Analiză Regională și Urbană (instrumente ale Dezvoltării Regionale și Spațiale)
=== dcb836bbbe9dfc0b89ec239165d833ce8b008d53_26635_1 ===
UNIVERSITATEA „OVIDIUS” din CONSTANȚA
Facultatea de Drept și Științe Administrative
LUCRARE DE
Coordonator științific: Absolvent:
Constanța
2016
UNIVERSITATEA OVIDIUS din CONSTANȚA
Facultatea de Drept și Științe Administrative
ANALIZA REGIONALĂ ȘI URBANĂ, INTSTRUMENTE ALE DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI SPAȚIALE
Coordonator științific: Absolvent:
Constanța
2016
INTRODUCERE
Știința regională identifică, dar totodată expune principiile minimale aferente organizării spațiale, acestea guvernând echilibrul și structurile la nivel organizatoric, asigurâns și eficiența, egalitata și implicit, bunăstarea socială . În contextul expansiunii Uniunii Europene, anumite strategii în vederea dezvoltării și creșterii se adresează statelor vizate cu scopul alinierii acestora la cerințele impuse, în același timp stabilindu-se și un grup de politici corespunzătoare care ajută la legitimarea și instituționalizarea strategiilor comunitare mai sus amintite. În vederea realizării obiectivului general prin care politica regională vizează reducerea discrepanțelor dintre regiuni se observă intervenția fondurilor structurale și de coeziune sub forma unor instrumente de finanțare
La nivelul politicii de dezvoltare regională se centrează regiunea de dezvoltare . Caracteristica principală a unei regiuni constă în conștientizarea unui interes comun și regional, care este dat de corelațiile dintre diverse părți ale unei regiuni. Un alt aspect esențial care trebuie analizat în momentul în care vine vorba de dezvoltarea regională este acela care face referire la identitatea de tip regional, și implicit la procesul ce are ca și obiectiv regionalizarea.
Identitatea regională este acel element cheie în contextul constituirii regiunilor ca și spații politico-sociale. Urbanismul reprezintă o activitate desfășurată la nivel operațional, integratoariu și în condiții normative al cărei principal scop îl constituie stimularea localităților în temeiul unei evoluții complexe, prin prisma stabilirii și îndeplinirii unor strategii privind dezvoltarea
În vederea asigurării unei dezvoltări durabile a continentului european, orașele reprezintă principalii determinanți, prin intermediul evoluția sau involuția lor. Uniunea Europeană vine în sprijinul dezvoltării urbană integrate și susține, mai ales, consolidarea dimensiunii teritoriale prin intermediul tuturor documentelor programatice
Localitățile urbane sunt invitate la cooperare, la negociere în vederea identificării unor soluții cât mai avantajoase pentru fiecare, folosindu-se de potențialul deținut. Viziunea asupra dezvoltării teritoriale a României este fundamentată pe principiile și orientările pe care Uniunea Europeană le promovează prin prisma politicilor și strategiilor propuse, în contextul globlizării economiei și societății axată pe cunoaștere, incluzând Perspectiva Europeană pentru Dezvoltare Teritorială, Politica de Coeziune, Politica de Dezvoltare Regională și Principiile Dezvoltării Urbane Sustenabile, Strategia de la Lisabona și Strategia privind Dezvoltarea Sustenabilă.
Zona Metropolitană Brașov aparține Regiunii de Dezvoltare Centru, una dintre cele 8 regiuni de dezvoltare din România pentru a atinge obiectivele dezvoltării , au fost întreprinse următoarele etape de planificare: strategii concepute pentru dezvoltare durabilă, turism, energie, managementul calității aerului și integrarea populației rrome; anchete anuale de piață (începând cu 2004) efectuate pentru a identifica percepția cetățenilor asupra Brașovului și asupra nevoilor lor; Digitalizarea hărților zonei; Inițierea unei Strategii de dezvoltare a Zonei Metropolitane Brașov, împreună cu un plan de sistematizare teritorială.
În contextul dezvoltării regionale, dar și urbane, printre cele mai reprezentative concepte care au reprezentat fundamentul investițional s-a remarcat conceptul JESSICA (JOINT EUROPEAN SUPPORT FOR SUSTAINABLE INVESTMENT IN CITY AREAS).
Toate studiile efectuate până acum asupra municpiului Brașov arată că regenerarea urbană din acest teritoriu este promovată de sectorul public Este clar că fiecare stat membru al UE a pus în aplicare politica de dezvoltare regională bazată pe evoluția sa istorică, calitatea politicienilor și a instituțiilor responsabile și modului în care au folosit planificarea și programarea instrumentelor pentru a creștea nivelului în zona menționată.
CAPITOLUL I. NOȚIUNI CONCEPTUALE PRIVIND ANALIZA REGIONALĂ ȘI URBANĂ
1.1 Privire de ansamblu asupra dezvoltării regionale în context european
Știința regională identifică, dar totodată expune principiile minimale aferente organizării spațiale, acestea guvernând echilibrul și structurile la nivel organizatoric, asigurâns și eficiența, egalitata și implicit, bunăstarea socială . În acest sens, știința regională este unică în sensul în care își propune să creeze o „corelație între configurațiile spațiale ce au proprietăți formale similare altor aspecte din viața socială ”.
Abordările la nivelul științei regionale sunt caracterizate prin adoptarea anumitor metode și tehnici stricte, dar și sistematice în ceea ce privește analiza fenomenelor și proceselor la nivelul cărora spațiul, localizarea și distanța prezintă o deosebită importanță.
Din punct de vedere istoric, referințe despre știința regională se fac încă din prima jumătate a secolului al XX-lea prin intermediul reprezentanților școlii germane spațiale, respectiv J. Von Thunen, Christaller, A. Weber și A Losch. În perioada postbelică, acestora li s-au alăturat și regionaliști cu renume ai școlii de tip american, francez, olandez, rus, scandinav și german. În acest sens, teoreticienii P. Maskell și A. Malmberg W. Lazonick , K. Fuellhart și A.K. Glasmeier, au urmărit să aplice conceptele deja existente, în scopul descrierii fenomenului de divergență înregistrat la nivelul căilor de creștere de la o zonă la alta. Astfel, s-a ajuns la concluzia că anumite consecințele deosebite se răsfrâng asupra discrepanțelor de ordin interregional la nivel de Uniune Europeană, acestea datorându-se complexității pe care procesul de integrare economică o prezintă, dar care se pot atenua numai în urma aplicării măsurilor integrate ale politicii regionale.
Inițial s-au reținut trei abordări al căror scop principal era analiza decalajelor de creștere economică înregistrate între regiuni și reprezentate de abordarea neoclasică, de cea concentrată pe exporturi și de teoria dezvoltării inegale. Totuși, unica teorie ce fundamentează o legătură între evoluția unei anumite regiuni și caracteristicile de ordin endogen ale acesteia este teoria dezvoltării inegale. Prin intermediul ei se apreciază că procesul de creștere este prin esență și în permanență inegal, ceea ce teoria noclasică pune în lumina incertitudinii și contrazice. Prin efectul de amplificare pe care îl are, creșterea endogenă a veniturilor poate conduce la crearea unor disparități la nivel zonal și regional, conducând astfel la un proces de cauzalitate de tip cumulativ și circular.
În contextul expansiunii Uniunii Europene, anumite strategii în vederea dezvoltării și creșterii se adresează statelor vizate cu scopul alinierii acestora la cerințele impuse, în același timp stabilindu-se și un grup de politici corespunzătoare care ajută la legitimarea și instituționalizarea strategiilor comunitare mai sus amintite. În vederea realizării obiectivului general prin care politica regională vizează reducerea discrepanțelor dintre regiuni se observă intervenția fondurilor structurale și de coeziune sub forma unor instrumente de finanțare. Astfel, obiectivul anterior prezentat va fi promovat de autoritățile și instituțiile responsabile cu implementarea planurilor operaționale din punct de vedere decizional. Totuși, politicile regionale aplicate în statele Europei de Vest prezentau o gamă variată de scopuri și obiective, în sens economic, scopurile fiind reprezentate de:
o eficiență națională de tip agregat prin care se urmărește implicarea unei alocări eficiente a resurselor în sensul fructificării câștigului național net,
o echitate de tip interregional care presupune implicarea unei distribuții egale a veniturilor, șomajului și infrastructurii la nivel de spațiu
În sensul îndeplinirii obiectivelor mai sus prezentate se impune cunoașterea deplină a politicii de dezvoltare regională. În acest sens, definirea acestor obiective este esențială din varii motive, cele mai reprezentative fiind, după cum urmează:
delimitarea zonelor unde aplicarea unor măsuri specifice de politică regională este necesară în funcție de obiectivele propuse- în acest sens, pot fi realizate analize în diverse regiuni, delimitându-se totodată, cu exactitate, zonele incluse incidenței obiectivelor vizate.
asamblarea diverselor instrumente ale politicii regionale cu scopul îndeplinirii obiectivelor pronunțate – în acest sens, atingerea obiectivelor presupune abordarea în mod diferit a acestora, respectiv utilizarea diferențiată a instrumentelor de politică regională.
estimarea posibilelor efecte în urma aplicării măsurilor de politică regională
evaluarea impactului politicii regionale asupra situației economice de ansamblu
Cu toate acestea, de regulă este imposibil de estimat eficiența politicii regionale la nivelul unei anumite zone atunci când se cunosc cu exactitate obiectivele ce urmează a fi îndeplinite prin prisma implementării acesteia.
Obiectivul de tip tradițional pe care politicile de dezvoltare regională îl au este constituit de reducerea disparităților pe plan teritorial și susținut de echilibrarea relativă a nivelelor de dezvoltare economico-socială a anumitor zone din teritoriul național. Actorii instituționali ce prezintă importanță în ceea ce privește politica de dezvoltare la nivel european sunt Comisia Europeană, Parlamentul European, Banca Europeană de Investiții și Consiliul Uniunii Europene.
Regiunea semnifică elementul de bază al științei regionale, respectiv al economiei regionale, ca disciplină fundamentală în cadrul acesteia, particular vorbind, în legătură cu care se emit teorii, se pun la punct metode și tehnici de investigare specifice, se definesc obiective și măsuri, instrumente pentru îndeplinirea lor.
La nivelul politicii de dezvoltare regională se centrează regiunea de dezvoltare. Aceasta semnifică un teritoriu care nu se poate suprapune zonei delimitate conform criteriilor de tip administrativ. În acest sens, delimitarea sa presupune intervenția următoarelor criterii: interesul pe care o activitate economico-socială îl prezintă pentru ansamblul socio-economic, gradul de dezvoltare în acest sens și criterii geografice, culturale, etnografice sau sociale. Alături de regiune, în domeniul științei regionale se utilizează și noțiuni precum „zonă” sau „arie”. În anul 1973, Stanislaw Czamanski a diferențiat clar acești termeni, astfel:
„aria” reprezintă acel termen de ordin generic care poate face referire la orice sector al spațiului bidimensional; termenul este deosebit de util în ceea ce privește efectuarea unei analize economico-sociale; spre exemplu, aria de atracție a unui spațiu comercial semnifică spațiul geografic la nivelul căruia se desfășoară activitatea de vânzare a producției unui anumit producător;
inițial, „zona” a reprezentat numai un termen tehnic; în prezent, „zona” este o noțoiune ce se utilizează cu scopul definirii unei suprafețe cu proprietăți distincte raportate la spațiul spațiul înconjurător; un bun exemplu în aces sens poate fi considerată zona de afaceri dintr-un mare spațiu metropolitan.
„regiunea” reprezintă o noțiune mult mai exactă. În acest sens, aceasta implică o suprafață destul de cuprinzătoare din punct de vedere structural în cadrul spațiului economic la nivel național, scopul acesteia fiind reflectat printr-o funcționare independentă, cu toate că, în realitate, ea are legături puternice cu restul economiei.
Caracteristica principală a unei regiuni constă în conștientizarea unui interes comun și regional, care este dat de corelațiile dintre diverse părți ale unei regiuni.
În accepțiunea clasică de conceptualizare a regiunilor, se disting următoarele refiuni:
regiuni de tip omogen – caracteristica principală a acestor zone o reprezintă uniformitatea în ceea ce privește structura internă, activitățile economice ce se desfășoară în cadrul regiunilor de acest gel fiind similare;
regiuni polarizate- cunoscute și sub numele de regiuni nodale, la nivelul acestor zone se manifestă un interes minim pentru uniformitate, iar coeziunea reprezintă rezultatul relațiilor, fluxurilor de natură internă, interdependențelor polarizate de către un centru dominant ș.a ;
regiuni destinate programării- în cadrul acestor regiuni, unitatea derivă dintr-un anumit cadru administrativ și în urma aplicării unor politici și programe destinate dezvoltării regionale;
Un alt aspect esențial care trebuie analizat în momentul în care vine vorba de dezvoltarea regională este acela care face referire la identitatea de tip regional, și implicit la procesul ce are ca și obiectiv regionalizarea. Identitatea regională este acel element cheie în contextul constituirii regiunilor ca și spații politico-sociale. Atunci când se analizează identitatea regională, se remarcă trei elemente esențiale. Primul dintre acestea este elementul cognitiv care presupune ca populația să conștientizeze existența regiunii și a limitelor sale din punct de vedere regional. Pe plan secund se identifică prezența elementului afectiv care face referire la modul în care indivizii sunt legați de o anumită regiune, respectiv la gradul în care aceasta oferă un cadru identității comune, precum și solidarității și care poate fi într-o relație conflictuală cu terțe forme de solidaritate cum sunt clasa socială și naționalitatea. Ultimul element este cel structural, în privința căruia regiunea este considerată o bază de mobilizare și acțiune colectivă în detrimentul explorării obiectivelor socio- economice și politice.
În ceea ce privește conceptul de regionalizare, de-a lungul timpului s-a observat persistența unei confuzii între termenii „regionalism” și „regionalizare”. Aceste noțiuni sunt similare din punct de vedere semantic, dar diferența apare la nivel de sens. Astfel, primul concept face referire la grup ca atare sau la o anumită comunitate, respectiv la identitatea și acțiunea pe care le prezintă, în timp ce al doilea se axează pe ideea de spațiu, cadru și organizare.
Conform distincției între termenii mai sus menționați, regionalismul semnifică rezultatul unui proces ce urmează un curs de desfășurare de „jos în sus”, presupunând o conștientizare a comunităților asupra anumitor dezechilibre regionale, subdezvoltării economice, alienării etnoculturale, centralismului statului. În aceeași ordine de idei, regionalizarea este procesul opus, de „sus în jos”, prin prisma căruia țările sunt conștiente de dezechilibrele regionale cu toate fenomenele aferente, trecând la o descentralizare la nivel de sistem politico-juridic prin intermediul unei instituționalizări de ordin regional. În acest sens, cele două concepte sunt complementare, confundându-se deseori.
1.2 Cadrul legislativ al politicii de dezvoltare regională
Politica regională s-a fundamentat încă din anul 1952, fiind incluă în tratatul de înființare a Comunității Europeane a Cărbunelui și Oțelului, prima organizație de tip integraționist din perioada postbelică. Aceasta avea datoria de a participa „la analiza posibilităților de reintroducere pe piața muncii, în cadrul unor industrii deja existente sau prin crearea unor noi locuri de muncă sau noi activități, a forței de muncă disponibilizate în condițiile în care aceasta a fost afectată de evoluțiile pieței sau de transformările tehnice”, fiind în același timp abilitată „să acorde împrumuturi în vederea finanțării activităților de reconversie la nivelul regiunilor afectate în condițiile unei crize îndelungate ce a influențat industria cărbunelui și oțelului.”
Ca și în cazul tratatului comunității mai sus amintite, și din Tratatul de la Roma este dificil să se extragă semnele prezenței unei politici regionale veritabile. Fără dubiu, s-a dovedit a fi evidentă dispersia anumitor dispoziții cu referire la realitățile din plan regional. În consecință, cazul regiunilor nu a fost abordat în tratatul de înființare a Comunității Economice Europene ca un cadru privilegiat sau excepțional de acțiune comunitară, nici măcar un capitol nefiind consacrat acestui domeniu, în mod special.
Ca urmare a acestor acțiuni, s-au pus bazele Băncii Europene de Investiții, instituție cu personalitate juridică, membrii acesteia fiind statele membre. Chiar și în prezent, Banca Europeană de Investiții are rolul de a contribui la dezvoltarea în mod armonios și firesc a pieței comune în interes comunitar, recurgând atât la propriile resurse, cât și la piețele de capital. Instituția s-a dovedit a fi în mod concret un rezultat al Conferinței pregătitoare desfășurată la Mesina în luna iunie a anului 1955 prin prisma căreia se prevedea o instituire a unui fond de natură regională. În contextul evidențierii vocației regionale pe are Banca Europeană de Investiții o are, s-a stabilit un protocol anexat tratatului care, indică rolul preponderent pe care această instituție îl are în vederea urmăririi redresării economice. Acțiunea pozitivă a băncii s-a alăturat preocupării de a transforma problema regională în principalul cadru excepțional al acțiunii comunitare.
Evoluția politicii comunitare a fost marcată și de elaborarea Actului Unic European în anul 1986. Acela a fost momentul în care s-a recunpscut importanța pe care politica regională o are în măsura de a atenua disparitățile la nivel regional, dând posibilitatea valorificării efectelor pozitive ale profundului proces al integrării. În Actul Unic European erau menționate aspecte deosebit de importante, dar de departe, cel mai reprezentativ a fost acela prin care se expunea ideea că „Țările care fac parte din Comunitate își pot promova politicile economice și le pot coordona astfel încât aceasta să aibă drept scop reducerea decalajelor apărute la nivelul anumitor regiuni, respectiv susținerea regiunilor defavorizate”.
Prin intermediul Fondurilor Structurale, Comunitatea acordă sprijin în vederea realizării obiectivelor în urma acțiunilor întreprinse. Noțiunea „ Fonduri structurale” este una generică, a fost adoptată în anul 1988 și grupează Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Secțiunea „orientare” a Fondul European pentru Orientare și Garantare Agricolă, precum și Instrumentul Financiar de Orientare pentru Pescuit, acesta din urmă fiind adăugat în 1993.
În fine, instituirea Fondului de coeziune a fost decisă prin prisma Tratatului de la Maastricht, la nivelul acestuia luându-se decizia că unicii săi beneficiari sunt Grecia, Irlanda, Spania și Portugalia. În conformitate cu prevederile Actului Unic, politica regională este subsumată sectorului de coeziune economică. În urma încheierii Tratatului de la Maastricht, conceptul de „coeziune economică” este considerat unul pilon al Uniunii Europene, alături de alți doi, respectiv uniunea economică și monetară și piața unică. În acest sens, Tratatul de la Maastricht consacră, într-un mod indirect, politica regională ca fiind unul dintre pilonii fundamentali ai integrării în Uniunea Europeană.
1.3 Generalități asupra dezvoltării urbane în context european
Urbanismul reprezintă o activitate desfășurată la nivel operațional, integratoariu și în condiții normative al cărei principal scop îl constituie stimularea localităților în temeiul unei evoluții complexe, prin prisma stabilirii și îndeplinirii unor strategii privind dezvoltarea. În acest sens, prin urbanism se urmărește să se stabilească unele direcții în ceea ce privește dezvoltarea spațială a localităților din mediul urban și rural, în funcție de potențialul pe care acestea îl au, dar și de aspirațiile populației din zonă. Localitățile sunt organizate într-un sistem de rețea, sunt ierarhizate și cunosc o distribuție echilibrată pe plan teritorial, aplicarea obiectivelor vizând întregul teritoriu administrativ al orașelor și comunelor.
În România, activitatea de urbanism se desfășoară la nivelul tuturor localităților existente și se bazează, mai ales, pe Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul cu modificările și completările ulterioare, orecum și pe Hotărârea Guvernamentală nr. 525/1995 privind aprobarea Regulamentului General de Urbanism si a Codului Civil.
Documentațiile aferente activității de Amenajare a teritoriului și Urbanism prezintă trărăsuri diferite, dar și unele de tip complementar, respectiv:
Documentațiile aferente Amenajării teritoriului prezintă un caracter director
Documentațiile aferente Urbanismului prezintă un caracter de reglementare, cu rol operațional
Prevederile aferente documentațiilor de Amenajarea teritoriului devin obligatorii pentru toate categoriile de documentații de Urbanism, însă corelația apare și în sens invers, respectiv de la documentații aferente planului teriorial inferior către acelea aferente planului teritorial superior
Etapa de criză prin care continentul European a trecut, alăturată anumitor provocări ale globalizării, au dus la o reflectare asupra viitorului națiunilor din aceasta regiune, care se poate observa în transformările survenite la nivelul obiectivelor propuse în urma programării pentru perioada 2014-2020.
În ceea ce privește politica de coeziune pentru aceeași perioadă amintită anterior, pe lângă latura economică susținută de o creștere în acest sens, cea socială, reflectată prin ocuparea forței de muncă, se acordă o deosebită atenție dimensiunii teritoriale, accentul fiind pus îndeosebi pe dezvoltarea urbană durabilă.
În acest sens, noutatea exercițiului financiar se remarcă prin faptul că dezvoltarea urbană durabilă este stimulată prin prisma noii generații de programe pe care Uniunea Euopeană a propus-o, dar a cărei bază va fi reprezentată de strategiile integrate pentru realizarea investițiilor, prin prisma cărora anumite probleme ale zonelor urbane de pe diverse paliere vor fi rezolvate. Urmărind ca Uniunea Europeană să își propună priorități de investiții mai reduse, dar care să aibă un rol integrator pentru a putea acoperi mai mari necestități, se poate ajunge la o dezvoltare durabilă de tip integrat.
În opinia lui Pătrășcoiu, dezvoltarea urbană integrată se identifică „acelui principiu al planificării urbane și al procesului de dezvoltare în acest sens, care are rolul de a aborda în mod integrat și sistemic spațiul urban sau chiar un sector bine definit aferent acestuia, dat totodată și prin rezolvarea simultană a mai multor aspecte identificate, obiectivul final fiind acela de a se îmbunătății per ansamblu, mediul urban. În acest sens, se remarcă o ambivalență conceptuală între noțiunile de planificare și proces, dar totodată aceasta prezintă caracter integrat, fiind sistemică în implementare.”
Succesul în vederea dezvoltării urbane constă în abordarea integrată a tuturor dimensiunilor de tip socio-economic, cultural și de mediu. În acest sens, se impune o integrare la nivel de măsuri în ceea ce privește renovarea fizică a anumitor localități cu măsuri non-fizice ce susțin educația, dezvoltarea pe plan economic, incluziunea socială, dar și protecția mediului înconjurător. Totodată, este esențial să se încheie parteneriate puternice între cetățeni, societatea civilă, administrația și mediul de afaceri.
Această abordare este primordială în condițiile în care se face referire la provocările cu care astăzi, unele orașe europene se confruntă, iar efectul este considerat a fi crucial în ceea ce privește îndeplinirea obiectivului pe care o societate de tip inteligent, durabil și favorabil incluziunii îl are și care este prevăzut la nivelul Strategiei Europa 2020.
În acest sens, Politica de Coeziune prezintă o funcțiune importantă, aceasta fiind considerată încă din anul 1958 drept un instrument cu ajutorul căruia Uniunea Europeană își poate îndeplini obiectivul ce constă într-o dezvoltare echilibrată în detrimentul teritoriul său, prin diminuarea disparitățile de dezvoltare identificate în diferite arii și prin promovarea unei dezvoltări durabile. În zilele noastre, Politica de Coeziune utilizează trei mijloace de finanțare, respectiv Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul de Coeziune șiFondul Social European, constituind de departe, pilonul esențial în vederea realizării investițiilor în cadrul Uniunii Europene.
Prin intermediul Politicii de Coeziune, anumite programe de dezvoltare pot primi finanțare. Astfel, în această categorie se includ programele ce presupun reducerea disparităților de natură economico-socială, eradicarea sărăciei, ameliorarea incluziunii sociale, eficiența energetică și utilizarea, în special, a surselor de energie regenerabilă, creșterea în materie de accesibilitate și de sprijin al anumitor administrații publice care să lucreze pentru cetățeni într-un mod eficient.
Pentru perioada 2014-2020, Politica de coeziune preuspune o nouă abordare a obiectivelor pe propuse prin prisma noii generații de programe, respectiv:
„Strategii integrate pentru dezvoltarea urbană abordate mai pronunțat din punct de vedere holistic” – la nivelul acestora se va crea o asociere între utilizarea resurselor primite prin Fondul European de Dezvoltare Regională și a celor primite prin Fondul Social European, în vederea utilizării într-un mod integrat a ansamblului de resurse la nivelul unor ample proiecte .
„Un accent mai puternic asupra dezvoltării urbane în materie de programare”- în acest sens se solicită folosirea unor fonduri structurale și de investiții europene prin prisma unei abordări a dezvoltării durabile urbane pentru sectoare mai extinse sau care prezintă probleme specifice, în aceste categorii fiind incluse zonele afectate de sărăcie, zonele la nivelul cărora se manifestă probleme de discriminare și zonele în care sunt excluse anumite categorii de indivizi.
„Adaptarea priorităților investiționale cu scopul de a facilita soluționarea provocărilor apărute la nivle urban”- prin această strategie se presupune o asociere în ceea ce privește folosirea Fondurilor Europene pentru Dezvoltare Rurală și a Fondului Social European cu scopul realizării unor proiecte prioritare la nivel sectorial prin problematica, în acest sens accentul fiind pus pe diminuarea emisiilor de dioxid de carbon și a poluării, regenerarea pe plan urban, mărirea accesibilității și implicit, a mobilității, precum și incluziunea socială. Astfel, problemele cheie sunt integrate și reunite în cadrul unei strategii comune.
„Instrumente performante în vederea realizării unor acțiuni integrate” – la nivelul acestei strategii se remarcă investițiile teritoriale integrate ,acestea făcând referire la proiecte foarte ample ce vizează problematici ale mai multor axe prioritare, iar fondurile utilizate sunt reprezentate de Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune, însă se poate remarca, la un moment dat, un anumit sprijin financiar din partea Fondului pentru Pescuit și Afaceri Maritime . Toto aici, accentul se pune pe o dezvoltare pe plan local de care este responsabilă comunitatea (CLLD), aceasta fiind abordată în stil LEADER, pe plan urban, implicând grupurile locale de acțiune, respectiv promovând acțiunile de jos în sus. La nivelul său se iau în considerare explorarea potențialului teritorial local și guvernanța pe niveluri distincte.
„Instrumente financiare”- aceste elemente pot fi utilizate pe plan extins de către statele memebre ale Uniunii Europene, acoperind o paletă vastă de priorități și obiective tematice, dar și mai mulți beneficiari. În acest sens, se permite utilizarea comună a instrumentelor de tip financiar și a anumitor subvenții, sub imaginea unui sprijin financiar suplimentar.
„Rezervarea finanțării în vederea dezvoltării urbane durabile de tip integrat” – strategia poate fi îndeplinită la modul integrat, vizând scăderea emisiilor de dioxid de carbon, crearea unei mobilități urbane, dar și regenerarea în acest sens, precum și incluziunea socială. În principiu, fondurile utilizate sunt Fondul European de Dezvoltare Regională și Investiții Teritoriale Integrate.
„Responsabilitatea sporită în privința autorităților urbane” – în acest sens, se urmărește o selecție a operațiunilor la nivelul zonelor urbane, exact cum sunt stabilite în Acordul de Parteneriat.
„Acțiuni inovatoare în zonele urbane”- Această strategie prevede efectuarea unor studii de specialitate, implementarea unor proiecte urbane pilot sau de tip demonstrativ în zonele vizate
„Consolidarea platformelor și rețelelor”- În acest sens se urmăresc atât o consolidare și o cooperare la nivelul zonelor urbane prin prisma diverselor platforme, precum și schimburile între autoritățile locale din localități diferite, accentul punându-se pe bune practici sau pe lecții învățate.
Parafrazând-o pe Mirea, „politica urbană de tip integrat este acel instrument care face posibile orientarea și organizarea prin prisma cărora se stabilesc anumite strategii, metode ce urmează a fi utilizate, precum și mijloace de soluționare a problemelor. Succesul zonelor urbane este în strânsă legătură directă cu elaborarea strategiilor în vederea dezvoltării formulate pe fundamentul politicilor urbane.”
Diversitatea situațiilor problematice pe care majoritatea zonelor urbane le ridică în momentul dezvoltării poate conduce la ideea că nu se poate discuta despre anumite modele de dezvoltare durabilă, și nici despre politici urbane general valabile. Mai degrabă, metodele prin care se poate ajunge la atingerea obiectivului propous pot fi definite drept resurse alocate, mai ales în cazul localităților. Astfel, acestea pot fi văzute drept sisteme la nivelul cărora domeniile sectorului economic, ale celui social, ale mediului, ale transporturilor, ale educației, ale culturii și ale sănătății se întrepătrund.
În acest sens, Politica Urbană Integrată cumulează, pe baza unui document de planificare strategică, anumite elemente specifice de genul „acțiunilor strategice coordonate între diverse sectoare, intervențiile fundamentale desfășurate la nivelul zonei urbane, alături de responsabilizarea actorilor implicați, precum și de dezvoltarea unor parteneriate și implicarea indivizilor acțiuni strategice la nivel spațial”
Orașele sunt considerate vectori ai dezvoltării europene prin prisma faptului că oferă majoritatea oportunităților de dezvoltare. Totuși, ele reprezintă și scena unor fenomene cu influență negativă, dintre care cele mai reprezentative sunt segregarea de ordin social, varii probleme de mediu și lipsa accesibilității. Aceste fenomene sunt considerate totodată, provocări, iar o dezvoltare integrată poate oferi zonei urbane avantaje precum:
“ o coordonare la nivel intersectorial în privința acțiunilor strategice;
o creștere a responsabilității actorilor implicați;
o concentrare a intervențiilor în funcție de sectoarele afectate ale orașului;
o implicare a populației în procesul de planificare și monitorizare a acțiunilor.”
Cu toate că autoritățile locale precum Consiliul local sau Primăria sunt organismele care inițiază, de regulă, astfel de documente strategice, orice alt actor poate avea acest drept și aici pot fi incluși cetățenii, ONG-uri sau mediul de afaceri.
Prima acțiune realizată în privința elaborării unui document cu caracter strategic integrat este reprezentată de definirea factorilor interesați, aici fiind incluse următoarele două categorii:
Stakeholderi primari – aceștia sunt actorii afectați în mod direct, pozitiv sau negativ, de mediul politic;
Stakeholderi secundari- aceștia sunt actorii cu rol intermediar în privința elaborării și implementării politicii.
Pentru ca acești actori să fie identificați trebuie apreciați liderii formali și informali „ai sectorului public, ai mediului de afaceri, ai diverselor organizații de factură non-guvernamentală, ai mass-media sau ai publicul larg”
În figura de mai jos se prezintă o matrice a importanței stakeholder-ilor în domeniul influenței și importanței, în ideea selectării acestora.
Sursa: Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ghid privind Dezvoltarea și Implementarea de Politici Urbane Integrate, proiect „Platformă pentru dezvoltare urbană durabilă și integrată, 2015, pag. 45
Figura nr. 1 – Matricea importanței skateholder-ilor
În statul român, implicarea comunității este posibilă atunci când se bazează pe principiul parteneriatului adoptat la nivelul procesului de planificare, per ansamblu, de la concept la implementare. Această implicare se fundamentează pe Ordinul nr. 2701/ 2010 privind aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului asupra elaborării, respectiv revizuirii planurilor de amenajare teritorială și urbanistică.
Planificarea Unitară versus Planificarea Plurală
După părerea urbanistului Paul Davidoff, „planul unitar” își are rădăcinile în „credința actuală precum că un proiect care se dorește a fi eficient și coerent pe parcusrul desfășurării etapele de dezvoltare, trebuie mai întâi de toate, să fie elaborat de o echipă unică. Acest aspect contravine, totuși, cu percepția democratică”, întrucât:
Valoarea democratică rezidă în critica liberă asupra ideilor. Davidoff consideră spațiul urbanistic drept un loc unde planurile se află într-o liberă competiție; o piață la nivelul căreia valoarea unui produs este măsurată, iar fără libertatea de care se vorbea anterior, democrația urbană este privată chiar de instrumentul său primordial. Tot după Davidoff, viitorul urbanismului rezidă în libera practică asupra valorilor politico- sociale, acestea fiind analizate și dezbătute. Acceptul asupra acestei poziții reprezintă însăși respingerea prescripției după care un urbanist poate acționa ca tehnician.
Argumentul urbanistului Davidoff poate fi analizat și din perspectivă rațională. Astfel se consideră că toate mijloacele alternative în ceea ce privește soluționarea unei probleme de factură urbană trebuie să fie analizate în detaliu.
Soluția pe care Davidoff o înaintează este aceea a „planificării plurale”, aceasta reprezentând un mod de explorare a opțiunilor multiple la nivelul fiecărui plan propus în urma creditării grupurilor implicate. Acest plan îl surmontează pe cel unitar din următoarele cauze:
El servește drept mijloc mult mai eficient de informare a publicului asupra opțiunilor pe care le are. În acest sens se consideră că un urbanist ce aderă în mod integral la proiectul pe care îl propune, va imagina și un plan care îl depășește pe cel a cărui autor efectuează numai un exercițiu la nivel mental.
Planul în cazuă îmbunătățește calitatea proiectelor întrucât, datorită lui se creează un mediu competitiv. În lipsa competitivității dintre un grup privat și o entitate statală, administrația publică nu și-ar stabili nici un scop în a evalua în mod obiectiv eficiența sau performanța.
Cetățenii își pot exprima opiniile în sensul intervenției urbane sau împotriva acesteia, însă ei au capacitatea de a-și exprima punctul de vedere în mod specializat. Urbanistul pledant este personajul ce vine în întâmpinarea acestei nevoi prin prisma expertize tehnice proprii la nivel de comunitate.
În timpul procesului de planificare pluralistă, rolul adecvat pe care urbanistul îl are este cel de avocat. În apărarea acestei poziții, Davidoff identifică următoarele direcții diferite, dar în strânsă legătură cu acelea prezentate anterior. În primul rând, valorile sociale și acelea ale echității trebuie să se integraze procesului urbanistic astfel încât planificarea să nu rămână un simplu domeniu tehnic. A propune un curs de acțiune sau un plan este un gest intrinsec de natură socio-economică.
În al doilea rând, atât cât urbanistul are rol de avocat, el trebuie să își promoveze pledoaria, iar pentru a atinge acest nivel, este nevoie ca părțile scrise și desenate să fie în concordanță cu argumentele din sensul opus, să prezinte faptele și rațiunile în vederea susținerii unei soluții în mod lizibil și să prezinte argumentele care îi susțin superioritatea asupra contrapropunerii.
În al treilea rând, dintre toate grupurile beneficiare în mod direct ca urmare a constituirii profesiei de urbanist pledant, Davidoff o exemplifică pe aceea care include familiile cu venituri scăzute.
Ceea ce urbanismul pledant aduce nou în comparație cu alte organizații ce își desfășoară activitatea pe acest segment este însăși schimbarea caracterului de tip reactiv al comunității într-unul proactiv, în condițiile în care, alături de specialist, indivizii pot propune anumite cursuri de acțiune.
CAPITOLUL II DEZVOLTAREA REGIONALĂ ȘI URBANĂ A ROMÂNIEI ÎN CONTEXT EUROPEAN
Cooperare teritorială la nivel European
Cooperarea teritorială pe plan european reprezintă un instrument al politicii de coeziune al cărui obiectiv este reprezentat de soluționarea problemelor transfrontaliere și dezvoltarea comună a potențialului diverselor teritorii. Acțiunile de cooperare sunt sprijinite din Fondul European de Dezvoltare Regională prin prisma a trei componente-cheie, respectiv cooperarea transfrontalieră, cooperarea transnațională și cooperarea interregională.
În vederea asigurării unei dezvoltări durabile a continentului european, orașele reprezintă principalii determinanți, prin intermediul evoluția sau involuția lor, din perspectiva:
factorului social,
factorului economic,
factorului teritorial.
Experiența statelor membre ale Uniunii Europene în privința practicării strategiilor locale de dezvoltare urbană este destul de vastă, reliefându-se prin crearea unor instrumente destinate planificării dezvoltării spațiale. Direcțiile pe care strategiile de dezvoltare urbană le promovează sunt în deplină conformitate priorităților constatate la nivel european, dar și cu nivelul spatial la care se situează orașul respectiv; nominalizându-le, acestea sunt reprezentat de:
„creșterea economică fundamentată pe principiul inovării, accentul fiind pus pe încurajarea dezvoltării policentrice;
atenție îndreptată asupra gestiunii schimbărilor climatice;
limitarea extinderii în mod necontrolat a zonei urbane;
asigurarea unui grad mai ridicat de ocupare a forței de muncă;
împiedicarea polarizării sociale;
stoparea segregării sociale și spațiale;
asigurarea unei variate palete de servicii adresate tuturos categoriilor sociale;
îmbunătățirea accesibilității, respectiv promovarea unei mobilități prin intermediul transportului în comun;
conservarea și utilizarea eficientă a patrimoniului natural și antropic;
revitalizarea zonei urbane, accentul fiind pus pe regenerarea la nivel de zonă, și nu de clădire, precum și pe reutilizarea terenurilor;
creșterea atractivității spațiilor publice deschise”
Abordând aceste direcții, zonele urbane cu o capacitate mai mică de 50000 de locuitori pot oferi dinamism activităților lor și se pot dezvolta nu numai pentru populația care locuiește acolo, ci și în sensul asigurării unui grad optim de bunăstare și zonelor rurale adiacente, provocând o dezvoltare spațială echilibrată, dar și prevenind depopularea rurală și extinderile necontrolate pe plan urban.
Uniunea Europeană vine în sprijinul dezvoltării urbană integrate și susține, mai ales, consolidarea dimensiunii teritoriale prin intermediul tuturor documentelor programatice. Localitățile urbane sunt invitate la cooperare, la negociere în vederea identificării unor soluții cât mai avantajoase pentru fiecare, folosindu-se de potențialul deținut. Pentru a susține schimbul de informații între orașe, organismele europene au dezvoltat o varietate de programe prin care se poate realiza un schimb de experiență și de bune practici între diverse localități, pe baza stabilirii unor rețele. În acest sens, programele de cooperare în vederea dezvoltării urbane sunt prezentate în cele ce urmează.
Programul URBACT are rol în stimularea dezvoltării urbane integrată și durabilă în orașele europene. URBACT reprezintă un instrument al politicii de coeziune care este co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională și se aplică unui număr de douăzeci și opt de state membre, Norvegiei și Elveției. Misiunea acestui program este de a crea o reațea care să permită zonelor urbane să conlucreze și să dezvolte anumite soluții integrate privind provocările urbane comune, învățând din experiențele altor state și identificând bune practici în vederea îmbunătățirii politicilor urbane. URBACT este un program care se bazează pe patru obiective principale, respectiv pe:
Capacitatea pentru livrarea unui document de politici urbane integrate – acest obiectiv vizează îmbunătățirea capacității localităților în vederea gestionării politicilor și practicilor urbane durabile într-o manieră integrată și participativă.
Propunerea și elaborarea diverselor politici – acest obiectiv vizează îmbunătățirea procesului de elaborare a unor politici și practici urbane durabile în cadrul localităților urbane.
Implementarea diverselor politici- acest obiectiv vizează îmbunătățirea modului de aplicare a strategiilor și acțiunilor la nivelul zonelor urbane integrate și durabile.
Deprinderea și schimbul de cunoștințe- acest obiectiv vizează asigurarea în vederea accestului la cunoștințe a tuturor practicienilor și factorilor decizionali, aceștia împărțind, ulterior, know-how-ul. În acest context, conceptul de know-how privește toate acele aspecte atribuite dezvoltării urbane durabile, în vederea îmbunătățirii politicilor de dezvoltare pe plan urban.
Pentru atingerea obiectivelor anterior menționate, programul URBACT va dezvolta următoarele tipuri de intervenții:
Schimbul transnațional,
Consolidarea capacităților,
Capitalizarea și diseminarea.
URBACT utilizează atât resursele, cât și know-how-ul cu scopul de a consolida capacitatea zonelor urbane în furnizarea strategiei și acțiunilor urbane integrate conform provocărilor la care sunt supuse.
Programul INTERREG Europe 2014-2020 vine în continuarea programului INTERREG IVC derulat în perioada 2007-2013. Acest program este finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, iar principalul său obiectiv constă în îmbunătățirea modului de aplicarea a politicilor și programelor de dezvoltare pe plan regional, mai ales în ceea ce privește programele de investiții pentru cooperare. Asigurând co-finanțarea proiectelor, programul INTERREG Europe 2014-2020 oferă autorităților publice regionale și locale, dar și altor actori de importanță regională la nivel european, posibilitatea de a face schimb de bune practici și idei inovatoare asupra modului de lucru al politicilor publice. Prin urmare, programul ajută actorii instituționali europeni să identifice acele soluții optime în scopul îmbunătățirii strategiilor pentru cetățeni.
Structural vorbind, conform lui Radoslav, statul român se află în fața unor provocări majore „privind fenomenul de globalizare, schimbările climatice și punerea la dispoziție a resurselor, fenomene privind migrațiile și excluziunea socială cât și schimbările demografice.”
Totuși, aceste provocări par a avea rezolvare, întrucât Comisia Europeană a adoptat Acordul de Parteneriat cu România pentru intervalul de tip 2014 – 2020. Acesta este un document ce analizează maniera în care fondurile europene structurale și de investiții urmează a fi utilizate între anii 2014 și 2020, făcând referire la cinci fonduri structurale și de investiții europene, respectiv:
Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)
Fondul de Coeziune (FC)
Fondul Social European (FSE)
Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)
Fondul European pentru Pescuit Și Afaceri Maritime (FEPAM Sau EMFF).
Totodată, Acordul vizează anumite provocări și priorități aferente, în special:
Promovarea competitivității și a dezvoltării pe plan local, cu scopul de a consolida sustenabilitatea operatorilor economici și de a îmbunătăți atractivitatea regională;
Dezvoltarea capitalului uman prin intermediul creșterii ratei de ocupare a forței de muncă și a numărului de absolvenți ai învățământului terțiar, identificând, în același timp, unele soluții privind provocările sociale severe și combaterea sărăciei, mai ales în cadrul acelor comunități defavorizate sau marginalizate sau chiar din zonele rurale;
Dezvoltarea infrastructurii fizice în domeniul TIC și în cel al transporturilor, având drept scop sporirea accesibilității regiunilor din România și a atractivității acestora pentru investitorii străini;
Încurajarea utilizării durabile și eficiente a resurselor naturale prin promovarea eficienței energetice, a unei economii cu emisii reduse de carbon, a protecției mediului și a adaptării la schimbările climatice;
Consolidarea administrației publice moderne și profesioniste printr-o reformă sistemică, orientată spre soluționarea erorilor structurale de guvernanță
La nivel european se manifestă o nevoie vitală a unui schimb de experiență și de bune practici între localități, în contextul provocărilor și vitezei dezvoltării urbane. În acest sens, la nivelul Europei s-au pus bazele mai multor platforme în sensul stimulării unui dialog cât mai optim între orașele europene.
Rețeaua Europeană de Cunoștințe în Urbanism, abreviată EUKN, „este o platformă europeană care asigură schimbul de informații în domeniul urbanismului și dezvoltării locale (politici, studii și rapoarte de cercetare, bune practici, evenimente etc.) între principalii actori de la diverse niveluri de decizie din statele europene – instituții publice de la nivel central, local, universități, practicieni, etc. Prin conectarea profesioniștilor, cu ajutorul website-ului EUKN (www.eukn.org), prin organizarea de evenimente, conferințe, mese rotunde, implicarea în proiecte și cercetări, este creată o ”comunitate de practici” activă și conectată la evoluțiile în domeniu la nivel european.”
Referențialul pentru Orașe Europene Durabile (RFSC) „reprezintă un proiect pentru operaționalizarea prevederilor din Carta de la Leipzig pentru orașe europene durabile, având în același timp rolul de a adapta prevederile Cartei la provocările apărute după anul 2007 (www.rfsc.eu)” . Acest referențial reprezintă un instrument online interactiv care se adresează zonelor urbane și care are rolul de a facilita dialogul la nivelul dezvoltării urbane, durabile și integrate la nivelul localităților, cu actori locali și între anumite domenii sectoriale de la diverse niveluri politice. Referențialul cuprinde următoarele secțiuni principale:
Profilul orașului, respectiv al instituției;
Rețele de conexiune;
Instrumentele de evaluare.
In cadrul evaluării, se pot utiliza următoarele trei instrumente:
Verificarea listei în vederea dezvoltării unei strategii urbane durabile;
Verificarea dacă strategia se realizează într-un mod integrat;
Fundamentarea unui sistem de monitorizare cu scopul de a evalua strategia respectivă sau proiectul în cauză.
R.F.S.C. are rolul unui instrument didactic ce vizează evaluarea, verificarea și monitorizarea „tuturor categoriilor de strategii integrate pe plan urban și regional.” În același timp, referențialul poate asigura și comunicare mai bună între grupurile ce se ocupă cu elaborarea documentelor strategice, îndeosebi politici urbane integrate, ilustrând și explicând procesul de elaborare.
Relația urban-rural în România
Dezvoltarea zonelor rurale din România este o chestiune corelată, și nu abordată în contradicție cu zonele urbane, accentul fiind pus pe stimularea parteneriatului pe plan local, precum și pe o planificare integrată de ordin teritorial.” Conform raportului inițial de sinteză ESPON elaborat în anul 2013, „dezvoltarea și creșterea rezilienței regiunilor are la bază un complex de politici publice corelate în plan orizontal (politici sectoriale) și vertical (politici europene, naționale, regionale și locale)”. Segmentul rural este unul dintre principalele sectoare din economia statului român. Conform cercetărilor ESPON, s-a constatat faptul că „la nivel european ruralitatea nu este legată de subdezvoltare, spațiile rurale având un mare potențial de dezvoltare datorită diversității și specificității lor”. Totodată, se poate observa că o parte din regiunile rurale europene sunt eficient conectate la economia globală prin „accentuarea caracteristicilor locale și prin transformarea lor în oportunități de dezvoltare precum creșterea conectivității cu centrele urbane din apropiere sau integrare în rețele funcționale.”
În Uniunea Europeană, este necesar ca relațiile rural – urban să asigure accesul zonelor rurale la funcțiunile urbane, iar constituirea unor rețele de localități trebuie să vizeze relațiile oraș – comună sau oraș – sat cu scopul :
formării unei structuri echilibrate
diversificării economiei din zonele rurale
dezvoltării spațiilor de agrement
protecției și valorificarea patrimoniului natural și cultural.
Încurajarea dezvoltării integrate la nivelul zonelor urbane, rurale și a celor cu specific etno – cultural deosebit, cu scopul facilitării sinergiei dintre acestea, dar și în vederea unei mai bune exploatări a valorilor locale, este specificată și la nivel de priorități ale Strategiei Europa 2020.
În România, s-au constatat, în timp, anumite disparități pe planurile urban – rural și interregional. Astfel, ponderea pe care populația din municipii și orașe a fost constantă, menținându-se la aproximativ 55%, însă structura populației pe vârste și medii rezidențiale întărește ideea unui proces de îmbătrânire demografică mult mai accentuat în mediul rural. În acest sens, unele dintre cele mai „îmbătrânite” regiuni sunt Sud-Muntenia și Sud-Vest Oltenia, ponderile populației vârstnice depășind procentul de 16%. Totuși, regiunea Nord-Est prezintă cea mai mare pondere a tineretului, respectiv de 17,3%, la polul opus situându-se regiunea București-Ilfov, cu o pondere de 13,2%.
Pe lângă aceste date, există și alți indicatori demografici cu valori ridicate la nivelul spațiului rural, aceștia fiind reprezentați de mortalitate și de mortalitatea infantilă. Decalajele apar și în mărimea speranței de viață în favoarea persoanelor de ambele sexe din mediul urban. În mediul urban, durata medie de viață a populației este mai mare cu aproximativ 2 ani față de cea din mediul rural, mai ales că vârsta medie a populației rurale este ușor mai crescută decât a locuitorilor de la oraș.
Până în prezent, fluxurile migratorii urban-rural au avut o pondere de 29,9%, iar urban-urban, 30,0%, deținând cele mai ridicate valori procentuale la nivelul structural al migrației interne, cu efecte pozitive asupra satelor românești. Din anul 2000 și până în perioada curentă, rata de ocupare înregistrată în mediul urban a fost devansată relativ ușor de aceea din zonele de țară. Cu un maxim în București-Ilfov, în regiunile de dezvoltare la nivelul României, ponderea populației ocupate urbane a fost constant superioară celei din sectorul rural. Totodată, populația din mediul rural este predominant ocupată cu agricultura și tot acolo, 45% din numărul total de salariați au rezidența în mediile rural și urban. În ultimii 10 ani, șomajul tinerilor prezintă valori mai reduse în localitățile rurale față de comune, iar șomajul de foarte lungă durată prezintă cele mai semnificative ponderi în comune.
Ținându-se cont de diagnosticul teritorial, dar și de tendințele de dezvoltare ale teritoriului României, se disting unele provocări teritoriale majore, care necesită reacții urgente din partea autorităților publice și care trebuie avute în vedere, mai ales în formularea politicilor publice și în timpul implementării programelor. Aceste provocări s-au materializat în:
valorizarea potențialului teritoriului,
discrepanțe ridicate comparativ cu media Uniunii Europene la nivel de disparități între zonele urbane și cele rurale, cu referire la sectorul demografic și cel economic, precum și la accesul la servicii publice; în fond, acest aspect conduce la crearea unor regiuni vaste cu deficiențe de ordin structural, cu accesibilitate diminuată pe plan național și cu conectivitate scăzută în perspectivă europeană, efectul scontat fiind reprezentat de o mobilitate generală redusă;
echiparea edilitară deficitară pentru întregul ansamblu al rețelei de localități; acest aspect are ca și efect calitatea scăzută a locuirii;
predominanța rurală la nivelul teritoriului național.
Potențialul geografic și demografic al statului român încă nu este valorizat, performanțele obținute fiind slabe în majoritatea domeniilor de activitate socio-economică. Principalele cauze ale principale ale acestei realități sunt reprezentate de:
o organizare mai puțin performantă în ceea ce privește utilizarea resurselor naturale,
o lipsă a unei politici susținute de reindustrializare fundamentată pe resursele autohtone și pe stabilirea unor lanțuri de producție până la punctul maxim al valorii adăugate nete,
o vulnerabilitate a României față de influențele venite din exterior,
o lipsa a eficienței organizatorice pe plan administrativ-teritorial.
Având nevoie de o reformare și de o modernizare în structura sistemului de organizare administrativ-teritorială, țara noastră este tranzitată de o perioadă critică, iar soluția constă în redistribuirea atribuțiilor și resurselor la nivelul administrației publice locale și centrale cu scopul de a crea un sistem politico-administrativ mai responsabil, mai eficient, dar și democratic, susținut de reformarea și redefinirea cadrului dezvoltării regionale.
Este nevoie ca rețeaua de localități să se reorganizeze conform criteriilor stabilite de specializarea teritorială și în vederea asigurării accesului la servicii de interes public pentru cât mai mulți cetățeni. Competiția apărută la nivelul unităților administrativ- teritoriale reprezintă un impediment accentuat în calea identificării și susținerii obiectivelor care depășesc interesul imediat, local. Așadar, se impune o revizuire a rolului anumitor stagii administrative în ceea ce privește redistribuirea resurselor, dar și încurajarea mai accentată a cooperării comunităților locale.
În perioada curentă, se apreciază o creștere din mai multe perspective, a disparităților pe teritoriul României. În acest sens, populația se află într-o accentuată scădere, în special în zonele din vestice, centrale și sudice. Unele regiuni rurale au rămas fără jumătate din populație din cauza fenomenului migraționist, indivizii preferând să plece în țări vest europene, iar singurul echilibru demografic se observă astăzi numai în zona București-Ilfov și la nivelul câtorva orașe superioare ca mărime. Îmbătrânirea populației se accentuează tot mai mult în partea sudică și în extremitatea vestică a României, preucm și în est, cu toate că, pe fondul plecării tinerilor în regiuni mai prospere, creșterea naturală este pozitivă.
Zonele ce prezintă un caracter definitoriu urban reprezintă excepții în România, acestea fiind București, Prahova și Brașov, spre deosebire de situația existentă în Europa, generându-se o specificitate teritorială negativă. Efectul acestui fenomen negativ este direcționată spre creșterea costurilor de echipare edilitară teritorială, dar și în sensul scăderii competitivității. O mare parte dintre regiuni se încadrează perfect în tipurile periferice și semi-periferice ale teritoriului european, respectiv în genul acelor zone rurale și greu accesibile, a căror economie este relativ rigidă și unde se manifestă o înțelegere scăzută în planul cerințelor impuse, indirect, de economia contemporană globalizată. În acest sens, se manifestă o viteză de reacție și o adaptabilitate reduse. Totodată, lipsa accesibilității are ca și efect funcționalitatea parțială a rețelei de localități, în timp ce teritoriul rural al României este locuit de comunități umane de cele mai multe ori, izolate, la nivelul cărora cooperarea este practic, inexistentă. Această situație face ca structura teritorială a țării să fie divizată în insule teritoriale, legăturile dintre acestea fiind sporadice.
Procentul semnificativ înregistrat la nivelul teritoriului pur rural al României denotă existența unor zone izolate, unde accesul la infrastructură și servicii este limitat, acesta fiind un caz particular la nivelul Uniunii Europene. Cu toate că anumite zone din țara noastră, cum sunt Lunca Dunării, Bărăganul, Siret-Prut, beneficiază de condiții pedoclimatice excelente, ele sunt și locurile cu nivelul cel mai accentuat grad de sărăcie. Principalele cauze ale acestui fenomen pot fi reprezentate de lipsa performanței sectorului agricol și de gradul de periferialitatea cronică. Aici, atât în mediu rural, cât și în cel urban, calitatea locuirii este una deficitară, mai ales din cauza absenței infrastructurii de apă curentă, de canalizare, de energie, de acces și de comunicație (în zona rurală), dar și din cauza unor mari deficite în domeniul serviciilor generale, infrastructurii de acces și de comunicație (în orașele mici).
Cea mai importantă provocare în perioada 2014-2020 o reprezintă zonele de ruralitate profundă. Aici, zeci de localități nu mai prezintă funcția determinantă a existenței lor reprezentată prin agricultura de subzistență și astfel au devenit așezări ale căror perspective sunt materializate în dispariție. Totodată, în acest mediu există un număr foarte ridicat de localități cu o populație cuprinsă între 0 și 100 de locuitori, cu un orizont de dezvoltare deosebit de incert.
În vederea necesității unor investiții majore în rețeaua de transport, crearea unor conexiuni rapide cu centrul și vestul continentului european semnifică acel punct de interes în scopul atragerii anumitor fluxuri de persoane și marfă sau capitalului străin, precum și accesului la piețele internaționale. La nivel național se remarcă o accesibilitate scăzută, accentuându-se lipsa infrastructurii de transport multimodale de persoane și marfă în contextul în care România nu își exploatează eficient localizarea în partea estică a Uniunii Europene prin conectarea cu regiunea Mării Caspice și cu cea a Asiei Centrale. În același context, starea infrastructurii feroviare este deosebit de îngrijorătoare întrucât, cu toate că s-au pus bazele unei rețele fundamentale acoperitoare, aceasta se găsește într-o stare de exploatare la limita inferioară a siguranței în materie de circulație. Principalele cauze ale acestui fenomen sunt reprezentate de o lipsă vizibilă de finanțare, de lipsa de conștientizare a importanței pe care această infrastructură o are din punct de vedere strategic, precum și a factorului propriu competitiv al acesteia, dar și de sprijinirea în mod indirect a unor interese concurente (un bun exemplu în acest caz îl reprezintă mijloacele de transport private de pe piață) . Cu toate că se remarcă un important potențial important al navigației fluviale și pe râurile din interioarul țării, această modalitate de transport este negativ influențată de cererea scazută de transport, mai ales în situația în care centrele de dezvoltare riverană lipsesc, de calitate slabă pe care infrastructura de transport naval o are ș.a.. Cu scopul de a interveni în sens pozitiv, se pot face anumite investiții publice sau se pot încheia parteneriate publice-private în vederea amenajării infrastructurii de navigație.
Raportată la alte state membre ale Uniunii Europene, România prezintă o calitate a locuirii foarte scăzută, cauza principală constând în echiparea precară tehnicoedilitară atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ, pe plan urban și rural. O parte însemnată a populației autohtine nu beneficiază de utilitățile de bază, de alimentarea cu electricitate, de apă curentă, de o rețea de canalizare, de racordarea la gaze naturale. Pe seama ineficienței serviciilor, aceste utilități presupun și costuri mult mai ridicate comparativ cu media sectorului european. Totuși, dezvoltarea teritoriului național nu poate fi realizată în contextul absenței unei echipări corespunzătoare în toate localitățile.
Planificarea strategică și dezvoltarea în România
„Planificarea”, ca și noțiune, poate avea semnificații extinse, începând cu o activitate curentă desfășurată de o persoană ce își „planifică” anumite cheltuieli și ajungând până la planificarea cheltuielilor și activităților anuale desfășurate la nivelul unei organizații sau instituții publice. În activitățile militare, planificarea are o semnificație profundă și concretă, precedând orice acțiune și reprezentând o condiție sine-qua-non. În utlimele decenii, administrațiile publice locale și/sau centrale au manfiestat un interes deosebit în sensul planificării. Această noțiune nu poate fi separată total de semnificația pe care comunismul central și est european i-au conferit-o. După căderea regimului comunist, respectiv în anul 1990 , termenul „planificare” era compromis în conștiința colectivă autohtonă la același nivel cu „sistematizare”. Cu toate acestea, după anul 1993, prin procesul de apropiere economică de Uniunea Europeană, dar și după negocierile purtate în vederea aderării în anul 2000, a fost readus în prim plan conceptul care, odinioară, părea fără de avea viitor în țara noastră și anume planificarea. În ultimii ani, acest concept s-a remarcat într-o multitudine de acte normative, dar și în anumite documente referitoare la procesul de integrare în structurile Uniunii Europene.
Discuția despre planificare se poate extinde și pe plan filozofic, acolo unde F. Hayek, unul dintre cei mai de seamă gânditori ai secolului XX, a considerat-o a fi o expresie a disputei conturată în jurul ideii libertății. În concepția austriacului, planificarea semnifică, prin esență, una din formele de bază ale societăților organizate, mai ales ale celor de tip socialist, aflată în opoziție cu cele eminamente concurențiale și liberale. Una dintre dificultățile majore pe care Hayek le-a sesizat legate de planificare este aceea că „orientarea activităților umane asupra unui singur plan presupune ca fiecare dintre nevoile indivizilor să fie ierarhizată conform unei scale de valori, fiind necesar ca aceasta din urmă să fie atât de completă încât să permită planificatorului să aleagă din gama variată de opțiuni posibile”.
Cu toate că opiniile lui Hayek nu erau tocmai favorabile la adresa planificatorilor, acestea s-au menținut și în ziua de astăzi în contextul în care nevoia de planificare este incontestabilă, cel mai elocvent exemplu în acest sens fiind acela al celor mai dezvoltate state din Uniunea Europeană. Succesul de care se bucură astăzi metodele de planificare în sectorul economico-social, dar și în cel al dezvoltării spațiale este strâns legat de ideile parteneriatului și participativității, câștiguri de neprețuit ale țărilor democratice în ultimii douăzeci de ani.
Noțiunea de planificare este, de cele mai multe ori, atribuită concpetului de „strategie”. În Ghidul pentru strategie pe care „The Economist Books” l-au propus, noțiunea de strategie este definită drept acea „politică generală susținută în scopul atingerii anumitor obiective specifice”. De proveniență latină, strategia prezintă conotații în lumea antică a Greciei, fiind corelat cu termenul "„strategi” prin care erau desemnați comandanții militari dintr-o cetate. Astăzi, termenul păstrează vie semnificația pe plan militar, dar își extinde sfera de aplicabilitate și asupra unui număr extrem de ridicat de domenii din viața socială și economică.
Noțiunea de planificare este strâns legată și de conceptul de „plan”. În acest sens, Dicționarul explicativ al Limbii Române definește planificarea drept acel proces prin prisma căruia se pot „întocmi un plan sau un program”, dar totodată, aceasta este corelată și cu organizarea și conducerea activităților pe baza unui plan, incluzând o anumită succesiune a unor etape sau faze ale planului. Planificarea este definită și prin acțiunea de a planifica, dar și de a anticipa, previziona sau pregăti diverse acțiuni într-o anumită perspectivă. După părerea lui John Friedman, utilizarea singulară a termenului „planificare” este una fără de sens, dar două aspecte sunt important de reținut, respectiv: planificarea presupune luarea unor decizii și implică, de regulă, alocarea unor resurse. Tot Friedman considera că planificare, ca și termen, capătă sens numai în situația în care este asociată cu alți termeni cum sunt „participativ”, „de acțiune”, „strategic”, „pe termen scurt, mediu sau lung”, „global”, dar și „teritorial”, „urban”, „spațial”.
Planificarea strategică reprezintă o sintagmă provenită în urma asocierii a doi termeni anterior menționați. La nivelul acesteia, se poate observa o tendință în dobândirea unor sensuri tot mai profunde și în utilizarea cât mai concretă în multiple domenii și procese.
Igor Ansoff , inginer american, este considerat părintele planificării strategice. Conform lui Leonard și Cendrowicz acest tip de planificare poate fi aplicat nevoilor dezvoltării diverselor organizații și este considerată un „proces al schițării hărților strategice ale entității” sau „calea prin care se stabilește cu exactitate ce produs va fi oferit, cărui consumator, în ce loc și la ce preț”.
În contextul în care, pe parcursul ultimelor decenii ale secolului XX, managementul companiilor a urmat o dezvoltare la nivelul administrațiilor și organizațiilor non-profit pe plan urban și teritorial, principiile și tehnica planificării de tip strategic au fost adoptate de către acestea. Practic, acolo unde s-a impus nevoia unui anumit tip de proces managerial, planificarea strategică a devenit un element omniprezent, generând o diversitate literarară foarte bogată, menită să evidențieze și să explice modalitățile prin care aceasta se poate adapta la specificul fiecărui domeniu.
Specificul administrațiilor la nivel urbano-teritorial este, mai degrabă, corelat cu unele organizații non-profit, neguvernamentale sau de interes public, decât unor societăți comerciale. Chiar și asa, ele nu pot fi asimilate unor simple ONG-uri, pe baza complexității pe care atribuțiile și activitățile derulate le au, dar și pe baza responsabilităților pe care le îndeplinesc față de colectivitățile umane masive. Astfel, planificarea de ordin strategic în plan regional sau teritorial presupune o nevoie de identificare a acelor elemente complexe aferente respectivului nivel, a mecanismelor fundamentale procesului în sine, a factorilor care iau parte la procesul decizional și a categoriilor de resurse ce se pot mobiliza. În prezent, în spațiul european, dezvoltarea așezărilor în planurile regional și teritorial se realizează prin prisma unei conjugări eficiente dintre procesele de planificare spațială și instrumentele dezvoltării regionale, acestea, fiind la rândul lor, susținute prin demersuri particulare conceptului de planificare strategică.
Pe de altă parte, Comisia Europeană consideră că dezvoltarea reprezintă acea „conversie a formei de proprietate sau a utilizării acesteia prin instrumente de planificare. În acest context, ea presupune, per ansamblu, realizarea unor construcții noi sau modificarea acelora deja existente, precum și abordarea unuor ample operațiuni de facturp inginerească. Astfel, planurile pot fi instrumente, respectiv mijloace prin care o politică de planificare a dezvoltării se poate exprima și care, aparte de reprezentările grafice, ele includ și unele documente scrise sau anumite măsuri fiscale sau de altă natură”.
În România, procesul de implementare a unei politici de dezvoltare regională s-a conturat în urma construcției cadrului instituțional și suportului legislativ aferent. Acest proces a beneficiat și încă beneficiază de asistență tehnică externă, iar pe fondul accelerării prezentei reforme economice, funcționarea noului sistem are în vedere combaterea disparităților pe plan regional ce sunt preconizate a crește în perioada următoare. În acest sens, o politică de dezvoltare regională poate reprezenta o metodă sau un mijloc de o eficiență desăvârșită care se află la îndemâna autorităților locale, având drept scop controlarea disparităților anterior amintite. Experiența pe care alte state din Estul Europei (Polonia, Ungaria) au trăit-o reflectă dificultățile majore întâmpinate și timpul relativ lung de implementarea acestei politici are nevoie. În România, o politică de dezvoltare regională, poate aduce beneficii deosebite la nivelul anumitor sisteme, respectiv acestea din urmă pot fi capabile să evite accentuarea disparităților în procesul dezvoltării, se poate permite o intervenție rapidă și eficientă în regiunile în care declinul sau criza economică au avut impact și totodată, se conferă eligibilitate în vederea utilizării Instrumentelor Structurale reprezentate prin Fonduri Structurale și de Coeziune.
Astăzi, politica de dezvoltare regională reprezintă una dintre cele mai importante componente a reformei economice și sociale, la nivel național. Perioada 1996-1998 a reprezentat momentul în care această politică s-a fundamentat, iar principalul document care a enunțat obiectivele acestei politici, dar și care a avut influență asupra construcției instituționale și legislative a fost Carta Verde a Dezvoltării Regionale în România. Documentul evidenția faptul că „disparitățile în contextul dezvoltării anumitor regiuni reprezintă rezultatul potențialului respectivelor zone din punct de vedere al resurselor naturale și umane, dar și al modelelor de tip economic, tehnologic, demografic, social, politic și cultural care le-au influențat dezvoltarea pe parcursul timpului […] Forțele existente la nivelul pieței favorizează amplificarea existentelor disparități. În acest sens, anumite centre industriale sau zone de servire tind să se dezvolte mult mai rapid față de altele, în timp ce zonele marginale al căror profil este agricol sau care prezintă posibilități de comunicații mai scăzute cunosc o marginalizare din ce în ce mai accentuată.”
Teritoriul României este împărțit în opt Regiuni de Dezvoltare, acestea grupând județele și fiind constituite în urma unei asocieri voluntare a acestora, pe baza unei convenții încheiate între reprezentanții consiliilor județene. În tableul de mai jos se pot observa Regiunile de Dezvoltare la nivelul României și județele compoenente.
Tabel nr. 2.1
Regiunile de Dezvoltare la nivelul României și județele compoenente
Sursa: Gabriel Pascariu, Analiză regională și urbană (insturmente ale dezvoltării regionale și spațiale),
Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București, 2015
În cadrul fiecărei regiuni de dezvoltare funcționează o Agenție de Dezvoltare, ale cărei birouri de lucru se întâlnesc în fiecare județ component. Sediile acestei agenții se localizează în municipiile Timișoara, Piatra-Neamț, Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Călărași, Brăila, Craiova și București. Cele opt regiuni cuprind județe ale căror niveluri de dezvoltare sunt diferite și la nivelul cărora se întâlnesc economii complementare. În contextul agregării județelor în regiuni, acestea au reprezentat criteriile fundamentale urmărite, alături de cel al contiguității și acela al mărimii.
Figura nr. 2.1 Harta regiunilor de dezvoltare tip NUTS II
În contextul prezentării raporturilor dintre amenajarea teritoriului și urbanismul la nivelul României, este necesar să se evidențieze unele dintre cele mai importante caracteristici distinctive. În acest sens:
Amenajarea teritoriului se aplică suprafețelor vaste de teren, la nivelul cărora, de regulă, domină mediul natural.
Urbanismul se axează pe așezările umane propriu-zise, fie ele orașe sau sate, la nivelul cărora, de regulă, domină spațiul construit, puternic antropizat.
Dacă în contextul amenajării teritoriului, localitățile sunt considerate elementele unui anumit sistem, în urbanism, ele reprezintă sistemul însuși, pe care, ca atare, acesta îl analizează. Drept urmare, se manifestă diferite grade de detaliere spațială între urbanism și amenajarea teritorială.
Totuși, apare problema în sensul diferențierii urbanismului și amenajării teritoriului ca discipline și domenii. Poporul britanic vorbește despre „planning” în momentul în care se face referirea la dezvoltarea în perspectivă spațială. În acest sens, se face o diferență între conceptul de „urban planning” și ce de „territorial planning”, dar în unele cazuri se utilizează și expresii precum „physical planning” și „spatial planning”. Pe de altă parte însă, francezii abordează doar denumiri precum „urbanisme” și „aménagement du territoire”.
În contextul multicultural, se poate afirma că urbanismul reprezintă acea parte componentă a amenajării teritoriului, însă prezintă o problematică și unele caracteristici particulare. De departe, unul dintre cele mai importante aspecte îl reprezintă interdependența complexă apărută între cele două concepte. În acest sens, problemele majore din România pe care urbanismul le abordează sunt reprezentate de:
Funcțiuni urbane (funcțiunea de locuire, funcțiunea de producție, funcțiunea de recreere, funcțiunea de educație, funcțiunea de circulație)
Caracteristici demografice delimitate în context local, sociologic și psihologic urban
Microeconomie, dezvoltarea pe plan local, echiparea anumitor zone de producție
Circulație și transport la nivel local
Amenajarea sectoarelor plantate
Echipamente de natură tehnico-edilitară
Estetica urbană și patrimoniul construit
Amenajarea sau reabilitarea ansamblurilor locuibile
Aspectele microclimatice și riscurile de natură antropică
Valoarea terenurilor și piața imobiliară
În ceea ce privește amenajarea teritoriului la nivelul României, cele mai proeminente probleme abordate de către aceasta sunt:
Funcțiuni teritoriale (aceste funcțiuni sunt date de zonele economice, de centrele de polarizare, de administrație, de nodul funcțional)
Demografia regională și ample mișcări ale populației
Macroeconomie, structuri cu caracter regional, sectoare de activitate economică, localizarea activităților
Echiparea teritoriului, amenajări hidrotehnice în contextul gospodăririi apelor
Infrastructura de transport reprezentată de magistrale sau coridoare
Centurile verzi care înconjoară marile orașe
Localizarea ariilor de dezvoltare rezidențială
Reabilitarea peisajelor culturale
Poluarea, factorii de mediu
Exploatarea eficientă a resurselor
Fenomene macro-geografice
Riscuri naturale
Dezvoltarea teritorială a României la orizontul anului 2035
Viziunea asupra dezvoltării teritoriale a României este fundamentată pe principiile și orientările pe care Uniunea Europeană le promovează prin prisma politicilor și strategiilor propuse, în contextul globlizării economiei și societății axată pe cunoaștere, incluzând Perspectiva Europeană pentru Dezvoltare Teritorială, Politica de Coeziune, Politica de Dezvoltare Regională și Principiile Dezvoltării Urbane Sustenabile, Strategia de la Lisabona și Strategia privind Dezvoltarea Sustenabilă.
Cunoscută drept una dintre cele mai extinse țări Europa sud-estică și al șaptelea stat membru din cadrul Uniunii Europene după numărul populației, România are anumite avantaje importante în contextul viitorului integrării europene. Încă din anul 2007, statul român este parte a Pieței Unice Europene, adoptând importantele reglementări ale Uniunii, dar totodată el însuși reprezintă o piață importantă de consum din Europa central- estică. România se încadrează din punct de vedere geografic, într-un mediu strategic, acesta creând premisele pentru a deveni unul dintre teritoriile cele mai atrăgătoare pentru investitorii ce încearcă să pătrundă pe piața europeană, dar și pentru companiile din Uniunea Europeană care caută o punte de legătură cât mai simplistă către piețele asiatice și cele din Orientul Mijlociu, dar și către cele ucrainiene și rusești.
În Europa, activitatea economică și populația sunt concentrate în zona central-europeană, cunocută sun denumirea de Pentagon. Această zonă are forma unui poligon creat în urma unirii Londrei – Parisului – metropolei Milano – Munchen-ului – Hamburg-ului. Totodată, sectoarele ultraperiferice ce prezintă deficiențe naturale și particularități geografice nefavorabile, sunt din ce în ce mai puțin atractive activităților de natură economică și pentru populație. Infrastructura țării noastre dezvoltată insuficient a devenit incapabilă în preluarea eficientă a fluxurilor de mărfuri, iar populația vest-europeană formează bariere importante care accentuează și mai mult problemele de natură socială, aducându-și aportul la diminuarea atractivități teritoriului autohton pentru diverși investitori.
Accesibilitatea țării noastre către aria dezvoltată central europeană este relativ, scăzută, aspect pus pe seama distanței fizice mari și barierei geografice reprezentată de lanțul muntos carpatin, precum și infrastructurii deficitare. Cu toate acestea, chiar dacă se remarcă unele dezavantaje reale, poziția geografică de care România se bucură și deschiderea la Marea Neagră formează acel potențial care se vrea valorificat și care poate influența repoziționarea țării ca actor cheie în cadrul circuitelor economice între vestul și estul Europei.
La nivel național, se conturează disparități profunde create de factori precum barierele naturale, accesibilitatea redusă către anumite teritorii din spațiul rural sau din zona montană, precum și accesul depreciat la serviciile publice. Toate aceste discrepanțe ghidează România în direcția unui grad scăzut de coeziune, dar și de participare a populației la viața publică. Totodată, se accentuează și o imposibilitate în valorificarea potențialului întregului teritoriu românesc.
Orașele reprezintă porți de interconectare la nivel global, noduri de natură logistică sau financiară, aglomerări umane, precum și locuri în care se remarcă o concentrare masivă de activități economice. Chiar dacă s-a realizat un salt major în contextul comunicațiilor digitale, infrastructura de transport este, în continuare, unul dintre cele mai importante mijloace de interconectare a diverselor localități și a oamenilor. Viziunea de dezvoltare conturată la nivelul teritoriului românesc s-a ancorat din ce în ce mai puternic în schimbările petrecute în cadrul societății, precum și în dinamica la nivel spațial, agregând obiectivele pe plan local, regional, național și european într-o abordare integrată de planificare și, în același timp, urmărind mobilizarea interesului manifestat pentru investițiile în România, prin prisma îmbunătățirii accesibilității, a echipării teritoriului, a consolidării infrastructurii economice și sociale.
Viziunea de dezvoltare a teritoriului României pentru orizontul de timp reflectat în anul 2035 semnifică o înglobare de aspirații la dezvoltare care sunt ancorate foarte puternic în dinamica și potențialul țării. Astfel, viziunea de dezvoltare abordează unele direcții principale în contextul dezvoltării teritoriale, afirmând și rolul pe care statul român îl are în spațiul european.
Conform viziunii de dezvoltare, în scopul valorizării și utilizării semnificativului potențial autohton, Strategia de Dezvoltare Teritorială urmărește:
Să asigure o echipare adecvată a teritoriului ce poate consolida rolul pe care statul român îl are ca și actor regional economic în zona de sud-estică europeană;
Să îmbunătățească nivelul calitativ al vieții cetățenilor români prin asigurarea unor spații adecvate;
Să mărească atractivitatea zonelor rurale și să valorifice potențialul unic și specific de dezvoltare;
Să protejeze patrimoniul natural și cultural și în același timp, să valorifice identitatea teritorială;
Să consolideze rolul pe care zonele urbane funcționale îl au sub imaginea unor centre de dezvoltare teritorială și să le conecteze pe acestea cu principalele zone europene de performanță economică, dar și cu sectorul transfrontalier;
Să conecteze statul român la rețeaua de transport trans-europeană și implicit, să dezvolte importante noduri logistice și terminale de tip multinodal;
Să asigure un cadru de cooperare și coordonare în contextul strategiilor și politicilor sectoriale care să se bazeze pe dinamica teritorială națională.
Scenariul de dezvoltare, intitulat „România policentrică 2035”, are drept scop promovarea la nivel național a acelor sectoare urbane funcționale de mărime medie sau mare, prin prisma elementelor aferente creșterii conectivității și accesibilității între marile orașe și consolidarea poziției sectoarelor care sunt puternic urbanizate, în același timp cu asigurarea anumitor servicii fundamentale și esențiale care pot deservi atât orașele mici, cât și zonele rurale, în contextul unor ipoteze ce stau la baza dezvoltării unui teritoriu, respectiv:
Procesul de creare a unor rețele eficiente și diversificate destinate transportului care să aibă capacitatea de a interconecta marile orașe și piețe economice are cea mai mare importanță în dezvoltarea teritorială pe plan național;
Dezvoltarea sectorului rural depinde de asigurarea gradului ridicat al accesibilității și al legăturilor de transport diversificate în direcția marile localități urbane;
Orașele din teritoriul transfrontalier prezintă o capacitate mărită de cooperare și pot fundamenta anumite sisteme urbane de tip funcțional care pot permite o gestionare eficientă a fluxurilor populației sau de mărfuri;
Accesul indivizilor la anumite oportunități sugerează prezența unui element de atractivitate în contextul configurării spațiului urban și rural calitativ;
Teritoriile policentrice au un potențial crescut în contextul asigurării unui echilibru în sensul dezvoltării în detrimentul celor mai puțin policentrice. Acest aspect poate fi materializat în urma susținerii dezvoltării anumitor centre urbane majore în teritoriul autohton și conectării acestora cu micile orașe și cu zonele rurale.
Fundamentată pe acest model de dezvoltare, viziunea unei țări policentrice la orizontul anului 2035 urmărește ca, pe plan național, zonele urbane funcționale să reprezinte în continuare adevărate porți de dezvoltare teritorială ce contribuie la crearea unei rețele policentrice conectată metropolelor europene, ce poate genera performanță economică în tot ansamblul teritorial autohton. Totodată, zonele rurale pot fi spații atractive de locuit în contextul promovării potențialului natural și unic și a serviciilor sociale de bază accesibile tuturor categoriilor. În acest sens România policentrică înglobează principii ale cooperării, concentrării și conectivității, structurându-și eforturile pe patru piloni de acțiune, respectiv:
Accesibilitate și mobilitate,
Sectoare funcționale urbane,
Resurse naturale și culturale,
Cooperare în plan teritorial.
Fiecare dintre acești piloni este creat în armonie cu obiectivele pe care Strategia Europa 2020 le-a propus (creșterea inteligentă, durabilă și incluzivă, coeziunea teritorială), dar totodată sunt corelați Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării.
În ceea ce privește dezvoltarea teritorială la nivelul României la orizontul anului 2035, obiectivele generale ale Strategiei urmăresc:
O.1 Să se asigure o integrare funcțională a spațiului autohton în cel european prin prisma sprijinirii unei eficiente interconectării a rețelelor de tip energetic, de transporturi și de tip broadband;
O.2 Să îmbunătățească nivelul calitativ al vieții populației prin prisma dezvoltării unei infrastructuri de ordin tehnico-edilitar, precum și a serviciilor publice cu scopul asigurării unor sectoare urbane și rurale calitative, incluzive și atractive;
O.3 Să se dezvolte o rețea de localități competitive și coezive în scopul sprijinirii specializării la nivel teritorial și formării ariilor funcționale în plan urban;
O.4 Să se protejeze patrimoniul natural și artificial și să se valorifice elementele identității teritoriale;
O.5 Să se mărească acea capacitate instituțională în vederea gestionării proceselor de dezvoltare teritorială.
Totodatăm, aceeași strategie anterior prezentată se axează și pe unele obiective specifice, precum:
Dezvoltarea rețelelor eficiente și diversificate de transport ce pot asigura o gestionare a fluxurilor populației și mărfurilor create în urma unor schimburi economice între teritoriul național și piețele europene.
Dezvoltarea și totodată, extinderea infrastructurii la nivel portuar și aeroportuar, dar și conectarea acestora la centrele urbane în scopul consolidării poziției spațiului românesc de nod logistic în plan regional.
Consolidarea infrastructurii de transport pe care energia o are și conectarea sa la renumitele proiecte paneuropene.
Asigurarea unei echipări adecvate și complete cu infrastructură de utilități publice a zonelor urbane și rurale.
Asigurarea accesibilității ridicate în teritoriu și conectivității eficiente între marile centre urbane și aria urbană funcțională.
Mărirea atractivității regiunilor urbane și rurale prin prisma îmbunătățirii funcțiilor rezidențiale, dar și dezvoltarea crescută a anumitor spații de tip public, calitative, și a unor servicii de transport adecvate și adaptate specificului local și nevoilor populației.
Furnizarea anumitor servicii sociale calitative prin intermediul asigurarării diversificării teritoriale a acestora și îmbunătățirii gradului de acces al tuturor categoriilor.
Dezvoltarea centrelor urbane specializate și inteligente care să prezinte vocație poliinternaționalizată și racordarea eficientă a acestora la rețeaua urbană din Europa.
Încurajarea unei dezvoltări continue a zonelor urbane funcționale în jurul localităților având rol polarizator în teritoriu.
Susținera rolului pe care localitățile rurale cu potențial polarizator îl au în în vederea asigurării accesibilității crescute a populației rurale la o scară largă de servicii generale.
Protejarea patrimonială și promovarea în cazul măsurilor ce vizează regenerarea capitalului natural.
Protejarea și reabilitarea patrimoniului artificial în vederea conservării identității naționale și creșterii atractivității spațiilor culturale cu potențial turistic deosebit
Reducerea gradului de vulnerabilitate la nivelul zonelor supuse riscurilor naturale
Asigurarea unui echilibru în vederea dezvoltării mediului rural și urban prin protejarea resurselor cu caracter funciar agricol și a limitării extinderii perimetrului intravilan al localităților.
Consolidarea acelei capacități de cooperare și planificare la nivelul sectorului transfrontalier și transnațional.
Strategia de dezvoltare teritorială a țării noastre reprezintă acel cadru integrat ce presupune planificarea proceselor de dezvoltare de la nivelul teritoriului autohton. Totodată, strategia poate fi privită sub imaginea unui document strategic al cărui rol constă în directivarea documentațiilor privitoare la amenajarea teritorială și a planurilor de urbanism care sunt prevăzute de lege. Ținând cont de specificul domeniului de amenajare teritorială, această strategie prezintă un caracter multidimensional, pe baza naturii domeniului său de aplicare și prin prisma mijloacelor publice care se urmăresc a fi adoptate în scopul atingerii obiectivelor de dezvoltare teritorială.
CAPITOLUL III DEZVOLTAREA LOCALITĂȚII BRAȘOV ÎN LUMINA DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI URBANE
3.1 Argumente pentru reorganizarea teritorială a României
Dezvoltarea regională este un concept axat pe stimularea și diversificarea activităților economice, stimularea investițiilor în sectorul privat și public, menite să reducă diferențele socio-economice dintre diferite domenii, în scopul de a îmbunătăți nivelul de trai și de a oferi servicii de înaltă calitate pentru cetățeni . Dezvoltarea regională reprezintă unul dintre principalele obiective ale Uniunii Europene. Ideea regiunii este în prezent una europeană, un principiu funcțional major al Uniunii, dar de asemenea, o condiție a reformei administrative în cadrul statelor membre sau candidate. În cadrul Uniunii Europene, regiunea este considerată „nivelul următor după stare" sau „un teritoriu care formează o unitate netă din punct de vedere geografic, sau un ansamblu similar de teritorii cu continuitate, populația de partajare a anumitor elemente comune și care doresc să păstreze și dezvolta specificitatea lor, cu scopul de a stimula progresul cultural, social și economic”, definiție mai degrabă administrativă. In prezent, nu putem vorbi de regiuni administrative din România, ci doar economice, pentru că regiunea nu este încă inclusă între unitățile administrativ-teritoriale din Constituție. Prima lege post-revoluționară în ceea ce privește dezvoltarea regională a fost Legea nr. 151/1998, abrogată în 2004 prin Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională a României, susținută de regulamentul care a stabilit obiectivele politicii în domeniul dezvoltării regionale, de instituțiile responsabile, de competențe și instrumente specifice menite să promoveze acțiunile de dezvoltare regională.
Garantarea confortului social al cetățenilor trebuie să fie o preocupare permanentă a oricărui guvern, la orice nivel. Pentru a depăși decalajul dintre România și Europa și în baza organizării administrativ-teritoriale actuală, ar trebui să se identifice neapărat noi metode și forme de acțiune pentru a aduce serviciile publice și deciziile mai aproape de cetățeni (în conformitate cu principiul european al Subsidiarității) și să se utilizeze mai eficient resursele existente: resursele locale, fondurile guvernamentale și programele europene. Regionalizarea – adică noua reorganizare a țării – poate fi unulu dintre aceste mijloace, împreună cu descentralizarea financiară și administrativă, care sunt ținte importante pentru perioada următoare, așa cum s-a descris prin Programul Guvernului 2013-2016, în capitolul destinat „Dezvoltării și Administrației”. În acest scop, au fost stabilite opt regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia; Sud – Est Dobrogea; Nord-Est; Nord Vest; Vest; Regiunea Sud – Vest – Oltenia; Regiunea Centru și București – Ilfov.
Mai întâi de toate dorințele, scopurile finale ale regionalizării vizează optimizarea funcțiilor de planificare și de gestionare a resurselor, precum și asigurarea coeziunii teritorialăe și bunei guvernări. In acest fel, regionalizarea trebuie să aibă ca scop final delimitarea entităților spațiale cu proprietăți sistemice. Acest lucru poate fi realizat prin luarea în considerare în mod necesar, a atributelor definitorii ale teritoriului, care au devenit criterii obligatorii de regionalizare, cum ar fi:
greutatea (naturală și antropică) a polilor de creștere sau a axelor de dezvoltare;
Existența unei baze de sprijin pentru o dezvoltare durabilă, constând în resurse ale solului și subsolului diversificate;
Fluența optimă internă a vectorilor de greutate, energie, proprietate și de interese;
Capacitatea mare de inovare și dezvoltare;
Relații favorabile cu entitățile spațiale învecinate (derivate din poziția geografică, dar, de asemenea, formează o bună conectivitate deja);
Un bine stabilit spațiu mental
Organizarea teritorială actuală a României are o serie de neajunsuri legate, pe de o parte, de lipsa unor organisme reprezentative regionale și centralizarea deciziilor și, pe de altă parte, de corelația slabă între strategiile sectoriale și regionale. Din această perspectivă, procesul de regionalizare poate aduce o serie de avantaje, cum ar fi o mai bună coordonare a strategiilor de dezvoltare regională, punerea în comun a expertizei tehnice la nivel regional, prioritizarea proiectelor în funcție de nevoile locale etc. Pentru a declanșa procesul de regionalizare în România, un cadru organizatoric adecvat a fost creat de Memorandumul privind măsurile necesare pentru a începe procesul de regionalizare – descentralizare în România, aprobat de Guvern la 19 februarie 2013. Astfel, un consiliu consultativ strategic pentru regionalizarea a fost stabilit, în scopul de a propune pe viitor profilul regiunilor administrativ-teritoriale, cu trei niveluri de expertiză:
• Grupul de lucru Academic în care se integrează 10 personalități din universități și mediul academic pentru a oferi expertiza necesară pentru conturarea profilului regiunilor viitoare;
• Grupul de lucru format din reprezentanți ai Parlamentului, partide politice, guvernatori locali, structurile asociative ale autorităților locale (UNCJR, AMR, AOR, ACOR), care trebuie să formuleze propuneri bazate pe activitatea Grupului de lucru Academic;
• Grupul de lucru Societatea Civilă care este format din reprezentanți ai angajatorilor majori, sindicatelor și organizațiilor non-guvernamentale, care au rolul de a asigura expertiza specifică pentru a promova soluții diferite. În același timp, acest grup oferă un cadru adecvat pentru consultarea publică, cu scopul de a finaliza și fundamenta soluțiile propuse.
Pentru a începe procesul de elaborare a cadrului legislativ necesar pentru a stabili noile roluri administrative la toate nivelurile, un Comitet Tehnic Interministerial pentru Regionalizare-descentralizare a fost stabilit, acesta incluzând reprezentanți ai ministerelor, cu rolul de a asigura coordonarea procesului de descentralizare. Astfel, în definirea regiunilor, eforturile vor fi canalizate către:
• analiza rezultatelor și perspectivelor regiunilor actuale de dezvoltare;
• elaborarea unui studiu al impactului de regionalizare ce constituie un punct de vedere economic, administrativ, sociologic, cultural, istoric ș.a.;
• stabilirea criteriilor și elaborarea noii „hărți administrative";
• corelarea strategiilor regionale cu strategia europeană și de dezvoltare națională;
• prioritizarea proiectelor de dezvoltare regională într-un cadru „Master”;
• elaborarea unor criterii de stabilire a noilor structuri / centre administrative regionale
3.2 Implementarea investițiilor durabile în zona metropolitană Brașov
Zona Metropolitană Brașov aparține Regiunii de Dezvoltare Centru, una dintre cele 8 regiuni de dezvoltare din România. Județul Brașov are cea mai mare contribuție la PIB-ul regiunii și are cel mai înalt nivel de urbanizare. Împreună cu alte 13 orașe și satele din jur, zona metropolitană Brașov acoperă o suprafață de aproximativ 1.400 km2 și cuprinde o aglomerare urbană de 407187 locuitori (circa 70% din populația județului). Brașov, care a fost al treilea centru cel mai important al dezvoltării industriale în perioada comunistă, a suferit mult în anii '90. Mai mult de 80.000 de muncitori au fost concediați din cauza declinului fabricilor industriale mari, care produceau în special tractoare, camioane, rulmenți și îngrășăminte. Pe parcursul ultimilor ani, rata șomajului din Brașov a fost, de obicei, mai mare decât media națională. Problemele sociale și economice din zona Brașovului ar fi devenit chiar mai severe în cazul în care o parte din persoanele fără loc de muncă nu ar fi fost absorbite, practic, de către diverse activități în sectoarele de servicii. Atunci când autoritățile locale au evaluat orașul , principalele probleme ale acestuia înainte de 2007, s-au evidențiat. Astfel, au fost identificate următoarele patru aspecte:
Infrastructura precară, inclusiv sistemele învechite de canalizare, lipsa de canalizare în anumite cartiere, străzi deteriorate peste tot la marginea orașului, zone rezidențiale murdare, lipsa facilității sociale și transportul local defectuos, mai ales în zonele adiacente;
deficiențe economice, din cauza lipsei de bunuri imobiliare disponibile în interiorul orașului, statul scăzut al afacerilor mici, lipsa de coordonare în ceea ce privește dezvoltarea economică, utilizarea insuficientă a potențialului turistic (grad de ocupare scăzut);
Problemele sociale de natură demografică, migrația forței de muncă, populație, în principal, în vârstă, spargeri la periferie, șomaj;
Problemele de mediu din cauza drumurilor grele și a traficului feroviar, râurile poluate și groapa de gunoi nesigure în afara orașului.
Odată ce aceste probleme au fost identificate, noi măsuri de coordonare au fost concepute pentru municipiul Brașov și localitățile învecinate. Astfel, au apărut unele obiective comune de dezvoltare, respectiv:
Reabilitarea infrastructurii (inel rutier, autostradă, aeroport, linii de canalizare);
Susținerea dezvoltării economice și a turismului (parcuri industriale, centre logistice, mediul de afaceri, turismul ca o prioritate pentru dezvoltarea durabilă);
Îmbunătățirea infrastructurii și facilităților sociale, formarea resurselor umane;
Protecția mediului (managementul integrat al deșeurilor, îmbunătățirea condițiilor de viață prin calitatea mai bună a aerului).
În consecință, pentru a atinge obiectivele menționate mai sus, au fost întreprinse următoarele etape de planificare: strategii concepute pentru dezvoltare durabilă, turism, energie, managementul calității aerului și integrarea populației rrome; anchete anuale de piață (începând cu 2004) efectuate pentru a identifica percepția cetățenilor asupra Brașovului și asupra nevoilor lor; Digitalizarea hărților zonei; Inițierea unei Strategii de dezvoltare a Zonei Metropolitane Brașov, împreună cu un plan de sistematizare teritorială. Până în prezent, mai multe acțiuni au fost realizate sau sunt în plină desfășurare, în fiecare dintre cele patru domenii, identificate ca fiind problematice la nivel de oraș, respectiv:
Reabilitarea șoselei de centură (două treimi din lungimea sa s-a terminat până acum) pentru a devia traficul greu din partea interioară a orașului;
Periferia orașului a fost legată de partea centrala a Brasovului prin intermediul pasajelor și drumurilor;
Reabilitarea rețelei stradale și crearea de zone de parcare;
Atragerea investițiilor străine (în special industria auto, în principal, din Germania);
Înființarea a două centre de informare turistică (în piața principală a părții istorice a orașului și la stația de cale ferată);
Renovarea Grădinii Zoologice și amenajarea zonei pietonale din centrul istoric;
Modernizarea parcurilor și organizarea de noi locuri de joacă pentru copii în fiecare trimestru;
Construirea unui adăpost de noapte și a unui nou adăpost pentru persoanele în vârstă;
Instaurarea birourilor de poliție în fiecare dintre principalele cartiere ale orașului;
Elaborarea „hărții de zgomot" pentru oraș, introducerea unor programe de monitorizare și de împădurire a calității aerului de pe dealurile și munții din jurul orașului;
Colectarea selectivă a gunoiului pe tot ansamblul întregului oraș.
Zona Metropolitană Brașov este relativ compactă prin standarde geografice, respectiv prin figura de pătrat de aproximativ 37 km lungime de fiecare parte. Ideea zonei metropolitane a apărut împreună cu o abordare integrată pentru dezvoltarea urbană, astfel încât să se asigure o dezvoltare durabilă, o coordonare optimă între aspectele economice, sociale și de mediu și o dezvoltare echilibrată între părțile centrale și adiacente ale orașului. Deoarece experiența diferitelor țări ale Uniunii Europene a demonstrat abordări integrate a problemelor urbane, s-a generat o creștere economică solidă și s-au rezolvat problemele sociale, în același timp. Consultanța în această chestiune a fost oferită autorităților locale de către specialiștii din UE în cadrul programului URBACT pe parcursul anului 2007. Într-un astfel de context, un plan integrat de dezvoltare urbană trebuie să fie formulat și apoi pus în aplicare.
Responsabilă cu planul integrat de dezvoltare urbană pentru zona Brașov este Asociația Metropolitană Brașov (fondată în ianuarie 2006), formată ca o organizație non-guvernamentală. Baza este reprezentata de primarii celor 14 orașe și satelor implicate. Părțile interesate includ toate entitățile publice și private cu care asociația a încheiat deja sau va încheia acorduri de colaborare și în cele din urmă, cetățenii din zona Brașovului, prin intermediul unei consultări publice. Planul de dezvoltare urbană integrată va fi instrumentat prin intermediul unei succesiuni de mai mult de 80 de proiecte individuale corelate între ele, astfel încât acestea să se încadreze în schema generală. Proiectele vor ridica la aproximativ 485 milioane de euro și vor fi direcționate spre:
Reabilitarea infrastructurii urbane și construirea drumurilor de acces la zona metropolitană Brașov, astfel încât să se reducă poluarea și îmbunătățirea mobilității;
Introducerea unui sistem integrat de transport public, cu semnalizarea traficului adecvat;
Restaurarea clădirilor din centrele istorice și introducerea unui tur tematic care cuprinde principalele obiective turistice ale zonei metropolitane;
Construcția și modernizarea de facilități culturale și sportive (teatru, sediul Filarmonicii din Brasov, sala multifunctionala de sport, iceskating olimpic la sol);
Introducerea de piste pentru biciclete în principalele orașe;
Organizarea a două parcuri industriale din apropiere Brasov;
Construirea unui centru de expoziții de afaceri, precum și un centru logistic;
Introducerea unui sistem de securitate publică la nivel metropolitan;
Închiderea depozitelor care nu sunt conforme cu normele de mediu și care sunt învechite.
În contextul dezvoltării regionale, dar și urbane, printre cele mai reprezentative concepte care au reprezentat fundamentul investițional s-a remarcat conceptul JESSICA (JOINT EUROPEAN SUPPORT FOR SUSTAINABLE INVESTMENT IN CITY AREAS). Conceptul JESSICA a fost elaborat de către Comisia Europeană alături de Banca Europeană de Investiții pentru programul 2007-2013- Fonduri structurale. În cadrul noilor proceduri, statele membre au posibilitatea de a aloca o parte din fondurile structurale ale UE în fonduri de dezvoltare urbană pentru a face investiții rambursabile în proiecte care fac parte dintr-un plan urban integrat existent sau dezvoltat pentru dezvoltarea urbană durabilă. Pentru acest studiu s-au analizat resursele FEDER disponibile pentru regenerare urbană în cadrul POR la nivelul țării și a altor programe operaționale, inclusiv complementaritatea cu fonduri din alte programe naționale și europene, în special pentru regiunea Brașov. În partea inițială a studiului s-au pre-selectat surse de finanțare urbană, pentru a indica acele fonduri care în prealabil pot fi folosite pentru JESSICA sau potențial intră în domeniul de aplicare al unui program JESSICA. Beneficiile au fost evaluate de JESSICA, împreună cu autoritățile de management adecvate.
Pe de altă parte, POR este singurul Program operațional cu alocarea pentru fiecare pol de creștere în cadrul Axei 1-Sprijinirea dezvoltării durabile a polilor urbani de creștere. Această axă sprijină dezvoltarea a trei categorii de poli urbani: poli de creștere (7 poli naționali de cu zona lor de influență), poli de dezvoltare urbană (cu influență regională și sub-regionale – 13) și centre urbane (orașe peste 10.000 de locuitori, altele decât polii de creștere și centrele urbane). Până la 50% din această axă prioritară este alocată finanțării proiectelor polilor de creștere, restul sunt alocate celorlalte două categorii de poli. În general, această axă are 30% din fondurile Programul Operațional Regional, respectiv 1.391,17 milioane euro (FEDR și fonduri naționale). Această alocare a luat în considerare capacitatea de implementare, cofinanțare și experiența autorităților locale care implementează proiecte mari. Acțiunile sprijinite în cadrul acestei axe prioritare completează activitățile incluse în alte axe prioritare ale POR, precum și unele acțiuni sprijinite prin POS Mediu, POS Resurse Umane și POS Competitivitate, ținând seama de faptul că activitățile avute în vedere în cadrul dezvoltării urbane sunt părți numai ca parte integrantă eligibile a planurilor integrate de regenerare a areas19 urbane defavorizate – nu ca activități individuale. Membrii localităților din polii de creștere pot depune cereri de finanțare pentru proiecte individuale, de asemenea, în cadrul unei alte axe prioritare, Programul Operational Regional, cu excepția proiectelor pentru care se solicită finanțare în conformitate cu cadrul Axei prioritare nr. 1.
Alocarea financiară orientativă pentru primul apel de propuneri este de 621270000 EUR, divizat după cum urmează:
Tabel 3.1. Alocarea financiară orientativă (milioane EUR)
Sursa: programul JOINT EUROPEAN SUPPORT FOR SUSTAINABLE INVESTMENT IN CITY AREAS
Proiectele individuale care vor fi finanțate prin zona menționată mai sus prin intervenția POR trebuie să facă parte din IUDPs, și ar trebui să fie proiectate pentru următoarele categorii de proiecte:
Tabel 3.2. Proiectele eligibile și alocarea lor (milioane EUR)
Sursa: programul JOINT EUROPEAN SUPPORT FOR SUSTAINABLE INVESTMENT IN CITY AREAS
Solicitanții eligibili ai tipurilor de proiecte mai sus menționate sunt: unități administrativ-teritoriale (administrația publică locală), din mediul urban sau autoritățile la nivel de județ; parteneriatele între unitățile administrativ-teritoriale (autorități ale administrației publice locale); asociații de dezvoltare intercomunitară.
În ceea ce privește estimările financiare ale proiectului în cadrul acestei axe, valoarea finanțării rambursabile se calculează ca procent din valoarea eligibilă a proiectului, care va fi plătită din fondurile Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR) și bugetul de stat. Pentru proiectele care nu intră sub incidența normelor privind ajutoarele de stat, procentul finanțării nerambursabile din valoarea totală a cheltuielilor eligibile este un maxim de 98% (bugetul național, cu un maxim de 17,65%, și FEDR, cu un maxim de 80 , 35%), 2% fiind contribuția minimă de la beneficiar. Pentru proiectele care intră sub incidența normelor privind ajutoarele de stat, respectiv proiectele care vizează dezvoltarea centrelor de afaceri, contribuția minimă a beneficiarului la valoarea eligibilă a proiectului este de 50%, restul fiind asigurat de FEDR. Contributia beneficiarului poate proveni din surse proprii sau credite bancare, care nu sunt garantate de stat. Fondurile obținute din măsurile de sprijin financiar de stat sau ca urmare ele nu sunt luate în considerare contribuțiile proprii.
Luând în considerare principalele tipuri de proiecte JESSICA, fondurile sunt orientate în mod specific către programele potențiale pentru care ar putea fi făcute alocările, respectiv:
Tabel 3.3 Proiecte
Sursa: programul JOINT EUROPEAN SUPPORT FOR SUSTAINABLE INVESTMENT IN CITY AREAS
Discuțiile cu privire la utilizarea fondurilor structurale pentru finanțarea unui mecanism de JESSICA s-au desfășurat cu Autoritatea pentru Coordonarea Fondurilor Structurale și de Autoritatea de Management pentru Programul Operational Regional. Pentru a completa imaginea, au fost colectate, de asemenea, punctele de vedere ale altor autorități de management, cum ar fi autoritatea pentru PO POS CCE și PO DAC. Punctul de vedere predominant a fost că JESSICA are beneficii clare pentru accelerarea regenerării urbane și susținerea pe termen lung a dezvoltării economicr generală a zonei vizate.
O opțiune investigată, de asemenea, la sugestia ACSI a fost alocarea de fonduri către un mecanism JESSICA din alte domenii prioritare de intervenție mai puțin reușite în cadrul altor programe operaționale care au șanse scăzute de absorbție în viitorul apropiat. Această opțiune implică un proces extins de consultare cu Autoritățile de Management pentru PO-urile, cu accent pe acele gestionarea fondurilor cu risc ridicat de dezangajarea, în scopul de a identifica sumele și soluții pentru realocare în cadrul JESSICA. O posibilă soluție optimă ar fi alocarea JESSICA în cadrul POR. Cu toate acestea, o imagine clară a potențialelor de-angajamente va fi obținută numai anul viitor și, prin urmare, ar trebui să se ia o decizie informată și fezabilă apoi, atunci când managerii programului poate considera că este foarte eficient să se reorienteze fondurile spre JESSICA. Tabelul de mai jos rezumă lista proiectelor descrise mai sus, așa cum sunt prezentate în cadrul reuniunii SC:
Tabel 3.4. Lista proiectelor
Sursa: programul JOINT EUROPEAN SUPPORT FOR SUSTAINABLE INVESTMENT IN CITY AREAS
Toate studiile efectuate până acum asupra municpiului Brașov arată că regenerarea urbană din acest teritoriu este promovată de sectorul public. Primăriile sunt principalii factori ai proiectelor de regenerare urbană, în mod obișnuit, ca urmare a lipsei de atractivitate comercială; proiectele de regenerare urbană analizate tind să aibă o dimensiune locală cu predominanța orașului, centre istorice / vechi, tradiționale care prezintă o deteriorare urbană și socială; Proiectele sunt axate în principal pe recalificarea spațiilor publice și reabilitarea clădirilor cu utilizarea diferențiată, cum ar fi comerțul și serviciile, dar, de asemenea, cu privire la aspectele de transport și mobilitatea populației; Numai unul dintre cele 10 exemple de cazuri se află într-un sat (unul dintre membrii polului de creștere), restul fiind în orașe / comune; Finanțarea proiectelor a fost elaborată pe o perspectivă de grant în cadrul fondurilor structurale și se acumulează apreciativ la un total de 65,000,000.00 euro în investiții.
Proiecte în orașul Brașov
Proiect nr. 4: Construirea Brasov Business Center
Centrul va fi amplasat în partea de nord a Brasovului (între cartierul Bartolomeu si Ghimbav Town) și va avea un site expozițional, spatții de birouri și laboratoare de cercetare; vor fi lucrări de construcții și o dotare cu utilități, lucrări pentru asigurarea accesibilității și construirea de locuri de parcare. Colaborarea cu agenții de afaceri va fi stimulată în a avea centrul în Campusul Universității Transilvania.
Date tehnice
• 10.000,00 m2, pe două nivele;
• Sala de conferinte cu 5000 m2 suprafață totală și capacitate de 1500 de locuri;
• facilitatea de parcare: 2 nivele, capacitate totală de 200 de locuri, suprafața totală de 2.500 m2.
Veniturile se vor obține din:
• taxele de participare la conferințe;
• taxe de participare la Seminarii;
• taxe de participare la ateliere;
• Taxa de participare la expoziții;
• Taxa de participare la târguri;
• Biletele la evenimente culturale;
• Biletele la târguri;
• Biletele la expoziții;
• Chirie Sala de conferinte: 2000-4000 EUR / zi;
• Chirie Holuri: 5-10 Euro / m2 / zi;
• Chirie Expoziție: 5-10 Euro / m2 / zi;
• Cafenea, bar, chirie bar de artiști: 5-10 EUR / m2
• Concesiune: bar, bufet, cafenea (TBD);
• Veniturile din cazare si servicii conexe.
Suma estimată prevăzută în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană este de 87,822,000.00 RON (20,910,000.00 EUR)
Suma eligibilă este de 73,800,000.00 RON (17,571,428.57 EUR)
Proiect nr. 6 CORESI Office și Fair Trade / Centrul de Congrese
Obiectul investiției este crearea unei structuri de sprijinire a afacerilor, care include un incubator de afaceri, spatii de birouri, centru de congrese și comerțul echitabil prin reconversia fostului hangar de aeronave și unele hale pe platforma aferentă Tractorului.
Date tehnice
Se au în vedere următoarele activități:
Reconversie și reabilitarea hangare existente de comerț echitabil și centru de congrese, cu o suprafață de 2400 m2;
Reconversie hale existente adiacente hangarului în spațiul de expunere în aer liber, cu o suprafață de 3.000 m2;
Reconversia și reabilitarea sălii existente în incubatorul de afaceri și centrul de congrese, cu o suprafață de 2.900 m2;
Reconversia și reabilitarea sălii existente în spațiul de birouri cu o suprafață de 1.800 m2;
Reconversia și reabilitarea sălii existente în centrul de congrese, cu o suprafață de 300 m2;
Construcție de clădiri noi de birouri, cu o suprafata de 4.500 m2;
Construcția a 330 de locuri de parcare;
Amenajarea teritoriului de 6.000 m2 într-o pasarelă pentru pietoni.
Veniturile se vor obține din două linii principale de afaceri:
Organizarea de evenimente – târguri, congrese, concerte, festivaluri;
Închirierea de spatii de birouri pentru companii.
Suma estimată prevăzută în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană este de 35,982,000.00 RON (8,367,858.00 EUR)
Suma eligibilă este de 22,668,527.0026 RON (5,271,751.00 EUR)
Proiect nr. 8 Reabilitarea teatrului de film Patria ca un centru cultural și Orchestra Filarmonicii
Obiectul investiției este cladirea fostului cinematograf Patria din Brașov, care este în prezent neutilizată. Imobilul va fi supus unei reabilitări sși modernizări pentru a o transforma într-un muzeu, un punct de informare turistică și o sală de spectacole cu o capacitate de aproximativ de 300 de locuri. Acest spațiu va servi ca loc pentru evenimente cultural-artistice.
Veniturile vor fi obținute din:
evenimente
închirierea spațiului
Suma estimată prevăzută în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană este de 20,859,000.00 RON (4,966,429.00 EUR)
Suma eligibilă este de 17,528,571.43 RON (4,173,469,39 EUR)
Proiect nr. 1 Extinderea capacității de parcare și construcția de terminale de transport în comun din Poiana Brașov – stațiunea turistică
Construirea unei structuri de parcare cu 6 niveluri subterane și peste nivelurile de la sol – 1000 locuri;
Construirea unei platforme de transport în comun, o zonă de așteptare și sisteme de vânzare bilete
Suma estimată prevăzută în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană este de 9,840,000.00 RON (2,342,800.00 EUR)
Suma eligibilă este de 8,268,908.00 RON (1,968,786,00 EUR)
Simulări financiare
Pregătirea simulărilor financiare este necesara pentru a face o serie de ipoteze de finanțare. Aceste ipoteze sunt făcute din analiza celei mai bune interpretări și condițiilor speciale pentru regiunea Brașov si proiectele specifice revizuite, dar cu toate acestea, ele nu ar trebui să fie luate în întregime ca reflectorizante ale condițiilor comerciale sau de reglementare reale care vor exista în viitor. Ipotezele principale sunt:
finanțările vor fi disponibile pentru fiecare proiect la nivelul minim de 15%, iar investițiile JESSICA vor face un maximum de investiții de 85% din finanțarea totală necesară pentru un proiect;
toată finanțarea proiectelor se bazează pe o structură de 70% de finanțare a împrumuturilor și 30% finanțare prin capitaluri proprii, pe care JESSICA o asigură nivelului maxim posibil în cadrul Programului Operațional .
Anumite proiecte necesită acordarea de sprijin financiar pentru a reduce cantitatea de "finanțare" impusă de JESSICA;
Procurarea și livrarea unui proiect se realizează într-o companie de proiect adecvată, care este în măsură să accepte fie un împrumut, fie investiții de capital dintr-un plan JESSICA UDF;
compania de proiect ar trebui să ofere garanția creditului care urmează să fie contractată;
Toate declarațiile generate de un proiect sunt distribuite în mod proporțional aliniate cu nivelul investițiilor realizate într-un finanțator de proiect;
Cele mai multe proiecte au o viață economică utilă de peste 30 ani. În cazul în care o „valoare de capital" poate fi atribuită fluxurilor de venituri pe termen lung, se presupune că acest flux de venituri va fi vândut pentru o „sumă în numerar", imediat după ce construcția s-a încheiat și funcționarea început. Valoarea (ponderată) a returnării tuturor investitorilor este de 10% – această rată a fost aplicată pe baza cerințelor actuale ale programului operațional prin care numai o organizație din sectorul public poate aplica pentru fonduri FEDR, care ar putea duce la o revenire necesară mai scăzută din partea investitorilor privați . De asemenea, acest aspect s-a dovedit a fi un punct de referință adecvat pentru proiectele examinate în scopul de a evalua viabilitatea.
În ceea ce privește simularea financiară și proiectul revizuit de aceasta, interpretarea este aceea că JESSICA poate finanța: 50% din orice dezvoltare a spațiilor comerciale sau de afaceri; și 85% din orice alt proiect. Tabelul de mai jos rezumă rezultatele simulării financiare și conține:
• intervenție indicativă %: așa cum se prevede pentru acest tip de proiect prin Programul Operațional.
• indicativ financiar JESSICA / grant de finanțare necesare: calculat conform cantității de finanțare impusă de un proiect și de aplicare a ratelor de intervenție aplicabile în cadrul programului de funcționare. De asemenea, remarcant este nivelul oricărui sprijin-grant oferit proiectului, în scopul de a face viabilă investiția JESSICA.
• Natura valorilor generate: potențialul de generare de venituri al proiectului pentru a ilustra sursa din care vor fi deservite investiții JESSICA. In majoritatea cazurilor, proiectul oferă o activitate sporită a investițiilor, care ar putea fi capturate pentru a finanța finanțarea JESSICA. Sumele de capital se referă la posibila vânzare a fluxurilor de venituri către un investitor instituțional.
• randamente brute estimate generate: calculate ca profit operațional anual generat de fiecare proiect, din care va fi rambursat capitalul interes și de investiții.
• Costul de finanțare global: costul maxim anual al unui interes care urmează să fie deservit de proiect într-un an
Tabel 3.5. Rezumatul proiectelor avute în vedere în simulare financiară
Sursa: BMA și Consiliul Local Brașov
Din colaționarea timpurie a rezultatelor de simulare, era clar că trei dintre proiecte ar fi în măsură să genereze venituri suficiente pentru a finanța o investiție JESSICA, fără niciun fel de sprijin de grant. Au fost identificate alte proiecte care nu genereaza suficient profit brut sau fluxurile de trezorerie nu sunt în măsură să deservească o investiție JESSICA într-o perioadă de timp rezonabilă (să zicem, între 10 și 15 ani) și un cost de serviciu financiar la C.10%. Prin urmare, se ajunge la concluzia că aceste proiecte ar necesita, de asemenea, fonduri de grant pentru susținerea porțiunii „cerințelor de finanțare" ale proiectului. În astfel de cazuri, s-a presupus că toate proiectele vor primi fonduri de grant suficiente pentru a face o investiție JESSICA viabilă.
Pentru gestionarea acestui domeniu, au fost adoptate o serie de legi specifice amenajării teritoriului și urbanismului, unele sub promovare și modificare, în timp ce alte acte normative au incidență asupra activității și constituie legislația legată de ajutor în îndeplinirea atribuțiilor. În domeniul dezvoltării spațiale, România este semnatarul documentelor strategice care stabilesc obiective convenite de mai multe state, membre ale organismelor europene sau internaționale în această linie. Totodată, se remarcă și distanța geografică față de țările europene dezvoltate:
în condițiile unei infrastructuri extrem de slabă, este posibil ca distanța să fi crescut;
decalajul dintre regiunile vestice și sudice sau estice ale României;
Mai multe direcții de acțiune ar trebui urmate pentru a diminua inegalitățile teritoriale în creștere și mai profund:
definirea și îmbunătățirea actualelor strategii de dezvoltare regională și realizarea coeziunii sociale-economice spațiale;
Creșterea responsabilității oficialilor pentru utilizarea direcționată a fondurilor existente alocate prin programe de coeziune teritorială, finanțate de UE sau de guvernul român;
Adaptarea legislației actuale în domeniul dezvoltării regionale și corelarea acesteia cu cea europeană. De asemenea, caracteristicile României în domeniul dezvoltării regionale ar trebui să fie luate în considerare în esența actelor legislative, astfel încât acestea ar putea fi un sprijin real în procesul de dezvoltare teritorială;
Dezvoltarea și punerea în aplicare a noilor și vechilor concepte de coeziune spațiale pe teoria polilor și a centrelor de creștere, prin dezvoltarea de tip rețea sau de tip de cluster;
Implicarea specialiștilor în elaborarea strategiilor și a politicilor teritoriale; monitorizarea procesului de punere în aplicare;
Identificarea celor mai bune locații în punerea în aplicare a investițiilor locale și regionale, astfel încât efectele amplificate ar putea diminua cu adevărat procesul de dezvoltare inegală;
Învățarea din greșelile făcute de țările dezvoltate în procesul de dezvoltare teritorială.
Enumerarea unora dintre acțiunile legate de o mai bună punere în aplicare a procesului de dezvoltare locală și regională poate rectifica așa-numitul tabu;
proceduri pentru realizarea unui management teritorial performant.
Fenomenul de inovare prezent are diferite manifestări în funcție de profilul companiilor sau regiunilor, în cazul în care acestea sunt situate acolo. Inovarea este esențială pentru o creștere durabilă a zonei metropolitane Brașov, astfel încât :
În ciuda investițiilor străine masive de punere în aplicare a tehnologiei și know-how-ului, acest lucru nu a condus în mare măsură la o evoluție similară în economia regională.
În ultimii cinci ani, inovația a atins doar un nivel modest la nivelul Brașovului în comparație cu marile metropole din țările dezvoltate ale UE, o tendință care continuă să fie observată
Unele dintre IMMurile locale au dovedit că inovarea de succes și exportul sunt posibile chiar și în lipsa recunoașterii brandului în străinătate. Astfel, pentru zona Brașovului se poate abordsa un model inovator în jurul a două componente principale: performanțe inovatoare și inovare facilitată.
Activitățile din acest an ce se vor desfășura pe raza județului Brașov includ, de asemenea un spectru larg de grupuri țintă, inclusiv tineri, profesori, companii, actori publici și cetățeni, și evidențiază factorii care pot contribui la promovarea creativității și a capacității de inovare, respectiv:
evidențierea deschiderii către diversitatea culturală ca mijloc de încurajarea interculturală
comunicarea și promovarea unei legături mai strânse între arte, precum și cu școlile din județ și universitatea Transilvania;
stimularea simțului estetic, dezvoltării emoționale, gândirii creative și intuiției în toți copiii care locuiesc în Brașov, de la cea mai fragedă vârstă, inclusiv în învățământul preșcolar;
intensificarea conștientizării importanței creativității, inovației și spiritului antreprenorial pentru dezvoltarea personală, precum și creșterea economică și ocuparea forței de muncă economice, sunt aspecte ce susțin încurajarea unei mentalități antreprenoriale, în special în rândul tinerilor, prin cooperarea cu mediul de afaceri;
promovarea educației în domeniul matematicii, științei și tehnologiei, abilități de bază și avansate care să favorizeze inovația tehnologică;
încurajarea deschiderii către schimbare, creativitate și rezolvarea unor probleme precum competențe favorabile inovării, care pot fi aplicate unei varietăți de contexte profesionale și sociale;
intensificarea sensibilizării opiniei publice, atât în interiorul, cât și în afara pieței muncii brașovene,
în ceea ce privește importanța creativității, cunoașterea și flexibilitatea într-o epocă a schimbărilor tehnologice și integrării globale rapide pentru o viață prosperă și satisfăcătoare, precum și oferirea de mijloacele vor permite cetățenilor Brașovului să își îmbunătățească oportunitățile de angajare în toate domeniile în care creativitatea și capacitatea de inovare joacă un rol important;
dezvoltarea creativității și a capacității inovatoare în organizațiile private și publice prin formarea și încurajarea acestora vor face o mai bună utilizare a angajaților și a clienților potențiali în societatea bazată pe cunoaștere și mai ales în economia creativă, prin strategiile și politicile dedicate cercetării, dezvoltării și inovării, acestea fiind sunt considerate o prioritate.
CONCLUZII
Este clar că fiecare stat membru al UE a pus în aplicare politica de dezvoltare regională bazată pe evoluția sa istorică, calitatea politicienilor și a instituțiilor responsabile și modului în care au folosit planificarea și programarea instrumentelor pentru a creștea nivelului în zona menționată. Politica de dezvoltare regională contribuie la dezvoltarea ordonată a statelor membre ale Uniunii Europene. În schimb, pentru a beneficia de dezvoltarea durabilă la nivel comunitar, fiecare regiune ar trebui să pună în aplicare, la nivelul său, unele competențe, toate instrumentele disponibile și totodată să faciliteze schimbul de experiență. Astfel, politica de dezvoltare regională este un instrument indispensabil în procesul de unificare politică, economică și socială europeană. Punerea în aplicare cu succes a reorganizării administrativ-teritoriale a județului Brașov depinde încă de mai mulți factori, printre care:
Prevalența sunetului prin argumente economice și evitarea, pe cât posibil, de compromisuri și concesii;
Stabilirea unei strategii de creștere, care va aduce actuala regiune la un nivel economic superior;
Punctul de vedere al afacerilor și renunțarea la patriotism local nu sunt susținute de fapte;
Valorificarea profilului economic actual și celei mai bune reprezentări a fiecărei regiune din județul Brașov;
În acest context, ar trebui să evidențieze opinia fostului ministru al fondurilor europene conform căreia „în cazul în care factorii de decizie politică decid să schimbe numărul de regiuni (…) care au nevoie să știe foarte clar că cel puțin o jumătate de an, nu se vor putea utiliza fondurile europene”. Această afirmație este susținută de argumentul că există o serie de alte constrângeri provenind de la nivel european, unul dintre ele fiind faptul că noul proces statistic , finalizat abia în 2015, generează un risc ridicat în atragerea de fonduri europene pentru cel puțin unul an și jumătate
România, într-o viitoare configurație regională ar putea avea între minimum 8 și maximum 16 regiuni, dar atunci când toate ipotezele au fost analizate, s-ar fi ajuns la concluzia că sunt optime 12 sau 13 regiuni. Ar fi de preferat, în ceea ce privește costurile mai mici, reunirea teritoriilor a două-patru județe limitrofe reale pentru a oferi o nouă regiune. În mod excepțional, cu toate acestea, un județ ar putea fi împărțită între două regiuni în care calculul economic se impune. Între regiuni nu vor fi limite în sensul frontierelor, așa că expresia „modul în care România va fi împărțită” este eronată; România nu va fi împărțită în regiuni, dar ea va fi organizată administrativ în regiuni (așa cum este în prezent, administrativ organizată în județe, orașe și comune).
Misiunea principală a viitoarelor instituții regionale este aceea de a oferi autorităților publice toate instrumentele necesare pentru proiectarea și punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare echilibrată. Pe termen lung, obiectivul este modernizarea societății românești în ansamblul ei, prin reducerea dezechilibrelor dintre regiuni, susținând legătura între diferitele politici sectoriale guvernamentale la nivel regional și stimularea inițiativelor regionale și locale. Într-o România regionalizată, bunele practici și acțiunile de succes pot fi luate rapid de către alte regiuni, prin mediatizare. Dar, trebuie mai întâi să existe buni conducători ai țării care pot folosi optim resursele naționale, respectând statul român și conservându-i identitatea.
În identificarea și adoptarea celor mai bune soluții pentru a asigura un nivel optim de dezvoltare, atât ca factori de decizie, cât și cercetătorii politici urmăresc să stabilească cel mai bun raport regional receptiv la nevoile de dezvoltare – să continue schimbările cantitative și constrângerile calitative și administrative, financiare și culturale manifestate în construcția sistemului complex necesar pentru formularea și punerea în aplicare a politicii regionale, care este adesea caracterizat printr-un grad redus de flexibilitate.
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE
Albu, C., Andreescu, E., Velciu R., Rădulescu, L., Stanculescu, E., Popa, N., Sălăgean, D., Politica Regională, Editat de Centrul de Informare și Documentare Economică, București, 2006
Albu, C., Andreescu, E., Velciu R., Rădulescu, L., Stanculescu, E., Popa, N., Sălăgean, D., Politica Regională, Editat de Centrul de Informare și Documentare Economică, București, 2006
Allain, Remy, Bundelle, Guy,(2006), Comparative Glossary of Urban Development Concepts, Europolis Project
Art. 129. din Tratatul de Constituire a Comunitãții Economice Europene, adoptat în 1957.
Art. 46. din Tratatul de Constituire al Comunitații Economice a Carbunelui și Oțelului, adoptat în 1951
Art. 51. Paragraful 1 din Tratatul de Constituire al Comunitații Economice a Carbunelui și Oțelului, adoptat în 1951
Băileșteanu, A. INCD URBAN-INCERC – PUNCT NAȚIONAL DE DISEMINARE AL PROGRAMULUI URBACT II, Urbanism. Arhitectură. Construcții, Vol. 3, Nr. 3 , 2011
Cadru de referință european pentru orașe comunități sustenabile, Reference Framework for European Sustainable Cities, http://app.rfsc.eu/
Cocean, P. "Propunerea de regionalizare a României." (2013).
Colecția Business Club, Nemira, 1998.
Comisia Europeană, Politica de Coeziune 2014-2020, Fișă informativă- Dezvoltare urbană durabilă integrată
Conferința de la Hanovra a Miniștrilor Responsabili pentru amenajarea teritoriului din statele membre ale Consiliului Europei – CEMAT, Hanovra, septembrie 2000
Davidoff, Paul, Advocacy and Pluralism in Planning, Journal of the American Institute of Planners, 31(4), 1965
DEX, ed. II-a, 1998, Academia Română
Dincă, C., Regionalizarea sau dilemele guvernării regionale, Ed. Sitech, Craiova,2005, p.55.
Dragoș Horia Buhociu, Documente și documentații de urbanism, Suport de curs UAUIM, București, 2014
EC, The EU compendium of spatial planning systems and policies, 1997.
ESPON 2013, Raport de Sinteză Espon, 2013, New Evidencee on Smart, Sustainable and Inclusive Territories
Friedman, J. and Wulff, R. (1976). The urban transition. London: Arnold.
Glasmeier, A.K.., Fuellhart, K.,. “What do we know about firm learning?” in Innovation and International Business, Proceeedings of the 22-th Annual International Business Academy University Press, 1991
Guvernul. României, "Carta verde a dezvoltării regionale în România." (1996): 34.
Hayek, F., A. – The Road to Serfdom, ARK Edition, 1986, Anglia.
Ianoș, I. (2000), Sisteme teritoriale. O abordare geografică, Editura Tehnică, București.
IHS-România, 2001, Integrare instituțională pentru dezvoltare regională
Institutul Național de Statistică
Ionescu, V.R., Marchis, G., Strategii de dezvoltare comunitară și regională; Editura Fundației Academice Danubius, Galați
Isard, W., Introduction to Regional Science, Englewood Cliffs, New York, Prentice Hall, 1975,
Jacques Lecarte, Parlamentul European, Fișa tehnică- SPRIJINUL ACORDAT DIN FONDUL EUROPEAN DE DEZVOLTARE REGIONALĂ (FEDR) PENTRU COOPERAREA TERITORIALĂ EUROPEANĂ, 2015
Jianca ȘTEFAN, Noile retele-pilot si viitorul program URBACT, Cea de-a șaptea ediție a conferinței de cercetare în construcții, economia construcțiilor, arhitectură, urbanism și dezvoltare teritorială având ca temă: Competitivitatea durabilă, 2014
Keating, M., Noul regionalism în Europa Occidentală, Editura Institutul European, 2008
Lazonick, W., (1984), Business organization and the myth of the market economy, Editura Cambridge University Press
Lege Privind Aprobarea Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României, Secțiunea a 2-a, 2014
Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul
Leonard, R. L., & Cendrowicz, L. (2010). Guide to the European Union. The Economist.
Maskell, P., Malmberg, A., „Localised Learning and Industrial Competitiveness”, Brie Working Paper, California, Berkeley, 1995
Matei, L., Dezvoltarea economică locală, Editura economică, București, 2005, p. 16
Minea, Elena-Maria, Politici urbane: rolul complex al proiectantului în planificarea urbană, 2015
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ghid privind Dezvoltarea și Implementarea de Politici Urbane Integrate, proiect „Platformă pentru dezvoltare urbană durabilă și integrată, 2015
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ghid privind Dezvoltarea și implementarea de Politici Urbane Integrate, proiect „Platformă pentru dezvoltare urbană durabilă și integrată”, 2015
Nicolae,V., Constantin, D, L., Bazele Economiei Regionale și Urbane, Editura Oscar Print, 1998,
Nicolae,V., Constantin, D, L., Bazele Economiei Regionale și Urbane, Editura Oscar Print, 1998,
Pascariu G., Trăistaru I., 2001, Politica de dezvoltare regională, Institutul European din România, București (program Phare, RO-9706.01.02)
Pascariu,Gabriel Analiză regională și urbană (insturmente ale dezvoltării regionale și spațiale), Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București, 2015
Pătrășcoiu, Paul-Roberto, Dezvoltarea urbană integrată în contextul politicii regionale europene, Teză de doctorat, Universitatea București, 2012
Programul ESPON 2013, disponibil la: http://www.espon-interstrat.eu
Proiectului de cercetare „ Producția controlată de discontinuități și tratamentul ariilor profund dezavantajate”, finanțat din Planul Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare – PN II, Program: IDEI Nr. 194/2007
Propunerea Oficială a Acordului de Parteneriat 2014-2020, Ministerul Fondurilor Europene
Radoslav, Radu, 2011, Politici urbane, Universitatea Politehnica, Timișoara, accesat la data de 19 aprilie 2016 de pe http://www.bcut.ro/dyn_doc/revista/colpol4.site/colpol4.p29-46.Radoslav.pdf
Ricq, C., La Region, espace institutionnel et espace d’identité, în Espace et Sociétés, 1983
Stanislaw, C., Regional planning; National income; Social accounting; Mathematical models, Accounting, Ed Lexington Books., 1973
Strategia de Dezvoltare Teritorială, Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2007-2013.
Strauss, L.C., Social Structures, in Antropology Today, University of Chicago, Chicago Press, 1953
Transparency International Romania, ”Etică și transparență în urbanism”, 2012
UE – Politica regională – Orașele de mâine – provocări, viziuni, căi de urmat – 2011.
Whittlesey, D., The regional concept and the regional method, în American Geography, Syracuse University Press, 1954.
www.urbact.eu
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiză Regională și Urbană (instrumente ale Dezvoltării Regionale și Spațiale) (ID: 109755)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.