Analiza regenerării naturale din cadrul ocolului silvic Bobeica și-a pus ca scop sistematizarea reușitei regenerării arboretelor ca urmare a… [305958]

[anonimizat]: 630*23 (478)

TEZĂ DE MASTER ÎN DOMENIUL DE STUDIU – 61. [anonimizat]

„Se admite spre susținere” Autor: Andronic Igor

Șef catedră: _______________(semnătura)

dr. conf. univ. [anonimizat]:

_________________(semnătura) dr. conf. univ. Gumeniuc Iachim __________________(data) _____________(semnătura)

CHIȘINĂU, 2018

CUPRINS

ADNOTARE 4

LISTA ABREVIERILOR 5

INTRODUCERE 7

1. STADIUL ACTUAL AL CUNOȘTINȚELOR PRIVIND REGENERAREA 9

1.1. Aspecte ale regenerării naturale 9

1.2. Lucrări de asigurare și îngrijire a regenerării naturale 12

1.3. Stadiul actual al cunoștințelor privind regenerarea arboretelor în Republica Moldova 15

2. [anonimizat] 17

2.1. Localizarea și materialul cercetărilor 17

2.1.1. Elemente de identificare a [anonimizat], limite 17

2.1.2. Trupuri de pădure constituente 17

2.1. 3. Suprafața fondului forestier 20

2.1.4. Organizarea administrativă 20

2.2. Metode de lucru 22

3. [anonimizat]-GEOGRAFIC AL OCOLULUI SILVIC

BOBEICA 24

3.1. Elemente generale privind cadrul natural 24

3.1.1. Geomorfologie 24

3.1.2. Geologie 25

3.1.3. Hidrologie 26

3.1.4. Climatologie 27

3.2. Soluri 28

3.3. Tipuri de stațiune 29

3.4. Tipuri de pădure 32

3.5. Formații forestiere și caracterul actual al tipului de pădure 34

3.6. Structura fondului de protecție și producție 35

3.7. Arborete slab productive și provizorii 39

3.8. Arborete afectate de factori destabilizatori și limitativi 39

3.9. Starea sanitară a pădurii 40

3.10. Concluzii privind condițiile staționale și vegetația forestieră 41

4. PARTICULARITĂȚI PRIVIND APLICAREA TRATAMENTELOR CU REGENERARE NATURALĂ SUB MASIV ÎN ARBORETELE DIN CADRUL OCOLULUI SILVIC BOBEICA

4.1. [anonimizat] (Quercus petraea) luate în studiu 45

4.2 Tratamente în arboretele din cadrul Ocolului Silvic Bobeica pe perioada 2011-2018…………….46

4.3. Descrierea tratamentelor cu regenerare sub masiv aplicate în gorunete 47

4.3.1. Tratamentul tăierilor succesive 48

4.3.2. Tratamentul tăierilor progresive (în ochiuri) 52

5. ANALIZA SUPRAFEȚELOR PARCURSE CU TRATAMENTE ÎN PERIOADA 2013-2018 ÎN OCOLUL SILVIC BOBEICA 57

5.1. Controlul și îngrijirea regenerărilor naturale 57

5.2. Amplasarea și materializarea pe teren a piețelor de probă 58

5.3. Reușita regenerării în subparcelele ce au servit ca obiect de studiu 61

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI 71

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

CV

DECLARAȚIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE

ADNOTARE

Autorul acestei teze de master este masterand: [anonimizat] ,,ANALIZA REGENERĂRILOR NATURALE DIN CADRUL OCOLULUI SILVIC BOBEICA” și este lucrarea ce prezintă rezultatele în urma efectuării cercetărilor în procesul de elaborare a tezei de master.

[anonimizat]. Teza conține: introducere, 5 capitole, [anonimizat], din 22 referințe bibliogarfice, 9 anexe, 16 tabele, 6 figuri și se dispune pe 84 pagini text de bază.

Obiectul de studiu sunt arboretele din cadrul Ocolului Silvic BOBEICA având ca scop: analiza condițiilor de producere și conducere a regenerarilor naturale din cadru Ocolului Silvic Bobeica.

În vederea atingerii scopului tezei au fost preconizate următoarele obiective principale:

a studia literatura metodologică ce ține de regenerarea pădurii;

a analiza starea de vegetație a arboretelor din cadrul ocolului silvic Bobeica;

descrierea tratamentelor ce sunt aplicate în Ocolul Silvic Bobeica;

studierea aplicării tratamentelor în gospodărirea arboretelor din acest ocol silvic;

stabilirea felului cum s-a realizat regenerarea naturală în raport cu tratamentele aplicate;

întocmirea concluziilor și recomandărilor referitor la rezultatele regenerărilor.

Această lucrare are valoare aplicativă pentru gestionarea arboretelor din cadrul Ocolului Silvic Bobeica.

LISTA ABREVIERILOR

INTRODUCERE

Dezvoltarea în ritm accelerat a societății în ultimile decenii a provocat profunde modificări negative în mediul de viață, dar a generat inerent și o conștientizare ecologică a populației, o preocupare tot mai pronunțată pentru ocrotirea și conservarea mediului înconjurător. Pădurile Republicii Moldova sunt o parte componentă a patrimoniului natural național, reprezentând importante resurse naturale și strategice. În complexul resurselor naturale ele sunt printre cele regenerabile, care oferă posibilitatea de a influența și ameliora calitatea mediului înconjurător. [Analele Agenției Moldsilva, volumul 1. Chișinău, 2005.]

În condițiile dezvoltării intensive a sectorului silvic la nivel global, care are ca obiectiv asigurarea necesităților mereu crescânde de biomasă de calitate superioară a populației, actualmente, la nivel mondial, domeniul forestier mai are o nobilă misiune ce definește însăși existența pe viitor a vieții pe pământ și care se numește protecția mediului înconjurător. [ Boaghie D., 2006.]

Pentru fiecare locuitor al republicii revine câte pădure, 10 m3 masă lemnoasă pe picior și 0,1 m3 lemn recoltat. [Analele Agenției Moldsilva, volumul 1. Chișinău, 2005.] La nivel mondial, economia forestieră este modelată de tendințele manifestate politic, economic și demografic. Sub raport geografic, contribuția economiilor forestiere la produsul intern brut diferă, fiind de 6% în țările africane, de 3% în America de Sud, pe celelalte continente contribuția fiind mai mică. [ Dragoi M., 2009.]

Pădurile constituie una din principalele bogății naturale regenerabile de o importanță deosebită fiind componentă a patrimoniului natural național. Pădurile Republicii Moldova sunt o parte componentă a patrimoniului natural național, reprezentând importante resurse naturale și strategice. În complexul resurselor naturale ele sunt printre cele regenerabile, care oferă posibilitatea de a influența și ameliora calitatea mediului înconjurător. (Raport privind starea sectorului forestier din Republica Moldova. Chișinău 2011)

Plantele principale care cresc în ecosistemele de pădure, produc lemn și alte materii prime, precum: coajă rășini, substanțe tanante, flori, semințe, nectar etc. Sunt cunoscute generic sub denumirea de specii lemnoase forestiere. Aceste plante se formează prin tehnicile silvice de întemeiere, îngrijire și conducere a pădurilor arborete, care pe lângă producția de biomasă lemnoasă și valoroase produse nelemnoase, exercită importante funcții protective cu privire la microclimatul pădurii, la solul pădurii și purificarea atmosferei din jur. ( Norme tehnice privind folosirea, conservarea și dezvoltarea pădurilor din Republica Moldova,Chișinău 2012 )

În limitele fondului forestier natural ecosistemele dispun de o diversitate vastă întrunind 28 de tipuri ecosistemice și un șir de subtipuri biogeocenotice. În cadrul ecosistemelor forestiere sunt cunoscute 123 de asociații dintre care peste 25 de taxoni fitocenotici sunt apreciați ca fitocenoze-etalon. Pădurile sunt habitate pentru circa 860 specii de plante, care constituie 43% din toată biodiversitatea floristică spontană.

Actuala lucrare de licență prin tema: „Analiza regenerării naturale din cadrul ocolului silvic Bobeica” și-a pus ca scop sistematizarea reușitei regenerării arboretelor ca urmare a măsurilor silviculturale aplicate și prezentarea cunoștiințelor și a experienței locale privind aplicarea tratamentelor cu tăieri repetate și regenerare naturală sub masiv a arboretelor din cadrul Ocolului Silvic Bobeica.

Scopul pentru realizararea lucrării constă în următoarele:

studiiu literaturii ce ține de regenerarea natural a pădurii;

analiza puieților din cadrul ocolului silvic Bobeica;

Tipurile de tratamente care s-au aplicat în Ocolul Silvic Bobeica;

Condițiile și modudul de regenerare în care au avut loc

întocmirea concluziilo, recomandărilor la lucrările de regenerare.

1. STADIUL ACTUAL AL CUNOȘTINȚELOR PRIVIND REGENERAREA

1.1. Aspecte ale regenerării naturale

Odată cu trecerea arborilor de la existența izolată la traiul în comun, pe lângă procesele individuale fiziologice care cunosc o continuitate cu noi particularități impuse de interdependența acestora, încep să se manifeste și alte procese noi cu caracter populațional, specific pădurii în ansamblu ei, ca rezultat al interacțiunii dintre elemente.

Regenerarea pădurii este un proces de reînnoire sau de refacere a unei păduri îmbătrânite, exploatabile sau distruse din vreo cauză oarecare, adică în locul fiecărei generații vechi de pădure, se instalează mereu alta tânără, astfel pădurea păstrând continuitatea și funcțiile de producție și protecție. Regenerarea deci se impune ca verigă de legătură între generații și mijlocul permanent și suficient de selecție, asigurând astfel continuitatea pădurii în spațiu și timp. De remarcat, că odată cu regenerarea arboretului, în cadrul ecosistemului forestier are loc concomitent cu ritmuri și durate diferite, reproducerea și celorlalte componente biotice vegetale și animale (subarboret, pătură erbacee, etc.).

Complexul de factorii ce determină desfășurarea regenerării pădurii este format din:

– factorii interni, biologici, reprezentați prin ansamblu însușirilor ereditare ale arborilor, care în anumite condiții de mediu devin capabili să producă sămânță sau să dea naștere la lăstari viabili din care se poate construi un nou arboret;

– factori externi, bioecologici ai mediului propriu și exterior pădurii, de natură climatică, edafică, orografică, biotică și antropeică, cu influențe uneori decisive, directe sau indirecte, favorabile sau nefavorabile asupra dinamicii de desfășurare a regenerării în spațiu și timp.

Deci, regenerarea pădurilor, este un proces complex biologic, cu caracter de masă specific nu numai arborilor considerați individuali, ci și pădurii în ansamblul ei, cu implicații determinate în exercitarea de către acestea a funcțiilor interne de stabilitate ecosistemică și a celor externe, de producție și protecție fizică și socială. Regenerarea pădurii se poate produce pe cele naturală și artificială. Regenerarea pădurii poate fi din sămânță (generativă), vegetativă (lăstari, drajoni, butași) și mixtă (generativă și vegetativă).

Regenerarea naturală are loc atât în pădurea virgină, cât și în cea cultivată. În pădurea virgină aceasta se produce numai pe cale generativă, sub influența nemijlocită a factorilor de mediu, fără nici o intervenție antropogenă. Regenerarea naturală a pădurii cultivate ara loc din semințe, din lăstari și drajoni sau mixt, atât sub influența factorilor mediului, cât și o importantă contribuție antropogenă. În acest caz omul stabilește modalitatea de producere a regenerării, fixează ordinea de desfășurare și alege momentul când acesta trebuie declanșată, conduce și dirijează acest proces prin măsuri silvotehnice adecvate.

Regenerare artificială este specifică numai pădurii cultivate, se poate produce prin semințe sau din lăstari, și se diferențiază de cea naturală prin aceea ca omul de data aceasta pregătește și instalează pe suprafața de regenerare materialul din care urmează să se întemeieze o nouă pădure, controlând și dirijând desfășurare întregului proces .

În practica regenerării pădurii cultivate se recurge în unele cazuri la regenerarea mixtă, naturală și artificială, pornindu-se de la principiu ca regenerarea pădurii odată declanșată trebuie să se desăvârșească cu eforturi cât mai mici, cu efecte cât mai bune și într-un interval de timp cât mai scurt.

Pentru asigurarea regenerării naturale a pădurii din sămânță, și deci a arboretului se cer îndeplinite condiții indispensabile, și anume:

– să existe suficienți arbori maturi, capabili să fructifice abundent și să însămânțeze întreaga suprafață.

– solul să prezinte însușiri bioecologice favorabile germinării semințelor și răsărirea plantelor.

– semințișul în continuare să beneficieze de condiții necesare pentru creșterea și dezvoltarea normală până la constituirea noii păduri tinere.

În procesul desfășurării regenerării naturale din sămânță se disting trei etape: fructificarea arborilor, germinarea semințelor și răsărirea plantulelor și dezvoltarea semințișului.

Regenerarea naturală vegetativă, ca metodă de regenerare se bazează pe însușirile unor specii de a se reface sau reîntineri din anumite părți vii ale tulpinii și rădăcinii. Regenerarea naturală se poate realiza pe cale naturală din lăstari și drajoni, iar pe cale artificială din butași, altoire.

Regenerarea naturală vegetativă prin lăstari se manifestă prin particularitățile unor specii lemnoase de a forma lăstari prin tăierea tulpinii. Această însușire este prezentă la majoritatea speciilor foioase și la tisa de rășinoase. Lăstari se pot forma din muguri dorminzi (proventivi) numiți lăstari preventivi; sau din muguri adventivi (întâmlători) numiți lăstari adventivi. Lăstarii proventivi sunt mai valoroși deoarece sunt mai tineri, sunt mai bine fixați pe cioată și sunt mai puțin expuși la putregai. Lăstarii cresc la început primind ceva brută prin rădăcinele arborelui pe care sau format, dar cu timpul își formează organele radicelare proprii, iar cioate putrezește. Capacitatea de lăstărire depinde denatura speciei, vârsta arborilor și condițiile staționale.

Drajonarea este proprietatea unor specii foioase de a produce lăstari din muguri adventivi formați pe rădăcini. Acești lăstari se formează pe rădăcinile subțiri, laterale, întinse aproape de suprafața solului. Capacitatea de drajonare ca și cea de lăstărire variază în dependență de vârsta, condițiile staționale și natura speciei. Dintre speciile de la noi drajonează viguros plopul tremurător, salcâmul oțetarul, teiul, plopul alb, negru. Mai puțin viguros pot drajona în condiții neprielnice cătina albă, ulmul de câmp, scumpia. Stimularea capacități de drajonare se poate obține prin mobilizarea superioară a solului și rănirea scoarței rădăcinilor. Regenerarea pădurii prin drajoni este mai sigură decât prin lăstari, întrucât drajonii se formează atât în anul tăierii tulpinilor, cât și în anii următori. În schimb, nu mai prezintă curburi la bază, sunt mai puțini expuși putregaiului, și realizează un indice de utilizare superior lăstarilor, dar mai slab în comparație cu exemplarele preventive din semințe.

Astfel, în pădurea cultivată s-au diferențiat și pot fi utilizate, după caz, metode variate, bazate pe regenerarea naturală, artificială sau mixtă, sum masiv, pe teren descoperit sau în margine de masiv, cu caracter continuu sau periodic, din sămânță, lăstari, drajoni, butași, etc., sau utilizând diferite combinații între acestea.

În conducerea regenerării sunt necesare măsuri pentru preîntîmpinarea înțelenirii solului. [ Chiriță C. Stațiuni forestiere, București: Academiei RSR, 1972.]

În concluzie, se menționează că regenerarea naturală vegetativă sau din sămânță este reușită dacă cel puțin un puiet pe sau 10000 puieți la din speciile incluse în compoziția țel.

1.2. Lucrări de asigurare și îngrijire a regenerării naturale

În cazul semințișului instalat pe cale naturală se disting două subfaze: aceea de plantulă și de tineret. Plantulele reprezintă în fapt semințișul în dezvoltare, din primul an de vegetație până la lignificarea completă. În urma unei fructificații abundente se instalează un număr foarte mare de plantule la hectar. În primul sezon de vegetație dispar peste 50% dintre acestea, ca efect al condițiilor de mediu. Sensibilitatea plantulelor la reacția factorilor ecologici poate conduce, de multe ori, la compromiterea regenerării. Modul de exprimare a factorilor climatici în cazul plantulelor este diferit, motiv pentru care se cere o atenție deosebită din partea silvicultorului în urmărirea acestui proces.

Lumina, de pildă, se manifestă ca un factor determinant în cazul regenerării sub masiv. Negulescu (1966), Stănescu (1970) ș.a. consideră că reducerea cantității de lumină sub punctul de compensație conduce la compromiterea regenerării prin dispariția în masă a plantulelor. De aici iscusința și experiența practicianului, care trebuie să conducă cu abilitate procesul de rărire a arboretului matur, corespunzător exigențelor speciilor principale față de factorii mediului forestier. Plantulele de fag și brad de pildă, cunoscute ca specii de umbră, sunt sensibile la geruri, în special la înghețuri târzii, arșițe și uscăciune, având nevoie de umbrire din partea arborilor rămași pe picior. În cazul unor specii de lumină – larice, pin silvestru, mesteacăn, plopi, chiar molid – plantulele rezistă și în teren descoperit, fiind mai puțin sensibile la arșiță, secetă și la concurența plantelor erbacee. Căldura, ca și umiditatea în sol și atmosferă se manifestă de multe ori decisiv în existența plantulelor. Excesul de apă din sol este dăunător în condiții de menținere timp îndelungat. Negulescu și colab. (1973) remarcă influența deosebită pe care o exercită asupra dezvoltării semințișului în această primă subfază a dezvoltării sale, factorii orografici – altitudine, expoziție, pantă etc. Flora și fauna pădurii exercită o influență negativă asupra dezvoltării plantulelor: speciile de animale care pășunează în păduri, ca și cele de vânat, când sunt menținute la nivelul unor efective supranumerice, provoacă pagube pădurii încă din acest moment al existenței sale. O a doua subfază din dezvoltarea semințișului o constituie semințișul propriu-zis: începe din al doilea an de vegetație și durează până în momentul constituirii stării de masiv. Se consideră că, în acest moment de existență semințișul dispune de o capacitate sporită de folosire a mediului său de viață, dovedind o rezistență mai pronunțată față de ostilitatea factorilor de mediu. Pe măsură ce semințișul se dezvoltă, cresc exigențele sale față de lumină, apă și constituenți minerali.

Rolul de protecție pe care l-a asigurat arboretul rămas pe picior devine din ce în ce mai redus odată cu tăierea definitivă. Semințișul diferitelor specii manifestă reacții variate față de acoperișul arboretului rămas pe picior: puieții de mesteacăn, de exemplu, rezistă sub masiv numai în primul an, cei de stejar pedunculat doi ani, la molid și fag până la 20 de ani, iar la brad și mai mult. Lucrări de asigurare și îngrijire a regenerării naturale reprezintă ansamblul complex de operațiuni prin care este dirijată instalarea, creșterea și dezvoltarea semințișului natural. Pentru reușita unor lucrări de regenerare pe cale naturală a arboretelor se fac lucrări de ajutorare a regenerării naturale, care cuprind: mobilizarea solului, înlăturarea păturii erbacee, întreținerea semințișului, extragerea tineretului preexistent inutilizabil, receparea semințișurilor prejudiciate și lâncede, depresajul sau rărirea semințișurilor și a desișurilor dese. Lucrările pentru favorizarea instalării semințișului se execută înaintea unei fructificații abundente pentru specia de regenerat și pot necesita următoarele operații:

– Strîngerea și îndepărtarea stratului de litieră: o în făgete, molidișuri, gorunete, stejărete – în anii de fructificațieâ; o benzi, vetre, ochiuri; – Îndepărtarea humusului brut: o pentru pădurile de pe soluri acide;

– Distrugerea păturii ierbacee, subarboretului, semințișului neutilizabil: o obligatorie pe porțiuni puternic rărite și neregenerate;

– Lucrări de mobilizare a solului: o pentru arborete anterior rărite și neregenerate, pe soluri compacte;

– Lucrări de înlăturare a efectelor negative ale exploatării.

Lucrările pentru îngrijirea semințișului urmăresc realizarea și ameliorarea mediului său ecologic de creștere și dezvoltare până la integrarea acestuia în arboret și presupun următoarele operații:

– Protejarea semințișului preexistent utilizabil: o prin punerea în valoare și organizarea procesului tehnologic de exploatare;

– Receparea semințișului: o retezarea de la colet a puieților vătămați de foioase; – Descopleșirea semințișului de buruieni;

– Completarea regenerării naturale: o după controlul anual al regenerărilor; – Predegajarea semințișului; – Protecția semințișurilor;

– Lucrări de combatere a bolilor specifice puieților.

În cazul tăierilor unice, cînd regenerarea se asigură pe cale artificială, producția de masă se întrerupe pentru o perioadă de 1-2 ani și se reduce pe o perioadă de 2-3 ani, deoarece tineretul obținut prin plantații necesită un timp destul de îndelungat pentru a se adapta noilor condiții în care trebuie să trăiască.

La regenerarea naturală în momentul eliberării definitive a semințișurilor, starea de masiv este realizată, pe cînd în cazul plantațiilor acesta se obține la peste 5-7 ani de la plantare.

Prin regenerarea naturală se păstrează continuitatea speciilor și a ecotipurilor caracteristice zonei date adaptate condițiilor staționale și climatice în decursul timpului; de aici se constată și o mai mare rezistență la acțiunea dăunătoare a factorilor biotici și abiotici.

Se cunoaște că gorunul se dezvolta bine într-un areal în care precipitațiile medii sunt de 500-700 mm/an dar se poate mulțumi și cu 400-450 mm/an în stațiuni unde acestea sunt mai uniform repartizate de-a lungul anului, unde sunt compensate și de umiditatea din atmosferă și de condițiile edafice locale. Continuitatea vegetației forestiere contribuie la menținerea în amestec a unor specii cu un efect asemănător celui determinat de expoziția terenului. Pe expoziții umbrite arealul unor specii coboară altitudinal în timp ce pe expoziții însorite arealul se extinde spre stațiuni mai înalte.

Regenerarea naturală favorizează procesul de continuitate a speciilor și ecotipurilor locale și înlătură crizele prin care trec arboretele create artificial prin folosirea unor semințe din stațiuni diferite.

Reîmpăduririle pe cale artificială, bazându-se pe un număr limitat de puieți necesită lucrări intensive de protecție a acestora împotriva arșiței, a secetei, e gerului, a concurenței buruienilor etc., lucrări greu de mecanizat și de aceea costisitoare, necesitând importante forțe de muncă manuală sezonieră. Orice pierdere de puieți din plantație poate compromite reușita acesteia, în timp ce în regenerările naturale preocuparea principală este dirijarea calității arboretului prin reducerea numărului de exemplare pe măsură ce arboretul parcurge diverse stadii de dezvoltare, operație mai ușor de executat și mai econom deoarece de cele mai multe ori se obțin și unele produse cu valoare ca frunzare, nuiele, crăci etc.

Starea de masiv menționată cu continuitate pe parcursul tuturor stadiilor de dezvoltare stimulează creșterea în înălțime a arboretelor, elagarea trunchiurilor pe o mare înălțime și producerea de lemn de mari dimensiuni fără noduri, calitativ superior, ridicând în acest fel valoarea economică a arboretelor.

Cheltuielile necesare pentru un hectar împădurit pe calea regenerării naturale sunt de 5-6 ori mai mici decât cele necesare pentru efectuarea de plantații.

Realizarea regenerării naturale este efectul unei munci tehnice calificate, a unei organizări temeinice a producției forestiere în timp ce reîmpăduririle pe cale artificială, în cele mai multe situații sunt lucrări generate mai ales de deficiențe în aplicarea tratamentelor și în efectuarea exploatării, care generează cheltuieli suplimentare și forță de muncă în plus.

1.3. Stadiul actual al cunoștințelor privind regenerarea arboretelor în Republica Moldova

Regenerarea și extinderea suprafețelor acoperite cu păduri este o prioritate a sectorului forestier național. Vegetația forestieră poate reduce din influența negativă a factorilor industriali și climatici dăunători.

Ponderea importantă a lucrărilor de ajutorare a regenerării naturale se datorează faptului că, în perioada de referință, au fost efectuate tăieri de produse principale prioritar în arborete de salcâm, la care asigurarea continuității s-a realizat în majoritate prin provocarea drajonării. Totodată, întreprinderile silvice subordonate Agenției „Moldsilva” desfășoară lucrări de plantare și în cadrul proiectului „Planul național de extindere a suprafețelor cu vegetație forestieră pentru anii 2014-2018”, aprobat prin Hotărîre de Guvern care prevede împădurirea terenurilor degradate, a fîșiilor de protecție a apelor rîurilor și a bazinelor de apă, precum și a fîșiilor forestiere de protecție a terenurilor agricole pe o suprafață de minimum 13 mii ha.

Tabelul 1.3.1

Suprafața parcursă cu lucrări de regenerare și extindere a pădurilor

Sursa: www.moldsilva.gov.md

2. LOCUL CERCETĂRILOR, MATERIAL ȘI METODE DE LUCRU

2.1. Localizarea și materialul cercetărilor

2.1.1. Elemente de identificare a Ocolului Silvic Bobeica, vecinătăți și limite.

Ocolul Silvic Bobeica este situat la de orașul Chișinău și cuprinde pădurile situate în teritoriul localităților Horodca, Ulmu, Văsieni, Ruseștii-Noi din raionul Ialoveni; Fundu-Galbenei, Logănești, Stolniceni, Bobeica, Drăgușeni, Drăgușenii-Noi, Ciuciuleni din raionul Hâncești.

Din punct de vedere al administrației silvice, aparține Întreprinderii pentru Silvicultură Hâncești-Silva din cadrul Agenției pentru Silvicultură „Moldsilva”.

OS Bobeica are următoarele vecinătăți:

cu ÎS Nisporeni;

și Nord-est cu rezervația de Stat „Codru”;

cu ÎS Strășeni;

cu ÎS Chișinău;

cu OS Buțeni;

cu OS Logănești.

Limitele teritoriale ale ocolului silvic se sprijină pe forme de relief naturale evidente (culmi, văi, ș. a.) ori artificiale stabile (drumuri, linii electrice cu tensiune, ș. a.)

2.1.2. Trupuri de pădure constituente.

Tabelul 2.1.2.1.

Situația trupurilor de pădure din Ocolul Silvic Bobeica

Cel mai mare trup de pădure este trupul „Bobeica” cu o suprafață de

Cel mai mic trup de pădure este trupul „Stejăret Văsieni” cu o suprafață de . Suprafața sediului ocolului silvic și a curții acestuia este de .

În afara fondului forestier există pădure (păduri comunale), dintre care pe teritoriul raionului Hâncești, pe teritoriul raionului Ialoveni și fâșii de protecție, dintre care pe teritoriul raionului Hâncești și pe teritoriul raionului Ialoveni.

Majoritatea pădurilor din afara fondului forestier sunt compromise și sunt compuse în general din salcâm cu vârsta de 15-25 ani. Fâșiile de protecție sunt într-o stare satisfăcătoare (circa 60%), cu excepția unei părți din ele (circa 40%) care sunt distruse parțial, nemaiputând îndeplini pe deplin funcțiile de protecție atribuite.

Aceste suprafețe sunt redate în tabelul 2.1.2.2.

Tabelul 2.1.2.2.

Situația vegetației forestiere din afara fondului forestier

2.1.3. Suprafața fondului forestier

Suprafețele parcelelor și subparcelelor s-au determinat prin vectorizare la calculatorul electronic, verificându-se ca suma lor să se includă în cadrul toleranțelor pe suprafața analitică, efectuându-se și compensările necesare.

Informațiile culese de pe ortofotoplanuri și înregistrate în memoria calculatorului (limite de contur ale fondului forestier, linii parcelare și subparcelare, indicativele parcelelor și subparcelelor, detalii privind rețeaua hidrografică, ș. a.) au fost folosite la alcătuirea matriței ocolului silvic, de pe care s-au multiplicat hărțile anexate proiectului.

Până la momentul începerii lucrărilor de amenajare a fondului forestier al O.S. Bobeica, au avut loc următoarele mișcări de suprafață:

– SOLD la 01.01.1999 – ;

– primite prin hotărâri de guvern de la primării – +;

– cedate primăriilor – ;

– transferate de conform ordinelor ASS

„Moldsilva” nr. 124 din 01.06.99 și nr. 148 din 07.07.99 – +;

– schimbarea bazei cartografice, confruntarea cu Cadastru – +;

SOLD la 01.01.2011 – .

Diferența de mai mult față de suprafața determinată la amenajarea anterioară parvine din schimbarea bazei cartografice și din confruntarea acesteia cu cadastrul funciar raional.

Astfel, după digitizarea tuturor limitelor și însumarea suprafețelor, a rezultat o suprafață totală de .Se constată divergențe mici între evidența cadastrală a suprafețelor fondului forestier și evidența după amenajament.

2.1.4. Organizarea administrativă

Organizarea administrativă a Ocolului Silvic Bobeica se prezintă în tabelul 2.1.5. 1. Toată suprafața fondului forestier este distribuită în trei sectoare administrative: Nord, Sud și Vest. Se consideră corespunzătoare această arondare, întrucât atât paza, cât și administrarea fondului forestier sunt asigurate în bune condiții.

Tabelul 2.1.4.1

Organizarea administrativă a Ocolului Silvic Bobeica

2.2. Metoda de lucru

Studiul s-a realizat prin utilizarea mai multor metode astfel: metoda tradițională documentară, istorică, cercetarea comparativă, analiză și sinteză. Documentarea bibliografică a avut o pondere însemnată și a cuprins studiul lucrărilor de specialitate privind geologia, geomorfologia, solurile și stațiunile forestiere, vegetația forestieră din regiunea studiată, descrierea lucrărilor de recoltare și cultură, alte referințe. Modul de sistematizare a informațiilor s-a realizat plecând de la general spre particular, atât în ceea ce privește evoluția fondului forestier cât și dinamica factorilor staționali și anume a celor geologici și geomorfologici, climatici și edafici.

În urma studiului, s-a diferențiat faza de teren, când datele privind efectuarea lucrărilor pe parcursul perioadei 2015-2018 au fost selectate din evidențele de aplicare a lucrărilor silvotehnice din cadrul ocolului silvic, ieșiri în teren în vederea documentării privind modul și reușita lucrărilor aplicate, și faza de birou, unde datele colectate au fost prelucrate.

Prelucrarea acestora s-a realizat cu ajutorul programului de calcul tabelar: Microsoft Office Excel, prelucrarea statistică a datelor fiind realizată cu ajutorul funcțiilor standard implementate în Microsoft Office Excel.

Ca metodă de cercetare, observația a stat la baza analizei generale a arboretelor luate în studiu și la selectarea unităților amenajistice, unde s-au amplasat suprafețe de probă în vederea controlului reușitei regenerării.

La regenerarea naturală, toate elementele legate de existența și compoziția semințișului utilizabil, numărul de puieți pe unitatea de suprafață, poziția și calitatea puieților valoroși s-a stabilit prin piețe de probă.

Evidența semințișului sa realizeat în baza suprafețelor de probă cu suprafața de 4 m2 – în cazul când acesta este de talie și densitate mică, 10 m2 – în cazul când acesta este de talie și densitate mijlocie, 20 m2 – în cazul când acesta este de talie înaltă și rară.

Suprafețele de probă se amplasează uniform pe suprafață, în locurile caracteristice și cu un număr de cel puțin de cinci la hectar. Pe cuprinsul unui sector acestea trebuie să fie de aceleași dimensiuni.

Semințișul se imparte în categoriile: mic – până la 0,5m, mijlociu – de la 0,6m până la 1,5m și de talie înaltă – peste 1,5m.

La aprecierea reușitei regenerării tot semințișul este considerat ca mic, dacă exemplarele ce au înălțimea de 0,5 m constituie peste 2/3 din numărul total. Semințișul este considerat de talie înaltă, dacă exemplarele cu înălțimea de peste 1,5m, constituie 1/3 din numărul total. În restul cazurilor reușita regenerării se stabilește după indicii pentru semințișul mijlociu.

După desime semințișul se împarte în: rar – până la 2 mii; mijlociu – 2-8 mii; des – 8-13 mii și foarte des – peste 13 mii exemplare la hectar.

3. CADRUL FIZICO-GEOGRAFIC ȘI FITO-GEOGRAFIC AL OCOLULUI SILVIC BOBEICA

3.1. Elemente generale privind cadrul natural

3.1.1. Geomorfologie

Din punct de vedere geomorfologic teritoriul ocolului silvic Bobeica se situează pe Podișul Central Moldovenesc, caracteristic prin prezența dealurilor înalte și colinelor ale căror culmi coboară fie domol, în pante dulci după cursurile de apă care le fragmentează și le desparte în văi largi, fie în pante mai repezi, pe porțiuni ale acelorași cursuri de apă.

Unitatea geomorfologică predominantă este versantul urmat de platou.

Altitudinea terenului variază între (u. a. 8E) și (u. a. 2A, ș. a.)), dintre care 96 % se află în categoria 200- și 4% în categoria până la 200m.

Configurația terenului este plană, mai rar frământată (pe terenurile degradate) sau ondulată.

Pe categorii de înclinare a terenului situația se prezintă astfel:

– până la 16° – (73 %);

– de la 16° – 30° – (27 %);

– mai mare de 30° – ;

Total: – (100%).

Expoziția determinată de relief este:

– parțial însorită (V, SE, E, NV) – 54 % ( );

– însorită (S, SV) – 28 % ( );

– umbrită ( N, NE) – 18 % ( );

Total: – 100% ().

Pădurile și terenurile destinate împăduririi din acest ocol silvic sunt situate în întregime în etajul fitoclimatic FD2 – Deluros de cvercete cu gorun și șleauri de deal și al făgetelor de limită inferioară.

3.1.2. Geologie

Din punct de vedere geologic, substraturile sub care s-au format și au evoluat solurile forestiere din cuprinsul acestui ocol silvic, sunt constituite din:

depozite eluvial deluviale de diversă compoziție mecanică, care ocupă circa 60% din suprafața ocolului silvic. Sunt de culoare brun-gălbuie, mai rar brună. Compoziția mecanică variază de la luto-nisipoasă la argiloasă (cu conținut de argilă fizică 11,58 – 73,25%). Conținutul ridicat de cuarț (65-80%) arată alterarea chimică substanțială a acestor roci – oxizii reprezintă circa 20% (AL2O3, 14% și Fe2O3, 5%). Depozitele eluvial – deluviale sunt lipsite de gips și se caracterizează printr-un grad înalt de compacticitate. Pe aceste complexe de roci s-au format soluri cenușii și brune de pădure mai rar cernoziomurile.

eluvii neogene nisipoase, nisipo-lutoase și lutoase care se găsesc în proporție de 30%, sunt substrate de culoari gălbui-deschis sau cenușiu-deschis, fără carbonați, afânate, astructurate cu capacitate redusă de reținere a apei. Ocupă de obicei cele mai ridicate cumpene de apă și versanții acestora. Servesc ca roci de solificare pentru solurile cenușii.

Pe văile largi, săpate cândva de apele fostei Mări Sarmațiene în retragere, pe văile pâraielor care împânzesc teritoriul ocolului silvic, substratul litologic este format tot din aluviuni de argile și luturi.

Structura geologică este neuniformă și destul de variabilă. Colinele sunt formate din roci sedimentare care aparțin depozitelor terțiare neogene. Nisipurile fine alternează cu luturi nisipoase și argiloase, cu argile grele, inclusiv marnoase. Majoritatea rocilor sunt carbonatice.

Alternarea straturilor nisipoase cu argilele grele condiționează specificul regimurilor hidrologice. Straturile acvifere suportate de argilă duc la apariția izvoarelor de coastă și condiționează posibilitatea alunecărilor de teren. Formarea reliefului fragmentat, a hârtoapelor a fost condiționat de procesele denudaționale, de îmbinarea alunecărilor cu eroziunea de suprafață.

Vegetația forestieră a stabilizat alunecările și au stopat procesele de eroziune. Straturile superficiale au fost deformate, amestecate, transportate, resedimentate. Straturile deluviale reprezintă, de regulă, argile sau luturi nisipoase, grosimea cărora depășește câțiva metri.

Straturile superioare ale rocilor terțiare (sarmațiene) inițiale, precum și ale depozitelor deluviale au fost incluse în procesele de pedogeneză și servesc în calitate de roci parentale. Componența și proprietățile specifice ale unor roci parentale condiționează direcția pedogenezei, contribuind la formarea unor soluri litogenetice.

Variabilitatea rocilor geologice superficiale condiționează neomogenitatea alcătuirii granulometrice a solurilor zonale, iar uneori – formarea solurilor intrazonale.

Diversitatea texturală a influențat componența granulometrică și diferite particularități morfologice ale solurilor.

Drept rezultat, teritorial s-au format condiții ecologice variate.

3.1.3. Hidrologie

Rețeaua hidrologică este relativ bine reprezentată în cuprinsul O.S. Bobeica, iar regimul hidrologic se caracterizează printr-un debit variabil în timpul anului: primăvara și după ploile abundente în timpul sezonului de vegetație apele ating debitul maxim, în timp ce vara majoritatea acestora seacă din cauza precipitațiilor sărace.

Principalele râulețe care traversează teritoriul din preajma pădurilor sunt r. Botna și r. Cogâlnic. Cu tot deficitul de apă a pâraielor care traversează teritoriul acestui ocol silvic, acestea au în schimb lunci bine dezvoltate, care în unele perioade cu precipitații abundente sunt mai mult sau mai puțin inundate. Din loc în loc, pe aceste pâraie, s-au construit artificial o serie de lacuri de acumulare (iazuri) ce servesc nevoilor locale de apă, precum și în piscicultură.

Toate pâraiele, care fragmentează teritoriul ocolului silvic, se revarsă în aceste două râulețe. Cogâlnicul î-și ia cursul spre lacul Sasâc, care se situează nemijlocit lângă Marea Neagră, iar Botna este un afluent direct al râului Nistru.

O atenție deosebită o atrage pârăiașul din trupul de pădure „Bobeica”, parcele 1 și 2, cu un debit de apă stabil format din apele unor izvoare puternice. Aceste izvoare aprovizionează cu apă potabilă o parte mare de locuințe și instituții de stat (primăria, școala) din satul Horodca r-nul Ialoveni.

Rețeaua hidrografică este sub influența directă a regimului de precipitații din zona respectivă, fiind destul de limitată.

Vegetația forestieră este mult influențată de regimul hidrologic, apa constituind în toate cazurile un factor limitativ, fie prin lipsa ei în zonele mai ridicate, fie prin existența în exces pe văi, unde se acumulează după ploi sau topirea zăpezilor.

3.1.4. Climatologie

Teritoriul O.S. Bobeica, prin poziția sa, se încadrează în sectorul de climă continental-moderată. Regimul termic și de precipitații din acest teritoriu are următorii indici:

– temperatura medie anuală + ;

– cantitatea de precipitații medii anuale – ;

– vânturile predominante sunt din partea de Nord-Vest și Vest;

– maximele absolute depășesc limita de , iar minimile coboară până la -25 .

Climatul stațional determinat de cel general este modificat în funcție de diferențele de altitudine, forme de relief și expoziție, individualizându-se climate locale de platouri, versanți, depresiuni, culmi, văi.

Temperatura medie a lunii ianuarie este de 4,2oC, iar a celei mai calde – iulie – 19,7oC. Temperaturile pozitive se mențin în teritoriu timp de 9 luni (250-270 zile), iar cele negative – 3 luni (90-100 zile). Temperaturi maxime ce depășesc +40oC s-au înregistrat în luna iulie, iar minima absolută -32oC s-au înregistrat în luna ianuarie.

Climatul în general este favorabil dezvoltării speciilor principale ca gorunul și stejarul în amestec cu carpenul, teiul, frasinul, paltinul, arțarul tătărăsc și alte specii. Pe terenurile degradate vegetează așa specii ca salcâmul, glădița, sălcioara, plopul negru, mai rar stejarul pedunculat, paltinul și frasinul.

Datele au fost preluate din amenajamentul din anul 1985.

Se constată o tendință spre aridizare a climei.

3.2. Soluri

Studiul pedologic este o necesitate fundamentală pentru cunoașterea și definirea stațiunilor, de stabilire a măsurilor de folosire judicioasă a lor în gospodărirea pădurilor. În scopul cunoașterii tipurilor genetice de sol, a caracteristicilor fizico-climatice ale acestora, a relațiilor cu vegetația forestieră și pentru a caracteriza principalele tipuri de stațiune, amenajarea pădurilor din Ocolul Silvic Bobeica s-a efectuat cu cartări staționale la scara mijlocie.

Solurile descrise la lucrările de amenajare din cadrul Ocolului Silvic Bobeica sunt prezentate în tabelul 3.2.1.

Tabelul 3.2.1.

Repartiția suprafețelor pe tipuri și tipuri de sol

Analizînd tabelul 3.2.1. putem spune că persistă solurile cenușii care reprezintă 99% din suprafața molisolurilor (4453,2ha) și 89% din suprafața analizată (). S-au format și evoluat sub păduri de cvercinee pure de gorun și stejar pedunculat sau în amestec a acestora cu alte foioase. Humificarea litierei și a altor resturi organice se produce sub acțiunea predominantă a ciupercilor. De asemenea ma persista și lăcoviștea tipică care reprezintă o suprafață destul de mică (1%), face parte din clasa solurilor hidromorfe și are următoarea succesiune de orizonturi: Am-A/Go-Gr.

De asemenea există și solurile aluviale tipice dețin o cotă mica (mai puțin de 1%), iar erodisolurile tipice sunt reprezentate cu (9%) apar cu deosebire pe versanții supuși eroziunii datorită folosirii intensive și neraționale a terenurilor prin care are loc îndepărtarea orizonturilor superioare ale solului, uneori chiar până la roca mamă (materialul parental), astfel încît orizonturile rămase nu mai permit încadrarea într-un anumit tip de sol. Ele apar datorită eroziunii intensive de suprafață sau ca urmare a unor lucrări de nivelare a terenurilor sau decopertare. Solurile desfundate tipice reprezintă mai puțin de 1% din toată suprafața analizată, au profil deranjat prin desfundare sau altă acțiune mecanică pe cel puțin . Se constată, că în general solurile identificate prezintă caracteristici favorabile dezvoltării speciilor forestiere, dispunând de rezervele nutritive necesare. În stațiunile degradate (cu erodisoluri) sau deranjate mecanic (cu soluri desfundate) se recomandă de a instala sau/și de a menține vegetația forestieră existentă până la ameliorarea acestora, compoziția-țel de regenerare, selectându-se în funcție de starea stațiunii.

3.3. Tipuri de stațiune

Din prezentarea anterioară reiese că în regiunea în care se întind pădurile Ocolului Silvic Bobeica, condițiile geomorfologice, climatice, pedologice, altitudinea, expoziția, înclinarea, temperatura, insolația, precipitațiile, troficitatea solului, umiditatea, profunzimea și volumul fiziologic util variază astfel, că se diferențiază mai multe tipuri de stațiuni forestiere în cadrul a unui singur etaj fitoclimatic: – FD2 – etajul deluros de cvercete cu gorun și șleauri de deal și al făgetelor de limită inferioară.

Tipul de stațiune forestieră reprezintă un tip de condiții de teren, având același efect asupra creșterii pădurii, adică un complex de factori naturali (climatici, edafo-hidrologici) care acționează asupra vegetației. Cunoscându-se factorii staționali, s-au identificat 9 tipuri de stațiuni forestiere, a căror diagnoză sumară se prezintă în tabelul 3.3.1.

Se constată că stațiunile sunt: de bonitate superioară – 10%; de bonitate mijlocie – 79% și de bonitate inferioară – 11%.

Tabelul 3.3.1.

Tipuri de stațiune identificate

* – tipul de stațiune 6124 oferă bonitate mijlocie pentru Stejarul pufos

Analizând comparativ potențialul productiv al stațiunilor și productivitatea reală realizată de arboretele care vegetează în ele, se constată arboretele însușesc bine productivitatea stațională. În cazuri separate, însă, o parte din stațiuni nu sunt folosite la capacitatea reală, pe ele dezvoltându-se arborete de productivitate scăzută celei oferite. Motivele principale al acestei situații îl constituie proveniența arboretelor din lăstari la a III-a, a IV-a și V-a generație, precum și existența arboretelor artificiale (de regulă salcâmete) plantate în stațiuni de cvercinee.

3.4. Tipuri de pădure

Vegetația forestieră a ocolului silvic este caracteristică zonei de dealuri joase și platouri.Încadrarea pădurii pe tipuri de pădure s-a făcut după schema tipologică elaborată pentru pădurile din România adaptată pentru pădurile din Republica Moldova. Astfel pentru pădurile Ocolului Silvic Bobeica au fost identificate 20 tipuri de pădure, prezentate în tabelul

Tabelul 3.4.1.

Repartiția suprafețelor pe tipuri de pădure și clase de productivitate

** – bonitatea oferită de stațiune este mijlocie doar pentru Stejarul pufos

Din acest tabel reiese că 10% din toate tipurile de pădure sunt de productivitate superioară, 80% – de productivitate mijlocie și 10% – de productivitate inferioară.

3.5 Formații forestiere și caracterul actual al tipului de pădure

În cadru ocolului silvic Bobeica 71% din suprafața totală se găsesc arborete natural fundamentale din punct de vedere al compoziției și productivității, din care 66% de productivitate mijlocie și 5% – de productivitate superioară. 2% din arborete sunt subproductive. Aceste arborete realizează o productivitate inferioară celei oferite de stațiune, aceasta explicându-se prin faptul că o mare parte din arboretele de cvercinee sunt provenite din a III-a, a IV-a, sau chiar din a V-a generație din lăstari (din cioată), iar o parte din arborete sunt artificiale aflate pe stațiuni degradate, factori care au redus substanțial clasele de productivitate a arboretelor.

Restul arboretelor de tip natural (14%) au suferit intervenții mai mult sau mai puțin intense, nu au fost intervenite de loc sau în ele s-a intervenit cu întârziere, fapt care le-a îndepărtat de tipurile naturale, în special din punct de vedere al compoziției specifice, ele fiind 3% parțial derivate și 11% total derivate.

Arboretele artificiale ocupă o suprafață destul de mare (13%) și sunt constituite în principal din plantații executate pe fostele terenuri degradate, inapte folosințelor agricole și pe stâncării, reprezentând plantații de salcâm, nuc, pin, stejar, etc. Acestea se vor conduce până la vârsta exploatabilității, apoi se va urmări diferențiat fie regenerarea lor, fie reconstrucția ecologică a celor compuse din specii de valoare economică redusă, fie promovarea speciilor de bază cu valoare deosebită, corespunzătoare stațiunilor.

Mai puțin de 1% din arborete () le dețin arboretele tinere nedefiite, iar terenurile goale dețin 3 % din suprafață.

3.6. Structura fondului de protecție și producție

Fondul de protecție și producție este constituit din păduri, toate încadrate în grupa I funcțională. Structura și mărimea fondului de protecție/producție este redată în tabelul 3.6.1, pe grupe funcționale, clase de vârstă, clase de producție și specii. De asemenea este prezentată repartizarea suprafețelor pe categorii de consistență, clase de producție medii, creșterile curente, mărimea și calitatea fondului, vârstele medii pe specii ș. a.

La suprafața totală a fondului de protecție/producție () volumul lemnos este de , revenind 190 m³/ha și o creștere de 4,1 m³/an/ha). Vârsta medie a arboretelor este de 68 ani, clasa de producție medie este 3,2 consistența medie a fondului este 0,76.

La nivelul ocolului silvic arboretele se caracterizează prin următoarele:

productivitatea arboretelor este superioară pe 6% din suprafața lor, mijlocie pe 71%, inferioară pe 23% din suprafaț

pe categorii de consistență: 96% din arborete au consistență de 0,7 și mai mare, iar 4% – cuprinsă între 0,4-0,6;

după felul amestecului: 22% sunt arborete pure, 17% sunt în amestec între 50 și 80% și 61% în amestec sub 50%;

după proveniență: 90% sunt din lăstari, 9% – din plantații și 1% – din sămânță;

vitalitatea este normală cu 84%, slabă – 12% și viguroasă – 4%.

În ceea ce privește structura orizontală a arboretelor se constată că, raportată la suprafață, gorunul constituie specia dominantă a pădurilor din ocolul silvic (50%), urmată de tei (14%), frasin (10%), salcâm (10%), carpen (7%), stejar pedunculat (5%), stejar pufos (1%). Celelalte specii participă în compoziția generală a arboretelor cu o pondere sub 1%.

Gorunul vegetează, de regulă, pe altitudini peste , în general, ocupând platourile și versanții mijlocii și superiori. Vegetează în arborete pure (22%) sau în amestec (78%) cu alte foioase ca stejarul pedunculat, cireșul, frasinul, carpenul, teiul, jugastrul, arțarul, ulmul ș. a. specii. Având vitalitate normală – 93%, slabă – 4 și viguroasă – 3%, realizează productivitate superioară – 5%, mijlocie – 93% și inferioară – 2%, clasa de producție medie – 3,0. Are proveniență din plantații – 1% și din lăstari – 99%. Vârsta medie este de 80 ani. Consistența medie realizată este 0,75.

Stejarul pedunculat, ocupând 5% din suprafața arboretelor, de regulă, vegetează la altitudini sub , pe versanți inferiori și funduri de văi. Privitor la amestec, vegetează în arborete pure (14%) sau în amestec (86%), de regulă, cu gorunul și specii de amestec (tei, carpen, frasin, paltin, cireș). Realizează productivitate superioară – 16%, mijlocie – 54% și inferioară – 30%, clasa de producție medie – 3,2. Provine din lăstari – 69%, plantații – 29% și sămânță – 2%, având vitalitate normală – 74%, vitalitate slabă – 9% și vitalitate viguroasă – 17%. Vârsta medie este de 74 ani. Consistența medie realizată este 0,76.

Teiul, specie specifică acestei zone, deține 14% din suprafața totală a arboretelor, vegetând, ca specie de amestec, în arborete de cvercinee. La o vârstă medie de 66 ani, realizează clasa de producție medie de 3,2. Productivitatea realizată este: superioară – 8%, mijlocie – 63% și inferioară – 29%. La consistența medie de 0,78 are vitalitate viguroasă – 7%, normală – 86% și slabă – 7%. Regenerarea este din lăstari – 100%.

Frasinul, ca specie principală de amestec în arboretele de cvercinee, participă cu o cotă de 10%, vegetând în arborete pure (plantații) în proporție de 3% sau în arborete de amestec (naturale) în proporție de 97%, de regulă cu cvercineele. Realizează productivitate mijlocie – 70%, superioară – 5% și inferioară – 25%, clasa de producție medie fiind de 3,2 și are vitalitate viguroasă – 5%, normală – 91% și slabă – 4%. Vârsta medie este de 72 ani, consistența medie – de 0,77.

Introducerea salcâmului în stațiuni proprii cvercineelor s-a practicat în ultimele decenii. Odată introdus, salcâmul s-a extins considerabil. Datorită ușurinței regenerării lui, prin capacitatea sporită de drajonare și lăstărire și a ușurinței efectuării lucrărilor de cultură și exploatare, salcâmul de multe ori a fost preferat în locul cvercineelor. La extinderea lui a contribuit reducerea în arboretele de cvercinee a densităților sub limita critică, prin igienizări repetate, fără măsuri eficiente de reconstrucție ecologică a cvercineelor, neefectuarea la timp a operațiunilor culturale în culturile și regenerările naturale de cvercinee și alte foioase, care au fost invadate de drajonii și de semințișuri de salcâm din arboretele învecinate.

Având o pondere destul de mare (10%), salcâmul, în cea mai mare parte, vegetează pe terenuri degradate, pe versanți cu expoziții diverse, mai des însorite sau semiînsorite. De regulă, vegetează în arborete pure. Are vitalitate normală – 36% și slabă – 64%. Realizează productivitate inferioară – 99% și mijlocie – 1%, clasa de producție medie este 4,6. Are proveniență: din plantații – 61% și din lăstari – 39%. Vârsta medie este de 20 ani, iar consistența medie realizată este 0,73.

Celelalte specii constituie un procent mic și se găsesc în amestec cu speciile principale cu excepția unor arborete pure pe suprafețe mici.

Structura sub aspectul claselor de vârstă pe ocol silvic, pe grupe funcționale și subunități de gospodărire se prezintă în tabelul 3.6.1.

Tabelul 3.6.1.

Structura fondului forestier pe subunități de gospodărire, clase de vârstă, proveniență și categorii de consistență

Structura fondului forestier, așa după cum rezultă din datele din tabelul 3.6.2, este foarte dezechilibrată pe clase de vârstă. Pentru fondul productiv 37 % din arborete sunt încadrate în clasa IV-a de vârstă, iar 46% – în clasa a V-a de vârstă. Aceasta produce mari dificultăți în regularizarea suprafețelor periodice normale, în regenerarea arboretelor și în gospodărirea pădurilor în ansamblu. Regularizarea suprafețelor periodice va fi un proces de anevoios și nu va fi posibilă într-un singur ciclu de producție.

Analizând structura pe verticală a arboretelor se constată că în cea mai mare parte a lor au structură relativ plurienă – 69%, relativ echienă – 20% și echienă – 11%. Structura în raport cu vârsta spre care trebuie să tindă arboretele este cea relativ plurienă.

Atât structura orizontală, cît și cea verticală a arboretelor impune pe viitor, printr-un mod de gospodărire corespunzător, transformarea in structuri optime normale care să satisfacă în bune condiții funcțiilor atribuite arboretelor.

3.7. Arboretele slab productive, derivate și provizorii

În cuprinsul ocolului silvic arboretele subproductive și provizorii au suprafață mare () ,majoritatea arboretelor slab productive și provizorii le constituie arboretele artificiale de productivitate inferioară (46%) și arboretele derivate (47%).

Majoritatea arboretelor artificiale de productivitate inferioară sunt arborete aflate pe stațiuni deteriorate și, datorită acestui fapt, realizează productivitate inferioară. O altă parte din aceste arborete le reprezintă arboretele compuse din salcâm care vegetează în stațiuni de cvercinee.

Arboretele derivate, fiind supuse intervențiilor antropice nechibzuite mai mult sau mai puțin intensive, au suferit succesiuni de vegetație nedorite, care le-au îndepărtat de la tipul natural fundamental de pădure.

Referitor la cele 7% arborete natural fundamentale subproductive, se poate afirma cu certitudine că situația este determinată în principal de proveniența arboretelor din lăstar la a III-a și a IV-a generație a stejarului și gorunului, care, datorită epuizării cioatelor, nu pot însuși integral bonitatea oferită de stațiune.

3.8. Arborete afectate de factori destabilizatori și limitativi

Dezvoltarea arboretelor este afectată adesea de acțiunea unor factori, care pot vătăma o parte din arborii componenți, sau arborete întregi. Acești factori, precum și efectele lor s-au semnalat odată cu descrierea parcelară, totodată stabilindu-se și măsurile ce pot fi luate în vederea prevenirii lor.

Efectele cumulate ale principalilor factori naturali, cum sunt chiciura din anul 2000, urmate de secetele excesive, apoi defolierile, la care se pot adăuga și unele intervenții gospodărești necorespunzătoare – ca factor antropic, pot genera în continuare mari pierderi de creștere și pot determina dezechilibre ecologice ale ecosistemelor forestiere, cumulând cu apariția fenomenului de uscare. La aceasta se mai adaogă și vârstele înaintate a multor arborete, fapt care reduce imunitatea acestora împotriva factorilor dezechilibranți. Din această cauză, se reduce creșterea și, evident, producția de biomasă lemnoasă, adesea punându-se problema exploatării lor la vârste mai reduse, decât vârstele exploatabilității lor adoptate.

Arborii uscați s-au semnalat izolat și în celelalte arborete, însă fără a avea caracter de masă. Prin lucrări de îngrijire (curățiri, rărituri și tăieri de igienă), care duc la îmbunătățirea compozițiilor și consistențelor arboretelor respective, pot fi extrași acești arbori și poate fi redusă apariția lor. În cazurile când măsurile de igienizare nu mai sunt eficiente, s-au preconizat lucrări de regenerare.

Efectele lipsei de apă, determinate de temperaturile ridicate sunt simțite de puieți, iar în unele cazuri și de culturi silvice cu vârste până la 20 ani. Adesea aceasta se asociază și cu făinarea stejarului repetată, puieții rămânând piperniciți, cu aspect de tufe, cu creștere destul de lâncedă.

Uneori factorul antropic – omul, prin extracții exagerate de masă lemnoasă, pășunat, tăieri ilicite ș. a., conduce la degradarea treptată a arboretelor, reducând esențial astfel capacitatea lor de autoprotecție.

3.9. Starea sanitară a pădurii

Starea fito-sanitară a pădurilor este bună și există preocupare pentru menținerea unei igiene corespunzătoare a acestora.

Majoritatea arboretelor sunt de cvercinee, care dețin peste 75% din suprafața pădurilor. Dintre acestea o mare parte sunt de vârstă înaintată, gorunul având o vârstă medie de 80 ani, stejarul pedunculat – 74 ani, frasinul – 72 ani, teiul – 66 ani, având tendință accentuată spre declin, deci, și starea fitosanitară a lor diminuează. Uscări în masă s-au semnalat pe o suprafață de peste , dintre care majoritatea – în arborete care vegetează pe terenuri degradate. Peste dintre aceste arborete sunt cu vârsta peste 20 ani. Anume în astfel de arborete s-au consemnat procese de uscare atât izolat, cât și în grupe, iar în unele situații chiar și în masă. Cu uscări în masă se pot evidenția următoarele unități amenajistice: 24B, 24E, 34D, 1E,2F, 11G ș. a.

În majoritatea cvercineelor, cu vârste de peste 80 ani specia cea mai afectată este cireșul, care în condițiile staționale deosebit de favorabile realizează maximumul calitativ și cantitativ de dezvoltare la vârste de 60-70 ani, după care începe declinul biologic.

Cu uscare au fost consemnate următoarele suprafețe:

– uscare slabă – sau 20% din suprafața totală a arboretelor;

– uscare mijlocie – (6%);

– uscare puternică – (1%);

– uscare foarte puternică – (0,4%).

În general, starea sanitară a pădurii se poate considera ca satisfăcătoare, dar, în arboretele în care s-au declanșat deja procesele de uscare, va fi nevoie de interveni, de la caz la caz, cu lucrări de igienă, lucrări speciale de conservare sau prin alte măsuri eficiente.

3.10. Concluzii privind condițiile staționale și de vegetație

În pădurile Ocolului Silvic Bobeica, situate într-un singur etaj fitoclimatic: FD2 – Deluros de cvercete cu gorun și șleauri de deal și al făgetelor de limită inferioară – sunt condiții bune pentru vegetația a speciilor de bază ca gorunul și stejarul pedunculat și speciilor de amestec ca frasinul, teiul, carpenul, jugastrul, cireșul, sorbul și altele.

Pe terenurile degradate (trupurile de pădure „Ciuciuleni”, „Conojeni”, „Valea Stolniceni” ș. a., până la momentul ameliorării acestor terenuri se recomandă de a menține vegetația forestieră existentă, compusă în cea mai mare parte din salcâmete, pentru ca apoi, treptat, să se substituie cu alte specii ca paltinul, frasinul, jugastrul, stejarul roșu și altele și, în final, la momentul ameliorării depline, să se realizeze arborete de cvercinee cu compoziții de tip natural. Acest lucru necesită o perioadă îndelungată de timp, iar la gospodărirea acestor sectoare se v-a ține cont de următoarele:

– se v-a menține vegetația forestieră existentă pentru stoparea definitivă a proceselor de degradare a terenurilor și declanșarea proceselor de ameliorare;

– exploatarea arboretelor în aceste stațiuni se v-a efectua la momentul când efectul protectiv al arboretelor vechi v-a începe a diminua;

– regenerarea arboretelor se v-a realiza folosind în întregime sau parțial specia din arboretul bătrân (cazul salcâmetelor), sau, în situații mai favorabile, arboretele bătrâne se v-or substitui cu alte specii, care la momentul respectiv, v-or exercita mai eficient funcțiile de protecție atribuite arboretelor;

– consistența indicată pentru arborete este cuprinsă între 0,8 și 1,0, consistența redusă v-a diminua efectul protectiv;

– efectul ameliorativ v-a rezulta numai atunci, când procesele de restabilire la nivel de arboret, stațiune, ecosistem, v-a predomina față de procesele de degradare declanșate în acestea.

Studiul stațiunii și al vegetației din ocol necesită următoarele precizări:

condițiile staționale și de vegetație recomandă conducerea arboretelor actuale la vârste înaintate care să permită obținerea de sortimente valoroase de stejar și gorun, pe de altă parte, starea actuală a arboretelor naturale, impune trecerea treptată la exploatarea și regenerarea lor; în aceeași situație se află și salcâmetele din terenurile degradate;

substratul litologic deosebit de friabil, pe care s-au format solurile forestiere, recomandă intervenții prudente în viața pădurii, mai ales în terenurile degradate unde încă mai există urmele eroziunilor și alunecărilor, pădurile vor fi gospodărite în regim de conservare;

conducerea arboretelor la vârsta exploatabilității tehnice recomandă aplicarea tratamentelor cu tăieri continue și regenerare sub masiv – cum ar fi tratamentul tăierilor progresive, de asemenea gospodărirea arboretelor în regim de conservare, recomandă menținerea actualelor arborete de salcâm și regenerarea lor din lăstari și drajoni, în ideea menținerii optime a capacității lor de protecție. Dat fiind necesarul local de lemn de foc, se mai pot menține actualele arborete de salcâm create în stațiunile cvercineelor ca rezervă de masă lemnoasă destinate consumului populației;

aplicarea prudentă a tratamentelor și tăierilor de îngrijire, pentru a evita extinderea în continuare a salcâmului în stațiunea stejarului.

La lucrările de regenerare artificială trebuie neapărat să se țină seama de tipologia forestieră elaborată prin amenajament pentru acest ocol silvic, de schemele și compozițiile de împădurire, de recomandările indicate. Este strict necesar ca materialul reproductiv (sămânța sau puieții) de folosit să fie colectat din aceleași stațiuni (de pe loc) sau să fie folosit în stațiuni similare celor în care materialul a fost colectat.

Analizând comparativ productivitatea stațiunilor cu productivitatea arboretelor se remarcă o neconcordanță: bonitatea superioară a stațiunilor se însușește de către arborete în proporție de 89 %, iar stațiunile de bonitate mijlocie sunt însușite de către arborete în proporție de 70 %, fapt care arată că stațiunile nu sunt valorificate eficient, integral, la capacitatea lor, de către vegetația forestieră.

Pe viitor se impune ca, prin măsurile gospodărești impuse în acest studiu și în cele ce vor urma de a fi corect aplicate în practică, să sporească procentul arboretelor relativ pluriene și, în unele cazuri, să se realizeze chiar arborete pluriene. Aceste măsuri constau în special din aplicarea de tratamente adecvate: tăieri progresive, de reconstrucție, de conservare, de îngrijire (în deosebi rărituri) cu caracter selectiv, care vor duce treptat la realizarea unor structuri multietajate, astfel încât procentul actual mare al arboretelor echiene și relativ echiene să se reducă cât mai mult posibil.

În concluzie, se poate afirma că, în linii generale, vegetația forestieră corespunde condițiilor staționale din punct de vedere al productivității. Se remarcă o accentuată abatere a compozițiilor actuale ale arboretelor față de compoziția indicată – a arboretelor de tip natural. Se impune dirijarea arboretelor, prin lucrări de îngrijire spre compoziția și starea sanitară corespunzătoare, ori refacerea treptată a arboretelor ce nu mai pot fi conduse prin astfel de lucrări.

4. PARTICULARITĂȚI PRIVIND APLICAREA TRATAMENTELOR CU REGENERARE NATURALĂ SUB MASIV ÎN ARBORETELE DIN CADRUL OCOLULUI SILVIC BOBEICA

4.1. Descrierea arboretelor natural-fundamentale de gorun (Quercus petraea) luate în studiu

Arealul gorunului se aseamană cu cel al stejarului în părtile nord-vestice și sudice ale Europei , unde limitele raspandirii celor două specii uneori aproape coincid. Cuprinzînd Marea Britanie și Irlanda Începand  din sudul Scandinaviei, granița longitudinală a gorunului se îndreapta spre sud-est, prin vestul Ucrainei, pana la gurile Donului si Nistrului, lăsînd în afară întinse regiuni din partea europeană a fostei URSS. Sectoare mici de păduri de gorun se găsesc în nordul Moldovei și la sud pe podișul Tigheci. În Codri pădurile de gorun și carpen se mărginesc cu pădurile de fag cu carpen ce constituie o trecere către gorunișurile monodominante.

Gorunul atinge înalțimi mari, de pînă la 40 –45 m, dar în general, ca dimensiuni rîmane în urma stejarului.

Tulpina este dreaptă aproape pînă la vîrf, cilindrică, este mai bine conformată si elagată decît la stejar.

Ritidomul este cenușiu închis, mai superficial, mai îngust si mai regulat brazdat, cu solzi marunți.

Coroana este relativ bogată si uniformă, frunzișul acoperind destul de bine solul.

Lujerii  sunt verzi-întunecat au putine lenticele eliptice, iar muguri, de circa 8 mm lungime, sunt ovoizi sau ovoconici.

Frunzele ca și mugurii stau îngramadite către vîrful lujerlor, mai mici ca la stejar, de 8 –16 cm lungime, variabile ca formă, de regulă rombic – obovate, la baza îngustate, prinse de un pețiol lung, de 1-2,5 cm, pe dos la maturitate fin pubescente sau. Pe margini, frunzele sunt sinuat lobate pana la penat-fidate, cu 5-8 perechi de lobi, rotunjiți, întregi sau slab lobulați, evident mai simetric dispuși decat la stejar.

Florile sunt unisexuat – monoice, florile mascule grupate.

Fructele  sunt achene dispuse aproape sesil sau pe un peduncul foarte scurt, la vîrful lujerilor.Ghindele stau cîte una sau grupate cate 2-5, au 1,5-2,5 cm lungime.

4.2.Tratamente în arboretele din cadrul Ocolului Silvic Bobeica pe perioada 2011-2018

Posibilitatea de recoltare a produselor principale planificată de amenajamentul din anul 2011 este de 56972 m3 de pe o suprafață de 1109,0 ha, revenind anual cîte un volum de 5697 m3 și 110,9 ha.

Evidența arboretelor din care urmează a se recolta posibilitatea de produse principale SUP A – codru regulat este reprezentată în tabelul 4.2.1

Tabelul 4.2.1

Evidența arboretelor din care urmează a se recolta posibilitatea de produse principale SUP A

4.3. Descrierea tratamentelor cu regenerare sub masiv aplicate în gorunete

Tratamentele cu tăieri repetate au fost fundamentate în vederea asigurării regenerării naturale la adăpostul masivului parental, unde semințișul instalat beneficiază de condiții ecologice favorabile (Negulescu, în Negulescu și Ciumac, 1959). Din grupa acestor tratamente fac parte tratamentul tăierilor succesive (uniforme), al tăierilor progresive (în ochiuri), precum și o serie de combinații între ele.

Termenii de tăieri succesive și tăieri progresive au fost preluați din literatura franceză de la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, unde cele două tratamente erau prezentate împreună, fără a fi diferențiate (Boppe, 1889; Jolyet, 1916). Se deosebesc evident prin modul de aplicare a tăierilor și de conducere a regenerării pădurii, impunându-se ca două tratamente distincte și care se vor prezenta separat.

4.3.1. Tratamentul tăierilor succesive (uniforme)

Ele constau în parcurgerea suprafeței cu două sau mai multe tăieri repetate într-un anumită interval, astfe sunt ecstrași arborii bătrîni, creindu-se astfel condiții mai bune pentru instalarea și dezvoltarea arboretului tînăr (Silvicultură Vol. 2. Silvotehnica, Brașov, 2011).

Prin aplicarea tratamentului tăierilor succesive se urmărește realizarea a două obiective majore:

1. Recoltarea volumului de masă lemnoasa stabilit prin amenajament ca posibilitate anuală de produse principale;

2. Instalarea și conducerea regenerării din sămînță, sub masiv și cât mai uniform, astfel încât generațile tinere să constituie un nou arboret simultan cu lichidarea arboretului bătrân.

Pentru a efectua tratamentul, se vor efectua treii tăieri cum ar fi, cea de însămânțare, de punere în lumină și definitivă,care sunt reprezentate în fig. 4.3.1.1. Înainte de începerea aplicarea tratamentelor se recomandă de a interveni cu tăieri preparatorii.

Prin aplicarea tăierilor preparatorii, care se desfășoară pe întreaga suprafață a arboretului și într-un mod cît mai uniform (Drăcea, 1923-1924), (NICOLESCU, N.V., Silvicultură Vol. 2. Silvotehnica, Ed. Aldus, Brașov, 2011.), se urmărește să se elimine arborii speciilor copleșitoare sau ceia care au o mică valoare economică și culturală, arborii rău conformați, rupți, uscați, atacați de boli și dăunători. Dacă nu s-a produce reducerea prea puternică a consistenței (sub 0,7, chiar 0,8), prin aceste tăieri se pot elimina și arborii groși cu coroane prea mari care, tăiați mai târziu, pot produce prejudicii mari cu ocazia scoaterii din pădure (Drăcea, 1923-1924), (NICOLESCU, N.V., Silvicultură Vol. 2. Silvotehnica, Ed. Aldus, Brașov, 2011).

Figura 4.3.1.1 Schema de aplicare a tratamentului tăierilor de succesive (a = înainte de tăierea de însămânțare; b = după tăierea de însămânțare; c = după prima tăiere de punere în lumină; d = după a doua tăiere de punere în lumină; e = după tăierea definitivă).

Taierea de insămînțare se execută cu scopul de a crea condiții prielnice instalării semințișului si dezvoltării sale ulterioare pană la executarea unei noi tăieri. Tăierea de insamantare se execută într-un an de fructificație prin care se va realiza intreruperea si rărirea cît mai uniformă dar și selectivă a arboretului parental.

Intensitatea tăierii de însămanțare poate variate intre 20 – 50% din volumul arboretului principal. Ea depinde de starea si desimea arboretului, de numarul tăierilor preconizat, de durata regenerării. La taierea de însamanțare este recomandabil ca indicele de consistență să nu scadă sub 0,6 pe versanți umbriți și sub 0,7 pe versanții insoriți sau cu condiții de regenerare mai dificilă. La alegerea si marcarea arborilor de extras se va acorda preferintă în ordinea urgenței:

– răririi cît mai uniforme posibil a arboretului;

-extragerii arborilor din speciile invadante;

– extragerii arborilor foarte grosi, cu coroane foarte dezvoltate, care ulterior ar putea produce mari prejudicii semințisului instalat;

– extragerea arborilor uscați, lancezi sau cu defecte mari de forma.

– dacă în padure exista subarboret sau semințiș neutilizabil care ar afecta instalarea si dezvoltarea semințișului utilizabil, este de preferat sa fie exrase odată cu executarea tăierii de însămînțare.

În arboretele de cvercinee (gorunete, stejărete diverse, ca în Franța, Germania sau S.U.A.) conduse cu tăieri succesive, intensitatea recomandată pentru tăierile de însămânțare este mai mare (poate chiar depăși 33% din volum). Cu toate că puieții speciilor menționate au nevoi mari de lumină de la vârste fragede, trebuie ca intensitatea tăierii respective să nu depășească totuși 1/3 din volumul arboretului (consistența după intervenție – 0,6-0,7), deoarece ghindele nu se pot disemina prea departe de arborii seminceri, fiind grele, și există riscul uscării și tasării solului, al înierbării și instalării de specii nedorite (secundare, pioniere, arbuști) (Lorentz și Parade, 1867; Bagneris, 1878; Perrin, 1954; Nyland, 1996) în (Silvicultură Vol. 2. Silvotehnica, Ed. Aldus, Brașov, 2011.).

Figura 4.3.1.2 Arboret parcurs cu tăieri progresive a 2 repriză U.A. 32 A, O.S. Bobeica

Tăierea de punere in lumină are ca scop rărirea mai accentuată a arboretului parental rămas si ameliorarea condițiilor de creștere a semințișului utilizabil existent. Dacă se apreciază ca o singură tăiere de punere în lumină nu este suficientă pentru a favoriza creșterea sustinută a semințișului, evitînd riscurile de copleșire a acestuia se poate recurge si la doua tăieri de punere în lumină.

Tăierea definitivă are ca scop recoltarea integrală a arboretului rămas lăsînd liberă dezvoltarea noului arboret întemeiat, care va prelua funcțiile pădurii. Tăierea definitivî devine obligatorie din momentul în care semintișul ajunge la independența biologică și este capabil să constituie o nouă stare de masiv respectiv cînd semințișul ocupă minim 0,7 – 0,8 din suprafață realizează o desime minimă de 1 – 2 puieți sănătoși pe m2 iar înalțimea puieților nu depașește, de regulă, 30 -50 cm la rășinoase sau 40 – 80 cm la foioase.

Prin aplicarea tratamentului tăieri succesive, se urmărește regenerarea naturală din sămânță, cât mai uniform, sub masivul arboretului rărit treptat. Atunci când tratamentul a fost aplicat corect, o regenerare în cantitatea și calitatea dorite poate fi obținută după ce arboretul a fost parcurs cu un număr de tăieri variabil cu specia și condițiile staționale și cuprins între 2-3 (specii de lumină gen pinete de pin silvestru, pin negru, laricete), 3-5 (gorunete și stejărete), 5-6 (făgete) și chiar 7-8 (brădete).

4.3.2. Tratamentul tăierilor progresive (în ochiuri)

Tratamentul taierilor progresive consta din rarirea treptata (progresiva) si neuniforma a arboretului, prin taieri concentrate in ochiuri si imprastiate neregulat in cuprinsul arboretelor exploatabile urmarindu-se concomitent instalarea si dezvoltarea semintisului sub protectia masivului parental si sa preia integral functiile exercitate de vechiul arboret.

Tăierea progresivă are cîteva caracteristici precum:

– tăierile sunt repetate într-o anumită perioadă de timp (max. 30 de ani) rărind treptat și neuniform arboretul parental pînă la completa sa lichidare și regenerare;

– de fiecare dată tăierile se concentrează în ochiuri favorabile desfășurării regenerării și întemeierii de noi arborete tinere și valoroase asigurînd perenitatea pădurii și continuitatea funcțiilor sale;

-tăierile în ochiuri se coreleaza obligatoriu cu mersul fructificației si cu ritmul de crestere și dezvoltare a semințișurilor utilizabile preexistente sau instalate pe parcurs în fiecare din ochiurile deschise;

– in aplicarea tratamentului se disting mai multe etape: de pregatire pentru regenerare (taieri preparatorii) daca sunt necesare precum si de deschidere, de largire si luminare, precum si de racordare;

– regenerarea se produce ăn ochiuri din sămînță în mod natural (dar și artificial dacă este nevoie) valorificînd în mod optim anii de fructificație din perioada de exploatare și efectul protector al arboretului parental conform cerintele ecologice ale semințișului speciilor ce vor constitui noul arboret;

–  prin modul cum sunt conduse tăierile și ritmul de întemeiere a arboretelor lucrările de îngrijire pot începe chiar înainte de exploatarea completă a arboretelor din suprafașța periodică în rînd și se concentrează în arboretele tinere și preexploatabile.

Tăierile de deschidere a ochiurilor au drept scop rărirea arboretului în ochiuri de mărimi, forme și orientări diferite spre a favoriza instalarea si dezvoltarea semințișului speciilor principale ținînd seama de cerințele lor ecologice, pentru aceasta tăierea de deschidere se efectuează în anii de fructificație a speciei de baza și în punctele cele mai prielnice instalarii semințișului din sămînță ajunsă pe suprafața ochiului. Se mai pot deschide unele ochiuri și în scopul punerii în valoare a plantulelor sau semințișurilor viabile și utilizabile existente în suprafata periodică în rînd de exploatare. Dacă în anumite ochiuri există atît semintiș utilizabil cît și neutilizabil acesta trebuie extras cu ocazia tăierii de deschidere și va fi promovat doar cel utilizabil sau cel instalat după tăiere.

Figura 4.3.2.1. Schema de aplicare a tratamentului taierilor progresive (a = tăierea de deschidere a ochiurilor; b, c, d = după tăieri de lărgire a ochiurilor și luminare a semințișurilor; e = după tăierea de racordare)

Amplasarea ochiurilor  doar în suprafața periodică în rînd și în porțiunile de arboret care conferă șanse din cele mai bune de instalare a semințișului valoros și de protecție a acestuia pînă la tăierile ulterioare. Amplasarea trebuie să înceapă în arborete mai vîrstnice cu punerea în valoare a semințișurilor utilizabile aflate în suferință, să fie cît mai concentrată dar se va avea în vedere că în fiecare ochi regenerarea să nu fie la început influențată de ochiurile vecine. Ochiurile se deschid de preferință din partea superioară a versanților iar între ochiurile deschise arboretul rămas să aiba o latime de min 1,5 – 2 înalțimi medii ale arboretului. Este de dorit ca la amplasarea ochiurilor să se țina seama de prezenta arborilor seminceri și de modul de diseminare a semințelor.

Mărimea ochiurilor ține seama de exigențele ecologice ale semințișului speciei ce urmează a se instala în ochiul respectiv.  Ca regulă generală marimea ochiurilor poate varia de la suprafata proiecției orizontale a 2-3 arbori în cazul unor specii de umbră pînă la ochiuri cu diametre de 1-2 H fara a depasi 0.5 ha in cazul unor specii de lumină cu semințișuri mai robuste. Astfel normele noastre tehnice recomandă deschiderea de ochiuri cu d = 1-1.5 H in arborete de gorun gîrnița și cer si cu d = 1.5-2 H în cazul stejarului pedunculat.

Forma si orientarea ochiurilor poate fi circulară cînd condițiile de regenerare sunt optime dar poate lua forme eliptice sau ovale cînd devine importanța și fixarea orientării, poate varia chiar în cuprinsul aceluiași arboret în funcție de configurația terenului și cerințele semințișului speciilor de regenerat.

Intensitatea tăierilor din ochiuri este o decizie care se ia doar pe teren la punerea în valoare a masei lemnoase. La cvercinee se poate ca la deschiderea ochiului să se recolteze integral arboretul mizandu-se pe faptul ca instalarea semințișului este asigurată, iar acesta nu mai este prejudiciat prin alte extrageri de arbori din ochiul deschis.

Numărul ochiurilor nu se fixeaza cu anticipatie dar rezulta din punerea in valoare a masei lemnoase si estimarea prealabilă în ochiurile deschise; operația de deschidere se va incheia cînd se apreciază că sa marcat un volum cît mai apropiat de mărimea posibilitații fixate.

Tăierile de largire si luminare a ochiurilor  au scop punerea în lumină a semințișului utilizabil dar și lărgirea ochiurilor și însămînțarea benzilor lărgite dacă regenerarea lor nu s-a produs anterior precum și provocarea însămînțării în alte ochiuri care se deschid în continuare în arborete exploatabile. Dacă în interiorul ochiului regenerat arboretul nu a fost integral extras și incepe să frîneze dezvoltarea activă a semințișului acesta va fi rărit și mai puternic sau se va extrage integral după caz. Dacă însă există ochiuri deschise și neregenerate se vor aplica mai întîi lucrari de favorizare a semințișului și numai după instalarea sa se va trece la rărirea sau lichidarea arboretului rămas. Taierea de lărgire si luminare se va corela cu mersul regenerării sau cu mersul fructificației speciei de baza mai valoroase. Cînd ochiurile deschise lărgite și luminate sunt bine regenerate și se apropie între ele și în spatiul dintre ele există deja instalat semințis, se poate trece la tăierea de racordare.

Tăierea de racordare constă din recoltarea printr-o ultimă și unică tăiere a arborilor rămași în și între ochiurile regenerate. Ar fi de preferat ca tăierea de racordare să se execute după însamînțarea spațiului între ochiuri dar dacă în ochiurile regenerate semințișul a ajuns deja să constituie un nou masiv, aceasta devine necesară urmînd a se efectua completări în porțiunile neregenerate.

De la prima tăiere de deschidere a fiecărui ochi și pînă la racordarea sa cu ochiul vecin se numeste perioadă speciala de regenerare și variaza în raport cu cerințele ecologice ale fiecărei specii. Astfel perioada specială de regenerare nu va depasi 6-10 (15) ani la fag si brad, 5-8 ani la molid, 3-5 ani la gorun, gîrniță și cer, 2-4 ani la stejar pedunculat și 2-6 ani la pin și larice. Este recomandabil ca în anii cu fructificație abundentă să se execute numai lucrări de deschidere a ochiurilor provocînd instalarea semintisului natural.

5. ANALIZA SUPRAFEȚELOR PARCURSE CU TRATAMENTE ÎN PERIOADA 2013-2018 ÎN OCOLUL SILVIC BOBEICA

5.1. Controlul și îngrijirea regenerărilor naturale

Regenerarea naturală este proces silvobiologic pentru reproducerea arboretelor de o clasă mai superioară de producție, avînd funcții de a protejare deosebită a celor de pe stațiuni productive slabe acăror substituiri sau refacere nu pot asigura sporirea producției (Îndrumări metodologice privind lucrările de regenerare în pădurile din Republica Moldova, Chișinău, 1996).

Regenerea naturală reprezintă un rezultat al activități factorilor staționali, climaterici fiind valorificați prin tăieri de regenerare de a asigura condiții mai optime pentru instalarea, dezvoltare a semințișurilor utilizabile din speciile care sunt adaptate stațiunii cu o valoroase mai mare din punct de vedere economic (Îndrumări metodologice privind lucrările de regenerare în pădurile din Republica Moldova, Chișinău, 1996).

Semințișurile care ecsistă în arboretele exploatabile cu tăieri de refacere, se împart în două categorii: semințișuri utilizabile și semințișuri neutilizabile.

Semințișul utilzabile – cuprind toate suprafețele ocupate cu puieți situate în arboretele exploatabile, care urmează să se exploateze prin aplicarea unor tăieri de regenerare sau refacere.

Semințișurile utilizabile îndeplineasc următoarele condiții:

de a reprezenta puieți viguroși, mai proporționați după vârstă, înălțime și diametru;

de a nu avea răni, cicatrice în urmare a pășunatului, sau a lucrărilor de exploatări;

a avea în număr necesar, pentru a păstra proporția cerută de formula de împădurire ce sunt repartizate pe unitatea de suprafață.

Semințișul neutilizate – sunt suprafețele ocupate cu puieți, cu caracteristici și forme de specii care sunt necorespunzătoare stațiunii. Neutilizabile sînt și semințișurile provenind de la arborii din specii proprii stațiunii, dar care vegetând multă vreme sub adăpostul arboretului matern, s-au dezvoltat anormal cu evidentă disproporție între vârstă, înălțime și diametru.

Criterile principalele ce califică regenerările, în arborete este numărul de puieți, care sunt repartizați pe specii.

Tratamentul cu regenerarea sub adăpost, tehnica care este aplicată, regenerarea parcurge normal, iar tăierea copletă este execută în parchetele în care există un număr de puieți necesari care devenind independenți și preiau funcțiile de producție și protecție al arboretelor vechi. Pentru a efectua tăierile se analizează situația din teren pentru a se stabili reușita regenerării. Astfel prin piețe de probă este determinată suprafața care este cu semințiș și stabilirea naturii tăierii.

5.2. Amplasarea și materializarea pe teren a piețelor de probă

În etapa întîia este stabiltă metoda prin care să asigure regenerarea naturală, stabiduse măsuri cu aplicarea corectă a tratamentelor silvice, modul lucrărilor de ajutorare pentru susțineria regenerărilor naturale, cît și momentul cînd sunt extrași complete arboretul vechi.

În conformitate cu normele tehnice alegerilor și aplica tratamentul, extragerea completă a arboretului vechi este efectuată cînd regenerarea naturală este realizată în proporțiile stabilite de fiecare tip de pădure, semințișul devene mai viabil din punct și atinge înălțimi de 30 – 80 cm. Tot o data se va ține cont de speciile secundare să nu depășească speciile de bază. Semințișul instalat se i-a în considerație numai cel viguros, care este compus din speciile prevăzute de compoziția de regenerare. Puieții trebuie sa fie sănătoși, puternici, fără răni sau cicatrice, cu dimensiuni proporționale în raport cu vîrsta.

Controlul semințișului este realizat pe baza suprafețelor de probă de 10 m2 cînd acestea sunt de o talie și densitate mijlocie, de 20 m2 – cînd sunt de talie înaltă și rară. Piețele de probă se amplasează uniform în locuri nu mai puțin de cinci la hectar. Pe suprafața trebuie aibă aceleași dimensiuni. Semințișul este repartizat pe categorii: mic – pînă la 0,5 m, mijlociu – de la 0,6 m pînă la 1,5 m și de talie înaltă – peste 1,5 m. Pentru a aprecia reușita regenerării semințișul este considerat mic, dacă exemplarele de puieți au înălțimea de 0,5 m dacă numărul total constituie peste 2/3 din număr. Se consideră de talie înaltă semințișul la care exemplarele cu înălțimea mai mare de 1,5 m, constituie 1/3 din numărul total. În restul reușita este stabilită după indicii cu semințiș mijlociu.

În dependență de desiune semințișul se împarte în: rar – pînă la 2 mii; densitate mijlocie – 2-8 mii; des – 8-13 mii și foarte des – peste 13 mii exemplare la 1 ha.

Rezultatele inventarierii de pe fiecare suprafață probă sunt înscrise în fișa de teren asemănător cu inventarierea suprafețele care sunt parcurse cu măsuri de ajutorare a regenerării naturale a pădurii. Datele sunt luate din registrele de evidență a suprafețelor ieșite de sub tăieri rase.

Pe baza fișelor recoltate în teren se întocmește actul și borderoul suprafețelor care sunt parcurse cu lucrări de ajutorare a regenerării naturale (formularul 15, 16). (Norme tehnice privind folosirea, conservarea și dezvoltarea pădurilor din Republica Moldova, Chișinău, 2012.)

Aprecierea stării regenerării naturale se expune conform indicilor din anexa 2 din Normele tehnice. (Îndrumări metodologice privind lucrările de regenerare în pădurile din Republica Moldova, Chișinău, 1996,Norme tehnice privind folosirea, conservarea și dezvoltarea pădurilor din Republica Moldova, Chișinău, 2012)

În a II etapa se expun pe suprafețele regenerate natural și modul aplicării tăierilor, progresive, succesive, rase, regenerate prin lăstari sau drajoni, în procesul cărora este extras în totalitate vechiul arboret. Suprafața regenerată pe cale naturală este suprafața în care sunt prezenți numărul minim de puieți la hectar, răspîndiți uniform, ce asigură compoziția țel de regenerare.

Se consideră reușita definitivă a regenerării naturale cînd la foioase coronamentele puieților ating proporția de minimum 70%, la rășinoase înălțimea puieților ajunge la 0,6-0,8 m în condiții extreme și 0,8 1,0 m în condiții normale.

Suprafețele cu regenerare naturală, ce duc controlului în procesul etapei a II a, sunt înregistrate și raportate ca realizări din primul an cînd este efectuat control. Ele se raporteze și înregistreze ca realizări o singură dată.

Inventarierea anuală la de regenerare natural în etapa II se efectuează pe suprafețele de probă la fel ca I etapă.

La regenerarea natural reușita se stabilește după numărul total de puieți ce reprezintă specia principală și a celor de amestec numărați în teren, criteriile de reușită sunt expuse în tbelul 5.2.1.

Tabelul 5.2.1.

Criteriile pentru stabilirea reușitei regenerărilor naturale

Reușita regenerării naturale rezultate din tăierile rase crîng se face în baza numărul de puieți și a lăstarilor la hectar.

Schimbările privind dinamica suprafețelor care sunt parcurse cu lucrări de regenerării naturale, pe fiecare an separat, se amplasează în borderoul centralizator cu privire la trecerea în starea de masiv a puieților de specii principale a regenerărilor naturale (formularul 8 G.S.).

Suprafețele ce nu ating criteriile necesare rămîn în continuare ca culture selvice și sunt planificate la complectări.

5.3. Reușita regenerării în subparcelele ce au servit ca obiect de studiu Pentru determina reușita regenerării naturale parcurgere cu tăieri principale au fost selectate 3 unități amenajistice cu gorunul, care au fost parcurse cu tăieri progresive: 24A, 29A, 32A, în toate trei parcele sunt executate tăieri progresive de prima și a doua repriză.

Caracteristice acestor unități amenajistice sunt prezentate în tabelul 5.3.1.

Tabelul 5.3.1

Unitățile amenajistice din cadrul Ocolului Silvic Bobeica ce reprezintă obiect de studiu

În prima intervenție au fost extrași arborii din speciile însoțitoare, exploatarea s-a efectuat cu motoferestrae mecamice. Colectarea masei lemnoase rezultate, s-a făcut emidiat după finisarea tăierilor. Toate parchetele au fost parcurse cu prima repriză, tăieri de însămânțare.

În subparcelele 24A, 29A, 32A sau instalat piețe de probă în mărime de (10 m2), au fost instalat căte trei probe la fiecare subparcelă (figura 5.3.1.). Reușita regenerării s-a făcut pe specia existentă de GO, sa inventariat puieții din probă după număr (figura 5.3.2.), diametru și înălțime (figura 5.3.3.).astfel sa aflat numarul de puieți la hectar, diametru mediu și înălțimea.

Figura 5.3.1 – Amplasarea suprafețelor de probă

Figura 5.3.2 – Numărarea puieților în suprafețele de probă

Figura 5.3.3 – Efectuarea măsurării înălțimii puieților

Analizând rezulatele obținute putem constata următoarele:

– În parcela 24A cu suprafața de 11,0 ha au fost delimitate 3 parchete care fost parcurs cu prima tăiere în anul 2013, în urma intervenției au fost recoltat un volum de 537 de m3 de masă lemnoasă, mai apoi în 2016 sa intervenit cu a doua repriză

unde sa mai recoltat un volum de 748 m3.Toate trei parchete au fost regenerate natural.

În parcela 24A cu suprafața de 11,0 ha s-au efectuat trei piețe de probă cîte 10 m2 fiecare, unde sa inventariat toți puieții de gorun după următoarele criterii, înălțime, diametru. Astfel în urma calculelor sa stabilit numarul de puieți la hectar,

, înălțimea medie și diametru mediu.

Tabelul 5.3.2.

Caracteristica semințișului din UA 24 A (repriza II)

În prima probă sa detrerminat un număr de 71000 de puieți la hectar, cu înălțimea medie de 30,4 cm și diametru mediu de 0,5 cm.

În proba a doua sunt 46000 de puieți la hectar, înalțime medie de 31,1 cm și diametru mediu de 0,5 cm.

În proba treia numărul de puieți este de 32000 puieți la hectar, înalțimea medie de 20,5 cm și diametru mediu de 0,26 cm.

În suprafețele de probă instalate în UA 24 A amplitudinea de variație a înălțimii medii puieților este de la 20,5 cm până la 31,1 cm, iar diametrul variază de la 0,26 până la 0,5 cm.

În medie pentru UA 24A numărul de puieți constituie 49700. Înălțimea medie este de 27,3 cm și diametrul mediu 0,42 cm.

În conformitate cu normele tehnice în vigoare regenerarea naturală poate fi considerată foarte bună.

În parcela 24A cu suprafața de 9,6 ha au fost exploatate două parchete unde sa extras un volum de 309m3 , în ambele au fost petrecută o singură repriză.

Tabelul 5.3.3.

Caracteristica semințișului din UA 24 A (repriza I)

În prima probă sa detrerminat un număr de 57000 de puieți la hectar, cu înălțimea medie de 18,2 cm și diametru mediu de 0,34 cm.

În proba a doua sunt 23000 de puieți la hectar, înalțime medie de 15,6 cm și diametru mediu de 0,23 cm.

În proba treia numărul de puieți este de 72000 puieți la hectar, înalțimea medie de 20,3 cm și diametru mediu de 0,34 cm.

În suprafețele de probă instalate în UA 24 A amplitudinea de variație a înălțimii medii puieților este de la 15,6 cm până la 20,3 cm, iar diametrul variază de la 0,23 până la 0,34 cm.

În medie pentru UA 24A numărul de puieți constituie 50700. Înălțimea medie este de 18,0 cm și diametrul mediu 0,3 cm.

În conformitate cu normele tehnice în vigoare regenerarea naturală poate fi considerată foarte bună.

În parcela 29A au fost tăiate două parchete cu o suprafată de 6,4 ha în două

reprize,prima a fost exploatată în anul 2013 cu un volum de 280 m3 ,iar a doua repriză în 2018 cu volum de masă lemnoasă de 348 m3 .

Tabelul 5.3.4.

Caracteristica semințișului din UA 29 A (repriza II)

În prima piață de probă numărul de puieți la hectar este de 17000 bucăți, înălțimea medie de 19,1 cm,diametru mediu de 0,35 cm.

În a doua probă sa numarat 27000 puieți la hectar, înălțimea medie de 38,1 cm, diametru mediu de 0,51 cm.

În proba treia 12000 puieți la hectar, înălțimea medie de 34,2 cm, diametru mediu de 0,49 cm.

În suprafețele de probă instalate în UA 29 A amplitudinea de variație a înălțimii medii puieților este de la 19,1 cm până la 38,1 cm, iar diametrul variază de la 0,35 până la 0,51 cm.

În medie pentru UA 29A numărul de puieți constituie 18700. Înălțimea medie este de 30,5 cm și diametrul mediu 0,45 cm.

În conformitate cu normele tehnice în vigoare regenerarea naturală poate fi considerată foarte bună.

În parcela 32A-15,7 ha sa efectuat tăiere progresivă în două reprize, prima in 2013 cu volumul de 419m3 ,iar a doua repriză ăn anul 2016 ,unde sa extras un volum de masă lemnoasă de 645 m3

Tabelul 5.3.5.

Caracteristica semințișului din UA 32 A (repriza II)

În prima probă un număr de puieți la hectar este de 32000, înălțimea medie de 66,4 cm, diametru mediu de 1,07 cm.

În a doua suprafață de probă sunt 42000 puieți la hectar, înălțimea medie de 59,5 cm, iar diametru mediu de 0,75 cm.

În a treia suprafață de probă sunt 23000 puieți la hectar, înălțimea medie de 37,8 cm, iar diametru mediu de 0,47 cm.

În suprafețele de probă instalate în UA 32 A amplitudinea de variație a înălțimii medii puieților este de la 37,8 cm până la 66,4 cm, iar diametrul variază de la 0,47 până la 1,07 cm.

În medie pentru UA 32A numărul de puieți constituie 32300. Înălțimea medie este de 54,6 cm și diametrul mediu 0,76 cm.

În conformitate cu normele tehnice în vigoare regenerarea naturală poate fi considerată foarte bună.

-În parcela 32A,suprafața de15,0 ha sa petrecu cu tăieri doar într-o singură repriză în anull 2014,unde a fost recoltată masa lemnoasă de 292 m3.

Tabelul 5.3.6.

Caracteristica semințișului din UA 32 A (repriza I)

În prima piață de probă numărul de puieți la hectar este de 38000 bucăți, înălțimea medie de 22,5 cm, diametrul mediu de 0,38 cm.

În a doua suprafață de probă numărul de puieți la hectar este de 32000,înălțimea medie de 26,9 cm, iar diametrul mediu de 0,39 cm.

În a treia suprafață de probă numărul de puieți la hectar este de 23000,înălțimea medie de 22,2 cm, iar diametrul mediu de 0,28 cm.

În suprafețele de probă instalate în UA 32 A amplitudinea de variație a înălțimii medii puieților este de la 22,2 cm până la 26,9 cm, iar diametrul variază de la 0,28 până la 0,39 cm.

În medie pentru UA 32A numărul de puieți constituie 31000. Înălțimea medie este de 23,9 cm și diametrul mediu 0,35 cm.

În conformitate cu normele tehnice în vigoare regenerarea naturală poate fi considerată foarte bună.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Analizînd capitolele anterioare ne permite să facem următoarele concluzii:

Condițiile staționale în O.S. Bobeica sunt benefice pentru dezvoltarea vegetației forestiere și a pădurilor pe bază de gorun;

în cazul subparcelei 24A, 32A,s-a întârziat cu aplicarea celei de a treia repriză (racordarea) și riscă să fie afectat semințișul instalat la lucrările de doborâre a arborilor și colectarea masei lemnoase;

rezultatele anlizei regenerării arboretelor parcurse cu tăieri arată o regenerare naturală foarte bună.

Din concluziile date, se putem formula următoarele recomandări:

1. se recomandă, în continuare aplicarea, în arboretele pure și practic pure, tehnica de regenerare a tratamentelor cu tăieri progresive;

2. în arboretele de amestec de utilizat, conform prevederilor amenajamentului tratamente cu tăieri progresive;

3. pentru reducerea cheltuielilor, este necesar de corelat, tăierile repetate, cu reușita regenerării și anii de fructificație a speciei de bază;

4. recomandăm utilizarea materialului forestier de reproducere de proveniență locală, testat ca având o calitate foarte bună;

5. pentru ca reușita tratamentelor să fie sigură este necesară respectarea regulilor silvice de exploatare a masei lemnoase.

.

BIBLIOGRAFIE

1. Amenajamentul Ocolului Silvic Bobeica, Ed. ICAS Chișinău 2011, 235 p.

2. Analele Agenției Moldsilva, volumul 1. Chișinău, 2005,

3. BOAGHIE, D. Reconstrucția ecologică a pădurilor (Material didactic), CEP USM, Chișinău, 2005, 275 p. ISBN 9975-70-574-X.

4. BOAGHIE, D. Pădurile de cvercinee din Republica Moldova, Chișinău: USM-ICAS, 2006.

5. CHIRIȚĂ, C. Stațiuni forestiere, București: Academiei RSR, 1972,286 p.

6. Codul silvic al Republicii Moldova anul 1997.

7. DRAGOI, M. Economie și management forestier, Suceava: ed. Universității Suceava, 2009.

8. DRĂCEA, M. Silvicultură. Curs litografiat, București, 1923-1924. 1030 p.

9. FLORESCU, I., Silvicultură, Manual pentru colegii Universitare de silvicultură, Ed. Arad, 2006, 277 p. ISBN (10) 973-664-123-6; ISBN (13) 978-973-664-123-7.

10. FLORESCU, I., NICOLESCU, N.V. – Silvicultură – Vol. II- Silvotehnica, Ed. Universității „Transilvania” din Brașov, 1998. – 194 p. ISBN 973-98510-6-9.

11. FLORESCU, I. Tratamente silviculturale. București: CERES, 1991. 270 p. ISBN 973-40-0171-X.

12. Îndrumări metodologice privind lucrările de regenerare în pădurile din Republica Moldova, Chișinău, 1996

13. NEGULESCU, E., CIUMAC, GH. Silvicultura. București: Editura Agro-Silvică de Stat, 1959.886 p.

14. NICOLESCU, N.V., Silvicultură Vol. 2. Silvotehnica, Ed. Aldus, Brașov, 2011. 289 p. ISBN 978-973-7822-56-7.

15. NICOLESCU, N.V., Silvicultură Vol.2, Ed. Universității „Transilvania” din Brașov, 2003. 106 p. ISBN 973-635-093-2.

16. NICOLESCU, N.V., Silvicultura, Ed. Aldus, Brașov, 2005. 127 p. ISBN 973-7822-08-0.

17. Norme tehnice privind folosirea, conservarea și dezvoltarea pădurilor din Republica Moldova, aprobate prin Ord. Agenției „Moldsilva” nr. 90, din 4 aprilie 2012, anexele 1,3,4,5. Chișinău, 2012, 500 p.

18. POSTOLACHE, GH., – Vegetația Republicii Moldova. Chișinău, „Știința”, 1995, 340 p.

19. Raport privind starea sectorului forestier din Republica Moldova: perioada 2006-2010, Agenția „Moldsilva”, col. red. Botnari F., Galupa D., Platon I., et al. Ch.: 2011. 48 p.

20. Republica Moldova Harta climatică. Policart, 2002.

21. Tudoran, M. Amenajarea pădurilor Republicii Moldova. ISBN 973-99456-7-8, Pentru Viață, 2001, 258 p.

22. STĂNESCU, V. Aplicații ale geneticii în silvicultură. București: Ceres, 1984. 290 p.

ANEXE

Anexa 1. Inventariere puieților din parcela 24A în urma efectuării reprizei a doua de taiere progresivă (sau amplasat trei piețe de probă, unde s-a măsurat înălțimea, diametru la fiecare puiet aparte).

Anexa 2. Inventariere puieților din parcela 24A în urma efectuării primei reprizei de taiere progresivă (sau amplasat trei piețe de probă, unde sa măsurat înălțimea, diametru la fiecare puiet aparte).

Anexa 3. Inventariere puieților din parcela 29A în urma efectuării reprizei a doua de taiere progresivă (sau amplasat trei piețe de probă, unde s-a măsurat înălțimea, diametru la fiecare puiet aparte).

Anexa 4. Inventariere puieților din parcela 32A în urma efectuării reprizei a doua de taiere progresivă (sau amplasat trei piețe de probă, unde s-a măsurat înălțimea, diametru la fiecare puiet aparte).

Anexa 5. Inventariere puieților din parcela 32A în urma efectuării primei reprizei de taiere progresivă (sau amplasat trei piețe de probă, unde s-a măsurat înălțimea, diametru la fiecare puiet aparte).

Anexa 6. Amplasare puietilor din U.A. 24A, regenerat natural.

Anexa 7. Amplasare puietilor din U.A. 29A, regenerat natural

Anexa 8. Amplasarea pieței de probă din U.A. 32A, regenerat natural

Anexa 9. Inventarierea pieței din U.A. 32A, regenerat natural

CURICULUM VITAE

DECLARAȚIA PRIVIND PROPRIA RĂSPUNDERE

Subsemnatul, ANDRONIC IGOR masterand al Universității Agrare de Stat din Moldova, programul 61.MC.12 – „Managementul ecosistemelor forestiere”, prin prezenta declar pe propria răspundere că teza de master pe tema: „ANALIZA REGENERĂRILOR NATURALE DIN CADRUL OCOLULUI SILVIC BOBEICA”, a fost elaborată de mine și nu a mai fost prezentată niciodată de către mine sau altă persoană în UASM sau altă instituție de învățământ în cadrul vre-unei forme de evaluare.

De asemenea declar că prezenta variantă a tezei corespunde exact cu cea electronică prezentată la centrul de calcul al UASM pentru verificare contra plagiatului.

Data _______________ ________________________

Numele Prenumele

________________________

Semnătura