Analiza Redeventelor din Exploatarea Resurselor Naturale Incasate de Romania In Comparatie Du Diverse State

Cuprins

Întroducere

CAPITOLUL I. RESURSELE NATURALE – FACTOR AL CREȘTERII, DEZVOTĂRII ȘI PROGRESULUI ECONOMIC

1.1. Resurse naturale

1.1.1. Definirea și clasificarea resurselor naturale

1.1.2. Criza și raritatea resurselor naturale

1.2. Caracterul deficitar și limitat al resurselor în contextul creșterii economice

CAPITOLUL II. REDEVENȚE ȘI IMPOZITE DIN EXPLOATAREA RESURSELOR NATURALE DIN ROMÂNIA

2.1 Redevențe incasate de România din diverse resurse naturale

2.1.1 Redevențe încasate din zacamintele de aur

2.1.2.Redevente incasate pentru apa minerala

2.1.3 Redevențe încasate din sectorul energetic, industria producatoare de petrol si gaze

2.2 Analiza comparativa:Redeventele pe resursele Romaniei in buget in comparatie cu alte taxe

CAPITOLUL III. ANALIZA COMPARATIVĂ A REDEVENȚELOR DIN EXPLOATAREA RESURSELOR NATURALE ÎNCASATE DE DIVERSE STATE

3.1 Redevente din exploatarea resurselor naturale incasate de diverse state.

3.2 Analiza redeventelor din exploatarea resurselor naturale incasate de Romania în comparație cu diverse state.

Concluzie

Bibliografie

INTRODUCERE

Planeta noastră oferă numeroase elemente umane care alcătuiesc sistemul de susținere a vieții, fiind totodata, componente ale activității umane.

       Între componentele naturale ale mediului și oameni, există relații complexe care apar prin utilizarea resurselor naturale de toate categoriile. Toate acestea, dar mai simplificate, au venit încă atunci când omul a fost doar vânător și culegător de fructe, dar o varietate de ele sunt din ce în ce mai complexe, ca oamenii au trecut la agricultura, topirea și prelucrarea metalelor, detectarea energiei de abur și tehnologiei moderne.

       În dependență de apartenența la o civilizație sau alta, tradiții, nivelul de instruire, activități culturale pe care le efectuează, aranjamentul spațial al regiunii, țării sau continentului, și așa mai departe, diferite persoane percep relația care există între satisfacție și prelevarea de probe efectuate din surse generale naturale. Cu cât înlantuirea de procese transmise de la elementul natural la produsul de consumatie este mai mare, mai dinamica, cu atât gradul de perceptie dispare.

În dicționarul Robert resursele naturale sunt definite ca "totalitatea resurselor naturale disponibile, sau corporative," care sunt dotate cu aer, apă în toate formele, lumina soarelui, plante de biomasă și animale, sol, minerale din sol și subsolul de pietre naturale, combustibili fosili, minereuri, negru și neferoase. O altă definiție ofereau Giraud (1979) și F.Ramade (1984), arătând că termenul se referă la resursele "în ceea ce privește esența de energie și materiale necesare pentru funcțiile lor și psihologice pentru a alimenta toate activitățile productive umane."

        Exprima special potențialul de resurse naturale și de exploatare include o evaluare a capacității și utilizarea unor tehnologii adecvate.

De atunci, un om a trăit întotdeauna o simbioză deplină cu natura, ale căror resurse au fost utilizate și prelucrate după cerințe. Activitatea de adaptare a acestora la propria natură umană nu ar fi fost posibilă fără a absorbi energia solară, apă, alimente, ceea ce este direct dependent de fabricația biodiversității, utilizarea surselor de energie fosile. Astfel, putem spune că mașinile moderne nu pot funcționa fără existența metalelor și energiei și productivitatea agricolă nu ar fi posibilă fără utilizarea îngrășămintelor din depozite naturale (fosfați, guano, potasiu, etc.)

Dependența umană de resursele naturale este o realitate a naturii și variază în funcție de nivelul socio-economic al civilizației și modelul cultural, care caracterizează fiecare națiune din lume.

De aceea, și analizăm relația om-natura.

Dezvoltarea industrială ce caracterizează secolul al XIX-lea a dus la o creștere a cererii pentru resurse naturale. Astfel încât au fost extinse defrișări, care au trebuit pentru a obține mai mult lemn și totodata, o suprafață mai mare pentru agricultură. Noile tehnologii au fost dezvoltate pentru extracția mineralelor și a resurselor naturale, precum și prelucrarea de materii prime și echipamente industriale si automatizată dezvoltarea de vehicule, solicitate cantități mai mari petrol. Curând efectele industrializaării și modernizării ar putea fi considerate vizibile, cum ar fi alunecările de teren din cauza defrișărilor, poluarea masivă a surselor de apă potabilă, ca urmare a deversărilor de deșeuri în apă adâncă și hidrocarburi inferioare sau contaminare aerului cu care a cauzat distrugerea stratului de ozon și apariția efectelor încălzirii – efect seră. Tendința de încălzire și deșertificare sunt la fel de vizibile și de dăunătoare. Societatea modernă, din ce în ce mai mult, s-a îndepărtat de natură și uită pe zi ce trece că trăiește în natură și datorită naturii. Deteriorarea in continuare a mediului, nu face nimic decât privează și generațiile viitoare de dreptul de a trăi într-un mediu echilibrat.Obligația sanatoasă pentru a proteja mediul revine tuturor, indiferent de vârstă sau profesia aleasă. Cu toate acestea, pe această problemă ar trebui să se bazeze în principal avocații care știu și au datoria de a reglementa mediul, pentru a crea noi norme permanente susceptibile de a oferi cea mai bună protecție. În acest sens, a luat naștere dreptul sau asupra mediului "toate normele legale privesc factorii cele create de activitățile fizice și umane care definesc natural, social și și economic prin interacțiunea lor afectează echilibrul ecologic și de a stabili condițiile de oameni deviante, a florei și faunei ", ramura de drept, care stabilește principiile și normele privind protecția mediului și păstrarea lui. Potrivit acestor principii, fiecare stat are obligația de a păstra și de a proteja mediul și impactul asupra mediului a evalua orice activitate care ar putea avea implicații pentru această natură, mediu de control permanent și să informeze și să faciliteze participarea publicului la protecția și conservarea mediului. În plus față de aceste obligații, dreptul nu poate fi considerat evaluare separat corectă a resurselor naturale și diferențe trebuie să fie, între resursele care pot și cele care nu pot fi reînnoite (Veyeret, Pecs, 1993).

Lucrarea propune o analiză comparativă a redevențelor din exploatarea resurselor naturale încasate de divrse state. Dezbătînd, mai multe perspective această temă se dovedește a avea o importanță majoră. Printre cei mai semnificativi factori amintim: factori microeconomici, sociali, psihologici, culturali.

Lucrarea este structurată în trei capitole. În primul capitol se vorbește despre resursele naturale ca factor al creșterii, dezvotării și progresului economic. Se discuta nevoia de creare a unui serviciu profitabil din punct de vedere economic, dar și deplin satisfăcător pentru consumatori princalitatea înaltă.

Cel de-al doilea capitol prezintă starea actuală a pieței, și anume se vorbește despre redevențele încasate de Romania. Se face o analiză comparativă a redevențelor încasate din exploatarea resurselor naturale a României si altor taxe.

Capitolul trei dezvăluie idea centrală a tezei.Aici se face o analiză comrarativă a redeventelor din exploatarea resurselor naturale încasate de diverse state.

Am încercat să desfășor această temă, deoarece consider că tema data, astazi este importantă si actuala, mai ales că se vorbește despre aceasta foarte putin. Totodata a fost o provocare pentru mine. În România există o suspiciune răspândită că resursele minerale ale statului sunt „date pe maini mic străinilor“ fie pentru că autoritățile noastre ar fi iremediabil corupte, fie pentru că vreun mare „târg geopolitic“, precum intrarea în UE sau NATO. Nimic nu folosește mai bine drept „evidență“ pentru o atare concepție decât o privire superficial aruncată asupra redevențelor – sume plâtite statului de către titularul licenței pentru dreptul de a exploata resursele minerale.

După cum s-a mai vorbit mai sus, tema este destul de interesantă și actuala.

CAPITOLUL I. RESURSELE NATURALE – FACTOR AL CREȘTERII, DEZVOTĂRII ȘI PROGRESULUI ECONOMIC

1.1. Resurse naturale

1.1.1. Definirea și clasificarea resurselor naturale

1.1.2. Criza și raritatea resurselor naturale

1.2. Caracterul deficitar și limitat al resurselor în contextul creșterii economice

Resursele naturale sunt mijloacele de existență oferite omului de mediul înconjurător. Activitatea economică desfășurată de către societatea umană nu se poate concepe fără resursele naturale, pe baza cărora se produc diverse bunuri, folosite de către omenire.Resursele naturale sunt: apa, aerul, radiația solară, vegetația și fauna, solurile, litosfera cu substanțele minerale din sol și subsol, rocile etc. Între oameni și componentele mediului natural există o strânsă legătură, în sensul că oamenii exploatează și folosesc resursele acestuia spre binele lor. Exploatarea resurselor trebuie făcută rațional și pe cât posibil ocrotită natura.

Resurse naturale

Definirea și clasificarea resurselor naturale

Resursele naturale reprezintă totalitatea zăcămintelor de minerale și de minereuri, a terenurilor cultivabile, a pădurilor și apelor de care dispune o anumită țară.

Resursele naturale sunt substanțe care apar în mod natural dar în forma lor relativ nemodificată. O materie este considerată o resursă naturală atunci când activitățile primare asociate cu aceasta sunt extragerea și purificarea, ele fiind opuse creației. Mineritul, extragerea petrolului, pescuitul și silvicultura sunt în general considerate industrii ale resurselor naturale, în timp ce agricultura, nu. Acest termen a fost introdus unei audiențe largi de către E.F. Schumacher în cartea Small Is Beautiful din anul 1970.

În evoluția sa istorică și social economică, societatea umană a utilizat din primele etape ale dezvoltării, resursele oferite de natură (apă, pădurea, solul), în asigurarea vieții, fără a perturba echilibrele realizate în decursul evoluției geologice și biologice ale Terrei. Progresele științifice și tehnice l-au ajutat pe om să poată exploata resursele existente pe Terra, într-o proporție mereu în creștere, ceea ce a creat premizele dezvoltării societății umane și dezvoltării unor performanțe în utilizarea resurselor pentru obținerea unor bunuri de înaltă tehnicitate. În același timp o exploatare intensivă a resurselor necorelată cu posibilitățile de susținere a impactului exercitat de activitatea umană asupra mediului înconjurător a determinat o serie de dezechilibre cu efect nefavorabil asupra vieții pe Terra. Resursele naturale reprezintă într-o accepțiune actuală totalitatea elementelor cuprinse în cele patru geosfere ale Terrei (atmosfera, hidrosfera, litosfera și biosfera), precum și cele existente în spațiul extraterestru și pe care societatea umană le folosește sau le poate folosi într-o anumită etapă a dezvoltării sale în rezolvarea anumitor cerințe de ordin biologic sau social-economic.

Clasificarea resurselor naturale

Preocupari de clasificare a resurselor naturale au existat de mai multa vreme dar ele s-au intensificat în perioada contemporana, pe masura cresterii interesului general fata de problemele privind cunoasterea, valorificarea si utilizarea judicioasa si echitabila a acestora. Literatura de specialitate ofera numeroase clasificari a resurselor naturale bazate pe diferite criterii care pun în evidenta o anumita caracteristica a acestora.

În raport de distribuția spațială resursele naturale pot aparține: spațiului terestru (celor 4 geosfere) șispațiului extraterestru.

După modul de utilizare și proveniența lor, resursele naturale sunt:

resurse energetice :

convenționale (cărbunii, hidrocarburile, șisturile bituminoase, etc.)

neconvenționale (sau de lungă durată) – energia solară și derivatele ei: energia eoliană, energia apelor de suprafață, curenții oceanici și valurile.

energia mareelor(datorită atracției gravitaționale exercitată de satelitul natural al Terrei, Luna și de Soare).

energia geotermică(rezultat al proceselor din interiorul Terrei).

resurse de materii prime:

metalifere (feroase și neferoase)

nemetalifere

resurse de apă (oceane, mări, ape de suprafață și subterane)

resurse de sol

resurse vegetale și animale (continentale și oceanice)

După posibilitatea de cunoaștere, resursele naturale pot fi:

resurse sigure – reprezentate prin rezervele naturale (sau legitățile naturale) determinate cantitativ și calitativ și a căror durată de exploatare este estimată.

resurse identificate – sunt reprezentate prin acele resurse descoperite în diferite etape ale cercetărilor, dar fără a fi precis cuantificate.

resursele probabile – cuprind acele resurse semnalate prin cercetările efectuate cu mijloace de înaltă tehnologie (cercetări cu ajutorul sateliților artificiali și a altor mijloace spațiale), dar care nu sunt cuantificate.

În raport de durata exploatării lor, de modul de folosire și de intervenția omului, astfel:

Regenerabile

Biomasa animală

Biomasa vegetală

Solurile

Neregenerabile

Minereuri metalice

Substanțe minerale nemetalifere

Materiale de carieră

Permanente

Nemodificate de către om

Radiația solară

Apa mării

Modificate de către om

Apele curgătoare

Peisajele

Solurile deși sunt considerate resurse regenerabile, exploatarea lor excesivă și aplicarea unor tehnologii agresive a determinat în decursul perioadei istorice o diminuare a fertilității lor sau distrugerea totală a unor suprafețe agricole. Probleme deosebite reclamă distrugerea florei și faunei din mările cu zone dens populate în apropiere, o astfel de situație o prezintă M. Mediterană, care fără reducerea deversării substanțelor toxice și a reziduurilor industriale a celor 150 de orașe din 18 state, va fi în pragul unui colaps ecologic.

1.1.2. Criza și raritatea resurselor naturale

Datorită creșterii economice generale și progreselor înregistrate în toate domeniile economice și sociale, omul a ajuns să dispună de mijloace tehnice îmbunătățite, astfel încât consumarea cantitatilor uriase de resurse naturale regenerabile și neregenerabile este în continuă creștere și schimbare natura a factorilor de mediu într-un ritm rapid. Omul nu impune un control adecvat asupra acțiunilor lor și conștient, el lasă ușa deschisă claritate dezechilibrele ecologice, economice, cu consecințe negative asupra calității vieții sale și evoluția biosferei și societății, astfel, uman.

În timp ce în cele mai vechi timpuri, omul a încercat să modeleze caracterul legilor stricte, care trebuie respectate pentru a supraviețui, dar în ultimele două secole a simțit comportamentul și gândirea, omul este dominat de încercare de a utiliza pentru inters propriu toate resursele naturale, cu accent pe conflictul dintre procesele progresive naturale ciclice ale ecosferei și procedee și tehnologii de business specifice liniei creat și susținut civilizației umane, ceea ce duce la "criza de mediu" sau într-o denumire mai cuprinzatoare criza eco-ecologica.

Cauzele crizelor economice sunt în mare măsura determinate de crizele ecologice, (deficit de resurse energetice, materii prime, resurse agro-alimentare) iar crizele ecologice (dezechilibrele patrimoniului natural) determinate de procesele economice, existând deci relații cauzale totale între cele două elemente ale megasistemului eco-economic.

Din aceste motive, printre oamenii de știință, politicieni și publicul larg, s-a format treptat convingerea că, în civilizația modernă, ​​activitatea economică presupune nu numai o preocupare pentru a crește volumul și calitatea bunurilor și serviciilor de eficiență economică ridicată, dar și o preocupare tot mai mare pentru protecția mediului, care în cele din urmă constituie condiția materială principală de creștere economică.

Problemele de mediu nu pot fi rezolvate în toată profunzimea și complexitatea sa, și mai viabile soluții se pot face numai printr-o legătură directă cu problema econonomică permanent extinsă, dezvoltarea societății în ansamblu. Protecția mediului și dezvoltarea economică sunt legate inextricabil, în primul rând, în cazul în care trăim cu toții și dezvoltarea este ceea ce noi toți facem pentru a îmbunătăți soarta noastră în mediul înconjurător.

În cazul în care majoritatea oamenilor au văzut istoria stăpânirii asupra naturii în esență semne diferite de progres tehnologic și economic și social, doar ultimul secol, omenirea a fost pregătită să accepte că această regulă nu era ceva neobișnuit caracter –consumator-distructiv.

Unul dintre principalele motive este legat de mediul economic, atitudinea urmărită de agenții economici "profit imediat, protecția naturii este pentru mai târziu." Dezvoltrea economică, mai presus de toate, cunoscut de secole, extinderea exponențială în întreaga lume se bazează pe tehnologia liniara, mari consumatori de materii prime și energie. “Accelerarea degradării naturii, arată Jacques Attali. Ea este datorată naturii dezvoltării societăților cele mai dezvoltate. Fiecare din caracteristicile lor provoacă un tip deagresiune contra mediului”. Printre caracteristicile oferite de cei doi economiști includ: societate competitivă presupune acumularea a producției în creștere de bunuri, creșterea productivității și accelerând astfel utilizarea resurselor naturale, dintre care unele devin tot mai rare; de ​​consum o societate în care mărfurile au fost cele mai frecvente viata mai scurta, ceea ce duce la acumularea de deșeuri și stimularea artificială a procesului de producție, societatea în care puterea politică este concentrată concentrare, în timp ce unitatea de afaceri pentru a crea condițiile aglomerărilor, eliminarea naturii umane agravează riscurile de deficit și eșec sistem, societate inegalitară, cu bogați și săraci simt complet diferite consecințe ale creșterii economice și, în special, de degradarea mediului și a condițiilor de viață.

Legătura dintre dezvoltarea economică și a mediului a fost percepută mai ales considerată destul de dificil, ca să fie lucrurile invizibile cad mai putin de ingrijire curent ale cărei efecte au fost pe termen mediu și lung. Acest lucru a dat naștere, iar apoi a subliniat antagonismul dintre om și mediul înconjurător, creând un ciclu de încălcări de bunuri și bunuri de consum produse. În circumstanțele actuale, putem vorbi contradicție mai evidentă între o anumită orientare de dezvoltare economică și cerințele de mediu, în scopul de a menține echilibrul.

 Este din ce în ce mai evident că, în standardul de material sever degradate și poluate de viață, fie că este vorba de mare, își pierde orice sens, nemaiținând cont de impactul negativ al mediului cu privire la dezvoltarea de cauze biologice și naturale. Astfel, creșterea în sine. În astfel de circumstanțe, este tot mai necesară elaborarea și adoptarea unei perspective largi de politică economică, potrivit pentru a găsi o strategie verde este încorporată în acțiunea special pentru a proteja mediul, programele integrate de dezvoltare economică și crearea de mecanisme de realizări sociale și economice ale acestor programe, precum și realizarea unui cadru legislativ și instituțional adecvat de bază.

Caracterul deficitar și limitat al resurselor în contextul creșterii economice

Analiza economică a întregului, și, în special în ceea ce privește optimizarea conceptului nu a fost de resurse de caracter predominant rele. Cea mai mare parte a dispozitivului conceptual și metodologic este strâns legată de problema de alocare a resurselor la micro și macro. In acest context, termenul apare ca atât intrările vizualizarea statice și dinamice. De fapt, nu există deficit de mărfuri, pe de o parte, raportul de gasit aceste produse în procesul de producție, combinând astfel termenii lor reciproce de cantitatea și calitatea utilizării lor. Ei nu au fost de ajuns, pentru că datele de intrare necesare nu sunt disponibile fără restricții în procesul de producție.

Este o combinație de factori de producție în teoria alocării optime a resurselor, astfel încât, ținând seama de unele limitări date de natura unui deficit temporar de resurse pentru a obține efectul maxim. Este pus în joc o varietate de factori și opțiunile tehnice privind utilizarea eficientă a resurselor limitate, și înlocuirea unor resurse deficitare cu altele nedeficitare.

 Privind la procesele dinamice din cantitățile totale de inputuri, factorii de productie se reproduc în cantitati din ce în ce mai mari. Cu toate acestea, utilizarea resurselor, caracterul lor rămâne un deficit relativ (între viață), devine aproape un timp oscilatorie, pur și simplu din cauza intervenției intensități diferite de progres tehnic, la acțiunea directă a omului, mecanismului economic. Resursele mici pentru nevoile societății sunt în scădere ca dezvoltarea economică și creșterea contribuției creșterii progresului tehnologic.

Neajunsul de resurse minerale, este o resursă pentru a ajuta la identificarea prețului lor: cu cît aceste resurse sunt mai puține, cu atît mai mult prețul lor va fi mai mare.

După cum și este, prețurile trebuie să exprime, pe de o parte, volumul de muncă și cheltuielile de trai materializat, iar pe de altă parte, situația actuală și perspectivele pieței (cerere și ofertă), starea resurselor naturale.

 Dar cele spuse de mai sus, sunt insuficiente pentru o înțelegere mai bună a dimensiunii reale a noii problematici. Acest lucru ridică resursele necesare în decizia îndeaproape cu evoluția mediului și a factorilor, noile procese socio-economice din punct de vedere tehnologic, nu este numaila nivel național, dar și în întreaga lume. Dar chiar dacă ne uităm la aceste lucruri pe planul general, se perpetuează o imagine tradițională, în conformitate cu care resursele naturale sunt esențiale pentru a asigura că beneficiile vieții biologice și socio-economică vor fi bunuri libere (free goods), și că omul trăiește în spațiu infinit, și resursele naturale sunt darurile naturii.

 Creșterea populației, dezvoltarea industriei și tehnologiei, au început să-și mai diverse formele de mediul inconjurator, astfel încât a devenit factor de productie aditional și poluarea a intervenit ca un element în creștere în domeniul limitelor mediului natural.

Pentru multe din țările slab dezvoltate sărăcia este principala sursă de degradare a mediului înconjurător și principala frână în calea dezvoltării. Modelul de industrializare practicat de țările dezvoltate continuă să constituie termen de referință pentru dezvoltarea economică a acestor țări, cu toate că în noile condiții devin preponderente inconvenientele lui; creșterea exagerată a consumului energetic și de materii prime face să apară la orizont spectrul epuizării acestora, poluarea atinge niveluri ce amenință să perturbe echilibrele naturale, gigantismul și urbanizarea excesivă odată cu implicarea unor costuri tot mai greu de suportat, antrenează consumuri mari de resurse, duc la risipă, schimbând condițiile de viață ale oamenilor care și așa sunt destul de precare.

Apare necesitatea de a schimba comportamentul omului în relația lui cu natura, violență și disperarea, acesta ar trebui să se califice ca un avocat si co-autor al mediului, sau după cum spune Boulding, sa-si gaseasca locul într-un sistem ecologic ciclic care este capabil de reproducere continua a formei materiale.

Pentru resursele minerale care sunt non-regenerabile, este dificil să se stabilească cu certitudine numărul de ani de utilizare a stocurilor existente până la epuizarea totală a acestora. Se calculează cantitatea de resurse minerale, grupate pe categorii sigure, probabile și posibile, de către specialiști nu pentru a demonstra că, peste un numar de ani vor fi resursele lumii complet epuizate. Aceste cantitati și durata lor de exploatare arată cunoașterea rezervelor, în timp ce cantitatea permisă de fonduri alocate pentru cercetare geologica si explorarea de interes practic care există pentru ca acest lucru să aloce aceste fonduri în industria minieră, pentru a crește producția curentă și perspectivele pe termen scurt, la fel și posibilitățile tehnice și condițiile economice de valorificare a acestora.

În dependență de extingerea cunoașterei, ca urmare a cercetarii geologice, îmbunătățirea tehnologiilor de exploatare și extracție, îmbunătățirea performanțelor și a resurselor naturale, cresc și rezervele exploatabile de resurse naturale. Sunt atrase, de asemenea, noi resurse minerale, care îmbogățesc gama. Unele dintre ele pot înlocui pe cele clasice, care au devenit prea scumpe.

Luînd în condiderație toate acestea, se face evaluarea că economia mondială în ansamblu, componentele economiei naționale nu va depinde atât de limitele fizice ale resurselor în situația demografică normală, dar mai ales economice și tehnologie. În acest sens sunt mari costurile de producție ale diferitelor decisive minereuri minerale, ca urmare a trecerii la un conținut scăzut de impurități și creșterea gradului, la adâncimi de mult mai mari și condiții mai severe. Acesta va avea, de asemenea, efectul de schimbări semnificative în domeniul cercetării și aplicarea de noi tehnologii care permit înlocuirea clasică cu noi resurse, utilizarea de resurse de economisire prin reducerea consumului specific prin reciclare, etc. Toate acestea se reflectă în prețul de cost și nivelul de eficiență economică de extractie a elementelor utile.

Indicarea numărului de ani necesar pentru a folosi rezervele de exploatare a resurselor pînă la epuizarea lor completă, atunci cand se fac prognoze privind dezvoltarea deplină a economiei și, prin urmare, să se concluzioneze că creșterea economică ar trebui să fie încetinită sau oprită, nu este doar nerezonabil, ci, de asemenea, naiv în ceea ce privește raționament economic. Toate acestea, dar nu ar trebui să încurajeze o stare contemplativa, sau pasivitatea în ceea ce privește impactul lor asupra resurselor de creștere economică. Dimpotrivă, este nevoie de studii suplimentare geologice, managementul resurselor, creșterea eforturilor de cercetare și tehnologii pentru trecerea la exploatarea resurselor cu un conținut mai scăzut de substanțe nutritive și, în special, căutarea de înlocuitori noi si eficiente pentru resurse sau pentru a satisface mai larg nevoile.

Fabricarea este caractreizată ca un proces, în care are loc un schimb constant între om și natură: a. detașare de natură pentru resursele lor de prelucrare în produse utile;

b. restituirea în mediul natural a materialelor sub forma de deșeurilor finale.

După ceva timp, cu mai putin întârziere sau mai multe părți de circuit integrat a deșeurilor biologice, și în altă parte, ciclul economic. Prima formă de integrare se numește regenerare naturală care apare cu utilizarea agenților biologici, iar a două – o recuperare artificială care este făcută de către om. Problema este de a păstra raportul ca cantitatea redusă de deșeuri depozitate în natură, care este în potențialul natural disponibil pentru reciclarea lor fără efectele negative ale unor astfel de dezechilibre de mediu. Acest lucru poate fi realizat, pe de o parte, prin separarea naturala în cantități rezonabile de resurse și tratament eficient fără a exercita o cantitate mare de deșeuri, dar pe de altă parte, pentru a capta și de a colecta deșeurile în creșterea dimensiuni începând cu sursa de producție, prelucrare și prezentare a procesele lor de producție.

Intregul ciclului economic – de la extracție, producție și de transformare a materiilor prime pentru consumul final – pentru produsele fabricate cu un nivel scazut sau nici un folos, inutile sau chiar efecte nocive ale deșeurilor asupra economiei, denumit scurt deșeurilor, care este sensibil la anumite condiții tehnice și eficiența economică, a re-intra în circuitul economic.

  În timpul proceselor economice, inclusiv de prelucrare a deseurilor, apar modificări în proprietatea produselor și dispersia materiei în care are loc degradarea materiei prime, scădere în greutate, etc.

Rata de evoluție de prelucrare a deșeurilor este determinată, pe de o parte, de evoluția costurilor de producție a materiei prime, iar pe de altă parte, de evoluția valorii produselor derivate din prelucrarea, luând în considerare atât costurile de investiții suplimentare pentru recuperarea acestor resurse și efecte negative care poate să apară dacă viața economică și socială vor lua măsuri de eliminare a deșeurilor. În timp ce resursele operaționale ambundenta asigura producția, costurile sunt mult mai mici decât cele care ar asigura utilizarea deșeurilor și de producție a influenței negative a naturii asupra mediului nu au început încă să facă apariția, pentru eliminarea rămășițele teoria economică și practica, nu de interes din punct de vedere al eficienței economice sau mediu moral. Problema devine importantă și începe să intre în domeniul de probleme al economiștilor și ecologiștilor, apoi în măsura în care începe să apară un impact negativ asupra mediului, cu pierderi pentru economie. Apar în special probleme acute în cazul în care resursele sunt epuizate, iar costul de noi resurse extrase din natură să crească.

Și ultima, rata de procesare și reciclare a deșeurilor depinde de nivelul de dezvoltare a economiei în general, gradul de dezvoltare a ramurilor recunoscute ca generatoare importante de deșeuri și săraci în resurse, atât pe plan intern și internațional, precum și pe de o parte, lipsa de resurse, dar, pe de altă parte, creșterea cererei. Deși statisticile în acest domeniu sunt destul de sarace în informații și metodologia se bazează pe calcularea indicatorilor nu este încă unificată, cu toate acestea, există unele calcule și situații pentru a prezenta unele tendințe în volumul și direcția de dezvoltare a fenomenului.

Așa dar, în anii 70, cantitatea de deșeuri industriale, comerciale și de uz casnic colectate au ajuns la aproximativ 40 kg/zi locuitor în SUA, 18 kg/zi în RFG și 2 kg/zi locuitor în Romania Peste tot, metalele prețioase sunt aproape complet reciclate. În plus, recuperarea a atins un nivel ridicat de metale feroase și neferoase, dar cu diferențe mari între țări. De exemplu, raportul dintre producția mondială de cupru din cupru rafinat produs din minereu și producția obținută din prelucrarea este 0,42. În același timp, în țările cu un consum ridicat de cupru, precum și cu un deficit puternic de propriile resurse minerale, acest raport este mult mai mare: 0,66 în SUA, 0,97 în tarile Europei de Vest etc. În plus, în tarile exportatoare de aluminiu obtinut din prima fuziune, rata de reciclare exprimata ca raport intre productia de aluminiu din a doua fuziune și productia din prima fuziune a fost în anul 1970 foarte redusa (Norvegia – 0,008, Canada – 0,03, Franta – 0,23) fata de marile tari importatoare de aluminiu din prima fuziune unde rata de reciclare a fost mult mai inalta (Japonia – 0,43, RFG – 0,84, Italia – 1,05, Anglia – peste 5). Rate de recuperare inalta se realizeaza la fier (50-70%), iar rate în crestere se inregistreaza la hartie și cartoane, textile, sticla și cauciuc. De exemplu, gradul de colectare a maculaturii fata de consumul intern de hartie și carton se ridica la 30-33% în unele tari din Europa de Vest (Franta, Olanda, Anglia, RFG) și în anul 1975 la 28,5% în Romania, cu perspectiva de crestere la peste 36%.

 Atingerea acestui mod semnificativ de resurse de economisire și protejarea mediului sunt evidente atunci când consideră că numai pentru fabricarea unei tone de hartie sunt necesare 3,8 mc de material lemnos, 650 kg de combustibil conventional, cca 110 kg de produse chimice, un cosum foarte mare de apa și ca procesul de fabricatie, al hartiei are un grad inalt de poluare al unor factori de mediu ((in special apa).

Există o tendință de pretutindeni ca ratele de recuperare a resturilor de productie și a deșeurilor va crește semnificativ, care apare ca un fapt pozitiv asupra cerințelor de resurse naturale și protecția mediului. Aceasta susține, un obstacol semnificativ la creșterea acestor rate, cum ar fi costurile și cheltuielile de exploatare a invenției. Este încă necompetitiv în comparație cu cele furnizate în timpul producției primare și de disponibilitatea fondurilor de investiții, este încă limitată în comparație cu cerințele, lipsa rezultatelor termenilor oferite de tehnologiile de utilizare de deseuri, etc. În scopul de a economisi resurse și și a recuperarii deseurilor pot fi găsite atât de multe soluții în acest domeniu pentru a crește contribuția de cercetare și proiectare, precum și pe linia de a îmbunătăți sistemul de organizare a stimulentelor materiale, (individuale și colective), la fel și educație civică a populației în spiritul conservării și reciclarea resurselor.

 În acest moment, se recunoaște relațiile de depreciere și cerințele economice pentru prevenirea și restaurarea factorilor de mediu și absența efectelor negative ale evaluărilor economice ale resurselor naturale suficient de cuprinzătoare, eficiente și suficient înghețat pus în slujba de conservare a resurselor naturale și protecția mediului. Unii cercetători cred că a sosit timpul unei evaluari banesti realiste a terenurilor agricole și forestiere, care sunt luate în considerare în mod corespunzător în costul de reproducere și de creștere a extins, mărimea companiei și structura de preț a producției agricole din țară cu mai mult de peste hotare. De asemenea, este timpul de a evalua monetar resursele minerale ale subsolului, cum ar fi resursele de apă, astfel încât această evaluare va fi folosită ca o reglementare eficace pentru extracție cu spectru larg și utilizarea tuturor resurselor de producție, lucrează în strânsă corelație cu cerințele puse de creștere economică pe termen lung.

Estimarea resurselor este în sine, nu teoretic, dar mai ales practice de a elimina deșeurile în procesele de afaceri (de producție și consum) pentru utilizarea rațională a acesteia. În general, consumul specific de materii prime și energie este un factor de recuperare cu mult mai mare, pe cînd factorul de recuperare al multor resursel minerale este foarte mic, este o mare pierdere a cifrei de afaceri economice de toate exact acele resurse care sunt în declin pe termen lung, mai mult și mai mult, deoarece situația este destul de mult exact ceea prețurile sunt stabilite numai pe baza de – în activitatea curentă, și nu sunt la suficient în considerare specificul factorii care determină situația actuală și viitoare a acestor resurse.

 Toate elementele de mai sus, sunt utile pentru politica economică în domeniul resurselor. Utilizate cu atenție, aceste elemente pot, duce într-adevăr,la raționalizarea consumului de resurse naturale și protecția mediului.

Rezultatele economice și tehnologice obținute timp de decenii în țările dezvoltate au creat un optimism robust despre sistemul de producție și tehnologii moderne, care face legătură naturală între creșterea economică și de mediu dacă a fost uitată, sau pentru a crea o imagine falsă de natură generoasă, care poate dispensa de toată bogăția lor, omul poate obține discreție, fără monitorizare sistematică. El a fost, de asemenea, a creat o imagine ca un om înzestrat cu rațiune și puterea tehnologiei moderne trebuie să domine, iar apoi conversia natura, punând astfel pe deplin în serviciul său. O astfel de atitudine față de mediul înconjurător a reflectat majoritatea științelor economice, care a condus la o criză de conștiință atât de multe generații în această privință. Dar am văzut aprofundarea, astfel înstrăinarea naturii umane, un proces care a început cu trecerea la civilizatia moderna, deoarece creează și dezvoltă mediul construit mai confortabil, în numele sau în opoziție cu natura.

Tehnologiile moderne înstrăinează omul de natura, care în măsura în care acționează împotriva ei promoveaza degradarea acesteia. Natura poate face acest lucru permanent. Problema nu este importantă doar pentru a găsi o explicație pentru originea unei astfel de relatii, dar pentru a face un om un aliat bun și protector al naturii, să caute și să construiască mecanisme economice și sociale necesare pentru protecția mediului în condițiile cresterii economice.

 În ceea ce privește forma generală a subiecților, putem spune că în această regiune, sunt formate trei linii de bază, care sunt, de obicei, dominate de viziunea trei profesii:

a) ecologiștii, care sunt de obicei bazate pe fapte de cercetare și specifice extinse și fenomene în favoarea conservării mediului natural, radiind adesea incetinirea principală sau oprirea creșterii soluției.

b) economiști, care, pe baza studiilor de ecologiști, precum și unele de cercetare personală subliniază compatibilitatea între creșterea economică și conservarea mediului, care conține explicațiile nu numai economic, ci și mecanisme sociale necesare pentru a asigura o astfel de compatibilitate.

c) matematicieni, care sunt în general bazate pe ipoteze și concepte dezvoltate sau ecologiști sau economiști, modelele de formulare pentru a explica mai bine relația dintre variabilele și să facă unele dintre tendințele, inclusiv pe termen lung.

Domeniul dat, are nevoie de cercetare interdisciplinară extensivă, în care economistii si tehnologii în diferite sectoare și diverse specialități, trebuie să conlucreze.

 Se pune o întrebare foarte importanta, dacă: TREBUIE OPRITA CRESTEREA ECONOMICA ÎN SCOPUL PROTEJARII MEDIULUI?

După părerea ecologiștilor, este o cerință a mediului pentru a opri cresterea imperativ ca o chestiune de supraviețuire. Dar mulți economiști cred că, imperativul social și economic, cu privire la apelurile contrare pentru creșterea în continuare ca o problemă de supraviețuire socială. Dar și unii și alții au pus aceste întrebări, ca și condiții necesare, dar nu suficiente, cerințe, în primul rând referitoare la protecția și restaurarea ecosistemelor, precum și alte cerințe pentru a asigura progresul social și stabilitatea economică.

În prezent omenirea se află într-o fazăde tranziție de la un mod de dezvoltare la altul, superior. Tot mai mult este acceptat conceptul de “dezvoltare posibil de asigurat”. Se apreciază că dacă dezvoltarea nu este judicioasă în privința condițiilor mediului ambiant, ea nu poate fi asigurată în mod continuu, iar dezvoltarea care nu e posibilă să se desfășoare continuu are efecte distructive deopotrivă asupra mediului și a bazei de resurse de care depinde, până la urmăschimbând însăi dezvoltarea. În economia mondialăcontemporană existăo mare diversitate de condiții concrete: niveluri de dezvoltare diferite, potențiale de resurse naturale, financiare și umane deosebite, climatiaezare geograficăde o mare varietate. Drept urmare îi face loc tot mai pregnant ideea căutării unor soluții alternative de dezvoltare adecvate specificului național și contextului mondial actual.

Consider ca raspunsul la aceasta întrebare, care este chiar o întrebare existențiala a știintei eco-economice trebuie sa îl dea eco-economia, pe a carei principii trebuie asigurată o dezvoltare durabilă prin eco-tehnologii avansate.

CAPITOLUL II. REDEVENȚE ȘI IMPOZITE DIN EXPLOATAREA RESURSELOR NATURALE DIN ROMÂNIA

2.1 Redevențe incasate de România din diverse resurse naturale

2.1.1 Redevențe încasate din zacamintele de aur

2.1.2.Redevente incasate pentru apa minerala

2.1.3 Redevențe încasate din sectorul energetic,industria producatoare de petrol si gaze

2.2 Analiza comparativa:Redeventele pe resursele Romaniei in buget in comparatie cu alte taxe.

2.1 Redevențe incasate de România din diverse resurse naturale

Termenul „redevențe” nu este atât de complicat, dar totuși aș fi vrut sa încep acest capitol cu definiția lui, ca sa putem mai profund înțelege tema aleasa.

Potrivit noului Cod Fiscal, redeventa se refera la orice suma ce trebuie platita in bani sau in natura pentru folosirea ori dreptul de folosinta al oricaruia dintre urmatoarele:

a) drept de autor asupra unei lucrari literare, artistice sau stiintifice, inclusiv asupra filmelor, benzilor pentru emisiunile de radio sau de televiziune, precum si efectuarea de inregistrari audio, video;

b) orice brevet, inventie, inovatie, licenta, marca de comert sau de fabrica, franciza, proiect, desen, model, plan, schita, formula secreta sau procedeu de fabricatie ori software.

Nu se considera redeventa, in sensul prezentei legi, remuneratia in bani sau in natura platita pentru achizitiile de software destinate exclusiv operarii respectivului software, fara alte modificari decât cele determinate de instalarea, implementarea, stocarea sau utilizarea acestuia. De asemenea, nu va fi considerata redeventa, in sensul prezentei legi, remuneratia in bani sau in natura platita pentru achizitia in intregime a drepturilor de autor asupra unui program pentru calculator;

c) orice transmisiuni, inclusiv catre public, directe sau indirecte, prin cablu, satelit, fibre optice sau tehnologii similare;

d) orice echipament industrial, comercial sau stiintific, orice bun mobil, mijloc de transport ori container;

e) orice know-how;

f) numele sau imaginea oricarei persoane fizice sau alte drepturi similare referitoare la o persoana fizica.

In plus, redeventa cuprinde orice suma ce trebuie platita in bani sau in natura pentru dreptul de a inregistra sau transmite sub orice forma spectacole, emisiuni, evenimente sportive sau alte activitati similare.

2.1.1 Redevențe încasate din zacamintele de aur

Coform datelor oficiale, începînd cu anul 2005, Romania nu mai dobîndește aur din minele sale. Motivul fiind următorul: zacamintele sunt epuizate. Dar necătînd la asta, opt firme straine au primit licente de exploatare în zonele epuizate, care după cum s-a dovedit, sunt foarte bogate: conțin aur în valoare de 54 de miliarde de euro.

Aproape toate zacamintele de aur din Romania, sunt situate în patrulaterul aurului – adica perimetrul Baia de Cris, Sacaramb, Zlatna și Baia de Arieș, din Munții Apuseni – dar și în Maramureș, și sunt exploatate, cu eficiență, de foarte mult timp. Înca pe timpul lui Ceausescu se dobîndeau între 14 si 20 de tone de aur pe an. Dar, după anii 1990, extracția a scăzut dramatic, iar în anul 2005, minele au fost sigilate. Oficial s-a spus ca sunt epuizate.

În anul 2000, Banca Națională a refuzat să mai cumpere aur de la minele romînești pe motiv ca nu poate avea o rezerva mai mare de metal prețios decat 15% din tot ce înseamnă rezerva valutară.

 Minele nu aveau voie să vandă metalul extras decît Băncii Naționale, și au dat, cum era de așteptat, faliment.

 După ce firmele romanești, care se ocupau de metalul prețios au dispărut, în locul lor au venit, în mod ciudat, opt companii străine, care au cerut în conce-siune parcele pentru prospecțiunea și exploatarea zăcămintelor de aur, tocmai de unde acestea se terminaseră.

250 de tone, doar la Rosia Montana

Potrivit declarațiilor făcute pentru DailyBusiness.ro de reprezentanții firmei, la Rosia Montana s-a gasit un zăcămînt de aur în valoare de 11 miliarde de dolari, adică de aproximativ 250 de tone de metal prețios.

Firmele străine «au gasit» metale prețioase în Romania, consultând hărțile geologice realizate pe vremea lui Ceausescu.

Prima harta a «bogațiilor» romanești datează din 1925

Din surse oficiale de informație, în 1925, în Romania s-a realizat o bază solidă de date privind toate zăcămintele naționale. Zăcămintele din țară au fost cercetate permanent de mai multe organisme de specialiști și inregistrate pe profile, adica secțiuni desenate ale ariilor prospectate geologic. In 1968, toate aceste date au fost înregistrate si intr-un calculator adus de la americani și instalat intr-unul din sediile Întreprinderii de Prospecțiuni și Foraje Geofizica. Pe baza acestor informații, Ceausescu facuse un plan de extracție pana in anul 2050.

Aurul a înregistrat un maxim istoric de 1.505,4 dolari pe uncie (nr. unitate de masura egala cu 35 de grame, fiind tranzactionat la 1.502,96 dolari, fata de 1.493,9 cu cât fusese vândut.

Economiștii apreciază că prețul aurului a crescut cu 5%, iar trendul ar putea continua, metalele prețioase fiind considerate un plasament ferit de riscuri.

Daca ne raportam la cursul BNR, cand un gram de aur a fost 180 de lei, valoarea totală a zăcămintelor este de aproximativ 250 de miliarde de euro. Și aceasta în condițiile, în care poporul român se lupta cu saracia și cu nesiguranța locurilor de munca.

Suntem pe locul cinci in lume

Potrivit surselor oficiale de informație, din străvechime până acum, din Carpații României s-au extras 2.070 de tone de aur, lucru care plaseaza România pe locul cinci în lume, după Africa de Sud, Canada, Statele Unite si Australia.

Dupa cum se vede în grafice, cea mai mare parte a fost folosită de altcineva decât poporul roman. Vestea buna este însa că mai avem, în sediment, de trei ori cât s-a exploatat până acum, adica vreo 6.000 de tone.

Tara noastra primeste prea putin pentru zacamintele pe care le concesioneaza

Conform Legii minelor, modificată in 2009, România primește din partea companiilor care exploatează bunurile subterane o redevență de doar 4% din tot ce se extrage. Adică, dacă se câstigă 100 de milioane de euro din extracția aurului, statul incasează 4 milioane, iar restul merge la firma care exploateaza mina.

Aceste redevențe sunt în defavoarea țării noastre, care primește prea puțin pentru zăcămintele pe care le concesionează. Sigur că investitorul trebuie să câstige, dar o afacere trebuie sa fie reciproc avantajoasă, adica trebuie sa castige și Romania, sau Romania în primul rând, pentru ca este proprietarul.

De menționat, că în Africa de Sud redevența pentru aur este de 20%.

Carpathian Gold a primit licență de explorare în anul 2005 pentru perimetrul Rovina, din Munții Apuseni, și a cerut una de exploatare în 2012, după ce a descoperit importante zăcăminte de aur și cupru. Statul român le-a dat canadienilor undă verde, însă nicio instituție nu a făcut public acest lucru. Compania canadiană Carpathian Gold a anunțat că subsidiara sa din țara noastră, Samax Romania SRL, a primit din partea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) licența de exploatare pentru perimetrul Rovina, la 20 de kilometri de Roșia Montană, pe o perioadă de 20 de ani. Este pentru prima oară când România acordă o licență pentru exploatarea metalelor fără implicarea unei companii de stat, se arată într-un comunicat al Carpathian Gold.

Imediat după anunț, valoarea acțiunilor companiei a urcat puternic pe bursa de la Toronto: de la 0,005 dolari canadieni pe acțiune însă mai târziu titlurile au ajuns la 0,025 dolari bucata, o creștere de 50 de ori. Numai că, ulterior, cotațiile au scăzut iarăși, până la 0,015 dolari pe titlu.

Proiectul din România are o valoare de aproape un miliard de dolari și nu utilizează cianura. La Rovina nu se va folosi cianură, ci procesul de flotație. Flotația presupune separarea minereului util din steril cu ajutorul unor reactivi chimici și nu necesită folosirea cianurii în procesul de producție, când aurul este extras din stâncă.Proiectul va intra de acum pe circuitul de consultare interministerială, urmând să treacă pe la ministerele Economiei, Mediului, Finanțelor și Justiției pentru avizare. Ulterior, se va întocmi un proiect de Hotărâre de Guvern, care va ajunge în Executiv pentru aprobare.Zăcământul de la Rovina conține cantități importante de aur și cupru, respectiv 120 de tone de aur și 100.000 de tone de cupru.

Dacă proiectul primește undă verde din partea Guvernului, în zonele Colnic și Rovina exploatarea ar urma să se realizeze în cariere de suprafață, în vreme ce în zona Cireșata proiectul prevede extracție în subteran. Potrivit site-ului oficial al companiei, la cotații de 1.250 dolari pe uncia de aur și 3 dolari pe uncia de cupru, valoarea totală a metalelor extrase din România este de 870 de milioane de dolari. Nivelul redevențelor pe care Carpathian Gold ar urma să le plătească statului român se ridică, în prezent, la 6% din valoarea anuală a producției de aur și 5% la cupru.

2.1.2 Redevențe încasate pentru apa minerală

Pe parcursul anului 2008, a fost extrasă o cantitate de 1,25 miliarde litri de apa minerală de către concesionarii izvoarelor din țara, pentru care statul român a încasat, prin redevențe, numai 443.000 euro. „Ordonanța de urgență 101/2008 a majorat redevența platită in acest sector, de la 0,14 bani pe litru la 1,68 bani pe litru.Astfel, pentru 1,15 miliarde litri extrași în primele luni ale anului s-a platit către stat suma totală de 52.840 euro, iar pentru 102 milioane litri apa minerală – pentru care redevența a fost de 1,68 bani pe litru – 390.000 euro. Suma totală platită către stat in 2008 este de 443.000 euro”.

Redevența pentru apa minerală ar putea fi majorată de 9 ori

După cum a declarat directorul general al Agenției Naționale a Resurselor Minerale, Gelu Maracineanu, redeventa pentru apă minerala ar putea fi majorata de la 1,68 bani pe litrul extras la 15 bani pe litru, ceea ce ar putea aduce încasările statului din aceasta activitate la 45 milioane de euro pe an. „În prezent, redevența platită statului pentru un litru de apa minerala este de patru euro pentru mia de litri de apa, adica 1,68 bani pentru un litru de apa. Se va propune majorarea redevenței la 15 bani pe litru”.

ANRM pregătește propunerile pentru o nouă Ordonanță de Guvern referitoare la redevențele in domeniul resurselor minerale, care va fi prezentată Comisiei de Industrii si Servicii din Camera Deputaților, în doua saptamâni. Daca plata unei redevențe de 15 bani pe litrul de apă minerală extrasă ar intra in vigoare, pentru aceeași cantitate de apa extrasă, adica 1,25 miliarde litri, suma incasata de catre stat ar fi de 45 milioane euro, suma ce este, în opinia directorului general al ANRM, „încă mică în comparație cu totalul pieței”. De asemenea, noua ordonanța la care lucrează specialiștii ANRM, care va înlocui ordonanța 101/2008, cuprinde majorări și pentru mineralele industriale și cărbuni.

În sectorul de exploatare a apelor minerale, statul are din nou un cuvânt important de spus, pentru faptul că în prezent controlează 80% din piață, prin Societatea Națională a Apelor Minerale. Cele mai multe izvoare sunt amplasate în zonele de centru și nord ale țării. În restul de 20% se încadrează Apemin Tușnad, Dorna sau Riviera Olănești, cu prezențe locale, evidente chiar din titlul companiilor.

2.1.3 Redevențe încasate din sectorul energetic,industria producatoare de petrol si gaze

Sectorul energetic din România

Studiul de față prezintă evoluția producției autohtone de petrol1 și analizează perspectivele acesteia, identificând condițiile de producție specifice României și necesarul de investiții pentru menținerea unui nivel rezonabil de dependență de importurile de energie. La fel, sunt analizate tipurile de impozitare utilizate la nivel global pentru producția de țiței și gaze și se recomandă sistemul adecvat pentru România, ținând seama de caracteristicile locale.

Potrivit unei analize aprofundate, efectuată de Pricewaterhouse Coopers în prezent redevențele din energie sunt cuprinse între 3,5 și 13,5% din venituri la petrol, respectiv între 3,5 și 13%, la gaze, din valoarea producției brute extrase. Creșterea redevențelor a fost convenită în negocierile cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană.

În România, producția de hidrocarburi a cunoscut o dezvoltare semnificativă în industrializarea țării, atingând un vârf în 1976 pentru petrol și în 1986 pentru gazele naturale.

Fig. 1 Producția de țiței și gaze naturale în România

Sursa: Energy balance 1970-2009: BP Statistical Review of World Energy June 2010; National Forecasting Commission; EU Energy Trends 2030

În ultimii 30 de ani, România a înregistrat o scădere constantă al producției de petrol și gaze, cu o rată naturală de scădere de aproximativ 10% anual, pe fondul epuizării rezervelor din zăcămintele aflate în exploatare, multe dintre aceste perimetre onshore fiind în producție de câteva zeci de ani.

Scăderea a fost temperată într-o anumită măsură de investițiile făcute în ultimii 10 ani.

România, în prezent, se găsește într-o situație de dependență relativ scăzută de importurile de energie, comparativ cu alte țări din Uniunea Europeană (Fig. 2). Și este printre primele trei state europene cel mai puțin dependente de importuri, cu doar 21%. Numai Danemarca și Estonia au o situație mai favorabilă din acest punct de vedere. Spre comparație, în UE, cererea primară de energie este asigurată doar în proporție de 47% din producția internă, diferența provenind din importuri. Riscurile provin din dependența României de o singură sursă de aprovizionare cu gaz natural din import.

Acoperirea consumului intern brut de energie din producția internă

Irlanda––-13
Italia––––-18
Portugalia––––22
Spania––––––25
Belgia––––––––30
Austria––––––––––34
Grecia––––––––––34
Slovacia––––––––––35
Germania––––––––––-39
Ungaria––––––––––––42
EU[27]–––––––––––––-47
Franța––––––––––––––––––-52
Bulgaria–––––––––––––––––––-64
Marea Britanie–––––––––––––––––65
Polonia –––––––––––––––––- 67
Republica Cehă ––––––––––––––––––––––74
România –––––––––––––––––––– 78
Olanda ––––––––––––––––––––-79
Estonia ––––––––––––––––––––––– 82
Danemarca –––––––––––––––––––––––––––- 111

Fig. 2 Sursa: EU Energy Trends (2009); INSSE (2011)

Aproape o înjumătățire a cererii primare de energie cauzată de procesul de dezindustrializare s-a evidențiat între anii 1980, dar și de apariția unor tehnologii mai eficiente din punct de vedere energetic, ceia ce este drept o evoluție a balanței energetice a Romaniei. În 2011, producția internă a fost de 27,5 milioane tone țiței echivalent (mn toe), acoperind 78% din cererea primară de energie de 34,9 mn toe. Din cele 27,5 mn toe produse, 19,5 mn toe erau acoperite de petrol, gaze și cărbune, restul de 8 mn toe de nuclear, hidro și regenerabile.

Conform datelor de producție din 2012, rezultă că Romania și-a redus producerea față de alte țări în Europa, înregistrând o producție de țiței și gaze naturale de 13 ori mai mică decât Norvegia și de cinci ori mai mică decât Olanda și Marea Britanie. De asemenea, se observă că producția României este în prezent doar puțin mai mare decât cea a Germaniei și Italiei, țări care nu sunt cunoscute ca având tradiție în acest sector.

Sectorul autohton de producție de țiței și gaze se confruntă cu o serie de provocări majore:

Fragmentare – Câmpurile petrolifere sunt caracterizate de o structură fragmentată, cu multe zăcăminte mici. Conform ANRM, Petrom operează 300 zăcăminte, iar Romgaz 121. În cazul Petrom, din cele 300 zăcăminte operate, 6 îi asigură circa 40% din producție.

Grad de epuizare avansat – Zăcămintele din România au o maturitate accentuată și se înregistrează un declin pronunțat al producției. Gradul de epuizare estimat al zăcămintelor din România este de aproximativ 87%, situație oarecum comparabilă cu cea a zăcămintelor din Turcia și Marea Britanie.

Menținerea nivelului producției necesită eforturi semnificative pentru creșterea gradului de recuperare (IOR/EOR, prin injecții de abur, polimeri etc.), cu consecințe asupra creșterii costurilor tehnice.

Din cauza numărului mare de zăcăminte cu un grad avansat de epuizare și a dispersiei acestora, sunt operate aproximativ 13.000 de sonde, cu instalații și echipamente comune și un număr mare de personal implicat direct în producție. În aceste condiții, productivitatea pe sondă în România este una dintre cele mai scăzute din Europa, cu doar 21 de bep/zi.

Comparînd producția per sondă în statele membre OPEC, este cu mult mai mare (Arabia Saudită – 2866 bep/zi, Irak – 1731 bep/zi, iar două sonde din Arabia Saudită produc mai mult decât întreaga Românie). La fel, țara noastră se situează chiar și în urma unor state europene cu producție comparabilă așa cum este Italia, care are o productivitate pe sondă de aproximativ 10 ori mai ridicată – 267 bep/zi.

Din cauza conținutului ridicat de sulf și prezența apei în resursele extrase, apare necesitatea tratării suplimentare, scăzînd calitatea țițeiului și gazelor naturale,  ceea ce duce și la o valoare mai mică a acestora.

Companiile din România care activează în acest sector se mai confruntă cu o serie de dificultăți de ordin economic și logistic, cum ar fi costurile mari de finanțare a proiectelor, o ofertă scăzută de instalații de foraj pe piața locală și lipsa infrastructurii de transport.Astfel, sectorul de producție de țiței și gaze din România operează cu costuri mari, mult peste media țărilor europene. Din acest punct de vedere, numai Marea Britanie înregistrează costuri de producție mai mari în Europa, în condițiile în care producția britanică este în totalitate off-shore, implicând cheltuieli de capital mari pentru dezvoltare și întreținere. Pe cînd, statele cu producție mare de țiței și gaze (cum este Norvegia) sau cele care operează zăcăminte noi și de mari dimensiuni (Israel) au costuri de operare de până la șase ori mai mici.

Conform unui studiu Wood Mackenzie și PwC, la nivel global existau resurse financiare pentru investiții în sectorul upstream de 1.800 de miliarde de dolari SUA în perioada 2011-2014). 35% dintre acestea urmau să fie făcute de guverne și companii naționale de petrol și gaze, iar 65% de către investitori privați.

Sumele alocate pentru investiții în sectorul de petrol și gaze la nivel global

Sursa: Wood Mackenzie, analiză PwC

Țările cu cele mai bune perspective de a atrage investiții în sectorul de explorare și producție de țiței și gaze din Europa sunt Norvegia, Marea Britanie, Italia și România. Între aceste țări există însă diferențe în ceea ce privește calitatea infrastructurii, riscul de țară și costurile finanțării, expertiza tehnică și calitatea forței de muncă specializate. România are potențialul de a deveni un hub regional în SEE (export de gaze, de know-how și firme specializate), însă se află într-o competiție globală acerbă pentru atragerea de investiții.

Atragerea investițiilor în acest sector se face după o analiză care ia în calcul oportunitățile rezultate din disponibilitatea diferitelor tipuri de resurse, ușurința accesului fizic la acestea și potențialul de recuperare din zăcământ, dar ține de asemenea cont și de 3 factori de risc: complexitatea producției, factori comerciali, factori politici și fiscali.

Sistemul fiscal și nivelul de impozitare sunt corelate cu trăsăturile caracteristice ale industriei și profilul de risc.

Complexitatea producției este influențată de cerințele tehnologice ale exploatării, de competențele operaționale necesare și de know-how-ul existent la nivelul fiecărei companii pentru exploatarea diferitelor tipuri de resurse.

Factorii comerciali se referă la ușurința accesului pe piață, la infrastructura de transport a petrolului și gazelor naturale, gradul de liberalizare a pieței de țiței și gaze, dar și la cererea existentă pe piață, în funcție de aceasta devenind rentabilă exploatarea unor zăcăminte mai greu accesibile, care presupun costuri mai ridicate de foraj și extracție.

Riscurile politice și fiscale se referă la stabilitatea și transparența cadrului fiscal și legislativ.

Analizând acești factori, investitorii își stabilesc ținta de profitabilitate. Spre exemplu, exploatarea perimetrelor mature din apele de mică adâncime din Golful Mexic și Marea Nordului presupune riscuri mai scăzute (beneficiază de infrastructură energetică de calitate, cadru fiscal stabil etc.), dar și profitabilitate mai scăzută pentru investitori, combinat cu un nivel crescut de prelevări ale statului prin taxe, impozite și redevențe (în paralel cu deduceri fiscale generoase pentru investiții). În schimb, în câteva state africane în care riscurile politice și fiscale sunt mari, se practică acordurile de împărțire a producției.

Atât investitorii, cât și guvernele nu au întotdeauna interese convergente. Această afirmație este cu atât mai valabilă în cazul impozitării sectorului de țiței și gaze, având în vedere contribuția substanțială a acestui sector la veniturile bugetului de stat, dar și importanța strategică a domeniului pentru asigurarea securității energetice a unei țări. Statul dorește maximizarea veniturilor bugetare și prelevarea de taxe și impozite cât mai devreme, la începutul proiectelor, investitorii urmăresc maximizarea valorii pentru acționari, finanțarea cu precădere a investițiilor și eventuale plăți către bugetul de stat cât mai târziu, abia după recuperarea costurilor.Investitorii urmăresc să-și păstreze agilitatea în piață și capacitatea de adaptare la schimbarea condițiilor economice. Pe când guvernele, sunt interesate de diversificarea portofoliului de resurse pentru a-și reduce riscurile și a-și întări securitatea energetică.

Un sistem fiscal adecvat pentru acest sector trebuie să asigure un echilibru între prioritățile guvernelor și cele ale investitorilor privați, satisfăcând totodată și cerințele societății civile. Un astfel de sistem trebuie să ducă la o situație de „victorie fără pierderi” pentru toate părțile implicate – guverne, investitori și societatea civilă. Sistemul fiscal pentru industria extractivă de țiței și gaze, trebuie să țină seama de trei categorii de variabile interdependente: (i) elementele specifice unui sistem fiscal, (ii) condițiile fizice / tehnice și perspectivele de dezvoltare ale industriei, precum și (iii) condițiile la nivel macroeconomic.

Sistemul fiscal și nivelul de impozitare trebuie corelate cu trăsăturile caracteristice ale industriei și profilul de risc .

Sursa: analiză PwC

La baza sistemului fiscal pentru producția de hidrocarburi stă forma contractuală de exploatare a resurselor. Aceasta stabilește drepturile și obligațiile investitorilor și ale statului pentru fiecare proiect de explorare, dezvoltare și producție a hidrocarburilor. La nivel global există trei tipuri principale de aranjamente juridice, cu diferențe în ceea ce privește titlul de proprietate asupra resurselor exploatate și modul de determinare a taxelor datorate către stat: (i) concesiune, (ii) contract de împărțire a producției, (iii) contract de servicii (în unele țări se utilizează combinații între cele 3 sisteme de bază).

Contractele de concesiune includ regimul fiscal care este influențat de: baza de impozitare și sistemul de deduceri fiscale. Baza de impozitare, practică două sisteme:Sistemul bazat pe concesiune și redevențe –care presupune impunerea unei redevențe asupra valorii producției de țiței și gaze, în baza unei cote unice (exemplu Croația – 5%, Turcia – 12,5%), sau a unei cote diferențiate în funcție de nivelul producției (sistem aplicabil în momentul de față în Franța, Italia, România etc.), de evoluția prețului hidrocarburilor (Austria) și / sau a altor factori (de exemplu calitatea țițeiului, tehnicile de exploatare, adâncimea zăcămintelor etc.). Avantajul major al sistemului pe venit este asigurarea unor fluxuri de redevențe constante încă de la începutul producției, alături de transparența și efortul moderat de implementare și monitorizare pentru companii și deopotrivă pentru guvern. În acest sistem investitorul își asumă integral riscul de piață.Sistemul bazat pe profit – presupune taxarea suplimentară a profiturilor obținute din producția de țiței și gaze pe lângă impozitul pe profit care este datorat de companii. În acest sens, taxarea suplimentară se face cu o cotă unică nominală (Danemarca – 52%, Norvegia – 50%, Marea Britanie – 32% etc.), sau cu cote variabile în baza unui indicator numit „R-factor”. Acesta din urmă este determinat ca raport între veniturile cumulate și costurile cumulate pentru producția hidrocarburilor dintr-un zăcământ până la un anumit moment (similar celui implementat în Israel și Australia). Sistemul presupune determinarea profitului pe fiecare zăcământ în parte, încă de la început, necesitând astfel eforturi de monitorizare și implementare ridicate. S-ar părea că acest sistem este mai avantajos pentru stat, dat fiind ratele nominale de taxare foarte ridicate comparativ cu ratele de redevență aplicate în sistemul pe venit. Insă aici intervine cu efecte semnificative sistemul de deduceri fiscale.Deducerile se acordă pentru încurajarea investițiilor în dezvoltarea zăcămintelor mici sau având condiții dificile de producție (cum ar fi offshore de mare adâncime, țiței greu, zăcăminte mature), care în alte condiții nu ar fi profitabile și, implicit, atrăgătoare pentru un investitor. Deducerile funcționează ca o majorare din punct de vedere fiscal a cheltuielilor și generează o scădere a bazei impozabile și, deci, a profitului la care se aplică taxarea suplimentară (de ex. La nivelul lui 2012, calculând o redevență echivalentă din aplicarea taxării suplimentare plus sistemul de deduceri, ponderea încasărilor din taxasuplimentară a reprezentat 21% în Norvegia, 18% în Danemarca, respectiv 15% în Marea Britanie). Prin urmare, în ciuda faptului că ratele nominale de impozitare suplimentară a profiturilor sunt ridicate, rata efectivă de impozitare (calculată la nivelul veniturilor și deci comparabilă cu redevențele) este mult mai redusă. De asemenea, spre deosebire de sistemul bazat pe venituri, în acest sistem o parte din riscul proiectelor de exploatare este suportat de către stat deoarece, dacă proiectele nu sunt profitabile, acesta nu va încasa impozitul suplimentar.

Impactul asupra veniturilor guvernelor, sistemul bazat pe profit poate implică fluctuații semnificative în funcție de profitabilitatea obținută din activitatea de exploatare a zăcămintelor. În plus statul poate colecta venituri doar după obținerea de profit. În consecință, în acest sistem riscul este împărțit între investitor și stat. Spre comparație, în sistemul bazat pe venit, colectarea este certă și încă de la începutul producției.

Sistemul de impozitare bazat pe venit cu cote diferențiate ale redevenței încurajează producția din zăcămintele marginale, asigură venituri constante la bugetul de stat încă de la începutul producției, oferă statului mai multă flexibilitate pe parcursul exploatării și presupune eforturi de monitorizare și administrare reduse. Sistemul de impozitare bazat pe profit poate fi aplicat mai bine în cazul zăcămintelor noi, cu rezerve certe și mari, cu costuri de operare moderate.

Sistemul fiscal trebuie să fie corelat și cu trăsăturile caracteristice ale industriei. Investițiile necesare exploatării, dezvoltării și producției petroliere sunt mari și se fac pe termen lung, existând și o competiție între țări pentru atragerea lor. Astfel, o țară cu resurse potențiale scăzute, deci cu o prospectivitate redusă, trebuie să ofere condiții mai favorabile, în acest context o fiscalitate echilibrată fiind esențială.

România aplică un sistem de redevențe cu cote diferențiate pe patru intervale în funcție de nivelul de producție per zăcământ. În cazul exploatării de țiței, redevența este între 3,5% și 13,5%. Astfel, pentru o producție sub 10.000 de tone per trimestru se aplică cota minimă de 3,5%, între 10 și 20.000 de tone – 5%, între 20 și 100.000 – 7%, iar pentru zăcămintele cu o producție trimestrială mai mare de 100.000 de tone se aplică cota maximă de 13,5%. În cazul producției de gaze naturale, pragurile de redevență sunt între 3,5% și 13%.

Pentru zăcămintele cu o producție anualizată sub 40 de milioane de metri cubi se aplică cota minimă, pentru cele cu între 40 și 80 de milioane – 5%, pentru zăcămintele cu o producție între 80 și 400 de milioane de metri cubi – 7%, iar pentru zăcămintele cu o producție anuală mai mare de 400 de milioane de metri cubi se aplică redevența maximă de 13%. În România, redevența medie este de 7-8% din veniturile totale din sectorul de upstream.

Caracteristicile sectorului de petrol și gaze din România

Sursa: Analiză PwC

Dupa cum vedem, România are o prospectivitate moderată și cu provocări tehnice și geologice semnificative. Având în vedere această situație, țara noastră are nevoie de un sistem de impozitare a sectorului de țiței și gaze cu rate efective moderate, apropiate de țările cu profil similar, care să atragăinvestitorii în domeniu.

2.2 Analiza comparativa:Redeventele pe resursele Romaniei in buget in comparatie cu alte taxe.

Așteptările sunt mari din perspectivă publică, acolo unde s-a cimentat convingerea că nivelul acestor redevențe este “mic”, dar și din perspectivă bugetară: o creștere a cotei de taxare în acest domeniu ar satisface, fie și parțial, nevoia de venituri suplimentare la buget.

Semnalele transmise de guvern pregătesc terenul pentru păstrarea sau eventuala creștere puțin semnificativă a redevențelor la petrol și gaze.

Discuția pe tema redevențelor este complicată, dar în comparație cu alte state europene, este lipsită practic de relevanță în condițiile în care statele care practică o politică de taxare uneori cu mult mai favorabilă decît cea din România acordă, o serie de facilități companiilor pe care le taxează.

Dacă analizăm încasările din ultimii ani din redevențele la petrol și gaze, alături de o serie de comparații: ce poate face România cu banii care îi încasează în acest domeniu. Sunt de remarcatdouă lucruri:

1) România ocupă locul 5 între statele UE ca resurse naturale

2) În afară de redevențele la petrol și gaze, celelalte resurse (de la cărbune și minereuri și metale la pietriș și apă) aduc la buget doar 15% ca încasările totale din redevențe.

Valoarea redevențelor la petrol și gaze este cu 200 milioane mai mică decât cea publicată oficial. Dintr-un raport al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale rezultă că veniturile la bugetul de stat aduse, în tot anul 2013, ca urmare a activității ANRM au fost de 1,43 miliarde lei – aproximativ 323 milioane de euro.

Această sumă nu reprezintă doar valoarea redevențelor la petrol și gaze, ci totalul veniturilor realizate, inclusiv taxe miniere sau diverse alte tarifepracticate de ANRM. Încasările din redevențele la petrol și gaze se ridică la aproximativ 1,22 miliarde de lei – aproximativ 277 milioane de euro.

Câteva comparații: Cât reprezintă redevențele în raport cu alte taxe

Încasările totale din redevențe (pe toate resursele) (1,43 miliarde de lei) sunt mai mici decât valoarea declarată pe anul 2014 a taxei pe construcții speciale. Așa numita”taxă pe stâlp” prognozează o sumă anuală la buget de circa 1,5 miliarde de lei – valoare declarată de contribuabili.

Potrivit statisticilor INS, la bugetul de stat se colectează taxa de drum inclusă în prețul combustibilului, care aduce la buget de 3 ori mai mulți bani decât redevențele. La un consum anual de 5,8 milioane de tone (taxat cu 125 euro/tonă), veniturile bugetare din aceasta taxă înseamnă 825 milioane euro (adică 3,63 miliarde lei)

Potrivit cifrelor din bugetul CNADNR pe 2013, încasările din rovignetă, taxe de pod și taxe de autostradă au fost anul trecut de 1,5 miliarde de euro (6,62 miliarde lei) – de 5 ori mai mari decât încasările din redevențe.

Potrivit bilanțului la 31 dec 2013 depus de SC Automobile Dacia SA la Ministerul de finanțe, compania deținea în casa și în conturi la bănci (sold la 31 decembrie) suma de 1,45 miliarde lei, mai mult decât încasează statul din redevențe.

Încasările anuale din redevențe sunt aproximativ egale cu valoarea totală a contractelor de dezăpezire încheiate la nivelul întregii țări pe un singur an.

Potrivit Agerpres, contractele încheiate de fiecare Secție de Drumuri Naționale au însumat 5,52 miliarde lei cu tot cu TVA, pe anii 2008-2012.

Sumele încasate din redevența la petrol și gaze ar putea acoperi 10% din deficitul anual al Fondului de pensii.

Încasările din redevențe sunt aproximativ egale cu costurile fiscale ale ”Electoratei” pe 2 ani : 2015 și 2016. Potrivit notei de fundamentare a ordonanței supranumite „Electorata”, costurile fiscale ale acestei măsuri sunt estimate la maximum 450 milioane lei în 2015 și maximum 975 milioane lei în 2016.

Cele 1,22 miliarde lei din redevențele la petrol și gaze sunt aproximativ egale cu prejudiciul estimat de procurori în dosarul Lukoil. Potrivit comunicatului Parchetului Curții de Apel Ploiești, prejudiciul estimat în cauză este de peste 1 miliard lei (230.000.000 euro), rezultat din comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani.

Cu banii încasați din redevențe am putea acoperi costurile a 11 km din autostrada Comarnic-Brașov, dacă se va realiza vreodată. În ianuarie 2014, premierul Ponta se întâlnea cu reprezentanții Asocierii Vinci – Strabag – Aktor, iar Dan Șova estimata suma pentru construcția autostrăzii la 1,8 miliarde euro, adică 28 milioane euro pe km (123 milioane lei).

Comparații din zona de afaceri:

Potrivit datelor financiare depuse la Ministerul Finanțelor, companiile Vodafone și Orange au împreună un profitul aferent anului 2013 care depățește cu 150 milioane de lei nivelul redevențelor la petrol și gaze.

Profitul înregistrat în 2013 de Termoelectrica SA este de 1,5 miliarde lei, mai mare cu 300 milioane decât nivelul redevențelor

Așa cum, redevențele din energie sunt cuprinse între 3,5 și 13,5% din venituri la petrol, respectiv între 3,5 și 13%, la gaze, din valoarea producției brute extrase,nivelul redevențelor actuale nu depășește 1% din PIB.

O modificare a nivelului redevențelor a încercat sa faca și fostul prim ministru Emil Boc, care voia să mai adune fonduri la buget pe timp de criză.Proiectul de ordonanță de urgență elaborat la sfârșitul lui 2011 prevedea dublarea redevențelor pentru aur, platină și argint, de la 4% la 8% din valoarea producției. Redevențele pentru celelalte produse miniere, precum cărbunele, metalele neferoase sau apele minerale se majorau de la 4% la 6%.Prin aceeași ordonanță se stabilea ca o cotă de 20% din redevențele și taxele colectate percepute titularilor de licențe pentru activitatea de prospecțiune, explorare sau exploatare să fie cedată la bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe raza căreia se afla perimetrul.Ordonanța nu a fost aprobată pentru că discuțiile cu Petrom pentru majorarea redevenței petroliere au eșuat, valoarea redevenței la petrol și gaze urma să expire la finele anului 2014.

”Noi am cerut FMI să intervină și să convingă conducerea Petrom să accepte renunțarea la clauza din contractul de privatizare prin care se stabuilea că redevențele nu se pot majora până în 2014, dar discuțiile nu au dus la nici un rezultat.”, declara la începutul anului fostul ministru de finanțe Gheorghe Ialomițeanu.

După o întâlnire cu reprezentanții Petrom și Exxon, în iunie 2014, premierul Victor Ponta afirma că noua lege a redevențelor va conține un sistem diferențiat pentru exploatările terestre și cele maritime, “întrucât investițiile pentru exploatările offshore sunt mult mai mari”.

Pentru viitoarele acorduri petroliere redevențele vor fi diferențiate pentru zăcămintele onshore, offshore și deep offshore. Nu se așteaptă creșteri spectaculoase.

În diferite perioade nivelul câștigurilor este influențat de producție dupa cum urmează:

anul 2011, suma adunată din redevențe s-a apropiat de 1 miliard de lei (aproximativ 225 de milioane de euro). Ponderea cea mai mare au avut-o redevențele din domeniul petrolier și al gazelor naturale.

anul 2012, pe fondul liberalizării prețurilor la energie, dar și din cauza creșterii producției interne de gaz, pentru scăderea dependenței de gazul rusesc, redevențele colectate au fost de 1,4 miliarde lei (circa 300 de milioane de euro).

anul 2013, potrivit ANRM, cifra exactă a redevențelor încasate de statul român din petrol și gaze este de 1,22 miliarde lei. Valoarea totală a redevențelor a fost de 1,42 de miliarde de lei.

anul 2014, potrivit statisticilor provizorii, ANRM a colectat redevențe petroliere de 570 de milioane lei (130 de milioane euro) în prima jumătate a acestui an. Alte 65 de milioane lei au fost încasate din redevența minieră.

Cea mai mare parte a redevenței petroliere provine de la producătorii de gaze- 318 milioane lei. De la producătorii de țiței s-au colectat 252 milioane lei.

Noile redevențe

-pentru cărbuni, minereuri feroase, neferoase, de aluminiu și roci aluminifere, radioactive, pământuri rare și disperse, pietre prețioase și semiprețioase, produse reziduale miniere, roci bituminoase, ape minerale terapeutice, ape termominerale, ape geotermale și gazele care le însoțesc, gaze necombustibile, nămoluri și turbe terapeutice, redevența va crește de la 4% la 5% din valoarea producției miniere;

-pentru metale nobile (aur, argint, platină) va fi aplicată o redevență de 6% din valoarea producției miniere pentru metale nobile;

-pentru substanțe nemetalifere, de la 0,70 euro la 0, 875 euro pe unitatea de producție minieră;

-pentru roci magmatice, roci metamorfice, calcare industriale și de construcții, dolomită, gresie și tufuri industriale – de la 0,35 euro la 0,4375 euro pe unitatea de producție minieră;

-pentru argile, marne, loess, nisip și pietriș, nisip și roci caolinoase – de la 0,40 euro la 0,50 euro pe unitatea de producție minieră;

-pentru alabastru industrial, piatră ponce, sienite nefelinice, gips, cretă, nisip silicios, bentonită, nisip caolinos, ardezie și diatomită – de la 0,55 euro la 0,6875 pe unitatea de producție minieră;

-pentru bazalt ornamental, dacit ornamental, andezit ornamental, riolit ornamental, granit ornamental și granodiorit ornamental – de la 2 euro la 2,5 euro pe unitatea de producție minieră,

-pentru alabastru ornamental, aragonit ornamental și siliconite ornamentale – de la 2,50 euro la 3,125 euro pe unitatea de producție minieră,

-pentru marmură, calcar ornamental, gresie ornamentală, travertin și tufuri ornamentale – de la 3 euro la 3,75 euro pe unitatea de producție minieră, iar pentru săruri haloide – de la 0,80 euro la 1 euro pe unitatea de producție minieră.

CAPITOLUL III. ANALIZA COMPARATIVĂ A REDEVENȚELOR DIN EXPLOATAREA RESURSELOR NATURALE ÎNCASATE DE DIVERSE STATE

3.1 Redevențe din exploatarea resurselor naturale încasate de diverse state.

3.2 Analiza redevențelor din exploatarea resurselor naturale încasate de România în comparație cu diverse state.

3.1 Redevențe din exploatarea resurselor naturale încasate de diverse state.

Redevențele din exploatarea resurselor naturale sunt instrumente puternice pentru dezvoltarea economică a țării.

Redevențele sunt foarte diferite de la o țară la alta, iar criteriile de stabilire și negociere se mișcă într-o plajă largă. Merge vorba despre modul în care fiecare stat fiscalizează. O pondere foarte mare în negocierea redevențelor o au însă caracteristicile modului în care sunt exploatate rerursele: accesul la acestea, tehnologiile folosite, aportul companiilor private care exploatează, partea din profit, atunci când este cazul, de care statul respectiv beneficiază etc, etc.

Din criteriile de mai sus, vom demonstra câteva exemple de câteva tipuri de resurse:

Redevențe din petrol și gaze:

-În Marea Britanie, Danemarca și Norvegia, în afară de cele aplicate de toate companiile, redevențele sunt înlocuite cu taxe pe profiturile petroliștilor.Valoarea nominală a acestor taxe sunt: în Marea Britanie 30%, 52% în Danemarca și 51% în Norvegia, dar efectiv, după deducere, taxa este de 15%, 18% și 21%, potrivit unui studiu PricewaterhouseCooper (PwC).

-În SUA se percepe 17% din suma, care se atașează la un impozit pe venit de 40%. Este singura țară în care resursa este proprietate privată, nu al statului.

-Brazilia redevența este de 10%, care se atașează unui impozit pe venit de 24%și impune o taxă pe supraprofit de 10%.

-În Rusia se percepe redevență de 22%, care se atașează la impozitul pe venit de 20% și la taxele de export între 0-65%.

-În Turcia se aplică o taxă fixă ​​de 12,5%, atât pentru producția de petrol, cât și pe producția de gaze.

-În Germania redevență este percepută de 10% atât din valoarea producției de gaze, cât și din cea de petrol.

-În Ungaria, redevențele variază între 12% și 30% în funcție de dimensiunea zăcământului;

-În Franța redevențele pot ajunge până la 30% din valoarea producției, în funcție de zăcământ

Redevențe din resurse minerale:-SUA este una din țările dezvoltate cu cele mai mici redevențe percepute pentru resursele minerale: între 2% și 5%;

Redevențele în cazul resurselor de aur se situează între 1% și 20% după cum urmează:

-Brazilia: 1%,

-Australia: 2%,

-Chile: 3%,

-Argentina: 3%,

-Indonezia: 3,75%,

-China: 4%,

-Rusia: 6%,

-Polonia: 10%,

-Canada: 15-20%;

Redevențele în cazul cărbunelui, sunt de 1%-2% :

-Chile: 1%,

-China:1%,

-Brazilia: 2%,

-Polonia: 2%);

Rredevențele din Cupru sunt de până la 5%:

-Chile – 2%,

-China – 2%,

-Polonia – 3%,

-Indonezia – 4%,

-Australia – 5%.

Etichete: gaze, minerale, mobi, negociere, petrol, redevente, romania.

În ultimii ani, țările, a căror economie depinde în mare măsură de redevențele resurselor naturale, sunt permanent obiectul discuțiilor între cercurile academice internaționale, cât și a cercurilor politice.

Majoritatea dintre cercetătorii acestei probleme, au ajuns la concluzia, că rezultatele dezvoltarii țărilor, care dispun de resurse naturale, din punct de vedere al cererii la nivel mondial, sunt amestecate. La fel ca si exemplele de dezvoltare de succes a redeventelor de resurse naturale, în special ca sursă de finanțare a industrializarii (Statele Unite ale Americii, Suedia, Australia, Brazilia, și altele), există multe exemple si de exploatarea ineficientă și utilizarea redeventelor resurselor naturale folosita, în principal, în scopul îmbogățirii personale elitelor, sau costul finanțării industriilor neprofitabile și necompetitive. Printre aceste țări sunt Nigeria, Congo, Angola, Venezuela, Zair, și Trinidad și Tobago și un șir de alte state.

Un rol important în absorbția de redevente a resurselor naturale este jucat de factori cum ar fi nivelul de pornire al dezvoltării țării și durata de uzurparearedeventelor. Majoritatea cercetatorilora problemei date, socot că riscul de utilizare ineficientă a redeventelor în țările cu economie de piață subdezvoltate și îngustă este mult mai mare decât în țările cu economii și piața diversificate.

Pe de altă parte, cu cât mai mult sunt absorbite redeventele,cu atit mai mult crește riscul si tentația de a rezolva problemele interne prin simpla infuzie de "dolari minerale" în economie, fara a se gindi la perspectivele și durabilitatea dezvoltării economice și sociale în ansamblu. Astfel injecții masive pot agrava sau produce probleme socio-economice structurale, care, la rândul lor, pot fi o sursă de destabilizare a procesului de reproducere și a relațiilor socio-economice din țară. Ca un exemplu, unele țări din Golful Persic și Africa, în cazul injectarii de masă a redeventelor din resursele naturale în anumite zone au dezbinat mecanismele de interdependență a proceselor economice, sociale și politice. Aceasta, la rândul său, a contribuit la adâncirea decalajului dintre așteptările grupurilor sociale și etnice și fezabilitatea acestora. Ca urmare, soldul socio-politic a fost spart, și a aparut o crapatura in societate (de exemplu, Congo, Algeria, Arabia Saudita, Angola și Nigeria).

Pe baza analizei datelor empirice, unii cercetatori sugereaza ca dezvoltarea economică a țărilor bogate în resurse, dar și țările subdezvoltate, în comparație cu cei săraci în acest sens sunt mai expuse riscului:

– instabilității în dezvoltărea economică;

– creșterea nu calitativă a economiei (în termeni de eficiență economică, diversificarea și extinderea, precum și o creștere a nivelului și a calității vieții);

-formarea adâncă structurale (sectoriale și sectoriale) disproporții;

-vulnerabilitatea înaștă a economiei de la șocurile externe cauzate de fluctuațiile bruște ale prețurilor materiilor prime minerale.

Problemele despre care se vorbește în aceste studii nu pot decât să provoace îngrijorare în legătură cu tendința stabilită spre o dependență crescută de dezvoltare socio-economică a statelor asupra resurselor naturale ca urmare a curs de-industrializare. Această tendință este deosebit de evidentă în creșterea ponderii redeventelor de resurse naturale în bugetele statelor.

Un exemplu interesant a țărilor din Orientul Mijlociu. Inițial, industria de petrol a fost acolo în proprietatea investitorilor străini, corporațiile transnaționale. In anii 50-70 din ultimul secol, în urma consolidării independenței de stat, a fost naționalizată, au fost create de companiile petroliere holding de stat, care sunt angajate în explorarea, transportul, prelucrarea și comercializarea. Curând, statele arabe se confruntă cu necesitatea de a atrage capital străin și de gestionare după cum este necesar în tehnologii moderne, resurse umane, investiții.

Multi cercetatori indica o probabilitate mare de apariție și a altor tendințe negative, cum ar fi: creșterea corupției, lupta pentru controlul surselor de redevente între elitele naționale sau etnice (cum ar fi Nigeria, Angola și un șir de alte țări în curs de dezvoltare) .

Redevente încasate de Rusia. Ca unul dintre cele mai mari producători din lume de petrol și gaze, Rusia a primit venituri semnificative din utilizarea resurselor lor, unele dintre aceste venituri sunt luate în sistemul bugetar al țării, sub forma de impozite și taxe. Gradul de scutire variază în funcție de timp. Deci, în cursul reformei fiscale la scară largă, care a fost efectuat în Rusia în anii 2000, care le-a schimbat radical sistemul de impozitare a sectorului de mărfuri: a avut loc resetarea mecanismuluicu introducerea taxelor de export și impozitul pe extracție a resurselor minerale, care a crescut ponderea redeventelor de petrol și gaze ale bugetului de stat de la aproximativ 40% în 2000 – la 84% în anul 2005.

În prezent, mai mult de 98% din toate taxele de utilizare a resurselor naturale și 100% din totalul veniturilor din comerțul exterior (inclusiv taxele la export pentru petrol și produse petroliere, și așa mai departe.) Prin urmare, pondereaprimelor în veniturile bugetului federal este relativ mare în comparație cu aceeași cotă a bugetului Deci, în cazul în care bugetul federal in 2008 constituia 50% din veniturile din petrol și gaze, cifra pentru bugetul consolidat al aceluiași an – ceva mai mult de 30%.

Valoarea plăților pentru resursele naturale, politica Guvernului în domeniul reproducerii, utilizarea și protecția resurselor naturale este o condiție prealabilă pentru punerea în aplicare cu succes a reformelor economice în țară. Teritoriul Rusiei este de aproximativ 1/8 din suprafața de teren din lume. Si ocupa locul trei în lume, după Australia și Canada pe uscat si teren arabil pe cap de locuitor. Cu toate acestea, starea de țara noastră este evaluată la fel de nefavorabil, mai mult de care are nevoie pentru a restabili fertilitatea.

În Rusia, există mai mult de 20% din apa dulce din lume și a apelor subterane, dar starea actuală a surselor de apă și a sistemelor centralizate de alimentare cu apă pentru mai multe motive nu garantează calitatea apei potabile. Federația Rusă este unul dintre cele mai importante locuri din lume în ceea ce privește minerale și combustibil și energie produse: rezervele de petrol, gaze naturale, cărbune ajunge 1336% din lume; fier și nichel minereurilor – 30% din rezervele mondiale. Reproducerea bazei de resurse minerale de la an la an se deteriorează. Pădurile din Rusia sunt aproximativ 22% din resursele forestiere ale planetei. Pădurile ocupă 69% din suprafața țării.Pădure de conifere valoroase alcătuiesc 72% din fondul paduresc.Cu toate acestea, o mulțime de lemn se pierde în timpul recoltării. Pierderi mari de resurse forestiere din cauza nivelului scazut a serviciului tehnic de echipament forestier.Mereu se reduce întotdeauna volumul de reîmpădurire.

Rusia esteuna dintre cele mai bogate țări din rezervele mondiale de minerale. Astfel, furnizarea resurselor de combustibil sunt estimate: de ulei – 35 ani, pentru gaz – 80 ani, cărbune – în 150 de ani. Resursele naturale dau o șansă reală pentru a depăși criza prelungită, pentru a atinge rate ridicate de creștere și de a restabili nivelul industrial și tehnologic necesar. Cu toate acestea, nu există statistici oficiale, nici Ministerul Finanțelor nu publică estimări ale redeventelor de resurse.

Rentabilitatea complexului de petrol din Rusia este cu mult mai mare decît rentabilitatea medie a industriei în întreg. Deci, în cazul în care rentabilitatea întregii industrii în 2000 s-a ridicat la 24,7 la suta, în complexul de petrol, conform estimărilor noastre, era mult mai mare.

În 2002 Rusia a produs 380 milioane de tone de petrol. Total veniturile pentru acesta (inclusiv pe piața internă) sau ridicat la 60 miliarde dolari. Din această sumă au fost achitate statului 21,7 miliarde dolari în taxe. Taxa pentru transportultiteiului sa ridicat la 9 miliarde dolari. Producția și repararea echipamentelor șisalariile personalului au ajuns la 15 miliarde. Investițiile în alte proiecte de către companiile petroliere au fost in jur de 10 miliarde. Pentru achiziționarea activelor s-au cheltuit aproximativ 2,8 miliarde. Dacă din cele 60 miliarde de dolari vom scadea succesiv toate aceste cifre, suma totală finită va fi 1.5 miliarde dolari. Acesta este venitul real al companiilor petroliere.

Majoritatea țărilor, care sunt suficient de norocoși să trăiască "pe petrol" și alte zacaminte – adica, toate acestea sunt in posesia statului.

Excepție sunt Statele Unite, în care proprietarii de resurse minerale pot fi companii atât de stat cât și private. Dar americanii fac bani și rezolva problemele sociale nu doar printr-un singur sector al economiei. Chiar dacă cineva, ceva, undeva scoate vreo zăcăminte, atunci cât de mult să iei și cum sa cheltui banii adunați va decide statul, pe al cărui teritoriu se află depozitul.

Un grup special este format din țări din Orientul Mijlociu: Bahrain, Kuweit, Yemen, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite. Și explorarea, și transportarea, precum și producția și vânzarea petrololui acolo sunt în mâinile unor companii de stat. Aceste state sunt a monarhiei, și uleiul aparține de fapt dinastiei de guvernământ de emirii, sheiks și regilor și, de asemenea, sunt controlate de ei. Dar regii și emirii de petrodolari, se împart cu o cotă de populație, deși cu siguranță cota fiind mult mai mica fata de ceea ce primesc ei.

În „ micuțul” Kuweit (al treilea în lume, în numărul de milionari) fiecărui cetățean la naștere i se dă 3000 de dolari. În plus, toți rezidenții au dreptul la un împrumut fără dobândă pentru construcția de locuințe. Fiecare familie primește 170 dolari pe lună pentru un copil minor și 300 pentru fiecare soțienelucrătoare. Țara are o asistență medicală gratuită, iar în cazul în care pacientul are nevoie de o intervenție chirurgicală în străinătate, statul suportă toate cheltuielele. Aproximativ aceleași beneficii au și cetățenii din Arabia Saudită: asigurare medicală, tratament medical gratuit și educație peste hotare, împrumuturi fără dobândă pentru a construi o casa și a lua o masina.

În Norvegia, companiile de petrol dau trezoreriei 78 la suta din profituri. Aceste fonduri trec prin bugetul statului pentru nevoile sociale, oferind populației una dintre cele mai înalte standarde de viață din lume. Tot ceea ce rămâne după ce sa cheltuit pe educație, sănătate și alte nevoi sociale, este investit in titluri de valoare sau se investște în economie. În corectitudine, trebuie remarcat faptul că populația Norvegiei este doar de patru milioane.

Pentru comparatie, vom lua condițiile în care activeaza companiile petroliere din diverse state. Debitul mediu al sondei (volumul producției pe zi) în România este 4-6 tone pe zi. În Rusia este 7-9 tone pe zi. Si in Vietnam – 700 de tone. În Arabia Saudită – 600 de tone, Iran – 400 și așa mai departe. Plus diferenta in climatul Siberiei de Vest și de Est in raport cu Golful Persic. Cum atunci putem compara impozitarea în diferite țări? Toate au condițiile lor, au propriul specific.

Să nu uitam, în același timp, că statelesunt foarte atente la problema de impozitare a companiilor petroliere și nu pierd ocazia de a obține venituri suplimentare din orice industrie. Este bine cunoscut faptul că de exemplu, taxele de export de petrol sunt legate de prețurile mondiale pentru "aurul negru". Cu cât prețurile sunt mai mari, cu atât și taxele la export sunt mai mari.

În Marea Britanie, mecanismul de impozitare în retragerearedeventelor din resurse naturale, de asemenea, se bazează pe o taxă specială asupra profiturilor petroliere, impozitul pe profit și a redevențelor. Impozitul pe profit standard se plăteste rata de 33%. Sub actualul din anul 1975 Legea privind impozitarea uleiului, taxa specială este acordată pe profit din extracția hidrocarburilor. Și obiectul de impozitare este câmpul, nu societatea. Profitul din anul 1993 este impozitat la cota de 50% (în anii optzeci – 75%). Se calculeaza ca diferenta intre veniturile din venituri și cheltuieli minerit, inclusiv drepturi de autor în curs de desfășurare, costurile de dezvoltare.

Aici ar trebui să ținem cont de următoarele puncte fundamentale. În primul rând, calculul reducerilor fiscale speciale nu sunt permise în cazul pierderilor din alte activități, dar este posibil reducere la costul de dezvoltare a altor domenii până renatbilitatea lui. În al doilea rând, legea prevede o eliminare specială de impozitare stabilită cantitatea de petrol pe an. În al treilea rând, în perioada inițială de dezvoltare a depozitului nu este supusă unui impozit special din profitul corespunzător la 15% marjele. Redevențele sunt taxate la un tarif fix asociat cu particularitățile de ulei.

Principalele caracteristici ale mecanismului scutirei de impozit in Statele Unite, constă în faptul că, în primul rând, proprietariizacamintelor pot fi persoane fizice, în al doilea rând, regimul fiscal, elimina partea principală a redventei naturale, iar utilizarea sa nu este efectuată la nivelul guvernului federal, și la nivel de stat. În consecință, sunt separate și veniturile din resursele naturale. Proprietarii zacamintelor au dreptul de a primi venituri din închiriere de la productia de petrol, sub forma de prime (sume forfetare de plătit la drepturile de distribuție competitive exploatarea obiectelor naturale), chirii, drepturi de autor, sau sub formă de participare la proprietatea companiilor petroliere. Pe lângă aceasta producția de petrol este impozitata, care vine în bugetul federal și în bugetul de stat.

Baza de impozitare a impozitului pe profit federal se calculează prin scăderea din venitul brut a cheltuielilor de funcționare de companie și de capital. În plus față de costurile de funcționare ale costurilor de producție includ taxe, redevențe și bonusuri. Ca rezultat, de fapt, nu plătesc impozite, companiile petroliere, și consumatorii de produse petroliere, de exemplu, în cele mai multe cazuri populația. Pentru companiile petroliere, legislația în vigoare prevede un sistem de reduceri: epuizarea resurselor minerale, condițiile de exploatare, site-ul de locație.

Impozitarea petrolului și gazelorîn Alaska este după cum urmează: 2% este taxa pe proprietate, care include echipamente pentru extracția, prelucrarea și transportarea hidrocarburilor; 12-15% din impozitul pe producția de petrol. Deși în primii ani rata era minimă, apoi in funcție de sporuri de producție de ulei creștea și rata. Pentru cele mai grave teritorii, unde se retrag mai puține resurse naturale,impozitul pe profit este redus; 12,5% din producția brută redevențelor petroliere, cu mai mult de 80% din regiunile oleaginoase din Alaska aparțin statului; 9,4% din net din venitul net obținut în Alaska, iar 9,4% din veniturile totale obținute în afara statului de plata impozitului pe profit.

Un rol important în mecanismul de retragere fiscală a rentei resurselor naturale în Statele Unite joacă, de asemenea, tarifele de utilizare a conductelor de petrol. Evaluarea uleiului în scopul impozitării se bazează pe prețul de piață al unui coș de grade de bază de țiței, în special o de mijloc de West Texas ulei (WTI). Baza de calcul a impozitului pe producție și redevențelor ulei este estimat de performanță bine și domeniul. Ar trebui remarcat faptul că până la 70% din veniturile bugetare alcătuiesc plățile de petrol la Alaska.

Putere de ulei în Orientul Mijlociu, în cazul în care companiile petroliere de stat și profiturile lor, de fapt, sunt proprietatea dinastiilor domnesce, în multe cazuri, demonstrează un nivel ridicat de trai al majorității cetățenilor, dezvoltarea infrastructurii, având un bun nivel de protecție socială. Aceste țări sunt pe cale de a folosi renta resurselor naturale pentru a acoperi nevoile curente, inclusiv sociale, precum și crearea de rezerve financiare. Acest lucru permite de a rezolva în mod eficient multe probleme sociale.

În Yemen, nu există practic nici o renta, transport public gratuit, impozitul pe profit foarte mici particularilor. În Kazahstan și Rusia în detrimetrul companiilor petroliere rente confiscate de monopol a implementat proiecte sociale la nivel national: locuințe la prețuri accesibile, suport pentru zonele rurale, pentru a sprijini sport pentru copii, programe prezidențiale de studiu, etc. În plus, companiile miniere sunt interesate de economisirea resurselor naturale. Statele occidentale democratice (Norvegia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii), la fel acumulează parte semnificativă a rentei din resurse naturale în mâinile statului, exact ca costurile de funcționare bugetele (funcții publice, de dezvoltare socială), precum și investiții în economie.

De exemplu, în 1976 Constituția Statelor Unite Alaska, a fost stabilit Fondului Permanent de dezvoltare. Fondul a fost înființat ca o sursă de investiții în viitorul îndepărtat, când veniturile din petrol vor declina inevitabil. Fondul acumulează până la 50% din venituri de stat. Capitalul social al fondului nu poate fi cheltuit fără consimțământul alegătorilor. Venituri din capital regizat, în primul rând, pentru a proteja capitalul fondului împotriva inflației, iar în al doilea rând, sunt enumerate sub forma de dividende anuale pentru locuitorii din Alaska (de la $ 800 dolari pentru 1 persoana in 1980 la $ 2000 – 2000). Până în prezent, fondul se ridică la 26 miliarde de dolari, din care 20 miliarde de euro. 37% din activele fondului sunt plasate în acțiuni ale companiilor americane, 16% – în acțiuni ale societăților străine, 35% și 2%, respectiv, în SUA și obligațiuni de peste mări, 10% – în domeniul imobiliar. Fondul este printre cele mai mari fonduri de investitii din lume. În 1990, a fost stabilit Fondul de rezervă bugetară Constituțională a statului Alaska. Acesta a acumulat suma de amenzi și sancțiuni de soluționare a litigiilor cu privire la impozite și redevențe petroliere. În fiecare an, prin decizia Parlamentului de Stat din fondurile sale, sunt alocate din bugetul de funcționare a statului. Soldul fondului este de 3 miliarde dolari.

Al treilea domeniu implică mecanismul de retragerea rentei, care include renta de monopol care nu trebuie să acționeze în fonduri naționale și înregistrată direct în conturile personale ale tuturor cetățenilor, fără excepție. Această abordare este utilizată în statul american Alaska. Fiecare rezident primește cota de producție de petrol și și-o cheltuie cum doreste el.În Kuweit, la nașterea unui copil în contul său bancar este încasat 3 mii dolari. Fiecare rezident Kuweit are dreptul la un împrumut fără dobândă pentru locuințe – aproximativ 220 mii USD. Beneficiile lunare sunt plătite $ 170 pentru un copil minor, și $ 300 pe soția care nu munceste.

În Rusia din 2007 femeilor, care au nastcutaldoilea copil li seofera capitalul de bază, care, de asemenea, la atitudinea părinților poate fi folosit pentru rezolvarea problemelor sociale: achiziționarea locuinței, educație, îngrijire medicală, etc.

3.2 Analiza redevențelor din exploatarea resurselor naturale incasate de Romania în comparație cu diverse state.

Pentru a indetifica țările comparabile cu România, s-a efectuat o analiză a modelelor de impozitare a sectorului de țiței și gaze practicate la nivel global. În această analiză s-au luat în calcul particularitățile tehnice și geologice ale fiecărei țări în parte. Au participat mai multe elemente precum: volumul producției totale, structura producției (onshore vs. offshore, țiței vs. gaze naturale), producția medie pe sondă, costul de operare per barilul extras și maturitate medie a zăcămintelor. A fost analizat și sistemul de redevențe aplicat pentru țările comparabile cu România.

Analiza a constatat că din statele europene sunt cele mai asemănătoare ca profil și structură a producției cu România.

Cum am mai zis, Italia, țară cu o maturitate ridicată a zăcămintelor, producție preponderent de gaze naturale pe uscat, dar cu o productivitate per sondă semnificativ mai ridicată decât în România aplică o cotă de redevență diferențiată în funcție de productivitatea zăcămintelor, între 0 și 10% din valoarea producției, cu un nivel mediu al redevenței de 8%. În Franța, producția este mai mică de petrol și gaze dar cu o structură de producție similară cu România, cu maturitate avansată, fragmentare a zăcămintelor și productivitate mică per sondă, aplică un nivel mediu de redevență de 4% din valoarea producției.

De exemplu, nu putem compara Turcia cu România din punct de vedere al producției de țiței și gaze. Deoarece aceasta are o producție totală semnificativ mai mică decât România, și este formată din țiței (80%), pe când 70% din producția României este alcătuită din gaze naturale. În schimb, din punctul de vedere al productivității per sondă, al maturității medie a zăcămintelor și al costurilor de operare, cele două țări au un profil similar. Conform datelor statistice, Turcia aplică o redevență fixă de 12,5%, indiferent de volumul producției, fapt explicat prin nivelul mai ridicat al prețurilor pe piața turcă – astfel la nivelul lui 2012, prețul mediu al gazelor naturale a fost de aprox. 340 USD / 1.000 m3 în Turcia, respectiv 145 USD / 1.000 m3 în România, în vreme ce la țiței a fost de aprox. 103 USD / baril în Turcia, comparativ cu 94 USD / baril în România, situație generată de diferența de calitate.

O alta țară, Croația aplică o cotă de redevență fixă și este, la nivelul de 5% pentru zăcămintele autorizate până la sfârșitul anului 2009 și de 10% pentru cele autorizate începând cu 2010. În Croația prețurile medii la țiței și gaze naturale sunt mai mari decât în România. De asemenea, producătorii din Croația au și o serie de alte avantaje tehnice – producția medie per sondă fiind aproape triplă decât cea din România, iar costurile de operare mai mici.

Nu putem compara Norvegia, Marea Britanie sau Israelul cu România. Norvegia și Maria Britanie, au producții totale mult mai mari decât cea a României (de treisprezece ori mai mari în cazul Norvegiei și de șase ori mai mare în cazul Marii Britanii). De asemenea, producția medie per sondă este semnificativ mai mare, ceea ce duce și la costuri de operare mai scăzute. Din această cauză, Norvegia și Marea Britanie aplică o taxare suplimentară a profiturilor cu o cotă unică nominală de 50% Norvegia și 32% Marea Britanie. Cu un deceniu în urmă, în Marea Britanie a fost introdus supra-taxarea pentru sectorul petrolier, din acest moment s-a observat un declin masiv al investițiilor în sector, ceea ce a antrenat și o scădere cu până la 60% a producției. În aceste condiții, autoritățile guvernamentale britanice au fost nevoite să intervină și să acorde deduceri pentru stimularea investițiilor, fapt ce dus la creșterea producției, însă cu prețul unei rate efective de impozitare mult diminuate (o rată efectivă de impozitare de 15%, față de cota nominală de 32%).

Recent în Israel a fost descoperit două masive zăcăminte de gaze naturale în largul coastelor sale. În țară seaplică un sistem de impozitare de tip R-factor, potrivit unor astfel de exploatări noi.

După ce a fost efectuată această analiză, am venit la conluzie că România ar trebui să păstreze sistemul cu redevențe diferențiate, aplicabil în mai toate statele OCDE. Impozitarea pe venit a sectorului este cea mai adecvată pentru dezvoltarea sectorului pe termen scurt, mediu și lung, implicând costuri reduse de administrare fiscală,predictibilitate atât pentru investitori, cât și pentru stat și venituri constante la bugetul public, din momentul începerii exploatării zăcămintelor. Mai mult, putem spune că acest sistem este transparent și mai ușor de înțeles de către opinia publică.

Având în vedere că profitabilitatea la nivel de zăcământ este dificil de determinat, putem spune casistemul de impozitare bazat pe profit nu este adecvat pentru zăcămintele convenționale aflate în prezent în exploatare în România. Acest lucru este cauzat de existența instalațiilor și echipamentelor comune de producție și servicii pentru mai multe zăcăminte, de provocările legate de prețurile de transfer între unități operaționale separate în cazul companiilor integrate vertical și de dificultatea determinării precise a costurilor înregistrate în trecut cu dezvoltarea și operarea zăcămintelor.

În aceastăramură investițiilese fac pe termen lung, de la 7 până la 10 ani pentru recuperarea acestora.Pentru dezvoltarea sectorului de producție de petrol șigaze și menținerea gradului ridicat de independență energetică, România trebuie să asigure un cadru legal, de reglementare și fiscal stabil, transparent, predictibil și competitiv.

Ar fi o mare stimulare, dacă se vor aplica măsuri pentru a atrage investitori în producție, ce ar putea fi acordarea de deduceri pentru zăcămintele mature cu scopul de a crește gradul de recuperare al hidrocarburilor sau impunerea de cote reduse de redevență pentru proiectele de exploatare a zăcămintelor noi cu condiții dificile.

Concluzie

Redevențele din exploatarea resurselor naturale sunt un instrument puternic pentru dezvoltarea economică. Utilizarea rațională a redevențelor va duce la o economie stabilă.

Desigur, guvernanța mediului este imposibilă fără utilizarea activă a metodelor administrative, cu toate acestea, se pare a fi aici în prim plan specificul anumitor resurse naturale, tipuri de materii prime, industria și întreprinderile.Este necesar să se extindă și să dezvolte sistemul de plăți pentru resursele naturale. Ar trebui să fie considerate ca făcând parte din mecanismul financiar și sistemul fiscal al statului și interfața sa cu alte părți, și scopul principal al acestor plăți – încurajarea, conservarea resurselor și redistribuirea.Exploatarea resurselor naturale este o funcție comună a diferitelor elemente ale sistemului financiar (deoarece au nevoie să fie clare și conjugare). Schimbările bruște în parametrii acestui sistem sunt inacceptabile.

România are nevoie de investiții substanțiale în dezvoltarea și exploatarea rezervelor de petrol și gaze naturale, având în vedere nevoia de a stopa declinul constant al producției autohtone de țiței și gaze din ultimii 30 de ani precum și riscul creșterii masive a dependenței de importuri,.

Suplinirea acestor rezerve presupune investiții în explorarea de noi perimetre și creșterea gradului de recuperare a zăcămintelor mature. Desigur, speranțele se leagă de punerea în exploatare a rezervelor de gaze de mare adâncime din Marea Neagră sau a gazelor de șist. Însă acestea vor intra în producție în varianta cea mai optimistă abia după 2020, iar rezervele exploatabile comercial ale acestor zăcăminte sunt încă incerte.

De asemenea,România are nevoie de investiții semnificative și în infrastructura de transport și în realizarea de interconectări cu rețelele de petrol și gaze ale statelor vecine. Apariția tehnologiilor moderne deschide oportunități semnificative. În acest fel, poate crește gradul de recuperare din zăcămintele mature, este posibilă explorarea și ulterior, în caz de succes, exploatarea perimetrelor maritime de mare adâncime și de mică adâncime din Marea Neagră și a zăcămintelor de gaz de șist.

Pentru aceasta apare o necesitate de investiții de mari dimensiuni pe care guvernul nu și le poate asuma singur, dar România se află într-o competiție globală intensă pentru atragerea acestor investiții. Este necesară o atitudine realistă care să permită țării să atragă investițiile necesare pentru a-și realiza potențialul de hub energetic regional.

Este nevoie de un echilibru între nevoile guvernului de venituri bugetare și dorința companiilor petroliere de a-și putea finanța proiectele și de a obține un randament rezonabil al investiției.Proiectele cu risc mare necesită rată internă de rentabilitate (IRR) ridicată. Prin urmare, dezvoltarea sustenabilă a acestui sector necesită o abordare echilibrată și înțeleaptă.

Sectorul de petrol și gaze generează creștere economică, contribuie la securitatea energetică și asigură o gamă largă de venituri la bugetul de stat.

Contribuția la bugetul public a companiilor din domeniu este diversă, la redevențe adăugându-se accizele, taxele vamale, TVA, impozitul pe profit, contribuțiile sociale ale angajatorului și angajatului, impozitul pe dividende, impozitele și taxele locale etc. Totodată, investițiile din sectorul de țiței și gaze au și efecte pozitive asupra economiei în ansamblu, creând valoare adăugată și locuri de muncă.

Investițiile în sector sunt riscante, se fac pe termen lung și au nevoie de un cadru legislativ clar, transparent, stabil și predictibil. Este nevoie de asemenea de o comunicare echilibrată și de un dialog profesional și onest care să ducă la o situație “victorie fara de pierderi” pentru toate părțile implicate – guverne, companii, societate civilă – și care să stimuleze investițiile.

Privind la echilibrul energetic din România în următorii 20 de ani, construit pe informații publice disponibile în acest moment, estimări și aproximări dependenței istorice inerente, dar plauzibile pe importurile scăzute România ar putea schimba în mod semnificativ în viitor, având în vedere creșterea cererii interne pentru energie, declin în petrol și gaze continuă din domenii în exploatare, punerea în aplicare a unui program de creștere a eficienței energetice și dezvoltarea rezervelor de petrol și gaze.

Această reducere și menținerea producției necesită investiții semnificative și continue în două direcții: descoperirea si dezvoltarea de noi resurse, în timp ce creșterea de recuperare din zăcămintele existente, costisitoare și dificile tehnic.

Dezvoltarea tehnologiei moderne a crescut semnificativ volumul de tranzactionare a stocurilor operaționale. România trebuie să facă față la trei provocări majore simultan:

• creșterea gradului de recuperarea perimetrelor mature, care este dificilă și costisitoare;

• dezvoltarea de gaze naturale off-shore, care este dificil din punct de vedere tehnic, din cauza informațiilor geologice cu privire la topografia fundului mării este limitat și, prin urmare, riscul de eșec al unui mare de investiții în explorare, apele adânci ale Mării Negre are o toxicitate ridicată, cum nu se știe în altă parte a lumii, cu un risc ridicat de coroziune rapidă echipament. Aceste resurse care sunt așa-numitele "frontiere" necesită investiții mari și tehnologii avansate disponibile pentru doar câteva companii din întreaga lume (marile companii energetice americane obișnuite cu tehnica de
extracție a gazelor de șist și cu exploatarea de mare adâncime în condiții extrem de dificile). Totodată, astfel de exploatări necesită cheltuieli de capital foarte mari (se estimează că programul de explorare în Marea Neagră va costa aproximativ 1 miliard de dolari);

• gaze de șist, potențial nesigurat și contestat de o parte din societate. În acest sens, trebuie avute în vedere în ultimii ani recomandările Uniunii Europene privind standardele de protecție a mediului în cazul exploatării gazelor de șist.

Potențialul de creștere a producției de petrol și gaze pentru perioada 2010 – 2030, un procent estimat între 120 și 170 mn toe, care, cu toate acestea, mai mult decât compensa declinul producției de domeniile în prezent în exploatare (producția actuală fiind de circa 12,8 mn tone). Creșterea rezervelor de petrol și gaze și o tinta potentiala de îmbunătățire a eficienței energetice poate duce la o scădere a ponderii importurilor în consumul total la 18% în anul 2030. La orizontul anului 2030 există riscul ca, în lipsa investițiilor care permit exploatarea potențialului de rezerve de petrol și gaze și pentru a atinge obiectivul de îmbunătățire eficiența energetică, ponderea importurilor în consumul total se va ridica la 50%, și reprezintă aproximativ 88% din consumul total de petrol și gaze estimate.

Entuziasmul arătat recent în diverse cercuri cu privire la capacitatea de petrol și gaze român ar trebui temperat. Pentru atingerea obiectivelor de echilibrul energetic, se estimează că, în medie, România trebuie să investească în sectorul energetic, între 3 și 4 miliarde de euro pe an până în 2030. Păstrarea de petrol și gaze în jurul nivelurilor actuale necesită o investiție de circa 30 de miliarde de euro (numai onshore convenționale și neconvenționale și în larg), sau 1,5 miliarde anual în perioada 2010-2030 ar trebui să fie, de asemenea, subliniat faptul că pentru a menține importurile la 18 – 20% ar trebui să fie puse în aplicare programe de economisire a energiei, ceea ce duce la o reducere a consumului de energie primară cu mai mult de e 40 mn toe în aceeași perioadă. Chiar într-un mediu în care deciziile de investiții sunt făcute rapid, acolo unde este necesar, și pentru a crește în mod semnificativ ponderea importurilor în consumul total în anul 2020, când ar trebui să înceapă să exploateze rezervele în adâncime și neconvenționale din perimetre maritime (recunoașterea publică a statului, rezultatul inteligenței, juridice, fiscală, soluții comerciale, etc.). Astfel, pentru ca România să devină mai independentă, este nevoie de cel puțin 10 ani de importuri. În cele din urmă, este de asemenea menționat faptul că rezervele de gaze de șist neconvențional sunt estimate pe baza unui raport publicat de de US EIA în aprilie 2011. Untr-un raport recent efectuat de către aceeași agenție privind revizuirea rezervelor de gaze în sus șist ale României la 1400 mld mc (înainte de a fi fost forată prima sondă de explorare și de a fi extrasă prima moleculă de gaze de șist). Există un număr semnificativ de cazuri, inclusiv în regiunea noastră (Polonia), estimările optimiste inițiale ale aceleiași agenții au fost revizuite brusc în jos (între șase și cincisprezece ori!). Așa că o atitudine mai prudentă este mai potrivită, cel puțin până la finalizarea explorărilor. Punerea până la sfârșitul anului în valoarea acestor resurse necesită investiții semnificative în explorare și producție și a infrastructurii de transport. În cazul în care infrastructura pentru petrol din România este relativ bine dezvoltată, pentru gazele naturale necesită investiții semnificative, cea mai mare parte a rețelei de transport are nevoie de reabilitare și dezvoltare, inclusiv preluarea producției potențiale din Marea Neagră, la sfârșitul deceniului, atunci când se consideră că se va trece la exploatare efectiv. Sistemul folosit de transportatorul de gaze naturale necesită modernizare. De asemenea, este necesar să se completeze conectarea rețelei de gaze a UE și țările vecine să-și diversifice sursele de aprovizionare și pentru a fi posibil exportul de gaze naturale pe piața UE. În plus, lipsa infrastructurii de transport și dificultățile cu acces la Marea Neagră prin strâmtoarea Bosfor generează costuri ridicate de logistică și mobilizare. La aceasta se adaugă o cantitate mică de companii de marketing locale, care se specializează în perimetrele marine de foraj, care necesită implicarea operatorilor străini, crescând astfel costurile de explorare și exploatare. Astfel, România nu este într-o poziție privilegiată, riscurile tehnice și geologice ale zăcămintelor din România sunt mari și continuă să crească, costurile ridicate de operare și nevoile de investiții ridicate. Potențialul de investiții relativ scăzute, volumul semnificativ de investiții necesar, tehnologiile semnificativ scumpe, costurile de producție ridicate și nevoia de resurse semnificative de management , fac ca investițiile în producția de petrol si gaze din România, să nu fie foarte atractive pentru investitori.

Dar necătînd la toate descrise mai sus, trebuie de găsit posibilități pentru a atrage investitii si diverse proiecte pentru dezvoltarea cu succes a ramurei date.

.

BIBLIOGRAFIE

Instrumente

Barnes P., Industrial Competitiveness and the Environment: The Need for E.U. Policy Integration, European Environment, vol. 3, 1993

Bodea G., Sistemul economic între dezechilibru și dezvoltare, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 1999

Brown L., Probleme globale ale omenirii, Editura Tehnică, București, 1988

Bürgenmeier B., Economie du developpement durable, Editura De Boeck & Larcier, 2004

Charles K. Wilber, K.P.Jameson, The Political Economy of development and Underdevelopment , McGraw – Hill Inc, 1992

Constantinescu N. N., Economia protecției mediului natural, Editura Politică, București, 1976

Dachin A (coordonator), Evaluări ale dezvoltării durabile în România, Editura A.S.E., București, 2003

Pearce D. W., Turner R., Economics of Natural Resources and Environment, Harvester Wheatsheap, London, 1990

Pohoață I, Filosofia economică și politica dezvoltării durabile, Editura Economică, București, 2003

Schachter O., Sharing the World’s Resoursces, Columbia University press, 1997

Naazneen H. Barma, Kai Kaiser, Tuan Minh Le, Lorena Vinuela, Rent”s to Riches; The Political Economy of Natural Resource – Led Development, 2012.

International Monetary Fund; GOVERNMENT REVENUES FROM NATURAL RESOURCES, 2007;

Handbook on the Economics of Natural Resources; Robert Halvorsen, David F. Layton,2015.

Журнал "Недвижимость и инвестиции. Правовое регулирование"; Номер 2-3 (11-12) Август 2002г.

Lucrări consultate

1. Licența de concesiune pentru exploatare,nr. 47/1999; Perimetrul de exploatare Roșia Montana;

Site-uri consultate

1.https://useiti.doi.gov/

2.http://www.eisourcebook.org/cms/Canada,%20Capturing%20Economic%20Rents%20from%20Resources%20through%20Royalties%20&%20Taxes.pdf.

3.http://b-energy.ru/biblioteka/ekologiya-konspekt-lekcii/378-plata-za-polzovanie-prirodnymi-resursami.html

4.http://www.cotidianul.ro/redeventele-din-romania-intre-sforarii-si-inconstienta-246294/

5.http://www.preferatele.com/docs/economie/9/cresterea-economica-15.php

6.http://www.acuz.net/html/Protectia_mediului_natural.html

7.http://yulyaangel.blogspot.com/2011/06/ca-urmare-cresterii-economice-generale.html

8.http://www.referatele.com/referate/economie/online14/PROIECT-LA-ECONOMIE–Electronica-Aplicata–Cresterea-economica-si-mediul-inconjurator-referatele-c.php

9.http://www.cotidiantr.ro/mobile/index.php?stiri_id=74993

10.http://www.cotidiantr.ro/redeventele-din-romania-intre-sforarii-si-inconstienta-74993.php

11.http://www.contributors.ro/economie/constructia-unui-sistem-fiscal-pentru-industria-extractiva-de-hidrocarburi-%E2%80%93-variabile-si-optiuni/

12. http://optdolari.blogspot.com/2011/05/caracterul-deficitar-si-limitat-al.html

13.http://cursdeguvernare.ro/document-redeventele-pe-resursele-romaniei-in-buget-cifre-oficiale-si-cateva-comparatii.html

14.http://cursdeguvernare.ro/cat-scoate-romania-din-redevente-2014-%E2%80%93-anul-negocierilor-pentru-titei-si-gaze.html

15.http://www.cotidianul.ro/redeventele-din-romania-intre-sforarii-si-inconstienta-246295/

16.http://cursdeguvernare.ro/vasile-iuga-pwc-petrolul-si-gazele-romaniei-provocari-in-contextul-global.html

17.http://comunitate.ziare.com/blogs/22519/18091/bogatiile-aurifere-ale-romaniei

18.https://vremuritulburi.wordpress.com/2014/06/14/tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-aurul-romaniei/

19.http://www.bursa.ro/dan-manolescu-impozitarea-profiturilor-in-locul-actualelor-redevente-varianta-analizata-de-autori…&s=print&sr=articol&id_articol=258952.html

20.http://www.rssmania.ro/itm-2-453070.html

21.http://bistritanews.ro/index.php?mod=article&cat=27&article=10195

22.http://www.cartesiarte.ro/portaleu/articol.php?id_articol=1158&nr=2&an=2014&pagina=2

23.http://www.capital.ro/independeta-energetica-s-ar-putea-sa-ne-fie-mai-greu-inainte-de-a-ne-fi-mai-bine-185382.html

24.http://biblioteca.regielive.ro/referate/ecologie/problema-ecologica-o-problema-globala-272428.html

25.http://www.financiarul.ro/newfin/redeventa-pentru-apa-minerala-ar-putea-fi-majorata-de-9-ori/

26.http://www.1referat.ro/1044_referat_Planeta.html

27.http://referate.rol.ro/download-referate/geografie/liceu/Resursele_naturale.DOC

28.http://cursdeguvernare.ro/guvernul-pastreaza-inca-un-an-actualul-sistem-de-redevente-la-petrol-si-gaze.html

29.http://articole-economice.blogspot.com/2015/03/resurse-naturale-si-cresterea-economica.html

30.http://m.adevarul.ro/economie/stiri-economice/misterul-aurului-rovina-venit-canadienii-nestiute-1_556f148ccfbe376e35e3a61f/index.html

31.http://www.researchgate.net/profile/Simion_Luciana/publication/225280235_Studiu_privind_exploatarea_gazului_de_ist_n_Romnia/links/0fcfd4fd23e6d9fc7a000000

32.http://www.yo-valentin.com/2015/03/resurse-naturale-si-cresterea-economica.html

33.http://www.researchgate.net/publication/225280235_Studiu_privind_exploatarea_gazului_de_ist_n_Romnia

34.http://www.vreaucredit.ro/stiri-financiare/pana-la-independenta-energetica-e-nevoie-miliarde-5505/

35.http://www.financiarul.ro/2009/02/27/redeventa-pentru-apa-minerala-ar-putea-fi-majorata-de-9-ori/