Analiza Rentabilitatii Economice (s.c. Xyz S.a. Brazi)
INTRODUCERE
PRIVATIZAREA ȘI RESTRUCTURAREA DIN PERSPECTIVA REALIZĂRII ECONOMIEI DE PIAȚĂ FUNCȚIONALĂ
România are legături tradiționale cu Uniunea Europeană, fiind prima și singura țară din Europa de Est care, încă din anii '70, a avut un cadru juridic bine definit în relațiile cu UE, iar în 1980 a procedat la recunoașterea de facto a acestei grupări economice prin semnarea Acordului privind crearea Comisiei mixte România-CEE. Totodată, o serie de factori obiectivi fac din UE principalul partener comercial al României, respectiv: apropierea geografică, complementaritatea și potențialul economic, precum și evoluția în timp a cadrului juridic.
Contextul istoric în care se încadrează demersurile României vizând integrarea în structurile comunitare se plasează sub semnul atât al schimbărilor profunde care au intervenit în societatea românească după 1989, cum ar fi: construirea unei societăți democratice și instaurarea unei economii de piață, cât și al necesității unor reforme interne structurale în conformitate cu valorile democratice din țările europene.
Logica duală a construcției europene se regăsește pregnant în deciziile politice și documentele programatice ulterioare semnării Tratatului de la Amsterdam. În anul 2000 s-a deschis procesul de reflecție asupra ajustărilor structurale impuse de noile realități ale unei Uniuni din ce în ce mai integrata la nivel economic, politic și de securitate. Ca un corolar, Avizele Comisiei Europene asupra tarilor asociate din Europa centrala si de est, evidențiind nivelul de pregătire al acestora în îndeplinirea criteriilor de aderare, au constituit o baza realistă și obiectivă pentru inițierea procesului de negocieri și aderare la Uniunea Europeană. Concluziile Consiliului European de la Luxemburg au consfințit, printr-un consens istoric al statelor membre UE, statutul de candidat pentru cele 10+3 state europene aflate în relații de asociere cu Uniunea Europeana. Caracterul cuprinzător și dinamic al procesului inițiat la Luxemburg a fost prezervat în etapele ulterioare (deschiderea Conferinței Europene, ca un cadru pan-european de întărire a cooperării interstatale; lansarea oficială, la Bruxelles, în martie a.c., a procesului de lărgire a Uniunii cu toate statele nominalizate la Luxemburg; demararea <<screening>>-ului examinării analitice a <<acquis communautaire>>).
Prin încheierea Acordului de asociere la Uniunea Europeană (Acordul European), România s-a angajat ireversibil pe calea integrării europene. Strategia națională de pregătire a aderării României la UE, adoptată la Snagov în iunie 1995, a jalonat etapele procedurale și acțiunile ce urmau a fi întreprinse în procesul de apropiere de structurile comunitare. Conștientă de deficiențele și întârzierile semnalate în Avizul Comisiei Europene din iulie 1997, România a accelerat ritmul reformelor economice și instituționale. Statutul de candidat la aderare dobândit în urma Consiliului European de la Luxemburg și oficializat odată cu lansarea procesului de negocieri si aderare la UE, din martie a.c., marchează un nou stadiu al relațiilor cu Uniunea și implică asumarea de responsabilități sporite în îndeplinirea criteriilor de la Copenhaga, în alinierea la normele și practicile comunitare. Parteneriatul de Aderare semnat de România constituie actualmente elementul-cheie al strategiei consolidate de pre-aderare, enunțând principiile, obiectivele și prioritățile acționale și mobilizând într-un cadru unic toate formele de asistență comunitară. Aflată în faza de pregătire intensificată pentru aderare, România participă activ la procesul de examen analitic al <<acquis communautaire>>, al cărui obiectiv îl constituie armonizarea legislației interne cu normele comunitare.
Identificarea obiectivelor și a priorităților acționale ale României trebuie, fundamentată având în vedere concluziile Comisiei Europene conținute în Avizul din iulie 1997, reiterate în cadrul Parteneriatului de Aderare. Astfel, sintetic, se consideră că România este pe cale să satisfacă criteriile politice, a făcut progrese semnificative în crearea unei economii de piață viabile, deși aceasta reclamă eforturi substanțiale în continuare. Dificultăți majore se întâmpină, de asemenea, în instaurarea unui veritabil climat concurențial; totodată, nu au fost transpuse sau preluate elementele esențiale ale acquis-ului comunitar, în special în domeniul pieței interne.
Uniunea Europeană constituie un cadru destinat să faciliteze statelor membre realizarea obiectivelor de politică internă și externă, cu respectarea și aplicarea consecventă a unor principii fundamentale comune, pe care România și le asumă în totalitate:
principiul statului de drept și al respectării legii, cu stabilirea unui sistem legislativ uniform și asigurarea protecției drepturilor derivând din reglementările comunitare;
principiul respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului-norma juridică având valoare universală;
principiul statului-social;
principiul pluralismului cultural;
principiul subsidiarității.
O abordare programatică a integrării României în Uniunea Europeană trebuie să se structureze pornind de la premizele statuate la Consiliul European de la Copenhaga din 1993 drept criterii pentru dobândirea calității de membru al UE:
stabilitatea instituțiilor ce garantează democrația, statul de drept, drepturile omului, respectul față de minorități și protecția acestora;
existenta unei economii de piață funcționale, precum și capacitatea de-a face față presiunii concurențiale și forțelor pieței din interiorul Uniunii;
capacitatea de a-și asuma obligațiile ce decurg din calitatea de membru al UE, inclusiv aderarea la țelurile uniunii politice, economice și monetare.
Calitatea de membru al UE va avea un impact major asupra tuturor fațetelor vieții economice, politice ți sociale.
Implicațiile economice vor fi precumpănitoare, însă se vor înregistra mutații radicale și în domeniile politic, de securitate, social si cultural.
Din perspectiva politicului, mecanismele de luare a deciziilor vor trebui reconfigurate, în sensul unui transfer de competențe către instituțiile comunitare; în același timp însă, România va beneficia de posibilitatea de a participa, în cadrul Uniunii, la complexele procese decizionale colective, putând astfel să-și promoveze și să-și protejeze mai bine interesele.
Sumarizând, principalele beneficii oferite de aderarea la UE ar fi:
un climat politic si economic stabil care ar stimula o dezvoltare durabila;
predictibilitate și o stabilitate crescute ale mediului economic;
creșterea competitivității pe piață internă, ceea ce va conduce la motivarea și stimularea agenților economici autohtoni în sensul sporirii productivității și a eficienței prin dezvoltarea de noi produse și servicii, introducerea tehnologiilor moderne și diminuarea costurilor de producție;
dezvoltarea comerțului, un stimul important pentru economia națională și piață forței de muncă;
accesul sporit la piețele de capital și investiții europene, la noile echipamente și sisteme informaționale, la <<know-how>>-ul managerial și tehnicile organizaționale din țările dezvoltate;
prezența agenților economici români pe o piață unică de mari dimensiuni și cu o importanță deosebită;
oportunități deosebite oferite de implementarea Uniunii Economice și Monetare;
întărirea securității naționale prin integrarea în mecanismele PESC;
oportunitatea de a participa plenar la procesele de luare a deciziilor privind viitoarea configurare a Europei;
creșterea prestigiului și consolidarea statutului României în relațiile cu alți actori statali, atât pe plan politic, cât și economic;
dobândirea de către cetățenii români a drepturilor decurgând din acordarea "cetățeniei europene";
perspective de perfecționare profesională și acces pe piața europeană a muncii pentru cetățenii români.
În condițiile în care aderarea României la Uniunea Europeana nu s-ar realiza, apar termeni de <<lost opportunities>> precum :
izolarea și îndepărtarea de la procesele de luare a deciziilor, de la mecanismele de PESC, implicând dificultăți și cheltuieli sporite pentru impunerea autonomă pe scena politică și economică;
izolarea economica a României, în condițiile în care UE deține în prezent circa 60 % din comerțul exterior românesc;
restrângerea posibilităților de acces a produselor românești pe piața comunitară;
creșterea vulnerabilității produselor românești în fața măsurilor de apărare comercială și a obstacolelor tehnice practicate de UE față de țările terțe;
creșterea decalajului economic dintre România și țările din zona care vor adera la UE, datorită în principal imposibilității de a beneficia de fondurile comunitare de dezvoltare;
diminuarea șanselor de aliniere în perspectiva la "acquis"-ul comunitar, având în vedere ca integrarea intracomunitară evoluează în permanență;
dificultăți în obținerea consensului la nivelul UE pentru aderarea altor tari candidate, în condițiile creșterii numărului de state membre ale UE;
scăderea posibilităților României de a dezvolta o agricultură competitivă ca urmare a neintegrării la timp în mecanismele Politicii Agricole Comune.
În ceea ce privește costurile ce trebuiesc suportate pentru aducerea economiei și a societății românești la standardele europene, trebuie remarcat ca aceste sacrificii și eforturi sunt inerente în etapa de tranziție actuală, ele nefiind determinate de exigențele UE, ci constituind prețul reformei indispensabile pentru integrarea României în UE.
În baza PEP, România urmărește accelerarea proceselor de privatizare și restructurare în condiții de transparență și eficiență sporită și în baza principiului "privatizare pentru relansare" în sensul regăsirii transferului de proprietate în recapitalizarea societăților vizate.
Astfel, procesul de restructurare va urmări exclusiv pregătirea societăților pentru privatizare. Sunt vizate, cu prioritate, întreprinderile din industria metalurgică, industria apărării și utilitățile publice.
În privința procesului de privatizare, în condițiile în care majoritatea întreprinderilor mici și a celor din sectorul serviciilor și comerțului au fost deja privatizate, acțiunile guvernamentale se vor concentra asupra privatizării întreprinderilor de stat cu masă critică în economie prin metoda "de la caz la ", până în anul 2004 și a privatizării pachet de întreprinderi mici și mijlocii.
Activitatea de privatizare a Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului a avut drept obiective în domeniul privatizării precum:
• Transparența și corectitudinea procesului de privatizare.
• Aplicarea de programe complexe de privatizare, cu asistență financiară internațională pentru societățile mari, de importanță deosebită pentru economia națională.
• Elaborarea de programe specifice de privatizare pentru societățile comerciale situate în zone cu impact social major.
• Elaborarea unor contracte de privatizare cu clauze care să asigure modernizarea, dezvoltarea și eficientizarea activității societăților în urma privatizării.
• Continuarea procesului de privatizare a sectorului bancar.
• Privatizarea în condiții avantajoase a Băncii Agricole.
• Utilizarea unui complex de metode de privatizare, cu accent pe privatizarea prin piața de capital.
• Majorări de capital în societățile comerciale de importanță deosebită, urmând ca ponderea sectorului de stat în aceste societăți să se reducă substanțial în timp.
• Urgentarea privatizării societăților comerciale aflate în curs de lichidare în vederea reîntoarcerii acestora în circuitul economic.
Au fost trecute în proprietate privată numeroase societăți comerciale mari și foarte mari, cum sunt: SIDEX Galați, RAFO Onești, HIDROMECANICA Brașov, ROTEC Buzău, Șantierul Naval Constanța, Uzinele Sodice Govora, TEROM Iași, ROMVAG Caracal, PROMEX Brăila, ARIS Arad, COS Târgovișterăila, ARIS Arad, COS Târgoviște, ALRO și ALPROM Slatina, UZUC Ploiești etc.
Astfel, în ultimii doi ani, ponderea proprietății de stat gestionată de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului a scăzut de la 15,43% la 8,47%, așa cum rezultă din prezentarea grafică a evoluției structuri proprietății de stat.
fig. nr. 0.1 Structura proprietății de stat la 01.01.2005
Fig. nr. 0.2 Repartiția societăților comerciale privatizate – 2005
Dată fiind importanța capitală a unei creșteri economice bazate pe sectorul privat pentru o dezvoltare economică și socială durabilă, se are în vedere promovarea unui mediu de afaceri stabil, eficient și neutru.
În acest scop este urmărită eliminarea barierelor care stau încă în calea investițiilor și diminuarea recurgerii la exceptări fiscale și alte aranjamente speciale în procesul atragerii investițiilor, indiferent de natura acestora.
Explorarea și exploatarea zăcămintelor de petrol din România face obiectul de activitate al Societății Naționale de Petrol PETROM SA, care este o societate integrata, în cadrul ei funcționând două rafinării și doua complexe petrochimice.
Domeniul petrolier mai cuprinde opt rafinării din care șapte sunt privatizate astfel încât piața produselor petroliere din România poate fi considerata o piață deschisă, funcționând în regim concurențial.
Domeniul distribuției produselor petroliere este la un nivel puternic concurențial, în continua dezvoltare și cuprinde atât rețeaua de stat a SNP Petrom, cât și o multitudine de alte rețele aparținând unor cunoscute companii străine sau autohtone private (SHELL, MOL, LUKOIL, OMEGA, OMV, AGIP,NOVA etc.).
Este de așteptat ca în viitorii ani producția de țiței să rămână cel puțin relativ constanta prin punerea în exploatare a noi rezerve de țiței pe platforma continentala a Mării Negre, care compensează parțial declinul altor zone, cat și prin retehnologizarea și modernizarea utilajelor de extracție.
În fapt a avut loc o restructurare în sensul reducerii volumului producției și a gradului de ocupare, fără ca aceasta să fie totdeauna determinată de diminuarea cererii interne. Dimpotrivă, s-a constatat o intensificare a importurilor concurențiale, facilitata de liberalizarea comerțului exterior și dezarmarea vamală, produsele interne fiind practic marginalizate pe piață.
În primă fază a restructurării, agenții economici din industrie au fost copleșiți de capacitatea comercială concurențială a produselor și serviciilor din import, ceea ce a și condus la căderi dramatice ale producției.
Într-o noua fază a restructurării pe criterii de eficiență economică și socială bazată pe prerogativele proprietății private este posibil sa asistăm la o relansare a producției manufacturiere românești care, în diferite grade, încearcă să substituie o serie de produse din import.
Au avut loc, așadar, anumite modificări structurale ale industriei în general și al celei prelucrătoare în special și anume:
scăderea ponderii industriei prelucrătoare care relevă manifestarea unui proces de degradare a industriei românești, corelat cu dimensiunea ponderii industriei P.I.B. se poate constata începutul unui proces de “dezindustrializare” care trebuie stopat;
ponderi mari în industria prelucrătoare sunt deținute de ramuri energofage cum ar fi: prelucrarea țițeiului, metalurgie, chimie, etc., ceea ce necesită o restructurare tehnologică de fond pentru eficientizarea proceselor și reducerea costurilor de fabricație a produselor noi mai performante;
industria construcțiilor de mașini, electrotehnică ți electronică, dețin ponderi relativ mici;
ramurile prelucrătoare cu pondere în creșterea industrială prelucrătoare au fost tot cele energofage și anume: produsele din minerale nemetalice, metalurgie, prelucrarea țițeiului, în timp ce industriile cu un înalt grad de prelucrare (mașini și echipamente electrotehnice, aparate de măsură și control, etc.) și-au diminuat ponderile ceea ce semnifică în general, scăderea potențialului de creștere a valorii adăugate;
industria alimentară și ușoară, deși a avut o pondere în scădere deține încă un rol important din volumul total al industriei românești; aceste ramuri au condiții favorabile de dezvoltare în țara noastră, dar prezintă dezavantajul unei capacități limitate de a mări valoarea adăugată a unor competitori foarte puternici pe piața internațională ca și a influenței puternice a unor factori conjuncturali și sezonieri;
ramura energie electrică și termica, gaze si apa și-a mărit cel mai mult ponderea, ceea ce semnifică o creștere a energo-intensivității în condițiile scăderii volumului absolut al producției industriale.
Pornind de la aceste realități se poate aprecia ca una din prioritățile restructurării industriei românești consta in relansarea producției ramurilor cu un grad ridicat de prelucrare, competitive pe piața interna si externa.
Aceasta relansare presupune în primul rând restructurarea tehnologică și implicit investiții în mașini, utilaje cu mult mai performante, acest lucru implică un comportament investițional activ al agenților economici, pro-piața si pro-transfer tehnologic, sprijinit prin politici si facilități adecvate.
Mulți experți străini analizând situația din industria României au ajuns la concluzia ca în țara noastră nu este necesar să se construiască noi capacități de producție, ci doar să se procedeze la o restructurare reală a celor existente.
Indicatorii macroeconomici nu pot să ascundă lipsa de performanță a economiei naționale, rămasă în mare parte nerestructurată.
Restructurarea industriei prelucrătoare are menirea să înlocuiască, pe de o parte forme organizatorice și manageriale greoaie, birocratice, bazate pe principiile conducerii administrative în cvasi-exclusivitate și pe de alta parte să mențină și să consolideze activități economice cu tradiție și avantaje competitive, care răspund sau pot să răspundă criteriilor și cerințelor de optim economic si tehnologic, statuate în general de teorie și aplicate în mod specific de către un management performant.
CAPITOLUL I
RENTABILTATEA – INDICATOR DE MAXIMĂ SINTEZĂ AL EFICIENȚEI ECONOMICE
1.1.CREȘTEREA RENTABILITĂȚII – COORDONATĂ FUNDAMENTALĂ ÎN PROCESUL DE MODERNIZARE ȘI RESTRUCTURARE ECONOMICĂ
Într-un sistem mai general, economia de piață este un sistem în care fiecare din noi își desfășoară acea activitate pentru care poate să-și asigure condițiile necesare, corespunzătoare pentru o viață decentă și chiar prosperă. De aici rezultă că scopul final al economiei de piață este satisfacerea consumului, a nevoilor individului și prin el, ale colectivității.
Adaptarea unui model de conducere a economiei prezintă un interes major pentru întreaga populație a țării, nimeni neputând fi indiferent față de rezultatele care se obțin efectiv în dezvoltarea economiei, de aceasta depinzând în mod direct calitatea vieții fiecăruia dintre noi. Sistemul economiei de piață se bazează pe democrația în plan politic, libera inițiativă particulară, concurența, pe diversitatea formelor de proprietate în care domină cea particulară, cointeresarea tuturor în rezultatele obținute în munca executată.
Economia de piață s-a format, a învins într-un procent destul de important și se dezvoltă ca urmare a unor politici de succes care au reușit să valorifice potențele și să o pună în slujba unor obiective-scop capabile să stimuleze interesele și motivația umană.
Este deja cunoscută aprecierea că orice economie ca să fie eficientă trebuie să dea curs liber prețurilor pentru ca acesta sa-și exercite rolul de regulator prin funcțiile ce le revin, caz în care prețurile vor îndeplini trei funcții : de transmitere a informațiilor cu privire la cerința pieței: de stimulare a interesului oamenilor să producă ce este necesar și de o calitate mai bună, constrânsă prin prețuri de concurență: de a distribui veniturile în funcție de calitatea activităților depuse de fiecare individ.
Tranziția spre economia de piață este o parte a unui proces societal-global de schimbare radicală: a structurilor socio-economice ce depășește cu mult obiectivele unei simple reforme.
Temelia trecerii la economia de piață o constituie restructurarea proprietății. Deci, reașezarea economiei naționale, înseamnă restructurarea proprietății, astfel încât să asigure manifestarea în viața reală a dreptului de proprietate a celor trei genuri de agenți economici: individual, grupal și statul, în condițiile pluralismulul politic.
Restructurarea economiei naționale este un proces cuprinzător și de durată, de stabilire și înfăptuire a măsurilor de eficientizare și rentabilizare a activității economice, prin mecanisme care să dezvolte inițiativa agenților economici, în condițiile utilizării principalelor pârghii economice: preț, rata dobânzii, impozite, taxe, contracte etc.
O caracteristică fundamentală a economiei de piață o reprezintă autonomia decizională a agenților economici bazată pe proprietatea individuală asupra resurselor economice.
Proprietatea individuală implică executarea de către individ a tuturor componentelor definitorii ale dreptului de proprietate posesia, utilizarea, dispoziția, uzufructul.
Instaurarea proprietății individuale ca formă de proprietate dominantă constituie prima și cea mai importantă condiție a creării economiei de piață în fostele țări socialiste.
Privatizarea nu trebuie înțeleasă scop în sine ci ca mijloc de realizare a unui nivel ridicat de civilizație. Aceasta înseamnă că trebuie să realizăm un sistem al formelor de proprietate judicios structurat în care, pe lângă proprietatea privată predominantă să existe și proprietatea privată predominantă, să existe și proprietatea cooperatistă, cea publică( de stat ), proprietatea mixtă. În spiritul acestui (deziderat, factorii decizionali din țara noastră au luat măsura transformării actualelor întreprinderi de stat, prin Legea 15/1990 cu privire la înființarea societăților comerciale și a regiilor autonome.
În legătură cu funcționarea societăților comerciale, legea consacra adunarea generală a acționarilor, ordinară sau extraordinară ( în funcție de obiectivul ce urmează să se analizeze ), drept organul suprem al societății, singura în măsură să hotărască asupra celor mai importante aspecte ale desfășurării activității, inclusiv modificarea ( mărirea sau micșorarea) capitalului social, desființarea societății, fuzionarea sau asocierea cu alți agenți economici interni sau externi.
Reorganizarea unităților economice de stat pe baze comerciale, pe principii economice, prin înființarea de regii autonome și societății comerciale precum și trecerea la economia de piață, fac necesară reglementarea juridică a tuturor aspectelor în concordanță cu exigențele unor asemenea obiective.
În mod deosebit, trecerea la economia de piață presupune privatizarea, adică realizarea mijlocului prin care se va ajunge la îmbinarea interesului personal cu cel social, la realizarea motivației muncii.
De asemenea trebuie asigurată posibilitatea reală ca fiecare să inițieze, să desfășoare orice activitate productivă în folosul său propriu și implicit al consumatorilor. Concomitent cu dezvoltarea inițiativei particulare, sistemul economiei de piață caracterizează prin rolul activ al statului în viața economică a țării. Rolul statului este să asigure cadrul general al manifestării inițiativei în toate direcțiile. Prin sistemul de taxe, impozite, dobânzi, deci o intervenție indirecta și globală a statului.
De fapt, nici o economie de piață din țările dezvoltate nu renunță la intervenția statului.
Astfel, în lucrarea “Reforma economică de piață și privatizarea în România", se subliniază:
"Regula generală în toate economiile de piață indiferent de forma lor este aceea că statul intervine prin pârghiile caracteristice pieței. ", am încheiat citatul.
Același lucru reiese din următoarea apreciere:
"Sistemul economic actual din Europa Occidentală se bazează pe două axiome. Prima vizează că, în numele eficacității și libertății, să fie păstrată piața, a doua privește compensarea insuficiențelor acestei piețe a unei intervenții și a unui control statal. Mijloacele acestei intervenții sunt multiple și dotate diferit de la o țară la alta. ", am încheiat citatul.
Reorientarea spre structurile economice ale Europei se referă la liberalizarea prețurilor, liberalizarea comerțului exterior, convertibilitatea monedelor naționale.
Liberalizarea prețurilor constituie una din principalele probleme ale tranziției la economia de piață, vizează eliminarea stabiliri administrative a prețurilor, alocarea corectă în raport de cerere și ofertă, ceea ce va indica nivelul calitativ, competitiv al resurselor economice și în perspectiva eliminării penuriei de produse.
Liberalizarea prețurilor poate fi generatoare de inflației datorită posibilității manifestării inflației ascunse, vizibilă anterior datorită penuriei de produse prin excedentul de numerar aflat la dispoziția populației.
Liberalizarea comerțului exterior s-a realizat practic în majoritatea țărilor aflate în tranziție, vizând creșterea concurenței pe piața internă dominată încă de monopolurile de stat ) și conectarea la piața internațională.
Pentru conectarea economiilor interne la piața internațională, deosebit de importantă este convertibilitatea monedelor naționale.
Practic toate țările din centrul și estul Europei au introdus convertibilitatea, dar nu se poate vorbi de o convertibilitate deplină.
Evident pe acest fond al modificării mecanismului economic, locul central îl ocupă stabilirea ramurilor, subramurilor produselor și chiar a subansamblelor care vor fi dezvoltate, a celor care vor fi restrânse la strictul necesar ( impus pentru început de piața internă sau de obligațiile angajate deja cu alte state ) și, ceea ce este tot la fel de dificil, a celor care vor fi desființate ( a se avea în vedere forma Comisiei Naționale pentru ajutorarea economiei noastre la structurile Uniunii Economice Europene.
În elaborarea scenariului de tranziție la economia de piața în România
trebuie să se țină seama de necesitatea înlăturării factorilor perturbatori și creării premiselor pentru creșterea eficienței funcționării economiei naționale, pentru
asimilarea tendințelor dominante ce s-au conturat sau se previzionează în economia țărilor dezvoltate, de relațiile posibile -pozitive sau negative- pe termen lung sau scurt pe care le poate provoca administrarea fiecărui pachet de măsuri de natură economică, financiar-monetară, social-ecologică
În acest sens, academicianul N.N. Constantinescu în "Apelul către populația României, Parlament, Guvern și Președintele țării sublinia , citez: „Să se țină seama că progresul și prosperitatea poporului nostru nu se pot asigura decât dispunând de o industrie puternică, modernă și eficientă… la rândul său agricultura are însăși o nevoie de industrie. Agricultura cea mai dezvoltată se află în țările puternic industrializate… În ceea ce privește turismul nici acesta nu se poate dezvolta fără o industrie și o agricultură avansate… Caracterul economiei românești pentru care trebuie militat este, deci, acela de economie industrial-agrară-turistică, eficient integrată în economia internațională.”, am încheiat citatul.
O ameliorare de fond și de durată a acestei situații presupune regândirea concepției de dezvoltare, a acestor ramuri, care trebuie să se realizeze în mod selectiv, în funcție de șansele pe care le au diferite sectoare. Este ceea ce își propun studiile de strategie privind restructurarea și care au fost deja elaborate pentru majoritatea subramurilor.
Indiferent de natura, amploarea și complexitatea proceselor care însoțesc trecerea la economia de piață concurențială, obiectivul și criteriul fundamental trebuie să-l constituie creșterea eficienței economice, a celor doi indicatori de maximă sinteză: rentabilitatea și productivitatea.
1.2. EFICIENȚA ECONOMICĂ: CONȚINUT, INDICATORI ȘI CĂI DE CREȘTERE
Eficiența economică s-a manifestat în activitatea colectivităților umane în toate epocile istorice, începând îndeosebi o dată cu folosirea uneltelor de muncă. Conținutul acesteia a părut însă o dată cu apariția economiei politice cu știința. Astfel, problema creșterii randamentului activității economice a fost prezentă în operele clasicilor științei economice.
Conceptul de eficiență economică capătă o largă întrebuințare în secolul nostru, deși referiri la compararea rezultatelor cu cheltuielile le întâlnim și la marii gânditori pe tărâm economic din secolul trecut, ca de exemplu Adam Smith.
Astfel, cunoscuta teorie a avantajului absolut formulată de Adam Smith referitoare la importul și exportul de produse și productivitatea internațională a
muncii își păstrează și astăzi în anumite limite valabilitatea. În acest sens în lucrarea sa fundamentală "Avuția Națiunilor”, subliniază, citez:
"Dacă o țară străină ne poate furniza bunuri mai ieftine decât le-am putea produce e mai bine să le cumpărăm de la ea, cu o parte din produsul activității noastre utilizate într-un mod din care putem trage oarecare folos.", am încheiat citatul. De asemenea, Adam Smith remarca faptul că în economia de piață, chiar in condițiile intervenției statului sub diferite forme și prin diferite pârghii, totuși există acea "mână nevăzută "care hotărăște eșecurile sau reușita pe baza jocului sau luptei de concurență.
În esență, într-o formă foarte generală, eficiența economică înseamnă economie de muncă, sau altfel spus obținerea de eficiență este ușor aplicabilă celor mai variate preocupări ale omului.
Cu deplin temei se poate vorbi de o eficiență a învățământului, a educației, a artei în viața socială fiecare din acestea putând fi apreciată calitativ și chiar prin anumite mărimi, după cum indiscutabil trebuie să se ia în considerare cuceririle cercetării științifice ale introducerii în producție a celor mai noi descoperiri pe linia progresului tehnic.
Rezultatele ce se obțin în aceste domenii, precum și în activitatea economică, pot fi exprimate prin unități de măsură specifice, care reflectă și
natura fiecărei activități – numărul și gradele de calificare a populației cuprinse in învățământ și educație, probleme depistate și soluționate in activitatea de cercetare a tuturor științelor, procedee elaborate, invenții, performanțe noi în domeniul producției, produse noi, mărimi valorice.
Există un număr relativ mare de definiții ale eficienței economice. Astfel, in lucrarea "Eficiența economică a investitorilor" se subliniază, citez:
"Pornind de la sensul lingvistic al noțiunii de eficiență ( a produce efectul util așteptat, se poate presupune că eficiența este atributul oricărei acțiuni umane de a produce efectul util dorit. Eficiența economică înseamnă obținerea efectelor economico-sociale utile, în condițiile cheltuirii raționale, economicoase a resurselor tehnice, materiale, de muncă și financiare, folosindu-se în acest scop metode științifice de conducere și organizare a activității productive.", am încheiat citatul. 1
Eficiența economică este o noțiune complexă care exprimă în modul cel mal cuprinzător rezultatele ce se obțin într-o activitate economică, evaluate prin prisma resurselor consumate pentru desfășurarea acelei activități. Prin intermediul ei se stabilește legătura dintre volumul și calitatea eforturilor ca factori generali de efecte, și rezultate care se stabilesc într-o anumită perioadă, ca o consecință a realizării eforturilor respective.
Considerată în sensul cel mal larg, eficiența economică reprezintă o categorie aplicabilă în orice domeniu de activitate al economiei, începând cu sfera producției materiale, procesul repartiției, circulația produselor, aprovizionarea tehnico-materială, circulația bunurilor de consum și terminând cu diferite forme ale activității economice din sfera neproductivă, pregătirea cadrelor, prestările de servicii. În funcție de natura și criteriul urmărit, eficiența economică îmbracă diferite forme:
– eficiența diferitelor ramuri de producție,
– eficiența investițiilor,
– eficiența fondurilor de producție etc.
Eficiența este sinonimă cu eficacitatea, termeni folosiți încă din antichitate. Ambele cuvinte provin din latină: eficiență derivă din efficere (a efectua) iar eficacitatea din effices-efficacis( care are efecte dorite). Noțiunea de eficiență, ca atare, se întâlnește de asemenea la greci. Astfel, Aristotel și-a denumit una dintre cele patru cauze ale sale drept cauză eficientă, adică aceea care produce schimbare.
În lucrarea „ Managementul investițiilor” se consideră că, citez: "Privită prin prisma laturii sale concret aplicative, eficiența se poate defini ca un raport obiectiv, cantitativ, între efectele și eforturile depuse în vederea obținerii lor", am încheiat citatul.
e =E/R- maxim, adică maximizarea efectelor obținute pe unitate de resursă
consumată/alocată;
e =R- minim, adică minimalizarea consumului de resurse pe unitatea de efect obținut.
În analiza eficienței economice, se vor folosi indicatori recomandați de cadre de specialitate:
Indicatori cu caracter general
–– Rata profitului
Rp= P x100
P- masa profitului sau profitul brut rezultat din diferența între ceea ce încasează un agent economic și ceea ce cheltuiește în activitatea respectivă;
C- suma cheltuielilor totale, sau valoarea cifrei de afaceri.
–– Profitabilitatea acțiunilor
Pa- profitabilitatea acțiunilor exprimată în procente;
D- dividend;
PPFI- prelevări din profit alocat pentru fondul de investiții;
Cs- capital social.
–- Potențialul de dezvoltare/creștere
Pd = PPFI+A-Ci/ FR x 100
Pd – potențialul de dezvoltare-creștere în %;
A – amortizarea;
Ci – capital investit;
Fr – fond de rulment ce reprezintă diferența dintre activele circulate și obligațiile agentului economic.
–- Perioada de recuperare a creanțelor
Prc = Cr/Ca x 365
Prc – perioada de recuperare a creanțelor exprimate în zile;
Cr – creanța = debitori + facturi neîncasate;
Ca – cifra de afaceri prin care se înțelege ansamblul operațiunilor unui ag.
Ec. determinant pe o anumită perioadă de timp.
–- Perioada de rambursare a datoriilor
Prd = Ob/Ca x 365
Prd – perioada de recuperare a creanțelor exprimate în zile;
Ob – obligațiile agentului economic;
Ca – cifra de afaceri a agentului economic.
–- Rotația stocurilor
Rs = Ca/Ts – Fn
Rs – rotația stocurilor;
Ca – cifra de afaceri;
Ts – -valoarea totală a stocurilor;
Fn – facturi neîncasate în perioada respectivă.
–- Cheltuieli totale la 1000 lei producție
CTs = Ct/Q x 1000
Ct – cheltuieli totale pentru obținerea producției în lei;
Q – producția totală realizată în lei.
Indicatori ce participă la desfășurarea proceselor-tehnologice
–- Productivitatea muncii
W = Q/T sau W= T/Q
W – productivitatea muncii exprimate În valoarea producției realizată în
medie pe salariat, sau număr de unități fizice produse în medie de un salariat;
Q – cantitatea de produse, sau valoarea obținută sau cifra de afaceri;
T- cheltuieli cu munca vie, sau număr de persoane sau număr de ore
consumate.
–- Gradul de Înzestrare tehnică
Izt = Ff/N
Ff – valoarea capitalului fix;
N – numărul de salariați ce participă la procesul de producție.
–- Producția la 1000 lei fonduri fixe
Qff = Qf/Cf X 1000
Qf – valoarea producției obținute pe capital fix;
Cf – Valoarea capitalului fix.
–- Profitul la 1000 lei fonduri fixe
Pff = P/Cf X 1000
P – profitul realizat în medie pe fonduri fixe corespunzătoare în lei.
Indicatori specifici
–- Ponderea producției destinată exportului
Pe = Qe / Q * 100
Qe – producția ce face obiectul exportului, în lei;
Q – producția totală a agentului economic, în lei.
–– Aportul valutar specific
Av = Qe – (Me + Ne)
Qe – valoarea producției destinată exportului, exprimată în valută;
Me – volumul importului pentru producția ce face obiectul exportului exprimată în valută;
Ne – valoarea semifabricatelor sau accesoriilor ce se regăsesc în producția exportată și ce puteau fi livrate ca atare, exprimată în valută.
–- Cursul de revenire brut
Rb = Qe/Qe'
Rb – cursul de revenire brut exprimat în lei/$;
Qe – valoarea producției exportate, exprimată în lei;
Qe' – valoarea producției exportate exprimată în valută.
–- Cursul de revenire net
Rn = Ce – (Me – Ne)/Av`
Rn – cursul de revenire net, exprimat in lei/$;
Ce – costul producției destinate exportului, exprimată în lei;
Me – valoarea materialelor prime importate și care se regăsesc în producția ce face obiectul exportului, exprimată în lei;
Ne – valoarea materialelor ce puteau fi exportate ca atare și care s-au cheltuit pentru realizarea producției respective, exprimată în lei.
Av – aport valutar.
1.3. RENTABILITATEA. FORMĂ DE BAZĂ A EFICIENȚEI. CONȚINUT. MODALITĂȚI DE CALCUL ȘI CĂI DE SPORIRE
Organizarea și desfășurarea oricărei activități economice trebuie să fie, utilă, adică să răspundă unor nevoi reale ale societății, și rentabilă, asigurând, pe lângă acoperirea cheltuielilor, obținerea de profit.
Rentabilitatea sintetizează acțiunea tuturor factorilor procesului de producție, fiind un indicator de prim plan în sistemul de indicatori ai eficienței economice la nivel microeconomic , întru-cât cea mai elementară judecată economică conduce la concluzia că ceea ce definește rezultatul activității din economie, eficiența economică, nu poate fi altceva decât valoarea suplimentară rămasă peste cea cheltuită, plusvaloarea, comparativ cu mijloacele investite pentru realizarea acestei valori. Rentabilitatea este o categorie economică legată de existența producției de mărfuri și relațiilor bănești. Ca o unitate economică să fie rentabilă, ea trebuie să acopere toate cheltuielile de producție și de circulație din venituri proprii și să realizeze un profit. Rentabilitatea, reflectă tocmai capacitatea unităților economice de a obține profit , de care să dispună ele și societatea ,în vederea dezvoltării economico-sociale. Rentabilitatea, arată eficiența cu care sunt folosite resursele materiale și umane în sfera producție materiale, este o componentă organică a eficienței cu care însă nu poate fi identificată. Rentabilitatea exprimă eficiența activității la nivel microeconomic prin compararea rezultatelor financiare (profitul) cu cheltuielile făcute pentru obținerea acestora. Eficiența economică are, după cum am văzut, un conținut mai complex, reflectă eficacitatea întregii activități și se exprimă printr-un ansamblu de efecte economico-sociale.
Rentabilitatea este o cerință a dezvoltării economice. Obținerea de plusvaloare este o necesitate obiectivă, o condiție pentru înfăptuirea reproducției lărgite, pentru asigurarea unei creșteri economice susținute.
În literatura economică, sfera de cuprindere a rentabilității este tratată în mod diferit : unii autori apreciază rentabilitatea prin întregul plusprodus creat; alții reduc rentabilitatea numai la nivelul beneficiului, în condițiile economiilor cu planificare centralizată sau a profitului, în condițiile economiilor de piață. Este evident că rentabilitatea în sens larg cuprinde întregul plusprodus creat, însă în practică, rentabilitatea este privită în sens restrâns, fiind sinonimă cu obținerea de beneficiu, respectiv profit.
Rentabilitatea se poate determina la nivel de produs, unitate economică sau la nivel de ramură. La toate aceste nivele ea se poate exprima atât în formă absoluta, cât și în formă relativă cu ajutorul ratei rentabilității .
Rentabilitatea absolută a unităților economice este dată de masa profitului care la rândul său, este influențat de nivelul prețurilor de vânzare și de cel al costurilor și se determină ca diferența între acestea .
Dacă pornim de la unitatea de produs ( servicii), profitul (Pr) reprezintă diferența între prețul de vânzare ( Pv) si costul complet de produs Cc) .
Pr = Pv – Cc
La nivel de unitate economică sau ramură, unde se realizează mai multe sortimente de produse ( servicii ) cu rentabilități diferite, profitul este influențat de diversitatea produselor și serviciilor, astfel:
Pr = qiPvi – qiCci
Unde :
qiPi = valoarea încasărilor rezultate din vânzarea producției
qiCci = suma cheltuielilor efectuate pentru respectiva producție.
Rata rentabilității, ca indicator de eficiența, este o mărime relativă care exprimă gradu1 în care resursele avansate sau consumate aduc beneficii, respectiv profit si poate, căpăta diferite forme, după cum se exprimă numărătorul (beneficiu sau profit) precum și numitorul raportului (capital avansat, costul unui factor de producție sau costul mai multor factori). Diferitele metode utilizate pentru exprimarea ratei rentabilității au putere informativă diferită oglindind eficiența diferitelor date ale activității economice.
În economiile cu planificare centralizată se determină rata beneficiului conform formulei :
B B
R = –––*100 sau R' = ––-
Fp Cp
Unde:
R = rata beneficiului
B = beneficiul obținut
Fp = totalul fondurilor de producție folosite
Cp = costul de producție complet
În economia de piață, rata rentabilității se stabilește ca un suport între profitul obținut și capitalul avansat (cunoscut cel mai des sub forma ratei profitului) :
Pr
R' = ––-*100
Ka
Unde:
Ka = capitalul avansat
Se mai determină și rata rentabilității capitalului cheltuit ca un raport între profitul unității și volumul producției exprimat în costuri complete :
Pr
R' = –––*100
PiCi
În afara acestor indicatori, considerați sintetici, rata rentabilității poate fi evidențiată și printr-o serie, dintre care mai semnificativi sunt :
Indicatorii utilizării capitalului fix, care oglindesc eficiența producției prin prisma profitului obținut cu ajutorul capitalului fix de care dispun unitățile economice :
Pr
R'CF =–––*100
CF
Unde :
R'CF – rata rentabilității în funcție de totalul capitalului fix
CF = totalul capitalului fix
Cu ajutorul acestui indicatori se obțin informații care reflectă eficiența folosirii capitalului fix, precum și informații despre rezervele existente în această direcție. Rezerve, ce pot constitui punctul de plecare al programelor de folosire mai bună a capacităților de producție, precum și la fundamentarea necesarului de noi capitaluri fixe.
Indicatorii utilizării capitalului circulant care reflectă gradul de valorificare al materiilor primare și materialelor, gradul de eficiență al lor cât mai raționale.
Pr
R'Cc = ––––*100
Cc
Unde :
R'Cc= rata rentabilității în funcție de totalul capitalului circulant ;
Cc = totalul capitalului circulant.
Cunoașterea acestui indicator are o însemnătate practică deosebită, permițând luarea celor mai corespunzătoare decizii pe linia obținerii unui volum sporit de producție cu același volum de capital circulant.
Indicatorii utilizării fondului de salarizare ce pot fi determinați într-un mod asemănător cu indicatorii utilizării capitalului fix și circulant și anume :
Pr
R'Fs =–––*100
Fs
Unde :
R'Fs = rata rentabilității în funcție de fondul de salarizare ;
Fs = fondul de salarizare într-o perioada dată.
Pentru activitatea întreprinderii acest indicator permite să se cunoască ce profit se obține la un anumit fond de salarizare.
Rata rentabilității este o mărime relativă care exprimă gradul în care capitalul în întregul său, capitalul permanent sau capitalul propriu, aduce profit.
În ansamblul indicatorilor economico-financiari, rata rentabilității se situează printre cei mai sintetici indicatori de eficiență a activității întreprinderii.
În profit și rata rentabilității se reflectă rezultatele activității întreprinderii din toate stadiile circuitului economic. Comparativ cu costurile pe produs care reflectă rezultatele din stadiul producției, rata rentabilității sintetizează și pe cele din stadiul distribuției.
Indicatorul rata rentabilității, ca indicator de „eficiență”, poate căpăta forme diferite, după cum se ia în considerare profitul brut sau net la numărător sau se schimba baza de raportare care exprimă efortul sau cheltuiala (resurse consumate, capitaluri, costul unui factor al procesului de producție sau costul mai multor factori, valoarea producției vândute la preț de vânzare, etc.). Diferitele modele utilizate pentru exprimarea ratei rentabilității au putere informativă diferită oglindind eficiența diferitelor laturi ale activității economice a întreprinderii. Indicatorii construiți in funcție de capitalul avansat sau ocupat exprimă predominant interesele investitorilor (stat, societăți comerciale, etc.) în timp ce indicatorii construiți pe resurse consumate exprimă preponderent interesele managerilor unității economice.
În cele ce urmează prezentăm principalii indicatori prin care se poate analiza rata rentabilității.
Rata rentabilității economice este definită ca raport între rezultatul exploatării și activele aferente exploatării.
Menționez că în lucrările de specialitate, precum „Analiza economico-financiară a întreprinderii”, rata rentabilității economice se mai întâlnește și sub forma :
Ptb
Re =–––-*100
Kp
În care :
Ptb = rezultatul (profitul) exercițiului înainte de deducerea sarcinilor financiare și impozitelor ;
Kp = capitalul (permanent).
Această rată de rentabilitate reflectă performanța economică întreprinderii independent de modul de finanțare și de sistemul fiscal.
Rata rentabilității financiare se exprimă prin raportul dintre rezultatul (profitul) net si capitalul propriu :
Pn
Rf =––-*100
Kp
În care :
Pn = profitul net (rezultatul net)
Kp = capitalul propriu
Rata rentabilității financiare depinde de structura capitalurilor permanente, adică de proporția care există capitalul împrumutat respectiv datoriile ( D ) și capitalul propriu ( Kp ). Raportul D/Kp este un coeficient și ,,pârghie financiară" care influențează rata rentabilității financiare,
Costul capitalului împrumutat, respectiv la datoriile financiare :
Sd
Rd =––-
D
În care :
Sd = suma dobânzilor (componentă a cheltuielilor financiare);
D = datorii financiare (împrumuturi și credite bancare ).
Rata rentabilității financiare. exprimată în funcție de rata rentabilității economice rata dobânzi împrumuturilor și creditelor bancare, coeficientul capacității de îndatorare și cota de impozit pe profit se pot determina pe baza formulei:
D Ci
Rf = [Re +( Re –Rd)––-](1 – –––)
Kp 100
Rata rentabilității resurselor consumate se stabilește ca raport între rezultatul aferent cifrei de afaceri a întreprinderii și costul producției vândute :
Re qpv – qpc qv(p-c)
Rc = –––*100 sau ––––––-*100 sau ––––*100
Qvc qvc qvc
În acest model apar factorii care influențează rata rentabilității :
– structura producției vândute ;
– costurile de produse ;
– prețurile de vânzare ( exclusiv TVA).
Volumul producției nu are influență directă pentru că acționând și asupra numitorului în aceeași proporție, influența sa devine nulă asupra ratei rentabilității. Volumul are însă o influență indirectă, prin costuri, întrucât în condițiile în care volumul producției crește, costurile se reduc pe unitate de produs, pe seama cheltuielilor fixe(convențional constante).
Pentru separarea influențelor celor trei factori se aplică metoda substituțiilor alternative (o variantă a substituțiilor în lanț utilizată atunci când un factor produce mai multe influențe).
Rata rentabilității capitalului avansat sau ocupat se stabilește ca raport între rezultatul curent al exercițiului și capitalul avansat (fix si circulant) :
Rc
Ra =––––*100 10 0
Af + Ac
În care :
Af = active imobilizate
Ac = active circulante.
În acest model se substituie în primul rând elementele numitorului ( Af și Ac ) și apoi numărătorul ( Rc ).
Un asemenea model este asemănător cu rata rentabilității economice, reflectă performanța economică a întreprinderii și în consecință interesele investițiilor sunt legate în mod deosebit de un asemenea model.
Rata rentabilității comerciale se determină ca raport între rezultatul aferent cifrei de afaceri a întreprinderii și cifra de afaceri evaluată în prețul de vânzare, exclusiv TVA.
Pv
Rv =–––-*100
qpv
În acest model apar ca factori cu influență directă structura producției, costurile și prețurile.
Influența se separă prin metoda substituirilor alternative, similar cu ceea ce s-a prezentat la rata rentabilității resurselor consumate.
Rata rentabilității resurselor avansate ( ocupate ) și consumate.
Qf CA Pr
Rac =––––*–––-*–––-*100
Af +Ac Qf CA
Rata rentabilității resurselor consumate prezintă avantajul că îmbină eficiența utilizării capitalului avansat cu gradul de realizare a producției fabricate și a stocurilor și cu rata rentabilității comerciale.
CAPITOLUL II
ANALIZA RENTABILITĂȚII ECONOMICE
2.1 ANALIZA RENTABILITĂȚII PE BAZA DE RATE
Rentabilitatea reflectă capacitatea firmei de a produce profit, oglindind într-o formă sintetică eficiența întregii activități economice a întreprinderii. Întreprinderile care se dovedesc nerentabile sunt supuse falimentului. Profitul se dimensionează în jocul prețurilor ca urmare a raportului cerere-ofertă și al costurilor care reflectă modul de gospodărire a resurselor consumate. Cererea solvabilă a consumatorilor influențează oferta prin mecanismul rentabilității, orientează plasarea capitalurilor și deci producția. Rentabilitatea apare ca, citez: „instrument hotărâtor în mecanismul economic de piață, în orientarea producției în raport cu cerințele consumatorilor”, am încheiat citatul .
Rentabilitatea presupune obținerea unor venituri mai mari decât cheltuielile în urma vinderii și încasării producției fabricate.
Rentabilitatea firmei reprezintă un instrument de măsurat a succesului administrării ei. Analiza rentabilității ajută la identificarea punctelor tari sau vulnerabile ale activității firmei, contribuind astfel la adoptarea de decizii în scopul creșterii profitului, cum ar fi: renunțarea la producția și la desfacerea unui anumit produs ori la prestarea unui serviciu sau concentrarea eforturilor asupra unui produs sau altuia.
Teoria și practica economică, în funcție de elementele luate în calcul operează cu mai multe forme de exprimare a rentabilității.
Diagnosticul rentabilității se realizează prin intermediul a două categorii de rate de eficiență:
rate de rentabilitate economică;
rate de rentabilitate financiară.
Măsura rentabilității întreprinderii este dată de un sistem de rate explicative de eficiență, determinate ca raport între efectele economice și financiare obținute (acumulare brută, profituri, dividende) și eforturile depuse pentru pentru obținerea lor (activul net economic, capitalurile investite, capitalurile proprii).Fiecare indicator are o putere informațională proprie.
În funcție de scopurile analizei se calculează mai multe rate de rentabilitate economică. Toate au o valoare informativă ridicată prin exprimarea lor în cifre relative (în procente) , ceea ce le conferă o mare forță de comparație și evaluare. Se pot calcula astfel:
Rata rentabilității veniturilor- caracterizează eficiența întregii activități a firmei în decursul unui exercițiu financiar, și nu numai aceasta se calculează astfel:
Profit brut
Rata rentabilității veniturilor = –––––––– *100
Venituri totale
Rata rentabilității economice a activelor ( Re )- caracterizează eficiența elementelor materiale angajate în activitatea firmei. Prezintă importanță în gestionarea capitalului, în dimensionarea eforturilor pentru obținerea unui anumit profit în raport cu rezultatele concurenței sau diferite mărimi „normative” specifice domeniului în care funcționează întreprinderea.
Formula de calcul este:
Profit brut
Re = –––––––––––––––––*100
Active circulante + Active imobilizate
Opțiunea pentru acest indicator este dată de faptul că întregul capital de firmă este investit în elemente de activ, într-o formă ce contribuie la obținerea profitului.
Factorii ce influențează modificarea acestei rate sunt:
randamentul activelor circulante;
viteza de rotație a activelor circulante;
rata rentabilității veniturilor.
Rata rentabilității economice a exploatării poate fi calculată astfel:
Pe
Re = ––––x 100
Ae
Unde: Pe – rezultatul exploatării;
Ae – activele economice aferente exploatării.
Rata rentabilității resurselor consumate- se stabilește ca raport între rezultatul aferent cifrei de afaceri a întreprinderii și costul producției vândute:
Pr qvp –qvc qv(p – c)
Rc = –––-x100 = –––––––x100 = ––––––x100
Qvc qvc qvc
În care: qv – structura producției vândute ;
qvc – structura producției vândute în funcție de costurile pe produse;
qvp – structura producției vândute în funcție de prețurile de vânzare.
Această rată de rentabilitate economică prezintă importanță în estimarea și negocierea prețurilor de vânzare a produselor sau tarifelor pentru prestări servicii. Permite poziționarea produselor sub aspectul rentabilității față de media pe întreprindere.
Rata rentabilității comerciale se determină ca raport între rezultatul cifrei de afaceri a întreprinderii și cifra de afaceri evaluată în prețul de vânzare, exclusiv T.V.A.
Pr qvp – qvc
Rc = ––––x100 = ––––––-x100
qvp qvp
Unde: qv –structura producției vândute;
P – prețurile de vânzare;
C – costurile de producție.
Rata rentabilității resurselor avansate (ocupate) și consumate
Qf CA Pr
Rac = –––- x –––-x –––-x100.
Af –Ac Qf CA
Qf
––– = producția ce se obține la 1 leu (100 sau 1000 lei) capital
Af-Ac avansat
CA
––– = gradul de realizare a producției marfă fabricate
Qf
Raportul permite sesizarea influentei stocurilor de produse nerealizate.
Pr
––– = rata rentabilității comerciale.
CA
Unde: Qf – producție fabricată;
Af – active imobilizate;
Ac – active circulante;
CA – cifra de afaceri;
Pr – profitul realizat.
Rata rentabilității resurselor consumate prezintă avantajul că îmbină eficiența utilizării capitalului avansat cu gradul de realizare a producției fabricate și a stocurilor și cu rata rentabilității comerciale.
Analiza ratei de rentabilitate economică nu se poate face decât prin studierea evoluției în timp a indicatorilor și a componentelor acestora ( rezultate, capitaluri), referitoare la aceeași întreprindere.
Ratele de rentabilitate financiară măsoară randamentul capitalurilor proprii, al plasamentului financiar, pe care acționarii l-au făcut prin cumpărarea acțiunilor întreprinderii. Rentabilitatea financiară remunerează proprietarii întreprinderii prin distribuirea de dividende și prin creșterea rezervelor, care reprezintă o creșterea a veniturilor.
Criteriul principal în orientarea plasamentului îl constituie corelația dintre rata rentabilității financiare a capitalului permanent, rata financiară a capitalului propriu și rata dobânzii, calculată la capitalul împrumutat p termen mediu și lung.
Formulele de calcul ale primelor două rate sunt următoarele:
Profit brut
Rata rentabilității capitalului permanent = –––––––- x 100
Capital permanent
Profit net
Rata rentabilității financiare = ––––––– x 100
a capitalului propriu Capital propriu
Rata rentabilității financiare a capitalului propriu poate fi descompusă astfel:
Venituri totale Active totale Profit net
Rata rentabilității = ––––––x–––––––x–––––-
financiare Active totale Capital propriu Venit totale
Din cele prezentate mai sus rezultă că rata rentabilității financiare este dependentă de factorii:
a)viteza de rotație a activelor totale ( v ) care se calculează astfel:
Venituri
v = ––––––
Active totale
b)pârghia financiară ( p ) se calculează conform formulei:
Active totale
p = –––––––
Capital propriu
c)rentabilitatea netă a veniturilor în care se reflectă în principal eficiența activității de exploatare.
Rata rentabilității financiare exprimată în funcție de rata rentabilității economice, rata dobânzii împrumuturilor și creditelor bancare, coeficientul capacității de îndatorare și cota de impozit pe profit se poate determina pe baza formulei:
D Ci
Rf = [ Re + (Re – Rd) x ––-](1 – –––)
Kpr 100
Unde: Ci = cota de impozit pe profit;
Re = rata rentabilității economice;
Rd = rata dobânzii;
D
––– = coeficientul capacității de îndatorare.
Kpr
Costul capitalului împrumutat se măsoară prin rata medie a dobânzilor la capitalul împrumutat, respectiv la datoriile financiare:
Sd
Rd =–––
D
Unde: Sd = suma dobânzilor (componentă a cheltuielilor financiare);
D = datorii financiare (împrumuturi și credite bancare).
Rata profitului net se calculează după următoarea formulă:
Profit net
Rata profitului net = ––––––––––––– x 100
Capital social subscris vărsat
Indicatorii construiți în funcție de capitalul avansat sau ocupat exprimă predominant interesele investițiilor (stat, societăți comerciale), în timp ce indicatorii construiți pe resurse consumate exprimă preponderent interesele managerilor unităților economice.
Pentru efectuarea unei analize economico-financiare complexe asupra firmei este necesar să se studieze și conceptele specifice economiei de piață precum solvabilitatea, lichiditatea, capacitatea de plată imediată și capacitatea de plată curentă, în vederea unei fundamentări cât mai corecte a deciziilor economice.
2.2 ANALIZA RENTABILITĂȚII PE BAZA PUNCTULUI CRITIC
Metoda punctului critic (sau a pragului de rentabilitate) este o metodă de bază în analiza rentabilității pe produs și a rentabilității pe ansamblul activității, atât în faza de proiectare de noi capacități de prognozare a activității, cât și în analiza capacităților de producție existente. Punctul critic, numit și punct de echilibru sau prag de rentabilitate marchează ace dimensiune a producției la care cheltuielile totale sunt egale cu încasările din vânzarea producției ( nu se obține nici profit, nici pierdere). Nivelul costului și mărimea ratei rentabilității sunt într-o strânsă dependență de raportul dintre cantitățile de produse fabricate și cheltuielile totale de producție. În raport cu dinamica volumului producției, elementele cheltuielilor de producție se grupează în cheltuieli variabile și cheltuieli fixe. Dacă cheltuielile variabile sunt constante ca mărime pe unitatea de produs ( suma lor crește direct proporțional cu volumul producției ), cheltuielile fixe sunt variabile pe unitatea de produs (suma lor fiind constantă, ceea ce înseamnă că ele se reduc odată cu creșterea volumului producției obținute prin îmbunătățirea utilizării extensive a capacității de producție). Această legătură dintre suma cheltuielilor de producție și cantitatea de produse ce trebuie fabricate, astfel încât din încasările obținute să se acopere toate cheltuielile, este evidențiată cu ajutorul punctului critic.
Sistemul de ecuații al punctului critic este:
z = ax
z = bx + c în care:
z = suma veniturilor din prima ecuație și suma cheltuielilor în a doua ecuație (în punctul critic)
a = prețul de vânzare pe unitatea de produs
x = volumul producției
b = cheltuieli variabile pe unitatea de produs
c = suma cheltuielilor fixe
Reprezentarea grafică a punctului critic al rentabilității este următoarea:
Fig. 2.1 Reprezentarea grafică a punctului critic al rentabilității
Abscisa OX = volumul producției (în mii unități)
Ordonata OZ = suma cheltuielilor și suma veniturilor (în mii unități)
Dreapta OV = dreapta încasărilor
Dreapta ZC = dreapta cheltuielilor
Dreapta ZF = nivelul cheltuielilor
Triunghiul OZP reprezintă pierderile
Triunghiul PVC reprezintă profitul
Dreapta OV = z = ax
Dreapta ZC = z = bx + c
Rezolvând sistemul obținem
ax = bx + c
ax – bx = c
x(a – b) = c
c
x =–––
a – b
Aceasta este definiția matematică a punctului critic. În condițiile în care volumul producției trebuie să asigure un anumit profit (Pr), se stabilește următorul sistem de ecuații:
z = ax
z = bx + c + Pr
Rezolvând se obține:
c + Pr
x = ––––-
a -b
Analiza pe baza punctului critic este utilă la proiectarea de noi capacități de producție, la asimilarea de noi produse pentru a dimensiona producția în acord cu cererea pieții și criteriul rentabilității, cât și la stabilirea gradului de utilizare a capacităților existente în raport cu criteriul rentabilității și al cererii. În graficul prezentat anterior se pot trasa și alte drepte cum sunt:
cererea pieții interne și externe;
necesarul de fond de rulment;
cota cheltuielilor pentru C + D (cererea științifică – dezvoltare tehnologică) în costuri.
Toate aceste variabile se studiază pentru a dimensiona rentabilitatea producției. Dacă de pildă se constată că cererea pieții interne se află în stânga punctului critic (zona pierderilor) este necesar ca produsul să fie plasat pe piața externă, deci se cere să fie competitiv (știind segmentul de piață pe care poate fi plasat). Necesarul de fond de rulment variază în raport cu dimensiunile producției, ceea ce presupune să stabilească sursele financiare de acoperire.
Cota cheltuielilor pentru C + D în costuri este un element hotărâtor în asigurarea competitivității produsului, ceea ce presupune în analizelor comparative cu întreprinderi similare, cu performanțele comerciale.
O analiză pe total de activitate (producției) pentru a pune în evidență pragul de rentabilitate se poate desfășura pe baza modelului:
Chf
Y = –––– în care:
1 – %V
Y = veniturilor la nivelul pragului rentabilității (punctul critic)
Chf = suma cheltuielilor fixe (aproximativ egale cu cele indicate)
%V = ponderea cheltuielilor variabile în cele totale
Un asemenea model este foarte util în practică pentru a stabili diagnosticul rentabilității firmei având în vedere dinamica veniturilor și a cheltuielilor fixe și variabile. Principalele avantaje pe care le oferă metoda de analiză a rentabilității pe baza punctului critic sunt:
permite stabilirea dimensiunii la care producția devine rentabilă;
indică volumul producției necesar pentru a obține un cuantum al profitului;
pune în evidență corelațiile dintre dinamica producției, respectiv a veniturilor și dinamica costurilor, grupate în cheltuieli variabile și cheltuieli fixe;
permite determinarea gradului de utilizare a capacității de producție în corelație cu un anumit cuantum urmărit al profitului;
oferă posibilitatea unui grad de dependență între curba profitului și o serie de alte curbe cum sunt: producția, cererea, fondul de rulment;
în corelații cu ciclul de viață al produsului oferă posibilitatea corelării profitului cu variația cererii și a celorlalte curbe menționate anterior.
2.3.FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ EVOLUȚIA RENTABILITĂȚII
Creșterea rentabilității presupune întotdeauna o majorare a profitului brut și net la un moment dat, deci raportat la resursele alocate de întreprindere sau agentul economic. Ea trebuie să îi stimuleze pe aceștia la realizarea unui program de producție și adaptarea rapidă a lui la cerințele pieței. Prin urmare, o sporire a rentabilității întreprinderilor românești apare ca o interrelație cu rol dublu : pe de o parte, menținerea evoluției și dezvoltării capacității performante a lor, iar pe de altă parte, acoperirea continuă a trebuințelor economiei naționale în ansamblul său. Un asemenea scop devine credibil mai întâi printr-o confruntare a utilității produselor fabricate de întreprinderile autohtone cu nevoile sociale reale.
De asemenea, rentabilitatea, ca cerință presantă, obligă întreprinderile să asigure folosirea cu randament ridicat a factorilor de producție ( participanți și combinați ).
Datorită unei concurențe destul de dure, pe piața apare imperativul realizării unor bunuri de calitate superioară cu un nivel tehnic corespunzător. Pentru obținerea maximului de efect cu un minim de efort, întreprinzătorii și managerii vor selecta cu prioritate factorii care generează concomitent majorarea masei profitului și a ratei profitului. Apoi, fiecare întreprindere va aprecia în funcție de timp și de intensitatea realizării obiectivului urmărit, care sunt factorii și căile de creștere a rentabilității.
Așadar, pentru a spori masa profitului întreprinderile vor influența direct reducerea costurilor mărfurilor sau serviciilor executate cu acțiuni și măsuri de încadrare a nivelului costului sub limita prețului pieței.
În cadrul economiilor moderne, formarea prețului de vânzare nu depinde numai de întreprindere (prin crearea ofertei) cât, mai ales, de trebuințele și comportamentul cumpărătorului (manifestare prin cerere). Prin urmare, cu ajutorul prețului „se estimează rentabilitatea activității întreprinderii definită prin profit ”. În asemenea situație, prețul se formează în confruntarea celor două mărimi complexe, oferta și cererea, la care se adaugă concurența. Întreprinderile din țara noastră, pentru a putea decide asupra prețului și asupra cantităților pe care urmează să le producă, trebuie să fie în permanență preocupate de calea cea mai sănătoasă „ de a micșora costurile, cât și de a cunoaște cererea și concurența „.
Sporirea rentabilității întreprinderilor în concordanță cu exigențele concurenței impuse de piața generată de numeroși factori, dintre care cei mai importanți sunt:
Creșterea volumului producției marfa fabricată;
Reducerea costurilor și producției;
Calitatea producției și a serviciilor;
Nivelul prețurilor de vânzare a produselor;
Accelerarea vitezei de rotație a capitalului întreprinderii.
A)Creșterea volumului producției marfă fabricată
Întreprinderile acționează în vederea maximizării profitului prin intermediul majorării nivelului producției. Ea devine rentabilă numai dacă realizează un anumit nivel optim de producției, care să îi asigure o cifră de afaceri corespunzătoare și să obțină o masă a profitului (brut sau net) ridicată. Pe lângă acest fapt, ea trebuie să acționeze permanent asupra reducerii costurilor totale și în special asupra diminuării costurilor variabile. Așadar o alegere a producției optime are în vedere, în primul, maximizarea profitului întreprinzătorului.
În zilele noastre, producătorii dispun de mijloace moderne de programare liniară, cu ajutorul cărora să se decidă asupra unei variante raționale de producție în funcție de resursele lor și de prețurile bunurilor și serviciilor vândute. Dualitatea dintre folosirea resurselor care limitează producția și formarea prețurilor de către piață ajunge la un nivel de principiu care constrânge întotdeauna rentabilitatea întreprinderii. În consecință, principiul dualității „ apare ca deosebit de relevant pentru analiza practică a comportamentului producătorului interesat în alegerea variantei optime de producție care să-i asigure în viitor maximizarea profiturilor”. Deci, producătorul rațional urmărește mai întâi interrelațiile dintre variabilele costurilor de producție și obținerea profitului concomitent cu necesitatea cunoașterii limitei de la care începe să apară profit într-o activitate inițială.
Punctul care marchează acea dimensiune a producției la care cheltuielile totale sunt egale cu încasările totale din vânzarea producției (nu se obține nici un profit, nici nu rezultă pierderi) unei întreprinderi este considerat „punct mort” sau prag de rentabilitate. Acesta ne arată volumul producției sau valoarea cifrei de afaceri de la care activitatea întreprinderii începe să genereze profit. El devine o metodă de analiză a rentabilității unui agent economic care semnalarea unei particularități în activitatea lui și anume:
În practică, ea se subordonează unei activități de combinare a factorilor de producție.
Stabilirea unei dimensiuni de la care producția devine rentabilă;
Indicarea volumului producției necesare pentru a realiza un anumit cuantum al profitului;
Evidențierea interrelației dintre dinamica producției și dinamica costurilor totale (grupate în costuri fixe și costuri variabile)
Termenul mai este cunoscut și ca „punct critic” sau sub numele de „punct de echilibru”.
Adevăratul punct critic se exprimă prin relațiile:
qr x PV = încasări totale = CPT,
Pr=0,
Încât:
CPT
PV=––––– = CPM
qr
Unde:
qr – cantitatea de produse necesare pragului de rentabilitate;
CPT – încasări totale.
Determinarea pragului de rentabilitate a variației producției, în funcție de evoluția costului total, a costului variabil și a prețului de vânzare se poate efectua prin două modalități : una liniară și una neliniară.
Adaptarea metodei liniare se justifică în situația când costul variabil este influențat direct proporțional de volumul producției. Elementele care generează relații liniare în raport cu evoluția producției în acest caz sunt încasările totale, costurile totale, costurile variabile și fixe.
Baza relației de calcul a pragului de rentabilitate pornește de la ecuația simplă:
qr x PV = CPT
Această formulă arată că valoarea încasărilor întreprinderii „qr x PV” pentru o activitate trebuie să fie egală cu valoarea costurilor totale „CPT” efectuate de întreprindere pentru obținerea încasărilor.
Dacă qr x PV = CPT, iar CPT = CPF + CPV, în care CPF = CPVM x qr și înlocuindu-se în relația de egalitate, rezultă că:
qr x PV = CPF + CPVM x qr;
qr x PV – qr x CPVM = CPF
qr x (PV – CPVM) = CPF,
Unde:
CPF
qr = –––––––-
PV – CPVM
Nivelul lui qr reprezintă volumul critic al producției care trebuie realizat la un prag de rentabilitate critic denumit și „punct critic”.
Opțiunea pentru metodă este cerută de condițiile concrete – reale în care își desfășoară activitatea întreprinderea sau agentul economic. La nivelul întreprinderii costul variabil are întotdeauna elemente care se dezvoltă proporțional, dar și unele care au o evoluție neproporțională față de variația volumului producției. Parcurgerea neproporțională a costului variabil imprimă și costului total un mers neliniar. Așadar, curba costului total va urma o evoluție neliniară.
Metoda neliniară reflectă faptul că orice întreprindere devine un prag al rentabilității inferior și un prag al rentabilității superior mărginit de zona profitului. Ea semnalează prezența a două zone de pierderi : în condițiile în care volumul producției este redus și când costurile totale devin mai mari decât încasările totale; sau la existența unui volum de producție prea ridicat unde încasările din vânzarea producției nu recuperează cheltuielile totale efectuate ca urmare a acțiunii legii randamentelor descrescânde. Rezultă că agenții economici și managerii vor obține profit numai în cazul în care producția se situează între cele două limite ale pragului rentabilității (inferior și superior).
B)Reducerea costurilor de producție este un factor major de sporire a rentabilității întreprinderii. Întreprinderile, prin cunoașterea structurii elementelor de cheltuieli consumate proporțional și neproporțional, adoptă măsuri de reducere a lor după cerințele pieței. Direcțiile de acțiune în vederea reducerii costului sunt:
Negocierea și obținerea unor prețuri de cumpărare a factorilor de producție la niveluri cât mai mici;
Stabilirea unor stocuri optime sau reducerea lor până la o limită posibilă (fără a periclita stocurile de siguranță);
Diminuarea consumurilor specifice cu apelarea benefică la substituirea unor materiale;
Diminuarea cheltuielilor cu salariile pe unitate de produs prin creșterea mai rapidă a productivității muncii față de salariul mediu;
Reducerea cheltuielilor de fabricație;
Scăderea cheltuielilor de exploatare a utilajelor;
Efectuarea eficientă a cheltuielilor de dezvoltare;
Reducerea cheltuielilor de depozitare, de desfacere;
Reducerea cheltuielilor de administrare și de publicitate, etc.
C) Calitatea producției
Economia de piață este și o economie a calității produselor și serviciilor. Agenții economici în debutul lor către economia de piață, trebuie să înțeleagă că nu este suficient „să produci pentru a produce”, respectiv „să cumperi pentru a vinde”. Mai întâi de toate trebuie să răspunzi la nevoile pieții: cantitate, varietate sortimentală, preț. Competiția între agenții economici se desfășoară în principal pe aceste coordonate..
Pentru a asigura o sferă mai largă de cuprindere a conceptului calității, în definiție se utilizează termenul de entitate. În accepțiunea standardului, o entitate poate fi, de exemplu, o activitate sau un proces, un produs, organizație, sistem, persoană sau o combinație a acestora.
Standardul ISO 8402 definește unele caracteristici ale entităților:
☞ siguranța în exploatare (" dependebility") este caracteristica prin care se exprimă disponibilitatea entităților și facturilor care o determină: fiabilitatea, mentenabilitate și mentenanță .
☞ compatibilitatea ("compatibility") este definită care reprezentând atitudinea entităților de a putea fi utilizate împreună, în condiții specifice, pentru a satisface cerințe pertinente.
☞ interschimbabilitatea ("interchangeability") reprezintă aptitudinea unei entități de a putea fi utilizată fără modificări, în locul alteia, pentru a satisface același cerințe. Interschimbabilitatea este de două feluri: principală și dimensională.
☞ securitatea ("safety") este definită ca fiind starea în care riscul unor daune corporale sau materiale este limitat la un nivel acceptabil Potrivit standardului ISO 8402 managementul calității reprezintă "ansamblu activităților funcției generale de management, care determină politica în domeniul calității, obiectele și responsabilitățile și le implementează în cadrul sistemului calității, prin mijloace cum ar fi planificarea. ținerea sub control, asigurarea și menținerea calității".
Potrivit standardului ISO 8402 managementul calității reprezintă "ansamblu activităților funcției generale de management, care determină politica în domeniul calității, obiectele și responsabilitățile și le implementează în cadrul sistemului calității, prin mijloace cum ar fi planificarea. ținerea sub control, asigurarea și menținerea calității".
Fiecare din funcțiunile întreprinderii trebuie să urmărească, în opinia sa, îndeplinirea obiectivelor operaționale: obținerea unor produse de calitate corespunzătoare cerințelor, în cantitatea solicitată, la termenul convenit, care să fie disponibile la locul sau pe piața dorită. în condițiile unor costuri minime. Prin urmare, managementul calității este parte integrantă a managementului întreprinderii.
Principiile managementului calității:
Focalizarea către client
Organizația depinde de clienții săi și din acest motiv trebuie să înțeleagă cerințele prezente și viitoare ale acestora, asigurând satisfacerea lor și depășirea așteptărilor clienților.
Aplicarea principiului "focalizarea către client" implică :
* înțelegerea tuturor nevoilor și așteptărilor clienților cu privire la produse și servicii, caracteristicile acestora, preț, etc.;
* asigurarea unui echilibru între modul de abordare a nevoilor clienților și a celorlalte părți interesate ( proprietari, personalul organizației, furnizori, comunitatea locală, societatea în general);
* comunicarea acestor nevoi și așteptări în întreaga organizație;
* evaluarea satisfacției clienților pentru îmbunătățirea continuă a rezultatelor;
* managementul relațiilor cu clienții;
Leadership
Liderii asigură concordanța dintre scopul și mediul intern al acesteia. Ei trebuie să creeze un asemenea mediu în care oamenii se pot implica total pentru realizarea obiectivelor organizației;
Aplicarea acestui principiu presupune :
* atitudine proactivă și exemplu personal;
* înțelegerea schimbărilor intervenite în mediul extern și răspuns la aceste schimbări;
* luarea în considerare a cerințelor clienților, furnizorilor, comunității locale și a societății în ansamblu;
* stabilirea sistemului de valori și a normelor etice care să fie respectate la toate nivelurile organizației ;
* asigurarea unui climat de încredere, eliminând frica;
* asigurarea resurselor și a libertății de acțiune necesare pentru întregul personal, astfel încât acesta să-și desfășoare activitatea cu responsabilitate;
* încurajarea și recunoașterea contribuției lucrătorilor;
* promovarea unei comunicări deschise și oneste;
* educarea, instruirea și antrenarea întregului personal;
* stabilirea obiectivelor organizației ;
* implementarea strategiilor necesare pentru realizarea acestor obiective.
Implicarea personalului
Lucrătorii de la toate nivelurile reprezintă elementul central al unei organizații și implicarea lor totală permite ca abilitățile lor să fie valorificate pentru maximizarea beneficiului organizației.
Aplicarea acestui principiu presupune :
* asumarea răspunderii pentru rezolvarea problemelor ;
* implicare activă în identificarea oportunităților de îmbunătățire;
* punerea în valoare a competențelor, cunoștințelor și experienței;
* împărtășirea cunoștințelor și a experienței în cadrul echipelor și grupelor de lucru;
* concentrare asupra satisfacerii nevoilor clientului;
* dezvoltarea unui spirit creativ în definirea viitoarelor obiective ale organizației;
* o mai bună reprezentare a organizației în relația cu clienții, comunitatea locală și societatea în general;
* obținerea de satisfacții urmare a muncii desfășurate;
* dezvoltarea sentimentului de mândrie de a aparține organizației.
Abordare procesuală
Atunci când activitățile organizației sunt abordate ca un proces, rezultatul dorit poate fi obținut în condiții mai eficiente.
Aplicarea acestui principiu presupune:
* definirea proceselor pentru obținerea rezultatului dorit;
* identificarea și evaluarea datelor de intrare și de ieșire ale proceselor;
* identificarea interfețelor proceselor cu entitățile funcționale ale organizației;
* evaluarea riscurilor posibile, a consecințelor și impactului proceselor asupra clienților, furnizorilor și altor părți interesate, cu privire la procesele respective.
Abordare sistemică
Identificarea, înțelegerea și conducerea sistemului de procese intercorelate ale organizației pentru realizarea obiectivelor stabilite, contribuie la asigurarea eficacității și eficienței acesteia.
Aplicarea acestui principiu presupune:
* definirea sistemului de procese prin identificarea sau dezvoltarea proceselor cu impact asupra realizării obiectivelor definite;
* structurarea sistemului de procese pentru a realiza obiectivele în modul cel mai eficient;
* îmbunătățirea continuă a sistemului de procese, luând în considerare rezultatele măsurătorilor și evaluărilor cu privire la acest sistem;
* stabilirea resurselor critice pentru desfășurarea activităților;
Îmbunătățire continuă
Îmbunătățirea continuă ar trebui să fie un principiu de bază al organizației. Aplicarea acestui principiu presupune:
* îmbunătățirea continuă a proceselor și produselor, aceasta reprezentând o preocupare constantă pentru fiecare persoană din cadrul organizației;
* aplicarea conceptelor de bază ale îmbunătățirii continue pentru a asigura îmbunătățiri substanțiale;
* evaluarea periodică a criteriilor de excelență stabilite pentru a identifica zonele în care trebuie operate îmbunătățiri, în perspectivă;
* promovarea activităților bazate pe prevenire;
* educarea și instruirea fiecărui lucrător astfel încât să poată utiliza tehnicile și instrumentele specifice îmbunătățirii continue.
Luarea deciziilor pe bază faptică
Deciziile trebuie să se bazeze pe analiza datelor și informațiilor.
Aplicarea acestui principiu presupune :
* colectarea datelor și informațiilor relevante cu privire la obiectivele stabilite;
* luarea măsurilor necesare pentru ca datele și informațiile să fie suficient de clare, disponibile și accesibile;
* analiza datelor și informațiilor utilizând metode corespunzătoare;
* înțelegerea rolului metodelor statistice în analiza datelor și informațiilor;
* luarea deciziilor și întreprinderea măsurilor necesare, atât pe baza rezultatelor unor analize logic argumentate, cât și pe baza experienței și intuiției.
Relații reciproc avantajoase cu furnizorii
O anumită organizație și furnizorii săi depind unii de alții, astfel încât stabilirea de relații reciproc avantajoase între cele două părți nu poate decât să influențeze în sens pozitiv capacitatea lor de a satisface cerințele clienților.
Aplicarea acestui principiu presupune:
* identificarea și selectarea furnizorilor principali;
* stabilirea unor asemenea relații cu furnizorii, care să armonizeze obținerea unui câștig pe termen scurt cu necesitatea asigurării de avantaje pe termen lung pentru organizație și pentru societate în general;
* asigurarea unui sistem deschis și clar de comunicare între organizație și furnizorii acesteia;
* înțelegerea clară a nevoilor clienților, în relația cu furnizorii;
* comunicarea planurilor viitoare ale organizației, furnizorilor acesteia;
* recunoașterea rezultatelor și a progreselor înregistrate de furnizori.
D) Nivelul prețurilor de vânzare a produselor
Când se urmărește ca o întreprindere să fie rentabilă este necesar ca prețul de vânzare a bunurilor comercializate să fie cât mai mare față de costul mediu sau de oportunitate. Înseamnă că întreprinzătorii cunosc cerințele pieței, gradul de saturare (cu bunuri) a pieței, veniturile cumpărătorilor și structura prețurilor cu influențele lor.
La formarea prețurilor care să asigure profit maxim la nivelul întreprinderii se va porni de la fundamentarea lor ca prețuri de ofertă pregătite pentru negociere, apoi aplicarea fermă a prețurilor negociate în cadrul tranzacțiilor și , de asemenea, o actualizare a acestora în termeni legali, justificate de influențele care apar asupra costului total. Abandonarea costului de bază de negociere și formarea prețurilor a fost și încă este , din păcate, posibilă în perioada de tranziție abuzându–se de o situație conjuncturală nefavorabilă a consumatorilor. În schimb , ea nu este acceptată într-o economie echilibrată, unde concurența impune „formarea liberă a prețurilor”. Prețurile și tarifele structurate distinct de costurile care le-au generat duc la diminuarea consumului, a cifrei de afaceri și implicit a rentabilității.
Adevăratele cauze care permit agenților economici să practice majorări de prețuri nejustificate sunt controlul insuficient și necorespunzător privind aplicarea reglementărilor legale în acest sens. De aceea, întreprinzătorul și managerul se află în fața unei problematici destul de complexe. Pe de altă parte, ei trebuie să-și concentreze eforturile pentru situarea prețurilor la nivel redus, cu o supraveghere severă a structurii prețului, excluzând din cadrul costului cheltuielile neidentificabile, cele care reflectă risipa, nepriceperea etc. „Este legal și oportun ca cei care achiziționează produsul să nu suporte cheltuielile de acest gen prin plata prețului”. Iar pe de altă parte, aceeași manageri au datoria să semnaleze ponderile mari în prețuri a cheltuielilor datorate cu plata obligațiilor la bugetul de stat și alte instituții. Asemenea cheltuieli sporite în produsele românești le fac nerentabile, nu pot fi separate concurenței externe, iar piața noastră preferă importul.
Este firesc să se urmărească avantajele cumpărătorului, adoptându-se măsuri pentru reducerea costului la produsele interne și nu majorarea prețurilor la cel de import. Toate întreprinderile performante din occident împreună cu managerii lor au drept scop pentru a ajunge profitabile :mărirea cifrei de afaceri și a consumului în favoarea cumpărătorului.
E) Accelerarea vitezei de rotație a capitalului
Generează efecte pozitive asupra rentabilității întreprinderii. Printre aceste efecte este de menționat rolul volumului capitalului avansat care, fără o majorare a lui, poate determina o producție mare cu un profit mare. Acest lucru echivalează cu eliberarea de resurse financiare sporite necesare investițiilor sau pentru modernizări ale activelor fixe sau posibilități multiple de fructificare a lor pe alte căi legale, comerciale. Apelarea la o asemenea cale necesită efortul din partea managerilor, regăsite în sistemul de aprovizionare, producție, comercializare fără a buza în obținerea profitului. Întreprinderile rentabile trebuie să ofere spre vânzare mărfuri cerute de piață în cantități și calități corespunzătoare. Producția nu este absorbită de piață și nu recuperează din încasările realizate suma cheltuielilor efectuate va fi sistată pentru a nu amplifica pierderile.
În situația încetinirii vitezei de rotație a capitalurilor în locul dobândirii unui profit ca recompensă pentru activitatea depusă ce ar echilibra financiar întreprinderea, se ivește un fenomen invers de blocare a capitalului, prin apariția stocurilor supra necesare, ce scad valoarea producției vândute și a încasărilor, cu o diminuare a cifrei de afaceri și implicit a puterii sale competitive.
În practica economică, toți acești factori acționează direct asupra dinamicii ratei de rentabilitate. Modul de manifestare și eficiență a lor este influențat concomitent și de acțiunea și de calitatea altor factori care sunt apreciați ca fiind indirecți: eficiența învățământului, sistemul de ocrotire a sănătății, eficiența acumulării investițiilor și cercetării științifice, eficiența utilizării factorilor de producție. Gradul de interdependență a factorilor direcți și indirecți se manifestă în practica economică într-un mod riguros ceea ce determină considerarea rentabilității ca o expresie globală și sintetică a eficienței economice.
CAPITOLUL III
ANALIZA RENTABILITĂȚII ECONOMICO -FINANCIARE LA S.C. „ RAFISERV PETROBRAZI”S.A.
3.1 PREZENTAREA SOCIETĂȚII COMERCIALE
" RAFISERV PETROBRAZI" S.A.
Scurt istoric al societății RAFISERV PETROBRAZI S.A.
Evoluția în timp a fost următoarea :
1934 – Înființarea Rafinăriei Brazi , cu o capacitate de prelucrare de 300.000 tone titei / an , obținându-se un număr de 16 produse la acea data.
1962 – 1978 – se construiesc numeroase instalatii petrochimice , ceea ce a făcut ca , la acea data , combinatul petrochimic sa devina un complex de mare capacitate si randament , cu o valorificare superioară a materiei prima de bază prin introducerea unei chimizări avansate si obținerea unor noi fracțiuni de hidrocarburi.
1973 – în baza H.C.M.nr.367 din 09.04.1973 privind organizarea centralelor industriale a unităților asimilate acestora , precum și a unor întreprinderi de stat , a fost înființată Centrala Industrială de Rafinării și Petrochimie (C.I.R.P.) Brazi , grefată pe Combinatul Petrochimic Brazi .
– prin H.G. nr.1272 din 08.12.1990 se hotărăște desființarea C.I.R.P. și în baza legii 31 din 1990 se înființează societatea comercială pe acțiuni PETROBRAZI S.A.
2003 – ca urmare a procesului de externalizare a activităților auxiliare ale societății comerciale PETROBRAZI S.A., activitatea de service pentru platforma de producție a produselor petroliere revine S.C. RAFISERV PETROBRAZI S.A.
Prezentarea generală a societății RAFISERV PETROBRAZI S.A.
Denumirea societății este : S.C.RAFISERV PETROBRAZI S.A.
S.C.RAFISERV PETROBRAZI S.A. este persoană juridică română având forma juridică de societate comercială pe acțiuni, cu capital majoritar privat. Societatea își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și prevederile contractului și statutului societății.
Sediul societății este în România, județul Prahova, localitatea Brazi , în apropiere de municipiul Ploiești .
Scopul societății este desfășurarea unei activități eficiente în domeniul asigurării mentenanței și deservirii instalațiilor de producere a produselor petroliere și în domeniul comerțului în concordanță cu obiectul de activitate aprobat prin statut.
Obiectul de activitate al societății constă în:
executarea de construcții industriale și civile ;
realizarea activității de întreținere, reparații și mentenanță pentru instalațiile de procesare și rafinare a produselor petroliere ;
efectuarea de revizii planificate pentru platformele de producere a produselor petroliere ;
realizarea de confecții metalice ;
cercetare științifică și dezvoltare tehnologică ;
informatică și prelucrare automată a datelor ;
proiectare tehnologică ;
analize de laborator pentru produse chimice și petrochimice;
transport căi ferate pentru țițeiul din zonă ;
transport auto ;
spălătorie chimică ;
prelucrare mase plastice și cauciuc ;
asistență medicală , alte servicii sociale pentru salariații proprii;
service , asistență tehnică , consulting în țară și în străinătate pentru domeniul de profil.
Societatea comercială “RAFISERV PETROBRAZI” S.A. are ca obiectiv principal de activitate producția de rezervoare, cisterne și containere metalice, societatea desfășurând și alte activități care sunt prevăzute în Actul Constitutiv al societății, cu respectarea legislației în vigoare.
Produsele și serviciile de bază ale societății sunt :
Confecții utilaje și piese schimb ;
Lucrări întreținere, reparații curente și capitale, revizii generale la instalații și utilaje tehnologice ;
Lucrări întreținere, reparații curente și capitale, revizii generale la utilaje și instalații electrice ;
Lucrări întreținere, reparații curente și capitale, revizii generale la instalații și aparate de măsură și control ;
Prestări servicii transport auto și utilaje de ridicat ;
Lucrări si servicii de proiectare ;
Vânzări de mărfuri.
În tabelul de mai jos se poate observa modul în care fiecare din activitățile prezentate mai sus au contribuit la realizarea cifrei de afaceri a societății în perioada analizată :
Ponderea activităților societății în cifra de afaceri (%)
Tabel nr.: 3.1
Capitalul social total este de 409.395 RON, împărțit în 163.758 acțiuni nominative în valoare nominală de 2,50 RON fiecare, în totalitate subscrise de acționari; capitalul social este vărsat în întregime . Din ianuarie 2006, pachetul majoritar de acțiuni a fost preluat de către S.C. PETROM S.A., înaintea acestui moment capitalul social fiind împărțit, în proporții egale, între Asociația Salariaților din PETROM „Petrom” și persoane fizice.
Organul de conducere al societății este Adunarea Generală a Acționarilor, care decide asupra activității acesteia și asigură politica ei economică și comercială.
Adunările generale ale acționarilor sunt ordinare și extraordinare. Societatea este administrată de către Consiliul de Administrație, compus din 3 administratori aleși de AGA pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de a fi aleși pe noi perioade de 4 ani. Consiliul de Administrație este condus de un președinte. Consiliul de Administrație are, în principal, următoarele atribuții :
alege președintele și vicepreședintele Consiliului de Administrație;
numește secretarul Consiliului de Administrație;
numește directorii executivi și aprobă șefii de servicii și birouri, la propunerea directorilor executivi;
stabilește competențele directorilor executivi;
angajează și concediază personalul și stabilește drepturile și obligațiile acestuia, la propunerile directorilor executivi și/sau șefilor de servicii/birouri;
aprobă îndatoririle și responsabilitățile personalului societății pe compartimente;
analizează și aprobă salarizarea personalului angajat;
stabilește indemnizația secretarului Consiliului de Administrație;
aprobă operațiile de cumpărare de bunuri la un preț care să nu depășească 20% din capitalul social;
aprobă încheierea de contracte de închiriere;
stabilește tactica și strategia societății, precum și structura organizatorică;
supune anual AGA, în termen legal de la încheierea exercițiului economico-financiar, raportul cu privire la activitatea societății, bilanțul și contul de profit și pierdere pe anul precedent, precum și proiectul de buget al societății pe anul în curs;
rezolvă orice alte probleme stabilite de Adunarea Generală a Acționarilor;
Societatea are 3 cenzori aleși de către Adunarea Generală a Acționarilor. Durata mandatului cenzorilor este de 3 ani, putând fi realeși la expirarea mandatului lor; numărul cenzorilor este impar. Cenzorii trebuie să fie acționari, cu excepția cenzorilor contabili.
Durata societății este nelimitată.
3.1.1. NIVELUL ȘI EVOLUȚIA CHELTUIELILOR
Activitățile desfășurate de unitățile patrimoniale produc modificări cantitative si calitative în masa patrimoniala prin consumuri și plăți ce sunt denumite „cheltuieli”.
Cheltuielile reprezintă sumele sau valorile plătite sau de plătit pentru:
– consumuri de bunuri materiale;
– plata lucrărilor executate și serviciilor prestate de terți;
– cheltuieli cu personalul angajat;
– plata unor obligații legale sau contractuale.
Pentru stabilirea rezultatului exercițiului financiar, în categoria cheltuielilor se mai cuprind amortizările și provizioanele constituite de unitate, ca și cheltuieli cu impozitul pe profit.
Efectuarea cheltuielilor presupune mai multe etape succesive sau simultane în timp:
– angajarea – se produce în momentul în care se contractează obligația bănească generatoare de plăți sau consumatoare de resurse;
– consumul – folosirea efectivă a resurselor materiale;
– plata – achitarea sumei pentru bunurile achiziționate sau pentru un impozit datorat;
– imputarea – repartizarea cheltuielilor asupra rezultatelor obținute.
Având în vedere momentul angajării lor, cheltuielile sunt grupate în contabilitatea financiară astfel:
– cheltuieli constate în momentul plății lor – înregistrate cu conturile de trezorerie;
– cheltuieli angajate cu plata ulterioară – înregistrate în corespondență cu conturile de terți;
– cheltuieli calculate contabil – pentru a înregistra deprecieri reversibile sau ireversibile pentru care se calculează și înregistrează amortizarea.
Contabilitatea financiară reflectă cheltuielile grupate pe elemente de calculație într-o structură diferențiată în raport cu natura activităților pe care le ocazionează și natura resurselor consumate, astfel:
a)cheltuieli de exploatare care cuprind:
– cheltuieli privind consumurile de materii prime, materiale auxiliare, combustibil, ambalaje, piese de schimb și alte materiale consumabile, costul de achiziție al materialelor nestocate, trecute direct asupra cheltuielilor, costul de achiziție al energiei și al apei consumate, costul de achiziție al animalelor și păsărilor, costul mărfurilor vândute;
– cheltuieli cu amortizările grupate în funcție de natura cheltuielilor, cuprinzând amortizarea imobilizărilor necorporale si corporale;
– cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți și întreținere și reparații, redevențe, locații de gestiune și chirii și cercetării, inclusiv sumele plătite pentru contractele de cercetare, cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate, transportul de bunuri si personal;
– cheltuieli cu impozitele, taxele și vărsămintele asimilate, suportate de unitatea patrimonială (impozitul pe clădiri), taxe si vărsăminte asimilate (taxa pentru folosirea terenurilor, taxa asupra mijloacelor de transport);
– cheltuieli cu personalul –cuprind salariile si alte drepturi de personal, asigurările sociale si pentru ajutorul de șomaj, cheltuieli cu pregătirea si perfecționarea profesională și alte cheltuieli cu personalul;
– alte cheltuieli de exploatare (pierderi din creanțe și alte cheltuieli de exploatare);
b)cheltuieli financiare care cuprind: pierderile din creanțe legate de participații, pierderile din vânzarea titlurilor de plasament, diferențele nefavorabile de curs valutar din operațiile curente si disponibilitățile în devize, dobânzile aferente împrumuturilor primite;
c)cheltuieli excepționale –reprezintă acele cheltuieli care nu sunt legate de activitatea normală, curentă a unității patrimoniale si se referă la:
– cheltuieli privind operațiuni de gestiune (despăgubiri, amenzi, lipsuri de inventar, donații, subvenții acordate, pierderi din diverși debitori);
– cheltuieli privind operațiuni de capital (valoarea contabilă a imobilizărilor cedate și alte cheltuieli excepționale);
d)provizioane care cuprind:
– provizioane pentru riscuri si cheltuieli;
– provizioane pentru deprecieri privind imobilizări, stocuri și producție în curs de execuție, creanțe și titluri de plasament;
Provizioanele sunt necesare având în vedere că în economia de piață se pot produce riscuri inerente proceselor și fenomenelor economice și răspund principiului prudenței.
e)cheltuieli cu impozitul pe profit calculat potrivit legii.
Voi prezenta în continuare evoluția cheltuielilor pe o perioadă de 3 ani la S.C.RAFISERV PETROBRAZI S.A.
Nivelul, structura și evoluția cheltuielilor în perioada 2003-2005
Tabel nr.: 3.2 (RON)
Sursa: evidența contabilă și indicatori economico-financiari ai S.C. RAFISERV PETROBRAZI
fig. nr. 3.1 Dinamica cheltuielilor în perioada 2003-2005
Se constată că de-a lungul anilor ponderile cheltuielilor din exploatare a crescut, același fenomen având loc și pentru ponderea cheltuielilor financiare, în principal ca urmare a contractării unor contracte de leasing în vederea achiziționării de active.
Se observă că nivelul cheltuielilor din exploatare a crescut, rezultând un indice de creștere de aproximativ 2,07 între anii 2003-2004 si 1,37 între anii 2004-2005.
„Indicii prețurilor de consum” (respectiv indicii de inflație) comunicați de Institutul Național de Statistică și Studii Economice din România a avut următoarea evoluție în perioada 2002-2005:
– la data de 31.12.2002 indicele de inflație a fost de 117,8% față de 31.12.2001;
– la data de 31.12.2003 indicele de inflație a fost de 114,1% față de 31.12.2002;
– la data de 31.12.2004 indicele de inflație a fost de 109,3% față de 31.12.2003;
– la data de 31.12.2005 indicele de inflație a fost de 108,6% față de 31.12.2004;
Dacă ținem cont de nivelul inflației pe perioada analizată, se constată faptul că societatea a înregistrat indici de creștere mai mari în raport cu indicii de inflație.
Cheltuielile de exploatare au înregistrat creșteri datorită creșterii nivelului cheltuielilor materiale si a celor cu materiale consumabile , aceste creșteri de prețuri la materii prime, materiale datorându-se indicelui de inflație existent în perioada respectivă. Această creștere s-a datorat prețurilor ridicate pentru achiziției materialelor consumabile, în special carburanți.
3.1.2. NIVELUL SI EVOLUȚIA VENITURILOR
Din activitatea unităților economice se obțin venituri reprezentate de sumele sau valorile încasate sau de încasat din: livrările de bunuri, executarea de lucrări, prestările de servicii, executarea unei obligații legale sau contractuale din partea terților, venituri excepționale.
Pentru determinarea rezultatului financiar se cuprind veniturile din diminuare sau anularea provizioanelor, venituri din producția stocată, venituri din producția de imobilizări, venituri din prețul de vânzare al activelor cedate.
Crearea veniturilor presupune următoarele momente:
– producția este momentul creării rezultatului ca produs al activității consumatoare de resurse si se concretizează în produse finite, semifabricate sau producție in curs de execuție;
– facturarea sau vânzarea pe credit, moment în care dreptul de proprietate se transferă de la vânzător la client;
– încasarea este primirea contravalorii rezultatului vândut;
– încorporarea este realizată contabil prin decontarea veniturilor în rezultate.
Având în vedere momentul formării lor, veniturile pot fi grupate astfel:
– venituri constate în momentul încasării lor, care se înregistrează în corespondența cu conturile de trezorerie;
– venituri angajate a căror încasare se realizează ulterior înregistrarea lor, si se înregistrează în corespondența cu conturile de terți;
– venituri calculate contabil fără a angaja o încasare așa cum sunt veniturile din provizioane.
Contabilitatea financiară la S.C.RAFISERV PETROBRAZI S.A. grupează veniturile pe categorii de venituri după natura lor astfel:
a)venituri din exploatare care cuprind:
– venituri din vânzarea produselor, mărfuri, lucrărilor executate sau servicii prestate, aceste venituri se înregistrează în contabilitate în momentul predării bunurilor către cumpărători, al livrării lor pe baza facturii;
– venituri din producția stocată, reprezintă variația stocurilor între costurile de producție al stocurilor de produse și producție în curs de execuție de la sfârșitul perioadei și valoarea stocurilor inițiale ale produselor;
– venituri din producția de imobilizări, reprezentând costul lucrărilor și cheltuielilor efectuate de unitatea economică însăși;
– venituri din subvenții de exploatare, reprezentând subvențiile primite pentru acoperirea diferențelor de preț și pentru acoperirea pierderilor, precum și alte subvenții de care beneficiază unitatea economică din partea statului, a altor unități economice;
– alte venituri din exploatarea curentă cuprinzând venituri din creanțe recuperate;
b)venituri financiare cuprinzând :venituri din participații, venituri din alte imobilizări financiare, venituri din creanțe imobilizate, venituri din titluri de plasament, venituri din diferențe de curs valutar, venituri din dobânzi;
c)venituri extraordinare, reprezentând acele venituri care nu sunt legate de activitatea normal, curentă a unității economice și se referă la despăgubiri și penalități încasate, subvenții pentru investiții virate la rezultatul exercițiului;
d)venituri din diminuarea sau anularea provizioanelor, în cazurile în care nu se mai justifică menținerea lor.
Conform noilor reglementări cuprinse în OMFP nr. 94/2000 și nr. 306 /2002, pentru aprobarea Reglementărilor contabile coordonate cu directivele europene, veniturile extraordinare se referă la acele venituri rezultate din compensațiile primite pentru cheltuielile sau pierderile din calamități sau alte evenimente extraordinare (subvențiile primite pentru reamplasarea activităților productive în zone defavorizate sau pentru decongestionarea zonelor urbane aglomerate, precum și ca despăgubire pentru exproprierea unor active pentru o cauză de utilitate publică), desființându-se din planul de conturi grupa „cheltuielilor excepționale”.
Nivelul, structura și evoluția veniturilor în perioada 2003-2005
Tabel nr.: 3.3 (RON)
Sursa: documentele economico-financiare ale S.C. RAFISERV PETROBRAZI S.A.
fig. nr. 3.2 Dinamica veniturilor în perioada 2003-2005
Creșterea veniturilor totale se datorează preponderent creșterii veniturilor din exploatare, devansând nivelul inflației fapt pozitiv deoarece reflectă efortul propriu al societății comerciale. Se remarcă un aspect pozitiv, respectiv acela că: veniturile totale au crescut în principiu pe seama producției realizate, veniturile din vânzări de mărfuri influențând într-o unică măsură creșterea veniturilor din exploatare. Veniturile financiare înregistrează totuși o creștere treptată de-a lungul perioadei, fiind influențate și de scăderea dobânzilor practicate de către societățile bancare la depozitele societăților comerciale.
Pe ansamblu situația este favorabilă, înregistrându-se o creștere a tuturor veniturilor
3.2 EVOLUTIA NIVELULUI SI STRUCTURII CONTULUI DE PROFIT SI PIERDERE
În economia de piață, profitul constituie rațiunea de a fi a oricărei societăți comerciale.
Rezultatul exercițiului (profit sau pierdere) se determină ca diferență între veniturile si cheltuielile exercițiului, indiferent de data încasării sau plății acestora. Acest aspect conduce la diferențierea fluxurilor de venituri si cheltuieli din cadrul contului de profit si pierdere in două categorii: fluxuri de venituri încasabile și cheltuieli plătibile si fluxuri calculate.
Veniturile încasabile cuprind veniturile încasate in cursul exercițiului și de încasat în exercițiul următor.
Cheltuielile plătibile cuprind cheltuielile plătibile în cursul exercițiului și cheltuielile de plătit în exercițiul următor. Veniturile încasabile/cheltuielile plătibile, majorează sau diminuează rezultatul net și trezoreria, în timp ce veniturile și cheltuielile calculate au influență asupra rezultatului fără a afecta direct trezoreria întreprinderii (cote părți din subvenții pentru investiții asupra rezultatului exercițiului). Veniturile și cheltuielile calculate pot influența trezoreria întreprinderii numai sub incidența unor aspecte fiscale.
Partea preponderentă a veniturilor o constituie cifra de afaceri realizată de întreprindere cu terți, în cursul exercițiului activității sale normale și curente.
Profitul net al exercițiului, ca reflectare a rentabilității întregii activități desfășurate de întreprindere în cursul exercițiului financiar, urmează a fi conform reglementărilor în vigoare.
Conținutul informațional al contului de profit și pierdere permite aprecierea performantelor întreprinderii evaluate prin soldurile intermediare de gestiune, capacitatea de autofinanțare și riscul economic.
Structura și evoluția contului de profit și pierdere
Tabel nr.: 3.4 (RON)
Sursa: evidența contabilă și indicatori economico-financiari ai S.C.RAFISERV PETROBRAZI
fig. nr. 3.3 Evoluția contului de profit și pierdere 2003 – 2005
Din tabel prezentat mai sus se observă că în anii 2003 și 2004 unitatea a înregistrat profit, cauza principală a acestor rezultate pozitive constituind-o în principal realizarea unor venituri din exploatare care au acoperit cheltuielile generate de activitatea întreprinderii.
În anul 2005 firma a înregistrat pierderi, în special ca urmare a constituirii provizioanelor pentru salariile compensatorii aferente restructurării din anul 2006, aceste provizioane afectând în proporție de 91.37% rezultatul înregistrat la sfâritul anului 2005.
Cea mai mare valoare a profitului se înregistrează în anul 2003. În anul 2004, deși s-a obținut profit totuși acesta este cu 518.853 RON mai mic față de anul 2003.
În analiza efectuată asupra profitului obținut de societate este necesară stabilirea cauzelor pentru fiecare din factorii de influență și în același timp, stabilirea unor măsuri de perfecționare a activității cu efect în creșterea profitului.
Astfel de măsuri se pot referi la :
Micșorarea continuă a cheltuielilor de transport;
Mărirea cifrei de afaceri;
Promovarea vânzării mărfurilor;
Echilibrarea balanței de venituri și cheltuieli financiare și obținerea unui excedent de venituri financiare care să ducă la o majorare profitului;
Echilibrarea balanței de venituri și cheltuieli de exploatare și obținerea unui excedent de venituri din exploatare astfel încât să se obțină un surplus de profit.
3.3. ECHILIBRUL FINANCIAR. LICHIDITATE ȘI SOLVABILITATE
Analiza echilibrului economico-financiar
Echilibrul economico-financiar este un imperativ permanent pentru orice agent economic, în sensul că nu poate fi omis sub nici o motivație.
Echilibrul economico-financiar al societății comerciale reprezintă un sistem de corelații prin care se stabilesc proporționalități în cadrul și între diferite fluxuri.
Analiza financiară urmărește să evidențieze, pe de o parte, modalitățile de realizare a echilibrului financiar pe termen lung și pe termen scurt și, pe de altă parte, treptele de acumulare bănească, de rentabilitate ale activității întreprinderii.
Pentru exprimarea sintetică a multiplelor corelații implicate de echilibrul economico – financiar literatura de specialitate oferă mai mulți indicatori.
Capital propriu
a) Rata autonomiei financiare = –––––––-
Capital permanent
La S.C.PETROBRAZI S.A., acest indicator se prezintă în dinamic pe ultimii 5 ani, astfel:
3.733.394,50
– Rata autonomiei financiare = –––––––- = 0,95
(2003) 3.950.113.20
6.129.145,40
– Rata autonomiei financiare = –––––––- = 0,95
(2004 ) 6.441.325,70
5.587.991,66
– Rata autonomiei financiare = –––––––- = 0,91
(2005) 6.124.443,55
Fondul de rulment
b) Rata de finanțare = ––––––––-
Stocuri
Rata de finanțare se prezintă astfel:
3.523.211
– Rata de finanțare = ––––––––- = 2,60
(2003) 1.252.560
5.048.240
– Rata de finanțare = ––––––––- = 4,90
(2004) 1.030.119
4.444.960
– Rata de finanțare = ––––––––- = 2,13
(2005) 2.087.853
Capital propriu
c)Rata de autofinanțare a activelor = ––––––––––––
Active fixe +Active circulante
La societate, această rată se prezintă după cum urmează:
3.733.394,50
– Rata de autofinanțare a activelor = ––––––––––- = 0,38
( 2003 ) 9.752.600,40
6.129.145,40
– Rata de autofinanțare a activelor = ––––––––––- = 0,42
( 2004 ) 14.665.637.28
5.587.991,66
– Rata de autofinanțare a activelor = ––––––––––- = 0,39
( 2005 ) 14.491.106,35
d)Rata datoriilor = 1- Rata de autofinanțare a activelor
Rata datoriilor astfel:
– Rata datoriilor (2003) = 1 – 0,38 = 0,62
– Rata datoriilor (2004) = 1 – 0,42= 0,58
– Rata datoriilor (2005) = 1 – 0,39= 0,61
Trebuie avute în vedere corelațiile obiective dintre necesitățile de resurse materiale și posibilitățile de finanțare.
Diferența dintre activul total și datoriile totale contractate dă o primă și principală evaluare (contabilă) a întreprinderii la data închiderii exercițiului financiar. Această ecuație fundamentală a bilanțului redă situația netă a întreprinderii, respectiv averea netă a acționarilor.
Situația netă poate indica deci o îmbogățire (o creștere a capitalurilor proprii), în cazul realizării și reinvestirii profitului sau dimpotrivă, o sărăcire (micșorare a capitalurilor proprii), în cazul închiderii exercițiului cu pierderi.
e)Situația netă = Total activ – Total datorii
Situația netă astfel:
– Situația netă (2003) = 9.779.485,10 – 6.046.090,60 = 3.733.394,50
– Situația netă (2004) = 14.786.937,06 – 8.657.691,69 = 6.129.245,37
– Situația netă (2005) = 14.650.521,34 – 9.876.651,11 = 4.773.870,23
Fondul de rulment este expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung și a contribuției acestuia la înfăptuirea echilibrului finanțării pe termen scurt.
f)Fond de rulment = Surse permanente – Alocări permanente
= Capitaluri proprii + Datorii financiare – Imobilizări nete
– Fond de rulment (2003) = 3.733.395 – 210.184 = 3.523.211
– Fond de rulment (2004) = 6.129.145 – 1.080.905 = 5.048.240
– Fond de rulment (2005) = 5.587.992 – 1.143.032 = 4.444.960
Diferența dintre necesitățile de finanțare ale ciclului de exploatare și datoriile de exploatare este numită nevoia de fond de rulment. Ea este expresia realizării echilibrului financiare pe termen scurt a echilibrului dintre necesarul și resursele de capitaluri circulante.
g)Nevoia de fd. Rulment = Alocări ciclice – Surse ciclice
=(Stocuri + Creanțe) – Datorii de exploatare
Astfel:
– Nevoia de fd. Rulment (2003) = 9.471.933 – 6.019.206
= 3.452.727
– Nevoia de fd. Rulment (2004) = 8.988.577 – 8.641.446
= 347.131
– Nevoia de fd. Rulment (2005) = 11.758.009 – 9.159.890
= 2.598.119
Cu cât nevoia de fond de rulment este mai mare cu atât dezvoltarea activității necesită mijloace financiare care vor fi cauza dezechilibrului.
Trezoreria netă este expresia cea mai concludentă a desfășurării unei activității echilibrate și eficiente. Ea relevă calitatea echilibrului financiar general al întreprinderii atât pe termen lung, cât și pe termen scurt. Înregistrarea unei trezorerii nete, în cadrul mai multor exerciții succesive, demonstrează succesul întreprinderii în viața economică și posibilitatea plasării rentabile a disponibilităților bănești pentru întărirea poziției ei pe piață.
h)Trezorerie netă = Fond de rulment – Nevoia de fd. Rulment
Trezorerie netă astfel:
– Trezorerie netă (2003) = 3.523.211 – 3.452.727 = 70.484
– Trezorerie netă (2004) = 5.048.240 – 347.131 = 4.701.109
– Trezorerie netă (2005) = 4.444.960 – 2.598.119 = 1.846.841
Evoluția indicatorilor care stau la baza determinării echilibrului economico-financiar
Tabel nr.: 3.5 (RON)
Sursa: evidența contabilă, rapoartele administratorilor și indicatorii economico-financiar ai S.C. RAFISERV PETROBRAZI S.A.
Fondul de rulment reprezintă partea de capital destinată și utilizată pentru finanțarea activității.
După cum se poate observa, fondul de rulment a înregistrat o variație în perioada analizată, cu o creștere în anul 2004, urmată de o ușoară scădere în anul următor.
Când sursele-permanente sunt mai mari decât necesitățile-permanente de alocare a fondurilor bănești, întreprinderea dispune de un fond de rulment. Acest excedent de resurse permanente poate fi rulat pentru înnoirea activelor circulante. El permite societății să facă față, fără dificultate riscurilor diverse pe termen scurt.
Așa cum reiese din calcule, societatea a realizat un nivel normal în ceea ce privește fondul de rulment. . Astfel s-a înregistrat un excedent de lichidități potențiale pe termen scurt față de exigibilitatea potențială pe termen scurt. Se poate concluziona că societatea a putut în anii 2003-2004 , cât și în anul 2005, să-și onoreze obligațiile pe termen scurt.
Totodată, rata de finanțare a stocurilor este influențată de evoluția fondului de rulment având o evoluție similară.
Rata datoriilor a avut o evoluție crescătoare, influențând negativ activitatea societății.
Se observă că stocurile și creanțele au scăzut în anul 2004, fapt reflectat în evoluția nevoii fondului de rulment. Nevoia de rulment este negativă dacă ea semnifică un surplus de surse temporare în raport cu nevoile corespunzătoare de capitaluri circulante.
În anii 2003-2004-2005 s-a înregistrat scăderea nevoii de fond de rulment, acest lucru datorându-se unei politici de investiții privind scăderea stocurilor și a creanțelor.
Trezoreria netă pozitivă evidențiază faptul că exercițiul financiar s-a încheiat cu un surplus de monetar, expresie concretă a profitului net din pasivul bilanțului și a altor acumulări bănești.
Analiza lichidității și solvabilității societății comerciale
Aprecierea capacitatea întreprinderii de a-și regla în termen obligațiile se apreciază nuanțat în funcție de condițiile concrete economico-financiare în care își desfășoară activitatea.
Întreprinderea poate cunoaște dificultăți financiare periodice, chiar dacă viabilitatea firmei nu este pusă în pericol, imaginea să se poate degrada datorită perturbărilor periodice. O reputație de rău platnic sau o anumită suspiciune la soliditatea financiară pot genera cel puțin două efecte. Pe de o parte, anumiți furnizori pot refuza continuarea livrărilor, iar pe de altă parte, întreprinderea este nevoită să solicite credite de urgență și să accepte condiții neavantajoase de scurtă durată (durată mai scurtă, dobândă mai mare).
Lichiditatea se referă la proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani, aceasta putând fi și un criteriu de grupare a posturilor în bilanț.
Se poate stabili cât din valoarea activului se află sub formă lichidă în conturile de disponibilități bănești și cât pot să devină lichide.
În bilanț se înscriu , mai întâi, activele mai puțin lichide (cu perioada cea mai mare de recuperare):imobilizări necorporale (brevete, licențe, mărci de fabrică și comerciale, studii, etc.), corporale (terenuri, mașini, utilaje, instalații etc.) și financiare (participații, titluri cumpărate etc.). Datorită rotației lente a capitalurilor investite în aceste active, ele se mai numesc și alocări permanente (stabile).
Se înscriu apoi activele circulante (stocuri, creanțe, lichidități), mult mai lichide decât imobilizările, de aceea sunt numite alocări ciclice (temporare). Recuperarea capitalurilor investite se face după încheierea unui ciclu de exploatare (aprovizionare, producție, desfacere).
Solvabilitatea reprezintă capacitatea societății de a face fața obligațiilor sale scadente care rezultă fie din angajamente anterioare contractate, fie din operații curente a căror realizare condiționează continuarea activității, fie din prelevări obligatorii. O întreprindere este solvabilă dacă are disponibilități.
În practica economică se poate concepe să ca o întreprindere care cunoaște o perioadă mai dificilă să renunțe la unele obiective de creștere, obiective economice sau sociale. În schimb, ea nu poate renunța la asigurarea obiectivului de solvabilitate, care constituie condiția financiară de supraviețuire.
Pasivul bilanțului reflectă din punct de vedere financiar sursele de proveniență a capitalurilor proprii și împrumutate. Pasivele sunt structurate după gradul de exigibilitate. În categoria surse permanente se înscriu :capitalurile proprii provenite de la asociați, apoi cele din rezerve și subvenții, datoriile financiare, respectiv împrumuturile contractate pe termen lung, cu scadență îndepărtată. Aceste surse nu au o scadență (decât în situații de faliment).
Datoriile pe termen scurt (credite, furnizori, decontări) sunt cele mai exigibile și sunt numite surse ciclice temporare. În cea mai mare parte, ele sunt contractate pentru necesități de producție , sub denumirea de datorii de exploatare.
Alocările permanente sunt , în principiu, acoperite din surse permanente(capitaluri proprii și datorii financiare). Cu cât sursele permanente sunt mai mari decât necesitățile permanente de alocare a fondurilor bănești, cu atât întreprinderea dispune de o marjă de securitate, pentru evenimente neprevăzute.
Permanența unor dificultăți de achitare a obligațiilor este expresia unei fragilități economice și financiare structurale. Ele pot genera restrângerea activității, reducerea efectivului de salariați, restructurarea sistemului de gestiune sau falimentul, în cazurile grave.
Active circulante
a) Solvabilitate generală = ––––––––-
Datorii curente
Se apreciază că valoare minimă admisă poate varia între 1,2 – 1,8 iar în unele cazuri între 2,00 – 2,50.
9.542.417
– Solvabilitate generală (2003) = ––––––––- = 1,60
5.950.469
13.689.686
– Solvabilitate generală (2004) = ––––––––- =1,62
8.461.979
13.604.850
– Solvabilitate generală (2005) = ––––––––- =1,46
9.340.199
Active circulante – Stocuri
b)Solvabilitate imediată = –––––––––––––
Obligații comerciale
Intervalul care poate fi acceptat ca fiind satisfăcător este 0,65 – 1.
9.542.417 – 1.252.560
– Solvabilitate imediată (2003) = ––––––––––––– = 3,84
2.158.901
13.689.686 – 1.030.119
– Solvabilitate imediată (2004) = ––––––––––––– = 2,25
5.624.807
13.604.850 – 2.087.853
– Solvabilitate imediată (2005) = ––––––––––––– = 1,95
5.892.483
.
Active circulante + Active fixe
c) Solvabilitate globală = –––––––––––––- ≥ 1
Datorii totale
Acest indicator se prezintă în dinamica pe 3 ani, astfel:
210.183 + 9.542.417
– Solvabilitate globală (2003) = –––––––––––––- = 1,61
6.046.091
975.951 + 13.689.686
– Solvabilitate globală (2004) = –––––––––––––- = 1,69
8.657.692
1.248.861 + 13.604.850
– Solvabilitate globală (2005) = –––––––––––––- = 1,45
9.876.651
Active circulante – Stocuri
d) Rata lichidității parțiale = –––––––––––––
Datorii pe termen scurt
Dacă raportul este între 0,8 și 1 se apreciază că situația atinge un nivel optim.
9.542.417 – 1.252.560
– Rata lichidității parțiale (2003) = ––––––––––––– = 1,39
5.950.469
13.689.686 – 1.030.119
– Rata lichidității parțiale (2004) = ––––––––––––– = 1,50
8.461.979
13.604.850 – 2.087.853
– Rata lichidității parțiale (2005)= ––––––––––––– = 1,23
9.340.199
Rata lichidității generale compară ansamblul lichidităților potențiale asociate activelor circulante cu ansamblul datoriilor scadente sub un an.
Activ circulant
e)Rata lichidității generale = ––––––––––
Datorii de exploatare
În mod normal această rată trebuie să fie mai mare decât unu, ceea ce semnifică existența unui fond de rulment.
Astfel:
9.542.417
– Rata lichidității generale (2003) = –––––––––– = 1,59
6.019.206
13.689.686
– Rata lichidității generale (2004) = –––––––––– = 1,58
8.641.446
13.604.850
– Rata lichidității generale (2005) = –––––––––– = 1,49
9.159.890
Evoluția indicatorilor care stau la baza determinării solvabilității și lichidității societății
Tabel nr.: 3.6 (RON)
Sursa: evidența contabilă, raporturile administratorilor și indicatorii economico-financiare ai S.C. RAFISERV PETROBRAZI S.A..
Solvabilitatea și lichiditatea se folosesc de regulă în studiile de bonitate efectuate de către bănci în cazul solicitării de credite, dar și de consiliile de administrație . Se apreciază că valoarea minimă trebuie să fie mai mare decât 50% în cazul solvabilității patrimoniale.
În urma analizei efectuate se poate observa că solvabilitatea globală, solvabilitatea generală, solvabilitatea imediată, lichiditatea parțială precum și cea generală înregistrează valori satisfăcătoare, reflectând gradul de îndatorare scăzut și capacitatea de plată a datoriilor societății care au prezentat nivele satisfăcătoare.
Rata solvabilității generale permite aprecierea gradului de acoperire a datoriilor pe termen scurt de către activul circulant. O rată unitară cum s-a înregistrat în perioada 2003-2004-2005 arată o corespondență între activele circulante și sursele corespunzătoare.
Rata lichidității parțiale a cunoscut o evoluție diferită de la an la an, crescând în perioada 2003-2004 și scăzând în perioada 2004-2005. Ea exprimă lichiditatea financiară a întreprinderii excluzând din calcul valoarea stocurilor, considerându-se că cel puțin o parte din stocuri ce corespund valorii minime a stocului indispensabil activității normale, reprezintă o veritabilă imobilizare, pentru că ele se pot dovedi insuficient de lichide în caz de nevoi urgente.
3.4. NIVELUL ȘI EVOLUȚIA INDICATORILOR DE RENTABILITATE
Caracterizarea situației generale a rentabilității S.C.RAFISERV PETROBRAZI S.A. în perioada analizată presupune construirea Tabloului Soldurilor Generale de Gestiune prin regruparea veniturilor și a cheltuielilor care reflectă modul de formare a principalilor indicatori de rezultate și performanțe ale firmei.
Principalii indicatori de rentabilitate analizați se prezintă astfel:
Indicatori de rentabilitate:
Rezultatul exploatării
a) Rentabilitatea brută = ––––––––– x 100
de exploatare Venit exploatare
La S.C.RAFISERV PETROBRAZI S.A. acest indicator se prezintă în dinamică pe 3 ani, astfel:
4.559.985
– Rentabilitatea brută = ––––––––– x 100 = 1,54%
de exploatare (2003) 29.519.734
3.836.521
– Rentabilitatea brută = ––––––––– x 100= 6,92%
de exploatare (2004) 55.409.999
-12.565.914
– Rentabilitatea brută = ––––––––– x 100 = -21,75%
de exploatare (2005) 57.781.324
Indicatorul reprezintă un element esențial in diagnosticul financiar si aprecierea potențialului de performanta economico-financiară al firmei. Incapacitatea unei firme de a realiza un rezultat din exploatare cel puțin satisfăcător atesta dificultăți majore la nivel managerial sau probleme determinate de conjunctura economica.
Profit brut
b)Rentabilitatea comercială = ––––––– x 100
Cifra de afaceri
Acest indicator prezintă următoarea dinamică pe 3 ani, astfel:
4.562.329
– Rentabilitatea comercială (2003) = ––––––– x 100 = 15,88%
28.726.691
3.984.351
– Rentabilitatea comercială (2004) = ––––––– x 100 = 7,13%
55.847.058
-12.484.126
– Rentabilitatea comercială (2004) = ––––––– x 100 = -22,10%
56.489.737
Indicator sintetic de rentabilitate, rentabilitatea bruta reflecta capacitatea sau incapacitatea întreprinderii de a realiza un surplus peste costurile totale. Acest indicator poate fi calculat având in vedere la numărător profitul net.
Profit net
c)Rentabilitatea financiara = ––––––––– x 100
Capital propriu
Acest indicator prezintă următoarea dinamică pe 3 ani, astfel:
3.323.999
– Rentabilitatea financiară(2003) = –––––––- x 100 = 89,03%
3.733.395
2.805.146
– Rentabilitatea financiară(2004) = ––––––––x 100 = 45,77%
6.129.145
-12.515.495
– Rentabilitatea financiară(2005) = –––––––- x 100 = -223,97%
5.587.992
Ajută la evidențierea unor aspecte multiple de care managementul are nevoie pentru a-și îmbunătăți performantele. De exemplu este semnificativa determinarea combinației optime intre rentabilitatea activelor si modul de finanțare. Indicatorul se poate descompune astfel:
Profit net Cifra de afaceri Total active
Rf = –––––- x ––––––– x ––––––
Cifra de afaceri Total active Capital propriu
Profit net
Marja de profit = ––––––-
Cifra de afaceri
Marja de profit exprima poziția de care beneficiază firma si avantajul competițional pe care îl are firma in comparație cu concurenții.
Cifra de afaceri
Rotația activului = –––––––-
Total active
Rotația activului reflecta abilitatea si capacitatea managementului de a administra eficient activitatea, imprimând rotații accelerate ale capitalului investit in active.
Total active
Pârghia financiara = –––––––
Capital propriu
Pârghia financiara reflecta strategia in domeniul finanțării activității prin apelarea la surse împrumutate pentru a dinamiza activitatea.
Cifra de afaceri
d)Intensitatea capitalului = ––––––––-
Capitalul propriu
Intensitatea capitalului indica numărul de rotații ale capitalului propriu într-un an.
Astfel:
28.726.691
– Intensitatea capitalului (2003) = –––––––– = 7,69
3.733.395
55.847.058
– Intensitatea capitalului (2004) = –––––––– = 9,11
6.129.145
56.489.737
– Intensitatea capitalului (2005) = –––––––– = 10,11
5.587.992
Structura și evoluția indicatorilor de rentabilitate
Tabel nr.: 3.7 (RON)
Sursa: evidența contabilă, raporturile administratorilor și indicatorii economico-financiare ai S.C. RAFISERV PETROBRAZI S.A.
Se observă că rata brută de exploatare a scăzut dramatic în anii 2004 și 2005 și se datorează înregistrării unor cheltuieli de exploatare mai mari decât veniturile. Cauza principală a acestei scăderi o reprezintă creșterea cheltuielilor de exploatare prin crearea provizioanelor pentru restructurare, precum și a provizioanelor pentru drepturile de pensionare ale personalului.
Scăderea ratei rentabilității comerciale în anii 2004 și 2005 arată ineficiența politicii de stocare, de vânzare și de aprovizionare a întreprinderii. Puterea de negociere a firmei în raport cu principalul furnizor de materii prime (S.N.P.”PETROM”, prin sucursalele sale de aprovizionare) a fost în scădere permanentă .
Scăderea ratei rentabilității comerciale se mai datorează și politicii de preț practicate de RAFISERV PETROBRAZI:
Politica de prețuri are efecte economice dezastroase, însă aceasta este impusă de principalul client (S.C. PETROM S.A. suc. Petrobrazi) și constă în practicarea unor tarife mai mici decât cheltuielile aferente activității respective.
Scăderea ratei financiare în anii 2004 și 2005 arată degradarea performanțelor activului total al întreprinderii. În ceea ce privește intensitatea capitalului, aceasta a avut o evoluție cât de cât bună, evidențiind numărul de rotații ale capitalului propriu într-un an.
În perioada 2003-2004 cifra de afaceri a cunoscut o creștere foarte rapidă (ritm de creștere 94,81%), ca urmare a creșterii portofoliului de comenzi din partea beneficiarilor, însă în anul 2005, pe fondul scăderii comenzilor (cantitativ și valoric) și a creșterii prețurilor de achiziție pentru materiale și combustibili, ritmul de creștere al cifrei de afaceri a fost foarte scăzut, de numai 1,15%.
3.5. ANALIZA DE RENTABILITATE PRIN INTERMEDIUL SOLDURILOR INTERMEDIARE ALE GESTIUNII
Soldurile Intermediare ale Gestiunii reprezintă o altă variantă de prezentare a contului de rezultate. În practica franceză, întreprinderile au obligația de a elabora „tabloul soldurilor intermediare de gestiune”, care constituie o sursă suplimentară de informații pentru determinarea și analiza rezultatelor pe diferite trepte ale formării lor. Soldurile intermediare de gestiune sunt indicatori sub formă de solduri ce pun în evidență etapele formării rezultatului exercițiului.
Valoarea Adăugată
Valoarea adăugată reprezintă surplusul de încasări provenind de la terți, bogăția creată prin valorificarea resurselor tehnice, umane și financiare ale întreprinderii.
Valoarea adăugată se poate calcula în două moduri, dintre care cel mai reprezentativ pentru o întreprindere din sfera producției și serviciilor este :
Valoarea adăugată = Producția Exercițiului – Consumurile Intermediare
Consumurile intermediare, respectiv consumurile provenind de la terți, cuprind : materiile prime și materialele (la cost de achiziție), energie, combustibil, apa, servicii externe.
Valoarea adăugată calculată prin relația de mai sus este cunoscută în teoria economică sub denumirea de „valoarea adăugată produsă”.
Valoarea adăugată apare ca un element cu semnificații complexe în analiza diverselor aspecte din viața unei firme : exploatare, politica, strategie, structuri, performanțe.
Ca instrument de măsurare polivalent, valoarea adăugată permite aprecierea dimensiunii întreprinderii, a taliei sale economice. Dacă cifra de afaceri exprimă capacitatea întreprinderii de a vinde, valoarea adăugată exprimă aportul economic, surplusul de producție (încasări) creat prin efortul propriu al acesteia. Totodată, valoarea adăugată este expresia bogăției creată de întreprindere, bogăție care se repartizează între cinci parteneri : personalul, statul, creditorii, acționarii și întreprinderea.
În analiza valorii adăugate se utilizează, pe lângă mărimile absolute, și mărimile relative – ratele valorii adăugate. Dintre acestea, cele mai frecvent utilizate în teoria și practica economică sunt :
Rata variației valorii adăugate, care permite aprecieri cu un plus de precizie, asupra creșterii sau regresiei activității :
VA1 – VA0
RVVA = –––––––– x 100
VA0
Această rată mai este denumită în literatura de specialitate „rata de creștere a întreprinderii.
Rata valorii adăugate :
VA
RVA = –––––––– x 100
CA
Acest indicator este o expresie a productivității globale, a bogăției create la un anumit nivel de activitate. Rata valorii adăugate este direct dependentă de natura activității și de durata ciclului de exploatare, în industrie (producție și prestare de servicii) ridicându-se în medie la o valoare de 50 – 60% din cifra de afaceri, în sfera distribuției având valori mult mai reduse, de 15 – 20%.
Ratele de remunerare ale valorii adăugate reprezintă ponderea deținută de fiecare element component, ca expresie a remunerării diferiților parteneri în valoarea adăugată.
Figura de mai jos redă conținutul valorii adăugate, repartiția sa între partenerii sociali și relațiile de determinare a ratelor de remunerare :
fig. nr. 3.4 Conținutul valorii adăugate
Rezultatul Brut al Exploatării (RBE) – este primul sold intermediar de gestiune cu semnificație în termeni de rentabilitate, care indică contribuția exploatării la formarea rezultatelor. Acest indicator evidențiază performanțele economice ale unei firme pe plan industrial și/sau comercial. Mărimea sa este independentă de sistemul de amortizare adoptat, de politica financiară și de cea fiscală.
RBE = (Valoarea Adăugată + Subvenții pentru exploatare) –
(Impozite și taxe + Cheltuieli cu personalul)
RBE nu cuprinde decât venituri și cheltuieli care corespund unor încasări, respectiv plăți. El exclude deci amortizările și provizioanele, precum și veniturile din provizioane. De aceea, RBE reprezintă de fapt fluxul de încasări generat de activitatea de exploatare.
Rezultatul Exploatării (RE) – caracterizează performanțele comerciale și financiare ale unei întreprinderi, independent de politica financiară și fiscală. Spre deosebire de RBE, acest sold ține cont de politica de amortizare și de constituire a provizioanelor.
RE = RBE +
(Venituri din provizioane privind exploatarea +Alte venituri
din exploatare) –
(Cheltuieli cu amortizările și provizioanele privind exploatarea
+ Alte cheltuieli de exploatare )
RE pune în evidență rezultatul degajat din exploatare, după luarea în considerare a tuturor cheltuielilor de producție și comercializare și a riscurilor de exploatare.
Rezultatul Curent (RC) – reprezintă rezultatul obținut din operațiunile normale, obișnuite ale întreprinderii. Acest indicator, determinat prin luarea în considerare a elementelor financiare, permite aprecierea impactului politicii financiare a întreprinderii asupra rentabilității.
RE = RE + Venituri financiare – Cheltuieli financiare
Diferența dintre rezultatul curent și cel al exploatării este expresia politicii financiare a întreprinderii, a deciziilor luate pe acest plan.
Rezultatul Excepțional (Rexc.)
Spre deosebire de celelalte solduri ale gestiunii care se calculează în cascadă, rezultatul excepțional se obține ca diferență între veniturile și cheltuielile legate de activitatea excepțională a întreprinderii.
Rexc. = Venituri excepționale – Cheltuieli excepționale
Calculul acestui indicator permite măsurarea influenței elementelor excepționale la formarea rezultatului global al întreprinderii.
Rezultatul Net Contabil (Rnet)
Rezultatul net contabil corespunde sintezei rezultatului curent și excepțional, corectat cu impozitul pe profit.
Rnet = RC ± Rexc. – Impozitul pe profit
Rezultatul contabil nu caracterizează potențialul de lichidități al întreprinderii, deoarece el înglobează atât veniturile monetare cât și pe cele calculate.
După cum se poate observa din tabelul de mai jos, majoritatea soldurilor intermediare ale gestiunii au înregistrat o deteriorare lentă, dar progresivă pe parcursul perioadei analizate, în special ca urmare a scăderii nivelului veniturilor din activitatea de bază, fenomen desfășurat pe fondul creșterii cheltuielilor de exploatare.
În anul 2004 ritmul de creștere înregistrează totuși valori pozitive, însă în anul următor ritmul de creștere înregistrează o valoare negativă, datorită factorilor menționați mai sus.
EVOLUTIA SOLDURILOR INTERMEDIARE ALE GESTIUNII IN PERIOADA 2003 – 2005
Tabelul : 3.8
3.6 ANALIZA FLUXURILOR DE TREZORERIE ALE SOCIETățII COMERCIALE „RAFISERV PETROBRAZI S.A.”
Informațiile despre fluxurile de trezorerie – cash-flow sunt extrem de importante, deoarece furnizează informații la un nivel superior celor obținute din situațiile financiare referitoare la venituri și cheltuieli, deoarece cash-flow-ul este esențial pentru desfășurarea continuă a activității companiei.
Cash-flow-ul este important pentru toți factorii de decizie din cadrul unei firme deoarece le oferă informații dacă :
Operațiunile curente generează suficiente lichidități (cash) pentru a susține desfășurarea continuă a activității ;
Lichiditățile generate sunt suficiente pentru a face față plății datoriilor pe măsură ce acestea ajung la scadență ;
Obligațiile neașteptate ce pot apărea pot fi acoperite ;
Compania poate profita de noile oportunități de afaceri care pot apărea.
Comitetul pentru Standarde de Contabilitate Financiară (F.A.S.B. – Financial Accounting Standards Board) a hotărât ca situațiile financiare trebuie să includă informații despre :
Modul în care firma obține și cheltuiește banii ;
Împrumuturile companiei și modul în care realizează plata datoriilor ;
Vânzările firmei și modul în care realizează răscumpărarea obligațiunilor emise de proprietari ;
Dividendele plătite de firmă și celelalte plăți făcute către acționari ;
Alți factori care pot afecta lichiditatea și solvabilitatea companiei.
Situația fluxurilor de trezorerie oferă informații despre fluxurile de monedă generate de activitatea curentă de exploatare, de activitatea de investiții și de activitatea financiară a companiei. Situația fluxurilor de trezorerie permite observarea modului în care patrimoniul societății comerciale este supus modificărilor care au loc între începutul și finalul exercițiului financiar.
Obiectivul realizării situației fluxurilor de trezorerie este de a arăta proveniența și destinația lichidităților pe durata întregului exercițiu financiar.
Structura unui cash-flow este următoarea :
Fluxuri de trezorerie din activități de exploatare ;
Fluxuri de trezorerie din activități de investiție ;
Fluxuri de trezorerie din activități de finanțare ;
Creșterea netă a trezoreriei și echivalentelor de trezorerie ;
Trezorerie și echivalente de trezorerie la începutul perioadei ;
Trezorerie și echivalente de trezorerie la finele perioadei.
SITUAȚIA FLUXURILOR DE TREZORERIE
În PERIOADA 2003 – 2005
Tabelul : 3.9 (RON)
Fluxurile de trezorerie din activități de exploatare reprezintă schimbările survenite în cadrul capitalului de lucru al companiei (creanțe, datorii, stocuri) ți cuprinde elemente care au corespondență în contul de profit și pierdere.
Fluxurile de trezorerie din activități de exploatare se concentrează mai mult asupra lichidității firmei, decât asupra profitabilității acesteia. Dobânzile aferente creditelor de exploatare contractate sunt considerate activități de exploatare. Toate taxele și impozitele plătite de companie sunt considerate ca făcând parte din activitățile de exploatare, chiar dacă unele din ele sunt generate de activitatea financiară sau cea de investiții.
Trezoreria netă din activitățile de exploatare ale „Rafiserv Petrobrazi S.A.” (diferența dintre încasări și plăți) relevează generarea unui surplus de lichidități în anii 2003 și 2004, în timp ce anul 2005 aduce un deficit de trezorerie. Așadar, deteriorarea situației financiare pe parcursul anului 2005 se reflectă și în deficitul de trezorerie înregistrat, finanțarea activităților curente realizându-se parțial din excedentul de trezorerie înregistrat la finalul anului 2004.
Fluxurile de trezorerie din activități de investiție reprezintă cumpărarea sau vânzarea de imobilizări cu caracter productiv (inclusiv financiare). Fluxurile de trezorerie din activități de investiție au ca obiect elementele care apar în partea stângă a bilanțului financiar, respectiv activele imobilizate.
Fluxurile de trezorerie din activități de investiție includ achiziționarea de active fixe productive, veniturile realizate prin vânzarea activelor companiei, precum și fluxurile monetare generate de investițiile financiare, precum achiziționarea de acțiuni sau împrumuturile acordate altor firme, respectiv veniturile generate de aceste activități (dobânzi sau dividende încasate).
Trezoreria netă din activitățile de investiții ale „Rafiserv Petrobrazi S.A.” indică finanțarea acestor activități din excedentul de trezorerie generat de activitatea de exploatare curentă, întrucât societatea nu a realizat venituri din vânzarea activelor proprii, fiind o firmă tânără, ale cărei active fixe sunt relativ noi iar procesul de producție trebuie susținut prin realizarea de investiții cu caracter tehnologic.
Fluxurile de trezorerie din activități de finanțare reprezintă acumularea și diluarea capitalurilor proprii ale acționarilor, inclusiv a capitalului împrumutat. Fluxurile de trezorerie din activități de finanțare au ca obiect elementele care apar în partea dreaptă a bilanțului financiar, respectiv capitalurile proprii și împrumuturile pe termen lung. Datoriile financiare includ atât datoriile pe termen scurt, cât și pe cele pe termen lung. Dividendele plătite sunt asimilate fluxurilor financiare deoarece sunt achitate din profitul realizat de firmă, care altfel ar fi putut fi utilizat pentru finanțarea activităților de exploatare sau de investiții.
Trezoreria netă din activitățile de finanțare ale „Rafiserv Petrobrazi S.A.” este negativă pe tot parcursul perioadei analizate, societatea nerealizând venituri din emisiunea de acțiuni ori de obligațiuni, în schimb a efectuat achiziții de active imobilizate prin intermediul leasing-ului financiar, precum și plata dividendelor în anii în care a înregistrat profit.
CAPITOLUL IV
CĂI ȘI MODALITĂȚI DE CREȘTERE A RENTABILITĂȚII SOCIETățII COMERCIALE „RAFISERV PETROBRAZI” S.A.
4.1.ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR UMANE
Munca reprezintă ca factor de producție, o activitate specific umană desfășurată în scopul obținerii de bunuri economice.
Funcționarea oricărei activități economico-sociale este de neconceput fără prezența și intervenția omului, care nu este numai purtătorul unor nevoi de consum, ci și posesorul unor abilități ce-i permit să acționeze în scopul satisfacerii acestor nevoi.
La nivelul întreprinderii, analiza gestiunii resurselor umane vizează atât aspecte cantitative, referitoare la dinamica personalului pe total și anumite categorii, utilizarea timpului de muncă, cât și calitative, referitoare la calificare, organizare și impactul asupra productivității, precum și efectele creșterii acesteia.
Structura organizatorică a RAFISERV PETROBRAZI este elaborată de serviciul Resurse Umane în baza planului strategic și a obiectivelor Societății Comerciale Rafiserv PETROBRAZI S.A.. Este aprobată de conducerea societății conform normelor de organizare și competență.
Analiza gestiunii resurselor umane presupune analiza următorilor indicatori:
Dinamica efectivului de personal pe total și pe categorii
Dimensionarea rațională a numărului de personal constituie o problemă importantă în utilizarea lui eficientă și crearea condițiilor materiale pentru acțiunea întregului complex de factori motivaționali.
În acest scop se folosesc indicatorii:
numărul mediu de salariați (cu contract de muncă), care se determină ca o medie aritmetică a numărului mediu zilnic al salariaților, conform Normelor metodologice ale M.F.nr.145.120/05.02.1997.
numărul mediu de personal, care se stabilește prin adăugarea la numărul mediu de salariați și a numărului mediu de colaboratori angajați pe bază de convenție civilă.
Dinamica efectivului de personal pe total și categorii are menirea de a pune în evidență dimensiunea potențialului tehnico-economic legată de acest factor de producție, în raport de realizările perioadelor anterioare. Pentru analiza dinamicii se utilizează modificarea absolută, notată ΔN:
ΔN = N1 – N0
În care:
N1 = numărul de personal realizat în anul 1;
N0 = numărul de personal în anul 0 (baza de comparație).
Structura și dinamica personalului angajat în perioada 2003-2005 la S.C.RAFISERV RAFISERV PETROBRAZI S.A.
Tabel nr.:4.1
Sursa: situațiile și evidența resurselor umane ale S.C. RAFISERV PETROBRAZI S.A.
fig. nr. 4.1 Dinamica structurii personalului angajat în perioada 2003-2005
ΔN (2003/2004)= 1168– 1159= 9
ΔN (2004/2005)= 1121 –1168 = – 47
Din calcule se constată în anul 2005 au avut loc reduceri de personal. Din cadrul personalului disponibilizat categoria muncitorilor a înregistrat cel mai mare număr de disponibilizați.
În cadrul RAFISERV PETROBRAZI în ultima perioadă au fost realizate disponibilizări în concordanță cu nevoia de restructurare și modernizare, precum și la indicațiile conducerii societății.
Resursele umane sunt dimensionate cantitativ și calitativ în funcție de necesitățile RAFISERV PETROBRAZI.
Analiza stabilității personalului
În legătură directă cu dinamica personalului este stabilitatea acestuia în cadrul întreprinderii, care constituie o condiție importantă pentru utilizarea eficientă a forței de muncă.
Mobilitatea forței de muncă apare atât sub forma intrărilor, cât și a ieșirilor, indiferent de cauza generatoare.
Circulația forței de muncă, reprezintă mișcarea personalului în cursul unei perioade (intrări și ieșiri) determinată de cauze social – economice (pensionare, decese, transferuri, restrângerea activității).
Pentru caracterizarea acestui fenomen se folosesc indicatorii:
Intrări în cursul perioadei
1)coeficientul intrărilor = ––––––––––––––
Numărul de personal
La S.C.RAFISERV PETROBRAZI S.A., acest indicator se prezintă pe perioada 2003-2005, astfel:
69
coeficientul intrărilor (2003) = –––––- = 0,060
1159
15
coeficientul intrărilor (2004) = –––––- = 0,013
1168
11
coeficientul intrărilor (2005) = –––––- = 0,009
1121
Plecări în cursul perioadei
2)coeficientul plecărilor = ––––––––––––
Numărul de personal
Astfel:
14
coeficientul plecărilor (2003 ) = ––––- = 0,012
1159
6
coeficientul plecărilor(2004) = ––––- = 0,0051
1168
58
coeficientul plecărilor (2005) = ––––- = 0,052
1121
Analiza intrărilor și plecărilor de personal din cadrul RAFISERV PETROBRAZI
Tabel nr.:4.2
Sursa: situațiile și evidența resurselor umane ale S.C. RAFISERV PETROBRAZI S.A.
Din analiza datelor prezentate în tabel , se poate trage concluzia că numărul angajărilor a fost foarte mic , iar numărul celor disponibilizați a fost mult mai mare.
Deoarece în cadrul RAFISERV PETROBRAZI nu s-au mai făcut atât de multe angajări pe posturi de maiștri, mai târziu se va resimți acest lucru datorită faptului că pregătirea unui maistru durează mai mulți ani.
Efectuarea unor studii cu caracter sociologic, pot pune în evidență și aspecte privind intențiile personalului în ceea ce privește rămânerea sau nu în cadrul întreprinderii, cu motivația respectivă. Asemenea aspecte trebuie cunoscute de conducerea întreprinderii, în formularea politicii de personal.
Resursele umane sunt asigurate pe baza rezultatelor selecției (examene sau concursuri) efectuate de conducerea RAFISERV PETROBRAZI.
Resursele umane sunt dimensionate cantitativ și calitativ în funcție de necesitățile RAFISERV PETROBRAZI.
Analiza calificării forței de muncă
Nivelul de calificare a personalului este important în dimensionarea producției ți evoluția productivității.
Trebuie să se aibă în vedere structura personalului pe forme de pregătire și perfecționare a forței de muncă calificată, cum ar fi:
absolvenți ai școlilor profesionale;
ucenicie la locul de muncă;
absolvenți ai liceelor de specialitate,
absolvenți ai învățământului superior;
absolvenți ai unor cursuri de specializare.
Analiza personalului angajat din punctul de vedere al calificării
Tabel nr.:4.3
Sursa: situațiile și evidența resurselor umane ale S.C. RAFISERV PETROBRAZI S.A.
fig. nr. 4.2. Structura personalului angajat din punct de vedere al calificării
Analizând datele din tabel se poate constata: gradul de pregătire al angajaților întreprinderii este cât de cât bun, chiar dacă există persoane ce au absolvit doar 10 clase, acestea fiind angajate pe posturi de muncitori.
S-a constatat că a crescut numărul personalului ce a absolvit studii superioare, cât și al personalului ce a absolvit școli postliceale. Au fost însă, disponibilizați cei cu o pregătire mai mică.
Resursele umane în cadrul RAFISERV PETROBRAZI sunt supuse periodic procesului de instruire și perfecționare.
Fiecare membru al personalului societății reprezintă pentru aceasta o resursă dintre cele mai importante, de aceea este necesară stimularea motivației acestuia, evoluției aptitudinilor sale de comunicare și performanțelor individuale.
Analiza productivității muncii
Productivitatea muncii (W) se exprimă (în raport de cheltuieli de muncă), astfel:
Productivitatea anuală –când cheltuielile de muncă sunt exprimate prin numărul mediu (total personal):
Q
Wa = –––-
N
Productivitatea zilnică – când cheltuielile de muncă sunt exprimate prin consumul de timp om-zile:
Q
Wz = ––––––
T(om-zile)
Productivitatea orară – când cheltuielile de muncă sunt exprimate prin consumul de timp în om-ore:
Q
Wh = –––––
T(om – ore)
Evoluția productivității muncii
Tabel nr.:4.4
Sursa: documentele economico-financiare ale S.C. RAFISERV PETROBRAZI S.A.
fig. nr. 4.3 Dinamica productivităților în perioada 2003 – 2005
Se observă o creștere a productivităților anuală, zilnică și orară, chiar dacă treptat s-a redus numărul personalului angajat. Obținerea unor astfel de valori reflectă faptul că întreprinderea a fost productivă dar încetinirea ritmului de creștere al productivității în anul 2005 comparativ cu anul precedent poate avea consecințe nefavorabile asupra unei dezvoltări durabile a societății.
4.2.ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR MATERIALE
4.2.1.ANALIZA UTILIZĂRII CAPITALULUI FIX
Eficiența și viabilitatea unei firme într-o economie concurențială sunt asigurate și de măsura în care aceasta dispune de un potențial material ai cărui parametrii tehnici și funcționali corespund noilor exigențe ale economiei contemporane.
Aceasta presupune existența unui potențial tehnic corespunzător ca volum, structură, calitate, care să ofere întreprinderii posibilitatea realizării unei producții în concordanță cu exigențele pieței interne și internaționale.
După cum am menționat la începutul capitolului III, S.C. RAFISERV PETROBRAZI S.A. s-a înființat prin externalizarea Direcției Service din cadrul Sucursalei Petrobrazi a PETROM S.A., de la care a preluat aproape în totalitate activele de producție. Aceste active au fost cedate de către PETROM sub forma închirierii lor către S.C. RAFISERV PETROBRAZI S.A., chirie care a fost stabilită lunar la nivelul cotei de amortizare lunare a activelor cedate prin contractul de asociere în participațiune încheiat între PETROM S.A. Sucursala Petrobrazi și RAFISERV PETROBRAZI S.A.
Pe parcursul celor trei ani de activitate ai societății s-au efectuat investiții în active cu caracter productiv, care pot fi evidențiate prin achizițiile de mijloace fixe, astfel :
Situația activelor imobilizate cu caracter productiv
Tabel nr.: 4.5 – RON –
Pentru realizarea unei analize corespunzătoare a eficienței utilizării mijloacelor fixe, am considerat ca oportună utilizarea amortizării mijloacelor fixe din patrimoniul societății și a chiriei plătite pentru mijloacele fixe închiriate de la Sucursala Petrobrazi, ca indicator de estimare a gradului de utilizare a capacităților de producție.
Situația amortizării și chiriei aferente mijloacelor fixe cu caracter productiv
Tabel nr.: 4.6 – RON –
În contextul în care RAFISERV PETROBRAZI efectuează lucrări de mentenanță pentru platformele complexe de prelucrare a produselor petroliere, am considerat că se impun unele precizări cu privire la piața serviciilor pentru industria de prelucrare a petrolului.
Un aspect esențial pe care îl putem remarca este fluiditatea deosebită a acestei piețe, datorită în principal faptului că aceste tipuri de servicii pot fi prestate de companii care nu își desfășoară activitatea pe platforma rafinăriilor. În același timp, putem aprecia că societatea noastră poate efectua prestări de servicii și în alte domenii conexe (precum combinatele chimice sau centralele electro-termice), bineînțeles după obținerea autorizărilor, agrementelor și licențelor pentru desfășurarea de activități în aceste domenii. Însă același lucru este valabil și pentru firmele care desfășoară activități de prestări servicii în domeniile respective, în sensul migrării către piața pe care își desfășoară activitatea societatea.
Pe piața serviciilor pentru complexele de prelucrare superioară a țițeiului pot fi identificați cinci prestatori cu un volum mai complex al activității, corespunzători rafinăriilor pentru care execută activități specifice, și anume : Arpechim Pitești, rafinăriile grupului Rompetrol (Petromidia și Vega), Petrotel Lukoil, Petrobrazi și, de curând reintrată în funcțiune, RAFO Onești.
De asemenea, trebuie menționat faptul că există numeroase firme de mai mici dimensiuni, care execută prestări de servicii pentru industria de extracție și prelucrare a țițeiului. În acest sens putem menționa o serie de firme care, cu ocazia reviziilor programate pe platforma Petrobrazi, desfășoară activități cu caracter similar celor pe care le efectuează și RAFISERV PETROBRAZI.
Distanța optimă la care societatea RAFISERV PETROBRAZI poate executa lucrările prevăzute în obiectul de activitate, optimul este reprezentat chiar de platforma Petrobrazi. Orice deplasare în afara platformei presupune cheltuieli suplimentare (transport, cazare, diurnă ș.a.), care măresc costul efectuării prestației, îndepărtându-ne așadar de zona de optim din punctul de vedere al eficienței economice.
Trebuie menționată prezența pe piață a unui contingent de mici firme (comparativ cu Rafiserv Petrobrazi S.A) prestatoare de servicii similare, dar mai ales complementare activității Rafiserv Petrobrazi , care au o mobilitate ridicată și pot intra rapid pe segmente de piață pe care Rafiserv Petrobrazi nu are capacitatea de a le acoperi în totalitate (TotalMontaj, Monticor, Moldocor, T.M.U.C.B. S.A., TIB S.A. COMREP S.A. ș.a.).
Produsele realizate de Rafiserv Petrobrazi sunt reprezentate în principal de garnituri din marsit grafitat, ce sunt utilizate la diverse utilaje tehnologice, aflate în dotarea rafinăriei Petrobrazi. De asemenea, s-au mai produs (în cantități mici) piese de schimb pentru ventile (roți acționare), chei olandeze, plăcuțe timbru, capace, manivele etc.
În analiza stării mijloacelor de producție, voi utiliza indicatori recomandați de cadre de specialitate din cadrul acestei ramuri :
a) Analiza pe baza indicatorului – ponderea mijloacelor fixe direct productivă – compoziția tehnologică a capitalului fix:
AcMfa
G =––––- x 100
AcMf
Unde:
AcMfa – valoarea medie a amortizării și chiriilor mijloacelor fixe active;
AcMf – valoarea medie a amortizării și chiriilor mijloacelor fixe total inventar.
Acest indicator realizează o funcție importantă în analiza potențialului întreprinderii, deoarece permite evidențierea mutațiilor care au loc structurate ca urmare a materializării investițiilor.
Acest indicator se prezintă în dinamica ultimilor ani, astfel:
374.248
G (2003) = –––––––- x 100 = 92,10%
406.350
632.178
G (2004) = –––––––- x 100 = 87,40%
723.316
998.525
G (2005) = ––––- ––– x 100 = 83,30%
1.198.710
Evoluția compoziției tehnologice a mijloacelor fixe
Tabel nr.:4.7 (RON)
Sursa: evidența contabilă a S.C. RAFISERV PETROBRAZI S.A.
Se remarcă o scădere a compoziției tehnologice a capitalului fix. Scăderea compoziției tehnologice de la an la an s-a produs în principal ca urmare a îmbătrânirii mijloacelor fixe închiriate de la Sucursala Petrobrazi, care au devenit din ce în ce mai puțin fiabile, solicitând reparații dese și adeseori costisitoare.
b) Grad de utilizare a capacității de producție
Na
Gu= –––*100
Nt
Unde:
Na – numărul de mijloace fixe de producție în activitate (se poate folosi și numărul de ore lucru);
Nt – numărul total de mijloace de producție (se poate folosi și numărul de ore lucru).
Observație: Datorită specificului societății, cea de prestatoare de servicii, am utilizat orele prestate pe comenzi beneficiari și orele pontate ale muncitorilor direct productivi.
Acest indicator se prezintă în dinamica ultimilor ani, astfel:
1.239.105
Gu (2003) = ––––– x 100 = 98,51%
1.257.847
1.553.278
Gu (2004) = ––––– x 100 = 98,83%
1.571.667
1.437.658
Gu (2005) = ––––– x 100 = 96,65%
1.502.980
Analiza gradului de utilizare a capacităților de producție
Tabel nr.:4.8
Sursa: evidența tehnico-operativă a S.C. RAFISERV PETROBRAZI S.A.
Gradul de utilizare a capacităților de producție a scăzut în perioada 2003-2005, această constrângere având consecințe multiple asupra indicatorilor tehnico-economici.
Reducerea gradului de utilizare a capacităților de producție s-a datorat, în primul rând, diminuării cantitative și valorice a numărului de comenzi primite din partea celui mai important client, sucursala Petrobrazi a PETROM S.A.
Toate activitățile sunt desfășurate conform cerințelor standardului SR EN ISO 9001/2001, sistemul de management al calității al RAFISERV PETROBRAZI fiind certificat de CertRom România.
Certificat nr. 52
SR EN ISO 9001: 2001
Gradul de utilizare a capacităților de producție a fost influențat și de raportul dintre cerere și ofertă, care s-a diminuat datorită declinului economic general.
În strânsă legătură cu reducerea gradului de utilizare a capacităților de producție se află fenomenele economice și sociale care s-au petrecut în perioada analizată, referindu-ne aici în principal la preluarea de către grupul austriac OMV a societății naționale de petrol PETROM S.A.
Astfel, preocuparea grupului austriac de diminuare a costurilor de producție și de maximizare a profitului au avut ca efect micșorarea volumului activității de service pentru platformele de prelucrare a produselor petroliere, cu repercursiuni directe și imediate asupra capacității de producție a Rafiserv Petrobrazi.
De asemenea, închiderea progresivă a unor capacități de producție de pe platforma Petrobrazi a avut ca efect încetarea activității de service pentru respectivele obiective, diminuându-se portofoliul de comenzi (reale și potențiale), factor cu influențe negative asupra capacității de producție a Rafiserv Petrobrazi.
4.2.2.ANALIZA ACTIVELOR CIRCULANTE
Într-o economie în care producătorii sunt interesați să satisfacă cererea, cel puțin din punct de vedere teoretic, nu ar trebui să existe probleme în ceea ce privește asigurarea resurselor materiale necesare. Practic, intervin o serie de factori conjuncturali, cum ar fi lipsa disponibilităților bănești, pentru onorarea obligațiilor față de furnizori, care dau un grad de complexitate procesului general de gestionare a resurselor materiale.
Prin serviciul Aprovizionare, se administrează relațiile cu subcontractanții de materii prime, materiale, chimicale, echipamente și catalizatori. Serviciul Aprovizionare. Aprovizionarea este împărțită în aprovizionarea internă și cea internațională, controlate de către serviciul aprovizionare și import-export.
Aprovizionările cu materii prime sunt decise de către departamentul de planificare a producției, care își bazează calculațiile pe un anumit procentaj de materii prime pentru fiecare tonă metrică din consumul total de țiței, împreună cu informațiile de consum mediu obținute de la departamentul tehnic.
Serviciul aprovizionare emite o comandă de aprovizionare după primirea cererii din partea unei fabrici sau departament. In conformitate cu legislația română, fiecărei achiziții i se alocă trei furnizori potențiali, din care comitetul de aprovizionare alege furnizorul cel mai adecvat. Se emite apoi un contract sau comandă către furnizor.
Aprovizionarea cu diferite servicii (ex. Mentenanță mecanică, mentenanță electrică) și utilități se administrează prin departamente desemnate în conformitate cu natura fiecărui serviciu.
RAFISERV PETROBRAZI evaluează capabilitatea subcontractanților și selecția acestora utilizează criterii prestabilite.
În acest sens, în vederea evaluării furnizorilor interni și externi, serviciul Aprovizionare va solicita serviciului Managementul Sistemului Calității transmiterea de chestionare de preevaluare tuturor furnizorilor cunoscuți pentru fiecare produs.
Scopul chestionarelor de preevaluare este de a cunoaște în detaliu furnizorul și de a se asigura faptul că acesta îndeplinește în totalitate cerințele RAFISERV PETROBRAZI cu privire la produsele/serviciile aprovizionate.
Furnizorului i se solicită date referitoare la:
principalul domeniu de activitate;
statutul juridic al societății;
numărul angajaților și structura lor pe sectoare de activitate;
produse / servicii de bază;
catalog de prezentare produse / servicii și modalitatea de promovare;
standarde utilizate în desfășurarea activității;
existența unui compartiment de asigurare a calității și poziționarea acestuia în organigramă;
dacă societatea a adoptat un sistem al calității conform seriei SR ENISO și dacă da, conform cărui standard model;
în ce stadiu se află sistemul calității stabilit și ce termen de finalizare și-au propus;
autoevaluare a sistemului calității.
Nominalizarea furnizorilor propuși pentru preevaluare o face șeful serviciului Aprovizionare, indicând adresa și numărul de fax al furnizorului.
Pe baza răspunsurilor primite la chestionare, se calculează indicele de evaluare, utilizat în continuare alături de alte criterii de evaluare:
• punctajul obținut la chestionarul de preevaluare;
•existenta aprobărilor și autorizărilor (avizări, IVIMPS, SCIR, etc.) criteriu eliminatoriu după caz;
• existența unui sistem al calității certificat;
• performante tehnice și satisfacerea cerințelor de calitate;
• referințe de la alți clienți ai subcontractantului.
Pragul minim de acceptare este de 60 de puncte.
Pe baza celor menționate mai sus, șeful serviciului Aprovizionare decide dacă un subcontractant îndeplinește cerințele RAFISERV PETROBRAZI și în consecință dacă este "calificat/necalificat", decizie care se comunică în scris și furnizorilor.
Decizia, punctajul obținut și data deciziei sunt înscrise în pagina frontală a dosarului subcontractantului și sunt avizate de șeful serviciului Aprovizionare.
Pagina frontală a dosarului furnizorului mai conține:
– denumirea societății; adresa, telefon, fax;
– personal de conducere: director general și director comercial;
– colaboratori direcți: șef serviciu Vânzări și șef serviciu Aprovizionare
În perioada valabilității evaluării responsabilul cu asigurarea calității actualizează trimestrial informațiile cu privire la subcontractanți (sesizări și reclamații, neconformități în derularea contractelor și comenzilor, alte date referitoare la subcontractant) și completează dosarul furnizorului.
Ca urmare a evaluării furnizorilor, responsabilul cu asigurarea calității din cadrul serviciului Aprovizionare întocmește "Lista subcontractanților calificați". Această listă este deschisă urmând ca după o prealabi1ă preevaluare orice nou furnizor, dacă întrunește cerințele RAFISERV PETROBRAZI să fie inclus în listă.
În prezent, în urma evaluărilor efectuate, au fost înscriși în listă 145 de furnizori interni și externi.
Fiind interesați în alegerea celor mai corecți parteneri de afaceri și în evitarea dependenței de un singur furnizor, care conștient fiind de statutul său de furnizor unic, stabilește "regulile jocului" pe piață, suntem interesați de găsirea de noi furnizori, domeniu în care RAFISERV PETROBRAZI colaborează cu serviciul Marketing pentru efectuarea de cercetări de piață.
De un real folos în identificarea de noi furnizori sunt expozițiile și târgurile organizate, unde se ia contact direct cu oferta firmelor nou apărute pe piață pe domenii de activitate. Ca factor restrictiv în stabilirea furnizorilor trebuie să amintesc aici unele dispoziții ale SNP PETROM SA București care nominalizează pentru unele produse furnizori care nu onorează comenzile.
În vederea contractării necesarului de materii prime și materiale sunt solicitate ofertele furnizorilor incluși în "Lista furnizorilor calificați", oferte care apoi sunt analizate de comisiile nominalizate de conducerea sucursalei, atât din punct de vedere tehnic, cât și comercial.
Interes deosebit din punct de vedere comercial prezintă prețul, termenul de livrare și modalitatea de plată agreată de furnizor.
Anumite materii prime și materiale sunt aprovizionate de la subcontractanți unici.
RAFISERV PETROBRAZI este principalul furnizor de servicii de mentenanță mecanică și electrică pentru o rafinărie strategică, care este racordată la sistemul de transport prin conducte, atât pentru țițeiul din țara noastră, cât și pentru cel din import, cu toate schelele petroliere din zona centrală a României, pentru aprovizionarea cu țiței indigen și cu portul Constanța, pentru țiței din import.
Principalii furnizori interni ai ,,RAFISERV PETROBRAZI” sunt prezentați în tabelul de mai jos:
Tabelul Principalii 5 furnizori interni ai societății (valoare) în anul 2005
Tabel nr.:4.9 (RON)
Sursa: evidența contabilă a S.C. RAFISERV PETROBRAZI S.A.
Importurile sunt formate, în principal, din piese de schimb, instrumente și dispozitive mecanice, utilaje și dispozitive pentru activitatea de investiții a principalului client, sucursala Petrobrazi a grupului PETROM.
Principalii furnizori externi ai ,,RAFISERV PETROBRAZI” sunt prezentați în tabelul de mai jos:
Principalii furnizori internaționali ai societății ( valoare) în anul 2005
Tabel nr.:4.10 (RON)
4.3.STRATEGIA CREȘTERII RENTABILITĂȚII LA S.C. "RAFISERV PETROBRAZI" S.A.
Societatea comercială RAFISERV PETROBRAZI S.A. intenționează să realizeze în următorii ani o continuă îmbunătățire a activității sale, astfel încât din punct de vedere tehnic aceasta să corespundă nivelelor standardelor internaționale, iar din punct de vedere economic să fie din ce în ce mai eficientă; aceasta va permite ca acțiunile RAFISERV PETROBRAZI să fie totdeauna bine cotate și să poată fi acordate dividende stimulative.
Consider că pentru îmbunătățirea performanțelor economico-financiare, societatea comercială RAFISERV PETROBRAZI S.A. va trebui să ia în principal următoarele măsuri :
– Adaptarea structurii organizatorice la volumul și specificul activității din perioada următoare, inclusiv asigurarea personalului specializat.
– Continuarea redistribuirii personalului existent în diferite sectoare de activitate în funcție de necesitățile societății și de aptitudinile salariaților.
– Asigurarea unui program de investiții corespunzător tuturor sectoarelor de activitate, respectiv alocarea fondurilor necesare pentru procurarea de echipamente moderne necesare tuturor compartimentelor de activitate .
– Promovarea activității de comerț, prevăzute în statut, dar cu o pondere mică, până în prezent, în activitatea societății.
– Aplicarea unei politici salariale în strictă concordanță cu nivelul calitativ și cantitativ al muncii desfășurate de către salariați. Aplicarea acestei politici salariale va trebui să contribuie decisiv la stabilizarea, în cadrul societății, a personalului valoros și să prezinte ca atractivă activitatea în cadrul institutului pentru specialiștii care își desfășoară activitatea în alte societăți.
CAPITOLUL V
SINTEZA ACTIVITĂȚII S.C.”RAFISERV PETROBRAZI” S.A.
Pornind de la obiectul de activitate al societății se poate observa că activitatea acesteia a fost și este legată, cu preponderență, de efectuarea de servicii de reparații, întreținere și mentenanță corectivă și preventivă pentru platformele de prelucrare a petrolului și gazelor. Prelucrarea produselor petroliere în România se află în declin încă din 1976, când s-a atins maximul de producție de 14,6 milioane tone, cu toate că volumul investițiilor a crescut. În aceste condiții era normal ca volumul producției societății RAFISERV PETROBRAZI S.A să scadă; amploarea efectelor acestei situații a fost atenuată pentru că societatea s-a adaptat rapid noilor condiții ale mediului economic, venind în întâmpinarea solicitărilor unor noi parteneri din țară (alții decât cei tradiționali) și din străinătate (trebuie subliniat faptul că piața internațională solicită din ce în ce mai mult serviciile societății).
În concluzie, deși societatea a trebuit să suporte rigorile mediului economic instabil din ultimii ani; ea a reușit să depășească influențele negative ale acestuia; din analiza performanțelor economico-financiare și a evoluției acestora în perioada 2003-2005, rezultă că societatea RAFISERV PETROBRAZI S.A. s-a adoptat bine situației existente după 2003 în cadrul economiei de piață din România .
Se constată o creștere a principalilor indicatori sintetici (venituri totale, cifră de afaceri, valoare adăugată) superiori sau apropiați indicilor inflației din anii respectivi, cauzele sunt reprezentate de factori calitativi, ce reflectă efortul propriu al societății.
A crescut de asemenea productivitatea muncii, calculată pe baza producției anuale pe un salariat .
Studiile economico-financiare aflate la societate sunt realizate pe un orizont de timp scurt. Deoarece societatea RAFISERV PETROBRAZI este membră a grupului PETROM nu există o strategie propusă de societate, strategiile fiind propuse de către principalul acționar al societății.
Situația financiar-patrimonială a societății este un punct forte și se poate aprecia că riscul de faliment este redus . În vederea evaluării riscului de faliment, extrem de utilă este metoda scorurilor, iar dintre modele existente de evaluare cel mai pertinent pentru întreprinderile care activează în sectorul industrial este modelul CONAN & HOLDER.
La sfârșitul anului 2005, anul în care societatea a avut de suferit cel mai mult din cauza conjuncturii nefavorabile existente și a fenomenelor economice și sociale cauzate de preluarea PETROM de către grupul austriac OMV, modelul de evaluare a riscului de faliment Conan & Holder se prezintă după cum urmează :
Determinarea riscului de faliment prin metoda scorurilor
Modelul CONAN & HOLDER
Tabelul : 5.1
Interpretarea valorilor pentru scorul Z – Conan & Holder se face în felul următor :
Așadar, riscul de faliment este redus, iar situația patrimonială a societății este bună, fapt care poate fi evidențiat și prin prezentarea altui model consacrat de evaluare a riscului de faliment, modelul ALTMAN, cu utilizare mai ales pentru întreprinderile care activează în sectorul comercial sau al prestărilor de servicii.
Interpretarea valorilor pentru scorul Z – Altman se face în felul următor :
Determinarea riscului de faliment prin metoda scorurilor
Modelul ALTMAN
Tabelul : 5.2
Așadar, riscul de faliment este redus, oricare ar fi metoda utilizată pentru evaluarea acestuia.
Patrimoniul net, factorul determinant al valorii societății, a scăzut la finalul anului 2005 ; fondul de rulment are o valoare ridicată și relativ constantă, ceea ce face ca riscul de insolvabilitate să fie minim .
Totuși, societatea a înregistrat la 31 decembrie 2005 o pierdere cumulată în sumă de 17.007.005 RON. Mai mult, in conformitate cu legea 161/2003, dacă activele nete ale Societății reprezintă mai puțin de jumătate din capitalul social, conducerea Societății trebuie să ia în considerare alternative pentru rectificarea acestei situații în cadrul unei Adunări Generale Extraordinare a Acționarilor. Ca urmare, capacitatea societății de a-și continua activitatea pe principiul continuității depinde de capacitatea sa de a genera suficiente venituri viitoare și de susținerea financiară din partea acționarilor.
Activul și pasivul societății prezintă o structură bună. Rata autonomiei financiare la termen a prezentat o valoare ridicată în anul 2003, având apoi valori mai mici în următorii ani, fapt ce reflectă eforturile societății de a face față situației existente din economia de piață . Un aspect pozitiv îl constituie și evoluția ratei de finanțare a stocurilor, fapt ce demonstrează că societatea își poate asigura nivelul necesar de stocuri.
Portofoliul de contracte și comenzi asigură acoperirea aproape în totalitate a cifrei de afaceri programată; aceasta este o dovadă a prestigiului de care se bucură societatea RAFISERV PETROBRAZI S.A. din partea partenerilor săi, prestigiu câștigat datorită seriozității și capabilității societății.
Din punct de vedere al organizării, societatea dispune de toate compartimentele necesare pentru exercitarea funcțiilor unei întreprinderi cu autonomie totală ce funcționează în condițiile pieței libere.
Societatea RAFISERV PETROBRAZI S.A. dispune de un Regulament de Organizare și Funcționare a societății, precum și de un Regulament de Ordine Interioară.
Cu privire la starea tehnică și tehnologică de care dispune societatea, se poate aprecia că dotarea existentă satisface necesitățile actuale; societatea intenționează să aloce, în continuare, fonduri pentru procurarea echipamente pentru modernizarea instalațiilor , acțiune destul de anevoioasă datorită costurilor foarte ridicate ale acestora; se dorește ca prin reparații și o exploatare corespunzătoare, parcul de utilaje existent să fie menținut în serviciu, asigurând un nivel satisfăcător de activitate.
Referindu-ne la piața actuală și de perspectivă se poate aprecia că piața tradițională a societății comerciale RAFISERV PETROBRAZI S.A., deși este în scădere de activitate, menține totuși un nivel al ofertei care asigură funcționarea societății. Piața netradițională este în creștere de activitate și asigură un nivel al cererii superior capacității nominale a societății.
Pentru desfășurarea activității viitoare, societatea va trebui să-și asigure resursele financiare pe calea autofinanțării și să opereze cu credite bancare numai în situații deosebite.
Resursele umane de care dispune societatea sunt suficiente și au un nivel de pregătire profesională corespunzător. Deși, dacă se are în vedere evoluția personalului existent se poate observa că in ultimul an s-au înregistrat disponibilizări.
Societatea dorește ca prin măsurile luate în domeniul gestiunii personalului și prin politica salariată să nu întâmpine dificultăți în asigurarea acestei resurse .
Necesarul de resurse materiale și energetice se asigură, fără mari dificultăți, preponderent de pe piața internă.
În ceea ce privește implicațiile ecologice ale funcționării societății, trebuie subliniat faptul că societatea trebuie să își intensifice eforturile pe linia protecției mediului. În plus este și o problemă de ordin moral de a asigura un mediu înconjurător sănătos .
Pe ansamblu se apreciază că șansele de viabilitate ale societății sunt reale, piața asigurând volumul de cerere, iar societatea având capabilitatea de a satisface acest volum. Societatea este suficient de flexibilă și adaptabilă pentru a face față unor modificări ale condițiilor de funcționare în viitor (salarii, costuri cu materia primă și energia, finanțare activitate de bază).
B I B L I O G R A F I E
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Rentabilitatii Economice (s.c. Xyz S.a. Brazi) (ID: 130254)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.