. Rentabilitatea economică a capitalurilor investite nu ia în calcul maniera de procurare a capitalurilor.

Rata rentabilității economice exprimă atât gradul de remunerare a capitalurilor angajate în activitatea întreprinderii, cât și maniera de remunerare a riscurilor asumate de asociați ori de acționari în ceea ce privește capitalul investit în societate.

Dimensiunea ratei rentabilității economice joacă un rol decisiv în deciderea manierei de finanțare pe termen scurt și lung. Capitalul avansat în activitatea întreprinderii este imperios necesar a fi remunerat însă, spre deosebire de capitalul propriu – remunerat în măsura obținerii de profit -, capitalul împrumutat trebuie remunerat indiferent de rezultatele societății. O întreprindere care beneficiază de capital împrumutat – în mod expres de credite bancare -, va suporta cheltuieli financiare ridicate ce îi vor scădea posibilitățile de autofinanțare.

În scopul asigurării acoperirii nevoilor de finanțare, va fi nevoită recurgerea la obținerea a noi credite. În aceste conjuncturi este impus criteriul rentabilității: în condițiile în care rata rentabilității economice este superioară celei a dobânzii, este posibil și recomandat să se apeleze la credite. Prin compararea ratei rentabilității economice cu costul capitalului împrumutat – rata dobânzii -, ia naștere efectul de îndatorare.

Rata rentabilității economice este imperios necesar a fi apreciată funcție de rață inflației.

O rată a rentabilității economice superioară ratei inflației poate asigură conservarea “substanței economice” a societății și chiar creșterea și reînnoirea activelor sale economice, într-o perioadă cât mai scurtă. De fapt, rata rentabilității economice trebuie să remunereze capitalurile investite, măcar la nivelul ratei medii a dobânzii, plus riscul financiar și economic pe care și l-au asumat cei ce au plasat capitalul în societate.

Rata rentabilității economice trebuie să fie superioară ratei inflației, în scopul existenței unei remunerări a capitalurilor investite la un nivel minim al ratei de randament din economie – rata medie a dobânzii – și al unui nivel de risc financiar și economic asumat de cei ce au pus capitaluri la dispoziția societății, permițând, totodată, creșterea și reînnoirea activelor în cadrul întreprinderii.

În literatura de specialitate se regăsește de cele mai multe ori afirmația că o întreprindere, în scopul asigurării reînnoirii activelor sale într-o perioadă cât mai scurtă simultan cu o remunerare adecvată a investitorilor, este imperios necesar a înregistra o rată a rentabilității economice – calculate funcție de activele totale și de rezultatul brut din exploatare – valoarea de 25 de procente – într-o economie de piață cu funcțiune normală.

Dimensiunea ratei rentabilității economice este utilizată frecvent în analize externe, întrucât permite întreprinderea comparațiilor în spațiu între societăți ce aparțin aceluiași sector, indiferent de formă de proprietate ori de mărimea lor, măsurând aptitudinea capitalului economic de asigurare a remunerării sale și a reînnoirii ca factor de producție, reînnoire ce ar trebui să se realizeze într-un orizont de timp mediu – de pildă, 4 ani.

Rata rentabilității economice măsoară performanțele totale ale activității unei societăți, independent de sistemul fiscal și de maniera de finanțare. Această rată poate fi exprimată sub mai multe forme, funcție de maniera de exprimare a indicatorului de efort. Astfel, există:

rata rentabilității economice a capitalului învestit, în condițiile în care indicatorul de efort se identifică în capitalul învestit,

rata rentabilității economice a activelor, în condițiile în care indicatorul de efort se identifică în activele de exploatare sau în cele totale.

Rata rentabilității economice a activelor este calculată sub forma unui raport între profitul brut total – Pb – ori rezultatul total al exercițiului și activul total – At -, alcătuit din activele circulante – Ac – și activele imobilizate – Ai:

Nivelul său prezintă interes, în primă instanță pentru managerii societății, ce apreciază în acest context, eficiența cu care sunt folosite activele disponibile.

1. 

2. 

2.1. 

2.2. 

2.3. 

O altă manieră de analiză factorială a ratei rentabilității economice a activelor arată în următoarea manieră

 – profitul mediu la un leu venituri totale;

– eficientafolosirii activelor imobilizate;

 – eficienta folosirii activelor circulante.

Influentele factorilor este calculata cu metoda inlocuirilor în lant.

Analiza factoriala a ratei rentabilitatii economice a activelor mai poate fi efectua si prin intermediul modelului:

Pc – profitul curent al exercițiului;

Vc – veniturile curente – venituri financiare și de exploatare.

Influențele factorilor sunt calculate prin intermediul metodei înlocuirilor în lanț:

 Influența activelor totale:

influenta profitului curent:

Altă manieră de exprimare a ratei rentabilității economice a activelor ia în calcul profitul aferent cifrei de afaceri, și activele totale ale firmei, în următoarea manieră:

ori

Conform acestui model, rata rentabilității economice a activului are drept influențe doi factori direcți: pe de o parte, cheltuielile la un lei cifra de afaceri, pe de altă parte eficiența activelor totale, ale căror influențe sunt determinate cu metoda înlocuirilor în lanț.

Dat fiind că activele totale implică două componente – active circulante ori active imobilizate – analiza poate continuă prin urmărirea eficienței acestora, pe fundamentul următorului model:

ori

Conform acestui ultim model, schema factorilor de influență poate fi expusă în următoarea manieră:

Rata rentabilității economice a capitalului investit este determinată sub identitatea raportului între rezultatul din exploatare (ori rezultatul total al exercițiului) și capitalul investit:

De nivelul acestei rate se interesează, în primă instanță, băncile și acționarii – investitorii potențiali și actuali, ce o compară cu rentabilitatea unor alte forme de plasament – câștigul din plasarea capitalului la societăți ori dobânzile la depozitele bancare însă și managerii, pentru care un nivel ridicat al acestei rate se identifică într-o gestiune eficientă a capitalurilor investite.

Astfel, ei compară rata rentabilității economice cu rata medie a costului capitalului – Rci -, regăsindu-se în conjuncturi precum:

Re < Rci – semnifică faptul că rentabilitatea obținută nu poate să acopere cererile furnizorilor de capital, înregistrată fiind o valoare adăugată economică negativă și o scădere a capitalurilor proprii.

Re > Rci – semnifică faptul că activitatea desfășurată emană o rentabilitate economică superioară costului capitalului, consemnându-se o valoare adăugată economică pozitivă ce va crește valoarea de piață a societății.

Rata rentabilității economice poate fi calculată utilizând raportul:

RE = rezultatul din exploatare

În scopul unei mai bune gestiuni a activității societății, rata rentabilității economice poate fi descompusă în mai multe rapoarte în scopul de a vedea influența fiecărui factor. În acest context, această rată poate fi descompusă în două modele de analiză factorială:

Cel dintâi raport – RE/CA – se identifică în marja din exploatare realizată de societate, fiind influențată de mărimea cheltuielilor de exploatare. O gestiune eficientă are loc atunci când valoarea acestui raport este cât mai ridicată.

Cel de-al doilea raport – CA/NFR – se identifică în rața de rotație a NFR în cifra de afaceri și oglindește de câte ori poate fi acoperit necesarul de fond de rulment prin intermediul cifrei de afaceri. O bună gestiune este oglindită printr-o valoarea scăzută a acestui indicator.

Cel de-al treilea raport – NFR/AE – se identifică într-o rată de structură a activului economic și este dependent de specificitățile activităților întreprinse de societate. Prin intermediul acestui raport sunt înregistrate efectele gestiunii celui de-al doilea factor.

În terminologia engleză, rata rentabilității economice se descrie prin trei variante:

RONA – rata de rentabilitate a activelor nete,

ROA – rata rentabilității economice,

ROIC – rata de rentabilitate a capitalului investit.

EBIT = rezultatul din exploatare – Earning Before Interest and Taxes,

= cota de impozit pe profit

CPR = capitaluri proprii,

DATFIN = datorii financiare

CPR + DATFIN = Activ economic – AE.

Rata rentabilității financiare

Rata rentabilității financiare exprimă rata de rentabilitate care remunerează acționarii, ca proprietari ce investesc în societate capitaluri proprii – capital social inițial împreună cu aporturi ulterioare de capital la care sunt adăugate celelalte acumulări sub formă de:

rezerve din reevaluare,

profit reinvestit,

rezerve legale,

rezultat reportat,

prime de capital.

Rata rentabilității financiare – ROE – Return on equity – reprezintă o măsură a manierei în care acționarii sunt satisfăcuți de investițiile realizate in societate. ROE este determinata potrivit raportului:

In conditiile in care rata rentabilității financiare este comparata cu rata rentabilității economice, se poate constata că ROE este mai ridicata decât ROIC în conjunctura în care rentabilitatea capitalului folosit este mai ridicata comparativ cu costul resurselor atrase – rata dobânzii.

Totodata, economiile fiscale destinate îndatorării influențează rata rentabilității economice, potrivit relației:

În condițiile în care sunt comparate rentabilitățile economice pentru două întreprinderi de turism similare ca mărime și ca performanță din exploatare – cu același EBIT -, însă cu grade diverse de îndatorare, este de constatat că este mai ridicată rentabilitatea economică a firmei mai îndatorate, prin efectul economiilor fiscale determinate de cheltuielile cu dobânzile.

Modigliani și Miller au arătat în anul 1958 relația dintre rata rentabilității economice și rata rentabilității financiare:

Rata rentabilității financiare = (Beneficiu net/Capitaluri proprii) x 100

Acesta este un Indicator important în ceea ce privește comparațiile interne ale societății comerciale.

Similar ratei rentabilității economice, poate să fie într-o manieră folositoare comparată cu rata dobânzii în ceea ce privește împrumuturile pe termen lung contractabile pe piața financiară.

În condițiile în care rata rentabilității este mai ridicată, societatea va fi interesată să se împrumute în scopul de a se dezvolta, întrucât remunerația capitalurilor împrumutate va fi acoperită de rentabilitatea crescută.

CAPITOLUL 4

STUDIU DE CAZ – ANALIZA RENTABILITĂȚII ECONOMICE ȘI FINANCIARE LA S.C. EXIMTUR S.R.L.

Prezentarea firmei de turism S.C. EXIMTUR S.R.L.

Înființată în anul 1993 la Cluj – Napoca, Compania EXIMTUR s-a dezvoltat în permanență, extinzându-și rețeaua agențiilor proprii în orașe reprezentative din România și transformându-se în una dintre cele mai importante companii de turism din România.

Prin intermediul încrederii acordate de partenerii și de clienții săi, astăzi, la 23 ani de la apariție, rețeaua EXIMTUR este alcătuită din:

18 agenții proprii,

28 de agenții de călătorie,

10 agenții francizate în orașele:

Reșita,

București,

Botoșani,

Cluj-Napoca,

Hunedoara,

Timișoara,

Brăila,

Sibiu,

Pitești,

Oradea,

Bistrița,

Arad,

Alba Iulia,

Baia – Mare,

Mediaș,

Iași,

Suceava,

Satu Mare

Constantă,

Târgu Mureș.

În anul 2014, cifra de afaceri a EXIMTUR a depășit 39 de milioane de euro.

Misiunea EXIMTUR rezidă în aceea de a oferi clienților săi servicii de călătoriile calitative și complete și produse turistice de aceeași natură.

Viziunea EXIMTUR constă în a dezvolta cea mai performantă și cea mai extinsă rețea de agenții din România, capabilă să asigure servicii standardizate, prin care să fie îndeplinite cele mai exigente cerințe legate atât de confortul cât și de siguranța călătoriilor în scop:

turistic,

de afaceri,

personale.

Valorile EXIMTUR rezidă, în primă instanță, în respectul față de:

colaboratori,

clienți,

parteneri,

angajați și totodată în desfășurarea unei activități transparente, cu respectarea legislației naționale și a Uniunii Europene.

Echipa EXIMTUR descrisă prin parteneriatele solide atât în străinătate cât și la nivel național și, totodată, prin „know-how-ul” obținut în cei 23 ani de experiență asigură clienților un raport specific preț – calitate pentru fiecare tip de serviciu, o înaltă calitate a serviciilor de călătorie, siguranța călătoriei și, nu în ultimul rând, o diversitate a serviciilor și a destinațiilor oferite.

Concepte definitorii utile analizei

Poziția financiară a întreprinderii scoate în evidență relațiile cu terțe persoane – statul, învestitorii, salariații, creditorii. Împreună cu analiza contului de profit și pierderi – analiza performanței întreprinderii -, cea a poziției financiare a întreprinderii evidențiază modalitățile de asigurare a echilibrului financiar atât pe termen lung cât și pe termen scurt, stabilind, totodată, rentabilitatea activității întreprinderii.

Performanța poate fi definită și măsurată prin intermediul unui cumul de criterii de ordin calitativ – imaginea de marcă, profitul, climatul social sau rentabilitatea.

Performanțele întreprinderii pot fi apreciate pe baza unor indicatori precum:

rata de rentabilitate;

marja profitului;

rata profitului;

volumul cifrei de afaceri;

volumul profitului.

Cu cât este mai mare nivelul de rentabilitate a întreprinderilor cu atât mai mare ar trebui să fie nivelul de informare socială. Rentabilitatea activelor se identifică într-un raport financiar utilizat de managerii afaceriști pentru a determina cât de mulți bani se fac în raport cu numărul de investiții.

Pentru determinarea soldurilor intermediare de gestiune se presupune o tratare prealabilă a contului de profit și pierdere pentru a pune în evidență modul de funcționare și rentabilitate a întreprinderii”.

Sistemul indicatorilor de rezultate – valoarea adăugată, cifra de afaceri, producția exercițiului și marja comercială – și al indicatorilor de rentabilitate – rezultatul exploatării, rezultatul extraordinar, rezultatul curent și rezultatul exercițiului – conduc spre o investigare complexă a rentabilității absolute și ajută la corelarea acesteia cu structura și cu volumul activității, fiind necesari în adoptarea deciziilor la nivelul întreprinderii, pe de o parte și la nivelul terților cu care firma are relații la nivel financiar și economic, pe de altă parte.

Rezultatul brut al exploatării (RBE) reprezintă cash – flow – ul exploatării; este primul indicator cu semnificație de rentabilitate, care reflectă un flux financiar efectiv.

Situația întreprinderii este apreciată ca fiind pozitivă dacă, în urma diagnosticului financiar al acesteia, reiese o rentabilitate care acoperă riscurile pe care acționarii și împrumutătorii și le-au asumat în momentul în care au alocat capitalurilor lor, activelor întreprinderii.

În condițiile în care rata rentabilității este mai mare, întreprinderea va avea interesul să se împrumute pentru propria evoluție, întrucât remunerația capitalurilor împrumutate va fi acoperită de rentabilitatea ridicată.

Indiferent de modalitatea de calcul utilizată, rata de rentabilitate economică este independentă de politica fiscală și de mecanismul de finanțare.

Rentabilitatea economică surprinde practicismul mijloacelor financiare și materiale alocate în scopul desfășurării activității unei întreprinderi. Rentabilitatea economică a capitalurilor investite nu ia în considerare modalitatea în care sunt procurate capitalurile.

Între rentabilitatea economică și rentabilitatea financiară există relații care reies din structura financiară a capitalului concretizat în cota de impozitare a profitului, în efectul de pârghie financiară și în rața dobânzii.

Atunci când rata rentabilității economice este subunitară ratei dobânzii, efectul de îndatorare este unul negativ, aspect care conduce la o rentabilitate financiară mai mică decât rentabilitatea economică.

Așadar, rentabilitatea financiară remunerează proprietarii unei întreprinderi prin acordarea de dividende acestora și, totodată, prin creșterea rezervelor identificată în creșterea averii proprietarilor.

Analiza financiară ce va fi întreprinsă va fi structurată în câteva stadii succesive:

Analiza echilibrului financiar bazat pe bilanțul contabil:

fondul de rulment;

fondul de rulment propriu.

Analiza marjelor de rentabilitate:

marja comercială;

producția exercițiului;

rezultatul financiar.

           În scopul întreprinderii analizei financiare, se va porni de la următoarele surse de date:

bilanțul contabil al firmei;

contul de profit și pierdere;

anexele la bilanț.

În continuare se vor calcula următorii indicatori:

Tabel 4.1

Indicatori bilanțieri

Calcul personal

Situația Netă (SN) = Activ Total – Datorii Totale, așadar:

Pentru anul 2012:

SN = 33.704.280.460 – 6.933.171.332 = 26.771.109.128

Pentru anul 2013:

SN = 37.303.104.019 – 6.860.638.545 = 30.442.465.474

Pentru anul 2014:

SN = 38.796.804.927 – 5.444.189.007 = 33.352.615.920

Trezoreria netă (TN) = FR – NFR, așadar:

Pentru anul 2012:

TR = -3795 – 325.822.941 = -325.826.736

Pentru anul 2013:

TR = -3246 -2.087.896.631 = -2.087.899.877

Pentru anul 2014:

TR = -2723 -1.969.437.629 = -1.969.440.352

Tabel 4.2

Bilanț al societății S.C. EXIMTUR S.R.L. în perioada 2012 – 2014

Calcul personal

Nivelul creditelor bancare curente în șold la sfârșitul exercițiului N

Activ = Capitaluri proprii + Datorii, așadar:

Pentru anul 2012:

Activ = 21.102 + 6,124,75 = 633.577 lei

Pentru anul 2013:

Activ = 23.438 + 6.093,39 = 632.777 lei

Pentru anul 2014:

Activ = 26.670 + 4,656,75 = 492.345 lei

Indicatorii de echilibru financiar: FR (FRP și FRS), NFR, TN

Fondul de Rulment (FR) = Capital propriu + Împrumuturi și datorii cu exigibilitate între 1 și 5 ani și peste – Active imobilizate (Active cu lichiditate mai mare de 1 an), așadar:

Pentru anul 2012:

FR = 21.102 + 9.287,08– 31.022 = 918.788

Pentru anul 2013:

FR = 23.438 + 8.645,89– 32.777 = 855.250

Pentru anul 2014:

FR = 26.670 + 8.073,27 – 34.560 = 799.437

Se observă că la finalul a trei exerciții consecutive, Fondul de Rulment are valori pozitive identificate în 918.788, 855.250 și în 799.437.

Aceste valori ilustrează o situație echilibrată a companiei din punct de vedere financiar.

Fondul de Rulment Propriu = Capital propriu – Active imobilizate (Active cu lichiditate mai mare de 1 an)

Astfel, pentru anul 2012:

Fondul de Rulment Propriu = 21.102 – 31.022 = -9920

Pentru anul 2013:

Fondul de Rulment Propriu = 23.438 – 32.777 = -9339

Pentru anul 2014:

Fondul de Rulment Propriu = 26.670 – 34.560 = -7890

        În acest context, Fondul de Rulment Propriu are valori negative în cadrul exercitării celor trei exerciții financiare, aspect ce conduce la ideea unei insuficiențe de capitaluri proprii raportate la imobilizările nete.

FRS = FR – FRP, așadar:

Pentru anul 2012:

FRS = 918.788 – (-9920) = 928.708

Pentru anul 2013:

FRS = 855.250 – (-9339) = 864.589

Pentru anul 2014:

FRS = 799.437 (-7890) = 807327

NFR = (Active circulante – Investiții financiare pe termen scurt – Casa și conturi la bănci + Ch. În avans) – (Datorii ce trebuie Plătite într-o perioadă mai < 1 an – Credite pe termen scurt + Ven. Înreg. În avans) = (Stocuri + Creanțe + + Cheltuieli în avans) – (Datorii de exploatare + Venituri înregistrate în avans), așadar:

Pentru anul 2012:

NFR = (5.467 – 4.803 – 299,403,582 + 50,000,000) – (475,225,859 + 100,000,000) = -249402918 – 575225859 = 325.822.941

Pentru anul 2013:

NFR = (5.368 – 4.930 – 334,814,278 + 50,000,000) – (1,703,082,791 + 100,000,000) = -284813840 – 1803082791 = -2.087.896.631

Pentru anul 2014:

NFR = (5.487 – 5.303 – 388,613,253 + 50,000,000) – (1,530,824,561 + 100,000,000) = -338613068 – 1630824561 = -1.969.437.629

TN = FR – NFR, așadar:

Pentru anul 2012:

TN = 918.788 – 325.822.941 = -324.904.153

Pentru anul 2013:

TN = 855.250 + 2.087.896.631 = 2.088.751.881

Pentru anul 2014:

TN = 799.437 + 1.969.437.629 = 1.970.237.066

1.2 Analiza performanțelor financiare ale întreprinderii

Tabel 4.3

Șolduri intermediare de gestiune

Calcul personal

Marja comercială = Cifra de Afaceri – Costul bunurilor vândute, astfel:

Pentru anul 2012:

Marja comercială = 16.565.465.973 – 13.238.970.097 = 3.326.495.876

Pentru anul 2013:

Marja comercială = 19.510.054.765 – 16.379.213.905 = 3.130.840.860

Pentru anul 2014:

Marja comercială = 18.071.913.810 – 14.269.202.878 = 3.802.710.932

După cum se observă, marja comercială în cei trei ani ia valori pozitive, prin urmare, compania a obținut profit din activitatea comercială întreprinsă.

Marja comercială a înregistrat între 2012 – 2013 un regres sub valoarea de 195.655 lei însă în anul următor marja comercială a crescut cu o valoare de 380.271 lei. Această creștere a avut ca fundament scăderea mai rapidă a costului mărfurilor vândute comparativ cu veniturile obținute din vânzarea mărfurilor.

Producția exercițiului = Producția vândută (Cifră de Afaceri) +/- Producția stocată (variația stocurilor) +/- Producția imobilizată, astfel:

Pentru anul 2012:

Producția exercițiului = 16.565.465.973 – 1.695.805.503 = 14.869.660.470

Pentru anul 2013:

Producția exercițiului = 19.510.054.765 – 1.763.435.040 = 17.746.619.725

Pentru anul 2014:

Producția exercițiului = 18.071.913.810 – 1.491.373.985 = 16.580.539.825

Producția exercițiului a înregistrat o evoluție ascendentă între 2012 – 2013 (sub valoarea de 2.976.959 lei), având la bază creșterea producției vândute. Evoluția pozitivă a producției vândute s-a datorat politicii potrivite de promovare a produselor adoptată de S.C. EXIMTUR S.R.L. Cu toate acestea, între 2013 – 2014 producția exercițiului a înregistrat o scădere de 1.166.080 lei, redevenind, însă, pozitivă, ulterior anului 2014.

În ceea ce privește producția stocată, se poate constata că în perioada 2012 – 2014 soldul creditor al contului 711, "Variația stocurilor" a scăzut cu 82.230 lei ceea ce reflectă o comercializare nu foarte bine abordată a stocurilor de mărfuri deținute de întreprindere.

Valoarea adăugată (VA) = MC + Producția exercițiului – Consumuri externe (cuprind: Cheltuieli cu materii prime și materiale, Alte cheltuieli materiale, Alte cheltuieli din afară (cu energia și apa), Cheltuieli privind prestațiile externe), astfel:

Pentru anul 2012:

Valoarea adăugată = 3.326.495.876 + 14.869.660.470 – 479,50 = 18.196.108.396

Pentru anul 2013:

Valoarea adăugată = 3.130.840.860 + 17.746.619.725 – 397,35 = 20.877.420.851

Pentru anul 2014:

Valoarea adăugată = 3.802.710.932 + 16.580.539.825 – 228,34 = 20.383.227.923

Valoarea adăugată a manifestat o tendință crescătoare, între 2012 – 2013, majorându-se cu 2.681.312 lei în 2012 față de 2013 însă în perioada 2013 – 2014, aceasta a scăzut cu o valoare de 494.193 lei.

În cadrul consumurilor intermediare, influența asupra valorii adăugate a fost scăderea cheltuielilor cu materiile prime și materialele consumabile cu 25.116 lei 2014 față de 2012 a determinat creșterea valorii adăugate cu 25.116 lei.

Excedentul Brut de Exploatare (EBE) = VA + Venituri din subvenții de exploatare aferente CA nete – Cheltuieli cu personalul – Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate, așadar:

Pentru anul 2012:

EBE = 18.196.108.396 + 104,05 – 123,32 – 126,03 = 18.196.093.866

Pentru anul 2013:

EBE = 20.877.420.851 + 186,58 – 25318 – 361,39 = 20.877.378.052

Pentru anul 2014:

EBE = 20.383.227.923 + 139,36 – 144.57 – 18.439 = 20.383.208.963

Un alt indicator de măsurare a autofinanțării este excedentul brut de exploatare. Ce îl diferențiază pe acesta de capacitatea de autofinanțare este cel dintâi reflectă surplusul monetar potențial reieșit doar din activitatea de exploatare, pe când capacitatea de autofinanțare reliefează surplusul monetar potențial rezultat din activitatea globală a întreprinderii. Excedentul brut de exploatare a înregistrat o creștere doar din 2012 în 2013 (pentru că până în 2014 s-a înregistrat un regres în acest sens) de 2.681.285 lei. Astfel, se constată o capacitate dezvoltată a întreprinderii de a își menține și de a își conduce spre evoluție potențialul producției.

Rezultatul exploatării (RE) = EBE + Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli din exploatare (despăgubiri, donații și active cedate) – Ajustări de valoarea privind imobilizările corporale și necorporale – Ajustări de valoare privind activele circulante – Ajustări privind provizioanele, astfel:

Pentru anul 2012:

RE = 18.196.093.866 + 432,51 – 1,407,20 – 3,63 – 9,10 – 264,71 = 18.195.968.653

Pentru anul 2013:

RE = 20.877.420.851 + 186,58 – 845,39 – 3,42 – 625,04 = 20.877.292.124

Pentru anul 2014:

RE = 20.383.208.963 + 139,36 – 488,34 – 11,17 – 174,60 – 123,67 = 20.383.143.121

Rezultatul din exploatare în perioada 2012 – 2013 a avut o dinamică pozitivă, crescând cu 2.681.323.471 lei. Creșterea rezultatului din exploatare, în această perioadă, s-a datorat creșterii excedentului de exploatare precum și a altor venituri din exploatare dar totodată scăderii cheltuielilor cu despăgubiri, cu donații, etc. Ulterior, până în 2014, inclusiv, a avut loc o scădere de 494.149.003 lei.

Rezultatul financiar = Venituri financiare – Cheltuieli financiare, astfel:

Pentru anul 2012:

RF = 17.717.609.335 – 13.238.970.097 = 4.478.639.238

Pentru anul 2013:

RF = 20.962.683.542 – 16.379.213.905 = 4.583.469.637

Pentru anul 2014:

RF = 19.936.290.943 – 14.269.202.878 = 5.667.088.065

Atât din rezultatul financiar, cât și din calculele celorlalți indicatori, se observă o creștere aproape constantă a activității companiei Eximtur întreruptă de scăderi îndreptate însă în anii ulteriori (exemplul cel mai relevant în acest sens stă în rața profitului care se observă că în 2012 este de aproximativ 22,90 apoi scade la circa 19,27 în anul 2013, urmând ulterior să crească la 26,68 în 2014).

Rezultatul financiar a fost unul pozitiv și progresiv între 2012 – 2014, ceea ce înseamnă că nu a fost nevoie că întreprinderea să facă apel la surse externe de finanțare a activității iar costurile au fost sub nivelul veniturilor.

Rezultatul curent (RC) = RE + RF, astfel:

Pentru anul 2012: RC = 18.195.968.653 + 4.478.639.238 = 22.674.607.891

Pentru anul 2013: RC = 20.877.292.124 + 4.583.469.637 = 25.460.761.761

Pentru anul 2014: RC = 20.383.143.121 + 5.667.088.065 = 26.050.231.186

Dat fiind că în niciunul dintre cei trei ani nu au existat cheltuieli sau venituri suplimentare, Rezultatul Brut = Rezultatul Curent. Rezultatul extraordinar nu există în perioada analizată, ceea ce conduce la ideea că întreprinderea nu s-a confruntat cu evenimente deosebite.

Inexistența rezultatului extraordinar determină egalitatea rezultatului curent cu rezultatul brut în perioada analizată.

Rezultatul Net (RN) = RB – Impozit pe profit, astfel:

Pentru anul 2012:

RN = 22.674.607.891 – 849,97 = 22.674.522.894

Pentru anul 2013:

RN = 25.460.761.761 – 880,16 = 25.460.673.745

Pentru anul 2014:

RN = 26.050.231.186 – 827,76 = 26.050.148.410

Capacitatea de autofinanțare (CAF) = EBE + Alte venituri din exploatare (exclusiv: Venituri din cedarea activelor și Venituri din subvenții pentru investiții) – Cheltuieli cu despăgubiri, donații și active cedate (exclusiv Cheltuieli cu activele cedate) + Venituri financiare – Cheltuieli financiare (exclusiv Ajustări de valoare privind imobiliz. Financiare și investițiile financiare deținute ca active circulante) – Impozitul pe profit, astfel:

Pentru anul 2012:

CAF = 18.196.093.866 + 432,51 – 1,407,20 + 17.717.609.335 – 13.238.970.097 – 849,97 = 22.674.550.638

Pentru anul 2013:

CAF = 20.877.292.124 + 186,58 – 845,39 + 20.962.683.542 – 16.379.213.905 – 880,16 = 25.460.607.864

Pentru anul 2014:

CAF = 20.383.208.963 + 139,36 – 488,34 + 19.936.290.943 – 14.269.202.878 – 827,76 = 26.050.179.354

Capacitatea de autofinanțare, indicator deosebit de important pentru întreprindere, reflectă potențialul financiar legat de progresul economic a acesteia, respectiv resursele financiare generate prin activitatea întreprinderii, după deducerea tuturor cheltuielilor plătibile la o anumită scadență. În ceea ce privește S.C. EXIMTUR S.R.L. între 2012- 2014, capacitatea de autofinanțare progresivă (printr-o creștere de 3.375.628.716 lei) indică faptul că întreprinderea a avut în acea perioadă suficient potențial financiar pentru a remunera capitalurile proprii, actori în activitatea întreprinderii și în finanțarea investițiilor.

Tabel 4.4

Alți indicatori ai Soldului Intermediar de Gestiune

Calcul personal

Rezultatul înainte de deducerea cheltuielilor cu dobânzile, cu impozitul pe profit, cu amortizarea și provizioanele = Ven. Totale – Ch. Totale (mai puțin cheltuieli privind dobânzile, cheltuieli privind impozitul pe profit, ajustări de valoare, ajustări privind provizioanele), așadar:

Pentru anul 2012:

Rezultat = 17.717.609.335 – 13.238.970.097 = 4.478.639.238

Pentru anul 2013:

Rezultat = 20.962.683.542 – 16.379.213.905 = 4.583.424.637

Pentru anul 2014:

Rezultat = 19.936.290.943 – 14.269.202.878 = 5.667.088.065

Rezultatul înainte de deducerea cheltuielilor cu dobânzile și cu impozitul pe profit = Ajustări de valoare – Ajustări privind provizioanele, așadar:

Pentru anul 2012:

EBIT = 3,63 + 9,10 – 264,71 = -25.198

Pentru anul 2013:

EBIT = 3,42 – 625,04 = -62.162

Pentru anul 2014:

EBIT = 11,17 + 174,60 – 123,67 = 6210

Rezultatul înainte de deducerea cheltuielii cu impozitul pe profit = EBIT – Ch. Privind dobânzile, așadar:

Pentru anul 2012:

EBT = -25.198 – 126,03 = -37.801

Pentru anul 2013:

EBT = -62.162 – 36.139 = -98.301

Pentru anul 2014:

EBT = 6210 – 18439 = – 12229

Rezultatul Net (RN) = EBT – Impozit pe profit, așadar:

Pentru anul 2012:

RN = -37.801 – 849,97 = -122.798

Pentru anul 2013:

RN = -98.301 – 880,16 = -186.317

Pentru anul 2014:

RN = – 12229 – 827,76 = -95.005

În analiza structurii și a dinamicii rezultatului net al exercițiului, s-a plecat de la ariile de bază ale gestiunii întreprinderii: de exploatare, financiară și extraordinară.

Rezultatul brut se determină la nivelul întregii activități a firmei dar și pentru fiecare tip de activitate în parte, determinându-se rezultatul din exploatare, financiar și extraordinar. Prin însumarea primelor două se obține rezultatul curent al întreprinderii.

I.3 Diagnosticul financiar al rentabilității. Sistemul ratelor financiare

Tabel 4.5

Indicatori ai diagnosticului financiar al rentabilității

Calcul personal

Activ economic (AE) = Active imob. + ACRnete = Cap. proprii + Dat. cu scadență> 1 an, așadar:

Pentru anul 2012:

AE = 31.021,51 + 45,23 = 3.106.674

Pentru anul 2013:

AE = 23.405,34 + 93,32 = 2.349.866

Pentru anul 2014:

AE = 34.460,48 + 118,64 = 3.457.912

Un rol primordial în analiza performanțelor economic o – financiare ale întreprinderii îl au ratele de rentabilitate care măsoară posibilitatea întreprinderii de a asigura, prin resursele pe care le are, cea mai bună remunerare a capitalurilor investite. Ratele de rentabilitate economică permit aprecierea performanțelor obținute prin activitatea curentă a întreprinderii, reprezentând expresia abilității managerului de a asigura o gestiune eficientă a activității de exploatare. Astfel, în ceea ce privește rata rentabilității activului de exploatare, în urma analizei efectuate la S.C. EXIMTUR S.R.L. s-a constat că aceasta a fost ridicată în anul 2012, cu alte cuvinte, rezultatul din exploatare din acest an a fost suficient pentru a finanța necesarul de active circulante și de active imobilizate în scopul întreprinderii activității de exploatare.

EBIT – Impozit

Rata rentabilității economice (Rec) = –––––––, așadar:

AE

Pentru anul 2012:

– 25.198 – 849,97

Rec = –––––––– = – 0, 035

3.106.674

Pentru anul 2013:

– 62.162 -186.317

Rec = ––––––––– = -0,105

2.349.866

Pentru anul 2014:

6210 – (-95.005)

Rec = –––––––– = 0,029

3.457.912

Rnet

Rata Rentabilității financiare (Rf) = –––- x 100, așadar

Kp

Pentru anul 2012:

– 122.798

Rf = ––––– x 100 = – 581,925

21.102

Pentru anul 2013:

– 186.317

Rf = –––––- x 100 = -794,935

23.438

Pentru anul 2014:

– 95.005

Rf = –––––- x 100 = -356,224

26.670

Ratele de rentabilitate financiară au înregistrat între 2012 – 2014 atât valori crescătoare cât și descrescătoare, ceea ce indică o situație echilibrată referitor la rata de distribuție a dividendelor și la rata de autofinanțare și contrariul atunci când a fost cazul situației opuse. Totodată, valoarea ridicată a acestei rate oferă un plus de credibilitate în ceea ce privește întreprinderea în raport cu creditorii sau cu băncile reprezentând o garanție că întreprinderea își va respecta angajamentele.

ANALIZA RENTABILITĂȚII FIRMEI

Fructificarea capitalului sau a capitalului permanent se concretizează în capacitatea activității de exploatare de a degaja profit net. Această stare de profitabilitate se caracterizează de obținerea unor venituri mai mari decât cheltuielile de exploatare și comercializare, respectiv de obținerea de profit.

Măsurarea rentabilității se realizează printr-un sistem de rate de rentabilitate (raport între rezultate și capitaluri) și de rate de marjă (raport între rezultate și cifra de afaceri).

Ratele de rentabilitate cele mai utilizate sunt:

rata de rentabilitate economică

rata de rentabilitate financiară

ANALIZA RENTABILTĂȚII ECONOMICE

Rentabilitatea este o formă a eficienței economice care exprimă capacitatea întreprinderii de a obține profit. În sensul cel mai larg, rentabilitatea presupune că întreprinderea pe lângă recuperarea cheltuielilor efectuate să obțină și un profit care să-i permită menținerea în mediul concurențial.

Rentabilitatea economică măsoară remunerarea brută a capitalurilor investite, indiferent de sursa lor de proveniență (capital propriu + împrumuturi pe termen lung + împrumuturi pe termen scurt), arătând raportul între efectul obținut și efortul depus în acest scop. Rata rentabilității economice se poate determina astfel:

Rata rentabilității economice trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să asigure menținerea substanței economice a întreprinderii, păstrarea valorii sale;

să asigure reînnoirea și creșterea activelor într-un termen cât mai scurt;

În practică, se apreciază ca satisfăcător un nivel al ratei rentabilității economice de 25%.

Tabel nr. 4.6

Rata rentabilității economice

Rata rentabilității economice are o evoluție fluctuantă doar în anul 2013, nedepășind valoarea de -0,035 %. Nivelul din ultimul an al ratei rentabilității economice este de 0,029%, fiind cea mai mică valoare înregistrată, care, situându-se sub nivelul minim, arată că la 100 de lei capitaluri investite au revenit 8 lei profit brut.

Față de anul precedent valoarea indicatorului a scăzut în valori absolute cu 0,14 %. Această modificare se datorează în principal scăderii vitezei de rotație a capitalurilor investite.

Cauzele acestei evoluții a ratei de rentabilitate economică au fost următoarele:

în perioada 2012-2013, creșterea rezultatului brut al exercițiului cu 2.786.153.870 lei și scăderea capitalurilor investite cu 756.808 lei.

în perioada 2013-2014, creșterea rezultatului brut al exercițiului cu 589.469.425 lei și creșterea capitalurilor investite cu 1.108.046 lei.

Rentabilitatea economică se poate determina sub formă brută astfel:

Rata rentabilității economice brute (Rreb) reprezintă remunerarea în termeni de acumulare brută a capitalurilor investite, atât proprii, cât și împrumutate. Rata arată cât excedent brut de exploatare revine unei unități de capital investit. Se apreciază că această rată asigură reînnoirea și creșterea activelor într-un timp cât mai scurt dacă este mai mare de 25 %.

Tabel nr. 4.7

Rata rentabilității economice brute

Nivelul din ultimul an de analiză al ratei rentabilității economice brute arată că la 100 de lei capitaluri investite s-au câștigat 621.724 lei.

De remarcat faptul că în anul 2013 a avut loc o creștere semnificativă a indicatorului ca urmare a creșterii excedentului brut de exploatare.

ANALIZA RENTABILITĂȚII FINANCIARE

Rentabilitatea financiară reprezintă remunerarea netă a capitalurilor proprii, adică arată cât profit net revine capitalurilor proprii. Rata măsoară randamentul utilizării capitalurilor proprii, adică plasamentul financiar pe care acționarii l-au făcut pentru cumpărarea acțiunilor societății.

Rentabilitatea financiară este influențată de modalitatea de procurare a capitalurilor, din această cauză fiind sensibilă la structura financiară, respectiv la situația îndatorării întreprinderii.

Tabelul nr. 4.8

Rata rentabilității financiare

Rata rentabilității financiare a avut și ea o evoluție fluctuantă ca și rata rentabilității economice. Valoarea minimă fiind de -581.925% rentabilitatea financiară depășește această valoare doar în al doilea an cu -794.935%. Scăderea rentabilității financiare nu este favorabilă pentru firmă deoarece reflectă o slabă utilizare a capitalurilor proprii.

Se poate observa o scădere a rentabilității financiare de la -581.925% în anul 2012 la -794.935% în anul 2013. Cauzele acestei evoluții au fost următoarele:

creșterea profitului net cu 63.519 lei în anul 2013 față de 2012 și diminuarea lui cu 91.312 lei în anul 2014 față de 2013;

creșterea capitalului propriu cu 2336 lei în 2013 față de 2012 și cu 3232 lei în anul curent 2014 față de anul precedent 2013.

Rata rentabilității financiare brute (Rrfb) reflectă capacitatea resurselor financiare proprii alocate cu caracter permanent de a genera surse proprii de finanțare pe termen lung; reflectă potențialul de dezvoltare propriu generat de investițiile din surse proprii, arătând practic remunerarea capitalului propriu în termeni de numerar.

Tabelul nr. 4.9

Rata rentabilității financiare brute

Nivelul acestui indicator crește în anul 2013 cu 11774,692% în valori absolute apoi scade în anul 2014 cu 109536,455%. Această scădere se datorează creșterii relative a capitalului propriu I Cpr 2014 = 26670 lei. Nivelul indicatorului confirmă o slabă refacere a resurselor proprii.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Principala datorie a unei întreprinderi (atât față de ea cât și față de societate) este de a răspunde unor nevoi de ordin economic sau de ordin social care să îi argumenteze existența, pe de o parte și mobilizarea resurselor financiare și a resurselor tehnico – materiale, pe de altă parte.

Spre întreprinderea propriilor obiective societatea acționează într-un mediu complex, în care îi sunt afectate activitățile, în funcție de conjunctura și îi sunt validate rezultatele.

“Menținerea întreprinderii la un nivel de performanță care să-i susțină dezvoltarea și evitarea unor erori extrem de costisitoare impun luarea unor decizii corecte și rapide, elaborate pe baza unor informații reale, permanent actualizate și a unui sistem de proceduri adecvate”.

Evoluția firmei la nivel valoric, sub formă de obiectiv este imposibilă fără o analiză prealabilă a activității economico- financiare. “Analiza economico-financiară s-a impus în teoria și practica economică drept un instrument indispensabil pentru realizarea obiectivelor pe care le urmăresc atât cei care gestionează firma, cât și toți agenții externi care sunt interesați de mersul afacerilor firmei”.

O întreprindere nu poate evolua în contextul unei economii libere și concurențiale decât în condițiile în care este aptă de a răspunde pe o perioadă îndelungată cerințelor pieței. A fi complementară cu piața înseamnă că întreprinderea să răspundă clienților cu oferte pe care ei le doresc, să își propună să le cunoască adevăratele motivații ale acestora și, în cele din urmă, să asigure într-un mod eficient o ofertă de bunuri și servicii potrivite lor.

În același timp, funcționarea stabilă și precum și eficiența unei întreprinderi în sistemul economiei de piață este limitată de concentrarea asupra satisfacerii criteriului de eficacitate în ceea ce privește alocarea și exploatarea potențialului intern al acesteia. “Un rol deosebit în fundamentarea unor decizii, revine analizei financiare, concretizată în evaluarea complexă a activității și rezultatelor întreprinderii, a perspectivelor sale de dezvoltare, în corelație cu cerințele pieții și cu exigențele mediului concurențial”.

În lucrarea de față, a fost analizat sistemul indicatorilor de performanță economico – financiară al companiei S.C. EXIMTUR S.R.L., luând în calcul, în mod expres, soldurile intermediare de gestiune (prin care a fost caracterizată activitatea de exploatare), alături de caracterizarea rentabilității întreprinderii și analiza capacității de autofinanțare și a ratelor de rentabilitate.

Cifră de afaceri a societății analizate a cunoscut un progres, înregistrând în intervalul 2012 – 2013 o creștere cu 244.588.792 lei. Totuși, între 2013 – 2014 s-a înregistrat o scădere de 1.438.140.955 lei.

În concluzie, per general, întreprinderea a obținut profit mulțumită rezultatului din activitatea de exploatare, apelând, pe lângă capitalurile proprii și la sursele externe pentru finanțare a activității, utile în generarea unui cost suplimentar veniturilor financiare.

Astfel, este observabilă importanța analizei rezultatelor oricărei întreprinderi, analiza folositoare atât managerilor cât și altor entități doritoare în a afla informații precum statul, creditorii, concurența sau acționarii. Analiza economico – financiară a rezultatelor întreprinderii etalează informații referitoare la rentabilitatea activității desfășurate și privitoare la gestiunea eficientă a resurselor, la situația echilibrului financiar al întreprinderii, la eficiența investirii capitalurilor disponibile sau la capacitatea de plată a obligațiilor pe termen lung, mediu și scurt.

BIBLIOGRAFIE

Cărți

Gheorghiu, Al., Analiză economic – financiară la nivel microeconomic, Editura Economică, București, 2005

Hociung, I.; Frâncu, L., G., Globalizare – turism – comunicare, triunghiul competitivității pe piața afectată de criză economică, Economie teoretică și aplicată, 2012

Niculescu, M., Diagnostic financiar, Editura Economică, București, 2005

Oncioiu, I.; Nedea A., Competitivitatea în turism în contextul crizei economice, Constantă, 2000

Petcu, M., Analiza economico-financiară a întreprinderii. Probleme, abordări, metode, aplicații, Editura Economică, București, 2003, p. Ll

Talaba, I.; Paduraru, T.; Ungureanu D.; Rachieru, R., Turismul rural românesc în contextul dezvoltării durabile. Actualitate și perspective, Editura Tehnopress, Iași, 2010

Turcu, D.; Weisz, J., Economia turismului, Editura Eurostampa, Timișoara, 2008

Cursuri

Cândea, M.; Simion, T.; Bogdan, E., Patrimoniul turistic al României, note de curs, Editura Universitară, București, 2012

Năstase, G., Gestiunea financiară a întreprinderii, note de curs, 2010 – 2011, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”

Talanga, C., Turism rural, note de curs, Universitatea din București, 2015

Articole și lucrări conferințe

1.Consiliul Județean Tulcea – Plan strategic pentru dezvoltarea turismului durabil în Delta Dunării, 2009

2. Institutul Central de Cercetări Economice – Revista economică, the University of Michigan, 1985

3. Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, „Organizarea activității pensiunilor turistice”, Editura Stef, 2011

4. Turner, R., World Travel & Tourism Council, Travel and tourism – Economic Impact 2015 World, 2015

5. World Tourism Organisation, „Tourism towards 2013. Global overview”, 2011

6. World Travel & Tourism Council, „România – Impactul turismului și călătoriilor asupra locurilor de muncă și economiei”, 2006

7. Young Skal Bucharest – Colocviul C.A.E.S.A.R. Turism în România 2030, 2012

8. Buruiană, G., Operațiuni tehnice ale agenției de turism, Proiectul Phare TVET RO 2006/018-147.04.01.02.01.03.01, 2009

Legislație

1.LEGE Nr. 5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate, MONITORUL OFICIAL NR. 152 din 12 aprilie 2000

2. Ordin nr. 3055 din 29 octombrie 2009 (*actualizat*) pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, Forma actualizată: valabilă la data de: 3 septembrie 2014

3. Monitorul oficial, Ordonanța nr. 107 din 30 iulie 1999 (*republicată*) privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice*) nr. 448 din 16 iunie 2008

Site-uri

Bordeianu, S., Analiză diagnostic pe baza ratelor de rentabilitate, 2006, www.oeconomica.uab.ro

Ioniță, L., Cum să deschizi o agenție de turism, www.startups.ro, 2009

Mândru, B – în articolul Relații Internaționale [economice] – Politică comercială și importanța politicii comerciale, https://bogdanmandru.wordpress.com/relatii-internationale-economice-politica-comerciala-si-importanta-politicii-comerciale/, accesat mai 2016

Șoave, P., Turismul, 2016, www.europarl.europa.eu

Vintilă, G.; Duca, F., A study of the relationship between Corporate Social Responsibility – Financial Performance – Firm Size, www.revistadestatistica.ro, 2013

*** www.tradeville.eu, „Indicatori economico – financiari”

*** www.infotva.manager.ro, Totul despre regimul special aplicat de o agenție de turism”, 2008

*** articolul Metodele de bază și problemele de analiză de maximizare a profitului, http://ruminref.eu/index.php?newsid=297349&news_page=2, accesat mai 2016

*** – în articolul Rentabilitatea capitalului angajat (RCA), http://formuleonline.blogspot.com/2012/01/rentabilitatea-capitalului-angajat-rca.html, accesat mai 2016

*** – în articolul Rentabilitatea economică a profitului brut (REPB), https://formuleonline.blogspot.com/2012/01/rentabilitatea-economica-profitului.html?m=1, accesat mai 2016

*** – în articolul Capital învestit, http://www.eval.ro/dictionar-evaluare/definitii-evaluare/capital-investit/, accesat mai 2016