Analiza reliefului petrografic și structural din Munții Piatra Craiului Coordonator științific: Conf. Dr. Marian ENE Absolvent: Georgiana-Andreea… [310095]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Analiza reliefului petrografic și structural din

Munții Piatra Craiului

Coordonator științific:

Conf. Dr. Marian ENE

Absolvent: [anonimizat]-Andreea Vlad

București

2017

Cuprins

Introducere………………………………………………………………………………….….…1

Capitolul 1. Metodologia de studiu…………………………………………..……………….…2

Capitolul 2. Istoricul cercetărilor……………………………………………………………………………………..3

Capitolul 3. Localizare geografică. Limite………………………………………………………………………..4

Capitolul 4. Geologie……………………………………………………………………………………………………….6

4.1 Evoluția paleografică……………………………………………………………………………………………………6

4.2 Tectonica Masivului Piatra Craiului……………………………………………………………………………….8

4.3 Stratigrafia Masivului Piatra Craiului……………………………………………………………………………..9

Capitolul 5. Analiza morfometrică a reliefului………………………………………………………………..11

5.1 Harta hipsometrică……………………………………………………………………………………………………..11

5.2 Harta geodeclivității (pantelor)…………………………………………………………………………………….14

5.3 Harta expoziției versanților…………………………………………………………………………………………16

5.4 Harta adâncimii fragmentării……………………………………………………………………………………….18

5.5 Harta densității fragmentării………………………………………………………………………………………..20

Capitolul 6. Analiza formelor de relief…………………………………………………………………………..21

6.1 Relief petrografic……………………………………………………………………………………………………….21

6.1.1 Relief dezvoltat pe calcare……………………………………………………………………………………21

6.2 Relief structural…………………………………………………………………………………………………………30

6.2.1 Unități structurale majore…………………………………………………………………………………….30

6.2.2 Unități structurale secundare………………………………………………………………………………..32

Concluzii……………………………………………………………………………………………………………………….36

Bibliografie……………………………………………………………………………………………………………………37

Anexe……………………………………………………………………………………………………………………………39

[anonimizat] a spațiului studiat.

Geomorfologia structurală este o parte a Geomorfologiei, care se ocupă cu studiul formelor de relief ce au luat naștere sub influența directă sau indirectă a factorilor geologici (mișcări tectonice, structură, petrografie). (Ene, 2012)

Cel care a dat prima dată numele de ,,Geomorfologie”, a fost K. F. Neumann în anul 1858. Termenul vine din grecescul ge, care înseamnă Pământ, morfé, care înseamnă formă si logos care definește știința.

În România, primele informații cu privire la analiza reliefului au fost date de către Dimitrie Cantemir, căruia i se alătură mai târziu importante personalități geografice precum: Simion Mehedinți, George Vâlsan, M. D. David și Vintilă Mihăilescu.

Petrografia este o ramură a geologiei care se ocupă cu studierea formelor de relief a căror geneză, evoluție și aspect exterior sunt condiționate predominant de natura rocilor pe care acestea se dezvoltă. (Rădoane, 2000)

Așa cum precizează și domnul profesor M. Ielenicz (2004), cele două discipline (Geomorfologia structurală și Geologia) funcționează pe baza unei relații de reciprocitate. Geomorfologia preia de la Geologie informații cu privire la alcătuirea petrografică, structurală, tectonică a fiecărei forme de relief, dar și compoziția litologică care influențează desfășurarea proceselor actuale, pe baza cărora se pot întocmi diverse hărți de specialitate (harta geodeclivității, harta adâncimii fragmentării). Iar, la rândul ei, Geomorfologia, îi furnizează Geologiei informații privitoare la influența pe care o au rocile asupra formelor de relief.

Această lucrare de licență este structurată pe șase capitole și prezintă trei părți.

Prima, este o prezentare generală a masivului Piatra Craiului, pentru a ajuta la fixarea cadrului geografic general, fiind urmată de o descriere geologică detaliată care servește drept suport analizei geomorfologice.

A doua parte, prezintă o analiză morfometrică în care s-au utilizat programele Qgis 1.12.3, SagaGis și Inkscape.

Iar a treia parte, este destinată analizei geomorfologice, în urma căreia s-a conturat imaginea completă a reliefului.

În finalizarea acestei lucrări, am beneficiat de sprijinul și îndrumarea domnului dr. Marian Ene, căruia țin să îi mulțumesc pe această cale.

Capitolul 1. Metodologie

Prin titlu această lucrare își precizează conținutul și obiectivul: analiza reliefului petrografic și structural din Munții Piatra Craiului.

În realizarea obiectivului s-a parcurs etapa de birou, care a constat într-o bibliografie tematică amplă, atât din punct de vedere geomorfologic, cât și geologic pentru a putea căpăta informațiile necesare spațiului analizat. În continuare, pentru identificarea formelor de relief petrografic, dar și a celor de relief structural, am apelat la observația geomorfologică de teren desfășurată atât vara, cât și toamna, tot aici, s-au efectuat și fotografii cu cele mai specifice forme de relief din acest masiv, care vor fi inserate pe parcursul textului pentru a servi la conturarea unei imagini a arealului geografic analizat.

Ca metode de analiză geografică, s-au folosit:

metoda observației pentru a putea avea o privire clară asupra reliefului;

metoda cartografică, fiind necesară pentru a reda imaginea de ansamblu a realităților geografice de pe teren;

metoda sintezei utilă pentru întocmirea unui plan de idei, care a fost elaborat pe parcursul lucrării de licență;

metoda istorică care, pe baza unei bibliografii de specialitate, a ajutat la înțelegerea evoluției paleogeografice a spațiului analizat;

metoda informațional-geografică care a constat în prelucrarea datelor geografice în software-uri de specialitate (QGis 1.12.3 și SagaGis), pe baza cărora s-au întocmit hărțile morfometrice (harta hipsometrică, harta geodeclivității, harta expoziției versanților, harta adâncimii fragmentării, harta densității fragmentării și harta geologică).

În ceea ce privește realizarea hărților, s-a folosit programul QGis în care s-au introdus date de tip vector și raster. Proiecția folosită a fost EPSG:31700, Dealul Piscului 1970/ Stereo 70.

Datele de tip vector au fost vectorizate (curbe de nivel, rețeaua hidrografică, cotele altimetrice, corpuri litologice). Pe baza curbelor de nivel, s-a întocmit modelul digital altitudinal (DEM), care a fost folosit ca basemap în realizarea hărților tematice, pentru fiecare utilizându-se clase de culori și intervale numerice diferite. Pentru harta geologică, au fost vectorizate corpurile litologice, cărora li s-au atribuit culoarea specifică vârstei, cât și simbolul reprezentativ.

Capitolul 2. Istoricul cercetărilor

Piatra Craiului este un masiv care se individualizează atât geologic, cât și geomorfologic de toate celelalte masive, dat fiind faptul că studiile pe aceste teme au început cu peste 250 de ani în urmă.

Primele măsurători topografice atestate au fost efectuate de Institutul Cartografic din Viena la data de 26 august 1842, iar primele referiri geologice au fost făcute de B. Hauer în anul 1863.

Printre primele studii efectuate se află cele ale lui Emm. De Martonne (1906-1907), V. Mihăilescu (1936), N. Orghidan (1936).

Problema situării unității montane în Carpații Orientali și Carpații Meridionali, a generat păreri diferite: Emm. De Martonne (1924), S. Mehedinți (1935), G. Vâlsan (1935), V. Mihăilescu (1932 și 1946).

Masivul Piatra Craiului ca subunitate a culoarului Rucăr – Bran: V. Mihăilescu (1963), V. Tufescu (1974);

Unitate fizico-geografică încadrată în ramura Carpaților Meridionali, grupa Bucegi – Piatra Craiului: Valeria Velcea și Al. Savu (1982), T. Constantinescu (1980);

Unitatea fizico-geografică încadrată în Carpații Meridionali, grupa Făgăraș: L. Badea și colab (2001);

Unitatea geomorfologică aparținând Carpaților de Curbură: Gr. Posea (1972);

Unitate geomorfologică a Carpaților Meridionali: Gr. Posea și L. Badea (1982);

Alte contribuții importante în cunoașterea masivului le-au avut: N. Orghidan (1931, 1936), V. Mihăilescu (1946), V. Michalevich-Velcea (1961) si V. Popescu (1967).

S-au efectuat și cercetări geologice care fac referiri cu adevărat interesante cu privire la geologia regiunii: Gr. Ștefănescu (1884), Fr. Herbich (1888), Fr. Toula (1897), E. Jekelius (1916, 1925, 1926). După anul 1930, s-au remarcat lucrările făcute de N. Oncescu (1935, 1938, 1939), cea mai importantă fiind ,,La région de Piatra Craiului-Bucegi. Étude géologique” – teză de doctorat.

Studiile geologice mai noi, sunt însoțite de hărți detaliate fiind foarte utile pentru interpretarea genezei și evoluției masivului: D. Patrulius (1963, 1966, 1969 și 1980), N. Dimitrescu (1964), Ileana Popescu (1967).

O importanță aparte o au studiile cu caracter speologic. Primele date despre carst, dar și primele explorări speologice ne-au fost oferite de Kolbe (1900), Fr. Podek (1908-1918), A. Prox (1930-1636), Fr. Thomas și colab. (1952-1956) și M. Bleahu (1956). Realizarea catalogului peșterilor din Parc Național Piatra Craiului a fost posibilă cu ajutorului lui Constantinescu și Dobrescu, (2006), iar lucările care vizează fauna cavernicolă și protecția peșerilor i le datorăm lui Gheorghiu (2004) și Munteanu (2007).

Nu în ultimul rând, pentru Piatra Craiului s-a remarcat geograful Traian Constantinescu. În teza lui de doctorat din anul 1994, a evidențiat multe dintre caracteristicile acestui masiv, dar și a zonelor învecinate, deasemenea el a studiat și legătura dintre glaciațiunea pleistocenă și avene.

Alte lucrări mai recente privind studiul de caz al avalanșelor dintre Vf. Turnu și Ascuțit, impactul avalanșelor de pe versantul vestic și cel estic asupra activităților antropice, dar și ce procese geomorfolofice se produc în Piatra Mică, ne-au fost oferite de Anca Munteanu (2006, 2008).

Capitolul 3. Localizare geografică. Limite

Încadrarea în Carpații românești:

Munții Piatra Craiului fac parte din Carpații românești, fiind la interferența a două mari regiuni carpatice: Carpații Orientali și Carpații Meridionali.

Au existat și încă există dispute în ceea ce privește în cadrarea masivului în una din cele două mari arii carpatice. Astfel, din punct de vedere geologic, aparțin grupei sudice a Carpaților Orientali, din punct de vedere geomorfologic, G. Posea (2002) și majoritatea specialiștilor încadrează masivul în cadrul Carpaților de Curbură, fiind parte a grupei Bucegi-Piatra Craiului, iar din punct de vedere fizico-geografic, creasta Pietrei Craiului aparține Carpaților Meridionali, argumentele fiind aduse de V. Mihăilescu (1946), Valeria Micalevich (1961) și Al. Savu (1982).

Limita cu unitățile de relief:

În ceea ce privește unitățile de relief limitrofe, acest masiv este delimitat în est de Culoarul Rucăr-Bran, contactul fiind realizat prin valea Prăpastiile Zărneștilor și Dâmbovicioara, tot aici limita o mai constituie Masivul Bucegi și Munții Leaota în sud-est.

Limita vestică este marcată de Culoarul Rucăr-Zărnești, Munții Iezer și Munții Făgăraș.

În nord, limita este dată de Depresiunea Brașov, iar în sud, masivul vine în contact cu Podul Dâmboviței. (fig. 2)

Limita cu teritoriile administrative:

Masivul se întinde în partea sudică cu județul Argeș, având în componență teritoriile administrative ale comunelor Dâmbovicioara, Fundata, Sătic și Rucăr, iar în partea nordică cu județul Brașov, pe teritoriul comunelor Peștera, Măgura, Moieciu, Bran și cel al orașului Zărnești. (fig. 3)

Capitolul 4. Geologie

4.1 Evoluția paleogeografică

E. Jekelius, N. Oncescu, I. Băncilă și V. Mutihac încadrează aria ocupată de masivul Piatra Craiului în zona cristalino-mezozoică a Carpaților Orientali, deoarece structura acestei unități este rezultatul tectogenezei mezocretacice. (Panaiotu Cristina, 2000)

De asemenea, M. Săndulescu încadrează aceeași unitate la Pânza Getică, ceea rezultă că masivul este mai degrabă în extremitatea estică a Carpaților Meridionali.

Evoluția paleogeografică reprezintǎ premisa morfogenezei actuale, relevând diversitatea morfologicǎ și structuralǎ a teritoriului.

Spre sfârșitul Cretacicului, regiunea reprezenta o suprafață care avea o înclinare ușoară, fapt ce a impus apariția unei cumpene de ape. Valeria Velcea (1961) susține că morfologia actuală atestă ca s-a produs o inversiune de relief, iar agenții care au determinat acest lucru au fost tectonica care a fost amplificată de presiunea asupra depozitelor din flancul vestic al sinclinalului, și eroziunea diferențiată care s-a manifestat între șisturile cristaline din vest și conglomeratele din est în prima fază, iar în cea de-a doua între șisturile cristaline și calcarele Kimmeridgian-Tithonice. Pe măsură ce eroziunea s-a accentuat, denudarea flancului de sinclinal a fost tot mai lentă, ceea ce dus la producerea unei inversiuni de relief, determinând apariția unui abrupt de cuestă.

Faza Borăscu II s-a petrecut la sfârșitul Eocenului și corespunde cu cele mai mari altitudini din Piatra Craiului: 2.238 m vârful La Om și 1.922 m vârful Turnu.

Faza Borăscu III a avut loc în Oligocen și se identifică în vârful Pietrei 2.098 m și vârful Arsura 1.965 m. De amintit faptul că în creasta Pietrei Craiului, relieful ce aparține complexului morfosculptural Borăscu nu s-a menținut sub forma unor suprafețe de nivelare, așa cum s-a întâmplat cu masivele vecine: Leaota, Iezer, Făgăraș.

Râu Seș I corespunde Miocenului Inferior, fiind ultima fază de modelare și o regăsim la altitudini cuprinse între 1.700-1.800 m.

Scoaterea la zi a calcarelor din flancul estic reprezintă începutul fragmentării reversului cuestei. Subunitatea vestică include spațiul actual al crestei Piatra Craiului care este important deoarece și-a menținut caracterul asimetric și structural, dar acesta fost diminuat, deoarece limita estică s-a retras spre vest, paralel cu axa sinclinalului.

Faza Râu Șes II s-a petrecut în Miocenul Superior și a durat aproximativ 8 milioane de ani, fiind caracterizată de eroziunea diferențiată a celor două flancuri ale cuestei, fapt ce a determinat caracterul impunător și înalt. Nivel calcaros se întâlnește între 1.350-1.550 m, iar nivelul conglomeratic are desfășurare între 1.250-1.450 m.

Faza Gornovița I caracteristică Pliocenului, fiind faza cu cei mai mulți martori de eroziune în spațiul Pietrei Craiului, fiind prezentă la altitudini de 1.100-1.350 m pe areale din Piatra Mică (Valea Curmătura și Valea Vlădușca) sub forma unor interfluvii rotunjite, și în Pietricica sub forma unor interfluvii lungi și plate.

Faza Gornivița II a avut loc în Pleistocenul Superior și a durat circa 2 milioane de ani. Pe parcursul acestei faze, Valea Dâmbovicioara și Valea Prăpastiilor, au regresat, devenind principalele bazine hidrografice.

Faza Gornovița III a durat din Pleistocenul Superior până în Holocen, aceasta putând fi văzută pe singura suprafața de eroziune – Culmea Plăicul ce are altitudini cuprinse între 850-950 m.

Formarea și individualizarea crestei ascuțite a Pietrei Craiului este un proces ce a început în Paleogen și care se continuă și astăzi. Aspectul pe care îl are astăzi i se datorează evoluției Cuaternare, mai exact a văilor Dâmbovicioara și Valea Prăpastiilor.

4.2 Tectonica Masivului Piatra Craiului

Piatra Craiului prezintă o zonă mediană anticlinală, constituită din cristalinul de Leota cu umplutură sedimentară. Din punct de vedere tectonic, masivul este situat pe rama internă a Platformei Carbonatice Getice.

D. Patrulius (1969) încadrează creasta masivului în unitatea geologică, Culoarul Dâmbovicioara, delimitând patru compartimente structural-tectonice.

– Compartimentul de Dragoslavele – fundament cristalin ridicat;

– Compartimentul Rucăr-Bran – fragmentat de multe falii și include sinclinalul Piatra Craiului;

– Compartimentul Tohan-Râșnov – fundament mai coborât decat al compartimentului precedent având o cuvertură groasă alcătuită din depozite Neocretacice, Paleogene și Pleistocene;

– Compartimentul Holbav-Cristian – mai ridicat decât compartimentul Tohan-Râșnov.

Faliile cele mai importante care traversează masivul sunt:

Falia Gâlgoaielor – este cea mai importantă falie din sudul masivului pe Culmea Pietricica, traversând ambii versanți ai masivului. Ea iese în evidență la contactul dintre blocul calcaros cu blocul conglomeratic, semnificativ fiind faptul că la sudul ei, caracterul masivului începe să se restrangă.

Falia Țimbalelor – delimitează compartimentul nordic de cel sudic (Valea lui Călineț-Țimbalele). În nordul faliei, compartimentul coboară cu aproximativ 200 m.

Falia Fundurile – delimitează Piatra Mare de Culmea Pietricica. În nordul ei, unghiul stratelor este de aproximativ 85°, ceea ce duce la cele mai mari altitudini din acest masiv (2.000-2.238 m).

Falia Grindului – Delimitează compartimentul dintre Șaua Grindului, compartiment ce are o poziție mai ridicată, și Vârful Piscul Baciului, unde se întâlnește cea mai mare altitudine a masivului (2.238 m), deși acest compartiment are o poziție mai ridicată față de primul.

4.3 Stratigrafia Masivului Piatra Craiului

Fundament cristalin prealpin și cuvertură sedimentară de vârstă Paleozoic Superior-Mezozoic, care este de tip Leaota și Cumpăna.

cristalinul de Voinești;

cristalinul de Lerești – Tămaș;

cristalinul de Călușu – Tămășel;

În ansamblu, pentru teritoriul analizat fundamentul cristalin este alcătuit din două compartimente (seriile de Cumpăna, Leaota) cu roci de vârstă ante-Proterozoic superior și Paleozoic (antecarbonifer).

1. Ante-Proterozoic Superior:

Seria de Cumpăna: În seria de Cumpăna au fost grupate toate complexele de roci prezentând caractere clare mezometamorfice. Metamorfismul corespunde faciesului amfibolitelor cu almandine (paragnaise, gnaise și micașisturi).

2. Proterozoic Superior – Paleozoic (Antecarbonifer)

Seria de Leaota: Este mai puțin intensă. Fiind constituită din șisturi muscovito-cloritice cu porfiroblaste de albit și cu câteva intercalații de amfibolite. Este zona de Lerești – Tămaș, care se poate urmări plecând din Plaiul Foii (pe versantul vestic al Pietrei Craiului), dar mai reapare și la sud, pe Râul Târgului și pe Dâmbovița între Rucăr și Dragoslavele.

Din punct de vedere geologic, masivul Piatra Craiului reprezintă flancul unui sinclinal suspendat alcătuit dintr-un fundament de șisturi cristaline care apațin Seriei Leaota și Seriei Cumpăna (Patrulius, 1969, 1980), peste care e dispusă o cuvertură sedimentară mezozoică (Jurasic Mediu) constituită din depozite doggeriene (gresii calcaroase și cuarțite, calcare marnoase, marne și siltite), (Popescu, 1967, Patrulius, 1980), peste dogger s-a depus o stivă groasă de 1.200 m grosime de calcare de culoare deschisă (calcare de Stramberg) ce aparține seriei Malm, vârsta Kimmeridgian – Tithonic, urmând conglomeratele calcaroase care s-au format în Cretacicul Inferior, vârsta Arpațian Superior, ce aparțin versantului estic din Piatra Mare, iar cele mai noi depozite le contituie conglomeratele cu elemente cristaline de vârstă Vraconian – Cenomanian, acestea fiind întâlnite pe versantul estic din Pietricica. (fig. 4)

O caracteristică aparte a calcarelor este dată de statificația lor puternică. Calcarele din Piatra Craiului s-au format în mare parte din recife de corali și Ellipsactinia, fiind observate doar pe creasta masivului. Odată cu formarea lanțului carpatic, stratele de calcar au fost cutate și orientate vertical, cum se poate vedea pe versantul vestic și nord-vestic, începând din Vârful Pietricica până la Vârful Turnul.

Morfologia diferită a celor doi versanți reprezintă o altă caracteristică a crestei.

Versantul vestic este format doar din calcare masive, care au generat numeroase forme structurale. Peisajul este constituit din văi și creste din care au rezultat forme de relief secundar: turnuri, brâuri, brâne și polițe structurale, iar în sudul masivului se remarcă un caracter de cuestă (Pietricica).

Versantul estic prezintă o individualitate diferită față de versantul estic. Acesta este alcătuit dintr-un strat inferior de conglomerate și un strat superior de calcare. O parte din formele de relief secundare prezentate anterior se găsesc numai în nordul versantului, dar în partea sudică (Pietricica), polițelor structurale și brânele au fost înlocuite cu suprafețe cvasistructurale.

Capitolul 5. Analiza morfometrică a reliefului

5.1 Harta hipsometrică

Harta hipsometrică reprezintă distribuția altitudinală a formelor de relief. Hărțile morfometrice oferă informații utile sub aspect teoretic si practic constituind punctul de plecare în evidențierea unor probleme ale genezei si dinamicii reliefului teritoriului care se analizează.

Având în vedere că masivul Piatra Craiului este situat într-o zonă montană, altitudinea minimă este de 793 m care se înregistrează în partea nordică a masivului, iar aceasta crește pană la altitudinea maximă de 2.238 m aparținând vârfului La Om.

S-au evidențiat 7 trepte de relief, fiecare având intervalul de 200 m.

Din punct de vedere al repartiției treptelor hipsometrice se remarcă dominanța intervalui cuprins între 1.200- 1.400 m care se găsește la baza masivului.

De asemenea, cele mai mari valori cuprinse între 2.000-2.238 m, au un procentaj mic, găsindu-se pe creasta nordică specifice arealelor din vârfurile Vf. Ascuțit, Vf. Țimbalul Mic, Vf. Țimbalul Mare, Vf. Grindului, Vf. Lespezi și Vf La Om.

Cele mai mici valori se găsesc în partea nordică la baza masivului.

5.2 Harta geodeclivității (pantelor)

Panta este o caracteristică morfometrică prin care este redat gradul de înclinare al suprafeței. Gradul de înclinare reprezintă un parametru morfometric important atât pentru caracterizarea elementelor de morfogeneză, cât și pentru stabilirea unor areale cu potențial morfodinamic diferit. Alături de caracteristicile petrografice si structurale constituie una din cerințele cele mai importante în aprecierea geomorfologică a teritoriului analizat; acestea condiționează si intensitatea si tipul proceselor ce modelează substratul.

Raportat la arealul studiat, clasele valorice ale pantelor au fost stabilite între valoarea minimă de 0° si valoarea maximă (peste 35°) precum si de extensiunea în suprafață a acestui areal. Atfel s-au identificat șapte clase, pentru a scoate în evidență geodeclivitatea accentuată.

Valorile de 0-3 grade se găsesc la exteriorul masivului, dar și în lungul crestei pe Vârfurile Turnu și Ascuțit.

Valorile cuprinse între 3-7 grade se găsesc începând de la baza ambilor versanți, cel estic, respectiv vestic, dar și pe anumite suprafețe din Piatra Mică. Se identifică pe zona de tranziție între nivelele sculpturale Râu Șes II și Gornovița I.

Valorile cuprinse între 7-15 grade se găsesc pe laturile ambilor versanți, având o mai mare accentuare pe versantul vestic. Aici sunt prezente forme exocarstice (doline și lapiezuri).

Valorile cuprinse între 15-25 grade corespund arealelor ambilor versanți, remarcându-se procese de pluvio-denudare.

Valorile cuprinse între 25-40 grade se găsesc începând cu 1.700 m pe laturile ambilor versanți, având cu grad de eroziune accentuat.

Valorile cele mari peste 40 grade sunt întâlnite mai ales la nivelul crestei, unde predomină rocile cu rezistență mare la eroziune: calcare, conglomerate și gresii, favorizând apariția proceselor gravitaționale, dar și a celor erozive.

5.3 Harta expunerii versanților

Expoziția versanților reprezintă un alt parametru care ajută la interpretarea aspectelor morfologice ce apar în arealul analizat.

Orientarea versanților produce diferențieri ale duratei insolației solare, care generează regimuri calorice diferite și influențează astfel umiditatea solului, inducând apoi nuanțări calitative si cantitative ale proceselor geomorfologice și a covorului vegetal.

Versanții însoriți (orientare sudică și sud-estică) sunt cei mai calzi și cei mai uscați versanți, dar și cei mai predispuși pe timpul iernii la avalanșe.

Versanții semiînsoriți (orientare estică și sud-vestică) aceștia beneficiază de un ponțial termic ridicat, dar și de precipitații abundente; fenomenele erozive sunt reduse.

Versanții semiumbriți (orientare vestică și nord-estică) în timpul iernii fiind lipsiți de insolație.

Versanții umbriți (orientare nordică și nord-vestică) au un strat de zăpadă ce persistă în timp îndelungat, au grad de umiditate mare și un potențial termic redus.

5.4 Harta adâncimii fragmentării

Adâncimea fragmentării indică nivelul până unde a pătruns eroziunea generată de apele curgătoare. Adâncimea fragmentarii redă una din trăsăturile morfometrice esențiale ale reliefului, reflectând un anumit grad de evoluție al acestuia, într-o strânsă corelație cu intensitatea proceselor morfodinamice actuale.

Harta adâncimii fragmentării reliefului prezintă o scară care cuprinde valori între 0-800 m/kmp.

Analizând harta adâncimii fragmentării reliefului, se poate observa că arealele caracterizate prin valori ridicate ale acestui element morfometric ocupă suprafețe relativ restrânse.

Valorile între 0-100 m/kmp au suprafețe restrânse fiind la baza masivului.

Valorile între 100-200 și 200-300 m/kmp se găsesc pe mici areale, fiind suprapuse cu altitudinile cuprinse între 1.000-1.300 m.

Cele mai extinse valori sunt cele cuprinse între 300-400m/kmp, acestea se găsesc la exteriorul masivului, în special la baza versantului nord-estic, dar și a celui central-vestic.

Valorile cuprinse între 400-500 m/kmp corespund părții superioare a versantului nord-estic și nord-vestic, dar și în sudul masivului pe creasta Pietricica.

Valorile cuprinse între 500-600 și 600-700 m/kmp se întâlnesc pe centrul crestei specifică Vf. Țimbalul Mare și Țimbalul Mic, precum si Vf. Turnu.

Valorile maxime cuprinse între 700-800 m/kmp caracterizează suprafețele cu pante foarte mari unde eroziunea acționează foarte intens și se întâlnesc pe versantul nordic și nord-vestic, se identifică cu Vf. La Om.

5.5 Harta densității fragmentării

Densitatea fragmentării orizontale a reliefului (Grigore, 1979, Ungureanu, 1989) sau densitatea de drenaj (drainage density) reprezintă raportarea lungimii rețelei hidrografice/ de drenaj pe unitatea de suprafață (în general km²), exprimând gradul de fragmentare pe orizontală a reliefului.

Cele mai mici valori (2 km/kmp) se întâlnesc pe creasta vestică corelând cu Vf. Turnu și Vf. Padina Popii.

Valorile cuprinse între 2-4 km/kmp, cât și cele cuprinse între 4-6 km/kmp ocupă cele mai extinse suprafețe congomeratice din creastă.

Valorile cuprinse între 6-8 km/kmp și 8-10 km/kmp sunt caracteristice etajului calcaros, fiind determinate de aspectele tectono-structurale.

Cele mai mari valori, peste 10 km/kmp sunt pe versantul dintre Valea Tămășelului și Valea Crăpăturii.

Capitolul 6. Analiza formelor de relief

6.1 Relief petrografic

6.1.1 Relief dezvoltat pe calcare

Emilian Cristea (1982) susține că elementul caracteristic al peisajului din Piatra Craiului este dat de reliefului carstic, care a fost favorizat de prezența calcarelor. În acest areal se mai găsesc roci sedimentare precum, conglomerate, marne, gresii, depozite argiloase și loess, pe care s-au dezvoltat diverse forme de relief prezentate în cele ce urmează.

Exocarstul

Datorită declivității celor doi versanți, dolinele, uvalele și poliile specifice reliefului exocarstic, nu sunt prezente în Piatra Craiului. Aici se găsesc trei grupe principale – văi și lapiezuri – fiecare împărțindu-se în mai multe subtipuri. (Constantinescu, 2009)

Văile de tip Piatra Craiului sunt formate în partea superioară a versantului nord-vestic, având o lungime de până la 1,5 km și o declivitate de aproximativ 25°. Cele mai cunoscute fiind: Valea Vlădușca, Valea Crăpăturii, Valea Padina lui Călineț (Fig. 10) și Valea Șpirla.

Hornurile sunt văi foarte scurte, înguste și înclinate. În Piatra Craiului aceste hornuri sunt formate pe calcare și au o frecvență foarte mare, fiind produse în urma fenomenului de gelifracție. Traian Constantinescu (2009) propune denumirea de ,,horn orb”, deoarece o parte din hornurile prezente în acest masiv au caracter de vale închisă, având o frecvență deosebită pe crestele versantului nord-vestic. Cele mai cunoscute hornuri din Piatra Craiului sunt: Hornul M9are, Hornul Închis, Hornul Ascuns, Hornurile Grindului, Hornurile Țimbalelor, Hornul lui Nicu (fig. 11)

Grohotișurile sunt roci sedimentare ce au rezultat în urma dezagregării stâncilor sub acțiunea agenților fizici sau au fost aduse de ghețari. În arealul studiat, cel mai reprezentativ este Marele Grohotiș (fig. 12), acesta a luat naștere în urma îmbinării mai multor grohotișuri.

Marele Grohotiș sau Horju Mare este cea mai mare acumulare de grohotiș mobil de la baza versantului vestic, constituind o dovadă certă a modelării holocene-actuale. Grohotișurile din Piatra Craiului constituie unul din cele mai caracteristice componente ale Parcului Național Piatra Craiului. În special Marele Grohotiș, are o importanță deosebită pentru conservarea biodiversității fiind incluse ca tip de habitat în anexa I a Directivei Habitate a Consiliului Europei.

Torenții carstici ocupă în întregime creasta masivului fiind prezenți pe laturile ambilor versanți. Aceștia se deosebesc de văile tip Piatra Craiului, printr-o lungime mai mică și o carstificație mai redusă.

Arcadele sunt forme de relief suspendate, semicirculare sau semieliptice care au rezultat în urma eroziunii selective a rocilor expuse. Acestea se formează pe roci sedimentare (gresii, calcare) prin procese de disoluție și meteorizare. Cele mai cunoscute arcade sunt La Zăplaz (fig. 13) și Cerdacul Stanciului. (fig. 14)

Cerdacul Stanciului este cea mai renumită și impresionantă formă morfocarstică din Piatra Craiului, rezultată în urma prăbușirii tavanului unei vechi peșteri. Blocul de calcar situat în mijlocul Cerdacului, reprezintă o porțiune din tavanul fostei peșteri.

Cheile nu sunt formele exocarstice care domină în masivul Piatra Craiului, deși sunt reduse numeric au o importanță deosebită. Având în vedere că majoritatea sectoarelor de chei au fost în trecut peșteri, Traian Constantinescu le diferențiază de celelalte chei epigenetice, numindu-le chei speleoepigenetice. Dintre acestea amintim Cheile Brusturelui, Cheile Dâmbovicioarei și Prăpastiile Zărneștilor (Fig. 15).

Lapiezurile sunt șențulețe cu dimensiuni variabile și cu formă lineară sau tubular-ramificată. În Piatra Craiului acestea nu au o dezvoltare clasică, fiind prezente mai multe tipuri de lapiezuri.

Un rol important în modelarea lor îl prezintă zăpezile, care stagnează, topirea fiind treptată, rezultând adâncirea lor, mai mult sau mai puțin accentuată. Cele specifice masivului sunt lapiezurile de stratificație (fig. 16), care se găsesc pe versantul nord-vestic, stratele având poziția verticală sau aproape verticală. Michalevich Valeria (1961) propune denumirea de ,,lapiezuri de creastă”, sau ,,lapiezuri verticale” denumire dată de Naum și Grigore (1974). Cele mai cunoscute lapiezuri de stratificație sunt: Țimbalul Mare, Padina Popii și Padina Închisă.

Dolinele sunt depresiuni carstice cu dimensiuni mici, în Piatra Craiului se găsesc accidental, fiind identificate trei tipuri: doline de prăbușire, de disoluție și doline-văi. Poiana Mare fiind singurul areal cu două doline de prăbușire, iar în Poiana Zănoaga sunt 2-3 doline-văi care inițial au fost doline de disoluție, dar datorită evoluției regresive a unor torenți carstici au devenit sectoare de vale.

În concluzie, putem să afirmăm ca formele exocarstice care predomină și sunt specifice masivului Piatra Craiului, sunt văile de tip Piatra Craiului, hornurile oarbe și lapiezurile de stratificație.

Endocarstul

Pentru a evidenția particularitățile endocarstului din Piatra Craiului, se va pune accent pe circulația apelor subterane și pe cavernament în principal, dar și pe alte forme generate specifice acestui tip de relief.

Circulația apelor subterane: Datorită poziției ridicate a fundamentului cristalin s-au delimitat două bazine hidrocarstice: Prăpastiile Zărneștilor sau Nordic și Bazinul Dâmbovicioarei sau Sudic.

Bazinul hidrocarstic Prăpastiile Zărneștilor ocupă un areal de 25 km². Pe mai bine de jumate din areal se găsesc calcare la zi, în proporție de 25% conglomerate cu elemente calcaroase și 20% conglomerate cu elemente cristaline, de vârstă Vraconian-Cenomanian. Avand în vedere ca sunt calcare și sub cuvertura de conglomerate, care au o continuitate cu cele de la suprafață, acestea au influențat și circulația apelor subterane.

Bazinul hidrocarstic Dâmbovicioara se întinde pe o suprafață de 32 km², din care 25% din suprafață este pe calcare masive, 45% ocupă suprafața cu conglomerate cu elemente calcaroase și 30% sunt conglomerate cu elemente cristaline, de vârstă Vraconian-Cenomanian.

Cavernamentul constituie cea mai reprezentativă formă dezvoltată în interiorul unui masiv calcaros. În Piatra Craiului, tectonizarea puternică și stratificația accentuată, au generat un cavernament inaccesibil, care are o densitate mai mare decât în alte regiuni carstice.

Peșterile au o distribuție foarte mare în acest masiv, până în momentul de față, au fost inventariate peste 500 de peșteri. În partea superioară a masivului, absența peșterilor lungi se datorează în principal tectonicii, dar și reliefului accidentat. Cele mai lungi peșteri se găsesc în partea sudică, unde stratele de calcar au o înclinare mai mică. Dintre acestea le amintim: Peștera Stanciului (fig 17 și 18), Peștera Diana (fig. 19).

Avenele sunt puțuri dezvoltate de la suprafața masivului calcaros spre diferitele nivele de carstificare Apariția lor a fost favorizată de poziția verticală sau aprope verticală a stratelor de calcar. În Piatra Craiului au fost inventariate 11 avene, dar în realitate numărul lor este mult mai mare. Dintre care le amintim pe cele mai mari: Avenul de sub Colții Grindului, care este cel mai adânc din România, fiind descoperit de I. Bostan și I. Dobrescu de la Clubul de Speologie ,,Piatra Craiului” din Câmpulung-Muscel, Avenul din Grind și Avenul din Vlădușca.

Avenul de sub Colții Grindului are -540m și este cel mai adânc aven din țară). Acesta reprezintă o înlănțuire de puțuri ce sunt perfect verticale, având și o mare importanță biospeologică deosebită, reprezentând situl cu cea mai mare altitudine din Europa (2.020 m)

Avenul din Grind măsoară –122 m și se află mai jos de Avenul de sub Colții Grindului.

Avenul din Vlădușca are o dezvoltare de –71 m, fiind situat pe versantul estic la 1.700 m altitudine absolută. Avenul se remarcă printr-un grad ridicat de verticalitate.

Traian Constantinescu (2009) afirmă ca acestea au fost modelate de către ape permanente în Pleistocen, prin topirea unor mici ghetari de circ, formați în bazinele de recepție ale unor văi. Teoretic, condițiile cele mai favorabile care permit dezvoltarea avenelor se găsesc pe versantul nord-vestic, dar surprinzător, pe acel versant nu s-a descoperit niciuna.

Importanța avenelor din Piatra Craiului este una deosebită, deoarece reprezintă dovezi ale existenței unei glaciațiuni Pleistocene.

6.2 Relief structural

6.2.1 Unități structurale majore

Piatra Craiului este o creastă calcaroasă-conglomeratică, și din punct de vedere structural, reprezintă un monoclin pe direcția vest-est, ce se identifică cu flancul sinclinalului. Principalele forme de relief le constituie Hogback-ul Piatra Mare care se găsește în nordul crestei, și Cuesta Pietricica în sud.

Hogback-ul Piatra Mare

Hogback-ul este o formă de relief, care apare în urma eroziunii diferențiale, în zonele cu straturi de durități diferite, puternic înclinate. În Piatra Craiului, acesta se desfașoară sub forma unui arc de cerc și cuprinde cele mai înalte vârfuri ale masivului. (Fig 20)

Subunitățile Hogback-ului: Potrivit lui Traian Constantinescu, trăsăturile structural-tectonice ale crestei evidențiază mai multe sectoare ale hogback-ului, fiind identificate cinci subunități.

Hogback-ul Nordic se află între Vârful Turnu și Vârful Ascuțit, acesta individualizându-se prin poziția orizontală a stratelor de calcar.

Hogback-ul Central se situează între Vârful Ascuțit și Vârful Grindu, fiind subunitatea care cuprinde altitudinea cea mai mare a masivului. Această subunitate se caracterizează prin poziția verticală a stratelor de calcar, și conform lui Traian Constantinescu, aici se află și cele mai numeroase forme structurale (hogback-uri secundare, abrupturi structurale, brâuri), deoarece calcarele au o extindere mult mai mare în acest areal.

Hogback-ul Arsura sau Pietricica se desfășoară între Șaua Funduri și ,,La Sălăstruc”. Aici altitudinile sunt în jur de 1800-1900 de m, iar înclinarea stratelor de calcar este mică.

Hogback-ul Piatra Mică se găsește doar în partea vestică a Pietrei Mici, unde altitudinile nu depășesc 1800 m, iar formele structurale au un areal mai restrâns.

Cuesta Pietricica

Cuesta este o formă de relief asimetrică într-o regiune cu structură monoclinală, unde statele de roci dure alternează cu cele moi, apărute datorită eroziunii torențiale și retragerii treptate a versanților. Aceasta formează a doua subunitate majoră din Piatra Craiului, situată în partea sudică a masivului (fig. 21). Limita dintre această subunitate și cea a Hogback-ului Piatra Mare, nu este foarte evidentă, dar este marcată de o falie pe care s-a axat Valea Căprioarei.

Relieful este asimetric, declivitatea versantului vestic fiind în jur de 50°, iar a revesului fiind mult mai mică, ajungând la jumate. Această formă de relief structural este atipică, deoarece panta reversului nu trebuie sa depășească 10°. Muchia crestei are o formă de zig-zag, astfel încât vârfurile sunt slab vizibile, iar în sudul masivului esle dispar complet.

Frontul cuestei. Versantul vestic al cuestei se află în continuarea hogback-ului, prezentând anumite asemănări. Cele mai reprezentative forme structurale formate aici sunt polițele structurale și brânele, la care se mai adaugă muchii și țancuri, specifice hogback-ului nordic. Pentru că diversitatea formelor de relief este mai redusă și dimensiunile celor prezente sunt mai mici, morfologia frontului este mai uniformă, rețeaua de văi este mai rară și adâncită, iar interfluviile sunt slab reliefate. Particularitățile menționate mai sus indică faptul ca frontul cuestei Pietricica este unul slab carstificat.

Reversul cuestei. Poate fi considerată o suprafață cvasistructurală, ce este fragmentată de văi consecvente. Această suprafață este mai deformată, în nord spre Vârful Arsura, unde stratele au o înclinare de 45°. Suprafața reversului cuestei se întinde atât pe calcare, dar și pe depozitele Vraconian-Cenomaniene (gresii și conglomerate cu elemente cristaline). Având în vedere că fragmentarea orizontală este mai redusă, suprafețele calcaroase apar mai unitare decât cele conglomerate, iar văile sunt slab adâncite. Acolo unde declivitatea suprafețelor cvasistructurale este mică, apar dolinele (2-3 m adâncime).

Cuesta Nordică (Cuesta Sălătruc) se desfășoară între aliniamentul ,,La Sălătruc” – Valea Căprioarei. Înclinarea stratelor din frontul acestei subunități este de 40°, iar fragmentarea este mare. Formele de relief întâlnite aici sunt abrupturile structurale, polițele structurale, brânele și suplombele.

Cuesta Sudică (Cuesta Stânelor) se desfășoară între aliniamentul ,,La Stână” – Valea Ursului și Plaiul Mare. Aria acestei cueste este mai mică, pantele sunt între 35°-40°, iar fragmentarea nu depășește 300 m.

6.2.2 Unități structurale secundare

Pentru a clasifica formele de relief din cele două unități structural majore, au fost diferențiate două categorii de relief structural secundar: forme de relief de gradul I și forme de relief de gradul II.

Forme de relief de gradul I

În această categorie sunt incluse hogback-urile secundare, abrupturile structurale și suprafețele cvasistructurale.

Hogback-urile secundare sunt forme de relief simetrice, ai căror versanți sunt foarte înclinați. În Pleistocen, a existat o denudație la altitudinea de 1700 m , care a generat o adâncire pronunțată a rețelei de văi și o individualizare a unor muchii înguste. Apoi, în Holocen, denudarea muchiilor a fost intensă astfel încât a generat un relief rezidual ce a dat naștere la ace, colți și țancuri.

Abrupturile structurale. În Piatra Craiului există cele mai multe abrupturi structurale din România, formate pe calcare. Acestea sunt forme reprezentative de relief care se găsesc în lungul crestei, mai ales pe versantul vestic între Valea Crăpăturii și Valea Vlădușca, datoriă poziției verticale a stratelor. O densitate mai mică a abrupturilor structurale se găsește și pe versantul estic, între Vârful Țimbalul Mare și Vârful Grindu.

Suprafețele cvasistructurale. Apar accidental în Cuesta Pietricica, deoarece stratele de calcare au o înclinare mai mică.

Forme de relief de gradul II

Pe creasta Pietrei Craiului, pe lângă hogback-urile secundare și abrupturile structurale menționate mai sus, se mai găsesc și forme de relief de ordinul II: cueste secundare, brâne, surplombe și polițe structurale.

Cueste secundare. Valeria Velcea și Al. Savu (1982) au fost printre primii geografi care au semnalat prezența cuestelor secundare în acest masiv. Ele se găsesc doar pe creasta nordică a versantului vestic (Piatra Mare), deoarece înclinarea stratelor este mai mică de 45°.

Brâuri sau Brâne. Sunt forme pozitive de relief care au fost modelate în Cuaternar de procesele periglaciare și de cele carstice. Cele mai reprezentative brâuri sunt: Brâul de Mijloc (fig. 22), Brâul de Jos, Brâna Caprelor, Brâurile Vlădușcăi și Brâurile Țimbalelor.

Surplombele. Conform lui Gr. Posea și colab., (1976), surplombele sunt forme incluse abrupturilor, fiind împărțite pe două categorii: surplombe care s-au format pe strate verticale, specifice părții de nord a masivului, și surplombe modelate pe strate acolo unde înclinarea este mai mică de 45°, caracteristice frontului Cuestei Pietricica.

Polițele structurale. Aceste forme s-au format prin gelifracție și apar în Cuesta Pietricica, dar și pe aliniamentul până la Vârful Grind. În acest masiv, frecvența polițelor este foarte mare, numai în Cuesta Pietricica au fost identificate peste 45 la număr, având o lungime mai mare de 5 m.

În concluzie, formele de relief prezentate mai sus reprezintă îmbinarea unor aspecte tipice care sunt un component morfologic important în evoluția masivului, atestând prezența reliefului structural în Piatra Craiului.

Concluzii

Elementele care individualizează Masivul Piatra Craiului în cadrul Carpaților, sunt date de tectonica accentuată și de relieful preponderent calcaros, fiind rezultatul unui proces de lungă durată ce a început în Paleogen și care se continuă și astăzi.

În cadrul tipurilor genetice de relief, aici se impun ca proporție și ca mod de distribuție cele trei suprafețe de nivelare: Borăscu, Râu Șes și Gornovița, care apar dispuse atât pe creasta masivului, cât și pe mai multe nivele altimetrice, care pot fi încadrate sistemului de suprafețe de eroziune din Carpați.

Sub aspect litologic, vechimea substratului geologic este una dintre cauzele care au favorizat puternica fragmentare tectonică a masivului. Cu toate acestea, datorită diferențierilor care apar în cadrul structurilor, la nivelul formațiunilor litologice, s-au putut diferenția o serie de forme ale reliefului structural de tipul cuestei sau hogback-ului.

O caracteristică importantă a reliefului petrografic, o constituie dominanța reliefului dezvoltate pe calcar, care acoperă întreaga creastă ascuțită a masivului, reflectându-se în peisaj printr-o simetrie a formelor de relief, cuprinzând atât exocarstul, cât și endocarstul (având un număr de peste 500 de peșteri), tot aici se mai poate întâlni și relieful dezvoltat pe gresii ce este semnalat prin câțiva martori de eroziune petrografică.

În ceea ce privește relieful structural, acesta este de tip monoclinal și așa cum am amintit mai sus, este prezent prin două mari forme de relief: Cuesta Pietricica care se află în sudul masivului, fiind o formă de relief asimetrică într-o regiune cu structură monoclinală, unde statele de roci dure alternează cu cele moi, apărute datorită eroziunii torențiale și retragerii treptate a versanților și Hogback-ul Piatra Mare fiind o formă de relief, care apare în urma eroziunii diferențiale, în zonele cu straturi de durități diferite, puternic înclinate, desfășurându-se sub forma unui arc de cerc, cuprinzând cele mai mari altitudini ale masivului. Pe lângă cele două forme de relief, se mai întâlnesc și o mulțime de forme structurale secundare de tipul: hogback-urilor secundare, cuestelor secundare, brâne, surplombe, polițe structurale și abrupturi structurale.

Lucrarea acesta și-a precizat scopul și obiectivul încă de la început și a încercat pe cât posibil să aducă argumente cât mai plauzibile, având în spate o blibliografie tematică, tocmai pentru a-și atinge scopul. Toate aceste particularități prezentate, individualizează Masivul Piatra Craiului în cadrul Carpaților Meridionali din care fac parte, și în cadrul întregului lanț carpatic românesc.

Bibliografie

Bleahu, M., 1982, Relieful carstic, Editura Albatros, București;

Cristea, E., 1984, Piatra Craiului: turism-alpinism, Editura Sport-Turism, București;

Constantinescu, T., 1994, Piatra Craiului: studiu geomorfologic, teză de doctorat, Universitatea din București;

Dragastan, O., 2010, Platforma carbonatică Getică, Editura Universitară, București;

Dunăreanu, I., 1986, Munții Piatra Craiului, Editura Sport-Turism, București;

Ene, M., 2012, Geomorfologie tectono-structurală, Editura Universitară, București;

Ene, M., Principii și metode în analiza geografică, note de curs, București;

Iancu, M., Stănescu, M., 1960, Limita fizico-geografică dintre Carpații Orientali și Carpații Meridionali, Natura, Seria Geografie, XII-4;

Ielenicz, M., 2004, Geomorfologie generală, Editura Universitară, București;

Juravle, D., 2010, Geologia Orogenului Carpatic, Editura Ștef, Iași;

Mihăilescu, V., 1945, Considerații asupra geologiei și morfologiei regiunii Piatra Craiului – Bucegi, București;

Mircescu, C., V., Bucur, I., Săsăran, E., 2014, Dasycladalean algae from Upper Jurassic-Lower Cretaceous limestones of Piatra Craiului Massif (South Carpathians, Romania) and their relationship to paleoenvironment, Universitatea Babeș-Bolyai;

Mitroiu, A., 1958, Piatra Craiului, Editura Tinieretului, Cultură, Fizică și Sport, București;

Munteanu, Anca, 2009, Morfologia actuală, riscuri și hazarde naturale în masivul Piatra Craiului, teză de doctorat, Facutatea de Geografie;

Munteanu, Anca,, Nedelea, A., Comănescu, Laura., Gheorghe, Cătălina., 2011, The dynamics of slopes affected by avalanches in Piatra Craiului Massif – Southern Carpathians, International Journal of the Physical Sciences, Vol. 6 (7);

Munteanu, Anca., Comănescu, Laura., Nedelea, A., 2012, Altitudinal Zonation of the Morphodynamic Processes in the Piatra Craiului Montains, Revista de Geomorfologie, nr 14, București;

Mutihac, V., 2004, Geologia României, București;

Naum, T., Grigore, M., 1974, Geomorfologie, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Oncescu, N., 1943, Region de Piatra Craiului-Bucegi. Etude geologique, Anuarul Institutului Geologic al României, XXII;

Panaiotu, Cristina., 2000, Platforma carbonatică din zona masivelor Bucegi și Piatra Craiului. Analiză comparative a sistemelor depoziționale și a proceselor postdepoziționale, Teză de doctorat nepublicată, Universitatea București;

Patrulius, D. 1969, Geologia Masivului Bucegi și a Culoarului Dâmbovicioara, Editura Academiei R.S.R., București;

Patrulius, D., Neagu, Th., Avram, E., Pop, Gh., 1976, The Jurassic-Cretaceous boundary beds in Romania, Anuarul Institutului Geologic al României, L;

Popescu, I., 1967, Contribuții la cunoașterea structurii geologice a masivului Piatra Craiului, Dări de seama ale Comitetului de Senat de Geologie și Geofizică, LII;

Posea, Gr., et al., 1976, Geomorfologie generală, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Posea, Gr., 1998, Suprafețele de nivelare din Munții Piatra Craiului-Baiu, Analele Universității Spiru Haret, Seria Geografie, 1;

Rădoane, Maria, Dumitriu, D., Ichim, I., 2000, Geomorfologie, vol. I, Editura Universității Suceava, Suceava;

Roșu, Al., 1980, Geografia fizică a României, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Săndulescu, M., 1984, Geotectonica României, Editura Tehnică, București;

Teodor, Mădălina, 2011, Particularități structurale ale Masivului Piatra Craiului, OpenGis;

Ungureanu, R., 2016, The study of conglomerates from the Piatra Craiului syncline, teză de doctorat, Universitatea Babeș-Bolyai;

Velcea, M. Valeria., 1961, Piatra Craiului: considerații geomorfologice, Analele Universității București, seria Științele naturii, Geologie – Geografie;

Anexe