Analiza Protectiei Drepturilor Cetatenesti Prin Mediatorul European

Capitolul 2

Analiza protectiei drepturilor cetatenesti prin Mediatorul European

2.1 Organizarea institutiei

Mediatorul/Ombudsmanul European a luat naștere în fața insuficienței sistemului de garanții jurisdicționale în planul acțiunii administrative, având scopul să garanteze legalitatea activității administrației publice, în afara acțiunii politice urmând ca cetățenii să dispună de o altă cale instituțională pentru apărarea drepturilor și intereselor lor.

În ce privește denumirea dar un fond comun de reguli de organizare și de funcționare, ombudsmanul cunoaște nuanțări pentru fiecare țară, cu privire la atribuții. Astfel îl întâlnim sub denumiri precum: Mediatorul/Ombudsmanul European (în sistemul Uniunii Europene); Mediatorul Republicii (Franța); Defensor del Pueblo (Spania); Provedor de Justicia (Portugalia); Avocatul Poporului (România) etc. De asemenea i se mai spune apărător public, procuror parlamentar, Avocat general, comisar pentru drepturile omului, Controlor de stat, Comisar parlamentar, etc. În România, instituția Avocatul Poporului, numită prin art. 58 din Constituție, se formează după modelul clasic și tradițional al Ombudsmanului European.

Ombudsman-ul este o instituție independentă, exterioară structurilor administrative pe care o controlează. Independența este trăsătura sa esențială.

Gândit ca o garanție a respectării drepturilor individului în condițiile complicării din ce în ce mai mult a sistemului administrativ, ombudsman-ul nu trebuie perceput ca un avocat al cetățeanului în sensul juridic al termenului. Rolul său nu este acuzarea cu orice preț a autorităților administrative. El nu urmărește cultivarea neîncrederii în administrație, ci îndeplinește o funcție de mediere.

În țările care au cunoscut o îndelungată experiență a instituției, putem observa o colaborare între ombudsman și administrație, scopul fiind asigurarea unei mai eficiente funcționări a sistemului administrativ.

Ce nu este ombudsmanul:

nu face legi; nu poate lua măsuri cu forță de lege;

nu este parte din guvernare, incapabil să ia decizii în politica țării;

nu este avocat, deci fără competența de a apăra cetățenii în tribunale sau probleme personale.

Instituția a cunoscut o evoluție îndelungată și aparte. Experiența Țărilor Scandinave a demonstrat că ombudsman-ul poate fi eficient, dacă are o puternică personalitate și autoritate morală. Suedia are principalul merit fiind țara care a creat instituția originară a ombudsman-ului.

Petiția și Mediatorul European constituie două modalități de dialog care consacră dimensiunea democratică a proiectului comunitar.

Petiția este unul din primele instrumente de factură democratică în UE, fiind considerat unul din drepturile fundamentale ale cetățenilor europeni (art. 194 CE). Dreptul de petiționare are o natură mai generală decât cel de a-l sesiza pe ombudsman. Parlamentul European a mai făacut o clarificare importantă, respectiv alegerea greșită a uneia din căi este considerată sesizare valabilă, pentru că nu se poate presupune că cetățenii cunosc deosebirea dintre Ombudsman și Comitetul de Petiții.

Funcția Comitetului de Petiții și Ombudsmanului European se extinde dincolo de drepturile omului, dar se și suprapune într-o măsură apreciabilă cu acestea. Nefiind suficient de bine cunoscuta, ar trebui amplificată vizibilitatea ei.

Aparent există un suprapunere de competență între Comisia parlamentară și Ombudsman, dar în realitate prima se ocupă de petițiile prin care sunt reclamate neregulile sesizate în statele membre, în timp ce Ombudsmanul gestionează petițiile legate de "abuzurile" comise de instituțiile și organele comunitare.

Instituția Mediatorului European a fost concepută ca o instituție complementară față de instituția Ombudsmanului, existentă la nivel național, competența sa fiind limitată doar la autoritățile Uniunii Europene, neimplicându-le pe cele ale statelor membre. Eventualele raporturi dintre Mediatorul European și instituțiile echivalente din statele membre ale Uniunii Europene nu pot fi decât de colaborare, având în vedere că toți ombudsmanii urmăresc realizarea aceleiași funcții principale.

Rolul Mediatorului European nu este de a fi un arbitru între instituțiile UE ci de a exercita o presiune politică asupra instituțiilor și organelor din sistemul politic al UE, astfel încât acestea să își corecteze acțiunile rezultate din atribuțiile lor, fără a mai leza drepturile cetățenilor europeni.

Mediatorul European investighează și sesizează cazurile de administrare defectuoasă a activității instituțiilor sau organismelor Comunității Europene, precum Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European. Numai activitățile juridice ale Curții de Justiție și Tribunalului de Primă Instanță nu sunt sub incidența activității sale.

Sediul Mediatorului European este în sediul Parlamentul European de la Strasbourg.

Dreptul de a te adresa Ombudsmanului European este un drept prevăzut în art.I-10 din Constituția Uniunii Europene, precum și în art. 43 din Carta drepturilor fundamentale.

Prin textul tratatului, este reglementat principiul subsidiarității, în sensul că nu este examinată nici o petiție al cărei obiect nu ține de domeniile Uniunii europene, dar și principiul separației puterilor, pentru că nu vor fi examinate petițiile, care nu privesc direct Parlamentul european.

Natura persoanelor la care se referă textul constituțional de a se adresa Ombudmanului European, este vastă, cuprinzând: "orice cetățean al Uniunii, dar și orice persoană fizică sau juridică cu reședința sau cu sediul social într-unul din statele membre". Modalitatea de sesizare este directă sau prin intermediul unui membru al Parlamentului European (de orice naționalitate). Sesizarea ombudsman-ului nu are efect suspensiv asupra procedurilor judiciare sau administrative.

Mandatul Mediatorului este egal cu mandatul parlamentarilor, având posibilitatea realegerii acestuia. Mediatorul poate fi demis doar de Curtea de Justiție, la cererea Parlamentului European. El poate fi destituit dacă nu mai îndeplinește condițiile necesare exercitării funcțiilor sale sau dacă a comis o faptă gravă.

Parlamentul European publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene anunțul de depunere a candidaturii pentru nominalizarea Mediatorului European.

Mediatorul nu poate să exercite nici o funcție politică sau activitate administrativă.

Organizarea financiară, bugetul și sediul Mediatorului european sunt integrate în Instituția Parlamentului.

În temeiul art. 195 par.3 CE, mediatorul își exercită funcțiile sale în deplină independență. Mediatorul se supune numai statutului și condițiilor generale de exercitare a funcțiilor sale fixate de Parlament.

Referitor la incompatibilități, trebuie apreciat faptul că în aproape toate țările s-au înscris în Constituții și în legi interdicții ale ombudsmanului de a exercita și alte funcții, pentru ca acesta să nu poată devia de la sarcinile de importanță majoră impuse de funcția sa. Astfel, incompatibilitățile au o contribuție vădită la asigurarea independenței și imparțialității instituției.

Pe durata mandatului, mediatorul nu poate desfășura nici o altă activitate profesională, remunerată sau neremunerată.

Raspunderea Mediatorului este conformă principiului procedurii echitabile si se referă la faptul că decizia mediatorului privind o plângere nu poate fi fondată pe documentele furnizate de petent sau organul ori instituția comunitară în cauză. Trebuie să consulte aceste documente și o altă parte ca apoi să formuleze o opinie.

Mediatorul trimite petentului opinia instituției sau organului comunitar și îl invită să-si exprime punctul de vedere.

Nici Tratatatul, nici Statutul nu prevăd apelul sau alte căi de recurs privind decizia Mediatorului în ceea ce privește tratarea sau soluționarea plângerii.

Cadrul legislativ care reglementează instituția Ombudsmanului European este stipulat în art.8 alin.2 din Tratatul de la Maastricht, care spune că "orice cetățean al Uniunii se poate adresa Mediatorului instituit în conformitate cu dispozițiile art. 138 E".

În cadrul art.138 E se arată următoarele: "Parlamentul European numește un mediator, care să primească plângerile de la orice cetățean al Uniunii sau de la orice persoană fizică sau juridică cu rezidență sau sediu statutar într-un stat membru cu referire la cazuri de administrare defectuoasă în acțiunea instituțiilor sau organelor comunitare. Excepție fac Curtea de Justiție și Tribunalul de Primă Instanță în exercițiul funcțiunilor lor jurisdicționale.

1. Scopul, mediatorului este să efectueze anchete pe care le consideră justificate, din proprie inițiativă, sau pe baza plângerilor care i-au fost prezentate direct ori prin intermediul unui membru al Parlamentului European, în afară de cazul când faptele respective fac obiectul unei proceduri jurisdicționale.

Când mediatorul a constatat un caz de administrare greșită, atenționează instituția în cauză, care are un termen de 3 luni pentru a remedia defectele constatate. Mediatorul trimite un raport Palramentului European și instituției în cauză.

Persoana care a efectuat plângerea este informată de rezultatul acestor anchete. În fiecare an, mediatorul prezintă un raport Parlamentului European despre anchetele sale.

2. Mediatorul este numit la fiecare alegere a Parlamentului European pentru durata legislatuii. Mandatul său poate fi reînnoit. Madiatorul poate fi declarat demis de către Curtea de Justiție, la cererea Parlamentului European, dacă nu mai îndeplinește condițiile necesare pentru funcția sa ori dacă a comis o greșeală gravă.

3. Mediatorul activează în deplină independență. El nu solicită și nici nu acceptă instrucțiuni de la nici un organism. Pe durata mandatului, mediatorul nu poate avea nici o activitate profesională, remunerată sau nu.

4. Parlamentul European stabilește statutul și condițiile generale de desfășurare a activităților mediatorului după avizul Comisiei și cu aprobarea Consiliului, validând cu majoritate calificată."

2.2 Analiza activitatii de protectie a drepturilor cetatenesti

Analiza Ombudscan-ului European extrasa din raportul pe anul 2012.

Fig.2.1 – Originea națională a plângerilor pe care Ombudsmanul le-a înregistrat în 2012. Astfel cum indică coeficientul plângerilor, numărul plângerilor provenind dintr-un stat membru nu este în mod necesar direct proporțional cu mărimea populației acestuia.

Fig. 2.2 – Coeficientul plangerilor pe 2012 – reprezentare geografica –

Raportul (% plângeri / % populație)

Fig. 2.3 – Presupusă administrare defectuoasă în ceea ce privește:

Fig. 2.4 – Instituții și organe care au făcut obiectul unei anchete

Fig. 2.5 – Rezultatele anchetelor închise